(S i o n u l
R o m â n e s c)
8 mai 1965 - 8 mai 2015 PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj - 50 de ani de preoţie
ALEXANDRU Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului Onoratului cler şi iubitului popor credincios har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Cristos „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea”. (Ps. 117,24)
Iubiţi fraţi întru preoţie, Iubiţi credincioşi, În acest sezon de primăvară, când natura renaşte, ne îndreptăm gândul şi de data aceasta spre ultimele momente ale vieţii pământeşti a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. Să retrăim şi noi întâmplările de atunci şi să ne conformăm viaţa învăţăturii lui Isus. Iubiţi credincioşi, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp Fiul Omului – s-a deosebit de semenii Săi. Întregul Său comportament a fost cu totul aparte, nu mai puţin vorbele pe care le rostea. Aşa se face că spre deosebire de cei care îl admirau şi îl urmau, existau destui care au început să-L urască. Vrăjmăşia acestora s-a tot adunat până au pus la cale prinderea, judecarea şi uciderea Sa. Isus cunoştea bine planurile acestora, care s-au şi adeverit. Astfel s-au succedat trădarea lui Iuda, unul dintre Apostoli, şi prinderea lui Isus din grădina Ghetsimani, aducerea spre a fi judecat înaintea mai marilor poporului, Anna şi Caiafa, apoi a lui Pilat, chinuirea şi răstignirea pe Cruce, moartea şi punerea în mormânt, urmate de miraculoasa Înviere. Toate acestea s-au legat de marea sărbătoare a evreilor numită pesah, instituită încă de Moise în amintirea ieşirii din robia egipteană, şi revenirii pe pământul făgăduinţei. Primii creştini, când au horărât să ţină Paştile, au avut în vedere tot ce se ştia până la ei, legat însă nu de Pesahul evreiesc, ci de răstignirea, moartea şi învierea lui Isus Domnul. Primul sinod al întregii creştinătăţi ţinut în Asia Mică, la Niceea, în anul 325, a stabilit ca Paştile să se prăznuiască totdeauna duminica, după prima lună plină, care apare după echinocţiul de primăvară. Pe această bază, savanţii din Alexandria Egiptului, centrul astronomic cel mai renumit de atunci, au făcut calculele de rigoare, stabilind că Paştile creştine cad între 22 martie şi 25 aprilie. Complicaţiile n-au întârziat să apară, neexistând atunci un calendar unic. Astfel, după vechiul calendar, Paştile cădeau între 4 aprilie şi 8 mai, pe când după cel nou corectat, între 22 martie şi 25 aprilie. A intervenit însă un fapt oarecum curios: în Apus, creştinii au adoptat noul calendar corectat, pe când creştinii din Răsărit au rămas la cel vechi şi astfel diferenţele dintre ei, tot înmulţindu-se, au dus în cele din urmă la trista separare care durează până astăzi. Se întâmplă din nou un alt fapt curios: din când în când, în ciuda diferenţelor de calcul, Paştile cad la aceeaşi dată. Această coincidenţă este deosebit de semnificativă, mai ales că în anii din urmă s-au depus eforturi lăudabile în ce priveşte găsirea unei soluţii pentru sărbătorirea în comun a Sfintelor Paşti. Ar fi de dorit ca pe drumul refacerii unităţii creştine, ca un prim pas, toţi creştinii să sărbătorească Sfintele Paşti şi celelalte sărbători deodată, după acelaşi calendar şi la aceeaşi dată. Iubiţi credincioşi, Prin Învierea lui Cristos, moartea este îngropată, porţile iadului sunt sfărâmate iar eliberarea păcătoşilor din sclavia păcatului s-a înfăptuit. Pământul se cutremură, morţii înviază, îngerii se arată în haine strălucitoare iar Cristos Înviat, păstrându-şi rănile sfinte, apare triumfător în mijlocul apostolilor Săi spunându-le „Pace vouă!”. „Pace vouă !” (In. 20,19-20) Acesta este primul salut al lui Isus Cristos Înviat, pe care l-a adresat Apostolilor. Acest salut, în această sfântă zi de Paşte, Isus îl repetă, adresându-l lumii întregi.
„Pace vouă” este „Vestea cea Bună” atât de mult aşteptată şi atât de mult dorită de întreaga omenire. Acest anunţ: „Pace vouă” pe care Cristos Înviat ni-l adresează, este o uşurare pentru cel care este oprimat de greutatea păcatului sub multiplele sale forme. „Pacea să fie cu voi” este o urare adresată astăzi tuturor, în special celor mici şi celor săraci, în semn de speranţă şi de pace. Cristos cu adevărat a înviat. El oferă tuturor pacea. „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Nu v-o dau cum o dă lumea…” (In 14,27). Pacea pe care o dă lumea – cum a demonstrat experienţa din toate timpurile – este adesea un slab echilibru de forţă, de pe o zi pe alta, care nu are stabilitate. Cu ocazia Sfintelor Paşti noi Îl rugăm pe Isus Cristos Înviat din morţi să dăruiască pacea în Ucraina, în Siria, în Irak. Ne rugăm să fie pace între oameni şi bunăvoire. Singura pace, darul lui Cristos Înviat, este profundă, totală şi veşnică; ea poate împăca pe om cu Dumnezeu, cu el însuşi şi cu creaţia. Numeroase religii ale lumii proclamă acest adevăr evanghelic că pacea este un dar al lui Dumnezeu. Ziua Învierii Domnului ne conferă bucuria învingerii binelui asupra răului. Cristos – Calea, Adevărul şi Viaţa – a învins minciuna. Nevinovăţia a învins păcatul. Durerea s-a schimbat în bucurie. Bunătatea a învins răutatea. Învierea a învins moartea. „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare!” Iată ziua luminată şi sfântă, când Domnul, după ce trei zile a stat în mormânt, cu puterea Sa dumnezeiască a înviat din morţi! Duşmanii Lui au pus ostaşi de pază la uşa mormântului. Au pecetluit piatra cu peceţi. Ostaşii la lumina învierii au amorţit iar El a înviat! Abia a trecut miezul nopţii, când un înger a răsturnat piatra aşezată pe mormânt, iar sufletul Domnului Isus s-a unit iarăşi cu trupul ca să învie spre mântuirea tuturor, Învierea Lui înseamnă şi învierea noastră. Când L-au răstignit, duşmanii Lui credeau că răstignesc împreună cu El şi veşnicul Adevăr pe care l-a vestit în lume. Dar Adevărul a răsărit din mormânt şi stăpâneşte toate veacurile. Învierea lui Isus este o dovadă că Acela care timp de trei ani şi jumătate a predicat în Galileea şi Iudeea „Vestea cea bună”, n-a fost un simplu om, ci adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Am văzut mărirea Lui, ca a unui născut din Tatăl plin de har şi de adevăr. Lumina care a răsărit este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. Acela, care s-a arătat la râul Iordanului, care a străbătut Galileea şi Iudeea, care a vindecat bolnavii cu puterea sa dumnezeiască şi a făcut minuni, este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Pe vrăşmaşii Lui nu i-a zdrobit cu sabia nici cu alte arme, ci cu blândeţea Sa. Strălucita lui Înviere a aşezat pe vrăşmaşii Lui aşternut picioarelor Sale. Învierea lui Isus este mărturia cea mai strălucită a adevărurilor predicate de El. Vrăşmaşii Lui, după ce L-au dat morţii, aşteptau cu nerăbdare cea de-a treia zi. Credeau că nu va învia şi astfel vor avea cel mai puternic argument împotriva Lui. Vor putea să spună poporului că Isus a fost un înşelător şi prin urmare toată predicarea lui a fost minciuni şi înşelătorii. Aceia care Vinerea strigau: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L” şi îndemnau poporul să strige ca ei, aşteptau duminica, pentru ca să strige şi mai tare: Iată, acela, care v-a tulburat minţile, zace şi acum în mormânt! Dacă Isus ar fi rămas în mormânt, acolo ar fi rămas şi învăţătura Lui. Dar iată că a sosit Duminica şi glasurile duşmanilor Lui au amuţit, Cristos a înviat! Cei care L-au urmat în viaţă au văzut cu ochii lor că nu L-au urmat în zadar şi că, credinţa lor n-a fost zadarnică. Dacă în sufletele lor a fost vreo umbră de îndoială, prin Înviere, ei s-au umplut de credinţă şi I s-au închinat Lui. Dacă până acum se temeau de cărturari şi de farisei, de acum în inima lor a răsărit curajul sfânt, care le-a dat putere să lupte şi să predice despre Adevărul răsărit din mormânt, despre Isus Cristos înviat din morţi. În încheiere, să ne bucurăm şi noi de Învierea lui Isus Cristos, speranţa noastră. Nu moartea este ultimul lucru în viaţa omului, ci învierea! Chiar dacă viaţa noastră este încărcată de suferinţe şi necazuri, Isus înviat ne spune şi nouă ca şi Apostolilor: „Pace vouă !”; „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” „Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric Şi nimeni nu v-a mângâiat, Din lunga voastră-genunchere Sculaţi... Cristos a înviat !” Vă dorim tuturor sărbători fericite! Cristos a înviat ! Cu arhiereşti binecuvântări, † ALEXANDRU Episcop de Lugoj Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj, la Praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2015. Însemnare: Această scrisoare pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti 2015, iar în filii se va citi a doua zi.
(c): RAIMONDO-MARIO RUPP