14/2017 18.09-01.10
20 DE ANI
SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ SUCCESELE COMUNE!
INOVAȚIA LABORATORULUI „FABERLIC”
™
A PATRA GENERAȚIE A COSMETICII CU OXIGEN
20
AM ÎMPLINIT
DE ANI!
19
EDIȚII ALE CATALOGULUI „FABERLIC”
15
MAI MULT DE
COLECȚII
DE ÎMBRĂCĂMINTE
LA MODĂ!
700
DE PRODUSE NOI
ÎN FIECARE AN FABERLIC –
UNICA COMPANIE DIN RUSIA, CARE FACE PARTE DIN TOP-100 AL CELOR MAI MARI COMPANII DE PARFUMURI ȘI PRODUSE COSMETICE DIN LUME. ÎN 2016 A OBȚINUT LOCUL TREI ÎN LUME, CONFORM RITMULUI DE DEZVOLTARE.* *Conform versiunii WWD Fairchild Publishing.
2003 Alexei Nechaev, președintele Companiei Faberlic (în centru) Ala Annikova, director executiv Vladislav Davankov, vice-președinte
PRIETENI, NOI AM ÎMPLINIT 20 DE ANI! Noi - suntem 25 de milioane de oameni din 40 de țări ale lumii: oameni ce vorbesc limbi diferite, cu profesii diferite, de vârstă diferită și cu obiceiuri diferite. Dar avem și ceva în comun! Alexei Nechayev - fondatorul și președintele companiei Faberlic. S-a născut în Moscova, în 1966. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moscova „M. Lomonosov”. Este profesor inovator și tată a cinci copii.
Noi credem în forțele proprii și în aspirațiile, ce le avem. Noi transformăm în realitate lucruri, pe care alții le consideră imposibile. Cu 20 de ani în urmă, când companiile cosmetice cheltuiau milioane de dolari, pentru ca să găsească cuvintele necesare care să explice prin ce cremele lor se deosebesc de sutele de creme de acel fel, Faberlic a creat ceea ce încă nu exista. Noi am creat produse cosmetice unice cu oxigen, având drept bază fundamentală cercetările științiice sovietice. Și aceste produse cosmetice au devenit populare datorită femeilor, care le-au
îndrăgit și și-au luat responsabilitatea de a le prezenta milioanelor de prietene. Ne-ați susținut chiar și atunci când echipa Faberlic a decis să creeze ceva nou: să dăruiască femeilor Modă. Am decis să creăm articole care sunt purtate în casele oamenilor bogați și cunoscuți. Ni s-a 2007 spus că e imposibil să propunem cumpărătorilor, la iecare 3 săptămâni, cele mai stilate articole, concepute de creatori celebri. Dar milioanele de femei deștepte, frumoase și impresionabile au testat articolele Faberlic și, din nou, concepțiile manualelor de marketing s-au învechit. Mesajul meu are un inal simplu: Când iubești, știi că jumătatea ta merită tot ce e mai bun!
2017 03/ 2017
Al vostru, Alexei Nechaev
.02
13.02-26
4
GENERAȚII DE PRODUSE COSMETICE CU OXIGEN
1 2 3 1997
2007
2015
PRIMA GENERAȚIE AQUAFTEM®
A DOUA GENERAȚIE „RESPIRAȚIA DUBLĂ”
A TREIA GENERAȚIE AIR STREAM
Oxigenul este energia tinereții. Fiecare celulă a organismului are nevoie de oxigen, pentru a absorbi substanțele nutritive și a se reînnoi. În anii '60 ai secolului XX, savanții din lumea întreagă, au încercat să găsească lucrul, care ar putea livra oxigenul acolo, unde îi este necesar organismului cel mai mult. Descoperirea a fost făcută de savanții sovietici, care au creat emulsia pe bază de perluorocarburi. Mai târziu, ea a fost patentată de Faberlic pentru utilizarea în produsele cosmetice, cu numele de AQUAFTEM®. Pe parcursul a 20 de ani, Laboratorul Faberlic a perfecționat această formulă, îmbogățind-o cu noi ingredinte active. 2017 este anul apariției celei de-a patra generație de cosmetică cu oxigen. Descoperiți linia OXIOLOGY™!
4 faberlic № 14/2017
INOVAȚII
T E H N O LO G I A
4DTARGET pe bază de drone cu oxigen asigură un efect semniicativ asupra celulelor pielii în 4 direcții
STIMULEAZĂ LA MAXIM GENERAREA DE ENERGIE ÎN CELULE
4
2017
ÎMBOGĂȚEȘTE CELULELE PIELII CU OXIGEN
PROTEJEAZĂ DE RADICALII LIBERI
SPOREȘTE MICROCIRCULAȚIA
A PATRA GENERAȚIE
INOVAȚIA LABORATORULUI FABERLIC
™ PIELEA, CU ADEVĂRAT, RESPIRĂ, CAPĂTĂ PROSPEȚIME ȘI STRĂLUCIRE! № 14/2017 faberlic
5
™
SIMTE RESPIRAȚIA ADÂNCĂ A PIELII! 6 faberlic № 14/2017
INOVAȚII
LEGENDARUL OXIGEN
INSUFIECIENȚA DE OXIGEN ARE UN IMPACT CONSIDERABIL ASUPRA FRUMUSEȚII ȘI SĂNĂTĂȚII. PRODUSELE DIN SERIA „LEGENDARUL OXIGEN” DĂRUIEȘTE PIELII RESPIRAȚIE ȘI ÎI REDĂ ENERGIA DE CARE ARE NEVOIE.
PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE
PRODUSE NOI
DEMONSTRAȚII CLINICE: după 30 de zile după 30 de minute se restabilește funcția dispar iritațiile pielii. de barieră a pielii* 0256
0257
REGENERARE EXPRESS
HIDRATARE EXPRESS
Grăbește procesele naturale de regenerare a celulelor.
Răcorește și împrospătează instant pielea.
Produs SOS ideal în cazul iritațiilor, înroșirii și mâncărimii pielii.
Crește tonusul pielii. Elimină urmele de oboseală.
Sporește acțiunea altor ingredinte active când e utilizat drept bază pentru aplicarea cremei sau a măștii.
Poate i aplicat peste machiaj.
LEGENDARUL BALSAM CU OXIGEN CU O NOUĂ TEHNOLOGIE Balsam cu oxigen 50 ml Spray activ Cu o concentrație maximă regenerant 100 ml de 4DTarget și panthenol * Conform rezultatelor cercetărilor clinice, realizate de IBF „ROSTEST-MOSKVA”.
0257
47,99
35,89
Cu panthenol și complex de minerale
0256
19,99
14,29
№ 14/2017 faberlic
7
0241
0239
PRIVIRE STRĂLUCITOARE Cremă pentru pielea din jurul ochilor 15 ml 0239 23,99
15,89
HIDRATARE ȘI STRĂLUCIRE Ser pentru față 15 ml
Oferă pielii instant strălucire și prospețime. Pigmentul dispersiv de lumină corectează vizual imperfecțiunile pielii.
0241
39,99
31,89 0240
DETOXIFIERE ȘI PROTECȚIE
TRĂIEȘTE O NOUĂ VIAȚĂ, AVÂND O PIELE RADIANTĂ! 8 faberlic № 14/2017
Mască detox 50 ml Activizează procesul de detoxiiere a celulelor pielii, înlătură urmele inluenței nefaste a mediului înconjurător, hrănește pielea. 0240
47,99
35,89
INOVAȚII
STRĂLUCIRE DE OXIGEN PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE
ÎN CONDIȚIILE STRESULUI URBAN ȘI A ECOLOGIEI NEFASTE, PIELEA DESEORI PARE PALIDĂ ȘI OBOSITĂ. PRODUSELE DIN SERIA ”STRĂLUCIRE DE OXIGEN” ÎI REDĂ CULOAREA PLINĂ DE SĂNĂTATE ȘI STRĂLUCIREA NATURALĂ.
CERCETĂRILE CLINICE AU DEMONSTRAT CĂ:
90% dintre femei au observat uniformizarea nuanței pielii.
65% dintre femei
au observat diminuarea ridurilor**
0237
0238
REGENERARE ȘI DETOXIFIERE
CULOAREA IDEALĂ A FEȚEI
Pe parcursul nopții, are capacitatea de a regenera pielea
Activează microcirculația în țesuturile pielii. Umple celulele de energie.
Hidratează intensiv pielea
0242
Netezește pielea, eliminând urmele de oboseală.
Redă pielii strălucirea naturală.
SPF 15 Cremă-strălucire 50 ml De zi 0237 De noapte 0238 Fiecare cu 31,99
22,29*
Cremă BB multifuncțională 30 ml 0242 47,99
SPF 10 HIDRATARE ȘI NUANȚĂ UNIFORMĂ „Se pierde” în nuanța pielii. Uniformizează culoarea feței. Maschează imperfecțiunile.
35,89
** Conform rezultatelor cercetărilor clinice, realizate de SRL „Centrul stiințifico-practic de expertiză a nivelului calității și securității produselor alimentare și cosmetice „KosmoProdTest”.
PRODUSE NOI
*Setudelzi (0237)+
cu doar
cremă te (0238) cremă de noap este valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
35,09 № 14/2017 faberlic
9
0275
MATIFIERE ȘI REGLAREA SEBUMULUI Matiiază pielea. Netezește și împrospătează.
Mască de curățare a tenulu 50 ml Aplicați-o 1-2 ori pe săptămână.
0275 27,99
19,89
0274
NUANȚĂ MATĂ ȘI UNIFORMĂ „Se pierde” în culoarea pielii. Ascunde imperfecțiunile vizibile.
PIELEA MATĂ ȘI NETEDĂ CEL MAI PREȚIOS DAR!
Uniformizează microrelieful
Cremă BB matiiantă 30 ml 0274 47,99
10 faberlic № 14/2017
35,89
INOVAȚII
BALANȚA DE OXIGEN
PENTRU FRUMUSEȚEA ȘI SĂNĂTATEA TENULUI GRAS E NECESARĂ ÎNGRIJIREA COMPLEXĂ A SA. PRODUSELE DIN SERIA „BALANȚA DE OXIGEN”, REGLEAZĂ ACTIVITATEA GLANDELOR SEBACEE ȘI CREAZĂ O SENZAȚIE DE PROSPEȚIME, CARE DUREAZĂ PE PARCURSUL ÎNTREGII ZILE.
PENTRU TENUL GRAS ȘI MIXT
PRODUSE NOI CERCETĂRILE CLINICE AU DEMONSTRAT CĂ cu 36% se diminuează numărul camedoanelor deschise.
cu 13,8% se reduce secreția de grăsime cutanată** 0273
0272
REGENRARE ȘI CORECȚIE MATIFIERE ȘI HIDRATARE
Usucă porii. Previne iritațiile.
Matiiază și hidratează pielea.
Elimină grăsimea inestetică a pielii.
Restabilește echilibrul lipido-hidric. Poate i folosit drept bază de machiaj.
Cremă echilibrantă 50 ml De zi 0272 De noapte 0273 Fiecare cu 23,99
15,89*
**După 28 de zile de utilizare, conform rezultatelor cercetărilor clinice, realizate de SRL „Centrul stiințifico-practic de expertiză a nivelului calității și securității produselor alimentare și cosmetice „KosmoProdTest .
*Setudelzi (0272)+
cremă te (0273) cremă de noap este valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
cu doar
26,29
№ 14/2017 faberlic
11
0266
NETEZIRE ȘI CONFORT Se absoarbe instant. Netezește ridurile ine și previne apariția ridurilor noi.
Cremă pentru pielea din jurul ochilor 15 ml 0266 17,59
11,89
0268
NUTRIȚIE INTENSĂ Îmbogățește pielea cu substanțe nutritive. Toniică.
GINGAȘĂ ȘI CATIFELATĂ: ATRIBUTELE PIELII TALE! 12 faberlic № 14/2017
Sporește elasticitatea și fermitatea pielii.
Mască pentru față 50 ml Aplicați-o 1-2 ori pe săptămână.
0268
27,99
19,89
INOVAȚII
NUTRIȚIE CU OXIGEN
PIELEA USCATĂ ARE NEVOIE DE CONFORT PE PARCURSUL ZILEI. PRODUSELE DIN SERIA „NUTRIȚIE CU OXIGEN” ASIGURĂ PROTECȚIE, MENȚIN ECHILIBRUL HIDRIC ȘI ÎMBOGĂȚESC PIELEA CU SUBSTANȚE NUTRITIVE.
PENTRU PIELE NORMALĂ ȘI USCATĂ
PRODUSE NOI CERCETĂRILE CLINICE AU DEMONSTRAT CĂ pielea e cu 28,1% mai după 14 zile dispare senzația hidratată. de uscăciune și descuamare**
0265 0264
NUTRIȚIE ȘI REGENERARE
NUTRIȚIE ȘI PROTECȚIE
Îmbogățește pielea cu elemente nutritive, pe parcursul nopții.
Elimină instant uscăciunea.
Hidratează, restabilește fermitatea și elasticitatea.
Restabilește stratul protector de lipide.
Elimină urmele de stres, acumulate pe parcursul zilei.
Cremă-nutriție 50 ml De zi 0264 De noapte 0265 Fiecare cu 23,99
15,89*
** După 28 de zile de utilizare, conform rezultatelor cercetărilor clinice, realizate de SRL „KosmoProdTest”.
*Setudelzi (0264)+
cremă te (0265) cremă de noap este valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
cu doar
26,29
№ 14/2017 faberlic
13
PENTRU TEN NORMAL ȘI USCAT 0277 0255
0259
CURĂȚARE DELICATĂ
Spumă mousse de curățare 175 ml
Spuma mousse ină curăță rapid pielea, îndepărtează orice urmă de machiaj și murdărie. Componenții emolienți și hidratanți îngrijesc eicient pielea feței.
0255
39,99
CURĂȚARE FINĂ
Lapte demachiant 150 ml 0277 19,99
TONIFIERE ȘI HIDRATARE 0258
0270
31,89
14,29
Loțiune tonică delicată 150 ml 0259 19,99
14,29
PENTRU TEN GRAS ȘI MIXT
CURĂȚARE ȘI PROSPEȚIME
Gel de curățare și spălare 150 ml 0258 21,59
CURĂȚARE ȘI MATIFIERE 0271
O PRIVIRE FINĂ ASUPRA PIELII CURATE 14 faberlic № 14/2017
Loțiune tonică astringentă 150 ml 0270 19,99
CURĂȚARE PROFUNDĂ
15,89
14,29
Gomaj de curățare a tenului 75 ml Aplicați-l 1-2 ori pe săptămână.
0271
19,99
14,29
INOVAȚII
RESPIRAȚIE DE OXIGEN
ASPECTUL PIELII, DAR ȘI EFICACITAREA PROCEDURILOR ULTERIOARE DEPIND DE CURĂȚAREA CORECTĂ ȘI REGULATĂ. ALEGE TIPUL DE CURĂȚARE POTRIVIT TENULUI TĂU ȘI PIELEA TA VA AVEA UN ASPECT SĂNĂTOS ȘI RADIANT!
PRODUSE NOI 0253
CURĂȚARE INOVATIVĂ Curăță delicat tenul și pielea din jurul ochilor de urmele de machiaj și de murdărie.
RESTABILIRE ȘI REGENERARE Înlătură eicient celulele descuamate ale epidermei.
Hidratează și toniică pielea.
Grăbește regenerarea pielii.
Se potrivește tuturor tipurilor de piele, chiar și celei sensibile.
Uniformizează suprafața pielii.
0269
PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE Scrub exfoliant pentru față 75 ml
Aplicați-l 1-2 ori pe săptămână.
0269
19,99
14,29
Loțiune micelară 150 ml 0253 21,59
15,89*
*Loțiune ă (0253) micelar rarea oricărui
la cumpă 14 -15. produs de la p. este valabilă în (această promoție il) limita stocului disponib
cu doar
7,89 № 14/2017 faberlic
15
ul bonus tău!
1 2 3
CADOU GARANTAT* PENTRU FIECARE CARD! * produse Faberlic, reduceri de până la -70% la produsele din catalogul N.15.
PRIMEȘTE BONUS CARDUL „Bonusul tău”. PENTRU A-L PRIMI; COMANDĂ PRODUSE ÎN VALORE MINIMĂ DE 24.99, DIN ACEST CATALOG. Pentru fiecare 24.99 lei, din suma comezii, ți se oferă un bonus card. Fiecare card îți oferă dreptul de a primi un cadou garantat din următorul număr al catalogului și posibilitatea de a primi unul din principalele premii care se oferă.
ACTIVEAZĂ BONUS CARDUL „Bonusul tău” ȘI PRIMEȘTE UN CADOU GARANTAT* ÎN PERIOADA CAMPANIEI CATALOGULUI N.15. – Activează1 codul unic de pe spatele cardului,
pe site-ul www.faberlic.com/priz2 – Activează cardul până în 15 octombrie 2017. – Transmite-i Consultantului tău codul promoțional și, din 2 octombrie până în 22 octombrie, el îți va livra cadoul*
PREMIILE PRINCIPALE se vor acorda până în 30 octombrie celor care au activat bonus cardul: 10 vacanțe la munte 20 de odorizante 200 de seturi „Street Couture” geantă+portmoneu 2000 de parfumuri „Bouquet de Jardin”, art. 3016 2000 de seturi „Oxiology”: balsam, art. 0257+ masca detox, art. 0240.
Informații detaliate despre perioada de desfășurare a promoției și condițiile de desfășurare citiți pe site-ul www.faberlic.com/priz 1 Consultanții Faberlic pot activa cardul în Cabinetul personal.
16 faberlic № 14/2017
2 Dacă activezi cardul pe site, codul promoțional ți se oferă în mesaj, pe ecran.
M
oție m o r p EGA
I I I Ț R U N O MU E CAD D
10
200 DE SETURI
geantă convertibilă+ portmoneu din colecția „Street Couture”
CĂLĂTORII
LA MUNTE* PENTRU DOUĂ PERSOANE
2000 DE SETURI OXIOLOGY
mască detox+ balsam cu oxigen
20
DE ODORIZANTE DE AER**
* Locația și hotelul pot i diferite de cele prezentate pe imaginea din catalog.
2000
DE PARFUMURI Bouquet de Jardin
** Forma și culoarea odorizantului pot i diferite de ale celui prezentat în catalog.
№ 14/2017 faberlic
17
ÎN ACEST NUMĂR: Produse noi și oferte speciale | 6–15, 200–217, 280–331 Îngrijirea pielii | 20–53, 64–67
Realizarea și fabricarea cosmeticii cu oxigen corespunde cerințelor standardelor de calitate:
Produse parafarmeceutice | 54–63 Evaluarea siguranței produselor Faberlic se realizează în conformitate cu metodele IN VITRO și nu se testează pe animale.
Igienă | 68–85 Îngrijirea părului | 86–97 Produse cosmetice pentru copii | 98–101 Arta machiajului | 102–141
Compania Faberlic este membru al Asociației de parfumerie și cosmetică a Federației Ruse.
În lumea parfumurilor | 142–161, 174-175 Pentru bărbați | 162–173 Produse pentru sănătate | 176–181 Casa frumoasă | 182–199 Modă și stil: dresuri | 218–221 lenjerie | 222–229 îmbrăcăminte pentru 234–259, 262–275 bărbați, copii și femei încălțăminte | 260–261, 276–277 accesorii | 278–279
|
PRODUS NOU
ISO 9001-2015 sistemul de management al calității pentru prelucrarea și producerea articolelor de cosmetică și parfumerie.
A PATRA GENERAȚIE DE PRODUSE COSMETICE CU OXIGEN:
o nouă revoluție?
SPĂLATUL RUFELOR:
cele mai eiciente trucuri de la Faberlic
TĂ RIMA DA P U R T N PE OG! ÎN CATAL Dorind să trăiască alături de femei cele mai frumoase momente din viața lor, Faberlic a creat
O COLECȚIE DE ÎMBRĂCĂMINTE CONFORTABILĂ ȘI STILATĂ
PENTRU VIITOARELE MĂMICI ȘI NOU-NĂSCUȚI! № 14/2017 faberlic
19
Actrița Renata Litvinova vă prezintă prețioasa îngrijire a pielii Platinum.
atele
! În sp
put. D n înce u r a nt do cese! ani su ar suc inova 20 de or ani -doenata Litv acest agoste, R Cu dr
20 faberlic № 14/2017
și d oar...
o
inte ar îna
Îngrijirea pielii
TIMPUL NU ARE NICIO PUTERE ASUPRA PLATINEI!
20 SERUL „ACTIVATO
produse de top
RUL TINEREȚII” PL
ATINUM
lajul E DISTINCTĂ: Amba PARTICULARITAT l împiedică pătrunderea na cțio fun și od ează com or, iar serul își păstr aerului și a bacteriil că nu conține parabeni și SLS. proprietățile chiar da al cu un ORULUI: „E un ser ide observat după OPINIA CONSUMAT am lee car pe ele parfum in. Rezultatsunt: un efect de lifting vizibil, trei zile de utilizare a pielii și netezirea ridurilor ine. culoarea sănătoasă r să folosiți acest ser!” Vă recomand tuturo Svetlana Borisova
0333
COMPLEXUL ACTIV „SKINFLEX” cu efect de lifting, îmbunătățește elasticitatea și textura pielii.
Ser concentrat cu oxigen pentru păstrarea tinereții, pentru față 6 х 1,5 ml
0330
Aplicați pe fața și pe gâtul curat, înainte de a aplica crema de noapte. Se recomandă utilizarea pe parcursul a 6 – 28 de zile. Nu crează dependență.
0333
79,99
63,89
Serul „Activatorul tinereții” 15 ml 0330 95,99
71,89
Pliculeț 1,5 ml 0641 cremă de zi 0642 cremă de noapte Fiecare cu
1,49*
*Pliculețul cu cremă de zi (0641) sau de noapte (0642) CADOU
la cumpărarea oricărui produs de la paginile 21-23.
№ 14/2017 faberlic
21
CREMELE DIN SERIA PLATINUM NU CONȚIN PARABENI, SLS, ULEIURI MINERALE, COLORANȚI SINTETICI. Apă activă pentru față 40 ml Stropiți fața cu apă. Dacă e necesar, aplicați-o, pe parcursul zilei, peste stratul de machiaj.
ALANTOINA
mărește conținutul de apă în matricea extracelulară, dăruiește pielii netezire.
0329
0332
PANTHENOLUL
are acțiune de regenerare, hidratare și netezire.
31,99
23,89
9624 Apa pură și răcoritoare,
0332
GLACIER WATER,
mbogățită cu minerale, hidratează perfect și împrospătează pielea.
COMPLEXUL PRODIZIA,
pe bază de extract de arbore de mătase persiană, reglează schimbările energetice din celulele pielii. Hidratează intens, susține echilibrul hidric pe parcursul zilei și uniformizează culoarea pielii.
Mască de noapte pentru față 50 ml
Lapte demachiant hidratant 150 ml
Înlătură delicat murdăria și urmele de machiaj de pe față și ochi, hidratează și netezește pielea.
0329
55,99
43,89
Trusă pentru produse cosmetice Platinum
Compoziție: poliuretan, căptușeală - poliester. Dimensiuni: 22x14,5x8 cm.
9624
47,99
35,09
*Pliculețul cu cremă de zi (0641) sau de noapte (0642) U C ADOare a oricărui produs la cumpăr de la paginile 21-23.
22 faberlic № 14/2017
Aplicați masca pe pielea curată, masând-o, și lasați-o să acționeze. Dacă e necesar, ștergeți surplusul cu un șervețel. Culcați-vă fără a îndepărta masca. Dimineața spalați-vă cu apă călduță și curățați pielea în mod obișnuit. Aplicați masca de 2 – 3 ori pe săptămână.
0331
95,99
71,89
Pliculeț 1,5 ml 0641 crema de zi 0642 crema de noapte Fiecare cu
1,49*
O realizare comună a laboratorului Faberlic și a specialiștilor italieni Texturi uimitoare Ingrediente cu un înalt efect de uniformizare a pielii
SFERELE DE ACID HIALURONIC
din componența cremei, ajungând în piele, își măresc volumul, netezind ridurile din interior. Hidratează pielea pentru o perioadă îndelungată de timp.
ACIDUL HIALURONIC
crează pe piele o barieră invizibilă, care impiedică deshidratarea, îmbunătățește structura pielii și netezește ridurile fine.
COMPLEXUL ACTIV „SKINARCHITECT
împiedică apariția ridurilor adânci, pielea restabilinduși propria structură.
0312 0311
0314
Cremă regenerrantă de noapte 30 ml
Toniică, împrospătează și îmbunătățește aspectul pielii. Asigură o hidratare îndelungată.
0312 95,99
71,89
75
%
Cremă pentru pielea din jurul ochilor „Ultralifting 15 ml
Regenerează și hidratează pielea. Netezește ridurile ine din jurul ochilor..
0314 87,99
dintre utilizatori au observat efectul de netezire după prima utilizare a cremei de zi. **
** Conform rezultatelor cercetării complexului activ SKINARCHITECT, prezentate de compania GATTEFOSSÉ, Franța.
63,89*
Crema de zi cu efect de uniformizare 30 ml
Restabilește și susține nivelul optim de hidratare pe parcursul zilei. Pielea devine elastică, netedă și catifelată.
0311 95,99
*Setudelpleoape (0314)
cremă (0311) + crema de zieste valabilă în (această promoție il) limita stocului disponib
71,89* cu doar
95,89 № 14/2017 faberlic
23
20+ PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE
METICĂ
XIGE
0716
Preț super avantajos
15,89 REZULTATUL:
• Pielea e cu 46% mai hidratată chiar și peste 12 ore*
*Conform rezultatelor cercetărilor clinice și de laborator ale SRL „Centrul de Medicină Estetică și de Expertiză”.
C
UO
N
COS
PE BAZĂ DE KERATINĂ ȘI ETRACT DE LAMINARIA
SERIA „AQUA SMART”, PE BAZĂ DE KERATINĂ, EXTRACT DE LAMINARIA, SEMINȚE DE IN ȘI OVĂS, este special creată pentru protejarea și hidratarea pielii tinere.
• Pielea are un aspect proaspăt, ferm și radiant. 0715 SPF
10
0717
0718
Cremă gel ultrahidratantă pentru față 50 ml 0717 39,99
31,89
Fluid ultrahidtratant pentru față 50 ml 0715 39,99
31,89
24 faberlic № 14/2017
Gel ultrahidratant pentru pielea din jurul ochilor 15 ml
Gel micelar pentru îndepărtarea Hidreatează perfect pielea din jurul machiajului 200 ml ochilor. Sporește elasticitatea și producerea de colagen.
0718
27,99
15,89
Îndepărtează delicat machiajul, hidratează pielea. Se potrivește pielii sensibile.
0716
27,99
15,89
Îngrijirea pielii
30+ METICĂ
C
UO
XIGE
N
COS
PE BAZĂ DE ACID HIALURONIC
SERIA PROLIXIRR, AVÂND LA BAZĂ COMPLEXUL DE PEPTIDE „PROLIXIR S20” ȘI ACID HIALURONIC, e special preată pentru o hidratare intensă PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE și pentru prevenirea îmbătrânirii pielii.
0736
0725
MASCA-PATCH CU GEL contribuie la eliminarea cercurilor întunecate din jurul ochilor și a pungilor de sub ochi.
Mască-patch triactivă pentru față Cu acid hialuronic
0736 13,59
10,29
Mască-patch cu gel, pentru pielea din jurul ochilor
ă *Pliculețul cu crem te de zi sau de noap
0725
produs la cumpărarea oricărui la p.25-27. din seria „Prolixir”, de
o pereche Aplicați-o 1-2 ori pe săptămână.
13,59
10,29
CADOU
№ 14/2017 faberlic
25
30+
PE BAZĂ DE ACID HIALURONIC
METICĂ
C
UO
20
CREMA DE NOAPTE reduce semnele de oboseală și cele ale stresului acumulat pe parcursul zilei. Activizează procesul de regenerare a celulelor pielii.
produse de top
SERIA „PROLIXIR” l hialuronic E DISTINCTĂ: Acidu PARTICULARITAT mei este o polizaharidă, care cre din componența pielii cu o „peliculă respiratorie”, învelește suprafața hidric și face pielea mai ce menține echilibrul peptide „Prolixir S20” previne moale. Complexul de shidratarea. apariția ridurilor și de ORULUI: „Utilizez OPINIA CONSUMAT ie din 2014 ser ă ast ace din se produ u nimic în lume! ntr pe b im sch le nu și ușoară și un efect Au o textură foarte ” de hidratare perfect. Ana Borisova
XIGE
N
COS
PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE
0730
0726 0723
CREMA DE ZI protejează pielea de deshidratare, prelungindu-i tinerețea, și previne pierderea elasticității.
Cremă intensivă de zi 50 ml 0726 Cremă regenerantă de noapte 50 ml 0730 Fiecare cu 35,99
27,89
CREMA PENTRU PLEOAPE netezește ridurile ine de expresie și a celor de îmbărânire, din jurul ochilor. Hidratează perfect pielea.
Cremă activă pentru pleoape 15 ml 0723 31,99
23,89
ă *Pliculețul cu crem , te de zi sau de noap CADOU
produs la cumpărarea oricărui la p.25-27. din seria „Prolixir”, de
26 faberlic № 14/2017
Pliculeț 1,5 ml 1208 crema de zi 1209 crema de noapte Fiecare cu
1,49*
Îngrijirea pielii REZULTATUL:
LUPTA CU PRIMELE RIDURI APA MICELARĂ dăruiește o senzație de curățenie și de prospețime, fără să lase o peliculă lipicioasă. Se potrivește tuturor tipurilor de piele.
• Numărul ridurilor s-a diminuat cu 37%** • Pielea e cu 22% mai hidratată.*** GELUL MASCĂ conține complexul de aminoacizi „Prodew 400”, care previne pierderea umidității, hidratează și îmbunătățește elasticitatea pielii.
0721
Reducere
-45
%
Apă micelară 200 ml 0721 21,59
15,89
Serul „Protecția pielii tinere” 15 ml 0722 55,99
31,89
Gel mască cu acțiune dublă pentru față 75 ml 0724 35,99
0722
18,29 0724
**Conform rezultatelor cercetărilor realizate de Compania Ashland (Franța). *** Conform rezultatelor cercetărilor clinice și de laborator asupra cremei de zi, realizate de SRL „Centrul de Medicină Estetică și Expertiză”.
Reducere
-40
%
SERUL conține o concentrație înaltă de complex biologic „Telosense™, care împiedică „uzarea” celulelor.
№ 14/2017 faberlic
27
40+ PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE
METICĂ
UO
XIGE
N
COS
PE BAZĂ DE CELULE STEM DIN GARDENIA
C
SERIA GARDERICA , PE BAZĂ DE CELULE STEM DIN GARDENIA ȘI COMPLEXUL SURVICODE, asigură regenerarea pielii la nivel celular. Activizează procesul de regenerare a pielii, îmbunătățește microcirculația, crește nivelul de elasticitate și uniformizează culoarea tenului. 0729 0728
PENTRU PIELEA USCATĂ
Cremă cu celule stem „Ultranutriție” 50 ml 0729 cremă de zi 0728 cremă de noapte Fiecare cu 51,99
39,89
Cremă cu celule pentru pielea din jurul ochilor 15 ml Textura ușoară a cremei este creată pentru îngrijirea zilnică a pielii sensibile din jurul ochilor.
0743 0743
47,99
38,29
0741
0742
PENTRU PIELEA NORMALĂ ȘI COMBINATĂ
Cremă concentrată de celule 50 ml 0741 cremă de zi 0742 cremă de noapte Fiecare cu 51,99
ă *Pliculețul cu crem , te de zi sau de noap CADOU
produs la cumpărarea oricărui la p.28-29. de din seria „Garderica”,
28 faberlic № 14/2017
39,89
Pliculeț 1,5 ml 0634 crema de zi 0635 crema de noapte Fiecare cu
1,49*
Îngrijirea pielii
REGENERAREA CELULELOR PIELII
REZULTATUL:
• Procesul de regenerare se mărește cu 33%* • Pielea e protejată de deshidratare.
* Conform rezultatelor cercetărilor eficacității celulelor stem din Gardenia, realizate în laboratorul „Sederma” (Franța).
MASCA activizează procesul de regenerare, albește pielea și îi redă tonusul. ÎMPACHETAREA NOCTURNĂ sporește considerabil elasticitatea pielii, prevenind apariția ridurilor adânci pe pielea gâtului și în zona decolteului. SPUMANTUL PENTRU SPĂLARE curăță pielea de impurități, înlătură machiajul de pe față și ochi. Hrănește pielea.
0747 0738
0744
Prețioasa mască a frumuseții 50 ml 0744 55,99
30,29
Spumant perfect pentru spălare 175 ml 0747 47,99
28,69
Împachetare nocturnă pentru gât și decolteu 75 ml 0738 47,99
26,29
Reduceri de până la la produsele de pe această pagină.
-4 5
№ 14/2017 faberlic
%
29
SERIA RENOVAGE , E BAZĂ COMPLEXULUI DE PEPTIDE „RENAISSANSE”, e creată pentru regenerarea intensivă a tinereții și frumuseții. PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE Rolul de bază al produselor e să restructureze arhitectura METICĂ straturilor adânci ale pielii.
50+ COS
PE BAZĂ DE PEPTIDE ȘI PROTEINE DIN GRÂU
23,89 0756
XIGE
N
C
UO
ofertă
SERUL imediat după aplicare, face pielea netedă și radiantă.
ofertă
31,09 0755
Seria vă este prezentată de actrița Tatiana Lyutaeva.
Cremă pentru gât și decolteu „Uniformizare complexă” 75 ml 0756 43,99
31,89*
Ser cu efect de uniformizare „Măsuri radicale” 15 ml 0755 țe și
muse
or fru
femeil ăruiți ă le d fericite! s i ț a u ne Contințe! Faceți- va tinerena Lyutae Tatia
62,39
*Oricare 2
47,89*
la preț special
„Renovage” nibil) produse din seriîna limit a stocului dispo
30 faberlic № 14/2017
(această promoție este valabilă
Îngrijirea pielii
REGENERAREA TINEREȚII ȘI A FRUMUSEȚII ofertă
11,89
REZULTATUL:
• Aspectul de „piele lăsată” este eliminat • Pielea este moale și fermă. CREMELE DE ZI ȘI DE NOAPTE
CREMA DE PLEOAPE asigură întinderea perfectă a pielii din jurul ochilor.
0766
ofertă
31,89
0753
stimulează procesele naturale de regenerare a pielii, înlăturând urmele vizibile de stres, acumulate pe parcursul zilei.
** Crema de noapte a obținut locul întâi, la nominalizarea „Cea mai bună textură a produsulor cosmetice pentru îngrijirea pielii” a companiei BASF (Germania), 2016
0751
0752
ofertă
31,89
ofertă
29,49 Loțiune tonică „Vitalizare activă” 150 ml
Înlătură delicat urmele de murdărie de pe suprafața pielii, lăsând o senzație de curățare și confort. Protejează de iritații și uscăciune.
0766
21,59
Cremă pentru pleoape „Regenerare intensă” 15 ml 0753 51,99
Cremă de zi „Reconstrucție totală” 50 ml 0751 55,99
39,89*
Cremă de noapte „Regenerare intensă” 50 ml 0752**
15,89*
55,99
* Oricare 2
42,29*
43,89*
la preț special
a „Renovage” nibil) produse din seriîn limita stocului dispo
(această promoție este valabilă
№ 14/2017 faberlic
31
SERIA MATRIGENIC PE BAZĂ DE EMULSIE BIOMIMETICĂ ŞI CONCENTRAT PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE MATRIGENICS 14 G reface "triunghiul frumuseţii" METICĂ întăreşte stratul superior al pielii, menţine funcţiile de UO XIGE barieră ale pielii şi intensiică sinteza de colagen, elastină şi acid hialuronic.
60+ C
N
COS
PE BAZĂ DE EMULSIE BIOMIMETICĂ*
MASCA SCULPTOR restabilește precizia conturului feței, stimulând producerea colagenului și a elastinei. Reglează acțiunea glandelor sebacee, făcând pielea netedă.
CONCENTRATUL „MATRIGENICS 14 G” obținut din partea reproductivă a algelor Undaria Pinnatiida, cele mai longevive alge ale Oceanului Paciic, are o proprietăți speciice de regenerare.
PE PARCURSUL A 14 ZILE**
SUNT REACTIVATE GENE ALE FRUMUSEȚII
14
care participă la restabilirea și întărirea matricei extracelulare a dermei.
0761
Reducere
** Emulsia biomimetică are structură asemănătoare cu structura pielii umane. Ea generează procesul de refacere a pielii „ofilite” asemeni unei cascade (strat după strat). *** Conform cercetărilor în baza concentratului „Matrigenics 14 G” din laboratorul Codif din Franța
32 faberlic № 14/2017
-45
%
Mască sculptor pentru față, gât și decolteu 50 ml 0761 63,99
35,09
Îngrijirea pielii
REGENERARE CU EFECT DE CASCADĂ A PIELII MATURE
REZULTATUL:
Sinteza acidului hialorunic s-a mărit cu 68%**
CREMA DE NOAPTE
GELUL DELICAT PENTRU SPĂLARE curăță perfect porii, eliminând punctele negre. Înlătură rapid urmele de machij și împrospătează pielea.
0760
Gel delicat pentru spălare 200 ml 0760 23,99
textura bogată hidratează intensiv pielea matură in timpul nopții. Înlătură urmele lăsate de stresul acumulat pe parcursul zilei. Netezește ridurile și redă pielii fermitate.
18,29*
Cremă-compresă de noapte, cu efect de cascadă 50 ml 0759 55,99
43,89*
0758
Cremă-lifting de zi, cu efect de cascadă 50 ml 0758 55,99
0759
43,89
0768
Cremă multicorectoare pentru pleoape 15 ml 0768 51,99
39,89
*Setutrul spălare (0760) +cu doar gel pen te (0759) crema de noap este valabilă în (această promoție il) limita stocului disponib
43,89
№ 14/2017 faberlic
33
ALBEȘTE ȘI MATIFIAZĂ INSTANT PIELEA. ÎMPIEDICĂ APARIȚIA PETELOR PIGMENTARE. ASIGURĂ PROTECȚIE CONTRA RAZELOR UV. 1163
ALTERNATIVA CASNICĂ
A PROCEDURILOR DIN SALOANELE DE ÎNFRUMUSEȚARE
Un program de îngrijire a pielii pe etape este garanția frumuseții și tinereții dumneavoastră, neținând cont de vârstă. Seria „Expert” este o alternativă perfectă a procedurilor din saloanele de înfrumusețare, care elimină toate imperfecțiunile, crează o piele luminoasă și un corp perfect. FORMULE INOVATIVE PROGRAM DE ÎNGRIJIRE
SPF
Cremă cu efect instant de albire 50 ml
Pigmenții speciali, micronizați asigură un efect instant de albire și matiiere pentru întreaga zi, dăruiește pielii o nuanță naturală, fără limite de aplicare.
1163
55,99
Albește petele pigmentare, apariția cărora a fost cauzată de razele UV, schimbările hormonale și procesele de îmbătrânire. Reduce sinteza melaninei în piele cu până la 50 %. Se potrivește tuturor tipurilor de piele.
47,99 *
34 faberlic № 14/2017
39,89
Concentrat pentru albirea petelor pigmentare 15 ml
1058
REZULTAT VIZIBIL
15
35,89
Cercetarea s-a efectuat în laboratorul „Ininitec Activos S. L. ”(Spania).
1058
Îngrijirea pielii
PROGRAMUL
ALTERNATIVA PROCEDURILOR DE ALBIRE
UO
C
SCOPUL
ALBIREA EFICIENTĂ A PIELII
CU
METICĂ
SPF
21,8%
15
XIGE
N
COS
„LUPTA CONTRA PIGMENTAȚIEI ȘI ALBIREA TENULUI”
1140
SE DIMINUEAZĂ PETELE PIGMENTARE*
ÎNAINTE
DUPĂ*
* după 56 de zile de utilizare, conform rezultatelor cercetărilor clinice, efectuate de compania S.R.L. „Centrul științiico-practic de expertiză a nivelului calității și securității produselor alimentare.”
SFATURILE COSMETOLOGULUI
SVETLANA ZUBKOVA Medic dermatolog, Doctor în științe medicale, expert al laboratorului Faberlic
• Toamna, iarna și primăvara, când activitatea soarelui e redusă, realizați proceduri de exfoliere cu ajutorul programului „ABC-piling”(p.42), o dată pe săptămână. În acest mod, înlăturați celulele moarte și albiți pielea. • În iecare zi, dimineața și seara, aplicați „Concentratul pentru albirea petelor pigmentare”(1058) și „Crema pentru albirea tenului”(1140).
PRODUS NOU Cremă pentru albirea tenulu 50 ml
Albește eicient pielea, pistruii și petele pigmentare, stimulează regenerarea pielii și microcirculația locală. Protejează de razele ultraviolete.
1140
55,99
39,89
• Durata cursului - de la 60 de zile.
№ 14/2017 faberlic
35
1078
20
produse de top
ȚĂ ȘI GÂT CREMA PENTRU FALARĂ”, EXPERT „PLASTICA CIRCU selectat E DISTINCTĂ: Am PARTICULARITAT e vegetale și am obținut un cu atenție complexelmănător celui din saloanele efect sinergetic, ase ma fortiică pielea, de înfrumusețare. Cre urile și stimulează sinteza reduce „lăsarea” și red colagenului. perfectă ORULUI:„E o cremă OPINIA CONSUMAT a este netedă, ridurile me lea i precis.” și eicientă. Pie turul feței a venit ma au dispărut, iar con Elena Korotkova
71 90
% DINTRE FEMEI
AU OBSERVAT O REDUCERE VIZIBILĂ A RIDURILOR*
% AU OBSERVAT
O CREȘTERE CONSIDERABILĂ A TONUSULUI PIELII*
Cremă pentru față și gât „Plastica circulară” 30 ml
Redă pielii elasticitate, densitate și tonus. Previne „lăsarea” pielii obrajilor și a bărbiei.
1078
63,99
47,89
* Conform rezultatelor cercetărilor laboratorului „Silab” (Franța).
36 faberlic № 14/2017
Îngrijirea pielii
PROGRAMUL
„TINEREȚEA ȘI FERMITATEA PIELII” METICĂ
C
UO
SCOPUL
LIFTING ȘI REMODELAREA OVALULUI FEȚEI
XIGE
N
COS
ALTERNATIVA PROCEDURILOR DE REGENERARE
ÎN LOC
DE TOXINA BOTULINICĂ
1075
ÎN LOC
DE FILLER
1060
Ser activ, cu colagen, pentru față 30 ml
Asigură un efect regenerant. Are capacitatea de a restabili propriul colagen al pielii. Fortiică și netezește pielea, încetinind procesul de îmbătrânire. Protejează pielea de factorii negativi ai mediului înconjurator.
1075
55,99
1063
43,89
CORECTEAZĂ RIDURILE. REDĂ PIELII TONUS ȘI ELASTICITATE. PREVINE APARIȚIA NOILOR RIDURI.
Concentratul pentru față „Stop ridurilor” 10 ml
Blochează temporar contracția, îndepărtând astfel cauza care produce ridurile. Fortiică derma și epiderma, împiedicând „lăsarea” pielii.
1060
Microsferele de acid hialuronic absorb și mențin umiditatea. Ajung în piele, își măresc volumul și „împing” ridurile la suprafață.
1063
Fiecare cu 63,99
Ser pentru față „Corectorul ridurilor adânci 10 ml
38,29
Reducere
-40
%
№ 14/2017 faberlic
37
PROGRAMUL
„TERAPIA ALGINATĂ” C
UO
Reducere
-50
XIGE
N
COS
1053 METICĂ
1045
SCOPUL
%
RESTABILIREA ELASTICITĂȚII PIELII
Programul de regenerare 1 „Restabilirea și activarea celulelor 6 fiole de 1,5 ml
Preț super avantajos
9,49
Hrănește intensiv și stimulează restabilirea celulelor pielii, stimulează sinteza colagenului și îmbunătățește circulația sângelui.
1053
27,89
55,99
1066
SCOPUL
HIDRATARE ÎNDELUNGATĂ
1046
Mască alginată 20 g Pentru orice tip de piele Mod de utilizare: 1-2 ori pe săptămână.
Toniiantă
Are acțiune de regenerare și antiinlamatorie. Calmează pielea iritată.
1045
Fiecare cu 21,59
Hidratantă
Efectul regenerant și antioxidant stimulează circulația sângelui, hrănește și hidratează pielea
1046
9,49
38 faberlic № 14/2017
Programul de regenerare 2 „Hidratare și revitalizare” 6 fiole de 1,5 ml
Hidratează intens și restabilește echilibrul hidric al pielii, mărind rezerva de apă și împiedicând pierderea ei.
1066 55,99
39,89
Durata curei de aplicare a programelor de întinerire depinde de starea pielii şi poate varia de la 6 la 18 iole. Dacă este cazul, o puteţi repeta de mai multe ori pe an.
Îngrijirea pielii
PROGRAMUL
ALTERNATIVA PROCEDURILOR DE MEZOTERAPIE
20
„TINEREȚEA ȘI FERMITATEA PIELII”
produse de top
” EXPERT GENERARE „LIFTING permit introducereaivi act E DISTINCTĂ: Fiolele PARTICULARITAT xime de acid hialuronic și alți aditivi fapt unei concentrații ma un a cantității de conservanți. Acest elungat. și reducerea la minimeminent și un efect de regenerare înd asigură un lifting pro ea ă de înțepături, de ace ORULUI: „Eu am fric lea se întinde, OPINIA CONSUMAT erlic este o soluție foarte bună! Pie d toturor mezoterapia de la Faba pielii se uniformizează. O recoman ase!” ridurile dispar, nuanț c să ie tinere și frumo Svetlana Nazarova femeilor care dores
PROGRAMUL DE RE
SCOPUL
CORECTAREA RIDURILOR ADÂNCI
1052
Programul de regenerare 3 „Lifting” 6 fiole de 1,5 ml
Are capacitatea de a remodela conturul feței, diminuând inluența nefastă a forței gravitaționale.
9315
1052 63,99
Perie rotativă
Stimulează circulația sângelui și activitatea irelor de colagen. Vei observa un rezultat instant: ridurile se netezesc, tonul feței se uniformizează, porii se reduc. Dimensiuni: lungimea - 13 cm; lungimea acelor - 0,5 mm. Compoziție: plastic.
9315
103,99
79,89
PÂNĂ LA
85
%
INTENSIFICĂ EFECTUL PROGRAMELOR DE REGENERARE*
47,89
PASUL 1
Aplicați conținutul iolei pe pielea curată a feței și a gâtului.
PASUL 2
Aplicați peria rotativă, urmând instrucțiunile.
* Conform rezultatelor cercetărilor efectuate de IBF „Rostest-Moskva”.
№ 14/2017 faberlic
39
20 SER AC TIV PENTRU
produse de top CREȘTEREA GENE
LOR
combinație lexul „KERASTIM”, în, îndesirea lor E DISTINCTĂ: Comp PARTICULARITAT panthenol, stimulează creșterea gene rmite aplicarea cu uleiul de ricin și iuța e foarte compodă: aplicatorul pe inderea și îngroșarea lor. Per ștere a genelor, iar periuța ajută la înt serului pe linia de cre ea genelor. lui pe toată lungim ngește dus foarte bun! Alu ORULUI: „E un pro Le-am dăruit câte un ser AT UM NS CO A INI OP tămâni de utilizare. care vor să arate tinere și lor genele după două săp O recomand doamne tuturor prietenelor. Larisa Antonova frumoase”.
1062
DUPĂ
Ser activ pentru creșterea genelor 7,5 ml
Aplicați o picătură de ser, pe toată lungimea genelor și de-a lungul liniei rădăcinilor, cu ajutorul aplicatorului dublu și lăsați produsul să se usuce. După 4 săptămâni de aplicare zilnică, puteți aplica serul o dată pe săptămână pentru menținerea genelor frumoase. Conține ulei de cătină și complexul activ Kerastim
1062
39,99
30,29
28 DE ZILE
50 82 100
% DINTRE RESPONDENȚI AU OBSERVAT O CREȘTERE RAPIDĂ A GENELOR.*
% DINTRE RESPONDENȚI AU OBSERVAT CĂ GENELE AU ÎNCETAT SĂ CADĂ.*
% DINTRE CORESPONDENȚI AU OBSERVAT ÎNDESIREA GENELOR.*
* Conform rezultatelor cercetării acțiunii complexului „KERASTIM”, atunci când e utilizat zilnic.
40 faberlic № 14/2017
Îngrijirea pielii
ALTERNATIVA PROCEDURILOR DE ÎNGRIJIRE A PLEOAPELOR
PROGRAMUL
UO
C
SCOPUL
REDUCEREA RIDURILORA CERCURILOR ÎNTUNECATE ȘI A PUNGILO DE SUB OCHI
CERCURILE ÎNTUNECATE DIN JURUL OCHILOR SE DIMINUEAZĂ CU
* Rezultatele sunt oferite de laboratorul „Pentapharm” (Elveția).
METICĂ
XIGE
N
COS
„OCHI FRUMOȘI”
1036
35 42
%* % MAI
PIELEA DIN JURUL OCHILOR CAPĂTĂ CU
MULTĂ FERMITATE.*
COMPONENTUL ACTIV „OLIGOGELINE” PE BAZĂ DE ALGE MARINE ROȘII, ASIGURĂ HIDRATAREA ACTIVĂ, CREȘTEREA ȘI RESTABILIREA STRUCTURII PĂRULUI.
1033
Reducere
-45
%
1037
Anticearcăn invizibil 15 ml
Umple și netezește instant rețeaua de riduri ine de sub ochi, uniformizează suprafața pielii și protejează pielea gingașă a pleoapelor de pierderea umidității.
1037
55,99
39,89
Ser care stimulează creșterea sprâncenelor 7,5 ml
Stimulează creșterea sprâncenelor și previne subțierea și căderea lor, îmbunătățește intensitatea și strălucirea culorii sprâncenelor. Cu molecule de germeni de grâu
1033
31,99
23,89
Tri Roll contra cercurilor întunecate din jurul ochilor și a pungilor de sub ochi 10 ml
Capătul de masaj cu trei bile rotative masează delicat pielea ină a pleoapelor, stimulând microcirculația și drenajul limfatic. Răcorește instant, toniică și revigorează pielea din jurul ochilor.
1036
55,99
29,49 № 14/2017 faberlic
41
ALTERNATIVA PROCEDURILOR DE MICRODEMBRAZIUNE ȘI PILING CHIMIC
PROGRAMUL
„ABC-PILING”
REGENERAREA ȘI UNIFORMIZAREA PIELII
SCOPUL
PASUL 1068
А
Piling chimic cu acizi AHA 30 ml
AHA (acizii alfa hidroxilaţi, cu concentrația de 9%) dizolvă celulele cornoase și se înlătură de pe suprafața pielii.
1068
55,99
43,89
PASUL SPF
B 20+
Microdembraziune și micropiling cu enzime 40 ml
8
Înlătură celulele cornoase, exfoliază suprafața pielii și îmbunătățește microcirculația.
1069 1069
PASUL
C
Terapie SOS și restabilire 40 ml
Calmează pielea, înlătură roșeața, reduce senzația de disconfort.
1070
1070
Fiecare cu 47,99
42 faberlic № 14/2017
35,89
UTILIZAREA PROGRAMULUI „ABC-PILING”, ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ PIELE NEUNIFORMĂ, CAMEDOANE, PORI DILATAȚI, URME DE ACNEE
Rezultat: culoare proaspătă și radiantă a pielii, pori uscați, înlăturarea cicatricilor și a urmelor de acnee. Utilizați-l 1-2 ori pe săptămână, aternând pașii A, C și B, C.
30+
PIELE „OBOSITĂ”, RIDURI FINE, PIELE USCATĂ, DESHIDRATATĂ, FĂRĂ TONUS.
Rezultat: revigorarea instant a culorii pielii, netezirea ridurilor ine, restabilirea tonusului și fermității pielii. Utilizați-l 1-2 ori pe săptămână, urmând pașii A, B, C.
40+
PIELE MATURĂ (RIDURI, „DEFORMAREA” OVALULUI FEȚEI, PETE PIGMENTARE)
Rezultat: regenerarea și uniformizarea suprafeței pielii, îmbunătățirea culorii tenului, netezirea ridurilor, albirea petelor pigmentare. Mod de utilizare: câte 10 proceduri peste o zi, urmând pașii A,B, C. Repetați cursul la iecare 2 luni. * Evitați acțiunea directă a razelor solare.
Îngrijirea pielii
ALTERNATIVA PROCEDURILOR DE CURĂȚARE PROFUNDĂ
UO
XIGE
N
COS
CURĂȚAREA PROFUNDĂ A PIELII
METICĂ
C
SCOPUL
PROGRAMUL
„PIELE CURATĂ ȘI SĂNĂTOASĂ”
Set pentru îngrijirea tenului
Set compact într-o husă comodă. Două regimuri de funcționare: viteză înaltă și joasă. În set – 4 accesorii. Dimensiunile cutiei: 16,5 x 8 x 5 cm.
9261
95,99
63,89
Preț super avantajos
63,89 9261
Periuță pentru spălare Piatră ponce pentru curățare și piling profund.
Preț super avantajos
15,89
1073 Burete pentru spălare și micropiling delicat.
Duză pentru masaj
Perie de schimb pentru spălare 9535 9,59
1072
9535
7,09
Piling-mousse cu efect de curățare 75 ml
Spuma gingașă și cremoasă curăță delicat și uniformizează culoarea pielii. Se potrivește tuturor tipurilor de piele și poate i folosit zilnic.
1073
39,99
30,29
Gomaj cu uleiuri eterice 50 ml
Masca moale îmbină instant două proceduri: curățarea mecanică a suprafeței pielii și gomajul delicat.
1072
31,99
15,89 № 14/2017 faberlic
43
ALTERNATIVA PROCEDURILOR DE ÎNGRIJIRE A TENULUI GRAS
PROGRAMUL
„ECHILIBRU PENTRU TENUL GRAS” Perie pentru aplicarea măștilor cosmetice
SCOPUL
Compoziție: mâner - plastic, peri - ibre sintetice. Dimensiuni: lungimea - 17,2 cm, lungimea perilor -2,5 cm.
REDUCEREA IMPERFECȚIUNILOR
11107
REGLEAZĂ PRODUCEREA SEBUMULUI. UNIFORMIZEAZĂ RELIEFUL PIELII ȘI CULOAREA FEȚEI. CURĂȚĂ ȘI MICȘOREAZĂ PORII.
11,89
PRODUS NOU
ofertă
1081
15,99
19,09
Gel-rolling pentru curățarea porilor 75 ml
Curăță profund și împiedică apariția camedoanelor. Se potrivește chiar și pielii sensibile.
1082
1081
1083
31,99
23,89
Mască pentru curățarea profundă a pielii 50 ml Stimulează regenerarea celulelor, îmbunătățește circulația sângelui și sporește fermitatea pielii.
11107
ofertă
23,89
ofertă
23,89
*Oricare
1083
39,99
30,29
Cremă pentru micșorarea porilor dilatați 40 ml Reglează procesul de uscare a porilor, curățându-i și micșorându-i.
1082
2 -40
cu o reducere de
„Sebobalance” lui produse din seria valab ilă în limita stocu (această promoție este disponibil)
44 faberlic № 14/2017
%
39,99
30,29
Îngrijirea pielii
PROGRAMUL
„SILUETA IDEALĂ”
CORECTAREA SILUETEI ȘI REDUCEREA DIMENSIUNILOR CORPULUI Plasture de slăbit pentru zona abdominală 3 bucăți
Stimulează microcirculația, contribuie la eliminarea toxinelor, la topirea grăsimii și la îmbunătățirea elasticității pielii. E creat în conformitate cu particularitățile anatomice ale corpului uman.
1199
39,99
19,89
UO
C
SCOPUL
XIGE
Cremă modelatoare pentru bust 75 ml
Aplicarea regulată a cremei accentuează forma naturală și frumusețea sânilor. Remodelează, toniică și „umple” sânii. Nu conține substanțe hormonale.
1196 47,99
3BUCĂȚI ÎN SET
METICĂ
N
IDEAL BODY
COS
ALTERNATIVA PROCEDURILOR DE CORECTARE A SILUETEI
26,29
COMPLEXUL „ADIPOFILL’IN” SPOREȘTE VOLUMUL ȚESUTULUI ADIPOS, CREÂND UN EFECT DE LIPOFILING
1080 1194
Cremă activă pentru corectarea siluetei „Efect termic” 150 ml Înlătură depunerile de grăsime de pe corp.
17 PÂNĂ LA
% SE MICȘOREAZĂ
DIAMETRUL CELULELOR DE GRĂSIME.*
1199
1194 Cremă modelatoare anticelulitică 150 ml Elimină aspectul de „coajă de portocală”. Stimulează schimbul de substanțe în celulele adipoase subcutanate. Elimină surplusul de lichide și înlătură edemele. Redă pielii netezire și fermitate.
1080 Fiecare cu 39,99
30,29
1196
Reducere
-50
%
* Conform rezultatelor cercetărilor, prezentate de compania „Biocosmetics”, Franța.
Reducere
-45
%
№ 14/2017 faberlic
45
Lapte demachiant 150 ml Înlătură delicat machiajul de pe față și de pe ochi, fără să irite pielea. Textura ină se potrivește oricărui tip de piele.
0812
0812
12,79
9,49
Gel de spălare 100 ml Înlătură delicat impuritățile și machiajul de pe suprafața pielii, dăruind pielii o senzație de prospețime și de confort.
0802
12,79
9,49
0801
Soluție tonică pentru curățare 150 ml
0802
Înlătură delicat urmele de machiaj și de murdărie. Împrospătează și toniică pielea, îmbunătățește culoarea tenului.
0801
12,79
9,49
Cremă-gomaj 45 ml
Curăță intensiv porii de impurități, înlătură celulele moarte ale pielii, netezindu-i suprafața.
0806
0806
15,99
11,89
Cremă de mâini 75 ml Previne apariția pigmentației. Înmoaie cuticulele și previne exfolierea unghiilor 0807
ÎȚI ASIGURĂ un chip înloritor!
46 faberlic № 14/2017
0808
11,19
7,89
Săpun lichid 180 ml 0807
Spuma moale curăță pielea mâinilor, nu o usucă și nu o strânge.
0808
11,99
9,49
Îngrijirea pielii
7
METICĂ
UO
COMBAT CELE SEMNE DE ÎMBĂTRÂNIRE A PIELII:
XIGE
N
COS
PRODUSELE, DIN ACESTĂ SERIE
C
ÎNGRIJIRE ZILNICĂ CU COMPLEXUL „VITALAYER” OBȚINUT DIN VERBINE (VERBENA OFFICINALIS) PENTRU LUPTA CU SCHIMBĂRILE CARE INTERVIN ODATĂ CU VÂRSTA.
Împiedică apariția ridurilor. Dăruiesc pielii moliciune și elasticitate. Îmbunătățesc culoarea pielii. Restabilesc tonusul și fermitatea pielii. Reduc porii dilatați, făcându-i mai puțin vizibili. Uniformizează suprafața pielii. Fortiică bariera de protecție a pielii
0810 0805
080
9
Cremă de zi 50 ml
Susține funcția de barieră a pielii și împiedică apariția semnelor de îmbătrânire. Redă pielii tinerețe și strălucire și o împrospătează.
0809
Cremă de noapte 50 ml În timpul nopții, activează funcțiile vitale importante ale epidermei și ale dermei, încetinind procesul de îmbătrânire a pielii, păstrează umiditatea în țesuturile adânci ale pielii. 0810 Fiecare cu 15,19
11,09*
Cremă pentru pleoape 15 ml
Hrănește intensiv pielea din jurul ochilor. Netezește ridurile, elimină cercurile întunecate din jurul ochilor.
0805
12,79
9,49*
*Setudelzi (0809) +
cremă )+ cremă de noapte (0810 ) 05 (08 pe oa ple de cremă valabilă în (această promoție este il) limita stocului disponib
cu doar
23,99 № 14/2017 faberlic
47
ALOE VERA&MURE
EXTRACTE DE ALOE VERA ȘI MURE
pentru hidratare intensă și protecția pielii tinere
0702 0703
ALOE VERA hidratează pielea. MURELE sunt o sursă de vitamine și biolavonide, au acțiune antioxidantă.
pentru ten normal și mixt
0705
0704
Fito-ser pentru pielea din jurul ochilor 15 ml
Hidratează pielea ină din jurul ochilor, înlăturând urmele de oboseală.
0704
12,79
9,49*
Fito-cremă de zi 50 ml
Hidratează și hrănește pielea. Are o structură ușoară.
0702
Fito-cremă de noapte 50 ml
Hrănește pielea cu vitamine pe parcursul nopții, hidratează intensiv. Nu lasă o senzație grasă pe piele.
0703
Fiecare cu 14,39
10,29*
l ochi (0704) + cu doar *Setrupen tru ito-se crema de zi (0702) + 03) crema de noapte (07bilă în (această promoție este vala il) limita stocului disponib
48 faberlic № 14/2017
20,69
Mască pentru față 10 ml Hidratează pielea și o îmbogățește cu vitamine.
0705 3,19
2,29
Îngrijirea pielii
EXTRACTE DE GHIMPE PĂDUREȚ ȘI DE RHODIOLA ROSEA pentru restabilirea și fermitatea pielii
METICĂ
C
UO
XIGE
N
COS
GHIMPE PĂDUREȚ& RHODIOLA ROSEA
0710 0711
GHIMPELE PĂDUREȚ restabilește proprietățile iziologice ale pielii, îmbunătățește microcirculația.
0712
RHODIOLA ROSEA bogată în lavonoide, uniformizează pielea și netezește ridurile.
pentru ten normal și uscat
0713
Fito-ser pentru pielea din jurul ochilor 15 ml Hidratează pielea din jurul ochilor, reduce ridurile și inlamațiile.
0712 12,79
9,49*
Fito-cremă de zi 50 ml
Fito-cremă de noapte 50 ml
Dăruiește pielii elasticitate și fermitate.
Reduce ridurile și îmbunătățește culoarea tenului.
0710
0711
Fiecare cu 14,39
Mască pentru față 10 ml
Fortiică și netezește pielea.
0713 3,19
2,29
10,29
l ochi (0712) + cu doar *Setrupen tru ito-se crema de zi (0710) + 11) crema de noapte (07bilă în (această promoție este vala il) limita stocului disponib
20,69 № 14/2017 faberlic
49
RĂCHIȚELE& CIUBOȚICACUCULUI
EXTRACTE DE RĂCHIȚELE ȘI CIUBOȚICA-CUCULUI pentru creșterea tonusului și a energiei pielii
0709
0707
0706
Fito-cremă de zi 50 ml 0706
Fito-cremă de noapte 50 ml 0707
Fiecare cu 14,39
0708
Fito-ser pentru pielea din jurul ochilor 15 ml 0708
Mască pentru față 10 ml 0709
12,79
3,19
9,49
2,29
10,29 EXTRACTE DE HAMEI ȘI CĂTINĂ
HAMEI&CĂTINĂ
pentru hrănire intensă și pentru modelarea ovalului feței
0765
0762
Fito-cremă de zi 50 ml 0762 Fiecare cu 14,39
10,29
50 faberlic № 14/2017
0763
Fito-cremă de noapte 50 ml 0763
0764
Fito-ser pentru pielea din jurul ochilor 15 ml 0764
Mască pentru față 10 ml 0765
12,79
3,19
9,49
2,29
UO
XIGE
N
ofertă
pentru curățarea zilnică a pielii
PENTRU TOATE TIPURILE DE PIELE
METICĂ
C
EXTRACTE DE ALBĂSTREA ȘI RODIE
COS
Îngrijirea pielii
ALBĂSTREA & RODIE
6,29
0775
ofertă
6,29
ofertă
0773
0774
6,29
ofertă
7,89 0776
Scrub pentru curățare 75 ml
Curăță intensiv porii de impurități și înlătură celulele moarte ale pielii, fără să o traumeze.
0776
15,99
11,89*
Lapte demachiant 150 ml
Înlătură machiajul și curăță pielea de impurități, hrănind-o și înmuind-o în același timp.
0774
Fiecare cu 12,79
Loțiune tonică pentru față 150 ml
Gel pentru spălare 150 ml
0775
0773
Înlătură urmele de machiaj și de murdărie, hidratează pielea și restabilește echilibrul hidric.
Curăță perfect pielea de impurități și de machiaj, fără să lase o senzație de strângere.
9,49*
*
Oricare
2
la preț special
re a pielii produse de curăța limita stocului disponibil)
(această promoție este valabilă
în
№ 14/2017 faberlic
51
UNIFORMIZEAZĂ PIELEA, REDUCE INFLAMAȚIILE ȘI LUCIUL INESTETIC. SE POTRIVEȘTE PIELII SENSIBILE.
Gel-scrubmască 3 în 1 100 ml 0882 0882
19,99
15,09
TE SCAPĂ DE PUNCTELE NEGRE, ÎNCHIDE PORII ȘI REDUCE LUCIUL INESTETIC AL PIELII.
Gel pentru spălare antibacterian 150 ml 0880 19,99
15,09
0880
0881
ARE ACȚIUNE ANTISEPTICĂ. CONTRIBUIE LA REGENERAREA PIELII
Loțiune tonică matiiantă 200 ml 0881 19,99
0886
15,09
ARE ACȚIUNE ANTISEPTICĂ PREVINE APARIȚIA COȘURILOR.
Bandă universală pentru curățarea frunții, a nasului și a bărbiei 0886
3,19
52 faberlic № 14/2017
Efectul antibacterian a uleiului de Manuka e de
33
de ori mai eicient decât cel a uleiului din arborele de ceai.
ULEIUL DE MANUKA, obținut din lorile unei plate rare din Noua Zeelandă, îmbină în mod unic acțiunea antiinlamatorie și cea calmantă. ACIDUL SALICILIC are acțiune antibacteriană și exfoliantă. Curăță pielea de murdărie și împiedică înmulțirea bacteriilor.
Complexul unic cu oxigen NOVAFTEM-O2TM livrează oxigen în straturile adânci ale pielii, stimulează microcirculația locală și grăbește acțiunea aditivilor activi.
Îngrijirea pielii
DĂRUIEȘTE-I PIELII O BUNĂ STARE DE SPIRIT! Îngrijirea specială a tenului gras și acneic 13+, predispus la apariția imperfecțiunilor Șervețele matiiante contra Gel corector SOS luciului excesiv al pielii 15 bucăți cu acțiune locală 15 ml 0883 0885
10,39
7,89*
REDUCEL UCIUL INESTETIC, USUCĂ PORII.
19,99
0885
15,09
0883
CURĂȚĂ PIELEA DE ACNEE, REGLEAZĂ ACTIVITATEA GLANDELOR SEBACEE.
0879
REDUCE RAPID ȘI EFICIENT INFLAMAȚIILE LOCALE.
Bonus
la cumpărarea oricărui produs din seria „Ultra Clean Green”
pentru cumpărături
Șervețelele matiiante (0885) cu doar
2,29
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
Cremă activă de față 6 în 1 50 ml 0879 19,99
15,09
№ 14/2017 faberlic
53
ÎNGRIJIREA COMPLEXĂ A CAVITĂȚII BUCALE O CURĂȚARE A DINȚILOR CU
117%*
MAI BUNĂ!*
Periuță de dinți moale „Expert Pharma”
Preț super avantajos
8,69
1659
Perii moi nu traumează gingiile și curăță delicat dinții sensibili. Compoziție: plastic inofensiv, nailon. 9372 albastru 9371 verde 9327 portocaliu 9321 roșu
Fiecare cu 15,99
1637
12,69
Stoc
14,29 Apă de gură 250 ml Componentele atent selecționate acționează contra îngălbenirii și colorării smalțului dinților, îndepărtează placa bacteriană de pe smalț și limbă, asigură o respirație proaspătă pentru o perioadă îndelungată de timp. Conține extracte de rădăcină de hamamelis, scoarță de stejar și aminoacizi vegetali. 1637
23,99
14,29
54 faberlic № 14/2017
Pastă de dinți proilactică „Plaque Control”, contra tartrului și a plăcii dentare 75 ml
Reduce viteza de depunere a plăcii bacteriene și împiedică apariția tartrului. Ingrediente: Gantrez™, pirofosfat de natriu, natriu luor.
1659
15,99
8,69
*
Preț super avantajos
În comparație cu pastele de dinți obișnuite. Testată de compania „Interbros GmbH”, Germania.
LIMITAT!
METICĂ
C
UO
XIGE
N
COS
Parafarmaceutice
Preț super avantajos
8,69 1685
Protejează cavitatea bucală, prevenind înmulțirea bacteriilor. Propolisul are acțune antiseptică, antiinlamatorie și antioxidantă. Regenerează țesuturile, menține dinții sănătoși. Previne apariția cariilor. Fortiică și remineralizează smalțul dinților.
Pastă de dinți complexă cu propolis 75 ml
Pasta cu două culori crează o îndelungată senzație de prospețime. Cu propolis, natriu luor, zinc activ și complexul cu oxigen Novaftem-O2®.
1685
15,99
8,69 cu două culori
PROTECȚIE ÎNDELUNGATĂ A DINȚILOR ȘI A GINGIILOR *
*
Eiciența a fost conirmată prin teste clinice si brevetele Faberlic № 2099050 și 2096031.
PRODUS NOU
№ 14/2017 faberlic
55
ÎNGRIJIREA COMPLEXĂ A CAVITĂȚII BUCALE
1653
Apă de gură pentru dinți sensibili 250 ml
Se recomandă pentru utilizarea zilnică. Nu conține luor și poate i folosită de persoanele care locuiesc în zonele cu un conținut ridicat de luor în apă. Conține kaliu, calciu bioactiv și complexul cu oxigen Novaftem-O2®
1653
23,99
Gel–spray cu prebiotice, pentru cavitatea bucală 100 ml 1679
1679
23,99
18,29
Pastă de dinți proilactică „Prodent” 75 ml
18,39
Formulă cu putere abrazivă redusă și componeți ini de curățare. Blochează sensibilitatea dentară, reduce disconfortul în timpul spălării dinților. Conține kaliu și calciu bioactiv.
1657
14,29
15,99
12,69
1657
1608
Ață dentară cu gust de mentă 25 м 1614
18,29
Pastă de dinți proilactică „Sensitive” pentru dinții sensibili 75 ml
Are efect antibacterian. Curăță dinții și protejează contra formării plăcii dentare. Împrospătează cavitatea bucală și elimină mirosul neplăcut. Conține biocalciu și extract de lemn dulce.
1608
Dăruiește repirației prospețime îndelungată. Formula produsului conține inulină, un prebiotic natural, care reface microlora cavității bucale.
Pastă de dinți cu efect de albire „White Plus” 75 ml
Ața dentară pătrunde cu ușurință în spațiile interdentare, curăță eicient și delicat suprafața dinților, având grijă de sănătatea gingiilor. Are un gust proaspăt de mentă.
1614 15,99
Elimină eicient petele colorate de pe suprafața dinților. Dinții devin albi și strălucitori. Nu conține luor. Cu extract natural de papaya
1632
11,89
15,99 1632
56 faberlic № 14/2017
12,69
METICĂ
C
UO
XIGE
N
COS
Parafarmaceutice
Înlătură eicient depunerile dentare. Previne apariția cariilor. Împrospătează respirația. Are efect antiinlamator.
1633
DE 3 ORI MAI ECONOMICĂ DECÂT O PASTĂ DE DINȚI OBIȘNUITĂ Pastă de dinți concentrată „+200%” 75 ml Cu ulei din arbore de ceai și extract de chiparos albastru.
1633
15,99
Preț super avantajos
8,69
20
8,69 produse de top
NCENTRATĂ PASTA DE DINȚI CO” MĂ AR PH „EXPERT E DISTINCTĂ: Din PARTICULARITAT i fac parte ingredinte cu un ste pa nța ți compone trație. O pastă de din ișnuite. ob nivel înalt de concen e trei paste de dinți eșt cui înlo ” 00% „+2 această ORULUI: „Am place OPINIA CONSUMAT-o de câteva ori. E economică, pastă. Am cumpăratîmprospătează respirația. curăță bine dinții și V-o recomand!” Elena Kanova
№ 14/2017 faberlic
57
1673
ANTI-ACNEE
Cremă-mască activă 2 în 1 pentru față „Anti-acne” 100 ml 1669 29,59
22,29
1672
1674
1669
Cremă-gel „Anti-acne” 50 ml 1674 29,59
22,29
Pudră abrazivă SOS,„Anti-acne” pentru spălare 10 g 1673 39,99
27,89
Aplicator punctat „Anti-acne” 10 ml 1672 23,99
18,29
PENTRU PIELEA SENSIBILĂ
1668
1665
1629
Apă micelară pentru curățare, pentru pielea sensibilă 100 ml 1668
Cremă confort regenerantă, pentru pielea sensibilă 50 ml 1665
Cremă „Protecția capilarelor” pentru pielea sensibilă 50 ml 1629
29,59
29,59
39,99
22,29
22,29
27,89
CONTRA CĂDERII PĂRULUI
8350
8349
Mască cu efect de încălzire contra căderii părului 100 ml 8349 26,39
19,89
58 faberlic № 14/2017
1680
Gel-balsam fortiiant contra căderii părului 75 ml 1680
Concentrat contra căderii părului, în iole 6 bucăți a câte 5 ml 8350
31,99
42,39
23,89
31,89
Parafarmaceutice
ÎNGRIJIREA PĂRULUI CU ACȚIUNE BINE DIRECȚIONATĂ
8348
1670
1613 1682
Șampon cu efect de reglare, pentru părul gras 150 ml
Loțiune–spray pentru scalp, contra mătreții 100 ml
Reglează activitatea glandelor sebacee, controlează microlora scalpului și îi asigură confort. Poate i folosit zilnic.
Intensiică acțiunea șamponului contra mătreții.
1670
Șampon delicat contra căderii părulu 150 ml Curăță delicat părul și scalpul. Îmbunătățește aspectul părului, făcându-l moale și strălucitor. Conține complexul unic „Procapil”, care reduce intensitatea căderii părului.
1682 31,99
23,89
8348 Șampon contra mătreții, pentru toate tipurile de pă 150 ml
Pentru combaterea mătreții, spălați-vă părul cu șampon de 2-3 ori pe săptămână, timp de o lună. În scop proilactic, spălați-vă părul o dată pe săptămână.
1613 Fiecare cu 26,39
15,89
re edcarue ce Rori șampon la
-4 0
№ 14/2017 faberlic
%
59
1684 1683
PROSPEȚIME ȘI CONFORT PENTRU ÎNTREAGA ZI Parfum proaspăt și in
Gel-spray pentru igiena intimă, pentru bărbați 100 ml Conține neutralizator de mirosuri, provitamina В5 și alantoină.
Compoziție din Neroli, pepene galben, trandair și ylang ylang.
1658 1628
1684
Gel-spray pentru igiena intimă, pentru feme 100 ml Conține trehaloză și alantoină.
1683 Fiecare cu 23,99
11,89 Neutralizează mirosul neplăcut. Asigură curățenie și prospețime pe parcursul întregii zile. Nu usucă și nu irită pielea. Poate i folosit zilnic.
1640
Soluție pentru igiena intimă zilnică 200 ml 1640 23,99
14,29
Prețuri super avantajoase de la
la produsele pentru igiena intimă de pe această pagină
60 faberlic № 14/2017
11,89
Deodorant pentru igiena intimă 75 ml 1628 parfum proaspăt 1658 parfum loral 19,99
14,29
TRUSA MEDICALĂ
METICĂ
C
UO
XIGE
N
COS
Parafarmaceutice
ofertă
ofertă
11,89
9,49
1623
1677
1678
ofertă
11,89
1624
1626
1676 1625
ofertă
9,49 Balsam parfumat „Formula alpină” 15 ml Relaxant Relaxează și înmoaie perfect pielea.
1623 Toniiant Toniică perfect pielea și înlătură oboseala.
1624 19,99
15,89*
Cremă cu efect termic 75 ml Ajută la diminuarea stării de disconfort şi oboseală. Are un efect de încălzire uşoară, la aplicare pe piele. Este potrivită pentru masajul sportiv. Cu complex de oxigen şi extract din venin de albine. 1626
Cremă SOS, pentru persoanele active 75 ml
După efort izic intens, are efect relaxant şi de încălzire asupra pielii, elimină încordarea şi senzaţii neplăcute. Cu complex de oxigen şi extract din venin de albine.
1625
Cremă regenerantă cu arginină 75 ml
Produs universal cu formulă activă, care înlătură iritațiile și are acțiune regenerantă.
1676
Curăță eicient pielea, are acțiune antiseptică, restabilește lora normală.
1677
Gel-spray pentru picioare 100 ml
Restabilește lora normală a pielii. Elimină mirosul neplăcut și dezodorizează.
1678
Fiecare cu
Fiecare cu 23,99
Gel – spray pentru mâini 100 ml
23,99
19,89*
*Oricare
18,29*
2 cu o reducere%de
produse de pe aceasta pagină (această promoție este i valabilă în limita stoculu disponibil)
-5 0
№ 14/2017 faberlic
61
PEDICHIURĂ RAPIDĂ ȘI SIMPLĂ 1661
1660
1642
Cremă venotonică pentru picioare 75 ml
ÎNLĂTURĂ RAPID BĂTĂTURILE ÎNMOAIE PIELEA USCATĂ
Cu extract de castan
1660
Cremă-antiperspirant pentru picioare 75 ml
Cu efect de talc și cu mentol ușor răcoritor
1642
Fiecare cu
11,89
15,99
Balsam pentru tălpi „Călcâie netede” 50 ml Cu hidratanți naturali și complex cu oxigen
1661 15,99
1695
Preț super avantajos
11,89
20
7,89 produse de top
TĂLPI BALSAM PENTRU ” EXPERT PHARMA „C ĂLCÂIE NETEDE ul conține E DISTINCTĂ: Balsam PARTICULARITAT ponentele hidratante lanolină și com rea chiar și a glicerină, dar și asta asigură înmuie uree. Compoziția ace le. pie rțiuni de celor mai uscate po s perfect! ORULUI: „Un produ OPINIA CONSUMATprima aplicare. Chiar și cele mai pă du Efectul e vizibil netede.” o uscate călcâie devin Anastasia Dyachenk
Creion-stick pentru tălpi 4 g 1695 15,99
7,89
2193
Preț super avantajos
10,29 Gel activ pentru pedichiură 150 ml 2193 21,59
62 faberlic № 14/2017
10,29
Parafarmaceutice
Duză de schimb pentru piatra ponce rotativă Compoziție: plastic ABS, piatră ponce Dimensiuni: 6 x 2,3 x 2,3 cm
9655
7,99 9595
9655
Piatră ponce rotativă pentru picioare 1696
Capătul rotativ înlătură celulele cornoase ale pielii, făcând călcâiele moi. Funcționează pe baza a două baterii (nu fac parte din set).
9595 Cremă-compresă emolientă pentru picioare 50 ml
Înmoaie și înlătură eicient bătăturile de pe suprafața tălpilor. Formula bogată hidratează instant pielea. Cu uree
1696
15,99
11,89*
135,99
103,89
*Crema-compresă (1696) U CADO părarea pietrei ponce r tative la cum
o
nibil)
în limita stocului dispo (această promoție este valabilă
№ 14/2017 faberlic
63
PE
Line — LINIE
FEMEI RU NT ARE CAPACITATEA DE A O HIDRATA ȘI A O RESTABILI CALMEAZĂ ȘI ÎMPROSPĂTEAZĂ
LO
De
EV
ERA
REDUCE IRITAȚIILE PIELII DUPĂ EPILARE
ofertă
A
CU
E X T R AC T
DE
AVEȚI GRIJĂ ZILNIC DE FRUMUSEȚEA ȘI DE NETEZIMEA CĂLCÂIELOR, PENTRU A ARĂTA PERFECT ÎN ORICE SITUAȚIE!
15,89
ofertă
7,89
ofertă
15,89
2148
2287
2125
2122
Cremă-gel după epilat 75 ml 2125 19,99
Benzi depilatoare cu ceară pentru față și zona binkinilor 8 x 2 bucăți 2287
14,29*
26,39
Benzi depilatoare cu ceară 8 x 2 bucăți 2122 26,39
19,89*
19,89*
ofertă
ofertă
14,29
7,89
2124
Ciorapi pentru o pedichiură express 1 pereche
Fortiică unghiile, împiedică exfolierea și ruperea lor. Îmbunătățește aspectul unghiei. Înmoaie cuticulele. Hidratează și hrănește intens pielea picioarelor. Cu ulei de măceșe și acid hialuronic
2148
21,59
15,89
ofertă
2123 2126
Cremă Gel de ras pentru depilatoare 2 în 1: femei 100 ml epilare + îngrijire 75 ml 2126 2123 15,99 23,99
11,89*
18,29*
*Oricare
18,29
2
DeLine produse din seria valab ilă (această promoție este în limita stocului disponibil)
64 faberlic № 14/2017
Ulei de curățare după epilare 100 ml 2124 31,99
la un preț special
23,89*
2131
Băiță relaxantă pentru picioare 160 g Înmoaie și calmează pielea picioarelor, pregătind-o pentru următoarele proceduri ale pedichiurei. Cu extract de măceșe
2131
15,99
11,89
Îngrijirea pielii
Dăruiți-le picioarelor
2158 2159
O SUPLEȚE INCOMPARABILĂ! Relaxare și prospețime Cremă dezodorizantă Balsam pentru picioare obosite pentru picioare „Efect îndelungat” 75 ml „Răcorire și Cu extract de lotus relaxare” 75 ml 2158 Cu mentol și cu arnică 2159 Fiecare cu 11,99
7,89* 2157
2155
2156
Înlătură delicat celulele cornoase, făcând pielea moale și netedă
Regenerare activă Scrub pentru picioare „Regerenare și îngrijire” 75 ml Cu sâmburi de caise
2156
12,79
Nutriție și hidratare Mască pentru Cremă-ulei pentru picioare „Hidratare picioare „Nutriție și intensivă” 75 ml regenerare” 75 ml Cu Aloe Vera
2155
Fiecare cu 11,99
Cu ulei de măsline
2157
7,89*
*Oricare
2
re produse pentru picioa gină de pe această pavala bilă (această promoție este il) în limita stocului disponib
9,49* cu doar
5,49
iecare
Frumusețea e în MÂINILE DUMNEAVOASTRĂ! Cremă de mâini „Protecție sigură” 75 ml Cu ulei de jojoba și ceară de albine
2185 11,99
8,69* 2187
2185
MÂNUȚELE FINE ȘI PLINE DE FEMINITATE, CARE DĂRUIESC ÎMBRĂȚIȘĂRI, CARE ZILNIC TRANSFORMĂ LUMEA, CARE TRANSMIT CĂLDURĂ ȘI GRIJĂ CELOR DRAGI, SUNT DEMNE DE CEA MAI BUNĂ ÎNGRIJIRE! Hidratează și înmoaie cuticulele
2189
2177
2188
Cremă pentru cuticule „Hidratare și moliciune” 15 ml
Cu ulei de jojoba și cu vitaminele E și F
2177
10,39
7,09
Cremă de mâini „Nutriție și moliciune” 75 ml Cu ulei de macadamia și vitamina E
2188
11,99
8,69 2178
Cremă-mască de mâini „Efect de antiîmbătrânire” 50 ml
Balsam pentru mâini „Regenerare intensă” 75 ml
Cu ulei de avocado, colagen și ceară de albine
Cu ulei de cătină, cu unt de shea și cu D-panthenol
2189
2187
12,79
10,29*
*Oricare creme de mâini este
2
(această promoție i valabilă în limita stoculu disponibil)
11,99
8,69*
cu doar
5,99
iecare
Mănuși pentru o manichiură express 1 pereche Cu ulei de cocos
2178
15,99
11,89
Îngrijirea pielii
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
pentru cumpărături
Săpun lichid (2138) cu doar
7,09
2138
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
2186
Înmoaie și hidratează activ pielea
Cremă de mâini „Îngrijire complexă” 75 ml Cu alantoină, cu ulei de loareasoarelui și cu D-panthenol
2186
11,99
8,69
Săpun lichid pentru mâini „Hidratare și moliciune” 300 ml
Cu Aloe Vera, cu alantoină și cu D-panthenol
2138
12,79
10,29*
№ 14/2017 faberlic
67
BALSAMURILE CU AROMĂ ÎMBIETOARE DE POMUȘOARE ȘI DE DESERTURI PREFERATE FAC PIELEA BUZELOR NETEDĂ ȘI MOALE.
Preț super avantajos
6,29
5
2145 4
3
2144
2
1
Cremă de mâini 75 ml „Delicatesă cu vanilie”
Are o textură ină. Hidratează și înmoaie perfect pielea, făcând-o netedă și frumoasă, fără să lase o peliculă grasă.
2145
„Coniture de vișine”
Formula gingașă dăruiește mânuțelor dumneavoastră nutriție și o senzație instant de confort, iar aroma pomușoarelor preferate crează o bună stare de spirit care se menține pe tot parcursul zilei.
2144
Fiecare cu 11,99
6,29
68 faberlic № 14/2017
Balsam de buze 10 ml: 1. 2. 3. 4. 5.
„Delicatesă cu vanilie” 2152 „Ciocolată cu mentă” 2147 „Coniture de vișine” 2182 „Coacăză coaptă” 2239 „Cătină însorită” 2175
Fiecare cu 9,59
7,89*
*Oricare
2
buze balsamuri deeste
(această promoție i valabilă în limita stoculu disponibil)
cu doar
5,49
iecare
Igienă 1
DESERTURILE
preferate
2
3
4
5
6
7
8
Săpun parfumat 65 g: „Coniture de vișine” 2184 „Montpensier cu lămâie” 1818 „Zmeură și ciocolată albă” 1817 „Coacăză coaptă” 2136 „Frag aromat” 2169 „Cătină însorită” 2168 „Delicatesă cu vanilie” 2154 „Ciocolată cu mentă” 2195 Fiecare cu 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
5,59
3,89*
*Oricare
3
săpunuri solide este valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
cu doar
3,09
iecare
Ai vrea să le MĂNÂNCI!
Săpun-cremă de mâini „Delicatesă cu vanilie” 300 ml 2146
2229
2228
2146
Săpun lichid pentru mâini „Coniture de vișine” 300 ml 2228 Fiecare cu 12,79
Cremă-ulei de corp „Delicatesă cu vanilie” 150 ml 2151 Cremă-suleu pentru corp „Coniture de vișine” 150 ml 2181
Săpun-cremă de mâini „Ciocolată cu mentă” 300 ml 2229
7,09
2181
Scrub pentru corp „Ciocolată cu mentă” 120 g 2192 2192
Fiecare cu 23,99
11,89 2151
2191
Spumant de baie „Ciocolată cu mentă” 250 ml 2191 21,59
Prețuri super avantajoase la începând de corp la produsele pentru de pe această pagină ilă (această promoție este valab în limita stocului disponibil)
7,09
11,89
Igienă
1 2 3 4
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
pentru cumpărături
Gel de duș (2190, 2180, 2150, 2170)
cu doar
5,99
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
Gel de duș 200 ml: 1. 2. 3. 4.
„Ciocolată cu mentă” 2190 „Coniture de vișine” 2180 „Delicatesă cu vanilie” 2150 „Cătină însorită” 2170
Fiecare cu 11,99
8,69 № 14/2017 faberlic
71
NU PR SU OD NT US LA E C OF ARE ER TĂ
8667
ofertă
7,89
8647
8395
8648
Preț super avantajos
ofertă
7,89
11,89
Deodorantantiperspirant 50 ml „Îngrijire rainată”
Cu mentă răcoritoare și proteine lactice
8648
„Emoliență de lux”
Cu lapte de migdale și proteine lactice
8647
„Confort absolut”
Cu suc de smochine și proteine lactice
8667
Fiecare cu 13,59 1
7,89
2
8389
3
Spumant-cremă de baie „Atingere ină” 250 ml 8395
Suleu de iaurt pentru corp „Confort absolut” 150 ml 8389
15,99
23,99
11,89*
Săpun parfumat 70 g 1. „Confort absolut”
pentru îngrijire 8610
2. „Emoliență de lux”
nutritiv 8398 3. „Atingere ină” hidratant 8399
Fiecare cu 5,59
3,59
* Oricare
18,29*
2
inile 72 -73 produse de la pagbilă în limita stocului
(această promoție este vala disponibil)
Igienă
În îmbrățișări
DE GINGĂȘIE Gel de duș cremă 250 ml
2
1. „Grijă delicată”
emolient 8394
2. „Confort absolut”
pentru îngrijire 8431
3. „Îngrijire rainată”
1
pentru prospețime 8392
4. „Energia naturii”
toniiant 8390
5. „Atingere ină”
hidratant 8393
Fiecare cu 15,99
11,89* ofertă
7,89 5 4
3
Ofertă specială pentru produsele de la pag. 72 - 75
cu o reducere de %
-5 0
№ 14/2017 faberlic
73
O colecție de plăceri ofertă
PENTRU PIELEA DUMNEAVOASTRĂ! Nutriție
7,89
LAPTELE DE MIGDALE HRĂNEȘTE INTENSIV PIELEA, FĂCÂND-O CATIFELATĂ ȘI STRĂLUCITOARE
8391
„Emoliență de lux”:
8637
Cremă de mâini nutritivă 75 ml 8397 11,99
7,89*
8397
ofertă
7,09
PRODUS NOU Gel de duș cremă nutritiv 250 ml 8391 15,99
*
ofertă
5,49
11,89*
Oricare
Săpun-cremă de mâini nutritiv 200 ml 8637 14,39
cu o reducere de %
2 -5 0
inile 74 -75 produse de la pagbilă în limita stocului
(această promoție este vala disponibil)
11,09*
Igienă
Hidratare ULEIU DE COCOS HIDRATEAZĂ PERFECT PIELEA, FACÂND-O MOALE ȘI FRUMOASĂ
„Atingere ină”:
Cremă-suleu pentru corp hidratant 150 ml 8396 23,99
18,29*
8638
Săpun-cremă pentru mâini hidratant 200 ml 8638 14,39
ofertă
11,09*
7,09
ofertă
11,89
8396
9640
Burete de duș Diametrul: 12 cm. Compoziție: polietilenă.
9640 13,59
*
Oricare
Ofertă specială pentru produsele de la pag. 72 - 75
10,29
PRODUS NOU
cu o reducere de %
2 -5 0
inile 74 -75 produse de la pagbilă în limita stocului
(această promoție este vala disponibil)
№ 14/2017 faberlic
75
„BUJOR ȘI CRIN”
Aroma stridentă de lori se deschide cu note clasice de bujor ce trec în crin alb, în notele de mijloc, creând o stare de spirit cochetă.
8568
8567
8570
Lapte de corp 100 ml 8570 15,99
11,89 8566
Deodorant-antiperspirant cu efect de pudră 50 ml Săpun parfumat 65 g 8567 5,59
3,89*
*Setusollid (8567) +
săpun 68) deodorant (85este valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
76 faberlic № 14/2017
Crează o senzație de prospețime și de curățenie, care se menține timp de 48 de ore.
8568
11,19* cu doar
9,49
Apă hidratantă 120 ml 8566 15,99
11,89
Igienă
SAVURAȚI
aroma lorilor deosebite!
8565
Gel de duș 200 ml Textura confortabilă curăță delicat pielea, iar aroma miraculoasă de lori vă încarcă cu energie pozitivă, pentru întreaga zi. 8565
11,99
8,69*
8571
Cremă de mâini 75 ml
Dăruiește pielii mâinilor catifelare și moliciune, fără să lase o peliculă lipicioasă. Aroma plăcută bucură vă și vă inspiră.
8571
11,99
8,69*
*Setudelmâini (8571) cu do cremă 65) + gel de duș (85 este valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
ar
10,29
„IRIS ȘI FERIGĂ”
Lapte de corp 100 ml
8661
Hidratează pielea, făcând-o moale asemeni petalelor de iris. Aroma plăcută te încarcă cu prospețime și cu optimism pentru întreaga zi.
8663
15,99
11,89* 8663
8665
Săpun lichid pentru mâini 200 ml 8661 11,99
9,49
8660
Apă hidratantă 120 ml 8665 15,99
l 63) + apă *Setdeucor p (86 lapte ) hidratantă (8665vala bilă (această promoție este il) în limita stocului disponib
78 faberlic № 14/2017
11,89*
cu doar
11,89
Gel de duș cremă 200 ml 8660 11,99
8,69
Igienă
PLIMBAȚI-VĂ
prin orangeria plină de lori!
Feriga vă trasnmite prospețimea serilor de vară, iar irisul înfrumusețează nota de bază cu nuanțe nobile.
8664
8662
Săpun parfumat 65 g 8662 5,59
Cremă pentru mâini 75 ml
Hidratează și înmoaie perfect pielea mâinilor, lasând o aromă plăcută de iris și de ferigă.
8664
11,99
8,69*
*Setudelmâini (8664)
cremă (8662) + săpun solideste valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
cu doar
3,89*
9,49
Timp
PENTRU DOI 8719 8727
H I P OA
8726 LER
GIC
Șervețele umede pentru igienă intimă 15 bucăți 8726 7,99
6,29
Lapte de corp afrodisiac 150 ml 8719
Gel de duș afrodisiac 200 ml 8727 13,59
23,99
18,29
10,29 8725
8728
10,39
7,89
80 faberlic № 14/2017
Pastă de dinți răcoritoare cu gel 75 ml
Curăță cu grijă dinții, împrospătează respirația, are o aromă stridentă de zmeură și de mentă.
8725
12,79
9,49
st
Împrospătează respirația pentru o perioadă îndelungată de timp. Nu conține luor și alcool.
Cu gu
Apă de gură 50 ml
d
8728
ez
m eu
ră
Igienă
Atingeri ine, declarații înlăcărate, îmbrățișări ierbinți... Adevărata fericire a unei femei e să se simtă dorită!
8722 8721
8723
Gel-lubriiant pentru relații confortabile 50 ml Înmoaie și hidratează țesuturile mucoase.
8723
Gel pentru igienă intimă 200 ml Are o formulă hipoalergică, creată special pentru igiena delicată a zonei intime.
18,39
13,49*
8721
Gel pentru igienă intimă, pentru pielea sensibilă 200 ml 8722 Fiecare cu 23,99
18,29*
l *Setu e gel pentru oricar igienă intimă + lufribiant (8723)
bilă (această promoție este valail) în limita stocului disponib
cu doar
20,69
2299
CURĂȚĂ DEFLICAT ȘI EFICIENT. PENTRU TOATĂ FAMILIA! 2298
0% ALCOOL Preț super avantajos
3,09
2294
Șervețele umede 15 bucăți Curăță și toniiază eicient și delicat pielea. Asigură o senzație de prospețime și confort. Sunt de neînlocuit la plimbare și în călătorie. Pentru toată familia. Nu conțin alcool. 2299 „Buchet de primăvară” 2298 „Prospețime de Aloe” 2294 „Prospețime marină” 2249 „Finețea bumbacului” Fiecare cu 5,59
3,09
Paste de dinți proilactice cu oxigen 75 ml 2255 „Plante medicinale” 2257 „Extra-prospețime” 2254 „Albire ușoară” 2285 „Puterea mineralelor”
2249
Fiecare cu 11,99
9,49
2256
Apă de gură proilactică cu oxigen „Plante medicinale” 250 ml
Are acțiune de fortiicare, toniiantă și anti-inlamatorie. Asigură o protecție proilactică contra cariilor și menține respirația proaspătă.
2256 15,99
82 faberlic № 14/2017
12,69
2255 2285
2257 2254
Igienă
Prin viață,
cu zâmbetul pe față!
ACȚIUNE TRIPLĂ: Îngrijirea gingiilor Respirație proaspătă Protecție împotriva cariilor**
**Eficacitatea de e confirmată prin cercetări clinice și de patentele Faberlic N.2099050 și 2096031.
Paste de dinți proilactice cu oxigen 75 ml Pasta de dinți cu oxigen vă dăruiește un zâmbet perfect și o respirație proaspătă. Microparticulele de albire înlătură depunerile dentare. 2251 „Mentă cu citrice” 2252 „Mentă proaspătă” 2253 „Mentă cu pomușoare”
Fiecare cu 10,39
7,89*
2251
2252
2253
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
pentru cumpărături
Pastă de dinți de pe această pagină cu doar
5,49
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
Periuță de dinți cu ioni de argint
Periuță de dinți de duritate medie. Compoziție: plastic inofensiv, nailon. 9919 verde 9917 roșie 9921 portocalie 9918 albastră
Fiecare cu 15,99
12,69
E timpul descoperirilor INTENSE!
20 VOPSEAUA DE PĂ
produse de top
R KRASA
poziția E DISTINCTĂ: din com PARTICULARITAT iul de amlă și arginina, care ule rte pa fac sirii. vopselei teriorat, în timpul vop restabilesc părul de oranți PPD și alergeni. col e țin con nu sa Kra dovedit a i o vopsea rte NTULUI: „Krasa s-a OPINIA CONSULTApărul meu și acest lucru e o calitate foa care se menține pe ce paleta bogată, deoarece poți face os importantă. Îmi plaanțele sale. După vopsire, părul e mătăs experimente cu nu Iulia Șevcenco. și strălucitor.”
Modelul folosește nuanța 6.34 „Cupru nobil”.
Îngrijirea părului
KRASA – vopsea–cremă pentru păr care îmbină vopsirea și restabilirea funcțiilor într-o singură procedură. Uleiul de amlă acoperă iecare ir, făcându-l elastic și laminându-l pe toată suprafața.
Arginina pătrunde în porțiunile deteriorate ale irului, tratând imperfecțiunile cu keratină, restabilind integritatea irului de păr.
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
pentru cumpărături
Oricare nuanță de vopsea sau decolorantul pentru păr cu doar
10,29
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
nua
de până la
nţe
decolorare
8953 100% de acoperire uniformă a irelor cărunte. Laminare care durează până la 5 săptămâni. Se potrivește perfect scalpului sensibil.
Vopsea-cremă CC Krasa Faberlic pentru păr, cu ulei de amlă și arginină 18,39
14,29*
Vopsirea uniformă, delicată și rapidă a părului într-o nuanță de blond. Acțiune delicată asupra scalpului și rădăcinilor părului. O bună îmbalsamare a părului. Se recomandă pentru orice nuanță inițială a părului.
Decolorant intens pentru păr Krasa Super Blond 8953 19,99
15,09*
№ 14/2017 faberlic
85
11.0
9.0
9.3
8.0
8.3
8935
8924
8925
8921
8922
„Briliant alb”
„Floare de vanilie”
„Arămiu însorit”
„Blond-grâu”
„Grâu auriu”
Blond ultra decolorant
11.8
Blond foarte deschis
11.1
Blond auriu foarte deschis
10.1
Blond deschis
Blond deschis auriu
9.1
9.8
8937
8936
8926
8934
8928
„Olmaz roz”
„Cristal de munte”
„Blond holywoodian”
„Blond platinat”
„Latte macchiato”
Blond perlat ultra decolorant
8.34
Blond frumuriu ultra decolorant
7.34
Blond fumuriu ultra deschis
6.34
Blond fumuriu foarte deschis
5.35
Blond bej foarte deschis
4.05
8923
8918
8944
8916
8914
„Caramel boem”
„Blond venețian”
„Cupru nobil”
„Mousse de ciocolată”
„Ciocolată ierbinte”
Blond deschis cu nuanțe auriu-arămii
7.4
Blond auriu-arămiu
7.46
Blond închis cu nuanțe aurii-arămii
Castaniu deschis cu nuanțe ciocolatii
6.6
6.46
Castaniu ciocolatiu
5.46
8919
8920
8945
8946
8943
„I love red”
„Sărut autumnal”
„Atlaz roșu”
„Rubin înlăcărat”
„Mahon”
Blond arămiu intens
Blond mahon arămiu
Blond închis cu nuanțe de roșu-arămiu
Capsula Need More 2 ml Amestecați conținutul capsulei Need More cu vopseaua Krasa cu lăptișor (se găsește în cutia cu vopsea). Nu utilizați mai mult de 2 capsule pentru o vopsea Krasa. Nu le utilizați cu alte vopsele pentru păr.
Blond închis cu nuanțe de roșu intens
Castaniu deschis cu nuanțe roșii-arămii
N1 PĂR INCREDIBIL DE PUTERNIC Super Strong 2 ml
Pentru păr deteriorat, fragil, cu tendință de cădere, cu complexul OMEGA 3,6, 9 și vitaminele E și C.
8947
N2 VOPSIRE DELICATĂ Soft Touch 2 ml Pentru scalpul sensibil, cu ingredientul activ STIMU-TEX. 8948
N3 VIGOAREA PĂRULUI Anti Age 2 ml
Pentru păr îmbătrânit, cu ceramide
8949
N4 STRĂLUCIRE INTENSĂ Luxury Shine 2 ml La baza compoziţiei - lanolină - ceară naturală care hrănesc părul făcându-l neobişnuit de strălucitor şi spectaculos. 8950 N5 HIDRATARE PROFUNDĂ Deep Aqua 2 ml
Pentru păr uscat și deshidratat, cu scualan.
8951
86 faberlic № 14/2017
Fiecare cu 11,99
7,89
Îngrijirea părului
7.0
6.0
5.3
5.0
4.0
8940
8917
8915
8939
8913
„Blond natural”
„Blond perfect”
„Cappuccino cu scorțișoară”
„Castaniu elegant”
„Chic frunțuzesc”
Blond
Blond închis
Castaniu deschis cu nuanțe aurii
Castaniu deschis
Castaniu
8.8
8.1
7.1
6.1
4.1
8927
8933
8932
8931
8930
„Blond-căpșună”
„Cristal fumuriu”
„Tabac curat”
„Blond măsliniu”
„Castaniu de gheață”
Blond bej deschis
Blond cenușiu deschis
Blond cenușiu
Blond cenușiu închis
Castaniu-cenușiu
4.5
3.05
4.3
3.0
1.1
8942
8912
8941
8938
8929
„Vișiniu închis”
„Ciocolată ierbinte”
„Trufe de ciocolată”
„Ristretto”
„Madame Butterly”
Castaniu cu nuanțe de mahon
Castaniu închis cu nuanțe ciocolatii
Castaniu auriu
Castaniu închis
Negru-albastru
1.0
Bonus
8911 „Magie neagră” Negru
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
PRODUS NOU
pentru cumpărături
Oricare nuanță de vopsea sau decolorantul pentru păr cu doar
10,29
Decolorant intens pentru păr Krasa Super Blond 8953 19,99
15,09*
Vopsea-cremă CC Krasa Faberlic pentru păr, cu ulei de amlă și arginină 18,39
14,29*
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
Pelerină pentru vopsit 11168 27,99
19,89
Luxul
saloanelor de înfrumusețare
zi de zi
Descoperiți linia Salon Care „Uleiuri prețioase”, îmbogățită cu combinația unică de trei uleiuri naturale. Componentele selectate atent , la care s-a adăugat arginină, redau iecărei șuvițe putere și strălucire neobișnuită.
8211
Mască nutritivă pentru toate tipurile de păr 200 ml 8212 31,99
23,89
Pliculeț 10 ml 8296 mască
1,49*
Ser nutritiv pentru toate tipurile de păr 30 ml 8215 36,79
8296
27,89
8215
Balsam nutritiv pentru toate tipurile de păr 250 ml 8211 27,99
21,49
*Plicuțețul cu mască C AD OU
(8296) produs la cumpărarea oricărui re Salon Ca bilă în limita (această promoție este vala stocului disponibil)
88 faberlic № 14/2017
8212
Îngrijirea părului
ULEIURI PREȚIOASE PENTRU HRĂNIREA PĂRULUI DUMNEAVOASTRĂ 8210 ULEIUL DE ARGAN hrănește profund.
ULEIUL DE AVOCADO regenerează.
ULEIUL ABISINIAN
oferă strălucire și moliciune.
ARGININA
hrănește și protejează.
Șampon nutritiv pentru toate tipurile de păr 250 ml Curăță delicat și hrănește intens părul, făcându-l mai elastic, mai moale și mai mătăsos. Nu îl îngreunează.
8210 27,99
21,49* 8214
Spray nutritiv cu două faze pentru toate tipurile de păr 125 ml Formula ușoară se activează la amestecarea celor două faze, acoperind părul cu un voal ușor și parfumat. Redă părului strălucire și putere. Părul se piaptănă ușor, este protejat de factorii negativi ai mediului. Nu îngrelează părul.
23,89* S
L
ți con ne ?
S• SL
• Nu
31,99
E
8214
S FRE
CONSTANTIN KOCEGOV Hair-stilist renumit Spray-ul cu acțiune instant conține 2 faze: cu apă și cu ulei. Faza cu ulei conține uleiuri prețioase, care redau părului elasticitate și strălucire. Produsul are un efect de îmbălsămare și poate i utilizat în locul balsamului obișnut. Aplicați-l, de asemenea, pe părul uscat, pentru a reduce numărul irelor rebele și a reda buclelor strălucire!
l + spray cu doar *Setun (82 10) șampo ) cu două faze (8214 valabilă (această promoție este il) în limita stocului disponib
35,89
Elixir pentru păr cu ulei de amlă 50 ml
TRANSFORMARE
Pentru o hrănire intensivă, aplicați elixirul pe părul uscat pentru 10 – 30 de minute, apoi spălați-l. Pentru un păr moale și strălucitor, aplicați pe toată lungimea părului uscat sau umed, fără a-l spăla.
8970
totală!
8970
Restabilirea intensă a părului
TEHNOLOGIA „RECONSTRUCȚIA GLOBALĂ” PENTRU REGENERAREA EFECTIVĂ ȘI PENTRU CREȘTEREA PĂRULUI 8968
RESTABILEȘTE PORȚIUNILE DETERIORATE, ÎNTĂRIND ȘI ÎNGROȘÂND FIRUL DE PĂR
31,99
8967
Preț super avantajos
11,09
23,89
Balsam-luid pentru vârfuri despicate 15 ml
Hidratează vârfurile despicate ale părului, împiedicând despicarea lor ulterioară. Le hrănește cu substanțe nutritive, conferindu-le un aspect sănătos.
8969
8967
15,99
11,89
8977
Mască 200 ml Șampon 250 ml 8968
Ser-balsam 200 ml 8969
19,99
19,99
11,09
90 faberlic № 14/2017
11,09
Regenerează structura părului și îl hrănește pe toată lungimea sa, conferindu-i strălucire. Întărește rădăcinile părului.
8977
23,99
18,29
Îngrijirea părului
STRĂLUCIRE ȘI culoare intensă Îngrijirea părului lung și îmbătrânit
TEHNOLOGIA „ÎNFRUNTAREA TIMPULUI” PENTRU REGENERAREA PĂRULUI DIN INTERIOR Culoare intensă și structură elastică
TEHNOLOGIA „PROTECȚIA CULORII” PROTEJEAZĂ PIGMENTUL DE CULOARE AL PĂRULUI, ÎMPIEDICÂND SPĂLAREA LUI
UMPLE STRUCTURA PĂRULUI, REDÂNDU-I STRĂLUCIREA ȘI ELASTICITATEA Șampon 250 ml 8962 19,99
ACCENTUEAZĂ STRĂLUCIREA, PROFUNZIMEA ȘI INTENSITATEA CULORII 8958
8962
11,09
Mască 200 ml 8963 23,99
11,89
8957 8963
Șampon 250 ml 8957
Balsam 200 ml 8958
19,99
19,99
11,09
11,09
Prețuri super joase avanta dusele pentru pro de pe această pagină ilă (această promoție este valab în limita stocului disponibil)
11,09
Volum maxim
8960
8959
8972
8971
Șampon 250 ml 8959 19,99
15,89
Balsam 200 ml 8960 19,99
15,89
Curățarea profundă a scalpului și a părului 8850 8961
Netezirea ideală a părului
REDĂ PĂRULUI STRĂLUCIRE DE OGLINDĂ PĂRUL DEVINE MOALE ȘI ASCULTĂTOR, CHIAR ȘI CÂND UMIDITATEA ATMOSFERICĂ E RIDICATĂ Balsam 200 ml 8972
15,89
19,99 Șampon 250 ml 8971 19,99
15,89
92 faberlic № 14/2017
Cristale lichide pentru păr 30 ml 8850 31,99
23,89
Șampon 250 ml 8961 19,99
15,89
Îngrijirea părului
LECȚII PENTRU
un păr ascultător Bucle frumos deinite
FORMEAZĂ BUCLE FRUMOS DEFINITE, CARE ÎȘI MENȚIN FORMA PE PARCURSUL ÎNTREGII ZILE POATE FI APLICAT PE PĂR CU BUCLE NATURALE, DAR ȘI PE PĂRUL ONDULAT CHIMIC
2 în 1: curățare și îmbalsamare pentru toate tipurile de păr
DĂRUIEȘTE PĂRULUI O ÎNGRIJIRE EFECTIVĂ 2 ÎN 1, CARE NU ÎNCARCĂ DELOC PĂRUL
8360
РREZULTATUL: PĂRUL E NETED, STRĂLUCITOR ȘI SE PIAPTĂNĂ UȘOR
8988
8361
Șampon cu balsam 2 în 1 250 ml 8988 19,99
11,09
Balsam 200 ml 8361
Șampon 250 ml 8360
19,99
19,99
11,09
Prețuri super joase avanta ponurile și
11,09
11,09
pentru șam balsamul de pe această pagină în limita stocului disponibil) (această promoție este valabilă
CREAZĂ COAFURI IDEALE ÎN ORICE CONDIȚII
CONFERĂ STRĂLUCIRE
13,49
13,49
8890
100% DE VOLUM DE LA RĂDĂCINĂ ȘI O FIXARE PUTERNICĂ PENTRU MULT TIMP
PERMITE CREAREA COAFURILOR CU VOLUM, ASIGURÂND PĂRULUI ÎNGRIJIRE ȘI PROTECȚIE ABSOLUTĂ
PROTEJEAZĂ COAFURA, INDIFERENT DE TIMPUL DE AFARĂ
13,49
19,99
8973
8994
Preț super avantajos
10,29 8384
Cremă pentru deinirea buclelor ondulate chimic 75 ml 8384 19,99
SE APLICĂ ȘI SE PIAPTĂNĂ UȘOR, SE TOPEȘTE PE PĂR, NU E LIPICIOS
Preț super avantajos
Spumă de păr „Fixare puternică” 150 ml 8890
ASIGURĂ MIȘCAREA LIBERĂ ȘI STRĂLUCIREA BUCLELOR
SUSȚINE „TONUSUL” BUCLELOR PE PARCURSUL ÎNTREGII ZILE
ASIGURĂ O FIXARE SIGURĂ FĂRĂ LIPIRE
Preț super avantajos
13,49
DD* Spray pentru îngrijirea părului 120 ml 8994 8974
Gel pentru păr 100 ml 8974 18,39
94 faberlic № 14/2017
13,49
19,99
10,29
Fixativ 200 ml 8973 19,99
13,49
2. 1.
Set de elastice pentru păr 3 bucăți
Material: poliuretan termoplastic 1. 2.
Fiecare cu 11,99
* Do all duties (engl.) –îndeplinește toate obligațiile.
9304 9281
9,49
Îngrijirea părului
PĂRUL CURAT,
MASTER-CLASS
fără apă!
După
Până la
1
Agitați laconul. Selectați o șuviță și aplicați șamponul solid pe rădăcinile părului de la o distanță de 20 - 30 cm.
2
8228
Lăsați-l să acționeze 40 - 60 de secunde, apoi masați rădăcinile părului ca și atunci când îl spălați.
PRODUS NOU CURĂȚĂ RAPID PĂRUL FĂRĂ UTILIZAREA APEI REDĂ PĂRULUI UN ASPECT DE PROSPEȚIME ELIMINĂ GRĂSIMEA INESTETICĂ ȘI TEXTURIZEAZĂ PĂRUL PRODUS COMOD PENTRU A FI UTILIZAT ÎN CĂLĂTORII ȘI LA SERVICIU, CÂND LIPSEȘTE POSIBILITATEA DE A VĂ SPĂLA PĂRUL
Pieptănați părul și aranjați-l în mod obișnuit.
3
Șampon uscat 125 ml 8228 26,39
19,89
№ 14/2017 faberlic
95
VOLUM BOGAT 8618
pentru păr subțire
· REDĂ PĂRULUI UN VOLUM BOGAT ȘI O MOLICIUNE MIRACULOASĂ · NU ÎNGREUNEAZĂ PĂRUL
8617
CONTRA MĂTREȚII, pentru toate tipurile de păr
· CURĂȚĂ INTENSIV PĂRUL, ÎMPIEDICĂ APARIȚIA MĂTREȚII, A IRITAȚIILOR ȘI A MÂNCĂRIMII · REDĂ SCALPULUI PROSPEȚIME ȘI CURĂȚENIE 8620
8619
8621
Șampon 250 ml 8617 Balsam 250 ml 8618 Fiecare cu 12,79
6,29
2 îN 1: PUTERE ȘI STRĂLUCIRE pentru păr lipsit de strălucire
· FORMULA CU ACȚIUNEA DUBLĂ CURĂȚĂ ȘI ÎMBĂLSĂMEAZĂ PERFECT PĂRUL · REDĂ PĂRULUI PUTEREA NATURALĂ
Balsam intensiv 250 ml 8620
Șampon-balsam 250 ml 8621
Fiecare cu
12,79
18,39
6,29
8,39
ntajoase Prețuri super ava g. 96 - 97. de la pa pentru produsele bilă în limita stocului disponibil) (această promoție este vala
Șampon intensiv 250 ml 8619
6,29
Îngrijirea părului FORMULĂ ÎMBUNĂTĂȚITĂ
25
Cu % mai mult extract
Umple-te
de energia
din plante arctice
SOARELUI POLAR! Plantele nordice au absorbit lumina și energia verii polare, când soarele, timp de câteva luni, nici nu apare la orizont. Este o acumulare de vitamine și elemente necesare părului tău!
8616
8615
REGENERARE ABSOLUTĂ pentru părul subțire
· CONFERĂ PĂRULUI SUBȚIRE ȘI DETERIORAT PUTERE, STRĂLUCIRE ȘI ELASTICITATE · RESTABILEȘTE STRUCTURA PĂRULUI
Șampon 250 ml 8615 Balsam 250 ml 8616 Fiecare cu 12,79
6,29
8628
Mască 150 ml
Formula activă restabilește instant porțiunile deteriorate ale irului de păr, conferă părului putere și strălucire.
8628
13,59
6,79
ntajoase Prețuri super ag.va 96 - 97. de la pa pentru produsele bilă în limita stocului disponibil) (această promoție este vala
6,29 № 14/2017 faberlic
97
7390
4578 2338
9567 7260
Set „Drăgălașa” pentru copii 3,5 g
Setul conține: 3 elastice pentru păr, luciu de buze (3 ml), care are forma unui pandativ pe o panglică.
4578
17,59 Abțibilduri pentru unghii pentru copii 7260 steluțe 7390 loricele 7,19
3,89
6157
2326
Perie pentru păr cu oglindă, pentru copii Material: nailon, plastic ABS, sticlă. Dimensiuni: 14 x 6 cm
9567
23,99
18,29 6150
15,09 2346
Preț super avantajos
7,89
Gel de duș și spumant de baie „Pisica Mango” 270 ml 2338
6156 2345
6155
Săpun lichid pentru copii „Pisica Zmeura” 270 ml 2326 Fiecare cu 15,99
12,69 2344
Tatuaj pentru fete „Țara de poveste” 10 bucăți 6150 7,99
4,69
9227
Spray pentru pieptănarea ușoară Spray aromat pentru a părului „Pisica corp, cu sclipici, Zmeura” 100 ml pentru copii 2346 „Apa fermecată” 50 ml Agitați înainte de a-l 15,99 folosi! Spray pentru păr, 6157 măr cu sclipici „Pisica 6155 caisă Mango” 50 ml 6156 tutti frutti 2345 13,59 15,99
Abțibilduri pentru urechi
12,69
7,89
98 faberlic № 14/2017 11/2017
12,69
Șampon-balsam pentru păr „Pisica Zmeura” 250 ml 2344 15,99
12,69
Dimensiuni: diametrul abțibildului – 0,8 cm. Material: PET, PVC, carton. Rezistă pe parcursul întregii zile, se desprinde ușor. Nu lasă urme pe piele.
9227 12,79
7,89
ro m ă d
Cosmetică pentru copii e m
an
54 a 61
go
PRODUS NOU
i de la 3 an
ăd
e p o m ușo
ar
e
m
Parfumuri solide 1,2 g Are forma unui pandativ pe o panglică. 6154 „Amatoarea de dulciuri” 6153 „Zmeură”
6 15 3 a
ro
10,29
13,59 2
C on
ț i n e d oa r u l e i u r i n a
1
roz
pă
4748
3
mandarină de vară
7188
5
piersică
7187 violet
4746
7186
albastru
7187
8 474
7185 verde
C
For m ulă inofe n înde părtează d s i vă u p , se ă o sp ă lare cu a
struguri copți
ne ami v it
4763
rodie mustoasă
4
7190
e și
4762
t ur al
i ușoare 4743
de vișină
4747
1. Cremă-balsam regenerantă
pentru buze „Pisica Menta” 2,7 g 4741 2. Balsam protector pentru buze „Pisicul Portocal” 2,7 g 4740 3. Lac de unghii „Glazură” 6 ml 4. Luciu de buze „Caramelă” 4,5 ml 5. Luciu de buze „Marmeladă de fructe” 7,5 ml Fiecare cu 11,99
u
ipir scl
7,89
de grapefruit
și a
ro m
4744
ă de ri dulciu
de căpșună
4745
4746
de zmeură
de portocale
7,89
Prețuri super joase avanta dusele de pe această pagină pentru pro de) (în afară de săpunurileilăsoli în limita stocului (această promoție este valab disponibil)
i de la 3 an Tatuaj pentru băieți „Insula piraților” 10 bucăți 6151 7,99
4,69
Serie pentru micii cuceritori ai cosmosului! Spumă pentru față și corp 75 ml 2331 2331
21,59
15,89
2319
Balsam cosmic pentru buze 10 ml 2319 9,59
7,09 2320
2313 ST
RĂ
LU C
ITO
A RE, MU LT I C O LO RE SE A PL ICĂ SE U S OR S PA LĂ U SOR INO FEN SIVE LU I P I LU P E N T RU S ĂN ĂTAT E A C O
6151
Spumant de baie 270 ml 2313 Fiecare cu 15,99
Săpun lichid 270 ml 2320
12,69
2311
2312
2327
Șampon și gel de duș 2 în 1 250 ml 2311
Șamponbalsam 2 în 1 250 ml 2312
Gel pentru spălare 250 ml 2327
Fiecare cu 15,99
12,69
19,99
15,09
Cosmetică pentru copii
Periuța moale poate i folosită la spălarea dinților de lapte
Gust de căpșună
Gust de bomboane de mestecat
2317 2316
Gust de banane
2315
Pastă de dinți 50 ml Pasta curăță delicat, iar dinții strălucesc ca niște steluțe! „Galaxia fructelor” 2315 „Constelația Buble gum” 2316 „Cometă de căpșună” 2317 Fiecare cu Periuțe de dinți pentru copii 9008 roz 9009 verde 9010 albastră Fiecare cu 12,79
10,29
9,59
4,69
Prețuri super joase avanta ta de dinți pentru pas
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
4,69
№ 14/2017 faberlic
101
43031
Colecția este prezentată de actrița Agnė Ditkovskytė.
Ruj semi-mat „Aclamație” 4 g Textura ușoară și comodă face pielea buzelor gingașă și catifelată, aplincându-se in și uniform. Nu conține parabeni.
43,99
31,89 43030
catifea reiată naturală
43031 catifea roșie
43032 tweed liliachiu
43033
cașmir de pomușoare
43034 velur de piersică
43035
satin vișiniu
43036
mătase roz
43037 atlaz de cafea
43038
ajur de căpșună
da și să pas cu mo ți mereu în produse noi! i să sc re Vă do ra cu a ne bucu continuați
ovskytė. Agnė Ditk
Actrița folosește: rimel 5598 ruj 43031 fond de ten 6309
Arta machiajului
CHIPUL TĂU FASTUOS E IMAGINEA succesului nostru! Ruj cu serum „Sărut luxos” 4 g Conferă buzelor o culoare intensă. Complexul special patentat din compoziția rujului hrănește și hidratează pielea buzelor, facând-o elastică.
43,99
23,89
43081
prună irezistibilă
43080
roz desfătător
43079
ciocolatiu intens
43078
corai pătrunzător
43077
amarant delicat
43076
roz seducător
43075
pomușoară intensă
43074
liliachiu irepetabil
Preț super avantajos
23,89
43073
caramel încântător
43072
roșu elegant
43071
roz franțuzesc
43070
castaniu perfect
43069
natural delicat
43068
43068
rubin ideal
43067
roz rainat
44038
ciocolatiu cochet
43082
44039
Creion de buze „Autograf de vedetă” 0,35 g Textura rezistentă nu curge, nu se prelinge și nu murdărește, menține conturul buzelor exact și uniform.
31,99
23,89
roz romantic
44040
43087 incolor
43086
zmeuriu uluitor
43083
corai minunat
căpșună îngrijorată
44042
roz tremurător
43082
rubin ideal
43084
romantic natural
43085
vintage roz
44041
fruct nobil
№ 14/2017 faberlic
103
Creion de ochi „Autograf de vedetă” 0,35 g 31,99
23,89
Agnė folosește: rimel 5599, umbre 5622, fond de ten 6309.
5610
Marvelous Blue
5611
Noble Brown
5612
Gorgeous Olive
5614
Touching Black
5615
Mysterious Grey
5616
Magniicent Violet
5617
Breathtaking Cofee
Rimel Extra Volum pentru gene „Oscarul dumneavoastră” 6 ml 5598
31,89
5598
43,99
Creion pentru sprâncene „Secretul liniei perfecte” 0,35 g 27,99
19,89
5565
alună neobișnuită
Privirea ta strălucitoare e dovada
SUCCESULUI NOSTRU!
104 faberlic № 14/2017
Arta machiajului
produse de top
20
PENTRU PLEOAPE FARDURI COAPTE Y” OR ST ”SECRET rile pot I DISTINCTE: fardu PARTICULARITĂȚ duri: uscate și umede. mo uă do în i i aplicate ă între ele, iar cea ma Nuanțele se combinosită în locul highlighter-ului. fol i ate po isă desch că ORULUI: „Consider OPINIA CONSUMATr paletelor este foarte elo anț nu a combinați se mențin perfect pe frumoasă” Fardurile : nu se împrăștie și nu se zile ii reg înt l rsu nt și parcu ajul e la fel de stride preling. Seara, machi ineața, atunci când l-ați de proaspăt ca și dim aplicat.” Victoria Sușco
5599
5618
Sapphire Happiness
5622
5622
Mauve Enchantment
5620
Beige Charm
5619
Graphite Delight
Rimel modelator pentru gene „Rolul principal” 6 ml
Periuța din ibre, cu formă clasică, alungește genele, le conferă volum și le arcuiește. Nu se prelinge, chiar dacă aplicați mai multe straturi de rimel.
5599
43,99
31,89*
Farduri coapte pentru pleoape „Privire orbitoare”
4g Crează pe pleoape un efect frumos, strălucitor. Strălucirea se menține pe parcursul întregii zile.
63,99
44,69
5621
Olive Sweetness
cu doar *Rimel ) 99 (55 ne pentrurarge ea oricărui produs la cumpă ă de cosmetică decorativ5599) (în afară de produsul 1. de la pag. 102 - 14 valabilă în limita (această promoție este stocului disponibil)
20,69
PIELEA TA IDEALĂ E succesul nostru!
Preț super avantajos
39,89 Pudră autobronzantă coaptă pentru față „În lumina relectoarelor” 6 g Sideful abia vizibil redă pielii o strălucire delicată, iar armonia culorilor închise și deschise permit crearea, pe piele, a unui bronz ușor.
6149
71,99
6149
39,89
6217
6308
6295
porțelan
6310
6293
bej natural
bej-deschis
6294
bej-închis
6309 ivory
6284
bej natural
Fond de ten „Stil dublu” 2 х 15 ml
Fond de ten antiîmbătrânire Fondul de ten „se pierde” „Stop-cadru” 15 ml în piele, mascând imperfecțiunile. Cu o textură pudrată, nu are un efect de mască.
6308
67,99
51,89
Complexul patentat ATP, care are rolul de a menține tonusul pielii, de a păstra tinerețea ei, stimulând procesul de producere a colagenului. Acidul hialuronic asigură hidratarea profundă a pielii și umple micile riduri.
51,99
106 faberlic № 14/2017
44,69
Bază de machiaj „Face Control” 15 ml
Oferă rezistență machiajului, pe parcursul întregii zile. Asigură o aplicare uniformă, fără efect de mască.
6217
47,99
35,89
Fond de ten - serum cu efect regenerant „Strălucirea tinereții” 30 ml
Efectul relexiv Soft-focus ascunde imperfecțiunile pielii. Modelează conturul feței și netezește ridurile ine.
71,99
55,89
Arta machiajului Agnė folosește: rimel 5598, pudră 6316.
Pudră pentru față „Apariție de vedetă” 11 g
Hidratează intens, are efect anti-îmbătrânire și îmbunătățește culoarea pielii. Conține vitamina E, se potrivește oricărui tip de piele. După 30 de zile de utilizare zilnică, pielea devine hidratată, iar ridurile se diminuează.
79,99
55,89
6316
6314
bej-deschis
bej natural
6317
bej-închis
Preț super avantajos
55,89
6316
Agnė folosește: rimel 5599, ruj 43031, fond de ten 6308, ojă 7321.
108 faberlic № 14/2017
Arta machiajului
MANICHIURA TA STRIDENTĂ E IMAGINEA succesului nostru! Preț super avantajos
12,69 Oja se menține pe unghii până la 7 zile!
NUANȚE LUCIOASE „VINYLUX”
7320
Flaming Red
7321
Rich Red
7322
Charming Ruby
7406
Posh Chocolate
NUANȚE CU SIDEF „VINYLUX”
7333
7405
Prestigious Beige
7407
Preț super avantajos
Royal Pink
11,89
7321
7316
Stellar Pomegranate
7317
Exquisite Beige
Ojă „Cel mai bun scenariu” 8,5 ml
Tehnologia unică a ojei „Vinylux”, asigură o aplicare uniformă pe suprafața unghiei și o rezistență care durează până la 7 zile.
26,39
11,89
Acoperire de protecție pentru nuanțele „Vinylux” 8,5 ml
Aplicați acoperirea de protecție peste nuanțele „Vinylux”, pentru o rezistență maximă. Oferă ojei strălucire, iar culoarea devine stridentă.
7333
29,59
12,69
7318
Elegant Pink
7319
Tempting Chocolate
7323
Tender Coral
№ 14/2017 faberlic
109
Interpreta Gluk’oZa vă prezintă linia
SkyLine
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
ceriți să cu turi! c s e r n Vă do noi orizo ’oZa lu G k
110 faberlic № 14/2017
Gluk’oZa utilizează: rimel 5082 , ruj de buze 4611, fond de ten 6235.
Arta machiajului
20 de ani
CREĂM PRODUSE NOI PENTRU PRIVIRI ELOCVENTE!
CURBURĂ IDEALĂ ȘI FIXARE A GENELOR
Periuță din fibre, cu formă curbată
5255
Rimel care ridică genele „Curbe unduioase” 9,5 ml
Formula unică a rimelului oferă genelor densitate și ixează curbura creată, deinind iecare geană. 5255 negru
31,99
19,89
5470
Bază pentru rimel 10 ml
Periuța cu formă specială piaptănă genele, le alungește, le îngroașă și le ixează. Folosește-o cu rimelul tău preferat și vei observa că rimelul se aplică uniform, nu formează cocoloașe și nu se împrăștie. 5470 natural
35,99
23,89*
de rimeluellui(5470) *Bazapărar ea rim la cum ucire (5255) ita cu efect de răseste valabilă în lim (această promoție stocului disponibil)
cu doar
8,69
5575
Gel pentru sprâncene 5,5 ml Modelați forma dorită a sprâncenelor, aplicând uniform gel, cu ajutorul periuței.
23,99
18,29
112 faberlic № 14/2017
Rimel „Maximal” 13 ml Forma periuței permite vopsirea chiar și a celor mai scurte gene din colțul ochiului, oferind privirii expresivitate. Formula sa nu-i permite să păteze pielea și să se împrăștie, pe parcursul întregii zile. 5575 negru 35,99
21,49
a in s gentant și elor def inir ea Alu ngir e
5080
cafeniuînchis
„pri Intrig vire anta de p isică ”
bej natural
Vol um ,d și mefinire ode per lare fect ă
5081
5530
5461
Rimel „Privire de pisică” 10 ml
Periuța cu capete din ibre oferă genelor un volum și o alungire suplimentară. Componenții activi împiedică formarea cocoloașelor și murdărirea pielii. 5461 negru
35,99
21,49
Rimel cu efect de alungire „Alungire miraculoasă” 8 ml
Periuța „trage” genele, deinindule perfect. Textura confortabilă a rimelului asigură o aplicare ușoară. 5530 negru
31,99
19,89
Arta machiajului
SkyLine
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
20 de ani **Conform rezultatelor testelor efectuate în laboratorul italian Ancorotti Cosmetics.
FACEM CA OCHII
TĂI SĂ STRĂLUCEASCĂ DE BUCURIE! 557 6
140
CU % MAI MULT VOLUM PENTRU GENELE TALE**
Rimel pentru gene „Volum revoluționar” 12,5 ml 5576 negru 35,99
21,49*
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
pentru cumpărături
Rimel pentru volum (5576) cu doar
12,69
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
5437
Preț super avantajos Creion kohl pentru ochi „Ultramodern” 1,14 g
5481
Fard de pleoape cu trei nuanțe „Trio virtuos” 3 g 35,19
19,99
5245
9,49
White Sand
9,49
5439
Emerald City
5246
Livadă de măslini
5588
Golden Dawn
26,29 5436
Desert Island
5152
5437
5438
Blue Sea
5435
Purple Haze
5247
Night Sonata
Azuriul cerului
5481
Cool Purple
Gold Sand
5483
5480
Sea Breeze
Night Haze
5484
Green Meadow
Tuș de ochi lichid „Galaxia colorată” 3 ml 31,99
5482
23,89
5431
5432 Brown Smoke
Blue Sparkle
5441
5465
5464
Black Night
Lilac Horizon
5434
Silver Starfall
5440
Purple Firework
Emerald Flash
5433
Golden Rain
Malachite Shine
5479
Violet Paradise
5452 5404
Fard de pleoape lichid „Călătoria galactică” 5,5 ml 23,99
5450
5451
5455
5456
planeta ascunsă
Paletă de farduri de pleoape „Ora stelelor” 9 g 5404 55,99
39,89
114 faberlic № 14/2017
magia lunii
strălucirea lui Venus
praf solar
5452
imponderabilitate
5457
strălucire polară
18,29
5453
5454
5458
5459
ploaie de stele
constelația Orion
orizont cosmic
apariția lui Neptun
Arta machiajului
20 de ani
SkyLine
8a
lba
stru
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
550 7
kak i
55 0
9e
xtr a-n
egr u
55 0
55 52 n
egr u
REALIZĂM EXPERIMENTE CU DIFERITE CULORI!
produse de top
20 55 0
6n
egr u
-ca
fen iu
LUMULUI” RIMELUL „ARTA VO ța cu formă I DISTINCTE: periu PARTICULARITĂȚ siune mare permite vopsirea en clasică de de dim scurte gene. chiar și a celor mai și răsucesc genele, Perii din ibre ridică deinindu-le perfect.
Rimel „Arta volumului” 10 ml 31,99
19,89*
el perfect, ORULUI: „E un rim ț-calitate. OPINIA CONSUMAT ul pre ort rap la re eri ref dacă e să ne facem rte și rare, iar acest rimel le Genele mele sunt scuește și le răsucește. Mi-am oferă volum, le alung de alte nuanțe.” cumpărat și rimeluri Vasilisa Petrenco
*Oricare
2
11,89
rimeluri de pe ă această pagin este valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
cu doar
iecare
SkyLine
Modelul utilizează rujul 4647.
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
PRODUS NOU 4643
voce fără vlagă
șoaptă dulce
4644
sentimente înlăcărate
4647
întâlnire întâmplătoare
4640
privire plină de emoții
4641
Afecțiune puternică
4645
5 ORE DE REZISTENȚĂ fără urme NUANȚĂ INTENSĂ de la prima aplicare TEXTURA FINĂ ȘI CREMOASĂ nu usucă și nu „strânge” pielea buzelor
6211 4646
îmbrățișări ierbinți
porțelan
6212
bej-deschis
6214
bej natural
6238
bronz ușor
Ruj de buze „Sărut rezistent” 3,7 g 31,99
116 faberlic № 14/2017
19,89
Fond de ten rezistent Stay-On 30 ml 47,99
39,89
Arta machiajului
CREĂM LUCRURI CARE
20 de ani
547 4
ȚI SE POTRIVESC PERFECT ȚIE!
APLICATORUL DUR te ajută să trasezi linii cu grosimea pe care ți-o dorești.
5472
PERIUȚA SPECIALĂ RIDICĂ, alungește și fixează de la prima atingere.
5473
urma cometei
5474
cucerirea lui Jupiter
5475
stea căzătoare
Tuș de ochi rezistent la apă Stay-On 1,2 ml 5460 negru 31,99
23,89
5476
verde original
5477
meteorit
Creion pentru ochi „Culorile cosmosului” 1,14 g 23,99
15,89
Tuș de ochi rezistentă la apă Stay-On 10 ml 5472 negru 35,99
23,89
44078
Fairy Coral
43058
Nude Beige
4610
4560
volcanic rose
4573
steel rose
4619
light peony
4649
Blossoming Lotus
43090
Berry Intense
4561
43060
Juicy Plum
4574
October leaves
44079
Chocolate Nougat
44084
Carrot Juice
FORMULA UNICĂ
Oferă o culoare bogată, strălucire suculentă și netezește suprafața buzelor. EXTRACT DE MANGO
Hidratează, hrănește și regenerează pielea buzelor, vindecă microfisurile și rănile.
44075
Scarlet Sunset
4617
neon pink
4621
pink dream
43091
Classic Red
43057
Trendy Pink
4620
coral craze
Ardent Rose
43061
4624
4576
43059
Creamy Pink
sunny cherry
4614
magical pink
4560
Blistering Orchid
luxurious chestnut
4625
Reined Lily
4648
Delicate Camellia
Creion pentru conturul buzelor „Ultramodern” 1,14 g 19,99
14,29
118 faberlic № 14/2017
4572
honey radiance
4623 trendy pink
44083
Pink Orchid
4618
Striking Natural
beige veil
44076
4612
Caramel Cream
4616
hot caramel
4599
Natural Rose
spicy cinnamon
4611
strawberry fairy
4622
velvet tan
Arta machiajului
20 de ani
ALEGEM PENTRU TINE
PALETE APRINSE!
20 RUJ „HIDRATARE
produse de top ÎN CULOARE”
43091
ziția I DISTINCTE: compo PARTICULARITĂȚ o, îmbogățită cu acizi grași, ng ma de t rac la 8 ore. cu ext pielea buzelor până luciu, de hitratează și hrănește ne pli e anț nu cu e gat Datorită texturii bo i voluminoase. buzele vor arăta ma iziționat ORULUI: „Mi-am ach OPINIA CONSUMATpicantă”. Sunt extrem de nuanța „Scorțișoară de textură și de faptul că încântată de calitate,atât de bine celei prezentate în nuanța corespunde r și plăcut, conturul se menține catalog! Se aplică ușo și nu se împrăștie.” Veronica Ruban
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
pentru cumpărături
Oricare nuanță a rujului de buze hidratant, la doar Ruj hidratant CC „Hidratare în culoare” 4 g 31,99
18,29*
cu doar
14,29
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
44115
Bold Burgundy
44110
Designer Lilac
Trendy Caramel
Popular Brown
44103
44105
Expressive Red
44112
44104
44109
44114
44109
44106
Noble Empire
44108
Catwalk Pink
Sophisticated Beige
44101
44111
Charming Mocha
Minimalistic Nude
44107
44100
Stylish Amaranth
Elegant Pink
Futuristic Coral
44102
Fancy Coral
Classic Pink
APLICAREA UNIFORMĂ ȘI REZISTENTĂ se realizează datorită cerii cu textură cristalină. Pigmenții speciali asigură culorii intensitate, iar uleiurile prețioase oferă buzelor moliciune și catifelare.
Ruj „Modelierul culorilor” 4 g 27,99
18,29
20 de ani CU ȘARM! TE FACEM SĂ ZÂMBEȘTI
44009
44017
Flamenco Passion
Mauve Nocturne
44004
44015
Floral Song
44019
Pop Diva
44007
44018
44020
44001
Pink Waltz
44007
Disco Queen
Plum Blues
Topical Cumbia
44012
44002
44021
44016
44005
44010
44003
44008
44011
44006
44014
Morning Suite
Redberry Etude Caramel Polka
Spring Ballade
A Romance for My Darling Peach Cantata
Berry Swing
autumn symphony Almond Overture
Honey Lullaby
Raspberry Jazz
MĂRIREA CONSIDERABILĂ A VOLUMULUI BUZELOR se datorează capsulelor speciale de acid hialuronic din compoziția rujului. Textura se aplică ușor și are nuanțe stridente, iar componenții de hidratare crează un puternic efect de hidratare.
120 faberlic № 14/2017
Argentine Tango
Ruj de buze „Sărut 3D” 4 g 31,99
20,69
Arta machiajului
SkyLine
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
pentru cumpărături
Oricare nuanță sidefată a rujului de buze, STRĂLUCIREA INTENSĂ DE LA PRIMA APLICARE se datorează sidefului exploziv din compoziția rujului. Textura confortabilă conține uleiuri prețioase, care protejează pielea de acțiunea negativă a mediului extern.
cu doar
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
Pink Flare
Rose Pearl
40074
40075
40068
40076
40070
40065
40077
40066
40078
Romantic Plum
40073
40069
14,29
Chocolate Fountain
Caramel Blaze
Raspberry Mirage
Royal Fuchsia
Berry Mix
Spicy Cherry
Wild Rose
40071
Sunny Morning
40067
Cofee Glaze
Ruj de buze sidefat „Un milion de sclipiri” 3,8 g 40073
Tender Kiss
40072
31,99
21,49*
Exotic Mauve
№ 14/2017 faberlic
121
Luciu de buze „Mirrored volume” 9 ml 17,59
41033
coniture din piersice
41037
12,69*
41031
cacao cu frişcă
4668 41033
41038
Ripe Cherry
Luciu de buze „Undă de culoare” 9,5 ml 31,99
41036
22,29
TEXTURĂ SIDEFALĂ
Caramel Glaze
pentru un luciu de cristale
41031
4664
Berry Sorbet
Forest Berry
41035
42000
Blackberry Jam
Exotic Litchi
4518
4666
42003
4668
Hot Cocoa
Raspberry Smoothie
Juicy Watermelon
Strawberry Cream
TEXTURĂ TRANSPARENTĂ
cu sclipiri fine
41030
Fruit Praline
42001
42004
Vanilla Sorbet Pirate Gold
41034
Rose Soulé
STRUCTURĂ LUCIOASĂ
pentru o doză suplimentară de volum vizual
41032
Hot Chocolate
*Oricare
2
luciuri de buze lume” „Mirrored voeste valabilă în (această promoție il) limita stocului disponib
cu doar
7,89
iecare
4665
4667
Sunny Peach Ripe Cherry
4519
Sweet Grape
42002
Coral Island
4669
Sweet Grapefruit
Arta machiajului
SkyLine
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
20 de ani STRĂLUCIRE! ÎȚI DĂRUIM
Balsam de buze cu efect de antiîmbătrînire cu ulei de macadamia 4 g 4570
4570
Balsam de buze cu vitaminele F și E și cu ulei de avocado 4 g 4571 Fiecare cu 10,39
7,89*
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
4571
pentru cumpărături
Balsam de buze (4570, 4571) cu doar
3,89
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
№ 14/2017 faberlic
123
SkyLine
Buretele și oglinda sunt înăuntrul cutiei.
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
apăsați într-o parte, pentru a deschide
Preț super avantajos
7,89
AROMĂ
AROMĂ
de flori sălbatice și de fructe de pădure
de flori albe și de prune „Mirabelle”
6112
6298
6240
6115
ivory
6116
6279
6241
ivory
bej natural
bej natural
6242
bej-închis
bej-închis
6249
Pudră matiiantă pentru ten „Calea spre perfecțiune” 7,5 g Fiecare cu 47,99
Pudră hidratantă pentru ten „Triumf” 8 g
35,89
AROMĂ
de grapefruit mustos și de bergamotă însorită
Spray hidratant cu sidef 100 ml Folosiți spray-ul în orice moment al zilei, mai ales atunci când pielea tale are nevoie de o doză suplimentară de hidratare. Particulele de sidef „aștern” pe piele un voal in și strălucitor. 6298 „Dragoste sălbatică” 6249 „Caraibe însorite” 6279 „Zâna pădurii”
Fiecare cu 15,99
7,89
124 faberlic № 14/2017
6250
6220
6250
6221
incolor
roz ger
porțelan
6222
bej-deschis
Nuanță de atlaz Nuanță mată
Pudră pulbere pentru față „Fantezie eterică” 6 g 47,99
35,89
6251
cald piersică
Fard roșu pentru obraz „Era frumuseții” 2,7 g 35,99
26,29
Arta machiajului
HIGHLIGHTER-UL Luminează anumite zonei, oferindu-i feței un aspect proaspăt și odihnit. Zonele care trebuie a i luminate: puntea nasului, centrul bărbiei, tâmplele, zona de sub sprâncene, partea superioară a pomeților și arcul lui Cupidon. FARDUL ROȘU PENTRU OBRAZ Împrospăteză și revigorează tenul, accentuează pomeții. BRONZANTUL Face trăsăturile feței mai expresive, maschează imperfecțiunile. Zonele pe care se aplică bronzantul: linia părului, aripile nasului, zona dintre bărbie și gât, partea inferioară a pomeților.
20 de ani
Preț super avantajos
TINDEM
31,89
SĂ ATINGEM PERFECȚIUNEA ABSOLUTĂ! PRODUS NOU
HIGHLIGHTER
Paletă pentru sculptarea feței „Forma perfectă” 6,9 g
Paleta conține highlighter, bronzant și fard roșu pentru obraz, cu ajutorul cărora puteți lumina sau bronza anumite zone ale feței, creând, astfel, efectul dorit: pomeți înalți, nas subțire, privire expresivă. 6073
47,99
FARD ROȘU PENTRU OBRAZ
BRONZANT
31,89
№ 14/2017 faberlic
125
6180
violet
6277
6181
deschis
galben
6182
verde
6278
bej cald
6183 perlat
6180
6181
6182
6183
Corector colorat pentru față 14 ml Fiecare cu
Corector pentru față CC, cu efect de omogenizare 2 ml
23,99
31,99
• Complexul patentat împiedică apariția petelor pigmentare și a punctelor roșii, redă pielii catifelare și strălucire naturală
6235
6236
bejdeschis
piersică clasic
6237
30
43,99
6272
bej-deschis
bej-închis
Fond de ten DD-cream „Protecție și culoare” 30 ml
34,29
20 de ani
23,89
• Matifiază perfect și uniformizează tonul feței • Are o textură fină, fără efect de mască
6271
bronz ușor SPF
15,89
6270
bej-auriu
6273
porțelan
Fond de ten matiiant „Tonul perfect” 30 ml 43,99
TE AJUTĂM SĂ
FII PERFECTĂ!
34,29
Arta machiajului Gluk’oZa folosește: fond de ten 6146.
SkyLine
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
Reducere
-40
%
NOUL INGREDIENT PATENTAT AQUAXYL hidratează și restructurează pielea, reglează echilibrul hidric.
PRODUS NOU Fond de ten lejer „Perfecțiune naturală” 30 ml
Textura incredibil de ină se aplică uniform pe piele, asigurând a acoperire fără efect de mască. Pigmenții micronizați oferă pielii un iniș mat și natural, care se menține întreaga zi.
39,99
6145
ivory
23,89
6146
bej-deschis
6147
ISOPENTYLDIOL-UL crează un efect instant de hidratare, iar pielea devine mătăsoasă.
bej natural
6148 bronz ușor
№ 14/2017 faberlic
127
SkyLine NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
7400 leopard Ojă cu efecte speciale „Miraj” 5 ml 17,59
7375 vulpea cea roșcată** EFECT DE MĂTASE
EFECT DE „SARE”
7448
7452
tempting halva
7378 lori de câmp
snow cherry
7450
7453
creamy vanilla
7449
strawberry pastille
7394 poveștile Șeherezadei
sugared cranberry EFECT DE „PIPER”
7460
starry heavens
7451
lemon pie
7461
autumn leaves
EFECT DE TWEED
7262
Bedford tweed
7387 mătase japoneză
EFECT DE SCÂNTEIE
7263
7384
7264
7385
violet bouquet
Cheviot Donegal
fragrant lilac
7259
Harris tweed
7166 dragonul de aur
7261
EFECT SEMIMAT DE SATIN CU O UȘOARĂ STRĂLUCIRE
7219
cover coat
cotton candy
EFECT DE CRISTAL
7220
sweet papaya
7422
Blue Topaz
7376 pădure de conifere
7221
7423
pink guava
Pink Crystal
7424
EFECT DE SIDEF
Orange Goldstone
10,39
ilduri seturi de abiețib este valabilă în (această promoț il) limita stocului disponib
7386
apple orchard
7429
Rhinestone
7,89*
2
tea rose
Light Jade
** Culoarea bazei se modiică în funcție de nuanța ojei, pe care o veți alege.
*Oricare
7383
7425
7377 inețea bujorului Abțibilduri pe bază de apă
12,69
cu doar
3,89
iecare
7197
Soluție pentru îndepărtarea ojei, cu vitamina F 100 ml
Are un miros plăcut, îndepărtează lacul de unghii cu efect de gel și ale substanțe de pe unghii, într-un mod sigur și delicat.
7197
27,99
19,89
Arta machiajului
20 de ani
7193 7192 7271
SUNTEM ÎN PAS CU NOILE TENDINȚE
DIN DOMENIUL MANICHIURII.
7352
Pink Flamingo
7353
Rose Bouquet
7345
Coral Paradise
7194
Peach Mousse
7174
7270
Noble
7364
Mint Candy
7177
9,49
Night Rendezvous
7312
7271
7192
7361
7193
Rose Ikebana
7315
Flower Meadow
7403
Burning Arabica
Wild jungle
Clear Sky
Gold Sand
Lagoon
7362
Emerald Hills
Ojă CC 9 în 1: „Culoare inteligentă” 9 ml 19,99
7363
9,49 7402
Perfect Amethyst
Dainty Orchid
7342
7432
7351
7355
7339
Pink Lavender
7357
Juicy Melon
7358
7347
Iced Cofee
7401
7356
Vanilla Sky
Raspberry Marshmallow
Turkish Sweet
Cappuccino With Cinnamon
Sky Blue Aquarelle
Arabian Nights
7348
Angel wing
7176
Lemon Delight
Olive
7427
Preț super avantajos
Winter Cherry
7404
Desert Flower
French Kiss
Tea Rose
Ojă CC 9 în 1: „Culoare inteligentă” 9 ml 19,99
15,89
№ 14/2017 faberlic
129
20 de ani
SkyLine 7398
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
ÎNGRIJIRE INTENSĂ A CUTICULEI
Gel hidratant pentru înmuierea cuticulei 9 ml
ELABORĂM PRODUSE EFICIENTE
Hidratează și hrănește cuticula și stratul superior al unghiei.
7398
PENTRU ÎNGRIJIREA UNGHIILOR
7099
ACOPERIRE IMPECABILĂ
Ser-bază pentru ojă 9 ml
În calitate de bază, se aplică un strat de ser-bază.Atunci când e folosit în calitate de produs regenerator, se aplică câteva straturi, de două ori pe săptămână. Unghiile devin tari și sănătoase, după trei săptămâni de utilizare.
7258
7180
7099
INTENSIFICARE A REZISTENȚEI OJEI
Strat superior care usucă rapid oja 9 ml
Asigură uscarea rapidă a straturilor de ojă, intensiicându-le rezistența.
7258
MANICHIRĂ NATURALĂ
Complexul de ingrediente naturale restabilește și întărește unghiile. Aplicați-l atât pe unghiile curate, cât și pe orice strat de ojă.
7435
REGENERARE ȘI ÎNTĂRIRE A UNGHIILOR
7180
re Reduce produs
-5 0
la oricare pentru unghii de pe această pagină
130 faberlic № 14/2017
%
Strat superior mat unisex „Manichiră bussines” 9 ml
Hrănește și, în același timp, redă unghiei un aspect de netezire, strălucire și o nuanță naturală.
7435
Fiecare cu 19,19
9,49
Arta machiajului
5 duze pentru realizarea diferitor proceduri de
9494
îngrijire a unghiilor
Set pentru manichiură
Pentru obținerea efectului scontat, nu înmuieți mâinile și picioarele înainte de proceduri, înmuieți-le după realizarea acestora. Toate duzele pot i folosite la prelucrarea unghiilor naturale, cât și a unghiilor cu acril.
9494
87,99
Comod în călătorie
71,89
7396
e e conic braziv Duze a tal din me
Duză u din fetr
ică cilindr Duză tră ponce ia p in d
ÎNGRIJIRE INTENSĂ A CUTICULEI
Bază pentru netezirea unghiei 9 ml
Netezește și protejează stratul superior al unghiei de acțiunea nocivă a detergenților și a apei dure.
7396
19,19
14,29*
*Baza pentru netezire unghiei, (7396) C AD OU
la cumpărarea setului (9494)
a
pentru manichiură.
bilă în limita stocului disp
(această promoție este vala
onibil)
1. Pensulă plată pentru aplicarea corectorului
SkyLine
Forma pensulei: plată. Dimensiuni: pensula - 16,5 cm; perii - 1x1 cm
NOI ORIZONTURI ALE FRUMUSEȚII
11094
10,29
13,59 2. Pensulă pentru aplicarea fondului de ten Forma pensulei: dreaptă. Dimensiuni: pensula - 14,5 cm; perii - 1,7 x 2,8 cm.
11096
23,89
31,99 3. Pensulă pentru aplicarea rujului de buze Forma pensulei: plată. Dimensiuni: pensulă - 17,8 cm; perii - 0,8 x 0,4 cm.
11099 4. Pensulă pentru aplicarea fardurillor
Forma pensulei: cu formă de frunză. Dimensiuni: pensulă - 19,3 cm; perii - 1,3 x1,2 cm.
11106 5. Pensulă pentru întinderea fardurilor
Forma pensulei: bombată. Dimensiuni: pensula - 19 cm; perii - 1,1 x 0,8 cm.
11105 6. Pensulă pentru sprâncene Forma pensulei: teșită. Dimensiuni: pensulă - 17,5 cm; perii - 0,5/0,8 x 0,8 cm
11097
20 de ani
ÎȚI DĂRUIM UN MACHIAJ PERFECT 132 faberlic № 14/2017
Fiecare cu
10,29
13,59 7. Pensula pentru aplicarea fardului pentru obraz Forma pensulei: teșită Dimensiuni: pensula - 18,5 cm; perii - 2,5/3,5 x 4 cm
11098
19,89
27,99 8. Pensulă rotundă pentru aplicarea pudrei Forma pensulei: rotundă. Dimensiuni: pensulă - 18,5 cm; perii - 4,5 x 4 cm.
11095 31,99
23,89
Compoziție: mâner -lemn, perii - ibre sintetice
Arta machiajului
1.
ide și
r lich xturilo rea ter, farduri a c li p a cto pentruoase: core crem
lui
2.
a
are plic ru achiaj t n pe ma de
du fon
de
u n sa
te
tețe
3.
cura cu a areabuze c li p ru a i de pentluciulu și a
ea pentru aplicar
PRODUSE NOI
i
aze
ab
lui
a ruju
cte
re sau compa
fardurilor pulbe
4.
Pentru ca machiajul să devină o adevărată artă, e necesar să alegeți corect instrumentele beauty. Pensulele din ibre sintetice, moi și plăcute la atingere, nu se deformează și se potrivesc chiar și tenului sensibil. Cu un asemenea arsenal ìnstrumente beauty, machiajul tău, realizat cu acuratețe, va i perfect.
5. u pleoape
a fardurilor pentr
pentru întindere
6. pentru ap compact licarea texturilor usca , tușului pee,ntcrruemoase sau lichidete ,a ochi și sprânc ene
7.
pentru aplicarea produselor corectoare uscate, a fardului roșu pentru obraz și a highlighter-ului
8.
pentru aplicarea pudrei pulbere și a celei compacte, a bronzerului
20 de ani
LĂRGIM
pentru păr
pentru față
Perii
Burete Konjac
Compoziție: plastic, cauciuc, nailon.
9569 1
Curăță porii în profunzime, îmbunătățește circulația sângelui, fără să traumeze pielea. Hipoalergenic. Poate i folosit pe oricare tip de piele. Material: extract de Konjac natural. Dimensiuni: 8 x 2 cm
9569
2
19,89
31,99 Burete pentru spălare
Pentru o curățire intensă a tenului. Material: silicon Dimensiuni: 6,5 x 2 cm
3
1. „Cu aspect de schelet”
Dimensiuni: 23,5 х 4 cm Culori: portocaliu/negru 9777
9141
11,99
9141
Burete de celuloză
Pentru îndepărtarea produselor cosmetice. Înainte de utilizare e necesar de a i spălat cu apă. Material: 100% celuloză. Dimensiunile produsului uscat: 5,5 x 7,3 cm
2.„Rotundă”
Dimensiuni: 22 х 4 cm Culori: albastru/negru 9779
3. „Pentru masaj”
Dimensiuni: 24 х 6,5 cm Culori: verde/negru 9776
9307
19,99
9538
Fiecare cu
9007
9307
7,19 Burete cosmetic
Asigură o utilizare economică a fondului de ten. Poate i folosit atât uscat, cât și umed. Materialul hipoalergenic nu conține latex. Compoziție: poliuretan. Mărimea: 6 cm.
9538 9028
Set pentru vopsirea părului (bol pentru mixarea ingredientelor și pensulă) 9007 13,59
11,89
31,99
23,89
Burete pentru aplicarea fondului de ten 6 bucăți
Compoziție: latex. Dimensiune : iecare burete – 2 x 3,5 cm
9028
10,39
Arta machiajului
GAMA DE INSTRUMENTE BEAUTY pentru machiaj și frumusețe
pentru manichiură și pedichiură Despărțitor de degete pentru pedichiură 2 bucăți 9938
Set de pensule pentru farduri de ochi 5 bucăți Lungimea: 45 mm
4,79
6,39 Piatră ponce, cu două fețe, pentru picioare
38 99
9244
7,99 Pensetă pentru sprâncene 9576
64
9244
90
Mărime: 9 cm
7,99
Compoziție : plastic cauciucat, oțel inoxidabil. Dimensiuni: 22 x 6 x 1 cm
9064
55,99
9576
7165
47,89
Pilă pentru unghii cu patru muchii
Dimensiuni: 5,4 x 2,5 x 2,5 cm.
7165
Ascuțitoare cu două găuri 9207
12,69
15,99 Bețișoare pentru manichiură 10 bucăți
Compoziție : polistirol Dimensiuni : 3,7 x 3,5 x 2,4 cm
Compoziție: lemn
9207
9644
9,59
7,19
5,49
9748
Pilă din sticlă
Oglindă dublă de masă Faberlic
Pe o parte, e o oglindă obișnuită, pe cealaltă parte e o oglindă care mărește de două ori. Diametrul: Ø 12 cm
9065
31,99
27,89
9749
Compoziție : sticlă. Lungimea – 14 cm 9748
9,59 Pilă - baic
9065
Două fețe : partea colorată e pilă, partea gri e baic. Compoziție: etilen-acetat de vinil. Dimensiuni : 9 x 4 x1,4 cm
9749
7,99 № 14/2017 faberlic
135
COLECȚIA ESTE PREZENTATĂ DE CELEBRA BLOGGERIȚĂ BEAUTY, MARIA WAY.
AP
NOUA EDIȚIE TOAMNA-2017
LI C
R CO M O ATO D
6133
aios!
s, creativ și h
de lumino Rămâi la fel y Maria Wa
Cutiuța #Beautybox
În cutiuță poți aduna lucrurile dragi și necesare, pentru machiajul ideal. Compoziție: metal. Dimensiuni: 170 x 120 x 62 mm
6133
39,99
31,89
136 faberlic № 14/2017
PRODUS NOU
Arta machiajului NUANȚELE LUCIULUI DE BUZE
4783
4723
pudding de caramel
caramelă de căpșuni
HRĂNEȘTE, HIDRATEAZĂ,
înmoaie și protejează ARE O AROMĂ
îmbătătoare, de fructe
4722
cupcakes de aine
ARE EFECT
4724
4726
răcoritor
1
vată de zahăr
smoothie fraise
4784
mousse de fructe de pădure
4725
suleu de piersici
Luciu de buze #Lollylips 8,5 ml 17,59
HRĂNIRE, PROTECȚIE
și înmuierea pielii buzelor
14,29
2
AROMĂ
plăcută de „Cola”
Senzatii beauty, PENTRU CUCERIREA REȚELELOR DE SOCIALIZARE
1. Balsam de buze răcoritor #Funkiss 9 g 44059 Fiecare cu 23,99
2. Balsam de buze #Funkiss 9 g 44058
15,89
EȘTI PREGĂTITĂ DE ÎNTÂLNIRE:
1111
buzele sunt vizibil mai voluminoase EȘTI PREGĂTITĂ A ÎNFRUNTA CAPRICIILE NATURII:
buzele sunt mereu hidratate și protejate
Mască-patch pentru buze, cu colagen #Sweetkiss 1 bucată în cutie
Masca -patch hrănește, înmoaie și vindecă pielea buzelor. Acum rujul și luciul se aplică ideal, iar zâmbetul tău este și mai orbitor!
1111
10,39
7,89*
*Mască-Patzech(1111) pentrurarbu ea oricărui produs la cumpă Beauty pentru buze, din seria ă gin pa ă ast ace pe Box, de bilă în limita (această promoție este vala stocului disponibil)
cu doar
3,89
PIELE RADIANTĂ, PENTRU CELE MAI BUNE
#selfie-uri UNIFORMIZEAZĂ
tonul și relieful pielii ASCUNDE
imperfecțiunile
6140
INTENSIFICĂ
strălucirea naturală a pielii Sponge moale în cutiuţă
6120
Pudră pentru față #Finaltouch 10,5 g
bej-deschis
Pudra matiiază perfect tenul, iar bronzer-ul și highlighter-ul îi adaugă accente de nuanțe și de culori.
6140
6119 ivory
59,99
47,89
Preț super avantajos
19,89
6123
6129
Stoc
LIMITAT!
bej-natural
Iluminator pentru față #TheGlowrious 30 ml
PRODUS NOU
Se utilizează pentru realizarea accentelor expresive în machiaj (la aplicarea punctată) și pentru efectul de iluminare din interior a pielii (când e mixat cu fond de ten).
Fond de ten #Selish 30 ml
Cream-blur uniformizează culoarea tenului, maschează micile imperfecțiuni ale pielii și usucă vizual porii. Oferă pielii un efect de strălucire naturală.
23,99
18,29
6123
38,39 SPF
15
Corector pentru față #Magicdrop 9 ml
6126
roz-bej
6141
bej natural
6142
bej nisip
138 faberlic № 14/2017
6127 ivory
Efectul de Soft Focus acoperă imperfecțiunile pielii, făcând-o ideală.
23,99
18,29
19,89
6128
Fond de ten #Feelfresh 30 ml
Textura ușoară „se pierde” pe piele, camulând micile imperfecțiuni.
6128
39,99
19,89
Preț super avantajos
19,89
Arta machiajului
Maria folosește: fond de ten #Selish 6129, rimel 5341
PRODUS NOU
Preț super avantajos
ALUNGIRE
12,69
senzațională CURBURĂ
perfectă
DEFINIRE IDEALĂ
fără cocoloașe
Preț super avantajos
5151
39,89
5341
5327
Rimel #Draw-n-roll13 ml 5341 Rimel #Flylashes 13 ml
Paletă de farduri pentru pleoape #Amazingingeyes 10 g 5151 dolce vita 59,99
Crează un efect de gene false. Deinește perfect genele.
5327 Fiecare cu
39,89
mate
cu efect de satin
cu sclipici
cameleon
31,99
12,69
7516
confetti
magic
7515
7519
geometric
ȘABLOANE
7517 loră
7518
français
Maria folosește: ojă 7457 și 7456, strasuri pentru unghii 9667.
Pensetă pentru aplicarea strasurilor Datorită marginilor subțiri, puteți aplica strasuri cu diametrul foarte mic. Compoziție: oțel inoxidabil
7412 couture 7411 pisica
neagră*
ABȚIBILDURI PE BAZĂ DE APĂ
9670
7,99 Strasuri pentru unghii
7415 kitty
Strasurile sunt niste imitații ale pietrelor prețioase. Cu ajutorul pensetei speciale, aplicați strasurile pe ojă sau pe stratul de acoperire de bază. Compoziție: plastic
9667
15,99
7416 candy stoc
7480 emoji
LIMITAT!
Șabloane pentru manichiură
* Culoarea se modiică în funcție de oja, care este aplicată.
*Oricare
11,89
Abțibilduri pe bază de apă pentru designul unghiilor Aplicați șablonul cu ajutorul pensetei, peste ultimul strat de ojă uscată. Apoi aplicați un strat de ojă contrastantă. Îndepărtați șablonul cu acuratețe și aplicați un strat de ojă de uscare rapidă.
Fiecare cu 10,39
2
seturi de șabloane și abțibilduri
bilă în (această promoție este vala il) limita stocului disponib
7,89*
cu doar
3,89
iecare
PRODUSE NOI 9670
Strasurile cu forme și cu dimensiuni diferite vă permit să realizați o manichiură originală!
Arta machiajului
ȚINE PASUL
cu tendintele noi din domeniul manichiurii! NUANȚE 7293
înghețată roz
7443
NOU
livadă de măslini
7472
sirop de mentă
7457
bezea din frișcă STRĂLUCITOARE
7470
7442
7456
mousse din fructe de pădure
crème brûlée
glazură violetă
7471
bezea roz
7210
limonadă de lime
7441
7292
pastă de zahăr albastră
gem de lămâie
7294 STRĂLUCITOARE, PENTRU
marmeladă de mentă
O STRĂ
LUCIR
E DE
VED
7455
latte cu scorțișoară
!
7444
feerie nocturnă
7445
TE SP
ECIALE
, P E N T R U F I E C A R E Z I!
coniture de fraises CU
GL
IT T
ER
,P
EN
TR
U
PE
ER
IN OC
TU RN E!
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
7239
vișina de pe tortă
focuri de artiicii de caramel
EC
8,69
Mix de bomboane
7298
TR
pentru cumpărături
Oricare nuanță a ojei cu doar
7474
montpensier dulce
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
Liquorice Candy
7299
7288
Ojă #Candynails 5 ml
Pune-ți fantezia în mișcare! Nuanțele și tipurile diverse îți deschid un spectru larg, care te provoacă să încerci noi experimente. Combină nuanțe diferite într-o singură manichiură, alege nuanța, care se asortează cu accesoriile, cu ținuta și cu starea ta de spirit! Fii irezistibilă până în vârful unghiilor!
17,59
12,69*
buchet de lori de nu-mă-uita
MATE
EFEC
CU EFECTE SPECIALE
7473
bezea franțuzească
7289
glazură de zmeură
7238
sorbet de lime
7476
paiete corai CU GLITTER
7454
autumn marathon
7475 ETĂ
7477
scântei purpurii
7478
confetti de smarald
№ 14/2017 faberlic
141
AROMĂ GURMANDĂ DE FLORI ȘI DE FRUCTE
3309
Apă de parfum #Bon Bon Chérie, pentru femei 30 ml 3309 3310
AROM¨PUDRATĂ DE FLORI ȘI DE FRUCTE
Apă de parfum #Sorbet Jolie, pentru femei 30 ml 3310 Fiecare cu 95,99
142 faberlic № 14/2017
55,89
Viata dulce a
În lumea aromelor
IUBITOARELOR DE MODĂ
3311
PRODUS NOU Aroma vă duce în atmosfera plină de farmec a săptămânii modei din Paris. Notele stridente de mure, de fragi și de căpșuni transformă aroma într-un accesoriu stilat, la care visează oricare femeie, ce e mereu în pas cu moda. Compoziția este înfrumusețată cu accente de ordidee vanilată și lori de tiaré, care se ală în vârful topului preferințelor, și adaugă ținutei rainament și șarm.
AROMĂ GURMANDĂ DE FRUCTE
Apă de parfum #Boom Couture, pentru femei 30 ml 3311 95,99
55,89
№ 14/2017 faberlic
143
3002
PARFUM FLORAL-FRUCTAT
Apă de parfum „Bouquet d’Aurore”, pentru femei 50 ml 3002
3198
Creată de parfumierul francez, Alienor Massenet, în exclusivitate pentru Faberlic
FLORI ALBE
Apă de parfum „Bouquet de Nuit”, pentru femei 50 ml 3198 Fiecare cu 95,99
47,89
144 faberlic № 14/2017
În lumea aromelor
DESCOPERĂ toate misterele senzualității! 3016
PARFUM FLORAL-FRUCTAT, CU FINE ACCENTE VERZI
Apă de parfum „Bouquet de Jardin”, pentru femei 50 ml
PRODUS NOU
Apă de parfum „Bouquet de Jardin”, pentru femei, 50 ml Parfumul își deschide ușile spre livada înlorită, spre bujorii gingași și parfumați și spre rozele pline de inețe, spre Ranunculus și spre lalelele elegante. Brândușele se scaldă în razele aurii ale soarelui, înfrumusețând acest amalgam multicolor. Notele neobișnuite de rubarbă și de coacăze negre transmit buchetului de lori căldura și strălucirea verii.
3016
95,99
ducere Re oricare parfum la de la p. 144 - 145
47,89
-5 0
%
3160
Apă de parfum Cherchez la Femme”, pentru femei 50 ml 3160 95,99
63,89 3175
Apă de parfum „Intemporel”, pentru femei 50 ml 3175 127,99
79,89 PARFUM GURMAND FLORAL-FRUCTAT
3140 3015
Apă de parfum „Festa di Vita”, pentru femei 50 ml 3140 119,99
79,89
146 faberlic № 14/2017
Apă de parfum „Beauty Café Caprice”, pentru femei 60 ml
Parfumul neliniștit te îmbie într-o aventură romantică cu rendez-vous-uri tainice și întâlniri ierbinți. Notele ine de Gardenia și de iasomie, cu accente irepetabile de nectar, piersici și fructe de pădure, învăluie mințile admiratorilor. Nota caldă de bază din santal, vanilie și ambră nu lasă pe nimeni rece.
3015
127,99
79,89
În lumea aromelor
Simte aroma
FINĂ ȘI ELEGANTĂ! 3163
Reducere
-55
20 AU APĂ DE PARFUM BE
%
produse de top TY CAFE
a fost gândit ULUI: „Beauty Cafe” ISTORIA PARFUM și feminină, încă în anul 2007, dar ntă ca o aromă elega catalogului în 2009 și, de atunci, e a apărut pe paginilepreferate ale cumpărătorilor. una dintre aromele ă și ORULUI: „Atât de in OPINIA CONSUMAT perfectă, care va putea i ma de feminină! E aro tul meu. Flaconul e elegant, iar găsită mereu, pe raf.” compoziția e densă Irina Vederko
PARFUM FLORAL PUDRAT
Apă de parfum „Beauty Cafe”, pentru femei 60 ml
Notele răcoroase de vârf, de litchi, portocală și lori de tei, trec încet într-o notă de mijloc loral-picantă de garoafă, bujor, ylang-ylang, și frezie. Acordul e încheiat de notele de bază din iris, mușchi de stejar, boabe de tonka și ambră.
3163
127,99
55,89
№ 14/2017 faberlic
147
2016
PREMIUL SPECIAL
LA OSCARUL PARFUMURILOR, LA NOMINALIZAREA „CEL MAI BUN CONCEPT PUBLICITAR”.
3199
PARFUM FRUCTAT-LEMNOS
Apă de parfum „Faberlic by Alen Akhmadullina”, pentru femei 50 ml
Parfumul te farmecă cu note de coacăze negre, portocală dulce și mandarină italiană, ducându-te în minunata epocă a castelelor mărețe. În notele de mijloc e un acord de fructe, încheiat de trandairul regal. Notele de bază cuprind ceața santalului sudic, a mușchiului, a labdanumului de chihlimbar și a vaniliei dulci.
3199
199,99
159,89
148 faberlic № 14/2017
moase în realizări fru i! e noroc, de să atingeți noi culm d e rt a p ți ve și a e ți să ira sc sp re Vă do cte, de in dashkin noile proie Valentin Yu
În lumea aromelor
LAU R
UI
UR
UL
PT
E
3004
DR
MĂIESTRIEI COUTURE!
I LU IU
Ală perfecțiunea
T AL PREM EA
I LE C
TO O NSU M A
R
Parfumurile „Faberlic by Valentin Yudashkin” sunt produse premiate la ceremonia de decernare a premiilor „Drepturile consumatorilor și calitatea de deservire”, iind nominalizate la categoria „Mărfuri de uz social”. Sunt produsele preferatele ale consumatorilor, în categoria „Parfumuri”.
3003
Reducere
-60
PARFUM FLORAL, CU FINE ACCENTE VERZI
Apă de parfum„Faberlic by Valentin Yudashkin Rose”, pentru femei 65 ml
Maestrul dedică acest parfum tuturor femeilor stilate și încântătoare, lărgind, cu măiestrie, motivele ine și lorale cu note de lăcrămioară, bujor, nufăr și cyclamen. Notele acvatice transparente și notele de bază grațioase încununează o ținută gingașă și romantică.
3004
199,99
159,89
%
PARFUM PUDRAT, FLORAL-LEMNOS
Apă de parfum „Faberlic by Valentin Yudashkin Gold”, pentru femei 65 ml
Parfumul pretențios e acoperit de catifeaua moale a lorilor: iasomie, zambilă, heliotrop și violete. Notele ine, pudrate și nuanțele nobile lemnoase din notele de bază sint elegante și rainate asemeni rochiilor de lux din colecția unui creator renumit.
3003
199,99
79,89 № 14/2017 faberlic
149
3159
Păstrează în memorie
MOMENTELE DE FERICIRE ABSOLUTĂ PARFUM DELICAT, FLORAL-PUDRAT, CU FINE NUANȚE VERZI
Apă de parfum „MAMA”, pentru femei 50 ml 3159 119,99
79,89 3151
3195 PARFUM FLORAL-CITRIC VERDE
Apă de parfum „Pour Toujours”, pentru femei 50 ml
PARFUM PUDRAT LEMNOS-FLORAL
Apă de parfum „Platinum”, pentru femei 50 ml 3195 127,99
79,89
150 faberlic № 14/2017
Ținuta parfumată de nuntă a miresei, e creată din sclipiri ale notelor de vârf, cu arome citrice și verzi, cărora li s-au adăugat nuanțe de fructe. Notele lorale de mijloc sunt ca o atingere ină a rochiei de mătase, atunci când mireasa se admiră în fața oglinzii. Notele de bază, de ambră și mușchi sunt pline de eleganță.
3151
159,99
119,89
În lumea aromelor
SIMTE BOGĂȚIA
și splendoarea!
Reducere
-50
%
3127 PARFUM FLORAL-FRUCTAT PICANT
Apă de parfum „Châteaux de la Loire”, pentru femei 50 ml
Acordurile intense, loralfructate, respiră prospețime și răcoare. Bergamota misterioasă, ylang-ylang-ul, frezia fragilă și gingașa viorea sunt pline de feminitate. Nota subțire de iris, încadrată în condimente picante, răsună împărătește. Acordurile inale bogate sunt create din cedru, mușchi și vanilie.
3127
127,99
63,89 № 14/2017 faberlic
151
3103 3120
PARFUM PROASPĂT, RĂCOROS, CU NOTE VERZI ȘI DE FRUCTE ÎNGHEȚATE
Apă de parfum „Alatau” pentru femei 55 ml 3120 71,99
47,89
PARFUM FLORAL-LEMNOS
Apă de parfum „Aora”, pentru femei 50 ml 3103 91,99
59,89
3176
PARFUM PROASPĂT, FLORALCITRIC, CU ACORDURI DE BRIZĂ MARINĂ
Apă de parfum „Promenade”, pentru femei 50 ml 3176 95,99
63,89
152 faberlic № 14/2017
Topește-te în brațele
GINGĂȘIEI!
În lumea aromelor
20 FE APĂ DE PARFUM O
Gel de duș parfumat „O Feerique Sensuelle”, pentru femei 150 ml 8120
produse de top ERIQUE SENSUELL
18,39
E
mier francez, ULUI: Celebrul parfu ISTORIA PARFUM ând această aromă, menționa: cre , on moasă, Pierre Bourd o melodie lentă, fru „Parfumul transmite ngerile lui sunt ușoare, ca și visele, Ati ui. sul val ni aseme soarelui.” care apar la răsăritul momentul în ORULUI: „Chiar în OPINIA CONSUMATr acest parfum, m-am îndrăgostit da în t mi e densă care am pri ntelat”, compoziția de el. Flaconul e „da ul puternic te cuprinde și îți ros mi ă, uit ișn ob și ne .” dăruiește feminitate Galina Ivanova
11,89*
Deodorant-spray parfumat „O Feerique Sensuelle”, pentru femei 75 ml 3504 15,99
12,69* 3504
8120
3129
PARFUM FIN, ORIENTAL, CU NUANȚE DE CIOCOLATĂ
Apa de parfum „O Feerique Sensuelle”, pentru femei 50 ml 3129 95,99
63,89
l *Setu duș (8120) +
cu doar
17,49
gel de deodorant-spray (3504) este valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
3179
3184
PARFUM CITRIC-FRUCTAT
Apă de parfum „Fantaisie”, pentru femei 50 ml 3179
PARFUM GURMAND, FRUCTAT
Apă de parfum „Mélodie”, pentru femei 50 ml 3184 Fiecare cu 95,99
PARFUM GURMAND, CONDIMENTAT, FRUCTAT
63,89
Apă de parfum „Pont D’or”, pentru femei 50 ml
3167
3169
Parfumul răspândește note sclipitoare de bergamotă, caise, praline și nucșoare, împletindu-se într-o dantelă elegantă și luxoasă. Strălucirea aurie a ambrei, a mușchiului și a nuanțelor de vanilie, vă călăuzește pe drumul către realizarea visului dumneavoastră!
3169
127,99
PARFUM FLORALFRUCTAT, CU NOTE INTENSE DE VIȘINĂ ȘI MIGDALE AMARE
Apă de parfum „Fortunata”, pentru femei 50 ml 3167 127,99
79,89
154 faberlic № 14/2017
79,89
În lumea aromelor
Ia cu tine
PARFUMUL PREFERAT!
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog în sumă de cel puțin 23,89
pentru cumpărături
Oricare parfum de 15 ml, de pe această pagină cu doar
r și e loc chmiaică. Își găseșt tă n ea g într-o
11,89
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
1
2
Apă de parfum pentru femei 15 ml 1. „Pont d'Or” 3181 2. „Fortunata” 3173 Fiecare cu 31,99
26,29*
№ 14/2017 faberlic
155
3183
PARFUM FLORAL-FRUCTAT
Apă de parfum „Charmante”, pentru femei 50 ml
Farmecul și inețea adevărată a parfumului sunt create de notă perfectă de trandair. Tema lorală delicată susține nuanțele fructate de pytaia, pere, zmeură și coacăze negre. Atingerea caldă a moscului, a ambrei și a santalului, adaugă notei romantism.
3507
3183
3174
3178
Deodorant-spray parfumat „Coquette”, pentru femei 75 ml 3507 15,99
PARFUM FLORAL, VERDE
Apa de parfum „Coquette”, pentru femei 50 ml
Aroma îți oferă o stare de spirit cochetă, creată de gingășia rozei matinale, care își deschide butonii, de notele verzi, și condimentată cu prospețimea ghimbirului și al cardamomului. Compoziția e încununată de acordul sentimental din note de mușchi și lemn de cașmir.
3174
Fiecare cu 87,99
55,89
12,69*
Apă de parfum „Coquette”, pentru femei 15 ml 3178 31,99
ul y (3507) *Setran t-spra
deodo + apă de parfum 15 ml (3178) este valabilă în (această promoție il) limita stocului disponib
cu doar
26,29*
23,89
În lumea aromelor
În funcție de starea de spirit pe care o ai, vei decide ce parfum să te însoțească astăzi! Colecția AROMANIA este un adevărat creator de parfumuri. Alege-l pe cel care ți se potrivește mai bine sau folosește două sau trei parfumuri concomitent, combinându-le așa cum dorești!
Încearcă să folosești duetul,
ÎNDRĂZNEȘTE SĂ FOLOSEȘTI TRIO!
PRODUSE NOI
3014
3012
Apă de toaletă pentru femei 30 ml PARFUM DE BERGAMOTĂ
PARFUM DE MOSC
PARFUM DE LILIAC
Fiecare cu
Apă de toaletă Apă de toaletă „Aromania Bergamot” „Aromania Musk” 3012 3014 Apă de toaletă „Aromania Lilac” 3013
47,99
31,89
30 13
№ 14/2017 faberlic
157
3217 3166
3187
3177
PARFUM FLORAL, CU NOTE AMĂRUI-VERZI ȘI CU ACORDURI MARINE
Apă de toaletă „Orangérie Néroli”, pentru femei 50 ml 3166 PARFUM FLORAL
Apă de toaletă „Orangérie Orchidée”, pentru femei 50 ml 3187
PARFUM LEMNOS, PROASPĂT, PICANT
Apă de parfum „Incognito”, pentru femei
Apă de toaletă „Incognito”, pentru bărbați 50 ml 3217
50 ml
Fiecare cu
44,69
67,99
PARFUM PICANT, FLORALFRUCTAT
3177
Fiecare cu 103,99
63,89
PARFUM FRUCTAT, MARIN
3009
3008
3010
Apă de toaletă „Cocktail Story”, pentru femei 30 ml 3301
PARFUM FRUCTAT
Apă de toaletă „Fruity Story”, pentru femei 30 ml
3308
PARFUM FRUCTAT
Apă de toaletă „Tropic Story”, pentru femei 30 ml 3326
PARFUM SUCULENT, FRUCTAT
Apă de parfum „Caribica” pentru femei 25 ml 3009
3308 3301
3326
PARFUM INTENS, CITRIC
Apă de parfum „Citronica”, pentru femei 25 ml 3008 PARFUM PROASPĂT, MARIN
Apă de parfum „Oceanica” pentru femei 25 ml 3010 Fiecare cu 63,99
39,89
158 faberlic № 14/2017
Fiecare cu 59,99
37,49
În lumea aromelor
Colecționează
EXEMPLARE RAFINATE!
3142
3145 3164 2010
PREMIUL SPECIAL LA OSCARUL PARFUMURILOR,
LA NOMINALIZAREA
„CEA MAI BUNĂ COLECȚIE”
Apă de parfum „Collection Privée”, pentru femei 30 ml PARFUM PICANTORIENTAL
„Ramyata” 3142
PARFUM FLORAL, CU INTENSE ACORDURI MARINE
„Alizée” 3164
FLORI ALBE
„Nuits blanche” 3145 Fiecare cu 59,99
19,89
ducere Re parfumurile
-65
la de pe această pagină
%
3148
8115
Apă de parfum „Donna Felice”, pentru femei 15 ml 3148 31,99
26,29
Gel de duș parfumat „Donna Felice”, pentru femei 150 ml 8115 18,39
11,89
8118
Gel de duș parfumat „Uomo Felice”, pentru bărbați 150 ml 8118 18,39
11,89
160 faberlic № 14/2017
Aruncă-te în brațele
DRAGOSTEI ȘI FERICIRII!
În lumea aromelor
20 DONNA FELICE ȘI
produse de top
UOMO FELICЕ
le-perechi ULUI: creând arome ISTORIA PARFUMice, Pierre Bourdon, menționa: Fel a nn fericirii și a Uomo și Do sunt întruchiparea „Aceste compoziții explozive și provocatoare.” de fel la i, ste drago mult timp, eu ORULUI: „De foarte place nota OPINIA CONSUMAT -pereche. Ne mă aro ă ast ace m ntru nimic în și soțul utiliză e. Nu o schimbăm pe de bază de portocal lume!” Irina Obrucheva
3210
3109
Reducere
-50
%
PARFUM LEMNOS, CITRIC
PARFUM LEMNOS, CITRIC
Apă de parfum „Donna Felice”, pentru femei 50 ml
Apă de toaletă „Uomo Felice”, pentru bărbați 100 ml
3109
3210
Vântul slab, care se ascunde printre arborii de citrice, e dantelat cu arome răcoritoare de bergamotă, mandarină, lămâie dulce și frunze verzi. În notele de mijloc sună clinchete de lăcrămioară, trandair, și crăițe, lâsând în notele de bază o melancolie dulce, creată de amalgamul de vetiver și tec și de acorduri de ambră și mușchi.
103,99
47,89
În notele de vârf răsună sunete de bergamotă, lămâie dulce, mandarină, pepene galben, ananas și rozmarin. Prospețimea ușoară, dominată de acorduri citrice, trece în note masculine de levănțică, viorea și lori de portocal. Compoziția se încheie cu note pudrate de mușchi, stejar și patchouli.
127,99
79,89 № 14/2017 faberlic
161
Doza suplimentară
DE PARFUM PREFERAT 3
5 4
1
2
Preț super avantajos la deodorantele-spray pentru bărbați
162 faberlic № 14/2017
9,49
Deodorant-spray parfumat, pentru bărbați 100 ml 1. „Cruiser” 3605 2. „Intense” 3604 3. „Mon Roi” 3601 4. „Incognito” 3608 5. „Uomo Felicе” 3602 Fiecare cu 19,99
9,49
În lumea aromelor
Compozițiile încorporate în deodorantele-spray parfumate, adaugă și intensiică aromele tale preferate, dăruindu-ți o senzație de prospețime și încredere, care se menține întreaga zi.
4
6 5
3
1
2
Deodorant-spray parfumat, pentru femei 75 ml 1. „Charmante” 3510 2. „Châteaux de la Loire” 3500 3. „Cherchez la Femme” 3506 4. „Donna Felice” 3511 5. „Incognito” 3508 6. „Intemporel” 3509 Fiecare cu 15,99
8,69
Preț super avantajos pentru deodorantele-spray pentru femei
8,69
8 Element Sport
Șampon și gel de duș 2 în 1 250 ml 8137 21,59
8137
15,89
Apă de toaletă „8 Element Sport”, pentru bărbați 100 ml 3221
3221
66,29
99,99
3610
Deodorant-spray parfumat 100 ml 3610 19,99
14,29
8144
8147
8116
8139
8 Element
Gel de duș parfumat 150 ml Șampon 250 ml 8144 8116 18,39
11,89
164 faberlic № 14/2017
21,59
15,89
Gel de ras 100 ml 8147
Balsam după ras 75 ml 8139
13,59
15,99
10,29
12,69
Pentru bărbaţi
20 „8 APA DE TOALETĂ
Cucerește culmi
produse de top ELEMENT”
DE NEATINS!
m „8 Element” ULUI: Apa de parfu ISTORIA PARFUM diversiicarea primei serii de u ntr pe elul periodic a fost creată pentru bărbați. În tab produse cosmetice mentul cu numărul atomic 8 este al lui Mendeleev, eleic este compania N.1, în lume, care oxigenul, iar Faberl cosmetice cu oxigen. elaborează produse
Preț super avantajos
!
perfectă ORULUI: „E aroma OPINIA CONSUMATde a mă revigora.” ul rol are și să E inten Renat Botchayev
9,49 3202 3603
Apă de toaletă „8 Element”, pentru bărbați 100 ml 3202 99,99
66,29
Deodorant-spray parfumat 100 ml 3603 19,99
9,49
Aroma vă este prezentată de
ALEXEI NEMOV, gimnast rus, de patru ori campion olimpic, multiplu campion european și mondial. nțe și ii la
ne-te bine,
Faberlic, ți
o
erforma bține noi p
înălțime!
ov Alexei Nem
3216
PARFUM PROASPĂT, CITRIC, CU NOTE DE VETIVER ȘI DE PIELE
Apă de toaletă „Astérion”, pentru bărbați 75 ml Asemeni luminii stelei călăuzitoare, aroma te seduce cu notele ei răcoroase de lămâie, grapefuit, cardamon și ananas. Notele nobile de bază, cu nuanțe de piele, cedru și vetiver, te motivează să atingi noi culmi.
3216
135,99
TRĂIEȘTE ÎN RITMUL marelui oraș!
87,89 3223 3215
PARFUM UȘOR PICANT, GURMAND, CU NOTE DE BAZĂ DE LEMN NOBIL
Apă de toaletă „Pulse”, pentru bărbați 50 ml
PARFUM PROASPĂT, AROMAT, LEMNOS-PICANT
Apă de toaletă „Lancelot”, pentru bărbați 100 ml Puritatea acordului marin, condimentat cu note parfumate de cardamon, ardei roz și pelin, conferă aromei un ton persistent. Notele nobile, de bază, de lemn și piele, conturează imaginea cavalerului curajos, care iese mereu învingător în lupte.
3223
95,99
63,89
166 faberlic № 14/2017
Debutul proaspăt e impregnat cu energia frenetică a notelor de bergamotă, frunze de mentă și levănțică. Ritmurile „inimii” aromei se relectă în acorduri picante de chimion, scorțișoară, vanilie și ciocolată ierbinte. Ea bate în același ritm cu respirația caldă a nuanțelor solide de cedru, santal și a nuanțelor senzuale de boabe de tonka, în notele de bază.
3215
95,99
63,89
Pentru bărbaţi
ÎNCEARCĂLE ȘI VEI CUNOAȘTE succesul!
3219
PARFUM LEMNOS, DE FUM ȘI DE AMBRĂ
Reducere
-50
%
Apă de toaletă „Alternative”, pentru bărbați 50 ml Aroma caldă de fum, este prezentată de notele catifelate, de lemn, încadrat în note de mușchi și stejar. Profunzimea și concentrația parfumului sunt subliniate de notele picante de salvie tămâioasă și ardei.
3219
95,99
47,89
№ 14/2017 faberlic
167
DESCOPERĂ-ȚI
propriul stil! 3208
3205
3224
Reducere
-50 PARFUM LEMNOS-FRUCTAT, CU NOTE DE OZON
Apă de toaletă „L' Estèle”, pentru bărbați 75 ml
Aroma se deschide cu note citrice de mandarine, lămâie italiană și yuzu. Jocul notelor de toporași și iasomie, condimentat cu nucșoară, subliniază gustul select al celui care îl utilizează. Notele de ozon și pere verzi răspândesc accente verzi, iar nuanțele calde de cedru, ambră și mosc alb conturează notele de bază. ale imaginii adevăratului cuceritor.
3208
103,99
71,89
168 faberlic № 14/2017
%
PARFUM VERDE, LEMNOS, CHYPRE
PARFUM PICANT, LEMNOS, ORIENTAL
Apă de toaletă „Gentleman”, pentru bărbați 55 ml
Aroma puternică și aristocratică, cu note accentuate, elegante, lemnoase răsună precum o melodie clasică. Condimentele adaugă parfumului ardoare, făcându-l perfect, asemeni gentleman-ului adevărat, ce îl utilizează.
3224
103,99
51,89
Apă de toaletă „Intense”, pentru bărbați 100 ml
Aroma se deschide cu note verzi, răcoroase. Notele de mijloc sunt înfrumusețate cu nuanțe de iasomie și viorele, care se împletesc cu nuanțele condimentate de cardamon și frunze de mentă. Întreaga compoziție este încununată de acorduri chypre-lemnoase. Nu rămâne nicio urmă de îndoială: parfumul e un adevărat imn al masculinității!
3205
91,99
63,89
Pentru bărbaţi
FII PLIN
de farmec și de carismă!
3206
Reducere
-50 PARFUM RĂȘINOS, LEMNOS, ORIENTAL
Apă de toaletă „Mon Roi”, pentru bărbați 100 ml
Acordurile revigorante și proaspete ale notelor de bergamotă, levănțică, ananas și mango sunt o adevărată uvertură a buchetului loral compus din iasomie, geranium și mentă, note care trec grațios într-un acord lemnos de ambră.
3206
95,99
47,89
%
Șampon și gel de duș parfumat 250 ml 8421
Deodorant-spray parfumat 100 ml 3600
21,59
19,99
15,89*
14,29*
8421
3600
8154
l + *Setun (84 21)
șampo t oricare deodoranvala bilă în (această promoție este il) limita stocului disponib
170 faberlic № 14/2017
cu doar
19,09
Deodorantantiperspirant cu bilă 50 ml 8154 15,99
12,69*
Pentru bărbaţi
Simte vântul
AVENTURILOR! 3203
0500
0503
PARFUM MARIN, CU ACORDURI PICANTE DE LEMN
Apă de toaletă „Vent d’Aventure”, pentru bărbați 50 ml
Notele acidulate, de citrice, se împletesc cu acorduri picante și cu o briză de prospețime marină. Busuiocul, salvia, nucșoara și ardeiul roz oferă parfumului emoții, iar celui care îl poartă – o doză de mister. Speciile prețioase de arbori - oudh, guaiac, cedru – sunt conturate de căldura și senzualitatea moscului, a ambrei și a labdanumului.
3203
95,99
63,89
Spumă cu oxigen, pentru un bărbierit confortabil 200 ml 0500 23,99
19,89*
*Setudelras (0500) +
Balsam calmant după ras 50 ml 0503 15,99
cu doar
spumă 03) balsam după ras (05bilă (această promoție este valail) în limita stocului disponib
12,69*
22,29
ofertă
Cucerește elementul
3,09 0537
DE GHEAȚĂ!
ofertă
14,29
Spumă pentru un bărbierit confortabil 200 ml 0520
0525
23,99
0520
19,89*
Gel de duș pentru față, corp și păr 250 ml 0525
0529
21,59
PARFUM ENERGIZANT, MASCULIN
15,89*
Săpun solid 70 g 0537
5,59
ofertă
3,89*
Deodorantantiperspirant 150 ml 0529
9,49
19,19 ofertă
ofertă
5,49
11,89
Cremă de mâini pentru bărbați 75 ml Cu provitamina B5 și alantoină
0542
15,89*
0541
12,79
0541
0526
0527
9,49*
Balsam după ras, cu oxigen 75 ml 0526 PROTEJEAZĂ, ÎNMOAIE ȘI HRĂNEȘTE PIELEA BUZELOR
Balsam de buze pentru bărbați 4,3 g Cu ulei de avocado și cu ceară de albine
0542
11,99
15,99
12,69*
Gel de ras și spălare, transparent 100 ml 0527
13,59
10,29*
8,69*
*Oricare
ofertă
6,29
2
produse, de pe această pagină lui disponibil)
(această promoție este valabilă
în limita stocu
ofertă
7,89
ofertă
6,29
la preț special
Pentru bărbaţi
Reducere
-45
%
3220
20 „CEL APĂ DE TOALETĂ
produse de top SIUS”
rfumului, ULUI: compoziția pa ISTORIA PARFUM Faberlic din Paris, pentru seria rii ge na la fel de adusă de ma valurile înghețate: era Celsius, amintea deamic ca și celelalte produse din din ăt, asp pro rigid, încarcă cu energie. această serie, care te îi cumpăr ORULUI: „Eu mereu OPINIA CONSUMATtoaletă. Este special creată pentru de ă ap ă ă și te încarcă iului aceast tele citrice te inspir persoane active! No” cu energie pozitivă! Vera Socoliuc
PARFUM CITRIC, LEMNOS
Apă de toaletă „Celsius” pentru bărbați 50 ml
Aroma te cuprinde cu un val citric, de gheață - lime, bergamotă, grapefruit, de la care ți se oprește respirația! Răcoarea acordului inițial accentuează prospețimea de gheață, din mentă și levănțică. Notele de bază reci trec în note calme și calde de vetiver de Haiti și în acorduri de ambră și mușchi.
3220
95,99
52,69
№ 14/2017 faberlic
173
22.
Pentru Ea 1
2
3
Pentru El 4
5
Apă de parfum pentru femei 15 ml 1. Festa di Vita 3161 2. Beauty Café 3155 3. Mélodie 3186
6
4. Cherchez la Femme 3171 5. Fantaisie 3185 6. Intemporel 3189 7. Châteaux de la Loire 7
8
9
10
3172
11
21
22
24
25
26
27
8. Charmante 3191 9. Incognito 3180 10. O Feerique Sensuelle
3153
11. Promenade 3182
Fiecare cu 31,99
12
13
17
15
14
18
19
26,29 16
20
Gel de duș parfumat pentru bărbați 150 ml 22. L’Esthète 8307 23. Intense 8119 24. Astérion 8314 25. Cruiser 8121 26. Mon Roi 8117 27. Incognito 8318 Fiecare cu 18,39
3501
Deodorant-spray parfumat „Beauty Cafe”, pentru femei 75 ml 3501 15,99
12,69
Gel de duș parfumat pentru femei 150 ml 12. Coquette 8316 13. Cherchez la Femme 8315 14. Promenade 8326 15 Charmante 8327 16. Incognito 8317 17. Melodie 8329 18. Intemporel 8319 19. Fantaisie 8328 20. Châteaux de la Loire 8330 Fiecare cu 18,39
174 faberlic № 14/2017
11,89
11,89 3607
Deodorant-spray parfumat „Asterion”, pentru bărbați 100 ml 3607 19,99
14,29
Pentru bărbaţi
Încarcă-te cu
ENERGIE POZITIVĂ! PARFUM PICANT, FRUCTAT-LEMNOS
Apă de toaletă „Cruiser Extreme”, pentru bărbați 50 ml
Compoziția aromei se deschide cu note bogate, pline de vitalitate, de lămâie și grapefruit. Aroma dinamică de nucșoară transmite ștefeta mărului verde, din notele de mijloc ale parfumului, motivându-l pe cel care îl utilizează să caute noi aventuri. Notele de bază de santal, vetiver și cedru, adaugă iecărei zile, energie și motivație!
3222
3222
3207 2011
OSCARUL PARFUMURILOR
LA NOMINALIZAREA „CEL MAI BUN PARFUM PENTRU BĂRBAȚI”
PARFUM FOUGERE, CU ACORDURI MARINE
Apă de toaletă „Cruiser”, pentru bărbați 50 ml Aroma se deschide cu note răcoroase, citrice, cu nuanțe condimentate de ardei negru. În notele de mijloc se simt notele de ozon cu nuanțe de levănțică și frunze verzi. Notele de bază sunt formate din nuanțe calde, lemnoase și orientale.
3207 Fiecare cu 71,99
31,89
Reducereiser la parfumul Cru
-5 5
%
CONTROL 15470
LA ETAPA, CÂND DEJA ORGANISMUL S-A OBIȘNUIT CU NOUL REGIM DE ALIMENTARE, E NECESAR SĂ VĂ CONTROLAȚI POFTA DE MÂNCARE.
15471
Balsam de buze „Slăbește!” 4 g Extractul de pere înțepătoare, din componența balsamului, are capacitatea de a reduce senzația de foame: după aplicarea balsamului pe buze, componenții activi diminuează pofta de mâncare, iar consecința evidentă a acestui fapt e procesul de pierdere a greutății.
Diminuează pofta pentru produse dulci și pentru produse cu carbohidrați.
4577 15,99
Preț super avantajos DOAR
135
4577
6,29
KCAL
Batoane proteice 35 g Componentele de bază: zer uscat, izolat proteic din soia, concentrat proteic din zer, complex de vitamine. 15470 cu gust de cocos 15471 cu gust de ciocolată 11,99
6,29
COCKTAIL-URILE „DEJUN” POT FI CONSUMATE ÎN ZILELE DE DETOXIFIERE, DEOARECE ASIGURĂ ORGANISMULUI TOATE SUBSTANȚELE NECESARE ȘI POT ÎNLOCUI PRODUSELE ALIMENTARE PROPRIU-ZISE.
Cocktail 20 g: 15459 „Dejun”
cu gust de ciocolată cu alune
7,99
4,69
176 faberlic № 14/2017
11,89
15459
Preț super avantajos
4,69
Продукты для здоровья
Fizioterapeutul *EFICACITATEA TUTUROR APARATELOR E CONFIRMATĂ DE CERCETĂRILE ÎN ACEST DOMENIU.
DUMNEAVOASTRĂ PERSONAL
ESA-terapia (electrostimularea activă) este o metodă izioterapeutică de acțiune a curentului de joasă tensiune pe zone exacte ale corpului. Această metodă e recomandată în calitate de tratament eicient și de proilaxie a multor boli.
• Ajutor rapid în situații grave produse la domiciliu, în călătorie; • Oferă 13 programe diferite; • -Poate i folosit de utilizatori de toate vârstele
Aparat universal DENAS - PKM Este un aparat izioterapeutic portabil, necesar atât pentru tratamentul și proilaxia bolilor adulților cât și ale copiilor. Nu se conectează la priză, iar acest lucru îl face accesibil și confortabil la timpul potrivit și la locul potrivit. Are un meniu multilingv.
77446 1359,99
1039,89
Viața e frumoasă, când tensiunea arterială este menținută în valorile normale.
Reducere
-30
%
77446 Pentru realizarea corectă a procedurilor cu aparatele de ESA, dar și pentru utilizarea în comun, a altor metode proilactice, se recomandă citirea atentă a instrucțiunilor de folosire sau consultarea unui specialist.
• Îmbunătățește starea generală a organismului; • Îmbunătățește starea psiho-emoțională; • Sporește capacitatea de muncă; • Îmbunătățește calitatea vieții. Aparatul DiaDENS-Cardio
Reducere
-25
%
77454
PRODUSE NOI
Acționează asupra punctelor biologice active, care, de-a lungul secolelor, și în relexoterapie, au fost stimulate. Are un program automat, care are menirea de a acționa în zona punctului activ Neiguan, localizat pe partea interioară a antebraţului. Stimularea lui cu impulsuri electrice slabe are un efect antistres, datorită căruia, aparatul are o acțiune beneică asupra tensiunii arteriale. Utilizând aparatul în mod regulat, se realizează o proilaxie a crizelor hipertonice.
77454 519,99
399,89 № 14/2017 faberlic
177
GUSTOASE ȘI BENEFICE, FĂRĂ FĂRĂ COMPROMISURI! NU
COLORANȚI POTENȚATORI DE AROMĂ
CONȚIN OMG CONȚIN ZAHĂR CONȚIN GLUTEN
SUPE
PE BAZĂ DE CEREALE FĂRĂ GLUTEN
2
1
Supă
1 pachețel=1 porție, 23 g 1. de roșii cu busuioc
15937
Supă-cremă
1 pachețel =1 porție, 20 g 2. de cartoi 15931
3
4
TERCIURI
COMBINAȚIE DE BENEFICII ȘI GUST
1
2
Terci 1 pachețel=1 porție, 40 g 1. Terci de hrișcă cu ceapă și morcov 15928 2. Terci de hrișcă pe bază de zer 15929
Fiecare cu 6,39
3,09
CACAO
BĂUTURĂ TONIFIANTĂ ȘI REVIGORANTĂ
Supă 1 pachețel=1 porție, 25 g 3. de cașcaval 15926 4. supă-cremă de ciuperci 15927 Fiecare cu 6,39
3,09
Preț super avantajos la orice produs de pe această pagină.
3,09
178 faberlic № 14/2017
Băutură solubilă 10 g: 15337 Cacao 6,39
3,09
Продукты для здоровья
PAUZA DE CEAI 15129
15130
15127
15128
În China se spune că: „Ceaiul este ca și omul: are caracter, stare de spirit și mereu tinde către perfecțiune.” Frunzele de ceai provenite de pe cele mai bune plantații, din provincia Hunan, sunt recoltate și aduse pe masa ta, sub forma unei băuturi gustoase și aromate, care emană armonie și care umple suletul de bucurie. Ceai Origin 20 de pachețele de ceai, cu filtru, 1,8 g Frunzele de ceai sunt cultivate în provincia Hunan din China. negru, cu cimbrișor 15129 verde, cu iasomie 15130 negru 15127 verde 15128
Bonus
la cumpărarea produselor din catalog, în valoare minimă de 23,89
pentru cumpărături
Oricare ceai Origin cu doar
6,79
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
Fiecare cu 11,99
10,29*
№ 14/2017 faberlic
179
IDEI pentru o viață sănătoasă Set pentru terapia Su Jok
Material: bilele – din plastic, magnet; inelul – inox. Dimensiuni: bila magnetică mare: Ø -5 cm; bila magnetică mică: Ø – 3,5 cm; inelul de masaj: Ø – 3 cm
11034 35,99
26,29
Inelul de masaj
Bila magnetică mică
Bila magnetică mare
se pune pe degetele mâinilor și ale picioarelor. Puneți inelul și rotiți-l de-a lungul degetului.
e destinată masajului simplu sau punctat al mânilor. Așezațivă într-o poziție confortabilă și rotiți bila în palme, stimulând toată suprafața palmei sau doar anumite puncte.
e destinată masajului simplu sau punctat al picioarelor. Așezațivă pe scaun și rotiți bila cu talpa piciorului, timp de 10-15 minute pe zi.
Covoraș pentru acupunctură
Material: țesătură din bumbac, plastic, poliuretan Dimensiuni: 65 x40 cm
11035 11035
135,99
Absorbante igienice cu bandă anionică: iecare absorbant are ambalajul său individual.
Zilnice 20 bucăți 11943 De zi 10 bucăți 11944 Fiecare cu 12,79
11943
240 mm
BANDA ANIONICĂ este creată cu ajutorul tenhologiilor inovative, din piatră de turmalină, care se fărămițează și pătrunde în ibrele de bumbac. Turmalina eliberează anioni, care au o acțiune beneică asupra organismului.
Preț super avantajos
10,29
11944
11,89
De noapte 7 bucăți 11945 12,79
155 mm
135,99
10,29
285 mm
11945 11016
Eliminarea toxinelor Îmbunătățirea aspectului pielii Corectarea siluetei
Plasturi pentru picioare „Faberlic Detox” 10 bucăți
În caz de durere a articulațiilor sau a mușchilor, plasturele se aplică pe locul dureros. Ajută la detoxiierea organismului. Îmbunătățește schimbul de substanțe, metabolismul, întărește imunitatea. Este eicient, în caz de reumatism, de dureri ale articulatiilor și ale coloanei vertebrale. Îmbunătățește aspectul pielii. Ingrediente: oțet de bambus, oțet de lemn, turmalină, chitină, Houttuynia Cordata (planta Cameleon) acid ascorbic.
11016
180 faberlic № 14/2017
91,99
63,89
Продукты для здоровья
SOMN LINIȘTIT,
stare de spirit excelentă! Pernă „Somn sănătos”
Perna umplută cu pleavă de hrișcă poate să ia forma anatomică a capului. Datorită acestui fapt, coloana vertebrală se ală într-o poziție naturală, iar mușchii spatelui se relaxează și se odihnesc. Dispare una dintre cauzele sforăitului și ale migrenei. Greutate: 2,4 kg Dimensiuni: 60 x 40 cm Culoare: albastră cu lori*
11300 119,99
95,89
ASIGURAȚI-VĂ O POZIȚIE CORECTĂ A CAPULUI ȘI O RESPIRAȚIE LIBERĂ ÎN TIMPUL SOMNULUI!
11300
*Culoarea feței de pernă poate i diferită de culoarea prezentată în catalog.
PERNĂ OBIȘNUITĂ
PERNA „SOMN SĂNĂTOS”
Pentru cei care stau pe scaun MULT DE 3-4 ORE PE ZI
AER
Pernă ortopedică pentru șezut, indispensabilă pentru șoferi și programatori, studenți sau persoane care lucrează la birou. i
rafață de pol
p su
•
63,89
or
masaj cro mi
79,99
pentru sp
e
11303
er,
efectului d
Perioada de folosire: 5 ani Dimensiuni: 40 x 40 cm Greutate: 1,05 kg ±0,05 kg
m
a ire
Pernă ortopedică pentru șezut, umplută cu pleavă de hrișcă
11303
Preț super avantajos
63,89 № 14/2017 faberlic
181
CASA RAPID ȘI EFICIENT: ABORDAREA PROFESIONALĂ A CURĂȚENIEI: REZULTAT IMPECABIL, FĂRĂ EFORT SUPLIMENTAR!
PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA CASEI VA SUNT PREZENTATE DE ELENA LETUCHAYA, PRODUCĂTOR DE TELEVIZIUNE ȘI PREZENTATOAREA EMISIUNII „REVIZORRO”.
PRODUSE ECONOMICE Formulele sunt echilibrate și concentrate la maxim
PRODUSE PATENTATE Toate produsele din această linie sunt supuse unei certiicări obligatorii sau voluntare
LAUREAT AL PREMIULUI
vi se Vă doresc săsele, iar vi e lă realizez profesiona ascendențaască limite! să nu cuno A voastră, chaya Elena Letu
182 faberlic № 14/2017
DREPTURILE
CONSUMATORULUI
Seria de produsele pentru îngrijirea casei a devenit câștigătoarea celui de-al VI-lea Premiu Anual „Dreptul consumatorului și calitatea deservirii”, la nominalizarea „Marfuri de consum”, la categoria „Produse pentru casă”.
Casa frumoasă
CONCENTREAZĂ-TE ASUPRA REZULTATULUI! DETERGENT DIN GENERAȚIA NOUĂ Concentrat
Ușor de clătit
Eicient*
Inofensiv**
800 de g de detergent „Faberlic” este echivalent cu 3 kg de detergent obișnuit.
Detergentul scoate petele chiar și la temperaturi de spălare joase.
Nu lasă pete pe țesături chiar și la cicluri scurte de spălare.
NU irită pielea și NU provoacă alergii.
O SINGURĂ DOZĂ ESTE SUFICIENTĂ PENTRU O SPĂLARE!
11526 11525
Detergent concentrat, pentru spălat rufe 800 g 11525 Universal
Conține înălbitor pe bază de oxigen ecologic, pentru eliminarea petelor galbene și gri. 11526 Pentru rufe colorate Păstrează culoarea rufelor colorate și împiedică decolorarea lor.
Fiecare cu 39,99 complexul
*
23,89
Complex enzimatic inovativ. Conține o concentrație ridicată de substanțe active, de aceea, pentru o spălare eicientă, e suicientă folosirea unei singure lingurițe de detergent.
**
Siguranța dermatologică e conirmată de certiicatul conferit de Institutul Internațional de Cercetări Științiice „Dermatest Gmbh” (Germania).
Preț super avantajos la oricare detergent de pe această pagină
23,89
№ 14/2017 faberlic
183
PĂSTREAZĂ FORMA ȚESĂTURILOR DELICATE! Spală delicat toate tipurile de țesături fine. Împiedică deformarea țesăturilor fine și a celor din lână. Protejează culorile și împiedică decolorarea hainelor. Produs aprobat de compania Woolmark*.
DETERGENȚI LICHIZI PENTRU SPĂLAREA RUFELOR Formula eficientă face posibilă înlăturarea diferitelor urme de murdărie. Păstrează culoarea și au grijă de fibrele țăsăturilor. Se clătesc bine, fără să lase urme pe haine. Împiedică deformarea și apariția scamelor. Pot fi folosiți la spălarea manuală, dar și în mașina de spălat, în apă de orice tip de duritate 11129
11223
11245
Gel concentrat pentru spălarea țesăturilor delicate 500 ml
КG
Preț super avantajos
uc
onține fos
fa ți
N
19,89
Detergent universal, concentrat, pentru spălarea țesăturilor ine și a celor din lână 500 g Pentru toate tipurile de țesături ine, inclusiv: lână, mătase, dantelă, catifea, velur, șifon, țesături sintetice și alte materiale.
11245** 39,99
IA
ÎN
GER AN M
Fabricat în Germania, pentru Faberlic, în conformitate cu standardele europene de calitate și securitate.
184 faberlic № 14/2017
11129 Detergent lichid, concentrat, pentru rufe colorate 500 ml
Păstrează și restabilește strălucirea hainelor colorate, împiedicând decolorarea lor.
11223 Fiecare cu
39,99
19,89
* Compania Woolmark este expert internațional recunoscut în domeniul lânii și al îngrijirii lânii. Ea testează produsele de spălare pentru articolele din lână, selectând doar produsele cele mai bune, după folosirea cărora, hainele nu se deformează și își păstrează caracteristicile. Marca „Woolmark Apparel Care”, de pe ambalaj, este garanția calității superioare a produsului de curățare a articolelor din lână. RIC FAB AT
Poate i folosit la spălarea țesăturilor din lână, mătase și a țesăturilor high – tech.
**Câștigătorul concursului anual al produselor chimice pentru uz casnic și profesional, organizat în cadrul Forumului Internațional Specializat „INTEREXPOSHOW’2017”.
Detergent lichid concentrat pentru rufe albe 500 ml pentru țesături de culoare închisă 11221 pentru țesături albe 11222
Fiecare cu 39,99
26,29
Casa frumoasă
NEGRUL RĂMÂNE NEGRU, ALBUL RĂMÂNE ALB!
11221 Restabilește intensitatea culorii țesăturilor negre, cafenii, albastre-închis și a altor culori închise, inclusiv a jeanșilor, și previne decolorarea țesăturilor.
20
de spălări
11222
Restabilește culoarea albă a hainelor și împiedică apariția petelor gri pe țesăturile albe sau de culori deschise.
Preț super avantajos la detergenții lichizi pentru spălarea țesăturilor de culoare închisă și a celor albe
26,29
PENTRU ELIMINAREA ENERGIEI STATICE DE PE ÎMBRĂCĂMINTE! Nu lasă urme și nu deteriorează structura țesăturilor. Are o formulă modernă, pe bază de ingrediente cosmetice. Nu conține alcool și gaze propulsoare. Ușor de pulverizat și atunci când flaconul e întors invers
PENTRU HAINE PARFUMATE! Își păstrează proprietățile timp de 30 de zile. Având o formă simplă, poate fi pus în cutii, în scrinuri și în dulapuri.
PRODUS NOU Fără miros
Poate i agățat în dulap
Are doar
100 ml,
11263
poate i luat oriunde. 11276
11277
11263
7,89
Parfum in, loral
Preț super avantajos
11263 11,99
6,29 și g
aze propu are lso
*Câștigătorul concursului anual al produselor chimice pentru uz casnic și profesional, organizat în cadrul Forumului Internațional Specializat „INTEREXPOSHOW’2017”.
țin alcoo l
15,99
Spray antistatic, pe bază de apă, cu parfum loral, pentru articolele textile 100 ml
n co
Spray antistatic, pe bază de apă, fără miros, pentru articolele textile* 200 ml 11262
7,09 11278
Nu
Prețuri super avantajoase începând de la
186 faberlic № 14/2017
6,29
Pliculeț cu parfum pentru haine 1 bucată 11276 „Valsul lorilor” 11277 „Djazz citric” 11278 „Câmp de levănțică” 11,19
7,09
Casa frumoasă
CAPSULE DE PARFUM „INTELIGENTE”, PENTRU O PROSPEȚIME FINĂ BALSAMURI DE RUFE Fac rufele moi la atingere și împiedică deteriorarea țesăturilor Facilitează procesul de călcare. Înlătură electricitatea statică
PARFUM NOU
11236
11037
Parfum loratpudrat
11265
Parfum proaspătrăcoros
Fără miros
Balsam de rufe cu aditivi de îngrijire 500 ml 11236 Fără miros pe rufele uscate
Conține un aditiv special, identic cu lipidele din piele, care are grijă de ibrele țesăturilor, oferindu-le moliciune și un aspect mătăsos.
Balsam de rufe cu capsule de parfum 500 ml 11037 parfum loral-pudrat 11265 parfum proaspăt-răcoros
Conține capsule de parfum „inteligente”, ce oferă rufelor un parfum plăcut, care se emană în timpul folosirii lor.
Fiecare cu 23,99
11,89
Preț super avantajos la balsamul cu capsule de parfum
11,89
Găsiți o varietate de mare de balsamuri pentru rufe la pag. 198.
№ 14/2017 faberlic
187
PENTRU ELIMINAREA RAPIDĂ A PETELOR Elimină eficient și delicat petele de murdărie recent apărute, facilitând procesul de înlăturare definitivă a ei, în timpul spălării. Poate fi folosit pentru prelucrarea rapită a petelor, cu care v-ați ales în călătorie, la restaurant sau la birou, dar și pentru prelucrarea suprafețelor dificil de spălat (tapițeria mobilei și a automobilului, genți și accesorii, încălțăminte)
Șervețele umede pentru îndepărtarea petelor 20 bucăți
Ambalaj compact și comod. Aromă ină și discretă.
11128 11,19
6,29 Preț super avantajos
6,29
PENTRU ÎNLĂTURAREA PETELOR RECENTE ȘI PENTRU INTENSIFICAREA EFECTULUI DE CURĂȚARE ÎN TIMPUL SPĂLĂRII Înlătură eficient petele de pe toate tipurile de țesături albe sau colorate. Înlătură petele de mâncare, suc, grăsime, sosuri, ketchup, cafea, ceai, ruj, machiaj, pământ, rugină și nămol. Protejează culoarea și structura țesăturilor.
ACȚIUNE ÎNDREPTATĂ ÎMPOTRIVA PETELOR 11151
Cu înălbitor pe bază de oxigen. Înlătură perfect petele de sânge, soluție de verde de briliant, de iod, de ulei, de rășină, de suc, dar și petele provocate de alte produse alimentare. E comod, compact și ușor de folosit
Poate fi folosit pentru a elimina petele recente, dar și pentru a elimina petele mai vechi și murdăria uscată
Spray lichid pentru îndepărtarea petelor 150 ml 11151*
uc
12,69
o nț i n f o s f aț
i și
N
15,99
clor
* Câștigătorul concursului anual al produselor chimice pentru uz casnic și profesional, organizat în cadrul Forumului Internațional Specializat „INTEREXPOSHOW’2016”.
188 faberlic № 14/2017
Creion universal de înlăturare a petelor 35 g 11152 15,99 11152
Preț super avantajos
9,49
9,49
Casa frumoasă
IVA
TO R
20 RE
AC T
PETELE NU AU NICIO ȘANSĂ!
DE AL
BI
produse de top
ELIMINARE SOLUȚIA PENTRU Y” OX A TR „EX
11050
A PETELOR
Faberlic, în „Produsul e creat de CARACTERISTICI: nia germană DRECO. Înlătură pa com cu re ge, colabora eață, transpirație, sâne, produse sim perfect petele de ved gră cu uri sos cafea, fructe, sucuri, ceai, cosmetice, verde de briliant, iod, alimentare, produse lte altele. mu uleiuri, gudron și er-produs! ORULUI: „E un sup OPINIA CONSUMATărie s-au curățat excelent. Prosoapele de bucăt Recomand!” Victoria Polyakova
11049
PENTRU UN ALB IMACULAT!
Înălbitor oxigenat Extra Oxy 500 g Pentru rufe sclipitor de albe.
11049
39,99* PENTRU PRELUCRAREA ȘI SPĂLAREA PETELOR
Soluție oxigenată, universală, de eliminare a petelor Extra Oxy 500 g E creat pentru scoaterea petelor diicile de pe țesăturile albe, dar și de pe cele închise la culoare.
11050
39,99* ÎN
IA
RIC FAB AT
GER AN M
Fabricat în Germania, pentru Faberlic, în conformitate cu standardele europene de calitate și securitate.
*Oricare produse Extra Oxy
2
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
cu doar
19,89
iecare
№ 14/2017 faberlic
189
PENTRU COVOARE ȘI TAPIȚERII Înlătură eficient murdăria. Are o acțiune delicată asupra fibrelor și dăruiește strălucire culorilor.
11251
Neutralizează mirosurile neplăcute și dăruiește o aromă de prospețime. E creat și pentru spălarea manuală a covoarelor, a tapițeriilor textile și din velur, din casă și din automobil
Soluție concentrată pentru curățarea covoarelor și tapițeriilor 500 ml 11251 21,59
15,89
PENTRU BUCĂTĂRIE
11218
contra grăsimilor!
11217
PENTRU STRĂLUCIRE contra prafului!
Soluție concentrată, universală* 500 ml Inofensivă pentru pielea mâinilor „Curățare perfectă”
11218** „Curățenie și strălucire”
11217
Fiecare cu 19,99
15,89
*Câștigătorul concursului anual al produselor chimice pentru uz casnic și profesional, organizat în cadrul Forumului Internațional Specializat „INTEREXPOSHOW’2016”. **Pentru o bună diluare, folosiți laconul 12161 de la pagina 198.
190 faberlic № 14/2017
Casa frumoasă
CURĂȚENIE RAPIDĂ, CÂND OASPEȚII BAT DEJA LA UȘĂ! Șervețele umede, pentru articolele din piele 40 bucăți 11132
PENTRU ARTICOLELE DIN PIELE Curăță, înmoaie, protejează culoarea, redau strălucire. Previn uscarea și apariția crăpăturilor pe articolele din piele
15,99
7,89
11132
11036
S e t ul c
on
43,89
ți n
Preț super avantajos
n eu
ro ll
er co m p ac
t
Roller pentru curățarea suprafețelor textile În set: 1 roller mare, lavabil; capsula protectoare pentru roller-ul mare; 1 roller compact, lavabil.
11036 63,99
43,89
Preț super avantajos la Șervețelele umede
7,89
№ 14/2017 faberlic
191
PENTRU CAMERA DE BAIE ȘI TOALETĂ
PENTRU CURĂȚAREA MUCEGAIULUI!
Curăță rapid depunerile de calcar și rugină.
Curăță rapid și eficient depunerile de mucegai și previne apariția petelor noi de mucegai.
Nu zgârâie suprafețele. Înlătură mirosurile neplăcute, are acțiune antibacteriană
Înlătură mirosurile neplăcute. Poate fi folosit pentru curățarea suprafețelor din baie, bucătărie, frigider, dulapuri ș.a.m.d. Poate fi folosit pentru împrospătarea aerului
11220 11225
11260
Preț super avantajos
15,89 C o nține ulei e
cd
ter i
em o n a rd ă
Soluție pentru curățarea* 500 ml camerei de baie 11220** toaletei 11225 Fiecare cu 19,99
15,89
*Câștigătorul concursului anual al produselor chimice pentru uz casnic și profesional, organizat în cadrul Forumului Internațional Specializat „INTEREXPOSHOW’2016”. **Pentru comoditate, folosiți pulverizatorul cu trigger 11174 de la pagina 198.
192 faberlic № 14/2017
Spray pentru curățarea suprafețelor cu ulei natural de monardă 200 ml Uleiul natural de monardă, din componența spray-ului, asigură o curățare a aerului de sporii de mucegai, bacterii și viruși, având o acțiune fortiiantă asupra organismului uman.
11260 31,99
15,89
Casa frumoasă
PARFUMUL CONFORTULUI CASNIC
e a l c o o l s au
e p r o p ul
11226
11228
11229
s
oar
țin
Înlătură eficient mirosurile neplăcute. Poate fi utilizat în casă, în automobil și pentru pulverizarea țesăturilor
ga z
Nu con
Formule ecologice pe bază de apă și componenți cosmetci. Nu conține alcool și gaze chimice propulsoare. Umezește și curăță aerul.
e
Spray odorizant de aer pe bază de apă 345 ml Flacon cu pulverizator cu trigger.
11226 briză tropicală 11228 buchet de lori 11229 anti-tabac cu parfum de pom fructifer Fiecare cu 19,99
9,49
Găsiți o varietate mai mare de spray-uri odorizante la pagina 2198.
Preț super avantajos la spray-urile odorizante de pe această pagină
9,49
№ 14/2017 faberlic
193
All in one – 1 capsulă înlocuiește toate produsele necesare pentru mașina de spălat vase, inclusiv sarea și balsamul. Înlătură murdăria de pe orice vas*, inclusiv de pe cele din argint. Nu lasă urme și depuneri de calcar. Redă strălucirea vaselor din sticlă și a celor din oțel. Curăță chiar și la programe cu temperaturi joase de spălare.
SOLUȚIE PENTRU SPĂLAREA VESELEI Elimină eficient orice murdărie, chiar și cu apă rece. Se spală perfect. Nu irită și nu usucă pielea mâinilor. Poate fi utilizat la spălarea fructelor și legumelor, chiar și la spălarea veselei copiilor
Preț super avantajos
27,89
11191 11197
11060
Capsule cu detergent pentru mașina de spălat vase 20 de bucăți 11060 47,99
27,89
Soluție concentrată pentru spălarea veselei 500 ml 11191 pentru pielea sensibilă
Parfum de Aloe Vera 11197 Cu extract de salvie Aromă de lime proaspăt
Fiecare cu 23,99
11,89
*Pentru vase pretabile pentru spălarea în mașina de spălat.
194 faberlic № 14/2017
Casa frumoasă
VASE CURATE, FĂRĂ EFORT SUPLIMENTAR!
11193
20 SOLUȚIA PENTRU
produse de top
I SPĂLAREA VESELE
în formula pentru prima dată, CARACTERISTICI: ea veselei, au fost adăugate soluției pentru spălarit îndepărtarea rapidă și eicientă bioenzime. Ele perm proteine sau amidon, de exemplu: a petelor cauzate detoi, terciuri etc. pete de piure de car epărtează ORULUI: „Soluția înd uția curăță OPINIA CONSUMAT sol că vat ser ob Am petele de grăsime. și la spălarea cu apă rece. Acum perfect vesela, chiar bucătăria mea strălucesc. Sunt din farfuriile și ceștile foarte mulțumită.” Ecaterina Vorobyova
Soluție concentrată pentru spălarea veselei 500 ml 11193 Cu bioenzime Parfum de lămâie și mentă
23,99
r a c te n at ur
ale
Ext
11,89
Pentru o bună diluare, folosiți laconul 11216, de la pagina 198
DILUAREA CU APĂ: 1:3
Găsiți mai multe soluții pentru spălarea veselei, la p. 198
Preț super avantajos la produsele pentru spălare. a veselei de la pag. 194 - 195
11,89
№ 14/2017 faberlic
195
„SOLUȚIEI DE CURĂȚARE A CUPTORULUI ȘI A ARAGAZULUI” Înmoaie și înlătură rapid grăsimea arsă și funinginea. Nu zgârâie și nu deteriorează suprafețele. Se curăță perfect
CREMĂ PENTRU SUPRAFEȚE METALICE 11119
Dăruiește strălucire, fără să afecteze suprafațele lustruite. Elimină delicat funinginea și depunerile de calcar
11158
Soluției de curățare a cuptorului și a aragazului* 500 ml 11119** 19,99
11,09
*Câștigătorul concursului anual al produselor chimice pentru uz casnic și profesional, organizat în cadrul Forumului Internațional Specializat „INTEREXPOSHOW’2015”. **Pentru comoditate, folosiți capacul 11176 sau pompa dozatoare 11175 de la pagina 198
Preț super avantajos pând de la încrece ma pentru la suprafețe metalice șia soluția de curățare ului cuptorului și a aragaz
196 faberlic № 14/2017
11,09
Cremă pentru curățarea suprafețelor metalice 250 g 11158 19,99
11,89
Soluție pentru curățarea și spălarea sticlei și a oglinzilor, cu efect de anti-condens 500 ml 11048 19,99
15,89
11048
Casa frumoasă
BUCĂTĂRIA, AMESTEC DE AROME PLĂCUTE până la
SĂPUN DE BUCĂTĂRIE Elimină eficient murdăria și grăsimea. Îndepărtează instant mirosul neplăcut de pește, carne, usturoi și condimente. Nu irită și nu usucă pielea mâinilor
250
de spălări
11203 11204 11206
Săpun de bucătărie, care elimină mirosurile 300 ml: 11203 cu parfum picant, loral 11204 cu parfum de citrice 11206 cu parfum fructat Fiecare cu 12,79
10,29*
Găsiți mai multe săpunuri de bucătărie la pagina 198
*Oricare
2
săpunuri de bucătărie
(această promoție este valabilă în limita stocului disponibil)
cu doar
6,29 iecare
№ 14/2017 faberlic
197
PENTRU BUCĂTĂRIE
11205
11210
11211
11195
11194
Parfum de mere coapte 11195 cu extract de zmeură Parfum de zmeură sălbatică
Săpun de bucătărie, care elimină mirosurile 300 ml 11205 cu parfum de loral 11210 cu parfum de orhidee 11211 cu aromă de cafea Fiecare cu 12,79
Soluție concentrată pentru spălarea veselei 500 ml 11194 cu bioenzime
Fiecare cu 23,99
18,29
10,29
PENTRU SPĂLATUL RUFELOR
11237
11264
11238
Balsam ultra „Strălucire și albire” 500 ml 11237 Parfum in de migdal înlorit Balsam pentru pielea sensibilă 500 ml 11264 Fără miros pe rufele uscate
11234
Balsam de rufe cu capsule de parfum 500 ml 11038 Parfum in, verde și proaspăt 11234 Parfum de orhidee nobilă Fiecare cu 23,99
AMBIANȚĂ PLĂCUTĂ
Difuzor de parfum „Parfum d’Ambience”, cu bețișoare de rattan 100 ml
Odorizant-spray pentru aer, pe bază de apă 345 ml Flacon cu pulverizator cu trigger. 11227 portocală cu scorțișoară 11230 citric 11231 măr aromat
18,29
Vitalité
11227
11230
11231
3702 Parfum fructat, cu
note intense de măr roșu, mustos
3704 Parfum intens,
citrat
Fiecare cu
19,99
71,99
15,89
Capac-dozator Pentru utilizarea comodă a 11220 „Soluției de curățare a camerei de baie”, de la pag. 192 și a 11119 „Soluției de curățare a cuptorului și a aragazului”, de la pag. 196.
47,89
Flacon pentru diluare 480 ml: Cu dozator 11216
(Pentru utilarea comodă a soluțiilor de spălare a veselei de la pag. 195, 198)
6,39 2,79
11175
1,99
198 faberlic № 14/2017
3704
Énergie
Fiecare cu
11174
3702
11176
1,19
Cu trigger 112161
(Pentru utilizarea comodă a detergentului universal, concentrat de la pag. 190)
7,99
11216 112161
Casa frumoasă
PENTRU O VIAȚĂ UȘOARĂ! Bile pentru eliminarea mirosului din încălțăminte 2 bucăți
Burete – radieră2 bucăți Curăță eicient și delicat suprafețele tari (sticlă, plastic, ceramică, lemn, crom). Compoziție: spumă de melamină. Dimensiuni: 90 x 60 x 30 mm.
11042
11042
11047
10,39
Compoziție: bilele-plastic, interiorul – zeolit. Diametrul: 38 mm.
7,89
11047
15,89 entru activare p
21,59
Rotiți
Bile pentru eliminarea mirosului din frigider 3 bucăți
11160
Compoziție: bilele-plastic; interiorul absorbant de carbon;
11160 23,99
11031
20,69
11032
Burete universal, de generație nouă Șterge orice suprafață, fără să lase urme și scame. Compoziție: poliacetat de vinil. Dimensiuni: 17 x7 x 3 cm.
Șervețele din microibre:
11942
Dimensiuni: 35 x 35 cm. Universale 11031 Pentru ștergerea sticlei 11032
Fiecare cu 17,59
23,99
18,29
12,69
11942
Sac pentru spălarea hainelor delicate Material: nailon Dimensiuni: 50 x 40 cm
Săculeț pentru spălarea sutienilor
11044 21,59
15,89
11044
Compoziție: poliester, plastic. Dimensiuni: 10 x 10 cm.
11040 20,79
11040
18,29
№ 14/2017 faberlic
199
COLECȚIE NOUĂ!
Salopetă
de la 63,89
Țesături naturale - 100% bumbac Mărimile 56 - 62 sunt prevăzute cu mănuși antizgâriere și au cusăturile pe exterior Fața netedă a țesăturilor este pe partea interioară a hainelor, pentru asigurarea confortului bebelușului
Îmbrăcăminte pentru noi-născuți, CREATĂ CU O DRAGOSTE DEOSEBITĂ! 200 faberlic № 14/2017
Moda și stil
Pentru fete
1. TRICOU CU IMPRIMEU 127G2917 Tricoul are pe umăr o fentă ce se încheie cu capse. Culori: culoarea laptelui, roz-aprins. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 68-92: 39,89
1.
100% bumbac meu și broder p ri ie
i
m
2. BODY DIN TRICOT 127G2911
Body-ul se încheie cu capse între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei sau a scutecului. Mărimile 56 - 62 au mănuși antizgâriere la mâneci. Culori: roz-aprins (în dungi, cu imprimeu), roz-deschis (în dungi, cu imprimeu), roz (cu desene). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 43,89
3. ROCHIE DIN TRICOT CU IMPRIMEU 127G4110
Rochia are pe umăr o fentă cu capse. Buzunarele funcționale sunt amplasate în partea din față. Culoare: roz-aprins. Compoziție: 98% bumbac, 2% vâscoză. Mărimi: 68-92: 47,89
2.
100% bumbac 4.
3.
4. TRICOU-KIMONO DIN TRICOT 127G2913
Tricoul-komono se încheie cu capse, în partea din față. Culori: roz-aprins (în dungi, cu imprimeu), roz (cu desene). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 43,89
brode rie 5.
5. COLANȚI 127G3510
Colanți din tricot moale cu bată elastică. Culoare: gri melanj (cu imprimeu) Compoziție: 90% bumbac, 5% vâscoză, 5% elastan. Culori: roz ( cu desene), roz-deschis (în dungi, cu broderie). Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi: 56-92: 31,89
6.
6. SALOPETĂ DIN TRICOT 127G4211
Salopetă se încheie cu capse, de-a lungul articolului. Mărimile 56-62 au mănuși antizgâriere la mâneci. Culori: culoarea laptelui (cu imprimeu), roz (cu desene). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 63,89
100% bumbac imaginea din spate
!
imaginea din spate
Unele articolele de îmbrăcăminte, de mărimea 56 și 62, cu mâneci lungi, au mănuși antizgâriere.
№ 14/2017 faberlic
201
1. BODY-KIMONO DIN TRICOT, ÎN DUNGI, CU IMPRIMEU 127G2912
1.
Body-ul - kimono se încheie cu capse între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei și a scutecului. Mărimile 56 -62 au mănuși antizgâriere la mâneci. Culori: chihlimbar, roz-deschis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 55,89
100% bumbac
2. TRICOU ÎN DUNGI, CU IMPRIMEU 127G2915
Tricou cu margine monocromă la guler și în partea de jos a mânecilor. Mărimile 56-62 au mănuși antizgâriere la mâneci. Culoare: roz-aprins. Compoziție: 98% bumbac, 2% vâscoză. Culori: roz-deschis, chihlimbar. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 35,89
2.
2.
3. PANTALONI TRICOTAȚI 147G3510
3.
100% bumbac 4.
Pantaloni din tricot reiat cu bată elastică. Culoare: roz-aprins. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 63,89
4. TRICOU CU IMPRIMEI 127G2914
imaginea din spate
5.
Tricou cu guler rotund și fundă decorativă la spate. Fentă cu nasturi la spate. Culoare: roz-deschis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 68-92: 39,89
5. CARDIGAN TRICOTAT CU MODEL AJUR 147G2411
6.
Cardigan cu guler rotund. Se încheie cu nasturi. Culoare: roz-aprins. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 95,89
100% bumbac
6. ROCHIE-BODY DIN TRICOT, ÎN DUNGI, CU IMPRIMEU 127G2910 100% bumbac
CIORAPI PENTRU NOI-NĂSCUȚI ȘI PENTRU PREȘCOLARI (PENTRU FETE) SD136
Design original. Design 3D: ciorapi cu „urechi”. Culoare: roz (cu iepuraș). Compoziție: 80% bumbac, 15% poliamidă, 5% elastan. Mărimi: 10-12; 12-14; 14-16: 9,49
202 faberlic № 14/2017
2 perechi în ambalaj
Body cu capse între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei și a scutecului. Mărimile 56 -62 au mănuși antizgâriere la mâneci. Culori: roz-deschis, roz-aprins. Compoziție: 100% bumbac Mărimi: 56-86: 55,89
CIORAPI PENTRU NOI-NĂSCUȚI ȘI PREȘCOLARI (PENTRU FETE) SOD100
Design original. Setul conține 2 perechi de ciorapi. Culori: gri+roz, roz (cu model iepuraș). Compoziție: 80% bumbac, 15% poliamidă, 5% elastan. Mărimi: 10-12; 12-14; 14-16: 15,89
Moda și stil
Pentru fete 7. HELANCĂ 127G2916
Helanca se închie cu capse la spate. Culoare: roz-deschis (cu imprimeu). Culoare: gri melanj (cu broderie). Compoziție: 90% bumbac, 10% vâscoză. Mărimi: 74-92: 43,89
p im
rimeu
imaginea din spate imaginea din spate b d ro
8.
erie
8. HANORAC DIN TRICOT, CU IMPRIMEU ȘI CU PLASĂ 127G2510
7.
Hanorac cu decolteu rotund și cu mâneci lungi. Se încheie cu capse la spate. Culoare: gri-melanj. Compoziție: 98% bumbac, 2% vâscoză. Mărimi: 68-92: 63,89
imaginea din spate
9. PANTALONI DIN TRICOT 127G3210
bro
Pantaloni din tricot, cu bată elastică și cu șnur, pentru reglarea mărimii în talie. Culoare: gri-melanj (în dungi, cu broderie). Compoziție: 95% bumbac, 5% vâscoză. Culoare: roz (cu desene). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-92: 39,89
10. SET DIN TREI PIESE DIN TRICOT 127G4210
Design original. Mărimile 74-80 și 80-86 au un clin lat sub scutec. Culoare: roz (cu model iepuraș) Compoziție: 80% bumbac, 15% poliamidă, 5 % elastan. Mărimi: 74-80; 80-86; 92-100: 31,89
d e r ie
10.
100% bumbac
Set din body, pantaloni și căciuliță. Body-ul cu imprimeu se încheie cu capse între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei și a scutecului. Mărimile 56-62 au mănuși antizgâriere la mâneci. Culori: culoarea laptelui, roz-deschis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 79,89
DRESURI PENTRU NOINĂSCUȚI ȘI PREȘCOLARI 100 DEN SD136
9.
mo
del iepuraș
!
Unele articolele de îmbrăcăminte, de mărimea 56 și 62, cu mâneci lungi, au mănuși antizgâriere.
№ 14/2017 faberlic
203
Pentru fete și băieți 1.
1. SAC CĂPTUȘIT, CU DESENE 147G4201 - ROZ 147B4201 - AZURIU
Sac cu mănuși detașabile. Se încheie cu două fermoare, cu protecție antivânt și „antimușcare”. Gluga are o tresă elastică. Culori: roz, azuriu. Compoziție: țesătura de bază 100% poliester, căptușeala 100% bumbac, materialul termoizolant - 100% poliester (200 g de ibre sintetice, de la +10˚C până la -5˚C). Mărimi: 68: 199,89
impermeabil 2.
nuși mă
bo
i toșe
2.SALOPETĂ GROASĂ, CU DESENE 147G4202 - ROZ, 147B4202 - AZURIU
Salopetă cu mănuși și botoșei detașabili. Se încheie cu două fermoare cu protecție antivânt și „antimușcare”. Are o glugă voluminoasă cu tresă elastică. Partea de jos a articolului și cea a mânecilor, la fel, sunt prevăzute cu tresă elastică. Culori: roz, azuriu. Compoziția: țesătura de bază: 100% poliester, căptușeala - 100% bumbac, materialul termoizolant 100% polister (200 g. de ibre sintetice, de la 10˚C până la -5˚C). Mărimi: 68-92: 223,89
Mărimile 68 și 74 sunt prevăzute cu mănuși și botoșei bro
derie
3. SALOPETĂ GROASĂ, CU BRODERIE 147G4203 - ROZ 147B4203 - AZURIU
3.
impermeabil
bro
204 faberlic № 14/2017
d e r ie
Salopetă care se încheie cu fermoar cu protecție antivânt și „antimușcare”. Gluga voluminoasă are tresă elastică și „urechi” decorative. Partea de jos a articolului și mânecile sunt prevăzute cu o tresă elastică, pentru o mai bună ajustare pe corp. Culori: roz, azuriu. Compoziție: țesătura de bază 100% poliester, căptușeala 100% bumbac, materialul termizolant - 100% poliester (160 g. de ibre sintetice, de la +15˚C până la +5˚C). Mărimi: 68-80: 175,89
Iubim atât de mult
Moda și stil
PLIMBĂRILE AUTUMNALE!
Salopetă
de la 175,89
!
Puteți returna orice articol de îmbrăcăminte pe parcursul a 28 de zile, din momentul achiziționării: pentru a ala mai multe informații despre mărimi, accesați site-ul www.faberlic.com
№ 14/2017 faberlic
205
Pentru fete
2.
1. CARDIGAN TRICOTAT, CU GLUGĂ ȘI MODEL JACQUARD 147G2410
100% bumbac
1.
Cardidanul se încheie cu nasturi. Culoare: culoarea laptelui. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 95,89
2. ROCHIE CU DESENE 147G4111
Rochia se încheie cu capse la spate. Mânecile lungi sunt prevăzute cu o bată elastică. Culoare: bordo. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 87,89
imaginea din spate 4.
b
3.
ie der ro
3. PANTALONI DIN CATIFEA RAIATĂ, CU BRODERIE 147G3211
Pantaloni cu bată elastică. Buzunarele funcționale sunt amplasate în partea din față. Culori: bordo, chihlimbar. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 87,89
4. JEANS CU CĂPTUȘEALĂ DIN TRICOT 127G3110
5.
Jeans cu bată elastică și cu șnur pentru reglarea mărimii în talie. Culoare: indigo. Compoziție: țesătura de bază, căptușala - 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 103,89
100% bumbac b d ro
erie
5. SALOPETĂ CU PIEPTAR ȘI CU BRETELE DE CATIFEA RAIATĂ 147G3210 imaginea din spate
6.
b d ro
erie
Salopetă cu buzunare funcționale în partea din față și cu buzunare aplicate în partea din spate. Are un buzunar decorativ cu broderie în partea laterală. Se încheie lateral cu capse. Culori: bordo, chihlimbar. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 111,89
6. GEACĂ DIN FLEECE, CU BRODERIE PE GARNITURA DIN TRICOT 147G2110
Geaca se încheie cu fermoar. Culori: roz-deschis, chihlimbar. Compoziție: țesătura de bază 100% poliester, garnitura -100% bumbac. Mărimi: 74-92: 79,89
7.
100% bumbac
b d ro
erie
imaginea din spate
206 faberlic № 14/2017
7. PANTALONI CU BRETELE ȘI CU BRODERIE 127G3211
Pantaloni cu buzunare funcționale în partea din față și cu buzunare atașate - în partea din spate. Se încheie cu o capsă. Tresa elastică permite reglarea mărimii în talie. Culori: bordo, chihlimbar Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 95,89
Moda și stil
Pentru băieți
8.
b d ro
8. GEACĂ DIN FLEECE, CU BRODERIE PE GARNITURA DIN TRICOT 147B2110
erie
Geacă ce se încheie cu fermoar, cu capăt protector. Culori: albastru-închis, bej. Compoziție: țesătura de bază 100% poliester, garnitura -100% bumbac. Mărimi: 9. 74-92: 79,89
9. PANTALONI TRICOTAȚI 147B3510
100% bumbac
Pantaloni din tricot raiat. Bată din tresă elastică. Culoare: albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 63,89
10.
100% bumbac
10. PULOVER TRICOTAT CU MODEL JACQUARD 147B2310
11. b d ro
Pulover cu guler înalt și cu fermoar în partea din față. Culoare: albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 95,89
erie
11. SALOPETĂ DIN CATIFEA RAIATĂ CU PIEPTAR ȘI CU BRETELE 147B3211
Salopetă cu buzunare funcționale în partea din față și cu buzunare aplicate în partea din spate. Are un buzunar funcțional, cu broderie, în partea laterală. Se încheie lateral cu capse. Culori: albastru-închis, maro. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 111,89
12.
12. PULOVER TRICOTAT CU APLICAȚIE 147B2311
100% bumbac
Pulover cu decolteu în V și cu mâneci lungi. 13. Culoare: gri-melanj Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 95,89
13. BODY-CĂMAȘĂ ÎN CAROURI, CU BRODERIE 147B2610
bro de r
Body-ul - cămașă se încheie cu nasturi, iar gulerul e întors, Se încheie cu capse, între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei ie și a scutecului. Culori: bej, verde. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 68-86: 79,89
14.
100% bumbac
14. PANTALONI CU BRETELE ȘI CU BRODERIE 127B3212
b d ro
Pantaloni cu buzunare funcționale în partea din față și cu buzunare atașate - în partea din spate. Se încheie cu o capsă. Tresa elastică permite reglarea mărimii în talie. Culori: maro, albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 95,89
erie
№ 14/2017 faberlic
207
Body
de la 39,89
„BRAȚELE MAMEI
sunt cele mai moi!”
208 faberlic № 14/2017
Moda și stil
Pentru băieți 1. BODY DIN TRICOT 127B2911
100% bumbac
1.
Body-ul se încheie cu capse între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei sau a scutecului. Culori: verde (în dungi, cu broderie), azuriu (în dungi, cu imprimeu), culoarea laptelui (cu desene). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 39,89
broderie
2. SET DIN TREI PIESE DIN TRICOT 127B4210
Set din body, pantaloni și căciuliță. Body-ul cu imprimeu se încheie cu capse între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei și a scutecului. Mărimile 56-62 au mănuși „antizgâriere” la mâneci. Culori: bej, culoarea laptelui Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 79,89
2. 5.
100% bumbac
3. SALOPETĂ DIN TRICOT 127B4211
Salopetă se încheie cu capse, de-a lungul articolului. Mărimile 56-62 sunt prevăzute cu sistem antizgâriere la mâneci și în partea de jos a articolului. 4. Culori: azuriu (în dungi, cu imprimeu), culoarea laptelui (cu desene și broderie). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 63,89
impr im e
3. o de r i e i br uș
4. TRICOU 127B2916
Tricou din tricot moale. Mărimile 56-62 au clape antizgâriere la mâneci. Culori: culoarea laptelui (cu imprimeu), azuriu-deschs (în dungi, cu broderie). Compoziție: 100% bumbac. Culoare: gri-melanj (cu imprimeu). Compoziție: 90% bumbac, 10% vâscoză. Mărimi: 56-86: 35,89
DRESURI PENTRU NOUNĂSCUȚI ȘI PREȘCOLARI 100 DEN SD136
Design original. Mărimile 74-80 și 80-86 au un clin lat sub scutec. Culoare: albastru (cu ursuleț) Compoziție: 80% bumbac, 15% poliamidă, 5 % elastan. Mărimi: 74-80; 80-86; 92-100: 31,89
bro
derie
100% bumbac
en ursuleț de s
!
Unele articolele de îmbrăcăminte, de mărimea 56 și 62, cu mâneci lungi, au mănuși antizgâriere.
№ 14/2017 faberlic
209
1. TRICOUL-KOMONO DIN TRICOT 127B2912
1.
100% bumbac
Tricoul-komono din tricot se încheie cu capse în partea din față. Culori: culoarea laptelui (cu desene), azuriu-deschis (cu imprimeu). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 43,89
2. PANTALONI DIN CATIFEA RAIATĂ, CU BRODERIE 147B3212
3.
Pantaloni cu bată elastică. Buzunarele funcționale sunt amplasate în partea din față, iar buzunarele atașate -în partea din spate. Culori: maro, albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 87,89
2.
3. TRICOU CU IMPRIMEU 127B2913
brod eri e
100% bumbac
5.
apli
cație cu b rod
e eri
4.
Tricou cu decolteu rotund. Are o fentă cu capse pe umăr. Culoare: azuriu. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 68-92: 43,89
4. HANORAC DIN TRICOT CU DESENE 127B2510
Hanorac cu glugă, mâneci lungi și buzunar cangur. Se încheie cu fermoar. Culoare: gri-melanj. Compoziție: 95% bumbac, 5% vâscoză. Mărimi: 74-92: 79,89
5. SALOPETĂ DIN TRICOT, CU BRODERIE ȘI APLICAȚIE 127B2810
100% bumbac
6.
7.
Salopeta se încheie cu capse între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei și a scutecului. Culoare: gri melanj. Compoziție: țesătura 1 (partea de sus) 90% bumbac, 10% vâscoză; țesătura 2 (partea de jos) - 100% bumbac. Mărimi: 68-92: 71,89
6. PANTALONI DIN TRICOT CU DESENE 127B3210
eu im
imp r
Pantaloni din tricot cu bată elastică și cu șnur pentru reglarea mărimii în talie. Culoare: gri- melanj. Compoziție: 95% bumbac, 5% vâscoză. Mărimi: 74-92: 47,89
!
7. PANTALONI DIN TRICOT, ÎN DUNGI, CU IMPRIMEU 127B3211
Unele articolele de îmbrăcăminte, de mărimea 56 și 62, cu mâneci lungi, au mănuși antizgâriere.
210 faberlic № 14/2017
Pantaloni din tricot cu bată elastică și cu șnur pentru reglarea mărimii în talie. Culori: azuriu, albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-92: 39,89
Moda și stil
Pentru băieți 8. ТBODY-KIMONO DIN TRICOT, ÎN DUNGI, CU IMPRIMEU127B2910
8.
imp ri m eu
Body-ul - kimono se încheie cu capse între picioare, pentru schimbarea rapidă a îmbrăcămintei și a scutecului. Mărimile 56 -62 au mănuși antizgâriere la mâneci. Culori: albastru-închis (în dungi, cu imprimeu), culoarea laptelui (cu imprimeu). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 56-86: 55,89 9.
9. TRICOU 127B2915
Tricou cu o fentă cu capse, pe umăr Culoare: gri melanj (cu desene). Compoziție: 90% bumbac, 10% viscoză. Culoare: albastru-închis (în dungi, cu aplicație). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 68-92: 39,89
10.
aplicație
meu și aplica ție p ri
100% bumbac
11. JEANS CU CĂPTUȘEALĂ DIN TRICOT 127B3110 Jeans cu bată elastică și cu șnur pentru reglarea mărimii în talie. Culoare: indigo. Compoziție: țesătura de bază, căptușala - 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 103,89
m
apl ic
Helanca se încheie cu capse la spate. Culoare: azuriu-deschis (cu imprimeu și aplicație), bej (cu aplicație). Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 74-92: 43,89
100% bumbac
i
10. HELANCĂ CU APLICAȚIE 127B2914
100% bumbac
aț
ie
11. 12.
12. PANTALONI DIN TRICOT, CU BRODERIE 147B3210 Pantaloni cu bată elastică și cu șnur pentru reglarea mărimii în talie. Buzunarele funcționale sunt amplasate în partea din față, iar un buzunar aplicat - la spate. Culoare: albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 68-92: 55,89
erie
Design original. Setul conține două perechi de ciorapi. Culori: albastru+azuriu+portocaliu (cu model ursuleț).Compoziție: 80% bumbac, 15% poliamidă, 5% elastan. Mărimi: 10-12; 12-14; 14-16: 15,89
d ro
CIORAPI PENTRU NOUNĂSCUȚI ȘI PREȘCOLARI. SOD101
b
100% bumbac
2 perechi în ambalaj
CIORAPI PENTRU NOUNĂSCUȚI ȘI PENTRU PREȘCOLARI (PENTRU FETE). SOD103
Design original. Design 3D: ciorapi cu „urechi”. Culoare: albastru (cu ursuleț). Compoziție: 80% bumbac, 15% poliamidă, 5% elastan. Mărimi: 10-12; 12-14; 14-16: 9,49
№ 14/2017 faberlic
211
PRODUSE NOI
SAC CU CĂCIULIȚĂ PENTRU NOU-NĂSCUȚI Compoziție: 100% bumbac, în două straturi. Mărime: 62 cm. 11164 azuriu 11165 roz
95,99
71,89
Dăruiește căldură și confort pe parcursul întregii nopți. Nu împiedică mișcările, dar nici nu-i permite bebelușului să se trezească speriat de mânuțele sale. Fermoarul în două direcții permite schimbarea rapidă a scutecului. Vârsta recomandată -0-3 luni.
Pernă de călătorie pentru fete și băieți Pernele pentru copii asigură poziția corectă a capului în timpul somnului și crează condiții pentru un somn mai comos în timpul călătoriilor cu mașina, autobusul și avionul. Poate i folosit de copiii de la vârsta de 9 luni. Este confecționată din materiale inofensive și hipoalergice. Compoziție: husa - 100% bumbac, umplutura - ibre sintetice. Dimensiuni: 25 x 25cm. 11091 roz 11092 azuriu
55,99
39,89
Pled cu două fețe
Compoziție: fața pledului - 100% bumbac, căptușeala - 100% poliester. Mărime: 80x90 cm. 11133 azuriu 11134 roz
127,99
95,89
Pledul cald și comod este de neînlocuit în timpul plimbărilor și al somnului micuțului, în zilele reci. Țesătura moale și naturală asigură o bună circulație a aerului. Al doilea strat este umplut cu material de generație nouă - catifea cu micro-pliseuțesătură care reglează temperatura și umiditatea. Poate i pus în pătuț, cărucior sau leagăn. Se spală ușor și se usucă repede.
212 faberlic № 14/2017
Moda și stil
Tricou
de la 35,89 (găsiți la p. 209)
Pantaloni
de la
39,89
(găsiți la p. 210)
GRIJA
pentru cei mici
Periuță de dinți pentru masaj Peria se pune pe deget și, fără a crea Periuța de dinți din silicon moale disconfort, curățați dinții copilului.
e creată special pentru giingiile gingașe și pentru primii dinți de lapte ai micuților. Se pune pe deget, iar acest fapt permite îngrijirea cavității bucale rapid și fără disconfort. Compoziție: silicon Dimensiuni: 5,5x2,3 cm.
11181 13,59
Cutie din plastic protejează periuța de murdărie.
PRODUS NOU
10,29 № 14/2017 faberlic
213
TRICOU CU IMPRIMEU
Culoare: albastru JEANS
Culoare: indigo
COLECȚIE NOUĂ
Tricou
de la 71,89
TRICOU CU IMPRIMEU 147W2902
Tricou confortabil, cu încrețituri în părțile laterale. Articolul se întinde bine, asigurând volumul necesar pentru burtă. Tricoul poate i îmbrăcat la oricare termen de sarcină dar și după naștere. Culoare: albastru. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Dimensiuni (lungimea pe centrul spinării, cm): 40-42, 44-46 (64±1 cm): 71,89 48 (65±1 cm): 87,89 50-52, 54-56 (66±1 cm): 103,89
TRICOU ÎN DUNGI, CU IMPRIMEU STRĂLUCITOR 147W2901
Tricou confortabil cu încrețituri în părțile laterale. Articolul se întinde bine, asigurând burții mărimea necesară. Tricoul poate i îmbrăcat la oricare termen de sarcină, dar și după naștere. Culori: alb+albastru. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40-42, 44-46 (64±1 cm): 79,89 48 (65±1 cm): 95,89 50-52, 54-56 (66±1 cm): 111,89
BLUZĂ DIN TRICOT, ÎN DUNGI, PENTRU ALĂPTARE 147W2903
Bluză cu decolteu în V și top interior pentru alăptare. Se întinde bine, asigurând burții mărimea necesară. Tricoul poate i îmbrăcat la oricare termen de sarcină dar și după naștere. Culori: alb+albastru. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40-42, 44-46 (61±1 cm): 95,89 48 (62±1 cm): 111,89 50-52, 54-56 (63±1 cm): 127,89
BLUZĂ DIN TRICOT PENTRU ALĂPTARE 147W2904
Bluză cu decolteu în V și top interior pentru alăptare. Se întinde bine, asigurând burții mărimea necesară. Tricoul poate i îmbrăcat la oricare termen de sarcină, dar și după naștere. Culori: alb+albastru. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40-42, 44-46 (61±1 cm): 79,89 48 (62±1 cm): 95,89 50-52, 54-56 (63±1 cm): 111,89
214 faberlic № 14/2017
BLUZĂ DIN TRICOT, ÎN DUNGI, PENTRU ALĂPTARE
Culoare: alb + albastru
COLANȚI DIN TRICOT
Culoare: albastru
Moda și stil TRICOU ÎN DUNGI, CU IMPRIMEU STRĂLUCITOR
Culoare: alb + albastru
CONFORT PENTRU MAMĂ ȘI VIITORUL COPIL!
JEANS
Culoare: indigo
„Felicitări, în curând veți deveni mămică!”: sunt cele mai importante cuvinte din viața unei femei. Bucurațivă de lunile fericite, dăruite de perioada maternității, într-un confort special!
JEANS 147W3101
Jeanși confortabili, înguști în partea de jos, cu bată elastică înaltă, care acoperă în întregime și susține burta. Buzunarele funcționale sunt amplasate în partea din față, iar cele aplicate - la spate. Culoare: indigo. Compoziție: 77% bumbac, 22% poliester, 1% elastan. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40-42, 44-46 (75±2 cm): 183,89 48 (75±2 cm): 199,89 50-52, 54-56 (75±2 cm): 215,89
№ 14/2017 faberlic
215
ROCHIE DIN TRICOT PENTRU ALĂPTARE
Culoare: albastru
CARDIGAN TRICOTAT CU CORDON 147W2401
Cardigan drept, cu mâneci lungi. Culoare: gri melanj. Compoziție: 90% bumbac, 10% nailon. Mărimi (lungime pe centrul spinării, cm): 40-42, 44-46 (77±2 cm): 183,89 48 (78±2 cm): 199,89 50-52, 54-56 (79±2 cm): 215,89
ROCHIE DIN TRICOT PENTRU ALĂPTARE 147W4101
Rochie cu încrețituri în părțile laterale. Decolteu adânc și topul interior pentru alăptare. Articolul se întinde bine, asigurând burții mărimea necesară. Culori: zmeuriu, albastru. Compoziție: 95% bumbac, 5%elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării,cm): 40-42, 44-46 (91±2 cm): 119,89 48 (92±2 cm): 135,89 50-52, 54-56 (93±2 cm) 151,89 CARDIGAN TRICOTAT CU CORDON
Culoare: gri melanj
Rochie
de la
119,89 Înăuntru are un top cusut, care ușurează procesul de alăptare.
216 faberlic № 14/2017
TRICOU ÎN DUNGI, CU IMPRIMEU STRĂLUCITOR
Culoare: alb + albastru COLANȚI DIN TRICOT
Culoare: negru
Cordonul nu apasă asupra burții.
Moda și stil
Susțin burta. Partea superioară e întărită. Au o bată lată și moale. Cusătură plată confortabilă. Clin din bumbac. Vârfuri întărite.
PRODUSE NOI
DRESURI PENTRU FEMEI ÎNSĂRCINATE, 100 DEN
Compoziție: 85% poliamidă, 15% elastan. Mărimi: XS, S, M, L, XL: 43,99 35,89
ST104 negru
ST105 maro DRESURI PENTRU FEMEI ÎNSĂRCINATE, 100 DEN
Culoare: negru
ST106 gri
DRESURI PENTRU FEMEI ÎNSĂRCINATE, 200 DEN
BLUZĂ DIN TRICOT PENTRU ALĂPTARE
Culoare: zmeuriu COLANȚI DIN TRICOT
Culoare: negru
Compoziție: 85% poliamidă, 15% elastan. Mărimi: XS, S, M, L, XL: 55,99 43,89
ST213 negru
ST214 maro
ST215 gri
Colanți
de la 71,89 COLANȚI DIN TRICOT 147W3501
Colanți cu talie înaltă, care acoperă și susțin burta. Culori: negru, albastru. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40-42, 44-46 (71±2 cm): 71,89 48 (71±2 cm): 87,89 50-52, 54-56 (71±2 cm): 103,89
№ 14/2017 faberlic
217
Cusături plate Clin din bumbac Vârfuri transparente și întărite Bată lată
albastru
cafea
ST222
ST221
fumuriu
negru
ST204
bronz
bej
ST203
ST202
ST201
culoarea pielii
ST228
CULOARE NOUĂ
Dresuri 20 den
Dresuri elastice din mătase 20 den Toate mărimile au un clin din bumbac, în afară de mărimea XL. Mărimi: XS, S, M, L, XL. Stoc
15,89
LIMITAT!
Modelele poartă (de la stânga spre dreapta): dresuri cu imitație de portjartier, 50 den, de culoare neagră; dresuri de plasă, 20 den, culoare neagră.
ST225
bronz
negru
ST224
bej
ST223
23,99
Dresuri cu talie joasă 20 den Fără chilot. Toate mărimile au un clin din bumbac, în afară de mărimea XL. Compoziție: 82% poliamidă, 18% elastan. Mărimi: XS, S, M, L, XL.
26,39
18,29
culoarea pielii
Dresuri cu imitație de portjartier 50 den cafea
ST404
bronz
negru
ST402
ST413
ST405
31,99
fumuriu
26,39
ST403
Dresuri elastice din mătase 40 den Toate mărimile au un clin din bumbac, în afară de mărimea XL. Mărimi: xs–xl.
Model modern cu imitație de portjartier. Toate mărimile au un clin din bumbac, în afară de mărimea XL. Compoziție: 85% poliamidă, 15% elastan. Mărimi: XS, S, M, L, XL.
18,29
23,89
Dresuri de plasă 20 den Dresurile de plasă sunt un articol important din garderoba feminină. Toate mărimile au un clin din bumbac. Compoziție: 85% poliamidă, 15% elastan. Mărimi: XS, S, M, L, XL.
27,99
SD500
negru
ST412
bronz
bej
ST411
negru
ST410
SD501
negru
Dresuri cu talie joasă 40 den
Fără chilot. Toate mărimile au un clin din bumbac, în afară de mărimea XL. Compoziție: 84% poliamidă, 16% elastan. Mărimi: XS, S, M, L, XL.
27,99
20,69
218 faberlic № 14/2017
SD230
bordo
Greutate, кg
Înălțime, cm
CULOARE NOUĂ
Dresuri 40 den
19,89
Moda și stil Modelele poartă: dresuri „Nocturn” 40 den, culoare neagră (de la stânga la dreapta) cu motiv, cu cusături.
Picioare Indiferent de modelul pe care îl vei alege: dresuri cu model fantezist sau cu dungă senzuală, oricum ținuta \ta va i elegantă și plină de feminitate!
Cusături plate Clin din bumbac Vârfuri transparente și întărite Bată lată
IDEALE
PRODUSE NOI Dresuri cu model 40 den Compoziție: 88% poliamidă, 12% elastan. Mărimi: XS, S, M, L, XL.
Dresuri cu cusătură 40 den Compoziție: 65% poliamidă, 19% poliester, 16% elastan. Mărimi: XS, S, M, L, XL.
31,99
39,99
23,89
SD 417 negru
31,89
SD414 negru
№ 14/2017 faberlic
219
ULOAREA TA, dreptul tău!
Culori:
ST601 negru
ST602 cafeniu
ST603 gri
Dresuri colorate 60 den
ST604
Dresuri mate, elastice cu efect de velur. Cusături plate și clin din bumbac. 85% poliamidă, 15% elastan. Mărimi: I (XS), II (S), III (M), IV (L), XL.
albastru
ST605 violet
ST606
42,39
bej melanj
ST607 vanilie
ST608 bordo
ST609 verde
Modelele poartă (de la stânga spre dreapta): helancă, culoare: gri, dresuri, culoare: gri melanj; helancă, culoarea: smaraldînchis, dresuri, culoare: verde.
ST610
gri melanj
ST611 cafeniu melanj
Greutatea, кg
ST612
albastru melanj
azuriu
Înălțime, cm
ST613
I (XS) II (S)
ST614
șofran
220 faberlic № 14/2017
III (M) IV (L)
XL
31,89
Moda și stil Helancă
Modelul poartă helancă de culoare oliv.
Sa asortează perfect cu dresurile 60 den, permițânduți să creezi ținute moderne. 95% vâscoză, 5% elastan. Mărimi: S (42-44), M (44- 46), L (46-48), XL (48- 50), XXL (50-52).
79,99
Culori:
HC001
63,89
vanilie
HC002 șofran
HC003 azuriu
HC004
bordo
HC005 violet
HC006
gri melanj
HC019
cafeniu melanj
HC008
albastru
HC009
negru
HC010
cacao
HC011 roz
CULORI NOI
HC012 fucsia
HC013 gri
HC014
albastru neon Mărime
Circumferința Circumferința Circumferința taliei (cm) coapselor (cm) pieptului (cm)
HC015 prună
S(42-44)
82-89
65-74
M(44-46)
86-93
70-79
96-105
L(46-48)
90-97
75-84
101-110
smarald închis
XL(48-50)
94-102
80-89
106-115
HC018
XXL(50-52)
98-107
85-94
111-120
91-100
HC016
oliv
№ 14/2017 faberlic
221
NOCTURNE
Ești o ire
ROMANTICĂ? Ediție limitată, creată de designerul italian Paola Maltese.
Model „Nocturne” Compoziție: dantela-50% poliester, 40% poliamidă, 10% elastan; căptușeala cupelor sutienului balconette - 100% bumbac; căptușeala cupei sutienului cu armătură - 100% poliamidă; clinul slipului - 100% bumbac
Sutien balconette E o combinație frumoasă din dantelă de culori contrastante. Cupa balconette, fără cusături, e din bumbac, cu armătură. Are întărituri speciale în părțile laterale ale corsetului. Corsetul e din plasă. Bretelele detașabile și partea specială din silicon a corsetului permite purtarea sutienului fără bretele. Mărimi: 70B, 70C, 75B, 75C, 80B, 80C, 85B, 85C. BB331 negru BB332 albastru BB333 alb
135,99 Bretele detașabile pentru haine cu umerii descoperiți sau cu decolteu adânc.
negru
103,89 albastru
alb
Slip brazilian Mărimi: 40 (XS), 42 (S), 44(M), 46 (L), 48 (XL), 50 (XXL). PB331 negru PB332 albastru PB333 alb
71,99 Modelul poartă setul „Nocturne”: sutien balconette (75B) slip brazilian (S), culoare: albastru.
!
mai multe detalii găsiți accesând site-ul www.faberlic.com.
222 faberlic № 14/2017
negru
55,89 albastru
alb
Moda și stil
PRODUSE NOI Sunt zile când în tine se trezește latura poetică, iar atmosfera romantică învăluie totul în jur... În aceste momente ești mai feminină, mai seducătoare, mai gingașă... Sutien cu armătură Cupă moale. Cusătură în diagonală. Corsetul e din plasă. Corsetul are întărituri și croială în formă de U la spate, pentru o mai bună susținere a pieptului. Mărimile 85C -95F au bretele late, care crează o stare de maxim confort, pentru posesoarele formelor voluptoase. Mărimi: 75В, 75С, 75D, 80C, 80D, 85B, 85C, 85D, 85E, 90C, 90D, 90E, 95C, 95D, 95E, 95F. BW331 negru BW332 albastru BW333 alb
135,99
103,89
negru
albastru
alb
Corsetul are întărituri speciale, pentru o mai bună susținere a pieptului.
Chilot Mărimi: 42(S), 44(M), 46(L), 48(XL), 50(XXL), 52(XXXL). PC331 negru PC332 albastru PC333 alb
71,99
55,89
negru
albastru
! Mărimi până la 95F
alb
Modelul poartă setul de lenjerie „Nocturne”: sutien cu armătură (75B), chilot (S), culoare: alb.
№ 14/2017 faberlic
223
Întruchiparea POESIE
GINGĂȘIEI
Ediție limitată, creată de designerul italian, Paola Maltese.
Modelul „Poesie” Compoziție: microibrele – 79% poliamidă, 21% elastan; dantela – 100% poliester; căptușeala cupei sutienului – 100% bumbac; clinul slipului – 100% bumbac.
Sutien push-up Cupe întărite, fără cusături, din bumbac, cu efect de push-up. Pernițe detașabile. Cu armătură. Bretele reglabile. Partea corsetului e din microibre. Mărimi: 70A, 70В, 70С, 75А, 75В, 75С, 80B, 80C, 85B, 85C. BP321 negru cu imprimeu BP322 bej cu imprimeu
Cupa push-up pentru un decolteu amețitor
127,99
95,89
ru cu imprimeu neg
cu imprimeu bej
Modelul poartă setul de lenjerie „Poesie”: sutien push-up (75B), chilot (S), culoare: bej cu imprimeu.
224 faberlic № 14/2017
Moda și stil
PRODUSE NOI Femeia- sursă de inspirație, imaginea armoniei, a frumuseții și a senzualității. Noul model de lenjerie intimă „Poesie” îți redă încrederea în sine și adaugă ținutei tale o gingășie fără limite.
Slip Mărimi: 40(XS), 42(S), 44(M), 46(L), 48(XL), 50(ХXL). PS321 negru cu imprimeu PS322 bej cu imprimeu
63,99
47,89
ru cu imprimeu neg
cu imprimeu bej
Talia înaltă subliniază silueta plină de feminitate
Slip cu talie înaltă Mărimi: 42(S), 44(M), 46(L), 48(XL), 50(ХXL), 52(XXXL). PH321 negru cu imprimeu PH322 bej cu imprimeu
71,99
55,89
ru cu imprimeu neg
cu imprimeu bej Modelul poartă setul „Poesie”: sutien push-up (85C), slip cu talie înaltă (L), culoare: negru cu imprimeu.
! Mărimi până la 85C № 14/2017 faberlic
225
Farmec
DESFĂTĂTOR DIVA
Ediție limitată, creată de designerul italian, Paola Maltese.
alba st
ru
PRODUSE NOI
Modelul „Diva”
alb as
bej
Compoziție: microibrele – 84% poliamidă, 16% elastan; căptușeala cupei sutienului – 100% bumbac;clinul slipului – 100% bumbac.
tru
Sutien push-up Cupe întărite, fără cusături, din bumbac, cu efect de push-up. Pernițe detașanile. Cu armătură. Corsetul e din microibre. Mărimi: 70А, 70В, 70C, 75A, 75B, 75C, 80B, 80C, 85B, 85C. BP301 albastru BP302 bej BP303 roz
119,99 bej
u str
alb a
bej
alb a
Efectul push-up, pentru un decolteu frumos
Modelul poartă setul „Diva”: sutien push-up (75B), slip-string (S), culoare: roz.
87,89
Slip string Mărimi: 40(XS), 42(S), 44(M), 46(L), 48(XL), 50(XXL). PR301 albastru PR302 bej PR303 roz
u str
47,99
39,89
Sutien cu armătură Cupe moi, din bumbac. Cusături diagonale. Croială în formă de U la spate, pentru o mai bună susținere a pieptului. Mărimile 85C -95F au bretele late, care crează o stare de maxim confort, pentru posesoarele formelor voluptoase. Mărimi: 75B, 75C, 75D, 80C, 80D, 85В, 85C, 85D, 85E, 90C, 90D, 90E, 95C, 95D, 95E, 95F. BW301 albastru BW302 bej BW303 roz
119,99
87,89
Slip cu talie înaltă Mărimi: 42(S), 44(M), 46(L), 48(XL), bej
50(XXL), 52(XXXL).
! Mărimi până la 95F 226 faberlic № 14/2017
PH301 albastru PH302 bej PH303 roz 59,99
47,89
Modelul „Vera” este constituit din articole de lenjerie cu formă clasică. Articolele sunt create din țesătură netedă și pot i purtate sub haine subțiri, transparente, dar și sub rochii mulate pe corp.
VERA
Moda și stil
Modelul „Vera”
Compoziție: microibrele - 85% poliamidă, 15% elastan; dantela - 85% poliamidă, elastan - 15%, căptușeala sutienului - 100% bumbac, clinul slipului 100% bumbac.
Sutien push-up BP011 alb BP012 bej BP013 negru Mărimi: 70A, 70B, 70C, 75A,
negr u
75B, 75C, 80A, 80B, 80C, 85B.
Sutien balconette Sutienul cu bretele detașabile poate i purtat sub haine cu umerii goi și decolteu adânc. BB011 alb BB012 bej BB013 negru Mărimi: 70B, 75A, 75B, 75C,
bej
Balconette-ul clasic ridică pieptul, făcându-l mai mare și mai frumos.
80B, 80C, 85B.
Fiecare cu 107,99
79,89 neg ru
Slip
PS011 alb PS012 bej PS013 negru
Mărimi: 40(XS), 42(S), 44(M), 46(L), 48(XL).
55,99
43,89
Slip string PR011 alb PR012 bej PR013 negru Mărimi: 40(XS), 42(S), 44(M),
alb
46(L), 48(XL).
51,99
39,89
Modelul poartă setul de lenjerie „Vera”: sutien balconette (75B), slip (S), culoare: bej.
№ 14/2017 faberlic
227
BAZA ideală a garderobei tale Topul cu bustier integrat este alegerea ideală a iubitoarelor de modă. Poate i purtat ca articol de lenjerie, ca îmbrăcăminte sportivă sau ca un top sub sacou, cardigan sau pulover cu guler înalt. Sutienul integrat, ce are cupele întărite, asigură o bună susținere a pieptului.
ТТ001 negru
ТТ002 alb
ТТ003
albastru
ТТ004 galben
ТТ005
Top cu bustier integrat (cu aspect de maiou clasic) Compoziție: 60% modal, 35% poliester, 5% elastan. Mărimi: XS(40–42), S(42–44), M(44– 46), L(46–48), XL(48–50), XXL(50–52).
bordo
Top cu bustier integrat, cu bretele înguste ТN001 negru
ТN002
Compoziție: 60% modal, 35% poliester, 5% elastan. Mărimi: XS(40–42), S(42–44), M(44–46), L(46–48), XL(48–50).
alb
Fiecare cu
ТN003
103,99
albastru
79,89
ТN004 galben
ТN005 bordo
ТN006 corai
ТN007
Culoarea valului marin Bretele reglabile
228 faberlic № 14/2017
Bustier integrat
CLASIC pentru bărbați Lenjeria universală poate i purtată de orice bărbat cu orice tip de siluetă. Boxerii sunt o achiziție perfectă pentru garderoba masculină.
CLASSIC
Moda și stil
Boxeri „Classic”
Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. MB101 alb MB102 negru MB103 albastru cerneală Mărimi: S, M, L, XL, XXL.
47,99
39,89 negru
a
alb
erne stru c ală lba
Modelul poartă: boxeri (M), culoare: albastru cerneală
№ 14/2017 faberlic
229
CUM POTRIVIM MĂRIMEA LENJERIEI? Tabel pentru determinarea mărimii sutienului: Circumferința sub piept, cm [2] 63-67
68-72
73-77
78-82
83-87
88-92
93-97
65
70
75
80
85
90
95 Mărime
Circumferinţa pieptului, cm [1] 74-77
80-82
85-87
90-92
95-97
100-102 105-107
AA
77-79
82-84
87-89
92-94
97-99
102-104 107-109
A
79-81
84-86
89-91
94-96
99-101 104-106 109-111
B
81-83
86-88
91-93
96-98
101-103 106-108 111-113
C
83-85
88-90
93-95
98-100 103-105 108-110 113-115
D
90-92
95-97 100-102 105-107 110-112 115-117
E
97-99 102-104 107-109 112-114 117-119
F
[1] [2]
Tabel pentru determinarea mărimii chilotului: Circumferința Circumferința taliei cm [3]* șoldurilor [4]
Mărimea rusească corespunzătoare
Mărimea articolului
XS
60-64
86-90
40
65-69
91-95
42
S
70-74
96-100
44
M
75-79
101-105
46
L
80-84
106-110
48
XL
85-89
111-115
50
XXL
90-94
116-120
52
3XL
[3]
[4]
*la determinarea mărimii chilotului cu talie joasă, circumferinţa taliei poate fi neglijată.
Dacă sutienul de mărime dorită nu se găseşte în stoc, puteţi opta pentru o mărime următoare: cu o circumferinţă mai mare sub bust dar cu Spălarea manuală sau la mărimea mai mică a cupelor maşină, la o (de exemplu; 70D → 75C) temperatură ce nu o depăşeşte sau cu circumferinţă mai pe cea indicată. mică sub bust , dar cu Nu folosiţi clor sau mărimea mai mare a cupei înălbitor ( de exemplu, 85A → 80B)
Recomandări pentru îngrijire:
Uscarea în tambur este interzisă Călcatul este interzis Curăţarea chimică este interzisă
230 faberlic № 14/2017
[1] Mărimea bustului în cele mai proeminente puncte [2] Circumferinţa sub piept [3] Circumferinţa taliei în locul cel mai subţire [4] Circumferinţa şoldurilor la nivelul cel mai gros
Cerinţe generale în caz de returnare a lenjeriei: 1. Produsul NU a fost utilizat şi are aspectul comercial iniţial. 2. Etichetele de fabrică, pelicula de protecţie pentru chilot, intacte. 3. S-au păstrat ambalajul original al producătorului cu speciicarea mărimii respective, cu abţibilduri şi codul de bare. Mai multe detalii despre returnare se găsesc pe site-ul www.faberlic.com
chilot se găseşte o peliculă de protecţie asigură protecţia igienică a produsului. !NuPecaredezlipiţi pelicula de protecţie până vă
asiguraţi că produsul vi se potriveşte. Fără pelicula de portecţie produsul nu poate i schimbat sau returnat.
Moda și stil
LA BAZA cosmeticii
AQUAFTEM ®
cu oxigen stau
cercetări
Producţie
ştiinţiicogenetice
Complexe cu oxigen, unice, sunt utilizate în centre de arsuri şi în spitale militare pentru vindecarea rapidă a leziunilor
proprii şi studii ştiinţiice
> 30
de laborator
de patente pentru
UNICUL PRODUCĂTOR DIN LUME AL COSMETICII CU OXIGEN
descoperirile din domeniul cosmetologiei
Aquaftem aduce oxigenul în profunzimea celulelor pielii, asigurându-i reînnoire şi regenerare.
Faberlic
intră în top100 al celor mai
Am plantat
importante
10 MIL
companii de cosmetice
de copaci
din lume
> 5 000 000
de consumatori
din
30
Geograia
producătorilor:
de ţări
19
Germania
Franţa
Cosmetică
Parfum
Italia
ani
au încredere în
Faberlic!
Produsele nu sunt testate pe animale
Sistem de management al calităţii cosmeticii decorative
pentru casă
Practici de producţie adecvate
Înregistrarea gratuită pe site-ul faberlic.com vă va permite să economisiţi până la
26%
Cosmetică
decorativă
Ambalaje biodegradabile pentru produse
la preţurile din catalog
№ 14/2017 faberlic
231
CUM SĂ DETERMINI MĂRIMEA PENTRU ROCHIE? Pentru a determina mărimea rochiei, studiați atent tabelul în care sunt speciicate toate mărimile de haine Faberlic, cu aplicarea tuturor parametrilor necesari. Astfel de abordare vă va ajuta să evitați greşeli şi să faceți alegerea corectă. A – circumferinţa pieptului Măsurăm din față, punând banda de măsurat pe cele mai înalte puncte pe piept, pe lateral pe subsuori, pe spate puțin mai sus. В – circumferinţa taliei Măsurăm orizontal pe linia naturală a taliei.
A
С – circumferinţa şoldurilor Banda de măsurat o punem orizontal, pe cele mai proeminente puncte de pe fese.
B CircumMărimi ferința Mărimi Mărime intereuropene pieptului rusească naționale (cm)
C
232 faberlic № 14/2017
Circumferința taliei (cm)
Circumferința şoldurilor (cm)
40
2XS–ХS
34
80
64
88
42
XS–S
36
84
68
92
44
S–M
38
88
72
96
46
M
40
92
76
100
48
L
42
96
80
104
50
L–XL
44
100
84
108
52
XL–2XL
46
104
88
112
54
2XL–3XL
48
110
94
116
56
3XL
50
116
100
120
Moda și stil
CUM SĂ STABILEŞTI MĂRIMEA LA ARTICOLELE DE ÎMBRĂCĂMINTE PENTRU COPII? Mărimea hainelor pentru copii de obicei este determinată după înălțimea copilului. Mulți producători de haine pentru copii, în ceea ce privește mărimea, indică înălțimea şi vârsta copilului, deoarece toți copiii cresc diferit. Pentru a determina mărimea care se va potrivi copilului dumneavoastră, consultați tabelul în care sunt speciicate mărimile, pentru care s-a ținut cont de toți parametrii (înălțime, vârstă, circumferința pieptului etc.). O astfel de abordare atentă vă ajută să evitați greşeli şi să faceți alegerea corectă. Vârstă
Mărime Înălțime
Circumferința pieptului
Circumferința taliei
Circumferința șoldurilor
Lungima articolului până jos Lungimea mâinii pe cusutură interioară cu umăr (pentru pantaloni)
A (cm)
В (cm)
С (cm)
D (cm)
F (cm)
3,5
98
56
54
60
40,5
43
4
104
58
55
62
44
45,5
5
110
60
56
64
47,5
48
6
116
62
57
66
51
51
7
122
64
54,5
53,5 56,5
58
68
Băieți
Fete
Băieți
Fete
G+H (cm)
8
128
66
60
59
70
70
58
9
134
68
62
60
72
72
61,5
60
10
140
71
64
62
74
76
65
63
11
146
74
66
64
78
80
68,5
66
84
71,5
69 72
12
152
77
68
66
82
13
158
80
68
62
86
88
74,5
14
164
84
70
64
89
92
77,5
76
15
170
88
72
68
92
96
81,5
79
CUM SĂ IEI CORECT MĂSURA G
B A C
A
Н
D
F
A – mărime - înălţime Măsurăm din față, vertical, de la podea până la punctul superior (vârful capului). B – circumferinţa pieptului Măsurăm din față, trecând banda de măsurat pe la subsuori şi pe spate la nivelul omoplaților. Mâinile copilului în poziție liberă. C – circumferința taliei Banda de măsurat o trecem orizontal, în jurul taliei. D – circumferința șoldurilor Banda de măsurat o trecem orizontal, în jurul şoldurilor, la nivelul feselor. F – lungimea produsului până jos pe cusătură interioară (pentru pantaloni) Măsurăm vertical de la podea până la cuta de sub fese. G – lungimea umărului Măsurăm de la baza gâtului până la osul umărului. H – lungimea mâinii Măsurăm de la osul umărului până la încheietura mâinii. Mâna copilului se ală în poziție liberă. G+H – adunăm două măsurători G + H.
№ 14/2017 faberlic
233
CARDIGAN TRICOTAT
Culoare: turcoaz-închis FUSTĂ DIN JACQUARD
Culoare: negru
PRODUSE NOI BASIC – baza garderobei tale CARDIGAN TRICOTAT 117W2401
Cardigan tricotat semi-mulat, cu guler rotund. Închidere pe centru, cu nasturi. Culoare: bej, negru, măsliniu, trucoaz închis, zmeuriu. Compoziţie: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40,42,44 (55±1 cm): 103,89 46,48,50 (58±1 cm): 119,89 52,54,56 (61±1 cm): 135,89
FUSTĂ DIN JACQUARD 117W3301
Fustă din jacquard
de la 79,89
Fusta cu croială dreaptă. Închidere cu fermoar ascuns, fentă la spate. Culoare: albastru închis, cacao închis, negru. Compoziţie: 76% vâscoză, 20% nailon, 4% elastan. Mărime (lungime pe centrul de la faţă, cm): 40,42,44 (57±1 cm): 79,89 46,48,50 (60±1 cm): 95,89 52,54,56 (63±1 cm): 111,89
PULOVER TRICOTAT
Culoare: prună
PULOVER TRICOTAT 117W2301 Pulover tricotat semi-mulat cu guler rotund şi mâneci lungi. Culoare: bej, negru, prună, albastru aprins, măsliniu, gri-albastru. Compoziţie: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi (lungime pe centrul spatelui, cm): 40,42,44 (58±1 cm): 95,89 46,48,50 (59±1 cm): 111,89 52,54,56 (61±1 cm): 127,89
234 faberlic № 14/2017
Moda și stil PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT
Culoare: azuriu-deschis
PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT 117W2302 Pulover tricotat cu guler înalt, semi-mulat şi mâneci lungi. Culoare: negru, alb de lapte, smarald închis, gri deschis, măsliniu, roşu. Compoziţie: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi: (lungime pe centrul spatelui, cm): 40,42,44 (56±1 cm): 103,89 46,48,50 (59±1 cm): 119,89 52,54,56 (62±1 cm): 135,89
BLUZĂ
Culoare: alb PANTALONI SKINNY DIN JACQUARD
Culoare: albastruînchis
Bluză
de la 79,89 BLUZĂ 117W2601 Bluza cu pense, cu croială semilejeră, din bumbac elastic. Închidere centrală, cu nasturi, guler răsfrânt. Mâneci lungi cu manşete şi închidere cu nasturi. Culoare: albastru deschis, alb, roz deschis. Compoziţie: 98% bumbac, 2% elastan. Mărimi (lungime pe centrul spatelui, cm): 40,42,44 (65±1 cm): 79,89 46,48,50 (66±1 cm): 95,89 52,54,56 (67±1 cm): 111,89
PANTALON SKINNY DIN JACQUARD 117W3202 pantaloni slim, cu buzunare funcţionale pe laterale. Închidere centrală, cu fermoar, cu cârlig şi nasture ascuns. Culoare: albastru închis, negru, cacao închis. Compoziţie: 76% vâscoză, 20% nailon, 4% elastan. Mărimi (lungime pe cusătură interioară, cm): 40,42,44 (78±2 cm): 127,89 46,48,50 (78±2 cm): 143,89 52,54,56 (78±2 cm): 159,89
№ 14/2017 faberlic
235
PRODUSE NOI 100% bumbac
HANORAC DIN TRICOT 117W2501
Hanorac din tricot, drept, cu decolteu rotund. Tresă elastică la guler, mâneci și în partea de jos a articolului. Culoare: zmeuriu, albastruînchis, negru, gri-albastru. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40,42,44 (55±1 cm): 63,89 46,48,50 (59±1 cm): 79,89 52,54,56 (63±1 cm): 95,89
JEANS SKINNY 117W3101
Jeans skinny cu buzunare funcționale laterale. Buzunarele decorative sunt la spate. Se încheie cu fermoar și cu nasturi. Culori: albastru-închis, gri, negru. Compoziție: 65% bumbac, 33% poliester, 2% elastan. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40,42,44 (76±2 cm): 127,89 46,48,50 (76±2 cm): 143,89 52,54,56 (76±2 cm): 159,89
Jeans
de la
127,89
HANORAC DIN TRICOT
Culoare: gri-albastru
COLANȚI DIN TRICOT
Culoare: prună
100% bumbac
TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI
Culoare: violet JEANS SKINNY Culoare: negru
COLANȚI DIN TRICOT 117W3501
Colanți din tricot. Bată elastică. Culori: prună, negru, albastru-închis. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40,42,44 (69±2 cm): 43,89 46,48,50 (69±2 cm): 51,89 52,54,56 (69±2 cm): 59,89
236 faberlic № 14/2017
Colanți
de la 43,89
Moda și stil TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI
Culoare: laptelui
Tricou
de la 35,89
TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI 117W2901
HANORAC CU FERMOAR ȘI GLUGĂ
Tricou de bază drept cu decolteu rotund. Culori: violet, negru, culoarea laptelui, oliv, albastrudeschis. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40,42,44 (58±1 cm): 35,89 46,48,50 (60±1 cm): 43,89 52,54,56 (62±1 cm): 51,89
PANTALONI DIN TRICOT
Culoare: prună
HANORAC CU FERMOAR ȘI GLUGĂ 117W2502
Hanorac drept, din tricot, cu fermoar și cu glugă. Buzunarele funcționale sunt în partea din față. Partea de jos a articolului și a mânecilor are o tresă elastică. Culoare: prună, turcoaz-închis, negru. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centrul 100% bumbac spinării, cm): 40,42,44 (60±1 cm): 87,89 46,48,50 (62±1 cm): 103,89 52,54,56 (64±1 cm): 119,89
PANTALONI DIN TRICOT 117W3201 Pantaloni din tricot cu buzunare funcționale laterale. Bata elastică cu șnur reglează mărimea în talie. Partea de jos a articolului e prevăzută cu o tresă elastică. Culori: prună, turcoaz-închis, negru. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40,42,44 (76±2 cm): 79,89 46,48,50 (76±2 cm): 95,89 52,54,56 (76±2 cm): 111,89
№ 14/2017 faberlic
237
PULOVER TRICOTAT
Culoare: purpuriu
PRODUSE NOI
CĂMAȘĂ
Culoare: azuriu-deschis PANTALONI
Culoare: gri-închis
Cămașă
de la
79,89
CĂMAȘĂ 117M2601 Cămașă dreaptă cu buzunare decorative pe piept. Se încheie cu nasturi și are gulerul întors. Mânecile lungi au manșete, se încheie cu nasturi. Culori: gri-deschis, albastru-închis, alb, albastru-deschis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42,44,46 (72±1 cm): 79,89 48,50,52 (75±1 cm): 95,89 54,56,58 (78±1 cm): 111,89
Portmoneu pentru bărbați
PULOVER TRICOTAT 117M2301
Pulover tricotat cu decolteu rotund și cu mâneci lungi. Culori: maro melanj, negru, albastru-închis, gri-închis melanj, purpuriu. Compoziție: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42,44,46 (66±1 cm): 95,89 48,50,52 (69±1 cm): 111,89 54,56,58 (72±1 cm): 127,89
Ambalat în săculeț catifelat cu logo „Faberlic”. Aspect de piele împletită. Un compartiment pentru carduri, unul pentru monede și două compartimente pentru bancnote. Compoziție: piele ecologică. Dimensiuni: 12,5 x10 cm
9469
127,99
79,89
238 faberlic № 14/2017
Preț super avantajos
79,89
100% bumbac
Moda și stil
Pulover
de la
103,89
PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT
Culoare: gri-închis melanj
POLO PIQUET TRICOTAT 117M2801
Polo drept, din tricot, cu guler întors. Culori: albastruînchis, negru, smarald-închis, purpuriu, turcoaz-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42,44,46 (66±1 cm): 55,89 48,50,52 (69±1 cm): 63,89 54,56,58 (73±1 cm): 71,89
Polo
de la
55,89
100% bumbac
PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT 117M2302
Pulover tricotat, drept, cu guler înalt și mâneci lungi. Culori: maro melanj, griînchis melanj, negru. Compoziție: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42,44,46 (64±1 cm): 103,89 48,50,52 (67±1 cm): 119,89 54,56,58 (71±1 cm): 135,89
PANTALONI 117M3202
Pantaloni drepți cu buzunare funcționale laterale. Buzunarele de la spate se încheie cu nasturi. Fenta centrală se încheie cu fermoar și cu nasture. Culori: albastru-închis, negru, gri-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42,44,46 (81±2 cm): 103,89 48,50,52 (81±1 cm): 119,89 54,56,58 (81±1 cm): 135,89
POLO PIQUET DIN TRICOT
Culoare: albastru-închis PANTALONI
Culoare: negru
№ 14/2017 faberlic
239
HELANCĂ DIN TRICOT
PRODUSE NOI
Culoare: smarald-închis
HANORAC DIN TRICOT 117M2501
Hanorac drept, din tricot, cu decolteu rotund. Partea de jos a articolului și a mânecilor și gulerul au o tresă elastică. Culori: albastru-închis, negru, smarald-închis, purpuriu. Compoziție: 100% bumbac. Culoare: gri melanj. Compoziție: 95% bumbac, 5% vâscoză. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42,44,46 (65±1 cm): 63,89 48,50,52 (68±1 cm): 79,89 54,56,58 (71±1 cm): 95,89
HELANCĂ DIN TRICOT 117M2902
Helancă de bază, dreaptă cu mâneci lungi. Culori: gri-închis melanj Compoziție: 80% bumbac, 15% poliester, 5% elastan. Culori: negru, albastru-închis, smarald-închis. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centru spinării, cm): 42,44,46 (65±1 cm): 47,89 48,50,52 (68±1 cm): 55,89 54,56,58 (72±1 cm): 63,89
HANORAC DIN TRICOT
Culoare: gri melanj JEANS
Culoare: albastru-închis
JEANS 117M3101
Jeans cu buzunare funcționale laterale. Buzunarele decorative sunt la spate. Se încheie cu fermoar și cu nasturi. Culori: albastru-închis, gri, negru. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 42,44,46 (82±2 cm): 127,89 48,50,52 (82±1 cm): 143,89 54,56,58 (82±1 cm): 159,89
Curea cu două fețe, pentru bărbați
Are două fețe cu două culori. Culori: negru/gri. Compoziție: piele ecologică, catarama - aliaj de metale neprețioase. Dimensiuni: lungimea - 120 cm, lățimea - 3,4 cm.
9817
103,99
71,89
Jeans
de la
127,89
100% bumbac
Moda și stil TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI
Culoare: gri-închis melanj
Tricou
de la 35,89
TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI 117M2901
Tricou de bază, drept, cu decolteu rotund. Culori: albastru-închis, negru, turcoaz-închis, purpuriu. Compoziție: 100% bumbac. Culoare: gri-închis melanj. Compoziție: 80% bumbac, 20% poliester. Culoare: gri melanj. Compoziție: 85% bumbac, 15% vâscoză. Mărimi (mărimea pe centrul spinării, cm): 42,44,46 (67±1 cm): 35,89 48,50,52 (69±1 cm): 43,89 54,56,58 (73±1 cm): 51,89
HANORAC CU FERMOAR ȘI GLUGĂ PANTALONI DIN TRICOT
Culoare: albastru-închis
HANORAC DIN TRICOT CU FERMOAR ȘI GLUGĂ 117M2502
Hanorac drept cu fermoar și cu glugă. Tresă elastică în partea de jos a articolului și la mâneci. Culori: albastru-închis, negru. Compoziție: 100% bumbac. Culori: gri-închis melanj Compoziție: 80% bumbac, 20% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42,44,46 (63±1 cm): 87,89 48,50,52 (67±1 cm): 103,89 54,56,58 (70±1 cm): 119,89
PANTALONI DIN TRICOT 117M3201
Pantaloni cu buzunarele funcționale pe părțile laterale și cu un buzunar decorativ la spate. Bata din tresă elastică și șnurul reglează mărimea în talie. Partea de jos a articolului este prevăzută cu o tresă elastică. Culori: albastru-închis, negru. Compoziție: 100% bumbac. Culoare: gri-închis melanj. 100% bumbac Compoziție: 80% bumbac, 20% poliester. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 42,44,46 (78±2 cm): 79,89 48,50,52 (78±1 cm): 95,89 54,56,58 (78±1 cm): 111,89
№ 14/2017 faberlic
241
PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT
Culoare: mentă PANTALONI SKINNY
Culoare: negru
PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT 117G2302 Pulover drept cu guler înalt și cu mâneci lungi. Culori: verde mentă, culoarea laptelui, corai. Compoziție: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi: 98–116: 71,89 122–146: 87,89 152–164: 103,89
PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT 117G2303 Pulover drept cu guler înalt și cu mâneci lungi. Culori: verde mentă, culoarea laptelui, corai. Compoziție: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi: 98–116: 63,89 122–146: 79,89 152–170: 95,89
Pantaloni skinny
de la 79,89 PANTALONI SKINNY 117G3203 Pantaloni skinny cu bată elastică. Buzunarele decorative sunt amplasate în părțile laterale, iar buzunarele funcționale - la spate. Culori: negru, albastru-închis, prună. Compoziție: 97% bumbac, 3% elastan. Mărimi: 98–116: 79,89 122–146: 95,89 152–170: 111,89
PRODUSE NOI
242 faberlic № 14/2017
PULOVER TRICOTAT
Culoare: laptelui
Pulover
de la
63,89
Moda și stil TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI
Culoare: corai
Tricou
de la
23,89
TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI 117G2903
Tricou drept, cu decolteu rotund și cu mâneci lungi. Mărimea 98-116 au o fentă cu capse pe umăr. Culori: albastru-aprins, azuriudeschis, corai, alb, verde mentă. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi: 98–116: 23,89 122–146: 31,89 152–170: 39,89
Hanorac din tricot
de la
47,89
HANORAC DIN TRICOT 117G2501
Hanoracul drept, din tricot, are guler rotund și mâneci lungi. Gulerul, partea de jos și mânecile sunt completate cu o tresă elastică. Mărimile 98116 au o fentă pe umăr, care se încheie cu capse. Culori: zmeuriu, turcoazînchis, verde mentă, albastruaprins. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98–116: 47,89 122–146: 55,89 152–170: 63,89
JEANS SKINNY 117G3101
Jeans Skinny cu buzunare funcționale laterale. Buzunare decorative - la spate. Se încheie cu fermoar și cu nasturi. Bata permite ajustarea pantalonilor la talie. Mărimile 98-116 au o fentă cu capse pe umăr. Culori: albastru-închis, negru, gri. Mărimi: 98–116: 95,89 122–146: 111,89 152–164: 127,89
HANORAC DIN TRICOT
Culoare: zmeuriu JEANS SKINNY
Culoare: gri
№ 14/2017 faberlic
243
TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI
HANORAC CU FERMOAR ȘI CU GLUGĂ 117G2502
Culoare: albastru-închis
Hanorac drept, din tricot, cu fermoar și cu glugă. Buzunarele funcționale sunt amplasate în partea din față. Partea de jos a articolului și mânecile sunt completate cu tresă elastică. Culori: albastru-închis, verde mentă, prună. Compoziție: 100 % bumbac. Mărimi: 98–116: 71,89 122–146: 79,89 152–170: 87,89
COLANȚI DIN TRICOT
Culoare: negru
PANTALONI DIN TRICOT 117G3202
Pantalonii din tricot au, în parțile laterale, buzunare funcționale. Au bată elastică, iar dimensiunea taliei poate i reglată cu un șnur. Partea de jos a articolului are o tresă elastică. Culori: albastru-aprins, verde mentă, prună. Compoziție: 100 % bumbac. Mărimi: 98–116: 55,89 122–146: 67,89 152–170: 79,89
HANORAC CU FERMOAR ȘI CU GLUGĂ PANTALONI DIN TRICOT
Culoare: prună
Colanți
de la 27,89
COLANȚI DIN TRICOT 117G3501
Colanți din tricot. Bata e din tresă elastică. Culori: negru, albastru-închis, prună. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi: 98–116: 27,89 122–146: 35,89 152–164: 43,89
244 faberlic № 14/2017
100% bumbac
Moda și stil HANORAC CU FERMOAR ȘI CU GLUGĂ PANTALONI DIN TRICOT
Culoare: gri-închis melanj
HANORAC CU FERMOAR ȘI CU GLUGĂ 117B2502
Hanorac drept, din tricot, cu fermoar și glugă. Buzunarele funcționale sunt amplasate în față. Partea de jos a articolului și mânecile sunt prevăzute cu o tresă elastică. Culori: albastru-închis, albastru aprins. Compoziție: 100% bumbac, 20% poliester. Mărimi: 98–116: 71,89 122–146: 79,89 152–170: 87,89
100% bumbac
PANTALONI DIN TRICOT 117B3202
Pantaloni din tricot cu buzunare funcționale în părțile laterale. Au bată elastică și șnur pentru reglarea mărimii în talie. Articolul are, în partea de jos, o tresă elastică. Culori: albastru-închis, albastru aprins. Compoziție: 100% bumbac. Culori: gri-închis melanj. Compoziție: 80% bumbac, 20% poliester. Mărimi: 98–116: 55,89 122–146: 67,89 152–170: 79,89 HANORAC CU FERMOAR ȘI CU GLUGĂ
Culoare: albastru-închis
100% bumbac
Hanorac
de la
71,89
Pantaloni
de la
55,89
PRODUSE NOI
№ 14/2017 faberlic
245
PRODUSE NOI
PULOVER TRICOTAT
Culoare: albastru-închis
Tricou
de la
23,89
TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI 117B2902 Tricou basic drept cu decolteu rotund și mâneci lungi. Mărimile 98-116 au o fentă cu capse pe umăr. Culoare: verde aprins, albastru aprins, albastru-închis, alb. Compoziție: 100% bumbac. Culoare: gri melanj. Compoziție: 85% bumbac, 15% elastan. Mărimi: 98–116: 23,89 122–146: 31,89 152–170: 39,89
TRICOU DIN TRICOT CU MÂNECI LUNGI
Culoare: alb JEANS
Culoare: albastru
PULOVER TRICOTAT 117B2303 Pulover tricotat, cu decoteu rotund și cu mâneci lungi. Culori: verde-aprins, gri melanj, albastru-închis. Compoziție: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi: 98–116: 63,89 122–146: 79,89 152–164: 95,89
Pulover
de la 63,89 PANTALONI 117B3203 Pantaloni drepți cu buzunare funcționale laterale. Buzunarele funcționale cu reileți sunt amplasate la spate. Se încheie cu fermoar și cu nasture. Elasticul permite reglarea mărimii în talie. Culori: gri-închis, negru, albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98–116: 71,89 122–146: 87,89 152–170: 103,89
246 faberlic № 14/2017
100% bumbac
Moda și stil HANORAC DIN TRICOT
Culoare: gri melanj
Hanorac
de la
47,89 100% bumbac
HANORAC DIN TRICOT 117B2501
PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT
Hanorac din tricot, drept, cu decolteu rotund. Mânecile sunt lungi. Gulerul, partea de jos a articolului și a mânecilor au o tresă elastică. Mărimile 98-116 au o fentă cu capse pe umăr . Culori: albastru aprins, purpuriu, albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Culoare: gri melanj. Compoziție: 95% bumbac, 5% vâscoză. Mărimi: 98–116: 47,89 122–146: 55,89 152–170: 63,89
Culoare: purpuriu
PANTALONI
Culoare: negru
PULOVER TRICOTAT CU GULER ÎNALT 117B2304 Pulover drept, tricotat, cu guler înalt și cu mâneci lungi. Culori: albastru-aprins, albastru-închis, purpuriu. Compoziție: 80% bumbac, 20% nailon. Mărimi: Mărimi: 98–116: 71,89 122–146: 87,89 152–164: 103,89
JEANS 117B3101 Jeans cu buzunare funcționale în părțile laterale. Buzunarele decorative sunt amplasate la spate. Se încheie cu fermoar și cu nasturi. Elasticul permite reglarea mărimii în talie. Mărimile mici, 98-110, au o capsă. Culori: albastru-închis, negru, gri. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: Mărimi: 98–116: 95,89 122–146: 111,89 152–164: 127,89
100% bumbac
№ 14/2017 faberlic
247
COLECȚIE NOUĂ
1.
Din visele micilor iubitoare de modă, care se visează defilând pe podium ca niște modele adevărate, designerii Faberlic au creat o colecție de îmbrăcăminte stilată, pentru fete, Street Couture
3.
2.
4.
Fashion GIRL*
engl. - iubitoare de modă
248 faberlic № 14/2017
Moda și stil 1. FUSTĂ DIN PLASĂ, CU APLICAȚIE STRĂLUCITOARE „BULINE” 137G2501 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89 2. JEANS SKINNY* (NEGRU) 98–116: 95,89 122–146: 111,89 152–164: 127,89 3. GEACĂ BOMBER DIN TRICOT 137G2101 98-116: 159,89 122-146: 175,89 152-164: 191,89 4. FUSTĂ DIN PLASĂ, CU IMPRIMEU STRĂLUCITOR „BULINE”137G3301 98–116: 95,89 122–146: 111,89 152–164: 127,89
5. GEACĂ DENIM, CU DANTELĂ 137G2601 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89 6. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU IMPRIMEU 137G1102 98–116: 207,89 122-146: 231,89 152-164: 255,89
7. PANTALONI DIN TRICOT CU LUREX ȘI GARNITURĂ DIN DANTELĂ 137G3201 (GRI MELANJ) 98–116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89 8. PALTON GROS CU MÂNECI DIN PIELE ECOLOGICĂ 137G1201 98–116: 239,89 122-146: 263,89 152-164: 287,89
8.
6.
5.
7.
2.
Mai multe detalii despre modele de: îmbrăcăminte, vezi la pagina 252-253, încălțăminte, vezi la pagina 260-261, dresuri, vezi la pagina 261.
*Colecţia Basic, vezi la pag. 243
№ 14/2017 faberlic
249
Rochie de la 127,89
1. 2.
1. ROCHIE CU APLICAȚIE DIN PAIETE REVERSIBILE 137G4102 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89 2. PULOVER TRICOTAT CU GULER* ÎNALT 117G2302 (ALB DE LAPTE) 98–116: 71,89 122–146: 87,89 152–164: 103,89 3. PANTALONI DIN TRICOT CU LUREX ȘI GARNITURĂ DIN DANTELĂ 137G3201 (ROZ-DESCHIS) 98–116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89 4. ROCHIE DIN TRICOT CU UN DESEN VOLUMINOS 137G4101 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89 5. TRICOU CU MÂNECI LUNGI ȘI DANTELĂ 137G2902 98–116: 39,89 122-146: 47,89 152-164: 55,89 6. PANTALON SKINNY DIN TRICOT CU LUREX 137G3501 98–116: 63,89 122-146: 79,89 152-164: 95,89
3.
7. HANORAC CU DESEN VOLUMINOS 137G2502 98-116: 119,89 122-146: 135,89 152-164: 151,89 8. FUSTĂ DIN TRICOT CU UN DESEN VOLUMINOS 137G3302 98-116: 95,89 122-146: 111,89 152-164: 127,89
*Colecţia Basic, vezi la pag 242.
250 faberlic № 14/2017
Moda și stil
7.
5. 4.
8.
6.
Mai multe detalii despre modele de: îmbrăcăminte, vezi la pagina 252-253, încălțăminte, vezi la pagina 260-261, dresuri, vezi la pagina 261.
№ 14/2017 faberlic
251
1.
3.
5.
l ie
n relief ș it î
elă
da nt
mo de
100% bumbac
2.
dungă relectorizantă
Fustă de la 95,89 4.
6.
impermeabil imp ri m tor ăluci str eu
1. HANORAC CU MODEL IEȘIT ÎN RELIEF 137G2502
3. TRICOU CU MÂNECI LUNGI ȘI DANTELĂ137G2902
5. HANORAC CU APLICAȚIE DIN PAIETE REVERSIBILE 137G2501
Hanorac drept, decorat cu fermoare pe faţă. Capse pe cusătura umărului, pentru mărimile 98-116. Culoare: alb de lapte. Compoziţie: ţesătura 1 - 70% bumbac, 30% poliester, ţesătura 2 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 119,89 122-146: 135,89 152-164: 151,89
Tricou drept, cu aplicaţie din dantelă - litera F pe faţă şi volane, din dantelă, pe umeri. Capse pe cusătura umărului, pentru mărimile 98-116. Culoare: roşu. Compoziţie: 100% bumbac. Mărimi: 98–116: 39,89 122-146: 47,89 152-164: 55,89
Hanorac drept, lung, cu glugă. Bandă elastică cu lurex, pe partea de jos a articolului şi la mâneci. Culoare: albastru aprins. Compoziţie: 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89
2. PANTALONI DIN TRICOT CU LUREX ȘI GARNITURĂ DE DANTELĂ 137G3201 Pantalon cu aplicație din dantelă pe buzunarele laterale şi pe partea de jos a articolului. Cordon cu elastic şi şnur pentru reglarea strângerii pe talie. Culoare: roz deschis, melanj gri. Compoziţie: 60% bumbac, 35% poliester, 5% lurex . Mărimi: 98–116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89
252 faberlic № 14/2017
4. FUSTĂ DIN PLASĂ CU IMPRIMEU STRĂLUCITOR „BULINE” 137G3301 Fustă largă, din plasă, cu căptuşeală. Închidere cu fermoar ascuns, la spate. Culoare: negru. Compoziţie: ţesătură de bază: 100% poliester, căptuşeală - 100% vâscoză. Mărimi: 98–116: 95,89 122–146: 111,89 152–164: 127,89
6. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU IMPRIMEU 137G1102 Geacă dreaptă, cu glugă ixă şi căptuşeală din blană artiicială. Strat impermeabil. Detalii relectorizante. Culoare: roz deschis. Compoziţie: ţesătura de bază 100% poliester, căptuşeală - 100% poliester; strat izolator - 100% poliester. 160 g syntepon (de la + 10°C la +5°C). Mărimi: 98–116: 207,89 122-146: 231,89 152-164: 255,89
7.
Moda și stil
dant elă
9.
13.
100% bumbac
Pantalon de la 63,89
10. 14.
11.
mo de
și l ie
on
8.
elief t în r
șif dec orațiune din 12.
12. CUREA PENTRU COPII CU CATARAMĂ „FUNDĂ” Culoare: auriu. Compoziție: piele ecologică. Lungimea: 100 cm, lățimea - 1,4 cm.
9610
35,99 7. PALTON GROS CU MÂNECI DIN PIELE ECOLOGICĂ137G1201 Palton lung, drept, cu închidere pe centru, cu fermoar şi capse. Culoare: albastru aprins. Compoziţie: ţesătură de bază - 100% poliester, căptuşeală - 100% poliester; strat izolant - 100% poliester (120 g syntepo, de la + 15°C la + 10°C). Mărimi: 98–116: 239,89 122-146: 263,89 152-164: 287,89
9. BLUZĂ DENIM CU DANTELĂ 137G2601 Bluză dreaptă, cu închidere pe centru, cu nasturi şi guler cu rever. Culoare: gri. Compoziţie: 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
11. ROCHIE CU APLICAȚIE DIN PAIETE REVERSIBILE 137G4102
Rochie cu siluetă dreaptă, cu mânecă lungă. Capse în cusătura umărului, pentru mărimile 98-116. Culoare: roşu. Compoziţie: 80% bumbac, 20% poliester. 8. ROCHIE DIN TRICOT Mărimi: CU MODEL IEȘIT ÎN RELIEF 98-116: 127,89 137G4101 Rochie cu croială dreaptă, cu închidere 122-146: 143,89 152-164: 159,89 cu fermoar metalic, pe o parte. Partea din faţă este confecţionată din 10. PANTALONI SKINNY, DIN TRICOT, jacquard, cu motiv în relief. CU LUREX 137G3501 Culoare: roz deschis. Compoziţie: ţesătură 1 - 70% bumbac, Cordon cu elastic. Culoare: negru. Compoziţie: 45% vâscoză, 38% poliester, 30% poliester, ţesătura 2 - 100% 10% lurex, 7% elastan. bumbac. Mărimi: Mărimi: 98–116: 63,89 98-116: 127,89 122-146: 79,89 122-146: 143,89 152-164: 95,89 152-164: 159,89
31,89
12. GEACĂ BOMBER DIN TRICOT, CU PAIETE 137G2101 Jechetă cu croi lejer, din tricot texturat, cu închidere pe centru cu fermoar metalic. Culoare: roz deschis. Compoziţie: ţesătura de bază 100% poliester; căptuşeală - 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 159,89 122-146: 175,89 152-164: 191,89
13. FUSTĂ DIN TRICOT CU MODEL IEȘIT ÎN RELIEF 137G3302 Fustă cloşată, din jerseu de jacquard, cu model în relief. Închidere cu fermoar metalic, la spate. Culoare: roz deschis. Compoziţie: 70% bumbac, 30% poliester. Mărimi: 98-116: 95,89 122-146: 111,89 152-164: 127,89
№ 14/2017 faberlic
253
1. TRICOU CU MÂNECI LUNGI ȘI CU BRODERIE 137B2901 98–116: 35,89 122–146: 43,89 152–164: 51,89 2. JEANS* 117B3101 (NEGRU) 98–116: 95,89 122–146: 111,89 152–164: 127,89
3. HANORAC CU FEMOAR, GLUGĂ ȘI BRODERIE 137B2503 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89 4. PANTALONI CU INSERȚII PE GENUNCHI 137B3201 98-116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89
Găsiți detalii despre modelele de îmbrăcăminte la p. 258-259, încălțăminte - p. 260.
5. HANORAC CU LITERE MARI 137B2501 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
7. CĂMAȘĂ DENIM, CU BENZI 137B2601 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
6. PANTALONI DIN TRICOT CU TEXTURĂ „DENIM” 137B3202 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
8. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU DETALII DIN PIELE ECOLOGICĂ ȘI BRODERIE 137B1102 98–116: 191,89 122–146: 215,89 152–164: 239,89
*Găsiți întreaga colecție „Basic” la p. 247 3.
Tricou de la 35,89 1.
4.
2.
254 faberlic № 14/2017
Moda și stil
Colecția „Street Couture” pentru tinerii iubitori de modă este îmbrăcămintea în care micul erou își regăsește propriul „eu”. Croiala comodă, decorațiunile pline de intrigă și clasicele elemente ale stilului casual, îi permit, în mod confortabil, să facă noi descoperiri.
7.
8.
5.
2.
6.
№ 14/2017 faberlic
255
Hanorac de la 71,89
3.
1.
2.
Găsiți detalii despre modelele de îmbrăcăminte la p. 258-259, încălțăminte - p. 260.
256 faberlic № 14/2017 13/2017
4.
Moda și stil
9.
7
5.
10.
6.
8.
1. HANORAC CU IMPRIMEU 137B2502 98-116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89
8. PANTALONI DIN TRICOT CU INSERȚII PE GENUNCHI 137B3201 98–116: 71,89 122–146: 87,89 152–170: 103,89
2. PANTALONI* 117B3203 (NEGRU) 98–116: 71,89 122–146: 87,89 152–170: 103,89
4. JEANS* 117B3101 (ALBASTRU-ÎNCHIS) 98–116: 95,89 122–146: 111,89 152–164: 127,89
6. PANTALONI DIN TRICOT CU TEXTURĂ „DENIM” 137B3202 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
9. TRICOU CU MÂNECI LUNGI ȘI UN IMPRIMEU VOLUMINOS137B2902 98–116: 35,89 122–146: 43,89 152–164: 51,89
3. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU GLUGĂ 137B1101 98–116: 223,89 122–146: 247,89 152–164: 271,89
5. POLO DIN TRICOT CU IMPRIMEU 137B2801 98–116: 47,89 122–146: 55,89 152–164: 63,89
7. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CONVERTIBILĂ CU ECUSON 137B1103 98–116: 223,89 122–146: 247,89 152–164: 271,89
10. PANTALONI DIN TRICOT 137B3203 (GRI-ÎNCHIS MELANJ) 98-116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89
*Găsiți întreaga colecție „Basic” la p. 246-247
№ 14/2017 faberlic
257
1.
dungă relectorizantă
100% bumbac 5.
im pr i
impermeabil
m
minos volu eu
3.
mâneci deta șa
6. b
ile
2.
4.
litere
dungă relectorizantă
i
ma r
impermeabil 1. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU GLUGĂ 137B1101
3. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU DETALII DIN PIELE ECOLOGICĂ ȘI ECUSON 137B1102
Geacă dreaptă cu glugă nedetașabilă, impermeabilă, cu detalii relectorizante. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: țesătura de bază - 100% nailon, mânecile - postavul (100% poliester); căptușeala - 60% poliester, 40% bumbac; materialul termoizolant - 100% poliester (200 g. ibre sintetice, de la +10˚C la 0˚C) Mărimi: 98–116: 223,89 122–146: 247,89 152–164: 271,89
Geacă dreaptă, cu fermoar, protecție „antimușcare” și antivânt. Impermeabilă. Detalii relectorizante. Culoare: kaki. Compoziție: țesătura de bază - 100% poliester, căptușeala - 100% poliester, materialul termoizolant - 100% poliester (140 g. ibre sintetice, de la +15˚C până la +10˚C). Mărimi: 98–116: 191,89 122–146: 215,89 152–164: 239,89
2. HANORAC CU LITERE MARI 137B2501
4. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CONVERTIBILĂ CU ECUSON 137B1103
Hanorac drept, cu decolteu rotund. Mărimile 98 - 116 au o fentă cu capse pe umăr. Culoare: gri-melanj. Compoziție: țesătura 1 (partea din față) 65% bumbac, 34% poliester, 1% elastan; țesătura 2 (partea din spate, mânecile) 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
! ! 258
Informații detaliate despre mărimi găsiți pe site-ul www.faberlic.com
faberlic № 14/2017
Geacă convertibilă dreaptă cu glugă și mâneci detașabile, din tricot. Poate i transformată în vestă. Impermeabilă. Detalii relectorizante. Culoare: negru. Compoziție: țesătura de bază - țesătura 1 100% nailon, țesătura 2 (mânecile) - 100% acril, căptușeala - 100% poliester, material termoizolant - 100% poliester (120 g. de ibre sintetice, de la +15˚C până la +5˚C). Mărimi: 98–116: 223,89 122–146: 247,89 152–164: 271,89
5. TRICOU CU MÂNECI LUGI ȘI IMAGINE IMPRIMATĂ VOLUMINOASĂ 137B2902 Tricou drept. Mărimile 98 - 116 au o fentă cu capse pe umăr. Culoare: multicolor. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98–116: 35,89 122–146: 43,89 152–164: 51,89
6. PANTALONI DIN TRICOT CU TEXTURĂ „DENIM” 137B3202 Pantaloni drepți, cu buzunare funcționale laterale. Bata elastică cu șnur permit reglarea mărimii în talie. Culoare: albastru-închis. Compoziție: 70% bumbac, 28% poliester, 2% elastan. Mărimi: 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
Moda și stil 7.
Hanorac de la 111,89
11. 12.
100% bumbac 9.
ecuso
n
8.
13.
10.
100% bumbac
7. HANORAC CU FERMOAR, GLUGĂ ȘI BRODERIE 137B2503
9. CĂMAȘĂ DENIM CU ECUSON 137B2601
Hanorac drept, cu buzunare funcționale în partea din față și cu fermoare laterale. Mâneci cu inserții. Culoare: gri melanj Compozție: țesătura 1 - 60% bumbac, 40% poliester; țesătura 2 - 80% bumbac, 20% poliester. Mărimi: 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
Cămașă dreaptă, cu guler întors. Se încheie cu capse. Culoare: gri. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
8. PANTALONI DIN TRICOT CU INSERȚII PE GENUNCHI 137B3201 Pantaloni din tricot cu broderie în partea din față. Buzunare funcționale laterale. Culoare: gri melanj Compoziție: țesătura 1 - 60% bumbac, 40% poliester; țesătura 2 - 80% bumbac, 20% poliester. Mărimi: 98-116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89
10. POLO DIN TRICOT CU IMPRIMEU 137B2801 Polo drept, cu guler întors. Se încheie cu nasturi. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98–116: 47,89 122–146: 55,89 152–164: 63,89
11. HANORAC CU IMPRIMEU 137B2502 Hanorac drept, cu decolteu rotund. Mărimile 98 - 116 au o fentă cu capse pe umăr. Culoare: negru. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89
12. TRICOU CU MÂNECI LUNGI ȘI BRODERIE 137B2901 Tricou drept cu buzunare funcționale la piept. Mărimile 98 - 116 au o fentă cu capse pe umăr. Culoare: multicolor. Mărimi: 98–116: 35,89 122–146: 43,89 152–164: 51,89
13. PANTALONI DIN TRICOT 137B3203 Pantaloni cu buzunare funcționale laterale. Bata e din tresă elastică cu inscripție. Culori: gri-închis melanj, kaki. Compoziție: 60% bumbac, 40% poliester. Mărimi: 98-116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89
№ 14/2017 faberlic
259
PRODUSE NOI Ghete „Font”, pentru băieți
Ghete chelsea, cu imprimeu stilat. Exterior: piele ecologică. Căptușeală, branț: lanelă. Talpă: TPR (cauciuc termoplastic) DKB007 gri/negru Mărimi: 27, 28, 29, 30: 191,89 31, 32, 33, 34, 35: 207,89 36, 37, 38, 39, 40: 223,89
Adidași „Street”, pentru băieți Adidași pentru tinerii super-eroi. Exterior: piele ecologică. Căptușeală, branț: material textil. Talpă: TPR (cauciuc termoplastic). DKB004 gri DKB005 negru DKB006 kaki Mărimi: 27, 28, 29, 30: 159,89 31, 32, 33, 34, 35: 175,89 36, 37, 38, 39, 40: 191,89
Adidași de la
159,89
260 faberlic № 14/2017
Moda și stil
plimbările prin oraș Ghete „Hit”, pentru fete
Ghete chelsea de culori ultramoderne. Ușor de încălțat, ușor de descălțat. Exterior: piele ecologică. Căptușeală, branț: fanelă. Talpă: TPR (cauciuc termoplastic) DKG003 albastru DKG004 bronz DKG005 negru Mărimi: 31 - 35: 191,89 36 - 40: 207,89
*din engl. „imagine”
Pentru
Bulinele sunt un imprimeu clasic. Stridente și stilate, ele dăruiesc ținutei strălucire, iar combinația modernă dintre roz și gri subliniază look*-ul plin de feminitate. Cu asemenea dresuri, mica iubitoare de modă se va simți bine chiar și atunci când timpul de afară e urât! Dresuri pentru copii 100 den Dresuri confortabile, cu buline. Bată lată, cusături plate. Compoziție: 82% bumbac, 8% poliester, 10% spandex. SD136
SD137
roz
gri
Dresuri „Povestea pădurii”, pentru copii, moi, elastice, din bumbac 100 den Dresuri groase, perforate, cu imprimeu delicat pe toată lungimea articolului. Compoziție: 82% bumbac, 8% poliester, 10% spandex.
SD135
SD132
SD133
SD134
albastru
bordo
azuriu
PRODUSE NOI Adidași „Street”, pentru fete
verde
Fiecare cu 43,99
31,89
Tabelul mărimilor dresurilor 100 den
Adidași ultramoderni pentru plimbările zilnice. Exterior: material textil, piele întoarsă ecologică. Căptușeală, branț: material textil. Talpă: PU (poliuretan).
Vârstă 4–5 ani
104–110
62–64
SSG004 albastru/negru SSG005 roșu/roz
6–7 ani
116–122
66–68
Mărimi: 32 - 37: 159,89
Găsiți mărimile 38 - 41 la p.279
Înălțime, cm (mărime)
Circumferința coapselor , cm
8–9 ani
128–134
70–72
10–11 ani
140–146
74–78
12–14 ani
152–158
80–84
№ 14/2017 faberlic
261
1.
2.
1. GEACĂ SCURTĂ 137W2102 (KAKI) 40, 42, 44 (58±1 cm): 191,89 46, 48, 50 (62±1 cm): 215,89 52, 54, 56 (65±1 cm): 239,89
5. PANTALONI DIN TRICOT 137W3201 (KAKI) 40, 42, 44 (71±2 cm): 143,89 46, 48, 50 (71±2 cm): 159,89 52, 54, 56 (71±2 cm): 175,89
2. PULOVER DIN TRICOT CU STRASURI 137W2902 (NEGRU) 40, 42, 44 (59±1 cm): 127,89 46, 48, 50 (60±1 cm): 143,89 52, 54, 56 (63±1 cm): 159,89
6. ROCHIE CU STRASURI 137W4101 (NEGRU) 40, 42, 44 (95±2 cm): 239,89 46, 48, 50 (98±2 cm): 263,89 52, 54, 56 (101±2 cm): 287,89
3. FUSTĂ DIN TRICOT 137W3302 (KAKI) 40, 42, 44 (62±1 cm): 111,89 46, 48, 50 (63±1 cm): 127,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 143,89
7. BLUZĂ CU STRASURI 137W2601 (KAKI) 40, 42, 44 (65±1 cm): 135,89 46, 48, 50 (66±1 cm): 151,89 52, 54, 56 (68±1 cm): 167,89
4. HELANCĂ DIN TRICOT CU LUREX 137W2901 (GRI-DESCHIS) 40, 42, 44 (58±1 cm): 79,89 46, 48, 50 (61±1 cm): 95,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 111,89
8. FUSTĂ CU GARNITURĂ METALIZATĂ 137W3303 40, 42, 44 (61±1 cm): 159,89 46, 48, 50 (64±1 cm): 175,89 52, 54, 56 (67±1 cm): 191,89
262 262 faberlic faberlic № №13/2017 14/2017
3.
Moda și stil
7.
Helancă
de la
79,89
4. 6.
8.
5.
COLECȚIE NOUĂ
Street
COUTURE* Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 272-275 încălțăminte - p. 276–277, accesorii și bijuterii - p. 278–279
*STREET COUTURE (engl.)„modă de stradă”
№ 14/2017 faberlic
263
1.
3.
2. 2.
1. CARDIGAN TRICOTAT CU LUREX ȘI STRASURI 137W2401 40, 42, 44 (82±2 cm): 143,89 46, 48, 50 (84±2 cm): 159,89 52, 54, 56 (88±2 cm): 175,89 2. PANTALONI DIN TRICOT 137W3201 (NEGRU, GRI-ÎNCHIS) 40, 42, 44 (71±2 cm): 143,89 46, 48, 50 (71±2 cm): 159,89 52, 54, 56 (71±2 cm): 175,89
264 faberlic № 14/2017
Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 272-275 încălțăminte - p. 276–277, accesorii și bijuterii - p. 278–279
Moda și stil GEACĂ SCURTĂ 137W2102 (BORDO) 40, 42, 44 (58±1 cm): 191,89 46, 48, 50 (62±1 cm): 215,89 52, 54, 56 (65±1 cm): 239,89 4. PALTON LUNG CU GARNITURĂ METALIZATĂ ȘI CORDON 137W1202 40, 42, 44 (96±2 cm): 367,89 46, 48, 50 (98±2 cm): 391,89 52, 54, 56 (99±2 cm): 415,89
4.
5.
5. PULOVER TRICOTAT CU LUREX 137W2701 (NEGRU) 137W2701 (NEGRU) 40, 42, 44 (70±2 cm): 103,89 46, 48, 50 (73±2 cm): 119,89 52, 54, 56 (76±2 cm): 135,89 6. FUSTĂ DIN TRICOT 137W3302 (GRI-ÎNCHIS MELANJ) 40, 42, 44 (62±1 cm): 111,89 46, 48, 50 (63±1 cm): 127,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 143,89
6.
Pulover
de la
103,89
№ 14/2017 faberlic
265
1.
3.
2. 5. 4. 4.
3.
5.
266 faberlic â„– 14/2017
Moda și stil
Rochie
de la
Pulover
de la
127,89
183,89
6.
1. VESTĂ LUNGĂ CU ECUSON 137W2201 (NEGRU) 40, 42, 44 (84±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (87±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (90±2 cm): 335,89 8.
2. BLUZĂ CU STRASURI 137W2601 (CULOAREA LAPTELUI) 40, 42, 44 (65±1 cm): 135,89 46, 48, 50 (66±1 cm): 151,89 52, 54, 56 (68±1 cm): 167,89 PANTALONI DIN TRICOT 137W3201 (NEGRU) 40, 42, 44 (71±2 cm): 143,89 46, 48, 50 (71±2 cm): 159,89 52, 54, 56 (71±2 cm): 175,89 4. BLUZĂ CU APLICAȚIE PE MÂNECI 137W2602 (CULOAREA LAPTELUI) 40, 42, 44 (59±1 cm): 111,89 46, 48, 50 (61±1 cm): 127,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 143,89 5. FUSTĂ LUNGĂ CU APLICAȚIE 137W3304 40, 42, 44 (58±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (60±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (62±2 cm): 335,89 6. PULOVER TRICOTAT CU MODEL 137W2301 (CULOAREA LAPTELUI) 40, 42, 44 (56±1 cm): 127,89 46, 48, 50 (60±1 cm): 143,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 159,89 7.PANTALONI SKINNY DIN JACQUARD* 117W3202 (NEGRU) 40, 42, 44 (78±2 cm): 127,89 46, 48, 50 (78±2 cm): 143,89 52, 54, 56 (79±2 cm): 159,89 8. ROCHIE DIN TRICOT, CU STRASURI 137W4103 40, 42, 44 (96±2 cm): 183,89 46, 48, 50 (99±2 cm): 199,89 52, 54, 56 (104±2 cm): 215,89
7.
Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 272-275 încălțăminte - p. 276–277, accesorii și bijuterii - p. 278–279
*Găsiți întreaga colecție „Basic” la p. 247
№ 14/2017 faberlic
267
Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 272-275 încălțăminte - p. 276–277, accesorii și bijuterii - p. 278–279
Pulover
de la
103,89
1. 3.
1. PULOVER TRICOTAT CU LUREX 137W2701 (BEJ) 40, 42, 44 (70±2 cm): 103,89 46, 48, 50 (73±2 cm): 119,89 52, 54, 56 (76±2 cm): 135,89 2. PANTALONI DIN TRICOT 137W3201 (NEGRU) 40, 42, 44 (71±2 cm): 143,89 46, 48, 50 (71±2 cm): 159,89 52, 54, 56 (71±2 cm): 175,89 3. ROCHIE DIN TRICOT 137W4102 40, 42, 44 (96±2 cm): 159,89 46, 48, 50 (99±2 cm): 175,89 52, 54, 56 (104±2 cm): 191,89 2.
4. HELANCĂ DIN TRICOT CU LUREX 137W2901 (BEJ) 40, 42, 44 (58±1 cm): 79,89 46, 48, 50 (61±1 cm): 95,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 111,89 5. FUSTĂ LUNGĂ CU APLICAȚIE137W3304 40, 42, 44 (58±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (60±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (62±2 cm): 335,89
268 faberlic № 14/2017
Moda și stil
4. 6.
8.
5.
7.
6. PULOVER TRICOTAT CU MODEL 137W2301 (ROȘU) 40, 42, 44 (56±1 cm): 127,89 46, 48, 50 (60±1 cm): 143,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 159,89 7. FUSTĂ CU GARNITURĂ METALIZATĂ 137W3303 40, 42, 44 (61±1 cm): 159,89 46, 48, 50 (64±1 cm): 175,89 52, 54, 56 (67±1 cm): 191,89 8. HANORAC DIN TRICOR CU LUREX ȘI BRODERIE 137W2502 40, 42, 44 (52±1 cm): 151,89 46, 48, 50 (54±1 cm): 167,89 52, 54, 56 (58±1 cm): 183,89
№ 14/2017 faberlic
269
1. GEACĂ DIN PIELE ECOLOGICĂ 137W1101 40, 42, 44 (49±1 cm): 303,89 46, 48, 50 (53±1 cm): 327,89 52, 54, 56 (57±1 cm): 351,89 2. JEANS* SKINNY 117W3101 (NEGRU) 40, 42, 44 (76±2 cm): 127,89 46, 48, 50 (76±2 cm): 143,89 52, 54, 56 (76±2 cm): 159,89
Rochie
de la
239,89
6.
5.
3. HELANCĂ DIN TRICOT CU LUREX 137W2901 (GRIDESCHIS, NEGRU) 40, 42, 44 (58±1 cm): 79,89 46, 48, 50 (61±1 cm): 95,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 111,89 4. FUSTĂ CU GARNITURĂ METALIZATĂ 40, 42, 44 (61±1 cm): 159,89 46, 48, 50 (64±1 cm): 175,89 52, 54, 56 (67±1 cm): 191,89
7.
1. 8. 3.
Geacă
de la
303,89
2.
5. ROCHIE CU STRASURI 137W4101 (ALBASTRU-ÎNCHIS) 40, 42, 44 (95±2 cm): 239,89 46, 48, 50 (98±2 cm): 263,89 52, 54, 56 (101±2 cm): 287,89
7. PULOVER TRICOTAT 117W2301 (ALBASTRU-ÎNCHIS) 40, 42, 44 (58±1 cm): 95,89 46, 48, 50 (59±1 cm): 111,89 52, 54, 56 (61±1 cm): 127,89
6. PALTON, CU GARNITURĂ METALIZATĂ 137W1201 40, 42, 44 (91±2 cm): 343,89 46, 48, 50 (93±2 cm): 367,89 52, 54, 56 (95±2 cm): 391,89
8. PANTALONI SKINNY DIN JACQUARD* 117W3202 (NEGRU) 40, 42, 44 (78±2 cm): 127,89 46, 48, 50 (78±2 cm): 143,89 52, 54, 56 (79±2 cm): 159,89
4.
270 faberlic № 14/2017
*Găsiți întreaga colecție „Basic” la p. 234–235
Moda și stil Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 272-275 încălțăminte - p. 276–277, accesorii și bijuterii - p. 278–279
10. 3.
12. VESTĂ LUNGĂ CU ECUSON 137W2201 (GRI-DESCHIS) 40, 42, 44 (84±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (87±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (90±2 cm): 335,89 13. BLUZĂ CU APLICAȚIE PE MÂNECI 137W2602 (ALBASTRU-APRINS) 40, 42, 44 (59±1 cm): 111,89 46, 48, 50 (61±1 cm): 127,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 143,89
14. FUSTĂ DIN JACQUARD* 117W3301 40, 42, 44 (57±1 cm): 79,89 46, 48, 50 (60±1 cm): 95,89 52, 54, 56 (63±1 cm): 111,89
Bluză
de la
111,89
11.
13.
12. 9.
9. FUSTĂ LUNGĂ CU APLICAȚIE 137W3304 40, 42, 44 (58±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (60±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (62±2 cm): 335,89
8.
7.
10. PULOVER DIN TRICOT CU STRASURI 137W2902 (GRI-DESCHIS) 40, 42, 44 (59±1 cm): 127,89 46, 48, 50 (60±1 cm): 143,89 52, 54, 56 (63±1 cm): 159,89 11. PANTALONI SKINNY 137W3202 40, 42, 44 (71±2 cm): 159,89 46, 48, 50 (71±2 cm): 175,89 52, 54, 56 (71±2 cm): 191,89
9.
14.
7. 8.
№ 14/2017 faberlic
271
1. GEACĂ DIN PIELE ECOLOGICĂ 137W1101
2.
1.
Geaca cu aspect mulat pe corp cu închidere pe centru cu fermoar metalic. Buzunare funcţionale cu fermoar în faţăCuloarea albastru aprins. Compoziţie: ţesătura de bază - piele ecologică 100% poliester cu strat de poliuretan; căptuşeal: - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (49±1 cm): 303,89 46, 48, 50 (53±1 cm): 327,89 52, 54, 56 (57±1 cm): 351,89
2. PALTON CU GARNITURĂ METALIZATĂ 137W1201 3. imagine din spate
g arn
ăm ur
it
e t a liza t ă
4.
Palton cu mâneci scurtate, din postav moale din polivâscoză. Buzunare funcţionale în faţă. Închidere cu nasturi ascunşi. Culoare: negru. Compoziţie: ţesătura de bază - 88% poliester, 10 % vâscoză, 2% elastan. Mărimi: (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (91±2 cm): 343,89 46, 48, 50 (93±2 cm): 367,89 52, 54, 56 (95±2 cm): 391,89
3. PANTALONI SKINNY 137W3202 Pantaloni cu buzunare decorative la spate. Închidere cu fermoar, copcă ascunsă şi nasture ascuns. Culoare: albastru aprins. Compoziţie: 63% poliester, 33% vâscoză, 4% elastan. Mărimi (lungimea pe cusutură interioară, cm): 40, 42, 44 (71±2 cm): 159,89 46, 48, 50 (71±2 cm): 175,89 52, 54, 56 (71±2 cm): 191,89
4. FUSTĂ CU GARNITURĂ METALIZATĂ 137W3303 Fustă trecută din polivâscoză. Închidere cu fermoar ascuns la spate. Culoare: negru. Compoziţie: ţesătură de bază - 63% poliester, 33% vâscoză, 4% elastan; căptuşeală - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul din faţă, cm): 40, 42, 44 (61±1 cm): 159,89 46, 48, 50 (64±1 cm): 175,89 52, 54, 56 (67±1 cm): 191,89
5.
5. GEACĂ SCURTĂ 137W2102
6.
Geacă cu croială dreaptă din ţesătură cu suprafaţă netedă irizată. Închidere cu fermoar. bandă elastică cu lurex pe marginea de jos şi mâneci. Buzunare funcţionale cu fermoar. Culoare: bordo, kaki. Compoziţie: ţesătura de bază - 100% poliester; căptuşeala - 100% poliester; protecţie împotriva frigului - 100% poliester (120 g syntepn, +10º - +5ºC). Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (58±1 cm): 191,89 46, 48, 50 (62±1 cm): 215,89 52, 54, 56 (65±1 cm): 239,89
6. FUSTĂ DIN TRICOT 137W3302 Fustă cu închidere cu fermoar din faţă cu fermoare decorative pe laterale. Culoare: melanj gri închis, kaki. Compoziţe: 68%poliester, 27%vâscoză, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul din faţă, cm): 40, 42, 44 (62±1 cm): 111,89 46, 48, 50 (63±1 cm): 127,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 143,89
272 faberlic № 14/2017
Palton cu croială dreaptă din postav moale din polivâscoză, cu colan. Închidere cu butoane ascunse. Buzunare funcţionale în faţă. Culoare: ţesătura de bază - 88% poliester, 10% vâscoză, 2% elastan; căptuşeală - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (96±2 cm): 367,89 46, 48, 50 (98±2 cm): 391,89 52, 54, 56 (99±2 cm): 415,89
ga
rn
ă m et a li z a it u r t
8.
ă
7. PALTON LUNG CU GARNITURĂ METALIZATĂ ȘI CORDON 137W1202 7.
8. HELANCĂ DIN TRICOT CU LUREX 137W2901 lu re
x
Maletă mulată pe corp din tricot elastic striat. Guler înalt şi mâneci lungi. Culoare: gri deschis, bej, negru. Compoziţie: 51% poliester, 22% vâscoză, 27% lurex. Mărimi: (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (58±1 cm): 79,89 46, 48, 50 (61±1 cm): 95,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 111,89
9.
9. PANTALONI DIN TRICOT 137W3201 Pantaloni mulaţi cu închidere cu fermoar pe laterale. Culoare: negru, kaki, melanj gri închis. Compoziţie: 70% vâscoză, 24% nailon, 6% elastan. Mărimi (lungimea pe cusutură interioară, cm): 40, 42, 44 (71±2 cm): 143,89 46, 48, 50 (71±2 cm): 159,89 52, 54, 56 (71±2 cm): 175,89
ecu son
10. VESTĂ LUNGĂ CU ECUSON 137W2201 Vestă cu croială ce evidenţiază talia cu un nasture de închidere pe centru. Buzunare funcţionale pe faţă. Culoare: negru, gri deschis. Compoziţie: ţesătura de bază 90% poliester, 8% vâscoză, 2& elastan; căptuşeală - 96% poliester, 4% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (84±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (87±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (90±2 cm): 335,89
10.
11.
ș it
e
i re
Pulover pufos cu silueta dreaptă cu ir lung. Mâneci scurtate. Culoare: alb de lapte, roşu. Compoziţie: 35% acril, 65% nailon. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (56±1 cm): 127,89 46, 48, 50 (60±1 cm): 143,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 159,89
ie
11. PULOVER TRICOTAT CU MODEL 137W2301
№ 14/2017 faberlic
273
1. ROCHIE CU STRASURI 137W4101
1.
2.
Rochie cu croială dreaptă din polivâscoză. Închidere cu fermoar ascuns la spate. Culoare: negru, albastru deschis. Compoziţie: ţesătură de bază - 63% poliester, 33% vâscoză, 4% elastan; căptuşeală - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (95±2 cm): 239,89 46, 48, 50 (98±2 cm): 263,89 52, 54, 56 (101±2 cm): 287,89
Pulover drept cu gât rotund. Culoare: negru, gri deschis. Compoziţie: 95% vâscoză, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (59±1 cm): 127,89 46, 48, 50 (60±1 cm): 143,89 52, 54, 56 (63±1 cm): 159,89
ri
ri
stra
su
stra
su
2. PULOVER DIN TRICOT CU STRASURI 137W2902
3. BLUZĂ CU APLICAŢIE PE MÂNECI 137W2602
3.
l u re x
Bluză cu siluetă dreaptă cu gât rotund. Mâneci scurtate din şifon negru cu aplicaţie. Culoare: albastru aprins, alb de lapte. Compoziţie: faţă, spate - 95% poliester, 5% elastan, mâneci - 100% poliester. Mărimi: (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (59±1 cm): 111,89 46, 48, 50 (61±1 cm): 127,89 52, 54, 56 (64±1 cm): 143,89
4. PULOVER TRICOTAT CU LUREX 137W2701
ap
l i ca ț
ie
Pulover cu silueta liberă din tricot elastic striat. Guler înalt. Culoare. negru, bej. Compoziţie: 51% poliester, 22% vâscoză, 27% lurex. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (70±2 cm): 103,89 46, 48, 50 (73±2 cm): 119,89 52, 54, 56 (76±2 cm): 135,89
5. FUSTĂ LUNGĂ CU APLICAȚIE 137W3304
5.
4.
lu r ex
Fustă evazată din şifon negru cu căptuşeală şi aplicaţie. Închidere cu fermoar metalic la spate. Culoare: negru. Compoziţie: ţesătură de bază 100% poliester, căptuşeală - 100% poliester. Mărime (lungimea pe centrul din faţă, cm): 40, 42, 44 (58±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (60±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (62±2 cm): 335,89
! 274 faberlic № 14/2017
Sunt indicate mărimile practicate în Rusia.
g ul
6.
er
s t ra
i
ta sa
bil
Bluză cu siletă dreaptă cu guler detaşabil. Închidere centrală cu nasturi ascunşi. Culoare: alb de lapte, kaki. Compoziţie: 93% poliester, 7% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (65±1 cm): 135,89 46, 48, 50 (66±1 cm): 151,89 52, 54, 56 (68±1 cm): 167,89
s ur
de
6. BLUZĂ CU STRASURI 137W2601
7.
7. ROCHIE DIN TRICOT CU STRASURI 137W4103 Rochie semimulată cu mâneci scurtate. Bandă elastică cu lzrex pe gât. Culoare: negru. Compoziţie: 70% vâscoză, 26% nailon, 4% elastan. Mărimi: (lungimea pe centrul spatelui,cm): 40, 42, 44 (96±2 cm): 183,89 46, 48, 50 (99±2 cm): 199,89 52, 54, 56 (104±2 cm): 215,89
8. ROCHIE DIN TRICOT 137W4102
8.
Rochie cu siluetă semimulată cu mâneci scurtate. Bandă elastică cu lurex pe gât. Culoare: roşu. Compoziţie: 70% vâscoză, 26% nailon, 4% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (96±2 cm): 159,89 46, 48, 50 (99±2 cm): 175,89 52, 54, 56 (104±2 cm): 191,89
9.
9. CARDIGAN TRICOTAT CU LUREX ŞI STRASURI 137W2401 Cardigan lung cu croială dreaptă fără închidere cu mâneci lungi. Culoare: negru. Compoziţie: 94% acril, 6% lurex. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (82±2 cm): 143,89 46, 48, 50 (84±2 cm): 159,89 52, 54, 56 (88±2 cm): 175,89
10. HANORAC DIN TRICOT CU LUREX ŞI BRODERIE 137W2502
10.
lu r
Hanorac cu croială dreaptă confecţionat din tricot texturat. Decorat cu fermoare aurii pe faţă. Culoare: alb de lapte. Compoziţie: 98% poliester, 2% lurex. Mărimi (lungimea pe centrul spatelui, cm): 40, 42, 44 (52±1 cm): 151,89 46, 48, 50 (54±1 cm): 167,89 52, 54, 56 (58±1 cm): 183,89
ex
b ro d e ri e
Găsiți informații detaliate despre mărimile necesare pe site-ul www.faberlic.com
№ 14/2017 faberlic
275
Cu pași siguri SPRE DORINȚELE STILATE Tocul subțire este cea mai puternică armă a feminității! Curelușa cu decorațiune în formă de nit și forma clasică a pantoilor în stil „barcă” sunt parți ale încălțămintei care se potrivește oricărei garderobe și oricărui stil: atât celui elegant cât și celui oice.
Pantoi „Chic”
Pantoi cu toc subțire, cu elemente stilate. Tocul-10 cm. Exterior, căptușeală, branț: piele ecologică.Talpă: tunit. Mărimi: 35, 36, 37, 38, 39, 40. PMW025 negru PMW026 kaki PMW027 roșu
159,89
276 faberlic № 14/2017
Moda și stil Adidași „Street”
Designul original și modelul confortabil fac adidașii de neînlocuit pentru plimbările prin oraș și pentru sport. Exterior: piele întoarsă ecologică. Căptușeală, branț: material textil Talpă: PU (poliuretan). SSW006 albastru/negru SSW007 roșu/roz
175,89
Ghete „Couture”
Model ultramodern, căptușit, cu decorațiuni metalizate. Exterior: piele ecologică. Căptușeală, branț: lanelă. Talpă: tunit. Mărimi: 35, 36, 37, 38, 39, 40. DKW004 negru
287,89
PRODUSE NOI
Ghete până la gleznă „Elegant”
Model elegant și confortabil cu elemente moderne. Lungimea tocului - 9 cm. Exterior: piele ecologică. Căptușeală, branț: lanelă. Talpă: tunit. Mărimi: 35, 36, 37, 38, 39, 40. DKW005 negru DKW006 bordo
239,89
№ 14/2017 faberlic
277
600043
Eșarfă „Couture”
Eșarfă cu imprimeu 3D. Culoare: roșu Compoziție: 100% poliester. Dimensiuni: 200 x 66 cm
600043
63,89
79,99 Portmoneu „Couture”
Decorațiune cu aspect de capse. Fermoar rotunjit, accesorii aurii, câteva compartimente pentru carduri, un buzunar interior cu fermoar pentru monede fac portmoneul nu doar frumos, dar și practic. Culoare: gri-maro. Compoziție: piele ecologică, căptușeala - 65% poliester, 35% bumbac; accesoriile - aliaj de metale neprețioase. Dimensiuni: 19x10x2,5 cm.
11081
127,99
95,89
Geantă mare „Couture”
Geanta are formă și culoare clasică, poate i ușor folosită și nu e încărcată cu accesorii inutile. Poate i folosit ca un accesoriu al unei ținute oice: e încăpătoare - în ea pot i puse cu ușurință tableta sau note-book-ul, mapele cu acte. Culoare: gri-maro. Compoziție: piele ecologică, căptușeala- 65% poliester, 35% bumbac, accesoriile - aliaj de metale neprețioase. Dimensiuni: 38x17,5x26,5 cm.
11080
239,99
183,89
278 faberlic № 14/2017
11081
11080
Moda și stil Geantă 2 în 1 „Couture”
Geanta are o parte care poate i schimbată. Partea de bază a genții rămâne aceeași, dar cu o clapă nouă, ea arată deja altfel. Puteți alege două „capace” originale, care pot i atașate părții de bază: unul negru, neted, cu capse metalice și unul albastru cu aspect de piele de șarpe. Culoarea părții de bază: negru. Culorile „capacelor”: albastru, negru Compoziție: piele ecologică, căptușeala-65% poliester, 35% bumbac, accesoriile - aliaj de metale neprețioase. Dimensiuni: 18,5 x8,5 x13, 5 cm.
11083
239,99
183,89
Designul original al genții vă oferă posibilitatea de a folosi unul dintre cele două „capace”, care se atașează ușor de partea de bază a genții cu un fermoar metalic.
O GEANTĂ, DOUĂ ȚINUTE
11083
№ 14/2017 faberlic
279
280 faberlic â„– 14/2017
Imprimeuri romantice și ultramoderne, siluete grațioase și garnituri rainate - toate fac parte din colecția „Nocturne”, impregnată cu parfum de poezie și artă, imortalizând cele mai deosebite momente ale frumuseții: eternitatea, puritatea, inspirația...
COLECȚIE NOUĂ
NOCTURNE № 14/2017 faberlic
281
BLUZĂ DIN TRICOT, CU IMPRIMEU FLORAL 157W2605 40, 42, 44: 79,89 46, 48, 50: 95,89 52, 54, 56: 111,89
HANORAC DIN TRICOT CU IMPRIMEU 157W2501 40, 42, 44: 79,89 46, 48, 50: 95,89 52, 54, 56: 111,89
Rochie de la
103,89
ROCHIE TRICOTATĂ CU CORDON 157W4103 40, 42, 44: 159,89 46, 48, 50: 175,89 52, 54, 56: 191,89
282 faberlic № 14/2017
ROCHIE DIN TRICOT CU IMPRIMEU FLORAL 157W4101 40, 42, 44: 103,89 46, 48, 50: 119,89 52, 54, 56: 135,89
BLUZĂ DIN DANTELĂ 157W2603 40, 42, 44: 159,89 46, 48, 50: 175,89 52, 54, 56: 191,89 FUSTĂ DIN NEOPREN CU IMPRIMEU FLORAL 157W3301 40, 42, 44: 143,89 46, 48, 50: 159,89 52, 54, 56: 175,89
ROCHIE DIN DANTELĂ 157W4102 40, 42, 44: 191,89 46, 48, 50: 207,89 52, 54, 56: 223,89
NOCTURNE Informații detaliate despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 294–297, accesorii și bijuterii - p.298–303
№ 14/2017 faberlic
283
VESTĂ DIN BUCLE CU LUREX 157W2101 40, 42, 44: 287,89 46, 48, 50: 311,89 52, 54, 56: 335,89
NOCTURNE Informații detaliate despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 294–297, accesorii și bijuterii - p.298–303
284 faberlic № 14/2017
BLUZĂ DIN ȘIFON CREPONAT 157W2601 (ALB) 40, 42, 44: 143,89 46, 48, 50: 159,89 52, 54, 56: 175,89
ROCHIE DIN DANTELĂ 157W4102 40, 42, 44: 191,89 46, 48, 50: 207,89 52, 54, 56: 223,89
FUSTĂ DIN NEOPREN CU IMPRIMEU FLORAL 157W3301 40, 42, 44: 143,89 46, 48, 50: 159,89 52, 54, 56: 175,89
Bluză din tricot de la
159,89
BLUZĂ DIN TRICOT 156W2603 40, 42, 44: 63,89 46, 48, 50: 71,89 52, 54, 56: 79,89 PANTALONI DIN CATIFEA 146W3203 40, 42, 44: 127,89 46, 48, 50: 143,89
GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU IMPRIMEU FLORAL 157W1204 40, 42, 44: 287,89 46, 48, 50: 311,89 52, 54, 56: 335,89
№ 14/2017 faberlic
285
ROCHIE CU IMPRIMEU 157W4104 40, 42, 44: 207,89 46, 48, 50: 223,89 52, 54, 56: 239,89
BLUZĂ DIN ȘIFON CREPONAT 157W2601 (ALBASTRU-APRINS) 40, 42, 44: 143,89 46, 48, 50: 159,89 52, 54, 56: 175,89 FUSTĂ DIN DANTELĂ 157W3304 40, 42, 44: 143,89 46, 48, 50: 159,89 52, 54, 56: 175,89
VESTĂ DIN BUCLE CU LUREX 157W2101 40, 42, 44: 287,89 46, 48, 50: 311,89 52, 54, 56: 335,89
286 faberlic № 14/2017
PALTON TERMOIZOLANT CU LUREX 157W1201 40, 42, 44: 287,89 46, 48, 50: 311,89 52, 54, 56: 335,89
Rochie
de la
207,89
NOCTURNE Informații detaliate despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 294–297, accesorii și bijuterii - p.298–303
№ 14/2017 faberlic
287
ROCHIE DIN BUCLE CU LUREX 157W4106 40, 42, 44: 239,89 46, 48, 50: 255,89 52, 54, 56: 271,89
NOCTURNE Informații detaliate despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 294–297, accesorii și bijuterii - p.298–303
288 faberlic № 14/2017
VESTĂ CU DANTELĂ ȘI PAIETE 157W2201 (ALBASTRUAPRINS) 40, 42, 44: 223,89 46, 48, 50: 239,89 52, 54, 56: 255,89 PANTALONI CU DANTELĂ ȘI PAIETE ÎN PARTEA DE JOS A ARTICOLULUI 157W3201 (ALBASTRUAPRINS) 40, 42, 44: 159,89 46, 48, 50: 175,89 52, 54, 56: 191,89
Bluză
de la
111,89
BLUZĂ DIN VÂSCOZĂ CU IMPRIMEU 157W2604 40, 42, 44: 111,89 46, 48, 50: 127,89 52, 54, 56: 143,89 FUSTĂ LUNGĂ DIN PIELE ECOLOGICĂ 157W3302 40, 42, 44: 159,89 46, 48, 50: 175,89 52, 54, 56: 191,89
PALTON TERMOIZOLANT, MATLASAT, CU CORDON 157W1203 40, 42, 44: 303,89 46, 48, 50: 327,89
№ 14/2017 faberlic
289
Bluză din șifon creponat de la
143,89
PULOVER TRICOTAT CU AJUR 157W2301 40, 42, 44: 95,89 46, 48, 50: 111,89 52, 54, 56: 127,89 PANTALONI SKINNY DIN TRICOT, CU DANTELĂ 157W3501 40, 42, 44: 151,89 46, 48, 50: 167,89 52, 54, 56: 183,89
VESTĂ CU DANTELĂ ȘI PAIETE 157W2201 (GRI-VIOLET) 40, 42, 44: 223,89 46, 48, 50: 239,89 52, 54, 56: 255,89 PANTALONI CU DANTELĂ ȘI PAIETE, ÎN PARTEA DE JOS A ARTICOLULUI 157W3201 (GRI-VIOLET) 40, 42, 44: 159,89 46, 48, 50: 175,89 52, 54, 56: 191,89
290 faberlic № 14/2017
ROCHIE TRICOTATĂ CU DANTELĂ ȘI STRASURI 157W4107 40, 42, 44: 159,89 46, 48, 50: 175,89 52, 54, 56: 191,89
BLUZĂ DIN DANTELĂ 157W2603 40, 42, 44: 159,89 46, 48, 50: 175,89 52, 54, 56: 191,89
NOCTURNE Informații detaliate despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 294–297, accesorii și bijuterii - p.298–303
№ 14/2017 faberlic
291
Fustă din dantelă de la
143,89
NOCTURNE Informații detaliate despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 294–297, accesorii și bijuterii - p.298–303
292 faberlic № 14/2017
CARDIGAN TRICOTAT CU CORDON 157W2401 40, 42, 44: 159,89 46, 48, 50: 175,89 52, 54, 56: 191,89
PULOVER TRICOTAT, CU DANTELĂ 157W2303 40, 42, 44: 127,89 46, 48, 50: 143,89 52, 54, 56: 159,89 PANTALONI CU IMPRIMEU FLORAL 157W3202 40, 42, 44: 127,89 46, 48, 50: 143,89 52, 54, 56: 159,89
Pulover tricotat de la
111,89
PULOVER TRICOTAT CU AJUR 157W2301 40, 42, 44: 95,89 46, 48, 50: 111,89 52, 54, 56: 127,89 PULOVER TRICOTAT CU MODEL JACQUARD 157W2302 40, 42, 44: 111,89 46, 48, 50: 127,89 52, 54, 56: 143,89
FUSTĂ DIN DANTELĂ 157W3303 40, 42, 44: 143,89 46, 48, 50: 159,89 52, 54, 56: 175,89
№ 14/2017 faberlic
293
1. BLUZĂ DIN ȘIFON CREPONAT 157W2601
1. 2.
Bluza cu încrețituri pe platcă și în partea de jos a mânecilor se așează lejer pe corp. Se încheie cu nasturi la spate. Culori: albastru-aprins, alb. Compoziție: 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (66±1 cm): 143,89 46, 48, 50 (67±1 cm): 159,89 52, 54, 56 (68±1 cm): 175,89
ul
u re
x
b ucl e
c
2. ROCHIE DIN BUCLE, CU LUREX 157W4106
3.
Rochie cu fermoar ascuns la spate și garnitură din dantelă. Culoare: negru. Compoziție: țesătura - țesătura 1: 100% poliester; țăsătura 2: 80% nailon, 20% elastan; căptușeala 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (99±2 cm): 239,89 46, 48, 50 (105±2 cm): 255,89 52, 54, 56 (111±2 cm): 271,89
3. SACOU DIN BUCLE CU LUREX 157W2101
impermeabil
5.
Sacou drept cu nasturi aurii. Buzunare funcționale decorate cu panglici. Culori: negru. Compoziție: țesătura de bază -100% poliester; căptușeala - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (48±1 cm): 287,89 46, 48, 50 (50±1 cm): 311,89 52, 54, 56 (53±1 cm): 335,89
4. PULOVER TRICOTAT, CU AJUR 157W2301
Pulover drept, moale și pufos, cu mâneci lungi. Culoare: gri-deschis. Compoziție: 100% acril. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (53±1 cm): 95,89 46, 48, 50 (57±1 cm): 111,89 52, 54, 56 (63±1 cm): 127,89
4.
5. PALTON TERMOIZOLANT, MATLASAT, CU CORDON 157W1203
Palton cu glugă detașabilă. Se încheie cu fermoar. Impermeabil. Culori: albastru-aprins. Compoziție: țesătura de bază - 100% poliester; căptușeala - 100% poliester; material termoizolant -100% poliester (200 g. de ibre sintetice, de la -5˚C până la -15˚C). Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (95±2 cm): 303,89 46, 48, 50 (98±2 cm): 327,89
6. BLUZĂ DIN DANTELĂ 157W2603
6.
d an
tel ă
7.
Bluză dreaptă. Se încheie cu nasturi și are o fundă decorativă din catifea. Culoare: gri-violet. Compoziție: țesătura de bază - 80% bumbac, 20% nailon; căptușeala - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (60±1 cm): 159,89 46, 48, 50 (61±1 cm): 175,89 52, 54, 56 (62±1 cm): 191,89
7. CARDIGAN DREPT, CU CORDON 157W2401
294 faberlic № 14/2017
Cardigan drept, lung, cu mâneci lungi. Nu se încheie. Buzunarele funcționale sunt amplsate în partea din față. Culori: albastru-aprins. Compoziție: 60% bumbac, 40% acril. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (75±2 cm): 159,89 46, 48, 50 (77±2 cm): 175,89 52, 54, 56 (80±2 cm): 191,89
9.
8.
8. ROCHIE TRICOTATĂ, CU DANTELĂ ȘI STRASURI 157W4107
Rochie dreaptă, cu guler rotund și mâneci lungi. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: 60% bumbac, 35% acril, 5% lână. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (88±2 cm): 159,89 46, 48, 50 (90±2 cm): 175,89 52, 54, 56 (94±2 cm): 191,89
da nte
lă și p
9. SACOU CU DANTELĂ ȘI PAIETE 157W2201
a ie t e
Sacoul se așează lejer pe corp, nu se încheie. Se leagă cu cordon. Buzunarele funcționale sunt amplasate în partea din față. Culori: gri-violet, albastru-aprins. Compoziție: țesătura de bază - 95% poliester, 5% elastan; căptușeala - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (66±1 cm): 223,89 46, 48, 50 (69±1 cm): 239,89 52, 54, 56 (72±1 cm): 255,89
10. PULOVER TRICOTAT, CU MODEL JACQUARD 157W2302
10.
Pulover drept cu mâneci lungi. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: 100% acril. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (57±1 cm): 111,89 46, 48, 50 (58±1 cm): 127,89 52, 54, 56 (59±1 cm): 143,89
Pantaloni de la
159,89
11.
11. PANTALONI CU DANTELĂ ȘI PAIETE ÎN PARTEA DE JOS A ARTICOLULUI 157W3201 Pantaloni drepți. Se încheie cu fermoar și cu nasture ascuns. Culori: albastru-aprins, gri-violet. Compoziție: 95% poliester, 5% elastan Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40, 42, 44 (68±2 cm): 159,89 46, 48, 50 (68±2 cm): 175,89 52, 54, 56 (68±2 cm): 191,89
12. FUSTĂ DIN DANTELĂ 157W3303
12.
da
Se încheie lateral cu fermoar. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: țesătura de bază - 80% bumbac, 20% nailon; căptușeala - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul părții din față, cm): 40, 42, 44 (64±1 cm): 143,89 46, 48, 50 (67±1 cm): 159,89 52, 54, 56 (70±1 cm): 175,89
n te
lă imaginea din spate
14.
13. FUSTĂ CU DANTELĂ 157W3304
Fustă dreaptă. Se încheie la spate cu fermoar ascuns. Culori: gri-violet. Compoziție: țesătura de bază - 95% poliester, 5% elastan; căptușeala- 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul părții din față, cm): 40, 42, 44 (83±2 cm): 143,89 46, 48, 50 (85±2 cm): 159,89 52, 54, 56 (88±2 cm): 175,89
13.
14. PANTALONI SKINNY CU DANTELĂ 157W3501 Pantalonii se încheie lateral cu fermoar. Au o bată din tresă elastică. Culoare: gri-violet. Compoziție: țesătura 1 - 47% poliester, 46% nailon, 7% elastan; țesătura 2 - 75% vâscoză, 20% nailon, 5% elastan. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40, 42, 44 (71±2 cm): 151,89 46, 48, 50 (71±2 cm): 167,89 52, 54, 56 (71±2 cm): 183,89
! !
Informații detaliate despre mărimi găsiți pe site-ul www.faberlic. com.
№ 14/2017 faberlic
295
2.
1. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU IMPRIMEU FLORAL 157W1204
1.
Glugă detașabilă cu căptușeală din velur. Impermeabilă. Culoare: multicoloră. Compoziție: țesătura de bază - 100% poliester; căptușeala - 100% poliester; material termoizolant - 100% poliester (200 g de ibre sintetice, de la -5˚C până la -15˚C). Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (86±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (89±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (92±2 cm): 335,89
impermeabil
2. BLUZĂ DIN TRICOT CU IMPRIMEU FLORAL 157W2605
Bluza se așează lejer pe corp. Culoare: multicoloră. Compoziție: 95% poliester, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (59±1 cm): 79,89 46, 48, 50 (60±1 cm): 95,89 52, 54, 56 (61±1 cm): 111,89
3.
3. HANORAC DIN TRICOT CU IMPRIMEU 157W2501
Hanorac drept, cu decolteu rotund. Culoare: prună. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centru spinării, cm): 40, 42, 44 (58±1 cm): 79,89 46, 48, 50 (62±1 cm): 95,89 52, 54, 56 (66±1 cm): 111,89
5. 4.
6.
4. ROCHIE DIN TRICOT CU IMPRIMEU FLORAL 157W4101
Rochie se așează lejer pe corp. Culoare: multicoloră. Compoziție: 95% poliester, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm):: 40, 42, 44 (97±2 cm): 103,89 46, 48, 50 (100±2 cm): 119,89 52, 54, 56 (104±2 cm): 135,89
5. ROCHIE TRICOTATĂ CU CORDON 157W4103
Rochie din tricot elastic se așează lejer pe corp. Culoare: prună. Compoziție: 72% vâscoză, 28% nailon. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (103±2 cm): 159,89 46, 48, 50 (108±2 cm): 175,89 52, 54, 56 (112±2 cm): 191,89
6. FUSTĂ DIN NEOPREN CU IMPRIMEU FLORAL 157W3301
8.
Fustă largă cu fermoar ascuns lateral. Culoare: multicolor. Compoziție: 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul părții din față, cm): 40, 42, 44 (65±1 cm): 143,89 46, 48, 50 (66±1 cm): 159,89 52, 54, 56 (67±1 cm): 175,89
7. BLUZĂ DIN TRICOT 156W2603
Bluză dreaptă. Culoare: roz-deschis. Compoziție: 95% poliester, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (61±2 cm): 63,89 46, 48, 50 (61±2 cm): 71,89 52, 54, 56 (61±2 cm): 79,89
7.
d a n t el
ă
8. ROCHIE DIN DANTELĂ 157W4102
296 faberlic № 14/2017
Rochia se așează ușor pe corp. Se încheie cu fermoar ascuns la spate. Culoare: prună. Compoziție: țesătura de bază - 40% bumbac, 30% nailon, 30% vâscoză; căptușeala - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (106±2 cm): 191,89 46, 48, 50 (108±2 cm): 207,89 52, 54, 56 (110±2 cm): 223,89
9. PALTON TERMOIZOLANT CU CORDON 157W1201
Bluză de la
9.
Paltonul lung se așează lejer pe corp, are glugă nedetașabilă și se încheie cu fermoar și cu capse ascunse. Impermeabil. Culoare: gri-violet. Compoziție: țesătura de bază - 100% poliester, căptușeala - 100% poliester, material termoizolant - 100% poliester (200 g ibre sintetice, de la-5˚C până la -15˚C). Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (96±2 cm): 287,89 46, 48, 50 (101±2 cm): 311,89 52, 54, 56 (105±2 cm): 335,89
111,89
10.
u
i m pri m
e
impermeabil
10. BLUZĂ DIN VÂSCOZĂ, CU IMPRIMEU 157W2604
Bluză dreaptă. Se încheie cu nasturi, Culoare: gri-violet. Compoziție: 100% vâscoză. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (65±1 cm): 111,89 46, 48, 50 (66±1 cm): 127,89 52, 54, 56 (67±1 cm): 143,89
12.
11. ROCHIE CU IMPRIMEU 157W4104
Rochia se așează lejer pe corp și se încheie cu fermoar lateral ascuns. Culoare: gri-violet. Compoziție: 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (109±2 cm): 207,89 46, 48, 50 (111±2 cm): 223,89 52, 54, 56 (113±2 cm): 239,89
d a nte l ă
11.
12. PULOVER DIN TRICOT, CU DANTELĂ 157W2303
Pulover din tricot elastic. Culoare: gri-azuriu. Compoziție: 72% vâscoză, 28% nailon. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 40, 42, 44 (62±1 cm): 127,89 46, 48, 50 (65±1 cm): 143,89 52, 54, 56 (68±1 cm): 159,89
imaginea din spate
13.
i m p ri m e u
13. PANTALONI CU IMPRIMEU 157W3202
Pantaloni înguști din satin stretch. Se încheie cu fermoar și cu nasture ascuns. Culoare: gri-violet. Compoziție: 95% poliester, 5% elastan. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40, 42, 44 (74±2 cm): 127,89 46, 48, 50 (74±2 cm): 143,89 52, 54, 56 (74±2 cm): 159,89
imaginea din spate
14. FUSTĂ LUNGĂ, DIN PIELE ECOLOGICĂ 157W3302
Fustă largă cu captușeală și fermoar lateral ascuns. Culoare: gri-violet. Compoziție: țesătura de bază - piele ecologică: 100% poliester acoperit cu poliuretan; căptușeala - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul părții din față, cm): 40, 42, 44 (64±1 cm): 159,89 46, 48, 50 (67±1 cm): 175,89 52, 54, 56 (70±1 cm): 191,89
15.PANTALONI DIN CATIFEA 146W3203
14.
15.
Pantaloni clasici cu tresă elastică la talie și buzunare. Culoare: negru. Compoziție: 95% poliester, 5% elastan. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 40, 42, 44 (76±2 cm): 127,89 46, 48, 50 (76±2 cm): 143,89
№ 14/2017 faberlic
297
298 faberlic â„– 14/2017
NOCTURNE Geantă „Poesie”
Geanta mică, de umăr, poate i purtată în călătorie sau la plimbările prin oraș. Înfrumusețată cu pietre decorative, are o curea reglabilă, chiar dacă e destul de încăpătoare. Culoare: negru Compoziție: exterior - piele ecologică, căptușeala-65% poliester, 35% bumbac, accesoriile aliaj de metale neprețioase. Dimensiuni: 20,5 x10 x 16 cm
11085
191,99
143,89
11085
PRODUSE NOI Eșarfă „Catifea raiată” Accesoriu stilat, care se potrivește ținutelor ultramoderne. Compoziție: catifea raiată. Dimensiuni: 20 x192 cm
600079
79,99
63,89
600079
№ 14/2017 faberlic
299
Geantă „Nocturne”
Geanta e înfrumusețată cu broderie. Setul conține o curea reglabilă. În interior are un buzunar cu fermoar și două buzunare pentru telefon și mărunțișuri. Culoare: negru. Compoziție: exterior: poliester, poliuretan; căptușeala - 65% poliester, 35% bumbac; accesoriile - aliaj de metale neprețioase. Dimensiuni: 42x28x13 cm.
11086
239,99
183,89
Curea „Nocturne”
Culoare: negru. Compoziție: piele ecologică, accesorii - aliaj de metale neprețioase. Mărimea S: 85 х 7 cm.
11109
Mărimea M: 97 х 7 cm.
11110
63,99
47,89
9959
Reducere
-25
%
Copertă pentru pașaport „Croazieră”
Compoziție: piele ecologică, bumbac. Dimensiuni: 10x13,5 cm.
9959
35,99
300 faberlic № 14/2017
23,89
PRODUSE NOI
11086
â„– 14/2017 faberlic
301
co
m p a r ti m
en
in te
mu
te
lt
e
r i o a re
Portmoneu „Nocturne” Fermoarul rotunjit, cele câteva compartimente interioare pentru carduri și buzunarul cu fermoar pentru mărunțiș fac din portmoneu un accesoriu practic. Culoare: negru. Compoziție: exterior - piele ecologică; căptușeala - 65% poliester, 35% bumbac, accesoriile - aliaj de metale neprețioase. Dimensiuni: 20x11x2,3 cm
11087
127,99
Eșarfă „Nocturne”
NOCTURNE
Compoziție: 100% poliester. Dimensiuni: 90x90 cm
600078 79,99
63,89
600078
302 faberlic № 14/2017
95,89
NOCTURNE PRODUSE NOI
Eșarfă „Lebede”
Imprimeul original și țesătura deosebită, care face eșarfa plăcută la atingere. Culoare: roz. Compoziție: poliester. Dimensiuni: 70x180 cm.
600084 79,99
63,89
Trusa „Nocturne”
Încape în oricare geantă, poate i luată în călătorie. Cu fermoar. Culoare: bordo. Compoziție: exteriorul piele ecologică, căptușeala - 65% poliester, 35% bumbac, accesoriile aliaj de metale neprețioase. Dimensiuni: 18,5 x13,5x4 cm
11130 71,99
30 111
55,89 600084
№ 14/2017 faberlic
303
Pulover tricotat de la
143,89
COLECȚIE NOUĂ
NOCTURNE Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 308–309
304 faberlic № 14/2017
GEACĂ PARKA, CU GLUGĂ 157M1201 44, 46, 48: 319,89 50, 52, 54: 343,89 56, 58, 60): 367,89
PULOVER TRICOTAT CU IMPRIMEU JACQUARD 157M2301 44, 46, 48: 143,89 50, 52, 54: 159,89 56, 58, 60: 175,89
SACOU DIN TRICOT 157M2101 44, 46, 48: 319,89 50, 52, 54: 343,89 56, 58, 60: 367,89 CĂMAȘĂ DIN TRICOT 157M2604 44, 46, 48: 127,89 50, 52, 54: 143,89 56, 58, 60: 159,89
PANTALONI DIN CATIFEA RAIATĂ 157M3201 44, 46, 48: 143,89 50, 52, 54: 159,89 56, 58, 60: 175,89
№ 14/2017 faberlic
305
GEACĂ PARKA TERMOIZOLANTĂ, CU GLUGĂ ȘI BLANĂ ARTIFICIALĂ 157M1202 44, 46, 48: 343,89 50, 52, 54: 367,89 56, 58, 60: 391,89
CĂMAȘĂ DIN FLANELĂ, ÎN CAROURI, CU BRODERIE 157M2605 44, 46, 48: 111,89 50, 52, 54: 127,89 56, 58, 60: 143,89 PANTALONI DIN CATIFEA RAIATĂ 157M3201 44, 46, 48: 143,89 50, 52, 54: 159,89 56, 58, 60: 175,89
Pantaloni din catifea raiată de la
143,89
HANORAC DIN TRICOT, CU IMPRIMEU 157M2501 42, 44, 46: 95,89 48, 50, 52: 111,89 54, 56, 58: 127,89 PANTALONI DIN TWEED 157M3202 44, 46, 48: 159,89 50, 52, 54: 175,89 56, 58, 60: 191,89
306 faberlic № 14/2017
TRICOU ÎN DUNGI, CU BRODERIE 157M2901 42, 44, 46: 71,89 48, 50, 52: 79,89 54, 56, 58: 87,89
NOCTURNE Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 308–309
№ 14/2017 faberlic
307
2.
1. GEACĂ PARKA CU GLUGĂ 157M1201
Geacă parka cu fermoar și cu protecție „antimușcare” și antivânt. Impermeabilă. Culoare; albastru-închis. Compoziție: țesătura de bază - 100% bumbac; căptușeala - 100% poliester; materialul termoizolant -100% poliester (180 g de ibre sintetice, de la -5˚C până la -15˚C). Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 44, 46, 48 (90±2 cm): 319,89 50, 52, 54 (93±2 cm): 343,89 56, 58, 60 (97±2 cm): 367,89
impermeabil 100% bumbac
1.
b ro d er
ie
2. PULOVER TRICOTAT CU IMPRIMEU JACQUARD 157M2301
Pulover drept, cu guler înalt și cu mâneci lungi. Culoare: albastru-gri melanj, Compoziție: 60% bumbac, 35% acril, 5% lână. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 44, 46, 48 (66±1 cm): 143,89 50, 52, 54 (69±1 cm): 159,89 56, 58, 60 (73±1 cm): 175,89
3. PANTALONI DIN CATIFEA RAIATĂ 157M3201
Pantaloni drepți, care se încheie cu fermoar și capse ascunse. Culoare: albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 44, 46, 48 (81±2 cm): 143,89 50, 52, 54 (81±2 cm): 159,89 56, 58, 60 (81±2 cm): 175,89
4. imaginea din spate
3.
4. TRICOU ÎN DUNGI, CU BRODERIE 157M2901
Tricou
de la
71,89
Tricou drept, cu mâneci lungi. Culoare: albastru-închis. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42, 44, 46 (66±1 cm): 71,89 48, 50, 52 (68±1 cm): 79,89 54, 56, 58 (72±1 cm): 87,89
5. HANORAC DIN TRICOT, CU IMPRIMEU 157M2501 5.
100% bumbac
308 faberlic № 14/2017
Hanorac drept, cu mâneci lungi, din bumbac pufos. Culoare: albastru-închis. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 42, 44, 46 (66±1 cm): 95,89 48, 50, 52 (69±1 cm): 111,89 54, 56, 58 (72±1 cm): 127,89
!!
Informații detaliate despre mărimi găsiți pe site-ul www.faberlic. com.
6. SACOU DIN TRICOT 157M2101
Sacou clasic, lejer cu căptușeală în partea din față. Fente decorative la mâneci și la spate. Culoare: albastru-închis. Compoziție: țesătura de bază 62% vâscoză, 33% nailon, 5% elastan; căptușeala - 100% poliester. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 44, 46, 48 (72±2 cm): 319,89 50, 52, 54 (74±2 cm): 343,89 56, 58, 60 (77±2 cm): 367,89
7.
impermeabil 6.
7. GEACĂ PARKA CU GLUGĂ ȘI BLANĂ ARTIFICIALĂ 157M1202
Geacă parka din țesătură groasă cu aspect de tweed. Are fermoar și protecție „antimușcare” și antivânt. Impermeabilă. Culoare: gri-deschis melanj. Compoziție: țesătura de bază - 100% bumbac; căptușeala - 100% poliester; materialul termoizolant -100% poliester (200 g de ibre sintetice, de la -5˚C până la -15˚C). Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 44, 46, 48 (80±2 cm): 343,89 50, 52, 54 (83±2 cm): 367,89 56, 58, 60 (87±2 cm): 391,89
8. PANTALONI DIN TWEED 157M3202
Pantaloni drepți, cu dungă. Se încheie cu fermoar și cu nasture ascuns. Culoare: gri-melanj. Compoziție: țesătura de bază - 50% acril, 44% poliester, 3% vâscoză, 2% lână, 1% nailon; căptușeala -100% poliester. Mărimi (lungimea cusăturii interioare, cm): 44, 46, 48 (81±2 cm): 159,89 50, 52, 54 (81±2 cm): 175,89 56, 58, 60 (81±2 cm): 191,89
9. CĂMAȘĂ DIN TRICOT 157M2604
Pantaloni
de la
159,89
9.
imaginea din spate
8.
10. CĂMAȘĂ DIN FLANELĂ, ÎN CAROURI, CU BRODERIE 157M2605
Cămașă dreaptă cu buzunare aplicate la piept. Se încheie cu nasturi, iar gulerul e întors, Culoare: albastru-verde. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 44, 46, 48 (73±1 cm): 111,89 50, 52, 54 (76±1 cm): 127,89 56, 58, 60 (79±1 cm): 143,89
b ro
Cămașă dreaptă cu două buzunare aplicate, la piept. Se încheie cu nasturi, iar gulerul e întors. Culoare: albastru-închis melanj. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi (lungimea pe centrul spinării, cm): 44, 46, 48 (72±1 cm): 127,89 50, 52, 54 (75±1 cm): 143,89 56, 58, 60 (78±1 cm): 159,89
de
r ie
100% bumbac
10.
№ 14/2017 faberlic
309
COLECȚIE NOUĂ
NOCTURNE Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 314–315
310 faberlic № 14/2017
CĂMAȘĂ DIN CATIFEA RAIATĂ (MĂRUNT), CU BRODERIE 157B2601 98-116: 95,89 122-146: 111,89 152-164: 127,89
PULOVER TRICOTAT, CU FERMOAR, ECUSON ȘI GLUGĂ 157B2401 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89 PANTALONI DIN TWEED 157B3202 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89
Helancă
de la
47,89
GEACĂ TERMOIZOLANTĂ 157B1101 98-116: 223,89 122-146: 247,89 152-164: 271,89
HELACĂ DIN TRICOT, ÎN DUNGI, CU BRODERIE 157B2901 98-116: 47,89 122-146: 55,89 152-164: 63,89 PANTALONI DIN CATIFEA RAIATĂ 157B3201 (ALBASTRU-ÎNCHIS) 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
№ 14/2017 faberlic
311
GEACĂ PARKA TERMOIZOLANTĂ, CU ECUSON 157B1102 98-116: 239,89 122-146: 263,89 152-164: 287,89 HANORAC DIN TRICOT CU IMPRIMEU 157B2501 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89 TRICOU CU MÂNECI LUNGI ȘI IMPRIMEU 157B2902 98-116: 31,89 122-146: 39,89 152-164: 47,89
PULOVER TRICOTAT CU IMPRIMEU JACQUARD 157B2302 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
CĂMAȘĂ DIN FLANELĂ, ÎN CAROURI, CU BRODERIE 157B2602 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89 PANTALONI DIN CATIFEA RAIATĂ 157B3201 (NEGRU) 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
312 faberlic № 14/2017
Cămașă din lanelă
de la
79,89
NOCTURNE Detalii despre modelele de îmbrăcăminte găsiți la p. 314–315
№ 14/2017 faberlic
313
impermeabil
1. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ 157B1101
2.
bandă relectorizantă
Geaca se încheie cu fermoar și cu capse. Impermeabilă. Cu detalii refectorizante. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: țesătura de bază -100% nailon, căptușeala -60% poliester, 40% bumbac; materialul termoizolant - 100% poliester (300 g de ibre sintentice, de la -5˚C până la -15˚C). Mărimi: 98-116: 223,89 122-146: 247,89 152-164: 271,89
1.
2. PULOVER TRICOTAT CU IMPRIMEU JACQUARD 157B2302
Pulover drept, cu guler înalt și cu mâneci lungi. Culoare: gri-deschis melanj. Compoziție: 60% bumbac, 35% acril, 5% lână. Mărimi: 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
4.
3. PULOVER TRICOTAT, CU FERMOAR ȘI GLUGĂ 157B2401
Pulover drept, cu glugă și cu buzunare funcționale în partea din față. Culoare: gri-deschis melanj. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89
100% bumbac 3.
4. HANORAC DIN TRICOT, CU IMPRIMEU157B2501
ecuso
n
Pantaloni
de la
127,89 imaginea din spate
6.
Hanorac drept. Partea din față este confecționată din tweed, cu căptușeală. Mărimile 98 - 116 au o fentă cu capse pe umăr. Culoare: gri-deschis melanj. Compoziție: țesătura de bază (partea din față) - 95% poliester, 5% lână; (partea din spate, mânecile) - 100% bumbac; căptușeala - 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89
5. CĂMAȘĂ DIN FLANELĂ, ÎN CAROURI, CU BRODERIE 157B2602 5.
100% bumbac
Cămașă dreaptă, cu buzunare aplicate la piept. Se încheie cu nasturi și are gulerul întors. Culoare: verde-albăstrui. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89
6. PANTALONI DIN TWEED 157B3202
314 faberlic № 14/2017
Pantaloni drepți cu căptușeală. Se încheie cu fermoar și cu capsă. Culoare: gri-închis melanj. Compoziție: țesătura de bază - 50% acril, 44% poliester, 3% vâscoză, 2% lână, 1% nailon; căptușeala - 100% vâscoză. Mărimi: 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89
7. HELANCĂ DIN TRICOT, ÎN DUNGI, CU BRODERIE 157B2901
8.
de
impermeabil
ecu s
bandă relectorizantă
r ie
b ro
Helancă dreaptă, cu mâneci lungi. Culoare: albastru-închis. Compoziție: 95% bumbac, 5% elastan. Mărimi: 98-116: 47,89 122-146: 55,89 152-164: 63,89
8. GEACĂ PARKA TERMOIZOLANTĂ, CU ECUSON 157B1102 Geacă termoizolantă din țesătură cu aspect de tweed, cu căptușeală din blană artiicială, Glugă nedetașabilă. Cu detalii relectorizante, Culoare: gri-deschis melanj. Compoziție: țesătura de bază- 100% poliester, căptușeala - 100% poliester; materialul termoizolant 100% poliester (180 g ibre sintetice, de la -5˚C până la -15˚C). Mărimi: 98-116: 239,89 122-146: 263,89 152-164: 287,89
7.
10.
9. PANTALONI DIN CATIFEA RAIATĂ 157B3201
Pantaloni drepți, cu fermoar și nasture metalic. Elasticul de la bată permite reglarea mărimii în talie. Culori: albastru-închis, negru. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
10. TRICOU CU MÂNECI LUNGI ȘI IMPRIMEU 157B2902
9.
Tricou
31,89 de
de la
r ie
b ro
Tricou drept cu mâneci lungi. Mărimile 98-116 au o fentă cu capse pe umăr. Culoare: gri-deschis melanj. Compoziție: 95% bumbac, 5% vâscoză. Mărimi: 98-116: 31,89 122-146: 39,89 152-164: 47,89
11. CĂMAȘĂ DIN CATIFEA RAIATĂ (MĂRUNT), CU BRODERIE 157B2601
11.
Cămașă dreaptă. Se încheie cu nasturi și are gulerul întors. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 95,89 122-146: 111,89 152-164: 127,89
!!
Informații detaliate despre mărimi găsiți pe site-ul www.faberlic. com.
100% bumbac
№ 14/2017 faberlic
315
on
COLECȚIE NOUĂ
NOCTURNE Detalii despre modele de îmbrăcăminte găsiți la p. 320–321
316 faberlic № 14/2017
CARDIGAN TRICOTAT CU FUNDE DECORATIVE 157G2401 (ZMEURIU) 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89 FUSTĂ DIN NEOPREN, CU IMPRIMEU FLORAL 157G3302 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89
HANORAC DIN TRICOT CU IMPRIMEU FLORAL 157G2501 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89 PANTALONI CU BATĂ ȘI FUNDĂ DECORATIVĂ DIN CATIFEA 157G3201 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
Hanorac
de la
79,89
GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU IMPRIMEU FLORAL 157G1203 98-116: 223,89 122-146: 247,89 152-164: 271,89
PALTON TERMOIZOLANT, CU ECUSON 157G1202 98-116: 239,89 122-146: 263,89 152-164: 287,89
№ 14/2017 faberlic
317
ROCHIE TRICOTATĂ CU IMPRIMEU JACQUARD 157G4101 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89
BLUZĂ DIN VÂSCOZĂ, CU IMPRIMEU 157G2602 98-116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89 PANTALONI 157G3202 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
318 faberlic № 14/2017
BLUZĂ CU FUNDĂ DECORATIVĂ DIN CATIFEA 157G2601 98-116: 95,89 122-146: 111,89 152-164: 127,89 PANTALONI CU BATĂ ȘI FUNDĂ DECORATIVĂ DIN CATIFEA 157G3201 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
VESTĂ CU FUNDE DECORATIVE DIN CATIFEA 157G2201 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89 FUSTĂ DIN TRICOT CU DANTELĂ ÎN PARTEA DE JOS 157G3301 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89
CARDIGAN TRICOTAT CU FUNDE DECORATIVE 157G2401 (ALBASTRUAPRINS) 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
Cardigan tricotat
de la
111,89
NOCTURNE Detalii despre modele de îmbrăcăminte găsiți la p. 320–321
№ 14/2017 faberlic
319
ri m
j a cq u a r d
imp
eu
1. ROCHIE TRICOTATĂ, CU IMPRIMEU JAQUARD 157G4101
2.
Rochie dreaptă cu decolteu rotund și cu mâneci lungi. Compoziție: 60% bumbac, 35% acril, 5% lână. Mărimi: 98-116: 127,89 122-146: 143,89 152-164: 159,89
1.
2. CARDIGAN TRICOTAT CU FUNDE DECORATIVE 157G2401 Cardigan drept, de angora. Se încheie cu nasturi. Culori: zmeuriu, albastru-aprins. Compoziție: 60% bumbac, 30% poliester, 10% angora. Mărimi: 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
3. VESTĂ CU FUNDE DECORATIVE DIN CATIFEA 157G2201 i n e a d e p e țe
i
ag
de la
s ră
Vestă
4.
ă tu
m
111,89
Vestă dreaptă. Nu se încheie. Cu căptușeală din polivâscoză. Partea din față e decorată cu dantelă neagră. Culoare: gri-violet. Compoziție: țesătura de bază - 48% vâscoză, 48% poliester, 4% elastan; căptușeala - 100% vâscoză. Mărimi: 98-116: 111,89 122-146: 127,89 152-164: 143,89
4. BLUZĂ DIN VÂSCOZĂ CU IMPRIMEU 157G2602
3.
Bluză se așează lejer pe corp, se încheie cu nasturi. Culoare: gri-azuriu. Compoziție: 100% vâscoză. Mărimi: 98-116: 71,89 122-146: 87,89 152-164: 103,89 .
imaginea din spate
Fustă
de la
79,89
5.
6.
5. FUSTĂ DIN TRICOT, CU DANTELĂ ÎN PARTEA DE JOS 157G3301
Fustă în formă de A, cu fermoar ascuns la spate. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: 67% vâscoză, 28% nailon, 5% elastan. Mărimi: 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89 .
6. PANTALONI CU BATĂ ȘI FUNDĂ DECORATIVĂ DIN CATIFEA 157G3201
d an
tel
ă
320 faberlic № 14/2017
Pantaloni drepți, din polivâscoză. Se încheie cu fermoar și cu nasture ascuns. Buzunarele funcționale laterale. Culoare: gri-violet. Compoziție: 48% vâscoză, 48% poliester, 4% elastan. Mărimi: 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
7. GEACĂ TERMOIZOLANTĂ CU IMPRIMEU FLORAL 157G1203
Geacă cu guler nedetașabil. Se încheie cu fermoar și cu capse. Impermeabilă. Cu detalii relectorizante. Culoare: multicolor. Compoziție: țesătura de bază -100% poliester; căptușeala - 100% bumbac; material termoizolant -100% poliester (250 g ibre sintetice, de la -5˚C până la -15˚C). Mărimi: 98-116: 223,89 122-146: 247,89 152-164: 271,89
8. impermeabil
bandă relectorizantă
ec us
7.
8. PALTON TERMOIZOLANT, CU ECUSON 157G1202
Palton cu cordon și guler nedetașabil. Impermeabil. Cu detalii relectorizante. Culoare: zmeuriu. Compoziție: țesătura de bază -100% poliester; căptușeala - 100% bumbac; materialul termoizolant - 100% poliester (250 g ibre sintetice, de la -5˚C până la -15˚C). Mărimi: 98-116: 239,89 122-146: 263,89 152-164: 287,89
u le
r u lu i
10.
d e co r u
Bluză dreaptă. Se încheie cu nasturi. Culoare: alb. Compoziție: 97% bumbac, 3% elastan. Mărimi: 98-116: 95,89 122-146: 111,89 152-164: 127,89
lg
9. BLUZĂ CU FUNDĂ DECORATIVĂ DIN CATIFEA 157G2601
9.
10. HANORAC DIN TRICOT CU IMPRIMEU FLORAL 157G2501
Hanorac drept. Partea din față e din neopren cu imprimeu loral. Mărimile 98-116 au o fentă cu capse pe umăr. Culoare: bordo. Compoziție: țesătura de bază (partea din față) - 55% vâscoză, 45% poliester (partea din spate, mânecile) - 100% bumbac. Mărimi: 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89
imaginea din spate
11. BLUZĂ DIN NEOPREN, CU IMPRIMEU FLORAL 157G3302
Fustă largă, cu fermoar la spate. Elasticul de la bată permite reglarea mărimii în talie. Culoare: multicolor. Compoziție: 55% vâscoză, 45% poliester. Mărimi: 98-116: 79,89 122-146: 95,89 152-164: 111,89
12.
11.
12. PANTALONI 157G3202
Pantaloni drepți, cu volane decorative la buzunare și la bată. Se încheie cu fermoar și nasture ascuns. Elasticul de la bată permite reglarea mărimii în talie. Culoare: albastru-aprins. Compoziție: 97% bumbac, 3% elastan. Mărimi: 98-116: 103,89 122-146: 119,89 152-164: 135,89
Fustă
de la
79,89 № 14/2017 faberlic
321
on
Dăruiește-i
profesorului iubit un parfum modern!
PARFUM FIN, PUDRAT-FRUCTAT
Apa de parfum „Intemporel”, pentru femei 30 ml
Parfumul emană note delicioase de piersică și prună. Notele de mijloc, neliniștite și lorale, întruchipează imaginea frumuseții eterne. Notele de bază învăluie cu acorduri ine de mușchi, boabe de tonka și santal.
3006
3007
3007
PARFUM PROASPĂT, FLORAL-CITRIC, CU ACORDURI DE BRIZĂ MARINĂ
Apă de parfum „Promenade”, pentru femei 30 ml
Parfumul proaspăt împletit cu note lorale, te invită la o plimbare pe faleză. Notele de bază din mosc sunt asemeni vântului de primăvară, care se joacă în păr.
3006
Fiecare cu 47,99
14,29 PARFUM FIN, ORIENTAL CU NUANȚE DE CIOCOLATĂ
Apa de parfum „O Feerique Sensuelle”, pentru femei 30 ml 3001
3005
Catifeaua întunecată e din scorțișoară și ciocolată. Atlazul e din roze proaspete și iasomie. Mătasea ină – din ylang-ylang și caprifoi. Puful moale e de vanilie și frunze albe.
3005
PARFUM FLORAL, VERDE
Apa de parfum „Coquette”, pentru femei 30 ml
per avantajos Proricețaresu parfum la de pe această pagină
14,29
322 faberlic № 14/2017
Apa de parfum „Coquette”, pentru femei, 50 ml Parfumul crează o stare de spirit cochetă, creată de gingășia rozei matinale, care își deschide butonii, de notele verzui și e condimentată cu prospețimea ghimbirului și al cardamomului. Compoziția e încununată de acordul sentimental din note de mușchi și lemn de cașmir.
3001
Fiecare cu 47,99
14,29
20 SETUL PENTRU ÎNG
FABERLIC SĂRBĂTOREŞTE PRIMA ZI DE ŞCOALĂ
produse de top
RIJIREA MÂINILO
R „GRAND PRIX”
rijire a mîinilor Cele trei etape de îng CARACTERISTICI: a unui aspect ideal. Aceste produse are contribuie la cre de top, datorită efectului pe care îl au. merită a i produse ou perfect ORULUI: „Este un cad le OPINIA CONSUMAT se transformă: riduri i e inil Mâ ! tăi ii iaț pentru tine și aprop vine netedă și moale. Crema poate de ine dispar, pielea tejează și hidratează pielea.” folosită zilnic. Ea pro Iulia Sovelyeva
2096
2029
Cremă de mâini „Mănușa lichidă” 60 ml Conține ulei de shea și de măsline.
2096
13,59
10,29
Set pentru îngrijirea mâinilor „Grand prix” 3 х 60 ml
Programul complex de îngrijire a pielii mâinilor constituie manichiura express, în condiții casnice.
2029
47,99
31,89
Preț super avantajos
31,89 SISTEM DE ÎNGRIJIRE A MÂNILOR, CU TREI NIVELURI 1. GEL PENTRU MÂINI
„Piling chimic” 60 ml
Înmoaie pielea și înlătură delicat celulele cornoase.
2. SCRUB PENTRU MÂINI
„Exfoliere ină” 60 ml
Exfoliează pielea mâinilor, făcând-o moale și gingașă ca mătasea.
3. CREMĂ DE MÂINI
„Mănușa lichidă” 60 ml Textura bogată și cremoasă înmoaie și hrănește perfect pielea, protejează mâinile asemeni unei mănuși invizibile.
1
2
№ 14/2017 faberlic
3
323
1
Parfum in de Sakura
Parfum dulce-picant
Parfum de ananas mustos și carambolă
3
4 Parfum de castan cu note de piper roz
Parfum verde, cu note de portocală
Parfum picant de tămâie și șofran
5
6
7 Parfum de kiwano și lori de Amaryllis
Parfum de cocos, cu note de Hibiscus
2
Parfum picant, cu note loral-fructate
8
Parfum de iasomie și prună meihua
9
10
Preț super avantajos la oricare gel de duș de la pag. 324-325.
324 faberlic № 14/2017
6,79
FABERLIC SĂRBĂTOREŞTE PRIMA ZI DE ŞCOALĂ
Dăruiește-i
profesorului iubit
Parfum proaspăt loral
o călătorie în jurul lumii!
11
Parfumurile, cu arome adunate de prin cele mai exotice colțuri ale lumii, te invită într-o călătorie minunată!
12 Parfum in de lori de Frangipani
Gel de duș parfumat 310 ml 1. „Flori de dragoste” 8460 2. „Briza din Caraibe” 8445 3. „Sărbatoarea Diwali” 8462 4. „Toridul Marrakech” 8463 5. „Încântătoarea Brazilie” 8435 6. „Motive persane” 8465 7. „Mexic portocaliu” 8438 8. „Africa sălbatică” 8469 9. „Melodie de meihua” 8464 10. „Idilă în Bali” 8436 11. „ Riviera turcească” 8461 12. „Insule paradisiace” 8437
Fiecare cu 12,79
6,79
Preț super avantajos la oricare gel de duș de la pag. 324-325.
6,79 № 14/2017 faberlic
325
Seria SPA este o oază adevărată de liniște, armonie și frumusețe. Pregătindu-te de anotimpul vacanțelor, crează-ți o stare de odihnă, o sursă de inspirație pentru aventurile din perioada verii.
2422
2415
2420
Ulei uscat pentru corp „Bogățiile Orientului” 100 ml Hidratează și hrănește pielea, contribuind la regenerarea ei.
2415
26,39
19,89
Scrub pentru corp „Bogățiile Orientului” 200 ml
Cremă-ulei pentru corp „Secretul Cleopatrei” 200 ml
Particulele obținute din sâmburi de caise înlătură celulele moarte ale pielii.
2420
Fiecare cu 39,99
Textura bogată hrănește și hidratează, iar ingredientele active îi dăruiesc pielii o moliciune și o elasticitate inegalabilă.
2422
27,89
326 faberlic № 14/2017
2417
Mască-împachetare pentru păr „Secretul Cleopatrei” 200 ml
Masca bogată dăruiește părului regenerare și îngrijire intensivă, îl umple de putere de la rădăcină până la vârfuri.
2417
26,39
19,89
FABERLIC SĂRBĂTOREŞTE PRIMA ZI DE ŞCOALĂ
Dăruiește-i
profesorului iubit o ședință SPA!
ofertă
10,29
ofertă
7,89
2416
Mască regenerantă pentru față „Secretul Cleopatrei” 75 ml
Conține argilă albă - o sursă naturală de substanțe beneice. Curăță profund pielea, uniformizându-i relieful și nuanța, elimină porii dilatați și reglează schimbul de substanțe.
2421
21,59
15,89*
2414
ofertă
7,89 Mască nutritivă pentru față „Bogățiile Orientului” 75 ml
Hrănește și hidratează pielea. Extractul de lotus sporește fermitatea și elasticitatea, uleiul de argan previne îmbătrânirea prematură.
2414
21,59
15,89*
ofertă
2423
2421
Balsam nutritiv pentru mâini și cuticule „Secretul Cleopatrei” 75 ml
Cremă-gel de duș „Bogățiile Orientului” 200 ml
Combinație unică de ingrediente naturale beneice. Restabilește și însănătoșește pielea, oferindu-i substanțe nutritive importante. Are acțiune beneică asupra unghiilor, întărindu-le și prevenind ruperea și exfolierea lor.
2423
15,99
*Oricare
11,89*
2
pagină produse de pe această
10,29
Curăță profund și hrănește intensiv pielea. Produsul cu aromă ină dăruiește inețe și grijă iecărei celule a corpului tău.
2416
18,39
13,49*
cu o reducere de %
-5 0
№ 14/2017 faberlic
327
Pielea frumoasă și sănătoasă are nevoie de vitamine nu doar din interior, ci și din exterior. Adunând energia din fructele coapte, le-am inclus în complexe de vitamine, pentru a-i dăruit pielii tonus, protecție antioxidantă și nutriție, iar ție - o bună stare de spirit! Mască cu vitamine pentru față 10 ml
Masca hidratează în profunzime și hrănește pielea, dăruind energie iecărei celule.
2372
3,19 2372
2365
2371
Săpun lichid cu vitamine 200 ml
Săpunul curăță delicat pielea mâinilor, fără să o usuce, iar extractele de fructe, în combinație cu complexul de vitamine, hidratează și îmbogățesc pielea cu substanțe nutritive necesare, dăruiesc confort și prospețime.
2365
9,49* *Setul 65) + cu doar
PRODUSE NOI
11,99
Cremă cu vitamine, pentru mâini 75 ml
săpun lichid (23 71) cremă de mâini (23 valabilă
Extractele de mango și papaya, în combinație cu complexul de vitamine, hrănesc și hidratează pielea, făcând-o strălucitoare și catifelată. Textura confortabilă se absoarbe în pielea, fără să lase o peliculă lipicioasă.
(această promoție este il) în limita stocului disponib
12,69
328 faberlic № 14/2017
2371
11,99
8,69*
FABERLIC SĂRBĂTOREŞTE PRIMA ZI DE ŞCOALĂ
Dăruiește-i
profesorului iubit
energia soarelui!
Cremă ulei de vitamine, pentru corp 150 ml Crema-ulei cu textura sa confortabile, se topește pe piele, lăsând o senzație de hidratare și moliciune.
8549
26,39 2364
19,89
2374
8549
Gel de duș cu vitamine 200 ml
Formula delicată cu extracte de fructe și complexul de vitamine curăță, hrănește și hidratează piele. Textura gingașă îți dăruiește o senzație de confort, iar parfumul revigorant o bună stare de spirit!
2364
11,99
8,69*
VITAMINE
Mango dăruiește pielii catifelare, iar papaya hrănește și tonifică pielea. Complexul cu vitaminele A, E, PP, asigură protecție antioxidantă.
Spray cu vitamine pentru corp 120 ml Spray-ul împrospătează perfect pielea și dăruiește o senzație de confort. Hidratează și hrănește pielea și părul cu substanțele necesare. 2374
15,99
11,89* *Setul (2364) +
gel de duș 74) spray de corp (23vala bilă (această promoție este il) în limita stocului disponib
cu doar
13,49
№ 14/2017 faberlic
329
VITAMINE
Coacăzele hrănesc și regenerează pielea. Murele tonifică și dăruiesc un aspect strălucitor pielii. Vitaminele A, E, PP, asigură protecție antioxidantă.
2385
Balsam cu vitamine, pentru buze 10 ml
Balsamul îngrijește pielea ină a buzelor, o protejează de acțiunea negativă a mediului extern.
2386 9,59
2368
7,89 2386
Săpun lichid cu vitamine 200 ml
Săpunul curăță delicat pielea mânilor, fără să o usuce, iar extractele de coacăze și mure, în combinație cu complexul de vitamine, hidratează și îmbogățesc pielea cu substanțele nutritive necesare, creând o senzație de confort.
2368
9,49* *Setul 65) + cu doar 11,99
săpun lichid (23 71) cremă de mâini (23 valabilă (această promoție este il) în limita stocului disponib
330 faberlic № 14/2017
12,69
Cremă cu vitamine, pentru mâini 75 ml Extractele de coacăze și mure, în combinație cu complexul de vitamine, hrănesc pielea mâinilor, făcând-o moale și catifelată. Textura confortabilă se absoarbe în pielea, fără să lase o peliculă lipicioasă. 2385
11,99
8,69*
FABERLIC SĂRBĂTOREŞTE PRIMA ZI DE ŞCOALĂ
Dăruiește-i
profesorului iubit
doza zilnică de energie! 2367
PRODUSE NOI 2384 2382
Cremă ulei de vitamine, pentru corp 150 ml
Crema-ulei pentru corp se absoarbe perfect, hidratează și dăruiește gingășie. Notele de bază parfumate revigorează și îți transmit putere și optimism.
2382
26,39
19,89*
Gel de duș cu vitamine 200 ml
Dăruiește-i pielii tale curățarea delicată și îngrijirea eicientă într-o singură procedură, Extractele de coacăze și mure hrănesc pielea, dăruindu-i frumusețe, iar complexul de vitamine înmoaie și hidratează pielea.
2367
11,99
8,69*
l *Setu duș (2367) +
gel de (2382) cremă de corpeste valabilă (această promoție il) în limita stocului disponib
Mască cu vitamine, pentru față10 ml
Masca hidratează pielea, o îmbogățește cu substanțe necesare, dăruiește prospețime și aspect sănătos.
2384
3,19 cu doar
20,69 № 14/2017 faberlic
331
Deveniți parte a echipei din 18 septembrie până în 1 octombrie 2017
ȘI PRIMIȚI ORI MAI MULTE
DE
CADOURI!
1 2
Înregistrează-te pe siteul www.faberlic.com (indicând numărul de înregistrare al Consultantului). Comandă produse cu valoarea minimă de 95,99 din 18 septembrie până în 1 octombrie 2017, și primește, ÎN ACEASTĂ
COMANDĂ, primul cadou*
3
Comandă produse cu valoarea minimă de 79.99, din 2 până în 22 octombrie 2017 și primește,
ÎN ACEA COMANDĂ, al doilea cadou**
UN NOU PRODUS AL URMĂTORULUI CATALOG Detalii despre detergentul pentru țesături dinlână și țesături delicate citiți la p. 184.
CADOURILE TALE *DETERGENT PENTRU ȚESĂTURILE DIN LÂNĂ ȘI ȚESĂTURI DELICATE (ART. 11245)
PRODUS INOVATIV „FABERLIC”
**BENZI DE DETERGENT (ART. 11500)
Detalii despre cum puteți primi mai multe cadouri citiți pe site-ul www.faberlic. com. De asemenea: în următoarele 8 numere ale catalogului, primiți seturi de top Faberlic, la doar 7,99!
www.faberlic.com
vk.com/faberlicofficial
CONSULTANTUL DVS numele, prenumele/ nr. de inregistrate
Nr. de telefon E-mail 99054
Reprezentanța Faberlic Europa, în România. Bulevardul Unirii, Nr.72, Sector 3, București, 030836, România Ofertele catalogului sunt valabile, în limita stocului disponibil în depozit.