www.tag.usv.ro
BULETINUL INFORMATIV AL ASOCIATIEI DE ARTA NICOLAE TONITZA DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA
nr. 3 dec 2012
Un Balcic secret
www.facebook.com/Tonitza Art Group
www.tag.usv. ro
În această ediţie 3
Asociaţia de artă Nicolae Tonitza
Un Balcic secret
Ana-Maria Ovadiuc (AMO) 4 Echo 5 Andreea Alexandra Stela Juduc 9 Angelica Mirela Pagu 10 Cristina Iacob 14 Balcicul inimii mele 15 Carmel Georgescu 17 Cristina Elena Chiriac 18 Gabriela Popoveniuc 19 David Croitor 20 George Șpaiuc 23 Ioana Cezara Poiată 24 Florentina Chideșa 25 Ioana Palamar 25 Liviana Pînzaru 26 Loredana Mihaela Ceică 27 Mihai Șerbănescu 27 Maria Coman 29 Maria Popescu 29 Maria Teișanu 31 Mihai Pînzaru PIM 32 Rodica Postolache- Balcic cuibul liniștit 33 Polina Celac 35
Balcic 2012. În fotografie de la stânga la dreapta: Gabriela Popoveniuc, Liviana Pînzaru, Ana-Maria Ovadiuc AMO, Cristina Iacob, Ioana Cezara Poiată, Maria Popescu, Ioana Palamar, Florentina Chideșa, Mihai Șerbănescu, Andreea Alexandra Stela Juduc, Mihai Pînzau PIM, Maria Teișanu, Polina Celac și Maria Coman.
Un Balcic secret entate analogic. ... A privi în zare echivalează de aceea întodeauna cu a te prăbuși mental într-o teribilă meta- lume.”
Conștienți de faptul că peisajul urban al Balcicului se află întro permanentă metamorfoză, toți artiștii au încercat să surprindă în picturile lor străduțe străbătute de o lumină difuză și caldă, malul mării, case românești vechi. Secretul Balcicului stă în ritmul născut din lupta dintre apă și aer, piatră și apă. Un dans surprins de mâna pictorului și lăsat eternității într-un poem de culoare.
Dacă pentru Brâncuși, “admirator, cum s-a exprimat adesea, al formelor perfecte, în felul lor, întâlnite printre bolovanii din albia râului și cei de pe marginea mării, care au dobândit volumele sub care le vedem astăzi, și suprafața lor atât de admirabil netedă după sute și mii de ani de eroziune, era evident că acele forme existau în adâncul rocilor rostogolite în valuri și izbindu-se între ele, și că timpul dase la lumină exact ce constituia miezul, inima materiei din care erau compuse. În direcția moleculelor, rânduite într-un anume fel, într-o piatră, este un element esențial în determinarea ritmului pe care îl va avea eventual o operă, ... , se va întâmpla deci cu ea un fenomen care va avea o oarecare asemănare cu producerea cristalelor, care se supun legilor fatale”.
Un alt loc ce a trezit interes pictorilor a fost castelul de la malul Mării Negre, un domeniu regal ce a aparținut României, azi teritoriu bulgar. Urmând pașii Reginei Maria, în castelul numit și Vila Cuibul liniștit, de pe veranda etajului al treilea o priveliște extraordinară se deschide spre mare și spre nori. Sala cea mare era folosită ca salon de dormit pentru Regina Maria. Ca și celelate încăperi și aici se află o mulțime de vase din cupru și obiecte de anticariat. Într-unul din colțurile sălii în spatele frumoasei uși de lemn, mai multe trepte duc spre terasa inelară a minaretului. Minaretul nu are o valoare religioasă ci mai degrabă o reverență față de tradițiile culturale balcanice. O scară imaginară spre stele, sau un far pentru cei care îi prinde întunericul pe mare. Priveliștea care se deschide de la micuțul balcon inelar la apusul soarelui este deosebit de frumoasă, iar luna se ridică pe cer înainte de apusul soarelui. Vântul face ca harpa eoliană să zornăie ca un râset. Secretul Balcicului stă în multe locuri, dar el nu poate fi descoperit doar lecturând istoria acestui loc ci mergând acolo, unde se întâlnesc rozele vânturilor, ascultând marea, pietrele și muntele. Doar pe Aleea Secolelor și mirosind crinii, simbol al creștinătății, regăsit de altfel și în frescele de la Capela Stela Maris, poți veghea alături de sufletul Mariei la un veac ce va să vină, departe noi, aproape de ea. Un alt loc, Aleea Secolelor instituie un spațiu sacral, un peisaj utopic, în care ochiul atent și realist al turistului de o zi nu poate percepe secretul acestei priveliști. Doar o ședere pe scaunul de piatră și cu o privire melancolică poți apropia linia orizontului de linia cardiogramei.
=
Acest material prezintă cititorului o succesiune de iposta= ze și mărturii culese de la artiștii care au participat în taberele de pictură realizate de Toniza Art Grup (TAG) în perioada 2009 - 2012. Parte din lucrările acestui catalog sunt prezente și în expoziția deschisă sub acest generic. Pictori mai mult sau mai puțin cunoscuți, în marea lor majoritate proveniți din Bucovina dar și din arealul fostului regat au adunat mărturii vizuale legate de Balcicul modern.
Aleea secolelor este un paradoxal peisaj construit deopotrivă de natură și mâna scuptorului, din calcarul alb, loc în care, Regina Maria a trăit sentimentul depărtării. ”A trăi un peisaj, echivalează, uneori, cu a trăi fenomenul originar al tuturor dualismelor: conștiința individuală se vede confruntată cu pura ei altereitate, realizând astfel situația-emblemă a orcărei reflexii. Empiric, nu te poți împiedica să definești natura drept ceea ce e “în afara ta ”, “dincolo de tine”, “acolo”. Dar dacă perceperea distanței dintre tine și ea te lasă, câteodată, prea singur constâns la imediatețea unui palid “aici”, ea are, alteori avantajul de a-í duce aproape un gând în a cărui prezență singurătatea devine supărtabilă: gândul transcendenței, “Acolo” devine o arvună a lui “dincolo”. Perceperea distanței se convertește în intuiție a nemărginirii. Sentimentul nemărginirii omul îl va fi avut probabil, întâia oară, contemplând zarea uinui peisaj: la linia atât de precisă și atât de arbitrară a orizontului, absolutul își revelează nemijlocit paradoxala sa alcătuire: el repetabil dar de neatins”. drd. artist vizual ing. Ana-Maria Ovadiuc noiembrie 2012
După Andrei Pleșu, „peisajul adevărat nu reproduce natura cât o imaginează, dacă nu de-a dreptul o instituie, după exigențele unei interiorități ori-
2012 / infoart USV / 3
Ana-Maria Ovadiuc (AMO)
Ana-Maria Ovadiuc(AMO), Balcic - Echo alee 1, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2012
4 / infoartUSV / 2012
Echo
M a m a îmi spunea odată, te-ai născut într-o zi de luni. Și ce dacă, îi spuneam naivă. Lunea se nasc cei ce încep lucrurile. Și eu obraznic îi răspundeam. Și ce dacă! Dar, dacă nu e obligatoriu să le termin? Nici mâncarea azi nu o termin, și îmi las în farfurie cuvinte nemâncate. Echo, este lucrarea mea neterminată, o expirație de poem haiku, ce apropie depărtările melancolice ale unui Balcic secret, în care eu - copacul, eu- muntele și eu-cerul, mă întind și mă extind într-un ritm cardiac și egoist. Și pentru că depărtările nu le-am putut
ajunge cu mâna, de ciudă le-am lipit. Apoi am încercat să zgârii eu-muntele, eu-copacul, eu-cerul să văd ce e dedesubt? E ceva secret acolo ? Nu, sunt tot eu. Doar eu, într-o linie sinuoasă și amalgamată, un țesut din care înțeleg doar linia orizontului care bate, bate, bate, ciocănește, construiește imaginea unui Balcic violet. Un amurg violet în care caut luna și n-o găsesc. Și timpul trece, iar e luni, eu caut melci verzi și lipicioși în amurguri violete, pe care nici eu nu-i pot vedea, decât dacă, închid ochii și concentrându-mă tare, transform toată această imagine în complementrara ei, și văd din nou Aleea Echo cu merci agățați în tufișuri uscate, arțăgoase, zgâriindu-mi picioarele plimbate
prin acești munți - biete pâini uscate și sfărâmicioase. Și mă întreb, cu ciudă, de ce trebuie să scriu? Nu am scris odată? Am scris deja, în sus și în jos în stânga și-n dreapta, în violetul meu obsesiv. Pentru că, ar spune mama, dar mamă sunt și eu, un lucru început trebuie terminat, chiar dacă lunea poate dura o viață întreagă, pierzându-se într-un ecou din care, doar cuvântul iubire răspunde înapoi. AMO, 4 noiembrie 2012
Ana-Maria Ovadiuc(AMO), Balcic - Echo alee 2, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2012,
2012 / infoart USV / 5
Ana-Maria Ovadiuc(AMO), Balcic - vedere din cartierul țigănesc, acuarelă pe hârtie Boesner, 36 x 48 cm, 2012
Ana-Maria Ovadiuc(AMO), Balcic - Echo alee 3 (Eu-Familia ), ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2012
6 / infoartUSV / 2012
Ana-Maria Ovadiuc(AM0), Balcic -Echo Alee 4 (Noi și ceilalți), ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2012
Ana-Maria Ovadiuc(AMO), Balcic - Castelul Reginei Maria, acuarelă pe hârtie Boesner, 36 x 48 cm, 2011
2012 / infoart USV / 7
Andreea Alexandra Stela Juduc, Unforgettable , acril pe pânză, 30 x 50 cm, 2011
Andreea Alexandra Stela Juduc, Lady V. in Balchik, tehnică mixtă, 80 x 40 cm, 2012
Andreea Alexandra Stela Juduc, Ghost ship storm, tehnică mixtă,40 x 20 cm, 2012
8 / infoartUSV / 2012
Andreea Alexandra Stela Juduc O seară superbă de august ne-a purtat către minunatul Castel al Reginei Maria. Treptele urcate cu nostalgia vremurilor de demult, pașii fiind urmăriți de luminile calde, răsărite din piatra... rochia lungă dansând în valuri cu fiecare bataie de inimă mai aproape... eliminând orice râset sau glumă și încercând să găsesc sunetele pierdute în timp, sunetele anilor `30. Cuvintele nu-și mai găseau puterea, iar ochii căutau distingerea mării de cer. Gradina cu trandafiri superbi, micuța Capelă „Stella Maris” și „Puntea suspinelor” ne-au adus treptat în atmosfera de acum aproape un secol. Brusc, o senzație de liniște cuprinde sufletul, anticipând senzațiile... tronul din marmură, umbrit de un copac, măsuța din piatră și briza mării alungând buclele
de pe umeri... degetele urmăreau trasăturile stratuetelor de marmură: chipuri superbe de lei, sprijinind tronul îndreptat spre priveliștea ce-mi fura sufletul pe vecie. Nicicând nu am simțit istoria mai aproape...discuțiile despre artă și vremuri vechi colorau sentimentul meu de dor... un dor neobișnuit de ceva ce nu am cunoscut decât cu inima, aici, în locul preferat al Reginei, pe fotoliul său din marmură albă.
Andreea Alexandra Stela Juduc, noiembrie, 2012
Andreea Alexandra Stela Juduc, V mirage, tuș pe pânză, 35 x 20 cm, 2012
2012 / infoart USV / 9
Angelica Mirela Pagu Angelica Mirela Pagu medic în medicina de urgență și studentă în anul II la Univ. de Arte George Enescu, a obținut prin lucrările sale o imagine de ansamblu al unui loc în care,
Angelica Mirela Pagu , Barcă la liman in Balcic, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2011
10 / infoartUSV / 2012
apa aerul și piatra conviețuiesc în obiecte de civilizație (barca, anfora, farul, casa) și aduse într-un spațiu luminos propriu (vezi lucrarea Fereastra), în care, Balcicul a rămas pentru ea un timp ideatic și deschis explorării cromatice.
Angelica Mirela Pagu, Balcic-spre castel, 30 x 50 cm, 2011
Angelica Mirela Pagu, Balcic-belvedere, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2011
Angelica Mirela Pagu, Balcic-Fereastră, ulei pe pânză, 30 x 50 cm, 2011
2012 / infoart USV / 11
Angelica Mirela Pagu, Cuibul liniștit, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2009
Angelica Mirela Pagu, Soare la Balcic, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2009
12 / infoartUSV / 2012
Angelica Mirela Pagu, Dimineață la Balcic, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2009
2012 / infoart USV / 13
Cristina Iacob
Balcicul inimii mele Primele mele gânduri despre Balcic s-au conturat la fel ca visele despre viaţă -puternic colorate de cărţile pentru oameni mari citite la vârste prea mici. N-am înţeles mare lucru din “Pânza de păianjen” a Cellei Serghi prima dată, aşa cum nu concepeam iubirea altfel decât împărtăşită şi nedureroasă. Diana focaliza toată admiraţia mea de copilă. Când voi fi mare, voi fi ca ea. Ca Diana…
Cristina Iacob, La țărm in Balcic,ulei pe pânză, 60 x 70 cm, 2012
14 / infoartUSV / 2012
Au trecut mai bine de 20 de ani şi am recitit cartea. Am învăţat cum e iubirea neîmpărtăşită şi dureroasă sau împărtăşită şi, pe rând, sublimă şi cumplită. Ştiu cum sentimentele devin clare şi glasul inimii ca un clopot la mal de mare. Stiu şi cum e să înoţi până la ultima picătură de vlagă, când mai e doar nesfârşitul în faţă, fără să te gândeşti la drumul de întoarcere. Şi nu mai vreau să fiu Diana vreodată.. In schimb am descoperit-o pe regina Maria citindu-i jurnalele si “Povestea vietii mele”. Citindu-i viata m-am redescoperit pe mine. M-am recunoscut in felul ei de a fi ....
Balcicul inimii mele R e gina Maria, devenită conform spuselor lui Nicolae Iorga „cea mai frumoasă legendă” încă din timpul vieţii, s-a remarcat în special prin atitudinile sale categorice. Având un caracter hotărât, cu o viziune deschisă şi optimistă asupra evenimentelor, ea nu a acceptat niciodată rigidităţile şi normele impuse vieţii sale. Maria s-a născut pentru a învinge, iar de acest fapt s-a convins cel mai bine soţul său, Ferdinand I. Regina Maria tă. Spiritul său purilor în care tat sufletele
nu a fost o persoană obişnuiluminat era cu mult înaintea tima trăit. Frumuseţea sa a încânmultora dintre contemporani.
Despre viaţa sa particulară s-a scris enorm, însă realitatea numai sufletul său o cunoştea. Regina Maria a avut o personalitate covârşitoare şi un rol deosebit de important în timpul şi la sfârşitul războiului. La începutul volumului său autobiografic - “Povestea vieţii mele” - regina a folosit ca epigraf o sintagmă din Nietzsche : “caracterul înseamnă destin”. Alegerea nu a fost întâmplătoare. Maria a imprimat propriul său stil de viaţă şi domeniului de la Balcic. Chiar ea obişnuia să spună : ,,Balcicul şi Branul sunt casele mele de vis, sufletul meu”. Acest destin de poveste, cunoscut deja multora, m-a atras şi pe mine în colţul ei drag de la Balcic, locul în care Maria s-a manifestat ca o regină şi pentru arta românească, fiind o adevărată Mecca pentru Tonitza, Pătraşcu, Izer, Pallady, Ressu, Grigorescu, artişti prezenţi mereu în expoziţiile de pe Coasta de Argint, cum era denumit Balcicul.
pescăruşii, mirosul de mare. Atunci miam dorit să ajung cândva la Balcic. Am descoperit cu adevărat Balcicul întro vară la sfârsit de august. Era prima vacanţă atât de departe petrecută cu colegii mei, “artiştii în pijama” (Tonitza Art Group). Am ales varianta „hard” a traseului, adică Suceava-Constanţa-Vama Veche-Balcic, cu microbuzul. Nu voi uita niciodată imaginea Balcicului de sus, când microbuzul cobora agale spre mare. Un colţ de rai, suspendat între cer şi pământ. Sunt convinsă că este cel mai potrivit oraş pentru a-ţi plânge dorul, este de un romantism prăfuit, cu un aer greu, înţepător şi plin de istorie. Recunosc, că este foarte probabil ca sentimentul primei întrevederi cu Balcicul să-mi fi fost influenţat de scrierile frumoşilor artişti Cella Serghi, Camil Petrescu şi bineînţeles de scrierile reginei Maria, dar te copleşeşte mai apoi pe măsura ce ţi se dezvăluie, dovedindu-se peste aşteptări... întrucât te iau în primire toată gama de trăiri entuziastice posibile: extaz, reverie, nedumerire...
Am pătruns în paradisul domeniului de la Balcic, locul care i-a intrat în inimă statornic Reginei Maria. Îl vedeam ca pe un colţ de rai, cu grădini superbe adunate în jurul unui castel de la balconul căruia puteai să priveşti marea. Mi-a apărut imaginea acelei grădini pline cu flori şi pomi înverziţi, cu miresme plăcute şi...marea. Zgomotul valurilor care înfrunta stâncile,
Ajunsă la Balcic am căutat să descopăr castelul. În căutarea mea am observat frumuseţea oraşului, un oraş alb, aşezat pe verticală, cu străzi înguste şi în pantă. Înainte de a pune pe pânză imaginile acestui colţ de rai mi-
am dorit să-l cunosc în profunzimea lui. De aceea mi-am propus o zi în care să-i colind străduţele iar în altă zi să vizitez castelul. Un castel modest ca mărime dar atât de frumos în simplitatea lui şi încojurat de o grădină de vis. Balcicul m-a găsit în acele zile când toamna e aproape şi totuşi încă e plin de vară. Ca între un sfârşit şi un început de iubire, ambele de poveste. Şi, printre zecile de oameni, a reuşit să fie numai al meu. Cu albul zidurilor, azurul cerului şi verdeaţa grădinilor. O nebunie de culori. Cu scaunul regal de piatră din care poţi căuta cu privirea răspunsuri în largul mării, ca şi când ai anticipa ceva nedefinit, dar care se va întâmpla cu siguranţă. Cu marea furioasă şi întunecată la apus si, mai ales, cu drumul însoţit de stâncile albe din zori, spre un loc unde, de unul singur, călcând cu grijă pe treptele de piatră, te poţi cufunda în valuri fără resentimente, ca într-o iubire aşteptată şi matură, din care nu mai trebuie să te întorci vreodată.
Cristina Iacob, Casă din Balcic, ulei pe pânză, 60 x 70 cm, 2009
2012 / infoart USV / 15
Castelul Reginei Maria, aşezat pe stâncă, văruit în alb şi cu acoperişuri de ţiglă roşie, seamănă cu o casă de păpuşi. Încăperi mici, intime, în care se mai păstrează unele piese de mobilier foarte frumos lucrate. Aproape din fiecare încăpere se poate vedea un colţ de mare. În jurul Castelului se întinde o grădină imensă, care geme de flori, de arbori de tot felul. Greu de descris în cuvinte frumuseţea şi liniştea locului. Sus, pe stâncile din apropierea castelului, unde marea se întinde la picioarele mele m-am simţit ca o regină într-un cuib de vulturi, visând la nemurire. Ce a rămas din bătrânul său cuib liniştit ? A rămas surâsul calm al apei şi foşnetul nuferilor ce caută şi azi paşii castelanei …O mai zărim, traversând salonul cu adieri de ambră şi mosc, vorbind cu oaspeţii, spunându-le cum nu se poate plictisi cineva într-un oraş unde nu poţi culege decât spuma orelor ce s-au pierdut … Aşa cum îmi propusesem am pornit să vizitez şi partea mai puţin cunoscută a Balcicului. Din păcate, puţini turişti lasă comoda faleză pentru a vizita orăşelul propriuzis. E un oraş mic, agăţat efectiv de stâncile de calcar. Străduţe înguste, pavate cu piatră de calcar, sau formate din trepte de calcar. Pante care, uneori, sfidează toate legile fizicii. Străzi întortocheate, neaşteptate, scurte, greu (dacă nu imposibil) de urcat/coborât cu maşina. Eu le-am bătut pe jos. Case, mai vechi, sau mai noi, înecate în verdeaţă şi flori, îngrijite şi la fel de surprinzătoare ca şi străzile.
Am zăbovit întrebându-mă ce anume era diferit față de cum o știam eu. Pescărușii amuțiseră în seara aceea. Și așa i-am auzit destul de rar în acel scurt popas, poate tocmai pentru că venisem deja cu sufletul plin de glasul lor răvășitor, iar atunci, chiar dacă mi-ar fi vorbit, nu le-aș fi deslușit cântul. Briza îmi amintea de mirosul sărat păstrat în nări și-n cămări bine ascunse ale sufletului, de la ultima, oarecum, “întrevedere”cu ea. Culoarea mării din acea seară avea să-mi pătrundă în minte, în inimă, în oase și-n vene, lăsând un semn adânc încrustat în memoria tuturor dorurilor dorite odinioară a fi împlinite. Nu mi-am dat seama decât târziu că tocmai Soarele ce apunea timid, delicat, ascuns după perdeaua fină de nori era acel “element în plus” ce dăruise mării culoarea cald violet, îngemănat cu un bleu ciel cu tente grizonate.
În acea seară alburie, în loc de “la bună vedere”, ți-am șoptit ceva, la malul tău atât de cald și de primitor. Ceva ce numai tu ai auzit și ai înțeles. Să-mi porți, dragă mare, secretul în larg, să-l aduci blând la mal când va fi vremea lui, iar de fiecare dată când soarele mi te va mângâia lin pe sub perdele de nori, să știi că, cineva, departe, își amintește, lăcrimând și zâmbind, de o briză sărată, inspirat respirată de la un balcon. Balcicul de astăzi nu mai păstrează prea mult din acel aer interbelic, povestit în cărţile intelectualilor noştri, iar oraşul vechi, foarte frumos de altfel, nu păstrează aerul oriental pe care l-am aştepta. Dar are un cert aer mediteraneean şi o faleză foarte frumoasă la Marea Neagră. A treia ediţie a proiectului asociaţiei noastre „Pictori bucovineni la Balcic” a reunit la sfârşit de august, într-o tabără de creaţie, o parte din grupul TAG, surprinzând pe pânzele lor Coasta de Argint a Bulgariei. Evenimentul „Pictori bucovineni la BalDeşi destul de obositor din cauza urcuşucic” a dorit să reinstaureze o tradirilor şi a coborârilor abrupte, oraşul merită ţie începută în perioada interbelifiecare pas chinuit şi fiecare respiraţie gâcă şi reluată de noi, acum trei ani. fâită. Noaptea, umbrele violete ale copacilor Cu siguranţă trebuie să fie şi prin alte săi par a povesti întâmplări la care destinul părţi estivale inspiraţie şi loc de un şea obosit să le mai ceară obolul. El nu seavalet şi-o paletă de culori. Și cu toate asmănă cu niciun colţ de lume. Cei ce vin aici tea, Balcicul ne-a atras ca un magnet. îl pot cunoaşte cu avida curiozitate a turisFascinaţia pentru peisajul dual, în care tului, dar nu-l pot înţelege. Uneori nici el sinmarea se înfrăţește cu muntele, a dat gur nu se înţelege. Ar trebui să se împarnaștere multor reverii cromatice reprotă, însă nu-l lasă legendele. Oraşul acesta duse de mai toți purtătorii penelului. a silit lumina să devină argintie. El nu are Cred că nu există pictor român care să prezent, ci doar o succesiune de trecuturi. nu-şi dorească măcar odată să pună Într-o seară, m-am aşezat pe un ponton şi am pe pânză verile la Balcic, de la Aleadmirat firele de nisip dansând în aer, ca mici xandru Satmari, care a avut meribijuterii ieftine şi sticloase. Marea se izbea de tul de a fi descoperit acest loc, şi până Cristina Iacob, Casă veche din Balcic, ulei pe pânză, 60 x 70 cm, 2012 stânci furioasă şi acesta este singurul sunet care mi-a rămas întipărit în memorie. Nu la nume sonore ca Pătraşcu, Tonitza, Ghiatză, Steriade, Pallamai văzusem niciodată până atunci o mare alburiu-violetă. Cerul se unea cu apa la dy, Ressu, Muntzer, Darascu, Grigorescu, Theodorescu-Sion şi mulţi alţii. orizont, asta anticipasem deja, dar parcă exista un “element în plus” de care nu ştiam.
16 / infoartUSV / 2012
Carmel Georgescu Pitorescul cu iz oriental al acestui colţ de natură sălbatică locuit de etnii amestecate a atras irezistibil sensibilitatea artiştilor şi a provocat fervoarea lor picturală. Afluxul de artişti şi pictori atraşi de Balcic a făcut din acest loc un echivalent balcanic al şcolii de la Barbizon. Am avut tihnă, am avut lumină, am avut bucuria să calc pe pământ românesc depărtat, iar din ce-am primit atât de mult am dăruit înapoi prin lucrările mele pictate acolo. Mi-au plăcut mult detaliile delicate, simplitatea din casa preferată a reginei. Mă gândesc la acest loc şi îl potrivesc în cuvinte… Acum chiar am înţeles de ce regina a vrut ca inima ei să fie depusă acolo. Iubesc Balcicul pentru că vederea lui m-a făcut să cred din nou în dragoste la prima vedere. Îl iubesc pentru ceea ce a fost în timpurile senine ale Româ-
niei noastre interbelice. Iubesc Balcicul pentru că mi-e de ajuns să citesc despre el şi să cred în el că poate acoperi răni, deschide speranţe şi linişti suflete. De fiecare dată mă voi reîntoarce cu drag la castel, unde orele trec altfel, mai încet, unde frunzele copacilor şi firele de nisip spun poveşti despre regi şi regine. Aici Balcicul a împietrit şi-l poţi regăsi oricând la fel de frumos şi de liniştit dacă ştii ungherul în care să-l cauţi. Cristina Iacob, 11 noiembrie, 2012
Carmel Georgescu, Balcic, ulei pe pânză, 21 x 18 cm, 2012
2012 / infoart USV / 17
Cristina Elena Chiriac Balcicul te face să-ți stea iniman loc, e o altă lume. Gradina Reginei Maria te îndeamnă să pășești în alt timp. Foarte ușor treci într-un interval deschis şi nemărginit (-∞, +∞). Zero, suspendarea inimii pare a fi o dimensiune a unui interval. Înlăturarea bătăilor inimii nu implică anularea sentimentelor, dimpotrivă. neoficial ar exista un interval în care sălăşluiesc acele trăiri care te fac să-ţi stea inima-n loc..., interval ce poate fi micşorat sau mărit funcţie de sincronizarea corespondenţelor sufleteşti (dacă există), dând trecerii prin zero semnificaţia de întoarcere la origine, la esenţial. intervalul poate lua dimensiunea unui punct dar atributul minunii, fracţiunea de secundă poate lua dimensiunea infinitului, ca-n grădinile suspendate ale Semiramidei. Însă, revenirea dintr-un astfel de interval se face de fiecare dată cu o mai bună cunoaştere de sine, îmbogăţindu-ne. Cristina Elena Chiriac, Tg. Mureș 11 noiembrie 2012 Cristina Elena Chiriac, O nouă viață, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2012
Cristina Elena Chiriac, Templul apelor, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2012
18 / infoartUSV / 2012
Gabriela Popoveniuc
Gabriela Popoveniuc, Țărm, ulei pe pânză, 40 x 55 cm, 2012
Gabreila Popoveniuc, Balcic -marină, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2012
Gabreila Popoveniuc, Balcic - marină, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2012
2012 / infoart USV / 19
David Croitor
David Croitor, Balcic, Castelul Reginei Maria, ulei pe pânză, 2012
20 / infoartUSV / 2012
David Croitor, Pictor la Balcic, ulei pe pânză, 55 x 45 cm, 2012
David Croitor, Casă veche la Balcic, ulei pe pânză, 60 x 50 cm, 2011
David Croitor, Casa galbenă, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2009
David Croitor, Casa veche la Balcic, ulei pe pânză, 60 x 50 cm, 2010
2012 / infoart USV / 21
David Croitor, Stradă în Balcic, ulei pe pinză, 50 x 60 cm, 2011
David Croitor, Stradă in Balcic, ulei pe pinză, 50 x 60 cm, 2011
ținem întins până la Iași. Oprire la MacDonald. Aici ni se alătură doamna Postolache și neurologul grupului Angelica Pagu. Se face iar o rocadă, cea mică. Ajungem pe întuneric la Constanța. Firește, nu găsim locul de cazare și așteptăm. Urmează o urmărire ca-n filme. Microbuzul nostru urmărește niște biciclete, de munte, de „Retezat” sosite odată cu noi în minunatul oraș. Cine alții dacă nu Ovadiucii. Obligatoriu, după cazare, mergem la masă și la miezul nopții desculți în mare. Moment prielnic pentru junele din grup să tragă pe furiș câte o țigară (aviz Ilincăi și prietenei sale Adelina...). Acum doi ani. Aventura a început chiar din Suceava, din prima zi. Apare cu mare întârziere oftamologul grupului (deh, fără ochi buni ce s-ar face pictorii), draga noastră Oana. Probleme domestice. Nu i-a fost foarte ușor să se despartă de câinele ei, mai concret nu îl putea stăpâni pentru a-l lega. Microbuzul cu care am plecat era burdujit cu bagaje, foarte multe pânze, uleiuri, terentine, șevalete. Pe ici pe colo și noi. Un prim moment critic. Ajungem în Fălticeni. Mai urcă trei persoane cu bagaj cu tot, cu pălării de soare și boruri ample (a se vedea farmacista grupului Liviana). Ne-am mai înghesuit puțin. În foarte scurt timp ne adaptăm situației. Se mai fac ceva rocade prin microbuz și o
22 / infoartUSV / 2012
A doua zi dimineață plecăm la Balcik. Vreau să fac precizarea că din Constanța s-au mai urcat domnul Șerbănescu cu pletele lui vâlvoi și fetele de la Cluj. Ovadiucii cu bicicletele lor cu tot, erau cu mașina personală. Romanticii vin la Balcik cu trenul (aviz caricaturistului nostru PIM). De aici AMO ştie tot. La vamă n-am avut actele în regulă pentru minora Teioșanu dar am trecut. Ce să vă povestesc acum. Îmi aduc aminte de tot felul de episoade. După doi ani de zile. Am îmbătrânit și eu. Clișee.
Dacă nu mă înșel AMO s-a întors toată vânătă după o trântă zdravănă cu bicicleta. Deh, a fost în plimbare la nisipirile aurii. Odată, am format un grup pentru vânătoare de peisaje, case vechi și dărăpănate. Căldură mare. Loredana, care s-a rupt de familia ei Dan și băiețelul ei Găbiță , David, George, Theodor. Ce să zic, George vedea totul în oranj pentru că lui îi place enorm de mult să picteze toamna. Am găsit oameni cumsecade. O bătrână ne-a primit în curte după ce David i-a fotografiat din toate unghiurile o mușcată grozavă așezată în fereastră (avem foto). Drept recompensă ne-a lătrat foarte tare câinele doamnei și atunci aceasta n-a avut încotro și ne-a invitat la struguri (avem dovada – vezi foto Theodor, George, David sub vie). Eu personal m-am ales cu o mușcată la borcan (de iaurt), mușcată ce o duce foarte bine acum la Suceava. Toată lumea a primit struguri la pachet. Ne-am lăsat acolo cu toții mărunțișul pe care-l aveam. Cu gingiricile e o altă poveste. Aici o las pe AMO să vă povestească. Seara câte un vinișor ca să dormim bine. Porțiile de râs erau furnizate de către David, cine altul. Îmi aduc aminte cum plimbam fierbătorul pe la o cameră la alta pentru cafele și ceaiuri. Cristina Elena Chiriac, Tg. Mureș, 11 noiembrie 2012
George Șpaiuc
George Șpaiuc, Cormorani, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2011
George Șpaiuc, Case la Balcic, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2012
George Șpaiuc, Case la Balcic, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2012
2012 / infoart USV / 23
Ioana Cezara Poiată
Realizate în perioada anilor 2009-2012 lucrările Ioanei Poiată sunt de factură impresionistă. Dacă lucrările de început (2009, 2010) sunt caracterizate de o cromatică în care paleta nu este clar conturată, iar culoarea este ușor contaminată de griuri, după 2010, lumina și umbra sunt evidente, tușele de culoare sunt din ce în ce mai colorate. Lucrările Oanei din 2012 sunt o tablă de șah în care cele
trei unități care formează spațiul plastic se diferențiază prin pondere, adică prin valoare. Prima este linia, apoi e valoarea, iar a treia e culoarea. Valoarea permite expresia greutății, a densității unei mase. Astfel spațiul tridimensional este redus prin lipsa unie linii clare la un plan bidimensional. Culorile așezate ponderat fără a fi valorate realizează un spațiu plastic, plin de încărcătură lirică.
Ioana Cezara Poiată, Balcic vedere din port, ulei pe pânză, 45 x 55 cm, 2011
Ioana Cezara Poiată, Balcic vedere cu minaret, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2012
24 / infoartUSV / 2012
Ioana Cezara Poiată, Balcic vedere din port, ulei pe pânză, 45 x 55 cm, 2011
Florentina Chideșa
Florentina Chideșa, Enigma lui Paul Klee la Balcic, ulei pe pânză, 50 x 50 cm, 2012
Ioana Palamar
Ioana Palamar, Singurătate, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2012
Ioana Palamar, Țărm, ulei pe pânză, 40 x 60 cm, 2012
2012 / infoart USV / 25
Liviana Pînzaru
Liviana Pinzaru, Balcic reculegere, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2012
Liviana Pinzaru, Balcic, Bărci și pietre, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2012
26 / infoartUSV / 2012
Liviana Pînzaru, Balcic, Gradina Reginei Maria, ulei pe pânză, 50 x 60 cm, 2009
Loredana Mihaela Ceică
Liviana Pânzaru față de lucrarea „Grădina Reginei” din 2009, cele din 2012 aduc o evoluție constantă și pozitivă. Pânza „Bărci și pietre” din 2012 prezintă o realitate figurată, dar mult mai stilizată. Tușa pointilistă de factură post impresionistă și dezvoltată de Geoerge Seurat „a cărui concepție
propune o structură de elemente identice repetate: tușele ca niște puncte care coagulează formele pe niște trame geometrizate”, așadar tușa pointilistă nu mai este sacadată ci devine mai lejeră respectând un traseu de contur, ce permite astfel expresia masei. Încep în compozițiile sale să apară transparențe. Linia este groasă și fermă, lucrările sale au un stil aparte.
Loredana Mihaela Ceică, este prezentă cu o lucrare din 2009, în care, Castelul Reginei Maria se proiectează pe un cer lăptos aproape alb. Pictată în plin soare, umbrele sunt accentu-
ate prin contrastul clar obscur. Lumina filtrată de ochi este omniprezentă și albă. Acoperișuri pudrate de zahăr, puncte allbe, fac din lucrarea Loredanei un tărâm de poveste. Loredana Mihaela Ceică, Castelul Reginai Maria,ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2011
Mihai Șerbănescu
Mihai Șerbănescu, Învățător, ulei pe pânză, 70 x 90 cm, 2012
Mihai Șerbănescu, Balcic -cealaltă lume, ulei pe pânză, 70 x 90 cm, 2012
2012 / infoart USV / 27
Mihai Șerbănescu, Oameni și timp, ulei pe pânză, 70 x 90 cm, 2012
28 / infoartUSV / 2012
Maria Coman semnificații știute doar de preotul ce slujește acest loc, până când și el piatră vie va grăi alături de predecesorii săi. Școala de la Târgoviște a fost prezentă și ea în ediția 2012 prin prof. Mihai Șerbănescu însoțit de o elevă Maria Coman și o fostă absolventă a Școlii din Târgoviște dar și licențiată în pictura la Universitatea de arte din București, Maria Popescu. Mihai Șerbănescu, artistul cu plete lungi și grizonate, un visător, romantic, veșnic îndrăgostit de Balcic, a realizat prin lucrarea Oameni și timp o metaforă plastică, o comuniune spirituală și un dialog între oameni, dincolo de viață. Pietre vii înconjurate de apă. Alfa și Omega început și sfârșit. Apa, substitul al timpului șterge urma unui limbaj islamic ancorat într-o dantelărie cu
Pietrele sunt subiect de contemplație plastică și pentru Maria Popescu realizând trei lucrări de factură impresionistă. O cromatică ce reflectă culoarea Mării Negre, capricioasă și agitată. O mare care mușcă din malul alb și calcaroas an de an bucată cu bucată. Malul mării, pâinea mării. Suprafața plastică, extrem de expresivă, surprinde acustica apei. Lucrările Mariei Popescu întrevăd un artist strălucit, dotat cu un simț deosebit al armoniilor cromatice.
Maria Coman, Balcic - exercițiu plastic, ulei pe pânză, 2012
Maria Popescu
Maria Popescu, Balcic - marină, ulei pe pânză, 40 x 60 cm, 2012
2012 / infoart USV / 29
Maria Popescu, Balcic - marină, ulei pe pînză, 40 x 60 cm, 2012
Maria Popescu, Balcic - marină, ulei pe pînză, 40 x 60 cm, 2012
30 / infoartUSV / 2012
Maria Teișanu În acest an Balcicul a fost un pretext pentru multe emoţii contradictorii: de la extaz şi euforie până la deznădejde şi tristeţe, resimţite acut şi puternic. Am ales să ilustrez un Balcic al contrastului datorită impactului complex pe care l-a avut asupra mea. Ştiam că va fi poate pentru ultima dată cand îl voi vizita de aceea, în ultima zi, am decis să ne plimbăm, eu cu Andreea, pentru o ultimă dată pe faleză. „Întotdeauna ultima clipă este cea care te marchează, aşa cum ultima bucaţică
de ciocolată este cea mai gustoasă, cum ultimul sărut este cel mai dulce şi aşa cum utlima privire este cea pe care nu o uiţi” citez din sclipirea de geniu a Andreei. Maria Teișanu, noiembrie, 2012
Maria Teișanu , Impresie, ulei pe pânză 50 x 60 cm, 2012
2012 / infoart USV / 31
Mihai Pînzaru PIM
Mihaii Pînzaru PIM, Zbor peste golf, acril pe pânză, 60 x 80 cm,l 2012
Nelipsit și drag, maestrul PIM a surprins un Balcic secret. Bodega Regina Maria aflată aproape de port, a substituit într-un anume sens imaginea bucătarului ce servea hamsii cu bere anul trecut, și care de astă dată ne-a arătat o ușă închisă semn că a plecat să se plimbe pe Aleea Secolelor. Dar tot PIM ne arată subtil și discret, că nu duce lipsă de amici, orica32 / infoartUSV / 2012
Mihaii Pînzaru PIM, Veche bodegă, acril pe pânză, 60 x 80 cm, 2012
re fi ei, prieteni de tabără. Lucrată în acrilic pe suprafață mare, Peștii decorativi arată un PIM doritor de conversație și deschis dialogului. Doar pescărușii trădează, un tip melancolic ce-și caută cu ardoare cuibul. Mihai Pînzaru PIM, Pești decorativi, acrillic pe pânză, 60 x 80 cm, 2012
Rodica Postolache - Balcic, cuibul liniștit Aventura descoperirii Balcicului a început pentru Tonitza Art Group, în 2009 când dogoarea vremii se mai potolise, la inceputul lui septembrie.Inarmati cu pânze, culori, pensule şi şevalete am deschis tabăra de pictură “Pictori bucovineni la Balcic “, care ne includea şi pe noi cei trei ieşeni (n.n. Postolache, Pagu, Gheorghiu). Toti ştiam că mergem in oraşul în care vom vedea Palatul Reginei Maria, că Balcicul este încărcat de istorie românească ,dar mai ales că a fost şi este şi azi un loc unde lumina şi culoarea îi privilegiază pe pictori. Stâncile calcaroase de un alb intens, brunurile patinate ale ulucilor de la casele din oraşul vechi, străzile în serpentine de pe înalţimi de unde marea pare doar la câţiva metri dar abia după o jumătate de oră poţi să ajungi cu adevărat la ea, ambarcaţiunile mai vechi sau mai noi atât de picturale ne-au cucerit din prima clipă .
dina Ghetsemani cu al sau Izvor Sfânt, Gradina Curtea englezeasca amintire caldă a casei natale cu un basorelief al Fecioarei cu Pruncul în brațe , Gradina lui Mircea, (în amintirea fiului mort la o varstă fragedă), Gradina lui Alexander (ginerele ei, regele sârb şi mai târziu iugoslav) prin care trece Aleea Secolelor formata din 20 de pietre de moara, şi în sfârşit grădina care în acele vremuri era cea mai frumoasă, Grădina Jules Jeannin, sau Grădina Principesei Ileana . Deşi concepţia grădinilor i-a aparţinut reginei, realizarea lor se datorează în mare parte grădinarului Jules Jeannin, venit de la curtea ţarului Rusiei şi care, în semn de recunoştinţă a primit Vila de argint, pe care am descoperit-o întâmplător inundată de o vegetaţie luxuriantă in oraşul vechi, dupa o placă pe care sta scris: ”A son fidèle serviteur Jeannin, de sa Reine, Maria”. De altfel, nu este singurul omagiu adus talentului desavarşit al grădinarului. Pe o altă placă, în grădina Ilenei e scris: “En souvenir de Jules Jeannin qui m-a aidé et secondé dans la realisation de mes jardins. Maria.” După moartea acestuia, creaţia sa a fost continuată de un alt celebru constructor de parcuri, elveţianul Carol Gutman.
Si pietrele. Pietrele care m-au fascinat pe mine: cele folosite în întreg orașul în ziduri, în întărituri, în trepte şi străzi, pietre peste care timpul şi-a aşezat patina. Dar mai presus de toate, ne-am lăsat copleşiţi și invăluiţi de lumina strălucitoare a Balcicului la miezul zilei, de lumina blândă a apusului, sau lumina cernută, a unei zile ploioase, când cerul, marea şi pamântul păreau a se contopi în mod misterios. Gândindu-ne la înaintaşii noştri care au pictat aici, ale căror opere le-am admirat in Muzeul de artă din Balcic , la mai noii confraţi care vin an de an să picteze aici, ne-am încercat și noi norocul în a surprinde pentru eternitate o clipă din minunea Balcicului. La încheierea taberei, când ne-am etalat lucrările, am avut cincisprezece viziuni diferite ale locului, căci sufletul fiecăruia dintre noi a rezonat în mod diferit în faţa aceluiaşi peisaj.
Balcicul în totalitate este ca un muzeu. Străzile lui ca şi întreg complexul muzeal care cuprinde Gradina şi Palatul Reginei, erau înţestate cu pictori dornici de “plein-air”, foarte mulţi chiar, majoritatea tineri şi foarte tineri, semn că Balcicul pictorilor este mai viu ca niciodată.Fireşte, în toate picturile de aici Palatul Reginei Maria ocupa un loc privilegiat. În treacăt fie spus, cine se astepta să vadă un palat maiestuos, nu l-a găsit, dar străbătând pe rând grădinile, terasele, vilele, s-a lăsat fără de voie cucerit de acel sentiment al grandiosului care vine nu de la o constructie unică, ci de la un ansamblu impregnat de o spiritualitate princiară, de acea religiozitate care emană din fiecare colţ al grădinilor, din crucile de piatră cu vechi inscripţii care răsar la tot pasul îndreptându-se ca o rugăciune spre ceruri, din oglinda de apă cruciformă, din amforele si vasele vechi . Simţi că fiecare detaliu a fost gândit aici cu Dumnezeu în suflet: chiar la intrare Fântâna de argint aminteşte de fântâna samariteană din Sihar cu splendida lucrare a pictorului florentin Andrea Della Robia, apoi Gradina Divina cu cele trei guri de scurgere din cişmea care simbolizează cele trei ipostaze ale lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Gradina valul albastru, Templul apei cu cismeaua care intruchipeaza celebra Vitezda din Ierusalim şi de unde se vede intrarea in capela Stella Maris, Gra-
Rodica Postolache, Balcic, Vila Mircea, ulei pe pânză,50 x 40 cm, 2011
2012 / infoart USV / 33
Dar Palatul Reginei Maria? Vila Cuibul Liniștit nu se oferă ochiului din prima clipă ci ,după ce treci prin vila Săgeata Albastră, prin camera de oaspeţi și pivniţa regală, urci spre vilele Izbânda şi Cazarma,treci pe la vila Suita şi după ce priveşti de sus ,de pe terasă, marea, cobori atras de frumuseţea minaretului care se zărește undeva, în vale. Scările extrem de înguste, pregătesc misterios întâlnirea cu cuibul reginei, unde personalitatea acesteia a lăsat poate cea mai puternică amprentă. Şemineul, biroul, alte obiecte de mobilier, baia, locul unde dormea regina, dulapul de haine, tablourile pictate de regina, fotografiile ei, toate sunt asemeni unei madeleine a lui Marcel Proust şi intorci capul să vezi dacă de pe pervazul ferestrei înalte regina nu admiră şi acum valurile mării. Dupa o copilărie petrecută în Malta, la mare, era firesc ca înima reginei să fi fost întotdeauna aici ca şi dorinţa ei ca după moarte măcar inima sa se odihnească la Balcic. Daca mormântul de acum s-a golit de inima reginei, plimbându-te prin grădină sau prin Cuibul Liniștit te simţi învăluit şi copleşit de ceea ce aş numi “spiritul nemuritor “al reginei, care este aici mai viu decât oriunde în altă parte, spiritul care a urcat treptele formate din pietrele ieșite în afara zidului ce pornesc de lângă mormântul ei, a păşit pe această insolită cărare ,ridicându-se spre eternitate. Spiritul reginei respiră prin fiecare floare sau arbore, il simţi în susurul apei din cascadă, îl guşti la umbra pomilor lângă Izbânda, sau îl vezi în lumina coloanelor albe ale Suitei, sau îl pierzi din privire când priveşti marea de pe largile ferestre ale Cuibului liniștit.
Rodica Postolache, Balcic, tuș și peniță pe hârtie Arches, 28 x 38 cm, 2011
Balcicul este un loc unde românii pot descoperi azi, spre cinstea vecinilor noştri bulgari, respectul pentru istoria neamului nostru, un loc unde dragostea şi respectul pentru natură împletite cu credinţa în Dumnezeu s-au unit într-o construcţie care dăinuie peste ani, potenţându-şi frumuseţea. ”Muzica minunată sau legătura perfectă cu Natura mă îndemnau să–L inţeleg și să-L simt cel mai profund pe Dumnezeu”. Palatul Reginei Maria văzut dinspre mare, pare o corabie albă, cu minaretul-catarg, o corabie care infruntă valurile istoriei spre a dăinui în veşnicie. Părăseam Balcicul cu o nostalgie şi cu gândul reginei in suflet: ”Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi, într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o vad, ea trebuie să învingă.”
Rodica Postolache, Balcic, tuș și peniță pe hârtie Arches, 28 x 38 cm, 2011
Prof.Rodica Postolache
Rodica Postolache, Balcic, Castelul Reginei Maria, bucătăria regală (Corona), acuarelă pe hârtie, 28 x 38 cm, 2011
34 / infoartUSV / 2012
Polina Celac, se prezintă cu o lucrare în care cerul domină în totalitate suprafața. Doar două elemente aerul și piatra ne povestesc despre aspirații, despre gânduri ce pleacă departe, către cei dragi rămași acasă. Umbrite sau luminoase, gândurile Polinei se joacă cu norii în încercarea de a găsi un răspuns la propriile sale întrebări. O tușă absentă, marea, nu răspunde deloc nici măcar cu o reflexie gândurilor sale, și atunci, tăcută, se identifică cu piatra, hotar de corabie, întocându-se din nou în amalgamul gândurilor pierdute printre nori.
Rodica Postolache, Balcic, Vedere spre mare, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2011
Polina Celac
Polina Celac, Așteptând la Balcic, ulei pe pânză, 60 x 80 cm, 2012
2012 / infoart USV / 35
Asociaţia de artă Nicolae Tonitza
Editor:
Autor: Ana - Maria Ovadiuc Copyright © 2012 Asociația de artă “Nicolae Tonitza” Toate drepturile rezervate. Copierea, distribuirea sau republicarea conţinutului acestei publicaţii fără acordul autorului este ilegală. E-mail: ovadiuc_anamaria@hotmail.com Foto copertă Daniel Robu .
www.tag.usv.ro