Church Work - Romanian Book 1 by realcatalinamagee

CARTEA DE ACTIVITĂȚI A SFANTEI LITURGHI

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. 2

SFINTUL DUMITRU IZVORITORUL DE MIR PAROHIA ORTODOXA DIN ITALIA

PAROH: Preotul SIMION MORARU Str. PANNI 167 MODENA, ITALIA Telefon: +393200537607

CONTINUTUL CARTII 1. INTRODUCERE

C U NO S C A N D C U VA NTUL LUI DUMNEZEU

Despre Sfanta Liturghie, Haine preotesti, Cartea “Sfinte Dumnezeule”

Cartea Faptelor Apostolilor, Cine sunt Apostolii?

2 . S FA N TA L I T U R G H I E

JOCURI SI TESTE

Liturghia pregătitoare, Liturghia cuvântului, Trisaghionul, Liturghia Euharistică, Liturghia Darurilor Înainte Sfințite Crezul, Tatal Nostru.

Rebusuri, jocuri si teste pentru copii; Despre Sfintele Taine, Despre Duhul Sfant, Despre Har, Despre Pacat, Cunoscand faptele lui Hristos.

DESPRE SFINTI Cine sunt Sfintii? Cetele Sfintilor, Rebus despre Sfinti DESPRE IUBIREA DIN SCRIPTURA Ce ne invata Sfanta Scriptura despre iubire? Citate despre dragoste, IUBIREA - prin ochii celor curați cu inima. 3

CUM A ÎNCEPUT SFANTA LITURGHIE? La început, Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva. Locuiau într-un loc frumos și perfect numit Grădina Edenului. Dumnezeu i-a dat lui Adam și Evei o singură poruncă de ascultat: să nu mănânce din rodul unui pom special. Dar Adam și Eva nu L-au ascultat pe Dumnezeu. Au mâncat fructele! Dumnezeu i-a pedepsit trimițându-i din Grădina Edenului, în lume. Adam și Eva au avut copii și în curând oamenii s-au înmulțit pe pământ. Dar mulți dintre oameni nu au trăit așa cum a vrut Dumnezeu să trăiască. Iisus a venit pe pământ pentru a-i învăța pe oameni cum să trăiască și să-i învețe despre Rai. El a venit pe pământ să sufere și să moară pentru păcatele tuturor oamenilor. La Cina cea de Taină, în noaptea dinaintea răstignirii Domnului, El a luat pâine și vin și le-a dat apostolilor Săi, spunând: „Acesta este trupul Meu... Acesta este sângele Meu ...”, El le-a spus apostolilor Săi: „Faceți asta întru pomenirea Mea.” Din acea noapte și până acum, oamenii și-au adus aminte de Iisus și au primit Trupul și Sângele Său în timpul Sfintei Liturghii. Ce este, prin urmare, Sfânta Liturghie? Este o Rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul cărora se săvârşeşte şi se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Săi Apostoli, iar de aceştia, urmaşilor lor sfinţiţi ( arhierei şi preoţi ), pentru a fi săvârşită de-a pururea în Biserica creştină, spre pomenirea Lui şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui.

Câte Liturghii avem în Biserica Ortodoxă? Avem trei Liturghii, şi anume: a) Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului ( † 407 ); b) Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei ( † 379 ); c) Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie cel Mare (Dialogul), Episcopul Romei ( † 604). 4

DESPRE SFANTA LITURGHIE “Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” Ce este Împărăția lui Dumnezeu? Împărăția lui Dumnezeu cuprinde toți îngerii și sfinții din cer și toți oamenii de pe pământ care Îl iubesc cu adevărat pe Iisus și Îl urmează. Când sărbătorim Sfânta Liturghie, nu o sărbătorim singuri, ci cu toți cei din Împărăția lui Dumnezeu.

Preotul laudă Împărăția lui Dumnezeu. În calitate de creștini ortodocși, Il iubim pe Dumnezeu și Împărăția Lui mai mult decât orice altceva din viața noastră. Ce este Împărăția Dumnezeu?

lui

Împărăția lui Dumnezeu cuprinde toți îngerii și sfinții din cer și toți oamenii de pe pământ care Îl iubesc cu adevărat pe Iisus și Îl urmează. Când sărbătorim Sfânta Liturghie, nu o sărbătorim singuri, ci cu toți cei din Împărăția lui Dumnezeu. Părintele ridică o carte specială. Aceasta este cartea Sfintei Evanghelii. Ne spune totul despre Iisus. În pagina 8, veți desena o imagine a cărții Evangheliei.

Nota: Copiii pot desena in imaginea de sus.

DESPRE HAINELE PREOŢEŞTI În primul rând, trebuie să facem diferenţă între dulamă, rasă şi veşminte. Dulama este haina neagră cu mâneci obişnuite şi, de regulă, încinsă la brâu; rasa este haina neagră mai largă, neîncinsă, şi cu mânecile largi; iar veşmintele clericale (stiharul, epitrahilul, felonul, mânecuţele ş.a.) sunt hainele speciale pe care clericul, în funcţie de rangul său (diacon, preot sau arhiereu), le îmbracă doar la slujbe (peste dulamă) şi a căror culoare se poate schimba în funcţie de sărbătoare şi fastul slujbei.

Haina clericală, numită dulamă, sutană, reverendă (din engl.), caftan (în Basarabia), подрясник (rus), ζωστηκό (gr.), nu este altceva decât haina obişnuită a oamenilor din vechime, numai că de culoare neagră. Până prin sec. VII-VIII toţi bărbaţii din Bizanţ, nemaivorbind de femei, purtau o haină asemănătoare cu cea a clericilor de astăzi. Oamenii din lume, însă, aveau aceste haine de diferite culori, pe când preoţii, şi în special monahii, le aveau doar de culoare neagră, ca simbol al smereniei şi pocăinţei. Mai adăugăm că monahii, atât femeile cât şi bărbaţii, trebuie să aibă în permanenţă capul acoperit. Cu timpul, obiceiul a fost extins şi pentru „preoţii de mir”, deşi nu există argumente teologice sau duhovniceşti pentru a le impune şi lor această regulă. Acoperemântul capului la monahi şi preoţi se numeşte „potcap / culion” (mai popular „fes”) sau „scufie”, iar forma şi mărimea acestuia diferă de la o ţară ortodoxă la alta, toate fiind de culoare neagră. Baticul special al călugăriţelor se numeşte „mandelă” (la greci) şi „apostolnik” (la ruşi); călugăriţele din Biserica Ortodoxă Română au un acoperemânt special (destul de incomod) care constă dintr-o scufie îngustă prinsă cu un batic mai special. Se pare că îmbrăcămintea purtată de călugăriţele din Grecia este cea mai simplă, comodă şi, evident, cea mai tradiţională. 6

AJUTĂ-L PE PREOT SĂ SE PREGĂTEASCĂ PENTRU SF. LITURGHIE Pentru această pagină veți avea nevoie de foarfece, lipici, o bucată subțire de carton și creioane.

Este duminică. Preotul se pregătește să celebreze Sfanta Liturghie, dar are nevoie de ajutorul tău: 1. Nota pentru Preot: Trageti aceasta pagina la imprimanta. Da-ti pagina copiilor, impreuna cu lipiciul, foarfeca, o bucata de carton si creioane colorate. Nota pentru copii: 2. Colorati Preotul și veșmintele sale. 3. Decupați veșmintele. 4. Lipiți Preotul de o bucată subțire de carton și decupati-l incat sa ramana doar Preotul. 5. Atașati veșmintele deasupra Preotului.

Acum sunteți gata pentru sărbătoarea Liturghiei divine!

CREAȚI CARTEA EVANGHELIEI Pentru a vă face imaginea cărții Evangheliei, trebuie să începeți prin conectarea punctelor. În centrul cărții Evangheliei desenează o cruce sau o imagine a lui IIisus. În fiecare dintre cele patru colțuri ale cărții, există o imagine a unui Sfânt. Uneori Sfântul Matei se află în colțul din stânga sus. Sfântul Marcu este în colțul din dreapta sus. Sfântul Luca se află în colțul din dreapta jos. Iar Sfântul Ioan se află în colțul din stânga jos. Poate doriți să vă verificați Cartea Evangheliei la biserică, apoi să scrieți numele acestor Sfinți în colțuri pentru a vă ajuta să vă amintiți.

Sfântul Matei, Sfântul Marcu, Sfântul Luca și Sfântul Ioan sunt cei patru oameni care au scris despre viața lui Iisus în Noul Testament al Bibliei. Scrierile lor despre Iisus le găsim în Cartea Evangheliei. Numim scrierile lor Sfintele Evanghelii. Poate doriți să vă deschideți Biblia și să găsiți scrierile lor. Ele sunt primele patru cărți ale Noului Testament. Dacă doriți, puteți colora cartea Evangheliei cu auriu.

IESIREA MICA Incepe de aici: Preotul spune multe rugăciuni frumoase lăudându-L pe Dumnezeu și cerându-I lui Dumnezeu lucrurile de care avem nevoie. Își amintește de Maria, Maica lui IIisus și de toți Sfinții și ne invită să urmăm exemplul lor și să-i dăm viața lui Hristos. Preotul duce apoi Cartea Evangheliei într-o procesiune solemnă la Altar numită INTRAREA MICĂ. Băieții Altar merg în fața lui purtând lumânări aprinse. Cartea Evangheliei ne amintește că singura modalitate de a intra în Împărăția lui Dumnezeu este urmându-l pe IIisus. Tot ce trebuie să știm despre El și tot ce ne-a învățat El să facem este scris în Cartea Evangheliei. Lumina lumânărilor ne amintește că Iisus este Lumina lumii. La fel cum o lumină ne ajută să ne găsim drumul într-o noapte întunecată, Iisus ne ajută să ne găsim drumul spre Cer.

Mică Intrare nu este doar intrarea cu Cartea Evangheliei, ci este și intrarea tuturor Îngerilor și Sfinților. Îl venerăm pe Dumnezeu împreună cu ei: “Vino, să ne închinăm și să ne închinăm înaintea lui Hristos. O, Fiul lui Dumnezeu, Care a înviat din morți, mântuiește-ne ”.

Îi poți aduce pe acești oameni în Cartea Evangheliei, astfel încât să-L poată urma pe Iisus și să intre în Împărăția Sa?

CANTAREA “SFINTE DUMNEZEULE” După Intrarea Mică, cântăm o cantare speciala: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluiește-ne pe noi”.

Se mai numeşte şi „Cântarea cea întreit-sfântă” şi este una din cele mai cunoscute şi mai populare din spaţiul liturgic. O regăsim în Rugăciunile Începătoare, cu ea se încheie Doxologia Mare, se cântă la înconjurarea din Vinerea Patimilor şi în multe alte împrejurări solemne. Ea este precedată de un îndemn, un răspuns şi un ecfonis: Preotul: Domnului să ne rugăm. Poporul: Doamne, miluieşte. Preotul: Că sfânt eşti, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă-Ţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Potriviți propoziția de mai jos cu unul dintre cele șase cuvinte. fara de moarte Sfant

Dumnezeu tare

miluieste-ne pe noi

Tu esti creatorul Universului __________________________________________________________________________________________ Tu esti mare, puternic si _______________________________________________________________________________________________ Va trăi pentru totdeauna ______________________________________________________________________________________________ Merită respect și onoare _______________________________________________________________________________________________ Iartă-ne și ajută-ne _____________________________________________________________________________________________________ Doamne, ________________________________________________________________________________________________________________

Când te uiți la semnificațiile tuturor cuvintelor din imn, poți vedea că îi oferim lui Dumnezeu cea mai înaltă laudă. Ne închinăm lui Dumnezeu numai mai presus de toate lucrurile. Dar uneori nu trăim așa cum vrea Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să-I cerem să aibă milă de noi. Schimbați fiecare literă încat propozitia sa fie corecta.

D M O N A E ,

J A T U A - E N ! !

_ _ _ _ _ _, _ _ _ _ _ __ 10

CE STIM DESPRE EPISTOLE? L-am lăudat pe Dumnezeu și I-am cerut lucrurile de care avem nevoie. Acum suntem gata să ascultăm cum ne vorbește Dumnezeu. În primul rând, ascultăm o EPISTOLĂ scrisă de unul dintre Sfinți. Ce crezi că înseamnă cuvântul Epistolă? Epistola (din greacă επιστολη, epistolē, „literă”) este o specie literară care ilustrează genul liric de nuanță didactică specifică clasicismului denumind o scriere literară în versuri care respectă canonul unei scrisori, putând fi, convențional, adresată unui destinatar real sau fictiv și care se distinge printr-un conținut filosofic și atitudine satirică, operele alcătuite sub formă de scrisori ilustrând genul epistolar. Epistolele erau scrisori adresate oamenilor bisericii noastre acum mulți ani. Au fost scrise pentru a le spune oamenilor cum să trăiască conform învățăturilor lui Iisus. Ascultăm Epistola în timpul Liturghiei divine pentru că și noi trebuie să ni se reamintească cum să trăim așa cum vrea Iisus să trăim. Uitați-vă la acest exemplu de epistolă: „Sunteți poporul lui Dumnezeu; El v-a iubit și v-a ales pentru al Său. Așadar, trebuie să vă îmbrăcați cu compasiune, bunătate, smerenie, blândețe și răbdare. Fiți toleranți unii cu alții și iertați-vă unii pe alții ori de câte ori are o plângere împotriva altcuiva. Trebuie să vă iertați unii pe alții, așa cum Domnul v-a iertat ”. (Coloseni 3: 12-14) De ce crezi că ești unul dintre oamenii aleși de Dumnezeu? Raspuns: _________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ 11

ASCULTAND CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU După Epistolă, Parintele spune: “Înțelepciune! Drepti! Să auzim Sfânta Evanghelie.” Parintele deschide Cartea Evangheliei și ne citește Sfânta Evanghelie. Completați literele de mai jos care lipsesc. Din Sfânta Evanghelie aflăm despre viața lui Iisus.

Aflăm că El a fost răstignit pe Cr_ _ _ și că S-a r_ _ _ _ _ t la _ _ _. Din Evanghelie aflăm despre minunile lui Iisus.

A vindecat b_ _ _ _ _ _ . A facut ca o_ _ _ _ sa v_ _ _. A _ _ _ _ _ t oameni la viață. El mers pe a_ _. El a binecuvântat pâini si p_ _ _ _ pentru 5.000 de oameni. Aflăm despre poveștile pe care Iisus le-a spus oamenilor pentru a le preda o lecție. Aceste povești se numesc pilde.

IIisus a spus parabola Bunului Samaritean ca să ne învețe că trebuie să fim b_ _ _ z_ cu oameniii și să-i ajutăm pe cei care au n_ _ _ _ e. (Luca 10: 25-37). Din Evanghelii aflăm despre mulți oameni care l-au cunoscut pe Iisus și și-au schimbat viața prin El. Mulți dintre acești oameni au devenit Sfinți.

Evangheliile ne învață cum vrea I_ _ _s să trăim. Dacă trăim așa cum ne-a învățat IIisus, vom primi ră_ _ _ _ _a noastră în R_ _.

Numim Sfânta Evanghelie CUVÂNTUL lui Dumnezeu. Sfânta Evanghelie este ADEVĂRUL pe care ni l-a descoperit Dumnezeu. Putem găsi bucurie și pace numai dacă urmăm Evanghelia. Nu există nici o altă cale. În Biserica Ortodoxă, Evanghelia (gr. Εύαγγέλιον, Evangélion) sau Evangheliarul este un obiect al cultului liturgic. Evanghelia este considerată ca o icoană a lui Hristos, şi este cinstită ca şi icoanele. 12

SFANTA LITURGHIE Sfânta Liturghie începe atunci când preotul ridică Sfânta Evanghelie şi face semnul Sfintei Cruci cu ea asupra Altarului. Sfânta Liturghie este slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe. Cel mai adesea se slujește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar uneori Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Dar există și alte Liturghii, precum Liturghia Sfântului Iacov sau Liturghia Sfântului Marcu. Dumnezeiasca Liturghie este o slujbă euharistică. Este compusă din trei părți: Proscomidia (sau Prothesis), slujba de pregătire a Sfintelor Daruri, Liturghia catehumenilor, numită și Liturghia Cuvântului, în timpul căreia sunt prezentate și comentate fragmente din Sfânta Scriptură, urmată de Liturghia credincioșilor, uneori numită și Liturghia euharistică, pe parcursul căreia Darurile de pâine și vin sunt aduse și sfințite. Biserica Ortodoxă ne învață că Darurile sfințite devin cu adevărat Trupul și Sângele Mântuitorului IIisus Hristos, dar nu a formulat niciodată o dogmă cu privire la modul în care se petrece această preschimbare. Vohodul Mic sau Ieşirea Mică este procesiunea cu Sfânta Evanghelie a clerului, spre altar. Uneori este numită şi “Prima” Ieşire. Ieşirea Mică semnifică mişcarea întregii Biserici condusă de Capul ei IIisus Hristos în persoana celui care slujeşte (şi în Cartea Evangheliilor pe care acesta o duce) spre altar care simbolizează că Împărăţia lui Dumnezeu poate fi văzută. Dar cantonarea în “simbolismul istorico-reprezentaţional” poate duce la o separare între cler şi laici şi la o interpretare greşită a celor două grupuri de participanţi deplini la lucrarea comună de slujire şi ascultare. Cartea Evangheliei conţine citirile de la Vecernie, Sfânta Liturghie, Molifte şi alte slujbe. În tradiţia greacă, Cartea Evangheliei conţine textele în ordinea citirii de-a lungul anului liturgic, cu o secţiune la sfârşit care conţine citirile de la Utrenie, sărbători şi ocazii speciale. În tradiţia rusă, Evanghelia conţine textul complet al celor patru Evanghelii canonice în ordinea canonică (Matei, Marcu, Luca, Ioan), cu notaţii pe margine care indică începutul şi sfârşitul fiecărei citiri şi cu un tabel al citirilor la sfârşit. Ocazional, conţine texte aranjate ale citirilor complexe, cum ar fi Cele Doisprezece Evanghelii citite la Utrenia din Vinerea Mare. Evanghelia este purtată în procesiune în anumite momente, însoţită de lumânări, cel mai frecvent în timpul Vohodului Mic, moment care precede citirea Apostolului şi a Evangheliei. Evanghelia mai este purtată în cadrul Procesiunii Sfintei Cruci de Paşti şi la Botezul Domnului. După citirea Evangheliei, preotul îi binecuvintează pe credincioşi cu aceasta. La Utrenia de Duminică, după citirea Evangheliei, toţi se apropie să cinstească Sfânta Carte şi să primească binecuvântarea preotului sau a episcopului. Evanghelia (în greacă, “evangelie” înseamnă “veste bună” sau “bună vestire”) este mesajul și transmiterea lucrării lui IIisus Hristos. Viața Bisericii are în centrul ei Evanghelia lui Hristos. Ea reprezintă împlinirea vie a Legii și a Profeților, adică Hristos Mântuitorul și Răscumpărătorul promis, Care este tot timpul prezent în mijlocul credincioșilor, a Bisericii, prin Duhul Sfânt. Acest lucru este semnificat de prezența cărții evangheliilor pe sfânta masă a altarului în bisericile ortodoxe. Mesajul evanghelic al lucrării de mântuire a lui IIisus Hristos este predicat de Biserică încă din ziua Cincizecimii, înainte deci ca el să fie pus în scris de ucenicii lui Hristos. Εvangheliile sunt un gen de literatură veche despre viața lui IIisus Hristos. În românește, cuvântul este o traducere a grecescului ευαγγέλιον (evangelion). Relatările evanghelice nu s-au scris ca o povestire a vieții lui IIisus, ci cu scopul vestirii mântuirii : “Iar acestea s-au scris ca să credeți că IIisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui” (Ioan 20, 31). 13

Sfânta Liturghie Liturghia pregătitoare • Proscomidia • Obiecte liturgice • Veșminte Liturghia cuvântului • Ectenia Mare • Antifoanele • Ieșirea cu Sfânta Evanghelie • Troparul sărbătorii Trisaghionul • Apostolul • Evanghelia • Predica • Ectenia cererii stăruitoare • Ectenia celor chemați Liturghia euharistică • Heruvicul • Ieșirea cu Cinstitele Daruri • Ectenia credincioșilor • Crezul • Anaforaua • Epicleza • Axionul • Rugăciunea „Tatăl nostru” • Împărtășirea • Încheierea • Anafura Liturghia Darurilor Înainte Sfințite

Proscomidia (gr. Προσκομιδή, de la verbul προσκομίζω - acțiunea de a aduce) este un ritual, prima din cele trei părți a Liturghiei, prin care preotul pregăteşte pâinea şi vinul pentru Sfânta Împărtăşanie. Înainte de începutul propriu-zis al Sfintei Liturghii, în altar, la proscomidiar, preotul, singur sau împreună cu diaconul, săvârşeşte un ritual care are aspectul unei slujbe aparte având o formulă de binecuvântare şi una de încheiere. Este vorba de Proscomidie, care nu este însă o slujbă de sine stătătoare ci o parte integrantă şi indispensabilă a Sfintei Liturghii. Un antifon este alcătuit dintr-unul sau mai multe versuri / versete din psalmi (sau propoziţii din Sfânta Scriptură), care alternează cu versuri ce conţin ideea principală a acelui psalm. Numele provine din practica tradiţională a cântărilor interpretate de două coruri care îşi răspund unul altuia antifonic. În practica ortodoxă modernă, un cor sau grup de cantori poate cânta singur întreaga secvenţă, dar acolo unde sunt două coruri sau cantori alternând aceste imnuri, este necesar ca muzica să fie antifonală. Bisericile bizantine folosesc cântarea antifonică mult mai des decât cele slave. Primele trei imnuri ale Sfintei Liturghii sunt cunoscute sub numele de antifoane. 14

Liturghia Cuvantului - Ectenia Mare Diaconul: Cu pace Domnului să ne rugăm. În timpul ecteniei mari, strana răspunde după fiecare ectenie de cerere: Strana: Doamne miluiește. Diaconul: • Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm. Pentru pacea a toată lumea, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm. • Pentru sfântă biserica aceasta și pentru cei ce cu credință, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm. Pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N) Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru (Înalt-) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitropolitul) nostru (N), pentru cinstita preoțime și cea întru Hristos diaconime, și pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm. • Pentru (aici se pomenește Cârmuirea țării, după îndrumările Sfântului Sinod), Domnului să ne rugăm. • Pentru sfânt locașul acesta, țara aceasta și pentru toate orașele și satele și pentru cei ce cu credință locuiesc întrînsele, Domnului să ne rugăm. • Pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelșugarea roadelor pământului și pentru vremuri pașnice, Domnului să ne rugăm. • Pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat și prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiți și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm. Aici se pot adăuga și alte ectenii pentru felurite cereri. Pentru ca să fim izbăviți noi de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm. Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău. Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim. Când strana cântă Preasfântă Născătoare..., preotul zice încet rugăciunea antifonului întâi. Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Diaconul: Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Strana: Ție, Doamne. Rugăciunea Antifonului întâi: Preotul: Doamne Dumnezeul nostru, a Cărui stăpânire este neasemănată și slava neajunsă, a Cărui milă este nemăsurata și iubire de oameni negrăita, Însuți Stăpâne, după milostivirea Ta, caută spre noi și spre sfântă biserica aceasta, și fă bogate milele Tale și îndurările Tale cu noi și cu cei ce se roagă împreună cu noi. Cu glas tare, preotul zice ecfonisul: Preotul: Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfantului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Strana: Amin.

Listă de obiecte liturgice

Aer (sfântul aer) Acoperămintele sau Pocrovețele pentru Sfintele Vase Aghiasmatar Agneț Altar Antimis (Sfântul Antimis) Apostol (carte) Burete Candelă Cathedra (tronul episcopal) Cădelniță Cămașa altarului sau katasarkion-ul Cățuie Cârja episcopală Chivot Clopot Clopoțel Colivă Copie Cristelniță sau colimvitra Cruce (de binecuvântare) Cununii Dicher și Tricher Disc (sfântul disc) Epitaf Enditon, endotion sau inditie Evanghelie Iconostas Icoane Iliton Linguriță Litier Lumânare Masa altarului Masa proscomidiarului Mir Miruitorul Perdeaua din spatele Ușilor Împărătești sau dvera Policandru (candelabru) Potir (sfântul potir) Prescură Ripidele, cele cu șase aripi Sfeșnice Steaguri bisericești sau prapori Steluță Tămâie Tiplotă Toaca Trusa pentru botez Ușile Împărătești Ușile diaconești Vulturii Veșminte Sfințirea (obiectelor de cult) 16

Veșminte liturgice Pentru diacon: Stihar: este o haină lungă până la pământ, amintind de veșmântul purtat la Botez; pentru diaconi, stiharul este de regulă făcut dintr-un brocart bogat ornamentat. Orarul: este o fâșie de pânză, purtată peste umărul stâng; în practica slavă, diaconii pot primi dublul orar (un orar mai lung) ca o distincție aparte, care este purtat peste umărul stâng, apoi înfășurat în jurul pieptului și adus înapoi în față peste umărul stâng; în practica grecească și românească, toți diaconii poartă orarul dublu. Mânecuțe: un fel de manșete care se leagă cu șireturi; diaconul le poartă pe sub stihar. Pentru preot: Cruce pectorală (dacă are binecuvântare să o poarte); Stihar: stiharul preoțesc este, de regulă, alb, și dintr-un material mai ușor decât cel al diaconului, eventual cu marginile brodate; Mânecuțe: ca și ale diaconilor, numai că preotul le poartă peste stihar; Epitrahil sau patrafir: veșmântul preoțesc prin excelență, purtat în jurul gâtului; Brâu: curea de pânză purtată peste epitrahil; Felon: un veșmânt larg, de formă conică, fără mâneci, purtat peste toate celelalte veșminte, mai scurt în față, pentru a facilita mișcările preotului; Bederniță sau nabederniță: aparține tradiției slave; este alcătuită dintr-o bucată de țesătură întărită, purtată pe partea stângă, (dacă preotul a primit și epigonation-ul, bedernița este purtată pe partea stângă); aceasta este purtată ca o distincție specială (nu de toți preoții); Epigonat: asemănătoare cu nabedernița, este în formă de diamant și este întotdeauna purtată pe partea dreaptă, trecută peste umărul stâng; este tot o distincție specifică a clerului; în practica bizantină, indica preoții care aveau hirotesia de duhovnici. În tradiția românească, epigonatul și bedernița sunt sinonime. Pentru episcop: Crucea pectorală; Stiharul: precum cel al preotului; Mânecuțele: precum cele ale preotului; Epitrahil: precum cel al preotului; Brâu: precum cel al preotului; Sacosul: în locul felonului, episcopul poartă sacosul, un veșmânt mai strâns pe corp, cu mâneci largi[20]; Epigonatul sau bedernița: este purtat de toți episcopii [21]; Mitră: ca o coroană pe care o poartă episcopii pe cap în timpul sfintelor slujbe; Panaghia sau engolpionul - medalion, de regulă cu o reprezentare a Maicii Domnului ținându-L în brațe pe Pruncul IIisus. Unii episcopi (între care întâistătătorii Bisericilor autocefale) pot purta și un al doilea engolpion; Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române poartă două engolpioane și o cruce pectorală. Omofor: considerat a fi cel mai important dintre veșmintele episcopale, omoforul este o fâșie largă de țesătură purtată de episcop în jurul umerilor; Mantia: are forma unei pelerine care se încheie la gât și la picioare; episcopul o poartă la intrarea solemnă în biserică, înainte de Sfânta Liturghie.

Litughia Cuvantului - Troparul sărbătorii

Troparul (din limba greacă τροπαριον, derivat de la τροπος, mod de a fi, dar și: ritm, melodie, mod melodic), este o scurtă rugăciune care anunță sau explică într-o formă poetică evenimentul liturgic prăznuit în acea zi sau care rezumă viața sfântului comemorat în ziua respectivă, în funcție de calendarul bisericesc. Troparele s-au adăugat foarte repede cultului Bisericii creștine primare, care a folosit inițial imne și rugăciuni de proveniență biblică. Deși au putut fi la începuturi sub formă de proză liberă de orice regulă, cu timpul s-au impus în compoziția troparelor reguli ritmice (pe baza accentului tonic) și melodice care le-au transformat în adevărate strofe poetice. Câteva din aceste compoziții poetice specifice, care se citesc sau se cântă în diferite momente ale cultului liturgic, sunt: condacul, icosul și stihirile. Prin dezvoltarea artei compunerii troparelor s-a născut imnografia bisericească, care constituie astăzi o parte substanțială a cultului Bisericii creștine în general, și al Bisericii de Răsărit în special. Trisaghionul Apostol (liturgică) Apostolul este cartea liturgică ce conține toate citirile din epistolele apostolilor în ordinea citirilor la slujbele de peste an. Un apostol sau o epistolă este o scriere către sau trimisă unei persoane sau unui grup de persoane, de obicei o scrisoare dar una foarte convențională, didactică și elegantă. Scrisorile Apostolilor către creștini din Noul Testament sunt adesea prezentate sub numele de epistole. În cadrul Sfintei Liturghii sau alte slujbe liturgice, epistola se referă mult mai precis la un pasaj precizat din epistola din Noul Testament care este programată să fie citită într-o anumită zi sau cu o anumită ocazie. Trisaghionul Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, Miluiește-ne pe noi. Predica În tradiția ortodoxă, omilia sau predica este o parte esențială a Liturghiei Euharistice și face parte din caracterul sacramental al Liturghiei. În urma citirii Cuvântului lui Dumnezeu prin pericopa Sfintei Evanghelii se spune o predică liturgică. Predica este ținută, de obicei, de cel care slujește, dar poate cădea și în sarcina unui preot co-slujitor sau a unui diacon, însă niciodată nu este încredințată unui laic. Când slujește un episcop, predica este ținută de acesta. De obicei, predica prezintă și explică conținutul citirilor din acea zi sau uneori ale sărbătorii respective sau poate fi despre Sfântul zilei. Unele predici au devenit parte din Sfânta Tradiție a Bisericii așa cum sunt Omiliile Pascale ale Sfântului Ioan Gură de Aur, citite la sfârșitul Utreniei de Sfintele Paști. În zilele noastre, predica este adesea ținută la sfârșitul Sfintei Liturghii. Ectenia (gr. Εκτενής; sl. Ектения – Ektenija) este o secvență de scurte rugăciuni de cerere rostite de diacon sau de preot în numele tuturor celor prezenți. După fiecare rugăciune, poporul prezent sau strana răspunde: „Doamne, miluiește”, „Dă, Doamne” sau „Ție, Doamne”. Se mai poate întâlni (rar) cu denumirea de litanie. Fiecare ectenie se încheie cu o doxologie de proslăvire a Sfintei Treimi, rostită de preot.

Trisaghionul Ecteniile Ectenia (gr. Εκτενής; sl. Ектения – Ektenija) este o secvență de scurte rugăciuni de cerere rostite de diacon sau de preot în numele tuturor celor prezenți. După fiecare rugăciune, poporul prezent sau strana răspunde: „Doamne, miluiește”, „Dă, Doamne” sau „Ție, Doamne”. Se mai poate întâlni (rar) cu denumirea de litanie. Fiecare ectenie se încheie cu o doxologie de proslăvire a Sfintei Treimi, rostită de preot. Ectenia Mare sau Ectenia păcii începe cu cuvintele: „În pace, Domnului să ne rugăm”. De obicei, se găsește la începutul slujbei și cuprinde diferite rugăciuni de cerere pentru prosperitatea și mântuirea poporului lui Dumnezeu. Ectenia mică este o formă prescurtată a Ecteniei mari. Începe cu cuvintele: „Iară și iară, în pace Domnului să ne rugăm”. Cuprinde doar trei rugăciuni. Ectenia cererii sau „a implorării” se deosebește de celelalte prin faptul că începe cu cuvintele: „Să plinim rugăciunea noastră Domnului!”, iar fiecare rugăciune se termină cu: „(de) la Domnul să cerem”, la care strana sau credincioșii răspund „Dă, Doamne!”. În aceste rugăciuni, credincioșii imploră pe Domnul să le dăruiască bunuri duhovnicești. Rugăciunea inițială poate fi modificată pentru a indica momentul zilei (de ex: „Să plinim rugăciunea noastră cea de seară Domnului”), astfel că Ectenia stăruitoare mai poate primi și numele de Ectenia dimineții sau Ectenia de seară în funcție de slujba bisericească în care este inclusă. La Sfânta Liturghie, care, nefiind inclusă nici în rânduiala celor șapte Laude (Ceasuri), se consideră a se găsi „în afara timpului”, în veșnicie, la Ectenia cererii nu se amintește momentul din zi în care este rostită. Ectenia stăruitoare sau „a cererii stăruitoare” se caracterizează prin întreirea cântării stranei (și/ sau a credincioșilor): „Doamne, miluiește!” - și de aici denumirea de „stăruitoare”. În această ectenie, credincioșii cer în rugăciune lucruri care țin de nevoile particulare are fiecăruia, precum și ale întregii Biserici, ale vecinilor, ale țării lor și ale întregii lumi. Ectenia mărită se numește astfel întrucât cuprinde rugăciunile din Ectenia stăruitoare, subliniate prin cele două rugăciuni de la început: „Să zicem toți, din tot sufletul și din tot cugetul nostru, să zicem” și „O, Doamne, Atotstăpânitorule, Dumnezeul părinților noștri, auzi-ne pe noi și ne miluiește!”. Răspunsul la aceste rugăciuni, la care se adaugă cele două amintite, se face printr-un singur: „Doamne, miluiește!” în loc de trei, spre deosebire de Ectenia stăruitoare. Această ectenie poate fi „mărită” și cu rugăciuni speciale în vremuri de nevoie, ca de exemplu cu rugăciuni pentru pace în timp de război, pentru sănătatea unui enoriaș grav bolnav sau pentru binecuvântarea unei noi căsătorii etc. Ectenia celor adormiți sau „a celor plecați” dintre noi cuprinde rugăciuni către Dumnezeu pentru a primi în Împărăția Sa sufletele celor adormiți și pentru iertarea păcatelor acestora. Aceasta poate fi inclusă în Ectenia mărită, mai ales când au loc înmormântări sau în Sâmbăta morților (și în oricare sâmbătă în care se face pomenirea morților) sau pentru cei de curând adormiți; dar aceasta nu va fi rostită într-o zi a Învierii Domnului (în perioada pascală și duminica). Ectenia catehumenilor cuprinde rugăciuni ale credincioșilor ortodocși pentru catehumenii Bisericii. În aceste rugăciuni, credincioșii se roagă lui Dumnezeu să îi călăuzească pe catehumeni în călătoria lor către „lumina credinței” ortodoxe. Ectenia catehumenilor se găsește în Sfânta Liturghie și este urmată imediat de prima ectenie a credincioșilor. Cea dintâi Ectenie a credincioșilor este cea după care, în Biserica veche, catehumenii și toți cei care nu se puteau împărtăși trebuiau să se retragă în partea din spate a bisericii sau să iasă cu totul din biserică, întrucât începea Liturghia credincioșilor. A doua Ectenie a credincioșilor se rostește de regulă sub forma Ecteniei mici atunci când slujba se face fără diacon, dar de obicei cuprinde mai multe cereri din cele cuprinse în Ectenia mare. Ecteniile credincioșilor se deosebesc de celelalte prin faptul că acestea cuprind, chiar înainte de doxologiile respective, exclamația: „Înțelepciune!” Litia (gr. Λιτή/ Litê; sl. Литїѧ, Litiya) este și ea o ectenie de cereri stăruitoare, pentru ocazii speciale. Multe ectenii speciale apar în cultul ortodox la diferite sărbători sau praznice deosebite (cum ar fi vecernia plecării genunchilor de la Cincizecime), la săvârșirea sfintelor taine sau ierurgii (spre exemplu, la sfințirea apei). 18

Liturghia euharistică

Imnul Heruvic sau imnul heruvimic, sau heruvicul, sau cântecul îngerilor, este un imn care se cântă la fiecare Sfântă Liturghie a anului, cu excepţia acelora din Joia Mare şi Sâmbăta Mare. Este cântat după citirea Evangheliei şi este întrerupt de Ieşirea Mare. Imnul Heruvic a fost adăugat Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur din ordinul împăratului Iustinian, spre sfârşitul secolului al VI-lea, de către patriarhul Constantinopolului Ioan al III-lea „Scolasticul”. Textul Imnului Heruvic este următorul: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim, Şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem, Toată grija cea lumească să o lepădăm Ca pe Împăratul tuturor, să primim, Pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti.” Cu toate că acest text este scurt, imnul durează destul de mult datorită stilului eteric, întins. Este cea mai bună imitare realizată de oameni a cântecului Puterilor Cereşti.

Ieșirea cu Cinstitele Daruri Vohodul Mare sau Ieşirea Mare este una din cele două procesiuni din viaţa liturgică a Bisericii. Ca şi Ieşirea Mică, Ieşirea Mare îşi are originea în vremurile în care momente ale slujbei acum concentrate în altar, cum ar fi proscomidia şi depozitarea vaselor sfinte, erau împărţite în clădiri diferite şi procesiunea era necesară pentru a le aduce împreună în biserică. Ieşirea Mare are loc în timpul Sfintei Liturghii, mai târziu, când pâinea şi vinul aduse ca daruri sunt luate de pe Masa proscomidiarului, situată în partea nordică a altarului (uneori ocupând propria absidă), se trec prin Uşa de Nord şi înapoi prin Uşile Împărăteşti şi sunt aşezate pe altar. Această Ieşire întrerupe Heruvicul şi este însoţită de o serie de rugăciuni de mijlocire în funcţie de obiceiurile fiecărei jurisdicţii. Liturghia Darurilor Înainte Sfinţite, care se face Miercurea şi Vinerea în timpul Postului Mare este o Vecernie combinată cu Sfânta Împărtăşanie care a fost sfinţită în duminica de dinainte. Ieşirea Mare se face nu cu pâine pregătită pentru ofrandă ci cu pâine care a fost deja sfinţită şi se face în linişte desăvârşită şi cu o atitudine calmă şi liniştită.

Crezul Crezul niceo-constantinopolitan (sau Crezul de la Niceea, Simbolul credinței sau pur și simplu Crezul) este acea formulare a credinței stabilită la Primul Sinod Ecumenic și la Al doilea Sinod Ecumenic. Acesta a fost definit de Sfinții Părinți de la aceste două Sinoade Ecumenice (care au avut loc respectiv la Niceea și Constantinopol) pentru a combate diferitele erezii, în special arianismul, apolinarianismul, macedonianismul (erezie pnevmatomahă) și hiliasmul. Unii autori afirmă că acest Crez, promulgat la Sinodul de la Niceea se baza pe un crez baptismal folosit în Palestina, în timp ce alții consideră că originea sa cea mai probabilă se găsește în Crezul sirian emis în Antiohia la începutul anului 325 d.Hr. Crezul, așa cum este el acum, s-a format în două etape, iar cel utilizat în zilele noastre de Biserica Ortodoxă cuprinde revizuirile și adăugirile de la Sinodul I de la Constantinopol. Câteva secole mai târziu, Biserica Romano-Catolică a încercat să facă o revizuire unilaterală a Crezului, prin adaosul Filioque cu privire la purcederea Duhului Sfânt, aceasta fiind una din cauzele Marii Schisme dintre Roma și restul Bisericii. Conform unei tradiții din Biserica coptă, autorul Crezului de la Niceea a fost Sf. Atanasie al Alexandriei, a cărui teologie a fost esențială la Sinodul de la Niceea, deși el era doar diacon la vremea aceea. 19

CREZUL Crezul Niceo-Constantinopolitan (381 d.Hr.) Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și întru Unul Domn IIisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri Și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara Și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, Și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Sfintele Scripturi. Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, A Cărui Împărăție nu va avea sfârșit. Și întru unul Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor, Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin! Crezul de la Niceea (325 d. Hr.) Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute;

Și întru Unul Domn IIisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul Născut, adică, din ființa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut (iar) nu făcut, de-o-ființă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut, cele din cer și cele de pe pământ, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât și s-a întrupat, om făcându-se, și a suferit și iarăși S-a ridicat a treia zi, S-a înălțat la Ceruri și iarăși va să vie să judece viii și morții; Și întru Duhul Sfânt.

Anaforaua Termenul grecesc anafora (gr. αναφορα/rus. возношение), care în româneşte are sensul de “ofrandă (oferire)” , desemnează partea principală a Dumnezeieştii Liturghii sau, mai bine zis, rugăciunea euharistică centrală în timpul căreia se sfinţesc şi se prefac darurile de pâine şi vin (amestecat cu apă) în Trupul şi Sângele Domnului nostru IIisus Hristos. În tradiţia liturgică rusă, anaforaua a mai fost numită şi “canon euharistic” (inspirată din teologia occidentală), dar această denumire nu este întru totul corectă. Uneori prin Anafora se înţelege o parte mai vastă a Liturghiei sau chiar întreaga Liturghie a Credincioşilor, dar în realitate ea se referă la momentul ce urmează după cuvintele “Să mulţumim Domnului” şi se încheie cu Amin-ul de la ecfonisul “Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă...”. În general, Anaforale au aproximativ aceeaşi structură: 0 Dialog preanaforal[10] 1 Introducerea (Praefatio[11]) care conţine: a) Laudă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu-Tatăl, b) o descriere despre facerea lumii şi a omului, şi alta despre c) mântuirea prin Hristos, Care S-a făcut Om pentru noi; 2 Imnul de împreuna slăvire cu Îngerii (Sanctus); 3 Se reiau ideile despre mântuirea şi răscumpărarea prin Hristos şi se face trecere la descrierea Cinei celei de Taină; 4 Cuvintele de instituire a Euharistiei (Institutio)[12] 5 Amintirea morţii, îngropării şi învierii Domnului (Anamnesis / αναμνησις) şi oferirea în schimb a Darurilor de pâine şi vin (amestecat cu apă); 6 Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt (Epiclesis / επικλησις) peste Biserică („noi”) şi peste Darurile ce sunt puse înainte, precum şi prefacerea lor în Trupul şi Sângele Domnului; 7 Rugăciune de mijlocire / pomenire (intercessio) pentru cei adormiţi (sfinţi şi simpli credincioşi) şi pentru cei vii. Aici de pomenesc dipticele şi se rostesc ultimele cuvinte ale Anaforalei, apoi 8 Amin-ul final al credincioşilor

Epicleza (gr. epiklesis) este invocarea / chemarea Duhului Sfânt “peste noi şi peste aceste daruri” (de pâine şi vin), ca să devină “adevărat Trupul şi Sângele Domnului şi Mântuitorului nostru IIisus Hristos”. Unii teologi fac distincţie între invocarea peste popor - pe care o numesc “epicleză de părtăşie” - şi invocarea peste Darurile de pâine şi vin - pe care o numesc “epicleză consecratorie” (de sfinţire/consacrare). Epicleza este cea mai importantă parte a Rugăciunii euharistice. Formula epiclezei poate varia de la o anaforală la alta. Forma consacrată a epiclezei din Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur este următoarea: Încă aducem Ţie această slujbã duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău (Amin) Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. (Amin) Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. (Amin, Amin, Amin ) Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrãznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă. Întreaga lucrare dumnezeiască, creatoare şi mântuitoare a lumii, se înfăptuieşte prin puterea Duhului Sfânt. El este Cel Care S-a pogorât asupra lui IIisus, transformându-l în Hristos. El este Cel prin care Hristos S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria. El este Cel Care L-a condus pe Hristos către Cruce şi Cel Care L-a ridicat din moarte ca pe un învingător al ei. 21

Axionul - Cuvine-se cu adevărat „Cuvine-se cu adevărat” (în greacă: Άξιον εστίν, Axion Estin, în slavonă: Достóйно éсть, Dostóino iest) este o stihiră alcătuită în cinstea Născătoareide-Dumnezeu (bogorodicină sau theotokion), care se cântă la Sfânta Liturghie slujită în Biserica Ortodoxă și în cele Greco-Catolice. Imnul sună conform cu originalul grecesc în felul următor: Cuvine-se cu adevarat să te fericim pe tine, Născătoare-de-Dumnezeu, cea pururea-fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, adevărată Născătoare-de-Dumnezeu, te mărim. A doua jumătate a cântării, începând cu cuvintele „Pe cea mai cinstită decât heruvimii...” este partea cea mai veche a imnului și este un irmos atribuit Sfântului Cosma Melodul (†773). Introducerea, „Cuvine-se/ Vrednic este cu adevărat...” a fost, după predanie, descoperită de Arhanghelul Gavriil unui monah din Muntele Athos. Imnul se cântă la Utrenie, Pavecerniță și la alte slujbe; dar cea mai importantă folosire este la Sfânta Liturghie, unde se cântă la sfârșitul Anaforalei. A doua parte a imnului, „Pe cea mai cinstită” este cântată frecvent la otpustul care pune capăt slujbelor. Adesea, cântarea acestui imn este însoțită de o închinăciune sau de o metanie. Axion Estin este, de asemenea, și numele unei icoane a Maicii Domnului în fața căreia, potrivit tradiției, a fost descoperit imnul. Este așezată în cel mai înalt loc din altarul katholikon-ului (biserica principală) din Karies în Muntele Athos. Ziua de prăznuire a descoperirii acestui imn de către Arhanghelul Gavriil și Icoana Maicii Domnului cu același nume este în 11 iunie.

Imnuri care înlocuiesc Axion Estin În timpul Sfintei Liturghii, cântarea Cuvine-se cu adevărat este uneori înlocuită cu alt imn închinat Maicii Domnului. Aceste imnuri sunt numite în tradiția slavă cărțile de slujbă „în loc de Cuvine-se” (în slavonă: Задостойнникъ, Zadostoinik). La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, este înlocuită cu imnul următor: De tine se bucură, ceea ce ești plină de har, toată zidirea, soborul îngeresc și neamul omenesc, ceea ce ești biserică sfințită și rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat și Prunc S-a făcut, Cel mai înainte de veci, Dumnezeul nostru. Că mitrasul tău scaun s-a făcut, și pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce ești plină de har, toată zidirea, Slavă ție. La Praznicele Împărătești este înlocuită cu irmosul celei de a noua cântări a canonului sărbătorii. 22

TATAL NOSTRU Tatăl nostru sau Rugăciunea domnească este rugăciunea pe care Domnul IIisus Hristos le-a lăsat-o apostolilor și ucenicilor Săi atunci când aceștia I-au cerut să îi învețe să se roage. Rugăciunea apare în forme ușor diferite la Matei 6, 9-13 și Luca 11, 2-4. În cultul Bisericii Ortodoxe este folosit textul rugăciunii din Evanghelia după Matei, la care se adaugă invocarea Sfintei Treimi. (Căci a Ta este Împărăția, Puterea și Slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin) Cum și unde poate fi rostită rugăciunea domnească? Domnul IIisus Hristos, a povățuit pe ucenicii săi, prin extensie pe oricine urmează Lui: „Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor” (Matei 6:5). O primă condiție deci a rugăciunii este opusul slavei deșarte, sau smerenia rostirii rugăciunii. Unde poate fi însă rostită? Tot Mântuitorul întregește explicația: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6:6). Evident, cămara nu este doar camera în accepțiune modernă, ci însăși Sfânta Biserică, când înainte de Cina cea de Taină (momentul euharistic), toți credincioșii rostesc într-un glas această rugăciune.

Tatăl nostru Carele ești în ceruri, Sfințească-Se numele Tău, Vie împărăția Ta, Facă-se voia Ta, Precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele (în alte variante: Pâinea noastră cea spre ființă) Dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșalele noastre, Precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, Ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și slava: A Tatălui și-a Fiului și-a Sfântului Duh, Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. 23

Impartasirea - Euharistie Cuvântul Euharistie provine din expresia care în limba greacă înseamnă a aduce mulțumire. Euharistia este cunoscută și sub numele de Sfintele Daruri, Dumnezeieștile Taine, Împărtășania sau Trupul și Sângele Domnului IIisus Hristos. Biserica Ortodoxă învață că Dumnezeu este cu adevărat prezent (iar nu doar ca semn, ca simbol) în Sfintele Daruri, după sfințirea lor. Euharistia în Biserica Ortodoxă se află în centrul vieții creștine, deoarece Biserica este în primul rând o comunitate euharistică. Euharistia este desăvârșirea tuturor celorlalte Taine ale Bisericii și este izvorul și ținta tuturor învățăturilor și instituțiilor Bisericii. Majoritatea teologilor care au scris despre Cina cea de Taină nu cred că ar fi fost vorba de cina obișnuită, de Paștile evreiești, poziție coerentă cu povestirea păstrată în Evanghelia după Ioan. Există o minoritate care consideră totuși că aceasta fusese o cină de Paști (seder), bazându-se pe Evangheliile sinoptice. Însă, după cum afirmă Enrico Mazza, părerea minorității „rămâne o interpretare teologică. Realitatea istorică este că Cina cea de Taină nu a fost o celebrare a Paștilor evreiești, și prin urmare că liturghia acesteia nu a fost cea a Paștilor evreiești.” Pentru iertarea păcatelor și spre viața de veci Înainte de primirea Sfintei Împărtășanii, toți rostesc rugăciunile de mai jos. Aceste rugăciuni reprezintă angajamentul personal, al fiecăruia față de Hristos, făgăduința lor că vor crede în El și în Sfintele Taine ale Bisericii Lui: Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. (a se vedea I Timotei 1, 15) Încă mai cred că acesta este Însuși preacurat Trupul Tău și acesta este Însuși scump Sângele Tău. Deci mă rog Ție, miluiește-mă, și-mi iartă greșelile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele cu știință și cu neștiință. Și mă învrednicește fără de osândă să mă împărtășesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin. Cinei Tale celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș mă primește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta, nici sărutare Îți voi da ca Iuda; ci ca tâlharul, mărturisindu-mă, strig Ție: „Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta”. Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtășirea cu preacuratele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului și a trupului. Credincioșii primesc Sfânta Împărtășanie dintr-o linguriță. Ei primesc atât pâinea sfințită (NIKA), cât și vinul sfințit. Împărtășirea credincioșilor se face întotdeauna din Darurile aduse și sfințite la Sfânta Liturghie respectivă. Toți credincioșii pregătiți, membri ai Bisericii prin Sfintele Taine ale Botezului și Mirungerii, inclusiv pruncii și copiii mici se pot împărtăși. 24

Nota: Copiii pot desena in imaginea de sus.

Euharistia ca Jertfă

Incheierea - Epicleza

Biserica Ortodoxă mărturisește că Euharistia este aducerea unei jertfe (sacrificiu). După cum auzim în Liturghie, „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate.”

În Euharistie, jertfa adusă este Hristos Însuși, și Însuși Hristos este Cel care aduce Jertfa: este atât preot cât și jertfă. Ție îți aducem. Euharistia este Jertfă adusă lui Dumnezeu Cel în Sfânta Treime — nu doar Tatălui, ci și Sfântului Duh și lui Hristos Însuși. Deci ce este Jertfa euharistică? Cui Îi este oferită? La ambele întrebări, răspunsul este: Hristos. [Ție Îți] aducem... pentru toate: conform teologiei ortodoxe, Euharistia este o jertfă de împăcare, adusă atât în numele celor vii, cât și al celor adormiți. Biserica învață că Jertfa nu este doar un semn, un simbol, ci un adevărat sacrificiu. Nu pâinea este jertfită, ci Însuși Trupul lui Hristos. Iar Mielul lui Dumnezeu S-a jertfit o singură dată, pentru totdeauna. Astfel, Jertfa euharistică nu este jertfirea sângeroasă a Mielului, ci jertfă nesângeroasă, unde pâinea se preschimbă în Mielul de jertfă. Momentele jertfei lui Hristos — Întruparea, Cina cea de Taină, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Domnului sunt actualizate în Euharistie, nu sunt repetate. Euharistia este atât simbolică, cât și mistică. De asemenea, în Biserica Ortodoxă Euharistia este considerată a fi adevăratul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos, tocmai pentru că pâinea și vinul sunt taine și simboluri ale adevăratei și deplinei prezențe a lui Dumnezeu și ale manifestării Lui față de noi în Hristos. Înaintea Tainei Sfintei Împărtășanii, ortodocșii refuză orice analiză și explicație în termeni pur raționali și logici. Căci Euharistia, ca și Hristos însuși, este o taină a Împărăției Cerurilor care, după cum ne-a spus Domnul IIisus, „nu este din lumea aceasta”. Euharistia, întrucât aparține Împărăției lui Dumnezeu, nu este în nici un fel ținută de regulile logicii pământești a umanității marcate de păcat. Iată ce ne spune în legătură cu aceasta Sfântul Ioan Damaschin: „Dacă te întrebi cum se petrec acestea, destul îți este ție să afli că e prin Sfântul Duh... nu știm nimic mai mult decât aceasta, că este adevărat, lucrător și atotputernic cuvântul lui Dumnezeu, dar că lucrează într-un chip de nepătruns [pentru mintea omenească]”. În Joia Mare, doar la nevoie și în alte zile, preotul sfințește un al doilea agneț, pe care apoi îl taie, usucă și păstrează ca Împărtășanie pentru bolnavi.

Formula epiclezei poate varia de la o anaforală la alta. Forma consacrată a epiclezei din Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur este următoarea: Încă aducem Ţie această slujbã duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău (Amin) Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. (Amin) Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. (Amin, Amin, Amin ) Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrãznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă. Anafura este pâinea sfințită la Sfânta Liturghie care se împarte credincioșilor la sfârșitul slujbei. Anafură vine din slavonescul (a)nafora (grecii folosesc termenul antidoron), și trebuie distins de neologismul liturgic neogrec anaforă (anaforaua liturgică sau anaforaua euharistică), care desemnează partea centrală a Euharistiei, de la „Sus să avem inimile!” și până la ecfonisul „Și ne dă nouă, cu o gură și cu o inimă, a slăvi și a cânta preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. Bucățile de prescură ce rămân de la proscomidie sunt adunate într-un vas anume destinat anafurei și sunt binecuvântate de preot după prefacerea Darurilor la Sfânta Liturghie. 25

CUNOSCAND CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Pentru că ești ales de Dumnezeu, cum ar trebui să-ți trăiești viața? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ Cum ar trebui să tratezi pe cineva care a făcut ceva pentru a te răni? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ Vă amintiți când am studiat Cartea Evangheliei, am aflat că Sfintele Evanghelii provin din primele patru cărți ale Noului Testament - Matei, Marcu, Luca și Ioan? Dacă vă deschideți Biblia, veți vedea că Noul Testament conține multe cărți în afară de Evanghelii. Epistolele provin din aceste alte cărți ale Noului Testament. Noul Testament este alcătuit din: 4 Evanghelii: Evanghelia după Evanghelia după Evanghelia după Evanghelia după

Matei Marcu Luca Ioan

21 Epistole: 14 scrise conform tradiției de Pavel (dacă luăm în calcul epistolele pastorale și Epistola către evrei) 3 scrise conform tradiției de Ioan 2 scrise conform tradiției de Petru 1 scrisă conform tradiției de Iacob 1 scrisă conform tradiției de Iuda O carte istorică: Faptele Apostolilor O carte de revelație: Apocalipsa lui Ioan Nota: Copiii pot desena in imaginea de sus. 26

CARTEA FAPTELOR APOSTOLILOR Cartea Faptelor este o istorie a Bisericii primare. Uneori va fi citirea Epistolei preluată din această carte care nu este o epistolă sau o scrisoare. (Din acest motiv, veți auzi uneori Epistola numită APOSTOL sau CITIREA APOSTOLICĂ.) Celelalte cărți sunt scrisori. Majoritatea acestor scrisori au fost scrise de Sfântul Pavel pentru a le spune oamenilor cum să-L urmeze pe Iisus și pentru a răspunde la întrebările pe care i le-ar pune. Citiți povestea Sfântului Pavel în Fapte 9: 1-31 și Fapte 13: 9-12. (Există multe povești despre misiunile sale în Cartea Faptelor.) Care sunt unele dintre trăsăturile distinctive ale acestei cărţi? Cartea Faptele apostolilor relatează ascensiunea şi expansiunea creştinismului începând din Ierusalim, capitala provinciei iudaice, şi încheindu-se în Roma, măreaţa capitală a imperiului. Evenimentele descrise în Faptele apostolilor s-au petrecut pe parcursul unei perioade de circa 30 de ani (aproximativ între 30 şi 62 d.Hr.) şi, în principal, se concentrează asupra slujirii lui Petru (vezi Faptele apostolilor 1-12) şi a lui Pavel (vezi Faptele apostolilor 13-28). Fără cartea Faptele apostolilor, cunoaşterea noastră despre istoria de la începutul Bisericii ar fi limitată la volumul mic de informaţii oferit de epistolele din Noul Testament. Pe lângă aceasta, Faptele apostolilor oferă un context istoric valoros pentru epistolele lui Pavel. Vitale pentru creşterea Bisericii de la început au fost convertirea lui Pavel (Faptele apostolilor 9) şi misiunile sale ulterioare; viziunea avută de Petru referitoare la acceptarea în Biserică a neamurilor, care nu se convertiseră înainte la iudaism (Faptele apostolilor 10:9-16, 34–35) şi doctrinele predicate la conferinţa din Ierusalim (Faptele apostolilor 15).

Care era numele lui Pavel înainte de a fi convertit? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ Ce i-a spus vocea lui Saul? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ Câte zile a fost orb Saul? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ 27

CINE SUNT APOSTOLII? Teologia creştină, luând în calcul cele patru referate evanghelice, a stabilit faptul că cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos, cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El, că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă.

Ziua liturgică de 30 iunie continuă marea sărbătoare a „stâlpilor Bisericii”, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cel puţin din secolul la V-lea, sărbătoarea celor doi apostoli este completată de prăznuirea la un loc a celor 12 Apostoli ai Mântuitorului IIisus Hristos. Evangheliile Sfinţilor Luca şi Marcu amintesc faptul că Mântuitorul a ales cei 12 apostoli, care mai apoi I-au fost alături în activitatea Sa publică, vreme de trei ani şi jumătate. Cu puţin înainte de a se Înălța la Cer, Mântuitorul le-a lăsat misiunea de a fi apostoli: „Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Conform Sinaxarului, listă confirmată şi de către teologia academică, cei 12 Apostoli sunt următorii: Petru (Simon), Andrei, Toma, Ioan Teologul, Iacob (fiul lui Zevedeu), Iacob (fiul lui Alfeu), Simon Zilotul, Iuda Tadeul (sau fratele lui Iacob), Bartolomeu, Filip, Matei şi Matia – cel care a luat locul lui Iuda Iscarioteanul. Petru, fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său de iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatra). După pescuirea minunată de pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Andrei s-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm ca este fratele lui Simon Petru. Sfântul Apostol Andrei este numit cel dintâi chemat.

Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Împreună cu fratele său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după IIisus la chemarea Lui cea dumnezeiască. Ioan a fost fiul lui Zevedei şi al Salomiei. Acesta a fost chemat de Hristos de la mrejile pescăreşti la propovăduirea Evangheliei. La primirea sa, Ioan a fost numit de Hristos Domnul fiu al tunetului, căci ca tunetul avea să se audă în toată lumea şi tot pământul să umple. Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de către Mântuitorul IIisus Hristos. Bartolomeu era de neam din Galaad. El a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, India, apoi în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei. Toma, care se numeşte Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar când Domnul nostru IIisus Hristos era pe pământ cu oamenii şi umbla prin cetăţi şi sate învăţând popoarele şi tămăduind toate suferinţele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui şi văzându-I minunile, s-a apropiat de El cu osârdie şi umblă după El, nesăturânduse de cuvintele cele dulci şi de vederea preasfintei Sale feţe. Astfel, s-a învrednicit a fi rânduit în ceata celor doisprezece apostoli, cu care a urmat Domnului până la mântuitoarele Lui patimi. Înainte de a ajunge Apostol, Matei a fost vameș si se numea Levi. Acesta era originar din Capernaum si era fiul lui Alfeu. Potrivit Tradiției este autorul primei Evanghelii. Iacob al lui Alfeu a fost fratele lui Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu. Iuda Tadeul a fost fratele Sf. Iacov cel Tânăr, rudă cu Domnul IIisus Hristos. A fost unul dintre cei 12 apostoli. A predicat Evanghelia în Iudeea, Samaria, Idumeea, Siria, Mesopotamia și Libia. Simon Zilotul este numit şi Natanael. Acesta și-a lăsat casa, părinții și mireasa pentru Mirele cel ceresc. El a propovăduit în Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind răstignit și îngropat. Matia s-a numărat în rândul Sfinţilor Apostoli în locul lui Iuda vânzătorul și a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea mai din afară.

REZUMATUL CARTII FAPTELOR APOSTOLILOR Faptele apostolilor 1-2 Iisus Hristos le slujeşte ucenicilor Săi timp de 40 de zile după învierea Sa şi, apoi, Se înalţă la cer. Prin inspiraţie, apostolii l-au chemat pe Matia pentru a ocupa locul liber în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Duhul Sfânt Se revarsă în ziua Cincizecimii. Petru depune mărturie cu îndrăzneală despre Salvatorul înviat şi aproximativ trei mii de oameni se convertesc. Faptele apostolilor 3-8 Petru şi Ioan vindecă un olog din naştere. Petru şi Ioan sunt arestaţi pentru că propovăduiesc şi vindecă în numele lui Iisus Hristos şi sunt eliberaţi din închisoare. Apostolii cheamă şapte bărbaţi să-i ajute în slujirea lor; unul dintre acei bărbaţi, Ştefan, depune mărturie înaintea soborului (consiliul iudeilor), iar membrii acestuia poruncesc să fie ucis. Filip propovăduieşte în Samaria. Faptele apostolilor 9-12 Saul este convertit şi îşi începe slujirea. Printr-o viziune, Petru află că Evanghelia trebuie să fie propovăduită neamurilor. Irod Agripa porunceşte ca Iacov (fratele lui Ioan) să fie ucis şi îl închide în temniţă pe Petru. Faptele apostolilor 13-15 Saul şi Barnaba sunt chemaţi să fie misionari. Au parte de opoziţie din partea iudeilor şi sunt acceptaţi de unii din rândul neamurilor. Conducătorii Bisericii se întâlnesc în Ierusalim şi hotărăsc că nu este nevoie ca neamurile care se convertesc şi se alătură Bisericii să fie tăiate împrejur sau circumcise (sau să continue să ţină legea lui Moise). Pavel (aşa cum este numit acum Saul) pleacă în a doua sa călătorie misionară împreună cu Sila. Faptele apostolilor 16-20 Pavel şi Sila întăresc mai multe biserici care fuseseră stabilite mai înainte. În Areopagul din Atena, Pavel propovăduieşte că „suntem de neam din Dumnezeu” (Faptele apostolilor 17:29). Pavel îşi încheie cea de-a doua misiune şi pleacă în cea de-a treia misiune prin toate ţinuturile Asiei Mici. Pavel hotărăşte să se întoarcă la Ierusalim. Faptele apostolilor 21-28 În Ierusalim, Pavel este arestat şi continuă să depună mărturie despre Iisus Hristos. Domnul i Se arată din nou lui Pavel. Mulţi iudei complotează să-l ucidă pe Pavel. În Cezarea, el depune mărturie înaintea lui Felix, Festus şi Agripa. Corabia lui Pavel naufragiază în drum spre Roma. Pavel propovăduieşte Evanghelia în timp ce află sub arest la domiciliu, în Roma. De ce studiem această carte? Cartea Faptele apostolilor creează o punte între cronica despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus Hristos din cele patru Evanghelii şi scrierile şi lucrările apostolilor Săi. Cartea Faptele apostolilor ilustrează felul în care Salvatorul a continuat să-Şi îndrume Biserica prin inspiraţia primită de la Duhul Sfânt de către cei care deţineau cheile preoţiei. Duhul Sfânt a revelat adevăruri apostolilor care conduceau şi predau atunci în Biserică. De asemenea, apostolii au înfăptuit miracole în numele lui Iisus Hristos. Prin studiul acestei cărţi, cursanţii vor învăţa cum a început Biserica să se extindă „până la marginile pământului” (Faptele apostolilor 1:8). 30

CUNOSCAND FAPTELE DOMNULUI După Epistolă, Parintele spune: “Înțelepciune! Participă! Să auzim Sfânta Evanghelie.” El deschide Cartea Evangheliei și ne citește Sfânta Evanghelie. Completați literele care lipsesc. Din Sfânta Evanghelie aflăm despre viața lui Iisus.

Aflăm că El a fost răstignit pe Cr_ _ _ și că S-a r_ _ _ _ _ t la _ _ _. Din Evanghelie aflăm despre minunile lui Iisus.

A vindecat b_ _ _ _ _ _ . A facut ca o_ _ _ _ sa v_ _ _. A _ _ _ _ _ t oameni la viață. El mers pe a_ _. El a binecuvântat pâini si p_ _ _ _ pentru 5.000 de oameni. A transformat apa in _ _ _ la nunta din Cana Galileii. Exorcismul de la Sinagoga din C_ _ _ _ _ _ _m. A inviat pe tanarul din N_ _ n. PENTRU VARSTE MAI MARI

Transformarea apei în v_ _ la Nunta din Cana Galileei este p_ _ _ a minune a lui I_ _ _s, consemnată în Evanghelia după I _ _ n. Schimbarea la Față (sau Transfigurarea Domnului) este un eveniment descris de evangheliile sinoptice, în care IIisus din N_ _ _ _ _t a fost văzut de apostolii săi într-o lumină nouă pe Muntele T_ _ _ r (Matei 17:1-9, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36). Vindecarea celor z_ _ e leproși este una din minunile lui IIisus, consemnată numai în Evanghelia după L_ _a (17:11-19). Exorcismul de la Sinagoga din C_ _ _ _ _ _ um este una din minunile lui IIisus, consemnată în Evanghelia după M_ _ _ u (1:21-28) și în cea după Luca (4:31-37). În Evanghelia după Luca (5:1–11), prima pescuire minunată are loc la începutul propovăduirii lui IIisus și duce la alăturarea ca ucenici a lui P_ _ _ u, Iacov și I _ _ n, fiii lui Z _ _ _ _ _ u. 31

DESPRE SFINTELE TAINE Sfintele Taine sunt acele lucrări deosebite ale harului divin prin care omul intră în Biserică și se sfințește. Biserica Ortodoxă consideră că Sfintele Taine sunt lăsate de însuși Domnul nostru IIisus Hristos, ca o lucrare a Duhului Sfânt, Mângâietorul promis de El ucenicilor săi. Sfintele Taine sunt o lucrare a harului lui Dumnezeu în Biserică, și prin Biserică, Trupul viu al lui Hristos în istorie. Această lucrare a harului nu este una mecanică, ci este lucrarea dinamică a harului în Biserica cea vie. Concret lucrarea aceasta tainică a harului este însoțită de slujbe și semne vizibile, stabilite în timp de Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ele se numesc taine pentru că ceea ce credem este diferit de ceea ce vedem, adică a harul lucrează în mod nevăzut pentru credința Bisericii, prin niște semne văzute. Sub influența teologiei de școală (scolastice), se vorbește în general de șapte Sfinte Taine: Botezul Mirungerea Sfânta Împărtășanie Mărturisirea Sf. Maslu Căsătoria Preoția Acest număr de șapte taine „oficiale” s-a încetățenit în teologia occidentală în secolul al XVII-lea. Sfinții Părinți însă nu au dat un număr fix: deși unii au vorbit de șapte (număr simbolic al perfecțiunii), sfântul Ioan Damaschin a vorbit de două; Dionisie Areopagitul a vorbit de șase; Ioasaf, mitropolit de Efes (sec. XV) a vorbit de zece. Printre lucrările Bisericii considerate la diferite momente ca „sfinte taine” s-ar mai număra: slujba înmormântării călugăria (tunderea în monahism) binecuvântarea mare a apelor la Epifanie ungerea unui monarh Redescoperirea istorică și teologică a unui sens mai puțin scolastic al Sfintelor Taine, a făcut pe unii teologi ortodocși să facă o distincție între taine și sacramente, considerând că sacramentele ar fi cele șapte cunoscute, iar tainele ar fi mai multe, și anume oriunde este o lucrare liturgică a harului prin Biserică dată omului spre înaintare în viața creștină. 32

SPIRITUALITATEA ORTODOXA Sfintele Taine Botezul – Mirungerea Sf. Împărtășanie – Spovedania Căsătoria – Preoția Sf. Maslu Starea omului Păcatul – Patima – Virtutea Raiul – Iadul Păcate Păcate strigătoare la cer Păcate capitale Alte păcate Păcatele limbii Virtuți Virtuțile teologice Credința – Nădejdea – Iubirea Virtuțile morale Înțelepciunea – Smerenia Răbdarea – Stăruința în bine Prietenia – Iertarea – Blândețea Pacea – Mila – Dreptatea – Hărnicia Etapele vieții duhovnicești Despătimirea (Curățirea) Contemplația Îndumnezeirea Isihasm Trezvia – Pocăința Isihia – Discernământul Mintea Asceza Fecioria – Ascultarea Statornicia – Postul Sărăcia – Monahismul Rugăciunea Închinarea – Cinstirea Pravila de rugăciune Rugăciunea lui IIisus Sf. Moaște – Semnul Sf. Cruci Sfinții Părinți Părinții apostolici Părinții pustiei Părinții capadocieni Filocalia Scara dumnezeiescului urcuș

Responsabilitatea unui om în faţa lui Dumnezeu Orice om: este responsabil pentru păcatele săvârşite personal. este responsabil pentru binele nefăcut. Păcate pasive: a refuza să spui ce ştii ca martor (Lev 5.1) a ocoli un lucru pierdut al aproapelui tău (Deut22.1-4) a refuza să faci un bine pe care ştii să-l faci (Iac4.17) nepăsarea faţă de săraci, orfani, văduve, străini (Iov31.16-20, 3132, Mt25.31-46) nepăsarea faţă de bolnavi sau cei aflaţi în închisoare (Mt25.31-46) nepăsarea faţă de cel aflat în necaz şi suferinţă (Lc10.25-37) nepurtarea de grijă faţă de ai lui (nevastă şi copiii), şi mai ales de cei din casa proprie (1Tim5.8) Alte păcate pasive: când îndemnăm pe alţii la păcat când sfătuim greşit spre păcat când conlucrăm cu altul la păcat când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii când lăudăm păcatele altora când dăm ocazia de sminteală spre păcat.

TREPTELE SCARII Despre lepădarea de lume Despre neîmpătimire, adică neîntristare Despre înstrăinare Despre ascultare Despre pocăință Despre amintirea de moarte Despre bucuria plânsului Despre nemâniere și blândețe Despre ținerea de minte a răului Despre grăirea de rău Despre limbuție și tăcere Despre minciună Despre trândăvie Despre preaiubitul și vicleanul stăpân care este stomacul Despre puritate și înfrânare Despre iubirea de arginți Despre sărăcia alergătoare către cer Despre nesimțire (scil. indolență, insensibilitate) Despre somn și rugăciune și despre cântarea de psalmi în comun Despre privegherea trupească și duhovnicească Despre nebărbăteasca temere Despre slava deșartă Despre mândrie și blasfemie Despre blândețe, simplitate, nerăutate și viclenie Despre minunata smerenie Despre deosebirea gândurilor (discernământul). Recapitularea pe scurt a celor XXVI cuvinte anterioare. Despre isihia (liniștea) trupului și sufletului Despre sfânta și fericita rugăciune Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea. Lucrarea se sfârșește cu un Cuvânt către păstor (stareț), adresat Sf. Ioan din Rait. 34

Icoana Scării Raiului (Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt)

Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și înaintarea pe calea virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una din lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea credincioșilor spre o viață plăcută lui Dumnezeu. Icoana Scării Raiului prezintă mai mulți oameni (de regulă monahi) care urcă pe o scară; la capătul de sus al scării se găsește Domnul IIisus Hristos, gata să îi primească în rai pe cei care urcă. De asemeni, apar îngeri care îi ajută pe cei aflați pe scară și diavoli care aruncă înspre ei săgeți sau încearcă să îi tragă jos, aruncându-i în iad (adesea reprezentat ca un balaur cu gura deschisă). Aproape în toate reprezentările apare cel puțin o persoană care cade.

RASPUNDE LA INTREBARI Care dintre cele șapte Sfinte Taine sunt demonstrate in imaginea din stanga?

Care dintre cele șapte Sfinte Taine sunt demonstrate in imaginea din stanga?

______________ ______________ ______________

Pentru care Sfinte Taine sunt folosite obiectele din stanga? _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _

Cum se numeste obiectul din stanga? _ _ _ _ _ _

_ _ _ _ _ _

Care dintre lucrarile bisericii sunt demonstrate in imaginea din stanga?

_ _ _ _ _ _

DESPRE DUHUL SFANT Duhul Sfânt este a treia Persoană din Sfânta Treime, alături de Dumnezeu Tatăl și de IIisus Hristos (Dumnezeu Fiul). El este alt Mângâietor (alături de Mângâietorul IIisus), este Duhul Adevărului, este de viață-făcătorul. Duhul Sfânt s-a pogorât peste IIisus la botezul Său, este prezent în cadrul tainei botezului, a grăit prin prooroci și s-a pogorât peste apostoli la Cincizecime. Primul joc este concentrat pe numele și simbolurile Duhului Sfânt, al doilea pe prezența lui în Biblie. Cum se folosește această planșă simplă de verificare? Copilul trebuie sa scrie in cutiile libere, folosind cuvintele din dreapta. Folositi un cuvant numai o singura data.

DUHUL SFÂNT ESTE

DUHUL SFÂNT

DUHUL ADEVĂRULUI

Roadele Duhului Sfant pentru toți oamenii sunt viața, mângâierea, adevărul, râvna duhului, libertatea și, în final, viața veșnică iar roadele sale particulare sunt: dragostea de Dumnezeu și oameni, credința, tăria în nădejde, apoi înțelepciunea, priceperea, cunoștința, grăirea în limbi străine, tălmăcirea de limbi străine, vederea cu duhul în alt loc, deosebirea duhurilor, darul vindecării, vestirea cu îndrăzneală a cuvântului lui Dumnezeu, facerea de minuni, smerenia, blândețea, bunăvoința, stăpânirea de sine, tăria morală, dreptatea, bucuria, liniștea, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine. Prin roadele Duhului Sfânt noi ne curățim de păcate, ne înnoim sufletește și dobândim libertatea (în raport cu robia păcatului) așa cum spune apostolul Pavel: Domnul este Duh, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. (2Cor 3.17) Iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viață veșnică. (Gal 6.8)

Duhul Sfânt

H 37

DESPRE HAR „Har” înseamnă oferta lui Dumnezeu nelimitată și imposibil de răsplătit. Harul nu poate fi limitat la un singur cuvânt deoarece aici intră mai multe „trăsături” dumnezeiești care se răsfrâng asupra omului. În Efes. 2/4 citim: „Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare , măcar că era morți El ne-a înviat, ca să-și arate nemărginita bogăție a harului său în bunătatea Lui față de noi. Deci harul are în „compoziție” virtuții dumnezeiești: dragoste, îndurare, bunătate. Când aceste „virtuții” se combină, rezultă harul. Vestea bună pe care o găsim în Biblie constă în faptul că harul lui Dumnezeu este aducător de mântuire pentru toți oamenii. (Tit 2/11) Există siguranța că harul este suficient ca prin „distribuire” să ajungă la toți oamenii. Nimeni nu va putea în ziua judecății să se dezvinovățească și să spună: „Doamne am vrut să Te slujesc, dar harul s-a epuizat și n-a mai ajuns până la mine.

DESPRE PACAT Cuvantul grecesc pentru pacat este “amartia“, si are sensul de ratacire, de mers intr-o directie gresita si anume, pe calea mortii si nu a vietii. Pacatul nu consta in incalcarea unor norme etice, ci in instrainarea de viata cea adevarata. Prin pacat, omul demisioneaza intr-un mod liber din posibilitatea partasiei la viata dumnezeiasca. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca pacatul este un mod de existenta «impotriva» existentei, contra naturii, deoarece fragmenteaza si corupe natura. Atunci cand vorbim de pacat, trebuie sa avem in vedere atat pacatul protoparintilor, numit si pacat stramosesc, transmis prin nastere tuturor urmasilor lui Adam, cat si pacatul personal pe care il savarseste fiecare om prin vointa proprie. Referitor la pacatul stramosesc, trebuie sa afirmam ca Adam si Eva prin pacatul lor au imbolnavit natura umana. Iar noi venind din aceasta natura, mostenim pacatul stramosesc.

CUNOSCAND FAPTELE LUI HRISTOS Ce fapta a facut Mantuitorul in desenul de mai jos? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________

Nota: Copiii pot desena in imaginea de sus. 42

CUNOSCAND FAPTELE LUI HRISTOS Unde se gaseste scena desenata mai jos? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________

Nota: Copiii pot desena in imaginea de sus. 43

CUNOSCAND FAPTELE LUI HRISTOS De ce este Mantuitorul asociat cu un miel si ce fapta reprezinta aceasta? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________

Nota: Copiii pot desena in imaginea de sus. 44

CUNOSCAND FAPTELE LUI HRISTOS Despre ce este vorba in scena desenata mai jos? Raspuns: __________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________

Nota: Copiii pot desena in imaginea de sus. 45

ALTE PERSONAJE IMPORTANTE DIN BIBLIE

Nota: Copiii pot desena in imaginea de sus. 46

ALTE PERSONAJE IMPORTANTE DIN BIBLIE Maica Domnului, (Aramaică: ‫ܡܪܝܡ‬‎ Mariam; Ebraică: ‫מִרְיָם‬‎ Miriam; cca.18 î.Hr. – cca. 43 d.Hr), Prea Curata Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, maica lui IIisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pe Care L-a zămislit prin puterea („umbrirea”) Duhului Sfânt. Iosif, logodnicul Ei, la îndemnul îngerului (Mat.1,20), a avut grijă de Ea și a luat-o în casa sa împreună cu Pruncul, pe care L-a crescut ca și cum ar fi fost copilul său. Prea Curata Fecioară Maria a fost fecioară înainte, în timpul și după nașterea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, după cum o atestă și unul din apelativele cu care Biserica o cinstește: Pururea Fecioara Maria. Biserica Ortodoxă pomenește viața Născătoarei de Dumnezeu prin mai multe Praznice. Anul liturgic începe și se sfârșește cu praznicele Născătoarei de Dumnezeu. Pentru cinstirea unora dintre Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului s-au instituit, de asemenea, zile de pomenire.

DESPRE SFINTI Sfinţii nu sunt obţinuţi în urma unor reacţii chimice sau calcule matematice, la baza existenţei lor stă nevoinţa şi dorinţa de asemănare cu Hristos prin trăirea unirii mistice cu El. Aceştia sunt mădularele Bisericii, mlădiţe din Viţa - Hristos şi care alcătuiesc după lucrare „Biserica cea biruitoare din Cer”. Biserica este „Trupul tainic al Lui Hristos” ( Coloseni 1: 24 ). Precum mulţimea nenumărată şi cu neputinţă de cuprins cu mintea a oştirilor îngereşti şi duhurilor netrupeşti este orânduită ierarhic, slujind fiecare în rândul uneia din cele nouă cete cunoscute de noi oamenii, tot aşa şi Sfinţii, „casnicii lui Dumnezeu” ( Efes. 2: 19 ), se orânduiesc prin lucrări proprii fiecăruia în cete de ierarhi, împăraţi şi împărătese, mucenici şi muceniţe, doctori fără de arginţi şi femei mironosiţe, cuvioşi părinţi şi cuvioase maici, pustnici şi mărturisitori, zăvorâţi şi temători de Dumnezeu - precum şi mulţi, mulţi alţii, asemenea acestora. Toţi aceştia petrec pururea în ascultare de Dumnezeu şi împlinesc poruncile Lui - dintre care cele mai importante sunt cele care au menirea de a-i ajuta pe toţi cei care îi cheamă în rugăciune. Tocmai de aceea vedem şi descoperim din aceste minuni ale Sfinţilor cât de strânsă este legătura dintre oameni şi Sfinţi. Dumnezeu nu este egoist, nu este singuratic, nu este individualist, ci este armonie, pace, dragoste, iubire. Acesta este motivul pentru care motivaţia profundă a tuturor faptelor noastre trebuie să fie în acord cu atributele Lui Dumnezeu: să fim noi înşine buni şi milostivi, iubitori şi iertători - aşa cum Dumnezeu Însuşi este. Altfel spus, este imperios necesar să păstrăm pururea în minte dezideratul asemănării cu Dumnezeu, fiind noi chipul Icoanei Sale: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” ( Facerea 1: 26 ). „Sfinţii sunt adevărate călăuze către mântuire, prin puterea Duhului Sfânt.” Deci, nu întâmplător Sfinţii se străduiesc încă din această viaţă pământească trecătoare să redobândească starea primordială a omului, adică inocenţa înţelepciunii adamice. Nu ajungi sfânt doar etichetându-te alţii ca atare, este nevoie de fapte, de nevoinţe, de toate eforturile care duc la Hristos şi la unirea cu El. Biserica biruitoare are calităţi spirituale pecetluite pe temelia Duhului Sfânt prin emblema harismelor: „Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.” ( I Corinteni 12: 28 ). Aşadar, ca o concluzie, s-ar putea preciza faptul că zicătoarea populară: „Până la Dumnezeu te mănâncă Sfinţii!” ar putea fi valabilă ( ca ironie umoristică ) doar între oameni plini de egoism, a căror viaţă se umple de propriile lor răutăţi. În cer nu este nicidecum aşa; acolo, dimpotrivă, Sfinţii sunt adevărate călăuze către mântuire, prin puterea Duhului Sfânt şi în deplină ascultare de cuvântul Maicii Domnului – Întâi-Stătătoarea între Sfinţi, Arhistratega oştilor îngereşti, pentru că „tot poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului” ( Paraclisul Maicii Domnului ). Dumnezeu Se odihneşte în sfatul sfinţilor şi veghează lumea creată de El: „Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer și vezi şi cercetează via aceasta, Și o desăvârșește pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta, și pe fiul omului pe care l-ai întărit Ție!” ( Sfânta Liturghie, cf. Psalmul 79: 15-16 ).

Sfinții sunt cinstiți deoarece prin ei se reflectă puterea de mijlocire pentru oameni înaintea lui Dumnezeu. În calendarul românesc ortodox se cinstesc următorii sfinți (cu excepția Maicii Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul) în ziua în care au murit și s-au unit cu Hristos: 14 octombrie: Cuvioasa Paraschiva 26 octombrie: Sfântul Dimitrie 8 noiembrie: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil 30 noiembrie: Sfântul Apostol Andrei 6 decembrie: Sfântul Nicolae 7 decembrie: Sfânta Filofteia 27 decembrie: Sfântul Ștefan 7 ianuarie: Soborul Sfântului Ioan Botezătorul 21 mai: Sfinții împărați Constantin și Elena 24 20 16 29

iunie: Nașterea Sfântul Ioan Botezătorul iulie: Sfântul Prooroc Ilie august: Constantin Brâncoveanu și fii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei august: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Cetele sfinților În timp, s-a produs în liturghia și spiritualitatea ortodoxă o împărțire a sfinților în mai multe grupe, sau „cete”: mucenicii mărturisitorii cuvioșii (uneori cu subgrupe, ca: stâlpnicii, păscătorii, preacuvioșii, întemeietorii monahismului, sihaștrii etc.) apostolii sfinții ierarhi / episcopi proorocii (din Vechiul Testament) doctorii fără de arginți sfinții imnografi sfinții iconografi nebunii pentru Hristos Pentru că au făcut minuni în timpul vieții lor și fac și după moarte, mulți sfinți se numesc cu apelativul făcător de minuni, fără ca aceasta se reprezinte o ceată aparte. Unii sfinți din Occident sunt numiți de sinaxarele ortodoxe cu numirea de „fericitul N.” (ca: Fericitul Augustin - a cărui pomenire se face pe 15 iunie -, Fericitul Ieronim etc.). Sfinții din Vechiul Testament sunt adesea numiți de sinaxare cu numirea de „dreptul N.” (ca: Dreptul Finees - 12 martie -, Dreptul Iezechia - 28 august) ori cu numirea de „sfântul și dreptul N.” (ca: Sfântul și Dreptul Iov - 6 mai -, „Sfântul și Dreptul Simeon” - 3 februarie). Sfinții împărați și regi sunt adesea numiți de sinaxare „binecredincioși” sau „dreptcredincioși” (ca Iustinian și Teodora - 14 noiembrie). 49

DESPRE IUBIREA ÎNŢELEASĂ ÎN SCRIPTURĂ „Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1. Ioan 4:8. Ce este dragostea? Când noi, oamenii, ne gândim la dragoste, este ușor să ne gândim la sentimente bune. Dar dragostea adevărată nu se leagă de simțuri. Este vorba despre mult mai mult decât ceea ce simte cineva. Ce spune Biblia despre dragoste? „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plin de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudăm nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu cauta folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” 1. Corinteni13:4-8. Când eu pot face toate aceste lucruri în ciuda simțurilor mele, indiferent de ce fac ceilalți, atunci este dragoste. Nu simt dragoste când sunt ispitit la mânie, la nerăbdare, la a-mi căuta propriul, la a crede ce e cel mai rău, să cedez pentru altcineva. Dar când eu neg aceste simțuri și mă bucur, când sunt îndelung răbdător, când mă smeresc, când îi port pe ceilalți, când îndur totul – asta este dragoste adevărată. A iubit mai întâi „Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan 4:10. Este frumos dacă cineva mă iubește, și eu îi iubesc in retur. Este ușor. Dar nu este o conștiență a dragostei. Dumnezeu ne-a iubit înainte ca noi să-L iubim, și noi nu am făcut nimic ca să fi meritat acceastă dragoste. Ce se întâmplă dacă cineva s-a comportat urât cu mine? Unde este dragostea mea atunci? Dragostea dă, și nu numai celor care sunt buni cu noi. Ea iubește dușmanii ei; ea iubește mai întâi. Și ea nu dispare chiar dacă dragostea nu se răzbună niciodată. Ea suportă totul. „Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.” Matei 5:4445.

Dragoste dumnezeiască „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său.” 1. Ioan 4:20-21. Dragostea noastră pentru Dumnezeu nu este mai mare decât dragostea noastră pentru semenii noștri. Dragostea dumnezeiască nu se schimbă în funție de situații. Ea este tare ancorată. Tendința este să-ți dorești ca ceilalți să se schimbe. Simțim că este greu să iubim pe unii așa cum sunt, și ne-am putea dori ca ei să fie altfel. Aceasta este o dovadă că noi suntem mai ocupați de fericirea și confortul propriu decât de dragostea pentru ceilalți; ne căutăm propriul. Adevărul este că, în loc să sper că ceilalți se vor schimba, trebuie să găsim păcatul în noi înșine și să-l curățim. Interesul propriu, o atitutine «eu știu cel mai bine», orgoliu, încăpățânare, șamd. – păcate pe care le găsesc când am de a face cu ceilalți. Dacă ne curățim de aceste lucruri putem purta, crede, nădăjdui și suporta totul pentru ceilalți. Noi îi iubim așa cum sunt, și putem să ne rugăm pentru ei cu o dragoste dumnezeiască sinceră și cu preocupare pentru ei. Fără excepții Și nu este nici o excepție. Nici un gând că «Această persoană nu merită asta.» Iisus și-a dat viața pentru noi, ultima dovadă a cât de mult ne-a iubit El. Și nimeni vreodată nu a meritat asta mai puțin decât noi. A iubi nu înseamnă a fi de acord cu păcatul celuillalt, sau a spune că tot ce ei fac este bine. Ci a-i purta, a se ruga pentru ei, a avea credință pentru ei, a dori ce e cel mai bine pentru ei. Sunt acțiuni în ciuda a ceea ce eu simt. Atunci pot să merg de la a avea o reținere naturală pentru cineva către a avea dragoste adevarată. Pentru a-i ajuta și a-i face să se întoarcă de la a face lucruri care pot fi dăunătoare pentru ei, pot să îndemn, să dau sfaturi sau să-i corectez, dar doar când fac asta dintr-o grijă adevărată pentru ei. Pe oricine întâlnesc, va simți o atragere către Hristos prin mine. Dragostea este cea care atrage oamenii. Bunătate, milă, blândețe din inimă, răbdare, înțelegere. Cum poate cineva simți o atragere dacă experiența sa cu mine este nerăbdare, mândrie, impolitețe, ură, etc.? Deci, dacă simt că-mi lipsește dragoste dumnezeiască adevărată, pot să mă rog lui Dumnezeu ca El să-mi arate cum primesc mai mult din asta. Trebuie să fiu voitor să cedez la voia mea proprie și să mă gândesc la ceilalți înainte de mine. „Acum, dar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” 1. Corinteni 13:13. 51

CITATE DESPRE IUBIRE 1. Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele. (Pildele lui Solomon 16, 6) 2. Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău! (Miheia 6, 8) 3. Nu te teme a cerceta pe bolnavi că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea. (Înţelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah, 7, 37) 4. Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: “Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. (Romani 8, 35-37) 5. În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate (Romani 12, 10) 6. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea (Romani 13, 8) 7. Cunoştinţa semeţeşte, iar iubirea zideşte (I Corinteni 8, 1) 8. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. (I Corinteni 13, 4-8) 9. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (I Corinteni 13, 13) 10. Harul Domnului nostru IIisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (II Corinteni 13, 13) 11. Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică. (I Timotei 1, 5) 12. Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. (I Ioan 3, 1) 13. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4,8) 14. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. (I Ioan 4, 18) 15. Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate. (I Petru 4, 8) 16. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru IIisus Hristos, spre viaţă veşnică. (Iuda 1, 21) 17. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 35) 18. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. (Ioan 14, 21) 19. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. (Ioan 15, 9-10) 20. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. (Ioan 15, 13) 52

CITATE DESPRE IUBIRE IUBIREA - prin ochii celor curați cu inima Ce este IUBIREA? Ce înțeles are acest cuvânt adânc (ne)pătruns? Iubirea este acel sentiment fără de care nu poți face nimic. Iubirea este acel înțeles pentru unii intraductibil: “What is the love? Who’s that?” Această întrebare o pun toți: “Iubesc? Nu iubesc?” Totalitatea sentimentelor din această lume se numesc printr-un cuvânt iubire. “Eu îl iubesc pe acela și el mă iubește. Eu îl urăsc pe acela și el mă urăște.” În Sfânta Euharistie totul se înnoiește. În Cina cea de Taină și la spălarea picioarelor, Domnul IIisus Hristos ne arată iubirea nemărginită față de cei 12 discipoli. Iubirea este o cale spre Împărăția Cerurilor. În timpul Tainei Sf. Maslu, la cel de-al treilea apostol la sfârșit, Sfântul Pavel ne tâlcuiește următoarele cuvinte: “Dragostea îndelung rabdă, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește...” (din Apostol) Fără dragoste nu suntem nimic, nu însemnăm nimic. Acea dragoste lăuntrică n-o poate umple decât dragostea de Dumnezeu. În fiecare dintre noi se află o gaură în inimă. Acea gaură nu poate fi umplută decât cu dragostea inimaginabilă a lui Dumnezeu față de oameni. Prin Dumnezeu se face totul, prin dragoste se primește totul. Dumnezeu este iubirea! Cristian, 11 ani