Persecutarea Martorilor lui Iehova - Vol. II by Tudor Petcu

SUPRIMAREA LIBERTĂȚII RELIGIOASE

VOLUMUL II

TUDOR PETCU

AMERICA DE SUD

Argentina

Istoria Martorilor lui Iehova din Argentina și neutralitatea lor politică Misael Pereyra

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. Scurt istoric În 1885, un călător din Argentina a primit de la un marinar câteva pagini ale publicației Studenților Internaționali în Biblie intitulată Food for Thinking Christians (Hrană pentru creștinii care gândesc), apoi le-a scris editorilor revistei Turnul de veghe al Sionului cerând mai multă literatură. În jurul anului 1907, o familie de germani care se mutaseră recent din Brazilia în Argentina a găsit literatură biblică publicată de Studenții Internaționali în Biblie.1 Au trimis o scrisoare la sediul lor din Germania solicitând mai multe publicații și au început să le împărtășească rudelor și vecinilor convingerile lor. George Young, un canadian ce a efectuat o vastă lucrare de predicare în Brazilia, s-a mutat în Argentina în anul 1924. El a distribuit în mod gratuit 300 000 de publicații biblice în 25 dintre principalele orașe ale țării. În același an, Juan Muñiz s-a mutat din Spania în Buenos Aires pentru a organiza lucrarea de predicare, iar, în 1925, s-a mutat și Carlos Ott din Germania pentru a le predica vorbitorilor de limbă germană. În anul 1926 a fost înființat un birou de filială al Societății Watchtower2 în Buenos Aires cu scopul de a organiza lucrarea de predicare din Argentina, Chile, Paraguay și Uruguay. Totuși, acesta a fost mutat de mai multe ori pentru a putea ține pasul cu creșterea continuă din deceniile care au urmat. Până în 1930 au fost distribuite sute de mii de publicații nu numai în spaniolă, dar și

1 Numele pe care Martorii lui Iehova l-au avut până în 1931. 2 Persoana juridică folosită de Martorii lui Iehova în Argentina pe atunci.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

în arabă, armeană, croată, engleză, franceză, germană, greacă, maghiară, italiană, lituaniană, poloneză, portugheză, rusă, ucraineană și idiș. Martorii au început să parcurgă toată țara, folosind mai întâi rețeaua de cale ferată care se întindea până la sute de kilometri de capitală, iar apoi orice alt mijloc de transport disponibil. În februarie 1945, Nathan H. Knorr, președintele de atunci al Societății Watchtower, și colaboratorul său, Frederick Franz, au vizitat Buenos Aires. La 3 și 4 martie au ținut discursuri în fața a aproximativ 400 de persoane adunate la primul congres al Martorilor lui Iehova din Argentina. Luna următoare, doi Martori au călătorit în Statele Unite pentru a participa la Școala Biblică Galaad a Societății Watchtower. De fapt, ei au fost primii argentinieni care au urmat cursurile acestei școli de instruire pentru serviciul de misionariat. În 1948, șase absolvenți ai Școlii Galaad au sosit în Argentina. De-a lungul anilor, ei au fost urmați de mulți alți misionari. Primul congres internațional al Martorilor lui Iehova din Argentina s-a ținut în ianuarie 1967. Au participat 15 238 de persoane, în două orașe. De atunci, Martorii din Argentina au găzduit mai multe congrese internaționale. În 1974 s-a decis ca la sediul din Argentina să se tipărească revistele Turnul de veghe și Treziți-vă!. Pentru a putea importa utilajele de tipărit, la 27 noiembrie s-a înființat persoana juridică Asociación Cultural Rioplatense (Asociația Culturală Rio de la Plata). În 1976, când a început interdicția, în Argentina existau deja 33 503 Martori ai lui Iehova. Până în anul 1985, când organizația a primit recunoaștere legală, erau 51 962 de Martori, iar numărul a continuat să crească. În 2018, numărul Martorilor lui Iehova din Argentina se ridica la 153 342. Aspecte juridice Ce prevede Constituția Argentinei cu privire la drepturile cetățenilor săi? Articolul 14: „Toți locuitorii țării se bucură de următoarele drepturi, în conformitate cu legile care guvernează exercitarea lor: ... să se asocieze în scopuri folositoare; să-și practice în mod liber religia; să învețe și să predea”. Articolul 19: „Acțiunile private ale oamenilor care în niciun fel nu ofensează ordinea și morala publică, nici nu aduc atingere vreunui terț, sunt rezervate doar lui Dumnezeu și nu intră sub autoritatea magistraților”.

Argentina

Din 1950 până în 1980, Martorii lui Iehova din Argentina au fost privați de aceste drepturi legale sub pretextul că obiectivele lor sociale și religioase erau în afara legii. Recunoașterea legală presupunea parcurgerea mai multor etape. Mai întâi, era nevoie de o persoană juridică cu un anumit număr de membri și cu obiective sociale și religioase, cum ar fi cel de a le preda oamenilor învățăturile Bibliei. Urma apoi ca această persoană juridică să fie înregistrată. Era necesar ca guvernul să consimtă că obiectivele erau legale. Dacă guvernul își dădea aprobarea, atunci persoanei juridice i se repartiza un număr de înregistrare. Cu acest număr se putea face o cerere pentru recunoașterea legală ca organizație religioasă. La 14 decembrie 1946, Martorii lui Iehova au înființat persoana juridică La Torre del Vigía y Asociación de Tratados Bíblicos (The Watchtower Bible Tract Association). Sub influența Bisericii Romano-Catolice, la 13 octombrie 1948, guvernul a emis o lege prin care toate grupările religioase trebuiau înregistrate la Departamentul pentru Culte al Ministerului de Externe. În luna martie a anului următor, guvernul a recunoscut persoana juridică La Torre del Vigía y Asociación de Tratados Bíblicos ca organizație religioasă. Totuși, Martorii lui Iehova înaintau fiecărui guvern nou-instituit o cerere pentru recunoaștere legală ca organizație religioasă. Astfel, la 26 mai 1950, o astfel de cerere a fost respinsă. Martorii au cerut o reexaminare a cazului lor, dar la 12 iulie 1950 recunoașterea lor legală a fost revocată. Martorii lui Iehova au atacat în repetate rânduri această decizie. În noiembrie 1954, au făcut apel la Ministerul de Externe, în mai 1955, la Ministerul de Interne și Justiție, iar în octombrie 1955, la președintele argentinian Eduardo Lonardi. Cu toate acestea, nu au primit recunoașterea oficială. În general, autoritățile le-au permis Martorilor să-și desfășoare activitățile fără prea multe dificultăți. Deși biroul filialei Societății Watchtower nu a fost închis, uneori oficialii guvernamentali au anulat congrese sau au închis unele săli ale Regatului.3 Uneori, când țineau întruniri în locuințe particulare sau când participau la serviciul lor public, Martorii erau arestați și hărțuiți. În decembrie 1957, s-a organizat un congres național în Buenos Aires. Poliția a închis sala unde trebuia să se țină congresul, iar patru Martori au fost reținuți și amendați pentru organizarea unei întruniri fără autorizație. Dar cererea pentru autorizarea

3 Lăcașuri de cult ale Martorilor lui Iehova.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

congresului fusese deja depusă. Întrucât Constituția Argentinei garanta libertatea religioasă și de întrunire, Martorii au prezentat cauza în fața instanței. La 14 martie 1958, Curtea a decis în favoarea Martorilor. Persoanele reținute au fost eliberate și exonerate, iar opt articole din Edictul Adunărilor Publice au fost declarate ilegale. Aceasta a fost prima victorie juridică a Martorilor lui Iehova din Argentina. În 1958, a avut loc o altă schimbare de guvern, iar sediul central a pregătit o scrisoare specială în care erau prezentate activitățile Martorilor lui Iehova și situația lor din Argentina. O copie a acestei scrisori de șapte pagini a fost trimisă tuturor legislatorilor, editorilor, deputaților și judecătorilor. La 15 aprilie 1959, Martorii au solicitat din nou să fie înregistrați la Departamentul pentru Culte. La 23 iulie, au făcut apel la Ministerul Afacerilor Externe și Cultelor. În noiembrie 1959, a fost pregătită și trimisă președintelui Arturo Frondizi o petiție cu 322 636 de semnături pentru a se obține libertate religioasă. De peste hotare au sosit peste 7 000 de scrisori prin care se solicita recunoașterea legală a Martorilor. Acestea nu au primit niciodată răspuns oficial. La 28 aprilie 1975, Martorii lui Iehova au făcut apel la Ministerul Afacerilor Externe și Cultelor. În martie, anul următor, au făcut apel la Prim-ministrul Guvernului Provinciei Buenos Aires, iar, la 29 aprilie 1976, au făcut din nou apel. Cu toate acestea, Martorilor lui Iehova li se refuza recunoașterea legală ca organizație religioasă. La 24 martie 1976, puterea a fost preluată de armată. La 31 august, prin Decretul prezidențial 1867, lucrarea Martorilor lui Iehova a fost interzisă pe tot cuprinsul țării. „PREȘEDINTELE NAȚIUNII ARGENTINIENE DECRETEAZĂ: ARTICOLUL 1: Activitatea Asociației religioase «MARTORII LUI IEHOVA» sau «LA TORRE DEL VIGÍA Y ASOCIACIÓN DE TRATADOS BÍBLICOS» și toate grupurile, entitățile sau asociațiile care au o legătură directă sau indirectă cu această asociație sunt interzise pe tot teritoriul națiunii. ARTICOLUL 2: De asemenea sunt interzise: a) ziarele, revistele și toate publicațiile care susțin doctrinele acestora în mod deschis sau în alte moduri; b) actele de prozelitism și îndoctrinare. ARTICOLUL 3: Toate locurile în care asociațiile amintite mai sus se întrunesc, precum și locurile în care materialele menționate în articolul 2 sunt tipărite, distribuite sau vândute vor fi închise.”

Argentina

Într-o informare juridică a Direcției Generale pentru Probleme Legale a Ministerului de Interne se afirma: „Nu a fost dovedit ... că această sectă este devotată închinării religioase, închinare care să fie în acord cu morala noastră și bunele obiceiuri”. La 7 septembrie 1976, la ordinul Ministerului de Interne, Poliția Federală a descins la Filiala Societății Watchtower din Buenos Aires. Au fost închise sediul, tipografia, precum și zonele de depozitare și expediere. Au fost postați gardieni. În aceeași zi, 600 de săli ale Regatului au fost închise în mod sistematic în toată Argentina. Pe parcursul anilor de interdicție, Martorii au continuat să-și desfășoare activitățile religioase. Birourile și tipografia au fost mutate în case particulare sau în spații comerciale. Martorii își organizau întrunirile în grupuri mici, în case particulare, și au continuat să predice cu prudență. De multe ori, au ținut congresele în zone rurale izolate. În noiembrie 1976, Martorii au înaintat o petiție Curții Naționale a Argentinei pentru a revoca interdicția. Constituționalitatea decretului prezidențial a fost contestată în fața instanței. În plus, au făcut recurs în cauzele referitoare la exmatricularea din școli a copiilor Martori, la închiderea Martorilor pentru că erau obiectori de conștiință și la confiscarea publicațiilor. La 10 martie 1977, un judecător federal a hotărât că primul articol al interdicției era ilegal. El a spus că „puterea executivă a depășit limitele jurisdicției sale atunci când a emis decretul”. Ministerul de Interne a făcut apel împotriva acestei hotărâri susținând că puterea executivă are dreptul să reglementeze garanțiile constituționale. Martorii lui Iehova au făcut și ei apel împotriva hotărârii pentru că aceasta nu le ridicase interdicția. Cauza a ajuns în fața Curții de Apel. La 23 iunie, Curtea a declarat decretul prezidențial nul și neavenit: „Libertatea religioasă este unul dintre cele mai importante drepturi ale omului. ... În consecință, în acest caz, religia ... nu poate fi interzisă în mod valid, în afară de cazul în care aceasta afectează morala sau ordinea publică”.4 Guvernul a atacat decizia prin recurs la Curtea Supremă. La 8 februarie 1978, Curtea Supremă a refuzat să ridice interdicția precizând că ‘Martorii au alte căi legale și administrative pentru apărarea drepturilor lor și anume înscrierea în Registrul Religiilor’.5 Curtea ‘a catalogat ca fiind inadmisibilă calea legală utilizată de Martori’.6

4 Clarín, 12 martie 1977, „Los Testigos de Jehová No Tienen Respaldo Jurídico”, pag. 32. 5 La Razón, 23 iunie 1977, „Admitióse el Amparo Interpuesto por la Secta Testigos de Jehová”, pag. 12. 6 La Nación, 14 februarie 1978, „No Prosperó un Amparo de Testigos de Jehová”, pag. 5.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Timp de 15 luni, cauza a fost în atenția meticuloasă a avocaților, a procurorului general și a judecătorilor federali, totuși, niciodată nu s-a pus în discuție admisibilitatea recursului legal formulat de Martori. În plus, Martorii au solicitat în repetate rânduri guvernului să fie înregistrați în cadrul Departamentului pentru Culte, dar au fost refuzați de fiecare dată. În septembrie 1978, Poliția Federală a percheziționat sediul central căutând exemplare personale ale Bibliei și literatură biblică. Ei au luat toată literatura, chiar și din camerele de locuit și au depozitat-o într-o cameră goală, pe care apoi au sigilat-o. Printre publicații se aflau chiar și exemplare personale ale Bibliei catolice. În luna noiembrie, Poliția Federală s-a întors cu ordin de a confisca toată literatura biblică din incintă. Timp de trei zile, camioanele Poliției Federale au transportat 3 000 de cutii de carton cu literatură ce conțineau 225 000 de Biblii, precum și cărți care explică Biblia. Toate acestea, împreună cu alte publicații biblice, cum ar fi revistele și pliantele, trebuiau distruse, adică reciclate și transformate în celuloză. Articolul 17 din Constituția Argentinei prevede: „Confiscarea bunurilor este ștearsă pentru totdeauna din Codul Penal al Argentinei”. Prin urmare, a fost înaintată o petiție Ministerului de Interne prin care se solicita returnarea literaturii. Dar guvernul nu a întreprins nicio acțiune pentru a corecta această încălcare a Constituției Argentinei. La 10 octombrie 1978, aceste recursuri au fost prezentate și Comisiei Interamericane pentru Respectarea Drepturilor Omului. La 18 octombrie, Comisia a stabilit că guvernul violase drepturile omului în cazul Martorilor lui Iehova și a recomandat ridicarea interdicției. În rezoluție s-a afirmat: „COMISIA INTERAMERICANĂ PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI HOTĂRĂȘTE:

• că Guvernul Argentinei a încălcat dreptul la securitate personală (articolul

I), dreptul la libertate religioasă și închinare (articolul V), dreptul la educație (articolul XII), dreptul la întrunire (articolul XXI) și dreptul la protecția împotriva arestărilor arbitrare (articolul XXV) din Declarația americană a drepturilor și îndatoririlor omului.

• să recomande guvernului argentinian: a) să restabilească libertatea religioasă și

de închinare; b) să revoce Decretul 1867 din 31 august 1976 pentru încălcarea drepturilor menționate mai sus; c) să ia toate măsurile necesare în vederea încetării persecuției îndreptate împotriva adunării Martorilor lui Iehova”.7

7 Clarín, 14 februarie 1978, „Rechazan un Amparo a los Testigos de Jehová”, pag. 13.

Argentina

În martie 1979, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o hotărâre favorabilă în cauza Juan Carlos Barros contra Consiliului Național al Educației. Drept urmare, copiii Martorilor au fost reprimiți în școlile publice și nu au mai fost exmatriculați. La 12 decembrie 1980, guvernul a acceptat recomandarea Comisiei Interamericane pentru Respectarea Drepturilor Omului și a ridicat interdicția. Totuși, deși activitatea Martorilor lui Iehova nu mai era interzisă, ei nu erau încă recunoscuți în mod legal ca organizație religioasă. La 9 februarie 1981, a fost înființată Asociația Martorilor lui Iehova. În cele din urmă, la 9 martie 1984, guvernul a recunoscut oficial Asociación de los Testigos de Jehová (Asociația Martorilor lui Iehova) ca religie. Ca urmare a respectării dreptului la libertatea de închinare, copiii Martorilor au fost scutiți de participarea la ceremonii patriotice. În august 1984, un ziar a scris: „Elevii din unitățile de învățământ care au fost selectați pentru a învăța să ridice și să coboare drapelul pot renunța la această onoare din motive religioase, conform unei rezoluții a Ministerului Educației și Justiției. Astfel, a fost modificat ultimul paragraf de la punctul 2B «Drapelul național» din Rezoluția nr. 1635/78 care stipula: «Elevii nu pot refuza această onoare (sarcina de a purta, a ridica și a coborî emblema țării) din motive religioase sau din orice alt motiv pe care l-ar putea invoca». În felul acesta, au fost soluționate multe probleme apărute în școli frecventate de elevi care au anumite religii ce interzic venerarea emblemelor care nu-l reprezintă pe Dumnezeu sau care consideră închinarea la efigii sau simboluri pământești ca fiind un păcat. Rezoluția ministerială specifică faptul că refuzul trebuie să se bazeze pe principiile unei religii sau ale unui cult recunoscut în mod oficial și care este înregistrat la Ministerul Național al Afacerilor Externe și Cultelor. În plus, aceasta se extinde și asupra «venerării, afișării și purtării emblemei naționale, însemnelor și simbolurilor care au culorile țării, precum și asupra intonării imnului național». La final, Rezoluția ministerială nr. 1818 subliniază faptul că «acest criteriu va fi aplicat, cu condiția ca atitudinea de abținere să fie respectuoasă și individuală și să nu trezească manifestări de ofensă, afront, dispreț sau dezonoare»”.8

8 Comisia Interamericană pentru Respectarea Drepturilor Omului, 18 noiembrie 1978, „Caso 2137 Argentina: Testigos de Jehová”, referință electronică accesata la 16 decembrie 2021 (http://www.cidh.org/annualrep/78eng/Argentina.2137.htm).

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Un alt ziar a scris: „Rezoluția anulată a fost contestată în mod repetat, în special de Martorii lui Iehova care, din respect pentru religia lor, refuză să venereze simbolurile naționale ale oricărei țări. Refuzul lor a creat numeroase conflicte pe timpul regimului militar și a dus la exmatricularea elevilor din școli. Aceste situații au ajuns în fața instanțelor”.9 În 1994, guvernul argentinian a înlocuit serviciul militar obligatoriu cu serviciul militar voluntar. 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Martorii lui Iehova din Argentina au întâmpinat opoziție din două motive principale: refuzul de a efectua serviciul militar și poziția lor în legătură cu simbolurile naționale. La 26 mai 1950, Ministerul Afacerilor Externe și Cultelor a emis Rezoluția 351 prin care refuza înregistrarea Martorilor lui Iehova în cadrul Departamentului pentru Culte. În rezoluție se declara că Martorii predau „o doctrină care se află în contradictoriu cu Forțele Armate și cu respectul ce trebuie acordat simbolurilor naționale”. Guvernul militar care a preluat puterea în 1976 a violat drepturile civile ale multor oameni. Din cauza tulburărilor sociale, autoritățile se alarmau la cel mai mic lucru ce părea a fi în dezacord cu regimul. Din această cauză, poliția a început să supravegheze mai mult activitățile cetățenilor. Fără a mai fi judecate, mii de persoane au fost închise, torturate și ucise. Multe dintre aceste victime nu au mai fost găsite niciodată. În iulie 1976, o revistă a publicat un articol ilustrat în care erau înfățișați în mod eronat niște copii de-ai Martorilor lui Iehova care se întorceau cu spatele la drapel.10 Cei patru copii ai Martorilor din zonă nici nu fuseseră la școală în ziua în care se presupunea că a fost făcută fotografia. Martorii lui Iehova nu sunt lipsiți de respect față de simbolurile naționale. Însă, din cauza acestei propagande, mulți oameni au început să fie ostili față de Martori. În luna următoare, guvernul a emis un decret prin care se interzicea activitatea Martorilor lui Iehova din Argentina. 9 0La Nación, 18 august 1984, „Excepción a Normas Escolares Para Honrar la Bandera”, pag. 5. 10 Gente, 15 iulie 1976, „El Caso de los Chicos Que No Quieren Cantar el Himno”, pag. 67-69.

Argentina

Conform Decretului din 31 august 1976, Martorii „susțin principii contrare caracterului național, instituțiilor de bază ale statului și preceptelor fundamentale ale legislației sale. ... Ideile religioase nu trebuie să implice încălcarea legilor sau să atenteze împotriva ordinii publice, securității naționale, moravurilor sau bunelor obiceiuri”. Bineînțeles, realitatea era cu totul alta. S-a dovedit clar că Martorii lui Iehova sunt puternic devotați cultului lor religios. Închinarea lor este de cel mai înalt calibru moral și nu afectează modul în care altcineva alege să se închine sau obiceiurile pe care ar dori să le practice. Martorii lui Iehova au fost dispuși să înfrunte persecuția cauzată de poziția lor de neutralitate bazată pe Biblie. Peste tot în lume, Martorii lui Iehova sunt neutri în chestiuni politice, nu promovează și nici nu condamnă vreun curent politic. Respectă decizia altora de a participa la ceremonii patriotice, de a efectua serviciul militar, de a face parte din partide politice sau de a merge la vot. Ei se închină doar lui Dumnezeu și susțin în mod deplin guvernarea Sa. În calitate de creștini, Martorii lui Iehova îl imită pe Isus Cristos, care a fost neutru și a respins încercările oamenilor de a-l face rege. (Ioan 6:15) Când a fost întrebat dacă este potrivit să se plătească taxe romanilor, el nu a luat partea nimănui. (Matei 22:17-21; Marcu 12:14-17; Luca 20:22-25) Isus nu a dorit să devină un lider național sau un activist politic. Isus a spus: „Regatul meu nu face parte din această lume”. (Ioan 18:36) De asemenea a prezis că, întrucât ‘nu fac parte din lume’ și sunt neutri, continuatorii săi aveau să fie persecutați din cauza numelui său. El a spus: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi”. (Ioan 15:19, 20; 17:16) Ce se întâmplă când cerințele Statului intră în conflict cu cerințele lui Dumnezeu? Dacă Statul ar pretinde ceea ce interzice Dumnezeu sau ar interzice ceea ce pretinde Dumnezeu? Continuatorii lui Isus din secolul I s-au confruntat cu o astfel de situație când conducătorii religioși le-au poruncit să nu mai predice. Atunci ei au răspuns: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni”. (Faptele 5:29) Când a fost întrebat dacă era potrivit să se plătească impozite, Isus a răspuns: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. (Marcu 12:17) Guvernul a emis bunuri de valoare, cum ar fi monedele. Așadar, Statul avea dreptul de a cere înapoi o parte din acele monede sub formă de taxe și impozite. Totuși, nicio instituție umană nu poate pretinde ceea „ce este al lui Dumnezeu”, adică

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

închinarea și ascultarea. Viața oricărei persoane este de la Dumnezeu, Cel care „le dă tuturor viață”. (Faptele 17:25) Martorii lui Iehova refuză să efectueze serviciul militar datorită convingerilor lor religioase bazate pe Biblie. În multe țări ei sunt scutiți de serviciul militar. Poziția lor ca obiectori de conștiință este bazată pe principii biblice precum: Exodul 20:13: „Să nu ucizi”. Leviticul 19:18: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți”. Mica 4:3: „Din săbiile lor vor făuri brăzdare și din sulițele lor, cosoare. Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni și nu vor mai învăța războiul”. Matei 26:52: „Atunci Isus i-a zis: «Pune-ți sabia la loc, pentru că toți cei care iau sabia de sabie vor muri»”. Istoria laică oferă ample dovezi potrivit cărora creștinii din primul secol refuzau să se înroleze în armata romană, considerând acest serviciu incompatibil cu învățăturile creștinismului: „De la sfârșitul perioadei Noului Testament până în deceniul 170-180 d. Hr., nu există nicio dovadă a implicării creștinilor în armată. ... Prima mărturie despre înrolarea creștinilor în armată datează din anul 173 d. Hr., în așa-numita Legiune Fulger sub comanda lui Marc Aureliu. Începând de atunci numărul acestui gen de relatări crește”.11 „O examinare atentă a tuturor informațiilor disponibile arată că până în timpul lui Marc Aureliu, niciun creștin nu a devenit soldat; și niciun soldat, după ce a devenit creștin, nu a rămas în serviciul militar”.12 „Primii creștini au urmat întocmai cuvintele lui Isus, înțelegând în sens literal învățăturile sale cu privire la blândețe și la nonviolență. Semnul distinctiv al religiei lor era pacea; ei au condamnat cu vehemență războiul pentru că acesta implica vărsare de sânge și au aplicat la ei înșiși profeția din Vechiul Testament care a prezis transformarea armelor de război în unelte pentru agricultură. Ei au afirmat că regula lor era să întoarcă bine pentru rău și să învingă răul prin bine. ... Cu una sau două posibile excepții, niciun soldat după ce s-a

Argentina

alăturat Bisericii nu a rămas soldat până pe vremea domniei lui Marc Aureliu. (161-180 d. Hr.) Încă de pe atunci, refuzul de a se înrola în armată era o regulă bine cunoscută a creștinilor așa cum dovedesc reproșurile lui Celsus (177-180 d. Hr.). ... Aplicarea învățăturilor lui Isus la problema serviciului militar era inconfundabilă”.13 „Dovezile care să ateste existența chiar și a unui singur soldat creștin între anii 60 și 165 d. Hr. sunt extrem de puține. ... Cel puțin până în timpul domniei lui Marc Aureliu niciun creștin nu a devenit soldat după botez”.14 „Creștinii care au trăit cel mai aproape de vremea Mântuitorului nostru, credeau, fără îndoială, că el a interzis războiul, și-au afirmat deschis această convingere, iar pentru a o susține, au fost dispuși să-și sacrifice bunurile și chiar viața. După aceea, însă, unii creștini au devenit soldați. Când? Când loialitatea lor față de creștinism a slăbit, când au încălcat și alte principii. ... Într-un cuvânt, au devenit soldați atunci când au încetat să mai fie creștini”.15 „Serviciul în armatele imperiale era ireconciliabil cu principiile unui creștin, ... acesta contravenea poruncilor lui Cristos și întregului spirit al Evangheliilor”.16 „Exista o mare deosebire între comportamentul creștinilor [din secolul I] și cel al romanilor. ... Întrucât Cristos predicase pacea, ei au refuzat să devină soldați”.17 „Creștinii zeloși nu luptau în forțele armate și nu acceptau funcții politice”.18 „Ei refuzau să ia parte la administrarea civilă sau la apărarea militară a imperiului. ... Creștinii nu-și puteau asuma rolul de soldați, de magistrați sau de principi fără să renunțe la o datorie mai sacră”.19 „În secolul al II-lea, creștinismul ... s-a declarat incompatibil cu serviciul militar”.20

13 The Early Christian Attitude to War, de Cecil John Cadoux, ©1919 (London, UK), pag. 245, 246. 14 The Early Church and the World, de Cecil John Cadoux, ©1955 (Edinburgh, UK), pag. 275, 276. 15 An Inquiry into the Accordancy of War with the Principles of Christianity, de Jonathan Dymond, ©1869 (New York, NY, U.S.A.), pag. 60, 61. 16 Early Church History, Third Edition, de Edward Backhouse și Charles Tylor, ©1892 (London, UK), pag. 128. 17 Our World Through the Ages, de Nathaniel Platt și Muriel Jean Drummond, ©1961 (Englewood Cliffs, NJ, U.S.A.), pag. 125. 18 World History, The Story of Man’s Achievements, de William Habberton, Lawrence Roth și William Spears, ©1962 (River Forest, Illinois, U.S.A.), pag. 117. 19 History of Christianity, de Edward Gibbon, ©1891 (New York, NY, U.S.A.), pag. 162, 163. 20 A Short History of Rome, de Guglielmo Ferrero și Corrado Barbagallo, ©1919 (New York, NY, U.S.A. and London, UK), pag. 382.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Iustin Martirul, care a trăit în secolul al II-lea, a spus: „Noi, care aclamam războaiele, crimele și răutatea pe tot pământul, am transformat armele de război. Am prefăcut săbiile în pluguri și lăncile în unelte de cultivat pământul și învățăm pietatea, dreptatea, iubirea, credința și speranța”.21 Origene, care a trăit în secolele al II-lea și al III-lea, a spus: „Biserica creștină nu se poate implica în războaiele niciunei națiuni. Creștinii au învățat de la Conducătorul lor să fie copii ai păcii”.22 „În cadrul Bisericii timpurii era larg răspândită ideea că războiul era o nelegiuire bine organizată cu care Biserica și urmașii lui Cristos nu pot avea nimic de-a face”.23 „Era considerat inadmisibil să fii creștin și soldat în același timp”.24 Juan Bautista Alberdi, care a luat parte la elaborarea Constituției argentiniene a scris: „Societatea din prezent este un amestec a două elemente: războinic, sau păgân, pașnic, sau creștin”.25 „Activitatea Martorilor lui Iehova reprezintă o renaștere și o restabilire a creștinismului timpuriu practicat de Isus și de discipolii săi în timpul primului și celui de-al doilea secol al erei noastre”.26 „Pe timp de război, Martorii lui Iehova păstrează o poziție strictă de neutralitate”.27 Martorii lui Iehova nu iau parte la ceremonii, cum ar fi salutul drapelului sau intonarea imnului național deoarece, pentru ei, acestea reprezintă acte de închinare. Ei se abțin în mod respectuos să participe. Drapelul este simbolul țării. Imnul național este un cântec de slavă sau o rugăciune în numele unei națiuni. În mod sigur, refuzul Martorilor de a participa nu este menit să arate lipsă de respect. Ei nu îi descurajează pe alții să cânte și nici nu atrag atenția publicului când nu cântă. Martorii respectă steagul țărilor în care trăiesc, dar consideră salutul drapelului un act de închinare, iar închinarea îi aparține doar lui Dumnezeu. 21 The Ante-Nicene Fathers, American Reprint of the 1885 Edinburgh Edition, de Alexander Roberts și James Donaldson, ©1956 (Grand Rapids, MI, U.S.A.), Vol. I, pag. 254. 22 Treasury of the Christian World, de Asher Gordon Nasby, ©1953 (New York, NY, U.S.A.), pag. 369. 23 Encyclopaedia of Religion and Ethics, de James Hastings, ©1921 (Edinburgh, UK), Vol. XII, pag. 678. 24 Caesar’s or God’s? de Peter Meinhold, ©1962 (Minneapolis, MN, U.S.A.), pag. 126, 127. 25 El Crimen de la Guerra, de Juan Bautista Alberdi, ©1934 (Buenos Aires, Argentina), pag. 262. 26 Encyclopedia Canadiana (©1968), Vol. 5, pag. 347. 27 Australian Encyclopaedia, de Alec Hugh Chisholm, ©1958 (Sydney, Australia), Vol. 5, pag. 126.

Argentina

Acestea sunt câteva versete care influențează atitudinea Martorilor față de simbolurile naționale: Exodul 20:3-5: „Să nu ai alți dumnezei în afară de mine. Să nu-ți faci chip cioplit sau înfățișarea vreunui lucru care este sus, în ceruri, sau jos, pe pământ, sau în apele de pe pământ. Să nu te pleci înaintea lor și să nu te lași convins să le slujești, fiindcă eu, Iehova, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu care pretinde devoțiune exclusivă”. Luca 4:8: „Isus i-a răspuns: «Este scris: „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini și numai lui să-i aduci un serviciu sacru”»”. 1 Corinteni 10:14: „Fugiți de idolatrie”. În capitolul 3 al cărții biblice Daniel se relatează cum regele Nebucadnețar al Babilonului antic a făcut o statuie uriașă de aur și apoi i-a obligat pe supușii săi să se plece în fața acesteia, în timp ce răsuna o muzică asemănătoare unui imn. Trei tineri evrei au refuzat să se închine în fața acelei statui, deși au fost amenințați cu moartea. (Daniel 1:6, 7; 3:8-18, 28) Așa cum se arată în continuare, primii creștini nu luau parte la ceea ce considerau a fi acte de închinare față de împărat și de simbolurile Statului: „Actul prin care i se aducea închinare împăratului consta în presărarea câtorva boabe de tămâie sau a câtorva picături de vin pe un altar aflat în fața chipului împăratului. Poate că acum, când suntem atât de departe de timpul acela, nu vedem în actul respectiv nimic altceva ... decât ridicarea mâinii în semn de salut înaintea drapelului sau înaintea unui ilustru conducător de stat, ca expresie a politeții, a respectului și a patriotismului. Poate că și în secolul întâi cei mai mulți priveau lucrurile la fel, dar nu și creștinii. Ei au considerat acest gest o chestiune de închinare, un act de recunoaștere a împăratului ca divinitate și, prin urmare, un act de infidelitate față de Dumnezeu și de Cristos. De aceea, au refuzat să facă acest lucru”.28 „Creștinii au refuzat ... să aducă jertfe geniului împăratului, lucru care ar echivala astăzi în linii mari cu refuzul de a saluta drapelul sau de a depune jurământul de credință. ... Foarte putini creștini și-au renegat credința, deși, în general, în arenă era pus la dispoziția lor un altar pe care ardea focul. Tot ce trebuia să facă un deținut era să presare deasupra flăcării puțină tămâie, după care i se dădea un certificat de jertfă și era pus în libertate. În plus, i se explica

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

atent că, prin acest act, nu i se închina împăratului, ci doar recunoștea natura divină a acestuia în calitate de conducător al statului roman. Cu toate acestea, aproape niciun creștin nu s-a folosit de această posibilitate pentru a scăpa”.29 „Creștinismul timpuriu a fost prea puțin înțeles și prea puțin tolerat de cei ce guvernau lumea păgână. ... Creștinii refuzau să îndeplinească unele îndatoriri de cetățeni romani. Creștinii ... considerau o încălcare a credinței lor participarea la serviciul militar. Ei nu dețineau funcții politice și nu susțineau cultul împăratului”.30 „Guvernul roman îi considera pe creștini dușmani ai Statului. Ei nu se înrolau în armată și refuzau să salute statuia împăratului care, pentru societatea romană, avea aceeași semnificație ca și drapelul național din prezent. Creștinii erau loiali doar religiei lor”.31 Următoarele afirmații argumentează semnificația religioasă a simbolurilor și ceremoniilor patriotice: „Naționalismul, privit ca religie, are multe în comun cu alte mari sisteme religioase din trecut. ... Naționalistul religios modern este dependent de propriul său dumnezeu național. De ajutorul său puternic are nevoie, și în el recunoaște sursa propriei sale perfecțiuni și fericiri. Lui, într-un sens strict religios, i se supune. ... Națiunea este concepută ca fiind eternă, iar moartea fiilor ei loiali nu face decât să-i sporească faima și gloria nemuritoare. ... Principalul simbol al credinței naționalismului și obiectul central al cultului este drapelul, iar forme liturgice ciudate au fost concepute pentru «salutarea» drapelului, pentru «scufundarea» drapelului, pentru «coborârea» drapelului și pentru «ridicarea» drapelului. Bărbații își dezgolesc capul când trece drapelul, iar poeții scriu ode și copiii cântă imnuri în cinstea lui”.32 „Într-o serie de procese, Curtea Supremă (a Statelor Unite) a afirmat, în cele din urmă, că aceste ceremonii cotidiene sunt religioase”.33 „Ipoteza-cheie este că salutarea unui drapel constituie un act de devotament religios. ... Acest punct de vedere, deși este ciudat, nu e lipsit în întregime de

29 Those About to Die, de Daniel Pratt Mannix, ©1958 (New York, NY, U.S.A.), pag. 135, 137. 30 On the Road to Civilization, A World History, de Albert Kerr Heckel și James Garfield Sigman, ©1937 (Philadelphia, PA, U.S.A.), pag. 237, 238. 31 Man—His World and Cultures, de Edith McCall, Evalyn Rapparlie și Jack Spatafora, ©1974 (Westchester, Illinois, U.S.A.), pag. 67, 68. 32 What Americans Believe and How They Worship, de Carlton Hayes, citat de J. Paul Williams, ©1952 (New York, NY, U.S.A.), pag. 359, 360. 33 The American Character, de Denis William Brogan (New York, NY, U.S.A.), pag. 163, 164.

Argentina

bază biblică. ... Dacă salutul este un act religios, atunci acesta este interzis de legea lui Dumnezeu, indiferent de cât de demn de respect ar fi obiectul respectiv. Cu alte cuvinte, refuzul de a-l saluta nu este în niciun fel o dovadă de lipsă de respect față de drapel sau de țară”.34 „Cu ocazia unei ceremonii publice au fost acordate onoruri drapelului brazilian. ... După ce drapelul a fost înălțat, Ministrul Apărării Naționale, Tristao de Alencar Araripe, a declarat următoarele cu privire la comemorare: «... drapelul a devenit o divinitate a religiei patriotice care pretinde închinare. ... Drapelului i se acordă venerație și închinare. ... Drapelului i se aduce închinare întocmai cum i se aduce închinare Patriei»”.35 „Steagul, ca și crucea, este sacru. ... Regulile și reglementările referitoare la atitudinea oamenilor față de stindardele naționale utilizează cuvinte puternice și expresive ca «Serviciul drapelului», ... «Reverență pentru drapel», «Devoțiune pentru drapel».36 „Primele drapele au avut un caracter aproape exclusiv religios. ... Timp de secole, steagul național al Angliei – crucea roșie a Sf. Gheorghe – a fost un drapel religios; de fapt, se pare că s-a căutat întotdeauna ajutorul religiei pentru a conferi sfințenie drapelelor naționale, iar multe dintre ele au fost la început steaguri sacre”.37 3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? După ce activitatea Martorilor a fost interzisă în 1976, purtătorii de cuvânt ai guvernului au declarat că libertatea de conștiință și de religie sunt în continuare respectate, fiind tradiții valoroase în Argentina. De exemplu, Ambasada Argentinei în Africa de Sud a scris: „Libertatea de conștiință a fost și va continua să fie pe deplin garantată de constituția și legile Argentinei. Guvernul argentinian nu a avut niciodată intenția de a limita sau de a încălca libertatea de conștiință și cu atât mai puțin să persecute pe cineva din cauza convingerilor religioase”.38

34 Render Unto Caesar, The Flag-Salute Controversy, de David Roger Manwaring, ©1962 (Chicago), pag. 32. 35 Diário da Justiça, ©1956 (Federal Capital, Brazil), pag. 1904. 36 The Encyclopedia Americana, ©1942, Vol. 11, pag. 316. 37 Encyclopaedia Britannica, ©1946, Vol. 9, pag. 343. 38 Treziți-vă!, 22 septembrie 1978, „Argentina: Champion of Freedom—Or of Religious Intolerance?”, pag. 3.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Un ziar argentinian a afirmat: „Națiunea argentiniană, mândră de istoria sa, poate demonstra în fața lumii întregi toleranța legilor sale și a poporului său față de practicarea religiei. Legea protejează și permite [altor religii] «să-și practice în mod liber religia», în conformitatea cu prevederile înțelepte din constituție”.39 Dar, în realitate, Martorii lui Iehova erau puși sub interdicție. Ei au fost privați de libertatea de a se închina lui Dumnezeu. Locurile lor de închinare și de studiu au fost închise prin lege. Publicarea și distribuirea Bibliilor și a literaturii biblice de către Martorii lui Iehova au fost interzise. Sute de copii au fost exmatriculați din școli. Angajații Martori din aparatul de stat la toate nivelurile, precum și cei din serviciile publice și școli au fost concediați fără nicio compensație. Poliția a făcut descinderi agresive în locuințele Martorilor lui Iehova. Ei au fost arestați și reținuți ore, zile sau chiar săptămâni în șir. Martorii au fost victime ale insultelor, bătăilor și încercărilor de intimidare din partea autorităților. În unele ocazii, nici chiar nevoile fizice de bază nu le-au fost satisfăcute. Comentând situația Martorilor lui Iehova, ziarul Buenos Aires Herald a făcut următoarea remarcă: „Oricât de neplăcută ar fi activitatea lor pentru oficialii guvernamentali, Martorii lui Iehova au demonstrat de-a lungul anilor că sunt cetățeni harnici, echilibrați, chibzuiți și temători de Dumnezeu. Este evident că națiunea are nevoie de astfel de cetățeni”.40 În continuare sunt prezentate câteva rapoarte publicate în ziare. Ziarul The Hamilton Spectator a declarat: „Este evident că Martorii lui Iehova sunt ținta opresiunii guvernului, pentru că refuzul lor de a omagia simbolurile lumești, cum ar fi steagul și imnul național, i-a înfuriat pe militarii foarte patrioți. ... Refuzul Martorilor lui Iehova de a purta armă sau de a saluta drapelul în timpul nenumăratelor ceremonii patriotice organizate de guvern este văzut aproape la fel ca sprijinirea unei puteri străine agresive. Este lipsit de importanță faptul că Martorii nu poartă armă și nu salută drapelul nici în Brazilia sau Chile. ... În Argentina, pentru astfel de minorități ca Martorii lui Iehova, viitorul apropiat este sumbru. Nu numai că zelul religios al guvernului nu dă semne de diminuare, ci gustul său clerical devine din ce în ce mai intens”.41 39 La Nación, 17 februarie 1978, „La Libertad de Cultos”, pag. 6. 40 Buenos Aires Herald, 31 martie 1978, „Persecución Religiosa”, pag. 8. 41 Treziți-vă!, 22 martie 1979, „Behind the Persecution”, pag. 29.

Argentina

În ziarul Omaha World-Herald se făcea următoarea remarcă: „Când regimul a început să‑și exercite autoritatea, unul dintre primele grupuri care a fost atacat a fost cel care o merita cel mai puțin, și anume Martorii lui Iehova. ... Ei au înțeles că Biblia le interzice să ia parte la viața politică. ... În Argentina ei au fost persecutați pentru că au urmat principiile credinței lor. ... Doar o imaginație habotnică și paranoică ar putea face pe cineva să creadă că Martorii lui Iehova ar reprezenta vreo amenințare pentru un regim politic. Ei sunt pașnici, nu sunt subversivi și nu cer altceva decât să fie lăsați să-și exercite credința în mod liber”.42 Ziarul Buenos Aires Herald a publicat articolul „Persecuția religioasă”, în care se spunea: „Aceste rapoarte [despre arestările Martorilor lui Iehova] arată că Argentina se află în mijlocul celei mai mari campanii de persecutare religioasă din istoria sa ca națiune independentă. Acest lucru este deplorabil și nu va îmbunătăți reputația Argentinei pe plan mondial”.43 Același ziar a raportat următoarele: „Dacă ar fi să credem propaganda oficială ar însemna că Argentina este ferită de problemele religioase care afectează restul lumii. Totuși, această afirmație este extrem de discutabilă. ... Nu e ca și cum guvernul ar fi făcut ceva împotriva discriminării religioase. Din contră, de când a preluat puterea, a injectat virusul periculos al intoleranței religioase în venele naționalismului, concepând cursuri obligatorii de îndoctrinare confesională în școli și persecutând în mod energic secte mici, în mare parte inofensive, creștine și necreștine, pentru motive care nu au fost niciodată explicate în mod clar. Printre principalele victime ale luptei regimului sunt Martorii lui Iehova, care se crede că ar număra în jur de 30 000 de persoane în țară și peste un milion în întreaga lume. Martorii nu sunt prea populari nicăieri în lume. Aceștia formează un cult indigest și spinos, considerat a fi o pacoste publică întrucât înțeleg în mod literal unele porunci biblice. Cei care consideră că religia este un lucru foarte bun, atâta timp cât nu influențează prea mult conduita oamenilor, sunt îngrijorați când acest lucru se întâmplă. În această situație îl cataloghează drept manie religioasă. Deși Martorii au obiceiul iritant de a-i aborda pe alți oameni pentru a le vorbi despre ce ar trebui să creadă, în general aceștia sunt tolerați. În mod cert pot fi considerați cetățeni-model întrucât sunt foarte cinstiți, cumpătați și harnici. Ar putea scăpa de atenția nedorită care li se acordă dacă ar adopta un punct de vedere mai indulgent cu privire la principiile lor, așa cum fac și ceilalți, dar bineînțeles că

42 Treziți-vă!, 22 ianuarie 1979, „Targets of ‘Third World’”, pag. 29. 43 Buenos Aires Herald, 31 martie 1978, „Persecución Religiosa”, pag. 8.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

acest lucru nu se va întâmpla. Ei iau în serios porunca a VI-a «Să nu ucizi» și o aplică în toate situațiile. De asemenea, respectă cuvintele lui Mica, unde se spune că «nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni și nu vor mai învăța războiul». Martorii sunt ferm hotărâți să nu omagieze simboluri cvasireligioase, cum ar fi drapelul, și să asculte de porunca lui Dumnezeu de a-i aduce închinare în exclusivitate Lui. O astfel de intransigență este neobișnuită în secolul al XX-lea, când sensul principiilor poate fi extins pentru a cuprinde aproape orice. Martorii au ajuns în multe conflicte cu autoritățile laice, care au propriile concepții cu privire la ce este bine și ce este rău. Faptul că Martorii sunt pașnici și că refuză orice gest care reprezintă, în opinia lor, închinare adusă simbolurilor naționale îi înfurie pe superpatrioții care s-au dedicat profesiei de a cultiva arta războiului. Această furie este de înțeles. Totuși, ceea ce pare greu de înțeles, chiar și pentru apologeții guvernului, este hotărârea și fervoarea cu care Martorii lui Iehova sunt urmăriți. Totul a început cu publicarea Decretului numărul 1867 din 31 august 1976, care a declarat convingerile lor ca fiind «în opoziție cu caracterul național», orice ar fi însemnat aceasta. De atunci, guvernul a început o campanie sistematică de persecutare a Martorilor, fără egal în occidentul civilizat după cel de-al Doilea Război Mondial. Această campanie a discreditat națiunea și va fi amintită cu rușine de către generațiile viitoare. Sute de Martori au fost arestați pentru «infracțiunea» de a ține întruniri sau cursuri de studiere a Bibliei. Mulți au fost bruscați, iar mamele au fost separate în mod forțat de copiii lor. Sute de copii au fost exmatriculați din școli pentru că și-au ascultat părinții și au refuzat să aducă omagiu drapelului. Chiar dacă și-au continuat studiile acasă, copiilor li s-a refuzat până și accesul la examene. Literatura Martorilor, care ar consta din publicații îndoielnice, cum ar fi Biblia sau colecții de relatări biblice, a fost confiscată. Guvernele provinciale au profitat în mod lacom de situație pentru a le confisca proprietățile, care, fără urmă de îndoială, vor fi restituite după ce va fi reinstaurată ordinea constituțională. Tinerii Martori au zăcut în închisori ani la rând, de multe ori în compania hoților și a vagabonzilor pentru că au refuzat plini de curaj să renunțe la convingerile lor pacifiste. Străini fără antecedente penale au fost expulzați din țară doar din cauza convingerilor lor religioase. ... Acest incredibil regres are loc fără niciun cuvânt de protest din partea presei sau a vreuneia dintre instituțiile țării. Niciunul dintre partidele politice, de altfel atât de bucuroase să denunțe politicile economice ale guvernului, nu s-a sinchisit să ridice vocea în apărarea acestei secte mici și neagreate. Biserica, în ciuda discursurilor Papei în favoarea toleranței religioase, a rămas tăcută și mulți vor considera de la sine înțeles că forța motrice din spatele persecuției întâmpinate de Martori este romano-catolicismul conservator. Membrilor guvernului le place să fie considerați catolici practicanți zeloși. Cu toate acestea, se pare că Biserica nu are nimic de-a face cu aceste fapte triste. Martorii nu sunt prea numeroși, nici nu sunt prea bogați sau

Argentina

influenți, astfel că încercarea de a-i ajuta nu ar aduce un câștig prea mare. Totuși, răul provocat este atât de evident, iar prejudiciul adus țării este atât de mare, încât ar fi fost rezonabil să ne așteptăm ca unii cetățeni să aibă cel puțin decența de a le lua apărarea. Obiectivul guvernului de a-i trata pe Martori în acest mod rușinos este greu de înțeles pentru o minte rațională. Acesta nu se poate aștepta să-i convertească. Până acum, niciun Martor nu a renunțat la convingerile sale din cauza campaniei de represalii a guvernului. Martorii s-au obișnuit să le facă față unor dușmani mult mai aspri și mai duri decât autoritățile actuale. Acest popor dârz a supraviețuit opoziției din partea lui Hitler și Stalin și cu siguranță va supraviețui oricărui lucru le rezervă președintele Videla. În alte părți, au mers la moarte cântând laude Domnului și vor fi pregătiți să facă același lucru și aici, dacă va fi vreodată necesar. Dacă guvernul nu are intenția să-i convertească, atunci care e obiectivul său? Poate încearcă să-i descurajeze pe ceilalți să li se alăture. Atunci ar face o mare greșeală pentru că statornicia cu care Martorii și-au respectat principiile, un fenomen rar în zilele noastre, nu poate decât să le aducă noi adepți. Nu ar fi deloc surprinzător dacă, în urma eforturilor guvernului, numărul lor mai degrabă ar crește decât să scadă. Cu greu am găsi un stat în lumea occidentală care să nu fi avut probleme cu Martorii la un moment dat. Totuși, peste tot, instanțele supreme au decis în favoarea lor în cele din urmă. Chiar și Curtea Supremă a Argentinei a decis că este neconstituțional să exmatriculezi copiii Martorilor, dacă ei insistă să nu se implice când îi este adus omagiu drapelului țării. Tribunalele militare din întreaga lume au ajuns la concluzia că, în ciuda propriilor îndoieli, trebuie să acorde o atenție specială celor care, la fel ca Martorii, aduc obiecții de conștiință reale față de serviciul militar. Chiar și cei mai înverșunați au trebuit să recunoască că pacifiștii nu sunt lași. Mulți au preferat plutonul de execuție decât să-și încalce convingerile. Întrucât natura umană este predispusă la război, adevărații pacifiști vor fi întotdeauna o minoritate, dar una rezistentă. Încercarea de a-i transforma în militari este un exercițiu inutil care face mai mult rău decât bine securității naționale”.44 Alte resurse bibliografice: Derecho, Estado y Religión (Dreptul, statul și religia), de Mariana Catanzaro, 2015, „Testigos de Jehová perseguidos” (Martorii lui Iehova persecutați), Vol. 1, nr. 1, pag. 115‑131 în PDF, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (http://publicaciones.uap.edu.ar/index.php/revistaDER/ article/view/18). 44 Buenos Aires Herald, 14 februarie 1980, „A Stiff-Necked People”, de James Neilson, pag. 8.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Descriere: Opinia unui avocat despre prevederile privind libertatea religioasă ce-i protejează pe Martorii lui Iehova, unele decizii judecătorești și discriminarea cu care s-au confruntat. Los Otros Genocidios de Hitler (Alte genociduri ale lui Hitler), de Súlim Granovsky, ©2016 (Continente, Buenos Aires, Argentina). Descriere: O carte despre persecuțiile întâmpinate de Martorii lui Iehova și de alte grupuri în timpul regimului lui Hitler. La paginile 42-44, autorul vorbește despre persecuția din Argentina. Dios o Patria: los Testigos de Jehová y la Dictadura Militar (1976-1983) (Dumnezeu sau patria: Martorii lui Iehova și dictatura militară 1976-1983), de Diego Marinozzi, ©2011 (Rosario, UNR Editora), capitolele 3-5. Descriere: Capitolul 3 analizează poziția fermă a guvernului militar împotriva Martorilor. Capitolul 4 analizează serviciul militar. Capitolul 5 descrie efectele interdicției asupra educației școlare a copiilor Martorilor. Permanent Assembly for Human Rights, „Testigos de Jehová: objetores de conciencia”, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (http:// apdh.org.ar/areas/seguridad/testigos-de-jehova-objetores-de-conciencia). Descriere: Adunarea Permanentă pentru Drepturile Omului analizează importanța apărării Martorilor lui Iehova împotriva discriminării. Página 12, 11 mai 2006, „La tortura de ser objetor” (Tortura de a fi obiector), de Carlos Rodríguez, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (https://www.pagina12.com.ar/diario/elpais/ subnotas/66754-21885-2006-05-11.html). Descriere: Un buletin de știri despre Martorii lui Iehova închiși ca obiectori de conștiință. Página 12, 14 mai 2006, „Inhumanos y peligrosos” (Inumani și periculoși), referință electronică (https://www.pagina12.com.ar/diario/ sociedad/3-66861-2006-05-14.html). Descriere: Un reportaj despre interzicerea Martorilor lui Iehova.

Argentina

Página 12, 31 iulie 2007, „El delito de negarse a la colimba” (Delictul de a refuza serviciul militar), referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (https://www.pagina12.com.ar/diario/sociedad/3-88948-2007-07-31. html). Descriere: Un reportaj despre Martorilor lui Iehova închiși. Página 12, 11 mai 2006, „Testigos de Jehová, testigos del horror” (Martorii lui Iehova, martori la fapte de oroare), de Santiago Rodríguez, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (https://www.pagina12.com.ar/diario/ elpais/1-66754-2006-05-11.html). Descriere: Un reportaj despre interzicerea Martorilor lui Iehova. Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, ©2001 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY, U.S.A.), pag. 160-184, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (https://wol.jw.org/ro/wol/d/ r34/lp-m/302001011#h=1). Descriere: Experiențe ale Martorilor lui Iehova din timpul interdicției. Treziți-vă!, 22 septembrie 1978 (engleză), „Argentina: Champion of Freedom—Or of Religious Intolerance?” (Argentina: as la capitolul Libertate, sau la intoleranță religioasă?), pag. 3-16, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (https://wol.jw.org/en/wol/d/r1/lp-e/101978681). Descriere: O serie de patru articole despre interzicerea Martorilor lui Iehova. Treziți-vă!, 8 septembrie 1979 (engleză), „Stop the Inquisition in Argentina!” (Puneți capăt inchiziției din Argentina!), pag. 16-19, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (https://wol.jw.org/en/wol/d/r1/lpe/101979646). Descriere: Un raport despre interzicerea Martorilor lui Iehova. Turnul de veghe, 15 noiembrie 1984 (engleză), „Integrity-Keepers in Argentina Rewarded” (Argentinienii care-și păstrează integritatea sunt răsplătiți), pag. 27, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021 (https://wol.jw.org/ en/wol/d/r1/lp-e/1984848). Descriere: Un raport despre interzicerea Martorilor lui Iehova.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Turnul de veghe, 15 octombrie 1985 (engleză), „Jehovah Has Done Great Things for Us” (Iehova a realizat lucruri minunate pentru noi), pag. 27-30, referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021, (https://wol. jw.org/en/wol/d/r1/lp-e/1985768). Descriere: Un raport despre interzicerea Martorilor lui Iehova. 4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? În aprilie 1949, Nathan Knorr și Milton Henschel, de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, au vizitat Argentina. În timpul vizitei lor, poliția a întrerupt cuvântarea lui Nathan Knorr și l-a arestat pe el și pe cei ce erau prezenți, aproximativ 200 de persoane. Poliția nu a explicat de ce a făcut aceste arestări. (Vezi Imaginea 14.1a, pag. 362.) Sute de Martori au fost arestați în timpul interdicției (1976-1980), printre care erau bărbați în vârstă, femei și copii. Alții au fost reținuți doar pentru că erau rude sau prieteni ai Martorilor. În continuare sunt prezentate câteva exemple din diferite părți ale țării. În provincia Catamarca, 30 de Martori și invitați au fost arestați în timpul unei întruniri și reținuți timp de șase zile. Bărbați și femei deopotrivă au petrecut prima noapte în aer liber în curtea secției de poliție. Le-au fost confiscate exemplarele personale ale Bibliei și literatura biblică. În provincia Buenos Aires, un grup de 19 adulți și trei minori s-au întrunit pentru a studia Biblia. Dintr-odată, aproximativ 15 polițiști au dat buzna și le-au ordonat tuturor să plece cu mâinile deasupra capului. Unii Martori au fost reținuți timp de 45 de ore. Când alți patru Martori le-au adus mâncare și haine celor reținuți, au fost arestați și ei. Un bărbat care nu era Martor a spus: „Sunt mândru că tatăl meu este un Martor al lui Iehova”. Din cauza acestor cuvinte a fost și el arestat. În provincia Misiones, 16 părinți ai unor copii ce fuseseră exmatriculați au fost închiși timp de 55 de zile. În plus, poliția le-a percheziționat casele Martorilor și le-a confiscat literatura, precum și diferite traduceri ale Bibliilor. A arestat 15 persoane, printre care și o persoană ce nu era Martoră, doar pentru că deținea publicații. Soldații au mers și la casele vecine și i-au amenințat că-i vor aresta pe cei care nu vor arde toată literatura Martorilor pe care o primiseră.

Argentina

În provincia Formosa, șeful poliției a ridicat un Martor de acasă, l-a dus la marginea orașului și l-a avertizat că, dacă se va mai întoarce în oraș, îl va aresta. Soldați înarmați au dat buzna în casa unei familii de Martori, i-au arestat pe toți cei șapte membri și i-au reținut timp de trei zile. În provincia Santa Fe, a fost percheziționată o casă și a fost confiscată toată literatura, inclusiv Biblii tipărite și folosite de alte grupări religioase. Toți cei prezenți au fost chemați la secția de poliție. Au fost avertizați că riscă zece ani de închisoare dacă vor mai fi prinși cu literatură publicată de Martori. În provincia Córdoba, un Martor a fost arestat și reținut timp de 13 zile. El a fost interogat ore în șir, iar de multe ori era legat la ochi pentru a nu-i putea vedea pe cei care îl interogau. În provincia Santa Cruz, locuința unui Martor a fost percheziționată. I-a fost confiscată toată literatura bazată pe Biblie, iar el a fost arestat și ținut în izolare timp de cinci zile. În provincia Mendoza, un Martor a fost ridicat de la locul de muncă pentru a fi interogat. Din cauză că răspunsurile lui nu-i satisfăceau pe polițiști, aceștia l-au lovit peste față până a început să sângereze. Când treceau granița din Uruguay în Argentina, Martorilor lui Iehova li se confiscau Bibliile pentru a fi arse. În timpul descinderilor poliției la locuințele Martorilor sau la locurile lor de închinare, nu a fost găsită nicio armă sau literatură subversivă. Niciun Martor nu a opus rezistență și nu a manifestat lipsă de respect față de polițiști sau alte autorități. Zeci de Martori au fost concediați. Cei care erau angajați ai guvernului la nivel federal, provincial și municipal și-au pierdut locurile de muncă fără nicio compensație. Conducerilor școlilor publice li s-a ordonat să concedieze imediat orice profesor care refuza să participe la ceremonii cum ar fi salutul drapelului. Un manual de drept constituțional din Argentina menționa: „Dacă fiecare persoană are dreptul la exprimare, atunci are și dreptul corespunzător de a se abține de la exprimare, când nu este conformă cu convingerile și dorințele sale. ... Uneori chiar și obligarea unei persoane să fie prezentă poate însemna constrângerea acesteia să participe, în mod pasiv, la o ceremonie sau împrejurare care nu-i place. Aceasta ar însemna o încălcare a dreptului de a nu se exprima. În mod asemănător, obligativitatea unui

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

jurământ care încalcă convingerile religioase și conștiința unei persoane reprezintă o regulă abuzivă”.45 Cu toate acestea, sute de copii ai Martorilor lui Iehova au fost exmatriculați din școli sau pur și simplu nu au fost admiși la școlile publice sau private. Ziarul Buenos Aires Herald a semnalat: „Aproximativ 1 000 de copii din toată țara, ai căror părinți sunt Martori ai lui Iehova au fost exmatriculați din școli pentru că refuză să onoreze simbolurile naționale”.46 Rezoluția generală nr. 4 a Consiliului național al Educației a decretat: „Elevii care învață în școlile publice și private din Argentina sunt obligați să venereze simbolurile patriotice, eroii naționali și sărbătorile naționale” (Articolul 1). Cei care refuză „vor fi exmatriculați din unitate” (Articolul 2).47 După exmatriculare, unii elevi Martori au sperat să dea examenele de final de an în fața unei comisii speciale. Consiliului Național al Educației a declarat: „Aceste examene nu sunt autorizate dacă elevul este Martor al lui Iehova”.48 Pablo și Hugo Barros, în vârstă de opt, respectiv șapte ani, au fost exmatriculați în 1976 deoarece nu au participat la o ceremonie de arborare a drapelului. Odată, directoarea l-a bruscat pe Pablo și l-a lovit în cap. I-a reținut o oră pe amândoi băieții după terminarea cursurilor, încercând să-i oblige să ia parte la ceremoniile patriotice. Când a văzut că eforturile ei nu dau niciun rezultat, a hotărât să-i exmatriculeze. Când cei doi au compărut în fața instanței, judecătorul a susținut decizia școlii de a-i exmatricula pe Pablo și pe Hugo. Însă cauza a ajuns la Curtea Supremă a Argentinei. În 1979, Curtea a casat hotărârea instanței inferioare precizând că exmatricularea elevilor din motive religioase era „neconstituțională” și contravenea „dreptului constituțional de a învăța (Articolul 14) și datoriei Statului de a asigura instruire elementară cetățenilor (Articolul 5)”.49 Această victorie a fost în folosul a aproximativ 1 000 de copii Martori. Unii, propuși spre exmatriculare, nu au mai fost exmatriculați, iar alții au fost reprimiți în școlile de stat. Însă, chiar și după decizia Curții Supreme, mulți elevi Martori au fost exmatriculați din școală.

45 Manual de Derecho Constitucional Argentino, de Germán J. Bidart Campos, ©1974 (Buenos Aires, Argentina), pag. 220, 221. 46 Buenos Aires Herald, 9 martie 1979, „Otra Luz de Civilización”, pag. 8. 47 Decizia Curții Supreme de Justiție, 6 martie 1979, Juan Carlos Barros v. National Council of Education. 48 Derecho, Estado y Religión, de Mariana Catanzaro, 2015, „Testigos de Jehová Perseguidos”, V. 1, N. 1, pag. 119. 49 Decizia Curții Supreme de Justiție, 6 martie 1979, Juan Carlos Barros v. National Council of Education.

Argentina

În mai 1979, la două luni de la decizia Curții, doi elevi Martori au fost exmatriculați pentru că au refuzat să venereze simbolurile naționale. Conducerea școlii a ignorat în mod deliberat decizia Curții Supreme care a decis asupra chestiunii exmatriculării. În noiembrie 1980, Pablo D’Aversa a fost exmatriculat „din toate școlile din țară” pentru că „atitudinea sa față de simbolurile noastre naționale este ofensatoare”, conform declarației consiliului profesoral. Cauza sa a ajuns în fața Curții Federale de Apel. Instanța a luat în considerare implicațiile comportamentului cuiva care „se abține în mod respectuos de la manifestarea omagiului și apartenenței față simbolurile naționale, dar, în același timp, are grijă să nu arate dispreț sau lipsă de respect față de ele...”. A constatat că „sentimentele față de simbolurile naționale sunt exprimate în mod spontan de aproape toți argentinienii. ... Nu este deranjant ca cineva să se abțină în mod respectuos de la o astfel de exprimare, din motive personale. Pe de altă parte, ar fi jignitor pentru conștiința majorității care are convingeri patriotice ferme să vadă pe cineva fiind obligat să arate aceleași sentimente, contrar convingerilor sale. A judeca drept legală o conduită de abținere respectuoasă față de simbolurile naționale care nu ofensează morala publică – o expresie utilizată de Constituția națională pentru a se referi la valorile, credințele și sentimentele predominante în comunitate – dovedește maturitate și toleranță desăvârșită. ... Elevul D’Aversa și-a exprimat obiecția de conștiință într-un mod respectuos și fără intenția de a ofensa drapelul. Astfel, se cuvine să declarăm că comportamentul său trebuie considerat legal”. Instanța a recunoscut „lipsa oricăror fapte ale elevului care ar demonstra dispreț, lipsă de respect sau manifestare publică a acestora”.50 Chiar și înainte de interdicție, mulți Martori au primit condamnări de trei până la șase ani de închisoare datorită poziției lor de neutralitate. În februarie 1948, a fost închis José Antonio Videla, primul obiector de conștiință din Argentina. În 1977, codul militar a fost modificat. Astfel, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, obiectorii de conștiință puteau pierde pentru totdeauna dreptul de a ocupa funcții publice, precum și toate drepturile civile, inclusiv cetățenia. Cei care au refuzat să îndeplinească serviciul militar și-au păstrat integritatea în situații foarte dificile. Pe unii, autoritățile din penitenciar i-au amenințat că îi vor împușca. Pe alții i-au bătut, i-au ținut fără hrană sau la regim de izolare. Alții au fost torturați, iar câțiva chiar au murit în urma tratamentului inuman la care au fost supuși. (Vezi Imaginea 14.1b, pag. 363.) 50 Decizia Curții Federale de Apel, 11 noiembrie 1982, Aurelio Francisco D’Aversa v. the National Government.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Un gardian-șef dintr-un penitenciar militar îi priva pe frați de hrană și pături ori de câte ori era de serviciu. Hugo Coronel, un Martor care a fost închis în acea unitate, relatează: „Într-o dimineață, înainte de ivirea zorilor, gardianul a deschis ușa celulei mele cu piciorul, m-a târât afară și, arătându-mi cinci soldați înarmați, mi-a spus că mi-a sosit ceasul. A încercat să mă forțeze să semnez o hârtie prin care renunțam la credința mea. Când am refuzat, mi-a spus să-i scriu o scrisoare mamei mele, pentru că urma să mor. Apoi, înfuriat, m-a pus la zid, i-a spus plutonului de execuție să-și pregătească armele și a dat ordinul «Foc!». Am auzit doar zgomotul percutoarelor. Puștile nu fuseseră încărcate. A fost doar un truc menit să-mi știrbească integritatea. Fiind sigur că plâng de frică, gardianul a venit la mine. Văzând că eram calm, și-a ieșit din fire și a început să strige. Am fost dus înapoi în celulă, puțin tulburat, dar fericit că Iehova răspunsese la rugăciunile mele de a rămâne ferm”.51 Alfredo Fernández a fost închis în 1979. El a fost amenințat cu arma și a fost abuzat din punct de vedere fizic și emoțional. Alfredo a fost dezbrăcat și aruncat într-o celulă de 0,9 metri lățime și 1,9 metri lungime la o temperatură de -11 grade Celsius. În consecință, sănătatea lui s‑a deteriorat atât de mult încât a avut nevoie de o operație la inimă. Gândindu-se că s-ar putea să nu supraviețuiască, Alfredo i-a scris familiei sale o scrisoare de rămas-bun înainte de operație. La sfârșitul acesteia, el a spus: „Înțeleg agonia pe care o veți simți atunci când veți citi aceste cuvinte. Vă rog doar să nu permiteți durerii să vă doboare, ci să o învingeți bazându-vă pe sursa inepuizabilă de mângâiere din Sfintele Scripturi. Aceasta vă va da pacea interioară necesară pentru a rămâne pe acest drum dificil, dar recompensator către noul sistem, unde ne vom întâlni din nou și vom trăi o viață fericită fără suferința din prezent. Nu uitați că moartea este temporară. De aceea, când vă veți aminti de mine, îmi doresc să vă simțiți îndemnați să rămâneți fermi în fața ultimelor încercări din acest sistem muribund. «Mulțumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu, căci ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos! Prin urmare, iubiții mei frați, fiți statornici, de neclintit, având întotdeauna multe de făcut în lucrarea Domnului, știind că truda voastră în legătură cu Domnul nu este zadarnică.» (1 Corinteni 15:57, 58) Cu drag, Alfredo”. Desigur, nu toate persoanele cu autoritate aveau prejudecăți față de Martori. Mulți șefi de poliție și alți ofițeri și-au exprimat regretul pentru împrejurările care i-au obligat să ia măsuri împotriva Martorilor. Unele persoane din conducerea închisorilor le urau numai bine Martorilor care erau eliberați.

Argentina

Câteva experiențe scurte au fost publicate în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, paginile 160-184. 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Martorii lui Iehova proclamă același mesaj ca și Isus, și anume „vestea bună despre Regat”. (Matei 4:23) Această veste bună, care este și mesajul principal al Bibliei, începe cu justificarea dreptului lui Dumnezeu de a guverna și sfințirea numelui său. De asemenea, Biblia vorbește despre lupta străveche dintre bine și rău. Primele trei capitole din Biblie arată care este scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ și oameni, cum a apărut răutatea și cum a căzut omenirea în păcat – o stare care ne îndepărtează de Dumnezeu. Ultimele trei capitole din Biblie arată cum va fi împlinit scopul lui Dumnezeu, cum va fi restabilită relația oamenilor cu Dumnezeu și cum va fi înlăturată răutatea. În restul Bibliei se arată ce măsuri a luat Dumnezeu pentru a-și duce scopul la îndeplinire. În primul verset al ei, Biblia ni-l prezintă pe cel care deține rolul central în Sfintele Scripturi: „La început Dumnezeu a creat”. (Geneza 1:1) Așa cum un artist își semnează capodopera, și Dumnezeu, în Geneza 2:4, și-a „semnat” toate lucrurile minunate pe care le-a creat: „Iehova Dumnezeu a creat cerul și pământul”. Versetele care-i urmează acestuia arată că Dumnezeu i-a creat în mod perfect pe primii oameni, Adam și Eva, și i-a așezat într-o locuință ideală, grădina Edenului. Iehova le-a spus să se îngrijească de locuința lor pământească și să stăpânească peste toate animalele. Ei aveau perspectiva de a trăi veșnic dacă ascultau de Dumnezeu. El le-a impus o singură restricție: „Din orice pom din grădină poți să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri”. (Geneza 2:16, 17) Acel arbore le amintea de suveranitatea lui Dumnezeu, dreptul Său de a guverna. Iehova l-a numit „pomul cunoașterii binelui și răului” pentru că reprezenta dreptul Său de a stabili ce este bine și ce este rău.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Răutatea a apărut pe pământ când un înger a început să-și dorească ceva ce-i aparținea lui Dumnezeu: închinarea oamenilor. Cartea biblică Revelația îl numește pe acest înger Satan Diavolul. (Revelația 20:2) Deși la început i-a fost loial lui Dumnezeu, cu timpul, Satan a început să-și dorească din ce în ce mai mult să devină dumnezeul oamenilor. Într-o zi, când Eva se afla în aproprierea pomul cunoașterii binelui și răului, Satan i-a spus: „În mod sigur nu veți muri. Căci Dumnezeu știe că, în ziua în care veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. (Geneza 3:4, 5) Satan l-a acuzat pe Dumnezeu că era un mincinos. Spunându-i Evei că avea să fie „ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”, Satan a susținut că Dumnezeu era un conducător rău, care îi privează de ceva bun. El a insinuat că oamenii ar fi mai fericiți fără guvernarea lui Dumnezeu și că neascultarea avea să ducă la dobândirea unei cunoștințe deosebite și a libertății. Astfel, Satan a început o răzvrătire și a făcut o acuzație la care urma să se răspundă doar în timp. El nu a pus la îndoială puterea lui Dumnezeu, ci dreptul Său de a guverna. Iehova i-ar fi putut distruge imediat pe rebeli, dar astfel nu s-ar fi demonstrat că Satan este un mincinos. Iehova știa că cel mai bun mod de a răspunde la acuzația lui Satan era să-i permită pentru un timp să conducă el omenirea. De asemenea, Dumnezeu le-a permis oamenilor să se guverneze singuri, sub influența lui Satan. Nu Dumnezeu este cel care conduce lumea, ci Satan. Acesta este motivul pentru care istoria umană este marcată de suferință și eșecuri, dovedindu-se astfel că Satan este un mincinos și că omenirea este incapabilă să se guverneze. Iehova va înlătura oprobriul adus numelui și suveranității Sale, anulând efectele răzvrătirii din grădina Eden. El va realiza acest lucru prin intermediul Regatului Său, guvernul ceresc condus de Fiul Său, Isus Cristos. Prima profeție, din Geneza 3:15, prezice distrugerea lui Satan. Revelația, sau Apocalipsa, ultima carte a Bibliei, arată cum se va împlini această profeție. Isus, în calitatea sa de Rege ceresc, îl va distruge pe Satan, punând capăt influenței sale rele. După aceea, Isus va domni asupra întregului pământ, instaurând armonia între toți oamenii și curățând pământul de răutate. Regatul lui Dumnezeu va schimba cursul omenirii și va transforma tot pământul într-un Paradis în care vor locui oameni perfecți.

Argentina

Familia umană nu va mai suferi niciodată din cauza războaielor, crimelor, violenței, bolii și a morții. Cele mai importante probleme ale omenirii sunt de natură morală, nu politică. Martorii lui Iehova îl imită pe Isus ajutându-i pe oameni în mod practic și învățându-i despre Biblie și Regatul lui Dumnezeu, singurul guvern care poate elimina nedreptatea. Istoria umană arată clar consecințele înstrăinării de Dumnezeu. În schimb, în Biblie sunt consemnate relatările celor ce au respectat legile lui Dumnezeu, precum și ce s-a întâmplat când le-au încălcat. În Biblie sunt menționate cu numele peste 3 000 de persoane. Putem desprinde lecții practice din relațiile lor cu Dumnezeu și cu alții. Principiile biblice sunt universal valabile și cuprind toate aspectele vieții: căsătorie, viața de familie, relațiile interumane, obiceiuri de muncă, administrarea banilor, destindere, vicii, fericire, sănătate fizică și mintală. Aceste principii li se aplică tuturor oamenilor și sunt întotdeauna benefice. Biblia nu este doar o carte despre Dumnezeu, ci este cartea lui Dumnezeu. În această carte fascinantă, Iehova Dumnezeu ne împărtășește gândurile Sale prețioase și ne dezvăluie trăsăturile Sale frumoase de personalitate, printre care răbdarea, empatia și dreptatea. Dacă nu ar fi existat Biblia, numele lui Dumnezeu ar fi rămas necunoscut. În plus, nu am fi înțeles ce este Regatul, cine este Isus Cristos, care este scopul vieții, de ce permite Dumnezeu suferința și ce măsuri a luat Dumnezeu pentru a elibera omenirea din păcat și moarte. Martorii lui Iehova iubesc Biblia și o consideră un cadou minunat din partea lui Dumnezeu. Această carte unică ne dezvăluie trecutul, ne explică prezentul și prezice viitorul. Este ca și cum Dumnezeu ar fi dat la o parte o perdea și ne-ar fi permis să vedem în domeniul invizibil din ceruri. Viața în sine ar fi imposibil de înțeles fără Biblie. 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Mulți au fost uimiți de atitudinea Martorilor lui Iehova față de persecuție și persecutori. Martorii nu întorc rău pentru rău. Persecuția nu i-a umplut de amărăciune și nici nu i-a împiedicat să-i slujească lui Dumnezeu. Care este atitudinea lor față de opoziție?

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Biblia ne dezvăluie că Satan a contestat loialitatea slujitorilor lui Dumnezeu susținând că iubirea lor nu este autentică și că nu sunt devotați în mod complet. Pretinzând că oamenii îi slujesc lui Dumnezeu din motive egoiste, Diavolul susține că poate știrbi integritatea oricui. Din Biblie aflăm că Satan a lansat prima dată aceste acuzații împotriva lui Iov, care a trăit în secolul al XV-lea î.e.n. Însă cu mult timp înainte de Iov, mulți oameni au suferit din cauza convingerilor lor. De fapt, primul om care a murit, Abel, și-a pierdut viața din cauza persecuției religioase. Începând de atunci, slujitorii lui Dumnezeu au fost mereu ținta ostilităților. Mulți profeți au fost închiși sau omorâți. Unul dintre ei a fost aruncat într-o groapă cu lei, alții au fost aruncați într-un cuptor încins. La un moment dat, s-a emis un decret prin care urmau să fie omorâți toți evreii. După moartea lui Isus Cristos, apostolii au fost arestați, amenințați, bătuți, exilați și chiar executați. În scrisoarea sa către creștinii evrei, apostolul Pavel menționează o lungă succesiune de slujitori ai lui Dumnezeu care au dovedit o credință puternică. El a scris despre cei care „au avut ca încercări batjocuri și biciuiri, ba chiar mai mult, lanțuri și închisori. Au fost omorâți cu pietre, au fost puși la încercare, au fost tăiați în două cu ferăstrăul, au fost uciși cu sabia, au umblat îmbrăcați în piei de oaie și în piei de capră, în timp ce erau în lipsuri, în necazuri, maltratați; și lumea nu era demnă de ei”. (Evrei 11:36-38) Cu referire la acuzațiile lui Satan, în Proverbele 27:11, Dumnezeu spune: „Fiul meu, fii înțelept și bucură-mi inima, ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocorește”. Astfel, toți slujitorii lui Dumnezeu au posibilitatea, dar și responsabilitatea, de a demonstra că îi slujesc lui Dumnezeu din iubire, nu din motive egoiste. Martorii lui Iehova consideră această responsabilitate un privilegiu. Situațiile grele le oferă ocazia de a demonstra că Diavolul este un mincinos și că ei sunt devotați lui Dumnezeu și supuși Suveranității Sale. În secolul I, apostolii au fost închiși și biciuiți pentru că au predicat despre Isus Cristos. Când au fost eliberați, ei erau bucuroși „că fuseseră considerați demni să fie dezonorați pentru numele său”. (Faptele 5:41) Bucuria lor venea din cunoașterea faptului că au suferit pentru că au făcut voința lui Dumnezeu și au urmat modelul lăsat de Isus. Martorii lui Iehova nu doresc să fie persecutați și nici nu încearcă să fie martiri. Totuși, Scripturile arată că a îndura persecuția rămânând integru este o victorie și o dovadă a aprobării lui Dumnezeu.

Argentina

Conform Bibliei, a fi ținta persecuției este un semn distinctiv al adevăraților creștini. O persoană care respectă poruncile lui Dumnezeu va fi, în mod inevitabil, persecutată. Martorii lui Iehova nu sunt surprinși de opoziție. Cu adevărat surprinzătoare ar fi lipsa persecuției. De obicei, în timp de persecuții, creștinii sunt mai zeloși, mai fermi și mai entuziasmați. Dennis Christensen, un Martor al lui Iehova danez, aruncat într-o închisoare din Rusia, a spus: „Scopul vieții și a existenței noastre este susținerea suveranității lui Iehova. Știu că este o călătorie lungă și încă nu am câștigat lupta, dar în cele din urmă vom ieși victorioși”. Integritatea Martorilor dovedește legitimitatea, justețea și corectitudinea suveranității lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova sunt mândri să se numere printre puținii oameni de pe pământ care au luat poziție de partea Celei Mai Mari Persoane din univers. În mod indiscutabil, istoria Martorilor lui Iehova merită să fie spusă. Este o istorie despre credință, curaj, loialitate, perseverență și iubire.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 14.1a 3 aprilie 1940. Aproximativ 40 de polițiști înarmați au întrerupt un congres în timpul cuvântării speciale ținute de Nathan Knorr. Unii din auditoriu au fost arestați începând astfel treptat oprimarea Martorilor lui Iehova din Argentina.

Argentina

Imaginea 14.1b 1978. Câțiva dintre cei peste 1 100 de Martori ai lui Iehova din Argentina care au fost condamnați la închisoare pentru că au refuzat serviciul militar.

AMERICA DE SUD

Brazilia

Martorii lui Iehova din Brazilia Fritz Hakan 1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. Activitatea Martorilor lui Iehova1 din Brazilia a avut un început modest în anul 1889, când Sarah Bellona Ferguson, o imigrantă din America, și-a făcut abonament la revista Turnul de veghe în engleză. Pe parcursul a două decenii, ea și familia ei au încercat într-o oarecare măsură să le împărtășească și altora convingerile lor. Apoi, în 1920, opt marinari din Brazilia au aflat mesajul biblic de la Studenții Internaționali în Biblie, în New York, în timp ce așteptau să li se repare nava de război. Când s-au întors în Rio de Janeiro, ei le-au împărtășit și altora speranța biblică tocmai descoperită. Lucrarea Martorilor s-a extins în perioada 1923-1924, în timpul vizitei lui George Young, un reprezentant al Societății Watchtower.2 El a călătorit foarte mult și a susținut numeroase conferințe biblice destinate publicului și a organizat lucrarea de traducere în portugheză a unor publicații biblice, pe care apoi le-a distribuit. Publicarea Turnului de veghe în portugheză a început cu ediția din noiembrie/decembrie 1923. În același an a fost înființat un birou de filială al Societății Watchtower în Rio de Janeiro. Totuși, pe parcursul deceniului care a urmat, lucrarea a încetinit.3 Situația s-a schimbat în 1936, când Nathaniel Alston Yuille împreună cu soția sa, Maude, un cuplu de Martori ai lui Iehova americani, au sosit în Brazilia. Împreună cu ei a venit și Antonio Pires de Andrade, care era și interpret. Nathaniel a fost numit supraveghetor al Filialei Societății Watchtower din Brazilia. Dezvoltarea și intensificarea activității organizației Martorilor lui Iehova din Brazilia nu au trecut neobservate, ba mai mult, au atras opoziție și persecuție. De fapt, persecuția din următoarele decenii poate fi împărțită în trei perioade distincte, după cum detaliem în continuare.4

1 Cunoscuți ca „Studenții Internaționali în Biblie” până în anul 1931, când au adoptat numele „Martorii lui Iehova”. 2 Persoana juridică folosită de Martorii lui Iehova pe atunci. 3 „Mai sunt multe de făcut în lucrarea de seceriș”, Turnul de veghe, 15 mai 2014, pag. 31, 32. 4 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1974 (engleză), ©1973 (Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), pag. 33-88.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? A. Din 1936 până în anii 1940: Poziția de neutralitate înțeleasă în mod greșit, intoleranța religioasă și influența nazistă. (Vezi Imaginea 15.1a, pag. 383.) În 1936, Nathaniel și Maude Yuille au adus în Brazilia 35 de fonografe și o mașină cu difuzoare care erau folosite în lucrarea de predicare a Martorilor pentru a difuza cuvântări înregistrate.5 În 1936, în Brazilia activau aproximativ 60 de Martori ai lui Iehova. Ei au folosit mașina cu difuzoare, precum și radioul pentru a anunța congresul care urma să se țină în São Paulo, în 1936. La congres au fost prezente 110 persoane.6 Ei au răspândit un mesaj puternic despre Regatul lui Dumnezeu: „Teocrația”. În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 era descris obiectivul lucrării de predicare: „Ca locuitorii țării [Brazilia] să aibă posibilitatea să afle că Regatul [lui Dumnezeu] este singura cale de salvare și de eliberare”. Într-o perioadă scurtă, Martorii din Brazilia au distribuit un număr impresionant de publicații bazate pe Biblie: în 1938, 102 638 de publicații, iar între anii 1939-1940, 226 612.7 Titlurile unora dintre aceste publicații erau: Regatul, Vindecare (40 000 de exemplare ale primei ediții în portugheză), Dezvăluire, Ocrotire, Armaghedon, Războiul universal se apropie, Avertizare, Bogății, Neutralitate și Guvernare și pace. Revista Mângâiere (în prezent, Treziți-vă!) a început să fie publicată în portugheză în anul 1938. Martorii au calificat religia drept „o cursă și o escrocherie” și au condamnat implicarea Bisericii Catolice în regimurile totalitare fasciste și naziste. De exemplu, în 1937, în cartea Dușmanii se spunea: „Doar o persoană cu mintea oarbă nu-și poate da seama că scopul sistemului de organizare romano-catolic este să obțină controlul asupra afacerilor politice ale lumii și să guverneze prin intermediul dictatorilor”.8 În broșura Avertizare s-a publicat un avertisment asemănător: „Deși acționează ca

5 „Mașina cu difuzoare cunoscută de milioane de oameni”, Turnul de veghe, februarie 2016, pag. 31, 32. 6 „Jehovah’s Blessing Enriches: As told by Maude Yuille” (Binecuvântarea lui Iehova îmbogățește: Relatată de Maude Yuille), Turnul de veghe, 15 iunie 1962, pag. 375-379 (engleză). 7 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 (engleză), ©1938 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), „Rapoarte pe țări (Partea a doua)”, „Brazilia”, pag. 112; Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1941 (engleză), ©1940 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), „Rapoarte pe țări (Partea a doua)”, „Brazilia”, pag. 150. 8 Dușmanii (engleză), ©1937 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), pag. 165, 166.

Brazilia

organizație religioasă condusă de Vatican, ierarhia romano-catolică este în realitate o organizație politică unită cu fasciștii și naziștii”.9 Martorii au folosit mașina cu difuzoare în piețele publice și pe străzi pentru a difuza cuvântări biblice înregistrate. În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 se arăta că, în 1938, asistența totală la aceste cuvântări difuzate s-a ridicat la 220 137 de persoane.10 Persecuția și interdicția În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 se mai spunea că Martorii erau „acuzați de comunism, fiind tratați umilitor”.11 În ediția din martie 1938 a revistei Mângâiere12 s-au publicat relatări despre persecuția întâmpinată de Martori. Opozanții i-au insultat, i-au împiedicat de multe ori să-și desfășoare lucrarea și au influențat posturile de radio pentru a înceta contractele pe baza cărora difuzau conferințele Martorilor. Mai mult decât atât, ei au atacat mașina cu difuzoare (tăindu-i cauciucurile de două ori) și le-au confiscat publicațiile biblice. În 1939, Martorii lui Iehova au publicat broșura intitulată Fascism sau libertate, care demasca și mai mult implicarea ierarhiei romano-catolice în regimurile totalitare de la acea vreme. În broșură se spunea: „Timp de secole, dorința conducătorilor ierarhiei catolice a fost de a conduce lumea ca stăpâni spirituali. Această ambiție neîmplinită a determinat Vaticanul să întreprindă acțiuni politice josnice, pentru a-și împlini scopurile nelegiuite și blasfematoare. Când acești oameni fără conștiință pretind în mod ipocrit că sunt reprezentanții lui Iehova Dumnezeu și ai lui Cristos în timp ce-și desfășoară activitatea rușinoasă, ei se fac vinovați de cea mai mare blasfemie rostită vreodată sub soare împotriva numelui lui Dumnezeu. Catolicii sinceri vor da acum atenție avertismentului lui Dumnezeu, vor fugi de această improvizație religioasă și vor găsi odihnă, libertate și viață sub conducerea Regelui Cristos”.13 Cercetătorul brazilian Eduardo Góes de Castro, în cartea sa The „Saint-Breakers”. Anticlericalism and repression by DEOPS/SP („Distrugătorii sfinților”. Anticlericalism și represiune de către DEOPS/SP) a vorbit despre îngrădirea activităților Martorilor lui Iehova și a afirmat despre broșura Fascism sau libertate următoarele: „Va fi condusă lumea de dreptatea lui Cristos sau de dictatori egoiști? Broșura oferă un răspuns la această întrebare”.14 (Vezi Imaginea 15.1b, pag. 384.) 9 Avertizare, ©1938 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), pag. 52. 10 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 (engleză), pag. 112. 11 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 (engleză), pag. 112-120. 12 Mângâiere (portugheză), (revistă; Brooklyn, NY), martie 1938, pag. 4-10. 13 Fascism sau libertate, ©1939 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), pag. 17. 14 Os „Quebra-santos.” Anticlericalismo e repressão pelo („Distrugătorii sfinților”. Anticlericalism și represiune), Departamentul de Ordine Politică și Socială/São Paulo, ©2007 (Disponibilă doar în portugheză. Citatele din carte au fost traduse în engleză de către redactorii acestui raport și nu reprezintă o traducere oficială.), pag. 89.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În timpul marșului de informare din 26 august 1939, au fost arestați 20 de Martori ai lui Iehova. Mai târziu, au fost confiscate 20 000 de broșuri Fascism sau libertate. Maude Yuille a descris acea perioadă: „Valul de opoziție din partea ierarhiei [catolice] s-a manifestat prin confiscarea literaturii pionierilor [evanghelizatori cu timp integral] din orașele mici, prin acuzații false, prin încercări de a folosi împotriva [Societății Watchtower] ordonanțe care nu se aplicau, iar mașina cu difuzoare a devenit obiectul unui atac înverșunat. Împotrivirile deveneau din în ce mai puternice. La fiecare câteva săptămâni, [Societatea Watchtower] era «investigată» de persoane trimise de diverse departamente. Comunicarea cu [sediul mondial al Martorilor lui Iehova din Brooklyn, New York] devenise dificilă din cauza cenzurii. Lui Alston [Nathaniel Yuille] i s-a spus că, dacă va călători în Statele Unite, îi va fi reținut pașaportul și nu va mai primi altul. [Societatea Watchtower] a fost amenințată cu dizolvarea”.15 Aceste evenimente au condus, la 31 mai 1940, la scoaterea în afara legii a Societății Watchtower din Brazilia, situație care a durat până la 8 aprilie 1957.16 Predicare mai intensă, persecuții mai aprige În pofida interdicției, activitatea Martorilor lui Iehova din Brazilia a continuat și s-a extins, după cum se poate observa din următoarele afirmații: „Acum se depune mărturie despre Regat în 15 dintre cele 23 de state și teritorii ale Braziliei. ... [Dușmanii] au determinat autoritățile să-i persecute și să-i închidă pe vestitorii Regatului, folosind diferite acuzații”.17 „În São Paulo, compania [congregația] a fost urmărită de poliție și, drept urmare, în septembrie, [Martorii] au renunțat la sala Regatului și au început să se întrunească în locuințe particulare. ... Autoritățile continuă să refuze recunoașterea oficială a Societății”.18 „În statul Rio Grande do Sul [sudul Braziliei] continuă persecuția aspră de anul trecut ..., poliția de pe teritoriul statului primind instrucțiuni să confiște toate publicațiile WATCH TOWER ... și să-i oprească activitatea”.19

15 „Jehovah’s Blessing Enriches: As told by Maude Yuille” (Binecuvântarea lui Iehova îmbogățește: Relatată de Maude Yuille), Turnul de veghe, 15 iunie 1962 (engleză), pag. 378. 16 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 (engleză), ©1972 (Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), „Brazilia”, pag. 51-53. 17 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1941 (engleză), pag. 150-155. 18 Societatea Watchtower. 19 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1942 (engleză), ©1941 (Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), „Rapoarte pe țări (Partea a doua)”, „Brazilia”, pag. 148-153.

Brazilia

(Pentru mai multe informații, a se vedea Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1943, paginile 119-127 și Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1944, paginile 99-106.) Pot fi identificate cel puțin trei aspecte ca explicație pentru represiunile împotriva Martorilor lui Iehova, așa cum sunt detaliate mai jos. Primul aspect: Autoritățile laice îi considerau pe Martorii lui Iehova subversivi, o amenințare la adresa ordinii publice și a puterii lor totalitare. Pe baza rapoartelor poliției din acea vreme, cercetătorul Eduardo Góes de Castro trage următoarele concluzii în cartea sa The „Saint-Breakers”: „Poliția ... i-a asociat pe Martorii lui Iehova cu anarhismul, iar mai târziu, cu comunismul”.20 Referitor la arestarea a 20 de Martori ai lui Iehova în 1939: „Acești oameni au fost acuzați de tulburarea ordinii publice din cauza distribuirii publicației Fascism sau libertate în timpul marșurilor publice care au avut loc în mod simultan la «Praça da Sé» [piața centrală din São Paulo] și «Jardim da Luz» [parcul central din São Paulo]”.21 Un raport de poliție datat 21 mai 1941 afirma referitor la „ ... [marșul din august 1939] ... că [Martorii] susțineau că scopul lui era să facă public un mesaj biblic, dar, din punctul nostru de vedere, era în mod clar un mesaj subversiv”.22 Referitor la cele 20 000 de broșuri confiscate: „Investigația ... a început în august 1939, la momentul distribuirii publicației Fascism sau libertate. ... În urma cercetărilor făcute de poliție, această publicație a fost considerată subversivă”.23 Prin urmare, reiese în mod clar că autoritățile laice au înțeles în mod greșit poziția de neutralitate a Martorilor lui Iehova, critica lor tăioasă la adresa religiei politizate și mesajul lor biblic despre o lume nouă sub guvernarea Regatului lui Dumnezeu. De asemenea, aceleași autorități au considerat lucrarea de predicare drept o amenințare la adresa ordinii publice și a puterii totalitare pe care o exercitau.

20 Os „Quebra-santos” („Distrugătorii sfinților”), pag. 87. 21 Ibid., pag. 88. 22 Ibid., pag. 93, 94. 23 Ibid., pag. 89.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Al doilea aspect: Influența exercitată de Biserica Catolică și intoleranța religioasă. Prima Republică Braziliană a fost înființată în anul 1889, iar Constituția din 1891 prevedea separarea Bisericii de Stat. Cartea The „Saint-Breakers” descrie cum a încercat Biserica Catolică să-și recâștige privilegiile: „După ce s-a legiferat separarea, Biserica Catolică a inițiat o campanie în favoarea drepturilor «majorității» populației. ... Începând cu anii 1920, atitudinea clerului catolic și a conducătorilor brazilieni a început să vădească o apropiere tot mai pronunțată între Stat și Biserică”.24 Profesorul Dr. Augustin Wernet de la Universitatea din São Paulo, Brazilia, a adăugat în Prefața cărții menționate anterior următoarele: „La apogeul său, catolicismul brazilian a căpătat aere de intransigență și militanță extreme, iar, față de apropierea dintre Biserică și Stat, conducerea catolică s-a angajat în favoarea unei «restaurări»: religia majorității brazilienilor trebuia să recapete un «statut privilegiat», asemănător celui din perioada imperială, când catolicismul era religia oficială a Statului”.25 Conform cărții The „Saint-Breakers”, aceste eforturi erau reciproc avantajoase, atât pentru Biserica Catolică, cât și pentru Stat. Pentru Stat: „Statul și-a însușit valori religioase acceptate la nivel de societate, ... pentru a garanta noi relații de putere; ... profanul a fost consfințit când actul politic a căpătat o aură morală și religioasă”.26 Pentru Biserica Catolică: „În schimbul sprijinului oferit de președintele Getúlio Vargas, Biserica a urmărit să garanteze aplicarea unui regim de «concordat moral» pentru a lupta cu dușmanii săi «eretici». Constituțiile din 1934 și 1937 au introdus un mecanism juridic care legitima reprimarea oricărei manifestări potrivnice catolicismului”.27 Având în vedere toate acestea, Biserica Catolică a considerat progresul activității Martorilor lui Iehova de la sfârșitul anilor 1930 drept amenințare și era dornică să ia măsuri împotriva Martorilor. Referitor la aceasta, istoricul menționat anterior a făcut următoarele remarci: „Mentalitatea catolică a autorităților polițienești a funcționat probabil ca un filtru, împiedicând circulația oricărei idei care ar fi dăunat «ordinii catolice». 24 Os „Quebra-santos” („Distrugătorii sfinților”), pag. 19, 20. 25 Ibid., pag. 12. 26 Ibid., pag. 21, 22. 27 Ibid., pag. 23.

Brazilia

... Astfel, în raționamentul poliției, s-a creat asocierea că orice este necatolic era ceva subversiv”.28 „Relațiile dintre guvernul lui Getúlio Vargas și Biserica Catolică – un acord de cooperare numit de D. Aquino «Concordatul Moral» – nu au făcut doar posibilă redobândirea de către Biserică a statutului oficial, dar a dat naștere și unui proces sistematic de represalii împotriva protestanților, spiritiștilor, Martorilor lui Iehova, evreilor etc”. „Doar după analiza rapoartelor DEOPS din São Paulo am putut înțelege și dezvălui fațetele mașinii opresive a guvernului Vargas, care, bazându-se pe axioma «încuviințarea libertății cultelor, cu condiția menținerii ordinii publice», a reprobat religiile necatolice, defăimate pentru că nu s-au integrat în așa-zisa «ordine publică» catolică impusă de majoritatea covârșitoare a practicanților crezului roman din Brazilia”. „Ceea ce poate fi confirmat în lumina documentelor poliției este că o formă de legitimizare a guvernului Getúlio Vargas provenea din pactul dintre Biserica Catolică și Stat, ... dând naștere unui concept care a însemnat eradicarea ideologiilor «distrugătoare», anarhia și comunismul, dar și a protestantismului, spiritismului, iudaismului etc”.29 Experiențele Martorilor lui Iehova din acele vremuri confirmă ideile menționate anterior. În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1941 (engleză) se arăta: „Publicarea mesajului Regatului îi înfurie pe dușmani. ... Ziarele catolice au publicat în repetate rânduri minciuna potrivit căreia activitatea Societății are legătură cu comunismul. Ei i-au acuzat în mod public pe Martorii lui Iehova că ar fi comuniști, avertizându-i pe catolici și protestanți să-i evite sau să se poarte urât cu reprezentanții Domnului. ... [Ei] au convins autoritățile să-i persecute și să-i arunce în închisoare pe vestitorii Regatului. ... Există multe dovezi care atestă că încercarea de a opri tipărirea publicației Teocrația vine din partea agenților ierarhiei [catolice]”. Atitudinea și acțiunile Bisericii Catolice nu s-au rezumat doar la acea perioadă de timp. Cartea The „Saint-Breakers” face următoarea remarcă referitor la afirmația cardinalului catolic Dom Carlos Carmelo de Vasconcelos Mota din 3 iunie 1951: „Cardinalul a afirmat că Biserica Catolică nu se va preda și că, dacă va fi necesar, va colabora cu poliția pentru a asigura supremația credinței sale asupra celorlalte biserici”.30

28 Os „Quebra-santos” („Distrugătorii sfinților”), pag. 96. 29 Ibid., pag. 115-117. 30 Ibid., pag. 86.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Al treilea aspect: Influența nazistă și fascistă din timpul războiului în Brazilia. În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 193931 se arată: „În noiembrie [1937] președintele de atunci al Republicii Brazilia a preluat controlul asupra guvernului, transformând țara într-un nou stat totalitar, iar agenții ierarhiei [catolice], simțind, fără urmă de îndoială, că dețin puterea, au început o amplă campanie de persecutare a vestitorilor Regatului”. Ce stătea la baza acestei afirmații? Referitor la acea perioadă, cercetătorul brazilian Eduardo Góes de Castro, în teza sa de masterat din 2007,32 face următoarea remarcă: „Având în vedere situația politică din Brazilia după anul 1937, înțelegem că represiunea poliției împotriva Martorilor lui Iehova a căpătat o nouă dimensiune. ... Ar trebui să privim această represiune ca fiind o imitare a acțiunilor naziștilor din Germania, păstrând proporțiile. Cu toate acestea, nu putem să trecem cu vederea faptul că Getúlio Vargas nu și-a ascuns simpatia pentru regimurile totalitare, până când Brazilia nu a trecut de partea forțelor Aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.33 Se ridică așadar o întrebare: Conducerea Bisericii Catolice din Brazilia a împărtășit aceleași „simpatii pentru regimurile totalitare” din Europa? Nazismul și Biserica După cum s-a amintit anterior, în anii 1930, Biserica Catolică a dezvoltat relații strânse de colaborare cu regimul totalitar al lui Getúlio Vargas. Următoarea afirmație din cartea The „Saint-Breakers” nu este surprinzătoare: „În anul 1939, Consiliul Plenar brazilian [o conferință catolică eclesiastică] a luat în considerare posibilitatea semnării unui Concordat între Brazilia și Vatican, după un deceniu de cultivare a bunelor relații dintre cele două puteri”. Aceasta înseamnă că cineva din cadrul Bisericii Catolice a făcut presiuni pentru încheierea unui acord între Brazilia și Vatican34, imitând concordatul dintre Vatican și Italia fascistă din 1929, precum și cel asemănător încheiat cu Germania nazistă în 1933. Era exact tipul de acord condamnat de către Martorii lui Iehova în publicațiile lor, cum ar fi broșura Fascism sau libertate din 1939.35 Întrucât oficialii Bisericii Catolice s-au implicat în regimurile totalitare din Brazilia și Europa, preferințele politice ale acestora au devenit cunoscute publicului larg. Așa se explică motivul afirmației din Anuarul pe 1939 (citat mai sus) potrivit căreia „agenții ierarhiei [catolice], simțind, fără urmă de îndoială, că dețin puterea, au început o amplă campanie de persecutare a vestitorilor Regatului”.

31 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 (engleză), pag. 112-120. 32 Un rezumat al ei se găsește în cartea The „Saint-Breakers” („Distrugătorii sfinților”) din 2007. 33 Teza de masterat a lui Eduardo Goes de Castro ©2007, „Final Considerations” (Considerente finale), pag. 88. 34 Totuși, Acordul nu a mai fost încheiat întrucât conducătorii importanți ai Bisericii Braziliene au fost împotriva unei dominații a Vaticanului asupra Bisericii și Guvernului Brazilian, ce ar fi rezultat în urma lui. 35 Os „Quebra-santos”, („Distrugătorii sfinților”), pag. 22, 23.

Brazilia

Opoziția nazistă Faptul că Martorii din acea vreme erau „acuzați de comunism”, așa cum arată Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939, avea legătură cu ideologia politică predominantă. În acea perioadă, ei nu au fost acuzați că ar fi simpatizanți ai fascismului sau nazismului, dimpotrivă, așa cum se arată în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 și în ediția din 26 martie 1937 a ziarului Deutscher Morgen (mai târziu Aurora Alemã în portugheză, tradus sub numele Dimineața germană), o publicație pronazistă, Martorii au fost ținta „unui atac pe prima pagină a ziarului”.36 Titlul articolului era: „Asta sunt ei! «Studenți în Biblie sinceri» ce au ca lider un evreu!”. În acel articol, Martorii au fost ridiculizați și acuzați că ar fi fost comuniști finanțați de evrei. În apărarea lor, Martorii au dat publicității o scrisoare deschisă, în ediția din noiembrie-decembrie 1937 a revistei lor Lumina adevărului37. Prin urmare, simpatizanții nazismului au stârnit persecuția împotriva Martorilor lui Iehova, întrucât nazismul și antisemitismul erau tolerate la acea vreme. Anuarul Martorilor lui Iehova pe 194138 a raportat că, în sudul Braziliei, autoritățile au închis doi Martori germani, pe Erich Kattner și Otto Estelmann, iar apoi i-au deportat la granița cu statul Uruguay. În Anuarul pe 1973 se relata că aceștia au fost „amenințați cu abuzuri fizice și chiar cu moartea, iar apoi li s-a ordonat să părăsească țara”.39 În cartea The „Saint-Breakers” se sugera că cei doi Martori ai lui Iehova au fost acuzați că ar fi spioni naziști. Dar lucrurile nu au stat deloc așa. Erich Kattner însuși a relatat ulterior că ei au suferit pentru că „autoritățile păreau să simpatizeze cu naziștii”.40 Comentând scoaterea în afara legii a Societății Watchtower în Brazilia, de la 31 mai 1940, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 194141 relata că „în cadrul unei conferințe cu membrii biroului Ministrului Justiției, reprezentanților Societății li s-a spus că obiecția ridicată a fost că aceasta era o organizație americană antifascistă”. Este demn de remarcat că Martorii au fost acuzați că erau „antifasciști”, și nu simpatizanți fasciști sau naziști. În acele vremuri, Martorii lui Iehova au fost persecutați în mod constant de către fasciști și naziști de diferite nivele politice și religioase din societatea braziliană.

36 0 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1939 (engleză), pag. 119. 37 În portugheză, A Luz da Verdade, denumită ulterior în Brazilia Consolação (Mângâiere). 38 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1941 (engleză), pag. 150-155. 39 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 (engleză), pag. 51-53. 40 „Iehova ne ocrotește: Relatată de Erich Kattner”, Turnul de veghe, 1 martie 1988, pag. 28-32; „Planting and Watering God’s Field: As told by Otto Estelmann” (Plantând și udând ogorul lui Dumnezeu: Relatată de Otto Estelmann), Turnul de veghe, 1 mai 1963 (engleză), pag. 284-286; „Am perseverat în repartiția noastră: Relatare de Hermann Bruder” Turnul de veghe, 1 noiembrie 2002, pag. 20-25. 41 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1941 (engleză), pag. 41.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Situația se schimbă În august 1942, când guvernul lui Getúlio Vargas a declarat război Puterilor Axei și s-a unit cu Forțele Aliate, acuzațiile la adresa Martorilor lui Iehova s-au schimbat. De pildă, João [John] Stein, un Martor german din Brazilia, repartizat să organizeze distribuirea publicațiilor biblice, a fost reținut, iar publicațiile pe care le avea la el au fost confiscate. Fiind german, autoritățile l-au suspectat că ar fi un simpatizant al nazismului, fapt care acum devenise o infracțiune. Într-o scrisoare datată septembrie 1942, intitulată „Pentru cei interesați” și adresată autorităților, Nathaniel Yuille a explicat că João Stein era un slujitor creștin care nu avea nicio legătură cu Puterile Axei sau cu vreo altă mișcare politică. Scrisoarea conținea următoarea afirmație memorabilă: „În Brazilia există agenți religioși naziști care îi acuză pe nedrept pe Martorii lui Iehova că ar fi subversivi pentru că ei înșiși sunt demascați de publicațiile acestei Societăți [Watchtower]”.42 Așa cum se arată în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1944, Martorii au fost avertizați că poliția verifica „identitatea străinilor și expulza sau închidea pe oricine avea legătură cu Puterile Axei”. În același Anuar se menționa un incident când „poliția a sunat [la sediul Martorilor lui Iehova] pentru că se primise o plângere de la unii dintre vecini ... ca să se investigheze propaganda nazistă tipărită aici”.43 Ce schimbare radicală față de situația din anul 1940, când Societatea Watchtower a fost interzisă în baza acuzației că „este o organizație americană antifascistă”.44 Pe neașteptate, Martorii, care fuseseră persecutați de către naziști și fasciști, se aflau în situația de a fi acuzați că ar fi fasciști și naziști. Rapoartele de atunci arată că și alte grupări religioase, chiar și unii preoți catolici, au fost acuzați că ar fi fasciști sau naziști.45 Rezumat. Pot fi identificate trei aspecte care au stat la baza persecutării Martorilor lui Iehova din Brazilia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: 1.

Autoritățile laice îi considerau pe Martorii lui Iehova subversivi, o amenințare la adresa ordinii publice și a puterii lor totalitare;

Implicarea Bisericii Catolice în regimul totalitar brazilian și intoleranța religioasă au fost o sursă de opoziție intensă;

Influența nazistă și fascistă din timpul războiului, prezentă și în cadrul Bisericii Catolice, a fost fitilul care a stârnit persecuția împotriva Martorilor lui Iehova din Brazilia.

42 Os „Quebra-santos” („Distrugătorii sfinților”), pag. 96; Lucrare de disertație, pag. 116. 43 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1944, ©1943 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), pag. 99-106. 44 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1941 (engleză), pag. 155-160. 45 Os „Quebra-santos” („Distrugătorii sfinților”), pag. 78-86, 105-110.

Brazilia

B. Sfârșitul anilor 1940 – anii 1950: Înțelegerea greșită a poziției de neutralitate și refuzul serviciului militar După cel de-al Doilea Război Mondial, Martorii au continuat să fie oprimați de către autoritățile laice din cauza intoleranței religioase. Problema predominantă din spatele represiunii este bine explicată în cartea The „Saint-Breakers”: „Poliția nu se opunea principiilor teologice ale acelei doctrine, ci era împotriva negării autorității civile în favoarea lui Dumnezeu”.46 Înțelegerea greșită a poziției de neutralitate În 1945, în Brazilia erau aproape 400 de Martori ai lui Iehova. Deși Societatea Watchtower din Brazilia fusese dizolvată la 31 mai 1940, Martorii au reușit să înregistreze o nouă persoană juridică la 4 iunie 1943. Totuși, așa cum se arăta în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1946 (engleză) „la începutul lunii martie [1945], Ministerul Justiției a ordonat dizolvarea [acesteia] și a interzis circulația publicațiilor ei”. În continuare se explica: „Preoții, după cum au recunoscut cei ce cunoșteau situația, au fost cei care au stârnit această persecuție, pretinzând, în mod fals, că Societatea ar avea scopuri politice”. Cu toate acestea, în zilele de 10 și 11 martie 1945, Martorii din Brazilia au ținut un congres în Sala Sporturilor de la Stadionul Pacaembu din São Paulo, la care au participat 765 de persoane.47 Reacția la discursul public al congresului, intitulat „O singură societate, un singur guvern”, arată că autoritățile au înțeles în mod greșit poziția de neutralitate a Martorilor. În cartea The „Saint-Breakers” se arată că, în opinia anchetatorilor, discursul „a prezentat un nou sistem de guvernare format din cele mai mari puteri ale planetei: Statele Unite, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Franța. Sub stăpânirea acestor țări, [Societatea] Watchtower va face să domnească siguranța și pacea durabilă în lume”.48 Dar lucrurile nu stăteau deloc așa. Martorii nu au promovat guverne umane. Ei au arătat că guvernul ceresc al lui Dumnezeu, avându-l pe Cristos ca Rege, este singura speranță pentru omenire. Totuși, așa se poate explica ce anume a stârnit opoziția autorităților laice. În cartea The „Saint-Breakers” se subliniază următoarele: „Pentru autoritățile polițienești, acestea erau declarații subversive care subminau autoritatea. ... Pentru anchetatori, expresii precum «condamnarea războiului» și «negarea autorității umane» reprezentau, în sine, o justificare pentru represiunea poliției”.49

46 Os „Quebra-santos” („Distrugătorii sfinților”), pag. 95. 47 „Below the Equator” (Mai jos de Ecuator), Turnul de veghe, 15 mai 1945 (engleză), pag. 156, 157. 48 Os „Quebra-santos” („Distrugătorii sfinților”), pag. 94. 49 Ibid., pag. 94, 95.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Mai existau și alte acuzații. Cartea mai prezintă una, reiterând ipoteza că Martorii lui Iehova ar putea sluji intereselor politice nord-americane, instituind congregații în regiunea Amazonului.50 Referitor la aceasta, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 197351 a arătat că unii Martori din regiunea Amazonului „au fost aspru persecutați. Fiind influențați de cler, oamenii au aruncat cu pietre în ei, le-au confiscat literatura, iar pe unii i-au închis”. Cu toate acestea, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1946 a raportat: „La 6 aprilie [1945], o victorie importantă pentru adevăr și dreptate a fost câștigată la Curtea Securității Naționale, când Martorii lui Iehova au fost absolviți de acuzația absurdă că ar fi pus bazele unei secte religioase în scopuri politice. Decizia acestei instanțe superioare pune capăt unei serii lungi de persecuții, datând din anul 1940”.52 Creștere și confruntări Deși Martorii lui Iehova nu erau recunoscuți legal în Brazilia, în Anuarele Martorilor lui Iehova pe anii 1945-1950 s-a relatat că numărul lor a crescut și că activitatea lor s-a intensificat. Astfel, în decembrie 1947, numărul Martorilor lui Iehova din Brazilia a ajuns la 1 000! Cu toate acestea, au urmat alte confruntări cu autoritățile din cauza problemei legate de serviciul militar. În 1948, José Maglovsky a fost primul tânăr Martor al lui Iehova din Brazilia închis pentru că a refuzat efectuarea serviciului militar obligatoriu. Autoritățile militare l-au tratat cu cruzime (după cum a amintit el, a fost „amenințat, umilit și batjocorit”). A executat zece luni de închisoare. José Maglovsky a scris ulterior: „A existat o persecuție fățișă deoarece oamenii, în general, și unele autorități nu au înțeles poziția noastră de neutralitate politică”.53 Au urmat și alții. De exemplu, în 1950, Maximiano Wenyk, în vârstă de 19 ani, a fost bătut și ținut în barăci militare din orașul São Paulo. El a descris cum a fost ținut timp de 15 zile într-o „celulă umedă și întunecată, săpată în pământ, cu o ușă groasă de oțel, cu un vizor de 5 cm și un lacăt mare pe ea”. Maximiano a fost închis câteva luni în diferite centre militare. Alți tineri persecutați din același motiv au fost Abrilino Ilber (prezentat în revista locală Panorama), Paulino Maciel și Carlos W. B. Machado. Carlos Machado a încercat să-și explice poziția de neutralitate referitoare la serviciul militar. În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 se spunea: „El (Carlos) a depus eforturi pentru a lua legătura cu

50 Teză de masterat, pag. 162. 51 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 (engleză), pag. 51-53. 52 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1946 (engleză), ©1945 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), pag. 7. 53 „Perseverenţa duce la progres: Relatată de José Maglovsky”, Turnul de veghe, 1 mai 1995, pag. 22-26.

Brazilia

autoritățile militare superioare, chiar și cu Ministrul Forțelor Armatei, dar fără succes. Unii ofițeri l-au mustrat cu asprime și l-au amenințat cu pedeapsa, în timp ce alții, mai liberali, l-au sfătuit să se folosească de mijloace legale pentru a fi scutit. Prin urmare, Carlos Machado a primit un consilier juridic, iar argumentele aduse în favoarea sa se bazau pe o prevedere legală din Constituția liberală de la 1946, referitoare la scutirea de la serviciul militar. Conform acelei prevederi, orice obiector de conștiință putea fi scutit de serviciul militar cu condiția să piardă anumite drepturi politice, cum ar fi dreptul de a ocupa o funcție politică și de a vota”. „În 1953, după o lungă bătălie juridică, guvernul a decis că această prevedere din Constituție poate fi aplicată în cazul Martorilor lui Iehova, precum și al altor obiectori de conștiință. Totuși, în pofida acestui precedent, poziția Martorilor lui Iehova continua să fie ținta prejudecăților, astfel că unor tineri li s-a refuzat scutirea de la serviciul militar, iar alții au avut de suferit din cauza unor oficiali rău intenționați. În cele din urmă, pentru a asigura o procedură unitară și a elimina neregulile, la 8 iunie 1966, guvernul lui Marshal Arthur da Costa e Silva a emis Decretul nr. 56, stabilind instrucțiuni detaliate și complete pentru soluționarea cazurilor de scutire de la serviciul militar în baza convingerilor religioase”.54 Încă din 1950 existau rapoarte și despre persecuția întâmpinată de tinerii Martori care refuzau să ia parte la festivități civice la școală.55 La 8 aprilie 1957, datorită decretului președintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, Martorii lui Iehova din Brazilia au redobândit recunoașterea legală. C. Din 1964 până în 1980: Anchetați din cauza refuzului de a intona imnul național și de a saluta drapelul În 1964, în Brazilia a fost instaurat un regim militar. Deși Martorii au continuat să predice și să se întrunească în mod liber, ei au fost ținta supravegherii și anchetelor guvernamentale. Problemele ce au stat la baza confruntărilor Au fost readuse în discuție probleme mai vechi. Copiii Martorilor lui Iehova au fost exmatriculați din școli din cauză că au refuzat să intoneze imnul național și să salute drapelul. În 1969, printr-o ordonanță guvernamentală, școlile au primit instrucțiuni referitoare la această problemă, iar la scurt timp după aceea, tinerii Martori au fost

54 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 (engleză), pag. 79-81. 55 Ibid., pag. 79.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

exmatriculați din școli. Lui Augusto dos Santos Machado Filho și colaboratorului său de la sediul central li s-au cerut explicații. Aceasta a condus la o serie de consultări juridice până la 6 octombrie 1971, când Comisia Națională pentru morală și civism a emis o opinie în favoarea Martorilor lui Iehova. Apoi, la începutul anului 1972, autoritățile i-au interogat în repetate rânduri pe Martorii lui Iehova. În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 se menționa: „Rapoartele arată că toate interogatoriile urmau același tipar, întrebările fiind despre neutralitatea noastră, despre motivul pentru care Martorii nu intonează imnul național, nu salută drapelul și așa mai departe. Întrebările despre modul de organizare a Martorilor și posibilitatea infiltrării în rândurile noastre a unor elemente nedorite și subversive au dezvăluit adevăratele temeri ale autorităților”.56 Mai târziu, în același an, Augusto dos Santos Machado Filho și colaboratorul său, reprezentând sediul Martorilor lui Iehova din Brazilia, au primit permisiunea unei întrevederi cu autoritățile centrale și au putut explica în mod calm adevărata natură a lucrurilor. La scurt timp, situația s-a îmbunătățit întrucât tinerilor Martori li s-a permis din nou să refuze serviciul militar. Totuși, rapoartele poliției arată că Martorii lui Iehova au continuat să fie urmăriți. De exemplu, la congresul din 1974, care a avut loc pe stadionul Pacaembu din São Paulo, au fost prezenți și anchetatori din cadrul Departamentului de Ordine Politică și Socială (DOPS) care au fotografiat totul.57 Evenimente recente După cum s-a menționat anterior, refuzul Martorilor de a efectua serviciul militar a fost cauza persecuțiilor timp de mai mulți ani. Totuși, în timp, tensiunile referitoare la această problemă s-au diminuat. La 8 iunie 1967, Președintele Braziliei de la acea vreme a emis Decretul nr. 56 care cuprindea instrucțiuni detaliate privind scutirea de serviciul militar. Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 explica: „Bineînțeles, fiecare persoană în parte trebuia să-și analizeze autenticitatea propriilor obiecții de conștiință. ... Dacă i se acorda [scutire], solicitantul devenea cassado (era pus sub acuzare) și, în consecință, pierdea anumite drepturi politice”.58 Mai apoi totuși, datorită Constituției din 1988, a Legii nr. 8.239/91 și, în mod special, a Ordonanței Normative nr. 147 din 16 februarie 2004 a Ministerului Apărării, obiectorii de conștiință nu-și mai pierdeau drepturile politice. De asemenea, drepturile politice pierdute anterior puteau fi redobândite.

56 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 (engleză), pag. 81-84. 57 Os „Quebra-santos” („Distrugătorii sfinților”), pag. 89, 253, 254. 58 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 (engleză), pag. 80, 81.

Brazilia

Începând cu anul 1988, noul sistem legal constituțional al Braziliei garanta o protecție sporită respectării drepturilor fundamentale ale omului și libertăților civile, inclusiv dreptului la libertatea de conștiință, de gândire și de religie. Acest lucru le-a permis atât Martorilor lui Iehova, cât și altor culte religioase să-și practice în mod liber religia. 3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Se pot avea în vedere referințele bibliografice menționate anterior. 4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Se pot avea în vedere referințele menționate anterior. 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Martorii lui Iehova cred că anul 1914 a fost un punct de cotitură în istoria umană, care a marcat începutul unei perioade numite în Biblie „timpul sfârșitului”.59 Divizările existente azi, tulburările sociale, violența și nesiguranța cu privire la ce este bine și rău sunt un ecou al stărilor de lucruri ce caracterizează „ultimele zile” sau „timpul sfârșitului”. (Matei 24:6-12; 2 Timotei 3:1-5) În aceste vremuri tulburi, cei peste 857 000 de Martori ai lui Iehova din Brazilia, împreună cu câteva milioane de Martori ai lui Iehova din întreaga lume reprezintă dovada vie că Biblia este un ghid practic pentru viață. Martorii lui Iehova îi îndeamnă pe toți oamenii să se convingă personal că aplicarea principiilor Bibliei în viață îi va ajuta să aibă o familie și o căsnicie fericite, precum și o viață împlinită, în pofida greutăților de azi.

59 Ce ne învață în realitate Biblia?, ©2005 (Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY), „Ce este Regatul lui Dumnezeu?”, pag. 76-95; Apendice, „Anul 1914, un an important în profețiile biblice”, pag. 215-218.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Totodată, Martorii lui Iehova nu se implică în probleme sociale și politice. Așa cum a spus chiar Isus, ei „nu fac parte din lume”. (Ioan 17:16) Totuși, Martorii arată respect și supunere față de autoritatea guvernelor laice, în armonie cu ceea ce spune Biblia. (Romani 13:1-7) Însă sunt convinși că, în curând, guvernarea umană va dispărea și va fi înlocuită de Regatul lui Dumnezeu. (Daniel 2:44) Martorii se consideră cetățeni ai lumii noi, conduse de Regatul lui Dumnezeu, care va rezolva pentru totdeauna problemele omenirii. (Revelația 21:3, 4) 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Martorii lui Iehova sunt foarte încurajați de îndemnul lui Isus: „Fericiți sunteți voi când oamenii vă batjocoresc și vă persecută și, mințind, spun tot felul de lucruri rele împotriva voastră din cauza mea! Bucurați-vă și exultați, fiindcă răsplata voastră este mare în ceruri”. (Matei 5:11, 12) Martorii consideră că este o onoare să sufere în calitate de continuatori ai lui Isus, după cum și primii creștini erau bucuroși pentru că sufereau „pentru numele său”. (Faptele 5:41) Când trec prin încercări, Martorii lui Iehova vor să aibă aprobarea lui Dumnezeu mai mult decât orice altceva. (1 Petru 4:14) Perspectiva vieții veșnice în lumea nouă a lui Dumnezeu, când până și amintirile grelelor încercări de azi vor dispărea, le dă putere să persevereze. (Isaia 65:17)

Brazilia

Imaginea 15.1a Nathaniel și Maude Yuille. (Imagine din arhiva istorică. Watchtower, Brazilia)

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 15.1b În mai și august 1939, Martorii lui Iehova au participat la marșuri de informare publică în São Paulo, purtând pancarte. Fotografia prezentată în continuare este de la marșul din mai. Mesajele erau: „Slujiți-i lui Dumnezeu și lui Cristos, Regele”, „Religia este o cursă și o escrocherie” etc. (Imagine din arhiva istorică a Watchtower, Brazilia.)

AMERICA DE SUD

El Salvador

Momente importante din istoria Martorilor lui Iehova din El Salvador Mauricio Morfín

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. La 24 februarie 1945, doi misionari ai Martorilor lui Iehova1, Roscoe A. Stone și soția lui, Hilda, au călătorit cu avionul din Mexico City până în El Salvador. Ei trebuiau să înceapă să le predea din Biblie celor aproximativ 1 500 000 de locuitori ai acestei țări din America Centrală. După ce au poposit patru zile în Guatemala, au ajuns în sfârșit în El Salvador la 28 februarie 1945. Aici au descoperit o țară cu lacuri vulcanice, vulcani stinși și activi, numeroase plantații de cafea, plaje virgine la Oceanul Pacific și piețe în aer liber de unde se puteau cumpăra fructe tropicale. Totuși, pe lângă aceste lucruri, au descoperit o țară în stare de asediu în care nu exista libertate a presei. Președintele Osmín Aguirre preluase puterea prin forță și avuseseră loc greve în multe departamente ale guvernului. În ce îi privea pe oamenii obișnuiți, aceștia cunoșteau puține lucruri sau chiar nimic despre Biblie, iar mulți dintre ei nici nu văzuseră vreodată o Biblie. (Vezi Imaginea 16.1a, pag. 394.) În același an, Roscoe Stone a început să conducă un curs de studiere a Bibliei cu un bărbat de 69 de ani, Antonio Molina Choto. După câteva luni de studiu, Antonio Molina a devenit primul salvadorian care s-a botezat ca Martor al lui Iehova. După aproximativ un an de la data sosirii familiei Stone, în El Salvador erau deja 10 misionari. Drept urmare, în mai 1946 a fost înființată o filială a Societății Watchtower2 în El Salvador, Roscoe Stone fiind supraveghetorul acesteia. În acel timp, în țară erau 24 de Martori ai lui Iehova care predau din Biblie.

1 Un misionar al Martorilor lui Iehova este o persoană care a primit o instruire specială pentru a preda din Biblie oamenilor din alte țări. 2 Persoana juridică folosită pe atunci de Martorii lui Iehova din El Salvador.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Cu trecerea timpului, numărul Martorilor din El Salvador a continuat să crească. Următoarele statistici prezintă numărul celor care participau la serviciul lor public: 1951. 321 de Martori 1967. 1 048 de Martori 1975. 5 530 de Martori 1982. 10 470 de Martori 1992. 20 374 de Martori 2003. 30 011 Martori 2014. 40 128 de Martori 2018. 40 900 de Martori (Vezi Imaginea 16.1b, pag. 395.) Încă din 1945, de când a început, și până în 1972, activitatea Martorilor lui Iehova nu a fost recunoscută oficial de autoritățile guvernamentale. Totuși, în 1972, a fost recunoscută oficial în El Salvador „Asociația Martorilor lui Iehova”. Folosind această asociație, Martorii au putut cumpăra proprietăți pentru a construi mici lăcașuri de cult, numite săli ale Regatului, unde se puteau întruni pentru a purta discuții bazate pe Biblie, precum și lăcașuri de cult mai mari, numite săli de congrese. 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? În ultima parte a anului 1979, tulburările politice din El Salvador au început să se transforme într-un război civil. Acesta a culminat în octombrie 1979 cu înlăturarea de la putere a președintelui El Salvadorului, generalul Carlos Humberto Romero. În acest timp, copiii Martorilor lui Iehova au început să fie supuși la presiuni de a cânta imnul național sau de a recita un jurământ de credință drapelului. Cine nu se supunea era exmatriculat.3 Un astfel de exemplu este cel al lui Ricardo Criollo. În 3 Ulterior se va explica motivul pentru care Martorii lui Iehova nu participă la ceremonii patriotice.

El Salvador

clasa a IX-a, unul dintre profesori i-a cerut să participe la o ceremonie patriotică care urma să aibă loc la 15 septembrie 1979. El le-a explicat atât profesorului, cât și directorului școlii, motivele bazate pe Biblie pentru care nu putea participa la o astfel de ceremonie. Directorul l-a dus în clasă și, în fața colegilor lui, a citit din Constituția El Salvadorului că pedeapsa pentru cei care refuză să venereze drapelul este trei ani de închisoare. Totuși, Ricardo nu a făcut ce i s-a cerut, iar un alt coleg a participat în locul lui la ceremonia patriotică. La data ceremoniei, toți elevii, inclusiv Ricardo, au fost obligați să asiste. I s-a cerut să salute drapelul și să cânte imnul național. Când directorul a observat că Ricardo nu cânta, a întrerupt ceremonia și i-a cerut de mai multe ori lui Ricardo să cânte și să își pună mâna pe inimă. După ce Ricardo a refuzat, directorul i-a spus să își strângă lucrurile și să meargă acasă pentru că a fost exmatriculat. Ziua următoare, directorul s-a răzgândit după ce alți profesori au făcut presiuni asupra lui să își schimbe decizia. Directorul l-a reprimit pe Ricardo la școală și i-a permis să își termine studiile. Comportamentul lui Ricardo în ultimii ani de școală a fost excelent. Când a absolvit, directorul l-a felicitat și le-a spus tuturor elevilor: „Dacă toți ar fi ca Ricardo și Martorii lui Iehova, școala ar fi extraordinară”. În acea perioadă, serviciul militar era obligatoriu, Martorilor lui Iehova cerându-li-se să accepte recrutarea în forțele armate. Totuși, din cauza refuzului de a se alătura forțelor armate, unii au fost duși la sediile armatei și au fost maltratați.4 În plus, asupra Martorilor s-au făcut presiuni să susțină mișcările de gherilă, scandând sloganuri politice sau contribuind cu bani. În timpul războiului civil din El Salvador (1980-1992), unii Martori au fost torturați, iar câțiva au fost uciși deoarece au refuzat să se alăture grupurilor subversive în lupta împotriva guvernului. Astfel de grupări îi priveau pe Martori cu suspiciune deoarece credeau că susțin părțile opozante. În octombrie 1979, situația s-a înrăutățit. Doi Martori, Jorge și Eugenio Vasquez, au decis să lucreze pe o plantație ca să câștige bani, culegând boabe de cafea. Aflându-se deja de o săptămână pe o anumită hacienda (plantație), au observat că cei mai mulți dintre culegători își petreceau mare parte a timpului vorbind despre nedreptățile sociale și necesitatea unei schimbări. Luni, 17 decembrie 1979, multora dintre lucrători li s-a spus că nu mai le era permis să culeagă cafea. În aceeași zi, hacienda a fost ocupată de fermieri susținuți de un grup de luptători de gherilă. Cei 1 500 de culegători de

4 Ulterior se va explica motivul pentru care Martorii lui Iehova refuză să efectueze serviciul militar.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

cafea au fost obligați să nu mai culeagă cafea, ci să sape tranșee. Dimineața următoare, au sosit forțele armate – soldați și tancuri – care le-au cerut rebelilor să se predea. Când rebelii au răspuns cu focuri de armă, forțele armate au ripostat. Lupta a devastat hacienda. Trupurile tinerilor și ale celor în vârstă erau împrăștiate pe câmp, iar cei doi Martori se numărau printre victime. Conform spuselor supraviețuitorilor, Martorii au refuzat să pună mâna pe arme și au fost complet neutri. Din acest motiv, forțele de gherilă i-au considerat ca fiind lași și i-au trimis în zona în care lupta era mai grea. 3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Din câte știm, nu există cărți sau articole despre persecuția Martorilor lui Iehova. Materialul pentru această lucrare a fost obținut din arhivele și publicațiile Martorilor lui Iehova, precum și din interviuri cu Martori care au trăit în acea perioadă de persecuții. 4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Alejandro Lacayo – trăiește în Statele Unite. Mărturia lui este disponibilă spre consultare. Manuel Santos – trăiește în Panama. Mărturia lui este disponibilă spre consultare. Eduardo Castaneda – trăiește în El Salvador. Mărturia lui este disponibilă spre consultare. Gilbert Elizondo Quinteros – trăiește în El Salvador. Mărturia lui este disponibilă spre consultare. Elsa Piccone – trăiește în Mexic. Mărturia ei este disponibilă spre consultare.

El Salvador

5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Martorii lui Iehova cred că Dumnezeu a lăsat omenirii Cuvântul Său scris cu acest obiectiv important: Omenirea trebuie să cunoască scopul Său cu privire la pământ. Din filele lui, putem afla care este scopul pentru care Iehova Dumnezeu a creat oamenii și cum își va îndeplini el acest scop. În câteva cuvinte, se poate spune că mesajul fundamental predicat de Martori este acesta: Prima carte a Bibliei, Geneza, descrie cum i-a creat Iehova Dumnezeu pe Adam și pe Eva, oferindu-le perspectiva de a trăi veșnic în Paradis pe pământ. (Geneza 1:26-28) Apoi, o creatură spirituală, care a devenit Satan și Diavol, a calomniat Numele Divin și a pus la îndoială dreptul lui Iehova Dumnezeu de a guverna. Adam și Eva au decis să i se alăture lui Satan în răzvrătirea lui, păcat care le-a adus moartea atât lor, cât și descendenților lor. (Geneza 3:1-6) Apoi, Iehova a anunțat sentința pentru rebeli și a promis că un Răscumpărător va veni pe pământ, îl va distruge pe Satan și va remedia tot răul cauzat de răzvrătire și păcat. (Geneza 3:15) În Biblie, Iehova Dumnezeu le-a promis unora dintre slujitorii săi fideli, precum Avraam și David, că vor fi strămoșii acestui Eliberator, care urma să fie numit Mesia. De asemenea, el a prezis că acest Mesia va guverna asupra omenirii ca Rege pentru totdeauna. (Geneza 22:18; 1 Cronici 17:11-14; Galateni 3:16) Potrivit Evangheliilor, la începutul primului secol, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, Isus Cristos, pe pământ și l-a identificat drept Mesia. (Luca 1:26-33) Isus a predicat despre Regatul lui Dumnezeu și și-a dat viața ca jertfă pentru păcatele omenirii. (Matei 4:17, 23; 9:35; 20:28; Marcu 10:45) Însă Dumnezeu l-a readus la viață ca ființă spirituală puternică. (Faptele 2:24, 32) Martorii lui Iehova cred că, după mai multe secole, Dumnezeu l-a întronat pe Fiul său Rege în cer, marcând astfel începutul ultimelor zile ale sistemului de lucruri în care trăim. (Revelația 11:15) Isus își folosește susținătorii pentru a predica despre Regatul lui Dumnezeu pe tot pământul și îi îndrumă în timp ce aceștia îi anunță pe toți oamenii și anunță toate guvernele omenești că Regatul lui Dumnezeu își va extinde în curând conducerea asupra întregului pământ. (Matei 24:14; 28:19, 20)

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Martorii lui Iehova așteaptă ca, în foarte scurt timp, Regatul lui Dumnezeu să îl înlăture pe Satan Diavolul și să distrugă toate guvernele umane, precum și să instaureze Paradisul pământesc pierdut de Adam și Eva. (Daniel 2:44; Romani 16:20) Drept rezultat, oamenii fideli vor deveni perfecți. Astfel, dreptul lui Dumnezeu de a guverna va fi justificat, iar numele lui, Iehova, va fi sfințit pentru totdeauna. (Matei 6:10) 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Martorii lui Iehova nu sunt surprinși când suferă datorită neutralității lor politice. (Ioan 15:20) Ei privesc această suferință asemenea Conducătorului lor, Isus Cristos. În Biblie, în Evanghelia după Ioan, capitolul 17, versetul 16, Isus a spus despre discipolii săi: „Ei nu fac parte din lume, așa cum nici eu nu fac parte din lume”. Acesta este motivul pentru care Martorii lui Iehova nu se implică în politică. Astfel, ei se străduiesc să urmeze exemplul primilor creștini. Istoricii au spus următoarele despre continuatorii lui Isus din primul secol: „Creștinii refuzau să îndeplinească unele îndatoriri de cetățeni romani. ... Nu dețineau funcții politice”.5 „Ei refuzau să ia parte la administrarea civilă sau la apărarea militară a imperiului. ... Creștinii nu-și puteau asuma rolul de soldați, de magistrați sau de principi fără să renunțe la o datorie mai sacră”. 6 „Creștinii au refuzat ... să aducă jertfe geniului împăratului, lucru care ar echivala astăzi în linii mari cu refuzul de a saluta drapelul sau de a depune jurământul de credință”.7 Unii istorici văd o legătură între ceremoniile patriotice din prezent și chestiunile religioase, un istoric american numind drapelul „principalul simbol al credinței naționalismului și obiectul central al cultului”.8 Encyclopedia Americana menționează: „Steagul, ca și crucea este sacru. ... Regulile și reglementările referitoare la atitudinea oamenilor față de standardele naționale utilizează cuvinte puternice și expresive ca «Serviciul drapelului», ... «Reverență pentru drapel», «Devoțiune pentru drapel»”.

5 On the Road to Civilization—A World History (Pe drumul spre civilizație – Istoria lumii), de A. K. Heckel și J. G. Sigman, 1937, pag. 237, 238. 6 History of Christianity (Istoria Creștinismului), de Edward Gibbon, 1891, pag. 162, 163. 7 Those About to Die (Cei pe cale să moară), 1958, de Daniel P. Mannix, pag. 135. 8 Essays on Nationalism (Eseuri despre naționalism), de Carlton Hayes, 1926 (New York; Russell & Russell), pag. 107, 108.

El Salvador

Martorii aplică a doua dintre Cele zece porunci în ce privește salutul drapelului: „Să nu-ți faci chip cioplit sau înfățișarea vreunui lucru care este sus, în ceruri, sau jos, pe pământ, sau în apele de pe pământ. Să nu te pleci înaintea lor și să nu te lași convins să le slujești, fiindcă eu, Iehova, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu care pretinde devoțiune exclusivă”. (Exodul 20:4, 5) În ce privește cântecele patriotice, Encyclopedia Americana spune: „Imnurile naționale sunt expresii ale sentimentelor patriotice și deseori includ invocarea îndrumării și protecției divine pentru popor și pentru conducători”. Mai mult, trebuie menționat că imnurile naționale includ uneori aluzii la bătălii sau revolte importante din punct de vedere național, încurajând deseori mândria și superioritatea națională. Biblia spune despre Dumnezeu: „El a făcut dintr-un singur om toate națiunile ca să locuiască pe toată fața pământului”. (Faptele 17:26) Și adaugă: „Dumnezeu nu este părtinitor. În orice națiune, omul care se teme de el și face ce este drept este primit de el”. (Faptele 10:34, 35) În lumina acestor pasaje din Biblie, Martorii lui Iehova nu se consideră superiori datorită faptului că trăiesc într-o anumită țară, vorbesc o anumită limbă sau au strămoși care au repurtat anumite victorii în bătălii militare. În ce privește activitatea politică și militară, Martorii aplică principiul consemnat pe Zidul lui Isaia din apropierea sediului Națiunilor Unite: „Din săbiile lor vor făuri brăzdare și din sulițele lor, cosoare. Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni și nu vor mai învăța războiul”. (Isaia 2:4) Deși Martorii lui Iehova sunt observatori plini de respect în orice chestiune de natură patriotică, ei nu salută drapelul cu mâna întinsă, în dreptul capului ori cu ea pe inimă. Păstrând liniștea în timp ce alții salută drapelul, Martorii lui Iehova își arată fără echivoc respectul. Nu îi împiedică pe alții să salute drapelul, aceasta fiind o decizie personală. De aceea, Martorii apreciază când profesorii le respectă hotărârea și le permit copiilor lor să trăiască conform credinței pe care o au. Ei respectă drapelul țării în care trăiesc și își arată acest respect supunându-se legilor țării. Nu se implică niciodată în activități antiguvernamentale. De fapt, Martorii lui Iehova consideră că guvernele umane din prezent „au fost așezate în pozițiile lor relative de Dumnezeu”. De aceea, ei cred că trebuie să respecte porunca divină de a plăti taxe și de a se supune „autorităților superioare”. (Romani 13:1-7)

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 16.1a Antonio Molina botezat de Roscoe A. Stone

El Salvador

Imaginea 16.1b Primul congres ținut în El Salvador, 1950

AMERICA DE SUD

Peru

Istoria Martorilor lui Iehova din Peru și neutralitatea creștină Pablo Miranda Bardales

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. O istorie a Martorilor lui Iehova din Peru este prezentată în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1979 (engleză). 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Încorporarea obligatorie și serviciul militar În anii 1950, Peru era guvernat de Generalul Manuel Odria Amoretti (1950-1956). În timpul președinției sale, el a instigat la naționalism și, prin urmare, a devenit obligatoriu ca bărbații în vârstă de 19 ani să fie recrutați și să facă armata timp de doi ani. Din cauza acestei situații, multor Martori ai lui Iehova tineri, cu vârstele cuprinse între 19 și 20 de ani, care se mutaseră în orașe cum ar fi Cusco și Arequipa pentru a predica, le-a fost pusă la încercare neutralitatea. Pentru a fi scutiți de această obligație legală, mulți dintre acești tineri au încercat să se înregistreze ca obiectori de conștiință și/sau ca slujitori religioși. Însă autoritățile de atunci făceau astfel de excepții numai pentru preoții catolici. Drept urmare, unii dintre acești Martori tineri au fost bătuți, închiși în celule murdare și supuși la alte tipuri de abuzuri. Mai târziu, în anii 1970, a venit la putere un alt general, Juan Velasco Alvarado (1968-1975), care a fost succedat de Guvernatorul Militar Francisco Morales Bermúdez (1975-1980). Ambele guverne au susținut recrutarea și încorporarea obligatorie în serviciul militar. De exemplu, în 1974 guvernul a publicat Legea serviciului militar (Legea nr. 20788), care prevedea că acesta este o „cerință obligatorie”. Legea mai prevedea că „membrii clerului laic sau obișnuit” puteau fi scutiți de serviciul militar

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

activ sau în rezervă prezentând o adeverință care dovedea că au această acreditare. Întrucât mulți Martori tineri erau slujitori religioși cu timp integral, sediul lor din Peru le-a pus la dispoziție o adeverință care să arate că ei au ales cariera de predicatori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Acești Martori tineri au hotărât și să pregătească o dare de seamă cu detalii privitoare la viața lor dedicată serviciului religios. Pe aceste considerente, ei au făcut cerere pentru a fi scutiți de serviciul militar. Însă toate cererile de scutire trebuiau să fie semnate și aprobate de arhiepiscopul Bisericii Catolice, religia recunoscută de stat. Ei au făcut totuși cerere pentru a fi scutiți când se făceau încorporările. Deși autoritățile nu au acceptat unele dintre aceste cereri întrucât nu aveau ștampila cu aprobarea arhiepiscopului, altele totuși au fost acceptate. Apoi, în ianuarie 1976, guvernul a publicat prima listă cu cei încorporați în serviciul militar din care se putea vedea că cel puțin unii Martori tineri au fost scutiți datorită activităților lor religioase. Alții au fost luați cu forța în tabere militare unde au fost persecutați și bătuți timp de o lună sau două. În plus, în timpul nopților de iarnă erau udați cu apă rece, iar apoi erau lăsați afară. După un astfel de tratament, autoritățile îi trimiteau acasă și îi înregistrau ca „inapți”. În prezent, recrutarea pentru serviciul militar este încă obligatorie pentru toți tinerii din Peru în vârstă de 17 ani, dar serviciul militar în sine este voluntar. În această privință, Legea serviciului militar (Legea nr. 29248) și amendamentele la aceasta menționează că serviciul militar este „o activitate de natură personală”. Legea interzice recrutarea forțată ca procedură pentru serviciul militar. Așadar, deși tinerii Martori din Peru trebuie să respecte obligația legală de a fi recrutați pentru serviciul militar, în conformitate cu legea actuală, ei nu sunt obligați să facă armata. Li se interzice dreptul de a primi instruire din cauza neutralității În anii în care țara a fost guvernată de regimuri militare, era obligatoriu ca toți copiii de vârstă școlară să participe la ore de instruire militară, numite „instruire premilitară”, parte a curriculumului școlar național aprobat de Ministerul Educației. Întrucât nu erau permise excepții, aceste ore au devenit o altă piatră de încercare la adresa neutralității Martorilor lui Iehova din țară, a părinților și a copiilor lor. La finalul anului școlar, cei care nu participau la aceste ore nu puteau trece în clasa următoare. Drept urmare, elevul nu putea să absolve școala și să primească o diplomă. Un Martor tânăr care s-a confruntat cu această încercare a fost Ernesto Calatayud. În 1968, când a devenit obligatorie participarea la orele de „instruire premilitară”, era la liceu și avea 15 ani. Ernesto a povestit că, dacă nu participa la ore, elevul nu primea notă de trecere și nu i se încheia situația școlară. În timpul liceului, el nu a putut trece clasa doi ani la rând întrucât nu a participat la aceste ore. (Vezi Imaginea 17.1a, pag. 404.)

Peru

Pentru a rezolva această problemă, o congregație din orașul Chimbote din partea de nord a țării, s-a consultat frecvent cu sediul Martorilor lui Iehova cu privire la posibilitatea de a organiza cursuri la sala Regatului unde Martorii care se ofereau le puteau preda copiilor diverse materii. Astfel de inițiative aveau să arate că Martorii lui Iehova prețuiesc instruirea chiar dacă guvernul le interzicea copiilor, datorită neutralității lor, dreptul de a fi instruiți. Aduși în fața instanței pentru poziția privitoare la festivitățile politice În prima parte a anilor 1970, guvernul i-a exmatriculat pe unii copii Martori ai lui Iehova deoarece nu salutau drapelul și nu intonau imnul național. Cu această situație s-au confruntat zece copii Martori din localitatea minieră Toquepala, în apropiere de orașul Tacna. În alte cazuri, de pildă în orașul Cusco, autoritățile i-au adunat pe câțiva copii și le-au cerut să explice de ce nu participă la festivitățile patriotice. Era anul 1975, iar naționalismul lua având în școli. Două tinere Martore de 14 și 15 ani, care nu au intonat imnul național în timpul festivității școlare, au fost chemate de directorul școlii, care le-a cerut să-și explice poziția. Mai apoi, și părinții lor și bătrânii congregației din care făceau parte au fost chemați să explice motivul pentru care fetele au refuzat să participe la festivitate. Când un bătrân de congregație împreună cu un alt Martor au sosit la școală, mai mulți directori de la alte școli din Cusco îi așteptau. Timp de aproximativ o oră, cei doi Martori au explicat ce spune Biblia cu privire la festivitățile patriotice. La scurt timp, autoritățile au închis câțiva bătrâni de congregație cinci zile într-o secție de poliție. I-au dus în fața unei instanțe unde i-au acuzat că instigă tinerele fete Martore să refuze să intoneze imnul național și să salute drapelul. În același timp, autoritățile i-au interogat pe elevii Martori, care nu beneficiau de susținerea unui avocat, în lipsa părinților lor. În cele din urmă, tribunalul militar a decis ca șapte bătrâni de congregație din orașul Cusco să fie închiși pe motiv că au conspirat împotriva Statului și a emblemelor naționale. Martorii au fost închiși 29 de zile, timp în care congregațiile din oraș i-au ajutat cu alimente. Temându-se de guvernul militar, în această perioadă niciun avocat nu a fost de acord să îi apere Martori. Filiala Societății Watchtower1 din Peru a trimis un avocat care să analizeze situația, iar, după ce au fost examinate dovezile și audiați acuzații, procesul a fost anulat. Autoritățile i-au eliberat imediat pe Martori. În 1975, Martorii lui Iehova din orașul Trujillo au fost nevoiți să schimbe locul congresului lor religios și să se deplaseze într-o altă localitate. Ceea ce a cauzat acest incident a fost valul de patriotism stârnit când un Martor de vârstă școlară nu a participat la intonarea imnului național și la salutarea drapelului. Autoritățile locale au refuzat să țină cont de poziția sa de neutralitate, iar ziarele locale au publicat articole cu titluri, 1 Persoana juridică folosită de Martorii lui Iehova pe atunci.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

precum: „Martorii lui Iehova refuză să onoreze simbolurile naționale”. Unele articole chiar i-au acuzat pe Martori că le „spală creierul” oamenilor printr-un „studiu de șase luni” în care li se predau doctrine care nu sunt în armonie cu interesele națiunii. (Vezi Imaginea 17.1b, pag. 405.) În 2010, Guvernul a emis Legea libertății religioase (Legea nr. 29635), iar, mai apoi, procedura ei de aplicare. Prin hotărâre, statul recunoștea dreptul fiecărei persoane de a-și alege și de a-și practica în mod liber propria religie, ceea ce includea și dreptul de a fi obiector de conștiință sau de a refuza îndeplinirea unei obligații legale datorită convingerilor morale sau religioase. Această lege a contribuit la respectul față de poziția Martorilor lui Iehova de vârstă școlară, care au refuzat să participe la festivități politice. 3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? O istorie Martorilor lui Iehova din Peru este prezentată în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1979 (engleză). 4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Se pot citi diverse mărturii în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1979 (engleză). 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Convingerile Martorilor lui Iehova trebuie respectate la fel cum sunt respectate credințele altor religii. Poziția de neutralitate politică a Martorilor lui Iehova nu este sinonimă cu lipsa de respect față de legile țării. Observând ajutorul pe care li-l oferă semenilor lor, mulți oameni realizează că Martorii lui Iehova sunt cetățeni buni. Drept rezultat, ei renunță la prejudecățile și părerile greșite pe care le-au avut față de Martori.

Peru

Martorii lui Iehova respectă guvernul țării în care trăiesc. Ei cred însă că singurul guvern care va rezolva pentru totdeauna toate problemele omenirii este Regatul lui Dumnezeu. Întrucât tema principală a Bibliei este împlinirea scopului lui Dumnezeu prin intermediul Regatului, sau guvernului său, Martorii arată că e o dovadă de înțelepciune ca oamenii să citească Biblia. Aceasta le poate schimba în bine viața, întrucât îi învață să-și iubească cu adevărat aproapele, să renunțe la vicii și obiceiuri nesănătoase și să-și întărească legăturile familiale. 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Sfintele Scripturi arată fără echivoc că discipolii lui Isus aveau să fie persecutați datorită convingerilor lor. De-a lungul timpului, Martorii lui Iehova au fost maltratați și au înfruntat multe suferințe. Totuși, prin studierea Bibliei, ei au înțeles care este cauza lor și că trebuie să se aștepte la ele. În plus, acolo unde legile naționale și internaționale o permit, Martorii lui Iehova fac apel la autorități pentru a-și putea desfășura serviciul religios fără restricții.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 17.1a Ernesto Calatayud în prezent

Peru

Imaginea 17.1b Un ziar local din 1974 (Trujillo) îi condamnă pe Martorii lui Iehova pentru poziția de neutralitate

OCEANIA

Australia

Martorii lui Iehova din Australia

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. Încă din anii 1880, în Australia au existat persoane care s-au asociat cu Societatea Watchtower1. Acestea au fost cunoscute ulterior ca Martori ai lui Iehova. În 1904, s-a deschis o filială a acestei societăți în Melbourne, iar, în 1929, aceasta a fost mutată în Sydney. Pe atunci, Martorii lui Iehova erau deja o prezență obișnuită în marile orașe din țară.2 Libertatea de religie este un drept garantat în Australia, o democrație occidentală, iar Martorii lui Iehova din această țară s-au bucurat, în general, de libertate de închinare. Însă, imediat înainte de al Doilea Război Mondial și după aceea, Martorii au trecut printr-o perioadă de persecuții. La sfârșitul anilor 1930, unii clerici s-au declarat împotriva lucrării de evanghelizare în locuri publice și din casă în casă. Martorii au simțit că este de datoria lor să îndrepte atenția spre ceea ce considerau a fi învățături religioase false și, deseori, au făcut acest lucru în termeni foarte categorici. Câteva grupuri de Martori au fost atacate de gloate.3 Guvernul nu a sancționat aceste acțiuni, care reflectau o apatie crescândă față de o minoritate nepopulară.4 (Vezi Imaginea 18.1a, pag. 416.) După începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Martorii lui Iehova au rămas neutri din punct de vedere politic și au aderat la principiul nonviolenței. Această poziție le-a atras ostilitatea guvernului australian și a societății în general, a căror principală preocupare era susținerea efortului de război. Martorii lui Iehova aflați la vârsta înrolării refuzau să intre în armată, unii căutând să fie scutiți ca slujitori religioși. Guvernul a făcut câteva excepții, dar i-a pedepsit cu închisoarea pe alți Martori.5

1 Persoana juridică folosită de Martorii lui Iehova. 2 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1983 (engleză), ©1983 (Brooklyn, New York; Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.), pag. 37, 43, 49. 3 Relatarea personală a lui Thomas Bradburne, pag. 5; relatarea personală a lui Wilfred John, pag. 5. 4 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1983, (engleză) pag. 62-71. 5 Ibid., 76.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

De obicei, după ce un Martor refuza să depună jurământul de credință, guvernul îl acuza și, de cele mai multe ori, îl condamna la o lună de închisoare. La eliberare, mulți erau condamnați din nou, de data aceasta guvernul aplicând sentința maximă, și anume șase luni de muncă silnică. Unii judecători erau influențați de prejudecățile care afectau societatea de atunci. După ce i-a refuzat unui Martor dreptul la obiecția de conștiință, un judecător a declarat: „Vreau să se consemneze convingerea pe care o am, și anume că e periculos să lași liber un asemenea fanatic”. Dezinformarea, bigotismul și frica erau cuvinte de ordine în acel timp.6 Pe măsură ce războiul continua, guvernul Uniunii Australiene a profitat de febra patriotismului și a căutat să reducă la tăcere orice opinie diferită, catalogând-o drept „subversivă”. De exemplu, la 9 iulie 1940, într-un memorandum al Ministerului Apărării trimis către secretarul Departamentului pentru Politica de Apărare, Martorii lui Iehova erau acuzați de „răspândirea unei propagande subversive și defetiste. ... Martorii lui Iehova ar putea avea legături cu comuniștii, și, cu siguranță, se opun guvernului legitim al Australiei. Ei nu ezită să ia parte la orice acțiune menită să răstoarne acest guvern”. În concluzie, făcând referire la interzicerea Martorilor lui Iehova cu cinci zile în urmă de către guvernul canadian, Memorandumul recomanda „acțiuni similare pentru interzicerea acestei organizații în Australia”.7 Guvernul a suspendat toate licențele radio deținute de Martorii lui Iehova motivând că dorește să oprească transmiterea de informații sensibile către naziști. După câteva zile, la 17 ianuarie 1941, guvernul a interzis organizația Martorilor lui Iehova, pe motiv că ar constitui o amenințare la adresa securității naționale.8 Au urmat arestări, iar guvernul le-a confiscat sediul din Australia. Pe lângă aceste măsuri, guvernul i-a obligat pe unii Martori să se mute în zone rurale și le-a limitat deplasarea pe o rază de aproximativ opt kilometri de locuință.9 (Vezi Imaginea 18.1b, pag. 417.) Martorii au încercat imediat să conteste decizia la Înalta Curte arătând că Regulamentul Securității Naționale (Organizații subversive), instrumentul legal folosit pentru a interzice organizația, contravenea secțiunii 116 a Constituției Guvernului Uniunii Australiene, deoarece interzicea dreptul la libertate de religie.10 În final, în iunie 1943, Curtea a anulat interdicția. Guvernul nu a prezent nicio dovadă a activității subversive, confirmând astfel că interdicția constituia o aplicare abuzivă a Regulamentului

6 Law, War, and Liberty: The World War II Subversion Prosecutions, Roger Douglas, 2003, Melbourne University Law Review, Volumul 27 (http://www5.austlii.edu.au/au/journals/MelbULawRw/2003/3.html), referință electronică accesată la 16 februarie, 2020, pag. 79. 7 Departamentul Armatei, Uniunea Australiei, scrisoare către Secretar, Departamentul Coordonării Apărării, 9 iulie 1940. 8 Commonwealth of Australia Gazette, Nr. 8, 17 ianuarie 1941. 9 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1983, pag. 74-76, 88. 10 Chemare în judecată între Martorii lui Iehova și Uniunea Australiei, 19 februarie 1941.

Australia

Securității Naționale. Când a anunțat decizia majorității completului de judecată, judecătorul Starke a caracterizat măsura drept „arbitrară, inconsecventă și opresivă”.11 În această perioadă, guvernul i-a marginalizat și i-a privat pe cetățenii Martori de drepturi fundamentale, cu consecințe precum exmatricularea copiilor Martori din școli și pierderea locului de muncă. Charles Bernhardt lucra de 14 ani ca diriginte al poștei în William Creek (Australia de Sud). Numeroși inspectori poștali îi făcuseră rapoarte favorabile. Sidney Churches ocupa aceeași poziție în Coward Springs (Australia de Sud). La 22 aprilie 1941, amândoi au fost informați de către inspectorul zonal al poștei, însoțit de un polițist, că aveau să fie concediați întrucât erau Martori ai lui Iehova.12 Au existat cazuri asemănătoare și în alte părți ale țării. Un alt caz este cel al lui Kenneth Little, care nu a primit licența de taxi în Sydney. Care era motivul? „S-a raportat că aparții unei organizații, și anume Martorii lui Iehova, care a fost scoasă în afara legii; ... din acest motiv nu ești potrivit pentru a deține o licență de transport în regim de taxi”.13 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Martorii lui Iehova sunt un grup relativ mic care nu urmărește dobândirea unei influențe politice. Indiferent de locul în care trăiesc, ei cred ceea ce spune Biblia despre Regatul lui Dumnezeu, un guvern real, instaurat chiar de Dumnezeu, singura soluție reală la problemele omenirii. De aceea, ei își păstrează poziția de strictă neutralitate politică și nu se implică în mișcări sociale. Ei nu vor lua parte niciodată la războaie. Martorii lui Iehova respectă cuvintele lui Isus, care le-a spus discipolilor săi: „Ei nu fac parte din lume, așa cum nici eu nu fac parte din lume”. (Ioan 17:16) Dacă guvernele fac presiuni asupra cetățenilor să se ralieze „lumii”, urmărind fie o implicare politică, fie una militară, aceste demersuri creează un impas. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul Australiei a ales să dea crezare anumitor grupuri care se opuneau mesajului predicat de Martorii lui Iehova. Apoi, asemenea

11 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1983 (engleză), pag. 89-91. 12 Alexander MacGillivray, Depoziție sub jurământ în sprijinul moțiunii de interdicție în cauza dintre Martorii lui Iehova și Uniunea Australiei, 13 august 1941, pag. 32. În această resursă, Charles Bernhardt este menționat ca Frederick Eric Bernhardt. Totuși, el era cunoscut ca Charles. Vezi și Turnul de veghe, 1 noiembrie 1984, (engleză) pag. 19-23. 13 Alexander MacGillivray, Depoziție sub jurământ în sprijinul moțiunii de interdicție în cauza dintre Martorii lui Iehova și Uniunea Australiei, 13 august 1941, Annexure H.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

guvernelor din alte țări, a ales să-i prezinte pe Martori drept o amenințare publică și să le retragă recunoașterea juridică. Martorii lui Iehova au fost persecutați simultan pentru poziția lor neutră în mai multe țări occidentale democratice, precum Canada, Noua Zeelandă și Australia, dar și în Germania nazistă și în țările aliate ei. Conducătorii principalelor culte creștine din Australia au fost deranjați îndeosebi de lucrarea de evanghelizare publică desfășurată de Martorii lui Iehova. Pe parcursul anului 1940, aceștia au depus mai multe plângeri către guvern, cerând categoric interzicerea Martorilor. În aprilie 1940, arhiepiscopul catolic Daniel Mannix a cerut Serviciului de Investigații al Poliției Federale Australiene să cerceteze activitățile și publicațiile Martorilor lui Iehova.14 În iulie 1940, Dr. Eris O’Brien, directorul Acțiunii Catolice a Arhiepiscopiei din Sydney, a redactat o scrisoare către comisariatul poliției în care reclama activitatea de evanghelizare publică a Martorilor lui Iehova. Raportul intern al poliței, care a urmat, reflectă punctul de vedere al autorităților din acel timp cu privire la Martorii lui Iehova. În acesta se spunea că Martorii lui Iehova au concepții „denaturate și fanatice” și că interpretarea închipuită pe care o dau profețiilor Bibliei „se potrivește doar cu mințile lor denaturate”. În continuare, erau catalogați drept „excentrici, iraționali și fanatici”. Autorul raportului conchide cu recomandarea ca guvernul Uniunii Australiene să îi declare pe Martorii lui Iehova „o organizație ilegală cu doctrine ce trebuie interzise”.15 De asemenea, în iulie 1940, Crookes Hull, reverendul parohiei metodiste din Ulverstone (Tasmania) i-a scris Primului-Ministru, Robert Menzies, cerându-i să îi scoată pe Martorii lui Iehova în afara legii.16 În octombrie 1940, reverendul Tacon din parohia Sfântul Barnaba din Bondi Junction (Sydney), i-a cerut procurorului general să înceapă o investigație a organizației Martorii lui Iehova întrucât sunt „un grup de oameni neloiali” care „trebuie calificați ca atare”.17

14 Patrick Lyons, administrator al St Patrick’s Cathedral, Melbourne, scrisoare către R.S. Browne, inspector, Filiala de Investigații a Uniunii, Melbourne, 30 aprilie 1940. 15 Geo. G. Fergusson, inspector primă clasă, raport către superintendentul metropolitan, 18 iulie 1940. 16 A. Crookes Hull, parohia metodistă, Ulverstone, Tasmania, scrisoare către R.G. Menzies, Prim-Ministrul Australiei, 27 iulie 1940. 17 R.F. Tacon, Parohia Sfântul Barnaba din Bondi Junction, Sydney, scrisoare către W.M. Hughes, Avocatul General al Australiei, 12 octombrie 1940.

Australia

Ostilitatea manifestată de grupurile religioase „rivale” a găsit teren fertil în contextul războiului în care era angrenată societatea de atunci. Martorii lui Iehova nu luau parte la război și susțineau cu tărie că niciun creștin nu ar trebui să o facă. Unii considerau că aceste convingeri îi descurajează pe cei care vor să se înroleze și, drept urmare, sunt „în detrimentul efortului de război”, după cum se spunea foarte clar în Monitorul Oficial din 17 ianuarie 1941, care interzicea organizația Martorilor lui Iehova.18 3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Peacemongers, de Bobbie Oliver, 1997, Fremantle Arts Centre Press. ISBN 1 86368 184 1. Această carte analizează dreptul la obiecția de conștiință privind serviciul militar din Australia anilor 1911-1945. Discrimination and Religious Conviction, New South Wales Anti-Discrimination Board, 1984. ISBN 0 7240 7728 6. New South Wales Anti-Discrimination Board este un organism guvernamental sub patronajul Departamentului Comunităților și Justiției (Department of Communities and Justice). Această carte analizează libertatea religioasă și drepturile civile din Australia. Ea vorbește despre Martorii lui Iehova, precum și despre alte minorități religioase. La paginile 203-206 este analizată interzicerea activității Martorilor lui Iehova în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Jehovah’s Witnesses and the Secular World, de Zoe Knox, 2018, Macmillan Publishers Ltd., Regatul Unit al Marii Britanii. La paginile 71-80 se analizează situația în care se afla Australia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. State and Salvation: The Jehovah’s Witnesses and Their Fight for Civil Rights, de William Kaplan, 1989, University of Toronto Press, Toronto, Canada. La paginile 93-99 este prezentat contextul în care au fost interziși Martorii lui Iehova din Australia și decizia Înaltei Curți de a ridica interzicerea acestei organizații.

18 Commonwealth of Australia Gazette, Nr. 8, 17 ianuarie 1941.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Mai multe informații pe această temă pot fi găsite în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1983 (engleză), paginile 62-91. Malcolm Vale și George Gibb au ajutat la tipărirea publicațiilor Watchtower în Sydney în timpul interdicției. Comentariile lor pot fi găsite în Turnul de veghe din 1 iulie 1993, paginile 27-30 și în Turnul de veghe din 15 septembrie 1978 (engleză), pagina 27. Alexander MacGillivray a fost coordonatorul filialei Watch Tower Bible and Tract Society în timpul primei jumătăți a celui de-al Doilea Război Mondial, până la moartea sa. Philip Rees a fost coordonator în locul lui Alexander MacGillivray. Deși nu a rămas niciun document în care să fie menționate nominal aceste două persoane, fiecare dintre ele a trimis mai multe solicitări procurorului general, primului-ministru, guvernatorului general și altor oficiali de rang înalt în timpul interdicției impuse organizației Martorilor lui Iehova. Copiile acestei corespondențe și răspunsurile primite sunt păstrate la Filiala pentru Australasia a Martorilor lui Iehova. (Vezi Imaginea 18.1c, pag. 418.) 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Martorii lui Iehova nu sunt scutiți de problemele cu care se confruntă societatea în general, nici nu au o atitudine ostilă față de eforturile de a îmbunătăți starea acesteia. Principiul bine cunoscut al pragmatismului social prevede respingerea unui demers dacă acesta nu are rezultate, dacă nu este practic. Martorii cred că orice demers politic care ignoră poziția și autoritatea supremă deținute de Creator nu poate satisface corespunzător necesitățile oamenilor. Martorii lui Iehova aleg să nu se implice într-un sistem imperfect, deși respectă dreptul celorlalți de a-și exercita dreptul la alegere. Martorii lui Iehova îi învață pe oameni că respectarea principiilor Bibliei va aduce foloase reale în viitor și prezintă nenumărate avantaje și în prezent. Scripturile conțin principii care îi ajută pe oameni să aibă o viață de familie mai bună, o etică mai bună

Australia

a muncii, să fie onești și să respecte norme morale înalte. De asemenea, arată de ce este realist să avem încredere într-un viitor sigur și pașnic, într-o lume condusă de Dumnezeu. 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Ei sunt „persecutați pentru dreptate”. Martorii lui Iehova nu găsesc plăcere în persecuții. Autoritățile au recurs la măsuri punitive pentru a-i determina să renunțe la loialitatea lor față de Dumnezeu. Martorii se așteaptă la astfel de situații deoarece cunosc cuvintele cosemnate în Biblie, în A Doua Scrisoare către Timotei, capitolul 3, versetul 12: „Toți cei care doresc să trăiască cu devoțiune sfântă în unitate cu Cristos Isus vor fi și ei persecutați”. Deși trebuie să înfrunte persecuții, Martorii lui Iehova nu înfruntă și guvernele care îi persecută și nici nu doresc să li se opună. Ei nu caută martiriul, dar când autoritățile refuză să le respecte poziția de neutralitate, Martorii ascultă „mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni”. (Faptele 5:29) E adevărat, ar putea pune capăt persecuției dacă și-ar încălca poziția de neutralitate creștină. Dar această opțiune este inacceptabilă pentru Martorii lui Iehova, iar ascultarea lor neșovăielnică față de Dumnezeu le aduce multă bucurie. Isus a spus: „Fericiți sunt cei persecutați pentru dreptate, căci al lor este Regatul cerurilor!” (Matei 5:10) Aprobarea lui Dumnezeu, chiar și când trec prin situații potrivnice, le produce adevărata bucurie. Martorii lui Iehova înțeleg că aceste necazuri sunt temporare, în condițiile în care guvernele omenești sunt, la rândul lor, temporare. Aceste guverne acționează, așadar, ca niște tutori ai societății umane până când Regatul lui Dumnezeu va prelua complet controlul asupra lumii.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 18.1a În timpul marșurilor din 1939 din Sydney erau folosite megafoane de carton și pancarte pentru a îndrepta atenția asupra mesajului

Australia

Imaginea 18.1b Commonwealth of Australia Gazette, Nr. 8, 17 ianuarie 1941, prin care guvernele erau anunțate de interzicerea Martorilor lui Iehova

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 18.1c Scrisori trimise de Philip Rees și Alexander MacGillivray Secretarului Departamentului Procurorului General și Guvernatorului General al Commonwealth-ului Australiei

ASIA

Coreea

Martorii lui Iehova din Coreea Yong-il Hong

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. În 1912, Robert R. Hollister, reprezentant al Asociației Internaționale a Studenților în Biblie,1 a început să împărtășească mesajul Martorilor și să distribuie publicații biblice în Coreea, care se afla atunci sub dominație japoneză. Anul următor a fost deschisă la Seul o filială a Societății Watchtower, entitatea juridică folosită de Martorii lui Iehova atunci, cu scopul de a începe tipărirea unor publicații bazate pe Biblie.2 În 1935, sediul din Coreea a devenit Biroul din Seul al Filialei Japoneze a Societății Deungdaesa (în traducere liberă, „Farul”), iar mai târziu, în 1938, Centrul din Seul al Societății Deungdaesa. În anii 1930, cei câțiva Martori ai lui Iehova din peninsula coreeană au avut o activitate bogată. Din acest motiv, dar și pentru că erau supravegheați atent de poliție, ei nu reușeau să se întrunească cu regularitate pentru a-și desfășura activitățile religioase. Cu toate acestea, persoanele care apreciau publicațiile biblice ale Martorilor doreau să se boteze în această religie. Primul congres al Martorilor lui Iehova din Coreea a avut loc în zilele de 11-13 iunie 1932 și au asistat 45 de persoane. În 1933, guvernul japonez a început să pună piedici activității Martorilor, care au culminat în 1939 cu închiderea Centrului din Seul. În același an, a fost demarată o campanie în urma căreia 66 de coreeni au fost arestați. Printre aceștia se numărau Martori ai lui Iehova, familiile lor și persoane interesate de mesajul lor. Unii au fost închiși, iar alții și-au continuat activitățile în mod clandestin, până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când Japonia a fost învinsă.

1 Numele pe care Martorii lui Iehova l-au avut până în 1931. 2 Audierea lui Tae-sun Mun, 11 decembrie 1939, (MF7717_0481). Interogatoriul realizat de procurorul de la Procuratura locală din Seul, 28 iunie 1940. Lista cu persoanele în cauză de la Asociația Internațională Farul Studenților în Biblie (biroul Gyeonggi).

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Prima congregație a Martorilor lui Iehova din Coreea de Sud a fost înființată la Seul, la 24 iunie 1949. Aceasta era alcătuită din 12 Martori, dintre care șapte fuseseră închiși în perioada dominației coloniale japoneze. Un alt Martor se botezase în 1941, când majoritatea colaboratorilor lui erau în închisoare. În anii care au urmat, Martorii lui Iehova din peninsula coreeană au distribuit sute de mii de publicații biblice. La 30 octombrie 1952, după 13 ani de la închiderea Centrului din Seul al Societății Deungdaesa, a fost înregistrată legal asociația Watch Tower Bible and Tract Society. Aceasta este și azi persoana juridică folosită de Martorii lui Iehova din Coreea de Sud. La începutul anilor 1980, a fost dată o lege care le interzicea tuturor organizațiilor tipărirea a mai mult de o revistă proprie. Drept urmare, Martorii nu mai puteau continua tipărirea ambelor reviste, Treziți-vă! și Turnul de veghe. Din fericire, oficialul cu cel mai înalt nivel de răspundere în cadrul autorității competente era un apropiat al președintelui și îi cunoștea bine pe Martorii lui Iehova. Astfel revista Treziți-vă! a continuat să fie tipărită ca supliment al Turnului de veghe. În perioada în care încorporarea devenise obligatorie, guvernul sud-coreean a luat anumite măsuri pentru a incrimina și a pedepsi obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar. Cu toate acestea, Martorii lui Iehova nu au fost scoși în afara legii, iar persoana lor juridică nu a fost dizolvată. Interdicție și încarcerări în timpul guvernării japoneze La 29 iunie 1939, autoritățile japoneze au decis să-i aresteze pe toți Martorii lui Iehova din peninsula coreeană. Fuseseră acuzați că au răspândit concepții antirăzboi, că respinseseră cultul împăratului și că încercaseră să schimbe sistemul de stat japonez. Primele semne ale campaniei împotriva Martorilor lui Iehova începuseră să se facă simțite încă din 1933. Zeci de mii de publicații ale Societății Deungdaesa au fost interzise pe motiv că ar fi promovat în mod deliberat idei sedițioase. În luna iunie, poliția din Seul a confiscat aproximativ 50 000 de publicații de-ale Martorilor lui Iehova. Alte 30 000, au fost confiscate în luna septembrie de către autoritățile din Pyongyang. În cele din urmă, condamnarea a trei Martori pentru refuzul efectuării serviciului militar în Japonia a marcat punctul de început al unei ample campanii de arestări. În 1938, Junzo Akashi, directorul de la acea vreme al Societății Deungdaesa, le-a spus Martorilor din Coreea că urma să fie arestat și judecat, ceea ce s-a și întâmplat în primăvara anului următor. A fost anchetat de către poliția japoneză datorită refuzului fiului său de a efectua serviciul militar. Acesta, precum și alți doi Martori japonezi aveau, de asemenea, să fie judecați.

Coreea

Procesele din Japonia au început în ianuarie 1939, iar, la jumătatea lunii iunie, obiectorii de conștiință au primit pedeapsa cu închisoarea.3 La mai puțin de o săptămână de la încheierea proceselor, guvernul japonez a început să-i aresteze pe Martorii lui Iehova, deși cunoștea poziția de neutralitate politică adoptată de Martori în Germania nazistă și în alte țări. Poliția japoneză a denumit această operațiune „Incidentul Deungdaesa”. Deși coreenii nu făceau parte din armata japoneză, Martorii lui Iehova au fost arestați și acuzați de răspândirea unor concepții antirăzboi. Prin urmare, ziua în care a fost făcută prima arestare, respectiv 29 iunie 1939, marchează începutul unei lungi perioade de pedepse cu închisoarea pentru obiectorii de conștiință din peninsula coreeană.4 Știind adresele unde locuiau Martori ai lui Iehova, secțiile de poliție din Gyeonggi și Dongdaemun și-au coordonat acțiunile ca arestările să aibă loc la ora 5 dimineața. În acea zi, au fost arestați 14 Martori din Seul. Treptat, au început să fie arestați Martori și din afara Seulului, din provinciile Hamgyeong-do, Pyeongan-do și Gangwon-do. Două persoane au fost arestate la 30 iunie, două, la 1 iulie, două, la 2 iulie și nouă, la 3 iulie. Autoritățile au demarat anchete de amploare, astfel că nu i-au arestat doar pe Martori, ci și pe cei care le citeau publicațiile sau veniseră în contact cu ei. Sursele disponibile arată că aproximativ 33 de Martori ai lui Iehova au fost arestați. Lor li s-au alăturat alți 11 care au fost duși la închisoare în decembrie 1941. Se pare că aproape toți Martorii lui Iehova din Coreea fuseseră încarcerați. În plus, guvernul japonez a încercat să-i oblige pe Martorii aflați la închisoare să practice cultul împăratului japonez. Femeile erau închise și interogate în secția de poliție Dongdaemun, iar bărbații, în camerele de detenție ale secției de poliție Gyeongi. În 1940, la 12 iunie și respectiv 1 iulie, toți aceștia au fost transferați la Procuratura Locală din Seul. Au fost ținuți în camerele de detenție ale închisorii Seodaemun. În fiecare dimineață, se făceau presiuni asupra deținuților din închisoarea Seodaemun, încercând să-i determine să se închine în direcția orașului Tokyo, unde locuia împăratul japonez. Deoarece Martorii refuzau să facă acest lucru, gardienii de la închisoarea Seodaemun recurgeau la torturi ca să-i facă să cedeze. Îi întrebau: „Cum i-am putea controla pe ceilalți 3 000 de deținuți dacă și ei ar refuza să respecte regulile ca voi?”. 3 History of Persecution on Christianity in Korea by Japanese Imperialism (Istoria persecuției împotriva creștinismului în Coreea de către imperialismul japonez), de Kurata Masahiko, 1991, (Christian Literature Press), „Invasion of Foreign Countries by Japanese Emperor and Christianity in Korea” (Invazia țărilor străine de către împăratul japonez și creștinismul în Coreea), cap. 6, pag. 80. 4 History of Republic of Korea 03 (Istoria Republicii Coreea 03), de Hong-gu Han, 2006 (Hanibooks), pag. 306, 307.

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

La 30 august 1941 s-au încheiat audierile preliminare pentru primul val de Martori arestați, majorității dintre ei intentându-li-se proces. Procesele celor arestați între 1939 și 1940 s-au încheiat la 14 iulie 1942. Mun Tae-sun, reprezentat al Societății Deungdaesa care supraveghea activitatea Martorilor lui Iehova din Coreea, a primit o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani. Alții au primit pedepse de la 18 luni la patru ani, în funcție de gradul de implicare în activitatea de evanghelizare a Martorilor. Majoritatea celor condamnați executaseră deja trei ani de închisoare, dar li s-au luat în considerare doar 400 de zile. Astfel, au executat cu doi ani mai mult decât pedeapsa oficială. După ce erau eliberați, Martorii continuau să fie supravegheați de către anchetatori. Dacă autoritățile bănuiau că deținuții Martori și-ar putea relua activitatea de evanghelizare, îi rețineau din nou, chiar dacă tocmai își executaseră pedeapsa cu închisoarea. Astfel, Martorii puteau fi închiși din nou, de această dată în lagăre de detenție preventivă. Martorii puteau fi reținuți preventiv în baza Legii cu privire la menținerea ordinii publice care stipula următoarele: „În ceea ce privește o persoană care a comis una dintre infracțiunile incluse în Capitolul 1 și care este eliberată după executarea pedepsei, dacă există o foarte mare posibilitate ca aceasta să comită aceeași infracțiune după ce a fost eliberată, instanța poate dispune măsura arestării preventive a persoanei în cauză, la cererea procurorului”. Obiecția din motive de conștiință după ce Coreea obține independența față de Japonia Ca urmare a capitulării Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, țara a fost împărțită în două: Coreea de Nord și Coreea de Sud. Ambele state și-au stabilit guverne independente în 1948. Doi ani mai târziu, Coreea de Nord și-a invadat vecinii din sud, ceea ce a condus la Războiul din Coreea (1950-1953). În toată această perioadă, Martorii lui Iehova au refuzat serviciul militar, ca obiectori de conștiință. Martorii din nou-formatul stat Coreea de Sud au fost judecați de către instanțe civile și condamnați la pedepse cu închisoarea de la câteva luni la trei ani. Pe măsură ce tot mai mulți oameni îmbrățișau credința Martorilor lui Iehova, creștea numărul celor care refuzau serviciul militar. Spre sfârșitul anilor 1950, se înregistrau câteva zeci de cazuri pe an. Din când în când, în presă apăreau articole despre obiecția din motive de conștiință a Martorilor.

Coreea

În 1961, Park Chung-hee a preluat – printr-o lovitură de stat – controlul militar asupra puterii executive, legislative și judecătorești din Coreea de Sud. În 1963, el a devenit președinte și a condus țara până la moartea sa, în 1979. În 1968, armata a implementat un sistem pentru rezerviști cu scopul de a instrui soldații timp de opt ani după efectuarea serviciului de militar activ. Printr-un sistem de înregistrare a rezidenților, toți cetățenii sud-coreeni au primit număr de identificare, iar guvernul a început implementarea unui program strict de recrutare. În 1969, Curtea Supremă a Coreei de Sud a dat o hotărâre finală cu privire la obiecția de conștiință. În mai puțin de două pagini, Curtea a afirmat că decizia de a refuza serviciul militar pe baza conștiinței nu se încadrează în libertatea de închinare sau de conștiință garantate prin Constituție.5 În același an, liceele au început să organizeze exerciții cu scopul de a oferi instruire militară. Încorporarea forțată și Legea privind măsurile speciale pentru pedepsirea infracțiunilor contra serviciului militar (1973-1979) Legea privind măsurile speciale pentru pedepsirea infracțiunilor contra serviciului militar a fost promulgată la 30 ianuarie 1973. Conform acesteia, pedeapsa cu închisoarea pentru refuzul serviciului militar creștea de la trei ani la zece ani. Aceeași lege stipula că cei care executaseră deja pedepse pentru refuzul serviciului militar puteau fi recrutați din nou, iar dacă refuzau, urmau să fie din nou condamnați. În pofida acestor măsuri, numărul Martorilor lui Iehova care refuzau serviciul militar creștea cu aproximativ 100 în fiecare an. Această situație l-a determinat pe președintele țării să ordone Administrației Forțelor Armate să abordeze direct problema Martorilor lui Iehova care refuzau serviciul militar din motive de conștiință. La 20 februarie 1975, Administrația Forțelor Armate i-a înaintat președintelui „Raportul privind măsurile de prevenție luate împotriva Martorilor lui Iehova care nu se prezintă la încorporare”. Conform acestuia, erau în curs de implementare diverse măsuri pentru a eradica obiecția din motive de conștiință față de serviciul militar în rândul Martorilor lui Iehova. Aceste măsuri au constituit practica Coreei de Sud de încorporare forțată. (Vezi Imaginea 19.1a, pag. 468.) Potrivit raportului, au fost încorporați 99,88% dintre cetățenii de sex masculin apți pentru serviciului militar. Restul de 0,12% au fost 210 bărbați care au refuzat recrutarea, 62,9% dintre aceștia fiind Martori ai lui Iehova. 5 69DO934, 22 iulie 1969.

100

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Administrația Forțelor Armate avea sarcina de a-i identifica pe toți cei apți pentru serviciul militar și de a-i trimite în tabere militare. Orice Martor considerat apt pe care îl găseau putea fi încorporat pe loc și transportat într-una din acele tabere. Ofițerii făceau percheziții la sălile Regatului,6 veneau pe neașteptate la casele Martorilor în timp ce aceștia dormeau sau apăreau neanunțați în timpul petrecerilor de nuntă. De multe ori, așteptau la închisori ca să-i încorporeze pe Martorii ce tocmai fuseseră eliberați după executarea pedepselor, iar alteori încorporau cu forța chiar și tineri care nu erau apți din punct de vedere fizic pentru serviciul militar. Instituțiile guvernamentale născoceau tot felul de metode ca să-i hărțuiască pe Martorii lui Iehova care erau obiectori de conștiință. În încercarea de a-i supune presiunii sociale, autoritățile agățau de ușile caselor unde locuiau Martori semne pe care scria „a refuzat încorporarea”.7 Guvernul a impus sancțiuni mari companiilor care angajau obiectori de conștiință și a amenințat că rudele acestora își vor pierde locul de muncă. Școlile puneau și ele presiune pe cei care refuzau serviciul militar, amenințându-i cu exmatricularea. Martorii ce fuseseră încorporați cu forța și duși în tabere militare erau supuși multor forme de tortură ca să fie obligați să satisfacă serviciul militar. Poliția militară de la Centrul de Instruire Nonsan a conceput special pentru Martorii lui Iehova șase celule de dimensiunea unor cabine telefonice și i-a obligat pe deținuți să stea în picioare 24 de ore din 24, timp de mai multe luni, fără a fi lăsați să doarmă. TRATAMENTUL BRUTAL APLICAT

NR. DE CAZURI

Ținut la izolare sau ținut la izolare în picioare

695

Înfometare sau limitarea hranei

906

Limitarea vizitelor din afară

926

Refuzul tratamentului medical adecvat

271

Privare de somn

1166

Folosire abuzivă a instrumentelor de încătușare sau reținere

352

Poziția de drepți

5479

Pedepse de ordin fizic

4914

Bătăi

3613

Umilire sexuală

555

Tortură prin șocuri electrice

Tortură cu ajutorul apei Total

75 18967

Tabelul 1. Tratamentul brutal la care au fost supuși obiectorii de conștiință cu privire la serviciul militar. (Pentru o Coree de Sud fără deținuți pe motive de conștiință. Human Rights Without Frontiers Int’l, 2006, pag. 70.)

6 Lăcașuri de cult ale Martorilor lui Iehova. 7 Chosun Daily, 14 iulie 1974.

Coreea

101

Până în 1975, obiectorii de conștiință fuseseră judecați de instanțe civile. Dar, pe perioada încorporărilor forțate, Martorii lui Iehova au fost trimiși în tabere militare și judecați de tribunale militare. În baza noii Legi speciale, magistrații îi eliberau condiționat pe obiectorii de conștiință, apoi îi arestau din nou și, în cele din urmă, îi condamnau la închisoare pe o perioadă mai lungă decât cea inițială. Unii obiectori de conștiință au primit pedepse cu închisoarea mai mari decât pedeapsa maximă permisă de lege. Dintre cei 256 de obiectori care au executat mai mult de două pedepse cu închisoarea, 159 au fost închiși în această perioadă. Dintre aceștia, 29 au fost încarcerați de trei ori, iar doi dintre ei, chiar de patru ori. Administrația Forțelor Armate a continuat seria încorporărilor forțate chiar și după moartea președintelui țarii, în 1979. Martorii lui Iehova au fost reținuți în tabere militare unde au fost judecați pentru nesupunere de către instanțe militare și au fost condamnați la doi ani de închisoare, pedeapsa maximă admisă de Legea penală militară. Peste 200 de Martori erau puși sub acuzare în fiecare an, în această perioadă ca obiectori de conștiință. Modificarea Legii penale militare aduce pedepse mai lungi În anii 1990, după încheierea perioadei regimurilor militare, guvernul sud-coreean a renunțat la cursurile de pregătire militară pentru elevii de liceu. Cu toate acestea, Legea penală militară a fost modificată la 16 decembrie 1993, în sensul prelungirii pedepsei maxime admise pentru infracțiunea de nesupunere, de la doi ani de închisoare la trei. În materialul înaintat Adunării Naționale ce conținea amendamentele referitoare la modificarea Legii s-a specificat că scopul acestor modificări era „intensificarea sancțiunilor împotriva obiectorilor cu privire la serviciul militar care refuză să poarte armă din cauza unor convingeri”. Alt element clar menționat a fost majorarea pedepsei maxime în cazul Martorilor lui Iehova. Din 1993 până în 2001, an în care s-au încheiat încorporările forțate, sentințele emise în temeiul Legii au însumat 13 018 ani, reprezentând 36% din totalul sentințelor date tuturor Martorilor obiectori de conștiință. Deși pedepsele date în această perioadă au fost cele mai lungi, numărul Martorilor lui Iehova care au refuzat serviciul militar din motive de conștiință a crescut. Dacă în 1993 se înregistrau 406 cazuri, în 2001 s-a ajuns la 791. Articolele de cercetare citează frecvent aceste cifre pentru a demonstra că impunerea unor sancțiuni dure nu descurajează și nici nu înlătură obiecțiile din motive de conștiință.8

8 Conscientious Objection (Obiecția din motive de conștiință), editori Gyeong-huan Ahn și Bok-hui Jang, 2001, (Saramsaenggak), pag. 215, 216; Conscientious Objection in 2005—Examination of Reality and Search for Alternative (Obiecția din motive de conștiință în 2005; O examinare a realității și găsirea unei alternative), Seok-wu Lee, editor, 2005 (Saramsaenggak), pag. 27, 28.

102

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Rolul mass-mediei și al organizațiilor pentru drepturile omului în sensibilizarea publicului larg În timpul Războiului Rece, Martorii lui Iehova erau în general condamnați de societate, care considera că refuzul satisfacerii serviciului militar era în avantajul comuniștilor. Cu toate acestea, într-un articol din 1983 adresat intelectualilor sud-coreeni și intitulat „Martorii lui Iehova suferă în Uniunea Sovietică”, ziarul Kyunghyang Shinmun a explicat că și Martorii lui Iehova din Uniunea Sovietică se opun serviciului militar și își mențin neutralitatea politică, chiar dacă se află sub regimul comunist. Totuși, în 1985, Curtea Supremă a Coreei de Sud și-a menținut hotărârea anterioară conform căreia obiecția din motive de conștiință era inacceptabilă.9 În 2001, numărul Martorilor lui Iehova închiși pentru refuzul serviciului militar a ajuns la 1 640, cifră record în istoria Coreei. În acel an, un articol intitulat „Nu suport să pun mâna pe armă” a fost inclus într-un număr al ziarului Hankyoreh care a fost dedicat în întregime obiecției Martorilor lui Iehova cu privire la serviciul militar.10 După publicarea articolului care abordase fără echivoc o problemă trecută cu vederea decenii la rând, instituțiile de presă au început să scrie din ce în ce mai mult despre obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar. Din cauza presiunii presei și opiniei publice, Administrația Forțelor Armate a pus capăt în 2001 încorporărilor forțate. După 2001, cazurile de obiecție pe baza conștiinței au fost din nou judecate de instanțele civile, unde judecătorii au început să le impună Martorilor pedepse minime și au interzis reîncorporarea.11 La 21 mai 2004, judecătorul Lee Jeong-ryeol de la Tribunalul Districtului de Sud din Seul a acordat un verdict de nevinovăție în cazul a trei obiectori de conștiință. A fost prima dată în istoria Coreei de Sud când se întâmpla acest lucru. Potrivit unui studiu, în decurs de 30 de zile, achitarea celor trei Martori a apărut în 567 de știri și articole de presă.12 Presa a început să scrie și despre problemele întâmpinate de cei care deveneau Martori ai lui Iehova după efectuarea serviciului militar și refuzau serviciul militar în rezervă. 9 85DO1094, 23 iulie 1985. 10 Hankyoreh, 15 februarie 2001, 21 nr. 345. 11 Conform articolului 136 din Decretul de aplicare a Legii serviciului militar, o persoană condamnată la închisoare pe o perioadă de cel puțin un an și șase luni va fi supusă recrutării și încadrată în cel de-al doilea statut de încorporare eligibilă (scutit de serviciul militar). 12 Conscientious Objection in 2005—Examination of Reality and Search for Alternative (Obiecția din motive de conștiință în 2005; O examinare a realității și găsirea unei alternative), pag. 228-248.

Coreea

103

În timpul celor opt ani de serviciu ca rezerviști, obiectorii de conștiință erau puși sub acuzare de fiecare dată când nu se prezentau la încorporare, făcându-li-se un cazier judiciar amplu. În 2004 și 2011, Curtea Constituțională a hotărât că prevederea Legii penale militare de a-i pedepsi pe obiectorii de conștiință era constituțională. Însă, chiar și după acele decizii ale Curții, mulți judecători de la instanțele inferioare au refuzat să ia parte la procese împotriva obiectorilor de conștiință deoarece se îndoiau de constituționalitatea Legii. Mulți dintre ei au început să transfere cauzele de acest gen instanțelor superioare, astfel că numărul proceselor în așteptare a ajuns la 953. Deși atât Curtea Supremă, cât și Curtea Constituțională au refuzat în repetate rânduri să recunoască dreptul la obiecția pe motive de conștiință cu privire la serviciul militar, situația se schimbase acum suficient de mult pentru ca Martorii lui Iehova coreeni să-și poată construi o apărare eficientă. Într-o carte apărută în 2006, intitulată For a South Korea Without Prisoners of Conscience (Pentru o Coree de Sud fără deținuți din motive de conștiință), organizația Human Rights Without Frontiers a publicat rezultatele unui sondaj realizat în rândul a aproximativ 12 000 de Martori ai lui Iehova din Coreea de Sud care au fost obiectori de conștiință. S-au raportat 18 967 de cazuri în care au fost aplicate tratamente brutale. Dintre participanții la sondaj, 1 164 au rămas cu sechele cum ar fi diverse forme de handicap, boli cronice și afecțiuni mintale.13 Cinci Martori ai lui Iehova și-au pierdut viața în detenție. Mulți au murit după eliberare sau au suferit de diverse boli pentru tot restul vieții, drept consecință a violențelor pe care le-au îndurat în închisoare. La 3 noiembrie 2006, doi Martori ai lui Iehova, Yoon Yeo-beom și Choi Myeong-jin, au depus o petiție Comitetului pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite (UNHRC). UNHRC a considerat că statul coreean încălcase libertatea de conștiință a Martorilor și că trebuie să plătească despăgubirile care se impun. În plus, a îndemnat Coreea de Sud să se asigure că astfel de situații nu vor mai avea loc. Mai mult decât atât, la 24 septembrie 2008, Comisia Prezidențială pentru Decese Suspecte în Armată a anunțat că statul coreean este considerat responsabil pentru moartea a cinci Martori ai lui Iehova: Kim Jong-sik, Kim Seon-tae, Kim Yeong-geun, Lee Chun-gil și Jeong Sang-bok. Aceștia nu au vrut să satisfacă serviciul militar și și-au pierdut viața între anii 1970 și 1980, încarcerați fiind de armată. Totodată, în închisori, au început să fie permise publicațiile Martorilor lui Iehova și organizarea de întruniri religioase. 13 For a South Korea Without Prisoners of Conscience (Pentru o Coree de Sud fără deținuți din motive de conștiință), de Willy Fautré, 2006, (Human Rights Without Frontiers), pag.70-82.

104

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În 2011, Curtea Constituțională și-a menținut hotărârea cu privire la caracterul constituțional al prevederii Legii serviciului militar ce permitea sancționarea celor care refuză acest serviciu. Ca răspuns la petițiile înaintate de 100 de Martori ai lui Iehova în 2011 și de alți 388, în 2012, UNHRC și-a reiterat opinia potrivit căreia libertatea de conștiință a Martorilor lui Iehova trebuie garantată. În 2017, câțiva judecători de la instanțe inferioare din Coreea de Sud au pronunțat primele verdicte de nevinovăție acordate în cauze ce vizau obiectori de conștiință. În cele din urmă, nu mai puțin de 90 de Martori ai lui Iehova au fost declarați nevinovați în primă instanță sau la recurs. La 28 iunie 2018, Curtea Constituțională a hotărât în sfârșit că Legea serviciului militar este incompatibilă cu Constituția pentru că nu prevede un sistem de serviciu alternativ. Curtea a stabilit ca luna decembrie 2019 să constituie data limită până la care guvernul să modifice Legea în vederea includerii unei opțiuni alternative la serviciul militar. În caz contrar, Legea ar încălca Constituția.14 Astfel, Curtea Constituțională și-a anulat propria decizie în termen de șapte ani. La 1 noiembrie 2018, în urma hotărârii istorice a Curții Constituționale, Curtea Supremă a decis în favoarea lui O Seung-heon, un Martor al lui Iehova, afirmând că libertatea de conștiință garantată prin Constituție include dreptul de a refuza serviciul militar din motive de conștiință.15 Această hotărâre definitivă a ajutat la soluționarea a peste 900 de cauze similare aflate în așteptare la toate nivelurile sistemului juridic coreean. Ca urmare a hotărârilor Curții Constituționale și ale Curții Supreme, Ministerul Justiției a dispus eliberarea condiționată a deținuților Martori ai lui Iehova, pe măsură ce aceștia deveneau eligibili, aplicând perioada maximă permisă de lege. La 28 februarie 2019, a fost eliberat și ultimul deținut Martor al lui Iehova, al 19 350-lea. Condamnările tuturor Martorilor din Coreea care au refuzat serviciul militar au însumat 36 824 de ani.

14 Constitutional Court (Curtea Constituțională), 2011 Heonba379 (sintetizat), 28 iunie 2018, „Decision on Military Service Act” (Hotărârea cu privire la Legea serviciului militar). 15 Supreme Court (Curtea Supremă), 16 Do 10912, 1 noiembrie 2018, „Judgment on Seung-heon O” (Hotărârea în cazul Seungheon O).

Coreea

105

2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Iată ce a afirmat în 1939 Mun Tae-sun înaintea autorităților japoneze: „Noi suntem împotriva războiului. Dacă am fi duși pe un câmp de luptă și comandantul ne-ar ordona să împușcăm soldatul inamic, noi, ca Martori ai lui Iehova, nu am putea să facem acest lucru. Pentru că acel comandant de pe câmpul de luptă este un om, dar cel care ne-a învățat să nu ucidem este Dumnezeu. Nu trebuie să respectăm porunca unui om care este o creatură a lui Dumnezeu. Iehova Dumnezeu ne-a poruncit să nu ne omorâm dușmanii dacă aceștia sunt și ei oameni, chiar dacă asta înseamnă că nu putem respecta ordinul comandantului de a ucide”.16 Răspunsul lui s-a bazat pe versete precum cel din Faptele apostolilor 5:29 unde se spune: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni” sau Exodul 20:13 unde citim porunca divină: „Să nu ucizi”. (Vezi Imaginea 19.1b, pag. 469.) Guvernul japonez, care, în acel moment, își concentra toate eforturile pentru a obține victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, a considerat că astfel de convingeri erau extrem de periculoase și că îndemnau la răzvrătire. Martorii lui Iehova au fost sancționați de către guvernul japonez în baza Legii cu privire la menținerea ordinii publice, care stipula în Partea I, Articolul 1, secțiunea „Infracțiuni”, următoarele: „Persoanele care organizează o asociație în scopul schimbării sistemului de guvernare sau care sunt membre ale respectivei asociații, precum și liderii asociației vor primi pedeapsa cu moartea ori cu închisoarea pe viață sau pe o perioadă de cel puțin șapte ani; persoanele care s-au alăturat ulterior asociației având cunoștință despre natura activității sale sau care au întreprins acțiuni pentru a ajuta la îndeplinirea scopului asociației vor primi pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă de cel puțin trei ani”.17 Se considera că persoana care citea publicații bazate pe Biblie sau care efectua de bunăvoie pasul botezului „se alătura asociației având cunoștință despre natura activității sale”. Iar un Martor botezat care distribuia publicațiile organizației se făcea vinovat de „întreprinderea unor acțiuni pentru a ajuta la îndeplinirea scopului asociației”. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, peninsula a fost împărțită în Coreea de Nord și Coreea de Sud. În 1950, a izbucnit un război între cele două țări. Drept urmare, poporul sud-coreean a pus tot mai mult accent pe apărerea țării prin intermediul forței armate. 16 Audierea lui Tae-sun Mun, 11 decembrie 1939 (MF7717_0481). 17 Acest regulament a fost adoptat în 1925 și modificat la 1 mai 1941.

106

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Pe lângă stabilirea sistemului de încorporare forțată, regimurile militare au pus accent pe datoria cetățenilor de a se dedica securității naționale. Acest devotament s-a regăsit în introducerea instruirii militare în școli și la locurile de muncă, precum și în participarea la instruirea militară în rezervă pe o perioadă de opt ani. Sistemul de încorporare forțată i-a afectat din punct de vedere fizic, social și financiar pe Martorii lui Iehova. În închisori sufereau foarte mult, unii chiar pierzându-și viața, iar, după ce erau eliberați, le era aproape imposibil să-și găsească loc de muncă din cauza cazierului judiciar. Elevii se confruntau cu multe probleme în școli, întrucât refuzau să salute drapelul sau să participe la pregătirea militară. Prin urmare, pentru opinia publică, Martorii lui Iehova erau o religie ciudată, alcătuită din oameni nepatrioți, cu antecedente penale și ai căror copii erau privați de educație datorită neutralității politice a părinților lor. Punctul de vedere al altor religii creștine cu privire la obiecția din motive de conștiință Persecuția suferită de Martori datorită neutralității lor politice trebuie pusă în balanță cu felul în care alte organizații religioase îi considerau pe Martorii lui Iehova. Biserica Catolică și cele protestante din Coreea de Sud i-au catalogat pe Martori drept sectă. În timpul colonialismului japonez, toate celelalte grupări religioase s-au supus cerinței de a se închina la altarele șintoiste. Odată ce Coreea și-a câștigat independența, și mai ales după Războiul din Coreea, numărul creștinilor a crescut rapid, reprezentând în prezent 63% din întreaga populație religioasă.18 După război, s-au auzit voci care susțineau că creștinii nu ar trebui să salute drapelul. Anumite culte religioase acceptau serviciul militar, dar numai pentru activități necombatante. Altele, în schimb, erau dispuse să efectueze stagiul militar cu condiția să li se permită să celebreze Sabatul în interiorul taberelor militare. Însă, pe măsură ce Coreea a devenit tot mai militarizată în timpul anilor 1970, astfel de condiționări din partea religiilor aproape că au dispărut.19 Spre deosebire de Biserica Catolică și de cele protestante, Martorii lui Iehova din Coreea au rămas fermi, refuzând să salute drapelul și să satisfacă serviciul militar. Drept urmare, bisericile i-au acuzat că interpretează Biblia prea literal și s-au opus găsirii unei soluții cu privire la problema obiecției din motive de conștiință.

18 Religious Stats in Korea (Statistici cu privire la religie în Coreea), 2018 (Ministerul Culturii, Sportului și Turismului), „Population of Each Religious Type” (Membrii fiecărei religii), pag. 91. 19 History of Republic of Korea 02 (Istoria Republicii Coreea 02), de Hong-gu Han, 2003 (Hankyoreh), pag. 215.

Coreea

107

După 1990, doi dintre președinții Coreei de Sud au fost pastori în cadrul Bisericii Prezbiteriene, iar situația obiectorilor de conștiință s-a înrăutățit în timpul mandatelor lor. În timpul președinției unuia dintre ei, Legea penală militară a fost modificată în sensul prelungirii la trei ani a pedepsei maxime pentru nesupunere. În timpul următorului său mandat, s-au pus bazele unui proiect în vederea satisfacerii unui serviciu alternativ de către cei care refuzau serviciul militar. Însă, în 2008, cel de-al doilea președinte prezbiterian a anulat proiectul. Bisericile din Coreea de Sud continuă să critice și în prezent hotărârile Curții Constituționale și ale Curții Supreme care protejează drepturile obiectorilor de conștiință. Choi Bok-su, un Martor al lui Iehova adus înaintea instanței ca urmare a arestărilor din perioada Deungdaesa, a fost întrebat de un procuror: „Acum vă considerați supus al Imperiului Japonez?”. El a răspuns: „Sunt Martor al lui Iehova, supus al lui Dumnezeu”.20 În ultimele opt decenii, neutralitatea politică a Martorilor lui Iehova a fost aspru criticată. Au fost caracterizați ca fiind ‘mai răi decât comuniștii’, deoarece ‘comuniștii luptă pentru țară după ce se convertesc, dar Martorii nu’. Autoritățile erau conștiente că obiecția Martorilor cu privire la serviciul militar era o decizie personală luată pe baza Bibliei și că nimeni nu făcea acest lucru din constrângere. Martorii lui Iehova se opun serviciului militar deoarece așa le dictează conștiința instruită pe baza Bibliei. Ar fi deci imposibil să înțelegem punctul de vedere al unui Martor fără să folosim Biblia. Pentru Martorii lui Iehova, Biblia reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu. Ei consideră că învățăturile acesteia nu pot fi amestecate cu tradițiile și filozofiile omenești. (Coloseni 2:8) Prin urmare, Martorii aplică același standard și în cazul învățăturilor biblice cu privire la serviciul militar. Martorii lui Iehova manifestă respect față de autorități, în armonie cu principiul din Romani 13:1, unde citim: „Orice om să fie supus autorităților superioare”. Ei respectă legea, plătesc taxe și susțin inițiative guvernamentale în folosul populației. Martorii nu vor participa vreodată la vreo încercare de răsturnare a vreunui guvern. Site-ul oficial al Martorilor lui Iehova, www.jw.org, afirmă următoarele cu privire la motivul pentru care ei se opun serviciului militar: „Continuatorii lui Isus respectă porunca lui ‘de a nu face parte din lume’ rămânând complet neutri în chestiunile politice. (Ioan 17:16)”.

20 Audierea lui Bok-su Choi (a treia), Showa150614, MF7718_0650.

108

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Creștinii din secolul I au refuzat să ia parte la război și să efectueze serviciul militar, menținându-și neutralitatea în armonie cu învățăturile Bibliei.21 Însă, pe parcursul secolului al IV-lea, când așa-zisul creștinism a devenit religia de stat a Romei, creștinătatea a trecut printr‑un proces de laicizare și a adoptat ideea „războiului drept”. Primii creștini ajunseseră să fie considerați fanatici pentru că nu satisfăceau serviciul militar. Indiferent de punctul de vedere al celor din jur cu privire la obiecția din motive de conștiință, Martorii lui Iehova depun eforturi să urmeze exemplul creștinilor din secolul I, care au fost învățați chiar de către Isus. Acesta este, așadar, răspunsul nostru la întrebarea: „Având în vedere că Biblia este aceeași pentru toți, de ce creștinii adoptă puncte de vedere diferite cu privire la serviciul militar?”. Asemenea membrilor multor religii, unii Martori din perioada Primului Război Mondial au acceptat anumite activități necombatante ca parte a serviciului militar. Însă, pe măsură ce au studiat Biblia cu mai multă atenție, Martorii lui Iehova au ajuns să înțeleagă că, dacă voiau să fie complet neutri, nu puteau alege să fie soldați. Atitudinea fermă a Martorilor din Coreea de Sud le-a adus deseori critici, fiind considerați inflexibili și egoiști deoarece respingeau măsurile de compromis propuse de autorități. 3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Conscientious Objection—Public Interest and Human Rights Series 01 (Obiecția din motive de conștiință – Interes public și drepturile omului, Seria 01), Gyeong-huan Ahn și Bok-hui Jang, editori, 2002 (Saramsaenggak). Aceasta este prima carte despre obiecția din motive de conștiință publicată în Coreea de Sud. Ea include documente relevante, cauze din alte țări și experiențe ale Martorilor lui Iehova, victime ale tratamentelor brutale. For South Korea Without Prisoners of Conscience—A Report by Human Rights without Frontiers International (Pentru o Coree de Sud fără deținuți din motive de conștiință – Un raport al Human Rights without Frontiers International), de Willy Fautré, 2007 (HRWF, Bruxelles). Această carte conține documente relevante, hotărâri judecătorești, proiecte de lege privind serviciul alternativ și prezintă un istoric cu privire la refuzul serviciului militar de către Martorii lui Iehova, precum și pedepsele aspre pe care le-au suferit.

21 www.jw.org, „De ce Martorii lui Iehova nu merg la război?” (https://www.jw.org/ro/martorii-lui-iehova/intrebari-frecvente/de-cenu-merg-la-razboi/), referință electronică accesată la data de 21 decembrie 2021.

Coreea

109

Comprehensive Report of the Presidential Commission on Suspicious Deaths in the Military—Book 1: Commission’s Activities and Results of Investigation (Un raport cuprinzător al Comisiei Prezidențiale pentru Decese Suspecte în Armată, Volumul I: Activitatea Comisiei și rezultatele anchetelor), 2009. Această carte conține rezultatele anchetei în cazul a cinci Martori care și-au pierdut viața în timp ce se aflau în detenție datorită refuzului de a satisface serviciul militar. Sunt prezentate multe detalii despre persecuția suferită de Martorii lui Iehova în anii 1970 și 1980. Conscientious Objection and Alternative Service—Public Interest and Human Rights Series 23 (Obiecția din motive de conștiință și serviciul alternativ – Interes public și drepturile omului, Seria 23), In-seop Han și Jae-seung Lee, editori, 2013 (Editura Kyungin). Aceasta este o versiune actualizată a cărții Conscientious Objection—Public Interest and Human Rights Series 01. Hankyoreh 21, numerele 651, 653, 654 și 655. Aceste numere ale ziarului prezintă istoria obiectorilor de conștiință din epoca colonială japoneză și până în prezent, menționând și cauzele victimelor. reuters.com, 28 august 2013, „Jail, Stigma Await South Korean Men Who Refuse Military Service” (Bărbații din Coreea de Sud care refuză serviciul militar vor avea de înfruntat închisoarea și stigmatul social). apnews.com, 17 ianuarie 2014, „South Korea Jails Hundreds for Refusing Military Stints” (Coreea de Sud pedepsește cu închisoarea sute de bărbați care refuză stagiul militar). The New York Times, 3 octombrie 2015, „South Korean Jehovah’s Witnesses Face Stigma of Not Serving in Army” (Martorii lui Iehova din Coreea de Sud trăiesc cu stigmatul asociat refuzului lor de a face armata). MBC, 2018, Tears of 36,000 Years (36 000 de ani de lacrimi). Acest documentar televizat prezintă istoria obiecției din motive de conștiință din Coreea. Jehovah’s Witnesses in Korea—100 Years of History 1912-2012 (Martorii lui Iehova din Coreea aniversează 100 de ani de istorie 1912-2012), 2012 (Watch Tower Bible and Tract Society). Această publicație prezintă momentele-cheie din istoria Martorilor lui Iehova din Coreea de Sud.

110

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Doamna Ok Jang-Sun. Închisă timp de cinci ani și cinci luni, în perioada 1939-1945. Interviul acesteia este disponibil în format video; experiența ei a fost publicată în ziarul Hankyoreh 21, 653 (3 aprilie 2007). Ok Jang-Sun a petrecut aproape șase ani în închisoare în timpul dominației coloniale japoneze. La 85 de ani, ea a relatat suferințele prin care a trecut: „Știți, una din temele principale ale Bibliei este perseverența. Am devenit o Martoră a lui Iehova după ce am aflat că aceștia erau persecutați în Germania. Mottoul meu a fost: «Îmi voi trata corpul cu durerile pe care le-a simțit Isus». Cu toate acestea, mi-a fost foarte greu când am trecut cu adevărat prin dureri. Isus a spus că cei care își iubesc părinții și frații mai mult decât pe el, nu sunt demni de Regatul lui Dumnezeu. Odată ce ne-am dedicat lui Dumnezeu, trebuie să respectăm această promisiune solemnă. Dacă nu am fi învățat despre Dumnezeu, am fi dus o viață confortabilă și apoi ne-am fi întors în țărână. Dar am aflat adevărul, nu-i așa? Mulți oameni își practică religia cu scopul de a găsi mângâiere. Dar Martorii lui Iehova își trăiesc viața pentru Iehova Dumnezeu. Sunt absolut sigură de asta”.22 Ok Jang-Sun s-a născut în Huanghae-do în anul 1918. Ea a început să meargă la biserică pe când era elevă. A absolvit un liceu din Pyongyang și s-a angajat ca profesoară la o școală aflată sub supravegherea Bisericii Catolice, ale cărei slujbe le și frecventa. Cu toate acestea, s‑a simțit dezamăgită de bisericile catolice și protestante deoarece și-a dat seama că învățăturile lor nu erau în armonie cu Biblia, după cum ea însăși i-a explicat ulterior unui procuror japonez. În 1936, s-a căsătorit cu Park Sang-chil și împreună s-au mutat la Seul. În loc să meargă la biserică, a preferat să citească Biblia acasă. Soțul ei se botezase ca Martor al lui Iehova în 1931, dar nu participa la lucrarea de evanghelizare desfășurată de Martori. Totuși, se abonase la revista Epoca de aur.23 Citind revista, doamna Jang s-a convins că a găsit răspunsuri la întrebările ei. În ianuarie 1938 s-a botezat ca Martoră a lui Iehova la o baie publică din Chungshin-jeong, Seul.

22 Sun-ok Jang, înregistrare audio, 20030627, 170824. 23 Această revistă publicată de Martorii lui Iehova și-a schimbat ulterior titlul în Treziți-vă!.

Coreea

111

Imediat după botez și până în iunie 1939, a distribuit zeci de mii de publicații de-ale Martorilor, începând din centrul orașului Seul până în zone îndepărtate ale peninsulei coreene, inclusiv Hwanghae-do, Hamgyeong-do, Gangwon-do, Busan și Samrangjin. A devenit ținta amenințărilor și a momelilor din partea guvernului nipon, deoarece vorbea fluent japoneza și avea o educație aleasă. La 29 iunie 1939, doamna Jang și soțul ei au fost arestați în timpul operațiunii Deungdaesa. În timp ce era interogat de poliție, domnul Park a declarat că credința sa și a soției sale au devenit mai puternice pe perioada detenției. El a spus următoarele în cuprinsul unei declarații datate 3 octombrie 1939: „Dacă nu este prea târziu, de acum înainte voi fi pionier”.24 Întrucât domnul Park nu se implica activ în lucrarea de evanghelizare, iar doamna Jang era însărcinată, cei doi au fost eliberați pe cauțiune în decembrie 1939. Din cauza stresului, doamna Jang a pierdut sarcina. Domnul Park și-a reluat activitatea de predicare cu un zel însuflețit, ajutând patru persoane să ajungă la botez, inclusiv pe Kim Gye-bok, în mai 1940. Toți cei patru Martori nou-botezați au fost ulterior arestați. La doar șase luni după ce fuseseră eliberați pe cauțiune, cei doi au fost din nou închiși. La 17 iunie 1940, în timpul unui interogatoriu, domnul Park a fost întrebat: „Nu vă închinați niciodată împăratului Japoniei sau în dreptul altarului?”. El a răspuns: „Nu fac asta niciodată. Cultul palatului regal este același lucru cu cel al împăratului japonez. A te închina unui om creat de Dumnezeu este ca și cum te-ai închina unui idol, iar Dumnezeu ne-a interzis să facem asta. Din aceleași motive nu mă închin nici la altar”. Depoziția doamnei Jang, pregătită pe 27 iunie, include următoarea conversație cu procurorul: Procurorul: „Credeți că Regatul lui Dumnezeu va veni pe pământ?”. Doamna Jang: „Da, sunt sigură de asta”. Procurorul: „În acest caz, veți continua să credeți în Dumnezeu și să-i slujiți pentru tot restul vieții?” Doamna Jang: „Da, așa voi face. Sper să rămân o slujitoare aprobată de Dumnezeu până în ultima clipă a vieții mele”. Procurorul care o ancheta pe doamna Jang a încercat să o convingă de multe ori, spunându‑i lucruri precum: „Sunteți încă tânără și aveți timp să studiați multe lucruri interesante. Nu are rost să vă irosiți viața aici. Ați putea găsi o soluție la problema

24 Evanghelizator cu timp integral.

112

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

dumneavoastră și să fiți eliberată”. Doamna Jang își amintește că procurorul a mai afirmat: „Mă comport astfel pentru că este serviciul meu. Dar eu personal vă admir enorm”. Reflectând la timpul petrecut în detenție, doamna Jang a spus: „Cea mai grea încercare a fost tortura pe care am îndurat-o în închisoarea Seodaemun”. Un tip de tortură la care a fost supusă a fost daepodaejoi, care presupunea ca persoana să stea aplecată, în genunchi, cu mâinile legate, dar cu o mână dusă la spate și cealaltă peste umăr. Acest tip de tortură putea cauza moartea dacă dura mai mult de o oră. Alte forme de tortură erau dubla încătușare și dubla legare, ceea ce însemna fie că deținuții erau încătușați unul de celălalt, fie că erau legați la glezne împreună. Uneori, doi deținuți erau duși la izolare și forțați să își încrucișeze brațele la spate. Se întâmpla chiar să fie încătușați cu brațele încrucișate și ținuți așa toată noaptea. Doamna Jang a fost supusă acestor tratamente brutale timp de șapte luni. Doamna Jang și-a petrecut cea mai mare parte a detenției la izolare, într-o celulă în care trebuia să stea încontinuu jos, cu genunchii îndoiți, sprijinindu-se pe picioare. Ea relatează: „După ce am fost eliberată, nu mă puteam ridica din pat din cauza durerilor de spate pe care le aveam”. Multe dintre Martorele care au trebuit să suporte frigul din închisori, fiind îmbrăcate doar într-o uniformă, nu au putut avea copii mult timp după eliberare. Mama doamnei Jang, care nu era Martoră, călătorea lunar de la Hwanghae-do la închisoarea Seodaemun, încercând de fiecare dată să o convingă pe fiica ei să se răzgândească, pentru a fi eliberată. Mai bine de cinci ani, cât a durat detenția doamnei Jang, știind că aceasta suferea de frig, mama ei nu și-a încălzit camera în care locuia, nici măcar în lunile grele de iarnă. Doamna Jang a primit o sentință de trei ani, cea mai grea pedeapsă ce putea fi acordată unei femei în astfel de cauze. Spre finalul procesului lung și greu de suportat, judecătorul a întrebat-o: „Mai crezi că Regatul lui Dumnezeu există?”. Ea a răspuns calm: „Da, cred”. Membrii familiei Ok erau adventiști de ziua a șaptea. Dar biserica i-a dezamăgit când a cedat presiunii din partea Japoniei și a adoptat practica închinării la altar în 1937. Ei au început să citească publicațiile Societății Watchtower, iar mulți dintre membrii familiei lor au devenit Martori ai lui Iehova în 1937 și 1938. Printre aceștia se numărau Ok Gye-seong și cei trei fii ai săi: Rye-jun, Ji-jun și Eung-ryeon. Soțiile lui Rye-jun și Ji-Jun, respectiv Lee Jeong-sang și Kim Bong-nyeo, au devenit și ele Martore. Cel de-al patrulea fiu al domnului Ok, Eung-du, s-a botezat și el ca Martor al lui Iehova când a crescut.

Coreea

113

Ok Eung-ryeon, care se mutase în Japonia în februarie 1939 și lucra la sediul Deungdaesa, a fost arestat și închis în centrul de detenție din Tokyo. Ulterior, a fost condamnat la patru ani de închisoare. Ok Rye-jun și Ji-jun au fost reținuți în timpul campaniei de arestări ce a avut loc în vara anului 1939. Tatăl lor, Gye-seong, nu a fost arestat datorită vârstei înaintate, dar a primit un avertisment. Lee Jeong-sang și Kim Bong-nyeo nu au fost reținute inițial, motiv pentru care au continuat să distribuie publicațiile pe care poliția nu reușise să le confiște. Însă, la 21 octombrie 1940, cele două Martore au fost arestate ca urmare a activității lor religioase. Ele au fost judecate și condamnate la închisoare. Ok Jang-Sun, Lee Jeong-sang, Kim Bong-nyeo și Kim Gyeong-hui (cunoscută și sub numele de Kim Seong-nyeo), au atacat hotărârea de la prima instanță, dar ulterior și-au retras recursul după ce Curtea le-a transmis clar că demersul lor va fi în zadar dacă refuză să facă compromis în ceea ce privește credința lor. După ce și-au ispășit pedeapsa cu închisoarea, au fost închise din nou, de această dată în Lagărul de Detenție Preventivă Cheongju. Au rămas în detenție până la 16 august 1945, data la care japonezii imperialiști au fost învinși în război. Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața în timpul proceselor. Printre acestea s-au numărat și Choi Bok-su (cunoscut și sub numele de Choi Seong-gyu). El a fost eliberat pe cauțiune din motive medicale când tuberculoza de care suferea s-a agravat. Domnul Choi a decedat opt ore mai târziu, la vârsta de 34 de ani, la 16 aprilie 1941, în Yeongeon-dong, Seul. Soția sa, Park Ok-hui, fusese reținută în timpul campaniei de arestări, dar, întrucât nu fusese foarte implicată în lucrarea de evanghelizare a Martorilor, a primit doar un avertisment. A fost arestată din nou la 1 aprilie 1941 și audiată la secția de poliție Dongdaemun. Ulterior, a fost eliberată pentru a se putea ocupa de înmormântarea soțului ei. „M-am simțit foarte singură în acea noapte întunecată”, și-a amintit ea despre noaptea în care domnul Choi a fost eliberat. „Soțul meu a fost acoperit cu un cearșaf și așezat pe pământ. Părea mai degrabă mort decât viu”. Ea a povestit cum, cu o anumită ocazie, cumnatul domnului Choi, care era ofițer în Japonia, a trimis un avocat ca să-l ajute pe domnul Choi să iasă din închisoare. Avocatul i-a spus că singura modalitate de a fi eliberat era să accepte închinarea la altar. Domnul Choi a respins categoric sugestia și i‑a spus avocatului să nu se mai întoarcă.

114

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

După ce și-a ispășit pedeapsa de trei ani, doamna Park s-a mutat cu fratele ei mai mic și i-a predat adevărul biblic nepotului ei, Park Jong-il. Ani mai târziu, domnul Park a refuzat serviciul militar atât în Coreea de Nord, cât și în Coreea de Sud, în timpul Războiului din Coreea. La 21 mai 1940, Choi Jae-hyeong a fost eliberat pe cauțiune din motive medicale, fiind diagnosticat cu pneumonie acută. A decedat după șapte zile, la vârsta de 24 de ani, în timp ce se afla sub tratament în locuința fratelui său din Wonsan, Hamnam. Han Sun-gi a primit pedeapsa maximă de trei ani, asemenea doamnei Jang. Han Sungi fusese deja diagnosticată cu pleurezie severă, ceea ce făcea imposibilă executarea continuă a pedepsei cu închisoarea. A murit la scurt timp după ce a fost eliberată. Kim Jong-suk, un fost gardian al închisorii Seodaemun care a devenit Martor al lui Iehova în 1970, își amintește de doamna Han: „Chiar și când era pe moarte, (ea) și-a îndemnat fiul (încarcerat) să nu renunțe la credință”. Potrivit doamnei Jang, alt Martor care a murit în închisoare a fost Mun Tae-sun, condamnat la cinci ani pentru că fusese supraveghetorul Societății Deungdaesa. Rechizitoriul include materiale despre Ok Kim-Gyu. Ea a fost judecată ca parte a cauzei împotriva Societății Deungdaesa și eliberată ulterior pe cauțiune din motive medicale, aceasta fiind acordată deținuților a căror moarte era iminentă. Ok Eung-ryeon a murit în închisoarea japoneză Toyotama. Membrii familiei sale au fost printre primii Martori arestați în Coreea în vara anului 1939. Descendenții lor vor fi probabil printre primii care vor efectua o formă de serviciu alternativ, când acesta va fi implementat, un epilog potrivit al poveștii acestei familii care și-a păstrat loialitatea în pofida persecuțiilor. Baek Sun-deok, ginerele lui Ji-jun Ok, a fost condamnat la șase luni de închisoare în 1961. Yeong-hun, fiul domnului Baek, a fost condamnat la trei ani de închisoare în 1998 ca obiector de conștiință față de serviciul militar. Tae-jung, fiul lui Ok Eung-du, a fost condamnat la doi ani în 1988 ca obiector de conștiință față de serviciul militar. Gyu-bin, nepotul lui Ok Ji-Jun, a refuzat recrutarea pentru serviciul militar în 2017, dar nu a fost închis. La momentul redactării acestui articol, el aștepta implementarea unei forme de serviciu alternativ, conform hotărârii Curții Supreme și a Curții Constituționale din 2018. Condamnările primite de familia Ok au însumat 28 de ani de închisoare.

Coreea

115

Domnul Park Jong-il. Obiector de conștiință în timpul Războiului din Coreea (1950-1953). Închis timp de doi ani; experiența lui a fost publicată în ziarul Hankyoreh 21, 653 (3 aprilie 2007). JW Broadcasting (Din arhivele Martorilor lui Iehova: Chong-il Park: instruit de organizația lui Iehova).25 Park Jong-il s-a născut în 1930 și a învățat despre Biblie de la mătușa lui, Park Ok-hui. În 1947, a devenit un Martor al lui Iehova. La 25 iunie 1950, a izbucnit Războiul din Coreea, iar armata populară nord-coreeană a ocupat orașul Seul înainte ca domnul Park să se poată ascunde. În timp ce călătorea spre Seodaemun, corpul de voluntari al armatei i-a capturat pe el și pe alți bărbați în apropierea Pieței Bangsan. Soldații au început să-i interogheze pe captivi pentru a-i forța să li se alăture. Cunoscând exemplul mătușii și a unchiului său, domnul Park știa că Martorii lui Iehova, respectând învățăturile Bibliei, s-au opus satisfacerii serviciului militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin urmare, el era pregătit să procedeze la fel. Din fericire însă interogatoriul s-a încheiat chiar înainte să-i vină rândul, întrucât cota soldaților fusese atinsă. La 28 septembrie 1950, armata sud-coreeană s-a întors la Seul. Domnul Park participa la lucrarea de evanghelizare din oraș. La scurt timp după aceea, armata comunistă chineză a invadat capitala, iar la 24 decembrie s-a făcut următorul anunț: „Toată populația din Seul trebuie să părăsească orașul, cu excepția bărbaților care sunt de vârsta recrutării”. Chiar dacă ar fi încercat să fugă din Seul, domnul Park ar fi fost probabil prins și încorporat cu forța deoarece avea vârsta corespunzătoare. Astfel, a hotărât să se ascundă în casa unui Martor din oraș, împreună cu alt tânăr interesat de mesajul Bibliei. La două săptămâni după ce armata populară nord-coreeană a pătruns din nou în Seul, un bărbat îmbrăcat într-un pardesiu și cu o pălărie doriuchi pe cap a intrat în casă și a întrebat: „Fiul tău e-acasă?”. Bărbatul s-a uitat cu atenție la mâna domnului Park pentru a vedea dacă prezintă calusul specific celor ce manipulează arme. Bănuia că cei doi tineri aparțineau armatei sud-coreene. Însă, când a văzut Biblia și publicațiile în limba engleză ale Martorilor, și-a dat seama că se înșelase.

25 www.jw.org, Chong-il Park: Instruit de organizația lui Iehova (https://www.jw.org/ro/biblioteca/materiale-video/#ro/mediaitems/ VODIntExpArchives/pub-jwbiv_201606_1_VIDEO), referință electronică accesată la 29 decembrie 2021.

116

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Domnul Park își amintește conversația pe care au purtat-o: „I-am explicat că m-am refugiat în această casă deoarece conștiința mea creștină nu-mi permite să merg la război”. Din fericire, bărbatul l-a ascultat cu atenție și a plecat spunând: „Mă voi întoarce cu cineva care știe mai multe despre religie”. Inițial domnul Park s-a gândit astfel: „Fie mă vor trimite în nord, fie mă vor obliga să lucrez ca activist comunist în sud”. Ulterior însă el a explicat: „Având în vedere că ambele opțiuni erau de neconceput, m-am pregătit temeinic”. Bărbații respectivi s-au întors de două ori, dar nu l‑au luat cu ei. Imediat după acel incident, tânărul care se ascundea cu domnul Park a devenit și el Martor al lui Iehova. Armata sud-coreeană a ocupat din nou orașul Seul. În martie 1951, Park Jong-il a mers în orașul Däegu pentru a predica acolo. Când a ajuns la stația Däegu, a fost capturat de armata teritorială. În timp ce era interogat de căpitanul Kwon, ofițer în armată, domnul Park a spus: „Nu pot participa la luptă”. Drept urmare, a fost târât într-un depozit și bătut. În mod normal, bărbații capturați de detașament erau trimiși pe frontul de luptă în termen de câteva zile. Din fericire, căpitanul Kwon a făcut o excepție. După trei săptămâni, detașamentul a fost nevoit să se retragă din Däegu și să meargă pe front. Domnul Park își amintește: „Am reușit să scap de război deoarece căpitanul Kwon m-a învățat cum să fug în secret în timp ce detașamentul se retrăgea”. Astfel, nu a fost înrolat cu forța nici în armata sud‑coreeană, nici în cea populară nord-coreeană. În iunie 1953, domnul Park a primit ordin de încorporare. Când a ajuns la centrul de recrutare de la Pohang, le-a spus soldaților că nu vrea să satisfacă serviciul militar, dar nimeni nu a înțeles nici măcar la ce se referă. Ei i-au răspuns: „Trebuie să vezi cum arată o gheretă a gardienilor”. Punându-i-se la îndoială convingerile, a fost transferat la Serviciul de Contraspionaj al Armatei (CIC). Acolo a fost amenințat că va fi împușcat. Apoi, a fost bătut cu bâta, ceea ce i-a provocat o ruptură de anus de care a suferit câteva luni. Întrucât CIC nu a reușit să-l facă să se răzgândească, a fost transferat înapoi la centrul de recrutare. Deși a afirmat în repetate rânduri că refuză să satisfacă serviciul militar, i s-a repartizat arbitrar un număr de identificare și a fost transferat la centrul de instruire militară din Cheju. Acolo, a profitat de fiecare ocazie din timpul procedurilor de înregistrare a noilor recruți pentru a-i comunica ofițerului armatei că refuză să accepte instruirea militară.

Coreea

117

A fost bătut de fiecare dată și nimeni nu l-a luat în seamă. În cele din urmă, a fost repartizat într-un detașament. Mai târziu, a povestit: „Am început să țin post, ca ultimă soluție ca să-mi fac cunoscut refuzul față de pregătirea militară”. În cele din urmă, după ce a postit timp de trei zile, comandantul detașamentului, care nu‑l luase în seamă până atunci, a înțeles seriozitatea poziției domnului Park. Poliția militară l-a dus în ghereta gardienilor. El își amintește: „Când mi-au recunoscut în sfârșit poziția de obiector de conștiință, chiar dacă am fost bătut, am simțit o mare ușurare în suflet”. Soldații au încercat să-l determine să facă compromis oferindu-i o baie caldă și un pat confortabil, dar nu au reușit. Apoi, domnul Park a fost deferit Tribunalului Militar. El a relatat: „Procesul a atras atât de multă atenție încât la audiere au participat și preotul unității, și comandantul centrului de instruire, generalul-locotenent Lee Eung-jun”. La cererea procuraturii, Curtea Marțială i-a impus domnului Park o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru încălcarea Legii gărzii naționale. El se aștepta la o pedeapsă mai lungă. Mai târziu, a explicat: „Pedeapsa a fost mai mică decât cea care se acorda în mod normal pentru nesupunere pe timp de război, probabil pentru că procesul a fost finalizat după încheierea acordului de armistițiu la 27 iulie 1953”. Park Jong-il a fost închis trei ani în închisoarea militară de la Yeongcheon. A devenit astfel prima persoană condamnată pentru refuzul serviciului militar în statul independent Coreea de Sud. În timpul războiului, alt bărbat a refuzat să se înroleze în armata populară nord-coreeană. Deoarece studiase Biblia cu Martorii lui Iehova, Roh Byeong-il, în vârstă de 32 de ani, s-a ascuns pentru a evita să fie recrutat. În cele din urmă, a fost prins de armata populară nord-coreeană. A fost transferat la școala primară Bongcheon și închis împreună cu alți deținuți tineri. Acolo, a văzut cum se desfășurau interogatoriile celorlalți. Dacă răspunsurile lor nu erau satisfăcătoare, sfârșeau în fața plutonului de execuție. Domnul Roh se aștepta să fie omorât indiferent ce ar fi spus. Prin urmare, când a fost întrebat de ce a refuzat să fie recrutat de corpul de voluntari al armatei populare nord-coreene, el a răspuns: „Eu sunt slujitor al Regatului lui Dumnezeu. Dumnezeu va distruge ambele tabere din această luptă politică și deci nu vreau să mă alătur niciuneia dintre ele. Nu pot încălca legea lui Dumnezeu din cauza unei legi umane care este împotriva ei. Întrucât cred în înviere, nu mi-e frică de moarte”.

118

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Ofițerul a afirmat că în sfârșit a întâlnit un om cinstit. Cu toate acestea, soldații l-au luat, și-au îndreptat armele și au tras. Roh a leșinat. Când și-a recăpătat cunoștința, a aflat că trăseseră cu gloanțe oarbe.26 În ziua de 13 august a aceluiași an, Roh și soția lui s-au botezat ca Martori ai lui Iehova. I-a botezat Ok Eung-du. Domnul Lee Chun-gil. Unul dintre cei cinci Martori ai lui Iehova care și-au pierdut viața în urma tratamentelor inumane la care au fost supuși de către armată. În 2009, guvernul Coreei de Sud a recunoscut oficial moartea lui și a celorlalți patru Martori. Acesta este un extras din decizia Comisiei Prezidențiale de Investigare a Deceselor Suspecte din Armată: „Ca Martor al lui Iehova, regretatul Lee Chun‑gil a fost înrolat în Corpul Educațional al Diviziei nr. 39 la 6 martie 1976. El nu a vrut să pună mâna pe arme datorită convingerilor sale religioase. La 11 martie, a fost reținut în centrul de detenție al detașamentului de poliție militară al Diviziei nr. 39. Acolo a fost bătut cu violență și supus unor tratamente nemiloase și degradante, pentru a-l constrânge să accepte să poarte arma. La 19 martie, ora 10:00, polițistul militar de serviciu l-a transferat pe Lee Chun-gil de la centrul de detenție al detașamentului de poliție militară la Departamentul de Justiție al Diviziei nr. 39. La ora 10:50, același polițist militar l-a bătut cu un par de lemn (de tipul celor utilizate pentru paturile armatei) în coridorul centrului de detenție. L-a lovit de șase ori în zona abdomenului și de șapte-opt ori în zona șoldului și în partea de jos a picioarelor. Motivul bătăii a fost că domnul Lee Chun-gil afirmase în fața parchetului militar că refuză să pună mâna pe arme. În cele din urmă, s-a prăbușit și a fost mutat într-o încăpere ce servea pe post de infirmerie. Acolo a murit în urma hemoragiei cauzate de o ruptură a splinei (Petiția nr. 487, Cazul Lee Chun-gil, Comisia Prezidențială pentru Decese Suspecte în Armată, Decizie, 24 septembrie 2008)”. Lee Chun-gil s-a născut în orașul Busan, în decembrie 1950. Când era elev în al doilea an la liceul tehnic din Busan, a lipsit patru zile de la școală ca să nu participe la pregătirea militară pe mare. Deoarece și în următorul an a refuzat să participe la pregătirea militară, el a fost exmatriculat, deși pe foaia matricolă se menționează că a abandonat școala de bunăvoie. Întrucât avusese rezultate excelente la învățătură, și-a întreținut familia lucrând ca profesor meditator pentru alți liceeni.

26 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1988 (engleză), (Watch Tower Bible and Tract Society), pag. 164, 165.

Coreea

119

Iată cum este descris acest Martor în raportul Comisiei Prezidențiale pentru Decese Suspecte în Armată: „A fost bătut în ghereta poliției militare a Diviziei nr. 39 până când i s-au umflat tălpile. Cu toate acestea, el a început să-i maseze tălpile lui Jang Yeong-gyu (colegul său de detenție) și să-l încurajeze astfel: «Te simți un pic mai bine? Haide să luptăm până la capăt și vom fi victorioși». A fost un bărbat plin de considerație, cu o atitudine pozitivă și ferm convins că-și putea păstra credința indiferent ce s-ar fi întâmplat. Familia și-l amintește ca fiind integru, hotărât și responsabil, având în același timp și simțul umorului”.27 Sora lui mai mică povestește cum fratele ei și-a asumat poziția de cap de familie și a muncit pentru a-i întreține pe frații lui mai mici, îngrijindu-se și de educația lor. La 9 martie 1975, Administrația Forțelor Armate din Busan a organizat descinderi la 19 săli ale Regatului din oraș și i-a reținut pe tinerii care erau de vârsta recrutării. În aceeași zi, Lee Chun-gil a fost dus cu forța la secția de poliție și pus sub acuzare de către Administrația Forțelor Armate. La 1 mai 1975, a fost închis în centrul de detenție din Busan și condamnat la opt luni de închisoare. A fost eliberat la 10 decembrie. După eliberare, ofițerii Administrației Forțelor Armate l-au amenințat pe unchiul său spunându-i: „Dacă Lee Chun-gil refuză încorporarea, tu îți vei pierde locul de muncă”. Apoi au încercat să-i vorbească pe un ton consolator: „Stai liniștit. O rezolvăm noi cu Lee Chun-gil”. Conform mărturiilor mai multor persoane, Administrația Forțelor Armate a folosit în repetate rânduri tactici asemănătoare în încercarea de a-i amenința și de a-i influența pe cei apropiați obiectorilor de conștiință. În cele din urmă, la 6 martie 1976, Lee Chun-gil a fost recrutat în Corpul de Educație Integrală al cartierului general al Diviziei nr. 39. Jang Yeong-gyu, colegul de celulă al domnului Lee, s-a născut în Masan în 1950. S-a botezat ca Martor al lui Iehova în 1969, fiind elev în al treilea an la Liceul Tehnic Masan. A avut rezultate excelente la învățătură și, după absolvire, și-a găsit loc de muncă la o companie de materiale textile, un vis la acea vreme. Programul zilnic de lucru includea două ore de pregătire militară și cursuri „ideologice”, la care trebuiau să participe atât femeile, cât și bărbații. Domnul Jang mărturisește că îi era foarte greu să evite aceste situații. Fiind tehnician iscusit, Jang Yeong-gyu a reușit să se transfere la o companie mai mică cu același domeniu de activitate, unde nu se făcea instruire militară. După ce s-a

27 Decizia Comisiei Prezidențiale pentru Decese Suspecte în Armată, Petiția nr. 487, cazul lui Choon-gil Lee, pag. 3.

120

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

mutat, a primit ordin să se prezinte la centrul de instruire al Diviziei nr. 39. A refuzat să fie recrutat și și-a înaintat demisia. Administrația Forțelor Armate l-a raportat la poliție. Compania la care lucrase l-a chemat să-și ridice ultimul salariu, dar, odată ajuns acolo, Jang Yeong-gyu a fost arestat de doi detectivi care îl așteptau. A executat un an și șase luni de închisoare și a fost eliberat în ianuarie 1976. La două luni de la eliberare, niște ofițeri au dat buzna în casa lui și i-au prezentat alt ordin de încorporare. A fost reținut din nou. De data aceasta, a fost încorporat forțat în centrul de instruire militară al Diviziei nr. 39. Acolo l-a cunoscut pe Lee Chun-gil. Acesta din urmă refuzase să îmbrace uniforma militară, iar domnul Jang i s-a alăturat. Drept rezultat, amândoi au fost închiși în ghereta poliției militare. Odată, domnul Jang a fost vizitat de o rudă, un general de brigadă, iar acest lucru a provocat agitație printre ofițeri. Văzând cât de hotărât era domnul Jang să nu facă compromis în ciuda tuturor eforturilor sale de a-l convinge, generalul l-a încurajat astfel: „Rămâi ferm și continuă-ți drumul până la capăt”. Comandantul și ofițerii încercau în permanență să-i facă să se răzgândească pe cei ce refuzau să ia parte la serviciul militar, spunându-le: „Mai aveți mulți ani de viață. De ce să nu acceptați acum stagiul militar, și după aceea faceți ce vreți voi?”. Drept răspuns, domnul Jang le-a povestit despre lupta pe care au dus-o Martorii lui Iehova cu autoritățile pe timpul guvernării coloniale japoneze. Surprinși, unii dintre ofițeri l-au încurajat, spunând: „Dacă asta ești hotărât să faci, continuă până la capăt”. După două săptămâni, Martorii au fost puși sub acuzația de nesupunere. Întrucât se aflau în ghereta poliției militare, erau bătuți zilnic, în diverse moduri, de la 6 dimineața până la 10 noaptea. Nu primeau de mâncare, nici măcar un pumn de orez, din resturile care le rămâneau polițiștilor militari. Erau bătuți crunt, chiar și când cereau voie să meargă la toaletă. După aproximativ 20 de zile, domnul Jang a ajuns să sufere de constipație severă, ceea ce i-a provocat dureri abdominale foarte intense. A suferit sângerări anale și a leșinat în timp ce i se efectua o clismă. Nici chiar în aceste condiții, polițiștii nu au încetat cu bătaia. Domnul Lee avea probleme de vedere, dar nu i s-a permis să poarte ochelari; nu se mai putea mișca decât încet și era tot mai slab. Deși a fost bătut de mai multe ori decât domnul Jang, el și-a încurajat deseori colegul de celulă.

Coreea

121

Cei doi urmau să compară în fața procurorului militar la 19 martie 1976. Polițiștii i-au avertizat să nu dezvăluie ce li se întâmpla în închisoare. Procurorul militar i-a întrebat: „Lee Chun-gil a executat opt luni de pedeapsă cu închisoarea, iar Jang Yeong-gyu un an și șase luni. De data asta, cât timp credeți că veți rămâne aici?” Amintindu-și de avertismentul polițiștilor militari, domnul Jang a răspuns: „N-aș putea spune”. La rândul lui, domnul Lee a afirmat: „Deținuții mi-au spus că pedeapsa va fi de aproximativ doi ani. Deci, cred că voi fi condamnat la aproximativ doi ani de închisoare”. Când s-au întors la centrul de detenție, polițiștii militari le-au smuls jachetele de pe ei și au pus mâna pe niște pari de lemn folosiți pentru fixarea paturilor de campanie. L-au chemat pe domnul Lee folosind un limbaj jignitor. Răspunsul pe care acesta îl dăduse procurorului militar îi supărase foarte tare deoarece le era teamă să nu fie acuzați de neglijență în serviciu pentru că nu reușiseră să-i „reabiliteze” pe cei doi infractori. L-au bătut fără milă pe domnul Lee până când acesta a căzut la pământ în fața domnului Jang, cu ochii dați peste cap. De-a dreptul îngrozit, domnul Jang a îngenuncheat lângă el. Polițiștii militari au turnat peste el o găleată de apă, ca să-l forțeze să-și revină, dar domnul Lee nu s-a mișcat. Nu a reacționat nici după încă două găleți. Atunci, domnul Jang a strigat către ei: „Ați omorât un om, o ființă, ca și cum ar fi un câine!” În ciuda strigătelor domnului Jang, polițiștii nu au îndrăznit să-l atingă. El a relatat mai târziu: „Pe mine nu m-au mai bătut pentru că fratele Lee Chun-gil murise. Am supraviețuit datorită fratelui Lee. Unul dintre noi a trebuit să moară. Unul din noi a trebuit să-și piardă viața în acel loc”. Domnul Lee a murit din cauza unei rupturi de splină. Familia sa a fost înștiințată de deces prin intermediul unei telegrame. Mama sa, Lee Yeon-su, avea probleme de vedere, astfel că și-a trezit copiii pentru a putea citi scurtul mesaj: „Lee Chun-gil a decedat”. Doamna Lee și cei trei copii mici ai ei au plâns toată noaptea. A doua zi, femeia a mers la spital împreună cu fratele mai mare al domnului Lee și cu alți câțiva Martori. După ce au văzut trupul neînsuflețit, prietenii lui au exclamat: „Nu arată ca un cadavru uman. E tare ca piatra!” Detașamentul nu și-a asumat nicio responsabilitate, iar familia a primit o despăgubire modestă.

122

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Una dintre surorile mai mici ale domnului Lee își amintește durerea simțită de mama lor: „Trei sau patru luni după ce a aflat trista veste a decesului fratelui meu, mama parcă a fost ruptă complet de realitate. Toți i-au pregătit tot felul de leacuri orientale ca să o ajute să-și revină și să se poată ocupa de copiii mai mici. Și-a deschis o tarabă în piață, s-a angajat la o fabrică și chiar și-a luat încă o slujbă de noapte. Ziua se păstra foarte ocupată, dar noaptea plângea de dorul fiului ei. Ani la rând a avut nopți nedormite. Se ruga încontinuu, cu fervoare lui Iehova, implorându-l să-i permită să-și revadă fiul. Am auzit-o rugându-se de nenumărate ori, cerându-i lui Dumnezeu să-i dea putere să trăiască mai departe alături de copiii ei. Pe măsură ce copiii au crescut, problemele noastre economice nu au mai fost atât de mari. În încercarea de a-și umple viața și de a evita să trăiască în trecut, spre sfârșitul vieții, mama a devenit evanghelizatoare cu timp integral. În acea perioadă, a fost cu adevărat fericită. Credința ei în înviere era atât de puternică, încât le împărtășea tuturor adevărul biblic cu mult zel. Deși se simțea fericită, nu și-a uitat niciodată fiul. La congresele Martorilor lui Iehova, ea întâlnea tineri care tocmai fuseseră eliberați din închisoare. Îi lăuda din inimă și le spunea: «Îl voi revedea pe fiul meu drag, Chun-gil». Fața îi radia de fericire, de parcă îi vorbea chiar fiului ei”. Agresorul domnului Lee, un polițist militar care mai avea două luni până la încheierea serviciului în armată, a fost condamnat la un an de închisoare, dar se pare că nu a executat pedeapsa completă. Domnul Jang însă a fost condamnat de Tribunalul Militar la patru ani de închisoare, dublu față de pedeapsa maximă admisă. A fost eliberat când avea 31 de ani, la 18 martie 1980, după ce a executat întreaga pedeapsă. El a spus: „Am vărsat multe lacrimi pentru că am intrat în închisoare alături de fratele meu, dar am ieșit singur”. Doamna Lee i-a trimis o scrisoare domnului Jang în timp ce acesta se afla în detenție. Ea și-a calculat bine cuvintele, deoarece era bine cunoscută cenzura din închisori. Scrisoarea conținea următoarele cuvinte: „Permiteți-mi să vă fac cunoștință cu familia mea: Fiica mea cea mare, Hye-suk; cea de-a doua, Jin-suk; și fiul meu, In-su, un băiat neastâmpărat, elev în primul an de gimnaziu. Suntem slabi din toate punctele de vedere. Dar, trăim bine cu ajutorul primit de la dumneavoastră și de la o sursă mai importantă. ... Cu toții vă vom întâmpina cu drag peste doi ani, domnule Jang. Așa cum a făcut-o și fiul meu, Chun-gil.

Coreea

123

Voi suferi mult până când voi avea ocazia să-l revăd pe fiul meu, Chun-gil. Dar tot ce pot să fac e să-l aștept cu bucurie și cu speranța de ne reîntâlni. Domnule Jang, îmi lipsiți mult! Nu știu de ce simt așa. E ca și cum i-aș scrie fiului meu. Nu mă pot opri din plâns. Domnule Jang, și dumneavoastră îl veți revedea pe fiul meu, Chun‑gil. Haideți să trecem împreună prin toate aceste greutăți. Cu multă sinceritate, mama lui Chun-gil, Lee Yeon-su. 4 aprilie 1978”. După moartea domnului Lee, poliția militară nu a mai recurs la bătăi și a început să le dea deținuților rații alimentare adecvate. La 14 noiembrie 1975, cu patru luni înainte de moartea lui Lee Chun-gil, alt Martor pe nume Kim Jong-sik, în vârstă de 24 de ani, a fost omorât în bătaie de poliția de la centrul de instruire militară Nonsan. El petrecuse trei săptămâni în detenție. La 28 martie 1976, la nouă zile după moartea lui Lee Chun-gil, Jeong Sang-bok, un tânăr de 23 de ani, a murit și el în urma unei bătăi. Cu o lună înainte, el fusese înrolat cu forța la Școala de Instruire Marină din Pohang. Deși nu se botezase ca Martor al lui Iehova, el a refuzat instruirea militară. O altă victimă a fost Kim Sun-tae, în vârstă de 22 de ani. El a murit la 15 august 1981, în centrul de instruire militară al Diviziei nr. 71 de la Taereung. Iar un tânăr de 23 de ani, pe nume Kim Yeong-geun, și-a pierdut viața în centrul de instruire din Nonsan, în decembrie 1985. După moartea lui Kim Jong-sik în 1975, centrul de instruire militară din Nonsan a renunțat la bătaie și, în perioada ianuarie-octombrie 1976, a recurs la o altă metodă pentru a-i pedepsi pe Martorii care refuzau serviciul militar. Ei erau închiși în niște celule speciale de izolare, numite dokguhchang. Acestea aveau 2 m înălțime, 60 cm lățime și 1 m lungime. „Celula era atât de îngustă încât un bărbat adult abia reușea să stea jos cu umerii lipiți de pereți și cu picioarele un pic despărțite”.28 Pentru un bărbat înalt era imposibil să-și întindă picioarele când se așeza. Martorii își amintesc că „stăteau în picioare, asemenea unui cal”. De tavanul fiecărei celule era suspendat, aprins în permanență, un bec de 30 de wați. Lângă bec se afla un întrerupător. Când polițiștii militari sunau la o sonerie specială, deținuții trebuiau să apese pe întrerupător, aprinzând astfel o lumină roșie în fața celulei. Paznicii sunau la sonerie noapte și zi, pentru a verifica dacă deținuții adormiseră sau nu.

28 Hankyoreh 21, 15 martie 2007, Nr. 651.

124

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Cele șase celule de acest fel erau dispuse sub formă de „L”. Dacă chiar și unul dintre cei șase deținuți nu reușea să apese pe întrerupător sau o făcea cu întârziere, toți erau bătuți. Izolarea putea varia de la 20 de zile la trei luni. Scopul acestei măsuri era acela de a forța deținuții să satisfacă serviciul militar. Unul dintre Martorii lui Iehova a mărturisit că a slăbit 9 kg în cele 20 de zile petrecute în celulă. În 1986, la zece ani de la moartea fiului ei, Lee Yeon-su a decedat în urma unei leucemii acute. Avea doar 56 de ani. Doctorul le-a întrebat pe rudele ei dacă trecuse printr-o experiență traumatică de-a lungul vieții. Chiar înainte de moartea doamnei Lee, fiica ei, Jin-suk, a dat naștere unui fiu. În septembrie 2008, el a fost închis pentru că a refuzat să satisfacă serviciul militar. Înainte de a merge la închisoare, nepotul lui Lee Chun-gil i-a spus mamei sale: „Mamă, cu toții trebuie să trecem prin asta. Am crezut că nu voi păți același lucru ca și unchiul meu, dar iată că se întâmplă întocmai”. O lună mai târziu, în octombrie 2008, Comisia Prezidențială pentru Decese Suspecte în armată a decis că statul coreean este responsabil pentru moartea lui Lee Chun-gil și a altor patru Martori ai lui Iehova care și-au pierdut viața în tabere militare din cauza obiecției lor față de serviciul militar. Domnul Jeong Chun-guk. Închis șapte ani și zece luni între anii 1970-1980, aceasta fiind cea mai lungă pedeapsă impusă în Coreea unui obiector de conștiință. Eseul său a fost publicat în revista bilunară Defense for a Democratic Society (Apărarea societății democratice), edițiile din iulie și august 2001. A fost intervievat de multe instituții de presă. Jeong Chun-guk s-a născut în 1948 și a crescut în Daejeon, provincia Chungnam. În 1969, a fost condamnat la zece luni de închisoare pentru încălcarea Legii serviciului militar. Și-a executat sentința în închisoarea Daejeon. Ulterior, a fost pus din nou sub acuzare și, în februarie 1974, a fost găsit a doua oară vinovat de încălcarea aceleiași legi, primind o condamnare de 18 luni. A contestat sentința motivând că i se refuzase posibilitatea de a-și explica poziția în fața instanței. Cu toate acestea, Înalta Curte i-a impus o pedeapsă de trei ani, transferându-l înapoi la închisoarea Daejeon. În timpul detenției, nu i s-a permis să părăsească celula, nici măcar pentru a lua masa. Din acest motiv, el spune că a pierdut noțiunea timpului.

Coreea

125

Domnul Jeong își amintește de colegul său de detenție, un alt Martor pe nume Ji Hyo-sik. Suferind de miopie acută, Ji Hyo-sik „nu putea distinge pe care parte a periuței fusese aplicată pasta de dinți. Nu reușea nici măcar să prindă păduchii din lenjeria intimă”, povestește domnul Jeong. Conform standardelor de recrutare, Domnul Ji ar fi trebuit să fie scutit de serviciul militar din cauza gravului defect de vedere. Cu toate acestea, el a primit ordin de încorporare. Ulterior, le-a explicat ofițerilor de poliție că nu accepta serviciul militar. Și-a executat întreaga pedeapsă de doi ani și a fost eliberat din închisoarea Daejeon în decembrie 1976. Nouă zile mai târziu, domnul Ji s-a prezentat la un birou comunitar local. Acolo a fost sesizat de un ofițer al Administrației Forțelor Armate care l-a dus în centrul de instruire militară Nonsan. Vederea lui era atât de slabă încât nu a putut consemna în scris motivul pentru care refuza serviciul militar. În timpul examenului medical la care a fost supus în centrul de instruire, a declarat că este Martor al lui Iehova. Pentru aceasta, medicul armatei l-a bătut și a susținut că nu avea nicio tulburare de vedere. S-a chinuit mult în perioada cât a fost reținut în secția poliției militare, deoarece nu putea să reacționeze rapid la ordine. Având vederea atât de slabă, cu greu reușea să se poziționeze corect pentru a face flotări sau pentru a susține o fereastră cu bare de oțel. Poliția militară l-a pedepsit aspru pe domnul Ji. Într-o ocazie, când i s-a ordonat să alerge pe un loc de joacă cu un sac de nisip de 40 kg în spate, el nu a știut cum să reacționeze. Chiar și unul dintre ofițerii care l-au sancționat a spus: „Nu pot să-mi explic cum ai reușit să treci de examenul medical”. După ce a fost condamnat la doi ani, domnul Ji a fost transferat la închisoarea armatei, care mai era cunoscută și sub denumirea de Fortul Namhan. Un ofițer de rang înalt a remarcat: „Cum de ați fost trimis aici? Dacă nu ați fi Martor al lui Iehova, cu siguranță ați fi fost scutit din motive medicale și v-ați fi întors acasă”. După doar câteva luni, a fost transferat la închisoarea Anyang. Procesul pentru punerea în libertate a lui Jeong Chun-guk a început în jurul orei 4 dimineața, la 9 februarie 1977, când și-a încheiat pedeapsa de trei ani. Un gardian l-a bătut pe umăr și i-a zis: „Ești pe cale să fii eliberat. Acum vei merge în armată?”. Conform Legii serviciului militar, vârsta maximă de recrutare pentru absolvenții de liceu era de 28 de ani, iar domnul Jeong avea deja 29 de ani. El a răspuns: „Cum aș putea să fiu recrutat la bătrânețe?”. Gardianul s-a întors și i-a spus unui bărbat îmbrăcat într-o jachetă de piele neagră: „El este omul pe care îl căutați”. Bărbatul era un ofițer din Administrația Forțelor Armate.

126

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Neștiind că Ji Hyo-sik, care ieșise din închisoare înaintea sa, fusese reîncorporat cu forța, domnul Jeong își făcuse bagajele, așteptând să fie eliberat. Când l-a văzut pe ofițerul Administrației Forțelor Armate, și-a dat seama cu groază că acesta se afla acolo pentru a-l recruta. A ieșit pe poarta închisorii chiar înainte de ora 9 dimineața. Afară îl aștepta mama lui. Se schimbase mult, arăta foarte îmbătrânită. Neputând nici măcar să-i atingă mâna, domnul Jeong a plâns în hohote în timp ce ofițerul l-a târât într-o mașină. Își imagina cât de sfâșietor trebuie să fi fost pentru mama lui să-și vadă propriul fiu plângând. Odată ajuns la Administrația Forțelor Armate, i s-a înmânat un nou ordin de încorporare. Domnul Jeong trecuse de vârsta recrutării, dar autoritățile modificaseră anumite documente pentru a-l face să pară absolvent de universitate. Acest lucru nu era adevărat întrucât domnul Jeong renunțase la Facultatea de Medicină a Universității Naționale Chungnam după numai un an. Conform Legii serviciului militar, persoanele cu antecedente penale nu puteau fi recrutate în armată. Această prevedere nu se aplica însă celor care nu se prezentau la încorporare. Prin urmare, chiar dacă domnul Jeong avea antecedente penale și executase deja trei ani și zece luni de închisoare, Administrația Forțelor Armate l-a încorporat din nou fără niciun impediment. După o dimineață petrecută la Administrația Forțelor Armate, el a fost singurul bărbat înrolat cu forța și dus la centrul de instruire militară al Diviziei nr. 32 din localitatea Jochiwon. Șocul emoțional l-a afectat atât de tare încât în prima noapte abia a putut să respire. În timpul interogatoriilor, polițiștii militari din Jochiwon l-au obligat să stea în genunchi, apoi l-au lovit în piept cu bocancii. S-a prăbușit sub forța loviturilor și și-a spart capul de podeaua de ciment. De asemenea, i-au turnat pe față apă dintr‑un fierbător. La 19 aprilie 1977, un tribunal militar i-a prelungit pedeapsa din cauza multiplelor încălcări ale Legii serviciului militar. Antecedentele penale nu au contat când a fost încorporat. În schimb acum, în momentul condamnării, ele au fost luate în considerare. Drept urmare, Jeong Chun-guk a fost condamnat la patru ani de închisoare, dublu față de pedeapsa maximă admisă pentru infracțiunea de nesupunere. În hotărârea scrisă se specifică ora la care a fost formulată obiecția sa cu privire la serviciul militar: „19 februarie 1977, ora 15:00”. Aceea a fost chiar ziua și ora în care

Coreea

127

a fost eliberat din închisoarea Daejeon, după ce executase întreaga pedeapsă. Aceasta este o dovadă clară a înrolării sale prin constrângere. A fost închis 11 luni în unități de detenție militară: două luni la secția de poliție militară, trei luni în centrul de detenție Bongam din localitatea Jochiwon și șase luni la închisoarea armatei din Yangsan. Deși suferea de miopie, nu i s-a permis să poarte ochelari, astfel că se chinuia să recunoască oamenii și se baza mai mult pe simțul auzului. Domnul Jeong și-a dorit trei lucruri când a început să-și ispășească pedeapsa de patru ani de închisoare. Primul a fost să lucreze în aer liber, întrucât stătuse trei ani închis în celula sa din Daejeon. Dorința i-a fost îndeplinită când a fost transferat la închisoarea armatei din Yangsan. Deoarece a refuzat să confecționeze o plasă de camuflaj pentru soldați, sarcină care le este dată de obicei deținuților, el a fost obligat să lucreze de dimineață până la ora 9 seara. Niciun deținut nu muncea atât de mult. Înainte de micul dejun, smulgea buruienile care creșteau în jurul închisorii. După micul dejun, participa la lucrări de construcție. După cină, trebuia să care un recipient greu din lemn umplut cu materii fecale, pentru a fertiliza o cultură de pepeni. De asemenea, a lucrat într-o fabrică de confecții în timpul detenției în Suncheon și a muncit la strung după ce a fost transferat la închisoarea Gimhae. A mai vrut să poată citi Biblia și publicațiile Martorilor lui Iehova oricând dorea. Multe centre de detenție le-au interzis Martorilor lui Iehova să citească Biblia, susținând că au comis infracțiuni tocmai din acest motiv. Cât despre publicațiile Martorilor lui Iehova, acestea au fost complet interzise în toate închisorile sud-coreene până la începutul anilor 2000. Totuși, în timp ce se afla în închisorile Suncheon și Gimhae, domnul Jeong a putut face rost în secret de o Biblie și de publicații de-ale Martorilor. Își amintește cât de fericit s-a simțit când toate cele trei dorințe i s-au împlinit. Mai mult decât atât, a reușit să vorbească cu regularitate cu alții din Biblie. Membrii familiei prin alianță ai unui deținut budist cu care a purtat multe discuții pe baza Bibliei au devenit Martori ai lui Iehova. Astfel de experiențe încurajatoare l-au ajutat pe domnul Jeong să persevereze în acea perioadă atât de grea. Spre finalul pedepsei sale, domnul Jeong a început să se întrebe: „Oare de data asta mă voi putea întoarce acasă?”. Auzise un zvon conform căruia cei care aveau un istoric de trei condamnări penale trebuiau să rămână complet izolați de societate. Rumorile păreau plauzibile, mai ales având în vedere propria experiență. Patru Martore ale lui Iehova, inclusiv doamna Jang, trecuseră printr-o situație asemănătoare în epoca dominației coloniale japoneze. Din fericire, de data aceasta a reușit să se întoarcă acasă.

128

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

La zece ani după eliberare el își amintește cum se simțea: „Lumea pare un gigant, iar eu sunt un om slab și mic. Nu știu nimic despre această lume. Nu pot să fac nimic”. De asemenea, a întâmpinat dificultăți în relațiile sociale. De exemplu, după ce trecuse de 30 de ani, își dădea seama dacă un bărbat cu părul scurt era student, dar nu reușea să ghicească vârsta unui bărbat cu părul mai lung. Uneori i se adresa unei persoane pe un ton foarte politicos, crezând că aceasta era cu aproximativ 10 ani mai în vârstă decât el. (În cultura coreeană, se folosește un limbaj onorific în dialogul cu o persoană mai în vârstă.) Dar persoana îi răspundea: „Cred că sunt mai tânăr decât tine, nu-i așa?”. „Serios? Câți ani ai?”. „Am doar 28 de ani”. Ji Hyo-sik a fost eliberat din închisoare în 1979, după ce și-a executat întreaga pedeapsă. În tot acest timp, defectul său de vedere s-a agravat. El a continuat să sufere de deficiențe de vedere până la moarte, în 2016. Jeong Chun-guk a executat o pedeapsă totală de șapte ani și zece luni de închisoare, cea mai lungă pedeapsă impusă vreodată unui obiector de conștiință din Coreea de Sud. 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Ultimii Martori ai lui Iehova din Coreea de Sud care au refuzat serviciul militar ca obiectori de conștiință au fost eliberați la 28 februarie 2019. Se împlineau 79 de ani și opt luni de la încarcerarea primilor Martori. În ultimii 80 de ani, această obiecție fermă cu privire la serviciul militar a arătat că există convingeri care trec dincolo de clasele sociale, de granițe și chiar de timp. Societatea sud-coreeană de azi poate împărtăși și ea aceste convingeri. Reflectând la istoria Martorilor lui Iehova din această țară se ridică următoarea întrebare: Cum se poate realiza o lume plină de pace și speranță? Credința nu ține cont de clase sociale, de granițe sau de timp Martorii lui Iehova arestați în Coreea în 1939 și-au explicat fără echivoc convingerile, bazate pe Sfintele Scripturi, de a nu se implica în războaie. Același mod de gândire l-au avut și miile de Martori ai lui Iehova care fie au fost arestați în Japonia, fie au fost uciși în Germania nazistă, fie au refuzat să lupte în cel de-al Doilea Război Mondial ca cetățeni ai Statelor Unite. Toți Martorii lui Iehova au avut atunci și au și acum aceleași convingeri.

Coreea

129

Convingerea creștină de a refuza serviciul militar în baza conștiinței instruite biblic datează din era Imperiului Roman, puterea mondială dominantă când s-a încheiat scrierea Bibliei. În studiul de referință Introduction to Western History (Introducere în istoria occidentală) se afirmă: „Inițial, Roma nu le-a dat atenție creștinilor. Dar, pe măsură ce religia lor se răspândea, creștinii au respins atât cultul împăratului, cât și serviciul militar, iar din aceste motive Roma a început să-i persecute”.29 Aceste convingeri și practici bazate pe Biblie nu se schimbă odată cu trecerea timpului sau în funcție de zonă. Profesorul Han Hong-gu, specialist în istorie coreeană contemporană, a afirmat: „Martorii lui Iehova au reacționat similar atât în vremea dominației coloniale japoneze, cât și după obținerea independenței. La sfârșitul dominației japoneze, guvernul coreean a considerat că sunt un fel de mișcare de independență. Însă Martorii au fost pedepsiți cu aceeași strictețe și după ce Coreea și-a obținut independența”.30 Martorii lui Iehova închiși în 1939 proveneau din diverse medii sociale. Erau fermieri, tehnicieni, farmaciști, lucrau în birouri sau erau studenți la universitate. O Martoră fusese chiar soția unui ofițer de rang înalt. Cei care primiseră o educație aleasă au manifestat aceeași convingere fermă ca și restul. Nu conta mediul din care proveneau. Cu toții adoptau aceeași poziție. Oamenii obișnuiți care studiază Biblia cu atenție refuză serviciul militar deoarece aplică învățătura biblică: „Să-l iubești pe Dumnezeu și pe aproapele tău”. Mereu au existat persoane sincere care au adoptat această poziție, indiferent de perioada în care au trăit, de zona din care proveneau sau de clasa socială din care făceau parte. Istoria obiecției de conștiință și personalitatea coreenilor Coreenii sunt preocupați de educație, sunt sârguincioși și hotărâți, dar sunt și foarte deschiși cu semenii. Aceste calități au constituit fundamentul creșterii economice monumentale pe care au reușit să o realizeze în ciuda ruinării din cauza imperialismului japonez, a divizării peninsulei și a Războiului din Coreea. Martorii lui Iehova din Coreea de Sud sunt oameni cu aceleași calități. Prin activitatea lor creștină plină de zel își ajută semenii să cultive credință în Dumnezeu. Aceasta nu este apanajul vreunei experiențe spirituale supranaturale, ci este rezultatul studierii atente a Bibliei.

29 Introduction to Western History. 2nd Edition (Introducere în istoria occidentală. Ediția nr. 2), de Seok-hong Min, 2003 (Editura Samyeong), „Growth and Persecution of Christianity” (Creștinii cresc la număr și întâmpină persecuții), pag.139. 30 Pressian, 3 octombrie 2007, „History of Conscientious Objection” (Istoria obiecției din motive de conștiință).

130

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Sârguința Martorilor lui Iehova din Coreea se observă și din numărul celor care activează ca evanghelizatori cu timp integral. De exemplu, în vara anului 1939, dintre cei 29 de Martori care au fost arestați în cadrul operațiunii Deungdaesa, 12 activau cu timp integral.31 În 2018, 43 692 de Martori activau în această calitate, din numărul total de 101 246 câți existau în Coreea de Sud.32 Numărul Martorilor lui Iehova a crescut în mod constant chiar și în anii 1970, când guvernul a pedepsit sever obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar, o dovadă suplimentară în sprijinul statorniciei coreenilor în fața opoziției. În plus, datele statistice arată că multe persoane au continuat să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova în ciuda luminii negative în care au fost prezentați. Obiecția de conștiință în Coreea însumează în total 36 824 de ani de închisoare, executați de 19 350 de persoane. Aceasta a devenit o moștenire valoroasă pentru societatea coreeană contemporană. Dacă în societățile occidentale concepte precum drepturile omului, libertatea de conștiință sau libertatea de religie s-au dezvoltat treptat de-a lungul timpului odată cu situațiile în care se regăsea populația, Coreea de Sud nu se poate lăuda cu o astfel de tradiție. Astăzi, obiecția de conștiință a devenit un subiect principal de dezbatere la cursurile din facultăți. Mass-media analizează deseori problema „libertății de conștiință”, garantată prin Constituție, și valențele ei. Cum poate fi realizată pacea la nivel mondial? O altă însușire a societății coreene este neliniștea pe care o resimte din cauza dezbinării teritoriale. Din cauza Războiului din Coreea, unul dintre cele mai mari conflicte de după cel de-al Doilea Război Mondial, țara a fost împărțită în Coreea de Sud și Coreea de Nord, una dintre puținele țări din lume astfel divizate. În ciuda a numeroase eforturi, conflictul dintre cele două Corei nu a fost soluționat nici până în prezent. Sunetul sirenelor ce avertizează dacă un avion de luptă nord-coreean a pătruns în spațiul aerian al Coreei de Sud stârnește groaza în coreenii de rând care trăiesc mereu cu teama unui nou război. Mulți dau dreptate zicalei: „Pacea nu este decât o înșelătorie între două perioade de conflict”.

31 Conform listei cu persoanele în cauză de la Asociația Internațională Farul Studenților în Biblie, 28 iunie 1940, obținută de la secția de poliție din Gyeonggi și a listei celor 29 de Martori arestați între 29 iunie și 3 iulie 1939, Guk-shin Kim, care nu era un Martor al lui Iehova, nu a fost inclus. Tae-sun Mun a fost considerat evanghelizator cu timp integral, deși nu a fost menționat în documentele poliției din Gyeonggi, întrucâ era reprezentantul Farului Studenților în Biblie. 32 www.jw.org, „Raportul mondial al Martorilor lui Iehova pentru anul de serviciu 2018” (https://www.jw.org/ro/biblioteca/carti/ raport-an-serviciu-2018/rapoarte-tari-teritorii-2018/), referință electronică accesată la 29 decembrie 2021.

Coreea

131

În parcul Ralph Bunche din New York, în apropiere de sediul Organizației Națiunilor Unite (ONU) din New York, se găsește un zid pe care este inscripționat versetul biblic din Isaia 2:4. Aceasta este misiunea asumată de către ONU: „Din săbiile lor vor făuri brăzdare și din sulițele lor, cosoare. Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni și nu vor mai învăța războiul”. Istoria dovedește însă că ONU a fost incapabilă să-și ducă la îndeplinire această misiune. Carta Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) afirmă în preambulul său următoarele: „Din moment ce războaiele încep în mintea oamenilor, tot în mintea oamenilor trebuie construite și mijloacele de apărare a păcii”. Însă societatea umană nu a reușit să înlăture egoismul, rădăcina războiului. Tot egoismul este fundamentul întregului cadru economic al civilizației umane. Adam Smith, renumit economist din secolul al XVIII-lea, a remarcat: „Nu ne așteptăm să primim bucatele pentru cină prin bunăvoința măcelarului, a berarului sau a brutarului, ci datorită faptului că ei își urmăresc propriile interese”.33 În plus, „universalismul moral”, care are la bază iubirea de semeni, este de obicei eclipsat de „particularismul moral”, ce pune dragostea de țară mai presus de orice. Analizând motivele etice care stau la baza refuzului Martorilor lui Iehova de a satisface serviciul militar, profesorul Lee Jae-seung de la Universitatea Konkuk a consemnat: „Particularismul moral se mărginește la granițele unei țări, în timp ce universalismul moral are legătură cu întreaga omenire. ... Aspectul fundamental al universalismului moral dă naștere întrebării: «Ce s-ar întâmpla dacă toți oamenii ar acționa moralicește, etic?» Oare ar fi de neconceput ideea ca omul să nu pună mâna pe arme și să nu participe la război? Din punctul meu de vedere, hotărârea de a nu participa la război și de a nu ucide oameni este universal morală și poate fi aplicată fără rezerve și contradicții logice”.34 O călugăriță romano-catolică a îmbrățișat același punct de vedere. Cu admirație, ea a scris următoarele despre Martorii lui Iehova: „Cât de diferită ar fi lumea dacă toți ne-am trezi într-o dimineață ferm hotărâți să nu mai punem mâna pe arme, întocmai ca Martorii lui Iehova, indiferent cât ne-ar costa acest lucru!”35

33 Avuția națiunilor: cercetare asupra naturii și cauzele ei, Cartea I, de Adam Smith, pag. 80 (Editura Publica, 2011). 34 Conscientious Objection Reviewed With Precedents (Obiecția din motive de conștiință, revizuită cu ajutorul precedentelor), de Jae-seong Lee, „Is the Conscience of Conscientious Objector Universalizable?” (Conștiința obiectorilor de conștiință poate fi globalizată?) cap. 6. Conscientious Objection in 2005 – Examination of Reality and Search for Alternative (Obiecția din motive de conștiință în 2005; O examinare a realității și găsirea unei alternative). 35 Treziți-vă!, 22 octombrie 1998, „Se pot iubi toți oamenii unii pe alții?” (Watch Tower Bible and Tract Society), pag. 6.

132

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Pentru Martorii lui Iehova, cuvintele din Isaia 2:4 sunt o poruncă divină solemnă. Ei fac deseori referire la acest verset când explică de ce nu acceptă serviciul militar.36 Isus și-a învățat apostolii ‘să se iubească unii pe alții’. (Ioan 13:34, 35) Pentru a aplica în viață această învățătură, Martorii lui Iehova se străduiesc să înlăture din inimă egoismul și să își iubească aproapele. Având în vedere istoria de 80 de ani de obiecție de conștiință a Martorilor lui Iehova, societatea coreeană ar trebui să se întrebe cum poate fi realizată pacea autentică, mondială de care să se bucure toți oameni așa cum se bucură de aer. În ciuda tensiunilor continue din peninsula coreeană și a sentințelor date împotriva Martorilor lui Iehova, numărul acestora se ridică acum la 101 246. Având în vedere că populația totală a țării este de 51 635 256 de persoane, aceasta înseamnă o proporție de 1 Martor la 510 coreeni, comparativ cu 1 la 886, proporția existentă pe glob.37 Comparând învățăturile pașnice ale Bibliei cu eforturile politice și militare ale acestei lumi, tot mai mulți oameni înțeleg că este practic să-și trăiască viața potrivit Bibliei. Regatul lui Dumnezeu va aduce adevărata pace Isus și-a învățat discipolii să se roage astfel: „Tatăl nostru, care ești în ceruri, să fie sfințit numele tău. Să vină Regatul tău. Să se facă voința ta, precum în cer, așa și pe pământ”. (Matei 6:9, 10) În armonie cu această rugăciune, Martorii lui Iehova sunt convinși că pacea la nivel mondial va fi realizată numai când voința lui Dumnezeu se va îndeplini și pe pământ, la fel ca în cer, prin intermediul Regatului lui Dumnezeu. Regatul nu reprezintă o stare de liniște sufletească, ci este un guvern real condus de Fiul lui Dumnezeu, Regele Isus. (Matei 12:28; Luca 4:43) Această învățătură biblică a fost forța motivațională pentru Martorii lui Iehova care au refuzat serviciul militar în timpul dominației coloniale japoneze. În 1939, când Martorii au fost arestați, autoritățile japoneze le-au furnizat anchetatorilor un ghid despre convingerile acestora. „Așa-zisul Regat al lui Dumnezeu nu se referă doar la o împărăție cerească, de natură spirituală a lui Dumnezeu, organizată și condusă de persoane spirituale, avându-l în frunte pe Isus Cristos. Se referă și la o împărăție a lui Dumnezeu chiar aici pe pământ, cu supuși umani, condusă de oameni care primesc revelații prin spirit”.38

36 www.jw.org, „De ce Martorii lui Iehova nu merg la război?” (https://www.jw.org/ro/martorii-lui-iehova/intrebari-frecvente/de-cenu-merg-la-razboi/), referință electronică accesată la 29 decembrie 2021. 37 www.jw.org, „Raportul mondial al Martorilor lui Iehova pentru anul de serviciu 2018”. 38 „Arestarea persoanelor aparținând Farului Studenților în Biblie”, 29 iunie 1939, poliția din Gyeonggy.

Coreea

133

În timpul interogatoriului său, la 26 septembrie 1939, Ok Ji-jun a vorbit despre schimbările pe care le va aduce Regatul. „Când Regatul lui Dumnezeu va guverna peste pământ, societatea se va fundamenta pe iubirea lui Cristos, iar moartea, boala, forța militară, opresiunea sau exploatarea nu vor mai exista”.39 El a citat din Revelația, capitolul 21, versetul 4: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut”. Martorii lui Iehova au încredere în promisiunea Bibliei potrivit căreia tot pământul se va bucura de pace. Ei cred cu tărie că omenirea se va bucura de condiții perfecte de viață când pământul se va afla sub domnia Regatului lui Dumnezeu. Dacă toate acestea ar fi doar un basm sau o utopie, cum le-ar fi putut ele oferi Martorilor lui Iehova din Coreea tăria necesară de a se păstra fermi timp de opt decenii de suferință constantă datorită obiecției cu privire la satisfacerea serviciului militar? Cum ar trebui să citim Biblia? Au trecut mai bine de 3 500 de ani de când s-a început scrierea Bibliei și aproape 2 000 de ani de când ea a fost încheiată. Biblia este cea mai distribuită carte din lume. Această carte străveche încă îi captivează pe mulți datorită învățăturilor ei care nu își pierd valoarea odată cu trecerea timpului. Așa cum legea gravitației universale guvernează încă de la creare mișcarea pământului, a sistemului solar și a tuturor galaxiilor, în mod asemănător învățăturile Bibliei sunt la fel de practice în timpurile moderne cum erau când au fost așternute în scris prima dată. Oamenii trebuie să manifeste iubire, indiferent de schimbările prin care trece societatea. Deși știința, tehnologia și mass-media îi conectează pe oameni, ele nu reușesc să-i unească. Pe de altă parte, învățăturile lui Isus creează armonie chiar și în prezent. Iată două exemple: „Tot ce vreți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi lor” și „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Matei 7:12; 22:39) Însă, dacă Biblia ar fi doar un îndrumar, ea nu le-ar putea oferi oamenilor motivația de a depăși tentațiile sau presiunile când aplicarea învățăturilor ei ar presupune sacrificii. Adresându-se unor oameni care îl ascultau cu atenție, Isus le-a spus: „Învățătura pe care o predau eu nu este a mea, ci a Celui care m-a trimis”, adică a Tatălui său, Dumnezeu. (Ioan 7:16) Aceste cuvinte demne de încredere provin din partea unui învățător extraordinar care a avut el însuși calitățile pe care le-a predat. Cât de logic este ca o învățătură universală care depășește granițele temporale, rasiale, naționale sau de clasă să provină de la o sursă perfectă!

39 Audierea lui Ok Ji-jun, 26 septembrie 1939.

134

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Aceste argumente, precum și alte dovezi arată fără echivoc că Biblia este de proveniență divină, este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova consideră că îndrumările Bibliei provin de la Tatăl ceresc care, asemenea oricărui tată, dorește să își vadă creația fericită veșnic. (2 Timotei 3:16; Isaia 48:17, 18) Iată așadar motivația de nestrămutat pentru a aplica în viață normele din Cuvântul lui Dumnezeu. Această perspectivă le-a dat Martorilor lui Iehova de‑a lungul timpului tăria necesară de a refuza cu consecvență serviciul militar. 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. După ce s-a căsătorit, doamna Jang a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova. Ea a aflat că în 1933 Martorii din Germania fuseseră scoși în afara legii, deoarece refuzaseră să colaboreze cu naziștii, și că întâmpinau multe probleme, printre care închiderea în lagăre de concentrare. În 1941, după ce Coreea și-a obținut independența, ea a auzit, de asemenea, că mulți Martori ai lui Iehova din SUA au avut de suferit când țara a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial. Știrea nu a surprins-o întrucât cunoștea ce spune Biblia despre păstrarea neutralității politice. Martorii lui Iehova își păstrează neutralitatea politică deoarece vor să aibă o conștiință curată. În Biblie, în 1 Petru 3:16, 17, se spune: „Să vă păstrați o conștiință bună, pentru ca aceia care vorbesc împotriva voastră, indiferent ce acuzații vă aduc, să fie făcuți de rușine datorită purtării voastre bune ca discipoli ai lui Cristos. Căci este mai bine să suferiți pentru că faceți binele, dacă Dumnezeu permite aceasta, decât pentru că faceți răul”. A păstra o conștiință curată nu înseamnă a accepta resemnați pedepsele impuse de guvernele umane. Martorii lui Iehova nu se alătură protestelor, nu recurg la violență și nici nu fac lobby politic. (Ioan 15:19; 17:16; 18:33-36; Romani 12:18; 13:1; 2 Petru 2:12, 13, 18) Însă Biblia spune că apostolul Pavel promova „apărarea și stabilirea legală a veștii bune”. (Filipeni 1:7) Martorii lui Iehova doresc să se păstreze fără pată înaintea lui Dumnezeu. Poziția lor morală, bazată pe iubirea de semeni, este în deplină armonie cu sistemele judecătorești ale tuturor statelor lumii. Drept urmare, dacă apare o contradicție între ceea ce le cere conștiința și ceea ce impune legea, Martorii lui Iehova se adresează instanțelor, urmând exemplul creștinilor din secolul I. Doamna Jang s-a folosit de procedurile judecătorești din vremea ei. A apelat la o instanță superioară după pierderea primului proces, însă recursul ei a fost respins.

Coreea

135

Martorii lui Iehova nu se așteaptă ca autoritățile să decidă mereu în favoarea lor. „Căci este un lucru bun când cineva îndură greutăți și suferă pe nedrept pentru că vrea să aibă o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă ce merit aveți dacă îndurați lovituri pentru că ați păcătuit? Dar, dacă îndurați suferințe pentru că faceți binele, lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu”. (1 Petru 2:19, 20) Cuvântul „perseverență” apare în Biblie de aproximativ 50 de ori. Martorii lui Iehova se așteaptă să întâmpine situații care presupun perseverență, întrucât consideră că trăiesc într-o lume în care Dumnezeu permite temporar suferința. Acesta este punctul de vedere creștin cu privire la greutăți. A călca pe urmele lui Cristos înseamnă a fi dispus, asemenea lui, să renunți la viață. (Matei 16:24) Martorii lui Iehova din Coreea știau că primii creștini au rămas loiali învățăturilor lui Isus chiar dacă au înfruntat moartea în arenele romane. În mod asemănător, când au refuzat serviciul militar, ei au fost dispuși să-și piardă viața indiferent că s-au aflat în timpul dominației japoneze sau al încorporărilor forțate. Șapte dintre cei 12 membri care alcătuiau prima congregație a Martorilor lui Iehova înființată după obținerea independenței statului coreean au fost închiși în urma operațiunii Deungdaesa în timpul dominației japoneze. Și cei care au devenit ulterior Martori ai lui Iehova au știut că vor avea de suferit. Același lucru se întâmplă și în prezent. Chiar dacă refuză satisfacerea serviciului militar, Martorii lui Iehova știu care este cauza suferinței lor și sunt pregătiți să meargă până la capăt. Cu toate acestea, indiferent cât de hotărât ar fi și cât de bine și-ar înțelege cineva situația, perseverența sa nu este apanajul propriilor forțe. Doamna Jang, care a îndurat torturi de nedescris din partea poliției japoneze, a spus ulterior: „Îmi era frică la începutul fiecărei zile. Oare cât mă vor tortura și azi? Mi-era groază în fiecare zi”. Cei care perseverau în încercări sufereau și din cauza grijii pentru familiile lor, care erau și ele foarte afectate. Doamna Jang cunoștea bine cuvintele din Matei 10:37: „Cine are mai multă afecțiune pentru tatăl sau mama lui decât pentru mine nu este demn de mine”. În ciuda rugăminților mamei sale, ea nu și-a abandonat convingerile. Era conștientă că singura cale prin care își putea convinge rudele să studieze Biblia era să-și păstreze puternică iubirea de Dumnezeu. Doamna Jang își iubea mult mama și își imagina prin ce suferință trecea: „Sufeream enorm. Deși eram chinuită având picioarele încătușate, ceea ce îmi cauza mai multă durere erau grijile pentru părinții mei de acasă”.

136

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Chiar dacă familia celui care suferă în detenție îi împărtășește convingerile, situația nu este ușor de suportat, cu atât mai mult pentru o mamă. Când un tânăr era trimis la închisoare pentru refuzul serviciului militar, mama și alți membri ai familiei acestuia nu mai consumau mâncărurile lui preferate. Asemenea mamei doamnei Jang, unele mame nu și-au mai încălzit casele deoarece considerau că nu puteau trăi confortabil într-o casă călduroasă în timp ce copiii le sufereau de frig în închisori. O Martoră relatează cum a suferit de dureri cronice în timp ce se îngrijea de membrii familiei aflați în detenție. Soțul și fratele ei mai mic au fost închiși timp de trei ani, iar cei trei fii ai săi, șapte ani și șase luni.40 Acești oameni obișnuiți au explicat cu ajutorul unui verset biblic cum au reușit să îndure cu statornicie perioade îndelungate: „Puterea care depășește normalul să fie de la Dumnezeu și nu de la noi”. (2 Corinteni 4:7-9) Convingerea fermă că Dumnezeu le dă tăria de a persevera este un aspect care influențează profund punctul de vedere al Martorilor cu privire la suferință. Martorii lui Iehova știu că Dumnezeu nu se bucură să-i vadă suferind. Dimpotrivă, Biblia arată că Dumnezeu se întristează când slujitorii săi trec prin greutăți. Când cineva îi rănește, este ca și cum s-ar atinge de lumina ochilor lui. Tânjește să-i revadă pe cei care au murit din loialitate pentru El și se îngrijește de fiecare om. (Geneza 6:5, 6; Zaharia 2:8; Iov 14:14, 15; 1 Petru 5:7) Prin urmare, Martorii lui Iehova se bucură de relații apropiate cu Dumnezeu, iar asta le influențează atitudinea când trec prin greutăți. Cum au reacționat Martorii lui Iehova când autoritățile le-au impus pedepse? Următoarele cuvinte au fost consemnate în scrisoarea pe care i-a trimis-o mama lui Lee Chun‑gil tânărului Jang Yeong-gyu: „Domnule Jang Yeong-gyu, vă rog să perseverați cât timp a mai rămas. În timp ce așteptați încheierea pedepsei, străduiți-vă să fiți ascultător față de gardieni și bun cu toți ceilalți. Domnule Jang, vă rog să aveți grijă de dumneavoastră”. În Romani 12:17, 18 citim: „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Țineți cont de ceea ce toți oamenii consideră că este bine. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiți în pace cu toți oamenii”. Întrucât urmează exemplul lui Isus, Martorii au aceeași atitudine chiar și față de asupritorii lor. Isus s-a rugat astfel pentru soldații romani care urmau să-l execute: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”. (Luca 23:34)

40 Experiența lui Jeong-soon Park, soția lui Se-jeong Kim.

Coreea

137

Un scriitor a spus că prejudecățile se nasc din frică, iar teama se naște din ignoranță.41 Adevărul acestor cuvinte este dovedit de reprezentanți juridici, de autorități guvernamentale și de colegi de detenție ai Martorilor lui Iehova. La început, majoritatea nu se simțeau bine în prezența Martorilor din cauza diferenței de viziune și a propriilor prejudecăți. Totuși, în timp, obiectorii de conștiință au spus că au observat o schimbare în atitudinea oamenilor față de ei. Unii chiar au ajuns să-i trateze cu bunătate când și-au dat seama că Martorii nu făceau altceva decât să aplice învățăturile Bibliei. Deși nu puteau controla decizia autorităților cu privire la pedepsele pe care urmau să le primească, Martorii au ales să-și trateze persecutorii potrivit principiilor biblice. Indiferent de rezultat, această alegere conștientă le-a dat și mai multă tărie ca să facă față greutăților. În pofida suferinței, au simțit o satisfacție profundă deoarece își puteau îndeplini misiunea fundamentală de a depune mărturie despre Dumnezeu. O femeie-gardian din perioada dominației coloniale japoneze le-a legat cu cătușe și cu lanțuri pe doamna Jang și pe alte Martore pentru refuzul lor de a se închina la altar. Ani mai târziu, ele au întâlnit-o la congresul internațional al Martorilor lui Iehova intitulat „Pace pe pământ”, ce a avut loc la Sala Sporturilor Changchoong din Seul, în octombrie 1969. Un soldat profesionist din cadrul poliției militare Busan, care a interogat și a agresat mulți Martori în anii 1970, a spus următoarele despre felul în care gândea: „Nu reușeam să înțeleg cum privesc ei lucrurile, dar mi-am dat seama că sunt oameni buni. Martorii lui Iehova erau ascultători și demni de încredere. Nu au existat niciodată probleme când am pus mai mulți Martori în aceeași celulă”. Acest soldat a fost transferat ulterior la Yanggu, provincia Gangwon, iar acolo s-a botezat ca Martor al lui Iehova. Când propriul fiu a devenit obiector de conștiință, el a mers să-l viziteze în același loc unde lucrase ca polițist militar cu numai patru ani în urmă.42 Un alt soldat ce a activat în cadrul poliției militare a Diviziei nr. 31 din Gwangju era recunoscut în anii 1980 pentru brutalitatea cu care îi bătea pe Martorii lui Iehova. El obișnuia să‑i lege de un stâlp și să-i bată cu o bâtă de 120 de cm lungime. Mai târziu, și-a amintit următoarele: „După vreo șase luni de interogatorii, am început să înțeleg cine erau Martorii lui Iehova. Ei chiar aveau conștiință, după cum le era și

41 0Ralph Waldo Emerson. 42 Experiența lui Seong-taek Kim din congregația Gangwon Yanggu, 6 septembrie 2005.

138

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

numele, «obiectori de conștiință». Erau demni de încredere. Nu creau probleme și nu încercau să evadeze dacă nu erau legați cu frânghii. Ceea ce m-a impresionat chiar mai mult decât conduita lor exemplară, a fost atitudinea părinților lor, care veneau să îi viziteze cu regularitate. Majoritatea erau și ei Martori ai lui Iehova. Deși fiii lor erau în închisoare, nu i-am văzut niciodată înfuriați sau agitați. Dimpotrivă, își păstrau întotdeauna calmul. Am început să mă întreb de unde aveau atâta putere și o convingere atât de fermă. Din curiozitate, am desfăcut într-o zi un plic galben la care în mod normal nu aveam acces, deoarece conținea dovezi confiscate. Înăuntru am găsit o revistă Turnul de veghe și o broșură cu versete biblice pentru fiecare zi.43 Am început să citesc din broșura cu versete pentru că era mai mică și nu atrăgea atât de mult atenția. Mi-am spus în sinea mea: «Poate dacă citesc această cărticică voi deveni și eu mai blând și cu mai multă forță interioară, așa cum sunt ei». Într-o zi, comandantul detașamentului m-a prins citind broșura. M-a bătut atât de tare că nici nu am mai putut să mănânc”.44 Mai târziu, soldatul a devenit un Martor al lui Iehova. Pe la mijlocul anilor 2000, un Martor al lui Iehova din orașul Däegu a fost chemat înaintea judecătorului înainte să fie încătușat și trimis la închisoarea unde urma să-și ispășească pedeapsa de 18 luni. El a spus: „Mă aflu în fața dumneavoastră și în acest tribunal datorită numelui lui Dumnezeu. Îmi voi înfăptui misiunea spre binele celorlalți. Sper ca Regatul lui Dumnezeu să vină cât mai repede și să aducă pacea în această lume, ca să nu mai fie nevoie niciodată de serviciu militar”. După un moment de liniște, judecătorul a răspuns: „Sper ca reprezentanții Adunării Naționale să implementeze cât mai repede un sistem de serviciu alternativ”. Și-a exprimat regretul că legislația nu-i permitea să-l scutească de pedeapsă pe tânărul Martor. După ce acesta a fost scos din sala de judecată, judecătorul a continuat: „Dacă tatăl său este în sală, îl rog să se ridice în picioare”. Când tatăl Martorului s-a ridicat, judecătorul l-a încurajat: „Încă de la prima audiere mi-am dat seama că i-ați oferit fiului dumneavoastră o educație aleasă. Sunt sigur că la ieșirea din închisoare se va integra în societate fără vreo problemă”. Când au mers să-l viziteze, părinții i-au relatat cuvintele judecătorului.

43 Broșura conținea un verset biblic și un scurt comentariu aferente fiecărei zile ale anului. 44 Experiența lui Seong-hui Kim din congregația Gwangju Suwan, 5 aprilie 2005.

Coreea

139

În detenție, Martorii lui Iehova au intrat în contact cu numeroși infractori. Felul în care se înțelegeau cu aceștia este un alt indiciu cu privire la atitudinea Martorilor față de suferință. La început, deținuții, atât cei din închisorile militare, cât și din cele civile, le adresau tot felul de injurii: „Sunteți mai răi decât comuniștii”. Un obiector de conștiință închis în anii 1980 își amintește: „Era cu adevărat ciudat să fiu înjurat de tot felul de infractori, în condițiile în care eu nu comisesem niciodată nici măcar o contravenție. Duceam o viață sănătoasă și încercam să-i ajut pe cei din jur. Treptat, văzând comportamentul nostru în închisoare, majoritatea celor care ne acuzaseră că eram mai răi decât comuniștii și-au dat seama că se înșelau. Acum auzeam comentarii precum: «Voi puteți trăi fără nicio lege»”.45 La mijlocul anilor 1990, un oficial de rang înalt a fost închis în centrul de detenție din Seul. În acea perioadă, Martorii lui Iehova erau recrutați cu forța și pedepsiți de armată. Până la condamnare, acest ofițer era șeful organului care le impunea pedepse deținuților Martori. Chiar el semnase aprobarea pentru condamnarea tuturor Martorilor din acest centru de detenție. Într-o zi, ofițerul l-a întrebat pe Roh Seong-jun, un tânăr care îi aducea mesele și îi făcea patul: „Domnule Roh, cum de-ați ajuns aici? Nu prea arătați a infractor”. Când tânărul Martor i-a spus că fusese închis în baza nesupunerii, el a tăcut o clipă. Apoi și-a exprimat regretul, spunând: „Obișnuiam să primesc rapoarte despre această problemă în fiecare lună, dar nu știam că tinerii suferă în locuri ca acesta”. Totuși, el l-a întrebat: „Dar un bărbat nu are oare obligația să-și apere familia și țara? Dacă cineva v-ar amenința familia, nu ați lua atitudine?”. Tânărul Martor a deschis Biblia și i-a citit cuvintele consemnate la Matei 26:52: „Toți cei care iau sabia de sabie vor muri”. Apoi l-a întrebat pe ofițer: „Putem stinge focul cu benzină?”. După această conversație interesantă, cei doi au studiat Biblia împreună timp de trei luni. Deoarece sarcinile de muncă din închisoare se schimbau la fiecare trei luni, tânărul Martor a trebuit să-și ia rămas bun de la fostul oficial. În ultima zi, acesta i-a dăruit Martorului cărțile sale și i-a spus: „Tinerilor, credința voastră este extraordinară. Vă mulțumesc pentru timpul pe care l‑am petrecut împreună”.46 La începutul anilor 2000, un Martor din închisoarea Gangreung a fost maltratat de colegii de celulă care erau de mai mult timp acolo. În acea perioadă, un bărbat care fusese condamnat pentru că-și omorâse părinții a refuzat să se spele timp de o lună și

45 Petiția lui Jeong-tae Kim. 46 Experiența lui Seong-jun Roh din congregația Incheon Jemulpo.

140

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

a început să mânjească pereții cu propriile excremente. Nimeni nu se apropia de el, dar tânărul Martor s-a oferit să-l ducă la dușuri pentru a-l spăla și a avea grijă de el. Aceasta a schimbat atmosfera din celulă, iar un deținut a dorit să afle mai multe despre Biblie.47 Pentru cei care se dedică lui Dumnezeu ascultarea de El devine scopul vieții lor. Dedicarea este promisiunea solemnă de a da întâietate voinței lui Dumnezeu în viață. (2 Petru 4:2) Desigur, aceasta aduce greutăți. Obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar îi afectează pe tinerii care locuiesc în țări unde acesta este obligatoriu. Dar există și alte situații în care un creștin se străduiește să pună pe primul loc voința lui Dumnezeu, și nu propria voință. A-i fi loial lui Dumnezeu mai înseamnă a te abține de la vicii și a-ți păstra curățenia spirituală în fiecare zi. Uneori e mai greu să te împotrivești unei tentații subtile decât presiunii directe. Obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar este doar una dintre modalitățile prin care creștinii trebuie să-și dovedească loialitatea față de Dumnezeu. Totuși, Martorii lui Iehova nu acordă o importanță exagerată greutăților suferite datorită acesteia. Nimeni nu este obligat să aleagă să meargă la închisoare ca să devină martir. La eliberare, Martori nu sunt tratați asemenea unor eroi. Totuși, Martorii lui Iehova din întreaga lume se gândesc la frații lor întrucât toți trec prin greutăți, majoritatea din alte motive decât obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar. (1 Petru 5:9) Martorii își exprimă aprecierea pentru hotărârea Comisiei Prezidențiale pentru Decese Suspecte în Armată prin care se recunoaște că Statul Coreean este responsabil de moartea a cinci Martori aflați în detenție. De asemenea, sunt recunoscători UNHRC care a declarat că pedepsele impuse unor aproximativ 500 de Martori coreeni au fost nejustificate, precum și Curții Constituționale și Curții Supreme pentru hotărârile pronunțate în 2018. Cu toate acestea, o îndreptare adevărată a situației nu se poate realiza decât dacă s-ar da înapoi cei 80 de ani de suferințe îndurate de obiectorii de conștiință și de familiile lor, ceea ce niciun guvern uman nu poate face. Martorii lui Iehova cred că Dumnezeu permite suferința pentru un timp după care va elimina toate efectele ei. (Psalmul 37:9-11; Revelația 21:4) De aceea, ei așteaptă cu nerăbdare venirea Regatului lui Dumnezeu. Deși toată familia umană este supusă morții, Martorii lui Iehova sunt convinși că Regatul lui Dumnezeu îi va pune capăt.

47 Experiența lui Yun-cheol Roh din congregația Gangreung Nambu.

Coreea

141

Choi Bok-su i-a explicat procurorului ce l-a atras la Martorii lui Iehova. „Căutam atent informații despre sufletul uman. Voiam să-mi dau seama dacă omul are un suflet sau nu și dacă existența sa poate fi dovedită chimic. Deși aveam cunoștințe de medicină orientală și îi tratam pe unii oameni, nu le puteam salva viața tuturor, oricât de mult aș fi încercat. Asta m-a făcut să meditez profund la viață și la moarte. Am citit multe cărți de filozofie și religie, dar nu am găsit un răspuns. În luna aprilie a anului Showa 13 (1938), am citit cartea Life, publicată de societatea Deungdaesa. Această carte era diferită de interpretările Bibliei ale altor religii și conținea răspunsul la întrebările mele despre sufletul uman, dar și despre multe altele.”48 Domnul Choi a înțeles că adevărata soluție la problema morții, care îi ajunge pe toți oamenii, este promisiunea lui Dumnezeu că, la timpul stabilit, îi va învia pe toți cei ce se află în memoria Lui. Această promisiune l-a făcut să-l iubească mai mult pe Dumnezeu. Domnul Choi suferea de o boală gravă și știa că avea să moară în închisoarea Seodaemun. Totuși, nu a renunțat la convingerile sale. A crezut cu adevărat în cuvintele consemnate în 2 Corinteni 4:17, 18: „Căci necazul, deși este de-o clipă și ușor, produce pentru noi o glorie a cărei măreție crește tot mai mult și care este veșnică, pentru că noi ne ținem privirea ațintită nu asupra lucrurilor care se văd, ci asupra lucrurilor care nu se văd. Căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, dar lucrurile care nu se văd sunt veșnice”. Domnul Choi s-a stins din viață la 16 aprilie 1941, la opt ore după eliberarea pe cauțiune din închisoarea Seodaemun. Convingerea lui fermă a fost că Regatul „care nu se vede” al lui Dumnezeu va pune capăt suferinței „trecătoare” pentru totdeauna.

48 Audierea în calitate de suspect, 4 iunie 1940.

142

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 19.1a Raport privind măsurile de prevenție luate împotriva Martorilor lui Iehova care nu se prezintă la încorporare

Coreea

Imaginea 19.1b Poliția japoneză. Document de urmărit al lui Seo Byeong-in, 1940.

143

ASIA

Filipine

Neutralitatea și persecuția Martorilor lui Iehova din Filipine Cheryl Natividad

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. De la apariția Studenților în Biblie până la perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial (din 1912 până spre sfârșitul anilor 1930) Statul Filipine a fost colonizat și dominat de Spania timp de peste 300 de ani. Influența spaniolă se resimte puternic în mai multe aspecte ale culturii filipineze, inclusiv în ce privește religia, astfel încât majoritatea se declară romano-catolici. Printre primii care au introdus învățăturile Martorilor lui Iehova în Filipine se numără Charles T. Russell, unul dintre cei care supravegheau lucrarea Studenților în Biblie.1 El s-a oprit la Manila în timpul turneului său de conferințe pe care urma să le susțină pe întregul pământ. La 14 ianuarie 1912, a ținut la Grand Opera din Manila cuvântarea cu tema „Unde sunt morții?”. Celor care au asistat la cuvântarea sa li s-a oferit literatură biblică. Următorul reprezentant al Studenților în Biblie care a călătorit în Filipine a fost William Tinney din Canada. La începutul anilor 1920, el a format un grup de studiere a Bibliei. A fost nevoit să se întoarcă în Canada din cauza unor probleme de sănătate, dar filipinezii interesați au continuat cursul început de el. Publicațiile biblice le erau trimise prin poștă. În 1933, mesajul Martorilor lui Iehova era difuzat în Filipine prin stația de radio KZRM.2 În același an, Joseph dos Santos a început un turneu mondial de predicare, pornind din Hawaii. Primul loc în care s-a oprit a fost Filipine, de unde însă nu a mai plecat. El a fost cel care a înființat o filială a Martorilor lui Iehova, care se afla pe Bulevardul

1 Numele pe care Martorii lui Iehova l-au avut până în 1931. 2 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, ©2003 (Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY, U.S.A.), „Primele licăriri ale adevărului”, pag. 154, 155.

148

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Rizal nr. 1132, Santa Cruz, Manila.3 Aceasta a început să funcționeze la 1 iunie 1934. Domnul Santos, împreună cu acei câțiva localnici dornici să-l ajute, era foarte ocupat cu predicarea și cu distribuirea literaturii. În 1938, în Filipine activau 121 de vestitori,4 dintre care 47 activau ca pionieri.5 Filipine se afla sub dominație americană în acea perioadă, motiv pentru care filipinezilor a început să le fie predată limba engleză. Totuși, Studenții în Biblie și-au dat seama că oamenii puteau învăța cel mai ușor în limba lor maternă. Astfel, filiala Martorilor lui Iehova a depus eforturi pentru a traduce literatura biblică în unele limbi principale. Până în anul 1939, filiala a reușit să traducă în limba tagalog mai multe cuvântări biblice, precum și cartea Bogăție. După doi ani s-a încheiat traducerea câtorva broșuri în alte patru limbi principale.6 Cel de-al Doilea Război Mondial (începutul anilor 1940) Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, Martorii lui Iehova din arhipelag s-au confruntat cu noi încercări, întrucât Filipine a fost prinsă în mijlocul conflictului dintre Japonia și Statele Unite ale Americii. Când ocupația japoneză a devenit iminentă, filiala, ce fusese mutată între timp pe strada M. Natividad nr. 1736, Santa Cruz, Manila,7 a fost vândută, documentele acesteia au fost distruse, iar literatura a fost distribuită mai multor Martori.8 Când armata japoneză a invadat Manila în ianuarie 1942, soldații i-au arestat pe unii dintre străinii considerați „dușmani”. Printre aceștia se afla și domnul Santos, care a fost închis în Universitatea Santo Tomás, din 1942 până în 1945.9 Din cauza războiului, era imposibilă importarea publicațiilor; însă Martorii puteau distribui literatura pe care o depozitaseră în mai multe locuințe înainte de război. După ce stocurile s-au epuizat, ei le dădeau oamenilor cărțile cu împrumut. Mulți dintre ei au fost nevoiți să se mute din Manila în orașe mai mici din împrejurimi, pentru a putea continua activitatea de predicare. Trebuiau să fie foarte prudenți deoarece, în caz contrar, riscau să fie luați în armată de japonezi și obligați să lucreze pentru garnizoanele lor. Totuși, eforturile sârguincioase ale Martorilor au dat roade. Dacă la începutul războiului în Filipine existau 373 de vestitori, patru ani mai târziu acest număr ajunsese la peste 2 000.10

3 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), ©1978 (Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., Brooklyn, NY, U.S.A.), „Branch Office Established” (Înființarea unei filiale), pag. 83, 84. 4 Denumire purtată de Martorii lui Iehova care participă la lucrarea de predicare. 5 Sau evanghelizatori cu timp integral. Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, pag. 154, 155. 6 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, pag. 154, 155. 7 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), „Work Intensified as War Clouds Gather” (Se intensifică activitatea în timp ce războiul se apropie), pag. 90, 91. 8 Ibid., „War Reaches the Philippines” (Războiul ajunge în Filipine), pag. 94, 95. 9 Ibid., pag. 94, 95. 10 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, „Creștere rapidă în pofida războiului”, pag. 158, 159.

Filipine

149

Perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial (sfârșitul anilor 1940 – 1960) Când domnul Santos a fost eliberat din închisoare la 13 martie 1945, el a redeschis filiala într-un apartament de pe Strada Oroquieta nr. 1219-B, Manila. În plus, a restabilit contactul cu sediul Societății Watchtower din Brooklyn, New York, SUA. A solicitat și a primit exemplare ale tuturor numerelor revistei Turnul de veghe și ale altor publicații ce nu fuseseră trimise în timpul războiului.11 În august 1946, a devenit evident că Martorii lui Iehova aveau nevoie de un sediu central mai mare. O familie de Martori și-a oferit locuința spațioasă aflată în Int. 2 Herran nr. 2621, Santa Ana, Manila, pentru a fi folosită ca sediu, aceasta dispunând și de o magazie pentru literatură, la subsol.12 La 14 iunie 1947, au ajuns în Filipine primii misionari, absolvenți ai Școlii Biblice Galaad, din New York. Ei au îndeplinit diverse activități, unii la sediul central, iar alții ca predicatori în diverse regiuni ale țării. Misionarii i-au instruit și i-au ajutat pe Martorii locali la organizarea lucrării de predicare. În anii 1950 au fost invitați la Școala Galaad și Martori filipinezi. Aproape toți s-au întors în țara lor natală, cu scopul de a contribui la organizarea și dezvoltarea activității de predicare. Datorită acestor misionari s-au înregistrat progrese remarcabile. Dacă în 1946 în Filipine erau numai 2 600 de vestitori, până în 1975 acest număr a crescut la 77 000.13 De asemenea, au existat progrese semnificative în ce privește traducerea publicațiilor în mai multe limbi care se vorbesc în Filipine. Din septembrie 1947, revista Turnul de veghe în limba tagalog a început să fie șapirografiată și distribuită bilunar. Ulterior, din 1948, șapirografierea și distribuirea revistei au fost extinse pentru limbile hiligaynon și iloko, iar din 1949 au fost incluse cebuano și pangasinan.14 În decembrie 1947, a fost achiziționat un teren de aproximativ 10 000 de metri pătrați, care se afla pe Roosevelt Road nr. 104, Quezon City. Aici urma să funcționeze un sediu central mult mai mare. Acesta avea o clădire mare cu două etaje, care a fost curățată, reparată și zugrăvită de către lucrători voluntari. Sediul din Filipine a fost mutat în noua locație la 1 februarie 1948.15

11 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), „Postwar Reorganization Begins” (Reorganizarea de după război), pag. 111, 112. 12 Ibid., „First Postwar Assembly” (Primul congres de după război), pag. 113, 114. 13 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, „Creștere rapidă în pofida războiului”, pag. 159, 160. 14 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), „Need for More Translations Seen” (Este nevoie de traduceri în mai multe limbi), pag. 117, 118. 15 Ibid., „Moving to a New Branch Location” (Mutarea într-o nouă filială), pag. 118, 119.

150

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În 1951, presele Watch Tower Bible and Tract Society din New York au început să tipărească edițiile în tagalog, iloko și cebuano ale Turnului de veghe. În cele din urmă, Martorii au ajuns să producă revista Turnul de veghe în opt limbi locale, iar revista Treziți-vă!, în patru.16 „Vestea bună veșnică” a fost primul congres internațional al Martorilor lui Iehova găzduit de Filipine, care a avut loc între 14 și 18 august 1963. Pe lângă Martorii locali, la Manila au sosit delegați din 22 de țări. A fost închiriat stadionul de fotbal Rizal Memorial, unde nu mai puțin de 37 806 persoane au venit pentru a audia discursul public susținut de Nathan Knorr, reprezentantul sediului din Brooklyn. Cu acea ocazie s-au botezat 2 342 de persoane, acesta fiind recordul pentru cel mai mare botez al Martorilor lui Iehova din Filipine. Cuvântările de la congres au fost prezentate în limba engleză și au fost traduse în limbile cebuano, iloko și tagalog.17 Tipărirea publicațiilor ia avânt (1970-1980) În februarie 1972, la sediul din Filipine a început construcția unei tipografii. Aceasta avea să găzduiască o presă rotativă și alte echipamente pentru tipărirea revistelor Turnul de veghe și Treziți-vă! în engleză și în limbile locale. Primele două reviste au fost tipărite în februarie 1973. O altă presă rotativă a fost instalată în 1975 pentru a face față solicitărilor crescânde. În cele din urmă, sediul din Filipine a ajuns să tipărească reviste care au fost trimise în alte 72 de țări.18 În 1980, a fost achiziționat un echipament comercial de fotoculegere împreună cu o mică presă ofset alimentată cu hârtie în coli. Spre deosebire de presele rotative anterioare, care funcționau pe baza metodei prelucrării la cald, acest nou sistem folosea metoda ofset. Această schimbare a implicat și folosirea computerelor, care ușurau munca de traducere și de pregătire în vederea tipăririi.19 În 1983, a fost adusă o presă ofset, fabricație M.A.N. S-a reușit ca, până la sfârșitul anului, revistele să fie publicate prin combinarea metodei prelucrării la cald cu cea a tipăririi ofset. În aceeași perioadă a fost adus primul computer pe care rula Sistemul Multilingv de Fotoculegere Electronică (MEPS). Acest sistem computerizat de fotoculegere permitea tipărirea publicațiilor în mai multe limbi și fusese dezvoltat la sediul din Brooklyn, New York.20

16 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (în engleză), pag. 117, 118. 17 Ibid., „The ‘Peace On Earth’ Assembly” (Congresul „Pacea pe Pământ”), pag. 129. 18 Ibid., „Increased Printing Activity” (Se intensifică activitatea de tipărire), pag. 131, 132. 19 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, „Tipărirea ofset – Primele încercări”, pag. 184, 185. 20 Ibid., „Organizația lui Iehova pune la dispoziție programul MEPS”, pag. 186, 187.

Filipine

151

Congrese internaționale (anii 1990) Au fost organizate congrese internaționale în Manila atât în 1991, cât și în 1993. Cu ocazia celui din 1993, au fost folosite trei stadioane care erau conectate telefonic în timpul anumitor părți din program. De asemenea, a fost lansată în limba tagalog publicația Scripturile grecești creștine – Traducerea lumii noi, realizată sub îndrumarea Watch Tower Bible and Tract Society.21 Noutăți și îmbunătățiri (anii 2000) Sediul actual este situat pe aceeași proprietate, dar adresa a fost schimbată în bulevardul Roosevelt nr. 186, Quezon City. De-a lungul anilor, au fost achiziționate terenuri adiacente, ajungându-se la o suprafață de peste trei ori mai mare decât primul hectar de pământ care fusese cumpărat în 1947.22 În prezent, complexul are opt clădiri, printre care trei clădiri de birouri și trei clădiri de reședință pentru cei 364 de slujitori religioși numiți beteliști. În 2011, tipografia a fost închisă, toată această activitate fiind transferată în Japonia. Deși nu mai este implicată în tipărire, filiala din Filipine se ocupă în continuare de traducerea literaturii în aproximativ 25 de limbi locale. Printre publicații se numără Biblia, pliante, broșuri, reviste și cărți.23 În plus, se supraveghează activitatea celor cinci birouri regionale de traducere situate în diferite părți ale țării. La sfârșitul anului 2000, a fost lansată în limba tagalog Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi, ediția completă. Imediat au urmat traducerile în cebuano și în iloko.24 În septembrie 2018, a apărut ediția revizuită a Traducerii lumii noi în iloko.25 Aceasta a fost realizată ca urmare a schimbărilor survenite în limba iloko de-a lungul anilor, ca mesajul să fie clar și ușor de citit, rămânând totuși fidel textelor originale.26 În ianuarie 2019, au fost lansate edițiile revizuite ale Traducerii lumii noi în tagalog și cebuano. A fost de asemenea lansată traducerea completă în waray-waray, limbă în care, în trecut, fuseseră disponibile doar Scripturile grecești creștine.27

21 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, „Congrese remarcabile”, pag. 201, 202. 22 Ibid., „Construirea noilor clădiri ale Filialei”, pag. 228. 23 „Welcome to the Philippines Branch Office of Jehovah’s Witnesses” (Ghid pentru vizitatorii Filialei din Filipine). 24 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, „Familia Betel sprijină lucrarea de predicare”, pag. 204, 205. 25 jw.org, 17 septembrie 2018, „New World Translation Released in Four Languages” (Traducerea lumii noi lansată în patru limbi), https://www.jw.org/ro/ce-e-nou/nwt-kikamba-nyaneka-kikuyu-iloko/, referință electronică accesată la 26 iunie 2019. 26 Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi, ediția Waray-Waray, „Cuvânt înainte”, pag. 39. 27 jw.org, 3 aprilie 2019, „Jehovah’s Witnesses Release the New World Translation in Three Languages in the Philippines” (Martorii lui Iehova lansează Traducerea lumii noi în trei limbi din Filipine), https://www.jw.org/ro/stiri/jw/pe-zone/ filipine/Martorii-lui-Iehova-au-lansat-Traducerea-lumii-noi-%C3%AEn-trei-limbi-vorbite-%C3%AEn-Filipine/, referință electronică accesată la 26 iunie 2019.

152

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În 2018, numărul Martorilor lui Iehova din Filipine ajunsese la 217 220, dintre care 46 757 petreceau în medie 70 de ore pe lună în activitatea de predicare.28 Toți acești Martori sunt grupați în 3 471 de congregații, dintre care 80 folosesc limbajul semnelor filipinez, iar alte 52 își desfășoară activitatea în limbi străine precum engleză, punjabi, koreană, japoneză și chineză. Există de asemenea 68 de grupe mai mici de limbajul semnelor și 23 de grupe de limbi străine. 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? A. Problema neutralității Filipine are un guvern democratic care recunoaște libertatea religioasă și libertatea de exprimare. Drept urmare, Martorii lui Iehova din Filipine s-au bucurat, în general, de libertatea de a-și practica convingerile biblice. Au existat însă cazuri în care au întâmpinat opoziție din partea anumitor persoane și a guvernului datorită refuzului de a saluta drapelul, de a vota și de a participa la serviciul militar sau la pregătirea militară școlară. Refuzul lor de a lua parte la aceste activități provine din dorința de a se închina exclusiv lui Iehova Dumnezeu și de a urma porunca lui Isus de a „nu face parte din lume”. (Ioan 17:16) De asemenea, în unele părți ale țării, Martorilor nu le-a fost permis să participe la întruniri religioase sau să-și desfășoare serviciul public. Participarea obligatorie la vot Deși participarea la vot este un drept garantat de constituția filipineză, nu le este impus tuturor cetățenilor să voteze. Cu toate acestea, în anii 1970 și la începutul anilor 1980, regimul aflat sub conducerea președintelui Ferdinand E. Marcos a decis ca votarea să fie obligatorie. Acest lucru a dus la încarcerarea mai multor Martori.29 La 22 august 1973, Comisia pentru Alegeri a organizat o audiere publică cu privire la această problemă în sediul din Intramuros, Manila. La audiere au fost chemați Denton Hopkinson și Raymond Leach, misionari britanici care la acea vreme făceau parte din comitetul care supraveghea activitatea Martorilor lui Iehova din Filipine. Ei au fost însoțiți de dl. Kaulayao V. Faylona, avocat care îi reprezenta pe Martorii lui Iehova. Membrii comisiei credeau că Martorii lui Iehova îi încurajau pe oameni să nu voteze. Dl. Hopkinson și dl. Leach au clarificat această idee greșită explicând că ei transmiteau oamenilor

28 www.jw.org, Raportul mondial al Martorilor lui Iehova pentru anul de serviciu 2018, „Rapoarte pe țări și teritorii – 2018” Filipine (https://www.jw.org/ro/biblioteca/carti/raport-an-serviciu-2018/rapoarte-tari-teritorii-2018/), referință electronică accesată la 26 iunie 2019. 29 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, „Încercări în privința neutralității”, pag. 193, 194.

Filipine

153

„aceeași învățătură pe care a transmis-o și Isus Cristos, cu privire la refuzul de a face parte din lume”; dar ceea ce alegea să facă fiecare Martor era strict o decizie personală. În cele din urmă, comisia nu a putut să-i scutească pe Martori de vot, de teamă că persoane aparținând altor religii ar putea folosi aceeași scuză. Câteva zile mai târziu, președintele Marcos a declarat o amnistie generală, eliberându-i pe toți cei care au fost închiși pentru refuzul de a vota.30 În 1986, regimul condus de președintele Corazon C. Aquino a revizuit Constituția, iar legea privind obligativitatea votului a fost abolită.31 Pregătirea militară Un alt mod prin care Martorii își dovedesc neutralitatea este refuzul de a participa la război, de a primi instruire militară sau de a efectua serviciul militar. Ei sunt hotărâți să urmeze principiul biblic de a nu lua sabia și de ‘a nu învăța războiul’. (Isaia 2:4; Matei 26:52) În ianuarie 1951, Hilario Anganangan, un Martor al lui Iehova din Alaminos, Pangasinan, a fost condamnat pentru că a refuzat să facă stagiul militar și a fost amendat cu suma de 500 Php (aproximativ 9 EURO). Judecătorul Pedro Villamor de la Judecătoria Pangasinan a respins în primă instanță afirmația lui Hilario potrivit căreia, în calitate de Martor al lui Iehova, el ar trebui să fie scutit de pregătirea militară. Judecătorul a susținut că Martorii lui Iehova dobândesc calitatea de slujitori religioși fără a li se testa cunoștințele biblice. Astfel, a concluzionat că Hilario a devenit Martor al lui Iehova „pentru a evita să ia parte la ... apărarea țării”. El a avertizat, de asemenea, că scutirea Martorilor lui Iehova de serviciul militar poate duce la dispariția întregii armate a Statului Filipine, deoarece toți oamenii s-ar putea alătura Martorilor pentru a evita să se achite de datoria militară.32 Mulți dintre elevii Martori sau care proveneau din familii de Martori s-au confruntat și ei cu dificultăți deoarece instruirea militară era impusă în liceu. Pentru bărbați, pregătirea militară era obligatorie până la facultate. Chiar dacă unii elevi au fost scutiți de această pregătire, au existat instructori militari care au refuzat să acorde scutiri. În 1959, Augusto Acasio, elev la Liceul Național Ilocos Norte, l-a rugat pe directorul școlii, Arsenio Pascua, să fie scutit de pregătirea militară școlară datorită convingerilor sale religioase. Cererea lui a ajuns la Ulpiano C. Dumaual, procurorul local, care i-a respins petiția. Domnul Dumaual a declarat că legea îi scutea de pregătirea militară doar pe cei cu vârsta mai mare de 30 de ani, pe foștii membri ai armatei, pe cetățenii

30 The New York Times, 23 august 1973, „Manila Detains 36 in Sect for Not Voting in July” (În Manila sunt reținuți 36 de sectanți pentru că au refuzat să voteze în iulie), pag. 4 (https://www.nytimes.com/1973/08/23/archives/manila-detains-36-in-sect-fornot-voting-in-julyj-defends-members.html), referință electronică accesată la 18 decembrie 2019; Interviu cu Denton Hopkinson, pag. 6, 7, Martorii lui Iehova din Filipine, Quezon City; 6 mai 2019. 31 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, pag. 193, 194. 32 Pioneer Herald, 10 ianuarie 1951, Vol. VI, Nr. 38 (ziar; Dagupan City, Filipine), „Villamor Convicts Military Evader: ‘Ministers’ Not Exempt, Court Rules” (Villamor îi condamnă pe cei ce fug de armată. Slujitorii religioși nu sunt scutiți. Curtea se pronunță), pag. 1, 3.

154

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

străini sau pe cei infirmi.33 În cazuri de acest gen, absolvirea a fost dificilă pentru elevii Martori. Situația s-a îmbunătățit pentru Martori în 2001, când Congresul Filipinez a aprobat Legea republicii nr. 9163, cunoscută și sub denumirea de Legea programului național de instruire a serviciului (NSTP). Această lege impune studenților de sex masculin și feminin din universități sau din școli tehnico-profesionale să urmeze cursuri de pregătire în oricare dintre cele trei componente ale programului: serviciul de pregătire în vederea bunăstării civice (CWTS), serviciul de pregătire în vederea alfabetizării (LTS) sau corpul de formare a ofițerilor de rezervă (ROTC). Astfel, pregătirea militară a devenit opțională și voluntară, iar studenții Martori puteau alege să urmeze fie CWTS, fie LTS.34 Salutul drapelului Probabil cea mai serioasă problemă cu care se confruntă Martorii lui Iehova din Filipine este refuzul lor de a saluta drapelul. Din acest motiv, s-a ajuns de două ori în fața celei mai înalte instanțe din țară. O situație asemănătoare avusese loc în Statele Unite. În 1940, Curtea Supremă a Statelor Unite a dat un verdict nefavorabil Martorilor în cauza Sectorul școlar din Minersville contra Gobitis, hotărând că școlile ar putea obliga elevii să salute drapelul. În mod asemănător, Jose Abad Santos, Secretarul filipinez al Justiției de la acel moment, a declarat că toți copiii ar putea fi obligați să salute drapelul, în caz contrar putând fi exmatriculați. Drept urmare, 1 000 de copii din familii de Martori au fost nevoiți să se transfere de la școlile publice la cele private.35 De asemenea, Martorii au înființat așa-numitele Școli ale Regatului în zone unde copiii fuseseră exmatriculați, pentru ca aceștia să își poată continua studiile.36 Martorii erau priviți în mod negativ ca urmare a refuzului lor de a saluta drapelul, iar asta a dus la un moment dat chiar la violență fizică. La 3 octombrie 1948, un grup de Martori ai lui Iehova care se aflau în lucrarea de predicare a fost atacat de trei bărbați înarmați în Mountain Trail, Benguet, pe motiv că dovediseră „lipsă de respect” față de drapelul național.37 Această afirmație a fost respinsă de Victor White, un Martor ce activa ca misionar, în scrisoarea sa către redactorul cotidianului Baguio Midland, care 33 Manila Bulletin, 17 august 1959 (ziar; Manila City, Filipine), „Reject Witnesses Exemption Bid From Military Training” (Se respinge solicitarea Martorilor de a fi scutiți de pregătirea militară). 34 Official Gazette, 23 ianuarie 2002, „Republic Act No. 9163” (Monitorul oficial, Legea republicii nr. 9163) (https://www.officialgazette.gov.ph/2002/01/23/republic-act-no-9163/), referință electronică accesată la 14 iunie 2019, Secțiunea 4, punctul (1). 35 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), „Flag Salute Issue” (Problema legată de salutul drapelului), pag. 125, 126; titlu necunoscut, dată necunoscută (ziar; Filipine), „Flag Saluting-Patriotism or Idolatry?”, de Jose C. Balein (Salutul drapelului – patriotism sau idolatrie?). 36 Religious Freedom: The Issue of Flag Salute (exhibit; Branch Office of Jehovah’s Witnesses, Quezon City, Filipine), „Kingdom Schools” (Libertatea religioasă: Problema legată de salutul drapelului, expoziție; Martorii lui Iehova din Filipine), (Școlile Regatului). 37 Baguio Midland Courier, 10 octombrie 1948 (ziar; Baguio City, Philippines), „Natives of 72 Attack Preacher, Followers of Jehovah’s Witnesses” (Nativi de 72 de ani atacă un predicator și adepți ai Martorilor lui Iehova).

Filipine

155

mediatizase atacul. Domnul White a declarat că, deși Martorii nu îl salută și nu i se închină, ei respectă atât drapelul, cât și semnificația lui.38 În 1943, Curtea Supremă a SUA și-a anulat decizia anterioară și a decis în favoarea Martorilor cu privire la problema legată de salutul drapelului în cauza Barnette. În mod similar, Secretarul filipinez de Justiție Roman Ozaeta a promulgat în 1948 un aviz care a reprezentat o schimbare de perspectivă, el hotărând în favoarea Cristinei Sayon, o fetiță dintr-o familie de Martori din Bohol, care fusese obligată de către autoritățile școlare să salute drapelul.39 În 1953, s-a înaintat la Curtea Supremă o plângere împotriva directorului școlii primare Barrio Malacampa din Camiling, Tarlac, precum și a autorităților școlare ale acesteia. Plângerea a fost inițiată de părinții a 20 de elevi cărora li s-a refuzat înscrierea la școală în ultimii doi ani datorită refuzului lor de a saluta drapelul. Instanța a hotărât ridicarea acestei interdicții prelungite impuse de oficialii școlii.40 Problema legată de salutul drapelului a atins un punct critic la 11 iunie 1955, când președintele Ramon Magsaysay a promulgat o nouă lege, Legea republicii nr. 1265, care impunea tuturor copiilor din școlile publice și private să participe la o ceremonie zilnică a drapelului. Departamentul de Educație, Cultură și Sport (DECS) a furnizat regulile pentru ceremonie. Una dintre reguli îi obliga pe cei prezenți să intoneze imnul național, să se ridice în picioare și să „execute un salut” în timpul ridicării drapelului.41 Genaro Gerona și alți părinți Martori ai căror copii frecventau cursurile școlii comunitare Buenavista din Uson, Masbate, au înaintat o cerere secretarului Educației. Ei au propus o alternativă potrivit căreia copiii să poată participa la ceremonia drapelului, dar să li se permită să rămână tăcuți, cu brațele și mâinile pe lângă corp și „să fie scutiți de salutul formal al drapelului, de intonarea imnului național și de recitarea jurământului patriotic”. Această cerere a fost respinsă, ceea ce a dus la exmatricularea copiilor în septembrie 1955.42

38 Baguio Midland Courier, 17 octombrie 1948 (ziar; Baguio City, Philippines), „Letters to the Editor”, de Victor White, (Scrisori către redacție). 39 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), pag. 125, 126; titlu necunoscut, dată necunoscută (ziar; Filipine), „Flag Saluting-Patriotism or Idolatry?”, de Jose C. Balein. (Salutul drapelului – patriotism sau idolatrie?). 40 Manila Bulletin, 27 iunie 1953 (ziar; Manila City, Filipine), „Supreme Court Backs Refusal of Sect to Let Children Salute Flag in School” (Curtea Supremă sprijină refuzul unei secte de a-și lăsa copiii să salute drapelul în școli), pag. 1, 15. 41 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), pag. 125, 126; Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), de Marites Danguilan Vitug și Criselda Yabes, ©2011, (Cleverheads Publishing, Quezon City, Philippines), cap. 3, „The Philippine flag, marriage vows, and the Jehovah’s Witnesses” (Drapelul filipinez, jurămintele de căsătorie și Martorii lui Iehova), pag. 43-45, 47-52, 54. 42 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3, pag. 45, 46; The Philippines Herald, 13 august 1959, (ziar; Manila City, Filipine), „Rule ‘Jehovah’ Members Must Salute P.I. Flag” (Verdict: poporul lui Iehova obligat să salute drapelul), de Abraham P. Vera, pag. 1, 2.

156

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Martorii au adus cauza în fața instanței, afirmând că obiecția lor pe motive de conștiință se bazează pe porunca lui Iehova Dumnezeu de a nu se închina niciunui „chip cioplit sau înfățișării vreunui lucru care este sus, în ceruri, sau jos, pe pământ, sau în apele de pe pământ”. (Exodul 20:4-6) Cu toate acestea, Curtea a menținut, în primă instanță, decizia secretarului Educației.43 Cauza, numită Genaro Gerona și colab. contra Secretariatului onorabil al Educației și colab., a ajuns la Curtea Supremă. În timp ce era încă în desfășurare, Curtea Supremă a emis un ordin ca toți elevii exmatriculați să fie reprimiți în școlile lor.44 Familiile copiilor exmatriculați i-au avut ca avocați pe Hayden C. Covington și Kaulayao V. Faylona. Departamentul de Educație a fost reprezentat de Jorge Coquia și Camilo Quiason de la Biroul Avocatului General.45 Participarea lui Covington, avocat care a câștigat cauze similare în fața instanțelor supreme din SUA, precum și cauza Barnette în fața Curții Supreme a SUA, este unică în istoria jurisprudenței filipineze, deoarece a fost prima dată când unui avocat american i s-a permis să pledeze în fața Curții Supreme filipineze.46 În timp ce domnul Covington era el însuși Martor al lui Iehova, avocatul Faylona era un catolic care a fost de acord să apere dreptul Martorilor de a-și profesa credința și a luptat pentru ca acest drept să fie stabilit legal.47 Cauza a fost audiată în fața Curții Supreme la 15 mai 1959, în orașul Baguio. Domnul Covington a explicat că „Martorii nu au atacat ... Legea Republicii nr. 1265 ..., ci doar ordinul general al Departamentului Educației, prin care legea a fost pusă în aplicare în școlile publice”.48 Domnul Covington a susținut că obligativitatea de a saluta drapelul în ciuda convingerilor religioase ale cetățenilor este neconstituțională. El a subliniat, de asemenea, că, deși Martorii privesc ceremonia drapelului ca pe un ritual religios, aceasta nu reprezintă un „pericol real și concret” pentru interesele Statului. Domnul Quiason a respins argumentele domnului Covington, afirmând că un drapel nu este un simbol religios și că participarea elevilor la ceremonia drapelului nu reprezintă o abatere de la convingerile lor religioase. El a mai adăugat că refuzul copiilor Martori 43 The Philippines Herald, 13 august 1959; Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (în engleză), pag. 125, 126. 44 The LAWPHil Project, „G.R. No. L-13954, August 12, 1959” (https://www.lawphil.net/judjuris/juri1959/aug1959/gr_l13954_1959.html), referință electronică accesată la 16 iunie 2019; Titlu necunoscut, dată necunoscută (ziar; Filipine), „High Court Bids School Not to Bar ‘Jehovah’ Tots” (Înalta Curte le interzice școlilor să-i exmatriculeze pe copiii Martori), pag. 1, 3. 45 Titlu necunoscut, dată necunoscută, (ziar; Filipine), „Flag Salute Issue: Gov’t Says Jehovah’s Witnesses Can Be Ordered to Honor Symbol” (Problema legată de salutul drapelului: Guvernul afirmă că Martorii lui Iehova pot fi obligați să aducă onoare simbolului), pag. 1, 11. 46 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), pag. 125, 126; The Manila Times, 15 mai 1959 (ziar; Manila City, Filipine), „A Matter of Belief: Witnesses ‘Flag Salute’ Case Argued Today Before Tribunal” (O problemă de credință: Cauza Martorilor legată de salutul drapelului, azi, în fața Instanței), pag. 24; g93 8/11 pag. 18 par. 1, „În sfârșit, o schimbare”. 47 Manila Bulletin, dată necunoscută, (ziar; Manila City, Filipine), „Flag-Salute Issue: Witnesses Argue Human-Rights Case Before High Court Today”, de Jose S. Florendo, (Problema legată de salutul drapelului: Martorii lui Iehova își aduc cauza legată de drepturile omului în fața Instanței), pag. 1, 11. 48 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3; Titlu necunoscut, dată necunoscută (ziar; Filipine), „Religion In Court: Religious Sect, Government Agree Form of Flag Salute Not at Issue” (Religia în sala de judecată: Guvernul afirmă că forma de salut al drapelului nu este o problemă în cazul unei secte religioase), pag. 1, 2.

Filipine

157

de a saluta drapelul constituie un pericol real și concret, deoarece Filipine „se află la periferia arcului comunist”. Potrivit lui, cei care refuzau să salute drapelul îi puteau influența și pe alții, iar în timp puteau duce la slăbirea moralului național.49 La 12 august 1959, Curtea Supremă a decis în unanimitate că „respectarea ceremoniei drapelului este o condiție obligatorie pentru participarea la cursurile școlilor publice.” Judecătorul Marceliano Montemayor a redactat decizia de 28 de pagini prin care a afirmat că drapelul nu este o imagine, ci un simbol al republicii și al suveranității naționale. Prin urmare, potrivit Înaltei Curți, salutul și recitarea unui jurământ de loialitate față de acesta nu au nicio semnificație religioasă. Curtea a susținut că libertatea convingerilor religioase și practicarea acestora trebuie să ocupe un loc secundar instituțiilor și legilor stabilite ale societății. Curtea s-a temut, de asemenea, că: „În cazul în care copiii Martorilor lui Iehova ar fi scutiți, atunci ceilalți elevi ... ar cere în mod evident același privilegiu ..., iar ceremonia drapelului ar deveni curând de domeniul trecutului sau s-ar desfășura cu foarte puțini participanți”.50 În 1958, în timp ce procesul Gerona era în desfășurare, copiii lui Gil Balbuna din Capiz au trecut printr-o situație asemănătoare.51 Cauza Gil Balbuna și colab. contra onorabilului secretar al Educației și colab. a ajuns și ea la Curtea Supremă, care a emis o decizie la 29 noiembrie 1960. Încă o dată, Curtea Supremă a fost în unanimitate de partea statului filipinez. Judecătorul J. B. L. Reyes a redactat decizia, precizând că instanța nu vede niciun motiv pentru a-și schimba poziția potrivit căreia salutul drapelului nu reprezintă o ceremonie religioasă, iar obligativitatea ei nu încalcă dispozițiile constituționale privind libertatea religiei și a practicării acesteia.52 În pofida deciziei nefavorabile, copiii Martorilor care mergeau la școală și-au urmat conștiința instruită pe baza principiilor biblice. Unii profesori au manifestat considerație și le-au permis acestor copii să-și continue cursurile. Cu toate acestea, câteva școli au implementat cu strictețe regula salutului drapelului. Dean Jacek, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din Filipine, își amintește: „În unele cazuri, copiii s-au transferat la un barangay din apropiere [un sat sau cartier mic care reprezintă cea mai mică unitate de organizare guvernamentală din Filipine] în care autoritățile școlare au fost mai înțelegătoare”. Cu toate acestea, potrivit domnului Jacek, cu o anumită ocazie

49 Titlu necunoscut, dată necunoscută (ziar; Filipine), „Religion In Court: Religious Sect, Government Agree Form of Flag Salute Not at Issue” (Religia în sala de judecată: Guvernul afirmă că forma de salut al drapelului nu este o problemă în cazul unei secte religioase), pag. 1, 2. 50 The Philippines Herald, 13 august, 1959; The LAWPHil Project, „G.R. No. L-13954, 12 august 1959” (https://www.lawphil.net/ judjuris/juri1959/aug1959/gr_l-13954_1959.html), referință electronică accesată la 16 iunie 2019. 51 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3. 52 The LAWPHil Project, „G.R. No. L-14283, November 29, 1960” (https://www.lawphil.net/judjuris/juri1960/nov1960/gr_l14283_1960.html), referință electronică accesată la 17 iunie 2019.

158

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

„presiunea a fost atât de mare încât copilul nu și-a putut continua studiile. Deci, s-a oprit la clasa a doua sau a treia”. Alți părinți au făcut tot posibilul pentru a continua să-și instruiască copiii acasă.53 Această situație a durat mai mult de trei decenii, până când problema legată de salutul drapelului a fost din nou adusă în fața Curții Supreme, ca urmare a unei serii de exmatriculări ce au implicat 68 de copii din familii de Martorii ce frecventau cursurile a zece școli primare și gimnaziale din Cebu.54 Printre aceștia au fost Roel și Emily Embralinag, cărora le-a fost interzis să intre în sălile lor de clasă și, în cele din urmă, chiar în sediul școlii, datorită convingerilor lor religioase.55 Tatăl lor, Leonardo, a avut o discuție cu directorul, dar i s-a spus că școala respecta un ordin din partea Departamentului de Educație de a exmatricula elevii și chiar profesorii care refuză să participe la ceremonia drapelului. Acest ordin provenea de la Marcelo Bacalso, un inspector școlar care avea în subordine toate școlile publice din provincia Cebu, cu excepția celor din orașul Cebu. De asemenea, el făcea parte din gruparea apărătorilor credinței catolice, ai căror membri organizau ocazional dezbateri cu alte grupuri religioase în piețele publice. Fiind înștiințat despre elevii care au refuzat să cânte imnul național, el și superiorul lui, Susana Cabahug, au emis un memorandum, datat 17 noiembrie 1989, spunându-le celor aflați în conducerea districtelor, precum și directorilor de liceu și de școli private, să nu îi înscrie pe elevii care nu salută drapelul și nu intonează imnul național. Memorandumul a avut la bază cele două hotărâri ale Curții Supreme cu privire la această problemă. Una dintre persoanele aflate la conducerea districtului din subordinea domnului Bacalso era Manuel Biongcog. El a decis ca elevii care au fost raportați ca fiind absenți de la ceremonia de drapel să fie exmatriculați. Ulterior, le-a explicat părinților Martori, care au căutat să poarte un dialog cu el, că nu făcea altceva decât să pună în aplicare Ordinul Departamentului de Educație.56 (Vezi Imaginea 20.1a, pag. 495.) Exmatriculările au fost dezvăluite în mass-media locală și chiar națională. Ribomafil Holganza Jr., președintele Comitetului pentru Drepturile Omului din provincia Cebu, a declarat că aveau să se facă cercetări pentru a verifica dacă elevii au fost

53 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3; Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză) „Flag Salute Issue”, (Problema legată de salutul drapelului), pag. 125, 126. 54 Philippine Daily Inquirer, 3 martie 1993 (ziar; Makati City, Filipine), „Supreme Court: Sect Need Not Salute RP Flag” (Curtea Supremă: Secta nu este obligată să salute drapelul), pag. 12. 55 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3. 56 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3; The Philippine Star, 15 iulie 1990, (ziar; Mandaluyong City, Filipine), „Religion Leads to Expulsion of Cebu Kids From School”, de Jethro Dionisio (Copii din Cebu exmatriculați din cauza religiei); The Freeman, 7 septembrie 1992(ziar; Cebu City, Filipine), „Flag Respect Dispute to SC”, de Beverly A. Lomosad, pag. 1, 27; The LAWPHil Project, „G.R. 95770, March 1, 1993” (https://lawphil.net/judjuris/juri1993/mar1993/gr_95770_1993.html), referință electronică accesată la 18 iunie 2019.

Filipine

159

exmatriculați pentru simplul fapt că erau Martori ai lui Iehova.57 Membrii mass-media, precum și unii profesori i-au îndemnat pe Martori să-și prezinte cauza în fața instanței. După consultarea departamentelor juridice de la sediul din Filipine și de la sediului mondial al Martorilor lui Iehova, a fost înaintat un dosar la Tribunalul Regional. Apoi Curtea s-a pronunțat împotriva Martorilor, pe baza deciziei Curții Supreme în cauza Gerona din 1959. Hotărârea judecătorească a fost ulterior confirmată de Curtea de Apel.58 La 31 octombrie 1990, domnul Embralinag împreună cu alți părinți Martori au înaintat la Curtea Supremă cauzele Ebralinag și colab. contra Directorului inspectoratului școlar din Cebu (numele domnului Embralinag a fost scris greșit în actele de judecată) și Amolo și colab. contra Directorului inspectoratului școlar din Cebu și Antonio A. Sangutan. În esență, au cerut Curții Supreme să revizuiască hotărârea judecătorească anterioară și să-l împiedice pe domnul Bacalso să le exmatriculeze copiii de la școală din considerente religioase. Drept răspuns, domnul Bacalso și doamna Cabahug au adresat un memorandum către Curtea Supremă susținând că refuzul de a saluta drapelul „lovește în centrul efortului susținut al DECS de a inculca patriotismul și naționalismul”.59 În câteva zile, Curtea Supremă a emis un ordin ca toți copiii exmatriculați să fie reprimiți la școală, așteptându-se o decizie finală în acest sens.60 Felino Ganal, Martor al lui Iehova și avocat de la o firmă juridică bine cunoscută, i-a reprezentat pe Martori, iar statul filipinez a fost asistat de Avocatul General. Nu au avut loc dezbateri în fața Curții Supreme; prin urmare, avocații ambelor părți și-au prezentat argumentele în scris.61 Avocatul General i-a descris pe Martori ca având „practici religioase bizare [care] determină în copii un comportament rebel și antisocial, aceștia devenind, ulterior, cetățeni filipinezi neloiali și revoluționari”. El a apărat exmatricularea copiilor spunând că „problema de fond nu este libertatea de exprimare, ci aplicarea legii și a jurisprudenței”. La rândul său, domnul Ganal a decis să nu mai aducă aceleași argumente ca în cauzele Gerona și Balbuna. El își aduce aminte următoarele: „În ambele cazuri am afirmat: aceasta este credința noastră și trebuie să acceptați că avem dreptate. ... De data aceasta, trebuie să găsim un numitor comun. ... Nu venim la tribunal ... cu scopul de a demonstra că noi avem dreptate, iar celelalte convingeri sunt greșite. Problema de bază este libertatea religioasă”. El a anexat un

57 Titlu necunoscut, 11 iulie 1990 (ziar; Filipine), „Jehovah’s Witnesses Expulsion Investigated” (Investigație despre exmatriculările Martorilor lui Iehova), pag. 8. 58 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, „Procese în legătură cu salutul drapelului”, pag. 234, 235. 59 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3. 60 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, „Procese în legătură cu salutul drapelului”, pag. 234, 235. 61 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3; Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2003, pag. 234, 235; Interviu cu Denton Hopkinson, pag. 3, Martorii lui Iehova din Filipine, Quezon City; 6 mai 2019.

160

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

număr al Turnului de veghe care conținea un studiu ce arăta că salutul drapelului nu a influențat în mod direct iubirea copiilor față de țara lor. El a mai subliniat că copiii din familii de Martori nu au comis gesturi urâte față de drapel, cum ar fi să-l scuipe sau să-l profaneze, ci au stat în picioare liniștiți, tocmai pentru a-și arăta respectul față de cei care participau la ceremonia drapelului.62 La 1 martie 1993, Curtea Supremă a dat publicității decizia unanimă, redactată de judecătorul Carolina Griño-Aquino, decizie favorabilă Martorilor. Curtea a considerat că a venit timpul să-și reexamineze verdictul din cauza Gerona: „Ideea că cineva trebuie să salute drapelul, să intoneze imnul național și să recite jurământul patriotic în timpul unei ceremonii de drapel din cauză că poate să-și piardă locul de muncă sau să fie exmatriculat din școală nu este în armonie cu conștiința actualei generații de filipinezi care cunosc Drepturile Omului ce le garantează dreptul la libertate de exprimare și de practicare a convingerilor religioase și a închinării”. Curtea a mai decis și că libertatea religioasă are „prioritatea cea mai ridicată când vine vorba de protejarea drepturilor omului, pentru că implică relația omului cu Creatorul său” și că, chiar dacă Martorii lui Iehova nu participă la ceremonia de drapel, „ei nu îi ofensează prin gesturi sau comportament” pe cei care asistă la ceremonie. Ea a adăugat că exmatricularea Martorilor lui Iehova din școli le violează acestora dreptul menționat în Constituția din 1987, de a primi educație gratuită. De asemenea, a subliniat că neagra predicție a instanței în cauza Gerona, conform căreia ceremonia drapelului va deveni de domeniul trecutului ca urmare a acordării scutirii unor elevi, nu s-a dovedit reală.63 Judecătorul Teodoro Padilla, deși era de acord cu majoritatea, și-a exprimat opinia că decizia Curții Supreme ar putea aduce probleme pe viitor. El a întrebat: „Ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă unii cetățeni, bazându-se pe convingerile lor religioase, ar refuza să plătească impozite și taxe guvernului?”.64 În cele din urmă, copiii din Cebu care au fost exmatriculați au putut să se întoarcă la școală și nu au mai fost obligați să salute drapelul. De această protecție au beneficiat și profesorii și angajații Martori ai lui Iehova, care nu mai puteau fi sancționați administrativ sau concediați datorită refuzului de a participa la ceremonia drapelului.65 Doamna Cabahug, în interviul acordat cotidianului Sun Star Daily la scurt timp după ce Curtea Supremă și-a emis decizia, a afirmat că este de acord cu instanța în sensul

62 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3; Philippine Daily Inquirer, 3 martie 1993; The LAWPHil Project, „G.R. Nr. 95770, 1 martie, 1993 (https:// lawphil.net/judjuris/juri1993/mar1993/gr_95770_1993.html), referință electronică accesată la 18 iunie 2019. 63 The LAWPHil Project, „G.R. No. 95770, March 1, 1993”; The Philippine Star, 3 martie 1993 (ziar; Mandaluyong City, Filipine). 64 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3; The Philippine Star, 3 martie 1993 (ziar; Mandaluyong City, Filipine). 65 The LAWPHil Project, „G.R. No. 95770, March 1, 1993”; Manila Bulletin, 3 martie 1993 (ziar; Manila City, Filipine), „SC Rules on Flag Anthem” (Curtea Supremă hotărăște în cauza legată de drapel și imn), de Rey G. Panaligan.

Filipine

161

că elevii nu au arătat lipsă de respect față de drapel prin refuzul lor de a-l saluta. De asemenea, ea a susținut că domnul Bacalso a avut o poziție strictă în această privință, deoarece alți profesori și administratori de școli publice au manifestat considerație față de copiii Martorilor lui Iehova. De fapt, ea bănuia că elevii exmatriculați fuseseră deja reprimiți de profesorii lor chiar înainte de hotărârea finală a Curții.66 Statul a depus o moțiune de reexaminare, dar, printr-o hotărâre datată 29 decembrie 1995, Curtea Supremă a confirmat decizia sa anterioară. Judecătorul Santiago Kapunan a motivat astfel: „Deoarece dreptul de a refuza o anumită activitate nu este mai puțin important decât dreptul de a lua parte la ea”. El a adăugat: „Refuzul copiilor de a participa la ceremonia de salut al drapelului nu afectează în niciun fel dreptul altor copii din școală să facă asta”, iar „absența lor de la ceremonie nu constituie un pericol atât de grav și iminent încât să justifice intervenția Statului”. De asemenea, a luat în considerare anumite puncte formulate de Martorii lui Iehova, cum ar fi faptul că ei își respectă țara, în ciuda neparticipării la ceremonia drapelului, după cum o dovedește comportamentul lor excelent, ei fiind cetățeni care respectă legea și care nu își doresc altceva decât „să stea în picioare în liniște și pace, cu brațele pe lângă corp, pentru a nu perturba ceremonia sau a nu-i deranja pe cei care au alte convingeri”. Curtea a susținut ferm libertatea oamenilor de a-și exprima convingeri diferite, indiferent cât de supărătoare sunt pentru majoritate, atâta timp cât nu reprezintă un pericol clar pentru societate. În sprijinul aceste idei, judecătorul Vicente Mendoza a scris: „Obligativitatea salutului drapelului încalcă constituția nu pentru că scopul exercițiului ar fi îndoielnic, ci pentru că mijloacele folosite la realizarea acestuia nu sunt permise. Scopurile, chiar dacă sunt legitime, nu trebuie atinse prin metode care încalcă libertățile fundamentale, când există altele mult mai raționale”.67 La mai mult de un deceniu după caz, pârâții, domnul Biongcog și domnul Bacalso, au fost intervievați de jurnaliștii filipinezi Marites D. Vitug și Demetrius Yabes în cartea lor, Drepturile noastre, victoriile noastre: Cauze remarcabile la Curtea Supremă de Justiție. Domnul Biongcog a afirmat că, la momentul respectiv, nu a luat cauza în serios, deoarece era sarcina sa să pună în aplicare ordinele Departamentului de Educație. Ceea ce l-a frapat a fost credința puternică a Martorilor. Potrivit lui, „chiar și copiii puteau vorbi despre Biblie”. Pe de altă parte, domnul Bacalso nu a înțeles niciodată decizia Curții Supreme. El a considerat că „dreptul la religie nu este absolut și nelimitat”.68 Unii dintre elevii exmatriculați și-au amintit de presiunea și criticile din partea 66 Sun Star Daily, 3 martie 1993 (ziar; Cebu City, Filipine), Vol. 11, „Local Decs to Follow SC Ruling,” pag. 1, 15. 67 Chan Robles Virtual Law Library, „G.R. No. 95770, December 29, 1995” (http://www.chanrobles.com/cralaw/ 1995decemberdecisions.php?id=1150), referință electronică accesată la 18 iunie 2019. 68 Our Rights, Our Victories: Landmark Cases in the Supreme Court (Drepturile noastre, victoriile noastre: cauze remarcabile la Curtea Supremă), cap. 3.

162

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

vecinilor, a colegilor de clasă și a autorităților școlare. Aceștia își băteau joc de ei în mod constant, spunându-le că nu vor termina școala și că vor deveni analfabeți datorită poziției lor bazate pe Biblie. Alții au fost etichetați drept cetățeni „inutili” care nu-și iubesc țara. Janeth Diamos, o elevă exmatriculată, și-a amintit că învățătoarea ei din clasa I a încercat s-o forțeze să ridice mâna în timpul ceremoniei drapelului. Cu o altă ocazie, profesoara a ciupit-o de talie când a observat că nu salută drapelul. Gideonel Comon a avut o experiență similară în care profesorul său i-a lovit mâinile pentru a-l forța să salute drapelul. Acești elevi și-au susținut convingerile. Ei le-au explicat în mod deschis colegilor de clasă, vecinilor, profesorilor, directorilor și supraveghetorilor lor motivul biblic al refuzului de a saluta drapelul.69 Acești elevi au fost cu adevărat bucuroși și recunoscători pentru victoria obținută în cazul lor. S-au întors la școală, iar profesorii și colegii au arătat o atitudine mai respectuoasă față de ei și de convingerile lor. Ismaelito Napoles, unul dintre părinții copiilor exmatriculați, a povestit că directoarea școlii chiar a mers la casele Martorilor pentru a organiza cursuri de reeducare pentru acești elevi.70 B. Libertatea de a predica vestea bună: Lucrarea de evanghelizare Martorii lui Iehova sunt cunoscuți în comunitate pentru lucrarea lor de predicare publică, ce include, printre altele, distribuirea de literatură biblică tipărită. Această activitate a întâmpinat uneori opoziție, în special în locurile în care Biserica Catolică avea o influență puternică. La 31 octombrie 1950, Martori ai lui Iehova din Sibalom, provincia Antique, au fost arestați în timp ce predicau pe stradă, în apropierea pieței publice. Gimeno Gillera și Josefa Sobremisana au fost acuzați și condamnați de un judecător local pentru activitate de vânzare fără plata taxelor aferente. Cauza a fost atacată, iar la 5 martie 1952, Curtea de primă instanță din Antique a anulat hotărârea. Judecătorul F. Imperial Reyes a menționat în decizia sa următoarele: „Acuzatul [domnul Gillera] ... nu a distribuit broșurile în scopuri comerciale sau pentru profit, cu atât mai puțin pentru vânzare, ci doar pentru a oferi același lucru persoanelor care manifestau interes față de religia sa”.71

69 Interviu prin corespondență cu Naphtale Toñacao; Interviu prin corespondență cu Raquel Edaño; Interviu prin corespondență cu Paz Amor Sarsozo; Interviu prin corespondență cu Suzette Napoles; Interviu prin corespondență cu Geraldine Alsado Agunata; Interviu prin corespondență cu Gideonel D. Comon; Interviu prin corespondență cu Nesia A. Quindao; Interviu prin corespondență cu Janeth O. Diamos; Interviu prin corespondență cu Emilio Sarsozo. Trimise din Cebu și recepționate de Martorii lui Iehova din Filipine, Quezon City, în perioada martie - aprilie 2013. 70 Interviu prin corespondență cu Raquel Edaño; Interviu prin corespondență cu Nesia A. Quindao; Interviu prin corespondență cu Emilio Sarsozo; Interviu prin corespondență cu Imaelito Napoles. Trimise din Cebu și recepționate de către Martorii lui Iehova din Filipine, Quezon City, în perioada martie - aprilie 2013. 71 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), „Fighting for Freedom to Proclaim the Good News” (Lupta pentru a dobândi libertatea de a proclama vestea bună), pag. 121, 122.

Filipine

163

La sfârșitul anilor 1950, Denton Hopkinson, de la sediul Martorilor lui Iehova din Filipine, a vizitat congregațiile Martorilor lui Iehova din regiunea Bicol. El și-a amintit că predica în Tabaco City, Albay, când unul dintre gospodarii pe care i-a vizitat s-a enervat și a chemat poliția. El a fost dus la secția de poliție, unde polițistul l-a îndemnat să predice în zone unde oamenii sunt mai toleranți față de Martori. Dl. Hopkinson i-a explicat că persoanele erau suspicioase deoarece Martorii lui Iehova le erau străini și „nici nu existau atât de mulți în zonă în acel moment”. Cu toate acestea, odată ce au înțeles scopul vizitelor Martorilor, unii au fost în cele din urmă mai toleranți. De fapt, bărbatul care l-a acuzat pe domnul Hopkinson a participat la întrunirea publică a Martorilor lui Iehova chiar în aceeași zi.72 În 1958, episcopul Clovis Thibault a scris o scrisoare pastorală care a fost citită în aproape toate Bisericile Catolice din orașul și provincia Davao. În scrisoarea sa, episcopul Thibault i-a avertizat pe catolicii din provincie să nu-i primească pe Martorii lui Iehova în casele lor „ca să nu primească pedeapsa păcatului de moarte”. Această scrisoare a fost criticată pe scară largă atât de catolici, cât și de necatolici pentru „lipsă de compasiune și de înțelegere”.73 Congresele Martorilor lui Iehova Libertatea religioasă garantată de Constituția Filipineză le-a permis diferitelor grupuri religioase, inclusiv Martorilor lui Iehova, să se întrunească liber pentru închinare. Din când în când, Martorii lui Iehova solicitau autorităților competente permisiunea de a folosi piețele, clădirile sau școlile publice pentru a ține congrese. Uneori, anumite personalități religioase și politice au încercat să-i împiedice pe Martori. Primul congres național al Martorilor lui Iehova de după război a avut loc între 9 și 11 noiembrie 1945, la Lingayen, în Pangasinan. Pentru a-i găzdui pe cei peste 2 000 de delegați Martori, organizatorii au închiriat sala de conferințe Sison de la forțele armate americane, care, la acea vreme, o închiriaseră, la rândul lor, de la guvernul provinciei Pangasinan.74 (Vezi Imaginea 20.1b, pag. 495.) Un preot catolic a vrut să împiedice congresul și l-a convins pe guvernatorul provinciei, Sofronio C. Quimson, că adunarea era ilegală. Drept urmare, guvernatorul Quimson le-a ordonat Martorilor să părăsească sala de conferințe. El a respins valabilitatea permisului scris din partea forțelor armate ale Statelor Unite, deoarece, potrivit lui, guvernul provinciei Pangasinan nu acordase niciun permis în acest sens. El a susținut, de asemenea, că, din moment ce sala de conferințe Sison era proprietate publică, nu 72 Interviu cu Denton Hopkinson, pag. 10, Martorii lui Iehova din Filipine, Quezon City, 6 mai 2019. 73 The Davao Bulletin, 8 februarie 1958 (ziar; Davao City, Filipine), „Bishop Thibault to Catholics: ‘Drive Them Out!’” (Episcopul Thibault către catolici: „Goniți-i!”), pag. 1, 4. 74 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), „First Postwar Assembly” (Primul congres de după război), pag. 112, 113.

164

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

putea fi folosită în scopuri religioase. Martorii au refuzat să întrerupă congresul, determinându-l pe guvernator să trimită un polițist militar pentru a-i evacua. Polițistul a examinat permisele obținute de Martori și s-a hotărât să se consulte cu comandantul său înainte de a executa ordinul de evacuare. Comandantul le-a spus Martorilor să-și continue congresul și i-a ordonat polițistului să-i protejeze.75 După terminarea congresului, guvernatorul Quimson i-a acuzat pe German Pulgar, Florentino Quintos și Leo Fernandez, care alcătuiau Comitetul congresului, de gravă neascultare față de o persoană cu autoritate. Au fost condamnați de către Curtea de Fond din orașul Dagupan la 30 de zile de închisoare. În plus, au trebuit să plătească o amendă de 100 Php (aproximativ 2 EURO) fiecare. Decizia a fost atacată și, după multe întârzieri, a fost audiată la Curtea de Apel în 1947. Avocatul Emmanuel Pelaez, devenit ulterior Vicepreședinte al Statului Filipine, a reprezentat Martorii la proces. În mai 1948, Curtea de Apel a anulat hotărârea instanței inferioare din mai multe motive. În decizia redactată de judecătorul Roberto Conception, Curtea a subliniat că, la data la care a avut loc congresul Martorilor lui Iehova, sala de conferințe Sison nu se afla sub controlul guvernatorului provinciei, nici sub cel al comitetului provincial, ci al forțelor armate ale SUA, care închiriaseră proprietatea de la guvernul provinciei pe perioada 10 ianuarie 1945 – 25 mai 1946. Prin urmare, „guvernatorul provinciei nu avea autoritatea de a-i evacua [pe Martorii lui Iehova] sau de a le ordona să părăsească incinta”. De asemenea, Curtea a decis că, întrucât Martorii au plătit taxa de închiriere corespunzătoare trezorierului provinciei, care era autorizat să închirieze sala de conferințe publicului, „provincia Pangasinan le-a permis Martorilor lui Iehova să folosească sala de conferințe, nu pentru că ei ... reprezentau o organizație religioasă sau intenționau să organizeze un congres religios, ci strict în baza taxelor pe care le-au achitat”.76 (Vezi Imaginile 20.1c, pag. 496 & 20.1d, pag. 497.) Această decizie a oferit un precedent important care a putut fi folosit în anii următori pentru a apăra dreptul Martorilor lui Iehova de a organiza congrese creștine în școli, precum și în alte clădiri publice. De fapt, domnul Hopkinson a păstrat o copie a acestei decizii și a arătat-o primarilor din diverse orașe din Bicol, când unii dintre aceștia se arătau îngrijorați față de posibilitatea de a acorda permise Martorilor lui Iehova. Dar chiar și când se acordau avizele necesare, au fost cazuri în care unii membri ai comunității au reacționat violent față de Martorii care asistau la congrese. Domnul Hopkinson și-a amintit de un incident petrecut în orașul Ligao, Albay, unde oamenii aveau pancarte pe care scria: „Du-te acasă, Iehova!”. Câțiva bărbați Martori care se întorceau acasă de la congresul de circumscripție au fost opriți și bătuți. Acest lucru 75 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), pag. 112, 113; Herald Pioneer, 1 iunie 1948 (ziar; Dagupan City, Filipine), „Appeals Court Clears Jehovah’s Witnesses: Pulgar, Quintos, Fernandez Acquitted as Rodas Decision Is Reversed” (Curtea de apel îi exonerează pe Martori: Pulgar, Quintos, Fernandez achitați și se revine asupra deciziei în cauza Rodas), pag. 1, 4. 76 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), pag. 112, 113; Herald Pioneer, 1 iunie 1948 (ziar; Dagupan City, Filipine).

Filipine

165

l-a determinat pe guvernatorul din Albay să-i ceară domnului Hopkinson să anuleze congresul pentru a evita alte tulburări publice în oraș. Domnul Hopkinson și-a amintit: „Am consultat sediul [Martorilor lui Iehova din Filipine] și am decis că era mai înțelept să procedăm astfel, având în vedere că mulți [Martori] nu erau din acel loc ... și am oprit congresul”.77 Un congres din Solana, Cagayan, ce a avut loc pe 20 aprilie 1952, a fost afectat de un atac armat, în urma căruia un Martor a murit, iar alți 32 au fost răniți. Jandarmeria filipineză a sosit pentru a opri vărsarea de sânge. A fost depusă o plângere în instanță împotriva agresorilor, printre care se numărau și câțiva dintre oficialii orașului, iar aceștia au fost pedepsiți conform legii.78 La câteva luni după acest incident, nu mai puțin de 5 000 de romano-catolici au organizat un miting în Santa Barbara, Iloilo, pentru a protesta față de emiterea unui aviz care le permitea Martorilor lui Iehova să țină discursul public din cadrul congresului lor în piața din apropierea Bisericii Catolice a orașului. Drept urmare, primarul a revocat permisul pe care îl emisese, iar cuvântarea a avut loc la sala de congrese a Martorilor lui Iehova. Ulterior, s-au depus eforturi de a obține o autorizație pentru a ține un discurs biblic în piața publică, dar acestea nu au avut succes până când nu a intervenit guvernatorul provinciei, Mariano B. Penaflorida. În cele din urmă, a fost emis un permis, iar la 13 iulie 1952 Martorii au organizat un discurs public. Cu toate acestea, opozanții au instalat 11 difuzoare în jurul pieței și le-au setat la volum maxim în timpul discursului. Acest incident a generat o mulțime de comentarii în ziare timp de peste o lună, cea mai mare parte fiind favorabile Martorilor lui Iehova.79 Martorii au întâmpinat dificultăți similare și în alte orașe, cum ar fi Tigbauan (Iloilo), Santa Cruz (Zambales), Mangaldan (Pangasinan), Gerona (Tarlac) și Bucay (Abra). În piața orașului Gerona, vorbitorul a ținut discursul în timp ce către el erau îndreptate mitraliere. Cu toate acestea, el și-a continuat cuvântarea plin de curaj. Primarul, care a încercat să împiedice evenimentul, și-a cerut scuze în cele din urmă pentru perturbare. În Bucay, preotul catolic local a încercat, în zadar, să-l determine pe primar să respingă cererea de autorizare a Martorilor lui Iehova de a organiza o întrunire în piața publică. Cu toate acestea, clopotele bisericii au început să sune odată cu începerea congresului. Un polițist a încercat să oprească sunetul clopotelor, dar a fost ignorat.80

77 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1978 (engleză), pag. 112, 113; Interviu cu Denton Hopkinson, pag. 8, 9, Martorii lui Iehova din Filipine, Quezon City; 6 mai 2019. 78 Ibid., „Fighting for Freedom to Proclaim the Good News” (Lupta pentru a dobândi libertatea de a proclama vestea bună), pag. 121, 122. 79 Ibid., pag. 121, 122. 80 Ibid., pag. 121, 122; Philippine Free Press, 18 aprilie 1953 (cotidian; Manila City, Filipine), „Our Basic Freedom” (Libertăți de bază), de Alfredo Bernardez.

166

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Lorenzo C. Alcantara, inspectorul școlar din Negros Oriental, nu le-a permis Martorilor lui Iehova să folosească școala primară Ayungon pentru un congres de trei zile. Potrivit lui, clădirile școlilor publice puteau fi folosite pentru servicii religioase doar „în beneficiul elevilor, în zilele de duminică și de sărbători”. Domnul Alcantara a spus că solicitarea Martorilor nu îndeplinea aceste condiții. Avocatul Faylona, în numele Martorilor, a adus această decizie în atenția Departamentului de Justiție. El a menționat că poziția adoptată de domnul Alcantara contravine opiniilor anterioare ale secretarului Justiției pe această temă, pe care le-a transmis în 1958. Secretarul de Justiție Jesus Barrera hotărâse printr-un aviz (nr. 77) că grupurile religioase (ale elevilor) puteau folosi temporar facilitățile școlilor dacă activitățile curente nu erau afectate. Barrera a adăugat ulterior (avizul nr. 92) că autoritățile școlare puteau permite utilizarea clădirilor școlare în zilele de duminică și de sărbători pentru a organiza servicii religioase în beneficiul elevilor.81 Răspunzându-i avocatului Faylona, Domnul Barrera a decis că avizele sale precedente ar putea susține și punctul de vedere potrivit căruia autoritățile școlare pot permite grupurilor sectare care nu sunt formate din elevi să folosească ocazional clădirile școlilor, dacă acest lucru nu afectează activitățile curente, și că „o astfel de utilizare nu trebuie neapărat limitată la ziua de duminică și la sărbători”.82 3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Se pot avea în vedere referințele menționate anterior atât în articol, cât și la notele de subsol. 4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Se pot avea în vedere referințele menționate anterior atât în articol, cât și la notele de subsol.

81 Titlu necunoscut, dată necunoscută (ziar, Filipine), „Allow Sectarian Meetings in Gov’t School Buildings” (Permiterea adunărilor sectanților în școlile publice); titlu necunoscut, dată necunoscută (ziar, Filipine), „Use of Public School Buildings by Religious Sects Ruled Legal” (Este legală utilizarea școlilor publice de către secte religioase). 82 Ibid.

Filipine

167

5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Societatea modernă a cunoscut schimbări rapide în ce privește gândirea și valorile oamenilor. Ceea ce este considerat corect și etic astăzi poate să nu mai fie acceptabil mâine. Același lucru este valabil și pentru subiecte considerate cândva tabú sau excentrice. În prezent, în multe locuri se pune accent pe individualism și libertate. Cum poate pătrunde mesajul Bibliei în mijlocul acestui amalgam de concepții și idei moderne? Mai poate fi Biblia relevantă pentru oamenii de azi având în vedere că scrierea ei s-a încheiat acum 2 000 de ani? Martorii lui Iehova sunt convinși că principiile biblice sunt la fel de practice astăzi ca și atunci când au fost scrise. (Isaia 48:17; 1 Petru 1:25) Deși multe lucruri din lumea noastră sunt permanent îmbunătățite și actualizate, natura umană tinde să rămână neschimbată. Practic, avem în continuare aceleași nevoi și dorințe de bază pe care le aveau și strămoșii noștri. La fel ca ei, simțim și noi dorința de a fi mulțumiți și fericiți, precum și de a avea vieți pline de sens. Creatorul, care ne cunoaște îndeaproape, este cel mai îndreptățit să ne ofere sfaturi cu privire la cum putem dobândi fericirea. (Matei capitolele 5 la 7) Mesajul Bibliei este universal valabil. (Faptele 10:34, 35) Fiind cea mai publicată, distribuită și tradusă carte din lume, Biblia transcende granițele naționale, culturale și lingvistice. Folosită corect, Biblia are puterea de a uni oamenii pentru o cauză nobilă. Martorii lui Iehova sunt mândri de legătura și unitatea internațională de care se bucură în ciuda multor factori dezbinători care există în prezent. Printre altele, acest lucru este posibil deoarece suntem hotărâți să „ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni”. (Faptele 5:29) Ne străduim din greu să trăim la înălțimea acestui principiu chiar și atunci când guvernele, religiile sau alte entități exercită presiuni și chiar ne persecută. Dându-i prioritate lui Dumnezeu, atât ca organizație, cât și la nivel individual, ne bucurăm de această pace și armonie neprețuite, chiar în mijlocul unei varietăți însuflețitoare de culturi, personalități și preferințe. De-a lungul istoriei au existat oameni și instituții oneste care au depus multe eforturi să creeze o lume mai bună pentru toți. Totuși, speranța într-o lume caracterizată de adevărată pace și securitate a rămas de neatins. Mulți oameni consideră că este un vis imposibil de realizat. Totuși, noi credem că Creatorul deține cheia pentru a transforma această dorință în realitate: Dumnezeu promite un guvern mondial, Regatul Său, și o societate umană în care „va locui dreptatea”. (2 Petru 3:13; Psalmul 37:10, 11;

168

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Daniel 2:44; Matei 6:10; Revelația 21:1-5) Aceasta nu este simpla imaginație a cuiva. Încrederea oamenilor în ea depinde de nivelul lor de cunoștințe biblice. Îi invităm pe toți, fără nicio obligație, să studieze cu atenție mesajul Bibliei, să-l citească și să-l analizeze personal. Ne dorim ca și alții să poată avea aceeași încredere pe care a avut-o Isus Cristos când i-a spus lui Dumnezeu: „Cuvântul tău este adevăr”. (Ioan 17:17) 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. În ultima lui noapte pe pământ, Isus și-a pregătit discipolii pentru ceea ce avea să vină, împărtășindu-le aceste cuvinte: „Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Sclavul nu este mai mare decât stăpânul lui. Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi”. (Ioan 15:18-20) Discipolii erau conștienți de provocările și dificultățile care le stăteau în față datorită deciziei lor de a-l urma pe Cristos. Cu o anumită ocazie, el le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se renege pe sine, să-și ia stâlpul de tortură și să mă urmeze neîncetat”. (Matei 16:24) Prin urmare, creștinii se așteaptă pe bună dreptate să întâmpine dificultăți, chiar persecuții, când iau decizia de a-l urma pe Isus. Martorii lui Iehova nu se bucură să sufere. Totuși, ei simt o satisfacție profundă când susțin guvernarea lui Dumnezeu și își păstrează integritatea față de el. (Matei 5:10, 11; 1 Petru 2:20, 21) „Considerăm drept o bucurie când trecem prin diferite încercări” de dragul credinței noastre. (Iacov 1:2, 3) Suntem mândri de Martorii care s-au ridicat la înălțimea cuvintelor acestui slujitor al lui Dumnezeu din timpurile antice: „Până la ultima suflare, nu voi renunța la integritatea mea! Voi ține cu tărie la dreptatea mea și n-o voi părăsi”. (Iov 27: 5, 6) Martorii lui Iehova așteaptă cu nerăbdare momentul în care toate suferințele umane vor fi eliminate și date uitării datorită binecuvântărilor pe care le va aduce Regatul lui Dumnezeu. Biblia ne asigură: „Căci necazul, deși este de-o clipă și ușor, produce pentru noi o glorie a cărei măreție crește tot mai mult și care este veșnică; pentru că noi ne ținem privirea ațintită nu asupra lucrurilor care se văd, ci asupra lucrurilor care nu se văd”. (2 Corinteni 4:17, 18) Această speranță ne încurajează atunci când trecem prin multe persecuții și ne permite să „suportăm toate lucrurile cu răbdare și cu bucurie”. (Coloseni 1:11) Avem încredere în sprijinul neclintit al lui Iehova Dumnezeu pentru cei care îi sunt loiali. (2 Samuel 22:26; Isaia 54:17; Evrei 13:5, 6) Din cele mai vechi timpuri până în prezent, Iehova și-a ajutat poporul să fie hotărât și să rămână statornic în pofida oricăror provocări pe care această lume le-ar putea aduce vreodată.

Filipine

Imaginea 20.1a Roel Embralinag, unul dintre elevii exmatriculați pentru că nu salutat drapelul a rămas loial convingerilor sale biblice

Imaginea 20.1b Martorii lui Iehova la congresul național din Lingayen, Pangasinan, primul organizat în Filipine după al Doilea Război Mondial

169

170

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 20.1c Decizia Curții de Apel care a susținut dreptul Martorilor lui Iehova de a se întruni în incinte aflate în proprietatea guvernului

Filipine

Imaginea 20.1d Decizia Curții de Apel care a susținut dreptul Martorilor lui Iehova de a se întruni în incinte aflate în proprietatea guvernului

171

ASIA

Japonia

Martorii lui Iehova din Japonia Hiroe Kameda

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. În 1926, Junzo Akashi este numit misionar in Japonia, Coreea și China. În 1927, se deschide un sediu la Tokyo, Nemoto Building, Tatami-cho nr. 13, Kyobashi-ku, și începe lucrarea de evanghelizare. În 1933, are loc primul raid al poliției pentru o presupusă încălcare a Legii menținerii siguranței. Personalul de la sediu: 20-30 de persoane. Numărul de pionieri1 în Japonia, Coreea și Taiwan: 70-80. Supraveghetori de grupe în Japonia: 40-50. În 1939, are loc al doilea raid al poliției, ca urmare a refuzului Martorilor lui Iehova de a se înrola în armată. Numărul total al arestărilor: 130 (91 în Japonia, 30 în Coreea, 9 în Taiwan). Sunt eliberați din închisoare câțiva Martori care acceptă să renunțe la credința lor, iar alți Martori sunt puși în libertate din alte motive. Până la sfârșitul războiului, în 1945, Martorii nu mai desfășoară o activitate organizată. Ulterior, când la conducerea țării s-au aflat Aliații, au fost eliberați din închisoare patru Martori. Alți trei au murit în timpul detenției. În 1949, Donald Haslett și alți câțiva misionari ajung în Japonia. Apoi, a fost reorganizată lucrarea Martorilor lui Iehova.

1 Sau evanghelizatori cu timp integral.

176

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În 1996, Curtea Supremă a Japoniei pronunță o hotărâre cu privire la educație și la libertatea religioasă. La 8 martie 1996, Curtea decide cu unanimitate de voturi că Liceul Industrial Municipal din Kobe a încălcat legea când l-a exmatriculat pe Kunihito Kobayashi în urma refuzului său de a lua parte la instruirea în arte marțiale. 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Cele mai dure persecuții au avut loc în perioada în care a fost în vigoare Legea menținerii siguranței, adoptată de guvernul Japoniei imperiale din perioada războiului. Legea urmărea, în principal, reprimarea mișcărilor considerate a fi împotriva kokutai (structura națională și împăratul, care trebuiau venerate) și a sistemului proprietății private (capitalist). În 1925, când a fost adoptată, legea a avut drept scop prevenirea infiltrării ideologiei comuniste, care se răspândise în întreaga lume ca urmare a Revoluției Socialiste din Rusia (1917). Ulterior, legea a fost revizuită, iar aplicarea ei viza grupările religioase noi și organizațiile antiguvernamentale. Pentru a asigura respectarea legii, guvernul a folosit tokkō (Poliția Specială), cunoscută și sub numele de Poliția Gândirii, care fusese înființată în 1911 pentru a menține ordinea publică în imperiu. Se spune că era suficient să pronunți tokkō pentru ca un copil obraznic să se cumințească imediat. În 1925, când a fost adoptată legea, tokkō a primit misiunea de a veghea la respectarea acesteia, puterea acestei structuri crescând foarte mult. Au fost arestați peste 70 000 de civili. Mulți au fost torturați cu brutalitate, iar unii au murit în închisori. Prin urmare, legea nu îi viza neapărat pe Martorii lui Iehova, ci, mai degrabă, întreaga națiune era supusă supravegherii și unui control strict. Un document oficial intitulat „Mișcări recente pseudo-religioase”, publicat de Secția Penală a Ministerului de Justiție, a arătat de ce și în ce mod guvernul i-a persecutat pe Martorii lui Iehova din Japonia. De ce i-a persecutat guvernul japonez pe Martorii lui Iehova? Iată trei motive, toate eronate: 1.

Martorii încercau să distrugă kokutai (structura statului japonez). Kokutai avea la bază conceptul că împăratul și Statul sunt inseparabile. Prin urmare, întrucât Martorii refuzau să practice cultul împăratului, se considera că Martorii se opuneau structurii Statului (kokutai) sau că încearcă să o distrugă. Cultul împăratului era considerat de majoritatea japonezilor ceva normal.

Japonia

177

Martorii nu manifestau respect față de poziția de demnitate a împăratului. Până la sfârșitul războiului, guvernul japonez a promovat conceptul că împăratul era arahitogami, un zeu care a luat în această lume chipul unui om și care pretindea închinare, chiar și în fața fotografiei sale.

Martorii aveau o filosofie contra războiului și a sistemului proprietății private. Refuzul de a efectua serviciul militar era considerat o infracțiune gravă împotriva împăratului și a națiunii. De asemenea, învățătura biblică potrivit căreia lumea va fi condusă în viitor de Iehova Dumnezeu a fost interpretată drept o respingere a sistemului proprietății private.

Cum i-a persecutat guvernul japonez pe Martorii lui Iehova? Martorii lui Iehova au fost crunt persecutați de tokkō. Un document oficial intitulat „Documentele persecuției creștine din perioada Japoniei Showa” conține relatarea lui Junzo Akashi: „Zi și noapte eram chinuit de purici, țânțari, păduchi și ploșnițe. ... Interogatoriile poliției erau cumplit de nedrepte și brutale. ... Eram bătut, lovit cu picioarele și trântit la pământ de fiecare dată când nu eram de acord cu anchetatorii. Au scris un proces verbal pe care ar fi vrut să-l semnez. Întrucât am refuzat, m-au lovit în secunda următoare. «Te învăț eu mine», a spus un ofițer, care m-a trântit la pământ, după care m-a așezat cu spatele ca un pod peste două scaune. A sărit pe mine, m-a călcat în picioare și, râzând, a spus: «Ce pod bun!»”. Tratamentul aplicat lui Issei Muramoto a fost atât de dur, încât acesta a fost la un pas de moarte. În 1939, ca urmare a refuzului său de a efectua serviciul militar, el a fost judecat de o Curte Marțială fiind învinuit de crimă de lezmaiestate și nesupunere. A fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru încălcarea Legii menținerii siguranței și a fost încarcerat la Închisoarea Kumamoto. A fost supus unui tratament inuman timp de șapte ani, până când a fost eliberat. „Poliția militară l-a bătut și l-a lovit cu picioarele o oră și jumătate în fața tatălui său, lăsându-l aproape mort. În plină iarnă, în decembrie 1944, a fost dezbrăcat de haine, cu mâinile legate la spate, și pus pe o dușumea umedă de beton. I-au turnat pe nas o găleată cu apă până când și-a pierdut cunoștința, apoi l-au resuscitat și i-au aplicat același tratament de mai multe ori.” De asemenea, există o relatare despre Yu Yulian, un Martor coreean, care a înnebunit din cauza torturilor îndelungate și a murit în Închisoarea Toyotama. Yoshisuke Murata, care a ispășit o condamnare de șapte ani la Închisoarea Miyagi, a fost supus zilnic la tot felul de torturi și a murit la o lună după ce a fost eliberat, în septembrie 1945, din cauza malnutriției și a unei sănătăți precare.

178

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Tomi Tanabe a fost arestată și întemnițată împreună cu Sizue Aksashi din 1941 până în 1944. Ea a murit în închisoarea de femei din Tochigi. Yoshie Sumita a fost condamnată la trei ani de închisoare și a contractat o boală gravă de plămâni în timpul detenției. Cazul ei a fost închis în decembrie 1945, iar ea a fost eliberată și, cu greu, a supraviețuit. Martorii lui Iehova au fost persecutați și supuși la aceleași torturi precum comuniștii din Japonia. Au fost insultați, înjurați, bătuți, iar din cauza maltratărilor, mulți Martori s-au îmbolnăvit grav sau au rămas infirmi. Unii au suferit căderi nervoase, iar alții au murit în închisoare. (Vezi Imaginea 21.1a, pag. 510.) Într-un interviu luat lui Hagino Miura în 1980, aceasta a povestit ce a însemnat persecuția pentru familia ei. La 21 iunie 1939, pe la 5 dimineața, tokkō a dat buzna în casa ei și a arestat-o. A fost acuzată că distribuie publicații din Statele Unite, motiv pentru care a fost considerată hikokumin (trădătoare de țară). Poliția l-a arestat și pe Katsuo Miura, soțul lui Hagino, care, la data aceea, predica în Hagi, Yamaguchi. Hagino a fost închisă nouă luni, iar Katsuo a fost reținut trei ani înainte de a fi condamnat. A primit o condamnare de cinci ani și a fost trimis la Închisoarea Hiroshima. O condamnare de cinci ani putea, de fapt, să fie prelungită, deoarece, când condamnarea inițială era ispășită, Legea menținerii siguranței permitea o prelungire cu doi ani a condamnării dacă deținutul era considerat incorigibil. Astfel, în perioada în care a fost în vigoare această lege, Martorii care refuzau să-și renege credința puteau fi condamnați la nesfârșit. Hagino își amintește: „Bineînțeles că îmi făceam griji pentru soțul meu, dar ceea ce m-a îndurerat cel mai mult a fost separarea de fiul meu de cinci ani, Tsutomu, la postul Hiroshima. Înconjurată de patru polițiști, nu am putut să-l strâng în brațe, l-am privit doar de la distanță. Dar am avut încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, iar speranța dată de Biblie m-a consolat și m-a ajutat să rămân fermă. Am fost eliberată în 1941 din cauza sănătății precare și mi s-a permis să mă întorc la fiul meu. N-am să uit niciodată cât de fericită am fost în acea zi!”. Despre Katsuo, care era atunci la Hiroshima, Hagino povestește: „În dimineața zilei de 6 august, când peste Hiroshima a fost aruncată bomba atomică, o lumină puternică s-a văzut pe tavanul celulei sale. Apoi s-a auzit un urlet asurzitor, ca și cum ar fi mugit pământul. Brusc, celula s-a cufundat în beznă, iar soțul meu și-a ascuns capul sub saltea. După un timp, s-a uitat pe fereastra celulei. ... A auzit țipetele celor care alergau în toate direcțiile și și-a dat seama că fusese aruncată o bombă atomică. Priveliștea dezolantă de după bombardament este greu de redat în cuvinte. Ori de câte ori încerca să o descrie, își punea mâna la gură. Într-o fracțiune de secundă, Hiroshima a devenit un câmp ars. Pretutindeni erau trupuri moarte, cu fețele umflate, asemenea unor pepeni negri. Într-adevăr, a fost un dezastru cumplit”.

Japonia

179

Katsuo a ieșit din închisoare la două luni după terminarea războiului și s-a întors în Ishinomori, orașul său natal. Hagino spune că întoarcerea soțului ei a însemnat pentru ea un adevărat triumf al păcii. Fiul lor, Tsutomu, era în clasa a V-a, iar mai târziu, a decis să devină Martor. Hagino spune în continuare: „Probabil pentru că a văzut de când era mic exemplul de credință al tatălui său, Tsutomu, a avut un respect profund față acesta. Soțul meu a murit în 1961, însă nu a renunțat niciodată la credința sa în pofida persecuțiilor și a torturilor la care a fost supus. El a continuat să predice până la moartea sa și a perseverat pe calea adevărului. Când mă gândesc la ceea ce am trăit, pot spune că am trecut prin viață ca niște drumeți. La un moment dat, atât soțul, cât și fiul meu au fost grav bolnavi și au avut nevoie de îngrijire medicală. Mi-a fost foarte greu atunci. ... Dar am avut putere să suport totul, deoarece m-am bucurat de privilegiul de a le vorbi altora despre credința mea. Nu am avut nicio palmă de pământ sau o locuință a noastră. Ne-am folosit toată energia pentru a le predica semenilor noștri adevărul din Biblie. Cred că am fost cu adevărat fericită! Isus ne-a spus să răspândim semințele adevărului și cred că nu există nicio lucrare mai importantă decât aceasta. Am putut să iau parte la ea deoarece am avut sprijinul soțului meu, care a trăit cu o conștiință curată ca slujitor al lui Dumnezeu”. Hagino a încheiat astfel: „Pot spune, cu adevărat, că întotdeauna Dumnezeu m-a ajutat, m-a sprijinit și a avut milă de noi, la fel ca de Iov.2 «Fericit este cel care perseverează»”. (Iacov 5:11) Războiul s-a terminat odată cu bombele atomice aruncate asupra Japoniei. De atunci, Martorii lui Iehova nu mai sunt separați de familiile lor, nu mai sunt condamnați pe nedrept la închisoare și nu mai sunt torturați fără milă. Astăzi, după mai bine de 70 de ani de la terminarea războiului, Legea menținerii siguranței s-a pierdut în neant. Cazul menționat cu privire la refuzul de a lua parte la antrenamentul de kendo ilustrează faptul că Martorii lui Iehova resping categoric orice formă de violență. Treptat, Japonia a trecut de la o societate feudală, cea a samurailor și a harachiriului, la o națiune democratică. A fost un timp când sabia de samurai controla totul. O reminiscență a acestei ere apuse este kendo.3 În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, kendo a fost practicat mai ales pentru a stârni entuziasmul față de război, dar și pentru învățarea tehnicilor de luptă. Deși această practică a fost interzisă când la conducerea țării s-au aflat Aliații, kendo a înviat în 1952. Considerată o modalitate de formare a personalității prin deprinderea tehnicilor de mânuire a sabiei, ea a ajuns să fie o disciplină obligatorie în programa școlară. În prezent, kendo este considerat un sport bun pentru sănătate.

2 Un personaj biblic. 3 Tehnică tradițională de luptă cu sabia japoneză.

180

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În 1990, cinci Martori, elevi la Liceul Industrial Municipal din Kobe, prefectura Hyogo, din regiunea Kansai, și-au făcut cunoscută poziția potrivit căreia nu pot participa la antrenamentul de kendo din timpul orelor de educație fizică. Unul dintre acești elevi a fost Kunihito Kobayashi. El a menționat un verset din Biblie ca motiv al refuzului său: „El va face judecată între națiuni și va îndrepta lucrurile cu privire la multe popoare. Din săbiile lor vor făuri brăzdare și din sulițele lor, cosoare. Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni și nu vor mai învăța războiul”. (Isaia 2:4) Kunihito și-a educat conștiința studiind Biblia încă din copilărie. Însă liceul la care învăța nu a acceptat această obiecție de conștiință. Nu doar că nu i s-a permis să promoveze în anul următor, dar lui Kunihito i s-a sugerat și să întrerupă școala. Între timp, cei cinci elevi au formulat o plângere împotriva școlii la Curtea Districtului Kobe, pentru a împiedica punerea în aplicare a deciziei de a nu fi promovați în clasa următoare. După doi ani, la 22 februarie 1993, Curtea Districtului Kobe a decis în favoarea Liceului din Kobe, motivând astfel decizia: „Acțiunile întreprinse de școală nu reprezintă o încălcare a Constituției”, deși recunoștea că nu poate fi negat faptul că manifestarea libertății de închinare a fost oarecum îngrădită de cerința școlii privitoare la participarea la antrenamentul de kendo. Patru dintre cei cinci elevi au făcut imediat apel la Înalta Curte din Osaka. Cu toate acestea, trei dintre ei s-au retras din proces în timpul audierilor. Prin urmare, doar Kunihito a continuat lupta înaintea instanței de judecată până la final. El a fost un elev eminent. A fost primul dintre cei 42 de elevi din clasa sa, chiar și după ce media lui generală a avut de suferit din cauza mediei mici încheiate la educație fizică ca urmare a neparticipării la antrenamentul de kendo. La 22 decembrie 1994, Înalta Curte din Osaka a pronunțat decizia. Reisuke Shimada, președintele completului de judecată, a afirmat în deschiderea ședinței: „Decizia inițială este anulată”. Judecătorul a decis că Kunihito a avut un motiv sincer când a refuzat să participe la antrenamentul de kendo și că Liceul din Kobe avea obligația să acorde considerație educației elevilor lui. De asemenea, judecătorul a decis că acțiunea de a-l exmatricula fără a-i oferi posibilitatea de a face alt tip de antrenament reprezintă o încălcare a dreptului lui la educație. (Vezi Imaginea 21.1b, pag. 511.) Însă liceul a făcut imediat recurs la Curtea Supremă a Japoniei. La 8 martie 1996, patru judecători, avându-l președinte pe judecătorul Shinichi Kawai, au decis cu unanimitate de voturi că „acțiunile [școlii] trebuie considerate total neconforme cu normele sociale acceptate, o deviere de la drepturile discreționare, și, prin urmare, ilegale”. De asemenea, judecătorul a decis: „Motivul pentru care pârâtul a refuzat să ia parte la antrenamentul de kendo a fost sincer, fiind în strânsă legătură cu esența credinței sale”. Curtea Supremă a decis că școala putea și trebuia să ofere o alternativă, astfel încât convingerile religioase ale pârâtului să fie respectate. După această decizie, Kunihito

Japonia

181

a fost reînmatriculat la Liceul Industrial din Kobe, unde a avut colegi cu cinci ani mai tineri decât el. Această cauză a stabilit un precedent în ce privește respectarea libertății religioase. Kunihito Kobayashi povestește: „Părinții mei m-au învățat principiile creștine încă din copilărie și am dorit cu toată sinceritatea să mă las călăuzit de aceste principii, nu doar să respect ceea ce m-au învățat ei”. Mai mult decât atât, el a învățat de mic ce înseamnă teama de bomba atomică de la Hiroshima și a văzut cu ochii lui dezastrul ecologic produs de aceasta. A înțeles că oamenii sunt incapabili să găsească o ieșire din situația în care se află și că numai Dumnezeu poate rezolva toate problemele, deoarece el a creat tot ce ne înconjoară. „Le-am explicat profesorilor cu toată sinceritatea punctul meu de vedere cu privire la kendo, însă ei au considerat că nu făceam altceva decât să dau dovadă de egoism, ceea ce m-a deranjat foarte mult”, spune Kunihito. Așa cum reiese din cuvintele sale, dorința sa sinceră nu a fost înțeleasă, iar familia lui a fost hărțuită la telefon și chiar a primit o carte poștală pe care scria: „Sunteți gunoaiele societății”. Kunihito continuă: „Cu toate acestea, apostolul Pavel a spus: «Când suntem calomniați, răspundem cu blândețe; și în ziua de azi suntem considerați gunoiul lumii, pleava societății». (1 Corinteni 4:13) Aceste cuvinte m-au ajutat să înțeleg că eram considerat asemenea lui Isus Cristos și a discipolilor săi din secolul I. Gândul acesta mi-a dat mult curaj!”. De asemenea, Kunihito s-a bucurat de susținerea a peste 20 de erudiți, printre care și specialiști în drept constituțional. O parte dintre ei au trimis Curții Supreme un punct de vedere. Profesorul universitar Tetsuo Simomura de la Universitatea din Tsukuba a scris: „Școala avea obligația să le ofere elevilor cursuri alternative. Este revoltător faptul că școala a avut o atitudine tiranică în încercarea de a face totul ca la carte și a refuzat orice dialog”. Fostul profesor de drept de la Universitatea din Kobe, Toshiyuki Munesue, a arătat înțelegere față de situația lui Kunihito și a spus: „Școlile sunt insensibile la poziția unei minorități religioase; ar trebui să fie mai tolerante și să apere drepturile minorităților religioase”. Kunihito Kobayashi încheie astfel: „Victoria noastră la Curtea Supremă a stabilit un precedent în favoarea libertății de închinare și a respectului față de drepturile fundamentale ale omului. Este un precedent deoarece oricine dorește să devină avocat trebuie să studieze acest caz, dar este și o ocazie extraordinară de a afla cine sunt Martorii lui Iehova. Sunt recunoscător că, datorită acestui proces, mulți oameni pot afla într-un mod la care nu m-aș fi gândit vreodată cine este Dumnezeu, al cărui nume este Iehova”.

182

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Japonezi care au refuzat serviciul militar (japoneză), de Masami Inagaki (Iwanami Bunko, 1972), ISBN-13: 978-4004150190. Prezintă istoria Martorilor lui Iehova obiectori de conștiință din Japonia. Studii despre rezistența din timpul războiului (japoneză), editată de Institutul pentru studii științifice culturale (Doshisha University/Misuzu Shobo, 1968), ISBN-13: 978-4622012535. Un raport asupra activității creștinilor liberali din 1931 până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cuprinde secțiunea „Credința și comportamentul rezistenței reprezentate de «Todaisha»” (în traducere „Asociația Farului”, cum se numea pe timpul acela gruparea locală a Martorilor lui Iehova). 4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Junzo Akashi,4 fostul coordonator al Filialei din Japonia. „Scrisoare deschisă”, adresată în 1947 de Junzo Akashi președintelui Societății Watchtower, Nathan H. Knorr.¹ Mărturia pârâtului Junzo Akashi este consemnată în lucrarea „Mișcarea creștină în perioada războiului potrivit documentelor Poliției Speciale”, editată de Institutul pentru studii științifice culturale, Universitatea Doshisha, 1972 (japoneză), ISBN-13: 9784400207597. Katsuo Miura, un Martor fidel în timpul războiului și după aceea. Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1973 (engleză), pag. 220-222. Adevărul despre incidentul din China, Shiso Geppo,5 #66, 1939, de Issei Muramoto.6 Todaisha Case Defendant Hikari Saito’s Conversion Notes (Însemnările lui Hikari Saito, pârât în cauza Todaisha) Shisō Geppō, august 1939, pag. 87-91.

4 Ulterior, Akashi nu a mai fost Martor al lui Iehova. 5 Potrivit cu Shisō Geppō („Raportul lunar”) din aprilie 1939, publicat de Secția penală a Ministerului de Justiție; Shisō Geppō, septembrie 1939, „Mișcarea creștină in perioada războiului în materialele deținute de tokkō”, Universitatea Doshisha, Kyoto, Japonia; Institutul pentru studii științifice culturale, 1972. 6 Ulterior, Muramoto nu a mai fost Martor al lui Iehova.

Japonia

183

Ex-Todaisha Member Masato Akashi’s Notes (Însemnările lui Masato Akashim, fost membru al Todaisha), Shisō Geppō, vol. 89, noiembrie 1941. 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Într-o societate militaristă cum a fost Japonia până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și într-un climat religios care promova respectul față de natură și concepția că există opt milioane de zei, Martorii lui Iehova au un mesaj care vizează două aspecte. Primul: Dumnezeu este o persoană reală și Creatorul a tot ce există. Potrivit Bibliei, numele lui Dumnezeu este Iehova. Al doilea: Calitatea fundamentală a lui Iehova este iubirea. Martorii lui Iehova le recomandă tuturor semenilor lor să citească Biblia și să dea atenție mesajului ei important. Astfel, mulți vor putea învăța că Iehova Dumnezeu are drept scop rezolvarea tuturor problemelor omenirii, ceva ce guvernele umane nu sunt capabile să facă. El va face aceasta odată pentru totdeauna prin intermediul Regatului său, un guvern aparte. În plus, Biblia arată că Iehova Dumnezeu își exercită autoritatea, sau suveranitatea, cu iubire, deoarece iubește mult familia umană și vrea să pună capăt suferinței. (Revelația 21:4) 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Istoria arată că, indiferent de vremuri sau de locuri, creștinii care s-au străduit să respecte principii precum iubirea de aproapele și nonviolența au fost marginalizați, persecutați și, uneori, chiar uciși. Nu a contat naționalitatea sau rasa lor. Isus a spus că discipolii săi aveau să sufere, iar Martorii lui Iehova din zilele noastre nu sunt surprinși când sunt tratați în mod nedrept. (Ioan 15:18-20) Biblia dezvăluie că Satan Diavolul, care s-a opus guvernării lui Dumnezeu, se face vinovat de suferința umană. Credința se rafinează în suferință. (Ioan 16:33) Biblia arată că Dumnezeu va înlătura definitiv orice suferință, cum ar fi cea provocată de războaie sau de persecuții când își va exercita autoritatea și puterea de Creator prin intermediul Regatului său. Martorii lui Iehova urmează exemplul plin de curaj al lui Isus Cristos care, „pentru bucuria ce îi era pusă înainte, a suportat stâlpul de tortură, disprețuind rușinea”. (Evrei 12:2)

184

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 21.1a Schiță desenată de mână de un Martor al lui Iehova, care înfățișează interogatoriile dure făcute de poliție (1939-1942, Tokyo); traducerea din japoneză: „Trei bărbați m-au interogat în timp ce mi-au răsucit brațele la spate și mă loveau în mod repetat.”

Japonia

Imaginea 21.1b Kunihito Kobayashi și părinții săi, la o conferință de presă cu ocazia deciziei Înaltei Curți din Osaka

185

AFRICA

Angola

Martorii lui Iehova din Angola Persecuții: Trecut și prezent Mafalda Alves

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. Acest studiu se bazează, în mare parte, pe documente obținute de la Directoratul General al Arhivelor (DGLAB) și Institutul Național al Arhivelor Torre do Tombo (IAN/TT) din Lisabona, Portugalia. Au fost examinate următoarele colecții de documente: Arhiva Salazar (AOS), Arhiva Marcellor Caetano (AMC), Arhiva Ministerului de Interne (AMI), Arhiva Ministerului Afacerilor Interne (AMAI) și Arhivele Poliției de Apărare Internațională și Statală/Directoratului General al Siguranței (PIDE/DGS). Arhivele PIDE/DGS sunt mult mai informative, oferind o perspectivă mai amplă asupra inimii (acțiunilor) și minții (idealurilor) Noului Stat (N.S.) în raport cu minoritățile religioase ale Națiunii, atât din zonele metropolitane, cât și din colonii. Rapoartele inspectorilor și agenților PIDE ajută la o înțelegere mai clară a punctului lor de vedere cu privire la rolul religiilor și minorităților din Angola. PIDE percheziționa de repetate ori casele membrilor sau simpatizanților Martorilor lui Iehova, confiscându-le întotdeauna literatura biblică ce le prezenta convingerile. Agenții PIDE încercau să găsească dovezi în publicații care să arate că această grupare nu era decât o agentură sau facțiune secretă infiltrată în Imperiul Portughez și care avea legături cu teroriștii sau comuniștii ori care avea în rândurile ei chiar agenți ai diferitelor corpuri de poliție europene sau internaționale. De asemenea, Arhivele Istorice Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe confirmă campania mondială dusă de Martorii lui Iehova de a se apăra, de a demasca folosirea nenecesară a forței și intoleranța religioasă din Noul Stat al Portugaliei, din teritoriile insulare Madeira și Azore și din colonii, precum și de a atrage atenția asupra impactului major avut asupra misiunilor diplomatice portugheze din întreaga lume. Documentele din arhiva Asociației Martorilor lui Iehova din Portugalia (AATJ) permit verificarea și confirmarea informațiilor din rapoartele PIDE, în special cu privire la perchezițiile și confiscările din casele Martorilor lui Iehova. Aceștia fuseseră instruiți să consemneze orice problemă avută cu autoritățile. În timpul perchezițiilor, casele

190

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

erau întoarse cu susul în jos, iar publicațiile bazate pe Biblie și notițele personale erau confiscate. Mulți Martori au fost arestați, investigați, supuși verificărilor privind identitatea și rezidența și forțați să achite contravaloarea unor cauțiuni la eliberare. Ei se confruntau cu astfel de probleme deoarece erau Martori ai lui Iehova și își apărau convingerile biblice pe care le împărtășeau altora. Au fost cercetate articole din presa acelor timpuri pentru a se înțelege amploarea informațiilor publice existente referitoare la persecuțiile împotriva Martorilor lui Iehova, precum și pentru a se analiza în ce măsură era îndoctrinată națiunea cu privire la religie. S-a apelat și la surse orale pentru a finaliza investigațiile istorice. Cu privire la aceste surse, cercetătoarea Irene Pimentel a scris: „Mărturiile orale nu sunt neapărat dovezi, chiar dacă ele contribuie la descoperirea lor”.1 Așadar, mărturiile orale au fost folosite ca mijloace de susținere a dovezilor scrise și de sprijinire a adevărului istoric bine documentat. Informațiile prezentate cu bunăvoință de cei intervievați au fost folosite cu multă atenție. Ele sunt utile și esențiale înțelegerii istoriei. La acestea se adaugă documente scrise puse la dispoziție de aceștia. Istoria Martorilor lui Iehova din Angola are invariabil legătură cu cea a Martorilor lui Iehova din Portugalia. După studii și cercetări atente, a fost alcătuită o teză de masterat cu titlul: „Martorii lui Iehova în Noul Stat: Un caz de reziliență (1925-1974)”,2 care a fost susținută în martie 2009. Interviul de față urmează aceeași linie directoare de analiză a Arhivelor Asociației Martorilor lui Iehova și a literaturii produse de Watch Tower Bible and Tract Society (WTBTS).3 Întrucât după războiul civil din 1975 care a avut loc în Angola nu au mai putut fi verificate alte surse documentare, au fost incluse în materialul de față și experiențe din Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001,4 în care a fost inclus un capitol dedicat Angolei. Începând din 2002, cercetătorul Pedro Pinto s-a dedicat în principal studierii situației Martorilor lui Iehova din Portugalia5 și din alte țări6 și a publicat câteva articole pe această temă în reviste științifice la care se face în continuare referire. 1 Irene Pimentel, A Política Internacional da Defesa do Estado/Direcção Geral de Segurança (PIDE/DGS). História da Polícia Política do Estado Novo (Poliția de Apărare Internațională și Statală/Directoratul General al Siguranței. Istoria poliției politice a Noului Stat); (Teză de doctorat, Facultatea de Științe și Umanism Social, Universidade Nova de Lisboa, 2007), pag. 10. 2 Mafalda Alves, As Testemunhas de Jeová face ao Estado Novo: Um caso de resistência (1925-1974) (Martorii lui Iehova în Noul Stat: Un caz de reziliență), (Teză de master, Facultatea de Științe și Umanism Social, Universidade Nova de Lisboa, 2009), pag. 37-43. 3 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania, după cum este cunoscută în prezent, este o societate non-profit înființată în 1884 în armonie cu legile statului Pennsylvania, SUA. Este folosită de Martorii lui Iehova pentru a sprijini activitatea lor mondială, care include producerea de Biblii și literatură biblică. 4 Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc. (în continuare WTBTS), „Angola”, în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001 (Brooklyn, NY: WTBTS, 2001), pag. 66-147. 5 Pedro Pinto, Testemunhas de Jeová. Uma minoria perseguida no Estado Novo (Martorii lui Iehova: O minoritate persecutată în Noul Stat), História, 3, nr. 48 (2002), pag. 38-45; Pedro Pinto, A implantação das Testemunhas de Jeová em Portugal e no Ultramar português (1925-1974) (Implantarea Martorilor lui Iehova în Portugalia și în Portugalia de peste mări), Lusitania Sacra, 2, vol. 25 (2012), pag. 127-179. 6 Pedro Pinto, Jehovah’s Witnesses in Colonial Mozambique, Le Fait Missionnaire. Missions et Sciences Sociales, nr. 17 (2005), pag. 61-123, Pedro Pinto, „The Persecution of Jehovah’s Witnesses in Colonial Angola (with a digression on the inception of Tokoism)” (Persecuția Martorilor lui Iehova în Angloa colonială [cu o divagare asupra începutului tocoismului]), Social Sciences and Missions, vol. 28, nr. 3/4 (2015), pag. 327-372.

Angola

191

Nu există o bibliografie bogată cu privire la represiunea religioasă pe care au suferit-o Martorii lui Iehova în Angola colonială și după câștigarea independenței. În acest studiu, au fost folosite și lucrări pe teme politice, sociale și religioase în vederea analizării cadrului în care au apărut informațiile din publicațiile oficiale ale Martorilor lui Iehova din acea perioadă.7 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Martorii lui Iehova din Angola În 1938, doi Martori ai lui Iehova din Cape Town au venit în Angola și le-au împărtășit oamenilor mesajul Bibliei, distribuind mii de broșuri și de pliante. Dar activitatea lor nu a continuat.8 Primul grup de Martori ai lui Iehova s-a format într-o colonie penală din Baía dos Tigres. Ei s-au separat de tocoiști, care fuseseră exilați aici. Tocoismul a fost o mișcare mesianistă condusă de Simão Toco, un angolez care a fost expulzat din Congo-ul belgian în ianuarie 1950 din cauza convingerilor sale împreună cu discipolii săi. În anii 1940, când venise în contact cu învățăturile Martorilor lui Iehova, el se asociase cu o misiune baptistă în Congo. A amestecat învățăturile Martorilor cu cele baptiste, cu cele ale Armatei Salvării9 și cu ale kimbaguiștilor.10 Congo-ul belgian l-a expulzat pe Toco pentru că proclamase o nouă ordine, care ar fi putut perturba ordinea publică, și pentru relațiile sale ideologice cu WTBTS, organizație interzisă în teritoriile lui.11 Autoritățile portugheze au recunoscut mișcarea tocoistă în teritoriilor angoleze în ianuarie 1950, dar, pentru că s-a descoperit că era subversivă, au încercat imediat să o împrăștie și să o slăbească. Eforturile lor nu au dat rezultate, iar grupul a crescut numeric și s-a răspândit mai mult. În februarie 1952, câțiva membri ai grupului din Luanda au fost arestați și trimiși în colonia penală din Baía dos Tigres. A fost 7 A se vedea întrebarea 3. 8 WTBTS, „Part 2-South Africa and Neighboring Territories” (Partea a II-a – Africa de Sud și teritoriile învecinate) în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1976 (engleză) (Brooklyn, NY: WTBTS, 1976), pag. 198. 9 Toco este menționat ca fiind un membru al Armatei Salvării când a avut loc Congresul evangheliștilor misionari din Africa de Vest în 1946. (Gaspar d’Almeida, Congresso Evangélico Missionário da África Ocidental ținut în Leopoldville, Congo belgian, din 13 până în 24 iulie 1946 – Diário duma Viagem, Luanda. Ed. de „O Estandarte”, 1948, pag. 27, 28). În ce privește anii de început ai tocoismului și legătura cu WTBTS, vezi Pinto, The Persecution of Jehovah’s Witnesses in Colonial Angola (Persecuția Martorilor lui Iehova în Angola colonială), pag. 333-344. Pentru o analiză antropologică a tocoismului, vezi Ruy Llerna Blanes, A Prophetic Trajectory: Ideologies of Place, Time and Belonging in an Angolan Religious Movement (O traiectorie profetică: Ideologii ale locului, Timp și apartenență într-o mișcare religioasă din Angola) (New York: Berghahn Books, 2014). 10 Mișcare congoleză prefetico-mesianică fondată de Simão Kibango. Despre această mișcare, vezi Marie-Louise Martin, Kimbangu: An African Prophet and His Church (Kimbangu: Un profet african și biserica lui) (Grand Rapids: Eerdmans, 1975). 11 IAN/TT, PIDE/DGS, Tokoism, Del A 15.46A UI-2105, 400-406.

192

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

condamnat la patru ani de închisoare care au fost prelungiți la șase. Șeful acestui grup tocoist, João Mancoca, a scris la sediul Martorilor lui Iehova din Rodezia de Sud, azi Zimbabwe, întrucât înțelese că unele dintre noile dogme predate de Simão Toco ar fi provenit de aici. Mancoca a regretat influența pe care învățăturile spiritiste ale kimbanguiștilor o avea asupra lui Toco, învățături pe care le considera nebiblice.12 Drept rezultat, în ianuarie 1955 sediul din Africa de Sud al Martorilor l-a trimis pe John Cooke13 să viziteze gruparea tocoistă. În același timp, se făceau demersuri pentru legalizarea WTBTS în acel teritoriu.14 Din discuțiile purtate cu tocoiștii, Cooke și-a dat seama că ei aveau unele cunoștințe biblice de bază despre Martorii lui Iehova.15 După ce a contactat grupurile existente și chiar pe Simão Toco de câteva ori, Cooke a realizat că aceste grupuri erau rezultatul carismei lui Toco și nu era posibil ca ei să adere la învățăturile WTBTS.16 Se presupune că Toco a spus: „Religia noastră nu este a albilor, ci ne aparține nouă, africanilor. Puteți primi pe un alb, dar, dacă vrea să dea ordine, să nu-l primiți”.17 Astfel, doar câțiva tocoiști, printre care și João Mancoca, au devenit Martori ai lui Iehova. Aceștia s-au separat de tocoism în ianuarie 1956 și au fost recunoscuți de sediul Martorilor lui Iehova din Africa de Sud.18 Silva Cunha,19 un ideolog al regimului colonial, a stat de vorbă cu Simão Toco după un timp și a menționat că acesta preferă o biserică pentru „africani, în care oamenii albi nu sunt bine primiți”. Astfel el apăra unitatea bisericii sale împotriva integrării ei într-o organizație mondială în care el nu avea să mai fie un lider carismatic.20 Prezentându-i drept „diabolici” pe colonialiștii albi, tocoiștii predicau totuși supunerea pasivă față de autoritățile portugheze.21 12 Așa cum a menționat João Mancoca, 1971, AATJ, fol. 3. Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1976 (engleză) (New York: WTBTS, 1976), pag. 200. 13 Misionar ce a trăit în Portugalia între anii 1947 și 1954. 14 „Urmărindu-mi scopul în viață”, Turnul de veghe, 1 august 1959 (engleză), pag. 470, 471. Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 75. 15 Scrisoare din partea lui John Cooke către João Mancoca, 25 februarie 1955 (IAN/TT, PIDE/DGS, Del A P. Inf. 15.45.A UI2104, f. 16). 16 Scrisoare din partea lui John Cooke către João Mancoca, 5 noiembrie 1955 și 28 mai 1955 (IAN/TT, PIDE/DGS, Del A P. Inf. 15.45.A UI-2104, fs. 21 and 22). 17 Comentarii de Luyeye Fernando, Antoine Bizi și Dongala Filipe, [4.1957] (IAN/TT, PIDE/DGS, Tokoism, Del A 15.46A UI-2105, f. 90). 18 Scrisoare din partea lui G. R. Phillips către João Mancoca, 3 aprilie 1956 (AHU, MU/GM/GNP/135/Cx. 40 Several Reports— Angola 1950-1959 și IAN/TT, PIDE/DGS, 23 mai 1956, Del A P. Inf. 15.45.A UI-2104, f. 32). 19 Silva Cunha a fost profesor la Institutul pentru studii peste hotare (Instituto Superior de Estudos Ultramarinos) din Lisabona, iar mai târziu a fost Ministrul apărării și externelor (1965-1973). A fost de asemenea un analist al mișcărilor religioase din țările africane vorbitoare de portugheză. A clasificat aceste mișcări religioase drept mistice, concentrându-și studiile în special pe Martorii lui Iehova. A afirmat că „din punct de vedere social și politic, aceasta este o doctrină periculoasă care conduce la rebeliune permanentă împotriva autorităților, în virtutea faptului că acestea sunt considerate în totalitate un produs al forțelor răului”. Pentru acest analist, pericolul era în expansiune mondială cu „78 de filiale în întreaga lume, fiecare având un centru de tipărire a propagandei”. J. M. da Silva Cunha, Movimentos Associativos na África Negra (Mișcări asociative în Africa sub-sahariană), (Lisabona: Ministerul de externe, Comitetul de anchetă externă, 1956), pag. 33. 20 J. M. da Silva Cunha, Aspectos dos Movimentos Associativos na África Negra (Mișcări asociative în Africa sub-sahariană), vol. 1 (Lisabona: Comitetul de anchetă externă, 1958), pag. 40. 21 Alfredo Margarido, The Tokoist Church and Portuguese Colonialism in Angola (Biserica tocoistă și colonialismul portughez în Angola) în Protest and Resistance in Angola and Brazil (Protest și rezistență în Angola și Brazilia), ed. Ronald H. Chilcote (Berkeley: University of California Press, 1972), pag. 29.

Angola

193

Cu toate acestea, Silva Cunha a suspectat că această aparentă supunere era doar o încercare de a le face pe plac portughezilor în timp ce puneau la cale o rebeliune.22 La 3 iunie 1956, grupul Martorilor lui Iehova din Baía dos Tigres a trimis o adresă șefului oficiului administrativ, aducându-i la cunoștință că s-au separat de tocoiști și că solicită un proces separat. După trei zile, au cerut din partea Guvernatorului Moçâmedes permisiunea de a se întruni împreună.23 Sediul Martorilor din Africa de Sud a trimis o adeverință pentru micul grup, în care a consemnat că acesta renunțase la conduita rebelă și rupsese toate legăturile cu tocoismul, fiind astfel neutru.24 În octombrie 1956, sediul mondial al Martorilor lui Iehova a trimis în Luanda un cuplu de misionari, pe Marvyn și Aurora Passlow, care să se îngrijească de necesitățile spirituale ale localnicilor. Grupul tocoist a continuat să facă presiuni asupra celor ce se alăturaseră lui Mancoca, amenințându-i că îi vor preda autorităților.25 Unele autorități încă întâmpinau probleme în identificarea membrilor acestor grupuri, întrucât și tocoiștii erau considerați „susținători ai sectei Watchtower-Simão Toco”.26 Autoritățile administrative și militare nu îi cunoșteau decât foarte puțin pe Martori; de aceea, nu a fost surprinzător că guvernul provincial angolez a refuzat să reînnoiască vizele familiei Passlow. În iunie 1957, guvernul i-a expulzat. Ei au explicat că ofițerul de poliție credea că sunt în legătură cu mișcările Watchtower din Africa Centrală. Aceste grupări religioase sincretice erau independente, neavând legături cu sediul Martorilor lui Iehova. Ele erau rezultatul fuziunilor dintre convingerile unor grupuri locale cu credințele Martorilor lui Iehova în urma distribuirii publicațiilor WTBTS în limbile locale în primele decenii ale secolului al XX-lea.27 Existau însă unele mici grupuri de Martori ai lui Iehova în Luanda, Novo Redondo, Ambrtiz, Lobito, Benguela și Moçâmedes alcătuite în total din aproximativ 30 de persoane.28

22 IAN/TT, AOS/CO/UL/29, Silva Cunha, Relatório da Missão de Estudo dos Movimentos Associativos em África (Raport cu privire la misiunea de a studia mișcările asociative în Africa) 1956, pag. 112, 113. 23 Scrisori din partea lui João Mancoca, Sala Ramos Filemon și Carlos Agostinho Cadi către șeful postului administrativ din Baía dos Tigres, 3 iunie 1956 (IAN/TT, PIDE/DGS, Del A P. INF. 15.45.A UI-2104, f. 31); Scrisori din partea lui João Mancoca, Sala Ramos Filêmon și Carlos Agostinho Cadi și alții către Guvernatorul districtual al Moçâmedes, 6 iunie 1956 (IAN/TT, PIDE/DGS, Del A P. Inf. 15.45.A UI-2104, f. 35). 24 AATJ, afirmat de João Mancoca, 1971, pag. 9. 25 Scrisoare din partea lui Mervyn Passlow către G. R. Phillips, 5 ianuarie 1957 (IAN/TT, PIDE/DGS, Del A P. Inf. 15.45.A UI2104, f. 287). 26 Ibid., 7 martie 1957 (IAN/TT, PIDE/DGS, Del A P. Inf. 15.45.A UI-2104, f. 312); Scrisoare din partea lui António Bizi către João Mancoca, 17 martie 1957 (IAN/TT, PIDE/DGS, Tokoism, Del A 15.46A UI-2105, f. 192). 27 WTBTS, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1976 (engleză), pag. 206. Despre evoluția mișcărilor independente ale Watchtower, vezi Pinto, „Jehovah’s Witnesses in Colonial Mozambique” (Martorii lui Iehova în Mozambicul colonial), pag. 63-70. 28 AATJ, Scrisoare din partea WTBTS către Consulatul American, 9 octombrie 1957.

194

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În martie 1958, WTBTS a solicitat Guvernatorului Angolei, Viana Rebelo29, permisiunea de a stabili o misiune a Martorilor lui Iehova, pentru a se evita astfel unele nedreptăți la care erau supuși aceștia și simpatizanții lor.30 Drept rezultat, în aprilie 1958, când condamnarea la exil a expirat, foștii tocoiști, care acum era Martori ai lui Iehova, au fost eliberați și și-au reluat activitatea de predicare, precum și întrunirile biblice. Dar aceasta nu avea să dureze mult. Martorii lui Iehova în mijlocul a două războaie După începerea Războiului Colonial în 1961, unele ziare din Luanda, precum și scriitori renumiți care aveau legături cu regimul politic, îi descriau pe Martorii lui Iehova drept „sectă anticreștină și periculoasă din punct de vedere social” și susțineau că ei se aflau în spatele unor masacre.31 Astfel de acuzații li se aduceau aproape tuturor organizațiilor necatolice. Unii Martori ai lui Iehova din Luanda au fost arestați și acuzați de comunism și rebeliune. În timp ce participau la o întrunire ținută în lăcașul lor de cult, aproximativ 34 de angolezi, între care nu erau incluși femei și copii, au fost bătuți de poliția militară care a întrerupt brusc întrunirea. În mod ironic, subiectul discutat la întrunire era: „O dovadă de unitate într-o lume divizată”. Potrivit declarației unuia dintre cei arestați, acest subiect fusese analizat câteva săptămâni la rând, „întrucât era o lecție de iubire între creștini indiferent de rasă sau de viziuni politice”.32 În timpul interogatoriului, Mancoca a spus că nu era permis ca la întruniri să se discute subiecte politice.33 A explicat apoi că nu s-a implicat niciodată în politică și că se separase de Toco „deoarece acesta dorea ca credința sa religioasă să fie de natură politică, iar aceasta cu atât mai mult cu cât le permitea doar negrilor să adere la religia sa”.34 Deși a recunoscut că nu avea dovezi incriminatoare la adresa Martorilor lui Iehova, PIDE a considerat că răspândirea convingerilor și activitățile lor, în special cele cu privire la neutralitatea politică, reprezenta un pericol. PIDE considera că mulți oameni ar fi scutiți astfel de la datoria satisfacerii serviciului militar, ar deveni trădători de 29 Horácio José de Sá Viana Rebelo a fost Guvernatorul general al Angolei în perioada 1957 – 15 ianuarie 1960. 30 AATJ, Scrisoare din partea WTBTS către Guvernatorul general al Angolei, 31 martie 1958. 31 Printre altele, vezi A Província de Angola, 3 martie 1961; O Século, 3 martie 1961; O Comércio do Porto, 3 martie1961; O Apostolado, 6 mai 1961; Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 80; Hélio Felgas, Guerra em Angola (Lisabona: Clássica Editora, 1961), pag. 42, 43. Scrisoarea admite că ar fi putut fi implicate și grupuri disidente de tocoiști, precum și membri ai Kibanguism și Kitawala; deși Alfredo Margarido afirmă că Viriato da Cruz și Joaquim de Castro Lopo i-au spus altceva (Margarido, „The Tokoist Church” [Biserica tocoistă], pag. 52). 32 IAN/TT, PIDE/DGS, Del A PC 439/61 UI-506, fol. 94v.º 33 Ibid., fol. 23v.º 34 Ibid., fol. 23v.º

Angola

195

țară, ar refuza să lupte cu teroriști periculoși, poate chiar pe câmpul de luptă, și poate chiar s-ar alătura dușmanilor ori le-ar pune la dispoziție arme.35 Generalul Venâncio Deslandes, guvernatorul Angolei,36 i-a condamnat pe Martorii lui Iehova dându-le „sentințe de rezidență” de la doi la trei ani. În cazul unora, acestea au fost extinse indefinit, unul dintre Martori făcând chiar opt ani. Expresia „sentință de rezidență” era un eufemism pentru muncă silnică și abuzuri fizice într-un lagăr de muncă.37 Timp de câțiva ani, mulți luandezi au refuzat să asculte mesajul biblic al Martorilor lui Iehova din cauza zvonurilor conform cărora Martorii s-ar fi implicat în evenimentele din 1961 legate de Războiul Colonial. Silvério Marques, noul guvernator al Angolei,38 era suspicios în special din cauza posibilei naturi subversive a întrunirilor lor religioase. Înainte de a autoriza aceste întruniri, a emis ordine de „atenție sporită”39 și a spus direct: „Cel mai bine este să distrugem această sectă imediat”.40 Noile reguli impuneau trimiterea Martorilor portughezi înapoi în țara lor, iar a celor angolezi, în lagăre de muncă.41 Martorii lui Iehova au perseverat nedorind decât să-și poată predica mesajul și să se întrunească pentru a-și practica religia. Dar aceasta nu l-a liniștit pe Silvério Marques. La 22 octombrie 1963, a emis un decret prin care îi interzicea oficial pe Martorii lui Iehova. Acesta „recomanda repatrierea [europenilor portughezi] și trimiterea [angolezilor nativi] în lagăre de muncă, numite eufemistic «lagăre de reeducare» de unde puteau pleca doar dacă își schimbau convingerile”.42 Între timp, trei europeni, printre care și Manuel da Silva, din Lisabona, au venit în Luanda pentru a organiza activitatea Martorilor lui Iehova. Ei au fost arestați după câteva luni, în octombrie 1963, și acuzați că fac parte dintr-o organizație politico-religioasă care nu acceptă „naționalismul” și „nici nu preamărește patriotismul sau nu îl inculcă drept sentiment firesc în cetățeni”. În timpul interogatoriilor, PIDE a aflat că Manuel da Silva avea să-i scrie lui Franco, liderul spaniol, pentru a protesta împotriva abuzurilor suferite de Martorii lui Iehova din Spania din partea regimului. Manuel da Silva a confirmat că la fel va proceda și în Portugalia, ceea ce a și făcut. Arestarea sa, survenită în 1964, a fost făcută cunoscută pe scară largă în multe țări, prin intermediul

35 IAN/TT, PIDE/DGS, Del A PC 439/61 UI-506, f. 102. 36 Guvernator general al Angolei în perioada 23 iunie 1961 – 26 septembrie 1962. 37 IAN/TT, PIDE/DGS, Del A PC 439/61 UI-506, f. 106-109; WTBTS, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1983 (engleză) (Brooklyn, NY: WTBTS, 1983), pag. 177-179. 38 Silvino Silvério Marques a fost Guvernator general al Angolei în perioada 26 septembrie 1962 – 27 octombrie 1966. 39 IAN/TT, PIDE/DGS, Întruniri considerate suspicioase, Ordinul din 13 august 1963, Del A. P. Inf. 13.29 A/14 UI-2002, f. 69, 70. 40 Ibid., Del A P. Inf. 15.45.B UI-2104, f. 57. 41 AATJ, Afirmat de Domingos Manuel, 1971, f. 8. WTBTS, „I-am slujit lui Dumnezeu cu riscul vieții”, Treziți-vă!, 22 august 1999, pag. 23. 42 Pinto, „A implantação das Testemunhas de Jeová” (Implantarea Martorilor lui Iehova) (portugheză), pag. 153.

196

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

publicațiilor WTBTS.43 Într-un final, guvernul i-a repatriat pe acești Martori portughezi trimițându-i la Lisabona după ce au petrecut mai multe luni în închisoare. Guvernatorul general al Angolei a emis în aceeași lună Ordinul Secret nr. 76 din 22/10, prin care Martorii lui Iehova erau interziși în întreaga țară. Între 1964 și 1968, politica de represiune pe care PIDE a condus-o a fost foarte eficientă. Până în 1967, guvernul i-a închis pe majoritatea Martorilor lui Iehova din Moçâmedes, Baía dos Tigres, Missombo și São Nicolau în lagăre de muncă. În 1969, PIDE i-a arestat din nou pe bărbații din congregația din Luanda, închizându-i pe membrii cu răspundere pentru trei luni.44 În acea perioadă au început să apară și primii obiectori de conștiință. Deși nu erau numeroși, ei au fost tratați mult mai aspru decât Martorii lui Iehova din zona metropolitană.45 În august 1970, după nouă ani de închisoare, João Mancoca a fost eliberat și a început imediat reorganizarea grupului de Martori ai lui Iehova din Luanda și extinderea activităților lor biblice. Însă aceasta a fost de scurtă durată întrucât în martie 1971 guvernul a arestat zeci de Martori ai lui Iehova europeni și angolezi, inclusiv pe Mancoca. Interogatoriile s-au axat în principal pe serviciul militar și presupusele instrucțiuni pe care Martorii lui Iehova le dădeau tinerilor apți pentru serviciul militar la întrunirile lor.46 João Mancoca și alții au fost eliberați spre finalul anului 1973. Totuși, în ianuarie 1974 au început noi arestări. În urma ordinului dat de guvernatorul Angolei și a deciziei din 1966 a Curții din Boa-Hora,47 PIDE/DGS a conchis: „Se pare că nu există loc de toleranță, fiind necesar să se înceapă procedurile și să se înainteze curții o cauză dacă sunt temeiuri pentru acuzații”.48 Curtea din Boa-Hora condamnase deja congregația Martorilor lui Iehova din Portugalia de infracțiuni contra securității Statului. În plus, se presupunea că Martorii continuau „să intre în conflict cu ordinea socială stabilită și cu regulile constituționale, iar avertismentele și arestările erau inutile”. Toate acestea au contribuit la concluzia trasă de PIDE/DGS. Noul Stat a încercat, indiferent de prețul plătit, să-i suprime pe Martorii lui Iehova folosind ca tactică frica. PIDE/DGS erau specializate în acest domeniu, fie arestându-i 43 WTBTS, „Portugal Suppresses Freedom of Worship” (Portugalia suprimă libertatea de închinare) (engleză), Treziți-vă!, 22 mai 1964, pag. 8-16; WTBTS, „Portuguese Embassy Writes Awake!” (Ambasada portugheză scrie revistei Treziți-vă!) (engleză), Treziți-vă!, 22 august 1964, pag. 17, 18; WTBTS, „Special Report—Portugal Continues to Persecute Jehovah’s Witnesses” (Raport special – Portugalia continuă să îi persecute pe Martorii lui Iehova) (engleză), Treziți-vă!, 22 februarie 1966, pag. 17-28. 44 IAN/TT, PIDE/DGS, Del A PI 19136 UI-1268, f. 47-49. 45 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 85. 46 IAN/TT, PIDE/DGS, Del A P. Inf. 15.45.D UI-2105, f. 139ss. 47 Curte a cărei activitate era dedicată punerii sub acuzare a dușmanilor regimului. 48 IAN/TT, PIDE/DGS, Del A P. Inf. 15.45.E UI-2105, f. 15, 24.

Angola

197

de repetate ori pe Martorii cu răspundere din congregațiile locale, fie trimițându-i în închisori și lagăre de muncă. Important era ca Statul să-i interzică pe Martori și să oprească răspândirea ideilor nebeligerante în cercurile militare și civile, pentru a nu se pune la îndoială sistemul colonial.49 La 25 aprilie 1974, la Lisabona a avut loc Revolução dos Cravos (Revoluția Garoafelor). Portugalia își redobândise libertatea, iar Războiul Colonial luase sfârșit. La început a fost o perioadă de pace. Cei 25 de Martori ai lui Iehova care erau închiși în lagăre de muncă silnică în Cabo Ledo, Angola, au fost eliberați și se puteau bucura acum de toleranță religioasă. Cei 1 500 de Martori din Angola puteau acum predica și se puteau întruni în libertate în săli, centre recreaționale și alte locuri din Luanda. (Cele 18 congregații din țară se întruniseră până atunci în locuințe particulare.)50 Totuși, perioada de pace nu avea să dureze mult. După războiul colonial, a început lupta pentru putere între trei mișcări naționale: MPLA, FNLA și UNITA. Grupuri înarmate ale facțiunilor rivale au invadat Luanda și și-au stabilit sediile acolo. Luís Sabino a spus: „La început au fost doar focuri de armă trase din ascunzători. Apoi, pe măsură ce ura se intensifica, au fost folosite arme mai puternice. Pe străzi au apărut tancuri. Se trăgea cu rachete. Sute de locuințe au fost distruse, inclusiv cele ale [colaboratorilor noștri]”.51 Întrunirile congregației au continuat să se desfășoare cu discreție în case particulare. Manuel Cunha își amintește: „Era ceva obișnuit ca întrunirile congregației să fie întrerupte de rafalele unei mitraliere aflate în apropiere. Ne aruncam toți la pământ până când se oprea focul, iar apoi continuam programul. Uneori, pentru a evita să atragem atenția, stingeam luminile. După ce se încheia întrunirea, [Martorii] erau foarte prudenți când plecau”.52 Cu toate acestea, datorită neutralității lor, Martorii au fost imediat remarcați de autoritățile guvernamentale, iar persecuția s-a intensificat deoarece ei refuzau să se implice în activități politice sau să se înscrie în partide politice. Situația a continuat să fie instabilă pentru Martorii lui Iehova, dar aceasta nu i-a împiedicat să-și țină primul congres de circumscripție53 într-o sală publică, Cidadela Desportiva, pe care au închiriat-o în martie 1975. Doar cei care asistau cu regularitate la întruniri au fost invitați, iar asistența s-a ridicat la 2 888 de persoane. Întrucât

49 Pinto, The Persecution of Jehovah’s Witnesses in Colonial Angola (Persecuția Martorilor lui Iehova în Angola colonială), pag. 368-372. 50 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 86. 51 Ibid. 52 Ibid., pag. 87. 53 Un congres de circumscripție este o întrunire de o zi în care congregațiile Martorilor lui Iehova dintr-o anumită zonă se întrunesc împreună.

198

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

lucrurile s-au desfășurat în bune condițiuni, persoanele interesate și cei care studiau Biblia cu Martorii lui Iehova au fost invitați la un al doilea congres, la care asistența a fost de 7 713 persoane. Când congresul s-a încheiat, focurile de armă s-au auzit din nou.54 Luanda a devenit punctul central al Războiului Civil angolez, în timp ce țara era divizată între cele trei grupări politice rivale. S-au format miliții prin încorporarea forțată a bărbaților, femeilor și copiilor. Băieți de doar 12 ani îmbrăcați în uniformă de soldat au început să apară pe străzi fluturând mitraliere cu care trăgeau la întâmplare. Sunetele obișnuite din fiecare noapte erau cele de mitraliere, de grenade care explodau și de rachete. O generație întreagă de tineri se nășteau; erau crescuți într-un climat de violență extremă. În ciuda fricii și insecurității, Martorii lui Iehova și-au continuat stilul de viață. Păstorii spirituali întăreau familiile și se asigurau că toți erau în viață și în siguranță. Luptele s-au intensificat. În fiecare zi, mii de oameni, inclusiv Martori, din diferite orașe erau obligați să fugă și să se ascundă în timp ce trupele invadau localitățile, jefuiau tot ce părea util și incendiau ce lăsau în urmă. Comunicarea cu congregațiile a fost întreruptă luni la rând.55 Ura rasială era atât de intensă încât atât albii, cât și mulatrii erau persecutați și trebuiau să fugă ca să nu fie omorâți. Până în iunie 1975, Martorii europeni au trebuit să părăsească Angola. Sediul din Portugalia al Martorilor a primit acest mesaj tulburător din Luanda: „Orașul este acum bombardat. Străzile sunt blocate. Comunicarea cu alte orașe este întreruptă. Nu mai există hrană în magazine. Totul este jefuit. Începând cu orele 21:00, se dă stingerea. Cine este pe stradă după această oră poate fi împușcat”.56 În 1975, tulburările politice și insecuritatea au crescut. În schimb, numărul Martorilor lui Iehova a crescut cu 66% față de anul precedent, ajungând la recordul de 3 055 de persoane. La 5 septembrie 1975, ministrul justiției din guvernul de tranziție i-a recunoscut legal pe Martorii lui Iehova decizând că sunt o „[confesiune] religioasă”. João Mancoca își amintește: „Pentru prima dată se puteau ține în mod liber întrunirile și congresele de circumscripție. Congresele de circumscripție care au avut loc în primăvara anului 1976 au dat un mare impuls lucrării și le-au întărit [Martorilor] hotărârea de care urmau să aibă nevoie în anii de mai târziu”.57

54 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 89. 55 Ibid., pag. 90-92. 56 Ibid., pag. 93. 57 Ibid., pag. 93.

Angola

199

La 11 noiembrie 1975, Angola și-a declarat oficial independența. Chiar dacă la orizont se profila libertatea, realitatea a fost că luptele între partidele politice angoleze au degenerat într-un război civil. Luanda a devenit sediul central al MPLA, iar Huambo, al coaliției dintre UNITA și FNLA. Ura rasială împotriva albilor s-a transformat într-o ură tribală fără precedent. Aceasta era promovată prin propaganda politică, iar asasinatele cu sânge rece erau la ordinea zilei. Ura față de cei din afara Luandei a cauzat tulburări, iar mii de angolezi s-au mutat în provinciile lor de origine. Forțele politice își intensificau acțiunile împotriva celor ce nu le apărau idealurile, Martorii lui Iehova ajungând să suporte consecințele neutralității lor politice. Ei chiar au fost persecutați brutal și au fost convocați înaintea unor comitete de cartier care i-au obligat să se implice în acțiuni politice și să cumpere carnete de partid. Martorii lui Iehova declarau de fiecare dată că nu urmăresc scopuri politice, dar Biroul Politic al Comitetului Central al MPLA nu accepta o astfel de poziție neutră și îi acuza că „îi incită pe oameni la nesupunere față de autorități, că-i fac să nu respecte steagul național și că-i constrâng să se opună serviciului militar”.58 La 27 mai 1976, guvernul angolez,59 prin transmisiuni radio, le-a trimis instrucțiuni tuturor comitetelor de cartier și altor organizații să monitorizeze atent activitățile Martorilor lui Iehova. Conflictul dintre Stat și Martorii lui Iehova devenea tot mai pronunțat întrucât în „iunie 1976, cu ocazia unei demonstrații organizate de OMA, Organizația pentru Femeile Angoleze, care era un protest vehement la adresa Primului-ministru, Lopo do Nascimento, s-au cerut măsuri drastice și reabilitare politică pentru tocoiști, kimbaguiști și pentru Martorii lui Iehova”. Lunile următoare guvernul a devenit mai deschis și mai tolerant față de tocoiști și kimbanguști, dar mai aspru în relațiile cu Martorii lui Iehova.60 La radio se anunța deseori că Martorii lui Iehova erau subversivi. Persecuția se intensifica, iar împotrivitorii nu le permiteau Martorilor să-și procure mâncare, gloatele se adunau în fața sălilor Regatului,61 iar alții îi hărțuiau la școală pe copiii Martori ai lui Iehova datorită poziției lor cu privire la chestiunile morale și politice.62

58 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 96. 59 Agostinho Neto a fost Președintele de atunci (11 noiembrie, 1975 - 10 septembrie, 1979), MPLA. 60 Lawrence W. Henderson, A Igreja em Angola. Um rio com várias correntes (Biserica în Angola: Un fluviu cu mulți afluenți) (Lisabona: Livraria Evangélica, 2001), pag. 398. 61 Sălile Regatului sunt locuri de întrunire pentru Martorii lui Iehova. 62 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 95-98.

200

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Conflictul dintre orice ideologie și doctrinele marxiste pe care la practica MPLA a contribuit mai mult la „naționalizarea școlilor, precum și la politica de trimitere a tinerilor angolezi în Cuba pentru finalizarea studiilor liceale, ceea ce a cauzat conflicte cu Biserica Catolică. Drept rezultat, postul de radio catolic a fost închis” la începutul anului 1978.63 După un timp, la 8 martie 1978, Biroul Politic al Comitetului Central al MPLA a statuat categoric că Martorii lui Iehova erau o mișcare ilegală interzisă. Acest anunț a fost difuzat la radio de trei ori pe zi. Informația a fost preluată apoi de periodicul Boletim Militante, precum și de ziarul Jornal de Angola.64 Guvernul îi considera acum pe Martori drept sectă reacționară. Autoritățile au arestat sute de Martori ai lui Iehova și, fără să le dea dreptul la proces, i-au bătut, iar pe unii i-au împușcat mortal. Această situație din timpul războiului civil a durat până în 1991 când facțiunile rivale au încetat focul.65 Persecutarea Martorilor lui Iehova a fost făcută în ochii publicului larg și chiar a fost unică. În noiembrie 1978, a escaladat, MPLA publicând un pliant intitulat O que são as Testemunhas de Jeová? (Cine sunt Martorii lui Iehova?),66 în 50 000 de exemplare.67 Acesta îi descria pe Martori drept „o sectă care nu este altceva decât un instrument al capitalismului și al imperialismului”.68 Guvernul nu accepta ca Martorii să refuze să intoneze imnul național sau să omagieze simboluri patriotice, cum ar fi drapelul, chiar dacă întotdeauna manifestaseră respect față de acestea. Pentru autorități era de neconceput și ca Martorii să nu participe la război sau să nu accepte transfuzii de sânge datorită conștiinței lor.69 Felul discriminatoriu în care guvernul îi trata pe Martorii lui Iehova în raport cu alte religii și grupări a devenit mai evident în aprilie 1980 când acesta a emis Decretul de lege nr. 80 „solicitând ca toate bisericile și organizațiile religioase să se înregistreze la Departamentul pentru Afaceri Religioase”. Martorilor lui Iehova nu li s-a oferit această posibilitate. În schimb, toate celelalte religii au fost recunoscute.70

63 F. James Grenfell, Uma Igreja Jovem em Ação, História da IEBA, Igreja Evangélica Baptista em Angola (1975-2002) (O biserică tânără în acțiune, istoria IEBA, Biserica Evenghiliză Baptistă din Angola) (Nottingham, UK: F. James Grenfell, IEBA, 2012), pag. 98. Presedintele Angolei, Agostinho Neto, a semnat și a adoptat decretul naționalizării proprietăților Bisericii Catolice la 25 ianuarie 1978. Zeferino Capoco, „O Nacionalismo e o Estado: Um Estudo Sobre a História Política de Angola (1961-1991)” (Naționalismul și statul: Studiu asupra istoriei politice a Angolei) (Teză de doctorat, Universidade Católica Portuguesa, 2013), pag. 228. 64 La 14 martie 1978. 65 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 94-124. 66 Titlul și scopul acestui pliant făceau referire la ceea ce Noul Stat a publicat în deceniile anterioare, cu titlul „Soldado! Coisas importantes que deves saber” (Soldat! Lucruri importante pe care trebuie să le știi”). Una dintre ediții a fost dedicată în totalitate Martorilor lui Iehova, cu scopul de a avertiza și informa cu privire la originile, doctrina și intențiile reale ale acestui grup religios nou, care exista atât în teritoriul metropolitan, cât și în provinciile de peste hotare. PIDE/DGS, Del P, Vol.160, Pasta 14, UI 9753, f. 88. Fiecare soldat a primit un exemplar. 67 Henderson, A Igreja em Angola, pag. 398. 68 Ibid. 69 Ibid. 70 Grenfell, Uma Igreja Jovem em Ação, pag. 128.

Angola

201

Anii 1980 au fost dificili, iar cei care refuzau să-și încalce neutralitatea creștină erau aspru persecutați. Au existat multe situații în care guvernul i-a arestat pe Martorii lui Iehova pentru că refuzau să pună mâna pe armă. Majoritatea aveau să moară din cauza îmbolnăvirilor și a abuzurilor fizice ori prin împușcare. Efectele războiului civil erau tot mai pronunțate. „Sloganele vechii propagande a MPLA au început să fie din nou folosite, dar nu cu aceeași eficacitate. «LUPTA CONTINUĂ» era un slogan pe care oamenii nu mai trebuiau să-l audă. Ei știau foarte bine cum le afecta războiul viața de fiecare zi, întrucât vedeau cu regularitate cum grupuri de tineri și tinere erau chemate la încorporare”.71 În 1984, Martorii lui Iehova au început să simtă un nou val de presiuni. Brigăzile Populare de Control (BPV)72 și membrii lor (identificați prin purtarea unei benzi albastre cu inițialele BPV) îi puteau percheziționa pe toți, dacă trezeau suspiciuni. Cenzura era mai strictă și puține mesaje din exterior ajungeau la cei cu răspundere din rândurile Martorilor lui Iehova în Luanda. Literatura biblică ajungea în Luanda prin intermediul unor simpatizanți care lucrau la aeroport sau chiar prin intermediul unor soldați care aveau rude Martore. În 1990, 300 de Martori ai lui Iehova erau la închisoare, unii având sentințe cumulate, iar alții fiind închiși fără să li se fi intentat un proces. În anii 1990, Angola a fost lovită de o secetă aspră care a cauzat și mai multă suferință în rândurile cetățenilor ei. Multe culturi de cereale și legume au fost distruse. Potrivit ziarului Diário de Notícias, cel puțin 10 000 de persoane au murit. Probabil aceasta a fost una dintre cauzele pentru care facțiunile rivale angoleze au semnat un acord de încetare a focului la 31 mai 1991.73 Noua Constituție garanta respectarea drepturilor omului și a celor politice și a pus capăt celor 16 ani de război civil care au dus la moartea a 300 000 de persoane. La 22 octombrie 1991, în timpul acestui climat relativ de pace, Asociația Religioasă a Martorilor lui Iehova din Angola a înaintat o cerere la ministrul justiției în vederea înregistrării. Mass-media a făcut publică această cerere.74 La 10 aprilie 1992, ziarul oficial al guvernului, Diário da República a publicat știrea potrivit căreia Martorii lui Iehova au fost recunoscuți legal. Plini de entuziasm, aceștia

71 Grenfell, Uma Igreja Jovem em Ação, pag. 96. 72 În 1985 existau 800 de Brigăzi Populare de Control. 73 Acordo de Bicesse semnat între MPLA și UNITA. Victoria MPLA, cu José Eduardo dos Santos câștigând alegerile, a reaprins războiul de gherilă, iar Jonas Savimbi, liderul UNITA, a reluat conflictul armat. 74 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 124.

202

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

au dorit să-și folosească libertatea dobândită, cât mai bine. În scurt timp, numărul lor s-a ridicat la 18 911, record cu 30% mai mare decât cel din anul precedent. La acea dată, în Angola erau 213 congregații. Au urmat câteva luni de stabilitate politică, iar Martorii lui Iehova s-au folosit de acest cadru ca să se reorganizeze și să intensifice lucrarea de predicare, urmând astfel exemplul lăsat de Isus Cristos pe pământ. Luptele și violențele erau însă departe de a se fi terminat, iar „perioada de pace a fost foarte scurtă”.75 După alegerile din septembrie 1992, în Angola a reînceput războiul civil care a afectat orașele Lubango, Benguela, Huambo, Lobito și în special Luanda. „Deși Națiunile Unite s-au asigurat că alegerile au fost «libere și drepte la nivel național», UNITA a acuzat MPLA că a falsificat rezultatele. S-a remobilizat și a reînceput conflictul la sfârșitul anului 1992”.76 Aproximativ 1 000 de oameni au fost uciși în prima zi de luptă, printre care și câțiva Martori. Alții au fost dați dispăruți. Imediat ce a fost informat despre aceste evenimente, sediul Martorilor lui Iehova din Alcabideche, Portugalia, a trimis în Angola hrană și echipamente medicale. Poziția de neutralitate strictă a Martorilor lui Iehova nu a trecut neobservată. Mulți oameni au apreciat că Martorii au fost singura religie care nu s-a implicat în politică sau care nu a partizanat cu vreo facțiune în lupta pentru putere. Mulți oameni au arătat interes față de mesajul Bibliei predicat de Martori.77 În ianuarie 1993, condițiile din Luanda s-au mai stabilizat, cel puțin în aparență. Martorii lui Iehova au reușit să organizeze un congres cu tema „Purtători de lumină”. Martori din diverse țări au mers în Luanda, mulți parcurgând distanțe mari pe jos. A fost închiriat două săptămâni la rând Industrial Fair Pavilion și s-au folosit generatoare și echipament de sonorizare puse la dispoziție de Portugalia. Asistența totală cumulată s-a ridicat la 24 491 de persoane. Autoritățile au observat îndeaproape cum au decurs lucrurile și au remarcat contrastul dintre acel eveniment și ce se întâmpla în capitală din cauza războiului civil. În prima zi de congres au reînceput violențele împotriva refugiaților care se întorceau, iar viața a ajuns din nou sub amenințarea războiului. Drept rezultat, sute de oameni au fost omorâți sau răniți, iar casele erau jefuite și distruse. Din nou, majoritatea congregațiilor din provincie nu mai puteau păstra legătura cu sediul Martorilor din Luanda. „Trupele de rezistență și-au stabilit cartierul general la Huambo ... [și] au început lupte crâncene. ... [Martorii] au fugit în masă adăpostindu-se în savană, în timp ce acest frumos oraș a fost practic distrus”.78

75 Grenfell, Uma Igreja Jovem em Ação, pag. 367. 76 Ibid. 77 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 127. 78 Ibid., pag. 130.

Angola

203

Se dădeau multe lupte între forțele de gherilă. Mulți oameni mureau din cauza rafalelor trase la întâmplare și a minelor antipersonal. Războiul civil a sfâșiat Angola, iar Luanda a fost cea mai afectată. În schimb, numărul Martorilor lui Iehova a continuat să crească. Între 1994 și 1996, numărul a crescut în medie cu 14% în fiecare an. În 1996 existau 405 congregații. La 1 septembrie 1996, sediul din Luanda al Martorilor lui Iehova a fost reorganizat pentru a supraveghea activitatea mai eficient.79 Treptat lucrurile au început să intre într-o acalmie, iar populația în general și-a reluat activitățile. Situația era în schimbare: „Cu UNITA ajunsă în impas, președintele FAA (Forțele Armate Angoleze) a controlat trupele UNITA, până când guvernul a pârjolit pământurile, împiedicând UNITA să mai primească sprijin sau provizii”.80 În 1997, Martorii lui Iehova au construit prima sală a Regatului în Lubango. În decembrie 1999, au construit săli în orașele Lobito și Viana. Datorită programului internațional de construire de săli ale Regatului susținut de Martorii lui Iehova la nivel global, Martorii din Angola puteau să-și construiască acum locuri demne de închinarea la Dumnezeul lor, Iehova. Conflictul militar a continuat până în 2002.81 În perioada cuprinsă între Războiul Colonial82 și Războiul Civil83 (1961-2002), Angola a fost răvășită de 41 de ani de luptă. Mii de oameni au murit fiind victime directe sau indirecte. Printre toți aceștia s-au numărat și Martori ai lui Iehova. Regimul colonialist portughez a folosit multe resurse pentru a reprima, a limita și chiar a interzice activitățile religioase ale Martorilor lui Iehova. Guvernul nu avea să tolereze nicio ideologie care să pună în pericol colonialismul sau să pună la îndoială suveranitatea imperiului colonial portughez. Doctrina biblică a „lumii noi” i-a apărat pe Martorii lui Iehova. Aceasta, potrivit căreia nu aveau să mai fie ură și oprimare, era foarte diferită de propaganda Noului Stat, ale cărui idealuri erau patriotismul și cultul liderilor. Ca obiectori de conștiință, mulți Martori ai lui Iehova nu au purtat armă și nu au îmbrăcat uniforma militară. Regimul a interpretat aceste atitudini drept acțiuni comuniste și anarhiste. De fapt, acesta a fost „singurul” motiv pentru care regimul salazarist i-a persecutat pe Martorii lui Iehova în special când Războiul Colonial a început în 1961. 79 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, WTBTS, pag. 135. 80 Douglas Wheeler și René Pélissier, História de Angola (Istoria Angolei) (Edições Tinta da China, 2011), pag. 371. 81 0Jonas Savimbi, liderul UNITA, a fost ucis într-o ambuscadă organizată de forțele MPLA la 22 februarie 2002. Wheeler și Pélissier, História de Angola (Istoria Angolei), pag. 355. 82 Se estimează că 3 258 de oameni au fost uciși doar în Angola, inclusiv 1 306 militari, în timpul Războiului Colonial (19611974). António Pires Nunes, Angola 1961: da baixa de Cassange a Nambuangongo (Lisabona: Prefácio, 2005), pag. 145. 83 Se estimează că între 1992 și 1994, 500 000 de oameni, atât militari, cât și civili, au fost uciși în războiul civil. Totuși, între 1994 și 2002, 800 000 de oameni ar fi fost uciși. Wheeler și Pélissier, História de Angola (Istoria Angolei), pag. 372.

204

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Mesajul Martorilor lui Iehova, potrivit căruia Dumnezeu avea să distrugă curând întregul sistem politic mondial, a avut impact direct asupra regimului, zdruncinându-l din temelii. Martorii au continuat să susțină Regatul lui Dumnezeu, punându-l mai presus de orice formă de guvernare umană. Într-un astfel de sistem dictatorial, aceste idei biblice au ajuns să fie considerate atac direct la adresa conducerii oficiale care înțelegea prin ele că orice guvern uman trebuie să se subordoneze Regatului lui Dumnezeu. De aceea, răspândirea lor trebuia oprită cu orice preț, întrucât părea că Martorii pun la îndoială regimul. Oprimarea era cheia pentru a controla acțiunile lor. Supunerea absolută față de regim era o cerință; în caz contrar, rezultatul posibil avea să fie sfârșitul sistemului colonial. Ceea ce era pus în discuție nu era dacă învățăturile Martorilor lui Iehova ar fi fost periculoase sau nu ori false pentru societate ca întreg, ci dacă regimul rasist și dictatorial avea să reziste. În aceasta consta politica de autoconservare. Martorii lui Iehova nu au renunțat niciodată să persevereze. Și-au păstrat poziția de cetățeni ai Regatului lui Dumnezeu, dar au respectat și legile țării cât timp acestea nu au intrat în conflict cu cele divine. Au continuat să predice și să se întrunească cu colaboratorii în credință. Perseverența lor a fost interpretată de regim drept o confruntare, ceea ce a dus la catalogarea lor ca organizație politică secretă, „sectă religioasă politică”.84 În anii 1950 și 1960, regimul a reușit într-o anumită măsură să stopeze activitatea Martorilor lui Iehova, mulți părăsind grupul sau limitându-și activitățile. Cu toate acestea, organizarea unui grup în Baía dos Tigres în 1956 a contribuit la creșterea numărului de Martori. În timpul anilor 1960 și 1970 mulți au fost persecutați și închiși în lagăre de muncă silnică. Asemenea lui Isus Cristos și a apostolilor, calități precum reziliența și hotărârea au contribuit mai mult la creșterea lor. Astfel, în 1974, în Angola existau deja 2 000 de Martori.85 Independența Angolei, în 1975, a adus cu sine persecuții politice din partea noului regim politic care nu era de acord cu neutralitatea absolută a Martorilor lui Iehova. Iar perseverența și tenacitatea Martorilor lui Iehova aveau să fie din nou testate. Însă ei pur și simplu nu au renunțat.

84 Pinto, „The Persecution of Jehovah’s Witnesses in Colonial Angola” (Persecuția Martorilor lui Iehova în Angola colonială), pag. 365. 85 Ibid., pag. 371.

Angola

205

3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Amaro, António and Zacarias António Amaro. A igreja Evangélica de Angola sucessora da Missão Evangélica de Angola. (Uma resenha histórica), 18981976 (Biserica Evanghelică din Angola succesoare a misiunii evanghelice în Angola [Prezentare istorică]). Ediție de autor. Produção Gráfica: NÚCLEOCentro de Publicações Cristãs, 2015. Capoco, Zeferino. O Nacionalismo e o Estado: Um Estudo Sobre a História Política de Angola (1961-1991) (Naționalismul și Statul: Studiu asupra istoriei politice a Angolei). (Teză de doctorat, Universidade Católica Portuguesa, 2013). Carvalho, Emílio J. M. As Igrejas Locais de Igreja Metodista Unida em Angola, 1885-2015 (Bisericile locale ale Bisericii Metodiste Unite din Angola). Ediție de autor. Produção Gráfica: NÚCLEO- Centro de Publicações Cristãs, 2016. Grenfell, F. James. Uma Igreja Jovem em Ação, História da IEBA, Igreja Evangélica Baptista em Angola (1975-2002) (O biserică tânără în acțiune, istoria IEBA, Biserica Evenghiliză Baptistă din Angola). Nottingham, UK: F. James Grenfell, IEBA, 2012. Henderson, Lawrence W. A Igreja em Angola. Um rio com várias correntes (Biserica în Angola: Un fluviu cu mulți afluenți). Lisboa: Livraria Evangélica, 2001. Justino, Alexandre. Pregoeiros da Verdade Presente, História da Igreja Adventista do Sétimo Dia em Angola (1924-2004) (Predicatorii adevărului prezent: Istoria Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Angola). Ediție de autor. Benedita: Relgráfica, 2007. Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, pag. 66-147. Brooklyn, NY: WTBTS, 2001. Wheeler, Douglas și René Pélissier. História de Angola (Istoria Angolei). Edições Tinta da China, 2011.

206

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Martorii lui Iehova sunt o organizație religioasă care ființează în Angola de la finalul anilor 1950, după cum s-a menționat anterior. Nu a trecut mult și Noul Stat i-a văzut într-o lumină negativă. Mai întâi, a încercat să-i împrăștie, dar imediat a realizat că mai eficient era să pună capăt activităților lor. João Mancoca,86 având o credință neclintită, a devenit un personaj-cheie pentru creșterea organizației Martorilor lui Iehova. Dar el nu s-a erijat în lider spiritual al grupării explicând: „Martorii creștini ai lui Iehova l-au acceptat pe Regele [lui Dumnezeu], Isus Cristos, drept Conducător și Păstor și nu se implică în problemele politice ale lumii. Ei nu se lasă divizați din cauza alegerilor și ideologiilor politice, a răscoalelor și a revoltelor. Atotputernicia lui Iehova îi face «una, o singură națiune sub un singur rege». ... Sunt una, un singur instrument în mâna sa puternică pentru a face binele”.87 Niciunul dintre personajele-cheie istorice nu s-a autodeclarat lider sau șef al Martorilor lui Iehova. Ei nu s-au considerat decât mijloace prin intermediul cărora Dumnezeu avea să-și îndeplinească scopul pe pământ. Cu toate acestea, nu putem să nu amintim Martori foarte cunoscuți, precum António Alberto, Alfredo Chimbaia, Domingos Mateus, Miguel Neto și David Missi care au avut un rol hotărâtor în dezvoltarea organizației din Angola, după cum se menționează în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001.88 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Asemenea celorlalte țări, și Angola se confruntă cu perioade grele. Țara a fost devastată de războaie (1961-2002) și se află în curs de dezvoltare. Din aceste motive, angolezii sunt foarte perseverenți și au dorința de a învăța ceea ce Biblia are de spus despre timpurile pe care le trăim și despre viitorul care ne stă înainte. Acest lucru este dovedit de numărul aflat în continuă creștere de angolezi dornici să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. 86 „I-am slujit lui Dumnezeu cu riscul vieții”, Treziți-vă!, 22 august 1999, pag. 18-23. 87 „Promisa unitate a tuturor oamenilor care înfăptuiesc voința lui Dumnezeu”, Turnul de veghe, 15 decembrie 1960 (engleză), pag. 756. 88 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2001, pag. 67-147.

Angola

207

Pentru unii oameni, Biblia nu este decât o carte veche, fără valoare practică în societatea contemporană. Alții o consideră foarte restrictivă. În schimb, pentru Martorii lui Iehova, Biblia este asemenea unei centuri de siguranță care îi ocrotește împotriva pericolelor vieții. Biblia conține multe principii, sau adevăruri fundamentale, care sunt asemenea unor îndrumători în viață. Totuși, fiecare își exercită liberul arbitru decizând pentru sine dacă să accepte sau să respingă Biblia ca sursă de învățături folositoare. Pentru Martorii lui Iehova respectarea principiilor Bibliei este asemenea navigării pe apele unui ocean de libertate. Oamenii devin liberi când învață ce predă Biblia, nu alte dogme, precum cele cu privire la nemurirea sufletului, iadul de foc și doctrina Sfintei Treimi. Chiar dacă au fost persecutați de diverse regimuri politice, Martorii lui Iehova și-au păstrat neutralitatea politică și în secolul al XXI-lea. Ținând cont de neschimbătoarele principii biblice, indiferent de țara în care trăiesc, ei nu votează partide politice sau candidați la alegeri, nu candidează și nu fac lobby pentru influențarea ori schimbarea guvernelor; nu formulează puncte de vedere politice. Potrivit Bibliei, există patru principii care stau la baza neutralității creștine. Primul: Martorii lui Iehova sunt hotărâți să urmeze exemplul lui Isus care a refuzat să accepte poziții politice. (Ioan 6:15) Isus și-a învățat discipolii ‘să nu facă parte din lume’ și a arătat clar că nu trebuie să ia partea niciunei facțiuni în probleme politice. (Ioan 17:14, 16; 18:36; Marcu 12:13-17) Al doilea: Martorii vor să rămână loiali Regatului lui Dumnezeu. Cu privire la acesta, Isus a spus: „Această veste bună despre Regat va fi predicată pe tot pământul locuit”. (Matei 24:14) Întrucât se consideră reprezentanți ai Regatului lui Dumnezeu, ei sunt însărcinați să anunțe venirea sa. Prin urmare, ei sunt neutri cu privire la problemele politice ale tuturor națiunilor. (2 Corinteni 5:20; Efeseni 6:20) Al treilea: Păstrându-și neutralitatea, Martorii le pot predica liber vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu oamenilor de orice orientare politică. Prin cuvânt și faptă, ei se străduiesc să demonstreze că se încred în Regatul lui Dumnezeu ca soluție la problemele omenirii. (Psalmul 56:11) Al patrulea: Întrucât evită disensiunile politice, ei sunt uniți ca familie internațională.89 (Coloseni 3:14; 1 Petru 2:17) De remarcat este că deși sunt neutri din punct de vedere politic și nu votează, Martorii lui Iehova manifestă respect față de guverne. Ei le respectă autoritatea și își plătesc taxele. Aceasta este în armonie cu porunca biblică: „Orice om să fie supus autorităților superioare”. (Romani 13:1) Astfel, ei respectă toate legile care nu intră în conflict cu legea lui Dumnezeu, își plătesc taxele și cooperează cu guvernele în eforturile lor de a promova bunăstarea cetățenilor. În loc să participe la măsuri subversive antiguvernamentale, ei urmează sfatul Bibliei de a se ruga „pentru regi și pentru toți cei care

89 „De ce Martorii lui Iehova rămân neutri din punct de vedere politic?”, https://www.jw.org/ro/martorii-lui-iehova/intrebari- frecvente/neutralitate-politica/ (referință electronică accesată la 27 august 2020).

208

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

sunt în poziții înalte”, în special când aceștia iau decizii care pot afecta libertatea de închinare. (1 Timotei 2:1, 2) Ei respectă de asemenea dreptul celorlalți de a lua decizii în ce privește problemele politice, și din acest motiv nu întrerup alegerile sau nu interferează cu cei care aleg să voteze. Neutralitatea Martorilor lui Iehova nu este o invenție modernă. Apostolii și alți creștini din secolul I au adoptat aceeași poziție. În cartea Beyond Good Intentions90 citim: „Deși una dintre convingerile lor era că trebuiau să onoreze autoritățile guvernamentale, primii creștini nu se implicau în probleme politice”. În mod asemănător, cartea On the Road to Civilization91 menționează că primii creștini „nu ocupau funcții politice”. Există vreun motiv solid ca guvernele politice să-i considere pe Martorii lui Iehova o amenințare la adresa securității naționale? Martorii se consideră cetățeni iubitori de pace de care guvernele nu au de ce să se teamă. Într-un raport alcătuit de Academia Națională de Științe a Ucrainei în 2001, se menționează următoarele cu privire la neutralitatea politică a Martorilor: „În prezent, unii ar putea să nu fie de acord cu poziția adoptată de Martorii lui Iehova; exact din acest motiv au fost acuzați în trecut de regimurile totalitare naziste și comuniste”. Totuși, sub regimul sovietic represiv, Martorii „au rămas cetățeni care au respectat legea. Au muncit cinstit și altruist în cooperative agricole și în uzine, fără să constituie vreo amenințare pentru regimul comunist”. Nici în prezent, convingerile și practicile Martorilor lui Iehova nu „subminează securitatea și integritatea vreunui stat”, concluziona raportul.92 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Istoria Martorilor lui Iehova dovedește că credința lor despre suferință este în armonie cu învățăturile Bibliei. Martorii lui Iehova din Angola și din întreaga lume au urmat astfel exemplul creștinilor din secolul I. Martorii lui Iehova nu găsesc plăcere în suferință și nici nu caută să sufere. Ei înțeleg că suferința este rezultatul ascultării de Dumnezeu. Așadar, ei își păstrează bucuria deși trec prin suferințe, întrucât știu că îi sunt plăcuți Creatorului prin ascultarea de care dau dovadă indiferent de regimurile totalitare în care trăiesc, cum au fost de pildă 90 Tori Hogan, Beyond Good Intentions: A Journey into the Realities of International Aid (Berkeley, California: Seal Press, 2012). 91 Albert Herr Heckle and James G. Sigman, On the Road to Civilization: A World History (Philadelphia/Chicago: John C. Winston Company, 1939). 92 Citat din https://www.jw.org/ro/martorii-lui-iehova/intrebari-frecvente/neutralitate-politica/ (referință electronică accesată la 27 august 2020).

Angola

209

cel nazist în Germania și cel salazarist în Portugalia. Asemenea multor oameni din trecut care au fost martori la aceste lucruri, și noi ne întrebăm: De ce nu au existat mai mulți care să refuze compromisul cu astfel de regimuri? Martorii lui Iehova nu au niciun fel de motivații politice în acțiunile lor și respectă învățăturile Bibliei. Acestea promovează iubirea și pacea între oameni, precum și egalitatea, considerând că niciun grup etnic nu-i este superior altuia. Poziția lor de neutralitate și respectul pe care li l-au arătat altora, le-au adus Martorilor lui Iehova suferințe de natură fizică, morală și emoțională. La baza lor au stat regimurile totalitare care nu au înțeles că toți oamenii au aceleași drepturi și nu i-au acceptat pe cei care sunt diferiți. Pentru Martorii lui Iehova, suferința93 este deseori de neevitat deoarece ei nu fac compromis de la convingerile lor biblice. Ei cred că aceasta este calea adevăratului creștinism: să practice ce predau din Biblie prin intermediul lucrării de evanghelizare și să adere strâns la aceasta. Mulți le caracterizează poziția onestă și fermă ca radicalism sau fanatism. Ea a fost unul dintre motivele pentru care numeroase regimuri politice i-au persecutat pe Martorii lui Iehova de-a lungul istoriei. Martorii cred că modul în care Isus Cristos și-a trăit viața cât a fost pe pământ este exemplul perfect al felului în care orice creștin trebuie să trăiască: respectând principiile biblice. Unele dintre acestea se regăsesc în versete precum Romani 5:3: „Mai mult, să ne bucurăm chiar și în necazuri, fiindcă știm că necazul aduce perseverență”; Romani 8:18: „De aceea, consider că suferințele din prezent nu înseamnă nimic în comparație cu gloria care va fi revelată în noi”; 2 Corinteni 1:5: „Căci, așa cum avem parte de multe suferințe pentru Cristos, tot așa avem parte și de multă mângâiere prin Cristos”; 1 Tesaloniceni 1:6: „Voi ați devenit imitatori ai noștri și ai Domnului, întrucât ați acceptat cuvântul în mijlocul multor necazuri cu bucuria pe care o dă spiritul sfânt”; Iacov 5:10: „Fraților, luați-i ca exemplu de suferire a răului și de răbdare pe profeții care au vorbit în numele lui Iehova”; 1 Petru 5:9: „Dar împotriviți-vă [Diavolului] tari în credință, știind că întreaga comunitate a fraților voștri din lume trece prin aceleași suferințe”; 2 Timotei 1:8: „Să nu-ți fie deci rușine cu mărturia despre Domnul nostru și nici cu mine, care sunt închis pentru el, ci fii gata să suferi pentru vestea bună bazându-te pe puterea lui Dumnezeu”. Toți oamenii își practică credința după cum consideră de cuviință. Martorii lui Iehova își practică credința potrivit învățăturilor Bibliei pe care le respectă îndeaproape. Cei care nu cred în învățăturile Bibliei și nu manifestă credință în Dumnezeu nu pot înțelege și nici măcar nu acceptă de ce un grup de oameni sau o persoană individuală vrea să fie neutră din punct de vedere politic și găsește bucurie în aceasta.

93 A se vedea poziția Martorilor lui Iehova cu privire la suferință: https://www.jw.org/ro/biblioteca/carti/veste-buna-din- partea-lui-dumnezeu/de-ce-permite-dumnezeu-suferinta/video-de-ce-permite-suferinta/ (referință electronică accesată la 27 august 2020).

210

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 22.1a Întrunire ținută într-o locuință, unde singura lumină era pentru vorbitor

Imaginea 22.1b Întrunire în aer liber

AFRICA

Nigeria

Martorii lui Iehova din Nigeria Toni-Ann Omoyemwen Uwaifo

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. Sfârșitul anului 1921. Primii Martori ai lui Iehova activi în Nigeria, odată cu sosirea lui Claude Brown, un misionar.1 1930. Se construiește un sediu central în Lagos pentru a organiza lucrarea Martorilor lui Iehova din Nigeria, Ghana și Sierra Leone. 1936. În Africa de Vest sunt 250 de Martori ai lui Iehova. 1940. În Nigeria sunt 1 051 de proclamatori2 activi; lucrarea Martorilor din Nigeria este afectată în urma interzicerii literaturii biblice în timpul războiului în Commonwealth. 1967. În luna mai începe Războiul Civil Nigerian; Martorii lui Iehova sunt persecutați deoarece nu participă. 1968. În Nigeria de Est sunt 11 812 proclamatori (zona în care se purta războiul civil). 1970. În luna ianuarie se încheie războiul civil. În Nigeria sunt 62 641 de proclamatori, spre deosebire de anul 1965, când, înainte de război, erau 37 392. 1990. Un nou sediu este construit în Benin. În Nigeria sunt 139 150 de proclamatori. 2016. Martorii lui Iehova încep să fie persecutați în Igbide, Isoko Sud, Zona Guvernului Local din Delta State, datorită refuzului lor de a sprijini miliția locală în lupta împotriva orașului învecinat Enwhe. 2018. În Nigeria sunt 390 250 de proclamatori. 1 Poreclit Black Brown (sau Brawn cel Negru). 2 Sau vestitori.

214

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

2019. Persecuția Martorilor continuă în Igbide. Pe rol se află un proces. Situația a fost adusă în atenția Consiliului Drepturilor Omului al Organizației Națiunilor Unite (CDOONU). 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Anii de început: Înainte de războiul civil În 1921, Claude Brown, misionar al Martorilor lui Iehova venit din Indiile de Vest, originar din Winnipeg, Canada, a ajuns în Nigeria de Nord. Preda din Biblie, activitate pe care Martorii lui Iehova o desfășoară în întreaga lume. În 1923, odată cu întoarcerea sa, Vincent Samuels, un Martor al lui Iehova afro-american care avea o croitorie în Lagos, începuse deja activitatea de predicare din casă în casă în Nigeria. În același an, James Namikpoh, primul Martor al lui Iehova din Nigeria a început să predea cursuri din Biblie într-o locuință privată. William R. Brown,3 un jamaican, a venit în Nigeria împreună cu familia. Alături de ceilalți Martori menționați anterior, el avea să își desfășoare lucrarea în Lagos și împrejurimile lui. Oamenii nu acordau atenție creștinismului, considerându-l religie a albilor. Aceasta l-a motivat pe W. R. Brown să țină un discurs public pe tema eșecului religiilor creștinătății.4, 5 W. R. Brown a făcut publicitate discursului în trei ziare principale. Unul dintre redactori, care era catolic, i-a dat manuscrisul Doctorului Moses Da Rocha, medic, jurnalist și politician. Doctorul Da Rocha a scris o scrisoare pe care a dat-o spre publicare împreună cu anunțul despre discurs. A îndemnat Guvernul Nigeriei să interzică întrunirile sau cel puțin să trimită polițiști pentru a păstra ordinea și pacea. A apelat la diverși lideri religioși din Lagos ca să își trimită cei mai buni reprezentanți la întrunire și să distrugă „tezele eretice”. Cu acea ocazie, s-au prezentat polițiști și mai mulți membri proeminenți ai bisericilor. Conform relatării lui W. Brown, publicul a aplaudat discursul și a luat câteva mii de cărți Eliberare. (Vezi Imaginea 23.1a, pag. 549.)

3 Anuarul Martorilor lui Iehova pe anul 1986, ©1986 (Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania), pag. 189-213. (engleză); cunoscut mai târziu ca „Brown Biblie”. 4 Martorii lui Iehova — Proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu, ©1993 (Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., International Bible Students Association, Brooklyn, NY, U.S.A.), pag. 433. 5 Martorii lui Iehova, care sunt creștini, nu se consideră parte a „creștinătății”, adică a sincretismului religios creștin.

Nigeria

215

Micul grup de Martori ai lui Iehova a continuat să crească la număr, iar, în 1930, a fost deschis un nou sediu în Lagos, Nigeria. De aici se organizau activitățile Martorilor lui Iehova din Africa de Vest, inclusiv din Nigeria, Ghana6 și Sierra Leone. Pe măsură ce numărul Martorilor lui Iehova continua să crească, aceștia s-au confruntat cu opoziție venită din diferite părți. De exemplu, în 1931, când William Brown a vizitat Ilesha, un oraș din sud-vest, adjunctul ofițerului districtual l-a dat afară din locul unde era cazat și i-a confiscat toată literatura. Când Guvernatorul din Lagos a cercetat situația, în urma unei plângeri din partea lui W. Brown, adjunctul a dat vina pe superiorii lui, și-a cerut scuze și i-a înapoiat cărțile. W. Brown s-a confruntat și cu opoziție din partea liderilor religioși. Domnul Ladesuyi, un Martor al lui Iehova, a spus următoarele despre atacuri: „Catolici, anglicani și alții care în mod normal nu se înțelegeau, acum s-au unit împotriva noastră. Chiar au conspirat cu diverși conducători ai unor religii păgâne pentru a opri întrunirile la care se studia Biblia, ținute într-un atelier de tâmplărie. Cărțile ne-au fost confiscate și am fost arestați de mai multe ori”. Joshua Owenpa, unul dintre cei peste 80 de Martori care predicau în Africa de Vest, a fost arestat în Ibadan (oraș aflat în sud-vest) și i s-a ordonat să părăsească orașul în 24 de ore. Din cauza instigărilor clericilor, Martorilor nu mai le era permis să folosească sălile publice din Lagos. Până în 1940, numărul Martorilor lui Iehova din Nigeria a crescut la 1 051. Era perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar guvernul englez a interzis literatura Martorilor lui Iehova în tot Commonwealth-ul întrucât aceștia erau obiectori de conștiință și nu sprijineau războiul. Nigeria, sub dominație colonială și membră a Commonwealth-ului, a fost afectată de interdicție. La 10 mai 1940, Consiliul legislativ a emis un ordin care interzicea importarea publicațiilor Martorilor în Nigeria, pretinzând că acestea conțin informații sedițioase, indezirabile. În unele zone, ofițeri districtuali și polițiști îi arestau pe Martorii lui Iehova pentru că distribuiau literatură interzisă. În 1941, poliția din Lagos a arestat Martori care predicau din casă în casă. Situația a ajuns într-un punct critic la 31 iulie 1941, când poliția a confiscat șapte camioane pline cu cărți și 700 de discuri de fonograf de la sediul central. Deși se stabilise că publicațiile trebuiau returnate la încheierea stării de urgență, peste 250 000 au fost arse în mod oficial în 1943, spre uimirea comunității. Daily Service, un ziar din Lagos, a afirmat că „distrugerea acestor cărți este complet nejustificată”.

6 Cunoscută atunci sub denumirea Coasta de Aur.

216

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Martorii locali au continuat să facă petiții la Guvern ca să ridice interdicția, dar s-au făcut concesii doar în cazul unor persoane individuale cărora li s-a permis să își păstreze publicațiile din biblioteca personală. Așadar, Biblia era acum singura carte pe care Martorii lui Iehova o puteau folosi în lucrarea de predicare. În 1946, în urma petițiilor, Guvernul a anulat interdicția asupra literaturii Martorilor lui Iehova și le-a înapoiat unele publicații care nu au fost distruse de poliție. Lucrarea de predicare a continuat să prindă avânt, iar, în 1965, numărul celor care predicau în Nigeria crescuse deja la 42 000. Perioada războiului civil din Nigeria Din 1964 până în 1966, în Nigeria au avut loc tulburări politice, lovituri militare de stat și revolte, ceea ce a creat tensiune. Situația a devenit critică când statele din partea de est a Nigeriei și-au proclamat independența față de Federația Nigeriană la 30 mai 1967, creând Republica Biafra. A fost mobilizată armata federală. A fost impusă o blocadă economică totală față de Est, iar telefoanele, telegraful, poșta, zborurile și legăturile rutiere au fost sistate. A început un război civil violent. Martori ai lui Iehova din regiunea secesionistă din est au fost arestați, bătuți și uciși în Războiul Civil Nigerian întrucât nu au susținut Republica Biafra (din estul Nigeriei). Totuși, ei au continuat să își păstreze neutralitatea politică și au reușit să-și continue activitățile creștine, precum predicarea și întrunirile în vederea închinării. În decembrie 1968, în acea regiune erau 11 812 vestitori. În general, autoritățile care susțineau partea nigeriană în război nu au avut obiecții privind neutralitatea Martorilor. Totuși, autoritățile din Biafra (partea secesionistă) respingeau orice punct de vedere neutru. Un ofițer de divizie a spus: „Oamenii care nu sunt pregătiți să contribuie la câștigarea acestui război de supraviețuire trebuie să fie pregătiți să părăsească această republică”. Ziarele din Biafra publicau comentarii ostile la adresa Martorilor provocând publicul împotriva lor. Focul persecuției a devenit mai aprig. Pe măsură ce luptele se apropiau de locurile unde se aflau, Martorii se retrăgeau în grupuri în savană. Mutându-se din loc în loc, construiau colibe în care țineau întruniri biblice în fiecare zi. Cei care nu erau Martori și i-au observat au fost foarte surprinși că nu luau lucrurile din proprietățile abandonate pe lângă care treceau și, deși înfometați, nu mâncau nici măcar maniocul de pe plantațiile abandonate. Când mâncarea a devenit atât de greu de procurat încât mulți dintre cei înfometați au recurs la canibalism, Martorii lui Iehova nu li s-au alăturat. Ei aveau încredere în Dumnezeul lor, Iehova, și au rămas în viață mâncând șopârle, șerpi, greieri, orice conținea proteine sau le putea potoli foamea fără să îi otrăvească. (Vezi Imaginea 23.1b, pag. 550.)

Nigeria

217

Bărbații Martori erau vânați precum animalele periculoase. Mulți au fost târâți în barăcile armatei și bătuți cu cruzime când au refuzat să se alăture armatei din Biafra. Printre cei ce au refuzat să se înroleze se afla un tânăr Martor căruia i s-au aplicat 374 de lovituri. Tânărul a afirmat că era deja soldat al lui Cristos. A fost lovit cu sălbăticie și i s-a spus: „Repartiția ta ca soldat al lui Cristos s-a terminat; acum ești soldat biafran”. Tânărul a spus: „Iehova încă nu m-a informat că repartiția mea ca soldat al său s-a încheiat, iar aceasta rămâne valabilă până ce primesc o astfel de informare”. A fost lovit cu brutalitate. Chiar a fost târât cu forța pe front. Dar, pentru că nu avea un număr de înrolare, comandantul a spus: „Nu pot lupta cu un soldat neidentificat”. A ordonat să fie dus înapoi în tabără pentru a primi număr. Pe drum, soldatul care a fost trimis cu el a spus: „Dacă vrei, poți pleca. Nu ai număr și nimeni nu te poate urmări”. Tânărul i-a mulțumit și a plecat. Alt Martor a fost reținut și torturat într-un buncăr subteran din Atani, pe malul râului Niger. Unul dintre colaboratorii lui de credință care a fost desemnat să îi ducă mâncare a spus că, deși fratele nu avea suficient aer și era acoperit de transpirație, el îi cânta tot timpul laude lui Iehova. Chiar i-a îmbărbătat pe alții să aibă mult curaj. Din nefericire, după câteva zile, a murit. Sute de alți Martori și-au pierdut viața în situații asemănătoare. Alții au fost torturați cu brutalitate, în timp ce femeile erau ținta abuzurilor sexuale. Totuși, câțiva au reușit să scape după ce au fost îngropați de vii, împușcați de plutoane de execuție, bătuți sau după ce au fost legați și li s-a dat foc. Erau abandonați, crezându-se că muriseră. Samuel Onyedire a spus: „Bombardamentul intens, vânarea permanentă a băieților și a bărbaților sănătoși și campaniile de mobilizare generală făceau ca situația să nu ne fie favorabilă. Dar pionierii7 știau că vestea bună trebuia predicată indiferent de situație. Așadar, mulți au continuat acest serviciu. Și-au dat seama că serviciul cu timp integral le permite să își păstreze echilibrul și spiritualitatea. Aceasta le-a dat puterea și rezistența necesare să persevereze. Ei predicau dimineața devreme și seara târziu deoarece bombardamentele începeau de obicei la ora 10:00. De asemenea, conduceau studii biblice la ore convenabile din timpul zilei. … În timpul acțiunilor de recrutare, pionierii se foloseau de ocazie pentru a le predica sătenilor ce se ascundeau în savană. Au putut să le aducă mângâiere oamenilor extrem de îngrijorați, revizitându-i de nenumărate ori și chiar conducând studii biblice în «teritoriul lor mobil». Vecinii erau uimiți. Nu puteau înțelege de ce și-ar risca cineva viața doar pentru a-și răspândi credința. Toți pionierii erau bucuroși”.

7 Evanghelizatori cu timp integral.

218

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

La începutul anului 1968, autoritățile din Biafra au pus două persoane din personalul lor civil de întreținere în posturi importante și „sensibile” la aeroportul din Biafra. Erau doi buni prieteni Martori ai lui Iehova și se aflau la fiecare capăt al singurei legături dintre Biafra și restul lumii. La prima lor întrunire-surpriză din Port Harcourt, în martie 1968, dându-și seama de situație, au analizat posibilitatea pe care slujba le-o oferea ca să stabilească un canal de comunicare între Martori și sediul local care organiza lucrarea din Nigeria. Au avut o sarcină sensibilă și periculoasă, dar ei considerau că situația trebuia să fi fost cumva „aranjată” de Dumnezeu. Unul dintre ei a spus mai târziu că „situația nu a putut fi planificată de oameni” și că nu ar fi putut fi „o coincidență”. Sediile Martorilor lui Iehova din Lagos, Londra și Brooklyn au fost informate, iar liniile de comunicare s-au redeschis. Tot pe aceleași canale au primit ajutoare colaboratorii în credință aflați în necazuri din Gabon și Dahomey.8 Martorii lui Iehova din Insulele Britanice și din Irlanda le-au trimis ajutoare celor din regiunea afectată, cu ajutorul Mișcării Internaționale a Crucii Roșii, precum și a altor organizații caritabile care erau interesate să transporte cu avionul provizii pentru victimele războiului. De asemenea, sediul mondial din New York al Martorilor lui Iehova și cel din Londra au trimis donații în valoare de 24 000 USD. Pe toată durata crizei, și după aceea, sediul din Lagos a trimis aproximativ 36 de tone de alimente, îmbrăcăminte și alte materiale. Războiul s-a încheiat în ianuarie 1970, iar toate legăturile cu partea secesionistă (rutiere, aeriene etc.) au fost restabilite. Din nefericire, rapoartele arată că cel puțin un milion de oameni din Biafra au murit în război, printre care și sute de Martori ai lui Iehova. Aceste victime de război au murit îndeosebi din cauza ororilor înfometării prelungite și a bolii kwashiorkor. Odată războiul încheiat, Martorii lui Iehova s-au asociat din nou în libertate cu colaboratorii lor. Conform spuselor multora dintre ei, doar prin ajutor divin au fost salvați, doar folosind și bizuindu-se pe numele Dumnezeului lor, Iehova. În ziarul Morning Post din 10 mai 1971, editorialistul Akin Elegbe a scris despre războiul civil: „În timpul crizei, Biserica, spre dezamăgirea tuturor, … a pus paie pe focul ce aproape a mistuit … Nigeria”.

8 Acum, Republica Benin.

Nigeria

219

Clericii din ambele părți au numit conflictul „Războiul lui Dumnezeu”. Liderul militar al uneia dintre părți a fost numit de un episcop protestant „Mesia oamenilor negri din Africa”. Un misionar al bisericii chiar l-a îndemnat: „Lucrează ca Moise, fii ca Iosua”. Alt cleric a spus că războiul a avut „susținerea Sfintei Biblii și a Coranului”. Liderii musulmani și-au exprimat susținerea spunând: „Războiul este necesar pentru pace”. În partea opozantă, episcopii protestanți și catolici i-au adus osanale liderului lor militar numindu-l „Moise al nostru” și au cerut ajutor pentru „soldații și miliția de pe front nu doar prin rugăciunile noastre, dar cu orice sprijin moral și material”. Bisericile au contribuit la înarmare și s-au rugat aceluiași dumnezeu pentru victoria părții pe care o susțineau. Și lideri religioși din alte țări au susținut părțile implicate în conflict, creând o mare confuzie religioasă. Nu sunt, așadar, de mirare cuvintele unui guvernator din Nigeria: „Criza din Nigeria putea fi evitată dacă bisericile și alte organizații creștine își făceau bine treaba”. S-a depus un protest oficial la Vatican împotriva Bisericii, care, potrivit unui scriitor, „nu a precupețit niciun efort în încercarea de a diviza Nigeria”. Chiar și clericii au făcut remarci incriminatorii prin care s-au condamnat pe ei înșiși. De pildă, dezavuând rolul Bisericii în război, pastorul Balogun al Adunării Creștine din Ibadan a spus: „Cei care s-au numit mesageri ai lui Dumnezeu au dat greș. … Noi, care ne numim slujitori ai lui Dumnezeu am devenit slujitori ai lui Satan”. Lesne de înțeles, mulți oameni din ambele părți și-au pierdut încrederea în clerici. De asemenea, suferința și greutățile mari pe care le-a cauzat războiul i-au determinat să își revizuiască atitudinea față de Martorii lui Iehova. Într-o asemenea perioadă de necazuri și greutăți, doar Martorii și-au consolat semenii cu un mesaj real de speranță. Un ofițer militar de rang înalt din armata biafrană a spus: „M-a surprins că, de fiecare dată când am convocat o întâlnire a grupurilor religioase în timpul războiului, Martorii lui Iehova au fost singurul grup care nu s-a prezentat”.9 Doar Martorii lui Iehova și-au păstrat poziția de neutralitate, nenegociabilă, pe toată perioada războiului. (Vezi Imaginea 23.1c, pag. 551.) Războiul nu le-a încetinit progresul ca grup. Dimpotrivă, numărul lor a crescut. Înainte de război, în 1965, numărul Martorilor era de 37 392. Dar, în 1970, numărul crescuse la 62 641.

9 Declarație făcută în aprilie 2019, atribuită ajutorului comandantului militar Biafran Odumegwu Ojukwu.

220

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Din 2016 până în prezent: Persecuția Martorilor lui Iehova în Igbide Igbide este un oraș din zona Guvernului Local Isoko Sud, una dintre cele două zone din regiunea Delta State, din sudul Nigeriei. Are una dintre cele nouă administrații din această zonă. Orașul se învecinează în sud cu Umeh, în nord, cu Olomoro, în nord-est, cu Emede, în est, cu Uzere, și în vest, cu Enhwe. Principala ocupație a locuitorilor este pescuitul, în special pe lacul Urie, din Owodokpokpo. Unii locuitori din comunitate cultivă manioc și arahide. În 2016, Igbide a intrat în război cu Enhwe. Drept rezultat, autoritățile i-au înrolat pe toți bărbații în miliția locală. Altor membri ai comunității li s-a cerut să contribuie la cumpărarea armelor și munițiilor pentru războiul cu Enwhe. Martorii lui Iehova i-au informat respectuos pe liderii comunității cu privire la poziția lor de neutralitate: nu se înrolau în armată și nici nu contribuiau pentru această cauză. Drept rezultat, liderii au condus o persecuție brutală împotriva Martorilor lui Iehova din zonă. Martori din patru congregații10 din orașul Igbide, Delta State, au fost bătuți cu cruzime și li s-au confiscat proprietățile. Au fost exilați pentru că au refuzat să se alăture sau să susțină miliția locală (care luptă cu Enwhe) și pentru că au refuzat să finanțeze cumpărarea de arme sau să susțină în vreun fel disputa. Russell Odhozor a fost atacat de o gloată, legat, bătut crunt și i s-a turnat alcool în ochi. A fost forțat să își care lucrurile pe cap într-o saltea de dormit și să umble 2,5 kilometri în jurul comunității înainte să fie alungat din oraș. Stanley Ukhede a fost legat și bătut, târât pe un drum asfaltat și apoi lăsat ca mort în bătaia soarelui. După ce proprietatea i-a fost jefuită, și el a fost alungat din comunitate. Femeile Martore ale lui Iehova nu au fost ferite de atacuri violente. În uralele locuitorilor, câteva Martore au fost biciuite și duse prin oraș într-un cărucior înainte să fie aruncate în închisoarea comunității. Peste 35 de persoane au fost atacate, iar proprietățile le-au fost jefuite. Alții au fost agresați pentru că au îndrăznit să se ducă la ferme, la magazine sau în alte locuri în care își puteau câștiga existența. La o întrunire a orașului, comunitatea a adoptat o rezoluție prin care li se interzicea Martorilor care au fugit să se întoarcă și care autoriza liderii comunității să vândă proprietățile Martorilor din comunitate. Persecuția brutală continuă de câțiva ani în această comunitate. Având în vedere că cetățenii Nigeriei ar trebui să se bucure de libertate de religie și 10 Termenul „congregație” se referă la Martori ai lui Iehova din același grup.

Nigeria

221

de asociere, această situație a fost raportată autorităților locale, iar cauza este acum în desfășurare. Ea a fost raportată și Comisiei Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. 3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Anuarul Martorilor lui Iehova pe anul 1986, ©1986 (Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania), pag. 189-252 (engleză). Martorii lui Iehova – Proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu, ©1993 (Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., International Bible Students Association, Brooklyn, NY), pag. 433, 485, 486, 488. Woodworth Mills (februarie 2019). Turnul de veghe (ediția de studiu). Relatare autobiografică: „Am avut o viață bogată datorită moștenirii mele spirituale”, pag. 26-30. Depoziții sub jurământ și documente juridice despre criza din Igbide. 4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? În ce privește persecuția, persoanele-cheie din Nigeria sunt W. R. Brown (cunoscut și ca „Black Brown”) și Woodworth Mills. Unele dintre experiențele lor pot fi găsite în următoarele referințe: Martorii lui Iehova – Proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu, ©1993 (Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., International Bible Students Association, Brooklyn, NY), pag. 433, 485, 486, 488. Woodworth Mills (februarie 2019). Turnul de veghe (ediția de studiu). Relatare autobiografică: Am avut o viață bogată datorită moștenirii mele spirituale, pag. 26-30. Anuarul Martorilor lui Iehova pe anul 1986, ©1986 (Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania), pag. 189-213 (engleză). Documentele Curții disponibile despre criza din Igbide din 2016. (În prezent, se continuă urmărirea penală.)

222

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Martorii lui Iehova le transmit tuturor acest mesaj spiritual: Oricine trăiește după normele Bibliei poate avea o viață reușită, plină de bucurie și de pace. Martorii sunt un adevărat cadou pentru comunitatea în care trăiesc. Așa cum au arătat exemplele precedente și cum o dovedește istoria, poziția lor de neutralitate politică poate fi percepută uneori ca un afront la adresa autorităților. Realitatea însă este cu totul alta. Deși neutri, Martorii respectă guvernele din țările unde trăiesc. Ne supunem guvernelor umane, cu excepția rarelor situații când legile vin în contradicție cu legea lui Dumnezeu. (Marcu 12:13-17) Motivele pentru care ne păstrăm neutralitatea politică sunt bazate pe Biblie. Urmăm exemplul lui Isus, care a refuzat să accepte o poziție politică spunând: „Regatul meu nu face parte din această lume”. (Ioan 6:15; 18:36, 37) El a explicat clar că discipolii săi nu trebuie să susțină nicio parte în probleme politice. (Ioan 17:14, 16) Iată de ce, guvernele umane, preocupate de menținerea securității naționale și de înlăturarea revoltelor violente, nu trebuie să vadă în Martorii lui Iehova un adversar, pentru că nu sunt. Martorii lui Iehova sunt supuși loiali ai Guvernului lui Dumnezeu. De asemenea, fiind neutri, le pot prezenta în mod liber oamenilor cu diverse convingeri politice vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Ne străduim să dovedim prin cuvinte și fapte că ne bazăm pe Regatul lui Dumnezeu ca soluție la problemele omenirii. (Psalmul 56:11) Deoarece nu ne implicăm în politică, suntem uniți ca familie internațională. În schimb, religiile care se implică în politică cauzează diviziuni între membrii lor. Oamenii trebuie să citească Biblia cu o minte deschisă, considerând-o o carte actuală, practică și demnă de încredere. Pentru Martorii lui Iehova Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Regatul lui Iehova, un guvern real, singurul guvern care are puterea de a pune capăt suferinței umane și de a instaura pacea și securitatea durabile. 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Biblia arată fără echivoc în A Doua Scrisoare către Timotei, capitolul 3, versetul 12, că adevărații creștini vor fi persecutați. Așadar, Martorii lui Iehova consideră suferința sau persecuția drept o împlinire a profețiilor biblice. Ne păstrăm bucuria și pacea chiar dacă suntem persecutați și nu nutrim resentimente sau ură față de persecutori.

Nigeria

Imaginea 23.1a Cuvântările lui W. R. Brown

223

224

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 23.1b Interdicția împotriva Martorilor lui Iehova în Biafra

Nigeria

Imaginea 23.1c Neutralitatea Martorilor lui Iehova

225

AFRICA

Zambia

Martorii lui Iehova din Zambia Penelope Sikazwe și Ireen K. Banda Rezumatul interviului cu Smart Phiri În Zambia, Martorii lui Iehova ființează din perioada premergătoare declarării independenței Rhodesiei de Nord (cum era cunoscută Zambia în trecut). Pe atunci, sediul mondial al Martorilor lui Iehova, din Statele Unite, a trimis misionari în Zambia. Există însă unele mărturii care arată că Martorii și-au desfășurat activitatea aici și înainte de acest moment. Domnul Smart Phiri, reprezentant al Martorilor din 1968 până în 1984, a relatat: „Acești primi misionari au fost adevărați deschizători de drumuri, intensificând lucrarea de predicare a Martorilor lui Iehova. S-au format congregații în toată țara deoarece modul clar în care Martorii explicau Biblia a atras multe persoane către [organizația lor]”. Domnul Phiri, fost ofițer de poliție, și-a amintit cum a început să se asocieze cu Martorii: „M-am convins că ceea ce am învățat este adevărul, așa că am decis să renunț la slujba de ofițer de poliție pentru a începe să predic”. S-a botezat în anul 1954 în districtul Choma din Provincia de Sud a Rhodesiei de Nord. A relatat cum extinderea rapidă a organizației Martorilor lui Iehova a dus la înființarea primului sediu din țară, în Lusaka, în 1948. Acest birou a fost apoi mutat în orașul Luanshya din Copperbelt, și, mai târziu, în orașul central Kitwe, aflat în apropiere. În prezent, birourile administrative se află în capitala Lusaka. Martorii lui Iehova din Zambia nu sunt greu de identificat deoarece convingerile și practicile lor doctrinare sunt puse în evidență de lucrarea lor de predicare din casă în casă despre Biblie. Martorii lui Iehova resping învățăturile tradiționale ale Bisericii, precum Sfânta Treime, nemurirea sufletului și focul iadului, pe care le consideră doctrine nebiblice. Sărbători precum Crăciunul, Paștele și zilele de naștere nu sunt celebrate deoarece Martorii consideră că aceste obiceiuri au origini nebiblice, incompatibile cu creștinismul.

230

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Obiecția față de aceste practici le-a adus multă opoziție, așa cum o dovedește din plin istoria Martorilor lui Iehova din Zambia. În pofida creșterii lor numerice, poziția cu privire la obiecția de conștiință față de serviciul militar și refuzul de a saluta drapelul ca obiectori de conștiință i-au adus în conflict cu guvernul și, drept urmare, mulți dintre ei au fost persecutați. Domnul Phiri a explicat: „Liga Tineretului UNIP (Partidul Unit al Independenței Naționale, aflat la conducere), ai cărei membri erau cunoscuți sub numele de vigilantes (justițiarii), a orchestrat persecuția Martorilor din Zambia. Aceste grupuri de tineri îi băteau cu regularitate pe Martori și le jefuiau proprietățile deoarece Martorii refuzau să participe la activități politice. La apogeul luptei pentru independență, UNIP a căutat sprijinul tuturor africanilor în încercarea de obține independența. Totuși, obiecția de conștiință a Martorilor lui Iehova cu privire la activitățile politice a însemnat că aceștia nu aveau să participe la niciunul dintre programele politice, nici măcar la vot. Refuzul de a sprijini sau de a participa la activități politice a fost interpretat greșit. Martorii au fost considerați drept susținători ai minorității albe și au fost etichetați trădători în lupta pentru independență. Persecuția întâmpinată de Martori a continuat chiar și după ce a luat ființă noua națiune, Zambia. Misionarii Martorilor lui Iehova au fost deportați, fiind bănuiți că îi susțineau pe coloniștii albi. Dar aceasta nu a fost decât o consecință clară a refuzului Martorilor de a se implica în politică”. De neînțeles a fost atitudinea poliției față de Martorii lui Iehova. Într-o situație, aceasta a acționat șocant, cu brutalitate împotriva unei întruniri pașnice în vederea închinării la care erau adunați bărbați, femei și copii. La 17 iunie 1967, sediul central al Martorilor lui Iehova din Zambia a trimis un comunicat de presă la Zambia News intitulat „Poliția îi atacă cu gaze lacrimogene pe Martorii lui Iehova care se închină”. Martorii lui Iehova organizează congrese anuale în multe părți ale lumii. Martori din mai multe districte ale Provinciei de nord-vest a Zambiei s-au adunat în Kabompo pentru un congres de trei zile, care trebuia să înceapă la 16 iunie 1967. Comunicatul de presă a arătat că la 14 iunie, poliția a împrăștiat brutal persoanele venite pentru congres. (Vezi Imaginea 24.1a, pag. 564.) Domnul James Mwango, ce lucra pe atunci la sediul din Kitwe al Martorilor, declarase: „Dacă nu se iau măsuri imediate în vederea stopării unor astfel de fapte de persecuție religioasă, Zambia riscă să devină cunoscută drept persecutor violent al minorităților religioase”.

Zambia

231

„În 1969, guvernul a interzis lucrarea de predicare din casă în casă a Martorilor lui Iehova. Această interdicție însă nu a oprit activitatea lor”, a spus domnul Phiri. „Martorii au continuat să predice, ceea ce a dus la o creștere extraordinară a numărului lor.” „În anii 1970, partidul aflat la guvernare (UNIP) a lansat o campanie de racolare a mai multor membri, devenind astfel obligatoriu ca fiecare cetățean cu vârsta de peste 16 ani să dețină o carte de alegător. Dacă găsea pe cineva fără cartea de alegător, Liga Tineretului urma să-i confiște cardul național de înregistrare (NRC).” Confiscarea NRC-ului restricționa circulația între orașe. Astfel, Martorii nu puteau să caute loc de muncă, să obțină îngrijire medicală sau să desfășoare activități comerciale. Această situație le-a adus multe greutăți. Când a fost întrebat ce i-a motivat pe Martori să-și continue activitățile chiar și în condiții de suferință intensă și de persecuție, domnul Phiri a subliniat că ei și-au găsit forța în adevărul biblic. Biblia arată fără echivoc că mesajul ei trebuie predicat în ciuda dificultăților, aceasta fiind o poruncă. „Suntem convinși că lucrarea de predicare îi bucură inima lui Iehova Dumnezeu. El vrea ca predicarea să se înfăptuiască și îi sprijină întotdeauna pe oamenii care fac ceea ce el dorește.” „Au existat situații în care grupările de opoziție au incendiat și au distrus casele unora dintre colaboratorii noștri în închinare și sălile Regatului1. Guvernul UNIP i-a etichetat pe Martorii lui Iehova drept sectă antiguvernamentală și le-a creat dificultăți în ce privește construirea sălilor Regatului.” (Vezi Imaginile 24.1b, pag. 565 & 24.1c, pag. 566.) Ediția din 17 februarie 1976 a ziarului Zambia Daily Mail, într-un articol intitulat „Consiliul luat la întrebări pentru aprobarea construirii bisericii unei secte”, a prezentat un incident în orașul Chingola din Copperbelt, unde un oficial UNIP pe nume Vincent Mulenga a cerut explicații autorităților locale pentru aprobarea construirii unei săli a Regatului. Domnul Mulenga nu numai că și-a exprimat dezamăgirea față de aprobarea acelei construcții, dar a cerut și demolarea sălii, care era încă în construcție, fără nicio despăgubire. În același timp, domnul Mulenga i-a acuzat pe Martori că manifestă o atitudine ostilă guvernului UNIP. Un lector de la Departamentul de Istorie al Universității din Zambia, Dr. Eustern Chiputa, a explicat că, după 1964, guvernul UNIP a inițiat programe care au promovat patriotismul și loialitatea față de partidul de guvernământ. Partidul a dat dispoziție ca fiecare cetățean să intoneze imnul național, să salute drapelul și să-i arate loialitate prin deținerea unei cărți de alegător.

1 Lăcașuri de cult ale Martorilor lui Iehova.

232

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Dr. Chiputa a adăugat: „Unii dintre copiii Martorilor au fost exmatriculați de la școală pentru că au refuzat să salute drapelul și să intoneze imnul național. Acest lucru a provocat multă suferință, deoarece copiii nu și-au putut finaliza educația”. El a mai observat că, deși Martorii lui Iehova par să fie diferiți în practicarea credinței lor, ei sunt cetățeni buni, a căror conduită cinstită în viața de zi cu zi le aduce respectul societății în general și al instituțiilor guvernamentale. Ediția din 30 noiembrie 1974 a ziarului The Times of Zambia a comentat severitatea pedepsei care le-a fost aplicată celor peste 300 de copii din Copperbelt care au refuzat să intoneze imnul național. Ziarul a prezentat hotărârea Directorului pe Probleme de Educație din Copperbelt de a exmatricula copiii Martorilor lui Iehova datorită refuzului lor de a intona imnul național. Redactorul a etichetat această decizie a autorităților drept nerezonabilă, o adevărată pierdere de timp. În opinia lui, în loc să abordeze problemele spinoase cu care se confrunta țara, autoritățile își îndreptau atenția spre chestiuni lipsite de importanță, precum simbolurile naționale. Un raport prezentat în ediția din 26 aprilie 1976 al ziarului Zambia Daily Mail menționa că o „școală, aflată la aproximativ 80 de kilometri vest de Kabwe”, dar și altele, au fost forțate „să se închidă complet” din cauza persecutării copiilor care nu intonau imnul național. La 9 iunie 1981, ziarul Times of Zambia a raportat următoarele: „Guvernatorul dorește să redeschidă o școală din altă parte a țării (Mkushi) care fusese închisă timp de doi ani din cauza aceleiași probleme”. În lumina acestor fapte, este cât se poate de clar că Martorii lui Iehova apreciază școlile laice. Ei pun însă mare preț pe educația divină deoarece îi ajută pe copiii lor să aibă o conduită frumoasă. În urma unui sondaj aleatoriu, s-a constatat cu surprindere că cei ce fuseseră exmatriculați și care încă se închinau Dumnezeului lor, Iehova, nu au ajuns nevoiași. Acum sunt părinți și bunici fericiți. Rezumatul interviului cu Musa Zulu După ce Zambia și-a câștigat independența, în țară a luat avânt o aripă politică de tineret numită Liga Tinerilor, aflată sub conducerea guvernului UNIP. Mesajul său provotare a pătruns în orașe și sate, iar cei fără carte de alegător aveau de suportat consecințe. Votarea era considerată un drept uman pe care fiecare zambian trebuia să și-l exercite. Ceea ce anima această atitudine erau amintirile luptei împotriva stăpânirii coloniale, foarte proaspete în conștiința primilor luptători pentru independența Zambiei.

Zambia

233

Într-un mic sat din Kamutunda, situat în Chipata, în Provincia de Est a Zambiei, un tânăr pe nume Musa Zulu tocmai absolvise liceul. El a devenit unul dintre membrii-cheie ai aripii politice a Ligii Tineretului, conducând în acea zonă, în 1968, alți câțiva tineri într-o campanie pentru alegerea lui Raphael Kapeta în parlament. Musa era cunoscut sub numele tânărul „cu jachetă neagră”; nu făcea compromisuri în ce privește propriile convingeri și avea ca priorități creșterea partidului și victoria candidatului său. Musa era hotărât să nu permită nimănui să-i stea în cale. Musa și alți membri ai Ligii Tineretului au conceput o strategie: mergeau din casă în casă pentru a se asigura că fiecare persoană din zonă cu vârsta suficient de mare pentru a vota avea carte de alegător și card UNIP. Cei găsiți fără aceste documente erau hărțuiți sau bătuți ori li se confiscau cardurile naționale de înregistrare (NRC). În timpul campaniei, Musa a întâlnit un grup de oameni pe care îi considera deosebit de încăpățânați. Erau Martori ai lui Iehova. Ei erau neclintiți în hotărârea lor de a nu ceda presiunii Ligii Tineretului de a vota. În satul Kapenya, Musa și banda lui au bătut la ușa unui Martor cunoscut, în vârstă, Saboni Chulu, care era bătrân de congregație. I s-a cerut să prezinte cartea de alegător. Chulu i-a privit cu hotărâre pe tinerii politicieni și le-a spus că nu poate vota niciun conducător uman deoarece îi este loial lui Isus Cristos și Dumnezeului său, Iehova, făcând referire la Psalmul 83, versetul 18. Musa și banda lui nu au privit cu ochi buni poziția lui curajoasă. Prin urmare, au decis să-l transforme într-un exemplu-avertisment pentru toți sătenii. Au cerut o scară și l-au obligat să urce pe ea. Îi spuneau să se ducă la cer la Dumnezeu pe al cărui candidat era atât de nerăbdător să-l voteze. Au luat apoi un bici și l-au bătut în timp ce acesta striga versete din Biblie la fiecare lovitură. Apoi l-au lăsat să-și îngrijească rănile și au trecut la următoarea victimă. Un deceniu mai târziu, în cu totul alte împrejurări, Musa Zulu l-a întâlnit pe Saboni Chulu, pe care îl biciuise. S-au întâlnit sub un copac la un congres al Martorilor. Musa nu mai era politician, ci decisese și el să voteze pentru adevăratul guvern aflat sub conducerea lui Isus Cristos care va aduce foloase întregii omeniri și binecuvântările lui Iehova. Musa avea să devină un personaj-cheie, în calitate de pionier,2 în răspândirea adevărului biblic în diferite părți ale regiunii Chipata din Provincia de Est a Zambiei. Musa

2 Evanghelizator cu timp integral al Martorilor lui Iehova.

234

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

a mers pe jos kilometri întregi, uneori trebuind să se ferească chiar de lei și de alte animale sălbatice în călătoriile sale, dar nu a renunțat niciodată la hotărârea fermă de a predica despre Cuvântul lui Dumnezeu. Când a fost întrebat de ce a riscat atât de mult și de ce a fost dispus să-și sacrifice chiar și viața pentru credința sa, el a spus că închinarea adusă Dumnezeului său, Iehova, i-a adus multă bucurie și că încercările au fost pur și simplu un imbold pentru întărirea credinței sale. Musa vorbește acum despre cum s-a transformat dintr-un politician tânăr și ambițios, care punea preț pe valorile naționaliste, într-un om temător de Dumnezeu, dispus să suporte persecuții asemănătoare celor prin care i-a făcut pe alții să sufere când nu știa nimic despre adevăratul creștinism. Musa a relatat: „Aveam 20 de ani când am fost invitat pentru prima oară la sala Regatului de către fratele meu mai mic, la începutul anilor 1970. Fratele meu m-a convins să particip la una dintre întrunirile Martorilor lui Iehova. Atunci am început să înțeleg de ce fusese el atras de Martori. Am simțit multă căldură și iubire la întrunirea din acea zi a congregației. Mi-a plăcut felul în care au fost explicate Scripturile. De atunci, nu m-am mai uitat vreodată înapoi. M-am botezat pe 7 septembrie 1976”. Ulterior, Musa, pe care colaboratorii lui în închinare îl numeau „fratele Zulu”, a acceptat să îndeplinească serviciul religios de pionier special3 în districtul Chama din Zambia. În această zonă, poliția națională s-a opus cu brutalitate lucrării de predicare. De fapt, încă de la sfârșitul anilor 1960 era în vigoare o interdicție națională impusă lucrării de predicare. „Am continuat să predic în ciuda amenințărilor cu arestarea, deoarece Isus, în Evanghelia după Matei, capitolul 28, versetele 18-20, le-a dat continuatorilor săi misiunea de a predica”, a explicat Musa. De multe ori, cei care se opuneau activității Martorilor îl târau pe Musa la cel mai apropiat post de poliție pentru a-l obliga să spună cu ce scop răspândea literatură biblică și mergea din casă în casă. De fiecare dată, Musa se ruga în gând. El a simțit că rugăciunile sale și tactul în discuțiile cu poliția l-au salvat de la arest, deși de multe ori fusese avertizat cu tărie să nu mai predice. Musa a relatat un incident când un ofițer de poliție l-a obligat să stea jos și l-a întrebat de ce a continuat să predice cu riscul de a-și pierde libertatea. 3 Evanghelizator cu timp integral al Martorilor lui Iehova.

Zambia

235

El a spus: „Ofițerul a comparat [pe nedrept] lucrarea de predicare cu cea a Bisericii Lumpa,4 care a cauzat multe probleme în zonă timp de câțiva ani. Ofițerul de poliție a dorit să se asigure că lucrarea pe care eu o făceam nu era de genul aceleia, spălându-le creierul localnicilor”. Fiind doar pe jumătate convins că lucrarea lui Musa era inofensivă, ofițerul l-a lăsat să plece, dar i-a pus în vedere să nu mai predice. Totuși Musa nu s-a oprit. De ce? El a spus: „Îl iubesc foarte mult pe Iehova și vreau ca oamenii din comunitatea mea să-l cunoască și să cultive iubire puternică pentru el”. În încheierea interviului său, Musa a spus: „După ce în districtul Chama s-a format o congregație, iar lumina adevărului biblic a continuat să strălucească peste cei dornici să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, am primit o altă repartiție”. Conducerea tradițională stârnește opoziția. Rezumatul interviului cu John Kalokoni Tranziția către Zambia modernă le-a adus într-o oarecare măsură Martorilor lui Iehova libertate de închinare. Începând cu anii 1990, Zambia a făcut reforme constituționale care susțin libertatea de asociere și de religie. Prin urmare, interdicția impusă lucrării de predicare din casă în casă din epoca guvernului UNIP a fost ridicată. Însă unele comunități le creează încă dificultăți Martorilor în timp ce aceștia își practică credința. Poziția religioasă cu privire la transfuzia de sânge a fost punctul central al unora dintre aceste probleme. În multe ocazii, refuzul Martorilor de a accepta transfuzia de sânge a atras publicitate negativă în mass-media. În plus, Martorii au fost denigrați și chiar maltratați în unele comunități. Ei au rămas însă hotărâți să nu facă compromis de la convingerile lor.5 În Zambia modernă, o parte din opoziția cu care se confruntă Martorii lui Iehova se datorează poziției ferme pe care o au cu privire la unele obiceiuri și credințe practicate de comunitățile locale. Prezentăm în continuare câteva exemple. În 2010, o sală a Regatului a Martorilor lui Iehova a fost arsă complet. Multe dintre acțiunile sătenilor au fost puse la cale de conducerea tradiționalistă. Avocatul John

4 Cunoscută în mod obișnuită după numele fondatorului ei, Lenshina. 5 Vezi jw.org, „Ce spune Biblia despre transfuziile de sânge?” (https://www.jw.org/ro/invataturi-biblice/intrebari/ce-spune- biblia-despre-transfuzii/) și „Poziția etică și religioasă față de tratamentele medicale și alte aspecte aferente” la (https://www. jw.org/ro/biblioteca-medicala/strategii-descarcari/pozitia-etica-religioasa-tratamente-medicale/) pentru o explicație privind principiile biblice care stau la baza poziției Martorilor cu privire la utilizarea sângelui. Pe jw.org sunt disponibile, de asemenea, videoclipuri documentare, interviuri cu profesioniști din domeniul medical și protocoale clinice. Referințe electronice accesate la 29 decembrie 2021.

236

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Kalokoni, care i-a reprezentat pe Martori, a menționat un incident care a avut loc în districtul Kazungula din Provincia de Sud a Zambiei. Aici, o sală a Regatului a fost incendiată de o mulțime furioasă de săteni care acționau în numele căpeteniei lor. Potrivit domnului Kalokoni, Nyawa, șeful grupului vorbitor de limbă tonga era supărat deoarece Martorii refuzaseră să contribuie financiar pentru o ceremonie tradițională. El a spus: „Oamenii care participă la această sărbătoare se închină morților, iar Martorii nu puteau lua parte la ea deoarece și-ar fi încălcat convingerile”. Drept urmare, șeful i-a expulzat pe toți Martorii de pe domeniul său. Domnul Kalokoni a adăugat: „Din cauza deciziei de expulzare a Martorilor, aceste familii au rămas fără adăpost și fără pământuri pe care să le cultive”. Avocații care i-au reprezentat pe Martori au făcut apel la Înalta Curte de la Livingstone pentru rezolvarea problemei, dar au pierdut din cauza unor probleme procedurale. Cauza a fost înaintată Curții Supreme. Domnul Kalokoni a subliniat că analizarea dreptului constituțional al Martorilor de a se bucura de libertate de închinare a dus la o hotărâre favorabilă lor. Curtea a decis că șeful acelui grup a încălcat drepturile Martorilor a căror libertate de închinare și de conștiință este protejată de Constituția Zambiei. Aceasta a fost o victorie în favoarea libertății de închinare. Opoziția față de Martori s-a făcut simțită și din partea conducerii tradiționale din Provincia de Est a Zambiei. De fapt, John Kalokoni afirmă că regiunea este renumită pentru adoptarea de către șefi a unor decrete cu impact mai mult sau mai puțin direct asupra libertății de închinare și de conștiință a Martorilor din Zambia. El a relatat cazul a doi șefi, șeful Mbangombe, al grupului chewa, și șeful Saili, al grupului ngoni. Domnul Kalokoni a afirmat: „Mbangombe, ajutorul șefului grupului chewa din Sinda a emis un decret de anulare a oricărei activități planificate în sat când avea loc o înmormântare. Acest decret i-a afectat direct pe mulți membri și a creat, de asemenea, obstacole în calea predicării și întrunirii. Ori de câte ori era programată o înmormântare, Martorii lui Iehova nu se mai puteau închina”. La scurt timp după decretul șefului, în sat a avut loc o înmormântare chiar într-una din zilele în care Martorii aveau o întrunire. Acționând potrivit principiului biblic din Faptele, capitolul 5, versetul 29, Martorii au asistat mai întâi la întrunirea lor, iar apoi au participat la înmormântare. Domnul Kalokoni a explicat că acțiunea Martorilor venea în contradicție cu decretul șefului și că a fost interpretată drept act de nesupunere. La scurt timp după aceea, șeful i-a convocat pe Martori și i-a amendat pe toți cu o sumă de bani sau cu găini pentru nesupunere. În timpul nopții, o sală a Regatului a fost arsă. În 2018, această cauză a fost dusă în fața tribunalului și, la fel ca în cauza Kazungula, instanța a decis în favoarea Martorilor și a anulat decretul.

Zambia

237

Domnul Kalokoni a mai menționat un act de represiune în zona șefului Saili, al grupului ngoni, din Provincia de Est a Zambiei. Acesta a avut loc într-o zonă în care neparticiparea la o sărbătoare regională tradițională anuală numită ncwala a cauzat o problemă: organizarea sărbătorii necesita contribuții financiare. Prin urmare, șeful Saili a emis un decret prin care cerea ca toți cei aflați sub șefia sa să contribuie financiar. Cine nu contribuia avea să fie alungat din grupul lui. Martorii lui Iehova nu au putut contribui datorită convingerilor lor puternice împotriva obiceiurilor și tradițiilor care, potrivit Bibliei, sunt inacceptabile. Festivitatea este dedicată recoltei bogate; se aduce ca jertfă drept omagiu strămoșilor un taur, al cărui sânge este oferit Șefului Suprem pentru a fi băut. Necontribuind pentru această sărbătoare, Martorilor lui Iehova puteau fi expulzați. Ei au obținut o dispoziție care restricționa ordinul șefului Saili și au solicitat ajutor de la Șeful Suprem. Cauza s-a soluționat în instanță, ceea ce a însemnat că Martorii și-au continuat practicarea propriei închinări fără impedimente din partea șefului Saili. Domnul Kalokoni a constatat că au existat foarte puține cauze pe care Martorii le-au pierdut în instanțele judecătorești cu privire la practicarea credinței lor. Deși știau că li se va face publicitate negativă și că vor întâmpina opoziție din partea conducerilor tribale tradiționale, Martorii lui Iehova și-au practicat întotdeauna credința. Întrebat cui îi atribuie aceste victorii, domnul Kalokoni a concluzionat: „Meritul este în întregime al Dumnezeului pe care ei îl venerează, IEHOVA”.

238

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 24.1a Domnul Smart Phiri expunând recipiente de gaze lacrimogene care au fost adunate după atacul poliției

Zambia

239

Imaginea 24.1b Doi Martori ai lui Iehova stau lângă casele lor de paie care au fost arse în timpul persecuției aspre din 1969 cauzată de UNIP. Imagine din Zambia News, ediția de duminică din 20 aprilie 1969.

240

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 24.1c Sala Regatului care a fost incendiată de UNIP. Situație prezentată în Zambia News, în articolul cu titlul „Watchtower: Excentricitate inofensivă sau pericol sinistru?”

AFRICA

Zimbabwe

Martorii lui Iehova din Zimbabwe Wisdom Mdzungairi

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. Poziția Martorilor lui Iehova cu privire la neutralitate este bine cunoscută în orice țară. În timp ce alte grupări religioase se implică în politică, Martorii lui Iehova și-au păstrat neutralitatea. La fel s-a întâmplat și în Zimbabwe. Poziția de strictă neutralitate politică și militară nu este pe deplin înțeleasă de alți oameni, inclusiv de autorități, ceea ce a condus la persecutarea Martorilor lui Iehova din Zimbabwe, în special în anii 1970, în timpul războiului de eliberare, continuând mult după terminarea lui, în 1980. (Vezi Imaginea 25.1a, pag. 576.) Scurt istoric Martorii lui Iehova1 ființează în Zimbabwe încă din anii 1920. La început, lucrarea lor de evanghelizare a fost realizată de persoane care veniseră în contact cu Martorii lui Iehova în Nyasaland (acum parte a Malawi). Drept rezultat, au început să se formeze grupuri de studiere a Bibliei în diverse centre din Eastern Highlands (orașul Mutare) la granița cu Mozambicul și până în Hwange, un mare oraș minier aflat la extremitatea vestică a țării. Unul dintre cei care au devenit Martori ai lui Iehova pe atunci, Hamilton K. Maseko, relatează: „În 1924, am călătorit din Nyasaland la Bulawayo, al doilea mare oraș din Zimbabwe, unde am început să-i frecventez pe Studenții în Biblie”.2 Maseko a rămas doi ani în Bulawayo înainte de a pleca în Africa de Sud. Prima persoană care s-a botezat ca Martoră a lui Iehova a fost Naison Mukaronda, în jurul anului 1924. În timpul anilor 1920, alte persoane s-au numărat printre primele care au devenit Martori ai lui Iehova activi: Nathan Muchinguri, în Eastern Highlands, Wilson Stima, în Mutare, și Robin Manyochi.

244

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Deși mesajul Bibliei se răspândea cu rapiditate în toată țara, din cauza sistemului colonial, lucrarea primilor Martori s-a lovit de prejudecăți rasiale și a întâmpinat dificultăți lingvistice. Tot în acea perioadă, a început să li se predice și vorbitorilor de limbă engleză din Zimbabwe. Unii Martori au venit din Africa de Sud în expediții de predicare în Bulawayo și în capitala Salisbury (în prezent, Harare). Deși scopul lor a fost de a se legaliza activitatea religioasă a Martorilor lui Iehova, rezultatele nu au apărut imediat. În 1928, primul Martor al lui Iehova activ în teritoriul vorbitorilor de limbă engleză a fost Jack McLuckie, care a acceptat mesajul biblic și s-a botezat. În 1932, Departamentul de urmărire penală (DUP) a amenințat cu deportarea patru Martori vorbitori de limbă engleză din Africa de Sud. Deși le-au permis în cele din urmă să rămână în Zimbabwe, autoritățile le-au interzis să aibă legături cu africanii negri care reprezentau populația majoritară. Aceasta însă nu i-a împiedicat să continue, iar în 1938 s-a format prima congregație vorbitoare de limbă engleză din Zimbabwe. Bătălii juridice contribuie la recunoașterea legală a lucrării de predicare Nereușind să stopeze răspândirea mesajului Martorilor lui Iehova în Zimbabwe, autoritățile guvernamentale au încercat o altă abordare. Anul 1936 a devenit anul care a marcat începutul unui deceniu de intense persecuții oficiale împotriva Martorilor lui Iehova.3 În acel an, guvernul a adoptat Actul împotriva Sedițiunii și a declarat sedițioase 14 publicații ale Societății Watchtower.4 Drept rezultat, în 1937 s-a intentat un proces. Willie McGregor, unul dintre primii Martori, a descris situația astfel: „S-a făcut apel la hotărârea Magistratului din Bulawayo conform căreia publicațiile noastre erau sedițioase. Înalta Curte din Bulawayo, pe baza Actului împotriva Sedițiunii, a decis că nu era așa”. Guvernul din acele timpuri, determinat să stopeze distribuirea de literatură biblică, „a contestat această decizie făcând apel la Curtea de Apel din Bloemfontein, Africa de Sud. În 1938, Curtea a susținut decizia Înaltei Curți din Bulawayo, hotărând că literatura nu era sedițioasă și a respins apelul obligând guvernul să suporte cheltuielile”.

3 Ibid., pag. 111-224. 4 Persoana juridică folosită de Martorii lui Iehova.

Zimbabwe

245

Opoziția se intensifică În timpul anului 1940, activitățile Martorilor lui Iehova au devenit subiect de îngrijorare și de polemici, în special în rândurile liderilor religioși. Ziarele publicau scrisori (la paginile dedicate comentariilor cititorilor) cu intenția de a opri lucrarea Martorilor. În noiembrie 1940, guvernul a profitat de isteria războiului și a interzis importarea și distribuirea tuturor publicațiilor produse de Societatea Watchtower. Poliția făcea arestări, urmate de procese. La început, toate cauzele erau respinse de Curți, dar, după puțin timp, situația s-a schimbat. Mulți Martori ai lui Iehova au fost închiși, unii pentru că distribuiau literatură interzisă, iar alții, pentru neutralitatea lor creștină. Willie McGregor, care ocupa o poziție importantă la o bancă, a fost concediat, iar apoi închis. El relatează: „Eram singurul deținut din închisoarea europeană condamnat la muncă silnică. Alții fuseseră închiși pentru crimă, jaf și tot felul de violențe. Spre deosebire de ei, care jucau șah, domino și citeau cărți ca să treacă timpul, eu am fost pus să dau cu vopsea conductele și să fac tâmplărie în afara clădirii”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, numărul Martorilor a continuat să crească, ajungând la 1 090, în 1943. În 1946, autoritățile au ridicat restricțiile cu privire la importarea publicațiilor produse de Societatea Watchtower, iar, la 1 iulie 1947, aceasta a stabilit ca Bert McLuckie să deschidă un depozit de literatură în Bulawayo sub supravegherea Filialei din Africa de Sud. După 1940, numărul Martorilor a continuat să crească, astfel că, în 1952, în Zimbabwe existau deja 10 000. În 1992, numărul se ridicase la 20 000, iar în 2000 erau deja peste 30 000 de Martori ai lui Iehova care le vorbeau oamenilor despre Regatul lui Dumnezeu. În 2014, s-a depășit cifra de 40 000 de Martori ai lui Iehova. Primul sediu central din Zimbabwe a fost construit în Salisbury (în prezent, Harare), în 1982. Acesta a fost treptat extins, iar, în 1998, s-a dat în folosință un sediu central nou în Harare care să organizeze lucrarea Martorilor lui Iehova. 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Conflictul a apărut din cauză că Martorii lui Iehova și-au păstrat poziția de neutralitate strictă în armonie cu convingerile lor bazate pe Biblie. Puține guverne, și mai ales cele din Zimbabwe, au fost dispuse să recunoască această poziție cetățenilor lor. (Vezi Imaginea 25.1b, pag. 577.)

246

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Poziția de neutralitate a Martorilor lui Iehova cu privire la problemele politice ale lumii are la bază următoarele cuvinte ale lui Isus Cristos: „Regatul meu nu face parte din această lume”. (Ioan 18:36) Martorii lui Iehova cred că Regatul lui Dumnezeu este un guvern real, al cărui Rege este Isus Cristos. Prin urmare, ei consideră că este împotriva voinței lui Dumnezeu să se implice în problemele politice ale lumii. (Daniel 2:44) Respectându-și convingerile creștine, Martorii își plătesc taxele, respectă legile, sunt lucrători conștiincioși și nu participă la greve sau la manifestații politice. Datorită poziției lor de neutralitate, ei nu candidează pentru poziții politice, nu votează, nu lucrează pentru organe politice, nu partizanează cu partide politice, nu participă la dezbateri pe astfel de teme sau la mitinguri politice. Întrucât nu salută drapelul, nu intonează imnul și nu jură credință patriei, Martorii lui Iehova au avut de înfruntat multă opoziție în Zimbabwe. Când s-au stârnit conflicte între legea lui Dumnezeu și legile sau cerințele autorităților, ei au ținut cont de principiul exprimat de apostolul Petru: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni”. (Faptele 5:29) La mijlocul anilor 1960, situația politică din Zimbabwe a început să se schimbe simțitor. Motivul a fost nașterea mișcărilor politice naționaliste ale oamenilor de culoare și a partidelor care se opuneau guvernării coloniale. Au început să-și facă simțite prezența intimidările de natură politică. La 11 noiembrie 1965, când guvernul alb al Rhodesiei și-a declarat independența (Declarația Unilaterală de Independență [UDI]) de Marea Britanie, a fost declarată și stare de urgență. Aceasta a afectat activitățile Martorilor lui Iehova, cărora guvernul le-a solicitat să aducă la Comisia de Cenzură câteva dintre publicațiile lor, inclusiv fiecare număr al revistelor Turnul de veghe și Treziți-vă! care intrau în țară. Deși conținutul revistelor era neutru din punct de vedere politic, Comisia a căutat de repetate ori, dar fără succes, să găsească în ele idei care să împiedice importarea lor, cauzând astfel inconveniente. Ceea ce i-a afectat mai mult pe Martori au fost controalele rigide de la întrunirile publice. Întrunirile mai numeroase erau interzise dacă nu se obținea permisiune din partea Autorității de Reglementare. Deși, în sensul strict al cuvântului, aceasta nu se aplica întrunirilor pur religioase, acestea erau interzise în zone unde existau tulburări civile. O altă problemă care începea să-și facă simțită prezența o constituiau amenzile, măsurile punitive sau închisoarea datorită refuzului Martorilor albi de a se înrola în armată. Pe măsură ce războiul de eliberare se intensifica, la sfârșitul anilor 1960 și, în special, în anii 1970, presiunile la care erau supuși bărbații albi, Martori ai lui Iehova,

Zimbabwe

247

creșteau, mulți fiind subiectul maltratărilor. De pildă, un membru al parlamentului i-a caracterizat pe Martorii lui Iehova astfel: „Sunt o organizație periculoasă, fără niciun fundament și fără nicio justificare pentru atitudinea lor față de serviciul militar”. Ministrul apărării, dl. Pieter Kenyon Fleming-Voltelyn van der Byl, a spus: „Ceea ce ne străduim să realizăm este să ne asigurăm că Martorii lui Iehova nu vor avea impact și influență asupra tinerilor care sunt eligibili și care își îndeplinesc serviciul militar”. Această atitudine a autorităților a condus la persecuții intense împotriva celor ce refuzau să îndeplinească serviciul militar datorită conștiinței și principiilor biblice. Pe măsură ce războiul creștea în intensitate, problemele cărora Martorii lui Iehova trebuiau să le facă față se înmulțeau. Viața era tot mai agitată. În multe zone, nici nu se putea vorbi despre o viață normală. Iată cum a fost descrisă situația existentă într-o scrisoare trimisă de un Martor al lui Iehova la Societatea Watchtower: „Vă scriu câteva rânduri ca să vă relatez prin ce a trecut familia mea, soția și cei cinci copii ai mei. Abia au scăpat cu viață în timp ce munceau într-un câmp de porumb. Soldați din ambele tabere au deschis focul. Familia s-a aruncat la pământ în timp ce gloanțele le șuierau pe la urechi. La doar 9 metri de ei, au explodat bucăți de mortar. Dar nu i-a atins pe niciunul. Doar Iehova i-a ocrotit. Copacii din jurul casei au fost loviți cu putere, dar casa mea nu a suferit nicio avarie”. În plus, o altă încercare a apărut datorită respectării normelor morale ale Bibliei. În timpul războiului de eliberare, soldații deseori luau tinere pentru avea raporturi sexuale cu ele, în special în timpul serviciului „de post”, numit și „pungwes” în dialect. Tinerele Martore trebuiau să fie foarte ferme ca să reziste presiunilor și să-și păstreze curățenia morală. Răpirea copiilor adolescenți a devenit o practică obișnuită în unele zone. Trupe de soldați veneau prin sate și le ordonau tuturor să iasă afară. Apoi, în timp ce adulții erau forțați să cânte cântece politice ca să stârnească emoții, soldații alegeau tineri și tinere la adolescență. Obiceiul era să-i antreneze pe băieți drept copii-soldați, iar din fete să facă bucătărese și sclave sexuale. Unii părinți nu și-au mai văzut vreodată copiii. Întrucât Martorii lui Iehova nu-și lăsau copiii să se implice în astfel de lucruri, se considera că ei nu susțin cauza războiului de eliberare și sufereau consecințele.

248

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Resurse bibliografice: Hooker, J. R. (martie 1965). Martorii și Watchtower în Rhodesia și Nyasaland. Jurnal de istorie africană, Volumul 6, nr. 1, pag. 91-106. „Martorii lui Iehova fug din Malawi” (1972). The Sunday Mail (Zimbabwe). „Un copil moare pentru că nu i s-a administrat transfuzie” (26 noiembrie 1997). The Herald (Zimbabwe). „Imnul național? Nu în viața mea” (17 mai 1996). The Herald (Zimbabwe). 4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Mărturii-cheie. Printre cei care au putut oferi mărturii pe această temă se numără Kenias Chemhere, John Hunguka, Redson Zulu, David Mupfururirwa, George Evans și James Davidson. Toți pot fi solicitați ca să-și documenteze experiențele. În plus, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1985 (engleză) conține multe informații despre persecutarea Martorilor lui Iehova în timpul războiului de eliberare din Zimbabwe. 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Istoria Zimbabwe-ului, asemenea celei a altor țări, confirmă adevărul cuvintelor biblice din cartea Ieremia, capitolul 10, versetul 23: „Știu bine, o, Iehova [Dumnezeu], că nu-i aparține omului calea sa. Omul nu poate nici măcar să-și conducă pașii”. Da, oamenii nu au fost creați ca să stăpânească peste semenii lor; pur și simplu nu pot face aceasta cu succes. Nu e de mirare că în Psalmul 146, capitolul 3, citim: „Nu vă puneți încrederea în prinți, nici în vreun alt om, care nu poate aduce salvare”. Așadar, Martorii lui Iehova nu-și pun încrederea în oameni ca forță de rezolvare a problemelor din toate țările lumii, ci îi îndeamnă pe toți să dea atenție cuvintelor

Zimbabwe

249

Bibliei din Psalmul 146:5: „Fericit este omul al cărui ajutor este Dumnezeul lui Iacob, a cărui speranță este în Iehova, Dumnezeul său”. Ei îi îndeamnă pe toți să-și îndrepte atenția către Iehova Dumnezeu și guvernul său, Regatul al cărui Rege este Isus Cristos. (Daniel 2:44) Doar acest Regat va rezolva problemele întregii omeniri, va înlătura orice guvernare umană și va aduce adevărată pace și fericire, nu doar în ceruri, ci și pe pământ. (Psalmul 37:9, 11, 29; Matei 6:9, 10) Mesajul fundamental al Martorilor lui Iehova este acesta: Dumnezeu și Regatul său sunt singura soluție la problemele omenirii. Chiar în prezent, trăindu-ne viața potrivit principiilor biblice, putem evita multe suferințe, putem face față încercărilor și putem depăși situații grele. (Isaia 48:17, 18) 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Martorii lui Iehova se așteaptă la persecuții, după cum a fost prezis în Scripturi. Acestea nu îi iau prin surprindere. (Ioan 16:20-22, 33; 2 Timotei 3:12; Revelația 2:10) Isus Cristos a spus: „Fericiți sunt cei persecutați pentru dreptate, căci al lor este Regatul cerurilor!”. Iar discipolul creștin Iacov a amintit: „Frații mei, considerați drept o mare bucurie când treceți prin diferite încercări, știind că credința voastră astfel încercată duce la perseverență. ... Fericit este omul care perseverează în încercare, pentru că, după ce va fi aprobat, va primi coroana vieții, pe care Iehova le-a promis-o celor ce îl iubesc”. (Iacov 1:2, 3, 12) Hunguka, un supraveghetor itinerant al Martorilor lui Iehova, a fost supus la electroșocuri de către forțele rhodesiene, care erau nemulțumite de poziția de neutralitate adoptată de Martori în timp războiului de eliberare din anii 1970. El relatează: „Nu m-am îndoit de ocrotirea lui Iehova în timpul persecuției. De fapt, m-a apropiat de el mai mult ca niciodată. Eram hotărât să continuu să vizitez congregațiile în zonele răvășite de război, în ciuda problemelor”. Iar în săptămâna ce a urmat maltratărilor la care a fost supus, Hunguka și-a reluat activitatea chiar în aceeași zonă. Deși încercările în sine nu sunt o experiență plăcută, perseverența aduce foloase. Martorii consideră că este un privilegiu să ia poziție de partea lui Iehova Dumnezeu când sunt supuși încercărilor credinței și să vorbească despre El și scopurile sale; le întărește credința și îi rafinează, ajutându-i să cultive calități care îi fac mai plăcuți Creatorului lor, care le arată favoare, și, în cele din urmă, le va da viață veșnică. Martorii lui Iehova nu se bucură să fie persecutați ca martiri, dar nici nu se feresc de persecuții. Ei devin triumfători, găsind sprijin în forța divină și în ajutorul ei de nădejde.

250

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 25.1a John Hunguka a fost torturat de forțele Rhodesiene în 1978

251

Imaginea 25.1b Catherine Mbona (acum Mugari) a suferit din cauza persecuțiilor, 1978

AMERICA DE NORD

STATELE UNITE ALE AMERICII

Martorii lui Iehova din Statele Unite ale Americii și persecuțiile la care au fost supuși

James Pallechia și Gary Nelson

1. Tudor Petcu: Înainte de toate, relatați-mi, vă rog, principalele pietre de hotar din istoria Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și de când ființează ei. Prezentăm în continuare o cronologie a celor mai importante evenimente din istoria Martorilor lui Iehova din Statele Unite. 1870. Charles Taze Russell și un grup de prieteni din Pittsburgh și Allegheny, Pennsylvania, (SUA) încep să studieze Biblia pe subiecte. 1876. Russell începe să colaboreze cu Nelson Barbour, membru al unui grup adventist și editor al revistei Herald of the Morning (Mesagerului Dimineții), unde se publicau comentarii pe marginea Bibliei. 1877. Prima lucrare a lui Russell, The Object and Manner of Our Lord’s Return (Scopul și modul întoarcerii Domnului nostru), are un tiraj de 50 000 de exemplare. Se arată că a doua venire a lui Cristos (în greacă, parousia) va fi invizibilă, nu în trup. 1879. Russell încheie colaborarea cu Barbour, nefiind de acord cu privire la semnificația morții lui Isus Cristos. În iulie, Russell publică primul număr al revistei Turnul de veghere al Sionului și Mesagerul prezenței lui Cristos (în prezent, Turnul de veghe). 1880. Russell înființează aproximativ 30 de congregații sau grupuri de studiere a Turnului de veghe. 1881. Watch Tower Tract Society lansează apelul de a strânge 1 000 de evanghelizatori.

256

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

1882. În numărul din iulie al Turnului de veghe se combate doctrina Sfintei Treimi, iar în cel din august se arată că numele „Iehova” îl identifică numai pe Tatăl, nu și pe Isus. 1884. La 15 decembrie este înființată Zion’s Watch Tower Tract Society. 1885. Publicațiile Watchtower au cititori pe cinci continente. 1886. Russell publică Planul Divin al Vârstelor, primul volum din seria Zorii Mileniului (ulterior, Studii în Scripturi). Peste 300 de slujitori religioși predică din casă în casă. 1889. Studenții în Biblie înființează Casa Bibliei, sediul Societății Watchtower, situat pe Arch Street, Allegheny, Pennsylvania. 1891. Russell călătorește în afara Statelor Unite pentru „a promova și a răspândi adevărul (biblic)”. 1893. La Chicago, Illinois, se organizează primul congres de proporții la care asistă 360 de persoane, dintre care 70 se botează. 1899. Se începe distribuirea gratuită de pliante la porțile bisericilor. 1900. Primii Studenți în Biblie (actualmente Martorii lui Iehova) își desfășoară activitatea în 28 de țări, iar mesajul lor ajunge în alte 13 teritorii. Se deschide prima filială la Londra, Anglia. 1903. Ediția din mai a Turnului de veghe recomandă distribuirea din casă în casă de pliante în zilele de duminică; bisericile majoritare se opun. 1904. Predicile lui Russell devin o rubrică obișnuită în ziare; în zece ani, ajung să fie publicate în aproximativ 2 000 de ziare. 1909. În aprilie, sediul Societății Watchtower se mută în Brooklyn, New York. 1910. Răspunzând întrebărilor cititorilor despre cum să se identifice din punct de vedere confesional, Russell adoptă denumirea Asociația Internațională a Studenților în Biblie, accentuând că nu este afiliată niciunui grup religios. 1912. Russell începe un „turneu în jurul lumii” pentru a cerceta „situaţia şi viitorul creștinismului” în diverse ţări, precum China, India, Japonia şi Filipine.

Statele Unite ale Americii

257

1914. În ianuarie, la New York, are loc premiera Foto-Dramei Creațiunei (un film care îmbină imagini în mișcare cu diapozitive color și cu înregistrări audio). Până la sfârșitul anului este vizionată de peste nouă milioane de persoane din America de Nord, Europa și Australia. 1916. La 31 octombrie, Russell, în vârstă de 64 de ani, moare. 1917. La 6 ianuarie, J. F. Rutherford devine președinte al Societății Watchtower. Clerul instigă la urmărirea penală a Studenților în Biblie, convingând autoritățile guvernamentale să aplice Legea spionajului (promulgată în 1917) și Legea împotriva sedițiunii (1918). Clericii își intensifică eforturile împotriva Studenților în Biblie odată cu publicarea cărții Taina împlinită, care critică aspru conducerea bisericilor. 1918. Se emit mandate federale de arestare pe numele lui Rutherford și a șapte apropiați ai săi; procesul începe la 5 iunie, iar la 21 iunie, respectiv 10 iulie, aceștia sunt condamnați la închisoare. În august, se închide sediul din Brooklyn al Societății; activitatea se mută înapoi la Pittsburgh pentru mai bine de un an. Atât în Statele Unite, cât și în alte părți ale lumii, Studenții în Biblie sunt atacați de gloate. Primul Război Mondial ia sfârșit, Germania și aliații ei fiind înfrânți. 1919. La 26 martie, reprezentanții Societății și apropiații lor sunt eliberați pe cauțiune. La 14 mai, Curtea de Apel revocă decizia curții inferioare și dispune începerea unui nou proces. La 5 mai a următorului an, guvernul dispune neînceperea urmării penale și se retrage din speță. Între 1 și 8 septembrie, Studenții în Biblie organizează un congres la Cedar Point, Ohio. Se începe publicarea revistei Epoca de Aur (actualmente Treziți-vă!). 1920. Studenții în Biblie încep să tipărească literatură biblică folosind prese proprii. 1922. La 26 februarie, în California, Rutherford transmite pentru prima dată la radio un discurs biblic. 1924. La 24 februarie, WBBR (primul post de radio al Societății Watchtower) își începe emisia. 1927. Duminica se începe predicarea „din casă în casă” oferindu-li-se locatarilor cărți. Societatea Watchtower construiește prima tipografie proprie în Brooklyn, New York.

258

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

1928. Este arestat primul Student în Biblie în New Jersey pentru distribuire de literatură biblică în timpul evanghelizării de duminică, din casă în casă. Într-un deceniu, numărul arestărilor în Statele Unite ajunge la 500 pe an. 1929. Biserica Catolică semnează un concordat cu guvernul fascist al lui Mussolini, declanșând o perioadă de opresiune religioasă; comunicarea între Societatea Watchtower și Martorii lui Iehova din Italia este întreruptă. 1931. La 26 iulie, la congresul din Columbus, Ohio, este adoptată prin rezoluție denumirea oficială „Martorii lui Iehova”. Ulterior, rezoluția este adoptată de participanții la congresele organizate în întreaga lume. 1933. Germania nazistă îi interzice pe Martorii lui Iehova. Organizații catolice americane încep o campanie națională prin care se urmărește oprirea transmisiunilor radiofonice ale Martorilor. 1934. La 9 februarie, Rutherford îi trimite personal lui Adolf Hitler, printr-un curier special, o scrisoare de protest. Martori din Statele Unite, din Germania și din alte țări îi trimit lui Hitler telegrame în care deplâng tratamentul brutal la care erau supuși Martorii. Conform unor martori oculari, Hitler „se ridică brusc în picioare și, cu pumnii încleștați, strigă isteric: «Această progenitură va fi exterminată din Germania!»”. 1935. Rutherford menționează public că Martorii lui Iehova trebuie să ia în considerare dacă salutarea drapelului nu poate fi considerată idolatrie și aseamănă acest fapt cu salutul Heil Hitler, din Germania nazistă. 1938. Curtea Supremă a Statelor Unite decide că Martorii nu au nevoie de autorizație pentru distribuirea de literatură biblică. Aceasta este prima dintre cele 14 victorii obținute între 1938 și 2002 la Curtea Supremă cu privire la distribuirea de literatură și necesitatea obținerii de autorizații. 1939. Începe cel de-al Doilea Război Mondial. La 17 septembrie, The New York Times relatează: „August Dickmann, de 29 de ani, ... a fost împușcat ... de un pluton de execuție (n.r. lagărul de concentrare din Sachsenhausen)”. Dickmann este primul Martor al lui Iehova german executat ca obiector de conștiință în timpul războiului. Turnul de veghe menționează că un creștin ar putea decide, pe baza conștiinței sale, să-și păstreze neutralitatea în timp de război, să nu se implice în controverse politice și să refuze serviciul militar. 1939-1945. Douăzeci și trei de națiuni ale Imperiului și Commonwhealth-ului Britanic îi interzic pe Martorii lui Iehova.

Statele Unite ale Americii

259

1940. La 3 iunie, Curtea Supremă a SUA decide că salutarea drapelului este obligatorie indiferent de convingerile religioase; Martorii lui Iehova devin ținta atacurilor violente. Școlile îi exmatriculează pe copiii Martori obligându-i pe părinți să deschidă propriile „Școli ale Regatului”. La 16 octombrie, este condamnat primul Martor dintr-o lungă listă de alți 3 992, câți vor fi condamnați până la 30 iunie 1945, pentru încălcarea Legii încorporării și instruirii selective în vederea serviciului militar. 1941. Numărul Martorilor lui Iehova depășește cifra de 100 000; se înregistrează recordul de 109 371 de Martori în 107 țări și teritorii, deși cel de-al Doilea Război Mondial acapara Europa și se extindea în Africa și Asia. 1942. La 8 ianuarie, Rutherford moare la 72 de ani în orașul San Diego, California. La 13 ianuarie, Nathan Homer Knorr devine al treilea președinte al Societății Watchtower. 1943. La 1 februarie încep cursurile primei clase a Școlii Biblice Galaad a Societății Watchtower în Ithaca, statul New York, în vederea instruirii de misionari. La 14 iunie, Curtea Supremă a SUA decide în cauza Taylor contra Mississippi că Martorii lui Iehova nu instigă la lipsă de loialitate față de guvern prin predicare. În aceeași zi, în cauza Departamentul pentru Învățământ al Statului Virginia de Vest contra Barnette, Curtea decide că școala nu avusese dreptul de a-i exmatricula pe copiii Martori, care refuzau să salute drapelul. Martorii depun petiții și fac apel la Curtea Supremă în 24 de spețe, 20 dintre acestea fiind soluționate în favoarea lor. La 3 mai, într-o singură zi, Martorii lui Iehova trimit la Curtea Supremă 12 dintr-un total de 13 procese (comasate în patru decizii în ce privește audierile și opiniile); Curtea decide în favoarea lor. 1944. În cauza Falbo contra Statele Unite, Curtea Supremă decide împotriva Martorilor, respingând solicitarea acestora de a se reanaliza presupusele erori făcute de comisiile de încorporare privind încadrarea lor ca slujitori religioși scutiți de serviciul militar. 1946. În cauzele Estep contra Statele Unite și Gibson contra Statele Unite, Curtea Supremă decide (comasând cele două decizii) că cineva poate contesta încadrarea făcută de comisia de încorporare fără a fi obligat să se prezinte la centrul de încorporare. 1949. La 9 februarie, Ioannis Tsoukaris din Karitsa, Larissa, este executat în Grecia. Martori din Statele Unite și din alte țări trimit guvernului grec scrisori de protest. Un teolog ortodox grec și profesor la Universitatea din Atena este de acord cu execuția, spunând: „A refuza să pui mâna pe armă din cauză că

260

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

nu-ți permite conștiința este ceva cu totul necunoscut și de neconceput printre noi”. 1950. Martorii lansează Scripturile grecești creștine – Traducerea lumii noi, o traducere în limbaj modern a celei de-a doua părți a Bibliei, scrisă în greacă și numită adesea „Noul Testament”. 1951. Aproximativ 7 000 de Martori din vestul Uniunii Sovietice sunt arestați și exilați în Siberia. 1953. Este revocată decizia prin care George Dickinson nu era scutit de serviciul militar, ca slujitor religios. Curtea Supremă a Statelor Unite reafirmă că Primul și al Paisprezecelea Amendament statuează că guvernul și agențiile sale nu au dreptul de a stabili ce religii sunt aprobate și că protecția conferită de aceste amendamente se aplică atât religiilor tradiționale, cât și celorlalte. 1955. Curtea Supremă revocă decizia unei instanțe inferioare și decide în favoarea lui Anthony Sicurella, care putea fi scutit de serviciul militar ca obiector de conștiință. Această hotărâre stabilește un precedent pentru Martorii lui Iehova și pentru alte persoane care nu vor să satisfacă serviciul militar ca obiectori de conștiință. La congresele organizate de Martori în Europa participă un număr record de delegați. 1957. Martorii finalizează construirea unei tipografii cu 13 etaje în Brooklyn, New York. 1958. La Congresul Internațional „Voința Divină”, din New York, asistă 253 922 de persoane din 123 de țări și teritorii; se fac 7 136 de botezuri. 1961. Martorii lui Iehova lansează Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi, o traducere modernă a Bibliei în limba engleză, într-un singur volum; este realizată de un comitet de traducere al Martorilor lui Iehova. Numele divin, Iehova, este restaurat în peste 6 000 de ocurențe. 1963. Scripturile grecești creștine – Traducerea lumii noi este lansată în alte șase limbi (olandeză, franceză, germană, italiană, portugheză și spaniolă), adăugându-se în anii următori și altele. Peste un milion de Martori (1 040 836) activează în 198 de țări și teritorii; se botează 62 798 de persoane. 1967. În Malawi, Africa, începe primul val de persecuții dintr-o lungă campanie de oprimare a Martorilor care refuză să susțină partidul aflat la guvernare.

Statele Unite ale Americii

261

1975. La 4 decembrie, se reorganizează Corpul de Guvernare, precum și comitetele de supraveghere; șase comitete preiau responsabilități pentru o mare parte din activitatea pastorală; acestea își încep activitatea la 1 ianuarie 1976. 1977. Nathan H. Knorr moare. Frederick W. Franz devine al patrulea președinte al Societății Watchtower. 1990. Se ridică restricțiile impuse Martorilor din unele zone ale Africii și Europei de Est; se începe predicarea la alte 100 de milioane de oameni; se atinge recordul de 4 017 213 Martori. 1992. Frederick W. Franz moare. Milton G. Henschel devine al cincilea președinte al Societății Watchtower. 2000. Se fac schimbări organizatorice majore, iar Henschel se retrage din rolul de președinte; noul președinte al Societății este Don A. Adams, care nu face parte din Corpul de Guvernare. 2002. Curtea Supremă anulează ordonanța prin care cei care participau la predicarea din casă în casă aveau nevoie de autorizație de la primărie. Martorii lui Iehova reorganizează activitatea de tipărire și tipografiile pe cinci mari regiuni geografice: Africa, Asia, Europa, America de Nord și America de Sud. 2004. După 84 de ani de activitate, tipografia din Brooklyn, New York, situată pe Furman Street nr. 360, își închide porțile. Activitățile de tipărire, legare și expediere a publicațiilor se mută la Wallkill, New York; vechiul centru de expediere, o clădire cu suprafața de 93 000 de metri pătrați, este vândut. 2012. Este lansat jw.org, site-ul oficial al Martorilor lui Iehova. Societatea vinde fostul Hotel Bossert, clădire emblematică a Brooklyn-ului ce găzduia personalul de la sediul mondial. 2013. Este lansată ediția revizuită a Sfintelor Scripturi – Traducerea lumii noi în engleză. Este lansată aplicația multiplatformă JW Library care poate fi descărcată pe diverse dispozitive. Se începe construirea noului sediu mondial al Martorilor lui Iehova, la Warwick, New York. 2014. Este lansat JW Broadcasting, un post TV online. 2016. Se finalizează procesul de vânzare a fostului sediu mondial de pe Columbia Heights 25/30, Brooklyn. Se finalizează construirea noului sediu mondial din Warwick.

262

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

2017. Are loc inaugurarea sediului mondial. Curtea Supremă a Rusiei decide că Martorii lui Iehova sunt organizație extremistă și îi interzice; în anii următori mulți Martori din Rusia sunt arestați și trimiși după gratii. 2018. Curtea Supremă a Coreei de Sud hotărăște că obiecția de conștiință la serviciul militar nu este infracțiune; după 65 de ani, se pune capăt practicii de condamnare la închisoare a Martorilor care refuză serviciul militar. 2019. Site-ul jw.org pune la dispoziția publicului larg conținut în peste 1 000 de limbi. Traducerea lumii noi devine disponibilă în peste 100 de limbi. Peste 8,7 milioane de Martori sunt activi în 240 de țări și teritorii. În 33 dintre acestea, activitatea este interzisă sau restricționată. 2020. Izbucnește pandemia de coronavirus (COVID-19); activitatea de predicare în persoană și întrunirile congregațiilor în lăcașurile de cult ale Martorilor (săli ale Regatului) sunt suspendate pe o perioadă nedeterminată. Se predică online. Se țin întruniri și congrese online. 2. Tudor Petcu: De dragul dialogului nostru, aș aprecia dacă ați putea evidenția într-un mod relevant motivele pentru care Martorii lui Iehova din țara dumneavoastră au înfruntat atât de multe suferințe în istoria lor. De ce au fost ținta diverselor regimuri existente? Un secol de dușmănie și persecuții La 16 februarie 1852, lui Joseph L. și Ann Eliza (Birney) Russell li s-a născut cel de-al doilea fiu, Charles Taze Russell. Ei locuiau în Allegheny (acum parte a Pittsburgh-ului, Pensylvania). Cei doi părinți nu aveau cum să știe că fiul lor urma să contribuie la schimbări majore în aplicarea Constituției Statelor Unite cu privire la îmbunătățirea drepturilor civile ale cetățenilor americani. La mai puțin de două decenii de la nașterea sa, Charles Taze Russell începuse deja să pună în mișcare un angrenaj uimitor care urma să aibă impact major asupra jurisprudenței Primului și celui de-al Paisprezecelea Amendament al Constituției SUA, referitoare printre altele la libertatea de exprimare și a presei, libertatea de întrunire pașnică și la recunoașterea dreptului de conștiință cu privire la satisfacerea serviciului militar. Charles, care acum era deja adult, și comunitatea religioasă care s-a dezvoltat acceptând învățăturile predate de el nu au intenționat să interfereze cu drepturile civile; scopul lor a fost în întregime religios. Organizația care s-a dezvoltat în jurul său, cunoscută azi sub numele de „Martorii lui Iehova”, a înfruntat cu succes mai mult de un secol de dușmănie și persecuții. Însă, întrucât aceste acțiuni au fost aduse înaintea

Statele Unite ale Americii

263

instanțelor, acum, tuturor cetățenilor americani le sunt recunoscute mai multe drepturi.1 Charles Samuel Braden (1887-1970), profesor și decan al Departamentului de Istorie și de Literatură a Religiilor în cadrul Universității Northwestern, a spus următoarele despre bătăliile juridice purtate de Martorii lui Iehova: „Luptând pentru a-și apăra drepturile civile, ei au adus un serviciu important democrației. Războiul purtat de ei a contribuit semnificativ la garantarea acestor drepturi pentru toate minoritățile din America. Când drepturile civile ale unui grup sunt încălcate, drepturile niciunui alt grup nu sunt în siguranță. Ei au avut o contribuție însemnată la păstrarea câtorva dintre cele mai prețioase elemente ale democrației noastre”.2 „Războiul purtat de Martori”, misiunea de răspândire a veștii bune, a atras deseori dușmănie și persecuții din partea altor cetățeni și a Statului. Martorii lui Iehova nu sunt surprinși de opoziția întâmpinată în Statele Unite. Studiind Biblia, ei au înțeles că toți cei care se străduiesc să-i slujească Dumnezeului Bibliei, Iehova, s-au confruntat timp de milenii cu persecuții și împotriviri. În multe situații, agenți sau aliați ai Statului ori cetățeni, animați de credință și dragoste profunde pentru țara lor, s-au simțit ofensați de ideea că închinătorii lui Iehova puneau loialitatea față de Dumnezeu mai presus de Stat și de ideologia lui politică sau socială. De multe ori, cei care au instigat la persecuții sau chiar le-au condus au fost liderii religioși. Dar și nașterea și viața fondatorului creștinismului au fost marcate de persecuții. Isus Cristos a fost biciuit de lideri religioși invidioși și agresivi din cauză că era tot mai popular și le demasca ipocrizia prin învățăturile sale. El s-a născut în Betleem, în jurul anului 2 î.e.n. Câțiva astrologi din est, probabil membri sau aderenți ai castei preoțești zoroastriene, au venit la Ierusalim pentru a se înfățișa înaintea regelui Irod cel Mare, vasal al Imperiului Roman. I-au adus la cunoștință că un viitor rege tocmai se născuse. În baza spuselor lor, Irod a pus la cale un infanticid. Pentru a-l ocroti, părinții lui Isus au fugit cu el în Egipt. Apoi, după aproape 30 de ani și până la sfârșitul secolului I, continuatorii lui au întâmpinat persecuții puse la cale de lideri religioși și de autorități susținute de clerul intolerant. Istoria prezintă fără echivoc prigoana creștină purtată de Imperiul Roman

1 „Probabil nicio sectă religioasă nu a avut un impact atât de mare, în raport cu dimensiunea sa, asupra extinderii liberei exercitări a religiei din Primul Amendament ca Martorii lui Iehova. În afară de numeroasele bătălii juridice, Martorii lui Iehova evită contactul cu Statul. Nu fac lobby, nu votează și nu încearcă să influențeze politica locală.” The First Amendment Encyclopedia (Enciclopedia Primului Amendament) (engleză) „Martorii lui Iehova”, de Jane G. Rainey, https://www.mtsu.edu/first-amendment/ article/1366/jehovah-s-witnessesan (referință electronică accesată la 23 decembrie 2019). 2 Braden Charles Samuel (1957). These Also Believe: A Study of Modern American Cults and Minority Religious Movements (Și aceștia cred: Un studiu al sectelor americane moderne și mișcărilor religioase minoritare) (engleză), New York: The MacMillan Co. pag. 382.

264

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

începând cu Nero. Scopul tuturor acelor valuri de persecuții a fost mereu același: suprimarea creștinismului.3 Începând cu mai bine de 100 de ani în urmă, grupul cunoscut azi drept Martorii lui Iehova, asemenea continuatorilor lui Isus, a trebuit să înfrunte persecuții conduse de lideri religioși sau de autorități ale Statului. La baza persecuțiilor au stat diverse motive, îndeosebi laice, precum naționalismul. Martorii lui Iehova au fost astfel nevoiți să-și apere convingerile înaintea instanțelor. După un lung șir de victorii, care au culminat în 2002 cu o decizie a Curții Supreme a Statelor Unite, dr. Charles C. Haynes, cercetător principal la First Amendment Center (Institutul de cercetări privind Primul Amendament), a scris: „Martorii lui Iehova au câștigat din nou. Săptămâna trecută, au înregistrat cea de-a 48-a victorie la Curtea Supremă, un extraordinar palmares juridic care a făcut posibil ca toți americanii să beneficieze de garanțiile prevăzute de Primul Amendament”.4 Istoria Martorilor lui Iehova din Statele Unite este istoria perseverenței din convingere religioasă, în pofida lipsei de toleranță și a sfidării normelor comunitare. O comunitate religioasă crește În 1870, când a invitat câțiva prieteni (într-un final și pe tatăl său) să i se alăture pentru a studia Biblia, Charles Taze Russell nu și-a imaginat că va pune bazele unei organizații religioase mondiale.5 Dorința sa sinceră a fost să găsească în Biblie răspunsuri la cele mai profunde întrebări religioase. Însă acele începuturi firave au condus, într-adevăr, la formarea unei organizații religioase mondiale care avea să devină ținta împotrivirilor pe scară largă și a persecuțiilor în numeroase țări, printre care și Statele Unite. Procesele care au urmat au avut impact major asupra libertăților civile ale poporului american garantate de Constituție. Privind retrospectiv, semințele conflictului se regăsesc chiar în motivul pentru care Russell, care avea 18 ani și făcea comerț cu articole de îmbrăcăminte bărbătești,6 a început analizarea sistematică a învățăturilor Bibliei, Cuvântul scris al lui Dumnezeu.

3 Galli Mark. „Persecution in the Early Church: A Gallery of the Persecuting Emperors” (Persecuția în biserica timpurie: O galerie a împăraților persecutori) în ziarul Christianity Today. https://www.christianitytoday.com/history/issues/issue-27/ persecution-in-early-church-gallery-of-persecuting-emperors.html (referință electronică accesată la 29 aprilie 2020); (Watch Tower Bible and Tract Society of New York) (1988), Perspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor „Persecuție”, Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., vol 2, pag. 610 (engleză). 4 „Curtea Supremă susține dreptul la libertatea de exprimare”, Treziți-vă!, 8 ianuarie 2003, pag. 9-11. https://wol.jw.org/en/wol/d/ r1/lp-e/102003004#h=21 (referință electronică accesată la 23 decembrie 2019); Freedom Forum (Informații despre Primul Amendament). https://www.freedomforum.org/ (referință electronică accesată la 15 aprilie 2020). 5 Studies in the Scriptures (Studii în Scripturi), prefață: „Biografie”, vol. 1, pag. 1, 2: „Nu a fondat o nouă religie și nici nu a pretins vreodată așa ceva”; Knox Zoe (2019), „A Greater Danger than a Division of the German Army: Bible Students and Opposition to War in World War I America” (Un pericol mai mare decât o divizie a armatei germane: Studenții în Biblie și opoziția față de război în America din timpul Primului Război Mondial) (engleză) în Peace and Change (Pace și schimbare), vol. 44, nr. 2, aprilie 2019, pag. 229: „Russell nu a intenționat să fondeze o nouă biserică”. 6 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (engleză), Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., pag. 34, 35.

Statele Unite ale Americii

265

Russell credea că Biblia este piatra de temelie a adevărului religios. Dar, deși era membru al Bisericilor Prezbiteriană și Congregațională, Russell nu agrea doctrinele lor, în special cea cu privire la starea morților.7 Era foarte tulburat de învățătura cu privire la iad și predestinare. El a spus: „Un Dumnezeu care și-ar folosi puterea pentru a crea oameni și a-i predestina apoi la chinuri eterne n-ar putea fi nici înțelept, nici drept, nici iubitor”.8 Astfel de afirmații prin care Russell contesta doctrina tradițională a iadului negau direct autoritatea bisericilor care susținuseră de-a lungul timpului învățături de acest fel.9 Întrucât nicio religie, nici cele orientale, nu i-au oferit răspunsuri satisfăcătoare la întrebări, Russell a fost pe punctul de a abandona căutarea adevărului spiritual. Din întâmplare însă a ascultat o predică ținută într-o seară de un adventist, în orașul său natal, Allegheny, din Pennsylvania, care i-a retrezit interesul față de Scripturi. S-a simțit îmboldit să invite un grup de prieteni să i se alăture într-un studiu săptămânal al Bibliei cu scopul de a descoperi și restaura învățăturile ei originare. În cinci ani, acei studenți ai Bibliei au înțeles că doctrinele cu privire la iad și predestinare nu au nicio bază biblică. În plus, au realizat că nici alte învățături ale bisericii, precum existența unui suflet nemuritor sau a unei treimi alcătuite din trei entități eterne și egale, nu au fundament biblic.10 În 1877, Russell a început să publice ceea ce a descoperit,11 atrăgând dezaprobarea bisericilor. Totuși, nu este neobișnuit ca oamenii religioși să nu fie de acord unii cu alții și să intre în polemici. Zecile de mii de denominații creștine au acest obicei, uneori polemizând respectuos, alte ori, nu. Russell ar fi fost naiv să creadă că tezele sale biblice vor fi imediat și unanim acceptate. Lucrurile însă stau cu totul altfel când neînțelegerile degenerează în persecuții aprige. Cu timpul, cei ce au continuat lucrarea lui Russell, Studenții în Biblie, cunoscuți mai apoi ca Martori ai lui Iehova, chiar de acest lucru au avut parte în Statele Unite. Dar ce se înțelege prin „persecuție”? Deși potrivit Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite „cuvântul «persecuție» nu are o definiție universal acceptată”,

7 Mama sa murise când el avea 10 ani. 8 Vezi nota de subsol 6. 9 The Truth According to Scripture (Adevărul potrivit Scripturilor), „The Origin of Hell-Fire in Christian Teaching” (Originea focului iadului în învățăturile creștine) (engleză) https://www.truthaccordingtoscripture.com/documents/death/origin-of-hell-fire.php#.XlVwAm5FyUk (referință electronică accesată la 23 decembrie 2019); WTBTS (1959), Jehovah’s Witnesses in the Divine Purpose (Martorii lui Iehova în scopul Divin), Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., pag. 17. 10 Encyclopedia Britannica, „First Council of Nicaea” (Primul conciliu de la Niceea) (engleză) https://www.britannica.com/event/ First-Council-of-Nicaea-325 (referință electronică accesată la 23 decembrie 2019); Ibid., „First Council of Constantinople” (Primul conciliu de la Constantinopol) (engleză) https://www.britannica.com/event/First-Council-of-Constantinople-381 (referință electronică accesată la 23 decembrie 2019). 11 Martorii lui Iehova – Proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu, Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., pag. 47.

266

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

această agenție afirmă: „[Persecuția] ia întotdeauna forma unei amenințări la adresa vieții sau a libertății, pe motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică”.12 Conform Dicționarului explicativ al limbii române, a persecuta înseamnă „a urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți”. În armonie cu jurisprudența americană, prin persecuție se înțelege „provocarea de vătămări sau de suferințe de către guvern sau de către persoane pe care guvernul nu vrea sau nu poate să le controleze, cu scopul de a ține sub control o caracteristică a victimei. Fundamentul persecuției este intenția”.13 Se subînțelege că persecuția depășește dezacordurile impetuoase pe care adulții le pot avea, fără a-și face rău unii altora. În Statele Unite, persecuțiile au luat forma defăimării și calomniei malițioase, interzicerii oficiale a publicațiilor și activităților, pierderii locurilor de muncă, exmatriculării copiilor din școlile publice, decăderii părinților din drepturi, bătăii, pierderii bunurilor personale, aplicării discriminatorii a legilor, implementării unor legi cu scopul concret de restrângere a activităților religioase, închisorii și chiar a morții. Câteva lucruri care au condus la astfel de acțiuni au fost: evangelizarea din casă în casă practicată de Martorii lui Iehova, serviciul lor public de predicare pe străzi și în parcuri, refuzul de a omagia simbolurile Statului și refuzul de a satisface serviciul militar datorită conștiinței. De remarcat este că toate aceste lucruri s-au petrecut în Statele Unite. Legea fundamentală a Guvernului Statelor Unite este Constituția, ratificată în 1788.14 Primele zece amendamente (din 27), sau Bill of Rights (Declarația drepturilor), au fost adoptate în 1791.15 Deși Primul Amendament garantează constituțional dreptul la închinare, la tipărirea și la răspândirea publicațiilor scrise, la întrunire pașnică și la petiționarea guvernului pentru corectarea nedreptăților, având în vedere definirile anterioare, Martorii lui Iehova au fost persecutați chiar pentru exercitarea pașnică a acestor drepturi. Trebuie remarcat că diferența între termenii „persecuție” și „împotrivire” poate fi imperceptibilă. În cele ce urmează, se va analiza sensul general al cuvântului persecuție deoarece, chiar dacă unii pot considera că victimelor nu li s-a făcut niciun rău, victimele pot vedea lucrurile diferit. Ele pot considera că tocmai împotrivirile, cum

12 Handbook on Procedures and Criteria for Determining Refugee Status under the 1951 Convention and the 1967 Protocol (Manual de proceduri și criterii pentru stabilirea statutului de refugiat sub convenția din 1951 și protocolul din 1967) cu referire la Statutul refugiaților HCR/IP/4/Eng/REV.1 Reeditat, Geneva, ianuarie 1992, UNHCR 1979. 13 Curtea de Apel a Statelor Unite, al șaselea circuit; Abdulmunaem Abdullah AL-GHORBANI și Salah Abdullah Alghurbani, petenți, v. Eric H. HOLDER, Jr., Procurorul General, intimați, nr. 08-3376, decis: 9 noiembrie 2009. 14 Encyclopedia Britannica, „List of Amendments to the U.S. Constitution” (Lista amendamentelor la Constituția SUA) (engleză), https://www.britannica.com/topic/list-of-amendments-to-the-U-S-Constitution-1787122 (referință electronică accesată la 20 ianuarie 2020). 15 Ibid.

Statele Unite ale Americii

267

numesc unii persecuția, i-au împiedicat să acționeze potrivit propriilor convingeri și conștiințe. Iată două exemple care vor fi analizate pe larg ulterior. Primul: Cineva ar putea considera că nu se produce niciun prejudiciu dacă un copil este forțat să ia parte la o ceremonie patriotică obișnuită sau care face cinste unei comunități. Totuși, copilul aflat în această situație, a cărui conștiință îi interzice să participe la o activitate de acest fel, ar putea fi tulburat profund de o astfel de obligativitate. Și al doilea: Cineva ar putea considera că nu se produce nicio vătămare prin împiedicarea cuiva de a oferi altora publicații religioase. Dar, dacă cel care oferă publicații o face din credință, dintr-o necesitate spirituală, încercarea de a-l împiedica poate fi o formă de persecuție. Cu alte cuvinte, persecuția are legătură cu felul în care victima o receptează. Este la fel de adevărat că nu orice împotrivire sau restricție impusă poate fi catalogată persecuție. De pildă, curțile au decis că primăriile au dreptul de a solicita autorizații pentru paradele desfășurate pe străzi publice sau de a restricționa folosirea amplificatoarelor pentru a transmite mesaje către zone întinse chiar și către oamenii care nu doresc să le asculte.16 În toate aceste situații, nu se încalcă dreptul fundamental la libertatea de expresie; doar maniera de exprimare a fost restrânsă. În opinia unor experți constituționali, aceste cazuri au dovedit că „Primul Amendament al Constituției SUA nu protejează în mod absolut libertatea de expresie. Guvernul poate impune restricții rezonabile cu privire la timpul, locul și maniera exercitării libertății de expresie, în special când nu conținutul sau punctul de vedere este restricționat”.17 Cât timp aceste decizii sunt aplicate nediscriminatoriu, ele nu reprezintă persecuție în termenii acestei lucrări. Este, de asemenea, de remarcat că scrierile, afirmațiile și acțiunile Martorilor lui Iehova au fost considerate uneori voit provocatoare. În istoria lor, Martorii nu au cruțat religiile și personalul lor clerical, pe care le-au acuzat că răspândesc doctrine fără rădăcini în exegeza biblică și care au dus la vărsare de sânge în timpul războaielor. Martorii au acuzat și guvernele, susținând că din cauza corupției nu le satisfac oamenilor necesitățile de bază. În plus, metodele de predicare ale Martorilor au fost înflăcărate și, pentru unii oameni, deranjante. Un autor a remarcat: „Propaganda plină de fervoare a Martorilor a fost remarcabilă și uneori, iritantă”.18 Unii chiar i-au acuzat pe Martori că încearcă de bunăvoie să se erijeze în martiri.19

16 Cox v. New Hampshire, 312 U.S. 569 (1941); Kovacs v. Cooper, 336 U.S. 77 (1949). 17 The First Amendment Encyclopedia Encyclopedia (Enciclopedia primului amendament) (engleză), „Kovacs v. Cooper (1949)” mtsu.edu/first-amendment/article/367/kovacs-v-cooper (referință electronică accesată la 20 ianuarie 2020). 18 Peters Shawn Francis (2000), Judging Jehovah’s Witnesses; Religious Persecution and the Dawn of the Rights Revolution (Martorii lui Iehova sub lupă: Persecuția religioasă la începutul revoluției drepturilor), Lawrence, KS: University Press of Kansas, pag. 32. 19 Henderson Jennifer Jacobs (2004), „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan to Expand First Amendment Freedoms” (Martorii lui Iehova și planul lor de a extinde libertățile Primului Amendament) în Journal of Church and State (Jurnalul Bisericii și Statului) (engleză); toamna 2004, vol. 46, nr. 4, pag. 811, 812, https://academic.oup.com/jcs/article-abstract/46/4/811/ 783222?redirectedFrom=fulltext (referință electronică accesată la 20 ianuarie 2020).

268

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

O astfel de opinie a fost exprimată în 1940 de către Robert Lee Kincheloe, pastor al Bisericii Comunitare Greenbelt din Maryland. El a scris: „Acestor sectanți le place să fie închiși și bătuți, ca și cum ar fi prețul loialității lor față de Domnul Iehova”.20 Ulterior se va analiza dacă Martorii lui Iehova au căutat cu orice preț să fie persecutați. Dar, chiar dacă această supoziție ar fi adevărată, întrebarea este de ce au fost „închiși și bătuți” și dacă astfel de acțiuni au reprezentat reacția corectă la presupusele lor provocări. Se va analiza și dacă în multe situații răspunsul la învățăturile și activitățile Martorilor lui Iehova nu a fost complet disproporționat. E lesne de întrebat dacă violența gloatelor, incendierile, bătăile și încarcerările constituie reacții firești la niște discuții, catalogate drept mici ofense. În continuare se va prezenta o istorie sintetizată, prezentată, pe cât posibil, în ordine cronologică, a persecuțiilor îndurate de Martorii lui Iehova în Statele Unite. Ele au avut loc în special între cele două războaie mondiale, când Martorii nu au respectat cutumele timpului, practicându-și convingerile în public și în particular. Rădăcinile conflictului În anii 1870, când a publicat ceea ce descoperise din Cuvântul lui Dumnezeu, C. T. Russell nu a dorit să devină instigator de controverse. Mesajul său nu a fost atât de înverșunat precum mesajele scrise sau orale ale Martorilor lui Iehova din deceniile care au urmat. El credea că mesajul său trebuie să fie unul al păcii, al cărui punct central era un regat, sau guvern, ceresc. După cum înțelesese Russell din Scripturi, Regatul ceresc avea să pună capăt războaielor, bolilor, morții și oricărui alt tip de suferință umană. Aceasta era o veste bună și Russell se aștepta cu sinceritate ca alții să-i dea curs asemenea lui. Încă de la început, el a avut întrevederi cu clerici din Pittsburgh și Allegheny, Pennsylvania, în străduința de a-i ajuta să înțeleagă mai bine ceea ce el descoperise.21 Chiar a fost invitat să vorbească în bisericile acestora. Dar, după ce a întâmpinat o reacție negativă din partea lor, chiar la începutul unei predici și observând că aceștia nu erau receptivi, ba chiar erau ostili față de activitatea sa, în 1878, Russell a decis să urmeze o altă cale. El a scris: „Biserica evanghelică a fost canalul adevărului recunoscut de Dumnezeu, sau gura sa, dar acum nu mai avem această convingere. Începând de acum, adevărul se va auzi pe alte canale”.22 Russell și prietenii săi aveau să li se adreseze direct membrilor bisericii, nu prin intermediul clericilor. În ultima parte a secolului al XIX-lea, revistele și cărțile publicate de Russell, turneele de predicare și eforturile sale organizatorice au condus la formarea unui sistem

20 Greenbelt Cooperator, Greenbelt, Maryland, 27 iunie 1940, pag. 2. 21 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 35. 22 Ibid., 37.

Statele Unite ale Americii

269

înfloritor, dar încă fragil, de grupuri de studiere a Bibliei și de evanghelizatori. Mulți dintre aceștia fuseseră membri ai bisericilor. Clerul era furios pentru că-și pierdea enoriașii și nu putea accepta argumentele biblice aduse de Russell împotriva celor mai importante doctrine ale lui. Russell era și un orator iscusit și a organizat chiar el în 1903, câteva dezbateri bine mediatizate cu clerici din Pennsylvania.23 În plus, până în 1913, predicile sale apăruseră în aproximativ 2 000 de ziare care însumau 15 milioane de potențiali cititori,24 iar, în 1914, a produs un program audio-video intitulat Foto-Drama Creațiunei. Acesta a fost prezentat în numeroase orașe, într-un an de zile numărul spectatorilor ridicându-se la nouă milioane de persoane.25 Linia de bătălie fiind astfel trasată pe baza acestor factori care stârneau invidia clericilor, animozitatea lor față de conducătorul Studenților în Biblie nu mai era doar doctrinală, ci ajunsese să se manifeste personal, cu malițiozitate. Una dintre primele manifestări ale dușmăniei clericilor față de Studenții în Biblie a fost un atac direct chiar la persoana lui Russell. Potrivit unor documente istorice oficiale ale Martorilor, „[clericii] au găsit câteva redacții fără scrupule dispuse să se lase folosite pentru a născoci și a răspândi minciuni scandaloase despre Russell și despre neînțelegerile pe care le avea cu soția sa”.26 Zvonurile și supozițiile prezentate aveau să-l urmărească pe Russell de-a lungul serviciului său, deși documente din cadrul procesului prin care trecuse dovedeau fără echivoc că, în pofida problemelor din căsnicie, Russell nu fusese un imoral.27 Însă primul mare val de persecuții care avea să-i înghită pe Martorii lui Iehova a venit după moartea lui Russell, în 1916. După cum s-a întâmplat de nenumărate ori în cursul istoriei umane, astfel de abuzuri s-au produs sub umbrela isteriei războiului. După moartea lui Russell, J. F. Rutherford, avocat și fost judecător cu jumătate de normă, a devenit președinte al Watch Tower Bible and Tract Society28. Preluase această funcție de conducere a micului grup de Studenți în Biblie. În cei 25 de ani în care a fost președinte, Rutherford avea să ducă o campanie neabătută împotriva bisericilor pe care le acuza prin retorica sa că predau doctrine nebiblice și că se amestecau în politică, producând multă suferință omenirii. Într-adevăr, Rutherford considera că bisericile erau unelte în mâna dușmanului lui Dumnezeu, Satan. E lesne de înțeles că o astfel de învățătură nu promovează pacea interconfesională. Dar Russell, Rutherford

23 WTBTS, Proclamatori, pag. 643. 24 WTBTS, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (engleză), pag. 47. 25 Ibid. 26 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 41. 27 WTBTS, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (engleză), pag. 69, 70. 28 Martorii lui Iehova au înființat numeroase corporații legale, la care se face referire în această lucrare cu expresia generică „Watch Tower Bible and Tract Society”, sau Societatea Watchtower, reprezentând entitățile legale folosite de Martori în Statele Unite. O scurtă istorie și o listă cu acestea poate fi găsită în cartea Proclamatori, pag. 229.

270

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

și alți Studenți în Biblie credeau că viața oamenilor depindea de cunoașterea adevărului biblic despre Dumnezeu și erau dispuși să înfrunte munți de opoziție din partea clerului ca să răspândească adevărul pe care îl înțeleseseră, chiar dacă alții considerau că metodele și retorica lor erau exagerate. În timpul vieții, Russell publicase seria de șase volume de comentarii biblice cu titlul Studii în Scripturi și dorea să-l publice și pe al șaptelea. Folosind ca ghid notițele și scrierile lui Russell, Rutherford a supravegheat publicarea acestui volum în 1917, la doar două luni după intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial. Intitulat Taina împlinită, volumul conținea comentarii pe marginea cărților biblice Revelația, Ezechiel și Cântarea cântărilor. Având unele titluri de capitole precum „Fiarele papală și protestantă”, „Căderea eclesiasticismului” și „Ultima rezistență a Papalității”, era clar că mesajul nu era unul subtil.29 Potrivit unei istorii a Martorilor, „cartea demasca arzător ipocrizia clerului creștinătății”.30 Studenții în Biblie tipăriseră această carte în 850 000 de exemplare.31 Pe lângă distribuirea cărții, spre finalul anului 1917 și începutul lui 1918, Studenții în Biblie au răspândit zece milioane de exemplare ale pliantului Căderea Babilonului. El conținea subtitlul: „De ce trebuie să sufere în prezent creștinătatea – deznodământul final”.32 În această publicație, organizațiile religioase catolice și protestante erau identificate cu Babilonul cel Mare descris în capitolele 17 și 18 ale cărții biblice Revelația. Pe baza acestor profeții, Studenții în Biblie susțineau că bisericile și liderii religioși erau sortiți distrugerii. În plus, în pliant erau condamnate doctrine precum cele despre Sfânta Treime, sufletul nemuritor și iad. La 24 februarie 1918, chiar Rutherford a ținut o conferință mediatizată pe scară largă în Los Angeles, California. El a spus: „Ca grup, potrivit textelor biblice, clericii sunt cei mai vinovați oameni de pe pământ pentru marele război care afectează acum omenirea”.33 În plus, Studenții în Biblie au distribuit un pliant, Știri ale Regatului, cu titlul de copertă „Intoleranța religioasă – Continuatorii pastorului Russell sunt persecutați fiindcă le spun oamenilor adevărul”. Acesta spunea: „Nu este niciun secret că clericii catolici și protestanți își dau mâna ca să-i persecute pe Studenții Internaționali în Biblie, dar nu deoarece cred că aceștia ar fi neloiali guvernului, ci pentru că știu că adevăratele învățături ale Bibliei îi dau în vileag și arată că i-au ținut pe oameni în întuneric secole la rând”.34 Firește, Studenții în Biblie nu căutau să cadă în dizgrația liderilor bisericilor tradiționale. Bisericile din America însă, folosindu-se de legislația federală cu privire la război, găsiseră unealta potrivită împotriva lor.

29 WTBTS (1917), The Finished Mystery (Taina împlinită) (engleză), Brooklyn. 30 WTBTS, Proclamatori, pag. 647. 31 Knox, „A Greater Danger” (Un mai mare pericol) (engleză), pag. 220. 32 WTBTS, Proclamatori, pag. 647. 33 Ibid., pag. 648. 34 WTBTS (1918), Știri ale Regatului (engleză), vol. 1, nr. 1, 15 martie 1918.

Statele Unite ale Americii

271

Bătălia începe35 Imediat după intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial, în 1917, Congresul și președintele Woodrow Wilson au promulgat o lege care „prevedea amenzi de 10 000 de dolari și condamnări de 20 de ani de închisoare pentru orice persoană care împiedica recrutarea de soldați sau care dezvăluia informații sensibile legate de război. Cei care refuzau să satisfacă serviciul militar primeau pedepse suplimentare”.36 Deși la vremea aceea Studenții în Biblie nu aveau o poziție oficială37 cu privire la oportunitatea satisfacerii serviciului militar, ei înțelegeau că nu era corect să curmi o viață umană. Până în 1918, mai bine de 20 dintre ei erau ținuți în tabere și închisori militare pentru că refuzaseră să se alăture forțelor armate.38 Cu toate acestea, Studenții în Biblie susțineau în pliantul Știri ale Regatului, menționat anterior, că guvernul american „are puterea și autoritatea, în temeiul legii fundamentale, să declare război și să cheme la încorporare cetățenii. Nu avem niciun plan de a interfera în vreun mod cu procesul de încorporare sau cu războiul”. Ignorând această declarație publică și folosind ca pretext poziția Studenților în Biblie împotriva războiului, clericii au căutat să dea lovitura de grației organizației. La o conferință ținută în Philadelphia, clericii au adoptat o rezoluție prin care solicitau curților militare să judece presupusele încălcări ale Legii împotriva spionajului și să-i pedepsească cu moartea pe cei găsiți vinovați. Această rezoluție nu a fost adoptată de congresul american. Dar, potrivit arhivei Martorilor lui Iehova, James Franklin Bell, general-maior în armata americană, le-a comunicat lui Rutherford și altui oficial al Societății Watchtower că, dacă rezoluția ar fi fost aprobată, ea ar fi fost folosită împotriva lor și a altor Studenți în Biblie.39 În continuare, vor fi prezentate două exemple de dușmănie a clericilor față de Studenții în Biblie. Shirley Jackson Case, istoric și teolog al bisericii, a luat poziție împotriva Studenților în Biblie într-un eseu publicat în 1918, cu titlul „Amenințarea premilenistă”. În prefață, el afirma: „Un asalt la credința în Dumnezeul care lucrează prin idealuri umane și sacrificiu național pentru a crea o lume mai bună este mult prea periculos ca să fie

35 Henderson, „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan” (Martorii lui Iehova și planul lor) (engleză), pag. 811-832; Côté, Pauline și James Richardson (2001). „Proces și interpretări: Schimbări organizatorice de amploare în rândul Martorilor lui Iehova” (engleză) în Journal for the Scientific Study of Religion (Jurnalul pentru studiul științific al religiei), vol. 40, numărul 1, martie 2001, pag. 11-25, https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/0021-8294.00034 (referință electronică accesată la 20 ianuarie 2020). 36 Legi, Programe guvernamentale, „Legea spionajului”, https://government-programs.laws.com/espionage-act (referință electronică accesată la 20 ianuarie 2019). 37 Knox, „A Greater Danger” (Un mai mare pericol) (engleză). 38 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 77. 39 WTBTS, Proclamatori, pag. 649.

272

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

permis fără niciun protest sau demascare”.40 Punându-i pe Studenții în Biblie pe același plan cu cei numiți de el „premileniști”, 41 Case a scris: „În acest timp de testare ar fi o neglijență sinonimă cu trădarea să ignori caracterul distrugător al propagandei premileniste”. Case credea că această „propagandă” eroda sprijinul adus războiului întrucât îi încuraja pe oameni să aștepte Regatul lui Dumnezeu. Astfel, ei nu aveau să mai lupte în respectivul război sau să mai caute să pună capăt războaielor prin mijloace umane.42 Case mai sugerase că premilenismul slujea foarte bine intereselor dușmanului german. El a scris: „Ce inamic stupid ar fi acesta dacă nu ar înțelege că susținerea și ajutarea mișcării premileniste ar fi cea mai sigură și mai subtilă formă de activitate în care s-ar putea angaja!”.43 Cu mult mai puțină diplomație, B.F. Wyland, slujitor religios congregațional, care lucra la Daily Telegram din Worcester, Massachusetts, a scris: „Una dintre îndatoririle voastre patriotice cetățenești este suprimarea Asociației Studenților Internaționali în Biblie. ... Sub masca religiei, ei fac propagandă progermană în Worcester vânzându-și cartea Taina împlinită”. El a mai opinat că era de datoria autorităților guvernamentale să-i aresteze pe Studenții în Biblie și să pună capăt activităților lor.44 Acuzația că ar fi fost agenți germani dezvăluie o tactică folosită de numeroase ori împotriva membrilor acestei grupări.45 Că aceasta era o afirmație falsă o dovedește chiar faptul că în 1918 micul grup de Studenți în Biblie din Germania întâmpinau aceleași probleme pentru că adoptaseră o poziție asemănătoare celor din Statele Unite. Nici vorbă că puteau fi considerați agenți ai statului german!46 De-a lungul timpului, acuzații că ar fi agenți inamici sau extremiști politici le-au fost aduse de opozanți din multe țări, rezultatul fiind incitarea autorităților guvernamentale la suprimarea drepturilor lor naturale sau civile. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Martorii lui Iehova din America aveau să fie din nou acuzați că sunt agenți germani, chiar dacă în Germania ei erau încarcerați și executați de regimul nazist.47

40 Shirley Jackson Case (1918). „The Premillennial Menace” (Amenințarea premilenistă) (engleză) în The Biblical World (Lumea biblică), vol. 52, iulie 1918, pag. 17. 41 Deși credința Studenților în Biblie și a Martorilor lui Iehova se aseamănă cu cea premilenistă în sensul strict al cuvântului, o diferență majoră constă în faptul că majoritatea premileniștilor cred în întoarcerea lui Isus Cristos în mod fizic pe pământ înaintea unei perioade de 1 000 de ani de pace. Studenții în Biblie au predicat, iar Martorii lui Iehova continuă să creadă, că întoarcerea lui Cristos, sau parousia, este invizibilă și se poate observa prin împlinirea profețiilor pe care el le-a făcut pe pământ referitoare la caracteristici ale „ultimelor zile” despre care vorbește Biblia. 42 Case, „The Premillennial Menace” (Amenințarea premilenistă) (engleză), pag. 17. 43 Ibid., pag. 19. 44 WTBTS, Proclamatori, pag. 650. 45 Irons Peter (1990). The Courage of their Convictions: Sixteen Americans Who Fought Their Way to the Supreme Court (Curajul datorat convingerilor lor: Șaisprezece americani ce s-au luptat până la Curtea Supremă) (engleză), New York: Penguin Books, pag. 16; American Civil Liberties Union (1941), The Persecution of Jehovah’s Witnesses (Persecutarea Martorilor lui Iehova) (engleză), New York: American Civil Liberties Union, ianuarie 1941, pag. 4. 46 Besier Gerhard (2013), „Persecution of Jehovah’s Witnesses before, during and after the ‘Third Reich’” (Persecutarea Martorilor lui Iehova înaintea, în timpul și după cel de-al Treilea Raich) (engleză), curs la Boston College, februarie 2013, Boston, Mass. În Ecclesiologica & alia, ed. Erik Berggren, Maria Eckerdal (Arlos & Norma Bokforlog: 2015), pag. 359 până la sfârșit. 47 Ibid.; Chu Jolene (2015), „‘No Creed But the Bible,’ The Belief System of Jehovah’s Witnesses” (Niciun alt crez decât Biblia – Sistemul de credințe al Martorilor lui Iehova) (engleză) în Religion-Staat-Gesellschaft, pag. 16, (1) și (2), 109-79; Irons, The Courage of their Convictions (Curaj datorat convingerilor lor) (engleză), pag. 16.

Statele Unite ale Americii

273

După război, Martorii din America au fost acuzați că ar fi comuniști.48 În 1918, congresul american începuse procesul de aprobare a Legii împotriva spionajului din 1917, chiar adăugând la lista infracțiunilor exprimările care ar fi stăvilit eforturile de război americane. Potrivit Legii împotriva sedițiunii „erau considerate complot împotriva statului: 1.

transmiterea de informații false care interferau cu eforturile de război americane;

folosirea de bunăvoie a limbajului «neloial, profan, injurios sau abuziv» la adresa formei de guvernare, a Constituției, a drapelului sau a forțelor armate ori navale americane;

împiedicarea producerii de materiale de război necesare;

sprijinirea, învățarea, apărarea sau sugerarea înfăptuirii unor asemenea fapte”.49

În timpul războiului, Legea împotriva spionajului și Legea împotriva sedițiunii aveau să fie folosite împotriva multor americani care se opuneau războiului. O figură proeminentă între aceștia a fost Eugene Debs, lider socialist închis din cauza criticilor aduse guvernului pentru că îi condamna pe activiștii care se împotriveau războiului.50 Tot în 1918, Curtea Districtuală a Districtului Estic al New York-ului a emis mandat de arestare pe numele lui Rutherford și a altor șapte persoane din conducerea Societății Watchtower. Ei au fost acuzați de „infracțiunea de provocare ilegală, intenționată și voită de insubordonare, neloialitate și refuz de îndeplinire a datoriei față de forțele militare și navale ale Statelor Unite ... prin solicitări personale, scrisori și discursuri publice”, prin răspândirea cărții Taina împlinită și a altor publicații controversate.51 (Vezi Imaginea 26.1a, pag. 655.) A urmat imediat un proces mediatizat pe scară largă. La 20 iunie 1918 s-au dat verdictele de vinovăție. Șapte dintre acuzați au primit patru pedepse a câte 20 de ani fiecare, cu cumularea pedepselor. Al optulea a primit patru pedepse a câte 10 ani, cu cumularea lor.52 Înainte să poată face apel pe cauțiune, cei opt bărbați au fost transferați într-o 48 Knox Zoe (2013), „Jehovah’s Witnesses As Un-Americans? Scriptural Injunctions, Civil Liberties, and Patriotism” (Martorii lui Iehova ca neamericani? Ordonanțe scripturale, libertăți civile și patriotism) (engleză) în Journal of American Studies, pag. 47, Cambridge: Cambridge University Press. 49 „Alien and Sedition Acts” (Fapte indezirabile și sedițioase) (engleză) The Free Dictionary de Farlex, legal-dictionary. thefreedictionary.com/Sedition+Act+of+1918 (referință electronică accesată la 1 februarie 2020). 50 Encyclopedia Britannica, „Eugene V. Debs”, britannica.com/biography/Eugene-V-Debs (referință electronică accesată la 1 februarie 2020). 51 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 79. 52 WTBTS, Proclamatori, pag. 652.

274

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

închisoare federală din Atlanta, Georgia. Ironia a făcut ca acest transfer să aibă loc chiar la 4 iulie 1918, ziua în care americanii celebrau independența lor de Marea Britanie, precum și libertățile pe care aceasta le-a adus.53 Procesul și urmările lui i-au îngrozit pe mulți americani. La câteva luni după condamnare, The Atlanta Constitution scria: „Cauza Statele Unite contra J. F. Rutherford și alții este dovada intoleranței religioase, iar războiul și entuziasmul stârnit de el au creat cadrul săvârșirii unei mari greșeli împotriva acuzaților. ... Oare am ajuns în America la punctul în care gentlemeni creștini, pașnici, nobili și de o înaltă calitate morală să fie trimiși la închisoare și să li se renege dreptul la cauțiune pentru că îndrăznesc să spună adevărul așa cum îl înțeleg?”.54 Pe lângă criticarea în presă a verdictelor, revista Turnul de veghe menționa, în decembrie 1919, că, doar într-o lună, peste un milion de americani au semnat petițiile Studenților în Biblie prin care solicitau eliberarea reprezentanților Societății.55 Cu toate acestea, clericii erau cu totul absenți din rândurile celor care simpatizau cu Studenții în Biblie. Scriitorul Ray Abrams, în cartea sa Preachers Present Arms (Predicatorii prezintă armele), a scris: „Este semnificativ faptul că atât de mulți clerici au încercat, în mod agresiv, să se debaraseze de ruseliști. Disputele și ostilitățile religioase străvechi, care nu au fost deloc luate în considerare la tribunale în timp de pace, au reușit acum să se infiltreze în tribunal sub influența isteriei războiului”. El a mai declarat: „O analiză a întregului caz duce la concluzia că bisericile și clerul au fost, inițial, în spatele mișcării de suprimare a ruseliștilor”.56 El a adăugat că, analizând presa religioasă americană în perioada în care au fost date verdictele, nu a găsit niciun cuvânt de simpatie pentru Rutherford și ceilalți șapte bărbați. În urma propriilor analize asupra presei religioase americane din vara anului 1918, Martorii lui Iehova au descoperit numeroase declarații care lăudau verdictele și condamnările lungi primite de acuzați.57 De apreciat a fost că aceasta nu s-a mai repetat deceniul următor când mulți clerici americani le-au luat apărarea Martorilor în timpul noului val de persecuții chiar mai intense din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

53 WTBTS (1964), „Jerusalem—«A Burdensome Stone to All the Peoples»” (Ierusalimul – O piatră grea pentru toate popoarele) (engleză), Turnul de veghe, 1 noiembrie 1964 (engleză), pag. 653; ia902705.us.archive.org/9/items/ RutherfordVTheUnitedStatesTrial/1918_Rutherford_vs_the_United_States_Trial.pdf (referință electronică accesată la 20 februarie 2020). Această arhivă online conține materiale referitoare la procesul lui Rutherford și a celorlalți șapte bărbați, inclusiv articole din ziare fără date și numele publicațiilor. 54 Ziarul The Atlanta Constitution, 11 februarie 1919. 55 WTBTS (1919), „Annual Report for 1919” (Raportul anual pe 1919) (engleză), Turnul de veghe (engleză), 15 decembrie 1919, pag. 372. 56 Abrams Ray (1933). Preachers Present Arms (Predicatorii prezintă armele) (engleză), New York: Round Table Press, pag. 183-185. 57 WTBTS, Proclamatori, pag. 655.

Statele Unite ale Americii

275

În martie 1919, la patru luni după încheierea războiului, o curte de apel a decis că acuzații pot fi eliberați pe cauțiune. În luna mai, o altă curte de apel a decis că nu avuseseră parte de un proces corect și a hotărât să se înceapă unul nou. După un an, guvernul federal a retras acuzațiile, argumentând că, dacă acea cauză s-ar fi judecat pe timp de pace, nu s-ar fi dat o sentință nefavorabilă.58 Având cazierul judiciar curat, Rutherford i-a reprezentant în următorii ani pe colaboratorii în credință când a pledat în cauze istorice înaintea Curții Supreme a Statelor Unite. Închiderea celor opt bărbați nu a fost însă singura lovitură primită de Studenții în Biblie din America în timpul războiului. Activitățile de la sediul mondial din Brooklyn, New York, au fost stopate în timpul încarcerării lor, ceea ce ar echivala prin comparație cu suspendarea activităților de la Vatican ale Bisericii Catolice în prezent. (Trebuie totuși menționat că, deși activitățile din Brooklyn au fost suspendate, iar Societatea și-a mutat temporar sediul înapoi în Pennsylvania, revista Turnul de veghe a fost în continuare publicată în această perioadă.) De asemenea, Studenții în Biblie din toată țara au avut de înfruntat numeroase atacuri fizice și arestări, agitatorii fiind de multe ori clerici.59 Multe dintre aceste abuzuri au fost descrise în ediția specială din 29 septembrie 1920 a revistei Epoca de aur, pe care Studenții în Biblie începuseră să o publice cu un an înainte. „În primăvara și în vara anului 1918 persecuția împotriva Studenților în Biblie s-a intensificat atât în America de Nord, cât și în Europa, în fiecare situație, la instigările clericilor. Casele Studenților în Biblie au fost percheziționate fără mandat, cărțile lor de cântări, Bibliile, volumele Studii în Scripturi și alte publicații biblice au fost confiscate și, în multe situații, distruse. În Los Angeles, California, ofițerii au confiscat toată literatură biblică, fără mandat, și mulți Studenți în Biblie au fost aruncați în închisoare. Alții au fost urmăriți de gloate, bătuți, biciuiți, unși cu smoală și acoperiți cu pene ori le-au fost rupte coastele sau li s-a tăiat capul. Unii au fost mutilați pe viață. Femei și bărbați inofensivi au fost atacați și ținuți în închisoare fără acuzație sau proces”.60 La subtitlul „Unde și când slujitorii religioși au fost anarhiști”, revista prezenta zeci de cazuri, printre care următoarele:

• „La 13 martie 1918, în Checotah, Oklahoma, Charles J. Crews a fost închis

nouă zile la insistențele reverendului E. D. Cameron. Licența de profesor i-a fost retrasă, și-a pierdut casa și mobilierul și a fost amenințat de reverend că, dacă nu renunță la convingerile sale, va merge la închisoare. Nu a fost însă acuzat de nimic.

58 Ibid., pag. 654. 59 Knox, „A Greater Danger” (Un și mai mare pericol) (engleză), pag. 230, 231. 60 WTBTS (1920), „‘Distress of Nations’: Cause, Warning, Remedy” (Suferința popoarelor: Cauze, avertizare și remediu) (engleză), Epoca de Aur, 29 septembrie 1920 (engleză), pag. 710.

276

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

• În Tamaha, Oklahoma, dl. și dna. B. Merriman, precum și M. R. Charley au

fost închiși șase zile la insistențele reverendului Phal. M. R. Charley, de 65 de ani, a murit din cauza încarcerării.

• În Minerva, Ohio, S. H. Griffin a fost mai întâi închis, apoi dat pe mâna unei

mulțimi. Un cleric i-a ținut o predică de cinci minute, a fost bătut de repetate ori, înjurat, lovit, călcat în picioare, amenințat cu spânzurarea și înecul, dus în afara orașului, scuipat, trântit la pământ, lovit de mai multe ori cu o umbrelă. I s-a interzis să călătorească, a fost urmărit șapte kilometri până în Malven, Ohio, a fost arestat din nou, închis pentru protejarea comunității în Carrollton și apoi dus acasă de către persoane curajoase și credincioase.

• La 29 aprilie 1918, un anumit domn Griffin și alte persoane au fost închiși în Walnut Ridge, Arkansas. «O gloată a dat năvală în închisoare. În înjurături și obscenități, i-a biciuit, i-a uns cu smoală, i-au acoperit cu pene și i-au scos afară din oraș. ... Griffin a orbit și a decedat la câteva luni după atac»”.

Articolul din revista Epoca de aur descria arestările, acțiunile gloatelor, perchezițiile fără mandat și alte încălcări ale libertăților civile împotriva Studenților în Biblie în aproximativ 30 dintre cele 48 de state americane de atunci și menționa, în același timp, evenimente asemănătoare din alte provincii canadiene. Că această atitudine față de Studenții în Biblie a continuat și după război o dovedește situația Emmei Martin, văduva unui medic din California, și a altor persoane. Potrivit ediției din 1930 a revistei Epoca de aur, „la 17 martie 1918, o mică clasă de Studenți în Biblie s-a întrunit în liniște în sudul Californiei pentru a studia Biblia cu ajutorul manualului de studiu Taina împlinită. Procurorul districtual din Statele Unite cunoștea locul lor de întrunire și a trimis patru bărbați să asiste la ea. Aceștia, domnii Atwood, Boden, Mussel și Meeker, au asistat la studiu și la final și-au arătat interesul față de Biblie. Apoi au abordat-o pe doamna Emma Martin, văduva bine-cunoscutului medic, precum și pe domnii Sonnenberg, Hamm și Stevan, Studenți în Biblie și persoane care asistaseră la acel studiu. Le-au cerut unul sau mai multe exemplare ale cărții Taina împlinită”. „După câteva zile, acești creștini au fost arestați, iar bărbații menționați anterior au compărut înaintea curților ca martori împotriva lor. Au depus mărturie că au asistat la acel curs la îndrumarea procurorului districtual pentru a obține probe împotriva acestor oameni inofensivi care au fost judecați și trimiși la închisoare în baza Legii serviciului selectiv. Chiar dacă s-a făcut apel, decizia a rămas neschimbată. La 17 mai 1920, la peste un an și jumătate de la terminarea războiului, au fost trimiși la închisoare”.61 Potrivit arhivelor Martorilor, au fost eliberați la scurt timp după aceea.

61 WTBTS (1930), „Golden Age Number Twenty-Seven”, The Golden Age (Epoca de Aur numărul douăzeci și șapte) (engleză), 10 decembrie 1930, pag. 174, 175.

Statele Unite ale Americii

277

Însă valurile de persecuții au început să se potolească în timp ce națiunile își reveneau după război. Așa-numita perioadă Deceniul furtunos a fost cunoscută drept un timp în care mulți oameni s-au concentrat asupra distracțiilor și a lucrurilor materiale. Statele Unite s-au orientat către interior, iar izolaționismul a început să caracterizeze societatea. Însă Studenții în Biblie nu aveau să ia o pauză. În pofida faptului că organizația lor aproape fusese distrusă în timpul războiului,62 ei s-au regrupat repede cu scopul de a răspândi mesajul Bibliei. În șase luni de la eliberarea lui Rutherford și a asociaților lui din închisoare, Studenții în Biblie au organizat un congres de amploare la Cedar Point, Ohio, au început să publice o nouă revistă, numită Epoca de aur (în prezent Treziți-vă!) și și-au reînsuflețit eforturile de evanghelizare. În plus, chiar războiul le aprinsese zelul pentru evanghelizare. În viziunea lor, ce dovadă mai mare exista că omenirea avea nevoie de un guvern ceresc, vindecător, având în vedere uciderea a aproximativ 21 de milioane de ființe umane într-un război care, în esență, nu rezolvase nimic?63 Ce acuzații suplimentare se mai puteau aduce clerului decât faptul că bisericile în general, implicate din plin în conflict, și-au trimis copiii în tranșee? Pe scurt, războiul cumplit și consecințele sale nu au făcut decât să intensifice dorința Studenților în Biblie de a împărtăși omenirii ceea ce ei considerau drept o veste bună cu privire la un viitor mai bun. Pe măsură ce noi tehnologii apăreau, Studenții în Biblie au fost gata să folosească nu doar presele de tipărit și predicarea personală, dar și mijloacele electronice ale mass-mediei pentru a-i contacta pe oameni. Într-adevăr, încă din 1922, Studenții în Biblie au început să folosească radioul pentru a-și face cunoscut mesajul. După război, atât conținutul mesajului lor, dar și ampla lui predicare aveau să devină germenii altor valuri de conflicte cu autorități religioase și guvernamentale. La fel cum au procedat înainte de război, Studenții în Biblie au investit mult în scrierea de pamflete, o metodă foarte eficientă de răspândire a mesajului, potrivită discursurilor religioase sau politice. Turnul de veghe din 15 decembrie 1919 a menționat că în 1919, voluntarii trimiși de Societate au distribuit 900 000 de exemplare gratuite ale broșurilor lor, șase milioane de exemplare ale revistei National Labor Tribune, care le era favorabilă, și patru milioane de exemplare ale unui pliant care prezenta cauza împotriva celor opt bărbați încarcerați în Atlanta. Aceste eforturi de a răspândi mari cantități de literatură în zone extinse se pare că aveau să devină fundamentul a numeroase legi adoptate în străduința de a se limita activitatea Studenților în Biblie.64 Același număr al revistei mai menționa că „în multe localități din Statele Unite se

62 Knox, „A Greater Danger” (Un și mai mare pericol) (engleză), pag. 233. 63 Encyclopedia Britannica, „Killed, wounded, and missing” (Uciși, răniți și dispăruți) (engleză), britannica.com/event/WorldWar-I/Killed-wounded-and-missing (referință electronică accesată la 1 februarie 2020). 64 Henderson, „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan” (Martorii lui Iehova și planul lor) (engleză), pag. 815-817.

278

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

depuneau eforturi de a se împiedica orice activitate voluntară cu ajutorul unor ordonanțe care o făceau aproape imposibilă”.65 Pe atunci, Curtea Supremă nu prea examina chestiuni privind legalitatea acestei forme de exprimare, fiind preocupată de comerțul interstatal. Dar aceste ordonanțe și reacția Studenților în Biblie la ele aveau să oblige Curtea să analizeze legalitatea lor în lumina Constituției SUA și a Declarației drepturilor (Bill of Rights). În ce privește conținutul materialului tipărit și discursul lor, în anii 1920, Studenții în Biblie au suferit profund din cauza experiențelor întâmpinate în război și au continuat să denunțe curajos clerul și alte elemente de conducere ale societății. Un exemplu a fost rezoluția intitulată „Clericii puși sub acuzație”, adoptată de Studenții în Biblie la un congres din Columbus, Ohio, în 1924. Rezoluția „demasca fără menajamente clerul creștinătății pentru că își atribuia titluri religioase pompoase, acorda locuri de frunte în mijlocul turmelor sale unor mari oameni de afaceri și politicieni, dorea să strălucească înaintea oamenilor și refuza să predice mesajul despre Regatul lui Mesia”.66 Nu se cunoaște ca în urma distribuirii în toată țara a acestei rezoluții și a altor documente asemănătoare să fi apărut violențe ale gloatelor sau acțiuni legale. Dar, nu după mult timp, conflictul dintre Studenții în Biblie și oponenții lor avea să treacă din nou de pe pagina tipărită, pe străzile și în sălile de judecată din America. Punctul de plecare al noului val de persecuții care avea să ardă intens până la mijlocul anilor 1940 a avut loc în 1928. Atunci, câțiva Studenți în Biblie au fost arestați în South Amboy, New Jersey, ironic, pentru că predicau duminica, într-o zi în care majoritatea bisericilor americane îi încurajau pe oameni să reflecteze la chestiuni spirituale.67 Această acțiune a deschis o parte a unei bătălii juridice și religioase purtate pe trei fronturi: 1.

eforturile de a restricționa dreptul de a vorbi în public și din casă în casă despre convingerile religioase;

eforturile de a obliga persoanele să aducă omagiu simbolurilor naționale încălcându-și conștiința; și

eforturile de a obliga oamenii să poarte arma încălcând convingerea creștină potrivit căreia creștinii nu participă la războaie umane.

65 Turnul de veghe, 15 decembrie 1919 (engleză), pag. 372; Knox, „Jehovah’s Witnesses as Un-Americans?” (Martorii lui Iehova ca neamericani?) (engleză), pag. 1098: „Predicarea din casă în casă a făcut ca unele comunități să adopte hotărâri în efortul de a-i opri pe Martorii lui Iehova să vină la ușile lor.” 66 Revelația – Grandiosul deznodământ se apropie. Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., pag. 138. 67 Henderson, „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan” (Martorii lui Iehova și planul lor) (engleză), pag. 813.

Statele Unite ale Americii

279

Pe aceste trei fronturi avea să se lupte separat. Totuși, în numeroase situații, acțiunile gloatelor au fost motivate de mai multe acuzații la un loc. Înainte de a analiza aceste trei teme centrale ale persecuției vom prezenta o figură proeminentă pentru cauzele Martorilor și pentru noile teritorii constituționale care se iveau. Aceasta a fost Hayden C. Covington.68 (Vezi Imaginea 26.1b, pag. 656.) Ca avocat-șef în timpul tumultoșilor ani 1930 și 1940, Covington, care era și el Martor, a înaintat 111 petiții către Curtea Supremă între 1938 și 1963.69 A câștigat 85% dintre cele 44 de cauze în care a pledat personal, o rată de succes demnă de unul dintre cei mai iscusiți avocați care a pledat vreodată la Curtea Supremă.70 În plus, a supravegheat personal echipe de avocați care au compărut în mii de cauze ale Martorilor la nivel local, colaborând inclusiv cu avocați precum Victor Blackwell și Victor Schmidt. Lui Covington îi sunt atribuite câteva noțiuni de drept majore care acum au rol central în dreptul constituțional. Printre acestea se numără: „doctrina încorporării”, prin care Curtea Supremă a folosit al paisprezecelea Amendament la Constituție ca să le ceară statelor să nu îngrădească drepturile cetățenilor americani garantate prin Declarația drepturilor (Bill of Rights); „doctrina poziționării preferențiale”, care susține că unele drepturi constituționale ocupă o poziție mai importantă decât altele; („În secolul al XX-lea, doctrina a încurajat drepturile civile și libertățile individuale.”)71 și „doctrina măsurilor celor mai puțin restrictive”, care susține că, „dacă guvernul emite o lege care restricționează o libertate individuală fundamentală, el trebuie să folosească cele mai puțin restrictive mijloace de a-și atinge scopul”.72 Aceste doctrine continuă să ghideze curțile din SUA în timp ce analizează mii de alte moduri în care libertățile constituționale pot fi extinse. Cu ajutorul unor aliați precum American Civil Liberties Union, Covington a câștigat în cauze care au devenit pietre de temelie ale celor trei domenii juridice despre care vom vorbi în continuare. În două situații, foarte importante din punct de vedere constituțional, el chiar a convins Curtea Supremă să schimbe două hotărâri emise

68 Henderson, „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan” (Martorii lui Iehova și planul lor) (engleză), pag. 816, 817. 69 WTBTS, Proclamatori, pag. 679. 70 Vile, John R., „Hayden Covington.” The First Amendment Encyclopedia (engleză), mtsu.edu/first-amendment/article/1392/ hayden-covington (referință electronică accesată la 2 mai 2020); Collins, Ronald L. K., „Thoughts on Hayden C. Covington and the Paucity of Litigation Scholarship” (Despre Hayden C. Covington și puținele informații despre litigii) (engleză), 13 FIU Law Review 599 (2019), pag. 628. https://ecollections.law.fiu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1369&context=lawreview (referință electronică accesată la 2 mai 2020). 71 Pacelle, Richard L., Jr. „Preferred Position Doctrine” (Doctrina poziționării preferențiale) (engleză), The First Amendment Encyclopedia, htmtsu.edu/first-amendment/article/1008/preferred-position-doctrine (referință electronică accesată la 2 mai 2020). 72 „Lease Restrictive Means Test” (Testul măsurilor celor mai puțin restrictive) (engleză), The Free Dictionary by Farlex, legal-dictionary.thefreedictionary.com/Least+Restrictive+Means+Test, (referință electronică accesată la 1 februarie 2020).

280

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

anterior.73 Ulterior, el l-a reprezentat pe renumitul boxer Cassius Clay (Muhammad Ali) în eforturile lui de a fi scutit de la efectuarea serviciului militar în timpul Războiului din Vietnam. Explicând de ce a continuat să se înfățișeze înaintea curților în favoarea colaboratorilor săi, Convigton a spus: „Dacă nu s-ar fi făcut recurs la miile de condamnări pronunțate de magistrați, de judecători și de alte tribunale inferioare, s-ar fi acumulat un munte de precedente, un obstacol uriaș în calea închinării. Făcând recurs, noi am prevenit formarea acestui obstacol. Modul nostru de închinare este înscris în legislația Statelor Unite și a altor țări datorită persistenței noastre în a face recurs atunci când deciziile erau nefavorabile”.74 În continuare, vor fi analizate pe scurt cele trei categorii principale de controverse în care au fost implicați membrii acestui grup religios în timpul anilor 1930 și 1940. Patru puncte principale vizează aceste trei categorii: 1.

ideologia care a stat la baza convingerilor Martorilor lui Iehova și care a stârnit persecuția;

reacția comunității față de poziția lor;

cauzele care i-au vizat pe Martori pentru a-și proteja dreptul de a-și practica religia în pace; și

protecția adusă de cauzele în care au fost implicați altor minorități.

Eforturi de a împiedica libertatea de exprimare, de închinare și de întrunire În 1931, Studenții în Biblie au adoptat numele Martorii lui Iehova. Pentru martori, noua denumire nu era doar o etichetă, ci reprezenta descrierea misiunii lor:75 ei trebuiau să depună activ mărturie în favoarea Dumnezeului Preaînalt, Iehova, și să transmită fără compromisuri mesajele divine de avertizare și de salvare. Martorii se considerau descendenții spirituali ai profeților evrei din vechime, care erau deseori persecutați de conaționalii lor, precum și ai creștinilor din secolul I, care au înfruntat și ei persecuții. Pentru ei și pentru semenii lor, lucrarea pe care o făceau era o lucrare de viață și de moarte. Aceasta a fost convingerea care i-a ajutat să îndure persecuțiile.76

73 Murdock v. Pennsylvania, 319 U.S. 105 (1943) și West Virginia Board of Education v. Barnette, 319 U.S., pag. 624 (1943) (engleză). 74 WTBTS, Proclamatori, pag. 683. 75 Așa se explică de ce, până la mijlocul anilor 1970, publicațiile Societății Watchtower făceau referire la „martorii lui Iehova”, cu „m” mic, pentru a face diferența între cei care au depus mărturie despre Iehova Dumnezeu în trecut și în prezent și „Martorii lui Iehova”, ca membri formali și aprobați ai religiei din prezent, chiar dacă în multe cazuri era vorba despre același lucru. 76 WTBTS, Proclamatori, pag. 151-158.

Statele Unite ale Americii

281

La începutul anilor 1930, Martorii foloseau în mod activ radioul pentru a-și răspândi mesajul. Până în 1933, programele lor erau transmise prin 408 stații radio de pe șase continente.77 În mare parte, programele lor conțineau predicile evanghelice ale lui Rutherford, care deseori erau îndreptate împotriva Bisericii Catolice. Un raport al Martorilor lui Iehova menționează că, în primăvara acelui an, „catolicii americani au organizat o campanie națională sub conducerea cardinalilor, episcopilor și preoților «ca să-l scoată din emisie pe Rutherford».78 Planul lor a fost să-i intimideze pe proprietarii posturilor de radio prin boicotare ca să nu semneze contracte cu Martorii”.79 Unele posturi de radio și sponsorii lor comerciali au cedat presiunilor, iar rezultatul a fost că numărul predicilor Martorilor difuzate pe posturile comerciale a scăzut de la 24 000 în 1933 la aproximativ 21 000 un an mai târziu și la aproximativ 18 300 în 1935.80 Deși au încercat să riposteze intentând procese și apelând la diverși oficiali, Martorii au decis în 1937 să renunțe la aceste mijloace de comunicare. Dar au continuat să folosească propria stație radio, WBBR, până în 1957. Totuși, campania prin care Martorii lui Iehova erau împiedicați să-și transmită programele poate fi etichetată drept „opoziție”, nu „persecuție”, întrucât, deși a cauzat fără îndoială tensiuni, nu a îmbrăcat forma suferințelor individuale pe care persecuțiile aprige le cauzează. În plus, chiar dacă, prin această campanie, Martorilor le erau împiedicate eforturile de transmitere a mesajului lor pe calea undelor, rezultatul a fost că ei au început să caute alte mijloace de predicare. Astfel, pe la mijlocul anilor 1930, au folosit o nouă metodă de transmitere a prelegerilor usturătoare ale lui Rutherford. Folosind fonografe portabile, ei îi vizitau pe oameni la casele lor și le puneau înregistrări chiar în fața ușii. Acum au început să dea roade legile restrictive împotriva propagandei menționate în Turnul de veghe din 1919. Cu timpul, în urma predicării în public și din casă în casă, au avut loc numeroase arestări în toată țara: 268 în 1933, 340 în 1934, 478 în 1935 și 1 149 în 1936, conform statisticilor ținute de Martori.81 Pretextele erau numeroase:82 vânzare fără autorizație, tulburarea liniștii, comerț ambulant fără autorizație, încălcarea legilor sabatului duminical și încălcarea altor reguli 77 Macmillan A. H. (1957). Faith on the March (Mărșăluind cu credință) (engleză). Englewood Cliffs, N. J.: Prentice-Hall Inc., pag. 163. 78 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1934 (engleză), Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., pag. 62, 63. 79 „Radio Broadcasting Hearings Before the Committee on Merchant Marine, Radio, and Fisheries — House of Representatives— Seventy-Third Congress—Second Session on H. R. 7986”, 15, 16, 19, 20 martie 1934, referință accesată la 26 februarie 2020 la adresa https://transition.fcc.gov/Bureaus/OSEC/library/legislative histories/52.pdf; Boston University OpenBU http://open.bu.edu Theses & Dissertations Dissertations and Theses (pre-1964) 1958 Stasko, James LeRoy. (Audieri de radiodifuziune în fața Comitetului pentru marină comercială, radio și pescuit – Camera Reprezentanților – Congresul al șaptelea și al treilea – A doua sesiune pe H. R. 7986), „Radio broadcasting as used by Jehovah’s Witnesses” (Radiodifuziunile folosite de Martorii lui Iehova), Capitolul V, „A CHALLENGE TO «FREEDOM OF SPEECH» IN THE UNITED STATES” (O provocare la adresa „libertății de exprimare” în Statele Unite) (engleză), pag. 52-56, https://open.bu.edu/ds2/stream/?#/documents/163622/page/56 (referință electronică accesată la 2 mai 2020). 80 Ibid., pag. 135, 136. 81 Ibid., pag. 132. 82 Henderson, „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan” (Martorii lui Iehova și planul lor) (engleză), pag. 813, 814.

282

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

impuse vânzătorilor ambulanți, și nu slujitorilor religioși creștini. Drept răspuns, în persistența lor de a proclama mesajul biblic, Martorii invadau deseori câte un oraș ca să depășească numeric forțele de poliție. Chiar dacă unii puteau fi arestați în timpul acelor campanii, alții puteau să-și parcurgă zona repartizată și să plece repede înainte ca poliția să poată reacționa.83 Pe măsură ce numărul arestărilor creștea, Martorii și-au creat propriul Departament juridic la sediul central din New York și au organizat programe de instruire a membrilor cu privire la apărarea drepturilor lor înaintea instanțelor.84 În Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1933, apărea o secțiune intitulată „Desfășurarea unui proces”. Aceasta a fost tipărită și ca broșură, pe care Martorii o foloseau pentru îndrumări juridice suplimentare în timpul întrunirilor lor religioase, dar și individual pentru a fi pregătiți pentru arestări.85 Cu timpul, multe dintre aceste cauze au pornit de la nivel local, au continuat la curțile de apel și, în final, au ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite. Unele aveau să influențeze profund sistemul juridic american. Deși spațiul nu permite o analiză exhaustivă a tuturor acestor cauze, vor fi menționate în continuare câteva dintre cele mai importante pentru a ilustra intensitatea campaniei juridice duse de Martori pentru ocrotirea dreptului de a le împărtăși altora convingerile lor. Printre primele cauze însemnate se numără cea a Almei Lovell, în vârstă de 31 de ani, soția unui om de afaceri din Atlanta, Georgia. Ea s-a alăturat unui grup de 200-300 de Martori care a fost invitat să participe la o campanie de predicare în masă în 1936. A fost arestată, împreună cu alți 81 de Martori, pentru încălcarea unei hotărâri locale ce interzicea distribuirea pe orice cale a oricărui tip de material fără obținerea în prealabil a unei permisiuni scrise din partea conducerii orașului. Dintre cei arestați, 13 au fost condamnați pentru încălcarea hotărârii Griffin. Însă acuzațiile împotriva a 69 dintre ei au fost retrase când poliția nu a reușit să identifice pârâții în sala de judecată.86 Potrivit arhivei Martorilor, la procesul său, doamna Lovell a explicat că „studiase broșura Desfășurarea unui proces. ... I s-a adresat curții timp de o oră, depunând o frumoasă mărturie. Cu toate acestea, judecătorul nu era nici măcar interesat și și-a pus picioarele pe birou. Când doamna Lovell s-a așezat, judecătorul și-a coborât picioarele și i-a spus: «Ai terminat?». Ea a răspuns: «Da, domnule judecător!» Apoi i-a declarat pe toți vinovați”.87

83 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 133. 84 Henderson, „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan” (Martorii lui Iehova și planul lor) (engleză), pag. 816, 817; Côté, „Procese și interpretări” (engleză) pag. 14, 15; https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/0021-8294.00034. 85 Henderson, „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan” (Martorii lui Iehova și planul lor) (engleză), pag. 819-822. 86 Atlanta Georgian (engleză), 17 martie 1936. 87 WTBTS, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (engleză), pag. 178, 179.

Statele Unite ale Americii

283

Avocații Martorilor au ales cauza doamnei Lovell pentru a face apel. Poziția lor a fost că nimeni nu are nevoie de o permisiune oficială ca să-și exercite drepturile prevăzute deja în Constituția Statelor Unite. După ce două curți de apel inferioare au respins apelul doamnei Lovell, Curtea Supremă a acceptat cauza. La 28 martie 1938, judecătorul-șef Charles Evans Hughes a consemnat o decizie unanimă istorică prin care anula condamnarea primită de doamna Lovell și hotărârea Griffin. Hughes a scris: „Credem că hotărârea este nulă. Oricare ar fi fost motivul adoptării ei, aceasta lovește prin însăși natura ei chiar fundamentul libertății presei supunând-o licențierii și cenzurii”.88 Anul următor, în cauza Schneider contra New Jersey, Curtea Supremă a Statelor Unite a invalidat o altă hotărâre locală care era folosită împotriva Martorilor lui Iehova. Aceasta fusese impusă de orașul Irvington, New Jersey. Ea menționa că „nicio persoană, cu excepția celor vizate de hotărâre, nu va face propagandă, nu va solicita și nu va distribui circulare sau alte materiale din casă în casă”. Hotărârea prevedea ca, înainte ca o astfel de activitate să fie permisă, o persoană trebuia să fie investigată, să i se ia amprentele și să fie fotografiată. Abia după aceea, șeful poliției emitea autorizația.89 Martorii, așa cum au procedat în cauza Lovell, au susținut că nu aveau nevoie de o autorizație ca să participe la o activitate ocrotită de Constituția SUA și, mai mult, poruncită de Scripturi. Invalidând această hotărâre, Curtea Supremă a remarcat: „Impunerea unei cenzuri prin solicitarea unei autorizații care împiedică distribuirea liberă și nestingherită de pamflete lovește în însăși inima libertății de expresie și a presei garantate de Constituție”.90 Accidental, prin această hotărâre, au fost soluționate alte trei cauze din California, Massachusetts și Wisconsin. Câteva persoane care nu erau Martore fuseseră arestate pentru distribuirea de literatură. Acesta era un exemplu clar care dovedea că Martorii, în lupta pentru a-și apăra propriile drepturi, au contribuit și la ocrotirea drepturilor altor persoane. În perioada în care cauza Lovell era examinată în cadrul Curții Supreme, un Martor pe nume Newton Cantwell și fiii săi, Jesse și Russell, au fost arestați în timp ce predicau din casă în casă într-un cartier predominant catolic din New Haven, Connecticut. Le puneau oamenilor să asculte înregistrări cu discursul lui Rutherford care făcea reclamă cărții Dușmanii și care conținea afirmații critice la adresa catolicismului. După ce doi bărbați catolici se înfuriaseră din cauza celor auzite, familia Cantwell a fost 88 Lovell v. City of Griffin, 303 U.S. 444, pag. 451, 452 (1938). 89 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 178. 90 Schneider v. New Jersey, 308 U.S. 147 (1939).

284

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

acuzată de tulburarea liniștii publice și de încălcarea hotărârii Statului care prevedea ca vânzătorii ambulanți să se înregistreze la secretariatul consiliului de bunăstare publică. Au fost condamnați în temeiul ambelor capete de acuzare. Au făcut apel. Curtea Supremă a decis că întrucât aceștia solicitaseră donații bănești pentru a acoperi costurile pamfletelor, ei nu putea fi scutiți de hotărârea în vigoare. Curtea a mai susținut că hotărârea era constituțională deoarece scopul ei era ocrotirea oamenilor de fraudă prin solicitarea de fonduri care se presupunea că erau pentru scopuri caritabile ori religioase.91 Curtea Supremă a anulat această hotărâre în 1940, când a constatat neconstituționalitatea hotărârii New Haven și când a susținut că simpla răspândire a unor opinii asupra cărora alții ar putea obiecta nu înseamnă a tulbura liniștea publică.92 Acest șir de victorii la Curtea Supremă a fost întrerupt în 1942, la scurt timp după ce Japonia a atacat bazele militare americane din Hawaii. În noua cauză a fost implicat Rosco Jones care fusese condamnat că distribuia pamflete pe străzile din Opelika, Alabama, fără să plătească taxă. Curtea Supremă a susținut condamnarea sa, declarând că guvernele au dreptul de a solicita taxe rezonabile pentru propagandă și că astfel de legi nu pot fi încălcate chiar dacă guvernul aplică arbitrar hotărârea. Un raport al Martorilor spunea: „Aceasta este o lovitură puternică, deoarece acum orice grup de persoane, instigate de preoți sau de oricine altcineva, care se împotrivește Martorilor lui Iehova, poate să-i expulzeze în mod legal și, astfel, ... să oprească activitatea lor de predicare”.93 Însă hotărârea în cauza Jones avea să fie în cele din urmă schimbată de Curtea Supremă. Cu toate acestea, în pofida eforturilor depuse de Martori pentru a nu fi aplicată, ea conținea totuși o urmă de speranță. Martorii aveau s-o folosească pentru a lupta pe alt front juridic. Trei judecători care nu au fost de acord cu majoritatea în cauza Jones și-au arătat acum dispoziția de a schimba decizia din 1940, prin care curtea hotărâse că era legal să-i oblige pe oameni să salute drapelul, cauză care va fi analizată pe larg ulterior. Altă cauză care a ajuns pe masa Curții Supreme în acea perioadă a fost cea a lui Grace Marsh. Ea era o Martoră a lui Iehova la a patra generație. Înainte de această bătălie juridică, ea înfruntase deja persecuții, când un slujitor religios baptist a instigat poliția

91 Encyclopedia Britannica, ediția online (engleză), „Cantwell v. Connecticut”, britannica.com/topic/Cantwell-v-Connecticut (referință electronică accesată la 20 februarie 2020). 92 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 184, 185. 93 WTBTS, Proclamatori, pag. 685, 686.

Statele Unite ale Americii

285

să o aresteze pe ea și pe soțul ei pentru că predicau în Brookhaven, Mississippi, în februarie 1942. Doamna Marsh a scris: „Am fost ținuți 11 zile într-o celulă rece și murdară. ... Un colț al celulei noastre fusese folosit înainte ca toaletă. Locul era plin de ploșnițe. Hrana ne era servită în niște crăticioare murdare, nespălate. Din cauza acestor condiții, eu m-am îmbolnăvit de pneumonie”.94 Mai târziu, în 1943, doamna Marsh și alții au fost arestați și acuzați că au predicat în Chickshaw, Alabama, oraș deținut în totalitate de Gulf Shipbuilding Corporation.95 După condamnare, a făcut apel la Curtea Supremă, unde Hayden Covington a argumentat că doamna Marsh nu și-a pierdut libertățile doar pentru că predica în orașul unei companii. Judecătorii Curții Supreme au constatat că aceasta nu era o cauză ce viza doar drepturile doamnei Marsh, ci și pe cele ale oamenilor care locuiau acolo. La începutul lui 1946, judecătorul Hugo Black, scriind pentru majoritate, într-o altă victorie la care a participat Covington, a întrebat: „Oare pot fi privați cetățenii din Chickasaw de libertatea presei și de religie doar pentru că o singură companie deține întregul oraș?”. Răspunsul său a fost: „În opinia noastră, faptul că drepturile de proprietate asupra orașului în care a avut loc privarea de libertate, despre care vorbim, aparțin altor persoane decât cetățenii nu este suficient ca Statul să permită unei corporații să conducă o comunitate restrângându-i libertățile fundamentale”.96 O altă cauză, printre sutele contestate de Martori în această perioadă, merită atenție deoarece a întărit dreptul lor de a distribui literatură fără să trebuiască să plătească taxă. În decizia din 1943, din cauza Murdock contra Pennsylvania, care a schimbat-o pe cea din cauza Jones, din 1942, judecătorul William O. Douglas a consemnat: „Distribuirea de pliante religioase este o formă de evanghelizare misionară foarte veche, la fel de veche ca istoria preselor de tipar. ... Este mai mult decât predicare; este mai mult decât distribuire de literatură religioasă. Este o combinație între acestea. În Primul Amendament, această formă de activitate religioasă este ridicată la același rang cu închinarea în biserici și cu predicarea de la amvon”.97 Faptul că Douglas a întocmit motivarea pentru o majoritate strânsă, de cinci la patru, arată totuși că, până și în această cauză, drepturile Martorilor și ale altor persoane de a desfășura activități protejate de constituție nu erau susținute unanim de membrii celei mai înalte curți constituționale a SUA. În pofida acestora și a altor decizii favorabile, Martorii lui Iehova au continuat să fie închiși pentru evanghelizare atât în timpul războiului, cât și după acesta. Un exemplu

94 WTBTS (1998). Lupta pentru dreptul de a predica, Treziți-vă!, 22 aprilie 1998, pag. 20. 95 Henderson, „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan” (Martorii lui Iehova și planul lor) (engleză), pag. 828, 829. 96 Marsh v. Alabama, 326 U.S. 501 (1946). 97 Murdock v. Pennsylvania, 319 U.S. 105 (1943).

286

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

a fost oferit în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (engleză): „Pentru că au predicat vestea bună în Carutherville, Missouri, în 1941, [domnul și doamna] Adair au fost închiși 78 de zile. [Doamna] Adair a descris locul unde a fost închisă drept «temniță». Starea ei de sănătate s-a înrăutățit în timpul detenției. «Nu a fost deloc plăcut să dorm 78 de zile pe beton cu o pătură și o pernă. Dar lucrul cel mai important a fost să-i rămân loială lui Iehova»”.98 Potrivit unui raport, între 1933 și 1951, Martorii lui Iehova din Statele Unite au suportat în total 18 366 de arestări.99 Această perioadă a fost marcată și de eforturile depuse de opozanții lor de a se împotrivi întrunirilor și congreselor lor publice. Un incident notabil a avut loc în iunie 1939, în New York. Martorii închiriaseră Madison Square Garden, o arenă sportivă și de adunări renumită, pentru un congres de trei zile, care avea să fie transmis în alte 30 de locații din Australia, Marea Britanie și Statele Unite. În timp ce se pregăteau de congres, Martorii au aflat că susținătorii unui preot catolic profascist, pe nume Charles Coughlin, aveau să încerce să-l împiedice pe Rutherford să țină discursul cu titlul „Guvern și pace”. Potrivit Anuarului Martorilor lui Iehova pe 1940 (engleză), „discursul a început fix la 16:00. În 10 minute, aproximativ 500 de romano-catolici și naziști amăgiți, conduși de câțiva preoți catolici, au intrat în incintă și au găsit locuri goale în spatele podiumului de unde se prezenta cuvântarea. Cam la 20 de minute după începerea discursului, acei împotrivitori, fără niciun motiv, au scos un urlet terifiant, strigând: «Heil Hitler!», «Viva Franco!», «Omorâți-l pe nemernicul de Rutherford!». Ei au arătat astfel că nu veniseră cu gânduri bune și că voiau să facă rău și să perturbe o adunare creștină ținută conform legii. Vorbeau obscen, murdar, amenințau, înjurau, strigau și îi loveau pe oamenii de ordine care încercau să ajute la păstrarea liniștii. Dar nu au reușit să întrerupă întrunirea”.100 Niciunul dintre aceștia nu a fost arestat, dar poliția a acuzat trei oameni de ordine Martori de abuz fizic, după ce au încercat să se apere pe ei și pe alții. Apoi au fost exonerați.101 Încă sunt disponibile înregistrările cu discursul lui Rutherford auzindu-se în fundal și strigătele oponenților timp de 25 de minute.102

98 WTBTS, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (engleză), pag. 177. 99 Collins, „Thoughts on Hayden C. Covington” (Despre Hayden C. Covington) (engleză), https://ecollections.law.fiu.edu/cgi/ viewcontent.cgi?article=1369&context=lawreview (referință electronică accesată la 3 mai 2020). 100 WTBTS (1940), Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1940 (engleză), Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc. pag. 43, 44. 101 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 152. 102 Rutherford, J. F. Government And Peace By Judge Rutherford (Guvern și pace prezentată de Judecătorul Rutherford) (engleză), archive.org/details/GovernmentAndPeaceByJudgeRutherford, Internet Archive (referință electronică accesată la 20 februarie 2020).

Statele Unite ale Americii

287

Așa cum s-a putut observa, eforturile Martorilor lui Iehova din Statele Unite de a-și exercita dreptul la libertate de închinare, de vorbire, de a se întruni în liniște și la libertatea presei au întâmpinat opoziție înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial. În general, Curtea Supremă a reiterat rolul Constituției de scut puternic împotriva eforturilor sistematice de a li se încălca drepturile. Refuzul de a omagia simbolurile Statului Un element fundamental care a stat la baza arestărilor celor 82 de Martori, din 1936, din Griffin, Georgia, a fost sprijinul care i s-a oferit lui Carleton B. Nicholls Jr., un tânăr Martor din Massachusetts, care a refuzat să salute drapelul american la școală. Potrivit unui ziar, printre publicațiile distribuite în Griffin, se găsea și un pamflet care spunea: „Refuzul de a saluta drapelul ... nu face rău nimănui. Dacă cineva crede sincer că Dumnezeu poruncește să nu salutăm drapelul, atunci a obliga persoana respectivă să o facă împotriva cuvântului lui Dumnezeu și a conștiinței sale o vatămă. Statul nu are dreptul, prin lege sau prin alt mijloc, să facă rău cetățenilor lui”.103 Menționarea în acest ziar a salutării drapelului arată că au existat mai mulți factori care s-au întrepătruns și care au dus la persecutarea Martorilor lui Iehova. În această situație, pretextul arestărilor a fost încălcarea hotărârii locale din Griffin cu privire la distribuirea de literatură. Dar resentimentele patriotice față de poziția Martorilor cu privire la salutarea drapelului au fost cele care i-au animat pe localnicii și autoritățile din Griffin să acționeze împotriva Martorilor. Din anii 1930, poziția Martorilor cu privire la omagierea simbolurilor naționale s-a cristalizat. În 1931, ei au publicat broșura intitulată Regatul, speranța lumii. Publicația analiza cazul celor trei tineri evrei care, potrivit capitolului 3 din cartea biblică Daniel, au riscat mai degrabă să-și piardă viața fiind aruncați în foc decât să se închine în fața unui simbol ridicat de regele babilonian Nebucadnețar. În timpul anilor 1930, asupra Martorilor din Germania se făceau tot mai multe presiuni de a-i aduce omagiu statului nazist și liderului lui, Adolf Hitler. Dacă refuzau, aveau de înfruntat repercusiuni. Salutul cu mâna întinsă folosit de germani când spuneau „Heil, Hitler!” semăna, de fapt, foarte bine cu felul în care copiii americani jurau credință drapelului.104 Refuzul lui Carleton Nicholls Jr. de a saluta drapelul în Massachusetts a fost menționat de Rutherford ca răspuns la o întrebare despre salutul drapelului care i-a fost pusă la un congres ținut în 1935 la Washington, D.C. Rutherford a explicat că aspectul fundamental era fidelitatea față de Dumnezeu. În cele din urmă, la 6 octombrie 1935,

103 Atlanta Georgian, 16 martie 1936. 104 Ellis, Richard J. (2005),To The Flag: The Unlikely History of the Pledge of Allegiance (La drapel: Istoria puțin probabilă a jurământului de credință) (engleză), Kansas: University Press. 91, pag. 113-115; Irons, The Courage of their Convictions (Curaj datorat convingerilor lor) (engleză), pag. 16, 17.

288

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Rutherford a ținut un discurs la radio în care critica eforturile făcute de a-i obliga pe cetățeni să salute drapelul sau să se implice în alte ceremonii patriotice.105 Fără îndoială, Martorii știau că poziția lor stârnea controverse într-o lume aprinsă de naționalism. Și cu siguranță nu doreau să le ofere împotrivitorilor lor mai multe pretexte de a fi persecutați decât cele care existau deja. Dar pentru Martori, lucrurile erau clare. Ei trebuiau să respecte o poruncă biblică fundamentală: doar Iehova Dumnezeu merită închinarea omenirii, iar a-i atribui salvarea sau „a jura credință” oricui altcuiva constituia idolatrie crasă. Potrivit afirmațiilor avocatului Hayden Covington, pentru Martori, aceasta a fost o dovadă a devoțiunii lor față de Dumnezeu, nu un gest de sfidare la adresa societății.106 Martorii, asemenea celor trei evrei menționați anterior, au fost mai degrabă dispuși să accepte oprobriul, abuzul și chiar moartea decât să-l dezonoreze astfel pe Creator. Poziția Martorilor a rămas neschimbată. Într-una dintre cărțile lor de studiu, Martorii îndeamnă: „Evită sărbătorile care glorifică oameni, organizații omenești sau simboluri naționale”, făcând referire la relatarea din Daniel 3:1-27.107 În ultima parte a anilor 1930, opozanții Martorilor au profitat de această situație pentru a-i hărțui. Copiii care refuzau să jure credință sau să salute drapelul la școală erau batjocoriți nu doar de colegii lor, ci și de profesori și de administratori, erau loviți și deseori exmatriculați chiar din școlile publice pentru care părinții lor plăteau taxe pentru a le susține financiar. În unele situații, copiii erau biciuiți sau chiar strânși de gât de profesori și de administratorii școlilor.108 Au fost exmatriculați atât de mulți copii încât părinții lor au început să organizeze „Școlile Regatului”, unde predau profesori Martori licențiați.109 Deseori, aceasta punea poveri financiare majore pe umerii lor. Dar copiii puteau măcar să-și continue studiile cu un beneficiu suplimentar: în fiecare zi aveau parte și de instruire spirituală. Dintre miile110 de astfel de cazuri, cel al familiei Gobitas (sau Gobitis)111 din Minersville, Pennsylvania, nu a fost unul atipic. Însă a fost remarcabil deoarece a devenit simbolul unei lupte naționale cu privire la salutarea drapelului și a fost punctul central al celui mai intens val de persecuții din istoria de 150 de ani a Martorilor lui Iehova din Statele Unite. (Vezi Imaginea 26.1c, pag. 657.)

105 WTBTS, Proclamatori, pag. 196, 197. 106 Hayden Covington către Procurorul General al SUA, Francis Biddle (engleză), 8 aprilie 1941, ACLUP, vol. 2230. 107 WTBTS (2015), Ce învață în realitate Biblia?, Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., pag. 172. 108 Ellis, To the Flag (La drapel) (engleză), pag. 93, 94. 109 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 207. 110 Ellis, To the Flag (La drapel) (engleză), pag. 108. 111 În documentele oficiale ale Curții, numele de familie a fost scris greșit ca „Gobitis”.

Statele Unite ale Americii

289

Relatarea familiei Gobitas se regăsește în memoriile lui Lillian Gobitas Klose din revista Treziți-vă!, 22 iulie 1993, a Martorilor lui Iehova.112 Lillian era cea mai mare dintre cei șase copii ai lui Walter și Ruth Gobitas, care erau proprietarii unui mic magazin în Minersville, oraș industrial al cărui nume provenea de la bine cunoscuta mină de cărbuni de acolo. După cum povestește și în alte interviuri, părinții ei au devenit Martori în 1932, după ce au studiat publicațiile care le-au fost aduse de bunicii materni, care erau Martori. Lillian a înfruntat persecuții încă din 1935, când, la vârsta de 11 ani, a fost arestată împreună cu alți Martori alături de care predica în New Philadelphia, Pennsylvania. Ea a relatat: „Ne-au dus la o cazarmă de pompieri. În fața acestei clădiri cu un etaj se îngrămădea o gloată zgomotoasă de circa 1 000 de persoane. Evident, preoții și-au încheiat mai devreme slujba în acea duminică pentru a-i încuraja pe toți să participe. În timp ce eram conduși prin mulțime, o fată m-a lovit cu pumnul în braț. Dar am ajuns teferi înăuntru, iar gardieni înarmați împiedicau mulțimea să spargă ușa. ... După câteva ore, poliția ne-a dat drumul”.113 Pe măsură ce poziția Martorilor cu privire la salutarea drapelului devenea tot mai clară, fratele lui Lillian, William, iar mai apoi chiar și ea, a refuzat să participe la astfel de ceremonii. „În fiecare dimineață, când intram în școală, câțiva băieți strigau, «Vine Iehova!», și mă bombardau cu pietricele.” În doar două săptămâni, William și Lillian au fost exmatriculați. Mai mult decât atât, o biserică locală a organizat un boicot împotriva magazinului familiei Gobitas, iar poliția statală a trebuit să-l păzească cel puțin cu o ocazie din cauza amenințărilor gloatelor.114 Doamna Klose a scris: „Între timp, Societatea [Watchtower] a dorit să aducă la cunoștința tribunalelor abuzurile legate de problema salutului drapelului. Din câteva sute la început, cei care luau acum poziție deveniseră mii”. În 1937, după ce numeroase curți statele refuzaseră să judece procesele Martorilor, aceștia, cu ajutorul American Civil Liberties Union, au reușit în final să înainteze cauza Curții Districtuale Federale din Philadephia. În 1938, judecătorul federal a decis în favoarea lui Lillian și William. Districtul școlar din Minersville a făcut apel la curtea federală, pe care însă l-a pierdut. În cele din urmă, școala a făcut apel la Curtea Supremă a Statelor Unite. Cauza s-a judecat la 25 aprilie 1940, iar decizia a fost dată la 3 iunie. Doamna Klose a scris: „Nu ne-am gândit nicio clipă că s-ar putea ca decizia curții să fie nefavorabilă. La urma urmei, câștigasem cele două procese anterioare. Dar în dimineața zilei de 112 Peter Irons include cazul Gobitas în The Courage of Their Convictions: Sixteen Americans who Fought their Way to the Supreme Court (Curaj datorat convingerilor lor: Șaisprezece americani ce s-au luptat până la Curtea Supremă) (engleză), Penguin Books, 1988, 1990. Relatarea lui include, de asemenea, o relatare personală a lui Lillian Gobitas. 113 WTBTS (1993). „Curajul de a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc”, Treziți-vă!, 8 noiembrie 1993, pag. 15. 114 Ibid., pag. 14, 15.

290

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

3 iunie 1940, mama și cu mine lucram în bucătărie în timp ce radioul era deschis. Deodată, a urmat un buletin de știri. Judecătorii deciseseră în defavoarea noastră – și cu o majoritate evidentă: 8 contra 1! Mama și cu mine am încremenit, nevenindu-ne să credem”.115 Decizia în cauza Gobitas a fost redactată de Judecătorul Felix Frankfurter, un evreu care ajunsese în Statele Unite la vârsta de 12 ani, care nu cunoștea foarte bine limba engleză și care considera drapelul, și chiar America, simboluri ale libertății.116 În lunga sa carieră judiciară, Frankfurter și-a făcut reputația de avocat al libertăților civile și, de fapt, aceasta l-a ajutat să pună bazele American Civil Liberties Union în 1920.117 Ironia a făcut ca Frankfurter să decidă în această cauză împotriva aliaților săi în drepturi civile. Un scriitor a remarcat: „Este clar că abordarea lui Frankfurter în cauza Gobitas a fost modelată atât de patriotismul său înflăcărat, cât și de înțelegerea lui a Constituției”.118 Deși Statele Unite nu intraseră încă în cel de-al Doilea Război Mondial, căderea Franței în fața naziștilor arunca țara într-o mare incertitudine. În opinia unor cercetători, aceasta a contribuit mult la opinia lui Frankfurter în cauza Gobitas.119 Deși Frankfurter nu era complet lipsit de empatie pentru familia Gobitas, în finalul argumentării sale a susținut că guvernele și școlile au dreptul de a impune un nivel de conformitate cetățenilor pentru păstrarea unității naționale. El a scris: „Sala de judecată nu este o arenă de polemici pe teme educaționale. Nu provincia noastră trebuie să aleagă între toate considerațiile făcute cu privire la procesul delicat al asigurării loialității propriu-zise față de idealurile tradiționale ale democrației, ținându-se cont în același timp de idiosincrasiile individuale ale unui popor cu origini rasiale și credințe atât de diverse”. În sprijinul argumentației sale, Frankfurter a adăugat că aceasta „near transforma în consiliul director al școlii. Curții nu i s-a încredințat această autoritate și nici nu și-o va asuma”.120 Singurul care a făcut opinie discordantă în cauza Gobitas a fost judecătorul Harlan Stone. Argumentarea sa a fost: „Garantarea libertăților civile reprezintă garantarea libertății oricărei minți și spirit uman, precum și a măsurii rezonabile de libertate și a oportunității de exprimare. Esența libertății pe care o garantează este libertatea individului de obligativitatea de a i se spune ce să gândească și ce să spună; cel puțin să nu depună falsă mărturie împotriva religiei sale. Dacă aceste garanții trebuie să aibă

115 Ibid., pag. 15. 116 Irons, The Courage of Their Convictions (Curaj datorat convingerilor lor) (engleză), pag. 21. 117 Biblioteca virtuală evreiască (engleză). „Felix Frankfurter.” jewishvirtuallibrary.org/felix-frankfurter (referință electronică accesată la 3 mai 2020); Ellis, To the Flag (La drapel) (engleză), pag. 103. 118 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 52. 119 Ibid., pag. 54. 120 Minersville School District v. Gobitis, 310 U.S. 586 (1940).

Statele Unite ale Americii

291

sens, cred că ele trebuie să împiedice Statul să constrângă credința sau exprimarea când aceasta îngrădește convingerile religioase, indiferent de perspectiva legislativă cu privire la oportunitatea acestei îngrădiri”.121 Deși unele ziare americane au aplaudat hotărârea în cauza Gobitas, majoritatea s-au poziționat împotriva ei.122 Unul dintre ziarele care au susținut decizia a fost Mississippi Daily News, care a scris la 28 iunie 1940: „În Jackson sau în vecinătatea sa nu este loc pentru nicio persoană care nu salută drapelul american și care declară deschis că nu luptă pentru țara sa indiferent de situație”.123 Printre publicațiile care au criticat decizia s-a numărat și Christian Century. În timpul Primului Război Mondial, aceasta nu-i simpatizase pe Studenții în Biblie. Totuși, în timpul proceselor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, avea să devină unul dintre cei mai înfocați susținători ai lor.124 Jurnalul a avertizat că decizia în cauza Gobitas ar putea să le dea ghes gloatelor care îi atacau deja pe Martori. Jurnalul a avut dreptate. În memoriile sale, Lillian Gobitas Klose a scris: „Această decizie a declanșat un val de teroare aproape inimaginabil. În toată țara a început o adevărată vânătoare a Martorilor lui Iehova. Oamenii credeau că era de datoria lor patriotică să ne atace. În interval de câteva zile, sala Regatului din Kennebunk, Maine, a fost incendiată. În Illinois, o gloată a atacat 60 de Martori în timp ce predicau, răsturnându-le mașinile și distrugându-le literatura”.125 A. H. Macmillan, care s-a aflat mult timp în fruntea grupării Martorilor și care fusese și el închis în 1918, a scris: „În ... comunități din toată țara, diverse elemente religioase și așa-zis «patriotice» necontrolate nici de lege, nici de rațiune au atacat mii de Martori ai lui Iehova, bărbați, femei și copii; le-au distrus proprietățile; i-au scos afară din case, li le-au ars, le-au ars locurile de închinare, mobila, cărțile și banii; i-au legat în grupuri și le-au turnat cu forța ulei de ricin pe gât; i-au mânat ca pe niște vite pe drumuri închise, prăfuite și de-a lungul căilor ferate, i-au târât pe străzile principale ale orașelor cu o frânghie legată strâns de gât; au convins autoritățile să spargă casele cetățenilor Martori ai lui Iehova, i-au răpit și i-au dus dintr-un stat în altul, le-au întrerupt întrunirile private de studiere a Bibliei”.126

121 Ibid. 122 Ellis, To the Flag (La drapel) (engleză), pag. 105. 123 American Civil Liberties Union. The Persecution of Jehovah’s Witnesses (Persecutarea Martorilor lui Iehova) (engleză), pag. 15. 124 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 141. 125 WTBTS, „The Courage to Put God First” (Curajul de a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc) (engleză), pag. 15; American Civil Liberties Union, The Persecution of Jehovah’s Witnesses (Persecutarea Martorilor lui Iehova) (engleză), pag. 6-23. 126 Macmillan, Faith on the March (Mărșăluind cu credință) (engleză), pag. 174.

292

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

American Civil Liberties Union a fost atât de îngrozită de aceste evenimente încât a emis un raport special în ianuarie 1941 în care a descris multe dintre atacurile gloatelor. Printre semnatarii acestui raport s-au numărat câțiva clerici proeminenți, inclusiv Emerson Fosdick și Reinhold Niebuhr, care au descris atacurile drept „un episod șocant de intoleranță din istoria Americii”.127 Raportul mai spunea: „Documentele depuse la Departamentul de justiție de către avocații Martorilor lui Iehova și de American Civil Liberties Union au prezentat peste 335 de atacuri ale gloatelor în 44 de state în timpul anilor 1940, în urma cărora au avut de suferit 1 488 de bărbați, femei și copii”.128 Printre atacurile mai cumplite a fost unul din Nebraska în timpul căruia un Martor a fost castrat.129 Pe lângă aceste atacuri, mii de Martori ai lui Iehova au fost închiși în primii ani de război; potrivit arhivei Martorilor, peste 3 000 pe an, în 1940, 1941 și 1942.130 Avocații Martori au făcut tot ce le-a stat în putere ca să-și apere colaboratorii în timpul acestor încercări grele. Victor Blackwell, lucrând sub supravegherea lui Hayden Covington, a fost unul dintre aceștia. A compărut în Alexandria, Louisiana, pentru a apăra patru Martori care fuseseră arestați pentru prozelitism. El a fost acostat de un judecător cu un pistol care a răcnit: „Ieși din biroul meu! Pleacă din Alexandria! Te omor dacă te mai văd vreodată pe-aici!”.131 Dar nu a plecat din Alexandria. În memoriile sale, a scris: „Arestările datorate predicării adevărului Bibliei au continuat în Alexandria. De fiecare dată când mergeam acolo și mă înfățișam înaintea curții, judecătorul îmi repeta că mă omoară. Dar nu m-am lăsat intimidat. Martorii au continuat să fie tratați urât de acest judecător până în jurul anului 1953”.132 Unul dintre cele mai dramatice episoade din această perioadă a avut loc în Connorsville, Indiana, care, în 1940, avea 13 000 de locuitori. Două Martore, Grace Trent și Lucy McKee, au fost acuzate nu doar că profanaseră drapelul, dar și de sedițiune și de „conspirație necontrolabilă”.133 După un proces în timpul căruia judecătorul a permis auditoriului din sala de judecată să profereze injurii la adresa pârâtelor și avocaților lor, acestea au fost condamnate și trimise în închisori federale cu condamnări între doi și zece ani. Scriitorul Shawn Francis Peters a descris că a urmat „o scenă revoltătoare care s-a repetat în toată țara în 1940”.134 O gloată i-a atacat pe Victor Schmidt, avocatul Martorilor, și pe soția sa și i-a bătut fără ca poliția să intervină și

127 American Civil Liberties Union, The Persecution of Jehovah’s Witnesses (Persecutarea Martorilor lui Iehova) (engleză), pag. 2. 128 Ibid., pag. 3. 129 Irons, The Courage of their Convictions (Curaj datorat convingerilor lor) (engleză), pag. 23. 130 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 181. 131 „Defending God’s Truth and His People” (Apărarea adevărului lui Dumnezeu și a poporului său),Turnul de veghe, 15 februarie 1973 (engleză), pag. 117. 132 Ibid., pag. 120. 133 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 132. 134 Ibid., pag. 134.

Statele Unite ale Americii

293

să-i oprească. Apoi gloata i-a scos pe cei doi Martori în afara orașului.135 Covington a participat la proces, dar a plecat mai repede deoarece avea altul în Maine. Mai târziu a relatat că, dacă nu ar fi plecat, ar fi fost ucis în noaptea aceea.136 La peste un an de la condamnarea inițială, aceasta a fost schimbată, iar cele două Martore au primit alte condamnări de la Curtea Supremă a statului Indiana.137 În acea perioadă, nu era neobișnuit ca Martorii din Statele Unite să fie concediați, să le fie boicotate afacerile sau chiar să li se refuze asigurările sociale din cauza discriminării religioase. O situație bine cunoscută a apărut imediat după ce Japonia a bombardat Pearl Harbor, când compania Pittsburgh Plate Glass Company din Clarksburg, West Virginia, l-a concediat pe Paul Schimdt, care era angajat de 12 ani. În nota de concediere scria: „Acum, că am intrat în război și întrucât, din cauza atitudinii dumneavoastră, colegii refuză să mai lucreze cu dumneavoastră, nu mai avem nevoie de serviciile dumneavoastră”.138 Cu ajutorul American Civil Liberties Union, Schmidt și alții au câștigat bătăliile juridice prin care și-au recăpătat locul de muncă, deși, până la judecarea cauzei, cinci dintre ei își găsiseră deja loc de muncă în altă parte.139 Dacă American Civil Liberties Union a fost un aliat puternic al Martorilor în acești ani de asediu, unul dintre dușmanii redutabili ai lor a fost American Legion. Fondată de Congresul Statelor Unite în 1919, American Legion era alcătuită în mare parte din veterani din Primul Război Mondial care, motivați de patriotismul care i-a îmboldit, s-au aflat în fruntea instigării gloatelor la violențe împotriva Martorilor.140 Potrivit istoriei oficiale a Martorilor, prezentăm în continuare un episod notabil: „La 14 iunie 1940, de ziua drapelului, Ferma Regatului de la South Lansing, New York, a Societății [Watchtower], avea să fie amenințată de o gloată. Conducerea fermei fusese avertizată de un bărbat în vârstă care, în noaptea precedentă, la o crâșmă din South Lansing auzise o discuție conform căreia membri ai American Legion din toate colțurile din vestul New York-ului aveau să vină în ziua următoare la proprietatea Societății ca să incendieze clădirile”. Poliția a fost anunțată și s-a mobilizat. „La 14 iunie, ora 6:00, sute de mașini au început să-și facă apariția de nicăieri pe proprietatea Societății de pe Highway 34. În fiecare mașină erau patru, cinci bărbați. Dar poliția era pregătită. Trupele statale și

135 Ibid., pag. 134. 136 Collins, „Thoughts on Hayden C. Covington” (Despre Hayden C. Covington) (engleză), https://ecollections.law.fiu.edu/cgi/ viewcontent.cgi?article=1369&context=lawreview (referință electronică accesată la 3 mai 2020). 137 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă), pag. 138. 138 Ibid., pag. 157. 139 Ibid., pag. 159. 140 Ibid., pag. 107, 108; Ellis, To the Flag (La drapel) (engleză), pag. 107.

294

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

șerifii protejau clădirile. ... Poliția a rămas acolo până după miezul nopții obligând mașinile să continue să se deplaseze. Astfel s-a evitat atacul asupra fermei. Se estimează că aproximativ 1 000 de automobile cu aproximativ 4 000 de bărbați veniseră din toate ungherele din vestul New York-ului ca să distrugă proprietățile Societății [Watchtower] de la fermă”.141 Violența cu care s-au confruntat Martorii lui Iehova în primăvara și vara anului 1940 i-a dezgustat pe mulți americani care le-au luat apărarea. Ei au continuat să aibă acest punct de vedere și în timpul războiului. Printre aceștia s-au numărat Eleanor Roosvelt, soția Președintelui Franklin Roosvelt, și procurorul general al Statelor Unite, Francis Biddle.142 Într-o emisiune radio în care a condamnat public atacurile la adresa Martorilor, Biddle a spus: „Nu vom învinge răul nazist folosind metodele lui”.143 Și, dacă în 1918-1919 clerul în general nu a luat poziție față de greutățile Martorilor, la fel a procedat și acum. Unii lideri religioși protestanți, catolici și evrei au sprijinit American Civil Liberties Union, apărându-i pe Martori. Peters a scris: „Impulsionați de același spirit de toleranță, membri individuali ai clerului au făcut tot ce au putut ca să diminueze suferința Martorilor”.144 Membrii Curții Supreme a Statelor Unite nu au închis ochii la consecințele dezastruoase cauzate de decizia în cauza Gobitas. În cauza Jones contra Opelika, menționată anterior, trei judecători, care au împărtășit opinia majorității în cauza Gobitas, nu doar că și-au făcut cunoscut dezacordul prin decizia luată, dar au indicat și că ar trebui revizuită decizia în cauza Gobitas. Ei au scris în motivare: „Guvernarea noastră democratică ce funcționează în baza actului istoric Bill of Rights are marea responsabilitate de a se adapta la viziunile religioase ale minorităților oricât de nepopulare sau neortodoxe ar putea părea”. Faptul că acești trei judecători erau dispuși să reanalizeze cauza Gobitas, fiind acum susținuți de alți doi care i-au înlocuit pe cei ce ieșiseră la pensie, însemna că majoritatea de opt judecători care decisese împotriva familiei Gobitas acum se redusese la o minoritate de trei.145 Martorii au considerat că aceasta era o oportunitate istorică de a se îndrepta ceea ce ei și alții considerau că era o nedreptate crasă. Ei s-au înfățișat înaintea curților cu o altă cauză, West Virginia contra Barnette, care a dat naștere celei mai răsunătoare susțineri în favoarea libertăților individuale din analele jurisprudenței americane. La 14 iunie 141 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 184, 185. 142 Watch Tower Bible and Tract Society către Francis Biddle (engleză), 13 iunie 1940, ACLUP, vol. 2230. 143 WTBTS, Divine Purpose (Scopul Divin) (engleză), pag. 181, 182; Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 10, 11. Este interesant că, după război, Biddle a fost judecător în procesele crimelor de război de la Nurenberg a naziștilor de rang înalt, iar Robert H. Jackson (West Virginia v. Barnette) a fost procuror-șef al SUA, tot în aceste procese. 144 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 107. 145 Ibid., pag. 236.

Statele Unite ale Americii

295

1943, de Ziua Drapelului, și la trei ani de la încercarea de atacare a Fermei Societății Watchtower, Judecătorul Robert H. Jackson, într-o hotărâre de șase la trei, a consemnat următoarele cuvinte răsunătoare: „Dacă există o stea a nordului în universul nostru constituțional, aceasta este că nicio autoritate, mare sau mică, nu trebuie să stabilească standardul în materie de politică, naționalism, religie sau în alte chestiuni de opinie și să forțeze cetățenii să dovedească prin cuvânt sau faptă că adoptă acel standard”.146 Astfel, problema salutului drapelului și a rostirii jurământului de credință a început să nu mai fie punctul central în persecutarea Martorilor lui Iehova în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar întrebarea dacă puteau fi forțați să participe la ceremonii patriotice avea să-și găsească răspunsul mult mai târziu. În anii 1960, de pildă, copiii Martori au fost exmatriculați din școlile publice din Pinetop, Arizona, și din alte orașe din Arizona deoarece nu au intonat imnul național. Victor Blackwell a primit această cauză. În iunie 1963, el i-a comunicat Curții Federale Districtuale din Phoenix, Arizona, următoarele: „Dacă Francis Scott Key [care a scris imnul național al Americii] ar fi fost acum aici, s-ar fi făcut roșu de rușine văzând că acest simbol, drapelul Americii, pe care îl considera simbolul libertății, ... acum este folosit pe post de ciomag pentru a-i bate pe copiii mici și a-i obliga să-și încalce convingerile creștine cele mai adânci”.147 Martorii au câștigat și această bătălie juridică.148 Problema salutului drapelului și a rostirii jurământului de credință încă mocnesc în sânul politicii americane, un exemplu notabil fiind cel din timpul unei campanii prezidențiale. Atunci, republicanul George Bush l-a acuzat pe democratul Michael Dukakis de lipsă de patriotism pentru că a refuzat să semneze un act prin care le cerea profesorilor la clasă să rostească jurământul.149 Cu timpul, oameni cu alte convingeri religioase și politice au refuzat să participe la astfel de ceremonii, iar litigiile de acest fel continuă.150 Într-adevăr, în publicația online Constitution Daily, din 2017, s-a menționat: „La 74 de ani după cauza West Virginia contra Barnete, patriotismul și libertatea de exprimare continuă să intre în coliziune. Astfel de dezbateri ne reamintesc că exprimările individuale pot fi criticate și totuși să fie protejate de Primul Amendament”.151

146 West Virginia v. Barnette, 319 U.S. (1943). 147 WTBTS , „Defending God’s Truth and His People” (Apărarea adevărului lui Dumnezeu și a poporului său) (engleză), pag. 122. 148 „Jehovah’s Witnesses Win” (Martorii lui Iehova câștigă) (engleză), The Arizona Republic, 30 august 1963. 149 Chicago Tribune, 24 august 1988. 150 Snyder, Miles. „Student Sues School District Over Pledge of Allegiance” (Un elev dă în judecată districtul școlar pentru jurământul de credință) (engleză), abc27, News.com. abc27.com/news/local/lebanon/student-sues-school-district-over- pledge-of-allegiance-policy/ (referință electronică accesată la 20 februarie 2020). 151 National Constitution Center. „West Virginia v. Barnette: The freedom to not pledge allegiance” (West Virginia v. Barnette: Libertatea de a nu jura credință) (engleză), Constitution Daily, constitutioncenter.org/blog/west-virginia-v.-barnette-the- freedom-to-not-pledge-allegiance (referință electronică accesată la 20 februarie 2020).

296

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Decizia în cauza Barnette reprezintă un puternic punct de rezistență împotriva constrângerilor guvernamentale cu privire la credință și conștiință, nu doar pentru Martorii lui Iehova, dar și pentru alți oameni, care, din diverse motive, refuză să pronunțe expresii de natură religioasă sau politică. Eforturi de a se nega statutul de slujitori religioși și de obiectori de conștiință La 18 mai 1917, la mai puțin de o lună de la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial, Congresul a promulgat Legea serviciului selectiv (Selective Service Act). A fost pentru prima dată de la terminarea Războiului Civil când națiunea americană a încorporat forțat bărbați în armată. În ordinul de implementare a legii, Președintele Woodrow Wilson a vorbit despre eforturile de război: „Puterea împotriva căreia luptăm a căutat să-și impună cu forța voința în lume. Astfel și-a mărit armamentul și a schimbat fața războiului. Dacă până acum ne-am gândit la armate, în această bătălie nu participă armate, ci națiuni întregi”.152 Legea serviciului selectiv îi scutea de încorporare pe clerici și pe studenții la seminar. De asemenea, apăra drepturile obiectorilor de conștiință. Aceștia erau definiți astfel: „Orice recrut pe care comisia locală de recrutare îl consideră membru al unei secte sau organizații religioase recunoscute care există dinainte de 18 mai 1917, ale cărei credințe și principii le interzic membrilor să participe la război sub orice formă, și ale cărui convingeri religioase sunt împotriva războiului și participării la el în armonie cu credințele și principiile acelei grupări”. Acestor persoane, deși scutite de serviciul militar armat, li se putea cere să satisfacă serviciu necombatant.153 În fața noii realități cutremurătoare a războiului total, tinerii afiliați Studenților în Biblie se întrebau ce să facă. Rutherford și-a amintit mai apoi că mulți i-au cerut sfatul, iar el le-a transmis că trebuie să se înregistreze, dar să solicite statutul de obiector de conștiință. „Am insistat mereu că orice cetățean trebuie să se supună legii țării cât timp această lege nu intră în conflict cu legea lui Dumnezeu”.154 Că Societatea Watchtower nu avea o poziție fermă cu privire la satisfacerea serviciului militar în acel război reiese clar din această afirmație apărută în Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2015: „Studenții în Biblie au refuzat să ia parte la acest război. Totuși, la data aceea, ei nu înțelegeau pe deplin ce presupunea faptul de a adopta o poziție

152 First World War.com. „Primary Documents - President Wilson’s Proclamation Establishing Conscription 28 May 1917” (Documente primare – Proclamația Președintelui Wilson de stabilire a încorporării) (engleză), firstworldwar.com/source/ usconscription_wilson.htm (referință electronică accesată la 20 februarie 2020). 153 Swarthmore College Peace Collection. „Military Classifications for Draftees” (Clasificări militare pentru recrutanți) (engleză) swarthmore.edu/Library/peace/conscientiousobjection/MilitaryClassifications.htm (referință electronică accesată la 20 februarie 2020). 154 WTBTS, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (engleză), pag. 101.

Statele Unite ale Americii

297

de strictă neutralitate. Deși nu se înrolau de bunăvoie, unii mergeau la încorporare și încercau să ocupe poziții necombatante. Dacă erau obligați să meargă pe câmpul de luptă, în tranșee, unii considerau că puteau pur și simplu «să tragă în aer»”.155 Alții s-au împotrivit încorporării și au fost arestați. Studenții în Biblie au început să analizeze principiile privitoare la implicarea în războaie încă din 1896, când Russel a scris: „Nu putem decât să ne împotrivim luării unei vieți umane. Din contră, dorința noastră este ca ele să fie salvate”.156 În 1904, el le-a transmis creștinilor să accepte încorporarea, dar să caute să lucreze în corpurile medicale.157 Aceasta era în contrast cu politicile adoptate de așa-numitele „biserici ale păcii”, precum quakerii și menoniții. Chiar și în prezent, Martorii lui Iehova din diverse țări efectuează serviciul public civil, organizat de guvern ca alternativă la cel militar. În timpul următoarelor două decenii, punctul de vedere al organizației cu privire la satisfacerea serviciului militar s-a cristalizat. La 1 noiembrie 1939, în revista Turnul de veghe a fost publicat articolul „Neutralitate”, care apoi a fost tipărit sub forma unei broșuri de 32 de pagini. Articolul prezenta poziția Martorilor lui Iehova cu privire la serviciul militar.158 La momentul publicării lui, Martori ai lui Iehova din Germania, printre care și August Dickman, fuseseră deja executați pentru că refuzaseră serviciul militar.159 După Primul Război Mondial, serviciul militar nu a mai fost obligatoriu în Statele Unite. Totuși, pe măsură ce naziștii își consolidau poziția în urma cuceririlor din Europa, iar războiul bătea la ușa Americii, Congresul a adoptat în 1940 prima lege privitoare la pace din istoria SUA. Una dintre prevederile ei stipula că obiectorilor de conștiință li se poate cere să satisfacă serviciu necombatant pentru guvern. Martorii ezitau, susținând că ei de fapt sunt slujitori religioși. Prin urmare, orice consemnare în vederea satisfacerii unui serviciu guvernamental sub supravegherea armatei, chiar dacă nu avea caracter militar, ar fi interferat cu jurămintele lor de credință. Pentru Martori, diferența între obiectorii de conștiință și slujitorii religioși era imensă. Slujitorii religioși erau liberi să-și urmeze vocația fără să fie nevoiți să satisfacă vreun serviciu în sprijinul guvernului. Întrucât mulți Martori lucrau cu jumătate de normă sau cu normă întreagă pentru a-și sprijini financiar activitățile religioase, aceasta i-a adus

155 Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2015, Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, pag. 173. 156 Knox, „A Greater Danger” (Un mai mare pericol) (engleză), pag. 213, citând Turnul de veghere al Sionului, 1 ianuarie 1896 (engleză). 157 Knox, „A Greater Danger” (Un mai mare pericol) (engleză), pag. 213. 158 WTBTS (1939), Neutrality (Neutralitate) (engleză). Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc. 159 WTBTS (1972), „The Name of Jehovah is a Strong Tower” (Numele lui Iehova este un turn tare) (engleză) Turnul de veghe, 1 iulie 1972, pag. 398; „Germans Execute Objector to War” (Germanii execută un obiector față de război) (engleză), New York Times, 17 septembrie 1939, https://www.nytimes.com/1939/09/17/archives/germans-execute-objector-to-war-first- conscientious-resister-was.html (referință electronică accesată la 4 mai 2020).

298

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

în conflict direct cu legea care statua că doar slujitorii religioși cu normă întreagă, care nu prestau muncă laică, puteau fi scutiți.160 Martorii susțineau că, în lumina acestor definiri, nici măcar apostolul Pavel nu putea fi scutit de armată sub legea americană.161 Ca urmare a poziției și a creșterii ostilității publice față de ei, așa cum s-a detaliat anterior, mii de Martori nu au fost scutiți de comisiile de recrutare locale. În 1945, organizația Pacifist Research Bureau a raportat: „În multe situații era cât se poate de clar că Martorii făceau o lucrare pastorală peste 80 de ore pe lună, minimul stabilit de directorul serviciului selectiv pentru clasificarea slujitorilor religioși. În câteva situații, a fost clar că comisiile locale și de apel au ignorat solicitările Martorilor care își petreceau tot timpul slujind”.162 Este rezonabil să se ridice întrebarea în ce măsură încorporarea Martorilor lui Iehova ar fi susținut eforturile de război. Comparativ cu cei aproximativ 16 milioane de bărbați americani care au slujit sub arme în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,163 numărul total de vestitori la nivel mondial al Martorilor lui Iehova, sau de membri activi, era cu puțin peste 96 000 în 1940.164 Dintre aceștia, doar foarte puțini erau bărbați americani apți pentru serviciul militar. În efortul de a obține scutire de la efectuarea serviciului militar ca slujitori religioși, Martorii au pierdut cauza Falbo contra Statelor Unite, în urma deciziei Curții Supreme. În hotărârea dată în 1943, Curtea a susținut că refuzul comisiei de recrutare de a-i clasifica pe Martori drept slujitori religioși, și nu obiectori de conștiință, nu putea fi revizuit în timpul judecării lor întrucât încălcaseră legea. Drept rezultat, mulți Martori au primit condamnări de cinci ani. În dezacord cu majoritatea celor din cauza Falbo, judecătorul Frank Murphy a scris: „Nu este în armonie cu înaltele noastre norme ale sistemului judiciar să arunci în închisoare pentru cinci ani o persoană fără să-i fie acordată oportunitatea de a dovedi că acuzația care i-a fost adusă are la bază o acțiune administrativă ilegală și arbitrară”.165

160 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 264. 161 Faptele 18:1-4; Cole, Marley (1955), Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova) (engleză). New York: Vantage Press, pag. 114, 115, 204-206. 162 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 266, 267, citând Mulford Sibley și Ada Wardlaw (1945); Conscientious Objectors in Prison, 1940-1945 (Obiectori de conștiință în închisoare, 1940-1945) (engleză), Philadelphia: Pacifist Research Bureau. pag. 24. 163 Vannoy, Allyn. „Expanding the Size of the U.S. Military in World War II” (Creșterea numărului de soldați din armata SUA în cel de-al Doilea Război Mondial) (engleză), WWII HISTORY Magazine. warfarehistorynetwork.com/2017/06/26/expanding-the-sizeof-the-u-s-military-in-world-war-ii/ (referință electornică accesată la 20 februarie 2020). 164 WTBTS, Proclamatori, pag. 717. 165 Falbo v. United States, 320 U.S. 549 (1944) la 555-561 (J. Murphy disident).

Statele Unite ale Americii

299

Pe măsură ce războiul continua, peste 4 000 de bărbați Martori din Statele Unite au fost întemnițați după ce comisiile de recrutate au refuzat să le recunoască statutul de slujitori religioși.166 În 1944, sentința primită de Martori pentru încălcarea Legii recrutării era de 42 de luni de închisoare.167 Departamentul Federal de Justiție a raportat că dintre cei găsiți vinovați, „Martorii lui Iehova au primit cele mai mari pedepse”.168 Așadar, se pare că refuzul comisiilor locale de a recunoaște statutul de slujitori religioși al Martorilor lui Iehova și sentințele cu închisoare emise de curți reflectau prejudecățile existente în timpul războiului. Curtea Supremă a Statelor Unite nu a revizuit aceste cauze decât în 1946, după război, în cauza Estep contra Statelor Unite. Curtea a hotărât să se intenteze noi procese pentru doi Martori care au fost întemnițați în temeiul precedentului stabilit prin cauza Falbo. Murphy, care de data aceasta reflecta opinia majorității, a consemnat: „Există ceva fundamental greșit și nedrept cu privire la un sistem judiciar care impune închiderea unui bărbat fără să i se fi acordat posibilitatea de a argumenta de ce acuzațiile care i se aduc sunt ilegale. Nu aș vrea încă să conchid că în națiunea noastră avem un asemenea sistem”.169 Victoria Martorilor în cauza Estep a fost urmată de alta, întrucâtva asemănătoare: decizia din cauza Gibson contra Statele Unite. Acestea au anulat condamnările celor doi Martori care la rândul lor contestaseră clasificarea ca obiectori de conștiință.170 (Vezi Imaginea 26.1d, pag. 658.) Martorii care au fost încorporați pentru serviciul necombatant ca obiectori de conștiință au întâmpinat uneori abuzuri fizice. Ernie Strobel a fost chemat la Fort MacArthur în San Pedro, California, pentru satisfacerea acestui tip de serviciu. Cum era de așteptat, a refuzat să salute drapelul când i s-a cerut. În toamna anului 1942, a fost bătut cu cruzime de un grup de soldați. Drept rezultat, Strobel s-a ales cu „buza spartă în două locuri, ... cu amândoi ochii vineți, cu cucuie pe tot capul, cu fața tumefiată, cu dureri de coaste, de spate și de rinichi”.171 Herbert Weatherbee, și el bătut de soldații din Fort MacArthur, a fost amenințat la un moment dat că va fi condamnat la muncă silnică pe viață pentru refuzul de a saluta drapelul. Sentința ce urma a fi pronunțată a fost ulterior schimbată de oficialii armatei când American Civil Liberties Union a pledat în favoarea sa.172

166 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 277. 167 Ibid., pag. 278 168 Departamentul de justiție, Închisorile federale 1946, pag. 8-15, 41, 66. 169 Estep v. United States, 327 U.S. 114 (1946) la 125-132 (J. Murphy de acord, 1946). 170 Gibson v. United States, 329 U.S. 338 (1946). 171 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă), pag. 282. 172 Ibid., pag. 283, 284.

300

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În decembrie 1947, la mai bine de doi ani și jumătate de la terminarea războiului, Președintele Harry S. Truman a grațiat 1 523 de bărbați care fuseseră condamnați în temeiul Legii încorporării. Deși Martorii erau cei mai numeroși dintre cei ce fuseseră condamnați, ei au primit 136 de grațieri.173 Abia în 1953, Curtea Supremă a Statelor Unite a clarificat dacă Martorii lui Iehova sau orice alt grup religios pot stabili singuri dacă sunt sau nu slujitori religioși ai unei religii. George Lewis Dickinson, un Martor de 23 de ani, a fost arestat în San Francisco pentru refuzul de a intra în armată. Asemenea multora dintre predecesorii săi, el a solicitat să fie clasificat slujitor religios deși lucra cu jumătate de normă ca mecanic radio.174 În cele din urmă, Curtea Supremă a decis că Dickinson „a fost numit slujitor religios potrivit ritualurilor sectei sale și ... că întrunește cerința, ca vocație, de a preda și a predica principiile sectei sale și de a conduce servicii de închinare publice în tradiția religiei sale”. Curtea a remarcat că nu avea nicio importanță faptul că definiția Martorilor cu privire la slujitorii religioși era diferită de cea a celorlalte religii care aveau clerici numiți, plătiți, care deseori primeau educație specializată și titulaturi formale.175 Legea serviciului selectiv din 1940 a fost înlocuită cu un nou statut în 1948, iar încorporarea a continuat ca politică guvernamentală până în 1973.176 În această perioadă au avut loc Războiul din Coreea și cel din Vietnam, iar Martorii au continuat să respecte principiul lor etic de nonviolență, chiar dacă în unele situații a însemnat să facă închisoare. O altă decizie a Curții Supreme a Statelor Unite a avut legătură cu Anthony Sicurella, un Martor căruia i s-a negat dreptul de obiector de conștiință când a declarat în fața autorităților militare că este dispus să participe într-un război „teocratic”, sau spiritual. În concepția doctrinei militare, un obiector de conștiință se opune oricărui tip de război. Înalta Curte a decis că Congresul, definind cuvântul „război”, a înțeles în mod clar lupta dintre națiuni, și a decis că Sicurella trebuie scutit de serviciul militar.177 Rezultatele perseverenței În acest studiu s-a arătat că Studenții în Biblie, numiți ulterior Martori ai lui Iehova, au fost în Statele Unite victime a numeroase forme de tratament condamnabil care, 173 WTBTS, Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (engleză), pag. 207. 174 Knox, „Jehovah’s Witnesses as Un-Americans?” (Martorii lui Iehova ca neamericani?) (engleză), pag. 1102. 175 Dickinson v. United States, 346 U.S. 389 (1953). 176 „History of the Selective Service System” (Istoria sistemului de serviciu selectiv), sss.gov/About/History-And-Records/ Background-Of-Selective-Service (referință electronică accesată la 20 februarie 2020). 177 Sicurella v. United States, 348 U.S. 385 (1955); DePaul Law Review, Facultatea de drept DePaul, volumul 4, numărul 2, primăvară-vară 1955, pag. 302.

Statele Unite ale Americii

301

pe bună dreptate, pot fi numite persecuție. O mare parte a acesteia a fost rezultatul presiunilor urzite atât de factori religioși, cât și guvernamentali în timpul celor două războaie mondiale și al perioadei interbelice. S-a schițat și impactul pe care l-a avut răspunsul juridic dat de Martorii lui Iehova asupra jurisprudenței constituționale americane, precum și motivele perseverenței lor tenace. Rămân deschise câteva întrebări firești: Au ales Martorii lui Iehova deliberat să fie provocatori cu scopul de a-i pune într-o lumină negativă pe oponenții lor? Au încercat ei să pară victime inocente ale conspirațiilor diabolice creând un proces de acțiune-reacțiune ca să-și promoveze idealurile teologice? Astfel de acuze le-au fost aduse de unii împotrivitori, precum Robert Lee Kincheloe de la Biserica din Greenbelt. El a scris: „În scrierile sfinte se găsesc relatări despre persecuții care au fost suportate de dragul credinței. Asemănările dintre acestea și [Martori] au rolul de a arăta că mult așteptata și sperată zi a necazului a venit”.178 Desigur, Martorii ar putea vedea lucrurile altfel. Au existat multe situații, de pildă, când Martorii au potopit cu literatură biblică diverse comunități ostile, știind foarte bine că pot fi arestați sau chiar mai rău. Dar întrebarea pusă anterior rămâne: De ce membrii acestor comunități și deseori poliția au considerat că arestările și acțiunile gloatelor sunt reacții potrivite la activitățile și învățăturile Martorilor lui Iehova? Dacă suportarea acestei dușmănii și continuarea înfăptuirii misiunii divine de a depune mărturie despre credința lor în ciuda opoziției sunt catalogate drept provocare deliberată la persecuție, atunci Martorii ar putea fi considerați pe bună dreptate provocatori. Totuși, felul de a reacționa la mesajul lor le-a aparținut întotdeauna celor cărora Martorii le-au vorbit, indiferent că mesajul a fost binevenit sau nu. Poziția oficială a Martorilor lui Iehova este aceasta: „Martorii lui Iehova nu caută să fie persecutați, ci preferă să ducă o viață pașnică și liniștită. Totuși, dacă, în baza faptului că respectă legea lui Dumnezeu și urmează exemplul lui Isus Cristos, sunt persecutați, ei sunt fericiți să suporte lucrul acesta”.179 Prin urmare, Martorii lui Iehova nu au căutat niciodată în mod deliberat să devină ținta violențelor, discriminării și acuzațiilor nedrepte în Statele Unite. Cu siguranță, la prima vedere, astfel de lucruri par imposibile într-o țară care se mândrește că a pus bazele libertăților individuale. Într-adevăr, Declarația de Independență, documentul-fundament al Statelor Unite, statuează: „Considerăm ca evidente prin ele însele adevărurile următoare: toți oamenii sunt creați egali; ei sunt înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află viața, libertatea și căutarea fericirii”.

178 Greenbelt Cooperator, 27 iunie 1940. 179 WTBTS (1986), Martorii lui Iehova îndeplinind în unitate voința lui Dumnezeu pe pământ, Brooklyn, Watch Tower Bible and Tract Society of New York, Inc., pag. 29.

302

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Americanul de rând însă ajunge acum să constate că realitățile istoriei țării sale nu au atins acest ideal înalt. De fapt, istoria este martora luării în sclavie a milioane de oameni răpiți secole la rând din Africa și a discriminării populațiilor africane. De asemenea, ea prezintă deschis campaniile purtate împotriva populațiilor americane indigene și chiar episoade de bigotism religios dus la extrem, de pildă împotriva Bisericii lui Isus Cristos și a Sfinților din Zilele de pe Urmă care au avut loc în secolul al XIX-lea. Astfel de experiențe le-ar fi putut sugera primilor Studenți în Biblie, și mai târziu Martorilor lui Iehova, că se puteau aștepta la împotriviri și chiar la persecuții care aveau să întrerupă cursul firesc al vieții civile și al gândirii americane. Dar convingerea lor cu privire la originea divină a lucrării pe care o înfăptuiau era întărită de exemple biblice și de avertismente că se puteau aștepta la persecuții. Ei credeau că Isus chiar li se adresa lor când a spus cele consemnate în cartea biblică Ioan: „Dacă ați face parte din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dar, fiindcă nu faceți parte din lume, ci v-am ales din lume, de aceea lumea vă urăște”. De aceea, Martorii lui Iehova, în cea mai mare parte, au îndurat fără să facă vreun compromis, iar uneori au plătit un preț foarte mare.180 Dacă pentru Martori ceea ce au obținut a fost convingerea de a fi perseverat în armonie cu conștiința lor instruită biblic, pentru societate, în general, a fost extinderea drepturilor civile spre folosul tuturor americanilor și chiar a oamenilor din alte teritorii unde curțile luau ca precedent deciziile date anterior. În 1942, o revistă juridică a spus: „Rareori s-a întâmplat ca persoane individuale sau grupuri de persoane să modeleze în timp cursul oricărei faze a amplului nostru cod de legi constituțional. Dar se poate întâmpla și chiar s-a întâmplat, aici. Grupul este Martorii lui Iehova. Prin litigii continue, această organizație a creat o listă amplă de precedente la aplicarea celui de-al Paisprezecelea Amendament, la libertatea de expresie și de închinare”.181 Mai mult, scriitorul Shawn Francis Peters consideră că toate cauzele Martorilor la Curtea Supremă în anii 1930 și 1940 au constituit fundamentul schimbărilor majore ulterioare din codul civil american. El a scris că „încercările prin care a trecut Curtea Supremă judecând cauzele Martorilor lui Iehova au fost extrem de importante deoarece au permis Curții să pună la punct o nouă jurisprudență constituțională. Profitând de aceste spețe, Curtea condusă de (Earl) Warren a făcut o serie de pași de natură istorică în anii 1950 și 1960 pentru a ocroti mai mult prevederile cuprinse în Bill of Rights”.182 Multe dintre aceste cauze au contribuit la ocrotirea drepturilor afro-americanilor, a altor acuzați penal, precum și a unor grupuri care au fost în lumina publicului în timpul ultimelor decenii. 180 Ioan 15:19. 181 Mulder și Comisky, „Jehovah’s Witnesses Mold Constitutional Law” (Martorii lui Iehova modelează legea constituțională) (engleză), pag. 262, citată de Shawn Francis Peters în Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 186. 182 Peters, Judging Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova sub lupă) (engleză), pag. 294.

Statele Unite ale Americii

303

Pe măsură ce societatea americană a devenit mai tolerantă în timpul ultimilor 75 de ani și s-a diversificat, numărul Martorilor lui Iehova din Statele Unite a crescut la peste 1,2 milioane, în 2019. Acest rezultat a fost cel puțin în parte și efectul bătăliilor juridice purtate între anii 1930 și 1950.183 Martorii lui Iehova cred totuși că istoria lor nu s-a încheiat încă nici în Statele Unite și nici în alte țări, cu atât mai mult cu cât persecuția religioasă este în creștere în țări precum Rusia, iar elemente din sânul societății americane sunt dovada dezvoltării spiritului naționalist și a antipatiei față de minorități. Doar viitorul va spune dacă victoriile obținute de Martorii lui Iehova în Statele Unite cu multă durere și chiar cu sânge, care le-au adus foloase lor și altora, vor rezista în fața forțelor imprevizibile din acest nou secol. Lista cauzelor marcante de la Curtea Supremă a Statelor Unite Martorii lui Iehova au obținut 50 de victorii la Curtea Supremă a Statelor Unite. Aici sunt incluse și cauzele care au fost câștigate și pentru care s-au dat atât hotărâri motivate, cât și hotărâri de principiu. Cauzele care au fost inițiate independent în instanțe inferioare, dar care au fost conexate la curtea de apel, sunt numărate separat. (În instanță, o cauză poate avea mai mulți pârâți sau reclamanți; acestea sunt considerate una singură.) Așadar, cele 50 de victorii au fost obținute în 27 de hotărâri judecătorești motivate și în șase cauze cu hotărâri de principiu. Departamentul juridic al Watchtower a fost implicat în toate aceste victorii, cu excepția a două. CAUZE PRIVITOARE LA LIBERTATEA DE A PREDICA ȘI DE A DISTRIBUI LITERATURĂ BIBLICĂ Lovell contra Orașului Griffin, 303 U.S. 444 (1939): S-a invalidat o hotărâre a orașului care interzicea distribuirea de literatură fără a se obține mai întâi aprobarea autorităților printr-o autorizație emisă de primărie. Curtea a declarat: „Credem că hotărârea este nulă. Oricare ar fi fost motivul adoptării ei, aceasta lovește prin însăși natura ei chiar fundamentul libertății presei supunând-o licențierii și cenzurii”. Cauza Lovell contra Orașului Griffin a fost folosită ca precedent de Curtea Supremă în alte 107 cauze. Precedentul este încă valabil.184

183 WTBTS (2020), Raportul mondial al Martorilor lui Iehova pentru anul de serviciu 2019, https://www.jw.org/ro/biblioteca/carti/ raportul-pentru-anul-de-serviciu-2019/, referință electronică accesată la 27 ianuarie 2022. 184 Dacă nu există altă indicație, toate referințele sunt preluate de la Cornell Law School, Legal Information Institute (LII), https://www.law.cornell.edu; interviu (14/02/2020) cu Kathleen Wetzel Apltauer, MPA, Profesor Asistent Adjunct în Servicii Publice, Robert F. Wagner Graduate School of Public Service, New York University, New York, statul N.Y.

304

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Clara Schneider contra Statului New Jersey (Orașul Irvington), 308 U.S. 147 (1939): Curtea a hotărât că autoritățile orășenești nu pot interzice distribuirea de literatură pe străzile publice ca astfel să păstreze străzile curate. O hotărâre orășenească restricționa distribuirea de literatură în public la anumite ore din zi, impunea obținerea unei autorizații emise după buna dispoziție a șefului poliției, precum și amprentarea și fotografierea oricui solicita acest permis. Scopul ei era prevenirea aruncării gunoiului pe străzi. Curtea a respins hotărârea locală și a decis că orașele nu pot restricționa distribuirea de literatură pe străzile publice pentru a le păstra astfel curate, precum și că hotărârea încălcase „libertatea constituțională”. Această cauză a stabilit un precedent, fiind invocată până în prezent în alte 144 de cauze ale Curții Supreme. Cantwell contra Statului Connecticut, 310 U.S. 296 (1940): S-a invalidat o hotărâre municipală care le impunea vânzătorilor ambulanți obținerea unei autorizații și a susținut că simpla exprimare a opiniilor religioase nu constituia incitare la revoltă: „Libertatea de conștiință și libertatea de a adera la o organizație religioasă sau la o formă de închinare aleasă de o persoană nu pot fi restricționate prin lege”. Aceasta a fost prima cauză în care s-a invocat al Paisprezecelea Amendament (ratificat din 1868) la Constituția SUA: „Niciun stat nu va adopta sau nu va aplica nicio lege care va diminua privilegiile sau imunitățile cetățenilor Statelor Unite”. Curtea a invocat pentru prima dată acest amendament, hotărând că nicio autoritate regională nu poate emite legi care să încalce Constituția Statelor Unite și Declarația drepturilor (Bill of Rights). Cauza a fost un precedent în alte 184 de procese la Curtea Supremă. Ea a constituit fundamentul altor legi SUA care au urmat, fiind un precedent inclusiv pentru cauzele și legile care au ajuns să facă parte din Mișcarea pentru drepturile civile din Statele Unite. Jones contra Orașului Opelika (I), 316 U.S. 586 (1942): Curtea a susținut condamnarea lui Rosco Jones, Martor al lui Iehova, pentru neplata unei taxe nediscriminatorii necesară distribuirii de literatură religioasă. (Această lege a fost abrogată în 1943.) Deși sentința a fost dată împotriva Martorilor, trei judecători nu au fost de acord cu majoritatea și și-au arătat acum dispoziția de a schimba hotărârea pronunțată de Curte în cauza Gobitas (Gobitis), privind salutul drapelului, după cum se va arăta în continuare. Murdock contra Pennsylvania, 319 U.S. 105 (1943): Curtea a invalidat hotărârea pronunțată doar cu un an înainte în cauza Jones, susținând că solicitarea unei taxe pentru distribuirea de literatură religioasă era neconstituțională. Această cauză a fost un precedent pentru alte 95 de cauze, rămânând în vigoare și în prezent.

Statele Unite ale Americii

305

Jones contra Orașului Opelika (II), 319 U.S. 103 (1943): Ca parte a discuțiilor în cauza Murdock contra Pennsylvania, curtea a abrogat decizia în cauza Jones I. Curtea a motivat invalidarea astfel: „Distribuirea de pliante religioase este o formă de evanghelizare misionară foarte veche, la fel de veche ca istoria preselor de tipar. ... În Primul Amendament, această formă de activitate religioasă este ridicată la același rang cu închinarea în biserici și cu predicarea de la amvon. Ea trebuie protejată, asemenea celorlalte manifestări religioase mai ortodoxe și convenționale. Și se bucură, la fel ca celelalte, de garantarea acelorași libertăți, precum cea de exprimare și a presei”. (pag. 107-109) Potrivit statisticilor, Curtea Supremă a invalidat mai puțin de 2% dintre deciziile sale.185 Jones contra Orașului Opelika este una dintre acestea. Precedentul în cauza Murdock continuă să influențeze legile SUA.186 Largent contra Texas, 318 U.S. 418 (1943): Curtea a susținut că libertatea de exprimare nu poate depinde de capriciile guvernului și nici nu poate fi îngrădită de hotărâri orășenești care impun emiterea de autorizații lăsate la discreția primarului: „Aceasta reprezintă cenzură administrativă extremă. Este o restrângere a drepturilor la libertate de religie, libertate a presei și libertate de exprimare”. Prince contra Massachusetts, 312 U.S. 158 (1944): Potrivit opiniei unui judecător, în această cauză „vânzarea” de literatură religioasă a fost folosită ca pretext pentru îngrădirea practicilor religioase ale Martorilor lui Iehova. Un părinte a fost condamnat pentru încălcarea legii muncii cu privire la minori când i-a permis fetiței de nouă ani să distribuie literatură religioasă pentru care accepta donații în valoare de cinci cenți. Chiar dacă a recunoscut că familia, inclusiv fetița, considera aceasta drept o formă fundamentală a închinării lor, curtea, cu majoritate de cinci la patru, a decis că părintele a încălcat legea muncii cu privire la minori permițându-i fiicei să distribuie literatură pe o arteră publică. Follette contra Orașului McCormick, 321 U.S. 573 (1944): După decizia în cauza Murdock contra Pennsylvania, curtea a luat în considerare dacă evanghelizarea publică a Martorilor lui Iehova, care includea distribuirea de materiale religioase și acceptarea de donații, nu reprezenta în fapt activitate comercială care trebuia să respecte unele reguli sau activitate religioasă care trebuia să se desfășoare între limitele Primului Amendament la Constituție. 185 Amanda Shendruk: „Mai puțin de 2% din hotărârile Curții Supreme sunt revizuite”, Quartz 14 iulie 2018, https://qz. com/1326096/despite-its-pending-hard-right-turn-the-supreme-court-is-unlikely-to-overturn-roe-vs-wade/, referință electronică accesată la 14 februarie 2020. 186 Citat din Biblioteca Congresului SUA, U.S. Reports: Murdock contra Pennsylvania, 319 U.S. 105 (1943), https://www.loc.gov/ item/usrep319105/, referință electronică accesată la 12 februarie 2020.

306

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

În această cauză, curtea a extins protecția oferită de Primul Amendament și a decis că un slujitor al Martorilor lui Iehova care trăia într-un oraș unde își câștiga existența vânzând publicații religioase era scutit de respectarea regulilor privitoare la taxe și autorizații care se aplicau celor care vindeau materiale cu conținut nereligios. Marsh contra Alabama, 326 U.S. 501 (1946): Înainte, curtea a recunoscut că regulile stabilite pentru o proprietate privată pot preveni intrările neautorizate pe aceasta. Astfel, pe măsură ce diverse localități depuneau tot mai multe eforturi pentru a restricționa evanghelizarea Martorilor lui Iehova, ele își reiterau aceste reguli. În această cauză, s-a susținut că Martorii încălcau regulile privind circulația pe străzile orașului Chickasaw, deținut de o companie. Curtea a respins această invocare a statutului care avea drept scop interzicerea distribuirii de materiale religioase pe străzile unui oraș, proprietate a unei corporații private. Fowler contra Rhode Island, 345 U.S. 67 (1953): Curtea a decis că un oraș nu-i poate interzice unui Martor să țină un serviciu religios într-un parc dacă le permite altor grupări religioase să facă aceasta: „Parcul este public, deschis tuturor grupărilor religioase. Autoritățile locale, întrucât nu-i agreează pe Martorii lui Iehova și nici convingerile lor, le-au interzis să-și țină serviciul religios acolo. Aceasta este discriminare. Ea trebuie interzisă în virtutea Primului și celui de-la Paisprezecelea Amendament”. Watch Tower Bible & Tract Society of New York, Inc. contra Orașului Stratton, 536 U.S. 150 (2002): Autoritățile orașului Stratton au vrut să interzică lucrarea de predicare a Martorilor lui Iehova printr-o hotărâre ce prevedea ca vânzătorii ambulanți să se înregistreze la primărie și să obțină o autorizație. Curtea a remarcat că hotărârea restricționează nu doar „evanghelizarea, dar și discuțiile politice anonime și distribuirea de pliante”. Curtea a invalidat hotărârea orașului cu opt la unu, susținând că aceasta a încălcat protecțiile oferite de Primul Amendament. Decizia curții a reafirmat protecția constituțională de care se bucură toți cetățenii, precum Martorii lui Iehova și alte grupări neagreate de autorități, care vor să poarte discuții anonime. CAUZE PRIVITOARE LA SALUTUL DRAPELULUI ȘI JURĂMINTELE PATRIOTICE Minersville School District contra Gobitas, 310 U.S 586 (1940): Lillian și William Gobitas (Gobitis), de 10 și 12 ani, copii de Martori ai lui Iehova, au fost exmatriculați dintr-o școală publică întrucât, datorită convingerilor

Statele Unite ale Americii

307

lor religioase, au refuzat să depună jurământ de credință față de patrie și să salute drapelul. Curtea a recunoscut că această convingere religioasă nu era periculoasă. Totuși, majoritatea judecătorilor curții au decis că „convingerile religioase nu scutesc persoanele de a respecta o lege general valabilă al cărei scop nu este promovarea sau îngrădirea credinței”. Curtea a susținut că atât copiii, cât și alte persoane, pot fi obligați să salute drapelul sau să depună jurământ de credință. West Virginia Board of Education contra Barnette, 319 U.S. 624 (1943): A invalidat decizia în cauza Gobitas (Gobitis). Curtea a decis că guvernele nu-și pot forța cetățenii să salute drapelul sau să adopte o anumită viziune politică ori opinie religioasă. Motivarea Judecătorului Robert Jackson a devenit piatră de temelie pentru alte decizii ale Curții și pentru conceptul tolerării diferențelor în legislația americană: „Libertatea de a fi diferit nu se limitează la lucruri de mică importanță. Aceasta ar fi doar o mascaradă de libertate. Testarea substanței ei constă în reanalizarea dreptului de a fi diferiți tocmai în lucrurile care aduc atingere ordinii existente”. Această cauză a constituit precedent pentru alte 118 cauze prezentate la Curtea Supremă până în prezent. Taylor contra Statului Mississippi, 319 U.S. 583 (1943): Ținând cont de deciziile cu privire la protecțiile oferite de Primul și de cel de-al Paisprezecelea Amendament la Constituția SUA (vezi cauza Cantwell și cauza Stratton), curtea a decis că Martorii, fără intenții rele, nu pot fi acuzați de sedițiune pur și simplu pentru evanghelizare, pentru că le explică altora de ce nu salută drapelul și pentru că-și argumentează convingerea potrivit căreia toate guvernele vor fi înlocuite de Regatul lui Dumnezeu.187 CAUZE PRIVIND OBIECȚIA LA SERVICIUL MILITAR188 Falbo contra Statele Unite, 320 U.S. 549 (1944): Martorii lui Iehova susțin că sunt slujitori religioși ordinați, conform legislației americane. Drept urmare, ei au solicitat scutirea de încorporare și de serviciul militar ca slujitori religioși, nu ca obiectori de conștiință. Curtea nu a decis în favoarea lor, luând în considerare unele aspecte tehnice. Curtea a mai susținut că, dacă nu a folosit

187 Biblioteca Congresului SUA, „U.S. Reports: Taylor v. Mississippi, 319 U.S. 583 (1943)”, https://www.loc.gov/item/ usrep319583/, referință electronică accesată la 14 februarie 2020. 188 În mai multe cauze, precum și în Gonzales contra Statele Unite (348 U.S. 407 (1955)), s-a pus problema dacă Martorii lui Iehova pot beneficia de scutire de serviciul militar la fel ca slujitorii religioși ai altor religii. Totuși, în niciuna dintre aceste cauze Curtea Supremă nu a luat în considerare principala preocupare a Martorilor, anume că obligativitatea satisfacerii serviciului militar încalcă libertatea de religie. Martorii lui Iehova au continuat să fie condamnați la închisoare sau să satisfacă serviciul în folosul comunității până în 1973, când încorporarea nu a mai fost politică guvernamentală. (Andrew Glass. „U.S. military draft ends, Jan. 27, 1973”, Politico, 27/01/2012, actualizat la 27/01/2012. https://www.politico.com/story/2012/01/us-military-draft-endsjan-27-1973-072085), referință electronică accesată la 14 februarie 2020. Spre deosebire de aceasta, alte țări și tratate internaționale au recunoscut dreptul la obiecția de conștiință cu privire la serviciul militar ca făcând parte integrantă din libertatea de religie. De exemplu, Bayatyan contra Armenia (7 iulie 2011), hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și decizia Curții Constituționale a Coreei de Sud de la 28 iunie 2018.

308

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

toate măsurile administrative posibile, o persoană nu poate solicita curții să reanalizeze decizia comisiei locale de încorporare privind clasificarea ei ca obiector de conștiință și nu ca slujitor religios. Hotărârea a fost importantă pentru Martori întrucât slujitorii religioși ordinați sunt scutiți de serviciul național, în timp ce obiectorilor de conștiință li se putea pretinde să facă muncă necombatantă sub autoritatea armatei. Estep contra Statele Unite, 327 U.S. 114 (1946): Spre deosebire de cauza Falbo, cei doi Martori vizați de această cauză au folosit toate măsurile administrative și de aceea au putut contesta în instanță clasificarea greșită, chiar dacă Legea serviciului selectiv (Selective Service Act) care era în vigoare atunci nu permitea contestarea pe cale juridică a deciziei. Curtea a susținut că Martorii puteau contesta decizia comisiei pe motiv că recunoașterea lor ca slujitori religioși se făcea arbitrar, fiind lăsată la latitudinea acelor comisii, deși religia lor le recunoștea această calitate.189 Gibson contra Statele Unite, 329 U.S. 338 (1946): Curtea a susținut că un Martor al lui Iehova putea contesta clasificarea comisiei de recrutare, fără a i se cere ca mai întâi să se prezinte la centrul militar. Dickinson contra Statele Unite, 346 U.S. 389 (1953): George Lewis Dickinson a solicitat să fie clasificat „slujitor religios ordinat” pentru a fi scutit de serviciul militar. Martorii lui Iehova nu au un cler plătit. Slujitorii lor au serviciu laic pentru a se putea întreține. Dickinson lucra ca mecanic radio în momentul clasificării, când comisia de încorporare i-a negat statutul de slujitor religios. Curtea nu a agreat această decizie. Legea definea noțiunea de „slujitor religios al unei religii” drept „persoană care în mod obișnuit predică și predă principiile religiei sale ... și care este recunoscută ca atare de biserica, secta sau organizația în care slujește”. Curtea a hotărât că Dickinson „întrunește cerința” și că această definiție nu exclude munca laică. Curtea a susținut din nou că Primul și al Paisprezecelea Amendament nu le permit Statului și agențiilor sale să stabilească ce religii sunt aprobate și că protecțiile oferite de aceste amendamente se aplică atât religiilor tradiționale, cât și celorlalte. Sicurella contra Statele Unite, 348 U.S. 385 (1955): Lui Anthony Sicurella i s-a refuzat dreptul de a fi clasificat ca obiector de conștiință, când a declarat în fața autorităților militare: „Eu sunt înrolat în armata lui Cristos Isus”. Comisia locală de încorporare a decis că serviciul militar nu-i încalcă domnului Sicurella

189 Biblioteca Congresului SUA, „U.S. Reports: Estep v. United States, 327 U.S. 114 (1946)”, https://www.loc.gov/item/ usrep327114/, referință electronică accesată la 14 februarie 2020.

Statele Unite ale Americii

309

convingerile religioase și a susținut că el nu se opunea „participării la orice tip de război”. Curtea însă a susținut că Martorii pot fi scutiți de serviciul militar, chiar dacă ei cred că sunt implicați într-un „război spiritual”. Martorii lui Iehova și bisericile tradiționale. Analiză comparativă Deși diferă unele de altele prin doctrine specifice, religiile creștine au numeroase credințe și practici asemănătoare. Multe dintre acestea sunt complet diferite de cele ale Martorilor lui Iehova. Drept rezultat, numeroși lideri religioși fac tot posibilul să-i împiedice pe Martori să-și predice credința. Prezentăm, în lumina Bibliei, o analiză comparativă a acestor învățături, arătând de ce Martorii lui Iehova nu aderă la doctrinele obișnuite ale bisericilor tradiționale. BIBLIA Bisericile tradiționale. Au opinii diverse cu privire la Biblie, de la îmbrățișarea deschisă a înaltului criticism până la adoptarea viziunii conservatoare, chiar fundamentaliste, potrivit căreia Biblia trebuie interpretată literal. În general, enoriașii care încălcă normele morale ale Bibliei sunt tolerați. Martorii lui Iehova. Biblia este Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu. Multe expresii biblice sunt figuri de stil, metafore și ilustrări. Martorii consideră adevărate datele de natură istorică, geografică și științifică menționate în Biblie. Ei consideră că normele morale prezentate în Biblie reflectă voința lui Dumnezeu și le respectă. (2 Timotei 3:16, 17; 2 Petru 1:20; 1 Ioan 5:3) DUMNEZEU Bisericile tradiționale. În general, consideră că Dumnezeu este o Treime alcătuită din trei persoane: Tatăl, Fiul (Isus) și Spiritul, sau Duhul, Sfânt. Acestea sunt considerate egale și eterne. Martorii lui Iehova. Resping învățătura despre Sfânta Treime; cred că Dumnezeu este o singură persoană, al cărei nume, transliterat din limba ebraică, este Iehova sau Iahve (Tetragrama , YHWH, JHVH sau IHVH). Numai Iehova este atemporal sau etern, fără început și fără sfârșit, Creator al tuturor lucrurilor. (Geneza 1:1; Psalmul 83:18; Psalmul 90:2; Revelația 4:11)

310

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

ISUS CRISTOS Bisericile tradiționale. În general, susțin că Isus este parte a Sfintei Treimi, că nu a avut început și că este egal cu Tatăl. Martorii lui Iehova. Isus, fiind creat, a avut început și este Fiul lui Dumnezeu. Martorii cred că Isus nu a pretins niciodată că e egal cu Tatăl și că va respecta întotdeauna autoritatea lui Iehova. Totuși, Isus a primit o putere foarte mare ca Rege al Regatului ceresc al lui Dumnezeu. (Matei 28:18; Ioan 3:16; 14:28; 1 Corinteni 11:3; Coloseni 1:15; Psalmul 2:6-8) SPIRITUL SFÂNT Bisericile tradiționale. În general, cred că Spiritul Sfânt este o persoană; consideră că este egal cu celelalte două persoane ale Sfintei Treimi. Martorii lui Iehova. Spiritul Sfânt este forța activă a lui Iehova folosită de el pentru a-și realiza scopul; nu este o persoană. (Geneza 1:1, 2; Faptele 2:4) SUFLET Bisericile tradiționale. În general, predau că sufletul este o parte nemuritoare, invizibilă a organismului uman, care supraviețuiește morții corpului și își continuă existența într-un domeniu spiritual. Martorii lui Iehova. Cred că sufletul este ființa umană sau animală. Astfel, sufletul moare, iar la moarte încetează existe. Martorii cred că oamenii care au murit vor fi înviați pe pământ cu corpuri fizice sau în cer ca ființe spirituale. (Geneza 2:7; 3:19; Psalmul 146:3, 4; Eclesiastul 9:5, 10; Ezechiel 18:4, 20; Ioan 11:24, 25) PĂMÂNT Bisericile tradiționale. Majoritatea cred că Dumnezeu va distruge pământul. Martorii lui Iehova. Predau că pământul a fost creat de Dumnezeu ca locuință eternă pentru oameni, că în viitor va deveni din nou un paradis și că nu va fi distrus niciodată. (Psalmul 115:16; Isaia 45:18; Revelația 21:3, 4)

Statele Unite ale Americii

311

IAD Bisericile tradiționale. În general, cred că oamenii răi vor fi pedepsiți după moarte într-un anumit fel. Este înfățișat drept loc al focului și al chinului veșnic, al torturii fizice. Martorii lui Iehova. Predau că pedeapsa pentru păcat este moartea, că omul la moarte nu mai este conștient de nimic. Cuvintele biblice ebraic și grecesc traduse deseori prin iad au sensul de mormânt comun al omenirii. (Geneza 3:19; Psalmul 16:10; Faptele 2:31; Romani 6:23) MÂNTUIRE Bisericile tradiționale. În general, prezintă mântuirea drept un dar din partea lui Dumnezeu, salvarea din păcat, la moarte oamenii buni mergând la cer. Unele religii mai conservatoare afirmă că doar cei care cred în Isus vor avea această răsplată. Martorii lui Iehova. Mântuirea, sau salvarea, depinde de credința în Isus Cristos, care a fost înviat, și de ascultarea de el. Doar 144 000 de creștini care se închină lui Iehova vor fi literalmente înviați la viață cerească pentru a guverna împreună cu Isus în Regatul lui Dumnezeu. Ei vor guverna peste viitorul paradis pământesc, casa eternă pentru probabil miliarde de persoane care vor fi salvate datorită credinței în jertfa de răscumpărare oferită de Isus. (Psalmul 37:29; Matei 20:28; Luca 23:39-43; Ioan 5:28, 29; Revelația 5:10; 7:4, 14:1) RĂSCUMPĂRAREA Bisericile tradiționale. Predau că Isus este Dumnezeu și că, astfel, Dumnezeu însuși a murit ca răscumpărare plătită lui Satan în vederea ispășirii păcatelor omenirii. Păcatul și-a avut începutul în Grădina Edenului, când Adam s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova. Predau că Isus a fost om perfect, iar moartea sa de sacrificiu a fost prețul răscumpărării plătite lui Dumnezeu care a corespuns vieții umane perfecte pierdute de Adam. Astfel, omenirea poate fi salvată sau eliberată din păcat și moarte. (Omul perfect, Isus, în schimbul omului perfect, Adam.) În virtutea valorii vieții umane perfecte a lui Isus, reprezentată de sângele său vărsat, oamenii care manifestă credință în Isus sunt eliberați (răscumpărați) din păcatul moștenit de la strămoșul lor, Adam. (Matei 20:28; 1 Corinteni 15:21, 22, 45)

312

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

REGATUL LUI DUMNEZEU Bisericile tradiționale. În general, predau că Împărăția, sau Regatul, este o stare a inimii omului echivalentă supunerii față de Dumnezeu, care duce la relații bune cu El și cu semenii. Martorii lui Iehova. Predau că Regatul este un guvern ceresc real alcătuit din Isus Cristos și 144 000 de coregenți, oameni care au fost sau vor fi înviați în cer ca ființe spirituale. Această guvernare va înlocui în curând guvernele pământești existente și va aduce pace și liniște pe pământ. Cei care aleg să i se închine lui Iehova vor fi eliberați din suferință și moarte. (Daniel 2:44; Isaia 25:8; 65:17, 21-25; Efeseni 1:9, 10; Revelația 14:1-3) CONDUCERE Bisericile tradiționale. În general, se face distincție între o clasă clericală plătită, care are titluri speciale, și membrii laici. Martorii lui Iehova. Nu folosesc titluri religioase și nu au o clasă clericală plătită. Cei cărora lucrează la sediul mondial ori la sediile centrale din diferite țări și altor slujitori religioși cu timp integral li se asigură cazare și masă și li se acoperă diverse cheltuieli de strictă necesitate. Congregațiile locale sunt supravegheate de bătrâni neplătiți. (Matei 23:8-10; 1 Petru 5:1-3) FINANȚARE Bisericile tradiționale. De obicei, țin evidența donațiilor făcute de o anumită persoană și fac colecte în timpul slujbelor religioase. Unele percep „zeciuieli” din partea membrilor. Clericii primesc de obicei salariu și au tarife pentru anumite servicii religioase, cum ar fi cununiile și înmormântările. Martorii lui Iehova. Nu au un cler plătit, nu percep zeciuieli, nu fac colectă și nu le solicită membrilor să facă donații. Nu se percep taxe pentru nunți, înmormântări și alte servicii religioase. Activitatea este susținută prin donații. (Matei 10:8; 2 Corinteni 8:12-15)

Statele Unite ale Americii

313

BOTEZUL Bisericile tradiționale. În general, practică botezul nou-născuților. Acesta se face prin stropire cu apă și simbolizează purificarea sau reînnoirea spirituală. Cel botezat devine astfel creștin. Martorii lui Iehova. Botezul reprezintă dedicarea deplină la Dumnezeu și este esențial în vederea salvării. Botezul este valabil doar dacă persoana poate să înțeleagă și să accepte doctrina creștină. Martorii practică botezul prin scufundare completă în apă. (Matei 28:19, 20; Faptele 8:35, 36; 1 Petru 3:21) IMPLICARE ÎN POLITICĂ Bisericile tradiționale. Își îndeamnă enoriașii deseori să se implice în politică, să militeze pentru cauze sociale și să susțină candidați favorabili bisericii în probleme sociale. Martorii lui Iehova. Nu se implică în politică și își păstrează neutralitatea în probleme politice și sociale. (Ioan 15:18, 19; 18:36) IMPLICAREA ÎN RĂZBOAIE Bisericile tradiționale. Majoritatea își îndeamnă membrii să participe sau să sprijine războaiele în care sunt implicate țările lor. Aceasta poate însemna să lupte împotriva membrilor aceleiași religii. Martorii lui Iehova. Refuză să se implice în războaiele umane. (Isaia 2:2-4; Matei 26:52) SĂRBĂTORI, IMAGINI, ICOANE Bisericile tradiționale. Au o varietate de ritualuri religioase precum închinarea la icoane, imagini, cruce. Participă la sărbători patriotice sau cu origini necreștine. Martorii lui Iehova. Nu folosesc icoane, imagini sau crucea și nu iau parte la sărbători populare. Singura sărbătoare a Martorilor lui Iehova este Comemorarea anuală a morții lui Isus Cristos. (Exodul 20:2-5; Matei 4:10; Luca 22:19, 20; 1 Corinteni 11:23-26; 1 Ioan 5:21)

314

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

3. Tudor Petcu: Există în țara dumneavoastră o carte dedicată suferințelor Martorilor lui Iehova și, dacă da, ați putea să mi-o descrieți în câteva cuvinte și să-mi spuneți unde poate fi consultată? Cărți, articole și documente (în engleză; lista conține surse suplimentare) Ray H. Abrams (1933), Preachers Present Arms (Predicatorii prezintă armele). New York: Round Table Press, pag. 183-185 (Rolul bisericilor în război și atacul împotriva lui Rutherford) American Civil Liberties Union (1941). The Persecution of Jehovah’s Witnesses, January 1941 (Persecutarea Martorilor lui Iehova, ianuarie 1941). New York: American Civil Liberties Union, pag. 4 (documentează violența împotriva Martorilor) Gerhard Besier (2013). „Persecution of Jehovah’s Witnesses before, during and after the «Third Reich»” (Persecutarea Martorilor lui Iehova înainte, în timpul și după „al Treilea Reich”). Curs la colegiul din Boston, februarie 2013. Boston, Massachusetts Ecclesiologica & alia, ed. Erik Berggren Maria Eckerdal (Artos & Norma Bokförlag: 2015; (https://www.academia.edu/20799941/Persecution_of_ Jehovah_s_Witnesses_before_during_and_after_the_Third_Reich_), referință electronică accesată la 29 decembrie 2021 Gerhard Besier (2019). Religious Freedom: Its Confirmation and Violation During the 20th and 21st Centuries (Persecuția religioasă: Confirmarea și încălcarea ei în secolele XX și XXI). Münster: LIT Verlag. (erudiți din Europa și America de Nord dezbat libertatea religioasă) Charles Samuel Braden (1957). These Also Believe: A Study of Modern American Cults and Minority Religious Movements (Și aceștia cred: Studiu asupra sectelor și mișcărilor religioase minoritare americane moderne). New York: The MacMillan Co. pag. 382 (expunere obiectivă despre originea, credința și practicile distincte ale Martorilor) Shirley Jackson Case (1918). „The Premillennial Menace” (Amenințarea premilenistă) în The Biblical World, Shailer Mathews (ed.) iulie 1918, LII (1) 16 (eseu critic despre premileniști) Jolene Chu (2015). „«No Creed but the Bible,» The Belief System of Jehovah’s Witnesses” („Niciun alt crez decât Biblia”: Credințele Martorilor lui Iehova), în Religion-Staat-Gesellschaft, 16 (1) și (2), pag. 109-179

Statele Unite ale Americii

315

Pauline Côté și James Richardson (2001). „Disciplined Litigation, Vigilant Litigation, and Deformation: Dramatic Organization Change in Jehovah’s Witnesses” (Litigii disciplinare, litigii oportune și deformări: Schimbare dramatică de organizare la Martorii lui Iehova) în Journal for the Scientific Study of Religion, 40 (1) 11-25, martie 2001. https://onlinelibrary.wiley. com/doi/abs/10.1111/0021-8294.00034, referință electronică accesată la 20 ianuarie 2020 Marley Cole (1955). Jehovah’s Witnesses (Martorii lui Iehova). New York: Vantage Press, pag. 114-115, 204-206 (O relatare istorică despre Martori) L. K. Ronald Collins (2019). „Thoughts on Hayden C. Covington and the Paucity of Litigation Scholarship” (Despre Hayden C. Covington și puținele informații despre litigii), in: FIU Law Review, 599 (2019) 13 (4) Article 5. https://ecollections.law.fiu.edu/lawreview/vol13/iss4/5/, referință electronică accesată la 6 aprilie 2020 John Emerich Edward Dalberg-Acton (Lord Acton) (1907). The History of Freedom and Other Essays (Istoria libertății și alte eseuri), John Neville Figgis și Reginald Vere Laurence (editori) Londra: Macmillan and Co., https://oll.libertyfund.org/titles/75, referință electronică accesată la 20 februarie 2020 Department of Justice: Federal Prisons 1946 (Departamentul de justiție: Închisori federale), pag. 8-15, 41, 66 Richard J. Ellis (2005). To the Flag: The Unlikely History of the Pledge of Allegiance (La drapel: Istoria puțin probabilă a jurământului de credinţă). Kansas: University Press, pag. 91, 113-115 (o dezbatere despre salutarea drapelului) Encyclopedia Britannica. „List of amendments to the U.S. Constitution” („Lista amendamentelor la Constituția SUA”) https://www.britannica. com/topic/list-of-amendments-to-the-U-S-Constitution-1787122, referință electronică accesată la 20 ianuarie 2020 The First Amendment Encyclopedia. https://mtsu.edu/first-amendment/ encyclopedia, referință electronică accesată la 23 decembrie 2019 (analizează exhaustiv toate libertățile oferite de Primul Amendament, precum și semnificația politică, istorică și culturală a acestuia); https://mtsu.edu/firstamendment/article/1392/hayden-covington

316

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Freedom Forum. https://www.freedomforum.org/, referință electronică accesată la 8 aprilie 2020 (Informații despre Primul Amendament) Jennifer Jacobs Henderson (2004). „The Jehovah’s Witnesses and Their Plan to Expand First Amendment Freedoms” (Martorii lui Iehova și planul lor de a extinde libertățile Primului Amendament) în Journal of Church and State, 46 (4) toamna 2004, pag. 811-829. https://academic.oup.com/jcs/article-abstract/ 46/4/811/783222?redirectedFrom=fulltext, referință electronică accesată la 20 ianuarie 2020 Peter Irons (1990). The Courage of Their Convictions: Sixteen Americans Who Fought Their Way to the Supreme Court (Curajul condamnărilor lor: Șaisprezece americani ce şi-au câștigat drepturile la Curtea Supremă). New York: Penguin Books, pag. 16 (dezbatere despre salutul drapelului) „Jehovah’s Witnesses Win” (Martorii lui Iehova câștigă) The Arizona Republic. 30 august 1963 Zoe Knox (2013). „Jehovah’s Witnesses as Un-Americans? Scriptural Injunctions, Civil Liberties, and Patriotism” (Martorii lui Iehova ca neamericani? Injuncții scripturale, libertăți civile și patriotism) în Journal of American Studies, pag. 47 (4). Cambridge: Cambridge University Press Zoe Knox (2018). Jehovah’s Witnesses and the Secular World: From the 1870s to the Present (Martorii lui Iehova și lumea laică: din anii 1870 până în prezent). Palgrave Macmillan. (analizează tensiunile istorice dintre Martori și autorități, biserici etc.; a avut o influență decisivă asupra concepțiilor de toleranță religioasă) Zoe Knox (2019). „«A Greater Danger Than a Division of the German Army»: Bible Students and Opposition to War in World War I America” („«Un pericol mai mare decât o divizie a armatei germane»: Studenții în Biblie și opoziția la război în America Primului Război Mondial”) în Peace and Change, 44 (2) 207-243. U.S.: Wiley-Blackwell for the Peace History Society and the Peace and Justice Studies Association (trimestrială, aprilie 2019) Institutul de informații legale. Facultatea de drept Cornell. „Primul Amendament”. https://www.law.cornell.edu/constitution/first_amendment, referință electronică accesată la accesat la 26 februarie 2020 (facilitează înțelegerea legilor guvernamentale și a deciziilor Curții Supreme)

Statele Unite ale Americii

317

A.H. Macmillan (1957): Faith on the March (Mărșăluind cu credință). Englewood, NJ: Prentice-Hall Inc., pag. 163, 183-186 (istorie biografică a Martorilor) William Shepard McAninch (1987). „A Catalyst for the Evolution of Constitutional Law: Jehovah’s Witnesses in the Supreme Court” (Un catalizator pentru evoluția dreptului constituțional: Martorii lui Iehova la Curtea Supremă) în University of Cincinnati Law Review, 55:997 (analizează modul în care cauzele pe care Martorii le-au prezentat în fața instanțelor au contribuit la dezvoltarea dreptului constituțional) Shawn Francis Peters (2000). Judging Jehovah’s Witnesses; Religious Persecution and the Dawn of the Rights Revolution (Martorii lui Iehova sub lupă: Persecuția religioasă la începutul revoluției drepturilor). Kansas: University Press, pag. 10, 11, 32, 127, 128, 132-134, 138, 144, 145, 157159, 107, 184, 185, 222-227, 236, 264-267, 282-284, 293, 294 (analizează amănunțit impactul major pe care Martorii lui Iehova l-au avut asupra dreptului constituțional și asupra evoluției libertăților civile) Rutherford contra Statele Unite (proces). ia902705.us.archive.org/9/items/ RutherfordVTheUnitedStatesTrial/1918_Rutherford_vs_the_United_States_ Trial.pdf, referință electronică accesată la accesat la 26 februarie 2020 (arhivă online – conține materiale referitoare la procesul lui Rutherford și al celorlalți șapte, inclusiv articole din ziare, nemarcate în ce privește numele și data publicării) Mulford Sibley și Ada Wardlaw (1945). Conscientious Objectors in Prison, 1940-1945 (Obiectori de conștiință în închisoare, 1940-1945). Philadelphia: Pacifist Research Bureau, pag. 24 Edward F. Waite (1944). „The Debt of Constitutional Law to Jehovah’s Witnesses” („Datoria legii constituționale față de Martorii lui Iehova”) Minnesota Law Review 1205. 28 (4) 209-246 (martie 1944) (analizează modul în care cauzele pe care Martorii le-au prezentat în fața instanțelor au contribuit la dezvoltarea dreptului constituțional) Editate și publicate de Watch Tower Bible and Tract Society of New York Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1934 (1933) (engleză), pag. 62, 63 (Activiștii catolici interferează cu emisiunile radiofonice ale lui Rutherford) Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1940 (1940) (engleză), pag. 43, 44 (Atacul de la Madison Square Garden asupra lui Rutherford)

318

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1975 (1975) (engleză), pag. 34, 35, 47, 69, 70, 101, 177-179, 207 (conține istoria Martorilor) Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2015 (2015). „Problema neutralității”, pag. 173 (comentariu privind neutralitatea) Raportul mondial al Martorilor lui Iehova pentru anul de serviciu 2019 (2020). (statistici) https://www.jw.org/ro/biblioteca/carti/raportul-pentru-anulde-serviciu-2019/, referință electronică accesată la 26 februarie 2020 Treziți-vă! (1993), „Curajul de a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc”, 22 iulie 1993, pag. 14-19 Treziți-vă! (1998), „Lupta pentru dreptul de a predica”, 22 aprilie 1998, pag. 21 Treziți-vă! (2003), „Curtea Supremă susține dreptul la libertatea de exprimare”, 8 ianuarie 2003, pag. 9-11, https://wol.jw.org/rou/wol/d/r34/lpm/102003004#h=21,12/23/2019, referință electronică accesată la 26 februarie 2020 Epoca de Aur (1920) (engleză), „«Neliniștea națiunilor»: Cauze, avertisment, rezolvare”, 29 septembrie 1920, pag. 710 (în prezent, Treziți-vă!) Martorii lui Iehova în scopul divin (1959) (engleză), pag. 17, 35, 37, 41, 77, 79, 133, 152, 178, 181-185, 207 (istoria Martorilor până în 1958) Martorii lui Iehova – Proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu (1993), pag. 47, 229, 155-158, 196, 197, 643, 648-650, 652, 655, 683-686, 717 (istoria modernă a Martorilor) Martorii lui Iehova îndeplinind în unitate voința lui Dumnezeu pe întregul pământ (1986), pag. 29 (prezintă structura organizatorică) Știri ale Regatului, vol. 1, Nr. 1 (engleză), 15 martie 1918, „Intoleranța religioasă – Continuatorii pastorului Russell sunt persecutați fiindcă le spun oamenilor adevărul – Modul în care sunt tratați Studenții în Biblie amintește de «Evul Mediu»” (pliant distribuit pe scară largă) Neutralitate (1939) (engleză) (broșură ce analizează poziția Martorilor cu privire la serviciul militar) Site-ul oficial al Martorilor lui Iehova: https://www.jw.org

Statele Unite ale Americii

319

Revelația: grandiosul deznodământ se apropie! (1989), pag. 138 (analiză a cărții biblice Revelația; conține câteva rezoluții timpurii ale Martorilor) Studii în Scripturi, vol. 1 (1886) (engleză). Prefața: „Biografie”, pag. 1, 2 (doctrine timpurii) Ce ne învață în realitate Biblia? (2015) (doctrinele de bază) Turnul de veghe (1919) (engleză), „Raportul anual pe 1919”, 15 decembrie 1919, pag. 372 Turnul de veghe (1964) (engleză), „Ierusalimul – O piatră grea pentru toate popoarele”, 1 noiembrie 1964, pag. 648 Turnul de veghe (1972) (engleză), „Numele lui Iehova este un turn tare”, 1 iulie 1972, pag. 395 Turnul de veghe (1973) (engleză), „Merită efortul”, 15 februarie 1973, pag. 122 Turnul de veghe (1973) (engleză), „Apărând adevărul lui Dumnezeu și poporul său”, 15 februarie 1973 Procese la Curtea Supremă – în ordine cronologică (Cornell Law School, Legal Information Institute [LII], https://www.law.cornell.edu) (engleză) • Lovell contra Orașului Griffin, GA, 303 U.S. 444, 451-452 (1938) • Schneider contra Statului of New Jersey (Orașul Irvington), 308 U.S. 147 (1939) • Cantwell contra Connecticut, 310 U.S. 296 (1940) • Minersville School District contra Gobitis, 310 U.S 586 (1940) • Cox et al. contra Statului New Hampshire, 312 U.S. 569 (1941) • Jones contra Orașului Opelika (I), 316 U.S. 586 (1942) • Jones contra Orașului Opelika (II), 319 U.S. 103 (1943) • Murdock contra Pennsylvania, 319 U.S. 105 (1943) • Largent contra Statului Texas, 318 U.S. 418 (1943) • Taylor contra Statului Mississippi, 319 U.S. 583 (1943) • West Virginia State Board of Education contra Barnette, 319 U.S. 624 (1943) • Prince contra Massachusetts, 312 U.S. 158 (1944) • Falbo contra Statele Unite, 320 U.S. 549 (1944)

320

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

• Follette contra Orașului McCormick, 321 U.S. 573 (1944) • Marsh contra Alabama, 326 U.S. 501 (1946) • Estep contra Statele Unite, 327 U.S. 114 (1946) • Gibson contra Statele Unite, 329 U.S. 338 (1946) • Kovacs contra Cooper, 336 U.S. 77 (1949) • Fowler contra Statului Rhode Island, 345 U.S. 67 (1953) • Dickinson contra Statele Unite, 346 U.S. 389 (1953) • Sicurella contra Statele Unite, 348 U.S. 385 (1955) • Gonzales contra Statele Unite, 348 U.S. 407 (1955) • Watch Tower Bible & Tract Society of New York, Inc. contra Stratton, 536 U.S. 150 (2002)

4. Tudor Petcu: Puteți menționa Martori ai lui Iehova care au suferit în țara dumneavoastră sau alte persoane care au avut un impact asupra Martorilor lui Iehova din țara dumneavoastră și unde pot fi citite mărturiile lor? Enumerarea este făcută în ordinea în care apar în textul principal.190 Lista îi include pe cei implicați în cauzele de la Curtea Supremă, dar la care nu s-a făcut referire în mod individual. Charles Taze Russell (1852-1916) – Fondatorul grupării religioase cunoscute în prezent Martorii lui Iehova. Joseph F. Rutherford (1869-1942) – Al doilea președinte al Watch Tower Bible and Tract Society; întemnițat împreună cu alți șapte reprezentanți ai organizației între 1918-1919 pentru presupuse fapte comise împotriva eforturilor de război. Woodrow Wilson (1856-1924) – Al 28-lea președinte al Statelor Unite; a coordonat eforturile americane de război în Primul Război Mondial și a promulgat Legea contra spionajului și Legea sedițiunii. Shirley Jackson Case – Teolog și istoric eclesiastic care i-a inclus pe adepții lui Russell printre „premilenialiștii” criticați de el într-un eseu prorăzboi din 1918. B. F. Wyland – Cleric congregaționalist care a cerut interzicerea Studenților în Biblie în 1918. 190 Experiențele lor pot fi consultate aici: jw.org (Bibliotecă Online); Martorii lui Iehova sub lupă: Persecuția religioasă la începutul revoluției drepturilor de Shawn Francis Peters; Martorii lui Iehova de Marley Cole; site-uri web autentice.

Statele Unite ale Americii

321

James Franklin Bell – General-maior al armatei americane; i-ar fi spus lui Rutherford și unui alt reprezentant al Societății Watchtower că existase o propunere eșuată de a impune pedeapsa cu moartea pentru încălcarea Legii contra spionajului ce s-a dorit a fi folosită împotriva lor. Charles J. Crews, dl. și dna. B. Merriman, M. R. Charley, S. H. Griffin – Persoane menționate într-un articol din 1920 în Epoca de Aur drept victime ale gloatelor sau ale arestărilor abuzive din timpul Primului Război Mondial. Emma Martin – Studentă în Biblie (Martoră a lui Iehova) din California; era văduvă și a fost trimisă la închisoare în 1920 împreună cu alte câteva persoane pentru presupusa încălcare a Legii contra spionajului. Hayden C. Covington (1911-1978) – Avocat principal al Martorilor lui Iehova în anii 1930 și 1940; recunoscut pentru numeroase progrese în elaborarea teoriei legislației privind drepturile civile. Alma Lovell – Arestată pentru că a predicat în orașul Griffin, Georgia; personaj-cheie în cauza Lovell contra Orașului Griffin, care a dus la invalidarea hotărârii locale ce interzicea distribuirea de literatură fără autorizație. Charles Evans Hughes (1862-1948 ) – Președinte al Curții Supreme a Statelor Unite; a redactat motivarea unanimă în cauza Lovell. Clara Schneider – Condamnată pentru încălcarea hotărârii care interzicea distribuirea de literatură pe străzile publice; cauza Clara Schneider contra Statului New Jersey a condus la decizia de referință ce a invalidat acest tip de hotărâri. Newton, Jesse și Russell Cantwell – Tată și doi fii, arestați în timp ce mergeau din casă în casă în New Haven, Connecticut. Cauza Cantwell contra Statului Connecticut a dus la anularea hotărârii care cerea colportorilor să obțină autorizație și s-a stabilit că simpla exprimare a unei opinii religioase nu constituie incitare la revoltă. Rosco Jones – Arestat în Opelika, Alabama, pentru că nu a plătit taxa pentru autorizație înainte de a distribui literatură. Curtea Supremă s-a pronunțat împotriva sa în 1942, dar a anulat această hotărâre un an mai târziu. Grace Marsh – Condamnată pentru încălcarea proprietății prin predicarea într-un oraș proprietate a unei companii private; condamnarea a fost anulată

322

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

în 1946 prin decizia istorică a Curții Supreme în cauza Marsh contra Alabama. Robert Murdock – Personaj-cheie în hotărârea istorică din 1943, prin care Curtea Supremă anula decizia anterioară, din cauza Jones, și invalida taxa pentru autorizație necesară distribuirii de literatură. Domnul și doamna R.J. Adair – Închiși timp de 78 de zile pentru că au predicat în Caruthersville, Missouri, în 1941. Charles Coughlin (1891-1979) – Profascist și preot romano-catolic care a stârnit opoziție împotriva Martorilor lui Iehova. Carleton B. Nicholls Jr. – Elev de opt ani din Lynn, Massachusetts, al cărui refuz de a saluta drapelul american la școală a făcut obiectul știrilor naționale în 1935. Lillian și William Gobitas (Gobitis) – Elevi care au refuzat să salute drapelul în Minersville, Pennsylvania; hotărârea nefavorabilă a Curții Supreme în cauza lor a declanșat un val de persecuții violente împotriva Martorilor în 1940. Felix Frankfurter (1882-1965) – Fondator al American Civil Liberties Union și judecător al Curții Supreme care a redactat motivarea deciziei în cauza Gobitas (Gobitis).191 Harlan Stone (1872-1946) – Singurul judecător al Curții Supreme care a avut o opinie diferită în cauza Gobitas (Gobitis). A. H. Macmillan (1877-1966) – Autor și reprezentant oficial al Martorilor lui Iehova; întemnițat împreună cu Rutherford și alți șase în anii 1918-1919. Harry Emerson Fosdick și Reinhold Niebuhr – Clerici proeminenți care, în 1940, au semnat un raport al American Civil Liberties Union ce condamna persecutarea Martorilor lui Iehova. Victor Blackwell – Martor al lui Iehova și avocat care a contribuit alături de Covington în numeroase cauze de drepturi civile. Grace Trent și Lucy McKee – Martori condamnați și închiși pentru sedițiune și „complot de instigare la revoltă” în Connersville, Indiana. 191 Numele de familie al elevilor apare scris greșit în documentele instanței.

Statele Unite ale Americii

323

Victor Schmidt – Martor al lui Iehova și avocat care i-a apărat pe Trent și pe McKee; el și soția sa au fost atacați și bătuți după verdictul din procesul Connersville. Paul Schmidt – Concediat de la locul de muncă pe care îl avea la compania Pittsburgh Plate Glass, orașul Clarksburg, Virginia de Vest, datorită convingerilor sale religioase. A câștigat o bătălie juridică prin care concedierea sa a fost anulată. Eleanor Roosevelt (1884-1962) – Soția președintelui american Franklin D. Roosevelt; a luat apărarea Martorilor în timpul persecuției din 1940. Francis B. Biddle (1886-1968) – Procurorul general al Statelor Unite; a denunțat public valul de violență împotriva Martorilor în cel puțin trei ocazii diferite între 1940 și 1941. Marie și Gathie Barnette – Inculpați în hotărârea istorică Barnette contra West Virginia, prin care s-a invalidat decizia din cauza Gobitis și s-a susținut că autoritățile nu pot constrânge cetățenii să-și însușească o anumită opinie religioasă sau politică. Robert H. Jackson (1892-1954) – Judecător la Curtea Supremă; a redactat motivarea majorității judecătorilor în cauza Barnette. August Dickmann – Martor al lui Iehova executat în 1939 în lagărul de concentrare din Sachsenhausen, lângă Berlin, Germania, pentru că refuzase serviciul militar. Nick Falbo – Personaj-cheie în cauza care a dus la hotărârea Curții Supreme a Statelor Unite de a refuza inculpaților Martori posibilitatea recursului în cazul unor presupuse erori de clasificare făcute de comisiile de recrutare. Frank F. Murphy (1890-1949) – Magistrat la Curtea Supremă, care a avut o altă opinie în cauza Falbo și autor al motivării în cauza Estep. William Estep – Pârât în cauza de la Curtea Supremă; decizia a fost în favoarea Martorilor încarcerați în temeiul precedentului hotărârii Falbo. Ernie Strobel – Obiector de conștiință Martor, bătut de soldați în California pentru că refuzase să salute drapelul.

324

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Herbert Weatherbee – Martor al lui Iehova și obiector de conștiință condamnat pe viață la muncă silnică pentru că a refuzat să salute drapelul (sentința a fost ulterior abrogată). Harry S. Truman (1884-1972) – Al 33-lea președinte al Statelor Unite; a acordat, în 1947, amnistii celor condamnați în baza Legii recrutării, dar nu și majorității acuzaților Martori ai lui Iehova. George Lewis Dickinson – Arestat în 1951 pentru încălcarea Legii încorporării; cauza sa a stabilit precedentul în baza căruia grupările religioase pot decide singure pe cine desemnează ca slujitori ordinați. Anthony Sicurella – Inculpat în cauza din 1955 de la Curtea Supremă, în urma căreia li se recunoștea statutul de obiector de conștiință chiar și celor care susțineau războiul „spiritual”. 5. Tudor Petcu: Reflectând la timpurile prezente, care este gândul spiritual fundamental și mesajul pe care l-ați transmite societății contemporane ca reprezentant al Martorilor lui Iehova? Nu mai puțin important, mă simt tentat să vă întreb cum ar trebui să citim Biblia și să înțelegem Regatul lui Iehova într-o epocă dominată de valorile pragmatismului social? Martorii lui Iehova cred că Dumnezeu, Creatorul omenirii, al cărui nume este Iehova, merită pe deplin închinarea și ascultarea tuturor oamenilor. Ei cred că Dumnezeu și-a revelat scopul cu privire la omenire în paginile Bibliei și că, deși a permis ca familia umană să se abată un timp de la scopul divin inițial, Iehova a întemeiat un Regat ceresc condus de Fiul său, Isus. Acesta are autoritatea de a pune capăt sistemului de lucruri uman din prezent și de a transforma pământul într-un paradis spre folosul etern al omenirii. Ei mai cred că, pentru a se bucura de aceste binecuvântări viitoare, oamenii trebuie să învețe care este voința lui Dumnezeu și să-și aducă viața în armonie cu aceasta și cu principiile divine, așa cum sunt ele dezvăluite în Biblie. Martorii lui Iehova cred că Biblia este Cuvântul propriu-zis al lui Dumnezeu și că în paginile ei se regăsesc multe ilustrări, figuri de stil și alte exprimări simbolice. Au început să studieze Biblia în anii 1870, fără a avea opinii preconcepute în ce privește doctrinele principalelor confesiuni ale creștinătății. Principiul călăuzitor a fost că învățăturile corecte pot fi descoperite doar printr-o analiză atentă a întregii Biblii. Martorii lui Iehova își revizuiesc concluziile și publică noi înțelegeri ale unor pasaje biblice dacă din cercetările lor reiese această necesitate. Așadar, cum privesc Martorii lui Iehova societatea de astăzi în lumina înțelegerii lor biblice?

Statele Unite ale Americii

325

Prin intermediul Cuvântului său scris, Biblia, Iehova Dumnezeu a explicat ce este binele și răul, ce aduce foloase omului și ce este dăunător. Dumnezeu dorește ca toți oamenii să facă binele; totuși a stabilit o limită până când permite omenirii să facă rău și să ruineze planeta. Potrivit înțelegerii biblice pe care Martorii lui Iehova o au, omenirea se află acum la sfârșitul perioadei în care Dumnezeu permite ca aceste lucruri rele să existe. Martorii lui Iehova își îndeamnă semenii să învețe ce spune Dumnezeu despre relațiile interumane, despre promisiunile sale cu privire la pământ și omenire și despre dovezile care arată că Dumnezeu are puterea și voința de a înfăptui ce a promis. Aceste învățături au la bază înțelegerea relatării biblice din cartea Geneza despre Grădina Edenului. Potrivit Bibliei, un înger rebel a pretins că poate conduce pământul și omenirea mai bine decât Dumnezeu. Lui i s-a alăturat în răzvrătire și primul cuplu uman.192 Dumnezeu nu i-a nimicit pe rebeli pentru a-și impune autoritatea, ci le-a acordat acestora timp să dovedească dacă pretenția lor era adevărată. În același timp, Dumnezeu a început să pună bazele unei forme de guvernare care să elimine problemele ce aveau să fie cauzate de oamenii și îngerii rebeli. El i-a încredințat această guvernare Fiului său îngeresc, Isus Cristos.193 Martorii lui Iehova consideră că timpul scurs până acum dovedește fără echivoc că guvernarea umană duce la subjugarea omului și la ruinarea pământului194 și că trăim cu adevărat ultimele zile ale guvernării umane nelegiuite. În răspunsul oferit la întrebarea anterioară, s-a arătat ce anume consideră Martorii lui Iehova că reprezintă acte de închinare aduse Statului. Martorii lui Iehova înțeleg că Regatul lui Dumnezeu este un guvern real, instaurat deja în ceruri, al cărui rege este Isus, Fiul lui Dumnezeu, care în curând va guverna peste tot pământul.195 Așa cum arată Sfintele Scripturi, Martorii lui Iehova sunt convinși că Regatul va pune capăt nedreptății și inegalității și va instaura dreptatea și egalitatea perfecte pentru toți oamenii.196 Guvernul lui Dumnezeu va pune capăt sărăciei, criminalității, violenței, războaielor, foametei, bolilor și chiar morții. Va face dreptate, o dreptate perfectă, va aduce pământul la starea de paradis și le va garanta viață eternă tuturor oamenilor care aleg să-i fie loiali lui Dumnezeu și acestuia.197

192 Martorii cred că „zilele” de creare menționate în cartea biblică Geneza nu sunt zile literale de 24 de ore, ci perioade de timp, fiecare având început și sfârșit. Totuși, Martorii cred că această relatare nu este o simplă alegorie și că ea prezintă evenimente reale. Astfel, numele primului om este Adam, al primei femei, Eva, iar îngerul rebel este numit Satan, sau împotrivitor, și Diavol, sau calomniator. (Geneza, capitolele 1-3) 193 Unele versete biblice care susțin aceste afirmații sunt: Geneza 3:15; Isaia 9:6, 7; Daniel 2:44; Ioan 18:36; Efeseni 1:8-10 și Revelația 11:15. 194 Referindu-se la rezultatele guvernării umane, Martorii îndreaptă atenția asupra unor versete precum Eclesiastul 8:9 și Revelația 11:18. 195 Marcu 13:8-37; Revelația 6:1-8; 11:15; 12:7, 8. 196 Psalmul 72:12, 13; Daniel 2:44; Mica 4:4. 197 Psalmul 11:5; 37:29; 72:16; Isaia 25:8; 33:24; 65:21-25; Revelația 11:18; 21:3-5.

326

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Mesajul Martorilor lui Iehova se concentrează pe aceste învățături biblice chiar dacă unii oameni au o cu totul altă viziune asupra vieții, iar societatea umană de azi îmbrățișează pragmatismul social. Acest curent nu influențează activitatea de evanghelizare a Martorilor lui Iehova, în același fel în care nici naționalismul sau ideologiile religioase curente nu i-au determinat să încalce normele divine. Martorii lui Iehova consideră că au obligația morală de a le predica semenilor învățăturile Bibliei. Astfel toți oamenii pot nutri aceeași speranță și hotărâre asemenea lor în vremurile tulburi din prezent. Acesta este mesajul lor: ‘vestea bună despre Regat’.198 Martorii lui Iehova și-au adaptat activitatea de predicare la timpurile schimbătoare ale ultimului secol. Astfel, dacă decenii la rând i-au vizitat pe oameni la locuințele lor, în prezent ei depun eforturi pentru a-și răspândi mesajul și pe străzi și în locuri publice. În plus, Martorii predică și online, îndreptându-le oamenilor atenția asupra site-ului lor oficial, jw.org. În timp ce și-au schimbat și îmbunătățit metodele de predicare, mesajul Martorilor lui Iehova a rămas același, el nedepinzând de vremuri sau de filozofiile umane. Cu mai bine de șase decenii în urmă, istoricul Charles S. Braden a scris: „Sub imperativul divin de a face cunoscut iminentul sfârșit al veacului și venirea Teocrației, Martorii lui Iehova caută să-și transmită mesajul prin orice mijloc posibil. Nu trebuie să ne surprindă dacă vor găsi noi metode ca să facă aceasta”.199 El a mai menționat un lucru cât se poate de evident în prezent: „Martorii lui Iehova au umplut literalmente pământul cu mărturia lor”.200 6. Tudor Petcu: Având în vedere că suferința a marcat istoria Martorilor lui Iehova în diverse decade și țări, v-aș ruga să explicați, în lumina Sfintelor Scripturi, care este cel mai bun mod de a percepe suferința. Biblia îl descrie pe Iehova Dumnezeu drept un Dumnezeu al iubirii. De aceea, Martorii lui Iehova cred că nu Iehova Dumnezeu este cauza suferinței. Ei cred că suferința este rezultatul răzvrătirii umane împotriva suveranității, normelor și legilor lui Dumnezeu, care a adus cu sine boala, criminalitatea, războiul și moartea. În plus, ascultarea de Dumnezeu și loialitatea față de el duc deseori la persecuții sau chiar la martiriul din cauza împotrivirilor. Martorii lui Iehova nu-și doresc astfel de suferințe, dar le înfruntă fără a face compromis. Astfel, ei le vorbesc în tăcere celorlalți despre suveranitatea lui Dumnezeu și guvernarea Sa. 198 Matei 24:24. 199 These Also Believe: A Study of Modern American Cults and Minority Religious Movements (Și aceștia cred: Studiu asupra sectelor americane moderne și mișcărilor religioase minoritare) (engleză), de Charles Samuel Braden, 1957, (New York: The MacMillan Co.), pag. 370. 200 Ibid.

Statele Unite ale Americii

327

Lordul Acton, istoric catolic englez din secolul al XIX-lea, a scris următoarele despre libertatea religioasă în sfera politică și socială: „Libertatea religioasă, așadar, este posibilă doar acolo unde coexistența diferitelor religii este admisă, dându-li-se în egală măsură tuturor dreptul de a se guverna potrivit propriilor principii”.201 Intoleranța religioasă față de o comunitate ce are o teologie diferită de a majorității celorlalte religii a fost și continuă să fie motivul persecuțiilor suportate de Martorii lui Iehova atât în Statele Unite, cât și în numeroase alte țări. Intenția a fost și este obligarea membrilor acestei comunități să acționeze contrar propriilor convingeri și să adopte credințele și normele predominante, precum implicarea în probleme politice și sociale.202 Martorii lui Iehova cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care respectă normele divine, fără a face compromisuri. Ei refuză să-și încalce conștiința sau să se conformeze normelor acceptate pe scară largă dacă acestea sunt în contradicție cu convingerile lor. Martorii lui Iehova respectă dreptul semenilor lor de a avea convingeri sau principii religioase diferite de ale lor. Dumnezeu l-a creat pe om cu liber arbitru; prin urmare, fiecare îi dă socoteală personal Creatorului pentru convingerile sale. E adevărat, Martorii le predică altora despre propriile convingeri (ceea ce poate aduce cu sine persecuții); însă ei nu-i forțează pe oameni să le adopte. Deseori acest mod de acțiune nu a fost împărtășit de semenii lor. De exemplu, în Statele Unite, Martorii lui Iehova au avut de înfruntat de-a lungul timpului intoleranța comunității suportând abuzuri, compărând în fața instanțelor și ducând adevărate bătălii juridice.203

201 The History of Freedom and Other Essays (Istoria libertății și alte eseuri) (engleză), John Emerich Edward Dalberg, Lordul Acton, ed. John Neville Figgis & Reginald Vere Laurence (Londra: Macmillan, 1907), pag. 152 (https://oll.libertyfund.org/titles/75), referință electronică accesată la 29 decembrie 2021. 202 „Martorii lui Iehova nu încearcă să interfereze cu programele niciunei națiuni menite să promoveze patriotismul. Ei nu contestă dreptul altora de a se angaja în astfel de ceremonii, dacă aceasta este alegerea lor. Martorii doresc doar libertatea de a se închina lui Dumnezeu fără a fi hărțuiți, libertate garantă de lege.” – „Patriotism and Religious Freedom” (Patriotismul și libertatea religioasă), Turnul de veghe, 15 noiembrie 1962 (engleză), pag. 700-702. 203 Expresia „libertate de religie” este mai compactă decât expresia „libertatea de a practica propria religie” și este adesea folosită ca scuză. În general, unele autoritățile guvernamentale afirmă că sunt garantul libertății religioase, dar în fapt ele îngrădesc tot în afară de gândurile și convingerile practicare în privat. Pentru Martorii lui Iehova libertatea de credință este importantă, dar mai valoroasă este libertatea de a-și practica credința, de a trăi conform ei. Libertate de religie înseamnă în acest caz exercitarea dreptului de a-și practica convingerile în public și în particular, cu atât mai mult cu cât nu le fac rău altora. (A se vedea, de exemplu, Art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerile, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor”. [https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf]), referință electronică accesată la 21 decembrie 2021. Cauzele în care Martorii lui Iehova au compărut cu succes au avut drept scop clarificarea sensului fiecăreia dintre aceste expresii: „libertate de religie” și „libertatea de a practica propria religie”.

328

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Prin urmare, ei cred că persecuțiile se datorează tocmai respectării principiului biblic din 2 Timotei, capitolul 3, versetul 12, unde citim că „toți cei care doresc să trăiască cu devoțiune sfântă în unitate cu Cristos Isus vor fi și ei persecutați”. În plus, Isus și-a avertizat în repetate rânduri discipolii spunând: „Sclavul nu este mai mare decât stăpânul lui. Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi. ... Vă vor face toate acestea din cauza numelui meu ... Lumea i-a urât, fiindcă ei nu fac parte din lume, așa cum nici eu nu fac parte din lume”.204 În renumita sa Predică de pe Munte, discursul despre care adesea se spune că este esența creștinismului, Isus, vorbind despre fericire, a menționat: „Fericiți sunt cei persecutați pentru dreptate, căci al lor este Regatul cerurilor! ... Fericiți sunteți voi când oamenii vă batjocoresc și vă persecută și, mințind, spun tot felul de lucruri rele împotriva voastră din cauza mea! Bucurați-vă și exultați, fiindcă răsplata voastră este mare în ceruri; căci așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră”.205 Cuvintele apostolului Pavel și ale lui Isus se aplică și Martorilor lui Iehova de azi, care se așteaptă la persecuții. Martorii lui Iehova nu sunt surprinși când suferă deoarece își păstrează ferm loialitatea față de Iehova Dumnezeu și de Fiul său. Totuși, în Evanghelia după Matei, capitolul 10, versetul 23, citim: „Când vă vor persecuta într-un oraș, să fugiți în altul”. Fără îndoială, deși nu își doresc să fie martiri,206 Martorii lui Iehova înțeleg că nu este întotdeauna posibil să evite persecuțiile și țin cont de principii precum cel din 1 Petru capitolul 5, versetele 8 și 9: „Rămâneți lucizi, vegheați ... tari în credință, știind că întreaga comunitate a fraților voștri din lume trece prin aceleași suferințe”. Întrucât prin învățăturile și principiile lor sunt cu adevărat diferiți de celelalte religii, Martorii lui Iehova au fost nevoiți deseori să facă față intoleranței, opozițiilor și chiar condamnărilor la închisoare, abuzurilor și morții. Totuși ei sunt hotărâți să continue să-și arate iubirea pentru Iehova Dumnezeu, pentru Fiul său și pentru semeni și să-și îndeplinească misiunea divină de a proclama mesajul despre Dumnezeu și Regatul Său. Secțiunea „Martorii lui Iehova din Statele Unite: Un secol de dușmănie și persecuții” invoca încă de la început câteva cuvinte ale istoricului Charles Samuel Braden. Cu peste 60 de ani în urmă el i-a inclus pe Martori într-o monografie a grupărilor religioase ale vremii. Monografia sa se încheia cu o idee care azi, după mai bine de un secol de persecuții îndurate de Martorii lui Iehova, este mai adevărată ca oricând: „Este foarte probabil că această mișcare va deveni din ce în ce mai puternică”.

204 Matei 15:18-21; 17:14. 205 Matei 5:10-12. 206 Unii critici susțin că Martorii lui Iehova vor să fie persecutați. Această acuzație nu este adevărată, așa cum o demonstrează secțiunea „Martorii lui Iehova din Statele Unite: Un secol de dușmănie și persecuții”.

Statele Unite ale Americii

Imaginea 26.1a Cei opt Martori din conducerea Watch Tower care au fost închiși în iunie 1918

329

330

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 26.1b Hayden Covington, 1939

Statele Unite ale Americii

Imaginea 26.1c William Henry Gobitas, Walter Gobitas și Lillian Gobitas după ce copiii au fost exmatriculați pentru că nu au salutat drapelul

331

332

Suprimarea libertății religioase: Persecutarea Martorilor lui Iehova

Imaginea 26.1d Extras dintr-un ziar; în fotografie apar Bessie, Grace și Miriam Estep, precum și Ruth Dawson în Închisoarea Wetmoreland County

Tudor Petcu, absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității București cu o teză despre etica filosofică a Papei Ioan Paul al II-lea, este eseist și publicist ale cărui preocupări vizează în special analiza din perspectivă fenomenologică a istoriei recente. De altfel, cercetările sale se remarcă mai ales prin articolele publicate în jurnalul internațional Studia Hebraica, unde încearcă să evidențieze raportul care s-a creat între conștiința filosofică a secolului al XX-lea și fenomenul Auschwitz.

„Dacă cineva crede că are cunoștință despre un lucru, nu-l cunoaște încă așa cum ar trebui să-l cunoască.” (Apostolul Pavel)

Pentru volumul I accesați linkul: https://issuu.com/tudorpetcu/docs/persecutarea_martorilor_lui_iehova

Pentru a descărca cartea in format PDF accesați linkul: https://bit.ly/35T0iVC