13 minute read
FOCUS
COMERȚUL ÎNTRE STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ȘI REGATUL UNIT, DUPĂ BREXIT
Acordul dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit se aplică cu titlu provizoriu de la data de 1 ianuarie 2021 și prevede bilateral taxe și cote zero pentru bunurile originare din părțile la acord. Având în vedere statutul de fost stat membru al UE, acest acord are un caracter singular, mult mai ambițios decât acordurile standard ale UE cu țări terțe și urmărește să faciliteze comerțul între statele membre și UK.
Advertisement
MIȘCAREA MĂRFURILOR ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI REGATUL UNIT SE FACE CU ÎNDEPLINIREA FORMALITĂȚILOR VAMALE, RESPECTIV:
• înregistrarea comercianților la autoritatea vamală – obținerea codului EORI
• depunerea declarației sumare de intrare/ieșire
• depunerea declarației vamale și controlul la biroul vamal
• aplicarea procedurilor vamale pentru eliberarea la import/export
• aplicarea regulilor de origine și încadrare tarifară, aplicarea restricțiilor/prohibițiilor la import/export
• plata taxelor vamale pentru mărfurile neoriginare din
Regatul Unit și a TVA pentru toate categoriile de mărfuri, la momentul importului TRANZITUL MĂRFURILOR ÎNSPRE ȘI DIN REGATUL UNIT
Regatul Unit a aderat la Convenția de tranzit comun și la Convenția TIR, în nume propriu, iar pentru a evita formalități suplimentare la biroul vamal de intrare în Uniune, se recomandă plasarea mărfurilor sub regim de tranzit încă de la plecare, din Regatul Unit, sau, după caz, din Irlanda de Nord:
• mărfurile care se transportă pe relația Regatul Unit –
România și invers pot fi plasate fie în regim de tranzit comun, prin depunerea declarației de tranzit T1 și garantarea taxelor vamale, TVA și după caz, accize, fie sub regim TIR, prin utilizarea unui carnet TIR și efectuarea formalităților corespunzătoare
• mărfurile care se transportă pe relația Irlanda de Nord – Regatul Unit – România și invers pot fi plasate fie în regim de tranzit comun, prin depunerea declarației de tranzit T2 și garantarea taxelor vamale, TVA, și după caz, accize, fie sub regim TIR, prin utilizarea unui carnet TIR și efectuarea formalităților corespunzătoare.
200.000
150.000
184.703 22.115 11 %
100.000
50.000
0
Total: 206.818 22.115
184.703 89 %
120000
90000
60000
30000
0
23.055
Total: 148.529
Exporturi către UK în perioada ianuarie - martie 2021
125.474 84 %
Pentru a beneficia de regimul tarifar preferenţial, la exportul în UK, operatorii economici trebuie să furnizeze partenerilor din Regat un atestat de origine sau să permită accesul la o serie de informații cu privire la obținerea produselor originare pentru ca acesta să poată solicita preferința tarifară în baza „cunoștințelor importatorului”. În cazul transporturilor de produse originare ce depășesc 6000 de euro, este necesar ca atestatul de origine să conțină un număr de exportator înregistrat – sau număr REX. Pentru importurile de produse originare din UK, însă, toate atestatele de origine trebuie să conțină numărul EORI acordat de autoritățile vamale din UK (și anume numărul GB EORI).
Conform comunicatului transmis de Direcția Generală a Vămilor, de la începutul acestui an, în perioada ianuariemartie 2021 au fost înregistrate 22.115 operațiuni de import din UK, reprezentând un procent de 11% din numărul total al importurilor și 23.055 operațiuni de export către UK, reprezentând 16% din totalul exporturilor – de precizat că sunt operațiuni pentru mărfuri cu valoare de peste 150 de euro.
Din perspectiva practică a aplicării prevederilor acordului, timpul foarte scurt pentru pregătirea operatorilor economici nu a permis ca toate beneficiile oferite de acest acord să fie cuantificate, până în prezent. Acest fapt a fost recunoscut de comunitatea de afaceri din UE, și Comisia Europeană și statele membre fac eforturi pentru a disemina informațiile necesare desfășurării activității economice fără sincope. În acest sens, Direcția Generală Impozitare și Uniunea Vamală a publicat o serie de recomandări/instrucțiuni/ghiduri cu privire la prevederile acordului, dar și întrebări și răspunsuri frecvente. Dialogul cu mediul privat pentru probleme legate de BREXIT se face prin intermediul brexit@customs.ro, adresă creată special pentru a oferi clarificări și îndrumări cu specific vamal (au fost soluționate peste 200 de cereri de informații până acum).
Urmăriţi noutăţile pe customs.ro
PIATRAONLINE, PRIMUL MAGAZIN DE PIATRĂ NATURALĂ DIN ROMÂNIA
În 2007, Mariana și Sergiu Constantinescu – Brădescu au pus bazele primului shop online din România, dedicat exclusiv pietrei naturale, denumit PIATRAONLINE. Deși la începutul anului trecut au existat temeri, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, compania și-a continuat activitatea. A ținut seama de recomandările autorităților, dar a lucrat, ducând înainte și cel mai mare proiectul al anului: noul showroom. Acesta răspunde acum nevoilor business-ului care a atins maturitatea, dar și cerințelor clienților, oferindu-le un spațiu de inspirație nou. la aplicările pe piesele de mobilier. Acest avantaj îți dă posibilitatea să faci schimbări masive în propria locuință, să dai „refresh” vechilor piese de mobilier.
PIATRAONLINE prezintă și o colecție de piese de mobilier realizate din piatră, speciale pentru locuință, discrete și pline de eleganță. Acestea aduc, pe lângă trăinicie, plusvaloare consistentă locuinței sau grădinii.
Mariana Constatinescu-Brădescu, managing partner PIATRAONLINE:
„În noul showroom, descoperi fiecare tip de piatră, ca într-un muzeu de artă pentru că natura este un mare artist. Te plimbi, atingi texturile și îți imaginezi că drumul către cea mai frumoasă casă începe de aici. Totul a avut la bază viziune, design, transformare, piatră. Într-un cuvânt: inspirație.”
Astăzi, PIATRAONLINE livrează mii de tone de piatră naturală, atât în România, cât și în peste 20 de țări din Europa, având la bază conceptul „Piatră pentru generații”, furnizând piatră și dorința de a oferi o experiență completă clienților. dintre aceste proiecte îl reprezintă ardezia flexibilă SKIN, un produs care a luat naștere datorită tehnologiei germane, ce a eliminat orice barieră între piatră și proprietatea acesteia de a fi maleabilă. Ardezia SKIN este chiar roca originală, dotată cu proprietatea de a se despica în mod natural. Are o grosime de aproximativ 2 mm, iar avantajul major este faptul că poate fi aplicată pe toate suprafețele: pe pereți, pe tavan, în mediu umed, în amenajări de interior sau exterior, dar efectul cu adevărat spectaculos și original apare Și pentru că inspirația naște inspirație, PIATRAONLINE le oferă clienților piese de mobilier custom – made. Tot ceea ce au de făcut este să își spună visul, iar compania îi va ajuta să-l îndeplinească, personalizându-le produsele așa cum își doresc. n
Produsele pot fi văzute pe piatraonline.ro
FREYMOB DESIGN ARE DE LUCRU, DAR DUCE LIPSĂ DE MATERIALE
COMPANIA SE CONFRUNTĂ CU LIPSA DE MATERIE PRIMĂ, ÎN SPECIAL DE PAL BRUT
Compania FREYMOB DESIGN a avut comenzi și anul trecut. „Am avut ceva întârzieri cu materialele de la furnizori. Folosim placaj, elemente curbate și mulaje pe care le achiziționăm din România. Acum avem o altă problemă, nu mai găsim PAL brut, pentru șezuturi de scaune, pentru schelete. Este un haos pe piața de PAL brut. Nu se găsește. Furnizorii mari de plăci s-au concentrat doar pe plăci pentru mobilier și mai puțin pe PAL brut”, susține Ferenc ERDŐKÖZI.
Ferenc ERDŐKÖZI, administrator
FREYMOB DESIGN: „Nu pot să mă plâng pentru că am lucrat aproape continuu. Am avut câțiva oameni în șomaj, la începutul pandemiei, dar cu ceilalți am continuat să ne onorăm comenzile. Situația asta ne-a făcut să ne restructurăm, să selectăm și să păstrăm alături de noi doar cei mai buni colaboratori.”
Compania produce piese de mobilier tapițate. Anul acesta accentul este pe stofe, imitație de piele și catifele. Toată producția merge la export, în țări ca Franța, Belgia, Germania și Olanda.
„Colaborăm cu firme de arhitectură și design pentru partea de HoReCa. Daca înainte combinam lemnul cu fierul și făceam mai multe tipuri de produse de mobilier, acum avem atâtea comenzi, încât a trebuit să renunțăm și să mergem doar pe tapițerie: scaune, scaune de bar, fotolii și banchete, majoritatea pentru HoReCa. De exemplu, în urmă cu 3 ani, am mobilat câteva cluburi de lux din Cannes, Franța, cum ar fi Gotha Club sau Palm Beach” a mărturisit administratorul FREYMOB DESIGN. Planurile managementului companiei pentru acest an sunt în principal legate de promovare. FREYMOB DESIGN susține că vrea să participe la târgurile de la Milano, Paris și Köln, dar și la BIFE-SIM 2021. Până atunci, produsele pot fi văzute pe site-ul companiei FREYMOB DESIGN, pe pagina de Facebook, pe eMAG, dar și în magazinul situat în ARDUD. n
Detalii pe freymobdesign.ro
CAREL FURNITURE GALLERY
Magazinul de prezentare este un element esențial în lanțul de producție și în evoluția firească a unei întreprinderi. Atâtea transformări ale lemnului duc produsul final pe podiumul de defilare, în lumina reflectoarelor, în mediul care i se potrivește pentru a fi admirat.
Elena Birtoc, general manager CAREL WOODWORKS, membru în Consiliul Director APMR:
„Ce este un pictor fără tablouri într-o galerie? Magazinul de prezentare este o galerie, unde ne expunem lucrările, creațiile noastre și ale designerilor cu care colaborăm, munca aceasta cu toate sentimentele și speranțele, cu dorința de a crea piese care să impresioneze. Că este vorba despre piață internă, piață externă, noi nu facem diferența. Îi tratăm la fel pe toți cei care ne apreciază și doresc să ne achiziționeze creațiile.” tip de client din generația Z, nativul digital, familiarizat cu internetul și social media, mare consumator de conținut video și foto. „Prin urmare e-commerce, efectul Amazon, ne conduc la nevoia de poze în timp real, la claritate, cu zoomuri pe detalii. Clientul are nevoie să vadă și să „simtă” produsul fără să îl atingă. Iar galeria noastră este creată și în acest scop”, mărturisește Elena Birtoc.
Este o galerie care prezintă și istoricul evoluției companiei: piese expuse la târgurile internaționale, piese fabricate constant, parte din piesele create de echipa CAREL sau de designerii cu care colaborează, piese unicat. „CAREL FURNITURE GALLERY este și o alternativă la participarea la târguri, o expoziție de casă, continuă. Vrem să le oferim acces clienților, pentru a putea studia atât produsele, cât și procesul de producție”, susține managerul CAREL. n
Detalii despre produse pe carel.ro
A TRANSFORMAT O HALĂ DE PRELUCRARE PRIMARĂ A LEMNULUI, ÎNTR-UN SHOWROOM MODERN
A evacuat liniile de debitat buștean și cherestea, dar a păstrat conceptul industrial, de unitate de producție.
Sorin Sălăgean, director general MONTANA CÂMPENI, membru în Consiliul Director APMR:
„Mobilierul industrial este în trend, așa că am pus în practică ideea unui cunoscut fotograf de clădiri vechi, WILLEM VAN DIJKE din Olanda, care ne-a sugerat să convertim o hală pe care nu o mai foloseam într-un showroom. Este vorba despre o fostă hală a gaterelor din fabrica de producție de cherestea, construită în anul 1977, pe o suprafață de peste 1000 mp.”
SHOWROOMUL ESTE DEDICAT CUMPĂRĂTORILOR ROMÂNI
Pentru că majoritatea produselor pleacă direct din fabrică spre clientul final, care în proporție de peste 98% este din afara țării, managementul MONTANA CÂMPENI și-a dorit ca produsele să poată fi accesibile și potențialilor clienți locali sau celor care se află în tranzit.
„Din păcate piața românească nu dispune de o rețea de distribuție a mobilei care să permită o sustenabilitate a producției industriale. Așa că, prin intermediul acestui showroom și al magazinului nostru online, încercăm să le prezentăm românilor produsele pe care le realizăm.”
În noul showroom, este prezentată toată gama de mobilier realizată de MONTANA CÂMPENI, de la scaune și paturi, la mobilier de living din lemn de rășinos, din MDF furniruit, din stejar sau din lemn vechi. n
Produsele pot fi văzute pe mobilamontana.ro
EasternGraphics RO SRL
Str. Verigei 3 050321, București ROMANIA Telefon:+40 727 382 127 E-Mail:info@easterngraphics.ro
Cel mai eficient
instrument de vânzări
Configurarea produselor în mod interactiv și în timp real
Crearea de liste detaliate cu produse
Partajarea nativă a fișierelor CAD, imaginilor, informațiilor despre produs și prețurilor
Descărcați aplicația
MANAGEMENTUL ELVILA PRIVEȘTE ÎNAINTE CU ÎNCREDERE
Grupul este în reanalizare și reevaluare a business-ului și are planuri serioase de dezvoltare.
Paul Spiridon, director producţie ELVILA, membru în Consiliul Director APMR:
„Pentru acest an, obiectivul nostru este să ne continuăm activitatea, prin realizarea unor produse de bună calitate. În același timp, căutăm piețe noi, cărora să ne adresăm, fără a neglija însă clienții ELVILA tradiționali. Vom face o reorganizare a producției, prin investiții pentru creșterea productivității, reducerea consumului de materii prime și de energie electrică. Fluxurile tehnologice al fabricilor Elmoberom și Carpatina vor fi complet refăcute, vom crește capacitatea de producție prin retehnologizare și modernizare. Vom folosi fonduri proprii, dar vom încerca să accesăm și fonduri europene sau guvernamentale. Am realizat studiile preliminare de fezabilitate, așteptăm concluziile consultanților pentru stabilirea modalităților de finanțare.”
Peste 80% din producție este destinată exportului. ELVILA livrează produse în Germania, Olanda și Franța. „Ne bazăm și pe piața internă. Produsele noastre sunt comercializate în 26 magazine, dintre care 10 magazine proprii și 16 magazine partenere, dar și în mediul online.”
PIESELE DE REZISTENȚĂ PENTRU ANUL ÎN CURS
Colţar Ruby Biblioteca Blanca
Colțarul Ruby este piesa centrală a unui living modern, cu o notă de rafinament, totul într-un vibe pozitiv. Elementele de detaliu fac din aceasta un must-have pentru orice locuință. Modelul este versatil, se integrează perfect în diferite stiluri de amenajări interioare. Având deja aceste trăsături unice ce îl pun în valoare, nu mai este necesar să fie valorificat prin alte elemente complexe de decor. Biblioteca Blanca are un design în note clasice, adaptate vremurilor actuale și este ideală pentru iubitorii stilului simplu și rafinat. Este o piesă care scoate încăperea din anonimat. Culoarea gri, alături de mânerele metalice cu finisaj antichizat creează o armonie perfectă cu detaliile decorative ale întregului model. Biblioteca este realizată din panouri furniruite cu furnir de fag și elemente din lemn masiv de fag.
Acest colțar este extensibil și interschimbabil. Suprafața de dormit este fabricată pe un pat de arcuri, de tip saltea Relaxa și mai multe straturi de spumă care uniformizează întreaga suprafață. Are la bază un cadru metalic vopsit în câmp electrostatic, cu structura rezistentă în timp. Colțarul dispune și de două lăzi de depozitare pentru extra spațiu. 30
ELVILA SA produce mobilier destinat amenajării locuințelor: grupe de colț, scaune din lemn, mese, dormitoare, sufragerii, camere de tineret, mic mobilier. Realizează produse la comanda clientului, dar și pentru HoReCa. n
DIV VIEW SELECT, O AFACERE DE FAMILIE DIN PASIUNE
O familie care iubește natura a construit o afacere prin care să se exprime. Cultivă plante aromatice și înfrumusețează lemnul, încercând să le împărtășească și altora pasiunea pentru frumos.
Vlad Bogdan Dragoș, administrator DIV
VIEW SELECT: „Totul a început în 2012 când am început sa creez mobilier. Am urmat cursuri de tâmplărie, apoi am deschis firma. Pentru a veni cu soluții utile și practice pentru clienții noștri, anul trecut soția mea a absolvit un curs de design interior.”
Din anul 2018, familia Dragoș deține și un atelier unde produce mobilier din plăci de PAL și MDF.
„Noi am început cu un circular de formatizat și o mașină de aplicat cant ABS. Dar planul nostru este să facem investiții serioase în tehnologie. Am încercat să accesăm un program de finanțare prin START-UP NATION, dar nu am reușit. Anul trecut nu s-au mai depus proiecte, probabil vom încerca din nou în acest an. Dorința mea este să achiziționez un CNC și, bineînțeles, și alte echipamente necesare în producție”, mărturisește administratorul companiei.
Compania lucrează numai la comandă. Nu face stocuri, dar este dispusă să colaboreze cu companii mai mari. „Dorim să ne remarcăm prin calitatea produselor noastre care sunt adaptate cerințelor pieței, dar și prin seriozitate și respectare a promisiunilor”, susține Vlad Bogdan Dragoș.
Planul de viitor al companiei DIV VIEW SELECT este să deschidă un magazin de prezentare cu vânzare în Baia Mare. n
Momentan produsele pot fi văzute pe mobilier-div.business.site şi pe pagina de facebook a companiei facebook.com/mobilier. divMaramures/