Ghidul Studentului
2012-2013
CUVÂNTUL CONDUCERII UNIVERSITĂȚII
Ghidul Studentului
Dragi studenți, Dorim să percepeți acest mesaj ca unul prietenesc, de parteneriat, mesaj venit din partea unor persoane care au absolvit facultatea la Universitatea Transilvania și au locuit în caminele universității. Ne-am propus să abordăm în relația cu voi studenții, un management de tip participativ, în cadrul căruia voi - studenții să dați tonul soluțiilor pentru proiectele și problemele voastre iar noi să susținem finalizarea acestora. Ne dorim un campus modern, adaptat noului și necesitatilor voastre. Nu vrem să suprapunem conceptele specifice vieții universitare unora promovate în cadrul companiilor dar vom accepta o serie de astfel de concepte și în cadrul universității; astfel, considerăm că satisfacția clienților ar fi un principiu după care ar trebui să ne ghidăm și în relația cu voi. Pentru o reușită în relația noastră recunoaștem că trebuie să ne adaptăm cerințelor voastre, nu numai din punct de vedere didactic dar și din punct de vedere al vieții de campus. Acest lucru încercăm să-l facem din ce în ce mai mult acum.. În acest sens, ne dorim ca voi, studenții noștrii, să vă implicați în tot ceea ce reprezintă viață de campus, să participați alături de noi la dezvoltarea proiectelor voastre și să conștientizați că trebuie să întrețineți tot ceea ce se realizează pentru voi. De asemenea, ne-am dori în perspectivă o nouă imagine a universității, una modernă și în același timp stilizată, cu largă percepție în rândul tinerilor și nu numai. Ne bazăm întru totul și pe sprijinul asociațiilor voastre studențești în dezvoltarea proiectelor destinate vouă. Cunoaștem faptul că evoluăm foarte rapid, într-o lume grăbită, poate destul de frecvent neînțelegătoare pentru voi, cei mai tineri. Civilizația avansează, caracterul celor tineri evoluează iar noi ca și manageri ai unor instituții de educație, dar mai ales ca formatori, trebuie să luăm în considerare aceste aspecte. Astfel, pentru a ne atinge obiectivele comune, parteneriatul dintre noi și voi și susținerea reciprocă trebuie să primeze mai mult decât orice. Vă dorim mult succes și vă așteptăm să ne fiți alături. Cu prietenie, Prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile ABRUDAN Rector
2
Prof. univ. dr. ing. Daniel MUNTEANU Prorector cu Studenții și Legătura cu Mediul Economic și Socio - Cultural
CUPRINS
Ghidul Studentului
1. UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV 2. FACULTĂȚI 3. SERVICII/ FACILITĂȚI - BIBLIOTECA UNIVERSITĂȚII - CĂMINE STUDENȚEȘTI - CANTINE - DISPENSAR STUDENȚESC - CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR 4. REGULI DE FUNCȚIONARE A UNIVERSITĂȚII 5. STRUCTURA ANULUI UNIVERSITAR 6. CITIREA ORARULUI 7. BURSE PENTRU STUDENȚI 8. TABERE STUDENȚEȘTI 9. PROGRAME INTERNAȚIONALE PENTRU STUDENȚI 10. PARTENERI ȘI PROIECTE DISPONIBILE
3
Ghidul Studentului
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
Universitatea Transilvania din Brașov a fost înființată în anul 1948, iar în prezent are 22.000 de studenți, care beneficiază de programe de studii de licență, masterat și doctorat derulate în 18 facultăți și 19 departamente de cercetare științifică. Aici poți urma trasee integrate de programe de studii de licență – masterat – doctorat care aduc coerență ofertei educaționale și îți permit alegerea și personalizarea traseului de învățare, contribuind astfel la accesarea cu succes a pieței forței de muncă în țară și în străinătate. Încă din anul 2007, când a obținut calificativul de „încredere ridicată” în urma evaluării realizate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS, Universitatea Transilvania din Brașov are în vedere dezvoltarea calității educației oferite nouă, a cercetării științifice și a competitivității la nivel național și internațional. În anul universitar 2011-2012 a fost derulată și o evaluare internațională prin programul de evaluare instituțională al EUA (European University Association), cu scopul de a crește calitatea mediului universitar. În ultimii ani universitatea a făcut investiții substanțiale în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și resurselor de predare și învățare, a spațiilor de cazare, sport și petrecere a timpului liber, având în vedere principalii beneficiari: studenții. De asemenea, s-a implicat în îmbunătățirea calității vieții studențești prin sprijinul acordat asociațiilor studențești brașovene și a acțiunilor lor, derularea de proiecte de creștere a competitivității studenților pe piața forței de muncă și facilitarea accesului studenților la stagii de practică locale și internaționale, precum și investirea în acțiuni culturale și de divertisment.
4
FACULTĂȚI
Inginerie Mecanică (IM)
Construcții (CT)
Alimentație și Turism (AT)
Matematică și Informatică (MI)
Str. Politehnicii nr. 1, 500024 0268-474.761 Decan: Prof. univ. dr. ing. Ion Călin ROȘCA
Str. Castelului nr.148, 500024 0268-472222 Decan: Prof. univ. dr. ing. Carol CSATLOS
Str. Turnului nr. 5, 500152 0268-548.228 Decan: Prof. univ. dr. ing. Ioan TUNS
Str. Iuliu Maniu nr. 50, 500091 0268-414.016 Decan: Conf. univ. dr. Marin MARIN
Litere (LT)
Sociologie și Comunicare (Soc)
Drept
Muzică (Mz)
B-dul Eroilor 25, 500030 0268-475.705 Decan: Prof. univ. dr. Adrian LĂCĂTUȘ
B-dul Eroilor 25, 500030 0268-474.017 Decan: Prof. univ. dr. Cristinel MURZEA
Ghidul Studentului
În cadrul Universității Transilvania din Brașov sunt derulate programe de studii de licență în 18 facultăți. Detaliile despre acestea se află pe site-ul universității: http://www.unitbv.ro.
B-dul Eroilor 25, 500030 0268-474.017 Decan: Prof. univ. dr. Silviu COPOSESCU
Str. Andrei Şaguna nr. 2, 500123 0268-478.884 Decan: Prof. univ. dr. Stela DRĂGULIN
5
Ghidul Studentului
Ingineria Lemnului (IL)
Design și Produs de Mediu (DPM)
Colina Universităţii, Str. Universităţii nr. 1, 500068 0268-415.315 Decan: Prof. univ. dr. ing. Mihai ISPAS
Colina Universităţii, Str. Universităţii nr. 1, 500068 0268-472.496 Decan: Prof. univ. dr. ing. Olimpiu MUNTEANU
Știința și Ing. Materialelor (SIM)
Inginerie Electrică și Stiința Calculatoarelor (IESC)
Colina Universităţii, Str. Universităţii nr. 1, 500068 0268-471.626 Decan: Prof. univ. dr. ing. Teodor PISUMACHEDON
Științe Economice și Administrarea Afacerilor (SEAA)
Silvicultură și Exploatări Forestiere (SV)
Medicină (Med)
Psihologie și Științele Educației (PSE)
Colina Universităţii, Str. Universităţii nr. 1, 500068 0268-419.304 Decan: Prof. univ. dr. Gabriel BRĂTUCU
Str. Nicolae Bălcescu nr.56, 500019 0268-412.185 Decan: Prof. univ. dr. Marius MOGA
Educație Fizică și Sporturi Montane (EFSM)
6
Str. Politehnicii nr. 1, 500024 0268-474.718 0268-413.000 int. 164 Decan: Prof. univ. dr. ing. Carmen GERIGAN
Str. Colina Universităţii, nr. 1, 500030 0268-474.060 Decan: Conf. univ. dr. Mircea NEAMȚU
Str. Şirul Beethoven nr. 1, 500123 0268-475.705 Decan: Prof. univ. dr. ing. Lucian CURTU
Str. Nicolae Bălcescu nr.56, 500019 0268-416.184 Decan: Conf. univ. dr. Teodor PĂLĂȘAN
Inginerie Tehnologică și Management Industrial (ITMI) Colina Universităţii, Str. Universităţii nr. 1, 500068 0268-414.690 Decan Prof. univ. dr. ing. Vladimir MĂRĂSCU-KLEIN
SERVICII ȘI FACILITĂȚI
Ghidul Studentului
1. BIBLIOTECA UNIVERSITĂȚII
Biblioteca Universităţii Transilvania din Braşov este una dintre cele mai moderne biblioteci din ţară, funcţionând cu acces direct la raft şi infrastructură IT.
UNDE ESTE SITUATĂ?
Aula Universităţii, str. Iuliu Maniu nr. 41A (intrarea din str. Traian Grozăvescu);
ÎNSCRIEREA LA BIBLIOTECĂ
Eliberarea permisului de bibliotecă se face pe baza următoarelor documente: • buletin/carte de identitate; • carnet de student vizat pe anul universitar în curs (pentru studenţii înscrişi în anul I, pe baza listei de evidenţă a studenţilor); • taxa de înscriere.
PROGRAM DE FUNCŢIONARE
Sala cu acces direct la colecţii (Aula Universităţii) LUNI MARȚI - VINERI SÂMBĂTĂ Centrul de împrumut publicaţii (Aula Universităţii) LUNI MARȚI - VINERI SÂMBĂTĂ Biblioteca Facultăţii de Muzică (Corp Z) LUNI - VINERI Biblioteca Facultăţii de Construcţii (Corp J) LUNI - VINERI
10:00 - 20:00 8:00 - 20:00 8:00 - 14:00 10:00 - 20:00 8:00 - 20:00 8:00 - 14:00 8:00 - 15:00 8:00 - 15:00
7
Ghidul Studentului
2. CĂMINE STUDENȚEȘTI
În centrul nostru universitar există două mari complexe studenţeşti: Memorandului şi Colina Universităţii, studenţii beneficiind de posibilităţi de cazare în 13 cămine moderne (informații găsești în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea căminelor studenţeşti). Căminele studenţeşti au camere confortabile şi săli de lectură spaţioase. Universitatea oferă posibilitatea de cazare a studenţilor, prin 4233 locuri existente în cele două campusuri. În complexul Memorandului sunt amplasate opt cămine studenţeşti, cu o capacitate de cazare de 1700 locuri, iar în Complexul Colina Universităţii sunt amplasate 5 cămine studenţeşti, cu o capacitate de 2532 locuri de cazare. Căminul nr. 16, situat pe Colina Universităţii, dispune de 19 camere de oaspeţi cu trei locuri, mobilier modern şi grup sanitar propriu. Taxele de cămin sunt accesibile, iar studenţii cu o situaţie socială dificilă pot beneficia de reduceri de taxe . Accesul la Internet în campusurile studenţeşti este gratuit, dar trebuie respectate un număr de reguli interne de utilizare. Universitatea Transilvania pune la dispoziţia studenţilor două săli I.T. (cu acces liber la Internet). Sălile le vei găsi în Corpul C şi au o capacitate de 50 locuri, fiecare.
3. CANTINE
Vei putea servi masa la una din cele două cantine-restaurant din complexele studenţeşti: Cantina 1 (Memorandului) și Cantina 2 (Colina Universităţii). Prețurile sunt studențești, costurile unui meniu complet ridicandu-se la aproximativ 15 lei iar gustul, este ca la mama acasă.
4. DISPENSAR STUDENȚESC
Te poţi adresa personalului medical de Luni până Vineri, între orele 8.00 – 16.00. Pentru a putea beneficia de serviciile medicale ai nevoie de buletinul de identitate şi carnetul de student - vizat pentru anul universitar în curs. Studenţii anului I vor prezenta în locul buletinului de identitate, adeverinţa de student. Studenţii din Republica Moldova au nevoie de: certificat medical (emis de medicul de familie din ţara de origine) şi adeverinţă de student (emisă de Departamentul Relaţii Internaţionale - clădirea Rectorat, Camera 104). Găseşti Dispensarul Studenţesc pe Str. Memorandului nr. 43, la Căminul 10. Numărul de telefon la care poţi suna este: 0268-413072, sau site-ul pe care îl poţi accesa are adresa: http://www.unitbv.ro/Studenti/Dispensarstudentesc.aspx.
5. CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR
8
Casa de Cultură a Studenţilor Braşov (CCSBV) se află în același corp cu Cantina din Complexul Memorandului, fiind locul în care tinerii studenţi braşoveni pot să îşi valorifice anumite hobby-uri şi să le dezvolte ajungând chiar să profeseze într-unul din domeniile studiate aici. Segmentele culturale sunt concepute pe baza opţiunilor şi preferinţelor studenţilor braşoveni: muzică, dans modern, dans folcloric, modelling și fotografie, club de turism.
REGULI DE FUNCȚIONARE A UNIVERSITĂȚII
ÎNMATRICULAREA LA FACULTATE Înmatricularea se face în maxim 30 de zile de la începerea anului universitar și se face pe baza Ordinului de înmatriculare emis de Rector, după semnarea Contractului de studii universitare (și achitarea taxelor de școlarizare în cazul în care ești la taxă) și achitarea taxei de înmatriculare la casierie. După înmatriculare vei primi: carnet de student, legitimație de student pentru transport, cupoane de călătorie și un exemplar din Contractul de studii universitare.
CAZAREA LA CĂMINE După ce ai ocupat camera la cămin, prima procedură importantă este aceea de a-ți face viza de flotant, care atestă că ai domiciliul temporar în Brașov. Actele de care ai nevoie sunt afișate la intrarea în fiecare cămin, împreună cu termenul limită de depunere. Buletinul îl vei primi înapoi cam în 3 săptămâni, așa că fă-ți o copie xerox înainte să-l dai, în cazul în care va interveni ceva. Căminul se plătește în fiecare lună până în ultima zi din lună. Întârzierile se taxează cu 0,5% pe zi. Dacă întârzii cu plata mai mult de 10 zile, vei fi chemat la administrație. După ce plătești căminul mergi la administrație cu chitanța, ca să-ți ștampilezi legitimația de cămin. Suma ce trebuie plătită este trecută în contractul pe care îl primești când te cazezi.
Ghidul Studentului
Poți studia Regulamentele din Universitatea Transilvania din Braşov la următoarea adresă: http://www.unitbv.ro/DespreUniversitate/RegulamenteleUniversitatii.aspx.
9
Ghidul Studentului
CREDITELE Fiecare disciplină pe care o vei studia este cotată cu un număr de credite. Un credit presupune aproximativ 30 de ore de muncă ale studentului. Munca studentului poate fi asistată (cursuri, seminare, laboratoare) sau individuală (timpul alocat studiului în biblioteci, elaborării de lucrări personale, activităţi practice etc.). Este important de reţinut că prin credite nu se măsoară calitatea procesului de instruire şi nici importanţa disciplinei, ci cantitatea/volumul efortului depus de student. Evaluarea calităţii instruirii se face prin note.În sistemul ECTS (European Credit Transfer System), pentru a faci-lita echivalarea şi recunoaşterea studiilor între universităţi, a fost acceptată alocarea a 60 unităţi de credit (UC) pentru disciplinele dintr-un an de studii, respectiv 30 unităţi de credit (UC) pentru disciplinele dintr-un semestru. În conformitate cu această convenţie, în planurile de învăţământ de la Universitatea Transilvania din Braşov este alocat un număr total de 30 UC pentru disciplinele obligatorii şi opţionale dintr-un semestru. Alte informaţii poţi afla din Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor.
PROMOVAREA ÎN ANUL URMĂTOR DE STUDIU După parcurgerea unui an de studii, te poți afla în una din următoarele situaţii şcolare: • Student cu an de studii promovat, dacă ai acumulat numărul total de creditepentru anul respectiv, 60 de unităţi de credit; • Student cu an de studii creditat (trecut în anul următor), dacă treci în anulurmător prin acumularea numărului minim de 40 de unităţi de credit în anul în curs şi cu anii anteriori promovaţi integral; • Student în prelungire a duratei de şcolarizare (an de repetare/ an complementar), dacă ai acumulat între 10 şi 39 de unităţi de credit sau dacă ai acumulat minim 40 decredite din anul în curs, dar ai mai puţin de 60 de credite din anul anterior; • Student exmatriculat, dacă ai acumulat sub 10 unităţi de credit. Statutul de student bugetat/ cu taxă se poate modifica de la un an universitar la altul, în funcţie de îndeplinirea criteriilor şi standardelor de performanţă stabilite de Senatul Universităţii şi stipulate în Contractul de studii universitare: obţinerea numărului necesar de credite pentru trecerea în anul următor şi ierarhizarea studenţilor după suma punctelor valorice acumulate în anul anterior.
10
În cazul în care ai restanțe, trebuie să știi că acestea se pot da în toamnă în sesiunea specială de restanțe, în sesiunea imediat următoare de reexaminări (unde se dau și măriri), sau anul viitor o dată cu studenții mai mici cu un an, când au ei planificat examenul la disciplina respectivă. Prima restanță pe care o dai la o disciplină nu se plătește, dar dacă nici la restanță nu iei notă peste nota 5, a doua oară va trebui să plătești resusținerea examenului.
STRUCTURA ANULUI UNIVERSITAR
Pentru repetarea evaluării la disciplinele nepromovate sau pentru reevaluarea competenţelor studenţilor la disciplinele promovate în sesiunile de iarnă, respectiv de vară se organizează o sesiune de restanţe, sesiunea de examene de toamnă, cu durata de două săptămâni. În situaţii specifice, conducerea universităţii poate aproba organizarea unor sesiuni suplimentare (sesiuni de reexaminare, sesiuni pentru amânări medicale etc.).
Ghidul Studentului
Anul universitar este structurat pe două semestre, fiecare semestru având 14 săptămâni de activitate didactică (15 săptămâni pentru Facultatea de Medicină) şi o sesiune de examene de 4 săptămâni. Structura fiecărui an universitar - perioadele de activitate şi întreruperile legale (vacanţe, sărbători legale etc.) se aprobă de Senatul Universităţii şi se comunică la începutul fiecărui an universitar. În sesiunea de examene de iarnă sunt evaluate disciplinele din primul semestru al anului universitar, iar în sesiunea de examene de vară se face evaluarea disciplinelor din al doilea semestru al anului universitar.
11
Ghidul Studentului
CITIREA ORARULUI
12
Orarul conține mai multe simboluri și dispuneri diferite a căsuțelor. În primul rând trebuie să știi că este posibil ca specializarea ta să conțină mai multe grupe, realizate pe baza ordinii alfabetice a listei de studenți, deci dacă numele tău de familie începe cu A, ești în prima grupă. Un curs/seminar/laborator are o durată de 100 de minute. Unele dintre ele sunt dispuse la două săptămâni, astfel că dacă în orarul tău apar căsuțe împărțite în două: dacă simolostica e trecută sus, înseamnă că ora se va ține doar în săptămânile impare (prima, a treia, etc.), iar dacă se situează în partea de jos, înseamnă se va ține în săptămânile pare. Simbolizarea folosită conține: Codul disciplinei (găsești pe site), felul activității (C = curs, S = seminar, L = laborator), sala (codul conține: corpul de clădire, etajul, numărul sălii) și numele profesorului. Exemplu: LIII1 = corpul L, etajul 3, sala 1.
OPORTUNITĂȚI
Cele mai cunoscute forme ale burselor oferite studenților sunt cele de studiu, de merit și de ajutor social. Studenții cu rezultate deosebite la învățătură pot beneficia de burse de performanță și burse de excelență. În primul an de facultate, studenții nu vor primi bursă de studiu sau de merit în primul semestru, însă în al doilea semestru, pe baza mediilor din primul semestru și a cuantumului bugetar alocat din partea statului, bursele se re-repartizează. Bursa de studiu este concepută în așa măsură încât să acopere cheltuielile minime cu cazarea la cămin și cu masa. Bursele de ajutor social se distribuie studenților în următoarele situații: • studenţilor orfani de ambii părinţi, celor proveniţi din Casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri; • studenţilor bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronhic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, spondilită anchilozantă sau reumatism articular acut; • studenţilor care provin din familii care nu realizează un venit lunar net mediu, pe ultimele 3 luni, pe membru de familie, mai mare decât salariul minim pe economie, în limita fondurilor disponibile. Pentru informaţii complete, citeşte Regulamentul privind acordarea de burse şi alte forme de sprijin material.
Ghidul Studentului
BURSE PENTRU STUDENȚI
13
Ghidul Studentului
TABERE STUDENȚEȘTI
14
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pune la dispoziţia studenţilor, înperioada vacanţelor de vară şi iarnă, bilete de tabără pentru studenţii înscrişi la cursuri de zi, fără taxă. Pot beneficia de locuri în taberele studenţeşti de odihnă : • studenţii care după anul precedent de studiu sunt integralişti, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură şi performanţele în activitatea de cercetare, dar şi activitatea depusă în cadru organizat, la diverse manifestări culturale, artistice sau ştiinţifice; • studenţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau din plasament familial cu condiţia să fie integralişti; • studenţii care activează în cadrul Caselor de Cultură ale studenţilor, care s-au evidenţiat prin activităţile cultural artistice desfăşurate; • membrii O.N.G.-urilor studenţeşti care au protocoale de colaborare încheiate în acest sens cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.
PROGRAME INTERNAȚIONALE PENTRU STUDENȚI Lansat în ianuarie 2007, Programul de învățare pe tot parcursul vieții (Long Life Learning Programme – LLLP) reunește programele de mobilitate în străinătate pentru studii și activitate practică. Programul Erasmus îți permite să pleci un semestru sau chiar un an să studiezi în altă țară, unde există parteneriate cu universitatea noastră. Este cel mai cunoscut program de mobilitate a studiilor, fiind disponibil în mai multe limbi de circulație. Pentru a îl putea accesa trebuie să depui un dosar cu actele necesare și să susții un test care să ateste nivelul de engleză necesar. Stagiile de practică în afară pot fi realizate prin mai multe programe derulate de universitate, precum și prin intermediul organizațiilor care se ocupă cu aceste tipuri de oportunități. Acestea au de regulă o durată între 3 și 12 luni și se desfășoară în companii sau alte organizații cu care universitatea are încheiate acorduri.
PARTENERI ȘI PROIECTE DISPONIBILE
În această direcție, în ultimii ani s-au desfășurat seminarii tehnice, concursuri, sesiuni de comunicări științifice în care au fost implicați studenții universității, iar cel mai recent proiect derulat de universitate a fost în iulie 2012 – conferința AFCO (Absolvenții în Fața Companiilor). La aceasta studenții au avut ocazia săși prezinte lucrările științifice, de licență sau de masterat în fața companiilor din Brașov, iar la sfârșitul conferinței au fost premiate cele mai bune lucrări pe baza voturilor acordate de reprezentanții companiilor. Încheierea a fost un concert organizat în spatele Aulei, finanțat de către universitate. Universitatea Transilvania din Brașov cele mai importante companii și
are colaborări cu unele din instituții din Brașov, precum:
Ghidul Studentului
Departamentul „Studenții și legătura cu mediul economic și socio-cultural” este cel responsabil de medierea relației dintre studenți și universitate, de proiectele adresate studenților, și de facilitarea accesului studenților la companii.
• ARO PALACE SA, Braşov, AUTOLIV România, CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE Braşov, CONTINENTAL AUTOMOTIVE SYSTEMS Sibiu, ICCO Braşov, LMS ROMANIA, Braşov, METROM SA Braşov, ORACLE ROMÂNIA, Bucureşti, PENTALOG INET Braşov, SCHAEFFLER ROMÂNIA SRL Braşov, SIEMENS PROGRAM AND SYSTEM ENGINEERING SRL Braşov, STABILUS România, Braşov, URSUS BREWERIES Braşov, VIESSMANN ROMÂNIA SA Braşov. • Primăria Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţelor de Muncă, Fundaţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, spitale, centre de dezvoltare și asociații. Prin acestea, oportunitățile de dezvoltare a studenților sunt cu mult crescute iar experiența universitară una calitativă.
15
Ghidul Studentului
2012-2013
Ghidul Studentului
CUVÂNTUL NOSTRU
2
Hey, Pentru că ești student în anul I, cel mai probabil proaspăt absolvent de liceu, acest ghid a fost conceput pentru a-ți furniza primele informații pe care trebuie să le știi la facultate și în Brașov: ce facilități îți oferă universitatea, ce sunt creditele, cum îți citești orarul, ce posibilități de dezvoltare ai, în ce locuri trebuie să mergi, și multe altele. Ghidul este împărțit în două: prima parte conține informații despre universitate și mediul universitar, iar cea de-a doua cuprinde informații despre activități extra-curriculare și posibilități de petrecere a timpului liber, precum și câteva alte informații utile pentru tine. Noi îți urăm mult succes la facultate, să prețuiești fiecare moment, să simți pe pielea ta ce înseamnă viața de student și să profiți de toate șansele care ți se oferă.
CUPRINS
Ghidul Studentului
1. ACTIVITĂȚI EXTRA – VOLUNTARIAT ȘI ORGANIZAȚII STUDENȚEȘTI 2. PREZENTARE AIESEC ȘI BEST 3. ALTE ORGANIZAȚII STUDENȚEȘTI 4. BRAȘOV – PROBABLY THE BEST CITY IN THE WORLD 5. EVENIMENTE ANUALE BRAȘOV 6. INFORMAȚII UTILE
3
Ghidul Studentului
ACTIVITĂȚI EXTRA – VOLUNTARIAT ȘI ORGANIZAȚII STUDENȚEȘTI
4
Voluntariatul în general poate fi definit prin multe forme, însă cel mai simplu putem spune că presupune implicarea din proprie inițiativă în diverse aspecte ale societății, fără a aștepta contraprestații financiare. Există o multitudine de tipuri de voluntariat și organizații de voluntari, orientate spre dezvoltarea comunității, protecția drepturilor omului, crearea unui impact pozitiv asupra tinerilor, educație, sustenabilitate, mediu, dezvoltare personală, leadership, schimb cultural, religie, etc. Cea mai cunoscută formă de voluntariat este organizația non-profit, iar cele mai multe din aceste organizații sunt de și pentru tineret. Beneficiile voluntariatului? • Networking, socializare cu alți studenți, crearea unei rețele de cunoștințe și prieteni; • Dezvoltarea de abilități personale (disciplină, organizare, comunicare, autocunoaștere, prezentare, ambiție, responsabilitate, adaptabilitate la schimbare); • Lucru în echipă; • Petrecere utilă a timpului; • Project management; • Punte de legatură cu mediul economic: programe de schimb, burse, practică, experiența unui cadru asemănător celui din companii; • Călătorii și interculturalitate; • Implicarea înseamnă și protecția sau negocierea drepturilor studenților; • Distracție.
Ghidul Studentului este o inițiativă a celor mai mari 2 organizații de voluntariat din campusul universitar, BEST și AIESEC, realizat în colaborare cu Universitatea Transilvania din Brașov.
Ghidul Studentului
AIESEC este cea mai mare rețea de studenţi din lume, cu peste 60 000 de membri din 110 ţări și teritorii. Datorită specificului ei de organizaţie nonpolitică, independentă şi nupentru-profit, AIESEC este interesată în problemele globale, activităţi de leadership, schimb internațional şi management. AIESEC cuprinde programe de Leadership şi Practică Internațională prin care veți participa la activităţi ce vă permit să vă dezvoltați ca viitori lideri, să aveți parte de experiență internaţională şi acces la un mediu de învăţare constructiv şi relevant pentru voi. Anual organizăm proiecte de dezvoltarea comunității, educația tinerilor, creare de noi oportunități pentru tineri, interacțiune cu companiile brașovene, dezvoltarea carierei, conferințe de pregătire, și altele. Cele mai cunoscute proiecte organizate de AIESEC Brașov sunt IT Challenge și GROW, în cadrul cărora colaborăm cu parteneri de bază formați din instituții educaționale, companii de prestigiu și alte organizații. Însă cel mai de preț program organizat de AIESEC este acela al stagiilor internaționale de practică, în care poți vizita una din cele 110 țări și teritorii, dobândi experiență personală și profesională și cunoaște foarte mulți alți internaționali cu care împărtășești aceeași experiență. Adresa: str. Memorandului nr. 32, cămin 8, camera 200 Tel: 0268 - 510.503/ 0749-372268 Link: http://aiesecbv.ro/new/
5
Ghidul Studentului
Board of European Students of Technology (BEST) este o organizaţie internaţională, apolitică şi non-profit în continuă creştere. Din 1989 oferim comunicare, cooperare şi oportunitaţi de schimburi culturale prin cele 93 de grupuri locale BEST din cadrul celor mai mari centre universitare din Europa. BEST Brașov este format din studenţi de la Universitatea Transilvania din Braşov, motivaţi sa înveţe ce înseamnă munca in echipa, managementul unui proiect, dezvoltarea unor abilităţi complementare studiilor universitare, abilităţi care ne vor ajuta în tot ceea ce inseamnă viaţa post-universitară. În fiecare an organizăm evenimente cum ar fi: cursuri tehnice in Europa, evenimente de relaxare, schimburi culturale, training-uri, competiţii inginereşti, evenimente de carieră şi un festival de film de scurt-metraj. BEST completează viaţa de student, este o experienţă minunată şi îţi deschide multe oportunităţi. Ai ocazia să te implici în proiecte, să îţi pui ideile în aplicare, să-ţi testezi abilităţile, să conduci echipe, să călătoreşti în Europa şi să îţi faci o mulţime de prieteni. Adresa: str. Colina Universității nr.1, cămin 15, etaj 5, camera 510 Link: http://bestbrasov.ro/
6
Echipa AIESEC BV
Echipa BEST BV
ALTE ORGANIZAȚII STUDENȚEȘTI Alte organizații ce își fac simțită prezența în rândul studenților sunt: • CRSUT - Consiliul Reprezentanţilor Studenţilor din Universitatea Transilvania din Braşov E-mail: mihai.grim.marian@gmail.com
• ASUT - Asociația Studenților din Universitatea Transilvania din Brașov Adresa: Str. Memorandului nr.32, Cămin 8, Etaj 3 E-mail: asut@yahoo.com; Tel: 0762-768.879 • PRIME BRAȘOV – European Association of PR & Communication Students Link: http://primebrasov.wordpress.com/ • ASIB.BRAȘOV - Asociația Studenților Independenți Basarabeni Adresa: str. Memorandului nr. 26, cămin 5, etaj 1, Sala de Lectură Link: http://www.dordebasarabia.ro
Ghidul Studentului
• ASCOR - Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români E-mail: ascor_bv@yahoo.com Pagina web: http://www.ascorbrasov.lx.ro/
• ELSA - The European Law Students’ Association Link: http://brasov.elsa.ro/ • EXPRIM - Organizaţia Facultăţilor Din Cadrul Facultăţii De Litere E-mail: asociatia.exprim@yahoo.com • CPNT - Clubul studenţesc pentru Protecţia Naturii și Turism Braşov E-mail: contact@cpnt.ro Pagina web: http://www.cpnt.ro
7
Ghidul Studentului
BRAȘOV – PROBABLY THE BEST CITY IN THE WORLD
8
Primarul actual al orașului Brașov este George Scripcaru, iar Primăria se găsește la adresa: B-dul Eroilor nr.8. Orașul Brașov este unul plin de istorie, motiv pentru care ai foarte multe locuri de vizitat aici: • Biserica Neagră- Curtea Johannes Honterus 2, 500025 Brașov, Telefon 0268-511.824 (3 lei pentru studenți); • Casa Băiulescu- Livada Poştei, în apropierea Bibliotecii George Bariţiu (găsești: Centrul Cultural Englez, Mediateca franceză, Centrul Cultural Maghiar, Centrul deFormare şi Informare, Secţia Periodice, Catalogare, Evidenţă, Birou LEGIS) • Muzeul Bran- Str. Traian Moşoiu 495 - 498, 507025 Bran, Telefon: 0268238.333; 0268-283.332 (cuprinde 3 sectoare: Castelul Bran, Muzeul Satului Brănean şi Muzeul Vămii); • Poiana Brașov- dispune de 12 pârtii de schi, terenuri de sport, un lac, localuri. Pentru a ajunge acolo poți lua autobuzul 20 din stația de autobuze Livada Poștei. Bileetul costă 7 lei dus-întors. • Muzeul Casa Mureşenilor- Str. Piaţa Sfatului 25, 500025 Braşov, Telefon: 0268-477.864 • Muzeul de Artă- Str. B-dul Eroilor 21, 500030 Braşov, Telefon: 0268477.286 • Muzeul Judeţean de Istorie- Str. Piaţa Sfatului 30, 500025 Braşov, Telefon: 0268-472.363; 0268-472.357 • Bastionul Ţesătorilor- Str. George Coşbuc nr.3, Braşov, Telefon: 0268472.368
Ghidul Studentului
• Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului- Str. Piaţa Unirii 2-3, 500123 Braşov, Telefon: 0268-143.879 • Cetatea Ţărănească Râşnov- localitatea RÂŞNOV, la aproximativ 10 km de Braşov • Grădina Zoologică Braşov- Str. Brazilor nr. 1 – Cartier Noua, 500313 Braşov, Telefon: 0268-337.787. Alte locuri de vizitat sunt: Tâmpa, Cetatea de la pietrele lui Solomon, poarta Șchei, Casa Mureșenilor, strada Republicii. Dacă vrei să ai parte și de un pic de divertisment, poți merge la: • Teatrul Sică Alexandrescu- Piaţa Teatrului nr. 1, 500092 Braşov, Telefon: 0268-418.850 • Filarmonica Braşov- Str. Apollonia Hirscher nr.10, 500025 Braşov, Telefon: 0268-473.058 • Opera Braşov- Str. Bisericii Romane nr. 51, 500068 Braşov, Telefon: 0268-415.990; 0268-415.991 • Patinoare- Olimpia – Braşov, Str. Coşbuc nr 2, tel: 0268 - 47 40 14/ Cartierul Răcădău, Str. Valea Cetăţii, Braşov; Patinoarul olimpic din Tractoru, Str. Turnului, 500152 Braşov • Piscine, Bazine de Înot Aqua Parc Braşov • Complexul De Agrement Paradisul Acvatic Braşov- B-dul Grivitei nr. 2F, 500182 Braşov, Telefon: 0268-440.070 • Bazinul de Înot Olimpic- B-dul Gării, nr. 21, 500218 Braşov,tel. 0268-412.685 • Piscina Ştrand Garden Club- DN 13, km 1 + 200m (lângă Metabras), Braşov, tel. 0745-045.451 • Complexul Agrement- sub Tâmpa – Aleea Tiberiu Brediceanu • Tenis- Sala Sporturilor - B-dul Gării (lângă Sala Sporturilor), 500218 Braşov,tel. 0720-761.230, 0724-156.409; Club Olimpia – Str. Coşbuc nr 2, tel: 0268 - 47 40 14 • Parcul Aventura- Cartier Noua, Zona lac Noua, lângă Zoo - Str. Paltinului, 500312 Braşov, Telefon: 0755-085.555 Alte locuri specific studențești: cluburile Tequila, Kasho, Bamboo, Sofa; fast-food ANDO’s, etc.
9
Ghidul Studentului
EVENIMENTE ANUALE BRAȘOV
10
Principalele evenimente ce se desfășoară anual în Brașov sunt: • Festivalul Etnovember. Festivalul etno-medieval este organizat de Asociația Detaeye Media & Art și are loc în fiecare an în a treia săptămână din luna noiembrie. Acesta durează 3 zile, zile în care brașovenii și turiștii pot asista la concerte de muzică, piese de teatru, expoziții, în concluzie vor face o „excursie” prin ceea ce înseamnă cultură. • Turnirul Cetăților și Oktoberfest Brașov (Festivalul Berii). Evenimentul este organizat de DWK (Clubul Economic German Brașov) cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Consiliului Județean Brașov, în Complexul Sportiv Ion Țiriac, în luna septembrie. • Răvășitul Oilor - Festivalul Brânzei și Pastramei (Bran). Nu putem să vorbim despre tradiții fără să aducem aminte de Răvășitul Oilor, o tradiție de peste 40 de ani. Anul acesta va avea loc în zilele de 27 și 28 septembrie pe platoul Inima Reginei, la poalele Castelului Bran. • Festivalul de Dramaturgie Contemporană Brașov. Inițiat și organizat de teatrul „Sică Alexandrescu”, festivalul este singurul din România dedicat exclusiv dramaturgiei contemporane. În anul 2012 are loc cea de-a XXIV-a ediție a festivalului, cel mai probabil în luna noiembrie. • Raliul Țara Bârsei. Raliul Țara Bârsei a avut loc pentru prima oară în 2006, pentru a înlocui raliul “București”, anulat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Acest raliu face parte din Campionatul Național de Raliuri organizat de către Federația Română de Automobilism Sportiv. • Turneul Internațional de Tenis Brașov Challenger. Competiția se desfășoară în fiecare toamnă, an de an pe terenul Clubului sportiv Olimpia de la poalele Tâmpei. • Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet Brașov. Toamna aduce cu ea și festivalul organizat de Opera Brașov, în colaborare cu Consiliul Județean, Consiliul Local și Primăria Brașov. În timp festivalul a devenit o tradiție respectată de toți iubitorii de muzică. • Junii Brașoveni sau Junii Brașovului. Sunt un grup de călărași din Șcheii Brașovului, astăzi cu funcție ceremonială, care, an de an, defilează
INFORMAȚII UTILE
Două xerox-uri Yolans pe str. Lungă (capătul dinspre centru- în gangul de lângă farmacie, și altul vis-a-vis de Pensiunea Memo), 1 xerox Yolans sub Colina Universității, la bază; xerox Alina pe str. Republicii (în gang, este o casă de schimb valutar la intrare).
Cartiere din Brașov Brașov-ul are 15 cartiere: Astra, Bartolomeu, Blumăna, Braşovechi (Brașovul Vechi), Centrul Civic, Cetatea (sau Centrul Vechi), Craiter (fostul Ceferiștilor), Dârste, Noua, Poiana Braşov, Stupini, Şchei, Timiş-Triaj, Tractorul, Valea Cetăţii (fostul Răcădău). Aceste cartiere se împart, la rândul lor, în zone mai mici, subcartiere, cu denumire consacrată, cele mai mici diviziuni ale oraşului fiind însă intersecţile sau zonele cu denumiri celebre (Onix, Ceasu’ Rău, Gemenii, Făget, Mielul Alb, Modarom etc.).
Ghidul Studentului
Xerox cu prețuri studențești
11
Ghidul Studentului
RATBv
12
Important de știut: fiecare stație de autobuz are o denumire notată în locurile special amenajate de așteptare, în funcție de clădiri apropiate/străzi, și altele. Autobuz nr.
Ruta
Autobuz nr.
Ruta
1
Livada Poștei – Triaj
23
Saturn – Brintex
2
Livada Poștei – Rulmentul
23B
Gara Brașov – Brintex
4
Livada Poștei – Gara Brașov
24
Bariera Bartolomeu – ICA Ghimbav
5
Roman S.A. – Stadion Municipal
24B
Bariera Bartolomeu – ICPC
6
Livada Poștei – Saturn
28
Livada Poștei - Str. Fundăturii
9
Rulmentul – Stadion Municipal
31
B-dul Valea Cetății – Livada Poștei
Livada Poștei – Stadion Tineretului
32
B-dul Valea Cetății – Gara Brașov
14
Livada Poștei – Răsăritul
34
Livada Poștei Energoreparații
14B
Livada Poștei – Fabrica de var
35
Gara Brașov – Noua
15
Livada Poștei – Depozite ILF
36
Livada Poștei Independenței
15B
Livada Poștei – Avicola Măgurele
37
Livada Poștei – Craiter
16
Livada Poștei – Depozite ILF
38
Livada Poștei – Brintex
17
Livada Poștei – Noua
40
Saturn – Stupini
17B
Roman S.A. – Calea București
41
Livada Poștei – Stupini Centru
18
Bariera Bartolomeu – ICA Ghimbav
42
B-dul Gării – Timiș Triaj
20
Livada Poștei – Poiana Brașov
50
Dus-Întors Pe Tocile
21
Triaj – Noua
50B
Dus-Întors Livada Poștei
22
Saturn – Stadion Tineretului
51
Pe Tocile – Gara Brașov
Ghidul Studentului
12
13
Ghidul Studentului
Telefoane utile
• Urgențe/ Farmacii Poliția
112
Pompieri
112
Salvarea
112
Jandarmeria
956
Farmacie Europharm
0268/310.006
Farmacie Republicii
0268/543.560
Farmacie Complexul Mare
0268/332.143
• Voiaj CFR
0268/410.443
Autogară
0268/427.267
• Taxi
14
Martax
0268/313.040
Tod Taxi
0268/321.111
Bratax
0268/333.232
Ro Taxi
0268/319.999
ECHIPA DE REALIZARE A GHIDULUI STUDENTULUI
Profesor Coordonator – Lector univ. dr. MARINELA ȘIMON, Facultatea de Sociologie și Comunicare; Conținut - ECHIPA AIESEC BRAȘOV; Grafică și design - ECHIPA BEST BRAȘOV.
Ghidul Studentului
Concept general- Prof. univ. dr. ing. DANIEL MUNTEANU; Prorector cu studenţii şi legatura cu mediul economic şi socio-cultural ;
15