4 minute read

Scurt\ cronic\ de târg, FarmConect Slobozia

De joi, 31 august, pânå duminicå, 3 septembrie, re¿edin¡a jude¡ului

Ialomi¡a a îmbråcat straiele de “capitalå a agriculturii”, gra¡ie FAPPR, care, cu suportul

Primåriei Slobozia, al Consiliului

Jude¡ean Ialomi¡a ¿i al Muzeului

Na¡ional al Agriculturii, a organizat cea de-a doua edi¡ie a FarmConect - membrilor activi (cotizan¡i), cât ¿i al suprafe¡elor lucrate.

Târgul Agriculturii Române¿ti.

¥nså, din motive ce urmeazå a fi descifrate, numårul fermierilor care au vizitat târgul ¿i au interac¡ionat cu expozan¡ii a fost mult sub a¿teptåri. Asta, chiar dacå în noaptea de miercuri spre joi a plouat ¿i nu se putea intra, imediat, nici la semånatul rapi¡ei, nici la recoltat. Deci timp de o raitå prin târg ar fi fost.

Înså probabil cå fermierii - mai ales cei din zonå - au necazuri financiare, din cauza produc¡iilor decimate de secetå ¿i a pre¡urilor mici de valorificare, a¿a cå nu le mai arde nici de socializare ¿i nicidecum de noi achizi¡ii, fie acestea de ma¿ini ¿i utilaje agricole ¿i non-agricole, inputuri, servicii.

Mai mult, la FarmConect ministrul s-ar fi putut întâlni ¿i cu reprezentan¡i ai Clubului Fermierilor Români, ai UNCSV, LAPAR, dar ¿i cu ai Asocia¡iei crescåtorilor de vaci de carne Aberdeen Angus, care au avut acolo propria expozi¡ie, în cadrul cåreia au organizat ¿i plimbåri cu ponei pentru copii, precum ¿i reprezenta¡ii zilnice de echita¡ie.

Evident, ar fi fost o oportunitate pentru diriguitorul agriculturii de a se vedea ¿i cu reprezentan¡ii zecilor de companii din agribusiness cu stand în “capitala agriculturii”.

Trebuie spus adevårul: organizatorii ¿i-au dat toatå silin¡a pentru a populari za evenimentul ¿i a le face vizitatorilor cât mai agreabilå ¿ederea - fie cå aceasta ar fi fost de ordinul minutelor sau orelor.

O altå dezamågire este faptul cå ministrul Agriculturii, Florin Barbu, nu a gåsit în agenda sa douå ore pentru a vizita FarmConect. Totu¿i este un eveniment organizat de cea mai importantå organiza¡ie a fermierilor din sectorul vegetal, judecând atât dupå numårul

Totu¿i, a¿a cum spunea primarul Slo boziei, fermierul Drago¿ Soare, FarmConect este un proiect pe termen lung, iar echipa care a fåcut posibil FarmConect 2023 va continua så lucreze intens ¿i foarte determinat la va lorificarea poten¡ialului agricol al urbei.

Cu argumentul principal cå este situatå în centrul celei mai mari aglomeråri urbane din ¡arå: pânå la Bucure¿ti, Constan¡a, Bråila, Buzåu sau Cålåra¿i sunt circa 100 de kilometri, pe care-i faci într-o orå, o orå ¿i pu¡in.

Mai mult: zona acoperå 3 milioane ha de teren agricol, cu fermieri mari, capitaliza¡i, care cumpåra uzual combine ¿i tractoare mari, construiesc silozuri, sisteme de iriga¡ii ¿i testeazå constant cele mai noi tehnologii.

Peste 90% din PIB-ul ora¿ului ¿i al jude¡ului este fåcut de agriculturå. De aceea, agricultura este ¿ansa care poate ridica atât ora¿ul, cât ¿i jude¡ul.

Soare intrå în pre-campania electoralå cu douå proiecte majore: unul pentru un parc industrial, de 50 ha, dedicat exclusiv industriei agroalimentare.

Al doilea este deja aprobat, are finan¡are ¿i aceasta e uria¿å: 20 de milioane de euro (în bunå parte bani europeni) pentru comasarea ¿i completa modernizare a douå colegii tehnice, care vor deveni cel mai important liceu tehnic agricol - o unitate de învå¡åmânt dual, cu un campus modern.

Sunt proiecte care au fost anun¡ate de Soare la FarmConect, de aceea le ¿i pomenim aici.

La deschiderea oficialå a târgului, pe podiumul special pregåtit în incinta cortului principal, alåturi de Nicolae Sitaru, pre¿edintele APPR, de Alina Cre¡u ¿i Cristina Cionga, directorul executiv ¿i directorul adjunct al FAPPR, au urcat, pe rând, atât Soare, cât ¿i Marian Pavel, pre¿edinte CJ Ialomi¡a, Gheorghe Petre, directorul Muzeului Na¡ional al Agriculturii, Corina Rica, director interven¡ii IACS la APIA.

În prima conferin¡å organizatå în cadrul Târgului, imediat dupå deschidere, cu subiectul “Geopolitica fluxurilor agricole”, precum ¿i în cea de-a doua, “Cine duce mai departe afacerile antreprenoriale române¿ti în agri-business”, desfå¿uratå tot joi, unul dintre vorbitori a fost secretarul de stat Costin Telehuz.

Iar în conferin¡a “Riscuri în agriculturå - Agricultura viitorului sub imperativul eficientizårii resurselor” au vorbit Gheorghe Cåunei Florescu, pre¿edintele Sistemului Na¡ional Antigrindinå, ¿i Aurel Badiu, vicepre¿edintele ASAS.

Cei men¡iona¡i sunt singurii oficiali pe care i-am remarcat la târg, în cursul zilelor de joi, vineri ¿i sâmbåtå. Or fi trecut, discret, ¿i parlamentari din comisi- ile pentru Agriculturå... de¿i ar fi fost cam greu så råmânå neobserva¡i.

Cu regret trebuie så relatåm ¿i un incident neplåcut: “accidentarea” uneia dintre ma¿inile de epocå expuse în cadrul FarmConect, apar¡inând fermierului Arnaud Perrein, fondatorul FAPPR ¿i vicepre¿edinte al organiza¡iei. Este vorba de o Dacia 1100, ce a rezistat peste 50 de ani intactå, pentru a fi lovitå în partea din fa¡å, cel mai probabil inten¡ionat, de un autor råmas necunoscut.

Concursul “Måmåliga de aur”, organizat sâmbåtå, de Libra Bank, a fost principala atrac¡ie a târgului, cu aproximativ 200 de persoane strânse în jurul celor patru mari ceaune. Au fost ¿i rude ¿i prieteni ai participan¡ilor (opt la numår, câte doi în fiecare echipå), veni¡i så-i sus¡inå, dar ¿i mul¡i curio¿i, unii cointeresa¡i de perspectiva unui bulz sau a unei tocane (gåtitå tot la ceaun) cu måmåligå.

Arbitrul competi¡iei, chef Nicolai Tand, a desemnat câ¿tigåtoare echipa lui Bogdan Sitaru, fiul pre¿edintelui FAPPR. Am fost asigura¡i cå jurizarea a fost absolut corectå, “måmåliga Sitaru” având exact textura potrivitå.

Primul stand de zootehnie la FarmConect Slobozia

Aflat la a doua edi¡ie, târgul FarmConect Slobozia a adus ¿i primele animale în expozi¡ie. Spa¡iu a fost, condi¡ii erau, dar asocia¡iile crescåtorilor din Ialomi¡a ¿i din jude¡ele învecinate nu au råspuns la invita¡ie. Asocia¡ia Aberdeen Angus a venit cu 6 vaci ¿i un taur din rasa Angus, varietå¡ile neagrå ¿i ro¿ie. Chiar dacå în zonå existå crescåtori mari de animale, probabil cå organizatorii nu au gåsit argumentele potrivite ca så-i convingå så aducå animalele aici, de¿i vizitatorii ar fi vrut så le vadå. În schimb, a venit la târg cascadorul Vali Vasilescu ¿i trupa lui de la clubul “Basme cu cai”. Este un început timid, dar organizatorii inten¡ioneazå så acorde mai multå aten¡ie zootehniei.

This article is from: