Magnificat Nr. 4

MAGNIFICAT

“Magnificat” – Un an!

EDITORIAL

Ne găsim în preajma Sărbătorilor de Crăciun, când întreaga umanitate experimentează din nou bucuria pe care Mântuitorul nostru Isus Cristos ne-a făcut-o în urmă cu mai bine de 2000 de ani, venind în lume. O sărbătoare a bucuriei pe toate planurile, începând de la cel spiritual şi continuând cu cel material. Este un moment în care oamenii, societatea îşi schimbă pentru câteva zile modul de a trăi: dintr-unul de regulă monoton, într-unul mai festiv mai solemn. Lumea în general, (nu mă refer la acei creştini practicanţi), în mod sigur poate că nu mai conştientizează sau poate nici mai cunoaşte valoarea şi sensul adevărat al acestei sărbători, însă prin atmosfera care o găsim în această perioadă, putem spune că se păstrează un punct comun: acel al bucuriei, păcii, fraternităţii, unităţii şi nu în ultimul rând al iubirii.

Revista Magnificat împlineşte primul său an de când a văzut lumina tiparului. În urmă cu un an la iniţiativa câtorva tineri entuziaşti ai grupului parohial pe atunci, de la Catedrala Greco-Catolică din Lugoj, au dorit ca periodic să ofere ceva pentru toţi tinerii dar nu numai. Începutul a fost destul de greu dar n-a fost imposibil. Mulţumim tuturor acelora care de-a lungul primului an de existenţă al revistei ne-au sprijinit moral şi financiar, o mulţumire deosebită aducem Prea Sfinţiei Sale Episcop Alexandru Mesian care a fost alături de noi încurajându-ne astfel de a „înainta în larg”. Mulţumim Pr. Drd. Coriolan C. Mureşan care a vegheat la bunul mers al revistei. Nu în ultimul rând mulţumim tinerilor din ASTRU-Lugoj şi tuturor tinerilor care au scris şi au colaborat la revista „Magnificat”, pentru că obiectivul revistei sunteţi voi tinerii, generaţia care întotdeauna are ceva de spus într-un mod deosebit, o generaţie caracteristică prin entuziasmul şi energia pe care o oferă. În acest număr aniversar ne-am propus să rămânem în atmosfera marelui Praznic al Naşterii Domnului. O mare parte din revistă este dedicată articolelor în acest sens. Totodată menţinând tradiţia, veţi găsi şi în acest număr un reportaj cu părerile voastre, felul cum voi, generaţia de astăzi priviţi sărbătoarea Naşterii Domnului. Încercăm de la număr la număr să fim pe gustul vostru şi lucrăm împreună la îmbunătăţirea revistei „Magnificat” pentru a putea răspunde în totalitate dorinţelor tânărului de azi şi de a ţine pasul cu prezentul şi cu alte reviste din acest domeniu.

Standardul privind calitatea materialelor a crescut treptat-treptat, de la număr la număr datorită interesului crescut al cititorilor dar mai ales al colaboratorilor noştri activi. După cum v-aţi obişnuit, revista noastră este structurată pe diverse secţiuni din sfera teologiei, istoriei, literaturii religioase, filosofiei. Ne propunem ca şi pe viitor să menţinem şi să dezvoltăm dar mai ales să venim în întâmpinarea voastră prin a trata subiecte de larg interes pentru tânărul catolic al secolului XXI. Fericirea Sfintei Familii ne aduce şi nouă îndepărtaţi şi privilegiaţi spectatori ai acestui eveniment ceresc, bucuria şi speranţa într-un viitor mai bun şi mai sigur. Mesajul Sărbătorii Naşterii Domnului atrage un entuziasm aparte. Bucuria este caracteristică creştinilor care au credinţă în certitudinea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu; acelora care sunt cu adevărat disponibili la trăirea în Cristos. Fidelitatea trebuie să fie reciprocă, liberă şi continuă. Semnalat în antichitate ca un fapt supranatural şi maiestos, întruparea lui Cristos presupune şi materializarea printr-o conlucrare a elementelor divine cu cele create.

El vine ca şi o completare a umanităţii noastre, Creatorul demonstrează îndeplinirea planului ceresc. Întreaga umanitate experimentează din nou sentimentele nobile simţind atmosfera Crăciunului. Şi putem spune că s-a păstrat un punct comun: acela al bucuriei iubirii în unitate.

Dar ce înseamnă pentru noi Crăciunul? Oare să fie sărbătoare, naştere, un început, bucurie, o schimbare, a cui? Gândiţi-vă la clipa când totul s-a desăvârşit şi toate profeţiile s-au împlinit. Eşti uimit?

Acum priveşte în jurul tău şi o să vezi că lumea s-a schimbat dar nu a uitat ce s-a petrecut în trecut, pentru că an de an Biserica reactualizează minunea naşterii Fiului lui Dumnezeu.

Teolog Raimondo-Mario Rupp Redactor-coordonator NR. 3 (4) 2006

1

MAGNIFICAT

CUPRINS -editorial-

„MAGNIFICAT” - UN AN p.1

“Magnificat” Publicaţia tineretului Diecezei Lugojului

PASTORALA DE CRĂCIUN - EPISCOP ALEXANDRU MESIAN-2006 p.3 revistamagnificat@gmail.com -special de Crăciun-

BUCURIA CRĂCIUNULUI p.5 IATĂ SEMNUL p.6 GOLUL DIN NOI p.6 -reportaj-

CUM VĂD TINERII AZI SĂRBĂTOAREA NAŞTERII DOMNULUI? p.7 -spiritual-

RUGĂCIUNE p.8 -evenimente-

ÎNTÂLNIRILE ŞI SERATELE CATOLICE DE TINERET p.9 OVIDIU ŞI ANDREI AU DEVENIT LECTORI p.10 ÎNTÂLNIREA SECRETARIATELOR ASTRU: BUCURESTI 18-19 NOIEMBRIE 2006 p.11 -istorie-

CULTURA ÎN PALESTINA ANTICĂ p.12 -misterul icoanei-

Preşedinte de onoare: PS. Alexandru Mesian Preşedinte: Pr. Coriolan C. Mureşan Redactor-coordonator: Raimondo-Mario Rupp Secretari de redacţie: Narcis Ardelean Adrian Cania Colaboratori: Pr. Gabriel Buboi, Pr. Inocenţiu Lung, Dan Pătraşcu, Andreea Lung, Gabriel Lupşa, Loredana Vereş, Tinerii ASTRU-Lugoj.

Grafică, tehnoredactare şi fotografii: Raimondo-Mario Rupp

CINSTIREA ICOANELOR, CREDINŢĂ SAU IDOLATRIE? p.13 -special de Crăciun-

CUM ERA SĂRBĂTORIT CRĂCIUNUL PE VREMEA BUNICULUI p.15 PIESĂ DE CRĂCIUN DE PE VREMEA BUNICULUI p.15

Redacţia şi administraţia: Str. Episcop Dr. Ioan Bălan, Nr. 6, 305500-Lugoj Tel: 0256 - 35 35 97 Fax: 0256 - 35 14 57

-liric-

CRĂCIUNUL COPIILOR - OCTAVIAN GOGA p.16 COLINDE, COLINDE – MIHAI EMINESCU p.16 POMUL CRĂCIUNULUI - GEORGE COŞBUC p.16 SITE-URI DIN EPISCOPIA DE LUGOJ: Site-ul tinerilor greco-catolici din Eparhia de Lugoj: www.tgcl.cnet.ro

Tipar: S.C. Tipografia Almariones SRL Lugoj, tel: 0256 - 33 64 86 fax: 0256 - 35 86 25 ISSN 1842 – 6034

Site-ul parohiei Arad-Centru: www.gcatolicarad.cnet.ro Site-ul parohiei greco-catolice Cugir: www.parohiacugir.ro Site-ul parohiei greco-catolice Timişoara III: www.reginapacis.ro

MULŢUMIM EXCELENŢEI SALE PS EPISCOP ALEXANDRU MESIAN PENTRU SPRIJINUL ACORDAT

Site-ul asociaţiei “Darul Vieţii”: www.darulvieţii.cnet.ro 2

NR. 3 (4) 2006

MAGNIFICAT

Nr. 849 / 2006

Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos Anul Domnului 2006 ALEXANDRU, Din mila lui Dumnezeu și graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj Onoratului cler și iubitului popor credincios har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Isus Cristos „Veniţi, împreună cu cetele îngereşti, să cântăm: mărire Celui dintru înălţime, lui Dumnezeu celui ce s-a născut în peşteră” (Pripeală – Sărbătoarea Naşterii Domnului) Iubiţi fraţi întru preoţie, Iubiţi credincioşi, În această zi a Sărbătorii Naşterii Mântuitorului nostru Isus Cristos, ieslea din Betleem se umple de bucuria şi speranţa întregii creştinătăţi. Cu toţii devenim astfel martorii privilegiaţi ai adevăratei fericiri: întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu care se întrupează din Sfânta Fecioară Maria pentru a răscumpăra umanitatea din sclavia păcatului.

Fiul lui Dumnezeu se naşte din Fecioara Maria care acceptă în mod deplin planul Creatorului spunând: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău” (Lc 1,38).

Această fecioară care nu cunoscuse bărbat este cea pe care Dumnezeu a ales-o pentru a aduce în lume răscumpărarea noastră prin unicul Său Fiu. Alături de Sfânta Fecioară Maria, la peştera din Betleem avem o apariţie foarte discretă şi prudentă dar plină de iubire şi tandreţe: Sfântul Iosif, cel căruia îngerul îi dă asigurări: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt, ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Isus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor (Mt 1, 20-21).

Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif sunt cei dintâi care se vor bucura de venirea pe lume a Mântuitorului, care vor forma Sfânta Familie din Nazaret: Isus, Maria şi Iosif. Sărăcăcioasa iesle din Betleem devine astfel în mod simbolic centrul universului, pentru că aici se naşte singura speranţă şi mântuire a lumii: Isus Cristos.

Alături de Sfânta Fecioară Maria şi de Sfântul Iosif, păstorii sunt cei care se bucură printre primii de Întruparea Cuvântului: „grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, mărind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese” (Lc 2, 16,20).

Iubiţii mei fii sufleteşti, La Naşterea Mântuitorului bucuria nu este doar pentru păstorii din Betleem ci şi pentru mulţimile de oştiri cereşti care se arătau cântând: „mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire!”(Lc 2, 14). Marea bucurie a oştilor cereşti o aduce îngerul trimis de Dumnezeu să vestească păstorilor: „Nu vă temeţi.

Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: că vi s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Cristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc 2, 10-11). Cerurile şi pământul se unesc astfel în bucurie iar lumina începe să strălucească puternic în mijlocul întunericului ce părea să cucerească umanitatea. Frica îşi pierdea orice logică în faţa naşterii Mântuitorului, tristeţea nu îşi mai avea locul, singurătatea devenea o iluzie iar Legămintele Vechiului Testament se împlineau în mod definitiv în micuţul Fiu al Mariei născut în sărăcăcioasa iesle a Betleemului.

NR. 3 (4) 2006

3

MAGNIFICAT

În jurul Sfintei Familii omenirea îşi regăseşte speranţa, omenirea îşi regăseşte bucuria iar mesajul de pace al îngerilor este de fapt principalul Mesaj pe care Isus îl va răspândi în lume.

Cum s-ar putea înţelege oare speranţa, credinţa şi iubirea fără pace? Nu este oare Isus Cel care poate să aducă în sufletele fiecăruia liniştea şi adevărata fericire? Nu este oare Sfânta Familie exemplul armoniei şi iubirii, un exemplu ce mai mult ca oricând ar trebui urmat şi de societatea noastră plină de contradicţii şi de dubii?

Fericirea Sfintei Fecioare Maria, a Sfântului Iosif şi a micuţului Isus va fi însă nu peste mult timp umbrită de reacţia puterilor întunericului: Irod organizează uciderea pruncilor inocenţi în speranţa de a-L omorî pe Mântuitorul însuşi. Paradoxal însă Irod este conştient cel puţin parţial de importanţa naşterii lui Isus, chiar dacă o înţelege într-o manieră politică, fapt confirmat şi de arhiereii şi cărturarii suveranului de la Ierusalim care afirmă cu tarie că Unsul lui Dumnezeu se va naşte în Betleemul Iudeii aşa cum s-a profeţit din vechime. Încă de la început, odată cu reacţia lui Irod se dovedeşte lupta pe care principele minciunii o va duce sistematic împotriva Mântuitorului şi a tuturor celor ce vor crede în El şi Îl vor urma. Sfânta Familie însă este avertizată de pericol printr-un nou vis al lui Iosif: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până îţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă”(Mt 2, 13). Sfânta Familie va trebui deci să se autoexileze temporar în Egipt, ulterior întorcându-se la Nazaret.

Iubiţii mei fii sufleteşti, Într-o epocă în care familia pare să traverseze momente dificile uneori, dorim încă odată să vă împărtăşim exemplul Sfintei Familii din Nazaret. Care este secretul armoniei Sfintei Familii? Încrederea în Dumnezeu este cea care stă la baza relaţiei profunde de comuniune care există între Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Iosif şi Isus ! Iubirea este de asemenea liantul care îi uneşte cu Dumnezeu Tatăl precum şi între ei, iubirea fiind dealtfel unica soluţie şi unica resursă viabilă şi pentru familiile zilelor noastre. Tandreţea cu care Maria şi Iosif îl înconjură pe Isus încă de la Naşterea în ieslea Betleemului este exemplul pentru părinţii care trebuie să fie întotdeauna alături de cei cărora leau dat viaţă. Mântuitorul Isus este însă un copil model care răspunde cu iubire şi tandreţe la aceleaşi sentimente ale mamei Sale şi ale „tatălui” Său. Copiii şi tinerii din familiile noastre ar trebui să ia acest exemplu, iubindu-şi şi respectându-şi părinţii „pentru a trăi mult şi bine pe pământ”. Soluţia dificultăţilor din viaţa familiei nu stă şi nu poate sta în conflict sau în separaţie ci doar în dialogul iubirii şi în căutarea comuniunii.

Iubiţii mei fii în Cristos Domnul, Naşterea Mântuitorului nostru Isus Cristos este un nou prilej de a ne bucura de misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Bucuria noastră ar fi şi mai mare dacă diviziunile dintre creştini ar înceta şi drumul spre regăsirea unităţii ar fi conştientizat de cât mai mulţi dintre cei care Îl recunosc pe Regele născut în ieslea Betleemului ca şi unic Mântuitor al lumii. Unitatea familiei creştine nu poate decât să fie făcută după modelul Sfintei Familii din Nazaret.

Creştinii trebuie să regăsească armonia între ei încredinţând comunităţile lor lui Dumnezeu, şi unindu-se în rugăciunea aceleiaşi dorinţe de unitate, ca fii ai aceluiaşi Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, Ţara noastră are toate şansele să facă parte începând cu 2007 din Uniunea Europeană, fapt ce sperăm că va ajuta la dezvoltarea economică şi socială a patriei noastre atât de încercate în secolul trecut. Acest lucru nu trebuie în nici un fel însă să ne facă să uităm identitatea noastră de popor creştin, continuând să credem cu tărie în valorile pe care Biserica le împărtăşeşte umanităţii de peste 2000 de ani.

Fie ca Isus Cristos să ne ajute în această mare zi de sărbătoare a Crăciunului să ne reapropiem mai mult de Dumnezeu şi să ne încredinţăm viaţa noastră cu recunoştinţă şi cu toate bucuriile şi neajunsurile noastre Familiei Sfinte: lui Isus Cristos născut în Betleem, Maicii Sfinte şi Sfântului Iosif.

Naşterea Mântuitorului nostru Isus Cristos să ne aducă tuturor bucurie, noi speranţe şi multă sănătate.

Sărbători fericite!

An Nou fericit!

Cu arhiereşti binecuvântări, Alexandru Mesian Episcop de Lugoj Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj, la Praznicul Naşterii Domnului 2006 4

NR. 3 (4) 2006

MAGNIFICAT

Bucuria Crăciunului!

SPECIAL DE CRĂCIUN

Sărbătoarea Crăciunului pare că nu mai are nevoie de nici o prezentare, pare că întreaga omenire în preajma Naşterii Domnului e cuprinsă de spiritul unui eveniment cunoscut şi drag. Ajunge să ieşim din casă ca să vedem străzile împodobite, vitrinele magazinelor pregătite de sărbătoare, luminiţe colorate aprinse, decoruri care să atragă privirea şi să dea perioadei o însemnătate aparte, un entuziasm şi ideea că parcurgem o perioadă de mare bucurie. Totul se transformă, realitatea de fiecare zi primeşte o altă infăţişare. Pe măsură ce timpul trece, se scurge încet încet luna decembrie, izul sărbătorii se respiră la fiecare pas.

Elementelor din decorul exterior al oraşului încep să-i corespundă la o scară mai mică pregătirile din fiecare familie: bradul care se împodobeşte, vacanţele care adună pe toţi membrii familiei în comuniune de iubire, pregătirea casei de sărbătoare cu curăţenie, dulciuri şi mese mai îmbelşugate: toate semne ale unei situaţii speciale, un moment deosebit, un eveniment ce ne copleşeşte şi ne cheamă să intrăm în bucuria lui.

Tot în aceeaşi perioadă, la mijlocul lunii noiembrie Biserica anunţă începutul Postului Crăciunului, perioadă intensă de pregătire pentru primirea Fiului lui Dumnezeu. Ca orice post, este o durată de timp în care sub forma renunţării la diferite produse, este pus în evidenţă raportul nostru cu Dumnezeu. Dumnezeu singurul izvor al vieţii noastre, dragostea Sa care susţine fiecare moment la existenţei, sunt mai des meditate. Un fel de luminiţe se aprind din nou, de aceasta dată în sufletul nostru; poate avea loc o transformare sufletească prin curăţia de tot ce ne ţine departe de Dumnezeu în taina mărturisirii; iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele pot deveni podoabele cu care îmbogăţim viaţa noastră de acum înainte, o hrană nouă – Trupul şi sângele lui Hristos – poate avea întâietate în noi: toate acestea fiind semne ale comuniunii dintre fiecare om şi Dumnezeu care de Crăciun vine într-o iesle din Betleem.

Crăciunul e Naşterea Fiului lui Dumnezeu în lume, o promisiune pe care Dumnezeu o împlineşte şi schimbă firea lucrurilor. Omenirea întreagă dobândeşte mântuirea, o trecere de la o stare de robi la cea de fii ai lui Dumnezeu, o înţelegere mai profundă a lumii care de la Naşterea lui Isus este descoperirea lui Dumnezeu în mijlocul nostru; Emanuel: Dumnezeu cu noi şi „Iată eu cu voi sunt în toate zilele”, sunt doar două exemple din Sfânta Scriptură care pun în lumină prezenţa lui Dumnezeu de-a lungul întregii vieţi a omenirii. El rămâne însă o prezenţă misterioasă ce trebuie descoperită de fiecare dintre noi, in fiecare zi, în fiecare aspect al vieţii: e o invitaţie ce aşteaptă răspuns. Un copil în iesle ce aşteaptă să fie recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu este modalitatea prin care Domnul ni se descoperă: nu forţează, nu se impune, însă aşteaptă, cheamă.

Sensul Crăciunului e descoperirea lui Dumnezeu sub chipul unui copil plăpând în iesle, - sub chipul pâinii şi a vinului în ieslea altarului - descoperire care dă viaţă, care umple şi dă sens la toate pregătirile exterioare de care vorbeam adineaori. Trăirea Naşterii Domnului în bucuria pregătirilor e autentică atunci când se repune în valoare, cu conştiinţa mereu înnoită şi convertită, evenimentul din Betleem; când se descoperă dincolo de pregătiri şi împodobiri Dumnezeu care ne cheamă să ieşim din cotidian ca să ne trăim întreaga viaţă în sărbătoare: e într-un fel stabilirea adevăratei rânduieli în viaţa concretă: prezenţa lui Dumnezeu conferă sens şi bucurie vieţii iar nu un soi de mascare a realităţii sub un aspect de sărbătoare. Sărbătoarea creştinilor nu e, aşadar, doar Crăciunul sau Învierea Domnului, ci fiecare zi în care descoperim că Dumnezeu e cu noi, că promisiunea Domnului de a fi cu noi se implineşte la fiecare pas şi ceas de ceas.

Să ne fie bucuria sărbătorii Crăciunului un pas spre descoperirea lui Dumnezeu alături de noi în orice clipă a vieţii şi chiar în cele mai mărunte aspecte ale sale, asemenea prezenţei copilului născut în Betleem şi înfăşat în iesle într-o aparentă neputinţă dar în acelaşi timp în toată măreţia şi puterea de Fiu al lui Dumnezeu, pentru cei ce au inima deschisă.

CrăcIun ferIcIt! Pr. Gabriel Buboi NR. 3 (4) 2006

5

MAGNIFICAT

SPECIAL DE CRĂCIUN

GOLUL DIN NOI Când Adam şi Eva trăiau în paradis, aproape de Dumnezeu, erau fericiţi, plini de Dumnezeu. Odată cu păcatul originar, când au mâncat din pomul oprit, ne amintim cum Dumnezeu îl întreabă pe Adam: Unde eşti Adame? Iar el răspunde: M-am ascuns pentru că sunt gol. Era gol pe dinăuntru şi singur, departe de Dumnezeu. Când Dumnezeu era cu ei, nu aveau nevoie de nimic, totul era perfect, iar după păcatul originar, nimic nu mai era bine, totul devenise un gol.

Acest gol pe care îl avea Adam îl avem noi toţi, chiar dacă nu recunoastem acest lucru.

Toţi suntem, într-o măsură mai mare sau mai mică, goi. Şi încercăm să umplem acest gol din noi cu tot ce avem la îndemână: case mai mari şi mai frumoase, maşini mai moderne, haine la modă, încă o casă, încă o maşină, etc. Aţi observat ce mulţumit este un om care a cumpărat ceea ce şi-a dorit de mult? Asta pentru că el credea că odată ce a obţinut lucrul mult dorit, se va simţi mai plin, mai bine. Şi aşa se simte, mai bine, pentru câteva zile, când din nou caută ceva nou, caută ceva să-şi umple golul din suflet. Şi tot aşa. Azi cumpărăm ceva şi suntem plini, dar peste două-trei zile nu ne mai ajunge nici acest ultim lucru cumpărat, mai cumpărăm ceva şi iar ne bucurăm pentru câtva timp şi tot aşa.

Stiţi de ce e aşa? Pentru că golul din noi are forma lui Dumnezeu. Adam si Eva au avut primii acest gol şi-l avem şi noi toţi. Şi oricât am încerca să-l umplem cu case, maşini, bani, nu vom reuşi. Pentru că Dumnezeu este infinit de mare iar casele şi maşinile şi banii sunt toate finite, mici, în comparaţie cu Dumnezeu.

Cine vrea să-şi umple acest gol din suflet, să vină acum de Crăciun la ieslea din Betleem, să îngenunchieze în faţa pruncului Isus, să-şi ceară iertare, să plângă dacă asta simte, să cânte dacă aşa vrea şi să-i ceară puncului Isus să vină la el: Hai pruncule Isus în sufletul meu, nu mai sta în ieslea umedă şi rece, vino în sufletul meu cald pe care l-am pregătit pentru tine. Şi Isus va veni cu siguranţă.

Vă doresc tuturor un Crăciun plin de Dumnezeu.

Andreea Lung

IATĂ SEMNUL O noapte întunecată care nu oferă timp pentru odihnă. Dimineaţa, parcă imitată de astrul care luminează ochii regilor şi care conduce spre locul în care se naşte Isus. Iată-L în noapte independent şi umil.

Cel care cârmuieşte lumea porunceşte împăraţilor şi conducătorilor pământului. Lui, Tatăl i-a dat toate neamurile în stăpânire şi puterea de a judeca irevocabil lumea. Glasurile cântă iar inima tresaltă de bucurie sau nu e totul decât un vis, poate un nou început către speranţă. Până în acel moment natura nu a fost capabilă de a susţine o astfel de putere generatoare de iubire, iertare şi speranţă. Prin El manifestarea acestor puteri devin miracole evidente observate prin credinţa liberă. Prin venirea Lui Pământul se sfinţeşte.

Autoritatea şi voinţa Lui domină elementele coruptibile.

Regele înţelept, adorat în Betleem nu este un pescar sau un vânător viteaz ci un copil – Fiul lui Dumnezeu, măreţ chiar şi în acea sărăcie a ieslei. Dar iată că slujirea apare din toate dimensiunile. Regii, păstorii dealtfel toate neamurile descoperă şi urmează lumina. Cu toţii se închină Izvorului căii cuvântului cu voinţă eternă şi nemurire, înconjurat de parfumul înţelepciunii şi puritatea slujirii. Sinistra frică dispare, măreţia încrederii îşi găseşte garanţia în bunătate.

Viaţa, acest dar al lui Dumnezeu este însă pusă sub semnul temporal al lumii materiale. Şi El va trăi ca unul dintre noi şi va experimenta toate sentimentele omeneşti. Slujeşte Creatorului prin cuvinte şi fapte.

Atinge neputinţele omeneşti şi le vindecă. Trăieşte, nemulţumindu-se cu oricât. El vrea totul pentru că a determinat totul. Revelaţia Lui este aceea a adevărului.

Semnele rămase formează coordonatele spre persoana şi faptele Sale mântuitoare.

Păşeşte cu încredere spre altarul său umil şi încrezător în fidelitatea Lui căci – Iată, Mântuitorul tău vine ! (Is. 62, 11).

Teolog Narcis Ardelean

6

NR. 3 (4) 2006

MAGNIFICAT

REPORTAJ

Cum văd tinerii de astăzi sărbătoarea Naşterii Domnului?

Continuăm şi în acest număr să vă oferim un material interactiv. Am dorit să vedem ce semnificaţie are pentru tânărul greco-catolic din zilelele noastre Sărbătoarea Naşterii Domnului; cum vede şi ce reprezintă şi desigur cum se raportează la acest deosebit moment.

Andreea I.

Ionuţ U.

Pentru mine sărbătoarea Naşterii Domnului Isus Cristos înseamnă un moment deosebit, o minune unică, când Mântuitorul se naşte într-o iesle pentru a face o lume mai bună, şi pentru ca apoi să o mântuiască! În acest timp al anului pe întreg pământul domneşte o atmosferă de pace, linişte, armonie, de bunătate sufletească şi de fericire!

Este ceva unic pentru noi oamenii şi pentru mine înseamnă cea mai importantă sărbătoare din timpul anului. Dacă nar fi existat naşterea Domnului, noi oamenii nu am mai fi fost iertaţi de păcate şi duşi spre mântuire. Eu cred că naşterea Domnului pentru noi oamenii reprezintă totul. Amin.

Alexandru I.

Sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului este cea mai frumoasă sărbătoare din an. E cea în care îl primeşti în casa ta pe Isus cinstindu-i naşterea şi cu bucurie primeşti colindătorii în casa ta, la masa ta ca şi atunci când ai sta cu Isus la masă. Aştept în fiecare an cu mare bucurie sărbătoarea Naşterii Mântuitorului nostru.

De fiecare dată simt un „Crăciun fericit”. Îl aştept pe Domnul nostru, Isus Cristos, Mântuitorul nostru; de fapt în fiecare zi trebuie să-l primim în inimile noastre. Mă simt bucuros de Crăciun când cântăm colinde frumoase.

Mă bucur foarte mult când voi sărbători cu toţii aceste momente de bucurie.

Loredana V.

casă şi în suflet.

Naşterea Domnului este una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului.

Oana D. Naşterea Domnului înseamnă un nou zâmbet şi o speranţă. Trebuie privită cu delicateţe şi cu multă credinţă.

Alexandru P. Un mare motiv pentru a ne întoarce pe calea cea dreaptă şi de a ne apropia de Domnul nostru care ne iubeşte foarte mult.

Sărbătoarea Naşterii Domnului este o nouă şansă ce ne este oferită spre mântuire.

Andreea S. Pentru mine sărbătoarea Naşterii Domnului înseamnă foarte mult, o bucurie în sufletul meu că s-a născut Isus Cristos.

Ramona B. Elvis T.

Geanina H. Naşterea Domnului este o sărbătoare pe care ar trebui s-o respecte toată lumea, deoarece Isus Cristos s-a născut şi a murit pentru păcatele mele, cât şi a tuturor oamenilor pentru a ne da o a doua şansă să fim cu El.

Pentru mine înseamnă începutul mântuirii oamenilor; naşterea pruncului Isus este un mister şi pot spune că îmi aduce în suflet multe bucurii sfinte şi pace.

Alin C. Pentru mine este un prilej de bucurie şi bunăstare în

NR. 3 (4) 2006

Păi, în primul rând Sărbătoarea Naşterii Domnului este o „petrecere” la care toţi prietenii Lui suntem invitaţi. Mă bucur foarte mult că mă număr printre cei invitaţi. Sunt fericit că pot să-i spun „La mulţi ani” şi că aici cu mine nu este „singur”. Că în acel

sălaş mai este cineva. Eu ca şi creştin îi spun asta în fiecare zi, în fiecare duminică ... ca şi prieten doar o dată: de naşterea Lui. Mă bucur că te-am întâlnit .... „La mulţi ani”!

Andrei P. O sărbătoare foarte mare. Un prilej de curăţire a sufletului şi de bucurie.

O sărbătoare care adună la un loc familii.

Adrian C. Ce e mai plăcut decât să petreci sărbătoarea cu cei pe care îi iubeşti şi care te iubesc? " ... să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni l-a dat." (I In 3, 2324) E sărbătoarea prin care Dumnezeu îşi dovedeşte iubirea pentru noi, trimiţându-l pe Fiul Lui pe 7

MAGNIFICAT

REPORTAJ pământ. E sărbătoarea IUBIRII! Eu simt nevoia să iubesc şi să fiu iubit. Voi? Alin L. Crăciunul este momentul anului cel mai râvnit de copii. E clipa cea mai fericită pentru ei.

Dacă au fost cuminţi cadoul va fi mai mare, dacă nu, va fi micuţ :).

Fericirea de pe chipul lor, nerăbdarea cu, care deschid cadourile e parcă nepreţuită, Moş Crăciun fiind “vinovatul” pentru aceste lucruri. El se exprimă prin fiecare dintre noi când dăruim un cadou.

Dar, mai presus de toate aceste tradiţii, Crăciunul este sărbătoarea cea mai importantă din an, cea mai importantă pentru omenire, pentru că s-a născut Isus. O sărbătoare care aduce bucurie în sufletele tuturor, care ne face mai buni şi ne face să uităm de greutăţile pe

care le-am întâmpinat pe tot parcursul anului. Dar din nefericire mulţi dintre noi nu ştim să păstrăm această bunătate şi bucurie după trecerea sărbătorii şi devenim din nou anoşti şi ne lăsăm împovorăti de greutăţi.

Deschideţi-vă sufletul şi nu lăsati greutăţile să vă învingă!

refer la cei creştini practicanţi, în mod sigur nu mai conştientizează sau poate că nici nu mai cunosc valoarea şi sensul adevărat al acestei sărbători, însă prin atmosfera care e de Crăciun putem spune că s-a păstrat un punct comun: acel al bucuriei, al unităţii şi al iubirii.

Raimondo R.

Costel B.

Sărbătoarea Naşterii Domnului pentru mine este o sărbătoare a BUCURIEI pe toate planurile, începând de la cel spiritual şi continuând cu cel material. Trebuie să mai vedem şi aspectul că este un moment în care oamenii, societatea îşi schimbă pentru câteva zile modul de a trăi: dintr-unul monoton, într-unul mai festiv mai solemn; peste tot unde păşeşti, în magazine, super-marketuri, simţim atmosfera materială a Sărbătorii.

Lumea în general, nu mă

Sărbătoarea Naşterii Domnului reprezintă momentul când creştinii indiferent de cult se unesc în cântec pentru a vesti şi lăuda venirea pe lume a Mântuitorului.

Este o sărbătoare specială pe care o petreci, cu familia, cu cei dragi într-o atmosferă spirituală şi emoţionantă de nedescris.

Ana-Maria B. Ziua în care s-a născut Domnul nostru Isus, este o zi specială, deosebită

Rugăciune

pentru fiecare din noi.

Naşterea Domnului Isus ne aduce multă bucurie şi pace în suflete, este un moment când îi aducem laude şi cântece de preamărire.

Silviu Pentru mine Sărbătoarea Naşterii Domnului este foarte importantă deoarece, este momentul oportun în care poţi fi mai aproape de Dumnezeu şi de Isus Cristos; este un moment în care toţi ne iubim, nu mai ţinem cont de răutatea din jurul nostru.

Narcis A. Naşterea Domnului înseamnă pentru mine frumosul exemplu de umilinţă şi egalitate al lui Isus de care şi noi trebuie să dăm dovadă în scurtul nostru drum pe acest pământ.

ASTRU-Lugoj

SPIRITUAL

Doamne Dumnezeul meu prea bun, Iată vin şi mă aşez în faţa ta ca un călător istovit!

Sunt istovit de greutatea păcatelor mele, pe care, cu atâta incăpăţânare, Le-am cărat cu mine în drumeţia de azi prin viaţa terenă.

Lasă-mă, te rog, să le dau jos măcar acum din spatele meu Şi să poposesc în grădina iubirii tale.

Ziua apune iar noaptea răsare, Îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat azi, dar mai ales pentru ceea ce eu îmi doream şi nu mi-ai dat, Îţi mulţumesc pentru tot ce îmi vei da, dar mai mult îţi mulţumesc pentru tot ceea ce îmi voi dori şi nu îmi vei da, Căci tu toate cu înţelepciune le-ai rânduit şi cunoşti fiecare taină a lumii acesteia.

Dă-mi te rog odihnă adâncă şi gând curat Astfel încât măine să pornesc din nou la drum cu povara mult uşurată Si să preamăresc numele Tău preasfânt În vecii vecilor. Amin Teolog Dan Pătraşcu 8

NR. 3 (4) 2006

MAGNIFICAT

Întâlnirile şi Seratele Catolice de tineret

EVENIMENTE

În această toamnă s-au desfăşurat două întâlniri ce deja au primit numele de „Serate Catolice de tineret”. Organizatorii acestor tipuri de întâlniri sunt: ASTRU Eparhial Lugoj şi Grupul parohial de tineret „Sursum corda” al Parohiei Romano-Catolice din Lugoj. La iniţiativa Pr. Lajos Mathé capelanul Parohiei romano-catolice Lugoj şi a Pr. Coriolan C. Mureşan, Vicarul Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj şi Asistentul spiritual ASTRU Eparhial, în colaborare cu Surorile de Caritate "Sf. Ioana Antida" Lugoj, şi Surorile OSBM-Lugoj, acest gen de întâlniri au început să fie organizate de anul acesta şi îi reuneşte pe tinerii catolici de ambele rituri din oraşul Lugoj, în scopul de a se cunoaşte, precum şi a schimbului de experienţă între cele două grupuri. Seratele Catolice au fost concepute în a se desfăşura pe două părţi: în prima parte au loc discuţii pe marginea unei teme alese, în urma vizionării unui material de regulă, iar în partea a doua au loc: jocuri, dans, ş.a. activităţi recreative. Fiecare tânăr aduce simbolic băutură răcoritoare şi ceva de mâncare pentru a da un caracter de sărbătoare, de petrecere şi din acest punct de vedere. În data de 21 octombrie 2006, a avut loc cea de a treia "Serată Catolică de tineret" la Centrul Pastoral greco-catolic „Ioan Ploscaru”.

Tema propusă pentru această ediţie a fost: „Păcatul şi reconcilierea”.

După o scurtă prezentare făcută de Pr. Drd. Coriolan C. Mureşan, au avut loc discuţiile pe marginea acestei teme, discuţii interesante care de obicei nu-şi dobândesc finalitate într-o oră sau o oră şi jumătate, ba dimpotrivă pornindu-se de la această temă, tinerii au deschis alte şi alte porţi de discuţii de asemenea interesante, din care reiese preocuparea tânărului de azi de a afla mai multe, mai ales dacă problemele i se expun pe limbajul lui.

După discuţiile interesante din prima parte, tinerii s-au destins în partea a doua a întâlnirii. Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune rostită de toţi tinerii participanţi, în camera-muzeu unde a locuit timp de zeci de ani IPS Ioan Ploscaru, o cameră-simbol pentru rezistenţa Bisericii Catolice de rit bizantin.

Pe data de 4 noiembrie, a avut loc cea de a patra „Serată Catolică”, la sala parohiei romano-catolie din Lugoj.

La întâlnire pe lângă cei aproximativ 50 de tineri, au participat Surorile de Caritate "Sf. Ioana Antida", Surorile OSBM-Lugoj, precum şi promotorii "Seratelor Catolice": Pr. Lajos Mathé capelanul Parohiei romano-catolice Lugoj şi Pr. Coriolan C. Murşan, Vicarul Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj şi Asistentul spiritual ASTRU Eparhial.

Tema propusă pentru această ediţie a fost: „Isus vine în mijlocul nostru”. Întâlnirea a început cu rostirea Psalmului 62. A urmat apoi prezentarea temei de către Pr. Drd. Coriolan C. Mureşan, pe marginea versetelor din Biblie ce vorbesc despre vestirea Naşterii Domnului. Această temă a fost aleasă special pentru acest moment, deoarece cu toţii ne pregătim de marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Isus Cristos. După prezentarea temei au urmat discuţiile în care tinerii au ridicat felurite probleme. Una dintre ele a fost legată de "timpul" aşteptării şi primirii Domnului Nostru Isus, sau cu alte cuvinte: oare trebuie să-l aşteptăm pe Isus doar cu anumite ocazii/sărbători mai mici sau mai mari, sau e bine să fim pregătiţi zilnic pentru a-l aştepta? După discuţii, organizatorii au pregătit o mică surpriză drăguţă: un aşa-zis "gest", unde fiecare tânăr a fost invitat să tragă la sorţi o "floare" confecţionată din hârtie în care se afla un frumos mesaj şi s-o pună într-un vas cu apă. Aceste "floricele" îşi deschideau "petalele" în apă şi tânărul o putea lua pentru a citi mesajul respectiv.

După discuţiile interesante din prima parte, tinerii s-au destins în partea a doua a întâlnirii. În această parte a avut loc un moment în care cei care au avut ziua de naştere în ultimul timp au primit un mic cadou de la organizatori.

Toţi tinerii prezenţi au primit şi câte un număr din revista "Magnificat".

Următoarea „Serată Catolică de tineret” va avea loc în luna ianuarie, anul viitor.

ASTRU-Lugoj NR. 3 (4) 2006

9

MAGNIFICAT

EVENIMENTE

Ovidiu şi Andrei au devenit lectori

Duminică, 5 noiembrie, în Catedrala greco-catolică din Lugoj doi studenţi teologi în anul III de la Blaj au primit tonsura şi lectoratul: Ovidiu Neiconi din Lugoj şi Andrei Baici din parohia Coşteiu.

La începutul Sfintei Liturghii, PS Alexandru Mesian a făcut o prezentare a candidaţilor la lectorat, dând citire recomandării semnate de pr. dr. Cristian Barta, directorul Departamentului Blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică şi rector al Seminarului Major din Blaj.

Tinerii candidaţi au fost conduşi în faţa Episcopului de doi preoţi concelebranţi, Mons. Angelo Narcis-Pop, Vicarul General al Episcopiei şi de pr. Inocenţiu Lung, paroh în localitatea Coşteiu. La Sfânta Liturghie s-a aflat şi a concelebrat şi Pr. Coriolan C. Mureşan, vicarul judecătoresc al Eparhiei de Lugoj.

După conferirea tonsurii şi lectoratului, cei doi tineri s-au alăturat celorlalţi doi lectori prezenţi: RaimondoMario Rupp şi Narcis Ardelean care au lectorat la Sfânta Liturghie arhierească. Corul Catedralei, dirijat de d-na prof. Olimpia Drăgan, a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar un grup de studenţi veniţi de la Blaj au cântat câteva pricesne. În cuvântul său de învăţătură, PS Alexandru a subliniat necesitatea formării tinerilor la preoţie, pregătire axată pe trei linii fundamentale: spirituală, intelectuală şi morală.

Teolog Raimondo-Mario Rupp

Întâlnirea Secretariatelor ASTRU. Bucureşti 18-19 noiembrie 2006 (comunicat) În perioada 18-19 noiembrie 2006 s-a desfăşurat la Bucureşti, întâlnirea Secretariatului de coordonare ASTRU-ATCM la nivel arhiepiscopal major.

Au participat două zeci şi unu de reprezentanţi ai AS10

TRU Blaj, ASTRU Cluj, ASTRU Lugoj, ASTRU Oradea, ATC Maramureş şi ASTRU Bucureşti însoţiti de asistenţii spirituali.

Din partea ASTRU-lui Eparhial Lugoj au participat: Pr. Drd. Coriolan C. Mureşan, spiritual ASTRU-Lugoj, Raimondo-Mario Rupp, preşedinte ASTRU-Lugoj şi Costel Borhan, membru ASTRU Lugoj Întâlnirea cu tema „Iată-ne Doamne!” şi motto-ul „Nu se poate da un alt răspuns chemării Lui” (Ioan Suciu – „Eroism”) a început sâmbătă, 18 noiembrie 2006 cu o prezentare a activităţilor desfăşurate în anul asociativ care s-a încheiat 2005-2006. Activităţile au fost diverse de la centru la centru: pelerinajul la Sighet, întâlniri eparhiale, seri de rugăciune ecumenică, serate catolice, exerciţii spirituale, acţiuni caritative, campusuri eparhiale şi participări la diverse întâlniri naţionale şi internaţionale.

S-a prezentat apoi un scurt material despre istoria ASTRU dinainte de 1948 scoţându-se în evidenţă importanţa continuării tradiţiei ASTRU şi a apostolatului tinerilor în Biserica Română-Unită cu Roma, Greco-Catolică. Pornind de la acest moment, participanţii au încercat să definească printr-un cuvânt ce înseamnă ASTRU pentru ei.

După-amiaza, întâlnirea a continuat la sediul ASTRU Bucureşti de lângă capela „Înălţarea Domnului” din str. General Christian Tell cu o prezentare a documentului conciliar “Apostolicam Actuositatem” 12.

După acest moment s-a dezbătut rolul asistentului spiritual în asociaţiile de tineret, modalităţile de colaborare între asociaţii, site-ul ASTRU, îmbunătăţirea comunicării, modalităţi de finanaţare, precum şi iniţiative comune ASTRU pentru anul asociativ în curs: cursuri de formare a formatorilor, exerciţii spirituale, pelerinaj la mormintele episcopilor martiri, seara de rugăciune ecumenică în cadrul Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor.

Sfânta Liturghie la care au concelebrat toţi asistenţii spirituali a fost un moment de rugăciune comună a tinerilor participanţi la întâlnire şi comunitatea greco-catolică de la capela „Înălţarea Domnului”.

Duminică dimineaţa, 18 noiembrie, tinerii au vizitat Cimitirul Belu Catolic şi s-au recules mormintele episcopilor: Card. Iuliu Hossu, P.S. Vasile Aftenie, P.S. Ioan Bălan, martiri ai Bisericii. După Sf. Liturghie, la momentul de concluzii a participat Monseniorul Cristian Sabău, Protosincel al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş Întâlnirea s-a încheiat cu propunerea să ne revedem în Eparhia de Lugoj în 10-12 noiembrie 2007 şi cu o plimbare în centrul istoric al capitalei.

Mai multe fotografii de la acest eveniment, se găsesc pe coperta, 3 (la sfârşitul revistei) NR. 3 (4) 2006

MAGNIFICAT

Cultura în Palestina antică

ISTORIE

Palestina în vremea Religia. În istoria religioasă a Israelului se cunosc mai multe etape. Prima lui Isus etapă este cea nomadă în care, asemenea altor triburi din deşert, au cunoscut forme de cult ale totenismului. În perioada lui Moise existau două categorii de preoţi: leviţii care practicaseră un cult al şarpelui şi aaroniţii adoratori, se pare, ai taurului. Prin cultul strămoşilor, MOISE a impus venerarea unui singur zeu: IAHWE. A doua etapă, cea sedentară, cuprinde mai multe perioade: stabilirea în Palestina, monarhia şi decăderea politică.

Religia evreilor este o religie monoteistă. Dumnezeul Israelului nu are o înfăţişare omenească, prin aceasta deosebindu-se total de toate divinităţile Orientului Antic. El fiind invizibil oamenilor, le apare prin mijlocirea forţelor naturii.

Numele de Iahve semnifică Cel care dă viaţă, adică acela care creează. Conform vechilor mărturii nomade, Iahwe nu ar avea un lăcaş fix, el s-ar afla pretutindeni, luând loc sub Arca Sfântă pe care triburile o poartă în cursul peregrinărilor lor.

După construirea Templului de către Solomon, zeul va avea un sediu stabil.

Religia monoteistă a evreilor are un caracter moral: „…Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta pentru a trăi multe zile pe Pământ... / Să nu ucizi, / să nu comiţi adulter / să nu furi / să nu depui mărturie falsă...”.

(Decalog, Exodul, 20, 22-17).

Ridicarea monarhiei va duce la scăderea poziţiei preotului suprem a cărui importanţă va creşte după decăderea monarhiei. Funcţiile sacerdotale erau îndeplinite de tribul lui Levi. În religia israeliană se manifestă şi un alt aspect şi anume păstrarea unor elemente din perioade foarte vechi. Astfel există la păstori sărbătoarea Paştelui, iar la agricultori serbarea săptămânilor (cu ocazia secerişului) şi a colibelor (cu ocazia culesului viilor). În sfârşit, tot ca sărbători foarte vechi se cuvin amintite ziua de odihnă, sâmbăta şi postul de ispăşire (Kippur) în a 10-a zi a anului.

Alături de religia monoteistă a Israelului a existat şi o serie de divinităţi provenind din rândul cultelor regiunilor învecinate.

Mişcarea profetică a cunoscut o existenţă îndelungată, dar ea se va dezvolta prin aşa-zisa formă literară în secolul al VIII-lea. În predicile lor elementul dominant îl constituie vestirea pedepsei divine care este o consecinţă a păcatelor omenirii. În religia israeliţilor nu exista magia sau prezicerea, asemenea altor popoare ale Orientului.

Scrierea. Limba antică israelită este ebraica, care, de fapt, este un dialect canaaneean. Biblia era redactată în ebraică, dar există şi fragmente scrise în arameică.

Scrierea a fost preluată de la fenicieni, cu caracter alfabetic, având separate consoanele de vocale.

Inscripţia funerară a regelui Ahira din Biblos era scrisă într-un alfabet ce avea numai 22 de litere (o astfel de scriere a fost repede acceptată de celelalte seminţii vecine).

Scrierea veche ebraică s-a păstrat pe inscripţiile sigiliilor familiale, apoi pe o inscripţie de la Geser, ce reproducea calendarul agricol (anul 900 a.Chr.).

Scrierea arameică a fost preluată de la fenicieni şi s-a perfecţionat la vechii evrei, dând naştere, în veacul al III-lea a.Chr., scrierii ebraice pătrate (scriere cunoscută mai ales în manuscrisele de la Marea Moartă).

Literatura. Concepţia religioasă a vechiului Israel îşi găseşte exprimarea în Vechiul Testament. În Introducere se află cele 5 cărţi ale Pentateuhul-ului care reprezintă Thora = Legea vechilor evrei. Ea se compune din: Facerea (I), care descrie originile lumii, ale neamului omenesc, coboară în istorie până în vremea lui Avram, migraţia în Palestina şi apoi în Egipt; Ieşirea (II), ieşirea din robia egipteană sub conducerea lui Moise, apoi primirea Legii pe muntele Sinai; Leviticul (III) şi Numerii (IV), se referă la recensământul întregii obşti a fiilor lui Israel după familiile şi numele lor, relatează drumul evreilor prin deşert până la atingerea Iordanului, Deuteronomul (V), cuprinde prescripţii cu caracter de lege lăsate de Moise înainte de moarte. În esenţă ea este o reeditare a legii mozaice.

Urmează apoi scrierile cu caracter moral (Proverbele) atribuite de Tradiţie lui Solomon, fapt acceptat în genere de critica modernă. Ecleziastul este o lucrare mai recentă (datată în secolul al III-lea a.Chr.), care a fost inclusă în Vechiul Testament.

Psalmii – cartea cu 150 de psalmi cuprinde lucrări ale unor autori anonimi din epoci diferite (sec. VI-II a.Chr.).

Psalmii cuprind imnuri de mulţumire lui Iahwe, rugăciuni etc. În aceste lucrări se observă o influenţă babiloniană şi egipteană. Printre manuscrisele descoperite mai nou în Palestina, în deşertul Iuda, există psalmii care se apropie de cei biblici.

NR. 3 (4) 2006

11

MAGNIFICAT

ISTORIE Cântarea cântărilor este atribuită lui Solomon. Cercetările au dovedit că poemul a fost conceput în secolul al IV•lea a.Chr. O serie de exegeţi nu o consideră decât o culegere de poeme de dragoste, conjugalii având diferite origini. Cele şapte capitole ale Cântării corespund celor şapte zile din săptămâna nunţii, în care sărbătoriţii erau denumiţi rege şi regină.

O serie de proverbe din Vechiul Testament apar mai mult cu maxime, cu multe asemănări cu maximele egiptene: „…Unii se dau bogaţi şi nu posedă / Alţii zic că sunt săraci şi au de toate / Cine cruţă nuiaua îşi urăşte propriul copil / Decât comori nepreţuite cu nelinişte în suflet / Mai bine un blid de fiertură, cu iubire / Şi a te stăpâni pe tine înseamnă mai mult decât să cucereşti un oraş întreg...(Proverbe. 13,7; 13,24; 24,15; 16-17) Scrierile profetice au luat amploare după divizarea Israelului în două regate. Alături de profeţii: Isaia, Ieremia, Daniel, Amos apar o serie de profeţi mici care încearcă să atragă atenţia asupra veştii pedepsei divine.

Literatura profetică scrisă a apărut în secolul al VIII-lea a.Chr. când, după divizarea monarhiei, ea a căutat să-şi exprime revolta faţă de aspectele negative ale vieţii cotidiene (cămătăria excesivă, moralitatea păturii bogate a populaţiei).

Dreptul. În cadrul societăţii ebraice, în perioada nomadă, justiţia era înfăptuită de sfatul bătrânilor, apoi, după sedentarizare, de către bătrânii satului sau ai comunităţii respective. Procesele se desfăşurau întotdeauna în afara aşezării iar mărturiile false se pedepseau cu aceeaşi pedeapsă ca a vinovatului.

Cartea Alianţei este cel mai vechi cod de legi ebraic care prevede răzbunarea sângelui. Pedeapsa cu moartea era acordată pentru ucidere sau pentru răpiri în vederea transformării în sclavi, nerespectarea Sabatului etc.

Pedeapsa cu moartea consta de obicei în lapidare, arderea de viu, tragerea în ţeapă. Mai exista şi pedeapsa corporală (până la 40 de nuiele). Acestea se acordau pentru furt, bestialitate, în caz de nesupunere a copiilor faţă de părinţi. Familia era protejată de lege, autoritatea părinţilor era supremă şi de necontestat. În codul ebraic se întâlnesc influenţe din codul babilonian, dar acest lucru nu scade valoarea incontestabilă a originalităţii sale.

Arta (Arhitectura) În analiza fenomenului artistic din Israel trebuie avut în vedere faptul că religia interzice reprezentarea divinităţii. Ca urmare sculptura, pictura nu au opere mari. Nu s-au păstrat monumente funerare ale regilor şi nici monumente care să comemoreze victoriile. În cazul monumentelor arhitectonice identificate prin cercetări arheologice se cuvin amintite fortificaţiile (ca de pildă: Samaria, Ramat-Rahel, Megiddo). Palatele regale sunt influenţate prin structura lor de arhitectura mesopotamiană (având una sau mai multe curţi în jurul cărora erau dispuse încăperile).

Tradiţia biblică descrie în detaliu TEMPLUL construit de SOLOMON la Ierusalim, având un altar de sacrificiu şi un mare bazin de bronz pentru apă. Accesul în templu era realizat printr-o poartă flancată de două coloane, într-un vestibul, apoi într-o încăpere centrală, în care se afla un altar de aur şi o masă de lemn de cedru pentru ofrande în care se oficiau ceremoniile. Arca Sfântă era aşezată într-o încăpere specială separată de precedenta printr-o draperie. Aici era permis accesul doar al marelui preot în ziua ispăşirii. Pentru construirea Templului, Solomon a adus meşteri fenicieni influenţaţi de religia egipteană.

Matematica. În anticul Israel existau două sisteme de numeraţie: unul zecimal şi altul sexagimal, împrumutat, probabil, din Babilon (numărul 12 apare în permanenţă utilizat în viaţa Israelului: 12 triburi, 12 porţi de intrare în Ierusalim, 12 pâini etc.). Se cunoşteau elemente de geometrie elementară care se limitau la măsurarea unor terenuri.

Cosmologia. Reprezentările despre cer erau foarte naive. Acesta era imaginat ca un acoperiş comparat, în mod curent, cu un cort sau un baldachin. Bolta cerului era, în concepţia vechilor evrei, apropiată de pământ şi ea era atinsă de păsări în zborul lor. Bolta era sprijinită pe munţi.

Soarele şi aştrii (armata cerurilor) merg pe cer fiind consideraţi, în primul capitol al Genezei, ca simple candele (cf. R. Taton 1970, p. 145).

Concepţia despre Univers ar fi reprezentată astfel: sus se află cerul cu rezervoarele sale (tunete, furtuni, apa închisă în cămări), în centru – pământul, dedesubtul pământului – abisul, iar dedesubtul abisului se află lăcaşul întunecat al morţilor.

Pământul era considerat un disc care se ridică deasupra Oceanului, el fiind haosul personificat.

Geografia. În concepţia vechilor egipteni teritoriul Palestinei era considerat centrul Pământului. Punctele cardinale erau astfel menţionate, în funcţie de poziţia Palestinei: apusul = marea (Marea Mediterană), sudul = Negev (deşertul dintre Palestina şi Egipt).

Calendarul se baza pe un an de 12 luni, care era pus în legătură cu luna lunară, astfel încât anul israelit avea 12

NR. 3 (4) 2006

MAGNIFICAT

ISTORIE 354 de zile. Pentru corelarea cu anul agricol şi anul solar, la doi sau trei ani se introducea o a 13-a lună, prin dublarea lunii numite Adar, ce preceda primăvara. Practic, un astfel de calendar s-a menţinut până în epoca modernă. Anul începea în preajma echinocţiului de toamnă. Săptămâna avea şapte zile cu repaosul în ziua a şaptea (sabath), care ocupă un loc esenţial în calendarul ebraic. Din epoca elenistică, se pare că a fost adoptat un calendar nou, bazat pe cele patru anotimpuri de câte trei luni fiecare, două a 30 de zile şi una de 31 de zile.

Medicina. Nu se cunosc tratate medicale ca în Egipt şi Mesopotamia. În Israel, corpul uman era tratat doar pentru plăgi deschise, fracturi sau boli ale pielii. Boala era privită ca o pedeapsă trimisă de Dumnezeu, de aceea existau chiar Psalmi ce trebuiau recitaţi pentru boală, în semn de pocăinţă. Elemente de tratare cuvenită a unor boli apar în medicina ebraică. În concluzie, întreaga cultură materială şi spirituală este dominată de credinţa religioasă, fenomen, de fapt, valabil în întregul Orient Antic. Dar, pentru Israel, el prezintă un element specific, determinat de credinţa monoteistă a vechilor evrei.

Gabriel Lupşa

Cinstirea icoanelor: credinţă sau idolatrie? În ultima vreme cercetătorii au arătat că cea mai mare parte a informaţiilor prelucrate de creierul uman sunt preluate prin intermediul ochilor, aşadar prin imagine. Acest lucru certifică faptul că omul trebuie să vadă pentru a înţelege realitatea într-un mod cât mai complex. De accea în zilele noastre s-a format o aşa-numită cultură a imaginii, fără însă ca oamenii să fie iniţiaţi într-o lectură a imaginii. Astfel însăşi imaginea şi-a pierdut ceva din puritatea ei şi din intenţionalitatea ei profundă. Prin urmare, se poate spune că asistăm cu toţii la o „profanizare” a culturii imaginii, care de altfel nu are nimic rău în ea. În aceste condiţii apar discuţii aprinse cu privire la fenomenul cinstirii icoanelor, care la un prim nivel de percepţie nu sunt altceva decât simple imagini. Pe lângă disputa deja tradiţională dintre diferitele culte protestante, pe de o parte şi a Bisericii Ortodoxe şi Catolice, pe de altă parte, au început să apară şi opinii conform cărora oamenii au pierdut sensul adevărat al cinstirii icoanelor şi că în acest mod s-au lăsat pradă unei idolatrii inconştiente.

Această opinie nu este lipsită întru totul de adevăr, căci experienţa arată că oamenii realmente au pierdut adevăratul sens al cinstirii icoanelor, această devoţiune devenind câteodată doar efectul unei tradiNR. 3 (4) 2006

MISTERUL ICOANEI

ţii moştenite din tată în fiu, dar al cărei temei a fost uitat. Prin urmare, este nevoie de o reconştientizare a temeiului cinstirii icoanelor, sau, mai bine zis, a necesităţii cinstirii icoanelor.

Definind pe scurt termenul de icoană se poate afirma că acesta reprezintă orice imagine creştină sacră, reprezentând pe Isus Cristos, pe Maica Domnului, sfinţi sau scene religioase, realizate în tehnici diferite şi destinate cultului. Sensul icoanei se lărgeşte şi primeşte înţelesuri multiple în literatura de specialitate teologică. Astfel Leonid Uspensky în lucrarea sa Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă, apărută la editura Anastasia în 1994, defineşte icoana într-un sens mai larg, numind-o rezumat emblematic al antropologiei creştine, temei sensibil al dogmei hristologice, răscruce între vizibil şi invizibil, oglindă epifanică, suport al efectelor taumaturgice, vehicul al harului şi culoar al contemplaţiei rugătoare. Prin aceste scurte definiţii Uspensky nu face altceva decât să atragă atenţia asupra complexităţii icoanei, arătând că icoana nu este doar o simplă imagine aşa cum tind unii să afirme. Prin urmare, cei care pun la îndoială temeiul cinstirii icoanelor pierd din vedere anumite aspecte a unui întreg extrem de complex.

Un prim aspect, care deseori este pierdut din vedere, ar fi acela al raportului existent între original (prototip) şi copia acestuia, adică icoana însăşi. În istoria 13

MAGNIFICAT

MISTERUL ICOANEI artei s-a polemizat mult asupra acestui raport, mai ales în antichitatea greacă prin filosofii Platon şi Aristotel, care, în unanimitate, definesc arta ca fiind o imitaţie, mimesis. De exemplu, în Poetica Aristotel defineşte arta ca fiind o imitaţie al cărei scop este producerea efectului de catharsis, adică o purificare interioară cauzată de frică şi de milă. Această teorie este oarecum aplicabilă şi icoanei. Aceasta este o asemănare, un model, o întipăritură a cuiva. Ea nu poate semăna întru totul cu originalul, deoarece nu este capabilă să articuleze cuvinte, nici să gândească sau să simtă ceva. Aşadar icoanele nu trebuie niciodată confundate cu ceea ce ele reprezintă, nici măcar în momentele când ele sunt instrumentele unor fenomene taumaturgice. De aceea noi nu cinstim lemnul sau pânza pe care icoana este pictată, ci prin icoană noi cinstim ceea ce aceasta reprezintă. Prin urmare, nu se poate vorbi de idolatrie.

Un alt aspect pierdut deseori din vedere este acela al închinării şi a ceea ce reprezintă ea. De alungul istoriei bisericeşti au existat perioade de negare a icoanelor, iar deseori aceste perioade de erezie au pornit de la o înţelegere greşită a aspectului amintit înainte. Închinarea este semnul supunerii, al smeririi şi există două feluri de închinare. Primul este închinarea absolută pe care o numim adorare, iar aceasta se aduce numai lui Dumnezeu. O altă formă de închinare este venerarea, iar aceasta este adusă persoanelor sau obiectelor care au ceva divin în ele, sau stau în legătură cu divinitatea. Aceste două tipuri diferite de închinare se deosebesc şi prin mulţimea obiectivelor. O venerăm pe Maica Domnului, pe sfinţi şi obiectele sacre. Închinându-ne lor îl adorăm pe Dumnezeu care lucrează prin intermediul categoriilor menţionate mai sus. Aşadar venerarea lor este strâns legată de adorarea lui Dumnezeu. Prin urmare, adorarea lui Dumnezeu este o condiţie sine qua non a cinstirii icoanelor. Idolatria apare deci doar în momentul în care se tratează de o închinare lipsită de adorare. Astfel dacă cinstirea icoanelor este dublată de o credinţă autentică, aceasta nu este o contravenţie la porunca a doua a Decalogului. În altă ordine de idei, trebuie avut în vedere că icoana nu este doar o simplă imagine, ci are mai multe dimensiuni care nu trebuiesc trecute cu vederea. În ceea ce priveşte această problemă, studiul lui Tomasz Spidlik şi al lui Marco Ivan Rupnik, Credinţă şi

14

Icoană, apărut la editura Dacia în 2002, schematizează câteva dimensiuni ale icoanei. În primul rând, icoana trebuie văzută drept Cuvânt şi Imagine. Icoana, spun ei, este o Imagine-Cuvânt şi are un parcurs istoric şi teologic ce se îndreaptă spre o unitate armonioasă Cuvânt-Imagine. De fapt, icoana înţelege cuvântul lui Dumnezeu ca imagine. Ea este cerută de om pentru a putea înţelege mai bine revelaţia. În alt sens, icoana trebuie văzută şi ca o comunicare a unui mesaj. O imagine devine un element de întâlnire între creştini, un fel de simbol în care ei se recunosc. În acelaşi timp icoana este comunicarea unui conţinut spiritual şi teologic care se referă cel mai adesea la Isus Cristos cel mort şi înviat.

Nu în ultimul rând trebuie să fim conştienţi că icoana este şi o locuinţă a Domnului. Această locuire pe placa de lemn, în culorile aşternute pe ea se realizează la un triplu nivel. În primul rând în creaţia însăşi, în al doilea rând prin lucrarea artistico-spirituală, deoarece ea este inspirată de Spiritul Sfânt, iar în al treilea rând în liturghie, deoarece, icoanele sunt folosite mult în cadrul liturghiei bizantine. În acest sens Tomasz Spidlik afirmă: „aşadar, icoana este în mod esenţial o viziune sacramentală a lumii, viziunea felului cum natura se oferă să devină locul mântuirii. Este deci o iniţiere într-o înţelegere – nu abstractă, ci deplină – a realităţii istoriei omului întru Dumnezeu şi a lui Dumnezeu în istorie”. În încheiere trebuie afirmat că astăzi este necesară o redescoperire a icoanei, dar nu de o redescoperire formală, ci de o redescoperire profundă a ceea ce a fost icoana şi a ceea ce trebuie să fie în continuare. Mărturisirea adevărului se face astăzi şi prin icoană, căci ea are un mod aparte de a-l face pe om să înţeleagă ceea ce este dincolo, un mod pe care nici o carte de teologie sau filosofie nu îl va avea vreodată. Prin urmare, este necesară o aprofundare a temeiului cinstirii icoanelor şi o inserare a acestuia în preocupările spirituale ale lumii de astăzi şi de mâine. Omul trebuie să se impregneze de realismul inerent al icoanei pentru a înţelege misterul şi să ştie să adore Divinul. Şi nu trebuie uitat că icoanele sunt de asemenea instrumentele prin care Dumnezeu acţionează şi astăzi în lume, instrumente prin care El lucrează la mântuirea noastră. Prin urmare, El a făcut tot ceea ce trebuia să facă pentru mântuirea noastră! Restul depinde de noi!

Teolog Dan Pătraşcu

NR. 3 (4) 2006

MAGNIFICAT

SPECIAL DE CRĂCIUN

Cum era sărbătorit Crăciunul pe vremea bunicului?

Scriu aceste rânduri la vârsta de 80 de ani, ca să ştie şi nepoţii mei şi de altfel tineretul din zilele noastre cum am trăit eu când am fost de vârsta lor.

Când eram mic, bunicul fiind om credincios nu ne dădea voie să mâncăm pînă nu veneam de la biserică, la care nu lipseam de la nici o sărbătoare, iar în postul Crăciunului nu ne dădea voie să mâncăm carne de porc până în noaptea de ajun după ora 24. Îmi amintesc şi acum de parcă ar fi fost ieri, cum în seara de Ajun tata punea pe masă un braţ de fân pentru calul lui Moş Crăciun şi un cârnaţ pentru Moş Crăciun şi-i rugam pe părinţi să ne trezească atunci când vine Moşul, dar acest lucru nu se întâmpla niciodată.

Noi fiind copii adormeam şi ne trezea vecinul nostru Stefi, care trăgea focuri de armă şi noi trezindu-ne părinţii ne spuneau că trage după Moş Crăciun care fuge cu cârnaţii, după care aveam şi noi voie să mâncăm atât de mult-aşteptatul cârnaţ. În sat la acea vreme nu existau ceasuri, sătenii orientându-se după stele. (cele trei stele după care se ghidau le numeau Îmblăceii care se plimbau pe cer).

Când ningea ziceau batrânii că Moşul vine cu calul alb, iar cînd nu ningea se spunea că Moşul vine cu calul negru. Când dădea prima zăpadă de Sărbători eram foarte bucuroşi, îmi amintesc că într-un an când eram la şcoală, de bucurie că a început să ningă am sărit pe geamul şcolii zbenguindu-ne prin zăpadă. Acasă când mergeam, ne duceam la săniuş şi ne căram cu sanie mare (ca cele trase de cai), dar noi mai mulţi copii o împingeam la deal, apoi ne urcam toţi când ne dădeam drumul la vale. În postul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului ne pregăteam să mergem pe la casele oamenilor cu Steaua în seara de Ajun. Eram îmbrăcaţi în straie care îl reprezentau pe Irod, Stratulat-ajutorul lui Irod şi cei trei magi şi celelalte personalităţi. În ajunul Revelionului. Se mergea cu pluguşorul.

Loredana Vereş

Piesă de Crăciun de pe vremea bunicului Copiii, îmbrăcaţi în haine bisericeşti, cu comanace pe cap, confecţionate din carton şi hârtie colorată, fiecare reprezentând un personaj, mergeau în ziua de Ajun prin tot satul cu această piesă. La fiecare casă oamenii deschideau larg porţile, primindu-i cu steaua pe cei ce vesteau Naşterea Domnului şi cinstindu-i cu colaci, cârnaţi, mere, nuci, vin, ţuică şi bani. În fruntea grupului se afla cel ce purta o steauă (simbolizând Steaua ce conducea magii), suna din clopoţel vestind sosirea magilor, ceilalţi urmându-l.

Pornirea celor trei crai: Mechior, Gaşpar şi Baltazar conduşi de stea: Cântec : Trei crai de la răsărit cu steaua-au călătorit şi-au mers după cum cetim NR. 3 (4) 2006

până la Ierusalim şi-acolo dacă au ajuns, steaua-n nori li s-a asuns şi le-a fost a se plimba prin oraş a întreba: unde s-a născut zicând ? un crai mare de curând ? iară Irod împărat auzind s-a tulburat Sosirea celor trei crai: Melchior, Gaşpar şi Baltazar la curtea împăratului Irod: Să trăieşti înălţate împărate Trei crai veniţi de departe Doresc a se-nfăţişa, Acum la Măria ta ......

15

MAGNIFICAT

SPECIAL DE CRĂCIUN

repede porunc-a dat să fie ucişi copiii de la doi ani mai în jos ca să taie pe Cristos.

Irod pe crai iute i-a chemat şi în taină i-a–ntrebat unde s-a născut zicând ? un crai mare de curând ?

După discuţia cu magii, Irod spune : Bineveniţi ei să fie La a mea împărăţie Poate-or şti, poate-or afla De acest nou împărat Mergeţi, căutaţi şi aflaţi, Şi mie ştire să-mi daţi Să merg şi eu să mă-nchin Acestui împărat străin.

Craii dacă au plecat, steaua iar s-a arătat, şi-au mers până a stătut unde era prunc născut. Şi cu toţi s-au bucurat, pe Cristos dac-au aflat.

Cu daruri s-au închinat ca unui mare împărat, ducând aur, smirnă şi tămâie să-i fie spre bucurie. Şi Irod când a aflat

Dragi copii din ţara asta, Vă miraţi voi cum se poate, Moş Crăciun, din cer de-acolo, Să le ştie toate, toate.

Uite cum: Vă spune Badea...

Iarna'n noapte, pe zăpadă, El trimite câte-un înger La fereastră ca să vadă... Îngerii se uită-n casă Văd şi spun, iar Moşul are Colo'n cer, la el în tindă, Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie Ce copil şi ce purtare... Şi de-acolo ştie Moşul, Ce-i şiret el, lucru mare.

16

Nu uita că eşti creştin Că rădăcina ta din veacuri Stă înfiptă în ogor Şi nu o poate smulge-un vifor trecător.

Sosirea Arabului cel negru cu baionetă la curtea Împăratului Irod care spune: Eu un copil am avut, Şi tu mi l-ai omorât Cu ce-a fost el vinovat De viaţa nu i-ai cruţat ?

Acum am dreptul şi eu Să înfig în pieptul tău Acest cuţit înfricoşat Măcar că eşti împărat.

El încearcă să-l înjunghie pe Irod, dar acesta cheamă repede santinelele şi le porunceşte următoarele : Repede să îl luaţi, La temniţă să-l băgaţi Acolo să putrezească, Păcatul să-l ispăşească.

Pomul Crăciunului de Octavian Goga

Nu uita că eşti creştin

Iosif, între timp primeşte în vis înştiinţarea să fugă cu pruncul Isus Cristos în Egipt, deoarece Irod vrea să-l ucidă, unde rămâne până după moartea lui Irod.

LIRIC - SPECIAL DE CRĂCIUN Crăciunul copiilor

Programul se încheia cu o colindă :

de George Coşbuc Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu, Pădurea iarna doarme, c'aşa vrea Dumnezeu. Şi numai câte-un viscol o bate uneori, Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori. Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier, În noaptea asta însă, vin îngerii din cer. Şi zboară'ncet de-alungul pădurilor de brad, Şi cântă'ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s'anină de ramuri până jos Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i, Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu, Dar uite ce-ţi trimite dintr'însă Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii, Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

REFREN: Pe la noi au viscolit mii de păgâni, Dar am rămas pîn’ la sfârşit tot noi stăpâni, A mai trecut o iarnă grea, nu e nimic vom rezista Că vine vara după ea. bis Nu uita că eşti creştin Nu uita că eşti creştin Că sus în deal la tine-n sat Preotul tău te-a botezat Şi maica ta te-a legănat Un an la sân.

REFREN : Nu uita că eşti creştin Loredana Vereş

Departe într-un staul e'n faţă-acum Isus, Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun si'mparte la toţi câţi îl iubesc, Tu vino, şi te'nchină, zi: "Doamne-ţi mulţumesc".

Colinde, colinde de Mihai Eminescu Colinde, colinde, E vremea colindelor, Căci ghiaţa se 'ntinde Asemeni oglinzilor. Şi tremură brazii Mişcând rămurele, Căci noaptea de azi-i Când scântee stelele.

Se bucur copiii, Copiii şi fetele, De dragul Mariei Îşi piaptănă pletele ...

De dragul Mariei Şi al Mântuitorului Luceşte pe ceruri O stea călătorului.

NR. 3 (4) 2006