Pescaretul Mic Mai 2015

Page 1

Coborârea Sfântului Duh – Rusaliile

Sărbătoarea Rusaliilor este cunoscută şi sub denumirea de Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh. A fost numită „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, „Rosalia”, consacrată cultului morţilor. Nu întâmplător, sâmbăta dinaintea Rusaliilor este destinată pomenirii celor morţi, zi cunoscută şi sub denumirea de Moşii de vară. Denumirea de Cincizecime vine de la faptul că se prăznuieşte la cincizeci de zile după Paşti. Pogorârea Sfântului Duh nu are o dată fixă, ci face parte din sărbătorile cu dată schimbătoare. Este prăznuită întotdeauna la zece zile după Înălţare sau la cincizeci de zile după Paşti. Anul acesta prăznuim Rusaliile pe 31 mai. Este ziua în care Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi ca de foc asupra Apostolilor. Sfântul Grigorie Palama spune că Duhul Sfânt S-a revelat la Cincizecime

în chip de limbi ca de foc, pentru a ne descoperi „că este de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu-Cuvântul, căci nimic nu este mai înrudit cu cuvântul decât limba”. Pogorârea Sfântului Duh a fost făgăduită de Mântuitor înainte de patima Sa: „De folos este ca Eu să Mă duc; ca de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni”. Şi iarăşi: „Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede” (In.14,16-17). Iar înainte de înălţarea Sa la cer, din nou le promite venirea Duhului: „Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus”. Împlinirea promisiunii a avut loc la zece zile după Înălţare, în dimineaţa zilei în care evreii din toată lumea serbau la Ierusalim Cincizecimea, ziua primirii Legii de către Moise, pe Muntele Sinai. Din momentul împărtăşirii de Duhul

Sfânt, ucenicii au început să vorbească în limbi neştiute de ei până atunci. Luminaţi de Duhul Sfânt, ei s-au făcut înţeleşi de toţi iudeii veniţi din diverse locuri la Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Cincizecimii. Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt şi a Înălţării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbători s-au despărţit una de cealaltă. În vechime, în această zi, catehumenii primeau botezul într-un cadru solemn şi festiv. Această sărbătoare este menţionată în canonul 20 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

Comuna Becicherecu Mic: 3.123 de locuitori; Cod Poştal 307040

Foaie de informaţie, opinie, societate, cultură şi sport, editată de Primăria şi Consiliul Local Becicherecu Mic

Anul V * Nr. 5 (47) * mai 2015 * 8 p agi ni * se di st ribuie gratuit

C u p a „ 1 M a i ” la t a b l e ş i - a d es em nat c âş ti g ăt ori i

Vineri, 1 mai, la Căminul Cultural din Becicherecu Mic, s-a desfăşurat o nouă ediţie a Cupei „1 Mai” la table. Au participat pasionaţii acestui sport, femei şi bărbaţi, indiferent de vârstă. S-au jucat cinci linii, în sistem eliminatoriu, până la desemnarea câştigătorului. Premiul I, în valoare de 200 de lei, i-a revenit lui Marian Crăciun (Brişcă); premiul II, în valoare de 100 de lei, a fost adjudecat de Nicolae Cristea; ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Edi-Doru Ezaru, care a primit un premiu de 50 de lei. Premiile au fost decernate de Raimond Ovidiu Rusu, primarul comunei, cel care, de altfel, în nume propriu, le-a oferit. Au mai fost acordate diplome şi pentru seniorul competiţiei – Lazăr Pomorişaţ, pentru juniorul Iosin Toşa şi pentru miss – Oana Cristina Pascu.

Ziua de 9 mai, celebrată emoţionant la Becicherecu Mic

paginile 4-5

Sveti Nikola, Hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe Dispută aprigă în „Meciul anului” la fotbal Tot în ziua de 1 mai, pe Stadin Becicherecu Mic dionul Fortuna Mama Mia Becicherecu Mic, începând cu ora 11, s-a desfăşurat meciul de fotbal dintre echipa feminină a Fortunei Mama Mia Becicherecu Mic şi echipa old-boys Fortuna Mama Mia Becicherecu Mic. A fost o partidă aprigă, de luptă, disputată însă în limitele fair-play-ului, o sărbătoare fotbalistică ce a arătat ca „sportul rege” nu mai e demult doar apanajul bărbaţilor…

pagina 6


2

Înălţarea Domnului la Cer

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, prăznuită la patruzeci de zile după Sfintele Paşti (de aceea cade mereu într-o zi de joi). La patruzeci de zile după Înviere, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii Săi (Evanghelia după Luca 24:50-51), Hristos S-a înălţat la Cer, luându-şi locul de-a dreapta Tatălui (Evanghelia după Luca 16:19 şi Crezul niceoconstantinopolitan). Prima menţionare a Înălţării în Sfânta Scriptură se găseşte în Evanghelia după Marcu (16:14-19). Iisus şi cei unsprezece ucenici rămaşi sunt aşezaţi la masă. Iisus le cere apostolilor Săi să propovăduiască Evanghelia şi le spune că aceia care sunt credincioşi vor fi neatinşi de otravă, îi vor vindeca pe bolnavi şi altele asemenea. După aceste cuvinte finale, Iisus este primit în Rai să stea de-a dreapta Tatălui. Nu este nimic precizat despre perioada de după Înălţare; Marcu, pur şi simplu descrie ceea ce s-a întâmplat.

Evanghelia după Luca este şi mai succintă în descriere (24:50-51). Iisus îi duce pe cei unsprezece ucenici în Betania, nu departe de Ierusalim. În timp ce îi binecuvântează, Iisus se ridică la Cer. A treia, şi cea mai citită, descriere a Înălţării se găseşte în Faptele Apostolilor (1:9-12). Timp de patruzeci de zile după Înviere, Iisus continuă să propovăduiască Evanghelia. Iisus şi cei unsprezece ucenici sunt adunaţi lângă Muntele Măslinilor, în Betania. Iisus le spune ucenicilor săi că vor primi puterea Duhului Sfânt şi că ei trebuie să ducă mesajul Său în lumea întreagă. Iisus este luat şi ridicat de un nor. Unele tradiţii spun că a fost luat într-un car de foc, asemănător cu Proorocul Ilie. Doi oameni îmbrăcaţi în alb le-au apărut ucenicilor şi le-au spus că Iisus se va reîntoarce în acelaşi mod ca la Înălţare. Ei au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1:11). După acestea, ucenicii s-au reîntors în Ierusalim, bucurându-se şi rămânând în continuare în Templu. Evanghelia după Matei se termină la un munte din Galileea, cu Iisus trimiţându-i pe ucenici să propovăduiască Evanghelia. Nu se face nici o menţionare a Înălţării. Înălţarea Domnului prezintă ultimul stadiu al planului Lui Dumnezeu privitor la lumea întreagă: unirea deplină cu El Însuşi după plecarea fiecăruia dintre noi din lumea aceasta. În Înălţare se găseşte scopul şi deplinătatea Învierii Lui Hristos... şi împreună cu Hristos se înalţă şi firea umană.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte, în 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Niş, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al iîntregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactanţiu, în ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripţia: „In hoc signo vinces” („Prin acest semn vei birui”). Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se afla inscripţia: „Instinctu divinitatis” = „prin inspiraţie divină”, ce descoperă cum a fost câştigată victoria asupra lui Maxenţiu. Cea mai însemnată realizare a împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însă, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395). După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde, după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi, deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima

duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.

Împărăteasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constanţiu Chlorus, la îndemnul împăratului Diocleţian, divorţează de împărăteasa Elena. Aceasta nu se recăsătoreşte, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său. A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţato în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin. Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri.

Raimond Ovidiu Rusu, primarul comunei Becicherecu Mic, urează, pe această cale, un sincer La mulţi ani! tuturor celor care poartă numele de Constantin, Elena sau omonimele acestora.

Din înţelepciunea ortodoxă

Inima iubitoare de agoniseală se aseamănă cu focul care se întinde din ce în ce mai departe pe materia ce arde şi distrugând una, cuprinde alta. (Sfântul Vasile cel Mare)

Omul desăvârşit este acela care primeşte cu o egală stare a duhului şi cu mulţumire, din mâinile Domnului, schimbările vieţii sale, atât pe cele fericite, cât şi pe cele nefericite. (Sfântul Vasile cel Mare) Copiii evlavioşi sunt cea mai mare mângâiere pentru părinţii evlavioşi: sunt cea mai bună împodobire a părinţilor vii şi cel mai bun monument al părinţilor morţi. (Sfântul Vasile cel Mare)

Sunt două însuşiri de căpetenie ale iubirii: mâhnirea şi teama pentru cele care-l pot vătăma pe cel iubit, şi bucuria şi râvna pentru folosul lui. (Sfântul Vasile cel Mare)

Ascultarea poveştilor lumeşti să fie pentru tine ca o gustare amară, iar poveştile sfinţilor ca un fagure de miere. (Sfântul Vasile cel Mare)

Nimic nu e mai jalnic ca vorbirea despre Dumnezeu, stând în afară de Dumnezeu. (Sfântul Grigorie Teologul)

Cel mai bogat om este cel care se mulţumeşte cu ce are. (Sfântul Grigorie Teologul) Pe unii oameni îi vindeci cu cuvântul; pe alţii numai cu pilda vieţii tale. (Sfântul Grigorie Teologul)

Eu împart cu Hristos totul: trup şi suflet, piroane şi Înviere. Hristos este pentru mine pământul meu natal, virtutea mea, slava mea, totul. (Sfântul Grigorie Teologul) Facem o mare greşeală pentru că dăm prezentul diavolului şi viitorul lui Dumnezu. (Sfântul Grigorie Teologul)


L e g isl aţ ie p e n t ru b icic liş t i În circulaţia pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie:

a) prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace; b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie; c) dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor; d) echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar in spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare; e) echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent – reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.

Se interzice conducătorilor de biciclete sau de mopede:

a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia „Accesul interzis bicicletelor”; b) să înveţe să conducă biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate; c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor; d) să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale; e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participa la competiţii sportive organizate; f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora; g) să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul; h) să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit; j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic; k) să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor; l) să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă; m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă; n) să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor; o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau pe moped; p) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga; r) să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusă; s) să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul. Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate! Agent şef adjunct de Poliţie, Alin CÎRNARIU

3

Din agenda Consiliului Local Becicherecu Mic

Hotărârea nr. 88 din 14 mai 2015 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a terenului intravilan înscris CF. nr. 403713,nr.cad.403713,cusuprafaţade200mp,lapreţuldepornirede11.011leiTVAinclus; Hotărârea nr. 89 din 14 mai 2015 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a terenului intravilan înscris CF. nr.403705, nr.cad. 403705, cu suprafaţa de 484 mp, la preţul de pornire de 11.991 lei TVA inclus; Hotărârea nr. 90 din 14 mai 2015 privind aprobarea modificării art.5 din Hotărârea Consiliului Local Becicherecu Mic nr.54 din 07.04.2014,după cum urmează: „Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Torontal va avea următoarele obiective şi scopuri:Asociaţia se constituie în scopul înfiinţării,organizării,reglementării,exploatării,monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi canal pe razadecompentenţăaunităţiloradministrativ-teritorialeBecicherecuMicşiDudeştii Noi,precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice deintereszonal sau regional destinate înfiinţării,modernizării şi/sau dezvoltării,după caz,a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului,pe baza strategiei de dezvoltare a Serviciului”; Hotărârea nr. 91 din 14 mai 2015 privindaprobareavânzăriiprinnegocieredirectăaimobilului–locuinţă,întemeiulprevederilor Legii nr. 112/1995, înscris CF. nr. 401817 – C1 – U2, nr.cad. 991/1/2/II, cu suprafaţa utilă de 59,18 mp,la preţul de pornire de 4.750 lei; Hotărârea nr. 92 din 14 mai 2015 privindaprobareaprelungiriicontractuluideconcesiunenr.2126din27.03.2014,încheiatîntrecomunaBecicherecuMicşiSCINTERRELUSRLpeoduratănedeterminată; Hotărârea nr. 93 din 14 mai 2015 privind aprobarea încheierii unui act adiţional de modificare a obiectului contractului de închiriere pajişti nr. 2336 din 01.04.2014 prin diminuarea suprafeţei de pajişti închiriată domnului Răduţiu Gheorghe de la 23,63 ha la 23,22 ha; Hotărârea nr. 94 din 14 mai 2015 privind aprobarea dezlipirii terenului extravilan înscris în CF nr. 401783, nr.cad. Apj 777/1/1/3 Becicherecu Mic cu suprafaţa totală de 63.223 mp în două loturi distincte, după cum urmează: - „Lot 1” (Apj 777/1/1/3/1) în suprafaţă de 59.118 mp, având destinaţia „păşune în extravilan”. - „Lot 2” (Apj 777/1/1/3/2) în suprafaţă de 4.105 mp, având destinaţia „teren pentru cale ferată”; Hotărârea nr. 95 din 27 mai 2015 privind aprobarea decontării cheltuielilor de transport a cadrelor didactice ale Şcolii Gimnaziale„DimitrieŢichindeal”– Becicherecu Mic pentru luna aprilie anul 2015; Hotărârea nr. 96 din 27 mai 2015 privind aprobarea încheierii unui act adiţional de modificare a obiectului contractului de închiriere pajişti nr. 2.191 din 01.04.2014 prin diminuarea suprafeţei de pajişti închiriată doamnei Marc Lucreţia de la 40,74 ha la 14,17 ha; Hotărârea nr. 97 din 27 mai 2015 privind aprobarea prelungirii contractului de închiriere nr. 4294 din 20.12.2011, încheiatîntrecomunaBecicherecuMicşiSCDigitalCableSystemSA,peoduratăde5ani; Hotărârea nr. 98 din 27 mai 2015 privind aprobarea instituirii taxei pentru eliberarea atestatului de producător în cuantum de 30 lei/buc;aprobarea instituirii taxei pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor agricole în cuantum de 20 lei/buc; aprobarea abrogării taxei pentru eliberarea certificatului de producător în cuantum de 50 lei/buc.; Hotărârea nr. 99 din 27 mai 2015 privind aprobarea rectificării bugetului local pe trimestrul II anul 2015 cu suma de 326,89 mii lei; Hotărârea nr. 100 din 27 mai 2015 privind cesionarea parţială a drepturilor şi obligaţiilor înscrise în contractul de închirierepajiştinr.2.192din01.04.2015încheiatîntrecomunaBecicherecuMicşidomnul Negrea Gheorghe; Hotărârea nr. 101 din 27 mai 2015 privind aprobarea evaluării terenului înscris în CF nr.400806,nr.cad.400806 Becicherecu Mic la preţul de 16.591 leiTVA inclus; Hotărârea nr. 102 din 27 mai 2015 privind aprobarea intabulării limitelor juridice ale terenului identificat prin nr.top. 3743/3483/48-3743/3483/49/1/1/2/66,cusuprafaţade883mp,parcelaînscrisăînCF nr.402508 – Becicherecu Mic; Hotărârea nr. 103 din 27 mai 2015 privindaprobareavânzăriiprinnegocieredirectăaimobiluluiînscrisînCF.nr.402508, nr.cad. 3743/3483/48 – 3743/3483/49/1/1/2/66, cu suprafaţa de 883 mp, la preţul de pornire de 24.410 leiTVA inclus;


4

T r ipla s em n ifi caţi e a zil ei de 9 m ai P ro cl a mar e a Ind ep e nde nţ ei Ro mâ ni ei – 9 ma i 1 87 7

Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa României. A doua zi, 10 mai, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului către Poarta Otomană, de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării.

Europa era agitată, marcată de numeroase conflicte şi transformări politico-sociale. După înfrângerea lui Napoleon, în cadrul Congresului de pace de la Viena (1815), marii actori redesenează harta continentului, încercând o restaurare a monarhiilor absolutiste. După frământări de decenii şi numeroase războaie ruso-turce, vulcanul balcanic erupe din nou. În 1875 criza Orientului se redeschide prin răscoalele din Bosnia şi Herţegovina, iar în anul următor conflictul se amplifică prin răscoala şi masacrele din Bulgaria,

ostilităţile armate dintre otomani, Serbia şi Muntenegru. România adoptă o poziţie de neutralitate, dar sprijină în ascuns aceste mişcări. În decembrie 1876, marile puteri se întâlnesc la Constantinopol, dar negocierile eşuează în momentul în care turcii aprobă o nouă Constituţie. Această Constituţie numea România „provincie privilegiată”, stârnind o indignare generală la Bucureşti. Intervenţia Rusiei în Balcani este de acum hotărâtă. Pentru a ajunge în Balcani, trupele ruseşti trebuie să treacă pe teritoriul ţării noastre. Au loc tratativele româno-ruse de la Livadia, finalizate prin Convenţia privitoare la trecerea trupelor din 4 aprilie 1877, în care, printre altele, se asigură integritatea teritorială a ţării noastre. Armatele ruseşti trec Prutul, fără a mai aştepta votarea Convenţiei în Parlamentul românesc. Dar trupele româneşti nu intră în conflict, fiind concentrate în Oltenia. În aceste condiţii se declară stare de război, iar la 9 mai Parlamentul proclama Independenţa României. Mihail Kogălniceanu rosteşte memorabilele cuvinte: „Suntem Independenţi! Suntem naţiune de sine stătătoare!” Conducătorul armatelor ruse este fratele ţarului, Marele Duce Nicolae. Trupele ruseşti obţin numeroase victorii, dar se poticnesc în faţa Plevnei şi a lui Osman Paşa. De la Plevna, orgoliosul Duce Nicolae lansează un strigăt de disperare către cel al cărui sprijin îl refuzase anterior. El îi scrie lui Carol următoarea telegramă: „Turcii, îngrămădind cele mai mari trupe la Plevna, ne nimicesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi dacă-i posibil să treci Dunărea cu

Ziua Victoriei – 9 mai 1945

În noaptea de 8 spre 9 mai 1945, la câteva minute după miezul nopţii, mareşalul Keitel, şeful Înaltului Comandament al Armatei Germane, semna, într-o vilă dintr-o suburbie a Berlinului, devenită cartierul general al mareşalului Jukov, actul capitulării. De fapt, actul capitulării necondiţionate fusese semnat la Reims, în Franţa, la cartierul general aliat, în dimineaţa zilei de 7 mai 1945. Reprezentantul sovietic a fost generalul Ivan Susloparov, ofiţerul de legătură. Dar Stalin a cerut o nouă punere în scenă, la Berlin. Stalin şi-a jucat excelent cărţile, iar Eisenhower a consimţit, incapabil să înţeleagă semnificaţiile unui asemenea act. Din acel moment, Uniunea Sovietică a fost considerată, în spaţiul public european, marea învingătoare, iar Armata Roşie principala forţă aliată care a reuşit să distrugă „bârlogul fiarei fasciste”. Dacă apariţia reprezentantului Franţei la ceremonia de la Berlin, generalul Jean de Lattre de Tassigny, le-a smuls zâmbete amare şi ironice germanilor, reprezentanţii Poloniei au fost ferm refuzaţi de Jukov, fără ca „eternul aliat” Marea Britanie, cea care declanşase războiul împotriva Germaniei pentru Polonia, să poată interveni. Naţiunile Unite se aflau deja sub influenţa teribilă a lui Stalin, pe lângă care marii oameni politici ai Occidentului păreau nişte copii timoraţi de ameninţările voalate ale tatălui. Pentru România, ca pentru întreaga Europă de Est, ştim cu toţii cât se poate de bine ce a urmat. Considerată ţară învinsă, ţara noastră s-a aflat sub ocupaţia trupelor sovietice până în 1958. Am pierdut aproape tot din bruma de civilizaţie pe care o generaţie de excepţie o împlântase în sufletul naţiunii, cu şanse de a rodi mai târziu. Poporul român a fost lovit de un cataclism pe care nu putem să-l comparăm cu nimic în istorie, ale cărui urmări tragice se văd şi astăzi. Sunt dureros de vizibile.

armată după cum doreşti. Între Jiu şi Corabia demonstraţiunea aceasta este absolut necesară pentru înlesnirea mişcărilor mele”. Carol nu se grăbeşte să intervină, cerând, la întrevederea cu ţarul, comanda supremă a armatelor româno-ruse la Plevna, comandă pe care o va şi primi. Din păcate, el nu pune condiţii politice scrise

şi se încrede în cuvântul ţarului. După încheierea războiului, negocierile ruso-turce au loc la San Stefano, dar reprezentantul României nu este admis. Se recunoaşte independenţa României şi a Serbiei şi câte „o despăgubire teritorială”, neprecizată însă. Deoarece marile puteri doreau o dezbatere europeană asupra condiţiilor păcii ruso-turce, are loc Congresul de la Berlin (1878), sub preşedinţia cancelarului german Bismark.

Ziua Europei – 9 mai 1950

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Europei, rămasă în istorie şi sub numele de „Ziua Schuman”. La 9 mai 1950 ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Robert Schuman a fost în două rânduri preşedinte al Consiliului de Miniştri al Franţei şi a exercitat şi func ia de preşedinte al Parlamentului European, între 1958-1960. El a făcut primul pas spre crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană (UE). La doar cinci ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a propus crearea unei instituţii europene care să centralizeze şi să gestioneze producţia de cărbune şi oţel, în urma căreia, la 1 ianuarie 1952, a luat fiinţă Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). La 25 martie 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma, a luat naştere Comunitatea Economică Europeană, devenită Uniunea Europeană în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993. Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. În iunie 1985, Consiliul European de la Milano a decis ziua de 9 Mai ca Zi a Europei. În fiecare an delegaţiile UE organizează, în cooperare cu ambasadele statelor membre din ţările gazdă, activităţi pe tema „Europa în lume”. Există o tradiţie ca în această zi instituţiile UE să îşi deschidă porţile pentru public. În fiecare an, mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte şi alte evenimente, pentru a sărbători Ziua Europei şi pentru a afla mai multe despre UE.


5

Ziua de 9 mai, celebrată emoţionant la Becicherecu Mic Manifestare emoţionantă cu prilejul zilei de 9 mai în comuna Becicherecu Mic. Aşa cum s-a încetăţenit deja, autorităţile locale au organizat ceremonialul depunerii coroanelor de flori la cele două monumente ridicate în cinstea eroilor din Primul şi Al Doilea Război Mondial, la care a participat detaşamentul de gardă al Brigăzii 18 Infanterie Banat şi Fanfara Militară a Garnizoanei Timişoara. Autorităţile locale, în frunte cu Raimond Ovidiu Rusu, primarul localităţii, şi cu Adrian Silviu Gherasim, viceprimar, şi-au aşteptat, la orele prânzului, oaspeţii. Preoţii locali, parohul ortodox român Ioan Jurji, cel romano-catolic, Bonaventura Dumea, şi cel ortodox sârb, Milan Miocovic, au fost şi ei prezenţi, alături de generalul de brigadă (r) Niculae Mircovici, deputat şi locuitor al comunei Becicherecu Mic, consilierii locali, directoarea Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Ţichindeal”, prof. Delia Cian şi prof. Luminiţa Cojocaru, elevi ai Şcolii Gimnaziale şi cetăţeni ai comunei Becicherecu Mic. Din faţa Primăriei, participanţii s-au îndreptat, pe muzica fanfarei militare, spre Monumentul Eroilor, din faţa cimitirului ortodox român. Aici, fanfara militară a intonat „Deşteaptă-te, române”, imnul de stat al României, iar preotul paroh Ioan Jurji a oficiat un serviciu religios întru pomenirea eroilor din Becicherecu Mic, care şi-au dat tributul de sânge pentru neatârnarea ţării noastre. Raimond Ovidiu Rusu, primarul comunei, le-a reamintit celor prezenţi tripla semnificaţie a zilei de 9 mai şi a salutat faptul că, iată, în Becicherecu Mic, sărbătorirea acestei zile tinde să devină unul dintre momentele importante din viaţa comunităţii. Edilul a vorbit despre momentele 9 mai 1877 – declararea Independenţei de Stat a României, 9 mai 1945 – ziua victoriei Naţiunilor Unite împotriva Germaniei naziste şi încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial şi 9 mai 1950 – ziua în care a început procesul de creare a Uniunii Europene de astăzi. Generalul de brigadă (r) Niculae Mircovici, deputat în Parlamentul României şi locuitor al comunei Becicherecu Mic, i-a felicitat pe reprezentanţii autorităţilor locale, conducerea Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Ţichindeal”, pe dascălii şi pe copiii de aici, pentru că duc mai departe tradiţia sărbătoririi zilei de 9 mai. „Am primit invitaţia de a participa la o altă manifestare de 9 mai, însă am ales să petrec această importantă zi alături de dumneavoastră, consătenii mei din Becicherecu Mic. O fac şi în semn de respect şi omagiu pentru acei locuitori ai comunei noastre care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă pentru apărarea şi neatârnarea României”, a spus deputatul Niculae Mircovici. A urmat apoi ceremonia depunerii de coroane de flori. Rând pe rând, au fost depuse coroane din partea Brigăzii 18 Infanterie Banat, Primăriei şi Consiliului Local Becicherecu Mic, Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Ţichindeal”. Un ceremonial similar s-a derulat şi la Monumentul ostaşilor care au luptat alături de armata rusă şi au căzut pe câmpul de luptă pentru eliberarea şi apărarea Becicherecului Mic. Petru Vasile TOMOIAGĂ


6

Sv et i N i k ol a , H ra m u l B i s er ic ii O r t od ox e Sâ r b e d i n B e ci ch ere cu M i c

Sărbătoarea Sveti Nikola, care este Hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Becicherecu Mic, a fost celebrată şi anul acesta de către comunitatea sârbă din localitate. Ruga a început dimineaţa, cu Sfânta Liturghie, oficiată de şapte preoţi: protosinghel Nikon Koricenac, preot Cristian Constantin, preot Liubodrag Boghicevici, preot Cristian Popovici, preot Milivoi Gornic şi preot Milan Miocovici, parohul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Becicherecu Mic. La Liturghie au participat numeroşi locuitori de etnie sârbă din comună, cărora le-au fost alături reprezentanţi ai autorităţilor locale şi invitaţi. Printre aceştia, Iura Hleba, preşedintele Uniunii Ucrainienilor din România, filiala Banat. Slujba religioasă s-a bucurat de prezenţa Corului „Sveti Teodor” din Vrsac, Serbia, care a dat răspunsurile liturghice, sub conducerea dirijoarei Olga Sincovici. A fost evocată, în timpul predicii, viaţa şi pilda de credinţă creştină a Sfântului Nicola, iar apoi, după datină, preoţii şi enoriaşii au înconjurat de trei ori biserica, aducând slavă lui Dumnezeu şi ocrotitorului Bisericii Ortodoxe Sârbe din Becicherecu Mic. Seara, s-a oficiat Vecernia, la finalul căreia a fost tăiat, după tradiţie, colacul Rugii, în prezenţa naşilor de anul acesta – Ansamblul de dansuri populare „Sveti Nikola” din Becicherecu Mic, reprezentat de Nada Nikolin şi Marko Brancov. Cu acest prilej, s-au anunţat şi naşii sărbătorii de hram din anul 2016, Slobodan Panin şi nepoţii săi. La Vecernie au participat şi primarul comunei, Raimond Ovidiu Rusu, şi viceprimarul, Adrian Silviu Gherasim. Seara s-a încheiat cu balul Rugii, atmosfera fiind întreţinută de orchestra condusă de Mile Radovanovici şi de solista vocală Mela Ianoşevici. Naşii Rugii din acest an, componenţii Ansamblului „Sveti Nikola” au dat tonul petrecerii, prezentând asistenţei şi o suită de dansuri tradiţionale sârbeşti. Întreaga manifestare a fost o reuşită şi a demonstrat, încă o dată, că în Becicherecu Mic, comună multietnică şi multiconfesională, oamenii, indiferent de naţionalitate şi religie, se pot bucura unii de sărbătorile celorlalţi. Anton BORBELY


Mica publicitate

Caut dădacă pentru copil. Condiţii program şi salariu avantajoase. Tel: 0760.310.677 sau 0723.356.715. Vând betonieră - rezervor combustibil 1.500 litri - orgă electronică 6 octave, bicicletă, scaune faţă auto, pălincă 50 de grade. Tel: 0727-357.445. Vindem cartuşe pentru imprimantă, oferim şi servicii de umplere a cartuşelor laser. Tel: 0720-552.445. Vând porc 100-110 kg, cu 7 lei/kg în viu sau 10 lei/kg în carcasă. Ofer gratuit gunoi de grajd. Tel: 0786-757.497. De vânzare, redresor (încărcător) baterie tractor, 60 Amp, la 150 Amp. Telefon: 0256-378.623. Ofer gratuit gunoi de grajd, de la vaci. Tel: 0786-757.497, Strada Lalelelor nr. 28. Vând platformă, 1.200 RON, căruţă, 800 RON, ţigă veche, 80 de bani bucata. Tel: 0741-450.169. Vând instalaţie de baie (cazan, lemne, vană, chiuvetă, wc), Renault Megane Diesel (300 euro), remorcă pentru autoturism, înscrisă în circulaţie. Telefon 0727-357.445. Vând porc 100-110 kilograme, cu posibilitate de sacrificare. Tel: 0786-757.497. Vând urgent Honda Sport (două uşi, an 2009, consum 5 litri, verificare pe doi ani, stare perfectă. Preţ: 1.200 euro. Tel: 0773-847.302.

Vând canapea extensibilă şi două fotolii în stare foarte bună. Preţ: 600 lei. Informaţii la telefon: 0721-494.502. Caut femeie pentru îngrijire copil în vârstă de un an şi şase luni. Informaţii la telefon: 0726110.660. Vând 500 mp teren intravilan în Becicherecu Mic. Telefon: 0749-854.259. Constructor nou în Becicherecu Mic, execut case la roşu sau la cheie, renovări, reparaţii, acoperişuri, consolidări, termoizolaţii, decorative, pavaje, toată gama de finisaje interioare, la preţuri rezonabile. Ofer seriozitate şi calitate lucrărilor. Tel: 0742-293.026. Vând 800 mp teren intravilan pentru construcţie casă, toate utilităţile asigurate. Becicherecu Mic, str. Cireşului nr. 1, tel: 0256-378.578. Vând vacă cu viţel. Informaţii la tel: 0256-378.826. Vând chioşc din lemn, fost spaţiu comercial, suprafaţă de 35 mp. Becicherecu Mic, str. Calea Dudeştilor nr. 3, tel: 0744-905.204. Sunt singură, cu un copil, sunt disperată şi caut gazdă, urgent. Vă rog să mă ajutaţi. Am mari probleme. Sunt angajată la Rus-Savitar. Tel: 0751-562.656. Vând lapte de capră, telefon 0722-251.272.

7

Pentru o mai bună Orar de funcţionare al colaborare, vă Primăriei Becicherecu Mic

stăm la dispoziţie:

Luni: 8-16

Program cu publicul: 8-14 Marţi: 8-17

Program cu publicul: 8-12 Miercuri: 8-16

15-17

Program cu publicul: 8-14 Joi: 8-17

Program cu publicul: 8-12 Vineri: 8-14

15-17

Program cu publicul: 8-12

Adresa: str. Calea Banatului nr. 9 Telefon: 0256-378.501

Execut lucrări de topografie şi cadastru:

PUZ-uri, intabulări, dezmembrări, alipiri, apartamentări, ridicări opografice etc.

Persoană fizică autorizată categoria B, ing.Valentina Gherasim Nr.tel.:0749432605

Sergiu Hornar, execut servicii: - repar calculatoare (inclusiv la domiciliu) - montez camere de supraveghere - tai şi crap lemne - lucrări cu tractor mic: frezat, arat - tai iarbă Telefon: 0762-287.667

Închiriez spaţiu comercial, dotat, utilat, magazin alimentar. Suprafaţă: 35 metri patraţi, central, Calea Dudeştilor nr. 3. Preţ 650 lei. Informaţii la telefon: 0746-899.837. În ultima vreme au plecat dintre noi Oprea Eugenia (90 de ani) Stanciu Iuliana (44 de ani) Crăciun Ioan (83 de ani) Dumnezeu să-i odihnească în pace!

PRIMAR

Luni: 11-16 Marţi: 11-17 Miercuri: 11-16 Joi: 11-17 Vineri: 11-14

VICEPRIMAR

Luni: 8-11 Marţi: 8-11 Miercuri: 8-11 Joi: 8-11 Vineri: 8-11

SECRETAR

Luni: 8-14 Marţi: 8-12 15-17 Miercuri: 8-14 Joi: 8-12 15-17 Vineri: 8-12

TALON PENTRU AUTOCITIRE CONTOR APĂ februarie-martie Numele şi prenumele:........................................................

Adresa:...............................................................................

Telefon:...............................................................................

Semnătura

Citire contor (metri cubi apă)..............................................

Pentru a veni în ajutorul cetăţenilor comunei, prin intermediul ziarului local, administraţia publică locală pune la dispoziţia locuitorilor din Becicherecu Mic acest talon pentru autocitirea consumului bilunar de apă (o dată la două luni). Tot ce trebuie să faceţi, după completarea datelor personale, este să treceţi la rubrica “citire contor” toate cifrele înscrise pe ceasul de apă care vă aparţine. Taloanele completate se vor depune O SINGURĂ DATĂ pentru cele două luni înscrise în talon, în cutia poştală specială, amplasată la sediul Primăriei comunei Becicherecu Mic.

Talon pentru anunţ gratuit

Textul anunţului:.......................................................................................................... .................................................................................................................................... .................................................................................................................................... ....................................................................................................................................

Ziarul “Pescăreţul Mic” vine în sprijinul persoanelor fizice din comuna Becicherecu Mic, printr-o rubrică de mică publicitate. Pentru ca anunţul dumneavoastră să apară în ziar nu trebuie decât să completaţi acest talon şi să-l depuneţi în cutia poştală special amplasată la sediul Primăriei comunei Becicherecu Mic.

Numele şi prenumele:........................................................

Adresa:...............................................................................

Telefon:...............................................................................

Colegiul de redacţie Fondator: Raimond Ovidiu RUSU Redactor-şef: Petru Vasile TOMOIAGĂ Redactor-şef adjunct: Anton BORBELY

Semnătura

Redactori: Sfetlana CHISĂR, Marinela BOBEŞ, Lazăr POMORIŞAŢ Publicaţie editată de Primăria şi Consiliul Local Becicherecu Mic ISSN 2360-2724


8

F or t u na M ama M ia, o v ic t orie ş i u n ega l pe t eren prop riu , î n u lt imel e jocuri ale s ezonu l ui

Fortuna Mama Mia Becicherecu Mic a coborât pe locul 3 al în Liga a II-a. La precedentul joc disputat acasă, echipa noasclasamentului, după egalul de acasă cu UTA Bătrâna Doamnă, tră a învins pe Millenium Giarmata, într-unul din derby-urile rezultat cu care arădenii şi-au asigurat, matematic, promovarea judeţene ale Seriei a IV-a a Ligii a III-a.

Victorie la limită cu Millenium Giarmata

Fortuna Mama Mia a început cum nu se poate mai bine jocul cu Millenium Giarmata, de pe teren propriu, reuşind să deschidă scorul după numai şapte minute. Bogdan Steop a şutat la semiînălţime, de la 16 metri, după o pasă a lui Balaure, fără şanse pentru portarul oaspeţilor. După deschiderea scorului, care a fost precedată de o bară a aceluiaşi Steop, jocul s-a mai echilibrat, însă tot Fortuna Mama Mia a fost cea care şi-a trecut în cont, în prima repriză, situaţiile mari de gol. După reluare, oaspeţii au încercat să recupereze terenul pierdut, însă de-

terminarea şi exactitatea în apărare a formaţiei noastre au păstrat pe tabelă, până la final, scorul înregistrat încă din minutul 7. În acel moment, Fortuna Mama Mia se afla pe locul secund al clasamentului şi urma să întâlnească, în următorul joc pe teren propriu, echipa de pe locul I, UTA Bătrâna Doamnă, formaţia arădeană aflându-se la patru lungimi în faţa echipei noastre. Sorin Bălu, antrenorul Fortunei Mama Mia, a caracterizat astfel partida cu Millenium Giarmata: „Un derby timişean considerat greu de noi, şi aşa a şi fost, după cum am anticipat, dar adjudecat pe fondul unui joc foarte bun prestat de echipa mea mai ales în prima repriză. Noi ne-am propus victoria şi cu toate că în final am lăsat-o mai moale, am obţinut cele trei puncte. Sunt mulţumit că am obţinut victoria şi îi felicit pe băieţi!”. Adrian Neaga (antrenor principal CS Millenium) a declarat după meci: „Felicit echipa pentru jocul prestat în repriza a doua! Asta trebuia să facem de la început şi altul era scorul. Este un rezultat nedrept, după un meci cu două reprize diferite, dar noi ne facem datoria până la capăt. Din vară vom încerca să facem lucruri mai bune!”.

UTA BD, promovare pe terenul din Becicherecu Mic

La ora derby-ului seriei, jocul dintre Fortuna Mama Mia şi UTA Bătrâna Doamnă, la arena din Becicherecu Mic s-au aflat circa 450 de spectatori, dintre care 150 veniţi de la Arad. Jocul a fost dominat, în repriza întâi, cel puţin, de echipa noastră. Arădenii au răsuflat uşuraţi în câteva rânduri la incursiunile jucătorilor noştri şi, putem spune, au avut şi noroc la marile ocazii ale Fortunei Mama Mia. În final, vizitatorii şi-au atins scopul, acela de a smulge un rezultat de egalitate care să le asigure matematic promovarea pe cea de-a doua scenă a fotbalului românesc. Obiectiv îndeplinit, care a dat tonul petrecerii arădene pe arena din Becicherecu Mic, jucătorii oaspeţi bucurându-se alături de fanii veniţi de la Arad special pentru acest meci. Fortuna Mama Mia poate încheia şi acest sezon pe locul secund, dacă jocul rezultatelor o vor ajuta în ultimul meci ale campionatului. După meciul cu arădenii, Sorin Bălu, antrenorul Fortunei Mama Mia, a declarat: „A fost un meci de luptă, în care noi ne-am exprimat foarte bine în prima repriză și am pus presiune mare pe UTA. Am ratat două-trei situaţii foarte mari de a marca dar nu am putut înscrie. În partea a doua jocul s-a mai echilibrat iar noi nu am reuşit să marcăm, pe când UTA a izbutit ceea ce şi-a propus: X. Le doresc succes celor de la UTA în liga a II-a!”. Roland Nagy, antrenorul celor de la UTA Bătrâna Doamnă, a afirmat: „Mă aşteptam la un meci atât de greu, căci îmi amintesc ce greutăţi ne-a creat Fortuna Mama Mia în tur, dar sunt mulţumit că s-a încheiat cu bine pentru noi şi am promovat. Am întâlnit o echipă bună, care s-a agăţat de fiecare balon, şi ambiţioasă, iar în câteva momente ne-a trecut glonţul pe la urechi. Felicit întreaga conducere administrativă, şi în special pe băieţi, că au îndeplinit obiectivul propus după promovarea în liga a III-a. Cea mai grea luptă la promovare e cea din Liga a III-a!”. Anton BORBELY

Maxime, proverbe, aforisme, vorbe de duh…

Rubrică îngrijită de Lazăr Pomorişaţ

♣ PRIETENIA: un dar pe care ţi-l faci, nu-l primeşti. ♣ Omul cu bogăţia nu se mulţumeşte niciodată, iar cu prostia zice că-i destul. ♣ Ce deosebeşte pe hoţ de omul cinstit? Puşcăria. ♣ Când puterea are dreptate, dreptatea are putere. ♣ Să ne păzim încă din tinereţe de obiceiurile cele rele. (Dimitrie Ţichindeal) ♣ Pe sărac îl muşcă câinele şi când e călare pe cămilă. (Persia) ♣ Cea mai rea lene e aceea ce are nevoie şi de vremea altora. (Nicolae Iorga) ♣ Uneori eşti mai puţin nefericit când te minte fiinţa iubită decât atunci când îţi spune adevărul în faţă. (Franţa) ♣ Când începi să alegi femeile, e semn că îmbătrâneşti. (Victor Eftimiu) ♣ Nu trebuie să strici liniştea casei tale cu certurile altora. (India)

♣ Înţeleptul nu spune tot ce gândeşte, dar gândeşte tot ceea ce spune. ♣ Cine nu cunoaşte ce e puţin nu poate cunoaşte ce e mult. (Turcia) ♣ Tu poţi să întârzii, dar TIMPUL nu va înârzia.

SFATURI: Ascultă sfatul şi primeşte povaţa, ca să fii înţelept toată viaţa.

„NU TREBUIE SĂ JURI PENTRU NIMIC” (fr. Il ne faut jurer de rien) Este titlul unei comedii a lui Alfred de Musset, piesa s-a jucat ani de-a rândul cu succes. Titlul ţi-a făcut repede loc în publicistică, devenind şi în afara Franţei o expresie curentă. Se întrebuinţează în sensul: să nu pui mâna-n foc pentru nimeni.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.