Manual de tehnica a masajului terapeutic

Capitolul I Noțiuni generale Condiții esențiale în selectarea și pregătirea celor care vor practica masajul 1. SELECtarea persoanelor care vor practica masajul

1. Criterii psihopedagogice folosite în selectarea persoanelor care vor practica masajul *Persoanele care fac selecția celor care vor să practice terapia prin masaj trebuie să cunoască ample și complexe noțiuni de: 1. Psihologie generală (procesele psihice și interrelaționarea acestora); 2. Psihologia personalității (tipuri de personalitate); 3. Pedagogie (metode și tehnici de cunoaștere a personalității, ergonomie); 4. Psihologia clinică (sănătatea mentală); 5. Psihologia muncii (aptitudini, motivație).

Coroborând aceste noțiuni, persoanele abilitate să facă selecția viitorilor maseuri, încep practic evaluarea acestora în momentul primului contact vizual și verbal, prin simpla observare a profilului fizic, a posturii, a igienei în ansamblu, a mimicii și a gestualității, a stării emoționale și a abilității de a comunica și de a stabili relații.

Prin tehnici corecte de intervievare, prin aplicarea unor baterii de teste și chestionare, se obțin informații despre persoana respectivă, cât și despre capacitatea acesteia de a empatiza cu pacientul, de a personaliza și de a se adapta terapiei pe care urmează să și-o însușească și să o practice.*

2. Criterii fiziologice în selectarea persoanelor care vor practica masajul 3. a) Selectarea persoanelor care vor practica masajul se face și în funcție de nivelul studiilor pentru formare în vederea practicării tipului de masaj de întreținere sau terapeutic; 4. b) Sănătatea fizică şi psihică să fie în limitele normale; 5. c) Dezvoltarea fizică a corpului, în mod special a mâinilor, să fie corespunzătoare efortului pe care trebuie să îl depună în timpul exercitării profesiei; 6. d) Să aibă mâinile calde, uscate şi cu o îndemânare deosebită; 7. e) Simţurile tactil şi auditiv să fie normal dezvoltate; 8. f) Să fie calme (să nu aibă afecţiuni neuropsihice, deoarece, în timpul tratamentului, stările de agitaţie se pot transmite pacientului) şi înţelegătoare cu oamenii aflaţi în suferinţă; 9. g) Să fie pregătite în ceea ce priveşte noţiunile de anatomie şi fiziologie a omului.

Persoanele selectate trebuie să aibă un profil fizic și psihologic adecvat pentru a exercita terapia prin masaj.

*Noțiunile de psihologie pentru selectarea persoanelor sunt prezentate de profesor Florentina Cătălina Avram, psihopedagog la Școala pentru Deficienți de Vedere

1. Pregătirea profesională a celor care vor practica masajul.

Aceasta constă în însuşirea obligatorie a următoarelor noţiuni: 1. Anatomia şi fiziologia omului; 2. Tehnica îngrijirii bolnavului; 3. Noţiuni despre patologia bolilor contagioase, infecţioase, interne şi chirurgicale; 4. Indicaţiile şi contraindicaţiile terapiei prin masaj şi prin kinetoterapie; 5. Noţiuni despre efectele masajului medical, limfatic, reflex, sportiv, ale bioenergiei, ale reflexoterapiei şi ale kinetoterapiei; 6. Tehnica efectuării manevrelor masajului (medical, limfatic, reflex, sportiv), a mobilizărilor segmentului din articulaţie (kinetoterapia complementară) şi modul lor de efectuare pe fiecare regiune; *7. Noţiuni de psihoterapie Profesia de maseur, implică atât însuşirea cunoştinţelor şi formarea abilităţilor practice, specifice domeniului de activitate, cât și însușirea unor noțiuni de bază de psihoterapie și codul deontologic al terapeutului, în vederea aplicării acestora în activitatea directă, concretă cu pacientul.

Toate acestea sunt necesare de însușit, deoarece relația cu pacientul în cabinetul de masaj, este una directă de tip „față în față”, ceea ce presupune informarea maseurului despre diagnostic, prescripție și despre suferințele pacientului. Această cunoaștere este necesară atât în modul de aplicare a terapiei prin masaj cât și în terapia de relaxare. Comunicarea maseurului cu pacientul, se face pe un ton cald și scăzut, cu umor. Astfel se creează intimitatea în relația cu pacientul.

Maseurul, ca pedagog, trebuie să învețe pacientul să se relaxeze, să aibă capacitatea de un bun ascultător și mai ales să păstreze confidențialitatea informațiilor primite, nu trebuie să facă comentarii personale, să emită judecăți de valoare sau să intre în conflict cu pacientul.

Maseurul trebuie să aibă o bună pregătire teoretică și practică în domeniu, să aibă competențe de bun terapeut și de bun manager al situațiilor neprevăzute de orice natură.

Toate aceste competențe dau o notă de valoare meseriei pe care o practică.

Conform tehnicilor psihoterapiilor comportamentale și experențiale (bazate pe pacient), un bun maseur trebuie să se adapteze și să-și îmbunătățească conduita terapeutică de la caz la caz și, chiar la aceeași persoană, de la o situație la alta.

Scopul principal pe care maseurul îl urmărește de la începutul până la sfârșitul ședinței de masaj, este obținerea stării de bine, de relaxare a pacientului și de îmbunătățire a stării de sănătate.

„Maseurul trebuie să trateze pacienții diferențiat”, la fel manifestările emoționale ale acestora cât și actul masajului în sine.

Intimitatea interpersonală care se creează între maseur și pacient, scoate la iveală adevărate calități de terapeut, de persoană integră care cunoaște codul deontologic al meseriei sale. Pacientul vine săși trateze anumite probleme, să se relaxeze, să se descarce emoțional, fapt care îl face vulnerabil în fața terapeutului. Maseurul este perceput ca un suport de către pacient, căruia îi face confidențe, îi povestește aspecte intime ale vieții sale.

Maseurul care dovedește o bună pregătire teoretică și practică în domeniu, competență de terapeut și de bun manager al situațiilor neprevăzute de orice natură, dă o notă de valoare meseriei pe care o practică.*

*Noțiunile de psihoterapie sunt prezentate de Profesor Florentina Cătălina Avram, Psihopedagog la Școala pentru Deficienți de Vedere 8. Igiena și ținuta vestimentară a terapeutului

1. Reguli de igienă ce privesc terapeutul Maseurul trebuie să îndeplinească şi să respecte în timpul contactului cu pacientul următoarele: 1. Igiena corporală și vestimentară trebuie să fie corespunzătoare; 2. Terapeutul, dacă transpiră în timpul efectuării tratamentului, trebuie să aibă în vedere ca transpirația să nu îi picure pe pacient; 3. Igiena bucală trebuie să fie corespunzătoare (fără miros de tutun sau de alcool), pentru ca respirația să nu îi displacă pacientului; 4. Unghiile să fie tăiate (pentru a nu irita sau răni pielea pacientului); 5. Frizura să fie corespunzătoare (părul lung să fie legat sau făcut coc); 6. Parfumurile şi deodorantele să fie folosite în cantitate rezonabilă; 7. Să facă duş de câte ori este nevoie, deoarece în timpul efectuării tratamentului transpiră şi preia multă energie negativă de la pacienţi (cunoscut fiind faptul că prin aplicarea duşurilor se realizează şi curăţare energetică); 8. Să se spele pe mâini înainte şi după efectuarea tratamentului pe fiecare pacient; 9. Să mențină curățenia în cabinet, să îl aerisească și să schimbe lenjeria de pe pat după fiecare pacient; 10. Să nu fumeze în cabinet pentru a nu crea o atmosferă neplăcută; 11. Să nu consume băuturi alcoolice sau droguri, deoarece acestea îi modifică starea psihoenergetică și se transmite pacientului.

1. Ținuta vestimentară a terapeutului în timpul practicării masajului:

2. Bluză albă cu mânecă scurtă (pentru lejeritatea mâinilor în mişcare), pantaloni sau fustă, șosete și sandale de preferință albe; 3. Maseurul nu trebuie să poarte ceas, brățări pe mîini sau inele pe degete în timpul efectuării tratamentului; 4. Maseurul care transpiră trebuie să poarte pe frunte o bentiță sau calotă pe cap; 5. Maseurul trebuie să aibă în cabinet întotdeauna echipament de schimb, în situația când transpiră, pentru a nu crea pacientului o stare de disconfort; 6. Maseurul trebuie să poarte la nevoie și mănuși medicinale. *

*Noțiunile de igienă și de ținută vestimentară a terapeutului sunt prezentate de Marga Apostoiu, Instructor la Școala Postliceală Sanitară Fundeni.

9. 9. Modul comportamental al maseurului față de pacient 10. Maseurul trebuie să invite cu amabilitate pacientul în cabinet şi să îl informeze despre tratamentul care i se va efectua; 11. Cu acordul pacientului, şedinţa de masaj poate fi însoţită de aromoterapie sau/și cu meloterapie; 12. Maseurul trebuie să invite pacientul și să îi indice cum să se așeze pe patul de masaj; 13. Maseurul, înainte de a începe tratamentul pe regiunea indicată, acoperă cu un cearşaf/prosop celelalte părți ale corpului pacientului; 14. Maseurul trebuie să îşi încălzească mâinile înainte de începerea tratamentului, pentru a induce, în momentul contactului cu tegumentul pacientului, o stare de relaxare; 15. În timpul efectuării tratamentului, maseurul nu trebuie să ridice mîinile de pe regiunea de tratat; 16. Terapeutul, în comunicarea cu pacientul, folosește cuvinte puține, pe un ton calm, liniştitor, explicându-i modul de efectuare a tratamentului și efectele acestuia; 17. Maseurul nu trebuie să consume alcool, cafea, droguri, întrucât acestea îi produc modificări psihoemoţionale pe care le poate transmite pacientului; 18. Maseurul trebuie să consume lichide şi alimente cu un conţinut bogat în minerale şi vitamine, pentru refacerea echilibrului hidric şi energetic, pierdut ca urmare a efortului depus în timpul efectuării tratamentului; 19. Maseurul trebuie să fie un bun psihoterapeut pentru a contribui la relaxarea pacientului din punct de vedere neuropsihic și motor, prin terapia pe care o aplică;

20. Terapeutul trebuie să participe cu multă dăruire profesională și psihoterapeutică la îmbunătățirea stării de sănătate a pacientului; 21. Terapeutul trebuie să înțeleagă întotdeauna pacientul, să nu-l contrazică și să-l ajute să revină la starea de bine participând cu mult suflet și cu mult respect pentru îndeplinirea acestui deziderat.

Maseurul, pentru a obține efectele dorite asupra pacientului în urma aplicării terapiei prin masaj, trebuie să cunoască și să își însușească: – noţiunile şi manualitatea necesare practicării terapiei prin masaj şi a kinetoterapiei complementare; – să respecte condiţiile de igienă corporală şi a cabinetului; – să deprindă un comportament adecvat faţă de pacient, caracterizat prin amabilitate, onestitate, bune maniere şi un calm deosebit.

Respectarea acestor condiţii induc pacientului o stare de linişte, relaxare şi încredere în calitățile terapeutului, precum şi în efectele terapiei aplicate de acesta.*

*Noțiunile despre modul comportamental al maseurului față de pacient sunt prezentate de Cecilia Frișan, Instructor Psihopedagog cu masterat în psihopedagogie interactivă la Centrul Școlar Postliceal Sanitar Arad.

10. Condiţiile și dotarea sălii de masaj:

1. Condiţiile sălii de masaj Pentru a crea pacientului o stare de confort, sala de masaj trebuie să asigure un ambient plăcut, care să corespundă parametrilor tehnici, spaţiali şi igienici specifici.

1. Suprafaţa sălii de masaj trebuie să fie de minimum 9-10 mp; 2. Sala trebuie să dispună de cel puţin o fereastră care să ofere o iluminare naturală optimă şi care să permită aerisirea (înainte și după fiecare pacient); 3. Sala trebuie să fie dotată cu iluminat artificial adecvat; corpurile de iluminat nu trebuie să fie amplasate deasupra patului de masaj, pentru a nu deranja pacientul; 4. Temperatura în sala de masaj trebuie să fie vara între 22-24°C, iar iarna între 24-26°C, aceasta fiind temperatura optimă pentru relaxarea pacientului în timpul tratamentului; 5. Se recomandă ca în sala de masaj să se folosească aromoterapie şi/sau meloterapie.

1. Dotarea sălii de masaj 2. Pat de tratament (fig. I.1) – trebuie amplasat astfel încât în jurul lui să fie suficient spaţiu liber care să asigure maseurului libertatea la mişcare în jurul pacientului, pentru obţinerea unui randament cât mai ridicat în efectuarea manevrelor de masaj şi a mobilizării

segmentelor din articulaţii (kinetoterapia). Lungimea patului trebuie să fie de 1,90-2,00 m, iar lăţimea de 80-90 cm. Se recomandă ca patul să fie dotat cu un sistem mecanic sau electric de reglare a înălţimii. Dacă patul are înălţimea fixă, aceasta trebuie să ajungă la treimea superioară a coapsei maseurului (cca. 75-85 cm).

2. Scaun reglabil cu spătar şi rotile, utilizat de maseur şi de pacient când i se prelucrează regiunile: umăr, cervicală, gât anterior, faţă, frunte şi scalp.

3. Carpetă lângă patul de masaj, întrucât pacientul nu trebuie să calce desculţ pe pardoseală.

4. Scăriţă cu două trepte pentru urcarea şi coborârea pacientului pe şi de pe pat.

5. Măsuţă pentru depozitarea materialelor (unguente, uleiuri, talc, aparat de vibromasaj, föhn etc.).

6. Dulap pentru depozitat: – lenjerie (pentru schimbarea cearşafului de pe pat, după efectuarea tratamentului, la fiecare pacient); – prosoape (pentru a acoperi regiunile neprelucrate ale pacientul în timpul efectuării tratamentului); 7. Perne şi rulouri de diferite dimensiuni pentru poziţionarea unor segmente ale corpului în timpul tratamentului.

8. Cuier pentru hainele pacientului.

9. Cântar 10. Chiuvetă pentru ca maseurul să se poată spăla pe mâini înainte şi după fiecare şedinţă de masaj.

11. Grup sanitar cu cabină de duş, utilizate atât de maseur, cât şi de pacient.*

*Noțiunile despre condițiile și dotarea sălii de masaj sunt prezentate de Ene Ene Mircea Badea, Instructor la Școala Postliceală Sanitară Regina Elisabeta.

CAPITOLUL II 1. DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA MASAJULUI TERAPEUTIC (MEDICAL) 2. CLASIFICAREA ŞI SUCCESIUNEA MANEVRELOR MASAJULUI 3. DESCRIEREA TEHNICII DE EFECTUARE A MANEVRELOR MASAJULUI (A. PRINCIPALE, B. COMPLEMENTARE ŞI C. KINETOTERAPIA COMPLEMENTARĂ) 1. DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA MASAJULUI TERAPEUTIC (MEDICAL) A. DEFINIŢIA Masajul este un complex de manevre manuale aplicate în mod sistematic şi metodic asupra părţilor corpului în scopul obţinerii unor efecte fiziologice, profilactice şi tera-peutice.

ATENȚIE! Manevrele masajului terapeutic efectuate manual au un efect benefic asupra corpului uman, care nu poate fi obținut prin prelucrare cu niciun aparat.

B. CLASIFICAREA 1) După modul de efectuare: – masaj medical (sedativ şi tonifiant); – masaj limfatic; – masaj reflex; – masaj sportiv.

2) După suprafaţa tratată: – masaj parţial (zonal şi regional); – masaj general.

3) După scopul urmărit: – masaj profilactic; – masaj curativ; – masaj de recuperare.

4) După tipul şi intensitatea efectuării manevrelor: – Masaj sedativ (relaxant, decontracturant) – se realizează prin prelucrarea ţesuturilor cu manevrele de netezire, frământat (cu o mână şi cu ambele mâini), vibraţii, rulat, scuturat. Intensitatea compresiunilor este mai mică şi ritmul manevrelor este lent.

– Masaj tonifiant (excitant, stimulator) – se realizează prin prelucrarea ţesuturilor cu toate manevrele de bază ale masajului, cu accent pe frământat (cu ambele mâini şi în contratimp) şi pe batere.

Intensitatea compresiunilor este mai mare şi ritmul manevrelor este alert.

– Masaj selectiv (pentru reechilibrarea tonusului muscular) – se efectuează pe regiunile cu musculatură agonistă şi antagonistă (pe grupa de muşchi contracturată se efectuează masaj de relaxare, iar pe grupa de muşchi flască se efectuează masaj tonifiant).

5) După sursele ajutătoare folosite: – cu aer cald (föhn, solux) – masaj decontracturant; – cu criotur sau cu gheaţă – masaj dezinflamator, decontracturant; – cu apă (duş-masajul) – masaj decontracturant, relaxant; – cu prosopul (cald-uscat, umed-cald, umed-rece) – masaj dezinflamator, decontracturant; – cu nămol termal – masaj descongestionant; – cu unguente – masaj antiinflamator, analgezic, descongestionant; 2. CLASIFICAREA ŞI SUCCESIUNEA MANEVRELOR MASAJULUI A. MANEVRELE PRINCIPALE 1. Netezirea (efleurajul sau mângâierea) a) Netezirea cu ultima falangă a unuia sau a mai multor degete; b) Netezirea cu toate falangele ale unuia sau ale mai multor degete;

c) Netezirea cu o mână; d) Netezirea cu ambele mâini (fluture); e) Netezirea cu partea cubitală a mâinii/mâinilor; f) Netezirea cu partea dorsală a mâinii/mâinilor (sub formă de pieptene); g) Netezirea cu mână după mână; h) Netezirea sub formă de romb pe regiunea lombară; i) Netezirea cu o mână şi cu ambele mâini în mişcare circulară pe abdomen; j) Netezirea în mişcare centrifugă şi centripetă pe fese.

2. Frământatul (petrisajul) a) Frământatul cu o mână; b) Frământatul cu ambele mâini; c) Frământatul cu ambele mâini în contratimp (sau stoarcerea); d) Frământatul sub formă de geluire, se poate efectua: cu podul palmei şi cu ultima falangă a degetului/degetelor sau cu ultima falangă a degetului/degetelor, unde podul palmei nu poate fi poziţionat pe tegument; e) Frământatul cu coatele.

3. Fricţiunea a) Fricţiunea cu podul palmei şi cu ultima falangă a degetului/degetelor; b) Fricţiunea prin succesiune de mişcări: cu ultima falangă a degetelor, cu partea cubitală şi cu podul palmei; c) Fricţiunea cu ultima falangă a unuia sau a mai multor degete, unde podul palmei nu poate fi poziţionat pe tegument; d) Fricţiunea cu nodozităţile degetelor; e) Fricţiunea cu cotul/coatele; NOTĂ: Fricţiunea sub toate formele se poate efectua şi asociată cu vibrații.

4. Baterea (tapotamentul) a) Baterea cu palma/palmele sub formă de căuş; b) Baterea cu partea cubitală a mâinii/mâinilor; c) Baterea cu pumnul/pumnii uşor întredeschis/întredeschişi; d) Baterea sub formă de ciupitură cu o mână/ambele mâini (cu ultima falangă a degetelor 1-5); e) Baterea cu ultimele falange ale degetelor (ca la pian).

5. Vibraţiile a) Vibraţii cu o mână sau cu ambele mâini; b) Vibraţii cu partea cubitală a mâinii/mâinilor; c) Vibraţii cu ultima falangă sau cu toate falangele a/ale unuia sau mai multor degete; d) Vibraţii cu nodozităţile degetelor.

B. MANEVRELE COMPLEMENTARE 1. Rulatul (măngăluirea) 2. Cernutul 3. Compresiunile 4. Tracţiunile 5. Scuturăturile 6. Elongaţiile C. KINETOTERAPIA COMPLEMENTARĂ Mobilizările din articulaţiile semimobile şi mobile (uniaxiale şi pluriaxiale): 1. Pasive – efectuate de către maseur/kinetoterapeut;

2. Pasivo-active – efectuate de către pacient la indicaţia şi cu ajutorul terapeutului (de aceea se mai numesc şi mobilizări de promovare); 3. Active – efectuate de către pacient la indicaţia şi sub supravegherea terapeutului; 4. Active, cu încărcare adecvată – efectuate de către pacient la indicaţia terapeutului, care exercită încărcarea adecvată pe extremitatea distală a segmentului în timpul mobilizării; 5. Active, cu opoziţie la mobilizare – efectuate de către pacient la indicaţia terapeutului, care exercită opoziţie pe extremitatea distală a segmentului de mobilizat.

3. DESCRIEREA TEHNICII DE EFECTUARE A MANEVRELOR MASAJULUI MEDICAL REGULI CARE TREBUIE RESPECTATE: Pentru începători, tehnica de efectuare a manevrelor masajului se exersează cu uşurinţă pe regiunea toracală posterioară (spatele).

Poziţia pacientului este pe pat, în decubit ventral (cu/fără pernă sub abdomen), cu mâinile pe lângă corp şi uşor depărtate.

Poziţia maseurului poate fi în ortostatism sau în şezut (se menţine coloana în poziţie anatomofiziologică), cu pacientul în partea dreaptă. Mâna/mâinile se de¬plasează şi se menţine/menţin pe liniile indicate numai din antebraţ şi braţ, nu prin rotirea trunchiului.

La tehnica de efectuare a fiecărei manevre (cu formele ei), se descrie poziţia mâinii şi a degetelor, începând de pe limita inferioară, până la limita superioară a zonei de tratat, care trebuie să fie respectată cu stricteţe pentru ca manevra să fie efectuată corect şi eficient.

Manevrele masajului se efectuează respectând şi prelucrând pe spațiile indicate (liniile, șanțurile), mușchii și grupele de mușchi, începând de la limita inferioară a zonei de prelucrat, până la limita superioară.

Manevrele masajului se efectuează în sensul circulaţiei venoase sangvine (circulaţia sângelui spre inimă) şi limfatice.

ATENŢIE! În cazul nerespectării poziţiei mâinii și a degetelor, precum și a neurmăririi șanțurilor sau liniilor indicate, manevra poate deveni ineficientă, dureroasă, poate produce leziuni fibrelor musculare, vaselor sangvine, limfatice și tegumentului.

A. MANEVRELE PRINCIPALE 1. NETEZIREA (EFLEURAJUL SAU MÂNGÂIEREA) Efectele specifice ale netezirilor: – accelerarea circulaţiei venoase şi limfatice la nivelul pielii; – îmbunătăţirea metabolismului; – mobilizarea mineralelor şi a lichi¬dului interstiţial din ţesut; – îndepărtarea celulelor cornoase şi a reziduurilor de pe suprafaţa pielii.

Netezirea se efectuează pe toată suprafaţa pielii organismului uman.

• Structura pielii Pielea este formată din trei straturi dispuse de la exterior spre interior: epiderma, derma şi hipoderma.

Pielea este puternic vascularizată şi inervată.

Terminaţiile nervoase de la nivelul pielii transmit stimuli către: sistemul nervos central, organe, aparate şi sisteme.

• Funcţiile pielii Principalele funcţii ale pielii sunt: de protecţie (împotriva agenților externi de natură chimică, fizică, microbiană), de termo¬reglare, de excreție și de respirație.

Netezirea este manevra prin care se începe masajul, care se intercalează între celelalte manevre şi prin care se încheie efectuarea masajului.

Netezirea se efectuează în sensul circulaţiei sângelui şi a limfei prin vene. Viteza de alunecare a ultimei falange/tuturor falangelor sau a mâinii/mâinilor pe zona de tratat trebuie să o depăşească cu puţin pe cea a circulaţiei sângelui prin vene.

Viteza circulaţiei sângelui prin vene este determinată de pulsul inimii pacientului.

Viteza de mişcare a mâinilor este determinată şi în funcţie de diagnostic, de zona tratată şi de scopul urmărit.

Intensitatea compresiunii exercitată de ultima falangă, de toate falangele şi de mâna/ mâinile maseurului este variabilă, în funcţie de diagnostic. Pentru un efect mai profund, netezirea se efectuează: – cu deget pe deget sau cu degete pe degete; – cu partea cubitală a mâinii pe liniile articulare şi pe şanţu¬rile paraverte¬brale; – cu partea dorsală a mâinii şi a degetelor pe mus¬culatura dezvoltată; – cu mână după mână pe musculatura dezvoltată.

Netezirea se efectuează longitudinal şi paralel cu fibrele musculare.

Maseurul trebuie să îşi încălzească mâinile (prin frecarea palmelor sau de la o sursă de căldură) înainte de a începe efectuarea netezirii.

Mâinile calde au un rol determinant în momentul contactului cu tegumentul pacientului pentru relaxarea sistemului neurovegetativ periferic şi în activarea circulaţiei.

Uleiul, crema sau pudra de talc se aplică şi se întind pe toată suprafaţa regiunii de tratat prin mişcări uşoare ale palmelor.

Maseurul, în timpul efectuării netezirii, sesizează eventualele modificări anatomo-fizio¬logice ale zonei de prelucrat, ceea ce îi permite să adapteze parametrii de ritm şi de intensitate a efectuării manevrelor adecvate pentru prelucrarea ţesuturilor. a) Netezirea cu ultima falangă a degetului/degetelor Netezirea cu ultima falangă a degetelor se efectuează: pe şanţurile paraver¬tebrale; pe şanţurile intercostale; pe şanţurile dintre: ligamente, tendoane, muşchi şi grupe de muşchi (de pe coapse, gambe, braţe şi antebraţe); pe şanţurile dintre oase: tar¬siene, metatarsiene, carpiene, meta¬carpiene, radius şi ulnă; pe degete; pe crestele iliace; pe feţele libere ale oaselor: tibie, radius, cubitus, stern, frunte, faţă şi scalp; pe liniile articulare: umăr, cot, pumn, metacarpofalangiene, interfa¬langiene, genunchi, gleznă, metatarsofalangiene.

Tehnica de efectuare: Mâna efectuează netezirea pe şanţurile/liniile indicate cu faţa palmară a ultimei falange a degetului/degetelor.

Maseurul suspendă mâna/mâinile sub limita infe¬rioară a zonei de tratat şi poziţionează ulti¬ma falangă a degetului/degetelor (orientate în sensul circulaţiei sângelui şi limfei prin vene), pe şanţurile/liniile indicate pe limita inferioară a zonei de prelucrat. (fig. III.1)

Mâna efectuează netezirea cu ultima falangă a degetelor pe şanţurile/liniile indicate, în sensul

circulaţiei venoase, înce¬pând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine la limita inferioară, pe poziţia iniţială, şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi intensitatea compresiunii exercitate de ultima/ultimele falangă/falange ale degetului/degetelor mâinii/mâinilor maseurului pot să crească sau să scadă, odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic. b) Netezirea cu toate falangele degetului/degetelor Netezirea cu toate falangele degetelor se efectuează: pe şanţurile paravertebrale; pe şanţurile intercostale; pe şanţurile dintre: ligamente, tendoane, muşchi şi grupe de muşchi (de pe coapse, gambe, braţe şi antebraţe); pe şanţurile dintre oase: tar¬siene, metatarsiene, carpiene, meta¬carpiene, radius şi ulnă; pe crestele iliace; pe feţele libere ale oaselor: tibie, radius, cubitus, stern, frunte, faţă şi scalp; pe liniile articulare: umăr, cot, pumn, genunchi, gleznă.

Tehnica de efectuare: Mâna efectuează netezirea pe şanţurile/liniile indicate cu faţa palmară a falangelor degetului/degetelor.

Maseurul suspendă mâna/mâinile sub limita infe¬rioară a zo¬nei de tratat şi poziţionează degetul/degetele (orientat/ orientate în sensul circu¬laţiei sângelui şi limfei prin vene) cu toate falangele pe şanţurile/liniile indicate, la limita inferioară a zonei de pre¬lucrat. (fig. III.2).

Mâna efectuează netezirea cu toate falangele degetului/degetelor pe şanţurile/liniile indicate, în sensul circu¬laţiei venoase şi limfatice, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine la li¬mita infe¬ri¬oară, pe poziţia iniţială şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi intensitatea compresiunii exercitate de falangele degetului/degetelor mâinii/mâinilor maseurului pot să crească sau să scadă, odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic. c) Netezirea cu o mână Netezirea cu o mână se efectuează pe toate regiunile corpului (mai puţin pe scalp).

Tehnica de efectuare: Mâna efectuează netezirea pe spaţiile indicate cu faţa palmei şi a degetelor.

Maseurul poziţionează mâna dreaptă/stângă cu faţa palmară pe spaţiul indicat (cu degetele orien¬tate în sensul circulaţiei sângelui şi limfei prin vene), la limita inferioară a zonei de tratat (fig.

III.3).

Mâna efectuează netezirea pe spa¬ţiul indicat, în sensul circulaţiei sânge¬lui şi limfei prin vene, înce¬pând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita supe¬rioară. Se revine la limita infe¬rioară, pe po¬ziţia iniţială, şi se reia manevra. d) Netezirea cu ambele mâini (fluture) Netezirea se efectuează pe regiu¬nile mari: toracele posterior şi anterior, zona lombară, fese, coapse, gambe, abdomen, zona cervi¬cală şi zona feţei.

Tehnica de efectuare: Mâinile efectuează concomitent netezirea pe spaţiile indicate cu faţa palmelor şi a degetelor.

Maseurul poziţionează mâinile (cu degetele orientate în sensul cir¬culaţiei sângelui şi limfei prin vene) pe spaţiul indicat, la li¬mita in¬fe¬rioară a zonei de tratat (fig. III.4).

Mâinile efectuează netezirea, pe spaţiile indicate, înce¬pând de la limita infe¬rioară a zonei de tratat, până la limita supe¬rioară. Se revine la limita infe¬ri¬oară, pe poziţia iniţială, şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi intensi¬tatea compresiunii exercitate de mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de dia¬g¬nostic. e) Netezirea cu partea cubitală a mâinii/mâinilor Netezirea se efectuează: pe şanţurile paravertebrale, pe linia articulaţiei umărului, pe plica articu¬laţiei cotului, pe articulaţia pumnu¬lui, pe plica fesieră şi pe plica inghinală, pe plica genunchiului şi pe linia articulaţiei gleznei.

Tehnica de efectuare: Mâna/mâinile efectuează netezirea cu partea cubitală pe liniile/şanţurile indicate.

• pe şanţurile paravertebrale Maseurul poziţionează mâna/mâinile şi dege¬tu¬l 5 cu partea cubitală pe spaţiul indicat, pe limita inferioară a zonei de tratat (fig. III.5).

Mâna/mâinile efectuează netezirea cu partea cu¬bitală pe spaţiul indicat, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine şi se reia manevra.

• pe linia articulară Maseurul poziţionează mâna dreaptă/stângă cu partea cubitală pe partea latero-externă sau internă a articulaţiei.

Mâna efectuează netezirea cu partea cu¬bitală pe linia arti¬culară, înce¬pând de pe partea lateroexternă/internă, până pe partea late¬ro-internă/ex¬ternă a arti¬culaţiei. Se revine la poziţia iniţială şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi intensitatea compresiunii exercitate de partea cubitală a mâinii/mâinilor maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic. f) Netezirea cu partea dorsală a mâinii/mâinilor şi a degetelor (sub formă de pieptene) Efecte specifice: – acţiune de sti¬mu¬lare în profunzime a circulaţiei şi a fibrelor musculare.

– manevra se efectuează nu¬mai în cadrul masajului tonifiant.

Netezirea sub formă de pieptene se efectuează: pe musculatura paravertebrală (cervi¬cală inferioară, tora¬cală, lom¬bară), pe muşchii feselor, coapse¬lor, gambelor, pe drepţii abdominali, pe deltoizi, pe apone¬vrozele pal¬mare şi plantare.

Tehnica de efectuare: Mâna/mâinile efectuează netezirea pe spaţiile indicate cu partea dorsală a mâinii şi a degetelor.

Maseurul poziţionează mâna/mâini¬le cu partea dorsală pe tegument (orientată /orientate cu partea dorsală în sensul circulaţiei sângelui şi limfei prin vene) cu faţa palmară în sus şi cu dege¬tele uşor flectate, pe spaţiile indicate, la limita inferi¬oară a zonei de tratat (fig. III.6).

Mâna/mâinile şi degetele efectuează netezirea cu partea dorsală pe spaţiul/spaţiile indicate, în sensul circulaţiei venoase şi limfatice, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, concomitent mâna şi degetele se derulează pe tegument în timpul efectuării netezirii, ajungând la limita superioară cu faţa palmară pe tegument. Se re¬vine la limita inferioară, pe poziţia iniţială şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi intensitatea compresiunii exercitate de mâna/mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic. g) Netezirea cu mână după mână Efecte specifice: – accelerarea circulaţiei; – creşterea temperaturii locale (superficiale şi în profun¬zime).

Netezirea cu mâna după mână se efectuează: pe muscu¬la¬tura paraver¬tebrală (toracală, lomba¬ră), pe muşchii fe¬selor, coapselor, gambelor şi pe deltoizi.

Tehnica de efectuare: Mâinile efectuează concomitent şi succesiv netezirea pe spaţiul indicat.

Contactul cu tegumentul se realizează întâi cu degetele şi apoi, o dată cu repetarea manevrei, şi cu palma.

Maseurul suspendă mâna stângă, succedată de mâna dreaptă, sub limita inferioară a zonei de tratat şi poziţionează dege¬tele 2-5 (orientate în sensul circu¬laţiei sângelui şi limfei prin vene) pe spaţiul in¬dicat, la limita inferioară a zonei de tratat (fig. III.7).

Mâinile efectuează concomitent şi succesiv netezirea cu faţa palmară a degetelor, o dată cu repetarea manevrei, şi cu palma, pe spaţiul indicat, în sensul circulaţiei sângelui şi limfei prin vene, începând de la limita infe¬rioară a zonei de tratat, până la li¬mita supe¬rioară. Se revine la limita

infe¬rioară, pe po¬ziţia iniţială şi se reia manevra. Odată cu re¬pe¬tarea aces-tora, toată supra¬faţa falan¬gelor şi a pal¬melor se li¬peşte pe tegument.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi intensitatea compresiunii exercitate de degetele şi mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de dia¬gnostic. h) Netezirea sub formă de romb Netezirea sub formă de romb se efectuează pe zona lombară (pe crestele iliace şi pe rebordurile ultimei perechi de coaste). Netezirea sub formă de romb are acţiune profundă în timpul efectuării pe traseul rombului, prin suprapunerea pe degetele mâinii care efectuează netezirea, a degetelor celeilalte mâini.

Poziţia pacientului: pe pat, în decubit ventral, cu mâinile în uşoară abducţie, cu sau fără pernă sub abdomen şi rulou sub glezne.

Poziţia maseurului: în ortostatism, cu faţa spre regiunea de tratat.

Tehnica de efectuare: Mâna efectuează netezirea pe traseul rombului cu faţa palmară a degetelor 2-5 peste care se suprapune faţa palmară a degetelor 2-5 de la cealaltă mână.

Maseurul suspendă mâna stângă şi poziţionează degetele 2-5 pe arti¬cu¬laţiile sacroiliace stângi (orientate spre coccis), peste care se suprapun degetele mâinii drepte (fig. III.8 a).

Mâna efectuează netezirea cu degetele 2-5, prin tragere, pe creasta iliacă şi pe zona lombară, începând de pe articulaţiile sacroiliace, până la linia mediană subaxilară stângă. Aici mâinile se rotesc cu faţa palmară spre rebordul ultimei coaste a hemitoracelui stâng. Se continuă, tot prin tragere, pe rebordul ultimelor coaste şi pe zona lombară, până la nivelul articulaţiei cos¬tovertebrale T12. Apoi, poziţia mâinilor se schimbă, cu faţa spre rebordul ultimei coaste a hemitoracelui drept. Se continuă, tot prin tra¬gere, pe rebordul ultimelor coaste şi pe zona lombară, până la linia me¬diană subaxilară dreaptă. Apoi, mâinile se rotesc cu faţa pal¬mară spre creasta iliacă dreaptă şi spre zona lombară (fig.

III.8 b), pe care se continuă manevra, până pe arti¬culaţiile s¬a¬croiliace (se încheie rombul). Se revine la poziţia ini¬ţială şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi intensitatea compresiunii exercitate de degetele mâinii maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic. i) Netezirea cu o mână şi cu ambele mâini în mişcare circulară pe abdomen ATENŢIE! Masajul pe abdomen se efectuează la două-trei ore după ce pacientul a luat masa şi vezica urinară a fost golită.

Poziţia pacientului: pe pat, în decubit dorsal, cu picio¬arele flectate, cu sau fără pernă sub cap sau sub genunchi.

Poziţia maseurului: în ortostatism, cu faţa la regiunea de tratat.

• Netezirea în mişcare circulară cu o mână pe abdomen Tehnica de efectuare: Netezirea cu o mână în mişcare circulară are influenţă asupra tranzitului intestinal.

Mâna în mişcare circulară efectuează netezirea pe spaţiul indicat cu faţa palmei şi a degetelor şi în continuare cu faţa dorsală a degetelor.

Maseurul pozi¬ţionează mâna dreaptă deasupra ombili¬cului, cu policele pe linia albă, iar cu degetele 2-5 pe procesul xifoid (fig. III.9 a).

Mâna efectuează netezirea pe pe¬rete¬le abdominal stâng (în mişcare cir¬cu¬lară), descriind un arc în sensul acelor de ceasornic, până la linia albă.

Se continuă pe peretele abdo¬minal drept şi, în mişcare prin rotirea mâinii, degetele ajung cu partea dorsală pe tegument (fig. III.9 b) şi trec pe sub police, închizând cercul (fig. III.9 c). Se revine la po¬ziţia iniţială şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi inten¬sitatea compresiunii exercitate de mâna maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de dia¬gnostic.

• Netezirea în mişcare circulară concomitent cu ambele mâini pe abdomen Tehnica de efectuare: Netezirea cu ambele mâini în mişcare circulară se efectuează pe tot peretele abdominal, având influenţă şi asupra tranzitului colonului.

Mâinile în mişcare circulară, efectuează concomitent netezirea, pe spaţiile indicate, cu faţa palmelor şi a degetelor.

Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe simfiza pubiană, pe creasta iliacă dreaptă şi pe peretele abdominal, iar mâna stângă pe rebordul ultimei perechi de coaste a hemitoracelui drept şi pe peretele abdominal, cu degetele orientate în sensul tranzitului colonului (fig. III.10 a).

Mâna stângă, succedată de mâna dreaptă în mişcare circulară, efectuează concomitent netezirea (în sensul acelor de ceasornic, descriind un oval) pe peretele abdominal şi pe creasta iliacă dreaptă, începând de pe simfiza pubiană până la linia mediană sub¬axilară dreaptă. Se continuă pe peretele abdominal şi pe re¬bordul ulti¬melor coaste ale hemitoracelui drept şi stâng. Apoi, pe peretele abdominal şi pe creasta iliacă stângă, până pe simfiza pubiană (fig. III.10 b), traseul ascendent, transvers şi des¬cen¬dent al colonului, unde mâna stângă se inter¬sectează cu mâna dreaptă (fig.

III.10 c), păşeşte peste aceasta şi revine la poziţia iniţială şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi inten¬si¬tatea compresiunii exercitate de mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic. j) Netezirea în mişcare centrifugă şi centripetă concomitent cu ambele mâini pe fese Tehnica de efectuare Poziţia pacientului: pe pat, în decubit ventral, cu sau fără pernă sub abdomen.

Poziţia maseu¬rului: în ortostatism, cu faţa spre regiunea de tratat.

1. Pe fesa dreaptă a) În mişcare centrifugă Mâinile în mişcare centrifugă efectuează concomitent netezirea pe fesă, cu faţa palmelor şi a degetelor.

Maseurul poziţionează mâna dreaptă para¬vertebral dreapta pe fesă (cu degetele orien¬tate spre muscu¬latura para¬vertebrală), iar mâna stângă o supra¬pune peste mâna dreaptă (cu dege¬tele orientate spre coapsă) (fig. III.11 a).

Mâinile în mişcare centrifugă efectuează concomitent netezirea pe fesă, spre articulaţia coxofemurală (fig. III.11 b).

Mâna dreap¬tă, în mişcare, orien¬tează degetele spre plica fesieră, iar mâna stângă spre creasta iliacă şi îmbra¬că fesa pe limita superioară şi pe cea inferioară, până la linia me¬diană a corpului.

Apoi mâinile se ro¬tesc şi revin la po¬ziţia iniţială şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi in¬tensitatea compresiunii exercitate de mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de dia¬g¬nostic. b) În mişcare centripetă Mâinile în mişcare centripetă efectuează concomitent netezirea pe fesă, cu faţa palmelor şi a degetelor.

Maseurul poziţionează mâna dreaptă cu partea cubitală pe plica fe¬sieră (cu degetele orien¬tate spre articulaţia coxofemu¬rală şi cu podul pal¬mei pe plica pelvină). Mâna stângă o poziţionează cu partea cubitală pe creasta iliacă, urmărind-o cu dege¬tele orientate spre arti-culaţia şol¬dului şi cu podul palmei pe vertebrele L5, S1. (fig. III.12).

Mâinile în mişcare centripetă efectuează concomitent netezirea, îmbrăcând fesa pe partea superioară şi pe cea inferioară, până pe articulaţia coxo¬femu¬rală, unde se suprapu¬n. Se continuă manevra până la linia mediană a ba¬zinului. Apoi mâinile se ro¬tesc şi revin la poziţia iniţială şi se reia manevra.

Durata efectuării unei neteziri este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul mişcării şi intensitatea compresiunii exercitate de mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de dia¬gnostic.

2. Pe fesa stângă a) În mişcare centrifugă

Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe articulaţia coxofemurală (cu dege¬tele orientate spre creasta iliacă laterală), iar mâna stângă se supra¬pune peste mâ¬na dreaptă (cu degetele orientate spre coapsă) (fig. III.13).

Mâinile, în mişcare centrifugă, efectuează concomitent netezirea, pe fesă, spre linia mediană a corpului. Mâna dreaptă în mişcare orientează de¬ge¬tele spre plica fe¬sieră, iar mâna stângă spre creas¬ta iliacă, îm¬bră¬când fesa pe li¬mita su¬perioară şi pe cea infe¬rioară, până la linia me¬¬diană a bazinului. Apoi, mâinile se ro¬tesc şi revin la poziţia iniţială şi se reia manevra. b) În mişcare centripetă Maseurul poziţionează mâna dreaptă cu partea cubitală pe plica fe¬sieră (cu degetele orientate spre plica pelvină şi cu podul palmei pe articulaţia coxo¬fe¬murală), iar mâna stângă, o poziţionează cu partea cubitală pe creasta iliacă, urmă¬rind-o cu dege¬tele orientate spre vertebrele L5-S1 şi cu podul palmei pe articulaţia coxo¬femurală (fig. III.14).

Mâinile, în mişcare centripetă, efectuează concomitent netezirea, îmbrăcând fesa pe partea superioară şi pe cea inferioară, până la linia mediană a corpului unde mâinile se supra¬pun. Se continuă manevra până pe articulaţia coxofemurală, apoi mâinile se rotesc, revin la poziţia iniţială şi se reia manevra.

2. FRĂMÂNTATUL (PETRISAJUL) Frământatul este cea de-a doua manevră a masajului şi prelucrează îndeosebi masa musculară.

Efecte: – activarea circulaţiei în ţesuturile prelucrate şi, în special, în a celui muscular; – îndepărtarea sta¬zelor din ţesuturi şi, în special, din a celui muscular; – creşterea temperaturii locale (superficială şi în profunzime) a ţesuturilor prelu¬crate (tegu¬ment, ţesut conjunctiv şi muscular);

– creşterea elasticităţii fibrelor musculare; – creşterea sau scăderea tonusului musculaturii prelucrate.

Frământatul prelucrează: tegumentul; ţesuturile conjunctiv, adipos, muscular; vasele şi nervii. Ţesutul conjunctiv • Structura ţesutului conjunctiv Aproximativ 15% din masa musculară este reprezentată de ţesut con¬junctiv, vase şi nervi. Ţesutul con¬junctiv se găseşte sub piele, în tendoane, ligamente, cartilaje. Ţesutu¬rile subcutanate, for¬mate din celule şi fibre conjunctive, sunt străbătute de numeroase vase de sânge şi limfatice şi de o vastă reţea de nervi.

• Funcţia ţesutului conjunctiv Ţesutul conjunctiv are ca funcţie principală menținerea formei corpului și favorizarea funcțiilor motrice. Ţesutul muscular Muşchii scheletici reprezintă circa 30-40% din greutatea corporală.

• Funcţiile muşchilor: 1. Au un rol deo¬sebit în funcţionarea aparatului locomotor.

2. Reprezintă principala sursă de căldură a corpului.

3. Favorizează circulaţia venoasă şi limfatică.

Principalele proprietăţi fizice ale mușchi¬lor sunt: elasticitatea, extensibilitatea, contractibi¬litatea și tonicitatea.

Prelucrarea ţesuturilor prin frământat cu o mână, cu două mâini şi în contratimp se efectuează prin compresiuni pe fibrele musculare (stoarceri) cu podul palmei/palmelor, a policelui/policelor şi a indexului/indexurilor, perpendiculare şi lon¬gitudinale pe acestea.

ATENŢIE! La frământatul cu o mână, cu două mâini şi în contratimp, ultima falangă a degetelor se menţine permanent pe şanţurile/liniile indicate în momentul când se adună musculatura, compresiunile se fac perpendicular şi longitudinal pe fibrele muşchilor, când degetele adună, comprimă şi ridică muşchiul de pe planul osos (ultima falangă a acestora ajunge în hiperextensie, nu flectată). Astfel, nu se alunecă peste muşchi şi nu se ciupeşte. Dacă aceste compresiuni se efectuează transversal, pot produce leziuni fibrelor musculare, vaselor sangvine şi limfatice. Nerespectând această tehnică de menţinere a degetelor pe şanţurile/liniile indicate, se alunecă peste muşchi şi se prinde doar ţesutul adipos, manevra devenind dureroasă şi ineficientă terapeutic.

Frământatul se efectuează prin compresiuni pe fibrele musculare cu podul palmei şi între faţa palmară a policelui şi a indexului (ajutat de degetele 3-5), care concomitent adună şi ridică uşor muşchiul/grupa de muşchi de pe planul osos. Contactul palmei şi al degetelor cu tegumentul suprafeţei de prelucrat se menţine permanent.

Pe zonele unde podul palmei nu se poate sprijini pe tegument, frământatul ţesuturilor se efectuează cu policele şi cu indexul (ajutat de degetele 3-5).

Intensitatea şi durata compresiunilor este variabilă, în funcţie de diagnostic şi de scopul urmărit. În cazul masajului tonifiant, intensitatea compresiunilor pe fibrele musculare este mai mare şi creşte odată cu repetarea manevrei, durata compresiunii pe ţesuturi fiind mai mică (1-2 secunde). Pentru masajul de relaxare şi de decontracturare, intensitatea compresiunilor este mai mică şi scade odată cu repetarea numărului de frământări, iar durata compresiunii pe ţesuturi este mai mare (2-3 secunde).

Cu frământatul sub formă de geluire se prelucrează şi periostul, organele interne (pe vezicula biliară şi pe traseul colonului).

Frământatul ţesuturilor se completează cu rulatul şi cu cernutul pe segmentele membrelor toracale şi pe a celor pelvine.

a) Frământatul cu o mână Frământatul cu o mână este prima formă de frământare prin care se prelucrează în mod special musculatura super¬ficială (prin com¬primarea şi ridicarea muşchilor), pregă¬tind-o pentru prelucrarea prin frământatul cu ambele mâini şi în contratimp a straturilor musculare mai profunde. În cadrul masajului de combatere a obezităţii, se prelu¬crează ţesuturile subcutanate adipoase.

Tehnica de efectuare: Mâna prelucrează ţesuturile cu podul palmei, cu policele şi cu indexul (ajutat de degetele 3-5) sau numai cu policele şi cu indexul (ajutat de degetele 3-5).

Maseurul suspendă mâna dreaptă/stângă sau o poziţionează pe tegument, sub limita inferioară a zonei de tratat, cu faţa pal¬mară a policelui pe limita infe¬ri¬oară a zonei de tratat, pe şanţul/linia indicată dintre muşchi/grupe de muşchi, şi cu faţa latero-internă pe partea late¬rală a muşchiu¬lui/grupei de muşchi de prelu¬crat. Indexul îl poziţionează cu faţa palmară a ultimelor două falange (ajutat de degetele 3-5), pe şanţul/linia indicată cu faţa latero-ex¬ternă pe cea¬laltă parte late¬rală a muşchiu¬lui/grupei de muşchi de prelucrat (între index şi police se află muşchiul/grupa de muşchi de prelucrat). (fig.III.15 a).

Mâna efectuează frămân¬tatul, prelucrând ţesuturile cu podul palmei, cu indexul (ajutat de degetele 3-5) care adună cu părţile antero-la¬terale muşchiu¬l/gru¬pa de muşchi, spre părţile antero-laterale ale policelui, sau invers, sau conco¬mitent (în timpul când se adună muşchiul/grupa de muşchi, formează un val paralel cu fibrele acestora, ultima falangă a degetelor rămâne tot pe şanţurile/liniile indicate şi ajunge în uşoară hiper¬exten-sie). Totodată, podul palmei, indexul şi policele comprimă perpendicular şi longitudinal fibrele musculare şi concomitent indexul şi policele ridică uşor muşchiul/grupa de muşchi de pe planul osos (prin în¬clinarea mâinii spre spate cu sprijin pe partea cubi¬tală, luând aspect de căuş în lateral). În timpul prelucrării muşchiului/ grupei de muşchi, compresiunile exercitate de podul palmei şi de degete sunt perpendiculare pe fibrele acestora, dacă mâna şi degetele iau aspectul unui gât de lebădă cu ciocul întredeschis, poziţie care se menţine permanent (din antebraţ şi braţ) pe tot traseul zonei de prelucrat. (fig. III.15 b).

După efectuarea manevrei, mâna şi degetele se relaxează, policele şi indexul rămân în perma¬nenţă cu ultima falangă pe şanţurile/liniile indicate, palma se lipeşte pe tegument (pentru îndepărtarea stazelor pro¬duse de com¬presiuni) şi alunecă 2-4 cm în sensul circulaţiei venoase şi limfatice. Apoi manevra se repetă, din aproape în aproape (se adună, se comprimă şi se ridică muşchiul/grupa de muşchi de pe planul osos), începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine la poziţia ini¬ţială şi se reia manevra.

Frământatul cu o mână prelucrează musculatura în acelaşi mod cu policele şi cu indexul atunci când podul palmei nu poate fi poziționat pe zona de tratat.

Durata efectuării manevrei este variabilă (între 1-5 secunde) în funcţie de tipul de masaj efectuat.

Numărul frământărilor depinde de lungimea muşchiului sau grupei de muşchi de prelucrat. Seria efectuării manevrei se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite.

Ritmul, intensitatea şi durata compresiunilor exercitate de mâna şi degetele maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic.

Se intercalează netezirea cu o mână/mâinile şi se trece la frământatul cu ambele mâini. b) Frământatul cu ambele mâini Este cea de-a doua formă a frămân¬tatului cu care se prelucrează, în mod special, musculatura profundă. În cadrul ma¬sajului de combatere a obezităţii, manevra prelu¬crează ţesuturile subcutanate (adipoase).

Tehnica de efectuare: Mâinile prelucrează ţesuturile cu podul palmei, cu policele şi cu indexul sau numai cu policele şi cu indexul (ajutat de degetele 3-5).

Maseurul suspendă mâna dreaptă/stângă sau o poziţionează pe tegument, sub limita inferioară a zonei de tratat, cu faţa pal¬mară a policelui pe limita infe¬ri¬oară a zonei de tratat pe şanţul/linia indicată dintre muşchi/grupe de muşchi, şi cu faţa la¬tero-internă a acestuia pe partea late¬rală a muşchiului/grupei de muşchi de prelucrat. Indexul îl poziţionează cu faţa palmară a ultimelor două falange (ajutat de degetele 3-5), pe şanţul/linia indicată, cu faţa latero-ex¬ternă pe cealaltă parte late¬rală a muşchiului/grupei de muşchi de prelucrat (între index şi police se află muşchiul/grupa de muşchi de prelucrat).

Mâna stângă/dreaptă este oglinda mâinii drepte/stângi. (fig. III. 16 a).

Mâinile efectuează frămân¬tatul, prelucrând ţesuturile cu podul palmei şi cu indexul (ajutat de degetele 3-5) care adună cu părţile antero-laterale muşchiu¬l/gru¬pa de muşchi spre părţile anterolaterale ale policelor, sau invers, sau concomitent (în timpul când se adună muşchiul/grupa de muşchi, formează un val paralel cu fibrele acestora, ultima falangă a degetelor rămâne tot pe şanţurile/liniile indicate şi ajunge în uşoară hiperexten-sie). Totodată, podul palmei, indexul şi policele comprimă perpendicular şi longitudinal fibrele musculare şi concomitent indexul şi policele ridică uşor muşchiul/grupa de muşchi de pe planul osos (prin înclinarea mâinilor spre spate cu sprijin pe partea cubi¬tală, luând aspect de căuş în lateral). În timpul prelucrării, compresiunile exercitate de podul palmei şi de degete sunt perpendiculare pe fibrele muşchiului/grupei de muşchi, dacă mâinile şi degetele iau aspectul unui gât de lebădă cu ciocul între¬des¬chis, poziţie care se menţine permanent (din antebraţe şi braţe) pe tot traseul zonei de prelucrat (fig. III.16 b).

După efectuarea manevrei, mâinile şi degetele se relaxează, policele şi indexurile menţinând permanent ultima falangă pe şanţu¬rile/liniile indicate, palmele se lipesc pe tegument (pentru îndepărtarea stazelor pro¬duse de com¬presiuni) şi alunecă 2-4 cm în sensul circulaţiei venoase şi limfatice. Apoi manevra se repetă, din aproape în aproape (se adună, se comprimă şi se ridică muşchiul/grupa de muşchi de pe planul osos), începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine la poziţia iniţială şi se reia manevra.

Frământatul cu ambele mâini prelucrează musculatura în acelaşi mod cu policele şi cu indexurile atunci când podul palmelor nu poate fi poziţionat pe zona de tratat.

Durata efectuării unei manevre este variabilă (între 1-5 secunde), în funcţie de tipul de masaj efectuat. Numărul frământărilor depinde de lungimea muşchiului sau grupei de muşchi de prelucrat.

Seria efectuării manevrei se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite. Ritmul, intensitatea şi durata compresiunilor exercitate de degetele şi mâinile maseurului, pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic.

Se intercalează netezirea cu o mână sau cu ambele mâini şi se trece la frământatul în contratimp. c) Frământatul cu ambele mâini în contratimp (sau stoarcerea) Este cea de-a treia formă de frământat prin care se prelucrează, îndeosebi, musculatura profundă. Se foloseşte cu precădere în cadrul masajului tonifiant (excitant). În cazul obezităţii, cu această manevră se prelucrează şi ţesutul adipos.

Tehnica de efectuare: Mâinile prelucrează ţesuturile cu podul palmei, cu policele şi cu indexul sau numai cu policele şi cu indexul.

Maseurul suspendă mâna dreaptă/stângă sau o poziţionează pe tegument, sub limita inferioară a zonei de tratat, cu faţa pal¬mară a policelui pe limita infe¬ri¬oară a zonei de tratat, pe şanţul/linia indicată dintre muşchi/grupe de muşchi şi cu faţa latero-internă a acestuia pe partea late¬rală a muşchiu¬lui/grupei de muşchi de prelu¬crat. Indexul îl poziţionează cu faţa palmară a ultimelor două falange (ajutat de degetele 3-5) pe şanţul/linia indicată, cu faţa la-tero-ex¬ternă pe cea¬laltă parte laterală a muşchiu¬lui/grupei de muşchi de prelucrat (între index şi police se află muşchiul/grupa de muşchi de prelucrat). Mâna stângă/dreaptă este oglinda mâinii drepte/stângi. (fig. III. 17 a).

Frământatul se efectuează în doi timpi: Timpul 1 Mâinile efectuează frămân¬tatul, prelucrând ţesuturile cu podul palmei, cu indexul mâinii drepte (ajutat de degetele 3-5) care adună cu părţile antero-la¬terale muşchiu¬l/gru¬pa de muşchi spre părţile antero-laterale ale policelui mâinii stângi, sau invers, sau conco-mitent (în timpul când se adună muşchiul/grupa de muşchi, formează un val paralel cu fibrele acestora, ultima falangă a degetelor rămâne tot pe şanţurile/liniile indicate şi ajunge în uşoară hiperextensie).

Totodată, podul palmei, indexul şi policele comprimă perpendicular şi longitudinal fibrele musculare şi, concomitent, indexul şi policele adună muşchiul/grupa de muşchi (care formează un val paralel cu fibrele muşchiului) şi o ridică uşor de pe planul osos (prin înclinarea mâinilor spre spate cu sprijin pe partea cubitală, luând aspect de căuş în lateral), pe care o mobilizează uşor în lateral astfel încât să formeze cu valul de la timpul 2 un ”V” (fig. III.17 b).

În timpul prelucrării, compresiunile exercitate de podul palmei şi de degete sunt perpendiculare pe fibrele muşchiului/grupei de muşchi, dacă mâinile şi degetele iau aspectul unui gât de lebădă cu ciocul între¬des¬chis, poziţie care se menţine permanent (din antebraţe şi braţe) pe tot traseul zonei de prelucrat.

Când se prelucrează muşchiul/grupa de muşchi cu indexul mâinii drepte şi cu policele mâinii stângi, indexul mâinii stângi şi policele mâinii drepte se menţin pe şanţurile/liniile indicate în vederea prelucrării timpului 2.

Timpul 2 După efectuarea timpului 1, policele mâinii drepte şi indexul mâinii stângi revin la po-ziţia iniţială, în vederea prelucrării din nou a timpului 1. Concomitent, indexul mâinii drepte (ajutat de degetele 3-5) adună cu părţile antero-laterale muşchiul/grupa de muşchi de prelucrat spre părţile antero-laterale ale policelui mâinii stângi, sau invers, sau conco-mitent; în timpul când se adună muşchiul/grupa de muşchi, ultima falangă a degetelor rămâne pe şanţurile/liniile indicate şi ajunge în uşoară hiperexten¬sie.

Mâinile efectuează frămân¬tatul, prelucrând ţesuturile cu podul palmelor, cu indexul mâinii stângi (ajutat de degetele 3-5) care adună cu părţile antero-la¬terale muşchiu¬l/gru¬pa de muşchi spre părţile antero-laterale ale policelui mâinii drepte, sau invers, sau conco-mitent (în timpul când se adună muşchiul/grupa de muşchi, ulti¬ma fa¬langă a de¬getelor rămâne tot pe şanţurile/liniile indicate şi ajunge în uşoară hiper¬exten¬sie). Totodată, podul palmelor, indexul şi policele comprimă perpendicular şi longitudinal fibrele musculare şi concomitent indexul şi policele ridică uşor muşchiul/grupa de muşchi de pe planul osos care formează un val paralel cu fibrele muşchiului/grupei de muşchi (prin înclinarea mâinilor spre spate cu sprijin pe partea cubitală, luând aspect de căuş în lateral), pe care îl mobilizează uşor în lateral, astfel încât să formeze cu valul de la timpul 1 un ”V”. În timpul prelucrării, compresiunile exercitate de degete sunt perpendiculare pe fibrele muşchiului/grupei de muşchi, dacă mâinile şi degetele iau aspectul unui gât de lebădă cu ciocul între¬des¬chis, poziţie care se menţine permanent (din antebraţe şi braţe) pe tot traseul zonei de prelucrat.

Prin succedarea timpilor 1 şi 2 în timpul efectuării ma¬nevrei, valul format între indexuri şi police capătă forma unui zig-zag. În momentul formării zig-zag-ului şi al relaxării alternative a degetelor, partea cubitală a mâinilor alunecă pe tegument cca. 2-3 cm, în sensul circulaţiei sângelui şi a limfei prin vene, îndepărtând stazele produse de compre¬siuni. Valul format între degete se menţine pe tot traseul zonei de prelucrat. Prelucrarea se efec¬tuează pe muşchiul/grupa de muşchi indicate, din aproape în aproape, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine la poziţia iniţială şi se reia manevra.

Frământatul în contratimp prelucrează musculatura în acelaşi mod cu policele şi cu indexurile atunci când podul palmei nu poate fi poziţionat pe zona de tratat.

Durata efectuării manevrei pentru fiecare timp al frământatului este variabilă (între 1-3 secunde), în funcţie de tipul de masaj efectuat. Numărul frământărilor depinde de lungimea muşchiului sau a grupei de muşchi de prelucrat. Seria efectuării manevrei se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu şi între aceleaşi limite, în funcţie de diagnostic. Ritmul efectuării şi intensitatea compresiunilor exercitate de mâinile şi degetele maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic.

Se intercalează netezirile specifice cu o mână sau cu ambele mâini şi cu degetele, îndeosebi netezirea cu degetele cu ultima falangă sau cu toate falangele acestora, sau netezirea cu partea cubitală pe şanţurile/liniile indicate, în funcţie de regiunea prelucrată, şi se trece la fră¬mântatul sub formă de geluire. d) Frământatul sub formă de geluire Geluirea este cea de-a patra formă de frământat.

Efecte specifice: – creşterea hiperemiei locale (prin îmbunătăţirea circulaţiei, inclusiv la nivelul periostului); – mobilizarea, desprinderea şi diminuarea aderenţelor cheloide.

Geluirea se efectuează: – pe şi printre ele¬mentele articulare (capsulă, ligamente şi ten¬doane care trec peste articulaţie); NOTĂ: Structura articulaţiei Articulaţia se formează între 2 oase care sunt susținute de elementele articulare (capsulă, ligamente, tendoane). După modul de mobilizare, articulațiile sunt: imobile sau sinartroze (la craniu și la oasele bazinului), semimobile sau amfiartroze (articulațiile dintre corpurile vertebrale, toracale, costovertebrale, costo¬ster¬nale, articulațiile acromioclaviculare, inter¬carpometacarpiene, inter¬tar¬siene și inter¬tarso¬metatarsiene), mobile sau diartroze (la membre, coloana cervicală și lombară).

– pe periost, pe şi printre tendoane şi pe şanţurile dintre muşchi/grupe de muşchi; – pe epiderma cicatrizată (cicatrice cheloidă); – pe aponevroza plantară şi pe cea palmară, pe şi printre apofizele vertebrale; – pe şi printre coaste, pe şi printre tarsiene, metatarsiene şi falange; – pe şi printre carpiene, meta¬carpiene, pe crestele oaselor, pe muchiile şi pe faţa liberă a oaselor (crestele iliace, tibie, radius, ulnă, omoplaţi), regiunea capului (faţă, frunte, scalp) şi pe regiunea ab¬do¬minală (inclusiv pe traseul colonului). În funcţie de diagnostic, geluirea se efectuează şi pe masa musculară.

Mâna efectuează frământatul sub formă de geluire prin compresiuni şi mobilizări ale ţesuturilor, pe şi de pe periost, exercitate de podul palmei şi de ultima falangă a degetelor sau şi numai de ultima falangă a degetelor.

Geluirea se efectuează, în general, cu podul palmei şi cu ultima fa¬langă a degetelor 2-3, 1-5 sau cu ultima falangă a degetelor ambelor mâini.

Tehnica de efectuare a geluirii: Mâna prelucrează ţesuturile cu podul palmei şi cu ultima falangă a degetelor sau/şi numai cu ultima falangă a degetelor.

1. Geluirea cu podul palmei şi cu ultima falangă a degetului/degetelor Maseurul poziţionează mâna dreaptă/stângă pe tegument, sub limita inferioară a zonei de tratat, cu ultima falangă a degetului/degetelor pe şanţurile/liniile indicate, la limita inferioară a zonei de tratat. (fig. III.18).

Mâna efectuează geluirea prin compresiuni pe ţesuturi cu podul palmei (şi prin tragerea degetului/degetelor spre podul palmei circa 2-4 cm prin flectarea celorlalte falange şi ridicarea palmei) şi cu ultima falangă a degetului/degetelor (care ajunge/ajung în hiperextensie) care urmăresc liniile/şanţurile indicate şi, concomitent, exercită compresiuni pe ţesuturi, pe care le şi mobilizează (mâna ajunge cu sprijin pe podul palmei şi pe ultimele falange.

ATENŢIE! Mâna ia aspect de căuş, cu sprijin pe podul palmei și pe ultimele falange, care ajung în hiperextensie.

Dacă nu se respectă cu strictețe aceste poziționări, manevra nu va avea efectul scontat sau, dacă se face cu vârful degetelor, se pot produce leziuni pe tegument cu unghiile.

Apoi, ultima falangă a degetelor alunecă pe şanţurile/liniile indicate în sensul circulaţiei sângelui şi limfei prin vene şi revin la poziţia iniţială. Concomitent, palma se lipeşte pe tegument (pentru îndepărtarea stazelor produse de compresiuni) şi alunecă cca. 2-4 cm în sensul circulaţiei venoase.

Manevra se repetă, din aproape în aproape, pe toată zona de prelucrat, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superi¬oară. Se revine la limita inferioară, pe poziţia iniţială şi se reia manevra.

2. Geluirea cu ultima falangă a degetului/degetelor unde podul palmei nu poate fi poziţionat pe tegument Maseurul suspendă mâna dreaptă/stângă sub limita inferioară a zonei de tratat şi poziţionează ultima falangă a degetului/degetelor pe şanţurile/liniile indicate, la limita inferioară a zonei de tratat.

Mâna efectuează geluirea cu ultima falangă a degetului/degetelor prin tragerea acestora (care ajung în hiperextensie) spre podul palmei cca. 2-3 cm pe liniile/şanţurile indicate (concomitent exercită compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări adecvate ale acestora). Apoi, ultima falangă a degetului/degetelor alunecă pe şanţurile/liniile indicate, în sensul circulaţiei sângelui şi a limfei, cca. 4 cm şi manevra se reia, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine la poziţia iniţială şi se reia manevra. a) Geluirea pe regiunea capului Maseurul suspendă mâinile şi poziţionează ultima falangă a degetelor 2-5 pe liniile indicate, la limita inferioară a zonei de prelucrat.

Mâinile efectuează geluirea cu ultima falangă a degetelor prin tragerea lor (care ajung în hiperextensie) pe liniile indicate (concomitent exercită compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări ale acestora), cca. 2 cm spre podul palmei. Apoi ultima falangă a degetelor alunecă spre linia mediană a capului şi se repetă manevra, din aproape în aproape, până la linia mediană a capului. Se revine şi se reia. b) Geluirea pe linia articulaţiilor: umărului, cotului, pumnului, interfalangienelor, şoldului, genunchiului, gleznei, degetelor.

Maseurul suspendă mâna şi poziţionează ultima falangă a degetelor 2-3, suprapuse sau alăturate, pe partea latero-internă/externă a articulaţiei.

Mâna efectuează geluirea cu ultima falangă a degetelor 2-3 suprapuse sau alăturate (conform tehnicii explicate) pe linia articulară, începând de pe partea latero-externă/internă a articulaţiei, până pe partea latero-internă/externă. Se revine şi se reia. c) Geluirea pe şanţurile paravertebrale: Maseurul suspendă mâna dreaptă şi poziţionează ultima falangă a indexului pe şanţul paravertebral stâng (la nivelul coccisului), iar a mediusului pe şanţul paravertebral drept.

Mâna efectuează geluirea cu ultima falangă a indexului şi a mediusului (conform tehnicii explicate) pe şanţurile paravertebrale, începând de pe coccis, până la cutia craniană. Se revine şi se reia.

Inten¬sitatea compresiunii exercitată de ultima falangă pe ţesuturi poate fi ampli¬fi¬cată atât prin su¬prapunerea degetului 2 pe 3 (sau invers), cât şi prin suprapunerea dege¬te¬lor de la cealaltă mână pe ultima falangă a degetului/degetelor mâinii care pre¬lucrează.

Durata efectuării unei manevre este de câteva secunde. Numărul compresiunilor şi mobilizărilor efectuate depinde de mărimea zonei de prelucrat. Seria efectuării manevrei se repetă de 3-5 ori pe acelaşi traseu cu limitele lui, în funcţie de diagnostic. Ritmul efectuării, amplitudinea mobilizării ţesuturilor şi inten¬sitatea com¬presiunilor exercitate de mâna maseurului cu podul palmei şi cu ultima falangă a degetelor, pot creşte sau scădea odată cu repetarea seriilor, în funcţie de diagnostic. e) Frământatul cu coatele pe fese Este o formă complementară a frământatului, care se efectuează pe musculatura fesieră bine dezvoltată.

Tehnica de efectuare: Maseurul flectează antebraţele pe braţe şi poziţionează coatele pe musculatura fesei.

Mâinile efectuează frământatul cu coatele prin compresiuni alternative, din aproape în aproape, pe toată fesa.

Se intercalează netezirile specifice cu mâinile şi cu degetele, îndeosebi netezirile cu degetele pe liniile pre¬lucrate şi se trece la fricţiune.

3. FRICŢIUNEA Fricţiunea este cea de-a treia manevră a masajului.

Este o manevră uşor excitantă şi se aplică în mod deosebit la masajul de tonifiere şi sportiv.

Efecte specifice: – creşterea hiperemiei locale (prin îmbunătăţirea circulaţiei, inclusiv la nivelul periostului); – mobilizarea, desprinderea şi diminuarea aderenţelor cheloide.

Fricţiunea se efectuează: – pe şi printre elementele articulare (capsulă, ligamente şi tendoane care trec peste articulaţie); – pe periost, pe şi printre ligamente şi pe şanţurile dintre muşchi/grupe de muşchi; – pe epiderma cicatrizată (cicatrice cheloidă); – pe aponevroza plantară şi palmară, pe şi printre apofizele vertebrale; – pe şi printre coaste, pe şi printre tarsiene, metatarsiene şi falange; – pe şi printre carpiene, metacarpiene, pe crestele oaselor, pe muchiile şi pe faţa liberă a oaselor (crestele iliace, tibie, radius, ulnă, omoplaţi), regiunea capului (faţă, frunte, scalp) şi pe regiunea abdominală (inclusiv pe traseul colonului). În funcţie de diagnostic, fricţiunea se efectuează şi pe masa musculară.

Mâna efectuează fricţi¬unea prin compresiuni şi mobilizări ale ţesuturilor, pe şi de pe periost, exercitate de podul palmei şi de faţa palmară a ultimei falange a degetelor.

Fricţiunea se efectuează, în general, cu podul palmei şi cu ultima fa¬langă a degetelor 2-3, 1-5 sau cu ultima falangă a degetelor ambelor mâini.

Pentru amplificarea efectului fricţiunii pe anumite zone, în profunzime, se poate efectua cu deget pe

deget sau cu degetele de la o mână suprapuse peste ultima falangă a degetelor care prelucrează ţesuturile.

NOTĂ: Pentru un efect mai bun, fricţiunea se poate asocia cu vibraţii.

Tehnica de efectuare: Mâna prelucrează ţesuturile cu podul palmei şi cu ultima falangă a degetelor sau numai cu ultima falangă a degetelor. a) Cu podul palmei şi cu ultima falangă a degetului/degetelor Maseurul poziţionează mâna dreaptă/stângă pe tegument, sub limita inferioară a zonei de tratat şi ultima falangă a degetului/degetelor pe şanţurile/liniile indicate, la limita inferioară a zonei de tratat. (fig. III.19).

Mâna efectuează fricţiunea prin compresiuni pe ţesuturi cu podul palmei (şi prin tragerea degetului/degetelor spre podul palmei circa 2-4 cm prin flectarea celorlalte falange şi ridicarea palmei) şi cu ultima falangă a degetului/degetelor (care ajunge/ajung în hiperextensie) care urmăresc liniile/şanţurile indicate şi, concomitent, exercită compresiuni pe ţesuturi, pe care le şi mobilizează (mâna ajunge cu sprijin pe podul palmei şi pe ultimele falange).

ATENŢIE! Mâna ia aspect de căuş, cu sprijin pe podul palmei și pe ultimele falange, care ajung în hiperextensie.

Dacă nu se respectă cu strictețe aceste poziționări, manevra nu va avea efectul scontat sau, dacă se face cu vârful degetelor, se pot produce leziuni pe tegument cu unghiile. În continuare, ultima falangă a degetelor exercită compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări adecvate ale acestora şi, concomitent, alunecă cca. 1-2 cm pe şanţurile/liniile indicate, în sensul circulaţiei venoase. De aici, ultima falangă a degetelor alunecă în lateral dreapta 0,5-1 cm, după care revine la poziţia din care a început alunecarea spre dreapta exercitând în timpul mişcării, concomitent, compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări adecvate ale acestora. Apoi, ultima falangă a degetelor alunecă spre partea stângă 0,5-1cm, după care revine la poziţia din care a început alunecarea spre partea stângă exercitând în timpul mişcării, concomitent, compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări adecvate ale acestora (compresiunile şi mobilizările se efectuează în forma semnului crucii). Apoi, mâna rămâne cu sprijin pe podul palmei şi prin flectarea şi întinderea degetelor, ultima falangă exercită compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări adecvate ale acestora în mişcare circulară (în jurul punctului central al crucii) de la dreapta spre stânga şi de la stânga spre dreapta. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi loc, apoi degetele revin la poziţia iniţială. Palma se lipeşte pe tegument (pentru îndepărtarea stazelor produse de com¬pre¬siuni) şi alunecă cca. 2-4 cm în sensul circulaţiei sângelui şi limfei prin vene. Manevra se repetă, din aproape în aproape, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la li¬mita supe¬rioară. Se revine la limita inferioară pe po¬ziţia iniţială şi se reia manevra.

b) Cu ultima falangă, cu partea cubitală şi cu podul palmei Manevra se efectuează pe masa musculară dez¬vol¬tată – pe musculatura paravertebrală, pe cea fesieră, pe cea a coapsei şi pe cea a gambei.

Maseurul poziţionează mâna/mâinile sub limita inferioară a zonei de prelucrat şi ultima falangă a degetelor 2-5 pe limita inferioară a zonei de tratat.

Mâna efectuează fricţiunea cu ultima falangă a degetelor 2-5, cu partea cubitală şi cu podul palmei, prin succesiune de mişcări pe zona de prelucrat, din aproape în aproape, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine şi se reia. c) Fricţiunea cu ultima falangă a degetului/degetelor unde podul palmei nu poate fi poziţionat pe tegument Maseurul suspendă mâna sub limita inferioară a zonei de prelucrat şi poziţionează ultima falangă a degetului/degetelor pe linia/liniile/şanturile indicate la limita inferioară a zonei de tratat. Mâna efectuează fricţiunea cu ultima falangă a degetului/degetelor prin tragerea acestora (care ajung în hiperextensie) spre podul palmei cca. 2-3 cm pe liniile/şanţurile indicate (concomitent exercită compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări adecvate ale acestora). Apoi, ultima falangă a degetului/degetelor alunecă pe şanţurile/liniile indicate, în sensul circulaţiei sângelui şi a limfei, cca.

1-2 cm, exercitând concomitent compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări adecvate ale acestora. De aici, ultima falangă a degetelor alunecă în lateral dreapta 0,5-1 cm, după care revine la poziţia din care a început alunecarea spre dreapta, exercitând în timpul mişcării, concomitent, compresiuni şi mobilizări adecvate. Apoi, ultima falangă a degetelor alunecă spre partea stângă 0,5-1 cm, după care revine la poziţia din care a început alunecarea spre partea stângă, exercitând în timpul mişcării, concomitent, compresiuni şi mobilizări adecvate (compresiunile şi mobilizările se efectuează în forma semnului crucii). În continuare, prin flectarea şi întinderea degetelor, ultima falangă exercită compresiuni pe ţesuturi şi mobilizări adecvate ale acestora în mișcare circulară (în jurul punctului central al crucii) de la dreapta spre stânga și de la stânga spre dreapta. Manevra se repetă de 3-5 ori pe acelaşi loc, apoi degetele alunecă circa 2-4 cm pe liniile indicate în sensul circulaţiei venoase.

Manevra se repetă, din aproape în aproape, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la li-mita supe¬rioară. Se revine la limita inferioară pe po¬ziţia iniţială şi se reia manevra.

1. Pe regiunea capului: faţă, frunte, scalp.

Maseurul suspendă mâinile şi poziţionează ultima falangă a degetelor 2-5, la limita inferioară a zonei de prelucrat, pe liniile indicate.

Mâinile efectuează fricţiunea cu ultima falangă a degetelor 2-5 (conform tehnicii explicate anterior), din aproape în aproape, începând de la limita inferioară până la limita superioară. Se revine şi se reia.

2. Pe liniile articulaţiilor: umărului, cotului, pumnului, interfalan¬giene¬, şoldu¬lui, genunchiului, gleznei.

Maseurul suspendă mâna şi poziţionează ultima falangă a degetelor 2-3 (suprapuse sau alăturate) pe partea latero-externă/internă a liniei articulare.

Mâna efectuează fricţiunea cu ultima falangă a degetelor 2-3 suprapuse sau alăturate (conform tehnicii explicate anterior) pe linia articulară, începând de pe partea latero-externă/internă, până pe partea latero-internă/externă. Se revine şi se reia.

3. Cu ultima falangă a policelor Fricţiunea cu ultima falangă a policelor se efectuează (conform tehnicii explicate anterior) pe liniile articulaţiilor următoare: pe articulaţia genunchiului, pe maleole, pe linia axilară a articulaţiei umărului şi pe articulaţia cotului.

4. Cu policele şi cu indexurile pe liniile articulaţiei pumnului Maseurul suspendă mâinile şi poziţionează ultima falangă a indexurilor pe linia articulară, la nivelul părţii mediane, pe partea anterioară, iar a policelor pe cea posterioară.

Mâinile efectuează fricţiunea cu ultima falangă a indexului şi a policelui (conform tehnicii explicate

anterior) pe linia articulară anterioară şi posterioară, începând de pe partea mediană, până pe partea latero-externă şi latero-internă a articulaţiei. Se revine şi se reia.

5. Cu policele şi cu indexul pe liniile articulaţiilor mici Fricţiunea se efectuează (conform tehnicii explicate anterior) pe linia următoarelor articulaţii: inter¬falan¬giene, meta¬carpofalangiene, carpiene, gleznă, tarsiene, tarsometa-tarsiene, metatarsofalangiene şi interfalangiene.

Maseurul suspendă mâna dreaptă/stângă şi poziţionează ultima falangă a policelui pe partea dorsală a articulaţiei, iar a indexului pe cea palmară sau plantară.

Mâna efectuează fricţiunea cu ultima falangă a indexului şi a policelui pe linia articulară, începând de pe partea latero-externă, până pe cea internă. Se revine şi se reia.

6. Cu ultima falangă a degetelor 2-3 pe şanţurile paravertebrale Maseurul suspendă mâna şi poziţionează ultima falangă a indexului pe şanţul paravertebral stâng, la nivelul articulaţiei intervertebrale S1-L5, iar a mediusului pe cel drept.

Mâna efectuează fricţiunea cu ultima falangă a degetelor 2-3 (conform tehnicii explicate anterior) pe şanţurile paravertebrale, începând de la nivelul vertebrei S1, până la nivelul vertebrei C1. Se revine şi se reia.

Intensitatea compresiunilor pe ţesuturi cu ultima falangă a degetelor poate fi amplificată prin suprapunerea ultimelor falange ale degetelor de la cealaltă mână.

7. Cu indexul suprapus peste medius sau invers pe şi printre apofizele vertebrale dorsale Maseurul suspendă mâna în lateral faţă de coloană şi poziţionează ultima falangă a indexului (peste care se suprapune ultima falangă a mediusului) printre apofizele vertebrale ale vertebrei S1-L5.

Mâna efectuează fricţiunea cu ultima falangă a indexului şi a mediusului suprapuse pe şi printre apofizele dorsale, din aproape în aproape, începând de la S5, până la C7 sau C1. Se revine şi se reia. d) Cu ultima falangă a policelor pe şanţurile paravertebrale Maseurul poziţionează mâinile paravertebral cu ultima falangă a policelor pe şan¬ţurile para¬vertebrale la nivelul vertebrelor S1-L5 (fig. III.20).

Mâinile efectuează fricţiunea cu ultima falangă a policelui (conform tehnicii explicate anterior) pe şi printre apo¬fi¬zele vertebrale transverse şi dorsale, din aproape în aproape, începând de la S1, până la C7 sau C1. Se revine şi se reia.

După efectuarea fricţiunii pe şi printre apofizele vertebrale, transverse şi dorsale, în cazul când vertebrele nu sunt în poziţia anatomofiziologică, se face alinierea acestora. e) Alinierea vertebrelor Maseurul poziţionează mâinile paravertebral, cu policele încrucişate printre apofizele dorsale.

Mâinile cu policele încrucişate aliniază vertebrele, din aproape în aproape, readucându-le la poziţia anatomofiziologică, începând de la L5 până la C1.

f) Cu nodozităţile degete¬lor Se efec¬tuează pe bol¬ta plan¬tară, pe faţa palmară şi pe articulaţiile mari (şold, umăr).

Maseurul suspendă mâna/mâinile şi poziţionează, de regulă, nodozităţile degetelor 2-3 sau 2-5 pe zona de prelucrat.

Mâna efectuează fricţiunea cu nodozităţile degetelor 2-3 sau 2-5 (conform tehnicii explicate anterior) şi concomitent alunecă pe tegument, prelucrând, din aproape în aproape, zona bolţii plantare, palmare sau pe linia articulaţiei de prelucrat, începând de la limita superioară, până la limita inferioară sau invers. (fig. III.21). Se revine şi se reia.

g) Cu coatele pe fese Maseurul flectează antebraţele pe braţe şi poziţionează coatele pe muscu¬latura fesieră.

Mâinile efectuează fricţiunea cu coatele (conform tehnicii explicate anterior), din aproape în aproape, pe toată zona fesieră (fig. III.22).

Această formă de fricţiune prelucrează ţesuturile pro¬funde şi nu se recomandă efectuarea sa în fazele acute ale bolii, ci, cu multă pru¬denţă, în fazele subacute.

Durata efectuării unei manevre este de 1-2 secunde. Numărul de fricţiuni efectuate pe liniile indicate depinde de mărimea zonei de tratat. Seria manevrei se repetă de 3-5 ori pe zona indicată şi între limitele ei, în funcţie de diagnostic.

Ritmul mobilizărilor şi intensitatea compresiunilor exercitate de degetele şi mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic.

Se intercalează netezirile speci¬fice cu mâinile şi cu degetele, în¬deo¬sebi netezirile cu degetele pe liniile pre¬lucrate şi se trece la batere.

4. BATEREA (TAPOTAMENTUL)

Baterea este cea de-a patra manevră a masajului.

Manevra se efectuează pe toată suprafaţa corpului, exceptând scalpul, zona de sub ombilic şi cea renală.

Efecte specifice: – stimularea excitabilităţii, contractibilităţii şi conductibilităţii fibrelor nervoase şi musculare; – facilitarea diminuării stratului adipos; – creşterea elasticităţii tegumentului şi a fibrelor musculare; – scăderea gradului de sensibilitate a ţesuturilor prelucrate.

Baterea nu se efectuează în cazul masajului sedativ, pe musculatura contracturată, în afecţiuni subacute şi nici în afecţiuni cardiovasculare (staze venoase, edeme şi varice).

Baterea sub toate formele, în timpul efectuării, nu trebuie să fie dură, ci cât mai plăcută şi mai relaxantă.

Baterea (biciuirea fibrelor musculare) este o manevră uşor excitantă şi se efectuează pe masa musculară şi pe feţele libere ale oaselor.

Baterea se efectuează fără a se ţine cont de sensul circulaţiei venoase şi limfatice. În funcţie de zona tratată şi de afecţiunea pacientului, se pot efectua următoarele forme de batere: a) Baterea cu o mână sau cu ambele mâini sub formă de căuş Această formă de batere se poate efectua: pe zona cervicală inferioară, pe zona toracală posterioară (evitându-se zona renală), pe fese, pe coapse, pe gambe, pe abdomen, pe toracele anterior (la bărbaţi) şi pe membrele superioare.

Tehnica de efectuare: 1) Baterea cu o mână sub formă de căuş Maseurul poziţionează mâna pe zona de tratat cu podul palmei, cu partea antero-cubitală, cu faţa palmară a ultimei falange a degetelor care sunt uşor flec¬tate şi cu partea latero-externă a policelui pe tegument (fig. III.23).

Mâna sub formă de căuş efectuează baterea astfel: Maseurul ridică mâna de pe tegument spre partea dor¬sală a antebraţului şi apoi, prin coborârea ei (din articu¬laţia pumnului uşor relaxată), se lo¬vesc ţesuturile. Manevra se efectuează ritmic, din aproape în aproape, pe toată suprafaţa de tratat.

2. Baterea cu ambele mâini sub formă de căuş Maseurul poziţionează mâinile sub formă de căuş (ca la baterea cu o mână) pe regiunea de tratat (fig.

III.24).

Mâinile sub formă de căuş efectuează baterea astfel: Maseurul ridică mâinile de pe tegument şi apoi, prin coborârea lor (din articulaţia pumnului uşor relaxată), loveşte ţesuturile ritmic şi alternativ, din aproape în aproape, pe toată suprafaţa regiunii de tratat.

ATENŢIE! Contactul mâinii/mâinilor sub formă de căuş cu tegu¬mentul se face cu ultima falangă, nu cu vârfurile degetelor, evitându-se producerea de leziuni cu unghiile.

Zgomotul produs prin efectuarea baterii co¬recte este înfundat. Dacă formarea căuşu¬lui nu este corectă, apare zgomot de pliciuitură, care face ca ma¬nevra să provoace dureri și usturimi. În cazul în care urmează să se efec¬tueze baterea cu partea cubitală, nu se in¬ter¬calează netezirea. b) Baterea cu partea cubitală a mâinii/mâinilor şi latero-dorsală a degetelor (5-3) Această formă de batere se efectuează: pe zona cervicală inferioară, pe zona toracală posterioară (evitând zona renală), pe fese, pe coapse, pe gambe, pe bolta plantară, pe abdomen, pe to¬racele anterior, pe membrele superioare şi pe faţa palmară.

Tehnica de efectuare: Maseurul poziţionează mâna/mâinile cu partea cu¬bi¬tală (cu degetul 5 uşor flectat) pe tegument, uşor încli¬nată/încli¬nate spre exterior (fig. III.25).

Mâna/mâinile efectuează baterea cu partea cubitală astfel: Maseurul ridică mâna/mâinile de pe tegument, spre par¬tea radială a antebraţului/antebraţelor, şi apoi, prin coborârea lor (din articulaţia pumnului/ pumni¬lor uşor relaxată), loveşte ţesuturile ritmic cu par¬tea cubitală şi dorsală a degetelor 5-3 ale unei mâini sau, alternativ, cu ambele.

Manevra se repetă, din aproape în aproape, pe toată suprafaţa re¬giunii de tratat.

Zgo¬motul produs în timpul efectuării manevrei se asea¬mănă cu tropotul calului.

ATENŢIE! Contactul degetelor 5- 3 cu tegumentul se face cu părţile latero-dorsale ale acestora (nu cu vârfurile lor, deoarece se pot produce leziuni pe tegument cu unghiile).

Dacă urmează să se efectueze baterea cu pumnul, nu se intercalează netezirea. c) Baterea cu o mână sau cu ambele mâini sub formă de pumn/pumni Această formă de batere se efectuează numai în cadrul masajului to¬ni¬fiant şi sportiv, pe masa musculară bine dez¬voltată pe următoarele zone: cervicală inferioară, pe musculatura paraverte¬brală toracală (evitând zona renală), pe fese, pe coapse, pe gambe, pe faţa plantară, pe deltoizi şi pe faţa palmară.

Tehnica de efectuare: Maseurul poziţionează pe suprafaţa regiunii de tratat mâna/mâinile cu partea cubitală a pumnului/pumnilor uşor întredeschis/întredeschişi şi uşor înclinaţi spre interior, pentru a asigura şi contactul dege¬tului 5 cu tegu¬mentul.

Mâna/mâinile sub formă de pumn efectuează baterea astfel: Maseurul ridică pum¬nul/pumnii spre partea radială a antebraţului/antebraţelor şi apoi, prin cobo¬rârea lor (din articulaţia mâinii/mâi¬nilor uşor relaxată), loveşte ţesuturile ritmic cu un pumn sau, alternativ, cu ambii (fig. III.26).

Manevra se repetă, din aproape în aproape, pe toată regiunea de tratat.

ATENŢIE! Baterea trebuie să producă un zgomot înfundat. În timpul efectuării manevrei, mâna/mâinile trebuie să fie relaxată/rela¬xate. Dacă manevra se efectuează cu mâi¬nile rigide, aceasta poate produce dureri şi leziuni ale fibrelor musculare și ale vaselor. În cazul în care urmează să se efectueze baterea cu ultima falangă a degetelor 1-5 sub formă de ciupitură, nu se intercalează netezirea. d) Baterea cu o mână sau cu ambele mâini sub formă de ciupitură (cu ultima falangă a degetelor 1-5) Această formă de batere este o com¬bi¬naţie între manevrele de batere, frământat şi vibraţii şi se efectuează: pe zona tora¬cală pos¬terioară, pe zona lom¬bară, pe fese, pe coap¬se, pe gambe, pe abdomen, pe braţe, pe antebraţe, pe zona gâtului şi pe cea a feţei.

Tehnica de efectuare: Maseurul suspendă mâna/mâinile deasupra regiunii de tratat şi poziţionează ultima falangă a dege¬telor 2-4 sau 2-5 pe tegument, iar în partea opusă, la o dis¬tanţă de 3-4 cm, ultima fa¬langă a policelui/policelor (fig. III.27).

Mâna/mâinile efectuează baterea sub formă de ciupitură cu ultima falangă a degetelor 1-5 astfel: Ultima falangă a degetelor 2-5 alunecă pe tegument spre ultima falangă a policelui, sau invers, sau concomitent, adună ţesuturile, le comprimă, le vibrează şi le ridică, totodată, uşor de pe planul osos, până la limita posibilă prin înclinarea mâinilor spre partea dorsală a antebraţelor. Apoi degetele se relaxează, eliberând ţesuturile.

Baterea se continuă prin coborârea mâinilor (din articulaţia mâinii/mâi¬nilor uşor relaxată), lovinduse ţesuturile cu faţa palmară a ultimelor falange şi se repetă manevra (fig. III.28).

Baterea se efectuează ritmic cu o mână sau, alternativ, cu ambele mâini, prin lovirea ţesuturilor cu ultima falangă a degetelor 1-5, prin prinderea, comprimarea, vibrarea şi ridicarea lor de pe planul osos.

Manevra se repetă, din aproa¬pe în aproape, pe toată suprafaţa regiunii de tra¬tat.

Zgomotul produs în timpul efectuării acestei manevre se asea¬mănă cu ropotul de ploaie.

ATENŢIE! Lovirea ţesuturilor se face cu faţa pal¬mară a ultimelor falange ale degetelor 1-5, nu cu vârfurile lor, deoarece unghiile pot produce leziuni la nivelul te¬gumentului.

Se intercalează netezirea. e) Baterea cu ultima fa¬langă a degetelor 2-5 ale unei mâini sau ale ambelor mâini Această formă de batere se aseamănă cu cântatul la pian şi se efectuează pe re¬giu¬nea feţei, a frunţii şi pe suprafeţele libere ale oaselor (coaste, faţa tibiei, meta¬tarsiene, metacarpiene şi falange).

Tehnica de efectuare: Maseurul suspendă mâna/mâinile deasupra regiunii de tratat şi poziţionează ultima falangă a

degetelor 2-5 pe tegument.

Mâna/mâinile efectuează baterea cu ultima falangă a degetelor astfel: Maseurul ridică ultimele falange ale degetelor de pe tegument, din articulaţia mâinii şi din articulaţiile metacarpofalangiene şi apoi, prin coborârea lor (din articulaţiile mâinii/mâi-nilor şi din articulaţiile metacarpofalangiene uşor relaxate), loveşte ţesuturile ritmic şi alternativ cu ultima falangă a degetelor (fig. III.29).

ATENŢIE! Lovirea ţesuturilor se face cu faţa pal¬mară a ultimelor falange ale degetelor 2-5, nu cu vârfurile lor, deoarece unghiile pot produce leziuni la nivelul te¬gumentului.

Manevra se repetă, din aproape în aproape, pe toată suprafaţa regiunii de tratat.

Zgo¬motul produs în timpul efectuării acestei forme de batere se asea¬mănă cu ropotul de ploaie.

Durata efectuării unei bateri este de 1-2 secunde. Numărul lo¬viturilor pentru fiecare formă de batere depinde de suprafaţa zo¬nei de prelucrat. Seria manevrei se repetă de 3-5 ori. Ritmul şi intensitatea loviturilor pe ţesuturi, exercitate de mâna/mâinile/pumnii/degetele maseurului, pot să crească sau să scadă odată cu repetarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic. Se efectuează netezirea şi se trece la vibraţii.

5. VIBRAŢIILE Vibraţiile sunt cea de-a cincea manevră a masajului.

Vibraţiile se efectuează pe tot corpul, atât în cadrul masajului sedativ, cât şi în cadrul masajului tonifiant.

Efecte specifice: – relaxarea sistemului nervos şi muscular; – stimularea circulaţiei sangvine şi limfatice periferice, prin sporirea afluxului de sânge în ţesuturi; – combaterea celulitei.

Vibraţiile se pot efectua: a) Vibraţii cu o mână sau cu ambele mâini Această manevră se efectuează: pe toate zonele corpului, exceptând zona capului.

Tehnica de efectuare: Maseurul poziţionează mâna/mâinile pe tegument la limita inferioară a zonei de tratat.

Mâna/mâinile efectuează vibraţii (contractând muşchii antebraţului şi ai braţului, blocând articulaţiile pumnului, cotului şi umărului) pe tegumentul zonei de tratat, prin mişcări oscilatorii stânga-dreapta, din aproape în aproape, în sensul circulaţiei venoase, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine la limita inferioară pe poziţia iniţială şi se reia manevra. b) Vibraţii cu ultima falangă sau cu toate falangele degetului/degetelor Această manevră se efectuează: pe şanţurile dintre tendoane şi dintre muşchi/grupe de muşchi, pe

muchiile şi pe feţele libere ale oaselor, pe şanţurile paravertebrale, pe liniile articulare (capsulă, ligamente), pe regiunea capului (faţă, frunte, scalp).

Tehnica de efectuare: Maseurul suspendă mâna/mâinile sub limita inferioară a zonei de tratat şi poziţionează ultima falangă/toate falangele degetelor pe şanţurile/liniile indicate, la limita inferioară a zonei de tratat.

Mâna efectuează vibraţii (prin contractarea muşchilor antebraţului şi ai braţului, blocând articulaţiile pumnului, cotului, umărului) cu ultima sau cu toate falangele degetului/degetelor prin mişcări oscilatorii stânga-dreapta pe şanţurile/liniile indicate, începând de la limita inferioară a zonei de tratat, până la limita superioară. Se revine la poziţia iniţială şi se reia manevra. c) Vibraţii cu partea cubitală a mâinii 1. Pe linia articulaţiei – maseurul poziţionează mâna dreaptă/stângă cu partea cubitală pe partea latero-externă/internă a articulaţiei.

Mâna efectuează vibraţii cu partea cubitală (conform tehnicii explicate anterior) pe linia articulaţiei, începând de pe partea latero-externă/internă, până pe partea latero-internă/externă. Se revine şi se reia manevra.

2. Pe şanţurile paravertebrale – maseurul poziţionează mâna/mâinile cu partea cubitală pe şanţurile paravertebrale, la nivelul vertebrelor sacrale.

Mâinile efectuează vibraţii cu partea cubitală (conform tehnicii explicate anterior) pe ţesuturile de pe şan¬ţu¬rile paravertebrale, începând de la nivelul vertebrelor S1-L5, până la nivelul lui C6. Se revine şi se reia. d) Vibraţii cu nodozităţile degetelor Această manevră se efectuează pe faţa palmară, pe faţa plantară, pe liniile articulaţiilor mari (umăr, şold).

Tehnica de efectuare: Maseurul suspendă mâna şi poziţionează, în general, nodozităţile degetelor 2-3 sau/şi 4-5 pe bolta plantară sau pe faţa palmară sau pe linia articulară şi efectuează vibraţii cu nodozităţile degetelor (conform tehnicii explicate anterior) pe toată zona de tratat sau pe linia articulară. e) Vibraţii cu coatele pe musculatura fesieră Pentru o stimulare mai profundă, pe musculatura dezvoltată se efectuează vibraţii cu coatele.

Tehnica de efectuare: Maseurul flectează antebraţele pe braţe şi poziţionează coatele pe musculatura fesieră.

Mâinile cu coatele efectuează vibraţii, din aproape în aproape, pe toată zona fesieră.

Durata efectuării unei vibraţii este de câteva secunde. Numărul vibraţiilor efectuate depinde de mărimea zonei de prelucrat. Seria de vibraţii se repetă de 3-5 ori, în funcţie de diagnostic. Ritmul oscilaţiilor efectuate, frecvenţa lor şi intensitatea compresiunilor exercitate de mâinile/degetele maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repe¬tarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic.

ATENŢIE! Dacă manevra s-a efectuat corect, pacientul trebuie să simtă o uşoară senzație de amorțeală și de căldură la nivelul tegu¬mentului.

Se efectuează netezirile şi se trece la manevrele complementare.

B. MANEVRELE COMPLEMENTARE Manevrele complementare se efectuează după manevrele principale ale masajului, care au rol în completarea şi amplificarea efectului terapeutic al masajului.

Manevrele complementare care se pot efectua, sunt: 1. RULATUL (MĂNGĂLUIREA) Rulatul se efectuează pe segmentele membrelor toracale şi pe cele ale membrelor pelvine.

Efecte specifice: – relaxarea musculaturii;

– detensionarea nervoasă regională; – mobilizarea şi redarea elasticităţii tendoanelor şi a fibrelor musculare.

Tehnica de efectuare: Maseurul poziţionează mâinile de o parte şi de alta a segmentului, cu degetele în acelaşi sens sau în sens opus.

Mâinile mobilizează musculatura de pe planul osos mişcându-se în acelaşi sens sau în sens opus pe întreg segmentul, începând de la extremitatea distală a acestuia, până la cea proximală, sau invers.

Rulatul pe membrele toracale Poziţia pacientului: în decubit dor¬sal, ventral sau lateral (cu mâna la marginea patului) sau în şezut (cu mâna pe şold).

Poziţia maseurului: în lateral faţă de seg¬mentul de prelucrat.

I. Pe membrul toracal drept Poziţia pacientului este în şezut pe scaun, cu mâna pe şold.

Poziţia maseurului este în ortostatism, în lateral dreapta. a) Pe braţ 1. Pe grupa de muşchi anterioară şi pe cea posterioară Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe partea anterioară a braţului, deasupra articulaţiei cotu¬lui, iar mâna stângă pe partea posterioară.

2. Pe partea latero-externă şi pe cea internă Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe partea latero-externă a braţului, deasupra articulaţiei cotului, iar mâna stângă, pe partea latero-internă. b) Pe antebraţ 1. Pe grupa de muşchi anterioară şi pe cea posterioară Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe grupa de muşchi anterioară a antebraţului, deasupra articulaţiei pumnului, iar mâna stângă pe cea posterioară.

2. Pe partea radială şi pe cea cubitală Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe partea radială a antebraţului, deasupra articulaţiei pumnului, iar mâna stângă pe partea cubitală. c) Rulatul pe antebraţ şi pe braţ cu o mână Maseurul susţine cu mâna dreaptă/stângă mâna pacientului.

Manevra se efectuează cu mâna stângă/dreaptă pe antebraţ sau braţ, rulând musculatura de jos în sus şi de sus în jos, pe fiecare segment, de câte ori este nevoie. d) Rulatul pe fiecare deget al membrului toracal Degetele alăturate degetului prelucrat, sunt flectate.

1. Pe degetul 5 Maseurul prinde cu indexul şi cu policele mâinii drepte, degetul 5 al pacientului de la extre¬mitatea distală.

Mâna stângă poziţionează policele şi indexul pe degetul 5 al pacientului.

Mâna efectuează rulatul cu policele şi cu indexul pe degetul pacientului, mobilizând musculatura de pe planul osos de jos în sus şi de sus în jos, pe tot degetul.

2. Pe degetele 1-4 – se practică aceeaşi tehnică de efectuare ca la rulatul pe degetul 5.

Se efectuează netezirea.

II. Pe membrul toracal stâng

Maseurul îşi schimbă poziţia din lateral dreapta în lateral stânga.

Poziţia mâinilor se inversează.

Tehnica de efectuare a manevrei pe membrul superior stâng este identică cu cea practicată la membrul superior drept.

Rulatul pe membrele inferioare I. Pe membrul inferior drept Poziţia pacientului: pe pat, în decubit dorsal cu piciorul supus prelucrării în triplă flexie, cu talpa lipită pe pat.

Poziţia maseurului: în lateral dreapta sau stânga faţă de seg¬mentul de prelucrat. a) Coapsa 1. Pe grupa de muşchi anterioară şi pe cea posterioară Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe grupa de muşchi posterioară a coap¬sei, deasupra arti¬culaţiei genunchiului, iar mâna stângă pe cea anterioară, faţă în faţă, cu degetele în sens opus sau în acelaşi sens (fig. III.30 a).

2. Pe grupa de muşchi latero-internă şi pe cea externă Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe grupa de muşchi latero-externă a coapsei, iar mâna stângă pe cea latero-internă. b) Gamba 1. Pe grupa de muşchi anterioară şi pe cea posterioară Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe grupa de muşchi postero-internă a gambei, deasupra articulaţiei gleznei, iar mâna stângă pe cea latero-externă.

2. Pe grupa de muşchi latero-externă şi pe cea latero-internă Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe grupa de muşchi late¬ro-externă a gambei, deasupra articulaţiei gleznei, iar mâna stângă pe grupa de muşchi latero-internă posterioară(fig. III.30 b).

c) Rulatul pe fiecare deget al membrului inferior Degetele alăturate degetului prelucrat sunt flectate.

1. Degetul 5 Maseurul prinde cu indexul şi cu policele mâinii drepte degetul 5 al pacientului de la extre¬mitatea distală.

Mâna stângă poziţionează policele şi indexul pe degetul 5 al pacientului.

Mâna efectuează rulatul cu policele şi cu indexul pe degetul pacientului, mobilizând musculatura de pe planul osos, de jos în sus şi de sus în jos, pe tot degetul.

2. Tehnica de efectuare a rulatului pe degetul 5 se practică şi pe degetele 1-4.

Se efectuează netezirea.

II. Pe membrul inferior stâng Maseurul îşi schimbă poziţia din lateral dreapta în lateral stânga.

Poziţia mâinilor se inversează.

Tehnica de efectuare a manevrei pe membrul inferior stâng este identică cu cea practicată la membrul inferior drept.

Maseurul efectuează manevra cu mâinile, din aproape în aproape, pe fiecare segment de prelucrat, începând de la extremitatea distală, până la extremitatea proximală şi invers.

Durata efectuării unei manevre este de câteva secunde. Numărul manevrei efectuat pe fiecare segment de prelucrat depinde de lungimea acestuia şi de mărimea mâinii maseurului. Seria manevrei se repetă de 3-5 ori pe fiecare segment, în funcţie de diagnostic. Ritmul rulării musculaturii de pe planul osos, amplitudinea mobilizării muşchilor şi intensitatea compresiunilor exercitate de mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic.

2. CERNUTUL Manevra se efectuează pe segmentele membrelor superioare şi pe cele ale membrelor inferioare.

Efecte specifice: – relaxarea şi sporirea supleţei muşchilor şi îmbunătăţirea circulaţiei.

Denumirea manevrei este dată de ase¬mănarea mobilizării mâinilor în jurul segmentului de prelucrat cu cea a mişcării de cernere.

Cernutul, ca şi rulatul, se efectuează pe seg¬mentele mem¬bre¬lor toracale (braţe, antebraţe) şi pelvine (coapse, gambe).

Tehnica de efectuare: Maseurul poziţionează mâinile de o parte şi de alta a segmentului de prelucrat, cu degetele 2-5 uşor flectate şi poziţionate pe tegument.

Mâinile se mişcă concomitent şi ritmic, ca la cernere, mobilizand muşchii de pe segment cu palmele şi cu degetele 2-5, prin ridicarea şi comprimarea lor pe planul osos şi apoi prin relaxarea mâinilor şi a degetelor, muşchii se relaxeaza, apoi manevra se reia.

Manevra se repeta din aproape în aproape pe tot segmentul, începând de la extremitatea distală a acestuia, până la cea proximală sau invers.

Cernutul pe membrele toracale I. Pe membrul toracal drept Poziţia pacientului: în şezut pe scaun, cu mâna pe şold.

Poziţia maseurului: în ortostatism, în lateral dreapta. a) Pe braţ Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe partea latero-externă a braţului, deasupra articulaţiei cotului, cu degetele 2-5 pe grupa de muşchi anterioară, iar mâna stângă pe partea latero-internă. b) Pe antebraţ Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe partea radială a antebraţului, deasupra articu¬laţiei pumnului, cu degetele 2-5 pe grupa de muşchi anterioară, iar mâna stângă pe partea cubitală.

II. Pe membrul toracal stâng Poziţia pacientului: în şezut pe scaun, cu mâna pe şold.

Poziţia maseurului se schimbă din lateral dreapta în lateral stânga.

Maseurul poziţionează mâna dreaptă unde a fost poziţionată mâna stângă pe segmentele membrului toracal drept şi invers.

Tehnica de efectuare a manevrei pe membrul toracal stâng este identică cu cea practicată pe membrul toracal drept.

Cernutul pe membrele inferioare I. Pe membrul inferior drept Poziţia pacientului: pe pat, în decubit dorsal cu piciorul în triplă flexie, cu talpa lipită pe pat.

Poziţia maseurului: în lateral dreapta sau stânga. a) Coapsa Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe grupa de muşchi latero-internă a coapsei, deasupra articulaţiei genun¬chiului, cu degetele 2-5 pe grupa de muşchi posterioară, iar mâna stângă pe grupa de muşchi latero-externă (fig. III.31).

b) Gamba Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe grupa de muşchi latero-internă posterioară a gambei, deasupra articulaţiei gleznei, cu degetele 2-5 pe grupa de muşchi posterioară, iar mâna stângă pe grupa de muşchi latero-externă.

II. Pe membrul inferior stâng Poziţia pacientului: este identică cu cea de la membrul inferior drept.

Poziţia maseurului: se schimbă din lateral dreapta în lateral stânga.

Poziţia mâinilor se inversează.

Tehnica de efectuare a manevrei pe membrul inferior stâng este identică cu cea practicată la membrul inferior drept.

Maseurul efectuează manevra, din aproape în aproape, pe întreg segmentul de prelucrat, începând de la extremitatea distală, până la extremitatea proximală şi invers.

Durata efectuării unei manevre este de câteva secunde. Numărul manevrelor efectuate pe fiecare segment de prelucrat depinde de lungimea acestuia şi de mărimea mâinii maseurului. Seria manevrei se repetă de 3-5 ori pe fiecare segment, în funcţie de diagnostic. Ritmul cernerilor efectuate pe musculatură, amplitudinea mobilizării muşchilor de pe şi pe planul osos şi compresiunile exercitate de mâinile şi degetele maseurului, pot să crească sau să scadă odată cu repetarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic.

3. COMPRESIUNILE Contraindicaţii: Compresiunile sunt contraindicate în afecţiunile car¬diace, vasculare, pulmonare, inflamaţii, staze, metastaze, osteoporoză, precum şi în afecţiunile majore ale coloanei vertebrale.

Efecte specifice: Pe cutia toracică: – mobilizarea articulaţiilor costovertebrale şi costosternale; – mobilizarea musculaturii intercostale; – mărirea capacităţii respiratorii; – îmbunătăţirea supleţei şi elasticităţii cutiei toracice.

Pe rotulă, pe maleole şi pe epifize: – descongestionarea articulaţiilor; – detensionarea articulaţiilor; – îmbunătăţirea supleţei şi mobilităţii elementelor articulare.

Pe cutia craniană: – îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi limfatice; – diminuarea stazelor, prin mobilizarea scalpului; – modelarea oaselor capului (la nou-născuţi).

NOTĂ: Compresiunile pot fi asociate cu mobilizări şi cu vibraţii.

Compresiunile se efectuează pe următoarele zone: Tehnica de efectuare pe cutia toracică: a) Compresiuni pe toracele posterior Poziţia pacientului: pe pat, în decubit ventral, cu mâinile pe lângă corp, în uşoară abducţie.

Poziţia maseurului: în orto¬sta¬tism, cu şol¬dul drept la nivelul regiunii lombare a pacientului şi cu piciorul stâng înainte.

1. Compresiuni paravertebrale Maseurul poziţionează mâinile para¬verte¬bral toracal pe musculatura paravertebrală la nivelul perechilor de coaste 9-12. (fig. III.32).

Mâinile efec¬tuează, concomitent, compresiuni pe cutia toracică, în timpul când expiră pacientul, începând de la limita inferioară a cutiei toracice, până la limita superioară sau invers.

2. Compresiuni cu ambele mâini pe liniile mediane subaxilare ale cutiei toracice Maseurul poziţionează mâna dreap¬tă pe linia sub¬axilară dreaptă pe perechile de coaste 9-11, iar mâna stângă pe cea subaxilară stângă, cu degetele orientate spre axile (fig. III.33).

Mâinile efectuează, concomitent, compresiuni pe cutia toracică în timpul când expiră pacientul, începând de la limita inferioară a cutiei toracice, până la axilă sau invers. b) Compresiuni pe toracele anterior Poziţia pacientului: în decubit dorsal.

Poziţia maseurului: în ortostatism, cu şoldul drept la nivelul regiunii abdo¬minale a pacientului şi cu piciorul stâng înainte.

1. Compresiuni parasternal Maseurul poziţionează mâinile pe cutia toracică la nivelul perechilor de coaste 5-8, parasternal (fig.

III.34).

Mâinile efectuează, concomitent, compresiuni pe cutia toracică în timpul când expiră pacientul, începând de la limita inferioară a cutiei toracice, până la limita superioară sau invers.

2. Compresiuni pe liniile mediane subaxilare ale cutiei toracice Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe linia mediană sub¬axilară stângă la nivelul perechilor de coaste 9-11, iar mâna stângă pe cea subaxilară dreaptă, cu degetele orientate spre axilă.

Mâinile efec¬tuează, concomitent, compresiuni pe cutia toracică în timpul când expiră pacientul, începând de la limita inferioară a cutiei toracice, până la axilă sau invers.

Se efectuează netezirea. c) Compresiuni pe hemitorace Poziţia pacientului: în şezut.

Poziţia maseurului: în ortosta¬tism, în late¬ralul hemitoracelui de prelucrat.

Maseurul poziţionează mâna stângă pe partea posterioară a hemitoracelui drept la nivelul perechilor de coaste 9-12, iar mâna dreap¬tă pe partea ante¬rioară, cu dege¬tele orientate în sus (fig. III.35).

Mâinile efec¬tuează compresiuni pe cutia toracică, antero-posterior sau postero-anterior, sau concomitent, în timpul când expiră pacientul, începând de la limita inferioară a cutiei toracice, până la limita superioară sau invers.

Durata efectuării unei compresiuni în timpul expiraţiei pacientului este de câteva secunde. Numărul com¬pre¬siu¬nilor de¬pinde de mărimea cu¬tiei tora¬cice şi a mâinii maseurului. Seria compresiunilor se repetă de 3-5 ori pe fiecare zonă, în funcţie de diagnostic. Ritmul efectuării şi intensitatea compresiunilor exercitate pe cutia toracică de mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic. d) Compresiuni cu ultima falangă a policelor pe apofizele vertebrale Poziţia pacientului: pe pat, în decubit ventral.

Poziţia maseurului: în ortosta¬tism, în late¬ral.

Tehnica de efectuare: Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe creasta iliacă paravertebral dreapta, cu ultima falangă a policelui pe şanţul paravertebral (pe apofiza transversă a vertebrei L5), iar mâna stângă pe partea stângă.

Mâinile efectuează compresiuni cu ultima falangă a policelor pe şi printre apofizele vertebrale transversale şi dorsale, mobilizându-se ligamentele şi capsula articulară, din aproape în aproape, începând de la nivelul vertebrei L5, până la nivelul lui C1. Se revine şi se reia. Manevra se repetă de câte ori este nevoie. În cazul modificărilor anatomofiziologice ale poziţiei vertebrelor se efectuează compresiuni şi mobilizări pentru alinierea acestora.

Maseurul poziţionează mâinile paravertebral pe crestele iliace şi ultima falangă a policelor încrucişate printre apofizele dorsale ale vertebrelor pe care le mobilizează şi le aliniază la poziţia anatomofiziologică (în cazul scoliozei).

Se efectuează netezirea.

Durata efectuării unei compresiuni este de câteva secunde. Numărul compresiunilor depinde de zona prelucrată (lombară – 5, toracală – 12, cervicală – 7 sau pe întreaga coloană – 24). Seria compresiunilor se repetă de 3-5 ori, în funcţie de diagnostic. Ritmul efectuării mobilizărilor şi intensitatea compresiunilor exercitate de mâinile maseurului cu policele pot să crească sau să scadă odată cu repetarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic. e) Compresiuni cu ultima falangă a degetelor 1-5 pe rotulă (patelă) Poziţia pacientului: pe pat, în decubit dorsal cu piciorul întins pe pat.

Poziţia maseurului: în ortostatism, cu pi¬cio¬rul stâng înainte şi cu şoldul drept la ni¬velul gleznei pacientului.

Maseurul suspendă mâinile şi poziţionează ultima falangă a poli¬celor pe partea inferioară a rotulei, iar degetele 2-5 împrejurul ei.

Mâinile efectuează compresiuni cu degetele, care pot fi asociate cu vibraţii şi cu mobilizări ale rotulei (sus-jos, jos-sus, stânga-dreapta, dreapta-stânga, cir¬cular-dreapta, circular-stânga).

Se efectuează netezirea. f) Compresiuni cu ultima falangă a degetelor 1-5 pe maleolele membrului inferior Poziţia pacientului: în decu¬bit dorsal.

Poziţia maseurului: în şe¬zut la capătul patului, cu faţa spre partea plantară.

Maseurul suspendă mâinile şi poziţionează ultima falangă a degetelor 1-5 pe maleole de jur-împrejur.

Mâinile efectuează, concomitent, compresiuni cu ultima falangă a degetelor pe maleole, care se rotesc permanent (fig. III.36). Se efectuează netezirea.

g) Compresiuni cu ultima falangă a degetelor 1-5 pe epifizele distale ale radiusului şi cubitusului Poziţia pacientului: în decubit dorsal sau în şezut, cu membrul toracal în pronaţie, orientat către maseur.

Poziţia maseurului: în ortostatism, cu faţa către mâna pacientu¬lui.

Maseurul suspendă mâinile şi poziţio¬nează ultima falangă a degetelor 1-5 în jurul epifizelor (fig.

III.37).

Mâinile efectuează, concomi¬tent, compresiuni cu ultima falangă a degetelor pe epifize, care se rotesc permanent în jurul lor. Compresiunile pot fi asociate cu vibraţii şi tracţiuni pentru articulaţia radioulnară.

Durata efectuării unei com¬presiuni pe rotulă sau pe maleole sau pe epifize este de câteva secunde.

Nu¬mărul compresiunilor depinde de diagnostic. Seria compresiunilor se repetă de 3-5 ori. Ritmul mobilizărilor şi intensitatea compresiunilor exercitate de mâinile maseurului cu degetele pot să crească sau să scadă odată cu repetarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic. Se efectuează netezirea. h) Compresiuni cu ambele mâini pe cuti¬a craniană Tehnica de efectuare: 1. Bitemporale Poziţia pacientului: în şezut.

Poziţia maseurului: în ortosta¬tism, în spatele pacientului, cu mâinile poziţionate pe zo-nele temporale, faţă în faţă, cu dege¬tele orientate spre linia medi¬ană a capului sau spre frunte(fig.

III.38).

Mâinile efectuează compresiuni, concomitent sau alternativ, pe zonele tem¬porale.

2. Occipitalofrontale

Poziţia maseurului: în ortostatism, late¬ral stânga/dreapta, cu mâna stângă poziţionată pe occipital, iar mâna dreaptă pe frunte, cu degetele orientate spre vertex sau în lateral (fig. III. 39).

Mâinile efectuează compresiuni, concomitent sau alternativ, pe zonele frontale şi occi-pitale.

Compresiunile pot fi asociate cu vibraţii şi cu o uşoară mobilizare a scalpului de pe planul osos.

Durata efectuării unei compresiuni este de câteva se¬cunde. Numărul com¬pre¬siu¬nilor depinde de dimen¬siunea cutiei craniene. Seria compresiunilor se repetă de 3-5 ori, în funcţie de diagnostic.

Ritmul efectuării, precum şi intensitatea compresiunilor exercitate de mâinile maseurului, pot să crească sau să scadă odată cu repetarea seriei manevrei, în funcţie de diagnostic.  Compresiunile sunt utile în modelarea oaselor cutiei craniene (capului) la copii.

4. TRACŢIUNILE Tracţiunea segmentului/segmentelor se efectuează din una sau din mai multe articulaţii, în axa acestora.

Contraindicaţii: Tracţiunile sunt contraindicate în procesele inflamatorii ale elementelor articulare şi intraarticulare (hidartroză, hemartroză, smulgeri ale capsulei, ligamentelor şi ale tendoanelor).

Efecte specifice: – detensionarea spaţiilor intraarticulare; – întreţinerea şi îmbunătăţirea mo¬bili¬tăţii şi elasticităţii elementelor arti¬culare; – îmbunătăţirea circulaţiei în articulaţii.

Maseurul efectuează tracţiuni în axul articu¬laţiilor cu o forţă adecvată, lent şi progresiv, iar rela¬xarea se efectuează tot lent şi pro¬gresiv.

NOTĂ: Tracţiunile pot fi asociate cu scuturături şi cu vibraţii.

Tehnica de efectuare: A. Tracţiuni pentru arti¬culaţiile mem¬brelor toracale I. Pentru membrul toracal drept Poziţia pacientului: pe pat, în decubit ventral, lateral sau dorsal, sau în şezut.

Poziţia maseurului: în ortostatism, cu faţa către membrul to¬racal al pacientului. a) Tracţiuni cu o mână pentru o articulaţie Maseurul fixează segmentul de deasupra articulaţiei cu mâna stângă. Mâna dreaptă prinde segmentul de sub articulaţie, de la extremitatea distală.

Mâna dreaptă efectuează tracţiunea segmentului în axul articulaţiei (fig. III.40 a).

b) Tracţiuni cu o mână pentru articulaţiile umărului, cotului şi pumnului Maseurul fixează omoplatul pacientului cu mâna stângă. Mâna dreaptă prinde mâna pacientului şi o ridică în axul articulaţiilor şi efectuează trac¬ţiunea segmentelor mâinii (fig. III.40 b).

c) Tracţiuni cu indexul şi cu policele pentru articulaţiile mâinii propriu-zise (radiocarpiene, intercarpiene, carpometacarpiene, meta-carpofalangiene şi interfalangiene) Maseurul fixează antebraţul pacientului cu mâna stângă. Mâna dreaptă, cu indexul şi cu policele, prinde fiecare deget al pacientului de la nivelul ultimei falange şi efectuează tracţiunea segmentelor în axul articulaţiilor (fig. III.41).

d) Tracţiuni cu indexul şi cu policele ambelor mâini pentru articulaţiile intermetacarpiene Mâna pacientului este în pronaţie.

Maseurul suspendă mâna dreaptă în partea radială a mâinii pacientului şi pozi¬ţionează indexul pe faţa palmară, la extremitatea distală a meta¬carpienelor 3-4, iar policele pe cea dorsală (în deschiderea creată de acestea aflându-se partea radială a mâinii). Apoi suspendă mâna stângă în

partea cubitală a mâinii pacientului şi poziţionează indexul pe faţa palmară la extremitatea distală a metacarpienelor 3-4, iar policele pe cea dorsală.

1. Extensia dorsală a metacarpienelor şi tracţiuni în lateral Mâinile exercită compresiuni cu indexul pe metacarpienele 3-4 şi efectuează extensia dorsală a lor, iar, con¬comitent, policele alunecă spre părţile laterale şi efectuează tracţiuni ale metacarpienelor în lateral.

2. Extensia palmară a metacarpienelor şi tracţiuni în lateral Mâinile exercită compresiuni cu policele pe metacarpienele 3-4 şi efectuează extensia palmară a lor, iar, concomitent cu indexurile, efectuează tracţiuni ale metacarpienelor în lateral.

Manevra se repetă de câte ori este nevoie. e) Tracţiuni cu indexul şi cu policele ambelor mâini pentru articulaţia ra¬dio¬cubitală Mâna pacientului este în supinaţie.

Maseurul suspendă mâinile în părţile laterale ale articulaţiei radiocubitale şi poziţionează policele pe partea anterioară a articulaţiei, iar indexul pe partea posterioară.

Mâinile efectuează tracţiuni pentru articulaţia radiocubitală cu indexul şi cu policele. Policele alunecă în lateral, indexurile făcând contrapriză şi extensie dorsală. Apoi, policele revine la poziţia iniţială şi efectuează contrapriză şi extensie anterioară, iar indexurile alunecă, concomitent, în lateral şi efectuează tracţiunea.

Tracţiunea se mai poate efectua şi concomitent cu policele şi indexurile ambelor mâini.

Se efectuează netezirea.

II. Pentru membrul toracal stâng Poziţia pacientului: este identică cu cea de la partea dreaptă.

Poziţia maseurului: se schimbă din lateral dreapta în lateral stânga. Poziţia mâinilor se inversează.

Tehnica de efectuare a manevrei pentru mâna dreaptă se practică şi în cazul mâinii stângi.

B. Tracţiuni pentru articulaţiile membrelor pelvine I. Pentru membrul inferior drept Poziţia pacientului: pe pat, în decubit dorsal, ventral sau lateral.

Poziţia maseurului: în ortosta¬tism, la capătul patului, cu faţa către tălpile paci¬entului. a) Tracţiuni cu o mână pentru o articulaţie Maseurul fixează segmentul de deasupra articulaţiei cu mâna stângă. Mâna dreaptă prinde segmentul de sub articulaţie, de la extremitatea distală a acestuia şi efectuează tracţiunea segmentului în axul articulaţiei. b) Tracţiuni cu ambele mâini pentru articulaţiile şoldului, genunchiului şi gleznei Maseurul poziţionează mâna dreaptă pe faţa dorsală a labei piciorului pacientului, iar mâna stângă pe calca¬neu.

Mâinile efectuează tracţiunea segmentelor în axul articulaţiilor.

Tracţiunea se poate efectua şi concomitent pentru ambele picioare, prinzând cu o mână un picior, iar cu cealaltă pe celălalt (fig. III.42).

c) Tracţiuni cu indexul şi cu policele pentru articulaţiile piciorului propriu-zis (laba piciorului) Maseurul fixează gamba cu mâna stângă. Mâna dreaptă prinde cu indexul şi cu policele ultima falangă a fiecărui deget al piciorului pacientului.

Mâna dreaptă cu indexul şi cu policele efectuează tracţiunea segmentelor în axul articulaţiilor intertarsiene, tarsometatarsiene, metatarsofalangiene şi inter¬falangiene pentru fiecare deget (fig.

III.43).

Tracţiunea pentru aceste articulaţii se poate efectua şi cu ambele mâini concomitent, fără priză. d) Tracţiuni cu indexul şi cu policele ambelor mâini pentru articulaţiile intermetatarsiene Maseurul suspendă: – mâna dreaptă în partea latero-internă a labei piciorului şi poziţionează indexul pe faţa plantară, la extremitatea distală a meta¬tarsienelor 3-4, iar policele pe partea dorsală (în deschiderea lor aflându-se partea latero-internă a labei piciorului); – mâna stângă în partea latero-externă a labei piciorului şi poziţionează indexul pe partea plantară, la extremitatea distală a metatarsienelor 3-4, iar policele pe partea dorsală (în deschiderea lor aflânduse partea latero-externă a labei piciorului).

Mâinile efectuează tracţiuni şi extensie dorsală şi plantară din articulaţiile intermetatarsiene cu indexurile şi cu policele.

1. Extensie dorsală a metatarsienelor şi tracţiuni în lateral Mâinile exercită compresiuni cu indexurile pe metatarsienele 2-4 şi efectuează extensia dorsală a lor, iar policele alunecă şi efectuează tracţiuni în lateral a metatarsienelor.

2. Extensie plantară a metatarsienelor şi tracţiuni în lateral Mâinile exercită compresiuni cu policele pe metatarsienele 2-4 şi efectuează extensia dorsală a lor, iar indexurile alunecă şi efectuează tracţiuni în lateral a metatarsienelor.

Manevra se repetă de câte ori este nevoie, în funcţie de diagnostic.

II. Pentru membrul inferior stâng Poziţia pacientului: este identică cu cea de la membrul inferior drept.

Poziţia maseurului: se schimbă cu faţa la piciorul stâng.

Tehnica de efectuare a manevrei pentru membrul inferior stâng este identică cu cea practicată la membrul inferior drept.

Durata efectuării unei tracţiuni este de câteva secunde, în funcţie de mărimea articulaţiei. Numărul tracţiunilor depinde de mărimea articulaţiei şi de afecţiune. Tracţiunile se repetă de 3-5 ori, în funcţie de diagnostic. Ritmul efectuării şi forţa tracţiunilor segmentului/segmentelor exercitate de mâinile/degetele maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic.

Se efectuează netezirea şi se trece la scuturături.

5. SCUTURĂTURILE Contraindicaţiile sunt aceleaşi ca la tracţiuni.

Efecte specifice: – detensionarea spaţiilor intraarticulare; – întreţinerea şi îmbunătăţirea mobilităţii şi elasticităţii elementelor articulare; – decontracturarea şi relaxarea musculaturii.

Tehnica de efectuare: Poziţiile pacientului, ale maseurului şi ale mâinilor acestuia, sunt identice cu cele prezentate la tracţiuni.

Maseurul prinde cu mâna/mâinile segmentul de la extremitatea distală şi efectuează concomitent tracţiuni, vibraţii şi scuturături prin mişcări oscilatorii sus-jos, dreapta-stânga, pentru un segment sau pentru mai multe segmente.

Durata efectuării unei scuturături este de câteva secunde în funcţie de mărimea articulaţiei. Numărul scuturăturilor depinde de afecţiune. Scuturăturile se repetă de 3-5 ori. Ritmul şi intensitatea scuturăturilor exercitate de mâinile maseurului pot să crească sau să scadă odată cu repetarea manevrei, în funcţie de diagnostic.

Se efectuează netezirea.

6. ELONGAŢIILE Elongaţiile se efectuează pentru articulaţiile intervertebrale (cervicale, lombare şi uşor a celor toracale).

Contraindicaţii: – cancer, compresie medulară, inflamaţii, osteoporoză, hipertensiune arterială, artrite reumatoide, spondilită anchilo¬zantă, hernie de disc, sarcină.

Efecte specifice: – detensionarea spaţiilor intraarticulare intervertebrale; – întreţinerea şi sporirea mobilităţii şi elasticităţii elementelor articulare; – decontracturarea musculaturii paravertebrale şi interapofizale; – îmbunătăţirea circulaţiei în articulaţii.

NOTĂ: Elongaţiile pot fi asociate cu mobilizări şi cu vibraţii.

Tehnica de efectuare: a) Elongaţii cu ambele mâini pentru articulaţiile intervertebrale ale coloanei cervicale 1. Poziţia pacientului: în şezut pe scaun.

Poziţia maseurului: în ortostatism sau în şezut pe scaun, în spatele pacientului.

Maseurul poziţionează mâinile la baza cutiei cra¬niene, cu degetele orientate în sus, pavilionul urechilor aflându-se în cău¬şul palmelor (fig. III.44).

Mâinile efectuează elongaţii prin ridicarea capului pacientului, cu o forţă progresivă, până la limita durerii. Apoi maseurul relaxează mâinile lent şi progresiv, pentru revenirea capului şi a vertebrelor la poziţia iniţială. Se efectuează netezirea.

2. Poziţia pacientului: pe pat, în de¬cubit dor¬sal cu picio¬arele flectate.

Poziţia maseurului: în şezut pe scaun, la capul pacientului.

Maseurul poziţionează mâna stângă la baza occipi¬talului, iar mâna dreaptă pe bărbie (fig. III.45) sau mâna dreaptă pe partea dreaptă a occipitalului, iar mâna stângă pe partea stângă.

Mâinile efectuează elongaţii lent şi progresiv, prin tracţiunea capului pacientului până la limita durerii. Apoi maseurul relaxează mâinile, lent şi progresiv, pentru revenirea capului şi a vertebrelor la poziţia iniţială. b) Elongaţii pentru articulaţia occipitalovertebrală şi pentru articulaţiile intervertebrale cervicale şi, uşor, pentru a celor toracale efectuate cu prosopul* Poziţia pacientului: pe pat, în de¬cubit dor¬sal cu capul la capătul patului şi cu picioarele în triplă flexie cu talpa pe pat.

Poziţia terapeutului: în ortostatism, la capătul patului, cu faţa spre capul pacientului.

1. Elongaţia bilaterală* Terapeutul prinde cu ambele mâini capetele unui prosop (cu lungimea de aproximativ 1 m) şi îl rulează, indicându-i pacientului să ridice uşor capul de pe pat (bărbia în piept), poziţionându-i prosopul la nivelul coloanei cervicale, sub occipital. Apoi, îi indică pacientului să revină cu capul pe pat şi să se relaxeze.

Terapeutul efectuează elongaţia pentru articulaţia occipitalovertebrală şi pentru cele intervertebrale cervicale şi, uşor, a celor toracale tracţionând concomitent cu ambele mâini capul pacientului cu prosopul (fig. III. 46), lent şi progresiv, până la limita posibilă, menţinând forţa tracţiunii cca. 5-6 sec.

Apoi, terapeutul relaxează mâinile, lent şi progresiv, până când capul pacientului şi vertebrele revin la poziţia anatomofiziologică.

2. Elongaţia unilaterală* – în funcţie de contractura musculaturii paravertebrale cervicale şi a muşchiului sternocleidomastoidian.

Terapeutul tracţionează capul pacientului cu prosopul, cu o mâna de capătul unde se află contractura muşchilor, iar cu cealaltă mână susţine celălalt capăt al prosopului în poziţie fixă (fig. III. 47).

Tracţiunea se efectuează lent şi progresiv, până la limita posibilă (menţinând forţa tracţiunii cca. 7-10 sec.). Apoi, terapeutul relaxează mâna care a efectuat tracţiunea, lent şi progresiv, până când capul şi vertebrele revin la poziţia anatomofiziologică.

Manevra se repetă de 3-5 ori, în funcţie de afecţiune şi de scopul urmărit.

După efectuarea manevrei, terapeutul efectuează frământatul şi fricţiunea pe muşchiul sternocleidomastoidian şi pe muşchiul trapez, insistând la baza occipitalului pentru a relaxa musculatura şi pentru a creşte eficienţa descongestionării elementelor articulare şi a discurilor

intervertebrale. c) Elongaţii pentru articulaţiile intervertebrale ale coloanei lombare şi, uşor, ale celor toracale Poziţia pacientului: pe pat, în decubit ven¬tral, cu pernă sub abdomen (pen¬tru corectarea curburii lombare).

1) Compresiuni şi elongaţii cu antebraţele Poziţia maseurului: în ortosta¬tism, cu faţa la coloana toracală.

Maseurul poziţionează mâna dreaptă cu antebraţul pe vertebrele T9-T11 iar mâna stângă pe vertebrele T7-T8.

Mâinile efectuează, concomitent cu antebraţele, compresiuni şi elongaţii, începând de la nivelul vertebrelor toracale 8-9, antebraţul drept alunecă pe coloană spre osul sacru şi, concomitent, exercită compresiuni şi efectuează elongaţii ale vertebrelor toracale şi lombare, iar antebraţul mâinii stângi alunecă pe coloană spre vertebrele C5-C6 şi efectuează concomitent compresiuni şi elongaţii ale vertebrelor toracale.

2) Elongaţii prin tracţiunea membrelor inferioare a) Elongaţii unilaterale în funcţie de contractură (dreapta sau stânga) Poziţia maseurului: la capătul patului.

Maseurul prinde cu mâinile piciorul pacientului de la nivelul articulaţiei gleznei.

Mâinile tracţionează piciorul şi efectuează elongaţii unilaterale pentru articulaţiile intervertebrale ale coloanei lombare şi uşor pentru cele ale coloanei toracale, lent şi progresiv, până la limita durerii.

Apoi maseurul relaxează mâinile lent şi progresiv pentru revenirea piciorului şi a vertebrelor la poziţia iniţială. b) Elongaţii în caz de contractură a musculaturii paravertebrale bilaterale Maseurul prinde cu mâna dreaptă piciorul drept al pacientului de la nivelul articulaţiei gleznei, iar cu mâna stângă pe cel stâng.

Mâinile tracţionează concomitent membrele inferioare, efectuând elongaţii bilaterale pentru articulaţiile intervertebrale lombare şi, uşor, ale celor toracale, lent şi progresiv, până la limita posibilă. Apoi maseurul relaxează mâinile lent şi progresiv pentru revenirea picioarelor şi a vertebrelor la poziţia iniţială.

Durata efectuării unei manevre este de câteva secunde. Manevra se repetă de 3-5 ori.

Ritmul efectuării elongaţiei şi forţa cu care se tracţionează segmentul exercitate de mâinile maseurului, pot să crească sau sa scadă odată cu repetarea manevrei în funcţie de diagnostic.

Se efectuează netezirea şi se trece la mobilizări.

C. KINETOTERAPIA COMPLEMENTARĂ Mobilizarea în articulaţie a extremităţii proximale sau distale a segmentului/segmentelor care participă la formarea articulaţiei/articulaţiilor Mobilizarea segmentului/segmentelor se efectuează din articulaţiile semimobile şi mobile (uniaxiale şi pluriaxiale).

Mobilizarea segmentului distal care participă cu extremitatea proximală la formarea articulaţiei efectuează mişcarea părţii proximale a acestuia în articulaţie.

După efectuarea manevrelor masajului pe oricare regiune sau pe întreg corpul, este obligatoriu să se efectueze de către maseur/kinetoterapeut mobilizări pasive şi active ale segmentelor care formează articulaţiile prelucrate şi a celor învecinate.

Mobilizările segmentului/segmentelor în articulaţie/articulaţii efectuate după masajul acestora au o eficienţă sporită, determinată de creşterea elasticităţii elementelor articulare şi a fibrelor musculare, de echilibrare a tonusului muscular (creşterea sau scăderea lui, în funcţie de afecţiune) şi de îmbunătăţire a circulaţiei sangvine şi limfatice în articulaţie.

Mobilizările care se efectuează din articulaţie sunt:

1) Mobilizări pasive Mobilizarea pasivă a segmentului/segmentelor în articulaţie se efectuează de către terapeut.

Pacientul este aşezat pe pat (fără arcuri), pe scaun sau pe saltea. Acestea trebuie să fie aşezate în sala de tratament, astfel încât cel care efectuează mobilizările segmentelor din articulaţii să se poată poziţiona corespunzător (în lateral) faţă de oricare articulaţie pe care trebuie să o mobilizeze.

Poziţia pacientului: pe pat, în decubit dorsal, ventral, lateral sau în şezut.

Poziţia terapeutului: în ortostatism, în lateral faţă de segmentul de mobilizat din articulaţia afectată.

Terapeutul trebuie să coopereze cu pacientul înainte şi în timpul efectuării manevrei, explicându-i modul de efectuare a mobilizării segmentului/segmentelor din articulaţia afectată şi, totodată, indicându-i să relaxeze musculatura care mobilizează segmentul.

Terapeutul fixează cu mâna stângă (priză) segmentul de deasupra articulaţiei şi poziţionează mâna dreaptă (contrapriză) pe extremitatea distală a segmentului de sub articulaţie.

Mâna dreaptă efectuează mobilizarea segmentului în axa/axele articulaţiei, lent şi progresiv, până la limita durerii. Revenirea segmentului la poziţia iniţială se face tot lent şi progresiv, fiind susţinut de mâna dreaptă a terapeutului.

Terapeutul repetă fiecare mobilizare a segmentului/segmentelor din articulaţie de câte ori este nevoie, în funcţie de diagnostic.

Rolul mobilizărilor pasive: a) detensionarea elementelor articulare; b) descongestionarea intraarticulară a segmentelor care participă la formarea acesteia; c) creşterea mobilităţii segmentelor în articulaţia afectată prin redarea elasticităţii şi supleţei elementelor articulare (capsulă, ligamente), a tendoanelor şi a fibrelor musculaturii care mobilizează segmentul; d) îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi limfatice în articulaţie şi în muşchiul/muşchii afectaţi din cauza imobilizării.

2) Mobilizări pasivo-active (de promovare) Poziţia pacientului, a terapeutului şi a mâinilor acestuia este identică cu cea de la mobilizări pasive.

Mobilizările pasivo-active sunt efectuate de către pacient la indicaţia şi cu ajutorul terapeutului şi, de aceea, se numesc şi mobilizări de promovare.

Terapeutul fixează cu mâna stângă (priză) segmentul de deasupra articulaţiei şi poziţionează mâna dreaptă (contrapriză) pe extremitatea distală a segmentului de sub articulaţie.

Terapeutul indică pacientului să mobilizeze segmentul care participă la formarea articulaţiei afectate în axa/axele acesteia şi îl ajută cu mâna dreaptă să îl mobilizeze cu o forţă uşor progresivă sau uşor regresivă, în funcţie de afecţiunea articulaţiei şi de atrofia sau de contractura muşchilor care mobilizează segmentul, până la limita durerii. Readucerea segmentului la poziţia iniţială se face lent şi progresiv, terapeutul susţinându-l uşor cu mâna dreaptă.

Pacientul, ajutat de terapeut, mobilizează segmentul care participă la formarea articulaţiei afectate de câte ori este nevoie, în funcţie de diagnostic.

Rolul mobilizărilor pasivo-active: a) creşterea sau diminuarea tonusului musculaturii care mobilizează segmentul/segmentele din articulaţia afectată; b) detensionarea segmentelor în articulaţie prin redarea elasticităţii elementelor articulare (capsulă, ligamente) şi a tendoanelor muşchiului/muşchilor care trec peste articulaţia afectată; c) activarea circulaţiei sangvine şi limfatice în articulaţia afectată şi în musculatura care mobilizează segmentele.

3) Mobilizări active Mobilizarea activă a segmentului/segmentelor care participă la formarea articulaţiei afectate în axa/axele acesteia se efectuează de către pacient la indicaţia şi sub supravegherea terapeutului.

Mobilizările active se pot efectua şi involuntar în diferite afecţiuni. Terapeutul, în cazul acestor afecţiuni, fixează segmentul de deasupra articulaţiei cu mâna stângă, iar mâna dreaptă o poziţionează pe extremitatea distală a segmentului de mobilizat care susţine şi dirijează mobilizarea segmentului din articulaţia afectată. Rolul acestei mobilizări controlate de terapeut este de a reduce spasticitatea muşchiului/grupelor de muşchi care mobilizează involuntar segmentul din articulaţia afectată.

Pacientul repetă mobilizarea segmentului din articulaţia afectată de câte ori este nevoie, în funcţie de diagnostic.

Rolul mobilizărilor active: a) redarea supleţei şi elasticităţii tendoanelor şi a fibrelor muşchiului/muşchilor şi echilibrarea (prin creşterea sau diminuarea) tonusului musculaturii care mobilizează segmentul/segmentele; b) redarea elasticităţii elementelor articulare (capsulă, ligamente) şi a tendoanelor muşchilor care trec peste articulaţie; c) activarea circulaţiei sangvine şi limfatice în articulaţia afectată şi în musculatura care mobilizează segmentul/segmentele.

4) Mobilizări active cu încărcare Poziţia pacientului, a terapeutului şi a mâinilor acestuia este identică cu cea de la mobilizările pasive.

Terapeutul indică pacientului să efectueze mobilizarea segmentului din articulaţia afectată, concomitent fixând cu mâna stângă (priză) segmentul de deasupra articulaţiei afectate. Mâna dreaptă (contrapriză) o poziţionează pe extremitatea distală a segmentului care se mobilizează din articulaţie. Mâna dreaptă exercită încărcarea adecvată (progresivă sau regresivă) pe extremitatea distală a segmentului care se mobilizează, până la limita durerii.

Revenirea segmentului la poziţia iniţială se face tot cu încărcarea adecvată, prin schimbarea poziţiei mâinii terapeutului pe partea opusă a poziţiei iniţiale. Încărcarea exercitată de terapeut la extremitatea distală a segmentului mobilizat se efectuează în tot timpul mobilizării segmentului şi este adecvată pentru creşterea forţei şi a tonusului muşchilor care mobilizează segmentul.

Pacientul repetă mobilizarea segmentului din articulaţia afectată de câte ori este nevoie, în funcţie de diagnostic.

Rolul mobilizărilor active cu încărcare: a) creşterea elasticităţii şi supleţei capsulei articulare, a ligamentelor articulare, a tendoanelor şi a fibrelor musculare şi echilibrarea tonusului musculaturii care mobilizează segmentul/segmentele; b) descongestionarea şi activarea circulaţiei sangvine şi limfatice în articulaţia afectată şi în musculatura care mobilizează segmentul.

5) Mobilizări active cu opoziţie Poziţia pacientului, a terapeutului şi a mâinilor acestuia este identică cu cea de la mobilizările pasive.

Terapeutul indică pacientului să mobilizeze segmentul/segmentele care formează articulaţia afectată în axa/axele acesteia, concomitent fixând cu mâna stângă (priză) segmentul de deasupra articulaţiei, iar mâna dreaptă (contrapriză) o poziţionează pe extremitatea distală a segmentului de mobilizat.

Mâna dreaptă, în timpul când pacientul mobilizează segmentul, exercită opoziţie pe extremitatea distală a acestuia.

Pacientul repetă mobilizarea segmentului din articulaţia afectată de câte ori este nevoie, în funcţie de diagnostic.

Opoziţia la mobilizarea segmentului exercitată de mâna maseurului este mai mare decât forţa muşchilor care îl mobilizează, nepermiţând mobilizarea segmentului.

Rolul mobilizărilor active cu opoziţie: a) decontracturarea şi echilibrarea tonusului musculaturii care mobilizează segmentul/segmentele; b) deblocarea articulaţiei prin redarea supleţei şi elasticităţii elementelor articulare (capsulă,

ligamente) şi a tendoanelor muşchilor care trec peste articulaţia afectată; c) activarea circulaţiei sangvine şi limfatice în articulaţia afectată şi în musculatura care mobilizează segmentul.

EFECTELE GENERALE ALE MANEVRELOR MASAJULUI MEDICAL ȘI ALE KINETOTERAPIEI COMPLEMENTARE ASUPRA ŢESUTURILOR, APARATELOR ŞI SISTEMELOR CORPULUI UMAN 1. Asupra pielii a) Îmbunătăţirea calităţilor fizice şi funcţionale ale pielii (redarea elasticităţii şi supleţei); b) Activarea circulaţiei sângelui prin capilare şi vene, precum şi a limfei prin vasele limfatice; c) Creşterea metabolismului la nivelul pielii; d) Descongestionarea canalelor de excreţie ale glandelor de la nivelul pielii; e) Îndepărtarea reziduurilor toxice, a impurităţilor, a sărurilor şi a celulelor cornoase epidermice de la nivelul pielii; f) Relaxarea terminaţiilor nervoase de la nivelul pielii, în special pe punctele reflexe şi descongestionarea sistemului neuropsihic; g) Stimularea procesului de regenerare a celulelor, tegumentului (prin îndepărtarea celulelor îmbătrânite); h) Îmbunătăţirea funcţiei de respiraţie, de termoreglare şi de creştere a temperaturii locale; i) Îndepărtarea stazelor, a aderenţelor şi a cicatricelor cheloide de la nivelul pielii.

2. Asupra ţesutului conjunctiv a) Stimularea şi îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi limfatice la nivelul ţesutului conjunctiv; b) Sporirea mobilităţii, supleţei şi elasticităţii fibrelor conjunctive; c) Creşterea temperaturii locale (prin vasodilataţie); d) Îndepărtarea stazelor şi a depunerilor de minerale de pe şi din ţesuturi; e) Stimularea funcţiilor de regenerare ale celulelor conjunctive (prin îndepărtarea celulelor îmbătrânite).

3. Asupra ţesutului muscular a) Relaxarea, decontracturarea şi creşterea elasticităţii fibrelor musculare (prin manevre lente); b) Îmbunătăţirea tonusului şi elasticităţii fibrelor musculare (prin compresiune şi relaxare cu manevre stimulante); c) Activarea circulaţiei sangvine şi limfatice (prin capilare şi vase) la nivelul fibrelor musculare; d) Creşterea temperaturii locale; e) Accelerarea metabolismului la nivelul fibrelor musculare; f) Menţinerea şi stimularea calităţii fibrelor musculare (se previn întinderile, con-tracturile sau atrofierea fibrelor musculare); g) Îndepărtarea mineralelor, a acidului lactic (febra musculară) şi a lichidului interstiţial din ţesutul muscular; h) Regenerarea ţesutului muscular (prin îndepărtarea celulelor îmbătrânite).

4. Asupra articulaţiilor a) Întreţinerea bunei funcţionări a articulaţiilor; b) Stimularea şi îmbunătăţirea supleţei, elasticităţii şi mobilităţii elementelor articulare (capsulă, ligamente şi tendoane); c) Restabilirea poziţiei anatomice în urma producerii de leziuni articulare: entorse (întinderea, ruperea sau smulgerea ligamentelor de pe os), luxaţii (deplasarea suprafeţelor osoase de la locul anatomofiziologic), hidartroze (lichid în interiorul articulaţiei), hemartroze (sânge în articulaţie), anchiloze (pierderea totală a mobilităţii oaselor care formează articulaţia); d) Îmbunătăţirea circulaţiei şi creşterea temperaturii în articulaţii; e) Îndepărtarea stazelor, a depunerilor de minerale de pe şi dintre elementele articulare; f) Atenuarea durerilor articulare, descongestionarea şi detensionarea intraarticulară, relaxarea sau

creşterea tonusului musculaturii care mobilizează articulaţia.

5. Asupra anumitor aparate şi sisteme a) La nivelul aparatului respirator – îmbunătăţirea respiraţiei (masajul, prin îmbunătăţirea circulaţiei zonale, contribuie la oxigenarea ţesuturilor şi la eliminarea dioxidului de carbon prin creşterea mobilităţii şi a capacităţii cutiei toracice); b) La nivelul aparatului cardiovascular – stimularea muşchiului inimii şi a circulaţiei sângelui prin vase (în special circulaţia venoasă de întoarcere); c) La nivelul aparatului digestiv – facilitarea tranzitului intestinal: direct prin prelucrare pe traseul colonului în sensul evacuării şi indirect prin creşterea tonusului muscular al peretelui abdominal (prin mărirea presiunii asupra organelor interne). d) În zona abdominală – îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi limfatice; e) La nivelul aparatului excretor – activarea circulaţiei sangvine şi limfatice, mobilizarea şi îndepărtarea toxinelor; f) La nivelul sistemului endocrin – activarea circulaţiei sangvine şi limfatice şi îndepărtarea stazelor; g) La nivelul sistemului nervos – redarea elasticităţii fibrelor nervoase, îndepărtarea stazelor şi depunerilor de pe şi din jurul acestora, calmarea durerii şi relaxarea întregului sistem nervos.