RAITE PRIN U.E. (pagini de jurnal paranormal) (I)

Page 1

ALLEZ ! ALLEZ ! SCHENLL ! (I) RAITE prin U.E (pagini de jurnal paranormal)

„- Cum, vreți să vedeți Eleveția cu avionul ? Nu se poate ! Ce să vedeți ? Nu se prea poate nici cu mașina personală. Înseamnă să fie sacrificat colegul de plapumă !”. Râd. Cristi nu știe de ce. Și așa, datorită lui Cristi, agentul meu de turism, ne încumetăm într-un nou circuit prin țări, care nu pot fi văzute decât din autocar. Important este să călătorești într-unul, care să-ți asigure starea de bine, atât prin facilitățile tehnice, cât, mai ales, prin calitatea grupului. Am avut parte de amândouă, datorită firmei, prin cei doi ași ai volanului și, în special, datorită ghidei Elena, fostă atletă de performanță (sic!), care ne-a convins de necesitatea disciplinei într-un asemenea demers turistic de peste 4.000 de kilometri. Mulțumiri ! După un iulie de foc, în care am respectat cu sfințenie sloganul berei preferate, „Mai luptă !”, a venit ziua plecării. Până la granița de vest, sunt culeși, de ici-colo, cei dornici de aventura austro-helvetă. Bonus Liechtenstein ! Cu dormit prin Franța, scurtări prin Germania și traversarea pustei ungare. La graniță, vameșa Ildiko, ne dă jos din autocar pentru defilarea prin fața organului ! Am dat mărunt din buze și m-am conformat. Se vede că la unii mai sunt ceva complexe de superioritate ! Apreciez autostrada șnur, pe care autocarul toarce ca un motan până la primul loc de înnoptat. Budapesta rămâne un oraș frumos cu multe amintiri plăcute. Acum a fost doar o haltă. Și popasul la Viena a fost scurt, cât să revedem grădina cu trandafiri și să flanăm câteva zeci de minute pe Ringul Vienez. Cu aplombul cunoscătorului. Aici e Opera. Uite și Parlamentul ! Oare ce mai face

primarul ? Constat că a luat modelul celui de la Arad, amplasând tot felul de cașcaravete, știrbind frumusețea locului său de muncă. O salutăm pe regina Tereza, cea cu 16 copii, cu tați numai de ea știuți !


Tot ea este cea care ne-a demolat bisericile ortodoxe din Ardeal și a interzis festivalurile stradale ! Aici e statuia lui ... și a lui ... dăm roată Palatului

Hofburg, celălalt era prea departe. Zărim Catedrala Sf. Ștefan și ... gata ! La autocar !

O luăm spre Innsbruck, cunoscut și pentru faptul că a găzduit două ediții ale jocurilor olimpice de iarnă. Stațiune cochetă cu statuia Sf. Ana, Casa cu acoperișul de aur, cu o pietonală la capătul căreia se află Arcul de Triumf, de unde se vede marea trambulină Bergisel din circuitul celor patru trambuline. Vom trece, mai târziu, prin spatele ei. O monstruozitate din beton cenușiu. Iarna, sub plapuma grosă de nea, în lumina proiectoarelor, stațiunea devine un real colț de rai ! Iar trambulina templul schiorilor !


Îmi iese și o superpoză cu luna agățată de o macara !


Mergem și mergem ! Drum de vară, până-n noapte ! La Bludenz intrăm în zona basmelor, cu o cazare în coasta liliputanului Liechtenstein.

Scot cana fierbător cu Captain Black alăturat, luasem modelul de la precedenta ieșire, la Dublin, și las hotelul pe ... întuneric. La Budapesta nu reușisem ! Mărturisirea făcută e pe jumătate iertată ! Nu !?! Remedierea se face cu prețul câtorva istericale de poale de Carpați și dormim buștean ! Micul dejun consistent și la drum ! Trecem tiptil vama și iată micuțul principat. Mult zgomot .. a zis Shakespeare. Nu știu dacă a văzut stătulețul. Se pusese de o ușoară burniță, însă cei 300 metri de pietonal ai capitalei nu vor fi greu de străbătut. Mi-am zis. La coborâre, am aflat că sunt, de fapt, metri pătrați ! Primăria cochetă, cu impetuoși cai în dotare. La Castelul de pe munte, principele era acasă. Se pregătea intens pentru ziua națională,

de peste câteva zile, când va invita pe toți locuitorii principatului la o bere și un cârnat în centrul Vaduzului. Scena era deja instalată. Ca populație, Liechtensteinul este a patra cea mai mică țară din lume, după Vatican, San Marino și Monaco. Măsurat, de la sud la nord, principatul are cca 24 km. Cel mai înalt vârf, Grauspitz, are 2.599 m. E o țară mai mult înaltă decât lungă. Suprafața puțin mai mare de 160 km² și o


populație de circa 37.000 de locuitori. Pe cei 160 km² nimeni nu poate fi angajat sub 1.800 euro/lună ! Momentan nu erau locuri de muncă disponibile ! Venitul este de 89.400 de dolari pe cap de locuitor. Al doilea din lume ! 30% din veniturile la bugetul de stat al Liechtensteinului sunt asigurate prin taxarea celor cca 74.000 de companii tip căsuță poștală, fundații și din emiterea de timbre. Forbes confirmă, Principele de Liechtenstein este al șaselea cel mai bogat monarh din lume cu o avere estimată la 5 miliarde de dolari. Cum să nu dai supușilor o bere de ziua națională ?!? M-a amuzat întâmplarea din 2007, când o unitate elvețiană de infanterie s-a rătăcit într-un exercițiu militar prin Liechtenstein. „Invazia” accidentală a luat sfârșit, când s-a observat greșeala și militarii s-au retras. Armata elvețiană a informat, apoi, Liechtensteinul de „invazie” și a prezentat, oficial, scuze. „Pacea” a fost încheiată la o bere ! Intrăm în magazinul de suveniruri unde aflăm că patroană e ... Mihaela ! Mică lumea ! Mai dăm o raită după blocuri (= iepurării). O

salutăm și pe Maja desnuda din Vaduz ! Horror ! Dar ce mă pricep eu la artă !?! Tac. Dacă o luam pe jos, în patru ore traversam principatul. Mai ales că burnița încetase !

Și-am încălecat pe-o șa și la drum !...

Sergiu-Marian Găbureac 2016


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.