TIPAR
No1/2015
Revistă de graphic design / tipografie
Tipografia digitală/offset
Design grafic în 2015
Typography
Informaţii despre tiparul digital și offset.
Tendinţe și noutăţi în designul grafic.
Ce alegem fonturi cu serife, fără serife sau ambele?
pag.
1
pag.
7
pag.
13
Tipografia digitală/offset
Design grafic în 2015
Typography
Informaţii despre tiparul digital și offset.
Tendinţe și noutăţi în designul grafic.
Ce alegem fonturi cu serife, fără serife sau ambele?
pag.
1
pag.
7
pag.
13
Cuprins
TIPAR
Cuprins
Tipografia digitală/offset pag.
1
Design grafic în 2015 pag.
7
I
Typography
pag.
13
010203
01
1
01
Tipografia digitală/offset
2
TIPAR
Tipografia digitală/offset
TIPARUL DIGITAL
01
Elementul principal care diferențiază metodele clasice de tipar de cel digital este faptul că tiparul digital nu necesită o matriță. Ca prim rezultat, două printuri consecutive pot fi total diferite ca și conținut. Tiparul digital s-a dezvoltat în paralel cu cele două tehnologii folosite de către imprimantele de birou, inkjet și laser. TEHNOLOGIA LASER Tipărirea laser a fost inventată la Xerox in anul 1969. Prima imprimantă laser a avut la baza un copiator xerografic. Prima imprimantă laser comercială a fost IBM 3800 aparută în anul 1975. De-a lungul anilor tehnologia s-a îmbunătăţit foarte mult, ajungând să fie competitivă, din punct de vedere al costurilor, pentru tirajele mici şi foarte mici. De asemenea, este una dintre tehnologiile de bază folosite pentru sistemele de facturare şi mailing direct, care necesită tiparirea cu date variabile. »» tipărirea se face prin depunerea electrostatică de toner (granule foarte mici de polimer – plastic) şi fixarea prin temperatură şi presiune »» se poate folosi o culoare (negru) sau CMYK – ultimele modele acceptă culori suplimentare, toner transparent, alb sau o culoare speciala pentru a obţine efecte speciale »» viteze maxime de tipărire de pînă la 1500 A4 / min black – 300 A4 / min la 5 culori
02
03
01. Imprimanta laser Xerox 9700 din 1977 02. Imprimantă modernă ce permite imprimarea față-verso
03. O secțiune a unui toner laser 04. Detaliu tipar digital 05. Imprimantă tipar digital
TIPAR
Tipografia digitală/offset
IMPRIMAREA LASER PRESUPUNE MAI MULTE FAZE:
01. RIP – Raster image processor
datele de imprimat sunt transformate în imagini bitmap, corespunzatoare celor 4 culori CMYK (separaţie de culoare)
02. Încărcarea – un cilindru
acoperit cu material fotosensibil (diferiţi compuşi organici sau avînd ca bază, în principal, seleniu sau bor) este expus unei sarcini electrostatice mari şi se încarcă pozitiv.
03. Expunerea – o raza laser este
orientată cu un sistem de oglinzi şi lentile către cilindrul încărcat. Luminozitatea razei laser este controlata de datele din RIP, creând pe suprafaţa cilindrului puncte neîncarcate electrostatic ( raza aprinsă descarcă potenţialul negativ al cilindrului). Un sistem alternativ este cel cu bagheta cu LED-uri laser, acest sistem neavând piese în mişcare. Astfel se creează suprafaţa încarcată electrostatic pe care se vor fixa particolele de toner.
04. Developarea – Suprafaţa cu
imaginea latentă este expusă la particolele de toner încărcat negativ. Acestea se vor fixa pe porţiunile ramase încărcate
3
TEHNOLOGIA INKJET
cu sarcină pozitivă de pe suprafaţa cilindrului.
05. Transfer – Cilindrul este presat
pe suprafata hârtie şi se face transferul de toner. Maşinile de tipar digital de producţie color folosesc o folie de transfer intermediară pe care sunt depuse cele 4 culori. De asemenea, este folosită o rolă suplimentară încărcată pozitiv pentru o mai bună depunere pe suportul de tiparit.
06. Fixarea – hârtia trece prin
ansamblu cuptor unde este presată şi încalzită, astfel particolele de toner se topesc şi se fixează de suport. Temperatura în cuptor poate ajunge până la 200 grade Celsius, dar, la utilajele de ultimă generaţie aceasta variază intre 140 – 160 grade Celsius. Unele utilaje folosesc două cuptoare pentru a putea menţine o viteză mare de tipărire (vezi C8000).
Tehnologia a fost dezvoltată începând cu anii 1950. Din 1970 a devenit posibilă tipărirea digitală a imaginilor generate de computere. Imaginea este formată direct pe substratul de tipărire, linie cu linie. »» tipărirea se face cu cerneală »» depunerea cernelii se face prin ejectarea de picături foarte mici de cerneală printr-un cap de tipărire »» de obicei se folosesc 4 culori (CMYK) şi patru capete de tipărire. Pentru obţinerea unui gamut cât mai mare există şi sisteme de imprimare cu 6 sau mai multe tipuri de cerneală ( light cyan, light magenta, etc. ) »» necesită un timp scurt de uscare »» pot fi folosite doar tipuri de hartie care permit absorbţia cernelii în structura lor »» ultima generaţie de utilaje poate ajunge la viteze echivalente cu 3600 A4 / minut – 216 000 A4 pe ora !
07. Curăţare – Dupa încheierea
ciclului de tipărire, lamele de plastic curaţă cilindri şi folia de transfer. Totodată o lampă neutralizează sarcina electrostatică rămasă pe cilindrii. 04
05
4
TIPAR
Tipografia digitală/offset
TIPARUL OFFSET Tiparul offset este rezervat pentru producția de mare viteză și tiraje mari (de exemplu pentru imprimarea de ziare, reviste, afișe etc). Cerneala este transferată de la conducta de cerneală pe hârtie, în mai multe etape:
01. conductă de cerneală 02. role ductor 03. role de distribuţie 04. role de transfer 05. rola cu cauciuc pentru
transferul de cerneală de pe role pe placa de imprimare
06. placa de imprimare 07. hârtie. Maşinile de tipar offset pot fi plane (folosesc hârtie în coală) sau rotative (hârtie în role).
PROCEDEUL DE TIPAR OFFSET Sub această denumire este cunoscut procesul de transferare a cernelii din bateria de cerneluire pe placă, de pe placă pe cauciuc şi de pe cauciuc pe coala de hârtie. Procesul de transfer se face prin contact compresiv. Pe înţelesul tuturor, fluxul de producţie este următorul: fişierul electronic este descompus în culorile componente şi fiecare culoare este imprimată pe film, de pe film se transferă pe plăcile tipografice, iar de pe plăci pe hârtie. În ultimii ani, filmul a fost eliminat din acest flux, fiind folosite CTP-urile (Computer-To-Plate = din calculator direct pe placă). Tiparul offset utilizează sistemul de patru culori (policromia) CMYK (C = cyan, M = magenta, Y = yellow, K = key – negru), prelucrarea celor patru culori de bază necesare procesării imaginii în tipar făcându-se pe baza principiului rasterizării (halftoning). Suprafaţa hârtiei este acoperită parţial de cercuri minuscule în cele
Ink rollers Water rollers
Water
Plate cylinder Offset cylinder
Paper
Impression cylinder
patru culori de bază, acestea fiind suficient de mici şi dese încât ochiul uman să poată vedea doar o imagine unitară. În afară de cele patru culori de bază, tiparul offset poate folosi culori aşa-zis „speciale” sau „spot colors” (acestea fiind standardizate de compania Pantone). De exemplu, nu vei obţine niciodată culoarea „verde fosforescent” din amestecul de culori de bază (cyan, magenta, galben şi negru). Dacă lucrarea pe care vrei s-o tipăreşti conţine astfel de culori, acestea vor fi tipărite separat de CMYK. În afara cernelurilor clasice (CMYK şi Pantone), există culori cu proprietăţi deosebite (perlate, răzuibile, pentru medii neabsorbante sau termosensibile care reacţionează la frecarea cu un corp metalic), cu ajutorul cărora se pot realiza tipărituri speciale. Este bine de ştiut că din punct de vedere al cromaticii, imaginile sunt direct influenţate de caracteristicile
TIPAR
Tipografia digitală/offset
tipului de suport (grad de alb, suprafaţă lucioasă, mată sau metalizată etc). Cu cât un suport este mai absorbant, cu atât scade contrastul şi luminozitatea imaginii tipărite. SUPORTURI PE CARE SE POATE EXECUTA TIPAR OFFSET Hârtia offset este cel mai absorbant suport de tipar. Pe el se pot tipări imagini în policromie şi culori speciale. Se recomandă pentru interior de carte, broşuri etc. Hârtia de etichetă este un suport cretat (lucios) pe o singură parte, disponibil în gramaje de la 60 gr/mp până la 100 gr/mp. Pe el se pot tipări atât imagini în policromie, cât şi culori speciale. Este recomandabilă lăcuirea tipăriturii (pentru protejarea culorilor împotriva razelor ultraviolete, împotriva apei sau a substanţelor alcaline etc).
5
Hârtia dublu cretată există în variante mate, lucioase şi simplu cretate. Acest tip de hârtie suportă tipar în policromie şi culori speciale, cu gramaje cuprinse între 90 gr/ mp şi 135 gr/mp. Este recomandată lăcuirea tipăriturii. Se recomandă folosirea sa în cazul materialelor publicitare.
non-alimentară, farmaceutică şi alimentară (la care produsul nu intră în contact direct cu ambalajul), pentru materiale publicitare rigide (standere, hangere, presentere etc.). Se pot tipări atât imagini în policromie, cât şi culori speciale. Acestea se lăcuiesc după tipar sau se plastifiază.
Cartoane dublu cretate în variante mate, lucioase şi simplu cretate, cu gramaje cuprinse între 150 gr/ mp şi 350 gr/mp. Se recomandă lăcuirea sau plastifierea tipăriturii. Se recomandă pentru materiale publicitare, coperţi de carte, reviste etc. Pentru plierea unei coli de carton este necesară biguirea sa (deformarea mecanică).
Cartoanele tip GT sunt cartoane triplex, realizate 100% din materii prime reciclate, prezintă în plus faţă de tipul GD un strat inferior de hârtie albă sau maron. Au aceleaşi recomandări ca şi tipul GD.
Cartoanele tip GD sunt cartoane duplex, realizate 100% din materii prime reciclate, au un strat superior cretat, recomandat pentru ambalajele folosite în industria
Hârtii autocolante în variante lucioase, semilucioase, mate şi metalizate, se utilizează pentru stickere, etichete autoadezive etc. Se pot tipări imagini în policromie sau în culori speciale, după care se lăcuiesc.
02
2
02
Design grafic ĂŽn 2015
8
TIPAR
Design grafic în 2015
TENDINȚE ÎN DESIGNUL GRAFIC „Design grafic” este un termen ce reprezintă o artă a comunicării realizată cu ajutorul stilizării. Totodată, acest domeniu reprezintă un mod de rezolvare a
problemelor prin utilizarea creativă de spațiu și imagine. Un designer grafic comunică creația lui prin unirea de cuvinte, desene, imagini și simboluri și creează elemente creative pentru a da o
formă adecvată pentru produsul final. Astfel, Graphic Design este un termen umbrelă atât pentru procesul de proiectare, precum și pentru proiectarea în sine. O proiectare mult mai plată va determina o schimbare majoră, așadar învechitele caracteristici,
Trebuie să înveţi care sunt regulile ca un profesionist, pentru a le încălca asemeni unui artist. Pablo Picasso
TIPAR
Design grafic în 2015
modele, umbre, degradeuri și bule se vor pierde în detrimentiul simplității creației designerilor. Designerii angajați în acest domeniu au înțeles avantajul de a folosi elemente simple, netede și curate pe ecran plat. Mai mult decât atât oferă mai puține posibilități de clic și este mai mult accentuat pe un proces de browsing al întregului proiect. O pagină de browsing este mult mai avantajoasă pentru utilizator decât o pagină cu o mulțime de informații pe care utilizatorul trebuie să dea click fiind dus în diferite locuri. Tendințele din design-ul grafic reflectă o dorință de întoarcere la simplitate și autenticitate. Așa numitul design „skeuomorphic” cu umbre, texturi și obiecte realistice
este învechit și înlocuit cu un design mai clar și mai ușor de observat. Nu este întotdeauna o idee bună să urmezi trend-urile, dar este important să le cunoști.
Librăria online de imagini, Shutterstock, a făcut un studiu pe baza imaginilor și elementelor grafice descărcate în ultimul an. Iată care sunt principalele tendinţe în designul grafic.
9
FLAT DESIGN Stilul flat este o abordare minimalistă de design, caracterizată de claritate, culori aprinse și ilustrații plate. Inspirat din schimbările în aplicații și software, descărcările imaginilor cu design plat au crescut cu 200% față de ultimul an. Fie că vorbim despre interfețe de site-uri web, de aplicații sau de sisteme operative tendința clară de ceva vreme încoace este cea a simplității și modernului aduse de stilul flat. Acesta se bazează pe eliminarea oricăror elemente care nu sunt necesare din design și se concentrează pe ideea de funcționalitate.
10 TIPAR
Iată câteva dintre trăsăturile cele mai importante: 01. Liniile separatoare: Tendința în flat design este aceea de a elimina liniile și elementele de separare pentru a da interfeței un look mai curat și funcțional. Pentru separarea variilor elemente se recurge din ce în ce mai mult la blocuri de culori diferite. Scopul final este acela de a simplifica cât mai mult interfața pentru a o face mai funcționala.
02. Simplificarea schemelor de
culori și a elementelor de interfaţă:
Design grafic în 2015
Simplificarea interfeței îmbunătățește experiența utilizatorului, în timp ce utilizarea prea multor culori poate avea un impact negativ.
03. Utilizarea icon-ilor: Site-urile web și aplicațiile noi folosesc foarte mult icon-ii și mai ales font-urile în formă de icon.
04. Renunţarea la pattern-uri decorative și la degradee:
Cu câțiva ani în urmă majoritatea site-urilor web erau caracterizate de fundaluri cu degradee (gradients) sau cu pattern-uri decorative.
Utilizarea schemelor simple de culori este asociată cu stilul flat și cu filozofia “less is more”.
Aceste elemente au fost complet scoase din ecuație în stilul flat.
Schemele generale sunt compuse din culori neutre, iar butoanele “call to action” folosesc culori mai puternice atât pentru impactul grafic pe care îl crează cât și pentru a îl face pe utilizator să facă acțiunea pe care o dorim.
Această trăsătură a venit ca o soluție logică pentru interfețele minimale, care dau oricum posibilitatea de a realiza efecte interesante de suprapunere a nivelelor fără a lua nimic din simplitatea interfeței.
05. Folosirea efectelor de blurare:
CULOAREA ANULUI La fel ca în modă, în designul grafic există o culoare preferată în fiecare an de către designeri. În 2015, culoarea cea mai admirată este Pantone, Marsala. TREND-URI TIPOGRAFICE Font-urile care imită scrisul de mână sau schițele sunt foarte populare. Stilul vintage a rămas în vogă. Fonturile geometrice sunt, de asemenea, preferate în acest an. FOTOGRAFII AUTENTICE Imagini ale oamenilor în situații de zi cu zi sunt la mare căutare.
Descărcările imaginilor care sugerează situaţii spontane au crescut cu 375%.
TIPAR 11
Design grafic în 2015
Acest lucru se poate datota nevoii de a realiza o conexiune emoțională mai puternică în designul grafic. FORMELE GEOMETRICE Simplitatea regăsită în formele geometrice este adorată de către designeri. Stilul minimalist a fost prezent şi în 2012, iar aici putem aduce în discuţie exemplul a mai multor brand-uri care şi-au schimbat logo-ul cu unul minimalist.
Pentru anul acesta se presupune că formele geometrice simple vor căpăta şi mai multă forţă. Designul grafic este un proces de creație care îmbină tehnologia cu arta pentru a transmite anumite idei, trăiri, etc. Designerul folosește anumite instrumente pentru a reuși să transmită mesajul clientului sau
către un anumit public. Principalele instrumente folosite de un designer sunt imagini și tipografie. Designul face parte din viața noastră de zi cu zi, de la ambalajul gumei de mestecat până la panourile uriașe cu publicitate sau reclamele televizate. Putem spune că rolul unui design este de a informa, convinge, organiza, simula, localiza, identifica. Web designul este puțin diferit de designul clasic. Un web designer trebuie să fie orientat pe partea de funcționalitate a site-ului și usurința cu care vizitatorul navighează printre paginile acestuia. Identitatea vizuală a companiei, logo-ul, recunoașterea brandului sunt cele mai importante în departamentele de marketing. De aceea, crearea unei identități vizuale potrivite pentru o companie este esențială. Fiecare detaliu este important!
03
3
03
Typography
14 TIPAR
Typography
FONTURI SANS SERIF SAU FONTURI CU SERIFE? Disputa serif versus sans serif este una epică. Ca și în cazurile Mac vs. PC, Adidas vs. Nike, Cola vs. Pepsi, există argumente pro și contra, diferențe de gusturi
și opinii, dar niciuna dintre părți nu deține adevărul absolut. Aflați în cele ce urmează mai multe despre cele două tipuri de fonturi și câteva sfaturi de folosire a lor.
FONTURILE CU SERIFE Fonturile cu serife își au originea în alfabetul roman inventat în timpul Imperiului Roman, exemplul clasic fiind majusculele de pe coloana lui Traian (113 e.n.), deși primele inscripții cu caractere cu serife provin din Grecia antică (secolele IV-II î.e.n.).
TIPAR 15
Typography
Oxford în 1841 și cea oferită de un Originea lor nu este al doilea dictionar, Webster’s Third stabilită clar: Edward New International Dictionary, care leagă noțiunea de cuvântul “schreef” Catich, în studiul care în olandeză înseamnă “linie” sau “semn de peniță”. său, “The Origin of Clasificarea fonturilor serif the Serif”, consideră 01. OLD STYLE: că serifele sunt o Apărute în secolele al XV-lea și al rămășiţă a procesului XVI-lea în timpul Renașterii, au avut drept inspirație inițialele romane și de pictare a literelor minuscula carolingiană, motiv pentru care se mai numesc și “anticve” sau pe piatră înainte de “antique”, termen folosit de altfel sculptarea efectivă cu pentru toate fonturile create după epoca “Blackletter”. Aceste fonturi dalta. sunt lizibile și elegante, iar formele Originea cuvântului în sine nu este clară, cele mai credibile explicații fiind cea din Dictionarul Oxford de Limba Engleză potrivit căruia cuvântul s-a format dupa apariția lui “sanserif”, citat în Dictionarul
lor târzii din secolul al XVI-lea au o lățime variabilă a liniilor, deci contrast mai mare (în special pe diagonală) și serife curbate. Exemple: Garamond, Bembo, Minion, Goudy Old Style.
02. TRANZITIONALE: Numite astfel pentru că aparțin ca timp secolului al XVIII-lea, între epoca fonturilor Old Style și a celor moderne. Sunt fonturi cu contrast mare pe verticală, deci mai greu de citit decât cele Old Style, cu design neutru și serife triunghiulare. Exemple: Times New Roman, Baskerville.
03. MODERNE: Create la finalul secolului al XVIIIlea și începutul secolului al XIX-lea, fonturile moderne au un contrast foarte ridicat între liniile subțiri și cele groase, serife orizontale foarte fine și un aspect foarte rigid datorat lipsei linilor curbate și a colțurilor rotunjite. Exemple: Bodoni, Didot. Tipuri de serife: slab, wedge, hair, aceste serife fiind la rândul lor bracketed sau unbracketed.
16 TIPAR
FONTURILE SANS SERIF Denumirea le-a fost dată de Vincent Figgins în 1832 și provine din combinația între “sans” care în franceză înseamnă fără și “serif”; este considerată oarecum nepotrivită pentru că implică ceva negativ, o lipsă. Recent, în Anglia, se recomandă termenul “lineal”, care nu a prins însă la public. Această denumire este totuși incompletă deoarece aduce în discuție doar aspectul de monolinearitate: sans serifele nu au aparenta alternanță între subțiregros pe care o au fonturile cu serife (într-un fel, serifele imită scrisul de mână pentru că ilustrează felul în care se subțiază linia descrisă de peniță). Fonturile sans serif își au originea la începuturile istoriei scrierii, când se foloseau unelte rudimentare: bucăți de trestie sau lemn pentru a descrie scheletul literelor, forma lor de bază. Grecii antici, etruscii și romanii din perioada Republicii Romane (509 î.Hr. – 27 î.Hr.) foloseau caracterele fără serife, alfabetul roman cu serife fiind inventat abia în perioada Imperiului Roman (după cei 500 de ani de republică romană).
Typography
Existența fonturilor fără serife a continuat până în vremea Renașterii, dar a încetat temporar odată cu introducerea caracterului metalic. Istoria fonturilor sans serif tipărite a reînceput apoi în timpul revoluției industriale când noi forme de literă au fost produse pentru a capta mai ușor atenția, în condițiile în care mesajul imprimat căpătase o putere fără precedent.
Fonturile sans serif au rezistat și au devenit simbolul modernismului în designul grafic. Primul font sans serif este considerat a fi “Egyptian English” apărut în 1816 într-un specimen de fonturi produs de William Caslon. La vremea respectivă, fontul a fost o inovație: primul font roman monolinear și fără serife folosit în tipografie, cu precizarea că în acea perioadă fonturile sans serif nu erau o noutate, termenul de fonturi egiptene fiind unul cunoscut și utilizat, așa cum precizează James Mosley în articolul său “The Nymph
TIPAR 17
Typography
and the Grot“ publicat în 1965 în Typographica. În 1830, termenul de “egiptean” a fost înlocuit cu cel de “sans serif” de către Figgins, care s-a referit din acel moment doar la fonturile slab serif.
Clasificarea fonturilor sans serif Clasificarea lor este relativ controversată pentru că diferitele sisteme de clasificare nu permit diferențieri între diverse tipuri de sans serif; mai mult există și anumite lipsuri în clasificare (Optima și Pascal nu sunt clasificate ca sans serif de anumite sisteme datorită serifelor lor reziduale – vezi Standardul Britanic 2961 din 1967 care nu le clasifica ca “lineale”, ci la categoria “glyphic”).
01. GROTEȘTI ȘI NEOGROTEȘTI: Apărute la începutulul secolului al XIX-lea, urmate în anii ’50 de neogrotești. Numele de “grotesc” le-a fost dat tocmai pentru accentua aspectul lor estetic necizelat
comparativ cu fonturile cu serife care dominau în perioada apariției primelor fonturi sans serif. Cele mai reprezentative fonturi din această perioadă sunt: fontul “Two line great primer sans serif” al lui Vincent Figgins (un font doar cu inițiale și cu alternanță între subțire-gros), primul font sans serif cu minuscule creat de William Thorowgood în 1832. În Germania, fonturile grotești (sau “grotesk” în germană) au devenit extrem de populare și toţi producătorii de fonturi puneau la dispoziție propriile versiuni de “grotesk”, o mare parte dintre acestea fiind mai târziu reunite într-o singură familie coerentă, lansată în 1898 sub numele de Akzidenz Grotesk de către producătorul Berthold. Multe din aceste fonturi au avut drept sursă de inspirație nimic altceva decât fonturi cu serife cunoscute la vremea aceea, precum Walbaum și Didot, iar versiunile italice sunt de fapt false italice născute din deformarea versiunilor normale romane. Caracteristica
aceasta s-a păstrat până astăzi la fonturile sans serif (vezi Helvetica sau Frutiger-ul original care a fost retras și relansat în 2000 cu o versiune semi-italică în loc de cea normală deformată). În toată această perioadă fonturile sans serif erau foarte condensate, monolitice, singurul scop fiind acela de a aduna cât mai multă informație într-un spațiu cât mai mic. Alte exemple: Univers, Arial, Franklin Gothic.
02. GEOMETRICE (1920-1930): Își au inspirația în normele de design ale curentului Bauhaus și sunt caracterizate în principal prin lipsa de contrast, prin aspectul minimalist (principiul filozofic al școlii germane Bauhauss fiind “less is more”) și prin formele geometrice care stau la baza designului lor. Pot fi recunoscute și datorită inițialei “G” care e compusă doar din două elemente: o linie curbă și una orizontală care încheie arcul descris de cea curbă și datorită minusculei “a” care e formată dintr-un cerc și o linie verticală.
18 TIPAR
Apariția Futura creat de Paul Renner (o creație originală care nu se inspiră din niciunul din fonturile existente, literele împrumutând formele din cercuri și pătrate), dublată de lansarea “The new typography” a lui Jan Tschichold au stârnit curentul modernist în typography. Alt font geometric demn de menționat este Metro al lui William Addison Dwiggins.
03. UMANISTE: Fonturi caracterizate printr-o mai mare cursivitate, fiind inspirate de scrisul de mână. Începând cu primele decenii ale secolului al XIXlea și până pe la începutul secolului XX, fonturile sans serif nu au suferit nici o îmbunătățire. Cel care a adus un nou suflu în evoluția fonturilor sans serif a fost Edward Johnston care în 1916 a creat Johnston Sans, fontul folosit pentru metroul londonez, un font relativ asemănător celui creat de William Caslon și care folosea proporțiile clasice ale alfabetului roman. Fontul mult mai celebru al acestei perioade care i-a urmat lui Johnston Sans este Gill Sans creat de Eric Gill pentru Monotype Corporation, primul sans serif cu o versiune italică (relansat de Monotype cu multe din ideile originale ale lui Gill). Alte exemple: Optima, Verdana, Tahoma, Myriad. CE ALEGEM: CU SERIFE, FĂRĂ SERIFE SAU AMBELE? Răspunsul clasic ar fi: sans serif pentru titluri și subtitluri și fonturi cu serife pentru corpul de text, pentru că perechile serif-sans serif asigură contrastul necesar. Părțile unei astfel de perechi trebuie alese astfel încât contrastul dintre ele să nu fie unul exagerat sau ciudat: închipuiți-vă ce ar rezulta din combinația unui font cu serife Old Style și a unui sans serif geometric;
Typography
TIPAR 19
Typography
pe măsură ce trecem însă prin etapele istorice ale acestor două tipuri de fonturi, vom vedea că o pereche font cu serife tranzițional – sans serif neogrotesc sau o pereche font cu serife Old Style – sans serif umanist vor produce rezultate mult mai bune. Personalitatea unui font trebuie înțeleasă foarte bine, altfel riscăm combinații infructuoase de fonturi. Fonturile sans serif sunt simple și au un aspect foarte curat și clar, arată mult mai modern, deci atrag mai mult atenția, pe când fonturile cu serife sunt mult mai formale, mai tradiționale și, deși au (în general) mai multă personalitate, distrag mai puțin atenția deoarece designul lor este rafinat și echilibrat. În aceste condiții nu este recomandată o combinație între un font elaborat pentru titluri și unul la fel de elaborat pentru corpul de text pentru că ambele vor reclama în mod egal atenția cititorului. În strânsă legătură cu personalitatea unui font se află și caracteristicile sale istorice și culturale: fonturile reprezentative pentru epoci marcate de idei și principii asemenănătoare vor forma perechi reușite, spre deosebire de combinarea de fonturi produse în perioade marcate de curente cu direcții diferite: un font
Old Style combinat cu un sans serif geometric se potrivește în aceeași măsură în care ideile Renașterii și principiile școlii Bauhauss converg către un punct comun. Mai mult decât atât, emoția și energia pe care o emană fontul respectiv poate să completeze și să scoată în evidență mesajul textului sau, dimpotrivă, să creeze asocieri cel puțin ciudate (imaginați-vă un roman SF scris cu Garamond sau o istorie a Greciei antice scrisă cu Akzidenz Grotesk). Cele câteva aspecte suplimentare care pot să completeze în mod fericit contrastul cu noi valențe sunt atributele fizice ale fontului, respectiv culoarea, dimensiunea (negru pe alb versus alb pe negru sau asortări mai exotice), greutatea, valoarea x-height și structura internă complementară a caracterelor. În alegerea unei astfel de perechi trebuie să se țină cont și de variațiile de greutate: cele mai multe fonturi sans serif nu au versiuni italice adevărate, iar fonturile cu serife au probleme în a-și păstra același nivel de contrast în variantele semibold sau bold. Așa că veți vedea mai degrabă fonturi sans serif bold combinate cu fonturi serife italice decât invers. Dimensiunea este un alt aspect de luat în seamă: pe ecran, dimensiunile
care exploatează cel mai bine fonturile sans serif sunt cele mici (sub 8 puncte) și cele foarte mari, deci sunt în general utile pentru titluri, subtitluri, note de subsol și eventual pentru texte sau linii foarte scurte de text. Dimpotrivă, un font cu serife foarte fine setat la 8pt va avea de suferit pe ecran pentru că multe din detaliile delicate se vor pierde. Tehnic vorbind, sans serifele sunt redate mult mai bine ca fonturile cu serife pe toate sistemele de operare, deși există în prezent diverse tehnologii menite să îmbunătățească lizibilitatea serifelor. Sans serifele sunt lizibile la aproape orice dimensiune, spre deosebire de fonturile cu serife care, la dimensiuni mici, pierd detalii și apar estompate și cu forme confuze. Controversa cea mai faimoasă legată de fonturile sans serif este aceea privind oportunitatea folosirii lor pentru corpul de text: s-a spus de multe ori că fonturile cu serife sunt recomandate pentru corpul de text datorită micilor terminații care conduc privirea și ușurează citirea, însă părerea general acceptată în acest moment este că ambele sunt la fel de potrivite și că depinde doar de ceea ce este obișnuit consumatorul de text să citească.
Coperta: Alexandra Andronache
No1/2015 Design grafic:
Alexandra Andronache Curs DTP Ĺ&#x;i PrePress 10 nov 2015
Revistă de graphic design / tipografie
Tipar magazine
TIPAR