1
Art Out no.35
Art Self(ie)
Content
Cezara Miclea
Portrete Cotidiene
Mihai Torsan
Echipa editorială/ Editorial team Daily Portraits Redactor-şef/ Wrote by Mihai Torsan Laura Lucia Mihalca Editor-in-chief: Translated and interpreted by Mădălina Panduru
01 04 06
Redactor-şef adjunct/ Ligia Niculae Deputy editor-in-chief:
„Portrete” Preistorice
08
Coordonator număr/ Cezara Miclea Coordinator of the issue:
Pașaport Cultural la Timișoara
15
Ligia Niculae
Andreea Foanene
The Cultural Passport at Timișoara
Redactor permanent: Carmen Fortis Wrote by Andreea Foanene Translated and interpreted by Casiana Constantin Redactori colaboratori/ Bianca Drăghici Index 20 - itinerar plastic în timp şi spaţiu Associate editors: Andreea Lect.univ. dr. Georgeta Mihele Foanene Georgeta Mihele Index 20 Plastic - Itinerary in Time and Space Wrote by Lect. univ. dr. Georgeta Mihele Diana Morar Mihai Torsan Translated and interpreted by Mădălina Panduru Traducători/ Interviu RENE RĂILEANU translators: Casiana Constantin Elisa Maxim Mădălina Panduru Desgn grafic/ Tamara Enache graphic design:
Cezara Miclea
Frida Kahlo - Între suprarealism și feminism
Fortiș Carmen Diana
Frida Kahlo - between surrealism and feminism Wrote by Fortiș Carmen Diana Translated and interpreted by Casiana Constantin Emoții abstracte
Diana Morar
Notă: Părerile exprimate în cadrul materialelor publicate aparţin exclusiv autorilor şi nu intră în răspunderea redacţiei. /The opinions expressed through the published materials are owned exclusively by the authors and they are not necessarily the magazine’s responsibility.
57 73 78 86 94 102
RIPtide
110
Alexandra Tudose
Freddie Mercury- Calitatea artistului prevalează devianţa socială
Vlad Roată
Fortiș Carmen Diana
www.artout.ro www.facebook.com/ArtOutMagazine redactie@artout.ro
40
Abstract Emotions Wrote by Diana Morar-Oancea Translated and interpreted byElisa Maxim
Portretul copilăriei Contact:
28
122
128
Luxury Fashion: Contrasting Theories and Changing Times (Part 3)
Bianca Draghici
138
Produsele de lux: teorii divergente şi vremuri în schimbare (partea
a III-a)
Wrote by Bianca Drăghici Translated2and interpreted by Elisa Maxim
145
Editorial
Art Self(ie) Luna august este luna în care scriem despre autoportrete și memorii, acestea făcând parte din artă încă din timpurile renascentiste. Fructele și legumele care se coc în această lună pot fi asemuite autoportretelor și memoriilor lăsate în istoria artei, iar singura diferență între ele este că poamele roditoare se coc și cad, pe când autoportretele rămân ca amintire. O altă particularitate a autoportretelor constă în stilul în care acestea au fost pictate, care variază de la modul serios, contemplativ, la cel auto ironic, vesel, psihedelice. Și totuși, cu ce sunt utile autoportretele și memoriile publicului? Cum ar fi arătat arta fără prezența autoportretelor pictate de artiști faimoși ai feluritelor vremuri? De ce erau ele realizate? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care încercăm să răspundem în numărul acesta. Am ales această temă deoarece nu suntem singurii care au ales să o abordeze. Unul dintre muzeele pe care le-am vizitat, Maurithuis din Haga, Olanda, va organiza o expoziție cu titlul „Autoportrete olandeze – selfie-uri din Secolul de Aur” între 8 octombrie 2015 și 3 ianuarie 2016. Se va aduce în discuție modalitatea în care artiștii secolelor trecute, printre care van Gogh, Rembrandt, Jan Steen, Carel Fabritius și Gerrit Dou, își prezintă propria evoluție în viață. Este prima data când se organizează o expoziție cu tematica autoportretelor. Evenimentele la care ne putem relaxa luna aceasta sunt expoziția de pictură Ana-Dinescu de la Cercul Militar, Festivalul internațional de Teatru NETA începând de la 28 august, iar dacă doriți să asistați la recitaluri extraordinare, se va ține Festivalul George Enescu între 30 august și 20 septembrie. Printre articolele pe care le veți găsi se numără interviul luat pictorului Rene Răileanu, “Portrete preistorice” de către Ligia Niculae, “Portrete cotidiene” scris de către Mihai Torsan. Vom citi eseurile lui Carmen Fortis despre Frida Khalo și imaginea ei între suprarealism și feminism, și cel al Dianei Morar despre portrete abstracte, iar Bianca Drăghici continuă seria despre modă.
Cezara Miclea, Redactor permanent
1
2
3
Portrete cotidiene Eseu
Mihai Torsan
Mihai Torsan: Eu sunt Eu.
Dimineață de dimineață mă șerpuiesc către buruienile din beton și sticlă ce au crescut galopant în ultimul deceniu în Pipera. Drumul meu trece pe la Piața Unirii, care nu mai este piață de când locul a fost uniformizat de către un ideal măreț. De obicei acolo stă un profet al apocalipsei care cântă pogorârea flăcărilor cerești
iar oamenii îl percep ca pe un erou dramatic". Ideea asta îmi produce o stare de rău fizic și mă îndepărtez cât pot de repede. Mă uit peste umăr și văd că cei care încă stau în jurul profetului nu au pământ sub picioare. Prefer să nu mă mai uit în spate și mă pierd printre oameni, dar vorbele profetului mă aleargă ca niște fiare flămânde. Mă opresc la un chioșc și îmi cumpăr o apă ca să mă răcoresc și să spăl roiul enervant de gânduri. Cumpăr și un ziar ieftin pentru a îmi curața pantofii. Acum sunt un “- Dacă te uiți atent, vei vedea că nu e om nou. Mă îndrept către o gură de metrou legat, stă atârnat acolo de bună voie și se și mă alătur mulțimii de oameni care intră în mușuroiul urban. Îmi aduc aminte că trebuie lasă devorat pentru că știe că a greșit, iar să depun un dosar și mă grăbesc să ajung la oamenii îl percep ca pe un erou dramatic”. Palatul Funcționarilor. Însă pe scările rulante care coboară spre metrou văd urcând un bolovan pe lângă care nu am cum să trec. Sunt curios să văd ce se întâmplă și mă duc lângă și îndeamnă către calea lui Dumnezeu. Îmi dau seama ghișeul unde se vând cartele pentru a vedea mai bine. imediat de influența lui - toți cei care umplu zidurile de pretutindeni cu "Isus vine", trebuie să îi fie adepți. De acolo văd că bolovanul este împins cu toată forța Merg cu pas sigur către profet și îmi dau seama că, de un...nu îmi dau seama dacă e om sau altceva, sau într-un fel ciudat, ceea ce auzeam de la distanță s-a poate ceva între, un hibrid. Doamna care vinde cartele metamorfozat atunci când am privit din apropiere- îl mă anunță pe un ton hieratic că se filmează un cadru văd pe Nietzsche. Ceea ce aud produce unde de șoc în dintr-un film cu buget redus. Întreb cum se cheamă inimile oamenilor - că Dumnezeu ar fi murit. Îl bat pe și răspunsul vine ca un croșeu: "-Mitul lui Sisif!". O voce calmă, uniformă, lipsită de orice umăr și îl întreb la ce se referă. Amabil, îmi explica: infl exiuni se scurge lin din pereți și începe o predică "-Cu toții suntem dumnezei îți totul e permis". Un fior mi se ridică năvalnic pe șirea spinării și mă îndepărtez despre trezirea conștiinței colective: "Tovarăși, dacă cu spatele și cu mâinile întinse, parcă pentru a mă vedeți în preajma dumneavoastră că un cetățean are de scutura de ceea ce tocmai am auzit. Profetul continua suferit nu rămâneți indiferenți...depuneți o reclamație - "Uită-te ce a rămas din simbolul rezistentei!". la autoritățile competente astfel încât agresorul să Ridic privirea și lângă logo-ul Zara îl văd legat suporte rigorile legii.." Din ungherele gândirii apar pe Prometeu. Creatura înaripată a zeului îl musca ideile din Rusia anului 1917, Vladimir Ilic Ulianov de ficat și picături de sânge cad peste mine. Fără să apare și el în trenul blindat plecat din Elveția și menit îmi dau seama, ajung din nou lângă profet. "- Dacă te să schimbe soarta lumii. Încep sa mă sufoc și caut uiți atent, vei vedea că nu e legat, stă atârnat acolo de disperat o ieșire. O găsesc, urc în fugă treptele și ies. bună voie și se lasă devorat pentru că știe că a greșit, Gata, Zidul Berlinului a căzut, lumea e liberă! Sisif încă încearcă imposibilul, asta îl face să transceadă 4
Eseu secolele și să îl vedem în fiecare colț al lumii, în diferite forme și culori, monument de perseverență. Merg mai departe și dau peste o ruină de om, zic ruină pentru că pot vedea prin el. Îl cheamă Juan și stă sprijinit cu un cot pe mașina albă de lux care lucește în soare. Când eram copil citeam numerele mașinilor, și asta fac și acum- B-666-DON. Revolta filfizonilor, împopoțonați în exterior și putrezi în interior, temple din lut ce elogiază zeii snobi ai bunăstării materiale. O revoltă fără substanța ce îmi amintește de mecanismul de apărare din cartea lui Sartre- Greața. Mă țin de stomac și plec mai departe. Acum mă duc spre gara, sunt într-un taxi fără aer condiționat și printre claxoane și asfalt topit încerc să citesc din "Străinul". Soarele se reflecta în lanțul șoferului și îmi intra în ochi. Ridic privirea și mă uit pe bord 1.347.873 km - îmi șterg transpirația ca să văd mai bine, mă mai uit odată și întreb dacă e adevărat ce văd. "- Uite, frate, încă merge!". Și schimbă a cincea parcă pentru a îmi arăta că am greșit îndoindu-mă de o mașina perfectă. Cobor privirea în carte, citesc despre o viață absurdă. Ajung la gara. Cu greu găsesc un bilet și după o ceartă scurtă cu un funcționar plictisit, de acum sunt în tren. In fata mea, o față cunoscută, pe masa dintre noi, o tabla de șah. Cu spatele la mine sunt piesele albe- falanga greaca- mantiile de culoarea mierii le atârnă până la pământ, turnurilecornise inscripționate cu caractere elene- Atena și Sparta luptă laolaltă împotriva amenințării venite din arșița Orientului. În fața lor sunt nemuritorii, complet înfășurați în eșarfe negre, iar în spatele lor, un tron de aur pe care stă regele. În fața unui adversar superior frica este inutilă și absurdă, persanul mută primul și răspund cu apărarea siciliană. Aici este Salamina, e totul sau nimic, libertatea spiritului grec trebuie să triumfe în fața totalitarismului. După o încleștare crâncenă, nemuritorii sunt învinși și regele negru cade de pe tablă.
5
Parcă văd cum iese fum din locurile unde s-au purtat marile bătălii ale omenirii, Marathon, Termopile, Salamina și Plateea, eliberarea finală. Îmi aduc aminte de vorba bunicului atunci când era pe cale să îmi dea mat- "- Te fac republica!". De data asta eu am menținut republica. Ajung în Constanta și mă grăbesc să ajung în zona veche, care îmi place atât de mult! Mirosul mării mă agită așa cum animalele de pradă se transformă când simt miros de sânge. Pășesc pe dalele noi, admir heraldica de pe capacele de canal, ridic privirea și văd minaretul de la moscheea Carol I- un creion care desenează mituri pe cer. Printre case ce mă fac să mă simt ca în Grecia și oameni ce îmi aduc aminte că sunt acasă, grăbesc pasul și ajung pe plaja. În depărtare, un om care dansează și o muzică ce face inima sa zboare. Îl recunosc pe Alexis Zorbas, cu legendara lui bucurie de a trăi. "- Hai frate să bem niște vin!" Nu pot să refuz, e ca și cum aș refuza sa trăiesc. Lichidul de culoarea sângelui curge și sufletul se deschide. Toată Peninsula Balcanică se revărsa pe plajă. Fericit și luptând cu garda jos în fata temerilor, în minte îmi vine un joc de cuvinte din spaniolă - nada înseamnă nimic și nadar înseamnă a înota, deci a străbate nimicul. Mă arunc în apă pentru a-mi demonstra că e așa!
Daily Portraits
Wrote by Mihai Torsan Translated and interpreted by Mădălina Panduru
Early in the morning I squirm myself to the concrete and glass weeds which grew galloping in the last decay in Pipera. In my way I go through Piața Unirii which is no longer a square since this place was standardized by a glorious ideal. There was a prophet of revelation which sung the descent of heavenly flames and urged the path of God. Soon, I realized his influence – all the people which cover the walls with ‘Jesus comes’ must be advocates. I walked with confidence to the prophet and I realized that, in a strange way, what I heard from distance suddenly metamorphosed and when I looked closer - I saw Nietzsche. What I heard produced shock waves in people’s hearts – that God died. I patted on his back and asked what he meant. He explained me kindly ‘We all are gods and everything is allowed.’ This sent shivers up to my spine and I fall back with my hands outstretched to abjure of what I heard. The prophet continued ‘Look what is left of the symbol of resistance.’ I lifted up my eyes and next to Zara’s logo I saw Prometheus bound. The winged creature of the god bitten his liver and drops of his blood were falling over me. Without realizing, I come back to prophet. If you look carefully you will see that he is not bound, he hung there willingly and let himself to be devoured because knows that he was wrong and people perceive him as a dramatic hero. This thought produce me a state of physical harm and I fall back fast as I can. I look over my shoulder and I see that those who are still sitting around the prophet do not have ground under their feet. I would rather not look back and get lost among people but the prophet’s words hunt me like some hungry beasts. I stopped at a kiosk and bought myself some water to cool down and to send away the annoying swarm of thoughts. I bought also a cheap newspaper to clean my shoes. Now I am a new man. I went to an entrance of the subway and I joined the crowd of people entering into the urban hill. I remembered I had to submit a
file and hurry to get at Palatul Funcționarilor. While descending with the subway escalator I saw climbing a massive person to which I could not pass. I was curious to see what was happening and I went near the ticket office in order to have a better view. From there I saw how that massive massive person was pushed with all the force by a…I do not know if it is was person or something else or maybe something in between, a hybrid. The lady who was selling tickets announced me with a hieratic tone that a scene from a low budget movie was being filmed. I asked her which was the movie’s name and the answer came like a hook: The Myth of Sisyphus! A calm and flat voice, without any modulation drained smoothly from the walls and began a sermon about awakening: ‘Comrades, if you see around you that a citizen suffers, do not remain indifferent…file a complaint to the qualified authorities so the offender to undergo the rigors of the law…’ From the corners of my mind ideas with Russia in 1917 emerge, Vladimir Ilic Uilanov appears also in the armoured train that left from Switzerland and aimed to change the world. I started to suffocate and searched desperately a way out. I found it, climbed the stairs and ran out. Now the Berlin Wall fell, the world is free! Sisyphus was still trying the impossible which made him transcend the centuries and see him everywhere on the planet, in different shapes and colors, monument of perseverance. I went further and I ran into a ruin of man, I said ruin because you can see trough it. His name was Juan and he leaned on his elbow on the white luxury car shining in the sun. When I was a child I used to read car numbers and today I do the same thing – B-666-DON. The rebellion of cocxcombs, flamboyant on the outside and rotten on the inside, temples made by clay which praised to gods of material wealth. This is a rebellion without substance which reminds me of the defense mechanism from Sartre’s book – Nausea. I wrapped
6
my hands around my stomach and I moved on. I went to the station, I was in a taxi without air conditioning and I tried to read from ‘The Stranger’ between horns and the smell of melted asphalt. The sun reflected in the driver’s chain and the light blinded me. I lift up my eyes and looked to the car board 1.347.873 km – I wiped up my sweat to see better, I look once again and ask if what I see is true. ‘Look, brother, it still goes!’. He changed the fifth gear to demonstrate me I was wrong doubting his perfect car. I looked down at my book, I read about an absurd life. Once arrived at the station I found a ticket and after a spat with a bored office worker, I am in the train. In front of me, a familiar face, between us, a chessboard. With the back side oriented towards me were the white pieces, the greek phalanx, honey-colored robes hang to the ground, peripheral towers engraved with Hellene characters – Athens and Sparta struggled together against the threat coming from the heated East. In front of them they are immortals, completely wrapped in black scarves and behind them, a golden throne on which sits the king. In front of a superior enemy fear is useless and unreasonable, Persian moves first and I response with Sicilian defense. Here, in Salamina, it is all or nothing, the freedom of Greek spirit must triumph in front of the totalitarianism. After a fierce struggle, immortals are defeated and the Black King falls on the board. I can see how the smoke go out where great battles of mankind took place, Marathon, Termopylae, Salamis and Palataea, the final release. I remember my grandfather when he was about to win – ‘I make you a republic.’ This time I kept the republic. I arrived in Constanța and I hastened to arrive in the old area which I love the most! The smell of the sea stir me up like the predators transform when they smell fresh blood. I walk on new tiles, I admire the heraldry on the manhole covers, I lift my eyes and I see the minaret of the mosque Carol I, a pencil drawing myths on the sky. Among the houses that make me feel like in Greece and the people which remind me that I am home, I step quickly and I get on the beach. In the distance, a man dances and the music makes the heart fly. I recognize Alexis Zorbas with his legendary joy of living. ‘Let’s drink some wine, brother!’ I cannot refuse because it is like I refuse to live. The liquid with color of blood and the soul opens. The whole Balkan Peninsula seems to poor out on the beach. Happy and fighting off guard in front of my fears, a pun in Spanish comes to my mind – nada means nothing and nadar means to swim, so to pierce the nothing. I jump in the water to demonstrate myself that it is like that!
7
Istoria Artei
„Portrete” Preistorice
Ligia Niculae
Ligia Niculae este absolventă a facultățiilor de Istorie și Științe Politice. Domeniul său de interes se
situează între politică și artă cu o atenție îndreptata spre folosirea artei pentru justificările politice în special în perioada regimului comunist român. Contact: ligia_ioana_niculae@yahoo.com
Abstract: This current article makes an incursion into the prehistoric times and tries to bring into the light the art of those times in its main characteristics. I argue that the first representation of people (drawn on the walls of caves, or just rudimentary sculptures of Venus) represent the not only the first portraits, but also the representation of daily life together with the religious factor. Keywords: Prehistoric art, archaeology, portraits, Homo habilis Se spune că arta înnobilează, că aceasta ține de social și că va rămâne ca marcă a istoriei. Arta nu este ceva efemer, iar reprezentările societății și a omului au fost și sunt considerate a fi esențiale pentru înțelegerea trecutului. Quentin Skinner întrebat fiind despre istorie și modul de interpretarei al istoriei vorbea despre analizarea trecutului prin lentilele trecutului, societatea din trecut trebuind a fi analizată cu mintea și concepția de atunci, nu cu ideile de astăzi . Păstrând în minte ideile lui Skinner, cum analizăm arta din preistorie? Cum înțelegem reprezentările zoomorfe și umane din peșteri? Dar arta mobiliară și sculpturile? Sunt ele primele portrete ale omului? Pentru că articolul este despre portrete, o să mă opresc întâi asupra conceptului de portret. Conform concepției populare (înrădăcinate chiar din școala generală când vorbeam despre portretul fizic, literar, muzical), portretul reprezintă descrierea unei persoane din punct de vedere fizic sau moral. Portretul vizează o persoană, sau o serie de persoane (exemplu: portret de familie) și încearcă să scoată în evidență principalele trăsături definitorii ale persoanei respective. Având în minte acestea, mă întorc la tema prezentului articol și țin a face precizarea că nu mă voi referi la portret ca definitor pentru o persoană, ci la portret cu sensul de reprezentare socială. Astfel, pentru o perioadă lungă de timp cercetătorii, dar mai ales arheologii, istoricii și antropologii, au considerat că omul preistoric era lipsit de gândirea abstractă și de posibilitatea de a crea, arta nefiind o reprezentare a sinelui creator. Această idee a fost intens dezbătută pentru o perioadă lungă de timp, ideea lipsei spiritului creator fiind mai mult decât susținută; însă, odată cu descoperirile arheologice s-a ajuns la ideea
8
că omul preistoric a fost capabil de a crea, fiind practic cel care a dat naștere unei arte ludice, artă născută din primitivismul omului. Apare astfel ideea, cum am menționat deja, de artă ca urmare a lipsei de grijă față de cotidian, artă ca urmare a lipsei unei activități concrete, practic o artă rezultată din joc. Reprezentările schematice și chiar aproape puerile ale primitivilor au fost atent cercetate și s-a încercat ajungerea la un numitor comun ca motiv de realizarea a acestora. Erau sau nu reprezentări ca urmare a lipsei de griji? Având în vedere acestea, prezentul articol este o incursiune în perioada preistorică când primitivul este la el acasă, când omul creează din nimic, dar totuși rămâne până în prezent. Portretul primitiv nu este unul despre frumusețe, lux sau statut social; este despre societatea și viața primitivă. Este, conform H. Breuil și S. Reinach, o formă de comunicare religioasă, de protejare a primitivului și de a avea succes la vânătoare. Cu toate că este acceptată, teoria celor doi este luată în discuție de alți cercetători care vor ajunge la concluzia că aceste picturi rupestre simbolizează comuniunea bărbatului cu femeia, comuniune reprezentată prin asemănarea cu animale, dar cu toate acestea, dacă se acceptă această idee, înseamnă că acele scene violente nu se încadrează în această nouă teorie. Cum nici până astăzi nu este o teorie acceptată drept cea bună pentru aceste picturi rupestre, mă întorc la actul și reprezentarea în sine. Din nou, nu vorbim despre portret în sensul accepțiunii termenului de astăzi, ci portret cu sensul de reprezentare a vieții cotidiene, ca mărturie lăsată pe și din piatră. Perioada preistoriei este una întinsă, tocmai de aceea am pus laolaltă o serie de evenimente marcante de-a lungul evoluției artei în această perioadă.
Istoria Artei
Serra da Capivara
Sursa foto: http://www.touropia.com/prehistoric-cave-paintings/
Evoluția Artei din paleolitic până la epoca fierului Perioada/Ani
Semnificatie
Imagine
Paleolitic 290,000
230,000
O serie de petroglife au fost descoperite în anii 1990 în două peșteri din India: Peștera Auditoriul din Bhimbetke și la Daraki-Chattan. Sunt practic lovituri provocate de un obiect asemănător ciocanelor de astăzi.
Surprinzător, sau nu, aceasta este prima reprezentare a femeii în Paleolitic. Venus a fost descoperită în nordul Israelului și este considerată cea mai veche sculptură. Venus a creat o serie de controverse pentru că este considerată a fi mai degrabă rezultatul eroziunii și trecerii timpului decât a omului primitiv.
9
Istoria Artei
100,000
40,000
Din nou Venus, de data aceasta localizată în Africa. Deja se poate observa o schimbare în modul de reprezentare. O trăsătură caracteristică este reprezentativă este femeia corpolentă care să facă față unei ierni drastice și nu o femeie slabă care ar fi murit de foame.
Deja vorbim despre primele forme de artă rupestră. Reprezentarea mâinilor (imagine dintr-o peșteră din Spania) era făcută prin printare, adică colorarea inițiala a palmei și aplicarea pe peretele peșterii, sau prin pulverizarea pigmentului peste mâna deja pusă pe perete. Se consideră că mâinile sunt de femeie
37,000 O nouă reprezentare a femeii în perioada paleolitică. Din nou, formele pline sunt reprezentate, sânii foarte mari și chiar reprezentarea organului reproducător.
10
Mezolitic
7,300
Celebra reprezentare a mâinilor descoperită în Argentina datează din perioada mezoliticului. Nu sunt localizate înăuntrul peșterii, ci înafara acesteia practic flancând intrarea în peșteră.
Neolitic
5,000
Ajungem pe meleagul nostru pentru a ne întâlni cu Gânditorul. Reprezentativă pentru arta preistorică, observăm faptul că avem de-a face acum cu un reprezentat de sex masculin care gândește. Deja din Neolitic cunoaștem cultura Sumeriană și Mesopotamiană.
11
Istoria Artei
10,000
Sfârșitul Paleoliticului redefinește reprezentarea feminină printr-o Venus diferită. Este total diferită de precedenta. Descoperită la Neuchatel, Elvetia, Venus este lipsită de obezitatea caracteristică altor figuri feminine din paleolitic
Istoria Artei
1100 Deja încep construcțiile mari precum Stonehenge, iar în zona Asiei, Uruk devine un centru înfloritor. Tot în această perioadă apar hieroglifele și civilizația Egipteană începe a se contura.
Epoca de Bronz
1300
1050
Metalurgia se dezvoltă rapid, iar Valea Indusului devine din ce în ce mai înfloritoare. În Egipt deja încep construcțiile masive, iar arta devine din ce în ce mai reprezentativă; Sunt construite primele statui.
În Asia se dezvoltă Dinastia Shang. (imagine) Apare practic înlocuirea materialelor tradiționale cu bronzul, iar reprezentarea omului este aproape ireală. Deja practic nu mai vorbim de o reprezentare reală, pertinentă a omului ci deja trecerea prin filtrul religios, spiritual și al imaginației. Deja vorbim despre meșteșugari specializați într-un domeniu precum bronzul.
12
Epoca Fierului Istoria Artei
800-600 Deja încep construcțiile mari precum Stonehenge, iar în zona Asiei, Uruk devine un centru înfloritor. Tot în această perioadă apar hieroglifele și civilizația Egipteană începe a se contura.
Sursa: http://www.visual-arts-cork.com/prehistoric-art-timeline.htm https://thewordofme.wordpress.com/human-prehistoric-timeline/ http://science.nationalgeographic.com/science/prehistoric-world/prehistoric-time-line/ Notă: Au fost selectate o serie din principalele momente în evoluția artei în acea perioadă pentru a se putea potrivi cu tema prezentului articol.
Ce reprezentau?
Această întrebare este una dintre cele mai ușoare întrebări ce vizează arta paleolitică deoarece în cadrul reprezentărilor se poate observa faptul că pe lângă (1) oameni și (2) animale erau reprezentați și (3) forme geometrice – reprezentări abstracte, (4) animale fantastice, dar și (5) ființe cu elemente animale, sau animale cu elemente umane. Pentru că prezentul articol este despre portret, îmi voi concentra atenția asupra reprezentărilor umane care sunt extrem de răspândite. Nu există o reprezentare generală a omului în această perioadă, ii omul fiind reprezentat fie așa cum este el – cap, corp, mâini, picioare -, fie schematic – cap, corp, membre 13
și organele genitale .iii Reprezentările om-animal sunt extrem de spectaculoase pentru că sunt figuri care sunt conțin elemente umane (poziția bipedă, corpul și membrele) combinate cu cele animale (de exemplu animal al cărui cap este umanizat, sau om al cărui cap este de animal.) Astfel de reprezentări se găsesc, de exemplu, la Trois-Frères, Lascaux. Astfel, după cum se poate observa, portretul preistoric este o primă reprezentare a omului, o reprezentare ce nu ține de înfrumusețarea trăsăturilor desenate, ci de o realitate a paleoliticului. Ce este important a fi observat este faptul că spre deosebire de arta modernă, arta din paleolitic este lipsită de înfrumusețarea artificială. The Great Fishing God of Sefar
Am decis să fac această incursiune în evoluția artei pentru că se poate observa o continuitate de-a lungul timpului. Arta practic începe în perioada paleolitică prin reprezentări atât a oamenilor, cât și animalelor, sau chiar a oamenilor cu cap de animale, reprezentări ce le găsim chiar și în perioada Egiptului Antic. Exercițiul din tabelul de mai sus vine tocmai pentru a scoate în evidență această perpetuare a idee de prezentare și reprezentare a omului, a evenimentelor sub diverse forme. Astfel, în următoarele rânduri o să mă refer în special la arta în paleolitic cu precădere la desenele ce reprezentau oameni.
Sursa: https://unearthedsa.wordpress.com/2013/08/14/ rock-art-around-the-world/
Istoria Artei
Pe ce se realizau aceste reprezentări și cum erau realizate?
Primul răspuns la această întrebare este pereții peșterilor, dar suportul pe care se realizau aceste reprezentări este diferit. Normal, cel mai cunoscut suport este peretele peșterilor și aceasta pentru că reprezintă și cele mai multe reprezentări. trebuie făcută însă o diferență între reprezentările din peșterile locuite și peșterile nelocuite. Se poate observa astfel faptul că în peșterile locuite reprezentările sunt în strânsă legătură cu viața cotidiană. La Marche, Franța s-au descoperit niște plachete din șist care sunt gravate. Pentru că desenele sunt destul de realiste acestea sunt considerate un fel de caiet/ciornă cu idei de schițe. O altă reprezentare a omului apare și prin realizarea statuelor de lut uscat, sau a descoperirii statuetelor venus . Tehnica de realizare a reprezentărilor este în primul rând gravura și pictura. Gravura era realizată pe un suport moale, de cele mai multe ori fildeș, os și pe perețioi peșterilor. Presupunea folosirea burin-ului pentru gravare. Acestea trebuiau să fie mici și ușor de manevrat. De multe ori se foloseau două tehnici, anume gravare și pictarea pentru aceeași zonă. Pictura se realiza prin folosirea oxidului de fier/magneziu. Pentru realizarea pastei cu care urma să vopsească, pictorul amesteca în gură ocrul, după care îl punea într-un recipient, amestecând ocrul cu apă și grăsime. Se picta cu ajutorul unor pensule improvizate din frunze și plante și tuburi făcute din tulpina unor plante.
Cum interpretăm arta paleolitică?
Aceasta este fără doar și poate cea mai grea întrebare și aceasta pentru că nu se poate da clar un răspuns. Fără doar și poate aceste reprezentări, fie că vorbim despre om sau animale, scene de vânătoare, sau simple palme, au o încărcătură spirituală și sunt în strânsă legătură cu societatea preistorică. Este vorba despre o comunicare prin semne, desene, o încercare de prezentare realistă a lucrurilor. Ce este clar în acest caz este elementul religios, chiar ritualic – scenele de vânătoare, venus- tocmai de aceea este posibil ca o mare parte din picturile rupestre și din peșteri să nu fi fost folosite din considerente pur religioase, sau să fi fost folosite doar ocazional de șamani. Arta în perioada aceasta este una a supraviețuirii speciei umane, una a vânătorii și a supremației omului, dar în același timp reflectând asupra comuniunii omului cu animalul ce urma a fi vânat. Pentru a concluziona, ușor se poate observa faptul că portretul preistoric ține de realul social al vremii unde omul este schițat, unde se pune un accent deosebit pe diferența dintre sexe. Reprezentarea omului în perioada paleoliticului este semnificativă pentru că aduce în prim plan modul în care omul se vedea în acea perioadă. Este simplu: dacă imaginea lui clară era reflecția imaginii lui în luciul apei, în artă reprezentarea era reflecția sinelui. Omul este în principal vânător și protector al speciei lui. Bărbatul este cel care aprovizionează casa cu mâncare pe când femeia este cea care propagă specia mai departe. Rolul celor doi este explicat semnificativ prin portretele vremii. Bibliografie:
https://www.khanacademy.org/humanities/prehistoric-art/paleolithic-art/a/paleolithic-art-an-introduction http://archeologie.culture.fr/chauvet/ http://www.metmuseum.org/TOAH/hd/lasc/hd_lasc.htm http://www.newyorker.com/tech/elements/ur-mothers-paleolithic-statuettes http://www.visual-arts-cork.com/prehistoric-art-timeline.htm
i. http://www.jyu.fi/yhtfil/redescriptions/Yearbook%20 2002/Skinner_Interview_2002.pdf ii. În acest caz vorbim despre o reprezentare aproape reală, fără distorsiuni majore. Din nou, trebuie avut în vedere faptul că nu vorbim despre un portret ca obiect decorativ sau ca obiect de reprezentare a unei generații, ci de portret ca reprezentare a omului așa cum era el în acea perioadă. iii. În acest caz se poate observa faptul că se punea un accent foarte mare pe reprezentarea organelor genitale pentru că prin acest mod se făcea o diferență clară între bărbat și femeie. Organele genitale erau reprezentate fie schematic, fie foarte detaliat.
Sursa foto: http://www.lithiccastinglab.com/gallery-pages/ solutreanburinendtriplarge.htm
14
Andreea Foanene
Astăzi pașaportul nu mai reprezintă actul libertății de cunoaștere, nici actul imperativ necesar călătoriei în spații europene diferite. Trăim într-o lume aparent liberă, în care tendințele economico-politice globalizatoare elaborează tendințe de anulare a limitelor geografice. Cu toate acestea, cu toții știm cum a fost în trecutul apropiat, o mare parte din noi ne aducem aminte perioadele de cenzură culturală, urmate de momente de tranziție socială. După cozile la pâine, la unt sau la lapte au urmat în România cozile la ambasade și consulate, dorința stabilirii în alte țări pentru o viață mai bună. O parte din noi au emigrat, unii au rămas, alții s-au întors în țară, o mai mare parte au rămas în diaspora. Astăzi nu mai avem nevoie de prea multe de documente pentru a circula în Uniunea Europeană, accesul în America și Canada este mult mai ușor. Dizolvarea multor puncte de frontieră, laxarea metodelor de control și urmărire sunt măsuri ce determină ca generațiile tinere să asculte azi cu zâmbetele pe buze și cu ochii la ceas poveștile despre orele nenumărate petrecute în vămi, în puncte de control, istorii -uneori amuzante, alteori tragicecu acțiuni de disecție asupra bagajelor. Multifațetata libertate specifică astăzi țărilor ex-comuniste din estul Europei, venită în valuri asupra unui sistem social definit de cenzură, cere un înalt grad de adaptabilitate.
15
Recenzii
Pașaport Cultural la Timișoara
16
Recenzii
17
Recenzii
Discernământul se formează prin educație și funcționează ca o armă cu mai multe funcții. Arta folosește un limbaj universal. Pentru a înțelege codurile prin care o operă de artă ne comunică un mesaj, avem nevoie de educație, de implicare, de deschidere, de disponibilitate, de sensibilitate. Am fost implicată în proiectul asociației culturale Kratima „Pașaport Cultural” ca și artist și istoric de artă. Am interacționat timp de 8 săptămâni cu aproximativ 100-120 de copii din școlile primare din Timișoara. Am ales să lucrez cu 4 clase din 4 școli diferite din Timișoara: Școala Generală nr. 19, Școala Generală nr. 26, Școala Generală nr. 30 și grupa Step a Școlii generale nr. 19. Întâlnirile noastre au fost sistematizate, punctuale, ritmate de alegerea unei ore săptămânale, în care universurile noastre s-au întrepătruns. Așadar, timp de 8 săptămâni am realizat o serie de ateliere experimentale în care am transformat o oră de curs în Ora de Artă. Toate aceste întâlniri prețioase au reprezentat „vize” în pașapoartele culturale ale micuților. Informațiile discutate alături de ei, întrebările născute, certitudinile tehnice dobândite, au devenit aspecte prețioase, care au ajuns în interesul și vocabularul copiilor, învățătorilor, părinților. Informațiile inedite, prezentate atrăgător, alături de exemple aplicate, s-au dispersat cu o forță direct proporțională cu noutatea și prospețimea acestora în conștiința tinerilor. Cu ocazia temei dedicate colajului cu semințe am explorat libertatea alcătuirii unor forme organice, apreciind felul în care micile
Recenzii
detalii formate din semințe uscate se pot transforma într-un ansamblu expresiv. Tinerii au fost încântați de dimensiunea volumetrică a colajului, reprezentată de tehnica papier-maché. Inspirați de prezența expoziției „L'air du cirque” pe simezele Muzeului de Artă din Timișoara, unde au putut urmări lucrări realizate de Henri de Toulouse Lautrec, Pablo Picasso sau Marc Chagall, am hotărât să dedicăm suprafața volumelor realizate în papier-maché elaborării unor măști de personaje de circ. În acest fel s-au născut clownii cu zâmbete pictate în culori puternice. Întâlnirea dedicată pointillismului a fost precedată de alegerea unor materiale specifice grupei de vârstă a tinerilor, iar valoarea inovativă a constat în faptul că am propus tehnica practicată de Georges Seurat într-o abordare decorativă a conștientizării formelor propriilor mâini. Copiii au punctat identitatea propriilor mâini în culori de acuarelă. Una dintre cele mai importante artiste din România, Geta Brătescu, declară într-un interviu acordat lui Christophe Cherix: „Les mains sont les poupées du corps” (Mâinile sunt păpușile corpului).
18
19
20
Recenzii
Recenzii Copiii cu care am lucrat au trăit real această metaforă, întrucât am observat grija și interesul pe care le-au investit în tema ce a presupus conturarea formelor propriilor mâini și investirea acestora cu o tehnică a divzionismului. Alegerea formei și a volumului umbrelei, element dual, folosit încă din antichitate în raport cu soarele sau cu picăturile de ploaie a constituit o idee antrenantă, pe care copiii au apreciat-o din plin. Ei au propus în desen cu culori cerate diferite forme și modele inedite, idei de instalații sau compoziții poetice, poate muguri ai unui proto design de obiect. Ultimele două teme au fost realizate în tehnica desenului în cărbune. Întâlnirea cu posibilitatea de a obține diferite intensități de gri rafinat prin intermediul folosirii cărbunelui presat i-a determinat pe tineri să abordeze teme mai intime, legate fie de ființe dragi, de prieteni, precum și de obiecte vestimentare speciale. Sub umbrela „Pașaportului Cultural”, în urma întâlnirilor săptămânale, am organizat trei expoziții în Timișoara: la Teatrul de păpuși, în spațiul expozițional al galeriei
21
22
Recenzii
23
Recenzii
Recenzii Cartea de Nisip și în galeria subterană a Casei Artelor. Răsplătirea necesității culturale prin actul artistic naște prietenii, hrănește inspirația, relativizează nevoia excesului de media sau jocuri pe caluclator, pregătește copiii de astăzi spre a deveni mâine un public cultural selectiv și înzestrat cu sensibilitate, înțelegere și discernământ. O serie de artiști importanți ai culturii universale și-au arătat disponibilitatea de a lucra alături și pentru copii și tineri. Paul Klee realizează o serie de păpuși destinate performanțelor teatrale pe care le lucrează pentru fiul său, Felix Klee. Astăzi, aceste 29 de obiecte ludice sunt păstrate în colecția Centrului de Artă Paul Klee din Berna, Elveția. Sculptorul american Alexander Calder, inovatorul realizator al conceptului de „mobil” în sculptura modernă își adapă inspirația, de asemenea, din relația cu copiii familiei sale, cărora le prezenta piese de teatru realizate cu personaje manufacturate de el. Cu timpul, aceste performanțe se transformă în spectacolul numit „Teatrul lui Calder”. De la teatralizarea volumelor până la perspectivarea
24
25
Recenzii
26
Recenzii
Recenzii acestora drept mobile, nu mai este decât un pas. Într-un dialog, Pablo Picasso afirmă: „Every child is an artist. The problem is how to remain an artist once we grow up.” (Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămâi artist odată ce crești). Bucuria de a demonta mitul „artistului din turnul de fildeș” a fost dublată pe parcursul experienței mele în cadrul acestui proiect de mulțumirea implicării sociale și a realizării unui act cultural complex, util, perspectival. În cartea „A eșuat modernismul?” artista și teoreticiana Suzi Gablik evidențiază utilitatea și importanța implicării artiștilor în activitățile comunităților în care lucrează. O parte din copiii României de azi trăiesc vremuri în care nu numai că nu trebuie să stea la coadă la pâine, dar vizele în „Pașaportul Cultural” le sunt oferite real, personal, profesional și gratuit. Sigur că aceste activități cer multă implicare, seriozitate, punctualitate atenție și viziune. Noi, artiștii de azi, copiii de ieri care au reușit să-și păstreze copilăria, avem posibilitatea să le hrănim bucuria și discernământul. Vom reuși, oare?
27
The Cultural Passport at Timișoara by Andreea Foanene Translated by Casiana Constantin
Nowadays the passport doesn’t represent the document of freedom anymore, nor the imperative document needed for traveling to different European areas. We live in an apparent free world, where the globalizing tendencies, both economical and political, elaborate tendencies of abolition of geographic limits. However, we all know how it used to be in the recent years, most of us remember the periods of cultural censorship, followed by moments of social tranzition. After waiting in line for bread, butter or milk, Romania waits in line for embassies and consulates, the wish to move abroad for a better life. Some of us emigrate, some of us stay, others return home, most of us remain abroad. Today we don’t need so many documents to travel through the European Union, the access to USA and Canada is easier to obtain. The dissolution of many frontier points, the strengthening of control methods and tracking determine that today, young generations listen to the stories of countless hours at the customs and at controlling points smilingly while looking at the clock, stories - sometimes funny, other times tragic - the dissection of luggage. The different faces of freedom, specific to ex-communist countries of Europe, wave around the social system, which is defined by censorship, this asks for a high rate of adaptability. The discernment is formed by education and functions like a multifunctional weapon.
28
Art uses a universal language. In order to understand the codes which communicate a message through an artwork we need education, involvement, openness, availability, sensitiveness. I was involved in the project “Cultural Passport” of the cultural association, Kratima as an artist and an art historian. I spent time with approximately 100-120 children from elementary schools in Timișoara for 8 months. I chose to work with 4 classes of 4 different schools in Timișoara: School no. 19, School no. 26, School no. 30 and the Step group of School no. 19. Our meeting were systematized, punctual, rhythmical by choosing a weekly hour, when our universes interpenetrated. So, for 8 weeks I’ve been organizing a series of experimental workshops, where a course turned
29
into The Art Hour. All these pretentious meetings represented “visas” into the cultural passports of the youngsters. The information which was debated with them, the questions they asked, the technical certainties they gained, they all became precious aspects, which are now interesting the children and added to their vocabulary, and also the teachers’ and the parents’. The novelty information, presented in an appealing way, next to applied examples dispersed with a directly proportional force to its innovation and freshness in the young’s consciousness. Though the theme of seeds collages we explored the freedom of making organic forms, appreciating the way in which the small details formed by dried seeds could transform into an expressive ensemble.
The young ones were delighted by the volumetrical dimension of the collage, represented by the papier-maché technique. Inspired by the exhibition “L’air du cirque” (The Air of the Circus), which took place at the cymas of the Museum of Art in Timișoara, they could see the works of Henri de Toulouse Lautrec, Pablo Picasso or Marc Chagall, we decided to dedicate the area of the volumes done in papier-maché to masks of circus characters. Clowns with smiles painted in vivid colors were born this way. The meeting dedicated to pointillism was preceded by the choice of specific materials for the age group and the innovative value consisted of the fact that I proposed the technique practised by Georges Seurat in a decorative approach of becoming conscious of the shape of their own hands. The children emphasized the identity of their own hands in aquarelle.
30
31
32
One of the most important Romanian artist, Geta Brătescu declares while being interviewed by Christophe Cherix: “Les main sont les poupées du corps.” (The hands are the body’s puppets.) The children I worked with really lived this metaphor whereas I observed the care and interest invested in the theme which was supposed to shape their own hands and supposed to invest them with the technique of divisionism. The choice of the shape and volume of the umbrella, dual element, used since ancient times because of the sun and rain drops, constituted a stimulating idea, which was really appreciated by the kids. They proposed different shapes and indedited models in waxy colors in the drawings, ideas of installations and poetic compositions, maybe buds of proto design, of object. The last two themes were made in charcoal. Meeting the possibility of obtaining different intensities of fine grey by using pressed charcoal determine the youngsters to approach more intimate themes, related to the loved ones, friends or special clothing accessories. Under the signature of “The Cultural Passport”, after the weekly meetings, I organized three exhibitions at Timișoara: at The Puppet Theatre, at Cartea de Nisip Gallery (Book of Sand Gallery) and at the underground
33
34
35
The gratification of cultural necessity through artistic acts gives birth to friendships, feeds the inspiration, relativizes the excessive need of media and playing on the computer, prepares the children of today to become a cultural selective public tomorrow, endowed with sensitiveness, apprehension and discernment. Some important artists of the universal culture showed availability to work with and for the children. Paul Klee released a series of dolls designed for theatre performances which are staged for his son, Felix Klee. Today these 29 ludic objects are kept in the collection of Paul Klee Art Centre in Berna, Switzerland. The American sculptor Alexander Calder, the innovative effecter of “mobile” concept in modern sculpture lubricates his inspiration, and also the relationship with his family’s children by presenting them plays with self-manufactured characters. With the lapse of time, these performances became the show “Calder’s Theatre”. From theatralizing the volumes to perspectiving them as mobile there’s only one step.
36
37
38
Pablo Picasso states the following in a dialogue: “Every child is an artist. The problem is how to remain an artist once we grow up.” The joy of discouraging the myth of “the artist of the ivory tower” was doubled during the experience gained through this project by the content of social involvement and by achieving a complex cultural act, a useful and perspectival one. In the book “Has modernism failed?” by Suzi Gablik, the artist and theoretician points out the utility and importance of involving artists into community’s activities. Part of Romanian children live times when they don’t only have to stay in line for bread, but the “visas” in “The Cultural Passport” are offered to them for real, personally, professionally and for free. Of course these activities ask for implication, seriousness, punctuality, attention and vision. Us, the artists of today, the children of yesterday who managed to keep their childhoods alive, we have the possibility to feed their joy and discernment. Will we make it?
39
Recenzii
Index 20 - itinerar plastic în timp şi spaţiu Lect.univ. dr. Georgeta Mihele
Deschiderea festivă din 02.06.2015 în Aula Facultăţii de Arte. Au fost prezenţi numeroşi invitaţi: cadre didactice universitare care au pus bazele secţiilor de arte vizuale, foşti şi actuali profesori şi studenți, reprezentanţi ai conducerii Universităţii din Oradea, ai instituţiilor administrative şi culturale din oraş, alţi oaspeţi. Au fost acordate Diplome de Excelenţă cadrelor didactice fondatoare ale secţiilor de început din
Începutul lunii iunie a găsit Facultatea de Arte din Oradea cuprinsă de un frison neobişnuit: un „du-te vino” de o altă calitate decât agitaţia de dinaintea sesiunii de vară. Pe o suveică, trecutul accede în prezent şi invers, alcătuind o ţesătură pe care evenimente cu texturi diferite se adaugă rând pe rând spre a deveni vizibile într-un moment aniversar, Index 20: două decenii de învăţământ artistic la Oradea. Actualii profesori şi studenţi au imaginat un spaţiu al rememorării, al emoţiei revenirii şi revederii cu multiple dimensiuni pedagogice, artistice şi sentimentale pe care acestea le presupun. Conceperea ansamblului manifestării şi succesiunea timpilor întâlnirii aniversare au presupus vii dezbateri şi consultări între coordonatori: prof.univ.dr. Aurel Chiriac, director al Muzeului Ţării Crişurilor, lect.univ.dr. Corina Andor, prodecan al Facultăţii de Arte, conf.univ.dr. Diana Gavrilaş-Bohnstedt, director al Departamentului de Arte Vizuale şi lect.univ. dr. Teofil Stiop. Învăţământul muzical a pus o piatră de fundament în Oradea încă din 1943. Anii dramatici care au urmat au amânat până în 1995 înfiinţarea unei facultăţi de arte în oraşul de pe Criş, reunind arta muzicală şi arta plastică. Istoricul apariţiei şi evoluţiei fenomenului artistic orădean a fost prezentat de actualul decan al instituţiei noastre, prof.univ.dr Agneta Marcu în 40
41
această zi. Actualii dascăli, unii foşti studenţi ai instituţiei noastre, au retrăit gestul timid de altădată cu care îi ascultau pe formatorii lor. Nostalgia şi tandreţea discretă, acestea au fost liantul cu care generaţiile de artişti s-au îmbrăţişat şi au început dialogul. Acest pod peste timp avea un prim pilon într-un spaţiu istorico-sentimental de acum 20 de ani… Profesorii rămaşi parcă neschimbaţi, foştii studenţi deveniţi maturi, valori artistice recunoscute în mediul profesionist, gazdele copleşite de fluxul şi refluxul amintirilor, de mareea de chipuri si portrete, de personaje şi personalităţi, de speranţe realizate sau de vise neexprimate încă… Partenerii manifestării, Moara de Răsărit şi UAP Bihor, au oferit două premii tinerilor artişti, constând în acţiuni de promovare a acestora în spaţiile expoziţionale proprii. După-amiaza primei zile a evenimentului
Recenzii
Facultatea de Arte Vizuale: Raveca Brânzaş, Cornel Teodor Durgheu, Cornel Abrudan şi Aurel Cucu. Aceştia au mulţumit pentru aprecierea eforturilor de constituire a bazei învăţământului plastic academic din Oradea şi au evocat momentele de neuitat petrecute împreună, satisfacţia pe care au trăit-o văzând cum, an de an, studiul artelor vizuale s-a diversificat, a prins forţă pentru a deveni un focar de spiritualitate şi bun-gust în nobila sa locaţie, Cetatea Oradiei. Profesorii care au format de-a lungul anilor numeroase promoţii de studenţi au fost elogiaţi, acordându-li-se Diplome de recunoştinţă pentru calitatea gestului educativ în plan pedagogic, plastic, uman. Melancolia şi tristeţea s-au strecurat în suflete în momentul evocării artiştilor-profesori care nu mai sunt printre noi. Emoţia reîntâlnirii a marcat în mod deosebit
42
Recenzii
Recenzii aniversar a oferit oaspeţilor ocazia de a vizita noul sediu al Departamentului de Arte Vizuale, aflat în Campusul Universităţii. Surpriza de pe chipul invitaţilor a răsplătit din plin efortul profesorilor coordonatori şi al studenţilor de la disciplinele de licenţă şi masterat, organizatori ai proiectului Ateliere deschise. Zecile de lucrări din domeniile design industrial, modă-design vestimentar, grafică, pictură, sculptură şi ambient, pictură şi multimedia au înviorat atmosfera. Pereţii însufleţiţi de culoare şi forme, spaţiile animate de vibraţie si construcţii plastice dinamice au retrezit emoţia: actul artistic se regenerează cu fiecare promoţie. Aceeaşi năzuinţă spre frumos şi original, acelaşi efort de a exprima inefabilul, de a lăsa o urmă… Cât de năvalnic curge râul vieţii, cu câtă pasiune, generaţie după generaţie se avântă spre viitor. Uşoare umbre de nostalgie au colorat ochii privitorilor. Împărtăşirea tuturor acestor trăiri s-a făcut în atmosfera, în sfârşit relaxată, a serii. Recepţia ce a urmat a rupt bariera timidităţii şi dialogul a cuprins toate generaţiile în nevoia de a cunoaşte ce au însemnat aceşti douăzeci de ani pentru fiecare, de a afla câte ceva despre foşti studenţi, foşti profesori. Tot acest freamăt, acest vacarm plăcut, zumzetul amintirilor i-au copleşit pe studenţii noştri mai tineri, aflaţi în faţa unui public atât de numeros. Este primul lor eveniment expoziţional. Prima zi îşi ascunde discret urmele sub pluşul calm al serii.
43
44
Recenzii
45
Recenzii
Recenzii
Echipa membrilor organizatori şi ai asistenţei tehnice este cuprinsă de emoţii şi nerăbdare: un intens şi îndelungat efort de recepţie, selectare, arhivare şi transport, de panotare a lucrărilor, căutând cel mai expresiv mod de a pune în evidenţă calitatea operelor încredinţate lor de un numeros grup de artişti, aproape i-a copleşit. Şi tot acest efort va ieşi la iveala mâine când, în vastul spaţiu expoziţional de la fosta Moară de Răsărit (de multă vreme dezafectată şi recuperată relativ recent de mediul artistic privat din Oradea, sub denumirea Centrul cultural Moara Răsărit) se vor expune privirii, pe cele patru nivele, operele a 46
Recenzii peste 80 de artişti plastici, un amestec complex de generaţii şi valori, sosite dintr-o arie geografică vastă. Expoziţia aniversară Index 20 prezintă şi o selecţie de imagini ale ediţiilor 2010-2014 ale Video Art Event, organizat de Departamentul de Arte Vizuale în colaborare cu Visual Container Milan. Sunt, de asemenea, expuse şi lucrări aflate în arhiva Facultăţii de Arte Vizuale aparţinând foştilor studenţi. Prin grija conducerii departamentului şi a echipei de organizare s-a urmărit faptul ca tot acest „ansamblu viu” al instituţiei noastre să fie tratat cu deferenţa cuvenită, fără a omite pe cineva. Au fost 47
Recenzii
trimise peste 100 de invitaţii scrise şi apeluri pe reţelele de socializare pentru ca evenimentul să aibă amploare şi consistenţă. Programul Index 20 a cuprins numele tuturor artiştilor ale căror lucrări au fost expuse: ale participanţilor Video Art Event, ale studenţilor ale căror lucrări au fost extrase din arhiva facultăţii, ale absolvenţilor care au avut plăcerea să participe la eveniment, ale foştilor şi actualilor profesori. Este de admirat minuţiozitatea şi seriozitatea cu care a fost abordat şi cel mai mic detaliu, grija de a împărtăşi bucuria acestei sărbători cu toţi cei care, studenţi sau profesori, şi-au legat numele şi o parte din viaţă de existenţa Facultăţii de Arte Vizuale.
48
Recenzii Expoziţia aniversară Index 20 îşi propune, conform celor afirmate de lect.univ.dr. Ştefan Gaie, profesor de estetică, „sondarea relaţiei complexe dintre artă, arhivă, memorie, istorie în termenii perceperii şi înţelegerii acelor evenimente şi experienţe a căror ocurenţă este cuantificată într-un index. Ilustrarea modului în care arhiva are capacitatea de a destabiliza sau fragmenta memoria înregistrată sub forma unui index, de a repune în discuţie urmele în care aceasta se concretizează”.
49
Recenzii
Amintind faptul că mulţi dintre profesorii fondatori sau colaboratori ai facultăţii de Arte Vizuale din Oradea provin din medii universitare diverse (Cluj-Napoca, Bucureşti, ulterior Timişoara şi Arad) din instituţii de artă de profil (Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Brukenthal, Teatrul de Stat Oradea), că foşti studenţi sunt actualmente profesori ai instituţiei noastre sau ai liceelor de artă din Oradea, Zalău, Satu-Mare, Alba-Iulia, Arad, liber profesionişti sau angajați în activităţi care presupun amprenta artistică (învăţământ, art-therapy, design etc.), putem înţelege complexitatea trăirilor traduse în operele lor de artă. Lucrările tinerilor artişti stau alături de nume consacrate, genuri artistice diferite se concurează sau se completează într-un spectacol viu, când tandru, când ritmat.
50
Recenzii Pictură, tapiserie, sculptură, ceramică, instalaţionism, artă experimentală, toate se regăsesc la Moara de Răsărit într-un copleşitor dialog al artelor. Grinzile masive ale tavanului vechii clădiri, cât şi pardoseala, toate dintr-un lemn a cărui nobleţe, frumuseţe şi căldură au fost recent scoase la lumină prin tehnici speciale de curăţire, îmbrăţişează şi ocrotesc obiectele artistice, învăluindu-le în culoare discretă şi lumină blândă. În deschiderea expoziţiei, prof.univ.dr. Aurel Chiriac a reamintit asistenţei afirmaţia lui Constantin Brâncuşi despre calitatea artei de a rămâne „o taină şi o credinţă”, un act de creaţie sincer, făcut fără angoase. Subliniind faptul că „există două primejdii contrare care îl ameninţă pe fiecare artist: resentimentul şi
51
Recenzii
mulţumirea”, apreciatul om de cultură orădean pune în evidenţă calităţile intelectuale, spirituale necesare unui adevărat profesor, menit să traducă inefabilul în faţa studenţilor săi, inefabil pe care arta autentică îl implică: „E nevoie să fii parte a acestui inefabil, să vorbeşti mereu din interiorul lui pentru ca, dascăl fiind, să reuşeşti să-l transmiţi mai departe învăţăceilor. A şlefui creativitatea artistică a unor tineri este ca şi cum ai sculpta în aer”. O instituţie de artă fecundă este una în care are loc „transferul de inefabil”. A treia zi a evenimentului Index 20 s-a desfăşurat într-o locaţie diferită, cu aer medieval şi misterios, la galeria Grota Roşie, aflată în zidul Cetăţii din Oradea, cetate a cărei restaurare este aproape încheiată, scoţând la iveală eleganţa sobră a arhitecturii medievale.
52
Recenzii Pentru a pune în evidenţă eficienţa unui învăţământ cu final practic, şi de ce nu fericit, un final care să-i dezvăluie absolventului măsura valorii sale, organizatorii s-au gândit la o întâlnire a foştilor studenţi cu cei care sunt încă pe băncile facultăţii, în care primii să-şi prezinte propriile istorii de viaţă, cu toate încercările care au premers afirmării şi împlinirii lor profesionale. Este un act de încurajare a tinerilor creatori care păşesc într-un mediu aparent indiferent faţă de actul artistic. Mecenatul nu are tradiţie, promovarea tinerelor talente de către galerişti şi negustori de artă este abia perceptibilă. Cei mai mulţi îşi văd banii investiţi într-o valoare deja recunoscută.
53
54
Recenzii
Recenzii Iniţiativa Povestea mea s-a bucurat de o prezenţă surprinzător de numeroasă a celor care sunt dornici să-şi împărtăşească experienţa profesională. Suişul nu tocmai uşor, în care tenacitatea şi încrederea în valoarea propriei persoane au ţinut adesea locul susţinerii financiare şi morale a celor din jur, răbdarea şi modestia (într-un climat al ostentaţiei şi luxului facil, îndoielnic) au dat roade. Ascultătorii au fost foarte impresionaţi, mulţi profesori fiind cu adevărat plini de admiraţie în faţa abordării curajoase a afirmării artistice.
55
Recenzii
Un student plecat din facultate spre lumea largă este asemenea unei sticle cu mesaj aruncată în valurile mării… Cea de-a patra zi a fost gândită ca un adevărat eveniment monden: o paradă a modei pe ritmuri populare şi rock. Şapte creatoare şi-au prezentat colecţiile: o avalanşă de tinereţe şi prospeţime. Linii elegante, rafinament coloristic, combinaţii surprinzătoare, machiaj şi coafuri sofisticate sau bizare. Colecţia Costum gorjenesc a fost însoţită de trilurile Ciocârliei, interpretată la nai şi voce de conf.univ.dr. Oana Lianu. Ecourile acestei seri petrecute tot la Moara de Răsărit s-au stins încet-încet în curtea acesteia, zidurile sobre, cireşul rotat şi castanul umbros ascunzând o mică societate veselă şi boemă, rămasă să mai depene amintiri în acordurile unei muzici retro. Ziua a cincea s-a derulat calm, Festivitatea de încheiere în aer liber fiind asemenea unei cortine de catifea care şterge discret urmele unui spectacol… 56
Index 20 Plastic - Itinerary in Time and Space Wrote by Lect. univ. dr. Georgeta Mihele Translated and interpreted by Mădălina Panduru
The beginning of June found The Faculty of Fine Arts Oradea imbued with an unfamiliar shiver, another kind of bustle than the usual impatience which precedes the final exams. On a shuttle, the time plays between past and present, making a fabric on which different events chain themselves one after the other to become perceptible at an anniversary moment, Index 20: two decays of artistic education in Oradea. Current teachers and students have imagined a space of remembering, the emotion of return with multiple pedagogical, artistic and sentimental implicit dimensions. The conception of the whole manifestation and the planning of anniversary moments supposed vivid debates and consultations between Professor Aurel Chiriac, Director of the Museum Țara Crișurilor, Assistant Professor, PhD candidate Corina Andor, deputy dean of Faculty of Arts, PhD Associate Professor Diana Gavrilaș-Bohnstedt, Director of the Department of Visual Arts and Assistant Professor, PhD candidate Teofil Stiop. Musical education meant a lot for our city Oradea since 1943. The dramatic years that followed postponed the establishment of a faculty of arts until 1995 in the city on the river Criș, bringing together musical and fine art. The current dean of our institution, Professor Agneta Marcu, presented in the official Opening
57
Ceremony on 02.06.2015 the story of establishment and development of the artistic phenomenon in Faculty of Fine Arts Hall. Many guests were present: professors who founded the visual art departments, current and former teachers and students, representatives of the University of Oradea, of the administrative and cultural institutions in the city and many other guests. Diplomas of Excellence were awarded to teachers founding the beginning departments of The Faculty of Fine Arts: Raveca Brânzaș, Cornel Teodor Durgheu, Cornel Abrudan și Aurel Cucu. They thanked for the appreciation of their efforts to lay the bases of visual art education in Oradea and they also evoked the unforgettable moments spent together, the satisfaction to see with every year the diversification of visual arts studies, how it increased in order to become a hotbed of spirituality and fine taste in his noble location, the Fortress of Oradea. Teachers which have formed many batch of pupils promoted were eulogized, giving them Diplomas of gratitude as a symbol of their abnegation in pedagogical, plastic and human field. Melancholy and sadness grieved us when artist-teachers which are no longer among us were evoked. Emotion of reunion marked this special day. The current teachers, some former students of our institution lived once again that timid gesture when they used to listen to their professors.
58
Nostalgia and discreet tenderness were the binder which embraced the two generations of artists and began the dialogue. This bridge over time had its first pillar in a historical and sentimental space 20 years ago… Teachers have remained unchanged, former students become adults, artistic values recognized in the professional environment, hosts overwhelmed by memories, by the abundance of faces and portraits of characters and personalities, hopes or dreams achieved or unexpressed yet… Partners of the event, Moara de Răsărit and UAP Bihor gave two awards consisting of actions to promote young artists in their own exhibition spaces. The afternoon of the first day of the anniversary event offered the guests the opportunity to visit the new headquarters of the Department of Visual Arts, located in the University campus. The surprise on the guest’s face fully rewarded the efforts of coordinating teachers and undergraduate and graduate students, project organizers of Open Workshops. Dozens of works from industrial design, fashion design, graphics, painting, sculpture and ambient, painting and multimedia field which revived the atmosphere. The walls were actuated by color and shape, animated spaces by vibration and dynamic plastic constructions have reawakened the emotion: the act of creation regenerates with each generation. The same aspiration for beautiful and original, the same effort to express the ineffable, to leave a trace…How impetuous is the thread of life, with such passion generation after generation soar into the future. Light shades of nostalgia stained the eyes of viewers. Sharing all these experiences was made in the relaxed atmosphere of the evening. The reception that followed broke the barrier of shyness and the dialogue enlivened the generations which sought to understand what meant these twenty years for each one, to hear about former students, former teachers. 59
60
61
All this stir and pleasant uproar, the buzzing of memories have overwhelmed our youngest students standing in front of such a great audience. It is their first exibition event. First day covers discreet his tracks under the calm velvet of the night. Team organizers and technical assistance was seized with emotion and impatience: an intense and long effort with reception, selection, archiving and transmission, placing of works, seeking the most expressive way to
62
accentuate the quality of works handed to them by a large group of artists, almost overwhelmed when in the large exibition space of the former Moara de Rトピトビit (dismantled long ago and recovered relatively recent by the private artistic medium from Oradea, under the name Centrul Cultural Moara Rトピトビit) will be exposed, on four levels, the works of over 80 artists, a complex mixture of generations and values coming from a boundless geographical area.
63
The anniversary edition Index 20 presents a selection of pictures of the 2010 - 2014 editions of Video Art Event, organized by the Department of Visual Arts in collaboration with Visual Container Milan. There are also exhibited works which are kept in the archieves of the Faculty of Fine Arts belonging to former students. Through the care of the leadership of the department and organizers it was intended that all this ‘living sistem’ of our institution to be treated with proper deference, without forgetting someone. Over 100 written invitations were sent and on social media so that the event have magnitude and consistency. Program Index 20 comprised the names of
64
all artists who exibited: Video Art Event participants, the students whose works come to light from the facuty archive, of graduates who had the pleasure to attend the event, of current and former teachers. It is admirable the scrupulousness and earnestness with which the smallest detail was approached, the care to share the joy of this special holiday with everyone, students or teachers which tied their name and a part of their life of the Faculty of Fine Arts. The 20th anniversary exibition Index 20 aims, according to the statement of Assistant Professor, PhD candidate Č˜tefan Gaie, professor of aesthetics, ‘the testing of complex relationship between art, archive, memory, history in terms of perception and understanding those events and experiences of whose occurrence is quantified in an index. Illustrating how the archive has the ability to move or to break up the memory registered as an index, to bring about the traces which materialize it.’
65
Remembering the fact that many of the teachers which founded this institution or collaborators of the Faculty of Fine Arts Oradea come from various academic institutions (Cluj-Napoca, Bucharest, later on Timișoara and Arad), from the institutionalized art field (Muzeul Țării Crișurilor, Muzeul Brukenthal, Teatrul de Stat Oradea), that former students are now teachers of our institution or high schools of art in Oradea, Zalău, Satu-Mare, Alba-Iulia, Arad, freelancers or involved in activities which suppose an artistic mark (education, art-therapy, design, etc.), we can understand now the complexity added to their art works. The works of young artists are placed next acknowledged names, different artistic genres compete or complement one another in a vivid show and tenderness alternates with rhythm. Painting, tapestry, sculpture, ceramics, experimental art, all can be found at Moara de Răsărit, in an overwhelming dialogue 66
of arts. The massive beams of the ceiling of the old building, also the floor made of a wood whose nobility, beauty and warmth come recently to light by special cleaning techniques, embrace and protect the art works, wrapping them in delicate color and soft light. In the opening of the exhibition, Professor Aurel Chiriac reminded the statement of Constantin Brâncuși about the quality of art to remain ‘a mystery and a faith’, a creative act made with honesty and without anguish. Stressing the fact that ‘there are two contrary dangers that threaten every artist: resentment and content’, the respected erudite emphasis intellectual and spiritual qualities necessary to the authentic teacher meant to translate ineffable in front of his students, ineffable that genuine art requires: ‘You have to be part of this ineffable, to talk always from that inner part in order to transmit as a teacher further to you learners. To burnish the artistic creativity of the young people is like sculpting in the air.’ A fruitful art institution is that where the ‘transfer of ineffable’ happens. 67
The third day of the event Index 20 took place in a different location, with something medieval and mysterious in the air, at The Gallery Grota Roșie, located in the wall of the Fortress Oradea, fortress whose restoration is almost completed, revealing the sober elegance of medieval architecture. To highlight the efficiency of an educational system with practical final implications, a final aimed to demonstrate the graduate value, organizers planned a meeting of the former students with the current students, in which the first to present their life stories with all the tests that preceded their professional affirmation and fulfillment. It is an act
68
of encouraging the young creators who introduce themselves into an environment obviously indifferent to the artistic act. Art patronage has no tradition and the promotion of young talents by gallerists and art dealers is barely perceptible. Most people invest their money in a value already recognized. The initiative My Story has enjoyed a surprisingly large audience of those who are eager to share their professional experience. The beginning not very easy, where the tenaciousness and self-confidence often held for financial and moral support of the others, the patience and modesty (in a medium of ostentation and decadent and doubtful luxury), but they succeeded. The audience were very
69
70
impressed, many teachers looked with admiration at them grace to their artistic brave approach. A student who leaves the college to the wider world is like a bottle with a message into the waves of the sea‌ The fourth day was thought as a fashionable event: a fashion parade on folk and rock rhythms. Seven designers presented their collections: such an abundance of youth and freshness. Elegant cut, colouring refinement, surprising combinations, sophisticated or bizarre make-up and hairstyles.
71
The collection Costum Gorjenesc was accompanied by Ciocârlia’s trill interpreted at panpipe and voice by PhD Associate Professor Oana Lianu. The echoes of this evening spent at Moara de la Răsărit fade out slowly into the courtyard, the sober walls, the rounded cherry and the shady chestnut hiding a cheerful and bohemian society wishing only to spin a yarn in harmony with the retro music. Day five unwound harmonious, the outdoor Closing Festivity was like a velvet curtain which carefully wiped the traces of a remarkable show…
72
Cezara Miclea Rene Răileanu este una dintre acele personalități pe care le întâlnești cu ușurință la concerte și festivaluri. Este sociabil, volubil, charismatic și ți-ar face plăcere să îți petreci timpul cu el la oricare dintre activitățile din sau în afara Bucureștiului. Înainte de a fi un tip popular printre oameni mondeni care ies în oraș, Rene este un artist desăvârșit, ale cărui pânze reprezintă pagini de jurnal intim în care adaugă noi elemente pe măsură ce ele apar. Astfel el își notează evoluția artistică. Printre temele sale preferate de pictură se numără frunzele paulownia, păsările, printre care corbi și porumbei, și autoportretele, tematica acestui număr. Fire boemă, Rene întotdeauna scoate la iveală latura visătoare a fiecăruia, experiență care îl ajută la redescoperirea temelor pe care le abordează pe pânză. Am decis să îi iau interviu în speranța că vom descifra împreună tematica autoportretelor sale. Vă urez prin urmare lectură plăcută.
Cezara Miclea: Cum ți-ai descoperit vocația de
o rugam să-mi mai deseneze, îmi plăceau mult desenele ei, apoi, când rămaneam singur, încercam pictor? Rene Răileanu: Cred că nu mi-am descoperit-o să le reproduc, îmi ieșea ceva expresiv expresionist. încă, am un drum de parcurs, cred că trebuie înregistrat Nu m-am dumirit nici până acum dar insist,învăț, în vreun fel, sedus fiind de bogăția imaginilor vii. descopăr lumea și pictura, sau lumea prin pictură. Am simțit că nu am încotro decât să imprim ce înregistrez. Posibilitățile sunt vaste, pictura e mică dar C.M.: Cum îți alegi tematica pentru lucru? e nesfârșită. Eu sunt convins că nu voi termina vreo R.R.: O singură temă am, să nu uit să înregistrez, pânză până când lumina pe care o văd își va schimba oare sunt securist sau sunetist, ambele? Mi-e teamă sursa, e o parte atât de prezentă în natura noastră de uitare, uit chestii și sufăr pentru pierderea lor. vie chiar dacă nu folosește pensule întotdeauna. Într-o imagine pictată ai foarte multe momente Mi-am amintit... mama, ea e prima care m-a atras din multe dimensiuni, laolaltă, atât de bogată, în zona frumosului, îmi desena, avea ușurință, eu poate fi o astfel de imagine-hologramă personală.
73
Interviu
Interviu RENE RĂILEANU pentru ART OUT
74
Interviu
corbul. Ce semnificație are pentru tine acesta? Poate fi corbul considerat autoportret? R.R.: Preferatul meu într-o perioadă dură, mi-a salvat viața, i-am dat sufletul, îl aștept înapoi, astfel mi-l răscumpăr cu fiecare pânză cu cioară sau corb. Apare corbul dar apare și pescărușul, și alte păsări care pleacă de la o formă cunoscută și devin apoi fantastice(…). Știi, mi se întâmplă să privesc frunze și păsări cu orele, mă uitam în oglindă? Poate, pentru că simțeam cum mă topesc și mă pierd în ele, deci era un soi de meditație zen, ca în fața unei mandale vii, stăteam și priveam și nu mă saturam pentru că, acolo, universul își face parcă mila și timpul nu se mai grăbește nicăieri. Mângâierea naturii. Cum scria Van Gogh către fratele său Theo:”(...) Continuă să faci plimbări cât mai dese, să iubeşti natura din toată inima, căci acesta e adevăratul mijloc de-a învăţa să înţelegi din ce în ce mai bine arta.” (Londra, ianuarie 1874)
C.M.:Ai vreo operă de artă de-a ta preferată? R.R.: Poate da, deși repet, sunt foarte critic cu lucrările mele, dar am câteva favorite din diferite perioade. Zilele astea mă uitam pe un catalog de-al meu și mi-a rămas privirea pe două lucrări cu nuduri-pereche sau nuduri de cupluri. A fost o perioadă frumoasă din viața mea, îmi pare bine că am înregistrat-o.
C.M.: Care este expoziția ta de artă cu care te mândrești? R.R: Cred că evenimentul artistic care m-a bucurat cel mai mult pentru că am văzut bucurie pe fețele publicului participant, a fost de Noaptea Galeriilor din 2013, a 7a ediție, când, împreună cu doua artiste, colege si prietene, din Polonia (Maria Magdalena Wawrzynczyk si Agnieszka Kucharska), am amenajat bărcile de pe lacul Cișmigiu și le-am pus la dispoziția vizitatorilor care au fost tractați de către noi din hidrobiciclete la care pedalam noi sau prietenii noștri. Ne-a ajutat multa lume atunci și s-a creat o atmosferă minunata, de vis, fără nici un tablou pictat, totul era o pictură vie, reflectoare cu lumina colorată pe apa fântânii, o proiecție cu un peștișor de aur, orchestră simfonică pe apă (compusa din studenți de la Academia de Muzică in frunte cu Corina Ciuplea) și multe alte chestii faine.
75
Interviu
C.M.:Ai numerase lucrări în care este reprezentat
76
Interviu
Interviu C.M.: Care sunt principalele tale surse de inspirație? C.M.: Care este scopul suprem al operelor tale? R.R.: Scopul suprem.. să-mi fac cat mai mulți prieteni R.R.: Plimbările lungi în natură, contemplative,
pe FB și să mă umplu de faimă și bani sau? Să aduc o undă de vibrație benefică, de energie divină, relevarea unor legaturi subtile care stau între toate lucrurile. Lucrările mele, dacă trebuie să generalizez, arată acest proces sinuos, adeseori chinuit alteori miraculos, al existenței. Scopul este emotia probabil.
C.M.: Cunoști artiști din generația ta care trăiesc din
artă?
R.R.: Cred că știu câțiva însă nu i-am întrebat
niciodată din ce trăiesc, dacă vrei, îți dau nume și îi întrebi tu în interviul următor :)
77
știința, în special fizica moderna pe care am descoperit-o discutând cu tatăl meu, lucrări de artă vechi și noi, discuții, lecturi, experiențele de zi cu zi. Încerc să integrez cât mai mult din ce descopăr prin experiențele mele directe sau indirecte cu misterul universurilor înconjuratoare și, cele mai importante, cu cel interior. Mulțumim din partea revistei Art Out pentru acest interviu pe care ni l-ai acordat.
Dosar Tematic
Frida Kahlo - Între suprarealism și feminism Fortiș Carmen Diana
Fortiș Carmen Diana este studentă la Facultatea de Arhitectură din Oradea. Pasionată de
artă, arhitectură și literatură, îi place să deseneze, picteze, scrie, citească și să călătorească cu bicicleta. “Sometimes I’m doing things considered crazy by others, but then my heart giggles. That’s when I know I am doing the right thing.” - Dodinsky Abstract: Frida Kahlo could be described as a symbol, wife of artist Diego Rivera, feminist and one of the most important icons of surrealism. She is well known for her captivating self-portraits and for picturing her suffering years. Frida’s art resembles to the combination of naive and folkloric art, known for using floral motif, leafs and mythic animals. After her death, her art got to the edge making her an veritable icon. Keywords :surrealism, feminism, Frida Kahlo, art, self-portraits
"Pictez propria realitate. Singurul lucru pe care îl știu este că pictez pentru că am nevoie, și pictez mereu tot ce îmi trece prin minte, fără nici o altă considerație.” (Hayden Herrera, ”Frida, a biography”, 1983) - Frida Kahlo. Frida Kahlo poate fi descrisă în numeroase moduri : simbol, soția artistului Diego Rivera, feministă și una dintre reprezentantele suprarealismului. Magdalena Carmen Frieda Kahlo y Calderón este cunoscută pentru auto-portretele sale celebre. Andrè Breton definește suprarealismul ca fiind o filozofie de viață bazată pe preeminența viselor și al asociațiilor subconștientului făcut de oameni în perioada lor de somn. Cuvântul ”suprarealism” își are originea în limba franceză : ”surréalisme” inventat de Guillaume Apollinaire (sur, cuvânt cu proveniență din franceza veche = peste, deasupra; realism = interes sau preocupare pentru a vizualiza sau reprezenta lucrurile așa cum sunt în realitate), preluat ulterior de Andrè Breton în numirea curentului artistic și literar, suprarealismul. Curentul a apărut ca un stil artistic în prima jumătate al secolului al XX-lea, anii 1920 – 1930 dezvoltat din curentul anterior, dadaist (curent literar și artistic apărut în 1916 în Europa caracterizat prin negarea oricărui raport între gândire și expresia artistică). Este caracterizat prin juxtapunerea evocatoare de imagini incongruente pentru a include
78
elemente inconștiente, subliniind semnificația subconștientului sau cea non-rațională. Feminismul a avut un loc aparte în brațele suprarealismului încă de la începutul nașterii curentului. Voci feminine susțineau că noul curent aparținea breșei masculine adoptând atitudini arhaice față de femei. Arta Fridei Kahlo se rezumă la o combinație între arta naivă și arta folclorică, două laturi impregnante care i-au caracterizat stilul de la începutul carierei până la sfârșit. Frida folosea aceste motive pentru a reda anumite trăiri, precum folosirea pisicii negre în tabloul "Autoportret cu spini şi pasărea colibri", care simboliza ghinion dar în acelaşi timp adăugând pasărea colibri ca pandantiv la colierul cu spini care în cultura mexicană simbolizează prosperitate în viaţa amoroasă. Deseori îmbinând în operele sale motive florale, frunze, animale. Lucrarea a fost realizată după ce artista se despărţise de soţul ei pentru o perioadă scurtă de timp. Artista nega cu desăvârșire că ar aparține acestui curent susținând că lucrările sale redau realitatea vieții sale. Feminista Frida deținea o dualitate extrem de interesantă, femeie și bărbat, modul în care se îmbrăca, mono-sprânceana caracteristică artistei, stilul de viață. Considera că poate găzdui ambele sexe, probabil una dintre motivele pentru care păstra mono-sprânceana (caracteristică masculină). Analizând în secolul noastru aceste aspecte neconvenționale și rebele, artista nu se încadra în tipicul
79
Dosar Tematic
Autoportret (1926) - Frida Kahlo
Dosar Tematic
The broken column (1944) - Frida Kahlo
Suferința ei a fost elementul cheie care a condus-o pe artistă să-și manifeste talentul pe pânză. Probabil una din caracteristicile operelor sale, durerea și refugiul în artă. La vârsta de șase ani Frida a făcut poliomielită, boală care a lăsat-o cu un picior mai scurt. The broken column (1944) reprezintă durerea pe care o purta artista zi de zi. Ne reprezintă consecințele accidentului de mașină aproape fatal din 1925 în urma căruia i s-au implementat în coloană tije metalice. Pictura ne arată o Frida cu fața îndurerată, străpunsă de durerile cauzate de implanturile străine din corpul ei. Diego Rivera a influențat-o de la bun început pe artistă, încurajând-o să picteze și recunoscând-o ca artistă. Desigur după primii ani de mariaj, influența adusă de soțul ei era una cu totul diferită, lăsând în urmă o inimă însângerată.
80
The two Fridas (1939) - Frida Kahlo
81
Dosar Tematic
Asemenea reprezentări morbide pot fi identificate în lucrările intitulate : Henry Ford Hospital (1932), The little deer (1946) și The tree of hope (1946). Frida a precizat că a suferit două accidente grave, una cea produsă de autobuz și cea dea doua fiind suferința produsă de soțul ei, Diego Rivera. În lucrarea sa intitulată ”The two Fridas” (1939) se pot observa două Fride, una fericită, soție iubită (dreapta) și cealaltă, o Frida tristă, sfâșiată de durere, ținând în mână o grefă pentru a opri sângerarea inimii. Soțul ei, Diego Rivera era cunoscut pentru pasiunea sa intensă față de modelele sale. A fost un personaj atât pozitiv cât și negativ în viața artistei.
Dosar Tematic
O lucrare care denotă suprarealism și feminism este cel intitulat ”The love, embrace of the universe, the earth (Mexico), me, and senor Xolotl” (1949) arată o Frida postând precum o zeiță grațioasă care își îngrijește copilul și îl îmbrățișează cu drag, precum Madonna cu pruncul. Însă în acest caz, pruncul este reprezentat de soțul ei Diego : ”În fiecare moment, el este pruncul meu, pruncul meu născut în fiecare moment” - notând sentimentele maternale în jurnalul personal. Lucrarea reprezintă o energie maternă extrem de puternică, evidențiată prin nuanțele de verde, simbolizând renașterea continuă a iubirii față de soțul ei. În perioada anilor cât timp a activat, Frida nu și-a primit meritele necesare din cauza credințelor politice pe care o avea. Gândirea comunistă adoptată a impus anumite lucruri precum șansa de a-și putea expune arta în America sau în Rusia, din pricina relației sale cu Leon Trotsky. Aprecierile aduse în era modernă, abia după moartea sa au fost aduse de : Muzeul de artă metropolitan din Mexic folosind lucrarea ”Diego on my mind” în 1990-1991; în lunile iunie-octombrie al anului 2005, peste optzeci de lucrări ale Fridei au fost prezentate în Muzeul Tate în Londra; de asemenea Kahlo a fost prima femeie hispanică onorată printr-un timbru poștal de Statele Unite ale Americii; în anul 2006 pictura sa intitulată ”Roots” a fost vândută cu 5,6 milioane de dolari; lista poate continua inclusiv până în 2015 când a avut loc expoziția lucrărilor Fridei Kahlo și ale soțului ei, Diego Rivera la Institutul de artă din Detroit, America. Refugiindu-se în pictură, Frida a dat astfel naștere unor lucrări formidabile care au făcut ca numele ei să cucerească lumea în secolul XXI și să devină simbolul feminismului într-o eră robotizată.
Bibliografie :
Hayden Herrera, ”Frida a biography” (Harper & Row, 1983) Andrè Breton, ”Manifesto of Surrealism” (Ann Arbor Paperback, 1972) Juan Felipe Herrera, ”The Roots of a Thousand Embraces : Dialogues” (Manic D Press, 1994) Hubert Renee Rise, ”Magnifying Mirrors: Women, Surrealism, and Partnership” (University of Nebraska Press, 1994)
82
Dosar Tematic
Love,embrace - Frida Kahlo
83
Dosar Tematic
Tree of hope(1946) - Frida Kahlo
84
85
Dosar Tematic
Henry Ford Hospital (1932) - Frida Kahlo
Frida Kahlo - between surrealism and feminism by Fortiș Carmen Diana Translated by Casiana Constantin
Carmen Diana Fortiș studies at the College of Architecture in Oradea. Passionate about art, architecture and literature, she likes to draw, paint, write, read and travel by bike. “Sometimes I’m doing things considered crazy by others, but then my heart giggles. That’s when I know I am doing the right thing.” - Dodinsky Abstract: Frida Kahlo could be described as a symbol, wife of artist Diego Rivera, feminist and one of the most important icons of surrealism. She is well known for her captivating self-portraits and for picturing her suffering years. Frida’s art resembles to the combination of naive and folkloric art, known for using floral motif, leafs and mythic animals. After her death, her art got to the edge making her an veritable icon. Keywords :surrealism, feminism, Frida Kahlo, art, self-portraits
“I paint my own reality. The only thing I know is that I paint because I need to, and I always paint what goes through my mind, without any other consideration.” (Hayden Herrera, “Frida, a biography”, 1983) - Frida Kahlo. Frida Kahlo can be described in many ways: as a symbol, as Diego Rivera’s wife, as a feminist and one of surrealism’s representatives. Magdalena Frida Kahlo y Calderón is known for her famous self-portraits. André Breton defines surrealism as a philosophy of life based on the preeminence of dreams and the associations of the subconscious made during sleep. The word “surrealism” originates in French: “surréalisme”, invented by Guillaume Appolinaire (grey, from old French = over, above; realism = interest or concern in visualising or representing the things as they are for real), then used by André Breton to name the artistic and literary trend: the surrealism. The trend appeared as an artistic style in the first half of 20th century, in the years 1920-1930, dissolved from the prior trend, the dadaism (literary and artistic trend which appeared in 1916 in Europe, characterised by negating any report between thinking and artistic expression). It’s characterised by the evocative juxtaposition of incongruous images in order to include unconscious elements, underlining the significance of subconscious or of the non-rational. Feminism had a special place in surrealism’s arms
since the beginning of the trend. Feminine voices sad that the new trend belonged to the masculine breach, they were embracing females with an archaic attitude. The art of Frida Kahlo summarizes a combination between naive art and folkloric art, two impregnated sides which characterised her style from the beginning of her career ‘till the end. Frida used these motives to express certain experiences such as the use of a black cat in the painting “Self-portrait with Thorn Necklace and Hummingbird”, which symbolizes bad luck, but at the same time adding the hummingbird as a pendant for the thorn necklace, which, in Mexican culture, symbolizes prosperity in the amorous life. She has always connected floral motives, leaves and animals in her artworks. The artwork was done after the artist had broken up with her husband for a short period of time. The artist denied blankly being linked to this trend stating that her works state the reality of her life. The feminist Frida had an extremely interesting duality, woman and man, the way she dressed, the monobrow characteristic of her, her lifestyle. She considered that she could house both sexes, this is probably one of the reasons she kept the monobrow (masculine characteristic). Analyzing these flaky rebellious aspects in our century, we could say that the artist didn’t fit in the specific of modern feminism, but she denoted a strong character.
86
Autoportret (1926) - Frida Kahlo
87
The broken column (1944) - Frida Kahlo
Her suffering was the key-element which lead the artist to manifest her talent on canvas. The pain and taking refuge in art were probably one of the characteristics of her artworks. At 6 she got poliomyelitis, a disease which made her one of her legs shorter. “The broken column� (1944) represents the pain the artist carried day by day. The consequences of the car accident almost fatal from 1925, after which she had implemented metal bars in her backbone are being represented to us. The painting shows us a bereaved-faced Firda, pierced by the pain caused of the foreign implants in her body. Diego Rivera influenced the artist from the beginning, encouraging her to paint and acknowledging her as an artist. Certainly, after the first years of marriage, the influence her husband had on her was totally different, leading to a bleeding heart.
88
Such morbid representations can be found in the following artworks: Henry Ford Hospital (1932), The Little Deer (1946) and The Tree of Hope (1946). Frida stated that she endured two grave accidents, one of them because of a bus and the second one because of the suffering induced by her husband, Diego Rivera. In her artwork “The Two Fridas� (1939) two Fridas can be observed, a happy one, loved wife (to the right) and the other one, a sad Frida, pierced by pain, holding a graft in her hands in order to stop the bleeding of the heart. Her husband, Diego Rivera was well-known for his intense passion for her models. He was a positive, and also a negative character in her life.
The two Fridas (1939) - Frida Kahlo
89
An artwork which denotes surrealism and feminism is “The love, embrace of the universe, the earth (Mexico), myself, Diego and señor Xólotl” (1949) shows a Frida posing as a gracious goddess who takes care of her child and hugs him dearly like Madonna with the infant. But in this case the infant is represented by her husband Diego: “Every moment he’s my infant, my infant which is born at any moment” - marking down maternal feelings in her personal diary. The artwork represents an extremely powerful maternal energy dignified through touches of green, symbolizing a continuous rebirth of love for her husband. n the period in which she activated, Frida didn’t get necessary accomplishments because of the political beliefs she had. Adopted communist thinking imposed upon some things such as the chance to expose her art in America or in Russia, because of her relationship with Leon Trotsky. The pats on the back in the modern era, only after her death were made by The Museum of Metropolitan Art of Mexico using the artwork “Diego on my mind” in 1990-1991; more than 80 of Frida’s artworks were presented in Museum Tate in London on july-october 2005; also Kahlo was the first hispanic woman honored through a postmark by USA; her painting “Roots” was sold for 5.6$ million in 2006; and the list can go on including 2015 when the exhibition of Frida’s and her husband’s artwork took place at The Art Institute in Detroit, America. Taking refuge in painting, Frida gave birth to some formidable artworks that made her name gain ground on the world in the 21st century and made her the symbol of feminism in a robotic era.
Bibliography : Hayden Herrera, ”Frida a biography” (Harper & Row, 1983) Andrè Breton, ”Manifesto of Surrealism” (Ann Arbor Paperback, 1972) Juan Felipe Herrera, ”The Roots of a Thousand Embraces : Dialogues” (Manic D Press, 1994) Hubert Renee Rise, ”Magnifying Mirrors: Women, Surrealism, and Partnership” (University of Nebraska Press, 1994)
90
Love,embrace - Frida Kahlo
91
Tree of hope(1946) - Frida Kahlo
92
Henry Ford Hospital (1932) - Frida Kahlo
93
Dosar Tematic
Emoții abstracte
de Diana Morar
Născută în Cugir, judetul Alba, în primăvara anului 1983, într-o familie iubitoare de artă, Diana Morar a absolvit in anul 2002 Liceului „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, iar din acelaşi an a început studiile la Universitatea de Artă si Design din Cluj Napoca, încheindu-le în anul 2013 cu obţinerea Titlului de Doctor în Arte Plastice şi Decorative. avându-l ca şi conducător de doctorat pe prof.univ.dr. Ioan Sbârciu. Iubeşte pictura, critica de artă și activitatea didactică pe care o conduce la Palatul Copiilor Bistrița. Abstract- Art is the most natural form of communication , and the most beautiful . In this context the language is essential and I think abstract art is the universal language of artistic communication . Key words: art, abstract, Rothko, Chapel, colors, textures, space, atmosphere Arta, indiferent de genul pe care îl folosește ca și suport are nevoie pentru a-și îndeplini menirea de privitori. Noi, privitorii, am dobândit un mod general valabil de a vedea realitatea concretă: suntem furați de imaginile vii, de forme, de culori, de ceea ce ne e familiar: chipuri, locuri, obiecte, totul dintr-un macrosistem bine organizat și devenit prea ușor rutină. Suntem așa de obișnuiți cu ceea ce vedem încât suntem absorbiți și chiar exclusiv concentrați asupra a ceea ce este recognoscibil. Mă refer la marea majoritate a privitorilor. Mai sunt însă unii care privesc realitatea diferit, sunt furați de detalii sau de panorame, de cer, de reflexii, de umbre, de oglindiri sau folosesc diverse lentile pentru a pătrunde mai intim vizibilul: microscopul, aparatul foto, telescopul sau au doar Ochii interiori deschiși spre vastele spații oferite de natură precum și spre micile ei colțuri cu prețiozități. Aceia cred eu că gustă adevărata frumusețe, cea atotcuprinzătoare, esențializată, armonioasă, celestă. Acei Ochi pot VEDEA. Mai sunt însă și cei mai privilegiași Ochi aceia care pot și CREA, pot opri clipa pe o bucată de hârtie, pot creiona ceea ce poate fi doar simțit o emoție, o impresie. Aceia pot realiza o operă eternă, universal înțeleasă, echilibrată, vastă și complexă. Acei Ochi creatori nu au fost mulți, însă parcă în acest timp îi putem simți mai des. Ochii care privesc și ei parcă devin mai mulți, încep să depășească bariera figurativă și descoperă emoția, profunzimea, unitatea, diversitatea redate abstract. Dacă artă e o formă de comunicare, atunci abstracționismul este limbajul universal care se adresează oricărui privitor și poate fi înțeleasă direct prin trezirea de emoții. Nu e un proces ușor, e o maturizare care are nevoie de timp, de trăiri, de confuzii, contradicții și descoperiri, 94
dar este o treaptă accesibilă. Trebuie doar să închizi ochii fizici și să îi deschizi pe cei interiori. Să te privești pe tine în ceea ce apare acolo pe pânză. Să regăsești o amintire, un gând, un sentiment care poate fi înțeles din galben sau verde, din texturi, pensulații, dripping-uri, zgârieri, suprapuneri, din atmosfera oferită de o serie de lucrări sau de una singură într-o sală imensă . Dacă privim o lucrare abstractă nu suntem furați de alte elemente figurative, sau subiecte, tematici, chipuri, ci ne putem pierde în noi, în ceea ce trăim- putem medita. Spun asta și mă gândesc la „Alb peste roșu” de Mark Rothko. Prefer lucrarea când sunt melancolică, când afară plouă, când vreau să îmi adun gândurile. Atmosfera degajată de lucrare, magnetismul ei și tensiunea suprafețelor de culoare apar ca niște evidențe într-o mare agitată, ca niște ferestre spre interior. Dar toate acestea au fost declanșate de un contact cu o imagine dintr-un album. Nu poți realiza forța lucrărilor decât într-o expoziție. La Tate. O sală intimă, cu lumini difuze, cu multe băncuțe, care prin bariera de umbră impune instantaneu o schimbare în atitudinea privitorului: de concentrare, de liniștire și sedimentare a emoțiilor vii cu care a venit. Atmosfera devenise apăsătoare sub greutatea emoțiilor trezite de plajele mari de culoare, de roșul pătrunzător, de luminozitatea gradată a galbenurilor, de efectul umbrelor dirijate, de atitudinea meditativă a celorlaltor vizitatori ai spațiului. Impresia care mi-a produs-o a fost una de dominare, de schimbare totală a trăirilor cu care am intrat în sală, de bucurie și agitație după ce văzusem sute de lucrări ale artiștilor importanți ai secolului. În sala Rothko am trăit o senzație de revelare a unui adevăr- intensitatea vie a conștientizării clipei, a timpului și a sinelui. Lucrările
95
Dosar Tematic
Dosar Tematic impresionante prin dimensiune te copleșesc, te reduc la dimensiunea reală și te înalță totodată, îți impun o stare de meditație. Artistul declara următoarele legat de opțiunea scării largi a pânzelor sale: 1
„Pictez imagini foarte mari . Îmi dau seama că din punct de vedere istoric funcția de a picta imagini de dimensiuni mari este ceva foarte grandios și pompos . Cu toate acestea motivul pentru care le pictez așa, - cred că se aplică și altor pictori pe care îi cunosc - , este tocmai pentru că vreau să fie foarte intime și umane . A picta o imagine mică este de a te plasa în afara experienței, (...).” Această forța de impresionare asupra privitorului a fost intenționată și exploatată de către Rothko prin interviurile oferite, prin modul în care își gândea expozițiile și prin cel în care își alegea viitorii posesori ai lucrărilor sale. Una 2 dintre intențiile sale declarate a fost următoarea: „Ar fi bine dacă (câte) un loc mic ar putea fi înființat în toată țara , ca un mic paraclis , unde calatorul , sau rătăcitorul , ar putea veni pentru o oră pentru a medita la un singur tablou atârnat într-o cameră mică , și singur .” Acest fapt fapt s-a concretizat abia în 1971, după moartea sa în Capela din Huston. Proiectul a fost început în 1964, artistul și-a pus amprenta și asupra construcției spațiului octogonal, înscris în forma unei cruci grecești, cu un aspect exterior masiv și impunător. Spațiul creat în interior este un loc universal de reculegere, destinat oricui indiferent de religie și limbă, iar abstracționismul
96
97
Dosar Tematic
Dosar Tematic este meta-limbajul folosit în comunicarea cu privitorii. Cele 14 pânze destinate spațiului fac parte din opera târzie a artistului și sunt dominate de o paletă întunecată. Acest demers a ridicat exponențial valoarea cadrului meditativ. Lucrările crează o atmosferă stranie, par doar mase de întuneric captive în lumina zilei. Dar, dacă te privești cu atenție sunt de o mare finețe, în tonuri rafinate și nuanțe delicate departe de prima impresie a negrului. Compozițiile de dimensiuni mari vibrează în lumina filtrată atent prin plafon, iar tonurile se schimbă odată cu mișcarea astrului pe cer- uneori spre violet, albastru sau spre negru, ele fiind în legătură directă cu Infinitul. Spațiul este unul decorat cu tripticuri sau cu lucrări individuale, cu ușoare trimiteri la funcțiile religioase, pune la dispoziția vizitatorilor cărți religioase ale mai multor culte, oferă un cadru mistic fără a face uz de mijloacele vizuale clasice. Are un caracter universal. Faptul că și acesta a fost un scop al demersului lui Rothko este întărit de următorul citat: 3
„(Artistul) nu pictează pentru studenți sau istorici ci pentru ființele umane , iar reacția din punct de vedere uman este singurul lucru care este cu adevărat
98
99
Dosar Tematic
Dosar Tematic
satisfăcător pentru artist. ( în conversație cu WC Seitz , fh )” . Elitismul și stereotipiile apar din această perspectivă la adevărata lor dimensiune. Artistul trebuie să găsească genul de exprimare care să îl facă înțeles de oricine, de oriunde. În cazul lui Rothko pictura abstractă a reușit să sublimeze toate căutările, neliniștile și așteptările.
Bibliografie http://uploads6.wikiart.org/images/mark-rothko/white-on-red(1).jpg http://pages.vassar.edu/fllaceducation/files/2014/04/tumblr_mgdhj3iIhB1qb4p3ko1_500.jpg http://i2.photobucket.com/albums/y25/Hhyaena/rothkochapel.jpg 1
2
Notes http://www.quotes-famous-artists.org/mark-rothko* Mark Rothko , sursa de artist citează pictor a sublimului : “ Interiors “ , Vol . 110 , nu 10 , mai 1951 ; citat în “ expresionismul abstract Creatori și Criticilor “ , editat de Clifford Ross , Abrams Publishers New York 1990 , p . 172 . http://www.quotes-famous-artists.org/mark-rothko * from the interview with Ethel Schwabacher, May 30, 1954; as quoted in ‘Morandi 1894 – 1964’, published by Museo d’Arte Moderna di Bologna, ed: M. C. Bandera & R. Miracco – 2008; p. 330
3 http://www.quotes-famous-artists.org/mark-rothko * Mark Rothko, source of artist quotes painter of the Sub-
lime: ”Astract Expressionist Painting in America”, W.C. Seitz, Cambridge Massachusetts, 1983, p. 116. 100
101
Dosar Tematic
Abstract Emotions
by Diana Morar-Oancea Translated by Elisa Maxim
Abstract: Art is the most natural form of communication and the most beautiful. In this context, the language is essential and I think abstract art is the universal language of artistic communication. Key words: art, abstract, Rothko, chapel, colors, textures, space, atmosphere
Regardless of the medium it uses, art needs viewers in order to complete its mission. We, the viewers, have acquired a generally accepted way of seeing the plain reality: we are charmed by the images that seem to be alive, by shapes and colors, by those things familiar to us, such as faces, places or objects. All part of a well structured macro system that all too easily turns into routine. We are so used to what we see that we are absorbed and even exclusively focused on what is recognizable. I am saying that in regards to the vast majority of the viewers. However, there are people who look at reality in a different manner, who are blown away by details or side views, by the sky, by shadows or by reflections. And there are those who use various lens to get under the skin of the visible, like microscopes, cameras, telescopes, or they simply have the Eyes of their soul open to the vast territories offered by nature, to its little corners heralding precious things. I believe those are the eyes that taste true beauty, the beauty that is all-embracing, essentialized, harmonious and celestial. Those Eyes can SEE. But the most blessed Eyes of all are the ones which can create. They can stop time itself on a piece of paper, they can give shape to that which can only be felt, such as an emotion or an impression. They are the Eyes capable of creating an eternal work, universally comprehended, balanced, vast and complex. Those Creating-Eyes were not many, but now it seems that we can feel them more often.
There are also more Eyes that look, as they are starting to overcome the figurative hurdles and discover emotion, depth, unity, diversity, abstractly presented. If art is a way of communicating, then abstract art is the universal language which tells something to every viewer and which can be understood directly, by stirring up emotions. It is not an easy process, but a coming-of-age that takes its time, feelings, confusions, contradictions and discoveries. Nevertheless, it is reachable. You just need to close your eyes and open the eyes of your soul. To look at yourself while looking towards what is there, on the canvas. To reencounter a memory, a thought, a feeling that can be understood through yellow or green, through textures, brushstrokes, drippings, scrapes and overlaps, through the atmosphere offered by one or multiple works placed in a huge room. If we look at an abstract work, we are not blown away by figurative elements or by subjects, themes or faces, but we can lose ourselves in what we are living – we can meditate. I am saying that thinking of Mark Rothko’s painting, “White on Red”. I prefer it when I am feeling down, when it is raining outside, when I want to collect my thoughts. The atmosphere conveyed by the painting, its magnetism and the tension of its coloured surfaces appear like obvious elements on a turbulent sea. They seem like windows to the inside. All these have been unleashed by the contact with an image in an album.
102
103
However, you cannot see the true force of the works unless you are at an exhibition. At Tate’s: an intimate room – with diffuse lights and many small benches – which, by its shadow barrier, spontaneously imposes a change on the viewer’s attitude. An attitude of focus, appeasement and of layering the lively emotions he came with. The atmosphere became heavy under the burden of emotions stirred up by the great range of colours, by the penetrating red, by the gradual luminosity of the yellows, by the effect of the directed shadows and by the meditative state of other visitors. The impression it had on me was one of dominance – it radically changed the emotions I had come with – one of joy and effervescence after seeing hundreds of works belonging to important artists of the century. In the Rothko room, I felt like a truth was being revealed to me, the lively intensity of being aware of the moment, the time and the self. The works, which are impressive by their size, overwhelm you, bring you to your real dimension, but also elevate you. They call you to meditation. The artist about choosing large dimensions for his works: I paint very large pictures. I realize that, historically, the function of painting large pictures is painting something very grandiose and pompous. The reason [I] paint them however, – I think it applies to other painters I know -, is precisely because I want to be very intimate and human. To paint a small 1 picture is to place yourself outside your experience [...]
104
105
This force of impressing the viewer was intended and exploited by Rothko in his interviews, in the way he organised his exhibitions and in the way he chose the future owners of his works. One of his declared intentions was: �It would be good if little place could be set up all over the country, like a little chapel where the traveller, or wanderer, could come for an hour to meditate on a single painting hung in a small room, and by itself.�2 This intention came true only in 1971, after his death, in the form of the Houston Cathedral. The project started in 1964. The artist put his hallmark on the construction of the octagonal space having the shape of a Greek cross, with an outside imposing and massive appearance. The inside space is a universal place of introspection, addressed to anybody, regardless of religion or mother tongue. Abstractionism is the meta-language used to communicate with the visitors. The 14 canvases are part of the artist’s late works and are governed by a dark palette. This display exponentially enhanced the meditative frame. The works have something strange about them, in the sense that they seem only masses of darkness captive in the daylight. However, if you look closely, you will learn that they are very refined, with delicate and soft shades, very different from the immediate impression of black.
106
107
The large-sized paintings vibrate in the light attentively filtered through the ceiling, and the shades are changing together with the movement of the sun – sometimes into violet, sometimes into blue or black, all in a direct connection to the Infinite. The space is decorated with triptychs or with individual works, slightly pointing towards religious functions. The cathedral also puts religious books of many cults on display. It offers a mystical framework, without using the classic visual setting. It has a universal quality. This was also an aim of Rothko’s, as suggested by the
following quote:”One does not paint for design students or historians but for human beings, and the reaction in human terms is the only thing that is really satisfactory to the artist (in conversation with W.C. Seitz, fh).”3 From this perspective, elitism and stereotypes appear at their true dimension. The artist needs to find a way of expressing himself that can be understood by everyone, from wherever. In Rothko’s case, abstract painting succeeded in turning all the searches, anxieties and expectations into sublime.
Bibliography http://uploads6.wikiart.org/images/mark-rothko/white-on-red(1).jpg http://pages.vassar.edu/fllaceducation/files/2014/04/tumblr_mgdhj3iIhB1qb4p3ko1_500.jpg http://i2.photobucket.com/albums/y25/Hhyaena/rothkochapel.jpg 1
2
Notes http://www.quotes-famous-artists.org/mark-rothko* Mark Rothko, source of artist quotes painter of the Sublime: ‘Interiors’, Vol. 110, no 10, May 1951; as quoted in ”Abstract Expressionism Creators and Critics”, edited by Clifford Ross, Abrams Publishers New York 1990, p. 172 http://www.quotes-famous-artists.org/mark-rothko * from the interview with Ethel Schwabacher, May 30, 1954; as quoted in ‘Morandi 1894 – 1964’, published by Museo d’Arte Moderna di Bologna, ed: M. C. Bandera & R. Miracco – 2008; p. 330
3 http://www.quotes-famous-artists.org/mark-rothko * Mark Rothko, source of artist quotes painter of the Sub-
lime: ”Abstract Expressionist Painting in America”, W.C. Seitz, Cambridge Massachusetts, 1983, p. 116. 108
109
Dosar Tematic
RIPtide
Alexandra Tudose
Alexandra Tudose: Sunt o persoana careia ii plac povestile adevarate, in detrimentul celor frumoase, deschisa noutatii, pasionata de fotografie si nonconformism.
English Abstract: For reaching his “mission”, both for giving the meaning, and for succeeding to make himself clear in front of his audience, the one who performs needs to be in harmony with himself, his psihological and artistic portraits being drawn in the meantime. The relation between the performer and the audience has a double meaning, it is like a boomerang effect. The artist offers, the audience receives the emotions and in his turn, the audience sends feelings and feedback and because of this the artist can change the image of himself. Mentalities can be changed by art only if the performers can pass the phisical, psihological and social boundaries, like Marina Abramovic did. Keywords: Marina Abramovic, performance, performer, audience, selfcontrol.
Portretul unei persoane poate fi direct- fizic sau indirect. Un portret complex le înglobează pe ambele deopotrivă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în relaţia performer-public, unde ceea ce înţeleg spectatorii poate varia în funcţie de vârstă, sex, cultura din care fac parte. Pentru a-şi putea duce la capăt „misiunea”, atât cea de a transmite mesajul, cât si cea de a reuşi să-şi facă publicul să îl înţeleagă corect, cel care performează trebuie să fie în armonie cu sinele, de aici conturându-i-se potretul psihologic. Aşa cum o defineşte Kory Floyd în cartea sa de psihologie, „Comunicarea Interpersonala” concepţia despre sine reprezintă „ansamblul de idei stabilite, pe care le are o persoană cu privire la cine este” (Kory Floyd, 2013) . Astfel se introduce conceptul de identitate, de înţelegere a ceea ce suntem. Concepţiile sunt multifaţetate, faptul că ne definim pe noi înşine în mai multe moduri plecând de la nume, categorie socială până la relaţiile dintre noi şi alţi oameni. Fereastra lui Johari aduce o reprezentare vizuală a componentelor sinelui cunoscute sau necunoscute sinelui şi celorlalţi. În fereastra Johari, zona deschisă reprezintă ceea ce ştiţi şi alegeţi să dezvăluiţi altora, iar zona ascunsă descrie ceea ce ştiţi, dar alegeţi să nu dezvăluiţi. Zona oarbă reflectă ceea ce alţii ştiu despre dumneavoastră, dar nu recunoaşteţi în dumneavoastră înşivă, iar zona necunoscută cuprinde dimensiunile sinelui pe care nu le cunoaşte nimeni. 110
Fereastra lui Johari
111
Dosar Tematic
Campania Dove vine să susţină teoriile prezentate mai sus. În această campanie, Dove a prezentat un text media de 6 minute – ce a fost postat pe YouTube. Clipul îl arată pe Gil Zamora, un fost grafician criminalist, instruit de FBI, care face portretul mai multor femei pe baza descrierilor pe care acestea și le fac, ei fiind separați de o cortină. Apoi, artistul face o nouă serie de portrete acelorași femei, de data aceasta bazându-se pe descrierile făcute de persoane necunoscute, cu care femeile și-au petrecut puțin timp înainte de experiment. Majoritatea schițelor realizate în urma descrierilor făcute de străini ilustrează femeile mult mai aproape de realitate: sunt mult mai frumoase și par mai fericite.
112
Dosar Tematic
113
Dosar Tematic
Dosar Tematic
Adesea, concepţiile sunt parţial subiective, dat fiind faptul că ne vedem prin ochii celorlati-conceptul de apreciere reflectată: atunci când un artist este pus în fata pulicului sau/şi acesta îi oferă un feedback negativ, de cele mai multe ori performerului, îi scade stima de sine. Din nou, acest lucru diferă de la o persoană la alta şi tine foate mult de împăcarea cu sinele. Tehnica oglinzii este una des întâlnită în rândul artiştilor care performează live, în faţa unui public. Fie că este vorba de un concert, o piesă de teatru, cel/ cei care se află pe scenă se autodezvăluie şi oferă totul celor prezenţi. Spectacolele de acest gen, fac apel în primul rând, la emoţie. În acest context, se creează o normă a reciprocităţii, care constă în faptul că, la rândul lui, publicul transmite. Din acest motiv, de foarte multe dăţi, artiştii declară în interviuri că „îşi iau energia de la public”. Arta performativă („arta live”) este mai independentă din punct de vedere economic decât teatrul, se centreză mai mult pe individ, este mai „deschisă” şi se adaptează mai uşor diferitelor medii. Din nou, diferenţiată de teatru, aceasta operează în mod deschis cu modurile de reprezentare, cu rolurile perforemerului şi ale spectatorilor. Tehnologia sa primară este adesea corpul, mai ales în cazul artei corporale practicată de artişti precum: Stelarc, Marina Abramovic şi Orlan. Marina Abramovic este o artistă- performer de origine sârbă care prin munca sa a explorat relaţia dintre performer şi public, limitele corpului şi posibilităţile minţii. Conform Ghidului Routledge de teatru şi performance, printre creaţiile de început ale Marinei Abramovic se numără şi cele mai riscante, atât pentru faptul că publicul era invitat să participle activ, cât şi fiindcă piesele incitau la violenţă.
114
115
Dosar Tematic
Abramovic Rhythm 0 Performance
Dosar Tematic În Rhythm 0, ea a încurajat publicul să facă ce vrea cu ea, punându-i la dispoziţie 72 de obiecte de la ruj,o pană, miere, la altele potenţial periculoase (chibrituri, foarfeci, cuţite, bici, un fierăstrău, un topor), până la cele potenţial letale:un glonţ şi un pistol. Câţiva spectatori îngrijoraţi au pus capăt performance-ului după şase ore, dar nu înainte ca toate hainele să-i fi fost tăiate şi date jos, ea însăşi fiind tăiată, pictată, spălată, decorată, până când un pistol încărcat i-a fost ţinut la tâmplă. În reprezentaţiile următoare, Ambramovic a redus accesul potenţialul sadic, dar a continuat să-şi testeze limitele rezistenţei, relaţiile publicului cu ea şi puterea rezistenţei de a produce transformări fizice, emoţionale şi psihice. A realizat câteva spectacole de artă corporală care i-au testat limitele fizice. În cadrul “Freeeing the Voice/ Eliberând vocea” a ţipat până şi-a pierdut vocea, s-a lovit repetat de un zid până şi-a pierdut cunoştinţa, iar în Interruption the Space/ Întrerupere în spaţiu” s-a autflagelat, crestându-şi o stea cu cinci braţe pe stomac, întinzându-se pe o cruce de gheaţă timp de 30 de minute în “Lips of Thomas/ Buzele lui Toma” . Operele sale au înscenat transformări fizice palpabile, dar au investigat şi posibilitatea acestor acte ritualice de a produce transformări psihice, atât pentru Ambramovic, ca actor, cât şi pentru spectatori, în calitatea lor de martori. În perioada 1976-1988 o dată cu una dintre cele mai faimoase colaborări de lungă durată din lumea artistică contemporană, Abramovic a continuat să-şi testeze rezistenţa alături de partenerul său din Germania de Est, cunoscut sub numele de Ulay (Uwe Laysiepen). De data aceasta, cuplul a schimbat accentul pe situaţii ce îi puneau mai mult în situaţia de a îndura
dimensiunea temporală. În „Night See Crossing”, performat în diverse spaţii din lume, cei doi au stat faţă în faţă, de o parte şi de alta a unei mese, nemişcaţi, tăcuţi şi fără să mănânce de la şapte până la 12 ore. Pentru a crea „Breathing În/ Breathing Ouţ”, cei doi au realizat o piesă prin care şi-au legat gurile una de cealaltă, au inspirat şi au expirat până s-a epuizat orice sursă de oxigen. După 17 minute, ambii au leşinat pentru că plămânii lor se umpluseră de dioxid de carbon. Prin această reprezentaţie dezvăluie abilitatea unui individ de a absorbi viaţa altei persoane, a o schimba sau a o distruge. După câţiva ani de relaţii tensionate, cei doi au hotărât să facă o călătorie spirituală în urma careia să termine relaţia în acelaşi mod magic şi ritualic, care i-a unit. Pentru „The Lovers: Walk on the Great Wall/ Idragostitii: Promenada pe Marele Zid”, ea a pornit de la capătul estic al zidului, el de la capătul vestic, pentru a se întâlni la mijloc, unde au pus capăt relaţiei lor. În acest eveniment au înscenat rezistenţa în spaţiu şi timp, reprezentând literal şi metaforic, drumul şi viaţa lor în cuplu, în acelaşi timp împărtăşite, separate şi separatoare. Cu o nouă strategie, conotaţii mult mai explicite şi context cultural, Abramovic realizează „Balkan Baroque” care făcea trimitere directă la purificările etnice din timpul războaielor din ţara sa. Cu un teanc de 500 de oase pe care stătea zilnic şi le ştergea cu dezinfectant, timp de şase ore pe parcursul a cinci zile, trei vase de cupru şi câteva videoclipuri cu ea alături de părinţii săi, piesa a investigat pe lângă durerea fizică şi emoţională şi sentimentele de ruşine, folosind video-urile pentru a contextualiza acţiunile live şi referinţele religioase cu trimitere la ideea de confesiune şi capacitatea de a ierta.
116
Performance Balkan Baroque (1997)
117
Dosar Tematic În 2002 ca răspuns al evenimentelor din 11 septembie 2001, Abramovic a performat „The House with the Ocean View”, rezistând fără a vorbi sau a mânca timp de 12 zile, într-o instalaţie dintr-o galerie newyorkeză compusă din trei camere expuse şi ridicate la 1, 5 metri deasupra podelei ce puteau fi “accesate” doar cu ajutorul unei scări, ce avea cuţite de măcelar în loc de trepte. Piesa a câştigat notorietate, nu în ultimul rând, prin apariţia sa în 2003 în serialul HBO de televiziune „Sex and the City”. Tot prin intermediul media, clipul cu Abramovic în care stă față în faţă, pe rând, cu 72 de persoane şi este aproape imperturbabilă, până în momentul în care pe scaunul din faţă se aşează Ulay, a devenit viral. Aceasta zâmbeşte, lăcrimează şi îi este greu să-şi stăpânească emoţiile, dovada clară a relaţiei legate la nivel psihologic între cei doi, dar care luase sfârşit cu ani în urma.
118
Dosar Tematic
Marina Abramovic performance
119
Dosar Tematic
În anul 2012 a avut premiera filmul „Marina Abramovic: The Artist Is Present”, care este o retrospectivă cu şapte premii şi opt nominalizări, evaluat pe site-urile de specialitate cu nota 7,9.
Marina Abramovic performances
120
Dosar Tematic Despre biografia sa, aceasta a declarat: “Prima mea biografie a început atunci când am parcurs Zidul Chinezesc: Ulay dinspre deșertul Gobi, iar eu dinspre Marea Galbenă. Şi ne-am întâlnit la mijloc, doar ca să ne spunem «la revedere!». A fost dificil. Când am terminat și am spus «la revedere!» nu mi-am încheiat doar viața alături de Ulay ci și cariera, deoarece toate operele de artă au fost create împreună. La sfârșit aveam 40 de ani, eram grasă și urâtă – așa mă simțeam. Așa că m-am gândit că ar trebui să fac ceva radical diferit: să merg în teatru și să îmi joc viața. Așa a fost prima mea biografie” (Declaraţiile au fost făcute în interviuri pentru The New York Times, 92Y.org şi Studio Q, preluate dîn Ziarul Metropolis http://www.ziarulmetropolis.ro/fenomenul-marina-abramovic-cum-sa-reinveti-sa-bei-apa/) Cu toate că de-a lungul anilor a schimbat suporturile materiale şi strategiile folosite, Abramovic a rămas cu înverşunare dedicată artei şi performance-ului ca modalităţi de expresie şi comunicare dintre performer şi public şi că acţiuni ritualice ce ar putea instiga la transformări personale şi psihosociale.
Bibliografie: • Kory Floyd “ Comunicarea interpersonala”, editura Polirom, martie 2013 • Paul Allain, Jen Harvie “Ghidul Routledge de teatru si performance” , editura Nemira, 2006 Surse web: • http://www.ziarulmetropolis.ro/fenomenulmarina-abramovic-cum-sa-reinveti-sa-bei-apa/ Surse fotografii: • Campanie Dove, p1 http://assets.sport.ro/ assets/protv/2013/04/17/image_galleries/32152/reclama-dove-oamenii-sunt-mult-mai-frumosi-decatisi-imagineaza_3.png • Campanie Dove, p2 http://semneletimpului. ro/wp-content/uploads/2013/04/schite_400.jpg • Performance Balkan Baroque (1997) http:// www.pbs.org/art21/images/marina-abramovic/balkan-baroque-1997 • Marina Abramovic performance http:// www.unsungfilms.com/7736/marina-abramovic-and-the-definition-of-art/ • Abramovic rhythm0 performance http:// www.unsungfilms.com/7736/marina-abramovic-and-the-definition-of-art/ • Marina Abramovic performances http:// i1183.photobucket.com/albums/x475/DollsFactory_2/marina-abramovic.jpg • Fereastra lui Johari https://nobine.files.wordpress.com/2013/12/image010.gif
121
Dosar Tematic
Freddie Mercury
Calitatea artistului prevalează devianţa socială Vlad Roată Mă numesc Vlad Roată, sunt student în primul an în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Am practicat în trecut tenis de câmp, sunt pasionat de motoare şi muzică. Cred că în viaţă trebuie să încerci cât mai multe.
Abstract: Being an artist can bring both priviledges and drawbacks. When you are an artist your acts and decisions are both criticized and accepted by the society duet o the fact that they are public figures. Having this in mind, I invite you to read an article about Freddie Mercury, a performer and an artist whose personal life was highly criticised. Keywords: Freddie Mercury, homosexuality, criticize, social deviance, artist quality, private life.
122
artiștilor, fie ei pictori, actori, personalități culturale sau cântăreț, tocmai de aceea în continuare îmi voi canaliza atenția asupra lui Freddie Mercury, un artist deosebit, criticat pentru lucruri ce ţin de viaţa sa intimă. Adăugând o notă personală consider că şi viața personală a artiştilor ar trebui să fie respectată așa cum și viața personală a omului obișnuit este. Chiar dacă nu se întamplă mereu acest lucru şi sunt criticate fapte ce ţin de viaţa personală a unui artist, uneori, artişti precum Freddie Mercury reuşesc să eclipseze aceste critici ce pot păta imaginea artistului.
Sursa foto: https://fanart.tv/artist/022589ac-7177-460d-a178-9976cf70e29f/mercury-freddie/
123
Dosar Tematic
Modul în care un om adoptă comportamente faţă de diverse persoane, în funcţie de statutul lor, este un fenomen ce merită a fi urmărit cu o atenție deosebită. Un astfel de exemplu este artistul, mai precis artiştii ce ajung a fi cunoscuți de întreaga lume. Datorită acestui statut, oamenii pot adopta un comportament special, fie el mai permisiv sau strict, când vine vorba de anumite fapte săvârşite de artist. Combinaţia dintre faptele sociale ce sunt acceptate şi cele considerate deviante reprezintă un subiect ce merită a fi discutat în cadrul acestui număr al revistei Art Out, număr special dedicat imaginii
Dosar Tematic
Freddie Mercury a fost un cântăreţ şi compozitor, ce s-a născut pe data de 5 septembrie, 1946 în Zanzibar, Tanzania. A murit pe data de 24 noiembrie, 1991, la vârsta de 45 de ani. Este cunoscut ca membru al trupei Queen, una dintre cele mai cunoscute formaţii de muzică din lume. A studiat pianul în India, la o şcoală din Bombay (Mumbai), iar la scurt timp talentul i-a fost remarcat, acesta intrând în prima sa trupă, Hectics. În anul 1960, acesta s-a mutat cu familia sa în Londra, unde este acceptat la Ealling Collge of Art, unde a cunoscut mai mulţi muzicieni. În anul 1971, împreună cu Brian May, Riger Taylor şi John Deacon pune bazele trupei Queen. În anul 1975 lansează albumul „A Night At The Opera” şi odată cu acesta, celebra melodie Bohemian Rhapsody ce a stat pe primul loc în topurile britanice de muzică. În anul 1984 lansează singleul Radio Ga Ga, ce a fost numărul 1 în topul a 19 ţări. Sfărşitul anilor 70 și anii 80, reprezintă epoca de aur pentru trupa Queen. După moartea lui Freddie Mercury, popularitatea trupei a crescut substanţial, în special în S.U.A.. Freddie Mercury este cunoscut pentru stilul excentric, dar şi pentru vocea pe care acesta o deţinea. Consider că stilul excentric a lui Freddie Mercury se datorează mai multor factori, precum personalitate, idoli şi perioada în care acesta a cântat. Muzica rock a anilor 1970 şi 1980 sunt caracterizaţi de artistul ce şochează, prin costumaţii şi comportament, însă totodată şi prin calitatea sa de artist. Într-un interviu acordat de Ronnie James Dio, celor de la MTV, acesta susţine că la un moment dat, dorinţa de a şoca prin imagine a fost cel mai important factor din cariera unor anumiţi artişti ai vremii. Acesta le reproşa faptul că nu se concentrează îndeajuns de mult pe muzica, ci pe apariţie. Este evident faptul
124
că imaginea creştea popularitatea artistului, datorită gândirii stereotipice a oamenilor, însă este greu să ai o cariera de lungă durată, în momentul în care oferi publicului doar imagine fără o baza artistică solidă. Trupele de succes ale vremii au îmbinat calitatea lor artistică cu imaginea afişată publicului. În cazul lui Freddie Mercury putem spune că deşi avea un stil excentric, ce impresiona atât prin costumaţii cât şi prin manifestaţii, acesta niciodata nu a dezamăgit din punct de vedere al actelor artistice, pe care acesta le-a suştţinut. Să nu uitam că în acea perioadă se resimţea influenţa muzicii metal. Trupe precum Judas Priest sau Iron Maiden şi-au lăsat amprenta asupra muzicii rock a vremii. Hainele cu ţinte erau prezente peste tot, la fel şi gesturile care şocau publicului. Imaginea stereotipică de „bad guy” cu toate însuşirile pe care le prezenta aceasta, a avut succes în acea perioadă. De asemenea, un alt factor ce a influenţat stilul adoptat de Freddie Mercury, dar şi faptului că acesta a venit cu lucruri noi, cred că se datorează oamenilor pe care Freddie Mercury îi aprecia pentru calitatea lor de artişti. Printre aceştia se numără Jimi Hendrix sau John Lennon, împreună cu întreaga trupa Beatles. Atât Jimi Hendrix, cât şi membri trupei The Beatles, au fost artişti ce au revoluţionat muzica, lucru ce se poate să-l fi influenţat şi pe Freddie Mercury. Felul în care acesta a combinat calitaţile sale de tenor, geniul artistic de creaţie, împreună cu stilul şi modul de exprimare pe şcenă, au făcut posibile apariţia unor melodii precum We Are The Champions sau Bohemian Rphapsody şi susţinerea unor concerte în faţa a sute de mii de oameni. Pentru că tot vorbim de stilul lui Freddie Mercury, nu putem ignora personalitatea artistului. Freddie a fost un om care a făcut ce îşi doreşte, indiferent de ceea ce credeau ceilalţi. Plin
Acesta a avut relaţii atât cu femei cât şi cu bărbaţi, lucru ce a creat controverse, deşi acestea ţineau de viaţa privată a artistului. Freddie Mercury a încercat să ţină lucrurile din viaţa sa privată doar pentru el, lucru ce l-a determinat să se retragă din viaţa publică în anul 1989. În anul 1991, pe data de 23 noiembrie, artistul a confirmat faptul că este infectat cu virusul HIV. La numai o zi distanţă după anunţul făcut de artist, acesta a decedat în urma unei pneumonii cauzate de boala sa. Colegii de trupă spun că acesta a murit fericit şi că nu regretă nimic din viaţa lui. Freddie Mercury a fost criticat de comunitatea gay, deoarece şi-a ascuns boala de public, mai ales că nu se știau la vremea respectivă destule despre aceasta. De asemenea, acesta a fost criticat de o parte din populaţia islamică din Zanzibar pentru faptul că a trait o viaţă ce nu respectă religia islamică cu regulile acesteia. După moartea sa, artistul a devenit unul dintre cei mai importanţi oameni din istoria bolii care i-a curmat viața, acesta trăgând post-mortem un semnal de alarmă asupra efectelor acesteia. Freddie Mercury rămâne în amintirea oamenilor drept un mare artist, ce şi-a asumat faptele şi preferinţele sale de orice natură ar fi acestea. Acest lucru, demonstrează în opinia mea că ceea ce a făcut acesta pe planul artistic, a fost mult mai important decât alegerile făcute pe plan personal. Paul Rusell l-a inclus pe Freddie Mercury în lista celor mai influente persoane homesexuale din istorie, alături de nume precum Da Vinci şi Michelangelo Signorile, artiști considerați ca fiind de orientare sexuală.
Bibliografie:
Freddy Mercury, http://www.biography.com/people/ freddie-mercury-9406228#queen Ten things you never knew about Freddy Mercury, http://blog.sugarbullets.co.uk/index.php/tag/10things-you-never-knew-about-freddie-mercury/ Freddy Mercury, http://www.freddiemercury.com/
125
Dosar Tematic
de energie, Freddie reuşea să energizeze zeci de mii de oameni, ce participau la concertele sale. Bilete vândute cu un an înainte de a se desfăşura concertul şi o mulţime nesfârşită de oameni prezenţi, sunt câteva caracteristici ale show-urilor susţinute de acesta și de trupa sa. Era un artist de succes ce avea o personalitate plăcută. Acesta, spunea despre el că este timid, lucru ce nu se simţea niciodata pe şcenă. Deşi interacţiona cu publicul în timpul spectacolelor, colegii săi spun că acesta era foarte retras în afara lor. Chiar şi aşa, viaţa personală a artistului se pare că nu a scăpat de ochii publicului. Artistul şi-a ascuns originile Indiene, lucru pentru care a fost criticat. Era un mare colecționar de artă fiind pasionat de artă și cultură. Nici orientarea sexuală a artistului nu a fost trecută cu vederea, fiind considerată un fapt deviant din punct de vedere social. Acesta a avut relaţii atât cu femei cât şi cu bărbaţi, lucru ce a creat controverse, deşi acestea ţineau de viaţa privată a artistului. Freddie Mercury a încercat să ţină lucrurile din viaţa sa privată doar pentru el, lucru ce l-a determinat să se retragă din viaţa publică în anul 1989. În anul 1991, pe data de 23 noiembrie, artistul a confirmat faptul că este infectat cu virusul HIV. La numai o zi distanţă după anunţul făcut de artist, acesta a decedat în urma unei pneumonii cauzate de boala sa. Colegii de trupă spun că acesta a murit fericit şi că nu regretă nimic din viaţa lui. Chiar şi aşa, viaţa personală a artistului se pare că nu a scăpat de ochii publicului. Artistul şi-a ascuns originile Indiene, lucru pentru care a fost criticat. Era un mare colecționar de artă fiind pasionat de artă și cultură. Nici orientarea sexuală a artistului nu a fost trecută cu vederea, fiind considerată un fapt deviant din punct de vedere social.
126
Sursa: http://blog.sugarbullets.co.uk/index.php/tag/10-things-you-never-knew-about-freddie-mercury/
127
Portretul copilăriei Bonus
Fortiș Carmen Diana
Întotdeauna am considerat că fiecare dintre noi are o latură copilăreasă ascunsă undeva în adâncul sufletului care deseori iese la iveală. Fie în momentele în care simțurile sunt invadate de imagini, sunete care ne fac trimitere la copilărie, fie în momentele în care sufletul cere să evadeze de la realitate. Each one of us has an inner child, eager to get out, to express honesty, the innocence hidden to cover old wounds. Childhood is like a gem, without it, we are nothing but some plain souls. Like an artwork without colors in it. It is like Tom Stoppard once said : ”If you carry your childhood with you, you never become older.” Children were always the perfect muse for artists because of that flawless curiosity that lies in a child’s eye, the perfect china doll white skin, often resembled to a woman’s beauty. Childhood is the happiest inner side of a person and should never be forgotten.
”The Rose Princess – Harmony Gong”
”Copilăria este inima tuturor vârstelor” – Lucian Blaga. Copilăria reprezintă fundația structurii psihologice umane. Fără ea, am fi niște ființe goale, fără sens. Sufletul unui copil este cea mai prețioasă nestemată umplută cu inocență, sinceritate și iubire. Reprezintă o parte importantă în viața fiecăruia, un moment important în dezvoltarea fiecărui individ. Odată cu trecerea anilor, aceasta nu reprezintă decât o memorie vagă, distantă dar în același timp atât de apropriată de noi. Ca adulți, dorim să ne însușim o înfățișare aparte lăsând în urmă copilul din noi, închizându-l într-un turn de fildeș astfel devenind tot mai străini cu lumea fantastică a copilăriei. De ce unii dintre noi vor să uite această latură pură ? Dorim din ce în ce mai mult să devenim niște persoane materialiste, lipsite de sens deseori, uitând de importanța lucrurilor mărunte ale copilăriei. Ne detașăm de latura copilărească, ne dorim să fim independenți, să fim maturi, serioși însă într-un moment de cumpănă vom realiza că odată cu înstrăinarea față de copilul din noi, am uitat să fim sinceri, să iubim, să fim inocenți, să ne jucăm. Fiecare epocă a avut în vedere tratarea copilului pentru felul său de a fi, unic dar pur. Încă din perioada clasicismului copilăria este reprezentată în numeroase opere de artă, fragmente adăugate în ansamblul unui tablou unde apare copilul reprezentat precum o pată vie, o inocență adusă compoziției cu un strop de curiozitate. Un moment care întruchipează o bucată din interiorul fiecărui adult care stă ascuns în mintea fiecăruia având valențe diferite, manifestări diferite care ies la iveală treptat aducându-ne aminte de clipele frumoase oferite de această perioadă frumoasă. Artiștii au înțeles dintotdeauna importanța copilului în societate, fără de care am fi doar o grămadă de umbre care s-ar plimba robotic prin orașele aglomerate.
128
Leonardo Da Vinci – The Virgin with Child and Saint Anne
129
Bonus
În operele literare întâlnim deseori copilul, precum apare în ”Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Este una dintre cele mai consacrate opere artistice din spațiul românesc care reprezintă copilul făcând legătura cu termenul de ”joacă”, preponderent activ în această perioadă a vieții. De altfel, ”Oliver Twist” de Charles Dickens, ”Peter Pan” de J. M. Barrie sau ”Alice în Țara Minunilor” de Lewis Caroll fac trimiteri la fragmentele minții infantile, unde orice este posibil, fantasticul întâlnește realitatea, unde binele întotdeauna învinge răul păstrând intactă curățenia sufletească al unui suflet plăpând. De altfel, de fiecare dată când vom întâlni astfel de sentimente calde, fie acestea vizuale sau auditive ne vor duce cu gândul la copilărie. Vom asocia acel moment cu clipele fericite, lipsite de griji din cea mai frumoasă perioadă a unui adult. Tărâmul magic este unul des întâlnit în operele cu tematica copilăriei, unde zânele sunt acele creaturi gingașe și vesele, prințesele frumoase și triumfătoare, unde monștrii reprezintă doar un moment urât din viața fiecărei făpturi. Analizând aceste povești realizăm că ele ne reprezintă învățături ascunse, lucruri morale, mesaje care ni se întipăresc în minte ilustrând nimic altceva decât imagini fanteziste ale vârstei maturității învățându-ne de mici copii diferența dintre bine și rău. Același rol îl au filmele artistice cu aceste teme. Ne prezintă binele și răul care capătă diverse întruchipări dar morala fiind aceeași : binele învinge răul iar finalul este sau trebuie să fie mereu unul fericit. Odată cu trecerea vârstei, ne dorim să avem trăsăturile unui copil. Această inocență vizuală este reprezentată de numeroși artiști, afișând un trup firav, pielea catifelată de un alb porțelaniu, cu o privirea curioasă și jucăușă, părul buclat. Copii reprezintă muzele perfecte ale artiștilor, ființe cu trăsături sincere, trăsături care deseori lipsesc de pe chipurile adulților prea preocupați de a reda o perfecțiune falsă. Când privim un portret al unui copil, parcă se aud trâmbițele în fundal acompaniate cu țipete de fericire, o imagine îmbietoare pentru sufletul uman.
130
Michelangelo Buonarroti – The Sistine detail
131
Bonus
Fuyuko Matsui
O astfel de imagine o putem regăsi pretutindeni, ”îngerii înaripați” reprezentații dreptății, a corectitudinii care lipsește cu desăvârșire în lumea adulților. Michelangelo Buonarroti a pictat asemenea chipuri angelice în numeroase opere de artă precum în Frescele Capelei Sixtine, precum și în sculpturile sale (ex. ”Madonna cu copilul”). Termenul folosit de majoritatea pictorilor ”madonna” făcea referire la mamă lângă care apare copilul cu chipul suav, picturi asemănătoare cu tematica ”Madonna și copilul” apar în tablourile lui William Dyce, Raffaello Sanzio, Sandro Boticelli, Fillipo Lippi. Însă artiști precum Fuyuko Matsui, Hikari Shimoda sau Svetoslav Stoyanov au dau naștere unor reprezentări contemporane inedite care nu mai pun accent doar pe trăsăturile fizice, unde apare abstracția, însă păstrează aceleași teme ale copilăriei.
132
133
134
Hikari Shimoda Bonus
135
Bonus Un copil va fi preocupat cu nimic altceva decât propria imaginație pe care o va dezvolta încontinuu. Va desena, va cânta, se va juca, va explora, va râde, se va bucura din plin de viață precum ar trebui să o facem cu toții indiferent de vârstă. O lume văzută prin ochi de copil ar fi una veselă, o continuă joacă, discuții naive desfășurate pe fundalul coloanei sonore al filmului ”Amélie”. Un tărâm cu nuanțe de verde și albastru, unde nu ar exista loc pentru tristețe și îngrijorare. Un spațiu deschis scos dintr-un cadru abstract cu ape curgătoare și lanuri de lavandă infinte materializat într-un tablou văzut prin mintea inocentă al unui copil. Imaginea a milioane de adulți materializați în chipurile blânde ale ”îngerilor”, jucându-se cu cuvintele copilăriei. A fi copil înseamnă a materializa bucuria, puritatea, iubirea, înseamnă a rămâne mereu tânăr.
136
Svetoslav Stoyanov
137
Bonus
Luxury Fashion: Contrasting Theories and Changing Times (Part 3) Bianca Draghici Bianca Draghici graduated from MA Luxury Brand Management (Istituto Marangoni – London)
and Dual MBA / Marketing Management (UIBS - Madrid). She presented assignments to various brands, including Burberry, and interned at London Fashion Week and in the VIP Services and Events department at Starworks Group (fashion PR agency – London). Contact: Bianca.drgh@yahoo.com
Abstract Within the “Luxury Fashion” series, in the previous chapter, I have explored the depths of celebrity associations with luxury brands. After a brief explanation about how celebrity endorsements have been used in the past, brief factors and risks, with interesting real-life examples, followed. During this third part of the series the beliefs and affirmations of various authors will be placed into contrast. Their philosophies are interesting, because luxury usually has contrasting rules compared to traditional marketing. This might be due to the fact that luxury is more of an art at its core – even if eventually it is an industry – while marketing a science. Additionally, semiotics is part of their campaigns and communication strategies, which will need to change according to what the future will bring for the luxury world. Keywords: luxury, anti-laws of marketing, theories, future of fashion, celebrity. Contrasting Theories on Celebrity Endorsements The debate starts when celebrities become harmful and inappropriate for particular brands, especially in the luxury sector where more attention has to be paid to creating positive brand equity and a strong own identity. Kapferer and Bastien (2012) consider that a true luxury brand should not use stars in their advertising, as one of their twenty-four anti-laws of marketing suggests. Their principles revolve around creating a luxury strategy, which cannot be done with traditional marketing techniques, but with the opposite of these. A luxury brand is superior to a celebrity and should dominate even famous clients. Moreover, using the services of a star might show that the brand does not have a status of its own (Kapferer and Bastien, 2012). By using celebrities, it can be said that another rule of the anti-laws of marketing from Kapferer and Bastien (2012) is not being respected, because when explaining the anti-law about stars, they refer to their sixth law also: “Only brand domination, standing above everything like a God, is acceptable, not simply behaving like any ordinary mortal” (Kapferer and Bastien, 2012: 77). The question is how many luxury brands nowadays are still behaving with such a niche luxury strategy? Okonkwo (2007) developed a theory of five rules which assure a successful endorsement, as follows:
the celebrity has to be credible, with global, constant and lasting appeal, with a personality matching the one of the brand, while he/she should not “overshadow the brand” (Okonkwo, 2007: 160). Additionally, he mentions the risks involved in using celebrities or in not adhering to the five rules. However, depending on the decisions these celebrities take in their personal and professional life, they can be chosen – or not - for an endorsement taking into consideration their “share price” – they are eventually products, whose value might fluctuate “just like shares on the stock market” (Giron, 2010: 60). Therefore, luxury brands might be able to forecast the profitability the celebrity can bring on the brand, according to their past and current positive or negative activities. A negative celebrity endorsement example would be Lily Allen for Chanel in 2009. After being pictured drinking and partying hard, Karl Lagerfeld ended the contract and replaced her with Vanessa Paradis, in 2010 (Messina, 2013). Nowadays, for instance, using Cara Delevingne as the face of a luxury brand might pose risks, due to her new rebellious party girl image. Of course, there are also many successful celebrity associations, such as Versace with Madonna, Louis Vuitton with Uma Thurman, Gianfranco Ferre with Julia Roberts and many others.
138
Campaign: Lily Allen for Chanel, 2009
Source: Fashionbi.com - http://fashionbi.com/newspaper/celebrity-endorsement-going-wrong] 139
Campaign: Julia Roberts for Gianfranco Ferre, 2006
Source: AboutJulia.com – www.aboutjulia.com 140
therefore, the reason one might purchase a luxury brand is because its linking with a particular celebrity – and luxury brands do not want that, because these customers are just fans. The connoisseurs appreciate the brand’s core values, not the stars they are linked to. Furthermore, if an incident damages the reputation of the celebrity endorser, it has been proved and previously affirmed that negative associations are more likely to be transferred to the brand than positive ones (Campbell and Warren, 2012). Assessing the Changing Times and the Future Since all these theories have been developed by various authors, times have changed and celebrity product placements as well. Due to the rise of technology, usage of social media and blogs, there are new ways of celebrity associations that are being used nowadays. There are positive examples of celebrity endorsements, but also negative ones, such as the mass usage of Cara Delevingne nowadays, ranging from DKNY to Mulberry, or Kate Moss for both Topshop and Burberry.
Campaign: Cara Delevingne for Mulberry, 2014
141 Source: LoveThatMag.com - http://lovethatmag.com/2014/07/01/mulberry-aw14-campaign.html
Bonus
On the one hand, hedonic products, such as luxury, are more “subjective and affect driven” than the utilitarian ones (Martin-Santana and Beerli-Palacio, 2013: 1); therefore, needing more emotional and psychological messages in its advertising, such as the desire of identifying with a celebrity. On the other hand, Mark Tungate (2004) also mentions that there are signs that the celebrity endorsement trend is fading. Premium and luxury brands are already asking themselves “when glitter becomes kitsch” (Tungate, 2004: 125), because nowadays red carpet shows and events are too popular and available to the masses, no longer only to the elite, as Alber Elbaz of Lanvin affirms. As an example, Lanvin uses a luxury strategy, respecting Kapferer and Bastien’s law, by showing only Elbaz himself, not trendy stars. With a luxury brand, the emphasis is on its core value, which should be the product itself, along with its craftsmanship and heritage. Lately, customers are more and more making “their purchase decisions based on the symbolic and imagery aspects rather than substantial use of a product” (Park and Yang, 2010: 214);
Campaign: Cara Delevingne for DKNY, 2013
Source: HuffingtonPost.com - http://www.huffingtonpost.com/2012/12/19/cara-delevingne-dknycampaign-ad-photos-pictures-shoot_n_2329507.html 142
Campaign: Mikhail Gorbachev for Louis Vuitton, 2007
Source: AdWeek.com - www.adweek.com Premium American brands, which are not considered luxury by many true luxury customers are actually showing a much more luxury strategy approach nowadays, in regards to their celebrity usage in advertisements – for instance, Michael Kors, Tommy Hilfiger, Ralph Lauren or Coach develop the lifestyle ideal, by only using no-name models. How is their celebrity usage strategy comparing to the “old luxury” ones? Are they being successful, or using a celebrity would actually bring a peak in sales? It is a fact that celebrity endorsements have always been a growing trend, and the difference
lies in the semiotics used in these luxury brands’ communication strategy. Nowadays it is not only about using a particular celebrity as the face for the whole brand, but about the product placements at events that are being talked about and followed on Twitter, Facebook, blogs and other online media. It is very important to analyse and suggest new ideas of how these media can be exploited to the advantage of the brands. This kind of product placement is nowadays called “celebrity seeding” – the products are given as gifts to celebrities, so that they can wear them and create awareness and desire (Jesson, 2013).
143
Bonus
Some celebrity associations result in a negative impact on the brand’s perception and create image confusion. Therefore, are these still true luxury brands, even if they have diluted their luxury strategy by using mass and trendy stars? For example, does Louis Vuitton or Gucci not have a luxury strategy, according to Kapferer and Bastien (2012), due to using Jennifer Lopez or, respectively, Kanye West as their brand ambassadors? According to these authors, Louis Vuitton had also managed to form a positive celebrity association, by using Mikhail Gorbachev.
Bonus Eventually, the online world is a vital part of the Millennial’s lifestyle, while they are also a big and growing part of the consumer base of luxury brands. Times have changed since the luxury theories mentioned where written; therefore, methods used by companies might have changed also, and only current industry experts can give insights on whether celebrity endorsements are being successful or not for today’s luxury fashion brands. Therefore, the gap that needs to be addressed refers to the current success of celebrity seeding (on which there is little literature available) and whether seeding or endorsements will still be doing the trick and catch customers’ attention in the future as well. This research might be useful for luxury brands to save money by not spending on strategies which do not bring any positive outcome. These first three episodes of the “Luxury Fashion” series mostly focused on theories, history and affirmations about the luxury world and the usage of celebrity endorsements. However, from the next chapter onwards, the information explored until now will be verified through my own research, which includes interviews and thoroughly analysed survey results.
144
Bibliography: 1. Campbell and Warren, 2012: Margaret C. Campbell, Caleb Warren. A risk of meaning transfer: Are negative associations more likely to transfer than positive associations? (Social Influence, 2012) 2. Giron, 2010: Maria Eugenia Giron. Inside Luxury: The Growth And Future Of The Luxury Goods Industry: A View From The Top. (London: LID Publishing Ltd, 2010) 3. Jesson, 2013: Gaby Jesson. The rise of celebrity seeding. In Gorkana Group. January 17, 2013 http://www.gorkana.com/news/consumer/ industry-features/the-rise-of-celebrity-seeding/ 4. Kapferer and Bastien, 2009: Jean-Noel Kapferer, Vincent Bastien. The luxury strategy: break the rules of marketing to build luxury brands. (London: Kogan Page, 2009) 5. Martin-Santana and Beerli-Palacio, 2013: Josefa D. Martin-Santana, Asuncion Beerli-Palacio. Magazine Advertising: Factors Influencing the Effectiveness of Celebrity Advertising. (Journal of Promotion Management, 2013) 6. Messina, 2013: Bruna Messina. Celebrity Endorsement Going Wrong. In Fashionbi.com. March 19, 2013 http://fashionbi.com/newspaper/celebrity-endorsement-going-wrong 7. Okonkwo, 2007: Uche Okonkwo. Luxury Fashion Branding: Trends, Tactics, Techniques. (New York: Palgrave Macmillan, 2007) 8. Park and Yang, 2010: Seong-Yeon Park, Young Yang. The Effect of Celebrity Conformity on the Purchase Intention of Celebrity Sponsorship Brand: The Moderating Effects of Symbolic Consumption and Face-Saving. (Journal of Global Fashion Marketing, 2010) 9. Tungate, 2004: Mark Tungate. Fashion Brands: Branding Style from Armani to Zara. (London: Kogan Page, 2004)
Produsele de lux: teorii divergente şi vremuri în schimbare (partea a III-a) Bianca Draghici Traducere de Elisa Maxim
Bianca Draghici este absolventă a masteratului de Management al Brandurilor de Lux (Institutul
Marangoni, Londra) şi al unui dublu MBA în Managementul Marketingului (UIBS, Madrid). A prezentat lucrări pentru diferite branduri, inclusiv Burberry şi a lucrat ca intern pentru London Fashion Week şi pentru Departamentul de Servicii VIP şi Evenimente al grupului Starworks (agenţie de PR, specializată în modă, cu sediul la Londra). Contact: Bianca.drgh@yahoo.com Sinopsis În capitolul anterior din cadrul seriei „Produse de lux” am explorat partea nevăzută a legăturilor celebrităţilor cu brandurile de lux. După o scurtă explicaţie cu privire la felul în care campaniile făcute de către vedete au fost utilizate în trecut, au urmat, pe scurt, câţiva factori şi riscuri, cu exemple interesante din viaţa reală. În cea de-a treia parte a seriei, vor fi evidenţiate în opoziţie convingerile şi afirmaţiile unor autori. Filozofia lor stârneşte interes, pentru că obiectele de lux se ghidează după reguli total diferite în comparaţie cu marketingul tradiţional. Acest lucru s-ar putea datora faptului că, la origine, luxul este o artă – chiar dacă, în cele din urmă, a devenit o industrie –, în vreme ce marketingul este o ştiinţă. Mai mult decât atât, semiotica face parte din campaniile şi din strategiile lor de comunicare. Acestea vor trebui să se schimbe în funcţie de ceea ce va aduce viitorul pentru obiectele de lux. Cuvinte cheie: produse de lux, anti-legile marketingului, teorii, viitorul modei, celebrităţi Teorii divergente privind promovarea făcută de către celebrităţi Dezbaterea începe atunci când celebrităţile ajung să prejudicieze sau nu sunt în concordanţă cu anumite branduri, în special în sectorul produselor de lux, unde este nevoie de mai multă atenţie pentru a crea un brand de consum de capital pozitiv şi o identitate puternică. Kapferer şi Bastien (2012) consideră că un brand de lux adevărat nu ar trebui să folosească vedete în reclamele sale, după cum sugerează una dintre cele 24 de anti-legi ale marketingului. Principiile lor se referă la crearea unei strategii pentru produsele de lux care nu poate face uz de tehnicile marketingului tradiţional, ci, dimpotrivă, de tehnici contrare acestuia. Un brand de lux este superior unei vedete şi chiar ar trebui să fie deasupra clienţilor faimoşi. Mai mult, apelarea la serviciile unor celebrităţi ar putea arăta că brandul nu are un statut al său (Kapferer and Bastien, 2012). S-ar putea spune că folosirea celebrităţilor pentru promovare încalcă şi cea de-a şasea anti-lege a marketingului: „Este acceptabilă numai dominaţia brandului stând deasupra tuturor ca un zeu – pur şi simplu nu se comportă ca un muritor de rând.” (Kapferer şi Bastien, 2012, p. 77). Întrebarea este câte branduri de lux mai au astăzi o asemenea strategie de nişă? Okonkwo (2007) a dezvoltat teoria celor cinci reguli care asigură o promovare de succes, după cum urmează: vedeta trebuie să fie credibilă şi recunoscută
pe plan mondial, să aibă un parcurs de succes (constant şi de durată), precum şi o personalitate în concordanţă cu cea a brandului, fără a-l „eclipsa” (Okonkwo, 2007, p. 160). În plus, menţionează riscurile implicate în promovarea făcută de către celebrităţi, precum şi în nerespectarea celor cinci reguli. Cu toate acestea, în funcţie de deciziile pe care le iau în viaţa personală şi profesională, vedetele pot fi alese sau nu pentru promovarea brandurilor, ţinându-se cont de „cotaţia acţiunilor” lor – până la urmă, vedetele sunt produse a căror valoare poate fluctua – „ca şi cea a acţiunilor de la bursă” (Giron, 2010, p. 60). De aceea, brandurile de lux pot aprecia care va fi profitabilitatea pe care respectiva vedetă o va aduce, ghidându-se după activităţile lor trecute şi prezente, care se pot dovedi a fi pozitive sau negative. Un exemplu de promovare negativă de brand ar fi Lily Allen pentru Chanel în 2009. După ce a fost fotografiată petrecând şi consumând băuturi alcoolice, Karl Lagerfeld a reziliat contractul cu ea şi a înlocuit-o imediat cu Vanessa Paradis în 2010 (Messina, 2013). În zilele noastre, de pildă, utilizarea imaginii Carei Delevingne pentru promovarea unui brand de lux are putea fi riscantă, din cauza recentei sale reputaţii de petrecăreaţă rebelă. Desigur, există şi colaborări de succes, precum cea a Madonei cu Versace, a Umei Thurman cu Louis Vuitton, a Juliei Roberts cu Gianfranco Ferre şi multe altele.
145
Campanie: Lily Allen pentru Chanel, 2009
146
Campanie: Julia Roberts pentru Gianfranco Ferre, 2006
Source: AboutJulia.com – www.aboutjulia.com 147
Pe de-o parte, produsele hedoniste, cum ar fi cele de lux sunt mult mai „subiective şi dominate de afect” decât cele utilitare (Martin-Santana şi Beerli-Palacio, 2013, p. 1). De aceea, este nevoie ca în promovarea acestora să se găsească mai multe mesaje emoţionale şi psihologice, cum ar fi dorinţa de a te identifica cu o celebritate. Pe de altă parte, Mark Tungate (2004) crede că există semne potrivit cărora trendul promovării produselor de către celebrităţi ar fi pe cale să se stingă. Brandurile premium şi de lux se întreabă deja „când sclipitorul va deveni kitsch” (Tungate, 2004, p. 125). pentru că în prezent show-urile de pe covorul roşu şi evenimentele sunt prea populare şi accesibile maselor, nu doar elitei, după cum afirmă Alber Elbaz de la Lanvin. Lanvin foloseşte ca model strategia care respectă legea lui Kapferer şi Bastien, apelând doar la imaginea lui Elbaz, nu la cea a unei vedete în vogă. La un brand de lux, accentul cade pe valoarea sa intrinsecă. Aceasta ar trebui să fie reprezentată de produsul în sine, împreună cu măiestria şi moştenirea pe care o lasă în urmă. Acum cumpărătorii îşi bazează din ce în ce mai mult deciziile de cumpărare pe „aspectele simbolice şi vizuale decât pe utilitatea
produsului” (Park şi Yang, 2010, p. 214). Astfel, motivul pentru care cineva ar cumpăra produsul este asocierea lui cu o anumită celebritate, iar brandurile de lux nu îşi doresc asta, deoarece astfel clienţii lor ar fi nişte simpli fani. Adevăraţii cunoscători apreciază valorile intrinseci ale brandului, nu vedetele care îl promovează. Mai mult decât atât, dacă un incident compromite reputaţia unei vedete, a fost dovedit şi afirmat că brandul va dobândi o imagine mai mult negativă decât pozitivă (Campbell şi Warren, 2012). Aspecte privind vremurile în schimbare şi viitorul Din moment ce toate aceste teorii au fost dezvoltate de către autori diferiţi, vremurile s-au schimbat, iar campaniile făcute de către vedete, de asemenea. Datorită evoluţiei tehnologiei, utilizării reţelelor de socializare şi a blogurilor, au apărut noi modalităţi de promovare a produselor de către staruri. În acest sens, există atât exemple pozitive, cât şi negative, cum ar fi utilizarea imaginii Carei Delevingne peste tot, de la DKNY la Mulberry sau a lui Kate Moss pentru Topshop, dar şi pentru Burberry.
Campanie: Cara Delevingne pentru Mulberry, 2014
148 Source: LoveThatMag.com - http://lovethatmag.com/2014/07/01/mulberry-aw14-campaign.html
Campanie: Cara Delevingne pentru DKNY, 2013
Source: HuffingtonPost.com - http://www.huffingtonpost.com/2012/12/19/cara-delevingne-dknycampaign-ad-photos-pictures-shoot_n_2329507.html 149
Unele reclame făcute de către celebrităţi au un impact negativ asupra felului în care este perceput brandul şi creează o confuzie de imagine. Aşadar, mai sunt acestea branduri de lux, de vreme ce şi-au compromis strategia de promovare apelând la vedete „în trend”, arhicunoscute? De exemplu, după Kapferer şi Bastien (2012), Gucci sau Louis Vuitton nu au o strategie de marketing doar pentru că l-au folosit pe Kanye West, respectiv pe Jennifer Lopez pentru a-şi promova produsele? Potrivit acestor autori, cei de la Louis Vuitton au reuşit să îşi creeze şi o imagine pozitivă, apelând la Mihail Gorbaciov
Campanie: Mikhail Gorbachev pentru Louis Vuitton, 2007
Source: AdWeek.com - www.adweek.com Brandurile americane premium, care nu sunt considerate de lux de către numeroşi adevăraţi adepţi ai unor astfel de produse, respectă mult mai mult această strategie în ceea ce priveşte utilizarea imaginii vedetelor în reclame – de pildă, Michael Kors, Tommy Hilfiger, Ralph Lauren sau Coach dezvoltă conceptul unui stil de viaţă ideal folosind doar modele anonime. Cum este această strategie a lor în comparaţie cu cea a „vechilor produse de lux”? Are ea succes sau, totuşi, prin utlizarea imaginii unei vedete, vânzările ar creşte simţitor? Se ştie că promovarea făcută de către vedete a fost
mereu un trend în ascensiune, iar diferenţa constă în semiotica utilizată în strategia de comunicare a acestor branduri de lux. În ziua de azi, nu mai este vorba doar despre a folosi o anumită celebritate ca imagine pentru întregul brand, ci despre plasările de produse la evenimente despre care se vorbeşte şi care sunt urmărite pe Twitter, Facebook, bloguri şi pe alte site-uri de social media. Este esenţial să analizăm şi să venim cu noi idei despre cum ar putea fi valorificate aceste resurse online în avantajul brandurilor. Acest tip de plasare de produse este astăzi numit „cadou promoţional” – produsele sunt oferite celebrităţilor
150
sub formă de cadouri pentru a le purta şi a le face cunoscute şi râvnite de către posibilii cumpărători (Jesson, 2013). Dacă stăm să ne gândim, mediul online reprezintă o parte vitală a stilului de viaţă al celor de la Millennial. Compania aduce o contribuţie însemnată la difuzarea produselor din sectorul de lux. Vremurile s-au schimbat de când au fost emise aceste teorii. Prin urmare, este posibil ca metodele utilizate să se fi schimbat şi ele, şi numai experţii din industrie pot spune dacă promovarea făcută de către vedete mai este o reţetă de succes pentru brandurile de lux. De aceea, ar trebui să ne preocupe gradul de reuşită al aşa-numitelor „cadouri promoţionale” (despre care s-a scris puţin) şi dacă acestea sau promovarea făcută de către celebrităţi vor mai avea succes în viitor. Această cercetare ar putea fi de folos brandurilor de lux, ajutându-le să economisească bani, evitând cheltuielile cu strategii care nu le aduc rezultatele dorite. Aceste prime trei capitole ale seriei „Produse de lux” s-au concentrat în principal pe teoriile, istoria şi afirmaţiile privitoare la lumea luxului şi la campaniile făcute de către vedete. Cu toate acestea, începând cu capitolul următor, informaţiile aflate până acum vor fi verificate în cadrul propriei mele cercetări, care include interviuri şi rezultatele atent analizate ale aplicării unor chestionare.
151
Bibliography: 1. Campbell and Warren, 2012: Margaret C. Campbell, Caleb Warren. A risk of meaning transfer: Are negative associations more likely to transfer than positive associations? (Social Influence, 2012) 2. Giron, 2010: Maria Eugenia Giron. Inside Luxury: The Growth And Future Of The Luxury Goods Industry: A View From The Top. (London: LID Publishing Ltd, 2010) 3. Jesson, 2013: Gaby Jesson. The rise of celebrity seeding. In Gorkana Group. January 17, 2013 http://www.gorkana.com/news/consumer/ industry-features/the-rise-of-celebrity-seeding/ 4. Kapferer and Bastien, 2009: Jean-Noel Kapferer, Vincent Bastien. The luxury strategy: break the rules of marketing to build luxury brands. (London: Kogan Page, 2009) 5. Martin-Santana and Beerli-Palacio, 2013: Josefa D. Martin-Santana, Asuncion Beerli-Palacio. Magazine Advertising: Factors Influencing the Effectiveness of Celebrity Advertising. (Journal of Promotion Management, 2013) 6. Messina, 2013: Bruna Messina. Celebrity Endorsement Going Wrong. In Fashionbi.com. March 19, 2013 http://fashionbi.com/newspaper/celebrity-endorsement-going-wrong 7. Okonkwo, 2007: Uche Okonkwo. Luxury Fashion Branding: Trends, Tactics, Techniques. (New York: Palgrave Macmillan, 2007) 8. Park and Yang, 2010: Seong-Yeon Park, Young Yang. The Effect of Celebrity Conformity on the Purchase Intention of Celebrity Sponsorship Brand: The Moderating Effects of Symbolic Consumption and Face-Saving. (Journal of Global Fashion Marketing, 2010) 9. Tungate, 2004: Mark Tungate. Fashion Brands: Branding Style from Armani to Zara. (London: Kogan Page, 2004)
152