3 minute read
I I
Ion Cioroianu, vicepre¿edinte AFR
“Am în¡eles foarte bine subiectul. Reglementarea acestor tehnologii este foarte binevenitå, fiindcå avem neapåratå nevoie de soiuri mai rezistente la secetå, mai pu¡in consumatoare de inputuri. Înså la minister au participat prea pu¡ini dintre cei care sunt de meserie ori se pricep. ªi a rezultat un haos ca la un meci de fotbal, când se ceartå galeriile.
Am crezut cå mergem så ne exprimåm acordul, nu så ne plângem cå s-ar putea så nu se vândå plantele NGT nu ¿tiu unde.
Asta nu era treaba noastrå, ci a traderilor, care nu au fost invita¡i. Ministrul s-a supårat când am întrebat dacå nu ar fi cazul så ascultåm de cei care ¿tiu geneticå.
Domnul profesor Gabur a încercat så explice, dar nu a fost ascultat ¿i a fost întrerupt, a¿a cå a renun¡at. S-a înfiin¡at ¿i un grup de consultåri din care am ie¿it fiindcå am våzut cå se spuneau abera¡ii ¿i n-am vrut så-mi fac nervi”.
lipsa unui studiu de impact asupra sånåtå¡ii popula¡iei; temerea de a nu mai fi acceptate cerealele române¿ti pe pie¡e tradi¡ionale de export, precum Egipt, Arabia Sauditå, Maroc.
6 octombrie. La sediul MADR are loc o întâlnire între ministrul Florin Barbu, persoane din conducerea MADR responsabile de politicile euro pene ¿i reprezentan¡i ai asocia¡iilor profesionale interesate de subiectul NGT.
Florentin Bercu, director executiv
UNCSV
“Cu siguran¡å avem nevoie de NGT ¿i le sus¡inem, le-am sus¡inut foarte mult ¿i la Copa-Cogeca. Doar trebuie så discutåm pu¡in, så vedem condi¡iile în care vor fi implementate.
Am vrea ca varietå¡ile NGT så fie produse la nivel zonal ¿i la noi în ¡arå. Så vedem implicate ¿i universitå¡i din România, ASAS, institute de cercetare. Så nu fie un monopol al multina¡ionalelor.
Florentin Bercu crede cå cea mai bunå op¡iune ar fi ca acest regulament så fie retras sau respins, iar Comisia så revinå cu propuneri distincte de regulamente: unul pentru conven¡ional ¿i NGT1, altul pentru NGT2 ¿i GMO.
Este primul cadru oficial în care reprezentan¡i ai LAPAR, Pro Agro ¿i AFF au exprimat rezerve fa¡å de NTG ¿i chiar au fost de acord ori nu au putut contra-argumenta tehnic la obiec¡iile drastice împotriva reglementårii NGT exprimate în special de Aniela Radu, consilier pentru afaceri europene în MADR.
Marius Micu, vicepre¿edinte CopaCogeca, a solicitat ¿i ob¡inut excluderea din acel grup a reprezenta¡ilor companiilor producåtoare de semin¡e, ca fiind sus¡inåtori ai intereselor stråine ¿i nu na¡ionale.
Totodatå, a promis cå va schimba pozi¡ia Copa-Cogeca fa¡å de NGT în sens negativ, fapt care nu s-a întâmplat. Marius Micu este pre¿edintele AgroBioTechRom, din care au fåcut parte Bayer, Corteva ¿i Syngenta. Aceste companii s-au retras din asocia¡ie, låsând-o fårå finan¡are.
9 octombrie. Senatul Româ niei adoptå o hotårâre pe care o transmite institu¡iilor europene, prin care respinge NTG-urile, în principal pentru cå:
- nu îndeplinesc condi¡iile de transparen¡å, de informare a consumatorilor;
- se încalcå deciziile Cur¡ii de Justi¡ie a UE referitoare la OMG ¿i plante ob¡inute prin mutagenezå.
“Aceste noi tehnici fac posibilå apari¡ia de varietå¡i modificate genetic la un nivel care nu este propor¡ional cu cel care rezultå din aplicarea metodelor conven¡ionale de mutagenezå”.
- de teama cå foarte curând culturile conven¡ionale pot dispårea, iar exporturile de NTG1 ar putea fi respinse de pie¡ele ter¡e.
17 noiembrie. Ministerul Agriculturii ¿i Ministerul Mediului trimit la Bruxelles puncte de vedere contradictorii referitoare la propunerea Comisiei vizavi de NTG.
Ce urmeazå?
România chiar poate fi statul care så încline balan¡a în defavoarea NGT. Pentru ca în Consiliul COREPER så se ajungå la o decizie favorabilå NGT e necesarå o majoritate calificatå, respectiv votul ¡årilor care så însumeze cel pu¡in 62% din popula¡ia UE.
În acest moment Germania se ab¡ine ¿i sunt câteva state care se opun: Polonia, Austria, Ungaria, Slovenia, Croa¡ia, Malta ¿i Cipru. Dacå se alåturå România, majoritatea necesarå pentru a trece NTG-urile nu mai e întrunitå. Oricum, situa¡ia råmâne în suspans.
Nicolae Sitaru, pre¿edinte FAPPR
“Nu ne-am schimbat deloc punctul de vedere referitor nici la OMG, nici la NTG. Am sus¡inut mereu cå ne dorim så putem folosi aceste tehnici noi de cultivare, fårå restric¡ii. De aproape 20 de ani råmânem consecven¡i acestei pozi¡ii. Anume cå orice reglementare în plus înseamnå o pia¡å distorsionatå. În cazul propunerii de care discutåm este vorba, înså, de o dereglementare a unor NTG, iar acest lucru nu poate decât så ne bucure.
Dacå blocåm tehnologia acum, ne mårim decalajul competi¡ional fa¡å de statele care se folosesc deja de ea. Au deja plante mai rezistente la secetå, care necesitå un consum redus de pesticide. O så vedem porumb american în Portul Constan¡a mai ieftin ca porumbul nostru, pre¡ la poarta fermei”.