Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37
Apare marţi şi vineri
27 - 29 martie 2012, An II, Nr. 61
I GRATU
T
O nouă victorie importantă! minutul 44 , Florin Dan a executat un corner de pe dreapta, Cordoş a reluat cu capul de la 10 metri, mingea a ajuns apoi la Bumba, care a reluat nemarcat în plasa adversarilor. FCM a deschis scorul! În repriza a doua, în minutul 51, după un nou corner, Cordoş a reluat imparabil cu capul din 6 metri. Era 0-2 pentru FCM! Apoi, până la sfârşitul meciului nu au mai fost faze importante. După meci, Ioan Niculae a anunţat că se desparte de antrenorul portughez Antonio Conceiçao dar şi de vedeta Spadacio, acuzându-l de prea multe fiţe şi prea puţine rezultate. Cu siguranţă şi lovitura asupra lui Firţulescu de la finalul meciului, pentru care Spadacio a luat un cartonaş roşu, a contat în această decizie. „Trebuie găsit un antrenor român, bun, mai tânăr, care să caute jucători prin ţară, nu să aducă tot felul de căzături din lume. Marele antrenor Conceiçao să-mi explice de ce a făcut echipa cu 7-8 fundaşi. Nu ştie să facă nimic, nu are treabă cu antrenoratul”, a declarat furios Ioan Niculae după joc. Mult mai senin decât îl ştiam, an-
trenorul F.C.M., Ioan Ovidiu Sabău, a declarat imediat după meci: „Sunt mulţumit de victorie, dar mai avem mult de muncă până să ne salvăm de la retrogradare. Am făcut un joc eficient şi am obţinut o victorie meritată. A fost dificil, pentru că eram la trei zile după meciul cu Steaua şi a fost foarte solicitant, dar am făcut faţă fizic destul de bine. Am schimbat patru jucători tocmai pentru că ştiam că sunt nerefăcuţi, aş fi menajat şi alţii, dar aş fi riscat foarte mult. Nu suntem salvaţi, suntem obligaţi să rămânem realişti şi responsabili, să gândim că ne putem bate de la egal cu oricine şi vom reuşi acest lucru”, a spus Neluţu Sabău la gsptv. Claudiu Bumba, juniorul care a marcat primul gol al victoriei cu Astra (2-0) mărturisea şi el, imediat după meci, că singurul lui gând este legat de salvarea echipei FCM Tîrgu-Mureş de la retrogradare: „Am avut dorinţă şi ambiţie şi am demonstrat că meciul cu Steaua nu a fost o întâmplare. Ioan Ovidiu Sabău a venit cu o nouă mentalitate, cu mult entuziasm şi asta s-a văzut în meciul de azi”.
După fantasticul meci câştigat joi pe teren propriu, împotriva Stelei, după circul făcut de Gigi Becali, F.C.M. Tîrgu-Mureş nu a avut prea mult timp să îşi refacă forţele. Duminică, la ora 17:00, băieţii noştri trebuiau să joace, în deplasare, un meci greu la Astra Ploieşti, la echipa miliardarului Ioan Niculae. Fotbaliştii noştri, cu genunchii şi gleznele greu încercate de stelişti, trebuiau să pună la o parte durerea şi să facă faţă
unei echipe situate mult mai sus în clasament decât echipa tîrgumureșeană… În minutul 18 Spadacio de la Astra a trimis puţin peste poarta mureşenilor din lovitură liberă, de la 18 metri. Ploieştenii încercau să ne intimideze. Răspunsul nostru a venit în minutul 35, când Kiriţă a șutat din lovitură liberă la vinclu, dar Silviu Lung jr. a respins spectaculos. Era cât pe-aci să deschidem scorul şi golul plutea în aer. Punând presiune pe gazde, chiar în ultimul minut al primei reprize s-a întâmplat marea bucurie: în
Autostradă de importanță internațională
Totul despre pensia de invaliditate
Adrian Luca
Consiliul pentru Transport, Telecomunicații și Energie al Uniunii Europene a aprobat încluderea autostrăzii Tîrgu-Mureș - Iași - Ungheni (cu o lungime de 300 de kilometri) în rețeaua Trans-europeană de Transport (TENT). „România a obținut dublarea rețelei rutiere TEN-T pe teritoriul național și impunerea unei axe est-vest de relevanță regională. Includerea segmentului de autostradă Tîrgu-Mureș - Iași - Ungheni, mai cu seamă, se prefigurează drept un coridor de dezvoltare pentru zona nordică a României și consolidează interconectarea viitoare a Republicii Moldova la principalele coridoare europene”, se arată într-un comunicat emis de ministrul transporturilor, Alexandru Nazare.
Potrivit informațiilor primite de la Casa Județeană de Pensii Mureș, condusă de ec. Morent Ileana, „la nivelul județului Mureș se află în plată un număr de aproximativ 160.000 de persoane având calitatea de pensionari ai sistemului public. Dintre acestea, aproximativ 34.000 de persoane primesc pensie de invaliditate”. Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza: accidentelor de munca și bolilor profesionale; neoplaziilor, schizofreniei și SIDA; bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca. Au dreptul la pensie de invaliditate și elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din
capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza practicii profesionale. În raport cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este: de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă și a capacității de autoîngrijire; de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu păstrarea capacității de autoîngrijire; de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin
jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă. Pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor, în cuantum fix. Pentru evaluarea capacității de muncă, cererea și documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă din cadrul Casei Județene de Pensii.
2
Sancţiuni aspre
Marţi - Joi, 27 - 29 martie 2012
În vederea combaterii fenomenului muncii la negru şi reducerii evaziunii fiscale, dar şi a respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţilor, în perioada 19.03- 23.03.2012, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş a derulat o serie de acţiuni de control la nivelul unor angajatori din judeţ, care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum prestări servicii, comerţ şi producţie. Serviciul Control Relaţii de Muncă a efectuat 42 de controale care au avut ca scop depistarea muncii nedeclarate, în urma cărora au fost depistate două persoane care lucrau fără forme legale. Inspectorii ITM Mureş au sancţionat, în total, 23 angajatori dintre care doi angajatori
ADMINISTRAŢIE
Lokodi contra Antena
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, a anunţat luni că va acţiona în instanţă televiziunea (n.r. Antena 3) care a difuzat o ştire cu privire la audierea sa de către Departamentul Naţional Anticorupţie şi eventuala sa reţinere, arătând că informaţia eronată a fost lansată în timp ce ea reprezenta România la Copenhaga, la Summitul Regiunilor. Lokodi a spus că deşi informaţiile referitoare la audierea şi posibila sa reţinere au apărut încă de vineri şi s-a stabilit că de fapt era vorba de preşedintele CJ Bistriţa Năsăud,
pentru muncă la negru. S-au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale, din care 23 de avertismente şi 6 amenzi, două dintre acestea fiind aplicate pentru munca
la negru. Valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 26.100 de lei, din care 20.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost dispuse un număr de 173
respectiva televiziune nu a rectificat ştirea, iar aceasta a fost preluată şi de alte publicaţii. Preşedinta CJ Mureş a afirmat că pe lângă televiziunea respectivă va chema în instanţă toate organele media care au preluat ştirea, fără o minimă verificare. Lokodi Edita Emoke a precizat că ştirea respectivă i-a afectat viaţa de familie, iar imaginea sa publică are de suferit, întrucât este candidatul UDMR pentru un nou mandat la conducerea instituţiei, iar în mintea oamenilor va rămâne primul impact…
Select Boutique Club și magazinul Vogue Boutique din Tîrgu-Mureș vă invită la prezentarea colecției Spring & Summer 2012, un eveniment special, al cărui MC va fi Cosmina Păsărin. Prezentarea colecției magazinului Vogue Boutique este programată în Select Boutique Club, sâmbătă, 31 martie, de la ora 23:00. 12 modele
de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate cu prilejul efectuării acestor controale. Cele 20 de controale efectuate de inspectorii ITM Mureş în perioada 19.03-23.03.2012, pe linia securităţi şi sănătăţii în muncă, au scos în evidenţă 35 de deficienţe la angajatorii controlaţi, motiv pentru care au fost dispuse tot atâtea măsuri pentru remedierea acestora. Echipele de control au sancţionat 16 angajatori şi au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, din care 26 de avertismente şi o amendă, valoarea acesteia ridicându-se la 8.000 de lei. În perioada 19.03 – 23.03.2012 s-au înregistrat două accidente cu incapacitate temporară de muncă.
ANUNŢ
Noi dispoziţii pentru curățenie
INEDIT
Cosmina Păsărin, la Tîrgu-Mureș
SOCIAL
vor prezenta aproximativ patruzeci de creații vestimentare disponibile în magazinul Vogue Boutique, ce includ articole importate din Italia dar și vestimentații realizate de producători români. „Vogue Boutique este un proiect ce împlinește pasiunea mea pentru cumpărături, consider că avem produse mai deosebite și țin foarte mult la calitate”, a declarat Delia Rusu, managerul Vogue Boutique.
În cadrul Campaniei de curăţenie generală de primăvară organizată de Primăria municipiului Tîrgu-Mureş, aducem la cunoştinţa cetăţenilor că, în data de 28.03.2012, se interzice parcarea şi staţionarea pe Bulevardul 22 Decembrie 1989 (tronsonul intrarea dinspre Sângeorgiu de Mureş şi sensul giratoriu strada Nicolae Grigorescu) după cum urmează: - între orele 18:00 – 21:00, partea dinspre Piaţa agroalimentară; - între orele 21:00 – 00:00, partea opusă.
Nova Vita termină pe patru! BC Nova Vita Tîrgu-Mureş a învins, în deplasare, scor 65-58 (22-8, 8-13, 1810, 17-27) pe BSCT Alexandria, întrun meci din ultima etapă a sezonului regulat al Diviziei A de baschet feminin. După partidele de la Satu Mare şi Arad, pierdute dramatic pe final, fetele noastre au intrat în teren dornice să-şi apropie victoria, izbutind un prim sfert foarte bun. Lipsa de concentrare a elevelor lui Mladen Jojic a făcut posibilă o uşoară revenire a gazdelor, astfel că pauza le-a găsit pe acestea la 9 lungimi distanţă. Sfertul al treilea a spulberat, însă, orice pretenţie a formaţiei din Alexandria, tîrgumureşencele mărindu-şi, treptat, avantajul pe tabelă. Totuşi, pe final, echipa noastră a avut câteva emoţii dar, în cele din urmă,
FOTBAL JUNIORI
Campionatul Hagi Danone
La finele săptămânii trecute, echipa ACS Speranţa a pierdut întâlnirea cu Avântul Reghin, scor 1-0, meci care a contat pentru Campionatul Hagi Danone, grupa de vârstă 2000/2001. Partida disputată la Reghin a fost dominată în totalitate de echipa tîrgumureşeană, deşi la final scorul a fost de partea gazdelor. În primele minute ale jocului la un contact mai dur între un atacant reghinean şi portarul Bakos, de la ACS Speranţa, acesta din urmă s-a accidentat, fiind înlocuit între buturi cu un jucător de câmp. Cu 10 minute înainte de fluierul final, Speranţa mai primeşte o lovitură, fiindu-i eliminat un jucător. În cele din urmă, scorul rămâne cel stabilit în minutul 30, adică 1-0.
a ieşit învingătoare din această confruntare. Cea mai bună marcatoare a partidei
a fost Dragana Gobeljic, foarte aproape de un double-double (19 puncte, 9 recuperări şi o pasă decisivă).
Pentru echipa ACS Speranța au evoluat: Bakos, Solymosy, Marton, Coman, Borbely, Rad, Gritto, Kocsis, respectiv Mărginean, Vlasiu, Roşca şi Stoica. ,,Am prestat un joc bun, cu toate că am pierdut. Pot spune că am fost mulţumit de prestaţia copiilor. Faptul că am rămas fără potar s-a văzut în economia jocului”, a declarat Eduard Bota, antrenorul echipei Speranţa. În urma acestei partide, ACS Speranţa păstrează poziţia a doua în clasament, iar miercuri, 28 martie, pe terenul din Complexul Week-end, cu începere de la ora 15:00, ACS Speranţa va întâlni echipa FCM Tîrgu-Mureş.
etapă a Campionatului Naţional pe echipe Superliga Seniori. Clubul Sportiv Mureşul Tîrgu-Mureş a fost reprezentat cu succes de luptătoarea Oltean Anna-Maria, antrenată de Marton Jozsef şi Simon Laszlo. În cadrul categoriei 59 kg, sportiva tîrgumureşeană a avut o prestaţie excelentă ocupând locul doi. Şi Clubul Sportiv Şcolar a participat la competiţie, echipa acestuia clasându-se pe locul şase. O participare bună a avut la 84 kg. Szep Zoltan, care s-a clasat pe locul trei. Clasamentul primelor echipe este următorul: locul 1 Timişoara, locul 2 Dinamo Braşov, locul 3 Lugoj, locul 4 Steaua Bucureşti, locul 5 Hunedoara, locul 6 CSȘ Tîrgu-Mureş. Sponsor: Grupul B.S. Guarding. Antrenori: Gyarmati Ferenc, Trifan Florin și Fazakas Csaba.
LUPTE LIBERE
Superliga de seniori La Braşov s-a desfăşurat prima
VOLEI
În turneul final Echipa de junioare a CSU Medicina CSȘ Tîrgu-Mureş, multiplă campioană naţională, a fost prezentă la turneul semifinal pentru cadeţi, Seria a II-a. Aşa cum era de aşteptat, tinerele voleibaliste tîrgumureşence au câştigat toate partidele fără să
piardă vreun set. A învins CSȘ Provolei Botoşani, ACSV Donaris 2010 Galaţi şi CSȘ Deva cu acelaşi scor: 3-0. În urma acestor rezultate, CSU Medicina CSȘ Tîrgu-Mureş s-a calificat la turneul final de pe primul loc. Toate pronosticuri arată că fetele vor pune mâna pe un nou trofeu naţional.
Ea a fost secondată excelent de Cherrise Graham (17 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive) şi Veronica Hicks (13 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive). Pentru BC Nova Vita au mai punctat: Catherine Scanlon (6 puncte), Bojana Vulic - foarte bună sub panou (5 puncte, 11 recuperări, o pasă decisivă), Cristiana Cutaş (5 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive), Adina Pop (o recuperare) şi Alexandra Cutaş. Cu 53 de puncte și 23 de victorii la activ, BC Nova Vita a terminat sezonul regulat pe locul 4, fiind în grafic în ceea ce privește obiectivul trasat la primul său sezon în Divizia A. În prima fază a play-off-ului, BC Nova Vita o va avea adversară chiar pe BSCT Alexandria, urmând să dispute primele întâlniri pe teren propriu.
LUPTE LIBERE
Zonă la Campionatul Naţional Şcolar Concomitent cu Superliga de seniori s-a desfăşurat la Sfântu Gheorghe etapa zonală a Campionatului Naţional Şcolar la lupte libere, competiție rezervată cluburilor sportive şcolare. Judeţul Mureş a fost reprezentat de cluburile din TîrguMureş şi Reghin. Pentru etapa finală s-au calificat următorii luptători: la 43 kg Fola Bianca locul I, la 52 kg Șuteu Casandra locul I, la 70 kg Rafi Daniela locul I, la 76 kg Zărnescu Vlad locul II, la 85 kg Molnar Alex locul III, de la CSȘ Reghin (antrenor Peres Miklos), la 69 kg Popescu Rareș locul III, de la CSS Tîrgu-Mureş (antrenori Gyarmati Ferenc, Trifan Florin şi Fazakas Csaba).
FOTBAL
„Un joc eficient”
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul FCM TîrguMureș, a declarat după meciul cu Astra Ploiești: „Am făcut un joc eficient deşi am jucat a treia zi după meciul cu Steaua. Am început greu, dar am demonstrat dăruire, ambiţie, presing la jucătorul cu mingea, recuperare şi contraatac. Am
schimbat patru jucători, aş fi dorit să schimb şi alţi jucători, dar nu am vrut să risc. Am dat două goluri frumoase pentru că am avut determinare la fazele fixe. Chiar dacă ne-a lipsit ultima pasă pentru a pleca pe contraatac, am făcut un joc bun. Ne-au interesat, în primul rând, punctele.
Trebuie să rămânem în continuare umili, modeşti, realişti, iar jucătorii săşi asume responsabilităţi. Nu mi se pare normal ce se
întâmplă cu antrenorii din România. Lucrurile nu merg spre bine dacă lucrurile nu sunt rezolvate de cei care se pricep”.
4
Marţi - Joi, 27 - 29 martie 2012
Victorie în trei seturi pentru mediciniste
VOLEI FEMININ
Sorin Crăciun
Echipa de volei feminin CSU Medicina Tîrgu-Mureş s-a impus, duminică, cu scorul de 3-0 (25-19, 25-16, 26-24) în faţa formaţiei CSM Lugoj, în cadrul primului meci din faza a doua a play off-ului Diviziei A1. Partida s-a disputat în sala de sport din cadrul complexului UMF. Dacă primele două seturi au fost un foc de paie pentru elevele antrenorului Valerijan Luka, cel de-al treilea set s-a dovedit a fi unul cât se poate de echilibrat. Bănăţencele de la CSM Lugoj, conduse de pe margine de Paul Bogdan, au intrat hotărâte pentru a tranşa de partea lor acest set. ,,Am crezut până la final că vom putea răsturna situaţia, să ne batem de la egal la egal. De-abia în setul trei am început cu adevărat să contăm în ecuaţie. Am întâlnit însă un adversar puternic, care s-a bătut cu şanse reale pentru locul patru, chiar dacă au pierdut în două meciuri, CSU Medicina rămâne un adversar care a câştigat jocuri importante. A bătut Bacău, Dinamo şi ştiam că va fi un meci dificil”, a declarat pentru Sportul Mureşean, Paul Bogdan. Dacă setul doi a fost încheiat cu punct din serviciul lui Salaoru, în cel de-al treilea set punctul decisiv a venit din atacul în forţă a lui Tsvetanova. ,,Fetele s-au concentrat să câştige repede meciul ceea ce a putut să ne coste. Chiar dacă pierdeam setul trei tot
câştigam pe final. Am jucat destul de bine şi cred că nimic nu ne opreşte să luăm locul cinci. La Lugoj presiunea va fi pe echipa gazdă şi nu cred că va fi greu în a obţine o nouă victorie”, declarat Valerijan Luca, antrenorul echipei CSU Medicina.
Un set pe muchie de cuţit
Prezent la meci, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Volei, Ovidiu Natea a precizat la finalul partidei faptul că ,,a fost un joc frumos, ba chiar spectaculos. Un meci de luptă în care ambele echipe au muncit suficient de mult pentru a obţine victoria. Tot aşa de simplu balanţa se putea înclina şi pentru voleibalistele de la Lugoj, care sincer au etalat un joc frumos. În ce privesc mureşencele, atacantele au fost suficient de bune, însă s-au comis greşeli teribile la serviciu. Putea să ne coste setul trei. Au fost şapte servicii consecutive în fileu sau afară, ceea ce nu este admis la o echipă de Divizia A1. Fără dar şi poate, în cele din urmă medicinistele vor termina sezonul competiţional pe locul cinci. Sperăm ca la anul să urce mai sus”, a conchis Ovidiu Natea. Coordonatoarea de joc de la CSU Medicina, Lorena-Raisa Ciocian, a fost fericită şi ea la finalul jocului declarândune faptul că ,,partida de astăzi nu a fost deloc uşoară, ci din contră una destul de grea. Nu ne-am aşteptat ca adversarele să reuşească în setul trei atâtea puncte, dar bine că s-a înche-
iat cum ne doream. În partida de la Lugoj nu va fi uşor, însă vom merge să ne facem jocul şi cred că totul va fi bine”.
Căpitanul e căpitan
Revenită în sânul echipei după o absenţă de patru luni şi jumătate, datorită unei grave accidentări la genunchi, căpitanul echipei mureşene Adina Salaoru a ţinut să precizeze că ,,a fi pe teren este o mare bucurie. Sper că s-a văzut. Mă bucur enorm că mă aflu din nou alături de echipă şi sper să termin sezonul pe locul cinci. Am început de o lună cu mingea şi vreau să îmi reintru în formă cât mai repede. Recuperarea mea încă nu a luat sfârşit. Mai există unele probleme de mobilitate, dar în rest e OK. Colegele m-au aşteptat cu mult entuziasm. Obiectivul nostru este de acum locul cinci. Cu Lugoj a fost un meci greu, cel puţin psihologic, însă din punctul meu de vedere ne-am descurcat foarte bine”.
Ţinta, cupele europene
Ca întotdeauna, alături de echipă a fost preşedintele onorific al echipei CSU Medicina, Constantin Copotoiu, care a declarat: ,,întotdeauna am fost obişnuiţi cu meciuri de volei frumoase la Tîrgu-Mureş, dar bineînţeles şi cu victoria. Chiar dacă spectacolul nu este de cea mai înaltă calitate, victoria parcă te reconfortează. Îmi doream să
ANUNŢ S.C. Administrator Imobile şi Pieţe S.R.L. (Administraţia Pieţelor) informează cetăţenii urbei că, în perioada Sărbătorilor Pascale, începând cu data de 2 aprilie 2012 şi până la data de 15 aprilie 2012, inclusiv, Piaţa Cuza Vodă este singura piaţă autorizată pentru comercializarea mieilor vii, destinaţi consumului public. Producătorii care intenţionează să comercializeze în piaţă miei vii, din gospodăriile proprii, trebuie să deţină asupra lor următoarele documente: actul de identitate al producătorului, certificat de producător eliberat de primărie, certificat sanitar-veterinar de transport animale vii (miei) – eliberat de medicul veterinar din localitate, document de mişcare a mieilor eliberat de medicul veterinar, mieii trebuie să fie crotaliaţi.
câştigăm, deoarece noi ţintim din nou la locul cinci şi mai mult pentru a participa în continuare la o cupă europeană sau chiar la Cupa balcanică. Socoteala noastră este că putem să ne calificăm mai departe şi să întâlnim pentru locurile 5-6 echipa din Piatra-Neamţ, formaţie cu care întotdeauna ne-am bătut în această zonă a clasamentului. Sper că problemele de sănătate şi accidentările din lotul nostru să fie cât mai puţine, iar fetele să prindă o zi bună în deplasarea din Banat pentru a termina după jocul de la Lugoj această calificare. Pentru meciul de astăzi le felicit pe fete, pe antrenori şi întotdeauna să nu uite faptul că, cuvântul medicină înseamnă foarte mult în orice sport din lume”, a conchis Constantin Copotoiu. Pentru CSU Medicina au evoluat Salaoru, Ciocian, Tsvetanova, Iancu, Jovanovic, Nechiti, respectiv Ivanof, Pintea, Cazacu, Trică, Chiţigoi şi Foca. În ceea ce priveşte următoare partidă care se va disputa pe 31 martie la Lugoj, antrenorul bănăţencelor, Paul Bogdan, rămâne optimist. ,,Nu va fi nici la Lugoj o partidă uşoară. Noi trebuie să ne străduim să o câştigăm şi să ne reîntoarcem la Tîrgu-Mureş pentru meciul trei. Am făcut-o şi anul trecut cu Botoşanul şi am avut succes. Nu vreau să compar situaţiile, dar cred în evoluţia echipei mele, în jucătoarele care care le antrenez şi avem datoria să ne batem până la capăt”, a declarat Paul Bogdan.
Pentru cei care respectă tradiția și vor să întâmpine Învierea lui Hristos cu mirosul preparatelor de miel pe masă, municipalitatea, împreună cu administrația piețelor va pune la dispoziție un punct de sacrificare a mieilor, monitorizat şi autorizat veterinar. Sacrificarea mieilor pentru tîrgumureșenii care achiziționează tradiționalul miel pentru masa de Paște din Piața Cuza Vodă va fi asigurată GRATUIT în MINIABATORUL amenajat corespunzător din punct de vedere sanitar veterinar în această locație. Atenţionăm pe acestă cale că, cetăţenii care cumpără miei sau alte produse de origine animală din alte locuri decât cele autorizate îşi asumă răspunderea eventualelor îmbolnăviri! Director Ec.Vasile Filimon
5
Marţi - Joi, 27 - 29 martie 2012
Soft cu moft
Echipa BC Mureş a fost învinsă, cu scorul de 79-93 (19-23 17-16 24-27 19-27), de Asesoft Ploieşti, la finalul săptămânii trecute. Eram cu toţi conştienţi că acest meci nu avea cum să semene cu cel disputat în tur. Datele problemei s-au schimbat fiindcă echipa din Ploieşti s-a transformat mult în bine manifestându-şi, din nou, intenţia la supremaţie. Iar evoluţia din ultimul timp confirmă aceast lucru. În ce priveşte haita tigrilor, lucrurile par nebuloase. Nu ştim care este adevărata lor valoare datorită fluctuaţiilor în exprimare. Dar în meciul cu Asesoft lucrurile au părut mai clare. Goana nesfârşită după egalare, în faţa unui adversar redutabil a fost din start nefericită. În-
frângerea a plutit deasupra junglei pe toată durata partidei. S-au făcut greşeli mari în apărare, tîrgumureșenii au fost slabi la recuperare şi lipsiţi de eficacitate în momentele importante. Au existat prea multe alternări în evoluţie pe parcursul aceluiaşi meci la Watson, Pekovic sau Cooley. Cu toate acestea Watson a realizat cea mai bună prestaţie din acest sezon. Sănescu, „ministrul” apărării şi al luptei sub panou, a încasat repede patru greşeli personale, iar finalul l-a costat. Burlacu a jucat permanent pe Virgil în apărare ştiind că acesta nu poate interveni decisiv, iar Aliakseyu nu are anvergura lui. Trebuie să recunoaştem că ploieştenii au
FUTSAL
România la baraj
Marţi, 27 martie, de la ora 18:00, Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureş va găzdui partida tur a barajului de calificare la Campionatul Mondial de Futsal, dintre selecţionatele României şi Ucrainei. Va fi o dispută echilibrată, între două formaţii care au ajuns în sferturile de finală ale recent încheiatului Campionat European din Croaţia.
CONVOCATOR În conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 944 din 22 martie 2012 se convoacă şedinţa ordinară a Consiliului local municipal Tîrgu Mureş, care va avea loc joi, 29 martie 2012, orele 14,00, la sediul Municipiului Tîrgu Mureş din Piaţa Victoriei, nr. 3, sala 45, cu următoarea ORDINE DE ZI: 1. Proiect de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilului proprietate privată situat pe amplasamentul lucrării de interes local, ”Modernizare intersecţie giratorie strada Cuza Vodă – strada Libertăţii – strada George Enescu” în Municipiul Tîrgu Mureş, judeţul Mureş. 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei si Statului de funcţii al Universităţii Cultural Ştiinţifice Tîrgu Mureş.
BASCHET MASCULIN
fost superiori tactic. Zona tîrgumureşeană nu a avut nicio şansă. Au prestat un baschet de mare calitate, au speculat cu promptitudine greşelile tigrilor şi i-au pedepsit de fiecare dată. Pe lângă vigilenţa arătată pe teren, oaspeţii au aruncat foarte bine la coş, îndeosebi de la distanţă. Aşa cum joa-
că acum, Asesoft va putea fi oprită foarte greu. Este de apreciat şi evoluţia fostului tigru, Căpuşan. Parcă niciodată nu l-am văzut să evolueze aşa pentru BC Mureş. Această victorie îi face pe ploieşteni favoriţi să se situeze înaintea tigrilor la finalul campionatului.
România şi Ucraina s-au întâlnit până acum în patru jocuri, dintre care două ofici- ale, ultimul, tot la TîrguMureş, în martie 2009, încheiat cu scorul de 2-2 în preliminariile Campionatului European de Futsal din Ungaria. Din lotul de 14 jucători convocat de selecţionerul Sito Rivera, șapte dintre aceștia evoluează la campioana României, City’us Tîrgu-Mureş: Klein Laszlo, Florin Matei, Răzvan Radu, Florin Ignat, Mimi Stoica, Robert Lupu şi Csoma Alpar.
Partida va fi condusă de un trio belgian, format din Pascal Lemal, Gerd Bylois şi Stephane Deraeve. Observatori: Andrea Lastrucci (Italia) şi Vladimir Badura (Slovacia). Iată programul complet al partidelor din play-off-ul pentru Campionatul Mondial din Thailanda: Duminică, 25 martie: Ungaria – Serbia 1-0 Luni, 26 martie: Belarus – Portugalia 18:00
Slovenia – Rep. Cehă 19:30 Slovacia – Spania 20:45 Marţi, 27 martie: România – Ucraina 18:00 Azerbaidjan – Rusia 19:00 Miercuri, 28 martie: Norvegia – Italia 19:30 Cele șapte formaţii care se vor impune în aceste dueluri vor reprezenta Europa la întrecerea mondială. Partida retur dintre România şi Ucraina se va disputa duminică, 8 aprilie, de la ora 14:00, la Harkov.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea termică a 20 blocuri de locuinţe din municipiul Tîrgu Mureş. 4. Proiect de hotărâre privind rectificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului local nr. 396/30.11.2011 referitor la modificarea regimului juridic a unor locuinţe şi repartizarea acestora. 5. Proiect de hotărâre privind repartizarea spaţiilor aflate în proprietatea municipalităţii. 6. Proiect de hotărâre privind soluţionarea unor probleme legate de spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţe, aflate în proprietatea municipalităţii. 7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate și a Caietului de sarcini pentru licitarea terenurilor aparţinând domeniului public al municipiului Tîrgu Mureş în vederea amplasării unor construcţii provizorii pentru comercializarea de carte şi presă.
8. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Tîrgu Mureş și vânzarea directă a terenului în suprafaţă de 3940 mp situat în Tîrgu Mureș, B-dul 1 Decembrie 1918, teren aferent unor construcţii. 9. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Tîrgu Mureş nr. 312/2011 referitoare la numirea în calitate de reprezentanţi ai Consiliului Local Municipal Tîrgu-Mureş, cu atribuţiile aferente în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Tîrgu Mureş, în anul şcolar 2011 - 2012. 10. Proiect de hotărâre privind aprobarea actului adiţional nr. 1 la contractul de închiriere nr. 4340B din 18.11.2008 pentru imobilul situat în mun. Tîrgu Mureş, str. Mihai Viteazul nr. 15. 11. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării directe a mijloacelor fixe aflate pe fostul teren al Colegiului Agricol “Traian Săvulescu” din Tîrgu Mureş, str. Corneşti, f. nr. către dl. Fekete Istvan. 12. Proiect de hotărâre privind stabilirea a două locaţii în P-ţa Teatrului în vederea edificării unor construcţii şi desfăşurării unor activităţi de alimentaţie publică. 13. Proiect de hotărâre privind unele măsuri în administrarea domeniului public al Municipiului Tîrgu Mureş. 14. Proiect de hotărâre privind aprobarea “Strategiei energetice a Municipiului Tîrgu Mureş pentru perioada 2012 - 2025”. 15. Proiect de hotărâre privind trecerea unui teren în suprafaţă de 7 mp din suprafaţa totală de 783 mp din Tîrgu Mureş, str. Răsăritului, nr. 17 în proprietatea privată a Municipiului Tîrgu Mureş de la Gabnai Mihaly. 16. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului A.G.A., dl. Todoran Liviu Emil Nicu să aprobe documentele referitoare la punctele de pe ordinea de zi a şedinţei Adu-
nării Generale a Acţionarilor extraordinare şi ordinare a S.C. COMPANIA AQUASERV S.A. din data de 02.04.2012, conform convocatoarelor şedinţei. 17. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii între Municipiul Tîrgu Mureş, Judeţul Mureş, S.C. Compania Aquaserv S.A. Tîrgu Mureş şi BERD a Contractului de asistenţă pentru proiect. 18. Proiect de hotărâre privind reglementarea închirierii terenurilor pentru terase de alimentaţie publică în Complexul de Agrement şi Sport ,,Mureşul”. 19. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului pentru „Centrul de recuperare” la Stadionul Municipal din Parcul Sportiv Municipal nr. 4 din Tîrgu Mureş. 20. Proiect de hotărâre privind concesionarea directă către d-na Moldovan Ileana a terenului în suprafaţă de 20 mp, teren aflat în proprietatea publică a Municipiului Tîrgu Mureş, situat în Complexul de agrement şi sport „Mureşul”. 21. Proiect de hotărâre privind concesionarea directă către Ioniţă Cătălin şi Petriş Ioan Tiberiu a terenului în suprafaţă de 182 mp, teren aflat în proprietatea publică a Municipiului Tîrgu Mureş, situat în Complexul de agrement şi sport „Mureşul”. 22. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism ”Plan Urbanistic de Detaliu - studiu de amplasament pentru construirea a două locuinţe unifamiliale, str. Agricultorilor, f.nr.” beneficiari Veress Attila şi Veress Izabella. 23. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism ”Plan Urbanistic Zonal - stabilire reglementări pentru construire locuinţă unifamilială, str. Pomilor, f.nr.” cu regulamentul local de urbanism aferent proprietari-beneficiari: Jakob Cristian Dumitru şi Jakob Claudia Cornelia. P R I M A R, dr. Dorin Florea
6
CONCURSURI
Citiți și câștigați!
Marţi - Joi, 27 - 29 martie 2012
După cum v-am obișnuit, echipa tirgumureseanul.ro organizează concursuri după concursuri, cu premii consistente, la care puteți participa accesând pagina de internet www.tirgumureseanul.ro. La unul dintre ultimele concursuri, cititorii erau invitați să răspundă corect la întrebarea: „Cum se numeşte al 13-lea CD lansat în 2010 de către Ştefan Bănică jr.?” Cei patru norocosi câştigători ai acestui concurs, ale căror premii constau în patru CD-uri „Super Love”, cu autograful lui Ştefan Bănică jr. sunt: Simion Emese, Călin Suciu, Emil Fodor, Camelia Paşca.
Un alt concurs invita cititorii noștri să ne trimită pe adresa tirgumureseanul@ gmail.com părerea lor și pro-
nosticul pentru meciul FCM – Steaua. Nagy Lorand este câştigătorul acestui concurs, al cărui premiu constă într-o
SOCIAL
Noi locuri de muncă
Săptămâna aceasta, la nivelul județului Mureș există un număr de 343 de locuri de muncă vacante, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș. Cele mai multe posturi vacante sunt în următoarele domenii: confecționer-asamblor articole din textile (40); agent contractări și achiziții (broker mărfuri) (30); muncitor necalificat în industria confecțiilor
În fiecare marţi, între orele 17.30 – 19.30, viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureş – Claudiu Maior
În legătură telefonică directă cu cetăţenii Formând numărul 0800 888 999 apelaţi direct, în fiecare zi de marţi a lunii în curs, Primăria municipiului Tîrgu-Mureş. Apelul dumneavoastră este gratuit şi este preluat de către viceprimarul municipiului, Claudiu Maior. În cazul în care aveţi o sesizare, întrebare, sugestie sau o recomandare, care priveşte activitatea şi competenţele Primăriei municipiului TîrguMureş, aveţi posibilitatea să o transmiteţi în mod direct. Apelul dumneavoastră va fi înregistrat, mesajul transmis putând avea durata de un minut. În cazul în care doriţi un răspuns, este necesar să vă faceţi cunoscute numele şi numărul de telefon la care puteţi fi contactat. Problemele sesizate de dumneavoastră vor fi transmise spre soluţionare, în mod operativ, direcţiilor de specialitate din cadrul primăriei. Veţi fi contactat ulterior pentru a primi răspuns sau veţi fi invitat în audienţă la compartimentul de specialitate pentru o documentare suplimentară. Apelurile sunt posibile din reţeaua Romtelecom. Aşteptăm cu interes apelurile dumneavoastră, în fiecare zi de marţi a lunii în curs, între orele 17.30 – 19.30! Biroul de presă al primăriei
minge cu semnăturile jucătorilor FCM Tîrgu-Mureş şi a tehnicianului echipei, Ioan Ovidiu Sabău. Le mulţumim tuturor celor care s-au înscris la concur-
surile noastre. Concursurile nu se opresc aici! Vor urma alte concursuri, alte premii… Vizitaţi pagina www.tirgumureseanul.ro şi veți avea numai de câştigat!
(30); menajeră (29); agent reclamă publicitară (29); îngrijitor animale (20); muncitor necalificat la întreținerea de drumuri, șosele, poduri, baraje (14); agent de intervenție pază și ordine (13); agent de vânzări (11); îngrijitor clădiri (10); îngrijitor bătrâni la domiciliu etc. Tîrgumureșenii care doresc să primească mai multe informații despre obținerea unui loc de muncă se pot adresa specialiștilor de la AJOFM Mureș, din Tîrgu-Mureș, str. Iuliu Maniu, nr. 2, sau pot suna la umătorul număr de telefon: 0265263.760.
Suferi de depresie? Ai atacuri de panică? Ţi-e teamă să vorbeşti în public? Te stresezi înaintea unui examen? Nu ştii cum să faci faţă stresului? Îţi strici relaţiile din cauza furiei? Ai probleme în cuplu, te cerţi din nimicuri cu partenerul? Ai probleme în viaţa sexuală? Ai probleme cu copilul? Nu ştii cum să-l faci să te asculte? Eşti părintele unui adolescent şi nu o poţi scoate la capăt cu acesta? Eşti profesor şi ai probleme cu managementul clasei?
Centrul de Psihologie, Training şi Cauching Top Psy
oferă servicii de specialitate. Programele sunt flexibile, personalizate, centrate pe client, de scurtă durată cu efecte benefice pentru toată viaţa. Fii propriul psiholog! Reducere 50% pentru adolescenţi. www.sanatatesisperanta.ro top_psy@yahoo.com tel: 0757 775 291
Cum ne petrecem timpul liber? Concert. Miercuri, de la ora 20:00, Jazz&Blues Club găzduiește un concert Jakab Csaba & Friends. Accesul se face pe bază de bilet de intrare în valoare de 10 lei pentru adulți și 8 lei pentru studenți.
Piano bar. Miercuri, toți iubitorii muzicii live sunt așteptati la Gallery the pub. Seria Piano bar party vă propune întâlnirea cu Kovacs Norbert într-o seară (ora 21:00) în care cover-urile și băuturile fine sunt ingredientele principale. Artistul v-a pregătit un program complex în care veți regăsi multe hituri românești (Phoenix, Gil Dobrică, etc.) dar și internaționale (Santana, Clapton, Opus, etc.).
Pulsul Pietelor , Vă prezentăm în continuare preţul produselor de bază (legume şi fructe) din principalele pieţe ale
oraşului. Această rubrică este actualizată pentru fiecare număr al ziarului ,,Tîrgumureşeanul”.
Preţuri produse pieţe Piața Cuza Vodă Roșii 7-8 lei/kg Castraveți 8,5 lei/kg Ardei 12 lei/kg Ceapă 2,5 lei/kg Morcovi 2,5 lei/kg Varză 1 leu/kg Cartofi 1 leu/kg Conopidă 7,5 lei/kg Portocale 4 lei/kg Banane 6,5 lei/kg Struguri 13 lei/kg Mere 1,8-2,5 lei/kg Pere 5,5 lei/kg Gogoșari 10,5 lei/kg Sfeclă 2 lei/kg Clementine 5 lei/kg Lămâi 4,5 lei/kg Grapefruit 4,5 lei/kg Ciuperci 10 lei/kg Produse
Piața 22 Dec. 1989 8,5 lei/kg 8 lei/kg 9 lei/kg 2,5-3 lei/kg 3 lei/kg 2-3,5 lei/kg 1 leu/kg 7,5 lei/kg 6 lei/kg 7 lei/kg 8,5 lei/kg 1,5-3 lei/kg 3,5-6 lei/kg 9 lei/kg 3 lei/kg 6 lei/kg 6 lei/kg 5 lei/kg 11 lei/kg
Piata Dacia 7 lei/kg 7 lei/kg 8,5 lei/kg 8 lei/kg 9 – 10 lei/kg 11 lei/kg 2 - 3 lei/kg 2-3lei/kg 2,5 lei/kg 2 lei/kg 2 lei/kg 2 lei/kg 1 leu/kg 1 leu/kg 7 lei/kg 6,5 lei/kg 4 lei/kg 4 lei/kg 4 lei/kg 6 lei/kg 5 lei/kg 4,5 lei/kg 2-2,5 lei/kg 2,5 lei/kg 5 lei/kg 4lei/kg 9 lei/kg 9lei/kg 2 lei/kg 2,5 lei/kg 5 lei/kg 4 lei/kg 4,5 lei/kg 4,5 lei/kg 4 lei/kg 4 lei/kg 10 lei/kg 10 lei/kg Piata 1848
Colecţionăm deşeuri de fier şi neferoase. Asigurăm transport în judeţ. Telefon: 0751-114.163. De vânzare lucernă calitatea I. Telefon: 0770-382.057. Vând ușă glisantă nouă, culoare stejar, lățime 175. Preț: 180 de lei, sub prețul pieței. Telefon: 0743-122.460. Instalator cu multă experiență, execut lucrări de instalații sanitare, schimb și repar spărturi de țevi de scurgere și de apă, montez centrale termice, aragaze, mașini de spălat, baterii de apă, wc-uri, rezervoare și altele. Ofer și cer seriozitate. Telefon: 0766-665.677. Gratuit consultaţie de endocrinologie şi ecografie cu bilet de trimitere. Dr. Gabriela Madaras. Programări la Dora Medicals: 0265-212.971. Gratuit neurologie şi fizioterapie cu bilet de trimitere la Dora Medicals. Programări zilnic la telefon: 0265-212.971. Caut de lucru înainte de masă, supraveghez copii, menaj, cumpărături până la ora 16:00. Telefon: 0737-787.499, 0743-677.954. Angajăm cameristă pentru Pensiune
Filarmonica. Joi, de la ora 19:00, Filarmonica de Stat din TîrguMureș găzduiește un concert simfonic. Interpreţi: Dumitru Goia, dirijor; Oana Crişu, pian. Vor fi interpretate lucrări de L.van Beethoven: Uvertura „Egmont”, Concert pentru pian şi orchestră nr.3 în do minor, Simfonia nr. 2 în Re major. Apoi, vineri, de la ora 12:00, va avea loc un concert lecție cu tema „Alama – culoare specială în muzică”. Karaoke. Joi seara, de la ora 19:00,
OldCity Pub împreună cu invitatul special Bobby D. vă invită la Karaoke. În plus, între orele 19:00 și 20:00, puteți beneficia de băuturi alcoolice la jumătate de preț!
FLORI DUHOVNICEŞTI
Ne-am născut creștini
UNIVERSITAR
Patru mureșeni merg la Haga
La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat la Casa Memorială „Avram Iancu” din Tîrgu-Mureş a nouă întâlnire sub egida Societăţii Maris Dava. Invitatul special a fost părintele prof.dr. Florin Bengean, care a expus câteva idei interesante din cartea sa intitulată „Religia dacilor şi creştinismul românesc”. Părintele Bengean a demonstrat, prin citate din documente antice sau medievale că românii au fost creştinaţi de Sfântul Apostol Andrei, cu mult timp de cucerirea romană. De exemplu, „Episcopul Eusebiu din Cezareea Palestinei în „Istoria bisericească” scria că Sfântul Apostol Andrei „a propovăduit şi în Dacia pontică, adică Dobrogea de astăzi”. Astfel, „creştinismul în Dacia a fost cunoscut din a doua jumătate a secolului I”. La sfârșitul discursului, părintele a concluzionat: „Poporul nostru este singurul din lume care s-a născut creştin. A avut parte de un regim special, privilegiat. Poporul nostru are deci un statut special de creştin, dar acest statut îi trage şi responsabilităţi religios –morale”.
Andrei Palade, Raul Miron, Luminița Gabura și Dumitru Cazac sunt cei patru studenți români de la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureș care vor reprezenta România la Telders International Law Moot Court Competition 2012, unul din cele mai prestigioase concursuri de pledoarie în drept internațional, destinate studenților. Anul acesta, concursul este programat în intervalul 26-28 aprilie. Pentru a se califica la acest concurs, echipa mureșeană a concurat la faza națională a acestei competiții, unde a intrat în competiție cu echipele Universității București și cea a Universității de Vest Timișoara. Concursul în sine se va derula după o tragere la sorți, în care echipa care reprezintă România va intra în competiție cu alte două țări. După două pledoarii ale fiecărei echipe se face un clasament al celor mai buni aplicanți și al celor mai buni respondenți. Aceștia intră în competiția finală.
Tîrgu-Mureş. Telefon: 0745-560.422. Societate comercială angajează sudor cu experienţă şi lăcătuş mecanic cu experienţă. Cerinţe: disponibilitate la program prelungit şi deplasări în ţară. Oferim salariu atractiv. CV-urile se depun la numărul de fax 0265-328.838 sau pe adresa de e-mail office@uniagroserv.ro până la data de 31.03.2012. Număr de contact 0732-407.042, 0265-328.686. SC Apa Valea Mureşului SA angajează conducători auto profesionişti, categoria BE şi CE. Relaţii la telefon: 0755-085.247. Credite persoane fizice, acte minime, asigurări de orice tip. Telefon: 0740-644.996. Angajăm agent comercial pentru distribuirea de produce nealimentare. Obligatoriu permis categoria B. Reprezintă avantaj experienţa în domeniu. CV-urile le aşteptăm la adresa de e-mail agentcom2012@zahoo.com. Execut zugrăvit apartamente şi casa scării. Telefon: 0365-449.633, 0771-605.189.
Vând ceas de perete pentru bucătărie – 50 lei, ceas breloc – 80 lei, bocanci munte – 270 lei, palton – 150 lei. Telefon: 0737-787.499. Vând casă în roşu, în Ernei sus pe platou vis-a-vis cu piaţa auto, compusă din parter + etaj, suprafaţă 210 MP, teren 6,68 ar. Preţ: 51.000 Euro negociabil. Telefon: 0740-763.611 sau 0743027.029. Vând Opel Meriva de culoare neagră în stare foarte bună, an fabricaţie 2004 diesel, motor 1,7, euro 4, 101 CP, înmatriculată, preţ: 5.200 euro negociabil. Telefon: 0743-027.029. Vând autoturism Opel Corsa - euro 4, înmatriculat în RO, an fabricatie 2002, culoare negru metalizat, motor pe benzină, putere 75 cp, capacitate cilindrică 1199 cmc, transmisia manuală, 5 viteze, tracțiune față. Consum urban 5 l/100km, extraurban 4 l/100km, airbaguri, servo frână, servo direcție, radio, ideală pentur oraș, cauciucuri de iarnă, mașina arată excelent atât estetic cât și tehnic, ținută în garaj. Telefon: 0749-956.561.
Transmiteţi anunţul dumneavoastră la SMS - 0728.236.837 sau la tirgumureseanul@gmail.com
Mica Publicitate
Societate comercială cu sediul în Ungheni, angajează cameristă pentru hotel. Condiţii: persoană agreabilă, dispusă la program prelungit. Informaţii la telefon: 0752-870.757. SC Construcţii Feroviare Mureş SA, cu sediul în Tîrgu-Mureş, str. L. Rebreanu, nr. 52, angajează pentru Serviciul Tehnic Ofertare tehnician/inginer ofertare/decontare achiziţii publice (avantaj profil CFDP). Informaţii la telefon: 0265267.674. Interviul va avea loc în 29.03.2012, ora 10:00, la sediul firmei. Căutăm cizmar pentru 4 ore. Telefon: 0771-554.387. Execut hidroizolaţii, ieftin şi calitate, ofer garanţie. Telefon: 0749-814.796. Vând puieţi cătină pentru gard viu. Telefon: 0745-379.529. Vând lemne de foc esenţă tare cu transport la domiciliu. Telefon: 0742-866.258. De vânzare o canapea, un ficus. Telefon: 0265-237.810. Achiziţionăm fier vechi. Telefon: 0749917.796, 0769-610.791.
Piata Diamant 7 lei/kg 8 lei/kg 11 lei/kg 3 lei/kg 2,5 lei/kg 2 lei/kg 1 leu/kg 7 lei/kg 5 lei/kg 6 lei/kg 8 lei/kg 2-2,5 lei/kg 5 lei/kg 9 lei/kg 2,5lei/kg 5 lei/kg 4 lei/kg 4 lei/kg 10 lei/kg
Teatru. Marți, de la ora 19:00, Teatrul Național din Tîrgu-Mureș prezintă piesa „Zorba Grecul”, de Nikos Kazantzakis. Miercuri va fi pusă în scenă, de la ora 19:30, piesa „Aniversarea”, de Jeroen van den Berg.
7
Marţi - Joi, 27 - 29 martie 2012
Concert. Marți, de la ora 19:00, puteți urmări un concert al formației Latin Duo. Interpretează: Tátrai Tibor și Szűcs Antal Gábor, doi chitariști consacrați din Ungaria. Concertul se desfășoară în Palatul Culturii. Accesul se face pe bază de bilet de intrare în valoare de 35 de lei. Bilete se găsesc la Zebra CD Center (pe str. Bólyai), la Traffic House (Str. Petőfi, nr. 1) și la casa de bilete a Palatului Culturii.
UTIL
8
Marţi - Joi, 27 - 29 martie 2012
Duminică, 25 martie, Sala Sporturilor din TîrguMureş a fost gazda Finalei mici şi a Finalei mari a primei ediţii a Ligii Liceelor. Finala mică, desfăşurată de la orele 9:00 între Grup Școlar „Aurel Perșu” și Grup Şcolar „Traian Săvulescu”, s-a încheiat cu scorul de 3-5 (în prelungiri). Câştigătoarea Finalei Mari a Ligii Liceelor a fost echipa Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi”, după un meci disputat împotriva echipei Grupului Şcolar „Gheorghe Şincai”, partidă încheiată cu scorul de 4-0. Toate echipele au fost premiate într-un cadru festiv, la Sala Polivalentă, cu începere de la orele 19:00. Totodată, din partea municipalității, viceprimarul Claudiu Maior a înmânat jucătorilor echipamente de joc. Premiile au constat în: Premiu Special: Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, cupa; Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, cupa; Colegiul Naţional „Unirea”, cupa. Premii „Galerii”: Grup Școlar Electromureș, 3.000 de lei; Liceul cu Program Sportiv „Szasz Adalbert”, 3.000 de lei; Colegiul Economic „Transilvania”, 3.000 de lei. Trofeul „Cel mai bun jucător”: Tinca Zoltan – Nr. 5 – Grup Școlar „Constantin Brâncuși”, trofeu. Trofeul „Golgheter al Ligii Liceelor”: Buda Lucian – Nr. 7 - Grup Şcolar „Traian Săvulescu”, trofeu. Trofeul „Cel mai bun portar”: Chirilă Marius – Nr. 1 - Grup Școlar „Gheorghe Șincai”, trofeu. Locul 4 - Grup Școlar „Aurel Perșu”; premiul a fost
Super premii Super Love Super Concert
Frumuseţea naturii este egalată numai de frumuseţea sufletului!
(Victor Hugo)
Îţi doreşti să scapi de monotonia de zi cu zi? Îţi doreşti să petreci o zi superbă în natură, în care pacea domneşte, iar razele soarelui îşi pun amprenta asupra sufletului tău? Vrei să întâmpini reînvierea naturii? Primăvara este anotimpul când, fără să ne dăm seama, suntem îndrăgostiţi. Sufletul ne este plin de iubire, iar natura consonează perfect.
Agenţia Matrimonială Mira Tîrgu-Mureş organizează o duminică împreună, intitulată:
Învinge Singurătatea
Îţi oferim ocazia să cunoşti persoane noi, să socializezi, să legi noi prietenii, să te răsfeţi cu preparate culinare delicioase. Dacă eşti iubitor de animale, vei avea posibilitatea să faci echitaţie. Vei putea să petreci o zi alături de alte persoane singure care doresc să-şi cunoască sufletul pereche. Prima serată organizată la Tîrgu-Mureş va avea loc în data de 19 mai, într-un local select, unde te aşteptăm cu muzică şi voie bună. Te aşteptăm să ni te alături. Înscrie-te acum, locurile sunt limitate! (004)0265-850390 (004)0737-700 001
înmânat de directorul Elite Sport - distribuitor Joma, Teodor Luca, 3.000 de lei. Locul 3 - Grup Școlar Agricol „Traian Săvulescu” - premiul a fost înmânat de inspectorul general al IȘJ Mureș, Dumitru Matei, 5.000 de lei. Locul 2 - Grup Școlar „Gheorghe Șincai” - premiul a fost înmânat de către Valentin Bretfelean, directorul executiv Poliţia locală a municipiului Tîrgu-Mureş, 10.000 de lei. Locul 1 - Grup Școlar „Constantin Brâncuși” - premiul a fost înmânat de inspectorul general la IȘJ Mureș, Dumitru Matei, 15.000 de lei. Festivitatea de premiere a fost încheiată de un extraordinar concert marca Ştefan Bănică jr. Publicul l-a primit cu aplauze pe artist. Ana (23 ani) ne-a declarat: „Aşteptam demult un asemenea concert. De câteva ori am fost pe punctul de a merge la concert la Bucureşti, însă banii întotdeauna au fost cei care m-au făcut să stau acasă. Am aflat că v-a cânta Bănică astăzi (n.r. 25 martie) şi am venit cu cea mai bună prietenă să-l vedem şi să cântăm alături de el. Ne place mult”. Piese precum „Veta”, „Te iubesc, femeie”, dar şi „Super Love” sunt doar câteva dintre melodiile care au încântat publicul prezent la eveniment. „Ori de câte ori vin la Tîrgu-Mureş mă simt foarte bine. Publicul de aici e cald şi primitor, îmi dă o stare de bine şi asta pentru mine înseamnă mult. Le mulţumesc tuturor!”, a declarat Ştefan Bănică jr.
ANUNŢ
Primăria municipiului Tîrgu-Mureş organizează în perioada 26.03.2012-27.04.2012,
„Curăţenia generală de primăvară”. Programarea străzilor pentru săptămâna 26.03-31.03.2012 este următoarea: 26.03.2012: Nordului,Prahovei,Dumbravei,Homorodului,Fragilor,Liliacului ,Tolstoi,22 Dec. 1989,Făget C.R.Vivu, Secuilor Martiri,Tâmplarilor,Luceafărului, Păcii, Nufărului; 27.03.2012: Coşbuc, Constructorilor,Lăcrămioarei,Grigorescu,Aleea Cornişa, Gheorghe Marinescu Parc Spitalul Nou, D.Cantemir, Dr.Ciugudeanu, Gen. I.Dumitrache, Răsăritului, Platoului, Ulciorului Crângului; 28.03.2012: Pădurii, Trebely, Privighetorii, Verii,Korosi Cs. Sandor, H.Coandă, G.Aron, Garofiţei Posada, Corneşti, Ana Ipătescu, Aluniş, Codrului, Cerbului; 29.03.2012: Argeşului, M.Viteazu, Brigadierilor,N.Iorga,B-dul Cetăţii, Parc Bd.Cetăţii, Cibinului Bujorului, V.Babeş, A.Şaguna, Azuga, Cosminului,Topliţa,A.Iancu, Spitalul Vechi, Palas; 30.03.2012: Vişeului,Revoluţiei, Parc Republicii,Republicii,Arieşului, Motrului, Vlahuţă, 30 decembrie Târnavei, Mărăşti, Mărăşeşti, Eminescu, Brăila, Rozelor, Stelelor, Bistriţei, Călăraşilor, P.Chinezu, Sinaia; 31.03.2012: Cuza Vodă, Tamas Erno, Luntraşilor, Margaretelor, Căprioarei, Livezii, Zăgazului, Koos Karoly, Abrudului, Solidarităţii, Muncitorilor, Nucului, Furnicilor, Aleea Carpaţi, Parc Strand, Uzinei Zona Polivalentei. Rugăm proprietarii gospodăriilor individuale şi asociaţiile de proprietari să-şi cureţe imobilele, terenurile şi spaţiile verzi aferente pe care le deţin (prin greblare), excepţie făcând tăierile şi corecţiile de arbori, arbuşti, gard viu şi să depună deşeurile rezultate la marginea trotuarelor cu o zi înainte de programul comunicat. Deşeurile vor fi transportate de către echipele de lucru în ziua în care este programată strada respectivă. Primar Dr.Dorin Florea