1 minute read
Cercul filatelic băimărean
A Mplinit 6 Luni De Activitate
La inițiativa profesorului dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”din Baia Mare, pe data de 11 noiembrie 2022, de la ora 17, a debutat în Secția Copii a Bibliotecii activitatea cercului filatelic sub îndrumarea inginerului Leonard Alexandru Pop.
Advertisement
Pe durata a aproape 150 de minute dedicate acestei activități educativ-recreative, cei mici au oportun de a descoperi fascinanta lume a timbrelor, în timp ce adulții reușesc să (re)descopere magia copilăriei. drul fiecărei întâlniri au loc sesiuni de schimburi dii filatelice. Cei cu experiență în domeniul filateliei au îmbrățișat cu bucurie rolul de îndrumători voluntari și mentori pentru cei aflați la început de drum. Prin intermediul acestui cerc filatelic, ne-am propus să promovăm colaborarea interculturală între generații.
De-a lungul celor șase luni de activitate, au avut loc și câteva ateliere practice (cum ar fi realizarea de foi de clasor, recondiționarea unor clasoare ușor deteriorate, identificarea mărcilor poștale cu ajutorul aplicațiilor multimedia, tehnica „spălării timbrelor” de pe fragmentele de scrisori, modalități de identificare a filigranului etc.), care au captat atenția participanților. De asemenea, s-a acordat o importanță deosebită aspectului informativ-educativ, prin crearea unor plicuri ocazionale și a unui buletin informativ. Nu în ultimul rând, prin donații (mulțumiri celor care s-au implicat dezinteresat în acest proiect), au fost create „pachete START” pentru cei care doresc să descopere această minunată lume a filateliei, precum și o mică bibliotecă cu reviste de specialitate, cărți și cataloage la care doritorii au acces.
Dacă v-am trezit interesul pentru această formă de petrecere a timpului liber în mod educativ, vă așteptăm, fie că sunteți mici sau mari, să vă înscrieți pentru a participa la Secția Copii a Bibliotecii. Activitățile se desfășoară în fiecare vineri, începând cu ora 17. Participarea la Cercul filatelic este gratuită.