DISERTAȚIE ‘Bombardament Cultural’rememorarea zonelor demolate în urma sistematizării– Centrul Civic by Tiberiu Balasa

-UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" BUCUREŞTI-

Student Arhitect

Tiberiu Bălaşa

prof. dr. arh. Hanna Derer Coîndrumator: arh. Mario Kuibuş

Îndrumător:

LUCRAREA DE DISERTAȚIE

‘Bombardament Cultural’ rememorarea zonelor demolate în urma sistematizării – Centrul Civic

-BUCUREŞTI 2013-

LUCRAREA DE DISERTAȚIE

Stud. Arh. Tiberiu Bălaşa Îndrumător: prof. dr. arh. Hanna Derer Coîndrumator: arh. Mario Kuibuş Tema de Diploma : Centrul interactiv al orașului pierdut (fostul Cartierul Evreiesc , zona străzii Clucerul Udricani, București)

Lucrarea de Disertație:

‘Bombardament Cultural’, rememorarea zonelor demolate în urma sistematizării – Centrul Civic 1

Cuprins PLAN DE IDEI ......................................................................................................................................................... 3 I.ARGUMENTAREA OBIECTULUI DE STUDIU ....................................................................................................... 4 I.1Argumentarea temei alese : ’Bombardament Cultural’ .................................................................... 4 I.2 Memoria (colectivă) generatoare a identității ................................................................................... 5 I.3 Diferențiere între monument și monument istoric ............................................................................... 7 II.ARHITECTURA TOTALITARĂ .............................................................................................................................. 9 II.1Arhitectura Fascistă ................................................................................................................................. 12 II.2 Arhitectura Nazistă ................................................................................................................................. 13 III.PREMISELE SISTEMATIZĂRII CAPITALEI ȘI LOCALITĂŢILOR DIN ROMÂNIA ............................................... 16 III.1 Industrializarea și dezvoltarea urbană ............................................................................................... 17 III.2 Programul de sistematizare a mediului rural ..................................................................................... 18 III.3 Programul de sistematizare a Bucureștiului ....................................................................................... 21 III.4 Cutremurul din 1977 – catalizatorul programului de reorganizare a centrelor orașelor din România ......................................................................................................................................................... 22 III.5 Factor decizional : ‘De la cizmar la Mare Ctitor al Patriei’ – impactul (a)culturii beneficiarului .......................................................................................................................................................................... 24 IV.IMPACTUL SOCIAL ŞI ARHITECTURAL .......................................................................................................... 29 IV.1 Impactul social la nivelul centrului civic și la nivelul subzonei studiate ...................................... 29 IV.2 Impactul social la nivelul orașului....................................................................................................... 30 IV.3 Impactul arhitectural si urbanistic ...................................................................................................... 32 V.STUDII DE CAZ ................................................................................................................................................. 34 V.1 Berlin ......................................................................................................................................................... 34 V.2 Concursul Parcul Izvor ........................................................................................................................... 35 VI.POSIBLITĂŢI DE REVITALIZARE ....................................................................................................................... 37 VI.1 Concurs București 2000 ........................................................................................................................ 37 VI.2 Reabilitarea Zonelor Destructurate .................................................................................................. 38 VI.2.1 Alegerea unui tip de intervenție că rezultat al unui amplu proces multidisciplinar. ........ 39 VI.2.2 Identificarea priorităților prin recuperarea, sistemul de circulație, spațiile publice ......... 39 VI.2.3 Recuperarea zonei de la sud de râul Dâmbovița > reconectarea acesteia la centrul orașului ....................................................................................................................................................... 39 VI.2.4 Regenerarea cartierelor tradiționale degradate ................................................................... 40 VI.2.5 Circulația ......................................................................................................................................... 40 CONCLUZII .......................................................................................................................................................... 42 Bibliografie .......................................................................................................................................................... 43

PLAN DE IDEI Lucrarea de disertație abordează impactul realizării Centrului Civic în țesutul tradițional al capitalei, printr-o analiză comparativă situată pe mai multe paliere de studiu: istoric, politic și social. În prima parte doresc a evidenția importanța și impactul memoriei locului ca marcă definitorie a identității (individuale și de grup) asupra oamenilor și mediului construit, raportându-mă la noțiunea de monument. Este memoria un instrument al politicii sau un instrument de identificare a istoriei traumatice ale unei comunității? În al doilea capitol, expun conceptul politic de totalitarism printr-o scurtă descriere istorico-fenomenologică aplicată a regimurilor totalitare (realist-socialism, fascism și nazism) la nivel european, subliniind similitudini in raport cu manifestarea totalitarismului în plan autohton. În cel de-al treilea și al patrulea capitol prezint premisele sistematizării capitalei și localităților din România prin impactul devastator pe care l-a exercitat instaurarea abuzivă a regimului comunist, rezultând in schimbări forțate în cadrul paturilor sociale. Cutremurul din anul 1977 devine punctul culminant, catalizatorul și culpa construcției Centrului Civic din București, ducând la demolarea a unei cincimi din suprafața orașului tradițional. Nicolae Ceaușescu este factorul decizional în dirijarea programului sistematizării capitalei, prin deciziile sale, pe fondul lipsei de cultură, ducând la o adevărată crimă, devalizatoare a patrimoniului bucureștean, având un impact social totalmente negativ. Rezultatul, fără precedent, conchide într-o imaginea seacă, dezastruoasă (a zonei studiate și nu numai) printr-o clădire enormă care bântuie memoria și imaginea urbană și printr-un bulevard care a creat disfuncții majore la nivelul sistemului urban. În capitolul al cincilea prezint două studii de caz; cel al Berlinului după unificare, oraș divizat tot din considerente politice, apoi concursul Parcului Izvor în care am apreciat considerentul readucerii memoriei locului. În ultimul capitol subliniez precedentele demersuri care au avut loc cu scopul de a revitaliza zona studiată, tratând posibilitățile de reabilitare a zonelor cu caracter destructurat prin expunerea unui cumul de posibile tipologii a restructurării urbane și sociale. 3

ARGUMENTAREA OBIECTULUI DE STUDIU

I.1Argumentarea temei alese : ’Bombardament Cultural’

Etapa construcției României moderne (durata unui secol), un stat relativ funcțional , o societate cu probleme majore pe anumite paliere, dar cu o tendință continuă și reală de dezvoltare, a fondării națiunii romane moderne, sfârșește în falimentul democrației, în pierderea războiului și în instaurarea la București a unei puteri străine (oricui). După un veac fast totuși, România sucombă în brațele Uniunii Sovietice. Abdicarea forțată a Regelui Mihai I reprezintă începutul noului regim opresiv, marcarea ca definitivă a cuceririi politice de către elementele puterii bolșevice. România a intrat în dictatura comunistă fără nici o reală revoltă, fără nici un foc de armă tras pentru a apăra măcar o singura emblema a ceea ce fusese până mai ieri o țară, și devenea acum o colonie, gubernie bolșevică. Această incapacitate de opunere la servitute, această neputință de a apăra libertatea și moștenirea unei stat construit de generații succesive de înaintași, demonstrează decăderea poporului român, situarea sa pe o orbită a unei crize istorice permanente. Comunismul care se va instaura la București ia și el chipul acesta, al unui popor care merge în sclavie fără a se opune, fără a jertfi nimic, așteptând numai îmblânzirea de la sine a tiranului. Închisorile erau pline, dar nimic din toate acestea nu schimbă datele majore ale tranziției la comunism al unei societății secătuite de resurse, ale unui popor obosit de independență și suveranitate. Nici unul dintre regimurile comuniste ale lagărului bolșevic nu a arătat atât de primitiv, de haotic. Nici unul nu a fost atât de distrugător pentru propria națiune, nici unul nu a fost atât de suveran în a face tabula rasa. Nicăieri societatea nu a fost atât de absentă, de lipsită de reacție, părtașă supunerii. Tirania primului arhitect al patriei, Ceaușescu a dus la desăvârșire această supunere în o mocirlă (la propriu și figurat) a unui întreg popor de către elementele lui cele mai opresive, de la primele dovezi ale naționalizărilor (necesare pentru împletirea politicului cu economicul), prin anihilarea într-un mod barbar însă util(lor) a elitei intelectuale, la atacul ubicuu la nivelul individului, până la încercarea dezrădăcinării, aculturalizării structurii mentale în raport social și individual. O puternică lovitura socială, 4

zdruncinat-ă din sufletul ei, a fost despământenirea faţă de locurile obișnuite , de reperele create tocmai de însăși societatea, chiar dacă trecută, societatea `rea`, capitalistă și avidă, oamenii care au creat-o au făcut parte din acea societate, chiar dacă societatea în esență ei este o multitudine de suprapuneri ierarhice. Demolările, referindu-mă într-o manieră polisemantică și completă, au dus, la un impact totalmente debusolant, printr-o vădită desprindere a individului în raport cu el însuși. Realitatea acestei supuneri, imensitatea ei, pasivitatea cu care a fost acceptat jugul domestic al dictaturii și minciunii, atestă gradul de decadentă al ființei naționale. Un popor umilit timp de jumătate de veac nu va putea redeveni suveran și liber, pur și simplu; este o misiune , una dintre puținele. Direcția în perioada post-decembristă a fost una de stagnare, salvgardarea nefiind o prioritate. Restabilirea valorilor încă neuitate oferă o șansă, printr-o proactivitate a voinței societății, alcătuirea unui cadru juridic irevocabil, precum și o propunere de revitalizare a întregii zone a Centrului Civic este absolut imperativă.

I.2 Memoria (colectivă) generatoare a identității

Motivul preocupării intense a societății actuale faţă de trecutul său este generat de elementul constitutiv, nu doar al identității individuale, prin reprezentare, când o persoana este alcătuită și propriile sale imagini și memorii, ci al identității din perspectiva colectivă, de grup, `omul este un animal social`1 care dorește să aibă apartenență fată de un grup, cu scopul de a găsi o recunoaștere contextualizată a propriei existențe. Contemporaneitatea a dus într-un mod rapid, prin industrializare și accelerarea fără de precedent a creșterii și mobilității populației, spre o omogenitate și spre o uniformizare 2, evoluție care de foarte multe ori tinde spre erodarea identităților și moștenirii tradiționale; nevoia de identitate colectivă și distrugerea identităților tradiționale sunt principalii responsabili pentru noul cult

1 2

Halbwachs Maurice – La Memoria Colectiva, Prensas Universitatias de Zaragoza, 2004, p. 49 ELIADE Mircea, Sacrul si profanul, Humanitas, Bucuresti, 1995, p. 23

accelerat al memoriei, mediul actual prezentând indicii cât mai pregnante ale ruperii de trecut. Rememorarea se face diferit de la un popor la altul, de la o ideologie la alta. Remarcabil este faptul recunoașterii cercetătorilor de specialitate că echilibrul mental individual și de grup este plauzibil în experiența zilnică, nemodificat sau alterat, care ajunge să creeze un sentiment de stabilitate. Este precum un strat al conștiinței noastre, un strat tăcut (clădirile) ce stabilește echilibrul în pofida agitației noastre cotidiene și pierderea reperelor și a lucrurilor de zi cu zi duse până la o incapacitate de a recunoaște, la o schimbare fără un catalizator precis. Acesta este armonia simplității fizice, care corespunde raportului loc-om, prin care este nuanțată o modalitate de reamintire la nivel social și cultural. Ar fi o ipocrizie din partea noastră să credeam că societatea din jurul nostru este un univers mut și inamovibil, evenimentele sociale având calitatea de a ne ancora de memoria colectivă a locului.3 Felul în care indivizii percep amintirile despre evenimentele marcante ale istoriei, experiențele trecutului, produse și reproduse prin cultura și practica socială este împărțit în șapte paliere de studiu4 : 1.

locuri de evidențiere și de contestare a memoriei;

memorie socială și de uitare socială;

reconstruirea identității prin redobândirea memoriei colective;

refacerea istoriei naționale;

memoria culturală evocată în textele literare;

trauma pierderii și politizarea memoriei;

instituționalizarea prin orice mijloace a memoriei și contra memoriei; Strategiile și politicile memoriei controlează conturarea imaginii societății despre

trecut, la nivel de comunitate afectând direct identitățile prezentului, care vor hrăni în parte Halbwachs, Maurice – La Memoria Colectiva (spaniola) , Prensas Universitatias de Zaragoza, 2004, pp. 4951 4 Cefai, Daniel, " De la notion de mémoire à la production des mémoires collectives ", în Cultures politiques, PUF, 2000, p. 87 3

identitățile viitoare. Memoria colectivă poate fi enunțată ca o interacțiune între politicile memoriei la impactul cu sfera experiențelor de tip comun, noțiunea aflându-se la punctul în care individualitatea interacționează cu colectivul și psihicul interacționează cu socialul. Deci, memoria colectivă poate fi definită din nou ca o realitate a prezentului și o consecință a selectării amintirilor despre trecut.

I.3 Diferențiere între monument și monument istoric

Prin simplă diferențiere a terminologiei monumentului versus monument istoric putem interpreta semnificația și greutatea lor, monumentul, în genere fiind obiectul, de arhitectură , de artă, care tinde a deprinde apriori valența de re/memorare. Monumentul istoric este obiectul, de arhitectură, de artă care odată cu trecerea timpului, semnificația sa individuală sau/și contextuală duce la rememorare(posteriori). Monumentele istorice devin monumente neintenționale raportând-ne la simplele monumente, acestea din urma fiind de la bun început intenționale. Prin monument se înțelege o operă creată de însuși omul și edificată într-un scop precis de a conserva pentru eternitate, un act al memoriei, al unei acțiuni, al unui destin, al unui fapt. Monumentul istoric, cu trecerea timpului, capătă valori de rememorare și valori de contemporaneitate, acesta având o dimensiune istorică, o valoare artistică și tehnică devenind un obiect al percepției sociale și filosofice. 5 Prin articolul 1 al Cartei de la Veneția este relevat conceptul de monument istoric: ‘Conceptul de monument istoric acoperă nu numai opera arhitecturală izolată dar și ansamblul rural sau urban în care se găsește mărturia unei civilizații particulare, a unei dezvoltări semnificative sau a unui eveniment istoric. Aceasta este valabilă nu numai pentru operele majore de artă dar și pentru lucrările mai modeste ale trecutului ce au acumulat semnificație culturală odată cu trecerea timpului.’6 Sintetizat acest enunț poate fi formulat

5 6

RIEGL, Alois- Der Moderne Denkmalkultus, sein Wessen und seine Entstehung, 1903, p. 105 Carta de la Venetia, 25-31 mai 1964, art. 1

că monumentul este o mărturie , o opera artistică și un reper cu semnificații pur socioculturale. Legiferarea importantei contextului sau este enunțată în continuare, în articolul 7, ‘Monumentul este inseparabil de istoria căreia îi este mărturie și de amplasamentul în care se află [sacralizarea spațiului în care se află]. Strămutarea în întregime sau parțială a unui monument nu poate fi acceptată decât în cazul de salvgardare a lui, în cazul în care este justă, și are un interes național sau internațional de o importantă covârșitoare’ 7. Monumentul este în sine continua căutare a localizării memoriei într-un spațiu, acesta căpătând capacități narative, printr-o expunere spațială. Spațiul, ca memorial, transcende practică cotidiană și acceptă existența acesteia, prin complementaritatea ei într-un mod singular, încărcat de semnificații fundamentale si profunde, operând ca un centru al epifaniei în cadrul sistemului global de desacralizare creat de către modernitate. Pe lângă aspectul sacru al memoriei, acesta este caracterizat de afectivitate.8 Celebrarea temporalității nu mai există în practică obișnuită a omului contemporan. Nu devine un imago mundi precum templul, însă ajunge să încapsuleze un timp sacru, o vibrație energetică care iese din banalitatea profanului și a activităților de ordin cotidian. Monumentul şi spațiul devin punctul de condens a memoriei unui eveniment specific, temporalitatea sa fiind o combinație paradoxală a layerelor acumulate din efortul istoric.

Idem, art.7 MIHALI, Ciprian- Inventarea spatiului (Arhitecturi ale experientei cotidiene), Paideia, Bucuresti, 2001, pag. 152 7 8

II.

ARHITECTURA TOTALITARĂ

“Totalitarismul este o structură invizibilă, compusă din elemente anatomice umane, vii dar rigide, dotate fiecare cu o funcțiune, cu un rol și cu o sarcină; aceasta imensă organizație colectivă face posibilă o gigantică rentabilitate a muncii și realizarea de proiecte grandioase” 9 Totalitarismul este un sistem de sorginte politică în care status are prerogativele de autoritate absolută asupra societății și caută să controleze absolut toate aspecte publice sau private dacă este necesar.10

Nu de puține ori, s-a făcut constant, fără un prealabil

fundament științific o comparație parțial reală, aceea de a confundă totalitarismul cu fascismul. De la un bun început ambele noțiuni enunță un fenomen cu conotații de natura negativă, fiind imposibil tratarea lor că pe niște elemente neutre, elemente fără de importantă politică.11

O abordare comparativă poate poate clarifica riftul creat de

ambiguitățile definitorii între cele două concepte, prin conturarea unui model al totalitarismului și sublinierea relațiilor dintre sursă și influente, între mișcările de tip fascist și instituțiile statale. Dintr-o perspectivă marxistă se poate face o diferențiere, de stânga. Marxiștii plecau din premise pur teoretice cu aspirații de opera științifică, însă aplicarea lor în teorie sfârșea printr-un pur discurs tautologic. Poziția aceasta se reliefa printr-o clară antiteză cu dictaturile de dreapta, teoria comunistă fiind cea cu valențe totalmente pozitive, care tindea spre o transformare imperativă a societății într-o maniera completă, finală, radicală, în timp ce teroarea fascistă-nazistă este una pur negativă, primii menționați ignorând apriori telurile fascismo-nazismului care căutau același lucru, restructurarea fundamentală a societății.12 A doua premisă care este vehiculată în țările semnatare Lagărului13 de la Varșovia susține perfectul sinonimism între totalitarismul de dreapta și cel MUMFORD, Lewis : Myth of the Machine : Technics and Human Development, Mariner Books, 1971, p.102 Giovanni Gentile - Origini e dottrina del fascismo, Roma : Istituto nazionale fascista di cultura (1934), pp. 52-61 11 VASILESCU, Sorin- Arhitectura Italiei Fasciste, Bucuresti, 2011, pp. 15-16 12 Idem p. 15 9

Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere

de stânga, eliminând manifestările sale periferice și referindu-se la nucleul care le-a determinat. O altă definiție a totalitarismului este de mutație, de cerința societății deja bolnave, în travaliu, într-o manieră patologică care a survenit relației neprielnice între stat și putere, ducând la eliminarea noțiunii de individ și substituirea ei cu noțiunea de mase. Se creează o ierarhie piramidală, puternică și imposibil de înlăturat , statul devenind partidul, care la rândul său este sublimat sub conducerea șefului.14 Un rezultat în genere dezastruos este multiplicarea individului, putându-se vorbi de o dezinvidualizare, care devine osândit doar unei forme tip de existenţă, materială și spirituală, autoimpusă de sistemul care o generează într-o maniera ubicua. În tărâmul totalitarismului, arta și arhitectura au roluri definitorii, deși ele în calitate de concepte sunt înțelese sterp, prin procesul de transpunere a ideologiei printr-un aparat de imagini ce reliefează mituri fabricate cu o destinație și un scop precis, ce trebuie înțeles că pe o entitate polinucleică de factură umană. Himericul ‘om nou’ respectiv, fascistul, sovieticul, nazistul, înzestrat cu o cogniție proprie, de un standard psihologic unic, cu o înțelegere nouă a eticii și moralității, modelată și maleabilă ideologic, a fost idealul tuturor sistemelor totalitare. Calitatea de a nu realiza diferențierea dintre bun și rău, ajunge un țel al puterii, bine conturat și lipsit de scrupule.15 Adevăratul om de stat, produs eminamente politic, devine un creator de istorie, raportat la organicitatea sistemului care l-a propulsat. Este necesar și firesc ca nouă societate să-și decanteze liderii, acei indivizi cu capacitatea și karma de a crea o tradiție, de a avea un destin, de a-i face pe alții să urmeze gândirea și acțiunile lor. Abilitățile lor constau în aducerea celorlalți în propria opera, prin dezvoltarea unui curent de o activitate unitară. Un punct incipient comun al totalitarismului a fost ura

împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată în 1949). Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest "remilitarizată" în NATO prin ratificarea de către țările ocidentale a Înțelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varșovia a fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe 14 mai 1955. Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991. „Soarta Tratatului de la Varșovia - Amintiri, documente, fapte”, generalul Anatoli Gribkov, fost șef al Statului Major al Forțelor Armate Unite, 1998, Moscova 14 15

VASILESCU, Sorin- Arhitectura Italiei Fasciste, Bucuresti, 2011, p. 16 VASILESCU, Sorin- Arhitectura Italiei Fasciste, Bucuresti , pp. 16-18

faţă de valorile religiei, în genere creștinismului (miscările apărând în țări de sorginte europeană), încercându-se o substituire a totalitarismului în raport cu vechiul creștinism, printr-o mistificare.16 Sovieticii într-o primă frenezie de sistematizare a orașului și ștergerea din memoria colectivă a spațiilor religioase generatoare de repere, au început cu ‘Catedrala Hristos Mântuitorul’, cu o foarte mare importanță

pentru

urbea

moscovită,

aceasta fiind ctitorită de țarul Alexandru I, după retragerea lui Napoleon. În 5 decembrie 1931, Stalin demolează biserica, pentru a ridica aici, pe sacrul așezământ, Palatul Sovietelor, cea mai mare clădire din lume, conform proiectului inițial care însă nu

fost

realizat

din

imperativele

considerente financiare aduse de al II-lea Război Mondial. Palatul Sovietelor era dedicat lui Vladimir Lenin, aici putând fi observată dorința arzătoare de a înlocui vechile repere cu unele noi, ale ‘omului nou’.17

Idem, pp. 16-17 Sorin, Arhitectura Italiei Fasciste Bucureşti, 2011, p. 21

17VASILESCU,

II.1Arhitectura Fascistă

Pentru Mussolini, ateul, semnatar cu Vaticanul al unui Concordat valabil și azi, act ce separă fundamental biserica de stat ducând la recunoașterea ca stat a Vaticanului printr-un divorț amiabil, la nivel politic, teritorial și administrativ. 18 Mussolini în Roma a dus la sistematizări, pentru a-și fundamenta legitimitatea față de popor, intitulându-se un succesor al marilor împărăți romani. Sistematizarea Romei care s-a petrecut între 1924 și 1932, făcea legătura la un mod simbolic însă și fizic între biroul său din Piazza Veneția și centrul de conducere a vechiului Imperiu Roman, Forul Roman și Colosseumul, prin Via dei Fori Imperiali fostă Via dell'Impero .19 Prin procesul de sistematizare, suprafața demolărilor a fost în jur de 40000 metri pătrați, desfășurându-se într-o zonă cu o densitate mare a locuirii, cu mari pierderi ale patrimoniului arhitectural din perioada Antică, Medievală și Renascentistă, incluzând 5 biserici și 746 de locuințe preponderent individuale.

În zonele excavate, multe date

arheologice au fost pierdute, fiind imposibilă recuperarea acestora. Arhivele Muzeului Capitolin, amintesc de păstrarea vestigiilor importante în depozitul Muzeului Civilita Romana, însă regăsim puține date cu locația exactă și contextul acestora. Via dei Fori Imperiali a schimbat radical peisajul și compoziția urbană în inima Romei, trunchiind Forumul Roman în două părți. La nivelul societății civile și specialiștilor arheologi și arhitecți există în continuare o reacție adversă fată de străpungerea lui Mussolini și există voci care tind spre o revenire și redescoperire a ruinelor îngropate, cu posibilitatea refacerii monumentelor demolate care posedă o importantă culturală ridicată.21

RENDINA, Claudio (1999). Enciclopedia di Roma (in Italian). Newton Compton, pp. 63 Idem, p. 64 20 Idem, p. 62-98 21 http://en.wikipedia.org/wiki/Via_dei_Fori_Imperiali 18 19

II.2 Arhitectura Nazistă

‚A construi o casa nu ar trebui să constea în nimic altceva decât în montaj, ceea ce nu va duce în mod obligatoriu la o uniformizare a locuințelor. Se poate varia dispoziția și numărul elementelor, dar ele trebuie să fie standardizate... Pentru automobilul meu găsesc oriunde piese de schimb, dar pentru apartamentul meu NU’

Adolf

Hitler, 1932 Întregul proces de punere în practică a arhitecturii germane a fost profund marcat de Nazism, de experimentele sociale , politice și culturale ale Nationalsozialistiche Deutche Arbeiterpartei – Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani. Cu toate că avangarda arhitecturală germană a avut un rol extrem de important în discursul arhitectural la nivel internațional, modernismul a avut decât o mică parte din construcțiile realizate pe teritoriul Germaniei în perioada Republicii de la Weimar (perioada dintre Primul Război Mondial și era Nazistă).22 Deși există o atitudine general conservatoare în privință arhitecturii, modernul a avut șansă să evolueze, tocmai în pofida puternicilor distorsiuni interne ideologice, sociale și culturale ale Republicii de la Weimar, contradicții care aveau să-i aducă sfârșitul. Modernismul a fost folosit pentru a submina autoritatea centralizată a statului. Arhitectura celui de-al Treilea Reich a preluat o parte dintre idealurile estetice și arhitecturale ale Republicii, însă doar pe cele ce continuau un spirit monumental eclectic german, nu stilul neoclasic.23 Dorințele naziste în domeniul arhitecturii au fost clare, neobligând la eforturi cu interpretare subtilă, recomandându-se o arhitectură de celebrare, în esență germană. Scopul arhitecturii naziste, este o ‚ideologie de piatră’, un Reich etern, abundent de perenitate, definitoriu unui spațiu de o monumentalitate la fel de eternă că și el. Puritatea, proporționalitatea clasică, uneori săracă, dar cu o sobrietate monumentală, prin dimensiuni generoase sunt caracteristici definitorii, beneficiarul fiind publicul, deservit sau mai bine zis deservindu-se de putere. Staatliche Kunst, arta de stat, a stat la baza arhitecturii 22 23

Sorin Vasilescu – Arhitectura Totalitara, UAUIM, Bucuresti, 1993, pp. 217-221 Rendina, Claudio (1999). Enciclopedia di Roma (in Italiana). Newton Compton

celor 13 ani a regimului nazist, care a fost implementat prin absolut toate resursele stat, prin mass media, sentimentul psihologic complet, desăvârșit al destinului unic al rasei ariene, înmânând poporului german ’o arhitectura ce din punct de vedere psihologic era securizată și compensatorie pentru eroziunea societății tradiționale cauzată de război și de mișcările politice’.24 Hitler, dotat cu o sensibilitate artistică apreciabilă, după studiile urmate la Academia de Arte din Viena, unde a studiat arhitectura de interior, avea să rămână marcat de neîmplinita vocație de om de artă, știind să decodifice arhitectura în politică și viceversa, a acordat o încredere totală arhitecților săi. Arhitectura ca opera de artă, este instrumentul ideal al puterii care a reușit cu desăvârșire complementaritatea între cele două elemente, prin apetența liderului sau și nivelul ridicat de cultură și civilizație al poporului german. Arhitectura a devenit un fenomen supraistoric, desfășurându-se atemporal. În cazul capitalei, Berlin , a fost elaborat un vast Plan Director al Marelui Berlin (Welthauptstadt Germania) asemănător zonei studiate în București, principalul arhitect fiind Albert Speer, arhitectul lui Hitler.25 Amenajarea se desfășura pe două axe majore dispuse cardinal, printrun centru monumental, prin care era prevăzută o operațiune de demolare de amploare, cu multe spații libere, pentru viitoarele adunări publice, și printr-o continuă raportare a arhitecturii faţă de individ, printr-o percepție monumentală , opresivă, dar cu o nota de urbanitate (nu mă refer numai la urbanism, ci și la politețe, respect). Elementul cheie, pot spune și definitoriu, era construirea cele mai mari Săli de reuniuni din lume (Große Halle, Ruhmeshalle, Volkshalle), o mare casă a poporului. Aceasta urma să fie o paralelă alegorică

24 25

Keneth Frampton-The Evolution of 20th-Century Architecture, Springer, New York, 2006, p.16 Sorin Vasilescu – Arhitectura Totalitara, UAUIM, Bucuresti, 1993, pp. 217-221

la Casa Împăratului Roman Augustus, fiind conectată de o axă față de marele templu a lui Apollo, actuala sală ca expresie urbanistic-arhitecturală urmând a fi legată prin axa (criptoporticul) străbătând un arc triumfal, se oprește cu capăt de perspectivă în marele spațiu destinat adunărilor publice. Lucrările au demarat în anul 1939, încheierea șantierului fiind prevăzută pentru anul 1950, însă clădirile care au fost realizate sunt cele de dimensiuni modeste, revelând o imagine puțin sugestivă la ceea ce ar fi vrut să fie înfăptuit. 26

Macheta Planului Director al Berlinului. Sursa: Google.com

Concluzie: `Totalitarismul, indiferent de marcă și calitate, este caracterizat de o permanentă și febrilă aspirație spre legitimarea istorică, căutând obsedant împlinirea finală în arhitectură, singură arta ce-i poate oferi speranță perenității.`27

26 27

Sorin Vasilescu – Arhitectura Totalitara Idem

III.

PREMISELE SISTEMATIZĂRII CAPITALEI ȘI LOCALITĂŢILOR DIN ROMÂNIA

Naționalizarea din 1948, pe numele ei complet „Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi”, este legea care a consfințit trecerea României de la economia de tip capitalist la economia de tip centralizat.28 Legea stipula în primul rând că erau naționalizate toate resursele solului și subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la dată intrării în vigoare a constituției Republicii Populare Romane din 1948. A doua componentă o reprezentau întreprinderile individuale, toate tipurile de societăți, asociațiile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații etc. Practic circa 90% din economia țării era transferată in proprietatea Statului. Cu toate că legea prevedea anumite condiții pentru despăgubiri, acestea erau la completa discreție a Statului. Din acest punct de vedere, nu era o adevărată lege de „naționalizare”, cât o lege de „confiscare” a proprietății private.29

Colectivizarea în România Partidul Comunist Roman a desfășurat

în perioada 1949–1962, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. În România, colectivizarea a fost similară cu cea efectuată în URSS, prin aceea că a înglobat terenurile agricole ce puteau fi adunate într-o fermă colectivă. Început întâi greoi și haotic, procesul de colectivizare a stagnat între 1953 și 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate și dus la final în 1962. Numeroși țărani, s-au opus inițial acestei acțiuni, iar guvernul comunist a recurs uneori si la represiuni violente, deportări, încarcerări si confiscări ale întregii averi a celor implicați. Sistemul de agricultură socialist astfel constituit a intrat treptat într-o criză ale cărei efecte se resimt și după ce regimul a fost înlăturat. 30

GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990 http://ro.wikipedia.org/wiki/Colectivizarea_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia 30 Gail Kligman & Katherine Verdery, Peasants under Siege: The Collectivization of Romanian Agriculture, 1949-1962, (Princeton: University Press 2012) 28 29

III.1 Industrializarea și dezvoltarea urbană

Industrializarea în masă a României a început între anii 1949-1950, într-un ritm extrem de rapid, exodul populației făcându-se din mediul urban spre mediul rural. Populația urbană a avut un ritm alarmant de creștere, de la aproximativ 3.500.000 la finele anului 1948, reprezentând un procent de 22% din totalul populației ţării, la aproximativ 5.700.000 în anul 1965, reprezentând 29.8%, până în final la 11.540.000 în anul 1985, cu un procent de 50.6%.31 La finele deceniului 5 și în deceniul al 6-lea, partidul Comunist Roman, a implementat dezvoltarea unui amplu program de locuințe pentru a putea satisface cererea de locuințe, raportată la creșterea vertiginoasă a populației citadine. Timp de 15 ani , între anii 19551970, a fost lansat un program extensiv al cartierele microraion, de construire pe terenurile limitrofe ale orașelor, în zone suburbane, de-a lungul acceselor principale în orașe. În apropierea lor au fost construite concomitent unități industriale, argumentul fiind crearea unui confort sporit comparativ cu normele de proiectare din perioadele precedente, prin reconstruirea Bucureștiului și a altor centre ale orașelor. Din anii 1970, a început a fi luată în considerare problematica demolărilor prin întrebări de o aparență simplă referitoare la necesitatea clădirilor înalte, la relația firească înălțime-modernitate, la relația om și mediul construit toate aceste întrebări ducând la răspunsuri în defavoarea individului și asocierea lui dispersabilitații individuale.32 S-a impus un set inițial de reguli: - regândirea întregilor centre urbane bazate pe criterii istorice, arhitecturale, artistice, culturale, arheologice și economice; - modernizarea fondului construit existent atunci;

31 32

GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990 Idem

- evaluarea schimbărilor necesare impuse de trafic și fulminantă evoluție industrială; - densificarea populației raportat la kilometru pătrat; În anul 1973 au fost realizate anumite studii pentru centrele istorice a 25 de orașe, de către Comisia Monumentelor Istorice. Propunerile urmau integrarea centrelor orașelor într-un amplu proces de restaurare și implementare a utilităților, menținerea vechii trame stradale, și profilul general arhitectural și urbanistic, totul printr-o manieră a medierii coerente între vechi și nou.33 În primă fază, până la începutul deceniului 7, centrele istorice ale orașelor nu au fost grav afectate. Primă mare demolare din provincie a avut loc în Suceava , capitala principatului Moldovei între secolele XIV-XVI, urmată de Pitești, Craiova, Vaslui, Giurgiu, Ploiești și Târgoviște. Sistematizarea este numele atribuit programului inițiat de Nicolae Ceaușescu în 1974, cu scopul de a urbaniza, reorganiza şi uniformiza localitățile urbane şi rurale. În acest scop, Marea Adunare Națională a adoptat Legea nr. 58/29-10-1974 "privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale". În practică programul a constat în demolarea parțială sau totală a satelor și orașelor în configurația lor de pană la acea dată, si reconstruirea după principii comuniste de "dezvoltare socială multilaterală" a României. 34

III.2 Programul de sistematizare a mediului rural

Considerentele de bază care au fost stabilite în mod oficial pentru sistematizarea localităților din mediul rural sunt: reducerea perimetrului construit, creșterea densității populației, cu un rezultat inerent de ridicare a standardului de viață, un sistem de circulații

33 34

GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990 http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistematizare_(istoria_Rom%C3%A2niei)

rațional cu facilitați de tip urban, precum apă curentă și alte utilități.35 Scopul considerentelor planului de acțiune a fost stabilit pentru a reduce în mod treptat diferențele între sat și oraș. Ca exemple, Otopeniul a fost prima așezare rurală în care sistematizarea rurală a fost implementată. În anul 1970, un procent de 95% din locuitori trăiau în case noi, apoi casele în 1987-1988 au fost demolate și înlocuite cu construcții P+4. Deși nu a fost făcută o analiză a principiilor arhitecturale după al Doilea Război Mondial, au fost enunțate o serie de direcții de acțiune cu caracter pozitiv: 36 1.

creșterea rezistenței construcțiilor prin folosirea materialelor contemporane precum

cimentul, cărămizile, țiglele, cheresteaua produsă industrial; 2.

sporirea confortului, precum creșterea ariei golurilor de fereastră, comparativ cu cele

tradiționale, acestea fiind de dimensiuni reduse, separarea bucătăriei de vatra folosită anterior pentru încălzire și pentru gătit; 3.

un standard minimal al suprafeței aferente pe cap de locuitor;

continuitatea și dezvoltarea unor modele de arhitectură tradițională (rezultat:

interpretate greșit), corelate cu specificul zonei istorice în care se realizează construcția; 5.

electrocasnice, mobilier, radio, TV (pt. 2 ore de propagandă?);

Toate aceste tendințe au dat dovada receptivității sătenilor la confortul și dorința proprie de a-și îmbunătăți nivelul de trai în propriul cămin. Tendințele negative: imposibilitatea de a crea o infrastructură de apă și canalizare, nici până în prezent. Planificarea reducerii numărului de sate

KLIGMAN, Gail & VERDERY, Katherine, Peasants under Siege: The Collectivization of Romanian Agriculture,

1949-1962, (Princeton: University Press 2012), pp 36-47 36

GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990

Până în 1973 au fost proiectate scheme de sistematizare pentru 125 de comunități din județul Ilfov, autoritățile privind pentru aceste așezări ca pe o singura șansă de dezvoltare. Satul de mici dimensiuni este exponentul rural tradițional, cu un număr mediu de 800 de locuitori per sat, iar la nivel comunal de 2000 de locuitori, conferindu-i țăranului tradițional individualismul cu care a fost obișnuit, valoarea, semnificația și importantă arhitecturii și modului de trai popular fiind recunoscut într-o manieră unanimă. Acest patrimoniu rural, compus de necesitățile specifice unei gospodării, este nucleul unui popor, un pilastru al identității naționale. Distrugerea acestui patrimoniu de o valoare incomensurabilă, pentru a-l înlocui cu construcții tip, înseamnă nu doar ștergerea unei evoluții de secole, de milenii, ci și schimbarea esenței unei națiuni, că printr-o inginerie social-experimentală ne mai întâlnită la nivel european. Arhitectura tradițională exprimă o corelare logică și firească între spațiul construit și mediul antropic natural, între intimitate și monumentalitate în esențializarea ei maximă, locuința de mici dimensiuni, locuința unifamilială fiind sistemul de baza, fapt care asigură existentă centrată la nivel individual. Pentru a omogeniza societatea românească, pentru a o dezrădăcina, cu mirajul unui standard de viață mai ridicat, au fost distruse un număr de 8000 de sate, rezultatul sistematizării rurale fiind dezastruos pe toate planurile sociale, nu numai celui rural. Rezultatul transformării forțate a milioane de țărani în chiriași ai statului, identitatea culturală a romanilor și a tuturor minorităților conlocuitoare (maghiară, germană, sârbă, ucraineană etc), a fost o paralizare pentru totdeauna. 37

Dinu Giurescu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990, pp. 34-37

III.3 Programul de sistematizare a Bucureștiului

Preocuparea creării unui caracter monumental Bucureștiului a început din secolul XIX, cu scopul de a rivaliza în raport cu celelalte capitale europene a căpătat importanță în anul 1877, în momentul proclamării independenței celor două principate române, unirea lor în Regatul României, precedată de Marea Unire de la 1918, când Bucureștiul a devenit capitală Romanei Mari. Eclectismul stilistic bucureștean are o notă total discordantă din punct de vedele compozițional cu grandoarea unității de stil. Bulevardul Elisabeta a marcat prima sistematizare urbană de proporții, realizată în 1869, pentru a deservi ca axa de legătură directă, între reședință de vară a Regelui, Palatul Cotroceni, și palatul regal, următoarele bulevarde sistematizate fiind concepute pentru a facilita traficul la nivel urban, o modernizare teritorială, printr-o axialitate cardinală, Est-Vest (la finele secolului XIX), Nord-Sud (la începutul secolului XX). Planul urbanistic din anul 1935, prevedea două inele de tip concentric, în zona centrală și pericentrala, precum și atingerea unei monumentalități coerente. 38 Anul 1965 simbolizează pentru poporul nostru, înscăunarea la conducerea țării a lui Nicolae Ceaușescu, un lider comunist cu ambiții temerare, febril dedicat continuelor realizări și a unei dezvoltări naționale fără precedent și alinierea patriei sale, printr-o reconstrucție completă, în realitate un cumul catastrofal, distrugere aproape completă pe toate planurile cu consecințe majore (alegorie la ţara aproape multilateral dezvoltată). Pentru a-și înfăptui visul, Ceaușescu, evident , avea nevoie de o capitală pe măsură, prin care orașul să ajute printr-o transpunere în piatra, expresie eternă , dimensionare fizică desăvârșită, propria-și ideologie politică, lipsită de orice condescendență raportată la

IOSA, Ioana - L`Heritage urbain de Ceausescu: Fardeau ou saut en avant? Le centre civique de Bucharest pp. 11-26 38

tradiția predecesorilor săi, iar acum și a precursorilor.

‘Limba lui de lemn se plimbă încet

prin a noastră limbă’40

III.4 Cutremurul din 1977 – catalizatorul programului de reorganizare a centrelor orașelor din România

Catalizatorul a fost puternicul șoc creat de cutremurul din 4 martie 1977 prin pierderile umane și materiale de o importanță covârșitoare, care au constat într-un număr mare de victime, morți răniți și sinistrați, fiind rezultatul tragic a avarierii unui număr considerabil de clădiri, a conclus la schimbări importante la conceperea structurală a construcțiilor, însă efectul cel mai semnificativ a fost impactul imediat asupra evoluției urbanismului Bucureștean. Durata mare și intensitatea a cutremurului au produs prăbușirea a 32 de blocuri din București, de o mare importantă arhitecturală, a unor repere, acestea fiind în general de factura modernă, neoclasică și Art Deco, construite preponderent în perioada dintre cele două războaie. Aproximativ 150 de clădiri P+4 (+) au fost puternic avariate structural, în extenso, toate construcțiile au avut de suferit după solicitările seismice. Construcțiile care au cedat au fost rezultatul slabelor reglementări ale construirii din perioada interbelică, însă erau și slăbite de precedentul mare cutremur din anul 1940.41 Sub pretextul înlăturării urmărilor cutremurului au început și demolările colaterale, abuzive , dispuse din dorința lui N. Ceaușescu, printre care și un număr mare de monumente istorice. Distrugerea fără rost, în genere distrugerea este fără rost, și-a marcat începutul cu Biserica Enei de lângă Piață Universității, perpendiculară pe fațadă intrării de onoare în UAUIM (atunci IAIM), distrugând coerenţa compozițională și obturând percepția actualului sediu al Facultății. Sediul Uniunii Artiștilor Plastici, de factură neogotică, arhitect Grigore Cerchez, de IOSA, Ioana - L`Heritage urbain de Ceausescu: Fardeau ou saut en avant? Le centre civique de Bucharest p. 36 40 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Milea 41 GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990, pp. 38-47 39

la capătul Caii Victoriei a fost și el demolat. Nivelul lor de avariere era pe departe de a impune demolarea. Absurditatea acestor măsuri a fost augmentată și de faptul că la momentul demolării erau aprobate deja proiectele de restaurare, acestea fiind în plină execuție. În restul tarii , cu preponderență în Tara Românească, au avut de suferit centrele vechi ale orașelor, Strada Unirii din Craiova și orașul Zimnicea , cel mai sudic oraș al României, aflat la Dunăre, distrus în proporție de 95%. A urmat convocarea la 22 martie 1977, pentru a clarifica strategia de implementării în domeniul construcțiilor și al dezvoltării urbane, care a concluzionat necesitatea consolidării clădirilor afectate și problematica reconstrucției și direcțiile ei. Mulți arhitecți au considerat că acest moment oferea prilejul remodelării zonei centrale, crezând că este o mare șansă la demersul transformării în mai bine a aspectului citadin, demonstrându-se o iluzie temerară cu consecințele devastatoare pe care le putem observa și azi.42 Principala direcție/premisă a lor a fost cea renovatoare , care să faciliteze potențarea elementelor de o valoare importantă. Lucrările de restructurare a clădirilor rămase , au un rezultat negativ , superficial , de multe ori renovările fiind făcute de mântuială , datorită unei lipse de strategie (voită!) și a limitărilor drastice de fonduri, nivelul soluțiilor tehnice aflându-se apropiat de ridicul. Un element pozitiv a fost reevaluarea concepțiilor de rigiditate structurală pentru construcția viitoarelor clădiri, impunându-se prevederi drastice prin normative care sunt valabile și până în zilele noastre. Printre cele mai importante au fost limitarea etajelor la un regim de înălțime de P+10 , limitarea consolelor la un maxim de un metru, interzicându-se și folosirea bovindourilor. În general , reconstrucțiile din zona centrală, au fost inserții de arhitectură nouă, de o calitate îndoielnică , făcute la repezeala , cu standarde de confort cat mai minimale, neținând cont de contextul arhitectural existent și rememorarea clădirilor colapsate la cutremur.

42 43

PANAITESCU, Alexandru , De la Casa Scanteii la Casa Poporului, Bucuresti, 2012, pp. 174-182 Idem, p. 175

III.5 Factor decizional : ‘De la cizmar la Mare Ctitor al Patriei’ – impactul (a)culturii beneficiarului

Dorința amplasării unui nou centru politico-administrativ în zona preconizată că fiind cea mai sigură din punct de vedere seismic, cornișa de sud vest a râului Dâmbovița, aflată între Dealul Arsenalului și Piața Unirii, condus la hotărârea demolării unei cincimi din suprafața Bucureștiului tradițional. Exprimarea ei să făcut pentru prima oară de Nicolae Ceaușescu în fata reprezentanților statului, a arhitecților și a constructorilor pe data de 22 martie 1977, ca breviar al etapei post-seism.

Zona în cauză, posedă un potențial urbanistic de o valoare ridicată, anterior atrăgând interesul pentru construirea unor ansambluri emblematice pentru București. Provocarea de transformare a centrului Bucureștiului s-a făcut fără o prealabilă lansare a unui concurs public de arhitectură , voit fără o tematică clară, și fără un juriu specializat care a aibă puterea de apreciere a soluțiilor care urmau să fie propuse. La recomandarea lui Ceaușescu s-a ținut o consultare cu circuit închis a instituțiilor specializate. Că beneficiar , liderului au trebuit să îi fie prezentate pentru analiză și ca factor decizional, propuneri pentru un nou centru Politic al Bucureștiului. În maniera grosieră propunerile trebuiau să includă sediile instituțiilor ale statului45: - comitetul Central al PCR - sediul Partidului Comunist Roman - consiliul de stat - președinția republicii - guvernul

44 45

Idem, p.202 PANAITESCU, Alexandru , De la Casa Scanteii la Casa Poporului, Bucuresti, 2012, pp. 202-211

- sediile ministeriale Toate acestea urmau să fie comasate într-un ansamblu de clădiri de o monumentalitate exagerată, înalte , dispuse în zonele mai sus menționate (Dealul Arsenalului și Piață Unirii). Inițial, sistematizarea a fost percepută de către specialiști ca o șansă de remodelare coerentă a centrului orașului, și de ce nu și ca o personală afirmare profesională, în contextul, profesiunii de arhitect, și a standardizării ei până în acea perioada. 46 Problema, gravă, era generată de argumentele despotice ale cuplului Ceaușescu, pe fondul unei pauperități culturale și prin omniscienta pe care o pretindeau a o stăpâni în absolut toate domeniile, inclusiv în banala arhitectură. Această atitudine a fost de cele mai multe ori încurajată, de un anturaj obedient, lipsit de principii, pătruns de continua dorință de asociere fata de putere cu orice scop. În cercul restrâns al puterii, cu caracter tainic, s-a desfășurat prima etapă de vizionari, fiind o obișnuință neconsultarea opiniei publice, o masă de oameni terorizați, crescuți în spiritul secretomaniei caracteristice regimurilor comuniste. Singură sursă de informare a cetățenilor era mult folosit zvon caracteristic acelei perioada care continuă să fie alimentat de nemulțumirea populației din pricina demolărilor. Inițial au fost prezente 17 colective de arhitecți, împreună cu ‘Colectivul tinerilor arhitecți’ (câștigătorul)47 . Până la sfârșitul etapelor de vizionari (1979) au fost eliminate treptate unele colective de arhitecți , rămânând în final doar șase. Nici una din cele șase soluții nu a mulțumit pe deplin cuplul dictatorial aceștia ordonând refacerea la nesfârșit a proiectelor propuse. Retragerea colectivelor de arhitecți s-a făcut treptat , nemaifiind posibilă colaborarea prin propria înțelegere a acestora asupra inutilității, fată de un competitor servil, dispus a satisface sub orice forma capriciile cuplului, Anca Petrescu. Câștigătorul concursului nu a fost un arhitect, o comisie profesională, ci însuși cuplul Ceaușescu care până în anul 1989 s-a implicat direct, dirijând mai ales în timpul execuției, treptat, întreagă operațiune, care reflectă parvenitismul și nivelul de cultură al acestuia. Pentru proiectarea Casei

POPESCU, Cristian, "Bucuresti-arhipelag - Demolarile anilor '80 - stergeri, urme, reveniri", Bucuresti, Campania, 2009, p.66 47 Primarul General al Bucurestiului din acea perioada. 46

Poporului au lucrat un număr aproximativ de 300 de arhitecți, detașați de la marile institute de proiectare bucureștene și filialele teritoriale, aceștia trudind într-o atmosferă opresivă și nesigură, generată de presiunea a intervențiilor nesfârșite ale cuplului vetust arhitectural Ceaușescu. Rezultatul, într-o scurtă și realistă descriere cu nuanțări de rigoare, a fost o clădire enormă, o casă mare, mare tort care să bântuie si să cinstească memoria orașului mutilat, că ‘Epoca de Aur’; ‘Epoca Nicolae Ceaușescu’ în cruda reală esență, plus o spintecare a țesutului urban tradițional, fără a încerca negocierea contextuală, o ștergere abuzivă, fără sens, o demolare mai mult decât era necesară. Bulevardul, extins în extremis, foarte probabil pentru a lărgi orizonturile (a)culturii beneficiarului, o serie de clădiri dispuse haotic, cu un mare fast, monumentale, cu stiluri încropite, în adevăratul sens al cuvântului 48, realizate de specialiști, nu slabi profesional, ci fără o experiență necesară în abordarea și aplicarea ordinelor clasice, cu rezultate aproape vitruviene, datorate anacronismului stilistic.49 Rezultate Etape:50 -Situl destinat Casei Poporului Casa Poporului , astăzi Palatul Parlamentului – arhitect Anca Petrescu și colectivul aferent. A devenit un obiectiv dominant al noului centru, dispus pe partea vestică a Dealului Arsenalului, deal remodelat în totalitate. Caracteristici:

‘La inceput, arhitectura propusa s-a incercat sa fie inscrisa intr-un registru cat mai modern, clasic modernizat sau sa mimeze forme postmoderne. Treptat insa, expresia arhitecturala s-a deteriorat dramatic, cu precadere la Casa Poporului si la cortina de blocuri din bulevardele Unirii, Libertatii, Decebal si Piata Unirii, unde s-au impus forme pretins clasice, de un eclectism cetos, care raspundeau gusturilor lui Nicolae Ceausescu si ale Elenei. Modelelepreferate indicate de acestia au fost , de exemplu, Palatul Cantacuzino – Muzeul Enescu din Calea Victoriei, Palatul Sutu, Palatul Culturii din iasi sau palatele Agricola Fonciera si Adriatica Trieste din Piata Natiunile Unite. Acestea erau monumente remarcabile, insa din alte timpuri si in mod normal nu mai puteau fi repere de urmat in arhitectura de la sfarsitul secolului XX-lea’ Alexandru Panaitescu – De la Casa Scanteii la Casa Poporului, Ed Simetria , 2012 49 PANAITESCU, Alexandru , De la Casa Scanteii la Casa Poporului, pp 205-211 50 Idem 48

15 metri înălțime fata de Piață Constituției, cea mai proximă piață și 16,5 fata de Piața Unirii. Din lipsa unui proiect coerent, și a supraînălțărilor continue se pot evidenția trei registre principale, orizontale. Zona inferioară are patru niveluri principale, destinate funcțiunilor oficiale de rang înalț. Compoziția fațadei este ritmată de colosale coloane, cu o scara pierdută, de inspirație corintică, care susțin o cornișă decorată pe înălțimea ultimului etaj. Al doilea registru orizontal, este destinat birourilor pe cinci niveluri. Al treilea registru are trei niveluri care nu sunt definite funcțional, scopul fiind o aparentă dominantă de înălțime, o exponentializare inutilă. Interiorul este stăpânit de un eclectism prost stăpânit, diferențe de tip istoricist, lipsa de raportare la individ. -Situl destinat axei Victoria Socialistă(Eșecul Socialismului) și anexele (este mai lung și mai lat și lung decât Champs Élysée, dar de 1000 de ori mai hidos) -Bulevardul Libertății dispus pe axa N-S, este tangent la fațada principală a Casei Poporului aflat între Splai și Piață Regina Maria, lungime 1200m. Porțiunea centrală la intersecția cu Bulevardul Unirii este marcat de o exedra/hemiciclu al pieței Constituției. Stilurile decorative prin simplismul lor neputând fi încadrate stilistic. -Bulevardul Unirii (1) a fost dorit ca ax de înaltă ceremonialitate al zonei, cu o lungime de 800m și o lățime de 92m, împodobit cu un frumos rând de fântâni arteziene rar funcționale, pe laterale având dispus un frumos aliniament etapizat vegetal. Ambele cortine de blocuri sunt destinate locuirii, parterele fiind aproape exclusiv pustiu comerciale, prin lipsa unui real flux pietonal. Arhitectura de tip paravan încearcă, fără succes o gradare a excesului de decorațiuni printr-o devălmășie cu rost inexistent. Rămășițele zonelor vechi, destructurate din spatele cortinei, li s-au permis pasaje pietonale de dimensiuni reduse, pentru înlăturarea oricărui

dubiu

fată

Rosu-Cortina de blocuri si noile constructii, Cerc Roz-Demolari, Galben-Zona Centrului Civic51

existența a altor construcții în partea din spate. De asemenea și aceasta porțiune, este marcată de un cvasi-stil, aranjat cu decorațiuni hibride suspendate într-o nedumerire compozițional himerică. -Piața Unirii a fost subiectul multe dezbateri și în perioada interbelică însă și în anii 1980, a multor concursuri de urbanism, mai valoroase decât actuala forma a soluției. Este marcată de magazinul Unirea cu fațade pseudo clasicizante, de blocuri de locuit , iar în partea de nord au rezistat într-un mod uimitor vechile clădiri existente. ‚1/5 din suprafață Bucureștiului demolată, inima metropolei- suprafața Veneției’52

51 52

PANAITESCU, Alexandru , De la Casa Scanteii la Casa Poporului, Foto Film: Sorin Vasilescu- Venetia din suflete, interviuri si relatari

IV.

IMPACTUL SOCIAL ŞI ARHITECTURAL

IV.1 Impactul social la nivelul centrului civic și la nivelul subzonei studiate

Ca efect social asupra bucureștenilor afectați de demolări apoi de strămutări 40.000 de oameni au fost evacuați, cu ajutorul forțelor armate, de cele mai multe ori în 24 de ore, fără a primi o compensație echitabilă, fără a putea să-și valorifice bunurile care le aparțineau de o viață, de mai multe vieți, generații. Relocarea acestora a fost una barbară, în apartamente nefinisate, din cartierele mărginașe, unele persoane ajungând chiar la suicid.53 Demolarea cartierului Uranus are repercusiuni de crimă istorică, pierzând ceea ce nu am pierdut nici în războaie, știința de a trăi așa cum am moștenit-o din paginile nescrise ale istoriei. Am pierdut lucruri ce nu se pot recupera, istoria neputând fi retrăită și derulată, ce s-a pierdut s-a pierdut fiind un bun pierdut. Operațiunea a dus la destabilizarea echilibrului oricărei națiuni, acea valoroasă și inerentă capacitate de a conlocui, de a păstra o identitate individuală în raport cu ceilalți. Modul mult exersat de istorie, conlocuirea , siguranță ei, modul civilizat, se poate observa prin repercusiunile acestei fapte, neîncetând nici după ce buldozerele și-au dus acțiunea la bun sfârșit. Drama continuă să fie înrădăcinată în memoria istorică, în cvasi memoria noastră, fiind greu să recuperăm actele de civilizație distruse fizic și spiritual de către comuniști, făcându-ne să conlocuim cu greu într-o dimensiune fizică fără puternice ancoraje istorice, în special în generațiile noastre, cele tinere, postcomuniste care trăim cu senzația fundamental capitalistă greșit înțeleasă de destin individual, excepțional și independent. O evoluție rapidă , în care ne uităm originile, prin lipsa reperelor puternice, prin lipsa valorilor, ‘evoluția e bazată pe demolări, de ce să ținem toate hardughiile și vechiturile când putem privi doar spre viitor’54 . Referindu-mă la acest citat și păstrând anonimatul acestui simplu enunț ajung la concluzia că buldozerele și-au îndeplinit

53 54

Film: Sorin Vasilescu- Venetia din suflete, interviuri si relatari Coleg- Student Arhitect

misiunea. Prin faptul că trecutul a existat și nu mai există, nu însemnă că viitorul începe de la noi.55 `Strada noastră Arionoaia trecea exact prin fata Academiei , iar casa noastră era exact prin colțul acestei clădiri, strada noastră cobora la vale sau urca la deal, depinde din ce colț veneai’, ‘ne întâlneam cu toți la colț și culegeam castane’, ‘foarte interesant că noi ne-am cumpărat gardul` , `casa noastră nu va fi niciodată aceea în care stăm acum, acest lucru înseamnă și pentru copii mei casa’, ‘a locui e un adevăr , a fi acasă este sufletul`.56

IV.2 Impactul social la nivelul orașului

Etnografii urbane. Până nu demult, această alăturare de termeni putea suna contradictoriu într-un spațiu academic în care etnografia era înrudită cu folclorul, iar ambele alcătuiau o ètnologie naționala` având că obiect de studiu țăranul autohton și reprezentativ.57 Orașul rămânea apanajul sociologiei, aceasta fiind însă interesată în primul rând de același țăran și de lumea rurală. În oraș, etnologia românească nu a pătruns decât foarte recent , și atunci mai degrabă sub forma unei ètnologii în oraș` decât a unei etnologii à orașului`. În continuitatea practicilor lor tradiționale, etnologii căutau astfel `supraviețuiri` și `transfigurări` ale unor motive și practici mai mult sau mai puțin arhaice în mediul suigeneris al orașelor.58 Unele dintre primele studii care încearcă să plaseze explicit în cadrul de referință al unei etnologii urbane au apărut astfel că urmare a unui imbold exterior. Ca formă de locuire colectivă, orașul nu mai este plănuit și ridicat de către locuitorii săi, că în cazul satului. Cu timpul o parte a locuitorilor, urbaniști de profesie, s-au specializat a gândi pentru ansamblul colectivității formele optime ale locuirii și a vecinătății. În tot mai strânsă legătură, măcar de fapt, dacă nu și de drept, cu Puterea, urbaniștii/arhitecții urbani sunt

http://www.revista22.ro/uranus--loc-de-pomenire-de-ce-traim-in-postcomunism-607.html Film: Sorin Vasilescu- Venetia din suflete, interviuri si relatari 57 MIHAILESCU, VIntila – Etnografii Urbane, Polirom, 2009, pp. 7-10 58 Idem, p.7 55 56

mandatați de către aceasta și mai puțin de către colectivitate, pentru a da naștere orașelor care nu de puține ori se raportează la noțiunea de vis politico ideologic. La acest nivel există într-adevăr o convergentă urbanistică în măsură în care toate puterile tind să își transforme reședințele în mărci de identitate și împărtășesc, dincolo de culorile lor politice , o anumita ideologie a modernității normale cu caracter monumental sub presiunea politică. La acest nivel , sistematizarea ceaușistă a Bucureștiului nu este altceva decât o rudă săracă59 a plănuitei defuncționalizări și modernizări a Parisului de către baronul Haussman. Oricât de asemănătoare ar fi putut să fie inițial spațiile urbane, la nivel ideologic, al valorilor urbanistice declarate într-o faza incipientă, și oricât de asemănătoare ar putea ele să rămână, și la nivelul realizării lor constructive , din momentul locuirii lor se va începe adevărată diferențiere `in practica`. Astfel, orașul nu merge numai după loc, ci și după locuire, caracterul lui preponderent astfel fiind satisfăcut. Caracteristicile sistematizării și rolul de instrument de omogenizare socială pe care aceasta urma să-l joace în viziunea conducerii centrale. Blocul sui generis înseamnă o comunitate de oameni, o conviețuire în comun , reglementată tocmai de relațiile dintre indivizi , mai mult sau mai puțin este o `adunătură adăpostită` în spațiile standard ale apartamentelor de bloc, locatarii sfârșesc prin a-și pune amprenta personală asupra locuinței lor și a construi, un soi de comunitate. O asemenea comunitate, are un ipotetism de unitate socială, însă de cele mai multe ori discrepanța majoră spațiu propriu spațiu de afară duce la un exil autoimpus de protejare individuală, fată de mecanismul politic care l-a plasat în acest mediu. Pentru unii, mutarea la bloc a reprezentat o dramă, însă pentru alții, a semnificat încununarea unor demersuri spre care tindeau de ani de zile. În general, ansamblurile de locuit oferă un contrast inerent între tabăra constrânșilor și tabăra aspirațiilor. Veniți din orizonturi diferite, indivizii au sfârșit prin a se adună în marile complexe de locuit: intelectuali, funcționări, muncitori, cadre militare și etnii defavorizate. Statistic, jumătate dintre locatarii de blocuri nu s-au născut în București. Au venit din alte părți, la diferite vârste și din motive diferite. Definirea orașului pentru indivizi, primă imaginea care se conturează este de cea a zarvei, a gălăgiei, aglomerației

MIHAILESCU, VIntila – Etnografii Urbane, Polirom, 2009, pp. 8

excesive. De aici și sentimentul unei lumi străine, orașul fiind apropiat de termenul `străin` decât de individ. Uneori, imaginea acestei devălmășii urbane, ține spre o teoretizare a unei aglomerări de locuințe. Ideea păstrându-și constantă: o proliferare cantitativă. Însă și pentru cei ce trăiesc în București de mai multe decenii, orașul pare că și-a pierdut vechea organicitate, și-a pierdut tendința de unitate și specificitate a locui. Aceasta este marcată de o existență sub semnul excesului repetitiv, al creșterii mai degrabă cantitative, decât a celei calitative. Nu este surprinzător, însă perceperea orașului a devenit interdependentă de perceperea satului . Blocul socialist, fără îndoială, a devenit un spațiu al constrângerii, dar a ajuns de obicei a implementa la nivel individual, prin a trai în bloc și a-l face să trăiască, că entitate gazdă.60

IV.3 Impactul arhitectural si urbanistic

Centrul orașului a fost una dintre zonele cele mai afectate de sistematizarea ceaușistă chiar din inima sa, dispărând între Piață Unirii și Piața Izvor, monumente și locuri cu o valoare deosebită. Este importantă enumerarea acestora, pentru crearea unei imagini de ansamblu asupra pierderilor, cuantificarea acestora în date și sintetizarea lor pentru o posibil plan de acțiune. Dealul Mihai Vodă/Spirei/Arsenalului, loc complet dispărut cu următoarele monumente: Biserica Alba-Postăvari, Biserica Spirea Veche, Biserica Izvorul Tămăduirii,

Curtea

Domnească, Arhivele Statului, Muzeul

Militar,

Schitul

Maicilor, Sinodul Mânăstirii Antim,

Mânăstirea

Mihai

Vodă, Biserica Sf. Nicolae. Care

alcătuiau

cel

mai

important complex arheologic

MIHAILESCU, VIntila – Etnografii Urbane, Polirom, 2009, pp. 7-11

si istoric al Bucureștilor vechi. În zona Pieței Unirii : Spitalul Brâncovenesc, Sinagoga Rabin Gaon Meyer Leibis- Malbim, Biserica Sf. Vineri Hereasca, Biserica Înălțarea Maicii Domnului – Olteni, Biserica Intrarea în Biserica – Bradu Staicu, Biserica Sf. Treime, Templul Mic Spaniol, Templul Resit Daat, Sinagoga Tâmplarilor Unirea Sfântă, Sinagoga Caritatea, Sinagoga Spilman, Templul-Fraterna, Templul-Gaster, Templul Ahvat-Suloim.61 Un număr de clădiri au fost translatate în spatele viitoarei cortine de blocuri, pierzându-și din semnificație și context, fiind efectiv monumente ascunse, strămutate.

Alexandru Panaitescu: De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în Bucureşti

1945- 1989, Simetria, 2012, p. 247

STUDII DE CAZ

V.1 Berlin

Berlinul este un exemplu fascinant de regenerare urbană, prin particularitatea sa de oraș divizat. Există puține locuri în această lume unde au avut loc acțiuni cu un caracter auto-distructiv, între cele 2 Berlinuri, un oraș mereu în căutarea ștergerii trecutului versus orașul care se dezvoltă contrar principiilor primului. Peisajul urban al Berlinului este rezultatul între acerba luptă politică, istorică, socială, punând la îndoială caracterul unitar al germanului ca individ. După reunificare, Berlinul a trebuit să își reinventeze caracterul printro nouă imagine, pentru a reflecta imaginea unei capitale a noii Germanii, concomitent cu gestionarea zonei centrale a orașului printr-o redefinire a orașului reunificat. Inerent, au existat o serie de dezbateri despre întreaga reconstrucție a orașului printr-o ‘reconstrucție critică’ și o ‘estetică a locului’. Considerarea memoriei colective că aspect central al strategiilor urbane a avut o importantă majoră în contextul reconstruirii identității, de aceea arhitectura și urbanismul formează o legătură puternică în formarea identității unui oraș. Berlinul este un oraș cu numeroase repere urbane, regenerarea urbană fiind factorul decisiv asupra imaginii per ansamblu și a relației trecut-prezent. Pe lângă încercarea negocierii intre arhitectura capitalistă cu cea comunistă, s-a remarcat particularitatea dualității existenței funcțiunilor publice și civice ce apar de două ori. Primul masterplan integrat al orașului spintecat a fost ‘Planwerk Innenstadt’62 care avea la baza conceptul de ‘Reconstrucție Critică’ cu scopul de a recrea și întări relațiile dintre cele două centre ale orașului, prin reorientarea spre o istorie și un viitor comune. Conceptului i s-au adresat numeroase critici prin încercarea de a diminua la maxim memoria și moștenirea Berlinului de est și RDG, asta însemnând că orașului de est i se revocă dreptul de a fi parte semnificativă prin istoria și cultura sa proprie, având să fie categorisit ca o subvaloare, un areal slab calitativ în cadrul

Ministerul Dezvoltarii Urbane si Protectiei Mediului, Berlin, Germania http://www.stadtentwicklung.berlin.de 62

Berlinului reunificat. În ultima perioadă s-a observat că particularitatea acestui oraș este tocmai discrepanţa majoră între cele două zone majore, aceasta sporindu-i atractivitatea, printr-o mediere a tuturor etapelor istorice. Medierea, memoria locului prin memoria colectivă, reconstrucția într-un context de negociere, rearticularea circulațiilor majore și stabilirea fluxurilor pietonale au dus la o adevărată renaștere a orașului. 63

V.2 Concursul Parcul Izvor64

Un concurs pentru reamenajarea Parcului Izvor care a avut loc în 2010 , că reacție la actuala lipsa de esență a spatilui este : AMENAJARE ȘI MODERNIZARE PARC IZVOR. În continuare urmează să expun considerentele și obiectivele echipei câștigătoare, soluția interdependentă care creează o reală mediere între memoria locului și contextul actual printr-o revenire simbolică la vechea rețea stradală, refacerea ei și a fostei topografii a zonei. Povestea cartierelor demolate prin amenajare și propunere pentru memorialul demolărilor din perioada comunistă au un caracter definitoriu pentru soluția propusă. Obiectivele: Transformarea Parcului Izvor într-un pol urban de atracție la nivelul orașului. Popularea și animarea zonei cu pietoni. Refacerea legăturilor pietonale și traseele de accesibilitate cu zonele din apropiere. Sporirea atractivității și adecvarea lui la criteriile contemporane de parc urban. Atracție turistică. Obiectivele specifice: - menținerea, remodelarea și modernizarea spațiilor verzi/publice pentru a oferi un parc modern, adecvat și coerent, corespunzător cu nevoile utilizatorilor; - intensificarea utilizării rețelei de spații publice;

GITTUS, E.J. (2002) ‘Berlin as a conduit for the creation of German national identity at the end of the twentieth century’, in Space & Polity, Vol. 6, No. 1, pp.91-115. 64 http://www.syaa.ro/proiecte/parc_izvor/ 63

- exploatarea caracterului de "nod" pietonal; - mărirea accesibilității spre parc prin deschiderea lui în mai multe puncte de intrare, înființare de traversări tip trecere pietoni ale arterelor carosabile; - crearea unei identități unitare prin rememorarea vechilor povești și trasee prin demersul istoric de reconstituire la scara 1:1 a străzilor existente înainte de demolările din anii '80; - atragerea unui public mixt, prin implementarea funcțiunilor diferite, care se pun în valoare reciproc: spații verzi pentru agrement (inclusiv stat pe iarbă), diverse dotări, zone de joacă pentru copii, pista de bicicliști, spații pietonale modernizate, locuri de odihna și popas, spațiu expozițional-memorial al demolărilor cartierului Uranus; - atragerea unui număr cat mai mare de vizitatori; - sporirea sentimentului de apartenență și identificarea cu trecutul istoric al orașului.

Concept si Plan Concurs65

www.syaa.ro

VI.

POSIBLITĂŢI DE REVITALIZARE

VI.1 Concurs București 2000

Fiascoul arhitecturalo-urbanistic a fost unul dintre disputele majore pe arena arhitecturală și socială a opiniei publice după 1989. Un prim efort oficial, adresat publicului larg referitor la frenezia urbană a anilor 80 s-a petrecut în cadrul simpozionului expozițional din aprilie-mai 1990 intitulat ‘București-starea orașului’. Se proliferează ideea unui concurs internațional, iar în anul 1993, cu sprijinul instituțiilor statului, luând parte UIA66 și UNESCO, este demarat procesul organizării unui concurs care în 1995 cu sprijinul Guvernului României este intitulat București 2000. Câștigători echipa arhitecților germani Meinhard von Gekan și Joachim Zais. Concursul și jurizarea, apoi multitudinea de soluții au fost o adevărată reușită prin evidențierea soluțiilor necesare

și fundamentarea lor pentru

viitoarele intervenții în zona Centrului Civic, concretizându-se într-o valoroasă bază de documentare. Firesc (realist nu pesimist), evoluția lucrurilor a fost dată uitării, chiar și în PUG-ul Bucureștiului din anul 2000; s-au făcut trimiteri la acest concurs de idei, nici una dintre ele nu s-a aplicat, datorită lipsei de implicare și dezinteresul autorităților, pentru o regenerare urbană armonioasă de calitate.67 Regimul juridic incert în privință numeroaselor terenuri rămase libere și stipularea unei legislații corespunzătoare, riguroasă, însă contextualizata la un plan generator strict, prin particularitatea, chiar la nivel internațional a acestei probleme a centrului civic, au dus la ratarea unei noi șanse de redresare a situației pe un făgaș firesc, fiind adăugată la marea listă de eșecuri. Terenurile fiind retrocedate, au apărut construcții cu funcțiuni hoteliere și de locuire, într-un mod haotic, necontextualizate, nici, reglementate din punct de vedere juridic și urbanistic. Nu a existat nici un efort

66 67

Uniunea Internationala a Arhitectilor Alexandru Panaitescu: De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în Bucureşti

1945- 1989, Simetria, 2012, pp. 212-216

semnificativ pentru recuperarea memoriei locului, aparent deja uitată, generațiile viitoare aflându-se într-un iminent pericol cultural și social de o anvergură nebănuită. 68

VI.2 Reabilitarea Zonelor Destructurate 69 Caracteristică este Zona Centrului Civic, cunoscută sub numele de «Zona București 2000». - situația existentă Zona denumită București 2000 este situată ultra-central, adiacentă Centrului Istoric al orașului și ocupă cca. 485 ha, din care cca. 200 ha teren liber ; beneficiază de accesibilitate foarte bună și de prezentă unor clădiri politico-administrative reprezentative pentru statutul de Oraș-Capitală al municipiului București. În zona sunt reprezentate funcțiunile : rezidențială (de bună calitate) și servicii pentru populație și pentru agenți economici (total insuficiente). În zona sunt prezente și valori deosebite de patrimoniu cultural, istoric, arhitectural, vecinătatea cu centrul istoric oferind un potențial cu valențe turistice.

- obiective urbanistice ; - constituirea unui pol urban, conținând servicii de importanță supra municipala, națională și europeană; - remodelarea și completarea centrului politic-administrativ național existent; - reabilitarea subzonelor destructurate; - strategie de reabilitare și revitalizare;

Idem

www.PMB.ro http://www1.pmb.ro/pmb/primar/proiecte/proiect0408/22-33.pdf

Idem

- valorificarea potențialului funciar existent prin realizarea unor ansambluri importante, coerente, reprezentative pentru funcțiunea de Oraș-Capitală - aproximativ 200 ha teren liber 30 Program de Dezvoltare a Municipiului București 2000-2008;

VI.2.1 Alegerea unui tip de intervenție că rezultat al unui amplu proces multidisciplinar.71 Bucureștiul a avut o creștere inițial organică, afectate de lucrările urbaniștilor din secolul al XIX-lea până acum, prin trasarea axelor Nord-Sud și Est-Vest.

Principala

problemă în evoluția recentă este enclavizarea unor zone și tăierea fără a recrea conexiuni cu construcția bulevardelor Centrului Civic. Subzonele ceaușiste au o accesibilitate scăzută, ceea ce le limitează potențialul de dezvoltare din toate punctele de vedere. Este imperativă o rezolvare a memoriei locului, inechitabilitatii sociale, regenerarea socio-culturaloeconomică. VI.2.2 Identificarea priorităților prin recuperarea, sistemul de circulație, spațiile publice Ruperea identității urbane pentru centrul Bucureștiului, prin importanța lui și mărcii sale identitate. Intervențiile începute în anii 80 au rupt zona centrului istoric al Bucureștiului, prin bulevardele largi create, segregând fizic și mental cartiere și monumente. Riscăm în a da uitării monumente și zone ce aparțin vechii vetre a orașului, de la vechiul cartier Uranus la zonele interstițiale pierdute. Se cere o revitalizare și o reconectare a zonelor cu caracter divers. VI.2.3 Recuperarea zonei de la sud de râul Dâmbovița > reconectarea acesteia la centrul orașului O problemă majoră pentru refacerea unității este lipsa de conectivitate între nordul și sudul Dâmboviței. Prin fragmentarea celor două artere importante la sud de Dâmbovița, Calea Rahovei și Strada Uranus, au fost distruse poduri ce făceau legătură Nord Sud. Reconectarea lor va revitaliza arealul Bulevardului Libertății, al Palatului Parlamentului și

PIDU http://www.centralbucuresti.ro

Casei Academiei, spațiu care a rămas pustiu timp de ani de zile. Se vor recupera monumente istorice și obiective turistice ascunse și greu de frecventat și utilizat de bucureșteni. Recuperarea atractivității Dâmboviței este un element cheie pentru funcționarea coerentă la nivelul orașului, identitatea acesteia fiind o problemă importantă a imaginii urbane centrale.72 VI.2.4 Regenerarea cartierelor tradiționale degradate Arealele centrale care au suferit procese de degradare continuă a fondului construit, implicit accentuarea problemelor sociale, se cere o regenerare urbană integrată care "își propune să optimizeze, să conserve și să revalorifice întreg capitalul urban existent (social, mediu construit, patrimoniu etc.) fata de alte forme de intervenție in care, in tot acest capital urban, doar valoarea terenului este prioritizată si conservată prin demolare traumatizantă si prin înlocuirea restului întregului capital urban si – cel mai lamentabil – social."73 . Identificarea zonelor cu probleme socio-economice , zona Uranus, și spațiile interstițiale și demolate.

VI.2.5 Circulația Soluționarea circulației auto este de a elimina traficul de tranzit în zona centrală prin soluții diverse precum inelele de circulație, centura. Lărgirea la maximum a bulevardelor și străzilor centrale nu este o soluție, acest concept aplicat , este

de fapt rezultatul

intervențiilor urbane ale lui Ceaușescu, centrul civic fiind absolut expresia acestei gândiri, o artera largă ce devine un obstacol în cadrul legăturilor tradiționale N-S. Este recomandat opusul și implementarea unei strategii integrate la nivel macro a traficului. Străzile și bulevardele centrale trebuie să aibă un rol în susținerea vieții urbane și nu pentru tranzit , arealele centrale fiind necesar a fi tratate cu străzi cu un caracter local, care susțin și impulsionează activități comerciale reale, culturale prin deschiderea lor fată de individ, loisir,

72 73

GEHL, Jahn, Cities for the people, Island Press, 2010, p.114 Declaratia de la Toledo

aceste fiind caracteristici definitorii pentru un centru urban înalt calitativ. Realizarea unui sistem de parcări este absolut necesar iar mentalitatea individuală trebuind schimbată prin încurajarea modalităților de transport durabile. Aceasta se poate realiza printr-un sistem integrat de infrastructura rutieră.74 Centrul Civic este o zona cu un caracter incert, într-adevăr este o axa generatoare, clădirile monumentale au o anumită coerență și linearitate, însă insuficientă prin lipsa de relaționare cu zonele ascunse zonele din imediată lor vecinătate, cu caracter istoric. Este recomandată o abordare de tip zonal, o defalcare a spațiilor după caracteristicile preponderente, prin intermediului unui amplu plan de dezvoltare cu caracter general unitar, prin reglementări juridice stricte, aceasta fiind una dintre puținele soluții pentru salvgardarea acestor spații. Spațiile interstițiale aflate în spatele blocurilor sunt nefolosite, au un caracter dezolant și necesită intervenții la nivel punctual. Regimul juridic al terenurilor este parțial incert, unele dintre acestea fiind revendicate însă prin lipsa reglementărilor noile construcții au căpătat un caracter de dezvoltare totalmente haotic. Memoria locului, strategia de regenerare istorică fiind elemente definitorii în elaborarea acestui masterplan.75 Deși trauma este majoră, prin măsuri excepționale se poate că în orice situație, revitaliza zona, prin conștientizarea importantei, cauzei, și mai ales efectului înțeles într-un mod integrat.

PIDU http://www.centralbucuresti.ro KENNETH, Powell, Architecture rebom. The conversion and reconstruction of old buildings, Ed. Rizzoli,

1999, pp. 54-62

CONCLUZII:

În lucrarea de disertație am încercat a expune într-o manieră cât mai relevantă fenomenul istoric printr-o înșiruire cronologică, analizând comparativ diferitele perioade istorice care au marcat profund toate palierele societății românești. Am făcut o trecere în revistă de la abdicarea forțată de Regelui, la semnificația memoriei colective în identitatea unui popor, la primele manifestări ale totalitarismului în perioada modernă, prin comparații cu realismsocialismul, arhitectura Fascistă și cea Nazistă. Apoi am expus premisele sistematizării capitalei și localităților din România prin industrializarea forțată, exodul forțat al populației din motive socio-economice, la cutremurul din 1977 care a fost catalizatorul programului de sistematizare a capitalei și prin factorul sau decizional, Nicolae Ceaușescu. Prin distrugerea fără rost au fost create distorsiuni la nivelul social și arhitectural în cadrul Bucureștiului. Studiile de caz au realizat o paralelă la orașe care au avut parte de un impact asemănător. În final am încercat expunerea unor posibilități de revitalizare la nivel macro prin alegerea unor tipuri de intervenție, considerând memoria locului, istoria și cultură proprie elemente majore pentru revenire la o normalitate. Impactul major pe care l-a avut sistematizarea se poate observa și astăzi, este prezent cu desăvârșire și este necesar a fi luat în considerare în cazul revitalizării urbane și sociale, pentru a îndrepta și conștientiza greșelile trecutului. Situl meu analizat în proiectul de Studiu de Amplasament și urmează în Proiectul de Prediploma este situat în fostul cartier evreiesc, în proximitatea Străzii Clucerul Udricani și a Teatrului Evreiesc de Stat, este dovada impactului mai sus menționat înscriinduse în toate repere descrise, analizele și expunerile canalizându-mă spre o soluție cu caracter de rememorare, printr-o intervenție în mod integrat față de memoria locului, memoria colectivă și mai ales contextul trecut și actual.

Bibliografie CEFAI, Daniel, "De la notion de mémoire à la production des mémoires collectives ", în Cultures politiques,PUF, 2000 CHOAY, Francoise, Alegoria patrimoniului, Ed. Simetria, Bucuresti 1996 ELIADE Mircea, Sacrul si profanul, Humanitas, Bucuresti, 1995 FRENCH, R. A. (1995). Plans, pragmatism and people: The legacy of Soviet planning for today’s cities. London: UCL Press, 1995 GEHL, Jahn, Cities for the people, Island Press, 2010 GIURESCU, Dinu, The razing of Romania`s Past, International preservation report, Phaidon Press Ltd, 1990 GITTUS, E.J., Berlin as a conduit for the creation of German national identity at the end of the twentieth century, in Space & Polity, Vol. 6, No. 1, 2002 HALBWACHS, Maurice, La Memoria Colectiva, Prensas Universitatias de Zaragoza, 2004 IOSA, Ioana, L`Heritage urbain de Ceausescu: Fardeau ou saut en avant? Le centre civique de Bucarest, L`Harmattan, 2006 KENNETH, Powell, Architecture rebom. The conversion and reconstruction of old buildings, Ed. Rizzoli, 1999 KLIGMAN, Gail & VERDERY, Katherine, Peasants under Siege: The Collectivization of Romanian Agriculture, 1949-1962, (Princeton: University Press 2012) MIHAILESCU, Vintila, Etnografii Urbane, Polirom, 2009 PANAITESCU Alexandru: De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în Bucureşti 1945- 1989, Simetria, 2012 POPESCU, Cristian, "Bucuresti-arhipelag - Demolarile anilor '80 - stergeri, urme, reveniri", Bucuresti, Campania, 2009 RENDINA, Claudio, Enciclopedia di Roma (in Italian), Newton Compton, 1999

SACHS, Angeli, Jüdische Identität in der zeitgenössischen Architektur, Prestel Verlag, Auflage: Bilingual, 2004 VASILESCU, Sorin, Arhitectura Italiei Fasciste, Simetria, Bucuresti, 2011 VASILESCU, Sorin, Arhitectura totalitara, IAIM, Bucuresti, 1993 WOODS, Lebbeus, Radical reconstruction , Ed. Princeton Arch. Press , 2001 WEBOGRAFIE: http://www.revista22.ro/uranus--loc-de-pomenire-de-ce-traim-in-postcomunism-607.html http://www.stadtentwicklung.berlin.de

http://www.syaa.ro/proiecte/parc_izvor/

http://www1.pmb.ro/pmb/primar/proiecte/proiect0408/22-33.pdf

http://www.centralbucuresti.ro

http://en.wikipedia.org/wiki/Via_dei_Fori_Imperiali http://ro.wikipedia.org/wiki/Colectivizarea_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Milea

FILMOGRAFIE: Film: Sorin Vasilescu- Venetia din suflete, interviuri si relatari , http://www.youtube.com/watch?v=WUJ2yTSAN1s