mi-ar fi plăcut să aud un val clopotele răsună fără noimă și noi la fel tristan tzara
ocean în copilărie mă trezeam cu gleznele în apă privind în larg satul în care locuiam era departe de gară departe de soare la amiază ploua silnic oamenii erau supăraţi animalele cenuşii seara când se aprindea becul - pâlpâia și ne dădea emoţii că se va sparge lumina făcea mobila să înalțe imnuri de laudă râdeam fără oprire până eram plesnit ați citit bine eram plesnit într-o duminică sau iunie m-a dus cu barca pe care iarna se lungea zăpada să mergem la o rudă - urma să se nască și să mă omoare era dimineaţă cocoşii nu se închegaseră nimeni din sat nu se trezise paşii printre pietrele ude făceau zgomote care nu aveau cum să mă lase copil până să ţină o linie dreaptă cu vâslele se învârtise o vreme în loc fără să înjure l-am văzut transformându-se de nenumărate ori îl priveam printr-o sticlă de bere cum își schimbă constant forma și locul la masa din bar păsări zburau din stufăriș tresăream printre picături în mijlocul ceții călătorind cu barca nu ştiu cum dar când s-a luminat malul nu mai era cu o ţigară în colțul de sus al gurii statuia se oprise din vâslit privea în jur coatele îi ieșeau din genunchi respira foarte aproape de mine foarte departe becul a început să pâlpâie pe fundul apei
drum bun domnule nimeni aşadar, întâmpinaţi cu batjocură orice poet! elena guro
despre tipologiile lui don quijote apropiindu-se de morile tăcute şi masive don quijote iese în fugă din don quijote din armură care iese din don quijote de pe cal care iese din don quijote care bea ceai pe şa care iese din don quijote care visează care iese din don quijote căruia îi bate inima sancho panza îi urmează ducând gânditor cei şase cai de acelaşi căpăstru
fiii apusului pentru că nu a mai fost timp nici să ne legăm bocancii şireturile curgeau pe lângă glezne luaserăm cu noi în buzunare flăcările lumânărilor de la părinţi când ieşeam din oraşe ne vedeam cel mai bine unul pe celălalt atât de rari dar niciodată mai puţini cu hainele rupte fâşii viii cară morţii se auzea un ecou împărţit frăţeşte între soldaţi când se lăsa noaptea şi se făcea frig îmi trăgeam craniul comandantului ca pe o glugă
de-a bușilea prin aer miraculosul e mereu frumos, orice miraculos e frumos, ba chiar numai miraculosul e frumos andré breton
din poveștile nopților cu ploi nesătule cineva citea cu voce tare dintr-un pergament ne îndesa acarieni în memorie (eram supărați tare și noi și acarienii) gramofoanele se topeau din haine curgeau toate obiectele noi căutam fântâna aceea plimbătoare în care nu s-a înecat nimeni strângeam lacrimile alături de bomboanele skittles în batiste de lemn lasă ne uităm la ele altădată eu eram aici tu tot aici dar foarte departe soarele trecea prin dreptul unor geamuri murdare ne întâlneam din când în gând cu rucsacuri mari agățate de glasuri ne salutam în tăcere ca oamenii de munte cu experiența strânsă într-un toiag (odată am visat că dormeam lângă călcâiul tău de godzilla dar asta e altă poveste se făcea că te stropea o mașină de pompieri doar-doar pleci și lași orașul sau te trezești și faci dragoste cu mine) obosit mă așezam seara în fotoliul din câmpia cu suflet de lac purtată la piept mă lua dorul de tine la el acasă zicea spune tot! spune! și urlam dintr-o poză făcută în copilărie în care ajungeam unui mastiff napoletan până la bot cei din jur nu interveneau nici pentru ei stăteau la stop sau treceau cu barca sâmbăta pe lac mă țineam de oase într-o plină deraiere spune tot! spune! și țipam nu era nimeni să-mi astupe gura când se linișteau apele îți scriam din stațiunile cu vedere la carne stăteam în camera mea de hotel acoperită cu piele de om să vezi măduva nu zicea nici pâs! mă prindea dimineața adormeam pe lângă muncitorii veniți să termoizoleze clădirea
despre dragoste ce tristețe când vin de pe hol și văd că ș t e f a n nu mai e - dumnezeule se putea și mai bine îmi vorbise despre asta luaserăm micul dejun la masa de lângă hublou cuvântul moarte l-a pronunțat când am turnat ceaiul și erau aburi deasupra cănilor de-atunci o singură dată mi-a răspuns iisus la rugăciuni eram în camera motoarelor mi-a povestit fără să se dea jos de pe crucifixul din perete planurile tatălui de a transforma pământul în uranus