Preistorică
Paleolitic Neolitic
Arta
Tatiana Rașchitor, lector universitar, dr.
Bibliografia 1.
DRÎMBA, O. Istoria culturii și civilizației. Vol I. București: Saeculum I.O. 2003. p. 15-70. 2. SUTER, C. Istoria artelor plastice. Vol I. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1963. p. 10-20. 3. PONCE DE LEON, P.G. Istoria picturii. București: Teora, 2009. p. 8-12. 4. LEROI-GOURHAN, A. Treasures of Prehistoric Art. New York: Harry N. Abrams, 1967. https://archive.org/details/treasuresofprehi00lero/page/288/mode/2up 5. SOLCANU, I. Istoria artelor. Iași: UAIC, 2008-2009 6. A-Z of PREHISTORIC ART. online acesibil pe http://www.visual-artscork.com/site/prehistoric.htm
https://archive.org/details/prehistoricart00powe_0
Moștenitorii (1955)
PREISTORIE
O istorie – este o relatare a faptelor din trecut pe baza unor documente scrise; epoca istorică a omenirii începe – convențional – odată cu apariția scrisului.
Epoca preistoriei în lipsa documentelor scrise este relevată grație arheologiei preistorice.
Sumer, tăblițe de calcar din Kiș, 3500 îen
Epoca Pietrei Datare aproximativă:
Paleolitic
(2.6 mil ani -15- mii ani îen)
Paleolitic inferior – (2,6 mil-100 mii îen.) apar Hominizi Paleolitic mijlociu – (300-30 mii îen) Neandertal, homo sapiens Paleoliticul superior – (circa 50-10 mii îen) primele semne de artă în Europa. Cultura arheologică Aurignacia, ect.
Mezolitic Neolitic
(15-14 mii-8-6 mii ani îen.)
(6-5 mii ani îen.)
Distribuția Homo neanderthalensis și a principalelor situri. Cultura arheologică musteriană - perioada paleoliticului mijlociu (cca. 120.000 - 35.000 î.C.)
Peștera Maltravieso, Spania In a 2018 study based on uranium-thorium dating, a hand stencil from the Cave of Maltravieso was dated to 64,000 years ago. This would make it Middle Paleolithic art, predating the presence of European early modern humans, with important implications for Neanderthal behavior Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Mousterian Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Cave_of_Maltravieso
Peștera La Pasiega, motiv dreptunghiular, scalariform, cu desene zoomorfe incomplete și puncte roșii. Circa 64 mii de ani https://science.sciencemag.org/content/sci/suppl/2018/02/21/359.6378.912.DC1/aap7778_Hoffmann_SM.pdf https://www.youtube.com/watch?v=0H_wFNfrMmU&feature=share&ab_channel=KateRogers
Cele mai timpurii dovezi artistice
Peștera Blombos. Africa de Sud. Peștera Blombos. Africa de Sud. – circa 100.00070.000 ani în urmă/ bucăți de ocru incizate
Homo sapiens • • • •
200.000 îen – se atestă în Africa 60000 îen – Asia 40000 îen – Europa 12000 îen – agricultură sedentară
Arta paleoliticului superior Omul epocii paleolitice se simțea într-un raport permanent și direct cu natura. Noțiuni abstracte nu avea, conceptul de ”suflet” nu i se formase, nici ideea de irealitate sau supraterestru. Ca atare, și arta sa va fi o artă de reproducere realistă, concretă, direct legată de experiența sa practică.
Sursa. Drimba O. Istoria Culturii și Civilizației. Vol I. p. 29
Arta paleolitică include pictura pe roci și pictura rupestră și sculptură în: lut, os, corn de cerb, piatra și fildeș (pietroglife). Venus din Grimaldi, Gravettian, 24,000 - 19,000 îen, Steatit.
Pictură rupestră din peștera Chauvet, Aurignacian, circa 37,000 - 33,500 îen
Culturile arheologice ale paleoliticului superior în Europa • • • •
Aurignacianul – circa 43-28 mii îen Gravettianul – circa 29-22 mii îen Solutreanul – circa 22-17 mii îen Magdalenian - circa 17 – 10 mii îen, (spre sfârșitul ultimei ere glaciare) este ultima cultură a paleoliticului superior european.
Sursa: Paz Garcia Ponce de Leon. Istoria Picturii. București: Teora, 2009. p. 8 Sursa: Chalmin, E., Menu, M., Vignaud, C. Analysis of rock art painting and technology of Palaeolithic painters. 2003
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Aurignacian
Arta Europeană din paleoliticul superior este reprezentată de cultura arheologică Aurignacian. 45-22 mii îen
Aurignacianul 45-28 mii îen
Venus din Hohle Fels. Germania. Os. 6 cm. 35000 ani îen.
Peștera Chauvet. Franța. Cai. Circa 40000 ani îen.
Aurignacianul circa 43-28 mii îen Nu departe de Aurignac în 1852 JeanBaptiste Bonnemaison scoate oasele dintr-o gaură de iepure, săpând mai departe, a descoperit intrarea într-un adăpost de stâncă, care conținea un loc de înmormântare colectiv și rămășițel ale animalelor dispărute. În 1860, paleontologul Édouard Lartet a descoperit acolo, împrăștiat în cenușa unei vetre, instrumente în silex și coarne de ren; reliefurile meselor unui grup instalat în jurul focului și oase de urși de peșteră, mamuți, hiene de peșteră, rinoceri ect. În 1906, după o dezbatere științifică aprinsă, Aurignac și-a dat numele, devenind omonim al Aurignacianului.
Orășelul Aurignac, Harta Franței cu locația Aurignacului, peșterea Aurignac.
Sursa: http://www.musee-aurignacien.com/fr/labri-prehistorique-daurignac
Arta aurignaciană Peștera Trois-Frères Peștera este numită după cei trei fii ai lui Bégouen care au descoperit-o în 1914. (În franceză: trois frères înseamnă „trei frați”.) Desenele peșterii au fost făcute celebre în publicațiile Abbé Henri Breuil. Arta rupestră pare a fi datată aproximativ la 13.000 î.Hr (magdalenian). Pecând rinocerul și onagru din camera Sanctuar țin de Aurignacian
Arta aurignaciană Peștera Chauvet Descoperită la 18 decembrie 1994, este considerat unul dintre cele mai semnificative situri de artă preistorică. Datarea cu carbon situiează creația din peștera Chauvet cu circa 35.000 - 30.000 de ani. Spe deosebire de alte picturi rupestre din paleolitic ce prezintă animale ierbivore, pereții peșterii Chauvet prezintă multe animale prădătoare, de exemplu, lei de peșteră, leoparzi, urși și hiene de peșteră. Există, de asemenea, picturi de rinoceroni.
Peștera Chauvet
Venus din Hohle Fels, fildeș, 59,7 × 34,6 mm Peștera Hohle Fels, Germania Aurignacian
Este o cultură arheologică paleolitică care a dispărut definitiv către 22000 îen, din cauza Ultimului maxim glaciar (LGM), în care straturile de gheață au acoperit o mare parte din America de Nord, Europa de Nord și Asia, afectând profund clima Pământului provocând secetă, deșertificare și o scădere mare a nivelului mării.
Venus of Lespugue. 26-24 mii
Gravettianul – 29-22 mii îen
Doamna din Brassempouy, fildeș, 3,65 cm H. 26-24 mii de ani Venus din Petřkovice, 23000 îen, hematit
Venus din Willendorf, calcar, Austria, 11 cm, 25ooo îen
Venus din Laussel, Franța, 54 cm, calcar,. 25000 îen
arta gravetiană supraviețuită include numeroase picturi rupestre și figurine mici (Venere paleolitice) realizate din lut sau fildeș, precum și obiecte de bijuterii. Zeițele fertilității datează mai ales din perioada timpurie; există peste 100 de exemple cunoscute. Acestea, se conformează unui tip fizic foarte specific, cu sâni mari, șolduri largi și posteriori proeminente. Statuetelor le lipsesc detaliile feței, iar membrele lor sunt adesea rupte.
Venus din Dolní Věstonice, 29,000– 25,000 îen (Gravettian) ceramică
Gravettianul
Pictura Gravettiană Peștera Cosquer
Peștera Cosquer este situată în Calanque de Morgiou din Marsilia, Franța, lângă Cap Morgiou. Intrarea în peșteră este situată la 37 m (121 ft) sub apă, datorită creșterii nivelului mării Holocenului. Peștera conține diferite gravuri preistorice. A fost descoperit în 1985 de scafandrul Henri Cosquer, dar existența sa nu a fost făcută publică decât în 1991, când trei scafandri s-au pierdut în peșteră și au murit
Au supraviețuit 150 de monstre de artă rupestră, inclusiv câteva zeci de picturi și sculpturi datând din paleoliticul superior, corespunzător a Gravettianul și Solutrianul: 1. Gravettianul - 65 de șabloane de mână și alte motive conexe, datând de 27.000 de ani 2. 177 de animale datând de Era Solutreană, reprezentând atât animale „clasice”, cum ar fi bizoni, capre alpine și cai, alcidae și un om cu cap de focă.
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Cosquer_Cave#:~:text=The%20cave%20contains%20various%20prehistoric,in%20the%20cave%20and%20died
Peștera Cosquer
Grotte de Cussac, Franța
Peștera a fost descoperită în anul 2000, de către speologul amator Marc Delluc. În prezent, aceasta este protejată pentru studii științifice și este închisă publicului. Operele artistice datează cu 25.000 de ani în urmă, fiind aproape exclusiv gravuri, adesea foarte mari, realizate cu unelte de piatră pe pereți. Pigmenții lipsesc cu excepția punctelor roșii
Sursa: http://www.visual-arts-cork.com/prehistoric/cussac-cave.htm
Pictura Gravettiană
Pictură a unui ibex. 23.000 î.e.n. Peștera Cougnac
Caii pătați, peștera Pech-Merle, Franța (c.25,000 îen)
Solutreanul – 22-17 mii îen
Solutrean
Grotte de la Pileta, Pește
Termenul Solutrean provine de la situl arheologici „Cros du Charnier”, datând în urmă cu aproximativ 21.000 de ani și situat la Solutré, în centrul Franței. Situl Stânca Solutré a fost descoperit în 1866 de geologul și paleontologul francez Henry Testot-Ferry.
Grotte de La Pileta Malaga, Spania 20000 îen
Magdalenian Perioada de glorie a picturii rupestre: Altamira, Font-de-Gaume, Lascaux și Niaux.
Arta Magdaleniană Peștera Trois-Frères
Vrăjitor executând un dans magic, figură gravată și pictată din grota Trois-freres.
Pictura Rupestră Magdaleniană: Altamira, Spania Lascaux, Franța Fonte de Gome, Franța Grappin, Franța Niaux, Franța Vale Boi, Portugalia
Pictura rupestră acoperă teritoriul Europei între paralele 35° şi 55 °, de la Oceanul Atlantic la Munţii Ural, însă cu o repartiție în spațiu extrem de neuniformă. Majoritatea peşterilor cu pictură parietală se concentrează în Spania (130) şi Franţa (123). La acestea se mai adaugă patru peşteri în Italia, două în Portugalia şi una în Rusia (peştera Kapova din Ural). Sursa: CÂRCIUMARU, M. Bitiri, M. Cele mai vechi picturi rupestre paleolitice din România. În: Revista muzeelor și monumentelor – Monumente istorice și de artă. Anul XLIX, nr. 1, 1980. pag 10
Peștera Altamira Spania În 1875, arheologul amator Marcelino Sanz de Sautuola (1831-1888) a început să cerceteze peștera Altamira, în 1879 grației fiicei sale Maria, descoperă picturile rupestre din peștera Altamira. Descoperirea sa a fost recunoscută abia după 1902.
Marcelino Sanz de Sautuola (1831-1888)
Peștera
ALTAMIRA
Plafonul cu bizoni Capela Sixtină a preistoriei
LASCAUX, Franța
Peștera FONT-DE-GAUME, Franța. A fost descoperit în 1901 de Denis Peyrony
Particularităţile picturii rupestre: I. Se află la înălţimea de 1,52 m atât pe pereţi, cât şi pe podul peşterilor.
II. Lipseşte conceptul compoziţional (figurile sunt plasate la întâmplare).
III. Figurile sunt deseori suprapuse una peste alta.
IV. Nu sunt respectate proporţiile între figuri.
V. Lipsește cu desăvârșire reprezentarea motivelor fitomorfe (flori, copaci, iarbă)
Cai, tauri și rinoceri peștera Chauvet Franța
VI. Imaginile au o uluitoare putere de sugerare a mişcării, figurile au o plastică dinamică, denotă cunoştinţe profunde a anatomiei animalelor; oamenii sunt reprezentați convențional.
VII. Coloritul este de origine minerală: • ocru (lut galben, roşu, alb), • oxid de mangan şi cărbune ars pentru culoarea neagră, • hematit pentru culoarea roşie, Lipsește culoarea verde și albastră. Vopselele se diluau cu apă, mai rar cu grăsime
Peștera Pech Merle. Cal acoperit cu puncte. Peștera pair non pair. Cal în stilul II. Cal în stilul III.
Lascaux. Cal în stilul III. Din galeria Axial
Labastide. Cal în stilul IV timpuriu.
Peștera Marsoulas. Bizon redat prin puncte roșii
Peștera La Greze, bizon în stilul II (între aurignacian și magdalenian)
Peștera Le Portel. Bizon în stilul IV timpuriu
Peștera Niaux. Bizon în stilul IV timpuriu
Peștera Pech Merle. Bour stilul III.
Fourneau-du-Diable, Bourdeilles. Doi bouri în relief. Stilul III, Solutrian
Semne și simboluri Printre imaginile animalelor pe pereții peșterilor și pe obiectele portabile din preistorie se găsesc semne. Tipologia semnelor masculine: A – semn de cârlig sau ”propulsor”; B – semne de sârmă ghimpată; C – bețe simple și dublate; D – puncte și linii, simple și dublate.
Peștera Pech Merle. Intrarea în le Combel. Plafonul decorat cu puncte roșii.
vulvă
Tipologia semnelor feminine: A și B – semne triunghiulare. În A 3 și B 3, vedem semnele „plagă” sau „săgeată”. Formele derivate din B corespund variantelor „tectiformelor” din regiunea Eyzies. C – semne ovale; D – semne ractangulare; D 1, grupul PérigordPyrénées; D 2, grup Cantabrian; E – semn claviform. Sursa: LEROI-GOURHAN, A. Treasures of Prehistoric Art. New York: Harry N. Abrams, 1967.
Peștera El Castillo, Spania. Semnul quadrangular feminin însoțit de punctele complimentare a semnului masculin
LEROI-GOURHAN, A. Treasures of Prehistoric Art. New York: Harry N. Abrams, 1967
Sculptura • Reprezentări zoomorfe • Reprezentări antropomorfe (Venere paleolitice)
Figurine Zoomorfe
Frumusețea feminină
Venere paleolitice. Gravettian. Găsite pe teritoriul Rusiei de est
Figură feminină, fildeș, 23000-21000 îen
Figură feminină, fildeș, 21000-19000 îen
Mezolitic Roca dels Moros, Spania, Dansul lui Cogul, trasare de Henri Breuil Europa - 15,000–5,000 îen
ARTA NEOLITICĂ Odată cu sfârșitul erei glaciare Wurm (circa 10 mii îen) clima devenind mai caldă a determinat mari schimbări în faună și floră. Omul începe să domine natura practică agricultura și domesticește animalele. Arta perioadei neolitice capătă un aspect stilizat, abstract este o artă conceptuală. Aici apar ideea de etern, extrapământesc, ideea unei vieți ”de dincolo”, ideea de spirite.
Sculptura neolitică Epoca Mezoliticului în Europa este marcată de stagnarea sculpturii, iar în epoca Neoliticului canoanele acesteia se schimbă radical distanțându-se de naturalismul epocii paleolitice, formele devin schematizate și geometrizate. Culturi neolitice: Cultura Vinča; Cultura Varna; Cultura Butmir; Cultura Rössen; Cultura Lengyel.
Cultura Vincea Cultura Vinča
În neolitic apare ceramica, până în 3400 vasele sunt modelate cu mâina, iar apoi cu ajutorul roții olarului.
Cultura Dimini, ceramica
Cultura Rössen
Ceramica La Almagra
Figură antropomorfă, masculină din lut. Cultura Cucuteni
Cultura Karanovo ceramica.
Ceramica Cucuteni.
Civilizația Megalitică. 3500-1500 îen Civilizația megalitică începe să se configureze imediat înaintea epocii metalelor, continuându-se și în fazele de început ale acesteia. Civilizația megalitică este caracterizată de un anumit mod de construcție care constă în folosirea unor blocuri de piatră de mari dimensiuni, doar cioplite, fără o formă precisă și fără suprafețe șlefuite.
Sursa: Drîmba O. Istoria Civilizațiilor. Vol I.p. 54
Arhitectura Megalitică Europa A fost răspândită în zona occidentală a Mediteranei – Sardinia, Sicilia, insulele Baleare, Spania, Portugalia, dar și Bretagne, sudul Angliei și Irlanda, nordul Germaniei și regiunile scandinave.
Cei mai vechi megaliți se înalță în Spania și în Portugalia, precum și în Golful Leului (în Nord-Vestul Mediteranei), în Corsica, în Sardinia și în Malta. Obiceiul ridicării marilor pietre urcă apoi de-a lungul coastei atlantice. Bretania, în special, ofere numeroase exemple de astfel de monumente. Apoi arta megalitică ajunge în Irlanda, în Marea Britanie și, în cele din urmă, către 1500 îen, în Jutlanda și Scandinavia.
Sursa: Salles C. Civilizații antice. București: RAO, 2008. p.20-21.
Construcţii Megalitice Megalit – din grecește: μέγας (megas) „mare” și λίθος (lithos) „piatră”, areun rost magico-religios. Există următoarele tipuri de construcții megalitice: 1. menhire (Carnac, Franţa) – stâlpi mari de piatră aliniaţi în rânduri; 2. dolmene (Louth, Irlanda) – doi stâlpi verticali de piatră pe care se sprijină o altă piatră orizontală, formând un fel de portal (dolmenele au o funcție funerară) și, 3. cromlehuri (Stonehenge, Anglia) – incinte circulare formate din mai multe menhire – sanctuar.
Menhire
Menhire
Piatră megalitică, Sicilia.
Menhire din Évora, Portugalia.
Dolmen Dolmenele au forma unor mese constituite din pietre verticale care susțin un bloc unic așezat orizontal. Adăpostind în general camere funerare, ele sunt îngropate sub un tumul de pământ sau sub cairne (grămezi de pietre).
Sursa: Salles C. Civilizații antice. București: RAO, 2008. p.20-21.
Mormânt megalitic din Harhoog. Germania. 3000 îen.
Mormânt megalitic. Olanda
Unii megaliți sunt ornați. În Franța, pereții dolmenului de la Gavrinis (Morbihan) sunt incizați cu desene abstracte (cercuri, spirale), frunze, securi și șerpi. La Filitosa (Corsica), menhirele sunt gravate în relief cu caractere antropomorfe (schițe de capete și brațe) și cu arme de luptă.
Dolmen de la Gavrinis. Franța Sursa: Salles C. Civilizații antice. București: RAO, 2008. p.20-21.
Dolmen de la Gavrinis. Franța
Filitosa Corsica
Templul de la Mnajdra. Malta, mileniul III îen La Mnajdra, trei monoliți decorați cu înțepături servesc drept poartă de acces spre trei săli sub formă de trifoi.
Stonehenge Construit în etape între mileniul al III-lea și al II-lea, ansamblul monumental de la Stonehenge se compune din 4 cercuri concentrice, cu diametru cercului exterior (cercul Sarsen), de 33 m. Toată construcția este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. Menhire înalte de 3- 6 m și cântărind mai multe zeci de tone. Pietrele verticale ale cercului exterior suportă blocuri orizontale.
Stonehenge. Plan.
1. Piatra de altar. gresie 2. 3. curgane 4. Slaughter Stone 5. Piatra Călcâi 6. Două menhire 7. Șanț circular 8. Valul interior 9. Valul exterior 10. Bulevard (3 km) 11. Cercul Y 12. Cercul Z 13. găurile lui Aubrey (56) 14. Intrarea sudică
Tipuri speciale de construcții megalitice
Pe insula Mallorca și Minorca se găsesc monumente megalitice de tip talayot (mileniul I îen) – un turn cu o singură încăpere, construit din blocuri mari de pietre naturale, cu acoperiș de falsă boltă sau o lespede susținută de pilon central; avea funcția de apărare a unui sat.
Taula
Tipul Taula, constă dintr-o lespede fasonată așezată orizontal pe o coloană prismatică monolită, înaltă de 8-10 m. Avea probabil funcția de monument funerar.
Naveta Mormânt cu o cameră funerară unică și un coridor de acces, totul încorporat într-o construcție (mil II-lea îen) de forma unei nave răsturnate, compusă din 8-10 rânduri de lespezi parțial fasonate. Naveta din Tudons. Menorca
(naveta din Tudons. Menorca)
Nuraghi Structuri megalitice în formă de turn de apărare (mil II îen) sunt caracteristice pentru Corsica și Sardinia. Construite din straturi de pietre brute cu o grosime de 2-5 m, iar înălțimea poate atinge 20 m (2-3 etaje cu scări interioare). Barumini este renumită prin complexul de turnuri nuraghi. Din cei peste 8000 de nuraghi construiți în Sardinia s-au mai păstrat aproximativ 6500, majoritatea în ruine.
Nuragi. Barumini. Sardinia.