Valentin Dedu - Păcatul omiterii
Valentin Dedu
Păcatul Om ter i cum să lupţi cu păcatul lumii noastre?
VALENTIN DEDU
PĂCATUL OMITERII Cum să lupţi cu păcatul lumii noastre? Editura Metanoia® Timișoara, 2012
Dacă nu există altă specificare, pentru citatele biblice s-a folosit traducerea Cornilescu a Bibliei. PĂCATUL OMITERII Copyright © 2012 - Valentin Dedu. Toate drepturile rezervate. Biserica Metanoia, Timișoara Calea Torontalului, Nr. 61 office@metanoiaorg.ro www.metanoiaorg.ro C.P. 1113, O.P. 8, Timișoara, 30890 Editura Metanoia®, Timișoara contact@editurametanoia.ro www.editurametanoia.ro Editare: Valentin Dedu Corectură: Ramona Ardelean Tehnoredactare: Lidia Balog Foto: Cristi Ignătoaie Grafică: Valentin Dedu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DEDU, VALENTIN Păcatul omiterii : cum să lupţi cu păcatul lumii noastre? / Dedu Valentin. - Timişoara : Metanoia, 2012 ISBN 978-973-87320-4-9 821.135.1-97
Cuprins 15
Ispita de a scrie (în loc de Prefaţă)
21 Introducere 25
De ce este păcatul omiterii atât de periculos?
31
Semnele şi dovezile păcatului omiterii
39
De ce insistăm asupra păcatului omiterii?
45
Păcatul omiterii în relaţia cu dumnezeu
53
Păcatul omiterii în relaţia cu oamenii
Indiferenţa, Ignoranţa, Neglijența, Refuzul, Lipsa suportului emoţional, Delăsarea, Lipsa folosirii darurilor...
Pilda Samariteanului milos: ură versus indiferenţă
77
// 56
Scuze ale păcatului omiterii
„N-am ştiut.”, „Nu am timp.”, „Nu este darul meu.”, „Am uitat.”, „Nu
pot.”, „Am vrut, dar nu am reuşit.” sunt scuzele folosite pentru a permite păcatului omiterii în viaţa noastră. Tu pe care o foloseşti? Cum poţi să
renunţi la scuze? Pentru a depăşi „omiterea” este nevoie de ceva mai mult decât de un simplu proces de conştiinţă. E nevoie de un efort al inimii şi de un exerciţiu permanent al onestităţii şi sensibilităţii.
// 90 „Nu trebuia...” // 92 Lumea lui Cain
Păcatul omiterii
5
97
Efecte ale păcatului omiterii
Efecte pentru cel care suferă din cauza acestui păcat
Dezamăgirea, Frustrarea, Sentimentul neputinței, Singurătatea şi autoexcluderea, Pierderea dorinţei de a ajuta… Lista poate continua. Care au fost efectele pe care le-ai resimţit tu?
109 Efecte pentru cel care face păcatul omiterii
Apatia (Lipsa pasiunii şi a foamei spirituale, Pierderea pasiunii, Pierderea foamei spirituale), Automulţumirea, Tendinţa spre legalism, formalism, control, tradiţionalism… fac din cel care
înfăptuieşte păcatul omiterii o victimă a propriei lui ignoranţe. Cum poţi scăpa de ele dacă nu le conștientizezi mai întâi? Încercare de dialog cu un creştin din Laodicea Semne ale legalismului
// 116
// 136
151 Soluţii la păcatul omiterii
Soluţia este un „compus din mai multe elemente” şi un exerciţiu care
se practică repetat, nu o reţetă care se aplică o dată pentru totdeauna. Nici măcar discutarea unei probleme şi găsirea soluţiei nu sunt soluţia, ci aplicarea soluţiei este soluţia. Astfel, soluţiile despre care vorbesc sunt, de fapt, soluţia. Toate sunt legate între ele. Pot să le
rezum într-o singură frază sau în 7 secvenţe distincte. Află care sunt acestea.
Parafrazare modernă a 1 Corinteni 13
6
// 164
Valentin Dedu
175 Cum să îți descoperi darurile spirituale?
Păcatul omiterii domnește în ignoranţă şi frică. De prea multe
ori ne eschivăm de a face ceva doar pentru că nu avem „daruri”. Cunoaşterea darurilor spirituale ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine, locul nostru, chemarea şi slujirea noastră, dar, în acelaşi timp, putem să-i înţelegem şi pe ceilalţi. Dumnezeu te-a înzestrat cu daruri spirituale pe care poţi şi trebuie să le descoperi. Află cum?
189 Excurs despre milă
În contextul păcatului omiterii, subiectul milei este unul care face legătura dintre sentimente şi acţiune. Mila este invenţia lui
Dumnezeu prin care obligă omul să nu zacă prea mult în ignoranţă
şi indiferenţă. Omul s-a trezit în aşa fel creat de Dumnezeu încât să nu se simtă confortabil în păcatul omiterii o perioadă prea lungă
de timp, mai ales dacă are de-a face cu situaţii flagrante. Poţi să faci faţă unui asemenea subiect?
247
Înapoi la fapte bune
Faptele bune? Pare un subiect scos dintr-o grotă. Ştiam că există, dar peste el s-a aşezat praful şi întunericul, s-au ţesut mituri, s-au rostit maxime şi cugetări, şi după ce a fost întors pe toate feţele l-am
ascuns până ce a fost uitat. Abordarea păcatului omiterii ne obligă
să facem o muncă de arheolog ca să scoatem faptele bune la lumină. Până nu faci ceva concret nu ai depăşit păcatul omiterii. Totul începe cu o faptă bună.
Păcatul omiterii
7
Introducere Sunt lucruri atât de familiare pentru noi, vii şi dinamice, care au
devenit serbede. Sunt pasaje din Scriptură care au devenit „clasice”, care au fost repetate de atâtea ori încât a devenit ca imnul de stat cântat la începutul fiecărui meci de fotbal: oamenii se ridică, arată respect, însă toţi uită de el în timpul jocului.
Dacă citeşte cineva o pildă precum „Pilda samariteanului milos”
se instalează o atitudine de genul: „A…” „Am auzit predica asta!” Când se ridică un predicator există o categorie de ascultători care
spun: „Ştiu ce are să spună!” şi în acest fel îşi închid inima şi se
deschid pentru a critica. De cele mai multe ori atitudinea unui astfel
de public este justificată faţă de predicatorii care nu au nici chemare, nici nu muncesc pentru predicile lor, ci doar profită de ocazia de a putea avea un timp la amvon. Astfel de predicatori fac mai mult
rău decât bine Împărăţiei. Auditoriul român a devenit din ce în ce
mai cultivat şi din ce în ce mai pretenţios, şi asta este bine pe de-o
parte, fineţea şi simţul estetic sunt importante, însă, în acelaşi timp, este inoculată ideea că sancţiunea predicatorilor prin indiferenţă este
necesară ca o atmosferă permanentă ce însoţeşte audierea predicilor în bisericile evanghelice. Totuşi, trebuie să recunoaştem că de cele mai
Introducere
21
multe ori este vorba de o comoditate mintală, de o saturaţie inconştientă, de o reacţie normală la mediocru, însoţită de neputinţă şi împietrire.
Am posibilitatea să fac diferenţa între mai multe tipuri de publicuri,
am vorbit oamenilor de pe stradă, în parc celor ce au venit să se plimbe
sau să se relaxeze, în tren călătorilor, am vorbit deţinuţilor în penitenciar, am vorbit elevilor în şcoli, am vorbit studenţilor în facultate, dar datorită
formaţiei de cele mai multe ori am vorbit în biserică. Mi-am dat seama că atunci când vorbesc în biserică am nevoie de o ungere mai mare de
la Dumnezeu. M-am întrebat de ce? Şi răspunsul pe care l-am primit a fost surprinzător în primă fază, apoi paradoxal, chiar zguduitor: „Cel mai greu se pocăieşte pocăitul.” Cei mai puţin sensibili oameni la cuvintele Domnului sunt cei care le aud mereu.
Această stare de fapt este numită în Biblie „păcatul omiterii”. Sunt
două tipuri de păcate în Biblie: păcatul comiterii şi păcatul omiterii. Avem impresia că Dumnezeu dă o importanţă mai mare păcatelor
comiterii şi una mai mică păcatului omiterii. Nu este adevărat. Înaintea lui Dumnezeu vom da socoteală pentru toate lucrurile, pentru toate
faptele noastre, dar şi pentru faptele pe care trebuia să le facem şi nu le-am făcut; pentru toate cuvintele noastre, dar şi pentru tăcerea noastră manifestată atunci când trebuia să vorbim. Să privim la câteva versete relevante: Iacov 4:17 - „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!“
22
Păcatul omiterii
În viaţă, Dumnezeu ne dă posibilităţi nenumărate de a face bine,
însă noi credem că ocaziile sunt la îndemâna noastră şi că noi le putem provoca, dar experienţa a arătat că ocazia nu se mai întoarce. Poţi să faci multe lucruri, dar amânarea ucide multe oportunităţi prin care Dumnezeu vrea să te folosească să devii instrumentul dragostei Lui. Ori
de câte ori pierdem o ocazie de a face bine săvârşim păcatul omiterii. Problema nu este că nu avem posibilitatea de a face bine, ci că nu avem inimă să face bine la un moment dat. Dumnezeu atunci când ne dă ocazia, ne dă şi resursele necesare ca să îl onorăm în acea situaţie. Efeseni 2:10 - „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.“
Ce spune versetul acesta? Tot ce a făcut Hristos pentru noi şi în noi,
a făcut cu un scop, ca noi să facem bine altora, să umblăm în binele pe care Hristos vrea să îl facă altei persoane, să fim instrumentul prin care Hristos face o faptă bună.
Principiul binecuvântării descoperit de Dumnezeu lui Avraam este
următorul: eşti binecuvântat ca să binecuvântezi! Totul am primit de la Dumnezeu, resursele materiale şi cele spirituale, de aceea trebuie să faci parte din ele şi altor persoane. „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care
să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?“ „Cui i se dă mult i se cere mult.” „Fiecăruia i s-a dat arătarea Duhului spre
folosul altora” Darurile tale spirituale nu sunt pentru tine, ci pentru mine, pentru Trupul lui Hristos. Pavel insistă asupra ideii că fiecare avem ceva
Introducere
23
de dat. Când le scrie Corintenilor, le dă exemplu cuvântul spus de el
macedonenilor: „Evreii v-au făcut parte de bunurile lor spirituale, faceţi-le şi voi parte de bunurile voastre fireşti.” Este vorba despre un schimb, despre un echilibru care se produce în Trupul lui Hristos.
Orice faptă bună pe care o poţi face, o faci ca o derivare a planului
lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Faptele tale bune sunt faptele bune ale lui Isus în lume. Isus nu Şi-a terminat lucrarea Sa în lume, ci El continuă să facă bine lumii prin noi. Dacă noi oprim o facere de bine celui ce are nevoi de ea, noi Îl oprim de fapt pe Hristos să facă bine.
Dumnezeu condamnă păcatul omiterii, păcatul prin care te opreşti
să fii lumină, păcatul prin care te opreşti să faci bine, păcatul prin care Îl opreşti pe Dumnezeu să Își manifeste dragostea Sa în lume.
„Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus,
pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.“
- Iacov 1:17
Orice faptă bună vine de la Dumnezeu, nu de la diavolul şi nici de
la noi înşine.
A face o faptă bună înseamnă a-L lăsa pe Dumnezeu să facă bine
prin tine. Desigur, Dumnezeu poate să lucreze şi fără noi, însă El a ales
să lucreze prin noi, Dacă spunem: „Dumnezeu lucrează prin oameni.”, atunci de ce nu ne aşteptăm să lucreze prin noi, prin mine şi prin tine. Dumnezeu lucrează prin tine atunci când faci o faptă bună şi se opreşte atunci când tu te opreşti.
24
Păcatul omiterii
ISBN 978-973-87320-4-9
Editura Metanoia © 2012
„Cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!“ Iacov 4:17
Păcatul omiterii
Valentin Dedu valentindedu.wordpress.com facebook.com/valentin.dedu S-a născut (1981) la Buzău și L-a cunoscut pe Hristos la vârsta de cincisprezece ani. A simțit chemarea lui Dumnezeu de tânăr. La optsprezece ani a plecat la București pentru a urma cursurile Facultății de Teologie, pregătindu-se astfel pentru o viață dedicată slujirii creștine. În 2004, se mută în Timişoara, se căsătoreşte cu Corina şi îşi începe slujirea în biserica Metanoia. În 2007, în familia lor se naşte Elisa. După doi ani, 2009, se naște Elias. Valentin este pastor în biserica Metanoia, a scris o carte, Îndrăznește să visezi (2007), şi a lansat revista Voia lui Dumnezeu în familie.
Sunt două tipuri de păcate în lume: păcatul comiterii şi păcatul omiterii. Indiferenţa, ignoranţa, neglijența, refuzul, egoismul, invidia, delăsarea, laşitatea, ipocrizia ne afectează pe toţi. Păcatul omiterii este păcatul lumii în care trăim. Această carte descrie formele păcatului omiterii şi modalităţile prin care putem lupta cu el, în primul rând pentru a-l elimina din viaţa noastră, pentru a diminua efectele pe care le suferim pentru că am fost „omişi” şi, apoi, pentru a-i ajuta pe alţii să facă la fel.