Mesaj de la un necunoscut despre Romania :
Am terminat turul mare al României, în total 2100 de km parcurşi în 5 zile. Am fi vrut noi să ne permitem cel puţin încă o zi pentru a ne delecta cu Bucovina , una pentru Maramureş şi una pentru Cazanele Dunării, însa asta este, să fim multumiţi cu ce am văzut. Concluzii ar fi multe, însa le-am limitat la cinci. Sper să vă dea de gândit, aşa cum mi-au dat şi mie:
1. Nu există o sigură Românie Trăim cu impresia falsă că suntem un singur popor, cu identitate naţională clară şi cu o istorie similară. Nimic mai fals. Citind despre istoria locurilor prin care am trecut ne-am reamintit de zecile de războaie duse de români contra românilor, de jafurile, violurile şi uciderile în masă făcute de moldoveni contra ardelenilor si viceversa.
Da r
şi d
e fr
um u se ţe pop a trad ula iţiil ţii l or oca dife rite le
ale u
nor
despărţite de multe ori doar de un munte, precum şi de greutăţile enorme la care au fost supuşi înaintaşii noştri dintr-o zonă tampon dintre marile imperii.
Am trece în doar 5 zile prin 6 mari regiuni istorice: Bucovina, Maramureş, Ţara Oaraşului (Satmar), Crişana, Banat şi Oltenia te răvăşeşte, fie şi numai prin faptul că îţi sar în ochi diferenţele de port, de construcţii şi de gândire dintre zone pe care altminteri le numeşti, cu aroganţa unui bucureştean: „provincie.
Există mai multe Românii, evident cu linii comune şi cu o limbă comună, însă traiul în fiecare zonă este diferit.
Şi oraşele mari din „provincie” sunt mult rămase în urma Bucureştiului ca viteză de dezvoltare, chiar dacă de multe ori sunt de 2-3 ori mai frumoase cu centrul lor istoric redat pietonilor. Suntem o ţară cu mai multe viteze, asta e clar.
2. Avem o ţară de o frumuseţe inexprimabilă.Natura este foarte bogată în România .
Odată ieşit din praful Bărăganului mergi sute de kilometri pe dealuri şi prin văi mărginite de munţi, dând peste tot cu ochii de verdeaţă, de păduri, de fâneţe verzi, de râuri nenumărate.
N-o fi chiar Elveţia, însă-i pe aproape.
Plimbarea pe Riviera României de la Cazanele Dunării îţi lasă un şanţ adânc în minte şi in inimă, trebuind să te ciupeşti ca să îţi dai seama că nu visezi şi că eşti în România . Doar starea jalnică a asfaltului te trezeşte la realitate.
Casele din aceste zone sunt mari, bine ingrijite, renovate şi pline de oameni gospodari. Şi într-un an de secetă ca acesta, fructele tot se fac, porumbul şi grânele tot cresc şi apă tot e din belşug. Ai crede că eşti într-o ţară cu oameni multumiţi. Dar...
3. Ne batem joc de ce avem. Mergem cu 100 km/h în satele din Moldova şi Banat pentru că Poliţia nu-şi face treaba. Dăm foc la mirişti în disperare, pentru că e mai uşor şi nu ne pasă de fumul care ne intră în nas, gât, ochi şi case. Aruncăm gunoaie, ambalaje şi umplem de mizerie orice ochi de apă lăsat de Dumnezeu.
Lăsăm pe şosea câinii născuţi în ogradă, căci Doamne-fereşte, să ne castrăm animalele de curte, pe care oricum le ţinem flamânde şi legate cu un lanţ de 1 metru, chinuindu-le. Ne petrecem mare parte a timpului stând şi bând ce a produs pământul un an întreg, până ne pierdem minţile. Şi odată ieşiţi din beţie, muncim mult şi prost.
Nu Ĺ&#x;tim să facem turism,
amestecând pensiunile turistice cu locuinţa personală, făcând confuzie între arhitectura tradiţională modernizată şi casele tip supermarket, reparând ani în şir nişte drumuri care se încăpătânează să rămână rupte şi,
mai ales, privind cu nepăsare cum ne cad clădirile lăsate moştenire de nişte austrieci, nemţi si unguri, demult plecaţi de pe aceste meleaguri.
Avem o istorie bogată, romantică şi oricând romanţabilă, dar ne încăpăţânăm să-l vindem doar pe Dracula, şi pe acesta vulgarizându-l la extrem.
Ne tăiem pădurile, facem păşunat excesiv, lăsăm pământul în parloagă, umplem de betoane orice colț de verde şi furăm orice cărămidă din cetăţile vechi de secole, că oricum nu ne mai trebuie.
Dar suntem dreptcredincioşi, vizitând cu miile mănăstirile mici şi umile lăsate de înaintaşi,
în timp ce Biserica ridică acum numai şi numai megaconstrucţii dedicate unui Dumnezeu pierdut pe undeva printre betoane şi maşinile de lux ale popimii.
Am uitat ce înseamnă frumuseţea florilor de lângă bisericile vechi şi, mai ales, am uitat ce înseamnă frumuseţea modestiei.
Ne batem joc de ce avem pentru că trăim doar pentru prezent, doar pentru azi, incapabili să privim măcar cu 10 zile în viitor. Şi e păcat, căci...
4. Nu ne cunoaştem istoria. Din această cauză suntem condamnaţi să repetăm greşelile trecutului.
Habar n-aveam de marimea şi splendoarea Cetăţii Neamţului.
Îl ţinem minte pe Ştefan cel Mare doar ca pe un om mic de stat şi iute la mânie, care mai trântea câte o mănăstire imediat după ce mai omora nişte turci sau iubea o ibovnică (vei perlele de la examen).
Un general de oşti priceput şi cam atât. Ştim mai bine istoria occidentală decât pe cea a României şi asta dintrun protest subconştient la adresa îndoctrinării naţionalist-comuniste practicate în şcoală.
Dar înainte de a da cu flegme la adresa propriului popor ar trebui să ştim cât mai precis ce am fost, ca să ştim ce suntem şi ce vom fi. Fără a face acest exerciţiu, vom continua să fim duşi de colo-colo de orice vânt venit din afară.
Am rămas impresionat de complexitatea statului moldovean sub conducerea lui Ştefan, de construcţiile masive întinse pe o arie extrem de mare, de bogăţia traiului din Ţara de Sus ca şi de ingeniozitatea militară de care a dat dovadă în fortificaţiile realizate în urmă cu secole, cu nimic mai prejos de cele similare din Occidentul acelei vremi.
Dar am rămas şi mai impresionat de cum s-a ales praful de tot ce a făcut, din cauza unor urmaşi nedemni şi de cum conflictele care aruncau români contra români au fost mai dese şi mai sângeroase uneori decât invaziile ruse, austriece, ungureşti, poloneze sau turceşti în zonă.
Am citit mai multă istorie românească în 5 zile decât am făcut-o în ultimii 20 de ani şi încă mă mândream că ştiu destulă. E păcat, căci, lăsând la o parte filmele băţoase şi istoria prefabricată predată în şcoli, trecutul nostru ca popor are toate elementele unei adevărate saga, care poate fi foarte uşor ecranizată într-un mod modern şi la un nivel profund uman. Subliniez: uman, nu naţionalist-decorativ, cum încă se practică!
În fine, nu ne cunoaştem nici măcar înaintaşii personali. Câţi dintre noi ştiu măcar numele străbunicilor lor, ca să nu mai vorbesc de ocupaţia, de istoria sau de frământările și traiul lor? Pe câţi dintre noi ne interesează aşa ceva? Să mai spun că în Anglia sau în alte ţări europene îţi poţi trasa linia genealogică, uneori mergând până pe la 1200? Un popor şi o populaţie fără istorie este condamnată să fie asimilată de către cultura mai puternică și asta pentru că îi lipseşte o identitate reală, iar din această cauză cădem într-o imitaţie ieftină. Până când?!
De ce să nu insistăm pe lucrurile care ne definesc şi care sunt unice în Europa, de ce să nu le scoatem în faţă nu pentru străini, ci mai întâi de toate pentru noi înşine, nu pentru a vedea ce cred alţii despre noi, ci pentru a ne convinge să nu mai credem atât de rău noi înşine despre noi!
5. Am putea avea foarte mult cu un efort foarte mic Dacă nu am mai arunca gunoaie în jurul nostru, nu ar trebui să mai dăm bani pentru curăţenie şi ne-am putea bucura de pădurile şi poienile şi apele la fel de frumoase ca în Elveţia. Dacă am mătura în faţa curţii şi dacă am strânge praful şi molozul de pe urma construcţiilor nu am mai suferi de astm. Dacă am secera miriştea şi am folosi paiele rămase ca îngrăşământ, nu am mai sta în nori de fum. Dacă nu am mai creşte porcul în bătătură şi ne-am uni forţele şi pământurile în ferme agricole, am ieşi din agricultura de subzistenţă şi am exporta produse bio cu mai mulţi bani pentru acelaşi efort (asta se face deja în anumite zone din nordul ţării).
Şi dacă am repara vreo 2000 de km de drumuri naţionale nu am mai avea nevoie de autostrăzi extrem de scumpe, iar dacă am investi în vreo 300-400 de pensiuni şi hoteluri de 20-40 de locuri fiecare, am începe să scoatem din sărăcie zone de o frumuseţe unică în Europa.
Cât înseamnă asta: 2-3 miliarde de euro pentru drumuri şi înca 500 de milioane pentru pensiuni?
Mai punem 200 de milioane pentru repararea cetăţilor care stau să cadă (Oradea).
Oradea
Adică o tranşă de împrumut de la FMI pe care n-o mai tocăm pe bani de pensii şi functionari gavaţi? Adică 10-15% din banii de la UE? Dar câte ne-ar aduce, de la cei 400.000 de turişti în plus pe an, până la cele 10.000 de locuri de muncă într-o economie reală, başca încă vreo 10.000 datorate serviciilor conexe şi intrări de valută de aproape 1 miliard de euro pe an. O investiţie recuperată în cel mult 6-7 ani, e chiar aşa de greu de înţeles şi de făcut?!
sica12ro@gmail.com Imag.de pe net