Pescaretul Mic August 2013

Page 1

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul se duse în regiunea Iordanului, pentru a predica pocăinţa către mulţimile care veneau la el, atrase de viaţa sa îngerească. El îi boteza în apele Iordanului, în semn de curăţire de păcatele lor. Pentru a-i pregăti să îl primească pe Mântuitorul, el îi îndruma să facă mai curând roade vrednice de pocăinţă, decât să se laude că sunt fiii lui Avraam. Pentru că poporul se întreba dacă nu era el Mântuitorul aşteptat de atâtea generaţii, Ioan le spuse: „Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfânt”. Curăţenia sa şi dragostea sa pentru feciorie erau într-atât de mari încât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, a primit de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între Profeţi. Pe când încă se afla în pântecele mamei sale, el a tresărit de bucurie în preajma lui Mesia, pe care îl purta în ea Prea Sfânta Maică a Domnului. La maturitate, el, „de care lumea nu era vrednică” (cf Evrei 11:38), se retrase în pustiu, acoperit cu o haină din păr de cămilă şi încins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupeşti. În anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu în pustie,

Mântuitor, al cărui Înaintemergător fusese pus, ci chiar să Îl boteze în Iordan şi să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi. Sfântul Ioan medita fără încetare la Cuvântul lui Dumnezeu şi le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative în faţa respectării Legii dumnezeieşti, a cărei desăvârşită întruchipare era viaţa sa. De aceea, nu se temea să adreseze reproşuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine şi dezmăţat, care, contrar Legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său Filip, pe când acesta din urmă era încă în viaţă şi avusese cu ea o fată, Salomeea. - continuare în pagina 2 -

Comuna Becicherecu Mic: 2.853 de locuitori; Cod Poştal 307040

Foaie de informaţie, opinie, societate, cultură şi sport, editată de Primăria şi Consiliul Local Becicherecu Mic

R u ga c o m u ne i B e c i ch e r e c u M i c , p r il e j d e s ă r b ă t oa r e şi bucur i e

Anul III * N r. 8 (26) * august 2013 * 8 pagini * se distribu ie gratu it

Be c i c he re c u M i c are di n n o u s te m ă

Noua stemă a localităţii Becicherecu Mic a fost aprobată prin hotărâre a Consiliului Local, urmând să primească acceptul Comisiei de heraldică a Consiliului Judeţean, iar apoi pe cel al Comisiei naţionale de heraldică. Menţionăm că varianta de stemă la care s-a ajuns este rodul unui an de muncă şi căutări, fiind angrenaţi în acest demers atât angajaţi ai Primăriei, cetăţeni din comună, cât şi specialişti în heraldică. Cercetând arhivele localităţii, s-a ajuns la concluzia că, din vechile steme şi sigilii, însemnele reprezentative, care au apărut de cele mai multe ori, au fost antropomorfe, stelare, zoomorfe şi roade ale pământului şi apei, mai precis capul de înger, soarele şi luna, barza şi peştii, grâul şi stuful. Nu putea să lipsească de pe noua stemă a localităţii preotul, învăţătorul şi cărturarul Dimitrie Ţichindeal, promotor al învăţământului în limba română, care s-a născut în Becicherecu Mic şi care a devenit apoi primul preot ortodox şi învăţător de limbă română din localitatea noastră. Culorile alese – albastru şi verde – reprezintă cerul şi apa, respectiv pusta bănăţeană. Stema are în partea de sus un crenel care reprezintă rangul de comună. Forma este aceea a unui scut împărţit în patru, culorile fiind dispuse sub forma unei cruci – în amintirea uneia dintre

vechile denumiri ale localităţii, şi anume Crucea. În partea superioară, pe fond albastru – care reprezintă cerul – regăsim soarele şi luna, simbol al coloniştilor şvabi aşezaţi pe meleagurile noastre, precum şi capul de înger – regăsit în arhive ca fiind unul dintre cele mai vechi sigilii ale localităţii. În părţile laterale, pe fond verde, apar Dimitrie Ţichindeal, ca simbol al religiei, culturii şi învăţăturii româneşti, respectiv un snop de grâu, simbol al bogăţiei Câmpiei Bănăţene. În partea de jos a stemei, pe fond albastru, reprezentând, de data aceasta, bălţile care înconjurau localitatea noastră, se regăsesc barza şi stuful – de asemenea, alte două elemente folosite în vechea stemă; cei trei peşti simbolizează cele trei mari grupuri etnice – român, sârb şi german – care au convieţuit în bună înţelegere veacuri la rând pe această veche vatră, atestată documentar încă din anul 1232. Tot în acest context, menţionez că pe steagurile localităţii, care sunt deja arborate în Becicherecu Mic, pe lângă stemă, mai apare şi citatul „Ce n-aş îndrăzni eu pentru binele neamului meu?” aparţinând cărturarului Dimitrie Ţichindeal, citat care a devenit motto-ul localităţii noastre. Raimond Ovidiu RUSU

Anul acesta, Ruga de la Becicherecu Mic a fost sărbătorită aşa cum se cuvine. Pe lângă sărbătoarea propriu-zisă, marcată prin slujba de la Biserica Ortodoxă Română, jocul şi petrecerea de rugă, au mai fost organizate un foc de artificii deosebit, competiţii de pescuit sportiv, de table şi de minifotbal, la care au participat numeroşi locuitori din Becicherecu Mic şi invitaţii lor.

d e t al i i î n p a g i n i l e 4 , 5 , 6


2

Ca lend ar cr eşti n-o r t odox

Tăierea capului Sfântului Naşterea Maicii Domnului, Sfânta Maria Mică Ioan Botezătorul - continuare din pagina 1 -

De aceea, Irodiada nutrea în ea o ranchiună puternică împotriva lui Ioan şi voia să îl omoare; era însă împiedicată de Irod, care îl proteja, ca bărbat drept şi sfânt, dar mai ales pentru că se temea de poporul care îl cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. În cele din urmă, Irodiada cea perfidă îşi atinse scopul şi a făcut în aşa fel încât Profetul să fie dus la închisoare, în fortăreaţa din Macheronte. Când a fost aniversarea zilei de naştere a regelui, în apropierea Paştilor, acesta invită pe notabilii regatului său la un mare ospăţ, în timpul căruia toţi se dedară îmbuibării şi beţiei. Salomeea dansa cu voluptate în faţa mesenilor acestui banchet al slavei deşarte şi ea plăcu privirii desfrânate a tatălui său, care îi jură să îi dea ca recompensă orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul său. La sfatul mamei sale, tânăra ceru să îi fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezătorul. Regele se simţi încurcat, dar din cauza jurământului său, şi pentru a nu-şi pierde onoarea în faţa invitaţilor, se decise să îl omoare pe Cel Drept. Sentinţa a fost pe loc executată, un soldat îi tăie capul Sfântului Ioan în închisoare şi îl aduse imediat, încă sângerând, pe un platou, în sala de ospăţ, care adresa în tăcere reproşul său faţă de slăbiciunea criminală a regelui. Salomeea prezentă mamei sale trofeul, cu aerul de a spune: „Mănâncă, o, mamă, trupul celui care a trăit ca unul fără trup şi bea sângele lui. Această limbă care nu înceta să ne facă reproşuri va tăcea de-acum pentru totdeauna”. Ucenicii Sfântului au venit să îi ia trupul şi au mers să îl îngroape în Sevastia, apoi s-au dus să îl înştiinţeze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moaştele Sfântului Înaintemergător au fost regăsite în mod miraculos, pentru a răspândi harul asupra credincioşilor care li se închina. Acest act sângeros pare să fi fost îngăduit de Dumnezeu pentru ca, după ce a fost Înaintemergătorul lui Hristos pe pământ, Sfântul Ioan Botezătorul să fie de asemenea în împărăţia morţilor şi să meargă să înştiinţeze pe morţii cei drepţi de speranţa în Mântuire, venirea apropiată a lui Mesia, care trebuia să spargă prin Cruce porţile şi închizătorile Iadului. Prin viaţa precum şi prin moartea sa, Înaintemergătorul rămâne, de asemenea, pentru toţi creştinii, un Profet şi un stăpânitor al vieţii spirituale. Prin comportamentul său ireproşabil, el îi învăţa să lupte până la moarte împotriva păcatului, nu numai pentru respectul dreptăţii şi ascultarea Legii lui Dumnezeu, dar şi pentru a înainta în virtute şi curăţia inimii. Orice conştiinţă cizelată prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamănă, deci, cu Înaintemergătorul şi croieşte „căile Domnului” în sufletul care se căieşte, pentru a-i da cunoaşterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Există Dumnezeu?!

de Octavian Paler

Un bărbat a mers la frizer să se tundă. În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă, au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus: „Nu cred că Dumnezeu există”. „De ce spui asta?”, a întrebat clientul. „Trebuie doar să ieşi pe stradă si să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri”. Clientul s-a gândit pentru un moment, dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman. Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus: „Ştii ceva? Frizerii nu există!”. „Cum poţi spune asta?”, a întrebat frizerul nedumerit. „Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!”. „Nu e aşa!”, a spus clientul. „Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară”. „Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine”. „Exact!”, a spus clientul plin de încântare. „Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume”.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Naşterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie. Sfânta Scriptură nu relatează despre acest eveniment, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă în acest sens o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140. Deşi nu este considerată o scriere canonică, informaţiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare. Tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, era un urmaş al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan, descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească. Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au început să fie ironizaţi şi batjocoriţi de oameni. Lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu. Şi totuşi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu

lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu. Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi. Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil”. Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: „Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roada pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale”. Îngerul Gavriil s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Din înţelepciunea ortodoxă

Nimic nu tulbură ochiul atât de mult ca un cuget rău. (Sf. Ioan Hrisostom) Alungă câinele deznădejdii cu piatra nădejdii. (Cuviosul Teognost)

Noi devenim împăraţi, dacă ne stăpânim gândurile rele. (Sf. Ioan Hrisostom)

Atât timp cât nu ne eliberăm de lucrurile din afară nu putem să primim în noi cunoştinţa lui Dumnezeu. (Sf. Vasile cel Mare)

Fără lucru să nu fie nimenea, căci lenea povăţuieşte la tot răul. (Cuviosul Paisie Velicicivski) Trei sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i lumesc: mâncarea, avuţia şi slava. (Sf. Maxim Mărturisitorul) Când patimile s-au potolit, vine mândria, iar aceasta se întâmplă fiindcă n-au fost tăiate pricinile. (Cuviosul Isihie Sinaitul) Mânioşii nu pot ajunge la cunoaşterea lucrurilor duhovniceşti şi la lumina Dumnezeiască. (Sf. Casian Romanul)

Tăcând, înţelegi şi, după ce ai înţeles, grăieşte. Căci, în tăcere naşte mintea cuvântul. (Sf. Antonie cel Mare) Înfrânarea este un nume de obşte, care se adaugă la numele tuturor virtuţilor. (Sf. Diadoh al Foticeei)


3

Informare pe linie de legislaţie rutieră Din agenda Consiliului

Art. 86 (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (...) de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (...) de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau permisul i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 87 (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (...) de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin.(1) se sancţionează şi persoana care conduce un autovehicul (...) şi care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora. (3) Substanţele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii, iar lista acestora se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani. (5) Refuzul, împotrivirea sau sustragerea conducătorului unui autovehicul (...) ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. În numerele următoare vom prezenta un set de regului ce trebuie respectate şi de ceilalţi participanţi la trafic. Cu speranţa că vor fi conştientizate responsabilităţile ce trebuie asumate de către conducătorii auto, reprezentanţii Postului de Poliţie Becicherecu Mic vă doresc călătorii plăcute, lipsite de evenimente rutiere. Agent principal Alin CÎRNARIU, Şeful Postului de Poliţie Becicherecu Mic

Stimaţi cetăţeni, În acest articol voi încerca să vă fac un rezumat privind circuitul actelor administrative în instituţia noastră, deoarece de când am început să lucrez şi până în prezent am observat un fenomen destul de frecvent şi destul de îngrijorător. Nu vreau să fiu înţeles greşit şi nu scriu acest articol pentru a vă reproşa anumite lucruri, însă legea acordă 30 de zile pentru soluţionarea cererilor, pentru că există o mulţime de proceduri care trebuie parcurse şi există o serie de verificări care trebuie făcute. Este foarte îngrijorător faptul că aproape orice cetăţean intră în primărie cu gândul că funcţionarii primăriei lucrează în „regim de urgenţă”. Cea mai mare problemă este însă faptul că sesizarea sau solicitarea acestuia este urgentă. Dar ceea ce nu toată lumea ştie este că: - Orice solicitare trebuie mai întâi înregistrată; - După ce este înregistrată, aceasta trebuie să treacă pe la primar, deoarece, fiind conducătorul instituţiei, acesta o va repartiza funcţionarilor responsabili în acel domeniu; - După repartizare, solicitarea urmează a fi analizată şi se fac verificări (nu de foarte puţine ori chiar şi în arhivă); - Dacă este necesar, solicitantul trebuie să aducă acte în completare; - După ce s-au făcut verificările necesare, funcţionarul repsonsabil va emite actul solicitat; - Actul emis va avea semnătura celui care l-a emis

şi mai apoi trece pe la secretarul comunei, pentru a fi avizat pentru legalitate; - Secretarul comunei are obligaţia legală de a verifica legislaţia în vigoare, iar dacă sesizează iregularităţi să trimită actul înapoi spre reanalizare; - După ce este avizat de către secretar, actul trebuie să ajungă înapoi la primar; - La rândul lui, primarul poate sesiza greşeli şi poate cere refacerea actului; Iată, deci, cât de complicată este procedura emiterii unui singur act. Nu de multe ori, m-am confruntat cu cetăţeni care doreau ca problema cu care ne-au sesizat să fie rezolvată pe loc, însă acest lucru a fost imposibil. Sugestia mea este ca de acum să nu lăsaţi actele urgente de care aveţi nevoie de la primărie, şi să veniţi cu cel puţin 2-3 zile înainte, pentru a avea siguranţa că problemele vi se rezolvă la timp. O ultimă precizare aş avea de făcut. În cazul anumitor cereri care sunt de competenţa Consiliului Local Becicherecu Mic, rezolvarea acestora se va face tot timpul în şedinţele ordinare ale Consiliului Local, şedinţe ce au loc lunar, în ultima zi de luni din lună, ceea ce înseamnă că solicitările dumneavoastră vor rămâne nesoluţionate până la data sesiunii ordinare a şedinţelor de Consiliu Local. În concluzie, am ţinut foarte mult să vă fac publică procedura de soluţionare a actelor, pentru a spulbera mentalitatea potrivit căreia „în primăria aia se doarme, dom’le!!!” Cu stimă, Alin-Marian HÎLDAN

În conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002, aducem la cunoştinţa conducătorilor de autovehicule din comuna Becicherecu Mic următoarele fapte ce constituie infracţiuni şi pedepsele aplicabile:

Art. 85 (1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (...) neînmatriculat sau neînregistrat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani. (2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (...) cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat şi care nu are drept de circulaţie în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Rubrica juridică

Local Becicherecu Mic

Hotărârea nr. 108 din 7 august 2013 privind modificarea şi completarea taxelor speciale ale comunei Becicherecu Mic; Hotărârea nr. 109 din 7 august 2013 privind aprobarea prefinanţării contractului de finanţare al Asociaţiei GAL Triplex CONFINIUM, pe axa LEADER din FEADR (Fondul European Agricol şi Dezvoltare Rurală),pe Măsura 421,sub-măsura 431.2 „Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”, prin acordarea către Asociaţia GAL Triplex CONFINIUM a sumei de 10.000 lei, pentru anul 2013; Hotărârea nr. 110 din 26 august 2013 privind aprobarea organigramei si a statului de funcţii a aparatului de specialitate al primarului comunei Becicherecu Mic pe anul 2013; Hotărârea nr. 111 din 26 august 2013 privind retragerea dreptului de folosinţă gratuită a domnului Sulea Ionuţ asupra terenului identificat prin CF nr.400808,nr.top.400808, poziţia 25; Hotărârea nr. 112 din 26 august 2013 privind modificarea articolului 1 din Hotărârea Consiliului Local Becicherecu Mic nr. 133 din 28. 11. 2011; Hotărârea nr. 113 din 26 august 2013 privind acordarea dreptului de folosinţă gratuită soţilor Blidariu Alina şi Blidariu Andrei Eugen asupra terenului identificat prin CF nr. 400871, nr. top. 400871, poziţia 88; Hotărârea nr. 114 din 26 august 2013 privind acordarea dreptului de folosinţă gratuită soţilor Rusu Cosmin şi Rusu Doiniţa asupra terenului identificat prin CF nr. 400785, nr. top. 400785, poziţia 2; Hotărârea nr. 115 din 26 august 2013 privind acordarea dreptului de folosinţă gratuită soţilor Sulea Vasile Marius şi Sulea Rebeca asupra terenului identificat prin CF nr. 400793, nr. top. 400793, poziţia 10; Hotărârea nr. 116 din 26 august 2013 privind acordarea dreptului de folosinţă gratuită domnului Blaga Lucian asupra terenului identificat prin CF nr.400813,nr.top.400813, poziţia 30; Hotărârea nr. 117 din 26 august 2013 privind acordarea dreptului de folosinţă gratuită domnului Dărăban Adrian asupra terenului identificat prin CF nr.400812,nr.top.400812, poziţia 29; Hotărârea nr. 118 din 26 august 2013 privind acordarea dreptului de folosinţă gratuită soţilor Peniuc Ungureanu Alina Raluca şi Peniuc Ungureanu Daniel asupra terenului identificat prin CF nr. 400870, nr. top. 400870, poziţia 87; Hotărârea nr. 119 din 26 august 2013 privind acordă dreptul de folosinţă gratuită soţilor Ceafăr Erzsebet Florica şi Ceafăr Florin asupra terenului identificat prin CF nr. 400791, nr. top. 400791, poziţia 8; Hotărârea nr. 120 din 26 august 2013 privind aprobarea acceptării ofertei de donaţie nr.191 din 11.02.2009, având ca obiect terenul intravilan înscris în CF nr. 400109, nr. cad. 50142, în suprafaţă de 317 mp.; Hotărârea nr. 121 din 26 august 2013 privind aprobarea contului de execuţie a bugetului local pe trimestrul II – anul 2013; Hotărârea nr. 122 din 26 august 2013 privind aprobarea trecerii suprafeţei de 36 mp din CF nr. 401689, nr. cad. 401689 Becicherecu Mic, în proprietatea comunei Becicherecu Mic, în administrarea Consiliului Local Becicherecu Mic, domeniul privat; aprobarea unificării imobilului identificat prin nr. cad. Cc. 559/1/30 înscris în CF nr. 401658 Becicherecu Mic, în suprafaţă de 497 mp, aflat în proprietatea comunei Becicherecu Mic – în administrarea Consiliului Local Becicherecu Mic, cu imobilul identificat prin nr. cad. nou 401689, înscris în CF nr.401689 Becicherecu Mic în suprafaţă de 36 mp; Hotărârea nr. 123 din 26 august 2013 privind rectificarea bugetului local pe trimestrul III anul 2013; Hotărârea nr. 124 din 26 august 2013 privind aprobarea preţului de vânzare al imobilului locuinţă înscris CF. nr. 401817-C1-U2, nr. top. 991/1/2/II, la suma de 4.500 de lei;


4

Ruga comu nei B eci cherecu M ic, p rile j de s ă rbăt oar e ş i bu cu rie „(...) Orice lucru pe care-l facem, să-l împlinim spre slava lui Dumnezeu (...)”

„Iată roaba Domnului, fie după cuvântul Tău în pace”. Aceste cuvinte spuse de fecioara Maria în faţa îngerului Gavriil, la Bunavestire, ne descoperă nouă gestul prin care fecioara Maria arată că este pregătită de orice sacrificiu pentru a împlini pe pământ porunca lui Dumnezeu. Astăzi, dacă asociem această asumare a sacrificiului Fecioarei Maria cu ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, ce putem spune? Mai întâlnim aceeaşi dragoste în împlinirea poruncilor divine? Poate că suntem obişnuiţi să punem cât mai multe condiţii la fiecare pas sau gest pe care-l facem pentru cel de lângă noi, pentru noi înşine sau chiar pentru Dumnezeu. Simţim cu toţii în noi, dar uneori nu avem curajul să spunem sau să strigăm cum, uneori, venirea hramului din comunitatea noastră pentru mulţi are o cu totul altă semnificaţie decât cea spirituală sau creştină şi, de aceea, în loc să începem bucuria acestei sărbători în mod normal cu participarea noastră la rugăciunea comună, ce trebuie să o aducă fiecare înaintea celei pe care am ales-o ocrotitoare sau mijlocitoare în faţa Fiului ei iubit, trecem peste această etapă deosebit de importantă şi ne aruncăm direct în vâltoarea petre-

cerii pământeşti, uitând de multe ori de noi, de faptul că suntem creştini, fără să ne mai gândim la cuvântul biblic ce spune „fie de mâncăm, fie de bem, fie orice alt lucru pe care-l facem, să-l împlinim spre slava lui Dumnezeu”. Nădăjduim în dragostea lui Dumnezeu faţă de sufletele noastre, ce vine altruist şi într-o măsură infinit mai mare decât dragostea pe care noi i-o arătăm zi de zi. Să nu uităm că avem această obligaţie morală pentru binele nostru, să-L cinstim permanent

prin atitudinea noastră pe Dumnezeu, pentru binele ce ni-l oferă doar prin faptul că existăm şi respirăm în această lume. Anul acesta, în Biserica Ortodoxă Română din Becicherecu Mic, un sobor de şapte preoţi – români, sârbi şi ucraineni – semn al comuniuni dintre noi, şi în prezenţa autorităţilor locale, cu toţii am mijlocit prin Fecioara Maria, înaintea Sfintei Treimi, ca bunătatea, mila şi dragostea să nu fie luate din locurile noastre şi din viaţa noastră, fie că viaţa noastră este spirituală sau pământească. Au slujit alături de mine preotul Nicolae Dorin Jurji, de la Traian Vuia, preotul Ilie Dumitru, preotul Petru Toma, de la Săcălaz, preotul Cristian Păiş, de la Sacoşu Turcesc, preotul Cristian Popovici, de la Biserica Ortodoxă Ucraineană din Timişoara, şi preotul Mirco Milan, parohul ortodox sârb din Becicherecu Mic. Fie ca această binecuvântare adusă de către Harul divin şi prin rugăciunea noastră să o simtă fiecare creştin în parte sau necreştin, an de an, să fie transmisă cu multă bucurie şi ca o făgăduinţă în faţa lui Dumnezeu, celor ce vor urma după noi în veci. Preot paroh Ioan JURJI

Sărbătorirea Hramului bisericii, între tradiţie şi actualitate Doamna Elena Drăgoi a ajuns acum la o vârstă venerabilă. E născută în Becicherecu Mic şi, ni s-a spus înainte de a sta de vorbă cu domnia sa, cunoaşte tradiţiile de Rugă din trecut în Becicherecu Mic. Trebuie remarcat faptul că oamenii de aici au ţinut, indiferent de vremurile pe care le-au traversat, să păstreze tradiţia Rugii. Iar aici nu vorbim doar de români, ci şi de sârbi şi de germani, care şi-au ţinut şi ei Ruga şi, respectiv, Kirchweih-ul. „Ruga pe vremuri nu se deosebea chiar atât de mult de cea de astăzi. Acum sunt alte vremuri, iar Ruga se face cu cheltuială mai mare. Înainte, când se apropia Ruga de Sfânta Maria Mare, ne apucam să ne facem curăţenie în gospodării şi în faţa caselor, văruiam casele, pentru ca totul să strălucească de curăţenie în ziua de Rugă. Asta mai ales că aşteptam goşci din satele vecine, ne aşteptam rudele şi copiii plecaţi de-acasă. Veneau oameni şi din alte sate, cu căruţele, să asiste la Rugă. Noi, gospodinele, pregăteam bucate alese, ca în Banat: supă, carne de porc sau de pui friptă, torturi şi prăjituri de tot felul”, poevesteşte doamna Elena Drăgoi. După masa de prânz, spre seară, ca şi acum, oamenii se îndreptau spre biserică, pentru a asista la Slujba Vecerniei. După slujbă, se tăia colacul, care era împărţit la oameni. Apoi, în curtea bisericii, ne mai spune doamna Elena Drăgoi, începea dansul de Rugă, acompaniat de muzicanţii din sat, tocmiţi de naşii Rugii. „Fetele şi băieţii aşteptam cel mai mult să vină Sfânta Maria Mare, pentru că aveam prilejul să ne întâlnim cu alţi tineri din satele vecine. Îmi aduc aminte că şi atunci, şi acum, alături de noi, la rugă veneau şi sârbii, şi nemţii, şi ungurii, aşa cum şi noi participam la sărbătorilor lor”. Anton BORBELY


5

Ruga comu nei B ecichere cu M ic, pri lej de să rbă toa re şi bucurie Praznicul Adormirii Maicii Domnului, hram pe care îl poartă şi Biserica Ortodoxă Română din localitate, a însemnat pentru locuitorii din Becicherecu Mic prilej de mare sărbătoare. Ruga satului a fost aşteptată cu nerăbdare, iar acest lucru se putea observa cu ochiul liber. Cum fac de secole, oamenii de aici şi-au făcut curăţenie în gospodării şi în faţa caselor, iar gospodinele au pregătit mâncăruri alese pentru goşci. În plus, bunul Dumnezeu a dat vreme bună de Sfânta Maria Mare, astfel că nimic nu putea să umbrească bucuria unei astfel de sărbători.

În seara zilei Adormirii Maicii Domnului, zeci de credincioşi s-au îndreptat spre Biserica Ortodoxă Română, pentru a participa la Slujba Vecerniei, aşa cum cere tradiţia Rugii din Becicherecu Mic. Un sobor alcătuit din şapte preoţi, condus de parohul Bisericii Ortodoxe Române din Becicherecu Mic, preotul Ioan Jurji, a oficiat slujba, la care, alături de ceilalţi enoriaşi, au participat Raimond Ovidiu Rusu, primarul comunei, şi o parte dintre consilierii locali. După slujba Vecerniei, Biserica Ortodoxă a fost ocolită de soborul de preoţi şi de enoriaşi, iar la final, în faţa lăcaşului de cult, preotul paroh Ioan Jurji şi naşii Rugii din acest an, Lucian şi Mihaela Voicu, au tăiat colacii, pe care mai apoi i-au împărţit credincioşilor. Totodată, au fost anunţaţi naşii Rugii de anul viitor, domnul Dumitru Prohap şi familia. A fost o slujbă specială, pentru că Biserica Ortodoxă Română din Becicherecu Mic a fost în întregime renovată, dispunând de iconostas, strane, scaune, candelabre şi mobilier noi. Singurul lucru care încă nu a fost făcut este refacerea picturilor interioare şi a picturii iconostasului, deoarece acestea nu pot fi efectuate mai repede de anul 2015, timp în care tencuiala şi lemnul se vor usca complet. Cu ajutorul lui Dumnezeu, al enoriaşilor şi al unor sponsori generoşi, Casa Domnului a îmbrăcat straie noi, iar iconostasul realizat în ultimul an nu are doar valoare spirituală, ci şi una deosebită din punct de vedere artistic, la fel ca şi noile candelabre, care au adus un spor de lumină Bisericii Ortodoxe Române. Partea a doua a zilei de Sfânta Maria a fost dedicată sărbătorii laice de Rugă. Pe platoul din faţa Căminului Cultural au fost amplasate o scenă, tarabe cu de toate, pentru toţi participanţii, de la copii, la tineri şi de la adulţi, la vârstnici, astfel încât localnicilor şi oaspeţilor lor să nu le lipsească nimic. În curtea Căminului Cultural au fost amplasate mai multe jocuri care au făcut deliciul celor mici...

În deschiderea Rugii, Raimond Ovidiu Rusu, primarul comunei Becicherecu Mic, a adresat un salut participanţilor. Domnia sa a început prin a ura celor care poartă numele de Maria şi omonimele acestuia tradiţionalul „La mulţi ani!”, le-a urat consătenilor săi distracţie plăcută şi i-a cedat apoi microfonul naşului Rugii din acest an, Lucian Voicu. La rândul său, naşul Rugii a transmis „La mulţi ani” celor care poartă numele de Maria şi i-a asigurat pe cei prezenţi că vor avea parte de un spectacol folcloric de ţinută. Seara de Rugă a început cu o suită de dansuri – româneşti, sârbeşti şi ţigăneşti – susţinută de ansamblurile folclorice din Becicherecu Mic, dar şi de Ansamblul „Dudeşteana”, din Dudeştii Noi, o formaţie obişnuită cu participarea la Ruga de la Becicherecu Mic. Pe platoul de la Căminul Cultural au evoluat copiii de la Ansamblul „Izvoraşul”, membrii Ansamblului „Cavaleria Tradiţiilor” şi cei ai Ansamblului „Sveti Nikola”. Evoluţia dansatorilor a fost răsplătită cu aplauze de cei prezenţi. Pe scenă a urcat apoi formaţia condusă de Dănuţ Mersan, care, alături de solistul Adi Munteanu, a dat startul Rugii. În horă s-au prins, alături de membrii ansamblurilor de dansuri, pe rând, Raimond Ovidiu Rusu şi soţia acestuia, naşii Lucian şi Mihaela Voicu, dar şi o mulţime de săteni şi de invitaţi. Brâurile, jocurile de doi, sârbele şi ardelene i-au adus pe participanţi pe platoul din faţa scenei. Au dansat şi copiii, şi tinerii, şi adulţii, dar şi vârstnicii. Au urmat să cânte pentru locuitorii din Becicherecu Mic şi invitaţii lor soliştii Anca Domniţa, Titian Puşchiţă, Gabi Zaharia şi Roxana Bodi, cu toţii reuşind să creeze o atmosferă de veselie şi bucurie, aşa cum şade bine cu astfel de fericite prilejuri. Iar petrecerea de anul acesta s-a întins până târziu în noapte. Să mai spunem că, în acest an, Ruga a avut parte şi de un spectaculos foc de artificii, o adevărată încântare pentru toţi participanţii. Ruga din acest an de la Becicherecu Mic s-a bucurat nu doar de sprijinul autorităţilor locale, dar şi de ajutorul venit din partea lui Raimond Ovidiu Rusu, în nume personal, şi din partea lui Dorel Paşca. Anton BORBELY


6

„ C up a Ru g ii” la t a b le

După succesul de care s-a bucurat prima ediţie a „Cupei Iepuraşul” la table, iată că şi competiţia organizată, în premieră, cu prilejul Rugii a avut o mare trecere printre

marul comunei Dudeştii Noi. Întrecerea, găzduită de Căminul Cultural, a fost una acerbă. La final, au fost stabiliţi şi câştigătorii: locul I – Vasile Derbac (care a primit

„Cu pa R u gii ” l a pes c u it

Ediţia din acest an a „Cupei Rugii” la pescuit a adunat la start peste 40 de pescari amatori – de toate vârstele – din Becicherecu Mic. După câteva ore în care participanţii au încercat să prindă cei mai mari peşti din Balta „Bujorul”, juriul a deliberat şi a rezultat următorul clasament: locul I – Nicolae Bara; locul II – Florea Berceanu; locul III – Marius Manole. Toţi au primit, în funcţie de locurile ocupate, pe lângă diplome, şi câte o undiţă completă. S-au mai acordat premii pentru cel mai vârstnic participant – Ioan Muşat, care a primit o umbrelă, premiul pentru pescarul junior – Mario Gheorghe, de doar 7 ani, care a primit o undiţă

locuitorii comunei noastre şi nu numai. Astfel, la startul concursului s-au aliniat zeci de jucători, printre care Raimond Ovidiu Rusu, primarul comunei noastre, şi Alin Nica, pri-

premiul cel mare, 150 de lei); locul II – Lucian Voicu, naşul Rugii (care a primit 100 de lei); locul III – Sabin Toni Toma (care a primit 50 de lei). (A.B.)

În prima duminică de după praznicul Adormirii Maicii Domnului a avut loc tradiţionala competiţie de minifotbal dotată cu Cupa Rugii. La stadionul din Becicherecu Mic a fost agitaţie mare încă de dimineaţă, mai ales că în acest an au fost organizate meciuri de fotbal între echipe de fete şi de juniori din Becicherecu Mic şi Timişoara. De altfel, meciul de deschidere al competiţiei destinate juniorilor a opus două formaţii de fete, alcătuite din jucătoare ce fac parte din echipa feminină a localităţii. Deşi până mai ieri fotbalul era un sport destinat exclusiv bărbaţilor, tinerele din Becicherecu Mic au arătat că nu sunt cu nimic mai prejos şi că ştiu „cu mingea”, cum spun fotbaliştii. În competiţia seniorilor, în acest an s-au înscris opt echipe, care au fost împărţite în două grupe. Din Grupa A au făcut parte Grup Select, Rus-Savitar, Becicherecu Mic II şi Drojdierii. În Grupa B s-au înfruntat Arsis, Primăria Team, Plavii şi The Best. S-a jucat după sistemul „fiecare cu fiecare”, iar la capătul jocurilor din grupă echipele de pe primele două locuri au disputat semifinalele. Rezultatele din faza grupelor la ediţia 2013 a „Cupei Rugii” la minifotbal au fost următoarele: Grup Select – Rus-Savitar 0-4, Arsis – Primăria Team 1-2, Becicherecu Mic II – Drojdierii 1-0, Plavii – The Best 1-0, Grup Select – Becicherecu Mic II 0-2, Arsis – Plavii 1-0, Rus-Savitar – Drojdierii 2-1, Primăria Team – The Best 1-0, Grup Select – Drojdierii 1-2, Arsis

– The Best 0-2, Rus-Savitar – Becicherecu Mic II 2-0 şi Primăria Team – Plavii 2-0. Clasamentul Grupei A a fost următorul: Primăria Team – 9 puncte; The Best – 3 puncte; Arsis – 3 puncte; Plavii – 3 puncte. Clasamentul Grupei B a fost următorul: Rus-Savitar – 9 puncte; Becicherecu Mic II – 6 puncte; Drojdierii – 3 puncte; Grup Select – 0 puncte. Prima semifinală a competiţiei a opus formaţiile Primăria Team şi Becicherecu Mic II. A fost un meci spectaculos, încheiat la egalitate, 1-1, şi în care

rea între cele două formaţii. Demnă de remarcat evoluţia tinerilor de la Becicherecu Mic II, care, deşi au fost cei mai tineri participanţi în competiţia se-

rolul principal l-a avut Raimond Ovidiu Rusu, primarul localităţii, care a marcat golul din timpul regulamentar şi a transformat o lovitură de la 7 metri, atunci când s-a făcut departaja-

niorilor, au reuşit să facă faţă adversarilor în toate jocurile pe care le-au disputat. La capătul loviturilor de la 7 metri, Primăria Team s-a calificat în finala „Cupei Rugii”. În cea de-a doua

“Cupa Rugii” la minifotbal

pentru copii, şi premiul „Miss pescar”, acordat surorilor Mariana şi Emanuela Băicoianu, care au primit o undiţă şi sucuri. Premiile au fost înmânate de viceprimarul Adrian Gherasim, iar de buna desfăşurare a întrecerii s-au ocupat Octavian Chisăliţă şi consilierul local Gheorghe Muşat.(A.B.)

semifinală, The Best a trecut la limită, 1-0, de Rus-Savitar. Finala competiţiei a adus faţă în faţă echipele Primăria Team şi The Best. La capătul unui joc cu multe faze de poartă, singurii care au reuşit să marcheze au fost cei de la The Best, care s-au impus la limită, cu 1-0, intrând în posesia trofeului. În paralel cu competiţia rezervată seniorilor, au avut loc şi o serie de meciuri între echipele de copii ale clubului Mama Mia Becicherecu Mic, pregătite de Alin Molcuţ, cărora li s-a adăugat o grupă de copii de la gruparea timişoreană Edu Sport. La final, atât echipele de copii, cât şi cele clasate pe primele locuri în competiţia seniorilor au primit cupe şi diplome, pe care le-a înmânat Raimond Ovidiu Rusu, primarul comunei Becicherecu Mic. De asemenea, au fost premiaţi cei mai buni jucători, golgheterii competiţiilor de copii şi seniori, precum şi cei mai buni portari. (A.B.)

Maxime, proverbe, aforisme, vorbe de duh… adunate de Lazăr Pomorişaţ

♣ Cui i se descoperă minciuna odată, acela nu se mai crede altă dată, chiar de ar vorbi şi adevărul. (Anton Pann) ♣ Nefericirea este o avertizare de a merge mai departe, nu de a sta jos. ♣ Modul meu de a glumi este de a spune adevărul. Este cea mai amuzantă glumă din lume. ♣ Între cel înşelat şi cel care înşală, e ciudat că se ruşinează mai mult cel dintâi. (N.Iorga) ♣ Când îţi numeri duşmanii, adaugă-te şi pe tine, şi nu începe pedeapsa cu ceilalţi. (N. Iorga) ♣ Îndrăgostiţii care se ceartă se adoră. (Franţa) ♣ Frumuseţea fără bunătate e ca vinul trezit. (Italia) ♣ Toată lumea este muritoare, afară de autori.

♣ Omul cinstit când se scoală dimineaţa are un drum, iar cel necinstit are mai multe drumuri. ♣ Du-ţi mâna repede la pălărie şi încet la buzunar. (Danemarca) ♣ Niciodată mânia n-a dat un bun sfat. (Grecia) ♣ Dacă nu porţi de grijă treburilor tale, altcineva, în mod sigur, nu le va purta. (Persia) SFATURI: Să te porţi cu prietenul tău ca şi cum ţi-ar putea deveni duşman.

“CE-I ÎN GUŞĂ ŞI-N CĂPUŞĂ” (Această expresie românească pare simplă şi n-ar solicita explicaţii). Se zice despre o persoană sinceră care nu vorbeşte cu ocolişuri şi-ţi spune în faţă tot ce are de spus. Prin “guşă” se înţelege că-i vorba de gură, iar prin “căpuşă”, că e vorba de cap.


7

Mica publicitate

Cofetăria “Dalis” T o r t P i ñ a C o la d a

Timp de preparare: 75 minunte. Ingrediente: Blat: 3 ouă, 100 grame zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 1 praf sare, 2 linguri rom alb, 75 grame făină, 50 grame amidon, o linguriţă praf de copt. Cremă & decor: 10 grame gelatină, o conservă mare rondele ananas (850 g), 100 ml suc ananas, 50 ml rom alb, 50 ml lichior ananas, 500 ml frişcă, 150 grame pulpă nucă de cocos, o lingură zahăr pudră, cireşe confiate. Prepararea blatului: Se bat gălbenuşurile cu două linguri de apă fierbinte, se adaugă 70 grame zahăr tos, zahăr vanilat şi sare până ce ia naştere o cremă groasă. Se înglobează romul, apoi făina amestecată cu amidonul şi praf de copt. Se bate albuşul bezea cu restul de zahăr şi se înglobează în compoziţie. Se încinge cuptorul la 175° C. Se tapetează cu hârtie de copt fundul unei forme de tort. Se toarnă înăuntru compoziţia de blat şi se

nivelează. Se coace 25-30 de minute. Se lasă să se răcorească. Pentru prepararea cremei, se lasă gelatina să se înmoaie în apă rece 10 minute. Se lasă să se scurgă conserva de ananas, păstrând zeama. Se combină sucul de ananas cu lichiorul de ananas, astfel încât să se însumeze 300 ml. Se adaugă la amestec romul. Se dizolvă gelatina şi se înglobează în amestecul de lichide, turnând în fir

Şi-au unit destinele Marius-Alin Purcel cu Alexandra-Adina Nedelcu Viorel Hodorogea cu Violeta Muşat Nicolae Istode cu Mihaela-Corina Hetei. Îşi vor uni destinele Petru Georgel Pascu cu Raluca Enache Miodrag Ianici cu Violeta Lungulescu Casă de piatră!

Starea civilă

În ultima vreme a plecat dintre noi Tuper Ana (79 de ani) Dumnezeu s-o odihnească!

Execut lucrări de topog rafie şi cadastr u: PUZ-uri, intabulări, dezmembrări, alipiri, apar tamentări, ridicări topog rafice,etc. Persoană fizică autorizată categoria B, ing.Valentina Gherasim Nr.tel.:0749432605

subţire. Se dă la frigider. Se taie blatul pe două nivele, astfel ca nivelul superior să fie mai subţire decât cel inferior. Blatul superior se însiropează cu lichior de cocos. Când amestecul de suc şi lichior începe să se întărească, se înglobează 250 ml frişcă bătută. Se dă crema la frigider 15 minute. Pe blatul inferior se aşează 2/3 din cantitatea de cremă, în formă de cupolă. Se aşează deasupra jumătate din cantitatea de rondele de ananas. Se acoperă cu restul de cremă şi cu blatul superior. Se dă tortul la frigider circa 4 ore. Pulpa de nucă de cocos se rade fâşii groase. Se bate restul de frişcă, împreună cu zahărul pudră şi se acoperă tortul. Se aşează deasupra restul de ananas şi se decorează cu pulpa de cocos şi cireşele confiate. Eventual, tortul se mai poate pudra cu zahăr. Poftă bună!

Vând restaurant amenajat, cu teren 2.500 mp (Zodiac), preţ negociabil. Telefon: 0744-660.022 *** Vând urgent cărucior pentru copii, plus pătuţ, preţ 50 RON. Telefoane: 0722-572.448; 0256-378.902 *** Vând urgent piscină cu cadru metalic, plus accesorii, nefolosită, furtun, 100 euro. Vând orgă cu 6 octave, preţ 100 euro.Telefoane: 0727-357.445; 0256-378.902 *** Angela Custaru, domiciliată în comuna Checea, caut în Becicherecu Mic familie care să mă întreţină, în schimbul casei. Doresc să mi se asigure un spaţiu separat şi cele necesare traiului. Telefon: 0256-235.297.

SECŢIA DE TAPIŢERIE a fabricii de mobilă RUS SAVITAR din Dudeştii Noi angajează personal cu experienţă

TAPIŢERI - Salariu la normă = 1.850 ron Br ut; - Tichete de masă (200 ron); - Pentr u fiecare 1.000 de minute suplimentare = 275 ron Br ut;

CUSĂTOREASĂ/CUSĂTOR la maşină de cusut industrială - Salariu la normă = 1.750 ron Br ut; - Tichete de masa (200 ron); - Pentr u fiecare 1.000 de minute suplimentare = 265 ron Br ut;

Vă aşteptăm direct la fabrica noastră din Dudeştii Noi. Telefon: 0757-076.779 si 0757-076.773. Fax: 0256-214.960

TALON PENTRU AUTOCITIRE CONTOR APĂ septembrie-octombrie Numele şi prenumele:........................................................

Adresa:...............................................................................

Telefon:............................................................................... Citire contor (metri cubi apă)..............................................

Semnătura

Pentru a veni în ajutorul cetăţenilor comunei, prin intermediul ziarului local, administraţia publică locală pune la dispoziţia locuitorilor din Becicherecu Mic acest talon pentru autocitirea consumului bilunar de apă (o dată la două luni). Tot ce trebuie să faceţi, după completarea datelor personale, este să treceţi la rubrica “citire contor” toate cifrele înscrise pe ceasul de apă care vă aparţine. Taloanele completate se vor depune O SINGURĂ DATĂ pentru cele două luni înscrise în talon, în cutia poştală specială, amplasată la sediul Primăriei comunei Becicherecu Mic.


8

St ar t în Liga a III- a Echipa noastră se pregăteşte pentru debutul sezonului 2013-2014

După o binemeritată vacanţă, începută imediat după meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, încheiat, aşa cum ştiţi, cu 3-0 pentru Mama Mia, în dauna echipei Metalul Oţelu Roşu, campioana judeţului Caraş-Severin, fotbaliştii care compun echipa noastră de fotbal au efectuat stagii de pregătire intensă, în vederea noului sezon. După mai multe jocuri amicale, în care antrenorul principal Sorin Bălu şi secundul Narcis Petre au testat atât stadiul în care se află mai vechii componenţi ai lotului, cât şi modul în care se prezintă noile achiziţii, iată că, în 6 septembrie, Mama Mia va debuta în sezonul 2013-2014 al Ligii a III-a, Seria a IV-a. Debutul fotbaliştilor noştri a fost amânat cu o săptămână, deoarece adversarul din prima etapă, Minerul Jilţ Mătăsari, s-a retras din campionat, anunţ făcut cu doar câteva zile înainte de meciul care trebuia să se joace pe arena din Becicherecu Mic.

În aceste condiţii, vom juca primul meci în etapa a doua, cea din 6 septembrie, care programează derby-ul judeţean Vulturii Lugoj – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic. Primul meci al echipei noastre pe propriul teren va fi vineri, 13 septembrie, când vom juca pe stadionul din Becicherecu Mic în compania celor de la Jiul Rovinari. În seria noastră au rămas, astfel, 11 echipe, sistemul competiţional prevăzând play-out şi play-off. Obiec-

tivul formaţiei noastre este clasarea între primele şase echipe ale seriei, ceea ce ar face ca Becicherecu Mic să se poată implica chiar şi în lupta pentru promovarea în Liga a II-a. Staff-ul tehnic al echipei noastre se bazează pentru sezonul 2013-2014 pe un lot alcătuit din 21 de jucători. Sunt fotbalişti tineri, sunt şi fotbalişti cu experienţă, un melanj cu ajutorul căruia antrenorul Sorin Bălu şi colaboratorii săi speră să obţină clasarea între primele şase echipe ale seriei.

Prezentăm în cele ce urmează lotul cu care Nuova Mama Mia Becicherecu Mic abordează turul campionatului 20132014 al Ligii a III-a, Seria a IV-a: portari – Alin Culda (născut în anul 1985), Florin Rusu (1993), Stelian Bănică (1974); fundaşi – Laurenţiu Telescu (1986), Marius Toma (1990), Bogdan Miheţ (1986), Călin Toma (1992), Branimir Ştefanovici (1989), Narcis Damian (1993), Beniamin Turbureanu (1992); mijlocaşi – Vasile Luţă (1979), Zoran Radu (1991), Costel Zurbagiu (1991), Adrian Negruţ (1993), Bogdan Centea (1992), Cosmin Mancaş (1995); atacanţi – Alin Molcuţ (1986), Andrei Hodiş (1989), Răzvan Magdaş (1989), Liviu Băişan (1988), Dan SilaghiPerju (1991). Anton BORBELY

Star t lansat pentru Mama Mia II Şapte dintr-o lovitură...

A început sezonul şi în Seria I a Campionatului Judeţean de fotbal, acolo unde evoluează şi echipa secundă a formaţiei Mama Mia. Primele două etape ale campionatului 2013-2014 au însemnat tot atâtea victorii pentru echipa noastră. În jocul de debut, de pe teren propriu, Mama Mia II s-a impus fără probleme în faţa formaţiei din Cenad, de care a trecut cu scorul de 3-1. Pentru al doilea joc, echipa noastră s-a deplasat la Valcani, acolo unde a marcat din nou trei goluri, pentru o victorie la limită, scor 3-2. Aşadar, punctaj maxim după două jocuri, urmând ca în etapa a treia, duminică, de la ora 17, pe teren propriu, echipa din Becicherecu Mic să întâlnească echipa din Iecea Mare. A. BORBELY

Câştigătorii concursului “Primar pentru o zi”

În seara Rugii de Sfânta Maria Mare, a avut loc tragerea la sorţi a câştigătorilor concursului “Primar pentru o zi”, iniţiat de Raimond Ovidiu Rusu, edilul localităţii noastre. Şapte locuitori din Becicherecu Mic vor avea ocazia să petreacă o zi alături de primarul comunei noastre şi să vadă la modul concret ce presupune munca de administrare a aşezării noastre. Mai mult, la finalul experienţei lor, fiecare va primi salariul primarului pentru o zi. Vor fi primari pentru o zi: Lucian Voicu, Emanuela Ţubec, Alexandra Delbac, Andreea Greţa, Nada Nicolin, Bianca Corşanschi şi Cosmin-Florin Benţan. (A.B.)

Talon pentru anunţ gratuit

Textul anunţului:.......................................................................................................... .................................................................................................................................... .................................................................................................................................... ....................................................................................................................................

Ziarul “Pescăreţul Mic” vine în sprijinul persoanelor fizice din comuna Becicherecu Mic, printr-o rubrică de mică publicitate. Pentru ca anunţul dumneavoastră să apară în ziar nu trebuie decât să completaţi acest talon şi să-l depuneţi în cutia poştală special amplasată la sediul Primăriei comunei Becicherecu Mic.

Numele şi prenumele:........................................................

Adresa:...............................................................................

Telefon:...............................................................................

Colegiul de redacţie Fondator: Raimond Ovidiu RUSU Redactor-şef: Petru Vasile TOMOIAGĂ Redactor-şef adjunct: Anton BORBELY

Semnătura

Redactori: Adina ONEŢIU, Sfetlana CHISĂR, Marinela BOBEŞ, Lazăr POMORIŞAŢ Publicaţie editată de Primăria şi Consiliul Local Becicherecu Mic

Orar de funcţionare Pentru o mai bună colaborare, vă al Primăriei Becicherecu Mic stăm la dispoziţie: Luni: 8-16 Program cu publicul: 8-14 Marţi: 8-17 Program cu publicul: 8-12 15-17 Miercuri: 8-16 Program cu publicul: 8-14 Joi: 8-17 Program cu publicul: 8-12 15-17 Vineri: 8-14 Program cu publicul: 8-12 Adresa: str. Calea Banatului nr. 9 Telefon: 0256-378.501

PRIMAR

Luni: 11-16 Marţi: 11-17 Miercuri: 11-16 Joi: 11-17 Vineri: 11-14

VICEPRIMAR

Luni: 8-11 Marţi: 8-11 Miercuri: 8-11 Joi: 8-11 Vineri: 8-11

SECRETAR

Luni: 8-14 Marţi: 8-12 15-17 Miercuri: 8-14 Joi: 8-12 15-17 Vineri: 8-12


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.