3 minute read

Strategie de fermier într-o pia¡å în care toate s-au scumpit

CULTURI VEGETALE

Strategie de fermier într-o pia]\ în care toate s-au scumpit

Raul Mårun¡oiu administreazå 1.400 ha la Såcele, Constan¡a. A re coltat floarea-soarelui. Suprafa¡a cultivatå a fost foarte micå, de numai 27 ha, fiindcå nu a avut la dispozi¡ie alte sole pe care så poatå semåna respectând rota¡ia.

“Anul trecut, în septembrie, am reu ¿it så semån 400 de ha de rapi¡å ¿i ar fi însemnat så vin cu floare dupå rapi¡å sau invers”, explicå fermierul.

Produc¡ia medie la floare a fost destul de bunå, de 2.280 kg/ha, considerând regimul precar al precipita¡iilor la Såcele, pe toatå durata anului agricol, de la 1 iulie 2021 pânå la 30 iunie 2022, nu au cåzut mai mult de 200 de l/mp.

La doar câ¡iva kilometri distan¡å volu mul a fost de 300 de litri sau chiar mai mult. ªi microzonarea climei continuå: “În urmå cu 10 zile, în regiune au cåzut ploi mai consistente. Dar la Cumpåna au cåzut 80 de l/mp, pe zona Nåvodari-Lumina-Cogealac 40 de l/mp, iar aici, la Såcele, adicå la 20 de km, ca de obicei, mai pu¡in: 24 de l/mp”.

Efectele secetei pedologice au fost poten¡ate de ale celei atmosferice ¿i de ar¿i¡å. Calamitatea totalå a fost evitatå gra¡ie unor ploi cåzute la sfâr¿it de mai ¿i început de iunie.

La porumb, Mårun¡oiu sperå la o medie de 3 t/ha. Dar e obi¿nuit cu fluctua¡iile: “Sunt ani în care se fac 6-7 tone ¿i ani în care nu sari de 2 t/ha”.

Ar fi recoltat mai devreme cele 80 de ha de porumb, fiindcå umiditatea e bunå, dar respectå cerin¡ele pachetului de agromediu “Gâsca cu gâtul ro¿u”, care impune men¡inerea culturii pânå la data de 16 septembrie.

În structura culturilor de primåvarå a mai avut doar mazåre, pe 82 de ha, iar produc¡ia a fost mul¡umitoare, de 3.100 kg/ha, întrucât plantele au ajuns, din fericire, la maturitate, înainte de instalarea ar¿i¡ei.

Reiese cå doar o ¿eptime din supra fa¡a fermei este alocatå culturilor de pri måvarå. E tipic pentru aceastå regiune a ¡årii, unde porumbul este cultivat sporadic, iar floarea are constrângeri tot mai mari la rota¡ie, în principal din cauza parazitului Orobanche.

Culturile de toamnå au dat produc¡ii apropiate de media zonei: rapi¡a 2.100 kg/ha (suprafa¡a totalå 400 ha), grâul 5.250 kg/ha (620 ha), orzul 5.400 kg/ha (180 ha).

A însåmân¡at 300 de ha de rapi¡å în intervalul 25 august - 2 septembrie. Cul tura e råsåritå, plantulele sunt în faza de cotiledoane spre prima pereche de frunze adevårate. Anul acesta a folosit numai hibrizi Clearfield, cheltuind 40.000 de euro cu såmân¡a.

A mai planificat 300 ha de orz, 660 ha de grâu. Începe însåmân¡atul dupå 25 septembrie. Pregåtea patul germinativ, prelucrând mecanic solul ¿i ferti lizând cu complexe.

Mårun¡oiu sus¡ine cå i se dubleazå cheltuiala pe hectar sezonul acesta, fa¡å de cel precedent. Iar asta în condi¡iile în care reduce drastic norma de fertilizare.

“Anul trecut am dat 3.000 de lei pe tona de îngrå¿åminte complexe. Anul acesta nu am mai contractat anticipat, fiindcå erau scumpe complexele ¿i în iunie. Le-am cumpårat în august, când pre¡ul cel mai mic pe care l-am gåsit a fost 6.300 de lei. Anul trecut am cum pårat 300 de tone, ca så pot aplica 200 de kg/ha, ¿i am dat 900.000 de lei. Anul acesta am dat 1,1 milioane de lei ¿i aplic doar 100 de kg/ha. Efectiv nu îmi mai permit så aplic 200 de kg/ha.

Cheltuiala cu motorina a crescut foarte mult, la fel ¿i cea cu Ad-Blue: în urmå cu 18 luni l-am cumpårat cu 1.700 de lei/t, iar acum primesc oferte la 4.600-5.000 de lei.

Sunt scumpiri foarte mari ale pie selor de schimb ¿i consumabilelor cauciucuri, filtre. Cre¿te ¿i cheltuiala cu salariile.

“Per total, anul trecut am cheltuit între 3.000 ¿i 3.500 de lei, fårå a socoti arenda. Anul acesta må a¿tept så ajung la 6.000 de lei, cu o tehnologie mai slabå decât anul trecut”.

În aceste condi¡ii, marja de profit i s-a redus la 8-9%, calculatå în baza produc¡iilor de anul acesta ¿i a pre¡urilor de acum. “La o produc¡ie de 5 t de grâu ¿i un pre¡ de 1,3 lei/kg, cultura nu va mai fi profitabilå. E stop-joc”.

Orice accident de parcurs va însemna acumularea de pierderi: “Dacå se mai întâmplå un ghinion precum acela så pice un motor al unui tractor de capacitate mare, ca în 2020, voi începe så aduc bani de acaså”.

Raul M\run]oiu

Robert VERESS

This article is from: