Revista Regatul Cuvantului by Regatul Cuvantului

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

ANUL II, NR.9 ( 11 ) ; 10 ( 12 ), SEPTEMBRIE, OCTOMBRIE 2012

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Publicație lunară, editată sub egida Ligii Scriitorilor Români ISSN 2247 - 9716 ISSN - L 2247 - 9716

Fondatori

N.N. Negulescu  Ex-director de imagine la publicaţia"Raţiunea" 

Ex-vicepreşedinte al Filialei

Al. Florin Țene

Oltenia a Ligii Scriitorilor Români  Ex-redactor-şef al revistei 

"Literaria"



Români

Inițiator prim, fondator şi ex-director al revistei de cultură universal "Constelaţii diamantine"



Membru corespondent al Academiei Americane-Române de Arte și Științe

Laureat cu distincţia "Virtutea literară", acordată de L.S.R.

Președinte al Ligii Scriitorilor

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Colectivul de redacție Membri de onoare:  Academician Constantin-Bălăceanu Stolnici  Prof.univ.dr.Ion Paraschivoiu, Preşedinte al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe, Canada  Prof.univ.dr.Jana Palenikova, Universitatea Comenius, Bratislava, şefă a Departamentului de Limbi Romanice, Preşedintă a Societăţii Culturale Slovaco-Române din Bratislava  Dwight Luchian-Patton, Director/Publisher, revista “Clipa”, SUA  Vera Luchian-Patton, Editor in Chief/ Publisher , revista “Clipa”, SUA  Prof.univ.dr.Florinel Agafiţei, orientalist, sanscritolog  Maria Diana Popescu, Redactor şef-adjunct la revista „Agero”, Stuttgart, Director la revista de cultură „Art Emis”, Director al Departamentului Art Emis Academy din cadrul Societăţii Culturale Art Emis  Cristian Petru Bălan, membru al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe, SUA  Prof. univ.dr.Lidia Vianu,director MTTLC, Universitatea Bucureşti  Academician, scriitor Eugen Evu  Ambasador, scriitor Petre Gigea-Gorun Colectivul de redacţie: - Director/redactor-şef: N.N.Negulescu, membru al L.S.R. - Redactori şefi-adjuncţi: - Lector universitar dr. Daniela Sitar Tăut, membră a U.S.R. - Prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu, membru al U.S.R. - Secretar general de redacţie: Cezarina Adamescu, membră a U.S.R. - Secretar directorat: Marian Malciu, membru al L.S.R. - Critic de artă: Prof. dr. Magda Buce- Răduţ Redactori: -Prof. dr. Nicoleta Milea -Violeta Petre, membră a L.S.R. -Prof. Radu Andrei -Lector univ. dr. Alina Beatrice Cheşcă -Sociolog, psiholog Any Dragoianu -Lector univ. Ovidiu Ivancu, India - Jurnalist, Octavian Dumitru Curpaş, Phoenix, Arizona. - Dr.Gabriela Căluţiu-Sonnenberg,Spania, Editor “Occidentul Românesc” - Spania, membră L.S.R si A.J.S.T, România Redactori asociaţi: - Ionuţ Caragea- membru al USR, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada, membru de onoare al Societatii Scriitorilor din Judetul Neamţ - Gerge Roca- editor şef al revistei Romanian Vip, Australia - Slavomir Almajan- Canada - Cătălina Florina Florescu- Prof. dr. în Literatură Comparată, SUA. - Simona Botezan- Jurnalist de limbă română la Washington DC, director adjunct al ziarului „Mioriţa”, SUA. - Teresia B.Tătaru, Germania - Mariana Zavati Gardner, membră a Royal Society of Literature UK Redactor principal, tehnoredactare: - Iulia Mariana Diţă, specializare în Drept ( “Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative”, Craiova ; Facultatea " Bourgogne ", Dijon, Franţa Realizator copertă: Luis Bozgan. Responsabilitatea asupra conţinutului materialelor publicate revine autorilor. Creaţiile literare se transmit la adresa: regatul_cuvantului@yahoo.com Revista poate fi accesata la urmatoarele adrese: http://liga-scriitorilor-romani.com/ http://regatul-cuvantului.toposystem.ro. Email director/redactor-şef: n.negulescu@yahoo.com, reg.nic1949@yahoo.com 3 Tel. redacţie: 0351.405.824 Adresa redacţiei: Bd. Gheorghe Chiţu, nr.61, Craiova, Dolj, România, cod 200541

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Parteneri culturali

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Cuprins REÎNTOARCEREA LA ORIGINI- N.N. Negulescu... 6 DAINAUA SOTERIOLOGICĂ ŞI „ORGASMUL INIŢIATIC”: „POEME INTERMINABILE”- Adrian Botez... 13 Lansări de carte ale editurii „ Betta ” la Craiova... 17 Un roman întru totul seducător- Scrisori netrimise- Ion Roșioru... 18 Florentina-Loredana Dalian: „A unsprezecea poruncă”, 2012- Tudor CICU... 21 ”Muntele” o nouă carte a lui MARIN DUMITRESCU- Eliza Roha... 24 NOUĂ RADIOGRAFII ALE „CAZULUI DACIA“- ION PACHIA- TATOMIRESCU… 26 EXPERIMENTUL EXISTENŢIAL - ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ- Lucian Gruia... 31 Traducere de Simona Sămulescu... 36 Comunicat de presă... 38 POEME Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu)... 40 Le retour à Saint Gervais (Traduit par Prof. Carmen Margan) Octavian D. CURPAȘ ... 42 Poeme - Viorel Băetu, Germania... 48 Poezii- Eugen Evu... 49 ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE POPORUL BULGAR- Valeriu D. POPOVICI-URSU Paris... 52 METODA PĂTRĂŢELELOR- Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG... 58 Poezii din volumul în lucru : „Ultima santinelă”- Leonid IACOB... 60 Dorul de Fănuș sau despre micimea Înaltei Porți - Corneliu Leu… 61 Interview with Laurence Lemoine – The Journalist Who Represented France at the Bicentennial of the Statue of Liberty, Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona, USA... 63 POLITEȚEA, Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord... 75 De la Monastirea Argeşului la Meşterul Manole – mutaţia şi transfigurarea Arhetipurilor (I)Ovidiu Ivancu, India... 72 Omul și secolul XXI- Viorel Baetu, Germania... 80 SILABE-N SUBLIM- Adrian Botez... 82 UN DEBUT PE DEPLIN ONEST : “MEANDRE”, DE CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU(1)Adrian Botez... 90 Expediţia Curiosity Rover pe planeta Marte- Simona Botezan Washington D.C. ...93 Poezie albaneză din Kosova, Marius Chelaru... 95 Tablete- Cezarina Adamescu... 112 Cărți primite la redacție... 117 Uezen, romanul S.F. al lui Ionuţ Caragea, publicat în S.U.A., Ionuţ Caragea, Canada... 113 MAHMOUD DJAMAL - PĂSTORUL DE STÂNCI, Eugen Evu... 120 Miron ŢIC: Când ne ucide floarea de crinCasa de editură „ Amurg sentimental”Eugen Evu …122 Petale de orhidee- Felicia Gabriela Sundari... 123 Poezii- Dimitris P.Kraniotis, Grecia... 124 Mirarea unei ferestre- ELCHIN ISKENDERZADE... 128 Poezii- DORINA BRÂNDUŞA LANDÈN... 128 “Romanian Food Festival 2012”.... 132 Poezii- GHEORGHE VICOL... 134 Women’s Health: Pregnancy and Birth- Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona, USA... 135 ROMÂNUL ÎNGROPAT ÎN PĂMÂNTUL ALTEI PATRII- Magdalena ALBU... 136 Pagina epigramiștilor... 139 Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor şef la Jurnalul NaţionalOctavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona, USA... 141 METAFIZICA (6) – „SENSUL EXISTENŢEI”- Constantin POPA...144 Adina Sas - Simoniak – un jurnalist din Chicago cu preocupări culturale și inepuizabile resurse creștine Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona, USA... 146 Pagini din istoria imigraţiei româneşti LIBERTATE ŞI MATEMATICĂ (Partea I)Simona Botezan, Washington D.C. ...150 Bătrâna cu Botuţa- Slavomir Almojan, Canada...152 Expoziție de pictură ... 154

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

N.N.Negulescu

REÎNTOARCEREA LA ORIGINI martirilor...!/Doar pe Tine Te mărturiseşte Biserica pe-ntregul pământ,/Tată, infinit

În universul creativităţii umane, imnul de inspiraţie patristică exprimă cele mai

maiestos întreg cosmic,/Fiul, Unul-născutu-n adevărată Cinstire,/Duhul Sfânt, mereu

înalte forme ale vieţii spirituale, situând spontaneitatea conştiinţei într-o înfăptuire

apărător- mângăitorul...!/ Tu, Hristoase,-mpărat slavei,/Tu, veşnic Tată, eşti Fiu,/Tu,

durabilă, care înfruntă timpul şi limitele spaţiilor culturale deterministe.

Întrupatul- în Om întru mântuirea-i,/N-ai strigat frica-n pântecul Fecioarei,/Tu,

Smerită, incantaţia imnică, invocativă şi evocativă, impregnată de aprinsa

biruitorul - din - suliţa - Morţii,/Deschis-ai credincioşilor poarta-mpărăţiei

dorinţă de sfinţenie, porneşte într-o mare călătorie din centrul existenţei creaturale

cerurilor;/Tu, Dumnezeiască mână-dreaptă-ntru-Slava Tatălui,/Mare - judecător veni-

înspre aura existenţei esenţiale (divine), unde întâlneşte, în stare pură, totalitatea

vei, după cum credem :/Aşadar, Te rugăm să vii-n ajutor fidelilor Tăi,/Răscumpăraţi

investirilor transcendente. Deci, imnul hieratic, este unicul nostru cod galactic, prin

cu nepreţuitul Tău sânge - /Etrenă glorie dăruieşte-le cum sfinţilor Tăi...!/Poporul

care ni se acordă graţia divină , salvatoare, întru omniprezenţa transcendentă. Cred că,

Tău, Doamne,-l mântuieşte, binecuvântează moştenireaTa,/Diriguieşte-l, înalţăl etern

prin această fereastră de lumină, a privit contemplativ peste veacuri şi confratele meu

!/Zilnic, Te slăvim,/Lăudăm numele-Ţi în vecii-vecilor...!/Învredniceşte-ne, Doaamne,

de har literar, prof.dr.Ion Pachia Tatomirescu, înainte de a se consacra vastităţii şi

în ziuaaceasta, fără păcat să ne păzim,/Milueşte-ne Doamne, milueşte-ne,/Fie,

complexităţii teritoriilor istorice de investigat.

Doamne, al Tău har peste noi,/după cum nădăjduit-am în Tine - /În Tine, Doamne,

Ceea ce a descoperit şi identificat autorul, în zorii îndepărtaţi ai umanităţii, şi-a

sperat-am,/spre-a nu mă tulbura în veac...!/ "(Traducerea din limba latină în valahă :

aflat întemeierea ştiinţifică într-o remarcabilă exegeză bilingvă, intitulată sugestiv

Prof.dr.Ion D.Pachia)

"Argumente ""Interne"- <<Te Deum Laudamus...>>- ; carte publicată la

Acest imn al întregii Creştinătăţi a fost zămislit de Sfântul Vlah, Niceta

Editura Aetichus, Timişoara, 2009.

Remesianu din Dacia orizontului anului 370 d.H., când a fost înălţat în scaunul

Aşadar, tema fundamentală a lucrării vizează "paternitatea nicetian - remesiană

episcopal de la Remesiana/Romesiana (V Roma - + - Moiesia + Suf.ana - ), pe malul

şi autohtonismul pelasgo ( << vlaho >>)- dacic al Imnului Creştinătăţii << Te Deum,

drept al Dunării, în Dacia Sud-Dunăreană (episcopia sa cuprindea atât Dacia Aureliană

Laudamus...>> "(370 A.D.); dar şi sacrul circuit al scrierii sale :

cât şi provinciile Oltenia şi Banat din Dacia Nord-Dunăreană ). Versiunea de mai sus,

"Pe Tine, Dumnezeule, Te Lăudăm ...(imn din orizontul anului 370 d.H.) Pe

datorată d-lui prof.dr. Ion D. Pachia, a fost publicată mai întâi în revista timişoreană

Tine, Dumnezeule, Te Lăudăm,/pe Tine Doamne, Te Mărturisim,/Pe tine, Etern -

Caietele Dacoromâniei, anul II.Nr.3/22/Martie, 21 iunie 1997, p.1 sq, la rubrica Lira

Părinte tot pământul Te Cinsteşte,/Ţie, toţi îngerii, Ţie cerurile şi toate puterile,/Ţie,

din Cogaion (p.6).

heruvimii, serafimii, ne-ncetat glăsuind :/Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul,/Dumnezeul

Pagina următoare este înnobilată şi de versiunea imnică în limba latină.

Celestelor armii...!/Pline sunt cerurile şi pământul de-nălţarea gloriei Tale,/Doar pe

Imaginea ansamblului exegetic pachian are două orientări categoriale : întăi, distingem

Tine Te laudă coruri de-apostoli,/Droaia de vrednici prooroci,/Armatele-albind ale 6

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

echilibrul (măsura) meditaţiei în limbaj asupra limbajului discursiv, fără a se lăsa

"Şi Iisus le-a zis iarăşi : Pace vouă ! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu

absorbit de excesiva ispită biografică ; apoi, sesizăm supleţea stilistică de factură

pe voi."(Ioan : 20 : 21,22);"Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor

apologetico-creştină, care izvorăşte tocamai din kentronul acestei sublime emanaţii

trece “. (Matei : 24:35); "Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă"(Ioan : 6

spirituale, ceea ce îi conferă o perspectivă heliocentrică.

:63).

În câmp semantic, metoda de investigaţie

Din acest moment, produs de reverberaţii ancestrale, vieţii umane i-a fost înniotă

este selectată de un aparat conceptual, ce ţine de

predicţia escatologică. Într-o altă ordine, creaţia Sfântului Niceta Remesianu << Te,

superioare

devenite

Deum Laudamus...>>, scrisă la începutul primăverii creştinismului, este o poezie

călăuzitoare atât în prefigurarea expresivităţii

cosmică,încărcată de o ardoare şi o intensitate care pregăteau şi favorizau libertăţile

filosofice, cât şi în reflectarea corolaturii

sufleteşti, situându-le în plan ontologic.

principii

orientative,

ideologice. Consider că, este un procedeu

Având un accent entropic de iubire, imnul (psalmul) <<Te, Deum,

fericit, fiindcă numai astfel sunt stimulate

Laudamus...>> se înalţă spre dragostea unitivă cu Dumnezeu.Asistat de îngerii

lăuntric dinamicile funcţionale ale structurilor

inspiratori ai creştinismului universal, trans/istoric, suflul său creator îmbrăţişază

de limbaj, chemate să reveleze pregnant

Kosmosul şi antroposul anunţând dacilor zalmoxieni o nouă eră religioasă. Textul

valorizarea mesajelor conţinute.

sacru izvorăşte tocmai din aflarea sufletului monahic nicetian în enstaza iluminată a

Lucid şi curajos prezentată, antropologia

arhetipului ancestral. De aceea, cuvintele în practica lor virtuasă de restabilire a unităţii

Ion

potenţează

pierdute, se purifică de urme materiale, dobândind scăpărătoarea origină a entităţii

înţelegerea lumii originare şi expresia ei estetică

antecedente. Este o situare în dimensiune împlinitoare euharistică(în sensul de

prin

din

euharistic = har, graţie) care a depăşit formula "nutrix inventiones eruditio est"; adică

mândria trecutului. Lumea explorată şi înfăţişată în celula prolifică a cărţii, este

este o împărtăşire cordială (prin sediul iubirii) şi mentală (prin sediul ideatic) cu

raportată la indicii de continuitate din cadrul protolimbii pelasgo-valaho-dace, puternic

eudaimonia simbolistică. În acest sediu, demersul meu euristic distinge cum prezenţa

impregnată istoric de cultul Zalmoxian, dar şi de metamorfozele păgânismului mitic ;

eidosului platonic (ideea absolută) are vocaţie tipologică- arhetipică ( "model al naturii

perioadă în care fondul lingvistic autohton va fi fost interferat cu amprenta latinităţii.

eterne", Timaios,38 b)ca holos potenţial genetic universal; de unde şi ritmicitatea

lui

Pachia

dimensionările

Tatomirescu

genezice,

extrase

Desigur, dincolo de aceste importante simbioze spaţio-temporale, agentul

fecundă a impulsurilor preformative.

realizator al judecăţii analitice este preluat de autor din sacra strălucire a ecoului Hristic, ajuns şi pe meleagurile

Topica prof.dr. Ion Pachia Tatomirescu, aplicată în adâncul textului sacramental

noastre sud-dunărene prin misionara vocaţie

al imnului << Te, Deum, Laudamus...>>, descoperă şi scoate la lumină "argumente

apostolică. Vorbim despre evenimentul inaugural al creştinătăţii, fundamentat pe

interne", temeinice, convergente, despre locus comunis (izvorul comun) tradiţional

Hristologie Trinitară; revelaţie noetică de supremă măreţie, prin care ne-a fost

dacic, convertit la creştinismul cu care avea - după cum vom înţelege - rapoarte de

deschisă întru mântuire, Eternitatea Bisericii Universale:

consubstanţionalitate. 7

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Magistrul susţine încă de la începutul cărţii veridicitatea "Paternităţii

În plan secund, dar numai ca ghid astral, întru iniţierea slujirii cultice a dacilor

nicetianremesiană şi autohtonismul pelasgo-dacic/valahic al imnului << Te, Deum,

din sacerdoţiu templic, a lăsat şi Zalmoxis o anume paternitate depozitară ; paternitate

Laudamus...>>.

i/mediată doar în succesiunea temporară. Evoluţia gândirii ţine de recurenţa arhetipală... Să ascultăm prolegomena lui Petre Ţuţea : " Dealtfel, cum am mai spus, ideile platonice nu sunt fructe ale cercetării, nu pot fi cuprinse în ştiinţa comodă, utilă şi limitată, neavând sediul în om şi-n natură, iar sufletul individual participă la ele, aici << prin anamnesis, fiindcă le-a contemplat în formă pură într-o existenţă anterioară >>.Nu interesează metempsihoza pitagoreică şi nici prezentarea mitologic-poetică a ideilor din Phaidros, ci natura transcendentă a adevărului". Este necesar să vizualizăm şi dintr-un alt unghi favorabil confluenţa celor două străvechi şi diferite moşteniri tradiţionale, pentru a cuprinde mai bine translaţiile spaţiale ale combinatoriei diferite de idei şi contribuţia istorică a fiecăreia dintre ele la definirea instituţionalizării cultului creştin în Dacia Zalmoxiană a lui Niceta Michelangelo- Adam și Eva

Remesianu.

Bineînţeles, paternitatea şi autohtonismul - vrea să ne spună autorul - nu sunt

Din textele sapienţiale aflate în patrimoniul biblic aflăm :

altceva deecât o reflectare a receptacolului spiritului nicetian, hrănit din esenţele

1.Vechiul Testament, scris în ebraică, cu rare pasaje în aramaică, prezintă influenţe

eredităţii (vezi etimonul modelului hereditas), fiincă universul literar (imnic) nicetian

detectabile (aliaje culturale) preluate din Babilon de către seminţia lui Abraham, chiar

are proprii săi patternas : idee, arhetip, prototip, model, cu un pronunţat conţinut

dacă înainte şi după îndurarea Exodului, prin repetate revelări în conştiinţe, metanoia

metafizic.El, Sfântul/Poetul Niceta Remesianu a fost alesul între paters veters (părinţii

(întoarcerea privirii şi a inimii) devenise principiul unic călăuzitor al sufletelor. Aceste

bisericeşti).

reprezentări, instaurau nu doar o smulgere fizică a evereilor deportaţi din tărâmul

Este unica sa paternitate duhovnicească. Deoarece textul infuz al imnului <<Te,

servituţii, ci şi anumite începuturi.

Deum, Laudamus...>> are auctoritates Sanctorum, direcţia căii hermetice (a Kanon-

Să nu uităm nici focarul de civilizaţie, născut din influenţele sumeriene şi

ului) de interpretare pe care o urmez, îmi dezvăluie mie, adevărata pluralitate paternă

semitice.Ce legătură au aceste dovezi scripturice cu tematologia noastră ?Răspunsul

coborâtoare prin Eikon din Înalturile existenţei veşnice a Genitorului Treimic : Tatăl,

este simplu : deşi raţiunea umană (ca parte a raţiunii universale) repetă veşnic modelul

Fiul şi Sfântul Duh (vezi conciliile ecumenice de la Niceea - 325 - şi Constantinopole

(arhetipul) raţiunii universale, engramele egiptene au fost accesibile intelectului ebraic

- 381 - care au fost dedicate dogmei trinitare).

; de unde continuarea unor tradiţii derivate din mytosuri şi ethosuri religioase. În subsidiar, poporul stigmatizat s-a apropiat asimptomatic de modelul "înţelepciunii"care 8

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

l-a ghidat câteva decenii.Crucificarea Hristică, este o dovadă neiertătoare a durităţii

autorul-episcop de la Dunărea de Jos chiar în "cheia de boltă", chiar în "punctul

faraonice însuşită de farisei...

culminant-imnic".

2. Selecţia de texte sapienţiale cu valoare exemplară din Vechiul Testament,

Nu s-a ţinut seamă de faptul că, în orizontul anului 370, episcopul-poet, Niceta

însumează şi fragmente poetice (psalmice) incantatorii din epoca David/iană

Remesianu, prin acest imn se adresa Dacilor de pe ambele maluri ale Dunării de Jos,

(cca.1012). În adevăr, acesta este modelul ideal de inspiraţia nicetiană.

Daci

3.Ca evreu încarnat, Iisus din Nazaret, întemeiază misiunea Sa

monoteismul

Laudamus.../Pe Tine, Dumnezeule, Te Lăudăm...,străbătute de sublimul jertfei zidirii,

parabolei (mashalul ebraic)cu mult deasupra nedomolitelor furtuni mentale ale

de spirit cogaionic/zalmoxian, pentru că poetul-episcop Niceta Remesianu la destinase

iudaismului din Palestina unde se confruntau aprig fariseii (evreii de rit strict),

Pelasgo(Valaho)-Dacilor din satele sud-dunărene de deal/munte,din Timoc, din zona

şi

Naissus (Niş)- Singidunum ( azi, Belgrad),ori din cele nord-dunărene,din

esenienii.

Mehedinţi/Oltenia,din Caraş-Severin/Banat, Vlaho-Daci cu nezdruncinată credinţă

Iată şi judecăţile

apropare bimilenară în monoteismul Zalmoxianismului, unde încă nu pătrunsese

enunţate de prof.dr.Ion Pachia

Tatomirescu

despre

"paternitatea

nicetian-remesiană

"Creştinismul de Câmpie"adus/propovăduit la Dunărea de Jos de Sfântul Apostol Andrei (mai mult ca sigur, Sfântul Niceta Remesianu avea drept model pe Sfântul Apostol Andrei, din secolul I d.H., ce convertise sute de mii de Pelasgi/Vlahi-

şi

Zalomoxieni la Creştinism, fireşte, din localităţile ce ţineau de Dacia, de pe ţărmul

autohtonismul pelasgo (valaho)

î.H., credeau în

Două sunt versurile indiscutabile/incontestabile din imnul Te, Deum,

ebraică Mesiah = Cristos = " Cel Uns ") prin învăţături/predicări rostite în genul/stilul

zeloţii

anului 1600

Zalmoxianismului, preluat peste optzeci la sută de creştinism.

Mesianică (În

saducheii,

ce, încă din orizontul

dacic

vestic şi nord-vestic al Mării Negre, ori din Valea Dunării, de la Museua/Buzău până

la Morisenadunum/Cenad, apoi, de aici, la Singidunum/Belgrad şi pe Valea Moraviei,

imnului Creştinătăţii <<

de unde a trecut la Tesalonic şi Patras, - în acest oraş grecesc fiind arestat şi

Te, Deum, Laudamus...

pironit/răstignit de Greci, cu aprobarea imperială a Romei, desigur - pe crucea "în

>>, descoperit în continnul compoziţional : "Este de-a dreptul revoltător că, până

formă de X ", ce-i poartă numele şi în zilele noastre, "Crucea Sfântului Andrei").Tu ad

astăzi, "cei mai mulţi cercetători"din cele aproape 17 veacuri ce s-au scurs de la

liberandum suscepturus hominem Virginis uterum,/Tu devicto mortis aculeo aperuisti

zămislirea imnului întregii Creştinătăţi, << Te, Deum, Laudamus...>> / Pe Tine,

credentibus regna caelorum..., adică : Tu, Împăratul-în-Om întru mântuirea-i, n-ai

Dumnezeule, Te Lăudăm...de Niceta Remesianu, nu au apelat în vreun chip la

strigat

incontestabilele, la indiscutabilile argumente interne privitoare la paternitatea nicetian-

frica-n

pântecul

Fecioarei,/Tu,

Biruitorul-din-Suliţa-Morţii,

deschis-ai

credincioşilor poarta-mpărăţiei cerurilor...

remesiană şi la autohtonismul pelasgo-dacic/valahic, atât de evidente, amplasate de

În aceste două stihuri, marcând "apoteoza imnică"(pe care "campionii schismatici- cunoscători şi, mai frecvent , editori roesleriano-stalinişti"recenţi "se 9

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

prefac a le omite" ca din "greşeală" ( " de memorie/tipar "), căci nu " cadrează

înşirând toate pătimirile omului (s.n.); pe mort însă îl îngroapă jucând şi veselindu-se,

dogmatic " atuncicând se mai atribuie acest imn vreunui Anbrosius- cf. CCL,163 sqq.),

sub cuvânt că de-acum se află în deplină fericire, scăpat de atâtea necazuri.>> (Hist.,

sunt două trimiteri sacre, conectate puternic în fundamentele monoteiste ale

II, 30).

Zalmoxianismului Pelasgo/Valaho-Dacilor ce au ivit şi nutrit/purtat prin milenii până

Informaţia o regăsim - peste aproape o jumătate de mileniu - şi la Ponponius

azi peceţile stilistice de profund autohtonism ale acestui mare popor al Eurasiei ("al

Mela (aprox.5- 70 d.H.) : << Thracia este locuită de un singur neam de oameni, Thracii

doilea după al Indienilor", în certificarea părintelui istoriilor, Herodot).

[...]; unii cred că sufletele celor care mor se vor întoarce pe pământ, iar alţii socotesc

I) Tu, Împăratul-în-Om întru mântuirea-i, n-ai strigat frica-n pântecul

că, deşi nuse vor mai întoarce, ele totuşi nu se sting, ci merg în locuri maifericite ; alţii

Fecioarei(Tu ad/Liberandum/suscepturus hominem non horruisti Virginis uterum) este

cred că sufletele mor negreşit, însă că e mai bineaşa decât să trăiască. De aceea, la unii

verssul ce îşi conectează /centrează strălucirea ("forţa fulgerării"Dacului- receptor

sunt deplânse naşterile şijeliţi nou-născuţii; dar, dimpotrivă, înmormântările sunt

întru sublim, întru catharsis)în mitul nemuririi dacice obţinute în calitatea de războinic

prilejde sărbătoare şi le cinstesc ca pe nişte lucruri sfinte , prin cânt şi joc . >>(

alfotonilor (ca să evităm "clişeizarea"Luminii), în calitate de Făt-Frumos, căruia, încă

s.n.Fontes, I, 389, cf.V M R, 170 sq).

de la naştere (de la

mistericul/iniţiaticul"plâns"în pântecul mamei-fecioară-

Graţie impresionantei, neasemuitei mitologii valahe, având din temelie aproape

împărăteasă)i se promite de către tatăl împărat - spre a se naşte, spre a vedea lumina

două milenii de oralitate cultă Şcolilor Zalmoxianismului, informaţiile transmise de

zilei în această lume - desigur -, Ţara/Împărăţia-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-

Herodot, Ponponius Mela ş.a. se nuanţează : Nenăscutul din Dacia nu înceta să plângă,

Moarte. Pentru Pelasgo/Valaho-Dacii, cărora li se adresa, în orizontul anului 370,

ori să strige în pântecul tinerei mame împărătese până nu i se promitea de către tatăl-

episcopul-poet, Niceta Remesianu, stihul Tu, Întrupatul-în-Om întru mântuirea-i, n-ai

împărat Ţara/Împărăţia-Tinereţii-fără -Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte (odată născut,

strigat frica-n pântecul Fecioarei ( Tu ad liberandum suscepturus hominem non

ca sortit nemuririi cogaionice, sau, mai exact spus , Împărăţiei-Tinereţii-fără-

horruisti

Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte, el devenea nemuritorul Făt-Frumos , nemuritorul

Virginiss

uterum

)

era

"hermetic"/"încifrat",ca

în

zilele

noastre."Strigătul/plânsul ("bocetul") fricii de a te naşte într-olume plină de răutăţi ca a

rege-zeu-medic

noastră este un motiv străvechi, pelasgo/vlaho-cogaionic, devenit dincoace de

Zalmoxianismului) : << Taci, dragul Tatei, zicea împăratul, că ţi-oi da împărăţia cutare

orizontul anului 1600 î.H.,zalmoxian, frecvent întâlnit în basmele Pelasgo/Valaho-

sau cutare; taci, fiule, că ţi-oi da de soţie pe cutare sau cutare fată de împărat, şi alte

Dacilor.

multe de-alde astea; în sfârşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise : taci, fătul meu,

Herodot (484-425 î.H.), în Istorii ( V,4), menţionează cu privire la

Sarmizegetuza,

nemuritorul

Războinic/Cavaler

că îţi voi da Tinereţe-fără-Bătrâneţe-şi-Viaţă-fără-Moarte.>> (Tfb,53). Subliniem că în

"plânsul"/"bocetul"de la naşterea Dacului/Thracului :

mitologia/mitosofia , în folclorul Pelasgiei ( Thraco-Daciei)/Valahiei, există şi o serie

<<Dintre aceste seminţii thrace, obiceiurile pe care le au Geţii, care se cred

de basme cu nemuritorul Făt-Frumos- proiecţie telurică, întruchipare "terestră"a

nemuritori, le-am arătat. Trauşii, în toate privinţele, cu aceleaşi datini ca şi Thraci,

Soarelui, "fiul lui Samoş/Dumnezeu" -, serie ce nu se întâlneşte la alte popoare, serie

numai că la naşteri şi la înmormântări iată ce fac : rudele se aşează în jurul nou-

de basme purtând unicitatea peceţii stilistice Zalmoxianismului, a mitului Perechii

născutului şi încep să bocească de câte rele are să îndure, odată ce s-a născut,

Ideale, Soarele şi Luna, având răspândire numai în arealul numit Dacia, al exercitării 10

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

acestei prime religii monoteiste din istoria spiritualităţii universale, serie de basme

(Ambasadorul Daciei) pentrupatru ani, la Curtea Împărăţiei Sale din Cerul al Noulea (

ţinând de sfera oralităţii culte a Zalmoxianismului.

de aicişi vorba valahă : a te simţi în ca într-al noulea cer/Pleni suntcaeli...)...Pentru

Aşadar, spre deosebire de Solul ( Mesagerul Ceresc la Dumnezeu ) prima cale

imnologie,

obţinere

Războinicul

Laudamus...>>/Pe Tine, Dumnezeule, Te Lăudăm.../ de Niceta Remesianu, rămâne o

Zalmoxianismului, luptând cu duşmanii Daciei până la ultima picătură de sânge,

neasemuită capaodoperă din orizontul anului 370 D.h., un curcubeu mirific pe cerul

necunoscând statutl sclaviei, Sol/Cavaler - Făt-Frumos ( ce şi-a "plâns"/ "strigat"frica

spiritualităţii Dace,pe cerul încă nedivizat al Creştinismului.

Nemuririi-,

ori

spre

deosebire

Cavalerul/

pentru

istoria

literaturii

valahe

şi

universale,

<<Te,

de-a se naşte încă din pântecele tinerei mame-împărătese, Iisus Hristos nu şi-a strigat vreo frică de vreun soi în pântecele Mamei-Fecioare ). II. Biruitorul din "suliţa morţii", deschizător de poartă cerească pentru semenii săi din Dacia ( Tu devisto mortis aculeo aperuisti credentibus regna caelorum...) nu este altcineva decât Iisus Hristos, pironit de cruce, menit a substitui Solul/Mesagerul Celest aruncat în trei suliţe şi trimis ritualic la Dumnezeul Cogaionului/ Sarmizegetuzei ( adică la "Soarele/Moş"/"Tatăl-Cer",Samoş/"Zamoş", confundat cu Salu (moş, nume deformat de carianul Herodot în Zalmoxis , de fapt, "omul - Lui- Dumnezeu-pe Pământ", regele-zeu-medic, în rang de "Papă", dar nu de la Roma, ci din Cogaion/Sarmizegetuza ); scenariu mistic /iniţiatic din Zalmoxianism, al trimiterii Mesagerului Celest, din Cogaion/Sarmizegetuza, la Dumnezeu, "tot în al cincilea an ", este arhicunoscut şi în mare măsură descris şi de Herodot , în Istorii (IV, 94-96):"Iată în ce chip se socot ei nemuritori..."(este vorba despre Geţii de la Dunărea de Jos şi de la ţărmul vestic şi nord-vestic al Mării Negre );"credinţa lor este că einu mor..."; " trimiterea Solului se face astfel :câţiva dintre ei,aşezându-se la rând, ţin cu vârful în Salvador Dalí - Copil geopolitic privind naşterea omului, 1943

sus trei suliţe, iar alţii,apucându-l de mâini şi de picioare (...), îl leagănă de câteva orişi apoi, făcându-i vănt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor ; dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că Dumnezeule este binevoitor..."(Hist., I, 345);adică Dumnezeu îşi arată bunăvoinţa şi reprimeşte Mesagerul Celest

Deum,

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Cea mai nouă apariţie: Cartea Stralucirii

Cea mai nouă apariţie:

Pagini alese din Zohar

Obarsia luminii

Titlu Cartea Stralucirii - Pagini alese din Zohar

Islamul siit in texte alese

Traducator: GABRIEL AVRAM

Titlu: "Obarsia luminii - Islamul siit in texte alese " Autor:

Format

***(Allamah Tabataba'i - antologator)

ISBN 978-973-111-289-3

Traducator: CARMEN VESTALI Format:

Colectie

13 x 22 cm

ISBN:

PRINCEPS

Pret catalog :34 RON

Numar de pagini: 224 Tipul tiparirii:

13 x 22 cm

Pret vanzare: 28,5 RON

Policromie

978-973-111-344-9

Colectie:

PRINCEPS

An aparitie:

2012

Cod catalog:

AS005

Informatii sau comenzi 0771 664 320 021 319 40 60office@edituraherald.ro

Pret de catalog: 29 RON Pret de vanzare: Informatii sau comenzi

Publicand aceasta lucrare, nu am avut intentia initierii cititorului in toate misterele

24.5 RON

Cabalei, lucru de altminteri foarte greu de infaptuit. Dorinta noastra a fost aceea de a

0771 664 320

prezenta intr-o structura ordonata cateva dintre cele mai frumoase pagini ale

021 319 40 60

Zoharului, pentru a oferi o prima idee despre mistica iudaica celor care inca nu stiu

office@edituraherald.ro

nimic despre acest subiect.

Cartea de fata reprezinta o selectie de texte alese realizata de Allamah Tabataba'i, unul dintre cei mai proeminenti ganditori contemporani specializați in filosofia islamica si islamul siit, a carui contributie

Redactat in dialectul chaldeean, sub forma unui comentariu la Pentateuh, Zoharul

a ajutat mult la deschiderea Occidentului catre cultura si filosofia siita. Pana la el, aproape toate

reprezinta chintesenta doctrinelor si povestirilor cabalistice, asa cum se prezentau

studiile occidentale se limitau la punctul de vedere al islamului sunnit si se bazau pe sursele si

acestea in cadrul gandirii evreiesti din Evul Mediu. Aceste povestiri si doctrine ce

colectiile sunnite.

constituie Cabala (cuvant ce semnifica Traditie), se bazeaza in principal pe cateva indraznete interpretari ale primelor capitole din Geneza, ale Viziunilor lui Ezechiel si ale Cantarii cantarilor…

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Recenzie- Adrian Botez

DAINAUA SOTERIOLOGICĂ ŞI „ORGASMUL INIŢIATIC”: „POEME INTERMINABILE”- Eugen EVU însăşi/ţi-e dumnezeu.//(…) GEAMĂNA MOARTE/NAŞTE MEREU/Nu te mai

Cu destui ani în urmă (2006), îi reproşam, cu jumătate de

glas,

eminentului

Poet

zbate/EU NEALMEU” – cf. Invocaţie nocturnă.

româno-hunedoreano

Învierea-Renaşterea umană este, la scepticul şi sarcasticul tragedian, EUGEN

european, EUGEN EVU, în recenzia la volumul său,

EVU, un fenomen mai curând Gnostic, decât Creştin. “Mielul” stă sub blestemul

„Purpura iarnă” (Eubeea, 2006), excesul gongoric de

amestecului con-fratern (precum tracicul Fărtat, con-fratern, întru demiurgie, cu

neologisme. Maestrul a tăcut, a acceptat...şi, peste trei

Nefărtatul – aparent paradox, exprimat astfel: “Noi, cei aduşi aici de moartea Ta

ani, numai, când citeam şi recenzam „Vânătoarea de

murim/Abject sublim./Retro, Elohim!” – cf. Good morning!), până la non-disjuncţie

curcubee” (Hestia, 2009), constatam, cu bucurie umilă:

semantică: CAIN-ABEL. “În pastoralia în pastoralia!/Acolo unde cele dintâi

„(...) acest nou şi splendid volum de versuri, de 64 de

sanctuare/Au ajuns reptiliene cuibare/Acolo am auzit plânsul mieilor/Plânsul de

pagini, s-a <<scuturat>>, ÎN TOTALITATE, de orice dizarmonie (prin exces de

primăvară,/Al învierii prin înjunghiere -/În pastoralia, în pastoralia!”. Nu e decât o

<<modernitate>> neologistică), tot aşa precum poezia eminesciană cunoaşte epoca

parodie (cumplit sardonică!) a pastoralelor/bucolicelor viziuni vergiliene. “Păstorirea”

deplinei maturizări, apoteotice, în care s-a produs <<scuturarea podoabelor>>”.

nu mai este, demult, izotopică semantic cu “ocrotirea” - ci cu jertfa/asasinare, păgân-

Poetul impresionantelor doine/”dainale” este, azi, probabil cea mai puternică

sălbatică, din partea unei omeniri coborâte, pe linia Revelaţiei antroposofico-steiner-

personalitate lirico-reflexivă, din Poezia română. Nu aruncăm vorbe-n vânt: nu există

iene, până la STADIUL INFERIOR-LEMURIAN (“reptiliene cuibare”): “Până la un

temă, adânc îndurată/suferită de Duhul uman terestru, pe care EUGEN EVU să nu şi-o

anumit moment al evoluţiei Pământului, existau doar FIINŢE CU SÂNGE RECE ŞI

fi apropriat, să nu o fi trăit, întru carnea Logos-ului său personal şi să nu o fi exprimat,

LIPSITE DE PASIONALITATE; CELELALTE S-AU NĂSCUT PE LA MIJLOCUL

cu dramatism - uneori atingând treptele sublime ale tragicului. Aşa că nu ne miră cum,

PERIOADEI LEMURIENE. Prin aceasta s-au format şi cele două sexe, din sexul unic

prin noul său volum („Poeme interminabile”), Poetul EUGEN EVU, academician al

care existase până atunci. Datorită faptului că omul a eliminat din sine animalele

Accademiei Internazionale "Il Convivio", Sicilia, Italia – a ajuns să “adulmece”,

inferioare, care mai trăiesc şi azi ca reptile, şi, mai târziu, când a devenit o fiinţă cu

îndeaproape, indeterminarea/”interminabilitatea” divină a orfismului.

sânge cald, a îndepărtat din sine şi neamul păsărilor, el a ajuns la maturitatea necesară

Poemele sale, din acest volum, vorbesc despre Supra-Omul-POET, ca despre o fiinţă

pentru a primi în sine spiritul, în prima lui formă” – cf. Rudolf Steiner, “Noţiunile

vecină cu impersonalitatea zeilor şi cu o moarte care, paradoxal, poate, “regurgitează”

fundamentale ale teosofiei”.

viaţă – eternitate umanizat-expresivă, de fapt: “Nu te mai zbate/suflet al meu/zbaterea 13

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

“Înjunghierea” nu este (aici, cel puţin!) transfigurare, prin “junghiul solar”-

…Poetul năzuieşte, precum Blaga, printr-o anamneză implicită Logos-ului descătuşat,

Raza/Revelaţie – ci este mărturia involuţiei canibalice, autofage (“mutaţia/Reciclările

spre ORIGINARITATEA MISTERIOS/MISTIC-SALVATOARE, funcţionând ciclic

din interregn/Energofagia reciprocă”), a unei umanităţi damnate (dar damnate,

(“Roiri stelare, sori ce ard miriade/Eonii ce se-alungă şi răsar/Cu stingerea şi iarăşi vii

dimpreună cu Dumnezeul ei! – “nemila” este complementară trădării/”vânzării”

cascade/SE-NTORC IZVORURI LA ORIGINI, IAR ŞI IAR” – cf. Strălumini – dar şi:

Sinelui Divin, anticipând funcţia Iudei!): “Mieii zburdând pe morminte/Mieii înţărcaţi

“CICLICĂ naştere/Întru cunoaştere/Prin zodii maştere...” – cf. La Novalis):

- carne roşie/Adulmecată de canibalii păstori/Ofranda cea plăcută domnului/Motivaţia

“A ne reumple lumea de mister (…)Noi, fii din flori ai cerului din cer,/CĂZUŢI DIN

fratricidului/Cainul iertat de cel de mai sus/Ca să se împlinească mutaţia/Reciclările

SEMINŢIILE DIVINE ?/Am fost din îngeri? cei dintâi, văzuţii,/ASCUNŞI ÎN RAI

din interregn/Energofagia reciprocă/Paradigma şi strămutările/Namilei,Nemilei/şi

CA-N CURCUBEU PĂUNII?” – cf. Baladă la Vâlcele Bune. Să nu uităm că

rodnicei de frate vânzare/sângele buşnind în celesta lucrare” – cf. Plânsul mieilor.

hierogamia luciferian/luciferică a Eminescului se realizează, în fapt, între Păunarul

Învingându-şi, fie şi ludic, înclinaţia pesimist-apocaliptică, precum Poeţii/Preoţii

Cosmic (”Ce împle cupele cu vin/Mesenilor la masă,/Un paj ce poartă pas cu pas/A-

Logos-ului antic (care se sinucideau - a se vedea Petronius sau Seneca! - în mijloc de

mpărătesii rochii” - hephaistico-anamnezic şi, în acelaşi timp, ţinând/stăpânind “trena

fast şi ospeţe!), şi EUGEN EVU (chiar dacă, lucid, ştie că “păstrăvii-n amonte mor la

de foc con-stelar/con-stelativ” a Lunii!) şi Lună/“Fata din rude mari împărăteşti”…!

praguri” şi, spre amurgul lui ICHTHEOS/Hristos-Dumnezeu, “Nici icre de sămânţă n-

Astfel, devenind/atingând Stadiul Eliberării Ante-Nirvanice, Brahman: “Vis visat

or mai fi…” – ambiguu, spre apoteoza…”nocturnului”: “Sub parapante, corbii zbat

oglindit/Libertate luminând” – cf. Sanctuar pe umeri.

stihii” – CORBUL fiind nu doar simbol funebru, ci şi Pasărea FOCULUI!) – se

Totul, pentru soteriologie! – căci: “Nu-i scris la care pagină e moartea” – cf.

situează (militant ANAMNEZIC, răzvrătit contra “iernii” existenţial-proliferante!) sub

Epifanie. Altfel, rămâi în nadir – “ştiind”, dar/deci murind: “Pulsaţia zburând prin

semnul solar şi armonic al COCORULUI. Pasărea lui Apollon! (“Cocorul este pasărea

armonii/Se-ntoarce-n orizont-nadir. Vei şti” – cf. Epifanie. “Cine ştie prea multe,

lui Apollo, zeul soarelui (…). Cocorul este asociat cu poeţii, ce îl au pe Apollo ca

moare prea repede”, nu? Probabil, dacă nu crede în Şansa Revelaţiei. Dar numai dacă

patron” – cf. Dicţionar de simboluri, de Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt): “Urcat

Misterul blagian al “minus-cunoaşterii”/”cunoaşterii luciferice”, de fapt, al Re-

pieptiş nu-mi vine să cobor/(AM FOST, UITAT ÎN IARNĂ, UN COCOR..)” – cf.

Armonizării cu “susul”, prin ruptura, ACUM, cu “josul” - este păstrat (consecutiv,

Baladă la Uroi-Simeria. Sau, SOFIANIC-ESENŢIAL (“Sophia androginul din moarte

apare, o, mult-aşteptata “DAINA” din colindă!): “Murindu-mi moartea-ntre pământ şi

înviind” – cf. Oarba empatie), taumaturgic („DIN MIEZ SPRE MARGINI VINE

cer/Reumplu Nemurirea de Mister./Al Spiritului, moartea nu-mi dă pace/De-aceea cânt

VINDECAREA” – cf. Baladă de septembrie): “În timpul cel mic, al duratei,

şi Florile-sunt-dalbe...” – cf. Florile dalbe.

COCOR,/din smulgere spre starea de zbor/Al inimii psalm niciodată nu piere.../Stoarce

Da, “dainaua” barbilian-soteriologică, prin “orb” Misterul Re-Armonizării Cosmice:

SOPHIA din fagure miere/Esenţa de leacuri,himere” – cf. Aumbre (amintind, fireşte,

“AINA-DAINA, orb misterul/Zdreanţa purpurei, BĂLAUR/Când îngenunchiase

de Omul Divin/Cosmic al invocaţiei buddhiste: AUM!).

Cerul/Din splendoare-n frig de aur” – cf. De adio. Balaurul fiind Paznicul Sacru al Misterelor Eleusin-Demiurgice…!

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

…“SOPHIA”

este

“ştiinţă”,

“ŞTIRE

ÎNTRU

SINELE

UMANO-

dar, prinos plăcut,/Se-nfrupte-n noi misteru-mpreunării?”- cf. Miel al durerii

DIVIN/înţelepciunea Magului Kogaionic” – altfel, se micşorează şansa Revelaţiei

(variantă).

Soteriologice (fanta dinspre Misterul Învietor se îngustează!): “Hristos ştiind aflase.

Iată cum apare Poetul eliberat/mântuit, prin Logos orfico-demiurgic - imperativ

Eternitatea scade” – cf. Oarba empatie.

şi inspirat, chiar theogonic, întru a sa demiurgie: “Daţi-i poetului pădurea vie/O va sculpta şi o va umple de zei/Apoi va inventa o teogonie/la care să se-nchine discipolii săi” – cf. Daţi-i o pădure… …Coperta ar trezi, poate, impresia că Poezia Maestrului este una erotico-sexuală. Şi novicii, văzând reiterarea cuvântului “orgasm”, vor întreţine această falsă idee, despre Poezia Poetului! Să fie, aici, şi o oarece uşurătate a Maestrului, care mai derapează, când şi când…poate calculat, atrăgând cititorul în viitoare capcane semantice: “Zdrenţe bikini chiloţeii primelor orgasme” (cf. Un pamphlet, ma non troppo)…?! Se poate. Pentru că, iată ce structură sintagmatică domină semantica “orgasmului”, din acest volum “evuian” (şi nu numai!):

Voind să des-cânte Kali Yuga/Vârsta Întunericului/Fierului (când “Moartea

“Ontologia orgasmelor tale/Şi verticala punere-n cruce a/Îngerului în organic

bătrână-n stihii/Urlă gravidă prin gloate...” – cf. Kali Yuga) - Poetul este/devine,

năpârlind/- TU ASEMENI SCĂLDĂTOAREI/EU ASEMENI CASCADEI -/Jertfe

iniţiatic, “Pasărea Haar”, orfică şi thanatică, totdeodată (dar exorcizarea de moarte se plăcute Daimonului”-cf. Eros t.v. nocturn - O descriere a orgasmului, în DOIME

face tocmai prin…”murirea” întru CÂNTEC-REARMONIZARE, ÎNTRU NOU COSMOS! – “cu moarte pre moarte călcând”): “Acea pasăre prea-înaltă plutind/Sub

(variantă). ...Da, Păcatul Proliferării (sexualitate înjosită/înjositoare!)-DOI trebuie

care inima ta se mai zbate/Numele şi-l CÂNTĂ parcă murind”- cf. Pasărea HAAR.

transfigurat în OPUSUL său – deci, resacralizat: deasupra de DOI, să fie, din nou,

Sau, din nou, echivalarea dublă, a Poetului şi a Revelaţiei, cu HarulApollinic/COCOR,

pitagoreic, Stăpân-UNU - deci, REFACEREA TREIMII!!!

taumaturgic, întru thanatomahie: “Sub azimut bătrân COCOR/râzând eu MOARTEA

Francezii, buni cunoscători ai mythos-ului sexual, vorbesc de “la petite mort”. Ca

MEA SĂ-MI MOR!” – cf. Cântec pentru Canon-Group. Şi, altfel şi mereu la fel:

metaforă a ORGASMULUI. Dar şi grecii antici îi “înfrăţeau” pe Eros, pe Thanathos şi

“Logos străpuns ca rit al învierii...” – cf. Miel al durerii (variantă). Moarte iniţiatică,

pe Hypnos…! Ce este, deci, “orgasmul evuian”? Este forma specifică de “moarte iniţiatică”.

autosacrificială, a Poetului, pentru a adeveri Efectul Soteriologic/Cathartic, al Poeziei: iar

“Tu asemeni scăldătoarei/eu asemeni cascadei” – spune stihul evuian. EA este

merii/Gustândsămânţa cu amar ocult,/Cunoaşterii altoiul vindecării/Cel reprimit ca

atotcuprinzătoare/îmbrăţişătoare a morţii, iar EL se “aruncă”, iniţiatic-cascadic,

“Nu

plânge-n

vis

bătrân,

Miel

Durerii.../În

paradis

vor

înflori

blagian (“TIMPUL CASCADĂ îi caracterizează pe cei ce trăiesc în trecut, pe CEI CE 15

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

ACORDĂ VALOARE TRECUTULUI, CARE A FOST DE AUR” – cf. Lucian Blaga,

punere-n cruce”! Tot “scenariul” erotic, preamărirea FEMEII - este “jertfă plăcută

Orizont şi stil, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, pp.84-101) – în îmbrăţişarea morţii,

DAIMONULUI” socratic, Logos-ului Întrupat (dacă folosim limbajul creştin).

spre a avea parte de Înviere: Noua Femeie/Noua Lume!

…De la volum la volum, aşteptăm, de la EUGEN EVU, noi revelaţii existenţiale şi, mai cu seamă, revelaţii re-sacralizante. Continuu în viziune, mereu şi mereu (“interminabil”!), el nu ne dezamăgeşte, nici măcar o dată, nici măcar o clipă de/din …”interminabilitate”! Singura problemă este (şi rămâne!) una destul de grea: ca EUGEN EVU să fie citit “în cheia” sa originară, în care şi-a desluşit, sie însuşi, ceea ce divinitatea i-a dezvăluit (cât de ocult!) Misterele Isiaco-Eleusine. Oare va fi posibil? Şi în ce proporţii umane? …Se va vedea, în timp. “Á la bon entendeur, salut!” …Dar Poetul va apuca, oare, să ştie/afle (sofianic!) dacă…”da”, ori dacă “ba”?! Când “interminabilul” poetico-iniţiatic va deveni “desăvârşire/terminare” a ŞTIRII SOPHIANICE – a INIŢIERII generale? Asta n-o poate şti nimeni, din zona “orgasmuluiiniţiatic”.

Pablo Picasso (1881-1973)- The Lovers, 1923

Harap-Alb a “înviat”, în finalul basmului, prin “orgasmul” erotico-thanaticohypnotic: “I se taie capul” (rădăcina fiinţei umano-divine) – şi devine (prin Fata Împăratului ROŞ – adică, a Soarelui!) - “TREZITUL” şi, deci, RE-ÎNSCĂUNATUL COSMIC, cu “paloşul demiurgic” redat: “(…) atunci Harap-Alb îndată ÎNVIE și, ștergându-se cu mâna pe la ochi, zice suspinând: - Ei, da' din GREU MAI ADORMISEM! — Dormeai tu mult și bine, Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata împăratului Roș, sărutându -l cu drag și DÂNDU-I IAR PALOȘUL ÎN STĂPÂNIRE”. …Da, EUGEN EVU dezvoltă, astfel, Mistica Femeii. Prin Femeie ne-a venit Moartea, tot prin Femeie (FEMEIA COSMICO-MARIANICĂ!) ne vine ÎNVIEREA/”verticala Bal au Moulin de la Galette (Pierre-Auguste Renoir) 16

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

le-a promis că va reveni și cu alte povestiri.La orele 12.00, tot în sala de festivități a colegiului, în fața elevilor din clasele IX-XII, editura și-a prezentat ultimele apariții

Consemnare de R.N.Carpen

editoriale iar scriitoarea Eliza Roha le-a vorbit despre ultimele sale cărți: romanele

Lansări de carte ale editurii „ Betta ”

Chipuri de apă și Ultimul om, Eseuri și alte povestiri, despre Îndrăgostiții de arta cuvântului, Poveşti...poveşti, dar și despre volumul său de teatru Atelierul de croitorie.

la Craiova

Apoi, le-a recitat din poeziile proprii și le-a citit un eseu creat special pentru ei, De ce trebuie să citim.

În periplul său oltenesc, Editura Betta din București a organizat joi, 4 octombrie

În după amiaza aceleeași zile, la orele 17.oo, în ambianța deosebită a sălii de

2012, mai multe întâlniri cu cititori de toate vârstele din cetatea Băniei.

lectură a Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman, în fața unui public, nu

Activitățile au debutat la orele 11.00, când scriitoarea Eliza Roha s-a întâlnit cu cei

numeros, dar avizat, editura, după prezentarea scriitoarei Eliza Roha și a cărților sale,

mici – peste 120 elevi din clasele I-IV de la Colegiul Național Frații Buzești - o școală

și-a lansat ultimele apariții editoriale: romanul Ultimul om, volumul de teatru Atelierul

de elită a Craiovei și a României (ocupând un loc de frunte în top 10- licee) - în fața cărora și -a prezentat cele trei cărți cu povești pentru copii: Codiță cel vi teaz, Puiul de

de croitorie şi volumul de eseuri Poveşti...poveşti, ale Elizei Roha; Volumele de

vrabie și Porumbița argintie - deabia ieșită de sub tipar. Scriitoarea le -a recitat picilor

poeme Simfonia materiei şi Muntele ale poetului român din Spania, Marin Dumitrescu; romanul Celesta al prof.Nică D. Lupu şi volumul bilingv (român-francez)

poeme hâtre, potrivite pentru vârsta lor, și le-a citit câteva fragmente din povestiri,

de poezie penitenciară realizat de poeta Paula Romanescu Unde sunt cei care nu mai

reacția copiilor fiind pe măsură. În final după ce le -a răspuns la întrebări, Eliza Roha

sunt. Despre cărţile lansate au vorbit în termeni elogioşi, poetul craiovean N.N.Negulescu, director al revistei Regatul cuvântului (despre Marin Dumitrescu şi cele două volume de poeme ale sale, precum şi despre romanul Ultimul om şi proza Elizei Roha); editorul a prezentat romanul Celesta al prof. Nică D. Lupu, volumul de teatru şi cel de eseuri ale Elizei Roha şi volumul de poezie Unde sunt cei care nu mai sunt. S-a referit la condiţiile în care deţinuţii politici au scris aceste poezii - scrijelite pe pereţii celulelor, pe fundul gamelelor sau pe săpun; concepute şi transmise celorlalţi deţinuţi prin viu grai ori prin semnale morse etc.- dar şi despre efortul poetei Paula Romanescu de a le descoperi şi selecta şi apoi de a le traduce într-o frumoasă limbă franceză, păstrându-le întrutotul sensul original. Eliza Roha, după ce a mulţumit poetului N.N.Negulescu pentru interesantul său eseu-analiză despre romanul Ultimul om, dar și pentru că a făcut efortul de a fi alături de ea lipsind de la alte activitîți, poate mai importante, și -a 17

expus câteva gânduri despre poezia lui Marin Dumitrescu,

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

recitând poemul Vine Dumnezeu din volumul Muntele. A vorbit apoi despre felul în care se înţelege în scrisul său cu cuvintele, citind poemul Cuvintele ce încheie, ca postfaţă, romanul Ultimul om iar la insistenţa şi în aplauzele asistenţei a mai citit

Un roman întru totul seducător-

câteva poezii proprii. La rândul său editorul a mulțumit conducerii Bibliotecii Județene , o gazdă remarcabilă, poetului N.N.Negulescu și celor prezenți pentru că au fost alături de editură și autori în acest moment minunat.

Scrisori netrimise

Activitatea de la Biblioteca Judeţeană s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească, participanţii oferind Elizei Roha şi lui N.N.Negulescu flori şi multe aplauze, gest fără legătură cu faptul că editura le-a oferit tuturor, gratuit, cărţi cu autograful editorului şi Elizei Roha.

Într-un Alt cuvânt de însoţire, la Scrisori netrimise

(Editura

Fundaţia

Culturală

Antares, Galaţi, 2011) criticul şi romancierul Adrian Dinu Rachieru salută trecerea Florentinei Loredana Dalianda la proza scurtă la roman şi manifestă oarece reţinere cu privire la forma canonică a acestei specii. În plină eră internautică, mai adaugă distinsul critic, parfumul de roman epistolar ce şi-a avut cândva epoca lui de glorie în textul lumii e cu atât mai demn de atenţie. Firul narativ al discursului romanesc nu avea neapărat nevoie de găselniţa motivantă a unor texte adresative (scrisori, jurnal, felicitări) el trăind din plin prin savoarea lui pantagruelică, inconfundabilă şi inepuizabilă, ingredientată cu umor sarcastic şi (auto)ironie pe măsură, verva autoarei amintind de efervescenţa şampaniei de zile mari. Emitenta textuală

este o profesoară universitară şi translatoare, Ilinca.

Protagonista-naratoare îşi descrie drumul spre Italia, sejurul în compania iubitului ei, medicul Mihnea Radian, şi revenirea, nu lipsită de peripeţii, în ţară. Spiritul ei de observaţie e unul hiperdezvoltat, ca şi puterea de a smulge vălul aparenţelor înşelătooare de pe feţele celor cu care intră, c-o vrea sau nu, în contact. În trenul spre Baia Mare, de pildă, o babă e preocupată, chipurile, de odihna co-pasagerei şi-o tot 18

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

îndeamnă să se culce, mobilul real al îndemnului ei mămos fiind să-l agaţe mai uşor pe

Se reţine ca inubliabil portretul lui Nae, şoferul care transportă prostituate în Italia şi

colegul de banchetă al naratoarei pornită la drum lung. Plăcerea acesteia de a spulbera

face contrabandă cu ţigări. Visul lui a fost să aibă bani mulţi şi acum e fericit că-i are,

prejudecăţi şi de a despica în patru orice fir asertiv şi interogativ de convenţie socială e

chit că doarme prin parcările Europei. Uns cu toate alifiile, dă şpagă vameşilor corupţi

practic ilimitată, precum în inteligenta paralelă dintre o prostituată de profesie şi o

până-n măduva oaselor. Se individualizează, de asemenea, câteva prostituate de toată

doamnă căreia simpla hârtie matrimonială (a se citi certificat de căsătorie) îi conferă

mâna: Ligia, care pleacă de acasă doar cu o sticlă de apă şi un pachet de gumă de

automat statutul de vampiroaică asupra partenerului şi nu numai (p.11).

mestecat şi se prostituează pe traseu spre a-i putea achita şoferului neînduplecat

Dintre numeroasele ipostaze feminine conturate în carte, cea a femeii-monstru

transportul. Ignoranţa ei este mai mult decât înduioşătoare: ea a avut ca iubit un

ocupă un loc aparte. Iată, de pildă, portretul soţiei medicului italian Battista: <<genul

dezgustător de vinuri şi a trăit o dragoste plutonică etc.

de femeie care n-aş fi putut fi eu, de exemplu, niciodată. Anume femeia care, deşi

O altă prostituată atrasă de mirajul paradisului occidental este şi Lola,

neîndreptăţită prin nimic a avea pretenţii sau a cere mai mult de la viaţă, ştie exact ce

lucrătoare, de faţadă, într-o pielărie şi pe care trăirea în promiscuitate a abrutizat-o,

urmăreşte, cunoaşte căile prin care să ajungă la ţel - preţul nu contează - şi care îşi

fără a-i strivi ultimul licăr de omenie sau de conştiinţă din adâncul fiinţei. Având

ţine bărbatul nu sub papuc (ce atâta blândeţe!), ci sub bocancul mărime 42, apăsat ferm

remuşcări că a jignit-o pe Ilinca, îi oferă acesteia un inel de aur. O altă prostituată,

pe grumaz, gata să-l sufoce la prima mişcare greşită. Mihnea, care-l asista adesea în

Vulgara, îi fură banii din poşetă, dar îi lasă din ei doar cât să-şi cumepre bilet de tren

operaţii, spunea că Battista nu îndrăzneşte să închidă mobilul nici măcar într-o atare

când va ajunge în România. Naratoarea e luată tot timpul drept ceea ce nu e în

situaţie. Mai mult, o asistentă are rolul de a prelua pe loc apelurile consoartei şi de i le

realitate. Noroc cu şoferul-traficant care o scoate de fiecare dată din aceste nefericite

transmite instantaneu. Odată Mary (a se citi meri, cu accent pe ambele silabe), avusese

qui-pro-quo-uri. Întâlnirea Ilincăi cu Mihnea şi clanul lui heteroclit şi destul de grosier

pretenţia ca umilul ei scalv, pardon, soţul, să iasă din operaţie şi să-i ducă de urgenţă o

e relatată fără menajamente. Interesant, din punct de vedere caracterologic, este şi

anumită pereche de pantofi la pus flecuri, pe care-i căşunase să-i încalţe la recepţia din

romanul Ninei, femeie pe care soţul, Vasile, o maltratează, dar care s-a resemnat

seara respectivă. Cum medicul avusese tupeul să pună viaţa pacientului mai presus de

gândindu-se că ar putea fi şi mai rău şi bagatelizează totul. Fostă asistentă medicală, ca

interesele meschine ale diabolicei soţii, şi-a primit plata cu vârf şi-ndesat: o săptămână

şi Rozica Radian, Nina a iubit un doctor, George, de dragul căruia a învăţat pe furiş şi

de „gardă forţată” în spital; iar ca să-l primească înapoi acasă, l-a costat zece perechi

a reuşit să intre la medicină, dar surpriza pe care urma să i-o facă viitorului soţ în

de pantofi nou nouţi şi de firmă, biete victime ce urmau să se scâlcieze curând sub

lumea căruia ar fi intrat astfel pe uşa din faţă n-a mai avut loc întrucât acesta a părăsit-

greutatea stabilopozilor pe post de picioare ale „fragilei” Mary>> (p.38). La fel de

o ca un laş şi a fugit în Canada. Resemnata Nina este femeia care s-a vindecat de iluzie

posesivă şi de ingrată este şi Rozica, ex-soţia lui Mihnea, tipul snoabei prin excelenţă,

încă din copilărie când un Moş Gerilă improvizat spre a da jucării şi portocale copiilor

căreia îi e ruşine de obârşiile ei ţărăneşti, ca de socrul ei, biet învăţător de ţară, dar cu

muncitorilor unei întreprinderi socialiste a frustrat-o de această bucurie. Fuga

un fler social puţin obişnuit şi străin, mai ales, de orice ipocrizie.

logodnicului a constituit un al doilea vaccin împotriva iluziei şi din clipa aceea n-a mai

Dincolo de povestea de dragoste dintre Ilinca şi Mihnea, cartea Florentinei

vrut să aibă de-a face cu lumea spitalelor.

Loredana Dalian se constituie ca o nemiloasă radiografie a unei întregi faune interlope. 19

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Naratoarea e o justiţiară. Nu uită nedreptăţile care i s-au făcut pe parcursul vieţii,

discursului narativ. Mihnea, obligat de împrejurări, mai ales de ranchiuna şi de răutatea

îndeosebi în anii de şcoală. Pornirea de a-i înţelege pe alţii, punându-se de fiecare dată

şefului său ierarhic (unul cu care era de preferat să greşeşti împreună decât să ai

în pielea lor, chiar şi atunci când aceştia se dedau la gesturi nu tocmai morale, îi e

dreptate împotriva lui)

caracteristică. E chiar dispusă la făcutul de concesii numai să nu întreţină stările de

Ilincăi, Sabin Ladaru, decanul Facultăţii de limbi străine. Acesta din urmă avea toate

conflict, precum în discuţia despre Jacqueline Kennedy care, căsătorindu-se cu Onassis

calităţile unui adevărat bărbat galant şi afectuos şi un singur defect: acela că era

a distrus cariera strălucită a Mariei Callas. Prăpastia dintre translatoare şi medicul

căsătorit. Subalterna va ajunge să tânjească după delicateţea şi blândeţea lui doar

român ce lucrează la negru într-o clinică italiană se adânceşte cu fiecare discuţie, până

punându-l în antiteză cu Mihnea Radian, tip de Don Juan care, frustrat prin ratarea

ce el o expediază fără multă vorbă în ţara din care a chemat-o.

unicei sale căsătorii, va neferici toate femeile ce vor mai intra în viaţa lui. Buchetului

să ia calea amară a străinătăţii, e comparat cu un alt iubit al

impecabil de trandafiri pe care acesta i-l oferă de Crăciun într-o Italie prin excelenţă alienantă, Ilinca îi preferă floarea mov de ciulin (cred că Floare de ciulin ar fi sunat bine ca titlu al romanului aici în discuţie!) pe care i-a dăruit-o cândva, scoţând-o de sub haină, delicatul Sabin care o reconforta în timp ce Mihnea o oboseşte cu perfecţionismul lui pedant.. Cum Mihnea e mai mult plecat la spitalului lui Battista, şeful clinicii italiene unde lucra ca asistent, invitata sa stă mai mult în casă şi-şi mai omoară din timp lecturând jurnalul adresat de iubitul ei unei enigmatice Lăcrămioara căreia-i relatează cu lux de amănunte tumultul său sufletesc de dezrădăcinat şi de ins căruia norocul nu i-a prea surâs. Modul şi insistenţa cu care-şi ponegreşte fosta soţie, inclusiv iubitele ulterioare pe care le-a părăsit fără scrupule de nicio culoare, amintesc de Moş Nechifor Coţcariul care, spre a o seduce mai uşor pe Jupâneşica Malca în Pădurea Grumăzeştilor, o Tema centrală a cărţii Florentinei Loredana Dalian rămâne căutarea fericirii.

culpabiliza fără jenă pe holeabul lui de babă care nu-i pusese-n haraba uneltele

Naratoarea nu înţelege însă de ce această fericire se plăteşte cu lacrimi şi de ce

necesare unei eventuale depanări.

apropierea de această stare sau măcar de iluzia ei se învecinează inevitabil cu panica de

Lăcrămioara din jurnalul doctorului e pentru Ilinca oglinda trecută în care îşi

a fi.

poate descifra virtual viitorul. Procedeul acesta prin care un personaj se oglindeşte în Analepsele care învrâstează fluxul epic sunt fermecătoare, captivante şi

altul e, de altfel, foarte frecvent în carte. Prostituata Ligia a visat să devină o doamnă,

întotdeauna motivate structural şi organic. Unele dintre acestea ar putea alcătui oricând

ca Ilinca, de pildă. Aceasta din urmă, la rândul ei, se gândeşte cu spaimă că şi ea joacă

povestiri de sine stătătoare, precum cea despre moartea Profesorului de matematică.

un rol asemănător al femeilor care apar în jurnal; Viorela, Crina, Sanda şi...

Analogiile între situaţii existenţiale sau personaje conferă autenticitate şi credibilitate 20

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Lăcrămioara pentru care traversează secrete şi sfâşietoare stări de gelozie cu atât mai

Florentina-Loredana Dalian: „A

acute cu cât trecutul fiinţei iubite nu mai poate fi deturnat sau confiscat în niciun fel. Romanul Florentinei Loredana Dalian, scris alert şi într-un stil seducător, cu

unsprezecea poruncă”, 2012

suspansuri (finalul, cel puţin, ne lasă bouche bée) şi pagini de rară tensiune şi frumuseţe poetică, relatează deopotrivă creşterea şi descreşterea unei iubiri ce s-a dorit mântuitoare, dar n-a ajuns să fie, cât şi spulberarea mitului că raiul terestru ar exista

Dacă ne gândim că uneori prin vis, oamenii îşi

oriunde dincolo de frontierele României. Nu lipsesc formulările aforistice, cu mare

„citesc” destinul (şi acesta nu poate fi de cele mai multe

încărcătură gnomică („Lacrimile te apropie ceva mai mult de mântuire”; „Iubirea e ca

ori, unul fericit), atunci, am descoperit - nu fără o imensă

o transformare chimică ireversibilă”; „Într-un anume mod, fiecare trădător este un

surpriză şi dezamăgire, după Coleridge – că tot rostul vieţii

sinucigaş”; „Timpul, când îl ai, ca şi dragostea, ca şi orice, nu-l preţuieşti la adevărata

nu va fi decât o grea aşteptare în restaurarea celor din urmă

lui valoare” etc.). Suntem întru totul de acord cu prefaţatorul care notează că „analiza

viziuni. Ne mulţumim, deocamdată, că lui Coleridge i-a

psihologică este, neîndoielnic, punctul forte al scriitoarei”. Gruparea literară de la

Tudor CICU

fost hărăzită, într-un vis, o pagină de o indiscutabilă

Helis are în această autoare cu multiple disponibilităţi lirice, epice, publicistice, unul

splendoare din poemul liric Kubla Khan (cca. Cinzeci şi ceva de versuri rimate, se zice

din pilonii ei spirituali de rezistenţă, capabilă de surprize dintre cele mai plăcute şi

că au fost visate). Am scris, cândva, cu privire la proza Loredanei Dalian, accentuând,

mai reconfortante.

cu privire la proza autoarei, sensibilitatea adolescentină (într-o expresie curată, încă nehotărâtă) din „Şi copiii se îndrăgostesc” şi „Scrisori netrimise” - romanul unui virtual cod al sentimentelor materializate prin trăiri, ce-mi sugera o împăcare interioară cu bucuria simţurilor, transmisă fără îndoială şi cititorului. Menţionam acolo, ca vorbire explicită către cititorul „prins” în poveste, cu calitate de spectator, aplecarea prozatoarei către un univers al trăirilor directe, un lanţ cauzal al întâmplărilor legate de tema rostirii în contemporaneitate, dar, mult mai legat pot spune, cu detaliile stilistice ale autoarei, pentru sinceritatea monologului interior.

„Cine nu e natural fericit, nu poate cunoaşte decât fericirea consecutivă a crizelor de disperare”– scria Emil Cioran. Sub acest aspect îşi scrie Florentina-Loredana Dalian povestirile din cartea „A unsprezecea poruncă”, 2012, carte care a primit premiul „Mircea Micu” la Festivalul Titel Constantinescu, a V-a ediţie, Rm-Sărat. Cele 15 schiţe şi povestiri sunt scrise cu 21

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

nostalgia lui „a fost odată” şi că istoria întâmplărilor au ca tărâm, „ţara”: plecărilor,

de luptă ale binelui împotriva răului. Dezamăgirea nu-i întotdeauna, a personajului

amăgirilor şi viselor pentru care nu mai există întoarcerea spre împlinire. Şi, de aici,

trăitor (ca în schiţa „Mereu alţi călători”), cât a celui care scrie şi, asistând la neputinţa

înscrierea ficţională pe tabla legilor lui Moise, a celei de-a unsprezecea porunci: „să nu

dinaintea raţiunii, se rosteşte prin scris: „Nu plângeţi! Nimeni nu-i de vină că viaţa e

visezi”, vine firesc. Răzbat din ele, dorinţa Celui-care-Scrie, că nu din întrebări şi

aşa cum e, că lumea se împarte în oameni şi animale, în văzători şi nevăzători”. Că

cercetări se fac poveştile ce aşteaptă să fie aşternute pe hârtie, ci din întâmplări care au

fericirea se plăteşte cu „lacrimi” ale sufletului, ştie asta foarte bine eroina din schiţa

însoţit mersul lumii şi au tâlcurile lor, şi înţelesurile lor. Iată ce notează prozatoarea, în

„Moara”. În „Moara”, un gust amar de Număr-fără-soţ, de floare de Nu-mă-uita, ne

chiar prima filă a cărţii: „Uneori, plecările-s mai crude ca moartea. Fiindcă plecările

încearcă atunci când prozatoarea rupe cu încetinitorul „fâşii dintr-o amintire” pentru a-

poartă-n ele durerea unei posibile reveniri niciodată-ntâmplate”. Şi, ceva mai încolo:

şi încropi peste suflet „un bandaj nepriceput”.

„Ce vipere aceste vise care muşcă din noi!” Cu certitudine, viziunile prozatoarei nu

Umbrele acestor amintiri înlocuiesc un întreg trecut prin imaginea lor succesivă,

sunt dintr-un vis, cum încearcă să ne determine să gândim, după fiecare povestire. Şi

imagine care radiază tot: lume, univers, legături şi interacţiuni de iubiri între Fiinţa

asta, pentru că aici chiar suntem de partea lui E.A. Poe, când bine spunea că cei care

neajutorată - Fiinţa puternică. Tot despre iubire e şi schiţa „Zina”, o altă dramă trăită

visează ziua sunt într-o continuă, uimită revelaţie; pe când celor care visează noaptea,

fragmentar între iluzoriu şi realitate. Trag aceste personaje un S.O.S. al sufletelor lor

multe lucruri le scapă. Uneori (ca în schiţa „Poveştile Gării de Nord. Maria”) nu

eşuate, sau prozatoarea le acceptă înfrângerile după ce le-a descoperit dedesubturile?

amăgirea e cea care îşi pune amprenta pe starea sufletească a personajului, doar că

Cine va crede că are vreo părere sigură despre lucrurile care se petrec în acest micro-

„sufletul îi fusese întors pe dos”.

cosmos sufletesc dovedeşte a nu se fi apropiat de niciuna dintre tainele fiinţei care se desfăşoară în acest „tumult” sufletesc. Sub acest argument puternic al credinţei în iubirea sinceră, dar care se dovedeşte şi ea aruncată în aer, povestirea „S.O.S.” devine una din poveştile de referinţă ale volumului. Cititorul speră că încă se mai poate căuta „încă un principiu unic” (o a doua cheie, a firii noastre umane) asupra adevărului deja rostit, după o definitivă şi dureroasă despărţire a eroinei de omul pe care l-a iubit sincer „în tăcere”: tânărul locotenent Vasea. Tâlcul acestei poveşti de dragoste (narată sub forma unei destăinuiri a eroinei principale) poate sta şi în fraza prin care eroina se vede azvârlită într-o lume străină şi rece: „Dacă urâm un om, ne grăbim să i-o spunem. Dacă ne supără, ţipăm degrabă la el. Când iubim, facem tot posibilul să ne ascundem: după sticluţe cu reactivi, în spatele

Semnele care tot vin (de la cei bătrâni), în amintita schiţă, cad pe darul

ochelarilor antiacizi sau pur şi simplu... după deget”. Citindu-i schiţele şi povestirile

spiritualităţii prozatoarei, care îl proiectează în universul prin care fiinţa, prin puterea

tinerei prozatoare, nu-mi imaginez pe cineva care să se poată lipsi, la vârsta copilăriei,

gândirii, poate influenţa mersul faptelor reale, vizibile, şi ţine aprinsă torţa cu puterile

de lectura basmelor, a poveştilor. Ca şi bunica din schiţa de început „Să pleci. 22

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Niciodată să rămâi”, bunica mea, după tată, printre firele toarse de lână, îmi mai

deasupra porţii, unde (la Borges) se spunea că ar fi stat scris aşa: „Dacă tu cititorule vei

transmitea astfel de „atenţii”. Prozatoarea Florentina-Loredana Dalian are „glas

deschide vreodată această poartă, să-ţi aminteşti mai întâi cu ce gânduri vor năvăli în

fermecat” şi chemare spre povestirea „în direct”. Monologul prozatoarei te aduce din

cetate războinicii de metal zăriţi în oglindă şi care vor pune stăpânire pe castel” (redau

nou la caierul cu care bunica ne fermeca şi pentru care lăsam scăldat, lăsam joaca pe

din memorie, aproximativ). Mi-am amintit toate acestea, citind „Cântecul”, ce are în

islaz şi, câte mai câte... Printre povestirile care mai atrag atenţia cititorului, să amintim

spate povestea unui cântec rostit de un călugăr, iniţial, apoi continuată cu enigma

şi cele două reuşite: „Plasa monofilară” şi „Cântecul”, unde magia şi fenomenologia

toiagului uitat de un călugăr luat de pe şosea, aflat la auto-stop, şi o căruţă de vise în

personajelor „Costel” şi „Călugărul”, nasc de pe acum întrebări pentru alte drumuri şi

urmă, în manuscrisul aflat în „sertarele” de pe blogul prozatoarei, cred că am intuit ce

poteci ce vor urma a fi scrise, în vreun roman pe mai târziu, ori va rămâne doar „steaua

va urma.

numită Amărăciune” (destinul), după cum spunea Dimitrie Cantemir? Citind acest

Ce taină conţine inscripţia de pe poarta prin care cititorul va intra în povestea de

„cântec” interior al Călugărului fără chip, naraţiunea îmi aminteşte de o parabolă

mai târziu, rămâne de văzut. Până la acest punct, e minunată „povestea” autoarei, deşi, narările ei prea seamănă cu cele ale unui prozo-poem. Dar, între prozo-poem şi naraţiune există o incompatibilitate. Poemul e un câştig dacă ne lasă să ghicim că e manifestarea unei dorinţe interiorizate, naraţiunea însă, fiind istoria unor fapte, ne trimite şi la cerinţele unei lumi din afară. Soluţia: autorul musai să nareze întâmplări şi să-şi pună personajele în situaţii fără ieşire, nebănuite pentru cititor. Zina, care seamănă cu „un câine legat de căruţă cu un lanţ prea scurt”, ar trebui să ştie ca şi Maria (cea uitată într-o gară), că „totul e ca un vis, şi eu nu visez niciodată” – după cum îi spunea Javier Otalora, Ulrikăi (în „Ulrika”, de J.L.Borges). Eu ştiu o vorbă pe care mama ne-o spunea mai de fiecare dată, la câte un basm ce ni-l depăna la torsul lânii, cu noi, pitiţi după sobă. Era vorba, acolo, de sfatul bătrânilor, ce musai trebuia amintit celor tineri, mereu şi mereu şi, de aceea, cred eu, mama nu uita a ni-l repeta: „Dragul tatei, zicea împăratul, eu de-amu-s bătrân, nu mai sunt în putere să cârmuiesc împărăţia. Să rămâi tu în locul meu”. Sfatul acela îşi are tâlcul său şi astăzi. După cum vedem cu toţii, lumea e încă la locul ei. Aflăm doar că noi, prin tot ceea ce scriem, avem ocazia să aflăm de ce „ea” nu se destramă imediat. Rostul nostru e să afle asta şi cei de după noi. M-aş bucura să mă creadă şi să mă audă şi autoarea.

(redată undeva) de J.L.Borges. Parcă văd poarta pe care autorul o deschide cititorului, invitându-l să se privească mai întâi într-o oglindă, şi apoi să citească inscripţia de 23

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Eliza Roha

”Muntele” o nouă carte a lui MARIN DUMITRESCU, poet cosmogonic. Editura Betta Bucureşti aduce la începutul

Poetul este un infinit iubitor de lumină şi de viaţă, acceptând de dragul lor chiar

acestei toamne o nouă recoltă scriitoricească:

şi bucuria durerii, energia sa vitală, ca parte cosmogonică, iubindu-se în cel mai firesc

„Celesta”, un roman de mari dimensiuni al prof.

mod laolaltă cu elementele naturii înconjurătoare, cu lumina, pe care o răstoarnă, cu

Nică D. Lupu, volumul meu de tetru „Atelierul de croitorie”, dar și volumul de poeme

viaţa, o sferă ce se rostogoleşte continuu. În poemele sale, „lumina înfloreşte/Altfel

„Muntele” al poetului Marin Dumitrescu.

lumina este o ucigătoare săgeată/Aerul o prinde şi o îmblânzeşte/Aerul face lumina înceată.” În viziunea sa totul este iubire, totul se rostogoleşte sferic, elementele naturii

Marin Dumitrescu este poetul care, cu inteligenţă şi intuiţie, cotrobăind natura

aflându-se într-o continuă iubire.

cu mintea şi inspiraţia prin meandrele timpului şi întorcându-se până la punctul primordial, a descoperit „particola lui Dumnezeu”, înainte ca aceasta să fie

Conştientizează că realitatea înconjurătoare, ca dimensiune materială a energiei

argumentată, verificată ştiinţific la Centrul European de Cercetări Nucleare de lângă

cosmice este o „luptă absolută/Din care pot să ies invingător” şi spiritul îl simte

Geneva.

încarcerat de legile imuabile ale materiei ca „Lanţuri grele şi ele visătoare/Şi ele gânditoare”.

Cartea „Muntele” debutează în forţă, invocându-l pe Dumnezeu, divinitatea

Versurile au o frumuseţe stranie, pământeană şi nepământeană, cuvintele se

supremă a iubirii, „şeful legilor universale”, pe care îl invită la o confesiune sinceră, inteligentă, scientistă, metamorfozată într-un limbaj poetic de înaltă ţinută filozofică.

îmbină într-o ordine precisă, matematică cu inflexiuni când hâtre, când romantice,

„Vreau să fii în seara asta, tu; şi fără îngeri

paradoxal totul pare o confesiune inteligent-ludică, exprimată cu o virtuozitate de

Şi hai să ne îmbătăm aici, la mine-acasă;

netăgăduit ca un „gând cu multe chipuri”. Pentru poet viaţa telurică, cea de zi cu zi, este ca urcuşul unui munte , căci,

Iubitori şi băutori de viaţă, până la înfrângeri,

recunoaşte „Mă străduiesc urcând, să mor”. Dragostea de viaţă este năvalnică, o forţă

Fără teamă, doamne, jur că e frumoasă!” El, omul, cel pe care „Istoria l-a construit încet”, îl pofteşte pe Creator la o

circumscrisă cosmogonic într-un periplu pământesc şi, spune poetul, „… mai am cu

petrecere a iubirii cosmice pentru că simte că este „al cosmosului/şi al mediului

mine gândul/Care/Face parte dintr-un gând/Cu mult mai mare/Care este gândul

înconjurător/Şi gândul este/Îngerul meu păzitor.”

muntelui”. 24

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Forma sferică cuprinde în dimensiunile sale sensurile existenţiale telurice,

unde acesta decide că, spre binele omenirii, progresul trebuie stopat urgent, desigur

întrucât, în viziunea poetică a d-lui Marin Dumitrescu „Tot ce există pe pământ, are

oamenii nefiind în stare să găsească o altă soluţie.

piele/Este rotund şi definit”, chiar şi „Gândul are… o margine rotundă. Pentru că totul

Cartea ne delectează cu imagini surprinzătoare, cu o topică a frazei ţinând de un

e rotund, adânc şi are şi piele/Pentru că totul, este foarte greu de înţeles”. În poezia sa,

stil absolut personal, original, inconfundabil. Citind poemele intrăm într-o stare de

sfera apare ca formă perfectă a materiei omniprezente, dar şi toate viziunile

graţie, un fel de transă poetică, tămăduitoare, care îmbogăţeşte spiritual, ea însăşi fiind

cosmogonice întruchipează forme sferice. Evident, poetul induce ideea că se află pe un

întruparea poetică a unei filosofii de viaţă şi moarte. Poezie îndrăzneaţă, atacă frontal

canal de comunicare superior, dezvăluindu-ne din misterele vieţii şi ale universului.

marile teme existenţiale, în modul cel mai firesc, omenesc. Şi de această dată poetul Marin Dumitrescu se prezintă în faţa cititorilor din România cu un volum absolut valoros de poezie, abordând teme pe cât de profunde, pe atât de actuale. Aşteptăm „SFERA”, următorul său volum de poeme. (Volumul va fi lansat joi,13 sept.,orele 20.oo la 1”Boema 33” bd.Dacia nr.18; sâmbătă, 15 sept.,orele 11.30, la Sala Oglinzilor USR, Calea Victoriei 115 și marți, 18 sept. Orele 12.oo la Bibl.jud.„Marin Preda” din Alexandria, jd.Teleorman și respectiv orele 15.oo în cadrul Liceului Pedagogic din Alexandria- unde autorul a făcut studiile liceale).

Din poezia sa exultă bunătate, omenie, profundă înţelegere a naturii umane ca parte a universului, dar şi bucuria nestăvilită de a trăi. În acelaşi timp atacă problemele majore ale terrei, atenţionând asupra dezastrului ce îi pândeşte pe oameni în goana lor nebună după progresul ce secătuieşte de bogăţii şi schimbă faţa pământului. Într-o

Adams Bridal

metaforă inteligentă şi plină de savoare, descrie cum gândul este invitat la un congres,

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

prof. univ. dr. ION PACHIA- TATOMIRESCU

NOUĂ RADIOGRAFII ALE „CAZULUI DACIA“... „Cazul Dacia...“ durează în instanţele

structurează într-un „mausoleu-octoedru“, pe-ale cărui „feţe-panouri-solare“ stau

istoriei din 11 august 106, de când Sarmisegetusa şi o

caligrafiate: 1 – Cazul Dacia. „România Mare“ – o autentică temă de meditaţie sau:

parte din Dacia Nord-Dunăreană a lui Decebal –

să-i lăsăm pe păpuşari să creadă că ne-au „dus de nas“ (paginile 11 – 76); 2 – După

provinciile Oltenia, Banat şi Ardeal – cad pradă

21 de ani... sau: pentru dispariţia Statului Masonic (paginile 77 – 88); 3 – Martiriu

Imperiului Roman de sub conducerea lui Traian,

şi... expectativă (paginile 89 – 101); 4 – Cândva, nu de mult, poporul ăsta al

aşadar, de-aproape două milenii, ori, cu cea mai mare

românilor a avut altă fibră de Duh... – avea Reacţiune !!! (paginile 102 – 113); 5 –

exactitate spus din prezentul anotimp, de 1906 ani; de-

Când va învăţa România să spună şi „NU!“ (paginile 114 – 130); 6 – „Democraţia

atunci, imperiile-hiene

ori

liberală“ – ca instaurare a banditismului, trivialităţii şi haosului „multilateral

contemporane – au tot sfâşiat bogatele ţinuturi ale statului Daciei, au tot ciopârţit,

dezvoltat“ şi programat (paginile 131 – 160); 7 – Magia Neagră a unei istorii a

„până la os“, marele, blândul, sfântul său Popor Pelasg > Valah, şi, aidoma

românilor... făcută de trădători şi de „alogeni“ – marginalii şi dezvăluiri în premieră

neistovitelor caracatiţe uriaşe, cu mii de braţe / tentacule, cu cratere-ventuze, i-au

(paginile 161 – 177) şi 8 – Se pregăteşte Marea Pustiire Mondială !!! Concluzii şi

absorbit / jefuit bogăţiile solului edenic, ale subcerescului cogaionic-paradisiac şi ale

soluţii. Noi afirmăm remediile de Duh Hristic, contra Satanei. Cum va fi

–

antice,

evmezice,

subsolului fabulos, cu nemaipomenită diversitate de tezaure – de la sare, ţiţei, aramă şi

Conducătorul

Adevărat

fier, până la nesfârşit-de-adâncile filoane de aur, până la ruinele templelor / davelor

Entitate Constructiv-Hristică,

ivind zilnic în soare: brăţări din cel mai pur aur, cosoni de douăzeci şi patru de carate,

de Neam?! (paginile 178 –

statui, idei de zboruri şi de fântâni, materie cenuşie etc.

206).

La această concluzie conduce şi examinarea atentă a celor „nouă radiografii“ recente,

„Radiografia“ dintâi.În

datorate eseistului Adrian Botez, autorul cărţii Cazul Dacia... România de azi:

„deschiderea“ cărţii, Adrian

pregătirea cea tainică (a Drumului spre România Sacră, de ieri, de mâine... de-a

Botez

Pururi !, (2011), carte a cărei „materie“ – de dincolo de un „incitatnt Argument“ – se

distinsul 26

îşi

„pro-jetează“ receptor

în

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

„circularitatea“ / „ciclicitatea“ arheic-arhaicei „scrise a Omului / Neamului“, «de la

nu au nici cei care au văzut trădarea, cu ochii şi inima lor, şi au acceptat-o, chiar cu

Originea-Paradis, înapoi, la Originea-Paradis», fireşte, în „speţa“ Daciei şi a

bucurie dementă, neghioabă – parcă drogaţi, parcă posedaţi de diavol !!! Suntem

poporului său, Poporul Pelasg > Valah, irepresibilă „circularitate“ cu finalitate –

trădători de Duh Dumnezeiesc... – deci, făptuim cel mai greu păcat: păcatul

aceea de «a-I dovedi lui Dumnezeu că s-a oţelit, că a devenit conştient de Dumnezeirea

contra Sfântului Duh...! Doamne-ajută acest popor, să se întoarcă la Duhul lui de

fiinţei / fiinţării sale, că-L iubeşte pe Dumnezeu-Creatorul său nu „la poruncă“ şi nici

Neam, ales de Dumnezeu ! Şi, Doamne, cu Nesfârşită Mila Ta, ajută-ne să

„prin predestinare funcţională“ [...], ci cu toată fervoarea Duhului său Viu [...], prin

întrevedem, şi noi, Mântuirea întru Neam – spălarea poporului în Lumina Sfântă

infernul istoriei», întrucât, «în cazul Neamului Românesc, exprimat prin poporul

a Neamului Transistoric, cel de-a pururi !!! ...Doamne, Iisuse Hristoase, trimite

românesc de azi, pornim din Paradisul Daciei... şi ne vom întoarce, fără greş, tot în

acestui Neam iubit de Tine călăuză [...]» – ibid., p. 9 sq.).

Paradisul Daciei... – cu o condiţie: să îndurăm infernul cel mai adânc...,

Pictura unui artist maghiar din Transilvania secolului XIX, Miklos Barabas

politicianusmul iresponsabil şi rapace, impostura, crima şi neruşinarea [...]; şi, dacă

„Radiografia“ secundă.(1) Prima secţiune, structurându-se în douăzeci şi unu

vom dovedi tăria de Duh de a-l înfrânge pe duşman, vom binemerita, de la Dumnezeu,

de capitole, abordează probleme stringente ale istoriei, ale contemporaneităţii

să ne hodinim, apoi... – şi să ne stingem arşiţa rănilor, în Rai..., printre sfinţi, martiri

Poporului Pelasg > Valah, mai toate încordând timpanul receptorului de azi din

şi îngeri... [...], pentru a ajunge la România cea de-a pururi, la România transistorică

Dacia – România, Republica Moldova / Basarabia, Macedonia etc.: («I. „Tot

/ anistorică» (Argument, p. 5 sq.), adică, de la Dacia de ieri, la Dacia de mâine.

Balcanul a fost românesc“») problema Patriei văzută, îndeosebi dinspre Cristea Sandu-Timoc (Zlocutea-Timoc / Serbia, 8 septembrie 1916 – 6 august 2012, Timişoara-România), «o istorie vie şi însângerată, precum un apostol răstignit pe o nouă Golgotă», militant de seamă pentru drepturile Valahimii din Dacia Aureliană – Valea Timocului (azi, împărţită – prin voinţa imperiilor secolului al XX-lea, îndeosebi, a Imperiului Sovietic-Stalinist – între Serbia şi Bulgaria), deoarece «nu ştim care ne este Patria, deci pentru ce anume trebuie să luptăm, cu preţul trudei şi vieţii noastre [...]; iar mijloacele de luptă pentru redobândirea Identităţii Noastre Arheice nu sunt nicicum cele „democratice“ – de fapt, luciferico-masonice –, ci cele ale Duhului Umano-Divin: Trezirea [...] conştiinţei Eului Nostru UmanoDivin, care va determina trezirea supra-Eului Dumnezeiesc...» (p. 12 sq.); («II.

Dacii si romanii - Sinuciderea lui Decebal

„Există o conjuraţie împotriva cuvântului Român“...») complotul anti-Român, relevat

„Arcul“ eseistic adrian-botezianic se exercită cu un original, fermecător patos –

lui Cristea Sandu-Timoc «atât la Sofia, cât şi în Belgrad, ori Atena» (p. 15), este – de

atât în Argument ca şi în celelalte opt secţiuni / „macrocapitole“ ale cărţii (v. supra) –,

fapt – bimilenarul complot ordonat de împăratul Traian pentru radierea

între rugăciune /psalm şi pamflet («Nu avem nicio scuză, în această privinţă ! ...Cum

toponimului 27

sacru,

Dacia,

pentru

ştergerea

din

istorii

Poporului

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Pelasgo(>Valaho)-Daco-Thrac, complot întreţinut nu numai de Imperiul Roman al

din Dacia de Vest, adică de la Dunărea de Mijloc şi din Ardeal / Transilvania;

lui Traian, ci şi de Imperiul Roman de Răsărit / Apus, de Imperiul Bizantin / Latin, de

(«VII. Eminescu, Nicolae Densuşianu – „Memento mori“; iniţierea întru tracism şi

Imperiul Habsburgic / Austro-Ungar, de Imperiul Turc / Otoman, de Imperiul Rus /

misiune spirituală de neam...») „Biblia“ Valahimii; («VIII. România – „vatra veche a

Sovietic, de actuala Uniune Europeană (ce cultivă, de pildă, „confuzia etnică“ între

Europei... şi nu numai...») Old European Civilization adică vatra Pelasgiei

Români = Pelasgi > Valahi şi Rromi / Ţigani, susţinându-se propagandistic de către

(Thraco-Daciei); («IX. A nu se vedea pădurea din cauza copacilor... sau: Tracia nu

Franţa, Anglia, Spania, Italia, Germania etc. ideea falsă că România – iar de vreo doi

este a tracilor») Valahii, urmaşii de azi ai Pelasgilor (Thraco-Dacilor); («X.

ani – şi Bulgaria ar fi „ţara / ţările de origine a ţiganilor / rromilor“, nu India, ţara de la

Falsificarea istoriei... în oglinzi: a. Constantin şi Elena. Enigma Dacilor de pe Arcul lui

periferia căreia au migrat în toată Eurasia, de prin secolul al V-lea d. H.; («III. „Cred

Constantin – oglinzi...; b. Falsificarea istoriei») un aspect „contemporan“ al

că singurii guvernanţi care ar înţelege drama noastră ar fi Aromânii“...») problema re-

conspiraţiei anti-Dacia: „...manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul

Unirii Pelasgimii > Valahimii între hotarele Pelasgiei > Valahiei / Daciei (Blaquie

dacilor în istoria Imperiului Roman...“; («XI. Dispariţii misterioase şi extrem de...

/ Grande Blaquie – cum era cunoscută în vremuri evmezice, între anii 1185 – 1280 /

„disciplinate“...») distrugerea / dispariţia istoriilor veridice despre Daci / Dacia

1300, graţie re-Unirii sub sceptrul Dinastiei Fraţilor Valahi Petru şi Ioan Asan I,

(„Getica“, de T. Statilius Crito; „Istoria Romei“, de Appianus) etc.; («XII.

între hotarele Daciei Antice Sud-Dunărene / Nord-Dunărene) nu este numai

...Totuşi, despre alchimia traianică...!!!») Dacia şi „icoana zalmoxian-creştină“ de pe

problema „guvernanţilor“ de Bucureşti (cum greşit credea Cristea Sandu-Timoc),

Columna Decebalo-Traiană din Roma(113 d. H.); («XIII. Traco-Dacii – sfinţiţi / aleşi

ori „a Aromânilor“ (mai exact spus, a Macedoromânilor, Meglenoromânilor şi

întru a fi primul popor ortodox de pe Terra...») aspecte ale Zalmoxianismului –

Istroromânilor,adică a Valahimii Sud-Dunărene, de la Herodot citire, „ce s-a tot lăsat

orfism, esenianism etc.; («XIV. Goţii despre Geţi... adică, despre ei înşişi !!!»)

dezbinată“), ci rămâne, în ultima instanţă a istoriilor, problema voinţei întregului

„confuzii“ etnice dirijate (de Roma, Atena, Constantinopol etc.), Dacia şi Dacii /

Popor Pelasg > Valah; («IV. Începutul aventurii: cine suntem şi cum ne numim...»)

Geţii ca Goţia / Goţi (cum, de altfel şi subtil-articulata „confuzie“, Dacia / Daci –

„orbecăirile“ evmezice ale cronicarilor / istoricilor umanişti / iluminişti, ori

Sciţia /Sciţi, pornindu-se de la împăratul Diocleţian ce admite în anul 292 d. H. ca

contemporani, ce n-au ştiut şi încă nu ştiu, nu vor să ştie (spre a nu deranja

Dynogaetia / Dinogeţia (partea dintre „marile bălţi“, Delta Dunării, ţărmul Mării

cumva „deşănţatele imperii“) că, etniceşte, noi suntem Pelasgi > Belagi (Belaci) /

Getice / Negre – de la Insula Şerpilor şi până la Varna, partea de sud delimitându-se de

Belachi > Vlahi / Valahi, după cum s-a demonstrat în nenumărate rânduri, de-a lungul

„linia“ Odessos / Varna – Appiana / Olteniţa) să fie desemnată ca provincie imperial-

celor două milenii scurse de la Naşterea Mântuitorului; («V. „Limba românească e

romană prin sintagma Scythia Minor; supravieţuind administraţiei imperial-romane,

mama limbii ceii lătineşti“...») limba pelasgă > valahă (dacoromână), după cum s-a

toponimul pelasgo[>valaho]-dac, Dynogaetia / Dinogeţia, de prin secolul al X-lea, a

tot spus, chiar de la iluminişti (Petru Marior) încoace, este „mama“ / „muma“ celor

fost tâlmăcit în slavonul Dobrogea); («XV. Limba danubiană, scrisul dacic şi... textele

„nouă limbi pelasge / pelasgice“, nu „limbi romanice“; («VI. Tragedie ardelenească

vedice. Suntem înainte de „Turnul Babel“, întru limbajul îngerilor...») „lucrarea“

şi martiriu întru Ortodoxie. Românii nu au gena laşităţii înscrisă în ADN-ul lor. Cei

imperial-mancurtizatoare

mai cutezători războinici ai Terrei: Traco-Dacii !!!») „problema trădării“ Ortodoxiei

îmbrăţişează Terra... nu doar prin limbă...») „săvesciana“ deplasare peste roşu, la 28

asupra

Plelasgilor

Valahilor;

(«XVI.

Tracii

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

populaţia-Ainu; («XVII. Sfântul munte al Kogaionului şi echilibrul spiritual al

A cincea „radiografie“. (4)A patra parte a «Cazului Dacia...», de Adrian Botez,

Tracilor luminoşi») sfântul munte al Daciei, Cogaionl, în „tăbliţele de la Tărtăria-

se focalizează asupra „fibrei de Duh“ a Valahimii în cea de-a doua jumătate a secolului

Orăştie“, în Geografia lui Strabon, în poemele lui Eminescu, în „oralitatea cultă“

al XIX-lea (Războiul de Independenţă din 1877 – 1878: «...în 1877 – ’78, noi,

a Zalmoxianismului conservată în folclorul valah până azi; («XVIII. Poporul

românii, am dus un război crâncen, pentru Neatârnare – dar şi de „spălare a ruşinii

mistic, al Soarelui Negru / Spiritual: Lah / Valah») un pamflet împotriva aberaţiilor

ruşilor“...) şi în secolul al XX-lea («...în cele două războaie mondiale am dus lupte

filocumaniste ale pseudoistoricului Neagu Djuvara; («XIX. Negru-Vodă,

grele – în ciuda trădării coloneilor şi generalilor filogermani, în primul război, şi a

logostelele şi eroii») problema „stelelor“ Logosului; («XX. Am ajuns la finalul

regelui Mihai, într-al doilea – şi în ciuda dezbinării, din forurile superioare ale armatei,

aventurii prin amintirile propriei noastre fiinţe / fiinţări terestre...») problema sacrei

de pe frontul sud-moldovenesc, prin defectarea bolşevică, din 1917..., dar şi a

misiuni cosmoterestre; («XXI. Pricoliciul şi... Învierea !») - licantropia şi stindardul

dezbinării din cadrul politicienilor români şi al camarilei regale... şi chiar a regilor

Daciei.

noştri masoni, dintre care criminalul şi iresponsabilul de Carol al II-lea seamănă izbitor

A treia „radiografie“. (2)Partea secundă a «Cazului Dacia...», de Adrian Botez

cu Băsescu [...]; ştii bine cât de scump a plătit Ceauşescu, pentru „încăpăţânarea“ lui

priveşte „francmasoneria“, „plutocraţia iudaică“, „liberalismul şi comunismul“, „criza

naţionalistă, pentru „excesul lui de personalitate“, extrem de benefic, în esenţa lui...,

cea mai cronicizată şi mai dubioasă“ din Dacia / România, „corupţia generalizată“ în

vedem abia azi, foarte clar, pentru Poporul Românilor [...] ...Ceea ce se întâmplă de 21

manieră neofanariotă, «de la nivel de ghişeu şi până la nivel prezidenţial» (p. 77),

de ani încoace, şi anume, să fie lăsaţi ungurii să ne batjocorească, să ne facă ei

«linşajul elitelor şi calomnierea martirilor Neamului» (p. 78), „pacea socială“ şi

geografia şi istoria [...]. să ne conducă – Marko Bella – vice prim-ministru..., UDMR-

„războaiele energiei“, „otrăvirea globală“, haotizarea şi hienizarea societăţii,

ul terorist decide împotriva românilor prin şantajarea tuturor guvernelor româneşti...

distrugerea sistemului de învăţământ («...deja vedem că se pregăteşte „elevul /

cârpe şi Iude !!! – adică, iartă-mă, dar să laşi Cultura şi Sănătatea Românilor pe mâna

tânărul-jivină“, incult până la barbarie şi sclavie, egoist şi total iresponsabil, feroce şi

duşmanilor lor istorici, adică a politicienilor maghiari şi iredentei maghiarilor - este un

singur, satanic...» – p. 83 sq.), a sistemului de sănătate, a sistemelor economice etc.

act de trădare cumplită ! – aşa , nu se putea ajunge decât la ce s-a ajuns: înfiinţarea

A patra „radiografie“. (3)A treia parte a «Cazului Dacia...», de Adrian Botez,

Gărzilor Secuieşti, înarmate până-n dinţi, cu armament trecut graniţa de la Budapesta,

abordează „eclipsa de Duh“ în raportul entitate arheică / divină – neam / popor: «... în

pe la Vama Borş !... autonomia teritorială pe criterii etnice a Szeklerföld-ului /

secolul al XIII-lea, toate popoarele Terrei au intrat în eclipsă de Duh..., de fapt, „un

Ţinutului Secuiesc,,,, rupând România în două, din mijlocul „steagului“ ei găurit,

blocaj recapitulativ“ al câştigurilor şi pierderilor din acţiunea spiritual-hristică. [...]

în decembrie 1989, la casa popii Tökes !!!, refăcând ticăloasa graniţă a Diktatului

Poporul român (direct sau prin ... „regii şi împăraţii săi“...) a avut destule eclipse (cele

de la Viena!!!..., cărţi de istorie şi geografie „aranjate“ la Budapesta !... pe când copiii

mai apropiate: 23 august 1944 [...], apoi 25 decembrie 1989, când mult prea mulţi

de român nu mai au dreptul să-şi cunoască istoria şi geografia, cele reale !!! [...]

români au fost de acord cu blasfemia asasinării unui conducător [...], iar cea mai

cu aşa logică şi acţiune politică strâmbe...» – p. 102 sqq.).

proaspătă greşeală: 6 decembrie 2009, când nu doar „frauda de noapte“ l-a reales pe

A şasea „radiografie“. (5)A cincea parte a «Cazului Dacia...», de Adrian Botez,

Băsescu, ci şi „scursurile“ [...]» (p. 91 sq.).

se axează pe faptul că «trăim , azi, o istorie bleagă a României» (p. 114 sq), „istorie 29

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

bleagă“ constând într-o cumplită serie de „veniri“ / „venituri“ („imperial-scursori“) pe

„haosului programat“ şi a „haosului multilateral dezvoltat“, cea a zarafilor,

fondul cancerului corupţiei din România – „inima“ contemporană a Daciei Nord-

„democraţia liberală“, deh ! – care vrea să ne convingă de absenţa lui Dumnezeu

Dunărene a lui Decebal: «Vine multinaţionala / transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la

în ceruri şi de prezenţa lui în ... bănci şi în bancomate» (p. 139 sqq.); c) «prăpastii

Agricultura Ţării!“. Şi tu, bleg şi corupt, dai foc la ogoarele strămoşilor Traci... şi

sociale, viduri de comunicare şi piramide de trufie» = „acceptarea domniei răului

obţii nişte...minunate pârloage! // Vine multinaţionala / transnaţionala şi-ţi zice: „Dă

în lume, a războiului sinucigaş şi a veşnicei orbiri / anihilări a demnităţii umane“;

foc la Industrie!“. Şi tu, bleg şi corupt, transformi fabrici, uzine, rafinării... în

[...] g) a renunţa la „slujirea lui Dumnezeu“ înseamnă a accepta robia Satanei

schelete! // Vine multinaţionala / transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la munţi şi

„democratice şi liberale“ etc.

păduri!“. Şi tu, cuminte şi teribil de bleg, îi chemi pe Nicolaiciuc ori pe Verestóy

A opta „radiografie“. (7)A şaptea parte a «Cazului Dacia...», de Adrian Botez,

Attila, şi obţii chelirea munţilor..., sufocarea şi jalea de moarte a fraţilor tăi şi corupt,

se constituie din «marginaliile şi dezvăluirile în premieră», „marginalii“ privitoare la

dai foc la ogoarele strămoşilor Traci... şi obţii nişte...minunate pârloage!». Şi seria

«magia neagră a unei istorii a Românilor... făcută de trădători şi de „alogeni“» (p. 161

cumplitelor (ne)cazuri din Dacia / România comandate de „multinaţională /

sqq.): «...Toţi mârlanii şi toate „curvele morale“ se înghesuie, din toate părţile, să ne

transnaţională“ continuă de mai bine de două decenii astfel: «...„Transformă-i în

convingă de faptul că, noi, românii, nu mai suntem buni de nimic altceva decât de hoit.

sclavi şi terorizează-i pe angajaţi [...] Nu-i plăti decât cu zgârciuri, cu mizerii,

[...] Pe pielea noastră, fojgăie tot felul de contracte, prin care, ce era al nostru din

care abia să-i ţină în viaţă, nu cu salarii care să le permită să-şi ridice fruntea, a

moşi-strămoşi, ni se dovedeşte, cu terfeloaga „legii“ în faţă, că n-a fost niciodată

oameni ! Dacă vor crăpa, atâta pagubă, rezervă biologică există...!“ [...]; ...vin

al nostru, ci trebuie să fie al oricui, numai al nostru, NU ! Pe pielea noastră, trebuie

băncile zarafilor lumii şi-ţi zic: „Tu să te împrumuţi de la noi, să te tot împrumuţi

să suportăm tot felul de aranjamente „magice“ (de magie neagră“, prăpăditoare de

până leşini şi crăpi de-atâta împrumutat!“ [...]; „Fă autostrăzi invizibile, ca să

Neam!), după care, când ne uităm în oglindă, nu mai dăm doi „bani răi“, noi pe noi

avem noi purcoi şi sodom de bani, iar voi să nu aveţi autostrăzi – canci, bre!“ [...]

înşine...! Uitaţi-vă, numai, ce scrie pe HotNews.ro, miercuri, 19 mai 2010, 13:16:

Tu, Ţara Aurului şi Duhului lumii, de azi, nu mai ai nici un miligram de aur, şi,

„Camera Deputaţilor a adoptat miercuri articolul 37 din Legea educaţiei în

tot de azi, eşti Culmea Prostiei şi Bolii, Model Mondial pentru Prostie şi Boală!“»

varianta Guvernului, prin care Limba şi literatura română va fi singura disciplină

etc.

care nu poate fi studiată şi în limba maternă de către minorităţile naţionale, A şaptea „radiografie“. (6)A şasa parte a «Cazului Dacia...», de Adrian Botez,

informează Mediafax.“ [...] Jurnalul Flacăra Iaşuluieste mult mai incisiv şi mai

relevă, în aceeaşi tonalitate pamfletar-vulcanică, în acelaşi viguros clamor sempitern,

„ager la ochi“, în această problemă gravă a României de azi: „Majoritatea deputaţilor a

aşa-zisa „democraţie liberală“ a terorismului / banditismului de „băsescian stat

votat posibilitatea predării istoriei şi geografiei României în limba maghiară. UDMR a

reformat“, „haosul multilateral-dezvoltat şi programat“ pentru că: a) «...valorile

ţinut mult la acest detaliu, conţinut altminteri şi în proiectul Legii Educaţiei. PNL şi

culturale nu se pot susţine, în mod real şi stabil, fără valorile moral-religioase» (p.

PSD au protestat cu vehemenţă şi i-au acuzat pe pedelişti, udemerişti etc. de trădare a

134 sqq), adică fără „valorile Ortodoxiei“; b) «nicio orânduire n-a respectat omul...

naţiunii române. [...]

– deci nici pe Dumnezeu ! –, dar niciuna nu l-a înjosit atâta pe om cât orânduirea

asimilate de compatrioţii noştri maghiari în limba română, limba oficială a statului 30

Normal ar fi fost ca măcar aceste două discipline să fie

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

în cadrul căruia sunt şi ei cetăţeni. [...] În SUA, geografia şi istoria sunt predate în

Lucian Gruia

limba engleză, în Franţa, franceza e unica limbă oficială admisă, în Grecia – limba

EXPERIMENTUL EXISTENŢIAL -

greacă...». Autorul mai supune analizei în acest macrocapitol: «limbricii „epocii de aur“ băsesciene, „juni“ educaţi la şcoala uitării, a trădării naţionale [...]»,

ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ

«...„drepturile colective“ înVestul-cel-Decizional-asupra-noastră-şi-a-Istoriei-şiFiinţării-noastre» etc.

Volumul CASA

A noua „radiografie“. (8)A opta parte a «Cazului Dacia...», de Adrian Botez,

MEMORIALĂ

DĂNCUŞ-

antologie de autor- (Ed. Eikon, Cluj-napoca, 2011),

încordează timpanul / auzul istoriilor cu privire la «marea pustiire mondială» (p. 178

reuneşte texte din următoarele cinci volume de versuri:

sqq.), la «puşcăria Duhului tuturor popoarelor», la «remediile de Duh Hristic contra

DORMI ÎN PACE, DOAMNE!,

Satanei», la profilul «conducătorului adevărat ca entitate constructiv-hristică de

LUMEA

Neam», la „stăpânii procesului de globalizare“, la „războaiele informaţionale“, la

MÂNTUIALĂ.

ANTI-DIAVOLUL, AMÂNDOI,

CASA

MEMORIALĂ „DĂNCUŞ” şi APOCALIPSA DUPĂ

„guvernul mondial“ / „guvernul conspirativ“ („guvernul din umbră“), la „criza globală

DĂNCUŞ.

de sistem“, la «iluzia Libertăţii, Dreptăţii, Adevărului» în lumea contemporană, la

Volumele menţionate, ca de altfel tot ce a scris poetul, aparţin unui vast experiment

„perfecţionarea Planului Dalles“, la „Proiectul Harvard“, la «false descoperiri

lirico-existenţial, ceea ce le conferă unitate. Experimentul este revendicat în LUMEA

arheologice pentru a submina credinţa» etc.

DE MÂNTUIALĂ. AMÂNDOI şi completat în APOCALIPSA DUPĂ DĂNCUŞ.

Prin „Cazul Dacia...“, de Adrian Botez, pare-se că Valahimea contemporană şi-a

Iată ce afirmă, în acest sens, autorul:

aflat o puternică personalitate, un nou martir în lupta Sa pentru Dreptate întru Dumnezeu, în cumplitul război cu duşmanii de moarte – „din lăuntru“ şi „din afară“ –

„Imaginez un cerc în care înghesui de-a valma mentalităţile. Am dreptul să mă

ai Daciei, în cumplitul război cu imperiile ce continuă şi azi să vâre şi mai adânc

situez în afara lui pentru că eu l-am creat. E un gest care îmi impune să răspund în

săbiile, în rănile nevindecate – prin vitregele / vitregitoarele istorii – ale marelui,

aceeaşi clipă de vieţile întregii planete. Îmi imaginez că sunt un Dumnezeu imparţial,

străvechiului şi blândului nostru Popor Pelasg > Valah. (Ion Pachia-Tatomirescu,

chemat să judece. Văd totul la adevăratele dimensiuni, judec fără rezerve tot ce mi se

Nouă radiografii ale „cazului Dacia“... – cronică la volumul de eseuri, Cazul Dacia...

oferă. E un joc periculos pe care nu-l ştiu prea mulţi. Eu pot fi iertat pentru greşelile

România de azi: pregătirea cea tainică (a Drumului spre România Sacră, de ieri, de

pe care le fac aplicând pedepse date în funcţie de justiţia strict personală, dar

mâine... de-a Pururi !, de Adrian Botez, Râmnicu-Sărat, Editura Rafet, 2011, pagini

Dumnezeu poate fi iertat pentru că nu pedepseşte? Închei experimentul, după ce mi-

A-5: 208; ISBN 978-973-146-155-7).

am demonstrat cât de inutile par toate din poziţia de Dumnezeu: nimic nu ne poate justifica în context universal, nici pe noi, nici pe alte presupuse civilizaţii şi, implicit,

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

nimic ce-ar putea să-l justifice pe Dumnezeu. În funcţie de cine să mai existe, pentru

Conceptul limitei înglobează aşadar: graniţa, calea, depăşirea şi tentaţia experimentării

cine?”

acesteia. Toate aceste sensuri se regăsesc în poezia lui Ştefan Doru Dăncuş, după cum vom vedea în continuare. În primul volum antologat, scris în ascendenţă nitzscheană, Dormi în pace, Doamne!, după ce a căutat zadarnic urmele paşilor Demiurgului pe pământ, poetul se revoltă fantastic, inversând rolurile cu Dumnezeu, omul devenind Demiurg iar Tatălui dfiindui retrase atributele divine. Inversând rolurile, omul se jertfeşte pentru a-l menţine pe Dumnezeu în viaţă: „poftim Doamne la masă/ această pâine este făcută din făina oaselor noastre/ sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat/ ne-am pus la afumat cele mai intime ţesuturi biologice/ pentru această tainică cină”. Onirismul revărsat în poemul fluviu scris de Doru Massacre of the Innocents - Peter Paul Rubens

Dăncuş aduce multe metamorfoze contradictorii. Poetul

Pentru a-şi realiza experimentul gnoseologic extraordinar de ambiţios, poetul

devine, uneori, al doilea Fiu al lui Dumnezeu, pentru că

trebuie să ardă etapele istoriei omenirii, să depăşească limitete umanului, să joace rolul

Iisus

lui Dumnezeu şi pe acela al Diavolului. Într-adevăr, trăirile existenţiale paroxistice

nelimitate. E o nouă depăşire a limitei omenescului, poetul

ating şi depăşesc limitele obişnuite.

închipuindu-şi că ne poate salva, înlocuindu-l pe Iisus pe

Filosoful Gabriel Liiceanu a elaborat o nouă disciplină, Peratologia,

nu a reuşit să ne mântuiască pacatele noastre

în cadrul

cruce. Aderând la afirmaţia lui Nietzsche precum că

Antropologiei filosofice dedicată acestui domeniu. Filosoful descoperă în greaca veche

Dumnezeu a murit, poetul transfigurat într-o nouă postură,

patru sensuri ale conceptului, aglutinate de conotaţiile a patru grupuri de cuvinte

devine fratele unui Dumnezeu muritor, al cărui mormânt îl administerază: „acum sunt

derivate din radicalul per, pe care se întemeiază substantivul peras = graniţă, limită şi

bătrân şi bogat Doamne/ sunt unul din cei mai mari scriitori ai pământului/ am lăsat cu

anume:

limbă de moarte să mă îngroape/ lângă Tine – în mormântul acesta frumos/ ca un

1. limita pur fizică = margine, capăt, finitudine temporală (derivaţiile semantice ale

templu – cu placă din beton/ (...) AICI/ ODIHNESC:/ DOMNUL DUMNEZEUL

substantivului peras); 2. acţiunea depăşirii limitei = a traversa, a străbate (derivaţiile

NOSTRU/ STĂPÂNUL LUMII ŞI AL UNIVERSULUI/ ŞI:/ POETUL ŞTEFAN

semantice provenite din verbul pers); 3. calea pe care se parcurge limita = drum, pod

DORU DĂNCUŞ/ NĂSCUT LA: 4 AUGUST 1968/ DECEDAT LA: 5

(derivaţiile semantice ale substantivului poros) şi 4. tentaţia limitei = încercare, probă,

SEPTEMBRIE 1998// DORMIŢI ÎN PACE!/ FIE-VĂ ŢĂRÂNA UŞOARĂ!

experienţă (derivaţiile semantice ale substantivului peira). 32

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Tâlcul, subiacent dedicaţiei tombale, constă în faptul că decedaţii sunt creatori ai unor

spre Dumnezeu: „Nu există altă cale mai bună de-al stăpâni pe diavol ca aceea de-ai

universuri aflate în colaps ontologic.

nega existenţa./ S-a volatilizat scrâşnind. Undeva, deasupra, Dumnezeu era fericit

Dacă filosoful Friedrich Nietzsche propovăduia apariţia omului nou care să-l

pentru mine./ Nu ne-a uitat, după ce ne-a creat. El numai ne-a supus unei penitenţe

înlocuiască pe Dumnezeul decedat, Ştefan Doru Dăncuş crede că omul viitorului, va fi

necesre. Fiind orbi, cum am putea să-L vedem?”

cel însingurat şi trist, care, meditând asupra faptelor noastre, ne va putea mântui de rău (dialogul vocilor din Distincţia finală stau mărturie, la fel cu revista Singur, fondată de

Al treilea volum al antologiei, Lumea de mântuială. Amândoi pare sceptic,

poet). Se petrece iarăşi o inversare de roluri, acum între omul însingurat şi Dumnezeu.

cioranian.Este construit ca un joc de puzzle alcătuit din: paginile unui dicţionar propriu în care defineşte patria prin tot ceea ce ni s-a furat (bogăţiile solului şi ale subsolului) şi prin cee ce ne-a rămas (ruinele halelor, terenurile necultivate, instalaţiile d eirigaţie şi indiguirile dezafectate), toate privite din trenul vieţii contemporane, periplu în care delictele infractorilor guvernanţi sunt gările „în care te simţi ca-ntr-un cabinet de anchetă securistă” (poetul a şi cunoscut aceste recluziuni, înainte de 1989, la vârsta de 21 de ani când a scris o parte a acestei cărti, fiind trimis la reeducare la mina Lupoaia, muncind în subteran). Ştefan Doru Dăncuş se substituie unui cronicar care dă seama de epoca în care trăieşte, caracterizată prin: vidul de comunicare, devalorizarea credinţei, lipsa idealului, imposibilitatea revoltei). Cronica aceasta, pentru care i-a crescut a treia

Dora Maar au Chat (Pablo Picasso)

mâna cu şase degete ca să poată scrie, intenţionează să fie un Tratat la rezistenţă la

A doua carte antologată, Anti-diavolul se dezvoltă faustic. Pactul nerealizat cu

alienare.

diavolul constituie prilejul unor dialoguri lirice şi epice incitante, profund meditative.

Volumul se încheie cu o scrisoare în care îşi expimă deziluzia faţă de condiţia

În încercarea de a cumpăra sufletul omului, Diavolul se erijează în fiinţa raţională care

umană: „Biblia ne-a descoperit tot ce a fost, este şi va fi. Aunci unde se află sensul

propovăduieşte libertatea umană, considerându-l pe Dumnezeu slab, terorizând

nostru? Preoţii falsifică adevărul. Politicienii falsifică adevărul. Filosofii falsifică

oamenii cu tablele legilor, oferindu-le în schimb un rai plictisitor.

adevărul. Judecătorii... Nouă, înşelaţilor, ce ne-a mai rămas de falsificat? Nu cumva pe

În acest capitol, întâlnim două texte prozodice complementare, de mare zbucium

noi înşine?

sufletesc, pline de simboluri biblice, iluminatorii. În primul, minunea învierii nu se

Experimentul existenţial imaginat de Ştefan Doru Dăncuş epuizează condiţia umană.

produce până când poetul nu-l înlocuieşte pe Iisus pe cruce, preluându-i suferinţa

Poetul îşi închipuie că poate salva omenirea prin propria-i răstignire, devenind noul

jertfelnică. În al doilea text epic, poetul respinge oferta Diavolului şi printr-o nouă

Iisus. Dar lucrurile scapă de sub control şi se petrece într-adevăr o închidere a ciclului

metamorfoză, depăşindu-şi iarăşi limitele, devine un Anti-Diavol, întorcându-şi faţa

păcatului originar. Moartea noii Eve, care îngheaţă de frig într-o iarnă încercând să-l 33

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

salveze pe noul Adam (acesta scăpând de răstignire, fiind considerat nebun),

În sfârşit, oamenii cred că pot profita financiar de pe urma ciudăţeniei poetului

răscumpără alungarea din Eden, care i se datorează.

ridicându-i o casă memorială, profitabilă o vreme. Finalul volumului pare şocant, prin răstălmăcirea afirmaţiei: Iubeşte-ţi aproapele ca pe

Casa memorială Dăncuş, volum omonim antologiei, reprezintă o tercere în

tine însuţi. În viziunea lui Dăncuş, dorind binele aproapelui îl idolatrizăm, îl

revistă a avatariilor locuirii poetului-experimentator pe pământ. În filosofia lui Martin

îndepărtăm de suferinţa pură, ori tocmai suferinţa face că omenirea nu s-a stins încă,

Heidegger, omul locuieşte autentic, atunci când este împăcat cu sine, cu lumea şi

neajungând la împlinire: „Nu sunt disponibil astăzi. Nu pot lucra astăzi în folosul

divinitatea, acceptându-şi rostul de fiinţă muritoare. Doru Dăncuş este însă un răzvrătit

aproapelui meu... Sunt un Mefisto sărac cu duhul, doctor fără de arginţi. Aproapele

până în ultima sa celulă şi ca atare, fiind mereu împotriva curentului, nu acceptă viaţa

meu va muri pe masa de operaţie, am epuizat toate cunoştinţele transmise de-a lungul

mercantilă actuală, când omenirea se închină Zeului Banului şi sufletul este alungat din

mileniilor. Sdărac dar curat. Dar şi aproapele acestea are posibilitatea unei operaţiuni

lume: „oamenii ce deţin averi de neconceput fac regula jocului într-o lume din ce în ce

proprii. Dacă nu se va lăsa sedus de o existenţă la întâmplare, va alege moartea ca

mai secătuită, mai lipsită de creativitate, mai convinsă că argumentul suprem al

argument suprem al vieţii,

existenţei e este continua acumulare. Puţinii opozanţi ai acestui curent distructiv, cel

Ceea ce vă dorim şi vouă

mai înspăimântător din întreaga istorie a dezvoltării umane sunt marginalizaţi, luaţi în

Şi întregii familii.

râs, batjocoriţi în mod public sau compromişi cu o repeziciune ce nu ne lasă loc nici

La revedere”

unui cometariu. (...) omenirea încasează astăzi, cu o violenţă fără precedent, dobânda

Antologia se înceheie cu Apocalipsa după Dăncuş.

pentru ultimii arginţi ai trădării lui Isus.”

Cartea începe cu o apocalipsă proprie: „nu m-acrezut nimeni/ când am spus că încep,

Poetul nu crede în democraţie, comunism, dicaturi de stânga, dreapta, yoga,

în sfârşit, să îmbătrânesc.” – simte cum îi cresc fire albe de păr, oboseala o simte în

perceţii extrasenzoriale, pustnicii.

toare celulele, „globulele roşii fac implozie” Îi cresc aripi cu care va zbura la cer.

Din cauza atitudinii sale recalcitrante, poetului i se oferă o celulă din închisoare,

Experimentul ontologic dăncuşian se apropie de final. Poetul se închipuie un poştaş ce

apoi, cumninţinu-se, o casă, viaţa mediocră nu-l satisface şi îşi dărâmă locuinţa:

duce scrisori, dar oamenii comunică tor mai rar. Vrea să elaboreze o entitate care să

„prima dată am săpat/ o groapă frumoasă, dreptunghiulară, conţinând/ diverse conotaţii

aibă curajul să citească scrisorile dar numai piatra îl ascultă, semn că trebuie să ne

arhaice, bune d eleac, isprăvind,/ am început cu demolarea casei/ acoperişul tavanul

întoarcem în preistorie pentru a îndrepta lucrurile: „Numai piatra şi-a luat răsounderea

pereţii duşumeaua fundaţia./ am o casă transparentă total, ,,,” îşi izbăveşte astfel soţia

deschiderii dosarelor cunoaşterii (...) Mă repet, dar revin: cu fiecare secol care trece,

de rolul Anei naţionale „noaptea ne învelim cu premii litearare, în casa/ noastră din

cade câte un argint din punga trădării Fratelui meu; şi numai pietrele vor depune

ziare şi revistă de cultură. Copertele/ volumelor mele au fost numai bune pentru

mărturie pentru că, lipsiţi de ochi şi de urechi, aţi permis, domnilor viermi, ca iadul să

pivniţă/ în care aruncăm ce ne prisoseşte. până/ şi acoperişl strălucitor e făcut din

vă ia în stăpânire mica moşie primită ca estre atunci când aţi vrut să fiţi la fel de mari

opinii/ critice, recenzii şi cronici de carte”

ca Dumnezeu.”

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Ambiţia aceasta prostească a dus omenirea la pierzanie, experimentul poetului a eşuat.

Evaziunile sale din real sunt bine controlate şi denotă posibilitatea aflării echilibrului

Apocalipsa poate începe.

în durere. Deprecierii valorilor morale nu îi urmează corolarul negru al decăderii

Omenirea, în decădere continuă s-a întors pe scara evoluţiei la stadiu de vierme, deşi

lăuntrice. Chiar dacă se află în imposibilitatea cronică a combaterii răului generalizat,

tehnica a evoluat vertiginos : „Pământul acesta, viermii aceştia, galaxia şi/ Universul –

poetul îi anunţă destructurarea. Martiriul său de/pe hârtie capătă sens pe măsură ce

toate sunt timp şi nimic altceva. Viermii şi-au/ construit în colţul ăsta nişte timpuri

identificării surselor maligne îi succede exorcizarea livrescă.”

false, voind să fie ca/ Dumnezeu-Timpul.

Note: 1. Ştefan Doru Dăncuş - CASA MEMORIALĂ DĂNCUŞ (antologie de autor) (Ed. Eikon, Cluj-napoca, 2011)

Antologia se încheie cu un testament care atestă eşecul experimentului, pentru că

2. Gabriel Liiceanu - ÎNCERCARE ÎN POLITROPIA OMULUI ŞI A CULTURII (Ed. Cartea Românească,

oamenii nu şi-au schimbat idealurile ci au inversat doar polii cunoaşterii:

Bucureşti, 1981),

„Nenorociţilor! Am strigat de au auzit şi stelele. Aţi înnebunit de tot? Exponenţii voştri spirituali au inversat polii cunoaşterii, nu i-au înlocuit, aşa cum ar fi fost normal în context universal. Mi-aţi auzit cuvintele confuz, aţi trunchiat sunetele literelor, aţi făcut din iubire – ură, din bunătate – zgârcenie, din milă – persecuţie! Nu mai sunteţi necesari nimănui, însuşi Dumnezeu s-a lepădat d evoi! Aşteptam un răspuns, dar viermii n-au catadicsit să-şi ridice spre rezonanţa Cuvântului meu nici măcar o antenă. Atunci, înţelegând că s-au îndepărtat de rostul lor firesc, am deblocat timpul şi în lumea lor a intrat, triumfal, Apocalipsa.” * * * Ştefan Doru Dăncuş este un poet răzvrătit care a epuizat stările ontologice tipice umane şi a trecut dincolo, în supranatural, depăşindu-şi limitele. A imaginat un imens experiment existanţial care l-a dezamăgit. A afirmat că nu mai are de scris nimic şi va alege tăcerea. Sunt convins însă că fantezia de care dă dovadă nu-l va lăsa în pace şi va imagina şi alte experimente literare. Distrugerea Sodomei si Gomorei (1852)- John Martin

Caracterizându-i cartea Lumea de mântuială. Amândoi, criticul Dan-Silviu Boerescu stabileşte cu exatitate zbuciumul poetului: „Lumea de mântuială a lui Ştefan Doru Dăncuş exprimă o revoltă dublată deloc patetic de neputinţă. Refuzând să se adapteze rigorilor constructive ale socialului, poetul îşi păstrează luciditatea, iar incapacităţii sale de a reforma un sistem ostil nu îi găseşte o rezolvare facilă în soluţia alienării. 35

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Aceste poeme sunt traduse în cadrul Proiectului Internaţional Poetry PRO, coordonat de Lidia Vianu, Director al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan - Universitatea Bucureşti, http://mttlc.ro

Traducere de Simona Sămulescu Thelma Laycock locuiește în Leeds. Operele sale au fost publicate în mai multe reviste și antologii și au fost traduse în limba ebraică, italiană și română.

Lupul își continuă călătoria în josul râului,

Colecția sa „ A Persistence of Colour” (O persistență a culorii) a fost publicată

câteodată pe pământ, alteori pe gheață; un peisaj gri -perlat: prima zăpadă împrăștie văluri de regina nopții peste frunze;

anul trecut de editura Indigo Dreams.

urmele argintii ale labelor sale, ce par că lunecă pe zăpadă, îi imprimă mișcările.

Lupul

Într-o noapte fără lună întâlnește un sătuc într-o poiană.

Lupul traversează granița nemarcată a cercului arctic,

Se oprește. Adulmecă aerul. Miroase sânge.

mergând spre sud. Înfometat, merge de-a lungul unui râu înghețat,

Nimic nu se mișcă; niciun foc nu arde dar simte prezența oamenilor.

ca marmura sub stele, urmând o cale înspre pădure.

Atent și răbdător în prezența lor, Lupul se furișează pe sub copaci, liniștea este apăsătoare;

În sat, fetele și băieții ridică, sărbătorind, bucățile de lemn

simte o dulceață, o dulceață a descompunerii;

ce ard, lăsând în fiecare casă prăjiturile lor

trage de un pantof de piele, roade la o gleznă subțire.

cu castane. Maria și Kristina își pun pe cap berete și glugi roșii, se-ncalță cu pantofi de piele

Fulgii de zăpadă dansează înspre pământul înghețat.

casă-n cu broderie albastră și roșie, și merg din casă -n casă pe-ntuneric. Se joacă din nou de-a vechea poveste a Scufiței Roșii, care a dus mâncare bunicii sale lup. Un grup de băieți au început să formeze, dansând, un cerc; unele fete li se alătură, dar Maria și Kristina stau deoparte: apoi Maria înaintează. Kristina stă cu Petter, un băiat liniștit care este frecvent intimidat de ceilalți. Acum focurile în aer liber sunt aprinse și festivalul începe:

Jose Luis Rodriguez- Castigatorul BBC Wildlife

fetele țipă când profesorul se -mbracă în costum de lup. 36

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Printre lucrările publicate ale poetei Wendy French se regăsesc și două volume:

Interval de timp

„Despicând întunericul” (Splintering the Dark) publicat în anul 2005 de editura

Și-a întrebat îngrijitoarea, „Unde s-a dus joia trecută?”

Rockingham Press și „Cu siguranță știi asta” ( Surely You Know This) publicat în anul

Ea răspunde „Timpul este deosebit” în timp ce varsă apa

2009 de editura Tall Lighthouse. În 2008 poeta a câștigat locul întâi în concursul de

dintr-o vază pentru a aranja din nou narcisele.

poezie Torbay Festival în 2008 iar în 2010 a câștigat secțiunea NHS (National Health Service – Serviciul Național de Sănătate) a premiului Hippocrates Poetry & Medicine.

„Privește, e o veveriță afară”, spune strănepoata lui

Poeta ajută la facilitarea accesului la scris în educație și în grupurile de asistență

întorcându-i scaunul cu rotile pentru a-l antrena

medicală.

într-o lume la care nu a luat parte niciodată.

Seceta Când cerul este gri iar vecinii fug la adăpost

Nu și -a ridicat privirea din ziar atunci când

florile de nu-mă-uita cresc din peretele grădinii noastre,

doi ulii șoricari au atacat o cioară virând brusc

și trăiesc pentru o nouă zi.

din înalțimea cerului. Nu a observat niciodată valeriana crescând prin pereți

Ca și transformarea în noapte după un moment în cursul serii

în vacanțe nu a mers niciodată la picnic cu familia,

când întâlnești pe cineva care ajunge în fața ușii tale

ieșiri pe plajă

în același timp cu tine și-ți spune Bine ai venit.

să caute scoici. Nu a pescuit niciodată în bălți cu pietre

Intrii, ș i după acel prim pahar de whisky,

sau să se bucure

asculți știrile, un avion s-a prăbușit, supraviețuitorii unui tsunami sunt duși de inundații.

când o pereche de zmei zburau deasupra capului. Îi săruta pe toți de noapte bună

Atunci este când spui o partidă de poker?Nu-i nimic de pierdut.

asigurându-se că s-au spălat pe dinți.

Pentru ca ploaia continuă să cadă, soarele să stralucească.

Există o altă lume și se află în aceasta

Chiar dacă semințele au fost spulberate de vânt, grădina este verde.

Zen

Este august iar vânturile au dispărut. Când plec în seara aceasta și -mi încep călătoria spre casă

Și el spune că ar mai dori încă un whisky pentru că totul poate fi pierdut când tușești

o să mă gândesc la alte dăți, ca atunci când așteptam trenul

zi și noapte. Toată lumea se află în drum spre altundeva.

într-o stație uitată de Dumnezeu, în zăpadă și fără țipenie de om.

Și bărbatul care prezintă vremea își cere scuze pentru ploaia mult dorită. Îi împrumuți umbrela

Apoi bărbatul a apărut, singur și stătea atât de aproape de noi

și el pleacă până să apuci să măsluiești cărțile.

ca și cum i-am fi oferit protecție.

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Eram personajele principale într-un film, tată și fiică făcându-ne că știm care va fi rezultatul nopții. L'Institut culturel roumain Bruxelles vous invite à l'avant-

Fulgii cădeau acoperind semnul care ne spunea unde ne aflăm. În alte seri după operație veneai la mine la apartament

première Au-delà des collines de Cristian Mungiu,

după acel whisky și apă, având atât de multe de spus,

le 16 octobre à 20:00 - Flagey Studio 4

povești despre nașterea copiilor în timpul războiului fulger, mergând cu pași repezi prin parc

Séance en présence du cinéaste et de ses commédiennes.

neatent la orice în afară de noua viață. Bombardierele deasupra capului.

Entretien animé par Dominique Nasta, historienne du

Acum am rămas cu poveștile. Istoria ta, ploaia de ieri.

cinéma et professeur à l'ULB

Rămânând deasupra

Le réalisateur roumain Cristian Mungiu est à l’honneur à la

Nu vine niciodată la timp,

Cinémathèque Royale de Belgique durant tout le mois

pleacă și cu zece minute înainte de final.

d’octobre, une rétrospective cinématographique organisée avec le soutien de l’Institut culturel roumain à Bruxelles. Cristian Mungiu, un des plus connus réalisateurs roumains

Psihiatrul spune că asta este metoda lui de a face față unei situații

et européens, a gagné des nombreux prix dans les plus grand festivals de film, dont à Cannes, la

atunci când Ben mărturisește că a oprit mașina de spălat

Palme d’Or, pour 4 mois, 3 semaines et 2 jours (2007) et le Prix du meilleur scénario pour le film înainte de a-și fi terminat programul și că ziarul de azi

Au-dela des collines (2012).

va fi citit mâine. Asta este metoda prin care

La rétrospective dédiée au réalisateur roumain, organisée à la Cinémathèque Royale de Belgique, inclut quatre longs métrages Occident (2002), 4 mois, 3 semaines et 2 jours (2007), Contes de l’Age

se pune la curent cu sine însuși. Mă roagă să nu vorbesc despre el

d’Or (2009) et Au-dela des collines (2012), et trois

la următoarea examinare. „Rahat”, spune, în timp ce se plimbă de colo până colo,

de ses courts métrages: Mâna lui Paulista (1998), Zapping (2000) et Turkey girl (2005).

„de ce vreau să fiu stăpân pe situație azi

Son dernier long métrage Au-dela des collines

când ieri îmi era atât de greu?”

(2012), inspiré par les romans non-fiction de Tatiana Niculescu Bran sera en avant-première au

Ca terapeut al său, mi-aș putea pierde slujba, neîmpărtășind informații

Festival International de Film de Gand (15

pe când merg cu degetele pe o hartă de-a lungul străzilor din New Cross

octobre), au STUDIO 4 –Flagey à Bruxelles le 16 octobre et Liège (17 octobre).

la Camberwell unde cunoaște fiecare magazin de fish and chip (pește și cartofi)

Au-dela des collines représentera également la

dar îmi spune că lasă întotdeauna cel mai mare cartof în pachet

Roumanie à l’édition 2013 des Oscars, dans la

și apoi își trece degetul prin grăsimea de pe margine

catégorie le meilleur film étranger.

pentru a simți înțepătura ultimului bob de sare.

Cristian Mungiu ainsi que avec les deux actrices 38

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

principales, Cosmina Stratan et Cristina Flutur, qui ont reçu le Prix d’interprétation féminine cette

promoționale. Evenimentul este organizat de către FLEP - Formação,Língua e Estudos Portugueses,

année à Cannes, seront présents aux avant-premières de Gand, Bruxelles et Liège (15, 16 et 17

cu sprijinul Uniunii Europene, în colaborare cu Institutul Cultural Român dela Lisabona, Lectoratul

octobre).

de Literatură și Cultură Slovenă de la Universitatea Lisabona și un grup de colaboratori polonezi. En collaboration avec Lumière Distribution.

Ziua Europeană a Limbilor 2012 sărbătorită la Lisabona Continuând tradiția și anul acesta, filiala portugheză a ICR organizează, alături de colegii de

Romanian Cultural Institute in Brussels 107 rue Gabrielle

la celelalte institute culturale membre ale EUNIC Portugalia, un eveniment festiv multicultural şi

1180 Brussels - Belgium

pluridisciplinar, care se va desfăşura sâmbătă, 29 septembrie 2012, la sediul Institutului Camões

Phone+ 32(0)23444145

(omologul portughez al ICR). Ziua Europeană a Limbilor se sărbătorește la iniţiativa Consiliului

Mobile+ 32491568283 Fax:

Europei, în luna septembrie a fiecărui an, începând din 2001.

+32(0)23442479

De la orele 14:00 până la orele 20:00 institutele participante vor pune la dispoziția publicului un larg

http://www.icr.ro/bruxelles_/

evantaide activități: mini-cursuri gratuite de limbi străine (cehă, franceză, italiană, germană, germană austriacă, spaniolă, finlandeză şi română); activități pentru copii: jocuri şi poveşti; proiecţii de scurt metraje și filme promoționale; degustare de specialități culin are; mini-curs de salsa; concert Massimo

COMUNICAT DE PRESĂ

Cavalli “Cinema e dintorni”; concurs de fotografie cu imagini din ţările participante.

Toamna se numără…elevii la română În această toamnă limba română e la loc de cinste în capitala Portugaliei, grație activităților

Parteneri: Alliance Française, British Council, Goethe Institut, Instituto Camões, Instituto Cervantes,

propuse de Institutul Cultural Român de la Lisabona, care, pe lângă cursurile semestrului de toamnă,

Institut Français, Instituto Ibero-Americano da Finlândia, Instituto Italiano di Cultura, Ambasada

a programat încă două evenimente alături de parteneri prestigioși.

Republicii Cehe, Ambasada Austriei. Cursuri de limba română la sediul ICR Lisabona

Portughezii învață româna prin joc Joi, 27 septembrie, între

De la înfiinţarea sa, în 2006, Institutul Cultural Român din Lisabona oferă celor interesaţi

orele 16:00 și 19:00, va avea loc la

posibilitatea de a studia limba română. Semestrul de toamnă al cursurilor de limba română va debuta

sediul

în data de 15 octombrie. La sesiunea din februarie 2012 au fost înscriși aproximativ 80 de elevi.

Sociedade

Histórica

Portugal

Promovarea se bazează pe legătura dintre limbile portugheză și română, ignorată de mulți dintre

(Lisabona), o nouă sesiune a

lusitani. “Kitul de supraviețuire” în România exemplifică cum se poate construi o frază simplă

proiectului

folosind cuvinte extrem de asemănătoare:

Independência

“SHOPLANG

2.0”-

Dă-mi supă de legume și carne de porc cu salată.

The Shopping Language Games. Scopul

acestei

promovarea

inițiative

învățării

(Dá-me sopa de legumes e carne de porco com salada).

este

Pentru mai multe informaţii:

limbilor

Antoaneta Roman, Director adjunct ICR Lisabona +351 21 355 71 24, icrl.dir@mail.ptprime.pt

română, poloneză și slovenă prin jocuri,

activități

proiecții

vídeo

practice de

Rua Dr. António Cândido nº 18, 1050-076 Lisboa, Tel.213 537 060, Fax 213 573 207

și

icrl.geral@mail.ptprime.pt

filme

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

POEME Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu)

Venise toamna O femeie-şi ţinea iubirea ascunsă-n sân..., (îşi aducea rar aminte de ea) Cand cineva îi privea sânii, atunci i se părea că ard cu iubire cu tot. O năpădeau transpiraţiile şi dorul, alerga de nebună pe străzişi se întorcea acasă singură..., până-ntr-o zi,când s-a trezit cu sânii ţepuşă prin bluza albă ca laptele. De atunci câte un bărbato însoţea tot timpul până a rămas doar unul,şi s-a căsătorit cu acte în regulă. Degeaba... Iubirea-i fugise din sân,suferea de singurătate, cu bărbatul alături. Toţi bărbaţii îi furaseră câte ceva... Acum nu mai avea nimicde oferit. Îşi ascundea sânii. (venise toamna.)

Căzut din cer Mă îndepătez despuiat de frunze cu urechea surdă la cântecul inimii unde locuiesc păsările cu ciripitul plin de priviri. Ochii adorm obosiţi în orbite şi mâinile caută (cu disperare) întregul. Sunt speriat de ghearele lumii; îmi ascund carnea sub pielea copacilor . Imi este cu neputinta sa inteleg ce vor ..., si fug . N-am nici sânge atât de albastru, să-şi aducă aminte că sunt viţa nobilă a unui neam căzut din cer cu îngeri. Am numai lacrima unui cuvânt la care mă uit cum picură-n poeme.

E ca o duhoare de câine mort aruncată pe caldarâm. Degeaba o ocoleşti, ea tot te loveşte şi o porţi după tine în haine, o vreme.

Intri în temniţa orbilor Cum vrei să ieşi în afară, liber, intri în temniţa orbilor, nu poţi găsi nimic plauzibil, toţi te încurajează, te ridică în scări, dar calul e plecat... Ti se spulberă zăpada în faţă, înoţi prin ea, îţi găseşti picioarele mergând undeva, unde...? ...Nu ştii unde! Dinspre trecut te lovesc remuşcările, un pui de dojană îţi creşte în suflet faci aripi odată cu el, vrei să zbori, şi în faţă ai prăpastia. O priveşti lung, îţi simţi moi braţele, cad pur şi simplu pe jos, eşti sigur că te-ar părăsi pentru femeia din hău. Îţi acoperi ochii cu ele, te-ntorci cu spatele, mergi înapoica un rac aruncat în apă clocotită...

Uneori e neagră, umedă şi uit drumul prin care ies din tunel, întunericul se caţără pe ziduri ca o iederă bolnavă. Somnul îmi trimite vise halucinante care mă sperie, vorbesc şi nu mă înţelege nimeni... Sunt într-un corp din care nu pot să ies; cineva mă ţine pe loc. Uneori e albă, plutitoare, ca luna intrată pe fereastră şi eu scriu, scriu orice. Mă ţin treaz cuvintele aruncate, mă strigă, dar nu le aud... Scriu, nu le bag în seamă, îmi alunecă de pe frunte în poem şi apoi adorm.

Ca la naştere Prin îmbăierea pe care o faci la botez te lepezi de Satanaşi-ţi primeşti numele. Pentru creştini e un fel de plâns, ca la naştere...! Mai apoi, te scalzi în toate apele şi niciuna nu te spală de păcate. Îmbăierea în mare e ceva miraculos, în larg... Oricât de mari ar fi apele tot uscatul te înghite cu plăcere, te ţine mai aproape de suprafaţă... Cât timp stelele ţi-au primit sufletul, mai au câte un ochi şi nu uită atât de repede, cum o fac oamenii.

Lacrimi de mărgăritar Ar fi trbuit să-mi cânţi...! Tu stii să-mi cânti frumos... Dar ai plâns lacrimi de mărgăritar, sparte pe obraz îmi ard inima şi totul se transformă-n funingine pe coşul pieptului.

Uneori noaptea Uneori noaptea mea e bezmetică, are funinginea ta pe buze, încerc să o îndepărtez dar nu dispare...!

există atâta voinţă şi înţelegere. Cântecul tău răsuceşte corzi prin sunete tremurate, calde ca ploile de vară. Când mă culci în amiaza ta, surâzi în somn a vreme bună.

Umbre prin grădini În tălpile noastre crăpate erau înfipte resturi de pietre şi mărăcini, bine bătucite. Mergeam desculţi, cu durerea în ele. În lunile calde îşi formau o crustă tare şi protectoare. Eram văruiţi cu un praf gros până la prispa casei, unde ne aştepta covata cu apă şi săpunul, dar crusta doar se înmuia, nu dispărea. De cum dădea căldura, în inima primăverii începeau să se coacă fructele; le mâncam cu plăcere până toamna târziu pe cele mai bune, indiferent unde şi ale cui erau. Sudoarea de pe frunţi era totuna cu cerul, pământul, cărarui, numai de noi ştiute. În serile târzii până-n noapte era sfatul, modul de a ne răcori de bucuria tentativelor reuşite ori cu scopuri de-a pune la cale altele.

În cenuşa speranţei îţi mângâi mâinile moi, tu mângâi cu ele suflete de piatră, copii nedoriţi.

Numai câinii mai pueau fi periculoşi când alunecam, umbre prin grădini, cu graba aceea să nu întârzii şi să se trezească cineva nepoftit !

Plânsul tău e o formă de uşurare, nu-mi vine să cred că-n plânsul unei flori, rupte prin durere,

Altfel ne adunam toţi copiii, uneori cu degetele sangerânde; făceam ceva pe ele, le legam cu frunze de patlagină şi aşteptam o nouă zi mai interesantă.

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Doamne, …parcă nici acum nu s-a terminat copilăria, doar satul a fot mutat altundeva, de nu-l mai recunosc!

Eu cânt De câte ori te caut cu ochii nevăzătorului te găsesc fierbinte sub pleduri ca un peşte prins, alunecos în minciog, care se frământă un timp şi aşteaptă mărinimos. Nu ştiu nimic mai frumos ca un trup întins cu umeri de zăpadă, pe care-i sărută malurile somnului şi pleoape ce cad peste anotimpuri de mângâiere...! Pare că văd pur şi simplu o pasăre-n cuib, înnoptând în ascunzişul frunzelor vibrate de vânt. Tu cuprinzi în braţe aerul cald, laşi genunchii moi, ca semn că nu vei fugi în noaptea care intră pe fereastră. Mă intreb cât de visător pot să fiu, când să mai vin şi ce să păstrez din plăcerea aceea mută cu vocalele topite pe buze ? Ori, cum sa-ti marturisesc ca-ţi voi lăsa tot cântecul minunii întâmplate, să-l trăieşti mai departe...? Si eu cânt...

Te voi căuta Eu te-am întors din drumul prin lume, păpuşa vie de catifea lunară, să-mi aprinzi în inimă făclia în jurul cuvintelor, să pot arde mormanul de rămăşiţe din vise. Cuibare de păsări cu pui, stupi de albine, împerechere de cercuri în trunchiul luminii, alunecari de ploi din cer pe pământ, odată cu singurătatea din sufletul omului... Te voi căuta pretutindeni, îmi voi topi după-amiezele în mişcare. Te voi găsi în acel loc, unde iubirile se simt între ele supuse. Vom rămâne înlăuntrul trăirilor simple să păşim peste stavilele de întuneric, cu urme-n ţărână şi ochii-n stele, pe sub arborii înveliţi cu aramă bătută în coastele pădurii, unde vântul şuieră-n urechile căprioarelor cântecul tău, pe note înalte,

şi păsările ascultă.

de care să proptesc pârghia nopţii de veghe.

Întoarcerea, teama de incertitudine

Umbrele fug după tine Din toate câte le simt, durerea este cea care m-apasa pe suflet, pare că-mi smulge din trup bucăţi... Bucuria e doar o întâmplare, ca să mă întâmpine copacii, florile, fluturii, ierburile şi restul. Te simţi ca o pasăre fără aripi, cu zborul în gânduri, dincolo de mări, munţi şi cer, dincolo de posibilităţi.

După colţul meu din stânga stătea proptită o umbrelă, după cel din dreapa, aşteptau la rând papucii de casă şi câteva alte lucruri de folosinţa imediată. Am crezut că tu eşti înlăuntrul meu, dar ai plecat fără urmă, nici un cuvânt de rămas bun..., ai lăsat portretul mare pe perete privindu-se şters în oglindă.

Rănile sângerânde ori închise ademenesc moartea câte puţin. Umbrele fug după tine, singure, sufletul îţi dă în foc ca laptele, drumurile devin bolovănoase, mai scurte decât vrei.

Mereu se termină câte ceva în casa nopţii, se face câte un gol de umplut. Obiectele nu-s puse la loc, fiecare are un aer de neorânduială, ca şi gândurile suprapuse de-a valma înainte de sărbătoare... Si cine să le claseze?

Acum te inchizi în cercul înalt, ca într-o casă fără ferestre, de unde fuge timpul bezmetic.

Prin clipele sparte, femeia s-a strecurat nevăzută. Toţi o sorbeau din ochi, nimeni nu ştie pe ce drumuri şi-a pierdut umbra, cum se furişa vinovată, nu de plecare ci de urmărirea involuntară, până pe treptele incertitudinii pe care nu mai vrea să le urce...; se întoarce.

Dintre sentimente Dintre sentimentele sfâşietoare, cel mai de ocolit este vinovăţia! Atunci când ai produs un rău cuiva, sufletul ti--l încarca peste măsură, te arde, precum focul lemnele verzi, ca un cântec de mamă plecată-n veşnicie...

Tu mă ştii, femeie! Am noaptea rigidă o pârghie, să răstorn universul. Spirala pe care sunt nu are sfârşit... Din plăcerea urcuşului, treptele pe care mă înalţ îmi aprind luminile. Popasul pe care-l fac e o scenă deschisă muritorilor de rând. Abia acum începe comedia cu actorii care-şi joacă rolul. Am început să-i privesc ca pe ceva firesc pentru oameni, să-şi râdă de apucăturile lor, dar şi plâng de bucuria în care m-am trezit aplaudând . Era sărbătoare, cred..., una în care mă eliberam de răutăţi şi-mi puteam pipăi sufletul, prin cuvinte mărturisite în şoaptă.

Dintre cele de temut este dragosta oarbă, care te loveşte dintr-o dată în inimă...! Uiţi cum te cheamă şi de ce trebuie să mai mergi undeva..

Tu mă ştii, femeie...! Nu mă pot lipsi de tine, chiar dacă aş avea punctul de sprijin

Când te urci în trenul de noapte, numai aşa, să pleci de nebun, treci prin gări şi ieşi la geam;

Mai târziu te poţi lua în derâdere... Dacă ai scăpat de traumă, încerci alte experienţe potrivite; ai îndemânarea ieşirii din cerc, iubita îţi trasează o linie pe care n-o vezi, şi calci pe lângă. Eşti ca un vehicul pornit la drum , nu te mai grabeşti, ştii unde ajungi . Te prefaci obosit, râzi, cânţi, oferi flori cumpărate pe drum. Când soseşti acasă, cauţi în privirea ei fixă acel licăr de dorinţă binevenită căzut peste tine.

Trenul de noapte

vezi cum te conduc luna şi stelele, alunecând peste râuri şi păduri pană în gara ultimă, din iad. De la înăltime, trebuie să sari din tren şi să urci repede înapoi... Zău, te omoară frica ! Cazanele de smoală sunt goale şi reci; E criză de petrol şi energie, Doamne! Alte crize se apropie cu trenul de zi. Cafea scumpă şi proastă este, compartimentele sunt pline de sărăcie, nu vezi nici un controlor ; poate priveşte unul de undeva, dacă urcă cineva... Nu urcă decât frigul, ori căldura. Intunericul rămâne între linii, se scarpină în plete cu stâlpii ucişi, printre bălăriile oarbe.

Poem sub sticlă Frunze late cât marea, îngălbenite de vârstă cad pe tăceri. Ochii, obosiţi de verde, trec peste păduri în culori. Fetele se închipuie mari, prin germinaţia seminţei în pântecul negru. Toamnele se culcă pe gândul înrămat în peretele inimii, sub sticlă. Cu suferinţa săpată-n carne, iernile trec peste râuri, viaţa curge la vale, nopţile se visează zile, cu lumânări în mâini, aprinse de soare... eu dezleg drumurile primăveriilor care vin prin muguri.

Echilibru fragil Forfotă pe străzi de parcă noaptea nu mai începe, o muză machiavelică mă absoarbe din oraşul bolnav

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

şi-n ochii tăi înoată căluţi somnoroşi.

şi singura soluţie a convingerii era demonstraţia.

Mă re-ntregesc din bucăţi gol pe dinăuntru, cu mâinile conturând aripi, urmărind norii, cum trec peste orizont, cu fulgere.

Cuvintele tale învelesc trecutul, păsările zboară la sol.

Dulce libertate Mai demult totul se intuia uşor, ştiai de unde se mişcă lucrurile şi unde-ţi găseşti femeia. Te pregăteai din timp; îţi îmbrăcai hainele potrivite, aşteptai cu gândul stabilit pe obiectiv, ca şi cum nimic n-ar fi imposibil. Îţi luai avântul necesar şi, la capătul drumului, porţile erau deschise, fie că aveai curajul să intri, fie că nu...

Vieţile noastre cu braţe de ceară căutau insistent, neverosimil, adevărul dureros, în echilibrul fragil abia zidit.

Gurile noaste se usucă, nopţile devin buimace, îşi varsă întunericul în pământulînţelenit.

În memorie ni se depozitau întâmplările reci.

Restul era întunericul care stăpânea în aer; nu se zăreau nici caii ninsorii, nici iepurii somnului, cerul era un semicerc alb- negru, căzut peste podişul cu poieni, păduri şi teamă. Stelele aveau altă preocupare : lăsau gerul sa biciuie mâinile şi urechile . Eram un ceas amorţit care-şi mişcă limbile egal, pe un cadran mat, iluzoriu. Casa ta, cu ferestre mici şi geamuri galbene, era o părere în care mă înveleam strâns. Am ajuns odată cu lama fierbine a focului tău din sobă care-mi tăia buc

Negru pe alb

Îmi ieşeam din obişnuinţe, mă cufundam în pozitivism, nu mai credeam în nimic neverificat

Mă propulsam negru pe albul zăpezii ca o umbră hieratică pe urmele lupului decupat din lună cu o faţă luminată.

şi ţi le aşeza pe genunchii calzi.

J’ai eu mes raisons d’utiliser le motto en haut de la page, car tout ce que je vais révéler ici est dû au souvenir, un souvenir sans égal resté dans l’âme de mon ami sur un endroit, sur un

Octavian D. CURPAȘ

pays qui avait été pour la plupart de sa vie de réfugié sa seconde patrie- la France!

Le retour à Saint Gervais

Il a toujours invoqué les bons temps passés en France dans ses conversations avec ses amis et les personnes qu’il connaissait. En plus, il a eu la chance extraordinaire de connaître

Traduit par Prof. Carmen Margan

tant de gens sages, de jouir de la présence de quelques personalités culturelles fameuses, de

“Toutes les choses pleines de souvenirs dégagent un rêve qui nous

nourir son esprit selon les caprices de son âme, ce qui rendait le téméraire octogénaire vraiment chanceux encore une fois.

enivre et nous fait flâner longtemps…”(Victor Hugo) Le rêve américain de Dumitru Sinu est devenu réel plusieurs années après son départ de

Le voilà aux États-Unis ,

Roumanie. De longs pèlerinages, en commençant avec les camps des réfugiés de Yougoslavie

marié à une femme distinguée

et d’Italie, ensuite l’aventure française, qui a eu son impact le plus puissant, le Canada- avec

d’origine française, avec une fille

ses leçons de vie et ensuite les États Unis- ont réuni dans son âme des souvenirs que les ailes du

superbe née à Montreal et un fils

temps n’ont jamais réussi à effacer. Il raconte tous ces souvenirs de tout coeur si on a

né à Los Angeles, tout ça pour

l’occasion de lui parler. Moi, chaque fois que j’ai eu le privilège de l’écouter, j’ai eu le

achever son rêve et pourtant,

sentiment d’être le spectateur fidèle qui était en train de regarder un feuilleton inédit, le

souvent, dans les discussions avec

feuilleton d’une vie tumultueuse où la réalité, l’aventure et l’esprit s’ harmonisaient

ses amis, qui n’avaient jamais été

parfaitement.

peu

mauvaise

qualité,

Dumitru Sinu vit avec nostalgie les années

passées

France

particulièrement à Paris, la ville 42

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

unique au monde de son point de vue et de beaucoup d’autres qui ont goûté pleinement de sa

Saint Gervais- un nouveau commencement?

générosité.

Cornel Crişan avait fini ses etudes universitaires en France et ce temps-là, il était ingénieur

L’idée de revenir en France se précisait petit à petit. Il tant désirait que le pays de

à Paris. Il était content que Miticã était revenu et il l’a conseillé de rester à Siant Gervais, une

Voltaire ouvrît les horizons de la connaissance pour ses enfants et que ceux-ci eût la chance de

petite ville superbe, au pied des Alpes, près de Mont Blanc, où on peut entendre les vois des

bien apprendre le français et de découvrir la culture du peuple français justement en France.

trois civilisations voisines: la France, la Suisse, l’Italie. Après peu de temps, Cornel va suivre

Animé par de nobles intentions, avec de beaux souvenirs dans son âme et sans réflechir à

mon vieux Miticã et il va déménager à Saint Gervais avec sa femme et leurs cinq garcons.

d’autres aspects qui auraient pu révéler un côté moins bénéfique de cette nouvelle aventure,

Ville coquette, aux bâtiments construits dans un style architectural particulier, appartenant

mon vieux Miticã prend un jour sa famille et part pour Paris.

au début du XXe siècle, avec de petites rues pavées propres et d’un air de bourg Suisse, assaisonnée pleinement avec la finesse et le lyrisme du parfum français et la gaité propre aux

Miticã, tu n’es pas venu en France, tu as quitté l’Amérique!

italiens du voisinage, la petite ville des Alpes a été particulièrement accueillante avec Dumitru

Le retour à Paris lui a donné l’occasion de revoir ses chers amis et d’inspirer

Sinu et sa famille.

paisiblement le parfum des souvenirs…Il y avait joui de la présence, le soin et l’amitié de la famille Bunescu, il avait participé à de nombreuses actions culturelles où il avait entendu les

Dès son arrivée à Saint Gervais, la chance sourit à mon vieux Miticã: la première personne

voix de quelques intellectuels importants, écrivains et philosophes de la diaspora et d’autres

connue était un citoyen français qui se trouvait devant sa maison et…fauchait l’herbe. Poussé

encore. Tous les acquis du passé dont il se souvenait toujours avec plaisir, lui avaient été très

par la nostalgie des étés de chez lui, à Sebesul de Sus, quand il allait faucher avec sa famille,

utiles dans son expérience ultérieure canadiano-américaine, en les gardant comme ses trésors.

mon vieux Miticã s’est approché du Français, et lui demanda la permission d’écouter sa faux. Avec une précision formidable et un plaisir qu’il n’avait plus senti depuis longtemps, il ondoya

La rencontre avec Cornel Crişan, l’un de ses amis avec lequel il a passé la frontière aux

la pierre à aiguiser sur le tranchant qui allait couper le soupir de l’herbe, tout en continuant à

Serbes, va changer son chemin, en attirant son attention sur Saint Gervais, la localité que son

discuter avec le Français resté bouche-bée: il n’avait jamais vu quelqu’un aiguiser une faux

ami lui avait conseillé de choisir et où il allait rester pendant huit ans avec sa femme et ses deux

sans au moins regarder le tranchant d’acier. Ensuite il lui a demandé la permission de faucher et

enfants.

en la maniant avec beaucoup de finesse, il a vite gagné la sympathie et l’amitié du vieillard.

Quand ils se sont revus, Cornel s’est réjoui mais il n’a pas hésité de lui demander étonné:

En lui confiant qu’il désirait s’établir à Saint Gervais avec sa femme et ses deux enfants,

“Mais qu’est-ce que tu as fait, Miticã?” “Je suis venu en France!”- a répondu mon vieux Miticã.

mon vieux Miticã reçoit sur place l’invitation d’habiter dans la maison du Français. Il s’y est

“Miticã, tu n’es pas venu en France, tu as quitté l’Amérique!”- a répliqué Crişan d’un ton peu

installé et resté huit ans. “ Je ne payais que 200 dolars par mois”- me raconte mon vieux

élevé, pareil à un professeur qui annonçait d’une manière inébranlable une vérité totale, en

Miticã. Toute cette période il s’est entendu très bien avec le Français qui dînait tous les jours

poussant son étudiant vers la réflexion.

avec eux; Madame Nicole cuisinait très bien, en étant toujours un vrai cordon-bleu.

“C’est grande chose quitter l’Amérique- m’expliquait cette fois mon vieux Miticã.

Le propriétaire était un communiste veritable et disait à Dumitru Sinu: Nous sommes des

L’Amérique, c’est l’Amérique! Si tu vas dans n’importe quel pays du monde et tu demandes les

communistes depuis beaucoup de temps! Nous avons créé la Chambres des Communes! Mon

gens où ils voudraient habiter, la plupart vont te dire – l’Amérique! Je n’ai pas quitté

ami l’écoutait sans le contredire, il était un véritable diplomat, après quelques années il lui avait

l’Amérique si facilement! Pourtant il a renoncé, mais pas pour toujours, il a accompli son désir

offert en cadeau une excursion en Russie. Le Français en est revenue déçu; il avait voulu voir

d’éduquer ses enfants à l’esprit de la culture française, et encore de revoir la France et les gens

comment vivaient les ouvriers soviétiques et l’image qu’il avait sur le communism semblait

merveilleux qu’il a rencotrés là-bas. 43

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

pâlir. Il avait raconté beaucoup de choses à mon vieux Miticã. Chaque histoire avait une ombre

Dse bâtiments élégants d’où parviennent les chuchotements d’une époque pleine de

qui couvrait petit à petit ce qu’il avait idéalisé. Sympathique et aimable, le Français récompense

charme et romantisme, des rues où l’on rencontre tous le jours des gens aux visages sereins, le

mon vieux Miticã pour son cadeau-l’excursion en Russie- avec un cadeau inédit: un pot de

panorama d’inégalable Mont Blanc et les beautés montagneuses des alentours, conféraient à la

caviar.

petite ville-station une fascination spéciale. Paradis blanc en hiver at véritable puzzle de paysages féériques , avec des forêts séculaires et des prés aux fleurs en été, ce coin de paradis

“ Je veux que mes héritiers apprennent la langue de Voltaire!”

semble délivrer l’homme des ténèbres des pensées et le transposer dans un monde pure,

Pour entrer en légalité, dès qu’il s’était installé à Saint Gervais, Dumitru Sinu a contacté

tranquille, patriarcal, qui semble créé par Dieu justement pour purifier l’âme et l’esprit.

les autorités locales. Il est allé au maire de la ville pour soliciter un visa de séjour en France.

La station d’auhourd’hui reconnue comme la préférée des célébrités- acteurs, écrivains,

Pourquoi voulez-vous habiter ici? fut la question méfiante du maire de Saint Gervais. “Je desire

hommes politiques- un endroit idéal pour les vacances, apporte un plus de modernisme et des

que mes héritiers apprennent la langue de Voltaire. Notre séjour ici vous rend grand service!- a

modalitées de relâchement multiples, remplissant toutes les conditions pour la nommer la perle

répliqué aisément le Roumain . Le maire, un homme drôle, n’a pas hésité à plaisanter: Il y a

des Alpes. Les pistes de ski et les patinoires, les installations de transport au câble qui lient

quelqu’un ici qui balaye…il s’appelle Voltaire! Et il l’a montré à mon vieux Miticã à travers la

toutes les stations de cette région, le snowparc aménagé aux normes, attirent en hiver de

fenêtre. Mais il a été aimable et a approuvé leur visa, et ensuite, durant tout leur séjour à Saint

nombreux tourists qui sûrement reviennent en été jouir des beautés des endroits et des

Gervais, il a facilité, chaque année, l’obtention de leur visa, en évitant les faire aller à Paris.

possibilités de relâchement qui abondent partout. Les piscines à l’eau termale valorifiée pour

A Saint Gervais, les habitants étaient plus accueillants qu’à Paris. Ils se connaissaient tous,

l’homme depuis plus de 200 ans, les dizaines de tracés de montagne et les endroits non atteints

et une fois leur sympathie gagnée, on était l’un d’eux. La plupart des gens avaient des

par le souffle de la civilisation- où l’on oublie qu’on vit dans le siècle de la vitesse, en se

propriétés à la montagne et à la plaine aussi, en les valorifiant de leur mieux. Ils coupaient du

retrouvant dans l’ondoiement des fleurs ou le chant des dizaines d’espèces d’oiseaux qui vivent

bois, ils travaillaient beaucoup, mais ils savaient se distraire et, Dieu merci, il avaient tant de

dans les forêts -, des terrains de golf ou de tennis, des manèges, la possibilité de pratiquer des

moyens pour le faire!

sports extrêmes- tout ça fait partie des merveilles offertes par la ville de Saint Gervais d’aujourd’hui, ville qui a adopté pour huit ans mon vieux Miticã…Ce n’est pas une petite ville

Saint Gervais- une oisis du calme, fraîcheur et relâchement!

isolée de la civilisation, au contraire, elle se trouve à une heure de l’aéroport de Genève, et au Tout au long de l’année, dans la ville touristique de Saint Gervais arrivaient beaucoup de

pied de la montagne ce sont des trains qui s’arrêtent souvent dans la gare de Le Fayet.

visiteurs qui, en hiver, jouissaient du privillège de skier ou patiner, et, en été, ils profitaient A cause de son esprit toujours vif, n’importe où il se trouve, Dumitru Sinu trouve chaque

pleinement de l’air frais de la montagne et la possibilité de pratiquer en pleine liberté

fois quelque chose qui raisonne avec son milieu; c’est ce qu’il a fait à Saint Gervais, en jouant

l’alpinisme ou d’autres sports extrêmes.

avec les mots il a composé un court poème amusant au sujet de la passion pour les sports Le rapprochement de Mont Blanc, le plus haut sommet des Alpes français et de l’Europe

d’hiver: Ah! Qu’il fait bon patiner/ Si tu savais qu’il fait bon/ J’aimerais toujours patiner/

de l’Ouest, avec une altitude de 4810 m., l’emplacement de la ville à une altitude de 850 m.,

Jamais étudier/ Ah! Qu’il fait bon patiner!”. Après avoir réfléchi plus tard aux implications sur

offrait à ses visiteurs des opportunités illimitées de relâchement et de pratique des sports

l’étude ou le renoncement à l’étude en faveur des distractions, le poème continue: Ah! Qu’il

blancs, sur les pistes aménagées pour le ski et les patinoires. Ce milieu était à peu près familier

fait bon près du tableau noir/ Savoir toutes les bonnes réponses/ On te donne un 8 en te disant:

à mon vieux Miticã car il était né au pied de la montagne et avait vécu la première partie de sa

va à ta place / Ça va mal près du tableau noir/ Quand on ne sait pas les réponses/ On te donne

vie dans son village natal, situé presqu’à la même altitude avec celle de cette petite ville où il s’était installé en pleine maturité. 44

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

un 3 et on te giffle/ Ça va mal près du tableau noir!”. Cela quand ses enfants avaient déjà

Un autre cher ami dont Dumitru Sinu se souvient avec plaisir est l’architecte roumain

commencé à étudier en France.

Elian. Neveu de l’illustre Gheorghe Tătărăscu, ex-premier ministre de la Roumanie d’entre les deux guerres mondiales, Elian a été le plus heureux quand mon vieux Miticã est venu à Saint

Il n’y avait pas beaucoup d’immigrants à Saint Gervais. Mon vieux Miticã ne se

Gervais. Ils se rencontraient presque chaque jour et il n’oubliait jamais de lui dire: Mon vieux

rappelle que d’un Australien et d’un Anglais qui vivaient là-bas. Ils se connaissaient tous,

Miticã, je suis tant heureux de te voir ici, car je ne parlais plus roumain avec personne!

c’était une petite communauté, tranquille, armonieuse et il était impossible de ne pas observer chaque personne arrivée à Saint Gervais.

Un homme beau, grand, costaud et très intelligent, Elian était marié et il avait deux enfants: un garçon et une fille. Sa femme aussi n’était pas roumaine. Mon vieux Miticã ne se rappelle

Quelques Roumains de valeur au pied des Alpes

plus son pays d’origine, l’Estonie ou un autre petit pays du continent, mais il sait qu’elle avait

Saint Gervais était aussi la ville d’adoption pour d’autres familles roumaines. Après

étudié à la faculté de médecine de Roumanie at elle avait à Saint Gervais son propre cabinet

l’arrivée de Dumitru Sinu, ce fut Cornel Crisan qui le suivit, celui qui lui avait indiqué cet

médical. Madame Eliane est morte elle aussi, assez jeune, aussi comme la femme de Cornel

endroit. La femme de Cornel était française, née à Paris; ils avaient cinq beaux garcons, un

Crişan. Le fameux architecte vit encore aujourd’hui et Sandra, la fille de mon vieux Miticã le

mariage heureux mais parfois, quand il entendait Madame Nicole Sinu parler roumain très

visite assez souvent, en réussissant ainsi de continuer ce que son père avait commencé

aisément, il grondait son épouse en lui montrant la femme de Miticã: Mais elle, comment est-

beaucoup de temps auparavant, c’est-à-dire converser avec Elian dans la langue douce

ce qu’elle a appris le roumain?, car sa Française ne savait que quelques mots en roumain.

d’Eminescu.

Malheureusement, Madame Crisan est morte assez jeune… Au diner avec la famille Tătărăscu Cornel Crişan était un ingénieur chimiste brillant. Grâce à ses brevets d’invention il est devenu très fameux dans la science

Mon vieux Miticã se trouvait encore dans la petite ville du pied des Alpes, quand la mère

parce qu’il a réussi à breveter quelques types de

d’Elian est venue en visite à son fils. Madame Elian était l’une des soeurs de Gheorghe

médicaments. Il a reçu une bonne pension de l’État français. Mon vieux Miticã se souvient

Tătărăscu.

qu’il recevait environ 5000 francs, ce qui était beaucoup! Il est mort depuis peu de temps, làbas, à Saint Gervais, la ville des souvenirs de mon vieux Miticã…

Le libéral Tătărăscu a eu des foctions importantes dans les gouvernements de la Roumanie d’entre les deux guerres mondiales, dans plusieures étapes: premier-ministre dans la période 3

Il n’a jamais pu oublier ces gens, parce qu’ils étaient tous d’une qualité irréproachable, il

janvier 1934- 28 décembre 1937 et 25 novembre 1939- 4 juillet 1940 et ministre des affaires

les a toujours aimés et estimés .

étrangères dans la période 2 octobre 1934-9 octobre 1934, 11 février 1938- 29 mars 1938 et 6

Comment est-il possible d’oublier une personne comme Vasile Ţâra, originaire de la ville

mars 1945- 29 décembre 1947.

de Bistrita et qui tant aimait les livres, comme je vous ai déjà montré dans un chapitre dédié à

Gheorghe Tătărăscu provenait d’une famille de boyards de la region de Gorj. Il a étudié le

lui seul? Savant de classe, licencié à Sorbonne, il travaillait dans l’enseignement et jouissait

droit et l’économie politique à Paris, il a eu une activité politique prodigieuse. On peut dire

d’une reconnaissance speciale de la part de la société culturelle française. Il était marié à une

beaucoup de choses sur cette personnalité, dont beaucoup d’entre vous avez certainement lu, et

femme asiatique, dans les veines de laquelle coulait le sang bleu d’une dynastie de la lointaine

son nom est resté écrit avec des majuscules dans l’histoire du peuple…En 1950, il y avait 11

Indochine. Ils ont toujours entretenu des relations d’amitié. N’oublions pas le fait que Vasile

membres de la famille Tătărăscu dans les prisons communistes: Gheorghe Tătărăscu et ses

lui avait envoyé le croquis du passage de la frontière française, quant il se trouvait encore en

quatre frères, Sandra - la fille du haut fonctionnaire, trois cousins et deux tantes de l’homme

Italie. Et voilà comment, après beaucoup d’années, le destin faisait possible leur rencontre à

politique roumain. Ces deux dernières n’ont pas resisté et se sont suicidées pendant leur

Saint Gervais. 45

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

détention. A Paris, où le frère de Sanda Tătărăscu étudiait le droit, un autre malheur est arrivé:

mon vieux Miticã. C’était une communauté qui vivait en pleine harmonie et bienveillance et

après avoir entendu que son père avait été arrêté , le fils de Tătărăscu a eu une crise de

qui reconnaissait les valeurs.

schizophrénie. Il est mort en 1969, dans un asile de la capitale de la France…

Les Roumains de Saint Gervais et Miticã dînaient souvent avec le maire, le chef

Mon vieux Miticã, le voilà maintenant à table avec la soeur d’une illustre personnalité

policier, les médecins et les professeurs. “Les policies étaient aimables, il n’y avait pas de

de la Roumanie d’entre les deux guerres mondiales, la mère de l’architecte Elian. Les membres

problèmes dans les villages”, soutenait mon vieux Miticã et les intellectuels étaient unis. Il

de la famille Sinu étaient invités souvent au dîner à Elian et ils passaient ensemble beaucoup

avait des amis français aussi, et, bien qu’il adorât parler avec les personnes intelligentes,

de temps. Madame Elian, très distinguée, délicate, éduquée et très amicale était fascinée par les

cultivés, Dumitru Sinu ne faisait pas de discrimination: s’il était à table avec des hommes

histoires de vie de refugié de mon vieux Miticã et lui disait souvent: Vous avez eu une vie si

politiques, des intellectuels fameux ou toute autre personnalité et apparaissait un homme simple

palpitante, mais personne n’en a écrit?

qu’il connaissait , il n’hésitait pas de l’inviter à leur table, le traiter avec respect en le faisant se sentir aussi important que les autres. Mais il avait quatre amis français , un médecin, un

Mon vieux Miticã avait souvent dit à Vasile Ţâra- qui était plusieurs fois présent aux rencontres

journaliste et un professeur avec lesquels il aimait sortir et rester des heures dans un café, en

avec la famille Elian: Moi, je t’ai dit de commencer à écrire quelque chose!, mais il répondait

abordant des thèmes amples et variés de sa vie, de la politique, culture ou de tout autre

avec le même calme impassible : Miticã, moi aussi je t’ai dit que ceux qui écrivent sont plus

domaine.

nombreux que ceux qui lisent.

Quand mon vieux Miticã entrait dans un restaurant tout le monde se levait, y compris

Est-ce que c’est Madame Eliane qui a stimulé mon vieux Miticã à ramasser ses

les pesonnes âgées- “Comme chez nous dans les villages!”- précise Miticã Sinu. Il se rappelle

souvenirs dans ses notes? A part d’autres choses, l’intérêt de cette dame cultivée pour la

qu’une fois un de ses amis des Etats-Unis, Aurel Lungu est venu en visite à Saint Gervais.

connaissance de sa vie de réfugié l’a convaincu qu’un jour il allait ramasser ses souvenirs dans

Celui-ci fut très étonné par l’intégration de mon vieux Miticã là-bas et lui a demandé: Mais

un livre..

comment est-il possible que tous ces gens te connaissent? Simplement: il a toujours su être

Parfois, mon vieux Miticã invitait Madame Elian à la promenade car il avait beaucoup

agréable, respecter et c’est pourquoi il a toujours été respecté, il a aimé les livres et leur auteurs

de temps libre et lui parlait indéfiniment des secrets, joies et pièges de l’exil, des gens et des

et il a partagé la joie de la connaissance avec ses amis.

endroits, de l’histoire et la culture. A son tour, il était étonné par la culture vaste de Madame

Parce que j’ai réussi à connaître Dumitru Sinu très bien, je ne pose pas de telles questions,

Eliane et par la fluence avec laquelle elle parlait le français et l’allemand. Sa curiosité

parce que sa manière d’être est unique, que l’on ne peut pas confondre, et il est impossible que

impétueuse l’a poussé un jour à lui demander comment elle avait réussi cette performance.

quelqu’un qui le connaît ne l’aime pas.

Mon ambition a été de parler aussi bien qu’eux!, a été la réponse simple et claire de la dame distinguée. Madame Elian n’est pas restée beaucoup de temps à Saint Gervais, elle a déménagé

Les fêtes traditionnelles françaises et celles réligieuses constituaient une autre occasion

à sa fille qui habitait Paris.

pour un plus grand rapprochement des habitants de la ville de Saint Gervais. Ils savaient se distraire d’une manière originale, ils chantaient tous, ils dansaient tous, s’embrassaient tous en

“Tout le monde s’embrasse à Saint Gervais!”

sortant dans les rues.

Un cadre familial s’est instauré à Saint Gervais car ils se connaissaient tous. “Nicole

Parce que Saint Gervais est près de la frontière de la Suisse, mon vieux Miticã

embrassait toutes les femmes quand on entrait dans un magasin. Je devais attendre jusqu’à ce

emmenait sa famille assez souvent dans le pays de cantons et ses enfants adoraient les

qu’elle les embrassait toutes, en France tout le monde s’embrasse”- me le clarifie tout en riant

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

hamburgers suisses! “ Ils étaient plus chers mais ils étaient très bons!”- m’expliquait mon vieux

Sandra et Nicolae sont restés là-bas pour finir leurs études, mais il a pris cette décision sans

MIticã en souriant.

hésiter. L’Amérique lui manquait et il ne pouvait pas ne pas répondre à ce désir de son âme. Nicole est revenue aux États-Unis après quelques années, après avoir fini ses études au lycée, et

“Viendra un temps où l’on boira du champagne chaque jour!”

Sandra s’est mariée avec un Français et est restée là-bas.

La vie de la famille Sinu n’a pas été toujours heureuse. Il y a eu aussi des périodes Des enfants de succès, des parents contents- une famille heureuse!

difficiles quand ils ont dû se soutenir l’un l’autre, avoir de la patience et de l’espoir pour des temps meilleurs. Mon vieux Miticã se rappelle que durant les périodes difficiles il avait promis

Sandra et Philippe, son mari, habitent aujourd’hui encore à Saint Gervais. Ils ont deux

à Nicole qu’un temps viendrait quand chaque jour ils boiraient du champagne. A Saint Gervais

enfants, un garçon et une fille. Ils visitent périodiquement leurs parents, mais ce sont les petits-

le rêve des deux époux qui ont traversé des périodes difficiles et des périodes de prospérité,

enfants qui arrivent le plus souvent à Phoenix. Mon vieux Miticã en est fier et très content,

semblait devenir réalité.

surtout parce qu’ il les voit satisfaits et qu’ils n’oublient aucun instant leur racines roumaines.

Un jour, Madame Nicole fut surprise par son mari qui lui apporta 14 bouteilles de

Philippe est le propriétaire d’une compagnie de façonnements métaliques où l’on réalise

champagne. Il avait tenu sa promesse et durant 7 jours ils ont bu du champagne chaque jour. Le

d’une manière très artistique des objets de menuiserie, des objets pour l’intérieur, des

temps promis à sa chère femme est venu et les voilà avec leurs enfants jouir d’une vie plus

palissades, des balustrades, des accessoires ornamentaux pour l’intérieur ou l’extérieur, tout

sûre, plus tranquille et meilleure. Mais quand l’homme en a assez de trop bien, après les

exécuté d’une manière particulière, en se remarquant par l’unicité des produits de ce genre à

premiers sept bouteilles de champagne ils ont decidé de garder les autres et ils les ont

Saint Gervais et aux alentours. Mon vieux Miticã me parlait des outillages performantes que

savourées, une par une, quand ils recevaient la visite des chers amis. Ils étaient heureux à Saint

son beau-fils avait acquis et du standard élévé de son travail. Il en est content et fier en même

Gervais, ils étaient vraiment heureux!

temps de savoir sa fille à couvert et heureuse à côté de son mari qui l’aime et qui est très habile et capable.

“L’Amérique, c’est l’Amérique!”

Et pour que la satisfaction et la joie de Dumitru Sinu soient plus grandes, Sandra et

Le contact avec les Étas-Unis n’a jamais été interrompu par Dumitru Sinu durant tout

Philippe ont racheté la maison paternelle à Sebeş, la ville roumaine de son enfance. Ils l’ont

son séjour à Saint Gervais: il y revenait pout acquitter ses taxes à l’État américain. Il y avait

renovée, équipée avec tout ce qui est necessaire pout être une maison confortable, pour se sentir

une affaire qui devait être managée et surveillée et il devait surtout remplir les déclarations

à l;aise et ils vont chaque année en Roumanie. Leurs enfants aiment la montagne, adorent les

d’impôts sur le revenu au début de chaque année, pour l’année précédente.

tracés de montagne des alentours du village de Sebesul de Sus, en réussissant à parcourir les

Bien que Saint Gervais ait constitué pour lui et sa famille une période de vie merveilleuse, avec

tracés des montagnes Suru et Negoiu, mais aussi ont-ils parcouru une grande partie des

des souvenirs inoubliables, un endroit où il se soit senti à l’aise, où il ait eu des amis d’élite qui

montagnes Fãgãraş.

l’ont apprécié et aimé, il parraît que l’Amérique, la force qui y attire des gens de tout le monde,

Les petits-enfants nés et élevés à Saint Gervais, mais aussi avec cette petite partie-là de

y compris des États avec un puissant moteur de développement économique, l’ont determiné à

sang roumain qui coulait dans leurs veines, sont arrêtés dans les rues du village par des gens

revenir au Nouveau Monde. “L’Amérique, c’est l’Amérique!”, c’est l’endroit qui l’a toujours

autochtones qui leur disent: Je sais qui vous êtes! Voue êtes de la famille du vieux Niculiţã! ( le

attiré, où il a vu son rêve accompli dès son arrivée.

grand-père de mon vieux Miticã)

Après huit ans à Saint Gervais, mon vieux Miticã décide de revenir aux États- Unis. Il

Ils ne savent que quelques mots en roumain mais ils ont de fortes liaisons avec Sebeşul

s’établit cette fois à Reno, Nevada. La séparation de Saint Gervais n’a pas été facile, parce que

de Sus; c’est ici que leur grand-père était né et par eux, par leur présence ici, chaque année, 47

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

avec de l’amour pour les gens et les endroits, le coeur de mon vieux Miticã sera toujours chez

Viorel Băetu, Germania

lui et va battre à la roumaine.

Clepsidra

Tout ce que l’homme possède n’a plus de valeur à un certain moment”- me disait mon

Nisipul se scurge încet în clepsidră, Nemărginirea ar vrea s-o cuprindă. Omul priveşte, ar vrea să se mintă Clipa din zbor, încearcă s-o prindă.

vieux Miticã, en s’en rapportant à la période de Saint Gervais! Les années passées dans cette ville ont eu leur charme, les enfants ont appris aux écoles françaises, comme il avait désiré, il a été heureux, tranquille, il a eu des amis, mais il avait commencé à en avoir assez et alors il est revenu aux États-Unis. Il avait été beau, il avait été bien, mais la vie de la famille Sinu devait

Clipa rară de fericire Clipa măreaţă de împlinire Clipa divină de iubire Clipa dorinţei de nemurire

suivre sa nouvelle trajectoire. Plein de vie comme d’habitude, mon vieux Miticã me disait en souriant à la fin de cette

O clipă, doar atât, o clipă Să o închidă într-o criptă Şi s-o păstreze acolo-n veci În cripta cu pereţii reci.

rencontre: “On ne peut pas avoir tout, car il est impossible de faire face!”

Clipa rară de fericire Clipa măreaţă de împlinire Clipa divină de iubire Clipa dorinţei de nemurire Nisipul s-a scurs de-acum în clepsidră Nemărginirea tot n-a putut s-o cuprindă. Omul priveşte, nu vrea să mai mintă Clipa trecută, nu va putea s-o mai prindă. Clipa rară de fericire Clipa măreaţă de împlinire Clipa divină de iubire Clipa dorinţei de nemurire Trăieşte-ţi clipa făr-a uita, Trecutul nu-l poţi reînvia. Timpul se scurge fără revers Chiar dacă încerci, să-l prinzi într-un vers.

Destin Trei reguli viaţa asta are Ce le respectă mic sau mare Indiferent de rang, de-onoare Apare, creşte şi-apoi moare. Se naşte, sigur doar o dată Indiferent că-i făt, sau fată Și-atunci când ciclul s-a sfârşit 48

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

O ia încet spre infinit.

Eugen Evu

Iar între cele două praguri E viaţa, cu ale ei meleaguri Pe care mult vei rătăci Până ce calea-o vei găsi.

Tirane ! La nunta îngheratei haite Puterea ce ţi-o dă mulţimea I-o iei prin smulgere parşivă:

Treci prin câmpii, cu flori şi iubire Prăpăstii adânci, de chin şi mâhnire Dealuri domoale, pline de pace Râuri furioase, în care ura zace.

Ţi-o va întoarce-ntunecimea Ofrandă spartă, pe-o colivă ! E-n firea ei orbecăindă

În vârf de munte extenuat Priveşti în jos, cât ai urcat. Şi-a treia lege o-nţelegi Destinul nu poţi să-l alegi.

Să-şi facă idoli, să-i emane. A laşităţii ei oglindă Spoit pe moaşte şi ciolane Înşeal-o, minte-o cât mai tare:

De 40 de ori , un an. Pe drumul iubirii Misteru împlinirii Pe calea fericirii Care e taina firii Noi ne-am găsit Și ne-am unit Și am trăit Și am luptat Și am muncit Și am creat Și ne-am iubit Și am uitat Și-am plâns Și-am râs Dar nu am cedat.

Eşti quintesenţa oarbei gloate Şi din prăsila ei soioasă Puterea pute ca „ dreptate”, Ca-n blana hienei, viermănoasă Va să te spurce pe măsură Când hoitu-ţi lăcomit la ură Ţi-l va svârli prin calendare De aur putred prin sudoare Ca „sfânt al neamului”,Tirane! 3 sept. 2012

Clipa fericirii Clipa despărțirii Clipa exaltării Clipa disperării Clipa împlinirii Clipa prăbușirii Clipa dăruirii În firul timpului le-am tors Și iar acolo ne-am întors La ziua ceea minunată Când noi eram, un făt și-o fată Ce plini de vise și iubire Porneam, în doi, spre fericire.

Colind laic din Transilvania Din demult Fiind Din Stră-Bun Colind Ardem devenind Curgem rămurind Logos Fiinţă- Gând Dor adeverind Rodul rodnicind Harul hărnicind

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Şi inseminând Lui Anobis...Nefârtatul Horele orele

Fratricidului eclectic

Fiicele spicele

Aina- Daina necuratul

Fiii ciorchini

Al luminii negru-ascetic

Zborul Luminii Celestei,- Grădinii,

Spaima la giganţi, de iarbă,

Din-sus de Erinii

Saltă-n veac entelehia

Din sus de Gorgone

Gnomilor cu spini în barbă, Şaue, de la Tărtăria ...

La Tronuri- Splendori Copiii din Flori

Lespede să-ţi plângi părinţii

Ai Empatiei divine

Roua Raiului mai este?

Aina Daina den Lumine

Văd cu ochiul sfânt al minţii,

Aina Daina den Lumine.

Scriu ieşirea din Poveste...

Zeicani, august 2012

Mitopoema la Tărtăria Zmei morminte şi gropari

De ziua mea

În pământ şi pe araci

Soţiei mele Ava- Maria

Oale şi ulcele, draci

La 68 de ani număraţi minus luni nouă

În ceramica din pari

Îngândurate-mi mână dreaptă n-a uitat cum se altoieşte viţa de vie

Basmu-i, mai bătrân ca viaţa.

şi cireşul

Cărţi, mumii infoliate.

nici trilul mierlei cum îşi caută cuib

În necropolă paiaţa

între sânii tăi gemeni

Zgreabănă pe uşi verdeaţa

o, muza mea Verbina ce sprijină tandră zidul Aesteticei!

Sânge, foste clorofile,

Femeia mea e amanta vântului Acvilon

Ocru din omphalos, naos

Departe pe oglinzile sparte de zei

Sublunarei apostile,

În milioane de paradigme

Ea, Ţipenia din Haos !

Nu departe de cel ce am fost Lângă Mare...

Mama- tata-n deal şi moşii

Aspre atlazuri, cifre cu spini!

În hiatusul luminii

Melodiindu-mi murirea:

Care l-au fost smuls cocoşii

Cânt să nu aud cum mor

Ziguratelor, şi câinii

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Îmi hrănesc guguştiucii şi dau aqua dolce

Mantra gropii cu şerpi

Plantei numită „ sculătoarea”, feriga fosilă

Lui Leo Frobenius

Miericica pietrei

Bîlba- bolba-bulba-buba

Ale cărei rădăcini le-au gustat şi cheruvii

Până-n tribul lui Yoruba

În hlamidele lor vinovate, şi în faţa

Şi mai sus, pe-o arătură

Perechii învinuite de goliciunea

Vrejul spurc de stârpitură-

Creaţiei Cheruvii şi amantele lor zbârcite

Grea de pui năpârca sură.

Nemuritoare şi reci Tu, care treci înspre propria-ţi noapte

Ala bala din cabbala

O clipă sărută-mi pe adieri amintirea

Ghem de şerpi băloşi şi reci

Ochiul compus al luminii până nu

Înghiţindu-se-n icneala

Se va stinge şi el, orb şi sferic.

Dintre păsări şi culbeci.

Dacă am fost, deci mai fi-voi Homo louminousus Înjunghiat ca la nuntă

Mitopoetica

Un mire

Lui Teohar Mihadaş

Din cu solzi întuneric.

Orfic m-am ascuns în mantre Sub nirvanicul zăbranic...

Elegia fără număr

Sfânt Enkomion de tandre

Arar tristeţea noastră muşcată inimă de transparenţele

Stihuri, verbul meu uranic

Cele de vânătoare ale celor ce nu se văd în oglinzi Acolo în noaptea ce din sine renaşte să ardem

Verbul- vers înverşunat

Cum arde soarele nevăzut de ochiul compus al

De verbină-n sus, la Rai...

Libelulei drago

Ca să se adeverească

Arar tristeţe mai sacră decum sămânţa de fulger

Omenimea îngerească

Din care în adâncuri molusca îşi vindecă rana Şi pulsaţia ei şlefuie diafana perlă

Nici frumosul, nici urâtul

Pentru care se ucid între ei zeii morţii...

Numai îndumnezeitul.

O, nu mă mai căuta nu mai veni nu mă visa Niciun verb nu are în sine dinamica facerii

Nici ai vieţii, nici ai morţii

prin ceea ce astfel ucide,

Nici ai cripto- stigmei sorţii-

Pe sine, flămând, se ucide

Prag în sus, ca bolta Porţii.

De sine flămând A renaşte.

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Valeriu D. POPOVICI-URSU Paris, brumărel, (octombrie 2011)

ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE POPORUL BULGAR Cu ocazia năvălirilor popoarelor care au ajuns în primul mileniu al erei noastre în Europa, aceste

Veniţi în număr restrâns, bulgarii prin luptele pe care le-au iniţiat, în cîteva secole practic au

mici grupări războinice şi-au făcut un renume prin cruzimea lor, destabilizând ordinea în Împeriul

dispărut ca popor, rămânîndu-le doar numele, poporul autohton fiind cel care a asigurat

Bizantin, în Centrul şi Vestul Europei, prilej de atragerea atenţiei cronicarilor vremii, care au scris

continuarea existenţei lor (ca nume doar) pînă în zilele noastre.

mai ales despre ei.

Un lucru pe care toţi românii de pretutindeni trebue să-l cunoască : ca vatră a civilizaţiei

Acest obicei s-a păstrat şi astăzi la jurnalele de televiziue şi în presă, cele mai însemnate ştiri cu

europene şi leagăn străvechi etno-folcloric, Spaţiul Carpatic a dat Europei limba, agricultura,

care se încep emisiunile sau prima pagină din ziare sînt actele de violenţă, războaie, atentate, furturi

primele tehnologii, încă din neolitic(6000 – 2700 î.Hr.)Avansul cultural, de civilizaţie, între

şi se dă mai puţină atenţie de popoarele sau persoanele care au suferit de pe urma acestor acte de

Spaţiul Carpatic şi restul Europei este de milenii, astfel că nu poate fi vorba de o civilizaţie mai

violenţă. În memoria noastră a rămas întipărită atât autorii cît şi cruzimea faptelor lor.

veche decît cea Carpatică în Europa.1

Aşa s-a întîmplat şi în trecut, s-a scris despre hoardele invadatoare şi mai puţin despre populaţia

Pentru a vă ilustra acest adevăr, vă vom expune şi mărturiile unor autori străini privind Civilizaţia

autohtonă care a suferit în urma invaziilor, societatea pe acea vreme ne fiind organizată ca astăzi, să

Europei din antichitate şi de la începutul erei noastre, şi cine sînt cei care au înfăptuit-o.

aibe cazerme cu soldaţi pregătiţi sau poliţie pentru stabilirea ordinii în caz de necesitate.

Prof. André Piganiol (Sorbona) scrie: Pentru Europa – în afară de Balcani – aproape tot ce

În a doua jumătate a primului mileniu, trei grupuri au rămas şi astăzi cu numele care li s-a dat de

precede cucerirea romană face parte din preistorie....iar mai departe precizează : Dar punctul de

către cronicarii vremii: ungurii (hunii), serbii (servii) şi bulgarii (volgarii). Restul, fie că au plecat în

pornire al civilizaţiei tuturor acestor regiuni trebuie căutat la nordul Peninsulei balcanice.

alte părţi, alţii, având aceeaşi etnie ca şi băştinaşii, au fost asimimilaţi de aceştia. Toate aceste trei

Colin Renfrew (Univ. Southampton, Marea Britanie) din cercetările sale a ajuns la următoarele

popoare cu numele de astăzi, au fost între două şi cinci sute de ani sub ocupaţie turcă, teritoriul lor

concluzii: În estul Europei noi ştim că uneltele de cupru – care au fost datate prin comparaţie cu

fiind provincii ale imperiului otoman.

cele găsite în Grecia pe la 2300 î.Hr. – au fost făcute în ceea ce sînt azi România, Bulgaria şi

După obţinerea independenţei lor, interesul marilor puteri, a fost ca să le atragă în sfera lor de

Ungaria pe la4500 î.Hr. (Nota bene)

influenţă, sprijinindu-i politic şi militar. Partea cea mai dificilă a fost când aceste popoare au trebuit

Autorul a şi înscris pe o hartă a Europei noile datări prin metoda C14 corectată, în comparaţie cu

să-şi găsească originile, limba pe care o vorbeau primele grupuri ajunse în Europa etc., cît şi să-şi

datele clasice: Piramidele (3000 î.Hr.), (Sumerul 3000 î.Hr.), (Creta (2000 î.Hr.), Micene (1600

scrie „adevărata” lor istorie.

î.Hr.) etc.2

A-şi scrie istoria, care începe de fapt în secolele XVIII-XIX, pentru unguri spre exemplu, s-a

Dar cine au fost oamenii care au înfăptuit toate aceste civilizaţii din neolitic şi chiar mai înainte?

lansat teza că ajungând acolo Panonia, Transilvania, au găsit terenurile nelocuite!

Cum în istoriografia română nu se mai scrie decît de la Traian încoace, lăsând un mare gol al

Cazul bulgarilor este cu totul aparte de celelte popoare invadatoare, ei au fost chemaţi de

preistoriei poporului nostru?

bizantini, pentru a înăbuşi revoltele autohtonilor români sud-dunăreni, consideraţi ca sclavi, sclavini

Pentru a umple acest gol, vă vom prezenta adevărul istoric, scris de autori străini, despre

(slavi), supuşi de grecii din Bizanţ la împovărate impozite.

înfăptuitorii acestor civilizaţii. 52

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Homer, în secolul al XII-lea î.Hr., în vremea războaielor troiene aminteşte de regele (Bazileul)

prins viaţă la noi românii în perioada comunistă, din traducerile din rusă a Istoriilor

Rhesos din Tracia (aproximativ Bulgaria de azi), venind în ajutorul neamurilor troiene (luviene

universale cît şi a cărţilor de istorie bulgare8.

n.n.), cu armată numeroasă iar regele într-un car cu roţi de aur, care-i uimeşte pe eleni.3

Nu există nici-o dovadă, din toate descoperirile arheologice, de o prezenţă slavă în toată

Filosoful Xenofon (430-355 î.Hr.) descrie despre tracii (daco-românii) sud-dunareni, unde trăiau

România de astăzi sau în sudul Dunării! Aşa-zişii «slavi» rezultă de la denumirea pe care

diferite neamuri – geţi, odrizi, tribali, missi, moesi etc. Sofocle (497-405 î.Hr.), într-o lucrare

cronicarii bizantini au dat-o poporului autohton din Imperiul Bizantin de răsărit, aproximativ

Triptolem, aminteşte de geţii sud dunăreni, peste care domnea regele Charnabon, ceea ce

întreaga populaţie din Peninsula Balcanică, de sclavi (ai imperiului, fără drepturi civice ca popor

atestăexistenţa unui stat cu structuri specifice.

cucerit) denumire care cu timpul a devenit „sclavini” şi apoi „slavi”. Aceeaşi apelatiune s-a atribuit

Chiar Herodot (484-425 î.Hr.) consemnează pe geţii sud-dunăreni ca locuind între Dunăre şi

şi serbilor de astăzi care fiind o grupare de trupe auxiliare ale avarilor (servi, sclavi, sclavini)), în

Munţii Hæmus 4. Tinem să precizăm că tracii ca popor n-a existat şi că populaţiei care a locuit în

anul 623 s-au revoltat contra avarilor şi şi-au format un stat sub Samo, care s-a destrămat după 34 de

provincia sud-dunăreană Tracia, unii scriitori i-au denumit traci. Vă amintim că d-l Gabriel

ani, după care, nu s-a mai auzit nimic de ei!9

Gheorghe, într-o convorbire de trei ore cu I. C. Drăgan,i-a demonstrat acestuia netemeinicia

Iordanes (sec. VI) aminteşte de vlahii din Imperiul Bizantin ca fiind „latinii din ROMANIA” iar

apelaţiunii de popor trac, după care revista „Noi Tracii” şi-a încetat apariţia5!

episcopul Ioan de Nichine, din Delta Dunării, care a trăit între 661-700, în cronica sa, Cetatea

În continuare vă vom expune ce au scris cronicarii bizantini despre vlahi, românii mœzieni din

Salonicului, în anul609 o menţionează cu numele de „Săruna Valahilor” care „a mai putut ţine piept cotropitorilor” 9bis migratori.

sudul Dunării, în perioada premergătoare apariţiei bulgarilor în sudul Dunării. Prezenţa românilor băştinaşi în ţinuturile româneşti din sudul Dunării este menţionată documentar

Geograful anonim, un sfătuitor al fratelui regelui francez Filip al IV-lea, în tratatul său intitulat

pentru anul 587 atît de istoricul grec Theophilact Simocata, cît şi de Theophanus Confesor

Descrierea Europei orientale, din anul1308, aminteşte despre organizaţiile statale româneşti din

(Mărturisitorul–758-817), cînd ambii scriitori descriu un episod din confruntările armatei

Moesia (dintre Dunăre şi Munţii Hæmus) şi din Panonia. „Panonii din timpul invadării hunilor (sec.

bizantine cu avarii, care se instalaseră în teritoriile sud-dunărene, aflate sub dominaţia Imperiului

V) însă care locuiau pe atunci în Panonia, toţi erau păstori ai romanilor şi aveau în fruntea lor

Bizantin. Armata imperiului se pregătea să atace hoarda hanului (conducătorului n.n.) avar. Unul

zece regi puternici în întreaga Moesie şi Panonie...10

dintre soldaţii armatei imperiale mergea înaintea animalului său de povară, căruia îi căzuse sarcina

„Scitul Vitalianus – scria Marcellinus în anul 514 – a adunat în numai trei zile o oştire mai mare

de pe spinare. Ceilalţi soldaţi, care văzuseră greutatea alunecând de pe spinarea catîrului i-au strigat

de 60.000 călărime şi pedestrime” 11. Tot despre Vitalianus, (daco-român dobrogean din Sciţia

soldatului „în limba ţării”, cu foarte mare tulburare: „Retorna, retorna” după Simocata, şi „în

Minor) se aminteşte că, pe vremea împăraţilor bizantini Anastasius I (491-518) şi Iustinus I (518-

limba băştinaşilor” „torna, torna fratre!” după Theophanus6. Auzind strigătul de „Retorna,

527), el dispunea de o organizare statală puternică „de un principat propriu” şi mergând contra

retorna” sau „torna, torna fratre!”, soldaţii din armata bizantină au intrat în panică, crezînd că este

Constantinopolului cu oşti numeroase compuse din compatrioţii săi, silea pe împărat să-i dea

vorba de un contra atac al avarilor, şi, întorcîndu-se în miezul nopţii, au luat-o la fugă. Cuvintele

magistraturile pe care el le poftea.

„retorna, retorna” sau „torna, torna, fratre”, subliniate de ambii scriitori ca fiind spuse „în

Că românii aveau chiar şi un cartier la Constantinopol, chiar şi o poartă la intrarea oraşului numită

limba ţării”, sau „în limba băştinaşilor”, ceea ce înseamna „întoarce-te, întoarce-te , frate”, ca şi

Blachernæ, adică a vlahilor, este consemnată în cronicile bizantine. Denumirea de Blachernæ

faptul că soldaţii din detaşamentele armatei imperiale au înţeles sensul lor adevărat, dovedeşte că

provine, după istoricul Genesios, contemporan şi istoric al Curţii împăratului Porphirogenetul, de

limba românească era, într-adevăr, limba neoficială a ţării, şi, mai mult, chiar corpurile de luptă

la Blachernos, numele unui duce schit, adică valah, român, omorît la Constantinopol, iar

erau formate din rîndul românilor băştinaşi sud-dunăreni7.

Blachernæ a coloniei române12.

Toate aceste mărturii ale cronicarilor vremii, ne amintind nici de bulgari nici de slavi la sudul

Bulgarii ajung în sudul Dunării doar la 679 d.Hr. şi au fost chemaţi şi folosiţi de Imperiul Bizantin

Dunării întăreşte faptul că o invazie slavă în sudul Dunării este o invenţie sovietică care a

ca armată de represiune împotriva populaţiei vlahe (române) care se revolta mereu împotriva

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

rechiziţiilor şi fiscalităţii de nesuportat. Este vorba de o populaţie mongoloidă care, pentru că a stat

episod de exterminare a bulgarilor mongoloizi, ca nimeni să nu mai pretindă să afirme de

timp îndelungat pe Volga i s-a spus Volgari sau mai tîrziu Bulgari.13

existenţa acestui popor şi chiar denumire a unei populaţii. Dar, din păcate altfel se scrie istoria!

În sudul Dunării, bulgarii erau trimişi în zonele în care vlahii se opuneau rechiziţiilor şi spolierii

Episodul lichidării bulgarilor este menţionat de mai mulţi cronicari bizantini:Nichifor Gregoras

lor fără măsură şi ca urmare, băteau, schingiuiau, ucideau, iar bieţii localnici, vlahi, sărăciţi, se

(1290-cca 1361), p.497,499, Theodor Skutariates (sec. XIII), p. 435, 437, (1217-1282), p. 399.

potoleau, pentru că n-aveau încotro.

etc.

Provinciile Imperiului Bizantin se numeau teme şi purtau, de regulă, numele celor care asigurau

Ioan Zonaras (sec. XII) scrie: „Câţi au ajuns în mâinile lui Kegen, unii au fost trecuţi prin sabie,

„ordinea”, de aceea tema (provincia) din sudul Dunării, partea dinspre apus (Tribalia) s-a

alţii au fost vânduţi, ca sclavi, pe bani. Iar mulţimea rămasă acasă s-a socotit că va fi de folos

numit „Bulgaria”.

romeilor (grecilor din Bizanţ n.n.), dacă, după ce va fi lipsită de arme, va fi colonizată în ţara

Aceasta provincie cuprindea şi regiunea timoceană de la Sirmiu pînă la Vidin, vechea ţară TRIBALIA, locuită numai de vlahi (români).

bulgarilor, care era pustie în cea mai mare parte a ei, deoarece neamul acela fusese de curînd nimicit” (p. 223).17 Numerele de pagini sînt din vol.III Fontes historiae Daco-Romane.

Ea a fost alocată bulgarilor de către grecii

bizantini, ca să nu mai atace Bizanţul, ca să trăiască sugînd din bogăţiile băştinaşilor, românii sud-

Odată cu exterminarea totală a bulgarilor în toamna anului 1018, urmaşul regelui Samuilă,

dunăreni. De la un timp, mereu nemultumiţi că nu mai aveau ce să mai sugă din sărăcia băştinaşilor,

Ioan Vladislavul, român şi el ca şi Samuilă, luptând în continuare contra grecilor bizantini, cu

dându-şi seama că liniştea Imperiului, în tema lor depinde de ei, bulgarii s-au revoltat de mai multe

trupele sale de români sud dunăreni, este învins şi moare pe cîmpul de luptă. Astfel se încheie

ori, încercând chiar să pună un împărat bulgar la Constantinopol. Din aceste confruntări, chiar şi un

definitiv existenţa Condomeniului româno-bulgar, pe care istoricii bulgari şi ruşi de astăzi, îl

împărat bizantin îşi găseşte sfîrşitul.

numiseră „Bulgaria” după numele dat temei (provinciei), de către bizantini!

În organizarea provinciilor din sudul Dunării, bizantinii au denumit partea răsăriteană a provinciei

În anul 1021, prin cucerirea Sremului de pe Dunăre, Bizanţul reuşi să sfarme ultimele rămăşiţe ale

(temei) Patristion, cu capitala la Silistra, care a rămas sub dominaţie bizantină grecească15.

rezistenţei din ambele ei părţi componente – răsăriteană şi apuseană – a românilor sud-dunareni şi

În timpul împăratului Leon al VI-lea, Cel Înţelept (887-912), bulgarii se revoltă din nou, iar

care au căzut sub jugul greco-bizantin, cu funcţionari şi cler grecesc, fiind împovărată cu obligaţii

bizantinii – cu trupele lor se găseau departe de capitală, în Irakul de azi, ţinînd piept turcilor

materiale.

seleucizi, care înaintau spre Europa – fac apel la unguri care se găseau în Atelkuz (ţara dintre două

După lichidarea bulgarilor mongoloizi şi de neconfundat cuvlahii, populaţia locală de fapt,

rîuri în nordul Mării Negre) să-i atace pe bulgarii răzvrătiţi. Din confruntarea lor, cronicile spun că

cronicile timpului nu-i mai amintesc pe bulgari.

20.000 de bulgari au pierit, ne specificând pierderile ungurilor...dar părerea noastră este că cifra era

din provincia (tema) Bulgaria, cărora, li se atribuia o apartenenţă etnică pe care ei n-o mai aveau,

exagerată, dar şi de cealaltă parte, la unguri pierderea considerăm că ar fi fost egală cu cea a

ei fiind toţi români sud-dunăreni.

adversarilor.16 Acest episod, care a avut ca urmări îndepărtate şi dispariţia aproape totală a ungurilor

Vă vom da şi alte dovezi care probează dispariţia bulgarilor după anul 1018.

mongoloizi, se găseşte la cronicarii bizantini, la Cedrenus, Fontes III, p. 135,§21 şi la austriacul

Între anii 1185 – 1186, se produce răscoala vlahilor sub conducerea fraţilor Petru şi Asan,

RobertRösler, în Romänische Studien.17

Revoltele ulterioare, la care se scrie că au luat parte „bulgarii”, sînt a locuitorilor împotriva

Ultima revoltă a bulgarilor are loc în vremea împăratului bizantin Vasile al II-lea (976-1025), sub

abuzurilor bizantine şi se întemeiază ţaratul vlahilor.

Condomeniul româno-bulgar al lui Samuel (după nume, român n.n.). Au fost antrenaţi în această

Vom introduce o mică paranteză, pentru a vă arăta ceea ce dicţionarul etimologic a limbii române

revoltă şi numeroşi vlahi, populaţia cea mai numeroasă a temei.

indică la cuvintele : ţară, ţar, ţarat ! La cuvîntul ţară: din lat. terra! La cuv. ţardin cuv. rusţar, iar

Cronicarii bizantini scriu că, după bătălia de la Belaşiţa din anul 1014, în care Samuel a fost

la cuvîntul ţarat : Stat cîrmuit de un ţar – ţar + suf. –ar. Din aceste etimologii date de DEX, se

înfrînt, la 14.000 de vlahi li s-au scos ochii, dar pe bulgari, cu figuri mongoloide, de

constată tendinţa încă din perioada comunistă primară de după anul 1945, de deznaţionalizare a

neconfundat, i-au urmărit şi i-au lichidat cu totul. Am insistat şi ne-am şi repetat cu acest

poporului nostru, continuată şi mai intens în perioada post decembristă, în a ne atribui originea

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

limbii nostre române, din limba latină romană, iar restul cuvintelor sau de origine

il les accabla d’impôts pour les appauvrir et faire diminuer leur orgueil inspiré par le nombre et par

necunoscută, sau de la năvălitorii străini din primul mileniu al erei noastre. Conform DEX-

la force dont ils disposaient”./ Astfel, cum afăm din „Istorii” de Georges Pachynière, vlahii

ului, noi românii n-avem nici-un cuvînt de origine română, dacă, getică, pelasgică sau cum

(românii sud dunăreni) au fost primii a suporta împilarea fiscală a regimului lui Andronic II, spre

vreţi să-i zicem, ci numai de la străini!

anul 1285 ...Temându-se de o invazie tătară, şi eventualitatea dezertării vlahilor, (şi nu a bulgarilor

Numai enunţând cîte cuvinte derivă în română din cuvîntul ţară, cuvînt neaoş românesc, mai

n.n.) Andronic II, a decis deportarea lor în Asia Mică. În acelaşi timp el îi împovărează de dări,

înainte ca Roma să fiinţeze (753 î. Hr.), sau să se amintescă în cronici de „ruşi”, rezultă clar că

pentru ai sărăci şi a le nimici mândria lor, însufleţită de forţa şi numărul covîrşitor de care

acest cuvînt este pur românesc. Vom cita cîteva cuvinte din DEX, care-s pur româneşti, care

dispuneau. Deci rezultă clar că, în secolul al XIV-lea, populaţia din Bulgaria de azi era formată doar

derivă din acest cuvînt: ţarc,ţarcă, ţarină, ţarnă, ţăran, ţărancă, ţar etc... Faptul că în DEX se dă

de români.

originea cuvîntului „ţară” din latină iar al cuvintelor româneşti derivate din ţară, fie din neogreacă,

Una din cele mai interesante surse, din acest punct de vedere, este Cronica lui Villehardouin, „La conquête de Constantinople”, vol. I, 1199-1203, vol. II, 1203-1207, în care nu apar bulgari!19

fie din sârbă, croată, fie din rusă, fie din albaneză, fie din greacă vin să întărească convingerea tuturor adevăraţilor specialişti în lingvistică că: limba română este limba primordială a

Cronica a fost scrisă în franceza din sec. XII/XIII şi în paralel în franceza sec. XX când a fost

europenilor şi, fie că roind din Spaţiul Carpatin au plecat cu limbajul primordial, iar

editată cartea. Cităm trei titluri: Révolte des Grecs et première offensive de Johanisse le Blaque

popoarele europene de mai tîrziu, au luat cuvintele de la noi prin o lungă convieţuire, cuvinte

(Ioniţă Vlahul) § 352 Johannis li rois de Blakie venoit secoure cels d’Adreanople a mult grand ost.

pe care DEX-ul le atribue astăzi, o falsă origine. În continuare, vă vom expune părerea d-lui G. Gheorghe despre unii scriitori care mai amintesc

§ 413 Et Johannis li rois de Blakie fist assaillir la cité et la prist per force.

despre ţaratul bulgar după exterminarea bulgarilor. „ Este de mirare de unde şi pe ce considerente

§ 475 que se Johannis li rois de Blakie retornait que il estoient morz ou pris ...

unii istorici numesc acest ţarat fie bulgar, fie vlaho-bulgar, deoarece, la acest moment istoric, picior

Nu mai continuăm cu dovezile de dispariţie a denumirii de un popor bulgar din cronicile bizantine

de bulgar nu mai putea fi găsit la sudul Dunării, ca de altfel în nici o zonă din Europa”. Şi în

de după Vasile II Bulgaroctonul, fiindcă aşa-zise norme ale acceptării adevărului istoric, impun

continuare, autorul citează cîţiva cronicari bizantini.

minimum trei surse, noi depăşind cu mult acest număr.

Leon Diaconul, scrie despre evenimentele care au avut loc între 959 şi 976 şi la care şi el a fost

De ce am ţinut să relatăm atîtea evenimente scrise de cronicarii vremurilor, la mai multe secole de

martor, la reprimarea de cătreVasile II împăratul Bizanţului a revoltei antibizantine a ţarului

după exterminarea bulgarilor, este faptul că, încă de la înfiinţarea micilor state, din care face parte şi

Samuil la 986, când a început acţiunea de lichidare a bulgarilor mongoloizi, din Peninsula

Bulgaria, dar mai ales după cel de al doilea război mondial, istoriografia bulgară, maghiară şi în

Balcanică. Cronicarul (L.D.) numeşte Bulgaria Ţara Moesilor.

special rusă, mistifică grosolan adevărul istoric.

De asemeni, Ana Comnena (1083 – după 1148)a scris o cronică a lui Alexie I Comnenul, tatăl

Din Istorii universale editate de sovietici şi cărţi şi articole editate de bulgari, s-a inspirat şi

ei, dar nu menţionează nici-o luptă cu aşa-zişii bulgari.

regretatul Augustin Deac, când a scris cartea „Pagini din istoria adevărată a Bulgariei”. V-am

Împăraţii bizantini posteriori lui Vasile II, au purtat războaie cu sciţii (ruşii, pecenegii,

relatat însă, şi ceea ce constatase şi el când a scris cartea, cum istoriografia străină a căutat să ne facă

cumanii), cu misii (vlahii), cu sarmaţii, cu celţii (normanzii), cu misii (vlahii), cu hunii (ungurii),

uitaţi în era noastră, din Spaţiul carpato-dunărean-pontic, atribuindu-ne apelativul de păstori

dar niciodată cu bulgarii care au fost exterminaţi între 986 şi 1018.18

itineranţi! Dar, enumărând o serie de conducători, aşa-zişi bulgari, după nume erau români,

A se vedea şi în „Revue des études sud-est européenne, tome nr.4/1974, p. 577-581 : „Ainsi que

Simion, Asan etc.

nous apprenons des „ Histoires”de Georges Pachynière, les Vlaques furent des premiers à subir

V-am relatat din cronicile vremii, adevărul despre poporul bulgar şi faptul că, numele de un ţar

l’oppression fiscale du régime d’Andronic II, vers 1285 ... Craignant une invasion des Tartares et la

sau de un popor bulgar, după secolul al XI-lea nu mai este amintitîn cronicile bizantine.

défection possible des Vlaques, Andronic II décida de les déporter en Asie Mineure. En même temps

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

După anul 1396 turcii reuşesc să integreze întregul teritoriu de astăzi a Bulgariei, care devine

Într-o scrisoare către Ion Ghica, la jumătatea sec. XIX, Nicolae Bălcescu21 arăta că ,,n-a întâlnit

provincie turcească, paşalâc cum îl numesc cuceritorii. Independenţa şi-o capătă doar în anul 1878

bulgari în Bulgaria”, iar Constantin Nicolaescu Plopşor spunea că a parcurs, în anii 1930,

datorită intervenţiei armate ruseşti şi române, cît şi a voluntarilor români tribalieni aliaţi cu românii20

Bulgaria de la Dunăre la graniţa cu Grecia vorbind peste tot cu locuitorii în română. Dr.

De unde provine însă, denumirea de Bulgaria a ţării de astăzi? O populaţie de agricultori şi

Alexandru Şuga, în vol. „Din Istoria românilor. Probleme şi perspective”, Madrid, Ed. Carpaţii,

păstori în marea majoritate, care în cei aproape 500 de ani sub ocupaţie turcă, a suportat opresiunea

1982, p.33 scrie: „În secolul trecut majoritatea populaţiei din sudul Dunării vorbea limba română”.

cuceritorului, deportări, tineret înrolat în armata de ieniceri turci, singura consolare rămânînd religia,

De curînd şi Dl. Gabriel Gheorghe deplasându-se prin Bulgaria ne-a mărturisit că n-a întîlnit nici-

care şi-au păstrat-o ortodoxă şi limbajul bisericesc slavon care s-a imprimat populaţiei care dădea

o figură mongoloidă în toată Bulgaria şi s-a descurcat peste tot vorbind româneşte!

răspunsurile la liturghie, ca şi astăzi în mânăstiri doar cantorii. Veţi auzi şi astăzi la noi în ţară, la

Un aspect demn de remarcat este că, cei mai aprigi duşmani ai poporului nostru sînt aceşti

lipovenii din Delta Dunării şi cîteva comune din Dobrogea, slujbele religioase, cam la fel ca cele din

români deznaţionalizaţi care, mai ales în perioada comunismului, denunţau pe cei care vorbeau

Bulgaria de astăzi.

româneşte sau se întreţineau cu turişti români în limba română, fiind urmăriţi şi persecutaţi de

Cu timpul, limba românească a populaţiei a început să se degradeze, şi cum copiii care participau la

poliţie..

slujbele religioase învăţaseră pe de rost şi ei răspunsurile la liturghie, la mai toate cuvintele au

Ceea este scandalos şi contrar eticii adevărului istoric, am constatat-o într-o carte apărută în

început să stâlcească cuvintele dându-le terminaţii sau sonoritate după cuvintele bisericeşti slavone.

Franţa, excelent prezentată, cu titlul „Histoire de la BULGARIE de l’antiquité à nos jours, autoare

Au început către secolul al XVIII-lea conflicte între românii macedoneni şi tribali care-şi

Dimitrina Aslanian (cercetatore în cadrul Institutului Marie Curie din Paris!), Ediţia II-a-95/9946

păstraseră limba veche românescă şi care trecuseră la slujba liturghiei ca în ţară în română, şi cei

Ed. „Association Trimontium, 11, allée des Gardes Royales, 78.000 Versailles, 2004. Pentru a scrie

care, cu preoţii pregătiţi la Ohrida voiau să menţină slujbele în slavonă.

şi edita o astfel de carte, în afara regulilor etice şi a adevărului istoric este de-a dreptul scandalos! În

După părerea noastră, panslavismul rusesc, iniţiat încă de pe vremea lui Petru cel Mare şi apoi al

perioada sec. VII – XI expune trei hărţi frumos colorate în care îşi permite să arate că

împărătesei Ecaterina II-a, şi-a vîrît coada în sudul Dunării, pregătind terenul pentru ca ruşii să

ImperiulBulgar se întindea şi peste toată România de azi, iar în sec.X cuprinzând şi Grecia şi o

ajungă riverani la Marea Egee prin aşa-zişii „bulgari” şi la Adriatică prin serbi! Aşa se explică că, în

parte din Serbia de astăzi! Despre vecinii Bulgariei sau în interiorul ei, nici vorba de TRIBALI,

momentul când populaţia din sudul Dunării şi-a obţinut independenţa şi-a denumit ţara lor după

VLAHI, sau ROMÂNI sud-dunăreni, în hărţi indicând ca vecini doar AVARS, BYSANCE,

numele provinciei pe care bizantinii o dăduseră bulgarilor, Bulgaria.

SERBES, MAGYARS, KHASARS, PETCHENEGUES!

Lucrul acesta a fost destul de uşor, după o perioadă de deznaţionalizare turcă, iar cei care-i puteau

Toţi ţarii care au condus luptele româno-bulgare contra grecilor bizantini pînă la ocupaţia turcă, toţi

ajuta din Principatele Române aveau şi ei destule probleme interne de rezolvat. De fapt, noi

au fost bulgari get beget! Ne punem întrebarea, cum se poate explica faptul că, toţi cronicarii

considerăm că a fost o slăbiciune, de fapt o trădare din partea Conducerii României, a noastră a

bizantini care au scris cronicile lor, sau papii din vremea aceea au scris numai despre regii

tuturor românilor, lăsând o populaţie românească de mai multe milioane, pradă dezlănţuirii unei

blahi (vlahi) şi nu de ţari bulgari?

terori de deznaţionalizare acută din partea grecilor, serbilor şi aşa-zişilor bulgari.

Chiar şi după exterminarea lor din anul 1018, în cartea autoarei, nu se aminteşte de vlahi şi toţi regii

Este dureros faptul să constatăm cum o populaţie românească să fie incapabilă să-şi menţină

români au nume bulgăreşti, ca şi când n-ar mai fi existat picior de român în Bulgaria de astăzi!

unitatea lor teritorială, măcar cea de pe vremea regilor Asăneşti din secolul al XIV-lea şi după cinci

Ceea ce ne-a revoltat însă, în cea mai mare măsură în cartea sus amintită este şi faptul că nu s-a

secole să lupte pentru un stindard bulgăresc care nu era al etniei lor!

amintit nimic despre participarea României prin trupele sale, la eliberarea sud-dunărenilor români,

Edificator este un lucru, semnalat de mai mulţi călători români din sec. XIX şi XX că, pe unde au

bulgarii de astăzi, în anii 1877/78, alături de trupele ruseşti şi revoluţionarii români tribali. De fapt,

circulat prin Bulgaria s-au descurcat vorbind româneşte şi la sate şi în oraşe. Avem mărturii clare în

de ce să ne mai mirăm, chiar şi astăzi, şi încă la noi în ţară, în pliantele româneşti, aşa cum veţi

cele ce urmează.

constata la toate agenţiile de turism şi ghizii români explică turiştilor noştri, de... Cetatea Târnova

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

construită de ţarul bulgar Asen şi de mormintele ţarilor bulgari îngropaţi în această cetate!,

această carte toate schimbările de nume de persoane, rîuri, dealuri, munţi, localităţi, toate au

pentru a nu cita decît acestea.

fost bulgarizate (slavizate). Călătorind prin Bulgaria, noi românii nu ne puteam descurca la citirea

V-am citat mai înainte, din cronica franceză a martorului ocular a Cruciadei a IV-a, care nu amintea

firmelor, plăcilor indicative de localităţi, etc., toate indicatiile sînt scrise cu litere cirilice!

decît de Ioniţă Vlahul, toţi bulgarii fiind la acea dată, 1204-1205 în lumea celor drepţi (cum ne

Cu intrarea Bulgariei în U.E. situaţia s-a mai îmbunătăţit, ea trebuind să se conformeze normelor

învaţă a zice, creştinismul), de aproape două secole!

impuse de UE. Această îmbunătăţire este numai pentru indicaţiile rutiere în alfabet latin, dar nu şi la

De altfel, să nu vă miraţi când veţi consulta Larousse-ul, în cap. Bulgaria, la istorie nu se

toate magazinele sau instituţiile publice! Din păcate, se continuă în Bulgaria şi astăzi, politică de

aminteşte decît că înaintea cuceririi romane a Moeziei, acolo locuiau tracii! Iar după cucerirea

deznaţionalizare a populaţiei româneşti, nu sînt alocate ore de limba română în şcolile din localităţile

romană a aparţinut Imperiului Bizantin. Din secolul al VI-lea, acolo … se stabilesc slavii! Altă perlă

din fosta regiune Tribalia, existând doar la Sofia un liceu de limbă română. Ne punem întrebarea

al Larousse-ului, în continuare scrie că: din anul 680 bulgarii peuple d’origine turque (!) s’installent

cum ungurii şi saşii din România au reuşit să ne impună în localităţile din Secuime şi în satele unde

sur le Danube et fondent le prémier empire bulgare!

mai există astăzi cîţiva saşi, să se scrie pe plăcile de intrare şi ieşire din aceste localităţi şi fosta

Toate datele istorice din Larousse corespund cărţii apărute în Franţa, citată mai sus. Din

denumire efemeră în limbile lor! Repere Bibliografice: 1, 2 Gabriel GHEORGHE Antroponimie românească, Ed. Bibl. Jud.„Nicolae Iorga”, Ploieşti, pag. 18-19. 3 Prof. dr. Augustin DEAC Istoria adevărului istoric, vol. I, Ed. Tentant, Giurgiu, p. 201 4 Prof. dr. Augustin DEAC Pagini din istoria adevărată a BULGARIEI, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 2002, pag. 52 şi 57, vezi şi Izvoarele privind Istoria României, vol. I,Bucureşti, 1961, p. 345. 5 GETICA nr.5-6, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2005, p. 226. 6, 7 ib. A. DEAC cap. Traco-geto-dacii-românii, vechii locuitori ai Bulgariei de azi, pag.103-104, vezi şi Al. Philippide Originea românilor, vol. I, „Viaţa românească”, Bucureşti,1923, pag. 7-9, vezi Fontes, vil II, p. 539, vezi şi A.D.Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol.I, p. 103. 8 Dr. Lucian IosifCUEŞDEANRomânia inima vechii Europe, Ed. Solif, Bucureşti, 2006, p.192/193. 9 Prof. univ. AndreiOŢETEA, Istoria românilor în date, Ed. Enciclopedică Română, Buc., 1972, p. 71. 9bis ib. A. DEAC, reper bibl. 4, p 102, vezi şi Ion Nistor Originearomânilor din Balcani şi Tessalia şi Epir, din Memoriile Secţiunii de Istorie, tom. XXVI, 1943-1944, p. 164. 10 id. p. 103, vezi şi G.Popa LiseanuIzvoarele Istoriei Românilor, vol. II, Bucureşti, 1934, p. 7. 11 id. p. 103, vezi şi Al Philippide, Fontes şi A.D.Xenopol de la 1, 2 de mai sus. 12 id. p. 102. 13 ib. G. GHEORGHE rep.bibl. 1,2 – p. 35. 14, 15 ib. A. DEAC rep.bibl. 4, p. 183. 16, 17 id pag. 138-139, vezi şi Robert RÖSLER Romänische Studien, Ed. I, Viena 1871, pag.161 şi urm. 18 ib. G. GHEORGHE reper bibliografic 1,2 – p. 36 şi următoarele. 19 id. p. 46-47. 20 ib. A. DEAC reper bibliografic4, p.221 şi urm. 21 ib. G. GHEORGHE r.bibl.1, p. 45. 22 ib. A. DEAC r.bibl.4, p.160. 23 Nicopole Passarowitz-Didonia Svistu La Tribalie, Vidin – Paris, 1991.

momentul când în cărţile noastre de istorie nu se mai scrie decît de românii din actualele noastre frontiere, fără să citeze pe românii care ocupau în străvechime, teritoriile de pe vreea lui Burebista, să nu ne mirăm când: bulgarii ne vor cere teritoriile imperiului lor din sec. X-XI, ungurii Transilvania, iar moldovenii de peste Prut, întreaga Moldovă! Nu înţelegem care-i rolul ataşaţilor culturali al Ambasadelor româneşti în străinătate cît şi al Institutelor culturale româneşti din străinătate, acolo unde există, când apar articole în ziare, expoziţii sau cărţi de istorie, enciclopedii în care se scriu erori despre trecutul poporului nostru. Dar, de ce să ne mai mirăm, când şi la noi, în cărţile de istorie a poporului român, sau despre originea cuvintelor din limba noastră, dospesc de neadevăruri inimaginabile. Cît despre originea poporului nostru, dăinuie încă „Basmul romanizării adevăraţilor noştri strămoşi”care ne-a condus la utopica teză a pierderii limbii noastre strămoşeşti, limbă, care-i de fapt limba primordială a europenilor! Cît priveşte limba bulgară de astăzi, este limba veche a românilor sud-dunăreni, cu cuvinte care au fost modelate după limbajul cultic slavon, cuvintele bulgare ne având nici-o legătură cu cuvinte de provenienţă rusă (slavă). Gramatica bulgară are aceleaşi reguli ca şi în limba română!22 Patriotul român Ion de la Vidin a scris cartea La Triballie sub pseodonimul Nicopole Passarowitz-Didonia Svistu, în franceză, în 199123, carte imprimată în Italia, editată de curînd şi în româneşte. În această carte, autorul îşi exprima cu tristeţe tot ce a îndurat în trecut şi chiar în perioada comunistă poporul român din regiunea Tribalia cu capitala la Vidin şi din partea aşazişilor bulgari şi din partea serbilor care-şi disputau hegemonia Tribaliei între ei. Apoi toată politica

Carte 6

de deznaţionalizare a acestor români, apreciat de autor la cca. 2 milioane de suflete! Găsim în

Fin de VIIe siècle sous ASPAROUKH

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Carte 7

IXe siècle sous Khan KIPOUM 803-814 Carte 8 Xe - XIe siècle (1014 n.n!) sous le règne de SIMEON Ier. NOTĂ Hărţile de mai sus sînt copiate din cartea «Histoire de la bulgariede l’antiquitéà nos jours» – par l’auteur Dimitrina ASLANIAN 2e édition, Éditure TrimontiumVersailles – 2004. Hărţile n-au nicio valoare istorică, fiind traficate de autoarea cărţii. De altfel puteţi constata: se dau denumiri de localităţi amestecate în limba franceză, din vechime şi actuale bulgăreşti. Ne fiind dată sursa din perioada secolelor indicate pe hărţi, valoarea lor este caducă.

Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG

acest fişier. De atunci, degetele îmi aleargă, de parcă o mână nevăzută mi-ar dicta gândurile. Poate că totuşi există o telepatie universală, un soi de transmitere de date „wireless” la care reacţionez eu, deşi mă crezusem până acum afonă la astfel de stimuli.

METODA PĂTRĂŢELELOR

Cum prietena mea, Eli iubea matematica, mă gândesc că ar fi preferat cifrele pentru a descrie zbuciumul nostru, permanenta căutare. Cu siguranţă ar fi ales o formulă foarte

Eu cred că sunt o fire tactilă. Ori de câte ori am o răfuială cu mine, mă răzbun pe cale haptică,

complicată. Cum eu nu sunt tocmai geniu în ştiinţele exacte, mi-am căutat o analogie mai pe

„exportându-mi” emoţiile prin

înţelesul meu. Cum era firesc, formula mea s-a materializat în litere.

canalele nevăzute ale buricelelor degetelor. Pe vremuri, senzaţia de

Cu toate acestea, merită concesia unei soluţii matematice. Ce-ar fi să luăm Metoda celor

uşurare mi-o procurau acordurile pe chitară. Eram în stare să

mai mici pătrate, cea cu care ne luptam pe la statistică în anii de facultate şi de prin traducerile

exersez la nesfârşit, până făceam bătături la degete. Mai târziu, am

tehnice de mai târziu? Nu vă speriaţi, nu e aşa de grea cum pare. Iat-o:

insistat pe lângă părinţii mei până mi-au cumpărat o pianină. Loveam tastele cu ardoare, dar

Dacă, în urma unor observări repetate, am marca într-o diagramă punctele prin care noi şi

degetele mele sunt mici...

alţii, care ne sunt dragi am trecut de-a lungul timpului, am obţine un fel de „norişor alungit”. În

În perioada agitată de după evenimentele din decembrie ´89 mi-am descoperit dexteritatea de a bate rapid la maşină, lucru ce-mi permitea să fiu la curent cu totul, dar mă scutea de

compoziţia lui ar intra un curcubeu de oameni (familie, Eli, prieteni), câteva locuri de tainică

obligaţia de a mă afişa în primul rând din faţă când se luau decizii. Când se dicta ceva care nu-

regăsire (Munţii Făgăraşi, Piaţa Romană), o sumă de stări şi emoţii puternice (intrarea la

mi plăcea, loveam tastele mai tare, mai cu năduf.

facultate, vestea morţii ei subite), câteva răscruci cu boli grele (reanimarea mea la Sibiu sau

După aflarea veştii dispariţiei prietenei mele de suflet, m-am iniţiat în... tricotat. Nu-i

terapiile zadarnice ale medicilor elveţieni pentru Eli), o seamă de cuvinte care ne-au atins prin

glumă, e la modă! Abia după ce a mai trecut un an, m-am trezit în faţa tastaturii şi-am înfiinţat

poezii, idei filozofice şi cântece obsedante: „Ne-am întâlnit de câteva ori/ Cu nişte munţi, cu 58

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

nişte copaci,/ cu nişte ape/ (Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?”, vorba regretatului Marin Sorescu. Curba pe care o căutăm toată viaţa, cea care ar aproxima optim traiectoria noastră prin timp şi

Mai bine să rămânem cu picioarele pe pământ şi să recunoaştem că e utopic, imposibil să

spaţiu, atingând pe cât posibil punctele care au contat pentru noi, unindu-le şi dându-le oarecum

ne iasă combinaţia asta perfect. Un model care aproximează realitatea, în mod cât mai veridic cu putinţă? Să fim bucuroşi dacă ne reuşeşte măcar cât de cât acolo o urmă coerentă, o metodă mai pământeană, mai de ... pătrăţele. În fond, parcă poţi să ştii? Câtă vreme model de rezolvare nu există, ecuaţia rămâne deschisă... -----------------------------* (Fragment din „Aproape tot ce ştiu despre Eli”, volum în pregătire)

un sens, ar fi acea ominoasă funcţie, curba celor mai mici pătrate. Funcţie de variabilele vieţii noastre, ea de fapt nu face nimic altceva decât să minimizeze suma pătratelor abaterilor noastre de la idealul „drumului optim”. Ar putea arăta cam aşa (vezi imaginea ataşată). Pe axa „pământeană” am avea timpul; pe cea către cer, fiinţarea, din heideggerianul „Fiinţare şi timp” – altă construcţie mentală care ne-a marcat anii studenţiei. Totuşi, formula e prea frumoasă pentru a putea fi adevărată, doar avem de-a face doar cu un ideal. Aşa se descrie grafic o viaţă, una din multe. La unii e mai abruptă, la alţii mai lină. Nu se poate spune care e mai bună, care e mai rea. Ele sunt aşa, vieţile, noi suntem aşa, oamenii iar funcţia pe care o generăm - în cifre, litere, culori sau sunete (fiecare are forma sa preferată) - depinde de faptele noastre, cum bine susţin budiştii. Fiecare gest mărunt contează. Numai noi putem „colora” punctele noastre de parcurs cu nuanţele noastre personale, Persistenta Memoriei-Salvador Dali

având grijă să nu „bruiem unda de culoare” a celorlalţi. Poate că în timp ne-ar ieşi o diagramă concentrică, al cărei punct central suntem noi: o mandală budistă superbă, unică, irepetabilă 59

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Leonid IACOB

Poeziile fac parte din volumul în lucru : „Ultima santinelă” La capătul lumii Prin ochii viselor se cerneau seară de seară clipele cu aripi albastre iar cântecul sirenelor ademenea marinarii plecaţi să descopere vechiul şi noul continent al iubirii. La polul, dintre Marea de Sus şi Marea de Jos, renii cuvintelor trăgeau poemele pe banchizele albe şi tu le primeai cu un sărut. Aş fi vrut să devin un poem ca să simt atingerea buzelor tale. dar mările se ascundeau în noi cu zâmbete gioconde. Te-am strigat din adâncuri, dar noaptea polară trecea spre zenit şi obosit am adormit în braţele trandafirului pictat pe o mare. În dimineaţa asta În dimineaţa asta trenul meu pornise fluierând cu toamna-n plete lăsase-n urmă gările cochete şi către zări se adâncea mereu. În juru-i munţii se plecau uşor cu coamele involte şi senine, păduri de foc veneau încet spre mine în trenul meu c-un unic călător. Era atâta soare-n univers şi mângâierea i-o simţeam pe frunte, izvoare mă-nsoţeau pe vârf de munte cu blândă murmurare dintr-un vers. Aş fi dorit să fii în tren cu mine, dar tu călătoreai pe-un alt macaz şi lacrimi mici prelinse pe obraz,

se risipeau încet pe negre şine.

Dar din lumina care-a prins să cearnă o toamnă lăcrimând printre iubiri, frumoaso, tu să prinzi un fir de iarnă ca s-o pictezi cu blândele-ţi trăiri,

În dimineaţa asta trenul meu pornise fluierând cu toamna-n plete, lăsase-n urmă gările cochete şi către zări se adâncea mereu. Cântec pentru vioară Am tânjit, vioara mea, vioară şi cântarea ta mi-a tot lipsit, şi-am rămas sărac sub frunza rară din copac ce-n iarnă s-a trezit.

Că-n albul ei sfios venit din stele ea poartă fir de lotus şi de stea. Iubito, te aşează printre ele, în toamna ta, în iarna mea. Bună seara, suflete, Bună seara ţie, suflete, bună seara! Azi am pornit să colind printre brazii ce-aşteaptă albul de nea, am pornit printre cuvintele lumii ca s-ajung până la tine cu gândul, cu lumina, cu inima mea.

Te cătam prin stelele albite şi prin macii atârnaţi de zori, în izvoarele cu urme aurite oglindind în ele căpriori, Te cătam în florile pe care boabele de rouă strălucesc, şi în raza mea, rază de soare dintr-un suflet simplu, omenesc. Unde-mi eşti, vioară fermecată? Vino iar la braţu-mi ostenit, Prinde-n glasul tău, ca altădată Cântec de iubire nesfârşit. Eu, cu tine lângă tâmpla-mi ninsă m-oi culca pe braţ duios de flori, şi din lacrima din cer prelinsă ostoi-voi rug aprins de zori. iubirea iernii

Bună seara, suflete bun, primeşte-mă la fereastra din grădina inimii tale să-ţi cânt din prăfuita mea liră dorurile lumii, dorurile mele şi ale tale - domoale.

Întotdeauna iernile-s aproape când verile şi toamnele tot fug, că noi suntem doar zbaterea de pleoape a flăcării din arderea pe rug.

Bună seara, suflete drag, pune-mi pe pervaz lumina ochilor tăi ca să văd prin ei iubirile ce-au fost sau care-or să vină şi primeşte colindătorul 60

cu gura spuzită de dor la fereastra inimii tale, imensă grădină. Mă voi odihni doar un pic, apoi poţi să m-alungi sau să mă ţii lângă tine... Bună seara, suflete luminat de iubire,.. lângă tine mi-e bine... Mi-e bine ! Soldat de plumb Pe masa zidită între tăcerile din nord

sau din sud sau din toate punctele cardinale, sufletul se ascundea sub plumbul nerostirilor. Poate şi de aceea salonul cu amintiri se-mbibase de praful cu gust de fard şi, prin uşa cu scârţâit de cumpănă bătrână, rar intra adierea visărilor.

De pe etajera de nuc, soldatul de plumb îşi văita piciorul rupt din războaie uitate şi, în liniştea de catifea, plânsetul lui murea, în timp ce, pe sofaua cu arcuri rupte, păpuşa cu părul cânepiu şi mâinile împreunate dădea rugă clepsidrei sparte pentru un alt anotimp. Ştii, atunci am înţeles că eram soldatul acela... Soldatul de plumb

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Corneliu Leu

DORUL DE FĂNUȘ sau DESPRE MICIMEA ÎNALTEI PORȚI membrii echipei venite să „implementeze” generoasa finațare europeană. Dar aceștia nu -i cunoșteau pe amicii mei de mare profesie, nu lucraseră cu ei, nu -i văzuseră pentru că, în afară

Un dor duios și adânc de Fănuș mă macină din când în când, devenind chiar mai puternic decât

de faptul că erau cam tinerei – adică așa, ca niște verișori, rude mai sărace ai Doamnei

dorul de tinerețile noastre, făcându -mă să-l doresc oricum, numai să-l simt alături: Fie-n

Ambasador – nici nu lucrau direct la BBC, ci erau „o firmă parteneră” care doar oferea BBC-

momentele de sclipitoare genialitate când lamina ca nimeni altul aurul limbii române până la

ului produse din acestea de Soap-Opera. Cum ar fi la noi o firmă căpușă de la Oltchim. Ne-am

deplina lui valoare în carate, fie și-n sentimental-glumețele noastre relaxări de gen retro, adică din

lămurit atunci că era vorba de o afacere de familie și - cu toate că finanțarea europeană acordată

epoca anterioară manelelor cu mult metisaj de neamuri proaste, când el își permitea doar refrenul

cu generozitate nouă, românilor, ca s-o încaseze conaționalii ambasadoarei al cărei Fanar se

pur-sânge țigănesc:

putea numi Soho; adică cei care se prezentau cam ilicit „echipa BBC” - avea multe zerouri, mi-

„Ce ne facem noi țiganii Dacă vine americanii?!”... Și iată că el răspunde dorului acestuia și -mi revine dinainte din când în când parafrazându-

am dat seama împreună cu Fane că nu pupăm noi nimic și ne -am retras într-un colț unde comanda lui englezească la barman: „double-double-double” - puteam benficia de whiski fără

se pe sine însuși. În acest mod, mai zilele trecute, când cu ședința CSAT pe care unii au părăsit -

conversația „colegilor” englezi. Pentru că, mi-a spus Fănuș înțelept: In vreme ce fondurile

o iar alții au îmbogățit-o cu avioanele second-hand de la portughezi, m-am trezit cu el

propriu-zise erau doar pentru ei, whiskiul din cheltuielile de protocol nu mai mari de 2%, putea

cântându-mi pe aceeași melodie nici mai mult nici mai puțin decât:

fi și pentru noi... Poate că la degetul lui indicativ spre strada Grigore Mora unde, în lucrativa perioadă a

„Măi Barosso, barosaneee, Nu te da dă milioaneee!”... Da, îmi cânta, și se amuza și-mi arăta cu degetul spre strada Grigore Mora din vecinătatea

tranziției fusese sediul Delegației Comisiei Europene, eu nu mi-aș fi amintit tocmai acest amănunt, când el îmi cânta parafraza cu „Barosso – barosane...”, ci mi-aș fi putut aminti

casei lui, unde ne-am nimerit la o recepție a Doamnei Karen Fogg, cred că prima ambasadoare

altele... De exemplu cum, în locul Doamnei Fogg cu proverbialul ei șofer, cam în perioada în

(șefă a Delegației, cum se numea), a Comisiei Europene la București. Se cinstea printre altele,

care și alt ambasador venise în unisex cu soția, a fost acreditat un subtil diplomat grec, în

dacă-mi aduc bine aminte, o finanțare europeană pentru ridicarea culturii poporului român, pe

timpul misiunii de câțiva ani a căruia, băncile grecești au înființat cel puțin treizeci de filiale la

banii aceștia o echipă de la BBC venind să -i învețe pe dramaturgii și regizorii români cum se

noi, germinând tocmai acele instituții bancare care, după ce ne -au stors prin transferarea de

realizează „ Soap-Opera” – un fel de manea altoită pe ceea ce este mai vulgar în telenovele.

fonduri, în ultimii ani ne-au accentuat criza molipsindu-ne-o cu falimentul lor. Iar, când pe

Experiment care, de fapt a și eșuat ne având, din fericire, succes la Teatrul National Radiofonic

scaunul ocupat de acesta (vedeți, nu zic „sofa” ca la Înalta Poartă) a venit din nou un cetățean al

ai cărui ascultători români fuseseră cât de cât obișnuiți cu integrala Shakespeare.

Marii Britanii, vântul de la pupa s-a întors spre celebra afacere cu fregatele luate de la fier vechi

Cum eu făcusem cândva o specializare la BBC, antamând apoi și unele coproducții, aveam

cu preț ca de noi.Dar vremurile acelea scuzabile ca „ tranziție” au trecut, Înalta Poarta nu mai

ceva cunoștințe printre celebrii realizatori de acolo, despre care am încercat să discut cu

are beilic la noi, nici noi nu mai avem capuchehaie la ei, ci am căpătat scaun stabil la masa 61

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

rotundă a marilor decizii... Stabil în măsura, bine-nțeles, în care nu trag doi de el: Care să se

Nu te da dă milioane, Că ne-ai vândut avioaneee, Da nu ne ține dă foameee!

așeze și care să rămână pe de margine!...

Dragul de Fănuș!... Cred că, într-un asemenea vis, el îmi cânta ca să mă amuze, ajutândumă să ies din coșmarul acestei realități europene.

Deci, de bine de rău, suntem la masa deciziilor, nu mai avem în cârcă un reprezentant european care, ocult, să reprezinte și interesele tării lui metropolitane față de bugetul nostru colonial, așa că ne exprimăm liber opinia intrând direct în dezbatere... Numai că, spre a intra în dezbatere, trebuie să ceri cuvântul de la cel care prezidează. Și, cum „prezidează”, ar putea rima cu „condiționează ”, iată că, întîmplător, cu totul întâmplător, aviația noastră strategică își reface viața ca într -o a doua căsătorie, cu aparatele rămase vădane de la armata portugheză. Armată în care, fără să știu ce grad a avut, bine-nțeles că și -a satisfăcut stagiul militar Domnul Barosso, ca cetățean loial al statului său... Stat căruia, după cum se vede, îi este și acum la fel de loial.Din pricina aceasta, pesemne, cu dulcea amintire a melosului pur-sânge țigănesc, răspunzând dorului meu, în visul de asnoapte Fănuș îmi cânta: „Măi Barosso, barosaneee, Nu te da dă milioanee, Că ești bișnițar ca noooiii Și dai țepi cu euroi! Că la noi procuratura Lui Băsescu ne ia gura; Iar la voi, la PePeEeee, Român doar Băsescu e! Păi:” Ce ne făceam noi țiganii De venea americanii”, Ne-ntrebam și noi ca proștii Că-i credeam pă ei de-ai noștri! Dar veniră-europenii Făcând caz că-s de milenii; Însă s-au mânjit la labă, Iar Euro nu-i de treabă!

Charles-Ebbets-Almuerzo-Alturas

Că Euro avea rostu Ca să facă jocu nostru, Jocul micilor patroni Pă care i-ați dus cu Roni. Dar pe voi vă-nteresa Să ne dați nouă țeapa: Să ne vindeți second-handul Ca să vă păstrați voi brandul! Si așa măi Barossaneee, Ai vândut la avioaneee, Și lui Ponta și lui Băse, Doar Lisabonei să-i iese!... Măi Baroasse, barossaneee,

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Octavian D. Curpaş Phoenix, Arizona, USA

Titlu Yoga Sutra Autor:

PATANJALI

Interview with Laurence Lemoine – The

Traducator: WALTER FOTESCU Format Pagini

Journalist Who Represented France at the Bicentennial of

13 x 20 cm the Statue of Liberty

224

ISBN 978-973-111-339-5 Colectie

PRINCEPS Laurence Lemoine was born in Paris, France in 1969. When

Pret catalog 32 RON

she was 12 years old she wanted to become a journalist. At the age of

Pret vanzare site 27 RON

16, she came to New York to the bicentennial of the Statue of Liberty

Informatii sau comenzi 0771 664 320

with Nancy Reagan. She represented French youth at the event because

021 319 40 60

she had won a contest organized by the American Embassy in Paris.

office@edituraherald.ronii

Years later her dream of becoming a journalist came true. She studied

Patanjali isi insuseste intreaga filozofie Samkya, dar, dupa parerea lui, cunoasterea

Political Science in Paris, speaks 4 languages, and has a deep interest

metafizica nu poate, ea singura, sa-l conduca pe om la eliberare. Cunoasterea nu face

in major world issues. Laurence has traveled all over the globe, working at times for

decat sa pregateasca drumul in vederea dobandirii libertatii. Eliberarea trebuie cucerita

newspapers, radio, and TV stations. From the Middle East to Africa where she interviewed Yasser Arafat, to Central America where she worked for a radio station, Laurence Lemoine has

prin lupta grea, cu ajutorul indeosebi al unei tehnici ascetice si al unei metode de

covered all areas of journalism and communications.

contemplatie. Scopul Yogai este de a suprima constiinta normala in favoarea uneia Octavian CURPAS: You were born in Paris. Can you tell me a little bit about

calitativ diferite, capabila de o intelegere exhaustiva a adevarului metafizic.

your family?

Mircea Eliade

Laurence LEMOINE: I' m the youngest (with a twin brother) of a Christian family of 6 kids. I received a very strict education, but my parents gave us the best to be happy in life: love, self confidence, the ability to adapt, and independence. Octavian CURPAS: What lead you to become interested in journalism? What sparked your interests in this profession? Was there someone in your life at the time that inspired you to become interested in journalism? Laurence LEMOINE: When I was a pre-teen in the 80's, the news was all about the Middle East (Lebanon in ‘82 with the invasion of Israelis, the Palestinian conflict with 63

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

hostages, hijacking and so on). It was then that I started to read newspapers and listen to the

Octavian CURPAS: How did that event further influence your decision to

radio station. I was fascinated with all these issues and wanted to understand something that in

become a journalist?

fact was impossible to understand. I became interested in journalism to know and discover the

Laurence LEMOINE: One year later, I spent one week at the first French radio

world and to touch reality. I wanted to experience live what happens in the world. It was clear

station, RTL, for training with all the journalists and editors. I saw everything about news and

and natural that I would be a journalist. Then I started to prepare myself. For example, when I

journalism during this week, and more than ever, it was evident to me I would be a journalist,

was 15 or 16, I recorded news broadcasts from the 24-hour radio station, France-Info, in my

but I was still too young to start.

room. I would write it all down on a paper and say it with a professional tone. A few years

Octavian CURPAS: Tell me about the skills and natural abilities you had prior to

later, I would wake up lots of people with this special tone of news and interview! Also, I was

pursuing journalism that helped you in your career as a journalist.

very interested in the politics and economy of France and the world.

Laurence LEMOINE: As far as skills, I would say CURIOSITY, in the broad sense

Octavian CURPAS: Do you consider yourself fortunate?

of the word. In my case, my friends and family always say I have the "cancer of curiosity"! A

Laurence LEMOINE: I have to say that, in general, I have been very lucky in my

journalist needs to be OPEN and KEEN on understanding and explaining anything and

life, not only because I was born in a beautiful and peaceful country (France) and in a good

everything. One cannot be shy but must dare to ask questions that can embarrass people,

family, but also because sometimes I was in the right place at the right moment (I use to say

especially politicians! I was famous for this kind of interview and people loved it. Often there

that "luck" is like tomatoes&; we need to cultivate it!). I wanted to be a journalist because, for

were fights of words between me and the political representatives.

me, it was a way to live many lives at the same time! Speaking about others and making

Octavian CURPAS: When you were in Lebanon, were you planning to return to

reports about other countries or people, was a way for me to learn a lot! Also, it was a way to

Paris for a Master’s in journalism?

have a sort of power because what we say and report, and the manner we do it in, is important and can influence people. That is why it is also a big responsibility and a very serious

Laurence LEMOINE: Lebanon was my first real experience as a journalist. I was

profession.

very young then and a bit of a novice. It was during the war with Syria. The father of the

Octavian CURPAS: In 1986, you won a contest for the bicentennial of the Statue

actual dictator, Haffez Al Assad, was trying to kill Lebanese Christians. As a young French

of Liberty in New York. Why did you win the contest? Was it your poem? Was it how you

girl, the "show" was incredible, but I learned a lot about human beings and their capacity to be

read your poem? Was it something else or a combination of these things?

good or bad and to adapt to extreme situations. It was better than having lessons at the university for me because it was real and concrete. I've been lucky because I met General

Laurence LEMOINE: One of the great moments of my life was in 1986 when I

Michel Naim Aoun, who was prime minister at that moment. I had an interview that made me

represented the French youth in New York for the re-opening of the Statue of Liberty with

famous because what he said was a bit embarrassing for France, and Francois Mitterrand (the

Nancy Reagan. I was there because I won a contest, thanks to my father. He helped me a lot

French president at the time) had to answer. Journalists all over the world talked about this

with a poem about Liberty and I’m still very grateful. It was so exciting for me! I met

interview of mine! A few months later, I went to Tunis where the headquarters of the PLO

numerous personalities in the US, and I was a VIP for 15 days. I was only 16 years old at that

were with Yasser Arafat.

time. Reading the poem in front of many TV cameras and photographers was incredible! I was

Octavian CURPAS: I would like to know more about your two hour interview

not shy. I could read the poem easily. This event (a major event in my life) allowed me to meet

with Yasser Arafat in Tunis. What year was that?

journalists and to appear on TV and radio stations in both countries.

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Laurence LEMOINE: I was fascinated by this man and I wanted to conduct an

Canadian diplomatic (the consul) and we met! He is now the father of my 11-year-old daughter,

interview. I spent two hours with him during one evening. For security purpose, the PLO did

Anouck, and my son Alvaro, who is 8. He is a lawyer in business and we have been living in

not tell me, "See you at this address at this time." I had to stay in my hotel. They came to pick

London, Paris, Valencia (he is from Valencia), Banjul (Gambia in West Africa) and Lisbon,

me up, banded my eyes and took me to an undisclosed office location. Once inside, they

Portugal. In Gambia (a wonderful small country, good for a first contact with Africa), I gave

removed the banding so I could see. It was quite exotic for me! This was an interesting time in

birth to my son in a public hospital! It was my choice because my follow up was done by a

1990, when he started to leave terrorism for being a man of the state and having direct contacts

fantastic team of Cuban doctors present for the operation. It was funny because the delivery of

with the Israelis. I asked him lots of question, and at the end, he joked and asked me if I

my first child was in the best private and modern hospital of Valencia with lots of devices and

wanted to marry him!

In the French media, my interview was not very successful, but I

technology. But, for my son I preferred the one in Banjul with my friends, the Cubans doctors,

enjoyed my trip in Tunis, the meeting with Arafat, the many hours I spent with his colleagues,

in a very poor hospital. The electricity went off just after they cut for the C-section. After my

and talking about that major conflict.

second child, I started to edit and publish tourist guides. The first was about the Gambia. Then I published a few in Spain and the last one about Saint Gervais, in France.

Octavian CURPAS: In one of our conversations you mentioned that you worked for "Mont Blanc Radio", near Geneva for six years. Also, during that time, you were

Octavian CURPAS: What are some interesting facts about Saint Gervais? Why

working for a TV station called "Channel C" doing political interviews.

would someone want to visit this town?

Laurence LEMOINE: I met a very famous and brilliant journalist in Paris, Jean

Laurence LEMOINE: Saint Gervais Mont Blanc is a beautiful site for holidays,

Pierre Elkabbach. He is in France like Larry King is in the U.S. I asked him how to plan my

skiing or walking. The high mountains give you fantastic views and pure air. This is where the

career as a journalist. He told me to first go outside of Paris to provinces to learn more about

highest mountain in Europe is, Mont Blanc, with a peak of 40,807 meters! I knew this town

everything and get mature. He explained to me that it is the best school for a young journalist

because I went there many times when I was journalist in Radio Mont Blanc and Canal C.

and it's true! So I went to Haute Savoie (the high mountain "Mont Blanc" is near Chamonix

Octavian CURPAS: Where do you live right now and what are you currently

and Geneva) and started journalism for a private radio station. I also had a monthly show on

doing?

TV Channel “C” with interviews of politicians and famous people, but only about their private life. The show had high ratings. After that, I decided to leave France again. I love France

Laurence LEMOINE: Currently, I’m living in Spain, in Valencia again. It’s a very

(fantastic country), but living in different countries gave me the possibility to view things from

beautiful city on the Mediterranean Sea. I’m working with an American company called Reliv

different perspectives.

(www.reliv.com). They produce and sell excellent food supplements made from a large range of natural ingredients and nutrients. I saw my mother taking them one day and became

Octavian CURPAS: You worked in Haiti at a radio station that needed a French

interested in their products. I have always been interested in nutrition and health. In Europe, a

journalist. Did you work in the field or in the studio?

lot of people are taking supplements because they actually improve their health with these

Laurence LEMOINE: “Radio Vision 2000” from Port Au Prince was looking for a

nutrients. We are facing a serious health crisis in Europe. Our food does not have enough

French journalist to handle the news and information and train their journalists. When I arrived

vitamins and phytonutrients.

there, I realized how lucky we were to be born in a country having freedom and everything we

replacing them with processed convenience foods, we leave ourselves vulnerable to illness,

need. I stayed working in the field and in the studio for one year. It was not easy but I learned a

disease and nagging fatigue. We know now that supplementation can bridge the nutritional gap.

lot every day. The country is still in my heart. I am also grateful to Haiti because it is where I

These products provide optimal levels of essential nutrients, and Reliv is a high profile

met my husband! He came to Port of Prince for a week during the holidays at the house of a

company. Last summer I attended the International Conference in St. Louis (Missouri), where I 65

By depriving our bodies of essential building blocks and

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

met the founder, Robert Montgomery. Thanks to these products, I have helped many of my

Laurence Lemoine: née pour être

friends and family with their health issues. Of course, I also take these nutrients even though I’ve always been healthy. But with these supplements, I feel much better. I have more energy,

journaliste!

a greater ability of focusing, and better sleep. I’m fortunate to work for this company because this job gives me the possibility to help people and to be with my children.

Elle est née à Paris, en France en 1969. A l’ âge de 12 ans elle rêve de devenir journaliste. À 16 ans, elle participe à New York au

Octavian CURPAS: Have you ever considered moving to the United States?

bicentenaire de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. Elle y Laurence LEMOINE: I would love to live in the USA because I have visited a few

représente la jeunesse française après avoir gagné un concours

times but never enough, and I have a special relationship with America. I consider that I know

organisé par l’ambassade américaine à Paris. Quelques années plus

a country and its culture if I stay at least one year. Hopefully someday I will have this chance.

tard son rêve de devenir journaliste s’est réalisé. Son nom est Laurence Lemoine. Elle a étudié sciences politiques à Paris VIII, parle quatre langues, et a un intérêt profond pour les grands

Octavian CURPAS: What do you know about Romania? In your travels, have

problèmes mondiaux. Laurence a voyagé dans de nombreux pays où elle a vécu, travaillant

you encountered any Romanians?

aussi bien dans la presse écrite qu’à la radio ou à la télévision. Du Moyen-Orient à l’Afrique Laurence LEMOINE: My husband is working in Romania now on a wind turbine

où elle a interviewé Yasser Arafat, aux Caraïbes où elle a travaillé pour une station de radio,

project in the mountains. He likes Romania. My only link with Romania was the housekeeper I had in Portugal. She was from Romania and became a friend to me.

Laurence Lemoine a couvert tous les domaines du journalisme et de la communication.

She helped me

tremendously. I wish I could go there with my husband next year. He keeps telling me that it

Question: Vous êtes née à Paris. Pouvez-vous m’en dire un peu plus sur votre famille?

will be worth it.

Réponse: Je suis la plus jeune (avec un frère jumeau) d’une famille chrétienne de 6 enfants. J’ai reçu une éducation très stricte, mais mes parents nous ont donné le meilleur pour

Octavian CURPAS: What hobbies do you have?

être heureux dans la vie: l’amour, la confiance en soi, la capacité de s’adapter, et Laurence LEMOINE: I love to travel and share moments with my friends, and I

l’indépendance.

enjoy being with my two children. I also enjoy squash, tennis, skiing and mountain climbing. I Q: Qu’est ce qui vous a amenée à vous intéresser au journalisme? Qu’est ce qui a

have climbed Mount Blanc. It took me eight hours to reach the summit and six hours to go

déclenché votre intérêt dans ce métier? Y a-t-il quelqu’un dans votre vie à l’époque qui vous a

down skiing in a totally wild manner. It was fantastic!

inspiré pour devenir journaliste? Octavian CURPAS: What are your plans in the near future? R: Quand j’étais pré-ado dans les années 80, aux infos, on ne parlait que du MoyenLaurence LEMOINE: I am developing the sales of Reliv here in Spain, and I just

Orient (Liban, en 82 avec l’invasion des Israéliens, le conflit israélo-palestinien avec des prises

started a book about nutrition and health that will be published in France.

d’otages, les détournements d’ avion, l’Iran en 81, etc). C’est à ce moment là que j’ai commencé à lire les journaux et écouter la radio. J’étais fascinée par toutes ces questions et voulais comprendre quelque chose ( ce qui est en fait impossible!). Je voulais être journaliste pour connaître et découvrir le monde et toucher moi même la réalité, sans intermédiaire entre l’ événement et moi. Je voulais faire l’expérience de vivre ce qui se passe dans le monde. Il était 66

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

clair et naturel que je devais être journaliste. Puis j’ai commencé à me préparer. Par exemple,

Q: Parlez-moi des compétences et des aptitudes naturelles qui sont nécessaires pour être

quand j’avais 15 ou 16 ans, j’enregistrais des bulletins entiers d’information de France-Info,

journaliste…

dans ma chambre, j’écrivais tout cela sur un papier pour ensuite le dire avec un ton

R: En ce qui concerne les compétences, je dirais la curiosité, dans le sens large du mot.

professionnel. Quelques années plus tard, sur les ondes, je réveillais du monde avec mes infos

Dans mon cas, mes amis et ma famille disaient toujours que j’avais le «cancer de la curiosité”!

et mes interviews!

Un journaliste doit être ouvert et désireux de comprendre et d’expliquer tout. On ne peut pas

Q: Vous considérez-vous chanceuse

être timide et il faut oser poser des questions qui peuvent embarrasser les gens, surtout les politiciens! J’étais connue à une certaine époque pour faire des interviews musclées! Souvent

R: Je dois dire qu’en général, j’ai été très chanceuse dans ma vie, non seulement parce

c’était comme un combat de mots entre mes interviewés et moi.

que je suis née dans un pays magnifique et paisible (France) et dans une bonne famille, mais aussi parce que parfois, j’ai été au bon endroit au bon moment : d’ ailleurs, je dis souvent que la

Q: Quand vous étiez au Liban, aviez-vous l’intention de retourner à Paris pour un

«chance» c’est, comme les tomates ça se cultive!. Je voulais être journaliste, car, pour moi,

Master en journalisme?

c’était une façon de vivre plusieurs vies en même temps! Faire des reportages sur d’autres pays

R: Le Liban a été ma première véritable expérience en tant que journaliste. J’étais très

ou personnes, était aussi une façon d’apprendre beaucoup! C’est également, une sorte de

jeune alors (20 ans), et un peu novice. C’était pendant la guerre avec la Syrie (« la guerre de

pouvoir, car ce que nous disons et rapportons et la manière dont nous le faisons, est important

Libération »),le père du dictateur actuel, Haffez Al Assad, voulait en finir avec les chrétiens

et peut influencer les gens. C’est pour cela que c’est aussi une grande responsabilité et une

Libanais. Pour moi, le «spectacle» était incroyable, mais j’ai appris beaucoup de choses sur les

profession très sérieuse.

êtres humains et leur capacité à être bon ou mauvais et à s’adapter à des situations extrêmes.

Q: En 1986, vous avez gagné un concours pour le bicentenaire de la Statue de la

C’était mieux que d’aller à l’université pour moi parce que c’était la vie réelle et concrète. J’ai

Liberté à New York. Pourquoi avez-vous gagné le concours? Comment cela s’est-il passé?

eu de la chance parce que j’ai rencontré le général Michel Aoun, qui était premier ministre à ce moment. J’ai eu un entretien qui m’a donné une certaine notoriété parce que, ce qu’il a dit était

R: Un des grands moments de ma vie a été en 1986 quand j’ai représenté la jeunesse

un peu embarrassant pour la France, et François Mitterrand (le Président français à l’époque) a

française à New York pour la réouverture de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. J’étais

dû réagir. Les journalistes du monde entier ont parlé de cette interview! Quelques mois plus

là parce que j’ai gagné un concours, grâce à mon père. Il m’a aidée à rédiger un très beau

tard, conseillée par mon confrère et ami Christian Malard (France 3/CNN), je suis partie à

poème sur la liberté et je lui en suis toujours très reconnaissante. C’était tellement incroyable

Tunis, au siège de l’ OLP interviewer Yasser Arafat.

pour moi! J’ai rencontré de nombreuses personnalités aux Etats-Unis, et j’ai été un VIP pendant 15 jours. Je n’avais que 16 ans à cette époque. La Lecture du poème devant les caméras de

Q: Comment se sont passées ces deux heures d’entrevue avec Yasser Arafat à Tunis.

télévision et les photographes s’est fait sans problème, heureusement que je ne suis pas timide!

En quelle année était-ce?

Q: Comment cet événement a-t-il influencé votre décision de devenir journaliste?

R: J’étais fascinée par cet homme et je voulais faire une interview. J’ai passé deux heures avec lui en pleine nuit.. Pour des raisons de sécurité, l’OLP ne m’a pas dit, “Rendez-

R: Un an plus tard, j’ai passé une semaine à la station de radio française, RTL, avec

vous à telle adresse à telle heure”. J’ai dû rester dans mon hôtel et, plusieurs de ses

tous les journalistes et les reporters. J’ai tout vu à propos des infos et du journalisme au cours

collaborateurs sont venus me chercher, m’ont bandé les yeux et m’ont emmenée dans une

de cette semaine, et plus que jamais, il était évident pour moi que je serais journaliste, mais

maison. Une fois sur place bien sûr, j’ai pu enlever le bandeau!. Je dois dire que c était assez

j’étais encore trop jeune pour commencer!

exotique pour moi! Ce fut un moment très intéressant, en 1990, quand Yasser Arafat a 67

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

commencé à ne plus être un terroriste pour être un homme d’Etat, ayant des contacts directs

(Gambie en Afrique de l’Ouest) et à Lisbonne, au Portugal. En Gambie (un petit pays très

mais secrets avec les Israéliens. Je lui ai posé beaucoup de questions, et à la fin, il a plaisanté et

agréable, bien pour un premier contact avec l’Afrique), j’ai donné naissance à mon fils dans un

m’a demandé si je voulais l’épouser ! Dans les médias français, cet interview n’a pas été un

hôpital public! C’était mon choix parce que mon suivi médical était effectué par une équipe

grand succès, mais j’ai apprécié mon séjour à Tunis, la rencontre avec Arafat,et les nombreuses

fantastique de médecins Cubains présents pour la coopération. C’était drôle parce que la

heures que j’ai passées avec ses conseillers à parler de ce conflit majeur.

naissance de mon premier enfant a eu lieu dans le meilleur hôpital privé et moderne de Valencia, avec beaucoup d’ appareils et de technologies, mais, j’ai préféré celui de Banjul avec

Q: Dans une de nos conversations, vous avez mentionné que vous avez travaillé pour

les médecins Cubains, dans un hôpital publique très pauvre mais dont le nom au moins est

” Radio Mont-Blanc “, près de Genève pendant six ans. Aussi, pendant ce temps, vous

élégant: The Royal Hospital Victoria! D’ailleurs, en pleine césarienne, l’ électricité est parti!.

travailliez pour une télévision, (Canal C) faisant des interviews politiques.

Après la naissance de mon deuxième enfant, j’ai commencé à éditer et publier des guides

R: J’ai rencontré un journaliste français très connu, (Jean-Pierre Elkabbach) pour lui

touristiques. Le premier était sur la Gambie, ensuite, j’en ai publié quelques-uns en Espagne, et

demander comment planifier ma carrière en tant que journaliste. Il m’a dit d’aller d’abord en

le dernier sur Saint-Gervais Mont Blanc, en France.

dehors de Paris, en province, pour apprendre et devenir un peu plus mature (je n’avais que 21

Q: Pourquoi Saint-Gervais?

ans). Il m’a expliqué que c’était la meilleure école pour une jeune journaliste et c’est vrai ! Je suis donc allée en Haute-Savoie (près de Chamonix et Genève) et ai commencé à Radio Mont

R: Saint Gervais Mont Blanc est un site ma-gni-fique pour les vacances, pour le ski ou

Blanc. J’avais aussi une émission mensuelle sur la chaîne de télévision «Canal C» avec des

la randonnée. Je connaissais cette ville parce que je suis allé plusieurs fois quand j’étais

interviews de politiciens ou de gens célèbres, mais seulement sur leur vie privée. Après cela,

journaliste à Radio Mont-Blanc. Faire un guide touristique était aussi pour moi un bon prétexte

j’ai décidé de quitter la France à nouveau. J’aime la France (pays fantastique), mais vivre dans

pour y retourner!

différents pays me donne la possibilité de voir les choses sous des angles différents et de

Q: Où habitez-vous maintenant et que faites vous actuellement?

m’enrichir culturellement.

R: Actuellement, je vis en Espagne, à Valencia, très belle ville située sur la Méditerranée. Je travaille avec l’ entreprise américaine Reliv (www.reliv.com). Elle produit et Q: Vous avez travaillé en Haïti à une station radio qui avait besoin d’un journaliste

vend des compléments alimentaires excellents et naturels. C’ est en voyant un jour ma maman

français. Avez-vous travaillé sur le terrain ou en studio?

les prendre que je me suis intéressée à ces produits. J’ai toujours été intéressée par la nutrition et la santé. En Europe, beaucoup de gens prennent des suppléments, car ils améliorent

R: “Radio Vision” 2000 de Port-au-Prince était à la recherche d’un journaliste français

réellement leur santé. Nous sommes aussi confrontés à une très grave crise sanitaire en ici.

pour s’ occuper de l’ information et de la formation de leurs journalistes. Quand je suis arrivé

Notre nourriture aujourd’ hui, ne possède pas assez de vitamines et de phytonutriments. En

là-bas, j’ai réalisé à quel point nous étions chanceux d’être né dans un pays libre où l’ on a tout

privant notre corps des nutriments essentiels et en les remplaçant par des aliments transformés

ce que l’ on veut. Je suis resté travailler sur le terrain et en studio pendant un an. Ce n’était pas

et chimiques nous devenons vulnérables à la fatigue, aux allergies et à toutes sorte de maladies

facile, mais j’ai beaucoup appris chaque jour. Haiti est un pays fascinant et est toujours dans

et dysfonctionements. Nous savons maintenant que les compléments alimentaires peuvent

mon coeur. Je suis également reconnaissante à Haïti car c’est là que j’ai rencontré mon mari ! Il

combler ce fossé nutritionnel. Ces produits offrent des niveaux optimaux de nutriments, et

est venu à Port au Prince pendant une semaine pour des vacances chez un ami diplomate. Il est

Reliv est une entreprise de haut niveau. L’été dernier, j’ai assisté à la Conférence internationale

maintenant le père de ma fille de 11 ans, Anouck, et mon fils, Alvaro, 8 ans. Il est un avocat

à Saint Louis (Missouri. USA), où j’ai rencontré le fondateur, Robert Montgomery. Grace à ces

d’affaires et nous avons vécu à Londres, Paris, Valencia (Espagne) dont il est originaire, Banjul

produits, j’ai aidé beaucoup de mes amis et membres de ma famille à régler leurs problèmes de 68

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

santé. Bien sûr, je prends aussi ces compléments, même si j’ai toujours été en bonne santé.

Interviu cu Laurence Lemoine – jurnalista care

Mais grâce à eux, je me sens encore mieux. J’ai plus d’énergie, une plus grande capacité de

a reprezentat Franţa la bicentenarul Statuii

concentration et un meilleur sommeil. J’ai de la chance de travailler pour cette entreprise parce que je peux à la fois aider les gens et m’occuper de mes enfants.

Libertăţii din New York

Q: Avez-vous déjà envisagé de déménager aux États-Unis? R: J’adorerai vivre aux Etats-Unis parce que j’ y suis allé plusieurs fois mais ce n’est jamais assez! Et parce que j’ai une relation spéciale avec l’Amérique…Je considère que je

Laurence Lemoine este născută în Franţa, la Paris,

connais un pays et sa culture si je reste au moins un an. Espérons qu’un jour j’aurai cette

în anul 1969. La vârsta de 12 ani visa să devină jurnalistă.

chance!

La 16 ani Laurence participă la bicentenarul Statuii Libertăţii din New York alături de Nancy Reagan, Q: Que savez-vous de la Roumanie? Dans vos voyages, avez-vous rencontré des

reprezentând astfel tineretul francez, în urma unui concurs

Roumains?

organizat de Ambasada SUA din Paris. Câţiva ani mai

R: Mon mari travaille en Roumanie maintenant sur un projet d’éoliennes dans les

târziu, visul său de a deveni jurnalistă s-a împlinit. A studiat

montagnes. Il aime la Roumanie. Mon seul lien avec la Roumanie a été la jeune femme qui m’

Ştiintele Politice la Paris, vorbeşte patru limbi şi e interesată de toate problemele mondiale.

aidait a la maison quand je vivais au Portugal et qui est devenu un peu une amie. Je voudrais

Laurence a călătorit în multe ţări, unde a şi locuit, lucrând la fel de bine pentru presa scrisă,

pouvoir aller en Roumanie avec mon mari cette année car il n’arrête pas de me dire que cela

radio sau televiziune. Din Orientul Mijlociu în Africa, unde l-a intervievat pe Yasser Arafat, în

vaut la peine!

Caraibe, unde a lucrat pentru un post de radio, Laurence Lemoine a acoperit toate domeniile de jurnalism şi comunicare.

Q: Quels sont vos hobbies? ------------------------------------

R: J’adore voyager avant tout ! j’aime aussi être avec mes amis et ma famille. Coté Octavian CURPAŞ: Sunteţi născută la Paris. Îmi puteţi spune câte ceva despre

sport, j’aime le squash, le tennis, le ski et l’alpinisme. Une fois, j’ai fais l’ascension du Mont

familia dumneavoastră?

Blanc à skis: Il m’a fallu huit heures pour atteindre le sommet et six heures pour redescendre le tout dans un cadre totalement sauvage. C’était fantastique!

Laurence LEMOINE: Sunt cea mai mică (având un frate geamăn) dintr-o familie creştină cu şase copii. Am primit o educaţie foarte strictă, dar părinţii ne-au dat tot ce e mai

Q: Quels sont vos projets dans un avenir proche?

bun pentru a fi fericiţi în viaţă: dragostea, încrederea în sine, abilitatea de a ne adapta şi independenţa.

R: Je m’occupe du développement de Reliv ici en Espagne, et je viens de commencé un livre sur la nutrition et la santé qui sera publié en France.

Octavian CURPAŞ: Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre jurnalism? Ce a declanşat interesul dumneavoastră pentru această meserie? A existat cineva, la acel moment, în viaţa dumneavoastră, care v-a influenţat să deveniţi jurnalistă? Laurence LEMOINE: În perioada de preadolescenţă, în anii ’80, la ştiri, nu se vorbea decât de Orientul Mijlociu (Liban, în ’82, cu invazia israeliană, conflictul israeliano-palestinian,

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

luarea de ostatici, deturnări de avioane etc.). A fost momentul în care am început să citesc

ştiri şi despre jurnalism şi, mai mult ca niciodată, a fost evident pentru mine că îmi doresc să

ziarele şi să ascult la radio. Am fost fascinată de toate aceste lucruri şi vroiam să înţeleg mai

fiu jurnalistă, dar eram încă prea tânără pentru a începe.

mult (ceea ce de fapt era imposibil!). Mi-am dorit să devin jurnalistă pentru a cunoaşte şi a

Octavian CURPAŞ: Vorbiţi-mi despre competenţele şi aptitudinile naturale care

descoperi lumea, pentru a atinge realitatea fără vreun intermediar între mine şi faptul în sine.

sunt necesare pentru a fi jurnalist.

Am vrut să experimentez direct ceea ce se întâmpla în lume. A fost clar şi natural că trebuie să devin jurnalistă. Apoi am început să mă pregătesc. De exemplu, când aveam 15 sau 16

Laurence LEMOINE: În ceea ce priveşte competenţele, aş spune curiozitatea, în

ani, înregistram în camera mea buletine de ştiri de la postul de radio France-Info, le scriam pe

sensul larg al cuvântului. În cazul meu, prietenii şi familia mi-au spus întotdeauna că am „un

hârtie, ca mai apoi să le pot rosti pe un ton profesional. Câţiva ani mai târziu, am trezit lumea

cancer al curiozităţii”. Un jurnalist trebuie să fie deschis şi dornic să înţeleagă şi să explice

cu ediţii de ştiri şi interviuri realizate de mine.

totul. El nu poate fi timid, trebuie să îndrăznească să adreseze întrebări care pot stânjeni oamenii, în special politicienii. Am fost cunoscută pentru acest gen de interviuri. Deseori, ele

Octavian CURPAŞ: Va consideraţi norocoasă?

erau ca o luptă de cuvinte între intervievaţi şi mine.

Laurence LEMOINE: Trebuie să spun că în general am fost foarte norocoasă în

Octavian CURPAŞ: Când aţi fost în Liban, aveaţi intenţia să vă întoarceţi la

viaţă, nu numai pentru că m-am născut într-o ţară minunată şi liniştită (Franţa) şi într-o familie

Paris pentru un masterat în jurnalism?

bună, dar şi pentru că uneori am fost în momentul potrivit la locul potrivit, de fapt, spun adesea că norocul se cultivă ca roşiile! Am vrut să fiu jurnalistă, deoarece pentru mine a fost un mod

Laurence LEMOINE: Libanul a fost prima mea experienţă veritabilă, ca jurnalist.

de a trăi mai multe vieţi în acelaşi timp. A face reportaje despre alte ţări sau persoane, a fost,

Eram foarte tânără (20 de ani) şi un pic novice. Era în timpul războiului cu Siria („războiul de

de asemenea, o modalitate foarte bună de a învăţa! Este, în egală măsură, un fel de putere,

eliberare”), tatăl dictatorului actual, Haffez Al Assad, vroia să termine cu creştinii libanezi.

pentru că ceea ce spunem şi raportăm şi maniera în care o facem, este importantă şi poate

Pentru mine, „spectacolul” era incredibil, dar am învăţat multe despre oameni şi capacitatea

influenţa oamenii. De aceea, aceasta este o profesie foarte serioasă, ce poartă cu sine o mare

lor de a fi buni sau răi şi despre adaptarea la situaţiile extreme. A fost mai bine pentru mine

responsabilitate.

decât să merg la facultate, pentru că acolo era viaţa reală şi concretă. Am avut noroc, pentru că l-am întâlnit pe generalul Michel Aoun, care era prim-ministru la acel moment. Am avut un

Octavian CURPAŞ: În 1986 aţi câştigat un concurs pentru participarea la

interlocutor care mi-a dat o oarecare notorietate, pentru că ceea ce a spus el a fost un pic

bicentenarul Statuii Libertăţii din New York. Cum s-a întâmplat acest lucru?

neplăcut pentru Franţa, iar preşedintele francez al acelei perioade, François Mitterrand, a

Laurence LEMOINE: Unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea a fost

trebuit să reacţioneze. Jurnaliştii din întreaga lume au vorbit despre acest interviu! Câteva luni

în 1986, când am reprezentat tineretul francez la New York, pentru redeschiderea Statuii

mai târziu, sfătuită de colegul şi prietenul meu, Christian Malard (France 3/CNN), am plecat la

Libertăţii, cu Nancy Reagan. Am fost acolo pentru că am câştigat un concurs, datorită tatălui

Tunis, la sediul central al OLP, pentru interviul cu Yasser Arafat.

meu. El m-a ajutat să scriu un frumos poem despre libertate şi îi sunt recunoscătoare pentru

Octavian CURPAŞ: Cum au trecut cele două ore de întrevedere cu Yasser

asta. A fost absolut uimitor pentru mine. Am întâlnit mai multe personalităţi ale SUA şi am fost

Arafat, la Tunis?

un VIP timp de 15 zile. Nu aveam atunci decât 16 ani. Lectura poemului în faţa camerelor de filmat şi a aparatelor foto a decurs fără probleme, din fericire nu sunt o timidă.

Laurence LEMOINE: Eram fascinată de acest om şi am vrut să fac un interviu. Am petrecut două ore cu el în plină noapte. Din motive de securitate, nu am avut voie să ştiu când

Octavian CURPAŞ: Cum a influenţat acel eveniment decizia dumneavoastră de

şi unde va avea loc întâlnirea. A trebuit să stau în camera mea de hotel şi mai mulţi

a deveni jurnalistă?

colaboratori ai săi au venit să mă caute. Legată la ochi, am fost dusă într-o locuinţă. Odată

Laurence LEMOINE: Un an mai târziu, am petrecut o săptămână la un post de radio

ajunsă acolo, am fost dezlegată la ochi. Trebuie să spun că a fost ceva exotic pentru mine. A

francez, RTL, cu toţi ziariştii şi reporterii. În decursul acestei săptămâni am văzut totul despre

fost un moment foarte interesant atunci când, în 1990, Yasser Arafat a încetat să mai fie un

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

terorist, pentru a putea fi un om de stat, având contacte directe, dar secrete cu israelienii. I-am

preferat medicii cubanezi din Banjul, dintr-un spital public, foarte sărac, dar al cărui nume, cel

adresat multe întrebări, iar la final m-a întrebat, în glumă, dacă vreau să mă căsătoresc cu el.

puţin, este elegant: The Royal Hospital Victoria! De fapt, în timpul operaţiei de cezariană, s-a

În presa franceză, acest interviu nu a avut prea mare succes, dar eu am apreciat sejurul meu

oprit şi curentul. După naşterea celui de-al doilea copil, am început să editez şi să public

la Tunis, întâlnirea cu Arafat şi numeroasele ore petrecute cu consilierii săi pentru a discuta

ghiduri turistice. Primul a fost despre Gambia, câteva despre Spania şi ultimul despre Saint-

despre acel conflict major.

Gervais Mont Blanc, Franţa.

Octavian CURPAŞ: Într-una din conversaţiile noastre, aţi menţionat că aţi lucrat

Octavian CURPAŞ: De ce Saint Gervais?

pentru Radio Mont Blanc timp de şase ani, în apropiere de Geneva. De asemenea, în

Laurence LEMOINE: Saint Gervais Mont Blanc este un loc magnific pentru vacanţe,

această perioadă aţi lucrat pentru o televiziune (Canal C), făcând interviuri politice.

pentru schi sau drumeţii. Ştiam acest oraş, pentru că am fost acolo de multe ori atunci când

Laurence LEMOINE: M-am întâlnit cu un celebru jurnalist francez (Jean-Pierre

lucram ca journalist, la Radio Mont Blanc. Să fac un ghid turistic pentru acest loc a fost un bun

Elkabbach) pentru a-l întreba cum să-mi planific cariera de jurnalist. El mi-a spus să merg mai

motiv să mă reîntorc aici.

întâi în afara Parisului, în provincie, pentru a învăţa şi a mă maturiza (nu aveam decât 21 de

Octavian CURPAŞ: Unde locuiţi acum şi cu ce vă ocupaţi?

ani). El mi-a explicat că aceasta este cea mai bună şcoală pentru un tânăr journalist, şi e adevărat! Aşa că, am plecat în Haute-Savoie (aproape de Chamonix şi Geneva) şi am început

Laurence LEMOINE: În prezent, trăiesc în Spania, la Valencia, un oraş frumos, de

la Radio Mont Blanc. Aveam, de asemenea, o emisiune lunară la TV, Canal C, în care

pe Marea Mediterană. Lucrez cu compania americană Reliv. Ea produce şi vinde suplimente

realizam interviuri cu oameni politici sau celebrităţi, dar numai despre viaţa lor privată. După

alimentare naturale. Am fost interesată de aceste produse atunci când într-o zi am văzut-o pe

aceea, am decis să părăsesc Franţa din nou. Iubesc Franţa (ţară fantastică), dar traiul în ţări

mama mea că le ia. Am fost întotdeauna interesată de nutriţie şi sănătate. În Europa, mulţi

diferite îmi permite să văd lucrurile din unghiuri diferite şi să mă îmbogăţesc spiritual.

oameni iau suplimente, deoarece acestea le îmbunătăţesc, realmente, sănătatea. Şi noi ne confruntăm cu o gravă criză sanitară aici. Hrana noastră de astăzi nu are suficiente vitamine şi

Octavian CURPAŞ: Aţi lucrat în Haiti pentru un post de radio care avea nevoie

fitonutrienţi, privându-ne organismul de substanţe nutritive esenţiale, înlocuindu-le cu produse

de un jurnalist francez. Aţi lucrat pe teren sau în studio?

alimentare transformate genetic sau chimicale, iar noi devenim vulnerabili la oboseală, alergii

Laurence LEMOINE: Radui Vision 2000 din Port-au-Prince era în căutarea unui

şi cu tot felul de boli sau disfuncţionalităţi. Noi ştim acum că suplimentele alimentare pot umple

jurnalist francez pentru a se ocupa de informarea şi instruirea jurnaliştilor lor. Când am ajuns

acest gol nutritiv. Vara trecută, am participat la Conferinţa internaţională de la St. Louis

acolo, am realizat cât noroc am avut să mă nasc într-o ţară liberă, în care poţi avea tot ce-ţi

(Missouri, SUA), unde l-am întâlnit pe fondatorul Robert Montgomery. Graţie produselor sale i-

doreşti. Am rămas să lucrez pe teren şi în studio, timp de un an. Nu era uşor, dar am învăţat

am ajutat pe mulţi dintre prietenii mei sau membri de familie în a-şi rezolva problemele de

multe în fiecare zi. Haiti e o ţară fascinantă ce mi-a rămas în suflet. Sunt recunoscătoare

sănătate. Bineînţeles, şi eu iau aceste suplimente, chiar dacă nu am acuzat niciodată

acestei ţări, pentru că acolo l-am întâlnit pe soţul meu. El a venit la Port-au-Prince în vacanţă,

probleme de sănătate. Dar, datorită lor mă simt şi mai bine. Am mai multă energie, o

pentru o săptămână, cu un prieten, diplomat, şi este acum tatăl fetiţei mele de 11 ani, Anouck,

capacitate de concentrare mult mai mare şi un somn mai bun. Sunt norocoasă că lucrez

şi al fiului meu, Alvaro, de 8 ani. El este avocat de afaceri, astfel că am trăit împreună la

pentru această companie, pentru că pot ajuta oamenii şi mă pot ocupa şi de copiii mei.

Londra, Paris, Valencia (Spania), locul său de baştină, Banjul (Gambia în Africa de Vest) şi

Octavian CURPAŞ: Nu v-aţi gândit să vă mutaţi în Statele Unite?

Lisabona (Portugalia). În Gambia (o ţară mică şi foarte agreabilă, frumoasă, pentru un prim contact cu Africa) l-am născut pe fiul meu, într-un spital public. Aceasta a fost alegerea mea,

Laurence LEMOINE: Mi-ar plăcea să locuiesc în Statele Unite, pentru că am fost

deoarece monitorizarea mea medicală era realizată de o echipă medicală extraordinară,

acolo de multe ori, dar niciodată sufficient şi pentru că am o relaţie specială cu America.

formată din medici cubanezi. A fost amuzant, pentru că naşterea primului meu copil a avut loc

Consider că pot cunoaşte o ţară şi cultura sa, dacă locuiesc acolo cel puţin un an. Sperăm că

în cel mai modern spital privat din Valencia, cu numeroase aparate şi tehnologii, după care am

într-o zi vom avea această şansă.

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Octavian CURPAŞ: Ce ştiţi despre România? În călătoriile făcute aţi întâlnit

Pregunta: Usted nació en París. ¿Puede usted decirme más acerca de su familia?

români?

Respuesta: Yo soy la más joven (con un hermano gemelo), de una familia cristiana de

Laurence LEMOINE: Soţul meu lucrează acum în România, la un proiect de turbină

seis hijos. He recibido una educación muy estricta, pero mis padres nos dieron lo mejor para ser

eoliană în munţi. Lui îi place România. Singura mea legătură cu România a fost o tânără care

feliz en la vida: el amor, la confianza en sí mismo, la capacidad de adaptación y la

mă ajuta cu treburile casei atunci când am locuit în Portugalia şi cu care m-am împrietenit un

independencia.

pic. Aş vrea să pot merge în România cu soţul meu în acest an, pentru că el nu încetează să-

P: ¿Qué le llevó a ese interés por el periodismo? ¿Qué despertó su interés ? ¿Hubo

mi spună că merită vizitată.

alguien en su vida en ese momento que le inspiró para convertirse en una periodista? Octavian CURPAŞ: Ce hobby-uri aveţi?

R: Cuando yo era una pre-adolescente en los años 80, las noticias sólo hablaban de Laurence LEMOINE: Mai întâi de toate, îmi place să călătoresc! De asemenea, îmi

Oriente Medio (Líbano en el 82 con la invasión de Israel; el conflicto Israel/Palestino con

place să fiu alături de prieteni şi de familie. Îmi place sportul: squash, schiul, alpinismul,

bombas, rehenes, secuestros; Irán en el 81, etc.) Fué entonces, cuando empecé a leer los

tenisul. Odată, am urcat pe Mont Blanc pe schiuri, mi-a luat opt ore să ajung în vârf şi şase ore

periódicos y escuchar la radio. Yo estaba fascinada por todos estos temas y quería entender

să cobor. A fost fantastic!

algo (cosa en realidad imposible). Yo quería ser periodista para conocer y descubrir el mundo y tocar yo misma la realidad, sin intermediarios entre el evento y yo. Yo quería vivir en directo lo

Octavian CURPAŞ: Care sunt planurile dumneavoastră pentru viitorul apropiat?

que estaba sucediendo en el mundo. Era claro y natural que debía ser periodista. Entonces

Laurence LEMOINE: Mă ocup de dezvoltarea Reliv-ului aici, în Spania, şi am

empecé a prepararme. Por ejemplo, cuando yo tenía 15 o 16 años, grababa los boletines de

început o carte despre nutriţie şi sănătate, care urmează să fie publicată în Franţa.

información general de France-Info en mi habitación, escribía todo esto en un papel y luego lo repetía con el mismo tono profesional. Unos años más tarde, despertaba bastante gente con mis noticias y entrevistas!

Laurence Lemoine : Una

P: ¿Se considera afortunada?

vida de periodista

R: Debo decir que en general fuí muy afortunada en mi vida, no sólo porque nací en

Nació en París, Francia en 1969. Ya a la edad

un país hermoso y tranquilo (Francia) y una buena familia, sino porque también yo estaba en el

de 12 sueña con convertirse en un periodista. A los 16

lugar correcto en el momento adecuado, pero a menudo digo que “la suerte” es, como los

años, participó en Nueva York “All bicentenario” de la

tomates, se cultiva !. Yo quería ser periodista, porque para mí era una manera de vivir varias

Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Representó a la juventud francesa, después de

vidas a la vez! Informar sobre otros países o personas, es para mí una manera de aprender un

ganar un concurso organizado por la Embajada de EE.UU, en París. Unos años más tarde, su

montón! También es una especie de poder, porque lo que decimos y la forma en la cual lo

sueño de convertirse en una periodista, se hizo realidad. Su nombre es Laurence Lemoine.

hacemos, es importante y puede influir en la gente. Es por eso que también es una gran

Estudió Ciencias Políticas en París VIII, habla cuatro idiomas y tiene un profundo interés en

responsabilidad y una profesión seria.

los asuntos globales. Laurence ha viajado a muchos países donde vivió, trabajando para la

P: En 1986 ganó un concurso para el Bicentenario de la Estatua de la Libertad en

prensa impresa, tanto en radio como en televisión. De Oriente Medio a África, donde se

Nueva York. ¿Cómo fué?

entrevistó con Yasser Arafat, pasando por el Caribe, donde trabajó para una emisora de radio, Laurence Lemoine ha cubierto todas las áreas del periodismo y de la comunicación. 72

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

R: Uno de los mejores momentos de mi vida fue en 1986 cuando representé a la

aconsejado por mi colega y amigo cristiano Malard (Francia 3/CNN), me fui a Túnez, la sede

juventud francesa en Nueva York para la reapertura de la Estatua de la Libertad con Nancy

de la OLP para entrevistar a Yasser Arafat.

Reagan. Yo estaba allí porque gané un concurso, gracias a mi padre. Me ayudó mucho

P: ¿Cómo fue la entrevista, de dos horas, con Yasser Arafat en Túnez. ¿En qué año

redactando un hermoso poema sobre la libertad y aún, hoy en día, le estoy muy agradecida. Fué

fue?

increíble para mí ! Conocí a muchas personalidades en ese país y yo era una VIP ! Sólo tenía R: “Yo estaba fascinada por ese hombre y quería entrevistarle. Pasé dos horas con él

16 años en ese momento!. La lectura del poema frente a las cámaras de televisión y fotógrafos

en plena noche. … Por razones de seguridad, la OLP no decía “Nos vemos en tal sitio a tal

fué fácil , afortunadamente yo no soy tímida !

hora.” Tuve que quedarme en mi hotel y varios de sus colegas vinieron a por mí, y con los ojos P: ¿Cómo este evento influyó en su decisión de convertirse en una periodista?

vendados me llevaron a una casa. Una vez allí, por supuesto, me quitaron la venda de los ojos.

R: Un año más tarde, pasé una semana en la estación de radio RTL , con todos los

Debo decir que fué muy exótico para mí ! Fue un momento muy interesante en 1990, cuando

periodistas y reporteros. Ví todo sobre las noticias y el periodismo durante esa semana, y más

Yasser Arafat comenzó a dejar de ser un terrorista para ser un hombre de estado, teniendo

que nunca, estaba claro para mí que sería periodista, pero aún era demasiado joven para

contactos directos pero secretos con los Israelies. Le hice muchas preguntas, y al final, él

empezar !

bromeó y me preguntó si quería casarme con el! En la prensa francesa, esa entrevista tuvo mucho éxito, pero yo disfruté de mi estancia en Túnez, la reunión con Arafat, y las muchas

P: Háblame de las habilidades y aptitudes naturales necesarias para ser un periodista

horas que pasé con sus consejeros para hablar sobre ese conflicto tan importante.

… R: En cuanto a las habilidades, yo diría la curiosidad, en el más amplio sentido de la

P: En una de nuestras conversaciones, usted ha mencionado que trabajaba para

palabra. En mi caso, mis amigos y mi familia siempre me decían que tenía el “cáncer de la

“Radio Mont Blanc”, cerca de Ginebra durante seis años. Además, durante ese tiempo, usted

curiosidad” ! El periodista debe estar abierto y dispuesto a comprender y explicar todo. No

trabajó para una televisión (Canal C) haciendo entrevistas políticas.

podemos ser tímidos, debemos atrevernos a hacer preguntas que pueden avergonzar a la gente,

R: Me encontré con un periodista francés bien conocido (Jean-Pierre Elkabbach) para

especialmente a los políticos ! Yo era conocida en ese momento por hacer entrevistas

preguntarle cómo planear mi carrera como periodista. Él me dijo que primero, tenía que salir de

XXXXXXX! A menudo, era como una batalla de palabras entre mis entrevistados y yo.

París, trabajar en provincia para aprender y ser un poco más madura (tenía 21 años de edad). Explicó que eso era la mejor escuela para una joven periodista, y es verdad ! Así que me fuí a

P: Cuando usted estaba en el Líbano, tenía la intención de regresar a París para un

la Alta Saboya (cerca de Chamonix y Ginebra) y comencé en la Radio Mont Blanc. También

Master en Periodismo?

tuve un programa mensual en la televisión “Canal C”, con entrevistas a políticos y personajes R: Líbano fue mi primera experiencia como periodista. Yo era muy joven (20 años), y

famosos, pero sólo para hablar de su vida privada. Después de eso me decidí a salir de Francia

un poco novata. Fue durante la guerra con Siria (la “Guerra de Liberación”). El padre del actual

de nuevo. Me encanta Francia pero vivir en diferentes países me ha dado la posibilidad de ver

dictador, Haffez Al Assad quería matar a los cristianos Libaneses. Para mí, el “espectáculo” fue

las cosas desde diferentes ángulos y enriquecerme culturalmente.

increíble, pero he aprendido mucho sobre la gente y su capacidad para ser bueno o malo y para P: Usted ha trabajado en Haití, en una estación de radio que necesitaba un periodista

adaptarse a situaciones extremas. Era mejor que ir a la universidad , porque era la vida real y

francés. ¿Ha trabajado sobre el l terreno o en el estudio?

concreta. Tuve suerte porque conocí al General Michel Aoun, Primer Ministro en ese momento. Esa entrevista me dió una cierta notoriedad ya que lo que dijo fué un poco embarazoso para

R:. “Radio Vision 2000″ de Port-au-Prince estaba buscando a una periodista francesa

Francia y François Mitterrand (el Presidente Francés en ese momento) tuvo que reaccionar

para encargarse de la información y de la formación de sus periodistas Cuando llegué allí, me

oficialmente. Periodistas de todo el mundo hablaron de esa entrevista ! Unos meses más tarde,

dí aún mas cuenta, si cabe, la suerte de haber nacido en un país libre donde uno tiene todo lo 73

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

que quiere. Trabajé sobre el terreno y en el estudio durante un año. No fue fácil, pero aprendí

una empresa a un alto nivel. El verano pasado, asistí a la Conferencia Internacional en St. Louis

mucho cada día. Haití es un país fascinante y siempre está en mi corazón. También estoy

(Estados Unidos. Missouri.) y me encontré al fundador, Robert Montgomery. Gracias a estos

agradecida a Haití porque es donde conocí a mi marido ! Llegó a Puerto Príncipe para una

productos, ayudé a muchos de mis amigos y miembros de mi familia a resolver sus problemas

semana de vacaciones a casa de un amigo diplomático. Ahora es el padre de mi hija de 11 años,

de salud. Por supuesto, también tomo estos productos, aunque siempre he gozado de una muy

Anouck, y de mi hijo Álvaro de 8. Es abogado de negocios y hemos vivido en Londres, París,

buena salud. Pero gracias a ellos, me siento mucho mejor. Tengo más energía, mayor

Valencia (donde nació), Banjul (Gambia África del Oeste) y en Lisboa, Portugal. En Gambia,

concentración y duermo mejor. Tengo la suerte de trabajar en esta empresa ya que puedo

un país pequeño, muy bonito y bueno para un primer contacto con África), dí a luz a mi hijo en

ayudar a la gente y también cuidar de mis hijos.

un hospital público. Fue mi elección, porque la atención médica fué realizada por un excelente

P: ¿Has pensado en mudarse a los Estados Unidos?

equipo de médicos cubanos . Fue gracioso porque el nacimiento de mi hija, se llevó a cabo en R: Me encantaría vivir en los EE.UU. porque fuí allí varias veces, pero nunca fué

el mejor hospital privado y moderno de Valencia, con la mejor tecnologia, pero preferí el de

suficiente ! y tengo una relación especial con ese país … Creo que conozco un país y su

Banju,l con los médicos cubanos en ese hospital público muy pobre, pero al menos, con

cultura, si me quedo por lo menos un año. Espero que un día tenga la oportunidad!

nombre elegante: El Royal Victoria Hospital ! En medio de la cesárea, se fue la electricidad !.

P: ¿Qué sabe usted acerca de Rumania? En sus viajes, ¿se ha encontrado con muchos

Después del nacimiento de mi segundo hijo empecé a editar y publicar guías turísticas. La

rumanos?

primera fue sobre Gambia, después , publiqué algunas en España, y la última sobre SaintGervais Mont Blanc, Francia.

R: Mi esposo trabaja ahora en Rumania en un proyecto de aerogeneradores, en las montañas. Le gusta mucho ese país. Mi única conexión con Rumanía fue la joven que me

P: ¿Por qué Saint-Gervais?

ayudaba en casa cuando vivía en Portugal y se convirtió en una amiga. Me gustaría poder ir a

R: Saint Gervais Mont Blanc es un sitio mag-ní-fi-co para las vacaciones, para el esquí

Rumania este año con mi esposo porque dice que vale la pena!

o el senderismo. Conocía esa ciudad porque había estado varias veces cuando era periodista en Radio Mont Blanc. Hacer una guía de turismo también fue para mí una buena excusa para

P: ¿Cuáles son tus hobbies?

volver!

R: Me encanta viajar ! También me encanta estar con mis amigos y familiares. En cuanto a los deportes, me gusta el squash, tenis, esquí y el alpinismo. Una vez subí hasta la

P: ¿Dónde vive usted ahora y qué van a hacer ahora?

cumbre del Mont Blanc con esquís: fueron ocho horas para llegar a la cima y 6 horas para

R: Actualmente, vivo en España, en Valencia, una hermosa ciudad en el Mediterráneo.

bajar, todo ello en un paisaje totalmente salvaje . ¡Fue fantástico!

Trabajo con la empresa Americana Relìv (www.reliv.com). Produce y vende suplementos alimentarios naturales excelentes. Un día ví a mi mamá tomar esos batidos y me interesaron

P: ¿Cuáles son sus planes en un futuro próximo?

esos productos. Siempre me han interesado los temas de nutrición y salud. En Europa, muchas

R: Me ocupo del desarrollo de Reliv, aquí en España, y acabo de empezar un libro

personas toman suplementos porque realmente mejoran la salud. También hacemos frente a una

sobre nutrición y salud que se publicará en Francia.

crisis de salud muy seria en Europa. Nuestra comida de hoy, no tiene suficientes vitaminas y fitonutrientes. Al privar a nuestro cuerpo de nutrientes esenciales sustituyéndolos por alimentos procesados y productos químicos, somos vulnerables a la fatiga, alergias y todo tipo de enfermedades y disfunciones. Ahora sabemos que los suplementos dietéticos pueden colmar esta brecha nutricional. Estos productos proporcionan niveles óptimos de nutrientes, y Reliv es

z 74

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

persoane care înțeleg libertatea în felul lor, călcând în picioare părerile opuse dar și sfaturile celor care s-au integrat în conducerea destinului unei Europe unite, pentru care am optat și noi. Poate ar fi fost cazul ca năravul recent, cel al dezbinării, să nu-l fi dus acolo, departe de țară, să fi spălat rufele întâi în familie. Poate mai multă politețe nu ne -ar fi stricat? Vorba lui Nicolae Steinhardt: „Dacă nu putem să fim buni, să încercăm măcar să fim politicoși.”

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de

Politețea este o atitudine, o disciplină a vieții care se învață. Un om politicos este un

Nord

om demn. Politețea nu este fandoseală, ipocrizie, cum afirmă unii, ci este o datorie; datoria omului de a-și șlefui caracterul, de a adopta un comportament civiliz at dictat de conștiință, care înclină balanța spre dreptate. Un om nepoliticos este un om murdărit, se manifestă grosolan,

POLITEȚEA

uneori chiar agresiv, în vorbe sau gesturi. Politețea trebuie să redevină un imperativ al societății

„Politețea este pentru spirit ceea ce grația este pentru trup”.

comportare într-o societate liberă, să poată fi respectate. Un om politicos este un altruist; el

moderne, pentru ca regulile de conviețuire socială, principiile și normele de muncă și

sacrifică uneori câte ceva de la sine, în favoarea aproapelui său.

Voltaire

Corectitudinea este un element necesar politeții, dar este în primul rând o manifestare de respect față de celălalt. În aceste zile frumoase ale lunii septembrie, când

Omul care a învățat politețea devine sincer, calm, senin,

vara și -a făcut ultimele bagaje și a plecat tot „în călduri” fiind,

luminos. deschis, atent, dar totodată încrezător în forțele

iar nori nervoși vizitează cerul după atâtea zile secetoase, iată

proprii și în buna -credință a celorlalți. Politețea se impune omului

că evenimentele politice se succed, lumea se agită. Lupta

civilizat, prin

politică devenită acerbă în ultimele luni ale acestei veri

înțelegerea necesității de a găsi un limbaj comun cu alți

fierbinți, a agitat spiritele și în Parlamentul European întrunit

oameni. Ea implică controlul instinctului barbar care

zilele acestea. Jurnaliștii au catalogat atmosfera în diferite

sălășluiește în fiecare dintre noi. Octavian Paler mărturisea

moduri, precum: „USL a exportat bălăcăreala în Parlamentul

sincer: „Căutam să ascund noaptea din mine (bănuiesc că

toți introvertiții au o noapte interioară, prin care bâjbâie și

Strasbourg” etc. Mândria exagerată, lipsa de politețe, și-au

pe care o ascund de alții, deoarece nici ei nu știu ce ascunde ea)…” Dar ce ne facem cu

arătat fețele în luările de cuvânt ale unor politicieni. După tot

extrovertiții care nu au probleme în a-și ascunde ceva?Autodisciplinarea se poate transforma,

bâlciul referendumului, minciunile și fariseismul multora, ar fi

cu timpul, în a doua natură a omului; deprinderea devine reflex, reacțiile devin automatisme

fost cazul să se fi schimbat comportamentul într-unul de

binefăcătoare.

European

–

Politica”,

„Gâlceava

Dâmbovița

atenție cuvenită, analiză, dialog cuviincios, înțelegere a

În această idee, filozofii greci propovăduiau prețuirea esențialului din interiorul

situației și a se auzi, poate, eventuale scuze, pentru greșelile pe care unii le -au făcut. Sau așa

nostru, nu înșelătoarea aparență, ci stăpânirea de sine ce duce la adevărata forță și fericire;

cum se pomenește în jargon stradal – definit ca „drog cu trimitere în realitatea paralelă” -, să

conducerea vieții potrivit bunului simț și rațiunii, nu atitudinea ambiguă dictată de instinct. „La

fi avut „ciocul mai mic!” Dar, dimpotrivă, s-au auzit învinuiri, ofense, buricări, din partea unor

orice ademenire exterioară răspunde cu o virtute interioară”, sfătuia Epictet. Omul trebuie să-

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

și fixeze un model de conduită, adică o regulă și un comportament ideal, cărora să se

Trebuie găsite mijloacele prin care se poate realiza pacea internă. Vor fi preferate

conformeze atât în singurătatea lui, cât și între oameni. Este necesar să căutăm în jurul nostru

legile care să decurgă din idealuri frumoase. Găsirea de idealuri cât mai frumoase trebuie să fie

atmosfera de înțelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecți. Dar, față de cei care

ocupația

manifestă rea voință cu privire la politețe, fermitatea este justificată și chiar necesară.

parlamentarismului”, după cum se exprima un filozof român. Acolo, în parlament, trebuie să-și

cea

mai

nobilă

hărăzită

omului

pământ;

„Ea

constituie

prestigiul

Un om politicos este un om stăpân pe purtarea și pe reacțiile sale, sigur de el,

găsească locul oamenii care respectă idealurile poporului și care au credință în Dumnezeu,

mișcându-se liber, dezinvolt. Necunoașterea regulilor de politețe se poate manifesta și prin

oameni curajoși, cu judecată dreaptă, căci orice judecată greșită ne poate compromite.Și mai

nesiguranță, bâjbâială, lipsă de fermitate sau dimpotrivă - excesul ei. Să ne gândim la ieșirile

este ceva foarte important și anume, să se î nțeleagă cine din exterior ne vrea binele și cine

neașteptate ale oamenilor timizi, la replicile ironice ale unora; nu sunt ele motivate de lipsa

dorește a ne pune piedici în atingerea acestui bine.

factorului educațional, cel al politeții?

Să nu ne iluzionăm cu calități exagerate, dar să fim încrezători în cele pe care le

Politețea trebuie aplicată în toate locurile și momentele vieții noastre, pe cât posibil,

avem. Nu este bine nici să ne decepționăm – se aud destule glasuri în prezent -, deși aceste momente nu pot lipsi cu desăvârșire din viața noastră. La ora actuală, oamenii obișnuiți sunt

ea ținând seamă și de cunoscutul proverb: „Ce ție nu -ți place, altuia nu-i face.” Trist este când privim și pe ecranele televizoarelor oameni

decepționați de conducători și conducătorii de oamenii pe care -i conduc.Decepția a depășit

care ne dau lecții nu de politețe, ci de lipsa ei, de neobrăzare,

pragul și a trecut în mizerabilul spațiu al urii. Se urăsc oamenii, clanurile, pentru interesele lor

oameni care, așa cum spunea tot Octavian Paler, se

meschine, materiale. Sunt destui oameni „fără Dumnezeu” cum se spune la noi, cei trăiți în

manifestă instinctual, îndemnând la călcarea în picioare a

comunism și tinerii născuți și educați în mod ateist.

politeții, adică la nerespectarea regulilor de conviețuire avute

Avem nevoie de o spiritualitate care să scoată la lumină virtuțile adevărate ale

până acum de poporul nostru. Cu îngusta lor minte, dar cu

sufletului românesc, să nu le îngroape printr-o veșnică blamare. Spiritualitatea este cea care

insistență, vor să schimbe în rău principiile care au condus

poate pune în valoare sufletul nostru, cunoscutele sale calități. Hegel într -o lucrare a sa

societatea românească, prețuită cândva nu numai pentru

atenționa: „…orice spiritualitate, orice conținut al conștiinței, este produs și obiect al gândirii;

însușirile sufletești cu care oamenii din această țară vin pe

religia și moralitatea, în primul rând trebuie să fie date omului și pe calea sentimentului – și

lume, ci și după nivelul spiritualității la care poporul nostru a

ele sunt în realitate așa.”

izbutit să se ridice de-a lungul veacurilor. Constantin Noica,

Unul dintre filozofii noștri, vorbind despre începutul secolului XX, spunea: „Vremea

în mod șăgalnic spunea: „Eram și noi, ca animalele, ființe sigure pe noi și pe instinctele

maimuțărelilor a trecut, fiecare popor rămâne să -și realizeze prin însușirile sale proprii,

noastre, și-a venit să ne zăpăcească spiritul, cu problemele lui, cu isprăvile lui.”

menirea pe care i-a dat-o Dumnezeu.” Iată că această „vreme a maimuțărelilor” a reapărut și

Se știe bine că din fire românul este în primul rând credincios și cuviincios, are o fire

asistăm la un joc periculos pe scena vieții noastre

blândă, este darnic, răbdător și încrezător în soarta lui și a țării în care s -a născut. Credința

politice. Snobismul, lipsa de politețe și ignoranța se

profundă a poporului nostru în menirea sa istorică trebuie să reînvie din acele însușiri sufletești,

manifestă în toate domeniile, la toate nivelele,

cu care a fost dăruit de la natură. Ce i-a însuflețit pe acei oameni trăitori cândva, să îndure

exemplul cel mai sugestiv fiind gusturile și alegerile

oboseala, jertfele, lipsurile și suferințele, de care pomenea și Mihai Eminescu? Credința ce o

deviate de la bunul simț.

aveau în eternitatea țării! Și credința nu i-a înșelat, căci ceea ce era veșnic în țara noastră,

Credința trebuie să înflorească în sufletele

„viază și astăzi și va via și în viitor”; lucrurile bune trebuie să se întâmple, iar oamenii să se

generației noi. Oamenii care ne conduc trebuie să fie

bucure de ele.

și ei conduși de Dumnezeu, adică, atunci când iau o

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

hotărâre, ea să fie pe placul celui de Sus și al poporului pe care îl conduc. Un comportament

Ovidiu Ivancu,

moral ar face ca sufletul să se elibereze de angoase, ajungând la liniște, înțelegere, la un singur

India

scop nobil pentru țară, iar „războaiele” dintre indivizi s -ar potoli. Avem nevoie de coeziune socială bazată pe respect, politețe, pe spiritualitatea care, repet, definește fondul nostru sufletesc comun. Iată ce am putea exporta și nu comportamentul opus, al celor puțini, dar care, din nefericire, astăzi ne conduc destinele. Dezbinarea continuă nu poate aduce decât răul, degradarea. Europa ne cerea și ne cere în continuare să fim ceea ce suntem: „pe rădăcinile

De la Monastirea Argeşului la Meşterul

noastre proprii; cu destinul nostru propriu”, dar să respectăm angajamentele făcute, pentru a se putea auzi în final o frumoasă „simfonie”. Armonia pornește de la cetățenii fiecărei țări. Nu

Manole – mutaţia şi transfigurarea

este ușor a construi o clădire după un proiect nou ! Rădăcinile nu ni se vor putea smulge niciodată, fiindcă ele sunt prea bine înfipte în pământul țării!Suntem la noi acasă! Un scriitor

Arhetipurilor (I)

scria într-un articol de revistă: „...Rădăcina actualei porniri antioccidentale se găsește în mlaștina național-comunismului...” Da, comunismul s-a năruit, dar moștenirea sa a rămas! Mai

1. De la monastire către biserică. Arhetipul creaţiei care devorează.

sunt, de ce să nu recunoaștem, cei în a căror minte sclerozată, mai fâlfâie lozinca:„Lumina ne

Literatura română se legitimează de multe ori protocronic (dacă nu chiar obsesiv) prin două texte considerate emblematice pentru tipul nostru de mentalitate şi pentru raportarea la Realitate. În vreme ce unul dintre ele, Mioriţa, este salvat de la alunecarea spre clişeu şi demonetizare de către interpretare pe care i-o conferă (printre alţii) Cioran, celălalt, Monastirea Argeşului, capătă rost(în accepţiunea noiciană a termenului) prin dramatizarea (sau, mai degrabă, poetizarea) lui de către Lucian Blaga în Meşterul Manole. De la bun început, trebuie să afirmăm că între textul popular şi cel blagian există nu numai o legătură formală, care ţine de exploatarea subiectului, ci o filiaţie profundă, existând pasaje în care Blaga nu reinterpretează balada, ci pur şi simplu o continuă. Între cele două texte există o comunicarestricto sensu chiar, dacă ne gândim la fragmentul în care un personaj al dramei recită un fragment din baladă.

vine de la răsărit!” Unde ne este gândirea clară, unde ne sunt aparatele de măsură? Starea de sărăcie nu ne dă dreptul la degradarea comportamentului, a moralei. Pe morală și pe credință trebuie să se sprijine gândirea, gesturile și acțiunile noastre; adevărurile morale de origine divină fiind, rămân eterne, imuabile. Și să nu uităm nici proverbul românesc: „Politețea este cheia de aur care deschide toate ușile!”

„AL ŞASELEA (cu răutate) Pe Argeş în jos, pe un mal frumos”1 Nu este aici o simplă construcţie metatextuală, ci o sugestie clară a asumării textului popular în tot ceea ce ţine de esenţa lui. Dacă vom analiza cu atenţie mutaţiile pe care le suferă textul popular, vom constata că ele vizează aproape fără 1

Magritte- False Mirror 77

Lucian Blaga, Teatru. Proză autobiografică, vol. II, Bucureşti, Editura Albatros, 1972, p. 122.

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

excepţie zona în care sunt reactivate arhetipurile (de la cele ale Creatiei originare, până la Arhetipuri sacrificiale).

Cum n-a mai fost altă Indicaţia lui Vodă este, într-un fel, atipică. O mănăstire nu poate fi frumoasă prin înălţime sau ornamente arhitecturale, ci tocmai prin subtilul alcătuirii. Construcţia unei mănăstiri nu poate constitui pentru un meşter o provocare profesională.

Evident, cu toate că transferăm uneori asupra creatorilor populari calităţi literare de care aceştia nu se fac vinovaţi, va trebui să admitem că balada Monastirea Argeşului are viciile ei estetice,(la limită, ele nici măcar nu pot fi imputate, ci doar invocate ca realitate obiectivă) scăderile datorate amatorismului autorului popular (Alecsandri le-a atenuat doar). Ei bine, tocmai aici intervine Blaga fundamental; în ceea ce ţine de accentele narative pe care textul popular nu le sesizează, sau, atunci când o face, nu le exploatează decât facil şi previzibil.

Biserica, însă, are, pe lângă funcţia sacramentală, şi o mai strânsă legătură cu ideea de sacrificiu, căci „Biserica mai este numită şi Mireasa lui Hristos”3. Biserica este, în acelaşi timp şi Arhetip al creaţiei, ea este şi simbol al maternităţii, căci „Biserica mai este considerată [..] şi Mama creştinilor. Din acest punct de vedere i se potriveşte întreg simbolismul mamei [subl. n. O.I]”4. Diferenţa dintre cele două ipostaze ale Arhetipului este, în egală măsură, calitativă şi cantitativă (în favoare Bisericii).

Blaga transformă monastirea în biserică, introduce un personaj care să dea coerenţă acţiunilor lui Manole, un personaj – catalizator, Bogumil, reactivează motive biblice (ele însele Arhetipuri) care în textul preluat de Alecsandri lipsesc, foloseşte magistral simbolistica numerelor şi aduce în prim – plan relaţia dintre om şi divinitate (aşezând-o în acord cu propriile sale concepţii filozofice).

Blaga intuieşte natura bogumilică a acestui sacrificiu uman şi optează pentru biserică, un teritoriu în care se poate manifesta plenar drama umană. Prin această mutaţie poetul – filozof fisurează aparent identitatea actanţilor din baladă.

Prima dintre mutaţiile arhetipale uşor sesizabile ţine de transfigurarea monastirii în biserică.

Avem în Monastirea Argeşului: Monastirea _____________Manole ______________Meşterii

„[…] Mănăstirea este […] un centru cosmic, legat de cele trei nivele ale universului: lumea subterană prin puţ, suprafaţa solului, lumea cerească prin arbore, trandafir, coloană sau cruce. […]Mănăstirea este simbolul intimei relaţii cu divinitatea”2.

Identitatea celor trei consoane iniţiale este simbolică; în definitiv, cei trei actanţi nu pot fi analizaţi şi percepuţi ca individualităţi , ci sunt instanţele aceluiaşi Personaj. În finalul baladei Manole şi Meşterii sunt încorporaţi în Monastire, se reconstituie un Unu arhetipal sugerat încă de la bun început prin identitatea consoanelor iniţiale. Condiţionările între cei trei actanţi sunt atât de puternice încât existenţa fiecăruia o presupune pe a celuilalt. Blaga fisurează, aparent, această geometriesimbolică. Prin transfigurarea Monastirii rezultă:

Or, intima relaţie cu divinitatea exclude sacrificiul uman fizic. Acest tip de sacrificiu este doar etapa iniţială a relaţiei Om – Divinitate. Mănăstirea este mai degrabă simbol al mortificării, este opţiunea ce urmează firesc zbaterii sufleteşti, este perioada de linişte posterioară căutării. În acelaşi timp, mănăstirea este un spaţiu închis, mai apropiat de planul cosmic decât de cel terestru. Manole ca şi creator nu poate fi tentat de construirea unei monastiri pentru simplul motiv că aceasta nu presupune o arhitectură complicată şi nici nu poate fi asociată cu fastul ceremonialului religios desfăşurat în biserică.

Biserică_______________ Manole __________________ Meşteri Spuneam, însă, că este vorba doar de o aparentă intervenţie pentru că în Meşterul Manole apare o imagine arhetipală suplimentară, imagine ce re-compune geometria lingvistică iniţială din baladă: Mira. Avem, deci:

În baladă ni se spune: Biserca ______________ Manole ___________________ Meşteri „Aici să-mi duraţi Mănăstire naltă 3

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. I, Bucureşti, Editura Artemis, 1994, pp. 196 – 197. 4 Ibidem.

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. II, Bucureşti, Editura Artemis, 1994, pp. 281 – 282. 78

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

„MANOLE Între voi două, nici o deosebire nu fac, pentru mine sunteţi una [subl. n. O.I]”8

Mira Mira şi biserica definesc iniţial două planuri existenţiale ale Meşterului Manole. Ceea ce Mira este pentru Omul Manole este biserica pentru Creatorul Manole. Când însă, între Bărbat şi Artist apar conflicte, este inevitabil ca ele să se transfere şi asupra relaţiei Mira – Biserică. Pe măsură ce conflictul dramei se apropie de final, Mira îşi pierde din substanţă în favoarea bisericii. Iniţial, o găsim lucidă şi raţională,capabilă să intuiască ceea ce se petrece cu soţul ei:

Mira intră în viaţa lui Manole exact în momentul în care acesta începe construcţia bisericii şi va ieşi din viaţa meşterului în momentul în care biserica se va fi ridicat. Zidirea Mirei reprezintă, de fapt, consfinţirea oficială şi definitivă a unui act sacrificial sugerat încă de la începutul dramei prin sinonimiile identitare afirmate din ce în ce mai tranşant între Mira şi Biserică. Actul sacrificial final, zidirea, reprezintă Arhetipul creaţiei originare căci „[…] orice ritual are un model divin, un arhetip […]9”. Atitudinea Mirei este similară, în momentul zidirii, cu cea a Anei; numai că, în vreme ce Ana este consecventă cu sine însăşi (Ana în baladă este naivă şi ingenuă pe tot parcursul textului), Mira este în finalul dramei produsul unui permanent proces de metamorfozare. Blaga păstrează, însă, Arhetipul creaţiei care devorează; îl găsim în baladă, unde Monastirea încorporează finalmente totul, ea este sumă a lui Manole, a Aneişi a Meşterilor, îl regăsim şi în dramă, unde singură Biserica supravieţuieşte identitar prin încorporarea fizică şi spirituală a celor care au contribuit la clădirea ei.

„MIRA Scutură-te Gămane, voiniceşte ca zmeii tărâmului celuilalt, încă o dată – aşa – scutură-te ! Tu eşti pământul marele, eu sunt biserica [subl. n. O.I] – jucăria puterilor”5 sau: „MIRA Astea n-ar fi pricină de griji, dar s-ar putea întâmpla într-o zi – pe ea s-o numeşti Mira, iar pe mine – biserica ta[subl. n. O.I]”6 Se produce permanent în dramă un transfer subtil de energie dinspre Mira spre biserică. Aceasta din urmă se umanizează într-un crescendo înfricoşător, gradat, deloc întâmplător, evoluând de la starea de machetă din debutul dramei; în acelaşi timp Mira involuează ireversibil, fiind chiar în finalul textului învestită cu o naivitate ea însăşi arhetipală, este naivitatea victimei redusă la statutul de ofrandă; o stare de naivitate primordială. Mira nu înţelege că ea va fi cea sacrificată nici măcar în momentul în care Manole afirmă tranşant: „ De-atâtea ori ai fost izvor de munte când suiai drumul la noi. De-atâtea ori ai fost izvor de munte când coborai de la noi. Acum eşti aici încă o dată: nici căprioară, nici izvor, ci altar [subl. n. O.I]”7. În vreme ce Ana din balada populară are o personalitate schematică, abia schiţată, Mira devine la Blaga Arhetip, devine, treptat Biserică. Între cele două instanţe arhetipale se creează de la bun început premisele viitoarei identităţi:

”ReneClipa disperării

René Magritte, „Îndrăgostiţii II” 5

Lucian Blaga, op. cit., p. 85. Ibidem, p. 81. 7 Ibidem, p. 137. 6

8 9

Ibidem, p. 80. Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999, p. 26

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

NOI, cei mulți, „turma plătitoare de impozite”, care suntem numai oameni, deci avem orgolii și de aceea niciodată nu vom recunoște că suntem manipulați ca niște păpuși trase pe

Viorel Baetu,

sfoară de alți oameni ( pe scurt EI), care arată ca și NOI, mănâncă ca și NOI, umblă ca și NOI,

Germania

dar nu sunt ca NOI. NOI muncim, NOI producem, NOI suntem BIP-ul (Produsul intern brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiEI în interiorul unEI țări în decurs de un an).

Omul și secolul XXI

EI au priceput de la început că „banii nu aduc fericirea dar e foarte bine să-i ai” iar dacă tot îi ai, e foarte bine să ajungi la putere, ca să-i poți înmulți, iar dacă tot ai ajuns acolo, e bine să

Un adevăr universal:

faci totul că să și rămâi.

Egali suntem astăzi ca și ieri și ca și mâine, doar în mormânt!

EI știu că esențial nu e cum înmulțești banii, ci esențial e să -i înmulțești fără să ții cont de

Unde trăim si cum trăim – Partea 1

nimeni și mai ales de alții( pe scurt NOI), care arată ca EI, mănân că ca EI, umblă ca EI, dar nu

CEI în vărstă, o duc prost și nu mai înțeleg nimic.

sunt ca EI.

CEI tineri sunt dezorientați, n-au perspective și nu înțeleg de ce?

Unii dintre EI mai tăntălăi, se fac politicieni și încearcă să se profileze, aici trebuie spus că partidul cu care ajungi să câștigi bani, în principiu, e bine să fie unul cunoscut.

CEI care vor să ajungă la putere, critică totul, dar nu înțeleg nimic. CEI care sunt la putere se fac că înțeleg, dar în realitate nu înțeleg.

Alți EI mai isteți se fac mana geri și învârt banii, aici e bine să fii la sursă, adică acolo unde sunt bani mulți, bănci, concerne energetice, bursă, căci aici dacă lipsesc vreo câteva milioane

Dar toată lumea e democrată și toți luptă pentru

nu se observă. DREPTURILE OMULUI! 2) Ce ne oferă ziua de azi? Bravo! Crize și iarăși crize, care ne fac pe NOI cei d in „turma plătitoare de impozite” să dăm bani 1) Cum este în ziua de azi?

din buzunar ca EI, băncile, concernele, statul, să poată exista și să decidă cum se poate ieși din criză, fără ca profitul și imaginea lor să sufere

Nu mai avem decât vreo două , trei, dictaturi, deci în ziua de azi ar trebui ca oamenii de pe planeta asta democratizată să fie toți fericiți !

NOI, care fără o bancă care să-ți dea bani, fără curent , fără benzină, fără welness, fără Gucci, fără porno, fără și..... fără, nu mai putem trăi, în sistemul de astăzi, liber, democratic,

De ce oare nu e așa?

plin de simțire pentru om (care om?)... etc, etc.........

Asta poate să ne spună doar bunul Dumnezeu, sau poate dacă reușim să interpretăm corect evenimentele pricepem căt de căt și NOI.

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

.EI cei care au acumulat banii, de-a lungul timpului au învățat cu m se manipulează lumea

3) Ce se întâmplă?

și finanțează campaniile electorale deci decid cine să ne conducă și mai ales cum să ne

Tineretul e debusolat, nu mai înțelege nimic, se revoltă cum e și normal, pentru chestii care

conducă.

sunt cruciale în ziua de azi.

În periodele de criză, NOI trebuie:

De exemplu:

-să renunțăm

Părinții nu i-au cumpărat Adidașii care sunt la modă și deci în clasă nu mai este „in” ci este ”out”, ceea ce este în ziua de azi, este ca și cum în evul mediu ai fi fost legat de stâlpul rușinii

-să înțelegem

în piața centrală.

-să strângem cureaua

Deci își face dreptate, liber și democratic.

Totul pentru binele nostru și al generațiilor v iitoare!

Tânărul își ia pușca sau pistolul și se duce să -i împuște pe cei care l-au jignit, câteva rude,

Iar în perioadele excedentare, NOI trebuie să:

câțiva colegi, câțiva profesori și câțiva nevinovați care erau la momentul nepotrivit, la locul

-să renunțăm

nepotrivit.

-să înțelegem

Tânăra, fuge de acasă, trăiește pe stradă, droguri, prostituție și alte de -al de astea, până rebeliunea trece și ea e moartă sau într -o clinică.

-să strângem cureaua

Asta devine în societatea noastră de consum, consum și iarăși consum, o normalitate, deci

Totul pentru binele nostru și al generațiilor viitoare!

un mod de a trăi.

Bravo!

Să-ți faci dreptatea ta, într-o lume care nu mai are noțiunea de dreptate!

Dacă asta ar funcționa am fi cu trup și suflet pentru! 4) Ce urmează? Dar de abia ajunge unul din profeții care ne promit „marea cu sarea” la conducere și auzim

Mediile, ziare, reviste, televiziunea, radioul, se înghesuie la locul faptei , nu pentru a

fraza tipică de ani și ani de zile:

analiza fenomenul, ci pentru a face COTE! -NOI avem excedente de miliarde si miliarde de Euro, dar având în vedere datoriile și COTELE aduc tiraj, aduc număr de spectatori, de cititori, deci aduc reclame, deci în fond

proasta guvernare a celor dinaintea noastră NOI va trebui:

aduc BANI! -să renunțăm

Iar NOI plângem de milă, punem flori și lumânări, așa cum se cuvine, pentru că NOI încă

-să înțelegem

credem că Dumnezeu este bun și milostiv!

-să strângem cureaua

Dar NOI nu-l cunoaștem pe Dumnezeul COTELOR!

................................................

EI îl cunosc!

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

5) Ce , Cine, Cum?

Adrian Botez

Lumea de azi se înmulțește și se înmulțește, de în curând pe fiecare bucățică de Terra te

SILABE-N SUBLIM

vei freca unul de altul. Se nasc oameni, de toate culorile, de toate mărimile, de toate religiile. principiilee de bază ale supraviețuirii: Aceștia învăța de la început principiil

NOAPTE ÎN AFARĂ

-Lumea e condusă de bănci, de concerne energetice, trusturi multinaționale și e manipulată

zvâcnesc răcnetele catedralelor în noapte - ca nişte

prin mediile a căror morală se numește „Cotă - (număr de telespectatori pe emisiune)”.

pulsari

-Pentru a pătrunde în lumea COTELOR, trebuie să ajungi la statutul de STAR!

cosmici - clipocind printre Iar ca să devii STAR în ziua de azi, nu e ușor dar nici greu, căci VALOAREA oricum este

constelaţiile negre ale

o treabă arhaică, o chestie la care ținea bunicul, un tip care și-a pierdut piciorul în războiul ăla

brazilor lumii: fulgeră şi - smulse cu forcepsul (năclăit

afurirsit din 43 sau 44,când se zice că lumea se lupta până și pentru un morcov.

septic de-nalte doriri – aflate în plin proces de putrefacţie) - din De ce oare?

pântec de munţi - se mereu frâng în

Că EI nu mănâncă morcovi!

fulgere oarbe - clopote clopote clopote clopote… …cai înspumaţi nărăvaş galopează prin fraza blestemului …călugării din umbra arcadelor de-ntuneric - îşi târăsc lungile rantii - prin sângele meu mlăştinos – făcând pârtii - iar de sub glugi aud cum îşi zdrobesc oasele feţei – şi se mestecă înşişi – avan clefăind până la deplina pulverizare

nu-ncape-n nicio piele - acest trup flagelat de nopţile nesfârşite – asasin de târzii: rugăciunile devin

"Copilul pândit de vultur” fotografia de Pulitzer a lui Kevin Carter 82

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

isteric-apoteotice - ori

funebre – a câinilor cerberi

seci înspinări - spinări călărite de diavol

*** SILABE-N SUBLIM

…ascuns cer – bordei suflet – mizer săpat contorsionat ritmic - din vagi temelii - de

aş vrea mult să priviţi – dimpreună cu

zbieretele iluziilor: încă o noapte

mine - cum trec umbrele prin

înfipt în mijlocul groazei – în mijlocul celor ce zadarnic am

pereţi – şi apoi s-ascultaţi cum

vrut să le uit – să le-ndulcesc spre

le bârfesc cutremurător - în urmă-le - pereţii

uitare

…peregrinele – îndoliatele umbre care-ntre timp nici nu se mai văd în

mă trage de picioare dracul

vreun colţ al veciei

discret dar energic – insistent şi energic - să nu mă cumva cred din

sunt covins că v-aţi schimba – radical

plămadă-nfocată – ci să ştiu că soarta-mi

buna părere despre lucruri şi

atârnă pe garduri – jilavă – precum pieile turmei

despre toate celelalte

crud jupuite – de cuţite

convenţii ale tăcerilor lumii

tocite de apocalipsă nu e nicăieri mai multă zarvă – decât ninge funingini voinţa – chircesc

în camerele pustii: prin oglinzile lor

zei sub pernă – să nu mi-i afle spre-osândă

trec nostagii – trec convoiuri de

Stareţul Nopţii: odios

scandalagioaice-amintiri – gureşe erynii-n rotiri

Miezul de Noapte – căscând guri de

asurzitor de nedrepte cu viaţa celor pe care

balauri căzuţi din banal – plictisiţi de

i-au cunoscut – din carnea cărora oglinzile – canibalic - s-au

sângele care apă se face: e tot noapte – noapte – mereu numai

hrănit şi-au crescut (precum ochi enormi

noapte – totuşi înafara tuturor socotelilor de

batjocoritori - ai pereţilor dintre

diavoli: mă pitesc adânc îmblănit - în

lumi) –

lătratul cel ritmic – precum motoarele duduind ale morţii: vesel – sardonic – huhuie toată şleahta-mbuibată de-anunţuri

oglinzi grandilocvente – pantomimânde zănatic - dimpreună cu care 83

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

vieţile – acum

praful de stele-n explozii: în uriaşa cameră a

invizibile - prin vremi au trecut – moarte cu ele-au peţit

sfinţilor – eu voi fi dizident – voi fi coada

oglinzile

cozii – şi cine se va încumeta să mă strige pe

grotesc – au maimuţărit vieţile - şi-n cele din urmă

nume – nu se va alege decât cu

ca ultimele otrepe – ele - oglinzile

ironii şi cu glume – cu alergice

au dat dosul – josnic zeflemisind - ele

spume

oglinzile – pe vieţi în deşertul lunar le-au părăsit…

…o văd pe Ea trecând cu paşi nenufari Maica de Lacrimi: aştrii – solemni şi tot mai

nu mai bateţi ceasurile – în turnuri de

rari - se dau în laturi – cu-aristocratice - adânci

neguri - nu mai scormoniţi în

reverenţe: învioraţi pândari - devin heruvii-nţelepţi - şi

jarul părerilor de rău: acolo – dincolo de auz şi de

pentru Ea - nostalgici ca lebedele sub

văz – dincolo de Marele Havuz - aşteaptă – cu colţii rânjiţi

lună – se-arcuiesc serafii - rătăcind în

a nemulţumire şi umflat plictis – duhul cel

asfixiata-n entuziame

rău: tricefalul

Iubire

dulău iar El trece încălecat pe torente de nori văpăiaţi - şi …mi se urcă pe picioare – precum un roi de

irizat îngână un cânt peste

furnici – părerile zeilor – tot mai de

năhlapii de foc – întristat şi crin

proastă calitate gazde – ale

curcubeu lin: e-atât de nobilă pacea vederii Lui

ideilor: am încercat să le zâmbesc – ei

încât veşnicia-a şi trecut – c-un

nu – ei de orişice înseamnă lume

suspin

şi timp – ipohondri-enervanţi – se feresc

eternitatea Lui e doar modul supin: de plutit - năvalnic încălecând peste

nu – nu pot să mă hrănesc – aşa cum ei vor

înfriguratul – tot mai chircitul - invizibil destin - fraţi Lui îi suntem

numai cu aureole şi cu parfum de

silabe-n sublim

tămâi şi ambrozii – cu dansuri de-amurg şi cu

*** 84

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

BĂTRÂN VAGABOND BALADA CĂLĂREŢILOR AUTENTICI bătrân vagabond – greoi şontâcăind le putrezeau picioarele-n cizme – şi ei

cu-amara-mi viaţă – nemoartea mea plângând

călăreau

cu frunze galbene - galeş încununat un mire ce-şi dă seama: nuntirea-a expirat

au ajuns să fie schelete de oameni – călărind pe schelete de cai – şi ei

n-a fost nicicând amiază – mereu doar în amurg

tot călăreau

am înnoptat cu aştrii – leşin de viaţă scurg iar fraţii zei – sincope în logica de frondă

la un moment dat – cum e rânduiala cea

mă tot amână jalnic – cu-o lună rubicondă

firească – Moartea a ajuns să călărească pe lângă ei – şi

păşesc şi gâfâi straşnic – cărări fără de număr

nu i-a recunoscut

am inventat în cosmos – iar mâinile din umăr îmi smulg cărând gunoiul ce-l strâng din poartă-n poartă

…iar ei – înţepeniţi în şei de mândrie - călăresc şi azi – călări pe imense spinări de nouri…şi pe cozile de păun ale

şi îl înghit cuminte – un hap în loc de soartă

tot mai sus-înălţatelor

...nu suport răstignire – ci doar privesc la lire

stele

cum se aştern pe ceruri: lebede în citire... ***

…şi tunător chiuie din şei – către

DOINĂ

umbra gălbejită de pustiitoare invidii a pământului – care abia se mai zăreşte

bate vântu-n stol de galben

chircită sub copitele cailor – aflaţi de vecìi

Frunza Lumii-abdică

în galop fără istov

sunt bătrâni – Bătrânii Lumii

***

prin păduri de frică

îngerii de peste haturi 85

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

clopot bat în dungă soarele-i tot mai mult lună

O LUME

umbre trec prin strungă nu pot fi nici pedant nici înţelept munţii nu mai dau lumină

când lumea-i tristă de propria-i trădare

sterp e zboru-n păsări

sunt mii de feţe – însă niciun piept

Steaua este răstignită

învolburat de suflet a strigare

răul se alină atât urât se caţără pe-obraze se pogor pe hornul serii

cât de hidoase-s gurile ca rect

tristeţi cristaline

...unde-au fost zeii şi-ale lor extaze

...oare ce mai vreau şi sufăr

când cosmosul se prăbuşea-n direct?

când te am pe Tine? ***

toţi sorii – îngroziţi – tăcură-n glastre

GLASURI INUTILE

lumina le-a căzut printre urzici şi după ei se luară alte astre

oamenii vin când îi cheamă Dumnezeu – nu când se cheamă unii pe alţii

sfinţii s-au fâstâcit - feştile tot mai mici ...nu mai veghezi – Îţi stă în gât vecia:

e prea mare gălăgie inutilă în lume

desfiinţează pielea – deodat' cu râia...

de parcă toate maimuţele şi-au aflat o

***

religie PARADOXURI BANALE astupaţi găurile prostiei – pentru Dumnezeu! ca să se audă doar Glasul Lui – singurul

toate războaiele s-au sfârşit – de aceea

utilizabil şi

oamenii încep să se ucidă cu

garantat câştigător

sete – gospodăreşte

*** 86

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

de atâta linişte ameninţătoare – se aud

nu mai voiesc decât blândeţe-n stingeri

clar – răspicat – vocile

abia-mi doresc – cât zbaterea de flutur

tuturor crimelor - strigând – pe rând - „prezent” – deşi

să nu mă doară ploaia cea de îngeri

unele sunt trecute - altele

de stropii ei să plâng şi să mă bucur

viitoare soaţe rimelor

veniţi şi însoţiţi-mă-n uitare lumine calde ale scurt-nefirii

astăzi nu există – mâine-i

şi-apoi zvâcniţi – cu tot cu mine - -n ceruri!

neroadă bocitoare: la ce bun atâta scrisoare?

aşa durerile vor fi cu mult mai rare şi moartea-i va cânta în stih iubirii

nimeni nu poate face nimic – decât

...m-au alungat istorii de măceluri!

să asasineze ceea ce crede că

***

nu seamănă cu sine: nu este reuşită crimă - decât sinuciderea

CÂNTECUL CUCULUI

e atât de rău – încât începe să fie

unde zbori – cuc răsfăţat

bine: a reînceput – irodică

de izbelişte lăsat

pruncuciderea

pe cărări de codri?

***

unde zbori şi unde-mi duci

DORINŢE-N SURDINĂ

cucule rege-ntre cuci soartă şi fraţi modri?

mieri de lumină-n teii asfinţind spre veşted amână umbrele - dar nu şi cânt de lebezi

“la cireşul de lumină

plouă cu îngeri - ca şi când te lepezi

din desişul de sulfină

prin largi spirale se întorc la neted

cerbii păzesc leagăn

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

o cireaşă – stea gingaşă

…l-ascultai

arde-aleasă -

cuc din plai

vârf de cânt şi tragăn!

monastiri clădind

acolo vin şi-şi alină

din sulfini

soarele şi luna plină

dor de spini

dorurile grele!

şi dintr-un colind -

la izvoarele fecioare

ş-am ajuns

picotesc stelele-odoare

ici la voi

în oglinzi rumoare…!

teafăr şi doinind! ***

hai şi vină lin şi lină lângă somn de iele

cer şi dalbă jele după ele vin la Hrist - duios Îi cântă!

priviţi fraţi şi suraţi: trece-n licăr Maica Sfântă!

…adăpaţi cerbi rămuraţi călăuză luaţi ”! Fata cu cercel de diamant88

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

genunii

POEME DECLINÂND VARA

***

AUGUST SPRE SEPTEMBRIE

OSTROV

se povârneşte carul vremii spre

ostrov de linişti greierinde

tot mai multă umbră – şi noaptea stăruieşte - tot

în nopţi de vară se aprinde

mai sfruntată – să mă

şi hori de zâne se rotesc

hipnotizeze – dansând cu paşi din ce în

bătrâne graiuri se rostesc

ce mai apăsaţi – mai expresiv lascivi – prin spatele retinei mele obosite

pâraie elocvent aprinde iar graţioasele luscinde

din flaute nu mai cântă orbii lunii – se scurg

se scaldă-n vis de flori în jind

ca zărul – printre degetele Moşneagului

de vezi luceferii tânjind

ursite părăsite lumină de-amintiri şi dor tot mai sărac sunt – tot mai

scoboară-te din zori în zor

multe gânduri îmi cad – pleşuv – din

trezeşti colindele sticlinde

ramuri – şi simt că

izvoarele agonizânde

zidurile fortăreţei au renunţat la flamuri

ostrov cu măreţii de sfinţi recheamă harul de părinţi

tot mai indiferente la moarte sunt

străluminat de-nţelepciune

stelele din cer: încep să se ferească de

lunecă lin în rugăciune

flacăra minunii – armate mari de îngeri – se predau

e margine roind de rai

sfios îndurerat – furiş

nu te clinti căci n-ai să dai:

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

aici îngenunchezi primind nou trup de aur aburind…

UN DEBUT PE DEPLIN ONEST :

***

“MEANDRE”, DE CĂTĂLIN NICOLAE

NUMAI ÎN MUNTE-AM TRĂIT

MOLDOVEANU(1)

numai în munte-am trăit nou legământ răsărit

A apărut, în literatura română, un nou poet (şi această

înalte idei forfotesc

apariţie se face, acum, in anno Domini 2012, în mod oficializat

înalt şi limpide foşnesc

- demn, “pe uşa din faţă”, prin volum de debut!): CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU (director al unei deosebit de curajoase şi meritorii reviste, de literatură, cultură şi atitudine – revista “ZEIT”-Brăila).

pădure de gând clocotit

Volumul MEANDRE (Editura ZEIT, 2012), bilingv (în franceză şi română – traduceri

şi pasăre-n zborul oprit

realizate de CAMELIA MARIA ANGHEL/SILVIA ANGHEL), este prefaţat de DUMITRU trăind în nădejdea nocturnă

ANGHEL. Laudativ. Poate, oarecum excesiv-laudativ – entuziasmul scuzând doar parţial

viaţa-mi încep taciturnă

gongorismul unor afirmaţii ale prefaţatorului: “Volumul de versuri MEANDRE reprezintă debutul editorial al poetului CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU, cu o lirică modernă, novatoare şi îndrăzneaţă, protejată de draperii grele de sensuri noi (…). Poetul îşi asumă,

numai în munte-am trăit

deliberat, riscul promovării unei poezii cu totul nouă, modern peste poate, virtual

spre mine mereu au venit

învingătoare şi cu aderenţă la un cititor (…) – fără rezerve şi profesional, promovează şi

strămoşii cu grai de granit

impune, în lirica românească de ultimă generaţie o tehnică poetică foarte nouă, cu accente cyber-poetry, manieră cunoscută doar în mediile literare din SUA şi Canada…” etc. etc. etc..

eroi irizând vechiul mit

Ai impresia că DUMITRU ANGHEL vorbeşte cel puţin despre Maiakovski, dacă nu de un “neo”-Arthur Rimbaud! Nu, CĂTĂLIN MOLDOVEANU nu “revoluţionează” nimic şi pe nimeni, nu

zeul nu vrea să cunune

“promovează” (pe nimeni şi nimic) şi nu “impune” – nimic şi pe nimeni! Nici măcar lirica sa

ci face din ceruri arvune:

nu e “protejată de draperii grele de sensuri noi”. CĂTĂLIN MODOVEANU debutează. privesc peste umăr - orfeu

Atât. Cum o face, asta este altceva – şi ne propunem să analizăm fenomenul, fie şi pe scurt. A DEBUTA – înseamnă a te pregăti şi a-ţi asuma să înfrunţi încercări letale, capcane

pierzând-câştigând ce nu-s eu

seducătoare spre neant, spre orgolii sterpe, spre...tot ce te va apropia, treptat şi teribil-grav,

***

secătuitor de forţe obişnuite şi sublim (întru ne-obişnuire/grea-obişnuire!), de Revelaţia

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Sinelui-Cel-Ocultat, de „fanta” cosmico-spirituală, prin care începi să vezi/recunoşti/identifici

Totul este, la CĂTĂLIN MOLDOVEANU, atât de proaspăt-onest, întru dilatarea pupilei,

şi smulgi măştile oribile şi exaspera(n)te, ale aparenţelor unui fenomenal pervers şi pervertit,

obsedată de amănuntul ne-semnificativ - întru inocenţa actului de auto-labirintizare! - încât i se

chiar şi/mai ales în inima Dumnezeirii Artei! Nu e nicidecum o sărbătoare, cum mai pare (chiar

pot/trebuie să i se poată ierta multe stângăcii!

şi în aburii otrăviţi ai scepticismului sinucigaş, de azi!), pentru unii naivi... – ci este pregătirea

Cum remarcă şi prefaţatorul (de data aceasta, în mod corect!), CĂTĂLIN

lui Oedip, de a coborî, de viu, pe AXA LUMII, până la limita ultimă a OSIEICOSMICE -

MOLDOVEANU experimentează şi în domeniul structurii strofice: două strofe (o nonarie+o

adică, în INFERN. Pentru a căpăta, apoi, în faza de iniţiere smerit-înţeleaptă, dreptul

cvinarie), la care adaugă (cu efecte variabile, de la caz la caz, de la poem la poem) un vers

ascensional, de a asalta, în vârtejuri concentrice (în jurul aceleiaşi AXE/OSII, dar tentând

final, intenţionat a fi concluziv. Uneori, este ceea ce s-a vrut - …alteori, finalul stih se rupe de

sensul invers!), prometeic şi hristic (simultan!) - CERURILE.

corpus-ul poemului (cazurile din finalul poemelor: cf. Stare, Meduza, Sălcii, Pădure, Jderul,

…Noi nu agreăm acest soi de critică de întâmpinare, care se bazează pe “etichetism”, iar

Economie, Peste buze-nsetate… etc.)…şi, de câteva ori, chiar se autonomizează, precum

nu pe criteriile, severe şi mult mai convingător-relevante, ale ESTETICII. Din pricina acestor

“Poemele într-un vers” (Editura Cartea Românească, 1936), ale lui Ion Pillat (cf.

“etichetişti”, fără nicio bază în afirmaţiile lor, şi care măresc decibelii “latrâmbiţă”, fără să le-o

Încremenire: “simplificând verticala”, cf. Parcul lor…: “La taina cuponului de pensie…”,

ceară nimeni, avem de-a face, în literatura română contemporană, cu fenomenul, tot mai intens

cf. Mutare: “De dorul cititorului…”, cf. Literă de lut: “Şi s-a numit cuvânt…” etc.). Sunt, e

proliferant, al imposturii artistice. Al falsificării Zeului-Artă – deci, al trădării Sinei Cosmice

drept, şi poeme integral banale – cf. Banii…: “Râd monedele de bancnote/Că în nimicnicia

noiciene.

lor profană/Metalul din ele scos la mezat/Valorează mai mult decât/Plasticul cu fir

…Norocul lui CĂTĂLIN MOLDOVEANU (poate!) este că şi-a scris poemele înainte de

metalizat” (pentru economie editorială, am citat doar cvinaria – ceea ce nu schimbă, cu nimic,

a fi dat volumul spre prefaţare…Altfel, cine mai ştie, înregistram un nou rebut, în lumea

ratarea…) – dar, din fericire, astfel de cvasi-poeme sunt excepţii, în onestul volum al lui

literelor.

CĂTĂLIN MOLDOVEANU!

Din fericire, CĂTĂLIN MOLDOVEANU nu şi-a “luat-o în cap”, şi-a văzut de truda

Nu se justifică, semantic (decât rar şi cu totul aleatoriu!), punctele de suspensie, puse după

onestă la stihurile sale – şi, astfel, se poate înregistra, în literatura română, încă un debut poetic,

majoritatea titlurilor: Cavernă…, Copacul şi melcul…, Culorile gri…Floarea de colţ…, La

DEPLIN ONORABIL.

capăt…, Linii… - etc. etc.

Că nu totdeauna i-a ieşit ce şi-a propus…e firesc! Doar are, înaintea sa, dacă s-a decis să se

…Mai sus, însă, afirmam că Poetul debutant este “plin de curiozitatea ajungerii în lumea

sacrifice, integral (sau…cam pe-acolo!), pe altarul Euterpei – VIAŢA ÎNTREAGĂ! În

mirifică a “subversiunii” cuvintelor, întru posibila muzică”. Este un adevăr, demonstrat prin

definitiv, bănuim că titlul volumului (MEANDRE) conţine şi autoreflectarea conştiinţei

beţia de hierogamii, în lumea “verbum”-ului (uneori, captivarea este în lumea zeilor, alteori, în

artizanului-poet, care ne comunică, astfel, într-un singur cuvânt, o ars poetica integrală: actul

mlaştina delirului verbal): “hematii pe terasa unei vene” (cf. Evadare în interior), “suburbiile

poetic este compus (printre altele) şi din “Încercările Labirintului”…!

conştiinţei” (cf. Călifarul), “pedante mişcări de translaţie” (cf. Contemplare), “frig

Poetul debutant este merituos tocmai prin faptul că NU încearcă să “revoluţioneze” (s-ar

ancestral” (cf. Nesomn…), “cadranul hidrografiei”, “delta nemuririi”, “răsăritul atlasului

prăbuşi, sub greutatea uriaşei “răspunderi”!) – ci îşi încearcă, doar, aripile. Poezia sa este una de experiment personal

geografic (cf. Râul), “mări veninoase” (Cu ace…).

(harnic şi plin de curiozitatea ajungerii în lumea mirifică a

Destul de greu, dar DELOC IMPOSIBIL! -

“subversiunii” cuvintelor, întru posibila muzică!) – nicidecum unul …internaţional!

putem desprinde chiar versuri

întregi/grupaje de versuri, nesubminate de preţiozitate/pretenţiozitate (de felul: “mal

A încerca, într-un volum conţinând doar 65 de poeme, sute de hierogamii ale Logos-ului –

latifundiar”, “mlaştini prutiene” – cf. Sălcii…, sau: “pretenţii antropice” – cf. Râul, sau

da, acesta este un merit real şi pe deplin lăudabil!

“efortul aristotelic” – cf. Cavernă…), sau de expresii redundant-pleonastice (“timpul varsă orologii” – cf. Meduza) – versuri uimitor de tandre - rar (dar nu…inexistent!) cvasi-vizionare:

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

- “Se iveşte o altă zăpadă/Verticalizată de jos în sus” (cf. Ploaie);

….“Unde nuanţe de stihuri/Împing precum taifunul/Pupa epavei cu propoziţii/Aduse

-“Din istorii cu turci şi haiduci/Rătăciţi fără cai şi potcoave” (cf. Sălcii…);

din indiile gramaticii” – cf. Nesomn. “Indiile gramaticii” este frumos spus (de-a dreptul

- “Nisipul se adună pixelat/La rezoluţie inferioară” (cf. Electromagnetism);

mirific!) şi mistico-magic, metafizic sugerat – dar, când “indiile gramaticii” succed unei

- “Prin basme în valuri de seară/La margini de lumi şi de existenţă/Unde claviaturi de

formulări cam siluite, ratate ca avânt “interstelar” (“pupa epavei cu propoziţii”) – atunci, se

orgi infinite/Eludau sentimente din suflete goale” (cf. Nemurirea…);

diminuează forţa de impact, asupra doritorului de aventuri metaforice, cititorul avizat.

-“Afară se expugnau sentimente/La pieţe de gross, în baxuri cu verighete” (cf. Stare…)

… “Mâinile creierului” (cf. Literă de lut) – nefericită alăturare de cuvinte: un creier cu

etc.

mâini nu mai are nimic poetic, ci doar…proletar! La fel, prea simplisto-paşoptistă şi sintagma: …Poeme cu substanţă, pe alocuri, chiar cu neaşteptată vigoare, gen: „Cer decăzut ca

“câmpiile mesopotame” (cf. idem). De ce “mesopotame? Ca să rimeze cu “ideograme”? Vorba lui nenea Iancu: “Nu face pentru ca să…” Sunt prea izbutite poemele, în general,

oglinda/În albastrul de stânci/LA FEL DE ABSURDE ŞI GOLAŞE/PRECUM ROCILE CĂZUTE PE BRÂNCI.//ŞI REVĂRSATE CA MAREA…” (cf. Stâncile teşite). Sintagma

pentru astfel de “eclipse” poetico-supralingvistice!

“rocile căzute în brânci” surprinde, după cvasi-banala formulare “albastrul de stânci” - …sau

… “Interjecţii scabroase” devine mult prea banal… - după superbele “suburbii lexicale”

după neclara, din punct de vedere cosmico-ideatic, comparaţie metaforizantă: “Cer decăzut ca

(metaforă mustind de rosturi şi tragedii metafizice ale Logos-ului contemporan, dar şi de

oglinda”. OGLINDA, conform mitologiei asiatice, încifrează o simbolistică extrem de

ideatică steiner-iană şi guénon-iană)!

îmbietoare/”ofertantă”, prin profunzimea ei mistică: tărâm de hotar, al înfruntărilor şi

…Ceea ce, însă, determină o reacţie decisă, din partea noastră, este mult prea marele

biruinţelor succesive, ale lumii iluziei asupra iluziei lumii – şi “viceversa”…!

coeficient de narcisism al Poetului – care se “îndrăgosteşte” (febril şi delirant, precum

...Salutar, dar prea ostentativ, efortul de a transcende spre metaforă (se aude, parcă, un „icnet”, înainte de a se naşte peisajul selenaro-metaforic:

fascinatul luciferico-faustic, dar aflat, încă, în zona penibilului exoteric: UCENICUL

„Munţi imaginari/Din

VRĂJITOR! - ceea ce produce, uneori, şi redundanţele sus-menţionate!) de “eprubetele”

geografii/ascunse de lume/Fără definiţii geologice/Dorm sclipind prin atlase” – cf. Stâncile

combinaţiilor/hierogamiilor

sale

cuvinte,

dar…pierzând,

totul,

din

vedere,

teşite – saltul de la banala sintagmă “geografii ascunse”, la generozitatea cosmic-metaforică a

PERSPECTIVELE COSMICE ALEPROPRIEI POEZII! Nu ajunge să vorbeşti de “soare,

sintagmei “dorm sclipind prin atlase” provoacă neîncredere (a lectorului) în potenţialul real al

lună şi stele”, ca să creezi perspective cosmice. Trebuie să-ţi sacrifici cuvintele, pentru/întru

Poetului, cu toate că nu e DELOC cazul; sau, în alt fel: “Sintagmă neprogramată/Într-o

CÂNTEC/ARMONIE TOTAL-ORFICĂ!

propoziţie lipsită de/Sensuri şi predicate/Adjectiv ascuns de vocabular/În noaptea sclipitoare,

Degeaba vorbeşti de “păsări planate” - pentru a le încleia, apoi, divagant şi vagant,

foaie albă/Litere chicoteau la comanda/Alcoolică a mâinii drepte/Prelungită pe

printre semantici obscur-labirintice, de felul “cuiburilor din crengi peste crevase/Doar de

degete/Banderole cu inspiraţie maximă” – cf. Inspiraţie… - Poetului parcă i se face frică de

fotografii amatori dibuite” – cf. Drumeţie - …degeaba supralicitezi, chipurile, Muntele

reuşita personificant-metaforizantă “Litere chicoteau la comanda/Alcoolică a mâinii drepte” –

MERU, prin sintagme, de tipul “potecile geografiilor endemice” sau “crestele semeţe ale

şi eşuează în mediocritatea sub-metaforică “Banderole cu inspiraţie maximă” ).

radiaţiilor”…dacă, apoi, înmlăştinezi, toate imaginile, în amănuntul grosier-material, orbitor de

… “Frisoanele curg peste umeri/Zguduie umbra paiaţei/Ascunde intimitatea

zbor, în Prakrti: “melcii bocancilor în urcuş”…sau în banalitatea “străjuiesc văile mioritice”!

momentului/Prelungită de lumânarea aprinsă/În eroarea torentului/Creaţiei…” – cf.

Degeaba îţi faci curaj de verticalizare, întru perspectivă cosmic-demiurgică, prin “luna”

Inspiraţie.

care “bate albul de pe taste/lovite-n pustie de degete oarbe” – dacă toate eforturile astralizării

Chiar şi “eroarea torentului” apare ca o forţare jenantă, în registru metaforic - după

sunt pierdute/epuizate în divagaţii şi sinusoidale imagistice care nu mai pot fi urmărite

banalitatea sintagmatică “Ascunde intimitatea momentului”…!

(“meandrele”, de obicei, nu ucid RÂUL, ci-l conformează!), ci devin îngreunătoare de aripi şi ocultante de zări şi eliberări spre “globalizarea” semanticii poemului: “…corzile vocale ale

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

harpei/acordă octave pe claviaturi/insomnia iluziei pe portative//notele adună la difuzare/simularea bifonică a partiturii…” (cf. Sunete) - …şi unde, o, Doamne, mai

Simona Botezan,

este/rămâne LUNA, cu apanajul ei de …“degete oarbe”?! Washington D.C.

CĂTĂLIN MOLDOVEANU ajunge la delir gongorizant de cuvinte, nu din infatuare, ci

19 august 2012

din curiozitate şi exces de încântare/auto-fermecare (cum am zis, mai sus: narcisiacă!), faţă de potenţele infinite ale Logos-ului descoperit, în etapele trudei sale. Dar aceasta înseamnă să nu ţii cont că, Poet fiind, eşti, implicit, un COMUNICATOR! Eşti NU persoană privată - ci CĂLĂUZĂ A UMANITĂŢII. Sau, cel puţin, aşa s-ar cuveni să fii.

Expediţia Curiosity Rover pe

…Concluzii: 1-Poezia lui CĂTĂLIN MOLDOVEANU este una de tentaţie curajoasă, de avânt experimental viguros (cu puternice ambiţii şi, destul de des, cu reuşite pe măsură!) – avânt

planeta Marte

lingvistico-stelar şi lingvistico-chtonian, în egală măsură….din păcate, pierzând, “pe drum”, luciditatea (dar şi avântul!) perspectivei.

Un laborator ştiinţific cu propulsie nucleară şi greutatea de o

2-Ar fi de dorit o mai mare RĂBDARE MEDITATIVĂ, APROFUNDARE LUCIDĂ A

tonă a aterizat la 6 august 2012 într-un crater din apropierea

ESENŢELOR, CONSTANŢĂ ÎN CONSTRUCŢIE, CONTINUITATE SEMANTICĂ ŞI RITMICITATE, în

ecuatorului planetei Marte.

elaborarea metaforelor şi alegoriilor – transformându-le în DRUM Săptămâna trecută robotul a executat măsurători "de suprafaţă" şi

INIŢIATIC, iar nu în zări de…mlaştină! 3-…O ultimă alegaţie: Poezia lui CĂTĂLIN MOLDOVEANU aşteaptă, cuminte şi cu un

a suferit modificări de software. Laboratorul Curiosity a călătorit 354

potenţial semantic remarcabil – maturizarea şi “înţelepţirea” iniţiatică, tranzitarea metanoică,

de milioane de kilometri, de pe Pământ pe Marte, iar apoi a executat cu succes aterizarea. Este

dintr-un univers PERSONAL – în “celălalt”, cu largi perspective VIZIONAR-

cel mai complex şi îndrăzneţ proiect ştiinţific spaţial al NASA şi al omenirii. Misiunea

IMPERSONALE (…încă precar exploatate şi autorevelate, de către Poet)!

Curiosity Rover va aduce informaţii noi privind posibilităţile unei viitoare misiuni cu echipaj uman şi şansele de terraformare sau colonizare a planetei Marte.

Note: 1. -Cătălin Moldoveanu, MEANDRE, Editura ZEIT, Brăila, 2012. ***

Curiosity Rover este un robot sofisticat, care va explora o zonă apropiată de locul său de aterizare, Gale Crater, o zonă în care trei tipuri de sol vin în contact într-un mod frapant şi neobişnuit. Misiunea principală a robotului Curiosity este de a ajunge la baza Muntelui Sharp, o movilă cu ȋnălţimea de trei mile, studierea celor trei straturi de roci expuse şi cău tarea urmelor de viaţă microbiană, despre care se presupune că ar fi posibilă pe Marte. Curiosity va studia condiţiile

atmosferice

planeta

Marte

timp

doi

ani.

Vineri, 17 august 2012, site-ul oficial al NASA a lansat o serie de imagini de la aterizarea Curiosity Rover pe Marte şi primele imagini transmise de camera video a laboratorului. Mii de americani au urmărit imaginile pe ecrane uriaşe montate ȋn Times Square şi ȋn centrul marilor oraşe din SUA, iar apoi, ȋn weekend, imaginile au fost difuzate de televiziunile naţionale de 93

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

ştiri. Telespectatorii au văzut cum scutul termic al laboratrului ştinţific a lovit planeta Marte

California, coordonată de doamna Dawn Summer şi de echipa cercetătorului ştiinţific Andy

ridicând un nor uriaş de praf.

Mishkin, de la NASA Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

Vehiculul cu şase roţi va vizita mai întâi un site într-o direcţie diferită, din cauza celor trei formaţiuni de rocă descoperite. Oamenii de ştiinţă spun că studierea acestor formaţiuni

NASA a cheltuit 2,5 miliarde de dolari pentru

stâncoase i-ar putea ajuta să înţeleagă mai bine istoria craterului şi a planetei Marte. Ei au

construcţia,

numit site-ul adiacent Glenelg după numele unei formaţiuni stâncoase din nordul Canadei.

dispozitivului Rover Curiosity, echipat cu 10 instrumente

"Probabil vom face o evaluare ştiinţifică de cateva luni de zile acolo, un pic mai mult dacât

complexe de cercetare, iar Curiosity este cel mai

stabilisem iniţial"

performant laborator spaţial creat de omenire, destinat

a declarat omul de ştiinţă Ioan Grotzinger reporterilor, în timpul unei conferinţe de presă susţinută vineri, 17 august. "Spre sfârşitul

său

principal

cercetare,

Marte

acum al misiunii pe planeta Marte. "Curiosity a captat atenţia şi imaginaţia a milioane de oameni, nu doar din ţara noastră, ci din întreaga lume",a spus Obama cercetătorilor. "Este

vaporizat de laser, pentru a determina conţinutul de minerale.

într-adevăr uluitor ceea ce aţi fost capabili să realizaţi" a spus preşedintele, care a promis că

Un sistem combinat, cunoscut sub numele de ChemCam, va fi

va rezista presiunilor de a reduce cheltuielile în domeniul ştiinţei. "Am de gând să susţin

utilizat pentru aceste analize, pentru prima dată pe planeta

personal necesitatea acestor investiţii critice", a spus preşedintele.

Marte. Dispozitivul a fost conceput pentru a efectua 14.000 de măsurători pe parcursul misiunii. Acest instrument a fost creat

"Dacă, în fapt, veţi intra în contact cu marţieni, vă rog să-mi spuneţi imediat", a mai spus

de o echipă de cercetători condusă de Roger Wiens de la

Obama cercetătorilor de la Jet Propulsion Laboratory Pasadena. "Am o mulţime de alte lucruri

LosAlamosNationalLaboratory.

de pe agenda mea, dar acesta va fi ȋn partea de sus a listei. Chiar dacă sunt doar microbi, va fi foarte interesant pentru mine."

"Este un laser care proiectează o putere de ordinul megawaţilor pe suprafata lui Marte", a spus Wiens. "Se creează o plasmă, sau o minge mică de flăcări si scântei, care vaporizează

Mai multe detalii despre expediţia marţiană sun disponibile pe site-ul oficial al NASA:

roca."Telescopul poate observa efectele mingii de foc de la aproximativ 25 de metri. El va

http://www.nasa.gov/mars şi http://mars.jpl.nasa.gov/msl

analiza şi va ȋmpărţi lumina ȋn lungimile de undă care o compun. Oamenii de ştiinţă vor folosi pentru

preşedintele Obama a telefonat pentru a felicita echipa de la Pasadena pentru succesul de până

rocile descoperite. Un telescop mic va analiza apoi materialul

informaţii

trimiterea

Aflat la bordul Air Force One ȋn drum spre Iowa,

MunteleSharp."

Până atunci Curiosity Rover va testa cu un laser foarte puternic

aceste

şi

cercetării spaţiului cosmic.

anului calendaristic, aproximativ, Rover se va ȋndrepta spre obiectivul

testarea

determina

compoziţia

chimică

rocilor

marţiene.

Deplasare vehicolului la Glenelg, circa 1.600 de metri de la locul de aterizare, ar trebui să dureze o lună sau mai mult, în funcţie de cât de multe experimente vor decide oamenii de ştiinţă să facă de-a lungul drumului. Expediţia marţiană va colecta ȋn premieră informaţii despre compoziţia chimică a Planetei Roşii, ȋn cadrul celui mai ambiţios proiect de studiu extraterestu din ultimii 40 de ani. Misiunea este monitorizată de inginerul Mike Malin şi echipa sa de la Malin Space Science System din San Diego; de o echipă de cercetători de la Universitatea Davis din 94

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Marius Chelaru

Poezie albaneză din Kosova Unele aşteaptă trenurile negre Unele au devenit muieri de exilaţi Şi s-au dus cu vaiete.” Lulzim Tafa, În lipsa noastră

Lulzim Tafa

EXPOZIŢIE DE VISE EKSPOZITË ME ËNDRRA (Poeme alese/ Poezi të zgjedhura)

Selecţia tradusă de Baki Ymeri grupează poemele lui Lulzim Tafa în secţiunile: „Expoziţie de vise”, „Cântece teribile”, „Parodii negre”, „Cu sinele meu” şi, în încheiere, „Mai am încă două cuvinte”.Regăsim în acest volum semnat de Lulzim Tafa o arie de motive/ tematică destul de diversă, de la exil (un exemplu – poemul Botezurile) – o temă întâlnită, aş spune, date fiind împrejurările în care ajung aceştia să scrie despre ea, din nefericire, la mai mulţi autori albanezi care au fost traduşi în ultimele două decenii în limba română, deşi abordată, evident, de fiecare în propria manieră. Universul tematic/ de motive al autorului include şi oraşul, ploaia, trecutul, războiul (cu armata, soldaţii, gloanţele ş.a.); exemplu ar fi poeme ca Luptătorii, Hoţii de maci, Reportaj al luptei sfinte ş.a., apoi, concret, conflictul din Kosovo, cu poeme ca Puternicii, Atmosferă de luptă. În afară de acestea, priveşte şi înspre oglindă, spre propriile trăiri, sentimente, şi scrie şi despre dragoste, amintiri, vremuri trecute, cotidian, patrie ş.a. Cu toate acestea, e greu de spus dacă avem vreo temă ori vreun motiv dominant. Mai curând, poate şi pentru că avem de a face cu o selecţie din mai multe cărţi distincte, volumul pare un mozaic, din acest punct de vedere Să notăm şi că foloseşte adesea nume de locuri, personaje legendare/ folclorice, obiecte ş.a. care „leagă” acest univers de ce înseamnă Albania/ Kosovo: Teuta, Gjergj Elez Alia, Drina, Rozafat, Shkodra, Ulginj ş.a. sau obiecte, cum ar fi çiftelia, instrument popular al oamenilor locului. Dar şi folosirea de către Lulzim Tafa a unui vocabular relativ bogat, cu un „decor” aşijderea, de la oraşul cotidian, câmpul de luptă, la cel antic, ori livadă etc. Autorul construieşte uneori figuri de stil/ expresii poetice interesante (deşi nu într-o gamă stilistică foarte variată, deşi probabil că este ceva care ţine de opţiunea sa). Câteva exemple: „în fiece zi mi se usucă/ fructele imaginare”; „am îmbrăcat/ şi dezbrăcat/ pielea stejarilor”; „harta durerii/ tatuată pe buze”; „tristeţea/ o să o punem/ vie/ în coşciug”; „călătorului/…/ o să-i luăm/ bocceluţa doldora de durere”. Sunt însă şi exemple de frazare ternă „focul infernului/ cine îl va/ stinge”. Unele poeme (deşi cu metafore interesante, uneori) au titluri… „criptice” faţă de ce cuprind versurile – exemple: Demisia (în care „coafezi noaptea/ ca pe o codană”, alte poeme sunt mai puţin reuşite/ cizelate – Declaraţie patetică, de exemplu. De altfel, şi secţiunile par inegale, din anumite puncte de vedere, între ele. La fel, şi poemele care au ca temă iubirea, deşi unele sunt reuşite şi par zicerile unui, ca să îl

BIBLIOGRAFIE SCURTĂ Lulzim Tafa s-a născut (2 februarie 1970), în Lipian, aproape de Prishtina (Republica Kosova). Aparţine generaţiei poeţilor anilor 90 din cea mai grea perioadă pentru poporul albanez din Kosova, căre fusese ameninţat cu eliminarea masovică de nebuniile războaileor din Balcani. Şcoala elementară şi liceul la Lipian, iar studiile de drept şi cele ale magistraturii le-a absolvit la Facultatea Juridică în cadrul Universităţii din Prishtina. Întretimp la Universitatea Publică din Saraieva, a susţinut teza de doctorat devenind doctor în ştiinţe juridice. Concomitent cu cărţile ştiinţifice, este autor şi a numeroase alte publicaţii din domeniul literaturii. Până în prezent a publicat următoarele volume de poezie: „Sângele nu devine apă” (Editura Rilindja, Prishtina, 1993); “Metafora Tristeţii” (Rilindja, Prishtina, 1997); “Planetul Babilonului” (poezie dramatizată, Rilindja, Prishtina, 1999); “Mai am încă două Cuvinte” (Edit. Faik Konica, Prishtina, 2011; “Treabă de Diavol” (poeme alese, Edit. Gjordan-Studio, Saraieva, 2011); “Ekspoziţie cu vise” (Amanda Edit, Bucureşti, 2012). Este tradus în câteva limbi mondiale, a fost laureat a mai multor premii literare, fiind cuprins în câteva antologii. În aceleaşi timp, este cuprins în activităţi diferite din domeniul Drepturilor Omului. Scrie poezii şi piese teatrlae, dar se ocupă şi cu critică literară şi publicistică. Este profesor universitar în câteva universităţi din Kosova şi străinătate. Actualmente este Rector al Universităţii AAV. Trăieşte şi crează la Prishtina. Trenurile negre ale exiluluişi expoziţiile de vise „Noi nu mai suntem Unul a murit Celălalt a fost ucis de armată Unii în exil ………… Prietenele clasei noastre

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

cităm pe autor, „haiduc al iubirii”. Există în volum, în unele poeme, şi un nume de tematică. Poetul este însă prin definiţie un „căutător”, un cavaler (ori scutier) al femei iubită, Aicuna. cuvântului care caută, încearcă diverse drumuri prin lumea limbajului şi expresiilor Pe un alt plan, pornind şi de la ideea că forma este, cum spunea Flaubert, „trupul poetice, până îşi găseşte propria potecă. Dar să încheiem citându-l pe Lulzim Tafa: gândirii”, la Lulzim Tafa balanţa dintre formă şi substanţă nu este una dezechilibrată, „copilul în plus al oricărei mame devine poet”; sau: „când se supără zeii/ se nasc iar simbolistica, mugurii de sensuri nu putem spune că lipsesc. Autorul caută să poeţii.” Nu cred că în cazul său zeii s-au supărat sau că este un „copil în plus” al confere universului creat în zicerea sa în vers o identitate, configurându-l fără apăsare, poeziei, căci este unul încă, din anumite puncte de vedere, pe calea căutărilor, dar pe o fără ostentaţie în exprimare, şi fără tentă patetică, dar, poate, uneori cu nuanţe potecă care poate e la hotarul ţării poeziei, măcar cu un pas pătruns prin poarta de vis enunţiative. dincolo de care muzele picură în cerneala sa mierea cerurilor cuvântului . Un volum cu „căutările” dar şi plusurile lui, al unui autor care dovedeşte cunoaşterea vocabularului limbii sale, dar şi apetenţa pentru oarecare diversitate Ai dormit sub umbra lunii În ramura spartă Expoziţie de vise Şi nevrând te-am băgat în cântec. A destinului mut. (Ekspozitë me ëndrra) De ce plângi? Teuta Nu ţi-e milă că ochii Ţie ţi se-nchină zeii. AI ADORMIT SUB LUNA TIMPURILE Vor veni în cântecul tău (Ke fjetur nën hënë kohët) Şi voi uita calea-ntoarcerii? MÂINE Din vaietul răutăcios, (Nesër) Doar unghiile au rămas unghii Din visul cel negru, Ziua de mâine ne aduce ceva nou Te rog nu plânge Ne vom aşeza din nou Teuta Cu bătrână cea de ieri ne-am însângerat. Nu ţi-e milă de mine, copilo? Pe scaunele de lemn CALUL ÎN PLOAIE Să ciocnim pahare sticloase Câte picături te-au bătut în acea zi Ca destinele, ca inimile. DUMINICILE NU MĂ STRIGĂ Când veneau şi alţi cumpărători Din nou să ne aşezăm (Të dielave mos më thirr) Vânzători de struguri şi bostani Amintirile să le trăim Pentru a schimba destinele. Duminicile nu mă strigă Să citim versurile El îşi ridica privirea spre cer Se poate să nu mă trezesc Nopţilor scrise. Soarele n-are de gând să apună Pe veci rămănând în somnul morţii. Dă-mi ochii să văd soarele Nici azi Nu uita momentele îngheţate Cum cad stelele Ploaia se va opri într-o zi Doar duminica alege ziua ta. Cerul cum cade. Într-o zi da într-o zi. Pentru tine, când voi muri Ne vom aşeza din nou, Teuta Se spune că ploaia nu topeşte calul După şapte munţi, voi căuta numele tău. Să povestim visele Calul care zace în ploaie şi se usucă în adiere Ah! cum de nu mai vii în celelalte zile. Nopţilor scrise. CALUL FĂRĂ NUMĂR Cu ochi deschişi să ne prindă zorile FĂRĂ FRÂU Din nou ne vom aşeza FĂRĂ DUMNEZEU Pe scaune de lemn TEUTA CALUL ABURIT ÎN PLOAIE. Atenţie Teuta (Teutë) De Viaţă AI DORMIT SUB LUNĂ Diseară te chem Teuta De Moarte (Ke fjetur nën hënë) Să mergem la cârciuma Otrava Atenţie... Pe care limba ta o scoate. Nu ţi-e milă de mine? Ochii tăi – prevestitori de gheaţă ŢIN MINTE CHIPUL TĂU Nu cumva soarele ţi-a atacat ochii? 96

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

(Fytyrën ta mbaj mend) Ţin minte chipul tău Sângele – lacrimă îngheţată Acoperindu-mă.

diseară pune coroană mortuară Noapte uşoară cu ploaie nu distruge urmele mele în oraşul cu miros de sânge.

Ţin minte limba ta Şarpe – otravă neagră Înfăşurându-mi destinul.

MÂINE VA PLOUA (Nesër do të bie shi)

Când tu dormi Eu mă trezesc Cu amintirea ta.

Nu ne vom vedea mâine Este Duminică Şi va ploua

ORAŞ ANTIC (Qyteti i lashtë)

Vom dormi un secol.

O adiere uşoară bate îngheţată Oraşului antic vântul îi scutură pleoapele. Nu sunt nebun să te vreau Oraş antic al primei iubiri. Cu palmele drumuri să măsurăm Oraş antic fără castel de piatră Care merge ca ceasul. NOAPTE BUNĂ PLOIOASĂ (Natë e lehtë me shi) Noapte bună ploioasă tăcerea oraşului te ucide anotimpurile-ntârziate călătorul-ntârziat în oraşul ud. Noapte uşoară ploioasă călătorul-ntârziat în oraşul umed

Prietenele clasei noastre Unele aşteaptă trenurile negre Unele au devenit muieri de exilanţi Şi s-au dus cu vaiete. Doar una s-a oprit La poarta clasei şi-a scurtat părul Dând semn că noi Ne vom uita. DEMISIA (Dorëheqje) Dacă vrei Iei pieptenele şi Coafezi Noaptea Ca pe o codană..

Nu ştiu Soarele se va ivi Sau ne vom vedea După ploaia cu soare.

Vopseşte-i unghiile...

Mâine o să plouă Mă voi închina ţie Ochilor tăi Nenorociţilor zei.

POEŢII (Poetët)

Nu ştiu dacă plânge Domnul Ori plouă Nu ne vom vedea mâine Că va ploua. Mâine vom muri amândoi. ÎN LIPSA NOASTRĂ (Në mungesën tonë) Noi nu mai suntem Unul a murit Celălalt a fost ucis de armată Unii în exil Ce mult ne-am întristat După o zi. 97

Când se supără zeii Se nasc poeţii. La primul semn de viaţă Se scoală împotrivă propriului stăpân. Protestează Când cresc Devin ştrengari Împrăştie afişe Împotrivă sinei lor Ca demonstranţii prin oraş “Copilul în plus al oricărei mame Devine poet”... CÂND VOI MURI (Kur të vdes) Când voi muri Nu plânge iubito

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Te-am trădat Cu fecioarele unei alte planete. Când voi muri nu plânge soro Galopez cu calul lui Gherghi* Peste valurile mării... Când voi muri nu plânge mamă Doar alăptează Aceste Metafore Melancolice Ca pe mine cândva... ___ *Gjergj Elez Alia, personaj folcloric TEORIA EXPLICAŢIEI VISELOR (Teoria e shpjegimit të ëndrrave) Dacă ai văzut în vis Şarpele Cineva ţi-a oprit jocul. Dacă ai văzut în vis Libertatea Cineva cochetează cu Robia ta. Dacă ai văzut în vis ochii mei Cineva te-a înşelat. Ţi-am spus încăpăţânato Ţi-am spus Nu dormi Fiindcă visele îţi scot Iubirea pe nas... DRUMURILE (Udhët) (A) N-au început nici sfârşit Există drumuri fără cap Sunt drumuri Ce se intersectează

Există drum fără drum Dar drumul Se găseşte Întotdeauna Porneşte tu Hai Drum bun...

Păsări în cer În această lume...

DECLARAŢIE PATETICĂ (Deklaratë patetike)

Harta durerii Tatuată pe buze Şştie să citească Drumul unde te duci.

(Istanbul, 2001) FRISOANELE (Ethet)

Să mor eu pentru tine Ce bună eşti măi Zână Ce grele îţi sunt Acele fire...

Frisoanele tari Şi reci Ale frigurilor Frisoanelor vii...

ERMETICE (Hermetike) Am să te închid Voi durea ca să te deschid Nici tu nu ştii unde eşti Nici marea nu va vedea Nici ţărâna Mai mult Nu va mai Face Zap... COMPLEX (Kompleks) Două prostituate Frumoase Zeiţe. Beau cafea şi privesc În ceaşcă Liniile şi drumurile. Unghii picioarelor i şi le vopsesc Ca de obicei Stârnesc dorinţe Şi vise la mare 98

Iată unde mi-au apărut Dar tu nu ai nici o vină Că nu ştii să citeşti Această artă absurdă A liniilor de pe buze... LUNA (Hëna) Cel puţin munca ta Dacă o ştiam După o comunicare lunatică Noapte de noapte Luna Clară sau posomorâta. (Cântece teribile) Këngë të tmerrshme MOARTEA PREVESTEŞTE (Vdekja çon fjalë) Eu voi fiu ucis în acest răzoi

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Pentru fiecare nasture Al jachetei O să iau câte un glonţ Şi fiecare picătura de sânge Va deveni nasture În cămeşile şi jeachetele Oostaşilor şi căpitanilor Mei...

Anti glonţ.

CÂNTECE TERIBILE (Këngë të tmerrshme)

II. Fuseseră ucigaşii cei mai umani Glorie Au ucis fără deosebire Bărbaţi Femei Copii...

Vai domnule răutăţile Se scoală şi vin Le aşteptăm în piept Umili, le aplecăm ceafa. Vai domnule răutăţile Vin înainte de zori Salba de gloanţe Şi brâul cu cuţite Vai domnule Şi se înfurie fără frică Peste cefele prudente Peste pieptul calm. Vai domnule Şi se scoală şi vin Fereşte-ne Doame... Iată că vin... (Prishtina, 1999) PUTERNICII (Të fuqishmit) I. Atacă Kosova Cei puternici Cu autoblindate moderne Cu-mbrăcâminte Şi cagule

Cu sprijin Naţional Şi ceresc Masacrul fusese legitim Sprijinit pe alineatul 1 Despre uciderea tuturor albanezilor...

În Kosova acelor zile Se scumpise pâinea Uleiul Mălaiul Doar vieţii Îi scăzuse Preţul Moarte Aveam din abundenţă. HOŢII DE MACI (Hajdutë lulëkuqesh) Nu fiindcă s-a vârsat sânge Nu fiindcă pruncilor Le-au semănat schije în obraji. Ci fiindcă sângele A curs Iar pe omul Ca un mac L-a sfâşiat...

Ucideau şi cântau Dumnezeule Domnul îi ajuta... Dumnezeul vostru Să fie ucis De Domnul meu...

BOTEZURILE (Pagëzimet)

(1998)

Nu le botezaţi copiii Cu numele Mërgim* Urtak** Durim*** Fiindcă ne rămân munţii Fără viteji... ____ *Exil **Deştept ***Răbdare

LUPTĂTORII (Luftëtarët) Aseară Nu am putut adormi Nu ştiu dacă avem pâine Pentru diseară Şi praf de puşcă Pentru mâine...

MOTIV (Motiv)

(1999) ATMOSFERA DE LUPTĂ (Atmosferë lufte) 99

Primul copil Care s-a născut vara asta

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

A fost botezat Durim Iar mie În fiece zi mi se usucă Fructele imaginate. Bine că nu e Bunicul viu. Mă duc cum spun bătrânii Cu dorul nestins Al mărului roşu... NOI (Ne) N-am făcut altceva decât Să ne îmbrăcăm Şi dezbrăcăm De metafore. Am îmbrăcat Şi dezbrăcat Pielea Stejarilor... Cu giulgiul Am îngemănat Vlăstarele. Am uitat patria Giulgiului Iubirii... Şi a frumosului... REPORTAJ AL LUPTEI SFINTE (Reportazh i luftës së shenjtë)

Ei ne urmăresc ne-au înconjurat Ei cu bocanci şi dinţi de fier ai luptei Noi descălţaţi înfometaţi nebărbieriţi O săptămână nespălaţi cu păr de sârma Fire-fire sufletul mestecăm disperarea Scuipăm bucatele destinului-nsângerat Iar cuvintele vii ni s-au lipit pe limba Ele vorbesc noi tacem cadem în cerc În fine ridicăm mâinii ne predăm lupului Cadem în mila lui Al dinţilor şi ochiului său sfâşiat Ochii noştri cresc Trei violători s-au năvălit pe o femeie Ce bătălie inegală a destinului În faţa ochilor noştri porno vie apare O pot vedea şi copii minori Care stau în coada frigului Erecţiunea sexului nu ni se trezeşte Ne cuprinde erecţia morţii Biata de tine femeie bună în fine Carne vie oare am scăpat ne-am trezit Lupta a emigrat în alta viaţă Şi vitejii muntelui cu aripi... TERITORII LIBERE (Territoret e lira) Erau teritoriile libere (Fusesera...) Şi eram şi noi Ziua lunga şi fericită Noi ne sărutam sub un măr Pe neaşteptate au-nceput cu rachete Teritorile libere I-au în teritorii deşarte Deşarţi (Bieşi) am devenit şi noi Acumă oare Cine se sărută acolo Sub acel măr deşart...

Noi robii luptei fugim în sus Nu ştim încotro am pornit Nici unde ajungem pentru lumină

TREI ZILE ALBANIE (Tre ditë Shqipni) Să dea Domnul... Şi dacă am deveni scrum şi cenuşă Am fi fost fericiţi În acele trei zile de Albanie... RAPORT DIN KOSOVA ‘99 (Raport nga Kosova ’99) Aici nu se calcç drepturile Şi libertăţile omului Aici se calcă numai capetele... Haiuduceşte (Kaçakçe) IUBIRE DE HAIDUCI (Dashuri kaçakësh) Singura m-ai chemat Apoi ai strigat C-ai să mă ucizi. Am scos pistolul de la brâu Tu mi-ai-nfipt în ochi sabia În timp ce mâinile mele Cuprindeau sânii tăi S-a cutremurat casa. Singura m-ai chemat M-ai trădat De ce Măi frumoaso Iubito Ce mizerabilă... JUCĂRII (Lojra) Eu arunc pietricele În câmp minat

100

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Şi... Cu ochii închişi căut Bucata de măsline în tine Mă satur când nu-l găsesc. Când o găsesc vomit dulce Mă cuprinde tremurul Fugi mai bine de mine Aicuna Că dacă ne-am culca noi S-ar naşte bastarzii... LUPTĂ (Luftë) Aicuna a fost Prinsă Că-i dădea hoţului Lapte din sân De aceea i-au ars casa. Din fereastra de unde-mi făcea cu mâna A ieşit fum negru. Dar eu nu mai eram deja Un haiduc al iubirii Ochind cu puşca Ţinta Pe valea Observaţiei crude Printre haiducii Mă uităm cu mirare... DESPĂRŢIREA INEXPLICABILĂ (Ndarje e pashpjegueshme) Tu nu mă mai ai pe mine Şi nici eu pe tine Te-am crezut vitează Aicuna Ce-i cu această lacrimă în ochi... CONTRAVEGHERE (Kundërvëzhgim)

Stai pe şes Aicuna Sprijinită de dor Şi priveşti plângând Înspre munte Minţile sunt legate cu batic Astă seară va fi Vei fi atacată Aicuna Să nu-ţi fie teamă Că voi deveni O gherilă exactă... NERECUNOŞTINŢĂ (Mosmirënjohje) Bine Aicuna Să ştii că ai fi tăiată Dacă n-ar fi Haiducii...

Parodii negre (Parodi të zeza) VITEAZUL PRINCIPAL (Kryetrimi) Eroul fusese înconjurat De toate părţile Iar el ascuns în culă Cu o prostituoată Făcea sex Disperat adânc De istoria Pe care nu-o ca cânta Niciodată Lauta sau ciftelia*... ____ *Instrument popular albanez DISPERAREA (Dëshpërim)

POTOPUL (Përmbysja) Aicuna a părăsit turma Lasându-le Ciorapii în sârmă A devenit hacker A spart paswordul meu Şi când a văzut Cum trădează vitejii Funie sau stejar N-a găsit nicăieri. Până-ntr-o zi Pe neaşteptate A apărut frumoasă Pe ecran Făcând reclamă prezervativelor Companiei “My Love”

101

Fecioara nefericită Scurtat a părul Şi acum furioasă Merge la izvor Nicicând nu-i sau secat ochii Decând i-a spus un prieten Hasan Aga a devenit Gay Are un iubit la UNMIK... LUPTĂTORUL ŞI FEMEIA (Luftëtari dhe luftëtarja) Luptătorul-nebunea în bătălii Când femeii luptătoare Îi veneau menstruaţiile Se spune că foarte râu Ţeava puştii O aţâţa.

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

ALTARUL (Altari) (Lui Havzi Nela) Un Tribunal cu juridicţie În calitate vinovat l-a condamnat Cu moarte spânzurare-n funie Apoi jupuirea pielii puctorului Cara avu curaj să desenează Un om mare aşezat În instrumentul calului. Au reacţionat grupuri de homosexuali Necrofili pedofili zoofili Partide ieşite Din pacea din război. Parlamentul Europei Ugandei Kosovei Uniunea scriitorilor Artiştilor ziariştilor Dar Tribunalul nu şi-a retras Pedepsirea cu funie Nici pictorul De pe altar... BLESTEMUL (Nama) Fie mâncată de câini Această patrie Care de viu Ne-a băgat în pământ... APA (Uji) O dispară totul Nici-un sforâit Pentru ora morţii Nu se va găsi.

Nici-o picătura De stropit Focul infernului Cine îl va Stinge.

Cu adevărat... CU SINELE MEU (Vetë me vete)

CÂINELE MINISTRULUI (Qeni i ministrit) El umblă cu el Prin târg În fiece seară. Pe oamenii îi salută amândoi Când ministrul mişcă capul El se joacă cu coada El latră când el se-ncruntă Ce bine se înţeleg Câineşte şi omeneşte În aceleaşi timp...

Greu Dar trebuie forţa Fiţar mama ta Soarele ţi s-a apropiat Atât de tare încât Văpaia te arde Fiţar mama ta. Cei ce nu sunt nu mai vin nicicând. Cele care sunt nu sunt de ajuns Nu eşti de sigur Daca Cel de Sus e cu tine Iar oamenii ţi s-au suit în ceafă Împreună cu puterea. Greu Dar trebuie Eh Fiţar mama lor.

Cu sinele meu (Vetë me vete) CÂND A ÎNNEBUNIT BARDHI (Kur u çmend Bardhi) Când a-nebunit Bardhi Nu fugeau oamenii de la el Fugea el de la ei Înjura state şi puteri I se părea parcă cânta Un cocoş În toiul nopţii. Fereşte-ne Doamne De cocoşul rău care minte. Le spunea oamenilor Dispareţi Miros de corb vă vine. Când a alunecat Bardhi M-am dus să-l văd Dacă a înnebunit 102

STEJARUL (Lisi) Să te ridici şi să ucizi Cel mai bun albanez Este un blestem. Nu eşti stejar Să te întorci Şi să ucizi Pe cel mai rău. Se naşte iar un blestem. Nu e stejar Cel al cărui mamă plânge. Acea mamă E o coadă de topor. PUBLICUL

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

(Publiku) Cei care s-au aşezat În primul rând, Deseori îşi caută mama. Nicicând nu înţeleg arta. Partea cealaltă e corectă... Străluceşti precum aurul. NORMA (Norma) Cine ucide un Inamic într-o bătălie, Are drept Să ucidă Zece albanezi Pe timp de pace...

În coşciug Iar călătorului Din mână O să-i luăm Bocceluţa Doldora de durere... EPITAF

Decât Rozafa Decât sora lui Gjergj Elez Alia Frumoasa eşti Mai frumoasa Decât fecioarele din poveşti Ca un cristal eşti Cristalin ţi-e ochiul Filigram de pus pe inele.

Nu se mai scrie deja Un vers Ce sentimente muzelor Le-a adus Libertatea. Mama Să le-o fut* Cum de a murit Poezia... ____ *În albaneză, fut înseamnă a băga

Băieţii tineri În faţa oglinzii Se sinucid Nimic nu aseamănă cu tine Mai mult decât bujorul Fecioara Dukaghinului Ai grija de Semiluna Şi de baticurile negre Când îţi impleteşti şuviţa De Sfântul Gheorghe...

Pace e aceasta? Vai de capul nostru! PATRIOŢII (Atdhetarët) Iubesc mai mult Patria, Îi sărută glia apoi, se înjură pe pietre şi lespezi. Să nu mă-ntrebi Că plesnesc...* ____ *În sensul Că mor... MAREA PRETENŢIE (Pretendim i madh) Speranţa este Că tristeţea O să o punem Vie

Mai am încă două cuvinte (I kam edhe dy fjalë) FECIOARA DIN DUKAGHIN (Vasha e Dukagjinit) Tu nu semeni dimineţii Nici liliacului înmugurit. Fragedă eşti Mai fragedă decât lacrima Decât apele Drinei Albe Decât apele Drinei Negre Decât Roua Şi Picătura de Ploaie. Sfânta eşti Mai sfânta decât Podul cel Sfânt

PRESENTIMENTE (Parandjenjat) Există meteorologi Exacţi Ai destinului Care prevăd Temperatura Sângelui Şi a durerii pentru mâine. Pentru gemete şi tremur Şapte stâlpi ale Merkalului în inimă. Pentru picăturile ploii Şi ale dorului Pentru sărut Ce puţine săruturi! CIREŞICĂ (Qershizë) Tu mai mult

103

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Decât oricare Pom din grădină Ai cireşe În ochi În buze În sân... IDILA (Idilë) Tocmai te-am văzut Mi-au rămas ochii În ochii tăi Mi-au rămas buzele În buzele tale Am rămas cu totul În tine Ai rămas În mine... O TOAMNĂ LA SHKODRA (Një vjeshtë në Shkodër) Shkodra e plină de iubire (Cântec popular) Toamnă răsfățată în cu rcubee Şi Shkodra e plină de toamnă Ce mare iubire-i în Shkodra Iar noi, fără noi, pentru piersici... ULQINAKE Mă-mbăt când-mi aduc aminte De tine, Ulqinja mea* Mititică Boabe de măsline Aveai în ochi Şi-n vîrful sânilor. Acea noapte și Părul tău lung...

Pasiunea în valuri Şi limba Şi sfârcurile ce ți le -aţâţ... Gust al vieţii, Ulqinja Ramură și măslin... ____ *După oraşul Ulqinj LAMENET (Lui Azem Shkreli) Poetul nicicând nu punea Punct versului Dar când s-a umplut Cu dor de exilaţi Într-o zi Acel punct i-a căzut în inimă S-a grăbit Fiindcă vroia cu moartea Să aterizeze În Kosova Şi azi Moartea i-a devenit psalm de bucurie Poetul n-a murit Doar i-a căzut punctul Versurilor... În inimă. PLOAIA SFÂNTĂ (Shiu i shenjtë) Pentru oraşe pietrele din pământul pustiu Pentru câmpiile cu câini purpuriu şi cai orbi Pentru oamenii din trenurile negre şi pline Pentru livezile cosite de duşmanul tăiat cu coasa Pentru pietrele de hotar din pietrele de mormânt. Pentru obeliscurile geloase Pentru eroii ceţii. Pentru Mecca albaneză Pentru Vatican 104

Pentru pelerinajul nou Pentru infamii profeţi huliţi Pentru teatrul de sub luna nesimţitoare dat de domnul egoist. Pentru asociaţia scriitorilor poeţilor poliţiştilor inamicilor Pentru Teuta azilul iubirilor uitate Pentru redactorii invalizi şi ziariştii amăgitori Pentru casele publice Bastarzi Prostituate Pentru păcatele monstruoase Pentru dovezile În diavolul blestemat Sunt O mie şi o sută de motive pentru care Până la sfârşit acea ploaie Sfântă Va cădea... CEA DE A DOUĂ CHEMARE A PLOII SFÂNTE (Thirraja e dytë për shiun e shenjtë) Pentru visul destinului cu gâtul tăiat Pentru gustul cel dulce al pulpei vii Pentru gheaţă focul apa dogoare Pentru sicriele umplute cu dor Pentru sângele libertăţii robia în ghicitoare Pentru porumbei porumbiţele în calaşnicovi Pentru mame voalul valizelor pline de durere Pentru vitejii fricoşi şi libertatea fără sens Pentru rugina inimilor despărţite în trei Pentru ispravnicii bâlbâitori ai domnului în ureche Pentru eroii vii şi martirii disperaţi Pentru pielea cu râie şi fiinţa urâcioasă Pentru ploaia abilă care nu-ncepe să cadă Pentru fantasmele canibalilor sub umbră Pentru giulgiul alb al feţei negre Pentru dintele stricat al speranţei frumoase Pentru iubirea care se leagănă pentru Itaca nouă Pentru mine pentru tine pentru noi...

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

EROTICĂ UŞOARĂ (Erotikë e lehtë) Îţi aminteşti Când eram Tineri Şi te dezbrăcam Din priviri Tu nicăieri Iar eu Peste Tine. Cândva târziu Ni se amestecau Degetele şi ţipetele.

S-a îmbujorat Iar eu Am ajuns În vârful ei De cireş...

EXPOZIŢIE DE VISE (Ekspozitë me ëndrra) În galeria de artă Cât de curând voi deschide O expoziţie de vise Şi veţi vedea Cum va zdrențui ochii Omenirii Şi cum va înnebuni Critica...

TELEFONUL (Telefoni) Melancolic sună În toiul visului De la miezul nopţii Telefonul albastru Prin firele sale ţine vie Legătura inimilor...

MAI AM ÎNCĂ DOUĂ CUVINTE (I kam edhe dy fjalë)

NEÎNŢELEGERE (Mosmarrëveshje)

IUBIRE RADIOFONICĂ (Dashuri radiofonike)

Dă-mi mărul I-am spus Ea mi-a dat Merele Ca o cireaşă

Ideea radioului S-a născut Din iubire Fiindcă inimile poartă Legături radiofonice...

Tacticos Mai am încă două cuvinte Că vreau să-i-ntâlnesc pe ucigaşi Şi să-i-ntreb De ce ne-au ucis...

publicistikë. Është profesor universitar në disa universitete në Kosovë dhe jashtë saj. Aktualisht është Rektor i Universitetit AAB. Jeton dhe krijon në Prishtinë.

BIBLIOGRAFI E SHKURTË Lulzim Tafa u lind më 2 shkurt 1970, në Lipjan afër Prishtinës – Kosovë. I takon brezit të poetëve të viteve nëntëdhjetë - viteve të periudhës më të vështirë për popullin e Kosovës, të cilit i kanosej shfarosja masovike nga çmenduritë dhe luftërat e Ballkanit. Shkollën fillore dhe të mesme i ka përfunduar në Lipjan. Studimet për drejtësi dhe ato të magjistraturës, i ka kryer në Fakultetin Juridik të Universitetit të Prishtinës, kurse gradën e doktorit të shkencave juridike, e ka arritur në Fakultetin Juridik të Universitetit Publik të Sarajevës. Krahas librave shkencore, është autor edhe i shumë librave të tjerë të fushës së letërsisë. Deri më tash ka botuar këto libra: “Gjaku nuk bëhet ujë” (poezi), “Rilindja”, Prishtinë, 1993; “Metaforë e Pikëlluar” (poezi), “Rilindja”, Prishtinë, 1997; “Planeti Babiloni” (poezi e dramatizuar), “Rilindja”, Prishtinë, 1999; “I kam edhe dy Fjalë” (poezi), “Faik Konica”, Prishtinë, 2011; “Punë Djalli” (poezi të zgjedhura), Gjordan-Studio, Sarajevë, 2011; “Ekspozitë me ëndrra/Expoziţie de vise”, Amanda Edit, Bukuresht 2012. Është përkthyer në disa gjuhë të botës dhe ka fituar shumë çmime letrare, si dhe është përfshirë në disa antologji. Po ashtu, është përfshirë në shumë aktivitete të fushës së të Drejtave dhe Lirive të Njeriut. Shkruan poezi dhe dramë, por merret edhe me kritikë letrare dhe

Rene Magritte- The double secret 105

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Hamdi Tasholli

Sau la-nchisoare din Tirana În prezenţa mamei OLARUL (Poçari)

Ochiul Tăcerii (Syri i Heshtjes) SĂ SE APRINDĂ CERUL (Le të ndezet qielli) Să se aprindă cerul Să nu apune soarele În şiroiul lacrimilor Să nu există mărturisire Adierea sudului Să ajungă în nord TU(Ti) Tu ne trezeşti din somn Ca să nu ne ia fluviul Împotrivă inundaţiilor Pune un baraj Pentru a nu vedea mai mult Morminte şi tristeţi Ora mea Când îmi vineri în lacrima mea În noaptea târzie Mă bucură pe mine Şi pe Domnul RÂMBEŢI (Rrëmbeci) -Patriotului Vasil PejoDuhoarea nemiloasă Loveşte şi nebunia Veşnică oriunde Fie şi copilul În Dora

Se-nvârtea cercul De frica Căderii Sub smochine Pentru la Coniţa* N-avea altă cale În afară spargerii Prevăzând Oraculele Olarului ___ * Konica

Şi mă cuprinde tremurul Când mi se pari Ca o cetate Apoi cade tăcerea Aşteptându-te Ca să te văd Din nou mare TE CHEM (Të thërras)

NU ŞTIU (Nuk dij) Nu am cunoştinţa Că-n această lume confesională Şi mai departe-n orizont Să fie Îngeri liberi Cărora le bate inima Şi să spună fără frică Că suntem femei De unde această frică Atât de răutăcioasă În gravitaţia Minunată Al învârtirii Veşnice TE VĂD (Të shoh) -Învăţătorului Seidi BytyçiTe văd Doar în fierbere Mari

Te chem Nu te ating Ieşi în faţa De ce stai în urmă Pereţii Ciclopici Nici-un cutremur Nu le-a dărămat Nici în Heracle În Ilion Tu încă trăeşti În primul strat (sloi) OCHIUL MEU (Syri im) -Tatălui meuCrăpa piatra Şi ochiul Flutura zgâriat steagul În timp cenuşie Tu mereu mă doreai Fără nici-o abţinere Ochiul meu albastru

ÎN CETATE (Në kështjellë) În cetate Amurg prelungit

106

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Şi imensitate de stânci Orânduite Sub o piatră Care e ştampilă În casa noastră Ridică toastul Cu vin alb Timpul Purtatorilor de drapel A sosit

Un izvor cu apă albă Dacă cineva se-ntoarce Să caută Şi căutarea să fie veşnică Fiindcă o cheramidă a Mamei Menţine (Păstrează) taina Cu gelozie despre durerea fiului În scutul cornului

Cu importanţa Este Că ne-am întâlnit Orice sfârşit Are un început Cu mai multe Măgurele În Roma Constantinopole Şi Nish

Magurele castrum

ORAŞUL MEU (Qyteti im)

BINE AI VENIT (Mirëseerdhe)

ILLER

Nu te-ai-ntârziat În căutarea căldurii (cordialităţii) În sânul nostru Triumfând peste slăbiciunii Ce mult ţi-a ridit faţa Acest vânt blestemat Ţi s-a legat limba Şi vorbeai altfel Vecinii cărora le-ai dat speranţa Prin sufletul tău nobil Te numeau barbar Ascunzând sinele În urmele tale În porunca cosmică Este limba ta Ce străluceşte În adâncul (infinitul) timpului Pentru poduri interplanetare DĂ-MI UN PIC DE APĂ (Ma jep një pikë ujë) În zidurile Romei bătrăne Sufeltul meu ardea flacără Dă-mi un pic de apă Şi ucidă-mă nu aştepta În Damastion am lăsat sub perete

Din surse curge Cu nume împrumutat Sau ramurire (secţie) de Tautan În domeniul olăritului Flacără Şi Sevastica Teodisko În Damastion

Te ai îmbâtat Dardanie Când vine Pirrea La Pirustina* Oraşul meu. ____ *Prishtina FĂRĂ TITLU (Pa titull)

LLADA

În sinele tale Ucide omul rău Şi va rămâne Doar omul în Tine

Iubeşte Ca să vindeci Nebunia Îngheţată Llada În polul îngheţat

FLORILE SÂNGELUI (Lulet e gjakut)

MĂGURELE CASTRUM Ne-am confruntat un un pic Înaintea sfârşitului nostru Şi al carului de aur În zgomotul caldârmei Albanez Unde nechezeau Caii în schimb Şi frica de răpirea 107

Ele nicicând nu se udă Ele sângerează În toate anotimpurile Din Martie în Martie Ele ţâşnesc Pentru toate rimpurile IAPA TROIEI (Pela e Trojës)

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

1. Sub steaua mea adormită Pe braţele somnului Zorile pe senatorii Imperiului le-au descărcat Deodată cu vântul În patul râului În timp ce păraiele Îşi alintau Capilarele gliei Lânga Mama Cu bucurie am pornit în drum Să-i spăl ochii mării Sărate În cătunul meu Învăluit Cu luntrea viteazului În aşteptare... 2. Zăpada se topise-n primăvara Pentru căprioarele şi setea În seara botezată Vijelia turbată Trecând prin Cătunul Ahile se sprijină Pe peretele Ilionului Iapa de lemn Îi surâdea vulpii Pe patul lincezelii Muntele lovit Plâns de căprioarele În pietre şi oase Au ridicat cetatea Din inima A răsucit izvorul Pe pietre Stătea câţiva bărbaţi Aşteptând Arca lui Noe 3.

Dodona Oracolul îl ceartă Hienele se împopoţonează În oglindă ochii Fecioarelor au emigrat În ora vântului Râul a plans sinele sale O pasăre adormită Zboară încet Mamele spală pruncii În lumina lunii Iapa Troiei mişcă coada Raţele şoptesc pe ape Din vinele inimii Nuntaşii bat tobele Până-n nebunie 4. Vulpea surăzânda Lânga mare În botez îi poftea Fiorul într-un val se pierde Teuta rămâne gravidă Îmbătaţii din festin în festin Spumează În timp ce cântecul cocoşilor Departe-n noapte se aude Iar bujorii se desfac Aripile celui de al optelea an Cetatea singuratăţii o salută În pieptul muntelui bătrăn Păstrând zidurile cetăţii Iar corbul cade în capcană Cu râul raţelor În timp ce cântecul surzilor Se prăbuşeşte 5. Râul Cheamă Câmpul în cel din urmă joc 108

Căprioarele capcana le aşteaptă Singurătatea luminează drumul său Vestitorilor câmpiilor galbene Le oferă cu mâna sa seceră Ca în toiul vipiei lacomia Să rămână Iar porumbelul înaintea zorilor să vină Korkyra cu uşe deschise aşteaptă Dar râul a curs în ochii copiilor 6. Fetel din Sul s-au măritat cu moartea Clopotele nu-ncetează plăngând Alba ca zăpada în douăsprezece lachăte Ale apocalipsei încuiată a rămas Munţii şi Mamele nu s-au aplecat Peste aple Lacului din Lithariţa Munţii au furat vânturile Iar râul aleargă curgând Viţa de vie s-a otrăvit în cana de vin Florile au veştejit peste rădăcini Păsările au tocmit cântecul geamătului Cântec care creşte într-o palmă Cetatea încovoiată peste stânca Bărbaţii în valea tristeţii le-a adunat O umbră a blestemat propria-i lacrima Zăpada a depus juramântul Într-o livadă cu gard Aproape de vrâjitoarea Apa din strâmtoarea muntelui curge Iar legenda continuă 7. Căciula sparge gâtul tunului Spicurile înfăteaza tronul pămăntului Îmbătaţii în Butrint chefuiesc Şiroaiele razeleor în apus Se-nfiripă în inel Otranta rămâne fără apă Mama făra sarea Liburnul fără undiţe

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Iar steaua mea într-un Cătun Străluceşte ne-ncetat Pentru câmpiile verzi Cu flori aurite În glasul părâului cel alb În inima acestui joc Lânga Cetatea cea mare. (Scrisă în 1985) NU-MI SPUNE (Mos më thuaj) Nu-mi spune Că te-a prins noaptea La pâraiele lingi Şi te-a uimit cârtul Scormonind Drumurile subterane ÎN ACELE ZI (Ato ditë) În acele zi La Blaţa Lacrimam eu şi Pământul Pentru moartea În aşteptare La fel ca şi pentru naşterea În Ilirida (08.04.1999) ZIUA CÂND AM FUGIT (Ditën që ika) Tata mormântul meu sălvat Suflet ce face lumină şi pază Ne-am infiripit printre cuţite Ziua când am fugit din aceste meleaguri Te-am lăsat

Printre morminte Linişte indizerabilă Şi tăcere mizerabilă În timp ce corbii Violau cerul Din când în când monumentele Străluceau Mărăcinile creşteau trupul Ilirida mi-a rămas în Qirez Voisava din Gradeţ în Likoshan Dardanul în Cegrean Blondul este cel mai bun Iliri cu fruntea înaltă la Tirana Iar pe ceilalţi lumea le-nghite Dumnezeule Salvează Albania

Vâd mama-mbătrânită Părul încărunţit Faţa cu riduri Privire turbure Cu lacrimi împietrite Şi fii uimiţi Cărora la curte Li s-a piedut drumul Dincolo şi încoace Împrăştiaţi Vai de capul nostru Îmreună bărbaţilor Cât mai devreme

(01.05.1999)

...

DUTE (Shko)

GRADEŢ (Gradec)

Plouă în noapte aceea teribilă Aşteptând la gara din Prishtina Să vină trenul O mamă palidă de durere În delirium Binecuvânta fiul Dute suflete Să te-ntârească laptele mamei Care te-a crescut Apoi a binecuvântat acest pământ Uşor s-a-ntins Peste braţele veşniciei Despre Kosova

Întins pe vlaga rodniciei Pământ pelasgic cu credinţa-n Dumnezeu Sprijinit pe pieptul vitejiei În timp ce unchii lui Kastrioti Porunca o lasă-n jumătate Zăpada muntelui din Sharr pază Din legenda celor două împărăţii Mai vine un bărbat Înalt ca steag În brău îi strălucea iataganul Mama l-a cunoscut Măi bărbaţiloe Este Gajur Deralla

(08.04.1999)

EI (Ata)

DINCOLO (Andej)

ÎNCOACE DE SKARDI (Këndej Skardi)

Nu există nimeni Care nu te păcăleşte 109

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Ei jucau la ora În mod măgăresc În Qyperlia În timp ce cai Şi iepe Troiene Se bălăceau încloţate La spumă În jurul acelei mirese Chiloţi de viol Crania Cu dinţi ruginiţi Şi câini castraţi Este destinul nostrum Pentru tron Kosova iartă-mă Asta seară sunt beat.

FOAMETEA (Uria)

DOMNUL GLIEI (Zotdheu) AL TĂU SUNT (I yti jam) CALĂUL (Gjakësori) DUREREA (Dhimbja)

E perandorisë i zbarkoi Tok me erë Në shtratin e lumit Derisa prrockat I miklonin Kapilaret tokës Pranë Lokes Me gëzim u nisa rrugës Për t’ia larë sytë e njelmtë Detit Në katundim tim Të valëzuar Me lundrën e trimit Në pritë... 2.Bora shkrihej në pranverë Për drenushat e etjen Nëmbrëmjen e kunguar Shtërngata e llahtarisur Po e kalonte Katundin Akili mbështetet Në murin e Ilionit Pela e drunjtë Po i buzëqeshte dhelprës Shtratin lëngimi e kaploi Malin egoditur Sorkadhet e qanë Në gurë e eshtra Ngritën kalanë Nga zemra U përdrodh gurra Mbi gurë Qëndruan do burra Duke pritur Anijen e Noit

Poeme în limba albaneză

PELA E TROJËS 1.Në yllin tim të kotur Mbi krahët e gjumit Agu senatorët

3.Dodona Orakullin qorton Hiena pispilloset Në pasqyrë syri Vashëzat u hodhën Në vallen e erës 110

Lumi e qau veten Një zog i lodhur Fluturon ngadalë Nënat i lajnë foshnjet Në dritën e hënës Pela e Trojës lëviz bishtin Rosat përshpërisin në lumë Nga damarët e zemrës Arixhinjtë u bien daulleve Deri në çmendi 4.Dhelpëra e buzëqeshur Pranë detit Në pagëzim thërriste Rrënqethja në një valë humbet Teuta shtatzënë mbetet Të dehurit prej ahengut në aheng Shkumbëzojnë Ndërsa kënga e gjelave Larg natën dëgjohet E lulëkuqet njomen Flatrat e motit të tetë Kalanë e vetmisë përshëndet Në gjoksin e malit plak Dhe ruan muret e kalasë E skifteri bie në lak Me lumin e rosave Derisa kënga e të shurdhëve Shkallmohet 5.Lumi Fushën në lojën e fundit Thërret E drenushat kurtha i pret Vetmia rrugën e vet ndriçon Lajmëtarëve të fushës së verdhë Drapërinjtë me dorë të vet ua jep Që lakmia në vapë në mes të fushës Të ngecë E pëllumbi para agimit të vijë

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Korkyra me dyer të hapura pret Por lumi rrodhi në sytë e vogëlushëve 6.Çupat e Sulit u martuan me mordjen Kambanat s’po prajnë Borëbardhat në dymbëdhjetë kyçat E apokalipsës ngujuar mbetën Malet e Nënat s’u përkulen Liqenit të Litharicës Malet erërat ia vodhën E lumi shpejton rrjedhën Hardhia u helmua në gotën e verës Lulet u plandosën mbi rrënjë Zogjët kënduan këngën e gjëmës Kënga zë fill në një pëllëmbë Kalaja e kërrusur mbi shkëmb Burrat në log të trishtimit i tuboi Një hije lotin e mallkoi Bora bëri benë Në një livadh me gardh Pranë ogurzezës Ujtë nga gryka e malit rrjedh E legjenda fletë 7.Kësula grykën e topit pëlcet Kallinjtë tokën e mbarësojnë në fron Të dehurit në Butrint bëjnë qejf Vrrushkujt e rrezeve në perëndim Përbirohen në unazë Otranti mbetet pa ujë Lokja pa kripën Liburni pa grepa Ndërsa ylli im në një Katund

Shëndritë pa pra Për fusha të blerta Me lule të arta Në zërin e prrockës së bardhë Në zemrën e kësaj valle Pranë Kalasë së madhe. (E shkruar më 1985) QYTETI IM A je pirrë Dardani Apo bare Pirre Në Pirustinë Prishtinë Qyteti im.

Gomarçe Në Qyperli Ndërsa kuaj Skile e pela Troje Terfatnin të shkallmuara Në shkumë Përrreth paja nusërie Brekë dhunimi Kafka Me dhëmbë të palarë E qenj të tredhur Është fati ynë Për fron Kosovë më fal Sonte jam i dehur. GRADEC I shtrirë në lashtësi plleshmërie Tokë pellazgu me besë të Zotit I mbeshtetur në gjoks trimërie E dajallarë të Kastriotit I bardhë Sharri në vrojtim Porosinë e lënë mbi gurë Nga legjenda e dy mbretërive Po vjen një burrë I lartë si flamurë Në brez i shkëlqente palla Lokja e njohu O burra Është Gajur Deralla.

LLADA Dashuro Që ta shërrosh Çmendurinë E akullt Llada Në polin e ngrirë. ATA Nuk ka skile Që s’bënë hile Ata hidhnin valle

111

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

CEZARINA ADAMESCU

- Tablete În faţa vântului care mă împresoară din toate părţile, devin vulnerabilă. Alte persoane nu simt nimic. Chestie de percepţie, de sensibilitate, de antrenament, de obişnuinţă. Mă asemui giruetei care se învârte după vânt, numai că eu nu mă pot stabili la nici o direcţie. Echilibrul fragil dă semne de slăbiciune. Caut reazem. Şi unde altundeva, decât printre cărţile mele, singurele certitudini în şase decenii de viaţă. Am primit, prin bunăvoinţa eminentului om de cultură Eugen Dorcescu din Timişoara, o carte de excepţie: Andres Sanchez Robayna – „Umbra şi aparenţa”, cu o traducere şi prezentare ale aceluiaşi hispanolog Eugen Dorcescu, cel care a tălmăcit-o şi pe Roza Lentini despre care am scris cu un an în urmă. Mă delectez. Cad pe spate. Savurez. Suspin ca după dragoste. Chestii ultra rafinate. Care se sorb cu picătura, cu pipeta. O singură picătură îţi umple sufletul. Esenţă de mir. În flaconaşe de aur. Ele mă fac să suport durerile de cap permanente, tulburările de vedere şi întreg cortegiul de neplăceri pricinuite de anotimpul mijind, care ar fi trebuit, prin bogăţia lui de culori, să mă seducă. Ieri a fost Ziua Mondială a Persoanelor Vârstnice. Peste două zile e Ziua Mondială a Ecologiei şi a patronului ei, Seraficul Padre Francesco de Assisi. De ce m-am îndepărtat de spiritul franciscan? Nu ştiu. 2 oct. 2012

NEVRALGII DE TOAMNĂ Toamna a debutat, ca de obicei, cu nevralgii. După trei săptămâni de antibiotice, ies la soare, pe bancă în scuarul de la Trei Star. Nu mai îndrăznesc să mă plimb pe faleză din pricina curentului. Până şi aerul se răzbună pe mine. Apa şi aerul mă rănesc continuu, de parcă mi-ar fi devenit duşmani. Nu mai pot scrie pe bancă, în parc, din pricina vântului. Frunzele moarte, deşi altădată mă predispuneau la melancolie, acum mă angoasează. Vara a plecat, fără să priverască înapoi. Eu mă uit lung, după trena ei de miresme şi regret plimbările cu Ezo, cafeluţa de la Romarta Veche, stările superbe de oblomovism în fotoliile de răchită, sub copacii veterani care ne răcoreau gândurile. 112

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Un om între oameni? Un om pentru oameni? Că aşa declara în campania lui electorală: că nu va lăsa pe nimeni nerezolvat. Ha! Cine-l mai crede? Eu una m-am săturat de primari şi de parlamentari, deputaţi şi înalţi demnitari publici. Lupi în haine de oaie. Până una-alta, mor oameni în stradă şi aceştia îşi văd mai departe de concediile şi vacanţele lor în ţări exotice, de vizite în marile capitale, de afaceri cu marile şi micile combinate, cu petrol, cu avioane şi cu vapoare, borduri şi privatizări de întreprinderi ca şi de vânzarea pe câte un dolar a uzinelor şi fabricilor unde-şi câştigau pâinea zeci de mii de muncitori. Şi dacă ies în stradă să-şi strige nemulţumirile, ori fac greva foamei, treaba lor. Ce altă treabă au? vorba unui spot publicitar care invita lumea la teatru – în ţara nemulţumiţilor pe care au moştenit-o de la străbuni. Străbuni care ar fi luat furcile şi coasele şi ar fi făcut curăţenie în Divan, în ogradă şi pe uliţă. Vorba poetului: „Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!” 16 septembrie 2012

RENE MAGRITTE “THE GREAT WAR”

CÂT DESPRE CULTURĂ – REVIZIE TEHNICĂ De când deştepţii de la conducerea Audio-Vizualului au hotărât, fără discernământ încetarea emisiei pentru cel mai important program: TVR Cultural, program formativ, educativ, recreativ de cea mai bună calitate, stau cu inima-n batistă şi aştept, din zi în zi ca el să dispară. De ieri se află (pentru prima oară în zece ani de emisie!) – în revizie tehnică. Aşa scrie pe grila lui, la care se adaugă şi un ţiuit electrotehnic sâcâitor, care-ţi răneşte timpanele şi adânceşte în chip dramatic semnificaţiile şi angoasa. Speram că s-au răzgândit, că datorită protestului unor oameni de cultură se va renunţa la această idee nefericită. Aş! Răul proliferează şi, de obicei, învinge fără scrupule. Un oarecare ar putea spune: pagubă-n ciuperci. Dar cei care se hrănesc din cultură, ar trebui să ia atitudine, fiindcă-i vizează direct. În ţara asta, s-a verificat de mii de ori, poţi să protestezi cât pofteşti. Nimeni nu te ia în seamă. Ba, ai de plătit şi niscaiva ponoase pentru tulburarea liniştii publice. Că, vorba aia, tot victima este vinovată. S-a dovedit şi acum câteva zile când, în faţa Primăriei Sectorului 5, un om a făcut stop cardiac, protestând că nu e primit în audienţă la primar, care avea o mulţime de alte treburi importante. Credeţi că, onor primarul cel brun s-a sinchisit de omul mort? Doamne fereşte! Şi-a văzut mai departe de afacerile şi plăcerile lui personale. Ba a şi declarat că „e fix treaba lui” – adică a mortului, dacă a poftit să protesteze.

Dali

113

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

valoarea umană, de spirit, de Dumnezeu. Care distrug tot ce e bun şi frumos. Ca un făcut. Eu nu mă pot plânge de situaţia mea materială. Am muncit, primesc rodul muncii mele de zeci de ani. Puţini, dar sunt ai mei. Dar mă uit cu disperare în jur. Cei mulţi sunt la capătul capătului. Adică al răbdării. Dispearea lor a ajuns pe culmi. Pe Everest. De acolo, numai la Dumnezeu se mai poate ajunge. Oameni stresaţi de muncă, de facturi, de datorii pe la bănci, de taxe uriaşe care depăşesc cu mult veniturile. Oameni care nu ştiu să fure. N-au învăţat încă. Dar nu e mult până vor fi nevoiţi. Sunt ţări în care oamenii devin canibali. Îşi mănâncă propriii copii, după ce au epuizat totul: copaci, rădăcini, iarbă, clisă. Ferească Dumnezeu! Nebuneala a atins cote maxime. Stai şi te cruceşti. Te doare mintea. Dar mai mult, te doare inima. Am trăit mai multe regimuri. Nici unul nu a fost atât de înverşunat. Poate doar comunismul, la începutul lui glorios, când prigoneau şi arestau românii pentru că nu voiau să se înfrăţească. În fine, haosul e în floare. Românii s-au împărţit. Pe acelaşi trotuar stau şi cei pentru şi cei contra. Sunt buni, sunt răi? Sunt amestecaţi. Din te miri ce, se iau la harţă. Sar scântei. Iese tămbălău. Nici ei nu mai ştiu motivul. Nu mai ştiu nici măcar în ce tabără sunt. În cea pentru sau în cea contra. Sau pe la mijloc. Aproape că i-a îndobitocit starea actuală a naţiunii. Nu mai ştiu ce să creadă. Şi nici în cine să creadă. Oameni dezamăgiţi crunt. Fiecare dezamăgeşte pe cineva. A ajuns aproape o regulă. Şi eu dezamăgesc şi sunt dezamăgită. Asta-mi creează o stare de angoasă. Anxietatea se întinde şi se lăţeşte. Are gustul sălciu. Nu ştii de unde vine. Nici când va pleca. Paliative? Nici măcar muzica. Nici măcar poezia. Nici măcar arta plastică. Răspunsuri la întrebări nerostite. În ce gaură fără fund ne-am prăbuşit? În aceeaşi casă, sub acelaşi acoperiş, stau la fel, unii pro şi alţii contra. Cearta nu mai conteneşte. Se spun vorbe aspre, nemeritate. Dihonia s-a instalat în suflete. Cel care separă, tatăl munciunii, rânjeşte. Ce căutăm noi în ecuaţia asta? Noi vom fi nevoiţi să-i suportăm rânjetul.

ACELAŞI CER... -pastel de toamnăAcelaşi cer...în care ne oglindim aşteptările. Adâncul de sus ne reflectă dorinţele. Doar o cădere în cer ne mai poate scăpa de oceanul de stress, în care ne ducem poverile... Plopii străpung cu creştetul, zările subţiratice. Neliniştea frunzelor ne cucereşte treptat. Câte scrisori necitite care-şi flutură runele! Între frunze – tăceri complice. Mă aud chemată de glasul pământului. Grav, gutural, în şoaptă. Glas de mare taină. Parcă ar vrea să-mi împărtăşească un lucru esenţial numai de ei cunoscut. Mă-mpovăr cu şoapte. Dimineţile mele – strigăte de biruinţă. Am învins noaptea. Serile – tăceri adânci. Număr stele. De fiecare dată – altele. Cum să le recunosc? După râsetul din somn al copiilor. Mă iau pe urmele visului şi pătrund pe tărâmul – numai de mine ştiut – al închipuirii. Aici pot locui nestingherită, vreme de o mie şi unu de cuvinte natur, până la trecerea sinelui, în entropie. E toamnă. O dată cu frunzele, cad după umerii mei – zeci de gânduri. 2012, dar poate fi oricare alt an CEL CARE SEPARĂ Lumea împărţită în tabere. Nu de pictură, nu de sculptură, nu de poezie sau proză. În tabere politice. Pro sau contra. Cu marinarul sau fără. Eu sunt pentru contra. Că dacă eram pentru-pentru o duceam altfel. Dar, din totdeauna am pactizat şi coalizat cu cei necăjiţi. Cu milioanele de oameni simpli care sunt la limita supravieţuirii. Sau sub ea. Unii sunt chiar din familia mea. Trăiesc din pensii mizere, după ce au muncit toată viaţa. N-au ştiut să fure, să jecmănească, să escrocheze. N-au ştiut să ceară privilegii dacă nu li se cuveneau. Au trăit cu porţia. Acum trăiesc cu resturi. Cinstea – apanajul celor puţini, a ajuns fată-n casă. Cenuşăreasă. Servitoare. Nu-şi va găsi niciodată condurul. Nici prinţul nu va veni să o caute, să-i probeze pantofiorul. Acum, sunt sub limită. Învinşi de sistem. Învinşi de cei puţini şi şmecheri. De cei care rânjesc tot timpul. De cei care persiflează. Care nu ţin cont de

21 august 2012, ora 22,53

114

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Prin îmbinarea celor două domenii, autorii comunică în chip armonios, spre beneficial celor care agreează aceste aspecte ale vieţii. Majoritatea matematicienilor poeţi se axează pe construcţii fixe, pe sonet şi rondel. Cei care nu au nici o tangenţă cu matematica ori resping matematica – domeniu greu accesibil majorităţii persoanelor, nu au pătruns în profunzimea şi aşa-numita muzicalitate a cifrelor, corespondenţa lor şi mai ales, rotundul, întregul la care tind ele. Iar poeţii matematicieni, absolute adorabili, se dovedesc a fi romantici, visători, în pofida structurii lor mentale, care îi obligă să fie exacţi şi fără echivocuri. Adevărul stă pe undeva pe la mijloc. 14 august 2012 MATEMATICA POEZIEI ŞI POEZIA MATEMATICII -câteva gânduriEste ştiut că Poezia clasică, presupune anumite noţiuni de teorie a versificaţiei pe care, dacă le încalci, rişti să fii amentat de critică. Cei care nu cunosc aceste reguli de bază în versificaţie: măsură, ritm, rimă, muzicalitate, cezură, asonanţe poetice ş.a. De asemenea, ştim că există scheme şi formate speciale de poezie: monostihuri, distihuri, terţine, catrene ş.a. Şi subspeciile poeziei: rondel, sonet, pastel presupun anumite reguli de construcţie. Ca în orice edificiu, şi în cel spiritual, trebuie să ţii cont de anumite legi de bază, altfel, construcţia este supusă năruirii. Pe de altă parte, matematica are în structura ei fixă, exactă, anumite elemente poetice. Nu în zadar, matematicieni de marcă precum: De la Omar Hayam, la Ion Barbu, Solomon Marcus, academicianul Gheorghe Păun, Florentin Smarandache, s-au îndrăgostit de poezie şi, paralel cu ştiinţa lor, au compus, în diferite forme şi ritmuri, poezii admirabile. Şi în zilele noastre, matematicienii se întrec în crearea unor imagini poetice care ţin de rigurozitate, de perfecţiune, de ideal. În lume sunt cca. 100.000 de matematicieni care elaborează annual aproximativ 200.000 de teoreme noi. Domeniile aplicative sunt infinite. Dacă limbajul poeziei este universal, iată că şi matematica a devenit o limbă de circulaţie universală. Mai poate fi concepută viaţa fără matematică? Prin aplicabilitatea ei în toate domeniile vieţii, ea şi-a dobândit locul de frunte în ierarhia valorilor universale.

René Magritte - L'Homme au Chapeau Melon 115

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

DUPĂ PLIMBAREA DE DIMINEAŢĂ Septembrie, dimineaţa, 2012 Tudor Călin Zarujanu şi Nora Iuga. Aparent, două persoane care n-ar avea multe lucruri în comun, în afară de faptul că au apărut în aceeaşi emisiune „Literatura de azi” – realizată de tânărul critic de artă Daniel Cristea Enache, într-o reluare a primelor zile de septembrie. Eram după plimbarea de dimineaţă prin parcul Eminescu, plimbare care s-a prelungit până la două ore, împreună cu vietăţile care mă locuiesc. Apariţia Norei a fost, ca de obicei, epatantă, ca şi vorbele ei care întotdeauna frapează. A citit şi din ce mai recent volum de versuri, câteva scurte poeme, în felul său afectat, haios, cu dicţie perfectă, cu unele accente juvenile trecute prin filtrul celor peste 80 de ani. „O damă bine” – vorba lui Nenea Iancu. O damă pe care-o ţii minte. Cu o imensă experienţă de traducător, dacă ne gândim numai la Paul Celan ori la cele cinci cărţi ale laureatei Premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller. Tudor Călin Zarujanu, publicist, jurnalist, prozator, un tip interesant, perspicace şi foarte carismatic. Urmând după Nora Iuga, „acţiunile” lui au fost în scădere. Noroc că Daniel Cristea Enache a restabilit echilibrul de forţe. O sărbătoare spirituală ca multe altele oferite de TVR Cultural, program media căruia, actuala conducere a Audiovizualului i-a pus gând rău, voind să-i sugrume emisia, pe considerentul, ţineţi-vă bine, „că nu face bani”. Cultura şi economia, nicicând aceste alăturări nu au avut şansă una lângă cealaltă. Orice sforţare de a schimba lucrurile şi poziţiile, este socotită eşecului. Iubesc cultura, îi iubesc pe oamenii de cultură, îi iubesc pe consumatorii de cultură. Le-aş putea ierta orice slăbiciune, în virtutea faptului că mă servesc gratuit, oferindu-mi momente de încântare. E valabil şi pentru artă. Fără ea, viitorul meu şi al altora ar fi cât se poate de sumbru.

René Magritte - Le Beau Monde

116

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Cărți primite la redacție

117

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Ionuţ Caragea, Canada

Uezen, romanul S.F. al lui Ionuţ Caragea, publicat în S.U.A. În octombrie 2012, romanul ştiinţifico-fantastic Uezen, al scriitorului româno-canadian Ionuţ Caragea (pseudonim Snowdon King), a fost publicat în format electronic de editura americană Wildside Press. Cartea tradusă în limba engleză de Petru Iamandi a apărut iniţial, în februarie 2012, în format tipărit. Editura americană, cu sediul în Rockville, Maryland, este recunoscută pentru publicarea unor prozatori de talie mondială precum Paul Di Filippo, Alan Dean Foster, Esther Friesner, S. T. Joshi, Paul Levinson, Nick Mamatas, Vera Nazarian, Brian McNaughton, Paul Park, Tim Pratt, Stephen Mark Rainey, Alan Rodgers, Darrell Schweitzer, Lawrence Watt-Evans şi Chelsea Quinn Yarbro. Uezen – Rezumat Democles și Z’Davaar, corespondenţii lui Dumnezeu și ai Diavolulului, au fost de acord să creeze primele fiinţe umanoide pe planeta Eden. Edenienii, ulterior, și-au răspândit rasa în galaxie prin ascensiune pe calea luminii şi crearea altor forme de viaţă. Însă, când cel mai important soare din sistem se transformă în supernovă, edenienii încep, pentru prima oară în existenţa speciei lor, să se îmbolnăvească şi să moară. Pentru a preveni totala dispariție, construiesc Arka şi se îndreaptă spre cea mai apropiată gaură de vierme, Megarra. Dar pentru a ajunge la noua destinaţie, ei trebuie să se înfrunte cu Anuk, care a fost de acord să se supună ordinelor lui Z’Davaar şi să-i distrugă pe ceilalți edenieni, cu speranţa de a-şi învia iubita, Asiria, care moare pe timpul călătoriei. Numai pământeanul Lerman Kruger, un supravieţuitor al pandemiei terestre, exilat pe Nede, o planetă deşertică, are puterea să se împotrivească, având sprijinul edenienilor din acel colţ de univers, Uezen şi soţia sa, Mud… Aceştia creează o armată de discipoli pentru a opri forţele conduse de Anuk, edenianul întunecat care, prin puterea drogurilor şi a influenţei mentale, cucereşte planetă după planetă. În aceste condiţii, Namur, copilul lui Lerman şi al Suarei, posesorul conştiinţei lui Uezen şi a unor puteri paranormale cum nu mai existaseră până atunci, devine marea speranţă a binelui şi a luminii. Dar şi Namur, aflat sub influenţa dragostei pentru Luana, are slăbiciunile lui şi devine ţinta atacurilor mentale ale maleficului Anuk. Pe timpul unei bătălii spaţiale din apropierea planetei Nede, apare şi fisura dintre universul material şi lumea de apoi. Această fisură se produce datorită încălcării protocolului dintre Democles și Z’Davaar de către pământeni care, într-un experiment ştiinţific, reuşesc să ţină captive sufletele morţilor şi creează o armă fără precedent: bomba cu suflete. Astfel, universul este invadat de creaturile întunericului, umbrele şi demonii din Obscuris şi Purgatoriu, acestea fiind urmărite de îngerii conduşi de Ethiel, mâna dreaptă a lui Democles. Ce se va întâmpla în această bătălie pe două fronturi? Cine va învinge? Care sunt sacrificiile pe care

fiecare trebuie să le facă? Toate aceste răspunsuri le veţi afla citind, în întregime, romanul Uezen. Aprecieri despre povestirile ştiinţifico-fantastice şi romanul „Uezen” (fragmente) « Literatura lui Ionuţ Caragea e o literatură a interogaţiei continue, a încercării către un Adevăr Ultim, nu numai spre mulţumirea fiinţei lui ci şi spre determinarea, provocarea cititorului. Mesajul pare să fie că aflarea unui Adevăr Ultim este de fapt începutul unei noi aventuri iniţiatice şi că Misiunea Fiinţei este de a nu se opri şi de a îmbogăţi aventura ei în Univers. Ca şi cum nu atingerea punctului ultim ar fi Misiunea ci inventarea unui altuia şi a încă unuia odată ce acela va fi fost atins cumva.(...) Cartea lui Ionuţ Caragea e mai mult decât o poveste cu tâlc, e mai mult decât o aventură spaţială, e mai mult decât o temă SF. O poţi citi în multe feluri. O poţi critica în multe feluri. O poţi ignora. Dar ar fi o pierdere. Pentru ca în această carte, scrisă fără emfază, Ionuţ Caragea vorbeşte despre Iubire. Ionuţ Caragea vorbeşte despre mine, despre tine, despre noi, despre viaţa noastră cea de toate zilele, nebună, ridicolă, fantezistă, stranie şi zăpăcită. Ionuţ Caragea ne transformă pe noi în propriile noastre întrebări. Şi asta îl prezintă lumii ca pe un adevărat magician care, ca orice magician, e îndrăgostit nebuneşte de Miracolul Lumii. (Ovidiu Bufnilă – revista Sfera Online, iunie 2010) « Literatură ştiinţifico-fantastică de „bună clasă“ cibertradiţionalistă delectează Distinsul Receptor în volumul ce poartă titlul Uezen şi alte povestiri (2010*), volum a cărui macrostructură evidenţiază o primă secţiune cu 14 povestiri şi o „secundă parte“, alcătuită din cele şapte capitole ale unei „macronuvele“, ori, mai degrabă, ale unui microroman, Uezen («Deşertul Ruth», «Karan», «Uezen», «Urluz», «Zetta», «Namur şi Anuk», «Lupta»), fireşte, de aceeaşi factură, sub aceeaşi pecete stilistică, sub semnătura-pseudonim, Snowdon King, «autor premiat de Helion în anii 2007, 2008, 2009».(...) Eroul din panoul central, Uezen, un soi de „NeZeu(ţă)“, ţine, cum e şi firesc, de o excepţională ciber-tipologie: «Uezen era un băieţel care trăia în Markeb, un sat din regiunea Pantheem, în emisfera nordică a planetei», o emisferă cu ceva electroCanadă, desigur; «Tatăl său era Tobiah şi mama sa era Lenia. Ei aveau peste 900 de cicluri şi deţineau capacităţi spirituale superioare, fiind capabili să recepţioneze şi să transmită mesajele lui 118

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

ascension and creating other forms of life. However, when the most important sun in the system turns into a supernova, they start, for the first time in their existence, to fall ill and die. In order to prevent utter extinction, they build Arka and head for the nearest wormhole, Megarra. But to reach the new destination, they have to face Anuk, who has agreed to obey Z’Davaar’s orders and destroy the other Edeneans, hoping to resurrect his lover, Asiria, who dies during the journey. It is only the Earthman Lerman Kruger, a survivor of the Earth pandemic, exiled on Nede, a desert planet, that finds the strength to fight, with the support of the Edeneans in that corner of the universe, Uezen and his wife, Mud … The latter create an army of disciples to stop the forces led by Anuk, the dark Edenean who, through the power of drugs and mental influence, conquer planet after planet. Under the circumstances, Namur, Lerman and Suara’s child, the possessor of Uezen’s consciousness and several matchless paranormal powers, becomes the great hope of Good and Light. But Namur, influenced by his love for Luana, has his weaknesses too and becomes the target of the malefic Anuk’s mental attacks. During the outer space battle close to Nede, there comes a fissure between the material universe and the nether world. This fissure is brought about by the Earthmen’s encroaching upon the protocol between Democles and Z’Davaar, the former managing, by means of a scientific experiment, to capture the dead people’s souls and create an unprecedented weapon: the soul bomb. Thus the universe is invaded by the creatures of Darkness, the shadows and demons of Obscuris and the Purgatory, that are being chased by the angels led by Ethiel, Democles’s right hand.What’s going to happen in this two-front battle? Who’s going to win? What are the sacrifices each side has to make? All these answers you’ll find by reading Uezen.

Democles venite pe calea luminii. » (Prof. Dr. Ion Pachia Tatomirescu – revista Observatorul din Toronto, decembrie 2011) « Pe lângă „arsenalul” inevitabil (în cazul autorilor care se doresc ancoraţi, laborios şi intens creativ-imaginativ, în S.F.) de cunoştinţe de fizici superioare, electronică şi chiar de matematici sofisticate („arsenal” foarte bine însuşit şi, de obicei, cu chibzuinţă rânduit, în „rastelul” construcţiei epice), remarcăm că Poetul nu numai că n-a dispărut, ci şi-a amplificat, aproape miraculos, până la dimensiuni cosmico-dinamice impresionante, registrul liric. (...) În mod aproape miraculos, pentru cei ce nu ar cunoaşte firea eminamente poetică a autorului trilogiei despre Uezen – a treia parte, Echilibrul lumilor, stă sub semnul Luceafărului eminescian! Al Cosmicului Sacrificiu al Dragostei/Prin Dragoste... Dar măiestria lui Snowdon King (profesionalismul românesc începe să-şi spună cuvântul, tot mai răspicat!) constă tocmai în mascarea transfigurării, cu valenţe şi efecte cosmice. În primul rând, asistăm (şi nu aceasta este partea cea mai izbutită, din punct de vedere estetic, a romanului! – ...deşi, în ce priveşte stilul, avem de-a face cu o unitate perfect armonioasă!) la un veritabil curs, în care autorul îşi expune propria viziune, asupra metafizicii universului de el însuşi imaginat. » (Prof. Dr. Adrian Botez – revista LitArt, octombrie 2010) « Scriitura lui Snowdon King, pseudonim sub care se ascunde nimeni altul decât Ionuţ Caragea, bună gazdă a portalului Sfera Online, este una cât se poate de îngrijită, transformând lectura într-o experienţă plăcută, curgătoare. Lumea imaginată se articulează corect, căpătând o densitate aproape reală. Povestea în sine abordează fresca unei omeniri galactice, depusă concret în personaje tuşate atent. Concluzia ce se impune după lectura celor două capitole (III şi IV) este că producţiunea se postează, indiscutabil, în zona de vârf a piramidei de calitate.(...) Sfera Online începe rubrica lunară de ficţiune cu un nou fragment din trilogia „Uezen”, de Snowdon King, de astă dată din partea a treia „Echilibrul lumilor”. Nu găsim potrivit să repetăm aprecierile noastre făcute în „Ficţiuni din grădina cu trandafiri”. Vom puncta totuşi că unele mici imperfecţiuni (erori de redactare) nu pot umbri o anume consistenţă ideatică a deologiei, desfăşurată la scara unui întreg univers, sau scânteia de cuget a unor definiri pline de miez, dintre care alegem să exemplificăm viziunea despre iubire a unuia dintre personaje: : „…să iubeşti înseamnă să-l accepţi pe celălalt aşa cum este. Să accepţi că oamenii sînt asemenea unor păsări pe care nimeni nu are dreptul să le închidă în colivii de gînduri, carne şi oase.” Prin comparaţie, autorul merită ceva mai multă atenţie în fandom decât i s-a acordat până acum, căci ieşirile sale editoriale la rampă nu l-au propulsat către listele de votare ale premiilor noastre, mai vechi sau mai noi. A fost premiat doar de Helion, şi nu cred să fi fost din greşeală. » (Mircea Coman, ScifientLand, iunie-iulie 2011) « Ar fi fost de neconceput pentru mine ca după ce m-am lăudat tuturor că l-am descoperit (pus în valoare) pe poetul Ionuţ Caragea, să nu-l fi publicat într-un gen oarecum diferit. Am sperat în secret că în SF, ca şi în poezie, Ionuţ va fi un liric. Şi iată, citind volumul II al primului său roman SF, pot spune că am câştigat a doua oară pariul cu literatura: Ionuţ Caragea scrie un SF de o calitate care m-a lăsat cu gura căscată. Citindu-i aceste pagini, m-am umplut de încântare. Ionuţ este unul dintre rarele cazuri de scriitori înzestraţi cu harul de a scoate din ei literatură de valoare aşa cum ţâşneşte apa din izvoarele munţilor. Ce să fac, în faţa talentelor mari îmi ridic întotdeauna pălăria: — Chapeau, Ionuţ! » (Dumitru Scorţanu – prefaţă la volumul Conştiinţa lui Uezen)

Foto: wikipedia.org"Fata afgană" fotograful Steve McCurry

Uezen: A Science Fiction Novel, by Snowdon King Uezen: A Science Fiction Novel, by Snowdon King was published by Wildside Press from the U.S. (paperback and eBook). The book was translated into English by Petru Iamandi. Democles and Z’Davaar, standing for God and the Devil respectively, have agreed to create the first humanoids on Eden. The Edeneans spread their race throughout the galaxy by Light

119

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Academician Eugen Evu Montaj aniversar de Dana Paula Enut

MAHMOUD DJAMAL

Prezentare de Eugen Evu

Mahmoud Djamal s-a născut la 4 mai 1962, în localitatea Rakka din Siria. A urmat şcoala primară şi liceul în oraşul său natal, apoi a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Publică în diverse reviste din România: Revista „Tribuna” din Cluj-Napoca, revista “Actualitatea literară”, revista „Oglinda literară”, revista „Feedback”-Iaşi, revista „Citadela” din Satu Mare,

revistele

„Singur”,

„Litere”

din

Târgovişte,

revista”Ecoul”, “Tânărul scriitor” ARP, şi revista „Nova Provincia Corvina” din Hunedoara, etc. A debutat cu volumul de versuri „De Ce”, Editura Daco-Press, Cluj-Napoca, 1995. Este prezent în următoarele antologii şi volume colective: „World Haiku 2009, No.5″, Editura Shichigatsudo, Tokyo, Japonia, 30/01/2009, (coordonată de profesorul şi haijinul, Ban, ya Natsuishi, co-fondatorul asociaţiei mondiale de haiku, WHA), Antologia „Virtualia 7 şi 8”, coordonate de Alina Manole, Editura Pim, Iaşi, România, 2008& 2009, „Antologia de poezii şi comentarii” de Valentina Becart, Editura Paneurope, Iaşi, România, 2008, „A doua carte a întâlnirilor”, 2008 & „A treia carte a întâlnirilor”, 2009, ambele volume coordonate de Eugen Evu, Editura Astra, Deva, România, „Primul Cocor”, un volum colectiv de Haiku, Editura Grinta, Cluj-Napoca, România, 2009, Antologie de poezie, 55 de poeţi contemporani pagini alese, coordonată de Valentina Becart, Editura ArhipArt, Sibiu, România, 2010, „Dimineţile cocorilor”, volum colectiv de haiku, Editura Grinta, ClujNapoca, România, 2010, şi „Mişcarea culturală din Rakka, între 1900-2008″, de scriitorul sirian Subhi Dusuki, Editura Kiwanhouse-Damasc, Siria, 2008.

MAHMOUD DJAMAL - PĂSTORUL DE STÂNCI Nu ştiu cum sună în limba arabă poezia lui Djamal Mahmoud, însă în expresie românească, este o poezie vibrantă şi impregnată de cultură poetică, cu enunţuri filosofice integrate. Ceea ce ne transmite poetul într-un limbaj post-modernist, amintind de şcoala Echinox-ului clujean şi cu unele conexiuni la experimentele lirismului de după 2000 în România, este din adâncul stratificat în memoria culturală a Orientului, dar şi din 120

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

asimilările celei de „a doua patrii”, cum ar spune criticul Dieter Schlesak. Despre o astfel

feminin al Logosului, Logostea. Anticii latini scriau „ubi bene, ubi patria”. Sirianul are

de „patrie” în sensul umanităţii unitare, a vorbit şi Nichita Stănescu, scriind că „patria lui e

patria siriană în simţirea sa, în revelaţiile dimensiunii poetice a existenţei, iar dacă scrie şi

limba română”. Astfel se exprima un mare scriiror frencez, ideile esenţiale se întâlnesc

în limba de adopţie, este acesta un experiment folositor, benefic pentru că a fi

în „ciberspaţiul sufletesc” universal. Djamal Mahmoud, ca toţi poeţii lumii de azi, îşi are

„contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu” aşa cum splendid definea Lucian Blaga, este a fi

patria în limbajul poetic, logosul universal. Sintagma „păstorul de stânci” defineşte o „ars

în durata vieţii tale, însă, prin rostirea poetică, în timpul continuu, ca memorie în devenire

poetica” sugestivă, profetic-comutativă, a sintaxei în discursul lui Djamal, unul puternic

perpetuă, al trecerii şi eternei reîntoarceri. Nu e locul de a cita, ci a lăsa cititorul să

auto-referenţial şi identitar, al unei persoane-lirice- morale, care se pronunţă cu

primească. Este cartea păstoririi stâncilor, aşadar a meditaţiei pe Munte, a păstoririi

neobişnuită vigoare - şi rigoare - imaginativă şi un accentuat simţ al estetizării, iar prin

gândurilor pe pajiştile semantice. Violenţa frustă a multor poeme, nu e altceva decât

păstorire subînţelegem un fel de transhumanţă a omului contemplativ în Muntele

sinceritatea unui patos unic, în balansoarul dintre Eros şi Thanatos. A diferenţia entitatea

mitologic, unde stâncile pot fi turme încremenite. Interesant sub aspect lingvistic, talentul

poieion prin limba în care se exprimă ea, unitar uman, cum scria Borges, deci ca o

de a scrie în româneşte, aş fi curios în care limbă gândeşte (!) poetul. Dar poate că de

entitate unică, ar fi o eroare. Româna lui Djamal sună mai frumos şi elevat decât a multor

aici resimţim în cartea sa o specială arta compositorum, un „gust” aromat al versurilor.

poeţi români. Stilistica lui Djamal Mahmoud conţine şi un suflu hieratic-psihedelic,

Din laboratorul acestui dicţionar mental unic, Mahmoud reuşeşte suspansuri memorabile,

oracular, premoniţial. Ofranda poeziei este restituită familiei, el are cultul femeii-mame,

uneori exotice, pentru auzul cititorului român. Aşadar de ce acest demers aparent

femeii-iubite, împreunării ca act genezic, pe care în Orient înţelepţii şi teosofii o numeau

suprarealist al păstorului unei „stânci”, poate grafeme pe „tăbliţe-poeme” care se vor

„covorul de carne al rugăciunii” Acest volum este unul alcătuit rotund, cu un ascuţit simţ

coduri, parabole, alegorii ale unei persoane profetice? Arta poetică este „păstorire” a

auto-critic, şi poate asprimea, acuitatea plasticizantă a poetului este cel mai relevant

Ideilor şi Afectelor, o „măsurare” a duratei spirituale, transmoderniste, agonice.Păstorul

semn al unei trăiri ce nu scade niciodată sub flacăra albă a stării: de unde pregnanţa

de stânci - idei - afecte numără, însemnează, cultivă şi valorifică în modernitate, acel

terifiantă a revelaţiei, a profetismului în sens actual. Faptul că poetul sirian editează în

vizionarism transcedental post-sumerian, în care în mod straniu regăsim mitosul carpatic

limba română, pe care o simte şi înfrumuseţează, este o bucurie şi un ales ospăţ al

al „turmei încremenite”, al mioritismului. Baladescul nu este unul prozodic în cartea sa, el

inimii.Mahmoud simte şi reflectă liric mişcarea duhului creator şi manifest, mai ales când

este transparent în semiotica vizionară. Mahmoud are o gândire poetică a lumii, a

scrie despre iubire, cu empatia unui suflet generos, dar grav şi deloc ipocrit. Din această

umanului, şi consider că această gândire este una iniţiatică: iată neperisabilul rost al

selecţie matură, critică, înţeleg că are conturul destul de clar, al unui bărbat al Muzelor,

scrierii-păstoririi. Gândirea poetică re-creatoare, este patria interioară şi în cazul liricii

un cavaler al seducţiei şi un fin caligraf al stărilor fundamentale umane. Dar mai ales al

sirianului, (de ce nu şi a românului?) este această patrie - cuvânt - idee, este o alegorie

unui Poet cu o uriaşă zestre a poeziei celei mari, arabe. Fuziunea cu literele noastre, cu

superbă a regăsirii limbajului care uneşte Fiinţa după stigma elohimică a „încurcării

artele şi cultura noastră, pare a fi o altoire dintre cele mai fericite, originală, cu izbitor aer

limbilor” din Babilon. Poate că limbajul a fost unul primordial, un trunchi-butuc viguros, în

de noutate. Itinerariul acestei creaţii este de fapt un drum lung către sine, o redescoperire

care Arborele Vieţii era Logos magic, de aceea in ilo tempore, poezia era incantaţie,

prin sine, socratice, a condiţiei umane. Registrul predilect este uneori fin ironist, alteori

divinaţie, şi de atunci avem această „păstorire” prin scriere literară, una pe care grecii au

sceptic, dar cel mai constant unul serios, care cultivă cuvintele ca pe nişte seminţe. O

numit-o catarsică, a efectului taumaturgic. Poetul este hermeneut iar cuvintele lui „pasc”

carte este un seminar, iar monologul devine dialog şi transfer al emoţiei, al esteticii şi un

elizeele sau infernul într-o viziune care ni se transferă şi nouă, ni se comunică magic. A

gest catarsic. Acesta este Djamal Mahmoud, care deja are cititori admiratori în România.

păstori, este a descânta; încremenite stânci reînvie sub formula mantramică a verbului. Patria este deopotrivă şi Matria, este Logos-ul reînviind, iar mitologia română are şi un

121

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Miron ŢIC :

patos auto-terapic, de alean, de alinare. Nu a reuşit ( nota bene !) să devină „ post-

Când ne ucide

modernist” şi nici să fie „ adaptabil” modelor, curentelor en vogue în timpul ante-sorescian

floarea de crin

parafrazic, recte cărtărescian, nici să „ convină” „ directorilor de conştiinţă” SLAST-işti, care au triumfat duplicitar, în „ cenaclismul” oratoric al „ barzilor”.

Casa de editură „ Amurg

Un oniric, mereu penultimul. Ceea ce caută este asemeni apei băute din căuşul palmelor:„

sentimental”, 2012

De când mă ştiu/ caut locul pierdut/ printre degete/dintr-o oarecare vreme”...

Ţin minte de când locuiam la Deva,( anii ’70) că înnălbitul

Proiecţia este hipnotică, din efectul afrodiziac,cea a lui Ioan Alexandru ( târziu am fost

confrate literar, Miron Ţic, avea o profesiune privilegiată, de gotheeană nobleţe: funcţionar

răpit şi dus/ la ţărmul marilor garoafe”) – „ stau în grădina de brânduşe/ şi-mi fac

în domeniul etno-botanic. Întreaga sa operă poetică, dar colateral şi eseurile şi referinţele

rugăciunea” ca şi când aş fi lângă altare/mă întorc în mine cu toate visele”...Regresiunea în

sale critice la unele cărţi, sunt cumva „ polenizate” de această lume seminaristică, a

memorie, ca recurs anamnezic, suav şi dedulcit la explicitare ( el scrie comentând de fapt

serelor, seminţarelor, silogismelor ce tremură uneori sub lupa de laborator. Cuvintele, în

starea poetică, asemeni lui Constantin Stancu, bunăoară)...Simţul criticii coabitează astfel

poezia sa, sunt aşadar seminţe şi flori, stamine şi frunze, inflorescenţe ale lumii paralele,

instantaneu cu spontaneitatea scrierii ( trans- scrierii, de la transăautoidusă, rostirea magică

sau ale „ plantelor din fereastră”, cum scria prietenul său protector, Valeriu Bârgău. Ţic este

( Blaga): ”cu toate visele/ adunate într-o carte.” „ . Plutesc pe ape vii/

un poet erotic, iar ceea ce se ramifică semantic de aici, nu are cum să nu fie fructuos,

tu, mă cauţi cu

privirea/ şi mă afli într-o altă lumină/ Respiraţia/ dă dimensiunea poemului/ citit pe filele

inspirativ, delicat şi dureros totodată: o ameţeală de maci, de tei, de crini, mai ales crini (!)

sufletului”.( Către o altă lumină, pagina 5).

stăruie în discursul lui liric, de parcă verbul se răsuceşte pe aracii invizibili ai afectelor. „ Când ne ucide floarea de cri,- este volumul unitar tocmai prin solilocviul unei vârste (

Evident, „ mostra” este o „ ars poetica”, reluată sintetic din altele, prin ani, Miron Ţic fiind

poetice) a senectuţii, a elegiei unei acalmii, unei consolări, estompînd falsetul şi valorificînd

la ora „ amurgului sentimental”, unde cartea este obiectul de cult, mai mult „ catedrala de

aforistica înţelepciunii empirice, de practian. Nu sunt de acord cu atributul de „ caz auctorial

emoţie sfântă” . Adică re-sacralizarea: „ În casa în care te aştept/ nu mai este loc de

ix”, al editorului Ion Machidon, nici cu insultătoarele, la revers, desconsiderări ale lui Alex

singurătate/ miresmele( adjectivul florii, voila !n) gândului meu/ trec ca nişte mesaje de

Ştefănescu, care, cum scrie pe undeva, adică se lăuda că a citit mii de cărţi: ei şi ? Cum

lumină” ....Trec anii ca nouri lungi, pe şesuri...Catedrala este mai degrabă o bisericuţă

poate rămâne el însuşi unul cu atare muncă ( bine plătită) –de vidanjor, acolo unde ar trebui

cinstită, din lemn, asmenea celor din Zărandul natal. Dezmărginirea este a orizontalei, a

una de bijutier sau ceasornicar ? Poetul ilian ( ...) a rămas omul de la sat, omul oglindă şi

contemplării, ca a celui culcat pe spate în iarbă, sub cerul înstelat, poetul regăseşte lumea

vitraliu al naturii, omul care mai degrabă este alchimist, decât poet; ezoterismul, la Miron

ancestrală:

Ţic, este unul structural, al lui Paganus, zeitatea pre- creştină, aş zice marcat de mitologia

„ De când aparţinem acestei lumi/ sentimentele noastre nu mai au graniţe/ Blagiana stare

dacică, de eposul şi etosul paideumei natale; „ orşenizat”, el este prin excelenţă romanticul

a Mirării, revine în propria-i revelaţie: „Trăim tăcerea ce ne-au lăsat-o părinţii/ lacrima

nostalgicul retrospectivei rurale, a dolorismului ardelenesc, din Ţara moţilor, nu departe de

înfloreşte pe obraz ( verbul florii, voila!n) / şi eu voi rămâne aici lângă tine/ cu sentimentul

Nicolae Crepcia, însă nu baladist, ca el, ci paradoxal un livresc; unul care dubuta la Caietele

legământului de linişte/ de a găsi calea de trecere dincolo de întuneric”( pag 11).

Eminescu, glorificînd spaţiul şi istoria, dar şi iubirea, obsedat de Timp, de trecere, de condiţia unei stigme ancestrale: a fi sărac în ţară bogată, a conştientiza paradiziac ceea ce

Din „ capătul de lume, unde „eşti atât de aproape/ şi atât de departe”, Miron Ţic înţelege

Ioan Alexandru numea „ infernul discutabil”. Amarul vindecător al versului său formal liber,

dimensiunea nocturnă a trecerii ( vămilor de jos, ale văz-duhului ( duh văzut)- şi aude „

explicit şi patetic, ori eseistic- intimist, au avut pare-se efectul placebo, dintr-un irepresibil

timpul oprit/ la poarta Paradisului „ ( citeşte stării paradiziace, n)...unde „ poemul cel nou ( 122

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

învierea din interregnuri), „îl scrie Pământul”... Miron Ţic este prin excelenţă cel ce repoetizează lumea, - nu departe de Mariana Pândaru-Bârgău sau Dorina Landen, sporindu-i mirabilul „ taumaturgic”, din chiar substanţa ei, fuzionând semantic, elevat, cu clarul latent în chiar existenţă. Revelaţia lirismului său vine dinprofunzimea freatică a unei simţiri celestine,

Felicia Gabriela Sundari

în toposul- melosul unei limbi ce tinde a înfrumuseţa, a pune altoi nou şi a bandaja întrezăririle „de dincolo de întuneric”. Sigur, alegerea Crinului ca plantă care poate ucide

Petale de orhidee

prin inspiraţie în somn ( oniric) – este un motiv hermeneutic exploatat de mulţi alţii; în „ grădinile semantice” ale poetului- grădinar- botanist, vom găsi şi ikebana, aranjamentele, coroanele, jerbele, florile ceare , desigur, toate conţin o semnificaţie vine aflată în sinergia

Lui Eugen Evu

textuală...Parfumurile, culorile, sevele, corolele,sunt cu toate făcute aşternut unei iubiri ce a devenit imaginară prin neaflare, himeră remanentă a unora trăite cu nenorocul eminescian ...al „ poetului nepereche”. (sintagmă care ne displace, n).

De dinaintea Ta şezut-am în umil descântec,

Matricealul, Maternalitatea

Mumei- natura s-a transferat cu totul în dorul de iubită, de pereche, a Nopţii lui Novalis, în

Părea că nu-i din Verbul de simţire-adâncă

care „ nu mai văd altceva / decât gura ta vişinie”(, adică fructul pag. 94). Iată doar câteva

Pentru profanii curioşi, la pândă

alte „reuşite” sintagme moderne prin simplificarea -coprataţiei primitive,ca la Gheorghe

Să mai zărească-n minte al meu pântec.

Grigurcu) : „ gura mea ca un menuet”;” tu încerci să te cinucizi/ cu sărutările mele/ mirosind

Uitat o vreme în veşminte simple,

a crin”;” prin cuvinte aleargă sângele „ ( recte seva, clorofila, voila! n); sau un enunţ psalmic-

Ţinut din scurt să nu se piardă-n lume,

erotic: „ Ademenitoare sunt clipele/ ce urcă spre umerii zvelţi/ şi goi/ în faţa crinului/ nu

Astăzi îl nasc din nou din abundente spume,

putem ajunge

Ofrande tinere se scurg din ceruri către tâmple.

oricând/ doar în vis/femeie/ să întârziem, cât cu privirea ne mai iubim/ în

Nu se mai zbate firea de pomană,

faţa crinului/ ...

Adulmecând miraje dulci, obositoare. Efectul unei atari poetici este – poate fi,- tămăduitor, ca al plantelor medicinale, unele

Din orhideea fraged –crud mirositoare,

nemaiştiute, din bătrâni.” Cu mâinile curate ale poeziei/ adunăm anii ca fluturii în insectar/ scrisori de dragoste...” Cui îi pasă de

Tâşneste iaraşi focul viu far’ de prihană.

ce scriem/ şi cine ne dă dreptate?”(pag 69)

Spre Tine, ah! Spre Tine pân’ la capăt,

Psalmodiază laic..Ţic scrie, cum chiar afirmă, epistole. Calme, însă jăruind de o valpurgică

E jocul tandru zămislit în astre,

învăpăiere în amurgul hiper- sentimental, agreabil atunci când firile simţitoare află în cuvinte narcozele de leac. Pentru Miron Ţic, poezia este „ locul

Nu-l pot opri, căci nu mai sunt din caste

unde toate se nasc din toate”.

Cu virgine supuse-n iluzoriu lacăt.

Asta nu află neapărat toţi cei ce scriu poezie, în lumea tot mai prozaică, desacralizantă,

11.09.2012

contrapunctică, aidoma umbrelor, în pictură,... nonfigurativul devine desfigurativ...A scrie astfel, este autoflagelare, una blajină, în lazaretul lui regretaţilor Ionel Amariuţei, Valeriu Bârgău, Iv Martinovici şi ceilalţi „ radiografiştii ai infernului...discutabil”...în care au coborât Orfeu, dar şi Hristos. Unii încă suntem.

123

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Dimitris P.Kraniotis,

l’Académie Internationale de Lutèce de Paris ; În Nicaragua : «Visiteur Distingué», Primăria din Managua ;

Grecia

ÎnF.Y.R. Macedonia: reprezentat al Greciai la Festivalul Internaţional Serile de Poezie de la Struga ; În

Poet, prozator, medic, academician.

din Ţările Balcanice ; În Australia : Premiul Academiei Literare a Scriitorilor Italo-Australieni (A.L.I.A.S.) ; În

Premiul Sandinist al Tineretului ; În Cehia :reprezentant al Greciei la Festivalul Uniunii Europene, Valtice.

Elveţia : Ambasador Universal al Păcii ; În Bulgaria : reprezentant al Greciei la Întâlnirile Anuale ale Scriitorilor

Dimitris P. Kraniotis s-a născut pe data de 15 iulie 1966 la Stomio,

Chile: Ambasador al Greciei în Organizaţia «Poetas del Mundo» ; În Federaţia Rusă :Membru al Consiliului

Larisa, Grecia Centrală.

Organizaţiei Mondiale a Armoniei (G.H.A.).

A absolvit Facultatea de Medicină, Universitatea Aristotel, Salonic. Trăieşte şi lucrează în praşul Larisa, ca medic specialist în medicină internă. Este de asemeni profesor la

Bibliografie : Urme («Des traces »), Larissa, 1985; Chi-puri în lut («Des visages en terre»), Larissa, 1992;

Facultatea Infirmierelor cu Şcoală Superioară din Larisa (TEI).

Linia imaginară («Ligne imaginaire», édition trilingue, en Grec, Anglais

Dimitris P. Kraniotis este membru al Academiei Tiberina din Rome; al Academiei Internationale de Micenei

Dune/Dune

(Italie); Doctor în literatură al Academiei Mondiale de Arte şi Cultură W.A.A.C.; preşedinte ales al celui de al

(«Dunes/Dune», édition bilingue, en Français et Roumain, Editura Academiei Internaţionale Orient-Occident,

22-lea Congres Mondial al Poeţilor Uniunii Internaţionale a Poeţilor Laureaţi U.P.L.I. (care va fi organizat

Buca-rest, 2007; Endograme («Endogramme»), Thessalonique, 2010; Edda («Edda »), Editura Academiei

pentru prima oară în Grecia în anul 2011); fondator şi preşedinte al Societăţii Mondiale a Poeţilor W.P.S.;

Internaţionale Orient-Occident, Bucureşti, 2010.

vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi Poeţilor din Larisa; vicepreşedinte al Asociaţiei Medicale din Larisa; director al revistei medicale «Hippocrate» şi membru al revistelor literare «Graphie» şi «Larissa Spirituelle»; membru al Societăţii Naţionale a Scriitorilor Greci; membru al Societăţii Scriitorilor Greci; al PEN Club-ului Grec; al Societăţii Scriitorilor Medici din Grecia; al Societăţii Internaţionale a Scriitorilor Greci; Ambasador în Grecia al Organizaţiei Internaţionale «Poetes du Monde»; membru al Asociaţiilor Internaţionale: UPLI, IWA, WAAC, UMEM, AEADO, SELAE etc. A debutat în anul 1980 cu proză şi poezie în revistele literare din Larisa. Selecţii din lirica sa au apărut în diverse reviste literare şi antologii în limbile: engleză, franceză, română, bulgară, italiană, albaneză, turcă, cehă, chineză, sârbă, olandeză, spaniolă, portugheză, arabă, bengali etc. A paricipat la numeroase congrese şi festivaluri internaţi-onale de poezie, iar pentru opera sa poetică a primit prestigioase premii şi distincţii:Plachetele de Onoare ale: Prefectului din Larisa, Asociaţiei Medicale

«Eu»-rile scuzei Hidra din Lerna Lacrimi Ale curajului altora Care au îngropat Cuvinte uşoare Fără valoare Când zbuciumul a plouat De la zero La plus Cele unsprezece răni ale noastre Când tu voiai Ca zilele cu ninsoare Să devină tomnatice

din Larisa, Asociaţiei Culturale din Stomio, Uniunii Scriitorilor şi Poeţilor din Larisa; Premiul Special de Poezie al Festivalului de Poezie de la Salonic, ediţia I; Premiul Simpozionului «Sikeliana» de la Salamina; Premiul I de Poezie al Societăţii Internaţionale a Scriitorilor Greci ; Premiul de Onoare al Primăriei din Thassos etc. În S.U.A.:: Preşedinte al Congresului Mondial al Poeţilor ; Medalia Preşedintelui U.P.L.I. ; «Muses Prix» (pentru cea mai bună carte plurilingvă a anului); candidat «Poète de l’ Année» ; Candidat «Meilleur Poème de l’ Année» ; «Prix du Poète International du Mérite» ; «Om al Anului»;Ambasador al Poeziei etc. ; În Italia: membru al Academiei Tiberina din Roma ; membru al Academiei Micenei ; În India: Doctor în Literatură, Medalia de Aur Preşedintelui W.A.A.C. ; «Prix du Poète Enchanteur» etc. ; În România: Candidat pour le «Grand Prix Balkanique de la Poèsie», Festivalul Internaţional « Nopţile Poezie de la Curtea de Argeş » (reprezentant al Greciei, lansarea cărţii «Dunes/Dune» de către Academia Internaţională Orient-Occident ; În Spania : participare la ediţia «Elogio de la Palabra» (Gloire de la Parole) împreună cu premianţi Nobel şi alţi poeţi faimoşi ; În Marea Britanie : prezentare poetică de către Consiliul Britanic şi Organizaţia « Poetul în Oraş » la «Kings Place Festival» din Londra ; «Premiul Pana de Aur» etc. ; În Franţa : Medalia de Aur,

124

Français), Larissa,

2005;

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Cu primele ploi Inundând într-o dimineaţă Murmurele hoinărelii Umplând cu nori Cerul uitării, Plângând Victimele spiritului Luându-te după promisiuni, Sânge ce curge Luând-o pe calea remuşcărilor Artistic lansând «Eu»-rile ascunse În spatele scuzei.

În afara moralităţii Sentimente absolute Ale unei epoci frapante Victime restante Ale toleranţei şi ale conştiinţei, Absolut şi rest Ale soldelor Departe şi atât de aproape. Tăinuitorii Stânci sculptate Cu icoane De sentimente puternice De planşe goale Cu imagini De veşminte fără de chip De înşelătorii în lanţ De vulcani activi De locuri goale care fac să dispară Viaţa naivă De răni supărate Ale proceselor fără realitate Şi noi cei care cheamă, Tăinuitorii ideilor.

De altfel De altfel Tu mă aştepţi Poate că mâine te vei retrage, Dar azi ai curaj. De altfel De multe ori te-ai întrebat, Dar ţi-ai pierdut puţinul. De altfel Devreme-ai plecat. Poate că mâine Nici nu vei mai veni.

Harta albă Ce tot îmi îmi spui tu Acum despre trecut, De vreme ce nevolnicul «Pentru toate» Şi nervosul «Contra a toate» A semnat trădări Pe harta albă A viitorului nostru.

Autograf Tu te-ai plecat În faţa ochilor Care au fixat Cu privirea Îndoielii Autograful Goala misivă A conştiinţei tale

Tinereţea măslinului Îmi lipseşte tinereţea Măslinului, Tai pânzele Incendiului,

Absolut şi rest Sensuri absolute Ale unui premiu Sentimente rămase 125

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Speranţe ale salvatorilor Invitaţi de ei înşişi, Frontiere de lacrimi Împuţinate.

Este plină De defectele glorioase Ale curajului unui insensibil, Cu aţâţări sângeroase. Apa Inundaţii frapante Ale respiraţiilor omeneşti, Fiinţe fără moralul Deciziilor dure, Grimase-ale vinei, O negativă predare, Apa îngheţurilor.

Vieţii Suspin La oprirea autobuzului, Între paranteze Consimţiri comune, Furie Afară din cameră, În extremele locuri Ale antitezelor absolute, Un strigăt vieţii.

Crimă Numele suspină Cu ură, Eul, Din obişnuinţă, Podelele care ard Mă sugrumă Cu fumurile lor, Fundăturile Mă îndeamnă Să fac greşeli, Iubiri care sunt şterse Din minte Încearcă să se cunoască Pentru a mă împinge În focul lor Şi toţi cer insistent Să comit crima, Să ucid în inima mea Acel tot în care mă-ncred Să părăsesc idealurile şi prestigiile Pentru că eu sunt « la modă».

Pagini-vocale Ele luminează Păstrând focul, Ele păstrează Trecătoarele strigăte, Ele poartă Pagini-vocale, Săruturi fără valoare, Lor le e teamă, Ele ucid Anunţuri – fantasme, Este vina poemelor! Licenţă poetică Datorită licenţei poetice Cuvintele se aruncă În sufletul nostru Declarându-se invalide Ale bătăliilor reale Şi ne ascund inima Înarmată Cu forţa Ierburilor împotriva regimului, Pentru că inima noastră

Algoritmuri Făcând-o expres Eu am născocit săruturi Căzând în capcana 126

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Nesfârşitelor scuze Astfel încât algoritmurile Trec La netezirea iubirilor.

Nefumător Şi eu arunc Ţigările Ca pe nişte săgeţi Pe stradă, Declarându-mă Nefumător, Şmecher de gang, Pasager Al ideilor neaşteptate, Votant Absent la infinit Al injustelor legi.

Neaşteptatele ape adânci Furtuni de vară, Iar în hău, anemonele Neaşteptatelor ape adânci Au înăbuşit clipe şi secole; Uitarea magică a irisului, Miresmele Paştelor, Stopurile respiratorii Ale morţilor, Visurile fără adăpost, Ne-au împins Spre incendiu, Spre puterile înşelătoare, Care nu au interes Atunci când ne-ascultă, Raţiune a unor minţi bolnave, A politicilor abuzive.

Luptă egală Eu nu câştig Şi nici nu pierd nimic. Luptă egală Între dezinteres şi ajutor «Traversând» Regulile unei fugi, Eu vânez în mod clar Indiciile creierului Eroilor mitici Care reînvie Cât e noaptea de lungă.

Minciuni credibile Fără a putea Sau fără a vrea Eu am lansat mesaje Pe ici pe colea De la rîu, Momentul greu Al lansării Minciunilor credibile Scufunda pluta promisiunilor În apele josnice Ale ereziilor neaşteptate Ale logicii comune.

Lista supravieţuitorilor Vise împodobite Pentru ideile reuşitelor, Pline de nedreptăţi, De greşeli şi de vinovăţii, Le atârni ca pe nişte cercei, Ca pe nişte fantasme-ale valurilor Care se pierd în naufragiile Miliardelor de ipoteze, Fără a te afla vreodată Pe lista supravieţuitorilor, Fără a te pierde vreodată În rânduielile omeneşti. 127

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

ELCHIN ISKENDERZADE - Mirarea unei ferestre DORINA BRÂNDUŞA LANDÈN

(Ed. Academiei Internaţionale Orient-Occident, Bucureşti, 2010, 100 pag.) - Tălmăciri de DUMITRU M. ION şi CAROLINA ILICA „Multă vreme acest fapt l-a înaripat,/ Dându-i lumină./ Pildă în viată i-a fost/ Pilda ta de om şi poet./ Chiar şi în străinătate,/ Despre dragoste şedea de vorbă cu luna./ Înflorea trandafirul speranţei,/ Dar sufletul lui rătăcea prin negura nopţii./ Din depărtare, vechi timpuri, în mine trăieşte/ Plânsetul andaluzei chitare/ Care ca un viscol deschide/ Rana mormântului meu” (p. 14, poem închinat lui Federico Garcia Lorca). În acest sens Elchin Iskenderzade creează o viziune asupra existenţei, într-un spaţiu cognitiv, pentru că el îşi trimite mesajul poetic către marii poeţi ai lumii cum şi spre marii pictori nemuritori cum ar fi: FRANCISCO GOYA, VAN GOGH, SALVADOR DALI sau PICASSO, unde poezia lui reţine buna observare a realului cum şi meditaţia despre cunoaştere şi autocunoaştere, poetul având structural harul relevării a tot ce îl doare mai profund: ”Nu putem nicicum alina / Nici pe mamă, nici pe copil./ Peste rana ţărânii în vara aceasta/ Se năpustesc ploile./ Vie e mama. /Cu privirea aţintită la drum./ Ploaia cea neagră fără-ncetare/ Bate la uşă./ Pe lângă cele tăcute morminte/ Ale poeţilor martiri,/ Trece un călăreţ./ În floarea chindiei e-nveşmântat./ Peste creştetul său, cu lunga-i aripă,/ O pasăre zboară./ Cu taina ei tristă se suie la Domnul” (p. 17).

AŞTEPTAREA Înăuntrul burţii diforme a existenţei de zi cu zi ca aluatul mi se acreşte inima. Îmi petrec o bună parte a timpului printre oameni ce suferă mai mult decât mine neaşteptat de răbdători sau bântuiţi de-o spaimă bine mascată.

Poetul Elchin Iskenderzade (născut la 16 octombrie 1964) parcurge experienţe oarecum inedite întro poezie semi-concentrată în care puterea sugestivă devine unitate de măsură a comunicării. Capabil să dezvolte registre lirico-tematice variate, complexe, meditativ şi elegiac totodată, acest autor aspiră la recunoaşterea unui timp paradigmal, în fine, îşi caută constant un univers de imagini sublimate ideatic, însetat de aflarea unei realităţi concrete şi verosimile. “Tu ai plămădit lumea aceasta/ Altcumva decât poţi să o vezi/ Tu ai pictat lumea aceasta/ Aşa cum e ea în închipuirile noastre-/ Deformată/ Ci, pe pânza ta albă,/ Sămânţa speranţei dă colţ./ Picasso, şi eu vreau să văd lumea noastră/ Aşa cum mi-o-nchipui./ Ea e asemenea unei cununi împletite/ Din albele universuri din Cosmos./ Tu eşti spaniol, eu sunt turc./ Tu eşti pictor, eu sunt poet,/ Dar amândoi suntem oameni/ Ai acestui univers./ Bine e să fii om/ La fel şi Lorca şi Nazim Hikmet au crezut,/ Dar în ţările lor, gândul acela era nebunie-/ Ele n-au vrut să ducă povara omeniei în cârcă.” (p. 46). Evident, poem închinat lui Picasso. Aşadar, poezia din acest volum unde - mirarea unei ferestre - descoperă noi şi noi teritorii spirituale în care meditaţia filozofică şi reflexivitatea dezvoltă ample sensuri semnificative: ”În ziua aceasta de iarnă,/ Toate câte mi s-au întâmplat,/ Rupte din soarta altcuiva/ Îmi par prin albeaţă./ În ziua aceasta de iarnă/ Tânjesc după o veche iubire,/ Tânjesc după o mângâiere din nou.”(p. 80). Victor Sterom

Cu ce-a rămas din trupurile lor construiesc aşteptarea morţii ca pe-o artă – o ceaţă rece picurând peste dorinţa de viaţă prin arterele suferinţei. Acolo unde se duc vor purta cu ei imperfecţiunea şi un vag miros de barbiturice şi ceară o negură de paşi incerţi. Tristă dar atât de vie sunt şi într-un fel anume ştiu cum să nu înnebunesc. Cât egoism într-o singură inimă! Încep prin a nu-i minţí încercând să dau o aparenţă senină morţii care va veni fără măreţie va veni aproape ca o amantă o iubire discretă camuflată într-o boare pe care abia dacă o simţi o respiraţie gâtuită

128

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

lumina fiinţei lângă nefiinţă.

într-o ţară de umbre.

Iar eu trăiesc în continuare îmi câştig pâinea de toate zilele împărţind cu pietate cantităţi uriaşe de empatie şi dacă eu nu dorm nopţile e pentru că-n somnul meu se-adună mai mulţi morţi decât vii.

Printre legi şi reguli se-ascundeau obraji jumătate servili jumătate sfidători tăioşi gingaşi ca un junghi de fier. De pretutindeni sticleau ochi fără pleoape dar nimeni să-i privească. Lasă fereastra deschisă să se vadă feţele noastre să se audă conversaţiile noastre prudente – îmi spunea mama.

Dacă vorbele mele vă tulbură doamnelor şi domnilor puteţi spune oricând: asta e literatură!

Ziua era zadarnică trudă până-n pânzele albe fără perspectivă – lucrările oamenilor cu speranţele îngenuncheate. În bruscă rostogolirea amurgului ningea mărunt peste frumoasa ţărână a patriei.

IUNIE 1972 Am trecut peste podul îngust al copilăriei cu siguranţa oarbă a celui ce-a semănat câmpul şi acum aşteaptă germinarea. În tăria zorilor mă trezesc deodată uimitor de puternică peste un neam de pruni în floare îmi întind domnia pe cer aprind ruguri mari oceanul întreg l-aş bea m-aş îmbăta cu veşnicia.

Pe străzi ce duceau spre marea tăcere cei de bună credinţă oameni fără vârstă trupuri obosite năruite în paltoane prost croite se-ntorceau cu capul în piept acasă.

Amurgul vine spre mine prea devreme bancherii umbrei cosesc lumina cât mă tem – a nopţii sunt – iar ziua de mâine-mi pare făcută din petece eu voi inventa o istorie pe pajiştile lumii voi semăna fraze înainte să mă risipesc în culisele orizontului ca un poem de aer.

Teribilă comedie: când nimeni nu mai aştepta nimic şi neputinţa se furişa adânc în măduva oaselor la magazinul din colţ se vindea pâine şi carne – premiul nostru de consolare alina foamea măcina pustietatea.

Ierburile lui iunie spală picioarele ploii învăţ să simt adâncimea verii respir din plin şi vechiul puls al timpului vibrează greu prin sânge-mi galopează herghelii de cai mânji care cresc la lumina soarelui si se nasc în alergare aud sub copitele lor freamătul nenumăratelor drumuri ale utopiei.

Era un amurg scrâşnitor o ameţeală urca panta cerului spre noapte renăşteau visele doar pentru a arde în zori. False păpuşi ce nu-şi mai găseau strămoşii inerte de la naştere cădeau de acord înainte de a şti ce hotărâre se luase şi dacă au voie să gândească – înţelegerea era exclusă –

DECEMBRIE 1987 Eram tânără străvezie cetăţean cu drepturi depline

129

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

cântând o arie dinainte stabilită strigând mai tare decât trebuia mărşăluind cu ochii sus la steaguri mărşăluiau spre nicăieri şi eu mă-ncolonam împreună cu ele pe stadioane sângerând evenimente ce puteau fi eroice.

din care se ridica libertatea – atâta câtă încăpea între un om şi umbra lui. Eram răni otrăvite cu crestături adânci narcotizate din care se năşteau într-una monştri. În clipa aceea îmi muşcam carnea.

Eram copaci anticipând securea spaima ne hrănea creştea din piept ca animalele sălbatice – mulţi au murit de această expansiune.

Spală-te bine să nu se vadă sângele nu vorbi tare şi în nici un caz să nu plângi – îmi spunea mama.

Eu le trăiam pe toate le-ntruchipam pe toate mă strecuram cu paşi de pisică printre gratiile zilelor

Eram tânără străvezie mă luminau felinare de ceaţă şi-n brusca rostogolire a amurgului parcă ningea de-o mie de ani peste frumoasa ţărână a patriei.

îmi puneam bandaje pe suflet contemplam Absoluta Absurditate şi eram laşă laşă aşa cum alţii erau credincioşi.

SĂRBĂTOARE Ţara de umbre îmi părea nepătată şi vastă fără margini şi fără sens ca o poruncă mută strângându-se în jurul bronhiilor.

Iubirea se săvârşeşte se desăvârşeşte ca-ntre animale sălbatice ca între râul înspumat şi mare. Din cea mai neînsemnată moleculă respiră voluptatea zefirului. Sunt goală sunt goală doar pielea ta mă atinge.

Acum sentimentele nu ne mai sunt de nici un folos sensul durerii e să biciuiască eu nu pot să te-nvăţ cum să trăieşti – îmi spunea mama.

Trupuri puternice încordate plonjăm de la înălţime. Carnea noastră jupuită de loviturile bucuriei şi lamele spiritului nostru roşind devorat de lumina zilei. Ar trebui să sângerăm visând limite.

În amurgul scrâşnitor sute de umbre încet se-nălţau împrejuru-mi mă loveau mă striveau mă zideau şi mă înecau apoi ascultau cum o mulţime de peşti foiau în visele mele.

Îmbrăţişează-mă îţi spun îmbrăţişează-mă ca valurile piatra frăgezindu-i pielea.

Îmi creşteau aripi din talpă călăream păduri îmi trebuiau munţii să pun temelie rugului meu nemistuit. Îmi trebuia marea cu veşnica ei îmbrăţişare s-acopere măruntaiele strâmte-ale lumii

În ziua aceasta în care tăcerile se aşează soldăţeşte în şir între cuvinte de dragoste sunt sigură că nu mă voi încălzi niciodată şi ard sentimente.

130

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

într-un aisberg lipsit de greutate. IARNA Spirite austere ale beznei ca aerul navigând peste graniţe ce dezleagă suflete îngropând fulgere – zboruri nocturne.

Rece ca ochiul peştelui mort e oraşul în prima dimineaţă de iarnă vaste şi goale străzile lui ca moartea unui om singur.

Noaptea aceasta îmi secătuieşte inima pământul îşi pierde-n văzduh răsuflarea cântecul greierilor mai picură încă şi din copaci înfrânţi de frig pe fragede fire de iarbă tăcut se scurge clorofila.

Ce apăsător este timpul şi cum crăpate de frig mâinile tale ating pielea feminină a zăpezii sânii mei grei şi-ntre noi se desfac aceste sărmane cuvinte ca răsuflarea între buze

La capătul porţiunii mele de viaţă aurore boreale ridică poduri de brumă în ochii goi s-or tângui efemere stele sparte regal influx de holograme orchestre de fluturi.

Ce-mi pasă de urletul prelung şi sălbatic de larma oceanului? Iarna o resping până mâine o resping o refuz şi o neg cu tămâia iubirii arsă în grădinile ruinate ale verii cu muşcătura surâsului meu.

UN NOU PREMIU INTERNAŢIONAL, DECERNAT POETULUI ROMÂN EUGEN EVU Segretaria del G.P. Internazionale di Poesia„ Simone Lorici”, San Bonifacio,

Oraşul e plin de urmele celor care merg cu paşi de pâslă e alb în căderea tulburătoare a ninsorii.

Abbazia di Vilanova- Italia Comunicato

CU UMBRA Stau ghemuită ca un fetus eliberat de căldura trupului – încarcerat în oţel – jumătate carne jumătate suflet. Mă părăsesc toate secundele un zid transparent le separă.

La Commisione Giudicatrice ha assegnato Il Premio 2012 al poeta Eugen Evu ( Romania). Mario Longo, presidente; Giovanni Bertagnin ( vice pres.) La Commisione: Dino Amrosini, Giuseppe Beschin, Mario Nogara, Ricardo Mafficini. Segnalati per avere ottenuto preferente da almeno 4 comissari: Augusto Finessi, Maria Cianflone, Franco FioriniCarla Baroni.

Întunericul mi se urcă pe umeri între sâni cineva respiră repede repede nucleul ei în arterele mele – absoarbe miezul substanţei timpul ca umbra omul cum teaca tăişul spadei. Ah distanţa dintre un trup viu şi simţământul de a fi viu! Ultimul termen ore după ore se scurg pe cer luna e roşie o mare de sânge norii sunt peşti mari carnivori

131

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

plăcinte şi mule alte bunătăţi tradiţionale. Sau servit vinuri de Jidvei, Cotnari şi Recaş, must, bere Timişoreana şi Ciuc, dar şi diferite sortimente de ţuica şi pălincă ardelenească.

În perioada 5-7 octombrie 2012, românii din ȋmprejurimile capitalei americane au participat la

“Romanian Food Festival 2012”, cel mai mare

Festivalul a inclus momente muzicale, dansuri populare româneşti prezentate de Ansamblul Ethnic Carpathia şi un concert susţinut de formaţia “Balti Mari”.

festival românesc dedicat mâncărurilor tradiţionale, muzicii, artei şi culturii româneşti din SUA. Istoricul festivalului

A fost amenajată o mică piaţă de produse tradiţionale româneşti, bijuterii, icoane, carţi şi ceramică românească. În incinta bisericii a fost amenajată o expoziţie de costume populare, fotografii, ceramică, icoane, obiecte de cult şi prezentări ale tradiţiilor vechi româneşti, ȋn limbile româna şi engleză.Fondurile colectate pe durata festivalului vor fi utilizate pentru construcţia principală şi anexele Catedralei “Sfântul Apostol Andrei”.

Festivalul a debutat ȋn anul 2005 cu o zi de picnic, organizată de biserica “Sfânta Cruce”din Alexandria, Virginia, o biserică devenită neâncăpătoare pentru comunitatea românească tot mai mare. Scopul picnicului era colectarea de fonduri pentru cumpărarea unui teren şi construirea unei noi biserici ortodoxe. Ulterior, noua construcţie a primit hramul Sfântului Andrei - Ocrotitorul României.

Ambasadorul Adrian Vieriţă şi Senatorul Jim Rosapepe au participat la festival Ca ȋn fiecare an, festivalul s-a bucurat de prezenţa Excelenţei Sale domnul Adrian Vieriţă Ambasadorul României la Washington. La festivităţile de duminică, 7 octombrie, a luat cuvântul fostul Ambasador al Statelor Unite ȋn România (1998 – 2001) domnul Jim Rosapepe, actualmente senator ȋn statul Maryland. Senatorul Rosapepe are o relaţie deosebită cu comunitatea românească şi este o prezenţă obişnuită la serviciile religioase ale bisericii “Sfântul Andrei” şi la evenimentele cultural-artistice organizate de Consiliul Parohial.

Părintele disident Gheorghe Calciu Dumitreasa, iniţiatorul proiectului, a plecat la cele veşnice ȋn toamna anului 2006, lăsând parohia fără păstor. Cu toate acestea, ȋn anul 2007 comunitatea a reuşit să achiziţioneze un teren adecvat, situat la graniţa dintre District of Columbia, Virginia şi Maryland, ȋn una dintre cele mai frumoase suburbii ale capitalei americane, pe malul râului Potomac. Ulterior, părintele Dumitru Paun a preluat parohia şi proiectul noii biserici.

Senatorul American a fost ȋnsoţit de soţia sa, jurnalista Sheilah Kast, cunoscută publicului de la posturile de televiziune ABC şi CNN şi de la emisiunile postului naţional de radio. În anul 1989, Sheilah Kast a prezentat publicului American colapsul comunismului de la Moscova şi Tibili şi a ȋnsoţit -o pe Hillary Clinton ȋn prima ei vizită ȋn Europa de Est după căderea Cortinei de Fier.

Festivalul Românesc s-a reluat şi s-a bucurat de un interes tot mai mare an de an, atât din partea comunităţii româneşti, cât şi din partea americanilor. Fascinaţi de istoria şi tradiţiile Lumii Vechi şi de mitul lui Dracula, americanii participă la “Romanian Food Festival” ȋn număr tot mai mare. Ca urmare, ȋn anul 2011, s-a mărit durata festivalului la două zile, iar ȋn octombrie 2012 evenimentul s-a desfăşurat de durata a trei zile.

Senatorul Jim Rosapepe şi soţia sa sunt autorii cărţii “Dracula is Dead”, o carte care desfiinţează mitul contelui Dracula şi vorbeşte despre adevarata istorie a României. Cartea, lansată ȋn 2010, se bazează pe experienţe personale şi informatii filtrate atent de un diplomat American şi o jurnalistă de succes. Cartea a adus un aprot decisiv la promovarea imaginii României ȋn SUA. Diplomatul şi soţia sa au donat fondurile obţinute din vânzarea carţii, pe durata celor trei zile de festival, bisericii “Sfântul Andrei”.

Arta populară şi cultura României expuse cu stil la Washington D.C. Ca de fiecare dată, româncele din comunitate au preparat bucate tradiţionale după reţete transmise din generaţie ȋn generaţie. Din meniu nu au lipsit mititeii, sarmalele, ciorbele, prăjiturile, kurtos colacs, 132

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Cuvântul părintelui paroh Dumitru Păun Cu ocazia festivalului din 5-7 octombrie 2012, părintele paroh Dumitru Păuna spus: “Avem marea şansă de a fi din nou împreună, românii din toate parohiile, să prezentăm lumii americane - şi nu numai - frumuseţile tradiţiilor noastre culturale, bogaţia cântului şi a dansului românec, bucătăria noastră străveche, cu mâncărurile şi cu băuturile ei autentice, cu bunul gust şi mai ales cu voia bună ce însoţesc toate acestea. Avem tot ce este necesar să ne unească: memoria, binecuvântarea şi, aş îndrăzni să spun, chiar duhul Parintelui Calciu - al nostru, al tuturor românilor. Apoi avem aceeaşi limbă, aceleaşi tradiţii, acelaşi dor – aici, departe de CASĂ. A venit vremea, repet, ca toţi cei care dorim să mergem mai departe în zidirea sfântă pe care am început-o să ne unim într-o mare familie şi să organizăm acest eveniment ca pe o mare sărbatoare a noastră, a marii familii de româniamericani, indiferent de orientările sau opţiunile fiecăruia dintre membrii acestei familii. Festivalul ne dă ocazia să găsim calea care ne va duce la succes şi bucuria acestei sărbători de suflet românesc!”

Bruxelles, 8 octombrie 2012 Marele premiu la Namur pentru

Toată lumea

din familia noastră ICR Bruxelles informează că filmul Toată lumea din familia noastră de Radu Jude a câştigat marele premiu Bayard d’or al Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur, Belgia (FIFF, 28 septembrie - 5 octombrie 2012). Şerban Pavlu a fost la rândul său distins cu premiul pentru cel mai bun actor principal. Coproducţia româno-olandeză Toată lumea din familia noastră este o comedie dramatică. Marius, personajul principal, traumatizat de un divorţ în urma căruia a pierdut custodia fiicei, alunecă de la frustrare la disperare violentă. Orizont de Paul Negoescu şi Blu în regia lui Nicolae Constantin Tănase au fost selectate în competiţia de scurtmetraje. Alături de filmele în competiţie au mai fost proiectate documentarul Şcoala noastră, în regia Mirunei Coca-Cozma şi a Monei Nicoară, precum şi lungmetrajul de debut al lui Paul Negoescu, O lună în Thailanda.

Foto: Simona Botezan. Surse: http://www.romanianfoodfestival.com/festival/Portals/0/MenuProgram%20Festival%20Oct%2012.p df

Festivalul Internaţional de Film Francofon de la Namur este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate filmului francofon. A programat 180 de filme din 40 de ţări.

http://www.romanianfoodfestival.com ; http://www.sfantulandrei.org

Institutul Cultural Român Bruxelles este partener al FIFF din 2011 şi sprijină promovarea filmului românesc în spaţiul Benelux.

http://www.mondonews.ro/Ce-spun-romanii-despre-Statele-Unite-ale-Americii--Partea-a-II-a+id-4326.html

133

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

GHEORGHE VICOL

ancoră de dor.

HAIKU Greieri, vin, muzici – alămuri risipite în zori pe dealuri.

Omida săpa aeroport sub coajă aştepta aripi.

Drepturi depline garantate de ziduri – au deţinuţii.

Am rămas uimit privind cum merge un melc pe cărări de gând.

Pe lacrima mea – păianjenii de apă trag linii frânte.

A pus pe ţânţar degetul arătător punct roz pe ie.

Analfabetul are o colecţie de maşini de scris.

În camera ei într-un ram de busuioc plângea un înger.

Ursul alb din circ privea Steaua Polară muşcând din gratii.

Crucea de sub tei era-n marginea mării

Patul de frunze cheamă în cânt de leagăn razele lunii.

Scripcă de greier pe frunza de brusture parfum de izvor.

Gaiţa sculpta omului de zăpadă nasul de morcov.

Bunica-şi spăla în râul de platină ghemul de riduri.

Se aud colinde copii cu căciuli albe falsează la geam.

Ochii melcului se roteau alandala trei anotimpuri.

Dinspre pădure cuvinte de dragoste cocoşi în prier.

Tălpile fetei sărutau iarba vara – radiografie.

Capra din poză scoase limba, ţâfnoasă, către privitori.

Melci îndrăgostiţi – magistrale pe frunze mers în derivă.

Cântau manele – lângă cort,ce-aţi fi dorit, fugile lui Bach?

Flori de măcieş duc stigmatul valorii – coroane de spini.

Luna a cerut Terrei plată pe raze un sac de greieri.

Îngeru-și uită aripile pe orgă – efectul artei.

Moartea hoinărea aşeza cucuvele noaptea pe hornuri.

Bunicul plângea când un fluture bolnav se pierdea în vânt.

Luna croieşte haine de întuneric festonând zarea.

În cana cu vin o gâză făcea valuri clătinând o stea.

Cloşca ceruse scurtă audienţă venise toamna.

Zimbrul urca greu prin pădurea bătrână – ecou heraldic.

134

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Dr. Brar: - Studies at New York College of Osteopathic Medicine, where I received my DO Octavian D. Curpaş

degree and then four years of residency at Albany Medical College New York, enabled me

Phoenix, Arizona, USA

to get the knowledge and experience for this field. Reporter: - Are you board-certified? Dr. Brar: - Certification by the American Board of Obstetrics and Gynecology is one of my

Women’s Health: Pregnancy and Birth

proud possessions. Interview with Dr. Narinder Brar, OB-GYN in Surprise, Arizona

Reporter: - How many babies have you delivered since you have become a doctor?

Selecting an Obstetrician-Gynecologist is an important decision for all women. There are

Dr. Brar: - On the average there are 20 to 30 deliveries per month in my practice and I

many considerations when selecting an OB-GYN, but one of the more important issues is

delivered a lot of babies since my residency.

how accessible is the doctor and her/his office to you.

Reporter: - Do you have children of your own?

Dr. Narinder Brar, D.O, attended medical school at New

Dr. Brar: -We are proud parents of an 12 year old boy and 7 year old daughter.

York College of Osteopathic Medicine. This was followed by a residency in Obstetrics and gynecology at Albany Medical

Reporter: - What types of tests are normally performed

College in New York, where she ultimately served as chief

on a pregnant woman? Is it based on age, background,

resident. Dr. Brar has practiced in the West Valley (

health history?

Arizona) since 2006. She is board-certified by the American

Dr. Brar: - Standard tests on a pregnant woman are an

Board of Obstetrics & Gynecology. Arizona Maternity &

Ob panel, blood tests for anemia, testing for venereal

Women’s Clinic is located at: 14961 W. Bell Rd. Suite 175,

diseases, diabetes and testing for infections of the

Surprise, AZ 85374 and it can be reached at 623 547 7205

vaginal tract. We also try to determine if there are any

Monday through Friday from 8 to 4 pm to schedule

malformations of the baby. In office ultrasound is

appointments. We asked Dr. Brar a few questions to which

available to see how the baby is growing.

she was very pleased to respond.

Reporter: - Does a patient have a choice of hospitals prior to delivery?

Reporter: - Why did you decide to become an OB GYN?

Dr. Brar: - Although I have privileges at other hospitals I exclusively deliver at Banner Del E

Dr. Brar: - Born in a small town in India, very early in my life I had decided to become a

Webb Hospital.

doctor. During my medical school in India I felt very sympathetic to women patients and felt I

Reporter: - How long have you been in Arizona? What made you choose the City of

had a special connection with them. This was reinforced when I rotated through obstetrics. I

Surprise?

was so passionate about this field that I repeated my medical school here in United States Dr. Brar:- I have been in Arizona for seven years and we came here because of the

so I would have chance to get into an excellent OB/GYN residency program.

beautiful weather. Reporter: - When and where did you receive training? Reporter: - What are your philosophies on hormone therapy, for pre-menopause and menopausal patients? 135

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Dr. Brar: - Hormone therapy is a very complex subject and solutions have to be individualized.

Magdalena ALBU

Reporter: - What are the signs or symptoms of Ovarian Cancer? If left untreated what is the

ROMÂNUL ÎNGROPAT ÎN PĂMÂNTUL ALTEI PATRII

survival rate? Dr. Brar: -Ovarian cancer unfortunately has very vague symptoms like abdominal pain, feeling fullness, bloating, and nausea. Many patients have no symptoms, hence it is important to follow with your doctor annually for GYN examinations. Reporter: - As an OB/GYN what gratification do you receive when a child is born?

Îl chema Luca şi nu avea de unde să ştie că abisul fără de fund al propriei sale morţi avea să-l înghită cu destul de multă nemilă departe de ţărâna care îi aşteptase cu bucurie primul scâncet al vieţii. Întunericul crâncen al nefiirii din glodul rece al altei patrii îl aşteptase probabil îndelung şi cu infinită răbdare de-a lungul vremii, ca şi cum foamea lui nestăpânită de carne şi de oase nu putea fi ostoită într-o oarecare măsură decât cu mădulare complet străine de fiinţa sa. Ca orice român care gândea că lumea de dincolo de graniţa vestică a ţării de apartenenţă reprezintă raiul existenţei, Luca plecase de acasă cu gândul că pâinea altui neam al pământului este ceva mai bună decât aluatul vetrei părinteşti. Evident, o iluzie, o uriaşă iluzie personală, din chingile căreia avea să purceadă destul de curând către o altă dimensiune a Universului. Nu avea încotro însă. Pornise pe o atare cale ca mulţi, mulţi alţii, viaţa împingându-l la un soi de alegere decisivă, pe care avea să o regrete amarnic mai apoi ani de-a rândul.

Dr. Brar: -It is so gratifying to bring new life in the world and I enjoy the happiness of the family and feel professionally satisfied to see a healthy baby doing well. Reporter: - You had mentioned that you had several Romanian patients that truly appreciated your services and performance prior to delivery and after, what do you believe makes you stand out from other OB/GYNS?

Spania reprezenta pentru Luca locul care îl atrăsese cu mirajul ei economic într-o cursă dublă - nici că ar fi putut bănui de unul singur de la bun început traiectul meandrat al sorţii -, cu batista fluturându-i-o cu ipocrizie pe deasupra capului: cursa supravieţuirii şi cursa propriei sale dispariţii pământeşti. „Cauza desfigurării omului stă în căutarea greşită a fericirii sale în lucrurile acestei lumi.”, scria părintele Arsenie Boca în cartea sa „Omul, zidire de mare preţ”. Şi în acest caz, felul în care au fost cântărite aspectele propriei existenţe a născut o dramă vizibilă - drama de a fi a unui român plecat dintr-o matrice spiritualancestrală intim legată de fiinţa sa şi aruncat într-o alta cu totul şi cu totul nepotrivită celei iniţiale, materne. Fiinţă strivită între două lumi aparent opuse, dominate cultural însă de aceeaşi marcă funciară a latinităţii, Luca ajunsese în final un dezrădăcinat al sorţii, un drum fără cale în căutarea propriului său destin completamente incert. Acasă, în România, nu-l mai aştepta de multă vreme nimeni. În Spania, nici atât. Părinţii îi fuseseră luaţi de vârtejul inefabil al morţii, iar de ziduri goale, lipsite de sufletul din dinăuntru, era, din păcate, sătul. Se izbea de ele orişiunde-şi întorcea capul şi nu le simţea deloc răsuflarea caldă şi unică a vieţii. Nu avea nici pentru ce şi nici la cine să se mai întoarcă în România, cum nu avea prea multe motive nici să rămână pe tărâm iberic. Adevărata lui patrie nu era, de fapt, nicăieri. Pentru el, pământul lui Dumnezeu era pretutindeni la fel, colţuros şi rece, iar sentimentul născut de ceea ce poate însemna pentru un oricare Om adverbul „acasă” îi dispăruse pentru totdeauna din suflet. Nu mai avea de ce se bucura, nu mai avea pentru ce trăi. Nu mai aştepta nimic de la nimeni. Viaţa îi refuzase în viziunea lui totul, iar speranţele i se transformaseră într-un morman de scrum pe care-l înghiţise de mult pământul pietros al Regatului spaniol. 136

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

niciuna dintre aceste două ţări un suflet. De fapt, nu era, din păcate, nimic. Trăia cu conştienţă pe pielea lui acest fapt dramatic, pe care nu avea deloc cui să-l mărturisească cu de la sine voinţă. Uneori îi venea să urle, atunci când deznădejdea i se cuibărea cu neruşinare în inimă, dar ştia că totul ar fi fost mai mult decât zadarnic. Într-o lume care alerga avid după mărunţişuri de tot felul, călcând cu furie şi cu ură peste tot soiul de cadavre, a nu-ţi auzi nimeni durerea interioară devenise un fapt mai mult decât obişnuit. Filozofia personală a unei existenţe chinuite printre străini nu interesa câtuşi de puţin pe cineva anume, atâta timp cât el însuşi devenise în ambele lumi un nimeni, un simplu sclav perfect cu sentimente anulate la porţile unui Occident cu bruscheţe dezvrăjit acum, sclav pe care viaţa încerca să îl arunce violent şi ireversibil în braţele propriei sale morţi extrem de grăbite. Ceea ce şi avea să se întâmple în final cu Luca.

Dar, cum pentru oricare român se pare că nu există acea „ruptură existenţială (...) între lumea de aici şi lumea de dincolo, între vremea de acum şi vecinicie, ci numai vamă, adică poartă de trecere” (Mircea Vulcănescu -„Dimensiunea românească a existenţei”), şi pentru Luca limitele şi nelimitele propriei sale fiinţe de lut şi de spirit s-au suprapus în timp peste osatura unui cosmos aflat în continuă mişcare, unde sigur nu mai are nevoie acum să îşi afle nici drumul şi nici status-ul personal, barierele normative ale cultură şi cele identitare dispărând complet de această dată în liniştea gravă a morţii lui premature. Luca nu este deloc un personaj imaginar. Dimpotrivă. El este unul dintre acele multe fiinţe umane obligate să îşi ia de nevoie lumea în cap din ţara lor de origine, dar care îşi găsesc, din păcate, sfârşitul în groapa falsului miraj occidental. Luca a fost o fiinţă reală, nu un simplu personaj literar ieşit dintr-un oarecare condei scriitoricesc. Finalul său neaşteptat, sosit cu mult mai repede decât şi-ar fi imaginat cineva şi chiar el însuşi vreodată, l-a aruncat brusc de pe graniţa fictivă dintre viaţă şi moarte direct pe foaia albă a hârtiei de scris. Era necesar de aşezat în câteva cuvinte un asemenea destin individual tragic, fiindcă acesta reprezintă unul dintre multele asemenea lui însuşi, pe care timpul le acoperă cu prea multă rapiditate şi indiferenţă pentru totdeauna, ca şi cum el nu ar fi existat în mod cert vreodată.

Dezrădăcinarea presupune, evident, moartea simbolurilor iniţial asimilate, a tradiţiei şi a normelor propriei tale culturi, dar, în acelaşi timp, şi înlocuirea acestora brutală cu formele noii culturi de adopţie. Pentru Luca însă, Spania nu însemna nimic din toate acestea. Nu însemna nici patria lui Cervantes, nici acel tărâm mirific al artei lui Dali ori Velàzquez şi nici spaţiul arhitectural inovator al catalanului Gaudi. Nu auzise - şi nici nu-i păsa, de altfel - de Lope de Vega sau de Garcia Lorca şi nu îl interesau în vreun chip anume ilustrele compoziţii ale lui Manuel de Falla ori Enrique Granados. Acestea nu aveau o semnificaţie aparte în sufletul său. Pentru el, la fel ca şi pentru mulţi alţi români împrăştiaţi oriunde pe cuprinsul acestei planete rotunde - însă nu atât de primitoare pe cât s-ar dori, de fapt - pentru a munci din greu, patria adoptivă sezonieră nu înseamna deloc, iată, ceea ce denumim generic şi cu iz de superioritate vădită cultură. Nu, cultura nu era un concept de referinţă pentru nimeni în această ecuaţie ambiguă a supravieţuirii. Banul singur reprezenta centrul fundamental al descinderii lor forţate pe un alt tărâm, mărunţişul acela aruncat cu nonşalanţă şi ostentaţie de Occident în ochii mulţimilor hămesite de sclavi estici.

Pe Luca îl cunosc de când mă ştiu. Nu aş fi bănuit însă că, peste ani, acelui copil cu ochi veseli şi părul blond, împreună cu care scurmam din când în când în praful străzii cu nişte beţe subţiri din lemn moale ori jucam pe asfaltul fierbinte al trotuarului şotronul, firul fragil al vieţii avea să i se curme atât de tragic la câteva sute de kilometri de graniţele patriei sale reale şi de osemintele părinteşti. Nu i se putea ghici la vremea aceea frumoasă a copilăriei, în licărul jucăuş al privirii lui pline de lumină, urma unei atari drame viitoare greu de descris în cuvintele propriei sale limbi, tocmai din motivul singular că Luca făcea parte din lumea aceea magică a copiilor cu chip mereu senin şi suflet altruist, cărora pare că nu li se va întâmpla nimic rău vreodată de-a lungul sorţii. Şi totuşi... Dumnezeu a vrut altfel, cu totul şi cu totul altfel pentru el... Linia destinului personal îi fusese trasată parcă la mânie de către îngerii negri ai întunericului, îngeri pe care divinitatea nu i-a putut opri cu niciun chip de la distrugerea acestei alte vieţi omeneşti.

Luca avea nevoie însă de mult mai mult decât Spania îi putea oferi. Avea nevoie de respect, avea nevoie de demnitate, avea nevoie să fie considerat ceea ce era cu adevărat Om. Ştia că nu va putea obţine nimic din toate acestea acolo, aşa cum nu le obţinuse, bunăoară, din păcate, nici acasă, în România. În ambele părţi, verbul „a fi” avea o echivalenţă improprie cu verbul „a avea”. O nouă politică bolnavă a lumii actuale, la care mulţi se chinuiau cu disperare - ba chiar cu preţul singurei lor vieţi ori cu cel al vânzării sufletului - să adere, fie că erau pregătiţi, fie că nu erau pregătiţi pentru acest pas decisiv. Dar ce mai conta până la urmă? Vârtejul crunt al istoriei îl obliga şi pe Luca, la fel ca şi pe ceilalţi, să îşi schimbe dramatic axa centrului de greutate al existenţei proprii. Ceea ce a încercat să facă, de altfel, dar fără succes vizibil. Îngenunchiat violent de inesteticul ambelor spaţii culturale în care respira din ce în ce mai greu, cel care părăsise de nevoie România cu câţiva ani în urmă începuse să caute cu disperare o altă poartă de ieşire către mal. Supravieţuirea însă nu se lăsa înduplecată cu una, cu două, aşa încât Luca îşi îneca pe zi ce trece, tot mai mult şi mai mult, propria-i dramă în alcool. Nu era singurul care alesese această cale. Drumul său către moarte avea, din nefericire, traiectoria trasată deja.

Povestea lui Luca poate fi, până la urmă, povestea tragică a oricărui ins dezrădăcinat cu forţa de pe meleagurile patriei sale, indiferent de naţionalitatea de apartenenţă a acestuia, pentru că a pleca din propria-ţi ogradă mânat de lipsa unei certitudini anume într-o lume complet nouă, necunoscută ţie, cu coordonate culturale specifice sieşi, unde nu eşti atât de lesne, pe cât s-ar crede, acceptat şi pe care, la rândul tău, nu ajungi să o primeşti cu bucurie vădită înlăuntrul propriei fiinţe - poate fiindcă eşti pe deplin conştient că nu ţi se potriveşte deloc -, uneori, nu înseamnă altceva decât sfârşitul, sfârşitul personal. Un final însă, care şi acesta ţi se refuză în mare parte din punct de vedere religios şi ritualic, tradiţia seculară a parcurgerii ultimului drum nefiind peste tot în lume, evident, la fel. Despre Luca se poate spune că nu s-a simţit „acasă” în niciuna dintre cele două lumi. Nici Spania şi nici România nu îl iubeau cu patimă. Ba aş îndrăzni să spun că nu îl iubeau deloc. Pentru amândouă, el era un fel de număr statistic înscris în condici de naştere ori de prezenţă la locul de muncă şi-atât. Nu reprezenta o fiinţă, o Fiinţă cu majusculă, aşa cum firesc ar fi fost să fie. Spania avea nevoie doar de o mână de lucru ieftină şi în plus, iară nu de identităţi sui-generis. România nici măcar de atât. Cultural vorbind, Luca nu era pentru

Lui Luca, un singur lucru îi dăruise Occidentul în opinia sa - deziluzia. Înţelesese că nu putea accepta un destin de sclav etern, iar viitorul numai asta îi propusese ca ofertă „sigură” de a fi. Luca nu dorea ca schelele propriei lui vieţi să fie ridicate pe cenuşa unui suflet cu existenţa anulată. Dorinţa sa lăuntrică de a redevini copilul senin şi fericit de altădată căpătase accente din ce în ce mai puternice. Numai că drama pe care el o trăia în fiecare zi 137

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

fără a o spune unei alte fiinţe omeneşti îl chinuia fără-ncetare. Nu ştia cum să iasă din această prăpastie neagră a disperării şi asta îi dădea fiori de moarte. Singurătatea şi faptul că era neînţeles de ceilalţi îi măcinau profund fiinţa. Nu avea de la cine primi ajutor. Nici măcar unul duhovnicesc. Devenise un autoîncarcerat al singurei sale vieţi din chingile căreia aştepta să scape cât mai repede cu putinţă, dar nu cu orice preţ. Într-o altă cultură, complet diferită de a sa, a învinge o asemenea cotitură tragică de destin înseamnă a avea putere să te ridici fără sprijin către lumină.

deschiseseră doar graniţele fictive ale Europei, pentru a se amesteca într-o contopire nediferenţiată neamuri cu limbi şi culturi felurite, eterogenizându-se toate deodată cu violenţă până la anularea de facto a propriei lor identităţi naţionale. Axa sensului existenţial al verbului „a fi” era vizibil mutată dinspre teritoriul sacru al spiritualităţii formatoare axiologic înspre cel al consumerismului plin de pericole iminente, unde metamorfozarea forţată a Omului-fiinţă în omul-animal reprezintă principiul dur şi intrinsec al noii ordini mondiale prezente. În tot acest amalgam inform - cu accente walpurgice grave - al umanităţii totalmente surde şi oarbe la durerea celuilalt, Luca nu mai exista ca fiinţă, practic, deloc. Pentru el, mitul postmodern - şi de-a dreptul barbar - de „cetăţean al lumii” se prăbuşise definitiv. Asta doar dacă acesta existase cumva, în vreo măsură oarecare, printre conceptele fundamentale ale propriei sale mentalităţi lăuntrice. În destinaţia multiplă a scurtului său traseu teluric, Luca nu-şi găsise locul nicăieri. Nici România şi nici Spania nu-i fuseseră cu adevărat „acasă”. Ultima patrie, în schimb, îi vămuise pentru totdeauna şi sufletul, şi viaţa.

Luca însă nu mai avea puterea interioară de a merge mai departe pe cărările destinului. Simţea că parcursul vieţii i se va sfârşi curând şi nu avea cui să mărturisească acest lucru. Alcoolul îi arsese măruntaiele, precum îi arsese durerea sufletul. Îi era dor de patria lui reală, România, şi ar fi vrut ca oasele să i se odihnească lângă cele ale părinţilor săi. Dar cine să aibă vreme să audă ce-şi dorea cu adevărat Luca? Nenorocirea de a rămâne mult prea singur într-o lume care nu te înţelege şi, prin urmare, nici nu se căzneşte să te accepte în sânul ei, aşa cum eşti, l-a îndepărtat definitiv de ultima fărâmă existentă de umanitate. Dumnezeu nu îi mai întindea nicio mână, de parcă ar fi fost cel mai păcătos enoriaş al planetei. Oamenii nici atât. Cine să-şi fi îndreptat, oare, atenţia şi mila înspre o fiinţă pierdută ca a lui pentru a o aduce din nou la suprafaţă lângă zidul sacru al templului luminii?!... Răspunsul era, din păcate, unul evident şi lesne deductibil: NIMENI. Românul îngropat în pământul altei patrii a devenit, iată, deja poveste. Dar o poveste neasemuit de tristă, care se tot repetă cu încăpăţânare la infinit. Căutarea forţată politic a lânii de aur în cu totul şi cu totul alte spaţii culturale îndepărtate de matca ancestrală a poporului lor a însemnat pentru mulţi, nu numai pentru Luca, o dramă reală, pe care nimeni nu a fost interesat să o elimine la timp, ci, mai degrabă, să o încurajeze. Dezrădăcinarea impusă este la ora actuală, din nefericire, o traumă severă care va secera multe alte vieţi şi în viitor. Ei şi ce? Îi pasă cuiva de acest mers înainte al omenirii completamente abnorm? Dimpotrivă. Era globalizării a trecut şi va trece în continuare cu tăvălugul peste multe destine şi peste mult prea multă durere umană. Lacrima deznădejdii de pe faţa şi din sufletul celorlalţi nu interesează absolut deloc - oare de ce, ne întrebăm în mod firesc? -, devenind un subiect tratat cu din ce în ce mai multă indiferenţă şi cinism de către vătafii planetari ai prezentului. Cu speranţele strivite de vii în ţărâna altui loc al pământului, Luca îşi doarme acum somnul veşniciei sale mult prea departe de ţara în care s-a născut. Noua ordine mondială a contemporaneităţii nu i-a adus, iată, decât singurătate şi moarte. Cele două lumi în care s-a zbătut să mânânce o pâine umilă l-au lăsat pradă propriei lui neputinţe de a lupta contra acestora cu armele murdare ale cinismului şi ale urii, două concepte pe care Luca nu le învăţase deloc între timp. De fapt, el refuza vehement să-şi însuşească o asemenea tehnică murdară de a fi din partea vieţii. Era ceva ce nu îl caracteriza cu niciun chip în lăuntricitate. Se ferea de lume - fugind de el însuşi, de fapt - şi primea loviturile destinului cu sufletul din ce în ce mai desfigurat de suferinţă. Vindecarea sa interioară nu ar fi fost una imposibilă într-o altfel de lume. În cea de acum însă, când nimeni nu mai are timp nici măcar de propria-i dramă, durerea lui Luca - aruncată brutal în malaxorul indiferenţei mulţimilor devenise ceva complet imperceptibil. Fiecare privea către sine şi mai puţin către celălalt. Dezumanizarea înghiţise orice fărâmă de altruism uman.

Fiul omului- Magritte

Singura dimensiune a vieţii trăită la maximum de fiecare în parte nu era alta decât patologica goană după bani şi căpătuiala searbădă de moment. Cu scopul acesta se 138

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Unuia care primeşte

Fără compromisuri

Copleşindu-l nefiinţa,

La chefuri nu renunţ nici dacă

Cu ghiurghiuliul pân’ la ziuă

S-a mutat sub lăstăriş.

Nevastă-mea s-ar supăra,

Merge sprijinit de-un par

I-a fost lungă suferinţa

Ameninţându-mă că pleacă,

Şi din sticlă tot mai gustă,

Cât o zi fără bacşiş!

Eu tot m-ai rău… m-aş îmbăta!

Blestemându-l pe primar…

George Corbu

Ion Drăgoianu

C-a făcut şoseaua-ngustă!

Secetă şi… nu prea Stăm în transă şi-n deliruri, Că, de-o vară, nu cad ploi, Deşi...preţuri, taxe, biruri, Cad, potop, mereu, pe noi.

Program de voie

Mariana Dobrin

La şcoală toţi elevii ştiu,

La a doua tinereţe

Că profii orice-ai face-ţi iartă

Soartei, de ar fi pe vrute,

Şi nu se supără de-ajungi târziu,

Eu i-aş cere, ca bărbat,

Dar mai devreme…chiar te ceartă!

Să îmi dea femei trecute…

Any Drăgoianu

Nu prea mult de… majorat!

,,Românul e născut poet’’

Mihai Sălcuţan

Trăim un secol de păcat,

Unui leneş

De misticisme şi eresuri.

Tot tăind frunze la câini,

Ce vremuri grele-am apucat!

Putea timpul să-şi petreacă,

De sărăcie…scriem versuri!

Dar de două săptămâni

Marian Dobreanu

Îi e lene…s-o mai facă!

,,Trist, dar adevărat’’

Petre Gigea- Gorun

Cum n-a trăit, sărmanul,

La timp

Cu-o minimă decenţă,

Din toate marile iubiri,

,,Măria Sa, Ţăranul’’

Ce le-am trăit în lumea asta,

E doar o reverenţă.

Nu am prea multe amintiri…

Nelu Vasile

Că le-a aflat la timp, nevasta.

Geo Filiş Conflict între generaţii Cei tineri, sinceri, cum îi ştim, Ne reproşează-n mod concret, Nu faptul că îmbătrânim… Ci că o facem prea încet! George Petrone Previziuni Se merge, clar, spre lichidare, Din ,,economice’’ reflexe: Va fi precis o foame, mare, Că porcii nu mai au complexe! Gheorghe Constantinescu

139

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Lucian Mănăilescu

Scumpa noastră mare! Autoepitaf

La cofetărie

După un’şpe luni de trudă,

Oricine poate să-nţeleagă,

Soacra mea-i ca prăjitura,

Pe acei cu dor de ducă,

Că soarta nu m-a răsfăţat:

Abia azi seama mi-am dat,

Marea Neagră nu-i mai udă,

Pârlit am fost o viaţă-ntreagă,

Că ea cum deschide gura…

Ci, de-a dreptul, îi usucă!

Iar azi sfârşesc…incinerat!

Mă şi face de rahat!

Laurenţiu Ghiţă

Constantin Iuraşcu

Marius Robu

Viciul

Frustrare

Ţară de vis

Nu mă pricep să-l definesc,

De la viaţă nu poţi cere

Suntem răsfăţaţi de soartă

Dar ştiu cât de mult îmi plac

Avantaje foarte mari,

Şi de harnicii cârmaci;

Şi vinul cu buchet regesc

Când visezi la cai putere…

Munţii noşti aur poartă,

Şi fetele cu ochi de drac!

Şi puterea-i la măgari!

Străzile…aurolaci!

Laurian Ionică

Dan Căpruciu

Florina Dinescu

Ginecologul

Şi totuşi, unii…

Îl urmăresc de-atâţia ani

Ţin morţiş să ne ofere

Pensionarul vs Preşedinţie Moravurile din Palat, Le-a înfruntat cu ironie Şi-un râs atât de „apăsat”... Că-abia l-au şters la-autopsie.

Şi îl admir căci, fără şagă,

Un mister de nepătruns:

E singurul ce scoate bani…

Nu gândesc îndeajuns,

Din locul unde-atâţia-i bagă!

Dar rezistă… la putere!

Dan Norea

Ioan Toderaşcu

La un pahar de tărie

Unui petiţionar

Citind proverbul strămoşesc,

Cererea, de vrei să-ţi fie,

Pe lângă-amici mă dumiresc:

Cu-aprobare momentană,

O fi el adevăru-n vin,

N-o mai scrie pe hârtie…

Dar nici în ţuică nu-i puţin!

Ci direct pe damigeană!

Marius Coge

Vasile Larco

140

Nicolae Bunduri Pe litoral Mai o bere, mai o baie, Te mai ceartă salvamarii, Te bronzezi şi te jupoaie… Soarele şi ospătarii! Viorel Martin Oltenisme La noi sunt codrii verzi de praz Şi cloţa-n curte-i mare vruţă,

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Emil Ianuş

Facem ades haz de necaz…

Tot femeia

C-avem căţeaua sub căruţă!

În viaţa mea, eu ştiu precis,

Gheorghe Burduşel

E toamnă iar

De ce merg toate ca pe roate,

Amintiri din copilărie

Must, pastramă, ploi, bureţi,

Sunt umorist – acid la scris,

Tataia mă iubea profund,

Datorii, pastile, rate,

Iar soaţa mea e … bază-n toate!

Dar varga pusă pe dulap

Gogonele, castraveţi,

Ştefan Cornel Rodea

Stătea pentru a-mi da la fund…

Brumă şi…anticipate!

Să-mi vină minţile la cap!

Valentin Groza

Octavian D. Curpaş Phoenix, Arizona, USA

”Eu mi-am găsit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea

ce visam” Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor şef la Jurnalul Naţional context, condiţia sine qua non pentru transmiterea informaţiei şi prezentarea fidelă a realităţii este propria informare şi documentare a specialistului din presa scrisă. Acurateţea şi rigurozitatea informaţiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe - ramură de top a genului gazetăresc. Jurnalistul - în general, cel de politică externă - în special are nevoie în permanenţă de documentare şi informare corectă.

„Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz

de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic."(Marina Constantinoiu)

Secretul profesiei de jurnalist: „Totul stă în puterea unui virus - virusul presei!”

Un astfel de profesionist, fin analist de politică externă pentru care munca reprezintă o adevărată pasiune este şi Marina Constantinoiu, redactor şef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionată de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumărate ori, dar am fost şi în Iordania şi Siria. Am vizitat multe ţări din Europa, în jur de 20, şi am ajuns de două ori în Statele Unite”. Munceşte intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul Naţional, mai întâi ca şef al departamentului de politică externă şi apoi ca redactor şef, considerând că alegerea acestei profesii nu-i aparţine Bucureşteancă 100%”, Marina Constantinoiu este pasionată de tot ce înseamnă politică externă, înclinaţie evidentă manifestată încă din copilărie. Licenţiată a Facultăţii de

Cuvântul scris a fost şi va rămâne o forţă care poate schimba lumea, ceea ce conferă jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existenţial al fiecărei naţiuni. În acest , hotărârea în acest sens luând-o „viaţa însăşi”. 141

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti (1994), în prezent predă studenţilor de aici două materii de specialitate. Ca o „Leoaică” ce este (născută la 13 august 1970), reuşeşte să-şi exercite obligaţiile profesionale cu abilitate şi dedicare, în pofida faptului că timpul alocat familiei nu este întotdeauna aşa cum şi-ar dori. Este căsătorită cu fostul său coleg de bancă din liceu, căruia ar vrea să-i poată aloca mai mult timp decât o face, pentru că, inevitabil, meseria de jurnalist înseamnă multă muncă, un program aleatoriu şi implicare permanentă.

uneori, au fost oameni care m-au dezamăgit, au fost subiecte care m-au răscolit. Puterea de a merge mai departe a venit natural, nu există o reţetă specială pentru asta, nu există niciun tonic secret care să poată fi administrat. De fapt, totul stă în puterea unui virus. Pe care îl ai sau nu. Virusul presei.

Dacă are abilitatea de a depăşi greutăţile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru că „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fără a fi nevoie de o „reţetă specială” şi asta pentru că „totul stă în puterea unui virus: virusul presei!”

Marina CONSTANTINOIU: Aţi aştepta, poate, un răspuns-standard şi simplu, „da”. Nu-l voi da. Pentru că nu cred că trăim vremurile potrivite pentru aşa ceva. Nicăieri. Cred, mai degrabă, că trebuie să învăţăm a fi mai diplomaţi decât oricând.

***

Octavian D. CURPAŞ:Vă rugăm să ne daţi câteva date biografice, mai amănunţite şi mai relevante, din existenţa şi evoluţia dvs. ca jurnalist, ca om de cultură.

Octavian D. CURPAŞ:Credeţi în libertatea de a exprima ceea ce gândeşti sau simţi în adâncul fiinţei tale, fără să îţi fie teamă?

Octavian D. CURPAŞ:Explicaţi-ne care este motorul acestei pasiuni, acestei nelinişti pe care o aveţi în frumosul scop ales pentru viaţă şi dacă nu este prea mult pentru o femeie care trebuie să se achite şi de alte obligaţii?

Marina CONSTANTINOIU: Om de cultură este foarte mult spus. Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic. Parcursul meu ca jurnalist a fost lin. Aventura a început în copilărie, s-a concretizat în studiu, la facultate, apoi în munca propriu-zisă, mai întâi ca reporter, care nu se sfia să oprească oameni pe stradă pentru a le pune întrebări, ulterior ca redactor la departamentul de politică externă, apoi ca şef. Şefia în presă poate părea atractivă celor din afara sistemului, dar unuia atins de virusul meseriei cu siguranţă îi ştirbeşte din plăcere. Presupune multă rutină, te lipeşte de scaun şi îţi fură tocmai contactul cu lumea pe care se presupune că ar trebui so cunoşti cel mai bine.

Marina CONSTANTINOIU: Sincer, n-a fost alegerea mea. Viaţa a vrut să fie aşa. Am fost pasionată de mică de tot ceea ce însemna presă, ascultam posturi de radio „imperialiste” deloc pe placul regimului comunist, cum ar fi Radio Europa Liberă, Vocea Americii şi Deutsche Welle, dar şi Radio France Internationale sau BBC. În aceeaşi măsură urmăream şi Telejurnalul ceauşist, dintr-un masochism extrem, probabil. Eram fascinată de modurile în care putea fi măsluită realitatea. Octavian D. CURPAŞ:Am rămas impresionat de munca intensă pe care o faceţi la ziarul dumneavoastră. Poate ne spuneţi din ce punct aţi plecat? Poate şi câteva cuvinte despre drumul parcurs, despre experienţa pe care o aveţi în cei 20 de ani de profesat jurnalismul?

Octavian D. CURPAŞ:România, ţara în care trăiţi şi vă desfăşuraţi activitatea, cum vi se pare astăzi faţă de „altădată”, de vremurile copilăriei dvs., de exemplu? Sunteţi aproape de toate durerile românilor? Pentru ei vreţi să fiţi mesager în activitatea de jurnalist extern?

Marina CONSTANTINOIU: Din ce punct am pornit la Jurnalul Naţional? Am venit aici acum 10 ani, la 15 iunie 2002, ca şef al departamentului de politică externă a ziarului. Veneam de la agenţia de presă Mediafax, unde lucrasem patru ani şi jumătate la politică externă. Eu am lucrat efectiv în presă încă din primul an de facultate, din primul semestru de şcoală. Am avut ocazia să colaborez la postul naţional de radio şi nu am ratat-o. A fost o şcoală extraordinară şi cred că aşa a şi rămas, de aceea o recomand oricărui tânăr jurnalist. Nu cred că regret nimic din toţi aceşti ani. În ciuda faptului că recunosc din ce în ce mai puţin profesia în ceea ce se numeşte azi „presă” în România, eu nu îmi regret alegerea. Am ales cu inima.

Marina CONSTANTINOIU: „Aproape de toate durerile românilor” e, din nou, mult spus. Parte dintre ele le trăiesc, că doar sunt aici. Jurnalul Naţional este ziarul care a reuşit să resusciteze reportajul în presa scrisă din România şi îl ţine în viaţă, tocmai pentru ca jurnalistul să fie acolo unde îi este locul: lângă oameni. Octavian D. CURPAŞ:Lucrul cel mai greu în viaţă este să-ţi găseşti locul. Locul în societate care să te mulţumească. Coincide acest loc cu interiorul sufletului dvs., cu naşterea pasiunii pentru jurnalism? Marina CONSTANTINOIU: Da şi nu. Eu mi-am găsit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea ce visam. De multe ori apare în mine regretul că nu am schimbat locul.

Octavian D. CURPAŞ: Cred că sunteţi o fire optimistă, aveţi cu prisosinţă în suflet bucuria de a trăi şi de a învinge dificultăţile, de a nu abandona niciodată lupta cu animozităţile vieţii, fiindcă bănuiesc că aţi întâlnit şi greutăţi. Cum le-aţi trecut? Care este secretul forţei dvs.?

Octavian D. CURPAŞ:Vorbiţi într-un interviu de necesitatea unei culturi vaste a jurnalistului şi aceasta în multele direcţii. Reuşesc oare jurnaliştii să acopere toate domeniile cunoaşterii? Câte vieţi ne-ar trebui pentru a fi ceea ce visăm noi, toţi jurnaliştii? Cum s-ar putea realiza acest lucru într-o viaţă? Credeţi în acele posibile

Marina CONSTANTINOIU: Hm, la prima vedere. De fapt, nu prea sunt o optimistă. Dar poate uneori e bine să fii ca mine. Să pui răul înainte, pentru a nu avea dezamăgiri şocante. Greutăţi? Evident că am întâlnit. Am trăit, deci am întâlnit. Au fost momente de cumpănă 142

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

punţi dintre oamenii de ştiinţă, artă, filosofie etc. şi noi jurnaliştii, cu dorinţa de a veni unii spre alţii?

Marina CONSTANTINOIU: Îmi daţi voie să nu fac o astfel de comparaţie? România este o ţară cu probleme specifice, cam greu de comparat cu un stat occidental, cu democraţii cu vechime, ba chiar destul de greu de comparat cu „suratele” ei foste comuniste.

Marina CONSTANTINOIU: Evident că jurnaliştii nu pot acoperi toate domeniile cunoaşterii. Cine ar putea asta? Nimeni nu are o asemenea pretenţie, dar în jurnalism lipsurile în materie de cultură generală sunt vizibile. Se taxează pe loc, într-o secundă. Pentru jurnalişti publicul nu găseşte scuze. Nici măcar nu încearcă.

Octavian D. CURPAŞ:Cum vedeţi viitorul Belgiei, cele două entităţi existente vor putea convieţui în viitor? Care ar putea fi viitorul capitalei Bruxelles? Marina CONSTANTINOIU: Uniunea Europeană ar trebui să fie casa noastră, a tuturor. Şi discuţiile despre autonomii şi secesiuni să devină glume. Nesărate.

Octavian D. CURPAŞ:Şi în final, ce reprezintă activitatea de jurnalist pentru dvs.? Marina CONSTANTINOIU: Şapte zile din şapte, 14-16 ore din zi? Uneori 24 din 24, căci şi nopţile sunt jurnalistice, în sensul că problemele nu te părăsesc, iar subiectele în desfăşurare peste zi se continuă în minte, noaptea. Mai înseamnă şi izolare într-o lume în care altora nu le place să trăiască, în care e multă adrenalină, dar care este extrem de egoistă, care acaparează.

Octavian D. CURPAŞ:Dacă înveţi politica românească, lucrurile întotdeauna se complică, nu le mai dai de capăt şi adesea te trezeşti că tot ce ai învăţat nu mai e valabil, de azi pe mâine. Totuşi, există ţări cu politică mai stabilă. Care sunt ele şi în ce constă stabilitatea lor?

Octavian D. CURPAŞ:Am înţeles că vorbiţi fluent franceza şi engleza, ştiţi puţină germană şi un pic de ebraică. Franceza este însă limba pe care ştiu că o stăpâniţi foarte bine.

Marina CONSTANTINOIU: Stabilitatea asta este destul de relativă. Dar acolo unde există, de exemplu în Germania sau Elveţia, ea există doar pentru că legea este mai presus de toate. Fără respect pentru lege nu există nici democraţie, nici stabilitate, nici progres.

Marina CONSTANTINOIU: A fost prima dragoste. Am avut un profesor extraordinar, puţin neobişnuit, care nu mi-a adus manuale, care nu mi-a cerut să învăţ teorie, care a făcut conversaţie cu mine, care nu ştiam o boabă de franceză. L-am urât aproape un an, căci nu îl înţelegeam când îmi vorbea, dar pe urmă l-am iubit. Francezei îi datorez şi mare parte din parcursul meu profesional. Mi-a deschis multe uşi, mi-a adus în viaţă mulţi oameni interesanţi.

Octavian D. CURPAŞ:Cum consideraţi că va evolua situaţia din Afganistan în perioada următoare şi ce impact posibil va avea asupra participării României ca membru al Alianţei Nord Atlantice? Cât de oportună este continuarea implicării României în acest teatru de război? Marina CONSTANTINOIU: Prea târziu discutăm despre cât de oportună e sau nu e participarea României la aceste operaţiuni. Situaţia din această ţară este departe de a se clarifica. Octavian D. CURPAŞ:Dată fiind actuala criză financiară din zona euro, cât de utilă va fi aderarea la moneda unică de către România? Poate România să corespundă standardelor necesare rămânerii în zona euro, date fiind cheltuielile supradimensionate din sectoarele finanţate din bugetul de stat în raport cu performanţele economice modeste ale economiei? În plus, în ce stadiu credeţi că se va afla criza din zona euro la data când România şi-a propus să adere la moneda unică europeană? Marina CONSTANTINOIU: Nu cred că suntem pregătiţi pentru o asemenea aventură prea curând. Şi nu cred că Europa mai este pregătită să rişte noi aderări, date fiind experienţele recente cu state din zona euro.

Octavian D. CURPAŞ:Aţi vizitat foarte multe ţări în Europa, în jur de 20 la număr, aţi vizitat şi Israelul şi aţi afirmat că vă atrage această ţară. Puteţi să ne vorbiţi despre toate aceste ţări, în rezumat desigur, despre politica lor şi care sunt aprecierile făcute de către dvs. după vizitarea lor şi contactul cu anumite personalităţi? Puteţi face o comparaţie, asupra politicii acestor ţări? Marina CONSTANTINOIU: Oooo... e un întreg interviu concentrat în această întrebare. Da, mă pasionează Israelul. Şi Orientul Mijlociu, în general. Israelul este fascinant prin tot ceea ce reprezintă, prin fiecare piatră pe care scrie Istorie cu majuscule, este o ţară minusculă care – profesional vorbind – dă de lucru presei din întreaga lume zilnic. Am văzut multe ţări europene, pentru fiecare am câte o părere, pentru fiecare am câte un album foto imaginar, de fiecare îmi amintesc cu mai multă sau mai puţină plăcere, în funcţie de ceea ce mi-a oferit. în Israel însă aş reveni oricând.

Octavian D. CURPAŞ:Cum se vede astăzi America de peste ocean, după dobândirea libertăţii, atât de mult dorită de noi, românii? Marina CONSTANTINOIU: Bunicii şi străbunicii noştri i-au aşteptat pe americani să vină. Iau aşteptat atât de mult, că au şi murit aşteptând. Acum au venit americanii. Mulţi spun că au venit prea târziu, alţii spun că au venit degeaba. Şi câţiva spun că sunt aliaţii noştri strategici. E clar că este mai bine cu ei, decât fără ei. Dar pentru un tango de calitate e nevoie de doi. Care să-şi dorească să rămână în echipă şi să facă treabă bună. Timpul ne va arăta dacă suntem pregătiţi pentru asta.

Octavian D. CURPAŞ:Aţi putea să ne vorbiţi despre ţările mici din Uniunea Europeană care se află la vârful deciziilor importante pentru Uniune şi cum explicaţi acest fapt? Marina CONSTANTINOIU: Vi se pare? Pentru mine, dacă Germania nu e, nimic nu e. Octavian D. CURPAŞ:Puteţi face o comparaţie între PIB –ul Belgiei, de exemplu, şi cel al României? 143

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Constantin POPA

METAFIZICA (6) – „SENSUL EXISTENŢEI” Aşa cum afirma şi Emil Cioran în „Despre neajunsul de a te fi născut”: „Chestiunea responsabilitaţii n-ar avea sens decât dacă am fi fost consultaţi înainte de naştere şi am fi consimţit să fim exact ceea ce suntem”. Deasemenea am văzut că voinţa este limitata, ca si libertatea, şi că nu putem să evadăm din „închisoarea materială” a naturii umane. Am văzut că omul este determinat genetic, biologic, psihologic si social, insă deasemenea este dotat cu raţiune şi liber arbitru, care stă la baza moralului fiind exclusiv o componentă a lumii materiale stând la baza societăţii, armoniei si progresului, prin legi morale de la „Codul lui Hammurabi”, trecând pe la „Decalogul biblic”, până la „Carta drepturilor omului”. Am văzut deasemenea, că noi nu cunoaştem noumenul si lucrul in sine, ci doar lucrul in mine sau pentru mine, percepţia realităţii făcându-se in urma categoriilor mele. Astfel dar, pretenţia religiilor de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, şi a vorbi în numele Lui este absurda, pentru că nu putem vorbi decât in numele nostru, cu limbajul nostru şi cu formele noastre limitate de raportare la realitate. Am mai observat ca religiile au doctrine şi norme, iar nerespectarea lor aduce cu sine pedeapsa, însa după cum se poate deduce moralitatea există şi fără religie (sunt şi atei morali), ceea ce face să tragem concluzia că moralitatea nu este un bun exclusiv religios, ci un act de alegere al tuturor fiinţelor raţionale. Diferenţa dintre omul spiritual şi omul religios este că în timp ce primul caută pacea, armonia, toleranţa, cel de-al doilea caută recompensa. Putem observa, deasemenea, că istoria este mai degrabă un proces lent bazat pe dorinţa de putere, şi dominare, decât un proces controlat de provenienţă (atunci cum am putea explica holocaustul, războiul, suferinţa şi politica?). A explica existenţa prin conflict cosmic, între Dumnezeu şi Satana, existenţa ar fi un experiment noi fiind victime, cobai pentru a demonstra Universului că se poate supravieţui păcatului. Aşadar, religia este mai degrabă un produs al societăţii, care a evoluat o data cu istoria, influenţând sau fiind influenţată de aceasta, decât revelaţia directă din partea lui Dumnezeu. Si apoi, toate culturile au revelaţiile lor. Religia este bazată pe frică, superstiţie şi egoism, dogme şi rituri, iar in anumite situaţii pe fanatism şi extremism. Frică, pentru că scopul moralului din punctul religios de vedere este dobândirea vieţii veşnice, nu convieţuirea in armonie a persoanelor raţionale, pentru că dacă nu aleg binele aleg moartea (...fiindcă plata păcatului este moartea, Romani 6,23), astfel că religia este „nuiaua” moralităţii, şi prin asta, o formă de control social şi individual, dealtfel necesar însa nu şi adevărat. Rugăciunea este subiectivă, autoinducţie, provenită din egoism şi frică cu aceeaşi structură ca şi

Până acum am văzut că nu putem avea o cunoaştere asupra lucrurilor în sine, ci putem cunoaşte doar fenomenul, însă am stabilit deasemenea, că necesitatea de a da sens existenţei ne îndeamnă la a căuta răspunsuri metafizice considerând că Dumnezeu a creat Universul cu legile fizicii ca un cadru în care să apară natura umana, că a creat mecanismele necesare vieţii, lăsând ca aceste mecanisme să controleze viaţa. Am observat că Dumnezeu a dat omului raţiunea, că raţiunea naşte liberul arbitru şi moralul, ceea ce face ca Dumnezeu să nu intervină direct în viaţa omului, lăsându-l liber să aleagă ceea ce îi este necesar vieţii materiale limitate, că moralul trebuie înfăptuit nu pentru mântuire, ci pentru supravieţuire si armonie. Şi dacă considerăm că Dumnezeu a creat lumea, atunci este necesar să considerăm că există şi un motiv pentru creaţie. Însă, cum nu putem cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să căutăm răspunsul din perspectiva noastră, deci nu cunoaştem ce a determinat pe Dumnezeu să creeze, putem cunoaşte doar că viaţa are un scop. Deiştii spun ca Dumnezeu a creat mecanismele vieţii si pe om, însa s-a retras din creaţie. Lucru pe care îl putem vedea atât în lumea biologică şi fizică, cât şi în istorie, însa chiar daca Dumnezeu nu intervine în lumea materială, din pricina liberului arbitru, trebuie să existe un scop care stă la temelia existenţei, fără de care ideea de Dumnezeu creator ar fi la fel de inutilă ca cea a apariţiei vieţii prin accident. Am văzut că omul nu este o fiinţa liberă metafizic, pentru că nu a avut libertatea de a lua sau nu fiinţă ci a fost aruncat fara consimţământul său în realitatea materială unde este supus legilor fizicii, a necesitaţilor si dorinţelor. 144

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

predestinaţia, având un efect placebo. O persoană cu adevărat morală, fără interesul recompensei nu accepta răspunsul la rugăciune, în timp ce alţii suferă (pentru ca ar fi egoist), ci consideră că liberul arbitru, care creează voinţa libera este suficient pentru a lua deciziile corecte. Nu este egoism acceptarea răspunsului la rugăciune în timp ce 300 de copii mor în fiecare oră din cauza foamei, spre exemplu? Sau, de ce rugăciunile sunt mai ascultate în lumea bogată decât în lumea săracă? În opinia lui Kant, raţiunea este cea mai înaltă instantă a moralei şi există două moduri de a lua o decizie dictată de voinţă: un imperativ condiţionat sau ipotetic, care decurge dintr-o înclinare subiectivă şi urmează un scop individual, şi un imperativ categoric, care se supune unei legi obiective, universal valabilă si necesară. „Acţionează in aşa fel, încât maxima acţiunilor tale să poată fi impusă ca lege universală”. În timp ce imperativele ipotetice sunt materiale si condiţionate, imperativele categorice sunt necondiţionate şi absolute. Analizând toate argumentele de până acum şi considerând că existenţa nu este accidentală, însa nici un test într-o dispută cosmică intre Dumnezeu şi Satana, iar oamenii nu sunt cobai ai unui experiment, că Dumnezeu este creatorul infinit al lumii materiale finite, existenţa materială ar trebui să fie perioada de gestaţie a finitului spre infinit, trecerea dinspre neant spre eternitate a tuturor fiinţelor, fara excepţie, Universul material fiind placenta infinitului. Viaţa materială cu tot ce reprezintă ea are sfarşit la moartea fizică. Înseamnă că toate fiinţele sunt obligate la viaţă veşnică, fără consimţământul lor? Nicidecum, doar atunci când aleg ele pentru ele, fiinţele au cu adevărat libertatea de alegere. Aşadar, sufletul reprezintă o descriere „poetică” a minţii, a capacităţii de a raţiona, capacitate indispensabilă în cunoaşterea realităţii şi asa cum am arătat realitatea materială nu ar exista fără dualismul minte-corp. Deci, sufletul s-a născut o dată cu viaţa biologică (pentru că doar Dumnezeu este fără de început şi fără de sfârşit), însa prin moartea fizică, adică prin abandonarea corpului material, spiritul transformat (adică fără influienţele experienţei materiale) va trece în transcedental, în infinit, în necunoscut (având început, însa nu şi sfârşit).

fericite din viaţa fizică. Chiar dacă viaţa materială este fragilă în faţa hazardului şi absurdului, prin faptul că există un scop transcedental, viaţa capătă sens. Menirea existenţei ar trebui să fie trăirea în armonie printr-o viaţă morală, nu din cauza fricii pedepsei eterne, ci din prisma binelui comun, (asta însemnând că nicidecum conştientizarea trecerii necondiţionate în infinit a tuturor fiinţelor nu ar trebui să ne facă mai puţin morali, ci dimpotrivă, dreptatea fiind o necesitate absolută în socializare şi supravieţuire), certitudinea că nu suntem rodul accidentului, că omul a recăpătat demnitatea ştirbită de nihilism şi religie, şi că Dumnezeu prin faptul că ne-a creat spre a fi eterni a dat sens existenţei. --------------------------------------------Seria „Condiţia umană” este împărţită în: „Hazardul şi naşterea angoasei” şi „Metafizica”. Aceasta divizare sugerează faptul că în timp ce în prima parte se stabilesc problemele existenţei umane, în partea a doua se încearca cautarea raspunsului şi sensului existenţei, pentru asta fiind nevoie de introspecţie în Metafizică. „Metafizica” este o serie de şase tablouri, făcând parte din „Condiţia umană”. Este încercarea de a da un răspuns la problemele apărute în Hazardul şi naşterea angoasei, şi anume lipsa sensului existenţei, lipsa vreunui control transcedental asupra vieţii (providenţă) şi a determinismului genetic, biologic, psihologic şi social. Metafizica în viziunea lui Constantin Popa este necesară pentru a da un altfel de răspuns decât cele propuse de nihilism şi religie, care au „dezbrăcat” omul de demnitate, reducându-l sau la accident sau la “cerşetorul” graţiei divine. Metafizica este limitată, şi Constantin Popa nu încearcă să faca o introspecţie în incognoscibil, în Absolut sau Dumnezeu, ci încearcă să înţeleagă cum aceste concepte (pe care chiar dacă nu le putem cunoaşte, le putem intui) pot ajuta la eliberarea din lanţurile angoasei prin enunţarea unui scop al existenţei. *** Artistul Constantin Popa s-a născut în comuna dâmboviţeană Runcu în 1979, schimbând în 2001 decorul inocenţei cu cel al eforturilor pentru integrare în provincia spaniolă Alicante. Anii petrecuţi în stadiul tranziţiei au insemnat o perioadă de puternică preocupare filosofică, de gestaţie artistică, dând naştere pe panză unei fuziuni între artă şi filosofie. Studiază pentru un an pictura la Scoala Municipală de arte frumoase- Alcoy. In 2005 decide să studieze Istoria Universală la Universitatea Ovidius din Constanţa, aprofundând domeniul de studii în cadrul Universitaţii Autonome din Madrid, unde studiază masterul de Istorie Contemporană. Astfel mutarea în Madrid îl aduce în contact cu elita culturală romanească, concentrată în jurul Espacio Niram. Pe parcursul anilor, aşa cum artistul a aratat în expoziţii ca cele din sediul UNESCO Alcoy, galeria Nicole- Blanco, Institutul Cultural Român - Madrid, sau Ambasada României din Madrid, ideile prind conturul culorii într-un mod ce nu te poate lăsa fără întrebări. Din acest sincretism de talent, sentimente, framântare şi vopsea, apare ultima serie a artistului, „Condiţia umană”. Seria dă formă sistemului filozofic pe care Constantin Popa l-a conceput ca raspuns la intrebarile născute din confruntarile cu existenţa. Fiecare tablou ilustrează un concept filosofic, provocând la gândire aşa cum se va observa în continuare.(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, 2012)

Întrebarea care se naşte, şi al cărei răspuns ar însemna o introspectie fara susţinere raţională în metafizică ar putea fi: care este motivul care l-a determinat pe Dumnezeu să creeze viaţa? O alta problemă este dată de existenţa amintirilor din viaţa fizică în cea infinită şi considerând că fericirea chiar dacă este un concept finit al existenţei materiale, însa pe care îl proiectăm în existenţa infinită, ar trebui sa fie fericire, incluzând momentele

145

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Octavian D. Curpaş Phoenix, Arizona, USA

Dia Europeu das Línguas 2012 celebrado em Lisboa Mantendo a tradição, o Instituto Cultural Romeno em Lisboa, juntamente com os outros institutos de cultura membros EUNIC Portugal, participará, Sábado, dia 29 de Setembro de 2012, na organização de um evento festivo multicultural e pluridisciplinar, que terá lugar na sede do Instituto Camões (Avenida da Liberdade 270, metro... Dia Europeu das Línguas 2012 celebrado em Lisboa Sábado, 29 setembro 2012 14:00 - Sábado, 29 setembro 2012 Mantendo a tradição, o Instituto Cultural Romeno em Lisboa, juntamente com os outros institutos de cultura membros EUNIC Portugal, participará, Sábado, dia 29 de Setembro de 2012, na organização de um evento festivo multicultural e pluridisciplinar, que terá lugar na sede do Instituto Camões (Avenida da Liberdade 270, metro Marquês de Pombal). O Dia Europeu das Línguas celebrase todos os anos, em Setembro, desde 2001, por iniciativa do Conselho Europeu. A partir das 14h00, os institutos participantes colocarão à disposição do público um leque de actividades que incluirá: - a apresentação da oferta de cursos de línguas e actividades culturais; - mini aulas exemplificativas de línguas (Checo, Francês, Italiano, Alemão, Alemão versão austríaca, Espanhol, Finlandês e Romeno); - actividades para crianças: jogos e leitura de contos tradicionais, - projecções de filmes; - degustação de especialidades culinárias internacionais; - sorteio de cursos de línguas oferecidos pelos institutos membros EUNIC; - um mini curso de dança; - um concerto de música internacional; - concurso de fotografia com imagens dos países participantes.

Adina Sas - Simoniak – un jurnalist din Chicago cu preocupări culturale și inepuizabile resurse creștine Adina a venit pe lume într-o zi de iarnă, pe 10 ianuarie, în cel mai frumos sătuc de la poalele Munților Zarandului, Cuvin, din județul Arad și ca orice copil și -a iubit părinții, care din nefericire, astăzi nu se mai află printre noi. Pe tatăl ei îl descrie ca pe un om cu ochi bucuroși și verzi, plini de savoarea vieții și cu sufletul mare, prea mare pentru lumea aceasta mică. Un om pasionat de poezie și care a scris o poezie plastică și accesibilă, încărcată de sentimentalism, de la el moștenind de altfel, Adina, pasiunea pentru versuri, literatură, artă, dar și fascinația marilor taine ale lumii și setea de cunoaștere. Mama, de profesie asistentă medicală, s-a distins printr-un spirit practic, prin faptul că s-a aflat mereu în slujba oamenilor, de aceea locuitorii din satele vecine apreciau la ea cel mai mult consacrarea și dragostea sinceră pentru cei suferinzi. Dacă femeia care i-a dat viață Adinei Sas - Simoniak s-a ocupat de vindecarea fizică a oamenilor, fiica ei i-a urmat oarecum chemarea, însă sub aspect interior, pentru că și-a dorit dintotdeauna să fie un sprijin pentru sufletele „bolnave”.

As actividades dirigem-se ao público em geral e decorrerão entre as 14h00 e as 20h00. Parceiros: Alliance Française, British Council, Goethe Institut, Instituto Camões, Instituto Cervantes, Institut Français, Instituto Ibero-America no da Finlándia, Instituto Italiano di Cultura, Embaixada da Republica Checa, Embaixada de Austria. CONCURSO DE FOTOGRAFIA Dizem que uma imagem vale mil palavras. Poderias aprender connosco mil palavras, em alemão, checo, francês, finlandês, espanhol, inglês, italiano ou romeno, para descrever a viagem que algum dia fizeste à Alemanha, Áustria, Republica Checa, Espanha, França, Finlanda, Reino Unido, Itália, Roménia ou mesmo para descrever Portugal . Mas como é possível que ainda não conheças todas aquelas línguas, podes trazer-nos uma fotografia que simbolize para ti qualquer um destes países. Só uma imagem que sintetize, para ti, de maneira original, esse país. Uma imagem que nos convide a fazer essa viagem também. Condições de participação: Uma fotografia por participante, tamanho mínimo 10x15cm (postal), tamanho máximo A5 (14.8x21cm). O critério principal de avaliação é a originalidade da fotografia Júri: Representantes dos Institutos culturais EUNIC Portugal e Embaixadas da Áustria e da República Checa. Prémio: um curso de inglês do British Council O programa do evento pode ser consultado abaixo.

Tavi: Să ne întoarcem la ziua în care te-ai născut. Când s-a întâmplat acest eveniment, unde și ce ai vrea să ne spui despre părinții tăi? Adina: Tavi, în primul rând, îți mulțumesc pentru inițiativa acestui interviu. Interviul are o parte bună, aceea că pot împărtăși publicului despre Dumnezeul pe care Îl iubesc, dar și o parte mai puțin bună, ca să zic așa, deoarece prin acesta mă fac vulnerabilă, mă deschid, îmi iau jos vălul care mă făcea „misterioasă”…

146

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

descoperit însă și tentația păcatului, dorința avidă de glorie, de a fi cineva, dar a fost și un timp în care m-am înfruptat cu literatura clasicilor pe care îi iubesc: Dostoievski, Tolstoi, Balzac, teatrul absurd al lui Eugen Ionescu... Am jucat în câteva piese de teatru, am realizat câteva momente poetice unele dintre ele premiate. Cel mai mult mi-a plăcut momentul poetic: „A venit toamna...” de Nichita Stănescu.

Începutul a fost în 10 ianuarie și așa cum ai ghicit, n -am să îți spun anul în care m -am născut ci doar că m-am născut în cel mai frumos sătuc de la poalele Munților Zarandului, Cuvin, județul Arad. Tatăl meu, plecat la Domnul, ca de altfel toți din familia mea, a fost un om pasionat de poezie, a scris o poezie plastică și accesibilă, încărcată de sentimentalism… L -am iubit pe tata cu ochii lui bucuroși și verzi, plini de savoarea vieții și cu sufletul mare, prea mare pentru lumea asta mică. De la el am moștenit pasiunea pentru poezie, literatură, artă, dar și fascinația marilor taine ale lumii și setea de cunoaștere. Mama a fost un om practic, a fost mereu în slujba oamenilor, fiind asistentă medicală; toți oamenii din satele din împrejurimi apreciau consacrarea și dragostea ei sinceră pentru cei suferinzi. Dacă ea s-a ocupat să vindece fizic pe oameni, eu i-am urmat într-un fel chemarea, dar sub aspect interior, astfel îmi doresc să fiu un sprijin pentru sufletele „bolnave”.

Tavi: Să înțeleg că nu ai avut și alte opțiuni, doar... Teatrul? Adina: În adolescență am studiat muzica clasică și folk și o vreme m -am gândit să dau examen la Conservator, dar dragostea de Teatru a învins. Tavi: În ce an ai devenit studentă la Teatru și când ai absolvit facultatea? Adina: Am reușit la Academia de Teatru din Tg. Mureș, secția Actorie în 1991 devenind licențiată în actorie în 1995.

Tavi: Care este cea mai frumoasă amintire pe care o păstrezi din vremea copilăriei? Adina: Îmi amintesc multe experiențe frumoase din copilărie, totuși, legată de primii muguri ai talentului actoricesc, îmi amintesc vag, mai mult știu din ce îmi spuneau părinții și vecinii, că pe la 4 ani, supărată fiind că bunica m-a pedepsit datorită unei năzbâtii, mi-am făcut „bagajul”- o bocceluță în care mi -am pus câteva haine, o pereche de pantofiori, o bucată de pâine și o sticlă de plastic cu apă și… am plecat de acasă. O, nu, nu pe furiș, pur și simplu mi-am luat rămas-bun de la ai mei și le-am spus că merg să locuiesc în pădure, unde este libertate să fac ce vreau, departe de „răutatea” bunicii și de pedepsele aplicate. Și fiindcă tata îmi tot striga din prag că acolo sunt lupi furioși, am luat și o bâtă mare proptită de poartă, cu care bunicul „bătea” nucii… Am privit spre pădure și cu ochii la deal, m-am apropiat de acesta, ai mei m-au urmărit îndeaproape fără să știu. Sigur că m -am mai oprit pe drum și unor persoane mirate le -am explicat că tocmai am decis să îmi părăsesc căminul și să iau drumul sălbăticiei, că pot fi mâncată de lupi dar, decât să fiu certată pentru lucruri „de nimic” mai bine să mă „pape” lupul, că mi-ar plăcea să îi văd pe toți ai mei cum se rup în două de plâns după mine, dacă cumva îmi vor mai găsi osemintele… Îmi plăcea mult să joc acel rol de victimă. Dar, nu am făcut prea mulți pași, că o vecină intuind care este situaț ia, m-a invitat la o „cafea” de vorbă, înainte de a merge să îmi dedic viața „pustiului pădurii”. Și acolo, la un pahar de sirop de căpșuni și întinzându-ne la multă vorbărie, a apărut Moș Ene care m-a trimis direct în brațele iubitoare ale bunicii ce aștepta cuminte semnalul la care putea să mă „recupereze”. De asemenea, tot în jurul acestei vârste am compus primul cântecel pe care îl cântam pe „scenă” (banca de la stradă), imitând chitara, pianul, îmbrăcată cu hainele mamei strânse cu tot felul de cordoane și încălțată cu pantofii ei. Așa că, toți trecătorii beneficiau de un spectacol gratuit care, se spune că nu era rău, Dumnezeu înzestrându-mă cu voce frumoasă.

Tavi: Ce materii ți s-au părut cele mai interesante și ce roluri ți-au plăcut? Adina: Mi-au plăcut - Arta vorbirii scenice, Tehnica vorbirii scenice, Istoria Teatrului Universal, Istoria Culturii și civilizației, Dansul, Canto. Sigur că au fost interesante și materii ca: Acrobație, Scrimă, Pantomimă. Am savurat fiecare curs, mi -a plăcut să cunosc cât mai mult și m-am străduit să îmi însușesc aceste cunoștințe pentru a fi o actriță bună. În facultate am jucat Eleva din Lecția a lui Eugen Ionescu (Regia Radu Dobre Basarab)- mi-a plăcut mult acest rol, a fost greu dar frumos. De asemenea, la clasă am jucat-o pe Sonia, într-o dramatizare după „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski. De acest personaj am fost foarte legată. Tavi: Ai avut ceva în comun cu personajele pe care le-ai interpretat? Adina: N-aș putea spune că am avut cu toate ceva în comun, dar fiecare rol a rupt ceva din mine, fiindcă l-am trăit. Adică, pur și simplu m -am transpus în personaj, iubindu-l așa cum era, chiar negativ. Am vrut să merg pe linii noi, fără să mă inspir din ce au făcut alții. L -am considerat rolul meu și trebuia să îl trăiesc în modul meu, unic, cu toate celulele ființei mele. Tavi: Ai avut vreo experiență deosebită în perioada studenției? Adina: Da, am avut o experiență care mi -a schimbat sensul, viața, tot, m -a renăscut dintr-un alt „aluat”. Este cea mai frumoasa experiență din viața mea. Încă înainte de a da admitere la teatru l-am cunoscut pe Simi, actualul meu soț. El era creștin, eu credeam în tot felul de filosofii, îl citisem pe Kant, Schopenhauer și era un mare amalgam în mintea mea. Bunicii m-au dus la biserică, copil fiind, dar crescând mi-am zis că Dumnezeu nu este „modern”, nu se potrivea cu modul meu extravagant de a trăi. Felul de a fi a lui Simi mi-a insuflat dorința de a știi dacă Isus există. Și dacă da, sincer, vroiam să iau cumva legătura cu El pentru a mă schimba și pe mine și pentru a gusta pacea Sa. Interesant este că, în nevoia mea de aL găsi am dorit să acopăr acel gol interior cu religie, dar aceasta s-a dovedit doar un surogat. Domnul nu este o religie, El este o FIINȚĂ care ne iubește, ne ascultă rugăciunea și dorește să comunice cu noi. Aceasta am înțele s când am citit Noul Testament si am început pentru prima oară să mă rog sincer și spontan. Și așa, m-am apropiat tot mai mult

Tavi: Cum ai descrie anii de liceu și ce a avut special acea perioadă pentru tine? Adina: Am absolvit liceul de matematică-fizică Ioan „Slavici” (azi „Moise Nicoară”) din Arad. Încă din copilărie am cochetat cu ideea de a fi actriță, așa că și în liceu mi -am alimentat mult dorința aceasta și am făcut pași „faptici”, înscriindu -mă în trupa „Teatru veșnic tânăr” din Arad, o trupă de tineri talentați, selectați de actrița Emilia Dima -Jurca din Arad. Am luat lecții de actorie cu regretatul actor Ion Petrache de la Teatru de Stat din Arad, un om care a pus în mine temelia pe care am clădit edificiul numit Teatru. Perioada liceului mi-a 147

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

de brațele Lui deschise. Cu cât mă apropiam mai mult de Dumnezeu cu atât simțeam mai acut nevoia de purificare, fiindcă în lumina Sa clară îmi vedeam hainele murdare ale trăirii mele fără El. Grea de păcate am căzut la picioarele Lui și L-am rugat să mă primească așa cum eram și să îmi șteargă păcatele cu Sângele Său. Alegându -L pe El ca Domn și Mântuitor personal, am făcut cea mai bună alegere, fiindcă Domnul a dat gust vieții mele și m-a împlinit.

Tavi: Vorbește -ne despre activitatea ta publicistică. La ce ziare și reviste ai colaborat și ai publicat? Adina: Debutul a fost în revista „Oastea Domnului” unde am publicat câteva articole. De asemenea, am publicat în „Flacăra Rusaliilor”, „Cuvântul Adevărului”, „Meridianul Românesc”, „Genesis”, apoi, timp de câțiva ani, am editat revista Televiziunii Creștine Române: „Creștinul în acțiune”. În aprilie 2003 a văzut lumina tiparului prima ediție a revistei „Orizont creștin”, pe care am publicat-o câțiva ani, iar din 2008 am început să realizez site ul: www.orizontcreștin.org Revista „Orizont creștin” este probabil singura care i-a unit pe creștinii din diferite confesiuni: ortodocși, baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie și adven tiști. Încă de la început am dorit ca aceasta să-i unească pe creștini în jurul lui Hristos și nu în jurul unei orientări sau biserici. Am publicat articole semnate de pastori, preoți, creștini, cu condeiul în mână, arzând de dragul Domnului și pe paginile revistei niciodată nu s-a dat loc la puncte de vedere ale unei biserici, ci s-au dezbătut doar subiecte comune din Sf. Scripturi și teme care ne unesc. Revista a fost distribuită în toată comunitatea română din Chicago și împrejurimi, în bisericile române de aici și a fost bine primită, mai ales că a fost un fel de revistă-caleidoscop care cuprindea: articole creștine, articole diverse, rubrici ca: „Știați că...?” (curiozități), „Punct turistic”, „File de istorie”, „De la gospodine... pentru gospodine!”, „Sănătate”, „Colțul de literatură”, „Maxime și cugetări”, rebus, etc. În 2002 am publicat prima mea carte de versuri: „Perpendiculara pe un colț de nemurire” (Editura Multimedia, Arad). De asemenea, am editat două cărți de versuri: „Semnul vieții” (o plach etă cu versuri ale pictoriței Dorothea Fleiss din Germania și fotografii ale artistei-fotograf Lia Deznan din Chicago) și cartea de versuri „Picuri din suflet” de Ion Soimosanu. Și, sigur, am avut bucuria să îmi văd scrierile publicate pe site-uri creștine: www.bruxellesmission.org, www.pasi.ro, www.saltmin.com, mihaimarin.wordpress.com, www.crestini.com, www.confluențe.ro , etc.

Tavi: S-a văzut o diferență în viața ta? Adina: Da! „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă, cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). S-a văzut o mare diferență în modul meu de a gândi, în raportarea la semeni, iar valorile creștine au doborât idolii non-valorilor din viața mea. Tavi: Totuși ai decis să nu profesezi. De ce? Adina: Am văzut că mirajul scenei este efemer. Scena mi-a dat popularitate (și aceasta este ceva trecător în această lume), dar Hristos mi-a dat viață veșnică, a revărsat iubirea Sa în viața mea... Cum să mai trăiești într -o lume iluzorie, jucându-te de-a viața, când poți să trăiești deplin și să te bucuri de prezența lui Dumnezeu? Tavi: Care a fost următorul pas după absolvirea Academiei de Teatru? Adina: După absolvirea Academiei de Teatru m-am ambiționat să „atac” televiziunea. Am dat concurs pentru postul de realizator al emisiunii „Viața spirituală” la Televi ziunea din Arad și am reușit. Astfel, timp de aproape doi ani am realizat în fiecare sâmbătă o oră de emisiune creștină, program care s -a retransmis în fiecare duminică dimineața. O scurtă perioadă am realizat și emisiunea „Agenda culturală” în cadrul căre ia am avut bucuria să îi iau un interviu regretatei actrițe Leopoldina Bălănuță, o actriță de mare valoare pe care am admirat-o mult.

Tavi: Ești un creștin implicat, activ? Adina: Dacă a fi implicat, activ înseamnă a te „arunca” în apele furioase ale lumii pentru sufletele pierdute, atunci da, sunt un creștin activ. Fac însă prea puțin din câte ar trebui să fac, dar mă doare durerea lumii și am o mare pasiune de a câștiga suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Tavi: Să trecem la viața ta particulară. Când te -ai căsătorit cu Simi și când ați venit în Statele Unite? Adina: M-am căsătorit cu Simi în decembrie 1995, iar în aprilie 1997 am venit în Statele Unite.

Tavi: Ce altceva mai faci în prezent, pe lângă scris? Care e preocuparea ta de căpătâi la ora actuală?

Tavi: Cum a continuat cariera ta peste ocean?

Adina: În primul rând, mă străduiesc să fiu o mamă și o soție bună. Sunt binecuvântată de Domnul avându-l pe Simi și doua fetițe: Shanea, de 5 ani și jumătate și Mayra, care a împlinit în iunie 2 ani. În al doilea rând, mă ocup de consiliere spirituală. Sunt multe femei singure, neînțelese, în depresie și au nevoie de cineva să le asculte, să nu le condamne, să le pună sub picioare fasciculul de lumină care este credința și care le conduce la Dumnezeu. De asemenea, mă întâlnesc aproape zilnic cu persoane care sunt în căutarea lui Dumnezeu și le ajut să găsească drumul spre cer.

Adina: Fiindcă sunt sentimentală, mi-a trebuit mult timp să înțeleg că „aici trebuie să îmi fac rostul”, m-am simțit ca un lăstar rupt din trupul copacului și mă dureau nervurile de atîta dor de ai mei, de țară, de prieteni, de „acasă”... După câteva săptămâni de la sosirea în Chicago am început să realizez emisiuni la Televiziunea Bisericii Philadelphia din Chicago (realizam meditații creștine ș uneori prezentam emisiunea), iar când aceasta și-a încheiat activitatea, am colaborat cu Televiziunea Creștina Română din Chicago. O scurtă perioadă am realizat emisiuni creștine, de turism, dar și recital de poezie la Romanian Sat TV din Chicago.

Tavi: Pentru că ești actriță, te-ai gândit vreodată să faci film creștin?

148

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Adina: Da, de multe ori. Și încă mă gândesc. Aștept însă ca Dumnezeu, dacă va fi voia Lui, să mă direcționeze întra-colo, să îmi deschidă o ușă... Mi -ar plăcea să fac și teatru creștin, considerându-l o formă contemporană eficientă de evanghelizare.

Adina: Nu aș vrea să las din mână condeiul, deși grija pentr u sufletul oamenilor a devenit primordială pentru mine. Dacă Dumnezeu mă ține sănătoasă, aș dori să public o carte de versuri și eseuri: „Clepsidra cu sentimente” și lucrez la un roman despre viața trăită fără Domnul și întoarcerea mea în brațele Sale. Mai am încă multe de spus despre dragostea lui Dumnezeu, de aceea vreau să stau la dispoziția Domnului, ca El să îmi deschidă oportunități de a-L sluji. Sunt flexibilă în mâinile Sale și liniștită. Sunt liniștită ca lutul în mâinile olarului care îl modelează să fie frumos și folositor.

Tavi: Ai dori să ne relatezi o anumită experiență pe car e ai avut-o cu Dumnezeu? Adina: Da, aș vrea să vă povestesc cum Domnul, în îndurarea Sa cea mare, ne -a dăruit-o pe Shanea, minunea pe care o așteptam de 10 ani. Ne-am dorit mult copii, dar timpul trecea și, după două eșecuri, după perioade în care mă simțeam umilită, ca apoi să devin resemnată, am urmat ceea ce Domnul, prin Biblie, ne sfătuiește: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului” (Iacov 5:14). Pastorul bisericii, Luigi Mitoi s-a rugat pentru mine și mi-a făcut ungerea cu untdelemn, conform Cuvântului Domnului. Răspunsul a venit în scurt timp. Am rămas însărcinată, spre marea noastră bucurie. Dar iată că, după 8 săptămâni au reapărut exact aceleași simptome premergătoare pierderii sarcinii, așa cum s a întâmplat cu două sarcini precedente. Am apelat din nou la Domnul și El m -a vindecat imediat. Din acel moment, perioada de sarcină a decurs fără nici o complicație, fără să întrerup lucrarea la care eram chemată. Pe 17 decembrie 2006 s-a născut Shanea, care este o binecuvântare pentru noi, ca și Mayra, de altfel. Domnul a făcut multe minuni în viața mea și consider că acesta este modul Lui obișnuit de a fi. El este Salvatorul, Vindecătorul, Eliberatorul, El-Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic), este un Dumnezeu „activ”, aș putea zice, care comunică cu noi și intervine în viața noastră, dacă Ii dăm voie.

Tavi: Cum crezi că ar trebui să fie biserica de azi, trupul lui Hristos, pentru a fi influentă în lume? Adina: Eu cred că Biserica trebuie să fie o torță în lumea aceasta de întuneric și păcat. Creștinii ar trebui să iasă din zidurile ei frumoase cu scaune confortabile și să meargă în lume, în tranșee, acolo unde se moare, acolo unde este durere și deznădejde. Menirea Bisericii este de a fi un spital pentru cei suferinzi, aici Duhul mângâie, leagă rănile, ridică poveri. Ne-am obișnuit să nu avem probleme, să ascultăm cuminți predica și să plecăm acasă cu conștiința împăcată că am fost la Casa Domnului. Sau poate, dacă avem un pic de „râvnă” ne îndreptăm atenția spre cei din țară (vorba unui creștin: „toți fac misiune în România, aici, în „Ierusalimul” nostru, ce facem?”). Și are dreptate. În Chicago, de exemplu, sunt câteva zeci de mii de români care nu au o întâlnire personală cu Domnul. Pentru ca biserica să fie influentă trebuie, în primul rând să fie îmbrăcată cu putere de sus, fiindcă numai Duhul Sfânt poate să scoată un om din mocirla păcatului. Apoi, cred că biserica trebuie să își cunoască bine menirea de evanghelizare și să înceapă această misiune cu „Ierusalim”- ul unde ne-a așezat Domnul și în al treilea rând, să folo sească resursele mass mediei (care este o putere) pentru a răspândi Vestea Bună.

Tavi: Ce hobby-uri ai? Adina: Sunt pasionată de Domnul, aș vrea să -L explorez și să cresc în r elația cu El. Îmi place să citesc Sf. Scriptură, fiindcă găsesc în ea refugiu și răspuns la dilemele mele. Îi citesc cu plăcere pe John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth, Jim Cymbala și unele cărți mi se „lipesc” de mâini. Consider un hobby dar și o responsabilitate să vorbesc oamenilor despre Domnul. Lucrez cu bucurie la website-ul de care va spuneam: www.orizontcrestin.org și pe care vă invit să îl vizitați. Sunt fascinată de drumeții, îmi place muntele, dar și marea, pădurea, pescuitul, fotbalul, muzica. Freamăt la frumos, la artă. Tavi: După părerea ta, care este cheia succesului spiritual? Adina: A rămâne în Hristos. Îmi amintesc acum o rugăciune pe care i-o adresa Domnului Oswald J. Smith și care suna așa: „Doamne, iată mâinile mele. Ți le con sacru. Ajută-mă să nu atingă nimic care nu este pe placul Tău! Și aici sunt picioarele mele. Ți le dăruiesc Ție. Nu le lăsa să alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lăsa să privească la lucruri care-L pot întrista pe Duhul Sfânt! Urechile mele să n-asculte ceea ce Te dezonorează pe Tine! Gura mea să nu rostească niciodată cuvinte pe care Tu nu vrei să le auzi! Mintea mea să nu rețină nici un gând și nici o imaginație care nu este curată! Iar inima mea să nu iubească altceva decât lucrurile Tale!”. Aceasta înseamnă dependența de Domnul, dăruire totală Lui, rămânere în El. La o astfel de trăire ne cheamă Dumnezeu pentru a deține cheia succesului spiritual. Tavi: Ce planuri de viitor ai?

149

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Prof. dr. Constantin Corduneanu era prorectorul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi ȋn 1978, când a luat decizia să treacă Atlanticul şi să ia viaţa de la ȋnceput ȋn SUA. Decizia dumnealui poate părea absurdă pentru adepţii stării de confort care decurge dintr-o poziţie socială ȋnaltă, dar perfect ju stificată pentru alţii… cei ȋnsetaţi de libertate, dreptate şi adevăr. Acad. Constantin Corduneanu este astăzi o figură proeminentă a diasporei române, recunoscut şi apreciat pe toate meridianele si a demonstrat că decizia sa de emigrare era un pas absolut necesar pentru carieră. L-am rugat să rememoreze momentele care l-au determinat să emigreze şi am aflat o poveste despre curaj, succes, pasiune şi determinare.

Simona Botezan, Washington D.C.

Comuniştii trimiteau cercetătorii ştiinţifici “la munca de jos”

Pagini din istoria imigraţiei

“În primăvara anului 1975 eram Prorector al Universităţii "Al.I.Cuza" din Iaşi, mă ocupam cu programul doctoral şi cercetarea ştiinţifică. Într-o zi am primit un telefon de la directorul general din Ministerul Învăţământului, care mi-a transmis un ordin privind distribuirea la diverse instituţii, a cercetătorilor de la Institutul de Matematică al Filialei din Iaşi a Academiei Române. Printr-un decret semnat de oamenii "mari" ai timpului, Institutele de Cercetare treceau de sub controlul Academiei ȋn subordinea universităţilor. Universită ţile aveau obligaţia să transfere imediat toţi cercetătorii vizaţi prin decret, către alte unităţi socialiste. Se pare că decretul, emanat de la cel mai ȋnalt nivel politic, era conceput ca o pedeapsă pentru cei care nu "trudesc" serios ȋn munca de cercet are şi caută doar avantaje materiale, plecări ȋn străinătate şi alte recompense, pe care le considerau nemeritate” şi-a amintit domnul profesor Corduneanu.

româneşti LIBERTATE ŞI MATEMATICĂ (Partea I) Pentru mulţi oameni matematica reprezintă doar coşmarul vieţii lor de elev sau student. Pentru Profesorul Emerit Constantin Corduneanu de la University of Texas din Arlington, fondatorul revistei “Libertas Mathematica” şi editorul acesteia timp de 31 de ani, cele două noţiuni - libertate şi matematică, au alte conotaţii. Revista “Libertas Mathematica” este un vis american atipic, un simbol pentru libertatatea politică şi de expresie, pentru spiritualitatea matematicienilor români nevoiţi să-şi părăsească ţara ȋnainte de 1989. De-a lungul timpului, revista a reunit numeroase personalităţi din diaspora, oameni care au renunţat la securitate pentru libertate.

În Institutele de Matematică ale Academiei Române lucrau peste o sută de cercetători, la sediile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj Napoca. Exista o tradiţie ȋndelungată ȋn cercetare, realizări deosebite, recunoscute pe plan internaţional, motiv pentru care cercetătorii erau invitaţi la foarte multe conferinţe şi congrese internaţionale sau pentru stagii ȋnde lungate ȋn afara ţării. Decretul din 1975 a avut repercursiuni traumatizante atât pentru cei care şi-au pierdut locul obţinut cu multă muncă la Academie, cât şi pentru profesorul Constantin Corduneanu, prorectorul Universităţii din Iaşi, pus ȋn situaţia de a rezolva o sarcină de serviciu extrem de ingrată. Cu toate acestea, domnul profesor consideră că experienţa câştigată ȋn acea perioadă, plasarea cercetătorilor ştiinţifici ȋn alte locuri de muncă, a avut şi laturi pozitive. De exemplu, Acad. Cristofor Simionescu, Rectorul Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi", a decis transferarea a circa 50% dintre cercetători la Institutul Politehnic din Iaşi, ceea ce a condus la o creştere spectaculoasă a calităţii ȋnvăţământului tehnic românesc. “La un Institut de proiectare, unde schema ar fi permis repartizarea a 2-3 cercetători, directorul mi-a spus că nu poate primi niciunul şi ca sensul real al decretului este trimiterea cercetătorilor ştiinţifici “la munca de jos”. Majoritatea celor transferaţi, prin aceasta ingrată sarcină de serviciu, erau foştii mei studenţi şi erau dintre cei mai buni!” mi-a spus profesorul Corduneanu cu tristeţe. În următorii ani, mulţi dintre aceşti cercetători foarte capabili au devenit profesori universitari ȋn România sau au emigrat ȋn alte ţări cu tradiţie ȋn cercetarea matematică, Israel, Anglia sau alte ţări europene, unde şi-au construit cariere impresionante. Alţii, folosind pregătirea

“Libertas Mathematica”este o colecţie impresionantă de lucrări ştiinţifice şi realizări remarcabile ale matematicienilor români din afara blocului socialist, elite care s-au impus ȋn mediul academic internaţional, români respectaţi şi apreciaţi de universităţile occidentale, dar necunoscuţi sau daţi uitării ȋn ţara lor natală. Am avut privilegiul să aflu povestea revisteide la fondatorul ei, Prof. Dr. Constantin Corduneanu, Prof. Emerit al University of Texas at Arlington şi Preşedinte de Onoare al Academiei Româno- Americane de Ştiinţe şi Arte: “Pentru mine asocierea celor două cuvinte – libertate şi matematică, are un sens destul de profund şi natural, dar trebuie să mă ȋntorc ȋn timp aproape 50 de ani, pentru a explica acestă apropiere” , mi-a spus distinsul profesor, astăzi ȋn vârstă de 84 de ani.

150

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Academiei Române de la Bucureşti, cu filialele sale din Iaşi şi Cluj-Napoca. “Cele 100 semnături le-am obţinut ȋn două ore, la meetingul Anual al Societăţii Americane de Matematică de la San Antonio, Texas. Printre semnatari se aflau mai mulţi matematicieni de renume mondial, printre care menţionez pe Keneth Cooke (Pomona College, CA), Harold Shapiro (Royal Institute of Technology, Suedia), Paul Erdos (Universitatea din Budapesta şi Haifa), Robert Bartle (University of Illinois), William P. Thurston (Princeton University) şi Isaac Schoenberg de la University of Wisconsin. Ultimul este originar din Galaţi, a facut parte din Şcoala Matematică Ieşeană, unde a obţinut doctoratul, a fost asistent şi lector. Ajuns ȋn SUA la ȋnceputul anilor 1930, a fost mobilizat şi a lucrat pentru “Department of Defense” şi s-a specializat in Teoria Aproximării. El a eleborat metoda funcţiilor "Spline", folosite la antecalculul traiectoriilor navelor cosmice. Profesorul Schoenberg a trimis şi o scrisoare personală de protest, adresată lui Nicolae Ceausescu, iar o copie mi-a trimis-o şi mie” a declarat profesorul C-tin Corduneanu.

lor specială, au pus bazele unor centre de calcul, contribuind la succesul unor ramuri industriale bazate pe aplicaţii matematice. Visul American al unui ilustru matematician român Profesorul Constantin Corduneanu a emigrat ȋn 1978, după trei ani de la “experimentul” cizmarului din Scorniceşti, când măsurile politice tot mai incompetente se ȋnmulţis eră ȋngrijorător, iar josnicia ȋn administrarea fondului uman al României devenise intolerabilă. Despre visul său de a tipări o revistă ȋn libertate şi de a-i reuni pe matematicienii nevoiţi să ia calea exilului pentru a-şi păstra demnitatea umană, profesorul Corduneanu ȋşi aminteşte:“Mi-am propus atunci să fac ceva, ca răspuns la ȋntinarea tradiţiilor noastre ȋn domeniul Matematicii. M-am gândit la Spiru Haret, Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu, Grigore Moisil, Simion Stoilov, Gheorghe Vrâncean, caţiva dintre matematicienii români care dobândiseră recunoaşterea internaţională şi ale căror realizări vor rămâne, chiar dacă ei nu se mai află fizic printre noi. În acest context, am discutat şi cu câţiva colegi din generaţia mea şi am hotărât să ȋncep publicarea revistei Libertas Mathematica. Cum Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte tocmai făcuse anunţ pentru unul dintre congresele sale anuale, am decis să prezint proiectul de publicare ȋn cadrul ARA.Nu eram ȋncă membru al Academiei, dar cererea mea a fost aprobată de către conducere. Prof. Nicolae Timiraş din Berkeley, CA, strănepot al scriitorului Ion Creangă, era preşedinte la ARA, iar Prof. Basil Roman, de la California State University din Long Beach, NJ, vicepreşedinte. Adunarea Generală a membrilor ARA şi Congresul anual au avut loc la Monmouth College, West Long Branch, New Jersey şi a decis aprobarea proiectului meu şi publicarea revistei Libertas Mathematica sub egida ARA. Secretarul ARA de atunci, Dr. Stătescu din Los Angeles, a menţionat aceste hotărâri ȋn minuta pe care a redactat -o după congres. Era luna octombrie a anului 1979 şi şansa unui nou ȋnceput. La Congresul ARA am cunoscut distinse personalităţi ale diasporei româneşti din USA şi am ȋnceput imediat organizarea revistei. Aveam şi sprijinul colegilor din România, care fuseseră prezenţi la Congres şi la care am apelat pentru articolele din primul volum.”

Autorii primului volum al revistei aparţineau cu toţii şcolii româneşti de matematică. A existat şi un autor din Uniunea Sovietică (nascut la Chişinău şi absolvent al Universităţii din Moscova), care a ţinut să contribuie la Libertas Mathematica. Un alt colaborator al revistei, prezent ȋn primul volum, a fost Prof. Nicolae Tipei de la Politehnica din Bucure şti, a cărui lucrare folosea din plin cele mai avansate metode matematice ale vremii. Doi dintre autorii articolelor din primul numar al revistei “Libertas Mathematica” erau membri corespondenţi ai Academiei Române. XXXI de volume şi tot atâţia ani de matematică ȋn libertate În rubrica "Miscellanea" au fost incluse şi recenzii de cărţi matematice, Statutul Academiei Româno - Americane de Ştiinţe şi Arte, precum şi note biografice ale autorilor. Aceasta rubrică a fost pastrată până ȋn anul 2011, când s-a tipărit volumul XXXI al revistei, cu mici modificări şi precizări cerute de creşterea masivă a Diasporei Matematice Româneşti. În prezent, există circa 500 de profesori şi cercetători ȋn domeniul Matematicii, de provenienţă românească, evidenţiaţi ȋn paginile revistei: http://www.lm-ns.org/files/RomanianMathCompSc.pdf În cele 31 de volume anuale, Libertas Mathematica, fondată, editată şi tiparită cu regularitate de prof. dr. C-tin Corduneanu din 1981 până ȋn 2011, au fost publicate peste 400 de articole originale de Matematică, Statistică, Istoria Matematicii, Mecanică şi Fizică, articole teoretice cu suport matematic şi aplicaţii ȋn domenii conexe . Deoarece aprobarea de la ARA nu presupunea şi sprijin financiar, ȋn primii ani de publicare, revista avea resurse limitate (doar 20 de abonamente), iar profesorul Corduneanu achita personal diferenţa de bani necesară pentru tipărirea revistei. O secretară de la universitate ȋl ajuta să dea revistei o formă unitară, adecvată tiparului, iar doctoranzii dumnealui dedicau voluntar timp şi energie revistei. Situaţia s-a ȋmbunătăţit ulterior prin noi aboname nte şi prin schimbul de publicaţii cu universităţi din Europa, Asia, Africa şi America de Sud.

De-a lungul timpului, structura şi tendinţele au fost influenţate de oameni si fapte, care şi-au lăsat amprenta asupra conţinutului revistei şi asupra politicii editoriale. Primul volum a văzut lumina tiparului ȋn vara anului 1981, la University of ArlingtonTexas, după ce un an ȋntreg (1980) a fost folosit pentru strângerea articolelor şi alcătuirea rubricii "Miscellanea". Rubrica era dedicată facilitării contactelor ȋntre matematicienii de origne română din diaspora şi cuprindea o listă cu nume şi adrese a peste 100 de matematicieni români din America, Europa de Vest, Israel, Maroc şi Africa de Sud. Scrisoare de protest adresată lui Nicolae Ceauşescu Primul număr al revistei s-a remarcat prin lucrări ştiinţifice de ȋnaltă clasă şi prin rubrica inedită “Miscellanea”. În această rubrică a fost publicată o scrisoare de protest adresată de 100 de matematicieni, membri ai Societăţii Americane de Matematică, dictatorului Nicolae Ceauşescu, preşedintele României, referitoare la desfiinţarea Institutului de Matematică al

Libertas Mathematica s-a bucurat de sprijinul Universitatii din Arlington Texas, care a aprobat profesorului Corduneanu folosirea unui xerox performant, iar studenţii săi doctoranzi Mehran Mahdavi (astăzi profesor la Bowie State University din Maryland), 151

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Yizeng Li (acum profesor la Tarrant County College din Forth Worth, TX) şi Zephirinus Okonkwo (acum profesor şi decan la o universitate din statul Georgia) au contribuit voluntar la publicarea revistei până ȋn anul 1997. Succesul a crescut an de an, iar Libertas Mathematica a ajuns ȋn 500 de universităţi din 60 de ţări. Prin schimb cu Libertas Mathematica, aceştia au răsplătit munca redactorilor, iar colecţia bibliotecii ştiinţifice a Universităţii din Texas a primit 500 de reviste noi.

Loganul venea ameninţător apoi a trecut de bătrânica şi botuţa ei, învăluind-o intr-un nor gros de praf... „Să nu te prindă, anii mei, domnule, să nu-ţi facă şi ţie altul la fel!”. Printre prunii lui Sive Ioanii se intrevedea crucea bisericii. Acolo trebuia să ajungă. „Oh, ce slăbii! De ce mă mai ţii, Doamne? Că bine mi-ar fi fost lângă Neculae al meu!” Paşii ei se infiripau din ce în ce mai înceţi, trăgănaţi ca o doină de demult, din fecioria ei. Aceeaşi jale, atemporală, contopita mereu cu plaiul Sălajului, contopită mereu cu paşii slabi ai cuiva, cu ţinta ajungerii mereu mai departe. Dar acum, acum era mult mai greu cum tot mai rari sunt vecinii ei, cum pruncii o cauta doar asa, sa-şi aline cugetul ca şi-au făcut datoria. Şapte, şapte a crescut, şi şi-a tras mâna mereu de la blid ca pruncii sa se sature. Cu Neculae era mai usor. I se punea mereu înainte un blid cu zamă înainte, după ce descărca carul cu lemne, or huluji, o ce-o fi, la poarta cuiva. Cam atât lua Neculae de la cei ca el, tot atât de sărmani. Îşi mai agonisea ceva zile munca pe la colectiv, niciodată destul de-a mânca pe săturatelea dar nici atât de puţin să nu aibe ce mânca. Vara era mai usor, putea potolii usor cele sapte guri cu câte o zama de şelată or urzici, or zamă de păsulă verde. O ceapă şi un pic de slană se mai putea găsii la inceput de vară apoi dacă Domnu făcea ca găinuţele ei să-i mai dea un ouţ sau doă sau mai multe, se mai ducea pe la coperativă şi putea lua cu ele ceva ulei de gătit sau petrol de lampă. Da, iar se aude că vine ceva, un Logan din nou. Nu s-a oprit, a trecut repede învăluid-o întrun alt nor gros de praf şi parcă auzise bătrânica ceva odată cu zgomotul motorului şi al roţilor pe prundiş: „Babo, te caută moartea p-acasă!” Acum asuda mult şi mergea şi mai greu. Doua lacrimi subţiri îşi săpau albia pe pielea ei bătucită de vânt şi praf. „Floriţă, Floriţă, nu-i sorgă la nimeni de tine. Pruncii, alduiasca-i Domnul, n-au nici ei timp de mine. Ce le-o fost sorgă să margă păn ţari? Casa mea ş-a lu Neculae nu li-i bună. Şi vin cu blide deacasă când vin. Li-i sâlă la mine, cică pute a şoareci.” Paşii ei s-au făcut şi mai înceţi şi lacrimile încremeniseră cumva printre riduri. Aplecată de ani batrânica se lăsa mai greu cu mâna tremurânda pe botuţa ei, subţire ca o umbră, simţea drumul mai greu, mai duşmănos cu anii ei mulţi, şi crucea bisericii nu se mai vede printre pruni. O vrabie ca-ntr-un ritual se înbăia în praful gros de pe drum. Floriţa se ruga să-i iasă cineva, un sflet viu inainte. Nu i-a ieşit nimeni în cale şi-i e sete acum, limba i se lipise parcă de cerul gurii. S-ar fi oprit la fântâna lui Ilu a Ghiloaiei dar cine-i va scoate vadra cu apă? Nisia, sora ei din casa cealaltă îi aducea în fiecare dimineaţă un sfert de vadra din făntâna ei. De cateva vreme mâna ei dreaptă era paralizată iar piciorul drept abia şi-l trăgea după ea. S-a rugat de Nisia aseara, să-i pieptene părul şi să-i spele spatele că de-o muri astară, îşi zicea, nu voia să fie de ruşinea satului de-o găsi-o aşa cum era. Şi-o îmbrăca deseară poala ei ce-a nouă pe care Nica, fie sa cea mare, a cusut-o din ceva material căpătat de mâna a doua. Şi-o pune şi broboada cea noua pe ladiţă, la vedere pentru ca Nisia să i-o puna pe cap dimineaţa. „Da ce ţi-o venit aşa de moarte, Floriţă dragă? Ce pieptănat îţi tăt trebe? Dor nu ti-i mărita? Floriţă, da cine m-o pieptăna pe mine?” Nisia „s-a dat pe grijă” la Crina, fata cea mică a Florichi , nu pe mult, un ciob de casă acolo şi ceva pământ. Crina trăia la oraş şi o vizita rar. Când venea îi umplea frigiderul cu toate cele apoi trecea şi pe la măicuţa ei. Crina avea o inima bună dar foarte împărţită cu tot felul de treburi şi griji şi când era chemată mergea undeva in nordul Italiei la cules toamna, si la tuns viile cândva pe la sfârşitul iernii.

“Libertas Mathematica” a contribuit decisiv la prestigiul Academiei Româno- Americane de Ştiinţe şi Arte şi la recunoaşterea matematicienilor de origine română peste tot ȋn lume. Generozitatea Universităţii din Texas, care a pus la dispoziţie mijloace tehnice pentru tipărirea revistei, a primit atenţia mediului academic international. Academicianul Constantin Corduneanu consideră ca a venit momentul să predea ştafeta unei noi generaţii de matematicieni. Începând cu volumul XXXII (anul 2012), revista Libertas Mathematica va fi coordonată de Prof. V. Staicu de la University of Aveiro, Portugalia:“Anul acesta am ȋncredinţat munca de editor Prof. Vasile Staicu, de la Univ. Aveiro din Por tugalia, care a organizat un frumos şi reuşit congres ȋn urmă cu şase ani, când am vizitat şi eu campusul din Portugalia, situat ȋn apropierea Oceanului Atlantic, care aduce puţin cu stilul românesc. Sper ȋntr -un suflu nou, ȋntr -o ridicare a revistei şi a cititorilor la un alt nivel. Pe toate continentele Terrei, urmaşii lui Pompeiu, Ţiţeica, Moisil, Myller, Popoviciu, duc cu ei ȋnvăţătura şi dedicaţia către ştiinţă, aşa cum le-au moştenit de la iluştrii lor ȋnaintaşi”, mi-a spus prof. dr. Constantin Corduneanu. (Va urma)

Slavomir Almojan, Canada

Bătrâna cu Botuţa Păşea cu botuţa ei, anevoie, de parcă ar fi tras toate durerile lumii după ea. „Este bugăt până la inima satului” îşi zicea, „doară doară s-o-ndura oarecine de mine să mă ia” , nădăjduia bătrânica.Gâfăia sub năframa neagră. Peste treizeci Celsius si racorirea mult aşteptată, o ploaie or fie ce-ofi, nu mai venea. E prea anevoie aşa. Trăgea nădejde c-o mai apuca-o pe doctoriţa la dispensar. O doare, nici nu mai stie câte o mai dor, se simte slăbită. Picioarele şi le ridica greu de la pământ. Oh, da, se aude ceva. S-a întors anevoie, cineva din dincolo de marginea satului venea cu un Logan. „Doamne, opreşte-l să mă ia, Te rog, Doamne, opreşte-l!” S-a tras la marginea drumului prunduit şi şi-a ridicat mâna cu nădejde... „Doamne, îndure-se de cei optzeci si noua de ani ai mei, că mult m-au trudit toţi anii aiştea.” 152

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

zilele lungi de vară când Teodor și Maria, părinții lor, trudeau prin ogorul cuiva. ”Gemenele”, li se zicea în sat, atât erau de nedespărțite, mai mult poate, din pricina ”șefei de Florița”. Erau încă mici când Maria a murit și Teodor săracul s -a rezemat din ce în ce mai mult pe Florița pentru grija ”gemenelor”. Și când veneau de la dâlboc, ude și nămolite Florița le aștepta cu mânurile la șolduri, innourată ca o noapte de noiembrie cu ploaie. ”Fure -vă nălucile de zvăpăiate ce sunteți! Ni la voi! Ca niște scroafe!” Apoi, ca întotdeauna, la tonul Rahilei, gemenele izbucneau în chicotelile lor. Casa era mică, doua gemulețe cât două laturi de mână dădeau inspre valea satului și de-acolo, cu năsucurile lipite de sticla tulbure, Rahila si Nisia priveau deseori fulgii mari si grei prăvălindu-se peste deal și peste case, cumva, ca un amestec de bucurie și mohoreală. Teodor venea târziu acasă și fetele deobicei dormeau toate trei, de-a latul patului. Scormonea cenușa din fiteu apoi adauga doi sau trei tulei și apoi câteva uscături. ”Cum au crescut, bata-le norocul!” Obrajii Floriții pareau roșii ca merele în lumina fărămicioasă ce venea de la usa fiteului. Ca de obicei, trecea prin ogradă, se oprea la poiată cu lămpașul în mână mormăind obișnuitul lui ”No ghine -i așe!” Apoi trecea să vadă găinuțele pe scara de la podul șurii...

A mai trecut un Logan. De data asta batrânica s-a tras doar mai la marginea drumului şi şi-a vazut de drum. „Numai să nu plece doctoriţa, numai să nu plece! Musai să-mi găsescă baiul la tăte slăbiile celea.” Acum putea vedea deja clădirea şcolii şi biserica imediat lângă. „Numai să nu plece doctoriţa, numai să nu plece!” Purta în picioare teneşi Nike pe care fata ei de peste mări le-a adus. „Ce te-ai nealcoşit aşe? Doară noi merge la nunta!” Nisia n-a fost măritată niciodată. Ea s-a măritat cu Domnul, spunea când era întrebată. Toata ziua era cu sapa in mână, gârbovă şi înceată, părea a se fi făcut una cu sapa şi cu glia. Anul acesta s-a uscat totul, cartofii erau mici ca ouăle de vrabie şi purumbul nu crescuse mai mult de un cot şi s-a uscat de tot. „Ne bate Domnul, Floriţă, ne bate de răi ce suntem! Tu ţiai văzut de prunci tăta viaţa şi eşti tăt singură ca şi mine.” Nisia îi redeschidea rana singurătăţii oridecâteori Floriţa plângea. Nu mai e mult. A ajuns aproape lângă şcoală apoi va trece de biserică şi imediat lângă biserică e dispensarul. La gardul lui Nelu Surului potaia lui parea că-şi iese din minţi de lătrat la apropierea bătrânei. „Mustre-te, câine! N-ai ce mânca de mine, doar oarece oase bătrâne. Latră-i pe ceie de mi-o furat găinuţele!” Când a ajuns la uşa dispensrului lacătul era pe uşă. „O plecat doctoriţa de vreo juma de oră!” i-a strigat de peste drum Rahila Cucului, fata de la coperativă. Bătrâna s-a prăbusit aproape pe pragul uşii de la dispensar. Ar fi vrut să plângă, ar fi vrut să strige dar tot ce i-a ieşit pe buse a fost „Oh, Doamne, de ce nu mă iei?”După o vreme s-a ridicat şi a trecut drumul apoi a intrat pe uşa coperativei. „ Am să cumpăr oarece dulce să-i dau la Nisia. Doar doar so îmbuna şi-atunci am s-o rog să mă spele pe spate şi să mă pieptene. Am să iau poala cea nouă şi am să-i arăt Nisiei broboada pe ladiţă, să mi-o pună pe cap dimineaţa. Să nu mă râdă satul!” A plecat, încet, cu un zâmbet tainic pe buze. În urma ei, piciorul pe care şi-l târa a lăsat în praful drumului o urmă subţire. N-a ajuns bine la casa lui Nelu Surului când un Logan s-a oprit lângă ea. „ Intră, lele Floriţă, te-oi duce la casa ta.” „Domnul să te alduiască, fătul meu, du-mă la năcazul meu.” Apoi un nor gros de praf s-a ridicat în urma lor iar potaia Surului lătra ieşită din minţi.

”Oi spăla-o pe spate” își zicea Nisia, ”numa să vină! Și nici n -am s-o piepten pentru boboanțele ei. Cum ne -am acrit, Doamne! Și nu -i baiu dă pieptenat cum crede ea. Baiul e că îmi tăt spune că astara, ca în alte seri, va fi ultima oara...” Stătea acolo, la marginea șanțului, răzimată pe coada sapei, încovoiată ca un semn de întrebare, ca o întrebare, ca un strigăt plâns. A scos azi oarece goațe, mici ca ouăle de vrabie, jumătate mâncate de ciormoi. ”N-oi avea ce-i da lu Crina când o veni de pân țări.” Crine-i nu-i era sorgă de cartofii ”leliții” și nici de ouțele ei și nici de pumnul de cășuț pentru care a trudit o juma de zii sub prunii Păluțului. Crina venea cu plasele pline de la Zălav. Și ouă și portocale și pulpe de pui... Stătea la ele, la Florița și Nisia do ar cât să deretice puțin si să le facă ”dint -o litără de lapte” ceva clătite. Apoi pleca, nu fără dăsaga de cartofi de la lelița și ceva ouțe de la mama ei Florița. N -avea ce face... nu vor știi niciodată bătrânele că ”goațele celea” n -au fiert niciodată în oalele Crinei iar ouțele veneau înapoi cu ”lităra de lapte” pentru clatitele care placeau bătrânelor atât de mult. Crina era și ea bolnavă de-atâta trudă prin livezile italienilor. Acum tușea si strănuta de orice și deseori avea atacuri cumplite de astmă .

Bătrâna cu botuța (2) Nisia aștepta la poartă cumva neliniștită scrutând din când în când, cu palma la ochi, drumul dinspre cooperativă. ”Doamne,” își zicea, ”zisu i-am să nu margă singură că nici doctorița n o întineri-o!” Canicula devenea tot mai insuportabilă, parcă nici apa din făntână nu mai potolea setea. A scos, ca de obicei, un sfert de vadră pentru Florița da s-o fi clocit deja. ”Doamne, îndură-Te, Doamne!”

După ce-a murit Rahila, Nisia venea mai des la ușa Floriții și se bucura de blidul cu păsulă frecată or zamă de oarece. Și Florița îi spunea de prunci. Șapte. Patru pă Bănat, cum spunea ea... Sive si Crina, mezinii casei, la casele lor la Zălav, și Lidia , ”fătuca ei de păste mări”. Ea, Lidia, i-o dat bugăt de toate, și patul cel nou și bani de un fiteu nou de teracotă. O plătit și pentru ferești noi si ușă nouă la tinda si la camără ca bătea vântul prin cele vechi. Când venit ultima oară i-a cumpărat și un frigider nou și l-a umplut cu toate cele. ”Am vorovit cu ie astară la telefon. E beteagă și ie. Boala nu știe de hotar, Nisie dragă!”

Nisia ”s-o dat la pocăiți” după zisa Sânzienei, vară-sa, când era încă tânără, chiar tânără de tot. De-atunci părea a se fi ”măritat cu Cartea” iar popa nu-i mai daduse binețe de -atunci. Florița, dănțăușa casei, frumoasă și subțirică își vedea de tinerețile ei că nu ostoiau flăcă ii satului să-i vină la poartă. Nisia a fost întotdeauna mai aproape de Rahila. Rahila s-a născut doar la un an după ea și au crescut împreună sub ”grija” Floriții care făcea pe mama în

Puteai vedea trupul încovoiat al Nisiei pe marginea șanțului, nemișcat ca o statuie, ca o umbră. Un vânt ușor a mișcat frunzele de-asupra ei și un nor usor de praf se vedea apropiindu-se incet, ca o bucurie amânată. O rugă, ca un susur, se revărsa de sub năframa ei prăfuită și soarele parcă dogorea mai puțin. Loganul roșu s -a oprit lângă ea si Cosminul 153

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Moșoaiei a coborât ș i a deschis ușa de lângă șanț. ”Zua bună, lele Nisia. Ț -am adus-o pe lele Florița acasă”. A sprijit -o de subsuară până ce tălpiile slăbite ale Floriții au atins pământul. ”S-o ții p -acasă, lele Nisia. Nu-i ia dă mărs singură pân sat pe căldurile aiestea. Spune i-oi una sau două lu Relu de l-oi videa. Ie nu-i dă stat singură...” Loganul a pornit incet, să nu stârnească praful, apoi un nor gros și înalt s-a ridicat în urma lui.

dragoste...” Tiradele Nisiei nu-i plăceau Floriții. ”Vadă -și pruncii de baiul lor, Nisie! Eu nu poci să-i încurc. Anul celalalt, Nisie, știi bine c -am stat la Nica și nu mi -o priit. Nu mi-i sorgă să-mi pună altu în blid. Și nu poci mânca mușlicăturile lor. Zice Nica că ale a sunt scumpeturi. Mânce și le! Că mie si lu Niculae nu ni -o trebuit d-alea și ne -o fo bine.” ”Mai o treaptă, Floriță, mai una...” Cele șapte trepte de la talpa casei erau parcă șaptezeci. Nisia a întins-o pe patul de lângă fiteu și a întins jiteiul de lână peste ea. ”Ți-oi aduce apă, Floriță, mintenaș ți-oi aduce. Mai pă sară te-oi spăla pe spate și te-oi pieptăna. Ține boboanțele celea păntru pruncii Sivii.” Nisia ss-a -a dus la fântână și a scos un sfert de vadră cu apă proaspătă. ”Of, bată-le să le bată de muște! Nu mi-i sorgă de voi, mânce-vă șerpii!” S -a oprit de câteva ori de-a lungul celor câțiva pași până la casa Floriții. ”Nisie, Nisie” își zicea, ”și un sfert de vadră ți - grea?”

Cosmin și Relu, fiul cel mare a lui Neculae și Florița au mers la școala din sat împreună. Și la dans, și la bodegă... După ce au terminat profesionala de la Electromotor, Cosmin a venit la Zalău, să fie mai aproape de batrânii lui și Relu s-a insurat cu Adina, blonda cea timidă din Mehala și a rămas acolo. Se mai vedeau cam odată pe a n, Relu și Cosmin, la un ștamp de pălincă prin colinzile lor in serile de ajun. Erau alte vremuri pe-atunci... ”O bine ne-o făcut libertatea asta, Floriță? C -o plecat tăți pruncii din sat și nu găsești unul să ne -aducă un car de lemne! Nu-i sorgă la nime nici de case nici de sat. Și nici de noi... Tu ai crescut șapte. Sapte! Unde-ți sunt pruncii, Floriță? Că so dat tăți la Europa și ne bate Domnul că nu ne -am dat la El după revoluție. Că bine o zâs pastorul, alduiască-l Domnul, că nu mai e

Când a ajuns la patul Floriții, jite ul de lână stătea împăturat la marginea patului. Florița dormea sforăind usor, ca u nou născut. Două dâre, ca două albii secate coborau din coltul stătea ochilor înspre obrajii uscați. Broboada cea noua stăt ea la vedere pe capătul ladiței

Vernisaj Expoziție de pictură

154

Regatul cuvântului, Anul II, Nr. 9 (11); 10(12), Septembrie, Octombrie, 2012

Toate drepturile de copyright aparțin redacției și autorilor semnatari 155