Tirgumureseanul nr. 240

Page 1

tirgumureseanul@gmail.com

Vineri, 19 august 2016, An V, Nr. 240

IT GRATU

Lucrări de reparaţii pe raza municipiului Tîrgu Mureş

În municipiul Tîrgu Mureş se desfăşoară în prezent diverse lucrări, în scopul de a reda aspectul ambiental în mai multe zone ale oraşului. Se desfăşoară, astfel, o serie de lucrări de reparaţii a trotuarelor, de canalizaţie, ridicări capace şi guri de scurgere, de completare cu balast a acostamentelor, respectiv de introducere a fibrei optice. Lucrările se execută pe străzile Lăcrămioarei, Pandurilor, Dorobanţilor, Păcii, Vălureni, Livezeni, Plutelor şi Bucegi. Investiţia se realizează cu bani de la bugetul local al oraşului, lucrările fiind cuprinse în Programul anual de reparaţii, reabilitări şi modernizări în municipiul Tîrgu Mureş. Biroul de presă al primăriei

Se reabilitează Podul Mureș! Municipiul Tîrgu Mureş Direcția Tehnică, titular al proiectului „Reparație capitală pod peste râul Mureș cu pasaj superior, peste linia CF Deda – Tîrgu Mureș, str. Călărașilor” anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, de către Agenția pentru Protecția Mediului Mureş, fără efectuarea evaluării impactului asupra mediului prin elaborarea unui studiu de impact, pentru proiectul „Reparație capitală pod peste râul Mureș cu pasaj superior, peste linia CF Deda – Tîrgu Mureș, str. Călărașilor” propus a fi amplasat în județul Mureș, municipiul Tîrgu

Mureș, str. Călărașilor. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M. Mureş Tg. Mureş, strada Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9.00 – 15.00 şi marți - vineri între orele 9.00 – 12.00, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmms.anpm.ro. Publicului interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 zile de la data publicării prezentului anunţ. Director executiv, ing. Racz Lucian

Grădiniţa „Dumbrava Minunată” are parc nou!

Cei 90 de copii înscrişi la Grădiniţa „Dumbrava Minunată” au parte de surprize! Parcul vechi a luat peste vară altă înfăţişare! Au fost înlocuite băncile stricate cu altele noi, iar leagănele au fost reparate. Mai mult, acum parcul are şi covor de cauciuc. Mobilierul, inclusiv foişorul, a fost reabilitat, gardul a prins culoare, iar groapa cu nisip a fost total schimbată. Săptămâna viitoare se vor înche-

ia lucrările la parcurile de pe strada Armoniei şi de pe strada Pomicultorilor. Zilele următoare vor fi reabilitate şi parcurile de pe strada Banat nr. 27 - 33, de pe strada Banat nr. 18 - 20 şi cel pentru animale de companie de pe strada Banat nr. 13 - 15, precum şi parcul de pe strada Aleea Vrancea. Biroul de presă al primăriei


2

Dorin Florea: „Toate proiectele mari

Vineri, 19 august 2016

Primarul din Tîrgu Mureş, Dorin Florea, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că cel de-al cincilea mandat la conducerea municipiului va fi unul extrem de greu şi nu doar din cauza opoziţiei care deja se manifestă în Consiliul Local, ci ca urmare a lacunelor legislative, care vor împiedica administraţiile publice locale să acceseze fonduri europene. Edilul a arătat că în prezent niciun minister nu îşi asumă vreo răspundere şi că toate proiectele mari de infrastructură, care aşteaptă să fie depuse pentru accesarea de fonduri europene, sunt blocate din cauza lipsei de legislaţie privind zona periurbană. În opinia sa, cea mai mare frână în calea dezvoltării oraşelor este în continuare atitudinea regiilor şi companiilor naţionale, care creează „situaţii anacronice”, însă şi atitudinea angajaţilor ministerelor, care nu pot ţine pasul cu administraţiile locale. Dorin Florea consideră că se impune o reformă administrativă, că numărul unităţilor administrativ-teritoriale trebuie restrâns astfel încât să rezulte administraţii performante, în locul sutelor de localităţi nerentabile, care sunt piedici în calea dezvoltării. Potrivit edilului, pentru ca oraşele să aibă perspective de dezvoltare este nevoie de un cadru legal coerent. AGERPRES: Sunteţi primarul municipiului Tîrgu Mureş începând cu anul 2000. Care este gradul de reuşită a strategiei pe care v-aţi propus-o atunci? Dorin Florea: Au fost mai multe planuri, unul, care era un plan banal şi ţine doar de tenacitatea administraţiei, a fost cel de a pune oraşul la punct, adică lucruri obişnuite: infrastructura, fluidizarea circulaţiei, curăţenia, serviciile publice, un mediu plăcut, ridicarea calităţii vieţii la bloc. Un lucru greu, dar de care sunt extrem de încântat şi ţin foarte mult la el, este modul în care am reuşit ca într-un oraş al tensiunilor în care unii mergeau pe trotuarul din stânga, iar ceilalţi pe cel din dreapta, am reuşit să aducem încrederea între cetăţeni şi armonia interetnică. Din păcate mai este tulburată de unii şi se argumentează foarte tare odată cu ciclurile electorale. Asta ţine şi de calitatea liderilor politici, de educaţie lor şi de modul în care sunt obişnuiţi să câştige un vot uşor. De asemenea, viziunea mea de atunci era viitorul acestui oraş, soarta lui. Totul s-a axat pe învăţământ, pe centrul de cercetare medicală, toate centrate pe ceea ce avem mai de preţ şi mai valoros, şi anume experienţa în dome-

niul sănătăţii, prin Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureş, prin Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) şi, adiacent, ceea ce înseamnă centre de cercetare şi companii de IT. Aceasta este viziunea mea în ceea ce înseamnă perspectiva durabilă. Din păcate, strategia aceasta nu a putut fi realizată din cauza votului împotrivă în Consiliul Local. A fost clar un exemplu despre cum înţeleg unii administraţia. Dar nu cred că ei (consilierii, n.r.) sunt de vină, pentru că sunt produsul unor aşa-zise zvâcniri politice, pentru că aceasta nu e politică, ci doar răutăţi şi luptă pentru existenţă, la unii. Nu renunţ la aceste proiecte sub nicio formă, dar una dintre condiţiile pentru a le îndeplini este scoaterea Tîrgu Mureşului din izolare. Nu poţi să vorbeşti despre un oraş al viitorului în momentul în care îl ţii blocat şi nu are acces la principalele căi de acces: autostradă, tren de mare viteză şi Aeroport. Aici este o luptă continuă, care se datorează nu doar obtuzităţii unor consilieri sau unor partide, ci şi frânei care există la nivel naţional prin modul în care înţeleg regiile sau companiile naţionale şi miniştrii să deblocheze aceste situaţii, care în de multe ori sunt anacronice: căi ferate, poligoane, active deţinute de regii, companii naţionale sau ministere. Pur şi simplu te blochează din toate punctele de vedere. Un alt motiv de blocaj este lipsa legislaţiei privind zona periurbană. Pe lângă o legislaţie deficitară, ai şi un blocaj la nivel naţional, care nu poate fi deblocat decât de oameni care înţeleg administraţie. Din păcate, deşi am avut şi foşti primari în funcţii cheie, nu au înţeles ce înseamnă administraţia. Cred în continuare că administraţiile locale trebuie restrânse, în asta constă reforma, în a defini unitatea administrativ-teritorială eficientă, gradual: ce înseamnă municipiu, oraş, comună. Din punct de vedere legislativ România a copiat o serie de modele din ţări avansate, pe când noi suntem într-o altă etapă istorică. Şi de aici apare lipsa de implicare, de înţelegere şi blocajele. Nu e normal să cari după tine sute de unităţi administrative nerentabile, care nu constituie altceva decât piedici în dezvoltare din cauza unor orgolii locale. Practic se bate apa-n piuă. Nu se înţelege că nimeni de la nivel european nu are interes să vină să te deştepte, ci dimpotrivă. Sunt ţinte ale unor afaceri de succes pentru multe companii din afară, iar România nu e o ţară pregătită pentru astfel de abordări. E o problemă care chiar mă doare, chiar dacă depăşeş-

te sfera administraţiei publice locale şi mă cutremur la ideea că, peste doi ani sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire şi noi întâmpinăm evenimentul cu „marile realizări”: resurse vândute, proprietăţi înstrăinate, jumătate din pământul arabil al României înstrăinat, o ţară care pur şi simplu a tratat cu superficialitate şi în bătaie de joc legea retrocedărilor. Corupţia a fost generată în România de imperfecţiunea şi de calitatea execrabilă a legilor. Trebuie să vedem cum au văzut oamenii politici administraţia în 1918, în 1920 şi cum o văd astăzi. Atunci a fost un model original adaptat perioadei de atunci, care a avut o evoluţie spectaculoasă, nu ceva copiat fără a fi adaptat la realitate. AGERPRES: Unde este municipiul Tîrgu Mureş (din punct de vedere economic, social etc.) în acest moment şi cum credeţi că ar fi fost dacă beneficiaţi de deschidere din partea consilierilor locali sau a politicienilor care au ocupat funcţii guvernamentale? Dorin Florea: Dacă mă gândesc la modul de reprezentare a judeţului în Guvern şi în Parlament, Tîrgu Mureş trebuia să fie un model, la ce proiecte am avut. O spun cu un regret profund, pentru că unii nu au înţeles ce înseamnă o funcţie de vice prim-ministru, ministru, de oameni foarte influenţi care au şantajat guverne după guverne, dar nu în folosul cetăţenilor, ci pentru alte interese. Regret foarte mult lipsa de colaborare, pentru că oraşul a avut perspectivă, a avut proiecte, trebuiau doar susţinute, însă blocajele sunt binecunoscute. Tîrgu Mureş merită să îşi folosească această bogăţie culturală, care este un extraordinar de mare avantaj, însă cetăţenii nu sunt poate conştienţi, pentru că nu au fost lăsaţi şi au fost în continuu îndemnaţi spre ură – mă refer la liderii maghiari. Dacă această bogăţie era folosită în mod conştient şi inteligent, ar fi fost plus valoarea pe care o aduceam comunităţii din România, dar, din păcate, unii înţeleg doar că lupta pentru segregare le poate aduce voturi. Mandatul meu de primar al municipiului Tîrgu Mureş poate fi considerat şcoală de administraţie, am realizat multe deşi am avut în general un Consiliu Local ostil, întrucât aici se încearcă experimente de administraţie originală de către partidele politice din România. Eu am fost, din păcate, ţinta tuturor acestor expresii deoarece niciodată nu am avut o majoritate şi am înţeles mai bine decât alţii ce înseamnă oamenii ghidonaţi din tenebrele politicului. Tîrgu Mureş se află întro zonă medie, spre plus, undeva la

circa 60% din potenţialul pe care îl are. În momentul în care vom avea ieşirea la autostradă, Aeroportul – de care şi-au bătut joc unii şi pentru care nu răspunde nimeni – iar oraşul îşi va lărgi patrimoniul, fiindcă aici stă cheia proiectelor care pot duce la dezvoltarea oraşului, vom ajunge rapid în primele zece oraşe ale României. AGERPRES: Care sunt proiectele pe care nu aţi putut să le realizaţi şi dacă în acest mandat le veţi relua într-o formă sau alta? Dorin Florea: Este un program pe care l-am anunţat acum 6 ani: un Tîrgu Mureş mare şi puternic, cu 220.000 de locuitori, prin alipirea celor opt comune din jur. Atunci poţi vorbi de un oraş mare, de perspectivă, cu bogăţii şi o pondere demografică importantă. Atunci poţi să vorbeşti de dezvoltare. Asta n-au înţeles liderii maghiari, care au blocat în continuu marile proiecte. Oraşul are perspectivă, dar pentru aceasta este nevoie de un cadru legal coerent, spitalul să devină regional, iar centrele de cercetare să fie construite. Realizarea proiectelor porneşte de la patrimoniu şi legislaţie. Avem proiecte foarte bune, însă există un blocaj inclusiv în privinţa unor terenuri deţinute de ministere pe care municipalitatea nu le poate folosi pentru dezvoltare. Unii s-au bucurat când terenul Aeroclubului a fost preluat din nou de minister, la fel ca şi atunci când barajul de la Răstoliţa, din care am fi putut asigura alimentarea cu apă potabilă de calitate a oraşului (nu din râul Mureş, cum e acum) a fost trecut la Ministerul Economiei. Există peste 500 de hectare de terenuri în Tîrgu Mureş, care au constituit privatizări oneroase, toate retrocedările dubioase – care ar trebui să constituie analize – prin care Primăria pierde în fiecare lună sute de mii de euro. Prin „grija” politicienilor, la Răstoliţa s-a pierdut o lucrare de utilitate publică, iar în condiţiile în care bătălia planetei va fi pe resursele de apă, noi renunţăm la ea şi în loc să avem o apă de calitate, iar asta va crea mari probleme în viitorul alimentării cu apă a oraşului. Aeroportul trebuia să fie cea mai mare zonă cargo a României, ceea ce însemna o dezvoltare economică de excepţie, dar pur şi simplu a ajuns un loc în care politicienii şi-au pus rudele în funcţii bănoase. Toate acestea, ca multe altele, au dus la slăbirea Târgu Mureşului. Nu mi se pare corect ca politicienii să facă asemenea blocaje, iar lumea să nu-i sancţioneze. În momentul în care politicienii nu au avut o ţintă pe anumite proiecte şi nu s-a dispus blocarea lor, Târgu Mureş a devenit un exemplu: SMURD şi Dispeceratul 112 au evoluat şi s-au


ADMINISTRAȚIE

de infrastructură sunt blocate!”

Vineri, 19 august 2016

dezvoltat apoi la nivel naţional pentru că le-a susţinut primăria. Dacă Primăria nu prelua Dispeceratul 112, acesta dispărea. În plus, am rezolvat problema câinilor vagabonzi într-un mod exemplar la nivel naţional şi de multă vreme, dar şi problema integrării romilor. Am arătat că se poate rezolva problema romilor – şi am făcut-o doar din bani publici – dar am atras atenţia asupra neimplicării Guvernului, deşi aceasta este dintre cele mia grave şi ar trebui să preocupe pe oricine. Nu am beneficiat de niciun leu din fonduri europene pe acest domeniu, pentru că administraţiile nu au voie, în schimb auzim că s-au cheltuit milioane de euro pentru tot felul de ONG-uri, iar judeţul Mureş nu a fost ajutat de nimeni, deşi este judeţul cu cel mai mare număr de ţigani din România. Ce regret foarte tare este că nu a existat o tenacitate şi o dorinţă de a rezolva anumite probleme din partea instituţiilor de care a depins acest lucru. Atunci când nu a putut realiza ceva, Primăria Tîrgu Mureş a fost captivă deciziilor care au aparţinut altor instituţii, de la Consiliul Judeţean în sus, până la ministere. Voi relua categoric proiecte precum construirea unui drum rapid între municipiul Reghin şi Aeroportul Transilvania, construirea unei linii pentru un tren rapid pe aceeaşi rută, cu oprire în Aeroport, construirea unei baze de agrement împreună cu Sângeorgiu de Mureş. Deşi aici a fost constituită a doua zonă periurbană din România, aceasta nu a funcţionat din cauza ambiţiilor unora de a nu ceda puterea oraşului Tîrgu Mureş, deşi aveam proiecte europene pentru dezvoltarea acesteia. Mureşul are nevoie de dezvoltarea proiectelor împreună cu comunităţile învecinate. Am pierdut, din păcate, vreo 5 ani, dar sper să nu se mai piardă. Nu renunţ la proiectul nostru ca Tîrgu Mureş să devină un oraş IT, un oraş al viitorului, pentru acesta am avut semnate protocoale cu cinci universităţi şi cinci oraşe mari. Ţin de asemenea foarte mult la proiectul „Dracula cultural”, un proiect itinerant realizat împreună cu o serie de oraşe, în care să punem în valoare tot ce înseamnă frumuseţea şi bogăţia Transilvaniei, cu punct final la noi. În plus, susţinerea realizării consorţiului universitar. Sunt o serie de proiecte scrise, dezbătute, unele chiar trecute prin Consiliul Local. Sunt lucruri la care nu voi renunţa, nu ştiu ce va fi în CL, pentru că la modul în care am început noul mandat este la modul patologic. AGERPRES: Care sunt priorităţile celui de-al cincilea mandat şi cum credeţi că va arăta acesta având în vedere că opoziţia

3

deţine majoritatea în Consiliul Local? Dorin Florea: Pentru al cincilea mandat nu am mai vrut să candidez, dar în momentul în care am văzut calitatea execrabilă, când am văzut ce li s-a pregătit târgumureşenilor, nu am putut să stau şi să privesc de pe margine. Să nu credeţi că după atâta amar de timp la conducerea oraşului m-aş fi retras ca un pensionar liniştit. Pur şi simplu m-a cutremurat uşurinţa cu care unii credeau că se poate face administraţie. Acesta a fost motivul care m-a determinat să candidez din nou. Recunosc că am întins un pic coarda cu acest al cincilea mandat, dar nu am putut să privesc pasiv. Va fi un mandat greu, ştiu asta. Nu ştiu ce vor aduce alegerile din toamnă, dar va fi greu. Nu ştiu dacă această înnoire a clasei politice va aduce ceva bun, văd ce se întâmplă în Tîrgu Mureş. Toate aceste ieşiri sunt greşelile uriaşe făcute de partide în a promova personaje de o calitate proastă. Să sperăm că partidele vor avea înţelepciunea să pună valori pe liste, nu cum a fost până acum. AGERPRES: Aţi solicitat o serie de clarificări din partea Guvernului cu privire la două problematici mari: definirea unui program legislativ minimal privind deblocarea procedurilor pentru accesarea fondurilor europene, respectiv problematica patrimonială. Care este stadiul soluţionării acestor probleme şi ce se va întâmpla dacă acestea nu se reglează?

Dorin Florea: Nu s-a întâmplat nimic. Îi cer domnului Cioloş de nu ştiu cât timp să aibă o întâlnire cu câţiva primari din ţară, dacă vrea să afle cum e România reală. El nu ştie cum e România reală, miniştrii nu îl informează, nu ştie că la ora actuală niciun minister nu îşi asumă niciun fel de răspundere, că toate proiectele sunt blocate din cauza lipsei de legislaţie privind zona periurbană. Ei nu ştiu nici că cele mai mari blocaje le vor constitui regiile şi companiile naţionale în abordarea unor proiecte ale autorităţilor locale. Administraţiile locale sunt întro fază în care nu mai pot singure, dacă nu se deblochează problema patrimonială şi problemele legislative. I-aş mai spune domnului Cioloş ce am spus şi altor prim-miniştri, nu manuale anticorupţie sunt necesare în România, ci corectarea legilor care au generat corupţie, stoparea de urgenţă a legilor retrocedărilor şi a marilor greşeli generate de acestea, eu le văd zi de zi la Tîrgu Mureş. Zilele acestea Primăria Tîrgu Mureş a pierdut unul dintre cel mai frumoase imobile din centrul oraşului, pe baza unor filiere prin care se fac retrocedările. Acestea sunt lucruri care ar trebui rezolvate. Vin miniştri să ne spună că, spre exemplu, că problema gunoiului e la autorităţile locale. Dar cine le-a generat? Ei! Uitaţivă şi acum că vin să ia banii oraşelor pentru blocurile ANL. Este o prostie neconstituţională şi abuzivă, am scris tuturor, de la prim-ministru la Asociaţia Municipiilor. E o perioadă foarte proastă.

AGERPRES: Primăria Tîrgu Mureş a reuşit să finalizeze 16 proiecte europene mari, reuşind să atragă peste 62 milioane de euro numai în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2016. Veţi putea menţine acest ritm şi pentru exerciţiul financiar european 2014-2020? Dorin Florea: Avem studii întocmite deja, dar din păcate nu sunt clarificate toate axele pe care putem să depunem proiecte. Avem pentru parcări, poduri peste Mureş, prelungirea căii Sighişoarei, dotarea şi extinderea învăţământului profesional şi multe altele. Nu am încotro trebuie să continui în acelaşi ritm, pentru că administraţia nu trebuie să se supună cadourilor venite de la ministere. Ministerele nu lucrează în acelaşi tempo cu administraţiile locale, iar pentru administraţiile locale nu se face lobby din partea miniştrilor la nivel european. Dacă nu mergi să ceri, nu vei găsi niciodată audienţă afară. De asemenea, cred să de impun o serie de reforme în toate domeniile de activitate, pentru că lipsa de reforme generează nişte monştri la capătul celălalt, pentru că administraţiile publice locale trebuie să caute şi să găsească soluţii în funcţie de mofturile şi de lipsa de strategie a ministerelor. Întotdeauna am fost optimist că cineva va înţelege. Sunt administraţii la ora actuală în România care pot constitui echipe foarte utile pentru a-i face pe unii guvernanţi să înţeleagă România reală. AGERPRES


Pegasus Tîrgu Mureș, titular fair-play la Cell Cup2016

În luna august, în localitatea Veszprem din Ungaria, are loc timp de o săptămână, în fiecare an, unul dintre cele mai mari festivaluri internaționale de handbal din Europa! Ajunși la a 20-a ediție în acest an, organizatorii au reușit să adune la startul competiției 165 de echipe din 27 de țări, împărțite în 5 grupe de vârstă, amatori, U18, U16, U14 și U12, masculin și feminin. Fetele noastre, născute în anul 2003 și mai mici, pregătite de prof. Andrea Luca și de Biro Zita, care au reușit ca în primul an de participare în Campionatul Național de Handbal al României pentru ACS Pegasus Tîrgu Mureș să se claseze pe un meritoriu loc IV la categoria lor de vârstă, au izbutit, de această dată la o categorie mai mare de vârstă – U14, o comportare exemplară în

EVENIMENT

Dracula Dog Show, la Tîrgu Mureș

Unul dintre cele mai valoroase și apreciate concursuri canine din Europa de Est revine la Tîrgu Mureș, cu ediția a XI-a! Și astfel, weekendul 3 - 4 septembrie, înseamnă un adevărat record - 4 concursuri CAC (Certificat d’aptitude au Championat) și 2 concursuri CACIB (Certificat d’Aptitude au Championat International de Beauté), adică o ocazie rară de a dobândi prestigioase titluri de campionat în 2 zile. Manifestarea va avea loc în Parcul Municipal, iar finala la Cetatea Medievală. Iată programul și structura competiției: CACIB 03.09.2016 calificare la Crufts 2017 - championship conformation show; CACJ (Junior Conformity Certificate) - calificare la Crufts 2017 - championship conformation

compania a încă 15 echipe din 8 țări (Ungaria, Cehia, Germania, Bosnia, Israel, Slovacia, Ucraina și Polonia), încununată cu un minunat loc V întro categorie dominată fără drept de apel de junioarele renumitului club în lumea handbalului internațional feminin „GYŐRI AUDI ETO KC”. show; CACIB - calificare la Crufts 2017- championship conformation show. CAMPION ROMÂNIA JUNIOR( R.J.Ch.): cu 2xCACJ din care minim unul obținut în CACIB CAMPION ROMÂNIA: 1 x C.A.C. obținute în expoziție C.A.C.I.B. sau Club; 1 x C.A.C. obținut în expoziție națională C.A.C.; 1x C.A.C. obținut în expoziție de Campionat (CACIB). Sau: Câinele care este deja campion al unei țări membre FCI, alta decât România, poate deveni Ro Ch doar câștigând un titlu CACIB și un titlu CAC. Titlul CAC se acordă în fiecare clasă! Campion România Cum Laudae (R.Ch.L.): 2XCACL în clasa Campioni. Campion România Veteran (R.Ch.V): 2X C.A.C.V. în clasa Veterani. Pentru obținerea titlului R.CH., la rasele pentru care sunt prevăzute probe de muncă în vederea omologării titlului C.A.C.I.B., solicitanții vor depune obligatoriu și certificat internațional de muncă (model FCI). Detalii pe: www.draculadogshow.eu.

Participarea fetelor din Tîrgu Mureș la această ediție a fost recunoscută și de organizatori ca fiind cea mai frumoasă, aceștia acordând echipei Pegasus Tîrgu Mureș titlul „Echipa fairplay Cell Cup 2016”, o titulatură care face cinste orașului Tîrgu Mureș, care ne onorează și care demonstrează că

ÎNVĂȚĂMÂNT

Investiții de modernizare la Liceul de Artă Programul de reabilitare a uni­ tăților de învățământ din Tîrgu Mureș este în plină desfășurare. Un corp al Liceului de Artă din Tîrgu Mureș, care aparține Primăriei Tîrgu Mureș și în care funcționează atelierele de creație, a fost de curând reabilitat, astfel că cei peste 900 de elevi care studiază la acest liceu, vor beneficia de servicii de calitate începând cu anul școlar 2016 - 2017. Valoarea investiției este de aproximativ 1.900.000 de lei, fiind alcătuită din fonduri europene dar și din bugetul local al municipiului Tîrgu Mureș. „Aşa cum am promis, în perioada vacanţelor mergem la şcoli, verificăm, ve-

HANDBAL

sportul presupune la nivel de copii și juniori, în primul rând educație și bună dispoziție, calități care din păcate în zilele noastre au pierdut teren imens în fața „scorului final” datorită unor persoane de calitate îndoielnică care își urmăresc afirmarea personală și situația materială în detrimentul dezvoltării bazelor de copii care mai apoi să asigure continuitatea sportului pe plan național și internațional! Conducerea ACS Pegasus Tîrgu Mureș dorește să mulțumească tuturor celor care au făcut ca această experiență minunată să îmbogățească bagajul de viață al acestor fete și vă invită să participați activ sau să urmăriți pe viitor activitatea grupelor de copii ale secției de handbal pe diferitele canele media existente (presa scrisă, facebook, www, tv).

dem ce probleme sunt şi vom reabilita acolo unde depistăm nereguli. Acum, dacă e să facem referire Liceul de Artă, peste 900 de copii vor beneficia de săli de cursuri noi. Vom continua inspecţiile şi la alte şcoli. Până în septembrie, aşa cum am mai spus, vom avea şcoli dotate cu mobilier nou, bănci noi. Vor fi în totalitate reabilitate mai multe şcoli şi rog inspectorii şi directorii să vină să ne informeze să începem munca şi pentru anul viitor. Ne propunem ca în următorii patru ani să finalizăm în întregime tot ce ţine de bunul mers al şcolilor. Pentru copiii noştri, pornim un proiect pilot în ceea ce priveşte tablele electronice, care vor ajunge în 10 şcoli. In alte 8 şcoli achiziţionăm bănci pentru micuţii care încep clasa zero sau trec în a cincea. Vom anunţa public toate investiţiile pe care le avem în plan”, a declarat Claudiu Maior, consilier personal al primarului municipiului Tîrgu Mureș.


5

Vineri, 19 august 2016

Liceul „Gheorghe Marinescu”, pregătit pentru un nou an școlar!

ÎNVĂȚĂMÂNT

Primăria Tîrgu Mureş continuă investiţiile în unităţile de învăţământ! În această toamnă, Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” îşi va primi elevii în clădire reabilitată: geamuri termopane, tâmplăria din lemn înlocuită cu cea din PVC, faţadă nouă. „Vreau să îl felicit pe domnul director! Este una dintre şcolile pe care ne bazăm. Totul este bine pus la punct: laboratoare, uşi noi, zugrăvit. Dacă

ÎNVĂȚĂMÂNT

Lucrările sunt în toi la Școala Gimnazială «Al. Ioan Cuza»

Dezvoltarea urbanistică a zonei municipiului Tîrgu Mureș atrage după sine și necesitatea extinderii rețelei școlare din punct de vedere administrativ. La nivelul cartierului Unirii existența unei singure instituții de învățământ gimnazial s-a dovedit în ultima perioada a fi neîncăpătoare pentru copiii care doresc să frecventeze această școală. S-a analizat, propus și aprobat în Consiliul local demararea unor lucrări de mansardare a Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, astfel încât la începutul acestui an, s-a materializat acest proiect amplu care constă în mansardarea și reabilitarea clădirii corpului B. Vineri, 5 august, consilierul primarului, Claudiu Maior a efectuat o vizită de lucru la fața locului, precizând: „La finalizarea acestor lucrări, școala va avea o arhitectură modernă și un spațiu generos. 10 săli de clasa în plus față de cele existente, 4 grupuri sanitare și o sală festivă, atât de necesară desfășurării activităților educaționale. Grădinița situată pe strada Decebal, la parterul unui bloc se va muta într-un spațiu nou, va avea 3 săli de grupă și un parc de joacă modern. Nu este de neglijat nici faptul că toți elevii vor frecventa cursuri de dimineața. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.800.000 lei, bani asigurați din bugetul local”. Biroul de presă al primăriei

nu şi-ar da interesul, nu ar arăta şcoala aşa”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. Investiţiile de la Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” se ridică la 100.000 de lei, bani alocaţi de la bugetul local. Menționez că în această vară, au avut loc lucrări de reparaţii şi investiţii şi în alte unităţi de învăţământ. Până acum, suma cheltuită se ridică la aproximativ 1.800.000 de lei. Biroul de presă al primăriei

ÎNVĂȚĂMÂNT

Grădinița «Rază de Soare», capacitate mărită din toamnă! Lucrările de reabilitare a Grădiniței cu Program Prelungit „Rază de Soare” din Aleea Carpați intră în linie dreaptă. Se fac ultimele retușuri, pentru ca din toamnă micuții târgumureșeni să poate fi primiți într-un cadru nou, plăcut, pregătit și destinat activităților educativ-recreative. „În urma reabilitării Grădiniței cu Program prelungit Rază de Soare din Aleea Carpați, a crescut numărul de săli destinate activităților educative cu 8 unități, 2 săli recreative, 4 grupuri sanitare pentru copii și 2 grupuri sanitare pentru personal. S-au executat lucrări de termoizolație, hidroizolații, reabilitare alei pietonale, s-a înlocuit tâmplăria din lemn cu tâmplărie PVC și geamuri termopan. Menționăm că au fost reabilitate integral circuitele de apa și canalizare, sistemul de încălzire. Până acum, erau 10 săli de grupă, acum sunt 18, astfel încât aproape că am dublat capacitatea acestei grădinițe”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. În același context, directorul adj. al Direcției Școli, din cadrul Primăriei Tîrgu Mureș, ing. Horațiu Lobonț, a precizat: „Lucrările de reabilitare la această unitate nu se opresc aici, avem în proiect schimbarea gardului acestei unități dar și amenajarea curții. Totodată, s-au alocat bani pentru achiziția de mobilier, în sălile unde este nevoie”. Biroul de presă al primăriei

ADMINISTRAȚIE

Trotuarele din zona «Fortuna», reabilitate

O suprafaţă de 950 de metri pătraţi a fost asfaltată în cursul zilei de miercuri, 20 iulie, de către echipele de muncitori de la SC Citadin Prest. „Este o activitate care se regăseşte în graficul de lucrări de reabilitare şi modernizare a trotuarelor, aprobat de Primăria Tîrgu Mureş. Trotuarele din zona Fortuna, cartierul Tudor, nu erau în cea mai bună stare, astfel că am hotărât să reabilităm infrastructura şi să aşternem un covor asfaltic, care să vină în sprijinul şi confortul cetăţenilor care tranzitează această zonă. Lucrarea desfăşurată se realizează cu bani de la bugetul local al oraşului. Săptămâna viitoare vom trece la asfaltare pe partea de vizavi, lucrările urmând să se deruleze pe parcursul a 3 săptămâni”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. Biroul de presă al primăriei

EVENIMENT

Kärcher – o deschidere spectaculoasă

Joi, la prânz, într-o atmosferă destinsă și prietenoasă, a avut loc inaugurarea noului centru Kärcher din Tîrgu Mureș, un obiectiv comercial unde sunt prezentate și oferite clienților soluții de top din domeniul curățirii. La deschiderea oficială au participat zeci de parteneri și clienți Kärcher din Tîrgu Mureș și din regiunea Centru-Transilvania. În numele gazdelor, participanții au fost salutați de domnul Gabriel Niță, director General Kärcher România, care în discursul său a subliniat că centrul inițiat la Tîrgu Mureș este al doilea din România, după cel deschis la Iași, iar anul acesta planurile de dezvoltare ale companiei vor continua cu alte două puncte importante ce vor fi lansate cât de curând. Din partea birourilor centrale Kärcher Europe a participat la festivități doamna Lilia Sedlar, care a vorbit despre ample-

le investiții ale companiei în România, despre permanenta cursă a firmei în domeniul inovării și al găsirii de noi soluții performante pentru clienți și, nu în ultimul rând, despre noua fabrică Kärcher de la Curtea de Argeș care va produce echipamente destinate piețelor mondiale purtând marca Made in Romania. Prezent la deschiderea acestei investiții, primarul Dorin Florea a declarat că fiecare astfel de obiectiv economic aduce un plus orașului și crează noi locuri de muncă și noi oportunități de dezvoltare. La final, Mădalina Chirilov, directorul direcției Kärcher Centers a reconfirmat în discursul ei unul din principiile de bază ale companiei – apropierea și deservirea clienților pe baza unor relații de lungă durată, anunțând că în semn de prietenie și de marcare a momentului de deschidere, centrul Kärcher din Tîrgu Mureș va oferi o reducere de 30%, în zilele următoare, la toată gama sa de produse. Ca și invitați speciali, au ținut să fie prezenți la inaugurare centrului Kärcher, echipajul de raliu Adrian Răspopa – Cosmin Diacu – cvadrupli campioni naționali la categoria două roți motrice în Campionatul Național de Raliuri. Pilotul Adrian Răspopa a vorbit despre performanțele echipamentelor Karcher folosite la curățarea și întreținerea mașinilor de raliu. Centrul Kärcher din Tîrgu Mureș este situat la ieșirea spre Cristești - Str. Principală nr. 800/E. Tel: +40 372 709 008, kaerchercenter. tgmures@kaercher.ro. De săptămâna aceasta, specialiștii KÄRCHER vă așteaptă pentru a vă oferi toate informațiile legate de întreaga gamă de produse de curățare din portofoliul pe care îl dețin.


6

Korszerűsítési munkálatok a marosvásárhelyi Művészeti Líceumban

2016 Augusztus 19. Péntek

Javában zajlik a marosvásárhelyi tanintézmények rehabilitációs programja. A Művészeti

Líceum egyik épületrészét, amely a Polgármesteri Hivatalhoz tartozik, és amelyben alkotó műhe-

Javában zajlanak a munkálatok a marosvásárhelyi Al. Ioan Cuza Gimnáziumban

Ősztől bővített kapacitással működik a Napsugár Hosszított Programú Óvoda

Marosvásárhely megyei jogú város övezetének urbanisztikai fejlesztése, közigazgatási szempontból maga után vonja az iskolai hálózat kibővítésének szükségességét. Az Egyesülés negyedben egyetlen egy középiskola működik, amely nem elegendő az ide szándékozni járó gyerekek befogadására. A Helyi Tanácsban elemezték, javasolták és jóváhagyták az Alexandru Ioan Cuza Gimnázium manzárdosítási munkálatainak elkezdését, úgy, hogy ez év elején megvalósult ez az átfogó projekt, amely a B épületszárny felújításából és manzárdosításából áll. Augusztus 5-én, pénteken, a polgármester személyi tanácsadója, Claudiu Maior munkalátogatást tett a helyszínen, ahol elmondta: „A munkálatok végeztével, az iskolának korszerű architektúrája és nagy befogadóképessége lesz. Az intézmény 10 új osztályteremmel, 4 illemhellyel és egy díszteremmel bővül, melyek elengedhetetlenek az oktatási tevékenység lebonyolításához. A Decebal utcában, egy tömbház földszintjén működő óvoda, egy új helyiségbe költözik, ahol 3 új osztályteremmel és egy korszerű játszóparkkal fog rendelkezni. Az a tény sem hanyagolható el, hogy az összes tanuló délelőtt fog órákra járni. A munkálatok ös�szértéke 1.800.000 lej, amely a helyi költségvetésből származik.” A polgármesteri hivatal sajtóirodája

Utolsó simításokhoz érkeztek a Kárpátok sétányán levő Napsugár Hosszított Programú Óvoda rehabilitálási munkálatai, így ősztől új, kellemes környezetben fogadhatja az ide járó csöppségeket. „A Kárpátok sétányán levő Napsugár Hosszított Programú Óvoda felújítása során nyolc egységgel – két szabadidős terem, 4 illemhely a gyerekeknek és 2 illemhely a személyzetnek – bővült az oktatási egység. A felújítás során hőszigetelést végeztek, felújították a gyalogossétányokat, a fa nyílászárókat műanyagokra cserélték, valamint termopán ablakokat szereltek. Teljesesen felújították a víz- és csatornahálózatot, valamint a fűtésrendszert. Eddig 10 teremben folytak a tevékenységek, ezek mostanra 18-ra bővültek, tehát szinte megkétszereztük az óvoda befogadóképességét”, nyilatkozta Claudiu Maior, a polgármester tanácsadója. Horaţiu Lobonţ mérnök, a Marosvásárhelyi Polgármesteri Hivatal keretében működő Iskolaigazgatóság igazgató-helyettese elmondta: „Az intézetben elkezdett felújítási munkálatok még nem zárultak le, hiszen tervben van a kerítés kicserélése, valamint az udvar rendezése. Ugyanakkor pénzt különítettek el bútorzat vásárlására azokba a termekre, ahol arra szükség van.” A polgármesteri hivatal sajtóirodája

lyek működnek, nemrég újították fel, így az intézményben tanuló több mint 900 diák, a 2016-2017es tanévtől kezdődően minőségi szolgáltatásokban fog részesülni. A befektetés értéke megközelíti az 1.900.000 lejt, amely egyrészt európai alapokból, másrészt pedig Marosvásárhely megyei jogú város helyi költségvetésből származik. „Ahogy megígértük, a vakáció idején az iskolákba megyünk, ellenőrzéseket tartunk, megnézzük, hogy milyen problémák vannak, ahol pedig rendellenességeket észlelünk, javításokat végzünk. Ha a Művészeti Líceumra utalunk, akkor több mint 900 diák új tantermeknek örülhet. Más iskolákban is folytatjuk az ellenőrzéseket. Amint már

A Maros Megyei Tanfelügyelőség a Polgármesteri Hivatal kérésére lemond az összevonásról!

A Marosvásárhelyi Polgármesteri Hivatal nyomásgyakorlása nem maradt eredmény nélkül! Az önkormányzat kérésére vis�szavonták az iskolák összevonására vonatkozó döntést. Ennek eredményeként a marosvásárhelyi George Coşbuc Középiskola és a Mihai Viteazul Középiskola megőrzi jogi személyiségét. „Örülök, hogy idejében megértették a döntés által előidézendő hatásokat. A szülőket, a tanulókat és a tanárokat, egy reális alap nélkül, a döntés hátrányosan érintette volna. Marosvásárhely Polgármesteri Hivatala a következő négy évben az oktatásra fekteti a hangsúlyt, és együtt a legjobb döntéseket fogjuk meghozni”, jelentette ki Claudiu Maior, a polgármester személyi tanácsadója. A polgármesteri hivatal sajtóirodája

Tanévkezdésre kész a Gheorghe Marinescu Elméleti Líceum!

Marosvásárhely Polgármesteri Hivatala folytatja a tanügyi

mondtam, szeptemberig több iskolát új bútorzattal és új padokkal látunk el. Számos iskolát teljesen rehabilitálunk, a tanfelügyelőket és az igazgatókat pedig arra kérem, hogy jöjjenek és tájékoztassanak, hogy a jövő évre is kezdjük el a munkálatokat. Azt tervezzük, hogy négy éven belül a város összes tanintézményét felújítjuk. Gyemekeink számára egy pilótaprogramot indítunk, melynek keretén belül 10 iskolába elektronikus táblákat szerelünk fel. 8 iskolában, a nulladikot és az 5-ik osztályt kezdők számára új padokat vásárolunk. Az összes tervben lévő befektetést közzétesszük”, nyilatkozta Claudiu Maior, a polgármester személyi tanácsadója. A polgármesteri hivatal sajtóirodája

intézményekbe való beruházást! Az idén ősszel a Gheorghe Marinescu Elméleti Líceum felújított épületben várja a tanulókat: termopán ablakok, műanyag nyílászárók, új homlokzat. „Gratulálni szeretnék az igazgató úrnak! Ez egyike azon iskoláknak, amelyre alapozunk. Minden tökéletes állapotban van: laboratóriumok, új ajtók, festés. Az igazgató hozzáállásának köszönhetően néz ki ilyen jól az iskola”, mondta Claudiu Maior, a polgármester tanácsadója. A Gheorghe Marinescu Elméleti Líceum beruházási munkálatai elérik a 100.000 lejt, amelyet a helyi költségvetésből különítettek el. Megjegyezzük, hogy az idén nyáron más tanintézetekben is folytattak javítási és beruházási munkálatokat. Eddig mintegy 1.800.000 lejt fordítottak ezekre a munkálatokra. A polgármesteri hivatal sajtóirodája


Nu vă mâncaţi unii pe alţii! -Este foarte adevărat că, oricare din voi ar fi putut rupe nuielile când nu mai erau legate în snop, dar tocmai prin aceasta eu am vroit ca să vă dau o pildă. Luaţi seama în viaţă! Eu sunt aproape de moarte, iar voi rămâneţi în viaţă. Dacă veţi trăi uniţi prin dragostea frăţească şi vă veţi sprijini reciproc în necazuri, să ştiţi că veţi fi fericiţi şi nici cel mai tare duşman al vostru nu vă va putea face nici un rău. Dacă însă, va intra discordia între voi şi se va stinge din inimile voastre flacăra dragostei frăţeşti, veţi fi nimiciţi şi veţi pieri - în dezbinări - aşa precum au pierit aceste nuiele când n-au mai fost unite în snop. Din acest exemplu vedem că acel părinte, gândindu-se la fericirea copiilor săi, le dă sfatul ca să trăiască

ANUNȚ

– 250.391, direct la sediul serviciului situat în Tg. Mureş, str. Călărașilor nr. 26 – 28 de luni până vineri între orele 8,30 – 16,30 sau de pe pagina de internet a instituţiei www.tirgumures.ro. Director executiv, Claudia Trif

În atenția cetățenilor cu acte de identitate expirate!

în dragoste frăţească şi să se sprijine unul pe altul, în nevoi. La fel, Mântuitorul Hristos, gândindu-se la fericirea fiilor săi, la noi oamenii, ne dă, mai mult decât un sfat, ne dă

poruncă în acest sens, atunci când zice: „Să vă iubiţi unul pe altul, cum v-am iubit şi eu pe voi” (In. 15, 12). Părintele Gheorghe Șincan, paroh la Tîrgu Mureș

ADMINISTRAȚIE

cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi care se regăsesc în graficul de lucrări al Primăriei. Nu în ultimul rând, se asfaltează şi se vor pune pavaje în parcările din aceste zone”, a declarat Florian Moldovan, director al Administrației Domeniului Public. Biroul de presă al primăriei

Biroul din cartierul Tudor, închis până în 31 august!

MEDICAL

Serviciului de Evidenţă a Persoanelor aduce la cunoştinţa cetăţenilor posesori de acte de identitate, faptul că, în termen de 15 zile de la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, au obligaţia să se adreseze serviciului de evidenţă a persoanelor pe raza căruia au domiciliul în vederea punerii în legalitate cu un nou document. Aceeaşi obligaţie le revine şi minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani. În evidenţele Serviciului de Evidenţă a Persoanelor figurează 691 persoane ale căror acte de identitate au expirat în trimestrul II al anului curent și 189 persoane care nu au avut niciodată un act de identitate. Documentele necesare pentru obţinerea unui nou act de identitate ca urmare a expirării sunt: cererea tip (disponibilă şi pe pagina de internet), certificatul de naştere – original şi copie, certificatul de căsătorie – original şi copie, hotărârea de divorţ rămasă definitivă - original şi copie (unde este cazul), certificatul de deces soţ/soţie – original şi copie (unde este cazul), documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, chitanţa în valoare de 7 lei reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (ghişeul 5), actul de identitate vechi, cartea de alegător (unde este cazul). Informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0265

Forum pe tema diabetului!

Cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate în folosul copiilor cu diabet insulinodependent, Asociaţia Copiilor si Tinerilor Diabetici Mureş, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş şi Colegiul Medicilor Mureş, vă invită să participaţi la DIABFORUM - Forumul pacienţilor cu diabet şi al cadrelor medicale, care va avea loc în perioada 9-10 septembrie, la Palatul Culturii şi Hotelul Grand din Tîrgu Mureş. Acest eveniment este destinat atât pacienţilor cu diabet, cât şi medicilor, asistenţilor medicali, nutriţioniştilor si psihologilor. Cu această ocazie vor fi prezentate lucrări ale unor specialiști în domeniul diabetului şi specialităţilor conexe: oftalmologie, nefrologie, ginecologie, chirurgie, dermatologie, neurologie, psihiatrie, cardiologie, nutriţie, psihologie. Conferinţa este creditată pentru medici cu 8 credite EMC, iar pentru asistenţi medicali cu 12 credite EMC, fiind în curs de creditare din partea Colegiul Naţional al Psihologilor din România. Pentru detalii şi înscrieri accesaţi www.diabforum.ro, Preşedinte Ascotid –Rodica Molnar (telefon 0753-316.623).

Biroul din cartierul Tudor Vladimirescu nu are program de încasări a impozitelor şi taxelor locale pe perioada 20. 07. 2016 - 31. 08. 2016. În această perioadă plăţile se pot efectua la sediul Serviciului de Stabilire Încasare Impozite şi Taxe Persoane Fizice din cadrul Primăriei Tîrgu Mureş, str. Piaţa Victoriei nr. 3, după următorul program: Luni - 08:00 – 12:00, 12:30 - 14:30; Marţi – 08:00 – 12:00, 12:30 - 16:00; Miercuri - 08:00 – 12:00, 12:30 - 14:30; Joi – 08:00 – 12:00, 12:30 - 16:00; Vineri 08:00 – 12:00, 12:30 - 14:00. Director adjunct, Jrs. Szoverfi Vasile

ADMINISTRAȚIE

Noi locuri de parcare în Dâmbu Pietros

În lunile iulie și august, echipele de muncitori aparţinând SC Astor Com SRL au desfăşurat pe strada Bulevardul 1848, cartier Dâmbu Pietros, lucrări de amenajare a parcărilor şi numai. „Am început să amenajăm această parcare, cu trotuarele aferente, precum şi trotuarele pietonale din zonă, în suprafaţă de cca 3.500 de metri pătraţi. Sunt lucrări pentru care am convenit, ca de fiecare dată,

EDUCAȚIE

La solicitarea Primăriei, Inspectoratul Şcolar renunţă la comasare!

Solicitările categorice făcute de Primăria Tîrgu Mureş nu au rămas fără ecou! La solicitarea municipalităţii, decizia de comasare a şcolilor a fost revocată. Ca urmare, Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” şi Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Tîrgu Mureş îşi păstrează personalitatea juridică. „Mă bucur că au înţeles la timp efectele pe care le-ar fi produs această decizie. Părinţi, elevi şi personal didactic sau nu, ar fi avut de suferit, fără o bază reală. Primăria Tîrgu Mureş se va axa în următorii patru ani pe învăţământ, aşa că împreună vom lua cele mai bune decizii”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. Biroul de presă al primăriei

7

Vineri, 19 august 2016

Simţind că i se apropie sfârşitul, un tată voi, ca înainte de a pleca din lumea aceasta, să dea fiilor săi un sfat, prin care să le arate cum trebuie să trăiască în viaţă. Pentru acest scop, porunci să i se aducă un snop de nuiele. Când fu snopul adus, chemă la sine pe cei trei fii ai săi şi, începând cu cel mai mare şi sfârşind cu cel mai mic, le dădu snopul ca să-l rupă. Toţi încercară, dar nici unul nu putu rupe nici măcar o nuia din el. Atunci tatăl porunci ca să fie snopul deslegat şi luând dintr-însul nuia după nuia, le rupse pe toate. Copiii săi văzând aceasta îi replicară că, astfel şi ei ar fi putut rupe nuielile, dar tatăl lor le-a cerut să le rupă atunci când ele erau legate în snop. La aceasta tatăl răspunse:

SPIRITUALITATE


8

Vineri, 19 august 2016

Tommy Emmanuel - un concert de succes în Cetatea Medievală

EVENIMENT

Cetatea Medievală din Tîrgu Mureş a devenit aproape neîncăpătoare în ultima zi a Festivalului Internaţional de Chitară din România, Harmonia Cordis. Cunoscutul artist, Tommy Emmanuel a adunat peste 3000 de fani în cetate, unde a susţinut un concert de excepţie. Cu trei chitare la îndemână, maestrul „corzilor” şi-a dovedit talentul în aplauzele fanilor, unii dintre ei veniţi din alte ţări pentru a asculta live cântăreţul. Tommy Emmanuel a concertat prima oară în România, acum, la Tîrgu Mureş. Consilierul primarului, Claudiu Maior a urcat pe scenă şi i-a înmânat artistului insigna şi distincţia „Tîrgu Mureş 400 de ani, oraş liber regesc”: „Municipalitatea apreciază calitatea şi valoarea, mai ales când vorbim de astfel de artişti. Un asemenea festival, organizat în parteneriat cu Primăria Tîrgu Mureş ne onorează, deoarece înscrie Tîrgu Mureşul pe harta oraşelor lumii.

Putem vorbi, pe bună dreptate, de turism cultural. Pe scena Cetăţii Medievale au urcat nume celebre, artişti care lasă generaţiilor viitoare modele şi valori. De aceea, am considerat că Tommy Emmanuel trebuie răsplătit cu un gest

care să îi reamintească de istoria oraşului nostru şi setea de cultură şi muzică bună a oamenilor care trăiesc aici. Până la urmă, miile de participanţi care au venit la concert dovedesc calitatea umană a oraşului în care trăim”.

Festivalul Internaţional de Chitară Harmonia Cordis aflat la a 11-a ediţie se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Tîrgu Mureş. „Mulţumesc preşedintelui Asociaţiei Harmonia Cordis, domnului Beke Istvan Ferenc pentru implicarea de care a dat dovadă, cu consecvenţă, an de an. Acest festival este reprezentativ pentru mişcarea culturală a oraşului nostru. Primăria promite ca şi pe viitor să organizeze evenimente menite să educe valoarea”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului. Festivalul Internaţional de Chitară Harmonia Cordis este unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa de Est, care adună anual mii de participanţi din toate ţările lumii. Anul trecut, evenimentul l-a avut ca invitat special pe renumitul chitarist Al Di Meola, care a adus în Piaţa Teatrului din Tîrgu Mureş peste 4.000 de fani. Biroul de presă al primăriei

Grădina Zoologică și Platoul Elefanţii, sărbătoriţi Corneşti - puncte de atracţie turistică! la Tîrgu Mureş, de ziua lor!

Pragul Grădinii Zoologice este trecut în această perioadă de mii de vizitatori. Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş rămâne în continuare unul dintre cele mai importante puncte de atracţie turistică din municipiu. Alături de Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul” şi Platoul Corneşti, Grădina Zoologică vine şi întregeşte peisajul agrementului şi bunei dispoziţii pentru orice vizitator interesat să vadă sau să revadă diferite specii de animale, unele dintre ele unice în România. Se fac eforturi şi pe viitor ca această „Grădină...” să rămână un punct de reper important pe harta turistică a oraşului, în aşa fel încât o dată ce turistul i-a călcat pragul să devină tentat să mai revină şi altădată. Menţionăm că preţul unui bilet de intrare este de 3 lei (copii, elevi, studenţi, pensionari), respectiv 15 lei pentru adulţi.

Mai există şi varianta biletului familial, situaţie în care 2 adulţi însoţiţi de 2 copii vor achita 32 de lei, respectiv 2 adulţi şi până la 5 copii vor plăti 35 de lei. Nu în ultimul rând, preţul unui abonament pentru întreg anul 2016 este de 30 de lei la copii şi 75 de lei pentru adulţi. Programul de vizitare este cuprins între orele 09.00 – 19.00. La „doi paşi” de Grădina Zoologică, se impune în faţa vizitatorului măreţul parc de joacă cu atât de mult aşteptate şi interesante obiecte de joacă pentru copii. Atât în timpul săptămânii, dar mai ale în week-end, Platoul Corneşti este pur şi simplu „asaltat” de târgumureşeni, dar, în egală măsură, şi de turiştii care poposesc preţ de câteva ceasuri în aceste locuri, adevărate oaze de tihnă şi recreere. Biroul de presă al primăriei

12 august, Ziua Mondială a Elefanţilor, a fost marcată şi la Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş, unica din România care găzduieşte elefanţi. Copii de toate vârstele au avut parte de suprize pregătite special, pentru această zi, de angajaţii Zoo. Jocuri de memorie, puzzle, bowling, aruncare la ţintă, concursuri de întrebări, toate au avut ca temă principală „gigantul” . Cei mici s-au distrat ore în şir la pavilionul elefanţilor, unde au avut ocazia, în premieră, să vadă cum îngrijitorii răsfaţă cei mai mari locuitori ai pavilioanelor de la Tîrgu Mureş. De ziua lor, cei doi elefanţi au beneficiat de pedichiură, iar vizitatorii au aflat modul în care se îngrijesc elefanţii aflaţi în captivitate. Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş este singura din ţară care îndeplineşte toate condiţiile pentru a găzdui elefanţi. Tania, are 42 de ani şi a păşit pe tărâm românesc acum patru ani. A plecat din Bergamo, Italia şi a ajuns la Tîrgu Mureş, prin Programul de creştere a elefanţilor, derulat în toată lumea. Hella, al doilea elefant, a pus piciorul în Grădina Zoologică, doi ani mai târziu. Are 49 de ani şi s-a împrietenit la cataramă cu Tania. Îngrijitorii spun că

mănâncă, se plimbă, dorm şi se joacă împreună. Mai mult, au aceleaşi preferinţe: le plac fructele, legumele şi fânul de bună calitate. Cei doi elefanţi sunt monitorizaţi de specialişti din America, Olanda şi Germania, care s-au declarat mulţumiţi de felul în care sunt îngrijite cele două exemplare şi de spaţiul pus la dispoziţia acestora. Tania şi Hella, alături de girafe reprezintă unul din punctele de atracţie ale Grădinii Zoologice din Tîrgu Mureş şi atrag în faţa pavilioanelor, anual, mii de vizitatori din ţară şi străinătate. Biroul de presă al primăriei


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.