![](https://stories.isu.pub/74287002/images/15_original_file_I0.jpg?width=720&quality=85%2C50)
6 minute read
Interviu cu autorul Scanteile Atlantei
![](https://stories.isu.pub/74287002/images/15_original_file_I0.jpg?width=720&quality=85%2C50)
CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA
Advertisement
Interviu cu
LAURENȚIUB A D E A
scriitor, grafician, editor
![](https://stories.isu.pub/74287002/images/16_original_file_I1.jpg?width=720&quality=85%2C50)
În primul rând vreau să vă mulțumesc că ați dat curs acestui interviu. De la primul număr al Cronicii Studentului mă gândeam cine este omul din spatele revistei care o ajută pe profesoara noastră. Cum ați pus bazele acestei reviste? Laurențiu Badea: Mulțumesc și eu pentru întrebări, îmi face plăcere să răspund și să povestesc despre evoluția revistei, deși mă simt foarte măgulit că voi face parte din acest număr mai mult decât de obicei. Fundația revistei este Silvia Puiu și dorința ei de a crea mijloace prin care să îi atragă pe studenți de partea creativă a FEAA și să le însuflețească spiritul de implicare în activități extracurriculare. În cele din urmă, studenții sunt cei care țin revista în viață, fie că scriu în paginile ei sau citesc articolele colegilor lor.
Silvia a venit cu ideea să creeze o platformă mai profundă decât „social media” prin care studenții să-și exerseze abilitățile creative și să își împărtășească experiențele studențești mai în detaliu, într-un format mai diferit. Eu doar am ajutat cu grafica revistei și mă bucur să continui. Din punct de vedere tehnic, inițial am vrut să creez un simplu layout în Illustrator, fiindcă îmi era cel mai familiar, dar în cele din urmă am optat pentru Adobe InDesign, un program special pentru design-ul revistelor. Este un program ce domină acest domeniu, dar există și alternative open-source, complet gratuite, precum Scribus, dar cărora le lipsesc multe opțiuni, desigur. Eram total nefamiliarizat cu InDesign și am crezut că voi fi intimidat de interfața lui, dar m-am adaptat mai ușor decât credeam. Cred că lecția este să nu
CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA
te lași niciodată intimidat de ceva ce pare greu la prima vedere, trebuie doar să depui multă pasiune și să îți placă ce faci.
Povestiți-ne despre pasiuni: filme, cărți, muzică. Laurențiu Badea: Mi-au plăcut întotdeauna, de când eram copil, formele de artă ce spun povești. Am crescut într-o perioadă săracă în cantitatea de divertisment dar bogată în calitate, în general. De altfel, am crescut într-o familie săracă ce nu-și prea permitea divertisment. Astfel că am crescut fără pretenții de snob. Îmi place fără ironie seria John Wick, dar de asemenea văd frumusețea în filme precum Blade Runner 2049 dincolo de genul SF și sublimul din spatele unui film trecut cu vederea, A Ghost Story. Desigur că nimic nu se compară cu clasicele, cu 2001: Odiseea Spațială. Primul film pe care îmi amintesc să-l fi văzut la cinema a fost King Kong, unul dintre ele, sincer nu știu care. Prima melodie care mi-a atras atenția a fost A Wonderful Life cântată de Black și cred că există ceva minunat legat de melodia aceea pentru că mă induce într-o transă melancolică de fiecare dată când o ascult chiar și acum. În ceea ce privește cărțile, am crescut cu basmele noastre mioritice, apoi am devenit pasionat de imaginația lui Jules Verne și de lumea științificofantastică, de necunoscutul adâncurilor și tărâmurilor depărtate, neatinse de civilizația umană. Mi-a plăcut mereu horror-ul, în special cel pe care mintea umană nu îl poate înțelege, asemenea capodoperei lui John Carpenter din 1982, The Thing, bazat pe un film din 1951 intitulat The Thing from Another World, bazat la rândul lui pe proza scurtă Who Goes There? a lui John W. Campbell Jr., contemporan cu H. P. Lovecraft, autorul meu favorit. Dar, de altfel, îmi place și genul fantasy, în special cel dark. Dacă
v-a plăcut Game of Thrones sau seria de cărți pe care este bazat, vă recomand seria The Witcher a lui Andrzej Sapkowski.
Recent a văzut lumina tiparului Scânteile Atlantei, dar în format electronic am văzut că a apărut în 2017. Ce v-a inspirat să o creați? Vor mai urma și alte cărți? Laurențiu Badea: Am publicat mai multe povestiri înainte de Scânteile Atlantei și feedback-ul m-a încurajat enorm, însă cea mai mare încurajare a venit din partea Silviei. Ideea pentru Scânteile Atlantei, o poveste scurtă în trei capitole, a venit ca majoritatea inspirațiilor pentru mulți scriitori (presupun): un vis. A fost un vis în trei capitole pe care l-am avut mult înainte să aștern povestea pe hârtie, însă a fost unul dintre acele vise care nu îți părăsesc niciodată mintea. Motivul pentru care m-am decis să scriu povestea a fost un concurs pentru Amazon. Sper că vor urma și alte cărți. Am o mulțime de fișiere începute și idei care abia așteaptă să fie realizate. Sper să am inspirația și energia să le împărtășesc cu lumea.
![](https://stories.isu.pub/74287002/images/17_original_file_I1.jpg?width=720&quality=85%2C50)
CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA
În liceu, când studiam Ion Barbu, am aflat că el era poet și matematician și spunea - “Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu poezia”, credeți că acest citat se potrivește unui informatician care scrie proză? Laurențiu Badea: Sunt sigur că matematica și poezia se îmbină armonios. Ecuațiile rimează numeric și au un ritm estetic, logic și nimic nu este mai evident decât în fizica cuantică, mai ales în ecuațiile lui Maxwell. Iar poezia trebuie să îndeplinească un ritm matematic, un tempo numeric, asemenea unei melodii, altfel sună greșit. Sunt sigur că Ion Barbu știa ce spune, nu știu dacă sunt în măsură să îi explic citatul, dar cred că proza și matematica sunt la fel de strâns
legate. Cred că orice proză poate fi transformată în poezie și oricărei poezii, fie că rimează sau nu, i se poate atribui armonie, melodicitate, matematică. Ai nevoie doar de talent și exersare. Dacă nu asta este explicația, atunci știu doar că matematica este ordine în haos, iar proza este același lucru.
Există persoane (nu idoli) care vă inspiră? Laurențiu Badea: Mă inspiră oamenii blânzi, buni, filantropi fără să vrea adulație în schimb, oameni care perseverează în pofida șanselor și pe care experiența îi face mai modești și mai înțelepți. Mă inspiră Silvia Puiu pentru că are un talent minunat de a vorbi oamenilor, pentru că îi place și vrea mereu să învețe lucruri noi și să își depășească inhibițiile, pentru că are multe calități
![](https://stories.isu.pub/74287002/images/18_original_file_I1.jpg?width=720&quality=85%2C50)
18
CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA
pe care eu mi-aș dori să le am, incluzând răbdarea, și pentru că își sacrifică timpul liber să facă lucruri frumoase pentru alții. Și, desigur, mă inspiră și pe mine Keanu Reeves pentru omenia lui.
Dacă ați avea ocazia, ați urma o carieră didactică sau cel puțin să susțineți câteva cursuri în fața unor elevi/studenți? Laurențiu Badea: Nu cred că sunt un bun pedagog. Nu îmi place să vorbesc mult, iar ăsta ar fi cel mai determinant lucru. De altfel, cred că educația în România are mult prea multe neajunsuri, mai ales în învățământul pre-universitar. Aș fi tentat dacă s-ar investi mai mult în laboratoare și clase interactive. Altfel, aș susține cu plăcere câteva cursuri pe temele care îmi sunt familiare, cu condiția ca emoțiile să nu mă copleșească prea mult.
la câte workshop-uri și activități diferite le permite timpul. Chiar dacă nu deprind de fiecare dată o nouă cunoștință, măcar își vor cizela abilitățile de socializare și de conversație, foarte importante în lucrul în echipă de care au nevoie marile companii. Părerea mea este că mulți oameni au talente pe care încă nu și le-au descoperit. Sfatul meu este să găsească acel talent și să depună cât mai multă pasiune în ceea ce le place să facă. Cele mai mari companii din lume au pornit de la talent și pasiune.
![](https://stories.isu.pub/74287002/images/19_original_file_I1.jpg?width=720&quality=85%2C50)
![](https://stories.isu.pub/74287002/images/19_original_file_I2.jpg?width=720&quality=85%2C50)
Ce le recomandați tinerilor care nu știu încă ce carieră să aleagă pe viitor? Laurențiu Badea: Indiferent ce profiluri își aleg în facultate, ce profiluri au terminat în licee sau școli profesionale, este important întotdeauna să exploreze multe pasiuni, hobby-uri și să participe
19