Calendar filatelic Anul 1, Numărul 3
21 – 30 Noiembrie 2018
21 Noiembrie 250 de ani de la nașterea teologului protestant german și filozofului Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher
Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher (n. 21 noiembrie 1768, Breslau, Regatul Prusiei – d. 12 februarie 1834, Berlin, Regatul Prusiei) a fost un teolog protestant și filozof german. S-a născut la Breslau, fiind fiul unui capelan de confesiune reformată din armata prusacă. A fost educat într-o școală moraviană la Niesky, în Lusația de Sus, și la Barby, lângă Halle. Teologia moraviană a încetat în curând să-l mulțumească, iar îndoielile sale au început să prindă contur. Tatăl său i-a dat în cele din urmă permisiunea să se înscrie la Universitatea din Halle, care abandonase deja pietismul și adoptase spiritul raționalist al lui Friedrich August Wolf și Johann Salomo Semler. Ca student, și-a format lecturi independente, neglijând studiul Vechiului Testament și al limbilor orientale. Dar, frecventând prelegerile lui Semler și
ale lui Johann Augustus Eberhard a dobândit de la întâiul principiile unei critici independente a Noului Testament și de la cel din urmă o Marca de 20 de pfennigi pasiune pentru emisă în 1958 de Poșta Berlineză Platon și Aristotel. În același timp, a studiat în detaliu lucrările lui Immanuel Kant și ale lui Friedrich Heinrich Jacobi. Astfel, a dobândit obiceiul caracteristic de a-și forma opiniile prin examinare atentă și evaluarea tuturor pozițiilor rivale. Astfel, el a combinat această receptivitate cu puterea reconstructivă a unui gânditor profund original.
22 Noiembrie 55 de ani de la asasinarea lui John F. Kennedy în Dallas, Texas
John Fitzgerald Kennedy (n. 29 mai 1917, Brookline, SUA – d. 22 noiembrie 1963, Parkland Memorial Hospital, SUA), cunoscut și ca John F. Kennedy, JFK sau „Jack Kennedy”, a fost cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii. A servit din 1961 până la asasinarea sa survenită în ziua de 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei Kennedy implicați în politică, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american.
Marca de 0,80 Bs.(bolivar venezuelean) emisă în 1965 de către Administrația Poștală a Venezuelei (Michel VE 1622)
Atentatul asupra lui John F. Kennedy a avut loc în ziua de 22 noiembrie 1963, orele 12:30 Central Standard Time (sau 18:30 UTC) în Piața Dealey din orașul Dallas, statul Texas. Kennedy a fost împușcat mortal pe când efectua un tur al orașului într-o mașină decapotabilă alături de soția sa Jacqueline, fiind însoțiți de guvernatorul de atunci al statului Texas, John Bowden Connally, Jr. (care a fost la rândul său rănit grav) și de soția acestuia.
Citiți-ne on-line pe http://jurnalulfilatelic.blogspot.ro // Calendar filatelic 1
23 Noiembrie 85 de ani de la nașterea compozitorului polonez Krzysztof Penderecki
Krzysztof Eugeniusz Penderecki (n. 23 noiembrie 1933, Dębica) este un compozitor, dirijor și pedagog polonez de muzică clasică, reprezentant al „Școlii compozitorilor polonezi din generația anilor 1960”, unul din puținii creatori de muzică de avangardă care a reușit să câștige o largă popularitate. Muzica sa este calificată adesea ca „postserială” și „postclasică târzie”. El este profesor la Acade-
mia de muzică din Cracovia, al cărui rector a fost în trecut. Între creațiile sale cele mai cunoscute se numără Trena pentru victimele de la Hiroshima, Recviemul polonez, Patimile după Luca, Anaklasis, 4 opere, 8 simfonii și alte piese pentru orchestra, o varietate de concerte instrumentale, coruri, în special pe Timbru polonez (Mi:PL 4653) având texte religioase, precum și alte lu- valoarea nominală de 3,80 zloți emis în 2013 cu ocazia aniversării a 80 de ani crări de cameră și instrumentale.
24 Noiembrie 175 de ani de când Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul „Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională” la Academia Mihăileană din Iași
Mihail Kogălniceanu a fost istoria și rolul ei în conștiința națiounul dintre cei mai influenți innală. Academia Mihăileană a fost telectuali români. S-a născut la prima instituție de învățământ suIași, pe 6 septembrie 1817, într-o perior din Moldova, precursoare a familie de mari boieri. Viitorul inUniversității din Iași și Colegiului telectual a primit educație sub Național. Istoricii afirmă că, auatenta îndrumarea a călugărului toritățile de la acea vreme nu au Gherman Vida, apoi a studiat la primit bine discursul cu tentă roParis, dupa care a urmat cursurile Marcă poștală (MD 1026) emisă în 2017 mantică-naționalistă, ținut de Kode Moldova având nominalul de 5,75 lei de istorie, la Universitatea din gălniceanu. Însă, discursul emoBerlin. Pe 24 noiembrie, în anul 1843, Mihail Kogălniționant a influențat generația pașoptistă, precum și ceanu rostea discursul inaugural la Academia Mihăstudenții români de la Universitatea din Paris. Pe lânileană din Iași. Acesta era intitulat „Cuvânt de desgă Mihail Kogălniceanu, la Academie mai erau prochidere al celui dintâi curs de istorie națională”. În cefesori: Eftimie Murgu, Ion Ionescu de la Brad și Ion lebrul discurs omul politic, omul de cultură, definește Ghica.
25 Noiembrie 155 de ani de la nașterea medicului și bacteriologului român Ion Cantacuzino
Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie expe-
rimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române. Ion Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul Louis-le-Grand), cât și cele superioare (filosofie, 1882 1886, științe naturale, 1886 -
Blocul de 3 timbre + 1 vinietă și manșetă ilustrată emis în 2018 de Romfilatelia
Citiți-ne on-line pe http://jurnalulfilatelic.blogspot.ro // Calendar filatelic 2
1891 și medicină, 1887 - 1894) la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique
dans l'organisme” (în limba română, „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”). După terminarea studiilor, lucrează în Insti-
tutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
26 Noiembrie 120 de ani de la nașterea chimistului german Karl Ziegler
Karl Ziegler (1898-1973) a fost un om de știință german care și-a adus aportul în îmbunătățirea materialor plastice, lucru care a revoluționat societatea în anii 1900. În continuare procesele Ziegler au fost dezvoltate de chimistul italian Giulio Natta, primind împreună, în 1963, Premiul Nobel pentru chimie. Ziegler s-a născut la 26 noiembrie 1898, în Helsa, Germania. Mama lui a fost Caroline Helene Louise (Rall) Ziegler și tatăl său a fost Carl August Ziegler, un pastor protestant. Ziegler a primit titlul de doctor la Universitatea din Marburg în 1920. După o serie de numiri universitare, inclusiv cea de nouă ani ca profesor de chimie la Heidelberg, Ziegler a devenit șef al Institutului Kaiser Wilhelm (în prezent Institutul Max Planck) pentru cercetarea cărbunelui la
Marcă poștală cu nominalul de 1 dolar est caraibian (Mi AG 2286) emis în anul 1995 Mulheim în 1943. Ca o cerință pentru a avansa la locul de muncă, Ziegler a primit permisiunea de a cerceta nu numai chimia cărbunelui, dar, și chimia compușilor de carbon în general. El a rămas la Institutul până la retragerea sa în 1969.
27 Noiembrie 200 de ani de la nașterea lingvistului și istoricului literar român Aron Pumnul
Aron Pumnul (n. 27 noiembrie 1818, satul Cuciulata, județul Brașov; d. 12 ianuarie 1866, Cernăuți) a fost un cărturar român, lingvist, filolog și istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaș al Revoluției de la 1848 din TransilTimbru (Michel RO 2514) emis de România vania. S-a născut într-o faîn 1966 milie de țărani iobagi din Transilvania. După 4 ani petrecuți la Odorhei, unde a urmat cursurile unei școli începătoare, Aron Pumnul își continuă studiile
la Gimnaziul din Blaj (1836) unde a făcut 5 clase și apoi la Cluj, unde absolvă cursurile de filozofie. În 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj și în același an este trimis ca bursier la Institutul Sfânta Barbara din Viena, pentru a face studii teologice. Pe lângă studiile teologice se ocupă și cu studiul filozofiei, istoriei și filologiei. La întoarcerea de la Viena în 1846 își reia activitatea de profesor de filozofie la gimnaziul din Blaj și devine colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte la întemeierea ziarelor: Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine și Învățătorul poporului (1848).
28 Noiembrie 110 ani de la nașterea antropologului francez Claude Lévi-Strauss
Claude Lévi-Strauss (n. 28 noiembrie 1908, Bruxelles - d. 30 octombrie 2009, Paris) a fost un
antropolog francez, teoretician al structuralismului etnologic. A fost membru al Academiei Franceze.
Citiți-ne on-line pe http://jurnalulfilatelic.blogspot.ro // Calendar filatelic 3
S-a născut din părinți francezi, de etnie evrei alsacieni, care pe atunci locuiau în Brussel, unde tatăl lucra ca pictor. A copilărit la Paris. În timpul Primului Război Mondial a locuit la bunicul matern care era rabin la o sinagogă din Versailles. A urmat liceele Janson de Sailly și apoi Condorcet. Studiază la Sorbona Dreptul și Filozofia. În 1931, obține doctoratul în filozofie și, după ce activează câțiva ani ca profesor secundar, intră ca participant la o misiune culturală a Franței în Brazilia. Acolo, în 1935, este numit profesor de sociologie la
Marcă poștală (Mi BE 3079) având nominalul de 17 franci belgieni emis în 2001 Universitatea din São Paulo, în timp ce soția, Dina, activa acolo ca profesor de etnologie. Organizează mai multe expediții în Mato Grosso și bazinul amazonian. Va relata aceste experiențe în Tropice triste și Gândirea sălbatică. Din 1959, este titularul catedrei de Antropologie socială de la Collège de France. Se pensionează în 1982. În 1973, devine primul etnolog primit în Academia Franceză.
29 Noiembrie 120 de ani de la nașterea scriitorului irlandez C. S. Lewis
Marcă poștală britanică înfățișând personaje din romanul „Cronicile din Narnia”
creștine, lucrările de critică și romanele de ficțiune, în special ciclul narativ pentru copii Cronicile din Narnia. Clive Staples Lewis s-a născut în Belfast, Irlanda, la 29 noiembrie 1898. Fiul al lui Albert James Lewis (1863–1929), descendentul unor fermieri galezi, și Flora Augusta Hamilton Lewis (1862– 1908), fată de preot. C. S. Lewis devine 'fellow' la Magdalen College, Oxford, în 1925, unde a predat vreme de aproape trei decenii, până în 1954, când este numit profesor la Universitatea din Cambridge.
Clive Staples Lewis (n. 29 noiembrie 1898; d. 22 noiembrie 1963), nume scris mai ales sub forma C. S. Lewis, a fost un scriitor și cadru universitar de origine irlandeză, cunoscut pentru scrierile sale despre literatura medievală, apologiile
Lewis a fost bun prieten cu John Ronald Reuel Tolkien, autorul celebrului roman Stăpânul inelelor. Amândoi au fost profesori de literatură la Universitatea din Oxford și sufletul grupului literar the Inklings.
30 Noiembrie 160 de ani de la nașterea fizicianului și botanistului indian Jagadish Chandra Bose
Sir Jagadish Chandra Bose (n. 30 noiembrie 1858 - d. 23 noiembrie 1937) a fost un savant englez care s-a manifestat într-o multitudine de domenii: fizică, biologie, botanică, arheologie. De asemenea, a fost și scriitor de science fiction. Are și contribuții de pionierat în domeniul undelor radio, microundelor și este considerat întemeietorul științei experimentale în India. S-a născut la la Bikrampur, lângă Munshiganj (azi în
Bangladesh), tatăl fiind lider religios în cadrul mișcării Brahmo Samaj. Începe să studieze într-o școală de limbă bengaleză, unde elevii aparțineau diverselor comunități religioase, în care predominante erau hinduismul și islamul.
Citiți-ne on-line pe http://jurnalulfilatelic.blogspot.ro // Calendar filatelic 4
Marcă poștală cu nominalul de 15 paisa nouă indiană (Michel IN 302) emisă în 1958