Arhitectura tradițională din Valea Ierului - Împletiturile vegetale în construcții

Universitatea Tehnică din Cluj - Napoca Facultatea de Arhitectură și Urbanism 2010-2016

Arhitectura tradițională din Valea Ierului ~ Împletiturile vegetale în construcții Lucrare de disertație

Îndrumător: Conf. dr. arh. Dorina VLAD Student: Czirják Tamás-László

“Arta - dar adevărata artă este ţărmuită în graniţele etnice ale unui popor şi este unica graniţă a sufletului unui popor.” ~ Barbu Ştefănescu Delavrancea

CUPRINS 1. Enunțarea temei Lucrării de dizertație......................4 2. Poziția geografică..........................................5 3. Perspectivă istorică........................................5 4. Satul în Valea Ierului......................................7 4.1 Structura satului.....................................7 4.2 Structura caselor.....................................9 5. Casa, interiorul casei.....................................15 5.1 Casa tradițională din Valea Ierului..................15 5.2 Tipurile de mobilier.................................19 6. Curtea și clădirile anexe..................................20 7. Tehnicile de împletire transpuse în structurile locuințelor...................................................22 7.1 Împletiturile din nuiele în construcții..............23 7.2 Împletiturile din stuf în construcții................24 8. Studii de caz..............................................26 8.1 Casa tradițională din Galoșpetreu....................26 8.2 Casa tradițională din Sălacea........................28 9. Referire la proiectul de diplomă...........................29 10. Concluzii.................................................32 11. Bibliografie..............................................33

3

1. Enunțarea temei Lucrării de dizertație Tema Lucrării de dizertație este o documentare a programului arhitectural "Muzeul etnografic", analizând o serie de factori ce contribuie la conturarea spațiului, prin prezentarea evoluția arhitecturală specifice Văii Ierului.

Dizertația încearcă să prezinte un scurt istoric și evoluția arhitecturală din bazinul hidrografic al râului Ier. Pentru început este prezentată organizarea tipică a așezărilor, urmând ca apoi să ajungem la organizarea spațiilor din interiorul caselor tradiționale din zonă, la tehnicile speciale de construcție dar și de confecționarea a obiectelor tradiționale.

Prin prezentarea construcțiilor și anexelor regăsite în curțile caselor țărănești ajungem la construcțiile de depozitare ( numite pătule și cotarci ) care au stat la baza baza formulării conceptului proiectului de diplomă. Aceste construcții au un rol foarte improtant în viața oamenilor de la sat, atât din punct de vedere funcțional cât și spiritual, ele fiind un simbol al vieții , care merită apărat și conservat.

Materialele folosite la obiecte, unelte, tehnicile de construcție și organizarea satelor ne evidențiază logica și intuiția țăranului față de tot ce reprezintă în accepțiunea noastră arhitectura, urbanismul și designul de obiect. În final , cultura Văii Ierului, atât arhitectura și arta cât și tradițiile specifice, sunt rezultatele unui amestec al specificului naționalităților română, maghiară și șvabă, ilustrând ipostaze ale unei gândiri intuitive contextuale.

4

2. Poziția geografică Valea Ierului este situată în partea nordică a Câmpiei de Vest, valea joasă a Ierului străbate o distanță de circa 85 km și ocupă partea de nord a judeţului Bihor şi partea de sud a judeţului Satu Mare, între râurile Crasna şi Barcău, având o orientare de la nord-est la sud-vest. Valea propriu-zisă are o lăţime de 5 - 10 km şi o lungime de aproximativ 50 km,fiind mărginită de terasa vestică şi cea estică 1. Valea Ierului numită și câmpia Ierului s-a format în locul unui străvechi șanț tectonic care până la începutul holocenului 2 era albia de scurgere a întregului sistem hidrografic al Tisei superioare. În urma lucrărilor de hidroameliorare efectuate în perioada 1968 1980 aspectul regiunii s-a schimbat radical. În prezent vechile habitate caracteristice văii Ierului cu flora și fauna specifică se mai întâlnesc numai sporadic. (fig.1 - fig.2) 3. Perspectivă istorică După părerea geologilor, cu 40000 de ani în urmă la sfârşitul epocii glaciare, când gheţarii s-au topit, Valea Ierului fiind cea mai adâncă zonă din regiune, constituia singura albie de scurgere a tuturor râurilor din partea nordestică a Câmpiei Panonice, inclusiv Tisa, Someşul şi Crasna.

Datorită scufundărilor tectonice repetate, treptat râurile mari şi-au orientat curgerea spre vest: Tisa acum 35000- 25000 de ani, Someşul cu 15000-13000 de ani în urmă, iar Crasna ceva mai târziu, cu doar 7000 de ani în urmă. În albia părăsită şi-a făcut loc Ierul, avându-şi originea în partea nord-estică a regiunii; acesta, împreună cu pâraiele din colinele de vest şi de est, formate de-a lungul văii, împreună cu inundaţiile dinspre Crasna au format o vale brăzdată de o reţea întinsă de braţe de apă cu albii puţin adânci 3. "Ţinutul Valea Ierului" cuprinde 64 de localităţi din România(cu circa 100000 de locuitori) şi încă 5 localităţi din Ungaria: Álmosd, Kokad, Bagamér, Létavértes şi Pocsaj 4. Din punct de vedere geografic, aparţin de Valea Ierului localităţile care 1

Benedek Zoltán, op. cit, pag. 11.

Holocenul (greacă ὅλος (holos, întreg, total) și καινός (kainos, nou), "total recent") este o perioadă geologică care a început acum 11.700 ani (cca. 9700 î.e.n.) și continuă până în prezent.

2

-sursă: ro.wikipedia.org/wiki/Holocen 3 4

Benedek Zoltán, op. cit., pag. 10.

Benedek Zoltán, op. cit, pag. 252 şi 272.

5

sunt aşezate în vale, pe terase şi de-a lungul pâraielor care se varsă în Ier. Din punct de vedere economic însă (al pieţelor care deservesc zona sau al dezvoltării viticole caracteristice),Valea Ierului poate fi considerată mai mare.

Piaţa din oraşul Marghita deserveşte şi localităţile din Valea Ierului, iar tipul de viticultură practicat aici îl regăsim şi în localităţile vecine regiunii Văii Ierului.

Majoritatea populaţiei de aici este de etnie maghiară şi de confesiune reformată. Începând cu secolul al XVIII-lea, ţinutul are şi o populaţie șvabă ( romano-catolică ) în partea de nordvest,mai ales în oraşul Carei şi în satele învecinate. Populaţia română, greco-catolică și ortodoxă, ocupă într-un număr mai însemnat partea nord-estică a văii, localităţi aflate în judeţul Satu Mare. În perioada interbelică Statul român a înfiinţat pe moșiile expropriate din Valea Ierului mai multe sate cu familii de români ortodocşi aduse din Munţii Apuseni: Mihai Bravu, Ghileşti, Răduleşti, Marna, Horia, Viişoara, Piru-Nou, Scărişoara-Nou, Diosig 5. În timpul domniei împărătesei Maria Tereza (1740-1780) a început cu mare greutate colonizarea în regiune a rromilor nomazi 6. Înaintea desecării mlaștinilor din zonă, unele localități din Valea Ierului erau specializate într-un anumit meșteșug.

Sălacea a fost renumită pentru mobilele cu tăblie împletită, satul Galoșpetreu era cunoscut pentru coviltirele pentru căruță, satul Curtuiușeni era renumit pentru papucii din papură, la Cheșereu se făceau rogojini, iar satele Tarcea și Adoni erau recunoscute pentru prelucrarea stufului 7.

Valea Ierului are una dintre cele mai fertile pământuri din România. Mai demult, când agricultura avea o importanţă economică mai mare, era considerată o zonă bogată. Viticultura de aici era renumită. Culturile de viță-de-vie există și astăzi pe suprafețe tot mai întinse,iar vinurile locale satisfac toate gusturile. Şirurile de pivniţe(fig.5) pentru vin sunt construcţii populare tradiţionale caracteristice zonei, care ar merita o atenție mai mare poate chiar să fie ocrotite prin lege. În perioada comunistă în zonă s-au făcut foraje pentru ţiţei şi s-au găsit în multe localităţi izvoare geotermale cu temperaturi de 50 -60- 90 °C. În ciuda bogăţiei ei naturale, în Valea Ierului ca şi în celelalte zone ale ţării, a trăit şi o categorie de populație cu o stare materială precară. Acestei categorii au aparţinut majoritatea meșterilor care s-au ocupat cu împletiturile vegetale. Comunismul, prin sărăcia pe care a 5

Benedek Zoltán, op. cit., pag. 58 - 72.

Kiss Béri Miklós,Magyar királyokésuralkodók, 2011, pag.77.

7 Mózes Tereza, op. cit., pag 29.

6

6

întreţinut-o, a contribuit într-un fel la menţinerea vitalităţii acestor meşteşuguri tradiţionale.

Valea Ierului şi-a căpătat un renume bun nu numai prin viticultură sau prin ocupaţiile tradiţionale şi meşteşugurile populare, dar şi prin faptul că pe un teritoriu relativ mic s-au născut multe personalităţi de importanţă națională, oameni de ştiinţă şi cultură cu merite deosebite cum ar fi: la Săuca poetul Kölcsey Ferenc, autorul imnului maghiar şi om politic; la Şimian iluministul Kazincy Ferenc, politician şi scriitor, cel care a reformat într-un mod radical limba maghiară; primul poet maghiar modern Ady Endre, născut în satul care astăzi îi poartă numele; la Căuaş Pop Aurel, pictor care are expuse lucrări şi în Galeria Naţională din Bucureşti; la Ciocaia Fényes Elek, întemeietorul știnții statisticii; la Albiş Irinyi János, inventatorul chibritului cu fosfor şi înșiruirea poate continua 8.

4. Satul în Valea Ierului 4.1 Structura satului Valea Ierului a fost locuită încă din epoca bronzului.

Satele cunoscute și azi au apărut în locurile, unde de mii de ani erau așezări omenești . Comunele structurate au apărut abia după încetinirea valurilor migratoare. Dezvoltarea a fost întreruptă în 1241 de invazia mongolă, la începutul secolului al XVII-lea trupele turcești au distrus întreaga zonă.(fig.6fig.7) Ulterior o serie de incendii distrug o parte semnificativă a satelor. Din acele vremuri nu s-a mai păstrat nici o clădire , indiferent de mărimea sa. Evidențele scrise sunt foarte rare. 9 Săpăturile arheologice arată că satele din Valea Ierului în mod repetat au fost distruse unele au dispărut complet (Tulogd, Kigye, Bobal, etc.). Noile sate au fost construite în apropierea vechilor așezări, locurile acestora fiind cunoscute doar din tradiție transmisă oral.

8 9

Benedek Zoltán, op. cit., pag.269 - 271.

Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.78

7

După această perioadă nefericită Tratatul de pace de la Satu Mare din 1711 care a pus capăt răscoalei nobilimii care a durat 7 ani, a adus pacea dorită în zonă. 10 Începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea au apărut în zonă așezările în forma lor actuală. Locuitorii s-au stabilit pe "insule", pe terenurile uscate și pe creste, fără a afecta apele, pârâurile și bălțile. Conform caracteristicilor terenurilor, grupurile de locuințe au fost legate cu poduri și baraje, apele stătătoare erau reglementate cu canale și șanțuri. În caz de urgență gropile și șanțutile puteau fi umplute din nou cu apă. Din documentele găsite în biblioteca familiei Károlyi știm că deja în 1435 lângă Adoni, de pe o insulă cu pomi fructiferi apa era evacuată cu ajutorul șanțurilor. În zonele mai joase și umede au apărut așezările tipice din Valea Ierului, grupurile de așezări cum ar fi Diosig, Cheșereu, Adoni, Șimian, Ghenci, Căuaș , Hotoan, Ady Endre, Eriu-Sâncrai. Sub protecția mlaștinilor și pădurilor a apărut un nou tip de sat, organizat pe străzi: Valea lui Mihai, Curtuișeni, Santău , Târgușor, Buduslău, Albiș, etc..

Așezările de pe marginea drumului de obicei erau alcătuite de obicei din stradă principală și câteva alei secundare. Cele mai multe sate erau situate pe terasa Văii Ierului : Săcuieni(fig.8), Cherechiu, Sălacea, Otomani, Pir, Andrid, Tarcea, Vășad, Galoșpetreu, Dindești, lriny, Vezendiu, Portelek, Tiream. Datorită bisericilor și conacelor construite în jurul anilor 1750 imaginea satelor s-a schimbat radical. Arbuștii s-au tăiat , șanțurile s-au umplut, aceste zone devenind locuibile.

Așezările dezordonate au fost transformate în sate cu străzi. 11 Satele erau alcătuite în general dintr-o stradă principală și niște alei secundare, iar denumirea străzilor de obicei deseori reflecta acest lucru: "Strada Principală", "Strada Mică", etc.. Aproape fiecare sat are o parte numită "Alvég" (Capătul de jos) și ”Felvég”( Capătul de sus). Străzile secundare care se îndreptau spre satul vecin primeau numele respectivului sat. În cazul în care satul avea stație de cale ferată, strada respectivă era "Strada Gării". Străzile drepte

10 11

8

Veliky Janos,

Ermellek/ Valea Ierului, op. cit., pag. 14

Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.80

erau numite "Strada Coardă"(Strada Lungă) iar străzile populate de meseriași au fost numite "Strada Meșterilor". În unele sate cu toate acestea întâlnim nume speciale de stradă cum ar fi: în Șimian, satul natal a lui Kazinczy Ferenc, este o stradă numită Doberdo, locul unei bătălii celebre din primul război mondial. Probabil veteranii războiului au construit case pe acea stradă, sau dădeau acest nume parte a satului. În Valea lui Mihai, în cartierul locuit de evrei era o stradă numită "Cholent" și tot în Valea lui Mihai era "Strada Cumnatului". În Diosig, "Strada Veneția" ne amintește de coloniștii italieni. În Sălacea partea construită a dealului este numit și astăzi "Burg mare" și "Burg mic", după foștii fondatori germani (Burg - oraș). În Galoșpetreu este o stradă numită "Siberia Mică" probabil după deportările care a urmat războiului.

4.2 Structura caselor Structura caselor din Valea Ierului este cunoscută doar de câteva secole. Bazându-ne pe descoperirile arheologice putem presupune că principalele materii prime pentru case erau stuful, lemnul și lutul (fig.9). În apropierea satului Cheșereu arheologii au descoperit case săpate în pământ. În una dintre aceste case au găsit gresie verde și fragmente ceramice ce datează din secolul al XVI.-lea. 12 Despre construcțiile anilor de mai târziu putem obține o idee din evidențele bisericești care sunt legate de construcția sau renovarea lăcașelor de cult. Dintr-un document găsit în satul Ady Endre din 1781 aflăm că cele mai multe case erau de fapt colibe săpate în pământ, cu ferestre acoperite cu vezică de porc. Probabil că în astfel de colibe s-a trăit în Valea Ierului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. 13 Pentru construcții mai mari s-a folosit cărămizi și șindrilă. Informațiile referitoare la acest lucru s-au găsit tot 12

13

Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.80

Kántor Anita, Dr. Kéri Gáspár, Az érmelléki szőlőművelés épitészeti és tárgyi emlékeink védelme / Arhitectura și obiectele tradiționale a viticulturii din Valea Ierului, op. cit., pag. 9

9

în documentele din satul Ady Endre, unde este menționat că în 1759 Ioan Papp a donat o sumă de bani pentru a schimba șindrila de pe biserica din Debrecen.

După Tratatul de pace de la Satu Mare din 1711 repopulările și stabilirea șvabilor în zonă au reformat metodele de construcție a locuințelor. Casele nu mai erau subterane ci construite deasupra pământului: unele dintre ele aveau pereți din chirpici, dar cele mai multe dintre ele au avut ziduri din pământ. La sfârșitul secolului al XVIII.-lea tehnica de construcție a caselor, forma și tipul s-a format uniform. La această uniformizare au contribuit zidarii adunați în breslele din Oradea și Carei, influența lor simțindu-se și în satele înconjurătoare. 14 Construcțiile erau definite de mediul înconjurător. În această zonă piatra, piatra nu era disponibilă iar lemnul era scump, bârne și căpriori erau dificil de obținut. Cărămida și șindrila erau utilizate numai la construcța bisericilor sau a morilor cu cai. În consecință, casele și anexele erau construite din pământ bătătorit, trestie, răchită și văioagă( confundat în terminologi actuală cu chirpiciul ). Materialele de construcție au definit modul de construcție și structura clădirii, iar toate acestea defineau aspectul adăpostului. Utilizarea acestor materiale relativ perisabile explică de ce nu se mai regăsesc în mediul rural case mai vechi de 150 de ani.

Inițial, casele au avut doar o singură încăpere. După marcarea colțurilor cu crengi sau bârne cioplite cu baltagul, între acestea erau amplasate picheți și stuf. Structura era țesută cu răchită groasă sau rogoz, apoi era tencuită în interior și exterior cu un amestec de noroi (fig.10). Tipul de zidărie mai sus descris se numește în dialectul local ”paticsfal”, adică zidărie din chirpici, format din poate din una sau două straturi. În cazul celui din urmă între cele două straturi se punea pământ bătătorit. Astfel, zidul era mai rezistent și termoizolant. În cazul hambarelor și grajdurilor în ziduri au fost incluse și câteva straturi de stuf. Acest proces este folosit pe a locuri și în prezent, fiindcă după părerea 14

Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.82

10

meșterilor popândăii și șobolanii foarte răspândiți în zonă într-un asemenea habitat din cauza trestiei uscate și ascuțite. 15 Zidăria din chirpici a caselor unicelulare nu putea suporta o șarpantă cu structură grea. Prin urmare, casele nu putea fi mai lungi de 45 de metri nici după introducerea unor grinzi.

Structura acoperișului a fost alcătuită inițial doar din pană de coamă și doi popi cu capăt în formă de V. Căpriorii erau înlocuiți cu crengi mai groase( cosoroaba, pana de coamă și căpriorii au apărut doar mai târziu ). 16 Șarpanta era învelită cu trestie, rareori cu paie. Casele unicelulare aveau de obicei acoperiș tip cort, cu pod necirculabil. Podul circulabil apare doar mai târziu, după răspândirea zidurilor din pământ bătătorit. Stuful de sub acoperișul tip cort asemănător cu stucatura, era distribuit pe grinzi și tencuit pe partea superioară și inferioară cu noroi. În acea perioadă acest acoperiș încă nu funcționa ca un pod, dar avea caracteristici termoizolante mult mai bune decât vechile acoperișuri.

Climatul economic relativ favorabil a contribuit la dezvoltarea satelor. Ca urmare mărimea și forma caselor s-a schimbat, acestea au devenit mai lungi, mai spațioase. Datorită prelungirii grinzii încăperea unicelulară s-a împărțit prima dată în două iar mai târziu chiar în trei încăperi. La început extinderea se referea la o încăpere fără pod de o lungime de 2-3 metri, neîncălzită. Această încăpere se numea "pitvar"(atrium).

Lângă atrium în cele mai multe gospodării se construia încă o încăpere pentru depozitarea utilajelor, încăpere la început deschisă iar mai târziu delimitată cu zidărie. Această încăpere este precursorul viitoarei cămări. Odată cu extinderea familiei în multe gospodării cămara era tencuită și vopsită cămara și făcut locuibil pentru tinerii căsătoriți. Spațiul folosit de tinerii căsătoriți era numit "casa mică" iar cea a părinților era "casa mare"(fig.11). De fapt noțiunea de casă mică și casa mare acoperă cea ce în prezent numim cameră mică și camera. De 15

http://biharkutatas.hu/wp-content/uploads/2012/01/em201.pdf

16

Benedek Zoltán, Az érmelléki nádfedeles házak/ Casele cu acoperiș de stuf din Valea Ierului, op. cit. 23

11

multe ori, după nașterea copilului în schimb de camere.

familia tânără se făcea

Următoarea schimbare semnificativă a funcțiilor și structurii locuințelor a intervenit la mijlocul anilor 1800.

"Casa mare" s-a transformat în casa curată,folosită doar cu ocazii speciale și pentru depozitarea bunurilor de preț al familiei, atriumul s-a transformat în bucătărie și casa mică în casa sau cameră de locuit. Dacă numai o singură familie trăiește în casă, de obicei casa cea mare era mobilată frumos și păstrată curat iar familia locuia în casa mică. Era o onoare pentru oaspeții de vază să li se permită să doarmă în casa curată.

Viața cotidiană se desfășura în bucătărie și camera mică.

Dimensiunea caselor era limitată de zidăria de chirpici.

Peretele alcătuit din picheți și rogoz este înlocuit cu perete din pământ bătătorit. Peretele din pământ bătătorit este de două tipuri: peretele cu structură de lemn învelit cu un amestec de pământ, balegă și paie (în maghiară ”fecskefal”) și peretele propriu-zis din pământ bătătorit cunoscut și în alte zone din țară. Amândouă au ca material de bază lutul. La fel și văioaga este alcătuită din pământ și bălegar uscat la soare. Datorită proprietăților termoizolante foarte bune și a prețului accesibil, văioaga este utilizată în zonă și în prezent. Văioaga a apărut în Valea Ierului la jumătatea secolului al XIX-lea și s-a răspândit devenind principalul material de construcție la începutul secolului următor. Înainte de răspândirea la scară largă a văioagei, nici pentru pereții din pământ bătătorit și nici pentru pereții din chirpici nu se făcea fundație. Suprafața terenului s-a nivelat după ce a urmat ridicarea pereților.

Consolidarea bazei, adică bazele de piatră spartă sau fundațiile de cărămidă au apărut numai după 1930. În zilele noastre și casele din văioagă sunt construite fundații de piatră sau cărămidă. 17 Revenind la un alt material des folosit, adică la trestie această are proprietăți termoizolante excelente: păstrează încăperea rece în timpul verii și caldă în timpul iernii. O casă poate fi acoperită cu patru straturi de pachete de trestie.

Acoperirea este începută din partea inferioară a șarpantei, 17

Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.86

12

deplasând pachetele încet spre coama șarpantei. Pe coamă pachetele erau legate bine de structura acoperișului, la acoperișurile mai noi pachetele de trestie de pe partea superioară a acoperișului erau legate de coamă cu rigle de lemn pentru a evita ca vântul să descompună pachetele legate.

La construirea caselor țărănești nu se folosea cărămidă, această fiind folosită doar la construirea bisericilor și conacelor. Odată cu răspândirea chirpiciului și peretelui din pământ bătătorit locuințele s-au mărit dar s-au mai îmbogățit cu elemente noi. A apărut prispa(fig.12), inițial prin extinderea streșinii în vederea protejării pereților împotriva precipităților. Mai târziu acest spațiu era folosit pentru uscare porumbului, tutunului și ardeiului. După prelungirea căpriorilor și grinzilor s-a creat prispa acoperită. Cu timpul, ,prispa era construită pe partea laterlă a casei , făcând tranziția din interiorul casei spre curtea, iar cu prelungirea panei de coamă s-a extins și pe partea din spate a casei. 18 Prispele din spatele casei erau întâlnite mai ales în zonele unde terenul denivelat nu permitea construirea grajdului în continuarea casei ( Pir, Sălacea, Ady Endre, Tărgușor).

Apariția prispei a contribuit și la schimbarea aspectului casei. în loc de o singură fereastră mică pe partea dinspre stradă, au apărut două feretstre. Partea superioară a fațadei dinspre stradă era de tip calcan ( cu zidăria ridicată peste înălțimea acoperișului )sau de tip fronton cu acoperișul ieșit din planul fațadei. În Valea Ierului frontonul nu era decorat sau vopsit în culori ci era alcătuit din scânduri sau din perete de văioagă. 19 Etapa finală de dezvoltare a caselor țărănești cu acoperiș de stuf o reprezintă casele cu cămara laterală. Cu creșterea nevoilor și a numărului de membri ai familiei era nevoie de o suprafață utilă mai mare a casei mici, adică a camerei de locuit precum și a cămării. Într-o prima fază doar peretele cămării era adus în planul pridvorului, iar apoi și camera de locuit s-a extins până la această limită.

18

Benedek Zoltán, Az érmelléki nádfedeles házak/ Casele cu acoperiș de stuf din Valea Ierului, op. cit. 28

19

http://biharkutatas.hu/wp-content/uploads/2012/01/em201.pdf

13

Casele erau văruite, partea inferioară a casei era vopsită până la o înălțime de 30-40 cm în roșu, gri, negru, eventual maro. Din anii '30 la unele familii românești s-a răspândit vopsirea pereților în albastru.(fig.13) Construirea și organizarea caselor țărănești cu acoperiș de stuf este aceeași în satele maghiare și românești. O diferență apare în satele locuite de șvabi. La stabilirea șvabilor în zonă(1720-1750), ei au preluat tipul caselor tradiționale maghiare pe care au modificat-o în funcție de nevoile și tradițiile lor: s-a mărit și s-a schimbat structura casei. Pe partea dinspre stradă a casei au fost construite două camere, atriumul era împărțit în foaier și bucătărie. A fost preluată apoi și de maghiari, dovedindu-se mai practică. Din atrium a fost separată partea cu coșul de fum deschis și a fost transformată în bucătărie. Casa mică a șvabilor era alcătuită din două camere, iar în continuarea casei era construită cămara și grajdul. Un alt specific îl constituia pridvorul lung. 20 În secolul al XIX.-lea majoritatea șvabilor aveau casa acoperită cu stuf. După oportunitățile economice îmbunătățite casele cu acoperiș de stuf au fost demolate și reconstruite. Între cele două războaie mondiale se mai construiau case cu acoperiș de stuf, dar majoritatea caselor aveau confortul sporit fiind construite din chirpici, cărămidă, cu pod scândurat și cu acoperiș de țiglă. 21 Începând din anii 1940, au apărut casele de tip "vinkli", denumire sub care sunt cunoscute în zonă. Organizarea lor era diferită de organizarea celor vechi: locuințe cu învelitoare de țiglă, cu trei-patru camere, verandă. Spre partea dinspre stradă erau de obicei două camere. La aceste camere era conectată în formă de L bucătăria, cămara și anexele. Din cauza celui de-al doilea război mondial, nu existau multe construicții noi și ca urmare imaginea satului nu s-a schimbat în mod radical.

Următoarea mare schimbare a intervenit în anii '50 - '60 și a început drenarea mlaștinilor, ca urmare stuful este pe cale de 20 21

http://biharkutatas.hu/wp-content/uploads/2012/01/em201.pdf Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.83

14

dispariție. În zilele noastre casele tradiționale țărănești sunt foarte greu de găsit casa tradițională cu pereți din pământ bătătorit și acoperiș de trestie devenind o amintire.

La construcția caselor noi sunt folosite adeseori materialele recuperabile din casele vechi. Asemenea conversii pot fi văzute în Galoșpetreu, unde străzi întregi au fost reconstruite în acest mod. Fațadele vopsite în culori ca verde, mov sau galben dau o altă impresie a străzilor.

Majoritatea gospodăriilor sunt amplasate pe parcele cu o lățime de 10-30 metri și lungime de 70-100 metri. 22 Porțile (fig.14) sunt de obicei simple iar gardurile sunt vopsite în alb sau maro. În trecut porțile sculptate erau răspândite în toate cătunele și satele pescărești, în prezent se mai regăsesc doar în Sălacea și Otomani. Pe acești montanți sculptați a porților din lemn erau agățate uneltele de pescuit ți fiind foarte stabile, pescarii se urcau pe ei pentru a vedea ce se petrece în mlaștiniă. Porțile aveau și rolul de a proteja proprietatea de spiritele răufăcătoare. Acesta avea o structură relativ simplă. Pe fața ușii erau sculptate motive de soare, inimă, rozmarin sau lalea. Pe stradă, în fața casei erau amplasate bănci, astfel de bănci se mai regăsesc și în astăzi în fața caselor locuite de persoane în vârstă. Șvabii nu punea bănci în fața casei considerându-le un semn al lenei.

5. Casa, interiorul casei 5.1 Casa tradițională din Valea Ierului Marile schimbări sociale ale acestui secol au schimbat nu numai locuințele ci și mobilarea acestora. Cea mai mare parte a mobilierului din secolul trecut a dispărut. Mobilarea interioară și mobilierul poate fi reconstituit din puținele piese rămase și din fotografii de epocă.

Cel mai important accesoriu al unei case era locul pentru gătit, care servea totodată și pentru încălzirea locuinței.

22

Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.72

15

Toată organizarea interioară a spațiului era determinată de poziția acestuia. De obicei era situat în colțul creat de intersecția peretelui de bucătărie și spatele clădirii.

Artefactele arheologice și tradiția orală confirmă faptul că locuințele cu pereți din împletitură de nuiele au avut un loc special pentru foc/ sobă. Despre forma lor însă nu avem o informație exactă. În secolul al XX.-lea în Valea Ierului de obicei se făceau cuptoare "búbos" sau cuptoare "boglya"(fig.15). Cuptorul "búbos" în formă de căpiță de fân sau în formă pătrată era folosit pentru gătit și încălzire.

Structura acestuia era făcută ca și structura peretelui de chirpici: din stuf, rogoz sau nuiele. Structura era făcută din crengi după care era tencuit cu lut din interior și exterior.

Cuptorul de tip "boglya" avea forma conică sau de clopot.

Structura de stuf și de crengi trebuia să reziste sub greutății tencuielii. Forma unei căpițe s-a dovedit cea mai potrivită formă. Toate aceste soluții erau empirice , inspirate din natură. 23 Cuptorul era amplasat inițial în casa mică de locuit. De aici era încărcat și tot în acest spațiu ardea și focul. Mai târziu atât gura cât și corpul cuptorului s-a mutat în atrium.

Dimensiunea cuptorului era determinată de numărul membrilor famimliei. În cuptor ardeau stuf, paie, crengi de viță de vie sau turbă. 24 Fumul era evacuat din atriumul fără pod într-un coș de fum liber. Acest coș de fum liber avea o structură în formă de clopot. Coșul era făcut din crengi după care era tencuit cu noroi. Versiunea avansată a coșului de fum liber poate fi găsit și astăzi în casele mai vechi, denumirea lor locală fiind "kijárókémény" , adică coș de fum cu ieșire. Acest tip de coș de fum era construit în pod din chirpici sau văioagă. Spațiul închis în formă de trapez absoarbe fumul, iar prin horn îl duce spre exterior. Acest spațiu era folosit și pentru afumarea produselor alimentare. Aici era afumat și ținut cârnatul, șunca și alte produse din porc pe toată durata anului. De cuptorul de tip "búbos" era atașată o bancă lungă , adeseori din aceași material ca și cuptorul. Pe această bancă dormeau copii și 23

24

Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.85 discuții cu Czirják Ileana (Șimian)

16

bătrânii. În timpul iernii familia stătea mai aproape de cuptor, canapeaua și scaunele erau trase aproape de el și erau acoperite cu pătură.

Cuptorul de tip "búbos" se încălzea foarte greu. Nu era potrivit pentru gătire sau încălzirea mâncării. Ca urmare pe o parte a cuptorului era construită o platformă din văioagă și care era coperit cu un blat de fontă (fig.16). Acesta era legat de coșul de fum liber printr-un horn metalic. De la începutul secolului al XX.-lea locul cuptorului de tip "búbos" era preluat treptat de soba din fontă și plită. Datorită formei caracteristice sobă de fontă carea avea încorporat și un cuptor er denumit în limbă maghiară ”csikospór”. Astăzi cuptoarele de tip "búbos" se pot găsi numai la case muzeu.

După anii 1970 interiorul casei s-a schimbat radical din cauza aparatelor electrice și apariția sobei.

Mobilierul din Valea Ierului s-a dezvoltat asemănător cu mobilierul din zonele geografice apropiate. Piesa centrală a casei țărănești este masa. În vremea cuptorurilor de tip "búbos" masa era amplasată vis-a-vis de sobă, în colțul casei, și în părțile laterale erau puse două bănci. Era în primul loc capului familiei și a feciorilor. În timpul zilei femeile nu au avut voie să stea la masă, ele mâncau lângă cuptor. Doar în zilele de sărbătoare s-a adunat întreaga familie în jurul mesei. Lângă masă, în colțul de lângă geam era amplasată lada de zestre.

Aceasta servea drept depozit pentru hainele de iarnă și lenjerie și de multe ori era folosită și ca bancă (spațiu suficient pentru 3 sau 4 persoane ) sau învelită cu lenjerie de pat și pătură putea fi folosită ca și pat pentru o persoană . De-a lungul pereților laterali au fost amplasate cele două paturi.

Vis-a-vis de masă era amplasat patul mare , destinat capului familiei și soției iar lângă celălalt perete era un pat mai mic destinat copiilor sau cuplului tânăr. Lângă aceste două paturi mai existau locuri de dormit pe platforma de lângă cuptor, acesta era de obicei locul de dormire a copiilor sau a membrilor de familie mai bătrâne. Sub pat era pus așa numitul ”câine de lemn” , folosit pentru încălțarea și descălțarea cizmei.

Comoda era amplasată în casa mare. În acaesta erau ținute stofele, lenjeria, iar la partea superioară a acesteia erau puse paharele, cănile și farfuriile. Pe peretele din spatele ușii era 17

un cuier, rafturi. De asemena erau și două paturi, ornate cu perne decorate cu motive populare. În colțul încăperii era pusă bancă unde se țineau vasele folosite pentru igiena corporală. În casa mare și mică toate obiectele au avut un loc bine stabilit, așa ca și documentele și obiectele religioase au avut locul lor pe rafturi.(fig.17) Atriumul nu a avut niciodată o mobilare permanentă bine definită. Mobilarea era sezonieră, având o pereche de scaune sau bănci, masă cu picioare de "capră", rafturi pentru oale. Pe pereți erau agățate alte ustensile pentru gătit și spălat. Cu timpul s-a schimbat și atriumul. După ce cuptorul s-a mutat din casa mică în atrium și gătitul s-a mutat tot în acest spațiu. În casele mai mari atriumul era separat de restul clădirii. Dacă în interiorul casei a fost lăsat cuptorul și coșul de fum liber, era transformat într-un fel de mobilier al bucătăriei , numit "afumat" sau în Galoșpetreu a fost numit "kulina" . În cazul în care cuptorul era desființat, spațiul eliberat era transformat într-o bucătărie și mobilat cu cuptor de fontă, masă și scaune, spațiul dinspre curte a atriumului s-a transformat în hol.

Trecerea din curte în atrium se face prin două uși, o ușă din lemn , care se deschide spre interiorul atriumului și o ușă mică, deschisă numită " veréce " care se deschide spre exterior. În jurul primului război mondial s-a schimbat mobilierul și interiorul casei. Masa din casa mare din colțul încăperii s-a mutat în centrul camerei. În locul paturilor vechi au apărut paturile vopsite. Comoda ( numită și kasztli ) a fost mutat sub fereastră. Locul lui a fost preluat de dulap, numit și șifonier.

La familiile mai bogate a apărut și mașina de cusut. Această organizare a spațiului se poate găsi și astăzi la casele construite la începutul secolului al XX.-lea. Diferența este că cele două paturi acum sunt puse pe axa casei iar masa în fața paturilor.

Nici pridvorul nu era mobilat permanent. Într-o perioadă "dikó"-ul 25 era pus în pridvor și aici dormea capul familiei în timpul verii , dar cu timpul acest obicei a dispărut. dikó = canapea cu structură de lemn și platformă din împletitură 25

18

În cămară erau depozitate echipamentele pentru cai, nutrețuri, făină și echipamente agricole. De aici se putea urca și intrarea în pod.

Decorarațiunea interioară a caselor era destul de simplă (fig.18). Doar fotografii de familie sau o icoană care decorează pereții; La familiile de reformați interiorul casei era puritan , minimalist, în afară fotografiilor de familie nimic nu era expus pe pereți. La familiile romano-catolice elementele principale de decor era crucea și icoana agățate peste pat. La familiile maghiare, pe grinda era agățată uneori coroana de grâu, iar la români coroana de busuioc. În bucătărie lângă cuptor, între cele două războaie mondiale, era expusă o pânză cu diferite texte țesute pe ea, care de obicei lăuda curățenia casei, hărnicia gazdelor.

Noile case au primit mobilier nou. Scrinul, banca, diko a ieșit din modă. Locul lor a fost preluat de mobilier din furnir.

5.2 Tipurile de mobilier Valea Ierului fiind o zonă mlăștinoasă, materialele prime ca stuful , rogozul, nuiele de răchită și de soc sau chiar și papura erau foarte des întâlnite și folosite. Meșterii cei mai apreciați și vestiți a Văii Ierului foloseau aceste materiale prime.

Meşterii scăunari n-au făcut doar scaune; au confecţionat mobile pentru şezut, pentru dormit, pentru mâncat, dar şi jucării(fig.19). Însă au lucrat într-un număr covârşitor scaune, şi de aici provine denumirea lor. Unii s-au specializat doar pe un tip de mobilier. Mai ales în perioada comunistă, sortimentele s-au împuţinat şi s-a simplificat forma lor. 26 Mobilierul existent într-o etnografică ar putea fi repartizat în 12 categorii: - scaun mare - scaun de ţesător - scaun de precupeaţă - taburet de jitei 27 - corsec cu jilţ 28 pentru adulţi 26

Dr. Kéri Gáspár, Împletituri vegetale din Valea Ierului, op. cit, pag. 44.

27

taburet de jitei = taburat cu împletitură vegetală

28

jilţ = Scaun înalt cu spetează și brațe

19

- corsec înalt sau jilţ înalt pentru copii - corsec scund sau jilţ scund pentru copii - conopei (canapea) de jitei - pat de jitei - pat de jitei de jucărie - iliş de jitei sau şezătoare pentru căruţă - masă de jitei (masă cu platformă împletită) Mobilierul împletit s-a pliat pe necesităţile populaţiei rurale, dar au fost şi familii de negustori, patroni,intelectuali, în general oameni înstăriţi de la sate şi din oraşe care au cumpărat acest tip de mobilier. În locuinţele tradiţionale ţărăneşti, aceste mobile se foloseau în camera de locuit şi în bucătărie, pentru că erau practice, comode, frumoase, ieftine şi uşor de procurat.

Localnicii au mai folosit ca mobilier laviţa (bancă din brad, de aproximativ 1,5- 2 m lungime, cu şi fără spătar) şi lădoiul (ladă tot de 2m lungime, din scândură de brad, cu spătar şi braţ), dar scaunele împletite şi patul împletit nu au lipsit niciodată dintr-o locuinţă. Mobilele lucrate de tâmplari pentru „camera curată” erau scumpe, de aceea de multe ori, ca să mai micșoreze cheltuiala, localnicii o comandau fără scaune.

Scaunele tapiţate au fost folosite numai de cei bogaţi.

6. Curtea și clădirile anexe În Valea Ierului nu erau multe construcții pavilionare în curte, pentru că grajdul era construit în continuarea casei.(fig.20) Animalele ținute în Valea Ierului erau cai și vite și erau ținute în grajd. În cazul în care aveau vite, ușa grajdului era dimensionat mai larg. Caii și bovinele erau ținute separat și legate de pereții grajdului. O parte a grajdului era destinat pentru depozitarea echipamentelor pentru cai și utilajelor agricole. În grajd exista și un spațiu de dormit pentru feciori, numit prici, care de obicei era agățat cu un lanț de grindă și puteai să urci până la ea cu o scară. Băieții erau întotdeauna fericiți când dormeau în grajd, deoarece puteau să stea treji până noaptea târziu. 29 Grajdurile șvabilor erau mai mari și erau împărțite în trei părți. Pe extremitățile grajdului erau ținute 29

Dr. Kós Károly, Népélet és néphagyomány / Viața și tradițiile rurale, pag.86

20

animalele, iar spațiul central al grajdului era un spațiu curat, numit "futergang". Aici era locul priciului.

Gazda tipică din Valea Ierului de obicei avea mai mult grijă de grajd decât de casă, întreținerea locuinței era munca femeilor. Grajdurile și-au îndeplinit eficient rolul, deci forma lor originală și interiorul acestora nu s-a schimbat până în ziua de azi. Noile case sunt construite fără grajd. În spatele grajdului era un loc împrejmuit( szérűskert ), unde au depozitat paie, fân și stuf. La familiile mai bogate rolul acestui spațiu era preluat de hambar. Aceste hambare au apărut în zonă cu influență șvăbească, dimensiune lor a variat în funcție de necesitățile familiei.

La familiile șvabe hambarul a avut dimensiuni mari. Avea un loc specific în fundul curții , perpendicular pe casă. Atunci când porțile se deschid, carul putea să intre direct în hambar.

Forma, dimensiunea și organizarea interioară a hambarului era la fel peste tot. Aveau acoperiș de tip cort,cu o înălțimea de 810 metri și o lățime de 14-15 metri. Lungimea acestuia depindea de numărul de "ramuri", care pot fi 3 sau 4 pe baza grinzilor. O ramură are o lungime de 5 metri. Acest acoperiș imens se sprijină pe pereții laterali foarte joase. Streașina are o înălțimea de numai 1-1,5 metri. În fața curții stă pătulul ( cotarcă ). Apare la sfârșitul anilor 1700 după răspândirea porumbului pe scară largă. Cea mai veche formă a pătulului este cel cu cu pereții din nuiele împletite. Patru coloane sunt săpate în pământ, la cca. un metru de diferență una de cealaltă și 3-4 metri de lungime. În jurul coloanelor, pereții sunt împletiți din nuiele și apoi acoperite cu stuf. Pe partea inferioară și superioară a pătulului sunt puse câte o ușă, pentru a încărca și descărca mai ușor porumbul depozitat în interiorul cotarcii. Mai recent pereții făcuți din șipci sunt așezați pe diafragme de cărămidă și sunt acoperite cu țiglă, dar și până în ziua de astăzi bătrânii spun că acoperișul de stuf este mai bun din punct de vedere al ventilației. 30

30

Benedek Zoltán, Érmellék/Valea Ierului, op. cit., pag.84

21

Pătulul nu are un loc fix în curte, poziția lui era adaptat în funcție de vânt și poziția caselor învecinate. Un vânt puternic care bate perpednicular pe această structură ușoară, poate să o distrugă foarte ușor. Sub spațiul de depozitare a pătulului erau ținute puii și gâștele. În fundul curții era cocina, unde erau ținuții porcii. Spre deosebire de pătul, structura cocinii era făcută din grinzi masive de lemn.

Cumpănelele sunt răspândite în toată zona a Văii Ierului.

Aici apele subterane sunt la 2-3 metri adâncime , dar în unele cazuri această adâncime poate să fi și 0,5-1 metru. Fântânile cu roată sunt folosite pe extremitățile bazinului hidrografic, în zonele mai înalte. Apele din cumpăne și fântâni erau folosite pentru irigații și pentru animale. Pentru gătit și băut erau folosite apele arteziane. De aceea, cumpănelele erau destul de neglijate. În ziua de astăzi rareori se mai găsesc astfel de cumpănele. În Valea Ierului pivnițe (fig.21) pot fi găsite sub locuințe doar în cazul în care apele subterane sunt la o adâncime mai mare, în special în solurile nisipoase și pe terasa Văii Ierului: Valea lui Mihai, Șimian, Curtuișeni, Albiș, Buduslău etc. . În zonele în care apele subterane sunt mai ridicate, pivnița de lângă casă este înlocuită cu un puț săpat în pământ, zidit în jur cu chirpici și acoperit cu stuf. Aici au depozitat numai legume. În zonele cu multă viță de vie pivnițele sunt în afară localității. Aceste pivnițe săpate în terasa Văii Ierului alcătuiesc adevărate străzi, sunt elemente tipice ale zonei.

7. Tehnicile de împletire transpuse în structurile locuințelor Tehnicile folosite de meșterii din zonă erau foarte limitate din cauza materialelor, materialele prime fiind predominant de natură fină, plante uscate. Valea Ierului a fost și este săracă în lemn și piatră. Pe vremea când transportul motorizat nu era la îndemână, localnicii întrebuinţau din belşug împletiturile vegetale la construcția diferitelor elemente ale caselor și acareturilor. Zona fiind predominant mlăștinoasă, 22

datorită pescarilor, comportamentul acestelor materiale era bine cunoscut înainte de a le introduce în structura obiectelor sau a construcțiilor. Calitățile materialelor erau cunoscute empiric.

Pentru rigidizarea acestor materiale meșterii au folosit tehnica împletirii, rezultând suprafețe rigide, dar totuși subțiri cu textura unei pânze.(fig.22) Datorită acestor tehnici există o suprapunere între strcutura obiectelor și cea a construcțiilor tradiționale. Toate tipurile de pereți, înaintea răspândirii pereților din chirpici, sunt defapt din împletitură de fibre.

Cele mai importante împletituri folosite la construcții sunt cele din nuiele și cele din stuf: 7.1 Împletiturile din nuiele în construcții: Case cu pereții împletiți din nuiele lipite cu lut s-au construit în Valea Ierului încă din epoca bronzului și au continuat să fie ridicate până la sfârșitul secolului al XIXlea 31. Acest tip de casă este speifică zonei Valea Ierului, având stâlpii de susținere înfipți în pământ și pereți fără fundație, cu o împletitură verticală de nuiele, spoită pe ambele fețe cu lut amestecat cu paie tocată. În pereți, casa avea câteva locașuri în formă de boltă, posibil create prin lipire cu lut, funcționând ca poliţe.

Tot pe un schelet de lemn împletit cu nuiele și spoit pe ambele fețe cu lut se construiau în casele de locuit din secolul al XIX-lea coșul de fum liber, vatra și chiar lavița cu picioarele fixate în pământ. Într-un mod asemănător era lucrat frontalul (frontispiciul caselor și al grajdurilor), cu acoperiș de stuf în două ape.

S-au mai găsit și garduri împletite din răchită în satul Voivozi, comuna Șimian. Gardul de nuiele se acoperea de obicei cu curpeni sau cu crengi cu spini. 32 Gardul împletit din nuiele de soc avea dimensiuni mai mici.

Rolul său era să protejeze viţa-de-vie sau florile din curtea casei de păsările din curte.

31 32

23

Mózes Tereza, op. cit, pag. 10.

Dr. Kéri Gáspár, Împletiruri vegetale din Valea Ierului, op. cit, pag. 28.

În Sălacea, pe strada Burga Mică, la nr. 390, a existat până în anul 2005 un pătul ( cotarcă ) pentru porumb, împletit din nuiele de răchită. 33 (fig.23) 7.2 Împletituri din stuf în construcții: Stuful a fost cel mai folost material în construcţii pentru acoperirea caselor și a anexelor gospodărești. (fig.24) Stuful pentru construcții trebuia să aibă cel puțin 3 metri lungime, să fie subțire, drept, de culoare brun-roșcat, cu puf și oțelit (adică dacă-l strângi între degete trebuie să crape greu). Se taie după ce îngheață apa, cu un cosor confecționat dintr-o coasă ruptă sau cu o coasă specială care se împingea pe gheață.

La recoltatul stufului lucrau două persoane, în echipă: una tăia cealaltă îndepărta stuful necorespunzător și lega snopii cu rogoz într-un singur loc. Snopii se așezau în claie ușor înclinate. La recoltarea stufului, oamenii se încalță astăzi cu cizme de cauciuc. Pe vremuri, când astfel de cizme nu existau, au luat peste cizmele de piele niște pantofi mari din lemn,ca să nu-și strice încălțămintea din cauza umezelii şi a zăpezii. La mijlocul tălpii fiecărei cizme îşi prindeau cu sfoară câte o potcoavă de fier cu dinți, ca să nu alunece pe gheață.

Un acoperiş de stuf rezistă cât viața unui om, dar trebuie tivit din nou din zece în zece ani. 34 Pereţii de stuf (fig.25) erau întrebuințaţi cel mai des la șoproane și la grajduri. Un perete de stuf se lucra astfel: se tăia puful de la stuf, apoi se fixau în cuie 2-3 drugi paraleli așezaţi simetric în poziție orizontală între stâlpii de susținere a clădirii, pe partea dinăuntru a stâlpilor. Se săpa între stâlpi un arăcaş (șănţuleţ) de 20 cm adâncime. Se aşează o mână de stuf în arăcaş, în poziție verticală, şi se croia cu sârmă între drugul de jos şi o altă mână de stuf așezată în exterior, paralel cu prima, apoi se umplea şanţul cu pământ şi se bătătorea. La fel se croia stuful și la drugul de sus, capătul mai gros al stufului ajungând până la grinda de centură.

33 34

Dr. Kéri Gáspár, Împletituri vegetale din Valea Ierului, op. cit, pag. 28.

Dr. Kéri Gáspár, Împletituri vegetale din Valea Ierului, op. cit, pag. 32.

24

Șopronul din casa-muzeu de la Galoșpetreu are astfel de pereți din stuf. 35 Tot din stuf se făcea și gardul despărțitor între curte şi grădină sau chiar între gospodării. Gardurile de stuf în mod obişnuit nu au avut poartă, doar goluri de un metru lățime.

Stuful este folosit și la confecționarea tavanelor grajdurilor, cu o grosime de 10 cm. De obicei tavanele din stuf se tencuiau cu lut numai pe partea inferioară ale acestora, izolând podul de aburii din grajd.

Leasa este o împletitură din stuf combinat cu papură sau, mai recent, cu sârmă. Leasa cu sârmă se fixa în cuie de scândura tavanului și era tencuită cu lut; acum se tencuieşte mai mult cu mortar de var.

Acoperișul pivnițelor cu fațadă din lemn de stejar cioplit are trei straturi, din materii diferite: plăci de lemn de 7 cm grosime, peste ele două șiruri de snopi de stuf cu capetele subțiri faţă în faţă, într-un strat gros de 40 cm și deasupra acestora unu sau doi metri de pământ. 36 Putem observa că aceste tehnici și detalii folosite la structurile prezentate mai sus sunt rare în construcția caselor, mai degreabă provin din confecționarea obiectelor tradiționale.

Necesitățile și lipsa materialelor au condus meșterii constructori să preia tehnici de la diferiți meșteri artizanali, ca de exemplu: de la meșterii scăunari au preluat tehnica împletirii care după trecerea timpului a fost folosită în structura pereților, textura nuielii împletite fiind asemănătoare cu textura papurii împletite.

Evoluția tehnicilor de construcții s-a petrecut paralel cu evoluția tehnicilor de confecționare a obiectelor, făcând imposibil să se determine în ce domeniu s-au folosit prima dată tehnicile amintite. Probabil acești meșteri au lucrat într-o simbioză, rezultând astfel o arhitectură și obiecte tradiționale specifice ceea ce a dat naștere artei tradițională din Valea Ierului.

35

Benedek Zoltán,

36

Az érmelléki nádfedeles házak,

op. cit, pag. 11.

Kántor Anita, Dr. Kéri Gáspár, Az érmelléki szőlőművelés épitészeti és tárgyi emlékeink védelme, op. cit, pag. 15-16

25

8. Studii de caz Prezentate în capitolele anterioare, casele tradiționale din zona Văii Ierului au avut o durată de viață relativ scurtă, din cauza materialelor folosite la construcția lor și datorită schimbărilor sociale de la începutul secolului al XX.-lea, când dorința de comfort a oamenilor de rând a crescut semnificativ.

Casele tradiționale pot fi încă găsite în anumite sate datorită colecționarilor de artă tradițională cum ar fi Dr. Kéri Gáspár, în afară de doamna profesoară Dorina Vlad ( informații din cursurile de "Mobilier tradițional"), el m-a îndrumat în legătură cu bibliografia necesară pentru a obține informațiile care stau la baza dizertației. În următoarele pagini tradiționale, restaurate de proprietate se află.

vor fi prezentate două case domnul Kéri G., în a cărui

Informațiile referitoare la tradițiile și casele au fost obținute prin nenumerate vizite pe teren și discuții cu localnicii în vârstă, Szabó Attila ( muzeograful orașului Zalău ) și deasemena proprietarul caselor, Dr. Kéri Gáspár.

8.1 Casa tradițională din Galoșpetreu(1870): Casa tradițională maghiară a Văii Ierului din satul Galoșpetreu(fig.26) și-a deschis porțiile vizitatorilor în anul 2002. În restaurarea casei tradiționale, care în mare parte s-a derulat fără ajutor, restauratorul a primit sprijin profesional de la facultatea de etnografie din Cluj Napoca și sprijin material de la Consiliul Județean Bihor. Casa tradiționala ne uimește nu doar prin locuința construită în 1870, reconstituită autentic, dar și prin curtea în care putem observa anexele gospodărești a unei familii de agricultori de la sfârșitul secolului al XIX.-lea, începutul secolului XX (grajd, cotet de porc, șură de căruță, șură de fân). 37 În anexe putem regăsi uneltele principale ale casei țărănești și uneltele pescuitului folosite în zonele mlăștinoase.

Pivnița și clădirea din fața

37

Muzee şi Spaţii Expoziţionale din Partium: http://partiumimuzeumok.ro/galospetri/acasa.html

26

acesteia ne descrie o imagine despre timpurile când viticultura din Valea Ierului era încă vestită. 38 (fig.27) Structura din împletituri vegetale și lut este acoperită cu trestie, casa are o prispă prevazută cu balustradă din lemn.

Toate cele patru încăperi ale casei, tinda, camerele si cămara sunt deschise în fața vizitatorilor. Intrarea se face prin tindă, unde vizitatorul va vedea obiectele și mobilierul de epocă a bucătăriei țărănești precum o etajeră, covată etc. Prima cameră este o cameră de dormit din zona rurală. În această încăpere putem vedea lenjeria de pat brodată, mobilierul din lemn cioplit sau lada de zestre pictată. Încăperile casei sunt mobilate cu elemente de mobilier specific Văii Ierului ca și scaunele și dormezele, confecționate cu mâna din lemn, împletite cu rogoz. În camera de pe partea dreaptă a tindei este amenajată o altă cameră de dormit( mobilată după obiceiurile reformaților ), în care cuptorul de tip ”búbos” cu structură din împletitură din nuiele și lut formează un corp comun cu cuptorul cu blat de fontă. Pe vatra cuptorului putem admira jucăriile de copii, confecționate cu mâna din diferite materiale la începutul secolului al XX.-lea .

De asemenea merită să fie vazută cetera așezată pe masă din mijlocul camerei. Pereții casei sunt ornamentate cu peretare și alte pânze brodate, în unele cazuri povestirile redate prin imaginile brodate sunt completate și cu texte scurte, realizate cu aceeași tehnică. Hambarul de dimensiuni mari denunță bogăția familiei, deasupra ei sunt așezate niște covate din lemn de diferite dimensiuni. Pe lângă acestea putem vedem câteva obiecte legate de tradițiile sărbătorilor de Crăciun. Deasemenea mai putem găsi aici o ladă de zestre specială, ornamentată cu motive străvechi realizate prin cioplire și pictare. În clădirile gospodărești putem găsi diverse unelte folosite în jurul casei și în agricultură.

Casa din Galoșpetreu este un model ideal al caselor tradiționale din Valea Ierului, prezentând o casă cu toate anexele cu organizarea lor specifică. Nu în ultimul rând apare pătulul cu structură din șipci de lemn , poziționat perpendicular pe casă, în planul gardului.

38

discuții cu Dr. Keri Gaspar

27

8.2 Casa tradițională din Sălacea(prima jum. al sec. XIX.): Casa de jeleri( țărani fără pământ sau cu pământ puțin din Transilvania, care munceau pe moșiile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor 39) construită în prima jumătate al secoului al XIX-lea la Sălacea, în locul denumit "Kis Burga" este probabil ultimul monument al modului de construire pe terase, care a fost foarte răspândit cândva și în Valea Ierului(fig.28) 40. Înaintea începerii construirii caselor, pe malurile văii apelor curgătoare terasele au fost realizate cu forță de mână. Deoarece în ciuda creării teraselor artificiale casele au fost contruite într-o pantă usoară, s-a născut un nou stil de constructie în care o parte din casă a fost parțial săpată în pământ. 41 Caracteristica terasării din Valea Ierului este că terasarea era făcută în trei trepte și pe aceste trepte erau construite atăt case cât și pivnițe. Din păcate aceste case de jeleri au dispărut aproape în totalitate, în schimb pivnițele de pe aceste terase au supraviețuit într-un număr mai mare, datorită structurii lor subterane. Casa tradițională care a fost restaurată în starea lui originală este un tip de locuintă cu două încăperi, ce seamănă foarte mult cu cramele din Valea Ierului.

Prima încăpere, prin care se face intrarea în clădire, a funcționat ca și o magazie și în același timp a fost și un atelier de produs scanue. Tot în această încăpere este amplasată și o vatră cu hornul deschis si tot de aici era accesil în podul locuinței. Încăperea cea mică a funcționat ca dormitor dar în același timp a fost prevăzută cu un cuptor cu blat metalic pentru încălzit și gătit. Două dintre cele patru laturi ale clădirii sunt înconjurate de o terasă cu balustradă din lemn și din tuleu de floarea soarelui.

39 40

ro.wikipedia.org/wiki/Jeler discuții cu Dr. Keri Gaspar

41

Muzee şi Spaţii Expoziţionale din Partium: http://partiumimuzeumok.ro/erszalacs/acasa.html

28

Acoperișul clădirii este alcătuit din grinzi din lemn de stejar acoperite cu trestie. Exponatele sunt de fapt locuința în sine și ustensilele casnice ale unei familii de jeleri din a doua jumătate al secolului al XIX-lea. Prima încăpere ne primește cu imaginea vetrei cu hornul deschis care domină această încăpere.

Cele mai importante piese din încăpere sunt lăzile de zestre de adevăratul arsenal al uneltelor folosite pentru producerea scauneleor din lemn respectiv al covatelor folosite la diferite munci casnice. Coșurile confectionate din diferite materiale, așezate de-a lungul pereților pe pământ bătătorit, dovedesc îndemânarea oamenilor din Valea Ierului. Încăperea interioară a fost utilizată ca dormitor și bucătărie în același timp. Nu a asigurat doar odihnă pentru șase persoane dar a fost prevăzută și cu un cuptor cu blat de fontă pentru gătit și încălzit. Se pare că deși soba are dimensiuni mici, a reușit să asigure căldură suficientă pentru a fi folosită pentru încălzit.

Mobilierul camerei constă în difeirte mobile împletite din papură, dintr-o masă și un pat. 42 (fig.29) Aceste case ne prezintă arhitectura tradițională din această zonă în forma lor originală , când Valea Ierului a fost o regiune importantă atât economic cât și social. Astăzi, după ce identitatea noastră , aceste case ca reprezentanții al arhitecturii tradiționale și clădirile construite tot în această epocă ( de exemplu: ansamblul Stubenberg din Săcueni, din care face parte și depozitul clasicist de cereale ) ne rămân ca o amintire despre rădăcinile culturii din Valea Ierului.

9. Referire la proiectul de diplomă Amplasamentul propus este situat in zona centrală protejată a orasului Săcueni, numit și centrul Văii Ierului. Situl este marginit de artere principale naționale și internaționale, fiind situat la intersecția rutelor importante Oradea - Satu Mare și Zalău - Debrecen(HU), și puncte de reper ca și castelul Stubenberg, biserica romano-catolică, biserica ortodoxă și

42

Muzee şi Spaţii Expoziţionale din Partium: http://partiumimuzeumok.ro/erszalacs/acasa.html

29

strada cu pivnițe, ceea ce conferă acestui importanță ridicată și o valoare unică.(fig.30)

amplasament

o

Situl este alcătuit dintr-un parc baroc, din ansamblul castelului Stubenberg, care a aparţinut uneia dintre cele mai bogate familii nobiliare din zona Bihorului. A fost ridicat între secolele XVIII – XIX şi a fost, inițial, în proprietatea Casei Regale de Habsburg, fiind vândut ulterior familiei Stubenberg de la care şi-a luat numele; și depozitul de cereale ridicat de contele Stubenberg într-un stil clasicist în 1840.

Domeniul şi Castelul Stubenberg au fost foarte importante în secolele XIX – XX. Beneficiind de mii de hectare de teren, familia se ocupa cu creşterea ciupercilor, creşterea şi altor animale cailor pentru a fi vânduţi la competiţiile din Budapesta. Vinul produs de familia Studenberg era unul foarte căutat, iar domeniul avea şi câteva ateliere, unde lucrau lăcătuşi, tâmplari, rotari, zidari, dulgheri şi alţi meşteri.

Acest sit propus pentru proiect constă din 2 parcele; O parcelă fiind ocupată de depozitul de cereale, construcția având doar fațadele , dispune de un spațiu deschis neacoperit și un spațiu în subsol, având o pivniță cu o suprafață egală cu suprafața depozitului. Cealaltă parcelă este situată pe partea Nord-Estică a depozitului , fiind o prelungire a parcului dendrologic, situată pe partea estică a castelului Stubenberg.

Parcul este delimitat de arterele de circulație cu o zidărie de cărămidă/ taluz cu o înălțime variabilă de 2,25 - 2,95 m.

Depozitul clasicist(fig.30a) de cereale din Săcueni, fiind obiectul principal a proiectului, este restaurat/ convertit într-un muzeu. Ca și la construcția depozitelor numite pătule sau cotarci, unde belșugul este ridicat de la suprafața terenului pentru a apăra acest de dăunătoare iar poziția lui este definită după vânturile și clădirile din jur, așa și la conversia depozitului au fost luate în considerare aceste factori.

Obiectivul proiectului integrat în acest complex baroc/clasicist este de a păstra, a conserva și de a expune tradițiile vechi și patrimoniul arhitectural din zona văii Ierului.

Structura de rezistență depozitului și restaurantului era inspirat din structurile pătulelor, având o structură ușoară, 30

fiind făcute din șipci de lemn verticale sau din împletitură din nuiele la care se adaugă contrafișe pentru rigidizarea structurii ( și pentru a rezista sub forțele generate de încărcătura acestuia ). Acest tip de structură permite suprafețe vitrate mari și ventilația mai ușoară a spațiilor în comparație cu pereți de zidărie.

Exponatele muzeului sunt depozitate și restaurate în subsolul clădirii, asemănător cu pivnițele de pe terasa Văii Ierului în care au depozitat atât vinul cât și legumele; iar după restaurare, obiectele vor fi expuse la etajul și mansarda clădirii (acest tip de organizare a spațiului și exponatelor a fost inspirat din concepția spațială a pătulelor). La parterul clădirii sunt amplasate spațiile de socializare a clădirii, cum ar fi sala de conferințe și sălile pentru workshopuri.

Grădina aferentă depozitului(fig.31) de cereale devine din nou un parc, atragând oamenii orașului și nu numai, datorită funcțiunilor noi cum ar fi amfiteatrul din spatele depozitului, restaurantul, observatorul, cafeneaua sau sistemul de tuneluri care crează o legătură între grădină, castel și aleea pivnițelor.

Toate aceste funcțiuni sunt amplasate pavilionar în perimetrul grădinii creând diferite puncte de interes. Legătura între aceste construcții crează un sistem de alei care intenționează să pună în evidență vegetația exotică din grădina și clădirile istorice care împrejmuiesc parcul.

Proiectul don centrul orașului Săcueni își propune rehabilitarea și reanimarea spațiilor uitate și excluse din viața cotidiană. Cu finalizarea proiectului ne propunem de a readuce importanța orașului Săcueni prin expunerea valorilor uitate iar în același timp oferind locuitorilor orașului un spațiu central dar în aceeași timp retras de aglomerația traficului.

31

10. Concluzii Asemănările între construcțiile tradiționale și obiectele confecșionate de meșterii din Valea Ierului sunt rezultate restrângerilor naturii din punct de vedere a materiilor prime, în cea mai mare parte de origine vegetală.

Meșterul de atunci a avut soluții empirice, folosindu-se de materialele găsite în împrejurimi. Datorită acestui microclimat ( bazin hidrografic cu zone predominant mlăștinoase ) arhitectura tradițională din Valea Ierului a devenit una specială, asemănătoare cu arhitectura deltelor.

După descrierea fiecăruia dintre construcțiile tradiționale specifice zonei, s-a observat că una dintre clădirile cele mai specifice pe care și-a pus amprenta cel mai pregnant mediul înconjurător, fiind într-o simbioză aproape perfectă cu aceasta, sunt depozitele de porumb, grâu , etc, așa numitele pătule sau cotarci. Această seriozitate la proiectarea depozitelor se poate observa la mai multe națiuni din întreaga lume. De exemplu în Nordul Portugaliei , lângă un orașul Soaju, pe creasta munții sunt amplasate depozitele de grâu pe picioare speciale din granit, care împiedică șobolanii ca să ajungă la produsul; Aceste construcții stau deasupra orașului și pot fi ușor confundate cu edificiile religioase.(fig.32) Importanța atribuită depozitelor reflectă valoarea spirituală a acestor construcții: Indiferent de poziție geografică, de națiunea sau de starea economică , proprietatea, bunurile agricole trebuie apărate pentru a trece peste vremurile grele. Iar aceste depozite pot fi simbolul hranei sau chiar a tradițiilor, patrimoniului arhitectural care este pe cale de dispariție.

Cu prezentarea istoriei, arhitecturii și a amenajărilor interioare aș dori ca toate acestea să contribuie la o dezvoltare și să readucă valorile adevărate în cultura Văii Ierului; Și cum aceste informații stau la baza proiectului, atât ca sursă de inspirație pentru concept cât și datele utile pentru proiectarea spațiilor de expunere și de depozitare, proiectul "Muzeul etnografic în Valea Ierului" dorește să contribuie la reanimare a centrului regiunii, atragând atenția binemeritată a publicului asupra culturii din zonă.

32

11. Bibliografie Cărți: 1.Mózes Tereza, Împletitul - îndeletnicire casnică specializată în Valea Ierului în Contribuții la cunoașterea etnografiei din Țara Crișurilor, Oradea, 1971 2.Benedek Zoltán,Érmellék/Valea Ierului, 1996 3.Kiss Béri Miklós, Magyar királyokésuralkodók / Regi şi domnitori maghiari, Duna Intercontinental, 2011 4.Nagy Mari, Vidák István, A kosárkötés magyar hagyományai/ Tradiția maghiară a coșurilor împletite, Magánkiadas, 2003 5.Wilhelm Sándor, Tanulmányok az Érmellékről/Studii din Valea Ierului, 2014 6.György Irén, Szalacs kismonográfia / Sălacea – mică monografie, 2003 7. Dr. Kéri Gáspár, București, 2015

Împletituri vegetale din Valea Ierului,

8. Dr. Kós Károly, Tájak, falvak, hagyományok / Regiuni, saturi, tradiții, Editura Kriterion, Bucharest, 1976 9. Dr. Kós Károly, Népélet és néphagyomány / Viața și tradițiile rurale, Editura Kriterion, Bucharest, 1972 10. Kántor Anita, Dr. Kéri Gáspár, Az érmelléki szőlőművelés épitészeti és tárgyi emlékeink védelme / Arhitectura și obiectele tradiționale a viticulturii din Valea Ierului, Editura Hajdúsági Civil Központ és Adattár Alapitvány, 2009 11. Veliky Janos, Érmellék / Valea Ierului, Editura Hatvani Istvan Szakkolegium, Debrecen, 2005 12. Benedek Zoltán, Az érmelléki nádfedeles házak/ Casele cu acoperiș de stuf din Valea Ierului, 1981 13. Benedek Zoltán, Falu, telek, ház az Érmelléken/ Satul, curtea, casa în Valea Ierului, Cluj-Napoca, 1982

33

Articole online: 1.http://partiumimuzeumok.ro/erszalacs/acasa.html 2.http://partiumimuzeumok.ro/fotoalbum.php?content=Galospet ri-Galospetreu 3.http://www.kisleptek.hu/ma_files/nepiepiteszetbihariadam. pdf 4. http://www.korall.org/lapszam/40 5.http://karpatmedence.net/targyineprajz/telepulesepitkezes/585-galospetri-tajhaz 6.http://biharkutatas.hu/wpcontent/uploads/2012/01/em201.pdf 7. http://natura2000.mmediu.ro/site/106/rosci0021.html 8.http://epitesz.eng.unideb.hu/uploads/2012/nepi-epiteszet3058/C2_Hazfejlodes4mod.pdf 9. http://adatbank.transindex.ro/html/alcim_pdf3244.pdf 10. http://vmek.oszk.hu/09400/09438/09438.pdf 11.http://biharkutatas.hu/wpcontent/uploads/2012/01/em102.pdf

Site-uri de informare: 1. ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpia_Ierului_(sit_SCI) 2. www.cimec.ro/Colectii-Muzeale/pdf/Robii-frumosului-Muzeesi-colectii-satesti-din-Romania.pdf -pagina 27 - 39 3. www.cimec.ro/Monumente/Cetati-Arad/cetati/Turnu.htm 4. patrimoniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-BH.pdf 6. patrimoniu.gov.ro/ro/component/k2/item/128-situl-ruralvalea-viilor

34

Informații obținute prin discuții: 1. Szabó Magdalena, Valea Lui Mihai 2. Czirják Ileana, Șimian 3. Dr. Kéri Gáspár, Galoșpetreu - Sălacea 4. Szabó Alexandru, Galoșpetreu Sursa imaginilor: - toate imaginile sunt făcute de autorul diserției în cursul în cursul nenumeratelor vizite pe teren

35

Universitatea Tehnică din Cluj - Napoca Facultatea de Arhitectură și Urbanism 2010-2016