MARŢI, 16 MARTIE 2010 ANUL X, NUMĂRUL 18 (932)
www.jurnal.md 17,18 ▼ 12,52 ▼ PRET: 3,00 LEI
ISNN 1857-0771
mytravel® bilete de avion tel.: 806-806
NICOLAE NEGRU
Deşi aşteptată, deşi previzibilă, decizia AIE de a schimba Constituţia pentru a evita alegerile anticipate a avut efectul unei bombe. A uneia care s-ar putea să fie falsă. >P6
Nimic nu se schimbă
SCANDAL // Primarul Chirtoacă susţine că Serghei Cociorvă, noul comisar al municipiului Chişinău, ar fi fost implicat în torturarea tinerilor după evenimentele din aprilie 2009
Noul comisar general al poliţiei municipale nu-i inspiră încredere primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă. Edilul capitalei susţine că persoana numită în această funcţie nu are reputaţie foarte bună, fiind intens promovat pe timpul guvernării comuniste. Ba mai mult, Chirtoacă susţine că deţine probe potrivit cărora noul comisar, Serghei Cociorvă, ar fi fost implicat în torturarea tinerilor după evenimentele din aprilie 2009. Ministerul Afacerilor Interne susţine însă că a verificat aceste informaţii şi ele nu se adeveresc. >P2
Operaţiunea ”Ţigareta”
Referendum condiţionat
CONTRABANDĂ // Pe data de 5 martie curent vameşii români din punctul vamal Albiţa au descoperit într-un camion care venea din R.Moldova 700.000 cutii de ţigări de contrabandă, în valoare de 380 mii de euro. Cum a putut traversa hotarul o cantitate atât de mare de marfă de contrabandă fără a fi depistată de vameşii moldoveni de la Leuşeni?
CONSTITUŢIA // Soluţia propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană în scopul soluţionării crizei constituţionale din republică capătă rezonanţă tot mai mare. Unii cetăţeni sprijină, iar alţii critică iniţiativa AIE de a modifica Legea supremă în cadrul unui referendum. Totuşi, desfăşurarea plebiscitul nu este o chestiune bătută în cuie.
>P3
>P5
2 | Actualitate
www.jurnal.md
Jurnal de Chişinãu
Marţi, 16 martie 2010
este o publicaţie editată de JURNAL TRUST MEDIA Preşedinte: Val Butnaru Apare din 1999 Adresa redacţiei: str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj 3, Centrul Skytower, cod poştal 2012, Chişinău, Republica Moldova Telefoanele redacţiei: 23.83.31, 23.76.45 GSM 068.58.37.77 Orange GSM 079.98.37.77 Moldcell fax: 23.42.30 e-mail: cotidian@jurnal.md internet: www.jurnal.md Redacţia: Director: Aureliu Cornescu aureliu.cornescu@jurnal.md Redactor-şef: Rodica Mahu rodica.mahu@jurnal.md Redactor-şef adjunct: Mariana Raţă mariana.rata@jurnal.md Editorialişti: Nicolae Negru Petru Bogatu Reporteri: Vitalie Hadei vitalie.hadei@jurnal.md Irina Nechit irina.nechit@jurnal.md Svetlana Corobceanu svetlana.corobceanu@jurnal.md Marina Liţa marina.lita@jurnal.md Victoria Popa victoria.popa@jurnal.md Svetlana Panţa svetlana.panta@jurnal.md Redactor stilizator: Ilie Gulica ilie.gulica@jurnal.md Editor foto: Elena Grozavu elena.grozavu@jurnal.md Design: Alex Marchitan alex.marchitan@jurnal.md Corneliu Comendant corneliu.comendant@jurnal.md Manager producţie & abonamente: Veaceslav Dreglea „Jurnal de Chişinău” este marcă înregistrată a JURNAL TRUST MEDIA Preşedinte Jurnal Trust Media Val Butnaru val.butnaru@jurnaltv.md Director Adrian Gîţu adrian.gitu@jurnaltv.md Directori departamente: Director Departament Tehnic Artur Hasnaş artur.hasnas@jurnaltv.md Director Publicitate Virginia Prodan virginia.prodan@reforma.md Director Departament Contabilitate Victoria Ursu victoria.ursu@jurnaltv.md Director Departament Juridic Gheorghe Stratan gheorghe.stratan@jurnaltv.md Director Departament IT Sergiu Bivol sergiu.bivol@jurnaltv.md Director Departament WEB Vitalie Harea vitalie.harea@jurnaltv.md JURNAL TRUST MEDIA editează ziarele “Jurnal de Chişinău”, “Apropo”şi “Economist”, JURNAL TRUST MEDIA este proprietarul televiziunii JURNAL TV şi a postului de radio JURNAL FM. Publicitatea JURNAL TRUST MEDIA este administrată de agenţia de publicitate ”Reforma Advertising”. Şef Departament Publicitate Print: Alina Vdovicenco alina.vdovicenco@reforma.md telefon 23.46.79 GSM 068.30.21.45 Redacţia nu poartă răspundere pentru conţinutul şi corectitudinea anunţurilor publicitare. Textele marcate cu P (publicitate) şi PP (publicitate politică) sunt publicate în regim de publicitate plătită. “Jurnal de Chişinău” apare marţi şi vineri. Abonamentul la ziar poate fi perfectat în orice oficiu poştal din Republica Moldova. Tiraj: marţi: 4.750 exemplare vineri: 17.180 exemplare Tipar: Tipografia “Prag-3”, str. Petricani 94/1, Chişinău, Republica Moldova Comanda nr. 438
Nimic nu se schimbă SCANDAL // Primarul Chirtoacă susţine că Serghei Cociorvă, noul comisar al municipiului Chişinău, ar fi fost implicat în torturarea tinerilor după evenimentele din aprilie 2009
Noul comisar general al poliţiei municipale nu-i inspiră încredere primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă. Edilul capitalei susţine că persoana numită în această funcţie nu are reputaţie foarte bună, fiind intens promovat pe timpul guvernării comuniste. Ba mai mult, Chirtoacă susţine că deţine probe potrivit cărora noul comisar, Serghei Cociorvă, ar fi fost implicat în torturarea tinerilor după evenimentele din aprilie 2009. Ministerul Afacerilor Interne susţine însă că a verificat aceste informaţii şi ele nu se adeveresc. Serghei Cociorvă a fost numit oficial comisar general al municipiului Chişinău cu aproape o lună în urmă, după ce timp de mai bine de trei luni a asigurat interimatul acestei funcţii. Deşi funcţia de comisar al capitalei este una importantă, ordinul cu privire la numirea lui Cociorvă, semnat pe 19 februarie de ministrul de Interne Victor Catan nu a fost făcut public până acum. Despre această decizie nu a fost anunţat nici măcar primarul capitalei Dorin Chirtoacă. Oficialul susţine că nu a fost consultat înainte de a se lua decizia de a-l înscăuna pe Cociorvă, dar speră că această decizie nu este bă-
tută în cuie şi ar putea fi revăzută în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. “Consider că în Ministerul de Interne sunt oameni care au fost marginalizaţi în perioada 2001-2009, care, de asemenea, sunt buni profesionişti şi ar trebui avuţi în vedere în viitor”, a menţionat primarul capitalei, citat de Ştirea Zilei.
Implicat în anchetele de după 7 aprilie? Numele noului comisar general figurează în anchetele privind evenimentele din 7 aprilie. Cociorvă
este acuzat de Anatol Mătăsaru că ar fi permis torturarea tinerilor în comisariate. “El este cel care, fără să se prezinte, mă interoga de cu seară până noaptea, în prezenţa şefului poliţiei criminale a Comisariatului General de Poliţie (CGP), Ruslan Saachian. Ultimul reacţiona la privirea şefului aplicându-mi lovituri când nu-i răspundeam pe plac. Acest Cociorvă, după primul interogatoriu nocturn din 8 aprilie 2009, mi-a dat timp să mă gândesc în izolatorul CGP la cele propuse: dacă vreau să fiu lăsat în pace, în puşcărie sau în viaţă. Tot el este cel care a venit peste o zi cerândumi să dau declaraţii false precum că liderii politici din opoziţia de atunci mi-au finanţat protestele cu porcul şi măgarul, iar scenariul îi aparţine jurnalistei Lorena Bogza de la Pro TV”, acuză Mătăsaru, subliniind că noul comisar ar fi şi rudă cu Gheorghe Vicol, presupusa victima din dosarul jumărilor, intentat vara trecută pe numele protestatarului.
”Informaţiile nu s-au adeverit” Cociorva s-a numărat şi printre şefii de direcţii MAI, despre care ministrul Catan a spus, anterior, că au fost implicaţi în campania electorală din 2009. “În Zona Centru, activa reprezentanta Zinaida Greceanâi, ex-ministrul Gheorghe Papuc, reprezentanţii MAI: Vladimir Botnari, Sergiu Cociorvă, Ion Berbinschi, Tudor Hâncu şi alţi şefi de direcţii ale MAI”, declara ministrul, într-o conferinţă de presă, în decembrie 2009. Acum însă, Victor Catan afirmă că Serghei Cociorvă nu a fost implicat în torturarea tinerilor după 7 aprilie. ”S-au făcut investigații, iar informațiile nu s-au adeverit”, a precizat Catan. Menţionăm că în perioada când în fruntea MAI se afla Gheorghe Papuc, Serghei Cociorvă a deţinut mai multe funcţii importante în poliţie, ultimul său post fiind de şef-adjunct al Departamentului serviciilor operative. (După Ştirea Zilei.md)
11 „alpinişti” moldoveni, reţinuţi în Spania pentru jaf Unsprezece cetăţeni ai Republicii Moldova au fost reţinuţi de poliţia spaniolă fiind suspectaţi în legătură cu o serie de sustrageri din magazinele din capitala acestei ţări. Potrivit poliţiei spaniole, aceştia făceau parte dintr-o grupare specializată care pătrundea în magazine prin efracţie, alunecând de pe acoperişul clădirilor sau de la etajele superioare cu ajutorul echi-
pamentului pentru alpinism, informează agenţia Novii Reghion, care citează agenţia spaniolă EFE. Forţele de ordine din Spania au declarat că hoţii utilizau corzi, pitoane şi alt echipament de munte şi camping. Aceştia jefuiau tot ce le sta în cale: începând de la produsele alimentare, ţigări, medicamente, până la bijuterii, obiecte de uz casnic, televizoare cu plasmă etc. De regulă două persoane pătrundeau în magazin, ceilalţi stăteau de pază, urmând să ridice aler-
ta în caz că apare poliţia. Potrivit poliţiei spaniole, lucrurile sustrase erau trimise în Republica Moldova sau Italia prin colete poştale sau prin intermediarii de la rutele care fac naveta între aceste ţări. Aceeaşi sursă precizează că reprezentanţii acestei grupări aveau un apartament pentru întâlniri unde concepeau schemele viitoarelor jafuri şi un apartament de locuit. Solicitat de JURNAL, Vladimir Ghileţchi, director adjunct al Departamentului Afaceri consulare a declarat
că s-au informat despre acest regretabil caz din presă, dar că la moment nu au primit nicio informaţie oficială din partea autorităţilor spaniole. Victor Martin, funcţionarul consular al Amabasadei Republicii Moldova în Franţa, care e şi misiune diplomatică în regatul Spaniei, cu sediul la Paris, ne-a declarat că după o informare prealabilă se va adresa autorităţilor spaniole în scopul aflării unor informaţii mai ample legate de acest subiect. Svetlana Corobceanu
Jurnal de Chişinãu M
arţi,
16 martie 2010
Realitatea | 3
www.jurnal.md
Operaţiunea „Ţigareta” CONTRABANDĂ // Cine stă în spatele „afacerii” de la Leuşeni? Vameşii români din punctul vamal Albiţa au descoperit, pe 5 martie curent, într-un camion care venea din R. Moldova 700.000 de cutii de ţigări de contrabandă în valoare de 380 mii de euro. Cum a putut traversa hotarul o cantitate atât de mare de marfă de contrabandă fără a fi depistată de vameşii moldoveni de la Leuşeni? Mai ales că punctele vamale din R. Moldova sunt dotate cu echipament performant – scanere mobile cu raze X, donaţie a Uniunii Europene? Potrivit şefului Direcţiei conducerea urmăririi penale a Procuraturii Generale (PG), Nicolae Chitoroagă, TIR-ul încărcat cu ţevi de metal a intrat pe teritoriul R. Moldova în regim de tranzit din Ucraina, prin postul vamal Tudora, la 11 februarie curent, iar în timpul aflării în Moldova a fost în reparaţie având documente justificative. Actele deţinute asupra mărfii de către şofer demonstrau că maşina era încărcată cu ţevi de metal, având destinaţia finală Turcia. La 5 martie curent, vameşii moldoveni de la postul vamal Leuşeni-Albiţa au permis trecerea aceluiaşi TIR, care avea aceeaşi documentaţie pe care o avea şoferul la intrarea în Moldova, în timp ce vameşii români au găsit printre încărcătura de fier 700 mii de cutii de ţigări de mărcile „Doina”, „Plugarul”, „MT” în valoare de 380 mii de euro. Nicolae Chitoroagă a declarat pentru JURNAL că, în prezent, în acest sens, a fost deschis un dosar penal, conform articolului 248 CP al RM. Potrivit acestuia, este un caz de contrabandă de ţigări în proporţii mari, iar şoferul maşinii este o persoană cheie care ar putea depune mărturii utile investigaţiei. În aceeaşi ordine de idei, şeful Direcţiei conducerea urmăririi penale a PG a spus că una din versiuni este că vameşii moldoveni nu au făcut un control mai detaliat al camionului, lăsându-l să treacă postul vamal. El a mai spus că printre actele deţinute de şoferul TIR-ului nu s-a găsit niciun act despre marfa reţinută.
Acuzaţiile lui Voronin În privinţa contrabandei reţinute de vameşii români, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că miliardarul român Dinu Patriciu i-a cerut liderului PLDM, Vlad Filat, să-i întoarcă banii pe care acesta i-ar fi oferit în campania electorală. Voronin a mai spus că Filat a pregătit mai multe TIR-uri cu ţigări de contrabandă pentru a le duce în România şi pentru a întoarce datoria lui Patriciu. Deputatul comunist Iurie Munteanu a declarat pentru JURNAL că, în urmă cu trei luni, la comanda lui Vlad Filat, au fost disponibilizaţi angajaţii posturilor vamale care marchează coridoare de tranzit din Ucraina spre Uniunea Europeană prin Republica Moldova. Tot el a mai spus că, în timpul guvernării comuniste, punctele vamale au fost echipate cu maşini performante de verificare a mărfurilor, donaţie făcută de Uniunea Europeană.
„Berbec politic, căruia îi spun adio” Dinu Patriciu a declarat, pentru Mediafax, că afirmaţiile lui Vladimir Voronin sunt false şi le-a calificat drept „prostii”. „Este o prostie. Eu nu am avut niciun fel de relaţie comercială sau financiară cu domnul Filat. L-am văzut o singură dată în viaţa mea”, a spus omul de afaceri pentru Mediafax. Acesta a mai menţionat că nu l-a susţinut financiar sub nicio formă pe Vlad Filat în
campania electorală. „Voronin este un berbec politic, căruia îi spun adio”, a declarat premierul Vlad Filat drept replică la acuzaţiile aduse de liderul comunist. „Este o mare diferenţă între mine şi Voronin. Eu sunt preocupat să asigur cu salarii şi pensii cetăţenii, dar dânsul face declaraţii de acest gen. Ceea ce spune Voronin sunt aberaţii, pe care nici nu vreau să le comentez”, a spus Filat. Totuşi, premierul a adăugat că fostul preşedinte nu a realizat că lucrurile s-au schimbat. „Dânsul îşi închipuie că schemele frauduloase folosite de el şi de fiul său au loc şi acum. Am văzut şi eu ce cheltuieli a făcut fiul lui Voronin. Lui Voronin trebuie să-i fie clar că timpul său a expirat”, spune Vlad Filat.
Scanere mobile de verificare a mărfurilor Reprezentanţii misiunii EUBAM în cadrul unui proiect finanţat de Comisia Europeană au alocat 8,2 milioane de euro pentru procurarea echipamentelor performante serviciului vamal şi de grăniceri din RM. Astfel R.M. dispune de trei scanere mobile cu raze X, costul unuia dintre acestea se ridică la 1,3 milioane de euro. Solicitat de JURNAL, şeful serviciului de presă al Serviciului Vamal al R. Moldova, Ion Magu, a spus că la postul vamal Leuşeni există un astfel de scaner mobil. Potrivit lui Ion Magu la acest aparat sunt verificate aleatoriu doar 3% din unităţile de transport ce trec punctul vamal. Acestea sunt selectate pentru trecerea prin scaner după anumite criterii specifice fiecărei ţări aparte: lista întreprinderilor credibile care nu au avut nicio încălcare, celor necredibile, cu unele încălcări, şi cele incluse în lista neagră. Un scaner mobil cu raze X există şi la postul vamal Tudora, a spus pentru JURNAL şeful postului vamal, Victor Iordan. Potrivit lui, la trecerea graniţei, camionul era încărcat numai cu ţevi de metal, fiind verificat şi prin scanerul mobil. După şeful serviciului de presă al Serviciului Vamal, şoferul camionului în care au fost depistate cele aproximativ 700.000 de cutii de ţigări este cetăţean al R. Moldova, dar camionul este înregistrat în România. Întrebat de JURNAL dacă au existat în ultimele trei luni fluctuaţii de cadre la postul vamal Leuşeni, inspectorul pe resurse umane, Veaceslav Rachiţanu, a comunicat că au fost câteva cazuri de disponibilizări de la locul de muncă, după care foştii angajaţi au fost reangajaţi. Prin ordinul directorului general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, din 11 martie 2010, trei colaboratori ai postului vamal au fost eliberaţi din serviciu pentru încălcarea flagrantă a cerinţelor legislaţiei
şi a regulamentelor interne privind măsurile suplimentare de control fizic a tuturor unităţilor de transport care traversează frontiera vamală a R. Moldova.
Procuratura Generală investighează Procuratura a preluat cazul ţigărilor de contrabandă din 5 martie la ordinul procurorului general, Valeriu Zubco. Faptul a fost motivat prin necesitatea „asigurării unei urmăriri penale mai operative, mai complete şi obiective”. În continuare, respectiva cauză va fi instrumentată de procurorii Direcţiei conducerea urmăririi penale din cadrul Procuraturii Generale. Totodată, conducerea Procuraturii Generale a dispus crearea unui grup de lucru care va investiga acest dosar, ţinând cont de caracterul complex al cauzei penale şi necesitatea efectuării unui volum mare de acţiuni de urmărire penală şi măsuri operative de investigaţii. Grupul de lucru este constituit din procurori şi ofiţeri de urmărire penală din cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Serviciului Vamal.
Şeful Serviciului Vamal, un apropiat al lui Filat Actualul director general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, a exercitat anterior funcţia de administrator al afacerilor familiei lui Vladimir Filat în România. Baliţchi a mai recunoscut că, pe parcursul mai multor ani, a activat în funcţia de preşedinte al Consiliului de observatori al SA „IPTEH”, care, de asemenea, aparţine premierului Vladimir Filat. „În anul trecut, după naţionalizărea de către fosta guvernare a acestei întreprinderi, eu am fost numit şi ca administrator la o companie din Romania”, a declarat pentru Unimedia Tudor Baliţchi, vorbind despre firma S.C. „KAPITAL INVEST COMPANY” S.A., acţionarii majoritari în care, potrivit „Monitorului Oficial al României”, sunt soţii Vladimir şi Nadejda (Sanda) Filat. În acelaşi timp, Baliţchi a menţionat că, din momentul în care a fost numit în funcţia de director general al Serviciului Vamal, „au fost perfectate actele privind suspendarea deţinerii funcţiei respective atât în SA „IPTEH”, cât şi în cadrul societăţii „KAPITAL INVEST COMPANY”. El însă nu a putut spune de ce până în prezent această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, deşi au trecut deja aproape trei luni de la numirea sa în funcţia de şef al Serviciului Vamal al Moldovei. Victoria Popa
Contrabanda cu ţigări ia amploare O analiză amplă a activităţii de descoperire a fraudelor vamale din ultimii doi ani ce ţin de traficul ilicit cu produse de tutungerie demonstrează că această „îndeletnicire” este practicată de unele persoane certate cu legea şi are rădăcini atât pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, cât şi pe teritoriul României. Tendinţa de a trafica ilicit ţigări persistă datorită mai multor factori. Printre aceştia, este esenţială diferenţa dintre preţurile acestora pe piaţa internă şi cea externă, dar şi direcţionarea canalelor de scoatere ilegală din ţară a ţigărilor, se arată într-un comunicat al Serviciului Vamal al R. Moldova. Datele statistice demonstrează că contrabanda cu ţigări persistă în ultimii ani, iar Europa este considerată cea mai vulnerabilă la acest capitol. Conform raportului Organizaţiei Mondiale a Vămilor, din totalul capturilor de ţigări în lume, 93 la sută revin ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Traficul ilegal în cantităţi mari este practicat în toată lumea cu implicarea unor grupări criminale cu ramificaţii transfrontaliere. Conform unor surse media din Ucraina, în 2010, traficul ilicit de ţigări a crescut de 26 ori, ţările-ţintă de desfacere fiind cele din Comunitatea Europeană, iar canalul de trafic trecând peste frontiera româno-ucraineană. Conform datelor prezentate de Autoritatea Naţională a Vămilor din România, în 2009, la frontiera româno-moldovenească au fost descoperite aproximativ 1,5 milioane de pachete de ţigări, iar în 2008 – peste 3,2 milioane de pachete ţigări. În 2009, Serviciul Vamal al RM au pornit 14 dosare penale, iar în 2008 – 11 dosare penale. Din acestea, doar opt cauze penale au fost pornite pentru reţinerea ţigărilor de organele vamale din România. În aceste cazuri, nu toţi colaboratorii vamali au fost cercetaţi sub aspectul încălcării disciplinei de serviciu, ceea ce pune la îndoială corectitudinea şi obiectivitatea deciziilor adoptate. Organele vamale din România au realizat capturi mari de ţigări şi în anii precedenţi. Enumărăm doar câteva dintre acestea: • Peste frontiera vamală a Republicii Moldova a trecut o unitate de transport de model „IVECO”, unde au fost depistate 600.000 de pachete de ţigări de mărcile „Plugarul”, „MT”. • În timpul controlului fizic al unei unităţi de transport „MAN” ce transporta „plăci de carton gofrat”, exportator fiind o firmă din or. Odesa, cu destinaţia Bulgaria, au fost depistate 405.000 de pachete ţigări „Plugarul”. • La biroul vamal „Leuşeni – Albiţa”, în timpul controlului fizic al autocamionului „Volvo”, înmatriculat în Ungaria, ce transporta carton îndesat, au fost depistate 204.500 de pachete cu ţigări „Super King”. • Prin postul vamal „Leuşeni – Albiţa” au traversat frontiera de stat a R. Moldova două camioane. În regiunea localităţilor Prahova, Tişiţa şi Buzău (România), unităţile de transport au fost stopate pentru a fi verificate. În urma verificării, în pereţii remorcilor de tip cisternă au fost depistate 456.790 de pachete de ţigări. • Prin postul vamal „Leuşeni – Albiţa”, în automarfarul de model „VOLVO”, înmatriculat în România, ce transporta conform documentelor de însoţire un lot de marfă „Geam nearmat”, în urma controlului fizic efectuat la Vaslui, au fost descoperite 145.700 de pachete de ţigări în interiorul paleţilor de sticlă. Analizând datele statisticii prin prisma implicării colaboratorilor vamali în schemele frauduloase şi în contextul eficientizării activităţilor antifraudă în cadrul Serviciului Vamal, actuala conducere a Serviciului Vamal a dispus revizuirea materialelor anchetelor de serviciu privind încălcările legislaţiei. Materialele cercetărilor de serviciu au scos în vileag faptul că acţiunile fostei conduceri au blocat desfăşurarea măsurilor de investigaţie conform procedurii, încălcarea principiilor obiectivităţii şi imparţialităţii la adoptarea hotărârilor.
4 | La marginea Europei
www.jurnal.md
Jurnal de Chişinãu
Marţi, 16 martie 2010
Copiii „noştri” şi „ai partidelor de opoziţie” Desecretizări // „Lista grădiniţelor de copii coordonate cu deputaţii PCRM” Un milion de dolari, oferiţi de Banca Mondială în 2008 în cadrul proiectului „Educaţie pentru toţi”, urmau să fie utilizaţi la reparaţia grădiniţelor de copii din satele în fruntea cărora se aflau adepţii partidului de guvernământ. Un nou document desecretizat recent de Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat scoate la iveală un demers adresat preşedintelui Voronin în care se denunţă faptul că angajaţii Ministerului Educaţiei şi Tineretului şi reprezentanţii FISM-ului, făcând trimitere la cerinţele Băncii Mondiale în Moldova, „se opun implementării listei grădiniţelor de copii coordonate cu deputaţii PCRM”. „Cu toată responsabilitatea se poate declara că majoritatea deputaţilor cu care s-au dus consultări pe problema grădiniţelor (de opinia cărora nu s-a ţinut cont când s-a definitivat lista finală) sunt extrem de nemulţumiţi (Vasile Iovv, Calmaţui, Popa, Anton etc.) de activitatea la acest capitol a MET şi şi-au manifestat indignarea faţă de unii responsabili din Guvern care, în viziunea lor, se îndepărtează tot mai mult de interesele fracţiunii majoritare din Parlamentul Republicii Moldova”, se spune în acel demers.
Nemulţumiţi şi de conducerea liceelor În aceeaşi scrisoare parafată cu titlul „secret”, comuniştii se arătau nemulţumiţi şi de candidaturile la funcţia de directori ai liceelor care le scapă de sub control „în virtutea faptului că au loc consultări permanente în acest sens”. „Majoritatea deputaţilor PCRM sunt indignaţi de modul de desfăşurare a concursului pentru alegerea directorilor de licee. În pofida faptului că se fac consultări în permanenţă, cu fiecare deputat în parte, la candidaturile pentru fiecare liceu şi se transmite opţiunea deputaţilor conducerii ministerului, candidaţii opoziţiei sunt de cele mai multe ori preferaţi de comisia specializată a MET, care îi învesteşte în funcţiile de directori. Cazuri flagrante de acest gen au avut loc recent în Criuleni. Situaţii similare s-au produs în ra-
ioanele Cimişlia, Făleşti, Ungheni, Sângerei”, se mai spune în demers. Ana Novic, directorul liceului teoretic din or. Criuleni, membră PD, a declarat pentru JURNAL că anume în acea perioadă a fost aleasă în funcţia de director, dar nu a simţit vreo presiune din partea angajaţilor ministerului asupra sa. „Din câte ştiu, tentative de acest gen s-au produs în alte licee din raionul Criuleni, dar conducerea Direcţiei învăţământ a intervenit prompt pentru a le soluţiona. Sunt incalificabile astfel de ingerinţe ale politicului în sfera învăţământului”, a mai spus directoarea liceului.
Treceţi la fapte! La demers este anexată o notiţă datând din aceeaşi zi care conţine semnătura fostului preşedinte Vladimir Voronin, în care el îi solicită ministrului Educaţiei şi Tineretului, Larisa Şavga, şi prim-viceprim-ministrului Igor Dodon: „Rog să mă convingeţi (prin fapte!) că nu este adevărat!”. De asemenea îi solicită consilierului prezidenţial, Petru Griciuc, să ia sub control această situaţie. Ministrului Educaţiei şi Tineretului, Larisa Şavga, i se cere să dea un răspuns urgent „în decurs de trei zile”. Într-o altă notiţă se spune că răspunsul de la ministrul Educaţiei şi Tineretului a fost transmis personal lui Victor Stepaniuc şi preşedintelui de atunci, Vladimir Voronin. Larisa Şavga nu a fost găsită pentru a oferi comentarii vizavi de acest caz. Solicitat de JURNAL, Leonid Bujor, ministrul Educaţiei, a enumerat câteva cazuri în care directorii instituţiilor de învăţământ
au fost eliberaţi din funcţie pe principii politice. Printre aceştia figurează directorul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chişinău, Vasile Dombrov, eliberat fără motiv prin ordinul ex-ministrului Larisa Şavga, şi directorul Colegiului Politehnic, Vasile Vrânceanu, eliberat din funcţie în legătură cu protestele din 7 aprilie. Cei doi au fost restabiliţi recent în funcţie. „Problema politizării sistemului de învăţământ rămâne a fi actuală. Am discutat despre aceasta şi cu vicepremierul Ion Negrei. Este inacceptabilă ingerinţa politicului în sfera educaţiei. În fruntea instituţiilor de învăţământ trebuie să ajungă candidaţii reieşind din gradul de profesionalism al acestora”, a mai spus ministrul Educaţiei. Într-un alt document desecritizat recent, Voronin solicită ca 296 foşti angajaţi ai Ministerului de Interne, aflaţi la pensie, care au fost angajaţi în cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale să fie concediaţi. El a afirmat că această instituţie „nu este un adăpost pentru pensionarii MAI”.
Voronin: „Toţi pensionarii să fie cu onoruri trimişi la pensie” Circa 300 de pensionari ai MAI urmau să fie concediaţi, în anul 2008, la indicaţia ex-preşedintelui Vladimir Voronin. Documentul prin care Voronin a solicitat ex-premierului Vasile Tarlev şi ex-ministrului Dezvoltării Informaţionale, Vladimir Molojen, concedierea colaboratorilor MAI a fost desecretizat recent de Guvern. „Care-i destinaţia MTI? Să modernizeze ţara după noile tehnologii informaţionale ori să fie adăpost pentru pensionarii MAI? Până la 01.04.08, toţi pensionarii să fie cu onoruri trimişi la pensie”, scria Voronin în adresarea sa pentru Tarlev şi Molojen. Drept reacţie, premierul Tarlev i-a expediat o scrisoare secretarului Consiliului Suprem de Securitate de atunci, Ion Morei, „cu referire la indicaţia preşedintelui ţării privind concedierea unor colaboratori ai în-
treprinderii de Stat ,,Registru”, pensionari pe linia Ministerului Afacerilor Interne”. „Conducerii Ministerului Dezvoltării Informaţionale i-a fost dată indicaţia de a elabora şi implementa structura ÎS ,,Registru” în procesul reorganizării statelor de organizare, cu desfacerea contractelor de muncă cu colaboratorii-pensionari ai MAI şi promovarea în funcţii a cadrelor tinere”, se scrie în documentul semnat de Vasile Tarlev. Conform datelor prezentate de ministrul Molojen, în acea perioadă, la Întreprinderea de Stat „Registru” activau 296 de foşti angajaţi ai MAI care, pe lângă salariu, primeau şi pensie, majoritatea dintre ei fiind transferaţi în structurile MAI în 2001, când aici a fost creat Departamentului Tehnologiilor Informaţionale. Dintre aceşti funcţionari, 135 deţineau funcţii de conducere în întreprindere, printre care directori de centre şi şefi de direcţii. Svetlana Corobceanu
Jurnal de Chişinãu M
arţi,
16 martie 2010
Focus | 5
www.jurnal.md
Referendum condiţionat CONSTITUŢIA // Dacă experţii europeni nu vor accepta soluţia propusă de AIE, se va renunţa la ideea organizării unui plebiscit
Soluţia propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană în scopul soluţionării crizei constituţionale capătă rezonanţă tot mai mare. Unii cetăţeni sprijină, iar alţii critică iniţiativa AIE de a modifica Legea supremă în cadrul unui referendum. Totuşi, desfăşurarea plebiscitului nu este o chestiune bătută în cuie. Potrivit premierului Vlad Filat, dacă avizul experţilor străini la proiectul de modificare a Constituţiei va fi negativ, se va renunţa la ideea organizării unui referendum.
votul direct al populaţiei, iar la capitolul dispoziţii tranzitorii din noua Constituţie este specificat că primul şef de stat se alege cu majoritatea de voturi ale deputaţilor din actualul Parlament.
n Mariana RAŢĂ
Orice decizie ar lua liderii AIE, comunitatea internaţională aşteaptă de la autorităţi respectarea supremaţiei legii. Acest mesaj a fost transmis guvernării de ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Asif J. Chaudhry. Întrebat de postul de radio „Europa Liberă” ce ar trebui să facă AIE pentru ca să beneficieze în continuare de sprijinul moral al partenerilor internaţionali, ambasadorul american a declarat că acesta este un proces care a implicat în trecut şi implică acum o cooperare, un dialog intens, între forţele politice care există în R. Moldova. Chaudhry sugerează că autorităţile naţionale trebuie să aibă un dialog continuu cu Comisia de la Veneţia. Or, pentru a avea legitimitate, acţiunile conducerii R. Moldova trebuie să fie acceptabile şi pentru experţii internaţionali, inclusiv pentru cei ai Comisiei de la Veneţia”.
Sfaturi de la ambasadorul SUA
el prim-ministru al R. Moldova, a menţionat în cadrul unei vizite la Bălţi că, în cazul în care experţii europeni vor aviza negativ proiectului de modificare a Constituţiei, se va renunţa la plebiscit.
Avizul experţilor europeni va fi determinant Deşi iniţiativa de modificare a Constituţiei în cadrul unui referendum naţional a fost prezentată drept o soluţie comună a AIE, declaraţiile făcute ulterior de reprezentanţii celor patru partide din Alianţă demonstrează că nu toate componentele ei sunt la fel de sigure de succesul acestei idei. În cadrul unei emisiuni de la TV7, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat că „Republica Moldova este în criză, iar dacă şi referendumul pentru modificarea Constituţiei eşuează, atunci aceasta se va aprofunda şi mai mult”. Iar liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, tot
Ce facem cu limba? Deocamdată, liderii AIE nu au decis ce modificări să opereze în Constituţie. Potrivit unor surse din cadrul Alianţei, s-a luat decizia să nu fie atins articolul privind neutralitatea republicii. Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, pledează şi pentru ca articolul cu privire la limba de stat să rămână intact, dar Vlad Filat afirmă că şi-ar dori ca în Constituţie să fie introdusă denumirea corectă a limbii, adică limba română. Anterior, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că pentru problema denumirii limbii ar putea fi găsit un compromis – în Consti-
Unii cetăţeni sprijină, iar alţii critică iniţiativa AIE de a modifica Legea supremă în cadrul unui referendum
tuţie să nu se indice deloc denumirea limbii oficiale. Comentând această situaţie, analistul politic Igor Boţan a opinat că decizia de a nu modifica articolul din Constituţie care se referă la denumirea limbii ar putea dezamăgi electoratul PL şi PLDM.
Preşedintele va fi ales AIE se pare că a decis deja cum va alege şeful statului. În cadrul unei emisiuni de la Jurnal
Ministrul Justiţiei cere revocarea judecătorului Popovici Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei, solicită revocarea judecătorului Dorin Popovici. Acesta a contestat, la 15 martie curent, la Consiliul Superior al Magistraturii decizia Colegiului Disciplinar din 05 martie 2010 prin care judecătorului Dorin Popovici i s-a aplicat o pedeapsă sub formă de mustrare aspră. Reamintim că, la 09 februarie 2010, ministrul Justitiei a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii şi a solicitat intentarea procedurii disciplinare în privinţa judecătorului Dorin Popovici, care a examinat, la 9 aprilie 2009, dosarele Oxanei şi Ludmilei Radu în Comisariatul General de Poliţie. Potrivit lui Tănase, Dorin Popovici a judecat cauzele în afara instanţei de judecată, încălcând astfel principiul de imparţialitate şi independenţă, violând grav obligaţia de asigurare a atmosferei respectuoase şi a solemnităţii desfăşurării şedinţelor de judecată. Popovici a examinat cauzele sumar, limitânduse la constatarea formală a identităţii persoanelor ale căror cauze erau examinate, bazându-se pe constatările din rapoartele ofiţerilor de poliţie, fără a administra alte probe şi fără a solicita explicaţii şi declaraţii de la contravenienţilor. Totodată, potrivit mărturiilor Oxanei
şi Ludmilei Radu, Popovici nu a asigurat accesul contravenientelor la serviciile unui avocat şi nu a asigurat caracterul public al procesului. La 5 martie curent, Colegiul Disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a recunoscut că judecătorul Judecătoriei Buiucani, Dorin Popovici, se face vinovat de săvârşirea abaterilor disciplinare, şi anume încălcarea principiului de imparţialitate şi a eticii judiciare. Colegiul de judecători i-a aplicat sancţiunea disciplinară sub formă de mustrare aspră.
Sancţiune excesiv de blândă Alexandru Tanase a decis să conteste această decizie, deoarece, în viziunea sa, sancţiunea aplicată de Colegiul Disciplinar judecătorului Dorin Popovici poartă un caracter formal şi poate încuraja alţi judecători să re-
curgă la fărădelegi similare. Mai mult, anterior, Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat prelungirea mandatului de judecător pentru Mihail Drosu şi Sergiu Crutco, aceştia fiind privaţi de dreptul de a mai exercita funcţia respectivă pe motiv că ar fi judecat cauze în afara instanţelor de judecată. Ca gravitate şi impact social, abaterile comise de judecătorul Dorin Popovici sunt mult mai grave decât abaterile comise de ex-judecătorii Mihail Drosu şi Sergiu Crutco, consideră ministrul Justiţiei. Anterior, judecătorul Popovici a declarat că, la 9 aprilie 2009, a examinat în incinta Comisariatului General de Poliţie 42 de dosare în 7-10 minute fiecare. În contestaţia depusă la Consiliul Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei conchide că sancţiunea aplicată judecătorului Dorin Popovici este excesiv de blândă, nu-şi atinge obiectivul de prevenire a săvârşirii unor încălcări similare, diminuează încrederea publică în sistemul judecătoresc şi în probitatea judecătorilor. Judecătorul Dorin Popovici nu a comentat deocamdată aceste declaraţii. Svetlana Corobceanu
TV, preşedintele Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean, a dezvăluit că, cel mai probabil, viitorul preşedinte al republicii va fi ales de majoritatea parlamentară actuală, iar următorii şefi de stat, luând în consideraţie doleanţele populaţiei, prin vot direct. Doctorul în drept constituţional, Alexandru Arseni, membru al Comisiei pentru reformă constituţională, a explicat că acest lucru este legal dacă în articolul 78 din Constituţie se indică faptul că şeful statului se alege prin
6 | Politică
www.jurnal.md
Lumi paralele
Albii ar putea deveni minoritari în SUA în patruzeci de ani Aproape jumătate (48%) dintre copiii care s-au născut în 2008 în State nu au fost albi, spun sociologii americani, ale căror date arată că, în 1990, doar 37% dintre copiii aduşi pe lume erau de alte rase decât cea caucaziană, informează „Gândul”. Datele mai spun că majoritatea albă din pătuţurile maternităţilor ar putea deveni, în 2010, minoritate. Potrivit estimărilor, în 2050, 54% din populaţia ţării, respectiv 235.7 milioane de oameni, va fi constituită din minoritari. Ca o comparaţie, albii reprezintă acum două treimi din populaţia americană.
Partidul preşedintelui francez, devansat de opoziţie în alegerile regionale Formaţiunea de dreapta a preşedintelui Nicolas Sarkozy a fost devansată clar de opoziţia condusă de Partidul Socialist, duminică, în primul tur al alegerilor regionale din Franţa, potrivit estimărilor realizate de institutele de sondare. Partidul prezidenţial UMP se clasează pe locul doi, la nivel naţional, obţinând între 26,7 şi 27,3 la sută din voturi, conform institutelor TNS Sofres şi OpinionWay. Acesta este învins de Partidul Socialist, care a obţinut între 29,1 şi 30 la sută din sufragii şi ar urma să poată încheia alianţe în cel de-al doilea tur, duminica viitoare, cu ecologiştii, creditaţi cu 13,1 la sută, potrivit institutului OpinionWay. Aceste rezultate preconizează o înfrângere severă pentru formaţiunea de dreapta în cel de-al doilea tur de scrutin. Stânga, care controlează 24 din cele 26 de regiuni franceze, speră să obţină o victorie în toate regiunile. Primul tur de scrutin este de asemenea marcat de un scor bun obţinut de partidul de extremă-dreaptă al lui Jean-Marie Le Pen, care atinge peste 10 procente, potrivit estimărilor. Acest prim tur pare un vot de sancţiune aşteptat de politologi la adresa preşedintelui Nicolas Sarkozy, la jumătatea mandatului său. Este vorba despre ultimele alegeri intermediare înaintea scrutinului prezidenţial din 2012.
Panică în Georgia după ce un post tv a anunţat că trupele ruse au invadat ţara Un post de televiziune a generat panică sâmbătă, în Georgia, difuzând în mod voluntar un fals buletin de ştiri care anunţa că trupele ruse au invadat ţara. Postul privat georgian Imedi a difuzat imagini din timpul războiului ruso-georgian din august 2008, anunţând că tancuri ruseşti se îndreptă către capitala Tbilisi şi că aviaţia rusă a bombardat porturi şi aeroporturi. Abia la sfârşit, televiziunea a anunţat că totul este fals şi că a vrut astfel să arate ce se poate întâmpla. Potrivit presei locale, falsa ştire a determinat un număr record de apeluri la serviciile de urgenţă. Agenţia Interpress a afirmat că vestea a provocat multiple incidente cardiace şi leşinuri. Agenţia a adăugat că la Gori, oraşul cel mai afectat de războiul din 2008, sute de locuitori s-au grăbit spre magazine pentru a-şi procura produse de primă necesitate. Supraîncărcate, reţelele de telefonie au înregistrat o pană pentru scurt timp. Oficialii guvernamentali georgieni s-au declarat indignaţi de acest gest. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Mihail Saakaşvili, Manana Manjgaladze, a afirmat că buletinul ar fi trebuit identificat clar ca un fals. El a adăugat că acesta este în contradicţie cu etica jurnalistică. În 2008, forţele ruse au invadat Georgia, în replică la tentativa georgiană de a recupera regiunea separatistă Osetia de Sud, susţinută de Moscova. (mediafax.ro)
Jurnal de Chişinãu
Marţi, 16 martie 2010
Apropos
Suportul moral al SUA este condiţionat de supremaţia legii Europa Liberă: După întrevederea diplomaţilor occidentali cu premierul Vladimir Filat, ce credeţi despre şansele de depăşire a crizei pe care o traversează Republica Moldova şi ce ar trebui să facă Alianţa ca să beneficieze în continuare de sprijinul moral, în primul rând, al partenerilor internaţionali? Asif J. Chaudhry, ambasadorul SUA în RM: „Într-adevăr, întrebarea este destul de relevantă şi actuală, dar ideea este că răspunsul, de fapt, ar trebui să vină de la părţile care sunt implicate în acest proces. Acesta
este un proces care a implicat în trecut şi implică acum o cooperare şi un dialog intensiv, desigur, între partidele, forţele politice, care sunt în Republica Moldova. Ele, desigur, trebuie să ia în considerare toate aspectele ce ţin de acest domeniu, ce ţin de constituţionalitate, de legalitate şi alte chestiuni. Depinde şi este chestiunea prioritară a conducerii R. Moldova de a discuta şi de a decide ce acţiuni vor lua după aceasta. Dar ca ea să aibă în continuare suportul nostru moral, trebuie să se ţină de supremaţia legii şi ar trebui să întreprindă orice acţiune care este în conformitate cu Constituţia şi legislaţia R. Moldova. Într-adevăr, R. Moldova trebuie să
aibă un dialog continuu cu Comisia de la Veneţia şi, într-adevăr, partidele trebuie să discute între ele, dar trebuie să discute şi cu experţii de la Comisia de la Veneţia. Trebuie să discute cu ei pentru a ajunge la o înţelegere finală, acceptată de toţi. Dar, foarte important, poate cel mai important, să fie acceptabilă şi de experţii internaţionali, inclusiv experţii Comisiei de la Veneţia, pentru ca aceste acţiuni să aibă legitimitate. Eu nu sunt un expert în dreptul constituţional şi de aceea nu mă voi opri la detalii. Voi spune doar că trebuie să fie un dialog în societate şi între experţi. Cel mai important – trebuie să fie respectată supremaţia legii şi legislaţia”. (europalibera.org)
Joc dublu în AIE? Alb şi negru
cu Nicolae NEGRU Deşi aşteptată, deşi previzibilă, decizia AIE de a schimba Constituţia pentru a evita alegerile anticipate a avut efectul unei bombe. A uneia care s-ar putea să fie falsă. O „furtună” demagogică şi un „ciclon” de făţărnicie s-au abătut peste capetele moldovenilor. Nu ne referim în cazul dat la reacţia comuniştilor, care e pripită şi disproporţionată ca mai întotdeauna, ci la declaraţiile unor comentatori apropiaţi tuturor puterilor, care, de obicei, nu-şi permit să dea aprecieri tranşante, radicale, fără a le clăti în prealabil în apa „echidistanţei” conjuncturale. De ce au tăcut până acum, dacă se vedea că lucrurile evoluează în această direcţie? În cazul de faţă, am putea suspecta că unele componente ale alianţei joacă dublu: una spun pe scenă, în public, afişând solidaritate cu celelalte partide în decizia AIE, şi alta vorbesc în culise, asmuţindu-i pe jurnaliştii simpatizanţi asupra deciziei pe care au acceptat-o formal. O asemenea unanimitate nu s-a mai înregistrat în mediul „experţilor independenţi” de la 4 aprilie 2005 încoace, descoperindu-se mai apoi că lucrul acesta nu s-a întâmplat fără implicarea unor consilieri străini. De data aceasta, „consilierii” s-ar putea afla în cabinetele parlamentare şi guvernamentale.
Am publicat până marţea trecută câteva articole în ideea că evitarea alegerilor anticipate nu poate fi făcută cu orice preţ, că AIE trebuie să se concentreze asupra actului guvernării, că efortul de evitare a alegerilor anticipate nu trebuie să fie mai mare decât efortul pentru pregătirea acestor alegeri. Acum să vedem cum pot evolua lucrurile în situaţia când decizia de evitare a alegerilor anticipate a fost luată. Orice s-ar spune, dacă reuşeşte, dacă e legală, decizia AIE este în beneficiul RM. Căci o nouă rundă de alegeri va înghiţi toţi banii obţinuţi din Occident. Încercarea de a le evita e ca o intervenţie chirurgicală care poate duce la însănătoşire grabnică, dar poate fi şi fatală unui organism. Decizia AIE în acest sens nu este încă nici ridicolă, nici uzurpatoare, ci doar riscantă, trecând un pic dincolo de limita calculului raţional, căci nu depinde de voinţa politicienilor noştri. Mingea se află pe terenul Comisiei de la Veneţia. Ea nu poate avea nimic de obiectat în privinţa deciziei de adoptare a unei noi Constituţii. Este dreptul fiecărui stat să îmbunătăţească legea fundamentală, mai cu seamă că toată lumea s-a convins de imperfecţiunea acesteia. Dar juriştii Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept se pot opune evitării alegerilor anticipate, în baza principiului că nicio lege
nu poate avea caracter retroactiv. Asta cu atât mai mult, dacă unii membri ai Alianţei vor lucra împotriva altora. Şi abia atunci toată cohorta noastră de profesori în drept constituţional care l-au consiliat şi l-au încurajat pe Ghimpu, spunându-i că ar avea un as în mânecă, inducându-i în eroare şi pe ceilalţi lideri ai AIE, vor deveni stupizi şi ridicoli. Chiar dacă Filat a încercat să anticipeze o asemenea desfăşurare a evenimentelor, spunând că AIE va renunţa la decizia sa în cazul în care Comisia de la Veneţia îi va da un verdict negativ, reputaţia AIE va fi pătată iremediabil. La acest nivel nu se procedează aşa, nu se merge pe dibuite. Într-o asemenea perspectivă, vor avea de suferit toţi liderii AIE, indiferent dacă au îmbrăţişat în mod sincer ideea sau au fost convinşi de alţii, indiferent dacă sunt deschişi sau „şmecheri”, făcând un joc dublu. Aflându-se toţi într-o barcă, nu se va salva niciunul. Pe termen lung, vor fi sortiţi eşecului, chiar dacă vor supravieţui unor eventuale alegeri anticipate. Mai devreme sau mai târziu, ei vor plăti pentru o asemenea „eroare” cum plăteşte astăzi Iurie Roşca. Politica fără principii poate aduce doar succese imediate, temporare. Dar dacă juriştii şi liderii noştri nu sunt atât de tâmpiţi sau iraţionali precum îi cred bravii noştri experţi şi comentatori politici? Dacă ei sunt iscusiţi, competenţi şi curajoşi, deşi e greu de crezut? Atunci vor apărea ridicoli şi stupizi toţi experţii cârtitori, împreună cu PCRM şi tovarăşul Voronin în fruntea coloanei respective. Nu a rămas mult timp pentru a afla cum stau lucrurile cu adevărat. Până atunci, să ne păstrăm calmul.
Gazeta de perete a casei de nebuni
Ghimpu înecat şi Voronin fără o mână Mihai Ghimpu a declarat, în cadrul unei întâlniri cu studenţii, că, decât să cedeze scaunul de preşedinte al Parlamentului lui Voronin, mai curând se duce să se înece. Vladimir Voronin, la rândul său, a declarat într-o conferinţă de presă că, dacă ar fi veteran, mai degrabă şi-ar tăia o mână decât să ia medalia comemorativă dedicată încheierii celui de-al doilea război mondial. Acuma stau şi mă gândesc: ce ar fi mai bine pentru pentru casa de nebuni: Ghimpu înecat ori Voronin fără mâini. Sau poate şi una, şi alta?
De la oligarhii gândaci la oligarhii ghiocei Ex-premierul Ion Sturza ne-a adus o veste bună: avem şi noi oligarhii noştri. Până nu demult, ei au stat în spatele comuniştilor, iar acum s-au aciuat pe spatele guvernării democratice, consideră el. Vlad Filat a confirmat politicos spusele lui Sturza. Aşa că ne putem felicita reciproc avantajos: în sfârşit am ajuns şi noi în rând cu lumea. Dacă Rusia şi Ucraina au oligarhi, dacă România are moguli, noi, ca stat suveran şi independent,
de ce să nu avem oligarhii sau mogulii noştri? Însă bucuria a căzut în scârbă când ne-am pornit să-i identificăm. Poporul trebuie să-şi cunoască eroii, dar Sturza a refuzat şmechereşte să dea vreun nume. Mai mult decât atât, el a spus că Oleg Voronin nu este oligarh, deoarece este fostul lui partener de Fincombanc. Prin urmare, dacă nu este oligarh Oleg Voronin, nu este oligarh nici Ion Sturza. Şi asta e trist, căci ne puneam mari speranţe în aceste două persoane. Acuma iese că nu poate fi oligarh nici Vladimir Plahotniuc, despre care presa noas-
tră a scris vrute şi nevrute. Nu poate fi, căci e şi el prieten cu Oleg Voronin. Şi e greu să ne imaginăm că un prieten al fiului preşedintelui PCRM a stat mai aproape de treuca guvernării comuniste decât fiul preşedintelui PCRM. Acuma stau şi mă gândesc: oare de ce oligarhii noştri sunt atât de timizi şi de modeşti şi stau mereu în umbra puterii, ca nişte gândaci de bucătătie? De ce nu ies la soare ca ghiceii, ca să ne mândrim cu ei? Căci o patrie fără oligarhi e ca o zeamă fără pete de grăsime, a spus al vostru kuchenmaister, oligofrat, mogulizator, Ion Buraga
Banii vorbesc $ Banii se întâlnesc € Banii se înmulţesc
Jurnal de Chişinãu M
arţi,
16 martie 2010
Politică | 7
www.jurnal.md
Bogat şi sărac
cu Petru BOGATU
Capcanele democraţiei directe Deşi în editorialul anterior arătam că pare să fie răul cel mai mic, referendumul pentru adoptarea unei noi constituţii nu-i, totuşi, calea cea mare şi bătută a democraţiei. Din contra. Fascinant în aparenţă, drumul e lunecos, ghimpos şi extrem de primejdios.
Referendum, o formă de maximizare a conflictului Trezeşte nedumerire faptul că fruntaşii AIE pornesc de la premisa falsă a superiorităţii democraţiei directe. I-am auzit şi cu alte ocazii pe liderii Alianţei propunând soluţionarea prin referendum a celor mai controversate probleme. Cea a modului de votare a preşedintelui republicii, de exemplu, sau cea a denumirii limbii. Eroare. În realitate, referendumul este un instrument pe cât de periculos pentru o democraţie liberală, pe atât de irelevant din punct de vedere juridic. Nu-i nici pe de parte o posibilitate, după cum se iluzionează unii, prin care cetăţeanul le impune legislatorilor principiile sau convingerile sale, scrie filozoful Michael Oakeshott, ci este o „metodă de a genera o guvernare cu autoritatea nelimitată de a face alegeri după bunul plac – prin plebiscit omul de rând atinge eliberarea ultimă de povara individualităţii, i s-a transmis categoric ce să aleagă”. Deloc întâmplător, anume dictaturile caută să substituie alegerile parlamentare sau cele prezidenţiale prin referendum. Aşa a procedat, de exemplu, în Belarus, Aleksandr Lucaşenko pentru a-şi prelungi abuziv mandatul de şef al statului. A dat cu piciorul în democraţia reprezentativă şi a apelat în mod speculativ la consultarea directă a poporului. Şi Nursultan Nazarbaev, în Kazahstan, a recurs la un plebiscit pentru a se declara preşedinte pe viaţă. Democraţiile consolidate, dimpotrivă, sau exclud cu desăvârşire referendumul din procesul decizional, ca în Marea Britanie, bunăoară, sau îl elimină la nivel central, acceptându-l doar la cel regional, ca în SUA ori Germania. Şi nici nu-i de mirare. Aşa-zisa democraţie directă este o formulă de maximizare a conflictului, fiind o expresie strict mecanică a dominaţiei majorităţii prin excluderea totală a minorităţii. Negocierile, concesiile şi căile de mijloc sunt imposibile. Referendumul plasează electoratul pe două poziţii diametral opuse şi îl obligă, mai mult emoţional, să adere la o opinie extremă.
Democraţia reprezentativă e superioară celei directe Privită din acest unghi, democraţia reprezentativă este superioară celei directe. Nevoia de Parlament, de exemplu, derivă din diferenţa dintre cunoaştere şi opinie. Giovanni Sartori, un teoretician cunoscut al societăţilor pluraliste, arată că, prin democraţia directă, puterea nu face altceva decât să întindă populaţiei o momeală, făcând-o responsabilă de politici pentru care nu este competentă. Referendumul se face pe bază de opinie. Totodată, decizia se ia pe bază de cunoaştere. Iar electoratul, bineînţeles, nu are cum fi un expert capabil să optimizeze, de exemplu, funcţionarea instituţiilor statului. Mai ales în Republica Moldova, care deocamdată are o subcultură politică paternalistă ce tânjeşte în mare parte după un despotism desuet şi antidemocratic.
Impresiile şoferului ca factor decizional Până şi cetăţeanul informat nu poate fi considerat competent. Asta pentru că există o discrepanţă între informaţie şi cunoaştere. Sunt lucruri diferite. Expertul român Valentin Constantin numeşte modul în care este informat votantul „impresiile şoferului”. Conducătorul de vehicul uită repede informaţia pe care a auzit-o la radio şi reţine doar o evaluare sumară. Tot aşa şi votantul recepţionează doar amprenta unei judecăţi de valoare la care a participat prea puţin sau deloc. Exemplele din Olanda şi Franţa, unde a fost expus la referendum Tratatul constituţional al Uniunii Europene, sunt concludente. Foarte puţini îl citiseră. Câţi înţelegeau ce se întâmplă? Moldovenii ar putea vota la referendum, bunăoară, dacă li s-ar propune, reintroducerea pedepsei cu moartea. Dar cât de civilizată şi euroconformă ar fi această decizie? Acelaşi lucru îl putem spune şi despre votul asupra Constituţiei, denumirii limbii sau alegerii preşedintelui republicii. De unde şi concluziile că deciziile politice care reclamă profesionism, competenţă şi o expertiză serioasă trebuie să fie apanajul democraţiei reprezentative. Referendumul, desigur, este o sculă a democraţiei. Numai că nu-i nici performantă şi nici sigură.
Zece motive pentru referendumul constituţional PLEBISCIT // Hârtia de turnesol pentru opţiunile reale ale politicienilor, dar şi ale cetăţenilor din R. Moldova AIE a decis modificarea Constituţiei R. Moldova prin referendum, încercând astfel evitarea alegerilor anticipate. Decizia este esenţială nu doar din perspectivă juridică – noua Constituţie trebuie să intre în vigoare până la 16 iunie pentru a se respecta termenele legale –, ci pentru că poate deveni o hârtie de turnesol pentru opţiunile reale ale politicienilor, dar şi ale cetăţenilor din R. Moldova. Acesta este motivul pentru care argumentele în favoarea referendumului constituţional depăşesc aspectele strict tehnice. 1. Referendumul nu încalcă nicio normă europeană Decizia AIE este corectă şi firească, inclusiv din perspectiva relaţiilor RM cu instituţiile europene. Chiar dacă nu a existat de la început o bună gestionare a relaţiei cu Comisia de la Veneţia – „Ar fi trebuit să stabilim întâi de toate priorităţile noastre şi apoi să consultăm membrii acestei instituţii” (Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei) –, ulterior lucrurile au intrat pe un făgaş firesc. Actuala decizie a AIE nu ignoră nici Comisia, nici Consiliul Europei, al căror rol de certificare a euroconformităţii juridice a noului text rămâne în vigoare, după cum s-a exprimat prompt premierul Filat: „Toate acţiunile noastre vor avea loc doar cu suportul partenerilor externi”. 2. Modificarea Constituţiei este necesară Comisia pentru revizuirea Constituţiei, înfiinţată de preşedintele interimar Mihai Ghimpu, a pus deja pe masă o serie de neajunsuri de fond, structurale, care indică limpede ce trebuie schimbat (blocajul în ceea ce priveşte alegerea şefului statului este doar un aspect). Pentru nevoia revizuirii s-au pronunţat şi experţii Comisiei de la Veneţia. În plus, comentatorii de la Chişinău au demonstrat deja inadecvarea Constituţiei RM la provocările şi cerinţele integrării europene. 3. Constituţiile nu sunt „tablele lui Moise” Orice Constituţie este o creaţie umană, juridico-politică, deci perfectibilă, iar modificarea ei devine un exerciţiu democratic esenţial. Constituţiile nu sunt „texte sacre” – ele trebuie respectate, dar nu idolatrizate. Aşa cum acestea răspund unor necesităţi de moment, tot aşa trebuie modificate când contextul se schimbă (Constituţia SUA, de pildă, a fost amendată în ultimii 200 de ani de vreo 30 de ori). Ideea că nicio persoană, instituţie sau lege nu e deasupra scrutinului public este o idee crucială într-o democraţie şi trebuie acceptată senin de politicieni şi electorat. 4. Doar regimurile totalitare ignoră Constituţia Adecvarea dintre Constituţie şi realitate este esenţială în democraţie şi este irelevantă doar în regimurile totalitare, unde nimeni nu ţine seama de spiritul şi litera legii. Cine citeşte astăzi legislaţia statelor lagărului comunist – denumite „democraţii populare” – constată că principiile enunţate acolo, cu câteva excepţii, sunt perfect compatibile cu democraţia. Doar că nimeni nu se sinchisea de ele, pentru că esenţa totalitarismului comunist tocmai asta era: impunerea voinţei liderului sau a partidului, dincolo de lege şi spiritul ei. Este ceea ce un stat de drept, democratic, nu îşi poate permite în niciun fel. 5. ...iar majorităţile parlamentare o pot ignora Un alt caz în care această adecvare este ignorată e cel ilustrat de regimurile „democratice” în care s-a instaurat „verticala puterii” şi majoritatea funcţi-
onează implacabil în parlament. Nici aici guvernanţii nu sunt deranjaţi de eventuale contradicţii constituţionale sau inadecvate la realitate, pentru că au mecanisme juridice şi politice ca să le folosească în interesul propriu ori să le oculteze (cazul Rusiei). Aşa a funcţionat şi „regimul Voronin”. Dar la Chişinău nu mai vorbim nici despre dictatură, nici despre totalitarism sau „verticala puterii”. În aceste condiţii, confecţionarea unui cadru juridic apt să reflecteze şi să susţină noile (şi viitoarele) realităţi politice pluraliste ale unei societăţi cu aspiraţii europene este vitală. 6. Modificarea Constituţiei este o educaţie pentru democraţie Constituţia RM este, practic, o necunoscută pentru cetăţeni. Adoptată fără consultare populară în 1994, modificată în 2000 fără a se ţine seama de opinia majoritară a populaţiei, textul juridic esenţial al republicii nu a fost niciodată discutat şi asumat cu adevărat la nivel public. Modificarea Constituţiei ar putea deveni un prilej excelent pentru implicarea populaţiei (experţi, ONG-uri, presă, lideri politici) la o dezbatere deschisă şi care să reflecte, cu adevărat, starea democraţiei dintr-un stat aspirant la UE. Orice modificare constituţională implică participarea publică, ceea ce sporeşte disponibilitatea şi apetitul democratic al unei societăţi. 7. Responsabilitatea media şi constituirea spaţiului public Discutarea în parlament a fiecărui articol în parte trebuie reflectată just şi prompt de către presă, inclusiv sau mai ales când e vorba despre articolele controversate (denumirea limbii, alegerea preşedintelui, neutralitate etc.). Cetăţenii RM au acum posibilitatea să reflecteze la ele, iar reprezentanţii societăţii civile – să se exprime pe marginea lor. Presa este obligată să reflecte dezbaterea şi diversitatea opiniilor. Iar prin asta, va face un pas esenţial în configurarea acelui „spaţiu al dezbaterii publice” care lipseşte deocamdată în stânga Prutului.
8. Clarificarea opţiunilor membrilor AIE Elaborarea noii Constituţii este şi o şansă pentru clarificări în interiorul AIE. Va fi nevoie, fireşte, de unanimitate şi de atingerea unui numitor comun. Dar asta nu înseamnă că publicul din RM sau din afara ei nu trebuie să ştie, dincolo de orice speculaţie, cum se raportează partidele AIE, dar şi membrii partidelor AIE, la chestiunile deocamdată delicate şi care nu întrunesc consensul. 9. Clarificarea opţiunilor populaţiei Dar şi societatea basarabeană va avea un test important de trecut. Modul în care se va raporta societatea la noua Constituţie, mai ales la aspectele controversate, va fi semnificativ. Chiar decisiv. Au existat, desigur, dificultăţi în relaţia bilaterală Bucureşti–Chişinău. Multe dintre reproşurile basarabenilor faţă de funcţionarea instituţiilor de la Bucureşti sunt îndreptăţite, poate; şi viceversa. Dar o serie de probleme au fost şi sunt generate, dincolo de aspectele tehnice, de percepţii deformate şi prejudecăţi. Referendumul constituţional poate fi o şansă excelentă pentru a dovedi că multe dintre reticenţele care există pe malul drept faţă de ceea ce cred cu adevărat cetăţenii RM să fie spulberate. 10. Referendumul constituţional în sine nu creează precedent Ideea falsă lansată la Chişinău este că modificarea Constituţiei ar crea precedente periculoase în practica guvernamentală. Îngrijorarea este prost plasată. În primul rând, modificarea unei Constituţii prin referendum nu este un lucru ce contravine practicii democratice. În al doilea rând, orice modificare trebuie explicată şi justificată opiniei publice interne şi externe. Astăzi, este evident că legislaţia RM este inadecvată şi creează blocaje, de aceea, trebuie corectată. Dar, în lipsa unei asemenea justificări credibile, ideea că orice guvernare care ajunge la putere schimbă Constituţia, prin referendum, fără niciun motiv şi după bunul plac, sugerează că, pur şi simplu, cetăţenii RM ar fi „idioţi utili” care nu ştiu pe ce lume se află şi nu înţeleg nimic şi niciodată ceea ce li se întâmplă. Dan DUNGACIU Radio Vocea Basarabiei
Centrul pentru Jurnalism Independent, organizaţie neguvernamentală pentru sprijinirea jurnaliştilor şi a organizaţiilor mass-media, angajează
un coordonator de programe pentru administrarea proiectelor curente Criterii de selecţie: • Studii superioare; • Experienţă în coordonarea proiectelor/activităţilor (pregătire-organizare-evaluare); • Abilităţi excelente de scriere şi redactare a materialelor; • Abilităţi excelente de comunicare şi organizare; • Cunoaşterea calculatorului şi a programelor de bază; • Cunoaşterea limbilor română, engleză şi rusă.
un coordonator resurse tehnice Criterii de selecţie: • Studii superioare; • Cunoştinţe în calculatoare şi reţele; sisteme de operare; crearea şi lucrul cu bazele de date; reţeaua Internet; machetare publicaţii; Web-design; • Abilităţi de comunicare şi organizare; • Cunoaşterea limbilor română, engleză şi rusă. Persoanele interesate vor prezenta, până la 25 martie 2010, un Curriculum Vitae si o scrisoare de intenţie la sediul CJI: str. Şciusev 53, Chişinău, MD 2012, sau le vor trimite la e-mail: ngogu@ijc.md, fax (+373 22) 226681. Relaţii la tel. (+373 22) 234 236, 213652, 227539.
8 | Represii
www.jurnal.md
Jurnal de Chişinãu
Marţi, 16 martie 2010
Filoromânismul transnistrenilor – capăt de acuzare Teroarea Roşie // Trecerea clandestină a frontierei în Basarabia se plătea cu viaţa în perioada „raiului” comunist din RASSM În cele ce urmează, vom analiza unul din multiplele capete de acuzare, în baza căruia, doar în decursul unui singur an, în perioada aşa-zisei Marii Epurări, câteva sute de persoane nevinovate din RASSM au fost condamnate la moarte de troika specială. Este vorba de învinuirile cu privire la simpatiile manifestate faţă de România, aduse unor locuitori din această regiune de frontieră. Trecerea clandestină a frontierei în Basarabia, întreţinerea unei corespondenţe cu rudele apropiate, chiar şi cu cele de gradul I, aflate pe malul drept al bătrânului fluviu, erau acuzaţii la fel de grave, care făceau parte din acelaşi rechizitoriu de învinuiri absurde pentru care, în aşa-numita autonomie moldovenească, se plătea cu viaţa în perioada „raiului” comunist din anii 30 ai secolului XX. De regulă, învinuirile privind intenţia de a emigra în mod clandestin în România sau de proslăvire a modului de viaţă din respectiva ţară erau aduse locuitorilor din satele de pe malul Nistrului sau din vecinătatea sa imediată. Însă, uneori, aceleaşi învinuiri erau formulate şi la adresa unor persoane din localităţi mai îndepărtate de Nistru (Arhiva Ministerului Afacerilor Interne (AMAI), Fond 17, inv. 1, dosar 30, f. 6).
Împuşcat pentru că elogia modul de viaţă din România În cele ce urmează, vom analiza acest fenomen sumbru doar în baza unui singur proces-verbal al troicii speciale din RASSM, cu nr.12, din 25 octombrie 1937. În baza acestuia, au fost condamnate la moarte 65 de persoane, o bună parte dintre acestea fiind învinuite de filoromânism (AMAI, Fond 17, inv. 1, dosar 15, f. 1–32). Cazul lui Efim Vozian din satul Hlinoaia, r-nul Slobozia, este unul edificator. El a fost condamnat la moarte prin împuşcare doar pentru faptul că elogia modul de viaţă din România, manifestând dorinţa de a emigra în această ţară şi regretând revenirea sa în URSS, după ce, în 1933, trecuse în mod clandestin în Basarabia. Întrucât, aşa cum reiese şi din succintul rechizitoriu, inserat în procesul verbal nr. 12 al şedinţei troicii speciale din 25 octombrie 1937, el îşi ispăşise deja pedeapsa pentru trecerea clandestină în Basarabia, suportând pentru aceasta trei ani de exil; în 1937 este condamnat pentru a doua oară pentru aceeaşi crimă, de data aceasta – la moarte. Este adevărat că, în afară de acest capăt „de acuzare” – „de transfug în România” –, lui i se mai incrimina „promovarea agitaţiei contrarevoluţionare şi a unei activităţi contrarevoluţionare la sat” (Ibidem, f. 2). Unui alt locuitor al aceluiaşi sat Hlinoaia, Tudoraşcu Fedot, condamnat şi el la moarte, pe lângă alte multiple capete de acuzare, i se incrimina şi faptul că „elogiase viaţa din România” (Ibidem, f. 4). Aceeaşi învinuire i se aducea unui alt locuitor al satului Hlinoaia, Maksim Milentiev, ce întreţinea relaţii strânse cu fratele său Afanasie, stabilit în Basarabia, care „de două ori fugise în România” (Ibidem, f. 5). Lui Pavel Turuta din satul Corotna şi lui Ignatie Beşleagă din satul Slobozia, r-nul Slobozia, li se incrimina, pe lângă alte acuzaţii şi „elogierea modului de viaţă din România”(Ibidem, f. 5-6). Un alt condamnat la moarte, Fiodor Efremov, din s. Cioburciu, r-nul Slobozia, care, anterior,
Paradă militară la Moscova
se alesese cu o condamnare „blândă” (câţiva ani de lagăre) pentru tentativa de a trece în mod ilegal în România, acum, pentru acelaşi capăt de acuzare, dar şi pentru alte câteva, la fel de absurde, a fost condamnat la moarte (Ibidem, f. 8). Bovari Mitrofan, originar din satul Delacău, r-nul Grigoriopol, condamnat şi el la moarte, era, de asemenea învinuit că, în 1935, se pregătea intens să treacă în Basarabia. Un caz aparte a fost şi acela al lui Petru Cravcenco, originar din satul Chiţcani, Basarabia, care, în 1920, a trecut din România în Rusia Sovietică, fiind angajat în funcţia de şef de post de grăniceri, pe care a exercitat-o până în 1923. În 1921, fratele acestuia a trecut din România în stânga Nistrului, fiind angajat în cadrul armatei roşii, însă, peste un an, a dezertat din armată, refugiindu-se din nou în România. Petru Cravcenco a încercat şi el să emigreze, în mod legal, în România în 1932, dar, se pare, fără succes. Pentru a-şi vedea realizată intenţia, în 1936, a efectuat o călătorie la Moscova, obţinând o audienţă la consulul român cu scopul de a obţine o viză de intrare în România (Ibidem, f. 9). În şedinţa troicii speciale, care i-a decis destinul, toate aceste capete de acuzare au jucat un rol decisiv pentru formularea verdictului de a-l trimite la moarte.
Corespondenţa cu rudele din România – o crimă gravă Până şi întreţinerea unei corespondenţe banale cu rudele din Basarabia (România) era considerată o crimă gravă care putea să marcheze destinul inculpatului. Astfel, Filip Dicusară, originar din satul Doroţcaia, r-nul Grigoriopol, era acuzat că întreţinea o corespondenţă cu nepotul său, Isidor Dicusară, care locuia în Basarabia (Ibidem, f. 14). Verdictul final al troicii a fost unul uşor de intuit – „să fie împuşcat”. Învinuiri de întreţinere a unei corespondenţe cu fratele, care fugise în România, în 1932, i-au fost aduse şi lui Filimon Ţurcanu din satul Goian, r-nul Dubăsari, care a plătit cu viaţa pentru
atare „crimă” (Ibidem). Lui Afanasie Rogut, originar din s. Harmaţcoe, r-nul Dubăsari, condamnat la moarte pentru că era fiu de „culac” şi pentru furt, i se mai incrimina infracţiunea că, în 1918–1919, împreună cu Palii şi Tanasiev, oferea servicii de trecere pe malul drept al Nistrului, menţinând, de asemenea, „legături cu spioni” ale căror apartenenţă nu este specificată, dar care, ar trebui să înţelegem, erau spioni români (Ibidem, f. 16).
Autorităţile române au acordat sprijin refugiaţilor din RASSM Prin contrast, atitudinea autorităţilor române, ale basarabenilor faţă de transnistrenii evadaţi din infernul comunist, în perioada Marii Foamete din anii 1932–1933, era una civilizată şi plină de compasiune umană. La Chişinău a fost instituit un comitet central pentru refugiaţi care se preocupa de soarta miilor de persoane care s-au salvat cu fuga în Basarabia. Biserica Ortodoxă Română a manifestat, de asemenea, o grijă sinceră, părintească, substituindu-le copiilor năpăstuiţi, refugiaţi în dreapta Nistrului, dragostea părintească. Un caz edificator în acest sens este şi cel al grupului format din 13 copii minori, cu vârste între 11 şi 17 ani, refugiaţi din RASSM, în martie 1932. Majoritatea părinţilor acestor copii au căzut victime represiunilor staliniste, fiind deportaţi în Siberia. Acest lucru reiese şi din scrisoarea adresată de maica stareţă a mănăstirii Călărăşeuca, Alexandra, episcopului Visarion Puiu, întâistătătorul episcopiei Hotinului. La mănăstirea Călărăşeuca au fost adăpostite cinci fetiţe din cei 13 copii minori care se refugiaseră în Basarabia. În misiva sa adresată înaltului prelat român, stareţa Alexandra reproduce drama acestor copii, pe care o aflase din cele relatate de cele cinci copile (am păstrat ortografia documentului): „[…]Cauza pentru care le-a determinat să treacă la noi în ţară este neagra mizerie ce o îndurau de la bolşevici. Pe părinţii lor
i-a trimis în Siberia. Gospodăriile lor sunt risipite, luând tot ce a fost ale lor la comună de soveti. Ne mai având bietele copile cu ce îşi ţine zilele, rămânând numai cu cei patru pereţi ai casei. Cu toate acestea, erau obligate se meargă la şcoală toţi copiii care rămâneau fără părinţi. În caz că nu frecventau şcoala, erau puşi la o amendă de cincizeci de ruble pe lună. Dacă nu puteau plăti amenda, erau puse la închisoare sau să scoată piatră cu un druc de fier. La şcoală, ele erau învăţate să nu-şi facă cruce, să nu umble la biserică, să nu asculte de părinţi ce li vor învăţa.[…]”. Grija deosebită pentru aceşti copii, manifestată de episcopul Visarion Puiu, se face remarcată şi din următorul episod: preotul Dimitrie Buiuc din parohia Arioneşti, cercul 2, jud. Soroca, îi solicită episcopului Visarion permisiunea ca Maria Pavlov, de 14 ani, una dintre cele cinci refugiate, adăpostite de mănăstirea Călărăşeuca, să fie angajată în familia sa în calitate de servitoare „pentru îngrijirea copiilor”. În schimb, preotul D. Buiuc asigura că, „pentru serviciul ce dânsa îl va face, va fi înzestrată de noi cu zestrea de casă, 1 ha de pământ lucrător, o juncă, doi juncani, iar în tot timpul slujbei va avea îmbrăcămintea trebuincioasă”. Maria Pavlov urma să intre în posesia tuturor acestor bunuri la atingerea majoratului de 19 ani. Verdictul episcopului Visarion Puiu a fost unul negativ. Pe demersul preotului D. Buiuc, înaltul prelat român a scris cu propria mână: „Nu se aprobă”. În acelaşi timp, el a dispus să i se scrie cuvioasei maice stareţe a mănăstirii Călărăşeuca următoarele: „Comunicaţi preotului Dimitrie Buiuc din parohia Arioneşti (Soroca) că nu i se poate aproba cererea, întrucât episcopia nu înţelege să dea aceste fete de sub ocrotirea bisericii ca servitoare aşa cum cere numitul părinte. Se pot da aceste fete numai în condiţiuni de a fi tratate ca înfiate, a fi bine crescute şi înzestrate, pentru a deveni la timp bune gospodine”. Ion VARTA, dr. în istorie, membru al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar
Jurnal de Chişinãu M
arţi,
16 martie 2010
www.jurnal.md
Observator | 9
Manifest pentru o nouă stângă REFORMĂ // Pentru a se moderniza, R. Moldova are imperioasă nevoie de partide de stânga de o nouă factură În Occident, ideile de stânga sunt considerate progresiste. Înarmaţi cu aceste idei, intelectualii au luptat şi luptă contra războiului, a inegalităţilor, a injustiţiei din societate. Aceste idei au permis lumii occidentale să elimine exploatarea colonială, practicile şi atitudinile rasiste, să mărească accesul la studii şi ascensiunea socială a celor născuţi în condiţii defavorizate etc.
Lilian Negură Astfel, ideile de stânga au fost cele care au permis progresul, transformând lumea occidentală în societatea pe care noi o cunoaştem astăzi şi spre care noi tindem.
Stânga şi dezvoltarea occidentală Occidentul a devenit atrăgător nu doar pentru faptul că este bogat, ci pentru că permite accesul pentru toată lumea în mod egal la aceste resurse. Astfel, Brazilia, deşi este şi ea o ţară bogată, nu este la fel de atrăgătoare şi nici nu serveşte ca model de dezvoltare pentru alte ţări, pentru că inegalităţile sociale sunt acolo extrem de mari. Nu atât numărul de bogaţi şi mărimea bogăţiei lor este indicatorul dezvoltării unei ţări, cât proporţia de oameni care fac parte din clasa mijlocie, gradul de dezvoltare a infrastructurii
publice, nivelul de alfabetizare, accesul generalizat la învăţământ şi sănătate etc. Toate aceste realizări ale societăţilor occidentale au fost posibile datorită mişcărilor de stânga din ultimul secol. Din aceste considerente, societatea moldovenească, dacă vrea să se apropie de lumea dezvoltată, are nevoie nu numai de ideologii şi practici de guvernare liberale, de dreapta, ci şi de idei de stânga şi de partide care să pună în aplicare aceste idei ce combat inegalităţile şi promovează valorile solidarităţii umane.
Stânga de sorginte sovietică din R. Moldova În R. Moldova, stânga politică este însă monopolizată de partide care, într-un fel sau altul, au relaţii strânse cu trecutul totalitar sovietic. Dacă unele din ele îşi afişează
această filiaţie direct, printr-un discurs explicit nostalgic şi referinţa la simbolurile din perioada comunistă, altele, deşi cu pretenţie de partide de stânga europene şi moderne, sunt constituite de reprezentanţii vechii nomencalturi (înalţi funcţionari de partid sau din comsomol din perioada sovietică) şi nu ratează ocazia ca atunci când au şansa prin acţiunile lor să obstrucţioneze orice tentativă de rupere reală de trecutul sovietic. De la apariţia R. Moldova ca stat, partidele de stânga au mobilizat opinia publică în jurul unor mituri produse de regimul sovietic pentru a putea menţine cât mai mult la putere reprezentanţii acelui regim. Aceste partide au ştiut astfel să speculeze la fiecare ciclu electoral câteva subiecte care ating sensibilitaţi populare cultivate decenii la rând de puterea sovietică: neadmitearea unirii cu România, apropierea de Rusia, protejarea minorităţii ruse, reabilitarea trecutului sovietic. Toate aceste mize electorale ale politicienilor de stânga din R. Moldova sunt foarte departe de ideea de progres şi valorile social-democrate. Din aceste considerente, stânga în R. Moldova nu este asociată unei mişcări politice progresiste. Din contra, în condiţiile R. Moldova, stânga este de fapt conservatoare, deoarece îşi propune să conserveze o realitate socială caducă şi retrogadă. Eu consider că, pentru a se moderniza, R. Moldova are impe-
rioasă nevoie de partide de stânga de o nouă factură. Aceste partide trebuie să promoveze interesele celor dezavantajaţi de noile realităţi economice şi sociale. Acest lucru trebuie făcut însă nu din perspectiva sovietică a menţinerii unei mentalităţi de asistaţi sociali pentru păturile dezavantajate, ci promovarea unor politici care să le redea acestor oameni demnitatea şi puterea de a acţiona, încrederea că pot să-şi ia singuri soarta în mâinile lor. Partidele acestea trebuie să fie alimentate de ideile critice ale intelectualilor moldoveni, care să re-inventeze această doctrină în contextul specific al RM.
Noua stângă – şansa partidelor extraparlamentare de vocaţie progresistă Stânga adevărată nu este preocupată de reabilitarea miturilor şi simbolurilor totalitare, ci de sărăcia care macină societatea pe fundalul îmbogăţirii amorale a oligarhilor comunişti şi necomunişti, dificultatea copiilor de la ţară să facă studii universitare pe fonul multiplicării şcolilor private elitiste, distrugerea spitalelor de stat pe fundalul imoralităţii unui sistem de sănătate inegalitar, dispariţia culturilor minoritare, cum ar fi cea găgăuză sau ţigănească, bulgară sau ucraineană, pe fonul revendicărilor ipocrite ale minorităţii ruse privilegiate
etc. Distanțându-se de trecutul comunist şi oamenii care l-au reprezentat, „noua stângă” trebuie în acelaşi timp să evită reproducerea papagalicească a discursului stângii occidentale, lipsită de multe ori de relevanţă în context est-european, şi să atace inegalităţile reale cu care se confruntă oamenii sărăciţi ai acestei țări. În aceste condiţii, partidele extraparlamentare cu mesaj progresist ar câştiga dacă s-ar situa acolo unde există o cerere politică reală, pe stânga eşicherului politic. Fiind aproape de oamenii simpli, cunoscând bine realităţile cu care se confruntă, ei se bulucesc cu toate acestea acolo unde nu mai este loc, pe dreapta liberală. Dacă partidele extraparlamentare care nu se revendică din moştenirea sovietică vor să preia vreodată puterea, ele trebuie să treacă de partea celor care suferă din cauza inegalităţilor sociale şi să le apere drepturile şi accesul lor la resurse. Liberalii aduc eficienţă şi bogăţie, dar nu se pricep în a crea o societate egalitară. R. Moldova, pentru a se moderniza, are însă nevoie de partide de stânga moderne care să aducă un nou mesaj pe piaţa ideilor politice. Politicienii care vor şti să intuiască această tendinţă a ieşirii din perioada postcomunistă şi vor intra mai devreme pe acest segment de discurs politic vor putea ocupa mai uşor locul gol creat de dispariţia inevitabilă a pseudostângii conservatoare de tradiţie sovietică.
Eurovision 2010 - un show inedit cu o audienţă record 450.000 de telespectatori au vizionat Finala Naţională Eurovision 2010. Voturile au fost acordate şi publicul a luat decizia. Câştigătorul “O Melodie pentru Europa” care va reprezenta Moldova la Oslo este Sun Stroke Project & Olia Tira! „Am avut parte de o audienţă foarte bună. Ne-am bucurat de rezultate impunătoare. Şi numărul celor care şi-au votat concurenţii este de trei ori mai are în acest an”, a declarat Vitalie Cojocaru, directorul Comitetului de Organizare Eurovision în R. Moldova. Anul acesta, cu ajutorul companiei Orange, s-a organizat cel mai spectaculos show al Eurovisionului. „Am lucrat foarte mult la acest concurs. Cred că anul acesta o să avem şi rezultate frumoase”, spune Jerome Poulain, director de vinzari, marketing si comunicare al companiei Orange. Căştigătorii au rămas frapaţi şi încântaţi când juriul şi-a anunţat decizia oferindu-le 12 puncte. De asemenea, au fost desemnaţi favoriţii telespectarorilor punctaj maximal. Finala Naţională Eurovision Song Contest a fost unul din cele mai incendiare show-uri televizate realizate în Moldova până în prezent. Olia Tira este mulţumită de
show-ul concursului. Interpreta este de părerea ca organizarea a fost la nivelul cel mai mare. „Sunetul a fost foarte bun. Este o plăcere să lucrezi cu aşa echipă. Totul a fost foarte bine. A fost la un nivel foarte înalt şi sunt sigură că la anul va fi mult mai bine”, conchide Olia Tira. Zilele acestea, Comitetul de Organizare a Eurovision va stabili unele planuri de acţiuni pentru reprezentanţii care vor reprezenta Moldova la Oslo. În planurile de acţiuni se vor stabili şi ţările în care urmează să aibă loc concertele de promovare a piesei. „În acest an ne vom ocupa mai mult de promovarea piesei şi a filmuleţului. Nu vom face un videoclip, dar o filmare calitativă. Se spune videoclip tehnic. La filmări vor fi invitaţi şi jurnaliştii ca să vadă cum este turnat un film”, mai spune Vitalie Cojocaru. Dacă anii precedenţi au mai existat careva obiecţii, anul acesta toţi au mulţumit organizatorilor pentru condiţiile de înaltă calita-
te create pentru prezentarea pieselor, ceea ce a sporit nemijlocit şi calitatea melodiilor interpretate. Este pentru prima dată în Republica Moldova când se organizează un show televizat de o asemenea amploare şi calitate. Aceasta a fost posibilă graţie parteneriatului TRM şi Orange Moldova cu producători
din România, care au reuşit să impresioneze publicul moldovean prin aranjamentul excepţional al scenei, calitatea înaltă a sunetului, diversitatea şi mobilitatea luminilor şi însăşi ideea de realizare a proiectului. Care a fost suma investită în show-ul inedit din acest an, în semifinalele şi finala Eurovision, or-
ganizatorii o vor face publică puţin mai târziu. Cert este că invetiţiile au fost mult mai mari ca în anii precedenţi. Ba mai mult, organizatorii sunt mândri de faptul că show-ul din Moldova a fost mult mai bun ca cel din România. L.N.
10 | Privirea
www.jurnal.md
Jurnal de Chişinãu
Marţi, 16 martie 2010
Poduri de artă În Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului din Bucureşti a fost vernisată recent expoziţia de artă plastică „Spectacolul metafizic al culorilor” a cunoscutului pictor de la Chişinău Cezar SECRIERU. Organizată de Camera Deputaţilor, expoziţia a constituit un nou moment de întărire a dialogului valorilor care înfrăţesc şi unesc Republica Moldova şi România printr-un singur limbaj: cel al ARTEI. Fiind sigur că arta este un metasistem deschis care duce la aprecierea valorilor, pictorul moldovean reciteşte operele / textele / capitolele / autorilor din care se inspiră: Brâncuşi, Mozart, Bach, Eminescu, Cioran, Van Gogh, Monet, Rimbaud, Baudelaire, Proust, Heidegger, Goethe, Nichita Stănescu, Vieru. Dialogul intercultural îi înlesneşte artistului o extensie a orizontului de expresie şi a codului metaforic. Născut la Fălticeni, în 1962, Cezar Secrieru este românul cu un parcurs existenţial distinct. Artistul a părăsit România pentru a studia la Chişinău artele plastice la Universitatea Pedagogică de Stat
„Ion Creangă”, la clasa prof. Ion Morărescu, unde a şi rămas în continuare. În prezent, în calitate de consilier artistic al Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, contribuie activ la unitatea spaţiului românesc. Cezar Secrieru a reprezentat, prin convingătoare expoziţii personale, Republica Moldova în instituţii europene importante precum: Consiliul Europei (Strasbourg), ONU (Geneva), Organizaţia Internaţională a Telecomunicaţiilor (Geneva), întorcându-se constant în România la marcarea unor evenimente culturale de seamă de Academia Română, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Biblioteca „I.G. Sbiera” din Suceava. Promotor al artei militante, în suita eforturilor complexe de deschidere a Republicii Moldova către Europa, Cezar Secrieru face parte, indiscutabil, din cei care contribuie la memoria comună (pe care o producem împreună), iar conexiunile artei politicului cu politicile artei se convertesc în tot atâtea spaţii de armonizare şi comunicare, veritabile punţi de apropiere. Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu
Mihai Ţăruş la Cannes
„7 Aprilie ne-a arătat că o schimbare e posibilă” Interviu cu pictorul Mihai Ţăruş
Pictorul Mihai Ţăruş a obţinut Medalia de Aur la Salonul de Pictură de la Cannes, distincţia fiindu-i oferită pentru patru lucrări: „Tescani, vedere de sus”, „Vegetale”, „Maci” şi „Muzica, clasic-popular”. Artistul are două ateliere, unul în Chişinău, oraşul său natal, şi unul la Sankt Petersburg. Pictorul obişnuieşte să-şi petreacă iernile în oraşul de pe Neva, iar înainte de sosirea primăverii revine în Chişinău.
Cezar Secrieru, Irişi
Carte la pachet
cu Emilian Galaicu-Păun Două Booker Prize, un Premiu Nobel pentru Literatură (2003) şi recunoaşterea pe plan mondial drept „poate cel mai mare scriitor de limbă engleză în viaţă” (Sunday Times) nu sunt de ajuns pentru John Maxwell Coetzee ca să nuşi pună în discuţie nu statutul, ci condiţia însăşi de om al scrisului, într-un roman-eseu intitulat, Jurnalul unui an prost, Humanitas, 2009. Mai mult decât o scriere autobiografică, „romanul lui J.M. Coetzee poate părea o proiecţie a propriei ceremonii funerare, însă una de o mare generozitate” (The New York Times), astfel încât tot ce spune şi scrie „Senor C”, alter egoul autorului, capătă valoare de testament. Polifonic – paginile se compun din trei paliere: cel de sus conţi-
Mihai Ţăruş a participat anul trecut la Saloanele Moldovei, Bienala de pictură din Chişinău, Bienala de pictură de la Minsk, la Art-Manej din Moscova, la Manej din Sankt Petersburg, precum şi la expoziţia „Pros-
J.M. COETZEE, Jurnalul unui an prost
nând eseuri pe diverse teme de actualitate ale scriitorului de renume mondial solicitat să se dea cu părerea pentru o ediţie germană, cel de mijloc redând gândurile acestuia în viaţa de zi cu zi după ce o angajează pe Anya pe post de secretară şi cel de jos surprinzând reacţiile tinerei femei faţă de „Senor C”, dar şi faţă de actualul ei partener, Alan, ce-i pune gând rău bătrânului –, romanul are ceva din complexitatea unei piramide egiptene ce închide o lume întreagă într-o impecabilă construcţie geometrică. Dactilografiindu-i opiniile înregistrate pe banda magnetică, Anya se lasă prinsă de acestea. Iar atunci când nu li se împotriveşte, la rându-i încearcă să-l influenţeze: „Să ne facem frumoasă pentru
Senor C., îmi spuneam când mă pregăteam să vin în vizită dimineaţa – pentru Senor C”. Cât despre eseurile bătrânului, nu există afirmaţie pe care să nu vrei s-o combaţi, şi tocmai asta face farmecul cărţii. De exemplu: „Ce stricăciune trebuie să provoace sufletului vocea militară, asimilarea ei cu propria voce! (…) În mare parte, urâţenia limbii pe care o auzi vorbită pe străzile Americii vine din ostilitatea faţă de cântec, din reprimarea impulsului de a cânta, din limitarea sufletului. În schimb, în educaţia tinerilor din America, se inculcă formule de vorbire mecanică, militare”. Nu atât o lectură, cât o încântare, Jurnalul unui an prost! Pentru Radio Europa Liberă
to beloe”, organizată de Muzeul Avangardei Ruse din Sankt Petersburg. În prezent, continuă să lucreze la seriile „Maşinăria Vivaldi”, „La Cote d-Azur”, „Cannes-parfumes” sau „Ecrane marine”. — Stimate Mihai Ţăruş, ai revenit la Chişinău înaintea păsărilor migratoare. Cântecul păsărilor de aici diferă de cel al păsărilor nordice?
Sigur! Natura în Chişinău e cu totul diferită de cea din Sankt Petersburg. Aici soarele e mult mai generos, iar vântul nu e rece ca gheaţa. — Ce lucrări ai acum pe şevalet?
Deocamdată, lucrările sunt doar în imaginaţia mea. Ceea ce am în imaginaţie e în discordanţă cu primăvara de afară, de aceea încă nu mă pot apuca de lucru, mai stau la îndoială. — Unde păstrezi Medalia de Aur pe care ai câştigat-o la Salonul de la Cannes? Conţine şi aur adevărat?
Medalia e în sertar. Cred că nu conţine aur. Dar e galbenă şi probalil... e suflată cu praf de aur. — Ce înseamnă pentru tine seria de picturi „Maşinăria Vivaldi”? Cât de importantă e muzica în viaţa ta?
mare şi vara asta. Sunt invitat din nou la Cannes pentru luna iunie, dar o călătorie în Franţa, totuşi, e scumpă. Ca să pot lucra la „Ecrane marine”, ar trebui să am o deschidere pentru mare, una reală sau inventată. Am avut norocul să văd mai multe mări: la Marea Nordului am fost într-o iarnă şi mi s-a părut că mă aflu într-un horn cu fum; Marea Neagră e splendidă, schimbătoare, multicoloră; Marea Mediterană e absolut azurie; Oceanul Atlantic are fluxuri şi refluxuri enorme. E bine să trăieşti în preajma mării. — Cum, în viziunea ta, ar trebui să se schimbe Chişinăul?
E foarte necesar să se repare străzile. Asfaltul e numai gropi. Nici nu te poţi plimba liniştit prin Chişinău; trebuie să fii mereu atent la gropi. — În presa din Sankt Petersburg se scrie ceva despre R. Moldova?
Nu prea citesc presa din Sankt Petersburg. Ma gândesc că trebuie să evit socialul pentru a avea o stare lăuntrică favorabilă picturii. Mama mă întreabă dacă postul de televiziune Moldova 1 poate fi văzut la Petersburg. Eu zic că nu, apoi îi spun că la Petersburg poate fi privit JurnalTV. — Ce semnificaţie are pentru tine 7 Aprilie?
Am început ciclul „Maşinăria Vivaldi” vara trecută. Denumirea mi-a părut bună pentru a picta şi structura muzica. L-am ales pe Vivaldi, deoarece muzica lui e extraordinară. Pentru mine, muzica e ceva de ordin individual, sentimental, trebuie să o simt ca să pot crea.
E o cotitură. Evenimentul a redirecţionat pozitiv viaţa politică. Ne-am convins că o schimbare e posibilă. Acum e important să păşim corect în viitor.
„La Sankt Petersburg poate fi privit Jurnal TV”
Nu neapărat. O expoziţie e rezultatul unui proces de creaţie, nu un scop în sine.
— Vei continua seria „Ecrane marine”? Câte mări ai văzut? Ce mare o să vezi la vară?
Nu ştiu precis dacă voi ajunge la
— Te pregăteşti de o nouă expoziţie?
— Mulţumesc pentru conversaţie! Interviu realizat de Irina Nechit
Jurnal de Chişinãu M
arţi,
16 martie 2010
Sport | 11
www.jurnal.md
Căluţii norocoşi Ferrari, echipa căluţului cabrat, a început tare: victorie pentru Alonso şi locul doi pentru Massa. Lui Vettel i-a cedat maşina, deşi condusese aproape trei sferturi din cursă. Sakhir, Bahrain. Prima cursă din 2010. Prima cursă pentru Schumacher după ce renunţase la F1 acum trei ani. Prima cursă pentru Massa după teribilul accident de la Budapesta din vară, atunci casca de protecţie i-a salvat viaţa. Prima cursă pentru Alonso la Ferrari şi a lui Button, actualul campion mondial, la McLaren. Prima cursă fără Raikkonen, plecat în WRC. Şi pentru Hamilton a însemnat ceva Sakhirul. Prima cursă de când s-a împăcat cu Nicole Scherzinger, fata de la Pussycat Dolls! N-am spus nimic de Vettel, germanul considerat urmaşul lui Schumi. Puştiul de 23 de ani de la Red Bull a mers foarte bine în calificări şi a obţinut pole-position.
Schumacher pe 6 Vetttel a condus aproape trei sferturi din cursă şi, probabil, ar fi câştigat MP al Bahrainului dacă nu avea o problemă tehnică. În turul 34, monopostul său a început să dea rateuri şi, implicit, a început să piardă teren. În spate său, „vulpoiul” Alonso a profitat imediat. Aşa a făcut şi Massa, iar Vettel a ajuns pe trei. Germanul a luat legătura cu echipa sa tehnică, cerând ajutor. A primit răspuns negativ, iar lui Vettel nu i-a rămas decât să-şi păstreze poziţia. A cedat şi ultimul loc al podiumului în faţa lui Hamilton. A terminat însă pe 4, înaintea celor doi piloţi ai lui Mercedes GP: Rosberg şi Schumacher. Locul 6 este mulţumitor pentru Schumi. Septuplul campion mondial declarase după calificări că încă se simte ruginit, iar maşina mai are nevoie de mici reglaje. Înseamnă că rezultatul este bun. Victorie mare, dar şi norocoasă pentru Ferrari! Alonso şi Massa pe primele locuri, cu Fernando numărul 1 şi Felipe mâna dreaptă.
Balint: Internaţionalii moldoveni să vină când îi chem, nu doar la meciul cu Olanda Selecţionerul Gabi Balint recunoaşte că încă nu cunoaşte potenţialul echipei sale. Şi doreşte cât mai multe meciuri înainte de începutul preliminariilor Campionatului European din 2012. Astfel, la finele lunii mai 2010, naţionala Moldovei va participa la un cantonament în Austria, unde va întâlni într-un meci amical Azerbaidjanul. „Nu pot să promit că o să obţinem locul doi în grupă, loc de baraj la turneul final, dar dorim să câştigăm fiecare
meci. Pentru aceasta, am nevoie să îi văd la treabă pe toţi internaţionalii moldoveni”, a spus Balint pentru Jurnal TV. „Despre mulţi internaţionali moldoveni am auzit doar lucruri frumoase, dar trebuie să îi văd la treabă. O să convoc cel puţin 22 de jucători pen-
tru acest cantonament din Austria”, a spus Balint pentru Jurnal TV. Selecţionerul este dispus să lase de la el şi să le mai ofere o şansă jucătorilor care l-au refuzat în meciul amical cu Kazahstan. „Noi nu avem atât de mulţi jucători ca să ne putem permite să îi lăsăm în afara echipei naţionale. Eu îi înţeleg pe jucătorii care evoluează în Rusia ce refuză echipa naţională. Unii dintre
aceştia mi-au spus că trebuie să plece cu tot cu geamantane dacă acceptă să vină şi să joace pentru Moldova. Ei au familii şi trebuie să îşi câştige existenţa. Totuşi, nu accept ca unii dintre ei vor să vină atunci când jucăm cu Olanda, iar când cu San Marino – nu. Pentru mine orice meci e important şi trebuie să ne clarificăm ce îşi doresc ei pe viitor”, a spus selecţionerul. (V.H.)
Joi, testul pilulei pentru Mutu!
Hat-trick de senzaţie al lui Messi contra Valenciei Barcelona le-a dat încă o dată peste nas celor care afirmau că strălucirea celei mai bune echipe din lume începe să se prăfuiască încet, dar sigur. Catalanii şi-au vindecat rănile după egalul ruşinos cu Almeria, din etapa trecută, şi au ascuţit armele pentru derbyul cu Valencia. Jucătorii lui Guardiola erau conştienţi că rivala din Madrid abia aşteaptă un nou pas greşit şi au intrat în teren decişi să rămână în coasta „galacticilor”. Totuşi, prima repriză a fost destul de slabă pentru campioana Spaniei. Primul gol a venit abia în partea a doua. Autorul? Cine altul decât Messi, cel mai bun jucător din lume, la o fază la care fundaşii Valenciei i-au servit drept jaloane. Tot el a făcut 2-0, în minutul 81, completându-şi recitalul un minut mai târziu. Scor final: Barcelona–Valencia 3–0. Messi a tranşant şi duelul cu David Villa în clasamentul golgheterilor. Argentinianul a trecut pe primul loc, cu 22 de reuşite, faţă de cele 17 goluri înscrise de vedeta Valenciei.
Doi specialişti vor încerca să îi convingă joi pe judecătorii „cazului Mutu” că românul (foto) a fost victima mafiei medicamentelor. El nu a ştiut că pastilele pe care le lua conţineau sibutramină. „Cazul Mutu” continuă să preocupe presa italiană, în special pe cea din regiunea Toscana. Suporterii rămân în aşteptarea verdictului CONI, dar majoritatea sunt foarte supăraţi pe greşeala comisă de „Il Fenomeno” şi cer ca românul să-şi facă bagajele la vară. Desigur, unii suporteri se află de partea lui Adrian, dar numărul lor este mai mic decât al contestatarilor. Însă, cu siguranţă, acesta e ultimul lucru care îl interesează acum pe Mutu. Reacţia fani-
lor nu poate influenţa în niciun fel sentinţa Comitetului Olimpic Italian. Peste o săptămână se va decide dacă e sau nu recidivist Avocaţii lui Mutu au apelat la serviciile a doi reputaţi specialişti: unul în farma-
cologie (profesorul Mugelli) şi unul în chimie (doctorul Pieraccini). Aceştia au misiunea ca, prin depoziţiile lor, să încerce să îi convingă pe magistraţi de faptul că românul nu a avut nici cea mai mică intenţie de dopaj şi că, la fel de bine cum a nimerit
lotul de pastile falsificate din China, putea avea şansa de a da peste o cutie cu capsule care nu conţin sibutramină. Cu alte cuvinte, a fost şi greşeală de necomunicare, dar şi neşansă, pentru că nu există absolut niciun element distinctiv care să diferenţieze cele două loturi, bun şi fals. Pentru aceasta au fost aduse drept probe mai multe cutii din România, atât fără substanţa incriminată, cât şi cele conţinând sibutramină. Acest prim „meci” important cu magistratura CONI va avea loc joi, pentru ca la începutul săptămânii viitoare să se dea o nouă decizie, foarte importantă până la stabilirea pedepsei finale, dacă în judecarea cazului se va lua în consideraţie poziţia de recidivist sau episodul Chelsea va fi „uitat”.
12 | Vedete
www.jurnal.md
Jurnal de Chişinãu
Marţi, 16 martie 2010
„N-am timp de pierdut cu aberaţii” SCANDAL // Preşedintele Franţei, Sarkozy, dezminte speculaţiile privind cuplul prezidenţial
Rudele celebre de la Bucureşti ale lui Dan Bălan Verişorul său a compus melodii pentru formaţia „Mondial” Dan Bălan are suficiente motive să fie mândru de familia din care se trage. Unchiul său, refugiat în 1941 la Bucureşti, dar şi verişorii de gradul doi sunt persoane care au un cuvânt greu de spus în muzică. Puţină lume ştie că unul dintre membrii formaţiei „Mondial”, care a cucerit Chişinăul, în 1969, de nu putuseră să îi despartă atunci nici miliţienii şi nici securitatea, este Romeo Vanica (65 de ani), verişorul lui Dan Bălan, compozitorul care a creat pentru formaţia „Mondial” mai multe hituri pe versurile lui Eminescu, Minulescu, Topârceanu, precum „Atât de fragedă”, „Romanţă fără ecou”, „Iubire bibelou de porţelan”, „De va veni la tine vântul”. Romeo Vanica este fiul celebrului dirijor român Ion Vanica, unchiul lui Dan Bălan, născut în localitatea Molovata, r. Orhei. „După ce am fost deportat în 1941 în Siberia, nu lam mai văzut pe unchiul Ionaş, care a ajuns Artist Emerit al poporului român, timp de 20 de ani. Abia în 1960 ne-am îmbrăţişat în satul natal, unde venise cu cei doi feciori, Romeo şi Mihăiţă”, scrie în „Literatura şi Arta”, Boris Vasilev, un nepot al lui Ion Vanica.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a declarat, vineri, la Londra, că nu are „nicio secundă de pierdut cu aberaţiile” privind viaţa sa privată, după apariţia în presă a unor zvonuri potrivit cărora ambii parteneri din cuplul prezidenţial ar avea câte o aventură. Întrebat de un jurnalist – în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic Gordon Brown – dacă poate comenta „zvonurile” privind viaţa sa privată, Sarkozy a răspuns: „Poate nu ştiţi cât de încărcat este programul preşedintelui Republicii Franceze. N-am nicio secundă, nici măcar o jumătate de secundă de pierdut cu aceste elucubraţii”. Primele zvonuri potrivit cărora ambii parteneri din cuplul prezidenţial, Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni, ar
avea câte o aventură au apărut săptămâna trecută pe platforma de micro-blogging Twitter. După câteva zile, acestea au fost preluate şi de site-ul publicaţiei „Le Journal du Dimanche”. Până la această conferinţă, pre-
şedintele Sarkozy a refuzat să confirme sau să infirme aceste informaţii. Primul mesaj de pe Twitter indica faptul că soţia preşedintelui Franţei ar avea o aventură cu Benjamin Biolay, un muzician laureat al mai multor concursuri internaţionale.
Nicu Covaci şi-a redobândit cetăţenia română trupă de studenţi şi şcolari în 1962 la Timişoara. Începând din anii 70, formaţia intră sub cenzura comunistă, iar în 1975, după un concert susţinut la Sarmizegetusa Dacica, apariţia trupei „Phoenix” este interzisă la televiziune. În acelaşi an, Nicu Covaci este luat la poliţie şi interogat timp de două săptămâni, zi de zi, în urma unor acuzaţii false. Din acest motiv, el renunţă la cetăţenia română, iar în 1976 pleacă în Olanda şi se stabileşte la Amsterdam.
Au revenit în Basarabia când lucrurile s-au potolit din punct de vedere politic Unchiul lui Dan Bălan s-a refugiat în România, la Bucureşti, unde a întemeiat corul de copii al Radiodifuziunii Române, cu care a înregistrat numeroase succese în ţară şi peste hotare. „Din fericire, tata, care era student la Conservator în vremea aceea, a reuşit să ajungă cu mama în Bucureşti, unde a continuat studiile la Conservatorul Regal de acolo. După aceea, a ajuns cel mai mare dirijor de cor pentru copii din România. Este o personalitate marcantă a muzicii corale româneşti. Sigur că prin părţile acestea, în Basarabia, nu prea se cunoaşte despre el, dar în România este o personalitate muzicală deosebită”, preciza într-un interviu Mihai Vanica, cel de-al doilea fiu al reputatului dirijor. Şi Mihai Vanica are legături cu muzica. În calitate de redactor cultural la Radio România Cultural, organizează un festival internaţional de muzică pentru copii şi tineret la Braşov, „Minimegastar”, care se desfăşoară deja de 15 ani. De câţiva ani, este membru permanent al juriului la două festivaluri de muzică din Bulgaria şi Polonia. „Tata şi noi am revenit ulterior în Basarabia, când lucrurile s-au mai potolit puţin din punct de vedere politic. Am mai venit la rude, am văzut şi satul Molovata, unde s-a născut; am venit la verişorii mei, şi ei sunt buni patrioţi. Sperăm că lucrurile intră deja pe un făgaş normal”, a declarat Mihai Vanica. Tanti Ludmila a recunoscut, la un moment dat, că Dan a moştenit talentul muzical de la unchiul său, care este nimeni altul decât Ion Vanica. Elena Năstase
Mama artistului este basarabeancă Un an mai târziu, Covaci se întoarce în ţară şi în boxele „Marshall” ale instalaţiei
Liderul trupei „Phoenix”, Nicu Covaci, a declarat după depunerea jurământului de redobândire a cetăţeniei române că a fost, este şi va fi mereu român, precizând că este mulţumit că a redevenit român şi oficial. Nicu Covaci a depus, joi, jurământul de redobândire a cetăţeniei române la sala de festivităţi a Institutului Naţional al Magistraturii în faţa ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, alături de alte 286 de persoane. „E complicat de descris
Citeşte joi în tabloidul “apropo”, ce treabă a avut Doina Sulac la Paris!
În acelaşi mesaj, se afirmă că Nicolas Sarkozy şi-ar fi găsit, la rândul lui, consolarea în braţele lui Chantal Jouanno, o fostă campioană de karate, în vârstă de 40 de ani, care ocupă în prezent funcţia de ministru al Ecologiei.
ce simt, dar am o anumită mulţumire. Am fost român, sunt român şi voi fi român. Între timp, am plecat şi din Germania, deşi sunt şi cetăţean german. Acum stau în Spania. Spania e un colţişor în care pot să mă încarc de energie. Mă consum foarte
mult când vin în ţară, pentru că vin aici ca să muncesc şi s-au schimbat prea multe lucruri”, a declarat Covaci. Totodată, Covaci a spus că se simte în continuare român. „Eu mă simt român, ţinem steagul afară în Spania; deşi nu ne pune nimeni să facem asta, am făcut-o viaţa întreagă. De ce să nu fiu şi în acte cetăţean român, dacă tot pentru România muncesc”, a concluzionat Covaci. „Phoenix”, numită iniţial „Sfinţii”, s-a constituit ca
sale de sunet îi ascunde pe membrii formaţiei, ducându-i astfel în Germania. Formaţia a trecut apoi printr-o serie de dizolvări, artiştii ocupânduse de diverse proiecte solo, dar, în 1988, ei se reunesc încă o dată în jurul lui Covaci, urmând ca, în 1990, artistul să aibă prima revedere cu publicul român, după o absenţă de 13 ani. De menţionat că mama artistului, Tamara, este basarabeancă. În 2007, preşedintele Traian Băsescu i-a decorat pe membrii trupei „Phoenix” cu ocazia împlinirii a 45 de ani de activitate a grupului.
Jurnal de Chişinãu M
arţi,
16 martie 2010
Jurnalul iubirii Unii suferă, alţii însă nu ştiu ce e suferinţa. Nu le spun celor din urmă că sunt oameni fericiţi, pentru că nu cred asta. De ce? Pentru simplul motiv că nu au avut privilegiul să vadă, să simtă încă cum e să fii de cealaltă parte a trăirilor dure şi trunchiate, deloc şlefuite, brute. Au şi acestea farmecul lor, chiar dacă unul foarte dureros de cele mai multe ori. Dezamăgiri care te fac să suferi, despărţiri, vise spulberate,
Il paradiso | 13
www.jurnal.md
Uneori, suferinţa este bună
pierderea unor prieteni, schimbări care te fac să urli de mâhnire, să plângi până nu mai poţi respira, să suferi până ajungi să nu mai simţi durerea, să intri în agonie, într-o comă a simţurilor în care nu îţi mai percepi trupul vibrând, nu îţi mai auzi gândurile, inima ta este un ceas căruia tocmai i s-au blocat rotiţele, ochii privesc într-un hău, lacrimile curg, iar mâinile îţi străpung pielea feţei, fără însă a simţi o urmă de durere... Tristeţe, mâhnire, tortură psihică. Crunt! Deşi ai impresia că nu poţi depăşi această stare, să ştii că ai destule resurse pentru a ajunge
de cealaltă parte a stării de bine, a fericirii. Am ieşit dintr-o relaţie şi am intrat în alta cu un personaj desprins parcă din filmele thriller. A fost o perioadă în care mă simţeam precum într-un azil de nebuni, pentru că ajunsesem să mă simt nebună. Eram sfâşiată de suferinţă, incapabilă să mai fac vreun pas înainte. Însă, toate acestea erau la suprafaţă, pentru că am reuşit să ies din situaţie şi să mă vindec. Această experienţă a lăsat urme, dar până la urmă m-a întărit enorm. Chiar nu credeam că sunt atât de puternică, însă această situaţie mi-a dovedit că sunt chiar mai puternică
decât am crezut vreodată. În psihologie, această etapă se numeşte „travaliu de doliu”. Este o chestiune cât se poate de adevărată, nu doar ceva desprins dintr-un manual. Pe moment, sunt fericită într-o relaţie care cred că va dura toată viaţa. Locuim împreună şi, de puţin timp, am aflat că sunt însărcinată. Fericirea este mare, pentru că vom deveni părinţi. Nu disperaţi dacă unele relaţii nu se sfârşesc cu bine; asta este viaţa; ea îţi oferă o altă şansă mult mai bună. Aurelia din Cahul
Dragostea ne-a unit pentru totdeauna Totul a început în timpul studenţiei. Ne-am cunoscut la o zi de naştere. Eu eram cu o prietenă de facultate care era mereu alături. Am învăţat împreună şi în liceu, de aceea ne-am înţeles să facem şi aceeaşi facultate. S-a apropiat de mine şi, din vorbă în vorbă, am convenit să ne întâlnim chiar a doua zi la o cafenea care se afla în apropierea căminului studenţesc. El era în ultimul an de facultate, iar eu – în al doilea. Am început de la scrisorele mici şi întâlniri. Ne-am îndrăgostit şi nu ne imaginam viaţa unul fără altul. Toate întâlnirile i le descriam prietenei, care parcă mă invidia.
După patru ani Au trecut patru ani şi am decis să ne căsătorim. Părinţii neau făcut o nuntă ca în poveşti, după care am cumpărat şi un apartament cu două camere cu ajutorul lor. Viaţa parcă începea să le pună pe toate la locul lor. El avea un serviciu bun şi eu m-am angajat la un lucru. Serile le petreceam împreună cu naşii, prietenii, rudele şi părinţii. Nu-mi venea a crede că am un bărbat minunat şi ne potrivim perfect. Mai ales că soacră-mea mă adora şi îmi spunea mereu să am grijă de mine şi să fiu aşa ca acum. După un an de la nunta noastră, relaţiile dintre noi au început să se răcească. Mergeam mai puţin prin ospeţie, pentru că Iulian era ocupat serile la serviciu şi se întorcea târziu acasă sau ieşea
Doi gemeni în viaţa noastră Am decis să merg acasă şi să-mi aştept soţul. Din ziua aceea, am decis să-mi schimb un pic comportamentul. Veneam mai târziu acasă, pentru că ieşeam cu fetele de la serviciu şi cu nişte prietene de facultate sau mă plimbam prin magazine. Soţul mă tot întreba de ce vin mai târziu acasă
ca de obicei. I-am răspuns că am obosit să-l aştept în timp ce el se plimbă cu altele. La vorbele mele, a reacţionat dur, zicându-mi că nimic nu este adevărat, dar nici nu aveam cum să-i demonstrez. Nu am schimbat nicio vorbă mai bine de o lună. El a început discuţia, mi-a cerut iertare. Am început totul de la capăt. Peste un an, am rămas gravidă. Avem doi gemeni: un băiat şi o fată; acum au doi anişori. Soţul este mereu acasă lângă noi. Petrecem mult timp împreună. Momentele neplăcute parcă nici nu au fost. Colega mea a rămas doar cu amintiri. Am scris aceste cuvinte, pentru ca toate femeile să ştie că orice bucurie sau tristeţe o poţi spune doar mamei tale şi nu unei prietene, iar familia trebuie păstrată. Angela din Chişinău
Bunica Valentina îmi aduce JURNAL de Chişinău
Valeria Lisnic, câştigătoarea concursului organizat de JURNAL de Chişinău
De data aceasta, vă scriu despre o fiinţă foarte apropiată mie, bunicuţa mea, o femeie cu suflet mare. Se numeşte Valentina Lisnic, e născută pe 7 iulie 1957. E bună la inimă, harnică, inteligentă, înţeleaptă. Are un loc de muncă foarte important – lucrează poştăriţă la oficiul poştal din satul Dărcăuţi. Anume ea îmi aduce JURNAL de Chişinău şi alte ziare şi reviste pe care le citesc cu pasiune. Bunicuţa e aşteptată în fiecare casă din sat; e foarte respectată de dărcăuţeni. Este mereu cu zâmbetul pe faţă, îi ajută pe oamenii nevoiaşi, îi susţine pe cei care trec prin clipe grele.
Pune capăt singurătăţii! Acum în ediţiile de marţi şi vineri ale JURNALULUI şi în tabloidul APROPO poţi găsi sufletul care să-ţi aline singurătatea. Trebuie doar să suni la 090023456 (număr taxabil: 7 lei min, primele 30 sec gratuite) pentru a afla detalii despre El sau Ea sau... dacă nu ai curajul, trimite-ne datele tale pe adresa redacţiei şi de restul avem noi grijă. Niciodată nu a fost mai simplu să-ţi găseşti sufletul-pereche.
În căutarea jumătăţii Sunt din centrul Moldovei. Am 53 de ani şi un loc stabil de muncă în sat. Aş vrea să cunosc un bărbat potrivit vârstei mele. (384)
Vreau să pun capăt singurătăţii Sunt de la ţară. Am 32 de ani, 1,72 m şi un copil. Aş vrea să fac cunoştinţă cu un bărbat potrivit vârstei mele care ar dori să întemeieze o familie trainică. (385)
Îmi caut viitorul
cu colegii de lucru în oraş. Toate până într-o zi, când am decis să ies puţin din apartament şi să iau puţin din aerul răcoros al toamnei. Nu departe de casa mea, lângă staţia de troleibuz, am zărit-o pe prietena mea împreună cu soţul meu. Erau cuprinşi şi fericiţi. Mi se ducea pământul de sub picioare. Mergeau pe jos şi discutau aprins despre ceva.
Vă scrie Valeria Lisnic, elevă la gimnaziul din satul Dărcăuţi, Soroca. Citesc cu plăcere ziarul dvs. În 2009, am devenit câştigătoarea concursului organizat de JURNAL de Chişinău.
Jumatatea ˘ ta
Pe primul loc în viaţa ei însă rămâne familia. Vreau să vă spun că, de şapte ani, bunicuţa mă creşte şi mă îngrijeşte, înlocuindu-i pe părinţii mei, plecaţi la muncă peste hotare. Alături de bunica, nu simţim greutăţile; ea ne-a învăţat să avem încredere în viitor. Pentru mine, bunica e o icoană, mă simt ocrotită de ea. Nicăieri nu e mai bine decât în cuibul bunicuţei. Aş vrea să îi adresez, la început de primăvară, cele mai calde cuvinte de mulţumire. Dragă bunicuţă! Îţi trimit prin intermediul JURNALULUI de Chişinău acest mărţişor; îţi doresc sănătate, dragoste şi multe bucurii. Să nu mai ştii de lacrimi, să iei „de la soare putere, de la lună – pace bună, de la stele – mângâiere”. Mă închin în faţa dumitale, scumpă bunică, şi le adresez şi mămicii mele Anastasia şi surorii Maria, aflate departe de mine, cuvinte pline de dragoste şi recunoştinţă.
Mă numesc Anatol. Am 27 de ani, 1,63 m, 56 kg, nu fumez şi nu consum băuturi alcoolice. Sunt o fire veselă. Vreau să mă căsătoresc, pentru că îmi plac mult copiii. Femeia pe care o caut poate avea vârsta între 22 şi 32 de ani şi un copil. Aspectul fizic nu contează. (386)
Femeie cultă Locuiesc într-un centru raional. Am 45 de ani, studii superioare; sunt drăguţă, calmă, sinceră şi bună la suflet. Dacă eşti şi tu serios, asigurat material, respectuos, sună-mă. (387)
Sufleţel singuratic Aş dori să cunosc un bărbat serios, educat şi bun la suflet, care e pasionat de muzică. Sunt o femeie simplă, sinceră, drăguţă şi o bună gospodină. Am 47 de ani, 1,60 m, 58 kg şi un serviciu stabil. Te aştept cu mult drag. Sună-mă! (388)
O femeie inteligentă Femeie de 50 de ani, cu studii superioare, doreşte să facă cunoştinţă cu un bărbat inteligent, cumsecade, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 57 de ani pentru o relaţie serioasă. (389)
Tânăr cuminte Am 32 de ani şi 1,60 m. N-am fost însurat şi nici nu am copii. Sunt cuminte şi fără vicii. Aş vrea să cunosc o domnişoară din centrul Moldovei cu vârsta între 25 şi 33 de ani. (390)
Văduvă asigurată Sunt văduvă şi am 53 de ani, asigurată material. Aş dori să fac cunoştinţă cu un bărbat care ar vrea să-mi fie alături. (391)
Tânăr şi optimist Am 25 de ani. Locuiesc într-un oraş din nordul republicii. Aş dori să cunosc o domnişoară simplă, drăguţă, serioasă, cu vârsta între 20 şi 25 de ani. Aştept cu nerăbdare clipa când te voi găsi. (393)
14 | Poveşti adevărate
www.jurnal.md
Jurnal de Chişinãu
Marţi, 16 martie 2010
Desfrânatul strică satul
Nicu avea 40 de ani şi era liber ca pasărea. Zbura din cuib în cuib cu uşurinţa celuia care nu poartă responsabilitate pentru nimic în lume. Nu avea pe nimeni la care să ţină mai mult ca la dânsul. Nu puteai să spui că era chipeş. Avea un nas coroiat, o faţă îngustă şi lungă, ochi căprui, mici, adânciţi în fundul capului. Şi totuşi nu-mi puteam explica de ce plăcea atât de mult femeilor.
La noi acasă
cu Lidia BOBÂNĂ Aşa s-a întâmplat că, la 27 de ani, Nicu a rămas orfan. Părinţii lui s-au stins din viaţă unul după altul cam la un an. La timpul cela, avea o prietenă în sat. Şi, după ce îi murise mama, zicea să o ia de nevastă. Însă iată că, la un an, a murit şi tatăl lui şi a fost nevoit să amâne nunta. Fata nu l-a mai aşteptat şi s-a măritat în satul vecin cu un băiat frumos şi de treabă.
Căsniciile lui Nicu A suferit o vreme Nicu, dar – pentru că niciodată nu e lipsă de muieri – şi-a găsit el una cu care să-şi aline amarul. O fată de-a lui Bujilă, un neam prost în satul lor. Fiecare din această familie avea câte o îndeletnicire necurată – care fura, care înşela fără margini. Şi fata cu care trăia Nicu avea o ocupaţie necinstită. Chipurile, Dumnezeu a înzestrat-o cu harul de a ghici viitorul. Era o minciună sfruntată, dar nimeni nu putea să dovedească că Angela minte. Vezi bine, de unde să ştii ce o să se întâmple peste ani. Ei, uite că Angela asta s-a mutat într-o zi în casa lui Nicu. Cam pe nepus în masă a venit fata. N-a cerut-o Nicu de nevastă, nici nu i-a promis ceva – vroia şi el un trup tânăr să-i încălzească patul. Când l-a anunţat concubina că e însărcinată, Nicu a alungat-o acasă. „Am să-ţi plătesc pensie alimentară şi am să te ajut cu ce pot, dar nu am de gând să mă însor nici cu
Horoscop
tine şi nici cu alta”, i-a spus fetei şi fraţilor ei, care au dat busna într-o seară în casa lui. L-au bătut rău pe Nicu, o săptămână n-a ieşit din casă. Nu s-a arătat nici la atelierul din sat, unde lucra mecanic. A născut fata lui Bujilă un băiat. În speranţa că se va muia la vestea asta inima lui Nicu, fata a botezat copilul după numele lui taică-său. La vremea ceea, Nicu trăia deja cu alta. O copiliţă de pe băncile şcolii. Fragedă, veselă şi frumuşică fată. Mama acesteia – avea doar mamă – se lăuda în sat că – deşi Nicu e cu 14 ani mai mare decât fiica ei – tânăra îl duce de cap pe bărbat şi în toate îl ţine sub papuc. Lumea îl lua peste picior până s-a enervat rău Nicu şi, într-o zi, a trimis-o şi pe asta acasă. A hotărât de atunci să nu se mai încurce cu fete nemăritate. Dar nu a renunţat la plăcerile trupului.
Liber ca pasărea Acuma, se strecura în paturile femeilor măritate sau ale vădanelor. Nu-l interesa vârsta lor, doar să fie tinere, ca să-i placă să facă dragoste cu ele. Astfel a ajuns Nicu harmăsarul satului. Bărbaţii simţeau când le trecea Nicu pragul – soţiile deveneau mai nervoase, îi suportau cu greu sau o ţineau într-o ceartă care nu părea să mai aibă sfârşit. Dar, deşi îl bănuiau, nimeni nu l-a prins la faţa locului. Cei mai geloşi au stat şi la pândă, dar tot degeaba... La cei 40 de ani, avea un
fiu de zece anişori din flori şi amante multe de le încurca numele. Nu avea însă niciun suflet care să îngrijească de dânsul şi de gospodăria lui. Dar când sau flocăit două dintre iubitele lui, a fost mare ghivolt – soţii acestora le-au bătut de nu găseai loc sănătos pe trupul femeilor. Trebuie să vă spun că avea ceva bărbatul acesta, pentru că niciuna dintre iubitele lui nu ar fi vrut să-l cedeze alteia. Lui însă nu-i păsa de ele. La un hram, Nicu s-a dus
şi el la joc. Venise în anul cela mult tineret de prin satele din jur. Tot plimbându-şi privirea peste mulţime, a dat cu ochii de o blondă înaltă de vreo 20 de ani. Inima lui Nicu s-a aprins după fata ceea. Uite aşa, din senin, a simţit că trebuie să fie a lui. A pornit spre dânsa cu paşi mari, făcându-şi loc printre oameni. A invitat-o la dans. Fata însă l-a refuzat şi i-a zis: „Ia găseşte-ţi pe cineva de vârsta matale, nene! Eu nu joc cu oamenii în vârstă!”.
Pentru prima dată, Nicu a simţit că e gata să facă moarte de om. Cum a îndrăznit puştoaica să îl facă moşneag. N-a vrut să se facă de râs. S-a dat la o parte şi a chemat vreo doi flăcăi din sat. „Azi, le-a spus el, vreau să fur o fată. Voi să mă ajutaţi. O duc pe cuptor la mine acasă.” Flăcăii au văzut că e loc de distracţie. Au pândit fata, au tras-o la o parte, au
băgat-o în maşina cuiva şi au dus-o la Nicu acasă. Dar n-a fost să guste Nicu din trupuşorul ei. Au aflat flăcăii din satul fetei şi au dat năvală peste Nicu chiar în casa lui. L-au bătut aşa de tare că a rămas neom. Cică, ar vrea acuma să se însoare, dar nicio femeie din satul lui nu-l mai doreşte de bărbat. Nu mai este în stare de nimic, a rămas doar numele din el.
16 martie 2010
Berbec Aveţi ocazia să obţineţi cu uşurinţă câştiguri mărunte, dar să fiţi prudent şi să evitaţi speculaţiile. După-amiază, sar putea să aveţi o dispută cu partenerul de viaţă, dacă refuzaţi să mergeţi în vizită la o rudă. Nu vă neglijaţi prietenii şi rudele apropiate!
Rac Este o zi bună pentru a realiza planurile de afaceri. Puteţi să progresaţi considerabil pe plan financiar. Relaţiile cu colegii şi cu prietenii sunt bune. Din dorinţa de a fi mai independent, s-ar putea să provocaţi discuţii aprinse în familie.
Balanţă S-ar putea să aveţi o mică neînţelegere cu partenerul de viaţă. Vă sfătuim să rezolvaţi această dispută cu blândeţe. Spre seară, o vizită la prieteni vă poate readuce armonia în cuplu şi buna dispoziţie. Aveţi grijă să nu daţi ocazia unor scene de gelozie!
Taur Vă puteţi ocupa de probleme financiare. Aveţi şanse să redresaţi bugetul familiei. Dacă vi se propune o colaborare, ar fi bine să nu refuzaţi. Vă recomandăm să vă consultaţi şi cu partenerul de viaţă.
Leu Începeţi ziua hotărât să terminaţi o lucrare în casă. Un bărbat mai în vârstă din familie vă ajută cu bani, dar încearcă săşi impună punctul de vedere. Dacă nu vă străduiţi să evitaţi o ceartă, riscaţi să rupeţi relaţiile. După-amiază, primiţi o veste bună de la o rudă apropiată.
Scorpion S-ar putea să fiţi puţin confuz din cauza problemelor sentimentale. Nu vă încăpăţânaţi să vă rezolvaţi singur toate problemele! Vă sfătuim să acceptaţi ajutorul celor apropiaţi.
Vărsător În prima parte a zilei, aveţi de alergat în stânga şi în dreapta. Sunteţi indispus şi aveţi tendinţa de a exagera. Nu fiţi încăpăţânat, dacă vreţi să nu vă certaţi cu persoana iubită! Vă sfătuim să evitaţi activităţile stresante şi să vă relaxaţi.
Săgetător Puteţi avea succes la studii, în colaborări şi în tranzacţii financiare. Toate acestea vă pot aduce câştiguri importante. După-amiază, sunteţi nevoit să plecaţi într-o călătorie. Să nu vă miraţi dacă aveţi parte de o scenă de gelozie! Va sfătuim să nu luaţi nicio decizie în grabă.
Peşti Începeţi ziua plin de energie şi entuziasm. Aveţi grijă să nu depăşiţi anumite limite şi să nu provocaţi discuţii în contradictoriu cu colegii! După-amiază, s-ar putea să aveţi o problemă sentimentală neaşteptată. Vă recomandăm să acordaţi mai multă atenţie partenerului de viaţă.
Gemeni Aveţi multe probleme de rezolvat, aşa că vă sfătuim să vă stabiliţi clar priorităţile. Dimineaţa, sunteţi nevoit să faceţi cheltuieli neprevăzute, dar necesare. S-ar putea să vă ocupaţi de o problemă urgentă a unei persoane mai în vârstă din familie.
Fecioară Puteţi avea un succes deosebit la întâlnirile de afaceri. Dimineaţa, vă întâlniţi cu o persoană cu care nu v-aţi văzut de mult timp. După-amiază, vă ocupaţi de probleme familiale care nu suferă amânare. Vă recomandăm să ţineţi cont şi de dorinţele celor mici.
Capricorn Dimineaţa, nervozitatea vă poate pune într-o situaţie neplăcută. Riscaţi să declanşaţi o ceartă cu partenerul de viaţă sau cu o persoană mai în vârstă din familie.
Jurnal de Chişinãu M
arţi,
meteo
Marţi
Chişinău
6°C...7°C
Bălţi
5°C...6°C
Cahul
7°C...8°C
Miercuri
6°C...6°C 5°C...5°C 7°C...7°C
Joi
4°C...7°C 3°C...6°C 5°C...8°C
Citatii , Curtea de Apel Economică vă aduce repetat la cunoştinţă că la 15.04.2010, ora 10.00, se va examina cererea de apel depusă de SRL „Etnord Com” asupra hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie nr. 2e-9205/09 din 19.11.2009. Reprezentantul intimatului să prezinte referinţă potrivit normelor procedurale. Alăturat se anexează copia referinţei. Şedinţa de judecată va avea loc în sala de şedinţe nr. 2, bir.112; părţile să prezinte procura corespunzătoare. Prezenţa reprezentanţilor este obligatorie. În caz de absenţă, cererea va fi examinată fără dvs.
prezentare, cauza va fi examinată în lipsa reclamaţilor.
Judecător Maria Moraru
Judecătoria raionului Orhei îi citează pe Elena Onisim Pădurean şi Gheorghe Cotoroi în calitate de pârâţi în cauza civilă demarată la acţiunea ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind încasarea datoriei. Şedinţa de judecată va avea loc pe 25.03.2010, ora 10.00, în incinta Judecătoriei Orhei, etajul 1, str. V. Mahu 135. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa reclamaţilor. V. Selevestru, judecător
Judecătoria raionului Orhei îl citează pe Veaceslav Gheorghe Coroi în calitate de pârât în cauza civilă demarată la acţiunea ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind încasarea datoriei. Şedinţa de judecată va avea loc pe 25.03.2010, ora 10.00, în incinta Judecătoriei Orhei, etajul 1, str. V. Mahu 135. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa reclamatului. V. Selevestru, judecător Judecătoria raionului Orhei îi citează pe Maria Grigore Celac şi Ion Constantin Lefter în calitate de pârâţi în cauza civilă demarată la acţiunea ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind încasarea datoriei. Şedinţa de judecată va avea loc pe 25.03.2010, ora 10.00, în incinta Judecătoriei Orhei, etajul 1, str. V. Mahu 135. În caz de ne-
V. Selevestru, judecător Judecătoria raionului Orhei îl citează pe Trofim Rusu în calitate de pârât în cauza civilă demarată la acţiunea lui ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind încasarea datoriei. Şedinţa de judecată va avea loc pe 25.03.2010, ora 10.00, în incinta Judecătoriei Orhei, etajul 1, str. V. Mahu 135. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa reclamatului. V. Selevestru, judecător
Judecătoria raionului Orhei îl citează pe Tudor Vrabie în calitate de pârât în cauza civilă demarată la acţiunea lui ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind încasarea datoriei. Şedinţa de judecată va avea loc pe 25.03.2010, ora 10.00, în incinta Judecătoriei Orhei, etajul 1, str. V. Mahu 135. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa reclamatului. V. Selevestru, judecător
Sudoku simplu
Divertis | 15
www.jurnal.md
16 martie 2010
Mica publicitate
Aviz La 27 martie 2009, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, ora 12.00, va avea loc un miting dedicat Unirii Basarabiei cu Patriamamă cu genericul „Reeditarea anului 1918 – necesitate stringentă!”. Sunt invitaţi toţi cei cu inima română, toţi participanţii la evenimentele din 7 aprilie 2009, pentru a declanşa ultimul val al luptei noastre sfinte pentru Reunificarea Ţării şi a Neamului Românesc! Să facem ca lozincile noastre – „Jos hotarul de la Prut!”, „România Mare – vechile hotare!”– să fie auzite şi înţelese şi la Chişinău, şi la Bucureşti, şi la Bruxelles, şi în toată lumea! Organizatori: Asociaţia „PRO ROMÂNIA”, Asociaţia Antipact Molotov-Ribbetrop
Orice bănuţ pentru Iulia – fetiţa cu oase de sticlă De la opt luni este imobilizată în ghips. Este povestea cutremurătoare a Iuliei, o fetiţă de cinci anişori din satul Peresecina, raionul Orhei. Micuţa suferă de „boala oaselor de sticlă”, în terminologia medicală – osteogeneză imperfectă. Până acum a suferit paisprezece fracturi ale membrelor inferioare, iar în prezent este imobilizată în ghips din cauza piciorului drept, la care a avut o intervenţie de corectare a lungimii femurului. Pentru a-i reda şanse la o viaţă şi copilărie fericite, Iulia are nevoie de un tratament în valoare de 12 mii de dolari, care poate fi făcut în capitala Rusiei. Toţi cei care doresc să contribuie la împlinirea acestui vis pot să doneze bani la cele trei conturi deschise la Banca de Economii: cont în euro – 2805136978200, cont în dolari – 2805536840200, contul în lei – 280953644981. Contul este deschis pe numele mamei Iuliei, Uliana Leahovici.
BIG BANC Cum recunoşti ginerele la moldoveni? Are adidaşii cei mai noi. Doctorul consultă o femeie, după care îi cheamă soţul la discuţii: - Domnule, am o veste bună şi una proastă pentru dvs. Voi începe cu cea proastă: nevasta dvs. are sifilis. Vestea bună: nu l-a luat de la dvs. O fetiţă o întreabă pe mama sa: - Mamă, de ce tata e aşa de chel? - Deoarece are multă minte. - Dar de ce tu ai aşa de mult păr pe cap? - Mănâncă şi taci!
dificil
O babă merge pe calea ferată. Din spate vine un tren fluierând. Ce credeţi că zice baba? - Fetele cuminţi nu întorc capul după vagabonzi!
epigrame
Gheorghe BÂLICI Sinceritate Mi-a spus un şef, ca într-un vechi precept, Că poţi s-ajungi în viaţă om deştept, De n-o să ai chiar tot din plinătate... Iar el, se pare, a avut de toate... Soluţie anticriză De câte ori se vor în casa mea, Când se invită şefii la cafea, Aluzia-i ca pentru timpuri noi: Tai porcul şi dau cep la un butoi!...
Acum anunţul tău va apărea de trei ori pe săptămână: marţi, joi şi vineri: tel.: 090023456. vânzări
Vând manuale americane (finanţe, business şi management), tel.: 76 23 11 Vând un lot de pământ 25 de ari, din care 10 ari cu vie pe rod. Tel.: 0 268 70 282 SERVICII COMPANIE juridică oferă consultaţii juridice civile, economice, fiscale, funciare privind înregistrarea, lichidarea întreprinderilor, reprezentarea în instanţe de judecată de diferit nivel, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, precum şi executarea lor. Tel.: 232212. GSM: 068274174.
Citatii , Judecătoria raionului Orhei îi citează pe Maria Iziumova şi Fiodor Curinovschi în calitate de pârâţi în cauza civilă demarată la acţiunea lui ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind încasarea datoriei. Şedinţa de judecată va avea loc pe 25.03.2010, ora 10.00, în incinta Judecătoriei Orhei, etajul 1, str. V. Mahu 135. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa reclamaţilor. V. Selevestru, judecător
Judecătoria raionului Orhei îl citează pe Vasile Andrei Unţescu în calitate de pârât în cauza civilă demarată la acţiunea ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind încasarea datoriei. Şedinţa de judecată va avea loc pe 25.03.2010, ora 10.00, în incinta Judecătoriei Orhei, etajul 1, str. V. Mahu 135. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa reclamatului. V. Selevestru, judecător
Departamentul Publicitate 23 - 46 - 79, 069 30-88-55 CLARVAZATOAREA IRINA face minuni numai la 17 ani. LUCREAZA GRATUIT, ÎN NUMELE MĂICI DOMNULUI. Mă numesc IRINA La vârsta de 7 ani am avut primele clarviziuni, iar în jurul vârstei de 12 anii am dezlegat primele farmece şi blesteme. Dezleg farmecele, lucrez cu puterea potrivnica raului, adica binele. Ritualurile şi descântecele le moştenesc de la bunica mea iar harul şi puterile mi-au fost daruite de divinitate prin binecuvântarea de a pătrunde şi lucra cu puterile magiei albe şi ştiinţa despărţirii binelui de rău. Apelaţi cu mare încredere în orice problemă aveţi. Împreunez persoane despărţite, fac pentru cununie, noroc, spor, reuşite în afaceri, alung blestemele, rezolv pers. cu impotenţă, fac leacuri pentru vindecarea trupului şi sufletului ajut în sănătate, rezolv cele mai mari probleme ce n-au putut fi rezolvate vre-o data, lucrez şi de la distanţă telefonic. Garantat 100% fără probleme. Nu ezitaţi. contact: 0040751636231.
Integrama
16 | Focus
www.jurnal.md
Michael Jackson n-a fost pedofil şi a avut două iubite Ultimii ani din viaţa lui Michael Jackson au fost marcaţi de stres, paranoia şi durere. Cel puţin aşa susţin gărzile de corp ale regretatului artist. Invitaţi la emisiunea „Good Morning America”, Mike Garcia, Bill Whitfield şi Javon `BJ` Beard au povestit detalii din viaţa cântăreţului. Ei au dezvăluit că Michael Jackson nu era pedofil şi că a avut două iubite în perioada în care ei l-au protejat. „A dorit femeile şi le-a iubit aşa cum le dorim şi le iubim şi noi. A avut iubite. În maşinile pe care le aveam, era o cortină care acoperea bancheta din spate. Nu puteai vedea ce se întâmplă acolo. Ei (Michael şi o femeie – n.r.) vorbeau, se sărutau, dar până la urmă nu făceau nimic anormal”, a declarat unul dintre bodyguarzi. De asemenea, bărbaţii au precizat că Michael Jackson a fost un tată extraordinar şi că a încercat mereu să-i ţină pe copii departe de presă şi de scandaluri. Problemele financiare pe care le avea artistul se rasfrângeau şi asupra angajaţi-
Vanessa Paradis, geloasă rău Iubita şi mama copiilor lui Johnny Depp, cântăreaţa Vanessa Paradis, şi-a arătat nemulţumirea faţă de scena de sex pasional dintre Angelina Jolie şi iubitul ei, inclusă în scenariul noului film „The Tourist”.
lor, dar aceştia erau de obicei înţelegători şi răbdători. Gărzile de corp au afirmat că au fost nevoite să plece de câteva ori din hoteluri, deoarece cărţile de credit erau refuzate. Printre altele, cei trei bodyguarzi au amintit şi de accesele de furie pe care le avea
megastarul. „Era atât de nervos încât mi-a aruncat telefonul pe geam, deşi acesta era închis. Sticla s-a spart, telefonul s-a făcut bucăţi. Apoi s-a uitat la mine şi mi-a spus că am nevoie de un telefon nou”, a mărturisit unul dintre bărbaţi.
Se pare că Paradis, de 37 de ani, i-a cerut soţului să caute alt contract, informează Daily Mail. Depp şi Jolie au filmat timp de mai multe zile în Veneţia, însă Paradis insistă pe lângă partenerul ei să abandoneze proiectul. Iubita lui Depp este nemulţumită că în scenariu există o scenă de sex pasional, sub duş, între acesta şi Angelina Jolie. În cazul în care actorul s-ar retrage, rolul ar putea fi jucat de Brad Pitt sau cu Leonardo Di Caprio, susţin surse apropiate. Se ştie că Angelina şi Brad s-au cuplat în timpul filmărilor pentru Mr & Mrs Smith, iar soţia lui Johnny se pare că se teme de o istorie similară.
Car-puccino, prima maşină pe bază de cafea Prima maşină care funcţionează pe bază de cafea – în loc de benzină sau motorină – a fost lansată vineri pe piaţă. Car-puccino, cum a fost denumit automobilul cu pricina, s-a născut dintr-un Volkswagen Scirocco din 1988, care a fost adaptat pentru a fi alimentat cu granule de cafea prăjită, scrie Daily Mail. Prima cursă va fi efectuată de la Manchester la Londra, susţin autorii acestui proiect, o echipă de cercetători care realizează diverse programe ştiinţifice pentru postul BBC1. Aceştia şi-au propus să demonstreze că pot fi identificate numeroase alte surse de combustibil, mult mai puţin poluante.
„Cafeaua, la fel ca şi lemnul sau cărbunele, conţine carbon, motiv pentru care poate fi utilizată drept carburant. Boabele trebuie să fie foarte bine uscate pentru a permite arderea lor. Brandul nu contează”, a declarat unul dintre inventatori, Nick Watson, încântat de rezultatul cercetărilor. Autorii proiectului au calculat că neobişnuitul autovehicul va putea parcurge aproape cinci kilometri cu un kilogram de cafea, echivalentul a circa 160 de cafele expresso. Unul din neajunsurile ma-
Amy Winehouse se mărită din nou cu Blake După un mariaj tumultos – deloc ferit de ochii presei –, după internări la dezintoxicare şi despărţiri la fel de „vocale”, Amy Winehouse a decis să mai încerce o dată. Tot cu fostul soţ, Blake. Artista de 26 de ani s-a despărţit oficial de Blake în septembrie 2009. Ea a fost văzută în compania unui bărbat, imediat după anunţul despărţirii lor, în vacanţă. Se pare însă că anii petrecuţi împreună şi-au spus cuvântul, iar Amy şi Blake, în vârstă de 27 de ani, au revenit la sentimente mai bune. Cu acest lucru însă nu este de acord tatăl artistei, Mitch, a cărui aversiune faţă de Blake este binecunoscută, conform „The Sun”. Nunta va avea loc în câteva săptămâni la Las Vegas şi va fi la fel de neconvenţională ca şi prima, desfăşurată în 2007 la Miami. Deocamdată, artista aşteaptă să-i fie ridicată interdicţia de a intra în SUA, cauzată de atacul asupra
unei persoane, pentru care a ajuns şi la tribunal. Îndată ce va putea depune actele pentru o viză, îşi va pune din nou verigheta pe deget. De altfel, Amy şi Blake s-au logodit la trei luni după mediatizata despărţire de anul trecut. Tot atunci, vedeta a declarat pentru acelaşi tabloid că niciodată nu au încetat să se iubească şi că îşi doresc chiar copii.
Sarcofagul unei regine, găsit întâmplător O echipă de arheologi francezi a descoperit aproape de Cairo sarcofagul din granit roz, cu capac de bazalt, al unei regine necunoscute până acum din dinastia a VI-a, a anunţat Serviciul de antichităţi egiptene.
jore ale noului automobil este chiar nevoia de a fi alimentat foarte des cu „combustibil”, ceea ce duce la o prelungire neplăcută a duratei unei călătorii.
Regina, identificată ca Bahnou, este „una din reginele celei de-a VI-a dinastii, care a domnit între 2374 şi 2192 î.Hr. „Nu ştim deocamdată dacă a fost soţia lui Pepi I (2354–2310) sau a lui Pepi II (2300–2206)”, a spus şeful Consiliului suprem al Antichităţilor, Zahi Hawass. Echipa de arheologi efectua săpături la piramida care s-a dovedit a fi a reginei Bahnou, situată într-un grup de piramide de regine, vecine cu cea a faraonului Pepi I, la sudul piramidei în trepte de la Saqqara. Potrivit şefului echipei franceze, Banhou a fost probabil soţia lui Pepi II. Sarcofagul – 2,6 m lungime şi 1,10 m înălţime – a fost găsit în camera fu-
Un neozeelandez a pus la licitaţie două fantome Un bărbat din Noua Zeelandă încearcă să vândă pe Internet două fantome exorcizate. El susţine că este vorba de fantoma unui bătrân şi de cea a unei fetiţe, care aşteaptă acum „să se mute în noua casă”, alături de un nou stăpân.
Jurnal de Chişinãu
Marţi, 16 martie 2010
Bărbatul oferă detalii şocante despre „produsul” său. El susţine că cele două fantome au provocat haos în casa sa înainte de exorcizare; stingeau şi aprindeau lumina, porneau aparatele electrice şi speriau câinele, stricau obiecte, se arată în mesajul de pe site-ul Trademe.co.nz. Neozeelandezul susţine că a trăit un adevărat coşmar o perioadă, după care s-a hotărât să le prindă. Pe moment, fantomele sunt păstrate în sticle cu apă sfinţită, fapt care le împiedică să bântuie prin casă. „Prima fantomă este a unui bărbat care a murit în casă prin 1920, iar fantoma fetei a apărut în urma unui joc de spiritism”, explică cel care le-a scos la vânzare. Potrivit acestuia, bărbatul este responsabil pentru aparatele casnice care se pornesc de la sine, în timp ce fetei îi place să mişte lucruri şi să strice obiectele din casă. Exorcistul este de părere că fantomele ar fi devenit mai puternice şi mai agresive dacă rămâneau în casă.
„La început, apa din sticle era limpede, dar, între timp, a căpătat o culoare albastră tulburie. Uneori, am impresia că şi sticluţele în care sunt păstrate se mişcă. Pentru eliberarea fantomelor, apa ar trebui turnată într-o farfurie şi lasată să se evapore în casă. Sticluţele trebuie sparte şi cioburile aruncate cât mai departe de locuinţă”, explică vânzătorul de fantome. Suma oferită pentru sticlele cu fantome a ajuns la 1.800 de dolari neozeelandezi (1.240 de dolari americani). Pe moment, licitaţia e cea mai populară de pe site. Până acum, peste 70.000 de oameni s-au arătat interesaţi de ofertă, iar 145 chiar au licitat. „Îmblânzitorul de fantome” se pare că nu se grăbeşte să-şi vândă produsele, pentru că suma licitată şi numărul doritorilor de a achiţiona oferta creşte de la o zi la alta. Între timp, „fantomele aşteaptă cu nerăbdare o nouă locuinţă”, susţine vânzătorul.
nerară, pe pereţii căreia au fost gravate rugăciuni, menite să-i înlesnească reginei trecerea în lumea de dincolo. Pe o latură a sarcofagului, hierogrifele arată că regina este „soţia regelui şi iubita sa”. Au fost găsite şi rămăşiţe ale pânzei în care a fost înfăşurată mumia reginei Bahnou. Un inspector egiptean pentru antichităţi, care a lucrat împreună cu echipa franceză, a subliniat că descoperirea este una „foarte rară”. „Caracterul inedit al acestui sarcofag constă în materialul din care este făcut corpul principal, granit roz, în timp ce capacul este din bazalt negru”, a spus el, fără a exclude posibilitatea ca acesta din urmă să fi fost luat de pe alt sarcofag.
Prezintă ştirile dezbrăcaţi Doi studenţi de la prestigioasa Universitate Cambridge, Marea Britanie, au avut ideea de a relata ştirile dezbrăcaţi. Emisiunea lor este difuzată de televiziunea online Cambridge University Tv, notează zigonet.com. Studenţii care transmit cele mai noi informaţii din regiune îşi spun Joe Tucker şi Jane Doe şi au 20, respectiv 21 de ani. Cei doi tineri îşi acoperă părţile intime cu banda adezivă sau cu cartonaşele pe care îşi fac notiţe. Scopul prezentatorilor este acela de a aduce un strop de umor în campusul Universităţii Cambridge, unde studenţii au devenit prea serioşi. Poliţiştii din localitate au declarat că nu îi vor împiedica pe cei doi tineri să stea dezbrăcaţi în locuri publice pe durata filmărilor, decât în cazul în care vor fi depuse plângeri împotriva lor.