UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
ADMITERE LICENŢĂ | 2012
Cluj-Napoca
ianuarie 2012
Această broşură prezintă specializările oferite de Universitatea Babeş-Bolyai la nivel licenţă, la admiterea din 2012. Informaţii despre admitere se pot obţine şi prin internet la pagina http://www.ubbcluj.ro. Vă rugăm, accesaţi de pe acestă pagină atât informaţiile generale ale universităţii despre admitere, cât şi informaţiile despre specializările dorite pe paginile facultăţilor. Acestea se accesează de pe pagina principală din meniul „structura”, apoi „facultăţi”. Pentru orice detalii, respectiv informaţii definitive privind specializările, vă rugăm să vă adresaţi comisiilor de admitere de la facultăţile care asigură aceste specializări. Numărul locurilor de şcolarizare – locuri gratuite (bugetate) şi cele cu taxă – sunt comunicate de către minister şi universitate ulterior redactării acestei broşuri informative. Modificările ulterioare care se impun prezentului material, în eventuala apariţie a unor noi reglementări din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, respectiv în urma autorizării unor noi specializări, se vor comunica prompt şi prin toate mijloacele disponibile. Responsabilitatea revine Comisiilor de admitere din facultăţi, Centrului de imagine şi relaţii cu presa şi Oficiilor permanente de admitere.
Editat de Rectoratul Universităţii Babeş-Bolyai Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, Cluj-Napoca Tel: 0264-405.300, Fax: 0264-591.906 E-mail: corina.sirlincan@ubbcluj.ro erzsebet.kozma@ubbcluj.ro Internet:http://www.ubbcluj.ro
Admitere 2012
CUPRINS Calendarul admiterii 2012 sesiunea din iulie
5
FACULTĂŢI, SPECIALIZĂRI ŞI CRITERII DE SELECŢIE Facultatea de Matematică şi Informatică Facultatea de Fizică Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică Facultatea de Biologie şi Geologie Facultatea de Geografie Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului Facultatea de Drept Facultatea de Litere Facultatea de Istorie şi Filosofie Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Facultatea de Studii Europene Facultatea de Business Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Facultatea de Teologie Ortodoxă Facultatea de Teologie Greco-Catolică Facultatea de Teologie Reformată Facultatea de Teologie Romano-Catolică Facultatea de Teatru şi Televiziune
17 20 23 27 30 32 33 34 41 46 48 50 53 58 60 63 65 70 72 74 76
LISTA SPECIALIZĂRILOR LA ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ Facultatea de Drept Facultatea de Istorie şi Filozofie Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
89 89 91 91 3
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Facultatea de Studii Europene Facultatea de Business Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Facultatea de Geografie
92 94 94 95 96
LISTA SPECIALIZĂRILOR LA FRECVENŢĂ REDUSĂ Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
97
CALENDARUL de desfăşurare a admiterii la facultăţi NIVEL LICENŢĂ – sesiunea din iulie 2012 1. Matematică şi Informatică 17 – 24 iulie 2012 (cu excepţia zilei de 22 iulie 2012) între orele 9.00 – 14.00 – Înscrierea candidaţilor la sediul facultăţii din Cluj-Napoca 17 – 20 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor la centrele regionale 25 iulie 2012 ora 8.00 – Proba scrisă opţională în sediul central al Universităţii, str. Kogălniceanu nr.1 25 iulie 2012, ora 12.00 – Probă eliminatorie de limba engleză, în clădirea centrală a Universităţii str. Kogălniceanu nr. 1 (se vor consulta precizările din Regulamentul de admitere al Facultăţii de Matematică) 25 iulie 2012- Afişarea rezultatelor după prima fază 26 iulie 2012, orele 10.00 – 12.00, respectiv 12,00-14,00 – Depunerea şi rezolvarea contestaţiilor 27 – 28 iulie 2012, între 9.00-14.00 – Confirmarea locului obţinut 28 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor după etapa confirmării 30 iulie 2012, între orele 9.00-12.00 – Achitarea primei rate a taxei de şcolarizare pentru candidaţii care au fost declaraţi admişi în data de 28 iulie 2012 pe locuri cu taxă 30 iulie 2012 – Redistribuirea candidaţilor pe locuri cu taxă rămase disponibile 30 iulie 2012, între 14.00-16.00 – Achitarea primei rate a taxei de şcolarizare de către candidaţii admişi în data de 30 iulie 2012 pe locuri cu taxă 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale ale concursului de admitere 2. Fizică 16 – 20 iulie şi 23 - 27 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 27 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 30 – 31 iulie 2012 – Confirmarea locurilor 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale
5
3. Chimie şi Inginerie Chimică 16 - 23 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 24 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 25 - 26 iulie 2012 – Confirmarea locurilor 27 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor în urma redistribuirii locurilor rămase neocupate 28 şi 30 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului de către candidaţii admişi în urma redistribuirilor 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale 4. Biologie şi Geologie 16 – 20 iulie 2012, orele 9.00 – 14.00, 21 iulie 2012 orele 9.00 –12.00 şi 23 – 25 iulie 2012, orele 9.00 –14.00 – Înscrierea candidaţilor 25 iulie 2012 – Comunicarea rezultatelor concursului de admitere 26 – 29 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului 30 iulie 2012 – Redistribuirea locurilor disponibilizate 30 – 31 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului după redistribuire 5. Geografie 16 – 20 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor, orele 9.00 – 13.00 22 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 23 – 25 iulie 2012 – Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi şi perioada de depunere a cererilor de redistribuire pentru candidaţii respinşi (orele 9.00-13.00) 27 iulie 2012 – Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi în urma redistribuirii (orele 9.00 –13.00) 28 iulie 2012 – Afişarea listelor finale (ora 16.00)
6. Ştiinţa şi Ingineria Mediului 16 – 20 iulie 2012 şi 23 – 24 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor Admitere 2012
24 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 25, 26, 27 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului 28 iulie 2012 – Comunicarea rezultatelor în urma confirmărilor 30 – 31 iulie 2012 – Confirmarea locului în urma glisărilor/redistribuirilor 31 iulie 2012 – Comunicarea rezultatelor finale din sesiunea iulie 7. Litere 16 – 23 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 25 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 25 – 27 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale 8. Drept 16 – 20 iulie 2012 – Înscrieri 20 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 21 – 22 iulie 2012 – Depunerea contestaţiilor şi soluţionarea acestora 23 – 27 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului şi redistribuirea locurilor disponibilizate 27 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale 9. Istorie şi Filosofie 16 – 22 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 23 iulie 2012 – Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi şi comunicarea rezultatelor concursului de admitere 24 – 30 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului 31 iulie 2012 – Comunicarea rezultatelor finale 10. Sociologie şi Asistenţă Socială 16 – 21 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor (luni-vineri: 9.00 – 15.00, sâmbătă: 9.00 – 12.00) 23 iulie 2012 – Afişarea listei cu candidaţii înscrişi 7
23 – 26 iulie 2012 – Confirmarea locului obţinut după prima fază a concursului de admitere şi depunerea cererilor de redistribuire 27 iulie 2012 – Anunţarea rezultatelor după redistribuire 27 – 30 iulie 2012 – Confirmarea locului obţinut după redistribuire 31 iulie 2012 – Afişarea listelor finale 11. Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 16, 17, 18, 19, 20, 21, 23 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 24 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 25, 26, 27 iulie 2012 – Confirmarea locurilor, depunerea cererilor de redistribuire 28 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor după redistribuiri 30 – 31 iulie 2012 – Confirmarea locurilor după redistribuiri 31 iulie 2012 – Afişarea listelor finale 12. Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor 16 – 20 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 21 iulie 2012 – Afişarea listei cu candidaţii înscrişi, culegerea şi înregistrarea observaţiilor (erori , omisiuni etc.) 23 iulie 2012 – Probă de competenţă lingvistică 23 iulie 2012 – Prelucrarea datelor 23 iulie 2012 – Comunicarea rezultatelor 24 – 27 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului 28 iulie 2012 – Redistribuirea locurilor rămase neocupate sau disponibilizate ca urmare a neconfirmării 30 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului după redistribuire 30 iulie 2012 – Redistribuirea locurilor neconfirmate şi afişarea rezultatelor 31 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului după a doua redistribuire 31 iulie 2012 – Comunicarea rezultatelor la sfârşitul sesiunii de admitere 13. Studii Europene 16 – 23 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 23 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 24 – 26 iulie 2012 – Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi pe Admitere 2012
locurile bugetate în prima etapă a redistribuirilor 26 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor după prima etapă a redistribuirilor 27 – 28 iulie 2012 – Confirmarea locurilor în regim bugetat în a doua etapă a redistribuirilor 24 – 30 iulie 2012 – Confirmarea locurilor în regim cu taxă 29 iulie 2012 – Depunerea contestaţiilor 30 iulie 2012 – Rezolvarea contestaţiilor 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale 14. Business 17 – 23 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 23 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor iniţiale 24 iulie 2012 – Depunerea contestaţiilor 24 – 27 iulie 2012 – Confirmarea locurilor obţinute prin concurs 27 iulie 2012 – Redistribuirea locurilor rămase neocupate 28 – 30 iulie 2012 – Confirmarea locurilor după redistribuire 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale Proba de limba engleză (pentru specializarea cu predare în limba engleză) – La sfârşitul fiecărei zile de înscrieri la ora 16.00. Examenul va avea loc la sediul Facultăţii de Business. 15. Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării 16 – 22 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 23 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor iniţiale 24, 25 iulie 2012 – Contestaţii, înregistrarea observaţiilor, erorilor, omisiunilor 24 – 27 iulie 2012 – Confirmarea locurilor 28 iulie 2012 – Redistribuirea locurilor rămase neocupate sau disponibilizate ca urmare a neocupării 29 iulie 2012 – Rezultate după redistribuiri 30 iulie 2012 – Confirmarea locurilor după redistribuire 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale
9
16. Educaţie Fizică şi Sport Specializarea Educaţie fizică şi sportivă 16 – 18 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor la sediul FEFS Cluj-Napoca, Bistriţa 19 iulie 2012 – Procesarea datelor 20 – 22 iulie 2012 – Traseul aplicativ pentru evaluarea aptitudinilor motrice 23 iulie 2012 – Procesarea datelor 24 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 25 – 27 iulie 2012 – Confirmarea locurilor 28 iulie 2012 – Redistribuiri 29 iulie 2012 – Confirmarea locurilor după redistribuiri 30 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale Acest calendar este valabil şi pentru admiterea la IFR. Specializarea Kinetoterapie 16 – 18 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor la sediul FEFS Cluj-Napoca, Bistriţa 19 iulie 2012 – Procesarea datelor 20 iulie 2012 – Testul grilă la BIOLOGIE 23 iulie 2012 – Procesarea datelor 24 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 25 iulie 2012 – Contestaţii 26-27 iulie 2012 – Confirmarea locurilor 28 iulie 2012 – Redistribuiri 29 iulie 2012 – Confirmarea locurilor după redistribuiri 30 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale
17. Teologie Ortodoxă 16 - 21 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 23 iulie 2012 – Proba scrisă pentru specializarea Teologie Ortodoxă Admitere 2012
Pastorală – Interviul pentru licenţiaţi şi cei de la a doua specializare – Proba practică pentru specializarea Artă Sacră 25 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 25 - 28 iulie 2012 – Confirmarea locurilor 30 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale 18. Teologie Greco-Catolică Departamentele: Cluj, Blaj şi Oradea 16 - 20 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 24 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 25 - 27 iulie 2012 – Confirmarea rezultatelor (Depunerea actelor în original) 19. Teologie Reformată 16 - 27 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor cu excepţia zilelor de 21 şi 22 iulie 2012 30 iulie 2012 – Susţinerea probei de aptitudini muzicale la specializarea Pedagogie Muzicală, la sediul facultăţii, pe str. Horea nr. 7, de la ora 9,00 30 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 30 - 31 iulie 2012 – Confirmarea locurilor 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor finale 20. Teologie Romano-Catolică 16 - 26 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 27 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 27 - 30 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului şi depunerea actelor pentru cei admişi 30 iulie 2012 – Redistribuirea locurilor disponibile 31 iulie 2012 – Confirmarea ocupării locului după redistirbuire 31 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor după redistribuire
21. Teatru şi Televiziune Artele spectacolului (Actorie) – linia română şi linia maghiară 16-21 iulie 2012 - Înscrierea candidaţilor 22 iulie 2012 - Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi 23-24 iulie* 2012 - Etapa I (Proba eliminatorie) 25 iulie 2012 - Etapa II (Proba I atelier) 26 iulie 2012 - Etapa II (Proba II monolog) 27 iulie 2012 - Afişarea rezultatelor 28-29 iulie 2012 - Confirmarea definitivă a celor admişi pe locuri bugetate (între orele 10,00-14,00) 30 iulie 2012 - Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi pe locuri cu taxă (între orele 10,00-14,00) 31 iulie 2012 - Refacerea clasamentului şi afişarea listei finale a candidaţilor admişi * în funcţie de numărul de candidaţi, proba eliminatorie se va desfăşura într-o zi sau în două zile. Artele spectacolului (Regie) 16 – 21 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 22 iulie 2012 – Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi 23 iulie 2012 – Etapa I (Proba eliminatorie) 24 iulie 2012 – Etapa II 25 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor provizorii şi depunerea contestaţiilor 26 iulie 2012 – Rezolvarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale 28 – 29 iulie 2012 – Confirmarea definitivă a celor admişi pe locuri bugetate (între orele 10,00-14,00) 30 iulie 2012 – Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi pe locuri cu taxă (între orele 10,00-14,00) 31 iulie 2012 – Refacerea clasamentului şi afişarea listei finale a candidaţilor admişi Teatrologie (Jurnalism teatral, Management cultural) – liniile română şi maghiară 16 – 21 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 22 iulie 2012 – Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi 23 – 24 iulie 2012 – Verificarea dosarelor şi stabilirea rezultatelor 27 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor
Admitere 2012
28 – 29 iulie 2012 – Confirmarea definitivă a celor admişi pe locuri bugetate (între orele 10,00-14,00) 30 iulie 2012 – Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi pe locuri cu taxă (între orele 10,00-14,00) 31 iulie 2012 – Refacerea clasamentului şi afişarea listei finale a candidaţilor admişi Cinematografie, Fotografie, Media – linia română 16 – 21 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 22 iulie 2012 – Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi 23 iulie 2012 – Etapa I (Proba eliminatorie) 25 iulie 2012 – Etapa II 27 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 28 – 29 iulie 2012 – Confirmarea definitivă a celor admişi pe locuri bugetate (între orele 10,00–14,00) 30 iulie 2012 – Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi pe locuri cu taxă (între orele 10,00-14,00) 31 iulie 2012 – Refacerea clasamentului şi afişarea listei finale a candidaţilor admişi Cinematografie, Fotografie, Media – linia maghiară 16 – 21 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 22 iulie 2012 – Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi 24 iulie 2012 – Etapa I (Proba eliminatorie) 26 iulie 2012 – Etapa II 27 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 28 – 29 iulie 2012 – Confirmarea definitivă a celor admişi pe locuri bugetate (între orele 10,00–14,00) 30 iulie 2012 – Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi pe locuri cu taxă (între orele 10,00–14,00) 31 iulie 2012 – Refacerea clasamentului şi afişarea listei finale a candidaţilor admişi Filmologie - linia română 16 – 21 iulie 2012 – Înscrierea candidaţilor 22 iulie 2012 – Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi 24 iulie 2012 – Colocviu 27 iulie 2012 – Afişarea rezultatelor 13
28 – 29 iulie 2012 – Confirmarea definitivă a celor admişi pe locuri bugetate (între orele 10,00–14,00) 30 iulie 2012 – Confirmarea locurilor pentru candidaţii admişi pe locuri cu taxă (între orele 10,00–14,00) 31 iulie 2012 – Refacerea clasamentului şi afişarea listei finale a candidaţilor admişi
Admitere 2012
ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA Str. Mihail Kogălniceanu nr.1, 400084 Cluj-Napoca Tel. (00)40-264-40.53.00*;40.53.01; 40.53.02; 40.53.22 e-mail: staff@staff.ubbcluj.ro
FACULTĂŢI, sPECIALIZĂRI ŞI CRITERII DE SELECŢIE
Admitere 2012
FACULTATEA DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1, 400084 Cluj-Napoca, Telefon 0264-405.300, int. 5244, E-mail: math@math.ubbcluj.ro, Http://www.cs.ubbcluj.ro
Domeniul Matematică 1. Specializarea MATEMATICĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu română şi maghiară 2. Specializarea MATEMATICĂ INFORMATICĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu română şi maghiară
Domeniul Informatică 3. Specializarea INFORMATICĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu română şi maghiară 4. Specializarea INFORMATICĂ cu limba de predare engleză, (3 ani, zi) 5. Specializarea INFORMATICĂ (3 ani, zi) la Odorheiu Secuiesc - linia de studiu maghiară 1. Criterii de selecţie (1) Cu ponderea de 1/3 din media finală, la alegerea* candidatului: – Media generală de la Bacalaureat sau – Nota obţinută la o probă scrisă susţinută la facultate în data de 25 iulie 2012.
17
(2) cu ponderea de 2/3 din media finală: maximul dintre nota de la proba de matematică sau nota de la proba de informatică de la Bacalaureat (dacă la Bacalaureat candidatul nu a avut probă de matematică şi nici de informatică, această notă se consideră 0 (zero). *Notă importantă: Alegerea între cele două note de la (1) se face la înscrierea candidaţilor şi nu se poate modifica după încheierea perioadei de înscriere din sesiunea iulie 2012. Facultatea de Matematică şi Informatică aplică facilităti pentru candidaţii la concursul de admitere care au obţinut distincţii la olimpiadele şcolare sau la alte concursuri naţionale şi internaţionale. Astfel, aceste distincţii la concursuri se grupează pe următoarele trei categorii: Categoria A • Absolvenţii cu diplomă de Bacalaureat care au participat la faza internaţională sau au obţinut cel puţin o distincţie (un premiu I, II, III, Menţiune şi Premiu Special) la faza naţională a Olimpiadelor şcolare de Matematică, Astronomie, Informatică în clasele IX-XII. • Absolvenţii cu diplomă de Bacalaureat care au obţinut cel puţin un premiu I, II, III sau Menţiune la fazele internaţionale ale concursurilor Nemzetkozi Magyar Matematika Verseny, Nemes Tihamér Informatika Verseny. Categoria B • Absolvenţii cu diplomă de Bacalaureat care au cel puţin o participare la faza finală a Olimpiadelor şcolare naţionale de Matematică, Astronomie sau Informatică, în clasele IX-XII sau cei care au obţinut cel puţin două premii (I, II sau III) la faza judeţeană a Olimpiadelor şcolare naţionale de Matematică, Astronomie sau Informatică, în clasele IX-XII. • Absolvenţii cu diplomă de Bacalaureat care au obţinut cel puţin un premiu I, II, III sau Menţiune la faza finală a concursurilor Székely Mikó
Matematika Verseny, Rado Ferenc Matematika Verseny, Erdelyi Magyar Matematika Verseny, TUDEK, faza pe Transilvania a concursului Nemes Tihamer. • Absolvenţii cu diplomă de Bacalaureat care au obţinut cel puţin un premiu I, II, III sau Menţiune la faza finală a concursurilor Central European Olympiad of Informatics, Concursul de Informatică Aplicatăsectiunea C#. Categoria C • Absolvenţii cu diplomă de Bacalaureat care au obţinut cel puţin un premiu I, II sau III la fazele finale ale concursurilor “Gheorghe Ţiţeica”, “Traian Lalescu”, “Marian Ţarină”, “Grigore Moisil”, “Gheorghe Mihoc”, “Radu Miron”, “Gheorghe Lazăr”, “Nicolae Păun”, “Tiberiu Popoviciu”, “Al. Myller”, “Adolf Haimovici”, “InfoMatrix”, “Arhimede”. • Absolvenţii cu diplomă de Bacalaureat care solicită numai specializări ale domeniului Matematică şi au obţinut Menţiune sau un Premiu special la fazele finale ale concursurilor “Gheorghe Ţiţeica”, “Traian Lalescu”, “Marian Ţarină”, “Grigore Moisil”, “Gheorghe Mihoc”, “Radu Miron”, “Gheorghe Lazăr”, “Nicolae Păun”, “Al. Myller”, “Adolf Haimovici”, “Tiberiu Popoviciu”, “Arhimede”. • Absolvenţii cu diplomă de Bacalaureat care solicită numai specializări ale domeniului Matematică şi sunt premianţi ai concursului rezolvitorilor de probleme MATLAP. Pentru calcul mediei generale a concursului de admitere se aplică următoarea matrice (cu ponderi) a facilităţilor:
Categoria A Categoria B Categoria C
Media Generală la Bacalaureat
Nota de la Bacalaureat la proba de Matematică sau Informatică
Nota 10 (zece) pentru distincţii (pe categorii) la olimpiade şi concursuri
0 1/3 1/3
0 0 1/3
3/3 2/3 1/3
19
Notă importantă: Candidaţii care au obţinut distincţiile de mai sus pe timpul studiilor liceale beneficiază de aceste facilităţi într-o perioadă de maximum trei ani de la absolvirea liceului şi numai o singură dată la înscrierea la Facultatea de Matematică şi Informatică. Pentru departajare se aplică în ordine următoarele criterii: - media mediilor anuale din liceu de la disciplina Matematică sau media mediilor anuale din liceu de la disciplina Informatică (specializarea: matematică-informatică). Nu se va lua în considerare disciplina Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării în locul celei de Informatică. Pentru anii în care candidatul nu a urmat disciplina în cauză, media anuală se consideră 0 (zero). - suma dintre media generală de la Bacalaureat şi media mediilor anuale din liceu de la disciplina Matematică. Pentru anii în care candidatul nu a urmat disciplina în cauză, media anuală se consideră 0 (zero). Procedura de clasificare: sunt declaraţi admişi candidaţii situaţi, în ordinea descrescătoare a mediilor şi în funcţie de opţiunile exprimate la înscriere, pe locurile aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
FACULTATEA DE FIZICĂ Str. Mihail Kogălniceanu nr.1, telefon 0264-405300, int. 5176 e-mail: phys@phys.ubbcluj.ro http://phys.ubbcluj.ro
Domeniul Fizică 1. Specializarea FIZICĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară 2. Specializarea FIZICĂ MEDICALĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română Admitere 2012
3. Specializarea FIZICĂ INFORMATICĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară
Domeniul Ştiinţe Inginereşti Aplicate 4. Specializarea FIZICĂ TEHNOLOGICĂ (4 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară
Domeniul Ştiinţa Mediului 5. Specializarea FIZICA MEDIULUI (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: A. Criterii de selecţie pentru absolvenţii de liceu cu diplomă de Bacalaureat: 1. Concursul de fizică „Augustin Maior”, organizat de Facultatea de Fizică în fiecare an, este forma principală de admitere pentru cei pasionaţi de fizică. (a) Absolvenţii de liceu cu diplomă de Bacalaureat, câştigători de premii şi menţiuni la acest concurs în anii şcolari 2010/2011 şi 2011/2012 sunt admişi cu media 10 (zece), în limita cifrei de şcolarizare, indiferent de media de Bacalaureat. (b) Absolventii de liceu cu diplomă de Bacalaureat care au obţinut cel puţin 70% din punctajul maxim la Concursul “Augustin Maior” organizat de Facultatea de Fizică în anii şcolari 2010/2011 şi 2011/2012 vor fi admişi la Facultatea de Fizică după o medie calculată cu următoarea formulă: M=(1/6)n+25/3, unde n este nota obţinută la concursul „Augustin Maior”. Astfel, pentru nota 7 obţinută la concurs candidatul participă la admitere cu media 9,50. 2. Se admit cu media 10 (zece), în limita cifrei de şcolarizare, indiferent de media de Bacalaureat absolvenţii de liceu cu diplomă de Bacalaureat care au obţinut: (1) premiul întâi sau medalia de aur la olimpiadele şcolare interna21
ţionale la disciplina FIZICĂ, ASTRONOMIE ŞI ASTROFIZICĂ, MATEMATICĂ sau INFORMATICĂ în cel puţin unul din ultimii patru ani de studii; (2) distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale sau la cele naţionale la disciplina FIZICĂ, ASTRONOMIE ŞI ASTROFIZICĂ, MATEMATICĂ sau INFORMATICĂ în cel puţin unul din ultimii doi ani de studii; (3) premii la fazele judeţene ale olimpiadelor de FIZICĂ, ASTRONOMIE ŞI ASTROFIZICĂ, MATEMATICĂ sau INFORMATICĂ în cel puţin unul din anii şcolari 2010/2011 şi 2011/2012;; (4) premii la faza naţională a concursului de fizică “Ştefan Procopiu” în cel puţin unul din anii şcolari 2010/2011 şi 2011/2012. Criteriile de departajare pentru candidaţii absolvenţi de liceu cu medii egale obţinute în baza concursurilor sunt, în ordine: a) media obţinută la Bacalaureat; b) nota de la examenul de Bacalaureat la disciplina FIZICĂ. Candidaţii care se încadrează la punctele (1) - (4) trebuie să prezinte diploma obţinută la olimpiadă/concurs, în original sau o adeverinţă în acest sens, eliberată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean sau organizatorii concursurilor. Absolvenţii de liceu care se înscriu în categoriile mai sus menţionate vor specifica acest lucru în capitolul referitor la “Performanţe şcolare deosebite” din Formularul de înscriere. Candidaţii absolvenţi de liceu în ani anteriori pot să beneficieze de loc în cămin şi bursă, pe baza mediei de admitere, o singură dată, în calitate de student în anul I. 3. Calculul mediei la concursul de admitere pentru candidaţii care nu îndeplinesc criteriile specificate la punctele 1 sau 2 se face astfel: • Media examenului de Bacalaureat, cu pondere de 60% în media de admitere • • Nota obţinută la examenul de Bacalaureat la disciplina Fizică sau Matematică, cu pondere de 40 % în media de admitere. Alegerea disciplinei pentru calculul mediei este la latitudinea candidaAdmitere 2012
tului. La depunerea dosarului pentru concursul de admitere candidaţii vor menţiona clar disciplina aleasă şi nota obţinută în Formularul de înscriere. Opţiunea nu poate fi modificată ulterior. In cazul în care candidatul nu a susţinut probă la examenul de Bacalaureat la nici una din cele două discipline, nota luată în calcul este 0 (zero). Criteriile de departajare pentru candidaţii absolvenţi de liceu cu medii egale sunt, în ordine: a) media generală a anilor de liceu de la disciplina FIZICĂ; b) media generală a anilor de liceu la disciplina MATEMATICĂ; B. Criterii de selecţie pentru licenţiaţii care doresc să urmeze Facultatea de Fizică ca a doua facultate: • Media generală de licenţă de la prima facultate. Criteriile de departajare pentru licenţiaţi cu medii egale sunt, în ordine: a) apropierea profilului primei facultăţi de profilul Facultăţii de Fizică; b) media examenului de licenţă; c) media generală de absolvire a primei facultăţi.
FACULTATEA DE CHIMIE ŞI INGINERIE CHIMICĂ Str. Arany Janos nr. 11, 400028 Cluj-Napoca, Tel.: +4-0264-593833; 593877; 593844; Fax: +4-0264-590818 e-mail: chem@chem.ubbcluj.ro admitere@chem.ubbcluj.ro http://www.chem.ubbcluj.ro
Domeniul Inginerie Chimică 1. Specializarea CHIMIE ALIMENTARĂ ŞI TEHNOLOGII BIOCHIMICE, (4 ani, zi) 23
- linia de studiu: română 2. Specializarea INGINERIE BIOCHIMICĂ, (4 ani, zi) - linia de studiu: română 3. Specializarea INGINERIA ŞI INFORMATICA PROCESELOR CHIMICE ŞI BIOCHIMICE, (4 ani, zi) - linia de studiu: română 4. Specializarea ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR OXIDICE ŞI NANOMATERIALE, (4 ani, zi) - linia de studiu: română 5. Specializarea INGINERIA SUBSTANŢELOR ANORGANICE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI, (4 ani,zi) - linia de studiu: română 6. Specializarea CHIMIA ŞI INGINERIA SUBSTANŢELOR ORGANICE, PETROCHIMIE ŞI CARBOCHIMIE, (4 ani, zi) - liniile de studiu: română, maghiară şi germană
Domeniul Ingineria Mediului:
1. Specializarea INGINERIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎN INDUSTRIA CHIMICĂ ŞI PETROCHIMICĂ, (4 ani, zi) - linia de studiu: română
Domeniul Chimie 1. Specializarea CHIMIE, (3 ani, zi) - liniile de studiu: română, maghiară şi germană, respectiv cu predare în limba engleză.
Domeniul Ştiinţa Mediului 1. Specializarea CHIMIA MEDIULUI, (3 ani, zi) - linia de studiu: română. Candidaţii la admiterea pentru nivel licenţă, la Facultatea de Chimie şi InAdmitere 2012
ginerie Chimică pot opta pentru toate domeniile şi specializările oferite în ordinea preferinţelor înscrisă pe acelaşi formular de înscriere. Din această cauză criteriile de admitere sunt comune tuturor domeniilor şi specializărilor pe care le oferim. Admiterea candidaţilor se face strict în ordinea descrescătoare a Mediilor de admitere, pe domenii şi linii de studiu, după principiul „Media bate Opţiunea”, în funcţie de criteriile generale şi specifice de selecţie şi în limita numărului de locuri pentru care se organizează concursul. Numărul de locuri bugetate nu poate fi depăşit. Mediile de admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică, pentru domeniile/ specializările şi liniile de studiu pentru care şi-au exprimat candidaţii opţiunile în formularele de înscriere. Criterii de selecție pentru absolvenţii de liceu: În funcţie de situaţia candidatului se aplică una dintre alternativele prezentate mai jos pentru Mediei de admitere: A. Media de admitere este media obţinută de candidat la Bacalaureat. B. Nota obţinută la Concursul ”CANDIN LITEANU” ediţiile 2011 şi 2012 dacă aceasta este mai mare decât opt şi decât media de admitere calculată conform articolului A. C. Se atribuie media de admitere 10 (zece): • celor care au obţinut premiul I, II, III sau menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale de chimie, în cel puţin unul dintre anii de liceu, • celor care au obţinut premiul I, II, III sau menţiune la olimpiadele şcolare de chimie naţionale sau pe grupe de ţări sau la Olimpiada interdisciplinară tehnică – Chimie industrială – etapa naţională, în cel puţin unul dintre anii de liceu, • premianţilor I, la Olimpiada şcolară de chimie sau Olimpiada interdisciplinară tehnică – Chimie industrială – etapa judeţeană, în cel puţin unul din anii de liceu, D. Se atribuie media de admitere 9,50 (nouă 50%) celor care au obţinut premiul al II-lea la Olimpiada şcolară de chimie sau Olimpiada 25
interdisciplinară tehnică – Chimie industrială, etapa judeţeană, în cel puţin unul din anii de liceu. Candidaţii aflaţi în această situaţie pot alege între acest criteriu şi criteriul A. E. Se atribuie media de admitere 9 (nouă 00%) celor care au obţinut premiul al III-lea la Olimpiada şcolară de chimie, Olimpiada interdisciplinară tehnică – Chimie industrială, etapa judeţeană, în cel puţin unul din anii de liceu. Candidaţii aflaţi în această situaţie pot alege între acest criteriu şi criteriul A. Criterii de selecţie pentru licenţiaţi. Media de admitere este media obţinută de candidat la Bacalaureat. Criteriul 1 de departajare în caz de medii egale: a. Media obţinută de candidat la disciplina CHIMIE, într-una din clasele IX ÷ XII, la alegerea candidatului. b. Participanţilor la Olimpiada şcolară de chimie sau Olimpiada interdisciplinară tehnică – Chimie industrială, etapa judeţeană, care au obţinut menţiune în cel puţin unul din anii de liceu li se atribuie nota 10 (zece) ca şi prim criteriu de departajare. Criteriul 2 de departajare (în cazul în care primul criteriu nu a realizat departajarea): Media obţinută de candidat la disciplina MATEMATICĂ, într-una din clasele IX – XII, la alegerea candidatului.
Admitere 2012
FACULTATEA DE BIOLOGIE ŞI GEOLOGIE Str. Gheorghe Bilaşcu nr. 44, Cluj-Napoca, Telefon: 0264-431858, fax: 0264-431858 E-mail: cbochis2004@yahoo.com, geta6@yahoo.com http://bioge.ubbcluj.ro
Domeniul Biologie 1. Specializarea BIOLOGIE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară Criterii de selecţie: a. Media generală de la Bacalaureat - cu pondere 100% din media finală b. Rezultatul concursului de biologie “Emil Racoviţă” - cu pondere 100% din media finală (cel puţin 80 de puncte). Media finală se calculează după algoritmul : punctajul obţinut la concurs 9,00 + -------------------------------------100 Criterii de departajare în caz de medii egale: • nota obţinută la proba de specialitate din cadrul examenului de Bacalaureat. 2. Specializarea BIOCHIMIE (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: a. Media generală de la Bacalaureat - cu pondere 100% din media finală
27
b. Rezultatul concursului de biologie “Emil Racoviţă” - cu pondere 100% din media finală (cel puţin 80 de puncte). Media finală se calculează după algoritmul: punctajul obţinut la concurs 9,00 + -------------------------------------100 Criterii de departajare în caz de medii egale: • nota obţinută la proba de specialitate din cadrul examenului de Bacalaureat.
Domeniul Ştiinţa mediului 3. Specializarea ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI (3 ani, zi) - liniile de studiu: română, maghiară şi germană * ( *Se pot înscrie la linia de studiu germană absolvenţii care deţin un certificat de competenţă lingvistică, eliberat de Institutul Goethe, cei care deţin un Sprachdiplom II. Stufe sau cei care au absolvit un liceu sau o secţie a unui liceu cu limba de predare în limba germană. Ceilalţi candidaţi vor susţine un test eliminatoriu de cunoaştere a limbii germane, care se va desfăşura la facultate). Criterii de selecţie: a. Media generală de la Bacalaureat - cu pondere 100% din media finală b. Rezultatul concursului de biologie “Emil Racoviţă” - cu pondere 100% din media finală (cel puţin 80 de puncte). Media finală se calculează după algoritmul: punctajul obţinut la concurs 9,00 + -------------------------------------100 Criterii de departajare în caz de medii egale: • nota obţinută la proba de specialitate din cadrul examenului de Bacalaureat.
Admitere 2012
Domeniul Ştiinţe Inginereşti Aplicate 4. Specializarea BIOTEHNOLOGII INDUSTRIALE, (4 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: a. Media generală de la bacalaurea cu pondere 100% din media finală b. Rezultatul concursului de biologie “Emil Racoviţă” - cu pondere 100% din media finală (cel puţin 80 de puncte). Media finală se calculează după algoritmul: punctajul obţinut la concurs 9,00 + -------------------------------------100 Criterii de departajare în caz de medii egale: • nota obţinută la proba de specialitate din cadrul examenului de Bacalaureat.
Domeniul Geologie
5. Specializarea Geologie (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie : a. Media de Bacalaureat, cu pondere 100% din media finală. Criterii de departajare în caz de medii egale: • nota obţinută la proba de specialitate din cadrul examenului de Bacalaureat.
Domeniul Inginerie geologică 6. Specializarea INGINERIE GEOLOGICĂ (4 ani, zi) - linia de studiu: română
29
Criterii de selecţie: a. Media de Bacalaureat, cu pondere 100% în media finală Criterii de departajare în caz de medii egale: • nota obţinută la proba de specialitate din cadrul examenului de Bacalaureat. Notă: Facultatea organizează “Concursul de biologie Emil Racoviţă al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca”, în luna aprilie 2012. Rezultatele acestui concurs vor fi luate în considerare pentru ocuparea de locuri la nivelul specializărilor Biologie, Biochimie, Biotehnologii industriale şi Ecologie şi Protecţia Mediului. Evaluarea rezultatelor concursului se cuantifică la 100 de puncte. Concurenţii care obţin cel puţin 80 de puncte au dreptul să opteze pentru specializările Biologie, Biochimie şi Ecologie şi protecţia mediului, în ordinea rezultatelor. Condiţiile ocupării acestor locuri sunt următoarele: • obţinerea diplomei de Bacalaureat în sesiunea iunie 2012 (sau într-un an anterior); • confirmarea de către concurent a ocupării locului prin depunerea dosarului de înscriere la Decanatul Facultăţii noastre în perioada de înscriere stabilită.
FACULTATEA DE GEOGRAFIE Str. Clinicilor nr. 5-7, Cluj-Napoca, Jud. Cluj, telefon 0264 - 431865 e-mail: admit@geografie.ubbcluj.ro http://geografie.ubbcluj.ro
Domeniul Geografie 1. Specializarea GEOGRAFIE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română, maghiară şi germană Admitere 2012
2. Specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară 3. Specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI, la Gheorgheni (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară Str. Grădina Csiky fără număr, jud. Harghita, tel. 0266–364 761 4. Specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI, la Sighetu Marmaţiei (3 ani, zi) - linia de studiu: română 5. Specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI, la Bistriţa (3 ani, zi) - linia de studiu: română Str. Andrei Mureşanu nr. 3–5, jud. Bistriţa Năsăud, tel. 0263–210 397 6. Specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI, la Zalău (3 ani, zi) - linia de studiu: română B-dul Mihai Viteazu, nr. 59/E, jud. Sălaj, tel. 0260-662466 7. Specializarea PLANIFICARE TERITORIALĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară 8. Specializarea CARTOGRAFIE (3 ani, zi) - linia de studiu: română 9. Specializarea HIDROLOGIE ŞI METEOROLOGIE (3 ani, zi) - linia de studiu: română
Domeniul Ştiinţa mediului 1. Specializarea GEOGRAFIA MEDIULUI, la Sighetu Marmaţiei - linia de studiu: română Str. Iuliu Maniu nr. 67, jud. Maramureş, tel. 0262–318 820 Criterii de selecţie pentru toate specializările: • Media generală la examenul de bacalaureat – cu pondere 100%.
31
Criterii de departajare: • nota de la disciplina Limba şi literatura română obţinută la examenul de Bacalaureat, • nota de la a doua disciplină scrisă obţinută la examenul de Bacalaureat.
FACULTATEA DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MEDIULUI Str. Fântânele nr. 30, Cluj-Napoca, telefon 0264–307 030, fax 0264–307 032 e-mail: enviro@enviro.ubbcluj.ro http://enviro.ubbcluj.ro
Domeniul Ştiinţa Mediului 1. Specializarea ŞTIINŢA MEDIULUI, (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară 2. Specializarea GEOGRAFIA MEDIULUI, (3 ani,zi) - linia de studiu: română Domeniul Ingineria Mediului 3. Specializarea INGINERIA MEDIULUI (4 ani, zi) - linia de studiu: română 4.Specializarea INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE ŞI ECOLOGICE (4 ani, zi) -linia de studiu: română 5. Specializarea INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE ŞI ECOLOGICE (4 ani, zi) cu şcolarizare la Extensia Sfântu Gheorghe, str. Stadionului nr.14, telefon: 0267-352805 Admitere 2012
- liniile de studiu: română şi maghiară Criterii de selecţie pentru toate specializările: • Media examenului de Bacalaureat, cu pondere 100% în media de admitere.
Criterii de departajare: Pentru specializările Ştiinţa mediului şi Geografia mediului Criteriul 1 - media la disciplina Geografie, clasa a XII-a, Criteriul 2 – media la disciplina Chimie, clasa a IX-a. Pentru specializările Ingineria mediului şi Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice Criteriul 1 – media la disciplina Chimie, clasa a IX-a Criteriul 2 – media la disciplina Biologie, clasa a IX-a.
FACULTATEA DE DREPT Str. Avram Iancu nr. 11, Cluj-Napoca, telefon 0264-450443 e-mail: admitere@law.ubbcluj.ro web site: http://law.ubbcluj.ro
Domeniul Drept 1. Specializarea DREPT (4 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară (parţial) şi numai la curs de zi - locuri pentru alte etnii – numai pentru curs de zi Criterii de selecţie pentru absolvenţi de liceu: Media generală la examenul de Bacalaureat. Criterii de departajare pentru absolvenţi de liceu: • Nota examenului scris la Limba şi literatura română obţinută la examenul de bacalaureat.
33
FACULTATEA DE LITERE
Str. Horea nr. 31, Cluj-Napoca, telefon 0264-534676, 532238 e-mail: lett@lett.ubbcluj.ro http://lett.ubbcluj.ro
Domeniul Limbă şi literatură 1. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ - LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNĂ SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 2. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ - LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA GERMANĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română 3. Specializarea : LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ - O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNĂ SAU LIMBA EBRAICĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 4. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU O LIMBĂ MODERNĂ SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURA UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ ( 3 ani, zi) - linia de studiu: maghiară 5. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ (3 ani, zi) - linia de studiu : maghiară 6. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA ENGLEZĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNĂ SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ , (3 ani, zi) - linia de studiu: română
Admitere 2012
7. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA FRANCEZĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNĂ SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 8. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA GERMANĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNĂ SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: germană 9. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA RUSĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNĂ SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 10. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA UCRAINEANĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNA SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 11. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA ITALIANĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNĂ SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 12. Specializarea : LIMBA ŞI LITERATURA SPANIOLĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNĂ SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVER35
SALĂ ŞI COMPARATĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 13. Specializarea: LIMBA ŞI LITERATURA NORVEGIANĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNA SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română 14. Specializarea: LIMBA SI LITERATURA JAPONEZĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNA SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română 15. Specializarea : LIMBA SI LITERATURA CHINEZĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNA SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română 16. Specializarea : LIMBA SI LITERATURA COREEANĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNA SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română 17. Specializarea : LIMBA SI LITERATURA FINLANDEZĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ SAU LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ SAU O LIMBĂ ŞI LITERATURĂ MODERNA SAU LIMBA LATINĂ SAU LIMBA GREACĂ VECHE SAU LIMBA EBRAICĂ SAU LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română 18. Specializarea FILOLOGIE CLASICĂ (Limba şi literatură latină – Admitere 2012
Limba şi literatură greacă veche), (3 ani, zi) - linia de studiu: română
Notă: Limbi şi Literaturi moderne ca specializări B: engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă, norvegiană, finlandeză, japoneză, ebraică, chineză, coreeană.
Domeniul Studii Culturale 19. Specializarea : ETNOLOGIE, (3 ani, zi) - linia de studiu: maghiară
Domeniul Limbi Moderne Aplicate 20. Specializarea LIMBI MODERNE APLICATE - două limbi străine: engleză sau franceză în combinaţie cu una dintre limbile engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă (3 ani, zi) - linia de studiu: română
Criterii de selecţie pentru domeniile Limba şi Literatura; Studii culturale Proba I. Proba de competenţă lingvistică, eliminatorie, notată cu ADMIS/RESPINS. Calificativele vor fi trecute într-un catalog cu numele şi prenumele candidaţilor, semnat de preşedintele comisiei de admitere pe facultate şi vizat de preşedintele comisiei de admitere pe universitate. Această probă se va susţine în cadrul Departamentului de Limbi Străine Specializate prin intermediul Centrului Alpha sau se vor recunoaşte certificatele de competenţă lingvistică prezentate în anexa 3, de către comisia de admitere pe facultate. Proba II. A. Media examenului de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu, B. Media obţinută la examenul de licenţă pentru candidaţii licenţiaţi. 37
Criterii de departajare pentru domeniile Limba şi Literatura și Studii culturale: A. Absolvenţi de liceu: 1. Nota la Limba română / maternă la examenul de Bacalaureat; 2. Nota la Limba străină la examenul de Bacalaureat; în cazul în care examenul de Bacalaureat nu conţine notă pentru limba străină se poate alege o notă la o altă disciplină. B. Licenţiaţi: 1. Media obţinută la examenul de Bacalaureat. Criterii de selecţie pentru domeniul Limbi Moderne Aplicate: Proba I Proba de competenţă lingvistică, eliminatorie, notată cu ADMIS/RESPINS. Calificativele vor fi trecute într-un catalog cu numele şi prenumele candidaţilor, semnat de preşedintele comisiei de admitere pe facultate şi vizat de preşedintele comisiei de admitere pe universitate. Această probă se va susţine în cadrul Departamentului de Limbi Moderne Aplicate prin intermediul CIL-LMA sau se vor recunoaşte certificatele de competenţă lingvistică prezentate în anexa 3, de către Comisiile de admitere pe facultăţi. Proba II A. Media examenului de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu. B.Media obţinută la examenul de licenţă pentru candidaţii licenţiaţi. Criterii de departajare pentru domeniul Limbi Moderne Aplicate: A. Absolvenţi de liceu: 1. Nota la Limba română la examenul de bacalaureat; 2. Nota la Limba străină la examenul de bacalaureat; în cazul în care examenul de bacalaureat nu conţine probă de limbă străină se poate alege o notă la o altă disciplină. Admitere 2012
B. Licenţiaţi : 1. Media obţinută la examenul de bacalaureat.
Reglementări specifice: a). Condiţii de promovare a testului de competenţă lingvistică: • Prima limbă străină (limba B, obligatorie, nivel minim B1 conform CECR1: limba engleză sau limba franceză; • A doua limbă străină (limba C, obligatorie, nivel minim B1 conform CECR): una dintre limbile engleză, franceză, germană, italiană, rusă, spaniolă; b). Procedura de selecţie: după încheierea înscrierilor, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate ocupă mai întâi câte 10 locuri rezervate combinaţiilor cu limba italiană, respectiv limba spaniolă, urmând ca restul locurilor să se ocupe, numai în ordinea mediilor. c). Pentru a evita situaţia în care numărul celor care aleg ca limbă C italiana, rusa sau spaniola riscă să fie sau este insuficient pentru formarea unei grupe, în cazul fiecăreia dintre aceste trei limbi, candidaţii care optează pentru una dintre ele sunt rugaţi ca încă de la înscriere să aleagă (prevadă) în locul acesteia, o altă limbă dintre cele menţionate la limba C; d). A treia limbă străină (limba D, facultativă, nivel de cunoaştere: zero, cu taxă) este unul dintre atuurile profilului Limbi Moderne Aplicate, fiind oferită în cadrul Centrului pentru Industriile Limbii al Departamentului de Limbi Moderne Aplicate sub forma unei specializări cu diplomă printr-un modul de formare continuă de şase semestre. e). Oferta priveşte limbile: engleză, finlandeză, franceză, germană, italiană, olandeză, polonă, portugheză, rusă, spaniolă, ucraineană şi presupune un parcurs intensiv şi specializat de şase ore pe săptămână pe toată durata studiilor. f). Candidaţii pot preciza limba D sau la înscriere, sau la confirmarea locului, sau – dacă mărimea grupelor o permite – până în preziua predării contractelor de studii. g). Taxa pentru limba a treia se stabileşte anual, şi se achită integral la începutul anului universitar. 39
OLIMPIADE ȘCOLARE Vor fi declarați admiși cu nota 10 (zece), în cadrul numărului de locuri planificat, absolvenții de liceu cu diplomă de Bacalaureat care au obținut distincții la Olimpiadele școlare internaționale (în domeniu) în cel puțin unul din ultimii doi ani de studiu (2010–2011, 2011–2012). Absolvenții de liceu cu diplomă de Bacalaureat care au obținut distincții – premiul I, II sau III la Olimpiadele școlare naționale (în domeniu) în cel puțin unul din ultimii doi ani de studiu (2010/2011, 2011/2012) vor fi declarați, în cadrul numărului de locuri planificat, admiși cu nota 10. Candidații din această categorie pot opta doar pentru specializarea/ limba (A sau B) la care au obținut distincție. Candidații la secția LMA vor fi notați cu nota 10 (zece) doar la limba străina la care au obținut distincție; această notă va intra în calculul mediei aritmetice. Lista nominală a celor care au obținut distincții la Olimpiadele școlare se aprobă prin ordin al M.E.C.T.S. La înscriere se va prezenta o copie legalizată a distincției obținute. ALTE DISTINCȚII Vor fi declarați admiși cu nota 10 (zece), în cadrul numărului de locuri planificate, absolvenții de liceu cu diplomă de Bacalaureat care au obținut distincții, în ultimii doi ani de studii (2010/2011, 2011/2012), la următoarele concursuri internaționale:
Limba maghiară: premianții de pe primele 6 locuri • concursul “Implom” de la Gyula • concursul “Kazinczy” de la Győr • concursul de corectitudinea limbii de la Sátoraljaújhely
Limba maghiară: premianții de pe primele 3 locuri • concursul alternativ de literatură maghiară (cls. IX – XII, Sovata) • concursul de literatură maghiară ‘Hermészkedő’ (cls. IX – XII, Gheorgheni) Candidații din această categorie vor putea opta doar pentru specializarea MAGHIARĂ (A). La înscriere se va prezenta o copie legalizată a distincției obținute. Admitere 2012
FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE
Str. Mihail Kogălniceanu nr.1, Cluj–Napoca, telefon 0264–405 300, interior 5277 e-mail: hiphi@hiphi.ubbcluj.ro, admitere@hiphi.ubbcluj.ro http://hiphi.ubbcluj.ro
Domeniul Istorie 1. Specializarea ISTORIE,(3 ani, zi) - liniile de studiu: română, maghiară şi germană 2. Specializarea ISTORIA ARTEI (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară 3. Specializarea ARHEOLOGIE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară 4. Specializarea ARHIVISTICĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară Criterii de selecţie: • Media generală la Bacalaureat. Criterii de departajare: Pentru linia română: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Istorie sau Limba şi literatura română (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru liniile maghiară şi germană: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Istorie sau Limba şi literatura română sau Limba şi literatura maternă (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului.
41
Domeniul Ştiinţe ale Comunicării 1. Specializarea ŞTIINŢE ALE INFORMĂRII ŞI DOCUMENTĂRII (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară Criterii de selecţie: 1. Media generală la Bacalaureat. Criterii de departajare: Pentru linia română: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Limba şi literatura română (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru linia maghiară: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Limba şi literatura română sau Limba şi literatura maternă (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului.
Domeniul Studii culturale 1. Specializarea ETNOLOGIE (3 ani, zi) - linia de studiu : română Criterii de selecţie: 1. Media generală la Bacalaureat. Criterii de departajare: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Limba şi literatura română sau Istorie sau Geografie (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului.
Admitere 2012
Domeniul Relaţii Internaţionale şi Studii Europene 1. Specializarea RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară, respectiv cu predare în limba franceză Criterii de selecţie: 1. Media generală la Bacalaureat. Criterii de departajare: Pentru linia română: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Limba şi literatura română 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru linia maghiară: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Limba şi literatura română sau Limba şi literatura maternă, la alegerea candidatului 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului Pentru linia franceză: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Limba şi literatura română 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru candidaţii la linia de studiu franceză admiterea va conţine o probă de competenţă lingvistică notată cu ADMIS/RESPINS. La această probă se pot recunoşte dioplomele: DALF (Diplôme approfondi de langue française) C1, C2, DELF (Diplôme d’études en langue française) B2, TCF (Test de connaissance du français) B2, C1, C2, TEF (Test d’évaluation du français) B2, C1, C2.
43
Domeniul Filosofie 1. Specializarea FILOSOFIE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română, maghiară şi germană Criterii de selecţie: 1. Media generală la Bacalaureat. Criterii de departajare: Pentru linia română: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Filosofie sau Logică şi argumentare sau Limba şi literatura română (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru liniile maghiară şi germană: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Filosofie sau Logică şi argumentare sau Limba şi literatura română sau Limba şi literatura maternă (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului.
Domeniul Ştiinţe Politice
1. Specializarea STUDII DE SECURITATE, (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: 1. Media generală la Bacalaureat. Criterii de departajare: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Limba şi literatura română 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului.
Admitere 2012
PENTRU LICENŢIAŢI se aplică aceleaşi criterii de selecţie ca şi pentru absolvenţii de liceu. Criterii specifice: Vor fi admişi cu nota 10 absolvenţii de liceu care au obţinut cel puţin un premiu I, II sau III la concursurile la nivel naţional sau pe grupe de ţări, recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în cel puţin unul din ultimii trei ani de şcolarizare (Olimpiade sau sesiuni de conferinţe ştiinţifice pentru elevi recunoscute M.E.C.T.S). Candidaţii care au obţinut performanţele respective pe timpul studiilor liceale beneficiază de facilităţile de mai sus pe o perioadă de maximum trei ani de la absolvirea liceului. Se iau în considerare premiile obţinute la următoarele discipline: Istorie pentru candidaţii la specializările din cadrul domeniilor Istorie pentru domeniile Istorie, Ştiinţe ale comunicării, Studii culturale, Relaţii internaţionale şi studii europene, Ştiinţe politice, Limba latină pentru specializările din domeniul Istorie, Istoria Artei pentru specializarea Istoria Artei, Limba şi literatura română respectiv Limba şi literatura maghiară pentru specializările Ştiinţe ale documentării şi informării şi Etnologie, Filosofie şi Logică pentru specializarea Filosofie. Autorii lucrărilor care întrunesc cel puţin 70 de puncte la Concursul de Eseuri organizat de linia maghiară a Departamentului de Filosofie au posibilitatea de a se înscrie în afara concursului de admitere pe locuri bugetate din cele prevăzute pentru linia maghiară a specializării Filosofie.
45
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ B-dul. 21 Decembrie 1989 nr. 128-130, Cluj-Napoca, telefon: 0264-424674; 0264-419958, 405300, int.5341 e-mail: admitere@socasis.ubbcluj.ro http://asis.ubbcluj.ro
Domeniul Sociologie 1. Specializarea SOCIOLOGIE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară 2. Specializarea RESURSE UMANE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară 3. Specializarea ANTROPOLOGIE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară
Domeniul Asistenţă socială 4. Specializarea ASISTENŢĂ SOCIALĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară - locuri pentru persoane cu handicap senzorial sau motor şi/sau proveniţi din casele de copii Criterii de admitere: Media generală de BAC – 100% din media finală de admitere
Criterii de selecţie pentru licenţiati: Media examenului de licenţă – 100% din media finală de admitere Criterii de departajare la medii egale de admitere: Notele de la 2 probe de bacalaureat din următoarea listă: Matematică, Admitere 2012
Informatică, Economie, Filosofie, Psihologie, Sociologie, Logică, Lb şi literatura română, Lb şi literatura maghiară, Lb. Engleză, Lb. Franceză, Lb.germană, Istorie, Pedagogie, la alegerea candidatului. Notă: 1) Candidaţii care au obţinut în ultimii 4 ani premiile I,II,III, la faza naţională a Olimpiadelor şcolare la următoarele discipline : Matematică, Informatică, Economie, Filosofie, Psihologie, Sociologie, Logică, Lb şi literatura română, Lb şi literatura maghiară, Lb. Engleză, Lb. Franceză, Lb.germană, Istorie, Pedagogie, sunt admişi fără concurs, cu media de admitere 10,00 în limita locurilor existente. 2) Candidaţii care în ultimii 4 ani, au participat la faza naţională a Olimpiadelor şcolare la disciplinele menţionate mai sus vor avea media de admitere : A) Media generală de BAC -50% şi B) nota 10,00 – 50% Mențiuni: 1) Pentru dovedirea acestor calităţi, candidaţii vor prezenta la înscriere o copie xerox a diplomei cu premiul obţinut sau după caz, o adeverinţă eliberată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, care dovedeşte participarea la faza naţională a Olimpiadei Şcolare la o disciplină menţionată mai sus. 2) Pentru înscrierea pe locurile speciale, candidaţii vor prezenta la înscriere după caz: – Adeverinţă că provin din Casa de Copii sau din plasament familial – Certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap eliberată de Comisia Judeţeană de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap Adulţi.
47
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI Linia română: Str. Sindicatelor Nr. 7, Cluj-Napoca, telefon: 0264–590559, 405337, 405300 int. 5905 Str. Republicii Nr. 37, Cluj-Napoca, telefon 0264–590967, 405300 int. 5903 e-mail: psiedu@psiedu.ubbcluj.ro Linia maghiară: B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 128, tel: 0264–445206 e.mail: titkarsag@pszichologia.ro http://www.pszichologia.ro
Domeniul Psihologie 1. Specializarea PSIHOLOGIE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară www.psychology.ro ; www.pszichologia.ro
Domeniul Ştiinţe ale educaţiei 2. Specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară www.psihoped.ubbcluj.ro 3. Specializarea PEDAGOGIE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară www.psiedu.ubbcluj.ro 4. Specializarea PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR Cluj-Napoca, (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară www.psiedu.ubbcluj.ro Extensii: 1. Năsăud – linia română B-dul Grănicerilor nr. 7, jud. Bistriţa Năsăud, tel. 0263- 361393. Admitere 2012
2. Târgu-Mureş – linia română şi maghiară Str. Republicii nr. 38, jud. Mureş, tel 0265-311665 3. Sibiu – linia română şi germană Str. Spartacus nr. 4-6, jud. Sibiu, tel. 0269-237798 4. Sighetu-Marmaţiei – linia română Str. Iuliu Maniu, nr. 67, jud. Maramureş, tel. 0262-310206 5. Odorheiu Secuiesc – linia maghiară P-ţa Márton Áron nr. 2, jud. Harghita, tel. 0266-218282 6. Satu-Mare – linia maghiară Str. Petőfi Sándor nr. 47, jud. Satu Mare, tel. 0261-711789 7. Târgu Secuiesc – linia maghiară Str. Ady Endre nr. 20, jud. Covasna, tel. 0267-361958 8. Vatra Dornei – linia română Str. Gării nr. 2, jud. Suceava, tel. provizoriu: 0263-361393 Criterii de selecţie: Media generală a examenului de bacalaureat Criteriile de departajare a candidaţilor înscrişi la linia română: 1. Nota de la disciplina “Limba şi literatura română“ obţinută la examenul de bacalaureat 2. Nota de la a II-a probă din cadrul examenului de bacalaureat Criteriile de dapartajare a candidaţilor înscrişi la linia maghiară: 1. Nota de la disciplina “Limba şi literatura maghiară“ obţinută la examenul de bacalaureat (pentru candidaţii absolvenţi de licee în limba română este nota la disciplina “Limba şi literatura română“) 2. Nota de la a II-a probă din cadrul examenului de bacalaureat Criteriile de departajare a candidaţilor înscrişi la linia germană: 1. Nota de la disciplina “Limba şi literatura germană“ obţinută la examenul de bacalaureat (pentru candidaţii absolvenţi de licee în limba româ49
nă este nota la disciplina “Limba şi literatura română“) 2. Nota de la a II-a probă din cadrul examenului de bacalaureat.
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR Str. Teodor Mihali 58-60, Cluj-Napoca, telefon: 0264-418655, fax 0264-412570 e-mail: admitere@econ.ubbcluj.ro http://econ.ubbcluj.ro
Domeniul Management 1. Specializarea MANAGEMENT (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară, respectiv cu predare în limba engleză
Domeniul Marketing 2. Specializarea MARKETING (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară
Domeniul Administrarea Afacerilor 3. Specializarea ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 4. Specializarea ECONOMIA FIRMEI, (3 ani, zi) - linia de studiu: germană
Domeniul Finanţe 5. Specializarea FINANŢE ŞI BĂNCI (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară, respectiv cu predare în limba engleză Admitere 2012
Domeniul Contabilitate 6. Specializarea CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE, (3 ani, zi) - linia de studiu: română, respectiv cu predare în limbile franceză şi engleză
Domeniul Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică 7. Specializarea INFORMATICĂ ECONOMICĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română 8. Specializarea STATISTICĂ ŞI PREVIZIUNE ECONOMICĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română
Domeniul Economie şi afaceri internaţionale 9. Specializarea ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi germană
Domeniul Economie 10. Specializarea ECONOMIE GENERALĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română 11. Specializarea ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI (3 ani, zi) - linia de studiu: română Specializări delocalizate: • Economia comerţului, turismului şi serviciilor la Sfântu Gheorghe (română şi maghiară) • Economia firmei la Sfântu Gheorghe (română şi maghiară) 51
• Contabilitate şi informatică de gestiune la Sighetu Marmaţiei (română) Sfântu Gheorghe, Str. Stadionului nr.14, Jud. Covasna, tel. 0267- 352805 Sighetu Marmaţiei, Str. Avram Iancu nr. 6, Jud. Maramureş, tel. 0262318820 Criteriile de selecţie: Selecţia candidaţilor se realizează prin ordonarea acestora după media generală de admitere, care este media generală de bacalaureat. Criterii succesive de departajare în caz de medii egale: • Nota la proba scrisă de limba şi literatura română de la examenul de bacalaureat, • Nota la a doua probă scrisă de la examenul de bacalaureat, impusă în funcţie de profilul liceului absolvit. Criterii suplimentare: Candidaţii care au obţinut în anii şcolari 2010/2011 şi 2011/2012 premii sau menţiuni la Olimpiadele şcolare judeţene menţionate beneficiază de acordarea următorului punctaj, adăugat la media finală de admitere, calculată conform criteriilor de selecţie: • premiul I 0,25 puncte, • premiul II 0,20 puncte, • premiul III 0,15 puncte, • menţiune 0,1 puncte. Se acceptă numai Olimpiadele de: Economie, Matematică, Informatică, discipline economice (Contabilitate, Marketing, Economia întreprinderii şi studiul calităţii), tehnologii (economic şi administrative, turism şi alimentaţie publică, administrative), socio-umane (economic). La înscriere este obligatorie prezentarea diplomei în original şi depunerea unei copii legalizate. Se ia în calcul pentru bonificaţie rezultatul la o singură olimpiadă. Criterii speciale: Candidaţii care au obţinut performanţe recunoscute la concursuri internaţionale şi naţionale pot fi înmatriculaţi fără admitere, în cadrul numărului de locuri alocate de către MECTS în următoarele condiţii: Admitere 2012
a) la specializările corespunzătoare disciplinelor la care au fost distinşi, absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat care au obţinut: – distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale în cel puţin unul din ultimii doi ani de studiu; – premiul întâi sau medalia de aur la olimpiadele şcolare internaţionale în unul din ultimii patru ani de studii. b) la specializările corespunzătoare disciplinelor la care au fost distinşi, absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat care au obţinut: – premiile I, II, III la concursurile şcolare la nivel naţional sau pe grupe de ţări, recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în cel puţin unul din ultimii doi ani de studiu. Pentru studiile universitare de licenţă, organizate într-o limbă străină (alta decât cea a minorităţilor), admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică, eliminatorie, notată cu ADMIS/RESPINS, conform art. 5 OM 3313/23.02.2012. Calificativele vor fi trecute într-un catalog cu numele şi prenumele candidaţilor, semnat de preşedintele comisiei de admitere pe facultate şi vizat de preşedintele comisiei de admitere pe universitate. La această probă, se pot recunoaşte examenele de limbă prezentate în anexa 3 a Regulamentului de admitere al UBB, de către comisiile de admitere pe facultăţi.
FACULTATEA DE STUDII EUROPENE Str. Emanuel de Martonne nr. 1, Cluj–Napoca, tel. 0264–405300, int. 5931,5348; 0264–593770 e-mail: admitere@euro.ubbcluj.ro http://www.euro.ubbcluj.ro http://idd.euro.ubbcluj.ro
Domeniul Relaţii internaţionale şi studii europene 1. Specializarea RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE (3 ani, zi)
53
- linii de studiu : română şi germană, respectiv cu predare în limba engleză Criterii de selecţie: Media de admitere se calculează ca medie aritmetică cu 4 zecimale a notelor primite de candidaţi la oricare două dintre probele scrise ale examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Criterii de departajare în caz de medii egale: Criteriul A: media generală a examenului de bacalaureat Criteriul B: nota examenului scris la disciplina „Limba şi literatura română” din cadrul examenului de bacalaureat.
NOTA 1: Pentru linia de studiu română, nu se solicită niciun certificat de competenţă lingvistică. Pentru linia de studiu germană, candidaţii au obligaţia de a prezenta un certificat de competenţă lingvisitcă pentru limba germană de nivel minim B2, cu excepţia candidaţilor care au studiat la profile/clase bilingve în germană în decursul liceului. Candidaţii care nu posedă un astfel de certificat sunt obligaţi să susţină un test de competenţă lingvistică în limba germană. Sunt acceptate următoarele certificate de competenţă lingvistică: DSD (Das Deutsche Sprachdiplom der Kultursministerkonferenz, Zweite Stufe) B2, C1 ŐSD (Das Ősterreichische Sprachdiplom Deutsch B2, C1, C2) Goethe-Zertifikat B2 ZDfB (Zertifikat Deutsch für den Beruf) B2 ZMP (Goethe Zertifikat) C1 PWD (Prüfung Wirtschaftsdeutsch International) C1 ZOP (Goethe Zertifikat Zentrale Oberstufenprüfung) C2 KDS (Kleines Deutsches Sprachdiplom) C2 GDS (Groses Deutsches Sprachdiplom) C2+ TestDaF (Der Test Deutsch als Fremdsprache) B2, C1
Admitere 2012
Certificate eliberate de centrele Alpha sau Lingua Pentru specializarea cu predare în limba engleză candidaţii au obligaţia de a prezenta un certificat de competenţă lingvistică pentru limba engleză de nivel minim B2. Candidaţilor care sunt absolvenţi de clase blingve sau cu predare intensivă în limba engleză li se acceptă certificatul eliberat de liceu. Candidaţii care nu posedă niciun fel de certificat sunt obligaţi să susţină un test de competenţă lingvistică în limba engleză în momentul înscrierii. Sunt acceptate următoarele certificate de competenţă lingvistică: Cambridge FCE for SCHOOLS (First Certificate in English) B2 Cambridge CAE (Certificate in Advanced English) C1 Cambridge CPE (Certificate of Proficiency in English) C2 Cambridge BEC (Business English Certificate) B2, C1 IELTS (International English Language Testing System) B2 (5.0–6.01), C1 (6.5–7.0), C2 (7.5-9.0) TOEFL iBT (Test of English as a Foreign Language – Internet-based Tests) B2 (86-109), C1 (110-120) TOEIC (Test of English for International Communication) – Listening: minimum 400, Reading: minimum 385, Speaking: minimum 160, Writing: 150 LCCI - ELSA (London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications – English Language Skills Assessment) B2, C1 LCCI – JETSET (Level 5, 6) B2, C1 LCCI – EfB – (Level 2, 3) B2, C1 TRINITY ISE (Integrated Skills in English) ISE II B2, ISE III C1, ISEIV C2 ECL Independent User B2, Proficient User C1 Certificate eliberate de centele Alpha sau Lingua
Domeniul Management 1. Specializarea: MANAGEMENT, Cluj-Napoca (3 ani, zi) - linia de studiu: română. Extensia Bistriţa (3 ani, zi) - linia de studiu: română. Criterii de selecție: 55
Media de admitere se calculează ca medie aritmetică cu 4 zecimale a notelor primite de candidaţi la oricare două dintre probele scrise ale examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru această linie de studiu nu se solicită niciun certificat de competenţă lingvistică. Criterii de departajare în caz de medii egale: Criteriul A: media generală a examenului de bacalaureat Criteriul B: nota examenului scris la disciplina „Limba şi literatura română” din cadrul examenului de bacalaureat.
Domeniul Ştiinte Administrative 3. Specializarea: ADMINISTRATIE EUROPEANĂ (3 ani,zi) - linia de studiu : română Criterii de selecţie: Media de admitere se calculează ca medie aritmetică cu 4 zecimale a notelor primite de candidaţi la oricare două dintre probele scrise ale examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru această linie de studii nu se solicită niciun certificat de competenţă lingvistică. Criterii de departajare în caz de medii egale: Criteriul A: media generală a examenului de bacalaureat Criteriul B: nota examenului scris la disciplina „Limba şi literatura română” din cadrul examenului de bacalaureat.
Domeniul Studii culturale 4. Specializarea STUDII AMERICANE (3 ani, zi): - cu predare în limba engleză Criterii de selecţie: Media de admitere se calculează ca medie aritmetică cu 4 zecimale a notelor primite de candidaţi la oricare două dintre probele scrise ale examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Admitere 2012
Criterii de departajare în caz de medii egale: Criteriul A: media generală a examenului de bacalaureat Criteriul B: nota examenului scris la disciplina ”Limba şi literatura română” din cadrul examenului de bacalaureat. Candidaţii care se înscriu la această specializare au obligaţia de a prezenta un certificat de competenţă lingvistică pentru limba engleză de nivel minim B2. Candidaţilor care sunt absolvenţi de clase blingve sau cu predare intensivă în limba engleză li se acceptă certificatul eliberat de liceu. Candidaţii care nu posedă niciun fel de certificat sunt obligaţi să susţină un test de competenţă lingvistică în limba engleză în momentul înscrierii. Cambridge FCE for SCHOOLS (First Certificate in English) B2 Cambridge CAE (Certificate in Advanced English) C1 Cambridge CPE (Certificate of Proficiency in English) C2 Cambridge BEC (Business English Certificate) B2, C1 IELTS (International English Language Testing System) B2 (5.0–6.01), C1 (6.5–7.0), C2 (7.5-9.0) TOEFL iBT (Test of English as a Foreign Language – Internet-based Tests) B2 (86-109), C1 (110-120) TOEIC (Test of English for International Communication) – Listening: minimum 400, Reading: minimum 385, Speaking: minimum 160, Writing: 150 LCCI - ELSA (London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications – English Language Skills Assessment) B2, C1 LCCI – JETSET (Level 5, 6) B2, C1 LCCI – EfB – (Level 2, 3) B2, C1 TRINITY ISE (Integrated Skills in English) ISE II B2, ISE III C1, ISEIV C2 ECL Independent User B2, Proficient User C1 Certificate eliberate de centele Alpha sau Lingua 5. Specializarea STUDII IUDAICE ( 3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: Media de admitere se calculează ca medie aritmetică cu 4 zecimale a notelor primite de candidaţi la oricare două dintre probele scrise ale examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru această linie de 57
studii nu se solicită niciun certificat de competenţă lingvistică.
Criterii de departajare în caz de medii egale: Criteriul A: media generală a examenului de bacalaureat Criteriul B: nota examenului scris la disciplina „Limba şi literatura română” din cadrul examenului de bacalaureat.
FACULTATEA DE BUSINESS Str. Horea nr. 7, 400174, Cluj–Napoca, telefon 0264–599170, fax: 0264– 590110 e-mail: admitere@tbs.ubbcluj.ro http://www.tbs.ubbcluj.ro
Domeniul Administrarea Afacerilor 1. Specializarea: ADMINISTRAREA AFACERILOR (3 ani, zi) - liniile de studiu: română, respectiv cu predare în limba engleză 2. Specializarea: ADMINISTRAREA AFACERILOR ÎN SERVICII DE OSPITALITATE, (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de admitere: a) Pentru absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă, admiterea se face pe baza mediei la examenul de bacalaureat. Acest criteriu de admitere se aplică şi studenţilor instituţiilor de învăţământ superior de stat sau particulare care doresc sa urmeze o a doua specializare în cadrul Facultăţii de Business, precum şi licenţiaţilor care nu au urmat prima specializare în regim bugetat şi care nu concurează pe locurile speciale pentru licenţiaţi. b) Candidaţii care optează pentru specializarea Administrarea Afacerilor – în limba engleză, trebuie să susţină o probă de competenţă lingvistică, Admitere 2012
eliminatorie, notată cu ADMIS/RESPINS. c) Candidaţii care au obţinut performanţe recunoscute la concursuri internaţionale şi naţionale la disciplinele matematică sau economie, pot fi înmatriculaţi, fără admitere, în cadrul numărului de locuri alocate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, astfel: • Distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale în cel puţin unul din ultimii doi ani de studiu; • Premiul întâi sau medalia de aur la olimpiadele şcolare internaţionale în unul din ultimii patru ani de studii. d) Studenţii instituţiilor de învăţământ superior de stat, înmatriculaţi în anii precedenţi pe locuri subvenţionate de la bugetul de stat, care decid să facă şi o a doua specializare şi sunt declaraţi admişi la această nouă specializare, pot beneficia de subvenţia de la bugetul de stat numai pe durata normală de studiu (scăzând din durata de studiu a noii specializări anii de studiu cu subvenţionare de la buget la specializarea iniţială). Aceeaşi reglementare se aplică şi studenţilor exmatriculaţi (inclusiv celor care s-au retras de la studii), cu excepţia primului an de la reînmatriculare. Dacă prima specializare este parcursă cu achitarea taxei de studiu, cea de a doua specializare poate fi efectuată cu finanţare de la bugetul de stat, în urma reuşitei la concursul de admitere pe loc bugetat. Reduceri de taxă de şcolarizare în cazul studiilor concomitente la mai multe specializări sunt reglementate de regulamente speciale aprobate de Senat. Costurile aferente depăşirii duratei învăţământului gratuit, prevăzute de lege, se suportă de către studenţi. e) Pentru absolvenţii cu diplomă de licenţă sau absolvire, media examenului de licenţă. f) Absolvenţii, cu sau fără diplomă de licenţă/absolvire a învăţământului superior de stat şi particular, au dreptul să se prezinte la admiterea pentru studiul unei noi specializări, pe celelalte locuri aprobate, astfel: • în cazul în care prima specializare a fost urmată în regim bugetat, cea de a doua specializare va fi în regim cu taxă; • în cazul în care prima specializare a fost urmată în regim cu taxă, cea de a doua specializare poate fi în regim bugetat, în urma reuşitei pe un loc bugetat la concursul de admitere. În aceste cazuri, candidaţii sunt obligaţi să declare pe propria răspundere (în fişa de înscriere) perioada în care au fost susţinuţi financiar de la bugetul de stat pe durata primei specializări. Criteriile de departajare utilizate în caz de medii egale sunt: I. Pentru candidaţii care se înscriu la admitere pe baza diplomei de baca59
laureat: 1. nota obţinută la proba de limba română în cadrul examenului de bacalaureat; 2. media notelor obţinute în cadrul examenului de bacalaureat; II. Pentru candidaţii care se înscriu la admitere pe baza diplomei de licenţă: 1. media obţinută la examenul de bacalaureat; 2. nota obţinuta la proba de limba română în cadrul examenului de bacalaureat.
FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, ADMINISTRATIVE ŞI ALE COMUNICĂRII Str. General Traian Moşoiu nr. 71, Cluj-Napoca, cod 400132 telefon 0264-431505, int.6261 sau 0264-402216 e-mail: admitere@polito.ubbcluj.ro http://www.polito.ubbcluj.ro
Domeniul Ştiinţe politice 1. Specializarea ŞTIINŢE POLITICE (3 ani, zi) - linii de studiu: română şi maghiară, respectiv cu predare în limba engleză
Domeniul Ştiinţe ale comunicării 2. Specializarea COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE (3 ani, zi) - liniile de studiu: română, maghiară şi germană 3. Specializarea JURNALISM (3 ani, zi) - liniile de studiu: română, maghiară, germană şi cu predare în limba engleză 4. Specializarea PUBLICITATE (3 ani, zi) Admitere 2012
- linia de studiu : română
Domeniul Ştiinţe Administrative 5. Specializarea ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ, Cluj-Napoca (3 ani, zi) - linia de studiu: română 6. Specializarea ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ, la Satu-Mare (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară Str. Petőfi Sándor nr. 47, jud. Satu Mare, tel. 0261–711789 7. Specializarea ADMINSTRAŢIE PUBLICĂ, la Sfântu Gheorghe (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară Str. Stadionului nr. 14, jud. Covasna, tel. 0267-315270 8. Specializarea ADMINSTRAŢIE PUBLICĂ, la Bistriţa (3 ani, zi) - linia de studiu: română Str. Andrei Mureşanu nr. 3–5, jud. Bistriţa Năsăud, tel. 0263–210397 9. Specializarea SERVICII ŞI POLITICI DE SĂNĂTATE PUBLICĂ (PUBLIC HEALTH) (3 ani, zi) – cu predare în limba engleză Criterii de admitere: Absolvenţi de liceu (indiferent de promoţie) – media de la examenul de bacalaureat – cu pondere de 100% Licenţiaţi – media examenului de licenţă – cu pondere de 100% ATENŢIE: • Licenţiaţii care concurează pentru locuri bugetate (adică prima facultate a fost în regim cu taxă) vor fi admişi pe baza criteriilor de admitere pentru absolvenţii de liceu (caz în care li se va lua în calcul media de la examenul 61
de bacalaureat). • În cazul candidaţilor care se înscriu la linia de studiu engleză admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică, eliminatorie, notată cu ADMIS/RESPINS. În cazul în care candidaţii deţin certificate de competenţă lingvistică recunoscute de Centrele Alpha şi Lingua UBB, susţinerea testului de cunoaştere a limbii engleze nu va mai fi necesar, doar la specializarea Ştiinţe politice – linia engleză. La specializările Jurnalism şi Servicii şi Politici de Sănătate Publică (Public Health) – linia engleză toţi candidaţii se vor prezenta la proba de cunoaştere a limbii engleze. Criterii de departajare: Absolvenţi de liceu a). nota obţinută la disciplina Limba şi literatura romană – examenul scris de la examenul de bacalaureat • pentru candidaţii care au studiat în limba maghiară sau limba germană ca limbă maternă, şi se înscriu la linia de studiu maghiară sau germană, • nota obţinută la diciplina Limba şi literatura maternă b). cea mai mare notă la o probă scrisă de la examenul de bacalaureat, excepţie limba şi literatura română c). a doua cea mai mare notă la o probă scrisă de la examenul de bacalaureat, excepţie limba şi literatura română d). test de departajare (în situaţii excepţionale, dacă pe baza criteriilor de departajare mai sus menţionate nu s-a putut realiza departajarea) Licentiaţi a) interviu motivaţional;
Admitere 2012
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Str. Pandurilor nr. 7, Cluj Napoca, telefon 0264–420709 e-mail: sport@sport.ubbcluj.ro http://sport.ubbcluj.ro
Domeniul Educaţie Fizică şi Sport 1. Specializarea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ (3 ani, zi) la Cluj-Napoca - liniile de studiu: română şi maghiară şi la Bistriţa (linia română): str. Andrei Mureşanu nr. 3-5, jud. Bistriţa Năsăud, tel. 0263- 210397.
Domeniul Kinetoterapie 1. Specializarea KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ (3 ani, zi) la Cluj-Napoca – liniile de studiu: română şi maghiară La înscriere, candidaţii au obligaţia de a prezenta o adeverinţă medicală cu specificarea “apt pentru Facultatea de Educaţie Fizică”, eliberată de Policlinica sportivă (Dispensarul sportiv) la care se adaugă adeverinţă cu ITN şi RBW. Perioada în care candidaţii pot efectua examenul medical la Policlinica sportivă Cluj este 15 iunie-18 iulie 2012. Candidaţii care se înscriu la FEFS la două sau mai multe specializări sau ambele linii de studiu, vor achita taxele de admitere aferente fiecărei specializări sau linii. Criterii de selecţie la specializarea Educaţie fizică şi sportivă: a) Traseu aplicativ pentru evaluarea aptitudinilor motrice – admis/respins b) Media generală la examenul de bacalaureat – cu pondere 100% în media finală.
63
Criterii de departajare în caz de medii egale la specializarea Educaţie fizică şi sportivă: Nota obţinută la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul examenului de bacalaureat. Criterii de selecţie pentru licenţiaţi: a) Traseu aplicativ pentru evaluarea aptitudinilor motrice - admis/respins b) Media examenului de licenţă - cu pondere 100% în media finală. Criterii de departajare în caz de medii egale pentru licenţiaţi: a) Nota obţinută la susţinerea examenului de licenţă b) Interviu Criterii de selecţie la specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială: a) Test grilă la Biologie B1 – Anatomia şi fiziologia omului , manual pentru clasa a XI-a , autori: Cezar Niculescu, Radu Cârmaciu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Dan Cristescu, Editura Corint, Capitolele: Organizarea generală a corpului, Sistemul nervos, Analizatorii, Mişcarea, Circulaţia, Respiraţia – cu pondere 50% în media finală. b) Media generală de la bacalaureat – cu pondere 50% în media finală. Criterii de departajare în caz de medii egale la specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială: a) Nota la testul grilă b) Media generală de la bacalaureat Criterii de selecţie pentru licenţiaţi: a) Test grilă la Biologie B1 – Anatomia şi fiziologia omului , manual pentru clasa a XI-a , autori: Cezar Niculescu, Radu Cârmaciu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Dan Cristescu, Editura Corint, Capitolele: Organizarea generală a corpului, Sistemul nervos, Analizatorii, Mişcarea, Circulaţia, Respiraţia – cu pondere 50% în media finală. b) Media examenului de licenţă – cu pondere 50% în media finală Admitere 2012
Criterii de departajare în caz de medii egale pentru licenţiaţi: a) Nota la testul grilă b) Media examenului de licenţă
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ P-ţa Avram Iancu nr. 18, Cluj-Napoca, telefon 0264 – 431005 e-mail: ot@ot.ubbcluj.ro http://ot.ubbcluj.ro
Domeniul Teologie 1) Specializarea TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ, (4 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie a). Probă scrisă la Teologie Fundamentală şi Dogmatică, cu fundamentare biblică, cu o pondere de 50%. b). Media examenului de Bacalaureat 50%. Criterii de departajare 1. Nota la proba scrisă la Teologie Fundamentală şi Dogmatică cu fundamentare biblică. 2. Media obţinută în cadrul examenului de bacalaureat la Limba şi literatura română. 2) Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: • Media examenului de Bacalaureat 100% Criterii de departajare: 1.Media obţinută în cadrul examenului de bacalaureat la Limba şi lite65
ratura română. 2.Media obţinută în cadrul examenului de bacalaureat la proba obligatorie a profilului. 3) Specializarea TEOLOGIE ORTODOXĂ-ASISTENŢĂ SOCIALĂ, (3ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie • Media examenului de Bacalaureat 100% Criterii de departajare: 1. Media obţinută în cadrul examenului de bacalaureat la Limba şi literatura română. 2. Media obţinută în cadrul examenului de bacalaureat la proba obligatorie a profilului. 4) Specializarea ARTĂ SACRĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: a) Probă practică eliminatorie: Desen şi culoare, notată cu admis/respins b) Media examenului de Bacalaureat 100% Criterii de departajare 1. Media obţinută în cadrul examenului de bacalaureat la Limba şi literatura română. 2. Media obţinută în cadrul examenului de bacalaureat la proba obligatorie a profilului. Pentru LICENŢIAŢI şi pentru studenţii care se înscriu la a doua specializare sau facultate, indiferent de specializare Criterii de selecţie: - un interviu din Teologie Fundamentală şi Dogmatică, cu fundamentare biblică (interviu ce se va nota cu calificativul admis/respins), iar pentru specializarea Artă Sacră se va susţine şi proba practică eliminatorie de Admitere 2012
Desen şi Culoare. Criterii de departajare 1. Media examenului de licenţă sau 2. Media examenului de bacalaureat OLIMPIADE Olimpiadele care pot fi luate în considerare sunt : • la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală disciplinele: Dogmatică/ Istorie bisericească • la specializarea Teologie Ortodoxă Didactică, disciplinele: Dogmatică/ Limba română/Limbă străină • la specializarea Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială disciplinele Dogmatică/ Psihologie • la specializarea Artă Sacră disciplinele: Dogmatică/ Concursuri naţionale de profil recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului dar este obligatorie şi pentru această categorie de candidaţi susţinerea probei eliminatorii de Desen şi culoare. Toate aceste rezultate trebuie să fi fost obţinute în cel puţin unul din ultimii doi ani de şcolarizare. Candidaţii ce se încadrează în aceste categorii vor depune la secretariatul facultăţii cereri scrise, adresate comisiei de admitere. Pe lângă actele solicitate de Regulamentul admiterii de la Universitatea Babeş-Bolyai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă se solicită şi: • binecuvântare din partea Ierarhului de care aparţine candidatul (pentru obţinerea acesteia candidatul se va prezenta la Ierarhul de care aparţine cu certificatul de botez şi cu recomandare de la preotul paroh, adeverinţă de serviciu pentru preoţi, binecuvântarea stareţului pentru călugări şi fraţi de mânăstire, diploma de atestat profesional şi adeverinţă de serviciu pentru cântăreţi bisericeşti); • pentru admiterea la Specializarea Teologie Pastorală, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, este obligatorie vizita medicală. Pentru aceasta candidaţii vor prezenta, la înscriere, o adeverinţă eliberată de un medic psihiatru şi de medicul de familie.
67
Tematică Teologie Fundamentală şi Dogmatică, cu fundamentare biblică: 1. Revelaţia dumnezeiască • revelaţia naturală şi supranaturală 2. Căile de transmitere a Revelaţiei supranaturale • Sfânta Scriptură (compunere, inspiraţie, tâlcuire) • Sfânta Tradiţie (definiţie, argumentele Scripturii despre Sf. Tradiţie, aspectul statornic şi dinamic, criteriile Sf. Tradiţii, deosebiri interconfesionale) 3. Cunoaşterea lui Dumnezeu • naturală şi supranaturală, apofatică şi catafatică • cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările vieţii 4. Sfânta Treime • descoperirea Sf. Treimi în Revelaţia biblică • formularea dogmei Sf. Treimi în practica şi cultul Bisericii, la Sinoadele I şi II ecumenice 5. Crearea lumii nevăzute • originea îngerilor • natura şi funcţia îngerilor • ierarhia îngerilor • îngerii răi 6. Crearea omului • originea omului • natura omului • menirea omului • starea originară a omului (învăţătura ortodoxă, catolică şi protestantă) 7. Păcatul strămoşesc • originea păcatului strămoşesc • urmările păcatului strămoşesc • diferenţe interconfesionale cu privire la urmări (învăţătura catoliAdmitere 2012
că şi protestantă) 8. Providenţa divină • aspectele şi realitatea providenţei • obiecţii împotriva providenţei 9. Dumnezeu Mântuitorul • Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos – Mărturii noutestamentare • proorocii despre venirea Mântuitorului • unirea ipostatică şi consecinţele acesteia • întreita slujire a Mântuitorului • chenoza • adeverirea morţii şi învierii Mântuitorului 10. Condiţiile însuşirii mântuirii subiective • harul divin mântuitor. Însuşirile lui • credinţa şi faptele bune 11. Cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintei Cruci • Preacinstirea Maicii Domnului. Diferenţe interconfesionale 12. Sfânta Biserică • definiţia şi fiinţa Bisericii • însuşirile Bisericii • ierarhia bisericească • învăţătura catolică şi protestantă despre Biserică şi ierarhia bisericească 13. Sfintele Taine • Sf. Taină a Botezului • Sf. Taină a Euharistiei • Sf. Taină a Mărturisirii 14.Învăţătura despre a II-a venire a Domnului. Semnele venirii 15. Învierea morţilor şi judecata obştească
69
16. Despre Sf. Liturghie • numărul Sfintelor Liturghii • timpul şi locul săvârşirii Sf. Liturghii • săvârşitorul şi scopul Sf. Liturghii • explicarea Sf. Liturghii Bibliografie Teologia Dogmatică - manual pentru Seminariile teologice (autori: Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean), Bucureşti, 1991, ClujNapoca, 1997 şi toate ediţiile ulterioare. Liturgica Teoretică, manual pentru Seminariile teologice, (autori: Pr. Prof. dr. Ene Branişte, Arhim. Prof. Ghenadie Niţoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda), Ed. Credinţa noastră, Bucureşti 1997 şi toate ediţiile anterioare. Manual Religie clasa a X-a (coordonator Andrian Lemeni), Ed. Corint, Bucureşti, 2005. Manual Religie clasa a XI-a (coordonator Lect. univ. dr. Vasile Timiş), Ed. Dacia Educational, Cluj-Napoca, 2004 Manual Religie clasa a XII-a (coordonator Lect. univ. dr. Vasile Timiş), Ed. Dacia Educational, Cluj-Napoca, 2004
FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ Str. Moţilor nr. 26, Cluj-Napoca, telefon 0264–599579 e-mail: gct@gct.ubbcluj.ro http://gct.ubbcluj.ro
Domeniul Teologie 1.Specializarea TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ-ASISTENŢĂ SOCIALĂ, CLUJ-NAPOCA (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selectie: a. Media de la bacalaureat - cu pondere 70% în media finală b. Nota de la examenul scris de Limba şi literatura română de la bacaAdmitere 2012
laureat - cu pondere 30% în media finală 2. Specializarea TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ DIDACTICĂ, CLUJNAPOCA (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecție: a. Media de la bacalaureat - cu pondere 70% în media finală b. Nota de la examenul scris de Limba şi literatura română de la bacalaureat - cu pondere 30% în media finală 3. Specializarea TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ PASTORALĂ, CLUJNAPOCA, (4 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecție: a. Media de la bacalaureat - cu pondere 1/3 în media finală b. Nota la examenul scris de Limba şi literatura română de la bacalaureat - cu pondere 1/3 în media finală c. Media anului propedeutic - cu pondere 1/3 în media finală 4. Specializarea TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ PASTORALĂ LA ORADEA (4 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecție: a. Media de la bacalaureat - cu pondere 70% în media finală b. Nota la examenul scris de Limba şi literatura română de la bacalaureat - cu pondere 30% în media finală 5. Specializarea TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ PASTORALĂ LA BLAJ (4 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecție: a. Media de la bacalaureat - cu pondere 70% în media finală b. Nota la examenul scris de Limba şi literatura română de la bacalaureat - cu pondere 30% în media finală 71
Notă: Candidaţii cu diplomă de licenţă vor fi admişi după aceleaşi criterii ca şi absolvenţii de liceu. Criterii de departajare în caz de medii egale: a. Media de la bacalaureat b. Nota la examenul scris de Limba şi literatura română de la bacalaureat c. Nota la proba a II-a obligatorie de la bacalaureat. Departamente OPA: Cluj-Napoca, str. Moţilor nr.26, jud. Cluj, tel. 0264-599579 Oradea - Parcul Traian Nr. 20, jud. Bihor, tel 0259-416953 Blaj - Piaţa 1848 Nr.1, jud. Alba, tel 0258-710440
FACULTATEA DE TEOLOGIE REFORMATĂ Str. Horea nr. 7, et. II, Cluj–Napoca, telefon/fax: 0264–590723 e-mail: rt@rt.ubbcluj.ro http://rt.ubbcluj.ro
Domeniul Teologie 1. Specializarea: TEOLOGIE REFORMATĂ DIDACTICĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: maghiară Criterii de selecţie: a) Media de bacalaureat – cu pondere 75 % în media finală; b) Nota de la bacalaureat la disciplina de profil teologic (în cazul absolvenţilor liceelor teologice) sau Limba şi literatura română, sau Limba şi literatura maghiară sau nota de la disciplina de profil umanist (la alegerea candidatului) – cu pondere 25 % în media finală; Criterii de departajare în caz de medii egale: a. Media de bacalaureat b. Nota de la bacalaureat la disciplina limbă străină
Admitere 2012
2. Specializarea: TEOLOGIE REFORMATĂ-ASISTENŢĂ SOCIALĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: maghiară Criterii de selecţie: a) Media de bacalaureat – cu pondere 75 % în media finală; b)Nota din bacalaureat la disciplina de profil teologic (în cazul absolvenţilor liceelor teologice) sau de limba şi literatura română, sau limba şi literatura maghiară sau nota de la disciplina de profil socio-umanist (filosofie sau psihologie), (la alegerea candidatului) – cu pondere 25 % în media finală; Criterii de departajare în caz de medii egale: a. Media de bacalaureat b. Nota de la bacalaureat la disciplina limbă străină
Domeniul Muzică 3. Specializarea: PEDAGOGIE MUZICALĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: maghiară Criterii de selecţie: a) Probe de aptitudini muzicale (practice) – proba eliminatorie (admis sau respins); b) Media de bacalaureat – cu pondere 50% în media finală; c) Probă de cunoştinţe de cultură generală muzicală din materialul teoretic muzical cuprins în manualele de specialitate ale claselor IX-XII. (probă orală) – cu pondere 50% în media finală; Criterii de departajare în caz de medii egale pentru licenţiaţi: a) Media de bacalaureat b) Nota de la bacalaureat la disciplina limbă străină Criterii speciale: La specializarea: Teologie Reformată Didactică – Se acordă nota 10 din oficiu în locul notei cu pondere de 25%, premianţilor la competiţiile la nivel de Eparhie (echivalent cu olimpiadele naţionale), desfăşurate în ultimii doi 73
ani de liceu, la disciplina respectivă. La specializarea: Teologie Reformată Asistenţă Socială Se acordă nota 10 din oficiu în locul notei cu pondere de 25%, premianţilor la olimpiadele şcolare (faza naţională), la disciplinele respective. La specializarea: Pedagogie Muzicală Se acordă nota 10 în locul notei la proba de cunoştinţe de cultură generală muzicală, primilor 3 premianţi la olimpiadele şcolare de muzică (faza naţională). Criterii de selecţie pentru licenţiaţi: Media generală de licenţă – cu pondere de 50% în media finală Criterii de departajare în caz de medii egale pentru licenţiaţi: a) Media de bacalaureat b) Nota obţinută la susţinerea lucrării de licenţă.
FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ
Str. Iuliu Maniu nr. 5, Cluj-Napoca, telefon 0264-430688; 0264-590715 e-mail: rct@rocateo.ubbcluj.ro http://rocateo.ubbcluj.ro
Domeniul Teologie
1. Specializarea: TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ DIDACTICĂ, (3 ani, zi) - linia de studiu: maghiară 2. Specializarea:TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ-ASISTENŢĂ SOCIALĂ (3 ani, zi) - linia de studiu: maghiară 3. Specializarea: STUDII RELIGIOASE (3 ani, zi) Admitere 2012
- linia de studiu : maghiară Criterii de selecţie: • Media de bacalaureat – cu pondere 75% din media finală • Nota unei probe de la bacalaureat la alegere* – cu pondere 25% din media finală. Criterii de departajare: 1. Media de bacalaureat 2. Nota unei probe de bacalaureat – la alegere* 3. Media anilor de studii. * Se alege din următoarele materii Religie, Limba şi literatura maghiară, Istorie sau Filosofie.
4. Specializarea: TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ PASTORALĂ Alba Iulia (4 ani, zi) - linia de studiu: maghiară Criterii de selecţie: • Media de bacalaureat – cu pondere 50% din media finală • Nota unei probe de la bacalaureat la alegere* – cu pondere 50% din media finală. Criterii de departajare: 1) Media de la bacalaureat; 2) Nota de la interviu.
75
FACULTATEA DE TEATRU ŞI TELEVIZIUNE Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 4, Cluj-Napoca Tel. / Fax: 0264-590066 e-mail: facultateatt@yahoo.com http://teatrutv.ubbcluj.ro
Domeniul Teatru şi Artele Spectacolului 1. Specializarea ARTELE SPECTACOLULUI (ACTORIE) (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară Criterii de selecţie pentru absolvenţi cu diplomă de Bacalaureat respectiv absolvenţi cu diplomă de licenţă: Examenul presupune: • liniile de studiu: ROMÂNĂ şi MAGHIARĂ Criterii de selecţie pentru absolvenţi cu diplomă de Bacalaureat respectiv absolvenţi cu diplomă de licenţă: a. ETAPA I Linia română de studiu: O probă orală/practică eliminatorie, de testare a aptitudinilor vocale, coregrafice şi de interpretare ale candidatului: prezentarea unor versuri şi a unei povestiri din repertoriul candidatului, la alegerea comisiei. Candidatul va fi notat cu admis/respins. Candidaţii vor fi grupaţi în serii de examinare şi vor fi examinaţi individual. La intrarea în sala de examinare, candidatul prezintă comisiei un repertoriu de concurs propriu, compus din minimum 10 poezii, de stiluri şi factură diferite, 2 monoloage selectate din piese de teatru, 2 povestiri la persoana întâi, 3 fabule. În cadrul etapei eliminatorii candidatul va susţine un interviu pe teme de cultură artistică generală şi teatrală. IMPORTANT: unul din cele două monoloage care trebuie să figureze în repertoriu va fi la libera alegere a candidaţilor, iar celălalt va fi ales de către candidaţi din următoarele două liste obligatorii: (1) 12 monoloage pentru Admitere 2012
băieţi (personaje masculine) şi (2) 12 monoloage pentru fete (personaje feminine): Rezultatele acestei probe se comunică la finalul examinării unei grupe. MONOLOAGE OBLIGATORII (1) Personaje masculine 1) Malvolio din A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, actul II, scena 5, traducere de Mihnea Gheorghiu, în William Shakespeare, Opere complete, vol. 5, ediţie critică, ediţie îngrijită şi comentarii de Leon D. Leviţchi, note de Virgil Ştefănescu-Drăgăneşti, Bucureşti, Editura Univers, 1986, pp. 252-256. 2) Romeo din Romeo şi Julieta de William Shakespeare, în William Shakespeare, Opere, vol. I, Editura de Stat pentru Artă şi Literatură, Bucureşti, 1955, Act II, scena 2, p.315. 3) Tartuffe din Tartuffe de Molière, în Molière, Opere, vol II, Editura de Stat pentru Artă şi Literatură, Bucureşti, 1955, Act II, scena 3, p.318. 4) Woyzeck din Woyzeck de Georg Büchner, în Georg Büchner, Pagini alese. În româneşte de Laura Dragomirescu. Studiu introductiv de Livia Ştefănescu, Bucureşti, 1967, pp. 149-150 (titlul scenei La iaz). 5) Spiridon din O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, Act I, scena V, Bucureşti, Ed. Gramar, 2006, pp. 18-19. 6) Lopahin din Livada de vişini de A. P. Cehov, Act III (de la “Eu. Eu am cumpărat-o !” până la “Să cînte muzica!”), în Anton Pavlovič Cehov, Livada cu vişini, Unchiul Vanea şi alte piese. Traducere de Elisabeta Pop. Bucureşti, Ed. Minerva, Biblioteca pentru toţi, 2008, pp. 532-534. 7) Henric al IV-lea din Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti 1967, Act II, p. 244-245 (de la “Destul! Să se sfîrşească!” până la “…Cum te numeşti ?”). 8) Moritz din Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, Act II, scena 7, în Frank Wedekind, Teatru. În româneşte de Simion Dănăilă. Cuvânt înainte de Ioana Mărgineanu, Bucureşti, Ed. Univers, 1982, p. 53-55. 9) Domnul Smith din Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco, scena VIII (de la “Să vă zic şi eu una…” până la “Eu nu sunt fiica ta”), în Eugène Ionesco, Teatru, vol I. Traducere din franceză şi note de Vlad Zografi şi Vlad Russo. Ediţia a II-a revăzută. Bucureşti, ed. Humanitas, 2007, p.66. 10) Jimmy din Priveşte înapoi cu mânie, de John Osborne, în Teatru englez 77
contemporan, vol I, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968, Act II, tabloul I, pp.79-80 (de la “Cei care n-au văzut niciodată un om murind...” până la “decât o să ştii tu vreodată toată viaţa ta…”). 11) Hamlet din Hamlet de William Shakespeare, Act III, Scena 1, în William Shakespeare, Opere, vol. VII, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1959 (traducere de Petru Dumitriu), pp. 602-603 (de la “A fi sau a nu fi…” până la “…În ruga ta de mine păcătosul”). 12) Edgar din Regele Lear de William Shakespeare, Act III, Scena 4, în William Shakespeare, Opere complete, vol. VII, traducere de Mihnea Gheorghiu, ediţie critică, ediţie îngrijită şi comentarii de Leon D. Leviţchi, note de Virgil Ştefănescu-Drăgăneşti, Bucureşti, Editura Univers, 1988, p. 160. (de la “Faceţi-vă milă şi pomană de bietul Tom…” până la “…şi-ncă-odată tot aşa”) (1) Personaje feminine 1. Cassandra din Agamemnon de Lucius Annaeus Seneca, în Seneca, Tragedii, vol. I, studiu introductiv, traducere, note şi comentarii de Traian Diaconescu, Bucureşti, Editura Univers, 1979, pp. 133-134. 2. Lady Macbeth din Macbeth de William Shakespeare, actul I, scena 5, în româneşte de Ion Vinea, în William Shakespeare, Teatru, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1964, pp. 972-973. 3. Ersilia Drei din Să îmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello, finalul actului al III-lea, în româneşte de N. Carandino, în Luigi Pirandello, Teatru, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1967, pp. 406-407. 4. Martha din Neînţelegerea de Albert Camus, actul al III-lea, scena II, traducere de Catinca Ralea, în Albert Camus, Caligula, Neînţelegerea, Stare de asediu, Cei drepţi, Răscoala din Asturii, Bucureşti, RAO International Publishing Company S.A., 1996, pp. 117-118. 5. Nina Mihailovna Zarecinaia din Pescăruşul de A.P. Cehov, finalul actului al patrulea, în româneşte de Moni Ghelerter şi R. Teculescu, în A.P. Cehov, Pescăruşul. Teatru, prefaţă de Dumitru Solomon, Bucureşti, Editura pentru Literatură (BPT), 1967, pp. 210-211. 6. Salomeea din Salomeea de Oscar Wilde, (finalul piesei), traducere de Adriana şi Andrei Bantaş, în Oscar Wilde, Teatru, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1967, pp. 350-352. 7. Viola din A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, actul 2, scena 2, traducere de Mihnea Gheorghiu, în Shakespeare, Opere complete, vol. 5, ediţie critică, ediţie îngrijită şi comentarii de Leon D. Leviţchi, note de Admitere 2012
Virgil ştefănescu-Drăgăneşti, Bucureşti, Editura Univers, 1986, pp. 242243. 8. Felice din Bădăranii de Carlo Goldoni, actul III, scena 2, în româneşte de Sică Alexandrescu, în Carlo Goldoni, Teatru II, colecţie bilingvă coordonată de Smaranda Bratu Elian, Nuccio Ordine, ediţie îngrijită de Roxana Utale şi Smaranda Bratu Elian, Bucureşti, Editura Humanitas, pp. 409-411. 9. Doamna (O doamnă abracadabrantă) din Începem de I.L. Caragiale, scena III, în I.L. Caragiale, Opere 1 Teatru, ediţie critică de Al. Rosetti, Şerban Cioculescu, Liviu Călin, cu o introducere de Silvian Iosifescu, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1959, pp. 402-404. 10. Madam Ubu din Ubu rege de Alfred Jarry, actul al cincilea, scena I, în Alfred Jarry, Ubu, în româneşte de Romulus Vulpescu, prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1969, pp. 6970. 11. Ioana din Ciocârlia de Jean Anouilh, în româneşte de Valentin Lipati în Teatrul francez contemporan, prefaţă de Elena Vianu, Bucureşti, Editura pentru Literature Universală, 1964, pag. 121. 12. Mary din Cântăreaţa cheală de Eugène Ionescu, scena V, în Eugène Ionesco, Teatru I, traducere din franceză de Vlad Russo şi Vlad Zografi, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002, pp. 53-54. De asemenea, candidatul va susţine un interviu pe teme de cultură artistică generală şi teatrală. Linia maghiară de studiu: O probă orală/practică eliminatorie, de testare a aptitudinilor vocale, coregrafice şi de interpretare ale candidatului: prezentarea unor versuri şi a unei povestiri din repertoriul candidatului, la alegerea comisiei. Candidatul va fi notat cu admis/respins. Candidaţii vor fi grupaţi în serii de examinare şi vor fi examinaţi individual. La intrarea în sala de examinare, candidatul prezintă comisiei un repertoriu de concurs compus din: a.) minimum 10 (zece) poezii dintre care 5 (cinci) alese în mod obligatoriu din lista care urmează, şi restul de minimum cinci (de stiluri şi factură diferite) la alegerea candidatului. Lista poeziilor din care se pot alege cele 5 poezii obligatorii: Balassi Bálint: Hogy Júliára talála, így köszöne neki; Csokonai Vitéz Mihály: Szegény Zsuzsi, a táborozáskor; Petőfi Sándor: Szeptember végén; Arany János: Bor vitéz; Ady Endre: Emlékezés egy nyár-éjszakára; József Attila: Mama; Radnóti Miklós: Sem 79
emlék, sem varázslat; Salamon Ernő: Egyszerű szerelmes ének; Weöres Sándor: Vásár; Varró Dániel: Hat jó játék kisbabáknak; b.) 2 povestiri din care prima obligatorie (Örkény István: Gondolatok a pincében) iar cea de a doua o povestire din literatura maghiară sau universală, la alegerea candidatului;. c.) 2 monoloage din care primul la alegere, iar al doilea obligatoriu, selectat din următoarele liste: 1) Pentru fete: Szophoklész: Íphigeneia Auliszban (ford. Devecseri Gábor) – Íphigeneia monológja: „Hallgassatok rám, anyám, hitvesedre haragudnod, látom én, hogy hasztalan;...” Szophoklész: Antigoné (ford. Trencsényi-Waldapfel Imre) – Antigoné monológja: „Ó sírom, nászszobám, te föld odvába vájt örök tanyám…” W. Shakespeare: A tél meséje (Téli rege) (ford. Várady Szabolcs) – Hermione monológja: “Mivel többet nem mondhatok, cask azt, hogy tagadom a vádat…” W. Shakespeare: Romeo és Júlia (ford. Kosztolányi Dezső) – Júlia monológja: „Isten veled. Ó, látlak-e megint?...” (4. felvonás, 3. szín) Molière: Tartuffe (ford. Vas István) – Dorine monológja: „Meglátja majd, hogy az anyán túltett fia....” (1 felvonás, 2. jelenet) A. P. Csehov: Sirály (ford. Makai Imre) – Nyina monológja: „Miért mondta, hogy megcsókolja a lábam nyomát?...” (4. felvonás) Tennessee Williams: A vágy villamosa (ford. Czímer József) – Blanche monológja: „Egy fiút. Fiatal fiú volt még, én pedig egész fiatal lány...” (6. kép) Spiró György: Csirkefej – Nő monológja: „Mért, én is, hazajövök – hozom a munkát, rajzolok, méretezek...” (5. Jelenet) 2) Pentru băieţi: Szophoklész: Antigoné (ford. Trencsényi-Waldapfel Imre) – Kreón monológja: „Jó férfiak, nagy megrázkódtatás után...” W. Shakespeare: Szentivánéji álom (ford. Nádasdy Ádám) – Tompor monológja: „Mikor az én végszavam jön, szóljanak és én belépek.” (4. felvonás, 1. szín) W. Shakespeare: Hamlet, dán királyfi (ford. Arany János) – Hamlet monológja: „Lenni vagy nem lenni: az itt a kérdés...” (3. felvonás, 1. szín) Molière: Tartuffe (ford. Vas István) – Orgon monológja: „Ahogy megláttam őt – ha úgy állna előtted...” (1. felvonás, 5. jelenet) Admitere 2012
Molière: A fösvény (ford. Illyés Gyula) – Harpagon monológja: „Tolvaj! Tolvaj! Gyilkos! Haramia! Törvényt! Igazságot, igazságos ég!” (4. felvonás, 7. jelenet) A. P. Csehov: Sirály (ford. Makai Imre) – Trigorin monológja: „Ugyan, mi különlegesen szép van benne?...” (2. felvonás) E. Albee: Nem félünk a farkastól (ford. Elbert János) – George monológja: „Tizenhat éves koromban, mikor még a gimnáziumba jártam...” (2. felvonás)” Háy János: A Gézagyerek – Géza monológja: „Megyek lefelé az utcán, papa. Megyek arra lefelé.” (1. rész, 5. jelenet) NOTĂ: Textele obligatorii vor putea fi descărcate dintr-un document special creat, de pe site-ul Facultăţii. La admitere va fi luat în considerare interpretarea acelor texte obligatorii, care corespund variantei publicate pe site! De asemenea, candidatul va susţine un interviu pe teme de cultură artistică generală şi teatrală. Promovarea în etapa următoare a concursului este condiţionată de obţinerea de către candidat a calificativului „admis”2, calificativ comunicat candidatului la încheierea unei serii de examinare. b. ETAPA A II–a, liniile de studiu: ROMÂNĂ şi MAGHIARĂ Presupune trei probe: • atelier de improvizaţie: testarea imaginaţiei creatoare şi a aptitudinilor muzicale şi ritmice, cu pondere de 50% în media finală. Proba se va da în grup, iar candidaţii trebuie să se prezinte în costum de mişcare. • un monolog din repertoriul candidatului, la alegerea comisiei, cu pondere de 40% în media finală. Examinarea este individuală. Repertoriul este comun cu cel de la etapa I eliminatorie. • Media la Bacalaureat/media la licenţă cu pondere de 10 % în media finală (pentru absolvenţii de liceu respectiv pentru licenţiaţi). Criterii de departajare: • Nota de la proba „atelier de improvizaţie” • Nota de la proba „monolog” • Media la examenul de Bacalaureat..
81
Criterii de departajare pentru licenţiaţi: • Nota de la proba „atelier de improvizaţie” • Nota de la proba „monolog” • Media la licenţă. Testarea se poate realiza individual şi/sau în grup, în funcţie de numărul candidaţilor. 2. Specializarea ARTELE SPECTACOLULUI (REGIE ) (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: a. ETAPA I – o probă orală eliminatorie, de testare a aptitudinilor şi a cunoştinţelor de cultură generală (testarea spiritului de observaţie, a memoriei vizuale, a fanteziei creatoare şi a capacităţii de a sugera o acţiune dramatică; cunoştinţe din domeniul teatrului, al artelor plastice, muzicii şi literaturii). Candidatul va susţine un interviu pe aceste teme şi va comenta, din punct de vedere dramatic, imagini fotografice, tablouri sau/şi desene (la alegerea comisiei), va imagina biografii de personaj, va construi acţiune dramatică cu nod conflictual şi va răspunde la întrebări din repertoriul de concurs. Repertoriul de concurs cuprinde: 1. Sofocle (Antigona) 2. W. Shakespeare (Visul unei nopţi de vară) 3. Molière (Avarul) 4. Gozzi (Turandot) 5. Henrik Ibsen (Peer Gynt) 6. A.P. Cehov (Pescăruşul) 7. N.V. Gogol (Căsătoria) 8. Caragiale (O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, O noapte furtunoasă) 9. B. Brecht (Opera de trei parale) 10. L. Pirandello (Şase personaje în căutarea unui autor) 11. E. Ionesco (Scaunele) 12. S. Beckett (Așteptându-l pe Godot) 13. M. Sebastian (Steaua fără nume) 14. L. Blaga (Tulburarea apelor) 15. R. Macrinici ( T/Ţara mea) 16. M. Vişiniec (Maşinăria Cehov). Candidatul va fi notat cu admis/respins. Candidaţii vor fi grupaţi în serii de examinare şi vor fi examinaţi individual. Promovarea în etapa următoare a concursului este condiţionată de obţinerea de către candidat a calificativului admis, calificativ comunicat Admitere 2012
candidatului la încheierea unei serii de examinare. b. ETAPA A II–A Presupune trei probe: – probă scrisă: transpunerea în imagini scenice a unui fragment dintr-o operă dramatică din repertoriul de concurs, cu pondere de 30 % în media finală. – probă practică/orală: realizarea scenică a unui fragment dintr-o piesă de teatru din repertoriul de concurs, cu pondere de 40 % în media finală. Proba se desfăşoară în studio iar candidatul are la dispoziţie cîteva obiecte, cu care va sugera elementele de scenografie. În distribuţie vor fi cooptaţi ceilalţi candidaţi. Repertoriul de concurs este comun cu cel de la etapa I. – nota obţinută la Bacalaureat, cu pondere de 30 % în media finală. Criterii de departajare: • Nota obţinută la proba practică. • Nota obţinută la proba scrisă. Criterii de selecţie pentru licenţiaţi : • Testarea spiritului de observaţie, a memoriei vizuale, a fanteziei creatoare şi a capacităţii de a sugera o acţiune dramatică; cunoştinţe din domeniul teatrului, artei, muzicii şi literaturii – probă practică/orală, cu pondere de 85 % în media finală. Candidatul va susţine un interviu pe aceste teme şi va comenta, din punct de vedere dramatic, imagini fotografice, tablouri sau/şi desene (la alegerea comisiei), va imagina biografii de personaj, va construi acţiune dramatică cu nod conflictual şi va răspunde la întrebări din repertoriul de concurs. • Media la licenţă, cu pondere de 15 % în media finală. Candidaţii vor fi grupaţi în serii de examinare şi vor fi examinaţi individual. La această probă nu se admit contestaţii. Criterii de departajare pentru licenţiaţi : • Nota obţinută la testarea spiritului de observaţie, a memoriei vizuale, a fanteziei creatoare şi a capacităţii de a sugera o acţiune dramatică; cu83
noştinţe din domeniul teatrului, artei, muzicii şi literaturii – probă orală. • Media la licenţă. • Media la examenul de Bacalaureat. 3.Specializarea TEATROLOGIE (Jurnalism teatral; Management cultural) (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară
Criterii de selecţie pentru linia română Criteriu de selecţie: • Media de Bacalaureat 100%. Criterii de departajare: • Nota obţinută la proba scrisă de bacalaureat la Limba şi literatura română. • Calificativul obţinut la proba orală de bacalaureat la Limba străină. Criteriu de selecţie pentru licenţiaţi: • Media examenului de licenţă – cu pondere 100%. Criterii de departajare pentru licenţiaţi : • Media de la examenul de Bacalaureat • Nota obținută la proba scrisă de bacalaureat la Limba și literatura română. Situaţia câştigătorilor de olimpiade şcolare: • Vor fi admişi cu nota 10 absolvenţii de liceu care au obţinut cel puţin un premiu I, II sau III la faza naţională a olimpiadelor şcolare organizate de Ministerul Educaţiei, pe parcursul anilor de liceu, la Limba şi literatura română. • Candidaţii olimpici nu pot fi înscrişi decât dacă depun la sediul facultăţii, până la afişarea rezultatelor provizorii, diploma de premiant la olimpiadă, în original.
Criterii de selecţie pentru linia maghiară Criteriu de selecţie: • Media de Bacalaureat 100%. Admitere 2012
Criterii de departajare: • Nota obținută la proba scrisă de bacalaureat la Limba şi literatura maghiară. • Calificativul obţinut la proba orală de bacalaureat la Limba străină. Criteriu de selecţie pentru licenţiaţi: • Media examenului de licenţă – cu pondere 100%. Criterii de departajare pentru licenţiaţi: • Media de la examenul de bacalaureat. • Nota obţinută la proba de bacalaureat la Limba şi literatura maghiară.
Domeniul Cinematografie şi Media 4. Specializarea CINEMATOGRAFIE, FOTOGRAFIE ŞI MEDIA (3 ani, zi) - liniile de studiu: română şi maghiară Direcţii/rute de specializare: - Imagine de film şi TV. - Comunicare audio-vizuală, scenaristică, publicitate media. Criterii de selecţie pentru absolvenţi cu diplomă de Bacalaureat respectiv absolvenţi cu diplomă de licenţă: a. ETAPA I (eliminatorie) Aceasta constă în testarea cunoştinţelor de cultură generală şi de specialitate (media, fotografie, teatru, film, literatură română şi universală, muzică, arte plastice etc.) Candidatul va susţine un interviu pe aceste teme şi va prezenta o motivare personală pentru alegerea acestui domeniu. Candidatul va prezenta un portofoliu, compus din materiale realizate personal, care să demonstreze abilităţile sale în domeniu. Portofoliul va fi depus la înscriere şi va conţine unul dintre următoarele tipuri de materiale: • exerciţiu de filmare, în lungime de maximum trei minute prezentat pe suport digital; • maximum 10 fotografii color sau alb negru; 85
• animaţii, montaje video; Candidatul va fi notat cu admis/respins. Candidaţii vor fi grupaţi în serii de examinare şi vor fi examinaţi individual. Promovarea în etapa următoare a concursului este condiţionată de obţinerea de către candidat a calificativului admis, calificativ comunicat candidatului la încheierea tuturor seriilor de examinare.
b. ETAPA A II-A este compusă din următoarele secţiuni: • O probă orală, care constă din analizarea de către candidat a unui fragment de emisiune TV sau fragment de film artistic, reportaj, documentar etc. Ponderea este de 80% în media finală. • Media la examenul de Bacalaureat/media la licenţă cu pondere de 20% în media finală (pentru absolvenţii de liceu respectiv pentru licenţiaţi). Criterii de departajare: – Nota obţinută la etapa a II-a. – Nota obţinută la proba scrisă de bacalaureat la Limba şi literatura română. 5. Specializarea FILMOLOGIE (3 ani, zi) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: Colocviu (probă orală) de cultură cinematografică, cultură generală şi mass-media; testarea spiritului critic pe baza unui fragment de film din filmografia obligatorie, cu pondere de 80% în media finală. – media la examenul de Bacalaureat, cu pondere de 20% în media finală. Filmografie Cinematografie românească 1. Pădurea spânzuraţilor (regia Liviu Ciulei, 1964) 2. Moartea domnului Lăzărescu (regia Cristi Puiu, 2005) 3. Balanţa (regia Lucian Pintilie, 1990) Admitere 2012
4. Nunta de piatră (regia Dan Piţa, Mircea Veroiu, 1973) 5. 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (regia Cristian Mungiu, 2007) 6. Probă de microfon (regia Mircea Daneliuc, 1979) 7. Lumea văzută de Ion B. (regia Alexander Nanau, 2009) Cinematografie universală 1. Citizen Kane (regia Orson Welles, 1941) 2. Psycho (regia Alfred Hitchcock, 1980) 3. Opt şi jumătate (regia Federico Fellini, 1963) 4. Solaris (regia Andrei Tarkovski, 1972) 5. Luminile oraşului (regia Charlie Chaplin, 1931) 6. Pasiunea Ioanei D’Arc (regia Carl Theodor Dreyer, 1928) 7. Nosferatu – Simfonia groazei (regia F.W. Murnau, 1922) 8. Fight Club (regia David Fincher, 1999) Candidaţii vor fi grupaţi în serii de examinare şi vor fi examinaţi individual. Rezultatele vor fi comunicate candidaţilor la încheierea tuturor seriilor de examinare. Criterii de departajare: 1. Nota obţinută la proba scrisă de bacalaureat la Limba şi literatura română 2. Calificativul obţinut la proba orală de bacalaureat la Limba străină Criterii de selecţie pentru licenţiaţi: • Proba de aptitudini : Testarea spiritului critic pe baza unui fragment de film din filmografia obligatorie - examenul este oral, cu pondere de 85% în media finală. • Media de la examenul de licenţă, cu pondere de 15% în media finală Criterii de departajare pentru licenţiaţi: • Media la licenţă. • Media la examenul de bacalaureat. Precizări pentru toate specializările: Candidaţii se pot înscrie şi pot participa la probe de concurs la mai multe specializări. La probele eliminatorii şi la probele orale NU se admit contestaţii. Contestaţiile se depun doar la proba scrisă. Există o singură probă scrisă, 87
la specializarea Artele Spectacolului (Regie). Contestaţiile se depun în scris la Comisia de Admitere. Preşedintele Comsiei de Admitere numeşte o altă comisie de corectură care va soluţiona contestaţiile. Toate criteriile de selecţie sunt valabile şi pentru candidaţii care îşi propun completarea studiilor (absolvenţii cu diplomă ai învăţământului de scurtă durată).
Admitere 2012
LISTA SPECIALIZĂRILOR LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ LA CARE SE ORGANIZEAZĂ ADMITERE ÎN 2012
FACULTATEA DE DREPT
Str. Avram Iancu nr. 11, telefon 0264-439126 e-mail: snarcisa@law.ubbcluj.ro http://law.ubbcluj.ro
Domeniul Drept
1. Specializarea DREPT, (4 ani, învăţământ la distanţă) - linia de studiu: română Criterii de selecţie: IDENTICE CU CELE DE LA ZI
FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE Str. Mihail Kogălniceanu nr.1, telefon 405300 interior 5277 e-mail: hiphi@hiphi.ubbcluj.ro http://hiphi.ubbcluj.ro
Domeniul Istorie
1. Specializarea ISTORIE (3 ani, învăţământ la distanţă) - liniile de studiu: română şi maghiară Criterii de selecţie: 1. Media generală la Bacalaureat
89
Criterii de departajare: Pentru linia română: 1. Nota obţinută la examenul bacalaureat la proba Istorie sau Limba şi literatura română (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru linia maghiară: 1. Nota obţinută la examenul bacalaureat la proba Istorie sau Limba şi literatura română sau Limba şi literatura maternă (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului.
Domeniul Filosofie
2. Specializarea FILOSOFIE (3 ani, învăţământ la distanţă) - linii de studiu: română şi maghiară Criterii de selecţie: 1. Media generală la Bacalaureat Criterii de departajare: Pentru linia română: 1. Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Filosofie sau Logică şi argumentare sau Limba şi literatura română (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului. Pentru linia maghiară: 1.Nota obţinută la examenul de bacalaureat la proba Filosofie sau Logică şi argumentare sau Limba şi literatura română sau Limba şi literatura maternă (la alegerea candidatului) 2. Nota obţinută la o altă probă a examenului de bacalaureat, la alegerea candidatului.
Admitere 2012
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ B-dul. 21 Decembrie 1989 nr. 128, telefon: 0264-424674, 0264-419958, 405300, int.5341 e-mail admitere@socasis.ubbcluj.ro http://asis.ubbcluj.ro
Domeniul Asistenţă socială
1. Specializarea ASISTENŢĂ SOCIALĂ (3 ani, învăţământ la distanţă) - liniile de studiu: română şi maghiară Criterii de admitere: Criteriile de admitere şi departajare în caz de medii egale sunt identice cu cele de la învăţământul la ZI.
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI Linia română: Str. Sindicatelor Nr.7, Cluj-Napoca, telefon: 0264-590559, 405337,405300 int. 5905 Str. Republicii Nr.37, Cluj-Napoca, telefon 0264-590967, 405300 int.5903 e-mail: psiedu@psiedu.ubbcluj.ro Linia maghiară: B-dul 21 Decembrie 1989, nr.128, tel: 0264/445206 e.mail: titkarsag@pszichologia.ro http://www.pszichologia.ro
Domeniul Psihologie
1. Specializarea PSIHOLOGIE (3 ani, învăţământ la distanţă); - liniile de studiu: română şi maghiară. www.psychology.ro • www.pszichologia.ro
Domeniul Ştiinţe ale educaţiei
2. Specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ (3 ani, învăţământ la 91
distanţă) - linia de studiu: română. www.psihoped.ubbcluj.ro 3. Specializarea PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR (3 ani, învăţământ la distanţă) (Cluj-Napoca) - liniile de studiu: română şi maghiară) www.psiedu.ubbcluj.ro Extensii: 1. Năsăud – linia română B-dul Grănicerilor nr. 7, jud. Bistriţa Năsăud, tel. 0263- 361393. 2. Târgu-Mureş – linia română Str. Republicii nr. 38, jud. Mureş, tel 0265-311665 3. Sibiu – linia română Str. Spartacus nr. 4-6, jud. Sibiu, tel. 0269-237798 4. Sighetu-Marmaţiei – linia română Str. Iuliu Maniu, nr. 67, jud. Maramureş, tel. 0262-310206 5. Odorheiu Secuiesc – linia maghiară P-ţa Márton Áron nr. 2, jud. Harghita, tel. 0266-218282 6. Satu-Mare – linia maghiară Str. Petőfi Sándor nr. 47, jud. Satu Mare, tel. 0261-711789 Criteriile de admitere şi departajare în caz de medii egale sunt identice cu cele de la învăţământul de zi.
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR Str. Teodor Mihali, nr. 58-60, telefon 0264-418653 e-mail admitere@econ.ubbcluj.ro http://econ.ubbcluj.ro
Domeniul Marketing
1. Specializarea MARKETING (3 ani, învăţământ la distanţă) Admitere 2012
- liniile de studiu: română şi maghiară
Domeniul Administrarea Afacerilor
2. Specializarea ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR (3 ani, învăţământ la distanţă) -linia de studiu: română
Domeniul Finanţe
3. Specializarea FINANŢE ŞI BĂNCI (3 ani, învăţământ la distanţă) - linia de studiu: română
Domeniul Contabilitate
4. Specializarea CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE (3 ani, învăţământ la distanţă) - linia de studiu: română
Domeniul Management
5. Specializarea MANAGEMENT (3 ani, învăţământ la distanţă) - liniile de studiu: română şi maghiară
Domeniul Cibernetică, statistică şi informatică economică 6. Specializarea INFORMATICĂ ECONOMICĂ (3 ani, învăţă-mânt la distanţă) - linia de studiu: română
Domeniul Economie şi afaceri internaţionale
7. Specializarea ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE (3 ani, învăţământ la distanţă) - liniile de studiu: română şi germană Specializări delocalizate: 1. Economia firmei (3 ani, învăţământ la distanţă) - Extensia Sfântu Gheorghe - liniile de studiu: română şi maghiară 2. Economia comerţului, turismului şi serviciilor (3 ani, învăţământ la distanţă) – Extensia Sfântu Gheorghe - liniile de studiu: română şi maghiară 93
3. Contabilitate şi informatică de gestiune (3 ani, învăţământ la distanţă) - Extensia Sighetu Marmaţiei - linia de studiu: română. Criteriile de selecție și cele de departajare, precum și criteriile speciale sunt identice cu cele de la învățământul de zi.
FACULTATEA DE STUDII EUROPENE Str. Emanuel de Martonne nr. 1, Cluj-Napoca, telefon 0264-405300, interior 5931 e-mail: admitere@euro.ubbcluj.ro http://www.euro.ubbcluj.ro http://idd.euro.ubbcluj.ro
Domeniul Relaţii internaţionale şi studii europene
1. Specializarea RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE (3 ani, învăţământ la distanţă) - Linia de studiu : română Criteriile de selecţie sunt identice cu cele de la forma de învăţământ zi, pentru linia română de studiu.
FACULTATEA DE BUSINESS
Str. Horea nr.7, 400174, Cluj-Napoca, telefon 0264-599170, fax: 0264590110 e-mail: admitere@tbs.ubbcluj.ro http://www.tbs.ubbcluj.ro
Domeniul: Administrarea Afacerilor
1. Specializarea: ADMINISTRAREA AFACERILOR (3 ani, învăţământ la Admitere 2012
distanţă) – linia de studiu: română 2. Specializarea: ADMINISTRAREA AFACERILOR ÎN SERVICII DE OSPITALITATE (3 ani, învăţământ la distanţă) – linia de studiu: română Criteriile de admitere şi cele de departajre în caz de medii egale sunt identice cu cele de la învăţământul de zi.
FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, ADMINISTRATIVE ŞI ALE COMUNICĂRII
Str. G-ral Traian Moşoiu nr. 71, telefon 0264-431505, int.OPA.6261 sau 0264-402216 e-mail: admitere@polito.ubbcluj.ro http://www.polito.ubbcluj.ro
Domeniul Ştiinţe Politice
1. Specializarea ŞTIINŢE POLITICE (3 ani, învăţământ la distanţă) - linia de studiu: română
Domeniul Ştiinţe administrative
2. Specializarea ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ (3 ani, învăţământ la distanţă) Cluj-Napoca-linia română; la Bistriţa–linia română; la Satu Mare -linia română; la Sfântu Gheorghe-liniile română şi maghiară
Domeniul Ştiinţe ale comunicării
3. Specializarea COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE (3 ani, învăţământ la distanţă) - linia de studiu: română 4. Specializarea JURNALISM (3 ani, învăţământ la distanţă) - linia de studiu: română
95
Criteriile de admitere şi de departajre în caz de medii egale sunt identice cu cele ale candidaţilor de la învăţământul de zi.
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
Str. Clinicilor nr. 5-7, Cluj-Napoca, Jud. Cluj, telefon 0264 - 431865 e-mail: admit@geografie.ubbcluj.ro http://geografie.ubbcluj.ro
Domeniul Geografie:
1. Specializarea Geografia Turismului (3 ani, învăţământ la distanţă) – linia de studiu română. Criteriile de admitere şi cele de departajare în caz de medii egale sunt identice cu cele de la învăţământul de zi.
Admitere 2012
LISTA SPECIALIZĂRILOR LA FRECVENŢĂ REDUSĂ LA CARE SE ORGANIZEAZĂ ADMITERE ÎN 2012 FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Str. Pandurilor nr. 7, telefon 0264–420709 e-mail: sport@sport.ubbcluj.ro http://sport.ubbcluj.ro
Domeniul Educaţie fizică şi sport
1. Specializarea EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ (3 ani, frecvenţă redusă) - linia de studiu: română La înscriere candidaţii au obligaţia de a prezenta o adeverinţă medicală cu specificarea ”apt pentru Facultatea de Educaţie Fizică”, eliberată de Policlinica sportivă (Dispensarul sportiv) la care se adaugă adeverinţă cu ITN şi RBW. Perioada în care candidaţii pot efectua examenul medical la Policlinica sportivă Cluj este 15 iunie-18 iulie 2012. Criterii de selecţie: a) Traseu aplicativ pentru evaluarea aptitudinilor motrice - admis/respins b) Media generală de la bacalaureat - cu pondere 100% în media finală. Criterii de departajare în caz de medii egale: Nota obţinută la proba scrisă la Limba şi literatura română de la bacalaureat.
97
Criterii de selecţie pentru licenţiaţi: a) Traseu aplicativ pentru evaluarea aptitudinilor motrice - admis/respins b) Media examenului de licenţă - cu pondere 100% în media finală. Criterii de departajare în caz de medii egale pentru licenţiaţi: a) Nota obţinută la susţinerea lucrării de licenţă b) Interviu
Admitere 2012
99
imag. g
Centrul de Comunicare și PR Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca str. M. Kogălniceanu, nr. 1, RO-400084, Cluj DTP & coperta: Albu Delia
Admitere 2012