Revista Elohim

DE CE REVINE ELOHIM

Realizarea unei reviste poate fi trudă, desfătare sau împlinirea visului pe care îl ai de mult timp. O revistă poate să nu aibă farmec atunci când o compari cu tentațiile excentrice ale lumii scrisului. Noi am gândit un număr Elohim, care să asigure continuitatea tradiției în liceul nostru, unde să regăsești oameni plini de har, simboluri certe ale educației vârstelor.

Lucrul esențial rămâne ideea că noul Elohim este o delectabilă școală de duminică despre gusturile noastre. Ne-am dorit să fim buni realizatori și să nu uităm ce importanță are pentru noi cunoașterea în forme inedite. Nu suntem o enciclopedie ambulantă, nu turnăm în capul cititorilor comoara cunoștințelor la care râvnește întreaga lume. Ne-am dorit să scriem despre o gamă largă de subiecte, cu un aer degajat, specific generației noastre. Teoretic, am devenit cei care râvnesc la un cititor gata să descopere gama noastră despre ingeniozitate și dorința de a ne plasa într-un exil voluntar al detașării dezinteresate. Munca în colectivul redacțional ne-a adus flerul necesar prin care am adulmecat curioși înainte de a prezenta ceva, am tânjit după noutăți și am fost mereu împotriva gândirii convenționale, din dorința de a vă avea pe voi, cititorii revistei, împreună cu noi până la ultimul paragraf. Pentru că scriem simplu, fără „condimente” postmoderniste.

Vă invităm să empatizați cu noi, să ne fiți prieteni tocmai pentru că respingem stilul “știe-tot”.

Considerăm că așa putem trăi într-o lume frumoasă, plină de oameni fascinanți și de întâmplări care ne înveselesc inimile.

Redacția Elohim

~1~

Se confesează doamna directoare Amza Eufrosina 1.Care este conceptul dvs. de fericire absolută?

- Fericirea își are originea în suferință și oricât de mult am dori să trăim numai în fericire este absolut imposibil, întrucât fără suferință aceasta niciodată nu-și va arăta miraculosul său spectru. Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort și timp. Dacă în viață găsești un drum fără obstacole, probabil că acela nu duce nicăieri.

2.Care este cea mai mare temere?

- Să fac un pas foarte mare pentru școală. O mare prăpastie nu pot s-o trec în pași mici.

3.Ce figură istorică v-ar identifica?

- Napoleon.

4.Ce personalitate contemporană admirați cel mai mult?

- Steve Jobs. “Dumnezeu ne-a lăsat simțurile ca să recepționăm dragostea, sentimentele celor din jur. Pune preț pe dragostea pentru familia ta! Poartă-te bine cu tine! Prețuiește-i pe ceilalți!”

5.Care este defectul dvs. cel mai mare?

- Am foarte mare încredere în oameni.

6.Care este defectul pe care nu-l suportați la altă persoană?

-Refuzul de a asculta.

7.Care este extravaganța dvs. principală?

- Nu sunt o persoană extravagantă.

8.În ce situații mințiți?

- Spun mereu adevărul.

9.Ce vă deranjează cel mai tare la înfățișarea dvs.?

- Exteriorul meu cred că este dur ca o scoică, dar sub coaja acestei durități, inima mea păstrează o singură perlă ca o lacrimă, un caracter frumos. La bătrânețe se arată pe față caracterul și sufletul omului, așa cum se arată relieful unui deal abia iarna, când își pierd pădurile podoaba și el se dezgolește pe deplin. Sunt chipuri care cu timpul capătă ceva de sfânt sau de înțelept, altele de mucenic sau de bolnav, altele de animale sau de fiară.

10.Când și unde ați fost cea mai fericită?

- Cele mai bune și frumoase lucruri din viață nu pot fi văzute, nici atinse, doar simțite în inimă. Și totuși,.. când am primit darul de a da viață a fost cel mai fericit moment din viața mea.

11.Dacă ar fi să schimbați un lucru la dvs., care ar fi acela?

- Să mă asigur că în jurul meu este o mare de iubire și iertare. Iubirea și iertarea sunt nedespărțite. Iertarea este o cale pe care trebuie să călătorim mereu pentru a menține fericirea.

12.Dacă este ceva de corectat în familia dvs., în ce ar consta?

- Acel ceva reprezintă erorile noastre de gândire. “O problemă nu poate fi rezolvată la nivelul de gândire care a generat-o”- Einstein.

13.Care considerați că este cea mai mare realizare personală?

- Să las în urma mea o lume mai bună, fie prin copii sănatosi și împliniți, o grădină - “gură de rai”, o condiție socială deosebită.

~2~

14.Dacă ați muri și ați ști că v-ați reincarna în alt om sau lucru, ce credeți că ați fi?

- Un peisagist, fiindcă pe pămant nu cred că pot finaliza misiunea de a realiza “o gură de rai”.

15.Care este lucrul cel mai de preț?

- Sănătatea.

16.Care credeți că este cea mai mare nefericire în viață?

- Să pierzi o ființă dragă sau darul de a da viață.

17.Care sunt idolii dvs. din viața reală?

- Nu cred în idoli.

18.Ce disprețuiți cu adevărat cel mai profund?

-Tupeul, defectul oamenilor mici.

19.Cum v-ați dori să fie moartea dvs.?

- Neobservată. Moartea vine odată cu uitarea.

20.Care este “motto-ul” dvs?

- “Omul superior nu e totdeauna bun, iertător și intelegător”.

- “Unui om este mult mai ușor să-i dezvolți calitățile decât să-i înlături defectele”.

Milea Daliana

~3~

“Chestionarul lui Proust” în versiunea secolului al XXI-lea 1. Care este conceptul dvs. de fericire absolută?

- Trebuie doar să deschizi televizorul ca să vezi dezbateri pe aceste teme, se vorbeşte cu o răceală chirurgicală despre fericire. Eu cred că fericiea absolută înseamnă să visez eu însămi, astfel încât să mă adâncesc în propria-mi inimă ca să ajung la aceia care îmi împărtăşesc Visul.

2.Care este cea mai mare temere?

- Cea mai mare temere este imaginea celor care nu cred în izbânzile morale la care avem dreptul istoric.

Cred că numai îngerii pot respinge această furtună şi, printre ei, îmi imaginez că adolescenții au aripi.

3.Cu ce figură istorică v-ați identifica?

- De când am citit biografia lui Lincoln şi am înţeles discursurile pe care le ţinea la Chicago, îl admir, pentru că este antisclavagist.

4.Ce personalitate contemporană admirați cel mai mult?

- Îl admir pe ziaristul Paul Johnson, cunoscut şi ca istoric englez, care dezaprobă pe cei care folosesc teoria evoluţionistă pentru a justifica ateismul sau pentru a-şi promova experimentele biotehnologice.

5.Care este defectul dvs. cel mai mare?

- Să cred că secolul al XXI-lea va fi epoca Madame Butterfly.

6.Care este defectul pe care nu îl suportaţi la altă persoană?

- Nu suport comportamentul unei persoane care tulbură activitatea celorlalţi prin intimidare, agresivitate verbală, prin abuzul de autoritate.

7.Care este extravaganţa dvs. principală?

- Poţi îmbrăca aceeaşi rochie de dimineaţă până seara, dar ca să fii perfectă, nu poţi avea aceeaşi geantă. Ah, genţile Hermes, Chanel, Cartier, Vuitton!

8.În ce situaţii minţiți?

- Când afirm că problemele date ca temă pentru acasă sunt uşor de rezolvat.

~4~

9.Ce vă deranjează cel mai tare la înfăţişarea dvs.?

- Trenciul de ploaie.

10.Când şi unde ați fost cea mai fericită?

- Într-un spaţiu în care cuvântul “bucurie” a devenit sacru.

11.Dacă ar fi să schimbați un lucru la ceilalți, care ar fi acela?

- Aş schimba aversiunea faţă de matematică, aş face-o să devină un mit al existenţei.

12.Dacă ar fi să schimbați un lucru la dvs., care ar fi acela?

- Aş scrie o odă de genul: „Dragii mei, doar iubirea n-ajunge! Haideţi să vă învăț să dansaţi!”

13.Care considerați că este cea mai mare realizare personală?

- Ierarhiile profesionale, sociale şi proiectele ambiţioase cum ar fi “NASA Space Settlement Design Contest”.

14.Dacă ați muri şi ați şti că v-ați reîncarna în alt om sau lucru, ce credeți că ați fi?

- Aş fi un ocean liniştit în care valurile ridică viaţa la ipostaze geometrice.

15.Care este bunul dvs. cel mai de preţ?

- E posibil ca Dumnezeu să-ţi dea ceea ce îţi doreşti şi ceea ce ai nevoie: o viaţă activă, un ideal împlinit.

16. Care considerați că este cea mai mare nefericire în viaţă?

- Faptul că ţările îndepărtate sunt mai mult sau mai puţin imaginare.

17.Cine sunt idolii dvs. din viaţa reală?

- Grace Hopper şi Jack Kerouac.

18.Ce dispreţuiți cu adevărat cel mai profund?

- Arta de a dispreţui.

19.Cum v-ați dori să fie moartea dvs.?

- Wing & wink.

20.Care este “motto-ul’’ dvs.?

- Fără feminitate nu vei putea trăi orele, anii, bestialitatea pe care o numim atât de măgulitor “destin”.

~5~

Întrebări (in)comode - „Chestionarul lui Proust” Diferențele de perspective dintre generații pot scoate la lumină adevărate contraste fabuloase. Daniela Mihaela Șerban - absolventă a Colegiului Național “Barbu Șirbei”, studentă la Facultatea de Arhitectură, o fire nonconformistă, extrem de dezinvoltă; și domnul Georgescu Valeriu – profesor în cadrul Colegiului Național “Barbu Știrbei”, un exemplu de verticalitate, conduită și o adevărată enciclopedie umană. Ne vor lăsa să le pătrundem în inimă și în minte. S-au deschis cu totul în fața noastră prin intermediul cunoscutului test psihologic: “Chestionarul lui Proust”.

Iată ce au răspuns cei doi : 1.Care este conceptul tău de fericire absolută?

- Fericirea absolută...o sintagmă prea mare pentru mine. Consider că fericirea e relativă, mă bucur de dragoste și de ceea ce mă înconjoară. Cred că "împlinirea" este cuvântul care descrie cel mai bine fericirea absolută.

- Nu cred că există.

2. Care este cea mai mare temere?

- Cea mai mare temere...mi-e frică să mă simt singură în lumea asta plină de oameni.

- Autodistrugerea omenirii.

3. Ce figură istorică te-ar identifica?

- Nu m-am descoperit îndeajuns încât să mă identific cu o figură istorică, învăț lucruri despre mine în fiecare zi, însă mă identific cu un personaj fictiv - Wonder woman, dar asta este o altă poveste.

- Cardinalul Emil Hossu.

4. Ce personalitate contemporană admiri cel mai mult?

- Zaha Hadid este femeia pe care o respect și o admir enorm.

- M.S. Regele Mihai I al României.

5. Care este defectul tău cel mai mare?

- Cu siguranță că am multe defecte... cel mai mare cred eu că este faptul că am încrederea sau speranța că în fiecare dintre noi există o schimbare în bine. Iar asta nu este o alegere pe care pot eu să o iau.

- Prea multă încredere în oameni.

6. Care este defectul pe care nu îl suporți la altă persoană?

- Nu suport să fiu mințită.

- Fățărnicia.

~6~

7. Care este extravaganța ta principală?

- Nu mă consider extravagantă, cred că sunt doar diferită, îmi place să spun specială, însă tatuajul de pe față poate trece ca extravagant.

- Pasiunea pentru porumbei.

8. În ce situații minți?

- Mint când mi-e teamă să nu rănesc.

- Ca să evit o nenorocire.

9. Ce te deranjează cel mai tare la înfățișarea ta?

- Mă simt perfect așa cum sunt.

- Aș prefera să trec cât mai neobservat.

10. Când și unde ai fost cel mai fericit?

- Trăiesc într-un ocean de fericire, chiar în acest moment. Am lângă mine un om special care mă sprijină, am o familie și un adăpost, restul sunt lucruri care se rezolvă.

- În liceu și în studenție.

11. Dacă ar fi să schimbi un lucru la tine, care ar fi acela?

- Nu vreau să schimb nimic. N-aș schimba nimic niciodată, orice s-ar întâmpla.

- Aș fi mai atent.

12. Dacă ar fi să schimbi un lucru la familia ta, care ar fi acela?

- Am o familie care m-a susținut mereu în orice decizie am luat, indiferent dacă o considerau bună sau nu. E plin de dragoste, nu aș schimba nimic.

- Încă un copil.

13. Care consideri că este cea mai mare realizare personală?

- Pentru mine e o realizare personală faptul că supraviețuiesc. Profesională, mă bucur că sunt student integralist în anul lV la Facultatea de Arhitectură.

- Fiica mea.

14. Dacă ai muri și ai ști că te-ai reîncarna în alt om sau lucru, ce crezi că ai fi?

- Eu aș vrea să fiu supererou, glumesc... sincer nu știu, nu m-am gândit niciodată la ce va fi, sunt axată pe ce este.

- Luntre sau planor.

~7~

15. Care este bunul tău cel mai de preț?

- Nu pun preț pe bunuri, sunt lucruri de care mă leagă amintiri, dar cred că cel mai de preț lucru pe care îl am în acest moment este iubirea; ca obiecte, recunosc că sunt foarte atentă la colecția mea de pantofi sport.

- Cei dragi.

16. Care consideri că este cea mai mare nefericire în viață?

- Să iubești și să nu fii iubit.

- O existență inutilă.

17. Cine sunt idolii tăi din viață reală?

- Nu am idoli. Admir și respect oameni, învăț, mă documentez, dar îmi creez un drum propriu.

- Seniorul Corneliu Coposu.

18. Ce disprețuiești cu adevărat cel mai profund?

- Disprețuiesc femeile ușoare și oamenii falși.

- Lăcomia.

19. Cum ți-ai dori să fie moartea ta?

- Aș zice ușoară, dar în condițiile în care trăiesc totul la cel mai intens nivel, aș spune, fantastică.

- Astfel încât cei dragi să sufere cât mai puțin.

20. Care este "motto"-ul tău?

- “FIE CA FIECARE ZI SĂ CONTEZE.” - “Dum spiro spero”.

Petrovici Casiana

~8~

Interviu cu domnul profesor Georgescu Valeriu 1.Având în vedere că istoria se rescrie în orice moment, cum credeți că ar vedea generațiile viitoare prezentul pe care noi îl trăim?

- „Asta depinde de capacitatea de empatie, de decelare a informațiilor, de interesul și de sensibilitatea celor ce ne vor urma. Sunt cam pesimist. În cazul în care cei ce ne vor urma vor fi așa cum aș dori eu, ar avea multe de reproșat părinților și bunicilor lor: neimplicarea politică, preferința pentru facil în toate domeniile – de la artă la morală și muncă, „adevăruri ” trunchiate.....

Un exemplu: Suntem în preajma Zilei Armatei. Aproape niciun post de televiziune nu a menționat că Ziua Armatei este și ziua de naștere a M.S. Regelui Mihai l al României, care, după 23 august 1944 era comandantul suprem al trupelor române, al șaptelea și ultimul mareșal al României. În afara faptului că eliberarea totală a României de sub hortiști era un deziderat însuflețitor, era și un omagiu adus de către soldații, ofițerii și generalii Armatei Regale Române comandantului lor, care, cu mult curaj, scosese țara dintr-un dezastru. Comandantul frontului, generalul Avramescu, a specificat acest lucru în ordinul de atac. Mărturii sunt nenumărate, dar puse sub obroc.

2. Istoria depinde mult de perspectiva din care este privită. Fiecare popor prezintă aceleași evenimente, dar ușor modificate, prezentate într-o manieră favorabilă.

Considerați acest lucru o metodă de manipulare în masă?

- Sunt multe de spus. Pentru că suntem în ajunul Centenarului creării României Mari, mă voi referi la acest eveniment.Multe lucrări despre perioada începutului secolului al xx-lea au fost scrise după ce „marele război ” se terminase. Firesc, era necesară o perspectivă. S-a uitat însă că multe analize au fost făcute din perspectiva învingătorilor, neținând cont de empatie, ori asta înseamnă istorie postfactuală. La noi, în afară celor care au făcut efectiv spionaj în favoarea puterilor centrale sau au trădat pe front, taberele antagonice românești nu puteau fi învinuite de lipsă de patriotism. Ambele aveau în vedere unirea cu teritorii aflate dincolo de granițele tânărului Regat, situate la est, respectiv, la vest de acesta. Cine poate crede că susținătorii Antantei au prevăzut revoluția rusă, care a făcut posibilă unirea României cu Basarabia? A fost de ales între recuperarea tărâmurilor din Răsărit, căzute pradă unor deportări sistematice și sărăcirii elementului românesc/moldovenesc, în care nu mai există nicio școală românească și a teritoriilor transcarpatice. A fost aleasă ultima variantă. Guvernul României s-a aflat într-o dilemă asemănătoare în 1878 când a trebuit să aleagă între Dobrogea și sudul Basarabiei (Bugeacul, ucrainean acum), recuperat de la ruși în urma păcii de la San Stefano. În numai 38 de ani (1878-1916), ne-am întors fața de la basarabeni. Și totuși ei ne-au vrut. Amintesc că în decembrie 1941 o echipă a Institutului Central de Statistici a făcut cercetări sociologice , mergând în urma trupelor române, rezultatele fiind publicate în două volume ce cuprind peste 1500 de pagini în Editura Enciclopedică. În decembrie 1943, la București, s-a vernisat o expoziție de fotografii făcute de echipa în cauză. Prezența acestor moldoveni ( chiar și dincolo de Bug) - unii nici nu cunoșteau cuvântul „român” se datorează mutațiilor și migrațiilor lor succesive ale populației, în special în secolul al XVll-lea în

~9~

contextul ocupării spațiului din nordul Mării Negre. Câți știm? În niciun caz teritoriul nu era revendicabil. „Adevărul parțial” nu e adevăr. Ori e „total”, și atunci e adevăr, dacă e „parțial” nu e adevăr, e minciună.”

3. În ce măsură considerați că istoria influențează prezentul ?

- Istoria influențează prezentul în măsura în care e o consecință a evoluției societății.

Comportamentul nu îl prea influențează, pentru că sunt prea puțini cei interesați cu adevărat de ea. Nu cred că cei responsabili au reușit să o facă atractivă și iubită de toți . E și o chestie de sensibilitate. Zecile de mii de morminte, de exemplu, emoționează numai statistic. Aproape nimeni nu se gândește că acolo poate fi un strămoș direct, care a murit apărându-și țara sau principiile. România a avut partea ei de vină în Holocaust.

Dar! Lipsa de fermitate și cultură a politicienilor de rang foarte înalt a făcut să se accepte ca victimele de la Auschwitz deportate din nord-vestul Transilvaniei să fie imputate României și nu Ungariei, din care acea zonă a României a făcut parte între 1940-1945.

4. Odată cu dobândirea democrației, ce credeți că a avut istoria ca și obiect de studiu de câștigat pe teritoriul țării noastre?

- În primul rând, „istoria ca obiect de studiu” nu „ca și obiect de studiu ”. Disciplina „istorie” a câștigat teoretic posibilitatea de a fi transmisă nepoluată și netrunchiată. Teoretic. Pentru că unii din cei care s-au ocupat de ea, erau (și unii încă mai sunt) tributari obiceiurilor moștenite din epoca „de aur”. Unii sunt chiar nostalgici ai acelor vremuri. Primul nou manual de Istorie a României pentru liceu a fost reeditarea în 1990 a celui din 1940, avându-l autor pe P.P Panaitescu și se oprea la acea dată. Și era, zic eu, bun. Nu a fost unanim acceptat și ceea ce a urmat au fost experiențe, mai mult sau mai puțin nefericite.”

5. Care sunt gândurile dumneavoastră pentru un sistem de învățământ mai eficient?

- Un sistem de învățământ mai eficient ar fi cel care s-ar întoarce la valorile haretiene ale învățământului românesc interbelic, completate cu „inovațiile” sistemelor de învățământ unanim recunoscute ca performante (ca de exemplu cel finlandez ) și cu acordarea unei finanțări corespunzătoare acestuia. „Învățământul-prioritate națională ” este deocamdată o lozincă.

6. Ce viitor considerați că au națiunile în condițiile globalizării?

- Fiecare națiune va câștiga sau va pierde pe mâna ei. Prea ne-am învățat să dăm vina pe alții pentru insuccesele noastre! Cu cât vor fi mai „bărbate” și vor proceda mai inteligent, cu atât fiecare națiune va avea mai mult de câștigat și nu va dispărea din istorie. Un rol foarte important îl vor avea patriotismul neagresiv, fermitatea, buna cunoaștere a valorilor și tradițiile naționale și... demografia.

7. Se afirmă despre dumneavoastră că sunteți o enciclopedie în viață. Ce părere aveți despre această afirmație?

- Am fost și rămân un român dunărean, indiferent de sângele pe care îl am în vene. Identitatea națională este, după părerea mea, o asumare în cunoștință de cauză. Întâmplător, îmi cunosc ascendenții începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea. Erau trăitori în tot cuprinsul caucaziano-pontic, levantin , balcano-danubian și central–european. Datorită acestui fapt și a

~ 10 ~

altor împrejurări favorabile plurilingvismului, am învățat mai bine sau aproximativ limbile în care ei se exprimau. Toți știau mai mult de două. Chestia cu „o enciclopedie în viață ” e discutabilă. Enciclopedia e mai mult o summa decât un summum. Tot ceea ce știu este rezultatul contactului direct cu cei care mi-au transmis experiența lor (și au fost foarte mulți) și al unor foarte variate și bogate lecturi. TOATE informațiile, unele cu specific „enciclopedic”, sunt interconectate cu trăiri, fapte și experiențe verificate și confirmate. Nu în ultimul rând, școala - la toate nivelele - serioasă pe care am făcut-o, învățătorul și profesorii mei au avut un rol foarte important. Când spun „școală” mă refer și la momentul de față.

Am trăit în școală de la doi la șapte ani; am locuit într-un liceu din Secuime, într-un oraș în care am fost singurul copil român de vârsta mea multă vreme. Închipuiți-vă o clădire tip „chezaro –crăiesc” cam cât Prefectura noastră, cu laboratoare de tip occidental, biblioteci, săli de sport etc. De piatră să fi fost și tot mă impregnam cu ceva. Se pare că am fost burete...

Ca fapt divers, am locuit puțin, în 1954, și în primul local al liceului nostru (lângă Prefectură), iar după o vreme în internatul (corpul B ) celui de-al doilea local. Cred că am cea mai mare vechime în școala noastră ca fost elev și încă profesor.”

Iulia Proca

~ 11 ~

POLEMICI CORDIALE Interviu cu doamna Corina Ionescu

1.Ce apreciați cel mai mult la elevii acestui liceu? Dar cel mai puțin?

- Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe din diverse domenii, creativitatea, inteligența.

3.Care a fost momentul cel mai emoționant din perioada în care erați liceană?

- Eram elevă, clasa a XIIa, octombrie.

Liceul nostru sărbătorea “Centenarul”. Am avut ocazia să discut cu reprezentanți ai multor generații (foști colegi din generația centenar sau absolvenți care aniversau 30, 40, 50 de ani de când terminaseră cursurile). A fost extraordinar, nu pot să exprim emoțiile trăite, dar am fost mândră că sunt eleva acestei școli de tradiție.

2.Ce v-a determinat să urmați cariera curentă?

- Nu știu dacă pot explica, dar primul răspuns la întrebarea doamnei învățătoare: “Ce vrei să fii când vei fi mare?“ a fost profesor de matematică. Nu a existat nicio clipă în care să regret că am ales această meserie sau în care să mă gândesc să urmez o altă facultate, o altă specializare.

De ce? Iubesc foarte mult matematica, îmi place să lucrez cu copiii, să explic, să îndrum elevii, să îi atrag spre rezolvarea problemelor, să îi provoc să gândească, să îi fac să iubească matematica… Este mereu o provocare pentru mine să găsesc metodele, strategiile care să mă conducă spre sufletele elevilor. Este știut faptul că, mai ales în primii ani de școală, elevii îndrăgesc o anumită disciplină, pentru că “iubesc” profesorul. Și eu am învățat de dragul doamnei învățătoare (care prefera matematica în locul educației fizice, muzicii, desenului sau lucrului normal), al doamnei diriginte (profesor de matematică foarte iubit de copii, care punea foarte mult suflet în tot ceea ce făcea), al domnului diriginte de la liceu (profesor de matematică - Onuță Ion). Fiecare și-a pus amprenta pe formarea mea ca profesor și deseori îmi amintesc cu câtă răbdare explica domnul diriginte sau cât de mult ne cerea dânsul să lucrăm de la o oră la alta. Am iubit și iubesc această școală care m-a ajutat să ajung unde sunt astăzi.

4.Ce gen de cărți umplu rafturile bibliotecii personale?

- Biblioteca este plină de culegeri de matematică, gazete, reviste de specialitate, literatură de specialitate. Dar există un loc aparte și pentru literatură. Citesc cam tot ce îmi pică în mână, lectura mă relaxează, mă conduce spre o altă lume cu mai puține probleme.

5.Care a fost cea mai stresantă situație căreia a trebuit să îi faceți față de când ocupați funcția curentă și ce ați făcut pentru depășirea momentului de cumpănă?

- Nu pot să spun că funcția aceasta mă pune în fața unor situații complicate. Eu știu, sunt convinsă, că cea mai rapidă și eficientă cale de rezolvare constă în identificarea reală a problemei.

6.Ce mesaj doriți să le trimiteți elevilor acestui liceu?

- Să nu uite că anii de liceu sunt cei mai frumoși. Succes în tot ceea ce fac!

Stângă Paula, Petrovici Casiana

~ 12 ~

În spatele razelor de lumină - Interviu cu Florescu Cosmin

O fire dezinvoltă, cu o energie debordantă și un zâmbet molipsitor, asta îţi vine în minte când te gândeşti la domnul profesor Florescu Cosmin, profesor care a trecut şi el prin băncile acestui liceu odinioară. A pornit la rândul său la fel de speriat ca și noi pe cărarea acestui liceu, spre a se descoperi pe sine, a ales acest liceu ca poartă spre ceea ce vedem și admirăm astăzi: un profesor nonconformist, care își trăieşte visul adolescentin în locul care i-a fost pentru 4 ani templul viselor, emoțiilor și speranțelor. A ales să ofere noilor generații nu numai cunoaştere, aşa cum îi cerea fişa postului ce îl ocupa aici, a ales să se ofere pe sine pentru ca elevii săi să deprindă atât valori morale, cât şi încredere în propriile forţe.

Cum a ajuns domnul Florescu sau Cosmin, așa cum îi place să fie strigat de elevi, persoana de astăzi? Acesta a decis să își deschidă sufletul și să ne împărtășească acest lucru prin intermediul unui interviu.

Priviți răspunsurile date de domnul profesor celor mai (în)comode întrebări: 1.Vă considerați o persoană împlinită pe plan profesional și personal? Care au fost momentele ce v-au făcut să conştientizaţi aceste lucruri?

- Consider că împlinirea profesională nu ar trebui să o atingi, ea fiind că o stea îndepărtată pe care o admiri și la care tânjești, însă drumul până la ea primează. Dar faptul de a fi profesor în liceul copilăriei și formării mele este cel puțin o onoare, dacă nu împlinire. Personal, familia prezintă împlinirea supremă și norocul mi-a surâs și în această privință. Momentul în care am rostit “DA” din toată inima este o conștientizare profundă a mesajului primit și angajamentului făcut.

~ 13 ~

2.Care au fost visurile adolescenței și copilăriei dumneavoastră?

- Un singur vis a dăinuit, cel de a deveni profesor, mai presus de celelalte, efemere în esența lor.

3.Care ar fi lucrurile pe care v-ar plăcea să le faceți dacă nu ați mai avea nimic de pierdut?

- Să mă redescopăr și să mă reinventez, să îmi trasez alte cărări și să le urmez.

4.Ce vârstă v-ați da din punct de vedere spiritual? De ce?

- Cred că vârsta unui adolescent cu ceva mai experimentat. Încă am energia şi explozia emoţională a acelei vârste. Mai am de șlefuit calmul şi rigurozitatea vârstei şi statutului pe care le întruchipez momentan.

5.Dacă v-aţi întoarce în timp, pe vremea când erați copil, ce sfat v-aţi oferi?

- Să fiu sincer, să trăiesc intens, să nu pierd timpul, fiindcă este resursa cea mai de preț.

6.Care este cuvântul care vă descrie cel mai bine personalitatea?

Energie în stare pură.

7.Ce vă lipsește cel mai mult din timpul liceului? De ce?

- Îmi lipsesc simplitatea vieții, lejeritatea abordării zilei de mâine, pentru că era simplu să trăiești fără griji și responsabilități.

8.Cu ce v-ar plăcea să rămână în timp elevii dumneavoastră dincolo de orice este scris în programa şcolară?

- Cu simțul umorului, imaginație, creativitate, sete de cunoaștere.

9.Sunteți un om al scrisului, dar nu sunteți un om al hârtiilor… Cum comentați acest lucru?

- Birocraţia stufoasă este cea care sufocă sufletul şi seamănă suferinţă printre sărmanii servitori ai şcolii.

10.Ce părere aveți despre conceptul de “profesor model” ?

- Ar fi o idee, indiferent de cât de neverosimilă ar fi. Suntem oameni. Un cumul de calități şi defecte care ne conturează unicitatea. Conceptul profesorului model șterge orice urmă de defect sau slăbiciune, însă împreună cu ele, se estompează şi acea creativitate a unicităţii imperfecte, dar necesară în meseria de profesor.

Stângă Paula Marilena

~ 14 ~

INTERVIU CU DOMNUL PREFECT IACOB GEORGE-DANIEL 1.Sunteți absolvent al Colegiului Național ,,Barbu Ştirbei”?

- Da. 2.Ce amintiri aveți din această perioadă?

- Am amintiri de tot felul, atât plăcute, cât și neplăcute.

3.Dacă v-ați întoarce în timp, ați merge la același liceu sau l-ați schimba?

- Aș merge cu siguranță la același liceu!

4.Care este conceptul dvs. de fericire absolută?

- Nu cred că există așa ceva.

5.Care este cea mai mare temere a dumneavoastră?

- Nu am o temere de care să mă feresc!

6.Cu ce figură istorică v-ați identifica?

- Nu am o figură cu care să mă identific, sunt unic la fel ca și voi!

7.Ce personalitate contemporană admirați cel mai mult?

- Admir mai multe personalități, prin felul în care reușesc să ofere ceva umanității, însă nu aș vrea să le pun într-o ordine.

8.Care este defectul dumneavoastră?

- Probabil faptul că am anumite vicii, dar cu siguranță nu unele care să mă pună întro lumină proastă.

9.Care este defectul cel mai mare pe care nu-l suportați la o persoană?

- Minciuna.

10.Care ar fi extravaganța d-voastră principală?

- Nu am extravaganțe.

11.Când și unde ați fost cel mai fericit?

- Am avut cu siguranță multe momente pline de emoții pozitive, momente de care am parte în fiecare zi alături de familie.

Momente de bucurie, dacă pot spune așa, am în momentul în care avem o misiune grea și o ducem la bun sfârșit sau când putem salva viața unor oameni.

12.Care este cea mai importantă realizare personală a dvs.?

- Nu știu dacă este neapărat o realizare personală, dar sunt extrem de bucuros că am doi copii.

13.Care considerați că este cea mai mare nefericire în viață?

- Pierderea oamenilor dragi.

14.Ce disprețuiți cu adevărat cel mai profund?

- Nu disprețuiesc.

15.Care este motto-ul dvs.?

- Ne pasă de călărășeni.

~ 15 ~

Din experiențele unui absolvent Sfaturi de la Sorin Anagnoste – profesor universitar Mereu m-am întrebat cât timp eram în liceu „Ce aș putea să fac să devin mai bun?”.

Paisprezece ani mai târziu, răspunsul meu este o listă cu cele mai importante lecții din viața mea. Sper să vă ajute mai departe așa cum m-au ajutat pe mine: 1.Creează-ți circumstanțele. Dacă nu ai circumstanțele optime pentru a realiza ceva este de datoria ta să le creezi. Nu îți place ceva în liceu sau în oraș, atunci ești liber să protestezi. Te deranjează că nu amenajează nimeni locuri pentru tineri? Atunci pornește un ONG pentru tineri care va avea ca obiectiv promovarea intereselor acestora. Cheia este să începi.

2.Adoptă o nouă filosofie de viață. Patru ani mai târziu, după terminarea liceului, vei ajunge undeva. Întrebarea este „Unde?”. Oamenii merg în direcția desenată de ei înșiși. Direcția determină destinația, ci nu speranța sau vreo rugăciune. Nu poți schimba destinația peste noapte, dar cheia este să începi.

3.Ambiția canalizată corect poate duce la lucruri extraodinare. Nu e nevoie decât de 2-3 persoane să spună cel mai puternic mesaj din lume „Let’s go, do it!” și totul se poate schimba radical. Toată lumea poate să facă acest lucru, dar nu toți îl vor face. Nu există scuze pentru care tu nu poți.

4.Implică-te în proiecte exterioare liceului. Acestea sunt cele pe care, atunci când le vei pune într-un CV, vor face diferența dintre „aham” și „wow”. Toate acestea vă vor defini și multe din experiențele ulterioare, așa că ar face bine să aibă o logică ce alegi să faci în timpul tău liber. De exemplu, eu mă duc și predau antreprenoriatul la o grădiniță. Îi învăț pe copii să aibă două biciclete: pe una să meargă și pe cealaltă s-o închirieze. Morala? Profiturile sunt mai bune decât salariile.

5.Ce ți se întâmplă ție, li se întâmplă tuturor. Ce faci în legătură cu ce ți se întâmplă va decide în mare parte viitorul tău. A fost o perioadă în care credeam că toată lumea e vinovată, pentru că nu reușeam să obțin un anumit lucru: guvernul, orașul, țara, prietenii, chiar și vremea. Nu mi-a luat mult să realizez că, dacă doream ca lucrurile să se schimbe, trebuia să mă schimb.

Același vânt bate pe pământ. Diferența dintre destinații este cum setezi vela. Despre asta este conceptul de „long life learning”, și anume, să înveți să prinzi vela mai bine decât ai făcut-o în anul anterior. E necesar acest lucru? Absolut! În viitor vor exista numai două tipuri de joburi: cu cerințe foarte avansate de cunoaștere (eng. Knowledge based jobs) și joburi cu valoare adăugată mică. Deci, învățarea nu se încheie după terminarea liceului sau a facultății.

6.Nu-ți dori să fie mai ușor, ci dorește-ți să fii tu mai bun. Nu îți dori mai puține probleme, ci dorește-ți mai multe aptitudini. Nu-ți dori mai puține provocări (eng. challenges), ci dorește-ți mai multă viziune.

7.Succesul e ceva ce tu atragi devenind o persoană atractivă. Da, cu siguranță, cineva care cântă la vioară, creează roboți și învață limba chineză este o persoană atractivă.

~ 16 ~

8.Prieteniile din liceu se vor dovedi cruciale de-a lungul vieții. Prietenii sunt cel mai bun sistem de sprijin din lume. Deși știu toate lucrurile bune și mai puțin bune despre tine tot îți sunt alături.

9.Disciplinează-ți dezamăgirea. Trebuie să înveți să îți disciplinezi dezamăgirea, pentru că de cele mai multe ori nu ai ce să faci. Ai o viță de vie și într-un an ești afectat de o invazie de lăcuste și îți distruge toată producția, iar în alt an plouă într-o zi 40 litri/metru pătrat și iar îți distruge toată producția. Cu toate astea, pe o perioadă de zece ani o să vezi că totul o să fie bine (și în câștig).

10.Dacă vorbești despre o idee bună destul de mult timp, într-un final o să ajungă și la oamenii pe care îi cauți. Cheia este iarăși să începi. Numai după ce începi o să vezi că apar încă 90% din lucruri la care nu te-ai gândit. Chiar dacă acea idee nu se concretizează, ai învățat deja foarte multe. Dacă înveți dintr-o înfrângere e aproape același lucru cu a câștiga.

11.Dacă ești într-o groapă, oprește-te din săpat. De mult ori, anturajul îți creează mai multe probleme decât beneficii. Acestea sunt trei întrebări pe care ar fi bine să ți le pui: (a) Cine e în jurul meu?, (b) Ce îmi fac? și (c) E ok ce îmi fac?

12.Când înveți –învață, când te joci – joacă-te! Nu învăța când te joci și mai ales nu te juca atunci când înveți. Nu vrei să fii cunoscut drept „clovnul clasei”. Din păcate, această etichetă te va urmări toată viața și nu e un lucru tocmai plăcut.

13.Cea mai bună contribuție pe care o poți aduce unei prietenii este propria ta dezvoltare. Cum ar fi dacă ai fi de zece ori mai înțelept, deștept, unic etc? Cum ar afecta toate acestea prietenia ta cu cealaltă persoană?

14.Banii nu înseamnă totul, dar sunt la același nivel cu oxigenul. Banii nu sunt „ochiul dracului” ci „dragostea pentru bani este ochiul dracului”. Pornește o afacere. O să-ți schimbe radical totul în lumea ta.

15.Nu poți schimba oamenii. Numai ei pot să se schimbe. Schimbarea vine întotdeauna din interior.

~ 17 ~

Interviu cu Aura Giurcă 1.Cum a fost perioada în care erai elevă liceului „Barbu Ştirbei”?

- Îmi pare rău că s-a terminat! A fost foarte frumos.

2.A fost ceva ce nu ţi-a plăcut, o ceartă sau un eveniment pe care nu l-ai uitat?

- Da, desigur, îmi aduc foarte bine aminte nota 3 din clasa a XII-a, din al doilea trimestru!

3.Ce părere ai despre profesorii liceului?

- Majoritatea mi-au plăcut, cel mai mult mi-au plăcut profesorii care ştiau să te facă să înţelegi şi să prinzi drag de material pe care o predau.

4.Ce sfat le dai elevilor de acum?

- Sfatul meu este ca toţi copiii să înveţe şi să ia şcoala mai în serios.

5.Dacă te-ai întoarce în timp, ai alege tot acest liceu?

- Categoric! Deoarece aici se fac foarte multe proiecte care te ajută la dezvoltarea personală , sunt excursii în străinătate, înveți cum să îți câştigi banii şi să îi administrezi. Îmi pare rău că nu sunt elevă acum, să pot profita de aceste oportunităţi. Elevii acestui liceu sunt cu adevărat pregătiţi pentru viaţă.

6.Cum poți descrie liceul nostru într-un cuvânt?

- Viitor!

RECOMAND CU TOATĂ CĂLDURA COLEGIUL NAȚIONAL“BARBU ȘTIRBEI”!

Toma Ştefania Daniela, Scarlat Ioana

~ 18 ~

DE CE SĂ FII MÂNDRU CĂ EŞTI (AI FOST) LA... "ŞTIRBEI"?

Atunci când distinsa profesoară Stela Anghel (o profesoară excepţională, un om de litere, dar şi un prieten de suflet) m-a apelat şi mi-a solicitat câteva rânduri pentru revista Colegiului Naţional "Barbu Ştirbei", am tresărit! Nu pentru că m-ar fi surprins propunerea (la câte solicitări primesc, de-a lungul timpului, m-am obişnuit şi cu asta!), ci pentru că atunci când am realizat că a vorbi despre "Barbu Ştirbei" pentru mine reprezintă câteva elemente speciale.

Să le luăm pe rând: 1. Am auzit, prima oară, despre liceul "Ştirbei-Vodă" atunci când am ajuns în clasa întâi, în şcoala generală. Am făcut şcoala la (se spunea, pe atunci) cea mai bună şcoală din oraş- Şcoala Generală nr. 1, astăzi Gimnaziul "Carol I". O şcoală cu profesori distinşi, instalată în clădirea care aparţinuse, pe celelalte vremuri, înaintea venirii comunismului, liceului "Ştirbei-Vodă"! Liceul de excepţie, mândria şcolii călărăşene dintotdeauna! Exista, deci, o continuitate...

2. Tatăl meu, alături de fraţii săi, a avut o legătură specială cu această şcoală și, din nefericire, au prins şi vremurile în care (din cauza părintelui lor şi bunicului meu, preotul Constantin Danciu) nu prea aveau "origine socială sănătoasă", atât de importantă pentru acele vremuri! Au fost exmatriculaţi din liceu din motive politice. Din cauza asta, tata şi-a dorit ca eu să încep şcoala la "Ştirbei-Vodă" (aşa i se spunea, în continuare, Şcolii Generale nr. 1, pe atunci).

3. Pe de altă parte, Liceul Teoretic nr. 1 (cum exista el, pe vremea când eu am fost elev la Liceul Teoretic nr. 2) - licee adversare, în acel moment - nu am considerat niciodată Liceul nr. 1 un adversar, din două motive foarte simple: a) Aveam acolo foarte mulţi colegi din şcoala generală care aleseseră respectivul liceu şi, firesc, continuasem prietenia cu ei. b) Existau acolo profesori excepţionali care veneau la Cenaclul „George Dan” (cel mai important cenaclu literar al Călăraşiului, din perioada postbelică!) unde eu eram copilul teribil al Cenaclului, fiind singurul elev care frecventa, în mod obişnuit, întâlnirile literare, alături de marile personalităţi interbelice, dar şi de profesorii acelor vremuri, unii de la Liceul nr. 1.

4. Odată venit în Călăraşi în calitate de profesor, am avut o altă percepţie asupra liceului devenit, între timp, "Nicolae Bălcescu": aveam colegi care erau profesori acolo, după cum acţiunile pe care le demaram în acele vremuri (încă nu le zicea "proiecte") au fost gândite împreună cu mulţi colegi de la Liceul "Nicolae Bălcescu". Mai mult decât atât, ca director educativ (am fost şi asta, pentru că şi atunci mă ocupam de activităţi culturale) m-am împrietenit cu cel care, astăzi, este patronul celei mai puternice farmacii din Călăraşi, domnul profesor inginer Vali Paraschiv, pe atunci director educativ la "Bălcescu".

5. Nu în ultimul rând, în acel liceu a funcţionat, în calitate de profesor, chiar Stela Anghel, o profesoară pe care o cunoşteam de pe vremea când eram elev şi făceam emisiuni la staţia de radioficare, unde colaboram cu doamna profesoară, devenită, între timp, Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Călăraşi, poziţie în care a avut multe realizări, dar şi multe de pătimit - iar atunci când nedreptăţile s-au îndreptat către domnia sa, am apărat-o.

Dintre toate aceste motive, am decis să aştern câteva rânduri pentru actualii elevi ai Colegiului Naţional "Barbu Ştirbei". Aşadar, dragii mei, fiţi mândri că sunteţi elevi la "Ştirbei", pentru că:

~ 19 ~

1. Aveţi de dus o tradiţie excepţională, pilduitoare pentru trecutul, prezentul şi viitorul Călăraşiului.

2. Aveţi şansa de a reuşi ca al vostru spaţiu liceal să fie cel mai modern spaţiu şcolar din Călăraşi, din ultimele decenii şi, recunosc în faţa "Marii Adunări Naţionale" (!) că am convins şi eu autorităţile locale că acel spaţiu trebuie destinat Colegiului "Barbu Ştirbei".

3. Aveţi nişte profesori excepţionali, iar asta v-o spun nu doar în calitatea mea de profesor - deci coleg al lor - ci pentru că o parte dintre cei de acolo sunt embleme ale intelectualităţii călărăşene - cât mai este ea preţuită în România de astăzi.

4. Un nume de referinţă pentru şcoală este, în continuare, cel al doamnei Eufrosina Amza, la rândul ei fostă colegă, ca profesori de liceu, dar şi un om alături de care am fost încă de la momentul în care a luat în mână frâiele acestei instituţii.

Sunt doar câteva motive, dar cel mai important dintre ele este acela că, atunci când timpul va trece, şi veţi ajunge, la rândul vostru, să faceţi mărturisiri despre trecut, despre realizările voastre, să fiţi bucuroşi că aveţi o emblemă care generează respect – Colegiul Naţional "Barbu Ştirbei"!

P.S.: Nu în ultimul rând, mă bucur că am reuşit să înalţ, la Călăraşi, statuia domnitorului Ştirbei Vodă, cel al cărui nume oraşul Călăraşi l-a şi purtat la un moment dat.

Am ţinut şi ţin în continuare la respectul pentru trecut şi tradiţie şi, firesc, sunt foarte sigur de viitorul vostru - care chiar vă aparţine! Mult succes!

Aşa să vă ajute Dumnezeu! prof. dr. Sorin Danciu

~ 20 ~

ZEUS NU MOARE NICIODATĂ Cristian Coman ne surprinde cu un roman denumit „Zeus nu moare niciodată”, situat în zona literaturii de frontieră. Este o proză postmodernistă în care autorul face un armistiţiu cu elementele clasicismului (existenţa capitolelor cu titluri ce sintetizează conţinutul) şi aduce în literatură un personaj central, extrem de interesant prin complexitatea psihologică. Autorul aduce ca noutate creaţia de tip „fast-novel", semn că definiţiile şi clasificările romanului, indiferent de epocă, rămân inepuizabile. Proza actuală ar putea accepta acest „boom”, condiţie necesară şi suficientă pentru modernizarea speciei şi apariţia unor talente autentice. Evitând cu subtilitate clişeele romanului postmodernist, autorul volumului sublimează componenta standard a jurnalismului, ca să impună noutatea concentrării stilistice a imaginarului epic.

Scriind o proză îndrăzneaţă, Cristian Coman nu tolerează relativizări naive, pentru că încearcă să schimbe o ordine pe care Umberto Eco o denumea „noua lume a societăţii massmedia”. În acest sens, discursul narativ conţine resurse imprevizibile prin intermediul cărora limbajul-standard sau publicistic se transformă în registre stilistice, destinate să creeze „un roman rapid", o lume în acţiune asemănătoare celei evocate de celebrul jurnalist Frédéric Beigbeder.

Autorul îşi asumă ideea de a dezvălui „jocurile de perspicacitate” ale jurnalistului dilematic, concentrat să caute adevărul, să refacă acel „puzzle” al evenimentelor ameninţate să rămână cazuri cu autor necunoscut. În plan psihologic, este evidentă tehnica gradării senzaţionalului, ce ţine de conţinutul ştirilor, de acumulările succesive ale faptelor şi de observaţiile directe - toate având un mesaj realist: imposibilitatea evitării suferinţei umane, viziunea contradictorie a personajelor în privinţa unei civilizaţii exasperate de cultul puterii, al individualismului, al egoismului.

Impresionează viaţa oamenilor simpli sau „moguli”, marionete ale emisiunilor de ştiri sau ale voinţei unor impostori ce mişună în mass-media, în contrast cu tipologia jurnalistului-reporter la faţa locului, constrâns de superiorii săi să devină „vânător de declaraţii", în goană după senzaţional. Însă, în mod particular, acesta caută o destinaţie ascunsă omului comun, evitând schemele şi canoanele presei de scandal gen „dacă nu ai ştiri, le inventezi.”

Universul în care se mişcă personajul este divers: de la cei care şi-au înmulţit averea cu o viteză astronomică până la viaţa detectivilor privaţi, proveniţi din categoria poliţiştilor incomozi pentru că îşi fac datoria, de la jurnalistul „vânător de cadavre” până la cel care este atras de mecanismul real al enigmelor unor crime. În mod permanent, Cristian Coman menţine viziunea potrivit căreia ideea creatorilor de „breaking-news” reprezintă şansa unei cariere veridice, expresie a unei voinţe morale. Aşa se explică paginile în care personajul devine narator şi actant al evenimentelor şi constată - cu fiecare anchetă - că suferinţa unora întreţine supravieţuirea presei, în mod controlat sau involuntar. Precauţia se împleteşte cu teama, cu existenţa temă şi pasivă a unor personaje ratate care şi-au anesteziat dorinţele fireşti, asemenea „omului fără însuşiri" al lui Musil.

Finalul romanului este reuşit prin ineditul structurii compoziţionale, prin simetria şi unitatea acesteia, prin pluriperspectivismul epicului. Indirect, se creează sentimentul implicării cititorului în lectură, sub impresia unei revelaţii. Cristian Coman deţine arta de a provoca timpul narării alerte, într-un „melting pot" al contradicţiilor prin care anulează

~ 21 ~

schemele clasice ale genului, înlocuindu-le cu secvenţe şi soluţii niciodată definitivate, ca întro operă deschisă interpretărilor.

Este important că aspiraţiile şi ideile unui jurnalist nu rămân îndosariate într-o arhivă personală, ci sunt oferite lumii de un creator sincer cu sine şi cu cititorul.

Prof. Anghel Stela

Cristian Coman - “Zeus nu moare niciodată”.

(Recenzie) “Zeus nu moare niciodată” este opera lui Cristian Coman, un scriitor îndrăzneț, fost elev al Colegiului Național “Barbu Stitbei”, ce a decis să ne surprindă în primul rând prin structura aleasă, aceea de "fast-novel". Autorul aduce în prim-plan un personaj complex construit în manieră realistă, evidențiind în incipitul romanului de frontieră viața monotonă a protagonistului. Un șomer singur cu o personalitate ușor antisocială ce îl face pe cititor să asimileze cu ușurință informația oferită fiind confortabilă din punct de vedere psihologic.

Acțiunea romanului rapid prinde contur odată ce jurnalistul ce până atunci lucra în redacția unui ziar decide că vrea să evolueze și să își împlinească visul de a lucra în televiziune. Odată cu această decizie jocul psihologic începe fără ca măcar protagonistul să observe. Jurnalistul pătrunde în lumea zbuciumată a vieții pe care chiar el o alesese cu zâmbetul pe buze fix în mijlocul unor înșiruiri de evenimente morbide ce îl vor face pe Ștefan să aibă o ascensiune nebănuită la nivel profesional. Însă toate au un preț, iar protagonistul nostru apare la un moment dat asemenea unui personaj al unui roman polițist. Misterele nu încetează să țină în priză și să provoace cititorul în timp ce ironia adevărului de actualitate fură adesea zâmbete amuzate.

Romanul este dus la cu totul alt nivel în momentul în care protagonistul nu mai contemplă asupra evenimentelor în încercarea dezlegării misterelor, ci descoperă cu puțin ajutor faptul că el însuși riscă să devină viitorul „Breaking-news”. Accentul pus pe relațiile interumane sudate de întâmplări nu tocmai fericite îl face pe cititor să cunoască mai bine personajele și să privească dincolo de faptele în sine, să îi dea cititorului senzația că poate umbla nestingherit prin mintea oricărui personaj, asta doar pentru ca un fapt neașteptat să încline apoi balanța și să evidențieze complexitatea acestora.

Eu, ca un simplu adolescent ce s-a bucurat de lectură, am putut observa în modul de scriere al domnului Coman o complexitate ce m-a cucerit de la început prin modurile autentice de formulare a anumitor idei, dar și limbajul specific oferit personajelor atent construite, fiind reprezentative pentru o anumită pătură socială, ceea ce m-a dus imediat cu gândul la celebrii noștri scriitori clasici.

Făcând o retrospectivă a ceea ce am scris mai sus, acceptarea provocării de a citi acest roman, pe care l-am putea numi chiar avangardist, m-a făcut nu doar să apreciez compoziția domnului Coman, ci și să o recomand mai departe cu încredere. Motiv pentru care m-am gândit că voi trebuie să citiți acum aceste rânduri care sper că v-au stârnit interesul.

Stângă Paula

~ 22 ~

Interviu cu Bianca Popescu, fostă elevă a liceului 1.În calitate de fost elev al liceului, cum a fost experienţa ta în cei 4 ani?

- Pot spune asta din două puncte de vedere. Legat de colectiv, nu ne-am înţeles întotdeauna bine, pentru că erau câteva capete tari ca în fiecare clasă şi mereu existau contraziceri între noi, ceea ce este normal. Dar, cu toate acestea, într-un final, ne-am dat seama că am fost un colectiv unit, am realizat asta la Ultimul Clopoţel, deoarece în faţa atâtor oameni nu a ieşit nimeni din clasa noastră în faţă să se afirme şi să spună: „EU AM FOST CEL MAI BUN”. Toţi vorbeam la general, la modul „am fost fiecare buni în felul nostru”, iar legat de profesori, pot spune că sunt profesori foarte buni, doamna Anghel mi-a deschis viziunea spre călătorie şi a ştiut mereu cum să îmbine utilul cu plăcutul, la fel ca doamna profesoară Vişan, de fizică, cea care a ştiut să mă atragă spre această materie, indiferent de cât de mult îmi displăcea.

2.Ce sfat le-ai da bobocilor de acum sau viitorilor boboci?

- Bună întrebare! Sfatul meu este să se implice mai mult, nu doar în ceea ce priveşte programa, ci şi în voluntariat şi proiecte.

3.Ce cuvinte ai folosi pentru a descrie anii de liceu?

- Suişuri şi coborâşuri!

4.Dacă ai fi din nou în stadiul în care ar trebui să optezi pentru un liceu, ce liceu ai alege?

- Clar, tot Ştirbei, pentru că am prins drag de colectivul profesoral!

Călin Valentin Cristian, Oprişan Andreea Ştefania, Radu Monica

~ 23 ~

“Și-aş voi să mi se pară…”

Realitatea în care NE trăim oferă permanent imagini, noi înşine fiind percepuţi ca “tablouri în mişcare” sau “poezii în grabă”. Cert e că fiecare are libertatea să ne privească sau să ne citească. Mai greu este să fii interpretat, căci rari sunt cei avizaţi să o facă. Depinde de la individ la individ cât lasă din persona lui, pentru că cineva spunea că purtăm măști pentru a ne proteja de metamorfozele repulsive. Şi-atunci, consider că persona devine un compromis între individ şi societate. Una a imaginii, prin excelenţă. Se pune acum problema stabilirii unei relaţii între imagine, imaginaţie şi imaginar, necesară oricărui act de percepţie şi analiză pentru cel care doreşte să desprindă un sens integrator. Şi nu vorbesc de basme, ci de ceea ce trăim noi astăzi. Un refugiu anacronic în puncte de vedere unilaterale ce pot genera pierderi ireversibile, de orice natură ar fi ele. Educaţia prin imagine sau în numele acesteia generează comparări şi analize diverse. Cu toţii privim şi apreciem. Este posibil ca acelaşi fapt sau aceeaşi imagine să capete contur în timp, iar valoarea să se reveleze mai târziu. Dar câţi îşi iau acest timp de sedimentare? De reflecţie? Ne grăbim să judecăm fără a cunoaşte, considerând că obişnuinţa dă impresia cunoaşterii. Din acest punct de vedere, graniţa dintre la fel şi diferit este fluctuantă, însă judecata se vrea exprimată la secundă. Şi-apoi, cum ne purtăm în lume este un factor social semnificativ, dar nimeni înainte de Carl Gustav Jung nu a precizat că acest lucru este înnăscut, adică reprezintă un arhetip din inconştientul colectiv. Asaltat de alte încercări ale vieţii, omul nu-şi mai permite răgazul de a aprofunda analiza unei imagini, el doar o constată. Ofensiva imaginii caracterizează un prezent greu de suportat vizual, dar şi mai greu atunci când este însoţit de sunet sau de mişcare, producând un tumult de informaţii deseori şocant, bulversant. Şi aşa se naşte sentimentul de navigare în larg, fără cârmă, deşi răspunsurile par să fie la-ndemână.

Libertatea de expresie s-a transformat, dintr-o mare şansă spirituală oferită de democraţie, în doar dreptul de a huli, iar diverşii invitaţi pe scena publică se pronunţă fără să ştie, se grăbesc să judece şi să promoveze fapte reprobabile ale unor indivizi-copertă care doresc să pară. Din această perspectivă, este limpede că audiovizualul a devenit un urlet continuu şi strident şi că unii îşi fac din imagine o ţintă. Rânjim comercial, dăm din cap, tragem cu ochiul şi trasăm contururi în păreri nefondate. Dar imaginile nu au alfabet sau sintaxă decât în mintea privitorului, nu în reprezentare.

Din acest motiv, se cere o educare a spiritului către esenţa lui, nu doar către aparenţă.

Formele fără fond maioresciene exprimau tocmai această dureroasă ipostază a implementărilor necugetate, de cele mai multe ori în confort procustian, fără să se accepte salvarea memoriei istorice, a nevoilor, a ceea ce e bun verificat şi confirmat în timp.

Eminescu ştia că peste o ţară frumoasă şi un popor “cuminte” se aşază “tocmeala proastă” şi “negustoria de vorbe”, de aceea formele ajung să irite fondul, să-l trezească din starea lui vegetativă, atemporală. Este cauza pentru care fondul astăzi reacţionează şi produce forme caricate care se observă în mentalităţi, în limbaj, în comportamente. Să fie omul limita dintre aparenţă şi esenţă? De ce favorizăm forma, însă tânjim după fond? Să vrei să dai semnificaţie trăirilor, dar să alegi să rupi subiectul de obiect mi se pare a fi tragedia unei realităţi care se va vinde sinestezic.

Prof. SIMONA MIHAI

~ 24 ~

Profil liric: Eugen Barz Eugen Barz s-a născut la 20 Noiembrie 1959 în Săliștea Nouă, Județul Cluj. A studiat Teologia la Cluj și Universitatea București. Este stabilit în prezent în Parla-Madrid. A debutat în anul 2010 în revista „Luceafărul de dimineață” și editorial în volumul colectiv, „Poetic” al Cenaclului Literar Lira 21, Editura Artbook (2011). Volumul individual „Cinematograful singurătății”cu o prefață de Horia Gârbea i-a apărut în 2016 la Editura Neuma, din Cluj-Napoca.

Face parte din conducerea Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), a colaborat cu versuri și proză la mai multe reviste și publicații din Spania și din România dintre care amintim „Luceafărul de dimineață”, „Steaua”, „Caiete Silvane”, „Noi în Spania”.

Referințe critice: Horia Gârbea, Dan-Silviu Boerescu, Ioan Pintea, Christian W. Schenk, Andreea Stoica, Lucian Vasilescu și Gelu Vlașin.

Din 2016, Eugen Barz este membru fondator al Cercului Literar de la Cluj, participă la alcătuirea antologiilor de poezie și proză din cadrul Colecției Cercul literar de la Cluj a editurii Colorama. În 2017 a participat la Cercul Poeților, Antologie de poezie, vol.1, Editura Colorama din Cluj Napoca. Are în pregătire la aceeași editură volumul de poezii „Iarba din ceainic”

Fluturii orbi

Cercuri de struguri

Fluturii orbi şi-au întins cortul peste noi, nici o tristeţe nu ne mai impresionează, absurdul nu va trebui să aştepte în oglindă.

Vei înţelege de ce orice asemănare cu mine e ca o tandreţe împinsă spre eşafod.

Ochii tăi, cercuri de struguri verzi cu apă curată pe margini, se așază nemângâiați pe caldarâmul străzilor fără nume.

Poate au fost aleși să strige la cer, să spele viață printre gene, să se răstignească.

~ 25 ~

Tulburare Tulburare de strigoi și legi întortocheate peste pruncii aceștia fără îngeri păzitori, cine să le lumineze drumul, când capetele lor sunt de carton moale, iar picioarele lor sunt de sârmă?

Deasupra albiei de tablă zincată, cine să le spele carnea străvezie, când îngerii lor au fost lăsați la vatră cu salarii compensatorii și flutură batiste în loc de steaguri?

Ne vom topi ca tutunul în ploaie, desene întregi de lanuri vor putrezi pe câmp, picioarele pruncilor zac în noroaie, iar mâinie lor au prins mucegai rezistent la lumină.

Unul câte unul, în paturi de fier ruginit, își vor şterge suspinele cu șervețele închiriate.

Bat clopotele Doamne, cui ai dat funia?

Cântecul O pasăre își cuvântă zborul altfel în fiecare cuib, în fiecare lume, numai în propria durere, nu.

Aici cântecul ei e lucid, e zvâcnet solitar, e zeu aprins în tăciuni.

O pasăre cuvântă altfel în toamna ei și altfel în propriile tale vise, precum frunza presată de poet în vers.

Cântecul ei este al iubirii care singură potopește stoluri de gloanțe.

Nu vă temeți Stăpânesc cu ușurință toate simbolurile și lucrurile, pot ține împărățiile lumii în palmă și toate temeiurile pe care le-ați spintecat de nu știu câte ori, forfecând orice gând, orice promisiune.

Am să vă dăruiesc buzunarele mele burdușite de perle cu gust de soare și casa mea, inimă cu mai multe încăperi.

Nu vă temeți.

~ 26 ~

Groapa unui zgârie nori Să ne înțelegem bine, totul se construiește pe viitoarea groapă a unui zgârie nori: se ia copilul și se așază în cartea de citire, știind că mai tîrziu va ajunge în volumul unui poet talentat și bețiv.

La colțul paginii se lasă o stradă curată, pe care să se scrie litere drepte, bețigașe de alun tare, cu păsări pe deasupra și pe dedesubt, cu aripi mari și umbroase ca în visul copilului.

Să ne înțelegem, copilul nu trebuie lăsat în groapa uscată, vremea lui Iosif a trecut de mult, acum autostrăzile șuieră povești de amor licențioase, marile bulevarde cu clădiri înalte sunt pavate de albul reclamelor care se așază peste noi toți.

Să nu ne amăgim, copilul va fi protejat de o casă de asigurări cu oase de cremene, capcanele sunt formale, de dragul cititorului.

Risipire Vai, tinerii aceștia își smulg de pe umeri craniile albe ca sarea și le aruncă printre picioarele fetelor tăcute, direct sub roțile motocicletelor, prin ochelari groși de sticlă măsoară viteza.

Aleluia, strigă ca evreii când au trecut Marea Roșie, iată granițele timpului lor sunt pe rod, înainte de a începe recolta de sânge au învațat cum să strângă pumnii de fluturi din venele înțepate.

Umerii lor îmbătrânesc înainte de vreme, înalță statui pentru reginele nopții, până li se usucă gurile, cârciumi scorojite îi așteaptă să se așeze pe scaune ca pe sicrie, lângă ochii de sticlă ai farurilor furate din porturi, ce luminează colțul misterios de cânepă proaspătă.

~ 27 ~

Ploaia care își face de cap Pe fruntea mea ploaia își face de cap cu minciuni trase de păr, ca o secure galbenă, pe creștet se așază.

Un sentiment ascuțit de frig mă corupe, o capră neagră mă lovește sub coastă, scoțându-și lasciv ca o rochie, pielea.

Tremurând, mâinile mele scot păsări din buzunare, amestecate cu un fel de amintiri din copilărie, pe care le aruncă peste corăbii: salvați-vă voi măcar, ploaia aceasta va curge în neștire ca sângele din nas, peste șanțuri cu pantofi de virgine mirese, păpuși de catifea și vaiete cumplite.

De sub haina mea un greiere îmi numără degetele.

Sfârșitul meu, o hidrocentrală În apa unui pârâu rece trăiesc cu toate actele în regulă.

Acolo dansez, mănânc, citesc, scriu.

Când e frig și îngheață îi desenez bărcuțe de carton gros.

Răcoarea lui mă pătrunde, de aceea țin o manta pe mine și închid ochii să nu mi se vadă temerile lăsate în jos pe piele.

Locul meu preferat este lângă vârtejul de la podeț, unde vin copiii să se joace cu mine, dar vin și sinucigașii îndrăgostiți care nu mă văd, nu mă aud.

Dacă afară e toropeală, mă ocup cu lucruri mult mai interesante, cum ar fi păzirea liniștii în saloanele de ceară verde, unde dorm peștii.

~ 28 ~

Blood of Roses

Nahar, a 12 year girl, was playing with her little brother Tayebur in their secret room.

Tayebur was only five. Nobody was allowed to enter there. Though their mother knew only where they were. It was almost one year ago when their father had bought two rose trees. It was only Nahar who was taking care of the trees. With utmost care and with affection of the heart, she nurtured those trees which were planted in front of the veranda. Everyday whenever she got up early in the morning with the calling of the rooster she sat beside the trees. She gently touched the leaves of the trees. Today Nahar was upset with Tayebur because he had committed a grave offence. He was sitting silently. His eyes were big and filled with the water of the different world about to be fallen out of the lake of the eyes. He was not understanding the seriousness of his action. Why had his sister scolded him so severely it was a mystery to him.

He was looking at the face of his sister. It was gloomier than ever before. It was categorically a new and unprecedented incident happened in his life that his sister had scolded him.

He did nothing serious but only had plucked the fresh, beautiful red roses from the trees in front of the veranda. There was going on a silent but implicitly verbose cold war between those two children in one of the darkest corner of the village which was merely known by the rest of the world. Nahar was feeling pity for his brother now as his brother was about to cry.

She could feel the pain of his brother, his only little brother whom she had taken care of more than anything. There is no comparison of her affection towards him. Holding her hands he had learnt to walk and learnt to talk. Her lap was the best place for him to sleep. When she was thinking about all of these matters she discovered that she was crying. She hugged him and lifted him on her lap. When they were waiting for their mother’s call to have lunch, there was some bombastic sounds outside their house. Through the secret whole of the thin made wall what they saw was fair enough to make them dumb for the rest of their life. The whole yard was filled with Army persons with weapons. They tortured their father so severely that he was lying on the ground. He was shot at last. One of the army men was pulling the dress off their mother. Nahar did not watch the rest of the incident. She could understand clearly that they were in the most dangerous time of their life. She could understand that in any moment the Armies might enter the room or they might set the house on fire. She held the hand of Tayebur strongly. She was calling repeatedly the name of her god. There was a small door behind their

~ 29 ~

house which was kept secret by her father. She could remember. She almost ran towards the door. The words of the armies were coming and those were becoming clearer. It was not easy to open the door. With her highest effort she was trying to open it. Little Tayebur was wondering of what was going on. He could not understand anything but he could understand one thing that something very serious had happened.

Nahar had come inside a forest then the sound of gunfire was hardly possible to hear. It was dark inside the forest but she could understand that it had not become evening yet. They sat there silently. They were doused with fear, hunger and uncertainty. Nahar could feel that they should not stay there for long. They needed to move from that place as soon as possible but she could not understand where to go. She heard from his father several days ago about the atrocities of Burmese Armies. His father was planning to leave for Bangladesh soon after the tension had risen up in the area. He told them that within a very few days they would flee at night throughout the jungle. She could understand she was in right direction towards the border.

She could not understand why she did not feel to cry. She had become a stone inside of her mind. She knew she had lost her parents but Tayebur did not understand anything. Tayebur was thinking they would come back again. What he was not able to think is that if once dead, their parents would never return.

They were climbing a hill now. The only way was going ahead towards the border of Bangladesh. She could think that they needed to go to other side of the hill to reach the border.

After going some more minutes they heard a buzzing sound coming beside the roads. There were people like them fleeing from their house being tortured being displaced. Nahar felt a bit relaxed. Now it would be easier to reach the safe zone. Tayebur was sleeping in her lap. She held her with her warmth of the body. She had nobody but Tayebur another part of her soul.

Everyone was walking silently. Nobody knew anyone but the destination was same. The same uncertainty filled with the lightness of burden of bearing nothing but their own pains.

While they were all concentrating on walking, there was a blast of landmine just six to seven feet infront of them. Somebody among the refugees had been warning about this earlier but at last the incident had happened. Two of them had lost their legs. They were bleeding and groaning. Nahar was shocked at the sudenness of the accident. She was so afraid that she started to screaming. She screamed with all of her power. She was throwing her hand towards sky and screaming. After a few minutes later there was a light fallen on the refugees from helicopter. There started bombing now. The sounds seized the hearing power of Nahar. She could discover that her lower portion of the body had been blown up. She tried to touch her legs but she did not find. Later on she remembered Tayebur. She did not find him around her.

There was still gunfire going on.

~ 30 ~

When everything was stopped , when the silence of thousand years descended from the heaven, Nahar could not find her Tayebur. She had lost eveything. She did not know anything about afterwards. She had no hurry to know. The whole sky was descending upon her to live on. Nahar thought that she had enough space to make a room for the sky to live on in the everlasting space of her eyes.

A.B.M.Ehsaan Ullah Khan (LLB ; LLM ) (Dhaka University)

~ 31 ~

KENDOV ȘI OMUL DIN UMBRĂ BASM Dan Angelescu, Colegiul Național Barbu Știrbei A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ Într-un ținut îndepărtat un rege bogat care avea un fiu pe nume Kendov. În ultimele zile îi fusese furat câte un cufăr din camera comorilor, iar hoțul nu era nici măcar văzut, darămite prins...

Astfel, regele i-a spus lui Kendov, în a treia zi de când începuseră furturile: - Fiule, astă-seară tare mi-e că mi se fură al treilea cufăr cu bani, stai de pază și, orice ai face, nu urmări hoțul! Doar alertează gardienii ca să îl prindă, ai auzit?! Nu îl urmări!

- Da, tată! spuse acesta și plecă spre a se pregăti în odaia lui.

Zis și făcut. Cum se lăsă de seară, flăcăul își luă paloșul și se duse în camera comorilor, unde era singur. După vreo trei ore, văzu pe cineva trecând pe lângă el. Și nici nu apucă a-l vedea bine, că o zbughi pe ușă cu un cufăr plin cu aur. În ciuda avertismentelor tatălui său, acesta încercă să-l prindă pe suspect, care era un bărbat înalt cu o căciulă neagră ponosită. Văzându-l cum aleargă, soldații se duseră după el, însă erau mult în spate. În cele din urmă, prințul l-a prins pe hoț într-o fundătură între două case mari. Dar când să-l înșface, hoțul îi dădu lada cu bani și se transformă în fum. În momentul acela, soldații și tatăl lui veniră și-l văzură pe prinț singur cu lada cu aur în brațe.

Regele zise: - Fiule, tu... tu ești hoțul?! Nu îmi vine să cred!

- Nu, tată, nu eu sunt, era un bărbat înalt cu căciula neagră.

~ 32 ~

- Și unde este acest om?! întrebă dur tatăl lui.

- S-a făcut fum, l-am văzut cu ochii mei, era aici și după, nu mai era, zici că nici n-a fost.

- E una să îmi furi banii, care oricum ar fi fost ai tăi cândva, dar să mă minți în față este mult mai grav. Mâine ai să fii dus peste munte, în orașul vecin și ai să fii executat. Vei fi dus în lanțuri, escortat de patru oșteni.

- Dar, tată, nu se poate să nu fi văzut nimeni fugarul, că doar eram în spatele lui.

- Sire – spuse unul din soldați – noi nu am văzut pe nimeni afară de prinț fugind, el a fost singurul care a ieșit din trezorerie și fugea singur parcă de nebun.

- Deci, Kendov, zise regele, ce ai de spus acum în apărarea ta? Nu! Nu vreau să aud, mâine dimineață pleci și gata.

A doua zi, prințul plecă, în lanțuri și cu patru oșteni după el. Când ajunse pe coama muntelui pe care îl traversau, lui Kendov i se arătă un om ciudat, parcă din fum negru, gros, dar pe care oștenii nu-l zăreau și nu-l auzeau. Acesta spuse: - Hmm... Ești într-o situație destul de complicată... Ce zici? Eu te eliberez, iar tu îmi faci un favor.

Pe cât de nefirească și diavolească părea această apariție, prințul acceptă. Și de nicăieri, veni un vânt, parcă o suflare de gigant care îi aruncă pe soldați în hău și prefăcu lanțurile în apă, iar Omul din Umbră apăru din nou: - Gata! Acum e rândul tău.

- Bine! Ce vrei?

- Vreau să călătorești în țara deșertului, peste șapte mări și șapte țări, la împăratul cel cu palatul de aur și argint, iar acolo să îndeplinești trei sarcini pe care ți le voi da la momentul potrivit. Dar, mai întâi, trebuie să te pregătești, căci calea e lungă și e plină de primejdii.

Salvatorul lui îi dădu trei amulete negre cu pietre violet: una cu un cal pe ea, una cu o sabie și una cu un fel de veșmânt, și îi spuse: - Trebuie să te duci cu acestea în orașul tatălui tău, prima să i-o dai grăjdarului, a doua fierarului și a treia croitorului, ei vor ști ce înseamnă.

- Ești nebun. Voi fi recunoscut și înlănțuit numaidecât dacă pun piciorul acolo.

- Ai dreptate – și într-o clipă îi schimbă înfățișarea. El era tot voinic, dar de nerecunoscut.

Flăcăul a făcut exact cum i se spuse, se duse la grăjdar cu amuleta cu calul, iar acesta se sperie, însă îi luă amuleta și după trei zile și trei nopți îi aduse un cal negru cu ochii sângerii și amuleta parcă înfiptă în piept. Apoi se duse la fierar care, speriat ca și grăjdarul, luă amuleta și după trei zile și trei nopți îi dădu o sabie cum nu s-a mai văzut, dintr-un metal negru precum cea mai neagră noapte și cuvinte într-o limbă străveche, uitată de popor, inscripționate pe lamă. Și de data asta amuleta era prezentă, ținând locul măciuliei. La croitor lucrurile au decurs la fel, amuleta fiind cusută în pieptul veșmântului, care emana aceeași energie nefirească întocmai ca și calul și sabia ce purtau amuletele.

Astfel, după nouă zile, acesta era gata să plece pe drumu-i lung și primejdios. Și, deși misteriosul salvator nu a venit cu el, prezența lui se făcea simțită în aer. Pe drum, Kendov a luptat cu animale sălbatice și bandiți și se spune că a răpus un urs de mărimea unei oștiri întregi, dar se mai spune și că aceasta este o exagerare. Oricum, cu urs, fără urs, acesta a ajuns în fața palatului de aur și argint de care i se spusese, iar acolo îl aștepta misterioasa figură de mai înainte.

- Bun, ai ajuns!

- Zi odată ce-ți trebuie, ca să plec în drumul meu! zise Kendov nervos.

~ 33 ~

- Vai, vai! Dar ce te grăbești atât?! Nu vezi ce frumos este orașul? Sau palatul? Ar fi păcat să plecăm prea devreme, nu-i așa?!

- Nu am timp de prostii!

- Bine, bine, să trecem la treabă! Prima ta sarcină este să îmi aduci Cristalul Minciunii din peștera de la vest de oraș, căci eu nu pot călca acolo.

Ajuns la peșteră, Kendov se întâlnește cu un bătrân care îi zice: - Pentru a lua piatra pe care o cauți, trebuie să îmi răspunzi corect la o ghicitoare. Dar ai grijă pe mâinile cui ajunge piatra, căci poate însemna mare primejdie.

- Zi ghicitoarea, bătrâne, sunt pregătit.

- Mă ascund, deși nu pot fi văzut, cei care vor să se îmbogățească repede și ușor mă prețuiesc, iar cei care trudesc mă detestă. Cine sunt?

Deodată, spre marea mirare a lui Kendov, calul îi șopti: - Minciuna, stăpâne. Acesta este răspunsul.

- Minciuna, bătrâne, zise prințul.

- Așa e, fiule! Poftim piatra! Și îi întinse o piatră neagră, lucioasă, fațetată, care parcă emana fum.

Kendov se întoarse în oraș și se întâlni cu Omul din Umbră.

- Poftim nestemata! Acum ce mai am de făcut?

- Acum du-te la oaza dinspre est și acolo vei găsi un șarpe uriaș, care a înghițit un sceptru de aur.

Adu-mi sceptrul! Dar ai grijă că saliva îi este precum acidul.

Ajuns la oază, prințul văzu șarpele care se ridica până la cer. Șarpele încercă a-l ataca cu coada și a-l scuipa cu saliva ce topea orice atingea. Chiar când să fie lovit, veșmântul vrăjit l-a tras din calea loviturii și a început să-l ferească de toate atacurile. Deodată, prințul fu purtat în sus și lovi șarpele cu paloșul între ochi, iar monstrul scuipă sceptrul și își dădu duhul. În drumul său spre oraș, Kendov se întâlni cu o bătrână care îi zise: - Feciorule, ai grijă la ultima sarcină și găsește să-l birui pe Lordul Minciunii. Iar aceasta se prefăcu în fum. Dar nu ca fumul negru al Omului din Umbră, ci un fum alb, parcă luat din nori. Înapoi în oraș, Lordul Minciunii, mai entuziasmat ca niciodată: - Acum hai repede, ultima ta provocare. Du-te și cere mâna prințesei și după ce o câștigi să îmi cedezi mie împărăția.

Acum Kendov înțelese care era scopul bizarului individ și începu prin a se supune. S-a dus la împărat și i-a cerut mâna fetei, la care împăratul a răspuns: - O vei avea pe fata mea dacă mă vei învinge într-un duel. Dar, mai întâi, vino cu mine! Împăratul îl conduse pe Kendov într-o cameră ciudată și deodată parcă energiile din sabie și veșmânt se risipiră.

- Fiule, știu cine te-a trimis, și nu e de bine, zise împăratul. Aici în camera aceasta nu ne aude și nu ne vede. Ne vom duela, dar nu serios. Și știu cum să-l păcălești, căci își pierde cumpătul și devine imprudent. Tu te vei preface lovit și vei cere ajutor. Cu puțin noroc, îți va da amuleta care îl face nemuritor, căci pe mine nu mă poate atinge, iar în acel moment îl vei răpune.

- Accept. Dar dacă nu ține?

~ 34 ~

- Atunci, probabil, mă vei învinge, el va lua tronul și toată împărăția va cădea în întuneric.

- Dar cine este el?

- Unii zic că este un vrăjitor cu puteri nemărginite, alții spun că este un spirit străvechi sau chiar Diavolul însuși. Acum să mergem în curte să ne duelăm.

Ajunși față în față, cei doi au început lupta, iar Lordul Minciunii savura acest moment până când Kendov căzu la pământ. Acesta îi ceru ajutor. În mod normal, l-ar fi lăsat să moară, însă Omul din Umbră era mai aproape ca niciodată de scopul său. Așa că s-a dus lângă el, și-a dat amuleta jos, și, spre marea lui mirare, prințul s-a ridicat ca neatins și l-a lovit cu paloșul de i-a-mpărțit capul în două. În acel moment veșmântul, sabia și calul dispărură, iar împăratul îl luă în brațe pe Kendov: - Ai reușit! L-ai păcălit pe Diavolul însuși!

Din spatele eroului apăru și bătrâna misterioasă de mai devreme și îi spuse: - Știam că o să-l birui! Iar bătrâna se prefăcu într-o prințesă frumoasă cum nu s-a mai văzut.

- Kendov, zise împăratul, ea este fata mea, soția ta, soția noului împărat!

Apoi făcură nuntă mare-mare, mai mare decât toate nunțile care s-au văzut. Nimeni nu știe când s-au oprit sau dacă s-au oprit, chiar până în ziua de azi.

SFÂRȘIT

Identitate pierdută În viaţă primejdia nu te ocoleşte, ba din contră, te loveşte cât se poate de crunt si nemilos în momentul în care te aştepţi mai puţin.

Vineri seara, o minunată seară in Sao Paolo, un oraş destul de primitor, clădiri uriaşe, străzi încovoiate, aglomeraţie si iar aglomeraţie … nimic interesant, ceea ce e fascinant cu adevărat e lumea de subterană sau cum îmi place mie, ca reporter, să ii spun “lumea de dincolo de lume“, un loc meschin, plin de altercaţii şi situaţii îngrozitor de neprielnice.

Ziua mea a fost genială, reportajele mele i-au uimit pe toţi, abia aştept să mă bucur de momentul meu de glorie.

Ajuns la căsuţa mea, o căsuţă retrasă de zgomotul oraşului, mă aşez la masa de lucru şi încep a-mi imagina ştiri de prima pagină, când dintr-odată simt un miros straniu şi brusc îmi pierd cunoştinţa…

La două ore distanţa… o ceaţă în ochi, mă văd în mijlocul unui grup de oameni, toţi erau îmbrăcaţi în alb, aveau măşti … mi se pune şi mie o mască si iar îmi pierd cunoştinţa … sunt în transă… totul se învârte, dar într-un final mă trezesc, mă ustură faţa şi aud un zgomot ciudat, eram obişnuit cu situaţiile de genul, dar parcă e prea de tot. A da … dacă nu v-aţi prins, aceasta este povestea mea, viaţa lui Jayce Barrigton, prietenii îmi zic Jay, reporter, scriitor, om multifuncţional, mă ocup cu treburi murdare. Revenind, intru asemenea în bucluc, dar până acum n-am primit decât bătăi zdravene, asta e prea de tot.

Dintr-odată, un individ îmbrăcat în negru se apropie cu o oglindă, unde apărea chipul unui om ciudat, îl cunoşteam, avea o cicatrice. Imposibil … eram Eu, ce mi s-a întâmplat?

~ 35 ~

Un om bandajat apare, şi în timp ce încearcă să îşi arate înfăţişarea, spune: -Măi, măi, măi, Jay, sau mai bine spus Kevin, ohh, da eşti un infractor. Eşti un nelegiuit acum, eu sunt omul de succes, tu eşti un nimic. Încă ameţit de la eveniment, încep a spune cuvinte fără noimă, fiind destul de sătul de eveniment. Îmi amintesc foarte bine că după m-am trezit acasă, exact în locul în care eram.

Mă simţeam bine, dar nu eram eu, câteva zile m-am ascuns, nu puteam să cred aşa ceva şi bineînţeles, cariera mea de succes, clădită din greu, acum se afla într-un moment special, pur si simplu, începusem să trimit articole nesugestive despre întâmplări într-un mod patetic. În două zile am ajuns cel mai idiot om din redacţie. Dar cel mai jignitor a fost când colega mea Emily a venit pe neaşteptate să-mi aducă un bagaj uitat şi… m-a văzut, era uimită, un om de succes decăzut cu o faţă de criminal: - Jay, tu eşti? Ce ai păţit?

I-am povestit tot şi a plecat fără să comenteze.

Femeia nu credea cele întâmplate, dar îşi tot punea întrebări, când dintr-odată, din neatenţie are un accident de maşină. Nimic grav, însă persoanele din cealaltă maşină ies şi o răpesc. În scurt timp, locul părea neatins, nu erau martori. Următoarea zi, toate ştirile scriau despre dispariţia faimoasei ziariste. Şi uitaţi aici a fost plantată sămânţa scandalului… Eu sau aş putea fi el…în fine, am căutat informaţii în lumea a doua, şi ghiciţi de cine am fost întâmpinat? De mine sau de el …eh, şi vă imaginaţi că a fost oribil, am fost închis cu Emily într-o cameră. Fiecare stătea într-un colţ , fără discuţii… eram nedumeriţi, ea arăta oribil.

Peretele din faţa mea era din rigips şi atunci afirm: -Priveşte! şi-l sparg dând într-o altă cameră goală de unde începem să fugim până ieşim din clădire. Bine… bine…., nu ieşim, suntem pe acoperiş şi sărim de pe o clădire pe alta, prin balcoane exterioare, oprindu-ne într-un final pe o clădire uriaşă de unde apare un elicopter, am zis că suntem salvaţi. O surpriză neaşteptată: -Îmi place că ne întâlnim doar în situaţii ca aceasta!

Era înarmat şi o prinsese pe Emily… îi pune pistolul la tâmplă, iar fata începe să plângă şi cade în genunchi. Kevin începe să râdă, un râs malefic, ţinea pistolul îndreptat spre fată. Sunt obligat să mă dau în spate, eram pe marginea acoperişului, am văzut o rangă. El îndreptă pistolul către mine. Era finalul. Mi-aş fi dorit să pot face mai mult. Mă prăbuşesc. Viaţa a luat sfârşit … Într-un moment, o fracţiune de secundă înainte de a apăsa pe trăgaci, Kevin este împuşcat în picior şi cade pe spate. Cred că a fost un miracol. Și astăzi îi mulţumesc lui Dumnezeu. Era un echipaj de poliţie. Totuşi nu s-a terminat. Se întinde după armă. Apuc ranga şi-l lovesc peste mână şi bineînţeles, suntem amândoi arestaţi. Vă imaginaţi prin câte am trecut, tribunale, secţii etc. dar am scăpat. Sunt un alt om, un om bun, am o soţie frumoasă, Emily, şi ne pregătim să avem o viaţă frumoasă. Cât despre infractor, am înţeles că-şi face siesta la Alcatraz, e in siguranţă, se bucură de compania colegilor săi … He-he, eu aş dori să mă intitulez anonimul, mi-am pierdut identitatea, dar sunt acelaşi om. Viaţa îţi pune beţe în roate, moartea nu este o soluţie!

Andrei Bică

~ 36 ~

Un basm printre stele Atunci când observăm cerul senin al nopții, ni se pare ca numărul stelelor este infinit, făcând astfel posibilă varianta existenței vieții extraterestre. Fiecare stea simbolizează astfel un indicator luminos al fiecărui sistem planetar necunoscut, populat cu diverse forme de viață.

Specia umană a realizat un salt revoluționar în tehnologie, făcând posibilă însuflețirea personajelor literare, atribuindu-le calități deosebite, cu scopul de a realiza o colonie experimentală, adaptându-le condiția celulară și fizică supraviețuirii în cosmos. După multe rateuri, oamenii de știință au reușit să finalizeze o modificare genetică funcționabilă a personajelor din basmul "Povestea lui HarapAlb", făcăndu-le apte conviețuirii în spațiu.

Personajele metamorfozate își vor desfășura activitatea pe o navă spațială numită "Neutrino", acest termen simbolizând oparticulă elementară neutră care apare la nașterea stelelor în regiunile centrale în timpul exploziilor de tip supernova.

Destinația este vagă, deoarece călătoria se va sfârși pe planeta primei civilizații pașnice, dispusă să comunice.

După o lungă expediție, de treizeci și șase de ani lumină, personajele noastre au ajuns pe o planetă din jurul stelei Arctus, fiind întâmpinați de arcturieni, nativii acestei planete. Arcturienii sunt a cincea civilizație interdimensională. Ei au descoperit că ingredientul funda- mental pentru a trăi în cea de-a cincea dimensiune este iubirea.

Toate sentimentele negative (ura, frica, vina) trebuie transformate în iubire și lumină. Fizic, arcturienii sunt mici de statură, pielea lor este verzuie și au numai trei degete și chiar dacă au ochii mari, aceștia comunică prin natura lor telepatică.

Relația dintre protagoniști si arcturieni a fost degajată, comunicarea efectuându-se telepatic printr-o simplă atingere sau contact vizual direct. În timpul interacționării dintre cele două specii, arcturienii au realizat că, în ciuda modificărilor structurale ale pământenilor, un singur lucru a rămas neschimbat, anume sufletul. Acea parte umană din care extratereștrii au simțit căldură și pace, devenind astfel aliații lor de încredere. În final, Harap-Alb și celelalte personaje, prin intermediul sufletului, au reușit să interacționeze cu ființe net superioare lor, făcând posibilă o vizită a arcturienilor pe Terra cu scopuri pașnice și intenții bune de instaurare a păcii.

Năstăsoiu Alexia ~ 37 ~

Scrisori pentru tatăl meu Părea să fie o dimineaţă obişnuită. Asta până a sunat ca de obicei alarma. Priveam debusolat micuţul ceas de pe noptiera de lângă pat şi cu o forţă extraordinară am reuşit să mă dau jos. Am făcut câţiva paşi şi mi-a sărit în faţă vechea poză a tatălui meu - dacă vă întrebaţi a fost şi va rămâne unul dintre cei mai buni soldaţi pe care i-aţi putea cunoaşte. Am decis să cobor scările şi să merg spre bucătrie. Aveam în faţa ochilor aceeaşi imagine pe care o am în faţa ochilor de vreo şase luni încoace. Mama mea, stă pe un scaun şi își umezește ochii în timp ce priveşte cu durere pozele tatălui meu.

-Bună dimineaţa, mamă! o salut eu şi, în acelaşi timp, parcă o trezesc dintr-o transă.

-Vai, Ruben, dragul meu, nici nu te-am văzut stând acolo! a spus ea toate acestea uşor mirată.

Ca de obicei, îmi pregătise micul dejun şi am mai purtat o discuţie despre faptul că ar trebui să-mi gasesc un loc de muncă. Vreţi să vă spun drept?

Nu am reuşit să absolv şcoala şi mama mea mă tot bate la cap să îmi găsesc un loc de muncă, singurul ştiut de mine fiind cel de vânzător. Poate vă mai întrebaţi de ce tot pomenesc de tata într-un fel atât de deprimant. Da, e adevărat, a fost un soldat, însă în ciuda situaţiei precare de acasă, tatăl meu a fost nevoit să ne facă rost de o sumă cantitativă de bani pentru a o ajuta pe mama (mama având o stare de sănătate nu tocmai bună).

Sunt destul de nonşalant, nu-i aşa? Chiar foarte trist, de fapt, provenim dintr-o familie săracă, iar unul dintre părinţii mei este bolnav. Revenind la subiect, tata, pe numele său Samuel, a intrat în altercaţii nepotrivite cu nişte cămătari. A fost prins dând şpagă, în termeni cunoscuţi de toţi, mai precis, a dat bani doctorilor care o îngrijeau pe mama mea, Christina. Aici, în satul californian, majoritatea mexicanilor tipici ca mine sunt trataţi nu tocmai bine. Majoritatea americanilor tratează latinii şi pe cei de culoare într-un fel necuvenit. Eu, unul, am învăţat că niciodată nu va conta de unde eşti, ce culoare are pielea ta sau ce religie ai, suntem oameni, aceste aspecte nu sunt definitorii, iar ceea ce contează cu adevărat sunt faptele, reuşitele şi caracterul fiecăruia. Destul cu atâta pălăvrăgeală!..Să revenim la ordinea zilei. După ce mi-am terminat micul dejun, am hotărât să mă îndrept spre camera mea. Acolo am un teanc de scrisori neterminate pentru tata. De când este în închisoarea Alcatraz nu am reuşit să-i trimit niciuna. Dânsul nu ştie că m-am descotorosit de şcoală şi am ales să stau acasă precum un trântor, nici mama nu a îndrăznit să-i sufle vreo vorbă. El va veni acasă peste doi ani. Am privit într-un mod anost priveliştea de după fereastra dormitorului meu. Aceleaşi case vechi, aceiaşi locatari bătrâni şi plictisitori. Nu am cutezat de când mă ştiu să părăsesc oraşul San Francisco. În ciuda multor circumstanţe, mă atrage totul aici. Cel mai mult îmi place golful de lângă oraş, dar singurul lucru care îmi năpădeşte acest motiv este faptul că acolo se află Alcatraz. Să ştiu că părintele meu se află acolo, înconjurat de oameni răi şi de zidurile închisorii. Sincer, îmi era dor de morala pe care mi-o făcea seară de seară, până şi de glumele sale învechite. Totul a dispărut odată cu el. Nonşalanţa şi nechibzuinţa cu care priveam scrisorile neterminate era pur şi simplu cutremurătoare. „Să-i scriu sau nu?”.

Aceasta este întrebarea pe care mi-o pun zi de zi. M-am întors de la fereastră şi fără să vreau m-am împiedicat. Teoretic şi practic mi s-au împleticit picioarele.

Pentru un moment m-au durut doar picioarele şi coatele. În faţa privirii mi-a sărit o poză veche din copilăria mea cu tata. Parcă mai ţin minte şi acum când am pus eu şi familia

~ 38 ~

mea piciorul pe tărâmul american. Lucru greu de explicat, cei ca noi vor fi mereu trataţi cum nu se cuvinte. Am luat fotografia veche şi am privit-o preţ de câteva secunde, apoi am lăsat-o înapoi de unde am luat-o. Şi atunci a fost momentul mult aşteptat de mine....Vreţi să aflaţi, sunteţi curioşi? Am simţit că trebuie să termin măcar una din scrisori. M-am aşezat la mica masă din încăpere şi am început să refac una dintre scrisori.

"Dragă tată, Mă mai ţii minte? Sunt Ruben, fiul tău, cel care îţi scrie. Mă gândesc la tine şi la vorbele tale încă de când ai plecat. Îmi e dor până şi de bancurile tale, te rog, nu a sunat deloc ironic în mintea mea. Nu ştiu cum să-ţi spun, dar s-a întâmplat ceva. Mama m-a învăţat că e bine să smulgi repede plasturele de pe rană, aşa durerea e mai "nedureroasă". M-am lăsat de şcoală. Exact ce scriu aici este total adevărat. Acesta a fost singurul motiv pentru care nu ţiam scris, am trăit cu acea frică în mine de când ai plecat .

Ce să îţi mai spun? Doar îmi doresc să vii acasă...

Cu drag, Ruben.”

Nu ştiu cât de bine a fost, dar era tot ce îmi venea în minte.

Peste câteva ore, când mama îi va trimite scrisorile sale, o voi ruga să o strecoare şi pe a mea acolo. Doar îi voi aştepta răspunsul. Am lăsat-o până şi pe mama surprinsă când a văzut scrisoarea mea. Am fâcut-o să zâmbească, doar ochii dânsei ce îmi arătau şi dezvăluiau acel sentiment de bucurie m-ar fi făcut să sar pe pereţi aşteptând un singur răspuns. În acest timp nu am găsit motivaţia necesară pentru a face ceva, simţeam doar o agitaţie tare puternică. Presupun că până şi patul s-a săturat de mine, la cât l-am tocit. Am auzit un ciocănit în uşă, ce a trezit un instinct în mine de a mă ridica din cuibul creat de mine.

-Tot nimic, mamă? Am privit-o pe mama cu prudenţă, iar dânsa doar şi-a coborât privirea.

-Ruben, deja încep să-mi fac griji. De obicei scrisorile vin maxim în două zile. A închis uşa la loc. Ce aş putea să fac în această situaţie? Sau în acel moment am simţit altă revelaţie. Dacă tata nu poate să îmi trimită o scrisoare, atunci mă voi duce eu la el. M-am strecurat ca o vulpe din casă şi am luat vechea bicicletă a tatei. Mama mea încă doarme, deci acest fapt nu va fi un impediment. Dar vine întrebarea cea dificilă: ”Cum voi întra eu într-o închisoare?” Apoi mi-am adus aminte că sunt doar un simplu vizitator şi că pot intra cu uşurinţă acolo. Până la urmă, tatăl meu nu a fost un criminal în serie.

Ajuns în portul oraşului, mi-am lăsat bicicleta undeva unde să ştiu de ea şi m-am îmbarcat pe unul dintre vasele ce aveau ca destinaţie finală Alcatrazul. Am inspirat şi am expirat adânc când am pus piciorul pe insulă. Nu o să mai dau detalii despre toate procedurile şi actele pe care le-am semnat pentru a-l vedea şi lucrurile de genul "blabla-bla" mult prea formale pentru un tip ca mine. Important este că unul dintre gardieni m-a condus în sala de vizite şi a pornit imediat spre tata. În aceste momente mă simţeam gol, nu pot să descriu în fraze şi cuvinte ce este adevărat şi ce nu. Singurul lucru adevărat este doar chipul tatei. Locul acesta l-a schimbat mult prea mult. Are un aspect destul de neîngrijit, însă ochii lui au rămas la fel de plini de speranţă ca în vremurile lui de glorie.

-Fiule...a şoptit el şi a făcut câţiva paşi spre mine.

-Uite, chiar îmi pare rău pentru faptul că m-am lăsat de şcoală.

Nu am mai reuşit să spun nimic din cauza îmbrăţişării sale. O lacrimă mi s-a prelins pe obraz, făcându-mă să revin cu picioarele pe pământ. L-am bătut uşor pe umăr şi m-am îndepărtat pentru a-l privi în ochi.

~ 39 ~

-Ca de obicei eşti plin de sarcasm şi ironie, a început dânsul să râdă, bătându-mă la rândul lui pe umăr.

-Aşa e! Am zâmbit eu. Şi presupun că momentul culminant mult aşteptat de voi nu a fost aşa de palpitant şi impresionant. Eu am exagerat, iar tata m-a primit lângă el. Şi ce contează cel mai mult e doar faptul că sunt lângă el, cel care mi-a arătat cele mai frumoase lucruri. Doar tata.

Dragnea Ioana

Tortura amintirilor Ca în fiecare sâmbătă, mă aflu în mijlocul târgului de vară, plimbându-mă printre tarabele aproape goale şi privind comercianţii ce au parcă în ochi o sclipire mercantilă. Din acea zi, nimic, cu excepţia mulţimii şi a zgomotului unui râset de copil, nu mă mai poate ajuta să îndepărtez, fie şi pentru câteva secunde, imaginea îngrozitoare ce mă bântuie de un deceniu. Îmi îndrept privirea către adunătura naivă ce acceptă fiecare produs promovat şi servit într-o manieră extrem de conciliantă şi foarte dificil de ignorat. Un miros iritant nu îmi dă pace şi mă rog să nu fie ceea ce eu cred că este, însă se pare că nu am prea mult noroc în această zi. Simt cum o perdea translucidă îmi învăluie privirea şi o ameţeală cumplită mă transportă în ziua în care viaţa mi s-a schimbat complet.

Provin dintr-o familie ce pare din exterior fără cusur, însă cu cât aprofundezi situaţia noastră, poți deduce cu uşurinţă că eram doar niște dezbinaţi, care nu cunoşteau sensul real al conceptului iubirii, ci doar pretindeau că o fac. Aşa cum bine știm, familiile ce se încadrează în această tipologie sunt predestinate eşecului şi întocmai s-a întâmplat şi cu cea de faţă. Tatăl meu, un vestit intelectual al acelor timpuri, deţinea o avere colosală, obţinută prin mijloace mai mult sau mai puţin oculte, avere ce într-o binecuvântată zi mi-ar fi revenit mie. Era un bărbat cu o bine-clădită reputaţie în societatea simandicoasă, şi nu pentru că fizicul îl flata, ba din contră: statura medie, faţa sferică şi grasă, părul lins îţi provocau o oarecare repulsie în primă instanţă, însă portofelul doldora de bani, schimba ireversibil întreaga impresie iniţială.

“Dar vezi, se spune că pe lumea asta, cei graşi se pricep mai bine să se rostuiască decât cei subţirei.” După cum probabil intuiţi, mama se afla în antiteză cu cel pe care îl numesc tată. O cucoană cu un nivel al inteligenţei limitat, al cărei univers se reducea la serate, plimbări, rochii pompoase şi multe alte inutilităţi cu care oamenii mediocri încearcă să îşi umple timpul.

Făcea parte dintr-un respectat neam de boieri, care din anumite concepţii dorea o căsătorie aranjată pentru tânăra domniţă, căsătorie cu o persoană în etate, motiv ce stă la baza tuturor evenimentelor viitoare. Întrucât această discrepanţă de vârstă dintre părinţii mei reprezenta un factor ce împiedica radical instaurarea amorului conjugal, Ekaterina, îndrumată fiind de dorinţa de a iubi şi de a fi iubită, începe o viaţă paralelă, ascunsă de ochii comunităţii, şi mai cu seamă, de cei ai soţului său. Cel cu care comitea abjectul adulter era un simplu funcţionar, ce îşi câştiga existența doar de pe urma câtorva bucăţi de pământ arendate, ceea ce nu îi permitea să îi ofere mamei luxul de care avea nevoie, însă pentru aceasta lipsa averii nu constituia un impediment. Împărţindu-şi timpul între familie şi idilă, femeia îşi trăia visul juvenil destul de intens, atât de

~ 40 ~

intens încât s-a procopsit cu nimic altceva decât cu un plod, nedorit, de altfel. Am uitat să menţionez faptul că în timp ce acestea se derulau, eu eram acasă, cunoscând tot ce se petrecea şi prefăcându-mă că nu înţelegeam nimic. După cum spuneam, inevitabilul se produse, însă neprielnicul destin făcuse ca tatăl copilului să moară înainte ca acesta să se nască. Sincer, niciodată nu am cunoscut adevărata cauză a sfârşitului acestui nenorocit, dar prefer să cred că o boală nemiloasă, cruntă, care ar compensa suferinţa pricinuită familiei mele, să îi fi pus capăt zilelor.

Demascând dualitatea soţiei sale, Anatol, învins de dragostea pe care i-o purta, se hotărăşte să fie tată pentru bastardul din pântecele trădătoarei. Anii se scurgeau, dezvăluind tot mai dens caracterul dezgustător al băiatului, moştenit de la defunctul său tată biologic.

Toată viaţa, cel care îl protejase şi iubise într-o oarecare măsură, a încercat să facă din el un om de ispravă, care să nu îi păteze numele, însă nu a izbutit nici până în momentul trecerii sale în nefiinţă. Absenţa tatei era cumplit de suportat, dar viaţa noastră îşi continua cursul său firesc.

Totul decurgea exact conform aşteptărilor, în acea eră în care eram ca pe scena unui teatru, jucându-ne fiecare rolurile şi încercând să ne comportăm aşa cum familiile normale ar fi trebuit să o facă. Încercarea mătuşii de a ne aduna pe toţi în aceeaşi încăpere, preţ de câteva ore, părea că dă roade, până când a apărut el, oaspetele indezirabil, cel puţin din perspectiva mea. Aerul său pedant declanşa înlăuntrul meu stări necunoscute, ce se îndreptau spre extreme. Agonia asiduă îmi provoca greaţă doar privindu-l pe individ dansând, glumind, purtând discuţii cu o elocvenţă impresionantă, până când una dintre conversaţii s-a îndreptat înspre un subiect extrem de sensibil pentru mine. Ironiile erau aduse la adresa tatălui meu, decedat de puţin timp, prilejul fiind unul extraordinar pentru a răbufni şi a mă elibera de întreaga tensiune acumulată. În acel moment, acţiunile şi gândurile mele nu păreau în niciun chip deplasate, singurul lipsit de principii morale fiind Vladimir, fratele vitreg, în aparenţă perfect, aşa că într-o clipă în care furia atinsese apogeul, m-am ridicat şi mi-am urmat pornirea diabolică. După două lovituri consecutive, totul se terminase. Întreaga mânie dispăruse, viaţa parcă mi se scurgea din tot corpul ca un val rece, fantomatic, iar el nu mai era.

Nu mai era, nu mai exista şi singurul vinovat eram eu. Eu îi luasem viaţa. Pe parcurs ce conştientizam gestul terifiant ce tocmai comisesem, sufletul mi se ofilea, o bestie luându-i locul. Nu mai puteam fi niciodată la fel. Înainte să mă prăbuşesc pe podeaua, care între timp se transformase într-un mic lac sângeros, am simţit mirosul de scorţişoară, specific mătuşii, şi în urechi îmi răsunau ţipetele sfâşietoare, desprinse din scenele macabre de film.

Nu pot îndura tortura acestei amintiri, dovada fiind că m-am trezit în mijlocul mulţimii, întins pe asfalt, într-o poziţie ce trădează faptul că picioarele mi-au cedat. Zeci de perechi de ochi mă privesc întrebătoare, cu teamă şi cu o uşoară bănuială că aş avea probleme psihice. Încercând să evit întrebările tipice, mă ridic şi pornesc către o destinaţie necunoscută. Îmi las conştiinţa să mă ghideze, aşa cum ar fi trebuit să procedez de mai mult de şapte ani, şi cu dorinţa de a părăsi viaţa de fugar, accept penitenţa între pereţii închisorii şi mă încred în speranţa că nu voi fi pedepsit şi în Viaţa de Apoi.

Gabriela Oprea

~ 41 ~

Natural Learner We, as a species, owe all of our modern world achievements to nature, because they were obtained by exploiting nature and using its resources and despite that, nature never ceases to fascinate our scientists and provide inspiration to our artists. But what is nature? A bond between all the species on earth or life itself? If we see Earth as an enormous body, then we are both the mind and a disease of this delicate system, we do both good and bad at the same time, we may sometimes pollute the planet but we also try to make amends by protecting endangered species and recycling.

I consider nature an interesting subject, a fair but strict mentor. If not disturbed by outside forces it maintains order through perpetual change, species depend on each other, even though they may seem enemies, predator needs prey, prey needs food and in the end they form a special relationship called the food chain. From nature we should learn a new way of living, one where we only take as much as we need without being selfish and destroying the environment.

Firstly, we should consider the possibility that going down this path means we might end up destroying ourselves through our creations which is ironic, seeing that we are a product of nature yet we continue to ignore it and damage it. Humans are the most intelligent creatures in Earth’s ecosystem and therefore we are the most dangerous, we create machines to be stronger than any elephant, we clothe ourselves due to the lack of fur or feathers and we make weapons to compensate for our lack of claws or fangs, we become deadlier than any lion, capable of destroying whole mountains for gold, and burn entire forests for energy.

Secondly, nature has served as a key source of inspiration for people, we built our settlements near water so we could fish like bears and storks, we hunted in groups like wolves, we built structures to protect us from the weather like bees and ants, we learned to gather provisions for the winter like squirrels, swam the oceans like dolphins and flew through the skies like eagles.

Many artists have found inspiration in nature ,considering it one of the best muses, poets lost themselves in sunny fields, painters stole pieces from picturesque landscapes of sky scraping mountains, clear cold springs, foggy lakes and murky marshes and trapped them onto their canvas with brushes and paint, writers gave life to fantastical worlds hidden

~ 42 ~

through dark forests with tall trees that prevent the sun from touching the wet mushrooms down by their roots.

Scientists have studied the creatures that roam the earth and to discover their secrets, the bioluminescence of fireflies and jellyfish, the incredible regenerative abilities of worms and starfish, the mysterious metamorphosis of the caterpillar that dissolves itself before turning into a butterfly or the resistance of sulfur bacteria that survive in the deepest seas.

Even in our times there are people who still keep a strong connection with nature, who are mesmerized by its beauty and impressed by it power who despite today’s mentality decide that using our knowledge for selfish purposes will end up harming us in the long run. We should learn from them and learn from nature that we are connected with the other species on earth and if they go extinct we will face extinction, too.

Horia BichiČ™

To rebel or to comply‌?

I am seventeen now and life was never what I expected and planned it to be and that is possibly the greatest thing that can happen. I am a writer, but life writes with me, leaving significant marks on me. Yet, I don't know where this story is heading to.

The problem with us, teenagers, has always been the same: how to rebel and conform at the same time. We are old enough to feel mature, old enough to make decisions that affect the rest of our life, old enough to fall in love, yet at the same time too young. That's why youth is not a life stage, it is actually a state of mind. We are all-powerful. The world is now our realm. We all believe that we're destined for great things, with our eyes full of hope and our minds full of dreams. Like all energy, we can only change shapes and sizes and manifestations.

We are so different but we are all given this one-sized-fits-all approach to education, having to learn all this information that took hundreds of years to be discovered by our predecessors. We have to focus a lot on testing and scores and not so much on real life applications or things that are practically useful so we end up kind of confused when we graduate. At least I feel confused and a little scared about what I am going to do after I finish

~ 43 ~

high school and about how I am going to contribute to the society and the communities around me. The truth is that school is our place to rebel and conform, this is just how we are, some of us are more defiant whereas others are more obedient.

Someday I'll be a university graduate and perhaps life will never be what I have been expecting and planning it to be and I am frightened and excited and the same time. I feel like a merry-go-round of emotions and I am enjoying the ride.

Adriana Păun

Do not judge a book by its cover Our English teacher has recently asked us to read for class a fairly new novel entitled 'Wonder' written by the R.J. Palacio in which we are introduced to August Pullman nicknamed Auggie by the members of his family, a ten -year-old boy from New York homeschooled until then due to having been born with a face malformation for which he endured constant prejudice.

Because of his unorthodox appearance he was subjected to insults and unending degradation his entire life, a fact which does not change when he is accepted into Beecher Prep, a private school where he has to learn how to cope with a new environment and new people. His journey throughout the school year is sprinkled with all kinds of struggles that he must overcome and at the end of the novel the boy becomes a more confident version of himself and has a lot of new friends.

Since reading Palacio's book I started thinking about all the people who are endlessly persecuted for their aspect. It gave me some food for thought that today's society is only concerned with looks and wealth and not what truly does matter. Auggie was oppressed due to what people saw first, which was his face, and already believed him to be a bad person, but they did not stop to actually talk to or get to know him. That was their biggest mistake yet, as after a period of time they started taking a liking to him. Some even helped him in situations that were not of their concern, like when the boy goes to nature camp for three days and is made fun of by a bunch of older kids from another school who even try to hurt him. Luckily,

~ 44 ~

three of the boys who are usually mean to Auggie come to his rescue. This sole action shows that every human, no matter what they look like deserves a second chance.

I was once like Auggie's classmates, constantly judging people by their aspect, which after some time, I understood it is not relevant. This book served to remind me that I should never do that or be that kind of person again. I knew that I would not like to be considered unworthy of respect and kindness just because I do not look like what everyone deems and seems to consider normal. And so I took action and tried to suppress the beliefs society is thrusting upon us, because no matter how open minded someone is we were taught since childhood that being unusual is wrong. I tried not to stare at people whose physical appearance is out of the ordinary and actually try to accept and sympathize with them.

And so, I think that being strange, diverse and bizarre are things that make all of us so unique and special. Everyone has their quirks and eccentricities, which is not something they should be ashamed of. Just like Auggie, one has to come to terms with who and what they are and look like regardless of what others say about them. Therefore, accepting yourself first is the main step towards getting others to accept you.

Ariana Ivanciu

~ 45 ~

Călărași, through the eyes of a teen From a geographical point of view, Calarasi is a city situated in the South-East of Romania,

with

a

lot

benefits

considering

of its

location since it is crossed by a branch of the Danube called Borcea. It lies close to the Bulgarian border and 113 kilometres

away

from

Bucharest.

Currently

known

as

’Calarasi”,a long time ago as ’Lichiresti”, it was registred for the first time on a map drawn by Constantin Cantacuzino in 1700.

Translated

into English, Calarasi would mean something like „horseback riders”,

probably bringing into light the fiery souls that lived here at its very beginning.

But how does one spend a day here? Besides the different cafes you can go to, with all kinds of designs and aspects, if you are willing to spare some time to go to the beach, in the warm seasons you can sunbath, go for a swim or even have a campfire there during the hot summer nights when youngsters play their guitars and sing together. Or you can simply sit and enjoy nature, which is still clean, compared to other areas even if there are still people that drop litter and render it rather unpleasant.

Children are eager to spend most of their free time in parks where they play different games or attend different clubs, from sports, dance, theatre, language to mathematics ones.

However, when you walk down the street you can hear a lot of youngsters complaining about the few things that can be done here, which can be partially true.

When there is a festival such as „Hora Mare”,’The Autumn Festival’, ’ The Guitar Festival’ or a celebration, the town is full of joyful faces and even of tourists. These are opportunities for inhabitants of different ages to gather and sample different foods and drinks and enjoy some time off school or work watching folk performances.

~ 46 ~

On the other hand, when the night comes,there is hardly anyone on the main street, except for cars. Shops close early and silence reigns outside, this probably being a reason why one can say nightlife is not much entertaining around here.

As far as the buildings are concerned, there is a mixture of houses and blocks of flats which divides the city in two parts: the old one and the new one. There are several buildings with a special architecture, characteristic for the period they were built in. An example of such a building is the Prefecture’s Palace, an architectural monument build in a neoclassical style at the end of the nineteenth century. The edifice is located in the old centre of the town, is well preserved from an architectonic point of view and houses the town’s Prefecture Office.. At Christmass time, lights cover up everyhting, and in the centre there are a lot of decorations that catch your eye.

As it is quite small, people are somehow familliar with one another, being somehow impossible to make friendships with people you have never heard of, or never seen before, this being a small difficulty when it comes to the saying ’first impressions matter the most’.Most of the time, everyone minds their own bussiness, this making it quite peaceful.

The energy that the town vibes is interestig enough to catch your attention, because of the hospitable people it has. However , not much stir occurs here, as we lack the hustle and bustle of large cities. Thus, Calarasi is a suitable choice for those who appreciate warmth and quietness.

Dana Vasilache

~ 47 ~

When ecological and economical disasters are around the corner Most of us think that the Earth provides as with everything we need. That is correct but usually misinterpreted by selfish and self-centered people. The traditional energy sources we know are not limitless and we tend to ignore this aspect by simply convincing ourselves that there is more than enough for a determined period of time. We just pass the problem to the next generations and that does not only affect our lives but our planets well-being.

Sooner than we think, we will be forced to take action and use alternative energy sources.

Firstly, one of the most common renewable source is Sun itself, which produces an astonishing amount of energy that should be used on a large scale. The science behind solar pannels has yet to be developed but, at the moment, there are quite a lot inventions known to the public eye, such as a phone case that can charge your device using the power of the Sun or transparent solar pannels that could be used in houses or on skysrapers as mirrors.

Nontheless, you can simply put solar pannels on your roof and use that energy to heat water. The benefits are obvious for nature itself and for your wallet, too.

energy resources should become more and more strict. As a consequence, the population and the industry branches will become part of the solution, not the problem, by actively participating in protecting the future.

On the whole, the Earth is our one and only home and we must soon realise that it should not be about the interests of one influential person, company or country, but about the nature’s interests.

Aren’t we merely guests that get to live upon each and every miraculous product of nature? Shouldn’t we protect our generous host?

Secondly, another excellent idea is to use the wind power by placing wind turbines in specific areas with great potential. Moreover, unlike solar pannels, wind turbines are inexpensive. However, despite the fact that the energy generated is clean, these machines represent a dangerous obstacle for birds that unknowingly go straight into the paddles.

Finally, the government should feel responsible to take action by means of heavy taxes and fines. In addition, the rules regarding traffic pollution or wasted

~ 48 ~

Adina Onofrei

A freshman’s opinion of high school life

in life. They embraced us with open arms and heartwarming speeches.

On the other hand, we do not have

When I was in the eighth grade I

a stable class, which is sometimes pretty

thought high school would be terrifying.

good because we have a lot of laboratories

All my relatives told me that the first year

and each one is special but when you have

is usually the most important of all because

a class on the third floor and afterwards

this is the year when we get to know our

you have to climb down to the basement

teachers and fellows with whom we will

for the next one it does not sound that good

have fun and share challenges for the next

anymore. After all, there are downsides to

four years. I had also heard that the

every good thing.

teachers are very demanding with all After all, high school did not turn

students, that the builing is so large that you can get lost or at least exhausted

out to be the frightening place that I had imagined. I had not expected to be

during a school day.

surrounded by such positive, open-minded, As a result, on the eleventh of

cheerful and hardworking people. Now I

September I shily entered the huge

am sure that I am fortunate to have the best

building narowly looking after familiar or

colleagues I could ever dream of. I

friendly faces because I did not want to

strongly believe that our teachers will

stan in the school yard by myself on such

make us knowledgeable youngsters and

an important day. I was afraid that I may

precious individuals to the world who

not fit in though all of my classmates

know what they want from life.

seemed to be kind and polite with on another and share the same feeling of insecurity. I even found out that we have a lot of things in common like the thirst for knowledge in any shape or form. I hope that we can establish many bonds that may last a lifetime.

Now I think my teachers are the greatest I could ever have. They are very capable and sympathetic educators and they are trying to help us to find our path

~ 49 ~

Bogdan Oprea

“Pământul la dânsul ne cheamă…”

Vidul existențial al poetului

pentru alte inimi-

Îmi amintesc de mine scriind încă din clasa a III-a. Îmi amintesc de mine, cum îmi sclipeau ochii la fiecare agendă pe care o vedeam. Însă, nu îmi amintesc de ce am început să scriu sau de ce mi-a plăcut atât de mult acest proces. Acum, inspirată de scriitori precum Tudor Arghezi sau Mircea Cărtărescu, persoane care au dărâmat barierele tiparului, consider că scriu pentru a spune altceva, pentru a îi ajuta pe ceilalți să se regăsească în cuvintele mele atunci când nu le pot găsi pe ale lor. Sentimentele mele se intensifică în timpul procesului de scriere și versurile se scufundă în ecranul telefonului, având în vedere că acesta îmi este mereu la îndemână când se ivește inspirația. Am încercat să mă revolt împotriva clișeului inspirației, sugerând că inspirația este doar o scuză pentru cei ce nu sunt credincioși creației, însă inspirația este adevărată și te lovește din cele mai neașteptate locuri, în cele mai neașteptate momente. Aceasta sunt eu, eu "nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește"(Nichita Stănescu).

cred că aud mii de inimi frângându-se deodată

Munteanu Mihaela

apoi transportate simultan spre groapa comună nu se face transplant cu pământul dar se pare că acum avem câțiva morți în oraş de nepătrunsul oaselor din inimă căci ele-mpiedicau mersul ca pe roate fără bicicletă și nu ştiu dac-ajung azi acasă pentru că în mai puțin de o saptămână mi se deschid arterele către inimă pentru un spectacol în direct dintr-o viitoare inimă frântă de ci a lumii-ntregi vremurile de pe urmă nu urma ta, aş cere despăgubirea daunelor morale dar astfel dramatismul ar pieri şi pentru ce aş mai trăi pe jumătate? rămân în picioare lângă tine ca să mă măsori din gânduri 23 iunie 2016

Munteanu Mihaela

pentru alte inimicred că aud mii de inimi frângându-se deodată apoi transportate simultan spre groapa comună

~ 50 ~

nu se face transplant cu pământul dar se pare că acum avem câțiva morți în oraş

anticasă-

(pre)făcuții-

mi-am făcut o casă

(pre)făcuții se-nchid în casele lor

sub semnul întrebării de la înălțime

de marcat care de la o vreme nu mai scot

și încă nu am uși

(pre)moniții ci doar (pre)tențiile artriştilor de pe urmă

ferestrele sunt semne de exclamație

aşteaptă să le ajungă poza în dex

și încă nu am acoperiș

TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist +suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza).

pe prag sunt virgule pentru atunci când nu știu să pun punct și un punct și o virgulă

Sursa: DEX '09 (2009)

pentru atunci când uit să mă opresc din [...]

m-am (pre)schimbat în mine înainte de

în paranteze am pereți și camerele

(pre)căderea în (pre)existența cea de

sunt izolate fonic pe jumătate

ieri când dacă m-ai fi întrebat cum mă cheamă

pentru atunci când încă vorbesc cu o parte din ei tavanul e făcut din două acolade

aş fi spus că ar fi cazul să mă strigi ca să îmi amintesc

care îmi cuprind numai o parte

să fii (pre)caut: un sinonim pentru mine

din jumătate de lume care

eu sunt doar o (pre)scurtare a mea

reprezintă doar o jumătate din [...]

și literele sunt încă în (pre)mergător

cine?

am ajuns să ma (pre)gătesc pentru cina cea de taină

am câteva întrebări sub semnul de întrebare și

la care toți spun (în) gura mare că vine

aș vrea să știu dacă

avionul pră.buşit în mare

voi putea pune punct deasupra.

o oglindă aruncată-n mare parte-n cioburile alteia

ca să mă închid în propoziție 10 aprilie 2017

aş fi spus că nu mă cheamă nimeni niciodată

(pre)făcuții se fac că se-nchid în casele lor

Munteanu Mihaela

și de la o vreme s-au (pre)schimbat toți în mine mă duc să îi strig; ca să-mi aud numele 15 februarie 2017

Sursa: DEX '09 (2009)

~ 51 ~

Munteanu Mihaela

în vid-

De două ori, azi

fragmentele adaugă s____i lipsă

Dacă mă vezi Cum stau pe gânduri Ai să mă osândești ușor

mai spune-mi două versuri fără r__ă nici eu nu prea mă pricep la scris

Mă completezi Ca un munte Ca un nor Ca o pasăre Ca o floare În flăcări Dar stau Dar tu mă completezi Și noi azi Dansăm cu bucurie

dar uneori ştiu rezolvarea s______r stau lângă o crimă a rândului fără s____u și-n timp şis____u divin îmi caut un s____u în care să găsesc rezolvarea spnzrtrii "sper să fie ca înainte cel mai călduros loc din oraş"; în oraşul ăsta nu mai încap încă două locuri și nici alte două inimi care se aud mai tare decât celelalte

Asta știu bine Suntem clasici Nu prea lirici adolescenți Osteniți stelar Dar care stea azi Și ce ochi luminos Ne conduce visarea?

se spune că nu mai e atât de mult s____u am intrat în Visul greşit

Scarlat Ioana

și am ajuns să clădesc Ierni în alt subconştient nu mai ştiu la ce duc liniile din palmă lasă orbii să îți spună

Insomnie

văd mai bine s_____l lipsă 3 ianuarie 2016

Munteanu Mihaela

Îndurare Singură…mă tem Că mireasma ta Curând va îmbrățișa Al nopții văl Ca într-o cunună de spini, Săgeți de patimă și dor De frigul frunții și al ochilor, Al mâinilor ce abandonează visările.

Abandonat timpul, Topită zarea Cântecul nostru Amintirile curg În faldurile ramurilor Și clipele îngenunchează În semn de recunoaștere a gândurilor Doar povestea se sustrage privirilor Care obosesc aleile vieții Suntem acum o premeditată insomnie.

Andreea Iosif

Andreea Iosif

~ 52 ~

Clipa suspendată

Atât de aproape... atât de departe...

Și uite cum se arată Cu straie albe, argintii Un înger într-o fată Demon cu ochi străvezii

Goală pe dinafară, goală-n interior, Pe întuneric, lângă pat plângea O urmărea fantoma eșecului nemuritor, Refuzând să se despartă de ea.

E flacăra iubirii Ce zace adânc în piept E flacăra iubirii Ce urcă în incert

În adâncul somnului, o voce-a dezvăluit Vorbindu-i în șoaptă, un mare secret “De vei găsi lumina, vei fi om împlinit!

Dar trebuie căutată în locul corect.” Știind s-o folosești, vei învăța să zbori Peste vină, griji, și amare regrete, Te vei alătura celor nemuritori, Celor ce ți-au curățat suflet ul de pete.

E idolul visând Să-ți urmărească lumea Și sunete de iarbă Cununi otrăvind lumina Dar îngerul e frânt Și sufletu-i docil În zarea mântuită Mă poartă un destin

Renunțând la tot , Ana a plecat În lumea mare, acea putere să găsească Alte iubiri, religii, dar n-a aflat Marea lumină ce avea s-o trezească.

Cristian Sîrbu

Și-o căuta-n depărtări, în zare Și noaptea după ea tânjea, A căutat-o-n lună si în soare, Lumina era-n ea.

Demonizată

“Cineva”

Anxietatea Stropi de ploaie se izbesc, resemnați, de geam, Într-o cădere lentă Celulele mele-s îmbibate în refulare Beau ceaiul de lavandă așteptând-o. Îmbrăcată în roșu, în fața ușii-apare Îmi înfige ghearele-n piept Iar eu, terifiată, abia mai respir Întreaga-mi ființă tremură În ochii ei roșii văd sfârșitul, Și nu va pleca decât atunci când voi descifra mesajul Trimis din adâncuri prin ea.

Clopot Andreea

Doar cincisprezece ani are Ana Și valuri de iluzii ce îi erup prin piele Un înger demonizat de un demon, Cea care de ceva timp Bântuie seara străzile În rochia ei albă visând a nemurire.

Clopot Andreea

Total Un regret total Astăzi, mâine Pe o vreme insidioasă Mult mai aspră Decât amarul timpului Într-un ceas al regăsirii, Un drum pustiu…

Durere sau închinare Lacul pustiit Este mult prea trist În singurătatea nopții Când ne așteptăm Semnalul revederii Andreea Iosif

~ 53 ~

,,O ţară care nu ştie să-şi apere poeţii va fi învinsă sau va supravieţui lamentabil la coada altor naţiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri şi-l face nepieritor” (Marin Preda)

Shakespeare vs Eminescu I.Argument Ecuaţia Shakespeare vs Eminescu nu este niciodată simplă. Rostul ei nu este să închidă pe cei doi creatori sub incidenţa definitivului, ci să deschidă o dezbatere. Îmi amintesc că istoria literaturii a cunoscut paralelisme izbitoare unul fiind acela dintre Mihai Bulgakov şi Molière.

Nonconformistul autor al Maestrului şi Margaretei se recunoaşte până la identificare, în Molière aşa cum Pirandello intră în scenă spre a-şi observa direct personajele, a sta de vorbă cu ele şi a le atinge.

M-a apropiat de Shakespeare şi Eminescu ideea de a perpetua înţelegerea şi iubirea operei lor, transmiterea ei dreaptă în memoria lumii, păstrarea lor în conştiinţa publică.

Avem privilegiul de a-i discuta, de a întreţine un imens respect pentru opera lor, pentru persoana lor, chiar dacă aceasta din urmă nu este în toate privinţele ireproşabilă. Alianţa lor spirituală face să înceteze flagoneria şi platitudinea.

Trăim într-o lume căzută în capcana aberaţiilor alungând sensul marilor concepte ale spiritului clasic, într-o lume a convenţiilor, a substituirii lucrurilor prin numele lor.

De aceea ecuaţia shakesperiană şi eminesciană poate fi reconstruită critic, prin conceptele pe care le gândim, le imaginăm, le acceptăm sau le respingem programând Existenţe.

II.Natura eternă.

Lungimea umbrelor vs fascinaţia portretelor Umbrele, aceste duhuri materiale ale obiectelor şi fiinţelor deopotrivă, sunt lungi în zori şi în amurg şi scurte la amiază, dovedind că începutul şi sfârşitul reprezintă sursele misterului.

Umbrele lui Shakespeare şi Eminescu sunt egale în forma nepreţuirii, un joc desăvârşit de lumini pe suprafaţa Formei şi Ideii. Umbrele lor ne avertizează că perfecţiunea nu poate fi judecată, ea îşi conţine propria judecată.

S-ar putea defini esenţa umbrelor acestor doi creatori printr-o definiţie dată de Mallarmè: ,,glorie a îndelungatei dorinţe”. Umbrele lui Shakespeare şi Eminescu nu se lasă iubite, ci Unite cu uşurinţă, ele sunt, în ultimă instanţă umbre Regale ale unor fiinţe care îşi aleg singure condiţia antică, aceea de a fi materie (natură) sau spirit (iubire), esenţă sau incidenţă, substanţă sau funcţie.

Determinându-se pe ele însele, umbrele au nobila şansă de a fi calitate în cultura universală, de a înfrânge imaginea sticloasă a realităţii valorilor pe care o includea Platon în operă. Umbrele portretizate divid ecuaţia asocierilor. Din diverse mărturii rezultă că Mihai Eminescu era mai curând scund, cu talia joasă, avea piciorul plat, era prea păros, avea faţa cărnoasă, aşa cum se observă şi în celebra fotografie de la Viena, din tinereţe, ,,cu chip astral şi pletos”, cum spune G. Călinescu. E sigur că avem o privire fascinantă şi un mare farmec.

~ 54 ~

III. A trăi vs A adora Shakespeare a fost unul dintre scriitorii preferaţi de Eminescu, în timpul studenţiei de la Viena şi după aceea. Pe scena de la Burgtheater a asistat la reprezentarea pieselor Marelui Will pe care-l numea ,,geniala acvilă a Nordului”.

Printre manuscrisele rămase de la M. Eminescu se numără şi traducerile din Shakespeare. Două dintre ele atrag atenţia în mod deosebit.

Prima traducere este Sonetul XVII ,,Sătul de lucru”, publicat de Ilarie Chendi în volumul ,,Poezii postume”(1905) ca fiind original şi nu o traducere. Următoarele ediţii A. C. Cuza (1914), Al. Coriolan şi Al. Iacobescu (1940), N. Şerban (1947), Perpessicius (1952-1958) îl vor prelua ca atare. În opera eminesciană, tradusă în limba italiană (Poesie d'amore- Torino, 1984) sonetul va primi echivalenţele respective.

După depistarea adevărului de către Al. Piru, acest sonet va apărea ca fiind o traducere, în ediţiile ulterioare. Traducerea sonetului ,,Sătul de lucru” s-a realizat printr-un intermediar german, M.G. Warberg, la Berlin. Mihai Eminescu eludează prozodia modelului englez şi îşi manifestă preferinţa pentru forma de tip italian.

Valorile materiale, nu pot înlocui idealurile când vorbim despre a trăi ,în cazul celor două genii Shakespeare şi Eminescu. Când răscolesc manuscrisele eminesciene am senzaţia că le regăsesc pe cele ale Marelui Will căutate de experţi şi astăzi. Că acesta pare adevărul, mă convinge manuscrisul ce conţine sonetul lui Shakespeare ,, Sătul de lucru” şi traducerea acestuia de către Eminescu, transformată într-o creaţie cu totul nouă.

Din perspectiva lui Eminescu, A trăi înseamnă să admiţi sfârşitul unei zile istovitoare, să te încredinţezi clasicei oboseli, în timp ce A adora acoperă întruchiparea raţiunii. Acea raţiune ce se sculptează uşor, căreia i se conturează o formă definită, un stil real :,,Sătul de lucru caut noaptea patul”.

Shakespeare imaginează Adorarea ca pe o existenţă, o conectivitate între minte şi trup, ce evoluează pe parcursul transpunerii fiinţei într-un plan paralel. Trupul simte, mintea coabitează. Mintea şi trupul prezintă, în sonet, un raport bazat pe subordonare : ,, Dar mintea la plimbare a plecat/Cât muncile din trup îmi sunt oprite”.

Cele două genii concep sufletul ca pe o fiinţă ce domină judecata, motiv pentru care antitezele judecată-nejudecată, fiinţă-nefiinţă, se arcuiesc peste întregul conţinut al sonetului. Ei privesc Adorarea ca pe o dominanţă sacră : ,, Dar al meu suflet un drumeţ se face/Şi , pe când trupul doarme-ntins în pace”(M. Eminescu), ,,Şi gândurile, de-unde-or fi, în stol/Merg, pelerini stăruitori, spre tine”( William Shakespeare).

Pentru Eminescu, A trăi înseamnă să accepţi păcatul simbolic ce-ţi tulbură admiraţia. În sonet, păcatul simbolic întruchipează formele dezamăgirii : ,, Pe-a tale urme l-au împins păcatul”. În viziunea lui Shakespeare şi a lui Eminescu, A adora înseamnă să vezi lumea dincolo de realitate, să te laşi condus de firul imaginativ. O lume dincolo de realitate este o lume incertă, ce-ţi impune un ritm palpitant : ,,De am ca orbii, beznă pe retină”(William Shakespeare), ,,Ca şi un orb mă simt în întuneric/Şi totuşi înaintea-mi zi se face” (M. Eminescu).

Shakespeare o foloseşte pe Ea, acea fiinţă sublimă în iubire şi maliţioasă în emoţii ca punct de plecare al conştientului. Un spaţiu ce deschide ,,ochiul sufletului”, nu este nimic altceva decât Adorarea închipuită de Marele Will : ,, Doar ochiul sufletului meu iveşte/Umbra ta, iar noaptea-ntunecoasă”, în timp ce la Eminescu Adorarea Ei se transformă într-o imagine de o conduită supremă : ,,E chipul tău, lumină necrezută”.

Ambii poeţi ştiu să găsească comuniunea perfectă a celor două esenţe ale verbelor, într-un univers în care : ,,Ziua corp şi noaptea gând”.

~ 55 ~

IV. Eurile Erosului Iubesc Eul lui Eminescu, pentru că ar fi putut să fie ca Maiorescu, profesor universitar la 20 de ani, dar a preferat ca spiritul său enciclopedic, precizia şi informaţia lui să devină darul vorbirii şi al iubirii. Ador Eul lui Eminescu, pentru că a fost un gazetar de neegalat în care Eul justiţiar a depăşit gândirea epocii.

Iubesc geniul Shakespeare, pentru că atunci când fatalitatea inundă scena, spaţiul moral nu se infectează, nu se anulează omenescul şi iubirea, pentru că Eul este o echilibrare purificatoare. Îi iubesc pe amândoi pentru inteligenţa lor critică ce nu a impus niciodată valori false, pentru dreptul lor la opinie şi pentru consensul obiectiv şi conştiinţa publică imanentă care omologhează valorile. Cred că ideea de a perpetua înțelegerea şi iubirea operei lor reprezintă păstrarea lor în conştiinţa publică şi privilegiul de a-i evoca cu pasiune.

Puri sau impuri, îngeri sau demoni ei sunt făpturi miraculoase, zestrea cea mare şi norocul unor naţiuni.

Echipa: ELOHIM

~ 56 ~

Boierii minții Elitism versus Antielitism 1.Se afirmă - în general - că elitismul este o atitudine prin intermediul căreia decalajele culturale dintre indivizi creează iluzia că acestea ar fi fost date anume pentru a ne prezerva personalitatea, pentru a ne separa vizibil unii de ceilalți, așa cum mărfurile de lux nu se vând la grămadă cu soldurile. Aceste deosebiri stârnesc polemici, curiozitate, fiindcă este știut că numai contrastele asigură apropierea reală. Dacă am fi toți trași la xerox, ne-am sătura unii de alții, fiecare s-ar vedea în ceilalți pe sine însuși, multiplicat ca în galeria oglinzilor din muzeele celebre. N-ar mai exista comunicare veridica, ci ecouri, poate – însăși inevitabila plisctiseală cehoviană sau un ,,spleen’’ public, incomod.

Ieșirea din lumea comună este o uniune viabilă făcută în diversitate, precum în epistola adresată de Sf. Pavel corintenilor: ,,Sunt felurite daruri, dar același duh’’, ,,sunt mai multe mădulare, dar un singur trup’’. Ar putea induce această scrisoare un manifest antielitist în realitate?! Dacă elitiștii sunt conștienți uneori de propria valoare prin exces, cad în păcatul că supraînzestrarea lor ar fi un merit personal, ce ar impune maselor respectul și distanța cuvenită.

Alors, noblesse oblige?!

Acest punct de vedere – răspândit de mass-media are drept suport păstrarea unei imagini nepătate, aproape secretă a elitiștilor, a grupărilor de indivizi sub deviza ,,Elitele și nu masele decid sau guvernează’’. În acest fel, elitismul devine o superputere care are o influență covârșitoare asupra societății prin controlul exercitat asupra corporațiilor și organizațiilor private, a societăților secrete, a diferitelor ordine, deja celebre în lume. (Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, Comisia Trilaterală, Illuminati, Craniul si Oasele, Cavalerii de la Malta etc).

2.Pornind de la ideea lui Sf-Pavel, prin care tâlcul existențelor elitelor constă în înzestrarea diferită a fiecărui individ, dată spre ,,folosul etern’’, se poate ajunge ușor la criteriul distribuirii, al schimbului liber de idei, ca și în diviziunea lumii, pe care elitiștii o datorează lui Ortega y Gasset. În acest sens, elita este mai exigentă cu sine însăși, asumându-și responsabilități superioare, ce îi conferă anumite privilegii. Omul comun pare incapabil să-și asume asemenea obligații, fiind diferit de pretențiile autodepășirii, deoarece este mulțumit să-și culeagă drepturile publice cuvenite gratuit, de la natură, uitând că privilegiile se obțin, se fac prin efort superior. Contrar aparențelor, elitele sunt mai obligate decât masele, nu se află nicidecum libere, au alte drepturi, astfel câștigate, prin exclusivitate. Chiar dacă am fi formați la școala mizantropică a lui Flaubert, mort cu gândul că – oficial - elitismul este ,,cea mai oribilă dintre lumile posibile’’, ar trebui să-l înțelegem, gândindu-ne la elitismul de limbaj pe care cei mai mulți îl respingem. Ce-ar fi însemnat însă o asemenea aprobare? Să-ți faci din gustul cititorilor singura măsură a creației, să îngenunchezi (să prostituezi) literatura ca să fie accesibilă unui public simplu sau filistin, mai entuziasmat de un meci de fotbal decât de Pablo Neruda sau Bacovia.

~ 57 ~

3.Elitismul ce aparține grupurilor de prestigiu din religie, politică, artă și cultură din alte domenii nu pare altceva decât flaubertianism civic în care deseori se confundă cultura cu ideologia, cultura cu civilizația, opinia publică fiind cea care condamnă existența ,,turnului de fildeș’’ al elitelor, imaginând, în schimb, o tribună, un balcon, un poligon de antrenamente, o sală de conferințe.

Dacă elita înțelepciunii antice grecești îi educa pe oameni în piața publică, nu ar trebui să tragem concluzii în mod naiv. E ca și cum o anume elită ar fi copleșită de glorie militară fără să câștige o bătălie, neglijând instrucția trupelor. Exemplul mă poartă cu gândul la Grupul pentru Monolog Social, la inflația de O.N.G-uri, de instituții și organisme culturale, guvernamentale, de comitete și comisii care propagă ideea elitismului membrilor lor prin documente echivalente cu kitsch-ul. Este dificil să justifici elitismul în fața unor astfel de situații ce demonstrează că acest concept este o învățătură transformată din mijloc într-un scop în sine, amintind involuntar de scena biblică a fariseilor apostrofați în termenii Fiului: ,,Vouă vi s-au dat cheile Împărăției. Dar nici voi nu intrați în ea și nici pe alții nu-i lăsați să intre’’. Este adevărat că elita societăților civile, dacă ar exista valoric, nu ar trebui să rănească pe nimeni.

4.Strălucirea pe care o emană piața liberă a ideilor, bursa valorilor culturale subliniază convingerea că grupurile de prestigiu din diferite domenii ne formează caracterele și ne determină viața. Ne orientăm de multe ori după idoli de succes și -când reușim- îi transformăm în mit, considerându-i cheia ascensiunii noastre. Puterea reușitelor lor te sprijină să-ți ignori vulnerabilitatea, să ridici pe nisipul incertitudinilor o libertate permanentă în termenul lui ,,anything goes’’.

Arta aduce exemplei rare de grupuri de prestigiu ce formează un cuplu: Simone de Beauvoir & Jean Paul Sartre, Dali & Gala, Arthur Miller & Marilyn Monroe ilustrează funcționarea elitelor intercondiționate în virtutea unui principiu care-ți taie respirația prin puterea de a deveni etern : ,,Pentru că a fost El. Pentru că am fost Eu.’’ Aceste cupluri de artiști nonconformiști și excentrici într-un grad înalt reconciliază ireconciliabilul regulilor elitelor printr-o simbioză ce înfruntă timpul.

5.Este aproape imposibil să aperi convingător lumea elitelor, mai ales în fața unor persoane lipsite de cultură. În ciuda acestui fapt, Sorin Adam Matei ( Boierii minții) o face cu dezinvoltură și artă persuasivă într-o carte situată - în viziunea mea - în cadrul literaturii de frontieră.

Așa cum triburile dispar din lumea modernă, ca fenomen al lumii arhaice și tradiționale, pașoptismul, jurnalismul sunt concepte destinate să rămână pentru autor, jurnale de retorică istorică, în stare să arhiveze liberalismul ideilor între colectivism și elitism (pașoptismul) sau suflu tehnocratic (jurnalismul). În concluzie, există în mijlocul fiecărei epoci, fiecărei generații o comoară de care abia ne atingem, crezând ca și Benjamin Disraieli că lumea e condusă de cu totul alte personalități decât cele pe care le vedem noi, neinițiații. Și, finalmente, regulile lor pot fi visate și depășite și de cei profani.

Stela Anghel

~ 58 ~

Provocări ale redacției Să citim cu atenție, ca la proba de competențe lingvistice:

Ducerea - Un-te duci tu soldat?

- Mă duc la împărat!

- Un-te duci tu sfeclă?

- La 3 și 14!

- Un-te duci tu fată?

- Eu? La împărat!

- Un-te duci tu sfeclă?

- La 3 și 14!

- Un-te duci tu iepure?

- În peșteră....

- Un-te duci tu sfeclă?

- La 3 și 14!

- Un-te duci tu vulture?

- La sfârcul de strugure.

- Un-te duci tu sfeclă?

- La 3 și 14!

Nichita Stănescu

- Un-te duci tu suflete?

- Pe drum fără umblete!

- Un-te duci tu sfeclă?

- La 3 și 14!

~ 59 ~

Profii întreabă, cine ar putea răspunde?

1. Lectura ne trimite într-un nor de ceață?

2. Sensul poeziei ne scapă în întregime?

3. Nichita Stănescu provoacă nedumerirea iubirii?

4. Vă aflați în fața unei taine?

5. Textul este inaccesibil, închis în sine?

6. Poezia este un nonsens și o investim cu semnificații diferite?

7. Textul este o absurditate?

8. Nu se poate decripta acest poem?

9. Este aici un experiment gratuit?

10.Poezia este vidă de sens sau pălăvrăgeală sterilă?

11.Poezia ludică este o artă a cărei autonomie poate fi indiscutabilă?

12.Textul ludic poate genera o tensiune semantică trăită de cineva, fie însuși autorul sau este o dependență de o anumită stare?

13.Poezia deține prin ea însăși un sens lăuntric?

14.Poezia poate atinge nemărginirea prin inspirația necuvântului?

15.Discursul poetic poate fi erupție a unei absurdități sau evocare a unui mister?

Redacția așteaptă răspunsurile voastre.

~ 60 ~

Crochiuri estivale

1. A șaisprezecea vară, un simbol temporal gravat în memorie, o trăire ireversibilă învăluită în timpul neiertător.

2. Neobservabil, a combinat sufletul infantil cu trupul adolescentin, creând astfel un roi de sentimente pure, însă confuze.

3. Amintirile acumulate au rezultat dintr-o sumedenie de întâmplari petrecute cu prieteni dragi, în circumstanțe rebele, spontane.

4. Cadrul instabil a fost decorat cu persoane deosebite, dând astfel sens și viață unui tablou viu colorat, pastelat.

5. Rutina zilnică era presărată cu activități simple, dar bucurătoare, facândumă să trăiesc fiecare moment, simțind nostalgia verii, anotimpul elevilor, al libertății dincolo de prejudecăți.

6. Anturajul a creat partea lui de experiențe, plăcute sau neplăcute, a generat lecții de viață din care am învățat că unii oameni vin în viața noastră ca o binecuvântare, iar alții ca o lecție.

7. Această vară a fost a experienței, a cunoașterii lumii vârstei adolescenței, marcând astfel încă un episod ce semnifică începutul unei lupte cu ceea ce numim viață, sursă a energiei umane izvorâtă din propriul univers.

8. Muzica nu vine singură, îi trebuie un instrument, ARTISTUL. Un subiect foarte amplu, însă ceva este concret, diferența dintre un artist și un "artist" este dată de ideea : "artistul" are impresia că muzica depinde de el, iar artistul -desăvârșit- este împăcat cu ideea că el are rolul doar de a emite, nu de a concepe muzica.

Năstăsoiu Alexia

~ 61 ~

5 moduri prin care îţi poţi spori creativitatea Recent, am fost inspirată de un articol virtual ce viza aceeaşi temă ca cea abordată în acest text. Tocmai pentru că mi-a plăcut foarte mult această idee, de a stabili nişte puncteţintă spre sporirea creativităţii, mi-am propus să înşir cinci scopuri personale, încercate şi aprobate de mine, care lărgesc orizontul imaginaţiei şi al curiozităţii.

1. Ascultă muzică!

Deşi acest punct este prezent şi în articolul citit, doresc să îmi expun propria părere şi afirm că nu trebuie să asculţi muzică şi atât. Poţi face orice activitate cu muzică în surdină, pentru că primeşti un ritm de execuţie şi cu siguranţă timpul va trece diferit faţă de cel petrecut fără muzică. Mărturisesc că ascult muzică chiar în timp ce redactez acest articol.

Cu toate cele menţionate mai sus, pot adăuga şi faptul că un moment doar cu propria persoană şi o melodie bună sporesc considerabil creativitatea cuiva. Cel mai bun moment , după părerea mea, este seara, puţin mai devreme de culcare. Atunci nu îţi mai pasă de nimic şi este cel mai bine să îţi descarci energiile negative acumulate în timpul zilei prin muzică.

2. Ține un jurnal personal!

Chiar dacă timpul ca licean este limitat, propun ca în fiecare seară sau dimineaţă să aşterni pe hârtie câteva cuvinte, o propoziţie, un fragment sau un citat care ţi-a făcut ziua mai interesantă. Recomand să fii organizat şi să păstrezi un singur caiet/carnet pentru gânduri, citate și fragmente din cărți preferate, fiindcă eu am câte o agendă pentru fiecare și când scriu pe una, simt că neglijez activitatea de scriere pentru celelalte.

3. Citește!

Citește orice despre orice! Carte, pamflet, documentar, bandă desenată, orice. Acest exercițiu îți deschide orizontul spre mai multe domenii și îți îmbogățește vocabularul. Este bine să ai acest atu dezvoltat de la o vârstă cât mai fragedă. Cu siguranță, atunci când te vei afla în fața unei compuneri sau în cadrul unei discuții libere, subiectele cunoscute ție nu se vor termina prea curând. Așa ajungi să îți găsești și pasiuni de care nu aveai idee până în momentul actual. Personal, am trecut prin diverse domenii, de la știință, la artă și filosofie, iar acum mă simt capabilă să întrețin o conversație ce se întinde pe o arie cu mai multe domenii, dar nu uit că întotdeauna este loc pentru mai bine și continui să parcurg lecturi cât mai variate.

4. Nu te limita!

Mulți se gândesc că imaginația nu este atât de ușor de stârnit. Din contră! Cum de atunci când erai copil inventai cele mai trăznite jocuri? Am descoperit că, odată cu trecerea anilor, oamenii se autolimitează, începând să gândească diverse ajunsuri aparente. „ Am citit destul.”; „Am mâncat destul.”; „Am râs destul.” ... Așa este și cu imaginația: mentalitatea ne spune că am inventat destule cât am fost copii, iar acum nu mai avem nevoie de asta. E timpul să îi spui propriei minți „Asta nu e destul.” și să îți crești apetitul pentru nou. De ceva

~ 62 ~

timp, mi-am resetat și eu gândurile și le-am dat libertate. Aici vă scrie persoana care a facut un basm în mintea ei despre drumul pe care îl parcurge o bucată de pâine în corp. Așa că poți să mă crezi sau nu. Este alegerea ta!

5. Închide ochii și lasă-te dus de val!

Cum?! Așa bine! Pur și simplu închide-ți ochii și lasă-ți mintea să zboare peste tot. Asta când ai timp liber, bineînțeles. Dacă e liniște, să nu te sperii, ci dă-i minții tale un răgaz pentru a se obișnui să fie liberă. Iubesc modul în care limba engleză traduce persoana ce are parte de acest sentiment, ce arată că face o acțiune bine definită, în ciuda versatilității cu care se poate adapta în limba română. Mă simt mereu inspirată de cuvântul „wanderer”, traducerea unei persoane care face exact acest exercițiu de imaginație.

Sunt destul de multe moduri prin care un individ își poate spori creativitatea, dar el trebuie să le încerce pe toate, fiindcă doar așa va ști care dintre ele dă randament, care este mai apropiat de sufletul fiecăruia. Sper ca acest articol să te ajute pe drumul propriei descoperiri și să îți fi născut curajul de a încerca măcar un lucru nou care să te facă să intri în lumea imaginației. Stayopen-minded!

Sursa articolului dătător de inspirație: https://hyperliteratura.ro/6-lucruri-pentru-a-fi-mai-creativ/ Pătrașcu Alina-Nicoleta

Legea Atracției Viaţa poate părea dificilă. Ne încearcă de multe ori cu scopul de a ne pregăti pentru evenimentele viitoare, mai mari și mai importante decât cele precedente. Uneori, necazurile se ţin lanţ și pare că nu avem putere asupra lor, dar adevărul este cu totul diferit. La început, traiul poate părea imposibil, dar realitatea este alta. Avem putere asupra propriului destin. Noi suntem cei ce ne creăm viitorul prin intermediul mentalităţii pe care o avem. Gândurile sunt mai mult decât idei. Emoţiile sunt mai mult decât trăiri. Acestea au vibraţie. Sunt energie. Pot fi negative, având vibraţie joasă, sau pozitive, având vibraţie înaltă. Iar ele sunt cele ce atrag evenimentele viitoare prin intermediul Legii Atracției.

Legea Atracției nu este o lege nouă pentru omenire, doar că începem să ne reamintim de ea, să o înțelegem cu adevărat și să o folosim deliberat la crearea realității noastre. Legea Atracției stipulează că ceea ce este de vibrație asemanătoare se atrage. Este pur și simplu fizică. Ceea ce aduce în plus în conștiința noastră este ideea de responsabilitate pentru propria viață, propria realitate și toată creaţia noastră.

Inima generează cel mai mare câmp electromagnetic al corpului. Câmpul ei electromagnetic, așa cum este măsurat pe electrocardiogramă, este de aproape 60 de ori mai mare în amplitudine decât undele cerebrale înregistrate pe encefalogramă. Fiecare dintre noi are o anumită frecvență de vibrație, în principal determinată de calitatea gândurilor și a emoțiilor noastre, care la rândul lor sunt energie pură. Semnalele electromagnetice generate de către inimă au capacitatea de a ne afecta pe noi înșine, pe alții, dar și mediul din jur. E de

~ 63 ~

înțeles că, dacă întreținem emoții și gânduri de o vibrație mai înaltă, vom atrage către noi energie de o frecvență similară, în felul acesta determinându-ne propria realitate. Ȋn fiecare secundă din viața noastră lansăm în Univers semnale despre vibrația si preferințele noastre în mod conștient dar, de asemenea, de cele mai multe ori, inconștient. Ne este imposibil să nu o facem, deoarece în fiecare moment, noi ne gândim ori la viitor, ori la ce am făcut în trecut, ori analizăm situația pezentă, o judecăm, o apreciem sau din contră, nu suntem de acord cu ea, ne place sau ne displace, ne simțim fericiți sau triști, vibrăm în exterior fericire autentică sau fricile noastre. Numai în momente adânci de meditație sau în timpul somnului reușim să oprim acest torent de gânduri și emoții. Uneori, nici atunci. Astfel, ce gândim și simțim va atrage alte evenimente asemănătoare. Daca ne gândim sau ne simțim bine, vom atrage energii și evenimente pozitive, pe când dacă ne simțim furioși, frustrați, trișiti, înfricoșați, agitați etc., atunci așa va fi şi viitorul nostru. Putem avea, putem face sau putem fi orce dorim. Secretul este să ne simțim și să credem că deja avem. Iar Universul ne va da ceea ce ne dorim.

Această temă este abordată şi în cartea ”The Secret”, de Rhonda Byrne, dar și în filmul creat tot de aceasta, intitulat asemenea. Ea evidenţiază că dacă omul se gândeşte la ceea ce vrea, se comportă ca și cum ar avea ceea ce își dorește, el lanseză în Univers o vibrație ce, prin intermediul legii descrise mai sus, îi va aduce obiectul sau situația pe care o vrea. Pentru a avea legea în favoarea noastră este cel mai important să gândim pozitiv, să avem credință şi să nu fim negațivişti.

Legea Atracției este într-adevăr ”ascultătoare”. Când vă gandiți la lucrurile pe care le doriți și vă concentrați asupra lor cu toată atenția, atunci Legea Atracției vă va da exact ceea ce doriți, de fiecare dată. Atunci când vă concentrați asupra lucrurilor pe care nu le vreți - ”nu vreau să întârzii, nu vreau să alunec etc.” - Legea Atracției nu ”aude” că nu vreţi. Ea manifestă lucrurile la care vă gândiți şi așa se va întâmpla de fiecare dată. Când ne concentrăm asupra unui lucru, indiferent ce ar fi, îi provocăm într-adevăr manifestarea.” ( Lisa Nichols - Scriitoare şi susţinătoare a dezvoltării personale ) Atunci când utilizați expresii negative, iată ce primiți, conform Legii Atracției: ”Nu vreau să iau o notă mică la test. Nu vreau să îmi stric media.” ”Vreau să iau o notă mică la test. Vreau să îmi stric media.” ”Nu vreau ca această persoană să se poarte nepoliticos cu mine.” ”Vreau ca această persoană să se parte nepoliticos cu mine.” ”Nu vreau să răcesc.” ”Vreau să răcesc.”

Legea Atracției acționează întotdeauna. Fie dacă credeți sau nu credeți în ea. Diferența este că atunci când credeți, aceasta acţionează mai repede.

Așadar, fiecare are puterea să își schimbe propria viață, propriul viitor, iar toate acestea doar prin puterea şi controlul gândului.

Sbengheci Vlad

~ 64 ~

COMPETIȚIA NASA Competiția internațională NASA AMES Space Settlement Design Contest propune an de an o provocare incitantă pentru elevii de pretutindeni: proiectarea unei stații spațiale, amplasată într-un loc bine stabilit, și dotarea sa cu toate resursele necesare unui trai obișnuit, asemănător celui de pe Pământ, toate acestea fiind surprinse într-o carte de aproximativ 100 de pagini, scrisă în limba engleză. În anul școlar 2016-2017, trei echipe formate din elevii ai Colegiului National ,,Barbu Știrbei”, Călărași, coordonați de profesorii Corina Mihaela Ionescu și Adrian Nicolescu, au dat dovadă de seriozitate, implicare și perseverență, realizând trei lucrări separate (Serotonine – proiectul unui grup de elevi ai clasei a XA, Boreallis și Amarande – proiecte ale unor echipe formate din elevi de la clasa a IX-a B) în care au descris viața ideală în afara Planetei Albastre.

Cu toate acestea, doar membrii echipei „Amarande” ( Cataloi Simona Andreea, Dulce Monica Andreea, Ghioca Alexandru Mihail, Marin Daniela Monica, Mihăilă Bianca Nicoleta, Neculai Anca Ioana, Oprea Andreea, Păpurică AnaMaria, Stroe Cătălina, Vișan Anamaria Carmen), au avut surpriza deosebit de plăcută de a câștiga o mențiune onorabilă, astfel munca lor fiind răsplătită pe deplin.

Realizarea lucrărilor a început încă din luna septembrie 2016 și s-a încheiat în februarie 2017, întrucât lucrarea a fost complexă, iar ambiția de a își face ideile cunoscute, mare. Participanții și-au împărțit atribuțiile într-un mod eficient, astfel încât fiecare să se documenteze în

domeniul preferat și să își folosească adevăratul potențial.

In urma câștigării premiului, echipa ,,Amarande” a fost invitată la o conferință internațională (International Space Development Conference), in St. Louis, S.U.A.. Aceasta a cuprins nenumărate activități interactive, cu scopul informării participanților în diverse domenii, precum design 3D, fizică și astronomie, pentru care elevii noștri au prezentat un mare interes.

De asemenea, ei au interacționat și cu alți premianți și persoane specializate din cadrul NSS și NASA prin intermediul unei expoziții de postere, dezvoltându-și capacitatea de a-și promova realizările, de a dezbate pe o anumită temă și de a se îmbunătăți constant. Ne bucurăm, cu siguranță, de aceste realizări semnificative ale elevilor noștri și sperăm ca în continuare să avem și alți câștigători, căci elevii deosebiți sunt numeroși și merită efortul cadrelor didactice pentru a-i ajuta să se dezvolte atât profesional, cât și personal.

~ 65 ~

European mobility programmes – a different type of learning at Barbu Știrbei

project in which I learned how to create Android applications during a two- weekstay in Seville, Spain. Besides learning how to create simple applications such as a

Știrbei”

mobile calculator, an application based on

National College guide their students to

Google maps and a game named Duck

develop traits outside the class by giving

Hunt, I also learned a new language:

them the opportunity to participate in

Spanish. Furthermore, I got acquainted

extracurricular activities such as local,

with the Spanish land and culture. The

national and international projects and

locals are extremely friendly and helpful,

competitions .

speaking with them, exchanging thoughts

Teachers

at

“Barbu

Since I am a student at this high

and opinions was by far my favourite part,

school, I got the chance to take part in

also the scenery and architecture are

European

programmes. I participated in

breathtaking. Being involved in both team

the International Village Project, Comenius

and individual work, I succeeded in

Project, Euroscola, NASA ames space

improving my communication skills and

settlement design contest and Erasmus+

sense of responsibility. Regarding my

VET:” Developing skills in Android

choice of career, this project enabled me to

applications and programming e-commerce

make up my mind and continue studies in

platforms”. These unique experiences have

this field due to the fact that through it I

changed my outlook on major topics such

found a new passion: application design.

as learning,exchange, cultural differences

This kind of projects and contests

and tolerance. They have also helped me

have helped me think more out of the box,

develop new skills, new passions and

find my path in life by preparing for a

become

future career that requires teamwork,

more independent as well.

Moreover,

these

programs

improve

improve my sense of duty and at the same

teamwork skills, make teenagers more

time allow me to become

sociable and help them establish new

sufficient.

more self-

friendships.

The one that took place most recently is Erasmus+ VET:” Developing skills

in

Android

applications

and

programming e-commerce platforms”, a Maria Radu

~ 66 ~

Clubul Liderii Mileniului Trei.

O experienţă pentru viitor.

Sunt elevă în clasa a X-a şi de un an sunt membru al clubului. Acesta mi-a schimbat percepţiile asupra lumii. Discuţiile pe care le port cu oamenii din jurul meu au o cursivitate, nefiindu-mi frică să îmi spun punctul de vedere.

Sunt o persoană deschisă la noi provocări şi, după părerea mea, capabilă să ducă la bun sfârşit ceea ce îşi propune.

Drumul meu în Clubul LMT a avut un progres remarcabil, de la o simplă fată cu vocea tremurândă şi cu frica de a nu se face de râs, la o persoană demnă de a ţine un discurs şi de a ajuta şi alte personae în parcursul lor.

De-a lungul experienţei mele, am avut ocazia să fiu coordonatorul unuia dintre proiecte, experienţă din care am învăţat că trebuie să îmi asum orice responsabilitate şi totodată să îmi asum greşelile.

Drept răsplată pentru munca pe care am depus-o pe parcursul clasei a IX- a, acum sunt local manager, ceea ce îmi oferă experienţă, care mă va ajuta în viitorul personal şi profesional.

Consider că este nevoie de o asemenea alternativă pentru învăţământ, educaţia nonformală, mai ales din partea unui grup de copii care îşi pot asuma şi pot declanşa o schimbare, prin exemplul personal. Odată cu începerea anilor de liceu, porneşti într-o altă etapă a vieţii de elev, de aceea estenevoie de calcularea şi programarea timpului cu foarte multă responsabilitate, pentru că aceşti ani sunt foarte importanţi. Eu am ales să mă înscriu, pentru că am vrut să cunosc persoane noi şi să îmi formez o nouă viziune asupra ceea ce înseamnă timp liber şi de calitate, dar şi să mă implic ativ în diverse activităţi.

Clubul Liderii Mileniului Trei este o organizaţie nonguvernamentală, non- profit, care are în vedere dezvoltarea personală a tinerilor călărăşeni, susţinută de tineri pentru tineri. Proiectele noastre din anul trecut au fost “Cine m-a manipulat?” şi “Infostory”, care au avut ca teme comunicarea şi descoperirea sinelui şi a potenţialului. Alte proiecte

~ 67 ~

care s-au organizat în alţi ani au fost: “IQ Financiar”, “Comunicare Non&Verbală”, “Biblioteca vie”, “Paşi spre viitor”, “Prim ajutor cu LMT”, “LMT International Workshop” ş.a.

Clubul a mai abordat teme precum psihologia, leadershipul, comunicarea, managementul etc. Există beneficii numeroase pe care le vei descifra odată cu înscrierea ta în club: modul de a vorbi în public devine ceva natural, fiecare dintre noi are onoarea de a lua contactul cu persoane specializate în foarte multe domenii, ajutându-ne şi în viitor.

Experienţele de neuitat pe care le trăim aici, alături unii de alţii, ne-au determinat să ne numim o familie frumoasă, să ne asumăm responsabilităţile pentru deciziile pe care le luăm în cadrul organizării proiectelor şi în sprijinul pe care îl acordăm pentru dezvoltarea personală a fiecărui tânăr. Este limpede că îți atingi potenţialul prin perseverenţă, dăruire şi muncă.

De asemenea, poţi participa şi la modulul LMT, care te învaţă teoria pe care noi o aplicăm în club. Este la fel de util şi, aici, îţi poţi valorifica aptitudinile de trainer, având posibilitatea să fii chiar tu unul dintre ei. În concluzie, dacă ai ocazia să te înscrii în club, nu ezita, orice activitate în care te vei implica şi pentru care îţi vei dedica timpul este doar în favoarea ta. Te aşteptăm în club sau la modul pentru a avea şi tu LMT în ADN.

Andreea Vlase, Clubul Liderii Mileniului Trei, Călăraşi

~ 68 ~

PRACTICE, LEARN, STEP UP! GROW Dacă ai avea posibilitatea de a aduce cultura unei țări atât de aproape de tine, fără să exerciți efortul în organizarea unui itinerar al deplasării tale, ai accepta să faci parte dintr-un proiect intercultural şi interuman, dezvoltat încă de anul trecut în liceul nostru?

Ei bine, GROW este un program inovator de educație nonformală creat pentru adolescenții de liceu, cu o abordare pe termen lung, dezvoltat de AIESEC și Școala de Valori și în cadrul căruia înveți experimentând și exersând, într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă.

GROW te însoțește pe întreaga perioadă a liceului, te instigă la autenticitate și te ajută să-ți descoperi valorile, oferindu-ți susținere în procesul de autocunoaștere. În plus, datorită conviețuirii într-un mediu cu granițele larg deschise, proiectul se desfășoară în limba engleză, așa că susține exersarea liberă a nivelului propriu în abordarea unor teme de dezvoltare personală, susținute de tineri voluntari veniți din țări de pe tot globul, cu o valiză plină de energie și entuziasm.

Te echipezi într-un cadru de unde se desprind prietenii noi si experiențe multilingve, întrucât ai ocazia să guști din savoarea unor culturi exotice, să auzi vorbindu-se portugheză, chineză, arabă sau hindi chiar de la studenti. În fiecare an au loc câte două ediții, în iarnă și în vară, existând și o super tabără de vară în stilul workshopurilor, sub același model.

Am găzduit până acum tineri din Polonia, Kyrgyzstan, Pakistan, India, Brazilia, China și Tunisia, ce au înmânat experiențe de viață și perspective, conlucrând la crearea unor schimbări în demersul tinerilor călărășeni.

Câteva gânduri înainte de îmbarcare: "In the last week I had the chance to be a trainer in Călărași which is a beautiful city in România. A week in which I have met the most incredible people in my entire life: the participants, the ambassadors, the parents...

A week in which I felt like I'm in my home surrounded by my friends, the joyful smiles, the warm hugs, the honest people, the delicious food, the inspiring teens... Călărași will always be in my heart. This country has given me a lot and taught me how much it is important to be grateful."- Erij, trainer din Tunisia.

~ 69 ~

Personal, am regăsit în GROW interacțiuni și mentalități ce susțineau o bază similară în care poți să dezvolți elementele înrădăcinate, evoluând succesiv sub o inițiativă prin care treci peregrin, contemplator, ca printr-o călătorie în care te conectezi cu oameni atât de dragi și deschiși la dialog şi necunoscut, încât te gândești că dacă îți propui să vizitezi orașul de unde provine trainerul respectiv, ai găzduire și o plimbare ca un localnic în cotidian, atât de mult reușești să legi conexiuni și încredere, încât orice altă barieră(lingvistică, personală) se diminuează și începi să apreciezi diversitatea și imprevizibilul vieții.

Voinea Tania, GROW Ambassador

~ 70 ~

Povestea din spatele campioanei

În spatele unei cariere de succes se află multă muncă. Lupu Carmen Ștefania, elevă a Colegiului Național ”Barbu Stirbei”, care face parte din Federația Română de Atletism , o fire dezinvoltă și extrem de energică, ne lasă să răscolim amintiri plăcute și mai puțin plăcute din lumea ei, lumea sporturilor.

Iată ce ne spune Carmen astăzi, cu zâmbetul pe buze și mândră de reușita sa: 1.Ce te-a făcut să te apuci de acest sport?

- Am fost foarte susținută de părinți, fiind o persoană foarte energică, mi-a plăcut foarte mult.

2.Cum te ajută acest sport?

- Îmi ocupă timpul, am un program încărcat și nu mă lasă să fac lucruri neimportante.

3.Care au fost eșecurile cu care te-ai întâlnit până acum?

- Eșecurile psihice, de exemplu, atunci când am pierdut o cursă pe care știam că o pot câștiga.

4.Cum ai ajuns să ai această performanță?

- Foarte mult antrenament, nu am avut prieteni, îmbin școala și sportul de aproximativ 4 ani, încercând să excelez în ambele domenii.

5.Ești susținută de liceu în ceea ce privește sportul?

- Nu, nu sunt susținută de programă, deoarece școala nu susține foarte mult sportul.

6.Pentru ce practici acest sport mai mult, pentru bani, faimă sau din plăcere?

- Plăcere și pasiune.

7.Câte ore de antrenament ai pe zi/ săptămână?

- Am 12 ore pe săptămână.

8.Dacă te-ai întoarce în timp, te-ai mai apuca de atletism?

- Da, dar m-aș pregăti mai mult psihic.

9.Care este idolul tău?

- Antrenoarea mea, Sturz Daniela, regina sportului din Călărași.

~ 71 ~

Iubim ideea de iubire?

Un cuvânt cu o definiție atât de subiectivă, încât reușește să devină o ambiguitate, iubirea reprezintă un mister etern pentru ființa umană. Fiecare dintre noi are un algoritm unic pentru rezolvarea acestui puzzle, un algoritm ghidat de principii, prejudecăți și convingeri ce evoluează odată cu trecerea anilor și căpătarea experienței.

Ce este totuși iubirea la vârsta adolescenței? Este un sentiment pe care fiecare îl percepe conform aspirațiilor, însă acest lucru nu aduce întotdeauna satisfacția emoțională făcându-ne să ne pierdem în detalii. Este oare iubirea acea avalanșă de vorbe dulci spuse cu o atât de mare ușurință, încât aproape că nu mai înseamnă nimic? Este oare plăcerea de a primi atenție pentru a ne consolida încrederea în sine?

Consider că iubirea, la fel ca orice altceva de pe lumea asta, are un început. Suntem la vârsta la care nu știm să iubim, așa că învățăm...sau încercăm să învățam. Am avut un „crush” atât de incompetent în observarea evidentelor detalii, încât eu ajungeam de fiecare dată nebăgată în seamă. Momentele în care încercam să-l zăresc pe holurile liceului ...sau nu, momentul ăla în care tânjeam după un contact vizual cu persoana respectivă, iar atunci când se întâmpla cu adevărat ca privirea mea fugară să o întâlnească pe a lui îmi aduceam brusc aminte că în spatele meu una, două, trei persoane care îmi cunoşteau micul secret șușoteau.

Iubirea se remarcă prin micile gesturi care îți fac inima să tresară de fiecare dată când te gândești la persoana respectivă, gesturi care rămân întipărite în mintea ta și te determină să zâmbești non-stop atunci când întâmplător îți aduci aminte. Gesturile dulci, cuvintele sincere spuse pe un ton blând sunt totul. Iubirea constă în naturalețe și în atmosferă, pentru că viața nu e o continuă poveste profundă de dragoste, iar dacă luăm totul ca pe un film, unde totul are o adâncă conotație, grăbindu-ne să dramatizăm, să ne sufocăm reciproc și să aruncăm cu vorbe neînțelese și neasumate, spuse doar de dragul conversației, riscăm ca acel parfum să se piardă rapid, ca acea frenezie să dispară, iar acel "sirop" ce învăluia declarațiile să se consume. Întotdeauna poveștile frumoase necesită răbdare, cele mai cool amintiri se fac pe drumul spre destinație, fie aceasta una simbolică, fie chiar și inima cuiva.

Stângă Paula, Petrovici Casiana

~ 72 ~

Cărțile, prietenii muți Ne aflăm cu toții în fața cărților precum sclavii în fața împăratului. Cu un singur cuvânt scris putem fi eliberați. Datorită oricărui cuvânt scris putem deveni noi înșine, în timp ce cărțile devin acei prieteni muți care te ajută să simți frumusețea tuturor lucrurilor, spiritul întregii lumi. Consider că pentru omul contemporan cărțile sunt acei prieteni muți care au grijă ca acesta să fie informat, să resimtă un element de confort, chiar de securitate socială. În primul rând, omenirea și-a dezvoltat prin intermediul cărților o industrie de informare, de cunoaștere a ceea ce se întâmplă sau se poate prefigura mai târziu. Informația este prietenul mut care asigură toate formele de cultură și de reușită. Spre exemplu, cărțile scrise de Stephen Koch, Julio Murillo, Alfred Jarry m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă noutatea absolută în domenii noi, să deosebesc informația adevărată de manipulare și dezinformare sau de intoxicare nocivă. În al doilea rând, admir acei prieteni muți din cărțile dedicate artelor, istoriei și culturii, unde am putut detecta cultură adevărată, fără să comunic cu specialiști în domenii.

Spre exemplu, răsfoind albumele "Litere-Arte", redactate de Fundația Culturală Română, admir picturile lui Kazar și rămân impresionat de imagine sau mă bucur privind grafica lui Haboku. Fără acești prieteni muți, cum aș reuși să cunosc aceste forme spirituale?! În concluzie, cărțile sunt acei prieteni muți, care mă sprijină să descopăr centrul inefabil al limbajului, bucuria frumosului, armonia și naturalețea existenței, victoria talentului sau chiar înfrângerea.

~ 73 ~

CINEM-A dezvoltat Vizionarea filmelor a reprezentat un mod de relaxare, de ieşire din cotidian, un mijloc prin care putem socializa alături de prieteni, fiind într-o sală de cinema sau pur şi simplu aflându-ne în patul nostru comod. Consider că a urmări o ecranizare este un mod plăcut de ami petrece timpul alături de personajele unei cărți care au prins viață, un mod prin care mă pot delecta cu ajutorul aparițiilor surprinzătoare și al costumelor actorilor, prin diferitele locuri fabuloase, unde s-au realizat producțiile sau un proces prin care pot să mă identific cu acei indivizi în diferite ipostaze. Această pasiune mi-am dezvoltat-o în timp, mai concret, în ultimii ani, deoarece am dorit să fac ceva constructiv cu timpul meu liber, iar filmele erau pe lista modalităților prin care o altă mare pasiune de-a mea, lectura, devenea vie, putea fi transpusă în alt mod, dinamic, astfel încât puteam să observ mai bine unele sentimente sau trăiri ale respectivului personaj, mai viu, într-o manieră colorată, însoţită de sunet.

De asemenea, vizionarea filmelor mi-a dezvoltat imaginația și simțul estetic, unele producții cinematografice chiar marcându-mă și arătându-mi diferite moduri de a trăi, civilizații, tipuri de oameni în societatea actuală sau mentalitatea lor din trecut, diferită de cea de azi. De exemplu, un film recent pe care l-aș recomanda, care chiar mi-a dezvăluit alte căi de a privi lumea și tot ce se mișcă pe lângă noi este „The Shack” ( Cabana), un film apărut în 2017, în regia lui Stuart Hazeldine, cu actori care chiar știu să-și valorifice munca și să-și expună emoțiile unui public vast, care este greu de convins. Un film chiar este o lecție de viață. De multe ori, trecem cu vederea lucrurile simple și care chiar contează, din cauza problemelor de la școală sau din viața personală și uităm ce este mai important: familia și dragostea pentru aproapele. Acestea consider că sunt unele dintre ideile principale ale acestui film frumos realizat și cu detalii surprinzătoare, care schimbă total derularea acțiunii. În încheiere, susţin că această pasiune chiar este benefică pentru a te relaxa, pentru a-ţi dezvolta cultura generală, pe mine chiar ajutându-mă să relaționez cu alte persoane care au această pasiune, descoperind lucruri noi și actori care știu să interpreteze, dar am reușit și să analizez dintr-o altă perspectivă lumea. Sper să întâlnesc și alte persoane pentru a ne împărtăși din trăirile și experiența de cinefil.

Alexandru Mona

~ 74 ~

Filmele anului 2018 PREGĂTEŞTE-TE PENTRU UN AN CU FILME MULT AŞTEPTATE!

Știm cu toții cât de frumoasă poate fi o seară petrecută la cinema alături de oamenii dragi. Însă, acea seară poate deveni mult mai atractivă, dacă se rulează un film lăudat sau criticat. Astfel, curiozitatea atinge cote maxime datorită dorinței de a descoperi conținutul creației cinematografice.

ALPHA Urmărește o poveste epică despre supraviețuire de acum 20.000 de ani, în timpul ultimei ere glaciare. În timpul primei sale vânători, considerată o inițiere a celui mai de elită grup al tribului său, tânărul Zeta este rănit și considerat mort după ce o vânătoare de bizoni se sfârșește groaznic. Trezindu-se rănit, singur și departe de satul său, el trebuie să învețe să supraviețuiască și să navigheze prin sălbăticia aspră și neiertătoare. În timp ce dezvoltă o prietenie cu un lup, Alpha, ei învață să se bazeze unul pe altul pentru a vâna, a face față nenumăratelor pericole și pentru a-și găsi drumul spre casă înainte ca iarna neiertătoare să sosească.

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: 09.03.2018 REGIE: Albert Hughes ACTORI: Leonor Valera (Zeta), Natassia Malthe, Kodi Smit-McPhee SCENARIU: Dan Wiedenhaupt GEN: dramă, thriller MAZE RUNNER: THE DEATH CURE Tânăr erou, Thomas, pornește într-o misiune pentru a găsi un leac pentru o boală mortală, cunoscută sub numele de „bordurare”. Momentan, aceasta este singura descriere oficială oferită de creatorii filmului.

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA:26.01.2018 REGIE: Wes Ball ACTORI: Kaya Scodelario, Dylan O'Brien, Walton Goggins SCENARIU: James Dashner GEN: acțiune, Sci-Fi, Thriller

~ 75 ~

DEADPOOL 2 Îl are ca personaj principal pe Ryan Reynolds ca și în primul film din 2016, care se va întoarce în 2017 cu Deadpool 2. Își dorea foarte mult acest rol și iată că l-a obținut, însă pentru a îl obține a trebuit să aibă și un eșec cu X-Men Origins: Wolverine. Se intenționează să fie cea de-a douăsprezecea transă din seria de filme X-Men și o continuare a filmului Deadpool din 2016.

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: 1.06.2018 REGIZOR: David Leitch ACTORI: Morena Baccarin, Ryan Reynolds, Josh Brolin SCENARIU: Paul Wernick, Rhett Reese GEN: acțiune, fantastic

BLACK PANTHER Un film cu supereroi produs de studiourile Marvel, al optsprezecelea la număr. Povestea filmului de acțiune, dramă și SF îl are în față pe T’Challa care este noul lider al mulțimii din Wakanda. Acesta trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru a apăra Pământul de inamici atât din afară, cât și din interior, mai ales când se aud vești că deține lucruri foarte valoroase. Însă, din păcate, acesta trebuie să părăsească Wakanda pentru a se răzbuna, folosindu-se de puterile lui de superviteză, când tatăl lui este ucis într-o zonă mai îndepărtată. Ar fi timpul ideal pentru a arăta ce poate, mai ales că visează de când era mic să devină cel mai luminos supererou Marvel din lume.

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: 16.02.2018 REGIZOR: Ryan Coogler ACTORI: Chadwick Boseman, Forest Whitaker, Martin Freeman SCENARIU: Ryan Coogler, Joe Robert Cole GEN: dramă, fantastic

~ 76 ~

Avengers: Infinity War Part 1 L-am întrezărit la finalul lui The Avengers, furios că Chitauri nu au reușit să înfrângă Pământul și, mai ales, să obțină Tesseractul: este Thanos, distrugătorul de lumi și cel mai înfiorător inamic al Răzbunătorilor. Posesor acum al celor șase giuvaeruri, care îl transformă într-o creatură omnipotentă și omniscientă, Thanos se întoarce pe Terra pentru a-i nimici o dată pentru totdeauna pe Iron Man, Hulk, Thor și aliații lor.

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: 27.04.2018 REGIE: Joe Russo, Anthony Russo ACTORI: Josh Brolin, Robert Downey Jr., Chris Evans, Scarlett Johansson, Chris Pratt, Chris Hemsworth, Benedict Cumberbatch, Tom Holland (X), Mark Ruffalo, Paul Rudd SCENARIU: Christopher Markus, Stephen McFeely GEN: acțiune, Sci-Fi

ANIHILATION Un biolog pornește într-o misiune extrem de periculoasă, pentru a-și găsi soțul după ce acesta este dat dispărut. Expediția o aduce într-un loc al dezastrelor, unde regulile naturii, așa cum le cunoaștem, nu se mai aplică.

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: 23.02.2018 REGIE: Alex Garland ACTORI: Natalie Portman, Jennifer Jason Leigh SCENARIU: Alex Garland GEN: dramă, mister, Sci-Fi

SĂ UMPLEM SĂLILE DE CINEMA! Liviana-Cristinela Chiru

~ 77 ~

Muzică şi metamorfoze Muzica este limbajul ascuns al sufletului. Chiar dacă oamenii refuză să creadă, este mult mai dificilă decât matematica. Sunt formule, idei, care îi pun in dificultate pe majoritatea oamenilor.

Personal, am făcut pian timp de nouă ani și pot spune că a fost cea mai înfloritoare perioadă din viața mea. Atât la cursuri, cât și acasă, eram o altă persoană. Mă transformasem într-un copil visător, cald, care trăia și se exprima prin muzică. Au fost și etape grele în care trebuia știută foarte bine teoria muzicală, care pune în dificultate foarte mulți elevi. Anii au trecut, iar omul sensibil din mine a ieșit la suprafață. Am studiat melodii deosebite, pe care nu aș putea să le uit, chiar dacă aș vrea. "Baladă pentru Adeline" este melodia sufletului meu, deoarece consider ca transmite o emoție aparte, care nu poate fi exprimată în cuvinte.

Greutățile se împletesc armonios și creează muzică, o limbă aparte, cu semne ciudate pentru unii, dar care, de fapt, se numesc note muzicale. Fără să ne dăm seama, trecem printr-un labirint din care ieșim doar cu ajutorul acestor pasiuni. Pianul va rămâne întotdeauna prietenul meu de-o viață, deoarece pot spune că eu am început să trăiesc cu adevărat la vârsta de cinci ani, atunci când părinții m-au dus la cursurile de pian.

Așadar, muzica este un limbaj ascuns al sufletului, colorând adevăratele trăsături ale sufletului omenesc. Oamenii vor fi mai împliniți dacă vor descoperi magia muzicii.

Bărbosu Simona

~ 78 ~

Călătoria inițiatică Universală și general valabilă în toate spiritualitățile, misterioasa tradiție itinerantă însoțește ca o himeră întreaga istorie a omenirii. Din perspectivă simbolică, călătoria nu este altceva decât o aluzie ritualică la un parcurs viu și autentic pe care cel intrat pe cale va trebui să și-l asume ca experiență personală și ca trăire nemijlocită. Acest substitut constituie totodată, și un impuls calificat dat aspirantului pentru a înfăptui și el, la propriu, acea unică și subtilă călătorie spre înălțimile nebănuite din Centrul Ființei. Desigur, cel care nu și-a înfăptuit la propriu călătoria prefigurată sugestiv în ritual nu poate revendica statutul de inițiat.

Călătoria este încadrarea omului, o necesitate a condiției sale, mijlocul emancipării sale, ocazia de a se pune la încercare pentru a câștiga experiență, de a descoperi și alte aspecte ale lumii și ale lui însuși. Este o metodă de recondiționare a Sinelui, de pacificare și recompunere, de învățare. Ceea ce se acumulează într-o călătorie nu se poate dobândi în mii de lecții; potențialul didactic al unei călătorii e extrem de vast, de cerebral, de moral, înainte de toate. De aici și mitul călătoriei inițiatice. În esență, călătoria inițiatică, bine ascunsă în mit, vorbește despre parcursul intelectual către Sinele transpersonal. Spiritul realizează călătoria vieții încă de la naștere și continuă până la moartea ființei ca trup, apoi transcende materialitatea și își continuă drumul în spațiul cosmic, ca un spațiu al iluziilor ce îl definește.

De pildă, călătoria are pentru Hermann Hesse valențele unei inițieri în tainele mirifice ale spectacolului mundan, dar, în același timp, ea capătă și accente utopice, în măsura în care timpul real, o supralicitare a imaginarului și a ficționalului: "să părăsească pădurea din proprie voință și să se expună cumplitului soare"; "în acest loc, lumea s-ar fi rupt în două." În această lumină, călătoria este doar instrumental prin care se realizează ca pelerinaj un proces spiritual, cunoașterea ca atare. Aceasta este, totodată, singura experiență posibilă a esențialului. Așadar, pentru a găsi adevărul, pacea interioară sau nemurirea, aspirantul trebuie doar să porneacă hotărât la drum, cu nădejde în suflet și cu deplină convingere în crezul său, asemenea lui Kubu" un curaj sălbatic", "Kubu prinsese încredere în soare". Acesta este firul de aur care-l va călăuzi pe aspirant prin labirint - drumul Ego- ului în căutarea Sinelui, al Fiului în căutarea Tatălui.

E limpede că pentru Andrei Cornea, călătoria înseamnă transgresarea limitelor exterioare și interioare, după cum revelațiile călătoriei nu se pot împlini decât în măsura în care ele sunt consemnate în scris, prin intermediul cuvântului, încărcat de aromele evocării.

Pe aceeași linie a involuntarei treceri a călătoriei inițiatice, exclusiv în umbra inițierii, se așază mulți alți autori celebri. Mircea Eliade, de pildă, în " Istoria credințelor și ideilor religioase", prezintă peripețiile lui Ghilgameș, care intră în mare parte în tiparul călătoriei inițiatice. Călătoria lui Ulise, care constituie unul din planurile de desfășurare a epicului în " Odiseea" lui Homer, poate fi, de asemenea, interpretată ca o călătorie inițiatică, o formă de cunoaștere a lumii, dar și o formă de cunoaștere a Sinelui. Drumul parcurs de Ulise implică metamorfozări, ridicări, elevări spirituale. Aventurile protagonisului pot fi descifrate, însă și ca aventuri ale sufletului exilat în această lume, care vrea să se întoarcă în "patria" sa adevărată, cerească.

~ 79 ~

Aceeași temă a călătoriei inițiatice poate fi urmărită și în alte texte de referință din literatura universală precum " Eneida" lui Virgiliu și "Divina comedie" a lui Dante. Edgar Papu notează că Virgiliu amestecă divinul cu umanul, avându-l ca model pe Homer. "Eneida" proiectează ficțional o utopie politică, remitologizând, de fapt, întreaga istorie de până la împăratul Augustus. Conform "Istoriei literaturii italiene", de Francesco de Sanctis, "Divina Comedie" a lui Dante este o viziune alegorică a lumii celeilalte, ca drum spre mântuire. Este poemul eternității, comparat cu o catedrală gotică cu trei nave, indicând spiritul ascensional. În Evul Mediu, aventura ca modalitate de verificare a bărbăției, curajului și pasiunii iubirii dă substanță unor mari creații epice precum "Cântecul Nibelungilor" sau "Cântecul lui Roland". Tot acum, aventura devine o valoare în sine, de strictă performanță eroică, ceea ce va atrage replica ironică a lui Cervantes, care aruncă în derizoriu toată mitologia Cerului invincibil prin Don Quijote. Iluminismul aduce cu sine descoperirea alterității sau va face din călătoria în spațiile necunoscute un mijloc de satirizare a moravurilor, în opere precum "Scrisori persane" de Monstesquieu sau "Candide". În sfârșit, într-o mulțime de mari autori, romantismul descoperă aventura în fantastic, în călătoria imaginară. Eroul lui Novalis, de exemplu, din romanul "Heinrich von Ofterdingen", călătorește în depărtări spațiale și temporale pentru a se întoarce însă acasă, pentru a se regăsi prin călătorie. În raportul dintre individ și lumea care îl înconjoară, ceva începe însă să se clatine; în mecanismul societății moderne, călătoria devine o fugă, o rupere violentă a limitelor și a legăturilor.

Așadar, călătoria inițiatică apare, din perspectiva cercetătorului, ca un domeniu paradoxal nu doar prin sine, cât și ca poziție în câmpul culturii. Văzută ca experiență existențială de descoperire a sinelui, aceasta presupune anumite transformări în ceea ce privește idealurile ființei, gândurile acesteia și, de aceea, călătoria cu scop pur inițiatic presupune nu numai cunoașterea unui spațiu nou, ci și modificarea spirituală a celui care o realizează.

Laura Alexandra Lazăr

~ 80 ~

Sfaturi pentru boboci Viața de licean reprezintă un subiect extrem de amplu și complex datorită faptului că fiecare o percepe în modul propriu. Avem o viziune originală asupra vieții, iar liceul nu este altceva decât o etapă nouă în viața fiecăruia dintre noi. În opinia mea, liceul nu este o instituție, o clădire și nici măcar o perioadă, liceul este o înșiruire de emoții, trăiri, prietenii, ce cu timpul devin amintiri. Însă depinde de fiecare dintre noi dacă amintirile sunt sau nu unele plăcute. Îmi amintesc cum am pășit în clădirea liceului anul trecut, eram atât de nesigură și de neliniștită, abia dacă îmi cunoșteam o mică parte din colegi, iar de profesori aveam o frică teribilă. Săptămânile au trecut, iar eu am rămas plăcut surprinsă de mentalitatea deschisă a dascălilor din această instituție, însă pe plan social stagnam. Aveam destul de mulți amici, dar cu toate astea nu aveam vreun prieten sau vreo prietenă în adevăratul sens al cuvântului. Asta până când s-a ivit o ocazie care pe moment părea un banal proiect, dar care mi-a adus mult mai mult decât o competență pe plan profesional, mi-a adus o competență pe plan social și chiar emoțional. Prin intermediul proiectului, care era de natură artistică, am început să descopăr ușor o persoană care îmi este și în momentul actual cea mai bună prietenă, persoană care m-a impulsionat, sprijinit și ajutat de fiecare dată când a avut ocazia. Ea și-a pus amprenta asupra personalității mele, altădată introvertită, și m-a schimbat într-o versiune mai bună a mea.

M-am gândit de multe ori la viața mea, dacă nu aș fi avut curajul să particip la proiectul respectiv, dacă nu m-aș fi împrietenit cu persoana care m-a schimbat atât de mult în bine și, sincer, de fiecare dată nu reușesc să îmi dau un răspuns concret. Singurul lucru cert este că decizia de a mă implica a adus după sine mult mai mult decât era prevăzut și a fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau.

~ 81 ~

Interviu cu Alexandra Tuță “Am fost nevoită să vorbesc în public…” Încă de când facem primii pași pe porțile liceului, ne imaginăm că noua experiență pe care o vom îmbrățișa va fi ceva diferit față de tot ceea ce am trăit până atunci, va fi marcată de provocări, de oportunități, de schimbări, unele benefice, altele mai puțin, de oameni care așteaptă să petreacă 4 ani alături de noi sau poate chiar mai mult. Încă din primele zile de liceu, știm că situația este cu totul distinctă de anii precedenți, că există noi coordonate cărora trebuie să ne conformăm, că există noi personalități cu care trebuie să interacționăm și că modul în care răspundem tuturor acestor vectori de noutate va constitui și modul în care ne vom modela ca viitori adulți. Într-adevăr, aparențele nu sunt înșelătoare și, în general, viața de liceu reprezintă poate perioada cea mai entuziastă și mai prolifică a fiecărui tânăr. Și totuși, să nu uităm că mediul preuniversitar din România este de multe ori ostil, pretinzând că formează caractere, tineri pregătiți pentru a se afirma și pentru a lupta pentru drepturile și prioritățile lor, însă, de fapt, încercând să neutralizeze orice formă de creativitate, de individualitate, de libertate de gândire și de exprimare. Desigur, nu este cazul tuturor liceelor din țară, însă este clar că problema se menține și că elevii sunt supuși unor tratamente care de multe ori lasă de dorit, sub pretextul rigorii și al unei așa-zise discipline ce ar putea să garanteze un plus de siguranță și de calitate în actul educațional. Ei bine, vin și demontez mitul. Nu o face.

Ar fi multe de spus despre experiența mea de lider și de reprezentant

al elevilor, însă nu acest aspect este prioritar acum.

Prioritar este ca fiecare elev în parte să înțeleagă că reprezintă o voce unică, particulară, care are ceva de spus. E adevărat că mai multe voci sunt mai puternice și că efectele manifestă un impact deosebit, însă nu sunt prima care susține că schimbarea pornește mai întâi de la noi înșine și că trebuie să ne asumăm propriile gânduri și idei dacă ne dorim ca alții să le respecte. Frica este un fenomen de actualitate în școlile și liceele din România: elevilor le este frică să spună ceea ce gândesc, ceea ce simt, să își apere vocea. Se aplică mijloace de coerciție în mod abuziv, se promovează abordări punitive, nu remediale, se încurajează critica, nu sprijinul și înțelegerea, se recurge la umilințe și, pentru majoritatea, toate acestea înglobează adevărate piedici în calea exprimării propriului sine.

Așadar, dincolo de aspecte pur legislative (pe care totuși e bine să le cunoașteti), cred că voi, elevii, beneficiarii primari ai educației, trebuie să conștientizați că schimbarea pornește de la felul în care vă raportați la voi înșivă, la dorințele voastre, la prioritățile voastre, la visurile și ideile voastre! Știu că vă este teamă de respingere, știu că vă este teamă de public speaking, însă primul pas este să vă simțiți confortabil cu voi înșivă, ca indivizi distincți în această societate aflată parcă în plin proces de uniformare. Încercați să înțelegeți că există instrumente viabile prin care puteți interveni, întrucât ideile voastre sunt la fel de valoroase ca ale oricui altcuiva, proiectele voastre sunt la fel de îndrăznețe, dorințele voastre merită același respect ca al oricărui alt elev sau tânăr dornic să se dezvolte, să se afirme. Piedici vor exista întotdeauna, oriunde ați merge, oameni care nu vă vor aprecia efortul se află la tot pasul, însă perseverența și dedicarea reprezintă cheia succesului. Fiți voi înșivă și faceți-vă vocea auzită! Va fi greu la început, însă

~ 82 ~

faptele mari din astfel de atitudini s-au născut - și voi sunteți capabili de fapte mari, dacă sunteți conștienți de atuurile și de competențele voastre. Poate nu toți sunteți născuți pentru a fi lideri, însă cu siguranță toți aveți o voce care merită să fie auzită, sub diverse forme, iar încercarea nu poate da greș, dacă, în cazul cel mai nefericit, este întărită de perseverență și seriozitate. Dacă voi nu faceți primul pas pentru a schimba ceva, dacă voi nu conștientizați că este necesar să fiți primii care semnalează problemele și care reacționează, că este necesar ca voi să spuneți stop și să vă revendicați ce este de drept al vostru, și anume libertatea de gândire și de exprimare, va fi aproape imposibil ca altcineva să vină în sprijinul vostru și să realizeze ceva! Teama de eșec sau de sancțiune trebuie depășită, teama de a ieși din umbra confortabilă a propriei făpturi trebuie înlăturată, dacă ne dorim ca școala, ca instituție fundamentală în stat, să formeze cu adevărat caractere temerare, complete, tineri cu idei și cu principii. Și toate acestea pornesc într-un singur moment, printr-un singur pas: conștientizarea stării de fapt și abordarea unei atitudini corespunzătoare. Depinde doar de voi!

Cristian Pavel

~ 83 ~

Cuprins De ce revine Elohim ................................................................................................................................ 1 Doamna directoare Amza Eufrosina ....................................................................................................... 2 Corina Ionescu ........................................................................................................................................ 4 Întrebări (in)comode - „Chestionarul lui Proust” ................................................................................... 6 Interviu cu domnul profesor Georgescu Valeriu..................................................................................... 9 Polemici cordiale – Corina Ionescu ....................................................................................................... 12 În spatele razelor de lumină – prof. Florescu Cosmin........................................................................... 13 Interviu cu domnul prefect – Iacob George-Daniel .............................................................................. 15 Din experiențele unui absolvent. Sorin Anagnoste – Profesor universitar........................................... 16 Interviu cu Aura Giurcă ......................................................................................................................... 18 De ce să fii mândru că eşti (ai fost) la... "Ştirbei" .................................................................................. 19 Zeus nu moare niciodata....................................................................................................................... 21 Cristian Coman - “Zeus nu moare niciodată”.(Recenzie ). .................................................................... 22 Interviu cu Bianca Popescu ................................................................................................................... 23 “Și-aş voi să mi se pară…” ..................................................................................................................... 24 Profil liric: Eugen Barz ........................................................................................................................... 25 Blood of Roses....................................................................................................................................... 29 Kendov și omul din umbră .................................................................................................................... 32 Identitate pierdută ................................................................................................................................ 35 Un basm printre stele ........................................................................................................................... 37 Scrisori pentru tatăl meu ...................................................................................................................... 38 Tortura amintirilor ................................................................................................................................ 40 Natural Learner ..................................................................................................................................... 42 To rebel or to comply…? ....................................................................................................................... 43 Do not judge a book by its cover .......................................................................................................... 44 Călărași, through the eyes of a teen ..................................................................................................... 46 When ecological and economical disasters are around the corner ..................................................... 48 A freshman’s opinion of high school life............................................................................................... 49 “Pământul la dânsul ne cheamă…” ....................................................................................................... 50 Shakespeare vs Eminescu ..................................................................................................................... 54 Boierii minții – Elitism versus Antielitism.............................................................................................. 57

~ 84 ~

Provocări ale redacției .......................................................................................................................... 59 Profii întreabă, cine ar putea răspunde? .............................................................................................. 60 Crochiuri estivale .................................................................................................................................. 61 5 moduri prin care îţi poţi spori creativitatea ....................................................................................... 62 Legea atracției ....................................................................................................................................... 63 Competiția NASA................................................................................................................................... 65 European mobility programmes – a different type of learning at Barbu Știrbei .................................. 66 Clubul Liderii Mileniului Trei. - O experienţă pentru viitor. .................................................................. 67 Practice, learn, step up! - GROW .......................................................................................................... 69 Povestea din spatele campioanei ......................................................................................................... 71 Iubim ideea de iubire? .......................................................................................................................... 72 Cărțile, prietenii muți ............................................................................................................................ 73 CINEM-A dezvoltat ................................................................................................................................ 74 Filmele anului 2018 ............................................................................................................................... 75 Muzică şi metamorfoze......................................................................................................................... 78 Călătoria inițiatică ................................................................................................................................. 79 Sfaturi pentru boboci ............................................................................................................................ 81 Interviu cu Alexandra Tuță “Am fost nevoită să vorbesc în public…” ............................................... 82

~ 85 ~