metode-naturiste-3 by Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com

Cuprins Afectiuni Trichomoniaza uro-genitala 3 Colecistita 4 Cancer 5 Guta 7 Amigdalita 8 Obezitatea 8 Ulcerul gastric si duodenal 10 Constipatia 13 Rinita 14 Artroza 15 Coxartroza 16 Bolile de inima 18 Hepatita A 19 Laringita 20 Migrena 20 Diabetul 21 Otita 22 Cataracta 23 Astmul bronsic 24 Tuberculoza 25 Nicolas-Favre 27 Alzheimer 28 Pneumonia 29 Urticaria si Edemul alergic 30 Conjunctivita 31 Autism 31 Cordul pulmonar 33 Bulimia 34 Meningita 35 Alergia la alimente 35 Varsatul de vint 36 Oligofrenia 37 Tusea Convulsiva 38 Botulism 39 Poliomielita 40 Creutzfeldt-Jacob 41 Pojarul 41 Vitamina E 42 Mierea 42 Citricele - o sursa de frumusete si sanatate 44 Fumatul 45 Homeopatia 45 Acupunctura 46 Vitamine - prezentare generala 47 Enzimele 47 Vitamina C 49 Vitamina B6 50 Masuri de prim-ajutor 50 Vitamina B12 51 Vitamina D 51 Vitamina B3 (PP) 52 Vitamina B5 52 Vitamina A 52 Vitamina B1 53 Vitamina B8 53 Vitamina B2 53

http://www.terapii-naturiste.com

Dieta naturista 53 Reflexoterapia 55 Tratarea afectiunilor cailor respiratorii 56 Fitoterapia in obezitate 57 Argiloterapie 57 Menta 57 Apa 58 Fitoterapia in diabet zaharat 58 Aerul 59 Fitoterapia in infectii cutanate 59 Indrumari privind modul de recoltare, uscare si utilizare a plantelor medicinale 60 Carbunele de lemn - remediu natural valoros in terapia bolilor 61 Fitoterapia in ulcer 61 Soarele 62 Fitoterapia in degeraturi 62 Coada-soricelului (Achillea millefolium) 62 Coada-Calului (Equisetum arvense) 63 Galbenelele (Calendula officinalis) 64 Musetelul (Matricaria chamomilla) 65 Nucul (Juglans regia) 66 Pelinul (Artemisia absinthium) 66 Hreanul (Cochlearia armoracia) 67 Afinul (Vaccinium myrtillus) 67 Porumbul (Zea Mays) 67 Brusturul (Arctium lappa ) 68 Papadia (Taraxacum officinale) 68 Levantica (Lavandula angustifolia) 69 Angelica (Angelica archangelica ) 69 Fumarita (Fumaria officinalis) 70 Ienuparul (Juniperus communis) 70 Murul (Rubus fructicosus) 70 Odoleanul (Valeriana officinalis) 71 Nalba (Malva vulgaris) 71 Hameiul (Humulus lupulus ) 72 Macris-de-padure (Oxalis acetosella) 73 Cinci - degete (Potentilla reptans ) 73 Feniculul (Foeniculum vulgare) 73 Frasin (Fraxinus excelsior) 73 Isopul (Hysopus officinalis) 74 Poroinicul (Orchis morio) 74 Alimentatia sanatoasa 74 Alimente salvatoare 75 Metabolismul si nutritia 76 Ceai sau cafea 77 Banana 78 Lamaia 78 Marul 79 Ceapa - iubita si nesuferita 79 Vinul 79 Cartoful 80 Maslinul 80 Sarea 80 Ciuperci 81 Pepenii 81 Spanacul 82

http://www.terapii-naturiste.com S{N{TATEa Afectiuni Trichomoniaza uro-genitala 3 Colecistita 4 Cancer 5 Guta 7 Amigdalita 8 Obezitatea 8 Ulcerul gastric si duodenal 10 Constipatia 13 Rinita 14 Artroza 15 Coxartroza 16 Bolile de inima 18 Hepatita A 19 Laringita 20 Migrena 20 Diabetul 21 Otita 22 Cataracta 23 Astmul bronsic 24 Tuberculoza 25 Nicolas-Favre 27 Alzheimer 28 Pneumonia 29 Urticaria si Edemul alergic 30 Conjunctivita 31 Autism 31 Cordul pulmonar 33 Bulimia 34 Meningita 35 Alergia la alimente 35 Varsatul de vint 36 Oligofrenia 37 Tusea Convulsiva 38 Botulism 39 Poliomielita 40 Creutzfeldt-Jacob 41 Pojarul 41 Vitamina E 42 Mierea 42 Citricele - o sursa de frumusete si sanatate 44 Fumatul 45 Homeopatia 45 Acupunctura 46 Vitamine - prezentare generala 47 Enzimele 47 Vitamina C 49 Vitamina B6 50 Masuri de prim-ajutor 50 Vitamina B12 51

http://www.terapii-naturiste.com Vitamina D 51 Vitamina B3 (PP) 52 Vitamina B5 52 Vitamina A 52 Vitamina B1 53 Vitamina B8 53 Vitamina B2 53 Dieta naturista 53 Reflexoterapia 55 Tratarea afectiunilor cailor respiratorii 56 Fitoterapia in obezitate 57 Argiloterapie 57 Menta 57 Apa 58 Fitoterapia in diabet zaharat 58 Aerul 59 Fitoterapia in infectii cutanate 59 Indrumari privind modul de recoltare, uscare si utilizare a plantelor medicinale 60 Carbunele de lemn - remediu natural valoros in terapia bolilor 61 Fitoterapia in ulcer 61 Soarele 62 Fitoterapia in degeraturi 62 Coada-soricelului (Achillea millefolium) 62 Coada-Calului (Equisetum arvense) 63 Galbenelele (Calendula officinalis) 64 Musetelul (Matricaria chamomilla) 65 Nucul (Juglans regia) 66 Pelinul (Artemisia absinthium) 66 Hreanul (Cochlearia armoracia) 67 Afinul (Vaccinium myrtillus) 67 Porumbul (Zea Mays) 67 Brusturul (Arctium lappa ) 68 Papadia (Taraxacum officinale) 68 Levantica (Lavandula angustifolia) 69 Angelica (Angelica archangelica ) 69 Fumarita (Fumaria officinalis) 70 Ienuparul (Juniperus communis) 70 Murul (Rubus fructicosus) 70 Odoleanul (Valeriana officinalis) 71 Nalba (Malva vulgaris) 71 Hameiul (Humulus lupulus ) 72 Macris-de-padure (Oxalis acetosella) 73 Cinci - degete (Potentilla reptans ) 73 Feniculul (Foeniculum vulgare) 73 Frasin (Fraxinus excelsior) 73 Isopul (Hysopus officinalis) 74 Poroinicul (Orchis morio) 74 Alimentatia sanatoasa 74 Alimente salvatoare 75 Metabolismul si nutritia 76 Ceai sau cafea 77

http://www.terapii-naturiste.com Banana 78 Lamaia 78 Marul 79 Ceapa - iubita si nesuferita 79 Vinul 79 Cartoful 80 Maslinul 80 Sarea 80 Ciuperci 81 Pepenii 81 Spanacul 82 Trichomoniaza uro-genitala Definitie: Trichomoniaza este o boala determinata de un parazit (trichomonas vaginalis) si care afecteaza aparatul uro-genital, atit la femeie, cit si la barbat. Cauze: Trichomonas vaginalis este un parazit de marimea unei globule albe (3-18 microni), unicelular. Parazitul sta in caile urinare, sub o forma saprofita (nu este patogen), care nu produce nici o simptomatologie. El poate deveni patogen numai atunci cind se asociaza cu bacterii ca bacil coli, streptococ, stafilococ, etc. In laborator s-a observat, chiar, ca el nu creste pe mediile de cultura daca nu este insotit de bacterii, fapt care confirma ipoteza asupra patogenitatii sale caracteristice. Factori de risc: Deoarece boala transmite prin contact sexual, ea intra in categoria bolilor venerice. Prin urmare, igiena necorespunzatoare si netratarea bolii duce la raspindirea ei. De asemenea, ea poate fi capatata in afara vietii sexuale prin contact cu lenjeria sau canule infectate. Boala poate fi transmisa atit de barbat (veziculele seminale), cit si de femeie (vagin). Incubatie: Uretrita cu trichomonas - la barbat - apare dupa o perioada de incubatie de 3-15 zile de la raportul sexual cu o partenera bolnava. Tipuri: La barbat, Trichomonas vaginalis poate determina: - uretrita (inflamatia uretrei) prostatoveziculita, epididimita (inflamatii ale prostatei, ale aparatului genital masculin) La femei, parazitul poate provoca: - uretrita (inflamatia uretrei) - vaginita (inflamatia vaginului). La ambele sexe, poate produce o trichomoniaza vezicala si chiar renala. Simptome: LA BARBATI Uretrita incepe cu o usturime si arsuri mictionale pe uretra si cu o scurgere alba-cremoasa, in cantitate mica. Uneori se intilneste numai "picatura matinala", fara usturime mictional. Cind uretrita cuprinde si segmentul posterior, si apoi si vezica urinara, apar simptome noi de cistita: - eliminarea de singe in urina la sfirsitul mictiunii (hematurie terminala) si - imperiozitate mictionala (dorinta crescuta de a mictiona) Prostatoveziculita constituie o complicatie a uretritei cu acest parazit. Aceasta se manifesta prin: - urinari frecvente (polakiurie) - usoara scurgere uretrala - usturime la sfirsitul mictiunii - durere surda perineala - senzatia de greutate rectala Se pot asocia si tulburari genitale cu ejaculare precoce. LA FEMEI Secretiile vaginale care contin acest parazit sint in contact permanent cu meatul uretral si de aceea Trichomonas patrunde usor in uretra si de acolo in vezica urinara. Bolnavele se pling de usoare arsuri la mictiune, urinari frecvente (polakiurie) si de o durere surda suprapubiana. Se produc frecvent episoade de cistita acuta (inflamatia vezicii urinara). Vaginita cu trichomonas se manifesta printr-o secretie albicioasa vaginala (leucoree) abundenta, care scade odata cu cronicizarea bolii si devine mirositoare daca se asociaza cu colibacilul. Cistita trichomoniazica poate aparea la ambele sexe si constituie o complicatie a uretritei netratate. Bolnavii se pling de dureri vezicale, de mictiuni frecvente (polakiurie) cu imperiozitate mictionala (dorinta crescuta de a mictiona) si uneori de prezenta singelui in urina (hematurie). In urina se gaseste puroi. Trichomoniaza poate cuprinde si rinichiul, fie prin invadare uretrala de la vezica urinara, fie pe cale sangvina. Simptomatologia in acest caz este asemanatoare pielonefritei: - febra - frisoane - dureri de spate (dureri lombare) - eliminare puroi in urina (piurie) Diagnostic: Diagnosticul pozitiv il stabileste medicul pe baza simptomatologiei, al examenului clinic si al examenelor de laborator. Prin examenul de laborator al unei picaturi de secretie uretrala la barbati sau Page 5 / 104 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com de secretie vaginala la femei se stabileste originea trichomoniazica a afectiunii. Pentru a pune in evidenta prezenta parazitului in urina, la fel de important este si examenul urinii de dimineata. La barbat se mai practica si tuseul rectal, cind se constata ca prostata si veziculele seminale sint dureroase (in caz de prostatoveziculita). Tratament Tratamentul se face concomitent la ambii parteneri, riscul de contaminare existind in permanenta daca se trateaza numai unul dintre acestia. Astazi exista medicamente specifice tratarii acestui parazit, care se administreaza pe cale bucala. La femei este indicat si un tratament local, vaginal, cu ovule. Tratamentul corespunzator il poate prescrie doar medicul specialist, care in functie de pacient si de caracteristicile bolii va recomanda medicamentele adecvate. Automedicatia este cel mai periculos gest pe care il poate face un pacient ignorant, care isi poate declansa astfel cu usurinta niste grave efecte secundare adverse. Preventie: Fiind o boala care se transmite pe cale sexuala, poate fi prevenita numai prin folosirea prezervativului mai ales atunci cind exista contact sexual ocazional. Igiena corespunzatoare cu apa si sapun a zonelor genitale la ambii parteneri este esentiala. Preventiv, se recomanda dezinfectia scaunelor de la W.C.-uri, a cazilor de baie, precum si a obiectelor de toaleta. Statistici: 10-15% dintre femeile aparent sanatoase au fost diagnosticate cu trichomonas vaginalis. In circa 10% din cazuri, la barbati poate apare epididimita cu Trichomonas, ca si complicatie a uretritei produsa de acest parazit. Diverse: Uretrita cronica cu Trichomonas, se poate complica, daca nu este tratata, cu mici formatiuni polipoase care apar pe conturul colului vezical (uretrocervicotrigonita) sau cu carunculi uretrali. Parazitul este distrus repede de caldura sau frig si de un PH acid. Colecistita Definitie: Colecistita este boala caracterizata prin inflamarea veziculei biliare. Cauze: Cauzele colecistitei pot fi diferite. Ea poate aparea ca o complicatie a unui icter infectios (galbenare) sau la bolnavii care sufera de constipatie. De asemenea, o apendicita neoperata la momentul potrivit poate imbolnavi vezicula biliara. Aceste diverse cauze actioneaza tulburind mecanismul contractiei care asigura golirea periodica a veziculei biliare. In producerea colecistitelor acute rolul principal revine microbilor din intestin, dar si din singe (cum ar fi in cursul septicemiilor). In ceea ce priveste colecistitele cronice, exista o serie de probleme neclarificate, privind producerea lor. Pentru cele cu piatra la ficat lucrurile sint simple, deoarece inflamarea veziculei este privita in general ca o reactie la prezenta pietrei, desi se intilneste si reactia inversa, si anume pre-existenta unor fenomene inflamatoare care favorizeaza producerea pietrelor la ficat. Factori de risc: Nu toti bolnavii de colecistita au suferit insa de galbenare (icter), apendicita sau constipatie. La multi dintre ei, boala apare ca urmare a consumului sistematic de mincaruri preparate cu rintas sau prajeala in grasime. Persoana care prajeste un aliment simte la un moment dat usturimi in git si in ochi, provocate de vaporii ce ies din tigaia plina cu grasime incinsa. Vaporii acestia imbiba alimentele care ajung in stomac, producind acolo o iritatie prelungita. Aceasta iritatie este incomparabil mai daunatoare decit cea produsa asupra ochilor, deoarece alimentele stau in stomac 4 sau 5 ore, nu citeva minute cit dureaza prajeala in bucatarie. Reflexele nervoase pornite de la nivelul stomacului iritat vor impiedica golirea veziculei, asemanator reflexelor pornite de la apendicele inflamat. Asa se produce colecistita intr-un mare numar de cazuri. Tipuri: Colecistita este una din bolile cele mai raispindite, mai ales la femeile intre 20-35 de ani. Colecistitele pot fi: - acute - cronice La cei mai multi pacienti, boala este legata de coexistenta pietrelor la ficat (calculilor) si de aceea se numesc si colecistite litiazice. Totusi, exista si cazuri de boala independent de existenta pietrelor la ficat, numite colecistite nelitiazice. Colecistitele acute sint: infectioase (determinate de microbi) - toxice - de alta natura Alte forme particulare de colecistita acuta sint: - cele realizate in timpul sarcinii si nasterii (colecistite gravidice si puerperale) - alergice Colecistitele cronice fara piatra (nelitiazice) sint mai putin legate de rolul microbilor, decit cele acute. Simptome: Principalul semn al colecistitei este durerea localizata sub marginea coastelor, in dreapta, raspunzind in spate si umarul drept, mergind ca intensitate de la simpla jena pina la colica. Durerea vine adesea in crize, insotite de greturi, varsaturi si uneori de febra. Crizele, numite colici hepatice, apar mai des dupa suparari sau abuz de alimente grase si oua. Durerea este provocata de contractia prea brusca

http://www.terapii-naturiste.com sau prelungita a veziculei inflamate. Aceasta contractie poate fi declansata si de o stare de iritatie a sistemului nervos (emotii, suparari, enervari), care se rasfringe asupra veziculei. Celelalte semne care insotesc colecistita sint: - balonarile abdominale dupa masa - constipatia - greturile, varsaturi Acestea se pot explica prin faptul ca si alte parti ale tubului digestiv (stomac, intestin) sufera in cursul unei colecistite deoarece organismul este un tot in care functiile diverselor organe depind unele de altele. Alte simptome care pot apare in colecistita sint: - usoara ingalbenire a fetei, a pielii si mucoaselor (subicter) - usoara crestere a temperaturii (subfebrilitate) - diarea alternind cu constipatia - astenie, ameteli, iritabilitate, insomnie, stari depresive, migrene Evolutie: Daca o colecistita nu se trateaza, cu timpul se pot forma pietre (calculi) in vezicula biliara, dind boala numita litiaza biliara. Pietrele sint cel mai des formate din colesterol, o substanta care se gaseste mai ales in grasimi, in oua, in creier, ficat. Colesterolul este eliminat prin ficat, in bila. Cind bila este infectata, ca in colecistite, sau sta prea mult timp neevacuata din vezicula, anumite modificari in compozitia ei favorizeaza formarea pietrelor. Acestea, la inceput de marimea unor graunte de nisip, cresc treptat, prin adaugarea de noi si noi straturi de piatra, la fel cum creste un bulgare de zapada. Pietrele din vezicula pot patrunde pe canalele biliare, provocind dureri (crize de ficat) sau pot ramine mult timp pe loc, umplind vezicula si scotind-o din functiune, si astfel functia de rezervor a veziculei nu mai poate fi indeplinita. Organul devine inutil si chiar periculos pentru sanatate, intretinind un focar de infectie in organism si putind oricind acoperi caile biliare, printr-o piatra pornita din vezicula. Diagnostic: Medicul, prin discutia cu pacientul si prin examenul fizic, obtine informatiile necesare pentru formularea diagnosticului. Examenul palpatoriu abdominal, evidentiaza sensibilitatea difuza sau localizata in zona colecistului. De asemenea, se poate simti chiar vezicula si se pot aprecia caracteristicile ei, precum si starea ficatului si a altor organe abdominale. Explorarile ajutatoare (paraclinice) au progresat continuu, contribuind la realizarea unor diagnostice de finete. Tubajul Duodenal este una din metodele cel mai vechi, dar care isi pastreaza valoarea. Tubajul se executa dimineata, pe nemincate. Medicul introduce sonda cu blandete, treptat, pe gura sau pe nas. Trecerea prin regiunea faringiana este ceva mai dificila, pina se reuseste invingerea reflexului fiziologic de voma. Examenul radiologic poate aduce date hotaritoare pentru diagnosticarea bolilor biliare. Examenul tubului digestiv cu suspensie de Bariu, asa cum se face in mod obisnuit, poate surprinde eventualele modificari ale stomacului, duodenului - in special -, sau restul intestinului, care sint corelate cu bolile biliare. Aceste doua examene, tubajul duodenal si examenul radiologic, sint teste de baza pentru diagnosticarea bolii. Colecistografia pe cale bucala se efectueaza pentru a face vizibil la radiografie organe "moi" ca si caile biliare, care nu sint vizibile in mod normal. Se folosesc o serie de compusi iodati care au rolul de a se elimina prin ficat si bila. Colangiografia pe cale intravenoasa foloseste de asemenea, preparate iodate, pentru a se asigura o vizualizare mai buna a arborelui biliar. Inainte de efectuarea acestui examen se face o testare prealabila si intreaga desfasurarea lui se controleaza cu strictete. Echografia pune in evidenta peretii ingrosati ai veziculei biliare. De asemenenea, pentru demonstarea infectiei si cautarea microbilor implicati se mai efectueaza: - hemoleucograma - V.S.H.-ul Hemoculturi (in infectii grave) De mare ajutor sint si: - examenul scaunului - examenul urinei In sfirsit, operatia chirurgicala insasi poate servi in anumite situatii ca mijloc de explorare ultim, atunci cind toate celelalte examene au fost neconcludente. Tratament: Bolnavul de colecistita, in caz ca sufera de constipatie, trebuie sa si-o trateze. Pentru aceasta, va lua regulat un laxativ (purgativ slab), ca saminta de in, 1-2 linguri, inmuiate 10 minute in jumatate de pahar cu apa. Cind constipatia este insotita de apendicita, laxativul recomandat este uleiul de parafina, 1-2 linguri, seara la culcare. Atunci cind exista, apendicita trebuie tratata. Un mijloc de a combate colecistita si a impiedica formarea pietrelor este golirea regulata si completa a veziculei biliare. Pentru aceasta, in fiecare dimineata, pe nemincate, bolnavul va lua o jumatate de pahar cu zeama de ridiche neagra si va sta apoi jumatate de ora culcat pe partea dreapta. Zeama se prepara din ridichi rase pe razatoare si stoarse printr-un tifon. Intre mese este bine sa se bea 1-2 pahare de ceai cald, astfel ca, in total, pe zi, sa se consume 1 litru de ceai, in afara lichidelor obisnuite, ca lapte, supe, compot, apa. Lichidele sint necesare pentru spalarea cailor biliare inflamate prin marirea cantitatii de bila eliminata de ficat. Se vor prefera ceaiurile de musetel, sunatoare sau ceaiul hepatic. La aceste indicatii trebuie sa

http://www.terapii-naturiste.com adaugam ca, fara o viata ordonata, cu ore de masa fixe, odihna suficienta si evitarea enervarilor si emotiilor, bolnavul se va vindeca mai greu. Pentru ca reflexul de golire a veziculei sa functioneze bine, trebuie ca bolnavul sa aiba un sistem nervos intarit printr-o viata in care orele de munca, de odihna si de exercitiu in aer liber (plimbare, sport) sa fie bine echilibrate intre ele. In bolile veziculei biliare, alimentatia dietetica este de mare insemnatate. Tratamentul medical consta in asigurarea drenajului biliar, precum si in administrarea de antispastice-antalgice-reglatoare ale motilitatii si antibiotice cu spectru larg si eliminare biliara. Tratamentul balneofizioterapic se recomanda doar in fazele de acalmie. Sint benefice curele hidrominerale cu ape alcaline, alcalino-teroase sau alcalino-sulfuroase, de preferinta in statiuni ca: Herculane, Slanic-Moldova, Olanesti, Calimanesti, Caciulata, Malnas, Sangeorz, Bodoc. Tratamentul chirurgical este indicat doar in cazurile refractare la tratamentul medical corect aplicat timp de 3 -6 luni. Preventie: Se vor depista si se vor trata din timp( pina la vindecare) toate infectiile din organism (pentru ca pot sa constituie surse pentru "insamintarea" cailor biliare) Se vor trata afectiunile organelor digestive invecinate (stomac, duoden, intestin, ficat, pancreas) a caror influenta asupra aparatului biliar este stabilita cu certitudine Controlul gravidelor trebuie sa fie facut si din punct de vedere al starii organelor interne, tocmai pentru ca pot apare modificari ale cailor biliare in cursul sarcinii La menopauza, perturbarile hormonale, endocrine trebuie clarificate si corectate Tulburarile alergice vor fi de asemenea tratate in mod corespunzator Va fi combatuta, de cite ori este cazul, tendinta spre staza biliara ( cu ajutorul dietei, ceaiurilor, medicamentelor, apelor minerale) Este importanta administrarea alimentelor, in prinzuri mici si repetate, la ore regulate, pentru a asigura un drenaj biliar regulat De asemenea, trebuie evitate alimentele de genul: - prajeli - rintasuri - tocaturi (sarmalute, chiftele) - maioneze - mezeluri, afumaturi - brinzeturi grase sau fermentate - smintana, frisca - creier,rinichi, ficat - untura, slanina, carne grasa de porc - peste gras - ciocolata Diverse: Regimul alimentar nu obliga pe nimeni sa moara de foame si nici nu scade puterea de munca a bolnavului. Pentru asigurarea drenajului biliar se recomanda uleiul de masline (de porumb sau floarea soarelui) cite 30 ml (2 linguri) dimineata, pe stomacul gol, dupa care bolnavul se va aseza, timp de 15 minute, pe partea dreapta (acest lucru se va face aproximativ 10-15 zile pe luna). Pentru tratarea bolnavilor care sint agitati si nervosi, se utilizeaza cu succes medicamente mai puternice sau mai putin puternice din categoria tranchilizantelor. Morfina se administeaza numai in situatii speciale si numai de catre medic, atit din cauza pericolului de toxicomanie, cit si al aceluia de a masca eventualele complicatii, cum ar fi peritonita acuta. Bauturile alcoolice sint interzise chiar si in cantitati mici. Cancer Definitie: Cancerul este o grupare de celule anormale. Este cunoscut sub numele de tumora (maligna), care creste fara a putea fi controlata. Tumorile canceroase invadeaza si distrug tesuturile care le inconjoara. Nu toate tumorile sint canceroase (exista si tumori benigne). Tumorile benigne, care nu sint canceroase, nu invadeaza si nu distrug tesuturi. O tumoare benigna poate creste, insa, foarte mult. Tumorile canceroase pot raspindi celule canceroase in alte parti ale corpului, fenomen numit metastaza, spre deosebire de tumorile benigne, care nu se raspindesc in acest fel. Cauze: Pentru ca o forma de cancer sa apara, trebuie sa existe ceva care a afectat nucleul unei celule. Unele persoane se nasc cu o predispozitie pentru cancer. Celulele lor pot fi mai vulnerabile la orice afectiune care duce la cancer. Pentru altii, afectiunea intervine dupa ce ani intregi au fost expusi unor substante care cauzeaza cancer. Tutunul, indiferent de sursa, este foarte daunator. Anumite substante chimice, expunerea neprotejata la soare si radiatiile pot duce la afectiuni serioase. Simptome: Simptomele specifice ale cancerului depind de locul in care este localizat acesta. In unele cazuri, o tumoare poate sta ascunsa ani de zile, deoarece nu afecteaza tesutul in asa fel incit sa apara simptome vizibile. De exemplu, cancerul de colon poate sa nu fie detectat pina cind nu "sapa" intr-un vas de singe din colon, moment in care singele se va varsa in scaun. Un chist al sinului trebuie sa creasca pina la marimea unui buric de deget pentru a putea fi simtit, la palpare. De multe ori simptomele cancerului sint vagi sau pot fi luate drept simptomele altor boli. Simptomele nespecifice ale cancerului pot include oboseala, crescaturi sau chisturi neobisnuite, pierdere in greutate, tuse persistenta, scaune anormale. Toate aceste simptome ar trebui sa constituie un semnal pentru persoana in cauza si sa o

http://www.terapii-naturiste.com determine sa se adreseze medicului. Diagnostic: Daca o persoana este suspecta de cancer, acest lucru trebuie confirmat prin examinarea tesuturilor anormale intr-un laborator patologic. Acest lucru poate sa insemne inlaturarea unei parti de tesut prin biopsie. Uneori, intreaga tumora este indepartata, procedeu numit rezectie. Radiografia cu raze X si testele singelui pot masura raspindirea bolii, adica stadiul bolii. Tratament: Tratamentul cancerului poate fi foarte complex. Chirurgia este primul tratament pentru multe tipuri de cancer. Astfel, tumora poate fi eliminata prin interventie chirurgicala. Daca tumora este de mici dimensiuni, cancerul poate fi tratat prin operatie. In situatia in care cancerul s-a raspindit deja in alte parti ale corupului, chirurgia nu este eficienta. Leucemia si cancerul limfatic, care implica sistemul circulator, nu pot fi tratate prin interventie chirurgicala, deoarece acest tip de cancer nu au o localizare exacta. Chimioterapia este un tip de tratament care implica folosirea medicamentelor. Medicamentele sint introduse in organism si transportate, prin singe, in tot corp. Acesta este considerat un tratament sistemic, general, deoarece medicamentatia poate afecta intregul corp. Aceasta metoda este folosita pentru a vindeca sau controla anumite tipuri de cancer care nu sint localizate. Nu toate tipurile de cancer raspund chimioterapiei, asa cum nu toate tipurile de infectii reactioneaza la antibiotice. Un tratament local care implica folosirea unor radiatii de energie indreptate asupra tumorilor este radierea. Aceste radiatii pot distruge sau incetini raspindirea multor tipuri de cancer. In unele cazuri, pot fi tratate anumite tipuri de cancer care sint localizate si raspund radiatiilor. Tipuri de cancere care au fost vindecate prin radiatii: boala Hodgkin, cancerul corzilor vocale sau al laringelui. Imunoterapia folosirea imunitatii corpului pentru a distruge si controla cancerul. Eficacitatea acestui procedeu este limitata. Este folosit in anumite tipuri de cancer. Multe tipuri de cancer sint intr-un stadiu prea avansat la diagnosticare, pentru ca acest procedeu sa dea rezultate. In multe cazuri, o combinatie a tratamentelor sa dovedit a fi foarte eficienta. Preventie: Cancerul descoperit la timp este mult mai usor de tratat si cu mult mai multe sanse. Reguli care trebuie respectate pentru prevenirea cancerului: - evitarea tuturor produselor din tutun (ajuta la prevenirea cauzelor majore ale cancerului de plamin, sau ale oricarui tip de cancer); - limitarea expunerii la soare, in special in cazul copiilor (previne melanomul malign); - reducerea consumului de alimente bogate in fibre (ajuta la reducerea aparitiei cancerului de colon); - evitarea consumului de alcool; controale medicale regulate - examinarea proprie a testiculelor de catre barbati; - examinarea proprie a sinilor de catre femei (palpare). Deoarece unele tipuri de cancer nu pot fi prevenite, detectarea si diagnosticarea timpurie constituie principala sansa de supravietuire a celor bolnavi de cancer. Statistici: Majoritatea tipurilor de cancer apar la persoane cu virsta de peste 55 de ani. Acest lucru se poate explica prin faptul ca celulele, dupa timp indelungat, devin mai vulnerabile, in cazul in care sint atacate. Este posibil ca si copiii sa aiba cancer, dar mai rar. Numarul barbatilor care sufera de cancer este mai ridicat decit cel al femeilor. Cea mai frecventa cauza a mortii, atit la femei, cit si la barbati, este cancerul de plamin. Diverse: Materialul genetic din nucleul celulelor care ofera "schema" ce dicteaza functionarea normala a celulelor se numeste cromozom. Nucleul, care gazduieste cromozomul este centrul de control al celulei. Nucleul unei celule normale, de exemplu celula musculara, ii controleaza activitatea ca parte componenta a tesutului, in cazul acesta muschiul. In consecinta, celula se va comporta in concordanta cu celelalte celule ale muschilor pentru a se extinde si contracta, creind miscare. Afectarea nucleului duce la pierderea abilitatii celulei de a se comporta normal. Cancerul intervine atunci cind este afectata activitatea normala a celulei; astfel, celula creste si se dezvolta incontrolabil. Cind o celula devine canceroasa, celulele anormale formeaza o tumora. Deoarece tumora s-a format din celule bolnave, ea nu poate servi functiei tesutului din care s-a dezvoltat. Corpul are de suferit atit de pe urma pierderii functiei normale a acelui tesut, cit si de pe urma afectarii tesuturilor inconjuratoare. De exemplu, cind o forma de cancer ia locul unui tesut de ficat, organismul nu mai poate filtra rezidurile in mod corespunzator. Denumirea unei forme de cancer se face in functie de tipul organului in care s-a dezvoltat initial. De exemplu, cancerul la sin va fi numit cancer de sin, chiar daca s-a raspindit si in alte zone ale corpului. Tipul tesutului dintr-un organ in care s-a dezvoltat cancerul poate da numele bolii. De exemplu, cancerul de plamin este grupat in citeva grupuri, in functie de tipul tesutului care a fost afectat.

http://www.terapii-naturiste.com O tumora canceroasa nu creste mai repede ca orice alt tip de tesut in care s-a creat. Dar, in timp ce un tesut normal nu creste la nesfirsit, tumora va creste in permanenta si se va raspindi fara a mai putea fi controlata. In primul stadiu al oricarui tip de cancer, pot sa nu existe efecte vizibile in corp. Celulele canceroase pot sa se desprinda de tumora principala si sa circule prin singe in alte parti ale corpului. Aceste celule canceroase pot forma noi tumori cunoscute sub numele de metastaze. In timp ce cancerul creste si se raspindeste sau metastazeaza, bolnavul se simte din ce in ce mai slabit. Cancerul afecteaza mult functionarea normala a corpului. In stadiile de inceput, simptome ca pierderea greutatii corporale, slabirea, oboseala sint frecvente. In acelasi timp, noi tumori canceroase, care se raspindesc in alte parti ale corpului, pot afecta si alte organe. Daca tratamentul nu reuseste, bolnavul decedeaza, din cauza distrugerii functionarii sistemelor vitale ale corpului. Aceste functii vitale ale corpului includ respiratia (daca sint implicati plaminii), inlaturarea deseurilor (cind sint implicati ficatul si rinichii), reglarea functiilor corpului (cind este implicat creierul). Guta Definitie: Guta este o boala metabolica in care se produce in exces acid uric. Acesta nu se elimina prin urina, asa cum este normal, ci se depune, sub forma de urati, in articulatiii sau in alte parti ale corpului. Cauze: Anomalia caracteristica a bolnavilor de guta este cresterea concentratiei de acid uric in singe (hiperuricemie). Aceasta apare fie din cauza unei productii crescute de acid uric in organism, fie a unei eliminari scazute prin rinichi. Acidul uric este un produs rezultat din metabolismul proteinelor, excesul putindu-se explica printr-un aport exagerat de carne si viscere (bogate in nucleoproteine). La producerea acestei stari poate contribui dereglarea unor verigi metabolice, care explica de ce in conditii alimentare similare numai unii dintre bolnavi pot prezenta acid uric in exces in singe. Factori de risc: In producerea acestor anomalii, pe linga aportul exagerat de carne (nucleoproteine) au rol si alti factori si anume: - supraalimentatia (in general) - consumul de alcool - sedentarismul Multi dintre cei care au guta sint obezi, mari consumatori de carne si bauturi alcoolice, sedentari. Se poate afirma astfel ca guta este rezultatul nerespectarii regulilor de viata rationala, in special de alimentatie rationala. Un rol important are si ereditatea, guta aparind cu frecventa mai mare in anumite familii. In cadrul acestor familii, la unii membri se constata o tendinta marcata de a avea acid uric in exces in singe si apar crizele tipice de guta. Tipuri: Exista o guta primara (primitiva) cu caracter familial, ereditar, si o guta secundara, care poate apare in boli diferite (in boli ale singelui, in boli endocrine, in boli de piele, cum ar fi psoriazisul, in boli profesionale, cum ar fi saturnismul). Adesea, se asociaza cu obezitatea si diabetul zaharat. Guta are doua modalitati evolutive: acuta si cronica. O perioada de 5-10 ani sau chiar mai mult, boala evolueaza sub forma unor crize acute; dupa aceasta perioada de timp, pe prim plan se situeaza manifestarile cronice ale gutei. Simptome: Criza acuta de guta Prima criza de guta poate sa apara in plina sanatate: bolnavul se culca in conditii normale, este trezit brusc din somn, in timpul noptii, de dureri de mare intensitate (violente) aparute in articulatia degetului mare de la picior. In scurt timp, aceasta articulatie se umfla (tumefiaza) si se inroseste, pielea devine intinsa, stralucitoare, iar durerea este insuportabila. Inflamatia articulatiei si a tesuturilor din jur este atit de pronuntata, incit unii bolnavi cred ca au o infectie si incep sa ia antibiotice din proprie initiativa. Brusc, spre dimineata durerile scad putin, dar se intensifica in cursul noptii urmatoare. In citeva zile, fenomenele articulare dispar complet cu o senzatie de mincarime si descuamare a regiunii. In lipsa unui tratament, o asemenea criza poate dura 8-10 zile sau mai mult. Rareori, criza dureaza 2-3 saptamini. Recidivele pot apare dupa luni sau ani. Cu trecerea anilor, crizele acute de guta devin tot mai frecvente si afecteaza si alte articulatii. Pot fi afectate gleznele, genunchii, articulatiile mici ale degetelor miinii, coatelor. Criza poate fi insotita de febra, astenie, lipsa poftei de mincare. In cazul multor bolnavi, se pot deosebi unii factori ce intervin in declansarea crizelor acute de guta: cel mai des este vorba de un exces alimentar, de o masa copioasa, la care se consuma mult vin, sau alt alcool. Uneori, poate interveni un efort fizic, un traumatisam, o emotie puternica. Manifestarile cronice de guta Acestea apar dupa mai multi ani de evolutie, dupa repetarea mai multor criza acute. Sint determinate de depunerea uratilor in piele, articulatii si rinichi. Apar niste proeminente linga articulatii (tofi gutosi), care pot fi observate in regiunea pavilionului urechii, sub forma unor noduli proeminenti,

http://www.terapii-naturiste.com alb galbui. Noduli asemanatori pot aparea si la nivelul degetelor miinii, coatelor, tendoanelor Achile. In stadiul cronic, articulatiile sint inflamate, deformate si dureroase. Sint afectate, in special, articulatiile degetelor miinii. De asemenea, tot in stadiul cronic, prin eliminarea unei cantitati mari de urati prin rinichi, are loc o incrustare a acestuia (nefropatia gutoasa) si o depunere sub forma de pietre (calculi) in bazinet si in caile urinare. In general, evolutia bolii renale este spre insuficienta renala, iar pietrele renale migreaza, producind dureri intense, cunoscute sub numele de colici renale. Diagnostic: Bolnavul cu crize acute de guta solicita de regula ajutorul medical. In urma consultului, medicul poate solicita si unele analize de laborator, din care una este esentiala, si anume dozarea acidului uric in singe, cind se constata o importanta cresterea a acestuia. De asemenea, are importanta si examenul radiologic, care pune in evidenta chisturi osoase, precum si nodulii ososi (tofii gutosi). Tratament: Acesta se face atit in formele acute, cit si in cele cronice. Pentru ca, in timpul crizelor acute, durerile sint violente si insuportabile, trebuie instituit cu promptitudine un tratament eficace. Exista medicamente care amelioreaza suferinta bolnavului in 24-48 de ore. Aceste medicamente combat doar inflamatia, in timp ce fondul metabolic nu este influentat. Medicamentele care influenteaza fondul metabolic favorizeaza eliminarea urinara a acidului uric, scazind implicit concentratia sa sanguina sau impiedica sinteza acidului uric. Medicamentele de acest gen se administreaza timp indelungat. Se recomanda consumul de lichide multe (2 litri in 24 de ore). Dieta impune evitarea cafelei, ciocolatei, carnii de animal tinar. Bolnavii trebuie sa evite bauturile alcoolice si nu trebuie sa slabeasca brusc, desi lupta impotriva obezitatii este necesara. Preventie: Deoarece se cunosc cauzele gutei este posibila prevenirea ei, in primul rind prin masuri igieno-dietetice, printr-o viata rationala. Se recomanda evitarea supraalimentatiei, nu numai cu carne si viscere, ci si cu grasimi. Se recomanda, de asemenea, evitarea alcoolului. In cazul celor obezi, se recomanda regim hipocaloric, pentru revenirea catre greutatea ideala. Se recomanda, de asemenea, evitarea sedentarismului. Cei care au profesii sedentare, trebuie sa aiba o activitate fizica zilnica, prin practicarea gimnasticii, a mersului pe jos, a crosului, a jocurilor sportive. Factorul ereditar creeaza o predispozitie la guta, dar prin aplicara cu strictete a masurilor igieno-dietetice este perfect posibila evitarea aparitiei bolii. Statistici: Guta este intilnita cu mare predominanta la sexul masculin (90% dintre bolnavii cu guta sint barbati). Boala apare de obicei dupa virsta de 40-50 de ani si foarte rar inaintea virstei de 20 de ani. Diverse: Medicamentele care grabesc eliminarea acidului uric prin urina pot provoca o colica renala la bolnavii cu piatra la rinichi, si de aceea se evita sa se administreze la aceasta categorie de bolnavi. La examenul urinei, cei cu afectare renala nu au microbi. Multe dintre globulele albe care incearca sa curete terenul sint distruse, se dezintegreaza, eliberind o serie de enzime si maresc inflamatia locala. Astfel, se explica aparitia suferintelor articulare acute, sub forma unor adevarate crize. Cu timpul, uneori dupa 10 ani si chiar mai mult, depunerea uratilor in tesuturi determina manifestari cronice ale bolii, la nivelul pielii, articulatiilor si rinichilor. Amigdalita Definitie: Amigdalita reprezinta o inflamatie a tesutului limfoid de la nivelul faringelui Incidenta: Amigdalita cronica apare mai frecvent la copiii intre 5 si 15 ani. Cauze: Boala apare si se manifesta ca urmare a unei infectii bacteriene, streptococul specific fiind prezent in peste 80% din cazuri. Factori de risc: Frecventa imbolnavirilor de amigdalita este mai mare cu precadere in anotimpul rece si in perioadele de schimbari bruste de temperatura. Printre factorii de risc se numara si aglomeratiile si noxele din mediu (fum, praf). Tipuri: Amigdalita acuta se manifesta sub doua forme: a forma acuta parenchimatoasa, cu infectia intregii amigdale, si o forma acuta foliculara, in care amigdalele sunt acoperite de puroi. Amigdalita cronica apare dupa repetate amigdalite acute. Simptome: Bolnavul prezinta dificultati la deglutitie, febra, stare de rau, cefalee, frisoane, congestie faciala (fata imbujorata), uneori herpes. La copii se constata marirea deosebita a amigdalei, cu o usoara jena respiratorie si tuse iritativa. Diagnostic: Diagnosticul este stabilit de medicul de familie si de medicul specialist, care, in functie de

http://www.terapii-naturiste.com gravitatea bolii, prescrie tratamentul. Tratament: Se recomanda repaus la pat, administrare de antipiretice, penicilina sau antibiotice, la recomandarea medicului. In cazul amigdalitei cronice, singurul tratament care rezolva aceasta forma a bolii este operatia, numita amigdalectomie. Obezitatea Definitie: Obezitatea este o boala de metabolism caracterizata prin cresterea in greutate, in urma acumularii de tesut gras (adipos), obisnuit prin exces de alimente si viata sedentara. Cauze: Cauzele pot fi schematic reduse la un dezechilibru intre aportul si consumul de energie, cu alte cuvinte, la depasirea sistematica, de-a lungul unei perioade de timp, a necesitatilor nutritive printr-o ratie alimentara caloric prea bogata: abuz alimentar. Aceasta explicatie nu este acceptata de toata lumea si mai ales de marea majoritate a obezilor. Un motiv ar fi ca abuzul alimentar nu este permanent. El corespunde perioadei de constituire a bolii si inceteaza de regula la atingerea unui anumit grad de obezitate. Sint numeroase cazurile in care obezul sustine ca nu maninca mai mult decit ceilalti membri ai familiei, care nu se ingrasa. Totusi, este sigur ca el a mincat mai mult atunci cind, cu ani in urma, a inceput sa se ingrase. Alteori, abuzul alimentar nu este spectaculos. Este suficienta depasirea cu perseverenta a consumului zilnic de alimente doar cu 200 de calorii (cuprinse, de exemplu intr-o felie de piine cu unt) pentru ca, dupa ceva mai mult de o luna, persoana respectiva sa adauge 1 kg de tesut gras, iar la capatul unui an aproximativ 10 kg. Un asemenea "abuz" discret trece neobservat si este neidentificabil, iar cei in cauza sint nedumeriti si intrigati ca se ingrasa "pe nesimtite". Abuzul alimentar poate uneori sa nu existe in sens absolut. Sint destul de frecvente cazurile personelor active (de exemplu, sportivi) care, dupa ce isi restring eforturile consumatoare de energie, dar nu si alimentatia, incep sa se ingrase fara a minca nimic in plus fata de ceea ce consumase pina atunci. In acest caz, nu abuzul alimentar este responsabil de ingrasare, ci un oarecare grad de sedentarism fata de care abuzul alimentar apare numai ca relativ. A doua mare cauza de obezitate, dupa abuzul alimentar, este sedentarismul, adica lipsa de exercitiu fizic. Cheltuielile energetice ale persoanelor sedentare sint atit de reduse, incit ele pot fi foarte usor depasite si ca urmare persoanele se ingrasa. Este in general cazul multor barbati dupa virsta de 30 de ani, cind, abandonind sportul devin sedentari concomitent si cu un mod de alimentatie mai bun. La femei, abuzul alimentar apare mai ales in perioada ultimelor luni de sarcina, in timpul alaptarii sau la menopauza. Alteori, obezitatea apare dupa o boala infectioasa, sau dupa o interventie chirurgicala, cind, in ambele imprejurari, abuzul alimentar din perioada de convalescenta duce la acumularea de tesut gras. Factori de risc: Un important factor de risc este ereditatea, pentru ca, la anumite persoane, exista o predispozitie la obezitate. Aceasta predispozitie este de obicei comuna mai multor membri ai unei aceleiasi familii, fiind o predispozitie familiala. Deseori, ea se transmite de la o generatie la alta si este mai degraba o ereditate de obiceiuri alimentare. Obiceiurile se transmit de la o generatie la alta, ducind la aparitia obezitatii prin abuz alimentar deprins inca din copilarie. Dar, in aceleasi familii, se intilnesc si indivizi cu greutate normala, care rezista abuzului alimentar, tocmai pentru ca, in cazul lor, predispozitia la ingrasare este absenta. Anumite modificari ale activitatii glandelor endocrine pot crea o predispozitie la obezitate, si anume: - functia exagerata a glandelor suprarenale poate sa duca, in anumite conditii, la o crestere a apetitului si la o utilizare mai economica a materialului energetic adus de hrana, ceea ce faciliteaza aparitia obezitatii; - in unele boli ale pancreasului, secretia crescuta de insulina poate mari pofta de mincare si totodata poate favoriza transformarea glucidelor din hrana in grasimi de depozit hipotiroidismul duce la obezitate datorita modificarii functiilor tiroidei - tulburarile ovariene si in special la menopauza predispun la ingrasare, nu numai prin efectul specific al modificarilor endocrine respective, cit, mai ales, prin modificarea atitudinii femeii fata de viata, in general, si fata de alimentatie, in special - factorii neuropsihici pot favoriza de asemenea aparitia bolii, prin modificarea apetitului si a stilului de viata. Tipuri: Obezitatea este frecventa la noi in tara, fiind prezenta in variate grade la 20-30% din populatie. Sint cunoscute doua tipuri principale de obezitate: - un tip care incepe in copilarie, se caracterizeaza prin cresterea numarului de celule grasoase (adipocite) si este dificil de controlat prin regim - un al doilea tip care incepe la viata adulta, se caracterizeaza prin cresterea in volum a celulelor grasoase (hipertrofia),

http://www.terapii-naturiste.com este localizata mai central si este mai usor influentata prin regim alimentar si activitate fizica Simptome: Simptomul esential al acestei boli de metabolism este cresterea in greutate pe seama tesutului gras cu peste 10% din greutatea ideala (valoare corespunzatoare inaltimii persoanei in cauza). In obezitate, nu se incadreaza plusul ponderal realizat pe seama musculaturii (sportivi de tipul luptatorilor si halterofililor) sau a retinerilor de apa in organism (edeme). Pentru aprecierea greutatii "ideale" s-au propus mai multe formule, dar in practica clinica este suficienta corelarea greutatii in kg cu numarul de cm care depasesc 1m in inaltime (formula Broca): de exemplu, o persoana cu inaltimea de 175 cm trebuie sa aiba greutatea de aproximativ 75 kg. In functie de valorile procentuale ale plusului ponderal fata de greutatea ideala, obezitatea poate fi: - usoara (gradul I): sub 30% - medie (gradul II): intre 30-50% - severa (gradul III): peste 50% In functie de distributia depunerii de grasime, obezitatea poate fi: - generalizata, in care acumularea de grasime este relativ uniforma pe torace, abdomen, membre - segmentara, in care acumularea de grasime se face in anumite zone ale corpului: pe ceafa, trunchi si partea superioara a abdomenului (tipul android); pe fese, solduri si coapse (tipul ginoid). La rindul ei, obezitatea este un factor de risc direct pentru alte boli, cum ar fi ateroscleroza. Boala actioneaza in asociere cu hipertensiunea arteriala, colesterolul si grasimile crescute, diabetul zaharat. Este bine cunoscut faptul ca obezitatea determina cresterea incidentei anginei pectorale si a mortii subite. Pentru ca persoanele obeze sint mai expuse la unele complicatii, care creeaza diferite grade de invaliditate, riscul de moarte mai timpurie ( decit in cazul persoanelor cu greutate normala ) este mai mare. Cele mai frecvente complicatii ale obezitatii sint: - diabetul zaharat (cresterea glicemiei) si atreoscleroza (cresterea concenteratiei lipidelor in singe) - insuficienta cardiaca sau coronariana hipertensiunea arteriala - hemoragia cerebrala - artroze si spondilartroze - litiaza biliara - constipatia varice - eczeme cronice - picior plat Diagnostic: Doar simpla cintarire si calcularea surplusului de kilograme ne ajuta sa diagnosticam boala si sa o clasificam in functie de nivelul excesului ponderal. Tratament: Tratamentul direct al obezitatii constituie o problema insuficient rezolvata si explica numeroase formule recomandate. Tratamentul acestei boli poate fi radical, cu un minim exces de vointa din partea obezului. El consta in cura de slabire, care are sansa de reusita numai daca este facuta sub supravegherea medicului. Cura de slabire consta nu atit in restringerea globala a alimentatiei, cit mai ales in adoptarea cu seriozitate a unui nou stil de viata, a unui nou mod de alimentatie. Citeva reguli sint esentiale, si anume: - este obligatoriu obiceiul de a lua 3-4 mese pe zi. Lupta impotriva obezitatii nu consta in a minca o data sau de doua ori pe zi, caci starea de foame creeaza in organism anumite conditii metabolice favorabile tocmai sintezei si depunerii de grasimi. La fel de adevarat este si faptul ca, persoanele care maninca mai rar, ajung sa aiba o pofta de mincare exagerata si sa depaseasca la acea masa unica cantitatile de alimente pe care le-ar fi consumat in 2-3 mese frugale. De aceea se recomanda un iaurt sau un mar intre cele 3 mese principale. - volumul hranei consumate trebuie sa fie mare si de aceea la fiecare din cele 3 mese principale trebuie sa intre fructele si/ sau o salata. - se vor evita cu grija dulciurile, iar zaharul va fi inlocuit, la nevoie, cu zaharina - se va restringe consumul de fainoase la 2-3 felii de piine pe zi - lipidele vor fi reprezentate numai de 1-2 linguri de ulei pe zi, la salate - proteinele nu trebuie sa lipseasca de la nici una din mesele principale. De exemplu, se recomanda 100 g de brinza de vaci dimineata, 200 g carne slaba la prinz si un ou seara; sau un iaurt dimineata, 200 g de brinza la prinz si seara un pahar de lapte smintinit si un ou. Teoretic, orice crestere a consumului energetic este capabila sa impiedice stocajul de grasimi. Efectul favorabil al sportului moderat consta atit in sporirea cheltuielilor energetice, dar mai ales la crearea unei noi preocupari a obezului, expus prin definitie la sedentarism si la supraaprecierea placerilor alimentare. Sportul trebuie practicat inca din copilarie, mai ales de catre copiii din parinti obezi. Sint indicate, in special, exercitii dinamice care pun in miscare grupe mai mari de muschi, sub forma de plimbari cu un ritm mai rapid, alergatul, mersul cu bicicleta, inotul, tenisul si altele. Alegerea depinde de virsta, preferinta si starea de sanatate a persoanei. Persoanele de varsta medie sau mai inaintata mai ales, daca au si factori de risc, este bine ca exercitiile fizice mai sustinute sa le realizeze gradat si este de preferat dupa un control medical. In momentul de fata, exista o gama larga de medicamente care, prin scaderea poftei de mincare, contribuie la obtinerea unor rezultate pozitive. Unele dintre medicamente actioneaza asupra controlului nervos al apetitului,

http://www.terapii-naturiste.com avind ca si efecte secundare o stare de neliniste, insomnie. In unele cazuri, ele pot duce la cresterea tensiunii arteriale, efect nedorit mai ales la hipertensivi. De aceea, utilizarea acestor medicamente nu poate fi prelungita mult timp si in nici un caz nu pot fi luate fara avizul medicului. Alte medicamente duc la cresterea metabolismului bazal, deci si al consumului de energie, avind de asemenea efecte secundare nedorite, in special asupra inimii si sistemului nervos si prin urmare trebuie luate numai sub control medical permanent. Actiunea acestor medicamente este numai ajutatoare in cura de slabire, care, inainte de toate, consta in restringerea alimentatiei si schimbarea stilului de viata. In anumite forme de obezitate, ca in hipotiroidism, terapia cu extracte tiroidiene poate fi utila. Este necesar ca recomandarile medicale sa fie adaptate la fiecare persoana si acestea sa fie aplicate cu perseverenta sub controlul medical periodic. Educatia populatiei prin variate forme in realizarea unei alimentatii rationale si a unei obisnuinte spre o activitate fizica regulata, contribuie la reducerea obezitatii, precum si la prevenirea aterosclerozei. In general, rezultate bune se obtin la obezitatea ce s-a instalat la adult si care este de grad moderat. Obezitatea masiva si instalata din adolescenta este greu de tratat. Totusi, este bine de perseverat in ambele cazuri, deoarece chiar scaderi moderate ale greutatii pot fi urmate de rezultate bune. Important este nu numai sa reducem greutatea, dar sa si mentinem permanent aceasta scadere. Preventie: Prevenirea este incontestabil mai usoara decit tratarea obezitatii constituite. Prevenirea obezitatii este solutia optima si se poate realiza din copilarie prin evitarea excesului alimentar, prin stabilirea unei obisnuinte de alimentatie echilibrata si a unei activitati fizice zilnice sub variate forme. Masurile de preventie sint la indemana oricui. Prevenirea trebuie sa se adreseze in special familiilor de obezi si trebuie initiata din copilarie. Obiceiul "indoparii" copiilor, sub pretextul feririi de imbolnaviri, este negativ in cazul copiilor din familiile obeze. El duce rapid la o adevarata pervertire a instinctului alimentar, prin fortarea mecanismului care pune de acord consumul alimentar cu nevoile energetice reale ale organismului. Copiii "indopati" se obisnuiesc pina la urma sa manince, din proprie initiativa, cantitati disproportionat de mari de alimente, satisfactie dupa masa obtinindu-se numai dupa un exces alimentar. Astfel, va trebui temperata tendinta copilului predispus de a se hrani mai mult decit este necesar. Trebuie prevenit cu orice pret abuzul de dulciuri. Practic, supravegherea greutatii copiilor prin cintarirea saptaminala si confruntarea cu normele de greutate pentru sexul si virsta lor este prima masura destinata prevenirii obezitatii in aceste cazuri. Orice abatere in plus fata de normal trebuie prompt corectata, prin reducerea dulciurilor si fainoaselor in zilele care urmeaza. In al doilea rind, apetitul acestor copii trebuie acordat cu nevoile lor energetice. Diverse: Prin tratarea obezitatii se amelioreaza si capacitatea de munca. Combaterea obezitatii are si avantajul ca previne diabetul, pentru ca multi dintre obezi decedeaza din cauza diabetului. Unele persoane obeze nu trebuie sa se mire daca analiza singelui lor arata concentratia zaharului usor crescuta. Aceasta nu inseamna, din fericire, intotdeauna diabet, dar constituie un pretios semnal de alarma. De asemenea, combaterea obezitatii reduce riscul aterosclerozei si al complicatiilor vasculare cerebrale (apoplexie) si cardiace (infarct de miocard, angina pectorala). Respectarea normelor de viata si alimentatie pe care numai medicul le poate preciza, in raport cu particularitatile fiecarui caz in parte, constituie premisele prevenirii si combaterii rationale a obezitatii Ulcerul gastric si duodenal Definitie: Ulcerul este boala caracterizata prin aparitia la nivelul stomacului sau duodenului a unei leziuni ulceroase, adica a unei pierderi de substanta. Cauze: De-a lungul timpului au aparut o serie de teorii privind cauza aparitiei ulcerului (teoria mecanica, infectioasa, inflamatorie, corticoviscerala), dar s-au dovedit a fi incomplete si s-a renuntat in mare parte la ele. Unele dintre vechile teorii s-au reluat in teoriile moderne si, in prezent, se considera ca la aparitia ulcerului contribuie nu numai un factor, ci mai multi, ponderea diferitilor factorii fiind variabila. Aparitia ulceratiei la nivelul stomacului si duodenului este, in final, rezultatul dezechilibrului dintre factorii de agresiune si cei de aparare. Agresiunea clorhidropeptica reprezinta elementul constant in producerea ulcerului, dovada de necontestat fiind ca ulcerul nu poate apare decit in prezenta HCl (acidului clorhidric) in stomac: "unde nu-i acid nu-i ulcer" - in ulcerul duodenal si in sindromul Zollinger-Ellison existind o hipersecretie clorhidrica importanta. La fel de importanta in producerea ulcerului este si scaderea rezistentei mucoasei gastrice si duodenale, cum ar fi vascularizatia locala

http://www.terapii-naturiste.com insuficienta, modificarea calitatii mucusului alcalin. Factori de risc Factorii genetici Exista numeroase si suficiente dovezi care demonstreaza rolul factorului ereditar, ulcerul duodenal intilnindu-se mai frecvent la rudele bolnavilor ulcerosi, decit la populatia generala, si avind o incidenta mai mare la persoanele cu grupa sanguina 0 (I) nesecretor. Stress-ul psihic sau fizic prelungit, emotiile de ordin negativ (furia, frica), medicamentele ( antiinflamatoarele nesteroidiene si steroidiene: aspirina, fenilbutazona, corticosteroizii, etc), factorii hormonali, tipul de personalitate, refluxul duodeno-gastric, staza gastrica sint alti factori incriminati in producerea ulcerului gastric si duodenal. Si factorii infectiosi au un rol in aparitia ulcerului, nivelul de anticorpi fata de virusul herpes simplex fiind deseori crescut la bolnavii cu ulcer. Este dovedit astazi ca sistemul nervos are un rol hotaritor in coordonarea tuturor functiilor organismului si in adaptarea acestuia la mediu, adica la complexul de factori externi care actioneaza asupra organismului. Alimentatia nepotrivita, caldura exagerata sau frigul, oboseala, supararile, intoxicatiile, cu un cuvint toate modificarile mediului in care traim, au urmari asupra organismului, modificind in mod trecator una sau mai multe functii ale acestuia. Adaptarea organismului se face prin intermediul sistemului nervos si al glandelor endocrine. Este un mecanism de reglare prompt si perfectionat, datorita caruia omul isi mentine integritatea si capacitatea functionala in limitele largi ale variatiilor mediului extern. Astfel, in peretii stomacului se gasesc formatiuni nervoase, in care nervii sub forma unor fire subtiri se impletesc in retele fine numite plexuri si controleaza secretia de suc gastric, precum si miscarile proprii ale stomacului. Astfel, boala ulceroasa, apare si ca urmare a dereglarii mecanismelor nervoase care controleaza functiile stomacului, orice factor daunator cu actiune prelungita sau repetata asupra lantului de reflexe care leaga stomacul de scoarta producind, in principiu, ulcerul. Boala ulceroasa mai poate fi intretinuta si agravata prin acelasi mecanism reflex si de o leziune a altor organe din abdomen, ca de exemplu inflamatia apendicelui. Si acesta provoaca spasme ale musculaturii stomacului, precum si secretia marita de acid clorhidric, conditii favorizante pentru aparitia ulcerului. Exista insa foarte numeroase cauze cu actiune locala asupra stomacului si duodenului, al caror efect este aparitia ulcerului. O alimentatie prea bogata in condimente iuti reprezinta o continua iritatie pentru tubul digestiv. Prajirea grasimii duce la descompunerea acesteia in produse iritante, care, asemenea condimentelor iuti sau acide, excita secretia stomacului, congestioneaza mucoasa si favorizeaza aparitia unei inflamatii locale, asa numita gastrita hiper-acida. Mai favorizeaza aparitia ulcerului mestecatul insuficient, fie ca dantura este descompletata, fie din obisnuita de a manca prea repede. Alimentele insuficient faramitate vor avea tendinta sa stagneze in stomac mai mult decit normal, devenind astfel iritante. De asemenea, obiceiul de a minca fierbinte sau prea rece supune stomacul la actiunea repetata a unei temperaturi nepotrivite. Dintre factorii alimentari care produc mai des o gastrita, alcoolul este cel mai daunator. Efectul lui, pe linga stimularea secretiei gastrice acide si congestionarea mucoasei gastrice, este si direct, lezind mucoasa care este destul de sensibila. In general, putem spune ca limba constituie cel mai bun control al stomacului. Tot ceea ce arde, inteapa sau irita limba va irita si stomacul, in care alimentele stau ore intregi, nu citeva secunde ca in gura. In ceea ce priveste tutunul, el are un rol bine dovedit in declansarea unei gastrite si in intretinerea unui ulcer constituit. Atit nicotina, cit si alte produse rezultate din arderea tutunului, si a foitei de tigara au proprietatea de a stimula secretia gastrica si de a declansa spasme ale musculaturii tubului digestiv. Un efect profund daunator il are si enervarea in timpul mesei, deoarece ea duce la dezorganizarea mecanismelor nervoase care controleaza secretia gastrica. La fel de daunator este si mincatul la ore neregulate. Stomacul isi formeaza in timp, un reflex conditionat de declansare a secretiei gastrice la orele la care se lua de obicei masa. Daca persoana respectiva nu mai maninca la aceasta ora, secretia acida va ataca peretii stomacului in lipsa alimentelor. Tipuri: In functie de localizarea leziunii ulceroase se cunosc doua forme de boala: ulcerul gastric si ulcerul duodenal. In 20-30% din cazuri boala afecteaza concomitent si stomacul si duodenul si se numeste ulcerul gastroduodenal. Simptome: Durerea este simptomul cel mai important, fiind prezenta aproape in toate cazurile. Diferitele sale caractere (localizarea, iradierea, intensitatea, ritmicitatea, periodicitatea) sint in functie de sediul ulcerului, de marimea lui, faza sa evolutiva, extinderea procesului in profunzime si de reactivitatea bolnavului. Durerea este localizata de obicei in partea superioara a abdomenului (epigastru), precum si in jurul ombilicului si iradiaza in spate. Intensitatea durerii este variabila, la unii este sub forma de

http://www.terapii-naturiste.com crampa, arsura sau distensie dureroasa. In ulcerele vechi, durerea este destul de intensa. Este important de semnalat ca durerea ulceroasa dispare de obicei dupa instalarea unei hemoragii digestive. Ritmicitate, adica aparitia durerii la un anumit interval in raport cu mesele este o caracteristica importanta a durerii ulceroase. Orarul durerii poate da unele indicatii asupra localizarii ulcerului, dar acest lucru nu reprezinta o regula. Astfel, durerea este: - precoce ( la 10-30 minute dupa mese) in ulcerul cardiei semitardiva (la 1-2 ore) in ulcerul micii curburi - tardiva (la 3-4 ore) in ulcerul antro-piloric hipertardiva (la 5-6 ore) in ulcerul duodenal. In ulcerul duodenal, durerea apare pe stomacul gol, inaintea mesei urmatoare, apare sub forma de "foame dureroasa" si se calmeaza dupa ce persoana maninca. De asemenea, acesta durere poate apare si intre miezul noptii si ora 3 dimineata. Ritmicitatea alimentara a durerii ulceroase se desfasoara in urmatoarea succesiune: - mincare-durere-calmare ( in ulcerul gastric) - durere-mincare-calmare (in ulcerul duodenal) Periodicitatea, adica succesiunea de perioade dureroase (durere zilnica, 2-4 saptamani) cu perioade de acalmie (citeva luni), reprezinta cea mai importanta caracteristica a durerii ulceroase. La unii bolnavi, aceasta periodicitate are un aspect sezonier, si anume apare primavara si toamna. Un alt caracter important al durerii ulceroase este absenta ei, dimineata la sculare, pe o perioada de una, doua ore. Un alt aspect important al durerii ulceroase este si calmarea, ameliorarea ei dupa administrarea de substante alcaline (in special lapte, dar si bicarbonat de sodiu, carbonat de calciu, trisilicat de magneziu, hidroxid de aluminiu, etc). Varsaturile apar de obicei dupa masa, sint abundente si contin alimente semidigerate. In general, varsaturile sint rare in ulcerul necomplicat, dar apar frecvent in ulcerul complicat cu micsorarea orificiilor stomacului (stenoza). Dupa varsaturi, durerea se calmeaza si de aceea unii dintre bolnavi si le provoaca singuri. Alte simptome, prezente in mod variabil sint: - senzatia de arsura in spatele pieptului, a osului sternal (pirozis) - greturi - reflux de alimente semidigerate in gura (eructatii) - pofta de mincare este in general pastrata, si chiar crescuta in ulcerul duodenal (apetitul poate diminua cind ulcerul este asociat cu o gastrita cronica intr-un stadiu avansat) -constipatia apare in majoritatea cazurilor de ulcer duodenal De asemenea, la examinarea abdomenului, la palparea portiunii superioare a abdomenului si in zona ombilicului, corespunzator stomacului si duodenului, este prezenta o sensibilitate crescuta. Evolutie: Boala ulceroasa se desfasoara in accese intrerupte de faze de bine. Tratamentul poate opri aceasta evolutie, vindecind sau ameliorind boala, prin rarirea recaderilor. In nici un caz, bolnavul nu poate aprecia singur daca s-a vindecat sau nu. Cum puseul acut are tendinta spontana de a ceda dupa citeva saptamani, este bine de stiut ca aceasta linistire nu inseamna vindecarea bolii. Nici chiar disparitia nisei (aspectul radiologic al ulcerului) nu inseamna vindecare. Bolnavul iesit din faza acuta trebuie sa ramina in observatia medicului o perioada de 1-2 ani, posibilitatea revenirii bolii ramanind deschisa in tot acest timp si uneori chiar peste acest interval. Netratata, intretinuta si agravata de obiceiuri alimentare neigienice, de abuz de alcool si tutun, de un program de viata necorespunzator, boala ulceroasa se poate complica. Complicatiile ulcerului sint: hemoragia digestiva, perforatia, stenoza, malignizarea (numai pentru ulcerul gastric) si periviscerita. Complicatiile provocate de tratamente sint: sindromul lapte - alcaline - tulburari de tranzit: diaree provocata de saruri de magneziu -constipatieprovocata de sarurile de calciu Diagnostic: Pentru diagnosticarea corecta a bolii este important de efectuat urmatoarele analize: - studiul secretiei gastrice (in marea majoritate a ulcerului duodenal este hipersecretie si hiperaciditate; iar in ulcerul gastric cel mai frecvent apare hipoaciditatea, dar poate fi prezenta si normoaciditatea si hiperaciditatea) - examenul radiologic baritat este investigatia cea mai importanta pentru diagnosticarea ulcerului; aparitia nisei fiind semnul radiologic caracteristic - examenul endoscopic, gastroscopia, este indicat in special pentru diferentierea unui ulcer gastric benign de unul malign, dar si atunci cind simptomele sint prezente, dar examenul radiologic este negativ - tubajul gastric, indicat cind simptomele sint prezente dar aspectul radiologic si endoscopic sint normale - evidentierea hemoragiilor oculte are o valoare relativa datorita nespecificitatii. Tratament: Schematic, tratamentul consta in regim, repaus la pat, medicamente (subsante alcalinizante), caldura pe abdomen. Suprimarea factorilor iritanti din alimentatie este prima masura pentru prevenirea crizelor dureroase. Repausul la pat este obligatoriu pentru bolnavul in plin acces. El face sa dispara durerea si pune organismul in conditii optime de vindecae, deoarece are un efect calmant general, care

http://www.terapii-naturiste.com influenteaza pozitiv sistemul nervos al bolnavului. Caldura pe abdomen are si ea un efect calmant asupra durerilor si se aplica pe jumatatea de sus a abdomenului, in regiunea corespunzatoare stomacului si duodenului. In ulcerele care singereaza nu se aplica caldura, deoarece efectul poate fi contrar. Hemoragiile impun, dimpotriva, aplicarea unei pungi cu gheata pe abdomen. Medicamentele alcaline sint capabile sa se combine cu sucul gastric acid, pe care il neutralizeaza, aparind stomacul de efectul lui daunator. Medicamentele se prescriu numai de medic. Bicarbonatul de sodiu are numai un efect trecator, urmat de o secretie daunatoare a secretiei acide. In cazul ulcerului gastric si a ulcerului complicat, este necesara spitalizarea, care are avantajul supravegherii medicale permanente si scoaterii din mediul stresant. Psihoterapia si evitarea starilor conflictuale este esentiala pentru reusita tratamentului. Pe linga regimul alimentar, bolnavul trebuie sa adopte si un regim de viata rational. Indeletnicirile care cer o incordare nervoasa continua si tin bolnavul in tensiune trebuie schimbate, cel putin provizoriu. Enervarile trebuie evitate cit mai mult posibil. Se va evita mincatul in graba, la ore neregulate ca si obiceiul de a minca numai de doua ori pe zi (de exemplu numai la prinz si seara). De asemenea, cine nusi aranjeaza dantura are mult mai putine sanse de a se vindeca. Administarea alimentelor se va face la ore fixe, in prinzuri mici si repetate (circa 5-6 prinzuri pe zi). In primele zile se recomanda: lapte (adevarat aliment-medicament), brinza de vaci proaspata, paste fainoase fierte, fierturi de cereale, supe de zarzavet, oua fierte, biscuiti alcalini. Dupa citeva zile se adauga: piine rece( care se faramiteaza usor) si in nici un caz piine prajita (care contine caramel ce excita secretia gastrica), carne fiarta, perisoare fierte sau gratar de pasare sau vita (fara grasimi), sosuri albe, sosuri cu smintina. In perioada de remisiune, se recomanda mentinerea regulilor de igiena alimentara (evitarea alimentelor hiperacide de tipul ciorbelor sau muraturilor, a condimentelor, alcoolului, rintasurilor, prajelilor, precum si evitarea abuzului de cafea), dar in rest se recomanda dieta libera, in functie de preferinte, intolerantele si starea de nutritie a bolnavului. Dietele restrictive prescrise in trecut nu faceau decit sa complice inutil viata bolnavului, descurajindu-l. De asemenea, se va renunta definitiv la tutun. Interventia chirurgicala este indicata in cazurile in care tratamentul medical nu da rezultatele dorite ca si in cazurile in care aparitia complicatiilor ulceroase cere o rezolvare urgenta. Vindecarea bolii este in primul rind o chestiune de cooperare sustinuta intre bolnav si medicul care-l ingrijeste. Preventie: Profilaxia primara Preventia consta in aplicarea de masuri igieno-dietetice persoanelor cu risc (rudele de gradul I ale celor care au ulcer, mai ales membrii familiilor cu aglomerare de cazuri). Preventia consta in: - evitarea eforturilor fizice excesive si a stress-ului - administrarea meselor la ore regulate - evitarea fumatului, consumului de alcool si a excesului de cafea - evitarea medicatiei ulcerogene: antiinflamatoare nesteroidiene (aspirina, fenilbutazona), corticoizi, tuberculostatice, reserpina Profilaxia secundara consta in: evitarea factorilor ce pot favoriza aparitia recidivelor si complicatiilor, a factorilor precipitanti a ulcerului. Trebuie tratat fondul psihic predispozant si trebuie evitate starile conflictuale, stresul, suprasolicitarile nervoase si fizice. Deseori este utila si medicatia sedativa. Dintre masurile preventive igieno-dietetice sint importante: - evitarea prinzurilor neregulate, abundente, asociate cu alcool, condimente, prajeli - evitarea fumatului si a abuzului de cafea (mai ales concentrata si administrata pe stomacul gol) - evitarea medicamentelor ulcerogene Statistici: Afectiunea este raspindita pe tot globul, frecventa variind de la o tara la alta. Aproximativ 10% din populatia generala a Europei are ulcer duodenal, acesta fiind de 4 ori mai frecvent decit cel gastric, spre deosebire de Japonia unde ulcerul gastric atinge 55% din totalitatea ulcerelor. Se apreciaza, in general, ca o persoana adulta din 10 are sau va avea cindva un ulcer. In Romania, predomina ca frecventa tot ulcerul duodenal, fata de cel gastric, intr-un raport de aproximativ 3:1. Ulcerul duodenal este mai frecvent de 4 ori la barbati (intre 20-45 de ani) decit la femei. Ulcerul gastric este doar de 2 ori mai frecvent la barbati. Diverse: Ulcerul beneficiaza de cel mai mare arsenal de principii si tehnici terapeutice din medicina, dovada clara ca nici unul nu vindeca boala (Lerich: "Ulcerul este terenul ideal pentru iluzii terapeutice"). Ulcerul este mult mai frecvent decit este diagnosticat, medicii vazind doar virful icebergului , restul bolnavilor fiind fara simptome sau autotratati de gastrita Ulcerul se poate inchide si spontan Medicatia poate inchide ulceratia, dar nu vindeca boala Aplicarea preventiva , sezoniera (primavara si toamna) a dietei de criza nu pare a influenta incidenta recidivelor. Bananele au un rol benefic, consumul lor

http://www.terapii-naturiste.com crescind rolul protector al barierei mucoasei gastrice. Constipatia Definitie: Constipatia este boala caracterizata prin eliminarea scaunului dupa mai mult de 48 de ore. Cauze: Constipatia obisnuita este cauzata, de cele mai multe ori, de intirzierea, din diferite motive, a prezentarii la toaleta cind apare nevoia de a avea scaun. Aceasta senzatie specifica se explica prin faptul ca sosirea materiilor fecale in ultima portiune a intestinului gros, produce o destindere a acestuia. Daca se amina eliminarea scaunului din diferite motive, nevoia resimtita devine din ce in ce mai slaba si mai rara si astfel apare constipatia. De asemenea si o alimentatie nepotrivita poate determina boala. In mod obisnuit, scaunul este format in buna parte din resturile alimentare neabsorbite in intestin. Aceste resturi stimuleaza peretele intestinal in executatea miscarilor de evacuare, servind totodata drept teren pentru dezvoltarea microbilor intestinali, care produc gaze si acizi de fermentatie ce stimuleaza la rindul lor miscarile intestinale. Astfel, o alimentatie formata din fainoase de calitate superioara, dulciuri, carne si brinza, adica o alimentatie lipsita de legume si fructe, deci saraca in resturi vegetale, leneveste intestinul si intirzie evacuarea. Vara si toamna constipatia este mai rara, tocmai datorita alimentatiei mai bogate in fructe si legume. Constipatia mai poate fi cauzata de slabirea puterii de evacuare a materiilor fecale. Aceasta depinde de forta de contractie a muschilor abdominali, care marind presiunea in interiorul abdomenului, determina evacuarea scaunului. Exista boli in care se produce slabirea fortei de contactie a acestor muschi, cum ar fi obezitatea, sarcinile repetate, slabirea mare si brusca. Factori de risc: Principalii factori de risc sint: - obiceiul prost de a amina prezentarea la toaleta atuci cind este prezenta nevoia de a evacua scaunul; - alimentatia saraca in legume si fructe; - obezitatea; sarcinile repetate; - slabiri masive intr-un scurt interval de timp Tipuri: Boala poate evolua sub doua forme: acuta si cronica. Constipatia este de cele mai multe ori cronica, adica durabila si nedureroasa. Se face o distinctie intre constipatia dureroasa, care alterneaza cu perioade de diaree sau care apare la persoane care au avut pina in acel moment scaune regulate, si constipatia obisnuita. In mod normal, evacuarea resturilor alimentare are loc la aproximativ 24 de ore dupa consumarea prinzului respectiv. Totusi exista persoane care, fara a fi bolnave, au un scaun la doua zile, fara sa se poata spuna despre acestea ca sufera de constipatie. Simptome: Dupa cum reiese si din definitie, simptomul de baza este lipsa evacuarii scaunului dupa mai mult de 2 zile. Nefiind eliminate, resturile alimentare se acumuleaza in intestinul gros si dau nastere la alte complicatii, care pot merge pina la obstructie intestinala. Diagnostic: Orice constipatie aparuta mai mult sau mai putin brusc, mai ales la o persoana in virsta, trebuie semnalata medicului, singurul in masura sa decida diagnosticul si tratamentul. Constipatia obisnuita este o afectiune simpla, care se poate trata doar prin respectarea regulilor alimentare, dar de asemenea, constipatia poate fi si semnalul unei boli mai dificile si de aceea nu trebuie tratata cu usurinta sau ignorata. Medicul dvs. trebuie sa fie cel care va recomanda analizele suplimentare pe care le veti efectua. Tratament: In cazurile de constipatie obisnuita, este indispensabila tratarea bolilor care slabesc puterea de contractie a muschilor abdominali, acolo unde exista. In marea majoritate a cazurilor insa, constipatia poate fi tratata printr-o dietetica potrivita, care sa furnizeze intestinului suficiente resturi alimentare si sa favorizeze astfel evacuarea regulata si usoara. Micul dejun este obligatoriu, pentru ca exista un reflex care face ca contractiile intestinului gros sa devina mai active imediat dupa masa. Regimul va trebui sa cuprinda o cantitate mai mare de lichide reci care excita contractiile intestinale, alimente bogate in celuloza, care maresc bolul fecal si usureaza fermentatia, dulciuri concentrate (miere, dulceata, gem) care favorizeaza producerea fermentatiilor intestinale, o cantitate crescuta de grasimi pentru a excita secretia si excretia bilei si implicit contractiilor intestinului, alimente bogate in vitamina B1, ca drojdia de bere si piinea neagra. Preventie: Dimineata se va lua, pe stomacul gol (daca bolnavul nu este obez), o lingurita de miere si un pahar de apa. Este un obicei gresit de a nu minca micul dejun si de aceea masa de dimineata se va lua cu regularitate. Se va minca incet si se va mesteca bine. Se vor lua 6 mese pe zi. Este obligatoriu, cel putin la una sau doua din cele 6 mese, sa nu lipseasca legumele si fructele crude. Fructele se vor consuma si intre mese.

http://www.terapii-naturiste.com Diverse: Bauturile indicate in constipatie sint cele reci si indulcite, in special baute dimineata pe stomacul gol. Sint bune sucurile de fructe, de zarzavat, citronadele, oranjadele, ceaiul de macese, sifonul si laptele (daca este tolerat): laptele batut si iaurtul cu zahar. Se recomanda carnea si mincarurile de carne de orice fel, grasa, gatita cu legume si sosuri, snitel. Piinea cea mai utila este cea de tarite, precum si piinea neagra (cel putin 200 grame pe zi). Zarzavaturile si legumele recomandate (de orice fel ) sint consumate in special ca salate de cruditati, rase pe razatoare (pentru persoanele care nu au dantura), fierte in ciorbe, borsuri sau sub forma de legume asortate, legume pane sau in mancaruri cu sos bogat in grasime. Cartofii pot fi consunati sub orice forma; legumele uscate (linte, mazare, fasole) se consuma ca garnitura linga carne. Se recomanda sa se manince fructe crude de orice fel; in special cele cu coaja, dulci, bogate in zahar, rase pe razatoare (pentru cei care nu au dantura si nu pot mesteca), mai ales fructe cu simburi, cirese, corcoduse, caise, prune, piersici, zmeura, fragi (se vor consuma la mese si intre mese, pe stomacul gol). Sint contraindicate bauturile calde, ciocolata cu apa, ceaiul veritabil, ceaiul de menta, vinul rosu, sucul de afine, si laptele daca are efect constipant (se va adauga lactoza). Nu se recomanda pentru consum: - cas si urda nesarata, precum si brinza de vaci proaspata - piine alba, prajita - sint contraindicate pireurile de morcovi, sufleul de morcovi cu brinza - pireul de gutui, gutuile coapte, sucurile de afine sau compotul strecurat de afine Rinita Definitie: Rinita este boala caracterizata prin inflamatia mucoasei nazale. Cauze: Cauza majora a inflamatiei mucoasei nazale o constituie infectiile virotice si bacteriene la care se adauga actiunea nociva a frigului (exercitat in special asupra regiunii cefei si extremitatilor) . Cauzele determinante ale rinitei cronice atrofice sint necunoscute, dar se pare ca apare mai des la femei. Factori de risc: Printre factorii favorizanti cei mai frecventi mentionam: -oboseala -subalimentatia respirarea unui aer viciat cu gaze si pulberi toxice Tipuri: In functie de evolutia bolii, se cunosc 2 forme de rinita: acuta si cronica. La rindul ei rinita cronica poate fi: -catarala (inflamatia, congestia mucoasei nazale) -hipertrofica (creste volumul mucoasei nazale ) -atrofica (scade volumul mucoasei nazale) Simptome: -RINITA ACUTA, cunoscuta si sub numele de coriza acuta, apare mai frecvent primavara si toamna, modificarile specifice acestor anotimpuri fiind propice inflamatiei nasului. Boala incepe cu senzatia de infundare a nasului, usturime si uscaciune la nivelul nasului si gitului, stranuturi dese insotite de secretie nazala apoasa, abundenta , lacrimare, senzatia de infundare a urechilor. In zilele urmatoare secretia devine galbena-purulenta, diminuind pina la disparitie dupa o saptamina. Ca semne generale bolnavul prezinta dureri de cap, indispozitie, mici frisoane, stare subfebrila, lipsa poftei de mincare, insomnie. -RINITA CRONICA CATARALA se manifesta prin senzatie de nas infundat si jena accentuata la respiratia pe nas, in special in pozitie culcat, scurgere nazala mucoasa sau mucopurulenta ce poate ajunge si in git dind o senzatie de corp strain. Bolnavul se mai plinge de scaderea mirosului, dureri de cap, oboseala, scaderea auzului, somn neodihnitor, inflamatii repetate faringiene, amigdaliene si bronsice. -RINITA CRONICA HIPERTROFICA se caracterizeaza printr-o degenerare a mucoasei nazale insotita de edem si polipi ( de tip edematos polipoid). Mucoasa nazala, in special la nivelul cornetelor (capul si coada mai ales a cornetului inferior) se ingroasa, devine edematoasa, albicioasa albastruie, neregulata, acoperind, obstruind fosele nazale. Bolnavul se plinge de uscaciunea gurii, are mirosul si auzul scazute, sforaie in somn, somnul este neodihnitor. La inceput, obstructia nazala apare la o singura nara, alternativ, in special in pozitie culcat (la nara situata dedesubt), apoi devine bilaterala si permanenta. -RINITA CRONICA ATROFICA cunoscuta si sub numele de ozena, se caracterizeaza prin atrofia nasului si prezenta de cruste nazale cu miros respingator. Crustele nazale de culoare galbenaverzuie rezulta din uscarea secretiei si prezinta un miros respingator ce provoaca repulsia celor din jur. Diagnostic: Diagnosticul se bazeaza pe simptomatologia mentionata si pe examenul medical clinic, care pune in evidenta modificarile prezente la nivelul mucoasei nazale. Medicul de familie si medicul specialist ORL vor recomanda examene medicale suplimentare cind este cazul. In cazul unei infectii a cailor respiratorii superioare prin examenul sputei se vor depista microbii care cauzeaza boala. Daca se efectueaza antibiograma se vor putea cunoaste cu exactitate antibioticele la care microbii sunt rezistenti si respectiv sensibili, evitindu-se astfel folosirea inadecvata a antibioticelor. Tratamentul va fi tintit si va

http://www.terapii-naturiste.com creste astfel eficacitatea lui. Tratament: In cazul RINITEI ACUTE, tratamentul la inceput consta in instilarea in nas de picaturi de genul Rinofug (2-3 picaturi). Medicamentele antihistaminice (Romergan) se folosesc cu rezultale bune. In perioada de stare se instileaza in nas substante antiseptice si vasoconstrictoare (Fedrocaina, Rinofug), se fac instilatii cu alcool mentolat 4% (1 lingurita la 1 litru apa fierbinte). Vaporii se vor aspira pe nas 10 minute prin intermediul unui cornet aplicat deasupra vasului cu medicament. Instilatiiile se vor repeta de 2-3 ori pe zi. Tratamentul medicamentos general consta in antitermice (paracetamol, aspirina), vitamina C si Calciu. Se recomanda , de asemenea si bai calde la picioare. Odihna si repausul la pat sint foarte benefice. In cazul RINITEI CRONICE CATARALE, tratamentul consta in instilatii nazale cu substante antiseptice (colargol, protargol) solutii uleioase sau Fedrocaina, Septazol cite 5-6 picaturi in fiecare nara, repetat de 3-4 ori pe zi. Inhalatiile sint de asemenea utile. Dupa inhalatii, bolnavul nu va parasi camera timp de aproximativ 20 de minute. Pentru cresterea rezistentei organismului se recomanda vitamine (A, B, C, D) preparate de calciu, fosfor, fier, alimentatie bogata in proteine (lapte, carne, oua), cu excluderea condimentelor. Se vor inlatura toate focarele infectioase din vecinatate (sinuzite, amigdalite) si cauzele de obstructie nazala (vegetatii adenoide, deviatiile de sept nazal). In cazul RINITEI CRONICE HIPERTROFICE, in afara de masurile amintite se repermeabilizeaza fosele nazale prin provocarea unor cicatrici retractile la nivelul cornetelor (prin galvanocauterizari, injectii cu substante sclerozante), iar la nevoie extirparea mucoasei nazale in exces (extirparea cozii de cornet hipertrofiate). In cazul RINITEI CRONICE ATROFICE, tratamentul consta in spalaturi nazale zilnice cu ser fiziologi caldut (la 1 litru de apa clocotita se pune o lingurita de sare de bucatarie, se lasa sa se raceasca si se toarna in pumn, aspirindu-se solutia pe nas) care inmoaie crustele si usureaza deslipirea lor. Se picura apoi in nas vitamina A uleioasa. Se mai pot face badijonari ale mucoase nazale cu untura de peste. Inhalatiile cu ape sulfuroase (Caciulata, Govora) sint si ele utile. Ca tratament general se administreaza vitamine si calciu. Tratamentul chirurgical urmareste combaterea uscaciunii nazale prin devierea lacrimilor in meatul mijlociu nazal, sau a secretiei parotidiene in sinusul maxilar, precum si reducerea calibrului foselor nazale prin apropierea peretilor laterali ai foselor de septul nazal. Rezultatele sint in general satisfacatoare. Preventie: In mod general, preventia urmareste cresterea capacitatii de apararea a organismului. Trebuie evitate starile excesive de oboseala, frigul, precum si respirarea unui aer poluat cu gaze sau pulberi toxice. Se vor rezolva la timp toate focarele infectioase din vecinatate (sinuzite, amigdalite) precum si cauzele de obstructie nazala (vegetatiile adenoide, deviatiile de sept). De asemenea, se vor trata corespunzator toate infectiile bacteriene si virale ale cailor respiratorii superioare, precum si a celor inferioare. Artroza Definitie: Artroza este o boala care consta in procese de uzura a articulatiilor provocind mari suferinte la articulatii. Artroza poate afecta atit articulatiile periferice, cum sint articulatiile mici ale miinilor, soldul si genunchiul ( acestea din urma coxartroza si gonartroza sint nu numai frecvente, ci si deosebit de suparatoare), cit si articulatiile coloanei vertebrale ( spondiloza, foarte frecventa si deseori suparatoare). Cauze: Principalele cauze care duc la artroza sint anomaliile congenitale si traumatismele. Factori de risc: In cazul artrozelor primare, la care nu se pot identifica anumite cauze, pot fi totusi precizati asa-zisii factori de risc care favorizeaza aparitia: suprasolicitarile determinate de anumite profesii, virsta, traumatismele - fie ca este vorba de microtraumatisme prin suprasolicitare, fie de traumatisme care genereaza luxatii, entorse, eventual fracturi. Daca traumatismele afecteaza o anumita articulatie, aparitia artrozei este relativ frecventa. Unul din factorii de risc in aparitia artrozelor la sold, la genunchi si la nivelul coloanei lombare (aceste articulatii sint numite, in general, articulatii de sprijin), este excesul ponderal (plusul de greutate). Acesta reprezinta o solicitare permanenta atit pentru coloana lombara (segmentul inferior al coloanei vertebrale), cit si pentru articulatiile soldului si ale genunchiului. Grupe de risc: Lucratorii cu ciocan pneumatic fac frecvent artroze la cot, desi, de obicei, coatele nu sint afectate de artroze. Balerinii fac artroze la glezne (articulatii care, la fel ca si genunchii, nu sint afectate de obicei de aceasta boala). Din rindul sportivilor de performanta, se recruteaza de asemenea multi

http://www.terapii-naturiste.com bolnavi de artroza. Astfel, baschetbalistii fac frecvent la genunchi artroza, iar boxerii pot prezenta artroze la nivelul articulatiilor pumnului. Tipuri: Specialistii au impartit bolile reumatice in trei categorii : reumatisme inflamatorii, reumatisme degenerative si reumatisme periarticulare ( acestea din urma se refera la suferinta unor tendoane si muschi in vecinatatea articulatiilor). Din categoria reumatismele inflamatorii fac parte poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta si alte boli cu procese inflamatorii cronice. In a doua grupa sint incluse artrozele. "Cele mai frecvente boli reumatice sint categoric artrozele. Aceasta boala se intilneste mai ales la persoanele in virsta, dar apare si la oameni ceva mai tineri", spune prof. dr. Stefan Suteanu, medic primar medicina interna si reumatologie, seful Clinicii de Reumatologie de la Spitalul Clinic "Prof. Dr. I. Cantacuzino" din Bucuresti. Artrozele pot fi si ele impartite in doua mari clase: artroze primare sau ideopatice (la acest tip de artroze nu se cunosc prea bine cauzele) si artroze secundare (cauzele sint bine identificate). Tratament: In cazul surplusului de greutate, exista doua masuri terapeutice: dietetic si medicamentos. Cei care sufera de artroza la genunchi sau sold sa nu stea prea mult in picioare sau sa mearga mult pe jos, mai ales pe scari sau pe drumuri cu urcus. "In cazul in care o persoana are artroza intr-o singura parte, fie la genunchi, fie la sold, ar fi bine sa poarte baston in mina opusa, tocmai pentru a echilibra greutatea intre articulatia afectata si mina care sprijina bastonul. Se recomanda de asemenea ca bolnavii care merg la serviciu sa aiba scurte pauze, de 20-30 de minute, pentru a se putea odihni in pozitii favorabile, care sa micsoreze solicitarea articulatiilor bolnave", spune Prof. Dr. Stefan Suteanu, seful Clinicii de reumatologie de la Spitalul Clinic "Dr. I.Cantacuzino" din Bucuresti. De asemenea, foarte importanta este dieta. In cazul bolnavilor obezi, dieta trebuie sa fie hipocalorica, pentru ca, prin scaderea greutatii, sa fie redusa solicitarea suplimentara a articulatiilor. "Scaderea in greutate la persoanele obeze care au deja artroze la genunchi sau la sold este foarte greu de obtinut, pentru ca efortul fizic nu mai este posibil din cauza durerilor la articulatii. Daca cineva vrea sa slabeasca, trebuie sa aiba activitate fizica intensa si sa reduca aportul de alimente. In cazul in care bolnavii au dureri mari la deplasare, pentru a obtine o scadere in greutate trebuie ca aportul alimentar sa fie si mai mult redus", afirma prof. Suteanu. Tratamentul medicamentos este necesar mai ales pentru combaterea durerii. Medicamentele recomandate de specialisti sint in special de tip analgetic ( au avantajul ca indeparteaza durerea fara sa irite sau sa produca ulcer) sau din categorii antiinflamatoare nesteroidiene care combat si durerea si inflamatia. Acestea din urma sint contraindicate bolnavilor care au avut ulcer. "Foarte importanta este si kinetoterapia (gimnastica medicala). Daca bolnavii cu artroze nu au si suferinte cardiace sau respiratorii, care sa reprezinte contraindicatii, curele balneare in statiuni cu profil de reumatologie sint deosebit de utile si de binevenite", spune dr. Suteanu. Tratamentul nu vindeca definitiv artroza. Orice om poate insa supravietui cu artroza multi ani. Statistici: Statisticile arata ca, dintre persoanele care au in jur 60 de ani, cel putin 35% au suferinte de tip artrozic. Specialistii sustin ca procentul ajunge la 80 - 90 % la cei cu virste mult mai inaintate. Aceste cifre se intilnesc peste tot in lume. Coxartroza Definitie: Coxartroza este cunoscuta si sub numele de artroza soldului si reprezinta localizarea reumatismului degenerativ la articulatia soldului. Incidenta: Boala este una din cele mai des intilnite artroze, cu a anumita frecventa mai crescuta la barbati decit la femei. Apare mai frecvent dupa virsta de 50 de ani. Cauze: Luxatia congenitala a soldului este una din cauzele importante ale bolii. Ea apare adesea cu caracter ereditar si se transmite pe linie feminina, mai ales la fetite, ca o malformatie a acelei cavitati hemisferice menita sa contina si sa articuleze capul osului femural. Aceasta cavitate nu mai are capacitatea de a cuprinde capul femural, care ramine astfel in afara articulatiei si cind copilul incepe sa mearga malformatia devine evidenta, capul fixindu-se in afara acestei cavitati. Ca simptom al acestei luxatii, se constata ca mersul este schiopatat, dar nu exista dureri. Subluxatia de sold este o alta cauza a bolii. Aceasta reprezinta in fond o luxatie incompleta a acestei articulatii. In timpul mersului capul osului femural tinde sa alunece in sus, ceea ce are ca urmare intinderi ligamentare. Perioade variabile de timp, cei cu subluxatii de sold nu au dureri si nici nu schioapata. Fara examene radiolagice ei isi pot

http://www.terapii-naturiste.com ignora malformatia pina cind apare artroza. In raport cu gradul subluxatiei, cu incarcarea ponderala (gradul de obezitate) si a solicitarilor fizice, coxartroza poate apare dupa 40 de ani, dupa 50 sau dupa 60 de ani. Factori de risc: Procesele artrozice sint determinate in linii generale de factori diferiti, care uneori actioneaza simultan sau cumulativ. Uzura si imbatrinirea articulatiilor se intilnesc si pot grabi transformarea degenerativa a articulatiilor. Artroza este determinata de uzura articulatiilor si acest proces de uzura nu este inevitabil, caci poate fi in mare masura diminuat. Imbatrinirea articulatiilor este in schimb un proces inevitabil si care incepe foarte de timpuriu, chiar din timpul pubertatii, adica inainte ca dezvoltarea oaselor si cresterea in inaltime sa se fi terminat. Diferitele profesiuni, care se bazeaza pe anumite miscari insotite de socuri resimtite de articulatii, determina uzura articulara. Cele mai multe artroze sint cauzate de pozitii "vicioase", denumite tulburari statice, care in timp duc la dureri si la artroze. Majoritatea acestor tulburari statice se transmit ereditar, dar apar evidente la o anumita virsta. Obezitatea este un factor important de supraincarcare articulara. Aceasta boala grabeste uzura si formarea artrozelor. Incetinirea circulatiei locale in articulatie ca urmare a proceselor de ateroscleroza, stagnarea anormala a singelui venos la cei cu varice, colesterolul in singe crescut, cresterea coagulabilitatii singelui se repercuteaza in procesul de nutritie a tesuturilor articulare si vor duce la uzura mai rapida a articulatiilor. Rolul factorilor endocrini a fost pus mult in discutie. Totusi, in masura in care obezitatea este determinata endocrin poate fi luata in consideratie si starea glandelor endocrine. Tipuri: Se cunosc doua tipuri de boala: - coxartroza primitiva, in toate cazurile cind nu se gasesc anumiti factori predispozanti - cozartroze secundare, cind se gasesc in prealabil modificari anatomice sau de pozitie a articulatiei soldului. Aproximativ in jumatate din cazuri, coxartroza se instaleaza fara modificari radiologice sau leziuni vizibile in prealabil. In asemenea situatii mecanismul de producere a leziunilor soldului este greu de definit, fiind vorba de una sau mai multe dintre cauzele generale ale artrozelor. Simptome: Durerea produsa de aceasta localizare artrozica poate, de multe ori, induce in eroare bolnavul si medicul. Bolnavii acuza deseori ca prim simptom o durere la genunchi, care pot fi normali. In aceste cazuri, este vorba de o iradiere catre genunchi a durerii, determinata de contractia soldului, adica la distanta. Cu timpul durerea este perceputa si la stinghie, in partea interna a radacinei coapsei. Uneori, insa manifestarile dureroase pot fi si in regiunea fesiera, coborind pe fata posterioara a coapsei, creind confuzia cu sciatica obisnuita. Durerea apare in timpul miscarilor soldului si mai ales al mersului si inceteaza la repaus. De multe ori, durerea la mers apare dupa un anumit numar de pasi, sute la inceput, reducindu-se o data cu evolutia. In general, in timpul noptii, cel putin in perioada initiala, durerea inceteaza. Alt simptom caracteristic dominant este limitarea miscarilor. La un examen medical, bolnavul are de la inceput dificultate la extensia sau flexia completa a coapsei pe bazin. Dar mai ales departarea coapselor este dificila de partea bolnava sau de ambele parti, daca coxartroza este bilaterala. Definitorie pentru coxartroza este de asemenea limitarea miscarii de rotatie in afara, cu departarea coapsei de linia mediana. Bolnavul are dificultati la incaltat. Bolnavul nu se poate lasa usor pe vine si se scoala greu de pe scaun, mai ales cind acesta nu este destul de inalt. In formele mai avansate mersul este caracteristic. Cind paseste pe membrul afectat, bolnavul schiteaza o aplecare a capului ca si cum ar saluta, inclininduse. Evolutie: Cu timpul intensitatea durerilor si limitarea miscarilor sint tot mai suparatoare. In timp, se ajunge la imposibilitatea miscarilor in articulatia lezata. Daca leziunile sint de o singura parte, mersul este posibil, iar daca sint bilateral, bolnavul nu se poate deplasa. Diagnostic Diagnosticul se bazeaza atit pe simptomatologie, examenul clinic, cit si pe examenul radiologic. Medicul specialist radiolog constata niste modificari caracteristice ale articulatiei soldului (apar osteofite, adica excrescente osoase de diferite forme si marimi). Tratament: Daca se tine seama de esenta leziunilor din coxartroza este clar ca uzura cartilajului si modificarile osoase nu pot fi remediate cu medicamente. In linii generale, se pot lua masuri de protectie fata de uzura articulatiei, de tratament care sa scada durerea la miscare si sa reduca contractura musculaturii si daca este posibil sa se obtina o restaurare a functiei articulare. Evitarea eforturilor este obligatorie pentru o persoana care sufera de coxartroza. Gimnastica abuziva si fortarea mersului nu

http://www.terapii-naturiste.com ajuta, ci creste uzura, grabeste evolutia artrozei. Soldul cu artroza trebuie menajat. O mobilitate mai buna a articulatiei soldului poate fi obtinuta prin miscari usoare, fara incarcare cu greutatea corpului si in cazurile care se preteaza se recomanda mersul pe bicicleta. Mersul pe bicicleta are un dublu rol pozitiv: activeaza miscarile articulare si creste forta muschilor care sint in general slabiti prin inactivare. O alta preocupare a bolnavului este evitarea pozitiei sezinde prelungite, care mentine soldul in flexie, caci aceasta tinde sa devina o pozitie vicioasa. Ca o corectare a acestei tendinte este bine ca bolnavul sa se aseze cu fata in jos, daca se poate pe un plan dur, de citeva ori pe zi, cu ridicarea pe coate, prin care se realizeaza o extensie a soldului, combatindu-se astfel tendinta de flexie. Cind mersul este anevoios se recomanda folosire unui baston. O alta problema care nu trebuie neglijata este greutatea bolnavului. Este clar ca obezitatea incarca articulatia si grabeste uzura. De aceea, dieta hipocalorica si controlul sistematic al greutatii sint de mare ajutor. Tratamentul medicamentos consta in antiinflamatoare nesteroidiene; relaxante - cind exista contractura. Tratamentul cortizonic este total contraindicat. Pentru durerile aparute dupa un efort, aspirina sau algocalminul pot aduce o scadere a durerilor. Tratamentul chirurgical cuprinde o serie de tehnici care au atit partizani si cit si adversari. Reducerea malformatiilor subluxante la copii, in primele luni ale vietii, este foarte importanta. La aceasta virsta reducerea ortopedica este eficace si simpla. Operatiile corective se adreseaza coxartozelor incipiente si bolnavilor mai tineri. Interventiile antalgice sint rezervate coxartrozelor avansate, foarte dureroase si in care mersul a devenit imposibil. In cazul artroplastiilor, din pacate, prin aceste interventii nu se suprima intotdeuna durerile, iar materialele folosite nu rezista un timp indelungat. Protezele de sold incearca sa inlocuiasa capul si gitul osului femural. Hotarirea unei interventii chirurgicale este foarte serioasa si are inca o serie de neajunsuri imprevizibile. Persoana care sufera de afectiuni cardiace, hepatice, bolnavii de rinichi si cei obezii sint exclusi de la interventie. Masurile chirurgicale sint adesea urmate de complicatii tromboembolice. Preventie: Profilaxia reumatismului degenerativ se poate face in toate statiunile cu profil reumatologic, ca de exemplu: Amara, Bazna, Govora, Baile Herculane, Olanesti, Baltatesti, Calimanesti, Caciulata, Eforie Nord, Pucioasa, Felix, Nicolina-Iasi, Sovata, Vatra Dornei, Slanic -Moldova, Singeorz-Bai, Techirghiol, altele. NU se recomanda cura balneara celor cu nevralgii acute, legate de spondiloze sau infectii bacteriene sau virale intercurente. Se evita recomandarea curei pentru cei cu coxartroze in episodul dureros acut sau cel cu atitudini vicioase ireductibile. Trebuie de asemenea se se evite balneoterapia la cei cu decompensari vasculare, hepato-renale sau cu ateroscleroza avansata. Se recomanda ca cei care au suferit de boli reumatismale sa se apare de frig, de umezeala, sa combata actiunea nociva a unor pozitii vicioasa prin exercitii si miscari care sa le asigure supletea. Obezitatea trebuie combatuta prin regim alimentar hipocaloric si printr-un control permanent al greutatii corporale. O regula de baza in bolile reumatismale consta in interzicerea miscarii in articulatiiile care dor si mai ales daca durerea nu dispare dupa ce miscarea a incetat. Aceasta regula trebuie cunoscuta si respectata de toti reumaticii caci miscarea fortata exacerbeaza starea acuta. Numai un specialist poate aprecia stadiul sau mai bine spus momentul cind, dupa faza acuta, miscarile redevin posibile, la inceput pasive si apoi active. TERMOTERAPIA are actiune analgetica si decontracturanta. Ea consta in namol, parafina, infrarosii, bai calde sarate, sulfuroase, termale, naturale. KINEZITERAPIA amelioreaza functia musculara, tonifica insertiile si in general nutritia cartilajului. Ea consta in exercitii pasive si active si in cele din urma active cu rezistenta. MASAJUL este foarte important in artroze, caci tonifica muschii si amelioreaza circulatia in tesuturile periarticulare. Masajul combate atrofiile musculare care pot contribui la uzura articulatiilor. BALNEOTERPIA constituie un important factor terapeutic in artroze. Bolile de inima Definitie: Bolile de inima sint acele afectiuni in care activitatea inimii este perturbata. Exista multe boli si stari care afecteaza inima. Cauze: Care sint cauzele bolii? Bolile de inima au multe cauze. Ateroscleroza, sau infundarea arterelor, este partial sau in general principalul responsabil pentru numeroase boli care afecteaza inima, cum ar fi: -atacurile de inima, denumite si infarcturi miocardice -congestionarea inimii -angina pectorala sau nepectorala, boli in care durerea in piept apare atunci cind inima nu primeste destul oxigen -ritm cardiac

http://www.terapii-naturiste.com neregulat sau aritmii, cum ar fi tahicardia ventriculara Alte cauza ale bolii de inima mai includ: -infectii ale valvulelor inimii, cunoscute sub numele de endocardite. Infectiile valvulelor inimii pot afecta valvulele si pot cauza boli ca regurgitarea aortica sau stenoza mitrala. -infectii ale muschilor inimii, cunoscute sub numele de miocardite -infectii ale captuselii din jurul inimii, o boala numita pericardita bacteriana -toxine, cum ar fi alcoolul sau unele medicamente folosite in chimioterapie pentru tratarea cancerului. Acestea pot cauza o boala numita cardiomiopatie, boala a muschiului inimii. -afectarea rinichilor, care cauzeaza pericardita, o inflamare a captuselii din exterior a inimii. Afectarea rinichilor poate duce si la o acumulare anormala de lichid in jurul inimii. -dereglari autoimune, in care propriul sistem imunitar ataca organismul unei persoane, si implicit muschiul inimii. Presiunea marita a singelui sau hipertensiunea pot cauza boli de inima chiar si atunci cind nu avem de a face cu infundarea arterelor. Hipertensiunea poate cauza marirea inimii, care poarta numele de hipertrofie, si congestionarea inimii. Mareste, de asemenea, riscul infundarii arterelor, lucru care, si el, afecteaza inima. Boala congenitala a inimii, ce poate fi observata la nastere, poate forma o inima cu o structura si o functionare anormale. De exemplu, un sugar cu sindromul Down poate avea un defect septal atrial si/sau un defect septal ventricular. Bolile valvulelor inimii, cum ar fi stenoza pulmonara, pot fi si ele observate la nastere. Exista multe alte cauze care afecteaza inima. Factori de risc: Factorii care maresc riscul de aparitie a aterosclerozei includ: presiune marita a singelui, diabet, nivel crescut de colesterol, fumatul, virsta inaintata, predispozitia barbatului la boala, cazuri de ateroscleroza in familie. Care sint riscurile pentru ceilalti? Boala de inima nu este contagioasa. Unele cauze pot fi ereditare. Daca o infectie este cauza majora, doar aceasta poate fi contagioasa, nu si boala de inima. Simptome: Care sint semnele si simptomele bolii de inima? Simptomele depind de cauza, de gravitatea si de tipul bolii. Semnele si simptomele frecvente includ: -scurtarea duratei respiratiei -durere in zona pieptului sau discomfort abdominal -palpitatii sau ritm neobisnuit al inimii, care poate fi rapid, incet, sau puternic umflaturi ale picioarelor(edeme) -slabiciune si oboseala -lesin -tuse -lipsa poftei de mincare si pierderi in greutatea corporala -invinetirea pielii (cianoza) -un anumit sunet al inimii observat si in regiunea abdominala, care poate fi auzit cu un stetoscop -vene marite la git -ficat marit. Este posibil sa existe si alte semne si simptome. Diagnostic: Cum este boala diagnosticata? -examinarea cu raze X a regiunii pieptului-radiografia; ecocardiografia, in care se folosesc unde de sunet pentru a masura bataile inimii; -testarea tensiunii. In acest tip de teste pacientul fie parcurge un traseu cu obstacole, fie i se administreaza un medicament si se urmaresc efectele asupra inimii cu ajutorul unui ECG; -caracterizare cardiaca, un examen cu raze X special prin care se vede inima si rezervele de singe pe care le are. Tratament: In ce consta tratamentul? Exista mai multe tratamente pentru boala de inima. Medicatia este folosita: sa controleze tensiunea crescuta a singelui, sa controleze colesterolul, sa ajute inima sa pompeze mai bine, sa stopeze sau sa controleze pulsul neregulat, sa previna formarea de cheguri de singe in inima. Atit chirurgia, cit si alte proceduri pot fi folosite pentru tratarea bolii de inima. Acestea includ: -angioplastia, in care se foloseste un instrument special pentru desfundarea arterelor in timpul caterizarii cardiace. -chirurgia cardiaca bypass: aceasta este o forma de chirurgie pe cord deschis care foloseste vase de singe din alta parte a corpului pentru circulatie, evitind astfel circulatia singelui prin artere blocate. -inlocuirea valvulelor inimii, o forma de chirurgie pe cord deschis folosita pentru inlocuirea valvulelor nefunctionabile ale inimii. -chirurgie pe cord deschis pentru repararea defectelor din nastere ale inimii -transplant de cord. Multe alte medicatii si tehnici chirurgicale se folosesc pentru tratarea bolii de inima. Exercitiul fizic moderat in general si alte forme de terapie pot ajuta la imbunatatirea conditiei bolnavului. Care sint efectele secundare ale tratamentului? Toate medicamentele si interventiile chirurgicale au posibile efecte secundare. Medicamentele pot cauza reactii alergice sau deranjarea stomacului. Chirurgia implica riscul de singerari si infectii. Ce se intimpla dupa tratament? Multe persoane care sufera de boli de inima au nevoie de tratament si tinere sub observatie pe tot parcursul vietii. Chiar si cu cel mai bun tratament, moartea poate oricind surveni. Preventie: Ce se poate face pentru a preveni boala de inima? Preventia depinde de cauza. Bolile de

http://www.terapii-naturiste.com inima datorate aterosclerozei pot fi prevenite prin incetarea fumatului si controlarea tensiunii singelui, a diabetului si a colesterolului. Evitarea consumului de alcool poate preveni cazurile datorate acestor cauze. Multe cazuri insa nu pot fi prevenite. Suspiciunile legate de prezenta unei boli de inima apar adesea dupa examenul clinic si dupa luarea in considerare a starii de sanatate in familie. Se mai pot face teste pentru determinarea tipului, gravitatii si cauzelor bolilor de inima. Acestea pot include: -probe de singe si urina -electrocardiograma sau ECG-ul, care ne arata activitatea electrica a inimii Recomandari: Cum este boala monitorizata? Schimbarile in simptome, cum ar fi durerile in zona pieptului sau respiratia greoaie, trebuie comunicate imediat medicului. O persoana poate avea nevoie de examinari repetate ale inimii. O persoana cu tensiune crescuta sau diabet trebuie tinuta sub observatie indeaproape. Diverse: Ce se petrece in corp? Principala sarcina a inimii este aceea de a pompa singe in intreg corpul. Cea mai mare grija legata de majoritatea bolilor inimii este cit de mult este afectata capacitatea inimii de a pompa singe. Care sint efectele pe termen lung? Efectele pe termen lung depind de tipul, gravitatea si cauzele bolii de inima. Infarcturile si congestionarea inimii sint cauze frecvente ale mortii. Infectiile inimii pot sa dispara complet dupa tratament si sa nu aiba efecte secundare, dar in alte cazuri ele pot afecta pe viata inima sau pot chiar aduce moartea. Cind oamenii folosesc termenul de boala de inima, se refera adesea la arteroscleroza sau infundarea (obstruarea) arterelor. Blocarea arterelor inimii duce la boala arteriala coronariana, care la rindul ei cauzeaza: -infarcturi -congestionarea inimii, cind inima nu mai poate pompa singe destul pentru a alimenta tesuturile corpului -ritm cardiac neregulat sau aritmii dureri in piept in forma anginei pectorale sau nepectorale Dar bolile de inima mai inseamna si multe alte afectiuni. Hepatita A Definitie: Hepatita virala acuta de tip A este o boala infectioasa specifica omului, cauzata de virusul hepatitic de tip A. Incidenta: In Romania, si, in special in tarile din Africa si din Asia, hepatita A afecteaza peste 90 la suta din populatie. Se apreciaza ca, pina la virsta de 40 de ani, aproape 90 la suta din populatia tarilor din ultima grupa a facut hepatita virala de tip A. Din acest motiv, hepatita de tip A este numita si hepatita copilariei si a tinerilor. Foarte rar, aceasta boala afecteaza persoane adulte sau in virsta. Cauze: Hepatita A este provocata de un virus foarte raspindit. Din acest motiv, se apreciaza ca, pina in jurul virstei de 40 de ani, aproape 90 la suta din populatia Romaniei a facut infectie cu acest virus. De asemenea, se estimeaza ca, pentru fiecare caz de hepatita manifestata clinic si internata in spital, exista alte cel putin 30 de persoane infectate cu acest virus ( datele sint valabile in special pentru copiii din colectivitati). Raspindirea virusului este fecal-orala, adica pe cale digestiva. Virusul este eliminat o data cu fecalele de catre bolnav. Eliminarea virusului incepe inainte de declansarea propriu-zisa a bolii, cu o saptamina - zece zile, ceea ce face ca circulatia virusului sa nu poata fi controlata. Factori de risc: Consumul alimentelor cu miinile murdare, consumul apei din locuri neautorizate, din fintini neigienice, din lacuri sau ape curgatoare in care se varsa ape murdare, consumul alimentelor fara sa fie spalate (fructe, zarzavaturi), folosirea obiectelor personale (sapun, prosop, vesela, tc), cu alte persoane, consumul unor alimente pe strada, pastrarea alimentelor in conditii neigienice, etc. Incubatie: Perioada de la infectie si pina la primele semne de boala este in general scurta, mai scurta decit pentru alte virusuri hepatitice, si anume de la citeva saptamini (3 - 4) la cel mult o luna si jumatate. Simptome: Scaderea poftei de mincare, greata, varsaturi. La unii bolnavi apar dureri abdominale, dar sint suportabile. Diagnostic: Medicul de familie poate sa recunoasca o hepatita acuta si sa-l trimita apoi pe bolnav la un medic specialist, la spital. In urma analizei, daca se dovedeste ca pacientul are hepatita A, acesta va fi internat. In alte tari un bolnav de hepatita A nu este internat in mod obligatoriu, asa cum este la noi. Acele tari insa au recunoscut ca gresesc, deoarece scapa multe cazuri necunoscute, iar riscurile de evolutie

http://www.terapii-naturiste.com nemultumitoare se inmultesc. Diagnosticul de hepatita A se pune in urma analizei singelui. Aceasta analiza permite punerea in evidenta a unor modificari a anticorpilor care sint specifice hepatitei A. Tratament: In timpul bolii, in Romania, este obligatorie internarea pacientului in spital. "Exista situatii in care neglijarea bolii de inceput poate costa sanatatea bolnavului pentru mai tirziu sau chiar viata. Cu alte cuvinte, bolnavii de hepatita A care nu se adreseaza medicului si continua sa faca efort, sa aiba o activitate zilnica obisnuita, unii chiar continua sa bea, pot sa aiba mai tirziu mari probleme de sanatate", spune prof. dr. Mircea Chiotan, sef Sectia Clinica Boli Infectioase V Adulti, medic primar boli infectioase la Institutul de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei Bals" din Bucuresti. In perioada bolii, pacientul trebuie sa respecte un anumit regim alimentar. Din acest motiv, numai medicul este in masura sa stabileasca o dieta corecta. De asemenea, repausul la pat este foarte important. Medicamentele sint foarte putine pentru aceasta boala. Nu exista deocamdata un medicament care sa elimine virusul. Din acest motiv, singurul tratament este regimul alimentar corespunzator si repaus la pat. Preventie: Igiena personala Profilaxia hepatitei A tine in primul rind de conditiile igienice in care traiesc oamenii (grupurile sanitare sa fie intretinute igienic, atit acasa, cit si in locuri publice, scoli etc). De asemenea, profilaxia hepatitei de tip A tine si de educatia sanitara a oamenilor. "Foarte putini oameni respecta la noi cele mai elementare norme de igiena, printre care sa nu manince pe strada. Omul pune mina pe bani, apoi tine un corn sau covrig in mina si maninca. Apoi, pe strada este praf, mizerie. La noi, pina ajunge piinea la consumator trece prin numeroase miini. In alte tari, piinea si toate produsele alimentare sint impachetate", spune prof. dr. Mircea Chiotan. De asemenea, inainte de a se aseza la masa, oamenii trebuie sa mearga sa se spele pe miini. In plus, combaterea vectorilor (mustele in special), care pot raspindi virusul, este obligatorie. In ultimii ani s-a pus in circulatie un vaccin impotriva hepatitei de tip A. Acest vaccin protejeaza bine, aproape 90 la suta din persoanele vaccinate, spun specialistii. Vaccinul este recomandat persoanelor care, pina in acel moment, nu au avut nici un risc de contaminare cu virusul hepatitic de tip A (copiii mici inainte de a merge la gradinita). Recomandari: "Hepatita A este o boala usoara, insa nu trebuie neglijata. Daca lasa impresia unei boli acute usoare, consecintele pot fi mult mai grave. In strainatate, s-au facut statistici cu forme mortale de hepatita de tip A. Sint cazuri rare, dar exista. Nimeni nu-i poate spune unei persoane bolnave de hepatita A cum va evolua boala. De aceea, oamenii trebuie sa se prezinte la medicul specialist in momentul in care apar primele simptome", spune prof. dr. Mircea Chiotan. Laringita Definitie: Laringita este o inflamate a mucoasei laringiene, superficiala la adult si mai grava la copil, avind in vedere particularitatile anatomice ale laringelui copilului, ca si aptitudinea mai redusa a acestuia de a expulza secretiile prin tuse. Cauze: Poate fi o consecinta a variatiilor bruste de temperatura, a prezentei focarelor infectioase de vecinatate (amigdalite, rinosinuzite). Uzul si abuzul de alcool si tutun favorizeaza aparitia laringitelor acute. Mai rar apare prin inhalarea unei atmosfere poluate cu gaze iritante, fum etc. La copii apare ca urmare a infectiilor acute respiratorii virale sau bacteriene. Incubatie: Evolutia, de obicei scurta, merge spre vindecare in citeva zile. Raguseala dispare lent.Fenomenul de afonie - lipsa vocii - dispare mai greu la femei. Rareori infectia coboara in arborele traheo-bronsic, in special la virstnici. Tipuri: Laringita acuta imbraca doua forme, cu tratament diferit, in functie de virsta: laringita acuta nespecifica si laringita acuta simpla la copil. Simptome: Semnele bolii sunt: raguseala, jena in git, dureri locale usoare. Se asociaza tusea, oboseala, semne generale de tipul febrei moderate. Leziunile sint simetrice, afectind ambele corzi vocale, cu prezenta secretiilor. La copii, debutul este precedat de o simpla jena in git cu usoara febra si tuse iritativa, care poate imbraca insa si forme mai grave. De asemenea se constata prezenta fenomenului de raguseala, pina la disparitia bolii. Diagnostic: Diagnosticul trebuie stabilit de medicul de familie si medicul specialist ORL, care recomanda tratamentul. Tratament:

http://www.terapii-naturiste.com Tratamentul local consta in repaus vocal care este esential, inhalatii cu substante balsamice, aplicare de caldura locala, aerosoli cu antibiotice, administrare de antiinflamatorii. Tratamentul general consta in repaus la pat sau in camera, la temperatura adecvata (20 - 22 grade), cu evitarea fumatului si a consumului de bauturi alcoolice, administrarea de antibiotice, la nevoie. La copii, tratamentul consta in repaus la pat in pozitie semisezinda, administrare de antibiotice pe cale generala, umidificarea atmosferei respirate de bolnav. Migrena Definitie: Migrena este o durere care apare in mod repetat si este resimtita intr-o anumita parte a capului. Cauze: Migrenele sint cauzate de o largire si ingustare rapida a peretilor vaselor de singe in creier si cap, ceea ce duce la iritarea fibrelor din peretii vasele de singe. Astfel, apare durerea. Printre cauzele care favorizeaza migrenele se afla lipsa poftei de mincare, schimbarile de vreme, perioadele menstruale, oboseala, administrarea de contraceptive, stresul emotional, dar si unele alimente, cum ar fi brinza, nucile, fructele de avocado, mincarea tratata cu nitrati, ciocolata, emolientii pentru carne si bauturile alcoolice. De multe ori, in aparitia migrenei, intervine factorul ereditar (mostenit). Daca migrena nu are caracteristicile obisnuite, ea poate fi cauzata de o malformatie vasculara cerebrala. Tipuri: Migrenele se pot manifesta in mai multe forme. Principalele tipuri sint: migrena clasica si migrena comuna. Migrene clasice De obicei, o viitoare durere de cap (senzatia) este precedata de anumite semne, stari. Perceperea vizuala a ceea ce ne inconjoara se schimba, persoana care va suferi o migrena poate vedea "stele verzi" sau linii in zigzag. Multe persoane vad dublu sau chiar nu mai vad nimic o anumita perioada de timp. De cele mai multe ori, schimbarea perceptiei vizuale este urmata de ameteala, amorteala, instabilitate in mers, confuzie in gindire, tremuratul buzelor, a fetei, a miinilor (de o singura mina sau de amindoua), lipsa puterii intr-un picior sau intr-un brat, incapacitate de a vorbi sau bilbiiala. O persoana poate avea doar unul sau citeva din aceste simptome, si in general exista aceeasi combinatie intre simptome la fiecare criza. Simptomele pot dura de la 5 la 15 minute sau chiar mai mult. Cind acestea dispar, intr-o parte a capului incepe durerea care pulseaza. Intensitatea acesteia creste treptat. Cind durerea devine insuportabila, pot interveni adesea greturi, varsaturi, si chiar sensibilitate la lumina si zgomot. Migrene comune Migrenele comune se manifesta instantaneu, fara vreun simptom, printr-o durere care pulseaza. Localizarea acestui tip de migrena variaza. Durerea poate fi localizata in ambele parti ale capului sau poate trece dintr-o parte in alta. Durerea este, deseori, insotita de greata, varsaturi, sensibilitate la lumina si zgomot. In general, acest tip de migrena apare la copii. Copiii care sufera de o migrena pot avea si dureri abdominale, care, dupa varsaturi, se amelioreaza. Simptome: Debutul migrenei este brutal. Cele mai frecvente simptome sint oboseala, iritabilitate, lipsa poftei de mincare. Durerea este unilaterala. Este o durere continua, ceea ce explica nevoia de liniste si de izolare. Tratament: Unele persoane au nevoie de medicamentatie. Pentru a avea un efect bun, e important ca medicamentele prescrise de medic sa fie luate la primul semn al crizei. Exista citeva masuri ce pot fi luate pentru a diminua durerea. Unele persoane se calmeaza aplicind o sursa de caldura in zona cea mai dureroasa a capului. Aplicarea unui prosop inmuiat in apa si incalzit sau a unui tampon duce la o usoara ameliorare a durerii. Dimpotriva, alte persoane isi aplica, in zona dureroasa, o punga cu gheata, invelita intr-un prosop. Durerea mai poate fi ameliorata si daca va intindeti intr-un loc intunecat si linistit, la primul semn ca veti avea o migrena. Multe persoane gasesc ca aceasta e o metoda foarte buna pentru relaxare. De asemenea, este bine daca reusiti sa va concentrati asupra unui gind sau a unei imagini care va linisteste si sa respirati incet si adinc. Notati intr-un calendar atit data in care a avut loc migrena, cind a inceput si cind s-a sfirsit, cit si cantitatea de medicamente pe care ati luat-o. Nu uitati sa duceti aceste date cu voi cind va vizitati medicul. Va poate ajuta mult in tratament. Migrenele pot dura de la citeva ore pina la citeva zile. Preventie: Preventia migrenelor este extrem de importanta, mai ales ca migrenele pot sa se repete ani in sir si folosirea constanta a medicamentelor poate avea efecte secundare grave. De aceea, nu va neglijati dieta. Puteti preveni migrenele prin evitarea anumitor alimente (nuci, brinza, avocado, ciocolata, slanina, sunca, hot dog-urile, hrana rece), precum si a emolientilor folositi in prepararea alimentelor.

http://www.terapii-naturiste.com Daca migrena e cauzata de foame, serviti cu regularitate mese mici. Femeile care sufera de migrene inainte de perioada menstruala ar trebui sa diminueze cantitatea de sare din alimentatie. Acest lucru ajuta la o mai mica retinere a apei in organism, asociata cu simptomele migrenei. De asemenea, evitati bauturile alcoolice. Alcoolul cauzeaza dilatarea vaselor sanguine in corp, lucru care favorizeaza durerile cauzate de migrene. In cazul in care stresul sau emotiile sint cauzele migrenei, atunci, desigur, e important sa eliminati stresul din viata dvs. Exercitiile fizice regulate (mersul pe jos, mersul pe bicicleta, inotul) si tehnicile de relaxare (yoga, meditatia) pot, de asemenea, sa va ajute. Exercitiile fizice si relaxarea, nu numai ca reduc stresul, dar va pot ajuta in a diminua intensitatea si frecventa durerilor de cap. Un consilier profesionist va poate ajuta in a identifica natura stresului din viata dvs. si in a va da sugestii de rezolvare a problemelor. Un program regulat de somn este necesar pentru cazul in care oboseala este cea care cauzeaza migrenele. Oboseala se poate accentua atunci cind se schimba vremea. Femeile care sufera de migrene de mult timp ar trebui sa evite contraceptivele orale. Medicul dvs. va poate recomanda alte metode de contraceptie. Recomandari: Este important sa descoperiti singuri care sint motivele care duc la aparitia unei migrene de care suferiti. In una din urmatoarele situatii, este bine sa va anuntati medicul: - durerile de cap nu inceteaza nici dupa doua zile; - intr-o luna, aveti mai mult de 3 crize de migrena; - in intensitatea durerii, apar schimbari; - simptomele ce preced migrena nu dispar dupa ce durerea de cap s-a instalat; - nu ati reusit sa aflati cauza simptomelor De asemenea, trebuie spus - pentru cei care se intreaba acest lucru - ca migrenele nu sint contagioase (nu veti suferi o migrena daca veti sta in aceeasi incapere cu o persoana care sufera o migrena). Diverse: Ideea care circula ca doar femeile au migrene este o poveste. Si barbatii au dureri de cap cauzate de migrene. Totusi, migrenele le femei se produc de patru ori mai des ca la barbati. De asemenea, nu este adevarat ca toate durerile de cap severe sint migrene. Durerile de cap pot avea numeroase cauze. O durere de cap cauzata de tensiune poate fi la fel de dureroasa ca o migrena. Persoanele care sufera de dureri de cap trebuie sa fie foarte bine examinate de medic. Diabetul Definitie: Ce este diabetul? Diabetul este o boala in care organismul nu e in stare nici sa foloseasca si nici sa depoziteze glucoza asa cum ar trebui. Glucoza se depoziteaza in singe provocind un surplus de zahar. Factori de risc: Cine se imbolnaveste de diabet? Oricine poate avea diabet. Insa cei care au rude apropiate bolnave de diabet sint intr-un fel predispusi la aceasta boala. Riscul de a avea diabet creste si cu cit inaintam in virsta. Persoanele cu virsta de peste 40 de ani si supraponderale sint foarte predispuse la diabet. Femeile care se imbolnavesc de diabet in timpul sarcinii (boala numita diabet gestational) sint predispuse sa aiba mai tirziu o forma complexa de diabet. Tipuri: Exista doua tipuri majore de diabet. -In cazul diabetului de tip I organismul inceteaza de a mai produce insulina, un hormon care permite corpului sa folosesca glucoza din hrana pentru a crea energie. Bolnavii de diabet de tipul I trebuie sa-si injecteze zilnic insulina pentru a supravietui. Aceasta forma de diabet se dezvolta de obicei la copii sau la tineri, dar poate surveni la orice virsta. -In cazul diabetului de tip II corpul produce insulina, dar nu de-ajuns ca sa asigure o transformare adecvata a hranei in energie. Aceasta forma de diabet apare de obicei la oameni cu virste de peste 40 de ani, supraponderali sau care au cazuri de diabet in familie. Simptome: Cum stim daca avem diabet? Cei bolnavi de diabet au anumite simptome cum ar fi: -senzatie foarte mare de sete -nevoia de a merge des la toaleta pentru a urina -pierderea greutatii -senzatie crescuta de foame -vedere slabita -infectii ale pielii -rani care nu se vindeca -in unele cazuri oboseala extrema si inexplicabila In unele cazuri nu exista simptome. Acest lucru este valabil in cazul diabetului de tip II, cind bolnavii pot trai luni si chiar ani fara sa stie ca au diabet. Aceasta forma de diabet se dezvolta atit de gradat, incit simptomele pot sa nu fie recunoscute. Diagnostic: Pe langa consultul medical si examinarea bolnavului, este utila dozarea zaharului din sange (glicemia). Medicul decide setul de analize suplimentare, care il vor ajuta sa depisteze eventualelor complicatii.

http://www.terapii-naturiste.com Tratament: Cum se trataeaza diabetul? Sint citeva lucruri pe care un bolnav de diabet, fie el de tipul I sau II, trebuie sa le respecte pentru a-si pastra sanatatea. E nevoie de un program al meselor. O atentie deosebita trebuie data exercitiului fizic, deoarece acesta ajuta la o mai buna folosire a insulinei de catre organism pentru a converti glucoza in energie, destinata celulelor. Injectarile cu insulina sint necesare pentru oricine are diabet de tipul I si pentru unii bolnavi de diabet de tipul II. Unele persoane bolnave de diabet de tipul II iau pastile care ajuta corpul sa produca mai multa insulina si/sau sa o foloseasca mai bine. Unii bolnavi de diabet de tipul II pot sa-si amelioreze boala prin reducerea greutatii corporale, prin diete si exercitii, toate acestea fara a mai fi necesare medicamentele. Orice bolnav de diabet ar trebui sa fie vazut de un specialist (endocrinolog) cel putin o data la sase luni. De asemenea, bolnavul ar trebui vazut periodic de catre membrii echipei implicate in tratamentul diabetului. Nutritionistul poate ajuta la stabilirea unui regim alimentar potrivit, adecvat fiecarui bolnav. Ideal ar fi ca bolnavul sa fie vazut si de un fizio-terapeut, care sa-i poata recomanda un program de exercitii fizice, de un asistent social, de un psiholog sau de un alt specialist, pentru a indruma, ajuta bolnavul sa lupte cu stressul si nemultumirea de a avea o boala cronica. Orice bolnav de diabet ar trebui sa faca regulat un control al ochilor (o data pe an), pentru a avea certitudinea ca orice problema a ochilor asociata diabetului este descoperita la timp si tratata inainte de a se agrava. In plus, bolnavii de diabet trebuie sa invete sa-si monitorizeze acasa zi de zi zaharul din singe. Aceste teste zilnice, care sint explicate pacientului de catre medic, il ajuta sa-si corecteze, sa ajusteze cit mai bine dieta, exercitiul fizic si medicatia tocmai pentru a regla cantitatea de zahar din singe la o limita normala. Preventie: Putem preveni diabetul? Este posibil in viitor. In prezent, un studiu facut la Centrul de Diabet Joslin si nu numai, examineaza rudele apropiate ale unei persoane bolnava de diabet de tipul I, in scopul de a identifica persoanele care vor avea acest tip de boala cu cinci sau mai multi ani inainte. Diabetul de tipul II este cea mai frecventa forma de diabet. Cu toate acestea, inca nu poate fi explicat foarte bine. Totusi, cercetari recente sugereaza ca se poate face ceva pentru prevenirea acestei forme de diabet. Acest lucru se poate realiza in special atunci cand exista cazuri de diabet in familie, in cazurile de diabet gestational sau in cazul apartenentei la un grup etnic mai predispus la diabet (afro-americanii, nativi americanii, hispano-americanii). In momentul de fata se efectueaza studii, in care se cerceteaza daca aceasta forma de diabet poate fi prevenita si cum. Schimbarea modului de viata, exercitiile fizice, controlul greutatii si anumite medicamente sint in curs de testare in acest sens. Statistici: Din fericire, un studiu facut in Statele Unite a demonstrat ca daca pacientii isi mentin cantitatea de zaharuri din singe cit mai aproape de normal, riscul unor complicatii se reduce cu 50% sau chiar mai mult. Diverse: Ce probleme grave mai poate cauza diabetul ? Medicul il va incuraja pe bolnavul de diabet sa respecte programul de masa si exercitii fizice, medicamentatia si monitorizarea zaharurilor din singe. De ce este acest lucru atit de important ? Pentru ca nerespectarea acestor reguli poate duce la o serie de complicatii pe termen lung, cum ar fi : atacul de cord, atacul cerebral, orbirea, boli ale rinichilor, boli ale vaselor de singe care duc la amputarea membrelor, afectiuni ale nervilor, impotenta la barbati. Otita Definitie: Otita reprezinta un proces inflamator al conductului auditiv extern (in cazul otitei externe acute) sau al casei timpanului (otita medie acuta). Cauze: Otita externa acuta este o afectiune foarte frecventa, intilnita in special in timpul verii, dupa scaldatul in bazine sau piscine si reprezinta o infectie cu stafilococ sau bacil. Otita medie este secundara sau concomitenta unei rinite acute virale; in forma supurata este mai frecventa la copii si apare in special in perioada iernii. Tipuri: Otita externa acuta afecteaza conductul auditiv extern. Otitele medii acute imbraca mai multe forme, fiind infectioase sau seroase si se localizeaza in casa timpanului. Simptome: In cazul otitei externe acute, durerea poate imbraca o forma localizata sau difuza. Bolnavul acuza dureri puternice care provoaca insomnii. Acestea sunt agravate de miscarea urechii, in timpul mesei.Deseori afectiunea este asociata cu starea febrila. In cazul durerilor difuze, bolnavul simte o senzatie de arsura, insotita curind de dureri locale.Tipul clasic de descriere a simptomelor este cel al

http://www.terapii-naturiste.com otitei acute la copil. Aceasta incepe prin faza congestiva, in care bolnavul prezinta febra, hipoacuzie (slabirea auzului) moderata. In stadiul urmator, care se instaleaza in citeva ore sau in maxim doua-trei zile de la debut, otita se manifesta prin dureri intense, pulsatile, stare generala alterata, insomnie, lipsa poftei de mincare, transpiratii. In etapa de vindecare starea de normal revine usor-usor. Diagnostic: Diagnosticul se bazeaza pe simptomatologia mentionata si pe examenul medical clinic, care pune in evidenta modificarile prezente la nivelul urechii. Medicul de familie si medicul specialist ORL vor recomanda examene medicale suplimentare cind este cazul. Tratament: Tratamentul otitei externe consta in instilatii locale cu alcool boricat solutie 4%, in asociere cu administrarea de antibiotic (eritromicina, oxacilina). Deseori, trebuie investigat, la recomandarea medicului ORL-ist, terenul pe care survine aceasta infectie ce uneori imbraca un caracter recidivant. In aceste cazuri, cercetarea glicemiei poate evidentia un diabet ignorat. In cazul otitei medii acute supurate, frecvent intilnita la copii, tratamentul local consta in instilatii locale de glicerina boraxata sau solutie de boramid, 10 - 15 picaturi calde, aplicate de 3-4 ori pe zi. Concomitent, se urmeaza un tratament rinofaringian, cu vasoconstrictoare sau dezinfectante (Rinofug, Bixtonim, Fedrocaina, Mentorin, antibiotice sub forma picaturilor din solutii de Neomicina sau altele).De regula, trebuie evitata instilarea in nas a antibioticelor uzuale cum ar fi penicilina sau streptomicina, care induc reactii alergice, determinind imposibilitatea utilizarii lor in viitor. Durerea este deseori nocturna si cedeaza partial la aplicarea de caldura locala (saculet cu sare incalzita), ulei cald instilat in ureche, antitermice (aspirina, paracetamol), sedative (luminal). Tratamentul general consta in administrarea de antibiotice (penicilina sau eritromicina), asociate cu Biseptol, aspirina, paracetamol. Otita prost tratata cu antibiotice poate realiza o evolutie mascata, cu disparitia semnelor subiective si generale. Otita corect tratata cu drenaj realizat de medicul ORL-ist duce la vindecare fara complicatii in doua-trei saptamini. Statistici: Incidenta complicatiilor otitelor acute este net scazuta sub influenta introducerii tratamentului cu antibiotice. Totusi, diagnosticarea lor precoce este imperios necesara in optimizarea rezultatelor terapeutice. Majoritatea complicatiilor (76%) sint datorate unor forme mai grave, fata de situatia din trecut (inainte de aoparitia antibioticelor), cind majoritatea (52%) apareau ca urmare a otitelor acute. Printre complicatii se numara meningita, abcesul cerebral, surditate. Rata mortalitatii a scazut de la 35% in epoca preantibiotica, la 5% actualmente. Recomandari: Este foarte importanta prevenirea reinfectarii urechii, evitindu-se manevrele de curatare cu obiecte improvizate - bat de chibrit, scobitoare etc, ce pot produce leziuni si infectii. Bolnavul trebuie sa stie ca la primul semn de suferinta trebuie sa se prezinte la medic. Cataracta Definitie: Cataracta se defineste prin tulburarea transparentei cristalinului. Cauze: Nu se stie din ce cauza apare cataracta. Tipuri: Exista doua tipuri de cataracte: congenitale si dobindite. Cataracta dobindita ( primitiva) poate aparea pe un ochi sanatos, care nu a suferit nici o afectiune, sau in urma unui traumatism ( cataracta traumatica). Cataractele primitive sint intotdeauna bilaterale (afecteaza amindoi achii). Mai intii se imbolnaveste un ochi, apoi si celalalt. Acest lucru nu inseamna ca ochiul care este afectat ultimul se imbolnaveste de la primul, dimpotriva nu exista nici o legatura. Cataracta congenitala apare fie la un ochi, fie la amindoi ochii. Un copil se poate naste cu aceasta afectiune, pe care o mosteneste. Modificarea cristalinului nou-nascutului poate surveni si din cauza ca, in timpul sarcinii, femeia a suferit o infectie. Simptome: Vederea se incetoseaza si scade treptat, niciodata brusc ( decit in cazul cataractelor traumatice). Diagnostic: Diagnosticul de cataracta congenitala se pune in urma unei consultatii simple: nounascutului i se pun in ochi citeva picaturi si cu un oftalmoscop se constata aceasta afectiune. Sansa copilului de a vedea este interventia chirurgicala cit mai repede, imediat dupa nastere. Copilul cel mai mic operat de cataracta la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice din Bucuresti avea o saptamina. In mod frecvent, sint operati copii in primele trei luni de viata care au cataracta. In general, diagnosticul de cataracta poate fi pus numai de medicul oftalmolog. Investigatiile nu sint foarte complexe. Pacientului i se face un examen cu biomicroscop. Exista situatii in care imaginea este identica, la un bolnav cu o

http://www.terapii-naturiste.com cataracta avansata sau fara cataracta. Acest lucru poate crea confuzii, de aceea, cel mai indicat pentru pacienti este sa se adreseze medicului oftalmolog. In debutul bolii, cataracta nu poate fi vazuta cu ochiul liber. Inainte de operatie, in urma unor masuratori (biometrie), medicii oftalmologi spun pacientilor ce cristalin sa cumpere. In plus, pacientul face un test de glicemie si i se masoara tensiunea arteriala. Au fost situatii in care pacientii aveau glicemia foarte mare, sufereau de diabet, dar nu stiau. La o glicemie foarte ridicata nu se face operatia, deoarece riscul de singerare este foarte mare. Tensiunea arteriala se ia si in ziua programarii pacientului la spital, si in ziua internarii si inainte de operatie. Daca tensiunea arteriala este mare, medicul anestezist o poate aduce in limite normale. Daca tensiunea arteriala este foarte mare, pacientul este trimis la un specialist in boli cardiovasculare si se va intoarce atunci cind tensiunea va avea valori constante. "Orice interventie chirurgicala este un stres pentru orice om normal si atunci apare o anumita tensiune psihica, iar tensiunea arteriala creste. Astfel, tensiunea poate ajunge la valori mari si este un risc mare daca se face operatia", spune dr. Pop. De obicei, evolutia cataractei este destul de rapida, astfel incit boala ajunge repede la maturitate (cataracta matura este deja alba, da o imagine alba in aria pupilara). Unii oameni au cataracta de zece ani, iar evolutia bolii este lenta. Aceste cazuri sint insa rare. Tratament: Tratamentul cataractelor traumatice este tot chirurgical. Aceste cataracte apar prin lovire, intepare, accidente de munca. Cataractele complicate apar in urma unor complicatii oculare. Singurul tratament eficient care poate rezolva aceasta boala este interventia chirurgicala. Aceasta este relativ simpla: cristalinul opacifiat se inlocuieste cu un cristalin artificial, operatia facindu-se sub anestezie locala. Operatia se poate face si in ambulator sau cu o internare de doua zile. Metodele de operatie sint foarte moderne. Operatia dureaza in jur de 20 de minute. "In general este bine sa se opereze atunci cind vederea omului este slaba. Orice operatie din lume reprezinta un risc. Nu este bine sa ne asumam acest risc atunci cind vederea unui om ii este inca buna, utila.In al doilea rind, este o mare greseala sa se opereze cataracta pe un singur ochi, in faza de debut. Daca se opereaza in fazele incipiente, sansele nu sint mai mari", afirma dr. Monica Pop. In mod normal, imediat dupa operatie pacientul trebuie sa vada. Dupa operatie, se pune un pansament care se tine o zi. In total, pacientul nu este tinut in spital mai mult de doua zile pentru o operatie de cataracta. Tratamentul postoperatoriu consta in introducerea unor picaturi. Tratamentul nu este foarte costisitor. Dupa interventia chirurgicala, pot aparea diverse compkicatii, cum ar fi inflamatii postoperatorii, leziuni ale corneei, care in general se rezolva cu un tratament. Daca operatia este facuta de medici competenti, cu experienta, reusita este de peste 98% din cazuri. In timpul operatiei, pot aparea singerari ( cei mai multi bolnavi cu cataracta sint persoane in virsta la care vascularizarea nu este foarte buna). Pacientul trebuie sa-si cumpere cristalinul, care se gaseste la diferite societati. Preventie: Nu exista nici o metoda de prevenire a cataractei. Exista un singur medicament care poate sa opreasca evolutia acestei afectiuni, insa nu are efectul dorit la toti pacientii. De asemenea, nu este nici un medicament care sa vindece boala. Recomandari: Nu exista operatie de cataracta cu laser. Laserul se foloseste numai in urma aparitiei unei mici complicatii postoperatorii, dar nu are legatura nu operatia. Operatia care se face cu laserul se numeste capsulotomie si consta in producerea unei fante mici in capsula posterioara reopacifiata dupa operatie. Operatia de cataracta se face cu ultrasunete. Statistici In ultimii ani, numarul imbolnavirilor de cataracta este mult mai mare fata de anii trecuti. "Radiatiile s-ar putea sa fie una din cauzele aparitiei cataractei. Spun acest lucru pentru ca avem la spital multi pacienti din Moldova. Si sint multi tineri. Daca inainte aceasta afectiune se intilnea doar la persoanele peste 60 de ani, in ultimii ani am operat pacienti de 20 de ani cu cataracta. Persoane de 40 de ani cu cataracta operam in mod frecvent. Cei mai tineri pacienti cu cataracta operati de mine aveau 26 de ani, respectiv 24 de ani. Ambii erau din zona Neamt", spune dr. Monica Pop, medic primar oftalmolog. Diverse: Implantul de cristalin foldabil se face cu aparatul numit facoemulsificator (aparat cu ultrasunete). Metoda poate fi folosita la o cataracta mai putin avansata. Cristalinul foldabil este un cristalin care se pliaza ( incizia este mica), cristalinul se indeparteaza cu aparatul de facoemulsificare si se introduce apoi cristalinul pliabil. Operatia presupune o tehnica deosebita. Calitatea acestui cristalin nu

http://www.terapii-naturiste.com este superioara cristalinului obisnuit. Interventia chirurgicala este insa mai usoara pentru pacient, nu este nevoie de sutura si se vindeca mai usor. Ca durata, operatia este putin mai scurta decit cea cu cristalin obisnuit ( dureaza cam 10 minute). Acest cristalin este mult mai scump (in jur de 130 de dolari). Cristalin artificial In prezent, nu se mai opereaza cataracta fara cristalin. In urma cu zeci de ani, dupa operatie, cristalinul era inlocuit cu ochelari speciali cu lentile convexe, ochelari care erau foarte grosi si foarte grei (dioptriile erau +10 la distanta si +14 de aproape). Imaginea era deformata, cu un efect de lupa: pacientul nu vedea bine, se impiedica atunci cind mergea. In urma operatiei care se facea pe atunci, cristalinul era scos si acolo raminea un loc gol ( din aceasta cauza se ajungea usor la dezlipire de retina si alte complicatii postoperatorii). Din acest motiv a fost inventat si cristalinul artificial. La Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice din Bucuresti aceste operatii se fac de peste 10 ani. Dupa 1989, toti medicii au invatat sa faca aceste operatii. Astmul bronsic Definitie: Astmul bronsic este o boala inflamatorie cronica a cailor aeriene, care se manifesta prin hiperresponsivitate bronsica la stimuli variati, manifestata prin obstructie si limitarea debitului aerian (prin bronhoconstrictie, dopuri mucoase si infiltrat inflamator). Cauze: Studiile din domeniu nu sustin rolul determinant al factorilor de risc, considerati pina in prezent raspunzatori de cresterea prevalentei astmului, cum ar fi: poluarea atmosferica, modificarea climatului interior, fumatul si alimentatia naturala. Exista, cu siguranta, o componenta genetica in aparitia astmului bronsic, cu o incidenta ce oscileaza intre 7 si 27% (la martorii non-alergici) si 40 - 65% (la alergici). Factorii endogeni implicati frecvent in declansarea bolii sint cei psiho-emotionali, refluxul gastroesofagian, factorii endocrinieni (astmul premenstrual sau postmenopauza). Dintre bolile asociate cel mai frecvent cu astmul bronsic se evidentiaza rinita alergica. Aproximativ 75% dintre pacientii cu astm au rinita si 20% dintre cei cu rinita au astm bronsic. Cele doua afectiuni apar simultan in 25% din cazuri, dar cel mai frecvent rinita precede astmul cu multi ani. De asemenea, sinuzita acuta sau cronica este frecvent factor de exarcerbare a astmului si impiedica raspunsul complet la tratament. Factorii exogeni implicati cel mai frecvent in declansarea astmului sint: alergenii la mediu, poluarea atmosferica, tabagismul, factorii meteorologici si infectiile virale. Factorii de declansare a acutizarii astmului cei mai frecventi sint: infectiile virale, alergenii domestici (praf de casa, animale cu blana), polenuri si mucegaiuri, poluarea atmosferica, fumatul, efortul fizic, emotiile puternice, iritantii chimici, medicamentele (aspirina, de exemplu). Tipuri: Exista doua tipuri de astm: astm alergic sau extrinsec, cind se identifica unul sau mai multi factori cu actiune dovedita in patogenia bolii si astm intrinsec sau non-alergic, cind nu s-a putut identifica nici un asemenea factor. In plus, exista patru trepte de diagnosticare: astm intermitent simptomele apar mai rar de o data pe saptamina, iar noaptea mai putin de doua ori pe luna; astm persistent usor - simptomele apar mai mult de o data pe saptamina, dar mai rar de o data pe zi, iar noaptea mai mult de doua ori pe luna; astm persistent moderat - simptomele apar zilnic si noaptea mai mult de o data pe saptamina, exarcerbarile afecteaza activitatea; astm persistent usor - simptome continue, activitate fizica limitata. Simptome: Din punct de vedere clinic, boala se manifesta prin atacuri de dispnee expiratorie, constrictie toracica si/sau tuse spastica. Diagnostic: Caracterul inflamator este elementul definitoriu al astmului bronsic. In cazuri incerte, obstructia reversibila a cailor aeriene, care se amelioreaza dupa tratament, sugereaza intens diagnosticul de astm. Examenul radiologic este util pentru diagnosticul complicatiilor care pot surveni la un astmatic: pneumonia sau tuberculoza. Cu valoare orientativa in diagnosticul astmului alergic, in special pentru confirmarea implicarii unui alergen presupus responsabil de declansarea crizelor, este testul cutanat. Pentru diagnosticarea rapida a alergiei respiratorii se foloseste un test sanguin - fadiatopul. Are o mare sensibilitate (90%) si specificitate (75%). Testul de efort se recomanda pacientilor care nu sufera de afectiuni cardiace. Tratament: Majoritatea specialistilor introduc ca tratament corticoterapia inhalatorie, inca din faza precoce a bolii, ca tratament de fond. Durata corticoterapiei inhalatorii este variabila, in functie de gravitatea bolii si de raspunsul terapeutic. Pauzele terapeutice nu sint indicate, deoarece astmul bronsic

http://www.terapii-naturiste.com este o boala cronica ce necesita, in marea majoritate a cazurilor, tratament cvasicontinuu, pentru a impiedica cronicizarea inflamatiei si producerea leziunilor ireversibile a cailor aeriene. Efectele tratamentului sint cresterea sintezei de proteine antiinflamatoare si scaderea sintezei celor proinflamatoare. Astfel, tratamentul determina scaderea obstructiei bronsice, diminuarea hiperreactivitatii bronsice, ameliorarea tolerantei la efort. Pacientilor tratati cu corticoizi li se administreaza si un tratament adjuvant cu preparate de potasiu, antiacide si antisecretorii gastrice. Exista doua tipuri de tratament cu medicamente administrate pe cale inhalatorie: medicatia de fond (corticoterapia) si cea "de criza" sau "de salvare" (betamimeticul). Pentru acest din urma tip de medicatie, la noi in tara este inca mult folosita o alta vrianta: injectia intravenoasa de Miofilin; aceasta, spre deosebire de tarile europene si SUA, unde injectia se administreaza doar cind nu s-a obtinut efectul scontat cu preparatul inhalator. Cele mai noi achizitii in tratament (anul 1996), aplicate recent si in tara noastra, sint antileucotrinele, folosite ca adjuvant al tratamentului de fond. Statistici: In tarile occidentale, prevalenta astmului bronsic este cuprinsa intre 6 - 12% la copii si 6 - 8% la adulti. La noi in tara, recentele studii, putine la numar, indica o prevalenta cuprinsa intre 5 si 7%. Se inregistreaza variatii mari in functie de caracteristicile populatiei: sex, virsta, etnie, nationalitate, nivel social, mediu de viata. Aproximativ 2/3 dintre pacientii cu astm au prima criza inaintea virstei de 20 de ani. Al doilea virf al debutului se inregistreaza in jurul virstei de 50 de ani - astmul cu debut tardiv. Tuberculoza Definitie: Tuberculoza este boala provocata de bacilul Koch (bacilul tuberculozei) si care poate afecta toate organele corpului, cu precadere plaminii. Cauze: Boala este provocata de infectarea cu un microb, bacilul Koch. Este in principal o boala de teren, care afecteaza organismele slabite, fara capacitatea de a se apara fata de agresiunea bacilara. Astfel, tuberculoza primara este determinata de infectia cu Micobacterium Tuberculosis, transmisa pe cale aeriana de la om la om. Nu exista o localizare favorizanta. Dupa 6 saptamani, apare complexul primar. Tuberculoza post primara este determinata, de cele mai multe ori, de reactivarea unor focare vechi prin scaderea apararii imunitare. Factori de risc: Prin scaderea apararii imunitare, se constituie terenul nefavorabil pe care se reactiveza infectiile cu acesti microbi ai tuberculozei. Principalii factori de risc care duc la slabirea organismului sint: - virsta inaintata - alcoolismul - subnutritia - SIDA - diabetul zaharat - tratamentele cu prednison (corticoterapia) - leucemia, limfoamele maligne - operatiile pe stomac (gastrectomia) - tratamentele cu substante citostatice (pentru cancer) - silicoza Tipuri: Din punctul de vedere al tuberculozei, fiecare dintre noi face parte din una dintre urmatoarele categorii: - NEINFECTATI cu bacilii tuberculozei - INFECTATI, dar SANATOSI - INFECTATI si BOLNAVI Numai dupa infectare exista posibilitatea pentru unii de a se imbolnavi imediat, iar pentru altii de a se imbolnavi mai tirziu. Trecerea prin aceste etape (infectie-boala) este absolut obligatorie, indiferent daca parcurgerea lor se face foarte rapid sau foarte lent. Pentru cei neinfectati se impune respectarea normelor de igiena si acceptarea masurilor de profilaxie, tocmai pentru a ramine in continuare neinfectati. Pentru cei bolnavi se recomanda cu stictete respectarea tratamentului pentru a se vindeca complet si pentru a nu mai reprezenta un risc pentru cei din jur. Important este ca boala sa se descopere in stadiu precoce, daca se poate cu mult inainte de a se simti cel mai discret semn de imbolnavire (prin mijloacele de depistare in masa-gratuite). Din categoria "infectati dar sanatosi" sint mai expusi cei care reactioneaza foarte puternic la tuberculina, (asa numitii "hiperalergici") si cei care prezinta unele mici modificari pe radiografia pulmonara, (asa numitii "purtatori de leziuni minime"). Aceste doua grupe de indivizi au un risc mare de imbolnavire prin tuberculoza. De asemenea, cind exista in acelasi timp mai multe conditii agravante, riscul de imbolnavire prin tuberculoza creste. Astfel, cind o persoana locuieste impreuna cu bolnavi contagiosi (cind este "contact tbc"), acest lucru adauga un element de gravitate in plus, indiferent in care din categorii se afla. Riscul de imbolnavire creste in functie de gradul de gravitate a afectarii persoanei in cauza. Se cunosc urmatoarele categorii: neinfectati - infectati vechi - infectati vechi hiperalergici - infectati vechi cu leziuni minime - infectati foarte recent - infectati cu leziuni minime si hiperalergie - infectati cu leziuni minime si hiperalergie la adolescenti sau fosti pleuretici (cu apa la plamin) - bolnavi cu leziuni foarte mici, de inceput - bolnavi cu

http://www.terapii-naturiste.com leziuni avansate, grave - bolnavi cu leziuni avansate grave si cu bacili deveniti rezistenti la medicamente Nimeni nu poarta eticheta categoriei din care face parte si nimic, de exemplu, nu deosebeste o persona infectata si sanatoasa in prezent de una care prezinta un risc mare de a se imbolnavi. Astfel, fiecare trebuie identificat prin utilizarea unei serii de procedee tehnice. O data aparuta, boala poate afecta diferite organe si tesuturi. In functie de acest lucru, se poate vorbi de: - tuberculoza pulmonara tuberculoza oaselor - tuberculoza ganglionilor - tuberculoza organelor genitale (in special la femei) Simptome: Tuberculoza pulmonara primara apare, frecvent, fara simptome si, eventual, se manifesta ca si o stare gripala. In cazuzi cu evolutie grava, se manifesta prin: - febra - transpiratii nocturne - tuse si expectoratie - apa la plamini (revarsat pleural) - o eruptie pe piele (eritem nodos) Dupa vindecare si, eventual, reinfectie, tuberculoza pulmonara postprimara se manifesta prin: - tuse cronica - transpiratii nocturne - lipsa poftei de mancare (anorexie) cu scadere ponderala - diminuarea capacitatii de munca tuse cu expectoratie sanguinolenta (cu singe, cu urme de singe) - dureri toracice Diagnostic: Depistarea tuberculozei se face printr-un set de examene paraclinice. Aceste examene de depistare sint: - reactia la tuberculina - radiofotografia - analiza sputei Reactia la tuberculina este o proba care indica daca o persoana este sau nu infectata cu bacilul tuberculozei. Acest lucru este posibil, pentru ca, dupa patrunderea bacilului in corpul omului, se petrec o serie de modificari generale, care fac ca orice tesut (si pielea) sa reactioneze printr-o inflamatie cind vine in contact cu tuberculina (un extras din bacilul tuberculozei). Organismul devine alergic, adica reactioneaza altfel decit inainte de infectare, cind de fapt nu reactiona. Reactia se poate executa in mai multe feluri, dar cea mai raspindita metoda este prin introducerea substantei respective, cu ajutorul unui ac subtire, in piele: Intradermoreactia (IDR). Radiofotografia se efectueaza prin reproducerea pe film fotografic a imaginii toracelui. Precizia radiofotografiei se apropie de cea a unei radiografii, iar doza de raza X este mica. In afara de descoperirea cazurilor de boala necunoscute, acest examen este important pentru ca identifica asa-zisele "leziuni minime". Analiza sputei reprezinta cautarea sistematica a bacilului tuberculozei, mai ales la cei care au leziuni minime si la fostii bolnavi vindecati. Se verifica in acest fel daca acestia nu elimina (raspindesc) bacili. Examenul trebuie repetat de mai multe ori. Radiografia toracica este importanta pentru ca prin aceasta analiza se vizualizeaza imaginea plaminilor si gradul de afectare al acestora in caz de boala. Tratament: Un tratament bun incepe cu depistarea bolii in stadiu precoce. Medicul, in buna colaborare cu bolnavul, va urmari ca boala sa nu se cronicizeze, si ca bacilii sa nu devina rezistenti la antibioticele antituberculoase. In cazul cronicizarii, boala isi pierde caracterul grav imediat, dar nici nu evolueaza spre vindecare. Bolnavul continua sa raspindeasca bacili, chiar daca intr-o proportie mai mica decit inainte de tratament. De obicei, in aceste cazuri, creste rezistenta bacililor la antibiotice, iar bolnavii pot infecta si pe cei din jur cu asemenea bacili. Tratamentul unor astfel de persoane este dificil si deseori ineficace. Tratamentul este ineficace cind bolnavul se abate de la recomandarile medicului in ceea ce priveste modul de tratament (cantitatea totala de antibiotice si ritmicitatea administrarii lor), iar greselile se rasfring atit asupra bolnavului, cit si asupra celor din jur. Tratamentul trebuie sa puternic la inceput, tocmai pentru ca microbii sa nu se "invete" cu medicamentele. In tratamentul tuberculozei, primele luni sint hotaritoare, pentru ca toate cazurile devenite cronice sau cu bacili rezistenti sint dupa aceea mult mai greu de tratat. De aceea, nerespectarea tratamentului este foarte periculoasa si cu consecinte grave. La inceput, tratamentul trebuie sa se faca cu doze mari, cu mai multe antibiotice deodata si cu medicamente la care bacilii sa nu fie resistenti. Acest lucru se poate cunoaste prin analize de laborator si chiar mai mult se poate cunoaste si cit de mare este rezistenta cistigata de bacili. Alegerea corecta, inca de la inceput, a medicamentelor ca si combinarea lor in cursul tratamentului nu o poate face bolnavul ci doar medicul. Un tratament aplicat anarhic poate duce la greseli ireparabile. Tratamentul unei tuberculoze trebuie prelungit foarte mult, uneori peste un an, si chiar peste un an si jumatate. Daca primele luni de tratament asigura reusita terapeutica, pentru mentinerea si consolidarea acestei reusite este nevoie de multe alte luni de tratament. Este demonstat faptul ca prelungirea tratamentului mult timp dupa ce bolnavul are impresia ca s-a insanatosit, asigura impotriva riscului de revenire a bolii. Cu cit tratamentul este mai lung, cu atit riscul scade mai mult. De asemenea, daca dupa un numar de luni de tratament, rezultatele sint negative se poate impune necesitatea unei interventii chirurgicale. Atitudinea

http://www.terapii-naturiste.com rationala este aceea ca bolnavul sa respecte sfatul medicului pentru ca aminarea sau evitarea interventiei poate duce cu timpul la situatia in care nici operatia nu mai poate fi facuta. Odihna si aerul de munte sint favorabile vindecarii. In tuberculoza pulmonara, aerul marin si baile de soare sint periculoase. Repaosul la pat este necesar, dar nu trebuie nici exagerat in acest sens. Un repaus la pat de aproximativ 16-17 ore din 24 este bine de pastrat doar in primele luni de tratament, dupa care se va introduce treptat la inceput putina miscare, iar mai tirziu chiar o munca usoara, totul facindu-se, bineinteles, sub supravegherea medicului. In mod special, in tuberculoza oaselor, cu exceptia muschilor din zona articulatiei imobilizate in gips, este recomandabil ca ceilalti muschi sa fie de timpuriu masati si folositi in cadrul unor miscari de gimnastica, simple dar repetate, pentru a mentine in conditii bune hranirea lor si pentru a preveni atrofia musculara. Alimentatie bolnavului trebuie sa fie, in primul rind, variata si sa cuprinda toate felurile de alimente. Ea trebuie sa contina atit produse bogate in albumine (carne, peste, brinza, ou), cit si fainoase, dulciuri, grasimi si verdeturi. Preventie: Alimentatia si igiena sint conditii de baza pentru ca un organism sa fie sanatos. Trebuie crescuta puterea de aparare a organismului, ca astfel, el sa fie capabil sa faca fata agresiunii bacilare. Acest lucru se realizeaza print-un regim de viata ordonat si o alimentatie corespunzatoare. Pentru ca sursa de infectie o constituie oamenii bolnavi si animalele bolnave de tuberculoza, un prim si important mijloc de preventie este tratamentul bolnavilor, pentru a face sa scada astfel posibilitatea contactarii bolii de catre persoanele sanatoase de la contactii tuberculosi (sputa bolnavilor de tuberculoza contine un numar enorm de bacili). Scuipata pe jos, sputa este un factor important de transmitere a bolii, pastrindu-si capacitatea de contagiozitate mai multe zile. Foarte periculoase sint si micile picaturi (invizibile cu ochiul liber) pe care bolnavul le proiecteaza in jurul lui prin tuse si stranut si care pot ajunge pina in profunzimea plaminilor persoanelor din jur. Astfel, bolnavul de tuberculoza este obligat sa scuipe intr-o vas special care sa contina un dezinfectant (de exemplu, solutie de cloramina 5%). Igiena este absolut necesara. Daca nu exista scuipatori, este bine sa se scuipe in servetele de hirtie si acestea sa se arunce apoi in W.C. sau in foc. Bolnavul de TBC nu trebuie sa-si clateasca gura deasupra chivetei, ci deasupra WC-ului. Lenjeria bolnavului grav, care poate fi contaminata de sputa, urina si alte secretii trebuie strinsa intr-un loc separat de lenjeria celorlalti membri ai familiei si trebuie dezinfectata inainte de spalare. Razele solare sint un foarte puternic dezinfectant pentru bacili. Peretii se vor varui de cel putin 2 ori pe an, punindu-se in var formol. Bolnavii contagiosi trebuie sa aiba vesela si tacimuri separate, care vor fi fierte tot separat. Cind tusesc sau stranuta, trebuie sa-si acopere nasul si gura si sa isi intoarca capul de la persoanele care se afla in preajma. Cel mai indicat ar fi ca bolnavul sa aiba o camera separata. Cea mai sigura izolare se realizeaza prin internarea in spital sau sanatoriu, unde masurile de dezinfectie sint corespunzatoare. Trebuie indepartate toate animalele din apartament (pisici, ciini, papagali) care se pot imbolnavi de tuberculoza si pot deveni astfel surse de infectie sau sa transmita pe blana sau pe pene microbii. La fel de periculosi pot fi si soarecii si mustele. Daca printre muncitorii dintr-un mediu cu praf de siliciu se descopera un tuberculos, la toti colegii de munca se va impune chimioprofilaxia. Personalul fermelor de izolare pentru vite tuberculoase vor respecta cu strictete regulile de dezinfectie. Laptele scos din asemenea unitati trebuie fiert cel putin 20 de minute. Diverse: Dupa terminarea tratamentului fostul bolnav trebuie sa se prezinte cu regularitate la controlul radiologic si bacteriologic. La fostii bolnavi, in caz de gripa, operatie de ulcer gastric sau de amigdalita, o sarcina (care scad rezistenta la tuberculoza) se recomanda chimioprofilaxia. Tratamentul si chimioprofilaxia sint gratuite. Reantrenarea la efort trebuie facuta din timpul internarii iar reinceperea activitatii se va face progresiv si sub observatie medicala. Pentru a evita vindecarea cu defect (inlocuirea tesutului pulmonar normal cu tesut fibros) se va face gimnastica medicala inca din timpul tratamentului. Vaccinarea B.C.G. nu este aplicabila celor infectati si de aceea este precedata de proba tuberculinica, pentru a se vedea mai intii daca copilul (tinarul) nu a fost infectat. In mod special, vaccinarea B.C.G. trebuie facuta la copiii din familiile in care exista un tuberculos, deoarece ei sint mai expusi si riscul lor este mai mare. Bacilul care provoaca tuberculoza a fost descoperit, in 1882, de bacteriologul german Robert Koch. Nicolas-Favre Definitie: Boala Nicolas-Favre este o boala cu transmitere pe cale sexuala, cauzata de infectia cu un

http://www.terapii-naturiste.com microb: Chlamydia Trachomatis. Este cauzata de organisme mici care traiesc ca paraziti in celule. Aceste organisme se numesc chlamidii si sint inrudite cu virusii si cu bacteriile. Factori de risc activitate sexuala intensa si virsta sub 20 de ani - lipsa mijloacelor de protectie, cum ar fi prezervativul mai mult de trei parteneri sexuali - folosirea contraceptivelor orale - sex cu un partener care a fost infectat - sex cu o persoana de sex masculin care are uretrita nongonococica (infectie de tip chlamidia a canalului urinar) Incubatie: Perioada de incubatie este de 3-30 de zile, daca apare leziunea primara si mai lunga daca aparitia ganglionilor inghinali este singura manifestare. Simptome: Boala are 3 stadii: -stadiul de sancru limfogranulomatos (apare o eroziune cu diametrul de 58 mm, rosie,neteda, nedureroasa)care trece adesea neobservat; -stadiul secundar,caracterizat prin aparitia unei adenopatii inghinale (apar ganglioni, bilateral la nivelul stinghiei); -si stadiul tertiar genito-anorectal (apare dupa unul sau mai multi ani de la contaminare si afecteaza atat organele genitale cit si anusul, rectul ). Eroziunea din stadiul primar se vindeca spontan in 2-3 zile, dar dupa 2-6 saptamani de la debutul leziunii primare apar in ambele parti in regiunea inghinala, ganglioni initial duri, mobili, discret durerosi, acoperiti de piele normala (stadiul secundar). La barbat, localizarile eroziunii sint pe gland, santul balano-preputial, pe teaca penisului, in uretra. La femei, infectia apare de obicei in canalul urinar, colul uterin sau in zona cea mai joasa a uterului care face legatura cu vaginul si pelvisul. Debutul poate fi ca o uretrita (inflamatia uretrei) sau o cervicita(inflamatia vezicii urinare) in cazul localizarilor respective a leziunii primare. Cele mai multe din infectiile cu chlamidia nu au simptome. De aceea, un partener sexual poate fi expus pericolului fara ca celalalt partener sa stie acest lucru. Cei infectati pot infesta alti parteneri la rindul lor. Datorita acestui mod de transmitere "silentios", aceasta este una din cele mai frecvente boli cu transmitere pe cale sexuala. Posibile simptome: la femei-scurgeri vaginale , usoara durere si disconfort la urinare, dureri abdominale, daca infectia s-a extins in uter, trompe si ovare, durere rectala, daca este infectat si rectul, durere in regiunea dreapta superioara a a abdomenului, daca este afectat si ficatul. Simptomele generale (din stadiul secundar)ca febra, frisoanele, durerea de cap, astenia, greturile, varsaturile, durerile la nivelul unor articulatii (artralgii) ,durerile unor muschi (mialgii) pot fi importante. Diagnostic: Izolarea si identificarea Chlamidiei se poate face prin examenul la microscop, a frotiului obtinut prin punctia ganglionara. Culturile de secretii sint singurul mod sigur de a diagnostica infectia. Tratament: Depistarea si tratamentul partenerilor sexuali sint obligatorii. Vindecarea se face, in general, sub tratament cu antibiotice. Totusi pot ramine tesuturi ranite. In general, tratamentul tine de la 7 la 10 zile. In cazul infectiilor grave, care se raspindesc in abdomen, antibioticele se injecteaza in vena, iar tratamentul se face sub observatie medicala, in spital. Este important de retinut ca, dupa ce a avut o infectie, o persoana nu devine imuna la boala. Infectia poate reveni in mod repetat. Ganglionii deveniti fluctuenti nu trebuie sa fie incizati ci punctionati si puroiul sa fie aspirat. Complicatiile tardive pot necesita terapii chirurgicale. Orice antibiotic are efecte secundare sau reactii alergice pentru anumite persoane. Orice reactie severa la un anumit medicament trebuie relatata medicului. Dupa tratament In general, tratamentul cu antibiotice da rezultate, dar ramin cicatrici. O persoana care nu termina intreg tratamentul poate fi reinfectata. In cazul in care celalalt partener nu este tratat, infectia poate sa reapara. Cu cit tratamentul este mai precoce, cu atit mai mult se evita aparitia complicatiilor. Preventie: Citeva metode simple de protejare in timpul actului sexual pot preveni raspindirea bolii. Prezervativele ar trebui folosite intotdeauna.Relatiile cu un singur partener sint mai sigure. Orice alt nou partener trebuie intrebat despre activitatea lui sexuala si ar trebui sa se testeze pentru o eventuala depistare a unei boli cu transmitere pe cale sexuala. Recomandari: Este foarte important ca infectiile de tip chlamidia sa se trateze, pentru a evita ranirea trompelor uterine care fac legatura intre ovare si uter. Acest lucru poate duce la probleme legate de nastere si infertilitate. 20% dintre femeile care sufera de boli inflamatorii ale pelvisului devin infertile. Daca infectiile sint grave si nu se trateaza, pot aparea complicatii serioase, cum ar fi inflamarea pelvisului, ranirea cronica a trompei uterine, durerea pelviana cronica, strimtorarea sau ranirea pelvisului, infertilitate, sarcina ectopica sau tubara, sarcina si nastere prematura (daca exista infectie in timpul sarcinii), endometrita tubara (captuseala uterului se infecteaza dupa nastere), proctita sau infectie

http://www.terapii-naturiste.com rectala. Complicatiile sistemice, generale includ: atingeri cardiace, infectii pulmonare, meningita aseptica, boala inflamatorie oculara, leziuni cutanate(abcese, ulceratii, urticarie), flebite (inflamarea venelor). Diverse: Chlamidia trachomatis cauzeaza infectii de tip chlamidia. In cele mai multe cazuri, infectia se transmite de la o persoana la alta in timpul actului sexual. Orice alt contact intim in zonele genitale, gura, regiunea rectala, sau cu acele obiecte folosite in timpul actului sexual poate transmite infectia de la o persoana la alta. O infectie poate, de asemenea, sa fie transferata de la mama la copil in timpul nasterii, lucru care poate cauza sugarului infectii ale ochilor sau pneumonie. In SUA boala este mai frecventa la barbat decat la femeie. Grupele de virsta mai frecvent atinse sint acele de 20-40 de ani. Foarte rar, eroziunea primara poate apare la nivelul degetelor sau limbii. Inocularea oro-faringiana detremina in stadiul secundar, ganglioni submaxilari, cervicali, supraclaviculari, mediastinali. Alzheimer Definitie: Boala Alzheimer este o afectiune degenerativa primara cu disfunctie generala difuza permanenta, durabila si ireversibila. Determina tulburari de memorie, gindire si comportament. Este cea mai frecventa cauza a dementei in rindul persoanelor cu virsta de 65 de ani si mai mult. Unele studii epidemiologice arata ca boala Alzheimer reprezinta 50% din totalul dementelor. Incidenta: Potrivit statisticilor,in Romania, incidenta tulburarilor mintala a crescut de la 605,2, in 1975, la 883,3 persoane la 100.000 locuitori, in 1993. In cadrul mortalitatii generale, decesele cauzate de tulburari mintale, boli ale sistemului nervos si organe de simt (fara bolile cardio-vasculare) ocupa locul 5, inregistind o crestere semnificativa, de la 11,7, in 1975, la 17,9, in 1994, si la 18,3, in 1997 (proportie la 100.000 locuitori). In aceasta perioada, mortalitatea generala a inregistrat valori semnificativ crescute, de la 928,8 la 1170, 7 decese la 100.000 persoane. Cauze: Rolul exact al geneticii in boala Alzheimer nu este clar. Cercetatorii au descoperit o legatura a acestei boli cu anumiti cromozomi. O forma extrem de rara cu simptome timpurii ale bolii Alzheimer are legatura cu anumiti cromozomi. Factori de risc: Factorii de risc cunoscuti pina in prezent sint cei ereditari (cazuri de dementa in familie), virsta inaintata si prezenta sindromului Down. Singurul factor de risc pentru ceilalti membri ai familiei este cel ereditar. Se apreciaza ca persoanele avind o ruda de gradul I care sufera de boala Alzheimer se afla in risc teoretic absolut de 26% pina la 45%. Simptome: Simptomele initiale sint dificultati in a-si aminti evenimentele recente si in a desfasura activitati obisnuite. In plus, pacientul poate fi confuz, sa aiba tulburari de comportament, personalitate si gindire, este incapabil de a pronunta corect cuvintele si de a se exprima coerent, este dezorientat atit in timpul noptii, cit si al zilei, sufera depresii, halucinatii Aceste schimbari apar mai repede sau mai putin repede in functie de persoana. In cele din urma, insa, boala face ca persoana afectata sa nu mai poata sa se ingrijeasca singura deloc. Boala Alzheimer are mai multe stadii evolutive: precoce (usor), intermediar (moderat), tardiv (sever). Fiecare din aceste stadii are modalitati comune si diferite de tratament si ingrijire, fiind extrem de important sa fie cunoscute de ingrijitori si familie. Boala Alzheimer afecteaza anumite canale ale creierului. Aceste canale sint esentiale pentru gindire, invatare si memorare. Astfel, se produce o degradare a celulelor cerebrale. Persoanele care sufera de aceasta boala au creierul mai mic decit majoritatea populatiei. In cazul acestor persoane, cantitatea de neurotransmitatori, si anume de acetilcolina (substante chimice care servesc drept mesageri intre celulele nervoase), este mai mica. Aceste substante sint esentiale in procesul gindirii si al memoriei. Diagnostic: Diagnosticul bolii Alzheimer are la baza un istoric de accentuare a pierderii memoriei in timpul vietii si al altor functii cognitive. Schimbarile de comportament, de personalitate si de gindire, pot fi observate, de asemenea. Diagnosticul clinic al bolii Alzheimer poate fi facut cu precizie de pina la 90%, pe baza acestor simptome si a rezultatului citorva teste. Tratament: Tratamentul include medicamente (unele administrate pentru a imbunatati memoria pacientului, prin cresterea cantitatii de acetilcolina in organism, altele ca sa amelioreze problemele de comportament, cum ar fi halucinatiile, agitatia). Unii bolnavi pot avea nevoie de medicamente pentru depresie, anxietate (stare emotionala caracterizata prin frica, teama) si insomnii. Consilierea bolnavului

http://www.terapii-naturiste.com si a familiei este benefica. Anumite medicamente pot afecta ficatul, deci, inainte de a fi administrate, se recomanda sa se faca un test. Alte medicamente produc greata, diaree, varsaturi, insomnii, oboseala sau crampe musculare. Bolnavii trebuie sa fie sub observatia unui medic. Acesta este obligat sa faca vizite regulate persoanelor care sufera de boala Alzheimer. Nu exista vindecare in boala Alzheimer. Boala are o evolutie progresiva, simptomele agravindu-se cu timpul. Preventie: Nu se cunosc deocamdata metode pentru prevenirea bolii. Statistici: Potrivit unor studii recente, maladia Alzheimer si celelalte demente se manifesta la 6 pina la 8% la persoanele de 65 de ani si peste si la 30% pina la 40% la cele peste 85 de ani. Dupa datele statistice furnizate de ONU, numarul absolut al populatiei de varsta a treia a ajuns la 500 milioane, comparativ cu 200 milioane in 1950 si se preconizeaza ca la nivelul anului 2025 numarul persoanelor virstnice pe glob va fi de 1 miliard, ceea ce inseamna mai mult de 14% din totalul populatiei mondiale. Pneumonia Definitie: Pneumonia este boala caracterizata prin inflamarea plaminilor si care este cauzata de bacterii, virusi sau iritanti chimici. Este o infectie sau o inflamare grava in care sacii de aer se umplu de puroi si de alte lichide. Tipuri: Pneumonia lobara afecteaza una sau mai multe sectiuni (lobi) ale plaminilor. Pneumonia bronhica (sau bronhopneumonia) afecteaza parti ale ambilor plamini. Pneumonia bacteriana este cauzata de diferite bacterii, printre care cea mai cunoscuta este pneumonia pneumococica. Pneumonia virala este cauzata de diferiti virusi, aceasta fiind cauza a jumatate din totalul cazurilor de pneumonie. Pneumonia micoplasmica este cauzata de micoplasme, cei mai mici agenti vii ai bolilor umane, care au atit caracteristicile bacteriilor, cit si ale virusurilor, dar nu intra in nici una dintre aceste doua categorii. Acesti agenti cauzeaza in general o pneumonie usoara, foarte raspindita, care afecteaza toate categoriile de virsta. Alte pneumonii mai putin frecvente pot fi cauzate de inhalarea alimentelor, a lichidelor, a gazelor, a prafului sau de fungi. Simptome: Simptomele pneumoniei bacteriane includ: -tremurat -friguri -clantanitul dintilor -durere mare in zona pieptului -temperatura ridicata -transpiratie accentuata -puls rapid -respiratie agitata colorarea vinetie a buzelor si degetelor -stare mentala confuza sau delir -tuse care provoaca expectoratie mucoasa de culoare maronie sau verzuie Primele simptomele ale pneumoniei virale sint aceleasi cu cele ale pneumoniei bacteriane, in acest caz fiind urmate de o incapacitate de a respira in continua crestere si de o inrautatire a tusei. Pneumoniile virale pot face o persoana susceptibila de pneumonie bacteriana. Pneumonia cu micoplasme are, intr-un fel, simptome si semne fizice diferite. Simptomele includ tuse severa care poate produce expectoratie mucoasa. Diagnostic: Cum este pneumonia diagnosticata? Diagnosticul este de obicei facut tinindu-se cont de anotimp si de stadiul bolii. Pe baza acestor factori, medicul poate pune un diagnostic rapid printr-o examinare fizica si a starii de sanatate din trecut, dar poate sa mai adauge urmatoarele teste pentru ca diagnosticul sa-i fie confirmat: -control cu raze X al pieptului - un test care foloseste raze invizibile de energie electromagnetica pentru a filma imagini ale tesuturilor interne, ale oaselor si ale organelor. -teste de singe - pentru a analiza cantitatea de dioxid de carbon si oxigen din singe. -cultura de sputa- un test de diagnosticare realizat pe materie scoasa la suprafata din plamini prin tuse in gura. O cultura de sputa este adesea realizata pentru a determina prezenta unei infectii. -oximetria pulsului - un oximetru este o dispozitiv capabil sa masoare cantitatea de oxigen din singe. Pentru a realiza aceasta, un senzor mic (ca un bandaj) este pus pe un deget de la mina sau de la picior. Cind dispozitivul este pus in functiune, pe senzor apare o luminita rosie. Senzorul nu provoaca durere, iar lumina rosie nu devine fierbinte. Tratament: Un tratament adecvat va fi recomandat de medic pe baza: -virstei, starii generale de sanatate din prezent si din trecut a pacientului -stadiului bolii -tolerantei pacientului la diferite medicamente, proceduri sau terapii -posibilei evolutie a bolii -preferintelor si opiniilor pacientului. Tratamentul mai poate include antibiotice, in cazul pneumoniei bacteriene. Antibioticele pot, de asemenea, accentua vindecarea pneumoniei micoplasmice si a unor cazuri speciale. Nu exista un tratament dovedit a fi complet eficient impotriva pneumoniei virale, care de obicei se vindeca de la sine. Alt tratament poate sa includa o dieta adecvata, terapie cu oxigen, medicamente pentru dureri si pentru tuse.

http://www.terapii-naturiste.com Preventie: Vaccinul antigripal: Pneumonia este o complicatie frecventa a gripei, in concluzie, vaccinarea in fiecare toamna este o modalitate eficienta de a evita pneumonia. Vaccinul pneumococic-Pentru a eficientiza lupta impotriva bacteriei pneumococice, vaccinarea este folositoare celor predispusi riscurilor. Aici sint incluse persoanele care: -au boli cronice cum ar fi boli ale plaminilor, ale inimii, ale rinichilor, anemie, diabet -care sint in recuperare dupa anumite boli grave -care isi desfasoara activitatea in institutii de ingrijire sau care sint implicate in ingrijirea bolnavilor cu boli cronice -care au virsta de 65 de ani si mai mult Pneumonia este adesea rezultatul unor infectii respiratorii banale. De aceea, o masura preventiva importanta este luarea in considerare a oricaror simptome sau inconveniente respiratorii care tin mai mult de citeva zile. O alimentatie corespunzatoare, odihna, o buna igiena si incetarea fumatului ajuta la marirea rezistentei corpului la bolile respiratorii, ca si la vindecarea rapida in cazul in care boala s-a instalat deja. Urticaria si Edemul alergic Definitie: CE ESTE URTICARIA? *Urticaria este o eruptie de papule (basici pline cu aer sau cu o secretie apoasa) sau o eruptie de placi in relief, insotita de prurit (mincarime). CE ESTE EDEMUL ALERGIC? * Edemul alergic este o umflatura care apare, de obicei, brusc si dispare la fel de brusc. Edemul poate sa apara si sa dispara in citeva ore sau zile. CE AU IN COMUN ACESTE LEZIUNI? Ambele leziuni, urticaria si edemul sint reversibile si se formeaza prin extravazarea serului din vasele subepidermice (la urticarie) sau din cele ale tesutului celular subcutanat (la edem) sub actiunea histaminei. La rindul ei, histamina sau alt mediator chimic se elibereaza ca efect al reactiei dintre un alergen si anticorpii specifici persoanei respective. O persoana poate fi alergica la diferiti alergeni. Exista persoane alergice la lapte, frisca, branzeturi, alte persoane la praful de casa, fulgi, igrasie, mucegaiuri, polen, precum si la unele medicamente, cum ar fi penicilina, ampicilina, altele. Urticaria si edemul alergic sint deci niste manifestari alergice cu frecventa destul de mare in populatie. Ambele au un mecanism de producere aproape identic si sint generate de factori cauzali asemanatori. Este bine cunoscut faptul ca aceste manifestari pot apare la acelasi pacient simultan sau alternativ. Cauze: Cauzele sint diverse si de multe ori ramin necunoscute. Dintre cauzele cunoscute, originea alergica nu este chiar asa de frecventa. CINE DECLANSEAZA URTICARIA SI EDEMUL ALERGIC? Alergenii care declanseaza cel mai fercvent aceste manifestari sint : alimentele, medicamentele, aeroalergenii, intepaturile de insecte (albine). Se intilnesc cazuri in care urticaria apare in cadrul bolii serului, dupa transfuzii de singe, precum si in unele alergii la rece (de exemplu dupa un dus rece). Simptome: URTICARIA Durata eruptiei este de minute sau maximum 2-3 zile, in asa zisa forma de urticarie acuta. In forma cronica, se constata numeroase reveniri ale acestei eruptii, precum si persistenta ei. In aceste cazuri, de evolutie cronica, eruptia poate persista si peste 2 luni. In general, leziunile de urticarie sunt localizate in anumite regiuni, dar cateodata se extind pe toata suprafata pielii. Este demn de remarcat faptul ca pielea cu urticarie seamana cu o piele urzicata. De cele mai multe ori, mancarimea apare inaintea leziunii urticariene. In multe cazuri, urticaria poate cuprinde si mucoasele. EDEMUL ALERGIC Localizarile preferentiale ale edemului alergic sunt la buze si pleoape. Se cunosc si alte localizari : la limba, faringe, laringe, plaman, stomac, intestin. Acest tip de edem este de obicei limitat, are culoarea alba si de cele mai multe ori nu este insotit de mancarime. Aspectul este asimetric iar marimea variabila ca intindere. Daca este localizat visceral, se insoteste si de simptomatologia specifica organului pe care il afecteaza. Diagnostic: ESTE USOR DE DIAGNOSTICAT BOALA? Stabilirea diagnosticului si elucidarea cauzei nu sint atit de simple si ridica deseori probleme dificile. Tratament TRATAMENTUL ESTE CUNOSCUT? Tratamentul urticariei si edemului alergic se adreseaza in primul rind factorului alergic cauzal. Identificarea acestuia se face prin teste cutanate. Pozitivarea testelor la substantele respective ajuta la diagnosticarea corecta. Deseori, de exemplu, testele cutanate alimentare mai mult incurca decit ajuta medicul, deoarece ele ramin negative chiar in cazuri in care un aliment incriminat este verificat ca agent cauzal. CUM NE TRATAM? Identificarea agentului cauzal obliga persoana bolnava sa evite contactul cu alergenul responsabil. De exemplu, daca la o persoana cu urticarie, edem, la testarea cutanata la un aliment rezultatele sint pozitive, solutia cazului consta in dieta prelungita fara acel aliment si incercarea de hiposensibilizari specifice aplicate cu profesionalism si rabdare. De asemenea,

http://www.terapii-naturiste.com daca rezultatele sint pozitive la mucegaiuri din igrasia casei, se recomanda, desigur, sa se locuiasca un timp intr-o casa fara igrasie. In tot acest timp trebuie consultat medicul, care va urmari sa nu apara din nou alte simptome, eventual pentru un alt factor determinant. Daca fenomenele alergice apar la utilizarea medicamentelor, se recomanda stoparea tratamentului cu ele si inlocuirea cu alte medicamente tolerate. La fel se procedeaza si cu alergenii din aer direct responsabili de simptome, care trebuie evitati, indepartati complet. Pina la diagnosticarea corecta, elucidarea completa a cazului, simptomele, manifestarile cutanate se pot ameliora cu ajutorul unor medicamente ANTIHISTAMINICE. Recomandari: Este important de stiut ca preparatele CORTIZONICE nu sint recomandate decit in conditii cu totul speciale si pentru o durata scurta de timp. Diverse: Diverse DE CE TESTELE CUTANATE LA ALIMENTE SINT FRECVENT NEGATIVE ? Explicatia este simpla si anume ca anumiti bolnavi nu sint sensibilizati la alimentul respectiv, ci la unul din produsele de digestie ale acestuia. Un test cutanat practicat cu lichid rezultat din amestecul alimentului cu lichid gastric si duodenal cu bila poate da rezultate pozitive in comparatie cu negativarea testului cutanat la extractul, alimentul respectiv Conjunctivita Definitie: Conjunctivita este o boala oculara foarte frecventa, in special la copii, care se caracterizeaza prin inflamarea mucoasei conjunctive. Cauze: Conjunctivitele sint produse de microbi obisnuiti sau de microbi care imbolnavesc in mod special conjunctiva. Factori de risc: Fumul, praful, corpii straini conjunctivali, gazele toxice sint considerati factori favorizanti importanti in producerea conjunctivitelor. Tipuri: Dupa aspectul clinic, conjunctivitele sint: - catarale (conjunctiva este inflamata) - purulente (pe linga inflamatie este prezenta si o secretie purulenta, alb galbuie) - pseudomembranoase (este prezenta o secretie fibrinoasa cu false membrane) - nodulare - eruptive Simptome: Bolnavul acuza usturimi, senzatia de arsura oculara, senzatia de "nisip in ochi", mincarimi, intepaturi. Diagnostic: Cind bolnavul prezinta asemenea simptome, trebuie sa se prezinte la medicul specialist oftalmolog, care la examenul clinic al ochilor constata congestia (inflamarea cu inrosirea) de diferite grade a conjunctivei, care respecta zona din jurul corneei. In plus, se mai constata prezenta unei secretii conjunctivale care poate fi variabila ca aspect in functie de felul microbului ce a produs boala, dar si de gravitatea bolii. Secretia conjunctivala poate fi mucoasa, mucopurulenta, purulenta, fibrinoasa cu false membrane si, in functie de aspectul si de caracteristicile sale, medicul recomanda si alte analize pentru a stabili cu precizie cauza bolii, respectiv microbul sau microbii implicati, tocmai pentru a aplica un tratament adecvat. Tratament: Tratamentul este de competenta medicului specialist oftalmolg, care decide conduita terapeutica. Tratamentul local al conjunctivitelor consta in instilarea in ochi a diferite medicamente sub forma de picaturi. In unele forme de conjunctivite, cind este nevoie, medicul recomanda antibiotice. Aplicarea picaturilor in ochi se face in conditii de igiena perfecta. Pesoana care aplica picaturile se va spala pe miini cu apa si sapun inainte de fiecare aplicare. La copil, picaturile le va aplica mama, copilul acceptind mai usor manevra din partea unei persoane in care are incredere. Bolnavul va da capul pe spate iar cel ce aplica picaturile va indeparta cu degetul mare si aratatorul de la mina stinga pleoapele, iar cu pipeta tinuta vertical in mina dreapta va picura 3-4 picaturi de medicament pe conjunctiva, avind grija sa nu le toarne peste cornee. Lacrimile amestecate cu medicamentul care se scurg pe obraz se aduna intr-un tampon de vata curat tinut in unghiul intern al ochiului. In conjunctivitele grave (cum este cea gonococica), se recurge si la un tratament cu antibiotice pe cale generala. In conjunctivitele alergice, se administreaza in plus cortizon local si general. In conjunctivitele cu secretii abundente, se recomanda efectuarea de spalaturi conjunctivale cu acid boric 4% sau alte antiseptice slabe. Se procedeaza astfel: bolnavul tine capul pe spate, iar cel care face spalatura (spalat pe miini cu apa si sapun si apoi dezinfectat cu alcool medicinal) desface pleoapele si stoarce deasupra ochiului tamponul de vata muiat in solutia cu care se face spalatura. Preventie: Profilaxia conjunctivitelor consta in aplicarea cu strictete a regulilor de igiena individuala. La

http://www.terapii-naturiste.com bolnav, sint necesare masuri speciale pentru ca secretia de la ochiul bolnav sa nu ajunga la ochiul sanatos si la alte persoane din jur. Pentru aceasta, bolnavul se va spala pe miini de mai multe ori pe zi, de fiecare data cind este nevoie curatarea si ingrijirea lor. Bolnavul trebuie sa aiba prosop, perna si batista strict personale, lucru important atit pentru protectia lui, cit si a persoanelor din jur. Recomandari: Ce NU trebuie sa se faca intr-o conjunctivita? - Nu trebuie sa se lege ochiul, pentru ca pansamentul duce la stagnarea secretiei si la imbolnavirea corneei, complicatie grava care poate provoca pierderea vederii . Autism Definitie: Autismul este o boala caracterizata prin afectarea dezvoltarii creierului. Autismul afecteaza grav abilitatile mentale, emotionale si comunicationale ale unei persoane. Cauze: Cauzele autismului nu sint bine cunoscute. Ele pot fi de natura genetica. Ceea ce se stie este ca o crestere necorespunzatoare, bolile mintale sau faptul ca un copil "pur si simplu nu vrea sa reactioneze", nu cauzeaza autismul. Nu se considera ca factorii psihologici contribuie intr-un fel la formarea autismului. Unele cazuri de autism au fost asociate traumelor, bolilor sau anomaliilor structurale dinainte sau din timpul nasterii, incluzind: - mama bolnava in timpul sarcinii de rubeola sau rujeola (pojar), fenilcetonuria netratata (o incapacitate a corpului de a controla anumite substante chimice numite fenilcetone) - lipsa oxigenului in timpul nasterii - encefalita sau alte infectii grave care afecteaza creierul la sugar Simptome: O persoana care sufera de autism poate avea numeroase simptome. Manifestarea autismului poate diferi in intensitate, de la simptome usoare la forme mai grave care pot afecta intreaga existenta a individului. Toate simptomele variaza in intensitate, iar unele persoane pot avea simptome pe care altele nu le au. Simptomele pot include: - dificultate in comunicare. Limbajul vorbit se dezvolta de obicei greu sau deloc. Cuvintele sint adesea folosite necorespunzator. E posibil ca bolnavul sa foloseasca mai mult gesturi decit cuvinte. Exista tendinta bolnavului de a repeta cuvinte si fraze si imposibilitatea de a-si concentra atentia si de a fi coerent; - nesociabilitate. O persoana care sufera de autism nu e de obicei prea interesata in a avea relatii cu altii. Se poate ca ea sa nu raspunda cu placere altora si sa nu isi priveasca in ochi interlocutorul. Un bolnav de autism petrece mult timp singur si nu depune prea mult efort in a-si face prieteni; - simturi diminuate sau prea dezvoltate. Unii bolnavi de autism abia daca raspund la impulsurile celor cinci simturi. Altii pot avea simturi foarte dezvoltate. De exemplu, un individ cu autism poate auzi un zgomot dupa care sa-si acopere urechile pentru mult timp. Se poate ca un sugar sau un copil bolnav de autism sa evite imbratisarile si orice fel de atingere; - dificultate in a se juca. E posibil ca un copil cu autism sa nu fie interesat in a intra in joc cu altii sau sa nu fie capabil sa intre intr-un joc bazat pe imaginatie; - excese in comportament. O persoana care sufera de autism poate avea reactii exagerate sau poate fi extrem de pasiva. Ea poate trece de la o extrema la alta. Unele persoane pot arata un interes obsesiv pentru un lucru, o idee sau o activitate. Unii bolnavi fac miscari repetate ale corpului, cum ar fi bataile din palme, balansarea corpului inainte si inapoi, si a capului. E posibil sa le lipsesca bunul simt si sa fie agresivi cu ei insisi si cu altii. Simptomele autismului pot dura pe tot pacursul vietii, insa, deseori, pot fi ameliorate prin interventii corespunzatoare si prin tratament adecvat. Un bolnav de autism poate avea crize si depresii. Diagnostic: O persoana care are simptome de autism trebuie examinata de o echipa de specialisti. O astfel de echipa trebuie sa includa un medic psihiatru, un psiholog, un neurolog, un logoped si un consultant in probleme de educatie. Diagnosticarea incepe printr-un examen fizic si al evolutiei cresterii. De asemenea, pentru identificarea posibilelor cauze ale simptomelor, sint necesare si alte analize, cum ar fi: analiza singelui, scanare TC a creierului, scanare RMN a creierului, electroencefalograma. Tratament: Tratamentul autismului se bazeaza in primul rind pe educatie. Aceasta trebuie adaptata fiecarei persoane in parte, in functie de simptome si nevoi. Tratamentul poate include: - terapie comportamentala pentru a ajuta bolnavul sa se adapteze conditiilor sale de viata - "programe de integrare" care ajuta bolnavul sa se adapteze lumii inconjuratoare atit cit e posibil - asigurarea unui mediu organizat de viata - terapie audio-vizuala, care sa ajute in comunicare - controlarea regimului alimentar - medicamente - terapia cu muzica - terapie fizica - terapia limbajului Tratamentul mai poate sa includa educarea bolnavului de a se descurca in situatii noi (sa ceara ajutor, indrumare etc.). O

http://www.terapii-naturiste.com persoana care sufera de autism are nevoie de indrumare in obtinerea unei slujbe si in ceea ce priveste modul de a se acomoda cu rutina muncii zilnice. Familiile si prietenii bolnavilor de autism au, de asemenea, nevoie de sprijin. Cu cit sint incurajati mai mult, cu atit se obisnuiesc mai bine sa traiasca alaturi de un bolnav de autism. Uneori bolnavul necesita internarea intr-o institutie specializata, daca familia nu e in stare sa ajute si sa trateze o persoana care sufera de autism. Efectele secundare depind de tratamentul folosit. Terapia comportamentala poate cauza frustrarea bolnavului si a familiei. Medicamentele pot afecta stomacul, pot cauza alergii, iritabilitate, depresie. Tratamentul autismului dureaza de obicei o viata intreaga. O persoana cu o forma mai putin grava de autism trebuie sa se astepte la simptome noi sau la o inrautatire a celor deja existente. O persoana care sufera de o forma mai grava de autism are nevoie de program permanent de terapie. Autismul trebuie tinut sub observatie permanenta. Tratamentul trebuie mereu imbunatatit. O persoana care sufera de o forma mai putin grava de autism poate sa-si imbunatateasca starea o data cu inaintarea in virsta. Dar, in cazul celor care sufera de o forma mai grava de autism, boala poate sa se agraveze, iar tratamentul trebuie imbunatatit. Acestia depind de un ingrijitor care sa le controleze comportamentul si sa-i ajute in activitatile zilnice. Preventie: Deoarece cauzele autismului nu sint cunoscute, aceasta boala nu poate fi prevenita. Doar recunoasterea si tratamentul precoce pot diminua efectele autismului. O examinare genetica poate fi de ajutor unui cuplu care doreste sa aiba copii si au sau au avut in familie cazuri de autism. Statistici: Aceasta boala este, de obicei, evidenta inainte de virsta de 3 ani. Are o frecventa de patru ori mai mare la baieti decit la fete. Aproape 5 persoane din 10.000 sufera de autism, indiferent de mediul social. Diverse: Efectele pe termen lung ale autismului depind de gravitatea simptomele. Acestea mai depind si de cit de repede a fost inceput tratamentul. Autismul este cea mai grava forma a manifestarii anomaliilor in dezvoltarea individului, care afecteaza abilitatea omului de a intra in contact cu ceilalti. Autismul se caracterizeaza printr-o extrema dificultate de a raspunde la contactele sociale si de a comunica. Unii bolnavi de autism pot, de asemenea, sa aiba si alte afectiuni ale creierului, cum ar fi: epilepsie, sindromul Down, etc. Cordul pulmonar Definitie: Cordul pulmonar reprezinta suferinta inimii drepte indusa de boli acute sau cronice, dar primare, ale vaselor sau tesuturilor pulmonare. Cordul pulmonar este o forma de insuficienta cardiaca in care boala cauzala se afla in afara structurilor inimii, adica in plamin (organul situat ca sens al circulatiei sangvine in fata venticulului drept). Cauze: Bolile care pot produce cordul pulmonar sint extrem de variate, dar se caracterizeaza in mod fundamental prin prezenta in grade variate a doua fenomene: -scaderea ventilatiei alveolelor pulmonare -reducerea spatiului vascular pulmonar Din punct de vedere cauzal, aceste fenomene sint capabile sa produca cordul pulmonar pe cai diferite numai pina in momentul instalarii hipertensiunii din circulatia arteriala pulmonara. Din acel moment, daca factorii cauzali nu sint inlaturati, inima dreapta este din ce in ce mai solicitata de rezistenta ce o are de invins in timpul contractiei si in final devine insuficienta ca si activitate. Scaderea ventilatiei alveolare pulmonare determina scaderea concentratiei oxigenului in singe, cresterea concentratiei bioxidului de carbon si acidoza (scaderea pH-ului sanguin). Acestea, la rindul lor cu cit sint mai accentuate cu atit produc o mai marcata constrictie vasculara la nivelul arterelor mici pulmonare si in acest fel induc cresterea presiunii din artera pulmonara. Se ajunge in final la dilatatea si marirea in volum (hipertrofia) ventriculului drept care, la un moment dat nu mai poate sa satisfaca necesitatile si face ca singele sa stagneze in sens retrograd. Cordul pulmonar acut este determinat in general de obstructia acuta (astuparea) a unui vas pulmonar mare printr-un cheag plecat din teritoriul venos (tromboembolism). Cele mai frecvente cauze de aparitie a acestui accident sint: tromboflebitele acute, fracturile de membre inferioare imobilizate in aparate gipsate, interventiile chirurgicale pe abdomen si micul bazin, infectiile pelviperitoneale de dupa nastere si traumatismele abdominale. BOLILE CE POT PRODUCE CORDUL PULMONAR 1.Boli ale tesutului pulmonar sau ale cailor respiratorii intratoracice: -astmul bronsic -emfizemul pulmonar -infectii pulmonare cronice fibrozele pulmonare 2. Boli ale custii toracice si pleurei: -deformarile importante ale structurilor toracice osoase -bolili muschilor ce asigura ventilatia -pahipleurite intinse (inflamatii ale foitelor ce invelesc

http://www.terapii-naturiste.com plaminii) 3. Tulburari ale reglarii ventilatiei: -plaminul de altitudine -sindromul de hipoventilatie al obezilor -apnee de somn 4. Boli vasculare pulmonare -hipertensiunea pulmonara primitiva tromboembolismul pulmonar (acut sau cronic) -arteritele pulmonare Tipuri: In functie de modul cum se produce boala, exista doua forme de boala:acuta si cronica. Cordul pulmonar acut este o urgenta medicala majora si semnifica o insuficienta brutala a inimii drepte in timp in forma cronica, insuficienta inimii drepte se produce in timp. Simptome: Modul de manifestare a cordului pulmonar acut este de obicei brusc, iar la unii bolnavi apar o serie de semne si simptome care atrag atentia asupra posibilitatii mobilizarii unor cheaguri ce se opresc in plamini. Astfel, febra de cauza neclara, pulsul accelerat si crizele scurte de sufocare, insotite de anxietate sugereaza tromboembolismul pulmonar, mai ales in contextul cauzal respectiv. Manifestarile clinice ale cordului pulmonar cronic ramin timp indelungat acoperite de simptomatologia bolilor cauzale cu localizare pulmonara. Deoarece deseori bolile cauzale sint cele de tip emfizem pulmonar, bronsita cronica sau astm bronsic, boli in care tulburarile de respiratie (dispneea) sint simptome frecvente se ignora complet diagnosticul de cord pulmonar. Totusi unii bolnavi, care desi s-au obisnuit sa tuseasca in mod cronic sau in episoade acute cu ocazia unor infectii remarca, dupa un timp, ca senzatia de lipsa de aer, anterior intermitenta, devine aproape permanenta si se prezinta la medic din acest motiv. Tulburarile de respiratie (dispneea) nu sint influentate de pozitia corpului, iar bolnavii tolereaza la fel de bine sau la fel de prost atit pozitia culcata cit si pozitia in sezut. Astfel majoritatea bolnavilor sint diagnosticati numai in momentul cind decompensarea cordului este atit de evidenta incit ea nu mai poate fi ignorata. In afara de dificultatile respiratorii (dispneea), mai apar si alte simptome: conturarea excesiva si congestia venelor gitului (turgescenta venelor jugulare) -cresterea congestiva a ficatului, determinata de stagnarea singelui in circulatia venoasa (hepatomegalie) -umflarea picioarelor (edeme) In mod deosebit bolnavii care sufera de cord pulmonar cronic se caracterizeaza prin: -coloratia albastra inchisa a buzelor, unghiilor si a tuturor zonelor vasculare vizibile prin piele (cianoza). Aceasta coloratie este net mai intensa decit cea a bolnavilor cu insuficienta cardiaca congestiva globala, avind uneori chiar o tenta negricioasa. Diagnostic: Medicul de medicina interna si medicul cardiolog diagnosticheaza boala in functie atit de simptome, examenul clinic cit si de alte analize de laborator suplimentare. Pentru ca toate fenomenele se produc lent si in general fara o exprimare la nivel clinic, numai investigatiile specifice, pot evidentia in fazele de inceput, cresterea semnificativa a presiunii din artera pulmonara. -Numarul de globule rosii creste semnificativ, depasind deseori cifra de 6 milioane/mm3, iar procentul de globule rosii din singele total (hematocritul) trece de 50%. -Creste viscozitatea sangvina -Creste numarul trombocitelor sangvine ce duce la producerea de microcheaguri sangvine(microtrombi) care ingreuneaza si mai mult circulatia pulmonara si accentueaza hipertensiunea din artera pulmonara. Tratament: Insuficienta inimii drepte, acute sau cronice, beneficiaza de tratamente specifice care se aplica sub strict control medical in spitale. Tratamentul cordului pulmonar cronic decompensat se efectueaza initial numai in spital. Pentru ca tratamentul sa dea bune rezultate, bolnavului ii revine rolul important de a colabora cu medicul. Respectarea cu strictete a prescriptiilor medicale asigura reusita tratamentului. Bolnavii cu diagnosticul de cord pulmonar stabilit, al caror tratament a fost deja initiat in urma unei internari, trebuie sa stie o serie de lucruri ce vizeaza prevenirea recidivelor. Preventie: In primul rind fumatul este interzis cu desavirsire, definitiv si irevocabil, deoarece fiecare tigara fumata produce vasoconstrictie pulmonara, bronhoconstrictie si reduce concentratia de oxigen din singe, crescind-o pe cea de bioxid de carbon. In al doilea rind se recomanda evitarea infectiilor cailor aeriene superioare, precum si prevenirea bolilor pulmonare, bronsitelor acute. Trebuie evitate: frigul, umezeala, contactul cu alti tusitori. Cei cu infectii cronice trebuie sa urmaze tratamente cu antibiotice sau alte medicamente (chimioterapice) in mod intermitent sau continuu, conform indicatiilor medicale. In al treile rind, bolnavii cu crize de spasm bronsic(astm bronsic, bronsita cronica bronhospastica, emfizem pulmonar obstructiv) trebuie sa evite toate circumstantele si toti factorii care au actiune nefavorabila asupra felului cum respira. Recomandari: In cazul in care apare totusi o afectiune infectioasa intercurenta a cailor respiratorii

http://www.terapii-naturiste.com superioare sau inferioare sau se produce o acutizare a unei infectii cronice este necesar ca tratamentul antimicrobian sa fie inceput imediat. Este important de stiut ca numai medicul poate hotari cu ce medicament trebuie urmat tratamentul, autoadministrarea de antibiotice si chimioterapice fiind o greseala grava. Doar medicul este in masura sa decida asupra tipului de medicament si dozelor folosite in functie de caz. Pacientii care au obisnuit sa foloseasca spray-urile medicamentoase antiasmatice necesita o supraveghere medicala mai strinsa si masuri de educatie sanitara sustinute, atragindu-li-se atentia asupra pericolelor la care se expun prin excesul de medicamente bronhodilatatoare. Bolnavii de cord pulmonar cronic au mai frecvent decit populatia generala ulcere gastro-duodenale ignorate care, sub tratamente ce impiedica coagularea singelui, pot singera fara sa dea nici un simptom. Din acest motiv, supravegherea zilnica a scaunului, trebuie sa faca parte din obisnuinta bolnavului aflat in tratament cu anticoagulante, iar la modificarea materiilor fecale sa anunte medicul curant. Aspectul sugestiv de hemoragie este scaunul relativ moale, negru, lucios. Diverse: Datorita raspindirii medicatiei bronhodilatatoare care stimuleaza sistemul nervos simpatic, trebuie cunoscut faptul ca aceasta induce cresterea pulsului si consumului de oxigen, iar la nivel pulmonar mareste cantitatea de singe venos care trece in circulatia arteriala fara sa mai treaca prin etapa schimbului bioxid de carbon-oxigen. Daca bolnavii se afla si sub tratament cu substante digitalice, utilizare abuziva a stimulantelor simpatice risca sa se insoteasca de aritmii cardiace grave. Uneori suferinta cronica a cordului drept determina in mod secundar, prin mecanisme complexe si suferinta cordului sting, moment in care se poate vorbi de instalarea insuficientei cardiace globale. Oprirea unui cheag intr-un vas pulmonar mai mic nu determina in general cordul pulmonar acut, ci produce infarct pulmonar. Repetarea infarctelor pulmonare la intervale scurte poate insa sa duca la instalarea suferintei acute a inimii drepte necesitind o interventie terapeutica rapida. Bulimia Definitie: Bulimia este o dereglare alimentara cronica. Bolnavii maninca, pe ascuns, cantitati mari de mincare, intr-un timp scurt. Pentru a preveni cresterea in greutate, ei isi provoaca apoi, singuri, varsaturi, folosesc laxative sau diuretice, tin post sau fac exercitii fizice epuizante. Sentimentul de vina, depresia sau dezgustul de sine sint adesea asociate bulimiei. Cauze: Se crede ca bulimia este rezultatul factorilor sociali, psihologici si biologici. Genetica poate avea si ea o contributie. Dereglarile in starile psihice sint mai frecvente in familiile celor care sufera de bulimie. Factorii sociali joaca un rol major. In unele medii, se pune accentul pe aspectul fizic suplu. Problemele in familie, respectul de sine si problemele legate de personalitate constituie alti factori. Bulimia este mai frecventa la adolescente sau la tinerele fete. Simptome: Simptomele care se manifesta in cazul persoanelor care sufera de bulimie sint frica de a creste in greutate, sentimentul de saturatie in multe planuri, probleme legate de aspectul fizic, negarea propriului comportament, modificarea si chiar absenta ciclului menstrual(amenoreea), perioade de nealimentare, urmate de perioade de supraalimentare, exercitii fizice in exces, chiar si in cazul in care greutatea corpului este normala, tendinta de a respinge orice, obiceiuri si ritualuri de alimentare neobisnuite, cintarire frecventa. Diagnostic: Bulimia este foarte frecvent dificil de diagnosticat, deoarece, in primul rind, persoanele care sufera de aceasta boala pastreaza secretul. Boala poate sa nu fie detectata mult timp. Semnele care o anunta includ carii dentare, infectii ale gingiilor din cauza varsaturilor, deshidratare sau nivel scazut al lichidelor in singe. Tratament: Negarea bulimiei de catre bolnav ingreuneaza tratamentul. Membrii familiei trebuie sa incurajeze tratamentul, care se face de obicei fara acordul pacientului. Tratamentul trebuie supravegheat de o echipa de medici, terapeuti si nutritionisti. Prescrierea unei diete si consilierea sint parte a tratamentului. Tratamentul consta, in principal, din corectarea cursului anormal de alimentare in care alterneaza perioade de infometare si consum prea mare de alimente. Uneori, se folosesc antidepresive. Bolnavii de bulimie au adesea nevoie de consiliere pe termen lung dupa tratament. Aceasta poate ajuta la prevenirea unei eventuale reveniri a bolii sau a reluarii comportamentului asociat acestei boli.

http://www.terapii-naturiste.com Preventie: Nu exista modalitati specifice pentru a preveni aceasta boala. Promovarea unei diete corespunzatoare si a grijii fata de propria sanatate sint foarte importante. Diverse: Efectele pe termen lung pot fi grave. Acestea includ: probleme cardiace, sanguine, digestive, hormonale, probleme ale rinichilor si ale oaselor. La acestea, se adauga depresia, stare de agitatie permanenta si schimbarile in gindire. Meningita Definitie: Meningita este o boala care se manifesta prin inflamatia acuta a invelisurile membrenoase ale creierului. Cauze: Exista numerosi agenti patogeni ( microbi) care pot determina meningita atit la om cit si la animale. Tipuri: Meningitele se impart in mai multe tipuri: - meningite bacteriene - meningite virale Alte meningite: meningite cu leptospire, meningita limfocitara ( de la virusul Armstrong). Intre aceste tipuri de meningite, exista unele meningite particulare, cu gravitate variabila, si care, in general, evolueaza cronic: meningita tuberculoasa, meningita cu diverse ciuperci. Dintre toate tipurile de meningite, cele mai frecvente sint meningitele virale. Simptome: Sindromul meningeal este comun tuturor tipurilor de meningita. Acesta se caracterizeaza in primul rind prin febra. "Orice persoana care are febra si la care se asociaza si alte simptome - dureri de cap ( in general violente si rezistente la antinevralgicele uzuale), fotofobie ( omul nu suporta lumina, are tendinta de a inchide ochii sau de a sta protejat in clarobscur), varsaturi ( foarte greu de stapinit)- poate fi suspectata de meningita. De obicei, pacientii nu au pofta de mincare", spune Prof. Dr. Mircea Chiotan, medci primar boli infectioase de la Institutul de Boli Infectioase din Bucuresti. Diagnostic In momentul in care un om are aceste simptome, el trebuie sa se adreseze medicului de familie sau unui medic specialist. Medicul de familie are pregatirea necesara pentru a recunoaste o meningita. Acest medic insa trebuie sa recunoasca boala in timp util si sa-l orienteze pe pacient catre medicii specialisti. Medicul specialist verifica daca este sau nu meningita, prin citeva manevre clinice: pacientul trebuie sa-si miste trunchiul, capul. In cazul in care aceste miscari sint dureroase, medicul constata ca este vorba de meningita. Bolnavul de meningita nu poate face aceaste miscari pentru ca membranele care invelesc creierul si maduva spinarii nu suporta arcuiri. El simte durere si se opune miscarii. Analiza importanta consta in extragerea lichidului cefalorahidian. Nu exista meningita in care sa nu apara o modificare a acestui lichid. In functie de tipul modificarilor, se cunoaste si felul microbului care a provocat respectiva meningita. Tratament: Tratamentul poate fi aplicat corect, afirma dr. Chiotan, dupa primele analize, in cel mult o ora de la punctia lombara. In general, tratamentul unei meningite trebuie sa aiba doua scopuri: distrugerea agentului patogen care este prezent in lichidul cefalorahidian ( lucru care nu este intotdeauna posibil), indicatie valabila doar pentru meningitele bacteriene, si atenuarea suferintelor pacientului, respectiv a inflamatiei. Aceasta se realizeaza prin medicamente care lucreaza asupra circulatiei lichidului cefalorahidian, scazind presiunea lichidului in cavitatea craniana, prin atenuarea inflamatiei. Exista medicamente care pot calma durerile inca din primele ore de tratament. Dupa 6-12 ore de la inceperea tratamentului, aproape toti pacientii se simt mai bine. Acest tratament prin care se corecteaza modificarile produse de infectie este valabil pentru toate meningitele, intr-o masura mai mare sau mai mica, dar, spune prof. Chiotan, intr-o masura eficienta. Uneori, se impune si un tratament prin care se asigura conditiile ca pacientul sa nu sufere diverse complicatii. Acest lucru se face prin repaus la pat, alimentatie corespunzatoare, sedative ( la copiii care fac convulsii se dau medicamente care sa stopeze declansarea convulsiilor). Chiar daca nu sint severe, meningitele trebuie sa fie tratate foarte bine, iar pacientul sa accepte tratamentul cit timp este recomandat de medic. Alergia la alimente Definitie: Alergia alimentara este acel complex de semne si simptome care apare dupa consumul unor anumite alimente la care o persoana este sensibila. Alergia la alimente este complexa si depinde de diversitatea alimentelor, de produsele rezultate in urma prelucrarii lor in cursul procesului de digestie, precum si de modificarile ce survin prin conservare sau prelucrare culinara. Alimentele pe care le mancam, indiferent

http://www.terapii-naturiste.com daca sunt de origine animala, vegetala sau minerala, pot determina la unele persoane diferite reactii adverse printre care unele pot avea origine alergica. Alimentele fac parte dintre alergenii inca insuficient cunoscuti sub aspect imunochimic. Cauze: Cauzele reactiilor care survin dupa ingestia de alimente pot fi diferite: -consecinta unei insuficiente enzimatice digestive -consecinta contaminarii alimentului (conservanti, microorganisme) efectul nocivitatii intrinseci a alimentului respectiv -reactie psihologica Tipuri: Cele mai frecvente reactii alergice sunt: -urticaria, -eczema, - rinita, -astmul bronsic, - migrena, socul anafilactic. Simptome: Alergia alimentara se manifesta foarte variat ca simptomatologie. Manifestari alergice cunoscute sint : -paloarea, - tulburarile digestive ( crampe abdominale, varsaturi, diaree), - tulburari respiratorii (tuse), - tulburari cutanate (edem), -tulburari neurologice (cefalee), - precum si manifestari psihosomatice, - manifestari articulare. Diagnostic: Cand bolnavul este convins ca un simptom de acest fel a aparut ca rezultat la un aliment, trebuie sa consulte medicul si sa obtina dovada convingatoare a acestei relatii de cauzalitate. Prin teste imunologice, precum si prin alte criterii obiective, medicul poate stabili daca simptomatologia respectiva este determinata de alimentul incriminat printr-un mecanism alergic. -In practica se folosesc testele de provocare. Aceste teste de provocare constau in suprimarea din alimentatia persoanei respective a alimentului incriminat timp de doua saptamani si apoi de reintroducerea lui in cantitate mica doar sub supraveghere medicala. Daca in primele 24 de ore nu apare nici un simptom, sub supravegherea medicului se readministreaza acelasi aliment in cantitate mai mare. Testul este considerat pozitiv cand se pot reproduce simptomele initiale cu care bolnavul s-a prezentat la doctor. Aparitia diferitelor simptome postalimentare sunt de tip imediat, intermediar si intarziat. Cele de tip imediat apar in prima ora de la readministrarea alimentului, cele de tip intermediar in urmatoarele ore iar cele de tip intarziat apar in urmatoarele cateva zile. La aceasta clasificare a reactiilor postalimentare a contribuit aplicarea testelor imunologice. Totalitatea datelor culese de medic la examenul clinic il ajuta sa construiasca un diagnostic preliminar si il orienteaza spre examenele de laborator, sugerandu-i directia testelor cutanate necesare pentru confirmarea etiologiei afectiunii pacientului investigat. Fara aceasta prima etapa a examinarii clinice, calitatea diagnosticului are de suferit mult. A doua etapa , urmareste sa obiectiveze starea alergica a pacientului, si anume originea alergica a manifestarii sale clinice. In aceasta etapa, se va cerceta prin mijloace de laborator, modificarile care atesta implicarea mecanismului alergiei. Cele mai cunoscute examene sunt: -cercetarea eozinofiliei din sange, secretii, tesuturi determinarea Ig E totale serice Acestea sunt totusi niste teste orientative si nicidecum categoric semnificative pentru o manifestare alergica, tocmai pentru ca survin si in alte manifestari nealergice ( parazitoze intestinale, unele forme de neolpasm, unele infectii, dupa administrarea unor medicamente). Etapa a treia si cea mai importanta a investigatiei alergologice, face apel la teste care confera certitudine identificarii agentului cauzal. Aceasta etapa este laborioasa si pentru medic si pentru pacient, iar durata testarilor este in functie de complexitatea cazului. Testarile se fac in vivo, si in vitro. Testarile in vivo, inseamna ca se fac la pacientii in cauza, iar testarile in vitro, inseamna ca se fac in serul recoltat de la acest pacient. In general, sunt preferate testarile in vitro, pentru ca nu sunt nocive pentru pacient si pentru ca economisesc timpul de explorare, chiar daca sunt mai scumpe si necesita aparatura moderna, care nu se afla la indemana oricarei unitati medicale. Testele in vivo, si anume testele cutanate pot fi practicate in majoritatea unitatilor medicale si pot da indicatii foarte utile care sa confere valoare de certitudine diagnosticului, dar necesita supraveghere medicala pe timpul efectuarii lor. Tratament: O persoana cu alergie alimentara trebuie sa consulte medicul de familie si apoi medicul alergolog, care vor recomanda tratamentele corespunzatoare. Dupa ameliorarea si vindecarea simptomelor acuzate de persoana bolnava (simptome provocate de aliment), medicul trebuie sa gaseasca si o solutie terapeutica pentru viitor. Solutia este simpla si se bazeaza pe identificarea exacta a alimentului, alimentelor responsabile de simptomatologia respectiva. Si apoi, dupa ce alimentul nociv este identificat ca alergen, el trebuie exclus din regimul alimentar pentru o perioada destul de mare. Persoana alergica trebuie sa se intereseze de fiecare data cand consuma un preparat culinar, daca preparatul respectiv nu contine alimentul la care ea este alergica. Aceasta este solutia preferata, cand

http://www.terapii-naturiste.com colaborarea medic-pacient poate duce mai usor la rezolvarea cazului. In cazurile in care nu se obtine colaborarea pacientului, medicul poate dispune de alte mijloace terapeutice. Medicamentele ANTIHISTAMINICE pot contribui la diminuarea intensitatii simptomelor. Metoda cea mai folosita astazi este HIPOSENSIBILIZAREA la alimentul alergic. Aceasta metoda se realizeaza pe cale orala sau prin injectii. Recomandari: Pentru reusita tratamentului este absolut obligatorie corectitudinea in respectarea indicatiilor primite. De asemenea, consultul periodic la medicul care a intiat tratamentul creste sansele reusitei prin monitorizarea corespunzatoare a cazului. Este important de stiut ca pe moment ,chiar daca rezultatele nu sunt totdeauna satisfacatoare, totusi respectarea indicatiilor medicale creste mult sansa pacientului de a putea tolera in viitor , alimentul care in prezent i-a fost interzis. Diverse: Demn de remarcat este faptul ca alergia la alimente face parte din acele boli pe care bolnavii le stabilesc cu usurinta, iar medicii de specialitate cu dificultate, tocmai din necesitatea obiectivarii cu certitudine prin teste de laborator specifice IMPORTANT! Interesant de stiut este si faptul ca mirosurile de alimente (inclusiv de peste ) pot provoca alergii respiratorii. Astfel ca medicului, ii revine o sarcina destul de grea , de a reusi sa descopere corelatia exacta intre ingerarea unui aliment si aparitia simptomelor caracteristice mai frecvent starilor alergice. Varsatul de vint Definitie: Varsatul de vint, cunoscut si sub numele de varicela, este o boala infectioasa grava, atribuita, in majoritatea cazurilor, copilariei. Se transmite de la persoana la persoana prin contact direct si prin aer. Numai omul bolnav poate transmite boala, caci nu se cunosc purtatori sanatosi de virus. Bolnavul este contagios pina la caderea completa a crustelor. Cauze: Boala este cauzata de virusul varicelo-zosterian. Cum se raspindeste varsatul de vint? Varsatul de vint este contagios o zi sau doua inainte de aparitia eruptiei de pe piele, pina in momentul in care besicile s-au uscat si s-au acoperit cu coaja. Odata infectia declansata, varicela poate evolua timp de 10 pina la 21 de zile. Incubatie: Perioada de incubatie este de 10-20 de zile. Simptome: Care sint simptomele varsatului de vint? Inceputul este de obicei lent, cu febra, dureri de cap, indispozitie. Dupa 1-2 zile apare eruptia si se accentueaza fenomenele generale. Eruptia se intinde pe toata pielea(si pe pielea acoperita de par)precum si pe mucoase (bucala, genitala, mucoasa ochiului)si este insotita de mincarimi. Eruptia are la inceput aspect de pete rosii care se transforma in citeva ore in mici ridicaturi si apoi repede in basicute. Vezicula, nu mai mare decit un bob de mazare, are la inceput un continut clar, fiind comparata cu o picatura de roua depusa pe piele. Ulterior, continutul veziculei se tulbura; in 2-3 zile, veziculele incep sa se usuce si se acopera cu o crusta bruna. Dupa alte 7-10 zile, crustele se desprind, lasind cicatrice trecatoare. Cicatricele raman definitive numai in cazul in care veziculele se infecteaza (de obicei ca urmare a tendintei bolnavilor de a se scarpina si a-si rupe crustele). La copii simptomele nu sint severe, dar la sugari, adulti si la persoanele cu un sistem imunodeficitar slab boala poate ameninta viata. Mai jos sint enumerate cele mai frecvente simptome ale bolii, dar fiecare individ poate avea simptome diferite. Simptome: -oboseala si iritabilitate timp de 1 sau 2 zile inainte de manifestarea eruptiei cutanate -eruptie caracteristica pe piele (rash) si mincarimi in zona trunchiului, a fetei, zona de sub brate, pe membre, in gura si uneori pe trahee si pe tuburile bronhice. -febra -stare generala proasta -lipsa poftei de mincare -dureri de muschi si/sau incheieturi -tuse, secretii ale nasului Simptomele varsatului de vint seamana cu cele ale altor boli, de aceea trebuie sa consultati medicul pentru diagnosticare. Diagnostic: Uzual, diagnosticul se bazeaza pe consultul, examinarea medicala de catre medic. Tratament: Un tratament adecvat al varsatului de vint este dat de medicul dvs. pe baza: -unei evaluari complete a starii dvs. de sanatate din prezent si din trecut -tolerantei dvs. vis-a-vis de anumite medicamente, proceduri sau terapii -stadiului bolii -posibilei evolutii a bolii -opiniei si preferintelor dvs. Tratamentul general consta in repaus la pat si regim alimentar usor, lacto-fainos-zaharat, in perioada de febra. Febra se poate combate cu aspirina, paracetamol. Trebuie acordata o atentie deosebita la igiena pielii si a mucoaselor, pentru a evita infectarea veziculelor. Copilul nu trebuie sa se scarpine, acest lucru cauzind alte infectii bacteriene. Unghiile trebuie taiate pentru a reduce eficienta scarpinatului.De

http://www.terapii-naturiste.com asemenea, copiilor mici li se pot pune manusi ca sa nu se scarpine. Este indicata pudrarea pielii cu talc mentolat. Majoritatea celor care au avut varsat de vint devin imuni la aceasta boala pe tot restul vietii. Cu toate acestea, virusul ramine latent in tesutul nervos si poate recidiva mai tirziu in herpes zoster. Reimbolnavirile sint exceptioale, totusi, uneori poate interveni si un al doilea caz de varsat de vint. Analiza singelui poate confirma imunitatea persoanelor nesigure daca au avut boala sau nu. Recomandari: Copiilor care au varicela nu trebuie sa li se administreze aspirina, acest lucru marind riscul aparitiei sindromului Reye. Statistici In jur de 4 mil. persoane pe an au varsat de vint. Diverse: Cu ce complicatii poate fi asociat varsatul de vint? Persoanele cu cazuri severe de varsat de vint sint: -sugarii, adultii, femeile insarcinate si persoanele cu un sistem imunodeficitar slab. Complicatiile pot include: -infectii bacteriene asociate -pneumonie -encefalita (inflamarea creierului) ataxia cerebrala (coordonarea defectuoasa a muschilor) -mielita tranversa (inflamarea de-a lungul coardei spinale) -sindromul lui Reye (o boala grava; o grupare de simptome care pot afecta toate organele si sistemele principale) -moartea Oligofrenia Definitie: Este o boala psihica caracterizata prin nedezvoltarea sau oprirea in dezvoltare a functiilor intelectuale. Cauze: Boala apare in special in familii cu risc genetic, factorul ereditar fiind cel care determina aparitia bolii.Oligofreniile pot fi conditionate: - de o anomalie cromozomiala (numerica sau structurala) - de o mutatie a unei gene - tulburari ale mai multor gene care apar ca rezultat al interactiunii dintre mai multe gene cu mediul inconjurator. Factori de risc: Factorii care conditioneaza aparitia bolilor psihice pot fi clasificate in : - Factori interni 1.factorii genetici (ereditari)care au rol determinant 2.factorii constitutionali innascuti sau cistigati 3.factorii endocrini 4.factorii metabolici -Factorii externi sau factorii de mediu 1.factorii de dinainte de nastere (prenatali): -infectiosi (rubeola, sifilis, toxoplasmoza) -toxici (alcool, oxid de carbon, alte toxice) -fizici (radiatii ionizante) 2.factori din timpul nasterii (perinatali): traumatisme obstetricale, infectii in timpul nasterii 3.factori de dupa nastere (postnatali) si care actioneaza in primul an de viata: infectii, intoxicatii, traumatisme cranio-cerebrale Alti factori care sint implicati in producerea bolilor psihice sint: - factori ecologici (influente negative ale unor fenomene ale societatii moderne): artificializarea mediului - factori psihologici (carenta afectiva in copilarie, traumatisme psihice de-a lungul existentei) factori socio-economici Tipuri: Din punct de vedere clinic, oligofreniile sint clasificate in trei grupe: - forma grava (IDIOTIA) sau oligofrenia de gradul III - coeficientul intelectual este de la 0 la 19 - forma medie (IMBECILITATEA) sau oligofrenia de gradul II - coeficientul intelectual este de la 20 la 49 - forma usoara (DEBILITATEA MINTALA) sau oligofrenia de gradul I - coeficientul intelectual este de la 50 la 69 Simptome: Oligofrenia se mai numeste si inapoierea mintala, debilitate mintala, intirziere mintala, handicap mintal si se caracterizeaza prin scaderea functiei intelectuale. Coefientul de inteligenta este mult scazut si in functie de nivelul sau se clasifica si boala ca fiind usoara, medie sau grava. Oligofrenia nu corespunde in totalitate notiunii de boala, in sensul clasic de proces dinamic in evolutie cu debut, manifestare acuta, vindecarea sau cronicizare. Insuficienta intelectuala insoteste persoana afectata de-a lungul intregii sale existente. Aceasta deficienta determina insa dificultati importante de adaptare si frecvente tulburari psihice afective si comportamentale. Formele grave de oligofrenie sint mai rare decit cele usoare: - 75% debili mintali - 20% imbecili - 5% idioti Tratament: In folosirea medicamentelor trebuie sa se evite doua atitudini gresite si daunatoare, si anume: automedicatia si neglijarea indicatiilor medicului. Automedicatia inseamna recurgerea la somnifere (hipnotice), tranchilizante, antidepresive sau alte medicamnete stimulante psihice, fara prescriptia si controlul medicului, avind efecte foarte grave. Folosirea in exces a medicamentelor nepotrivite are urmari deosebit de grave cu o serie de efecte nedorite (secundare, nefavorabile, colaterale, adverse). La fel de grava este si neglijarea indicatiilor terapeutice medicale, refuzul sau respingerea acestora, care poate agrava situatia bolnavului. Lupta impotriva asa-numitei "poluari medicamentoase" nu inseamna renuntarea la medicamentele absolut necesare, prescrise de medic, ci la inlaturarea abuzului prin

http://www.terapii-naturiste.com automedicatie. Inmultirea arsenalului de medicamente a avut efecte pozitive, deoarece a permis un tratament mai individualizat, dar si efecte negative prin posibilitatea unui consum inutil de catre unele categorii de bolnavi. Preventie: Prevenirea aparitiei oligofreniilor se realizeaza prin: - educatia sanitara a tinerilor casatoriti si a femeilor gravide. Este absolut necesara cunoasterea masurilor de intarire a sanatatii, evitarea bolilor contagioase, evitarea folosirii medicamentelor care au actiune toxica asupra fatului, cunoasterea unor date despre evolutia normala si patologica a sarcinii, precum si supravegherea medicala a sarcinii si a nasterii. - asigurarea unei alimentatii corespunzatoare si a unor conditii fizice sau psihice adecvate. Trebuie evitat atit excesul, cit si deficienta, insuficienta alimentatiei. Trebuie evitate mediile toxice (gravida trebuie scoasa din mediul toxic). Sint interzise bauturile alcoolice. De asemenea, trebuie evitate conflictele, stress-ul, traumatizarea psihicului. - evitarea factorilor care produc malformatii (factorilor cu potential teratogen). Sint interzise iradierile in primele trei luni de sarcina, precum si medicamentele toxice in timpul sarcinii (aceste medicamente vor fi utilizate numai daca este in pericol viata gravidei si, in aceasta situatie, se recomanda intreruperea terapeutica a sarciniii). Se recomanda schimbarea locului de munca a gravidelor care lucreaza in mediul toxic. - consultatia prenuptiala (premaritala) este obligatorie la toti tinerii inaintea casatoriei (pentru depistarea riscurilor genetice) - sfatul genetic se acorda numai in centre specializate (pentru a evita unele greseli) - depistarea unor boli ereditare inca din primele luni ale sarcinii. Se practica punctia amniotica (amniocenteza), ultrasonografia, examenul radiologic, fetoscopia, amniografia. - gravidele trebuie supravegheate permanent. Se urmareste prevenirea imbolnavirii prin rubeola (prin vaccinare, evitarea contactului cu bolnavii de rubeola), toxoplasmoza (prin evitarea contactului cu animale domestice, evitarea consumului de carne cruda, oua crude si lapte nefiert), boli infectioase si parazitare, bolii hemolitice a nou-nascutului (prin supravegherea gravidelor Rh negative si administrarea imunoglobulinei G anti D la gravide Rh negative care au avut avorturi sau un copil Rh pozitiv). Se urmareste evitarea denutritiei si a bolilor debilitante. supravegherea nasterii pentru a preveni suferintele fetale si traumatismelor obstetricale - trebuie depistate precoce, la nastere - prin examene in masa, screening - diferitele tulburari metabolice vindecabile si care nu necesita cheltuieli deosebite (cretinismul, gusa, fenilcetonuria). Statistici: Se apreciaza ca oligofreniile afecteaza pe plan mondial 5-8% din totalul populatiei. Diverse: Frecventa crescuta a oligofreniilor a determinat un larg fond de lupta a acestor deficiente psihice la care participa atit medicii, cit si psihologii, asistentii sociali, profesorii, parintii. Medicul intervine numai ca sfatuitor. El are datoria de a furniza informatiile stiintifice intr-o modalitate de a fi intelese corect de catre persoanele care solicita consultul. Medicul nu are dreptul de a decide ca un judecator. Acceptarea sau neacceptarea riscurilor vor fi hotarite numai de catre parinti, in functie de situatia concreta si de interesele familiei. Tusea Convulsiva Definitie: Ce este tusea convulsiva? Cauzata de o bacterie, tusea convulsiva se caracterizeaza prin crize puternice de tuse care se incheie cu o convulsie specifica la inhalarea aerului. Tusea convulsiva afecteaza in principal sugarii si copiii de virste fragede. Boala este transmisa numai de catre omul bolnav, caci nu se cunosc purtatori sanatosi de microb. Incubatie: Durata incubatiei este de obicei de 1 pina la 3 saptamini Simptome: Simptomele cele mai frecvente, totusi diferit percepute de la individ la individ, ale tusei convulsive sint: -tusea -stranutatul -secretii ale nasului -febra -dureri ale ochilor, care lacrimeaza convulsii -in timpul crizelor de tuse buzele, limba si unghiile pot deveni albastre Tusea convulsiva poate dura pina la 10 saptamini si poate degenera in pneumonie. Simptomele apar in raport cu perioada de evolutie a bolii. -1.Perioada catarala: dureaza aproximativ 7-12 zile si se caracterizeaza prin febra, indispozitie, raguseala, tuse. Tusea la inceput rara se accentueaza progresiv, devine suparatoare si nu cedeaza;crizele de tuse se indesesc mai ales noaptea, provocind inrosirea fetei si lacrimarea. -2. Perioada convulsiva: dupa 7-12 zile de la debutul bolii,tusea devine spastica si se manifesta sub forma de accese tipice. Accesul incepe, de obicei, cu o senzatie premergatoare rea, de sufocare, de neliniste, cascat sau stranut repetat. Accesul de tuse este format din cascade de tuse violenta; bolnavul tuseste neintrerupt de 10-15-30 de ori, uneori pina se invineteste; la un moment dat se produce o inspiratie adinca, sueratoare,

http://www.terapii-naturiste.com care pune capat acceselor de tuse. Bolnavul emite o sputa viscoasa, ca albusul de ou; uneori, accesul de tuse este urmat de varsatura. Perioada convulsiva dureaza 2-6 saptamini. -3.Perioada de convalescenta: rarirea acceselor de tuse, disparitia treptata a caracterului spastic al tusei in aproximativ 2-4 saptamini. Simptomele tusei convulsive pot semana cu cele ale altor boli, de aceea trebuie consultat un medic pentru diagnosticare. Diagnostic: Alaturi de o examinare minutioasa a starii de sanatate din prezent si din trecut, tusea convulsiva este adesea confirmata prin analiza secretiilor nazale. Tratament: Un tratament adecvat acestei boli poate fi dat doar de medicul dvs. pe baza: -unei evaluari complete a starii dvs. de sanatate din prezent si din trecut -tolerantei dvs. vis-a-vis de anumite medicamente, proceduri sau terapii -stadiului bolii -posibilei evolutii a bolii -opiniei si preferintelor dvs. Tratamentul consta in repaus in casa (in lipsa febrei nu este obligatoriu repausul la pat).In timpul chintelor de tuse, copiii vor fi ajutati, linistiti si incurajati. Alimentatia va fi cea obisnuita, dar va fi formata din prinzuri mici, repetate. La copiii care au varsaturi mai des se recomanda administrarea prinzului imediat dupa un acces de tuse. Antibioticele se recomanda la sugari si copii mici, care sint mai expusi la complicatii. Antibioticele s-au dovedit ineficiente daca tusea s-a agravat, dar scurteaza perioada convulsiva si impiedica raspindirea infectiei dupa 3-4 zile de tratament. Se mai recomanda calmante si vitamine (C, D2). Tratamentul mai poate include: -caldura -mesele mici si frecvente -multe lichide -reducerea stimulilor care provoaca tusea In cazurile grave spitalizarea este necesara. Preventie: Desi exista vaccin contra tusei convulsive administrat copiilor in primul an de viata, multi copii mai mici de 6 luni sufera inca de aceasta boala. Statistici: Tusea convulsiva a cauzat mii de morti in perioada 1930-1940 dar rata mortalitatii a scazut datorita vaccinarii. Diverse: Imunitatea este durabila, dar nu absoluta, inregistindu-se si cazuri de reimbolnavire. Botulism Definitie: Botulismul este o boala cauzata de o toxina, sau o otrava, produsa de bacteria Clostridium botulinum. Poate duce la paralizie, la pierderea senzatiilor sau a functiei muschilor, in cazul in care nu este tratata. De asemenea, mai poate cauza dificultati in respiratie. Este o boala rara, dar care poate fi fatala. Cauze: Botulismul esta cauzat de o toxina produsa de bacterii. Daca nu este tratata la timp, boala poate evolua si duce la paralizia bratelor, a picioarelor, a trunchiului si a muschilor respiratori. Toxina se instaleaza in corp prin intermediul alimentelor puse la pastrat necorespunzator, alimente care contin toxina, sau prin patrunderea bacteriilor in rani. Infectia nu se extinde de la o persoana la alta. Incubatie: La adulti, simptomele incep de obicei dupa 12 sau 36 ore de la consumul de alimente infectate. La sugari, acest interval este de 3 pina la 30 de zile. In cazul botulismului contactat prin rani, simptomele se instaleaza dupa 4 pina la 14 zile. Simptome: Simptomele care apar la persoanele care sufera de botulism sint: lipsa puterii, gura uscata, dificultati la inghitire si/sau la vorbire, vedere dubla sau incetosata, paralizie. La sugari, semnele sint greu de observat, deoarece includ constipatie, lipsa poftei de mincare, plins slab, lipsa puterii. Diagnostic: Organismele care genereaza boala pot fi identificate in probe de scaun sau in limfa (lichidul continut de singe). Se poate solicita electromiografia, masurarea activitatii electrice a muschilor. Scanarea creierului si examinarea lichidelor spinale pot fi de ajutor in diagnosticare. Tratament: Diagnosticarea si tratamentul in stadiul precoce al bolii sint foarte importante. Botulismul generat de alimente si cel contactat prin rani poate fi tratat cu ajutorul antitoxicelor, care blocheaza actiunea toxinelor in singe. Antitoxicele nu pot repara raul deja facut, dar pot opri sau preveni o eventuala evolutie a bolii. Antitoxicele nu sint prescrise in mod regulat in tratamentul botulismului infantil. Daca o persoana nu poate inghiti, se recurge la tratamentul injectabil. In cazul in care au intervenit probleme in respiratie, se poate folosi un aparat pentru respiratie artificiala. Antibioticele ar trebui folosite doar pentru a trata complicatiile cauzate de infectii. Consumul de antibiotice poate determina o si mai mare absorbtie de toxine, din moment ce sporii sint distrusi in intestine. Multe persoane au reactii alergice la

http://www.terapii-naturiste.com antitoxicele derivate din ser de la cal. Exista derivatul antitoxic uman care nu cauzeaza atit de multe reactii adverse. Printr-un tratament adecvat, organismul este adesea capabil sa se vindece in citeva luni. Daca botulismul nu este tratat, indivizii pot sa paralizeze sau sa nu mai poata respira. Chiar si cu tratament, insanatosirea poate dura mult timp, in special in cazul botulismului infantil. Se poate ajunge la complicatii datorate paraliziei, cum ar fi: pneumonia sau alte infectii. Preventie: Alimentele ar trebui puse la pastrare sau conservate doar de cei care stiu cum sa previna contaminarea hranei. Procedurile stricte de igienizare trebuie respectate intocmai, atunci cind preparam sau conservam alimentele. Gatirea mincarii la 116C poate distruge bacteria. Parintii nu ar trebui sa dea copiilor, sub virsta de un an, miere, care contine spori Clostridium botulinum. Ranile trebuie spalate cu grija cu sapun antibacterial, pentru a preveni infectiile cu aceasta bacterie. Diverse: Toxinele botulismului se numara printre cele mai puternice otravuri cunoscute. Chiar si la adulti, toxinele pot afecta grav nervii si muschii. Bacteria se reproduce prin sporii in formare. Sporii sint celule reproductive care asteapta cele mai bune conditii pentru a creste si a se multiplica. Botulismul generat de hrana poate aparea cind o persoana consuma alimente care contin bacteria Clostridium botulinum. Majoritatea adultilor sint protejati de sporii continuti de alimente, deoarece acidul din stomac ii distruge. Botulismul infantil apare pentru ca stomacul unui sugar nu este capabil sa distruga sporii. Astfel, sporii se multiplica si produc toxina in intestinele sugarului. Botulismul infantil este cea mai frecventa forma de botulism. Mai rar, botulismul poate aparea in cazul in care o rana este infectata cu bacteria care genereaza boala. In acest caz, bacteria creste in rana si isi produce toxina. Poliomielita Definitie: Poliomielita este o boala infectioasa foarte contagioasa cauzata de trei tipuri de poliovirusi. Poliovirusul este un virus cunoscut mai ales prin faptul ca distruge sistemul nervos, cauzind paralizie. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor infectate cu acest virus nu au simptome, iar la ceilalti acestea sint foarte slabe. Cauze: Boala apare datorita infectiei cu virusul poliomielitei. Cum se raspindeste poliovirusul? Transmiterea poliovirusului survine cel mai adesea prin traseul oral-anal, datorita neglijarii spalarii miinilor sau consumului de apa si mincare contaminata. Si secretiile respiratorice raspindesc poliovirusul. Scaunul persoanelor infectate poate sa contina excretii cu virusi timp de citeva saptamini. Cea mai periculoasa este intrarea in contact cu persoane care urmeaza sa manifesteze simptome si in perioada imediat urmatoare. Incubatie: Perioada de incubatie este de 7 -14 zile. Simptome: Care sint simptomele poliomielitei? Majoritatea persoanelor (90-95%) nu au deloc simptome. Aceste cazuri sint cunoscute sub numele de infectie inaparenta. Simptomele poliomielitei se manifesta totusi diferit de la o persoana la alta. Poliomielita abortiva: Acesta este o evolutie usoara si scurta a bolii si are urmatoarele simptome: -febra (peste 39,5C) -lipsa poftei de mincare -greata si varsaturi -dureri in git -o stare generala proasta -constipatie -dureri abdominale. Poloimielita nonparalitica: Simptomele ei sint acelesi cu ale poliomielitei abortiva, dar durerile de cap, greata si varsaturile pot fi mai accentuate. De asemenea, copilul se poate simti rau citeva zile, dupa care starea lui pare ca se imbunatateste, pentru ca apoi sa se simta rau iarasi si sa aiba urmatoarele simptome: -dureri ale muschilor gitului, ai coloanei, ai bratelor si ai picioarelor - intepeneala in ceafa si de-a lungul coloanei vertebrale. Poliomielita paralitica: Simtomele sale sint aceleasi cu cele ale poliomielitei nonparalitice si abortive, cu diferenta ca mai pot interveni urmatoarele: -slabirea tuturor muschilor constipatie severa -epuizarea muschilor -respiratie ingreunata -dificultati la inghitire -tuse slaba -piele inrosita sau patata -voce ragusita -paralizia vezicii urinare -paralizia muschilor. Diagnostic: Alaturi de un examen clinic complet si de o examinare a starii de sanatate din trecut, se pot face urmatoarele analize: -analiza secretiilor din git, a urinei si a vezicii urinare -examinarea coloanei vertebrale, punctie lombara Este importanta pentru diagnostic, cunoasterea faptului ca nu s-a facut vaccinarea sau vaccinarea copilului cu poliovaccin a fost facuta necorespunzator(schema incompleta) Trebuie sa se stie daca un copil a fost vaccinat sau nu.

http://www.terapii-naturiste.com Tratament: Un tratament adecvat nu poate fi recomandat decit de medicul dvs. pe baza: -virstei dvs stadiului bolii -tolerantei dvs. vis-a-vis de anumite medicamente, proceduri sau terapii posibilei evolutii a bolii -opiniei si preferintelor dvs.Poliomielita se poate preveni, dar nu exista vindecare pentru persoanele infectate. Prin tratament simptomele pot fi ameliorate, iar starea imbunatatita. Se recomanda: -odihna la pat pina cind scade febra -dieta adecvata -exercitiu fizic minim -aplicarea de surse de caldura pentru durerile musculare Se poate recurge la spitalizare in cazul indivizilor care sufera de poliomielita paralitica. In cazul poliomielitei paralitice complicatiile constau in paralizia permanenta a anumitor grupe de muschi, incluzindu-i pe cei folositi in respiratie si muschii picioarelor. Preventie: -igiena (spalarea miinilor) -imunizare impotriva virusului, prin vaccinare Exista 2 versiuni ale vacciunului poliomielitic care poate fi administrat. Poliovaccinul Inactivat (IPV) se administreaza prin injectii.Administrarea acestuia nu cauzeaza poliomielita si poate fi folosit de indivizii care au sistemul imun slabit. Poliovaccinul Oral (OPV) se administreaza pe gura. Se recomanda ca poliovacinul oral sa nu se efectueze de rutina, ci doar cel inactivat. Statistici: Dintre cei infectati cu virusul poliomielitei, 2% sau mai putini pot sa paralizeze. Din 1950, cind a inceput vaccinarea impotriva poliomielitei, boala aproape ca a fost eradicata. Recomandari: Poliovaccinul Oral nu trebuie efectuat copiilor care: -au sistemul imun slabit -au cancer -au SIDA sau infectie HIV -au alergie la neomicina, streptomicina, polimixina B -este sub un tratament steroidian de lunga durata Diverse: In tarile slab dezvoltate si sarace, care nu au acces la vaccin, poliomielita este inca o mare problema, in special pentru copii si sugari. Organizatia Mondiala a Sanatatii continua eforturile de eradicare a virusului in intreaga lume. Infectiile de poliomielita sint mai frecvente vara si toamna. Riscul de a ajunge la paralizie creste o data cu virsta. Creutzfeldt-Jacob Definitie: Boala Creutzfeldt-Jacob, numita si "boala vacii nebune" cauzeaza degradarea creierului. Cauze: Toate studiile realizate pina acum, legate de asa numita "boala vacii nebune", nu au reusit sa gaseasca originea acesteia. Cercetarile efctuate pina in prezent, in Europa si peste Ocean, au mers pe ipoteza ca boala pare a fi cauzata de o proteina devianta, numita "prion". Modificarea de structura a acestor proteine ar fi determinat rearanjarea lor intr-o noua formula, care transforma in elemente toxice si proteinele din acelasi grup, ramase normale. Problema este ca substantele care ar trebui sa distruga proteinele daunatoare organismului (proteazele), nu au nici un efect asupra lantului de prioni transformati. Nici temperaturile foarte inalte (peste 500 de grade Celsius) nu sint eficiente. Recent, doi cercetatori americani au stabilit si ei existenta unor substante ce pot lupta impotriva proteinelor deviante, substante similare celor folosite ca pigmenti in vopselele pentru autovehicule,dar acestea ar trebui administrate chiar la debutul bolii. Se crede ca aceasta boala se raspindeste in urma consumului de tesuturi infectate, cum ar fi carnea unei vaci care a avut boala vacii nebune. Riscul este mai mare la unele persoane din cauza ereditatii. Factori de risc: Boala poate fi transmisa prin consumul de carne infestata, instrumente nesterilizate si, in mai mica masura, prin intermediul transfuziilor. In ceea ce priveste carnea de vita din conserve nu se stie exact daca prin consumarea ei, se poate contracta sau nu boala. Incubatie: Perioada de incubatie, spun specialistii, la o boala de origine animala este de pina la 30 de ani. Prin urmare, sustin acestia, marele "boom" al maladiei Creutzfeldt-Jacob se va produce in 2020. Simptome: Specialistii au inclus printre semnele aceste boli: starea de oboseala si somn necorespunzator, pierderi de memorie si stare de confuzie, probleme psihice si de comportament, dificultate in mers si in miscare, pierderea vederii, dificultate in vorbire,paralizie. Boala da nastere unui tip de organism care se dezvolta in creier atacindu-l si degradindu-l. Evolutia bolii este foarte lenta, primele simptome putind aparea chiar la 10-40 de ani de la infectare. Potrivit medicilor specialisti in boli infectioase, o forma de manifestare a bolii este dementa presenila, in cazul in care este afectat creierul. Daca este afectata maduva spinarii, apar contracturi musculare involuntare, cu imposibilitatea de a mai executa gesturi precise, cum ar fi scrisul, simptome care evolueaza progresiv. Un alt simptom al bolii este aparitia disfunctiilor motorii.

http://www.terapii-naturiste.com Diagnostic: Primul caz in lume a fost diagnosticat in 1996. De atunci, boala a ramas deocamdata "un mister" pentru specialistii din intreaga lume. Diagnosticarea bolii se face pe baza simptomelor, a electroencefalogramei si a testelor neuropatologice. Un diagnostic final poate fi facut printr-o biopsie a creierului. Aceasta implica extragerea unei bucati de tesut din creier cu un ac special. Aceasta bucata este examinata la microscop. Dupa moarte, se pot vedea, de asemenea, anumite schimbari in creier. Tratament: Nu exista tratament pentru acesta boala. Unele medicamente pot fi utile si se recomanda pentru ameliorarea simptomelor ca probleme psihice sau de comportament. Toate medicamentele au insa posibile efecte secundare. Acestea pot include reactii alergice si deranjarea stomacului. De obicei, moartea survine dupa 2 ani de la instalarea simptomelor. In aceatsa boala, finalul este degenerarea creierului si, pina la urma, moartea. Preventie: Recenta aparitie a unei noi variante BJD in Marea Britanie a fost posbila probabil din cauza consumului de carne de vita infectata. Exista posibilitatea, desi inca nedovedita, ca evitarea consumului de carne sa fi prevenit aparitia acestei boli. Diverse: In mai 2000, la Bucuresti, a avut loc simpozionul international privind securizarea singelui, care reuneste specialisti in virusologie, hematologie, transfuziologie din Europa. Medicii au recunoscut atunci ca, in privinta maladiei Creutzfeldt-Jacob, cercetarile realizate pina acum nu au raspuns la toate intrebarile. "In momentul de fata nu exista nici un test pentru diagnosticarea precoce a bolii. Stim doar ca aceasta boala se transmite prin alimente si in special prin carnea de vita si este o boala care ii afecteaza mai ales pe tinerii pina la 30 de ani", ne spune prof. Florian Horand, de la Institutul Pasteur din Bucuresti. Pojarul Definitie: Pojarul, cunoscut si sub numele de rujeola, este o boala virala caracterizata printr-o eruptie specifica (rash) si febra. Raspindita prin stropi de secretii nazale in aer, pojarul este foarte contagios. Altadata o boala foarte frecventa la copii, pojarul este astazi rar, datorita unei imunizari eficiente in tarile dezvoltate. Cu toate ca la copii aceasta boala se manifesta relativ blind, pojarul poate avea complicatii serioase si poate fi chiar fatal la copiii al caror sistem imunodeficitar este slab. Simptome: Care sint simptomele pojarului? Pojarul debuteaza, de obicei, cu simptome asemanatoare gripei. Dar fiecare individ poate avea simptome diferite. Acestea pot fi: -febra -secretii ale nasului dureri de ochi -tuse -stare proasta -ganglioni limfatici inflamati -dureri de cap. In majoritatea cazurilor, la trei sau patru zile de la declansarea bolii, apare o eruptie rosiatica pe toata suprafata corpului. Aceasta eruptie caracteristica dispare dupa trei zile odata cu slabirea in intensitate a simptomelor. Initial, bolnavul este obosit, isi pierde pofta de mincare, uneori este somnolent, are dureri de cap si dureri musculare. Febra creste treptat, atingind in 2-3 zile 39-40 de grade C. Ochii se inrosesc, lacrimeaza, bolnavul stranuta, ii curge nasul, capatind un aspect tipic pentru rujeola, cunoscut sub numele de "fata plinsa". Vocea devine ragusita, apare apoi o tuse uscata iar in fundul gitului se vad mici pete rosii. Pe mucoasa bucala si pe gingii (in dreptul molarilor) apar pete mici, albe( ca niste graunte de gris), tipice pentru rujeola. Eruptia apare dupa 3-4 zile, mai intii dupa urechi si se intinde brusc pe fata. In zilele urmatoare, eruptia cuprinde treptat gitul, apoi toracele, abdomenul si la sfirsit membrele. Ea se consttuie din pete rosii, catifelate, iesite usor in relief, care lasa intre ele zone de piele sanatoasa. Eruptia paleste in 3-4 zile de la aparitie. Convalescenta incepe o data cu disparitia eruptiei si scaderea febrei. In locul eruptie ramin pete cafenii si o usoara uamatie a pielii, cu aspect de tarite, care cedeaza intr-o saptamina. Simptomele pojarului pot seamana cu cele ale altor boli. De aceea, consultati medicul pentru diagnosticare. Tratament: Un tratament adecvat al pojarului este dat de medicul dvs. pe baza: -unei evaluari complete a starii dvs. de sanatate din prezent si din trecut -tolerantei dvs. vis-a-vis de anumite medicamente, proceduri sau terapii -stadiului bolii -posibilei evolutii a bolii -opiniei si preferintelor dvs. Tratamentul consta in repaus strict la pat, in toata perioada de stare a bolii si in primele zile de convalescenta. Tratamentul medicamentos consta in aspirina, paracetamol (pentru combaterea febrei), calmante ale tusei, expectorante si vitamine. Antibioticele se administreaza in caz de complicatii si numai la indicatia medicului. Desi medicamentele nu trateaza boala insasi, ele pot ajuta in tratarea unor infectii secundare.

http://www.terapii-naturiste.com Lichidele din abundenta si medicamentele pentru febra ajuta la ameliorarea starii bolnavului. Dieta Se recomanda regim alimentar usor, hidro-zaharat, dulciuri , fainoase. Preventie: Vaccinarile din copilarie impotriva pojarului (rujeolei) asigura imunitate pentru majoritatea persoanelor. Persoanele care au avut pojar sint imune pe viata. Sugarii sub 8 luni nu contacteaza, in general, aceasta boala, pentru ca au mostenit imunitatea de la mama. Persoanele infectate ar trebui sa evite locurile publice si sa nu intre in contact cu alti indivizi timp de o saptamina dupa ce s-a instalat eruptia cutanata. Acest lucru ajuta la prevenirea epidemiilor. Recomandari: Se cer multa atentie din partea parintilor, in fata unui caz de rujeola, fiind necesara respectarea cu strictete a indicatiilor date de medic, privind ingrijirea bolnavului pe tot timpul bolii si in convalescenta si prevenirea complicatiilor. Copiilor care au rujeola nu trebuie sa li se administreze aspirina, acest lucru marind riscul aparitiei sindromului Reye (o boala grava: o grupare de simptome care pot afecta toate organele si sistemele principale) Diverse: Complicatii asociate cu pojarul: -infectii ale urechii si ale pieptului -diaree, varsaturi, dureri abdominale -encefalita (inflamarea creierului). Imunitatea este solida si durabila, reimbolnavirile fiind exceptionale Vitamina E Vitamina liposolubila indispensabila unei bune stabilizari a membranelor celulare, mentinerii activitatii unor enzime, agregarii plachetelor sangvine si protectiei globulelor rosi impotriva substantelor oxidante (radicali liberi, de exemplu). S-ar parea si ca vitamina E incetineste imbatranirea celulelor; in sfarsit lucrari din ce in ce mai numeroase sugereaza ca aceasta vitamina joaca si un rol protector impotriva bolilor coronariene. Termenul de vitamina E grupeaza, in fapt, 4 substante denumite tocoferoli: alfatocoferolul (cel mai activ), beta-tocoferolul si gamma-tocoferolul (care au o activitate vitaminica mai redusa), si delta-tocoferolul (practic inactiv). NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 3 la10 miligrame pe zi pentru copil si de aproximativ 12 miligrame pentru adolescent si adult. Sursele alimentare cele mai importante de vitamina E sunt vegetalele (uleiuri si margarine vegetate bogate in acizi grasi polinesaturati, fructe uscate oleaginoase - alune -, germeni de cereale, legume verzi), dar si sursele animale (ficat, galbenus de ou, ant). Aceasta vitamina este relativ stabila la caldura, la lumina si in mediu acid, dar foarte sensibila la oxidare in mediu alcalin. CARENTA. In tarile industrializate, carenta in vitamina E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice (anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare (miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Totusi,este nerecomandabil sa se administreze doze mari subiectilor care urmeaza un tratament cu vitamina K. Mierea Mierea - medicament/aliment Pe lânga aportul energetic imediat datorat continutului de glucoza si fructoza, direct asimilabile, ceea ce o recomanda în toate actiunile ce necesita efort fizic si intelectual intens, mierea de albine are si însusiri terapeutice prin continutul în enzime, vitamine, saruri, minerale si acizi organici. Mierea este indicata în: 1) Afectiuni ale aparatului digestiv : - ulcere gastro-duodenale - gastrite hiperacide - constipatii Se recomanda doze de 150g/zi în trei reprize cu doua ore înainte de masa , însotite de ceaiuri usor caldute, în nici un caz reci. 2) Afectiuni hepato-biliare, atât în hepatita toxica, cât si în cea infectioasa; gratie actiunii bactericide si continutului în glucide, mierea amelioreaza functiile hepato-celulare si mareste rezistenta organismului. Page 54 / 104 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com Mierea se administreaza ca atare sau asociata cu ceaiurile indicate în aceste afectiuni. 3) Afectiuni cardio-vasculare Mierea are o actiune favorabila asupra muschiului cardiac si a circulatiei coronariene si periferice prin prezenta acetil colinei(în special în mierea de floarea soarelui) dar si prin continutul bogat în vitamine si glucide si nul în clorura de sodiu. Datorita îmbunatatirii circulatiei periferice, mierea favorizeaza activitatile intelectuale si atenueaza efectele îmbatrânirii. 4) Afectiuni ale aparatului respirator, laringite, bronsite, datorita actiunii antimicrobiene si antiinflamatorii a mierii; se administreaza ca atare sau cu lapte caldut. 5) Afectiuni ale pielii, rani, eczeme, furunculoze, datorita actiunii antimicotice si antimicrobiene; se foloseste prin aplicarea directa pe suprafata ranii; dar mierea este si o hrana pretioasa pentru piele, astfel ca, sub actiunea ei, pielea devine moale si elastica; se poate folosi ca atare, sau în amestec cu albus de ou sau glicerina. 6) Afectiuni ale sistemului nervos, neuroastenii. Mierea hraneste si fortifica celulele nervoase(prin continutul în glucoza si fructoza), iar prezenta vitaminelor si a sarurilor minerale ajuta la întretinerea echilibrului ionilor în organism si, ca urmare, nervozitatea scade, somnul devine mai linistit, apare senzatia de vigoare. Dar, atentie, toate proprietatile terapeutice sunt diminuate de timp, iar prin încalzire componentele active, de valoare îsi înceteaza activitatea, mierea transformându-se într-un simplu depozit de zaharuri si saruri minerale cu valoare redusa, de fapt un aliment dulce fara a mai fi si un medicament pretios. Sfaturi pentru cumparatori Mierea naturala, cristalizata, are cristale fine care se "topesc" repede în gura, pe când mierea falsificata cu zahar are cristale grosolane care se dizolva mai lent. Mierea falsificata cu zaharina are gust dulce pronuntat, aproape lesinator. Mierea naturala contine întotdeauna în suspensie particule solide sau materii coloidale, astfel încât, pusa într-un vas transparent are aspect usor tulbure. Daca gustul mierii este usor caramelizat, se poate deduce ca aceasta a fost încalzita direct pe flacara pentru a fi fluidizata sau amestecata cu zahar ars. Daca mierea nu are aroma se poate presupune sau ca a fost supraîncalzita în scopul fluidizarii, sau provine din zahar prelucrat de albine sau este foarte veche. În toate cazurile este fara valoare terapeutica. Mierea provenita de la albinele hranite cu zahar sau cea falsificata cu glucoza industriala este mai putin dulce decât mierea florala, iar în cazul falsificarii cu zaharina în amestec cu glicerina, desi dulce, are reactie alcalina. Mierea veche, ca si mierea falsificata cu zahar invertit artificial are aciditate mai mare decât cea normala, în timp ce mierea falsificata cu zahar neinvertit are un indice de aciditate foarte scazut.Mierea încalzita agresiv îsi mareste aciditatea datorita descompunerii fructozei în acid formic. Ce este mierea de albine? În procesul de fotosinteza plantele transforma CO2 si H2O, în prezenta unor enzime, în substante organice, printre care si unele cu formula Cn(H2O)n numite hidrati de carbon, care apar în diferite proportii în aproape toate partile componente ale plantelor, inclusiv în nectarul florilor. Unele din aceste substante au gust dulce si mirosuri delicate, astfel încât sunt agreate si cautate de catre albine. Acestea le recolteaza si le transporta în stup, unde le prelucreaza în amestecuri necesare metabolismului lor. În timpul prelucrarii mierea(caci acesta este amestecul rezultat prin prelucrarea nectarului de catre albine), capata unele caracteristici noi pentru a putea fi depozitata timp mai îndelungat, iar la nevoie sa constituie medicamentul familiei de albine. Calitatile nutritive ale mierii sunt date de de compozitia nectarului dupa tipul de floare, dar calitatile terapeutice sunt date în mare parte de prelucrarea nectarului în gusa albinelor. În urma prelucrarii are loc o îmbogatire a nectarului în enzime,acizi organici,acetil colina si se transforma oligozaharidele, chiar si polizaharidele în compusi mai simpli, preponderent fructoza si glucoza.Glucoza si fructoza intervin direct în metabolismul uman, ele asigurând energia necesara organismului si favorizând formarea si hranirea celulelor nervoase;este cunoscuta nevoia de

http://www.terapii-naturiste.com "dulce" la copii si, mai ales, în perioadele de efort intelectual. Mierea cu un continut mai mare de fructoza se mentine în stare fluida mai multa vreme, pe când mierea în care predomina glucoza cristalizeaza foarte repede,uneori la doar câteva saptamâni de la recoltare. Cristalizarea mierii este un proces cât se poate de natural, favorizat de pastrarea mierii într-un anumit interval de temperatura, dar si de prezenta în miere a polenului. Prezenta în miere a polenului îi mareste acesteia calitatile,fiind un avantaj care nu trebuie neglijat; în mierea cristalizata se conserva toate proprietatile nutritive,dietetice si curative ale acesteia. Enzimele sunt substante organice complexe de natura proteica, cu rol major în dirijarea si favorizarea proceselor metabolice la toate organismele vii. Ele au o mare specificitate, prezenta lor determinând transformarea diverselor substante în produsi unitari(care pot fi asimilati), fara reactii colaterale care ar duce la obtinerea unor produsi secundari, ca în cazul sintezelor industriale. Prezenta enzimelor în miere este o masua a calitatii acesteia, în timp ce lipsa lor indica degradarea sau falsificarea mierii. Cu timpul enzimele se inactiveaza, iar, prin încalzire la peste 50oC, calitatea lor dispare ireversibil. De aceea trebuie consumata în scopuri terapeutice mierea din ultimul an de productie si care nu a fost încalzita în scopul fluidizarii la mai mult de 45oC. Cum metabolismul uman are la baza degradarea enzimatica a hranei pâna la compusi foarte simpli(din care unii, în prezenta oxigenului se transforma în CO2 , H2O si energie), în absenta enzimelor hrana nu poate fi digerata si devine chiar un balast. Pe lânga aceste componente ale mierii, albinele îmbogatesc nectarul florilor în compusi ca acizi organici, vitamine, acetil colina, s.a. care asigura atât o conservare a produsului( pentru ca acesta sa nu poata fi atacat de bacterii si mucegaiuri ce apar în timpul iernarii) cât si distrugerea florii microbiene în timpul hranirii de peste iarna. De exemplu s-a semnalat prezenta acidului gluconic, conservant si bactericid, a acidului formic,dezinfectant si bactericid, sau a inhibinei,o enzima foarte pretioasa, cu rol bactericid, care mareste determinant calitatea mierii; alte componente determina o atenuare a efectelor îmbatrânirii(acetil colina combate scleroderma) si asigura supravietuirea familiei de albine peste iarna;albinele care se hranesc cu miere traiesc 6-7 luni, pe când suratele lor care se hranesc cu nectar în timpul verii traiesc doar 40-45 zile. Curiozitati Albinele care se hranesc cu nectarul florilor traiesc mult mai putin decât cele care se hranesc numai cu miere;acestea din urma pot atinge vârsta de 6-7 luni(supravietuiesc iernii) pe câcelelalte nu traiesc mai mult de 40-45 zile.Consumatori,trageti singuri concluziile! Albinele percep substante mirositoare si în dilutie de 10-6 , chiar daca acestea sunt în amestec cu alte substante.Si,totusi,din 34 de zaharuri experimentate,doar 9 au prezentat interes pentru albina lucratoare;zaharina nu provoaca albinelor senzatia de dulce,iar chinina cea de amar. Cristalizarea(zaharisirea) mierii este un proces natural care depinde de raportul glucoza/zaharoza din compozitia mierii si este favorizata de prezenta polenului; cristalizarea se produce la o temperatura cuprinsa între 14-21oC.În mierea cristalizata se conserva toate proprietatile nutritive,dietetice si terapeutice ale acesteia. Trântorii,feciorii stupului,pentru a se putea ridica în aer, trebuie sa bata din aripi cu o cadenta pe care analizele aerodinamice si anatomice efectuate asupra corpului lor o dau ca imposibila. Si,totusi,ei se pot deplasa cu viteze si la distante incredibile,iar în timpul zborului de împerechere concureaza agilitatea pestilor în apa.Dar,nefericitii,pentru ca se hranesc numai cu miere,în luna august sunt alungati din stup,din spirit de economie pentru iarna.Trântori,feriti-va de Idele lui August! Iarna, albinele se strâng în ghem pentru a pastra cât mai multa caldura. Si,totusi, în stup sunt cu doar 5oC mai mult decât în afara lui,dar, în interiorul ghemului si mai ales atunci când matca îsi reia ouatul, se asigura o temperatura de 35-37oC necesara dezvoltarii puietului,indiferent de temperatura de afara, fie zi, fie noapte.Toata aceasta energie este obtinuta prin consumarea mierii existente în stup(în faguri). Ochiul albinelor percepe un numar mult mai mare de imagini pe secunda decât omul( cam de 15 ori).Timpul are o alta dimensiune pentru albine, iar obiectele în miscare pentru noi, pentru ele sunt tinte fixe, usor de nimerit. În timpul zborului de împerechere matca secreta o substanta afrodisiaca,ce face din orice trântor un zmeu. Dupa împerechere si întoarcerea în stup, matca secreta o substanta care inhiba dezvoltarea glandelor genitale ale albinelor, împiedicând depunerea de oua de catre acestea. Într-un stup fara matca, dupa un anumit timp, albinele încep sa depuna oua, în încercarea de a supravietui ca stup(fiinta colectiva); dar,ouale fiind nefecundate, din ele vor iesi doar trântori, stupul va ramâne curând fara albina lucratoare si este sortit pierii.

http://www.terapii-naturiste.com Citricele - o sursa de frumusete si sanatate Adevarate bombe de vitamina C, lamaia, mandarina si portocala sunt frecvent folosite in tratamente cosmetice naturiste si in diete. Calitatile si efectele lor sunt vizibile, atat la nivelul epidermei, cat si in crestrea rezistentei organismului. Din punct de vedere cosmetic, au proprietati astringente, curative, antiseptice, antiiritante si sunt importante surse nutritive si hidratante pentru piele. LAMAIA Acest fruct cu o savoare unica este folosit inca din antichitate in tratamente cosmetice. Grecii foloseau coaja de lamaie ca mijloc de dezinfectare, iar romanii isi parfumau baile cu suc de lamaie. In zilele noastre, lamaia poate fi folosita ca remediu pentru diverse afectiuni: Ridurile. Urmeaza un tratament pe baza de suc de lamaie. Aplica sucul proaspat pe zonele predispuse la ridare. Lasa-l sa actioneze ca un film protector, timp de 10 minute, apoi sterge fata cu un ceai calmant. Procedeul va determina atenuarea ridurilor superficiale si netezirea pielii. Tenul gras. Sterge fata de doua ori pe zi cu suc de lamaie. Umezeste tenul timp de 5 minute, apoi lasa sucul sa actioneze asupra epidermei inca 15 minute. Sucul de lamaie se indeparteaza cu un ceai calmant. Tratamentul determina reglarea secretiei de sebum si vitaminizarea tenului. Piele seboreica si moale. Pune 10 lamai (taiate in bucati) de marime mijlocie intrun castron de sticla. Toarna peste ele apa clocotita si acopera vasul. Lasa preparatul timp de 2-3 ore sa se infuzeze, apoi stoarce bine lamaile, strecoara lichidul si toarna-l in apa de baie. Bucatile de lamaie pune-le intr-un saculet de panza, pe care il vei agata de robinet, astfel incat jetul de apa calda sa curga peste el. Aceasta baie invioreaza si tonifica epiderma, stimuleaza circulatia sanguina, combate seboreea si are efecte benefice asupra starii psihice. Negi. Pune la macerat timp de o saptamana in 100 ml de otet coaja de la o lamaie. Tamponeaza zilnic negii cu acest preparat. Oboseala. Un pahar de apa amestecata cu sucul de la o lamaie te va inviora rapid. PORTOCALA SI MANDARINA Au calitati asemanatoare lamaii, dar efectele lor sunt mai putin astringente si dezinfectante si au in continut mai scazut de vitamina C. Pot fi folosite atat la ingrijirea pielii, cat si in diete si tratamente anticelulitice. Iata cateva "probleme" pe care le poate rezolva portocala: Ten iritat si descuamat. Prepara o masca cosmetica dintr- lingura de branza de vaci, o lingurita smantana, o lingurita fulgi de ovaz si sucul de la o portocala. Aplica masca pe fata si lasa-o sa actioneze timp de 20 de minute. Indeparteaza masca cu apa minerala, usuc-o prin tamponare cu un servetel de hartie, apoi sterge tenul cu suc de portocale. Umezeste pielea continuu timp de 10 minute, apoi spala-te si aplica o crema hidratanta. Unghii care se rup usor. Urmeaza un tratament cu un amestec de suc de portocala, suc de mandarina si suc de lamaie, in cantitati egale. Sterge-ti unghiile dimineata si seara cu acest preparat, apoi unge-le cu ulei de masline. In perioada tratamentului, unghiile nu se lacuiesc. Cura de slabire. Inaintea fiecarei mese, mananca o portocala. Mirosul puternic aromat, precum si gustul dulce al fructului iti vor scadea considerabil apetitul. O alta varianta este sa bei, in fiecare dimineata, un macerat special din portocala, preparat cu o seara inainte. Pune intr-un vas de sticla o portocala taiata felii si toarna peste ea doua lingurite de ceai de menta . Apoi, toarna peste portocala 300 ml de apa clocotita. Acopera vasul cu o foaie de hartie si lasa totul sa se macereze pana dimineata. Preparatul se bea pe stomacul gol cu inghitituri mici.Si mandarina , prin aroma sa, taie pofta de mancare. Celulita. Executa zilnic un masaj pe zonele afectate cu un amestec din 5 picaturi de ulei esential de portocale si doua lingurite de ulei de migdale (sau ulei de masline). Inrosirea mainilor la frig. Pentru a le reda culoarea naturala, poti folosi o masca naturista. Fierbe un cartof, curatat in prealabil de coaja, apoi zdrobeste-l cu furculita si prepara un piure. Adauga o lingura de smantana si sucul de la o portocala. Omogenizeaza bine continutul mastii, apoi intinde-o pe maini si las-o sa actioneze circa un sfert de ora. Spala-te pe maini, apoi unge-le cu ulei de masline amestecat cu suc de lamaie. Fumatul TUTUNUL CONTINE ... Fumul de tigara contine peste 4.000 de substante chimice diferite, din care peste 300 sunt extrem de toxice pentru om, printre care: nicotina, arsenic, radon, cianuri, fenol, DDT, azbest, benzen, monoxid de carbon, formaldehida, etc. Allte 43 de substante sunt cancerigene. Cei mai toxici compusi ai fumului de tigara sunt nicotina, gudroanele si monoxidul de carbon. Nicotina stimuleaza inima prin eliberarea de

http://www.terapii-naturiste.com catecolamine. Acestea cresc tensiunea arteriala, frecventa cardiaca si nevoia de oxigen a inimii. De asemenea, nicotina stimuleaza si sistemul nervos, leg창ndu-se de receptorii colinergici centrali dupa doar 7 secunde de la inhalare. Aceasta activeaza caile neuro-umorale si duce la eliberarea de hormoni si neurotransmitatori. In acest fel se explica efectele euforice si aparitia dependentei de nicotina. Gudroanele din fumul de tigara sunt substante cancerigene. Monoxidul de carbon scade capacitatea sangelui de a transporta oxigenul si favorizeaza aparitia aterosclerozei. Homeopatia Hipocrate afirma ca bolile se pot vindeca pe trei cai: 1. singure 2. prin metoda contrariilor 3. prin metoda similitudinilor (asemanarilor) DEFINITII - Homeopatia este o metoda terapeutica , bazata pe principiul similitudinii (asemanarii): similitudinea (asemanarea) care exista intre simptomele toxice ale unei substante si puterea sa de vindecare. Astfel, numeroase substante, administrate in doze ponderale (mari), provoaca diverse simptome unei persoane sanatoase, in timp ce aceleasi substante, administrate in doze mici, vindeca bolnavi cu boli care au simptome asemanatoare. Homeopatia se caracterizeaza de asemenea prin individualizarea tratamentului. In cadrul terapiei homeopate exista, in mod special, persoane bolnave, si nu boli in sine, tratamentul fiind administrat si condus in functie de specificul fiecarui pacient, rezultatele tratamentului depinzand intotdeauna de reactivitatea particulara-individuala a pacientului. Homeopatia este recomandabila de preferinta pacientilor care vad in ea o terapie eficienta, naturala, fara efecte adverse, contraindicatii sau efecte secundare. Plecand de la realitatea ca Homeopatia este o METODA TERAPEUTICA si NU o MEDICINA HOMEOPATA, medicul homeopat este in primul rand medic - format in sistemul medical firesc de invatamant, cu grade de specialitate castigate prin concursuri si examene, care, suplimentar studiilor sale de medicina, a decis sa-si completeze sistemul terapeutic prin cunoasterea homeopatiei. Astfel medicul va putea alege cea mai buna metoda terapeutica, cea adecvata, pentru pacientul sau, pentru redarea sanatatii sale. Homeopatia se adreseaza tuturor varstelor, de la sugari la varstnici. Homeopatia are o plaja de aplicare foarte larga. Asa cum terapia alopata (care foloseste medicamentele uzuale din farmacii) se adreseaza in general tuturor afectiunilor, bolilor sau disfunctiilor, asa si Homeopatia se adreseaza tuturor problemelor de sanatate ale pacientilor. Evident, ca si celelalte modalitati terapeutice (alopatia, fitoterapia, apiterapia, dietoterapia, kinetoterapia, acupunctura, chirurgia etc.), si Homeopatia are limitele ei din punct de vedere al posibilitatilor curative totale. AMANUNTE - Medicamentele homeopatice - numite in mod curent REMEDII, sunt de origine naturala 100% = vegetale, minerale sau animale. Substanta baza numita tinctura mama este supusa unor procedee indelungi si minutioase de purificare, diluare si ambalare. Gradul de dilutie este inscris pe eticheta remediului si poate fi o dilutie zecimala = 1/10 (D 1, D 2...) sau centezimala = 1/100 (CH 5, CH 7...). Cu utilizare mai restransa, dar din ce in ce mai utilizata, se pot gasi si dilutii de 1/1000 (L1, L2...) si de 1/10.000 (M 1, M2...). Cu aceste dilutii se impregneaza apoi granulele, neutre chimic,.care reprezinta forma cea mai raspandita de prezentare a remediilor homeopate. Exista de asemenea si alte forme de prezentare cum ar fi: globule, solutii, picaturi, comprimate, unguente, alifii, etc. Controlul si verificarea calitatii acestor preparate homeopate este foarte meticulos si exact. Homeopatia actioneaza prin stimularea mecanismelor naturale proprii ale organismului, in functie de ceea ce se doreste a obtine. Actiunea remediilor homeopate este fie foarte rapida (1-3 ore pana la 2-3 zile), fie mai lunga, dar de durata (10-14 zile). Prin metoda homeopata se pot trata afectiuni acute, subacute si cronice. Remediile homeopate au actiune simptomatica (trateaza simptomul), etio-patogenica (trateaza cauza si mecanismul de producere a bolii), dar se poate intervenii cu succes si in tratarea terenului morbid al pacientului (sensibilitatea particulara a unui pacient pentru anumite boli). Remediile homeopate pot fi UNITARE (contin o singura substanta) sau COMPLEXE (contin mai multe substante = o formula complexa de substante). Remediile unitare poarta denumirea substantei continute, iar remediile complexe pot avea denumiri comerciale "fanteziste", sugestive pentru actiunea lor (GASTRODRENOR, HEPATODRAINOL,SEDATIV P.C.etc.). Actiunea remediilor UNITARE este complexa - ele pot actiona la mai multe niveluri si pot determina mai multe si diverse actiuni la nivelul organismului, de aceea ele nu sunt

http://www.terapii-naturiste.com insotite de prospect. Este sarcina medicului homeopat sa le recomande tipul si dilutia de administrat. Remediile COMPLEXE au in general actiuni singulare, pe un anumit nivel, fiind suficient sa se citeasca denumirea sugestiva sau prospectul din cutie. ADMINISTRARE Remediile homeopate unitare se gasec in general sub forma de granule sau globule. Doza pentru granule este de 10 granule (mici) odata, iar pentru globule (mari) 3 globule odata, care se lasa sa se dizolve sub limba fara a le mesteca sau inghiti. Cu 20 de minute inainte de a le lua este necesara clatirea gurii cu apa, iar dupa administrare nu se mai baga nimic in gura timp de 30 de minute. Remediile complexe se prezinta sub forma de comprimate, siropuri, solutii, drageuri etc. iar modul lor de administrare este inscris si explicat in prospectul care insoteste preparatul. Este de preferat sa se administreze remediile la interval de 20-30 de minute inainte sau dupa mese .Nu este necesar un regim alimentar special si nu sunt interzise anumite alimente sau lichide. EFICIENTA La ora actuala, in lume practica in jur de 150.000 de medici homeopati. Exista reviste de specialitate, spitale de homeopatie, policlinici de homeopatie, asociatii, congrese si multe alte manifestari stiintifice care probeaza existenta unor rezultate certe, stiintifice ale homeopatiei. De asemenea exista in lume Centre nationale de studiere a Homeopatiei, Institute de Homeopatie,Centre universitare de formare in Homeopatie etc. Peste 1.000.000.000 de pacienti se adreseaza anual cabinetelor de homeopatie din intreaga lume. Astazi HOMEOPATIA se practica fara rezerve in toata lumea. S-au acumulat in ultimii 200 de ani lucrari de cercetare fundamentala in acest domeniu, pentru a sustine efectul dilutiei infinitezimale: - experiente simple, clinice, in laborator, privind efectul dilutiilor, al dinamizarilor; - experiente pe microbi, plante, animale, sugari (unde nu se poate incrimina efectul PLACEBO); - experiente clinice si paraclinice pe omul sanatos si bolnav; - experiente pe organ izolat; - s-au imbunatatit considerabil tehnicile de dozare ale dilutiilor mici, medii, inalte si foarte inalte. Astfel, inainte de 1945, chimistii: puteau, cu metodele vremii, sa dozeze o substanta diluata pana la 10 la puterea -6; apoi au urmat metodele de fluorescenta, care permit dozari de pana la 10 la puterea -9, apoi metodele de cromatografie in faza gazoasa, care detecteaza dilutii de 10 la puterea -10; in sfarsit, metodele de absorbtie atomica gasesc substanta diluata pana la 10 al puterea -14; - experimentele paraclinice cu ajutorul metodelor RMN au demonstrat actiunea clara a dilutiilor inalte si foarte inalte asupra corpului uman si asupra functiilor sale; - experientele cu ajutorul metodelor spectro-fotometrice au demonstrat existenta diferentelor uriase care apar intre dilutiile diferite ale aceleiasi substante. Acupunctura Acupunctura, ca stiinta milenara, interpusa intre cer si pamint si avind in centru omul - ca entitate energetica - si-a propus sa abordeze toate caile, care ii permit sa reechilibreze energetic organismul uman pentru a-l pune intr-un echilibru stabil cu natura, adica cu cerul si pamintul, deci cu fortele celeste si cu cele terestre. De cele mai multe ori acest lucru este posibil, cu conditia ca perturbarile energetice umane sa nu depaseasca stadiul functional. Daca ele ajung in stadiul structural - anatomic terapia prin acupunctura nu mai poate schimba structura organismului si nu il mai poate aduce la stadiul initial, deci la reechilibrare energetica. De aceea, indicatiile OMS ale acestui tip de terapie se adreseaza numai anumitor categorii de boli si numai anumitor stadii ale bolii. Atunci cind este bine ales acest tip de tratament (ca indicatie si ca stadiu al bolii) rezultatele terapiei pot fi surprinzator de bune. Cu toate acestea acupunctura nu poate si nu trebuie sa fie considerata ca un panaceu. Curele de acupunctura urmaresc reechilibrarea energetica a organismului prin redistributia energiei interne si constau in aproximativ 10 sedinte, de 20-30 de minute, din doua in doua zile. Acele sint de diferite calibre, dar toate foarte subtiri, cu virful construi astfel incit sa nu distruga tesuturile prin care patrund. Din acest motiv intepaturile sint foarte dureroase, iar modificarile locale post intepatura inexistente.

http://www.terapii-naturiste.com Vitamine - prezentare generala Timp de secole marinarii care plecau în lungi calatori aveau de infruntat nu numai furiile naturii ci si o boala misterioasa, care le facea oasele casante, gingiile sangerande, totul culminand - în cazurile grave cu moartea individului. Aceasta boala este cunoscuta si astazi sub numele de scorbut. A trecut multa vreme pana sa se gandeasca cineva ca exista o legatura stransa intre lipsa alimentelor proaspete si aparitia scorbutului, si abia în 1747 s-a demonstrat ca citricele previn aparitia acestei boli. În anul 1928, un chimist a identificat substanta activa din citrice (prezenta si în alte fructe si legume proaspete) responsabila de prevenirea si tratarea scorbutului. Aceasta substanta a fost denumita "vitamina C". În anul 1911 a fost descoperita, prin izolare din taratele de orez o substanta care vindeca boala beri-beri, si care a fost numita vitamina, adica amina vitala, indispensabila vietii. Era vorba de vitamina B1. Vitaminele, impreuna cu enzimele si hormonii, se gasesc in organism in cantitate mica si contribuie la reglarea proceselor metabolice. Pentru crestere si dezvoltare, organismele vegetale si animale au nevoie - pe langa constituentii de baza ai materiei vii (proteine, glucide, lipide) - de substante anorganice si de substante organice cu rol functional, care sa stimuleze si sa regleze procesele metabolice. Acestea sunt vitaminele si substantele minerale, care mai poarta denumirea de micronutrienti Lipsa vitaminelor din alimentatie provoaca tulburari grave ale organismului, numite boli de carenta. Lipsa totala a unei vitamine se numeste avitaminoza si poate duce la moartea animalului respectiv. De cele mai multe ori, apare o lipsa partiala a vitaminelor, cunoscuta sub numele de hipovitaminoza, iar tulburarile metabolice în acest caz sunt mai putin grave. Excesul de vitamine în alimentatie poate duce la hipervitaminoze, care se manifesta, de asemenea, prin aparitia unor dezechilibre in desfasurarea proceselor metabolice. Prin aport vitaminic corect în alimentatie, starea carentiala se elimina . In evolutia hipovitaminozelor si a avitaminozelor, la inceput se observa anumite tulburari generale, cum ar fi lipsa poftei de mâncare, slabirea activitatii fizice si intelectuale, scaderea în greutate, oprirea cresterii la organismele tinere, stare de moleseala si inactivitate. Dupa acest stadiu initial, boala capata un caracter specific, determinat de felul vitaminelor deficitare. Pentru a preveni dereglarile metabolice determinate de lipsa unor vitamine din hrana, alimentatia trebuie sa fie cât mai echilibrata si sa cuprinda toate principiile alimentare. Vitaminele sunt sintetizate de plante si numai în foarte mica masura de organismele animale. Animalele îsi procura vitaminele din hrana, fie ca atare, fie sub forma de precursori de vitamine (provitamine) care se transforma ulterior în organism în vitamine. Exista 13 vitamine. Patru dintre ele - vitaminele A, D, E si K - sunt depozitate în tesuturile grase din organism (sunt asa-numitele vitamine liposolubile). Noua vitamine sunt solubile în apa (hidrosolubile) si sunt depozitate în organismul animal în cantitati extrem de mici. Acestea sunt vitamina C si cele opt vitamine din grupul B: tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), piridoxina (B6), acidul pantotenic (B5), cobalamina (B12), biotina si acidul folic (B9). În cantitati mici, vitaminele sunt necesare pentru un proces normal de crestere, digestie, îndeplinirea functiilor cerebrale si rezistenta la infectii. În circuitul sanguin trebuie sa existe în permanenta o cantitate optima de vitamine. Excesul de vitamine hidrosolubile se elimina prin urina, iar cel de vitamine liposolubile se depoziteaza în tesuturi (ficat sau tesutul adipos). Deoarece sunt depozitate si nu eliminate, ele pot deveni toxice. Organismul uman este sensibil mai ales la excesul de vitamine A si D. Vitaminele sunt substante organice necesare cresterii si bunei functionari a organismului, pe care organismul le fabrica in cantitate insuficienta pentru a-si acoperi nevoile (vitaminele B6, B8, D, K) sau pe care nu le poate sintetiza. Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentatie sau, in lipsa, prin medicamente. Toate sunt continute in laptele matern, dar nu intotdeauna in cantitati suficiente (vitamina K, in special, trebuie sa faca obiectul unei suplimentari medicamentoase sistemice la nastere). Structura chimica si rolul biologic al celor treisprezece vitamine cunoscute in zilele noastre (acid folic, vitaminele A, B1, B2, B5, B6, B8, B12, C, D, E, K si PP) sunt foarte diferite. De altfel, vitaminele actioneaza in doza mica, singure sau in mod sinergic, si nu au nici o valoare energetica. Vitaminele se clasifica, de obicei, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa), care grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), si vitamine liposolubilecare grupeaza vitaminele A, D, E si K. Enzimele In organismele vii se petrec cu o uimitoare usurinta, la temperatura joasa si in solutie practic neutra, un

http://www.terapii-naturiste.com numar mare de reactii pe care chimistul nu le poate efectua in laborator decat lucrand la temperaturi si presiuni ridicate, in prezenta de acizi sau de baze tari, de dizolvanti neaposi sau de catalizatori heterogeni metalici. Printre aceste reactii se numara atat degradari de molecule (hidrolize si oxidari) cat si sinteza de compusi cu structura complicata. Intelegerea mersului acestor reactii este importanta, in primul rand pentru cunoasterea unor fenomene naturale de cea ma mare amploare si raspandire, in al doilea rand pentru interesul practic pe care il prezinta. Nu este absurda speranta ca , o data cunoscut mersul reactiilor din celulele vii, acestea vor putea fi imitate in laborator si in industrie sau chiar dirijate pe cai noi. S-a recunoscut inca de mult ca organismele folosesc, pentru realizarea acestor transformari chimice, catalizatori organici, continuti in concentratii mici in celule sau in sucurile secretate de acestea, cum sant sucurile digestiei, laptele, urina etc. S-a dat acestor catalizatori numele de fermenti sau enzime (de la enzyme, literal: "in aluat"). Scurt istoric - Reactii enzimatice au fost folosite din timpurile cele mai vechi pentru fabricarea vinului, a otetului, a berii si a branzei. O cercetare sistematica a lor a fost interprinsa abia in epoca moderna. In 1713, Reamur a observat dizolvarea carnii in sucul stomacal al ciorii. De asemenea, fiziologul Spallanzani (1783) a hranit animale cu bucati de carne invelite in retele de sarma si observat dizolvarea carnii in stomac. Stahl, fondatorul teoriei flagisticului, explica fermentatia ca un proces in care una din substantele prezente transmite "miscarea sa interna" substantei care fermenteaza (1697). In 1680, van Leeuwenhoeck a observat la microscop celulele drojdiei de bere, dar aceasta descoperire nu a fost luata in seama timp de doua secole. Lavoisier (1789) a facut un bilant de materiale al fermentatiei, aratind ca oxigenul, hidrogenul si carbonul din zahar se regasesc in alcoolul si bioxidul de carbon ce iau nastere. In cursul sec. al XIX-lea au fost preparate multe extracte de enzime. Astfel, dupa ce Kirchoff a observat , in 1820 , ca o componenta glutinoasa din bobul de orz incoltit, numit malt, transforma cantitati de amidon mult mai mari decat propria sa greutate, intr-un zahar solubil, maltoza, Dubrunfaut a gasit , in 1830, ca extractul apos, limpede, de malt are aceeasi actiune solubilizanta asupra amidonului ca maltul insusi. Din acest extract, Payen si Persoz(1833) au izolat, prin precipitarea cu etanol, prima enzima, amilaza (fireste foarte inpura), sub forma unui material solid alb, amorf, capabil sa solubilizeze o cantitate de amidon de 2000 de ori mai mare decat propria sa greutateIn 1830, Robiquet si BoutronChalard au descoperit hidroliza amigdalinei, cu extract de migdale amare, iar in 1837, Liebig si Wohler au izolat enzima respectiva, numind-o emulsina. Printre primele enzime izolate (in stare impura) vom mai mentiona: pepsina din sucul gastric(Schwann, 1836);tripsina, din sucul pancreatic (Kuhne, 1848); lipaza (Claude Bernard, 1849); invertaza (Mitscherlich, 1841; Berthelot, 1860); ureeza (Musculus, 1882) etc. Un moment istoric deosebit de important este recunoasterea clara, de catre Berzelius, in 1835, a caracterului catalictic al reactiilor enzimatice, precum si a rolului esential pentru viata animalelor si a plantelor jucat de aceste reactii. In anul 1940,cercetatorul american Edward Howell a facut, in acelasi domeniu, o si mai mare descoperire: cercetand substantele vitale propriu-zise si anume, ENZIMELE, a dovedit ca ele sunt purtatori vietii din orice organism viu,fiind deci si materia vie din alimentele noastre (asta atata timp cat nu sunt distruse prin fierbere). Este uimitor cum de stiinta nu a pretuit corespunzator aceasta descoperire extraordinara si cum de nu s-a facut nici un fel de "publicitate" in favoarea enzimelor, cum facuse, la vremea lor, pentru vitamine. Activitatea catalitica a enzimelor Enzimele sant, precum s-a mai spus, catalizatori organici, produsi de celula vie, actionand asupra anumitor substante numite substraturi. In marea lor majoritate, enzimele catalizeaza reactia unei substante organice cu un compus anorganic liber sau cedat de alt compus organic (apa. acid fosforic, hidrogen, oxigen etc.).Legile catalizei se aplica fireste si la enzime. Enzimele, ca toti catalizatorii, nu catalizzeaza decat reactii termodinamic posibile, decurgand in sensul stabilirii unui echilibru. Reactiile enzimatice prezinta insa unele deosebiri caracteristice fata de reactiile catalitice obisnuite, omogene sau heterogene. Activitatea enzimelor. Cand o reactie poate fi catalizata atat de o enzima cat si de substante simple (acizi, baze sau ioni metalici) se constata de obicei ca reactia enzimatica decurge cu viteza mult ma mare; cu alte cuvinte, reactia enzimatica are o energie de activare mult mai mica.Astfel s-a stabilit ca este necesara o concentratie de ioni de hidrogen de zece milioane de ori mai mare decat de invertaza pentru a hidroliza o anumita cantitate de zaharoza, intr-un timp dat, la 37s. Temperatura optima a

http://www.terapii-naturiste.com reactiilor anzimatice. Viteza reactiilor enzimatice creste, ca a celor mai multe reactii intre molecule covalente, cu temperatura, potrivit cunoscutei reguli a lui van't Hoff, si anume o urcare a temperaturii cu 10s produce o crestere a vitezei de reactie cu un coeficient 1,5-3.Cresterea acesta se observa insa numai la temperaturi relativ joase.O data depasita o anumita temperatura optima, la care viteza este maxima, aceasta scade, iar la temperaturi mai inalte reactia inceteaza.Fenomenul se explica prin faptul, semnalat mai sus, ca la temperaturi mai inalte enzimele sant ianctivate prin denaturarea componentei proteice.Cele mai multe enzime devin complet inactive intre 50-80s.Temperatura optima nu poate fi insa exact definita, caci ea variaza in limite largi, cu concentratia enzimei, cu concentratia ionilor de hidrogen si cu prezenta diferitelor impuritati ale preparatului enzimatic sau ale substratului. Influenta pH-ului.Dupa cum a aratat Sorensen (1909), activitatea enzimelor depinde intr-o foarte mare masura de concentratia ionilor de hidrogen din solutie(sau mai corect de activitatea termodinamica a ionilor de hidrogen, adica de ph-ul solutiei).Curbele reprezentand variatia vitezei de reactie cu pH-ul prezinta de obicei un maxim pronuntat la un anumit pH, in timp ce la valori ale pH-ului diferind cu Ä&#x2026;1 fata de acest maxim, viteza de reactie prezinta valori considerabil mai mici .Din cauza acestei particularitati, este necesar ca in cursul reactiilor enzimatice sa se mentina pH-ul optim constant, prin folosirea de tampon Specificitatea enzimelor.O anumita enzima catalizeza numai un numar mic de reactii si de multe ori o singura reactie, spre deosebire de catalizatori obisnuiti anorganici(acizi, baze, catalizatori de hidrogenare etc.) care activeaza practic toate reactiile posibile de un anumit tip. Se disting multe tipuri si grade de specificitate in actiunea enzimelor.In primul rand trebuie mentionata specificitatea stereochimica, care consta in aceea ca o enzima care catalizeaza reactia unui compus optic activ este fara actiune asupra enantiomerului sau si in general, asupra izomerilor sterici ai acestui compus, supusi acelorasi conditi. Vom mai aminti aici dehidrogenaza lactica din muschi, o enzima care lucreaza in colaborare cu DPN, si care dehidrogineaza acidul L-lactic la acid piruvic si hidrogeneaza acidul piruvic numai la acid L-lactic, fiind inactiva fata de acidul D-lactic. Din alt punct de vedere se disting intre o asa-numita specificitate de reactie si o specificitate de substrat a enzimelor.Prima se refera la reactantul anorganic care ia parte la reactie: apa in reactiile de hidroliza, acidul fosforic in reactiile cu fosforoliza, hidrogenul in reactiile catalizate de dehidrogenaze etc. Clasificarea enzimelor Se cunosc in prezent cateva sute de enzime dar , avand in vedere complexitatea proceselor chimice care au loc in organismele vii, nr. enzimelor aparut in natura trebuie sa fie mult mai mare. Structura enzimelor este prea putin cunoscuta pt. a putea servi ca baza a unei clasificari, de aceea enzimele se clasifica dupa tipul reactiilor pe care le provoaca sau dupa substraturile asupra carora actioneaza. Numele enzimelor se formeaza agauganduse sufixul -aza la nr. reactiilor provocate sau substraturilor lor, exceptie fac numele istorice al unor enzime cum ar fi emulsina, pepsina si zimaza etc. In clasificarea adoptata aici enzimele sunt impartite in (dupa Hoffmann Ostenhof 1953) cinci clase principale, fiecare divizata in mai multe sub clase: 1.Hidrolaze 2.Transferaze 3.Oxido-reductaze 4.Liaze si simpetaze 5.Izomeraze si Racemaze La drept vorbind aproape toate reactiile enzimatice sunt reactii de transfer al unor grupe de atomi de la un donor la un acceptor. Astfel hidrolizele sunt reactii de transfer al unor grupe acil, glicozil etc. cedate de substrat, catre apa ca acceptor iar reactiile de oxido-reducere sunt reacti de transfer de hidrogen sau electroni termenul de transferare se foloseste insa, in nomenclatura curenta mai ales pt. transaminari, transmetilari, transacetilari. Dupa o clasificare mai noua(Union of Biochemistry Commission of Enzymes 1961) enzimele sunt impartirte in sase clase: 1.Oxido-reductaze 2.Tranferaze 3.Hidroraze 4.Liaze

http://www.terapii-naturiste.com 5.Izomeraze 6.Ligaze(sintetaze) fiecare divizata la randul ei in mai multe sub clase, fiecare enzima este desemnata din patru cifre ex. 1111(hidrogenaza alcolului) este o oxido-reductoza (clasa 1) actioneaza asupra grupei CHOH adonorului(subclasa 1) cu DPN sau TPN ca acceptor(subsubclasa 1) si este primul termen din aceasta ultima subdiviziune Vitamina C Vitamina hidrosolubila implicata in productia de glucocorticosteroizi si de anumiti neurotransmitatori (substante care permit transrnisia influxului nervos), in metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic si al anumitor acizi aminati, in neutralizarea radicalilor liberi si a nitrozaminelor, in reactii imunologice, care faciliteaza absorbtia fierului la ivelul tubului digestiv. SINONIM: acid ascorbic. NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate de vitamina C sunt de 35 pana la 65 miligrame pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulti si adolescenti. Pentru fumatori este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi. Principalele surse alimentare de vitamina C sunt legumele si fructele crude, precum si cartofii. Aceasta vitamina este usor oxidabila si foarte sensibila la caldura si la radiatii infrarosii si ultraviolete. CARENTA. Carenta in vitamina C, rara in tarile in curs de dezvoltare si exceplionala in tarile industrializate. este responsabila de scorbut. Cauzata de un sport alimentar insuficient, unei malabsorbtii digestive, unei cresteri a necesitstilor sau unei eliminari excesive, carenta apare de cele mai multe ori la subiectii varstnici, alcoolici, suferind de malabsorbtie cronica sau supusi unei hraniri prin perfuzii nesuplimentate in vitamina C. Ea se traduce printr-o oboseala, prin dureri osteoarticulare, edeme, o gingivita, hemoragii. Starile de subcarenta (stadiul care precede carenta) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente se pune intrebarea referitoare la eventualele relatii intre un defect de aport in vitamina C si diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataracta etc.). UTILIZARE TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in tratamentul carentelor corespunzatoare, al starilor de oboseala, al unor tulburari capilare si venoase, iar pe cale intravenoasa in caz de methemoglobinemie ( crestere anormala a concentratiei sangvine de methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul). In schimb, contrar unei idei raspandite, vitamina C nu are nici o influenta asupra virusului gripal. Luarea excesiva de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasa) poate antrena o agitatie si insomnii, dar ea nu este periculoasa, excesul fiind eliminat prin urina si fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1 000 miligrame pe zi, nu exista nici un fel de contraindicatii. Doze mai mari nu trebuie administrate in caz de hemocromatoza (boala consecutiva acumularii de fier in tesuturile organismului), de litiaza renala oxalica, de deficit in gluco-6-fosfat dehidrogenaza sau de insuficienta renala. Vitamina B6 Vitamina, hidrosolubila care intervine indeosebi in metabolismul acizilor aminati, glicogenului, steroizilor, hemoglobinei, enzimelor si in sinteza unor neurotransmitatori (substante chimice care permit transmisia influxului nervos), precum si in reactiile imunitare. Termenul de vitamina, B6 grupeaza trei substante inrudite, intre care cea mai cunoscuta este piridoxina, celelalte doua fiind piridoxamina si piridoxalul. NECESITATI SI SURSE. Aporturile zilnice recomandate sunt de la (1,6 la 1,8 miligrame pentru copii, de la 2 la 2,2 miligrame pentru adolescenti si pentru adulti; ele sunt ceva mati mari (aproximativ 2,5 miligrame) pentru femeile gravide, care alapteaza sau care iau contraceptive orale. Vitamina, B6 este prezenta in numeroase alimente intre care drojdia de bere, carne, (ficatul si rinichii mai ales), pestele, cerealele, legumele proaspete si uscate, fructele (oleaginoase, in special) si laptele; de altfel, flora tubului digestiv sintetizeaza o anumita cantitate de vitamina 136. Aceasta vitamina se altereaza la lumina. CARENTA. Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva (mai ales la subiectii alcoolici), de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice, printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresiune. UTILIZARE TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de vitamine B6 sub forma medicamentoasa este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de polinevrita (atingere a

http://www.terapii-naturiste.com sistemului nervos periferic), de boala genetica ce perturba metabolismul acestei vitamine, de hemodializa sau de alimentalie prin perfuzii. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina, B6 nedevenind toxica decut in doze ridicate (de 50 oti mai mari decat aportul zilnic recomandat). Luarea indelungata de doze mari de vitamina, B6 poate totusi sa se afle la originea unei polinevrite. Vitamina B6 este contraindicata in caz de tratament cu levodopa, un antiparhinsonian. Masuri de prim-ajutor ASFIXIERE Simptome: ? incetarea respiratiei ? fata vanata, maini si picioare reci ? batai slabe ale inimii, imperceptibile Prim-ajutor : ? Se indeparteaza persoana de locul unde s-a produs asfixia. ? Se apeleaza la Serviciul de Ambulanta. ? Persoana se aseaza pe spate, cu capul intr-o parte. ? Se asigura libertatea miscarilor respiratorii. ? Se incearca respiratia artificiala pana cand persoana incepe sa respire. INEC Prim-ajutor : ? Se apeleaza urgent la Serviciul de Ambulanta. ? Persoana se scoate din apa, se intinde pe spate si i se verifica respiratia. ? Se incearca eliminarea lichidului inghitit prin exercitarea unor presiuni consecutive asupra abdomenului - Metoda Heimlich FRACTURA, LUXATIE, ENTORSA Simptome: ? Fractura - ruptura oaselor (fracturi inchise) sau a oaselor si a pielii (fracturi deschise). ? Entorsa - indoirea, rasucirea sau intinderea fortata a ligamentelor fara deplasarea oaselor din articulatie. ? Luxatia - intinderea sau ruperea ligamentelor si deplasarea osului in articulatie. Prim-ajutor : ? La fracturi inchise si luxatii, se imobilizeaza partea vatamata in pozitia cea mai comoda (pentru evitarea transformarii fracturilor inchise in fracturi deschise). ? Se transporta urgent accidentatul la spital. LESIN (LIPOTIMIE) Simptome: ? Pierderea temporara a cunostintei fara disparitia pulsului (putand indica o afectiune grava). Prim-ajutor : ? Persoana se aseaza pe spate, cu capul mai jos decat trunchiul, in scopul irigarii creierului. ? Se verifica pulsul si respiratia si se indeparteaza hainele stramte. ? Daca este necesar, se apeleaza la Serviciul de Ambulanta. ARSURI Prim-ajutor : ? In cazul arsurilor grave, se indeparteaza cu precautie hainele si incaltamintea. ? Pansarea ranilor cu materiale sterile pentru evitarea producerii infectiilor. ? Spalarea imediata a ranilor provocate de arsuri cu substante chimice (acizi, substante alcaline si caustice) sub jet de apa (10-15 minute). Transportarea victimei la spital. HEMORAGIE Prim-ajutor : ? Hemoragiile pot fi oprite prin presiune digitala si prin aplicarea garoului. ? In primul caz, pana la oprirea hemoragiei (hemostaza) se apasa direct pe rana folosind un pansament

http://www.terapii-naturiste.com curat. ? Garoul poate fi improvizat dintr-un tub de cauciuc, o curea sau o fasa de tifon (putand fi mentinut maxim o ora si jumatate). ? Garoul se aplica in cazul hemoragiilor membrelor, la o distanta de rana, deasupra cotului sau a genunchiului, prin strangere treptata. ? Garoul se desface la fiecare 15-20 minute pentru a permite sangelui sa circule. ? Se transporta persoana accidentata la cel mai apropiat spital. ELECTROCUTARE Prim-ajutor : ? Electrocutarea poate produce moartea aparenta. ? Indepartarea persoanei de sursa de tensiune. ? Scoaterea de sub tensiune a instalatiei ce a provocat electrocutarea. ? Victima se pune in pozitia culcat pe loc uscat (pe paturi sau pe haine); se desface gulerul, cureaua si, eventual, se scot hainele si se pun sticle cu apa calda in jurul corpului. ? Se face respiratie artificiala pana la aparitia semnelor vitale. OTRAVIRE Simptome: ? Dificultati respiratorii, transpiratie, dureri abdominale sau de piept. ? Voma, diaree, greata. ? Pierderea cunostintei. ? Buze uscate, arsuri in jurul buzelor sau ale pielii. Prim-ajutor : ? Se analizeaza locul si modul in care s-a produs otravirea si se transporta persoana in cauza departe de sursa de otravire. ? Se verifica daca persoana este constienta, respiratia si pulsul acesteia. ? Daca este necesar, se apeleaza Serviciul de Ambulanta. ? Daca mai exista alte persoane suspecte, se incearca aflarea tipului de otrava si cantitatea ingerata. ? In caz de voma, persoana se pozitioneaza pe o parte. Vitamina B12 Vitamina hidrosolubila care joaca un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi si anumitor acizi aminati. SINONIM: cianocobalamina. NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze. METABOLISM SI CARENTA. Absorbtia intestinala a vitaminei B 12 are loc in ultima parte a intestinului subtire Ea nu este posibila decat in prezenta unei glicoproteine sectretate de stomac, denumita factor intrinsec. Carenta in vitamina B12, care nu este rara in tarile industrializate, poate rezulta deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata). UTILIZARE TERAPEUTICA. Vitamina B 12, administrata in injectii intramusculare, este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de

http://www.terapii-naturiste.com vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri (anumite cancere, indeosebi). Vitamina D Vitamina liposolubila necesara absorbtiei intestinale de calciu si fixarii sale in oase, precum si reabsorbtiei fosforului de catre rinichi, care joaca un rol esential si in alte fenomene biologice ca diferentierea celulara si imunitatea. SINONIM: calciferol. NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 10 la 15 micrograme pe zi pentru copil, de 10 micrograme pentru adult, de 15 micrograme in timpul sarcinii si alaptarii, si de 12 micrograme pentru subiectul varstnic. Vitamina D prezenta in organism are o origine dubla: endogena, prin transformarea in piele a colestcrolului sub influenta radiatiilor ultraviolete (vitamina D3)si exogena prin alimentatie (vitamina D2 din vegetate si vitamina D3 din produsele animale). Alimentele cele mai bogate in vitamina D sunt ficatul pestelui slab (ulei din ficat de morun), pestele gras, galbenusul de ou, ficatul,laptele integral si produsele lactate nedegresate (unt, in special). Aceasta vitamina este foarte sensibila la caldura, la lumina, la oxigen si la mediile acide. CARENTA. Carenta in vitamina D antreneaza o decalcifiere osoasa care provoaca un rahitism la copil si, la adult, o osteomalacie, ce se traduce prin deformatii osoase si este insotita de tulburari biologice (cresterea nivelurilor sangvine le parathormon, de fosfataze alcaline, scaderea nivelului sangvin de fosfor, nivelul sangvin al calciului fiind normal sau scazut). In tarile industrializate, multumita administririi medicamentoase sistematice de vitamina D sugarilor, rahitismul a devenit o boala exceptionala ca aparitie. In situatii particulare se poate observa o carenta la adult: persoane in varsta, alcoolice sau care sufera de o malabsorblie digestiva cronica, de o insuficienta renala cronica sau de o insuficienta hepatica, de o hipotiroidie sau, inca, in caz de interactiune medicamentoasa (luarea de anumite anticonvulsivante, barbiturice, hidantoine) sau antituberculoase Rrifampicinul. Carentele in vitamina D se trateaza prin administrare medicamentoasa (pe cale orala) a acestei vitamine. HIPERVITAMINOZA. Administrarea de doze excesive de vitamina D poate provoca o intoxicatie: dureri de cap, lipsa de apetit, varsaturi, tulburari osteoarticulare (dureri, crampe), hidroelectrolitice (hipercalcemie, hipercalciurie) si renale (deshidratare, indeosebi), calcificare a organelor (rinichi, inima, plamani, vase sangvine); in plus, la femeia gravida, o hipervitaminoza D risca sa antreneze malformatii fetale. Vitamina B3 (PP) Vitamina hidrosolubila implicata in reactiile de oxidoreducere ale celulei. Vitamina PP, denumita in Franta si vitamina B3, corespunde la doi compusi: acidul nicotinic si nicotinamida. NECESITATI SI RESURSE. Aprturile nutritionale recomandate de vitamina PP sunt 6 pana la 14 miligrame pe zi pentru copil, de 15 pana la 18 miligrame in cursul sarcinii sau alaptarii. Principalele surse alimentare sunt: carnea (ficatul si rinichii), pestele, ouale, drojdia de bere, cerealele si ciupercile. Organismul poate sa o si fabrice pornind de la un acid, triptofanul. Vitamina PP este stabila la lumina, la caldura si rezistenta la oxidare. CARENTA. Carenta in vitamina PP, descrisa sub termenul de pelagra, este rara si rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase si antiparkinsoniene). In tarile industrializate, ea afecteaza indeosebi subiectii varstnici, alcoolici sau supusi unei hraniri parenterale (prin perfuzii), nesuplimentate cu vitamina PP. Ea se traduce printr-o oboseala, pierdere a apetitului, apoi prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de vitamina PP. UTILIZARE TERAPEUTICA. Luarea de doze mari de acid nicotinic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol; totusi, ea este in general prost suportata. Trebuie, deci, luate precautii, mai ales in caz de insuficienta renala. Luarea de doze mari de acid nicotinic este categoric contraindicata in caz de ulcer gastroduodenal sau de diabet. Vitamina B5 Vitamina hidrosolubila care joaca un rol important in metabolismul energetic al celulelor (indispensabil degradarii glucidelor, lipidelor si anumitor acizi aminati si sintezei acizilor grasi si colesterolului) si participa la formarea anumitor hormoni. NECESITATI SI RESURSE. Aporturile nutritionale recomandate in vitamina B5 sunt de 3 pana la 8 miligrame pe zi pentru copii, de 10 miligrame pentru adolescenti si pentru femei. Vitamina B5 se gaseste in majoritatea alimentelor, cele mai bogate fiind drojdia de bere, carnea (mai ales ficatul si rinichii), ouale, produsele lactate, legumele uscate si pestele.

http://www.terapii-naturiste.com Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline . CARENTA. Starile de carenta sunt exceptionale si nu se observa decat in caz de denutritie severa sau de nutritie parenterala (prin perfuzii) exclusiv si nesuplimentata in vitamina, B5. Ele se traduc printr-o oboseala, tulburari digestive (greturi, diaree, dureri), cutanate (caderea parului, ulceratii) si neurologice (dureri de cap, senzatie de arsura a extremitatilor etc.). Reversibile, aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5. Vitamina A Vitamina liposolubila, indispensabila functiei vazului (indeosebi vederii crepusculare), cresterii, sistemului imunitar,metabolismului hormonilor steroizi, diferentierii tesuturilor, etc. NECESITATI SI RESURSE: Aporturile zilnice recomandate de vitamina A sunt de 800 micrograme pentru femeile adulte, copii dupa 10 ani (mai putin inainte de aceasta varsta) si persoanele in varsta, de 1 000 micrograme pentru barbatii adulti, adolescenti si femeile gravide si de 1 300 micrograme pentru femeile care alapteaza. Aceasta vitamina se gaseste in numeroase alimente, unele de origine animala - ficat, oua, peste gras, lapte integral si produse lactate nedegresate (unt, smantana) -, altele de origine vegetala: fructe si legume verzi, galbene (lamai grepfruturi) sau portocalii (mango, portocale, morcovi) contin, de fapt carotenoide, care se transforma partial in vitamina A in organism. Ea este, de asemenea, sensibila la prelucrarea termica a alimentelor. CARENTA. Carenta de vitamina A, legata de un aport alimentar insufucient sau de anomalii digestive (malabsorbtie), este rara in tarile dezvoltate, dar foarte frecventa in tarile in curs de dezvoltare, unde ea constituie principala cauza de cecitate la copil. Unul dintre primele sale simptome este hemeralopia (scaderea acuitatii vizuale in penumbra), care poate fi asociata cu o uscaciune oculara (xeroftalmie) si cutanata. UTILIZAREA TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de vitamina A este indicate in carenta corespunzatoare si in caz de acnee, de psoriazis sau de ihtioza (boala cutanata cronica ce este caracterizata printr-o piele groasa, uscata si aspra la pipait). Aporturile excesive de vitamina A, in principal de origine medicamentoasa, dar care pot fi si de origine alimentara (supraconsum de ficat, de exemplu), sau toxice, intoxicatia acuta se manifesta prin dureri de cap, printr-o somnolenta, prin tulburari cutanate; intoxicatie cronica, care survine dupa mai multe luni, chiar dupa ani, de supraconsum, provoaca greturi, tulburari cutanate (descuamare), atingeri hepatice (ciroza), dureri si, la copil, anomalii osoase responsabile de o intarziere a cresterii. In sfarsit, la femeia gravida, o hipervitaminoza risca sa provoace malformatii ale fatului, indeosebi ale sistemului sau nervos. Vitamina B1 Vitamina hidrosolubila care intervine mai ales in metabolismul energetic al celulelor. NECESITATI SI RESURSE. Aporturile recomandate de vitamina B1 sunt de la 0,4 la 1, 2miligrame pe zi pentru copii, de 1,3 miligrame pentru adolescenti si pentru femei, si de 1,5 miligrame pentru subiectii de sex masculin, ele sunt mai ridicate in caz de sarcina, de alaptare si, de asemenea, in caz de alcoolism cronic (deoarece atunci necesitatile cresc in timp ce aporturile alimentare sunt adesea insuficienate). Vitamina B1 se mai gaseste in numeroase alimente: germenul si invelisul extern al cerealelor complete, drojdia de bere, legumele uscate, carnea (mai ales cea de porc si unele maruntaie ca ficatul si rinichii), pestele, ouale, laptele si produsele lactate etc. Aceasta vitamina este sensibila la actiunea caldurii, in mediu umed, la lumina si pH-urile neutru si alcaline; pierderile prin preparare difera dupa modul de preparare (bicarbonatii, in special, antreneaza distrugerea ei). CARENTA SI HIPERVITAMINOZA. Daca beriberi, provocat de o carenta extrema de vitamina B1, a devenit o boala rara in tarile industrializate, aici se intalnesc cazuri, mai putin grave, de carenta, legata de un aport alimentar insuficient la subiectii alcoolici, ori cu o alimentatie prin perfuzii nesuplimentate; acesta carente antreneaza o oboseala, o pierdere a apetitului si a greutatii corporale, si tulburari neurologice (polinevrita), psihice, cardiace si digestive, reversibile, prin administrarea de vitamina B1. Riscul de hipervitaminoza este foarte mic, vitamina B1 nedevenind toxica decat la doze foarte mari (de 100 ori mai mari decat aporturile zilnice recomandate) Vitamina B8 Vitamina, hidrosolubila care intervine in degradarea acizilor grasi, anumitor acizi aminati si a glucozei, si, de asemenea, in sinteza acizilor grasi. SINONIME: biotin,, vitamina, H. NECESITATI SI SURSE.

http://www.terapii-naturiste.com Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 50 la 90 micrograme pe zi in timpul copilariei, de la 100 la 300 micrograme incepand din adolescenta. Vitamina B8 provine din alimentatie (drojdie de bere, carne ficat si rinichi, indeosebi, ,galbenus de ou, produse lactate, anumite legume), dar ea mai este sintetizata partial si de catre flora intestinala. Este o vitamina, stabila la caldura, dar sensibila la oxigen si la lumina. CARENTA. Carenta in vitamina B6 este un fapt exceptional. Ea se manifesta printr-o oboseala, o pierdere a apetitului, o inflamare a pielii si a limbii (glosita), o cadere a parului, greturi, convulsii. Ea survine intr-un context foarte deosebit: nutritia prin perfuzii nesuplimentate in vitamina B8 sau bolile ereditare ale metabolismului acestei vitamine (deficit in anumite enzime ca biotinidaza sau holocarboxilaz-sintetaza). UTILIZARE TERAPEUTICA. Vitamina B8 este utilizata in carenta corespunzatoare. Vitamina B2 Vitamina hidrosolubila ce intervine in reactiile care elibereaza energia necesara celulelor, precum si in metabolismul lipidelor, proteinelor si a glucidelor. NECESITATI SI RESURSE. Aporturile zilnice recomandate sunt de 0,6 pana la 1,4 miligrame pe zi pentru copii, de 1,5 miligrame pentru femei si adolescenti, si de 1,8 miligrame pentru barbati si pentru femeile gravide sau care alapteaza. Principalele surse alimentare de vitamina B2 sunt laptele si produsele lactate, ouale, carnea (mai ales organele), pestele, legumele su frunze verzi si drojdia de bere. Aceasta vitamina este rezistenta la caldura, dar foarte sensibila la lumina si pH-ul alcalin; ea poate disparea partial in apa de fierbere a alimentelor. CARENTA. Carenta de vitamina B2, legata, in principal, de o malabsorbtie digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un consum excesiv de alcool, poate antrena leziuni ale pielii si ale mucoaselor, precum si tulburari ocluzale. UTILIZARE TERAPEUTICA. Administrarea de vitamina B2 este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de perles (inflamatie a comisurii buzelor) si de crampe musculare. Dieta naturista "Alimentele voastre sa fie medicamentele voastre si medicamentele voastre sa fie alimentele voastre." Hipocrate - Civilizatia, cu tehnicizarea vietii, a facut incontestabile serviciile vietii, la care azi cu greu am putea renunta. In cele ce urmeaza vom enumera trasaturile dominante, definitorii, ale alimentatiei in contextul societatii civilizate de astazi: 1.Substituirea hranei crude, naturale, cu hrana prelucrata termic; 2.Substituirea terciurilor de cereale cu painea facuta din faina alba; 3.Substituirea alimentelor solide cu cele moi; 4.Deficitul de vitamine si auxoni (substante active cu rol in regenerarea celulara); 5.Deficitul de saruri minerale si oligoelemente; 6.Deficitul in pigmenti vegetali verzi - clorofila; 7.Deficitul de fibre vegetale(celuloza), cu rol in dinamica intestinala si in formarea bolului fecal; 8.Excesul de grasimi si proteine animale; 9.Excesul de sare (clorura de sodiu) de bucatarie; de condimente si conservante chimice; 10.Consumul de dulciuri rafinate (ciocolata, bomboane, produse de patiserie, etc.). 11.A nu se manca nimic intre mese. 12.A se manca incet, bine mestecat. 13.Micul dejun sa fie consistent, pranzul moderat, cina devreme - ora 18, cu 4-5 ore inainte de culcare. 14.A nu se servi multe feluri de mancare la o masa . 15.Exercitii fizice in mod regulat. Fara a intra in detaliile punctelor enumerate, recuperarea si conservarea sanatatii presupune reevaluarea modului de alimentatie si corectarea erorilor alimentare. Cura de sucuri si cruditati - Sucurile se obtin prin centrifugarea legumelor si fructelor de buna calitate, bine spalate si curatate. Prin expresiile "crud" si "cruditati" se intelege faptul ca vegetalele nu sunt prelucrate termic prin fierbere, coacere sau prajire. O cura consta in administrarea exclusiva, o perioada care dureaza de la cateva zile la o luna, doua luni, de sucuri de fructe si zarzavaturi. Se administreaza alternativ - o zi suc de fructe, o zi suc de zarzavaturi - cate 250 ml de suc la fiecare 2 1/2 h. Intre orele de administrare a sucurilor, se poate consuma apa sau ceai. Dupa perioada curei exclusiv de sucuri,

http://www.terapii-naturiste.com urmeaza o perioada de tranzitie de cateva zile (5-10 zile), in care se introduc treptat frunze si zarzavaturi, neprelucrate termic, sub forma de salate, reducand, in acelasi timp, treptat, cantitatea de sucuri. Se va continua cura de cruditati, in functie de afectiune, 1-12 luni. Pentru a evita tulburarile digestive, este necesar a se respecta cateva reguli elementare, valabile si pentru dieta celor sanatosi: 1.A se institui un orar regular al meselor; 2.A se evita consumul de apa in timpul mesei sau imediat dupa masa; in acest sens se recomanda ca inainte cu 30-60 de minute de a servi masa sa se bea apa sau alta bautura nefermentata; 3.Dimineata, inainte cu 30-60 de minute de a servi masa, se recomanda sa se bea apa calduta sau ceai caldut; 4.A nu se consuma la o masa cantitate mare de alimente si nici prea multe feluri; 5.A se evita consumarea fructelor si zarzavaturilor la aceeasi masa; 6.A nu se manca nimic intre mese; 7.A se mesteca incet si foarte bine; 8.A nu se consuma bauturi fierbinti sau prea reci. Cura cu fructe - Aceasta cura aduce cu sine avantajele deosebite conferite de aceste alimente usor digerabile si asimilabile, avand un remarcabilo efect dezintoxicant si depurativ. Cura consta, una sau cateva zile, dintr-o dieta numai de fructe (2-4kg) repartizate in cateva mese pe zi (4-5). Cantitativ, masa de fructe pentru o zi se reduce la 1-2kg, in anumite afectiuni: boli cardiace, cronice, hipertensiune arteriala, obezitate, guta. Aceasta cura se recomanda in majoritatea afectiunilor, cel mai util fiind a o intercala in cadrul regimurilor curative practicate pentru cazul respectiv. Cura cu mere - Se practica 2 sau 3 zile, folosind o dieta exclusiv de mere crude, razuite. Cantitativ, se utilizeaza doua sau mai multe kilograme pentru adulti si 1kg pentru copil, repartizate in 5-7 mese pe zi. Pentru copiii pana la 2-3 ani, merele se curata de coaja. Eliminandu-se din dieta in timpul curei alimentele ce contin albumine, se combate procesul de putrefactie intestinala, favorizandu-se eliminarea germenilor patogeni si toxinele acestora. Prin continutul bogat in vitamine si acizi naturali, merele eexercita un efect antidiareic, antiputrid, antifermentativ, facilitand dezvoltarea florei intestinale normale, prevenind in acelasi timp formarea calculilor din acid uric. Infuzia din coaja de mar este un bun depurativ si diuretic. Sucul de mar, proaspat extras, se recomanda in stari febrile. Cura de struguri - Se utilizeaza ca si cura de mere pe perioade scurte (2-3 zile), sau in bolile maligne sub forma unei cure de 15-30 de zile. Se consuma numai pulpa boabei de struguri, fara seminte si coaja, sau numai sucul proaspat extras. Se incepe cura cu 1kg crescandu-se treptat la 2-3 kg pe zi. Bogat in glucide (zahar) naturale, saruri minerale, vitamine, auxoni, strugurele faciliteaza metabolismul organismului, echilibreaza balanta vitaminica si favorizeaza eliminarea acidului uric din organism, exercita un efect decongestionant. Ca si cura de mere, cura de struguri se recomanda in majoritatea bolilor, intercalanduse in regimul curativ caracteristic bolii respective. Cura de pere - Se practica in mod asemanator curei de mere. Se recomanda in mod deosebit in : ateroscleroza, hipertensiune arteriala, boli cardiace, nefrita cronica, edeme, oligurie. Cura de banane - Se practica cateva zile, administrandu-se trei-patru banane de 4-5 ori pe zi. Exercita un efect stimulant al digestiei, in mod deosebit la sugari. Fruct bogat in vitamine si saruri minerale, se recomanda in anemie, scrofuloza, TBC, guta, boli hepatice, litiaza biliara si renala, boli ale sistemului nervos etc. Cura cu suc de lamaie - Sucul de lamaie, prin bogatia in vitamina C, saruri minerale, exercita un efect depurativ, neutralizant al aciditatii sangelui, tonifiant al peretelui capilar. Se consuma in prima zi sucul de la o lamaie. Se creste doza zilnic cu cate o lamaie, pana se ajunge la sapte lamai pe zi. Din ziua a opta, se scade doza cu cate o lamaie pe zi, pana se ajunge la o lamaie pe zi. Se practica, deci, 14 zile, iar dupa o pauza de 2 saptamani se poate relua. Cura este foarte eficienta in litiaza renala, guta, obezitate, angina, migrena, varice, sciatica, boli hepatice, boli respiratorii etc. Reflexoterapia Reflexoterapia este o straveche metoda terapeutica. Ea este asociata medicinei alternative, fiind o stiinta bazata pe practica. Medicina traditionala atribuie reflexoterapiei milenii de experienta, rezultatele fiind probate de ameliorari sau vindecari confirmate de toate persoanele care au beneficiat de acesta metoda.

http://www.terapii-naturiste.com Reflexoterapia are ca tehnica de tratament masarea talpilor, palmelor sau capului, in zonele corespunzatoare punctelor de proiectie a diferitelor organe ale corpului, ea asociindu-se in mod obisnuit si cu presopunctura. Principalul scop al reflexoterapiei si presopuncturii este eliminarea toxinelor si stimularea tuturor functiilor organismului. Cele doua metode de tratament sunt complet inofensive, fara efecte secundare sau nocive, fiind eficiente la toate varstele. Reflexoterapia ofera solutii pentru rezolvarea urmatoarelor disfunctii sau afectiuni: insomnii, stres, migrene, oboseala, afectiuni ale vezicii biliare, tulburari endocrine, celulita, obezitate, constipatie, astm bronsic, infertilitate, impotenta, tulburari de menopauza, etc. Scopul reflexoterapiei este de a corecta cei trei factori negativi implicati in procesul de boala:congestia,inflamatia si tensiunea. Afectiunile congestive sunt responsabile de aparitia tumorilor; afectiunile inflamatorii sunt cele precum colita, bronsita sau sinuzita; tensiunea este responsabila de diminuarea eficientei sistemului imunitar. Sedintele de reflexoterapie urmaresc in primul rand imbunatatirea circulatiei in organism si accelerarea eliminarii reziduriilor, astfel incat toxinele sa nu se mai acumuleze in concentratii daunatoare in ficat, rinichi sau intestin. De asemenea, prin reflexoterapie se poate realiza scaderea senzatiei de durere prin stimularea eliberarii de endorfine analgezice naturale ale organismului - din glanda hipofiza din creier in fluxul sanguin. Reflexoterapia are actiunea cea mai eficienta cand este folosita pentru tratarea intregului organism si nu numai pentru anumite afectiuni. In acest mod, ea imbunatateste toate functiile organismului, ceea ce stimuleaza procesul natural de vindecare, facandu-l mai rapid si mai eficient. Cele zece zone energetice Reflexoterapia are la baza prezenta in organism a zece zone energetice. Aceste zone sunt longitudinale, intinzandu-se de la baza corpului - de la picioare - pana in crestetul capului. Aceasta distributie energetica a fost descoperita spre sfarsitul secolului XIX de un american, dr. William Fitzgerald, un specialist in O.R.L. In perioada in care a lucrat la spitale din Paris, Viena si Londra, Fitzgerald a descoperit ca putea ameliora durerea dintr-o parte a corpului pacientului prin apasare intr-o alta zona. El si-a perfectionat tehnica, invatand ca daca aplica presiune la nivelul degetelor cu ajutorul unui bandaj elastic pe fiecare falanga mijlocie si cu ajutorul unor mici carlige pe varfurile degetelor, putea produce efecte anestezice locale la nivelul bratelor, partilor laterale ale gatului, ochiului, urechii si fetei. Nu trebuie sa uitam faptul ca in perioada in care practica dr. Fitfgerald, in anii 1880, anestezia era la inceputuri. Mastile cu cloroform erau utilizate, dar mai multi pacienti mureau din cauza anesteziei decat a interventiilor chirurgicale Ce facem, instinctiv, cand avem o durere de cap sau o indigestie? De regula, punem mana pe zona dureroasa pentru a ne usura intr-o oarecare masura durerea. Asadar, exista un instinct primar care ne face sa apasam locul dureros pentru ameliorarea simptomelor. Cele zece zone sunt impartite in cinci perechi, numerotate de la 1 la 5, pe fiecare parte a corpului. Zona 1 trece prin degetele mari de la maini, pe fiecare parte a corpului si parcurge zona mediana a corpului, partea interioara a picioarelor, a bratelor si coloana vertebrala. O dereglare a fluxului energetic pe acest traseu poate afecta orice organ sau functie dinj aceasta zona. Zona 1 este de obicei cea mai sensibila pe picioarele oamenilor, deoarece pe ea se afla multe parti vitale ale organismului - nasul, gura, gatul, coloana vertebrala si organele genitale. Lucrand numai asupra reflexelor coloanei vertebrale de la nivelul picioarelor este posibila ameliorarea multor manifestari fizice neplacute, deoarece nervii cu originea in zona vertebrala stimuleasa activitatea intregului organism. Zona 2 are ca limite degetul aratator si al doilea deget de la picior; in acelasi fel se poate continua pana la divizarea corpului in zece zone. Aceasta metode de impartire a corpului in canale energetice sau meridiane, este similara principiului care sta la baza presopuncturii si acupuncturii. Cu toate acestea, cand este vorba de reflexoterapie, nu sunt importante meridianele in sine si nici punctele identificate sau numerotate. In locul lor, accentul se pune pe harta corpului care arata ca fiecare zona sau organ din organism este oglindita pe talpi si degetele de la picioare, ca si pe palme si degetele de la maini. Alta diferenta importanta intre reflexoterapie si presopunctura sau alte terapii bazate pe utilizarea meridianelor este legata de tehnica de utilizare a policelui si a degetelor pentru relaxarea punctelor reflexogene de pe picioare si maini. Cand un punct de pe meridian este blocat, fluxul energetic scade sau se acumuleaza, iar in acel punct apare congestia. In timp, aceasta congestie se poate manifesta fizic sub forma de disfunctie a zonei sau organului respectiv. Pe de alta parte, daca blocajul este indepartat prin sedinte de reflexoterapie, iar echilibrul adecvat si functia normala se restabilesc, procesul de autovindecare poate

http://www.terapii-naturiste.com incepe, iar simptomele si durerea vor disparea. Eficienta reflexoterapiei se bazeaza pe procesul simplu al eliminarii blocajelor de flux energetic in vederea activarii procesului de autovindecare. Talpile: oglinda a corpului Daca priviti cele doua talpi (alaturate), puteti observa ca ele sunt o reprezentare exacta a corpului uman. Talpile reflecta intr-adevar conformatia corpului. Cei largi in spate vor avea talpi mai late de la articulatia halucelui la marginea extrema. Oamenii inalti si slabi au talpi lungi si subtiri, cu degete lungi. Remarcati si curburile talpilor, care sunt asemanatoare cu curburile coloanei vertebrale.Din aceasta ilustratie puteti observa ca talpa dreapta guverneaza partea dreapta a corpului, iar talpa stanga pe cea stanga. Daca alaturati cele doua talpi, veti avea un contur complet al corpului, cu halucele reprezentand capul, iar partile laterale ale talpilor reflectand zonele laterale ale corpului - de exemplu umerii, genunchii si soldurile. Unele afectiuni cutanate ale picioarelor pot fi deosebit de semnificative. De exemplu, o batatura poate adesea reflecta o afectiune a gatului, iar o sensibilitate a punctelor reflexogene ale gatului, sa spunem pe partea dreapta, va fi semnificativ corelata cu o batatura pe aceeasi parte. Ingrosarea pielii pe partea laterala a piciorului in zona punctelor reflexogene ale umerilor, semnaleaza adesea o afectiune a umarului. Completare Zonele reflexogene sunt puncte nervoase care se afla in legatura cu anumite parti din corp. Ele se gasesc raspandite pe toata suprafata corpului. Prin masarea zonelor reflexogene, se poate obtine o irigare sanguina buna, atat a zonei reflexogene cat si a organismului dependent. PRESOPUNCTURA este presiunea care se exercita asupra punctului reflex. Punctele pot fi masate cu degetul, cu unghia, cu bagheta de lemn sau de sticla, cu stiloul, folosind capatul rotunjit al acestuia. Presopunctura poate fi practicata de oricine. Cele mai bune rezultate se obtin folosind varful degetului sau unghia. Dupa indicatie, un punct poate fi masat prin manevra de dispersie sau tonifiere. In afectiunile provocate de un exces de energie, se foloseste dispersia. DISPERSIA : Se face masajul cu varful degetului in pozitie oblica; se maseaza sau se apasa prin insurubare, in sensul opus miscarii acelor de ceasornic. Miscarea se face superficial, bland, lent. Dupa un masaj corect, pielea se va inrosi, sensibilitatea dureroasa si tonul vor scadea. TONIFIEREA se practica in cazul bolilor rezultate prin deficit de energie (hipotonie, bradicardie etc.). Se executa cu varful degetului sau cu unghia, ambele in pozitie verticala. Masajul se face cu durata scurta. Cand se executa corect, rezulta paloarea tegumentului, cresterea sensibilitatii si a tonusului muscular. Portiunea masata poate fi pudrata. Se pot face trei sedinte pe zi cu durata de 10 minute fiecare. Cura de masaj in cazul unei afectiuni cuprinde 15 sedinte apoi pauza 2 saptamani, dupa care se reia. Tratarea afectiunilor cailor respiratorii Alte moduri de tratare a afectiunilor cailor respiratorii; atunci cand te doare capul, nasul ti s-a infundat, ochii iti lacrimeaza si tot corpul "va spune" ca esti pe cale sa induri "mofturile" unei gripe, incearca cateva produse si metode naturiste (fitoterapie, aromoterapie si altele). Tratamentele naturale se adreseaza intregului organism, ele actionand fie prin stimularea fortelor proprii de vindecare (apiterapia, biostimulentele, imunostimulentele etc.), cat si prin biorezonanta (fitoterapia, homeopatia) - cand substantele active dintr-o infuzie, decoct, tinctura etc. intra in rezonanta cu un anumit organ (inima, plamani, ficat, stomac, vezica, intestin), armonizandu-se cu acesta si reglandu-i astfel activitatea pana la completa vindecare sau ameliorarea afectiunii. Fitoterapie - Pentru banala, dar suparatoarea tuse, se recomanda remedii fitoterapeutice. Astfel, in prima faza, cand tusea este "uscata", se folosesc calmante: Preparati un amestec din: petale de mac rosu (20 g), rostopasca (10 g), talpa-gastii (40 g), fructe de anason (20 g), flori si frunze de paducel (10 g). O lingura din acest amestec o puneti apoi intr-o cana cu apa clocotita. Acoperiti si lasati 10 minute, dupa care strecurati infuzia si indulciti-o (dupa gust) cu miere. Se beau trei linguri la fiecare ora - in total, trei cani pe zi. Pentru copiii sub 10 ani, doza este de o cana pe zi. De asemenea, in acesta faza puteti folosi cu succes Tusomag sirop si Codenal - ambele preparate din plante. In cea de-a doua faza, cand tusea devine "coapta", se recomanda expectorantele: Puteti recurge la mai multe feluri de infuzii din: flori de tei (2-3 cani/zi), frunze de patlagina (1-2 cani/zi), flori si frunze de nalba de cultura (2 cani/zi), flori de ciubotica-cucului (2-3 cani/zi). Pentru combaterea unei eventuale febre, faceti impachetari reci sau aplicati cataplasme si comprese revulsive cu faina de mustar (foarte indicate, mai ales in bronsite).

http://www.terapii-naturiste.com Aromoterapia - Puteti folosi o serie de uleiuri volatile pentru inhalatii si/sau masaje locale. (Diluate corespunzator, uleiurile volatile sunt indicate si pentru uz intern). Uleiul de maghiran are proprietati antispastice, iar cel din muguri de pin, proprietati emoliente. Eucaliptul - care intra in compozitia multor produse decongestante (picaturi pentru nas, drajeuri etc.) - este un remediu ideal pentru raceli, gripe, sinuzite si bronsite. Ardeti cateva picaturi de ulei de eucalipt intr-un recipient special sau adaugati cateva picaturi in apa din cada, inainte de baie. Atentie! Uleiurile de rozmarin si isop sunt de un real folos doar in doze mici, in caz contrar devenind periculoase pentru sanatate. De aceea, este bine sa le folositi doar la recomandarea specialistilor Biomasajul si presopunctura Sunt metode care, asociate cu cele prezentate anterior, ajuta la refacerea rapida a starii de sanatate in caz de raceala/gripa. Asociate, durerile si tensiunea pot fi indepartate astfel: masati-va usor, cu varful degetelor, gatul si umerii, insistand asupra punctelor unde simtiti ca muschii sunt incordati. In acest caz, puteti folosi si cateva picaturi de ulei de lavanda (unul dintre cele care pot fi utilizate in concentratia data). Inspirati apoi usor, aspirand parfumul ramas pe varful degetelor. In afara de aromoterapie, pentru astmul bronsic sunt recomandate: fitoterapia, apiterapia cu polen (atentie la potentiale alergii!) si laptisor de matca, precum si imunostimulentele si vitaminele. Un "ceai cu lamaie"... si cimbru Lamaia este unul din produsele cel mai frecvent intalnite in terapia infectiilor respiratorii, datorita cantitatii insemnate de vitamina C si a acidului ascorbic pe care le contine. Gratie proprietatilor lui antiseptice, uleiul de lamaie are un rol extrem de important in lupta cu tusea si celelalte manifestari ale virozelor respiratorii. Folositi-l pentru un masaj in zona sternului sau la inhalatii. Uleiul de ceai verde are o puternica actiune antiseptica si antivirala, fiind, de asemenea, recomandat in tratarea racelii si gripei, ca parte a amestecurilor pentru inhalatii. Aceleasi indicatii sunt valabile si in cazul cimbrului. Pentru a vindeca durerile de gat (laringitele si traheitele) si leziunile mucoasei bucale, care insotesc deseori virozele, puteti face gargara cu o solutie obtinuta din uleiuri de lavanda si musetel (amestecati 23 picaturi de ulei cu 1 lingurita de alcool dublu rafinat si cu o cescuta de apa). Aceleasi indicatii sunt valabile si pentru uleiul de bergamota - si el cu proprietati antiseptice -, care poate fi folosit, in plus, pentru tratarea leziunilor ce apar din cauza febrei deshidratarii). Remedii rapide: Frecati intre degete o frunza de menta proaspata, apoi inspirati adanc aroma degajata. Puneti 8 picaturi de ulei de lavanda, eucalipt sau cimbru intr-un vas cu apa fierbinte. Acoperiti-va capul cu un prosop, apoi aplecati-va deasupra vasului, astfel incat sa inhalati cea mai mare parte din aburi. Zdrobiti 3 capatani de usturoi, pe care le amestecati cu doua lingurite de miere. Lasati cca 3 ore, apoi luati mici inghitituri din amestec de-a lungul intregii zile. Fitoterapia in obezitate In conceptia medicinei moderne, obezitatea se defineste ca o acumulare de grasimi, ca un exces ponderal de 20-30% fata de valorile normale ale mediei indivizilor de acelasi sex si varsta. Factorii principali care favorizeaza obezitatea sunt: anul de natura endogena(abuzul alimentar, lacomia), celalalt de origine exogena si se datoreaza unei predispozitii genetice, sau unor dereglari glandulare, la care se adauga sedentarismul. Depunerile de grasimi se fac, cu preponderenta la nivelul trunchiului, pe coapse, pe fese si pe solduri. De cele mai multe ori, obezitatea este insotita de diabet zaharat, de ateroscleroza, de afectiuni ale colecistului si, mai ales, de unele disfunctii neuro-endocrine. Tocmai din acest motiv este necesar un examen medical de specialitate, in urma caruia se va putea stabili metoda terapeutica adecvata. In afara afectiunilor mentionate, obezitatea se instaleaza de regula dupa menopauza, fenomen fiziologic, de altfel normal. Un studiu recent indica faptul ca in timpul unei diete restrictive, organismul se impotriveste, printr-o reducere a consumului de energie, chiar si mentinerii unei greutati constante. Acest lucru sugereaza ca scaderea in greutate necesita o restrictie calorica mai mare decat cea obisnuit recomandata. In medicina clasica, tratamentul consta in scaderea aportului caloric (alimentatie hipocalorica) si in marirea consumului caloric (prin exercitii fizice), cu sau fara administrare concomitenta de extracte tiroidiene sau de hormoni sexuali, in functie de caz. In ceea ce priveste indepartarea factorilor etiologici, se pune accentul pe corectarea hiperfunctiei cortico-suprarenale, a insuficientei tiroidiene, ovariene etc. Un rol important il ocupa si reechilibrarea nervoasa, in special prin inlaturarea conditiilor psiho-fizice care influenteaza negativ starea de sanatate. Diversele formule

http://www.terapii-naturiste.com fitoterapeutice urmaresc accelerarea tranzitului intestinal, eliminarea surplusului de apa din tesuturi, echilibrarea functiilor glandulare. Dintre ceaiurile de slabire, cele mai indicate sunt: papadie, matase de porumb, frunze de mesteacan, frunze de soc, volbura, volbura cu radacina. Decoctul scurt (5 minute), preparat dintr-o lingura de amestec de plante la o cana cu apa, se bea o cana dimineata si alte doua cani dupa mesele principale, neindulcite sau indulcite cu zaharina sau cu ciclamat de sodiu. Cura dureaza o luna, respectandu-se cu strictete regimul alimentar hipocaloric. Argiloterapie Proprietatile terapeutice ale argilei rezida in compozitia ei chimica: silicati, aluminiu, caolin, oligoelemente etc. Aceasta compozitie chimica complexa explica, in parte, valeitatile terapeutice ale argilei: antitoxica, antiseptica, bactericida, antiinflamatorie, cicatrizanta, absorbanta, remineralizanta. Menta Menta este o planta, bine cunoscuta pentru proprietatile sale curative, dar si pentru aroma tonifianta. Ceaiul de menta este utilizat in medicina naturista pentru proprietatile sale digestive, calmante, decontractante si decongestionate. Infuzia de menta calmeaza dereglarile digestive cauzate de nervozittaea excesiva si stimuleaza vezica biliara. De asemenea, calmeaza migrenele, durerile de cap si de git. Substanta cea mai importanta pe care o contine aceasta planta, cu efect terapeutic, este mentholul, eficace in cazul ametelilor, durerilor intestinale, de stomac. Potasiul, calciul si vitamina B determina cresterea tonusului muscular si a imunitatii organismului. Infuzia de menta mareste, deopotriva, gradul de concentrare. Gustul mentei variaza, in functie de tipul de cultura, de la mentolat la acrisor. La bucatarie, este recomandata folosirea frunzelor proaspete. Englezii si arabii sint cei mai mari consumatori de menta din lume. In timp ce primii folosesc menta pentru sosuri, alaturi de mincarurile cu carne de miel, arabii beau, la aproape orice ora din zi ceai fierbinte de menta, pentru a se racori. In Orientul mijlociu si in Africa, aceasta planta este folosita la salate, pentru condimentarea gratarului, aromarea iaurtului sau a dulciurilor pe baza de brinza. Poti folosi si tu menta: la ceaiuri: pune citeva frunze de menta in ceaiul negru, pentru a reduce efectul cafeinei; lasa 2-3 minute sau chiar mai mult, daca vrei sa obtii o aroma mai puternica la dulciuri: inghetata, inainte de a o pune la frigider, o poti aroma cu frunze de menta. Lasa timp de cinci minute la congelator si scoate frunzele. la omleta: adauga, la sfirsit, citeva frunze de menta pentru o aroma mai placuta la salate: pune citeva frunze in salatele cu ceapa rosie, rosii, patrunjel, sos de lamiie la mincaruri: frunzele de menta se potrivesc la mincaruri cu mazare, morcovi, cartofi, fasole; se pun la sfirsit. Daca te-am convins sa aduci menta in bucatarie, iti recomandam un sos de menta indian. Ai nevoie de: 1/4 ceasca iaurt, 2 lingurite cu menta taiata marunt, o lingurita zahar, sare si piper. Se amesteca bine ingredientele cu mixerul si se lasa la frigider citeva minute. Apa Apa - elementul vital al vietii - este nelipsita din repertoriul terapiei naturiste. De la banala apa minerala si termala, de la izvoarele cu apa cristalina care se rostogoleste pe trupul rece al colosilor de piatra si pana la cele mai moderne complexe sanatoriale, apa curge, stiuta sau nestiuta, pentru a imbogati evantaiul remediilor naturale. O baie rece sau racoritoare este un excelent mijloc de intarire a corpului. Baia calda deschide porii si ajuta la indepartarea toxinelor din corp. Baile calde si caldute linistesc nervii si fac sangele sa circule deopotriva prin toate partile corpului. Stiati ca? Doua treimi din greutatea corpului nostru este apa. Toate reactiile chimice din organism se desfasoara in apa. Functiile vitale sunt posibile doar in prezenta apei. Apa mentine constanta temperatura corpului. Zilnic, prin rinichii nostri, trec 10.000 de litri de apa. Aceasta apa este eliminata continuu, de aceea ea trebuie inlocuita. Necesarul zilnic de apa este de 1,5 - 2 litri. Introdusa in organism, dupa ce sta 15-45 minute in stomac, apa trece in intestin, apoi in limfa (lichid care spala toate celulele) si sange si de aici in interiorul organelor, pe care le hraneste si le spala, iar apoi urmeaza un traseu invers, spre organele de eliminare (rinichi, piele). Semnalul ca organismul are nevoie de apa este dat de senzatia de sete. Pentru a sti daca bem suficienta apa, un test simplu, la indemana oricui, este sa verificam culoarea urinei. Este bine atunci cand aceasta este incolora sau de culoare galben deschis.

http://www.terapii-naturiste.com Apa nu se bea in timpul mesei, pentru ca incetineste digestia, racind si diluand sucurile gastrice. Incetinirea digestiei are urmatoarele consecinte: Alimentele stau mai mult timp in stomac, il suprasolicita si il predispun la imbolnaviri. Alimentele trec prin intestin inainte de terminarea digestiei gastrice (diluarea sucului gastric duce la micsorarea capacitatii de dezinfectare a alimentelor, marindu-se riscul de trecere in intestin a unor microbi si virusi care dau infectiile intestinale; omul percepe aceasta prin senzatia de balonare). Este bine ca apa sa se bea cu cca. 30 de minute inainte de masa, deloc in timpul mesei si din belsug intre mese. In uz extern, apa se foloseste pentru curatirea corpului nostru. Este bine ca zilnic sa facem dus, sa ne spalam cat mai bine si saptamanal sa facem baie generala. Fitoterapia in diabet zaharat In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud Australia - India). Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului). Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice. Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide. La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare. In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului. Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul. Unele substante active din plante actioneaza numai in prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei. La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic. Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic. In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta. Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil. Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii. Din infuzia preparata dintro lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile. Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi. Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi. Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie. Infuzia preparata din frunze de dud. Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite. Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi. Aerul In compozitia chimica a aerului, se remarca doua categorii de elemente: unele care se afla in mod constant si altele care se gasesc numai in mod accidental. Elementele constante ale aerului, oxigen (20,95%), bioxid de carbon (0,03%), si azot (78,09%), se gasesc in proportii aproape fixe, pe cand ozonul (1-2 mg la 100 m3), vaporii de apa, gazele rare (heliu, argon, neon, xenon etc.), amoniacul, oxidul de carbon (1-15 mg la m3) se gasesc in proportii variabile. La acestea se adauga fumul si particulele fine de praf, care au efecte iritative, traumatice ale mucoasei tractului respirator, putand oficia in acelasi timp rolul de vehiculant al diversilor germeni patogeni. Omul poate supravietui cateva saptamani fara hrana, cateva zile fara apa, insa numai cateva minute fara aer. Aerul este esential pentru viata. Cinci minute fara aer provoaca leziuni ireversibile la nivelul celulelor nervoase, cu consecinte grave asupra sanatatii, amenintand viata. De ce aerul este atat de important ? Pentru ca el contine oxigen. Cand inspiram aerul in plamani, oxigenul este transferat in globulele rosii ale sangelui, care il

http://www.terapii-naturiste.com vor duce mai departe la toate celulele organismului. La nivelul acestora, au loc reactii chimice vitale. In urma lor, rezulta bioxid de carbon, pe care tot globulele rosii il transporta la plamani, care-l vor da afara din corp prin expiratie, caci este un produs rezidual. Zilnic, prin plamanii nostri trec 10.000 de litri de aer. Aerul contine, pe langa oxigen si hidrogen, azot si, uneori, elemente nocive datorita poluarii atmosferei pamantului nostru. Aerul, care patrunde pe caile respiratorii (nas, gura, trahee, bronhii, bronhiole), este filtrat, umezit si incalzit la temperatura corpului. In final, el ajunge in cele mai mici camarute ale plamanilor, numite alveole, care sunt tapetate cu o retea de vase de sange foarte mici, numite capilare. La nivelul acestor capilare se realizeaza schimbul de gaze - oxigen si bioxid de carbon. Acest schimb se realizeaza rapid; in aprox. un minut, tot sangele trece prin plamani. Aerul contine si praf. Nasul poate filtra acest praf, de aceea este bine sa respiram pe nas si sa-l ferim de infectii. Este foarte importanta calitatea aerului pe care-l respiram. Cel mai bun aer se afla in apropierea zonelor verzi, a padurilor, langa mari si oceane. Acest aer contine din abundenta oxigen si ioni negativi. Oxigenul se poate obtine numai prin respiratie. Este bine sa ne ajutam respiratia intr-o postura (pozitia corpului) corecta: umerii pe spate, pieptul in fata, spatele drept; prin imbracaminte lejera, prin respiratie diafragmatica (sa punem la lucru diafragma, muschiul abdominal in respiratie) si cat mai multa miscare fizica. Dusmanul modern cel mai aprig al aerului din incaperi este fumul de tutun. Este periculos atat fumatul activ, cat si contaminarea celor nefumatori din jurul nostru. Ozonul, gaz albastrui cu miros intepator, exercita influente benefice asupra organismului omenesc. Concentratia acestui gaz in atmosfera variaza cu altitudinea, in zonele muntoase gasindu-se mari cantitati de ozon, in comparatie cu zonele de ses. Concentratia maxima a ozonului se afla la aproximativ 30-35 km, unde alcatuieste ozonosfera, un adevarat filtru protector al pamantului. Aerul bogat in ozon, din zona muntoasa, exercita un efect stimulant asupra organismului, crescandu-i rezistenta la frig si la actiunea substantelor toxice, si avand efecte oxidative si bactericide, argumente ce pledeaza pentru cura de aer din zona alpina in tratarea diverselor afectiuni ale aparatului respirator, cardio-vascular si nervos. In natura, aerul se ionizeaza sub actiunea radiatiilor cosmice, a radioactivitatii din sol, a descarcarilor electrice din atmosfera, sub influenta carora moleculele diferitelor substante din aer devin ioni negativi sau pozitivi. Efectul benefic al ionilor negativi asupra organismului rezida in facilitarea procesului de hematoza la nivelul membranei alveolo-capilare, in influenta favorabila exercitata asupra metabolismului celulei nervoase facilitand somnul si relaxarea, contribuind astfel la recuperarea si consolidarea sanatatii fizice si psihice. In contextul civilizatiei moderne de astazi, omul petrece mai mult de jumatate din viata in spatii inchise, iar mijloacele si caile de acces ale aerului spre aceste spatii altereaza mult din proprietatile terapeutice ale aerului proaspat. In contextul vietii trepidante, goniti de criza de timp, uitam ca pentru a ne pastra o sanatate viguroasa nu este suficient doar sa respiram, ci este necesar sa afectam 10-15 minute de cateva ori pe zi unei gimnastice respiratorii sistematice, ampla, profunda, intr-un mediu cat mai putin poluat. Cura de aer se poate practica fie in repaus, stand intr-un mediu natural, respirand profund, fie efectuand complexe de exercitii fizice simple destinate atat tonifierii musculare implicate in respiratie, cat si a musculaturii corpului in general. Fitoterapia in infectii cutanate In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud Australia - India). Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului). Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice. Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide. La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare. In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului. Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul. Unele substante active din plante actioneaza numai in

http://www.terapii-naturiste.com prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei. La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic. Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic. In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta. Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil. Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii. Din infuzia preparata dintro lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile. Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi. Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi. Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie. Infuzia preparata din frunze de dud. Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite. Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi. Indrumari privind modul de recoltare, uscare si utilizare a plantelor medicinale 1.Recoltarea plantelor - Recoltarea presupune o buna cunoastere a plantelor medicinale, pentru a evita confuziile intre diferite plante care, desi mult asemanatoare, pot avea efecte nedorite. Recoltarea trebuie sa se faca in locuri nepoluate, in momentul optim de dezvoltare a plantei, cand aceasta are cea mai mare concentratie in principii active. Experienta arata ca cele mai bune rezultate se obtin cu plante proaspat culese. Momentul optim de recoltare difera pentru diferitele organe ale plantei: - florile - in timpul infloririi; - frunzele - inainte si in timpul infloririi; - radacinile - primavara devreme sau toamna tarziu; - scoarta - numai primavara cand incepe circulatie sevei; - fructele - cand sunt suficient coapte; - semintele - dupa coacerea fructelor; - mugurii - primavara, inainte de desfacerea lor. 2. Uscarea - Pentru a putea fi pastrate timp indelungat, plantele sau organele plantelor care au fost recoltate trebuie sa fie bine uscate. Prin uscare, plantele nu trebuie sa-si piarda culoarea si mirosul lor natural. Plantele recoltate se intind in strat subtire, pe panza sau hartie alba, pe foi de cort sau gratare de nuiele si se usuca cat mai repede posibil la umbra sau in incaperi calde, ventilate (40 grade). La soare se pot expune pentru uscare flori albe, radacini, scoarta. La umbra se vor usca flori colorate, frunze, muguri. Fructele se usuca de obicei rapid la temperaturi ridicate (ex. cuptor etc.). Pentru depozitare, se folosesc doar ambalajele din hartie sau panza. Se apreciaza ca valabilitatea plantelor odata uscate este de aproximativ 1-2 ani, dupa care acestea isi pierd din proprietatile curative. 3.Modalitati de preparare Utilizarea plantelor medicinale in terapie se bazeaza pe principiile active pe care le contin, principii care se obtin din plante, utilizandu-se dizolvanti ca : apa, alcoolul, vinul, uleiul etc. Infuzia, decoctul si maceratul sunt solutii extractive apoase. Infuzia consta in pastrarea plantei in contact cu apa clocotita , de obicei timp de 2-3 minute, dupa care se strecoara. De obicei, proportia este de o lingurita la 250 ml apa clocotita. Se utilizeaza in general pentru flori si frunze. Decoctul se prepara din materia vegetala maruntita (de obicei o lingurita), la care se adauga apa (250 ml) si se fierbe 5-30 de minute. Decoctul se strecoara fierbinte si se completeaza cu apa fierbinte, in cantitatea necesara, corespunzatoare pierderilor prin evaporare. Aceasta metoda este folosita in general pentru obtinerea principiilor active din partile plantelor care au un tesut lemnos (radacini, scoarta). Sucul proaspat obtinut din plante se utilizeaza intern sub forma de picaturi sau extern, pentru frictiuni. Maceratul consta in pastrarea plantei maruntite, in contact cu apa rece, 1-12 ore. Se utilizeaza in cazul plantelor la care extractia principiilor active necesita timp mai lung: vasc, nalba, in. Maceratul se prepara la temperatura camerei. Ceaiul obtinut prin extractie apoasa se prepara pentru o singura zi. Se bea neindulcit sau indulcit cu miere de albine.

http://www.terapii-naturiste.com Cataplasma (obojeala sau prisnita) este un preparat pastos, obtinut din planta maruntita, inmuiata in apa, alcool sau la abur, care se pune intre doua bucati de tifon sau panza, dupa care se aplica pe regiunea afectata, iar apoi se infasoara cu o haina calduroasa. Tinctura este o solutie extractiva, alcoolica ce se prepara la temperatura camerei. Se utilizeaza alcoolul etilic de 40-700C. Proportia folosita este de obicei de 20% (20 g planta la 100ml alcool). Planta maruntita se pune intr-o sticla si se adauga alcoolul. Se agita zilnic, 10-14 zile, dupa care se strecoara si se pastreaza in sticle de culoare inchisa, bine etansate. Se utilizeaza sub forma de picaturi, diluate in ceai sau apa. Vinul medicinal se obtine din planta bine maruntita, macerata in vin. De obicei la 1 l de vin se adauga 50-60g planta, care se macereaza 10-14 zile, dupa care se strecoara si pastreaza in sticle bine inchise. Se utilizeaza ca stomahic, administranduse cu 1/2-1 ora inainte de masa. Se recomanda a nu se folosi de catre persoanele care sufera de gastrite, hiperaciditate, ulcer, hipertensiune arteriala, afectiuni hepatice. Oteturile aromatice se prepara prin macerarea plantelor in otet de vin, in proportie 50-100g plante maruntite la 1 l otet. Se lasa la macerat 10-14 zile, dupa care se strecoara. Este utilizat pentru frictiuni. Uleiurile medicinale se obtin din plantele bine maruntite, macerate in ulei comestibil, timp de 3-6 saptamani. Inhalatia se prepara, utilizandu-se plante medicinale bogate in uleiuri volatile, sau chiar uleiuri volatile ce se pun in vase smaltuite, de portelan sau de Jena dupa care se adauga apa clocotita. Vaporii care se degaja sunt bogati in uleiuri volatile, actionand eficient in afectiuni ale cailor respiratorii superioare. Gargarismele. Se utilizeaza infuzia sau decoctul de plante sub forma de gargara, in amigdalite, afte, abscese dentare. Baile fitoterapeutice utilizeaza plantele medicinale pentru uzul extern. Baia poate fi generala sau locala. Pentru baia generala se folosesc 200g plante care se lasa la macerat 12 ore in 5l apa rece. Apoi, se incalzeste, se strecoara si se adauga la apa de baie. Pentru a usura calcularea cantitatii de planta necesara prepararii diverselor forme farmaceutice, redam mai jos echivalenta aproximativa in grame, la o lingurita din diferite parti ale plantei maruntite si, respectiv, la un varf de cutit de pulbere din planta. O ligurita plina: (frunze) = 2-3 g (flori) = 3-4 g (seminte) = 8-10 g (radacina si rizomi) = 5-7 g (scoarta) = 6-7 g (fructe) = 5-6 g (parti aeriene) = 4-5 g (matase de porumb)= 1 g Un varf de cutit de pulbere din diferite parti ale plantei = 1 g. Carbunele de lemn - remediu natural valoros in terapia bolilor Intrat de multa vreme in repertoriul medicinii naturiste, utilizarea carbunelui ca remediu in terapia diverselor boli, se bazeaza pe capacitatea sa deosebita de a absorbi pe suprafata particulelor sale toxinele bacteriene sau substantele toxice ingerate sau rezultate din metabolismul organismului. Aceasta caracteristica a carbunelui explica "eficacitatea" imediata a descantecelor populare practicate de vraci in cazul bolnavilor diagnosticati ca suferind de "deochi", carora, pe langa "descantecul misterios", li se administra putin carbune cu apa, obtinut prin stingerea jarului in apa. Fitoterapia in ulcer In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud Australia - India). Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului). Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice. Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide. La unele specii, efectul hipoglicemiant

http://www.terapii-naturiste.com dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare. In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului. Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul. Unele substante active din plante actioneaza numai in prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei. La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic. Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic. In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta. Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil. Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii. Din infuzia preparata dintro lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile. Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi. Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi. Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie. Infuzia preparata din frunze de dud. Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite. Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi. Soarele Lumina soarelui ucide microbii si virusii, relaxeaza sistemul nervos si scade tensiunea musculara. Ea are actiune in sintetizarea vitaminei D (vitamina antirahitica). Aceasta vitamina actioneaza asemenea unui hormon, avand rol esential ata la copii, cat si la adulti. Ea asigura rezistenta oaselor si proportia dintre calciu si fosfor in organism. Expunandu-ne pielea la soare in fiecare zi timp de 15-20 de minute, asiguram necesarul zilnic de vitamina D (400 u.i. pe zi pentru toate varstele). Lumina soarelui fortifica sistemul de aparare al corpului si promoveaza sanatatea pielii. Lumina soarelui trebuie folosita cu intelepciune, extrema expunerii prea mult la soare putand duce la arsuri foarte grave (iar in ultima vreme, nu sunt nesemnificative radiatiile solare periculoase) si cancere cutanate. Radiatiile ultraviolete influenteaza favorabil activitatea glandelor endocrine, a sistemului nervos, a aparatului respirator, digestiv si cardio-circulator. Intensitatea radiatiilor ultraviolete este variabila in functie de diversi factori - de anotimp - radiatiile ultraviolete au intensitatea mai mare vara decat iarna; - de latitudine - cu cat soarele este mai sus si radiatiile cad "mai vertical", cu atat ultravioletele sunt mai intense; astfel, luna iunie este cea mai bogata in ultraviolete; - de altitudine - ultravioletele sunt mai intense la munte decat la la mare; - de perioada diurna - sunt mai intense intre orele 9-12; - de fenomenele de reflexie si refractie - ultraviolete sunt mai bogate pe suprafete albe (zapada, nisip) si lucioase (gheata, apa); - de gradul poluarii atmosferice - cu cat atmosfera este mai poluata cu ata ultraviolete pierd din intensitate; Radiatiile infrarosii (radiatii calorice), prin isusi efectul lor termic, conditioneaza viata pe Pamant. Este bine de stiut ca, fara Soare, planeta Terra ar intra intr-o era a glaciatiunii. De asemenea, aceste radiatii exercita multiple influente favorabile asupra organismului, facilitand metabolismul, schimburile celulare, circulatia. Fitoterapia in degeraturi De la bun inceput trebuie sa precizam ca tratamentul degeraturilor nu este usor de realizat, necesita timp, medicatie si competenta profesionala din partea celui care le ingrijeste.De aceea, consideram ca tratamentul profilactic este mai important si se poate realiza printr- imbracaminte corespunzatoare (manusi si ciorapi de lana), prin evitarea umezelii si in special a transpiratiei, impotriva careia se recomanda pudrajul local cu talc. Inainte de expunerea la frig, se recomanda uscarea completa a extremitatilor cele mai expuse la degeraturi (inclusiv nasul si urechile), si masajul, pentru reactivarea circulatiei locale.Se vor evita jartierele si bandajele, care impiedica circulatia normala; se recomanda

http://www.terapii-naturiste.com gimnastica si miscare continua in timpul espunerii la frig. In ceea ce priveste tratamentul curativ, o practica empirica destul de des folosita astazi este frictionarea partilor degerate cu zapada; o asemenea practica este contrindicata, deoarece poate duce la accentuarea leziunilor cutanate si mai ales la necrozarea lor. Pentru a trata o degeratura superficiala, cea mai buna metoda este de a incalzi degetele la subsoara sau intre pulpe sau prin acoperirea partilor degerate cu mainile calde ale altei persoane. Pentru degeraturi mai severe se recomanda incalzirea partilor degerate cu apa calda (40-600C). Incalzirea cu apa mai calda este contraindicata. Se pot aplica si comprese caldute. Este contraindicata tinerea partilor degerate in fata focului sau a unui incalzitor electric. Fitoterapa recomanda pentru degeraturi plante care stimuleaza circulatia sangelui la nivelul tesuturilor. Se fac bai locale caldute, se aplica prisnite si cataplasme, evitandu-se bandajarea stransa a partilor afectate, pentru a nu fi impiedicata circulatia sanguina locala. Pentru bai locale sau comprese, fitoterapia recomanda urmatoarele plante: flori de galbenele - infuzie, preparata din 20g flori la 1l apa, pentru spalaturi locale sau cataplasme. Tinctura, preparata din 20g flori la 100 ml alcool, prin macerare timp de 8 zile. Se amesteca 10 ml tinctura cu 100ml apa fiarta si racita; se aplica local sub forma de comprese, pe zonele cu degeraturi superficiale. Schinel: infuzie. Coaja de stejar: decoct. Rezultate bune se obtin si cu un unguent camforat preparat dupa urmatoarea formula : camfor 10g, parafina solida 8g,vaselina 82g pentru uz extern. Se topeste parafina si vaselina la caldura moderata, se adauga camforul pulverizat si se amesteca continuu, pana cand se dizolva tot camforul. Dupa racire, se poate folosi in aplicari locale, sub forma de masaje blande. Coada-soricelului Nume ĂŽn latina: Achillea millefolium Familie: Compositae Denumire populara: Alunele, Sorocine Descriere: Planta ierboasa, vivace, aromatica, inalta de 20-70 cm si cu tulpina putin paroasa. Are doua feluri de tulpini aeriene, unele mai groase florifere, foliate, ramificate la partea superioara si terminanduse cu capitule formate din flori mici si altele sterile, purtand numai frunze. Frunzele sunt alterne, sesile, lanceolate, penat-sectate, mai mult sau mai putin paroase si cu miros aromat si gust amar astringent. Florile sunt grupate in capitule ovoide reunite la randul lor in corimb la extremitatea tulpinii. Fiecare capitul contine 5-6 flori marginale pentamere, ligulate, tridintate, de culoare alba, uneori roza pana la rosie si flori interioare regulate, tubuloase cu 5 stamine. Fructul este o achena. Recoltare: De la ceasta planta se recolteaza florile, culese la amiaza, -Flores millefolli - fara peduncul, in timpul infloririi, sau planta intreaga fara radacina.Infloreste in luna iunie, pana in septembrie. Uscarea se face la umbra, in incaperi aerisite sau in aer liber, pe rame acoperite cu hartie. Florile nu trebuie sa aiba fructificatii si nici peduncule. Culoarea florilor dupa uscare trebuie sa fie alba-galbuie. Principii active: Ulei volatil, cineol, borneol, pinen, limonen, cariofilen, azulen, achileina, acid achileic, acizi organici, formic, acetic, proionic, valerianic, alcool etilic, metilic. Actiune farmaceutica: Intern: Bronhodilatator, expectorant, antispastic bronsic, diminueaza secretiile gastrice, dezinfectant si calmant gastrointestinal, antispastic biliar, decongestiv hemoroidal, analgetic, hemostatic. Extern: Calmant antiinflamator si dezinfectant (bai sau comprese). Indicii terapeutice: Anorexie, enterocolite, gastrita, colici hepatice, bronsite, hipermenoree, dismenoree (regleaza hemoragiile abundente si calmeaza durerile), hemoroizi, cistite. Pentru viermi intestinali - infuzie de 10 g din planta la 100 ml apa. Se bea dimineata inainte de masa. Se recomanda si in starile alergice. Extern: In arsuri, plagi supurate, ulcere varicoase, eczeme, sub forma de bai sau comprese, iar in abscese dentare, gargara. Pentru bai, 30-60 g planta la 1 l de apa. Se adauga si radacina de tataneasa. Are proprietatea de a regenera tesuturile. Pentru hemoroizi, se recomanda un amestec de coada-soricelului cu frunze de urzica, intern, 2-3 cani pe zi. Planta are o mare importanta pentru afectiunile genitale ale femeilor, recomandandu-se cure cu ceai de coada-soricelului. In cazuri de cancer uterin, se beau 4 cani de ceai pe zi. In anexite, baile de sezut cu coada-soricelului vindeca. Este indicat si in: enurezis, leucoree(scurgeri albe), recomandandu-se 2 cani de ceai pe zi. Pentru fibron uterin, se vor face bai de sezut cu ceai de coada-soricelului. Fetele tinere, carora nu le-a venit menstruatia, li se recomanda o cana de ceai de coada-soricelului, pe stomacul gol, inainte de masa de dimineata pana la instalarea ciclului.

http://www.terapii-naturiste.com Pentru femeile care sunt la menopauza, ceaiul este calmant. In nevrite, se fac bai de maini si de picioare cu coada-soricelului. Ceaiul este indicat si in ameteli, greata, dureri oculare, lacrimare, cefalee. Migrena cauzata de schimbari de vreme este adesea ameliorata dupa o cana de ceai de coada-soricelului, baut cald, cu inghitituri rare. Daca ceaiul se bea regulat, migrena poate disparea. Actioneaza direct asupra maduvei osoase, stimuland reinnoirea sangelui. De aceea, se recomanda in afectiuni ale maduvei osoase, leucemii. Se bea ceai, se fac bai si frectii cu tinctura de coada-soricelului. In cancer pulmonar, se recomanda ceaiul de coada-soricelului, baut dimineata si seara, impreuna cu radacini de obligeana, care se mesteca in timpul zilei. Ceaiul este eficient si in: hemoroizi care sangereaza, hematemeza, melena, arsuri la stomac (pirozis). Ceaiul remediaza lipsa de apetit, elimina balonarea si crampele stomacale, este util in afectiuni ale ficatului, inflamatii ale tractului gastro-intestinal s reglementeaza scaunele. Deoarece coada-soricelului ajuta in afectiuni circulatorii si spasme vasculare, se recomanda in cardiopatia ischemica (angina pectorala). Este indicat si in afectiuni renale. O alifie preparata din flori de coada-soricelului se utilizeaza pentru hemoroizi. Baile de sezut sau spalarea cu un decoct elimina mancarimile vaginale (prurit vulvar). Mod de utilizare: Infuzie: 250 ml apa fiarta se toarna peste o lingurita cu varf de planta. Se lasa 1/2 de minut si se strecoara. Tinctura: Florile de coada-soricelului, culese pe vreme insorita, se aseaza intr-o sticla, se toarna peste ele vodca de 40 grade, apoi se lasa acoperite la soare, timp de 14 zile, dupa care se strecoara. Alifia de coada-soricelului: 90 g de unt nesarat sau untura se pun la incalzit, se adauga 15 g flori de coada-soricelului proaspat culese si taiate fin si 15 g frunze de zmeur, taiate fin. Se amesteca pana se topeste grasimea si se iau de pe foc. Se lasa 12 ore acoperite. In ziua urmatoare se reincalzesc, se strecoara printr-o bucata de panza si se toarna in borcane curate, pastrandu-se in frigider. Baia de sezut: 100 g de coada-soricelului (planta intreaga) se lasa la macerat in apa rece, timp de 12 ore, dupa care se incalzeste pana la fierbere si se adauga in apa de baie. Coada-Calului Nume ĂŽn latina: Equisetum arvense Familie: Equisetaceae Denumire populara: Barba-ursului, Barba-sasului, Coada iepei, Coada manzului, Codaie, Iarba-de-cositor, Parul-porcului Descriere: Este o planta perena, erbacee, lipsita de frunze, cu doua feluri de tulpini. Primavara se dezvolta tulpinile simple, brune, fertile (poarta in varf spice cu spori), inalte de 40 cm. Indata dupa fructificare, aceste tulpini fertile putrezesc si in locul lor apar tulpini sterile de 60 cm, mai subtiri, verzi, mult ramificate, avand ramurile laterale dispuse in verticile. Tulpinile sterile apar la inceputul verii. In jurul nodurilor, tulpinile sterile au frunzulite solzoase, brune, in forma de guleras si niste ramurele aciculare (ca frunzele de pin). Aceste ramurele sunt mai lungi la baza tulpinii si mai scurte spre varful ei, dar nu sunt mai lungi decat distanta dintre noduri, ceea ce face planta in intregime sa aiba infatisarea unui con. In pamant, are un rizom ce creste oblic, purtand la noduri radacini subtiri, precum niste tubercule. RaspĂ˘ndire: Fanete, campuri, ogoare lutoase si umede, maluri cu tufisuri. Cele care cresc pe soluri pur argiloase au cele mai bune calitati curative. In functie de loc, planta are un continut de 3 pana la 16% acid salicilic, care o face atat de pretioasa. Planta care creste pe terenurile fertilizate chimic nu trebuie utilizata. Coada-calului cu ramurile cele mai fine - Coada-calului-de-padure, Equisetum sylvaticum, care creste pe marginile padurilor si crangurilor, are, de asemenea, proprietati medicinale. Produs vegetal:: Tulpinile sterile verzi Herba equiseti. Recoltare: Recoltate vara in lunile iulie-august. Uscarea se face la umbra. Dupa recoltare, se indeparteaza mai intai partile innegrite de langa pamant, apoi herba se pune la uscat, intinsa in straturi subtiri, fie in aer liber, la umbra, fie in incaperi uscate si aerisite, poduri. Se intorc in fiecare zi. Planta uscata trebuie sa aiba culoare verde-deschis, fara parti brunificate, fara tulpini fertile si fara corpuri straine. Produsul nu are miros, iar gustul este dulceag. Principii active: Ulei volatil, bioxid de siliciu, saruri de potasiu, acid salicilic. Actiune farmaceutica:

http://www.terapii-naturiste.com Bronhodilatator, antimicrobian, antiseptic urinar, remineralizant, diuretic, expectorant. Indicii terapeutice: Intern: Insuficienta cardiaca, angina pectorala, diaree, nefrite, tuberculoza, bronsite, anemie, guta, colecistita, reumatism, ulcer gastrointestinal. Extern: gingivita, epistaxis. Pentru efectul sau de coagulare a sangelui, este "de neinlocuit" in sangerari, hemoptizii (expectorantii cu sange), hemoragii. In afectiuni ale vezicii si ale rinichilor, cu nisip si calculi, se folosesc ceaiul si baile. Baile de sezut fierbinti cu ceai de coada-calului se fac bandu-se concomitent ceai. In felul acesta este favorizata eliminarea calculilor. Ajuta in caz de acumulare de apa in pericard, pleura sau maladii infectioase, cu retentie de apa. Coadacalului de mare sau de rau (Equisetum maximum) care creste pe malul raurilor si are tulpina de grosimea unui deget se foloseste doar pentru bai de sezut. Coada-calului de camp sau de padure se utilizeaza pentru ceaiuri luate intern. Pentru catar dureros al vezicii urinare un remediu bun este un decoct de coada-calului: bolnavul se infasoara intr-un halat de baie si lasa aburul cald al decoctului sa actioneze asupra vezicii, timp de 10 minute. Se repeta de mai multe ori. Baile de abur, fierbinti, sunt eficiente si la persoanele in varsta care au dureri si tulburari urinare. Pentru eruptii si prurit (mancarime) ajuta foarte mult baile si compresele cu decoct de coada-calului. Spalaturile si baile sunt utile in caz de panaritiu, carii, plagi vechi supurande, proeminente osoase la calcaie (pinteni), fistule, sicozisul barbii, herpes. Pentru hemoroizi durerosi si noduli hemoroidali se utilizeaza terciul. Pentru sangerari persistente ale nasului (epistaxis) se aplica o compresa realizata dintr-un decoct racit de coada-calului. In mod normal, se utilizeaza 1 lingurita cu varf la 250 ml apa, dar pentru sangerari este nevoie de 2-3 lingurite cu varf la cana de 250 ml. Coada-calului impreuna cu Ventrilica este un bun remediu pentru prevenirea aterosclerozei si amneziei. Tinctura de coada-calului este un remediu in transpiratia picioarelor. Cu aceasta tinctura se frictioneaza picioarele bine spalate si uscate si se bea cu 30 de minute inainte de masa de dimineata 1 cana cu ceai de coada-calului. Pentru matreata, parul se spala zilnic cu decoct de coadacalului, apoi pielea capului se maseaza cu ulei de masline. Pentru Enurezis, se utilizeaza ceai de coadacalului si sunatoare, bandu-se 2 cani pe zi. Ceai, sub forma de gargara, se fooloseste in caz de amigdalita, vegetatii adenoide, stomatite, gingivoragii, fistule. Pentru leucoree (scurgeri albe la femei), se utilizeaza bai de sezut. Coada-calului este un bun remediu pentru bronsita cronica si tuberculoza pulmonara. Rezultatele ultimelor cercetari, potrivit biologului austriac Richard Willfort, justifica presupunerea ca : "Tumorile sunt inhibate in cresterea lor si in final eliminate prin utilizarea ceaiului de coada-calului pe perioada indelungata de timp." Se utilizeaza si cataplasme de coada-calului incalzite la abur, aplicate pe tumora. In cazurile de rigiditate a coloanei vertebrale, din cauza contracturii muschilor paravertebtali, baile de sezut sunt eficiente. In caz de depresii, manii, irascibilitate, se indica baile de sezut de 3 ori pe saptamana. In aceste cazuri se beau si ceaiuri de coada-soricelului, urzici, iar dimineata si seara, cate o cana de ceai de coada-calului. Mod de utilizare: Infuzie: 250 ml apa fiarta se toarna peste o lingurita cu varf de coada-calului. Se infuzeaza 2 minute. Prisnita: Un pumn cu varf de coada-calului se pune intr-o sita care se suspenda deasupra unei oale in care fierbe apa. Cand planta este fierbinte si inmuiata, se infasoara intr-o bucata de panza si se aplica pe partea afectata. Se va mentine calda. Peste prisnita se aplica o folie de plastic, apoi se infasoara cu un fular de lana. Baia de sezut: 100 g de coada-calului se pune in apa rece si se lasa la macerat 12 ore, apoi se incalzeste, se strecoara si se adauga la apa de baie. Pentru o baie este nevoie de o galeata de 5 litri, plina cu plante proaspete. Baia se face timp de 20 de minute. Se poate folosi un lighean mare sau o cadita. Regiunea inimii trebuie sa fie afara din apa. Este important ca bolnavul sa fie imbracat. Sus, in halat de baie, apoi un pulover gros, iar in picioare sosete groase de lana. Bazinul fiind in apa se maseaza usor, de 2-3 ori, regiunea abdominala de sus in jos., apoi dinspre lojile renale in jos spre vezica urinara. Dupa baie nu va stergeti, ci, inca ud, imbracati halatul de baie si stati in pat pentru a transpira timp de o ora. Apa de baie se poate utiliza inca de 2 ori, reincalzindu-o. Tinctura: 10 g de coada-calului proaspata se macereaza in 50 ml vodca de 40 grade. Se tine la soare sau intr-un loc la cald timp de 14 zile. Se agita zilnic, apoi se strecoara. Se poate pune la 1l de vodca si coada-soricelului, galbenele, tataneasa, traista-ciobanului, cate o mana din fiecare planta. Compresa de pulpa: Coadacalului proaspata se spala bine si se zdrobeste cu tocatorul de lemn. Galbenelele

http://www.terapii-naturiste.com Nume ĂŽn latina: Calendula officinalis Familie: Compositae Denumire populara: Calinica, Filimica, Filimina, Galbenele, Hilimica, Rosioara, Rujulita, Rusnica Descriere: Planta erbacee,anuala, cu tulpina ramificata, tufoasa, inalta de 20-70 cm. Frunzele inferioare aproape spatulate, cele superioare oblongi, lanceolate, atenuate in petiol, lungi de 5-12 cm, mai mult sau mai putin paroase, pe ambele fete, pe matgini usor dintate sau aproape intregi. Flori galben-portocalii sau galben-rosietice sunt dispuse in capitule terminale mari, alcatuite din flori lingulate tridintate, pe margini de culoare galben-portocalie si flori centrale tubuloase. Infloreste din mai pana in septembrie. Radacina este pivotanta. RaspĂ˘ndire: Planta se gaseste in gradini parasite sau cultivate. Produs vegetal:: Se utilizeaza numai florile marginale (Flores Calendulae sine receptaculis), fie intregul capitul (Flores Calendulae cum receptaculis). Ambele produse au miros slab aromat, gust amarui-sarat. Recoltare: Se culeg si tulpinile si frunzele. Recoltarea trebuie sa se faca pe vreme insorita, cand puterile curative sunt potentate la maximum. Exista mai multe varietati cu capitulele complet acoperite cu petale, cu stamine de culoare inchisa sau deschisa. Valoarea medicinala este aceeasi. Pot fi culese proaspete din gradina si utilizate. Se culeg din luna iunie pana toamna tarziu. Principii active: Saponozide, caroten, calendulina, flavonoide, principii amare, mucilagii, gume, rezine, ulei volatil. Actiune farmaceutica: Sudorific (creste secretia sudorala), colagog, coleretic, cicatrizant, sedativ, antiinflamator, gastrointestinal, emolient, bactericid si antitrichomoniazic. Indicii terapeutice: Dischinezii biliare, ulcer gastric si duodenal, dismenoree, anterocolite. Ceaiul, ca depurativ al sangelui, este de mare ajutor in hepatita acuta (virotica), baut in cantitati de 2-3 cani pe zi. Ulceratii canceroase, tumorile canceroase, ranile supurande care nu se vindeca, se spala cu o infuzie din parti egale de galbenele si coada-calului. Se va utiliza o lingura cu varf din acest amestec la 1/2 l apa. Ceaiul este, de asemenea, un bun remediu pentru infectii urinare. In inflamatia tractului gastro-intestinal (gastroduodenite, colite, ulcere), ceaiul se bea cate 3 cani pe zi. Ceaiul facut din flori prospete de galbenele este adjuvant in tratamentul febrei para-tifoide si P.E.S. Mod de utilizare: Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250 ml apa. Se beau 4 cani pe zi. Extern: Baia de sezut: 2 pumni plini cu planta proaspata sau 100 g planta uscata. Spalare: Spalaturi vaginale in infectii cu Trichomonas vaginalis, si ca cicatrizant si antiinflamator in tratamentul plagilor, arsurilor, degeraturilor si al ulceratiilor. Se pune 1 lingura cu varf de planta la jumatate litru apa fiarta, se infuzeaza 2 minute (acoperit): se foloseste usor caldut (38 grade C). Alifia: 500 g margarina, untura sau alta grasime. Se pun 2 pumni plini cu varf de planta taiata marunt cu cutitul (floare, tulpina, frunze). Planta se recolteaza cu tulpina si flori, se scurge de apa si se pune in grasimea topita (sa fie calduta, nu fierbinte). Se amesteca cu o lingura de lemn si se lasa acoperita 12 ore (cu focul stins). A doua zi, se reincalzeste si se strecoara prin panza sau tifon. Scursura se pune in borcan, la frigider. Aceasta este alifia. Resturile de planta se pun in alt borcan, la frigider si se folosesc sub forma de cataplasme, de 3-4 ori. Alifia se intrebuinteaza in : contuzii, entorse, varice, flebite, ulcere varicoase, hemoroizi, plagi zdrobite, cicatrice post-operatorii, tumori, adenopatii, fistule, degeraturi, aesuri, ganglioni mariti, ulceratii la san, chiar daca acestea sunt maligne. Sucul proaspat: Frunzele, tulpinile, florile se spala si, ude, se pun in centrifuga de sucuri. Sucul obtinut se pune intr-o sticluta la frigider si se foloseste pentru badijonaj in caz de prurit intens, de scabie (raie). Se utilizeaza cu succes in cancerul pielii. Cu ajutorul alifiei pot fi eliminate cu usurinta si crustele din nas. Oriunde se aplica compresa cu aperitiv suedez, se da in prealabil cu alifia de galbenele. In cazul tumorilor, se poate aplica alifie in strat gros. Infectiile fungice in zona genitala, cu prurit intens (mancarime), se trateaza cu baia cu decoct din planta proaspata: 5 linguri planta uscata sau 2 pumni plini cu planta proaspata pentru baie, cu durata de 10 minute. Plantele se pot folosi de 3-4 ori. Musetelul Nume ĂŽn latina: Matricaria chamomilla Familie: Compositae Denumire populara: Romanita, Matricea, Moruna, Romanita bruna

http://www.terapii-naturiste.com Descriere: Planta ierboasa, anuala, spontana, cu tulpina ramificata spre varf si inalta de 20-30cm. Frunzele neparoase (glabre) de doua ori penat-compuse (bipenat-partite), foliolele (segmentele) lineare. Florile mici, grupate in capitule mici de 1,5-2 cm la varful ramurilor. Florile de pe margini (radiale) sunt albe si lingulate (petalele sunt unite in forma unei limbi sau lingule), iar cele din mijloc sunt galbene si tubulare (petalele sunt reunite intr-un tub cinci-dintat la partea superioara). Musetelul bun are un miros caracteristic si penetrant, deosebindu-se de celelalte apecii inrudite prin aceea ca are receptaculul capitulului (extremitatea superioara a pedunculului, pe care sunt situate florile) bombat, conic, gol in interior (fistulos), iar printre flori, care se desfac usor de pe receptacul, nu exista bractee sau paiete (frunzisoare mici solzoase). Fructele sunt achene, nearipate. RaspĂ˘ndire: Musetelul creste prin locuri cultivate si necultivate.Infloreste in lunile mai pana in septembrie. Produs vegetal:: Florile, fara peduncul, recoltate in lunile mai-august. Recoltare: Recoltarea se face pe timp uscat, dupa ce se ridica roua. Florile ofilite nu se culeg. Recoltarea se face cu piepteni speciali sau cu mana, adunand capitulele florale. Florile se intind la umbra, pentru a se racori, apoi sunt date la vanturatoare, pentru a se indeparta corpurile straine si praful. Dupa aceasta, florile se dau prin ciur, pentru selectionarea si uniformizarea lor. Astfel, se indeparteaza florile mici si cele care au fost recoltate cu peduncul. Operatia de inlaturare a florilor cu peduncul se face usor printr-o miscare speciala a ciurului de jos in sus. In felul acesta , florile cu peduncul ies la suprafata, se aduna apoi cu mana si se indeparteaza. Uscarea florilor se face in uscatorii sau in poduri bine aerisite, intinse pe hartie in straturi foarte subtiri. Daca se usuca in poduri, ele trebuie intoarse ca sa nu se mucegaiasca. Acest lucru trebuie facut insa cu foarte multa atentie, pentru ca florile sa nu se faramiteze. Principii active: Ulei volatil, azulen, chemazulen, flavonozide, colina, matricina, epigenina, umbeliferona, acid salicilic, rezine, fitosterine, substante de natura cumarinica cu actiune spasmolitica. Actiune farmaceutica: Anestezic, dezinfectant, antiinflamator, antiseptic, bacteriostatic, bactericid, sedativ, carminativ, antispastic, gastric si intestinal, cicatrizant, sudorific, antidiareic. Nu este nici o exagerare cand musetelul este numit ca "un leac pentru orice boala", in special pentru copii. Indicii terapeutice: Gastrite, enterocolite, diaree, balonari, colici intestinale, dismenoree (tulburari menstruale), amenoree, insomnii, orhite, nefrite, conjunctivite, gingivite, abscese. Mod de utilizare: Baile si spalaturile cu musetel sunt indicate in stare de epuizare, pentru efectul sedativ. Musetelul stimuleaza peristaltismul intestinal, fara a provoca purgatie si de aceea este indicat in hemoroizi, atat intern sub forma de ceai, cat si extern - alifia de musetel. In sinuzite, se fac inhalatii cu abur de musetel, iar in nevralgii, se fac frectii cu ulei de musetel. Uleiul de musetel indeparteaza oboseala membrelor, iar florile fierte aplicate pe o vezica bolnava, sub forma de terci, diminueaza durerea. Se poate aplica ulei cald in ureche, 2-3 picaturi, de 2 ori pe zi. Uleiul de musetel este folosit de asemenea in masajul membrelor paralizate. Nucul Nume ĂŽn latina: Juglans regia Familie: Juglandaceae Descriere: De la acest arbore se recolteaza in scopuri medicinale frunzele si cojile verzi ale fructelor. RaspĂ˘ndire: Arbore fructifer cultivat, dar creste si salbatic. Produs vegetal:: Frunzele, cojile verzi ale fructelor. Recoltare: Frunzele se recolteaza in lunile iunie-iulie si se usuca la umbra intinse in straturi subtiri. Frunzele trebuie ferite de lumina, deoarece se innegresc. Cojile fructelor se recolteaza cand se bat nucile si se usuca intinse in straturi foarte subtiri. Frunzele uscate trebuie sa-si pastreze culoarea, sa nu fie innegrite si sa nu aiba petiol. Cojile nu trebuie sa fie patate sau innegrite (se recolteaza inainte de a deveni maronii). Principii active: Taninuri, cantitati mici de ulei volatil, un principiu amar, jugladina si o oxinaftochinona, juglona, vitamina C, caroten, tirozina, tanin, alcool galic, acod elagic, substante minerale. Actiune farmaceutica:

http://www.terapii-naturiste.com Depurativ, astringent, antileucoreic, hipoglicemiant, antieczematos, antiinflamator, antiseptic urinar. Indicii terapeutice: Intern: Enterita acuta, hepatita, diabet, diaree, infectii renale, eczeme, furunculoza, amigdalita, osteomielita, panaritiu. In diaree: 1 lingurita de frunze peste care se toarna 250 g apa fiarta, se infuzeaza jumatate de minut si se strecoara. Extern: Decoct - 15 g frunze la 200 ml apa, se utilizeaza pentru gargara in stomatite. Alifie pentru rani: Se macereaza 15g frunze maruntite in 100 ml ulei de floarea soarelui, la temperatura camerei. Dupa 7 zile, vasul in care se afla acest amestec se pune pe baia de apa in fierbere si se lasa timp de 3 ore. Se strecoara lichidul prin tifon sau panza, i se mai adauga 15g ceara de albine si se pune din nou pe baia de apa timp de 30 minute. Se ia de pe foc si se amesteca pana la racire. Sub forma de comprese, frunzele se folosesc si in tenuri grase. In scabie si matreata se fac spalaturi cu decoct de frunze verzi. Ca apa de gura, se foloseste in stomatite, gingii inflamate, infectii ale gatului si laringelui. Un decoct concentrat de frunze, adaugat la apa de baie, se utilizeaza pentru degeraturi. In caderea parului, se maseaza frecvent pielea capului cu decoct de frunze de nuc. Mod de utilizare: Infuzie: 250 ml apa clocotita se toarna peste 1 lingurita cu varf de frunze fin taiate, se infuzeaza 1/2 minut. Adjuvant pentru baie: 100 g frunze pentru baie: pentru spalaturi, 1 lingurita cu varf de frunze taiate, la o cana de apa clocotita. Pentru un decoct puternic, se utilizeaza o cantitate dubla. Tonicul din nuci verzi: Aproximativ 20 nuci necoapte se taie in sferturi, se pun intr-o sticla cu gatul larg, apoi se adauga 1l de vodca de 40 grade, astfel incat sa fie acoperite. Bine astupate, sticla se tine la soare 2-4 saptamani, sau la soba. Lichidul se strecoara si se imbuteliaza. Pelinul Nume ĂŽn latina: Artemisia absinthium Familie: Compositae Denumire populara: Pelinul-alb, Pelinul-brun, Pelin-de-Rusalii Descriere: Planta perena, ierboasa, foarte mirositoare, cu tulpina lemnoasa la baza. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, iar cele tulpinale se simplifica treptat spre varf fiind de culoare argintie. Florile, foarte mirositoare, sunt galbene, dispuse in mici capitule globuloase, grupate in raceme terminale. Infloreste in iulie-septembrie. Fructul este o achena. Intreaga planta are o nuanta stralucitoare argintie si un gust amar si miros puternic. RaspĂ˘ndire: Creste prin locuri necultivate si uscare, livezi, campuri, dealuri, pe langa locuinte, garduri, drumuri etc. Produs vegetal:: Frunzele si varfurile tulpinale inflorite. Recoltare: Frunzele se culeg inainte de inflorire, in mai-iunie, iar ramurile florifere, in iulie-august, cand sunt complet inflorite. Uscarea se face la umbra, in straturi subtiri, in locuri uscate si in locuri bine aerisite. Principii active: Ulei volatil - azulen, tuiona, tuiol; principii amare, artamarina, artamarinina, artamaridinina. Actiune farmaceutica: Tonic, aperitiv, antispastic, antidiareic, antipiretic, antihelmintic, regleaza menstruatia. Indicii terapeutice: Anemie, covalescenta, diaree, febra, osiuraza, ascaridoza, tulburari ale menstruatiei. Mod de utilizare: Infuzie: 1 lingurita de planta se infuzeaza 3 minute in 250 ml apa clocotita. Se strecoara. Se beau 2 cani pe zi, indulcit cu miere. Pulbere antihelmintica si febrifuga: Rp. Pelin ... 2g, Roinita ... 2g, Anason ... 0,5g. Se administreaza in 2 prize pe zi. Utilizarea pelinului in tratamentul diverselor afectiuni se face in cure scurte de 8 zile. Atentie la dozare: supradozarea provoaca migrena, ameteli, inflamatii ale mucoasei digestive. Nu se administreaza la gravide, femei care alapteaza, ulcerosi. Hreanul Nume ĂŽn latina: Cochlearia armoracia Familie: Crucifere Denumire populara: Chrean, Hirean, Irean, Radacina salbatica Descriere: Planta ierboasa, perena, cu rizom gros, carnos si frunze inegal sectat-penate. Florile sunt mici, albe, dispuse in recem paniculat. Fructele sunt silicule globuloase sau ovale.

http://www.terapii-naturiste.com Raspândire: Cultivata sau salbatica prin locurile de cultura. Produs vegetal:: Radacina. Recoltare: Se aduna in octombrie-noiembrie. Mod de utilizare: Se utilizeaza ca atare, fiind un bun condiment. Sub forma de otet de hrean, se utilizeaza in tratarea acneei. Afinul Nume în latina: Vaccinium myrtillus Familie: Ericacee Descriere: Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Raspândire: Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine. Produs vegetal:: Produsul vegetal folosit: frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis. Recoltare: Frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-septembrie, iar fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie. Principii active: Frunzele contin : tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina. Fructele contin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic). Actiune farmaceutica: astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic, , diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic. Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, care se obtine din frunze. Se beau 2-3 cani pe zi. Porumbul Nume în latina: Zea Mays Familie: Gramineae Raspândire: In tara noastra se cultiva pe suprafete intinse numeroase soiuri de porumb. Produs vegetal:: Terapeutic, se utilizeaza numai stilurile stigmatele - Stigmata Maydis, cunoscute si sub denumirea de matase de porumb, recoltata in timpul infloririi, sau cel tarziu, cand porumbul este "in lapte". Se recolteaza inainte ca polenul sa cada din flori si se usuca la umbra. Produsul uscat in strat subtire, se prezinta sub forma unor filamente lungi pana la 20cm, grose de aproape 0.5mm, de culoare galben deschisa sau bruna, fara gust si cu miros caracteristic. Principii active: Saruri de potasiu si calciu, bioxid de siliciu, saponine, ulei volatil, alantoina, vitamina C, E, K. Actiune farmaceutica: Diuretic, hemostatic, antiinflamator, colagog. Daca este nevoie de un diuretic singur, atunci beti ceai de matase de porumb, care este si un mijloc eficient in cura de slabire. Daca matasea de porumb se pune la pastrat incomplet uscata ea isi pierde calitatile diuretice si devine laxativa. Indicii terapeutice: Artrita, colecistita, dischinezie biliara, hepatita cronica, litiaza biliara si renala , nefrite, cistite, guta, reumatism, obezitate, enurezis, dismenoree, hemoragie. In colici renale si enurezis, se ia o lingura de ceai la fiecare 3 ore. Mod de utilizare: Infuzie: 250ml apa fiarta se toarna peste o lingurita matase porumb, se infuzeaza jumatate de minut. Nu se indulceste. Se beau 3-4 cani pe zi. Brusturul Nume în latina: Arctium lappa Familie: Compositae Denumire populara: Laptuc, Lipan, Scaiul-oii Descriere: Planta bienala, ierboasa, cu radacina carnoasa, brun-inchisa la exterior si alb-galbuie la interior. Tulpina este ramificata, inalta de 25-65cm. Frunzele sunt alterne, cele inferioare cu diametru mare, lung petiolate, rotunjite la baza sau cordiforme, iar cele superioare sunt mici si ovale. Florile

http://www.terapii-naturiste.com hermafrodite (avand organele mascule si femele in aceeasi floare), tabulare, regulate, purpurii, formeaza capitule groase de 3-4cm, dispuse in corimb. Bracteele involucrului capitular sunt verzi, aproape glabre si incovoiate la varf in forma de carlige, mai lungi decat florile. Fructele sunt achene, lungi de circa 6mm. RaspĂ˘ndire: Creste prin locuri necultivate, pe langa drumuri, garduri, ziduri, daramaturi etc. Produs vegetal:: Radacina, mai rar frunzele si fructele. Recoltare: Radacinile se recolteaza in martie, aprilie si septembrie, octombrie. Se usuca in incaperi incalzite sau la soare. Frunzele, care se intrebuinteaza crude, se pot culege in tot timpul verii, iar cele care se usuca se vor aduna in iunie-august, in timpul infloririi. Se usuca la umbra. Fructele se recolteaza coapte si se usuca in locuri uscate si bine aerisite. Principii active: Inulina, saruri de potasiu, ulei volatil, substante antimicrobiene. Actiune farmaceutica: Depurativ, antiseptic, antireumatismal, antigutos, colagog si colerectic, antiaterosclerotic, antidiabetic, antisifilitic. Indicii terapeutice: Eczeme, psoriazis, impetigo, acnee, furunculoza, amigdalite, gingivite, pioree alveolo-dentara, reumatism, guta, dischinezie biliara, ateroscleroza, diabet, rujeola, sifilis. Mod de utilizare: Decoct din radacina - 20g la 1l de apa, se fierbe 4 minute, dupa care se lasa sa infuzeze 10 minute. Acest decoct se utilizeaza intern, 2-3 cani pe zi, sau extern, sub forma de gargarisme. In caz de rujeola, se prepara un decoct dupa modul descris anterior, dar folosind jumatate din doza. La decoctul obtinut se adauga 2 lingurite de miere. Se administreaza cate o lingurita la fiecare 5 minute, 2-3 ore, ceea ce determina o generalizare a aeruptiei si o scurtare a perioadei de stare, grabind vindecarea. Este necesar ca bolnavul sa stea la pat. Frunzele crude se utilizeaza in reumatism, aplicandule pe zona dureroasa. Cu frunzele astfel aplicate, se fac bai de soare. Papadia Nume ĂŽn latina: Taraxacum officinale Familie: Compositae Denumire populara: Papalunga, Parasita-gainilor Descriere: Este o planta mica, ierboasa, vivace. Radacina este pivotanta, putin ramificata, ajungand uneori pana la 20 cm lungime si 1-2 cm grosime. Radacina este alba la interior si brun-deschis la exterior. Frunzele sunt laceolate, dintate, dispuse in rozeta. Din mijlocul rozetei de frunze se ridica o tulpina tubulara, care in varf poarta un capitul floral mare de 2-2,5 cm, de culoare galben-auriu. Florile sunt ligulate. Fructele sunt achene, cu rostrul (ciocul) de 3 ori mai lung decat ele, poarta un papus alb, lung, care se dezvolta in perioada fructuficatiei, dand capitulului o forma globuloasa. Intreaga planta contine un suc laptos (latex). Infloreste din luna aprilie pana in septembrie. RaspĂ˘ndire: Creste pretutindeni, din regiunea de ses pana-n cea muntoasa, prin fanete, pasuni, livezi si pe langa drumuri. Produs vegetal:: Frunzele, care se recolteaza primavara (mai-august). Primavara au cantitatea cea mai mare de principii active: tijele (se recolteaza in timpul infloririi), radacinile se recolteaza primavara devreme (martie-mai) sau toamna (septembrie-noiembrie), intreaga planta impreuna cu radacinile, fara flori si fara fructificatii, se recolteaza primavara inainte sau in timpul formarii bobocilor florali, in lunile aprilie-septembrie. In aceasta perioada, adica primavara inainte de inflorire, planta are cea mai mare cantitate de latex. Radacinile recoltate se curata de pamant si se despica in lungime. Uscarea se face la umbra in incaperi incalzite sau la soare, intinse in straturi subtiri. Se pot pastra si proaspete, in pivnite, in nisip. Radacinile uscate absorb cu usurinta apa si sunt usor atacate de insecte, de aceea ele se vor conserva la loc uscat. Cercetarile de laborator arata ca in lunile iulie-august radacinile contin cantitati ridicate de principiu amar (taraxacina), atingand maximum in luna noiembrie. In luna august, radacinile au cca 40% inulina, un alt principiu activ de baza. Primavara, aceasta substanta se gaseste numai in proportie de 1-2%. In schimb, radacinile de primavara contin mai multa colina si latex. Radacinile recoltate se lasa 2-3 zile la soare pentru a se vesteji si cicatriza ranile provocate in urma taierii coletului si a radacinilor subtiri. Pe cat este posibil, radacinile nu se vor scurta, deoarece, prin taiere, latexul se scurge, diminuand valoarea terapeutica a produsului.

http://www.terapii-naturiste.com Principii active: Principiu amar- taraxacina-, pectine, vitamina B, C, steroli. Radacinile: Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si D, inulina, tanin, rezine, colina, taraxacina, acid nicotic. Actiune farmaceutica: Colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, astringent. Indicii terapeutice: Gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburari intestinale, obezitate, guta, reumatism, ateroscleroza, varice, ulcer varicos. Primavara este indicata cura de tije prospete de papadie. Se face o cura de 14 zile, cu 6 tije pe zi. Capitulul floral se indeparteaza numai dupa spalarea tijei. La inceput au un gust amar, apoi devin fragede si suculente. Cat timp planta este inflorita, diabeticilor li se recomanda sa manance zilnic 10-15 tije florale. Cura ajuta la eliminarea calculilor biliari, stimuland functia vezicii biliare. Mod de utilizare: 1 lingurita cu varf de radacina se pune in 250 g apa rece si se lasa la macerat 12 ore; dimineata se incalzeste pana la fierbere si se strecoara. Aceasta cantitate se bea cu inghitituri mici, rare, cu 30 de minute inainte de masa de dimineata si la 30 minute dupa masa de dimineata. Salata: Se prepara din radacini si frunze proaspete. Tijele: 6 tije florale se mananca zilnic timp de 2 saptamani. Levantica Nume ĂŽn latina: Lavandula angustifolia Familie: Labiatae Denumire populara: Aspic, Levand, Livant Descriere: Subarbust inalt de 30-100 cm, cu ramificatii bogate. Tulpina lemnoasa, patrunghiulara da nastere la ramuri ierboase, anuale. Frunzele oblonglanceolate sau ingust-lanceolate, sesile, la inceput sunt de culoare aurie, mai tarziu devenind verzi. Infloreste in iunie-august. Florile de culoare albastraviolacee sunt dispuse intr-un spic lung, subtire si intrerupt. RaspĂ˘ndire: La noi se afla numai cultivata. Produs vegetal:: Varfurile plantei si florile Recoltare: Varfurile florale se culeg in iunie-august, in momentul infloririi, incepand cu anul al doilea. Tot in acest timp se culeg si florile separat, cu varfuri si ramuri. Principii active: Alcooli, linalol, borneol, geraniol, cineol, derivati cumarinici. Actiune farmaceutica: Diuretic, antispasmodic, sudorific, tonic, dezinfectant, febrifug, usor hipnotic. Indicii terapeutice: Oligurie, uremie, astenie, anxietate, hiperexcitabilitate nervoasa, guturai, laringita, bronsita, tuse convulsiva, astm, gripa, stari febrile, insomnie, migrena, leucoree, plagi, prurit tegumentar. Mod de utilizare: Infuzie: 5g planta se infuzeaza 3 minute intr-un litru de apa clocotita. Se beau 2-3 cani pe zi cu efect calmant. Infuzia mai concentrata, din 20-30 g la 1 l de apa clocotita, infuzata 3 minute, are efect excitant, sudorific, diuretic, tonic, dezinfectant. Tinctura: 100 g flori se macereaza in 1/2 l alcool, timp de 15 zile. Apoi se strecoara si se pastreaza in sticle bine inchise. Se utilizeaza sub forma de frectii ale capului, intarind firul de par. Sub forma de comprese, aplicate 10 minute pe regiunea dureroasa, amelioreaza durerile in reumatism si contuzii. Sub forma de gargarisme, cateava picaturi la un pahar de apa calduta, se recomanda in ulceratii ale mucoasei bucale si ale limbii. A nu se administra in doze mari, provocand o stare de excitabilitate crescuta, urmata de deprimare nervoasa si cardiaca, somnolenta, hipotermie. Angelica Nume ĂŽn latina: Angelica archangelica Familie: Apiacee Denumire populara: Anghelina, Angelina, Bucinis Descriere: Este o planta erbacee, vivace, cu un rizom scurt (napiform), gros si radacina fusiforma, ramificata. Rizomul este lung de 8-12 cm si gros de 1-3 cm. Pe partea superioara a rizomului se observa resturi de frunze bazale, care s-au dezvoltat in primul an de viata al plantei. Culoarea radacinii este brundeschisa la exterior si albicios-laptoasa in interior. Radacinile care pornesc din rizom sunt brune, brazdate longitudinal, lungi pana la 15cm. Tulpina este robusta, inalta de 1-2m, fistuloasa, cilindrica, ramificata, de culoare rosiatica, goala la mijloc si slab brazdata in partea superioara; apare numai in al doilea an de vegetatie. Este striata (are dungi in latime). Frunzele sunt alterne, mari, dintate pe margini, bipenatsectate si cu foliole cordiformovale, neegal serat dintate; au la baza o vagina mare, puternic

http://www.terapii-naturiste.com umflata (este dilatarea, umflatura caracteristica de la baza petiolului). Florile sunt numeroase, albe verzui si asezate in umbela compusa. Infloreste in mai-august. Fructul este o diachena ovoid anguloasa. Fructele sunt turtite, de circa 1cm. RaspĂ˘ndire: Creste spontan pe langa paraie, rauri si padurile montane si subalpine. In multe parti se si cultiva. Produs vegetal:: Radacinile, adica rizomii cu radacini Rhizoma cum radicibus angelicae. Dupa uscare, acest produs are miros aromat caracteristic, gust amar, aromat. De asemenea, se folosesc in scop medicinal semintele. Recoltare: Cultura: se inmulteste prin seminte direct in camp. Semanatul trebuie sa se faca imediat dupa recoltarea semintei, pentru ca aceasta isi pastreaza foarte putin timp capacitatea de germinare. Planta creste mai bine in locurile cu subsol umed si nisipos. Recoltarea radacinilor se face in septembrienoiembrie sau martie-aprilie. Cand planta e cultivata, recoltarea are loc in al doilea, al treilea, al patrulea sau chiar al cincilea an. Radacinile spalate si taiate in bucati groase de 1-3cm si lungi de 10-15cm se usuca la soare, sau in camere putin incalzite. Principii active: Uleiuri eterice: terpene, eteri, esteri, sulfuri si polisulfuri etilice, alcooli, fenoli, cetone, aldehide. Actiune farmaceutica: Sedativ, stomahic, colagog, carminativ, expectorant, antireumatic, antiaritmic, galactogen. Indicii terapeutice: Labilitate psihovegetativa, dispepsie, varsaturi, dischinezie biliara, flatulenta, bronsita cronica, astm bronsic (ca sedativ), aritmie extrasistolica, palpitatii, hipogalactie, dureri menstruale. Mod de utilizare: Decoct din radacina - o lingurita la 250ml de apa se fierbe 4 minute si se infuzeaza 10 minute. Se beau doua cani pe zi, indulcite cu miere. Semintele se prepara sub forma de decoct, o lingurita cu seminte se fierbe 4 minute si se lasa sa infuzeze 10 minute. Se beau doua cani pe zi, indulcite cu miere. Fumarita Nume ĂŽn latina: Fumaria officinalis Familie: Fumariceae Denumire populara: Fumul-pamantului, Iarba-de-curca, Saftarea Descriere: Planta anuala, pitica, ierboasa, inalta de 20-70 cm, glabra, cenusie. Frunzele sunt imparipenate, cu segmente lanceolate, verde pal. Florile sunt rozacee, viorii, purpurii, violete, albe spre baza si rosii la varf, dispuse in raceme terminale. Infloreste in mai-septembrie. Frucetele sunt silicule mici, globuloase. RaspĂ˘ndire: Creste prin locuri ruderale sau cultivate. Produs vegetal:: Planta intreaga fara radacina, recoltata in timpul infloririi. Principii active: Acid fumaric, fumarina, alcaloizi, K, tanin. Actiune farmaceutica: Sedativ, depurativ, tonic, colagog si coleretic, laxativ, febrifug, aperitiv, calmant, hipnotic. Indicii terapeutice: Astenie, dischinezii biliare, colici biliare, cefalee, actiuni hepatice, constipatie, obezitate, amenoree, ateroscleroza, febra, hipotensiune arteriala, afectiuni renale, oligurie, eczema, acnee, artrita. Mod de utilizare: Infuzie: Se prepara o infuzie slaba din 3g planta la 1 cana apa clocotita. Se infuzeaza 3 minute. Se beau 2 cani cani pe zi. Ceaiul mai concentrat si folosit in cura prelungita are efect hipotonizant si de pierdere ponderala. Trebuie administrat cu prudenta, deoarece in cure prelungite poate avea efect hemolizant. M.Mulot mentioneaza ca modul de actiune al plantei difera in raport cu timpul de administrare. Administrat zilnic, in primele 8 zile are efect tonic, aperitiv, depurativ. Se fac 2-3 cure de opt zile cu pauza intre cure de 10 zile. Continuand cura, peste 8 zile, pana la 20 de zile, actioneaza ca si calmant si hipnotic, determinand somnolenta si o incetinire a circulatiei sanguine. Decoct: Se prepara din 60g planta care se fierbe 4 minute, in 1/2 l apa, apoi se lasa sa infuzeze 10 minute. Se badijoneaza regiunea cu eczema sau acnee de 2 ori pe zi. Ienuparul

http://www.terapii-naturiste.com Nume în latina: Juniperus communis Familie: Abietaceae Denumire populara: Ialovat, Cetina, Janibahar Descriere: Arbust de 1-2 m inaltime, cu frunze triplu verticilate, aciculare, tepoase, intotdeauna verzi, asezate aproape perpendicular pe ramuri. Florile de sex diferit se inchid in aprilie-mai. Fructul este o baca (baca falsa) neagra, de marimea unui bob de mazare, prezentand deasupra o crestatura in trei muchii: se coace numai in al doilea an. Raspândire: Prin pasuni, locuri stancoase, zavoaie, paduri, mai mult in etajul montan. Produs vegetal:: Fructele Recoltare: Se recolteaza cand sunt coapte, in lunile septembrie-decembrie, culoarea boabelor trebuie sa fie neagra. Pe cat posibil, se aleg fructele normal dezvoltate si coapte, cernandu-le prin site. Uscarea se face la soare sau in camere incalzite. Actiune farmaceutica: Aperitiv, antialgic, diuretic, antigutos, antiseptic, emenogog. Indicii terapeutice: Anorexie, artrita, reumatism,, guta, infectii ale tractului biliar, prostatita, bronsita cronica, litiaza renala, tulburari ale ciclului menstrual, leucoree. Mod de utilizare: Infuzie: 5g boabe macinate se infuzeaza 5 minute in 250 ml apa clocotita. Se beau trei cani pe zi. Tinctura: 100g boabe macinate se macereaza in 1/2 l alcool 45-50 grade, timp de 4-5 zile. Apoi se strecoara. Se administreaza 15 picaturi pe zi, in ceai sau supa. Extern se utilizeaza in reumatism, sub forma de frectii ale zonelor dureroase. Esenta de ienupar are efect stupefiant si soporific. Murul Nume în latina: Rubus fructicosus Familie: Rosacee Denumire populara: Rug-de-mure, Amura Descriere: Este un arbust prevazut cu spini drepti sau recurbati.Tulpina este anguloasa, dreapta sau curbata, cu frunze palmat-compuse, paroase pe fata interioara. Florile albe sau roze, dispuse corimbifer, se deschid in iunie-iulie. Fructele carnoase, compuse, negre, sunt placute la gust, dulci, acrisoare. Raspândire: Planta este comuna prin paduri, tufisuri, locuri necultivate etc. Produs vegetal:: Frunzele si fructele. Recoltare: Frunzele se aduna in mai-iunie si se usuca la umbra. Fructele se culeg coapte. Principii active: Vitamina C, tanin, flavone, acizi organici. Actiune farmaceutica: Astringent, antiseptic, antidiareic, hemostatic, diuretic, vulnerar, antiinflamator. Indicii terapeutice: Diaree, colite, gingivite, gastroenterite, fistule anale, leucoree, afectiuni renale si ale vezicii urinare. Mod de utilizare: Intern: Infuzie, 1 lingurita la 250ml apa. Extern: Gargarisme - se face gargaracu o infuzie mai concentrata (2 lingurite la 1 cana de apa), de 2-3 ori pe zi. Sub forma de cataplasme se utilizeaza in hemoroizi sau fistule anale. In leucoree, se recomanda irigatii vaginale cu o infuzie concentrata de frunze de mur. Fructele sunt consumate ca atare, fiind bogate in vitamina C si zaharuri naturale. Odoleanul Nume în latina: Valeriana officinalis Familie: Valerianaceae Denumire populara: Gusa-porumbelului, Iarba pisicilor, Odoleana Descriere: Planta ierboasa, vivace, cu rizom bine dezvoltat vertical,cca 2-5 cm lungime, incojurat de numeroase radacini fibroase. Radacinile sunt de culoare galben-bruna la exterior si alba in interior. Cand sunt proaspete, nu au miros; dupa uscare, capata un miros puternic si foarte neplacut. Tulpina este dreapta, fistuloasa, goala in interior, striata (are sentulete in lungime), inalta de 50-100 cm. Frunzele imparipenate au foliolele lineare sau liner-lanceolate, de obicei intregi sau serat dintate. Florile roz sau albe, dispuse in raceme corimbiforme, terminale, au un miros placut de vanilie. Fructul este o achena. Infloreste in perioada iunie-septembrie. Raspândire: Creste prin fanete, tufisuri, pe langa paraie, in locuri umede, in regiunea campiei, a dealurilor si in cea montana si cultivata.

http://www.terapii-naturiste.com Produs vegetal:: Radacinile Recoltare: Radacinile se aduna primavara, in martie-aprilie, sau toamna, in septembrie-octombrie. Se vor aduna pe cat posibil radacinile plantelor mai viguroase, prezentand o valoare mai mare. Se taie in bucati scurte, se curata bine de pamant si resturi de tulpini fistuloase, apoi se spala bine si se usuca. Se pot usca in straturi groase de 2-3 cm, la soare, aer cald, sau chiar la umbra, in locuri uscate si bine aerisite. Radacinile adunate din locuri uscate au o valoare mai mare decat cele din locuri umede. Principii active: Ulei volatil, valeriant de bornil, formiat de bornil, borneol, alcaloizi, valeriana, butirat de bornil, rezine, acid formic, acid acetic, tanin, glucozide, acizi izovalerianici. Actiune farmaceutica: Antispastic, sedativ, antiemetic, vulnerar si antialgic local, neurotonic, antidiabetic. Indicii terapeutice: Anxietate, palpitatii, aritmie extrasistolica, tahicardie, convulsii la copii, isterie, epilepsie, astm, distonia neurovegetativa din preclimax, diabet, plagi, contuzii. Mod de utilizare: Decoct: 1 lingurita cu varf se fierbe 2 minute in 250 ml apa clocotita. Apoi se ia de foc si se lasa sa infuzeze 10 minute. Se beau 2 cani pe zi. Ca vulnerar si antialgic, se face baia regiunii interesate cu un decoct similar celui de mai sus. Nalba Nume ĂŽn latina: Malva vulgaris Familie: Malvaceae Denumire populara: Casul popii, Cas, Nalba-marunta, Nalba-mica Descriere: Nalba cu frunze mici, nalba mica (casul popii), creste pe zidurile vechi pe langa drumuri, pe terenurile parasite, pe langa garduri. Este o planta anuala, cu tulpina partial taratoare. Frunzele sunt aproape rotunde, dintate, iar florile, de culoare roz, asezate cate una sau mai multe la subtioara frunzelor. Fructul este o capsula de forma unui cas.Se recolteaza frunzele, florile, tijele, din iunie pana-n septembrie. Deoarece prin uscare mucilagiul se pierde, cel mai bine este sa se utilizeze nalba cat mai proaspata. Are valoare si planta uscata. Nalba-mare (nalba-alba), Althae officinalis, este o planta ierboasa, vivace, inalta de 80-150 cm, ramificata si acoperita cu peri moi. Radacina este groasa, fuziforma, galbuie la exterior si alba in interior, cu striuri longitudinale. Frunzele sunt alterne, ovale, intregi sau lobate. Cele superioare au trei lobi, iar cele inferioare, 5 lobi. Sunt moi, carnoase si lung petiolate. Atat tulpina, cat si frunzele sunt alb catifelate, datorita perilor fini, scurti. La subtioara frunzelor si la extremitatea ramurilor, se gasesc florile mari, lung pedunculate, de culoare alba sau usor roz (2,5-3 cm in diametru), cu petale slab stirbite la varf. Caliciul dublu, cel extern cu 6-9 lobi. Florile sunt regulate, pentamere. Fructul - capsula - turtit; atat frunzele cat si radacina au un miros slab caracteristic si gust mucilaginos. Infloreste din iulie pana in septembrie. Creste prin locuri umede, uneori slab saruturoase, in luncile apelor, pe marginea raurilor, mai ales in regiunea Dunarii. RaspĂ˘ndire: vezi Descriere Produs vegetal:: vezi Descriere Recoltare: Se recolteaza florile, frunzele si radacinile decorticate.Florile si frunzele se recolteaza fara codite, in lunile iulie-august. Se ususca la umbra in incaperi aerisite, intinse in straturi subtiri. Dupa uscare, florile se pastreaza in saci de hartie sau lazi captusite cu hartie, iar frunzele in sacu de panza. Radacinile se recolteaza cand ajung la 10-15 cm lungime, adica de la plante care au cel putin 2 ani. Recoltarea lor se face in lunile martie-aprilie si octombrie-noiembrie. Dupa recoltare, radacinile trebuie decorticate (curatate de coaja pana la stratul alb, taiate in fragmente mici si uscate la soare ori in incaperi incalzite, la 40 grade C).Inainte de uscare, nu se spala. Dupa uscare, radacinile se pastreaza in saci de panza sau hartie, in incaperi uscate. Principii active: Radacina: mucilagii, acizi uronici, amidon, zaharuri, asparagina, pectine, betaina, tanin, substante rezinoase. Florile si frunzele contin: flavonoide, tanin si mucilagii. Florile trebuie sa fie de culoare alb-roz si sa aiba calciu. Frunzele trebuie sa fie de culoare verde, sa nu aiba petiolul mai lung de 2 cm; nu se admit resturi de tulpina. Radacina trebuie sa fie de culoare alba, dupa decorticare. In acelasi scop si avand aceleasi principii active, se mai folosesc si frunzele si florile recoltate de la Nalba de cultura. Actiune farmaceutica:

http://www.terapii-naturiste.com Secretolitic, emolient, expectorant, antiinflamator al aparatului respirator, renal si gastro-intestinal. Indicii terapeutice: Glosite, laringite acute, bronsite, traheite, infectii renale, rani, ulcere, amigdalite. In caz de rani deschise, baile de nalba impreuna cu frunze proaspete de patlagina sunt eficiente. In cancer de laringe, chair atunci cand prezinta afonie (lipsa vocii), nalba este eficienta. Se face gargara cu ceai de nalba caldut in timpul zilei, iar resturile de la ceai, amestecate cu faina de orz, se pun ca prisnita peste noapte in regiunea gatului. Se vor utiliza 2 1/2 l ca ratie zilnica. Planta se marunteste, se tine peste noapte in apa rece (1 lingurita cu varf de planta la o cana de 250 ml apa rece). Dimineata se strecoara si se incalzeste usor pe baia de apa calda, apoi se pastreaza intr-un termos. Se beau 4 cani pe zi. Cu restul ceaiului se face gargara. Pentru senzatia de uscaciune a cavitatii bucale, ceaiul de nalba se utilizeaza frecvent sub forma de gargara. Mod de utilizare: Infuzie, macerat: o lingura cu varf de planta la 1/4 litru de apa se tine peste noapte in apa rece si se incalzeste usor dimineata (30-40 grade C). Baia de maini si de picioare: un pumn cu varf de nalba se lasa la inmuiat, intr-o galeata cu 5 l apa rece timp de 12 ore. In ziua urmatoare se incalzeste putin (30-40 grade C). Baia dureaza 20 de minute. Prisnita: Reziduul de la prepararea ceaiului se incalzeste putin in apa, se amesteca cu faina de orz, se pune peste o bucata de panza si se aplica calda. Hameiul Nume ĂŽn latina: Humulus lupulus Familie: Cannabaceae Descriere: Este o planta vivace, cataratoare pe arbori.Tulpina lui este aspra, urcatoare si agatatoare, iar frunzele sunt petiolate, cate 2 la nod (opuse) si cu 3-5 lobi, ca si frunzele vitei-de-vie, crestate si cordate la baza. Are doua feluri de flori (mascule si femele). Florile femele sunt formate din numeroase frunzulite galbene-verzui, asezate in jurul axei. Ele sunt grupate in inflorescente de forma ovala (conuri sau strobuli) si au o lungime de 2-3 cm. Florile mascule sunt verzi, dioice, dispuse in ciorchine pe planta. Fructele sunt globuloase, putin turtite, de culoare brun-deschis si cu o grosime de cca 2 mm. La baza bracteelor (frunzulitelor) si pe suprafata frunzelor se gasesc numeroase glande de culoare galbenportocalie, care contin un ulei rasinos, cu miros caracteristic. RaspĂ˘ndire: Creste prin lunci, cranguri, paduri, zavoaie, pe langa ziduri, garduri etc. Produs vegetal:: Se admit numai conurile, care, dupa uscare, au culoarea galben-verzuie. Conurile trebuie sa fie intregi, iar bracteele sa nu fie desfacute de pe conuri, caci in acest caz se pierde o parte din principiul activ - Lupulina. Pedunculul sa nu fie mai lung de 1 cm. Recoltare: De la Hamei, se recolteaza varfurile vegetative si conurile femele - Summitates et strobuli lupuli. Recoltarea se face in timpul infloririi, iunie-august. Se culeg in cosuri sau saculete, ca sa nu se preseze si sa nu se incalzeasca. Imediat dupa recoltare, ele trebuie scoase din cosuri sau saci si tinute la umbra intr-o incapere curata, pentru a se racori. Dupa ce se racoresc, conurile se intind in straturi foarte subtiri, pentru a se usca perfect. In nici un caz conurile nu se pun la uscat fara sa fi fost in prealabil racorite (vanturate usor cu mana). In caz contrar, dupa uscare, ele capata o culoare bruna, drogul pierzand din valoare. Astfel uscat, drogul se pastreaza in lazi captusite cu hartie, bine presat, puse in incaperi uscate si intunecoase. Principii active: Conurile contin ulei volatil, sescviterpene, ester valerianic, rezine, lupulina, humulona, substante minerale, tanin, derivati flavonici, substante estrogene. Actiune farmaceutica: Antispastic, stimuleaza secretia gastrica, diuretic, antituberculos, bacteriostatic, actiune moderata asupra functiilor genitale: se utilizeaza in combaterea blenoragiei, onanismului, spermatoreei (prin actiunea lupulinei). Extern: antiseptic. Indicii terapeutice: Insomnie, tuberculoza, anorezie, nevroze cu anxietate, trichomanas vaginalis, acnee, seboree. Mod de utilizare: Intern: Infuzie: sedativ- 1 ligura si jumatate de conuri la 200 ml apa clocotita, se bea fractionat in 3 reprize in decursul unei zile. Infuzarea este de 2 minute; somnifer - 1 lingura de conuri la 200 ml apa clocotita. Infuzare 2 minute. Se bea seara la culcare. Tinctura: 10g conuri se macereaza in 90 ml alcool de 40 grade. Se administreaza 2-4 g pe zi. Extern: Infuzie: Acnee, seboree, 4g% sub forma de comprese, spalaturi vaginale 8g%. Lastarii tineri sau varfurile vegetative constituie un medicament antiscorbutic si diuretic, in alimentatie se utilizeaza drept leguma, ca si sparanghelul. Pe inflorescentele

http://www.terapii-naturiste.com femele, se afla niste glande, care se desprind usor de planta, dand o pulbere fina galbena: lupulina, care se utilizeaza ca medicament. Are proprietati tonice, stomahice si diuretice. Macris-de-padure Nume în latina: Oxalis acetosella Familie: Oscalidaceae Denumire populara: Clopotei-fermecati, Trifoi-acru Descriere: Macrisul de padure creste din abundenta in paduri, unde, cu frunzele sale de culoare verde deschis si frumoasele flori albe, acopera solul. Este o planta mica, avand tulpina taratoare. Frunzele sunt trifoliate. Florile au culoare alba, sunt scurt pedunculate si dispuse in capitule aproape globuloase. Capitulele sunt prinse cate unul in varful pedunculelor axilare. Indicii terapeutice: Boala Parkinson.Se bea suc, 2-3 picaturi, in ceai de coada-soricelului, cu inghitituri rare.Extern, se frictioneaza coloana vertebrala. Mod de utilizare: Infuzie: 1 ligurita de frunze proaspat culese la 1/2 litru apa fiarta. Se lasa sa infuzeze 30 de secunde. Apoi se strecoara. Suc proaspat: Frunzele se spala si se pun in extractorul de sucuri. Cinci - degete Nume în latina: Potentilla reptans Familie: Rosacee Denumire populara: Iarba degetelor Descriere: Planta ierboasa, taratoare, perena, are frunze digitiforme, compuse din cinci foliole sesile. Florile sunt galbene. Infloreste in mai-august. Raspândire: Creste salbatica, prin locuri umede. Produs vegetal:: Planta intreaga, Herba potentillae reptans. Recoltare: Mai-septembrie. Actiune farmaceutica: Antidiareic, antitermic, antireumatismal, antiinflamator, antihemoragic. Indicii terapeutice: Diaree, stari febrile, reumatism, gingivite, hemoragii. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, se administreaza intern, 2-3 cani pe zi, iar extern ca si gargarisme. Feniculul Nume în latina: Foeniculum vulgare Familie: Umbelliferae Denumire populara: Moluza, Anason-mare, Chimen-dulce, Anason-dulce, Secarea-de-gradina Descriere: Planta erbacee, bianuala sau perena. Are tulpina dreapta, inalta pana la 2m, cilindrica, fin striata longitudinal, fistuloasa si ramificata, incepand de la baza. Frunzele de la baza au petiol lung. Sunt intregi, rotunde, in forma de rinichi si creste. Frunzele pedunculare dinspre varf sunt trifoliate. Florile, galben-aurii, sunt mici, regulate, pentamere si dispuse in umbele mari terminale. Fructele sunt ovoidale, putin turtite lateral. La maturitate, au culoare cenusie sau brun-verzuie, cu miros placut, caracteristic, aromat si gust dulceag, usor arzator. Raspândire: Este o planta de cultura. Produs vegetal:: Fructele. Principii active: Ulei volatil - anetol, estrogal, fencone, lipide, aleurona, zaharuri, mucilagii, substante amare. Actiune farmaceutica: Antiinflamator, antiseptic, carminativ, sedativ, , diuretic, galactogog, expectorant, sudorific, antispastic. Atentie! in cantitati mari, la femei, produce hemoragie uterina. Indicii terapeutice: Intern: Astm bronsic, bronsite, tuse convulsiva, balonari abdominale, dispepsie, enterocolita, insuficienta pancreatica, hipogalactie, balonari abdominale, anorexie, colici abdominale. Mod de utilizare: Extern: laringite, faringite, amigdalite, infectii oculare, hematom. Pentru copii, 5-6 fructe zdrobite, iar la adulti, 1/2 lingurita de fructe - la 200ml apa clocotita. Se infuzeaza 1/2 minut si se strecoara. In stari anexioase, se administreaza urmatorul Rp: fenicul 2g, magheran 2g, menta 2g. Se infuzeaza 3 minute in 1l apa clocotita. Apoi se strecoara. Se bea in cursul unei zile. Extern: Infuzia obtinuta din 2 lingurite seminte, infuzata 2 minute in 250 ml apa clocotita, se utilizeaza sub forma de gargarisme, in faringite, amigdalita, sau sub forma de aplicatii locale (cataplasme), facilitand

http://www.terapii-naturiste.com cicatrizarea plagilor. Frasin Nume în latina: Fraxinus excelsior Familie: Cleaceae Descriere: Arbore inalt de 1-30m, cu frunze imparipenate, compuse din 7-13 foliole sesile. Infloreste inainte de a se dezvolta frunzele in aprilie-mai. Florile sunt lipsite de invelis floral. Fructul este o samara. Raspândire: Creste spontan, prin paduri, lunci etc., locuri umede. Produs vegetal:: Coaja si frunzele. Recoltare: Coaja se recolteaza in aprilie-mai, de pe crengile si radacinile tinere (de cel mult 4 ani). Frunzele se aduna in mai-iunie. Daca se folosesc imediat, proaspete, se pot recolta in orice timp al anului. Uscarea se face la umbra. Principii active: Manitol, inozitol, cvercetol, acid malic, gume, ulei volatil. Actiune farmaceutica: Sudorific, colagog, coleretic, cicatrizant, laxativ, intiinflamator intestinal, antigutos, antireumatismal, diuretic, astringent. Indicii terapeutice: In colecistite, angiocolite, ulcer, afectiuni intestinale, diaree, afectiuni renale, guta, reumatism, boli de piele. Mod de utilizare: Infuzie: 1 lingurita de frunze, la 250ml apa clocotita, se infuzeaza 3 minute. Se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi. Decoct: 50g scoarta la 1l apa, se fierbe 4 minute si se infuzeaza 10 minute. Se beau 3 cani pe zi. Decoctul este foarte eficient in guta, reumatism, diaree. Isopul Nume în latina: Hysopus officinalis Familie: Labiatae Descriere: Arbust mic cu tulpina lemnoasa, la baza inalt de 30-80cm. Frunzele sunt intregi, ingust lanceolate. Florile sunt albastre, rar albe, dispuse in verticile, formand spice unilaterale. Infloreste in iulie-august. Raspândire: Planta ornamentala, creste si in apropierea terenurilor cultivate. Recoltare: Se face culegand plantele inainte sau in timpul infloririi. Uscarea se face la umbra. Principii active: Ulei volatil, heterozide, gume, substante amare, compusi sterolici, compusi triterpenici, hisopina, saponine, colina, tanin, saruri minerale. Actiune farmaceutica: Behic, expectorant, diuretic, colagog, digestiv, vulnerar, revulsiv, tonic. Indicii terapeutice: Bronsite, astm, dispnee, afectiuni renale, dischinezie biliara, dispepsie, aerofagie, meteorism abdominal, entorse, plagi. Mod de utilizare: Infuzie: 1 lingurita cu varf la 250ml apa clocotita, se infuzeaza 3 minute. Se beau 2-3 cani pe zi indulcit cu miere. La persoanele cu excitabilitate nervoasa crescuta si la copii, se administreaza doze mai mici. Sub forma de comprese, se utilizeaza in entorse. De asemenea, infuzia se utilizeaza sub forma de gargarisme, in angina. Sirop de isop: peste 100 g isop se adauga 1 l de apa clocotita. Se lasa sa infuzeze pana la racire. Apoi se strecoara si se adauga 1600 g miere. Se pune la foc sa se incalzeasca si inainte de a da in clocot se ia de pe foc. Se lasa sa se raceasca. Se administreaza 4-6 linguri pe zi in afectiuni respiratorii. Poroinicul Nume în latina: Orchis morio Familie: Orchidaceae Denumire populara: Bujor, Untu-vacii, Salep Descriere: Planta ierboasa, perena, inalta de 25-40cm, cu tuberculi bine dezvoltati. Tulpina este simpla, erecta, cu frunze oblonglanceolate. Florile sunt liliachii, dispuse in racem terminal. Raspândire: Fanete, pasuni, tufisuri etc. Produs vegetal:: Se utilizeaza tuberculii. Recoltare: Se recolteaza toamna sau primavara. Principii active: Substante mucilaginoase. Actiune farmaceutica: Emolient, antiinflamator, antidiareic. Medicina populara atribuie

http://www.terapii-naturiste.com planteiproprietati afrodisiace, recomandand planta in tulburari de dinamica sexuala. Indicii terapeutice: Catar intestinal, colita, diaree, covalescenta. Mod de utilizare: Decoct: 2g de tuberculi se fierb trei minute in 250ml apa sau lapte. Apoi se infuzeaza 10 minute. Se administreaza 2-3 cani pe zi. Alimentatia sanatoasa Nutritia, sau stiinta alimentatiei, ne invata ca alimentele trebuie sa treaca atat prin tractul digestiv, cat si prin sita ratiunii si ca excesele si carentele in alimentatie, atat cantitative, cat si calitative, ne influenteaza sanatatea. Pentru a fi sanatos, omul are nevoie de aproximativ 40 de elemente nutritive. O parte din acestea constituie surse de energie pentru viata. Elementele nutritive se impart in sapte categorii importante: Glucide Proteine Lipide Vitamine Substante minerale Fibre Apa Nici un aliment nu contine toate aceste elemente nutritive, de aceea trebuie sa folosim o alimentatie variata. GLUCIDELE sau carbohidratii sunt folosite de corp pentru a furniza energie. 1g de carbohidrati furnizeaza circa 4 kcal. Daca introducem in corp mai multi carbohidrati decat sunt necesari, corpul transforma ceea ce este in exces in grasimi care sunt depozitate in tesutul adipos. CARBOHIDRATII sunt simpli si complecsi. Cei cu molecula simpla sunt zaharuri rapide, pentru ca trec repede in sange. In aceasta categorie intra: zaharoza, glucoza, fructoza, lactoza, maltoza. Carbohidratii complecsi sunt amidonurile de alta natura. Intra aici si fibrele alimentare. Amidonul constituie combustibilul ideal pentru muschi. O cantitate prea mare de glucoza in sange semnaleaza boala diabet.Alimentul ideal pentru diabetici este soia, care contine foarte putine zaharuri simple si are proprietatea de a mentine glicemia scazuta. Glucidele trebuie sa furnizeze cca 60-70% din caloriile unei zile. PROTEINELE sunt necesare pentru crestere si repararea celulelor uzate. Ele constituie caramizile din care este alcatuit corpul mostru. Proteinele ajuta la formarea hormonilor, enzimelor si anticorpilor care lupta impotriva infectiilor. Hemoglobina care transporta oxigenul in organism este in mare parte de natura proteica. Proteinele pot fi folosite de corp pentru a suplimenta ideea de energie in cazul cand aportul de glucide este insuficient. Totusi, nu este recomandat un aport prea mare de proteine deoarece ingreuneaza munca rinichilor si se va pierde mult calciu din organism. De asemenea, trebuie avut in vedere ca, alaturi de proteinele de origine animala, se ingera si mai multe grasimi, ceea ce sporeste riscul pentru anumite boli, in principal cardio-vasculare. 1g de proteine furnizeaza corpului 4 kcal, ca si glucidele. Unitatea de baza a proteinelor este aminoacidul. Exista 20 de aminoacizi pe care organismul ii foloseste pentru a forma diferite tipuri de proteine de care are nevoie. Dintre acestia, 9 sunt esentiali pentru viata. De cate grame de proteine avem nevoie zilnic? Stiinta medicala considera astazi ca 0,8grame proteine /kilocorp/zi sunt suficiente. Deci, in medie, avem nevoie de circa 50 g proteine pe zi. Surse de proteine vegetale: leguminoase (soia, cartofi, nuci, cereale integrale), animale (carne, oua, lapte si produse lactate). 10-12 % din aportul caloric total zilnic trebuie sa provina din proteine. LIPIDELE (grasimile) furnizeaza o forma de energie foarte concentrata. 1g de lipide ne da 9 kcal. Surse de grasimi: uleiuri si margarine vegetale, nuci, seminte si grasimile de origine animala: unt, smantana, oua etc. Lipidele sunt alcatuite din glicerina si acizi grasi. 20-30% din aportul caloric zilnic trebuie sa provina din grasimi. VITAMINELE SI MINERALELE Vitaminele sunt necesare corpului in cantitati foarte mici. Ele regleaza multe functii organice si actioneaza drept catalizatori, grabind reactiile chimice din corp. Sunt de doua feluri: liposolubile (A,D,E,K) si hidrosolubile (B,PP,C). Mineralele, precum calciul si fosforul, sunt necesare pentru oase si dinti. Fierul este folosit in formarea hemoglobinei care transporta oxigenul din corp. Zincul, magneziul, Page 94 / 104 Copyright 2011, Dan Paunescu

http://www.terapii-naturiste.com cuprul, iodul sunt alte minerale importante. Surse de minerale : fructe, legume, zarzavaturi, cereale integrale, lapte, oua, drojdie. Vitaminele si mineralele sunt necesare pentru crestere si dezvoltare. Lipsa lor duce la boli grave: scorbut (vitamina C), beri-beri (bitamina B), rahitism (vitamina D), tulburari nervoase (vitamina B 12), anemie (fier), gusa (iod). Nivelul inalt de colesterol a fost asociat cu deficientele de cupru, mangan, vanadiu, crom. Tensiunea arteriala poate fi crescuta datorita deficientei de magneziu, potasiu sau calciu. Riscul de cancer este mai mare daca ne lipseste necesarul de seleniu si zinc, iar osteoporoza se instaleaza cand aportul de calciu este prea mic. Vitaminele si mineralele actioneaza impreuna. De exempli, vitamina C creste absorbtia fierului din alimentele vegetale. Vitamina E tine sub control oxigenul (cand e in concentratie prea mare, e toxic pentru celule). Insa interactiunea dintre vitamine si minerale poate fi daunatoare. Aceasta se intampla cand, pe langa aportul natural din alimentatie, acestea se suplimenteaza cu tablete. Cel mai bine este sa ni le asiguram printr-o varietate de alimente. FIBRELE ALIMENTARE sunt polizaharidele (categoria glucidelor), pe care enzimele noastre digestive nu le pot desface. Ele nu fac decat sa treaca prin corp ca o perie ce curata. Au rolul de a reduce nivelul colesterolului din sange. Necesarul minim de fibre zilnic este de 16-25 g (ideal 40 g). Fibrele previn constipatia si toate problemele legate de aceasta. Surse de fibre: creale si produse cerealiere, leguminoase, fructe proaspete si uscate. Alimente salvatoare Ce poate fi mai de dorit decat sa te simti bine? Raspunsul e simplu: sa te simti formidabil. Vestea buna: consumarea - sau evitarea - anumitor alimente poate elimina pentru totdeauna mici neplaceri precum durerile menstruale sau ulceratiile bucale. Balonari Nu ai mancat prea multe prajituri cu ciocolata, dar te simti totusi balonata dupa cina; in plus, ar trebui sa te abtii de la acea sanatoasa" salata de fructe. Consumarea fructelor la sfarsitul unei mese poate provoca o senzatie neplacuta de balonare - sustin specialistii in nutritie. Atunci cand la o masa se consuma numai fructe, ele sunt metabolizate foarte rapid si digerate in numai 20 de minute. Dar consumate la sfarsitul mesei, ele se asaza" deasupra celorlalte alimente (care de regula sunt digerate mai greu), si incep sa fermenteze inainte de a fi digerate, ceea ce face ca abdomenul sa se umfle". SOLUTIA: Mananca multe fructe, insa nu ca desert, la sfarsitul unei mese. Consuma, in schimb, fructe la micul dejun (la ora 10), in cursul diminetii sau ca gustare de dupa-amiaza, fructele constituind o excelenta sursa de energie. Ulceratii bucale Prezenta acestor mici puncte dureroase de pe limba si gingii poate fi datorata alimentatiei (alimentele acide, precum rosiile, citricele sau ananasul, care irita mucoasa bucala) - sau, dimpotriva, carentelor de alimentatie. Una dintre cele mai frecvente cauze ale ulceratiilor gurii o constituie lipsa vitaminelor B, indeosebi B6 si B12, a acidului folic, dar si a fierului sau a vitaminei A. SOLUTIA: Se recomanda consumarea de fructe uscate, adaugate in musli" (ca sursa suplimentara de fier) si a germenilor de grau (pentru vitaminele din complexul B). Mananca, de asemenea, mai multe fructe si legume de culoare galbena sau verde inchis (contin acid folic si betacaroten, pe care metabolismul le transforma in vitamina A). Urticarie Daca ai senzatia de mancarime si pielea este inflamata, nu da vina automat pe crema folosita, ci pe ce ai consumat la masa de pranz. Alimente precum scoicile, graul sau alunele pot deseori declansa alergii. Daca esti alergica la latex, ai un motiv in plus sa fii atenta la ceea ce mananci. La persoanele care au alergie la acest tip de cauciuc pot aparea reactii nedorite la nivelul epidermei, daca mananca banane, cartofi, rosii, avocado, castane sau kiwi - toate acestea contin proteine care, la fel precum cele din latex, pot avea efect alergic. SOLUTIA: Din pacate, nu exista, practic, nici un aliment care sa poata fi considerat absolut sigur pentru cei cu alergii; pur si simplu va trebui sa eviti orice aliment suspect de a declansa alergia. Rinita alergica Studiile releva ca unul din sase oameni care au alergie la polen prezinta simptome asemanatoare - dupa consumarea anumitor fructe, legume si seminte - cu cele provocate de alergia declansata de fan. Semintele de floarea-soarelui si pepenele galben sunt cei mai probabili factori declansatori. Specialistii considera, de asemenea, ca unele alimente contin compusi asemanatori celor care se gasesc in polen sau in microorganismele din praful din casa.

http://www.terapii-naturiste.com SOLUTIA: Evita, pe cat posibil, aceste alimente, dar, in acelasi timp, mananca mai multe fructe, precum coacaze negre sau kiwi, care au cantitati mari de vitamina C (cu proprietati antihistaminice care pot reduce simptomele alergiei). Constipatie Daca ti-ai marit cota" zilnica de fibre alimentare consumand hrana bogata in asa ceva (cereale, de pilda), cu foarte mult lapte semidegresat, e posibil ca efectul sa fie mai degraba unul negativ. Abuzul de produse lactate poate bloca si el sistemul digestiv. SOLUTIA: Este preferabil sa consumi alimente cu soia si sa mananci mai mult orez, fasole uscata, paine integrala, fructe proaspete si legume. Bea mai multe lichide: incearca sa ajungi pana la opt pahare de apa zilnic. Iaurtul (consumat cu masura) te poate ajuta si el; culturile bacteriene pe care le contine contribuie la restabilirea echilibrului intestinal natural, atenuand deranjamentele stomacale. Durerile menstruale Grasimile animale pot stimula secretia de acid arahidonic, consecinta directa fiind cresterea nivelului de substante chimice care pot provoca durerile menstruale. O alimentatie deficitara in calciu si magneziu poate fi si ea o cauza a durerilor. Prezenta acestor minerale ajuta muschii sa se relaxeze, reducand astfel intensitatea durerilor. SOLUTIA: Pentru a mari aportul de calciu - fara ca cel de grasimi animale sa creasca prea mult - evita produsele lactate cu un continut mare de grasimi si alege-le pe cele degresate. Sau, si mai bine, mareste consumul de germeni de grau, legume verzi, untura de peste, nuci si seminte. Respiratia urat mirositoare Stii, probabil, care sunt cele mai frecvente cauze: usturoiul, ceapa si cafeaua, insa si produsele lactate cu un continut bogat in grasimi (de exemplu smantana) pot produce acest efect. Ele contin compusi care patrund in sistemul sangvin si pe care, oricat de putin ne-am dori-o, ii expiram in mediul inconjurator datorita circulatiei la nivel pulmonar. Alimentele bogate in glucide pot avea si ele acest efect neplacut. Acestea se lipesc" de dinti si, dupa cateva ore, fac ca respiratia sa devina urat mirositoare, ducand si la formarea placii dentare si a culturilor bacteriene in gura. SOLUTIA: Consuma fructe intre mese si incearca sa freci cu periuta de dinti baza limbii - locul in care se acumuleaza, frecvent, sursele" mirosurilor neplacute. Iti poti mentine respiratia proaspata mestecand patrunjel, menta, cuisoare sau seminte de anason. Metabolismul si nutritia Schimbul permanent de substante si energie dintre organism si mediu se numeste metabolism si constituie functia fundamentala a vietii ; încetarea metabolismului determina moartea organismului. Pentru eliberarea energiei ce se gaseste acumulata în substantele alimentare, au loc în organism reactii chimice (enzimatice), în urma carora rezulta si substante ce vor fi eliberate în mediul extern. Energia intrata în organism nu se pierde, ci se transforma si se întoarce în mediu sub alte forme. Glucidele se gasesc în proportie mare în alimentele de origine vegetala (grâu, porumb, orez, fructe, legume, zahar, miere), si în cantitate mai mica cele de origine animala (lapte). În alimente, se gasesc cu structura chimica diferita: unele au molecula mica, monozaharide (glucoza, galactoza), altele au molecule duble, dizaharide (maltoza, lactoza), si în sfârsit altele, cu molecula cea mai mare, polizaharidele (amidon, glicogen, celuloza). Glucidele nu pot fi absorbite de organism decât în urma digestiei, care le transforma în molecule nozaharide, singurele capabile sa strabata bariera intestinala, sa treaca în sânge si sa ajunga la ficat. Aici o parte se transforma prin sinteza în glicogen, ca substanta de rezerva, iar o alta parte trece în circulatia generala pentru a fi folosite de tesuturi si organe. Glucidele intra în compozitia citoplasmei si din ele se elibereaza aproximativ 60% din totalul energiei consumata de organism (1 gram de glucoza elibereaza 4,1 calorii). Eliberarea de energie se face prin oxidarea glucidelor în citoplasma si transformarea lor pâna la apa si bioxid de carbon. La nevoie si glicogenul de rezerva din ficat poate fi transformat în glucoza (monozaharid) si trecuta în sânge pentru consum. Nivelul glucozei în sânge este mentinut constant 1-1,5 grame la litru. Când glucidele sunt în exces, ele se pot transforma si în grasimi si se depun ca atare în organism. Lipidele (substante grase) se gasesc în proportie mare în alimentele de origine animala (unt, slanina, carne de porc) si unele fructe (alune, nuci, masline). Ele nu pot fi absorbite în organism decât sub forma componentelor lor, adica sub forma de glicerina si acizi grasi. În tubul digestiv, lipidele sunt desco mpuse în glicerina si acizi grasi, care trec în circulatia limfatica si sangvina, resintetizându-se sub forma de grasimi specifice omului. În citoplasma celulara sunt oxidate pâna la bioxid de carbon si apa, eliberându-se o mare cantitate de energie : 1 gram de grasime elibereaza 9,8

http://www.terapii-naturiste.com calorii. Alta parte din aceste grasimi se depoziteaza ca material de rezerva în celule adipoase de sub piele sau în jurul unor organe (rinichi, intestin, etc.), de unde sunt mobilizate si folosite la nevoie. Protidele se gasesc în alimente de origine animala (carne, oua, lapte) si vegetala (fasole, mazare, linte, soia, etc.). Cele de origine animala se asimileaza mai usor în organism decât cele de origine vegetala. Protidele sunt substante fundamentale pentru buna functionare a organismului; ele nu pot lipsi din alimentatie. Pe lânga rolul lor energetic, au în special rol plastic (formator), contribuind la cresterea organismului si la refacerea tesuturilor distruse prin functionarea si uzura organismului. De asemenea, ele intra în alcatuirea hormonilor, fermentilor, enzimelor si anticorpilor, care au rol important în functiile si apararea organismului. Moleculele mari de protide, sunt desfacute prin actiunea fermentilor, în diferite segmente ale tubului digestiv, în aminoacizi, singura forma capabila sa strabata mucoasa intestinala si sa treaca în sânge; acestia ajung la celule si sunt folositi pentru sinteza protidelor proprii fiinte umane; prin metoda atomilor marcati s-a constatat ca, în timp, toate protidele celulare sunt reînnoite; alta parte din aminoacizi sunt oxidate pâna la bioxid de carbon si apa, eliberându-se energie (un gram de protide elibereaza 4,1 calorii) sau sunt folosite pentru sinteza glucidelor si lipidelor. Aminoacizii nu se depun sub forma de rezerva. Apa constituie 70% din greutatea corpului unui adult, fiind repartizata în plasma sangvina, în lichidul interstitial, în limfa si în citoplasma celulara. În tinerete, organismul contine mai multa apa; paralel cu înaintarea în vârsta, organismul se deshidrateaza.Omul adult are nevoie de aproximativ 2-2,5 litri de apa în 24 de ore. Fara apa un om moare în câteva zile prin deshidratare, pe când fara hrana poate trai 35-40 zile. Apa provine din 2 surse: a) din lichidele si alimentele ingerate b) din oxidarea substantelor organice în procesul de dezasimilatie În organism, apa alcatuieste partea fundamentala a mediilor interne (plasma sangvina, lichidul tisular si limfa); are rol de solvent al substantelor care se absorb prin sânge si limfa, transporta substantele dizolvate în ea la celule, din care ia produsii de dezasimilatie pe care îi duce la organele de excretie, (rinichi si piele); înlesneste toate reactiile chimice si oxidarile din organism, având rol de catalizator, si ia parte la mentinerea temperaturii constante a corpului gratie evaporarii prin piele. Eliminarea apei din organism se face prin rinichi (urina, aproximativ 1500 ml. în 24 de ore), si înca 1000 ml prin piele (transpiratie), prin plamâni cu aerul expirat si prin intestinul gros (fecale). Sarurile minerale însotesc apa, fiind prezente în toate lichidele si celulele din organism. Ele formeaza 5% din greutatea corpului; se elimina zilnic prin urina, transpiratie si fecale si sunt înlocuite o data cu hrana, deoarece se gasesc în toate alimentele în proportii variabile. Sarurile minerale intra în organism sub forma de clorurii, fosfatii, sulfatii de sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier etc. Vitaminele sunt substante organice absolut necesare desfasurarii normale a proceselor vitale în organism; ele trebuie introduse odata cu alimentele deoarece în organism nu se sintetizeaza decât vitaminele D, K si B12 . Vitaminele se gasesc numai în alimentele proaspete si lipsesc în cele conservate;au un rol important în procesele de asimilare a alimentelor, de crestere a organismului si servesc ca material pentru sinteza unor fermenti. Sunt substante catalizatoare, ne având nici un rol nutritiv si nici energetic. Se cunosc multe vitamine: A, B1, B2, B6, B12, C, D1, D2, E, F, H, K, P, PP. Fiecare vitamina are actiune specifica, lipsa ei provocând anumite tulburari. Relatia alimentara trebuie sa cuprinda atât substante energetice, cât si substante plastice si catalitice necesare organismului. Glucidele din alimentatie trebuie sa fie în cantitate de 300-400 grame pe zi, crescând la cei care depun eforturi fizice pâna la 500-600 grame. Necesarul de lipide este 2-3 grame pe kilocorp în 24 de ore, crescând pâna la 4-5 grame în caz de activitate fizica intensa sau la cei din regiunile cu clima rece. Nevoile de protide sunt mai crescute la copii (3,5 g. pe kilocorp în 24 de ore), decât la adulti (2 g pe kilocorp în 24 de ore), deoarece la primele procese plastice (formatoare) ale organismului sunt intense. Sarurile minerale si vitaminele se gasesc în alimente consumate. Pentru a asigura necesarul de vitamine este recomandabil sa se foloseasca în alimentatie zarzavaturi si fructe proaspete. Nevoile alimentare sunt mai mici la oamenii de vârsta înaintata, deoarece si procesele metabolice la acestia sunt mai scazute. Ceai sau cafea Si ceaiul si cafeaua contin cafeina. Un ceai negru foarte concentrat poate chiar sa contina mai multa cafeina decit o cana de cafea. Afla ce spun nutritionistii ce ar fi mai bine sa bei. Ceaiul are un continut

http://www.terapii-naturiste.com redus de cafeina, care variaza in functie de tipul de ceai si modul de fabricatie. Raportat la suta de grame, ceaiul, nepreparat, contine mai multa cafeina decit cafeaua macinata. Insa, pentru a prepara o cana de ceai este folosita mai putina materie prima, in comparatie cu o cantitate similara de cafea, ceea ce face ca, in final, cafeaua sa contina mai multa cafeina decit ceaiul. Teina din ceai si cafeina din cafea sint de fapt una si aceeasi substanta. Teina a fost descoperita pentru prima data in anul 1827. Citiva ani mai tirziu, cercetatorii au stabilit termenul comun de cafeina, cind au realizat ca nu sint diferente intre cele doua substante. O ceasca de ceai negru, care a fost lasat in apa timp de patru minute, contine de la 40 la 100 miligrame de cafeina, in timp ce o infuzie de trei minute are intre 20 - 40 mg. Comparativ, o cana de cafea contine intre 60 si 80 de miligrame. Ceaiul verde este cel mai sanatos In momentul de fata, studiile stiintifice arata ca este preferabil sa se consume ceai in loc de cafea, pentru ca este mai sanatos pentru organism. Ceaiul - nu cel din plante, ci ceaiul verde si negru - contine o substanta antioxidanta, numita polyphenol, care are proprietati anticancerigene si previne bolile de inima. Ceaiul negru si ceaiul verde provin din aceeasi planta, preparata insa in mod diferit. Avind in vedere ca o cantitate importanta de polyphenol este distrusa in timpul procesarii ceaiului negru, ceaiul verde este de departe mai sanatos. De-a lungul timpului, cafelei i s-au atribuit numeroase efecte negative aspra organismului. Cu toate acestea, cercetarile arata ca nu este atit de periculoasa daca este consumata in cantitati moderate. Sint si efecte pozitive ale consumului de cafea, care nu trebuie uitate. Atunci cind este consumata in cantitati mici, cafeina mareste gradul de concentrare. Cafeaua este probabil cea mai concentrata sursa de cafeina din alimentatie. Daca s-ar face o lista comparativa a efectelor benefice ale celor doua bauturi, ceaiul ar cistiga. Nu este insa nevoie sa iti impui sa bei numai ceai, cind poti savura ambele arome, fara probleme. Desigur, in cantitati reduse. Banana Banana este o planta, care se dezvolta foarte bine in mediul tropical si subtropical. Contrar parerii generale, banana nu este un copac, ci o planta gigant. Prima tara din Europa care a importat banana a fost Grecia, in perioada antica. Se spune ca Alexandru cel Mare a calatorit in India si a ramas surprins de o planta neobisnuita, care era, de fapt, banana. Numele sau vine de la cuvintul arab "banan", care insemana "deget". Banana este o importanta sursa de energie, continind o cantitate mare de vitamine si minerale care se digera foarte repede. Banana are, in compozitia sa, trei tipuri de zaharuri: fructoza, sucroza si glucoza, combinate cu fibra. Acest fruct contine o cantitate de carbohidrati de doua sau de trei ori mai mare decit cea din alte fructe, cum ar fi lamiia, marul, portocala, piersicile, strugurii. Cercetatorii au descoperit ca doua banane asigura energie organismului, pregatindu-l pentru efort sustinut timp de 90 de minute. O banana este o optiune buna pentru micul dejun, avind in vedere ca 100 de grame contin 0,5% grasimi, ceea ce reprezinta de 80 de ori mai putin decit grasimile dintr-un hamburger. Ingredientele bananaei dau organismului energie pe o perioada mai mare de timp decit o fac multe alimente, crescind, in acelasi timp, atentia si puterea de concentrare. Si tu poti adopta acest obicei bun, mincind o banana dimineata sau cind ai putin timp, la serviciu, sau dupa masa de prinz, pentru a da organismului energia necesara in timpul zilei. In plus, o banana pe zi reduce riscul cresterii presiunii arteriale. Cercetatorii au descoperit ca doua banane pe zi diminueaza cu 10% presiunea arteriala, datorita cantitatii ridicate de potasiu si a unui procent scazut de sodiu continute. La bucatarie Banana poate fi folosita ca indulcitor la prajituri, dind, totodata, si aroma. De asemenea, poate fi pasata si folosita ca ingredient de baza la inghetata. Un desert gustos este banana flambata servita cu inghetata. In multe tari din Asia si din America Latina, frunzele de banana sint folosite ca ornament pentru diverse salate. De asemenea, frunzele sint folosite pentru impachetarea alimentelor, in locul foliei de aluminiu. In Malaezia, floarea de banan este folosita la mincaruri. Lamaia Lamiiul, arborele meru verde, este cultivat in China de peste 3.000 de ani si este renumit pentru proprietatile sale terapeutice. Fructul si frunzele sint folosite in tratarea diverselor afectiuni. Lamiia, pe care o folosim cu totii in bucatarie, are doua atuuri: proprietati antibacteriene si continut ridicat de vitamina C. Sucul unei lamii asigura jumatate din necesarul zilnic de vitamina C al unui adult. Dar, acest fruct contine si vitamina B, fosfor, precum si Calciu si Fier. Iata cum arata tabloul nutritiv al

http://www.terapii-naturiste.com lamaii: ? apa: 90% ? proteine: 1,36 miligrame ? calciu: 25,6 miligrame ? fier: 0,54 miligrame ? vitamina C: 52,7 miligrame ? energie: 27 calorii ? fosfor: 16,2 miligrame ? potasiu: 137,8 miligrame Datorita continutului sau nutritiv, lamiia da forta sistemului imunitar. In timpul digestiei, produce carbonat de potasiu, o substanta cu rol in prevenirea aciditatii gastrice, iar substantele antioxidante pe care le contine ajuta la incetinirea procesului de imbatrinire a celulelor. La toate acestea, se adauga actiunea antiseptica, antiinflamatorie si antipiretica (lupta impotriva febrei) a sucului. Cum vitamina C din lamiie este imediat asimilata de organism, nutritionistii recomanda consumul zilnic al pulpei fructului, pentru a creste sintetizarea hormonilor antistres. Pentru a obtine rezultatele cele mai bune, trebuie sa stii sa alegi lamiia ideala. Iata citeva criterii: fructul trebuie sa fie tare si greu coaja trebuie sa fie galben aprins si usor lucioasa petele verzi de pe coaja indica o aciditate mai mare a sucului coaja nu trebuie sa fie aspra, pentru ca fructul contine suc putin Lamiia in bucatarie: ? indispensabila la mincarurile cu peste ? albeste maioneza ? da gust acrut mincarurilor, inlocuind otetul ? da aroma si imbunatateste aroma altor alimente Marul Marul vine din Europa de Est si din Vestul Asiei, fiind cultivat inca din perioada preistorica. Pe masura trecerii timpului, fructul a fost imbunatatit, ca aspect si calitate. In lume exista, acum, aproape 10.000 de tipuri de mar. De multa vreme se stie ca marul contine o importanta cantitate de vitamina C (7-12 mg la 100 de grame). Dar cercetarile moderne arata ca acest fruct are si alte proprietati, cea mai importanta fiind aceea ca incetineste dezvoltarea celulelor canceroase. De asemenea, marul este o importanta sursa de zahar, putind contine de la 9% pina la 51% din cantitatea sa. Nutritionistii recomanda ca marul sa fie consumat inaintea mesei pentru ca zaharul sa fie digerat complet si organismul sa obtina energia maxima. Dupa masa, sucurile gastrice nu mai digera bine fructul, care fermenteaza. In plus, un mar asigura 20% din necesarul zilnic de fibra al organismului. Avind in vedere aceste proprietati, putem da dreptate englezilor, care spun: "Un mar pe zi tine doctorul departe de casa". Nu curata marul de coaja pentru ca aceasta contine mai multa vitamina C si mai multe substante nutritive decit pulpa. De exemplu, in coaja se gaseste de cinci ori mai multa vitamina A decit in restul marului. Sucul de fructe are efect benefic asupra digestiei, ajutind la combaterea constipatiei. De asemenea, imbunatatit cu vitamina C, ajuta la absorbtia fierului de catre organism. Datorita acestor proprietati, sucul de mere este ideal pentru copiii mici, fiind primul suc recomandat de doctori. Marul continua sa se coaca si dupa ce este cules! Nu se pastreaza la temperatura camerei, pentru a incetini acest proces si pentru a ii asigura o viata mai lunga, dar si pentru a-si pastra aroma. Trebuie curatat si taiat cu putin timp inainte de preparare pentru a evita procesul de oxidare (marul se innegreste). Pentru a-si pastra culoarea, se poate pune fructul curatat intr-un suc format dintr-o parte zeama de lamiie si trei parti de apa. Ceapa - iubita si nesuferita Ceapa simboliza, pentru egipteni eternitatea. Apoi a fost mincarea saracului, pentru ca acum sa ramina un aliment gustos, care da savoare mincarurilor. Istoria cepei se pierde departe, in timp, spre anul 3200 i.Hr., in Egiptul antic. Multe desene prezinta aceasta planta, care era foarte apreciata in acele timpuri si simboliza eternitatea. Linga mumia faraonului Ramses al IV-lea, istoricii au gasit ceapa. Investigind, ei au descoperit ca un cos cu ceapa era un dar pretios la inmormintari, gest aproape la fel de important cu a darui un cos cu piine. In perioada antica se credea ca ceapa da putere, si, de aceea, era preferata de soladti, inainte de a merge la lupta. Inaintind spre vremurile noastre, ceapa este des asociata cu mincarea

http://www.terapii-naturiste.com saracului. La tara, multi obisnuiau sa o manince cu piine sau sa o combine cu bere. Turcii au creat o poveste despre "afurisita" ceapa, care face oamenii sa plinga. Astfel, se spune ca atunci cind Lucifer s-a razvratit si a ajuns in Iad, unde a pasit cu piciorul sting a crescut usturoi, iar unde a calcat cu dreptul, in timpul taierii, este eliberata si irita tesutul ocular. Dar ceapa face si bine, intrucit contine si multe substante hranitoare. Datorita substantelor antibiotice, este folosita ca antiseptic, emolient in infectii faringiene si in astm alergic. De asemena, este unul din cele mai puternice hipoglicemiante, fiind in mod special recomandata diabeticilor. Pentru a avea efect imediat, specialistii recomanda consumul sucului proaspat de ceapa, 100-200 de grame pe zi sau a decoctului din 2 lingurite de ceapa tocata marunt in 200 ml apa. Sucul proaspat se poate obtine prin raderea bulbului pe razatoarea mica sau cu ajutorul robotului de bucatarie. Ceapa este bogata in vitamina C si fibra. Este ideala in alimentatie, intrucit nu contine grasimi. In lume, Libia este cel mai mare consumator de ceapa, cu 33 de kilograme ce revin unei persoane intr-un an. Dar ceapa este pretuita in bucatarie si in Franta, unde se prepara mincare de ceapa sau piure, servit cu friptura de miel. Britanicii pregatesc supa de ceapa. Pentru a putea curata ceapa fara probleme, tine-o inainte de a o curata in frigider, timp de jumatate de ora, sau in apa foarte rece. Asa nu vei mai plinge! Vinul Sec, dulce, spumos... Alb sau rosu, rose sau negru. Servit la masa, in bucatarie, sau la ocazii speciale. Poate cineva sa spuna ca nu l-a gustat? Arata atit de bine in pahar, incit te tenteaza sa il incerci. Unii siau facut din asta chiar o meserie. Este de mirare? Vinul este sucul strugurilor fermentat, intr-o definitie simplista. Bogatia sa depinde de modul de fermentare si de vechime. Oamenii au apreciat gustul acestui bauturi de peste 7000 de ani. Romanii au avut un zeu al vinului, Bachus, in timp ce grecii il slaveau pe Dionysus. "Oamenii din bazinul mediteraneean au incheiat perioada barbara cind au inceput sa cultive maslinul si vita de vie", spunea un istoric grec, Thucydides, in secolul al cincilea. Istoria vinului este strins legata de dezvoltarea civilizatiei. Cu cit tarile au inceput sa se dezvolte, cu atit cultivarea vitei de vie si fabricarea vinului s-au raspindit. Printre cei mai mari producatori de vin din lume sint, azi: Franta (lider mondial), Spania, Portugalia, Italia, Regiunea balcanica a Europei, Estul Asiei, Coasta de Vest a Americii, Australia, Noua Zeelanda. De ce este apreciata aceasta bautura? In primul rind pentru ca este un simbol al sanatatii. Inca din cele mai vechi timpuri, vinul era consumat pentru ca favorizeaza digestia. Dar nu numai atit. Cred ca si tu stii ca un pahar de vin rosu, consumat dupa masa de prinz, este important pentru organism, intrucit reduce riscul unui atac de cord. Un grup de cercetatori a studiat timp de 16 ani aproximativ 13.000 de persoane si au ajuns la concluzia ca acest risc scade cu 32 la suta la persoanele care au consumat vin zilnic. Dar nu au facut exces! Consumul ridicat de alcool, de exemplu mai mult de doua pahare pe zi de vin, creste, in schimb, riscul aparitiei atacului de cord si a cirozei. Vinul este folosit, la bucatarie, pentru a da gust mincarurilor, dar si pentru a le...acompania. Trebuie sa stii insa ce vin merge la fiecare mincare. Pe piata se gasesc patru tipuri de vin, catalogate in functie de continutul de zaharuri: dulce: peste 50 de grame la litru demidulce: 12 - 50 grame la litru demisec: 4 - 12 grame la litru sec: 4 grame la litru Iata ce vinuri iti recomanda specialistii sa consumi, in functie de specialitatile pe care le servesti: desert, produse de patiserie: Feteasca alba demidulce, Muscat Ottonel demidulce, Busuioaca de Bohotin demidulce sau dulce, Dry muscat sec carne rosie, brinzeturi: Feteasca Neagra sec, Cabernet Sauvignon demisec peste, carne alba: Sauvignon Balnc demisec, Merlot Rose demisec, Pinot Noir Rose sec, Riesling sec, Riesling Italian sec, Feteasca regala demisec crustacee, fructe de mare: Premiat sec afumaturi: Cabernet Sauvignon sec paste, cartofi: Pinot Noir Rose sec Cartoful Regina Maria Antoaneta, sotia lui Ludovic al XV-lea, obisnuia sa poarte in par flori de cartof. Ea a descoperit frumusetea acestei flori datorita spaniolilor, care au adus cartoful in Europa din Peru, in anul 1536. In anul 1800 americanii descopereau cit de buni sint cartofii prajiti. Au aflat despre asa-numitii "French

http://www.terapii-naturiste.com fries" de la presedintele lor, Thomas Jefferson, care obisnuia sa isi serveasca musafirii de la Casa Alba cu aceasta delicatesa. Cartofii sint o importanta sursa de carbohidrati si nu contin grasimi. Nutritionistii considera ca o dieta bazata pe lapte si cartofi asigura aproape toate elementele necesare bunei functionari a organismului. O portie de 150 grame asigura: 45% din necesarul zilnic de vitamina C 21% din potasiul necesar zilnic organismului 3 grame de fibra 100 calorii Cartoful este atit de hranitor incit, in 1995, cercetatorii de la NASA si de la Universitatea din Wisconsin, Madison au creat tehnologia necesara cultivarii cartofului in spatiu pentru calatoriile mai lungi ale astronautilor. Cum alegi cartofii: cumpara cartofii tari, care nu au coaja aspra, de preferabil curati evita sa cumperi cartofi cu taieturi, cu suprafete zgiriate, cu pete negre sau cu coaja verde alege cartofii cu marime uniforma, mai ales daca ii gatesti umpluti, pentru a fi aspectuosi Cum se pastreaza: in locuri intunecoase, racoroase, aerisite. nu se pastreaza in frigider. Daca temperatura este prea scazuta, sub 0 grade, cartofii vor avea un gust dulce, datorita transformarii amidonului in zahar. In plus, la gatit, se vor innegri. expunerea prelungita la lumina duce la inverzirea cojii cartofului, dind un gust amar. daca ti-au ramas cartofi curatati si intentionezi sa ii gatesti, nu ii tine la frigider mai mult de doua ore. Prepararea: E recomandat sa pastrezi cartofii taiati in apa rece inainte de a-i pune la mincare pentru a evita innegrirea, dar nu e bine sa ii tii mai mult de doua ore, pentru ca o parte dintre substantele nutritive vor trece in apa Preferabil, fierbe cartofii in coaja, pentru ca multe dintre substantele nutritive nu se vor pierde. Inainte de a-i fierbe, curata coaja, sub jet de apa, cu o periuta sau un burete. Afla daca au fiert suficient incercind cartoful cu o furculita: daca este moale inseamna ca poti sa stingi focul! Nu arunca zeama in care ai fiert cartofii fara coaja: contine substante nutritive! Poti sa o folosesti la mincare. Maslinul Maslinul este, in Grecia, darul zeilor, simbolul intelegerii si pacii, iar uleiul de masline, simbol al puritatii si simplitatii. Uleiul de masline este, de fapt, un suc de fructe. Avind in vedere ca e natural, nu e de mirare ca are atitea proprietati curative. Procedura dupa care se obtine uleiul este simpla: maslinele se curata si se piseaza, dupa care sucul obtinut este centrifugat pentru extragerea apei. Rezultatul: cel mai sanatos ulei. Proprietatile benefice pentru organism se datoreaza acizilor grasi nesaturati, prezenti in proportie de 75%, care au rol in digestie. Specialistii au descoperit ca acizii grasi nesaturati din uleiul de masline sint similari celor prezenti in laptele matern. Astfel se explica de ce aceasta substanta este tolerata foarte bine de organism. Uleiul de masline are rol pozitiv in metabolismul complex al lipidelor, fiind recomandat persoanelor cu afectiuni biliare si ale intestinului. Cercetatorii au descoperit ca previne aparitia bolilor cardio-vasculare si cresterea colesterolului in singe. Uleiul de masline mai este recomandat pentru persoanele cu par uscat si pentru tratarea unghiilor. In bucatarie, uleiul de masline poate inlocui obisnuitul ulei de floarea soarelui la orice preprarat, la salate, mincaruri cu peste sau dulciuri. Pentru mincarurile mai aromate se recomanda un ulei cu o aroma mai puternica. In general, uleiul de masline fabricat in tarile mediteraneene este mai tare. In lume, foarte multe tari produc acest ulei, cum ar fi: Grecia, Algeria, Argentina, Cipru, Israel, Turcia, SUA, dar producatorii de baza ramin Spania (30% din productia mondiala) si Italia (24%) Atentie! Alege sticlele pe care scrie "ulei de masline extra virgin". Aceasta expresie certifica faptul ca uleiul a fost obtinut la rece, fara interventia altor substante chimice. Pastreaza uleiul ferit de lumina si caldura, de preferabil in camara. Poate fi conservat si in frigider, dar se ingroasa si va trebui usor incalzit, inainte de folosire. Sarea Sodiul este inflamabil si clorul este un gaz letal. Impreuna formeaza un compus extrem de necesar in viata de zi cu zi: sarea. Rolul acestei substante nu se reduce doar la a da gust mincarii. Fara sare nu putem supravietui. Sarea asigura transmiterea impulsului nervos de la si catre creier, precum si contractia muschilor inimii si a altor muschi, afirma nutritionistii. Sarea mai este necesara pentru transportul substantelor nutritive si e vitala in digestia alimentelor. Organismul sanatos foloseste doar cantitatea de sare care ii este suficienta pentru buna functionare, excesul depozitindu-l in rinichi. Corpul unui adult contine aproximativ 250 de grame de sare. In medie, 20% din continutul de sare necesar

http://www.terapii-naturiste.com organismului intr-o zi provine din mincarea sarata natural. Pe linga faptul ca asigura functionarea normala a organismului, aceasta substanta are un rol important si in aromarea si pastrarea mincarurilor. Sarea da culoare Astfel, sarea da gust mincarurilor, scotind in evidenta unele arome. Mai mult, sarea este folosita ca un conservant natural de secole, cu mult inainte de aparitia frigiderului, si este utilizata in pastrarea carnii, pestelui etc Sarea opreste dezvoltarea bacteriilor, incetinid procesul de alterare. In brinza, sarea mentine nivelul de fermentatie a acidului, pastrind gustul alimentului. Sarea actioneaza ca agent de legare a mincarurilor gatite si a sosurilor si ajuta la o frumoasa colorare a preparatelor din carne: sunca, bacon, etc. In combinatie cu zaharul, sarea ajuta la formarea unei culori aurii a cojii de piine, reducind, totodata, efectul distructiv al zaharului asupra cresterii aluatului. Nutritionistii recomanda un consum zilnic de 6 grame de sare. In general, o persoana consuma aproximativ trei lingurite de sare pe zi, ceea inseamna aproximativ 9 grame. Consumul ridicat de sare determina cresterea presiunii arteriale, implicit posibilitatea aparitiei unui atac cerebral, precum si aparitia bolilor de inima sau rinichi. Continutul de sare in diferite alimente: 30% - piine, prajituri, cereale, orez, paste, faina 28% - carne si produse din carne, peste, oua 12% - lapte, smintina, brinza, grasimi 15% - legume, bauturi, conservanti 15% - sarea de masa Ciuperci Aroma speciala a ciupercutei i-a facut pe faraonii din Egipt sa interzica oamenilor de rind sa consume "planta nemuritoare", asa cum era considerata. Iar rusii si chinezii credeau ca ciuperca are proprietati de intarire nu numai a organismului, ci si a sufletului. Productia de ciuperci s-a extins rapid, in secolul al XIX-lea, avind in vedere ca nu erau necesare ingrijiri speciale pentru culturi. In acea perioada, Franta era cel mai mare producator de ciuperci. O data cu trecerea timpului, cultivatorii au fost din ce in ce mai preocupati de imbunatatirea calitatii si de dezvoltarea diverselor soiuri de cultura. Ciupercile nu au numai gust, ci sint si hranitoare. Proteina continuta este similara celei din lapte si din carne. Aceasta mica planta contine aminoacizii esentiali pentru organism, vitamine si minerale. Ciupercile sint bogate in acid folic, vitamina B12 si fier. Avind un continut scazut de carbohidrati si grasimi si ridicat de proteine, ciupercile sint un element de baza in dieta. Cum trebuie sa arate: trebuie sa aiba un aspect proaspat, nu obosit suprafata trebuie sa fie uscata, lucioasa daca membrana de sub palarie este deschisa, aroma este puternica, daca este inchisa, aroma este delicata Pastrarea ciupercilor la frigider, dar nu in pungi de plastic, pentru a evita formarea de condens sint ideale la citeva zile dupa ce au fost culese nu se spala decit inainte de folosire nu se congeleaza, decit maxim o luna, dar calite in ulei, in prealabil. Ciupercile se curata cu o cirpa umeda sau o periuta moale. Se mai pot clati cu apa rece, dupa care se sterg cu un servetel de hirtie. Se pot prepara taiata fisii sau cubulete, sote (in unt), prajite (in ulei), fripte pe gratar (stropite cu ulei), fierte sau pur si simplu tinute la cuptorul cu microunde doua trei minute, la putere maxima (fara ulei sau unt). Pepenii Apreciat pentru dulceata si aroma sa, pepenele, verde sau galben, este un izvor de sanatate, un simbol al vacantei, al caldurii si soarelui binefacator al verii. Tocmai pentru ca pepenele verde contine foarte multa apa, multi il considera a fi un foarte bun mijloc de a stinge setea. Dar nu e numai atat, pentru ca in acest fruct se gasesc multe substante nutritive, care va aduc sanatate si o stare de bine. Pepenele verde, care poate cantari pana la 20 de kilograme, dar si pepenii galbeni, sunt ca niste baterii pentru organismul uman, intrucat ascund in miezul lor dulce o multime de vitamine si minerale foarte importante pentru organism pe timpul verii. Fructul are un continut mare de betacaroten, o substanta foarte importanta, care se transforma in organism in vitamina A, considerata a fi "vitamina ochilor". Vitamina A actioneaza benefic si asupra acelor celule din creier care sunt raspunzatoare de memorie, protejeaza mucoasele impotriva acizilor agresivi, ne protejeaza de radicalii liberi, ca si de bacteriile si virusii cu

http://www.terapii-naturiste.com care avem, practic, un contact permanent. Pepenele este benefic in: Arterioscleroza. Pepenii contin foarte mult niacin (vitamina B), care are ca rol si scaderea procesului de calcifiere a vaselor de sange. Anemie. Pepenii contin acid folic, care are ca rol hranirea celulelor cu oxigen si stimularea cresterii si participa la crearea globulelor albe si rosii din sange. Caderea parului. Vitamina si acizii folici intaresc radacina parului. Pepenele contine si mangan, care previne albirea inainte de vreme. Sarcina. Lipsa acizilor folici poate fi cauza avorturilor spontane sau a nasterilor premature. Gripa de vara. Vitamina C impreuna cu vitamina A protejeaza mucoasele. Arsuri solare.Vitamina A si vitamina C participa intens la refacerea pielii, daca se aplica pe zona afectata piure dintr-o bucata de pepene. Piele uscata. Combinatia de apa si vitamina A protejeaza pielea de o uscare exagerata cauzata de caldura si de razele solare. Spanacul Spanacul - ingredient regal Persanii il numeau "aspanakh". Pina a ajuns in Europa, spanacul a calatorit in India si China. In 1533, cind Caterina de Medici a fost numita regina Frantei, a cerut bucatarilor de la curte ca la fiecare masa sa aiba si spanac, pentru ca ii placea foarte mult. De atunci, mincarurile pe baza de spanac sint numite "Florentine", intrucit Caterina venea din Florenta, Italia. Spanacul contine un numar redus de calorii, dar este o sursa bogata de vitamina A, vitamina C si minerale, magneziu si fier. Nu are grasimi si colesterol si este indicat in regimurile alimentare. 100 de grame spanac inseamna: Proteine: 3,64 (g) Calciu: 92,73 (mg) Fier: 3,09 (mg) Vitamina C: 50,9 (mg) Energie: 27,28 (cal.) Carbohidrati: 3,64 (g) Fosfor: 50,9 (mg) Potasiu: 470,9 (mg) Cum il gatesti Cumpara spanacul cu frunze ferme, viu colorate. Evita frunzele care au tulpina excesiv de subtire sau foarte groasa, chiar tare. Spanacul este o planta usor perisabila si este recomandat sa il pastrezi in frigider si sa il consumi cit mai repede posibil, dupa ce l-ai cumparat. Se spala din plin cu apa pentru a inlatura nisipul. Se usuca bine, dupa care se pune la frigider. Se poate pastra maxim trei zile, ambalat in pungi de plastic. La pregatire, spanacul nu trebuie fiert foarte tare, pentru a nu isi pierde vitaminele. Se prepara la temperatura moderata. Dupa spalarea frunzelor, se gateste intr-o cratita care nu este din aluminiu, fara a adauga nimic, in afara de apa. La sfirsit, dupa ce fierbe, se pun sarea, untul, otet sau mustar. La gust, spanacul se potriveste cu unt, smintina, iaurt, ou, brinza, ulei de masline si sos de soia. De asemena, merge la mincaruri sarate, cum ar fi bacon sau peste afumat. Pentru a-i imbogati aroma, adauga usturoi, piper, suc de lamiie. Frunzele tinere pot fi preparate ca salata, in combinatie cu ciuperci, bacon prajit si sos vinaigrette. Daca te-ai hotarit sa gatesti spanac, iti recomandam una dintre retetele pe care le gasesti pe situl nostru.

http://www.terapii-naturiste.com

La adresa: http://www.terapii-naturiste.com/calivita/produse-naturiste-afectiuni-tratamente.htm veti gasi o lista cu peste 300 de afectiuni, grupate pe categorii, pentru a putea fi gasite mai usor. La aceasta adresa veti gasi un catalog cu toate produsele Calivita: http://www.terapii-naturiste.com/calivita/index-produse-naturiste.htm avize si certificari http://www.terapii-naturiste.com/calivita/avize-produse-naturiste-calivita.htm si recomandari primite de la cei care au cumparat aceste produse http://www.terapii-naturiste.com/calivita/marturii-consumatori.htm aici http://www.terapii-naturiste.com/calivita/articole-despre-produse.htm veti gasi foarte multe articole despre aceste produse. aici: http://www.terapii-naturiste.com/gratis/cursuri.htm va puteti inscrie la cursuri online gratuite si aici http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti.htm puteti citi zeci de carti electronice gratuite Daca doriti sa comandati produsele Calivita, sau daca aveti nevoie de alte informatii suplimentare va rog sa ma contactati prin mail sau telefon Dan Paunescu - Manager Calivita Web: www.terapii-naturiste.com Email: info@terapii-naturiste.com Tel: 0727 35 97 97