Revista Mușatinii nr. 30

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Revista „Muşatinii” reprezintă o iniţiativă a Clubului de Istorie „Muşatinii” din cadrul Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, Roman Coordonator: prof. Ovidiu Albert Website: musatinii.wordpress.com ISSN 1883-8776 Muşatinii, nr. 29 Roman, august 2017

1

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Nu mai reprezintă niciun secret: trăim într-o lume desacralizată, lipsită de reperele morale ale epocilor anterioare. Europa creștină a devenit teatrul unor dispute generate de multiculturalismul ultimelor decenii. Dezbaterile au abordat teme care, în acest context, au devenit problematice: definirea și rolul familiei în Europa contemporană, locul ocupat de către religiile tradiționale în formarea copiilor și a tinerilor, relația Stat-Biserică ș.a. Lumea s-a divizat în tabere, polemicile s-au acutizat, corectitudinea politică a devenit o religie în sine, argumentele au început să lipsească sau să se piardă într-un noian de teorii lipsite de conținut. Cine are de câștigat de pe urma unor astfel de acțiuni? În niciun caz tinerii.

Soluția împărtășită de tot mai mulți compatrioți este aceea a întoarcerii la rădăcini, la ceea ce ne definește ca neam: limba, credința, tradițiile. Identitatea oferită de aceste elemente poate fi o șansă (singura?) a supraviețuirii unui neam în fața agresiunii non-valorilor, idealurilor false, manipulărilor ieftine ș.a. Într-o lume din ce în ce mai egoistă, oamenii cu aceleași principii trebuie să revină la ideea de comunitate bazată pe principii sănătoase de viață. În acest context, salutăm inițiativa Părintelui Sergiu Aga din cadrul Mitropoliei Basarabiei de a organiza o tabără de spiritualitate ortodoxă la Ivancea, Orhei. ROMÂNI din ambele părți ale Prutului și din Bucovina au constatat cu surprindere că limba strămoșească, istoria comună, valorile creștine sunt cele care ne unesc și ne conferă o identitate într-o lume aflată în derivă. A fost o săptămână plină de activități cu și pentru tinerii dornici să se cunoască, să se regăsească pe ei înșiși într-un mediu propice dezvoltării personale.

Prof. Ovidiu Albert CNRV

2

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Mitropolitul Basarabiei a binecuvântat Tabăra „APĂ DIN PIATRĂ” Duminică, 23 iulie 2017, în Duminica VII-ea după Rusalii, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”, din Orhei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat și aproape 100 de tineri din Basarabia, România și Ucraina, care, primind binecuvântare arhierească, vor participa pe durata a cinci zile, la Tabăra de Spiritualitate Ortodoxă „Apă din Piatră”, organizată la cea de-a V-a ediție de către parohie.

Tâlcuind pericopa evanghelică, Părintele Mitropolit, a evidențiat care sunt minunile și cum poate fi văzută mâna lui Dumnezeu în viața noastră: „A nu vedea Pronia Divină în vremurile de restriște sau de împlinire înseamnă să vezi mai puțin chiar decât orbii vindecați de Hristos. Aceștia L-au văzut pe Mântuitor, orbi fiind, ca Fiu al lui David, adică Cel ce avea să vină, la „plinirea vremii”(Galateni 4, 4), aducând milă și bucurie celor necăjiți”. Vorbind despre lumina duhovnicească a ochilor lăuntrici, Înaltpreasfinția Sa, a accentuat importanța educației sănătoase a tinerilor, ce vor deveni în ziua de mâine sprijin pentru părinții lor, dar și păstrătorii credinței noastre strămoșești – Ortodoxia.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Basarabiei, a vizitat Tabăra „Miorița”, din satul Ivancea, Orhei, unde tinerii vor urma să petreacă, cu folos duhovnicesc, următoarele zile.

Sursa: mitropoliabasarabiei.md

3

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Tinerii din Tabăra „Apă din piatră” au adus un omagiu eroilor români Pe parcursul taberei de spiritualitate ortodoxă „Apă din Piatră”, tinerii participanți au avut prilejul de a vizita mai multe mănăstiri și locuri sfinte ce au făurit istorie pe acest pământ al Basarabiei.

Cu gând la înaintașii noștri, eroi ce au luptat pentru reîntregirea neamului românesc, tinerii au vizitat cimitirele ostașilor români de Tabăra, unde dimpreună Zvorăște, de la Parohia Iași, Părintele Sergiu Aga și

la Neculăieuca și cu Părintele Mihai Hărpășești, județul Părintele Vasile Domenti de la Parohia Orhei, au înălțat rugăciuni la Dumnezeu întru veșnica lor pomenire și sălășluirea lor în Împărăția Cerurilor.

La final, profesorul de istorie Mifodie Moraru, băștinaș al Neculăeucii le-a povestit tinerilor despre cum cei înmormântați în aceste cimitire și-au dat viața pentru ca noi astăzi să purtăm cu mândrie numele de ROMÂN.

Cimitirul eroilor români din Neculăieuca (comuna Isacova, raion Orhei) A fost amenajat în anul 1941 în Cimitirul Parorhiei Ortodoxe Neculăieuca.

Aici au fost înhumaţi circa 42 de militari români (din Regimentul 8 Dorobanţi) căzuţi în luptele din 13-14 iulie 1941 pentru eliberarea zonei. Mormintele acestora au fost păstrate intacte de către comunitatea laică şi ecleziastică din Neculăieuca, în 4

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

condiţiile vitrege de după anul 1945, când marea majoritate a cimitirelor româneşti de la est de Prut au fost desfiinţate în mod voluntar şi programatic. Însemnele de căpătâi, tipice pentru eroii de război români, au rămas pe locurile iniţiale, fiind acoperite cu straturi succesive de var, pentru a li se ascunde identitatea.

După anul 1990, parcela a fost repusă în valoare, fiind îngrijită în egală măsură de către comunitatea şi autorităţile locale. În anul 2006, în cadrul parcelei a fost instalată o troiţă, donată de către Fundaţia „România din Inima Mea”, care a fost sfiinţită în data de 31.08.06, în prezenţa unui numeros public din Republica Moldova, România şi S.U.A. În prezent cimitirul a fost reabilitat prin grija Oficiului (cofinanţator al lucrărilor de reconstrucţie) şi a primăriei locale, un rol deosebit în concretizarea acestui proiect avându-l dna primar Claudia Bejenaru.

Inaugurarea cimitirului a avut loc cu ocazia Zilei Eroilor, pe data de 8 iunie 2008.

Sursa: http://basarabia91.blogspot.ro/2011/06/cimitire-militare-romanesti-din.html Sursa: mitropoliabasarabiei.md

Catastiful morţilor români de la Mănăstirea Tabăra

5

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Bănuite de colaborare cu "fasciştii romăni", măicuţele dintr-o mănăstire basarabeană au ascuns, timp de 50 de ani, lista ostaşilor romăni căzuţi pe frontul din Basarabia.

Tabăra. O mănăstire la care ajungi pe un drum prăfuit, şerpuind tot un deal şi-o vale, ţinănd, oarecum, vechea linie a frontului despre care ştiu pănă şi ţăncii din sat. Inainte de război, la Tabăra, mănăstirea avea 100 de case; maicile trăiau "de sine", fiecare cu gospodăria proprie, aducănd laudă lui Dumnezeu in biserica mare a Sfintei Treimi, zidită in 1828. In 1960, mănăstirea a fost inchisă de autorităţile sovietice şi multe surori au fost nevoite să fugă din Tabăra. Sub ochii celor care au rămas, biserica a fost transformată in club sătesc, unde rulau filme cu stahanovişti harnici şi cu nemţi prizonieri ai Armatei Roşii. "Binevoitorii poporului", scrie cercetătorul şi jurnalistul basarabean Dinu Rusu in studiul intitulat "Calvarul mănăstirilor din Basarabia", "au tăbărăt ca nişte tălhari in mănăstire, unde era prezentă doar o maică, fiindcă restul lucrau pămăntul. Au smuls icoanele, au luat cărţile bisericeşti şi cică le-au dus la un muzeu. Dar a fost o minciună sfruntată: ateiştii au făcut un rug pe unul din cele mai mari dealuri ale satului. Apoi, in lăcaşul Domnului, timp de aproape 30 de ani, s-a ţopăit şi s-a vorbit impotriva Celui-de-Sus. Maicile bătrăne de la Tabăra spun că au suferit foarte mult şi au suportat cu greu faptul că mănăstirea a fost transformată intr-un loc al dezmăţului ateist". O vreme, hărnicia călugăriţelor de la Tabăra a fost exploatată de comunişti. Un timp, o făbricuţă de ţesut covoare le-a făcut renumite in fosta R.S.S. Moldovenească. In 1989, cănd maica stareţă, Antonina, a dat adunarea, prea puţine au mai putut să răspundă la apel.

EROI ROMÂNI. O poveste interesantă este legată de lista militarilor din Armata Romănă inmormantaţi in satul Tabăra. Această listă a fost păstrată timp de 50 de ani de către măicuţe, cu sfinţenie şi in mare secret.

Profesoara Raisa Bărnaz de la Şcoala Generală din Tabăra ne-a incredinţat că 6

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

nu e vorba de nicio legendă: "Lista sau catastiful ista, sau, cum să-i spun?... al eroilor romăni inmormăntaţi in cimitirul de la Tabăra este adevărată. Fiind linia frontului aicea, pe Dealul Culii, cănd cădeau, erau aduşi la mănăstire să li se facă prohodul. Toţi au fost inmormăntaţi creştineşte. Chiar dacă se găseau numai părţi din trupul lor, se reconstituia identitatea din acte şi se inmormăntau cum se cuvine unui creştin. Cei cunoscuţi au fost trecuţi intr-o listă păstrată aici, la mănăstire, de către maici. Vreau să vă spun «un moment» (ceva - n.r.): o verişoară de-a mea care trăieşte in apropierea mănăstirii mi-a povestit că la mama ei locuia un băiat din Armata Romănă; pe atunci, ea era tinerică şi frumuşică şi lui ii plăcea de dănsa. Cănd, intr-o zi, se aduce o căruţă de morţi de pe linia frontului şi, ce credeţi? Il vede pe băiatul ăla mortă. Aşa a mai plâns! Că era cuminte şi frumoasă". Lista s-a păstrat la mănăstire şi cuprinde numai nume de ostaşi romăni căzuţi in retragerea din 1944. "Măicuţele au ascuns lista după ce s-a inchis mănăstirea, in 1960, pentru că se zicea despre eroii aceia că sunt fascişti" Majoritatea militarilor romăni au fost inmormăntaţi pe deal. Cei cu grad superior, separat, ceilalţi, in gropi comune. "Cimitirul", continuă Raisa Bărnaz, "eu ţin minte, cănd eram mică, mai avea rămăşiţe de cruci. Cruci din lemn. Prin 1968 acolo au fost date locuri de casă. Şi-au făcut casă in apropierea cimitirului Grişa Iurcu, Ion Bozu pe urmă, s-au extins grădinile, intrănd chiar pe terenul cimitirului, dar pe cimitir ca atare nimeni nu şi-a făcut casă, deşi comuniştii au dat şi cimitirul la oameni, ca loc de casă." Acum, crucile puse din nou in cimitir au doar un caracter simbolic, pentru că nu mai corespunde locul mormintelor. In lista intocmită de călugăriţe sunt trecuţi peste 70 de morţi de prin localităţile apropiate.

Cei din Romănia, in general, nu sunt cunoscuţi şi zac in gropile comune.

CULTUL EROILOR. Am putea spune insă că nu toate aceste locuri care păstrează jertfele de sânge ale eroilor romăni sunt semnalate. In Romănia există un Oficiu Naţional pentru Cultul Eroilor avănd o tradiţie de 90 de ani; e o structură guvernamentală care se ocupă de inventarierea şi repararea lăcaşelor de cult 7

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

unde se păstrează osemintele şi memoria ostaşilor romăni. Directorul instituţiei, Cristian Scarlat, ne spunea că Oficiul a inregistrat peste 120.000 de militari romăni, inhumaţi in 31 de ţări. O serie de carenţe legislative, dar şi tensiunile din relaţiile cu autorităţile de la Chişinău au intărziat, pănă acum, acţiunile de recuperare şi de repunere in valoare a cimitirelor de onoare ale militarilor romăni din R. Moldova. Conform datelor deţinute pănă in prezent, numărul lor in Basarabia este de 6.072. Principalele localităţi unde se află inhumaţi militarii romăni sunt: Ţiganca (1.020), Cania (938), Miclăuşeni (350), Chişinău (232), Soroca (455), Tighina (518). Multe dintre cimitire sau monumente au fost profanate in timpul fostei URSS. La Ţiganca, peste cimitirul ostaşilor romăni care au căzut la forţarea Prutului au fost construite grajduri; la Chişinău, un spital TBC… Anul trecut, Regele Mihai s-a reintors, impreună cu o numeroasă delegaţie de veterani ai Armatei Romăne, pe pămăntul Basarabiei, după 65 de ani, şi a participat la resfinţirea cimitirului militar romănesc de la Ţiganca. N-a mers mai mai departe.

El care, in 1940, ordona Armatei Române trecerea Prutului.

O mărturie "Pe 23 iulie am implinit 84 de ani. Am fost recrutat in 1944, luna mai, la Bălţi, refugiat in Oboga de Mijloc, judeţul Mehedinţi. Am fost repartizat la regimentul 10 «Antiaeriană» Craiova, apoi am fost repartizat la 7 «Antiaeriană» Ploieşti. Sunt invalid de război. După armată, am venit acasă, in Tabăra. Tata a avut 60 ha de pămănt. S-a ales praful de ele. Dar sunt mulţumit, parcă, de toate. Ne plecăm cu sufletul la aceşti camarazi de luptă care odihnesc in viaţa veşnică. Suntem măndri pentru ei şi trebuie să ridicăm fruntea", Gheorghe Cobuz, veteran din Tabăra.

Cercetătorul "Acţiunile de distrugere a lăcaşurilor sfinte erau planificate cu multă trudă partinică şi ideologică; sovieticii erau un fel de lupi răpitori imbrăcaţi in haine de oaie", consemnează jurnalistul Dinu Rusu in studiul său "Calvarul mănăstirilor din Basarabia", care dă seama despre felul in care au fost atacate, brutal, lăcaşurile de cult de dincolo de Prut. "Venind in Basarabia, ei au spus că respectă drepturile omului. Şi asta 8

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

doar le nivel declarativ, pentru că acţiunile lor demonstrau că sunt nişte fanatici ai luptei contra credinţei neamului. Comunismul incepea să ajungă la esenţa existenţei sale: ura faţă de Cel-de-Sus şi distrugerea a ceea ce nu convine ideologiei marxist-leniniste."

Sursa: jurnalul.ro

BASARABIE FRUMOASĂ…

OAMENII

Preotul român care a ridicat la Orhei o bisericuţă ca de pe vremea lui Ştefan cel Mare Preotul Sergiu Aga (33 de ani) face parte din pleiada de tineri şcoliţi în România care fac cinste Mitropoliei Basarabiei. Cu răbdare şi multă trudă, a adunat în jurul său comunitatea românească din Orhei şi a ridicat o biserică de toată frumuseţea. Împreună cu soţia sa, desfăşoară multe activităţi sociale şi culturale, fiind convins că „nu există biserică fără oameni“. Când a venit la Orhei, în 2006, parohia sa exista doar în acte. Construcţia locaşului a început în 2009 şi, datorită sprijinului financiar al Departamentului Românilor de Pretutindeni şi al Consiliul raional Orhei, este gata acum să-şi primească enoriaşii la primul hram, pe 25 aprilie. De la intersecţia unde părintele a înălţat o cruce maramureşeană din lemn, biserica se vede ca-n palmă şi pare o jucărie ruptă din portretele votive cu Ştefan cel Mare. Deosebită o fac şi vitraliile înalte care estompează razele solare ziua şi aruncă o lumină difuză noaptea. Pe sticlă sunt imprimate chipurile tuturor sfinţilor români, unul dintre care este patronul spiritual al parohiei. Canonizat în 2003, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului este un reprezentant al migraţiei ruseşti din timpul ţarului Petru cel Mare, care a ajuns în 9

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

părţile Buzăului şi a înfiinţat mai multe mănăstiri în zona Vrancei, a făcut multe traduceri din greacă şi a fost duhovnicul Sfântului Paisie Velicicovschi, ne explică preotul paroh Sergiu Aga. FOTO: Proiectul bisericii din Orhei a fost realizat de arhitectul basarabean Eugen Bâzgu. Şi-a adus preoteasa din Maramureş Duminica trecută, părintele a ţinut pentru ultima oară slujbă la paraclisul provizoriu amenajat într-o casă din apropiere. La etaj, este sediul asociaţiei umanitare „Filantropia Creştină“ condusă de preoteasa Mariana Aga, care a venit la Orhei tocmai din Maramureş. S-au întâlnit la Cluj, unde el era student la Teologie, iar ea – la Litere. Deja aici, tânăra a făcut Facultatea de Asistenţă Socială, împreună au o fetiţă de patru ani, pe nume Mirela-Estera. „Lumea zice: «Ai venit aici să faci misiune». Ar fi o ipocrizie să spun asta, pentru că eu am venit din dragoste, mi-am urmat soţul“, mărturiseşte preoteasa. Povesteşte că a întâmpinat dificultăţi birocratice pe vremea guvernării comuniste, că a trebuit să se adapteze la diferenţele dintre românii de aici şi cei de-acasă şi că încă se mai simte, uneori, o străină. Îşi aminteşte că primele acte de binefacere au fost întâmpinate cu scepticism de localnici. „La început, foarte multe forţe au încercat să ne oprească să reactivăm Mitropolia Basarabiei în această regiune. Am fost acuzaţi că suntem catolici, iehovişti, baptişti, orice, numai nu ortodocşi. Cu timpul, însă, ne-am întărit, ne-am înrădăcinat“, spune şi părintele Sergiu Aga. Activităţi pentru tineri, campanii pentru nevoiaşi Au câştigat loc în inimile orăşenilor mai ales datorită activităţilor sociale şi culturale pe care le derulează. Campania de Paşte „Pâinea Vieţii“ este doar una dintre acestea. Când am trecut pragul asociaţiei, voluntarii împărţeau ultimele pachete de produse alimentare, adunate într-o boxă special amenajată într-un magazin. Cele circa 60 de pachete au fost distribuite, ca în fiecare an, copiilor orfani, celor crescuţi de un singur părinte sau de bunici, mamelor văduve, batrânilor singuratici şi familiilor sărace. „Când le-am donat produsele, ne mulţumeau cu lacrimi în ochi şi ne spuneau: «Să nu îmbătrâniţi, copii, că e 10

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

greu la bătrâneţe». Îmi place să fac lucruri bune, pentru că ştiu că, peste un timp, mi se vor întoarce“, susţine Alexandra Ciloci (18 ani), unul din cei 37 de voluntari ai organizaţiei. „Sunt elevi ai şcolilor din oraş, care dedică două-trei ore pe zi acestei activităţi frumoase, voluntariatul“, precizează Aurelia Şpac, coordonatoarea programelor pentru tineret. Printr-un alt proiect, sprijinit de Caritas-Elveţia, asociaţia oferă servicii de integrare socio-profesională tinerilor aflaţi în dificultate. „Am ajutat, de exemplu, o fată de 18 ani care nu avea niciun act de identitate să-şi perfecţioneze documentele, iar acum este cetăţean cu drepturi depline, angajată la Chişinău“, ne vorbeşte despre unul dintre ultimele succese Lilia Vişanu, consultant juridic. În colaborare cu o asociaţie din Italia, „Filantropia Creştină“ organizează vara Tabăra Prieteniei pentru copiii defavorizaţi, iar în parteneriat cu o universitate din Finlanda, primeşte la practică studenţi de la Asistenţă Socială. Într-un vagon instalat pe teritoriul bisericii, voluntarii fac temele cu elevii mai mici şi o dată pe săptămână îi ajută în gospodărie pe bătrânii singuratici. Mariana Aga adună preotesele la un seminar, iar mamele din oraş - la un club. (…) „Să-l iubeşti pe cel care-ţi e îndepărtat, dar, totodată, este aproapele tău“ „Adevărul“: Părinte, sunteţi un preot modern. Parohia pe care o conduceţi are un site, sunteţi foarte activ pe Facebook. Credeţi că în timpurile noastre preoţii ar trebui să apeleze neapărat la astfel de instrumente pentru a chema lumea la biserică?

Preot Sergiu Aga: Nu sunt de acord sută la sută cu ideea că Biserica ar trebui să meargă în pas cu timpul. Ar trebui să discernem ceea ce este bun de ceea ce este rău. Şi internetul este ca o mare de gunoi în care poţi găsi pâine. Important e să folosim această pâine şi să nu ne întinăm cu murdăriile de pe internet. Aşa ajungem în contact cu tinerii, spre exemplu. Ei sunt viitorul nostru şi, dacă-i lăsăm de o parte, pierdem continuitatea. Ortodoxia, chiar dacă este catalogată de mulţi ca fiind conservatoare şi retrogradă, găseşte instrumentele necesare de a ajunge la inima acestor tineri, care sunt întotdeauna cu un pas înainte. Nu îi ai mereu în faţa anvonului, iar dacă nu le vii în întâmpinare, îi pierzi definitiv. Sigur, trebuie să utilizăm reţelele de socializare cu maximă responsabilitate şi în interesul Bisericii.

Avem, într-adevăr, şi site şi ne bucurăm că am ales domeniul parohia.md. Ne-am gândit, bineînţeles, la instrumentul de căutare Google care ne-ar ajuta să ajungă oamenii imediat la noi. Informaţia astăzi costă şi încercăm să o utlizăm cât mai eficient. Activităţile noastre devin mult mai vizibile şi nu o facem neapărat pentru a ne lauda, ci pentru a le promova. Suntem adestea acuzaţi că facem mai puţin decât 11

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

neoprotestanţii, pentru că ei au vizibilitate. De ce nu ne-am promova şi noi, mai ales că suntem Biserică majoritară? „Adevărul“: Îi vedeţi pe tineri şi la şcoală, unde sunteţi profesor de religie.

Sunt atraşi de credinţă, de biserică?

Preot Sergiu Aga: Predau din anul 2007 la gimnaziul „Ion şi Doina Aldea Teodorovici“, printre altele, prima instituţie şcolară din Orhei unde se predă religia.

Am prins acest lucru înainte de ordonanţa Guvernului. Eu am ore la clasele primare şi gimnaziale şi am observat că la copiii mici e cumva contopită puţina ştiinţă cu ortodoxia mistică. Multe lucruri pe care le aud de la părinţi şi de la bunici nu au legătură cu credinţa ortodoxă, cum ar fi obiceiul de a da găină peste mort, care este un element păgân. Cei mai mari sunt mai conştienţi, mai informaţi, le poţi explica mai uşor, chiar dacă nu au educaţie religioasă acasă. De multe ori, le spun celor mai în vârstă: nu poţi să le vorbeşti copiilor despre Dumnezeu fără să fii şi tu creştin; nu trebuie să le arăţi biserica cu degetul, dar - cu paşii tăi. „Adevărul“:De ce părinţii nu-i învaţă cuvântul lui Dumnezeu?

Preot Sergiu Aga: Este un efect evident al celor 80 de ani de comunism. Din păcate, ateismul leninist a făcut ravagii în conştiinţa celor cu vârste între 40 şi 70 de ani. „Adevărul“:Există obiceiuri păgâne legate şi de Paşte, cum ar fi rugurile. Cear trebui să facem pentru a întâmpina corect, creştineşte, Învierea Domnului? Unii merg la biserică abia în zori...

Preot Sergiu Aga: Sunt nişte tradiţii deja consacrate, cum ar fi vopsitul ouălor sau pasca, nişte simboluri mult mai importante decât acele ruguri care se aprind pe dealurile Moldovei. Sigur, nu este bine când oamenii vin la biserică doar dimineaţa, îşi pun deşteptătorul la ora 4, ca să reuşească să sfinţească pasca. În acest caz, nu există acel spirit de jerfă de care dau dovadă creştinii care vin de cu seară, stau toată slujba şi Îi oferă ceva lui Dumnezeu. Ascultă Liturghia, se roagă, meditează la cele sfinte şi se bucură de lumina care-i înconjoară. Evident că trebuie să întâmpinăm Învierea Domnului în biserică şi gândindu-ne la faptul că, prin jertfa de pe cruce, Iisus Hristos ne-a dat fiecăruia posibilitatea de a deveni mai bun. De Paşte, trebuie să demonstrăm că suntem mai buni prin credinţă şi prin fapte bune, două lucruri care ne aduc mântuirea. „Adevărul“:Pentru unii, Paştele este doar un 12

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

pretext de a se ghiftui la masa de sărbătoare...

Preot Sergiu Aga: Masa ţine de specificul regiunii, câte bordeie atâtea obiceie.

Uneori poate fi mai bogată, alteori - mai săracă. Important e ca, atunci când mâncăm, să ne gândim la faptul că cineva, poate, nu are ce mânca. Cu adevărat mai fericiţi am putea să ne simţim când nu avem burta plină, dar vecinul nostru se bucură de bucata cea de pască, de miel sau de brânză, pe care i-o dăm. Cred că asta e mult mai important decât să sărbătorim Paştele doar spre bucuria pântecelui. Mai multă fericire aduce gândul faţă de aproapele decât pentru propriile noastre plăceri. „Adevărul“:În schimb, moldovenii împart de toate la Paştele Blajinilor, de sufletul morţilor. Există, totuşi, o limită?

Preot Sergiu Aga: Paştele Blajinilor este o sărbătoare locală, care se ţine în mod special în Basarabia. În partea cealaltă a Prutului, există o tradiţie foarte frumoasă de a merge cu lumina de la Înviere la morminte. Asta, într-adevăr, are o conotaţie spirituală, de legătură dintre cei de dincolo şi cei care sunt în această viaţă.

Când ajung în cimitire de Paştele Blajinilor oamenii fac de multe ori excese. Se întâmplă să spună şi cuvinte triviale la adresa preotului: „Hai mai repede, că noi vrem să mâncăm“. Aceea nu e pomană, mai ales că pomenile oricum le fac în sânul familiei. Una dintre Evanghelii spune: „Când faci un ospăţ, nu chema pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi. Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească, căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor“.

Iată adevăratul spirit al creştinismului: să-l iubeşti pe cel care-ţi este îndepărat, dar, totodată, este aproapele tău. „Adevărul“: Şi ce-ar fi bine să dăm de pomană?

Preot Sergiu Aga: Pomana se face în funcţie de necesităţile celui care este în faţa ta. Dacă ştii că nu are pe ce să doarmă, îi cumperi o pernă şi o plapumă. Dacă ştii că suferă de foame, îi dai ceva de mâncare. Este important să dăm, dar întodeauna trebuie să existe în mintea noastră gândul că-i oferim pomana celui care are nevoie de ea. După cum zice Sfântul Ioan Postitorul: „Să asude banul în mâna ta înainte de a-l da“.

Sursa: adevarul.ro LOCURI

Monumentul lui Vasile Lupu din Orhei

13

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Monumentul se află în zona centrală a oraşului Orhei. Dezvelirea monumentului s-a produs în anul 1937. Autorul sculpturii fiind celebrul sculptor român Oscar Han, iar arhitectul Robert Kurţ.Munumentul a fost amplasat în faţa clădirii casei profesorilor din oraşul şi judeţul Orhei, stând cu faţa spre răsărit. Statuia din bronz îl reprezintă pe Vasile Lupu, în odăjdii voievodale, în mâna dreaptă ţinând o gramotă domnească. Imaginea statuară este redată în mişcare. Odată cu începutul războiului II mondial şi retragerii administraţiei româneşti din Basarabia în 1940 monumentul lui Vasile Lupu a fost evacuat peste Prut şi peste o scurtă perioadă a fost instalat in faţa hotelului Continental din Iasi. În anul 1942 a fost readus înapoi la Orhei şi instalat pe locul amplasarii iniţiale.

Peste 2 ani în 1944 monumentul din nou a fost evacuat peste Prut în oraşul Craiova. În 1945 a fost readus inapoi în Basarabia şi instalat intr-un mic scuar din dreapta casei profesorilor din Orhei. Peste o perioadă a fost mutat în curtea bisericii sf. Dumitru stând în faţa lăcaşului. În 1979 a fost mutat cu cca 17 m spre vest pe un postament nou unde a stat până în anul 2001 când a fost readus aproape de locul amplasării iniţiale în centrul oraşului.Postamentul actual din piatră gălbuie de Cosăuţi are o formă octagonală, fiind amplasat pe un soclu în două trepte. Legătura dintre postament şi statuie este realizată prin intermediul unei forme cilindrice.

Sursa: http://orasulorhei.blogspot.ro Orheiul Vechi Atotcunoscutul complex natural, arheologic şi turistic – Orheiul Vechi este situat în albia pitorească a rîului Răut (care curge de-a lungul întregului raion Orhei), pe teritoriul din apropierea satelor Trebujeni şi Butuceni, unde rîul trece printre şirurile de toltre şi are numeroase meandre, schimbîndu-şi direcţia în cele mai neaşteptate moduri. Se află nu prea departe de Chișinău, aproximativ la 43-45 km depărtare, ceea e un stimul în plus pentru organizarea numeroaselor excursii prin aceste locuri. Pe teritoriul complexului se află două muzee, o mănăstire în stîncă deschisă pentru vizitatori, dar şi cîteva hoteluri particulare, care se află în satele Butuceni şi Trebujeni.

Este un monument de arhitectură de tip orăşenesc, unde s-au păstrat multe construcţii, care prezintă un interes mare pentru istorici, arheologi, arhitecţi, dar şi turişti.

14

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Istoria Orheiului cuprinde trei perioade. Prima – perioada care a precedat Hoarda de Aur (sfîrşitul secolului al XIII-lea – prima jumătate a secolului al XIVlea.). Orheiul în această perioadă Orheiul era apărat de un perete din buşteni cu turnuri de pază. După cotropirea oraşului în anii '40 ai secolului al XIV-lea de către tătari a început perioada Hoardei de Aur, pe parcursul căreia întreaga construcţie se ducea sub conducerea meşterilor din orient. În aceşti ani Orheiul, care a primit denumirea Shehr al-Jadid − are înfăţişarea unui oraş oriental, în centrul său sînt construite două caravan-seraiuri, moschee, în partea de est − băi publice şi alte facilităţi. Pînă în zilele noastre s-a păstrat fundamentul şi o parte din peretele unei băi, care era utilată cu calorifere şi cu încălzirea podelelor, cu ventilaţie, apa ajungea aici prin ţevi de lut. Rămăşiţele de interior vorbesc sînt dovezi incontestabile ale interiorului de lux de altă dată a băii.

La sfîrşitul anilor 60 ai secolului al XIV-lea oraşul Shehr al-Jadid a încetat să mai existe. Aproape jumătate de secol a zăcut în ruine şi doar aproximativ în anii '20 ai secolului al XV-lea pe locul acesteia a apărut o localitate moldovenească – astfel a început cea de-a treia perioadă a istoriei Orheiului. În a doua jumătate a secolului al XV-lea au devenit mai frecvente incursiunile tătarilor asupra Statului Moldovenesc, fapt care a demonstrat o dată în plus cît de necesar este să fie întărite graniţele de est ale oraşului. Această sarcină era mai uşoară, dat fiind faptul, că condiţiile topografice erau avantajoase: localitatea era înconjurată din trei părţi de malurile abrupte ale rîului. Cetatea inaccesibilă în mod natural din cele trei părţi, la est era întărită cu două rînduri de construcţii din pămînt şi buşteni de lemn în două rînduri. Pe flancul stîng în faţa şanţului ţi valului s-a înălţat un palat din piatră, împrejmuit cu un zid rezistent cu turnuri. Începînd cu anii '70 ai secolului al XV-lea Orheiul devine unul dintre cele mai importante centre de apărare naţională, suprafaţa sa constituie mai mult de 70 de hectare. În această perioadă au fost construite biserici, o mulţime de clădiri şi ateliere. Astăzi în locul unde este oraşul vechi pot fi văzute rămăşiţe ale zidurilor de lemn ale cetăţii, şanţurile şi valurile de apărare, bisericile, camerele, care în perioada moldovenească erau întrebuinţate ca locuinţe. Stilul de construcţie al 15

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

cetăţii, ridicată în anii de domnie ai lui Ştefan cel Mare, erau tipice pentru arhitectura construcţiilor de fortificaţie moldoveneşti din această perioadă. Cetatea avea forma unui patrulater cu turnuri deasupra porţii şi prin colţuri, înăuntru se afla palatul pîrcălabului Gangur.

Pe stîncile din albia Răutului erau săpate o mulţime de peşteri, multe dintre care sînt foarte vechi şi au aproximativ 2 mii de ani. Trecutul acestor peşteri este învăluit de legende, în care faptele istorice se împletesc cu talentul artistic al povestitorilor. Astfel într-una din legende se spune, că cîndva în fruntea Orheiului Vechi pîrcălabul Gangur. El era bătrîn şi putred de bogat. Toate beciurile palatului sau erau pline de aur şi chiar careta era făcută din aur curat, iar roţile din argint. Şi ţinea el careta asta într-o încăpere cu porţi de fier şi ieşea cu ea în oraş odată pe an la Paşti. Careta putea fi urnită din loc doar de 40 de cai, aşa era ea de grea.

Gangurul era mai bogat chiar decît Ştefan cel Mare, Domnitorul său, care îi cerea des ajutorul. A aflat însă sultanul de bogăţiile pîrcălabului, şi-a strîns oastea şi a pornit cu oaste cu tot spre Orhei.

Au cucerit turcii oraşul, s-au apropiat de palatul lui Voievodei Gangur, iar pe el ia-l de unde nu-i. S-a încuiat pîrcălabul cu toate bogăţiile sale în mănăstirea din stîncă. Atunci Sultanul a dat ordin să ardă oraşul da să-l scoată cu orice preţ pe Gangur din mănăstire. Printre oamenii de la mănăstire era şi stareţul Paisie, care fiind meschin şi lacom şi-a pierdut capul la vederea aurului. Şi a început să chibzuiască, cam cum ar putea avea măcar o parte din aceste bogăţii enorme.

Odată într-o noapte întunecoasă s-a dus el cică după apă, dar de fapt s-a dus în taină la sultan. În aceeaşi noapte prin trecerea subterană au intrat în mănăstire şi au nimicit întreaga oaste a lui Gangur. Şi-a primit Paisie aurul său, a luat o luntre ca să plece departe de aceste locuri, dar apele Răutului s-au învolburat, s-au agitat pe neaşteptate şi au înghiţit şi luntre, şi aurul, şi omul. O parte din bunurile pîrcălabului, turcii le-au luat cu ei, o parte au zidit-o în peşterile subterane, inclusiv şi careta de aur, cu gîndul să se întoarcă să le ia pe urmă. Astfel, nu cunoaşte nimeni, a existat sau nu scoasă din ţară această bogăţie sau se află pînă în prezent undeva prin ascunzişurile subterane.

Acesta este un loc îndrăgit de numeroşi turişti, dar şi de alpinişti, care au o stîncă preferată deasupra satului Butuceni şi care îşi fac aici 16

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

antrenamentele, întrecerile, întrunirile. În mod regulat la Orheiul Vechi îşi dau întîlnire amatorii practicilor transcendentale, care consideră, ca anume aici există un centru energetic deosebit. Şi într-adevăr, fiecare, dintre acei care a vizitat aceste locuri, are o stare de spirit specială şi se pătrunde pe deplin de farmecul acestor locuri. Amatorii călătoriilor pedestre se pot bucura de plimbarea de-a lungul Răutului, prin albia rîului foarte pitorească între satele Trebujeni şi Furceni, una dintre aceste călătorii am descris-o aici. Pe un teren de pe acest traseu se organizează anual festivaluri muzicale tradiţionale.

Aşa dar acest loc într-adevăr miraculos va fi pe placul atît a amatorilor de monumente istorice, cît şi a acelora care preferă doar peisajele naturii.

Sursa: moldovenii.md CETATEA SOROCA În Europa medievală concepţiile de cetate, castel par să fi fost împrumutate de nobilimea implicată în cruciadele creştine din însăşi Imperiul Bizantin, unde acest sistem de apărare a rămas peste secole, venind din tradiţiile militare de fortificare din Roma antică.

Cetatea Soroca a fost un element destul de esenţial a sistemului feudal de apărare a Principatului Moldova. Destinul nostru a fost să fie aşa ca noi să fim plasaţi la această margine de civilizaţie unde peste apa Nistrului, asemenea unui ocean imens, cu un început la Nistru şi fără sfîrşit, se întindea Stepa sălbatică. Cu mii şi sute de ani în urmă strămoşii noştri au construit cetăţi la Nistru, ele fiind platoşa Europei şi tot odată martirii ei, jertfind bărbaţii Neamului întru apărarea ţării şi a lumii creştine.

Exemplu pot fi acele fortificaţii ce s-au perindat în decurs de milenii de-a lungul istoriei acestui pămînt românesc.

Cetăţi ridicate cîndva pe muchii şi creste de deal îşi mai ascund şi astăzi sub 17

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

straturi de pămînt istoriile zbuciumate. Ţinutul Soroca (nelimitîndu-ne la istoria unei frînturi din acel vechi ţinut cum este astăzi raionul Soroca) a fost destul de bogat în fortificaţii antice ridicate din lemn şi pămînt: Gorodoc (Cunicea, sec. IXXII î.Hr.), Movila lui Iosif Pastuh (Inundeni), Zamca (Iorjniţa), La Şanţ (Napadova), La Baba Neagră (Rădi-Cereşnoveţ), La trei Cruci (Rudi, sec. IV-II î.Hr.) ș.a. Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul în Cartea de învăţătura adresată fiului său Romanos menţionează mai multe cetăţi pe Nistru: Să ştii că pe partea această a rîului Nistru în ţinutul dinspre Bulgaria, la vadurile peste acest rîu, se află cetăţi pustii: prima cetate este numită de către pecenegi Aspron (albă), deoarece pietrele ei par foarte albe; a doua cetate Tungate (paşnică), a treia cetate Cracnacate (de strajă), a patra cetate Salmacate (de patrulare), a cincia cetate Sacacate (de pari), a şasea cetate Gheucate (de război). (Vlad Gimpu, Biserici şi mănăstire…, p. 150) După cum se vede, la diferite momente al istoriei civilizaţiei europene, de-a lungul Nistrului s-au perindat un şir de cetăţi, care au stat de strajă, de patrulare şi de război la frontierele Europei creştine, fiind zidul de apărare a lumii civilizate împotriva Stepei barbare.

Următorul brîu de Cetăţi la Vadurile Nistrului apare la sfîrşitul sec. XIV – începutul sec. XV, cu o ulterioară reconstrucţie a lor, pe parcursul domniilor lui Alexandru cel bun – Ştefan cel Mare – Petru Rareş: Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina, Cetatea Albă.

Cursul de mijloc al fluviului Nistru era 18

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

păzit de Cetatea noastră de Soroca, atestată documentar la 12 iulie şi 14 septembrie 1499, prin Coste Posadnic, pîrcălab de Soroca.

Foarte mulţi cercetători şi-au pus nu odată întrebarea referitor la originea şi datarea cetăţii Soroca. În urma studiilor efectuate mai mult teoretice de cît arheologice au fost prezentate cîteva ipoteze. Una dintre cele mai răspîndite este aceea care consideră cetatea Soroca „opera genovezilor” şi nu-i altceva decît bătrîna „Olhionie” – colonie străveche, iar mai tîrziu factorie genoveză. Printre promotorii acestei versiuni este Dmitrie Cantemir, Constantin Stamati, Zamfir Arbure, Nicolae Iorga, ş.a. Şi totuşi arhitectura cetăţii vorbeşte de faptul că Cetatea Soroca se referă la o vreme mai timpurie şi ar data cu sfîrşitul sec. XIV – începutul sec. XV. -XV de Petru I Musat sau Alexandru cel Bun. Iar faptul că la 1543 Petru Rareş se adresează personal „credinciosului meşter”, care-i trebuie pentru lucru la cetatea Sorocăi putea să fie o intenţie şi de ce nu, de a repara şi întări cetatea. Se ridica ograda, se construiesc beciurile, se mai sapa o fîntînă. Lucru, care a fost luat ca începutul construcţiei cetăţii din piatră de la Soroca. În Europa secolului al XI, castele erau construite încă din lemn ca mai apoi, în cel de al XII, să apară primele castele din piatră. Construcţia castelelor în Principatele Române vor derula odată cu crearea Principatelor şi retragerea tătarilor, eveniment care a avut loc în a doua jumătatea sec. XIV. Cu toate că Soroca este menţionată la 1499, este de aşteptat că cetatea să fi fost construită cam odată cu celelalte cetăţi de pe Nistru: Hotin, Orheiul Vechi şi Tighina. Necătînd la faptul că cetăţile aveau ziduri înalte şi puternice, dacă asediatorii ajungeau la baza lor erau pierduţi din vedere de apărători. Acolo sub ziduri ei erau în deplină siguranţă. Acest fapt i-a impus pe arhitectori medievali chiar de la începuturi să proiecteze în pereţi găuri speciale prin care apărătorii turnau peste capetele asediatorilor ulei fierbinte sau trăgeau cu arcul. Părea ca problema securităţii cetăţilor / castelelor a fost rezolvată cînd meşterii la o anumită distanţă au ridicat în afara peretelui principal turnuri care aveau sub lovitura lor întreg spaţiu aflat de-a lungul zidului. La începuturi aceste turnuri de flancare aveau o formă pătrată. Cu părere de rău aceste turnuri puteau fi uşor distruse. Se săpau tuneluri sub fundament, se instalau butoaiele cu pulbere şi se aruncau în aer.

19

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Nu a trebuit foarte mult timp ca inginerii medievali să înţeleagă, că turnurile rotunde sunt mai puternice ca cele cu zid drept. Partea slabă a castelelor a fost desigur intrarea, de aceea nici aici n-a trebuit să treacă mult timp pentru a se descoperi că turnurile din flancuri sunt acea salvarea şi mai ales că ele controlau şi întreaga întindere a peretelui.

Castelele cu ziduri şi turnuri rotunde au apărut mai întîi în Europa Apuseană ca mai apoi, cu ajutorul meşterilor italieni (şi nu numai), da şi a meşterilor din Principatele Române, ce au făcut studii şi practici în Europa Apuseană, să fie ridicatre şi în Principatele Române.

Anume datorită acestui fapt, Cetatea noastră de Soroca include în sine mai multe particularităţi, care le găsim la aşa castele ca Del Monte (1240, Italia), Restormel (1265, Anglia, Cornwall), Queenborough (1361-77, Anglia, Kent). ş.a.

Cercetătorii, care au afirmat ca Cetatea Soroca nu este altceva decît opera meşterilor genovezi au intuit asemănarea arhitecturală şi a sistemului de apărare a Cetăţii Soroca cu unele castele din Europa. Doar meşterii italieni din sec. XV-XVI au lucrat nu odată pentru principii români. La Buda lucrează Aristotele Fiorovanti şi Benedetto da Majano, la Bistriţa – Petru Italus Lugano, la Gherla – Domenico da Bologna, la Satu-Mare – Ottavia Boldigara, la Alba-Iulia s-a afirmat Francesco Pozzo, Sforza Palavicini şi Antonio Bufalo. Este cunoscut zidarul, Ioan din Liov şi greco-genovezul Ioan Privana de la Chilia.

Inginerii, care au proiectat Cetatea Soroca, au avut libertatea de a dezvolta mai departe ultima gîndire în privinţa apărării, ajungîndu-se la o performanţa deosebită. Şi dacă Cetatea Soroca este o perfecţiune alături de celelalte castele (Del Monte, Queenborough), apoi aceasta perfecţiune a venit prea tîrziu. Odată cu folosirea pe larg a prafului de puşcă, cetăţile, castele medievale îşi pierd însemnătatea lor, cu toate că omul după inerţie a mai continuat să le construiască o vreme.

Prima folosire a prafului de puşcă în Anglia a avut loc pe la 1325 anume de atunci vine declinul cetăţilor. Cetatea Soroca alături de celelalte cetăţi ca Restormel, Del Monte, Queenborough a fost şi este o parte componenta a

20

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

arhitecturii medieval-europene fiind acel zid de apărare a civilizaţiei creştine contra stepei sălbatice. O continuitate în gîndire, intelect şi perfecţiune.

Sursa: http://istoria.md/articol/103/Cetatea_Soroca_a_Moldovei

Catedrala Mitropolitană din Chișinău Catedrala Nașterea Domnului este o catedrală ortodoxă din Chișinău ce se află în apropierea pieței Marii Adunări Naționaleși aparține Bisericii Ortodoxe din Moldova. Clădirea catedralei este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de Științe. Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie 1939.

Inițiativa înălțării Catedralei îi aparține mitropolitului Gavriil BănulescuBodoni (1812–1821), locul amplasării sale fiind indicat în primul plan urbanistic al Chișinăului din 1817. Construcția s-a realizat pe timpul succesorului său, între anii 1832–1836 de către arhiepiscopul Dumitru Sulima (1821–1844). Este construită din piatră și cărămidă, cu trei altare: central – Nașterea Domnului, laterale (inchinate initial ): cel sudic – Sf. Alexandru Nevski, cel nordic – Sf. Nicolai Mirlikysky. Astăzi cele două altare laterale sunt închinate binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare la care orașul Chișinău își aniversează hramul – 14 octombrie. Arhitectul locașului sfânt este Avraam. I. Melnikov, maestru al stilului empir rus.

Ansamblul catedralei este alcătuit din: biserică sau catedrala propriu-zisă, o clopotniță cu patru niveluri și de Porțile Sfinte. Lucrările edilitare scot în evidență preocuparea pentru crearea centrului urban, iar un rol deosebit în compoziția sa arhitectural-spațială trebuia să-l joace catedrala orașului. În planul din 1817, în centrul orașului era deja indicată amplasarea catedralei, cu un plan cruciform.

Catedrala. Arhitectura este în stil neoclasic târziu, numit și empir, cu folosirea pentru coloane a formelor elene antice. A fost construită în stil eclectic, o combinare a planului bizantin cruce greacă înscrisă cu principiile renascentiste de tip central. Are o compoziție simetrică, în plan reprezentînd un pătrat cu latura de 27 m, prin alipirea la corpul cubic a patru porticuri a câte șase coloane dorice, fiind obținut un plan cruciform, cu fațadele soluționate identic.

21

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Cupola, surmontată de un tambur cilindric, este susținută de patru piloni pătrați în secțiune, care preiau greutatea prin intermediul a patru arce dublouri și a patru pendantivi. Învelitoarea cupolei parabolice, cu coastele radiare, era din tablă de fier. Prin tamburul larg, de 13 m lărgime, cu 12 ferestre, interiorul este inundat de lumină. Suprafețele interioare ale pereților și bolților au fost pictate cu subiecte biblice și evanghelice. Părțile tencuite sugerau impresia dalelor din marmură.

Catedrala a suferit în timpul celui de al doilea război mondial, turla și cupola, interioarele fiind reconstruite cu abateri de la formele inițiale.

Clopotnița. A fost construită concomitent cu catedrala, amplasată la 40 m distanță de ea, simetric cu catedrala și față de centrul geometric al cartierului catedralei. Are patru niveluri, trei prismatice, cu latura în retragere succesivă, iar al patrulea sub forma unui foișor circular în plan, pentru camera clopotelor, acoperit cu o cupolă. La primul nivel se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două coloane, amplasat în latura sudică. Porticuri identice împodobeau fiecare fațadă a clopotniței, realizându-se o repetare, la o scară micșorată a compoziției catedralei, armonizând cu aceasta și prin forma cupolelor.

A fost demolată în anii ’60 ai secolului al XX-lea și reconstruită în 1998 după imaginile de epocă.

Porțile Sfinte. Pentru cel mai mare clopot, ferestrele camerei clopotelor s-au dovedit a fi prea mici. Pentru a găzdui clopotul mare s-a luat decizia de a fi construită o clopotniță specială, autorul acesteia fiind arhitectul Luca Zaușkevici, în care a fost comasată funcția de clopotniță cu cea a porții de intrare. Clopotnițapoartă a obținut forma Arcului de triumf, amplasat la intrarea pe teritoriul scuarului catedralei din direcția Mitropoliei (distrusă în anii războiului).

Este o construcție în spiritul stilului empire, particularitatea arcului din Chișinău rezidă în soluționarea trecerii în patru direcții, obținând patru fațade identice, cu patru piloni. În plan este pătrată, cu pilonii de la colțuri împodobiți pe două fațade exterioare cu câte o pereche de coloane corintice. Partea superioară este un atic, care se sprijină pe acești patru piloni, care corespunde camerei clopotelor, unde atârnă clopotul greu de 400 puduri.

Arcul de Triumf din Chișinău Arcul de Triumf din Chișinău (numit un timp Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic — Arcul Victoriei și Arcul Biruinței) este un monument de arhitectură construit în anii 1840–1841, pentru a comemora victoria armatelor 22

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

rusești asupra turcilor în războiul ruso-turc din 1828–1829. În interiorul arcului se află un clopot gigant cu greutatea de 6,4 tone, care a fost turnat din metalul tunurilor turcești capturate în război.

Arcul are în plan formă de pătrat și dispune de două niveluri. Înălțimea monumentului este de 13 m. Capitelurile celor patru piloni ai construcției au fost sculptate în stil corintic. Nivelul superior este decorat în stil clasic. Pe partea frontală este montat un orologiu mecanic, luminat în timpul nopții, care însă nu anunță prin sunet ora exactă. Ornamentele și capitelurile sunt executate în ceramică.

Primele ceasuri pe arcada au apărut în anul 1842. Ele au fost aduse de la Odesa, iar șapte ani mai târziu, un vânt puternic a smuls cadranul, iar mecanismul a funcționat pînă în anul 1881, și a trebuit să fie înlocuit. Noul mecanism a fost achiziționat în Austria. Ceasul real a lucrat fără reparații pînă la începutul războiului, cînd a fost lovit de bombardamentele din anul 1941. În 1945, pe pereții Arcului au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a cetățenilor Moldovei, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al Doilea Război Mondial și au primit distincția de "Erou al Uniunii Sovietice". Plăcuțele au fost scoase în 1991, după obținerea independenței.

Arcul de triumf din Chișinău se află pe axa de simetrie a ansamblului arhitectural ce mai cuprinde și Catedrala Nașterii Domnului, Clopotnița acesteia, Piața Marii Adunări Naționale și Casa Guvernului din Chișinău.

PALATUL PARLAMENTULUI Clădirea care găzduiește în prezent Parlamentul Republicii Moldova fost construită între anii 1976-1979, avându-i ca autori pe arhitecții Alexandru Cerdanțev (n.1931) și Grigore Bosenco. Proiectată de la început ca edificiu cu profil administrativ cu scopul de a găzdui Comitetul Central al Partidului Comunist al RSSM, această clădire a fost pregătită la începutul anilor '90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova.

Aceast edificiu este o construcție monolită turnată în beton armat, având fațada fețuită cu plite de cotileț și de granit roz și soclul fețuit cu plite din marmură și granit roșu. Clădirea are forma unei "cărți deschise", cele două "aripi" ale ei fiind unite de partea centrală a clădirii, unde predomină ritmurile verticale a 4 piloni-pilaștri înălțați la altitudinea totală a edificiului. Deasupra intrării centrale 23

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

este amplasat textul cu denumirea instituției: "Parlamentului Republicii Moldova", cu litere turnate în metal. În interior, cabinetele de lucru sunt repartizate doar în partea clădirii ce dă spre Bulevardul Ștefan cel Mare, iar sala de ședințe a Parlamentului este situată în partea opusă bulevardului.

Clădirea Parlamentului Republicii Moldova este considerată a fi un monument de importanță națională. În timpul protestelor de la 7 aprilie 2009, clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost devastată de protestatari. Reparația ei a început în 2009, dar a fost oprită un an mai târziu din lipsă de bani. Lucrările au fost reluate în 2012, fiind finalizate la sfârșitul anului 2013.

Sursa: wikipedia.ro

IMPRESII ALE PARTICIPANȚILOR ”În perioada 23-28 iulie am participat la prima mea tabără internațională intitulată "Apă din Piatră" care s-a desfășurat la Ivancea, Republica Moldova.

Tematica taberei a fost una spirituală și a implicat 80 de tineri din trei țări (România, Moldova și Ucraina). Paleta de activități a fost una diversificată: rugăciuni, atelierele de lucru dedicate limbii române, istoriei, dar și broderiei, muzicii și dansului.

Invitații taberei – profesori, preoți, academicieni – au abordat teme din cele mai diverse într-o notă cât mai non-formală. Seara a fost dedicată exclusiv activităților recreative sub clar de lună. "Apă din Piatră" a fost o experiență unică pentru mine, emoționantă, plină de informații noi și care a reușit să mă scoată din zona de confort. În urma discuțiilor cu ceilalți tineri prezenți în tabără mi-am întârit și mai mult convingerea că ”UNIREA FACE PUTEREA!” Marius, Roman 24

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

”Tabăra de la Orhei, "Apă din piatră" a fost poate cea mai frumoasă experiență pentru mine. A fost locul în care, deși nu au fost condițiile de acasă și nu i-am avut pe ai mei aproape, m-am simțit ca acasă, confortabil. Am cunoscut mulți oameni frumoși și am legat prietenii. Am învățat să fiu răbdătoare, am învățat despre rugăciune astfel, am reușit să mai fac un pas spre Dumnezeu. Am învățat să brodez și am aflat mai multe despre istoria Basarabiei. Am avut ocazia să întâlnesc oameni in adevăratul sens al cuvantului, oameni deosebiți prin intermediul cărora am reușit să progresez pe mai multe planuri. În această tabără am descoperit cea mai frumoasă limbă străină, după părerea mea, si anume rusa, pe care, încet, încet îmi doresc să o învăț. Consider că a fost o tabără perfectă, o tabără în care m-am regasit pe plan spiritual, una în care m-aş întoarce oricând!”

Fabrizia, Roman ”Tabăra "Apă din piatră" a fost o experiență aparte. Pot spune că nu regret decizia de a veni în această tabără. Prin atelierele de lucru am reuşit să învăț de la a broda semne de carte până la dansuri şi muzică. Am avut un program plin în care plictiseala nu s-a putut "strecura". Am vizitat locuri deosebite. Dar cred că cel mai important lucru este faptul că am legat prietenii frumoase care sper să reziste în timp. Tabăra "Apă din piatră" nu este doar o tabără pentru tineri care vin să se relaxeze, să se destindă, este o tabără în care aceştia îşi pot întări legătura dintre ei şi Dumnezeu. Este o tabără care te ajută să te dezvolți sufleteşte, care te ajută să creşti ca persoană. Mă bucur că am reuşit să acumulăm amintiri minunate pe care ni le vom aduce aminte cu drag.”

Daria, Roman ”În prima mea tabără la care am participat, numită '' Apă din piatră", din Ivancea, Republica Moldova, mi s-a părut foarte frumos. Mi-am făcut mulți prieteni, am învățat multe lucruri interesante la ateliere și am vizitat locuri frumoase din Republica

25

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

Moldova. Vreau să spun câteva lucruri despre fiecare atelier în parte.

Atelierul de istorie. Mi-a plăcut că am învățat lucruri noi despre Basarabia, România, dar și despre voluntariat.

Atelierul de broderie. A fost cel mai interesant și atractiv, după părerea mea. Am început sa lucrăm în primă fază, lucruri simple, precum tricolorul, apoi semne de carte ușoare, iar apoi, în din ce în ce mai complicate.

Atelierul de muzică. Și acest atelier mi-a plăcut, deoarece am învățat melodii foarte frumoase, pe care, dacă le voi mai auzi vreodată, îmi voi aminti cu drag clipele frumoase petrecute cu cei din tabără.

Atelierul de limba română. Atelierul acesta a fost interesant pentru că au fost jocuri frumoase, am învățat exerciții de dicție și câteva reguli de pronunție. Și nu în ultimul rand, atelierul de dans. Acolo am învățat câțiva pași de dans destul de ușori și pot sa zic ca m-am descurcat bine. După părerea mea, tabăra "Apă din piatră" este una foarte frumoasa, și, chiar dacă nu am avut condițiile de acasă, mam distrat și aș mai repeta aceasta experiență.

” Miruna, Roman.

”Tabăra "Apă din piatră" mi-a oferit oportunități inedite pe care sunt sigură că nu le voi uita curând şi le voi povesti cu drag chiar şi peste mulți ani. A fost pentru prima dată când paşii mei au atins plaiurile Basarabiei, curioşi şi dornici de a străbate aceste ținuturi de peste Prut. Pot să spun cu mâna pe inimă că am îndrăgit această regiune încă de la primele impresii. Dealuri uşor ondulate, ape line, pământuri frumos lucrate şi oameni simpli şi de treabă. Evident, cuvinte la fel de frumoase îmi vin în minte când mă gândesc la tot ce am învățat în tabără şi la toate persoanele cu care am avut ocazia să mă întâlnesc şi să leg prietenii. Utilul s-a îmbinat perfect cu plăcutul şi nu am simțit că fac ceva din obligație pe parcursul acestor zile, ci din plăcere. Am participat în fiecare zi la ateliere de muzică, dans, broderie, limba română şi istorie, de unde au început să se lege şi prieteniile. În fiecare dimineață şi seară ne rugam cu toții împreună cu preoții, tabăra fiind de spiritualitate ortodoxă. Deşi unii dintre noi nu eram obişnuiți cu astfel de obiceiuri, prin sfaturile părinților am învățat cum să facem față noilor provocări, însoțiți, bineînțeles, de Dumnezeu. Aceştia au fost 26

Clubul de Istorie ”Mușatinii”

foarte apropoiați de noi şi ne-au răspuns cu bucurie la orice nelămuriri aveam în suflet. În ultima seară am pregătit un spectacol în care am cântat, am dansat, am recitat poezii şi am avut parte de invitați de mare calibru. Cu un program atât de încărcat şi cu atâtea persoane deosebite în jurul nostru, timpul a trecut foarte repede şi nici nu ne-am dat seama că zilele s-au scurs. Ne-am luat rămas bun, neam îmbrățişat cu toții şi ne-am promis că ne vom revedea cât de curând. Consider că dacă vrei să ai parte de ceva unic şi să ieşi din zona ta de comfort, merită din plin să mergi în această tabără!”

Ina Ruxandra, Roman.

AsociatiaMusatiniiRoman

Website: musatinii.wordpress.com Youtube: MusatiniiTV E-mail: asociatiamusatinii@yahoo.ro

27