Apare cu binecuvântarea I.P.S. CALINIC, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului
n Nr. 2 - noiembrie 2014
Periodic de informare și educație creștin-ortodoxă editat de Parohia Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ier. Nectarie - Pitești
Îngerul nostru păzitor
† Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
Sfântul Ierarh Nectarie:
Izvor nesecat ce adapă sufletele chinuite și vindecă bolile trupești n Pr. Ionuț - Codruț SOVEJA
Preoția ca jertfă
n Pr. Marin - Octavian DUMINICĂ
9 noiembrie Sf. Ier. Nectarie de la Eghina
Copiii și religia n Prof. Elena - Otilia ȚÎROIU
Sfatul medicului n Dr. Anca Georgescu
Îngerul nostru păzitor
Pavăza credintei
† Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
Mare îmi este bucuria când se aduce vorba despre Îngeri! Este o desfătare a inimii numai să auzi pomenindu-se despre aceste creaturi. Imediat mintea ne zboară la frumuseți negrăite, la dumbrăvi minunate, la întâmplări deosebite din povestirile pentru copii. și parcă tot gândindu-te, auzi pași de îngeri și bătăi de aripi în jurul tău. Totul se luminează și aerul din jur este proaspăt și-n inimă coboară bucuriile care nu se mai termină. Cu ani în urmă, prin 1992, m-a fascinat o carte scrisă de Principesa Ileana a României, Maica Alexandra de mai târziu, carte intitulată Sfinții Îngeri! Iată ce mărturisește chiar pe prima pagină, după foaia de gardă: Într-o zi, dis-dedimineață, când aveam șapte ani, am văzut îngerii! Sunt tot atât de sigură azi cum am fost și atunci... această întâmplare - propria-mi experiență - stă atât la începutul, cât și la sfârșitul acestei cărți... îngerii au o miraculoasă realitate. Activitatea lor printre noi a devenit pentru mine o realitate vitală, pozitivă. piscopul Irineu Bistrițeanul de la Cluj, traducătorul acestei cărți unice despre Sfinții Îngeri, în cuvântul prefațator, nu ezita să spună: Această carte a Maicii Alexandra este o expresie a sufletului ei curat, un suflet care l-a căutat pe Dumnezeu în toată viața ei, condus de îngerul copilăriei. Îngerii supuși lui Dumnezeu sunt văzuți numai de aceia care sunt disponibili, curați cu inima, precum inima de copil este curată. Am văzut-o pe Maica Alexandra la Curtea de Argeș, când ne-a pus la inimă dorința sa de suflet de a pune o lespede de marmură pe mormântul mamei sale, Regina Maria, asemenea cu a regelui Ferdinand. Am văzut-o, în măreția ei princiară, acum cu voal de monahie, îmbrățișând în rugăciune sufletul mamei sale. Am împlinit dorința de testament și azi pisania scrisă cu mâna sa, cum ar trebui săpată pe marmură, dă mărturie celor ce trec prin Catedrala Argeșului. Și - acum când scriu despre îngeri, răspunzând la întrebări puse tot de îngeri, îmi aduc aminte cu dor de cei care au trăit viață îngerească pe acest pământ, ca și Maica Alexandra, stareța Mănăstirii Ortodoxe Schimbarea la Față din America, fosta Principesă Ileana a României, o mare scriitoare și cunoscătoare a tainelor lui Dumnezeu! Recent a apărut cartea Despre Îngeri a lui Andrei Pleșu, într-o viziune proprie modului său de gândire, precum și cartea Iacob și îngerul a lui Teodor Baconski, din
E
2
1996, de asemenea scrisă într-o manieră originală. Acestea trebuie citite negreșit pentru îmbogățirea viziunii despre Îngeri! și acum ceea ce putem ști despre Îngeri este că noi încă dintru începuturi am fost înștiințați de prezența lor în lumea existentă și de ajutorul dat de ei oamenilor în decursul timpului. Înger înseamnă în traducere trimis. Cetele îngerești, deși spirite, sunt create ca și noi: Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, cum citim în Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel (Coloseni 1, 16). Îngerul are personalitate, individualitate și o voință proprie, așa cum avem și noi; dar pe de altă parte nu ne seamănă, cum spune Maica Alexandra. Sfântul Vasile cel Mare spune că: Substanța lor este o suflare de aer sau un foc nemuritor și de aceea sunt localizați ori devin vizibili în forma propriilor lor trupuri acelora care sunt demni să-i vadă! Așadar, Sfinții Îngeri, de la începutul lor, sunt ființe complete, dar fără formă materială; și din bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu ei fac parte din viața noastră, iar în marile momente ale istoriei au fost și vor fi mesageri pentru noi, conducându-ne cu grijă pașii de la naștere până la mormânt. Iezechiel a avut vedenii dumnezeiești: și făpturile vii însă când alergam înainte și înapoi, ca scăpările de fulger! (Iezechiel 1, 14).
Mai pe înțeles, profetul David, inspirat de Duhul Sfânt, ne arată negrăita perfecțiune individuală a îngerilor: Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc! (Psalmi 103, 4). Sfânta Scriptură ne arată deslușit că toate cetele îngerești sau coruri îngerești, cum li se mai spune, au luat de la început parte la împlinirea voinței lui Dumnezeu. Cele nouă Coruri Îngerești sunt: Serafimii (Isaia 6, 2), Heruvimii (Iezechiel 10, 1), Scaunele (Coloseni 1, 16), Domniile (Coloseni 1, 16), Stăpâniile (I Petru 3, 22), Puterile (Coloseni 1, 16 și Efeseni 3, 10), Începătoriile (Coloseni 1, 16), Arhanghelii (I Tesaloniceni 4, 16) și Îngerii de care este plină Biblia. Maica Alexandra a numărat cam vreo două sute de locuri unde se vorbește despre Îngeri! Să numărăm și noi, citind Biblia! Așa ne vom putea întâlni într-o zi, aievea, cu îngerul nostru păzitor! Cele nouă Coruri de Îngeri sunt în ascultarea Lui Dumnezeu pentru a împlini lucrările Sale: Lăudați-L pe El toți îngerii Lui, lăudați-L pe El toate puterile Lui... Să laude numele Domnului, că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit! (Psalmi 148, 2 și 5). Inspiratul Profet continuă: Domnul în Cer a gătit scaunul Său și împărăția Lui peste tot stăpânește. Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui, cei tare la vârtute, care faceți cuvântul Lui și auziți glasul cuvintelor Lui. Binecuvântați pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceți voia Lui. Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui, în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul! (Psalmi 102, 19–22). Sfântul Dionisie Areopagitul, în Ierarhiile cerești, ne arată că toată oastea cerească este în permanență un veșnic cânt și laudă de mulțumire către Cel Preaînalt. În această lucrare, cetele sau corurile îngerești sunt așezate: Serafimii, Heruvimii și Scaunele. Aceștia sunt sfetnicii și nu au nici o legătură cu oamenii, ei fiind pururi cufundați într-o nesfârșită iubire și adorare a lui Dumnezeu. Vin apoi: Domniile, Stăpâniile și Puterile, care sunt conducătorii
Nr. 2
spațiului, ai galaxiilor și ai stelelor, iar în cele din urmă vine a treia triadă: Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii, adică proletarii, cum ar zice unii, cu un ușor zâmbet în colțul gurii. Aceștia se vor îndeletnici cu grija pentru Planeta Pământ, fiind împlinitorii voinței și iubirii lui Dumnezeu! Când citim în Sfânta Scriptură, găsim numele a patru dintre cei șapte Arhangheli. Mihail, care se tâlcuiește Cine este Dumnezeu? El l-a învins pe Lucifer și l-a alungat din rai. Gavril, care se tâlcuiește Omul lui Dumnezeu, îngerul despre care știm din episodul biblic al BuneiVestiri. Rafail, care înseamnă Vindecătorul lui Dumnezeu, conducătorul îngerilor păzitori și cel ce duce rugăciunile noastre în fața lui Dumnezeu. Uriil, numindu-se în tâlcuire Focul lui Dumnezeu, interpretul profețiilor, Egudiil, Varahiil și Salatiil. O definiție mai clară despre îngeri ne dă tot Dionisie Areopagitul, când zice: Un înger este un chip al lui Dumnezeu, o manifestare a lumii nevăzute, o oglindă arzătoare, luminoasă, neîntinată, fără pată, nici cusur, primind (dacă-mi este îngăduit să spun așa) toată frumusețea absolutei bunătăți dumnezeiești și aprinzând în ea însăși, ca o iradiere nestricăcioasă, bunătatea tăcerii tainice. (De divinis Nominibus, IV, 1957, pag. 246–247). Cu acest prilej trebuie să aruncăm o privire foarte sumară și asupra “îngerilor căzuți”. Știm că Dumnezeu a acordat o libertate absolută întregii zidiri, dorind să fie iubit în mod cu totul liber, fără constrângere. Așa stând lucrurile, Lucifer, prins de frumusețea de netăgăduit, de perfecțiune, de bunătatea propriei sale arătări angelice, pe deplin înțeleasă, Lucifer a îndrăgit-o. Aceasta era așa cum trebuie să fie, dar dragostea lui a refuzat să facă încă un pas dincolo de ea, a refuzat să privească dincolo de perfecțiunea angelică, la sursa ei divină; a insistat să rămână în această frumusețe, ca să găsească aici deplinătatea fericirii să-și fie suficient sie însuși. După modul de manifestare al orgoliului, Lucifer s-a izolat pe sine chiar de Dumnezeu...
aaa 3
Pavăza credintei
Păcatul lui Lucifer a constat în a se iubi pe sine. Păcatul său a fost păcatul unei răutăți pure. Isaia Proorocul, în urma viziunii cerești, spune: Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare (Lucifer), fecior al dimineții! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri. Tu care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi așeza jilțul meu! Iar muntele cel sfânt voi pune sălașul meu în părțile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea cu Cel Preaînalt voi fi. Și acum, tu te cobori în iad, în cele de mai jos ale adâncului! (Isaia 14, 12-15). Satana, adversarul nostru, știe ce face fără a comite erori și puterea lui este inferioară puterii lui Dumnezeu, el ducând mereu bătălii cu oștile cerești conduse de Sfântul Arhanghel Mihail: Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu Balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui. Și n-a izbăvit el, nici nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele cel de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșeală toată lumea, aruncat a fost pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el… Bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui este scurt!” (Apocalipsa 17, 7-12).
• •
•
•
• • •
Despre suferință
”
Duhurile rele sunt destinate focului veșnic pregătit pentru ele; potrivit Scripturii: Au fost aruncați în Adânc unde stau înconjurați de întuneric, legați în lanțuri și păstrați pentru judecată (II Petru 2, 4), pentru că: nu și-au păstrat vrednicia, și și-au părăsit locuința (Iuda 6). Se spune că Satana este tare supărat că acum puterea lui este limitată, manifestându-se doar pe pământ; iar atunci când lumea noastră nu va mai fi, va înceta și puterea lui de a amăgi lumea - într-un cuvânt, mai hazliu, își va pierde obiectul muncii! Cât ne privește pe noi, pe fiecare, timpul Satanei este și mai scurt, căci dibăcia lui de a ne înhăța este mărginită la scurta viață care ne-a fost dăruită pe acest pământ; și mai primește și plesne peste nas prin cumințenia și tăria în rugăciuni, prin postul și spovedania creștinilor luptători, care cred fierbinte în Dumnezeul Luminilor!
Reflecții și maxime
Suferința este un loc geografic în care ne regăsim cu toții. (Martha Bibescu) Suferințele îl întăresc pe om și sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui caracter. (C. Brâncuși) Cu cât suferi mai mult devii mai bun și, poate că, mai mare; cei mici sunt într-adevăr incapabili să sufere, sufletul lor rămâne neatins de durere, chiar atunci când îi consumă flacara ei. (G.K. Chesterton) Lacrima e tot atât de limpede și curată, fie c-o produce bucuria, fie c-o produce suferința. (G.K. Chesterton) Pe urma durerilor mari, sufletul renaște totdeauna mai senin (G.K. Chesterton) Rănile morale se deosebesc de celelalte prin accea că se acoperă, dar nu se închid: mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii și deschise. (Al. Dumas - tatăl) Înfrânge-ți durerea, fii vesel de se poate,/ căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte. (W. Shakespeare).
4
n Selecție realizată de Pr. Ionuț - Codruț SOVEJA
Sfântul Ierarh Nectarie:
Nr. 2
Izvor nesecat ce adapă sufletele chinuite și vindecă bolile trupești n Pr. Ionuț - Codruț SOVEJA
Vindecările și minunile pe care Sf. Nectarie le-a săvârșit nu au rămas necunoscute. Credincioșii din multe părți ale lumii dau mărturie neîncetat despre minunile sale. Nu este pe pământ nici un om pe care să nu-l atingă bolile și necazurile. Păcatul strămoșesc a schimbat înalta stare pe care Domnul a dăruit-o oamenilor.
Suferința, boală fac parte din viața omului și multe sunt situațiile în care cel încercat și lovit de suferință, cuprins de teamă, își pune tot felul de întrebări: De ce trebuie să sufăr? De ce mi se întâmplă tocmai mie? Medicina, oamenii de știință luptă împotriva suferinței, încearcă să o limiteze, dar ea nu poate fi eliminată; nu putem fugi de suferință, nu putem să ne ascundem de ea. Fiul lui Dumnezeu făcut om nu a eliminat din experiența umana boala și suferința, ci, asumându-le în Sine le-a redimensionat pentru că în unire cu Hristos nu mai suferim singuri. Fiul lui Dumnezeu a distrus singurătatea suferinței și i-a luminat intunericul. Trebuie spus că nu toată lumea reacționeaza la fel la o durere fizică sau afectivă. Unii oameni sunt foarte sensibili, reacționează zgomotos în fața durerii, alții o suportă mai ușor, recționează prin tacere. Există și atitudinea de demnitate în fața bolii și a durerii. Hristos și apoi mulți creștini, martiri, sfinți au acceptat cu stoicism chinurile la care au fost supuși. Mai mult, Hristos are puterea de a cere iertare pentru cei care L-au condamnat. Creștinismul s-a întemeiat pe credință, iubire și iertare, valori pe care medicina, științele moderne, le
scoate în evidență. Ele vorbesc clar despre rolul emoțiilor puternice pe care le trăim. Bucuria, sentimentele de calm, de empatie pentru cei aflați în dificultate, de generozitate, de iubire pentru semeni optimizează, stimulează celulele sistemului imunitar care apără organismul de boli. Stresul, emoțiile negative ca ura, frica, mania, invidia, depresia au ca rezultat final secreția excesivă de cortizon și noradrenalină care favorizează terenul inflamator pe care se dezvoltă boala canceroasă, bolile vasculare, digestive. Mai mult decât atât aceste emoții negative imobilizează celulele sistemului imunitar punându-le în situația de a nu mai putea apăra organismul. Descurajarea, depresia, indoiala, lipsa credinței în vindecare determină imobilizarea acestor celule și a limfocitelor lângă peretele vascular. Opusul lor credința, dorința de vindecare, învingerea îndoielii activează aceste celule. Rugăciunile înalțate de bolnav cât și de cunoscuți, membrii ai familiei, săvârșirea Sfântului Maslu au în consecință cel mai important rol. Cunoscut ca biruitor al unei boli incurabile, cancerul, Sfântul Nectarie dă speranță celor fără de speranță, dăruiește vindecare acolo unde medicii sunt neputincioși. Oameni paralizați au fost tămăduiți, creștini care de mulți ani nu aveau copii au dobandit prunci. Hristos Doctorul cel Mare, vindecă fără medicamente prin sfinții Săi. Astăzi la serbarea ocrotitorului nostru am rostit împreună: Slăvit fiind de lucrarea Duhului, izvorăște tămăduiri și har bogat. Pentru aceea îi strigăm: Bucură-te Părinte Nectarie
5
PREOŢIA CA JERFĂ
Pavăza credintei
S-a vorbit şi s-a scris mult despre slujirea preoţească: tema rămâne însă mereu actuală, mereu vie. Pentru că şi noi, în timpul nostru, suntem chemaţi împreună lucrători cu Hristos, iconomi ai Evangheliei şi Tainelor lui Dumnezeu. A vorbi despre preoţie înseamnă a vorbi despre rostul şi temeiul acestei slujiri; de conştiinţa chemării şi darului ei; înseamnă a adânci această chemare în lumina roadelor, a roadelor slujirii noastre. Și este clar că această comportare a preotului în Biserică (comunitate) este una JERTFELNICĂ.
P
entru a vorbi despre preoţie ca slujire a lui Dumnezeu şi implicit a oamenilor trebuie să mergem la izvoare şi aceste izvoare le avem în Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie, în experienţa vie a Sf. Părinţi, şi păstori ai Bisericii. Noi preoţii suntem urmaşi ai apostolilor şi trebuie să urmăm porunca Sf. Ap. Pavel: Fiţi următori mie, precum eu sunt următor lui Hristos. Preoţia este o vocaţie, o chemare care porneşte de la Dumnezeu catre noi. Ceea ce apartine preotului e raspunsul la chemare. Ales devine acela care răspunde la chemare (Sfântul Chiril al Alexandriei) cu întreaga lui făptură, inspirându-se din ea, gândind, vorbind, scriind, lucrând în lumina ei. Şi dimpotrivă, ce mare gol, ce adâncă suferinţă e în viaţă când nu-ţi recunoşti o vocaţie, un rost al tău în lume, când "ai îngropat talantul", căci fiecare are un "talant", un dar. În schimb, a-ţi cunoaşte darul, chemarea şi a I te dărui cu toate forţele înseamană a-ţi afla sensul vieţii, în ce ne priveşte, al vocaţiei preoţeşti. Dar nu mai mică e greşeala unei preoţii care nu e chemare, mobilul căreia e cariera, câştigul imediat, uneori orgoliul, satisfacţia. Sfântul Grigorie Teologul îşi mărturiseşte astfel unul din motivele pentru care nu cuteza să îmbrăţişeze preoţia: Îmi era ruşine de alţii care se îndeasă spre Sfânta Sfintelor cu mâini necurate, cu sufletele nesfinţite; care se îngrămădesc şi se îmbulzesc în jurul sfintei mese, ca şi cum pentru dânşii treapta aceasta este nu un model de virtute, ci un mijloc de câştigare a existenţei; nu o slujbă îm-
6
n Pr. Marin Octavian DUMINICĂ
preunată cu grea răspundere, ci o funcţie lipsită cu totul de răspundere. Părinţii şi învăţătorii Bisericii disting în iconomia şi preoţia mântuitoare a Domnului, trei slujiri: chemarea învăţătorească (profetică), slujirea arhierească şi demnitatea împărătească, - slujiri care se continuă de la Iisus Hristos în activitatea păstorului de suflete, a preotului. Cu toţii ştim acest lucru. Însă observăm că în ultimul timp ne îngrijim tot mai mult de ziduri, de construcţii, de renovări - şi nu e rău, este chiar foarte bine - dar uităm uneori că misiunea noastră, jertfa noastră nu trebuie să se desfăşoare numai pe acest plan. De aceea am să încerc, cât se poate de scurt să scot în evidenţă şi importanţa celorlalte slujiri preoţeşti.
Preotul ca învăţător.
Autorii tratatelor despre preoţie din epoca patristică pun mare preţ pe pregătirea intelectuală şi ştiinţifică a candidatului la preoţie şi pe funcţiunea învăţătorească a preoţiei. Învăţătura şi predicarea cuvântului lui Dumnezeu sunt capitole centrale ale fiinţei şi misiunii preoteşti; fără acestea nu se concepe şi nu există preoţia. În porunca de trimitere a Apostolilor la misiune se află cuvintele: Mergând învăţaţi toate neamurile. (Matei 28, 19). Preoţii trebue să aibă învăţătură bogată, dumnezeiască şi profană. Învăţătura preotului trebuie să fie adâncă, variată, multilaterală şi prezentată metodic şi atrăgător. El trebuie să stie a da răspunsuri diferitelor întrebări care i se pun şi a face faţă situaţiilor care se prezintă. Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf. Grigorie cel Mare caracterizează conducerea preoţească a sufletelor, drept "arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor". Preoţii patristici făceau misiune în interiorul, la marginile şi dincolo de marginile Imperiului Roman, cu eforturi şi primejdii excepţionale. Predicând Evanghelia în mijlocul popoarelor necreştine şi stăruind asupra înaltelor ei principii morale şi sociale, ei nu numai încreştinau, dar şi civilizau aceste popoare, îndulcind asprimea moravurilor lor şi dându-le o altă orientare şi conştiinţă atât ca indivizi cât şi ca societate. Sf. Irineu, Sf. Grigorie Taumaturgul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Niceta de Remesiana, Senute de Atripe, Sf. Martin de Tours, sunt doar câţiva din numeroşii educatori, misionari şi civilizatori ai epocii patristice. Preotul ca sfinţitor şi jertfitor. Vocaţia, dragostea, învăţătura, virtuţile şi misiunea preotului îl pregătesc pentru rolul de sfinţitor şi jertfitor. Sfinţii Părinţi reamintesc continuu preotului că rangul său e mai presus decât acela al îngerilor, deoa-
rece acestora nu li s-a spus: Câte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în ceruri, şi câte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în ceruri (Matei 18, 18). Puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor este o putere dumnezeiască. Pentru a fi în măsură să exercite această putere, preotul trebuie să aibă virtutea capitală care-l face apt pentru aceasta: sfinţenia. Sfinţenia este curăţia sau nevinovăţia absolută sau aproape absolută prin care Dumnezeu şi preoţii Săi curăţă de întinăciune şi apropie de sfinţenie pe oameni. Sfinţenia preotului face posibilă sfinţenia oamenilor. Formula de adresare obişnuită faţă de preot, "Sfinţia ta", arată că preotul este prin definiţie un om al sfinţeniei. Preotul sfinţeşte pe credincioşii lui prin dragoste, prin rugăciuni, prin Sfintele Taine şi prin propria sa sfinţenie. Centrul lucrării sale sfinţitoate este Sf. Liturghie. Purtând pe braţele sale Trupul şi Sângele Mâtuitorului, preotul se sfinţeşte până la îndumnezeire, dacă e realmente vrednic să se împărtăşească cu Domnul; el sfinţeşte, de asemenea, pe aceia cărora le dă Trupul şi Sângele Domnului spre împărtăşire. Sf. Ioan Gura de Aur zice că însuşi Mântuitorul coboară ca să prefacă pâinea şi vinul în Trupul şi Sangele Său, iar preotul nu e decât locţiitorul Logosului. Ca locţiitor al Fiului lui Dumnezeu care se jertfeşte, preotul se jertfeşte şi pe sine odată cu Mântuitorul. Jertfa preotului e una din cele mai sfinte ofrande pe care Biserica le aduce lui Dumnezeu. Numeroşi preoţi, din toate treptele ierarhiei, de la arhidiaconul Ştefan, până la preoţii Pamfil, Pionius şi mulţi altii şi până la episcopii Metodiu de Olimp, Fructuosus şi mulţi alţii, şi-au dat viaţa jertfindu-se pentru Mântuitorul în timpul persecuţiilor. De-a lungul veacurilor mulţi preoţi s-au jertfit în diferite împrejurări pentru binele şi sfinţirea credincioşilor lor. Nu trebuie să-i uităm nici pe cei mai din urmă jertfiţi pentru Hristos şi Biserica Sa şi mă refer aici la cei ucişi în închisorile comuniste prin celebrul experiment de reeducare prin tortură, experiment aplicat şi la Piteşti şi în multe alte închisori comuniste din ţară. Sunt convins că şi astăzi sunt preoţi care se ostenesc şi se jerfesc pentru Hristos şi pentru Biserica Sa, dar ei sunt în acelaşi timp şi smeriţi. Smerenia lor constă în a trece sub tăcere virtuţile şi de a le permite altora să le descopere. Să nu uităm că există oameni atît de săraci, încît nu au nimic altceva decît bani. Nimeni nu este mai gol la suflet, decît cel care este plin de sine însuşi.
N
e deranjează sau nu, trebuie să recunoaştem totuşi că de multe ori preotul se confundă cu un fel de functionar bisericesc. Expresia nu-mi aparţine am împrumutat-o chiar de la un laic. Purtarea ortodoxă sănătoasă este înlocuită cu comportarea funcţionărească, iar preotul devine un simplu functionar al unei anumite biserici. Schimbarea unei astfel de atitudini ar trebui să vină din partea noastră a tuturor. Cu fiecare dintre tinerii teologii, se repetă misterul chemării ucenicilor la propovăduire. Într-o bună zi, lumea aceasta, a noastră, care ni se pare veşnică şi neschimbată va dispărea şi deodată ne vom
Nr. 2
trezi înaintea lui Hristos, puşi să răspundem pentru trecerea noastră prin această lume. Noi, preoţii suntem chemaţi la o mare misiune şi nici un fir de păr din capul nostru nu se va clinti fără ştirea lui Hristos. Avem dăruită multă putere de sus şi de aceea ar trebui să ne purtăm ca ucenici ai lui Hristos şi nu ca nişte funcţionari bisericeşti. De multe ori ne văităm că statul dă bani puţini pentru salarii, că oamenii sunt răi şi necredincioşi şi sectarii umblă prin sate, că la biserici vin doar babele, iar tinerii preferă să petreacă prin cârciumi şi discoteci şi că oamenii nu mai sunt aşa cum erau odinioară, în vremea sfinţilor. Eu zic însă că vremurile nu sunt niciodată altele, ci doar credinţa noastră este mai mare sau mai mică. Asemenea şi râvna preoţiei noastre. Se poate sluji şi doar pe antimis, sub cerul liber dacă nu ai biserică acolo unde eşti trimis. Totul e să nu credem că preoţia este o meserie ca multe altele, să nu ne comportăm ca un slujbaş pus de şeful său doar să repare nişte ziduri, să oficieze "servicii" şi să contabilizeze banii enoriaşilor; să nu ne oprim doar la rostirea de predici bombastice şi găunoase şi să-i mustram pe cei ce nu vin duminica la biserică ori care nu şi-au plătit contribuţia. Rămân la părerea că se poate sluzi şi pe o buturugă, cum a făcut Serafim de Sarov, se poate sluji şi pe propriul piept, aşa cum a slujit şi Iustin Parvu în temniţă. Totul e să slujim cu credinţă şi să primim preoţia din dragoste pentru Hristos şi pentru aproapele. Poate că traim dint-un salariu de mizerie, dar jertfa ne va face să ne simţim cu adevarat bogaţi. Oriunde vom săvârşi Sfânta Liturghie, pe câmp sau într-o biserică de chirpici să plângem de bucurie lângă Trupul şi Sangele Mântuitorului şi să cântăm impreună cu îngerii. Preotul merge în casele necăjiţilor, le mângâie copii cu câte o iconiţă, va sta la masa lor, aşa puţină şi săracă, îi va împăca vorbindu-le despre Hristos şi Maica Sa, îi va dojeni cu blândeţe şi-i va îndrepta. Dacă din suma adusă de credinciosul sărman la Sfântul Altar vom putea să înapoiem jumătate vom cunoaşte bucuria de a dărui. Făcând astfel, credincioşii ne vor asculta şi ne vor spune - "părinte". Toate acestea sunt ale preoţiei, "bucuriile suferinţei", pentru că înainte de toate preoţia este jertfă, jertfa vie, care răneşte inima şi o face să se umple de lacrimi.
”
Trebuie să înţelegem că ieşirea din criza duhovnicească este reîntoarcerea la sfinţi şi la modelul sfinţeniei, la faptele sfinţilor, la gândirea şi judecăţile lor şi nu în ultimă instanţă la jertfa lor pentru Hristos şi pentru semeni. Preoţia se face numai în stare de jertfă. Dacă viitorul preot visează o viaţă liniştită, un loc căldicel, maşină, casă şi un pântec îndestulat, este de plâns micimea lui sufletească. Demnitatea preoţească este în primul rând jertfă. Să nu crezi în jertfa ta, să te îndoieşti de necesitatea jertfei tale, iată adevaratul impediment la hirotonie
7
Pavăza credintei Copiii şi religia
n Prof. Elena-Otilia Ţiroiu
Într-o discuţie liberă şi plăcută, întrebând elevii mei cu vârste cuprinse între 5 si 7 ani Cum este Dumnezeu?’’ aceştia mi-au răspuns fără ezitare: - Dumnezeu este bun, ne-a dat viaţă, El ne ajută să trăim! - Doamne-Doamne este Sfânt şi pentru toţi este un mare ajutor, El ne hrănește pe toţi! - El ne ajută să facem lucruri bune! - Dumnezeu iubeşte copiii cuminţi! - Dumnezeu ne vede mereu, chiar şi noaptea! - Chiar dacă unii ne mai batem în pauză, Doamne Doamne ne vede, ne iubeşte şi de aceea a trimis-o pe pământ pe d-na învăţătoare ca să ne înveţe să fim buni şi cuminţi. - Dumnezeu este prietenul tuturor copiilor. - Eu il iubesc pe Dumnezeu pentru că m-a făcut aşa de mare. - Şi eu il iubesc pe Dumnezeu pentru că mi-a dat-o pe mami.
Mici, sau mari, adulţi sau vârstnici cu toţii realizăm ce pace se instaurează în suflet atunci când vorbim despre Dumnezeu. Asemenea unor copii, indiferent cât suntem de ocupaţi cu problemele zilnice, cu frământările şi gândurile noastre, dacă am poposi 5 minute în sufletul nostru şi am răspunde întrebării Cum este Dumnezeu?, sigur am da ca şi ei răspunsuri simple, răspunsuri curate şi scurte, fără complicaţii, fără filosofie, fără enunţuri sofisticate. Dumnezeu ne învaţă zilnic că viaţa frumoasă e viaţa simplă, că bucuriile adevărate sunt bucuriile mici, că adevarata fericire e drumul spre ea, că oamenii buni nu gândesc mult atunci când vor să facă o faptă bună, pentru că ei gândesc cu inima. Copiii întotdeauna sunt impresionaţi de o durere, de o problemă sau un necaz al unui coleg. Vor să ajute, vor să sprijine. Ei împart cu uşurinţă pacheţelul cu mâncare, ei împrumută cu uşurinţă o jucărie preferată unui coleg care nu are. Ar trebui să învăţăm de la ei! Foarte frumoasă este o compunere a unui elev impresionat de viaţa copiilor fără casă, pe care îi vedea adesea de la geamul lui:
SUNTEM DIFERIŢI, ŞI TOTUŞI EGALI! Toţi avem acelaşi început ! Părinţii m-au învăţat că indiferent de naţionalitate, indiferent de limba pe care o vorbim, de portul pe care îl avem, indiferent dacă suntem săraci sau bogaţi, toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu. Toţi avem dreptul sa râdem, să plângem de emoţie,
8
să vorbim, să greşim. Încă de când ne naştem cu toţii avem de învăţat: să păşim, să rostim primele cuvinte. Toţi avem câte o mamă, un tată, bunici, care ne vor îndruma paşii în viaţă, care ne vor ridica de câte ori cădem, care ne întind o mână de ajutor atunci când avem nevoie de ajutor. Sunt foarte mulţi copii fericiţi că au părinţi, că sunt iubiţi, că au un cămin, că se pot bucura pe deplin de copilărie. Din nefericire sunt şi foarte mulţi copii care cresc singuri pe stradă abandonaţi de toţi.Au acelaşi port, vorbesc aceeaşi limbă ca şi noi dar nu îi aude nimeni. De sărbători parcă şi Moş Crăciun uită de ei. Îi protejează numai Tatăl Ceresc, doar vântul îi mângâie, doar ploaia le sărută obrăjorii. Când noi stăm în casă fără griji ei stau pe stradă şi cerşesc câte un bănuţ. Eu sunt unul dintre acei copii fericiţi care au cămin, bunici şi părinţi şi mă asemăn cu copiii străzii doar prin faptul că sunt copil. Şi ei ca şi mine îşi doresc şi au nevoie de un cămin, de o mamă şi un tată care să-i iubească, care să le poarte de grijă, care să le ofere o copilărie fericită. Îşi doresc de sărbători să se aşeze în jurul bradului împodobit, să aştepte pe Moş Crăciun, care să le aducă un cadou cât de mic, să le aducă în dar familia pierdută. Cei care şi-au părăsit copiii se numesc părinţi doar pentru că din întâmplare le-a dat viaţă. Cum putem să ajutăm copiii străzii? Să le dăm câte puţin din ceea ce avem noi, să le oferim puţină afecţiune, pentru că şi ei sunt copii, şi ei au dreptul la viaţă decentă ca şi noi. Nu trebuie să uităm niciodată ca aceşti copii şi mulţi alţii necăjiţi din lumea largă sunt EGALI cu noi şi tocmai pentru acest lucru nu trebuie priviţi cu o undă de superioritate. Toţi suntem oameni şi suntem egali în faţa lui Dumnezeu dar ne deosebim prin felul de a gândi şi de a face faţă problemelor vieţii. (elev clasa a II a).
Noi, adulţii ar trebui să fim mai atenţi la cei din jur, ar trebui să înţelegem că TOŢI SUNTEM EGALI şi numai dăruind o să primim, numai iubind, o să fim iubiţi.
Rugăciunea poeților
ÎN VECI ORTODOCŞI
Nr. 2
de Adrian Păunescu ( 12 noiembrie 1997) ‘Ortodoxia naşte comunism!’ Deci, să fugim de ea ca de o boală. Dar nu există-n lume avantaj cu care ar putea să ne îmbie catolici, evanghelici, protestanţi, să ne retragem din Ortodoxie.
Precum nici noi pe nimeni nu silim să fie ortodox când nu o simte, noi suntem pe vecie ortodocşi, cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.
De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei, aceasta e credinţa mea creştină, am învăţat cu tălpile să calc, cum am aflat că mâna se închină.
Atunci am înţeles că sunt dator să nu cedez cumva vreunei noxe, ci să rămân, cu neamul meu cu tot, fidel pe veci credinţei mele ortodoxe. Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat credinţa lor pe nici un fel de bunuri, nici dacă ar fi fost crucificaţi, nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.
În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu în fiece istorică furtună, credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat, prin toţi ai mei, Biserică străbună. Şi m-am opus căderii în neant şi celor care dărâmau altare şi clopote-n Ardeal am construit şi calendare pentru fiecare.
Şi ‘Noul Testament de la Bălgrad’ eu l-am crezut aducător de leacuri şi m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri. Şi-am fost convins că nici un leninism credinţa ortodoxă n-o ajută ci, dimpotrivă, ateismul crunt ar vrea să o transforme-n surdomută.
Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt? A început la Bucureşti să crească un demonism bogat şi indecent, ce-ameninţă credinţa strămoşească. Nevolnicii lovesc pe ortodocşi, îi tot mânjesc şi culpabilizează, îi fac răspunzători de bolşevism, îi umplu de lehamite şi groază.
E clipa când mă simt dator să spun că nu ne poate frânge vijelia, că nu sunt bunuri pe acest pământ, ca să ne cumpere Ortodoxia.
Noi nu putem să devenim mormoni sau, altceva, conform unei reţete, noi suntem ortodocşi definitiv oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete. Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud, această fărădelege epocală:
Că nu ne poate nimeni mitui s-o părăsim pe mamă în etate din tragicul motiv că pe pământ există alte mame mai bogate.
Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum, când ni-i credinţa însăşi în pericol, îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini, că harul de-a iubi nu e ridicol. Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini ce, dincolo de orice paradoxe, la rândul lor, respectă şi iubesc, pe credincioşii turlei ortodoxe.
Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot, o comedie pare tragedia, e în pericol cultul ortodox, se deromânizează România.
Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum, când sumbre acuzaţii se adună, ia-n mână crucea de la Est, ai grijă de biserica străbună. Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra chiar dacă de la fraţi asediul vine, permite-ne să fim în veci creştini, ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.
9
Știri din viața eparhiei
Campionii Bucuriei sociale în Protoieria Pitești
Pavăza credintei
Fii lumină pe cale, oriunde vei trece! Fii alinare pentru orice rană, picior pentru cel şchiop, hrană pentru cel flămând, îmbrăcăminte pentru cel gol, dar mai ales îmbracă în dragoste pe cel lipsit de mângâiere! (Sf. Ioan Gură de Aur)
Clipă de clipă trebuie să veghem ca în sufletele noastre să nu se stingă candela iubirii aproapelui, căci știm că aceasta este calea către viața veșnică, către mântuire. Să facem astfel ca în viața noastră bunătatea și dăruirea să crească în fiecare zi, cu atât mai mult cu cât vedem că trăim într-o lume care își pierde armonia dăruită inițial de Dumnezeu. Cicero - strălucitul orator al lumii latine, omul de stat al Romei republicane, considerat „homo universalis”, a afirmat că „din moment ce se înlătură dragostea și bunătatea, toată bucuria vieții dispare”. Iisus Hristos ne-a arătat bunătatea Sa, dându-și viața pentru noi și iertându-ne. Așadar, avem atâtea exemple, începând cu Domnul nostru Iisus Hristos și până la personaje istorice, astfel că, la fel și noi, trebuie să fim gata să ajutăm ființa de lângă noi, s-o respectăm, s-o iubim cu adevărat și să-i oferim bunătate și sprijin în necazuri. Cu ajutorul lui Dumnezeu se reface chipul lui Dumnezeu în om spunea Sfântul Grigorie de Nyssa, adăugând că binele nu are margini, iar creştinismul este o imitare a naturii divine. Acești pași sunt urmați și de toți cei care, unindu-și sufletele, alcătuiesc marea familie a Campionilor Bucuriei.
10
Astfel au mai trecut în răbojul lui Dumnezeu o nouă acțiune de întrajutorare în Protoieria Pitești, pe 4 septembrie 2014, când Cercul Pastoral nr. 3 a implicat 18 parohii (n.n. din care face parte și parohia noastră) care și-au unit forțele și au venit cu ajutoare în sprijinul unui număr de 22 de familii aflate în grele condiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintă risc de abandon școlar. Astfel, cele 22 de familii au venit la biserica Parohială Cotmeana unde au beneficiat de ajutoare ce au constat în hrană, atât pentru trup, cât și pentru suflet. Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat de Părintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții bisericești din Eparhia Argeșului. Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani. mater ial pr eluat de p e w w w. ep arh iaa rges u lu i. ro
Campionii Bucuriei sprijină Educația și luptă împotriva abandonului școlar Știri din viața eparhiei
”
Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor (Matei 19, 14)
Nichifor Crainic spunea că în creştinism măsura omului desăvârşit nu este cel vârstnic, ci copilul. Educând pe copii să păstreze şi să participe la frumuseţea rânduielilor bisericeşti, aducătoare de linişte şi de har, îi ajutăm să dobândească viaţa şi fericirea veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu pentru care au fost creaţi: A educa înseamnă a purta de grijă copiilor şi tinerilor în ceea ce priveşte curăţenia sufletească şi buna-cuviinţă, a-l creşte pe copil moral, om drept, a-l creşte în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte; artă mai mare decât educaţia nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare.(Sfântul Ioan Gură de Aur) Plecând de la aceste sfinte îndemnuri, s-a scris un nou capitol al proiectului ,,Campionii Bucuriei”, în ziua de 30 a lunii lui brumar, în cadrul Protoieriei Pitești, la Parohia Cireșu, implicat fiind Cercul Pastoral VI, coordonat de P.C. Preot Gheorghe Adrian. Astfel, peste 100 de copii de la Școala Generală cu clasele I-VIII și de la Grădinița din Cireșu au primit în dar cărți de rugăciune, rechizite școlare și caiete de lucru pentru diferite ramuri ale educației. P.C. Protoiereu Ciprian Vuțan le-a ținut copiilor un folositor cuvânt de învățătură, pentru statornicia în credință, despre mersul la biserică, dar și pentru
Nr. 2
a-i întări pentru examenele ce urmează. La sfârșitul evenimentului, preoții implicați în acest proiect au vizitat Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” la Parohiei Cireșu, unde s-au rostit rugăciuni de mulțumire către Bunul Dumnezeu. Aici au fost primiți cu multă caldură de Părintele Paroh Stănescu Nicolae, care păstorește cu dăruire și dragoste ,,poporul sfânt” încredințat. Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat Campionii Bucuriei coordonat de P.C. Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului. Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7)
mater ial pr eluat de pe w w w. ep arh ia arges u lu i. ro
11
Retinopatia diabetică
Pavăza credintei
diagnostic și tratament Retinopatia diabetică este manifestarea microangiopatiei diabetice, complicaţie majoră de alterare metabolică. Examenul oftalmologic periodic este esenţial pentru depistarea retinopatiei diabetice şi instituirea tratamentului adecvat. Prevalenţa retinopatiei diabetice variază cu vechimea diabetului zaharat şi cu vîrsta la care acesta a debutat.
În diabetul zaharat tip I (insulino-dependent), retinopatia este prezentă în 90% din cazuri, după 15 ani de evoluţie. În diabetul zaharat tip II (non insulino-dependent), retinopatia este deja prezentă la 20% din pacienţi, la momentul diagnosticului, şi la peste 60%, după 15 ani de diabet. Retinopatia diabetică constă în apariţia la nivelul retinei a unor dilataţii vasculare, microanevrisme, exsudate, hemoragii (stadiul neproliferativ) şi vase anormale de neoformaţie (stadiul proliferativ), modificări care, netratate la timp prin fotocoagulare laser, duc la pierderea vederii. Pacienţii pot resimţi, în primă fază, modificări ale acuităţii vizuale, tulburări de cîmp vizual sau simţ cromatic, dar vederea scade progresiv şi, în lipsa tratamentului adecvat, apar complicaţii grave: hemoragii intraoculare, decolare de retină, glaucom neovascular, care duc la orbire. Retinopatia diabetică reprezintă principala cauză de pierdere a vederii în rîndul populaţiei
12
La Centrul Medical Dr. Georgescu, în cadrul cabinetului de oftalmologie, funcţionează primul laser oftalmologic pentru tratamentul retinopatiei diabetice, existent în judeţul Argeş.
SFATUL MEDICULUI
n Dr. Anca DEORGESCU
active, în ţările dezvoltate. Protocolul standard de tratament pentru retinopatia diabetică proliferativă este reprezentat de fotocoagularea laser a retinei, metodă care împiedică dezvoltarea vaselor anormale şi previne deteriorarea vederii. Tratamentul laser se efectuează în cabinetul oftalmologic, fără internare, sub anestezie topică (picături), fiind necesare una sau pînă la 3 - 4 şedinţe, în funcţie de patologia retiniană existentă. Fotocoagularea laser retiniană instituită la timp este singurul tratament eficient pentru prevenirea complicaţiilor dramatice, care determină pierderea vederii. La Centrul Medical Dr Georgescu, în cadrul cabinetului de oftalmologie, funcţionează primul laser oftalmologic pentru tratamentul retinopatiei diabetice, existent în judeţul Argeş. Tramentul laser şi urmărirea evoluţiei pacienţilor sînt efectuate de dr Anca Georgescu, medic primar oftalmolog. Relaţii suplimentare şi programări, la tel. 0248/210285 (între orele 10 - 18), 0724/027807 sau la sediul Centrului Medical Dr Georgescu, din str. Trivale nr. 78 bis (lîngă Palatul Copiilor). Pentru alte informaţii, puteţi accesa pagina web - www.doctorgeorgescu.ro . Mulțumim doamnei doctor Anca Georgescu pentru sprijinul acordat în realizare acestui număr al revistei noastre.