Poştenii şi poştaşii lor

Oameni de pe Drumul Poștei

Începând cu această ediție a revistei „Poștașul”,

vom publica o serie de reportaje în localități ale României care poartă numele Poșta. Toate sunt așezări rurale.Un proiect care a venit natural și ne-a dat sentimentul că aștepta să fie pus în fapt, de foarte mult timp. Logic, ţinândcont de specificul publicaţiei noastre, vor fi prezenți și cei care fac ca Poșta Română să fie vie în localitățile acestea, anume poștașii. Acest demers vine însă să omagieze în primul rând Poșta, ca instituţie. Face o

reverență în fața istoriei serviciilor poștale de la noi, care se calculează, deja, cu cuvântul secole. Amprenta importanței serviciilor poștale românești pare că s-a sculptat în conștiința publică și sub forma aceasta, administrativă, dacă vreți. Numele multor localități din ţară poartă numele unui renume în serviciul public – Poșta. Abia numele acesta, Poșta, iată, face ca localitățile acestea să fie căutate la istorie,la izvoare. Doar acolo, în trecut, mai găsești parfumul unei vieți tihnite și locul unei comunități structurate natural. Poate de aceea acest demers aduce puțină visare, puțină melancolie, puțină nostalgie, dar aduce și o oglindă a unui trecut în care nu ne mai regăsim. În zilele noastre pare că am îmbrăcat doar haina cenușie a grijilor cotidiene, a atomizării comunitare, a cursei nebune, de la un capăt la celălalt, al vieții, pentru o supraviețuire cât mai lungă și, zicem noi cuvântul, decentă. Nu mai idealizați viața la țară. Ea nu mai există așa decât în povești. Și în istorie. În acest loc scormonim noi, cu această serie de reportaje. În istoria scrisă și lăsată moștenire de către serviciile poştale.

Cine-a pus Buzău-n drum? Pagina întâi. Cilibia.

Poştalion. Pe scurt, trăsură de poștă. Arhaism. Astăzi nu se mai poartă, a fost înlocuit cu autovehicule. Știți Drumul Vinului? E un drum itinerant, care te poartă, desigur, prin podgorii. Dar Drumul Poștei îl știți? E un drum vechi, care te purta pe o rută comercială și turistică. Poștalionul a fost piesă centrală în istoria acestui Drum. Ei bine, ambele trec prin județul Buzău. Noi ne oprim la Drumul Poștei. Mai precis, la fostele stații de poștă din această zonă. Nu am zăbovit asupra lui, dar îl menționăm, pentru că există. Un cartier al orașului Buzău poartă numele acesta: Poșta. Cartierul Poșta. O veche stație a poștalionului, cu mult timp înainte de a fi o aglomerare locativă, blocuri de beton. Însă, prima noastră oprire tematică în județ se numește satul Poșta, din comuna Cilibia. Situat la 14 kilometri de municipul Buzău, pe partea stângă cum te duci spre Brăila, satul este delimitat de DN2B și râul Buzău. Se revendică în istorie de pe la 1863-1865. Numele, desigur, a rămas de la stația poștalionului care funcționa aici, pe lângă care s-a dezvoltat vatra satului. Oprire în Drumul Poștei de altădată.

Revenind în prezent, decorul desenat de iarnă ne arată, pe bucăți, ulițe cu textură de poveste, dar și frânturi brutale de realitate contemporană. Un amestec pe care îl facem uitat la prima adiere de vânt biciuitor, care duce gradele percepute mult sub zero. Ne încălzește nea Ion Văceanu, agentul poștal al comunei, responsabilul cu poșta din... Poșta încă de acum 26 de ani, din 1994. Spirit liber și asumat, ca un mustang de Bărăgan,

neîmblânzit, nea Ion devine familiar cu oricine aproape instantaneu. Așa e firea lui. Este un personaj local, cu un rol important în comunitate – e omul cu pensia, omul cu banii, omul cu avizele, omul cu scrisorile... Se salută, pe rând, cu alte personaje care compun distribuția panopliei cu demnități ale comunei: primarul, șeful de post, preotul... Nu ne-am întâlnit cu învățătorul. Și nici cu cârciumarul. Dar nea Ion îi știe și pe aceia. Ne face un rezumat al structurii etnice, al ocupațiilor generale și al ritmului vieții din Poșta de Cilibia. Dă cu plus, după toate calculele. Am prins și schimbul de trimiteri poștale. Am prins și atmosfera dintre colegi, am prins și glumițele, am prins și aluziile. Timpul zboară foarte repede, trebuie să mergem mai departe. Am rămas cu un sentiment plăcut, de familie, de responsabilitate, de bucurie.

O dimineață de poveste pe ulița Cilibiei, cu Ion Văceanu (medalion), agentul poștal al comunei

Schimbă calul la releu. A doua oprire.

În anul1968, satele Poșta, Viișoara, Scărișoara și Poșta Nouă au fost comasate și topite în numele Poșta Câlnău. Astăzi, Poșta Câlnău este reședința comunei cu același nume. Unele sate ale actualei comune apar pe hărți din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, iar satul Poșta Câlnău s-a numit după apariția releului poștal în care se schimbau caii între Buzău și Râmnicu Sărat. Stația de poștă Câlnău avea, conform unui document din 1811, 140 de cai, iar alte documente ulterioare arată numere ceva mai mici. Tot în acea perioadă de început s-a format și nucleul satului principal al comunei de astăzi; acest sat s-a numit inițial Poștea sau Haimanalele (Atlasul geografic și istoric, al lui Basil Iorgulescu). Așadar, o nouă stație pe Drumul Poștei.

Zilișteanca a fost numele vechi al co-

Elena Buzăianu (foto dreapta) și Cornelia Mihalcea coordonează activitatea OP Poșta Câlnău de peste trei decenii

munei, astăzi a rămas doar un sat. Un sat care adăpostește Oficiul Poștal. Diriginta Elena Buzăianu ne vorbește despre aspecte personale numai după îndelungi insistențe, în rest turuie despre viața din Poșta Română. Se identifică cu munca ei, îi place, iubește Poșta. Ne anunță că sediul oficiului se va muta din casa boierească veche, unde împarte spațiul cu dispensarul medical, într-o clădire nouă, a primăriei. Ajungem și la persoană. În anul 1981 și-a pus căștile de telefonistă la OP Poșta Câlnău, iar 6 ani mai târziu devenea dirigintă. Asta e și astăzi. Dirigintă de oficiu poștal, mamă de băiat și fată, bunică de nepot și colegă cu Cornelia Mihalcea. Oficiantă și mâna sa dreaptă din anul 1995. Mândră de fiica ei, Cornelia este o femeie caldă și foarte timidă – am dus multă muncă de lămurire pentru o fotografie. Lucrează și soțul ei în Poștă. Este factorul poștal al oficiului. Unde am mai întâlnit asta, să lucreze familie în Poștă? Așa e cam peste tot, în toată țara. E un sentiment foarte bun acesta, de familie în familie. Felul în care vorbesc oamenii unii cu alții, relaționarea profesională, nu are coperțile scorțoase ale unui lucrător poștal și beneficiarul serviciilor poștale, perceput de unele mentalități. Nu. Aici s-a coborât în habitatul umanului, al unei legături care uniformizează totul, sub definiția prieteniei comunitare. Prin oamenii