3 minute read

Staţia spaţială propusă de o echipă de elevi români a obþinut locul doi la Concursul NASA Space Settlement din SUA

Elevii au fost susþinuþi de Restart Energy printr-o sponsorizare în valoare de 13.000 de euro

Proiectul ZGRIPTOR, propus de o echipă de opt elevi de la Colegiul Internațional de Informatică din București și Colegiul Național Victor Babeș, a obținut premiul doi la Concursul NASA Space Settlement din SUA. În competiție au fost înscrise peste 4.500 de proiecte, din 19 țări.

Acești tineri talentați reprezintă viitorul.

Mă bucur că am reușit să fim parte din povestea lor și sunt convins că vom mai auzi de ei în viitor. Restart Energy apreciază și susține inovația, performanța și educația. De altfel, astfel de proiecte au mai existat, am oferit și în trecut burse de studiu sau de performanță și am contribuit la dotarea cu calculatoare a unor școli și laboratoare.

Armand DOMUTA, General Manager Restart Energy

Elevii români au fost susţinuţi de Restart Energy, printr-o sponsorizare în valoare de 13.000 de euro.

ZGRIPTOR reprezintă o staţie spaţială în întregimea sa, de la structurile de bază la calculele pentru plasarea sa în orbită, nevoile locuitorilor, sistemele de reciclare a resurselor utilizate, reciclarea deșeurilor, modelul economic și de guvernare.

Scopul final al proiectului este să folosească resursele disponibile pentru a crea o așezare autonomă într-o orbită Aldrin-Cycler, între Pământ și Marte. Elevii au reușit să proiecteze o staţie spaţială care are capacitate de a găzdui 10.000 de persoane pentru o perioadă lungă de timp.

Proiectul își propune să stimuleze inovaţia în domeniile ingineriei spaţiale și aerospaţiale.

Finaliștii competiţiei au avut ocazia să-și prezinte proiectele în faţa celorlalţi participanţi precum și a unor personalităţi din domeniul aero-spaţial, la conferinţa ISDC 2023 care a avut loc recent în Statele Unite. Printre numele sonore prezente la eveniment se numără Dylan Taylor, președinte și CEO al Voyager Space, lider global în afaceri legate de industria explorării spaţiului și investitor în tehnologiile viitorului.

Echipa câștigătoare este formată din opt elevi (clasele X, XI și XII) de la Colegiul Internaţional de Informatică din București și Colegiul Naţional Victor Babeș (Cătălin-Alexandru Tonia), pasionaţi de astrofizică, fizică, matematică și chimie: George-Răzvan Chirilă (olimpic naţional la astrofizică), VladimirGeorge Necula (olimpic internaţional la fizică și astrofizică), Bușcu Filip (olimpic naţional la astrofizică), Alesia-Nicole Untesu (olimpic naţional la chimie), Alexandru-Andrei Untesu (olimpic naţional la fizică și matematică), Palada Andra (olimpic naţional la limba engleza).

O parte dintre elevi sunt și membri ai echipei Romspace, care a lansat recent în spaţiu primul satelit românesc. Satelitul la care au muncit doi ani a ajuns în spaţiu odată cu racheta lui Elon Musk. De acolo urmează să transmită, în curând, imagini și date. În toamnă, echipa are în plan lansarea unui nou satelit. A

Transformarea digitală. Cum să-þi regândeşti afacerea în

Un specialist în big data îţi arată, pas cu pas, strategiile prin care afacerea ta se poate reinventa în contextul transformărilor radicale impuse de era digitală. Ca să rămâi de succes și să prosperi în lumea businessului.

Fiecare epocă a inovării tehnologice aduce beneficii. Însă impune totodată adoptarea unor strategii noi și, de cele mai multe ori, schimbări în domeniul de activitate. Mai ales când este vorba despre business. Așa cum Revoluţia Industrială a urcat omenirea și în special afacerile pe o nouă treaptă evolutivă, și revoluţia digitală îi împinge astăzi pe toţi cei care încă nu au aderat la noile modele să… se mai gândească.

Ministerul Bunului-simþ

Un ghid în cinci pași, practic și plin de umor, despre cum să scăpăm – noi și companiile noastre – de piedicile birocraţiei.

În timpul pandemiei de COVID-19, serviciile de securitate din aeroporturi le-au permis pasagerilor îmbarcarea cu cantităţi nelimitate de dezinfectant pentru mâini, dar au menţinut limita de 100 de mililitri pentru toate celelalte lichide. Ai nevoie de o drujbă ca să-ţi scoţi din ambalaj noua pereche de căști. Ești la cea de-a opta întâlnire online pe ziua de azi, fereastra Zoom se tot blochează și, dacă mai auzi o dată „Nu, stai; nu, începe tu”, o să faci o criză de nervi. Dar mai întâi trebuie să asculţi o interminabilă prezentare în Power Point pe care toată lumea pretinde că a citit-o, dar pe care n-a citit-o nimeni de fapt și care putea fi rezumată într-o pagină.

Ce s-a întâmplat cu bunul-simţ? Cum îl putem recupera? Din câte se pare, companiile au ajuns să fie atât de prinse în mrejele

This article is from: