Studiu de bază privind arheologia urbană în Chișinău by Urbanlab Association

Studiu de bază Privind arheologia urbană în Municipiul Chișinău

Realizat în cadrul proiectului ”ArcheoDanube – parcurile arheologice din zonele urbane ca instrument de dezvoltare locală durabilă”, co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul transnațional Danube Interreg

Elaborat de Dumitrița Efremov, Katharina Zanier și Sergiu Musteață În baza informațiilor oferite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Națională Arheologică și Primăria Municipiului Chișinău. Contribuții: Mihai Danciu, Dumitru Cogâlniceanu.

Chișinău 2020

CUPRINS 1.

Introducere........................................................................................................................................... 2

2. Profilul orașului ....................................................................................................................................... 3 2.1 Informații generale despre oraș ..................................................................................................... 3 2.2 Scurt istoric de dezvoltare urbană ................................................................................................. 3 2.3 Chișinău – competențe specifice ................................................................................................... 4 3. Patrimoniul cultural, documente internaționale de referință ............................................................. 5 3.1 Convenții internaționale ratificate de Moldova ................................................................................. 5 3.2 Carte și alte documente doctrinare ............................................................................................... 9 4. Patrimoniul arheologic în Moldova, starea actuală ............................................................................. 15 4.1 Prezentare generală ...................................................................................................................... 15 4.2 Cadrul legislativ și administrativ național și local....................................................................... 15 4.3 Strategii naționale și regionale ..................................................................................................... 20 4.4 Date analitice privind patrimoniul cultural/arheologic ................................................................ 21 4.4 Studii și cercetări anterioare ......................................................................................................... 22 4.5 Probleme și limitări privind conservarea siturilor arheologice în Chișinău ............................. 26 4.6 Proiecte anterioare din domeniul arheologiei urbane ............................................................... 27 4.7 Integrare cu domeniile conexe ..................................................................................................... 28 5. Proiectul-pilot ”Parcul arheologic Visterniceni” ................................................................................ 29 5.1 Argument ............................................................................................................................................... 29 5.2 Visterniceni-scurt istoric ................................................................................................................ 29 Concluzii și recomandări ......................................................................................................................... 33 Cadrul legislativ local și național......................................................................................................... 33 Managementul patrimoniului arheologic............................................................................................ 33 Integrare cu politicile și instrumentele de planificare ....................................................................... 34

Introducere

Proiectul regional ”ArcheoDanube – Parcurile arheologice din zone urbane ca instrument de dezvoltare locală durabilă” este implementat într-un consorțiu de 22 de organizații din 11 țări din Regiunea Dunării, în cadrul programului regional Danube Interreg, obiectiv specific Asigurarea utilizării sustenabile a resurselor de patrimoniu cultural și natural. Proiectul este construit pe o abordare inovatoare a conceptului de conservare a patrimoniului arheologic în relație cu planificarea urbană și turismul. În mod specific, acesta se adresează parcurilor arheologice din mediile urbane, iar prezenul studiu vizează aspecte legate de înființarea și funcționarea lor. Parcurile arheologice sunt înțelese ca un instrument prin intermediul cărora comunitățile locale își pot gestiona, controla și proteja resursele de patrimoniu. În Republica Moldova, proiectul este implementat de AO Urban Lab Chișinău, având ca partener asociat Primăria Municipiului Chișinău și susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Deși este concentrat pe situația și contextul orașului Chișinău, abordarea și conceptele de bază prezentate în cadrul acestui Studiu sunt preluate din raportul ”Baseline Study of the ArcheoDanube project”, care conține o analiză detaliată și recomandări comune pentru toate cele 11 țări/10 situri participante în proiect. Pentru început au fost sintetizate aspecte generale legate de conservarea patrimoniului arheologic în relație cu planificarea urbană, aici punctul firesc de pornire fiind analiza conținutului convențiilor și a cartelor internaționale care au relevanță pentru domeniul studiat. Ulterior s-a analizat cadrul normativ și sistemul de management al patrimoniului arheologic la nivelurile național și local, documentele de planificare existente și cele mai relevante studii și cercetări anterioare realizate în Chișinău. O atenție specială s-a acordat managementului siturilor arheologice urbane accesibile publicului, care sunt și elementele-cheie ale proiectului ArcheoDanube. S-a analizat inclusiv conceptul de ”parc arheologic”, definiția și elementele sale componente. La finalul studiului este descris situl-pilot din Chișinău unde este prevăzută desfășurarea mai multor acțiuni de cercetare și promovare. În cadrul proiectului ArcheoDanube, au fost selectate un total de 10 situri arheologice urbane din diferite țări, pentru care vor fi elaborate planuri de management. Unele dintre acestea au statut de ”parc arheologic”, așa cum este de exemplu Parcul Arheologic ”Panorama” din Poetovio, Ptuj, Slovenia (în devenire). Altele sunt situri protejate sau fără statut de protecție. În Chișinău această zonă este situl arheologic Chișinău III - ”Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena”, numit generic în cadrul acestui proiect ”Visterniceni”, inclus în Repertoriul arheologic al Chișinăului, având statut de monument istoric, inclus în registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat sub numărul 185. Autor: Dumitrița Efremov

2. Profilul orașului 2.1 Informații generale despre oraș Chișinău este capitala Republicii Moldova și cel mai mare oraș al țării. Municipiul Chișinău include în componența sa orașul Chișinău, 6 orașe (Durlești, Codru, Cricova, Sângera, Vadul lui Vodă, Vatra) și 12 comune (Trușeni, Băcioi, Stăuceni, Bubuieci, Grătiești, Ciorescu, Ghidighici, Budești, Colonița, Tohatin, Cruzești, Condrița). Este localizat în Estul Europei și în centrul Moldovei, pe malul râului Bâc, un afluent al Nistrului. Populația municipiului Chișinău în 2019 era de 779.300 de persoane, dintre care 639.000 de persoane locuiau în oraș, iar restul în suburbii1. Chișinăul este centru administrativ, economic, cultural și academic al Moldovei. Având unicul aeroport operațional din țară, Chișinăul este o destinație turistică, precum și un punct de tranzit.

2.2 Scurt istoric de dezvoltare urbană Chişinăul are o istorie milenară şi un patrimoniu cultural important, care este încă insuficient cercetat şi valorificat2. Cercetările arheologice și documentare demonstrează existența vieții umane pe teritoriul actualului municipiu Chișinău încă din secolele VI-I î.e.n, vetre ale așezărilor civilizației geto-dace fiind descoperite în oraș și suburbii (Durlești, Visterniceni, Râșcani, Malina Mică). Despre prezența și intensitatea vieții și activității umane pe aceste teritorii vorbesc siturile arheologice și vestigiile datând din perioade diferite (tumulii preistorici, așezările getice și cele medievale, diverse necropole, etc), deși toate acestea nu sunt incluse în storia oficială a orașului, nefiind menționate în surse scrise. Localitatea Chişinău este atestată într-un document din 17 iulie 1436, care este considerată și prima mențiune oficială a acestui toponim. Chișinăul s-a dezvoltat în secolele XVIIXVIII şi mai cu seamă în secolele XIX-XX conform unor planuri urbanistice3. În secolul al XVIIIlea, după extinderea și încorporarea satelor adiacente, târgul Chișinău s-a dezvoltat într-o structură urbană neregulată. După anexarea părții de est a Țării Moldovei de către Imperiul Rus în 1812, Chișinăul a devenit centrul administrativ al provinciei Basarabia. În anul 1834 a fost

Date oferite de Primăria Municipiului Chișinău Vezi despre istoria Chişinăului în bibliografia (Anexa 3) despre istoricul orașului Chișinău.

V. Ozmidov. ПЛАНЪ городу Кишиневу: снятъ и сочиненъ 1817 года; V. Lupaşcu, Aspecte urbanisticoarhitecturale ale dezvoltării oraşului Chişinău (sec. XVII-XIX). In: Analele Brăilei. S.N., nr. 1, Brăila, 1994; Stadtplan von Kischinew, Chişinău, 1941. In http://oldchisinau.com/streets/Kishinev-german-1941.html (accesat 24. 09. 2011); T. Nesterov, Structura urbană a Chişinăului până la 1812 şi relictele sale arhitecturale. In Arta, Arte vizuale, Arte plastice, Arhitectura. Chişinău, 2005, p. 41-50.

elaborat primul plan general al oraşului de Fedorov, în baza căruia a fost construit un nou centru al orașului, cu o structură regulată a străzilor. Proiectul a contribuit la extinderea Chişinăului. În secolul al XIX-lea, oraşul nou, numit şi Oraşul de Sus, s-a dezvoltat după o structură ortogonală tipică oraşelor ţariste, stabilită în planul din 1834, în contrast cu structura urbană organică a Orașului Vechi. În perioada interbelică (1918-1940), după unirea Basarabiei cu România, au apărut noi repere urbane: Aeroportul și Hipodromul. Structura urbană și tipologia clădirilor au fost în mare măsură aceleași ca în perioada anterioară, fiind realizate doar inserții punctuale moderne. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, orașul Chișinău a fost puternic distrus prin explozii, atunci când administrația sovietică a aruncat în aer mai multe clădiri adminstrative. În perioada ocupației sovietice (1940-1941 și 1944-1991) au fost efectuate operațiuni urbane de amploare. În anul 1944 a fost elaborat un plan general de reconstrucție conceput de arhitectul A. Sciusev, în baza căruia Chișinăul s-a extins în mare măsură. Orașul vechi de-a lungul râului Bâc a fost transformat în zonă industrială și părți ale orașului istoric s-au pierdut din cauza noilor infrastructuri la scară largă. În această perioadă au fost construite cartiere rezidențiale mari, iar noi clădiri și ansambluri moderne au fost inserate în cartierele istorice. Perioada de independență (post-1991) este marcată de un urbanism necontrolat, care a condus la dezvoltări disproporționate. Ansambluri și clădiri de o calitate arhitecturală discutabilă au fost construite în structura urbană existentă, fără a lua în considerare contextul, tradiția și specificul istoric al locului, dar și capacitatea infrastructurii de a susține aceste dezvoltări. Aceste noi evoluții au generat grave disfuncționalități urbane și sociale (estetică, mobilitate, segregare socială etc.). În același timp, în lipsa unor programe și inițiative de reabilitare, fondul construit existent este într-o continuă stare de degradare.

2.3 Chișinău – competențe specifice Vizitatorii își amintesc de Chișinăul ca pe un oraș verde, cu multe parcuri și zone verzi, ceea ce reprezintă un avantaj în comparație cu alte orașe. Chișinăul este adesea denumit „orașul din piatră albă”, datorită faptului că multe dintre clădirile sale semnificative sunt construite din beton sau piatră de culoare albă. Principalele competențe ale orașului includ: • • • •

Locație geografică foarte bună și climă moderată; Cea mai mare infrastructură educațională, în special universitară; Cea mai bogată infrastructură turistică din republică (hoteluri, restaurante etc.); Un patrimoniu natural și cultural bogat, care reprezintă un potențial mare, dar subevaluat pentru turism și dezvoltare locală; • Un sector cultural și creativ în plină expansiune. Autori: Dumitrița Efremov și Sergiu Musteață. Contribuție Mihai Danciu. 4

3. Patrimoniul cultural, documente internaționale de referință 3.1 Convenții internaționale ratificate de Moldova Convențiile reprezintă acorduri internaționale (contracte), care sunt, cel puțin teoretic, obligatorii din punct de vedere juridic pentru țările semnatare. După semnare și ratificare, fiecare stat are responsabilitatea de a elabora politici care să implementeze prevederile acestor convenții la nivel local. Republica Moldova a semnat şi ratificat mai multe tratate internaţionale, printre care şi 11 convenţii în domeniul protecţiei patrimoniului cultural, dintre care 6 europene și 5 internaționale (vezi Anexa 4: convenții internaționale și europene senate și ratificate de RM). Deşi legislaţia Republicii Moldova acordă prioritate tratatelor internaţionale atunci când acestea au fost semnate şi ratificate, procesul de armonizare a legislației naționale la prevederile convenţiilor internaţionale este destul de lent: “Dacă tratatul internaţional parte la care este Republica Moldova prevede alte norme decât cele stabilite de prezenta lege, se aplică prevederile tratatului internaţional”4. În acest studiu ne vom referi în special la convențiile care au legătură directă cu subiectul proiectului. Convenția UNESCO privind Protecția Patrimoniului Cultural și Natural Mondial (1972), ratificată

în 2002, este ”mama” tuturor convențiilor privind protecția parimoniului în termeni de semnificație etică, ce leagă proprietățile de excepție de patrimoniu cu întreaga umanitate, dar în același timp în termeni de modernitate, datorită viziunii holistice asupra patrimoniului ce cuprinde patrimoniul cultural, natura, peisajele culturale și proprietățile mixte5. Republica Moldova este reprezentată pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO doar de un singur sit – Arcul Geodezic Struve, dar și acesta s-a datorat faptului că este o nominalizare transfrontalieră ce curpinde 10 state. În lista indicativă UNESCO sunt înscrise două situri cu potențial de a fi nominalizate: un sit cultural – Rezervaţia Orheiul Vechi şi și altul natural – Cernoziomul din stepa Bălţilor. Cele două tentative de a înscrie Rezervația cultural-istorică Orheiul Vechi în Lista patrimoniului mondial s-au soldat cu eșec în etapa de evaluare și recomandare de către ICOMOS. Situl arheologic Visterniceni – pilotul ArcheoDanube î n Chișinău este listat ca monument istoric, dar nu este definitiv delimitat și nici protejat. Cu toate acestea, principiile și aspectele enunțate în Convenția Patrimoniului Mondial sunt importante și pentru siturile ce nu sunt în lista UNESCO și nici chiar în listele locale. Înafara cerințelor statelor privind protejarea siturilor de valoare universală excepțională, convenția solicită statelor protejarea patrimoniului natural și cultural în cadrul programelor regionale și alocarea de personal și servicii, realizare de cerceări științifice și tehnice pentru coservare pentru toate siturile, astfel încât acestea să poată deține o funcție în viața de zi cu zi a comunității. Ghidul Operațional 4

Articolul 63, Legea privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, 22.06.1993. Zarnier, Katharina. 2020 – Baseline study of the ArcheoDanube project, p.5

pentru implementarea Convenției Patrimoniului Mondial este un document relaționat Convenției ce oferă criterii clare de evaluare a valorii unui sit, aspect esențial în procesul de luare a deciziilor dacă un sit arheologic ar trebui făcu public sau nu, dacă ar trebui făcute investiții în acel loc sau nu. Un aspect subliniat este importanța planurilor de management: ”fiecare sit nominalizat trebuie să aibă un plan de management corespunzător sau alt sistem documentat de management ce specifică modul în care Valoarea Universală Excepțională a unei proprietăți este păstrată, de preferință prin mijloace participative”. Aceasta este obligatoriu pentru fiecare sit UNESCO, dar binevenit pentru orice alt sit de patrimoniu accesibil publicului6. În Moldova nu a fost elaborat deocamdată niciun plan de management funcțional, nici măcar pentru Rezervația Culturală ”Orheiul Vechi”. În cadrul proiectului ArcheoDanube va fi elaborat planul de management pentru situl arheologic Chișinău – III (Visterniceni). Memorandumul de la Viena privind ”Patrimoniul Mondial și Arhitectura Contemporană – Managementul Peisajului Istoric Urban” , 2005 – este un alt document esențial pentru proiectul ArcheoDanube. Acesta se referă la orașele istorice înscrise sau propuse pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, precum și la alte orașe mari ce au monumente UNESCO în teritoriile lor urbane. Viitorul peisajelor istorice urbane chiamă la o înțelegere mutuală dintre planificatori, dezvoltatori, arhitecți, specialițti în domeniul conservării, proprietari, investitori și cetățeni afectați, care ar trebui să lucreze împreună pentru a păstra patrimoniul urban atunci când abordează modernizarea și dezvoltarea unei societăți într-un mod sensibil din punct de vedere cultural și istoric, întărind identitatea și coeziunea socială7. Peisajul istoric urban se referă la ansambluri de orice tip de clădiri, structuri și spații deschise, în conextul lor natural și ecologic, inclusiv situri arheologice și paleontologice, care constituie așezări umane într-un mediu urban într-o perioadă relevantă. Acest peisaj a format societatea modernă și are un rol important pentru modul în care înțelegem felul în care trăim astăzi. El este încorporat în expresiile și dezvoltările sociale și este bazat pe loc. Cuprinde toate elementele ce definesc caracterul unui loc inclusiv modul de utilizare a terenului, organizarea spațială, relațiile vizuale, topografia și solurile, vegetația, și toate elementele de infrastructură, inclusiv obiectele de scară mică și detaliile de construcție. Abordarea de tip ”Peisaj istoric urban” este esențială pentru implementarea proiectului ArcheoDanube în Chișinău, întrucât situl Viserniceni este o suprapunere de stratri culturale diverse, începând cu era Mezolitică și până la inserții contemporane recente. Convenția Europeană privind protecția patrimoniului arheologic (convenția ”Valetta”), 1992, ratificată la 21.12.2001, ce are drept scop protejarea patrimoniului arheologic ca resursă europeană de memorie colectivă și ca instrument pentru studiu istoric și științific. Convenția defineșe patrimoniul arheologic ca ”toate rămășițele și obiectele și orice alte urme ale omenirii din epocile trecute”: 1. conservarea și studiul cărora ajută la redarea istoriei omenirii și a relației sale cu mediul natural; 6 7

Zarnier, Katharina. 2020 – Baseline study of the ArcheoDanube project, p.6 Ibid, p.7

2. pentru care săpăturile sau descoperirile și alte metode de cercetare dintre omenire și mediul înconjurător sunt principalele surse de informație și, 3. care sunt localizare în orice teritoriu aflat sub jurisdicția Părților. Patrimoniul arheologic include structuri, construcții, grupuri de clădiri, situri construite, obiecte mobile, monumente de alte tipuri precum și contextul lor, fie că sunt situate pe suprafața terestră sau sub apă. Principiile de bază ale Convenției conțin câteva subiecte esențiale pentru proiectul ArcheoDanube, în special: 1. menținerea registrelor și desemnarea monumentelor și a zonelor protejate; 2. înființarea rezervațiilor arheologice chiar și în cazul în care nu există rămășițe vizibile pe pământ sau sub apă, pentru ca materialul păstrat să poată fi studiat de generațiile viitoare; 3. raportare obligatorie către autoritățile competente în cazul descoperirilor spontane; 4. procedurile pentru autorizarea și supravegherea excavărilor și altor activități arheologice; 5. excavările și alte tehnici potențial distructive sunt realizate doar de persoane calificate și autorizate; rămășițele nu vor fi lăsate expuse după excavare fără asigurarea condițiilor cuvenite penru prezervare, conservare și management; 6. metodele de investigare non-distructive sunt, după posibilitate, preferabile; 7. conservarea și întreținerea patrimoniului arheologic este preferabilă in situ; 8. conservarea și valorificarea patrimoniului arheologic este unul din scopurile planificării urbane și a politicilor de dezvoltare; 9. încurajarea accesului public la siturile de patrimoniu și a activităților educaționale pentru creșterea nivelului de conștientizare, în același timp asigurând faptul că deschiderea siturilor arheologice către public, în special orice aranjamente structurale necesare pentru primirea unui număr mare de vizitatori, nu afectează negativ caracterul științific al acestor situri și ale împrejurimilor lor; 10. suport financiar adecvat pentru studiile arheologice; 11. colaborare internațională inclusiv pentru a preveni circulația ilicită a patrimoniului arheologic. Unele din aceste principii sunt deja implementate în legislația Republicii Moldova, așa cum sunt de exemplu listarea și inventarierea monumentelor și a siturilor, raportare obligatorie în cazul descoperirilor, și proceduri de autorizare și supraveghere a excavărilor și a altor activități arheologice. Un instrument important al convenției, ce este foarte puțin implementat este protejarea și valorificarea patrimoniului arheologic în cadrul politicilor urbane și de dezvoltare. Nu sunt suficient dezvoltate și implementate rezervațiile arheologice, care sunt prevăzute ca teritorii importante din punct de vedere arheologic, unde sunt interzise construcțiile și alte activități invazive și care trebuie întreținute intacte pentru generațiile viitoare, atunci când vor fi 7

dezvoltate metode îmbunătățite de cercetare decât cele disponibile astăzi. În plus, încurajarea accesului public la siturile arheologice este doar parțial implementat, fapt justificat de costurile ridicate pentru amenajarea siturilor arheologice. În acest sens, o recomandare generală este elaborarea și formularea unor criterii universale și solide pentru procesele de evaluare în scopul de a selecta doar anumite situri pentru prezentare și acces public, evitând astfel risipirea resurselor asupra unui număr prea mare de situri ce nu vor avea ulterior succes pentru public8. Convenția privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Convenția Faro), 2005, ratificată la 01.12.2008, care prevede că semnatarii: 1. recunosc că drepturile în relație cu patrimoniul cultural sunt inerente dreptului de a participa la viața culturală, în modul în care este definit în Declarațoa Universală a Drepturilor Omului; 2. recunosc responsabilitatea individuală și colectivă față de patrimoniul cultural; 3. subliniază faptul că conservarea patrimoniului cultural și utilizarea sa sustenabilă au ca obiectiv dezvoltarea umană și calitatea vieții; 4. iau măsurile necesare pentru a aplica prevederile Convenției referitoare la: • rolul patrimoniului cultural în construirea unei societăți pașnice și democratice și în procesele de dezvoltare durabilă și promovare a diversității culturale; • mai bună sinergie de competențe între toți actorii publici, instituționali și privați implicați. Deși semnată și ratificată, Convenția Faro întâmpină dificultăți și întârzieri în implementare practică în Republica Moldova. În primul rând, rolul valorii patrimoniului cultural pentru societate nu este pe deplin înțeles, bucurându-se de recunoaștere doar anumite situri monumentale selectate, calificate drept ”având importanță de patrimoniu”. În contextul celor expuse mai sus, instituțiile statului ar trebui să acorde o atenție sporită implementării practice a prevederilor tratatelor internaționale la care au aderat și față de care și-au asumat angajamente. Legislația națională în domeniul arheologic cuprinde în mare parte aceste prevederi. Legislația în domeniul patrimoniului construit, însă, are mari deficiențe la acest capitol. De asemenea, un șir de acte normative din domeniul protecției patrimoniului cultural și natural nu sunt corelate între ele, fapt ce conduce la discrepanțe și interpretări. Pe parcursul ultimilor ani, Republica Moldova, implicit Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, au depus eforturi considerabile pentru armonizarea legislației locale cu cea europeană și internațională, inclusiv cu susținere și expertiză din partea organizațiilor internaționale. Cu toate acestea, procesul este foarte lent. În contextul lipsei unui sistem normativ ce să asigure o protecție eficientă a patrmoniului cultural, este necesară

Zarnier, Katharina. 2020 – Baseline study of the ArcheoDanube project, p.10

respectarea subordinii normative în procesul de luare a deciziilor și respectarea prevederilor convențiilor europene și internaționale semnare și ratificate.

3.2 Carte și alte documente doctrinare Mai multe carte, recomandări și rezoluții internaționale pregătie de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), precum și de Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor (ICOMOS) și Centrul Internațional pentru Studiul Conservării și Restaurării Proprietății Culturale (ICCROM) sau alte organisme internaționale conduc domeniul protecției patrimoniului cultural în întreaga lume. Cartele sunt îndrumări pentru profesioniști și cadre didactice, dar nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic. Mai jos este o listă a celor mai relevante documente legate de protecția, gestionarea, prezentarea și interpretarea patrimoniului arheologic. Lista cartelor și documentelor relevante poate fi consultată la anexa 4 a prezentului studiu. Carta pentru protecția și managementul patrimoniului arheologic, sau ”Carta Lausanne”, adoptată de comitetul științific al ICOMOS la Adunarea sa Generală de la Lausanne în 1990. Carta definește patrimoniul arheologic în mod similar cu Convenția de la Valetta: ”Patrimoniul arheologic este parte a patrimoniului material, cu privire la care metodele arheologice oferă informații de bază. Acesta cuprinde toate vestigiile existenței umane și constă din locuri legate de toate manifestările activității umane, structuri abandonate de tot felul (inclusiv subterane și subacvatice), împreună cu tot materialul cultural mobil asociat acestora”. Carta oferă importante recomandări cu privire la managementul siturilor arheologice, inclusiv referitoare la metode de cercetare și investigare, menținere și conservare, prezentare, informare, reconstrucție și cerințe de calificare profesională a specialiștilor implicați. Carta ICOMOS privind interpretarea și prezentarea siturilor de patrimoniul cultural sau ”Carta Ename”, elaborată de Comitetul științific internațional al ICOMOS pentru interpretarea și prezentarea siturilor de patrimoniu cultural, conține linii directoare și principii pentru interpretare, subliniind rolul comunicării publice și al educației în domeniul conservării patrimoniului. Declarația de la Menorca privind dezvoltarea și utilizarea celor mai bune practici în gestionarea siturilor arheologice ale patrimoniului mondial, elaborată de către ICOMOS în urma primei conferințe internaționale despre cele mai bune practici în domeniul patrimoniului mondial: arheologie. Cele mai importante concluzii ale conferinței respective sunt faptul că patrimoniul arheologic neregenerabil în multe situri de patrimoniu mondial este distrus la cote alarmante, din cauza dezvoltării industriale, mineritului, presiunea turistică în exces, dezvoltarea agriculturii, renovarea centrelor istorice ale orașelor sau expansiunea urbană și schimbările climatice. Deși se axează asupra siturilor patrimoniulu mondial, declarația Menorca este aplicabilă tuturor celorlalte situri arheologice. Proiectul de recomandări ale primei conferințe internaționale a ICOMOS privind parcurile și siturile arheologice sau „Recomandările Salalah” este unul din documentele de referință pentru 9

proiectul ArcheoDanube întrucât conține prevederi și recomandări referitoare la managementul siturilor de patrimoniu arheologic. Acestea subliniază faptul că ”zonele excavate” ar trebui să fie accesibile publicului în cadrul parcurilor arheologice și susțin includerea termenului ”parc arheologic” în terminologia oficială UNESCO și ICOMOS, în mod special în Ghidul Operațional al Patrimoniului Mondial. Un parc arheologic constă din: • Rămășițe arheologice (supraterane și subterane, mobile și imobile), inclusiv suprafețe arheologice. Parcul arheologic ar trebui să aibă cel puin suprafața zonei subterane a rămășielor arheologice (situl arheologic). • Un peisaj proiectat cu atenție ce va asigura protecția vestigiilor arheologice subterane și de suprafață și o interpretare eficientă penru vizitatori; • O zonă către care accesul este reglementat în mod eficient, cu intrări controlate și înconjurată de o zonă-tampon adecvată.

Figură 1: Ptuj, parcul arheologic Panorama (foto: Rok Ratej).

Cu alte cuvinte, ”parcul arheologic este o legătură dintre cercetarea științifică și public. Acesta este o zonă definită, distinsă prin valoarea resurselor și terenul în relație cu aceste resurce, având potențialul de a deveni o resursă de interpretare, educație și recreere pentru public și care ar trebui protejată și conservată”. Recomandările Salalah includ protocoale pentru diferite aspecte legate de managementul siturilor arheologice: excavare, conservare, managementul sitului și protecție, educare și planificare a peisajului. Referitor la excavare în parcuri arheologice, două aspecte sunt esențiale: asigurarea securității vizitatorilor și protejarea vestigiilor arheologice de eventuale daune pe care le pot aduce vizitatorii. Excavările ar trebui să fie minime și realizate în conformitate cu standardele internaționale, dar în același timp, explicate și interpretate publicului (metodele non-distructive sunt preferate). Conservarea în cadrul parcurilor arheologice trebuie să corespundă standardelor inernaționale. Aceasta trebuie să respecte autenicitatea și integritatea vestigiilor istorice în cadrul expunerii pentru informare științifică și publică și trebuie să se bazeze pe documentare științifică. Reconstrucția non-științifică in-situ este strict inerzisă. Reconstrucția conjecturală în afara zonei arheologice este fezabilă, cu condiția că aceasta este clar lizibilă, bine documentată și sinceră în prezentarea sa. În toate cazurile, intervențiile trebuie să fie reversibile. Scopul primar al conservării este protejarea sursei materiale pentru prezentare și investigații științifice viitoare. Păstrarea in-situ a obiectelor mobile bine păstrate ar trebui avută în vedere. Dacă se poate sigura conservarea, obiecte adecvate din expozițiile muzeului pot fi readuse în contextul arheologic original pentru expoziții speciale pe perioade limitate. Planul de management al parcului arheologic necesită capacitate de identificare a cerințelor pentru personal, facilități, echipament și tehnologii. Per ansamblu, patru domenii de management pot fi identificate: • ”Comunicare și coordonare cu părțile interesate la nivel local, național și internațional; • Recrutare și instruire a personalului, finanțare, bugetare și servicii tehnologice; • Cercetare și monitorizare, prezervare a structurilor, a siturilor subterane și a artefactelor, conservarea resurselor naturale; • Servicii medicale de urgență, căutare și salvare, aplicarea legii, centru pentru vizitatori, interpretare, educație și întreținere.” Instituții adecvate de management ar trebui înființate, după necesitate. ”Managementul unui parc arheologic trebuie să includă întreaga regiune din jurul parcului, deoarece dezvoltările din apropiere pot afecta negativ resursele naturale și culturale din parc. În schimb, dacă gestionarea parcului este eficientă, comunitățile din jur devin aliați în procesul de conservare și pot avea beneficii economice și sociale care vor consolida alianța cu administratorii parcului”. Limitele proprietății și zonele tampon pentru parcul arheologic ar trebui vizualizate clar. Integritatea vizuală trebuie respectată. 11

În legătură cu procesul didactic, ”Recomandările Salalah” sugerează muzee și centre de interpretare, dedicate patrimoniului mobil al sitului, precum și vizualizări eficiente și captivante. Spațiul suplimentar din afara siturilor poate fi folosit pentru arheologie experimentală și alte demonstrații pentru public. ”Sistemele de informare la săpăturile în sine și în parc sunt, de asemenea, o condiție prealabilă. Procesul didactic ar beneficia foarte mult de un plan formal de interpretare și servicii pentru vizitatori.” În ceea ce privește amenajarea peisajului, recomandările subliniază că scopul său principal ar trebui să fie protejarea suprafețelor arheologice. Terenul din jurul vestigiilor excavate ar trebui amenajat pentru a crea peisaje și puncte de vizionare, de asemenea, pentru a spori interpretabilitatea peisajului (acordând atenție să nu inducă în eroare vizitatorii). „Căile de acces împreună cu sistemele de ghidare care indică lungimile diferite ale tururilor ar trebui să facă parte din programul de orientare. Căile de acces ar trebui să servească și ca linii de urgență. Trebuie prevăzute adăposturi de protecție și locuri de odihnă la intervale regulate. Amenajarea teritoriului și utilizarea plantării atente pot oferi vizitatorului informații valoroase. Plantarea în parcuri ar trebui să nu fie distructivă pentru mediul arheologic (deasupra și sub pământ).” Ghidul Salalah pentru managementul siturilor arheologice publice sau ”Ghidul Salalah”, construit pe Recomandările Salalah din 2015, a fost adoptat de Adunarea Generală a ICOMOS în New Delhi în 2017. Principalele obiective ale documentului sunt: • •

•

Păstrarea și menținerea trăsăturilor, materialelor și a siturilor arheologice în context, până când acestea pot fi studiate în mod științific; Furnizarea unui model solid de practică sustenabilă de management (inclusiv utilizare) pentru resursele culturale și naturale ale siturilor arheologice care sunt deschise publicului; Utilizarea siturilor arheologice deschise publicului pentru sensibilizarea cu privire la valoarea diversității culturale și la puterea conexiunilor culturale în moduri ce pot aduce beneficii tuturor; Asigurarea faptului că siturile arheologice contribuie la dezvoltarea durabilă prin păstrare și remediere, acolo unde este nevoie de servicii ecologice, și oferind oportunități și sprijin în beneficiul economic al populației locale, în moduri ce nu incită la perturbări sociale.

Alte concepte și definiții relevante: Principiile internaționale de arheologie virtuală sau „Principiile Seviliei”, 2017 oferă o serie de definiții relevante: Arheologie virtuală – disciplină științifică ce caută să cerceteze și să dezvolte modalități de utilizare a vizualizărilor computerizate pentru gestionarea cuprinzătoare a patrimoniului arheologic.

Management cuprinzător – include inventarierea, cercetarea, lucrări de excavare, documentare, cercetare, întreținere, conservare, prezervare, restaurare, interpretare, prezentare, acces și utilizare publică a vestigiilor materiale din trecut. Restaurare virtuală - implică utilizarea unui model virtual pentru a reordona materialele disponibile, în scopul de a recrea vizual ceva care a existat în trecut. Astfel, restaurarea virtuală include anastiloza virtuală. Anastiloză virtuală – implică restructurarea părților existente dar dezmembrate într-un model virtual. Reconstrucție virtuală – implică utilizarea unui model virtual pentru a recupera vizual o clădire sau obiect realizat de oameni la un moment dat din trecut din dovezile fizice disponibile ale acestor clădiri sau obiecte, inferențe comparative rezonabile din punct de vedere științific și, în general, toate studiile efectuate de arheologi și alți experți în legătură cu arheologia și istoria.

Figură 2: Reconstrucție virtuală, Szmobathely, Iseum (sursă: arhiva ArcheoDanube).

Re-creare virtuală - implică utilizarea unui model virtual pentru recuperarea vizuală a unui sit arheologic într-un moment dat din trecut, inclusiv cultura materială (patrimoniu mobil și imobil), mediul, peisajul, obiceiurile și semnificația culturală generală. Carta Asociației Internaționale a Muzeelor Arheologice în Aer Liber sau „Carta EXARC” Un muzeu arheologic în aer liber este o instituție permanentă non-profit, cu reconstrucții arhitecturale la scară reală în aer liber, bazate în principal pe surse arheologice. Acesta deține colecții de resurse de patrimoniu imaterial și oferă o interpretare a modului în care oamenii au trăit și au acționat în trecut; acest lucru se realizează în conformitate cu metode științifice solide în scopul educării, studierii și plăcerii vizitatorilor săi. Acești termeni și definiții sunt esențiale pentru înțelegerea și succesul proiectului ArcheoDanube, întrucât marea lor majoritate nu se regăsesc în legislația și regulamentele naționale. În Moldova conceptul de ”parc arheologic” este absolut nou și doar rezervația culturală ”Orheiul Vechi” poate pretinde la acest titlu. Recomandările Salalah ce se axează pe înființarea, funcționarea și managementul parcurilor arheologice, sau mai general – a tuturor siturilor arheologice accesibile publicului ar trebui incluse în porcedurile locale și naționale, în special referitor la prevalarea conservării insitu și la interzicerea reconstrucțiilor non-științifice in-situ. De asemenea, procesul de conservare a siturilor arheologice ar trebui să respecte recomandările Salalah privind amenajarea peisajului, selecția și instuirea personalului și aspectele instituționale privind înființarea și managementul parcurilor arheologice. In acest sens, este necesară elaborarea unui ghid special pentru conservarea și managementul siturilor arheologice.

Autor: Katharina Zanier, traducere și contribuție Dumitrița Efremov

4. Patrimoniul arheologic în Moldova, starea actuală 4.1 Prezentare generală Moștenirea arheologică constituie ansamblul bunurilor materiale, apărute ca rezultat al activităţii umane din trecut, păstrate în condiţii naturale la suprafaţa solului, la subsol şi sub apă, sub formă de situri (aşezări, necropole, morminte izolate, tumuli, cetăţi, valuri, construcţii, biserici, clădiri, anexe gospodăreşti etc.) sau bunuri mobile (obiecte sau fragmente ale acestora), care, pentru a fi identificate şi studiate, necesită aplicarea metodelor arheologice. Cele mai vechi situri arheologice de pe teritoriul Republicii Moldova datează din paleoliticul timpuriu (cca. 500-100 mii ani a. Chr.). Republica Moldova este, la fel, cunoscută ca parte a unor complexe culturalarheologice de importanţă europeană, cum ar fi Cultura eneolitică Cucuteni-Tripolie (mileniile IVIII a. Chr.), Cultura Sântana de Mureş - Černjachov (sec. III-IV p. Chr.). Un mărgăritar al patrimoniului cultural al Republicii Moldova este Rezervaţia istorico-naturală Orheiul Vechi care cuprinde o gamă largă de situri culturale din diverse epoci istorice (aşezări, cetăţui, valuri de apărare, citadelă din piatră, chilii şi mănăstiri rupestre, biserici etc.). În Republica Moldova sunt cunoscute peste 15 mii de monumente de istorie şi cultură, dintre care doar 5206 sunt incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Din numărul total de monumente cca 8000 sunt situri arheologice, peste 100 de urme de cetăţui din pământ (antice şi medievale timpurii), 3 cetăţi medievale de zid (Soroca, Orheiul Vechi și Tighina-Bender), 6 târguri medievale (Orhei, Lapușna, Tighina, Soroca, Căuşeni, Chişinău), 788 de biserici, 129 de curţi boiereşti şi mai multe orașe istorice din sec. XIX (Cahul, Bălți, Chişinău, Lipcani, Tighina, Tiraspol etc.). Din cele 5206 de monumente incluse în registru 4086 de monumente sunt de importanţă naţională şi 1120 de importanţă locală. Cele mai multe monumente de importanţă naţională sunt amplasate pe teritoriul municipiului Chişinău (419) şi în raionul Edineţ (380). Astfel, din Registrul monumentelor ocrotite de stat fac parte 2696 de situri arheologice, 1284 – monumente de istorie, 1261 – de arhitectură şi 225 de artă.

4.2 Cadrul legislativ și administrativ național și local Adoptarea în anul 2010 a Legii privind protejarea patrimoniului arheologic a fost urmată de un șir de regulamente și documente normative care facilitează aplicarea ei în practică: Regulamentul privind Registrul arheologilor din Republica Moldova și Codul deontologic al arheologilor din Republica Moldova (2013), Regulamentul cu privire la evidenţa şi clasarea patrimoniului arheologic; Regulamentul privind cercetarea şi expertiza arheologică în Republica Moldova; Regulamentul cu privire la Registrul arheologic naţional şi Repertoriul arheologic naţional (2013); Procedura de obținere a autorizației de cercetări arheologice (2015); 15

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale Arheologice (2017) etc. În anul 2017 a fost adoptată Legea nr. 161/20.07.2017 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război urmată de adoptarea Metodologiei de cercetare și excavare a mormintelor de război și a fostelor câmpuri de luptă (2018), care reglementează un domeniu destul de sensibil precum sunt urmele funerare și operele comemorative de război de pe teritoriul Republicii Moldova. Legislaţia moldovenească prevede solicitarea unei autorizaţii speciale din partea unei persoane pentru a efectua săpături arheologice. Comisia arheologică a Ministerului Culturii este autorizată să analizeze proiecte de investigaţie arheologică şi să recomande Ministerului Educației, Culturii și Cercetării eliberarea permiselor persoanelor/arheologilor respectabili şi calificaţi. Astfel, doar în baza acestei autorizaţii este acordat dreptul de a începe şi a efectua săpături arheologice a siturilor sau a rămăşiţelor umane. Membrii Comisiei arheologice au dreptul să supravegheze şi să controleze aceste lucrări. Permisul pentru investigaţiile arheologice reprezintă un document juridic ce are scopul de a preveni săpăturile ilegale şi îl obligă pe deţinător să utilizeze metode şi tehnici adecvate investigaţiei ştiinţifice. După săpături, fiecare cercetător are obligaţia să prezinte în scris un Raport Comisiei arheologice, care va include o descriere a locului şi perioadei de desfăşurare a săpăturilor, metodologia, rezultatele etc. Raportul va fi însoţit de planuri, imagini, fotografii şi alt material ilustrativ. Raportul va fi recenzat de către doi arheologi calificaţi înainte ca acesta să fie prezentat Comisiei. În conformitate cu regulile naţionale şi internaţionale, arheologii trebuie să publice rezultatele săpăturilor arheologice cât mai curând posibil. Rezultatele cercetărilor arheologice vor fi făcute publice într-un termen de cinci ani din momentul săpăturilor. În majoritatea cazurilor această regulă nu este respectată deoarece arheologii consacraţi menţin un fel de monopol asupra publicării rezultatelor. Această practică constituie o încălcare a prevederilor Convențiilor Valetta și Faro și ar trebui revăzută. În cazul când în rezultatul activităţilor agricole sau de construcţie sunt descoperite vestigii arheologice, executorii lucrărilor, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să sisteze lucrările şi să anunţe organele competente din cadrul administraţiei publice locale sau a Ministerului Culturii. După intervenţia arheologilor şi eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică lucrările pot fi continuate sau sistate, în cazul descoperii unor urme arheologice de importanţă naţională. Legea Nr. 218/17.09.2010 stabilește sistemul național pentru protecția patrimoniului arheologic: Art. 3(4): Ministerul Educației, Culturii și Cercetării este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care răspunde de elaborarea politicilor, a strategiilor şi a normelor specifice în vederea protejării patrimoniului arheologic naţional şi care asigură aplicarea în practică a acestora, precum şi a programelor privind protejarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului arheologic.

(5) Agenţia Naţională Arheologică reprezintă instituţia publică specializată, subordonată Ministerului Culturii, care realizează politica de stat în domeniul protejării şi valorificării patrimoniului arheologic. (6) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi de nivelul al doilea cooperează cu autorităţile centrale de specialitate, în condiţiile legii, în vederea întocmirii de programe privind protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului arheologic. Pentru îndeplinirea acestor programe, autorităţile administraţiei publice locale pot prevedea în bugetele lor anuale mijloace pentru finanţarea sau cofinanţarea activităţilor de salvgardare a patrimoniului arheologic. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale beneficiază în acest scop de transferuri cu destinaţie specială din bugetul de stat, în condiţiile legii. (8) Autorităţile publice centrale, instituţiile de specialitate subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice locale colaborează şi răspund conform legii de activitatea de protejare a patrimoniului arheologic. Art. 5 (2) Descărcarea de sarcină arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţiat patrimoniu arheologic poate fi restituit activităţilor umane curente ca urmare a finalizării cercetării de specialitate sau a distrugerii acestuia. Procedura de descărcare de sarcină arheologică a terenului cu patrimoniu arheologic este finanțată de către beneficiarul interesat în valorificarea acestui teren și este realizată de către Agenția Națională Arheologică pe bază de contract. În general, practica de descărcare arheologică contravine Recomandărilor Salalah privind prevalarea conservării in-situ și ar trebui revăzută, cel puțin în cazul siturilor arheologice prioritare. (17) Cercetările arheologice preventive sînt parte componentă a strategiilor de dezvoltare economico-socială durabilă, de dezvoltare a mediului, de urbanism şi amenajare a teritoriului, de dezvoltare a turismului atît la nivel naţional, cît şi local. Deși Ministerul Educației, Culturii și cercetării și Agenția Națională Arheologică au un rol central în procesul de protejare și management al patrimoniului arheologic, legea Nr. 218/17.09.2010 prevede și atribuții ale autorității publice locale: Articolul 18. Atribuţiile principale ale autorităţilor administraţiei publice locale În vederea protejării patrimoniului arheologic şi a respectării prevederilor legale în acest domeniu, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii principale: a) cooperează cu organismele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării patrimoniului arheologic pentru punerea în aplicare şi urmărirea respectării deciziilor acestora; b) asigură protejarea patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetărilor arheologice sistematice sau preventive şi a descoperirilor arheologice întîmplătoare aflate pe terenurile 17

proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale respective şi pot participa la cofinanţarea acestor activităţi, în condiţiile legii; c) colaborează cu persoane fizice sau juridice de drept public ori privat pentru finanţarea cercetării şi punerea în valoare a descoperirilor arheologice; d) finanţează cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcină arheologică a terenurilor pe care se efectuează lucrări publice pentru care sînt ordonatori principali de credite, prevăzînd distinct sumele necesare în acest scop în bugetele lucrărilor pe care le finanţează; e) cuprind în programele de dezvoltare economico-socială şi urbanistică, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului arheologic; aprobă documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului, în conformitate cu avizele de specialitate emise de instituţiile şi subdiviziunile Ministerului Culturii, şi elaborează sau modifică astfel de documentaţie în scopul stabilirii măsurilor de protecţie a patrimoniului arheologic evidenţiat întîmplător, potrivit legii; f) colaborează cu Agenţia Naţională Arheologică, transmiţînd acesteia informaţii actualizate cu privire la cererile pentru emiterea autorizaţiei de construire în zonele cu patrimoniu arheologic reperat; g) precizează în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic reperat; h) întreprind măsurile administrative corespunzătoare şi notifică proprietarilor de terenuri cu patrimoniu arheologic, precum şi titularilor dreptului de administrare a acestora, obligaţiile ce le revin pentru prevenirea degradării descoperirilor arheologice întîmplătoare. Articolul 19. Atribuţii specifice În domeniul protejării patrimoniului arheologic situat pe terenurile unităţii administrativteritoriale, primarul, în limitele teritoriului administrat, are următoarele atribuţii specifice: a) dispune suspendarea autorizaţiei de construire şi sistarea oricăror lucrări de construire/desfiinţare a construcţiilor în cazul descoperirii de vestigii arheologice, anunţă, în cel mult 48 de ore, instituţiile abilitate din cadrul Ministerului Culturii despre aceasta, organizează paza descoperirilor arheologice întîmplătoare pînă la preluarea acestora de către specialiştii abilitaţi; b) eliberează, în baza şi în conformitate cu avizul Agenţiei Naţionale Arheologice, autorizaţia de construire/desfiinţare pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, precum şi pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic evidenţiat întîmplător; c) asigură paza şi protecţia patrimoniului arheologic, semnalînd de urgenţă instituţiile abilitate din cadrul Ministerului Culturii despre orice nerespectare a legii; 18

d) dispune de copii actualizate de pe Repertoriul arheologic naţional şi de pe Registrul siturilor arheologice în partea ce se referă la siturile arheologice din raza localităţii administrate şi verifică periodic, în baza acestor documente, starea de conservare a siturilor; e) informează populaţia locală cu privire la siturile arheologice din raza localităţii administrate, precum şi cu privire la măsurile de protecţie a acestor bunuri culturale.

Noțiuni și definiții relevante: Patrimoniu arheologic – ansamblu de bunuri materiale, apărute ca rezultat al activităţii umane din trecut, păstrate în condiţii naturale la suprateran, subteran sau subacvatic, sub formă de situri arheologice (aşezări, necropole, morminte izolate, tumuli, cetăţi, valuri, construcţii, biserici, clădiri, anexe gospodăreşti etc.) sau bunuri mobile (obiecte sau fragmente ale acestora), care, pentru a fi identificate şi studiate, necesită aplicarea metodelor arheologice. (Legea Nr. 218/17.09.2010, art.2(a). Tezaur arheologic/comoară – bun sau ansamblu de bunuri mobile cu o deosebită valoare artistică şi/sau documentară, ascunse sau îngropate în trecut, al căror proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate asupra lor, indiferent de faptul că este vorba de o descoperire întîmplătoare sau în rezultatul unor cercetări arheologice ori al unei anchete a organelor de drept sau că sînt obţinute printr-o hotărîre judecătorească. (Legea Nr. 218/17.09.2010, art.2(m). Zonă cu potenţial arheologic – teren în care existenţa vestigiilor arheologice este documentată ştiinţific sau este presupusă în baza unor date indirecte. (Legea Nr. 218/17.09.2010, art.2(n). Zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat – teren în care, ca urmare a cercetării arheologice, au fost descoperite bunuri din categoria patrimoniului arheologic. (Legea Nr. 218/17.09.2010, art.2(o). Zonă de protecţie a siturilor arheologice – spaţiu cu regim special de protecţie, stabilit perimetral în preajma sitului arheologic pe o lăţime de la 50 la 200 m, în funcţie de tipul şi importanţa obiectivului. (Legea Nr. 218/17.09.2010, art.2(s). Siturile arheologice reprezintă terenuri cu vestigii arheologice care ţin de activitatea umană din trecut: staţiuni preistorice, aşezări, oraşe, cetăţi, necropole plane, tumuli, sanctuare, mănăstiri, complexe rupestre etc. (Regulamentul cu privire la eidența și clasarea patrimoniului arheologic, II(7). Ansamblurile arheologice reprezintă complexe formate din două sau mai multe situri arheologice integrate (ansambluri de fortificaţii, ansambluri rupestre, ansambluri de tumuli, ansambluri mănăstireşti etc.). (Regulamentul cu privire la eidența și clasarea patrimoniului arheologic, II(8). 19

Așa cum s-a menționat anterior, legislația națională nu definește noțiunea ”parc arheologic”. În cadrul proiectului ArcheoDanube, parcul arheologic va fi înțeles așa cum este descris în cadrul Recomandărilor Salalah (vezi pagina 10 a prezentului Studiu). Termenul de „parc arheologic” este menționat, fără a fi definit, în Legea Nr. 262 din 07.12.2017 (Legea Muzeelor), art. 11, alin. c: Categoriile patrimoniului muzeal. Patrimoniul muzeal cuprinde următoarele categorii de bunuri culturale de bază: (...) c) situri, rezervații și parcuri arheologice, constituite din terenuri și construcțiile aferente. La nivel local, patrimoniul arheologic nu este reglementat, autoritatea publică locală neavând baza legislativă și nici administrativă pentru gestiunea patrmoniului arheologic. În Registrul Monumentelor Locale al Chișinăului nu este inclus niciun monument arheologic. În plus, în cadrul Primăriei nu există o Direcție specializată în domeniul patrimoniului urban (arheologic, arhitectural), respectiv nu există niciun specialist în domeniul conservării urbane. Unicul act de referință relevant este Regulamentul privind măsurile generale pentru protecţia patrimoniului cultural construit de categorie locală, care nu face referire la patrimoniul arheologic.

4.3 Strategii naționale și regionale ”Strategia de dezvoltare a culturii Cultura 2020 ”, 2014 și Planul de acțiuni privind implementarea acesteia,9 parte a Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2020” - anunța o dezvoltare sustenabilă a sectorului cultural și racordarea lui la nivelul politiclor europene. Prioritatea nr. 1 a strategiei este “Salvgardarea patrimoniului cultural naţional în toată diversitatea lui” care cuprinde toate componentele patrimoniului cultural din Republica Moldova: patrimoniul cultural construit, patrimoniu imobil - monumente de for public, patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial şi patrimoniul cultural audiovizual. Deși acțiunile planificate erau destul de promițătoare, gradul lor de realizare pentru perioada anilor 2014-2020 este modest, iar unele măsuri extrem de importante nu sunt realizate sau sunt la faza de inițiere.10 Majoritatea acțiunilor planificate în Strategia de dezvoltare a culturii „Cultura 2020” nu au avut o acoperire financiară, respectiv problema de bază este lipsa resurselor financiare atât la nivel central, cât și la nivel local.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 271 din 09.04.2014 „Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a culturii „Cultura 2020” și a Planului de acțiuni privind implementarea acesteia”. 10 Vera Erhan, „Evaluarea ad-hoc a programelor și obligațiilor statului în raport cu patrimoniul cultural, Provocări și recomandări în adresa societății civile și a autorităților publice.” Analiză elaborată în cadrul Proiectului „CHOICE Patrimoniul cultural: oportunitate pentru sporirea angajamentului civic”, Chișinău, 2017.

Alte documente strategice relevante: ”Strategia pe termen lung de Dezvoltare Economică şi Reducere a Sărăciei”, lansată de către Guvern în septembrie 2003 cuprinde câteva prevederi referitoare la turismul cultural ca parte importantă a economiei naţionale, dar nimic semnificativ privind problema ocrotirii patrimoniului cultural. ”Strategia naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale “Moldova Digitală 2020” Programul Naţional pentru informatizarea sferei culturii 2012-2020 și Programul Novateca de modernizare a bibliotecilor publice. La capitolul digitalizare a arhivelor și a proceselor operaționale s-au făcut pași remarcabil la nivel național, însă nu și la nivelul APL. ”Strategia Național de dezvoltare regională pentru anii 2016-2020” - care include și unele componente privind patrimoniul cultural, dar mai mult din perspectiva sporirii atractivității turistice a unor localități. Strategia menționează că ”scopul planificării spațiale este armonizarea politicilor economice, tehnologice, sociale și culturale la nivel național și regional. Salvgardarea patrimoniului cultural este unul din pilonii dezvoltării durabile. În prezent se constată o lipsă de corelare dintre toate aceste politici și politicile de planificare spațială. Se conturează necesitatea unei planificări integrate.” Deși toate aceste documente recunosc rolul patrimoniului cultural, implementarea în practică a politicilor de protejare este foarte modestă.

4.4 Date analitice privind patrimoniul cultural/arheologic În anul 1993, prin aprobarea de către Parlament a Legii privind ocrotire monumentelor și Registrului monumentelor ocrotite de stat, Chişinăului i-a fost reconfirmat statutul de monument de arhitectură şi istorie, pe care l-a obţinut încă în perioada sovietică. Din cele 5206 de monumente incluse în registru 4086 de monumente sunt de importanţă naţională şi 1120 de importanţă locală. Cele mai multe monumente de importanţă naţională sunt amplasate pe teritoriul municipiului Chişinău (419), majoritatea fiind clădiri istorice. Din Registrul monumentelor ocrotite de stat fac parte 2696 de situri arheologice, 1284 – monumente de istorie, 1261 – de arhitectură şi 225 de artă. Pe teritoriul orașului Chișinău sunt incluse în Registru doar 14 situri arheologice, printre care: Chișinău I - „Pruncul” (nr. 9), Chișinău II - „Nucleul Istoric” (nr. 308), Chișinău IV - „Valea Morilor” (nr. 311), Chișinău V - „Buiucanii Vechi” (nr. 3) și Chișinău Tumulul 3 - "Movila Circului" (nr. 330). Repertoriul Arheologic al Municipiului Chișinău, pe de altă parte, conține cca 150 de situri arheologice, multe dintre ele fiind deteriorate și doar 33 sunt incluse în RMRMOS.11 11

Vezi Anexa 1: Repertoriu arheologic Chișinău.

Specialiștii din domeniul arheologiei remarcă lipsa unor cercetări arheologice sistematice în Chișinău, fapt ce conduce la o imagine neclară despre istoricul orașului, dar și la lipsa datelor analitice și a unui cadastru arheologic coerent. În cadrul proiectului ArcheoDanube, a fost elaborată harta GIS a siturilor arheologice din Chișinău, în baza hărților existente, a cercetărilor anterioare și a informațiilor furnizate de Agenția Națională Arheologică. Cu toate acestea, se impune iniţierea procesului de cercetare cu ajutorul tehnicilor moderne cu scopul identificării potenţialului arheologic încă necunoscut. Harta poate fi accesată la acest link: https://gist.github.com/dumitritaefremov/30dc8dc183946b656328087ea33e86a6 .

4.4 Studii și cercetări anterioare Cercetările arheologice instituționalizate au început în RSS Moldovenească în anii ’50 ai secolului al XX-lea. Astfel, odată cu inițierea activităților de inventariere a urmelor arheologice dintre Prut și Nistru au fost realizate investigații de suprafață și zona Chișinăului. În anii 19501970 au fost atestate la suprafața solului vestigii arheologice din diverse epoci istorice: din paleolitic și până în evul mediu târziu. Deși a fost atestate un număr impresionant de urme de locuire, săpături arheologice au fost realizate doar sporadic. Astfel, în primel două decenii postbelice au fost realizate săpături arheologice în două situri – Chișinău I și Chișinău V. În 1952 G.B. Sergeev a decoperit urmele așezării hallstatiene cunoscute sub denumirea de Chișinău I (sec. XII-X a.Hr.), în zona carierei Pruncul, unde au fost realizate săpături arheologice în anii 1955, 1956 și 196112. Așezarea Chișinău V face parte din arealul Culturii Sântana de Mureș – Cernjachov, amplasată în valea Iluzia, din preajma Universității Agrare din Moldova și Șoseaua Poltava, a fost cercetată în anii 1956, 1959, 1969 și 1975 de către A.A. Rikman. În anii ‘80 ai sec. XX s-au descoperit noi urme arheologice pe teritoriul Chișinăului și localităților megieșe, unele dintre ele beneficiind și de săpături. În 1982, în rezultatul unor construcții destrictive, a fost descoperirea așezarea Buiucanii Vechi și colectat material getic13. În 1985 a fost descoperită de către Gh. Postică așezarea Durlești – Valea Babei, care a fost cercetată prin săpături în anii 1986-1988 de către I. Tentiuc14. În anul 1986 au fost descoperite de către M. Tkaciuk așezările Durlești – La vie și Durlești IX. În același an s-au realizat săpături

O. Levițki, Gh. Sîrbu, L. Sîrbu, Aşezarea hallstattiană timpurie Chişinău. Consideraţii privind stadiul actual şi priorităţile cercetării culturii Chişinău-Corlăteni (sec. XII–X a.Chr.), Revista Arheologică, serie nouă, vol. XI, nr. 1-2, 2015, 47-67. 13

С.М. Агульников, М.Е. Ткачук, „Находки раннего железного века с пос. Старые Буюканы”. Археологические исследования молодых ученых Молдавии, Кишинев 1990, 105-107. 14 I. Tentiuc, Cercetări arheologice în aşezarea Durleşti-Valea Babei. Arheologia Moldovei XVII, 1994, p. 255-258.

de salvare de către E. Abâzova și I. Tentiuc15. Din păcate, acestea sunt toate cercetările arheologice din perioada sovietică de pe teritoriul orașului și suburbiilor Chișinăului. Un prim repertoriu arheologic al siturilor cunoscute pe teritoriul Chișinăului a fost realizat de către Ion Hâncu în anul 198716, care a fost completat de către Olga Larina în anul 199317. Pe baza celor „două repertorii” Ion Tentiuc și Mariana Vasilache au realizat un studiu susținut de o anexă care este cea mai recentă publicație privind lista siturilor arheologice de pe teritoriul actual al municipiului Chișinău18. În ultimii ani, un studiu asemănător a fost elaborat de arheologii S. Agulnicov și S. Popovici, dar care, din păcate încă nu a fost publicat19. Între timp, Agenția Națională Arheologică, în procesul de elaborare a Repertoriului arheologic al Republicii Moldova, a sistematizat și datele privind siturile arheologice din municipul Chișinău20. Totodată, în hotarele actuale ale Chișinăului au mai fost descoperite patru depozite de piese (în special bronzuri) și 15 tezaure de monede sau mixte21. În anii ’90 - începutul anilor 2000 investigațiile arheologice au fost mai mult de ordinal „întâmplător”. Spre exemplu în anul 1994 în zona Colina Pușkin localnicii au descoperit vestigii arheologice atribuite culturilor: Cucuteni-Tripolie, Chişinău-Corlăteni, Getică, Sântana de Mureş Černjahov, Evului Mediu Moldovenesc (construcţie masivă din piatră). Deși Institutul de Arheologie şi Etnografie al AȘM a fost informat despre aceste descopeiri, nu au fost întreprinse măsuri de cercetare. O altă descoperire a fost pe Str. Corneşti 7 unde în rezultatul unor lucrări gospodăreşti au apărut urmele unor morminte medievale, fiind cercetate 2 morminte din sec. XVIIXVIII22. În procesul lucrărilor de curățire a lacului Valea Morilor au fost descoperite importante urme arheologice23. În acest sit au fost descoperite urmele unei stațiuni paleolitice și și resturile

И.С. Тентюк, Е.Н. Абызова, „Раскопки производственных комплексов на памятнике Ла Вие близ Дурлешть”. Aрхеологические исследования в Молдове в 1986 г., Кишинев 1992, pag. 74-. 16 И. Хынку, Археологические памятники города Кишинева, Кишинев 1987. 17 O. Larina, Repertoriul monumentelor arheologice din or. Chişinău. Manuscris păstrat în Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei, nr. inv. 13, Chişinău, 1993. 18 Ion Tentiuc, Mariana Vasilache, Contribuţii la istoria arheologică a Chişinăului (Catalogul monumentelor arheologice). Tyragetia, s.n., vol. V [XX], nr. 1, 2011, 333-352. 19 S. Agulnicov, S. Popovici, Chişinăul arheologic. Repertoriul siturilor arheologice (manuscris). 20 Vezi datele din tabelul de mai sus realizat pe baza informației primite de la Agenția Națională Arheologică. 21 I. Tentiuc, Chişinăul în lumina noilor descoperiri arheologice. S. MUSTEAŢĂ, A. CORDUNEANU, (Eds.), Identităţile Chişinăului. Ediţia a doua. Materialele conferinţelor internaţionale: Identităţile Chişinăului, 1-2 octombrie 2013, Chişinău; Patrimoniul cultural al Chişinăului vs. Dezvoltarea urbanistică, 25 iunie 2014. Culegere de studii, Seria IDN, C4, Chişinău, Editura ARC, 2015, 26. 22 S. Agulnicov, S. Popovici, Chişinăul arheologic. Repertoriul siturilor arheologice (manuscris), Chișinău, 2010. 23 S. Bodean, Cercetări arheologice în aşezarea Chişinău Valea-Morilor. Academos nr. 3 (18), septembrie 2010, 120121.

unor schelete de mamuţi (aparţinând la cel puţin șase indivizi)24. Totodată, au fost cercetate vestigii care provin din mai multe culturi arheologice: Precucuteni III (începutul mileniului V a. Chr.) și Cucuteni-Tripolie AB2 (mijlocul mileniului V a. Chr.), gropi menajere din epoca bronzului târziu (cultura Noua) și din perioada Hallstattului tracic aparţinând culturii Chișinău-Corlăteni (secolele XII-X a. Chr.), resturi de locuinţe din epoca romană (cultura Sântana de Mureș-Cerneahov, secolele III-IV d. Chr.); două locuinţe din Evul Mediu timpuriu aparţinând culturii LoznaDodești-Hansca (= Protodridu) din secolele VII-VIII d. Chr. și straturi culturale din sec. XVII-XVIII25. În anul 2010 au fost efectuate săpături arheologice de salvare în centrul istoric al Chişinăului, lângă Biserica Măzărache, care au avut drept obiectiv descărcarea de sarcină arheologică a perimetrului afectat de lucrările de construcţie a „Sediului Dispeceratului de avariere gaze a municipiului Chişinău”. Lipsa de responsabilitate a executorilor proiectului de construcție a condus distrugerea stratului cultural şi a unui şir de complexe gospodăreşti şi de locuire de la poalele Colinei

Figură 3 Schema locuinţei cu pivniţă din zona bisericii Măzărache. Publicat în: REZULTATELE INVESTIGAŢIILOR ARHEOLOGICE DE LA BISERICA MĂZĂRACHE DIN CHIŞINĂU ÎN ANUL 2010. Ion Tentiuc Valeriu Bubulici Mariana Vasilache Livia Sîrbu.

T. Obadă, Johannes van der PLICHT, „The Valea Morilor layer (Chisinau, Republic of Moldova), a new station of mammoth hunters / Le gisement Valea Morilor (Chisinau, Republic Moldova), une nouvelle station de chasseurs de mammouths”, Quaternaire. International Journal of the French Quaternary Associations, nr. 3, 2010 (Paris 2010), p. 139. Т. Обадэ, С. Коваленко, В. Бурлаку, Й. ван дер Плихт, „Стоянка верхнего палеолита Валя Морилор в центральной части Молдовы”. Revista Arheologică, vol. VII, nr. 1-2, 2011, p. 96-107. 24

I. Tentiuc, Chişinăul în lumina noilor descoperiri arheologice. S. MUSTEAŢĂ, A. CORDUNEANU, (Eds.), Identităţile Chişinăului. Ediţia a doua. Materialele conferinţelor internaţionale: Identităţile Chişinăului, 1-2 octombrie 2013, Chişinău; Patrimoniul cultural al Chişinăului vs. Dezvoltarea urbanistică, 25 iunie 2014. Culegere de studii, Seria IDN, C4, Chişinău, Editura ARC, 2015, 20-28.

Măzărache. În zona fundației noii clădiri au fost atestate galerii subterane, zidite din cărămizi arse, unite cu mortar de var și avand partea superioară arcuită. Arheologii au reușit sp cerceteze pațial un complex format din trei galerii dispuse paralel, prevăzute cu boltă şi intersectate de alte patru canale dispuse perpendicular, care după toate probabilităile au fost părți componente ale „uzinei de apă” din sec. XIX26. În același an, arheologii de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei au reușit să cerceteze o suprafaţă de circa 80 mp din preajma Bisericii Mazarache unde au fost descoperite 8 gropi și 52 de morminte cu un bogat inventar funerar, care sunt doar o parte marginală a cimitirului din sec. XV - începutul sec. XIX, în mare parte distrus de construcțiile moderne.27 În anul 2012 arheologii Muzeului Național de Istorie a Moldovei au realizate săpături arheologice de salvare și supraveghere în zona Pieței Vechi din centrul istoric al Chișinăului unde au fost descoperite urmele mai multor construcții din perioada evului mediu28. În același an, Agenția Națională Arheologică a cercetat urmele unui colector subterna de apă uzate din prima jumătate a sec. XIX apeduct Chișinău de pe str. Căpriana nr. 5429. În anii 2014 și 2016 arheologii de la ANA au studiat trei cămine al vechiului apeduct ruban de la finele sec. XIX – începutul sec. XX: primul la intersecţia bd. Ştefan cel Mare şi Sfant cu str. Armenească, al doilea la intersecţia bd. Ştefan cel Mare şi Sfant cu str. Bulgară și al treilea se află in zona vechiului Turn de Apă, distrus după cel de-al Doilea Război Mondial, la circa 3 m nord-vest de drumul asfaltat Vasile Alexandri, la 24 m de colțul nord-estic al imobilului de pe str. Veronica Micle, nr. 5 și la 20,9 m de unghiul nord-estic al clădirii Teatrului Republican „Luceafărul” de pe str. Veronica Micle30. În anul 2019 au fost realizate cercetări arheologice în galeria subterană de sub clădirea Academiei de

I. Tentiuc, V. Bubulici, M. Vasilache, L. Sîrbu, Rezultatele investigaţiile arheologice de la Biserica Măzărache din Chişinău în anul 2010. Tyragetia, s.n., vol. VI [XXI], nr. 1, 2012, 281-328. 27 I. Tentiuc, V. Bubulici, Descoperiri monetare în cimitirul medieval al Bisericii Măzărache din Chişinău (săpăturile din anul 2010). Tyragetia, s.n., vol. V [XX], nr. 1, 2011, 301-309. I. Tentiuc, V. Bubulici, M. Vasilache, L. Sîrbu, Despre investigaţiile arheologice de la Biserica Măzărache din Chişinău în anul 2010. S. MUSTEAŢĂ, A. CORDUNEANU, (eds.), Identităţile Chişinăului. Materialele conferinţei, 12-13 septembrie 2011 [Chisinau´s Identities. Conference proceedings, September 12-13, 2011], Culegere de studii, Seria IDN, C2, Chişinău, Editura Pontos, 2012, 18-34. 28 I. Tentiuc, Chişinăul în lumina noilor descoperiri arheologice. S. MUSTEAŢĂ, A. CORDUNEANU, (Eds.), Identităţile Chişinăului. Ediţia a doua. Materialele conferinţelor internaţionale: Identităţile Chişinăului, 1-2 octombrie 2013, Chişinău; Patrimoniul cultural al Chişinăului vs. Dezvoltarea urbanistică, 25 iunie 2014. Culegere de studii, Seria IDN, C4, Chişinău, Editura ARC, 2015, 21-28. 29 S. Tabuncic, „Un culector de ape reziduale descoperit în centurul istoric al Chișinăului”. Arheologia Preventivă în Republica Moldova, vol. I, nr. 1-2, 2014, 159-168. 30 S. Tabuncic, V. Vornic, I. Ciobanu, Date istorice şi arheologice referitoare la vechiul apeduct al oraşu lui Chişinău. S. MUSTEAŢĂ, A. CORDUNEANU, (Eds.), Identităţile Chişinăului. Ediţia a treia. Materialele conferinţei internaționale „Identitățile Chișinăului”, 1-2 octombrie 2015, Chișinău. Culegere de studii, Seria IDN, C6, Chişinău, Editura ARC, 2016, 22-32.

Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, care au permis cercertarea parțială a acestor construcții și stabilirea funcționalității lor31.

Figură 4: Profilul galeriei subterane a clădirii Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Publicat în: CERCETÃRI ARHEOLOGICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA (GALERIA SUBTERANĂ A ACADEMIEI DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE DIN CHIȘINĂU). Sergiu MUSTEAȚĂ, Ion TENTIUC, Ion URSU, Sergius CIOCANU.

Majoritatea bunurilor arheologice descoperite pe teritoriul municipiului Chișinău se păstrează în depozitele Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Unele dintre ele ar putea face parte din expoziții organizate de acest muzeu și din alte activități ce ar mări vizibilitatea lor și accesul la datele arheologice privind trecutul municipiului Chișinău. Vezi și: Anexa 3 – studii și cercetări anterioare.

4.5 Probleme și limitări privind conservarea siturilor arheologice în Chișinău Domeniul arheologiei este unul care duce lipsă cronică de finanțare, prin urmare, majoritatea cercetărilor sunt punctuale și au drept scop realizarea ”descărcării arheologice”. După cum s-a menționat anterior, în Chișinău nu există exemple de conservare și prezentare in-situ a 31

S. Musteață, S. Ciocanu, Galeria subterană de sub clădirea Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. S. MUSTEAŢĂ, A. CORDUNEANU, (Eds.), Identităţile Chişinăului: oraşul subteran. Materialele Conferinței Internaționale „Identităţile Chişinăului”, ediția a VI-a, 24-25 octombrie 2019, Chişinău, Republica Moldova, Culegere de studii, Seria IDN, C9, Chişinău, Editura ARC, 2020, 55-65.

vestigiilor arheologice, procedura standardă fiind de excavare, translare a artefactelor spre păstrare în muzeu și ulterior eliberarea autorizației de construcție pe teritoriul sitului arheologic. Această practică a condus la pierderea multor situri valoroase din interiorul orașului. Principala sugestie în acest sens este respectarea Recomandărilor Salalah și aplicarea loc în practica arheologică. Lipsa cercetărilor arheologice sistematice, accesul limitat la informație și lipsa unei conlucrări eficiente între diferite instituții ale statului constituie, la rândul lor, un impediment. Cercetarea și conservarea urbană, în special a patrimoniului arheologic, este un domeniu îngust specializat și puțin cunoscut publicului larg. Majoritatea săpăturilor arheologice sunt punctuale, în multe cazuri determinate de descoperirile spontane ale ruinelor în timpul lucrărilor de construcție. În ultimii 15 ani, au fost făcute săpături ocazionale în perimetrul centrului istoric și în timpul curățării lacului Valea Morilor. Chișinăul s-a dezvoltat prin suprapunerea straturilor culturale din diferite epoci, noile construcții le-au înlocuit pe cele vechi, în timp ce vatra orașului a rămas aceeași. Vestigiile arheologice sunt situate sub pământ, sub noile construcții, pe terenuri private. Acest fapt constituie o piedică în procesul de cercetare și conservare arheologică. În final, considerăm că una dintre cele mai grave probleme ale domeniului este nivelul de conștientizare și vizibilitate scăzut, în acest mod ruinele și vestigiile care ar trebui să constituie o parte integrantă a vieții culturale a orașului sunt văzute de obicei ca piedici împotriva dezvoltării.

4.6 Proiecte anterioare din domeniul arheologiei urbane Proiecte europene Proiectul transfrontailes ”Bijuterii medievale”: cetățile Hotin, Soroca, Suceava, finanțat de Uniunea Europeană prin programul operațional România-Moldova-Ucraina (2007-2013). Proiecte naționale 1. Proiectul “Politica conservării patrimoniului arheologic în Republica Moldova: realitate și necesitate” (2009-2010), implementat de Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, susținut de Fundația Soros-Moldova și Agenția Suedeză de Dezvoltare și Cooperare Internațională – SIDA 2. Proiectul „Istorii ascunse ale Republicii Moldova. Subsolul urban și utilizarea lui în perioada sovietică”, (2018-2020) implementat de Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, susținut de Ambasada SUA în Republica Moldova.

4.7 Integrare cu domeniile conexe Așa cum s-a menționat anterior, în Chișinău nu există exemple de amenajare și expunere a vestigiilor arheologie in-situ pentru cercetare și informare pentru vizitatori. În acest context, nu se poate discuta despre integrarea lor cu politicile din domenii conexe, cum ar fi mobilitatea urbană și turismul local și regional. În prezent autoritățile locale lucrează la elaborarea Planului de mobilitate urbană în Chișinău, document strategic ce presupune dezvoltarea infrastructurii rutiere și pietonale, transportului public și privat, organizarea parcărilor și crearea infrastructurii pentru bicicliști. Așa cum lucrările anterioare de infrastructură de transport și edilitară nu au ținut cont de prezența siturilor cu potential arheologic, multe dintre acestea au fost afectate sau distruse, (cazul tumulilor preistorici). Din acest motiv, este necesar ca atunci când sunt elaborate aceste planuri, să fie consultată harta siturilor arheologice din Chișinău pentru a preveni distrugerea lor. În aceeași ordine de idei, siturile arheologice relevante, ce urmează a fi expuse pentru prezentare, necesită acces și amenajare corespunzătoare. Aceasta presupune că ele ar trebui să beneficieze de o infrastructură de transport ”blând” și să fie protejate de căi de circulație cu trafic greu. Siturile arheologice ar trebui integrate cu turismul local. Pentru a îndeplini acest obiectiv, în cadrul proiectului ArcheoDanube a fost inițiată o colaborare cu Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), în scopul promovării și includerii siturilor arheologice relevante în circuitul turistic local.

Autori: Sergiu Musteață, Dumitrița Efremov

5. Proiectul-pilot ”Parcul arheologic Visterniceni” 5.1 Argument În cadrul proiectului ArcheoDanube este prevăzută elaborarea unui plan de management pentru un parc arheologic în fiecare dintre 10 orașe participante la proiect (Ptuj, Alba Iulia, Vodnjan, Sarajevo, Varna, Szombathely, Rousse (Cherven, Ivanovo), Chișinău, Starý Plzenec, Sremska Mitrovica). Întrucât situația locală diferă în fiecare dintre aceste orașe, unele având parcuri arheologice funcționale, altele ce abia trebuie înființate, Chișinăul va urma pașii firești pentru inițiere a procesului de înființare, inclusiv toate aspectele administrative și științifice necesare. Acestea vor fi prevăzute în cadrul planului de management al parcului arheologic. În Chișinău a fost identificat situl arheologic ”Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena”, numit generic ”Visterniceni” ca având potențialul de a deveni un viitor parc arheologic. Acesta reprezintă un teritoriu complex format din suprapunerea mai multor straturi culturale. Repertoriul arheologic al Chișinăului îl menționează ca ”Sit pluristratigrafic situat în sectorul Râșcani. 1. Stațiune din epoca mezolitică (10000-6000 î.e.n), 2. Așezare din epoca bronzului, cultura Nouă (sec. XIV-XIII î.e.n.), 3. Așezare medievală timpurie cultura Lozna-Dodești-Hansca (Protodridu, sec. VIII-IX)”. În prezent o parte a acestui teritoriu este inclus în Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (monumentul 185: cimitir cu complexul de monumente, sec. XVIII-XX), dar nu beneficiază de un studiu de fundamentare și nici nu are un proiect/plan de

conservare. În conformitate cu HG Nr. 1009 din 05-10-2000 (IV.3), până la definitivarea studiilor de fundamentare incluse în documentația de urbanism, pentru această zonă se impun condiții speciale de intervenție, inclusiv pe o rază de 100 m de la limita exterioară a teritoriului aferent monumentului.

5.2 Visterniceni-scurt istoric În perioadele mai recente, această locație este legată de diverse dezvoltări foarte strâns legate de apariția și dezvoltarea localității urbane Chișinău. Satul Visterniceni este pentru prima dată atestat documentar la 2 august 1666, deși unele surse menționează existența acestuia încă din 14361. Este vorba despre o așezare rurală situată în stânga râului Bâc, ”la Fântână, unde este Seliștea Tătărească, în dreptul păduricii”.2 Satul Visterniceni era unul relativ mare și dezvoltat, acesta deținea la 1820 două mori de apă pe Bâc și un lac pentru pescuit, o biserică la care mai veneau și locuitori din localitățile învecinate, locuințe (135) de piatră, lemn și bordeie, 7 gropi de var, 3 prisăci și 6 livezi. Proprietarul moșiei era mareșalul nobilimii din Basarabia Dimitrie Râșcanu, de la al cărui nume a provenit ulterior denumirea cartierului Râșcani al Chișinăului. În anul 1925 comuna Visterniceni este desființată și devine suburbie a orașului Chișinău, pentru ca ulterior odată cu instaurarea puterii sovietice să devină definitiv parte componentă a orașului. Cu toate acestea, caracterul rural al zonei s-a păstrat, dovadă fiind rețeaua de străzi de datează din anii 1800 și locuințele individuale de tip rural.

Cetatea și Cimitirul de lângă biserică Geografia dealului Visterniceni și prezența importantelor drumuri comerciale ce făceau legătura dintre capitala de pe atunci, orașul Iași și Tighina au condiționat caracterul strategic defensiv și comercial al locului. Inițial, pe coama acestui deal a fost construită o biserică de lemn și cimitirul satului, ulterior aceasta fiind înocuită cu o construcție de piatră (1777). În anul 1789 aici este atestată o amenajare defensivă de lemn și pământ ce îngloba cimitirul, cel mai probabil asociată cu războiul ruso-austro-turc din 1788-1792.3 După finalizarea războiului această cetate a fost abandonată și nivelată, teritoriul său fiind ocupat de cimitirul care era în continuă extindere. Acest cimitir a fost pentru multă vreme loc de înhumare a nobilimii basarabene, aici fiind înmormântate mai multe familii care au avut la un moment dat un important rol în politica și cultura Moldovei: Râșcani, Krupenski, Donici, Russo, Rallii, Catargii, Matias, etc. În perioada sovietică 1

POȘTARENCU, Dinu, 2016: Visterniceni. Din istoria localităţii şi a bisericii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena în: ”Identitățile Chișinăului”, materialele conferinței internaționale ed. III, Arc, Chișinău, p. 174. 2 Ibid. 3 CIOCANU, Sergius, 2016: Monumente de excepţie din Chişinău aflate în pericol. Cetatea bastionară de pe dealul Visternicenilor şi Biserica Sfinţii Împăraţi cu cimitirul ei în: ”Identitățile Chișinăului”, materialele conferinței internaționale ed. III, Arc, Chișinău, p. 18.

biserica și cimitirul au fost închise, teritoriul lor fiind afectat de ample operațiuni de sistematizare a teritoriului.

Situația actuală Astăzi teritoriul fostei cetăți și al cimitirului sunt parțial abandonate, laturile sale fiind afectate mai întâi de construirea Căii Moșilor și a Circului de Stat din Chișinău, ulterior de cea a construcțiilor de locuințe colective. Multe din pietrele funerare de o valoare incontestabilă au fost relocate, altele încă se mai află pe teritoriul din spatele bisericii. Starea lor de conservare este însă foarte proastă, acestea necesitând a fi inventariate și conservate în mod urgent. De asemenea, este necesară o cercetare arheologică a întregii zone pentru a putea fi reconstituită configurația cetății bastionare și pentru a putea fi conservate rămășițe ale ei. În prezent zona Visterniceni (situl arheologic, fostul sat, cetatea, cimitirul medieval) este foarte puțin cercetată, toate studiile disponibile fiind cercetări documentare și de arhivă. Nu s-au făcut cercetări în teren și cu atât mai mult cercetări arheologice. Dealtfel, foarte puțini locuitori ai orașului conștientizează despre importanța istorică și identitară imensă pe care o poartă acest sit. Astfel, în lipsa unor studii substanțiale în teren și în lipsa unor planuri privind conservarea sitului, patrimoniul său este amenințat cu distrugerea și dispariția. În conformitate cu principiile recomandate pentru cercetarea și conservarea siturilor și a parcurilor arheologice, în cadrul proiectului ArcheoDanube urmează să fie îndeplinită o serie de pași orientați spre înființarea Parcului Arheologic Visterniceni și includerea sa în circuitul cultural urban. Parcul Arheologic Visterniceni va acționa ca un catalizator al vieții culturale și turistice din Chișinău, prin integrarea numeroaselor aspecte care determină natura complexă a sitului: zona arheologică, zona culturală alăturată (Circul Chișinăului ca centru cultural) și teritoriul cu profil geologic complex alăturat (zona din jurul râului Hulbocica). În viziunea noastră, Parcul Visterniceni va integra funcții culturale, de agrement și economice, menținând un profil ecologic pronunțat.

FigurÄ&#x192; 5: Pietre funerare ale cimitirului

Autor: DumitriČ&#x203A;a Efremov

Concluzii și recomandări Cadrul legislativ local și național Republica Moldova a semnat şi ratificat mai multe tratate internaţionale, printre care şi 11 convenţii în domeniul protecţiei patrimoniului cultural, dintre care 6 europene și 5 internaționale (vezi Anexa 4: convenții internaționale și europene senate și ratificate de RM). Deşi legislaţia Republicii Moldova acordă prioritate tratatelor internaţionale atunci când acestea au fost semnate şi ratificate, procesul de armonizare a legislației naționale la prevederile convenţiilor internaţionale este destul de lent. Dacă legislația națională în domeniul arheologic cuprinde în mare parte revederile tratatelor internaționale, legislația în domeniul patrimoniului construit are mari deficiențe la acest capitol. În contextul în care procesul de armonizare a diferitor acte normative și reglementative este extrem de dificil și de durată, recomandarea generală în acest sens este respectarea priorităților prevederilor tratatelor internaționale. Suplimentar recomandăm următoarele modificări: - Ajustarea și corelarea actelor normative din domeniul protecției patrimoniului cultural și natural și respectarea subordinii normative în procesul de luare a deciziilor. - Actualizarea și completarea acestor acte normative cu cele mai recente prevederi ale convențiilor europene și internaționale și a documentelor doctrinare elaborate de ICOMOS, în special ”Recomandările Salalah” (2015), Memorandului de la Viena privind Managementul Peisajului istoric urban (2005) și a Convenției Faro (2005). - Elaborarea regulamentelor locale pentru conservarea patrimoniului cultural și natural. - Actualizarea Registrului Monumentelor Locale ale orașului Chișinău cu includerea siturilor arheologice.

Managementul patrimoniului arheologic În Moldova și implicit în Chișinău nu sunt dezvoltate și implementate rezervațiile și parcurile arheologice, care sunt prevăzute ca teritorii importante din punct de vedere arheologic, unde sunt interzise construcțiile și alte activități invazive și care trebuie întreținute intacte pentru generațiile viitoare. În plus, încurajarea accesului public la siturile arheologice este doar parțial implementat, fapt justificat de costurile ridicate pentru amenajarea siturilor arheologice. În acest sens, o recomandare generală este elaborarea și formularea unor criterii universale și solide pentru procesele de evaluare în scopul de a selecta doar anumite situri pentru prezentare și acces public, evitând astfel risipirea resurselor asupra unui număr prea mare de situri ce nu vor avea ulterior succes la public. Recomandări pentru creșterea eficienței managementului sitului de patrimoniu cultural, în special arheologic: 33

- Elaborarea și aprobarea Ghidului pentru conservarea/managementul parcurilor arheologice – prevăzut în cadrul proiectului ArcheoDanube, perioada ianuarie-iunie 2021. - Înființarea în cadrul Primăriei Municipiului Chișinău a Direcției Patrimoniu Cultural, subordonată Primarului, în care va fi cel puțin un specialist din domeniul arheolgiei și care va gestiona domeniul patrimoniului cultural imobil. - Înființarea Parcului Arheologic Visterniceni ca entitate administrată de MECC și luarea tuturor măsurilor legale și administrative pentru conservarea, prezentarea și promovarea acestuia. Tot aici poate fi prevăzută și fondarea unui muzeu arheologic unde vor fi expuse vestigii și reconstrucții virtuale sau fizice ale sitului. - Selecția siturilor arheologice prioritare ce urmează a fi conservare și amenajate pentru prezentare și turism. Sugestii pentru selecție: construcțiile subterane ale Chișinăului, tumulii din albia Bâcului, Colina Măzărache (inclusiv vechiul apeduct), zona teatrului Eugene Ionesco (vechea Mitropolie), zona Valea Morilor, cetățuia getică Durlești, zona de litoral al or. Vadul lui Vodă, zona Chișinăului medieval. - Implementarea mai eficientă a instrumentelor digitale și a conceptelor emergente din domeniul arheologiei: arheologie virtuală, restaurare virtuală, anastiloză virtuală, reconstrucție virtuală, re-creare virtuală, etc. - Intensificarea colaborării interinstituționale pentru a asigura o comunicare eficientă și o reotecție reală a patrimoniului cultural urban.

Integrare cu politicile și instrumentele de planificare Deși majoritatea documentelor strategice și reglementative prevăt protejarea patrimoniului cultural, în practică aceste prevederi nu sint implementate. Unul din aspectele ce ar trebui luate în considerație este punerea în valoare a siturilor arheologice, pe lângă simpla protecție a acestora. Aceasta presupune că eventuale dezvoltări trebuie să asigure integritatea vizuală a peisajului, accesul liber și amenajarea corespunzătoare a acestor situri. În particular, ar trebui definite politici clare pentru: - Dezvoltarea și punerea în valoare prin asigurarea panoramelor și a integrității peisajelor în care se află situl respectiv. - Căi de acces pietonale, protejare de infrastructuri pentru transportul greu și poluant. - Reglementarea tipului de plantații acceptate în cadrul sitului și în vecinătatea sa.

Autori: Dumitrița Efremov, Sergiu Musteață, Mihai Danciu