VINERI, 21 mai 2010 ANUL X, NUMĂRUL 35 (949)
www.jurnal.md € 15,76 $ 12,78 PRET: 4,00 LEI
ISNN 1857-3223
Chișinău, str. Ismail, 33, of. 301-307, tel./fax: +/373 22/ 549954, 542081 www.transelit.md
rusoPETRU Diktatul ucrainean împotriva BOGATU Republicii Moldova >P7
Ce salarii și pensii ridică funcţionarii de stat? BANI PUBLICI // Un şef de agenţie de stat câştigă de două ori mai mult decât preşedintele republicii 9600 de lei, atâta câștigă lunar președintele R. Moldova. Prim-ministrul și președintele Parlamentului au lefuri mai mici – de 8800 de lei. Salariile primelor persoane în stat sunt de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie, dar de zeci și chiar sute de ori mai mici decât lefurile demnitarilor din alte state. Paradoxal, dar în R. Moldova directorul unei agenţii de stat ajunge să câștige de peste două ori mai mult decât șeful statului, iar vameșii, cei despre care se spune că trăiesc în belșug, au salariul oficial între 850 și 2500 de lei (!). Totuşi la Î.S. „Moldtelecom” directorul are un salariu lunar de 80 de mii de lei (!). Dincolo de salarii, funcţiile publice oferă însă mai multe “deschideri”, de unde și dorinţa arzătoare a multora de a ajunge să le ocupe. >P5
INCREDIBIL // Cea mai mare pensie din R. Moldova este de 36 de mii de lei De această indemnizaţie viageră beneficiază un fost angajat al sistemului bancar, al cărui nume este ţinut în secret de către autorităţi. El însă nu este singurul pensionar care are lunar o indemnizaţie de ordinul zecilor de mii de lei. Conform unor documente secrete semnate la Guvern în timpul fostei guvernări, anumitor persoane concrete le-au fost stabilite pensii de peste zece mii de lei. Mari sunt şi pensiile de care beneficiază judecătorii, procurorii, poliţiştii, angajaţii din sistemul de securitate, deputaţii şi miniştrii. Astăzi Parlamentul urmează să voteze un proiect de lege care prevede micşorarea pensiilor miniştrilor şi parlamentarilor. Iniţiativa a provocat nemulţumirea anumitor deputaţi. >P3
Continuare >P2
Travel. So close.
2 | Actualitate este o publicaţie editată de JURNAL TRUST MEDIA PREŞEDINTE: Val Butnaru
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Ion Ţâbuleac a decedat în urma unei căderi de la înălţime
Apare din 1999 Adresa redacţiei: str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj 3, Centrul Skytower, cod poştal 2012, Chişinău, Republica Moldova Telefoanele redacţiei: 23.83.31, 23.76.45 GSM 068.58.37.77 Orange GSM 079.98.37.77 Moldcell fax: 23.42.30 e-mail: cotidian@jurnal.md internet: www.jurnal.md
Raportul de expertiză medico-legală efectuat după exhumarea lui Ion Ţâbuleac, tânărul decedat în condiţii suspecte în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, a fost finalizat. O informaţie în acest sens a fost oferită pentru JURNAL de către expertul judiciar al Centrului de Medicină Legală, Vasile Șarpe. Potrivit expertului, cea de-a doua expertiză constată o traumă asociată a toracelui, bazinului, coloanei vertebrale și picioarelor care ar fi putut rezulta în urma căderii de la înălţime, în picioare.
REDACŢIA: DIRECTOR: Aureliu Cornescu aureliu.cornescu@jurnal.md REDACTOR ŞEF: Rodica Mahu rodica.mahu@jurnal.md REDACTOR ŞEF ADJUNCT: Mariana Raţă mariana.rata@jurnal.md EDITORIALIŞTI: Nicolae Negru Petru Bogatu REPORTERI: Vitalie Hadei vitalie.hadei@jurnal.md Irina Nechit irina.nechit@jurnal.md Svetlana Corobceanu svetlana.corobceanu@jurnal.md
Întrebat dacă se confirmă versiunea precum că tânărul s-ar fi electrocutat și că ar fi decedat în urma leziunilor corporale cauzate de căderea de la înălţime, medicul a menţionat că nu există semne că tânărul s-ar fi electrocutat. Procurorul municipiului Chișinău, Sergiu Croitoru, a declarat că procuratura va oferi detalii după ce va lua cunoștinţă de conţinutul raportului de expertiză medicolegală. „Noi încă nu am studiat raportul”, a spus acesta, după ce un alt procuror care instrumentează cazul a acceptat să vorbească doar
dacă vom coordona acest lucru cu superiorul său. Tatăl băiatului decedat în condiţii suspecte, Semion Ţâbuleac, a menţionat că așteaptă cu nerăbdare rezultatele expertizei, în funcţie de care vor decide dacă vor angaja sau nu un avocat. „Noi încă nu am fost informaţi privind rezultatele raportului experţilor”, ne-a spus Semion Ţâbuleac. Amintim că părinţii lui Ion Ţâbuleac au primit vestea decesului fiului în dimineaţa zilei de 8 aprilie 2009. În seara de 7 aprilie, în ziua acţiunilor de protest din faţa
Parlamentului și Președinţiei, Ion Ţâbuleac urma să se întoarcă în Republica Moldova din Federaţia Rusă. Și-a anunţat părinţii că va fi la Chișinău între orele 17.00 și 20.00. În acea noapte tânărul nu a ajuns acasă. Ţâbuleac a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 8 aprilie. Atunci,
procurorii au spus că tânărul s-a sinucis, aruncându-se de pe un pilon electric. Medicii de la morgă au informat familia că acesta s-ar fi electrocutat. Ion Ţâbuleac este cel de-al doilea tânăr exhumat după evenimentele din aprilie 2009. La 22 martie 2010, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV, Vladimir Voronin, ex-președintele Republicii Moldova, a declarat că a fost informat de către reprezentanţii MAI că Valeriu Boboc a fost aruncat peste geam de la etajul 3 sau 4 și a fost găsit sub peretele Parlamentului. „Așa m-au informat organele de forţă. Am aflat atunci seara despre acest caz. L-au găsit atunci când au început să verifice clădirile”, spunea el. În urma acestor declaraţii, mai multe persoane au fost de părerea că șeful statului a confundat cazul lui Valeriu Boboc cu cel al lui Ion Ţâbuleac. Svetlana COROBCEANU
Marina Liţa marina.lita@jurnal.md Victoria Popa victoria.popa@jurnal.md Svetlana Panţa svetlana.panta@jurnal.md REDACTOR STILIZATOR: Ilie Gulica ilie.gulica@jurnal.md
S.A. "Moldtelecom" lansează serviciile de telefonie mobilă UMTS/3G sub brandul UNITÉ 3G
EDITOR FOTO: Elena Grozavu elena.grozavu@jurnal.md DESIGN: Alex Marchitan alex.marchitan@jurnal.md Corneliu Comendant corneliu.comendant@jurnal.md MANAGER PRODUCŢIE & ABONAMENTE: Veaceslav Dreglea „Jurnal de Chişinău” este marcă înregistrată a JURNAL TRUST MEDIA Preşedinte JURNAL TRUST MEDIA Val Butnaru val.butnaru@jurnaltv.md DIRECTOR Adrian Gîţu adrian.gitu@jurnaltv.md DIRECTORI DEPARTAMENTE: DIRECTOR DEPARTAMENT TEHNIC Artur Hasnaş artur.hasnas@jurnaltv.md DIRECTOR PUBLICITATE Virginia Prodan virginia.prodan@reforma.md DIRECTOR DEPARTAMENT CONTABILITATE Victoria Ursu victoria.ursu@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT JURIDIC Gheorghe Stratan gheorghe.stratan@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT IT Sergiu Bivol sergiu.bivol@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT WEB Vitalie Harea vitalie.harea@jurnaltv.md JURNAL TRUST MEDIA editează ziarele “Jurnal de Chişinău”, “Apropo”şi “Economist”, JURNAL TRUST MEDIA este proprietarul televiziunii JURNAL TV şi a postului de radio JURNAL FM. Publicitatea JURNAL TRUST MEDIA este administrată de agenţia de publicitate ”REFORMA ADVERTISING”. ŞEF DEPARTAMENT PUBLICITATE PRINT: Alina Vdovicenco alina.vdovicenco@reforma.md telefon 23.46.79 GSM 068.30.21.45 Redacţia nu poartă răspundere pentru conţinutul şi corectitudinea anunţurilor publicitare. Textele marcate cu P (publicitate) şi PP (publicitate politică) sunt publicate în regim de publicitate plătită. “Jurnal de Chişinău” apare marţi şi vineri. Abomamentul la ziar poate fi perfectat în orice oficiu poştal din Republica Moldova. TIRAJ: marţi: 4.520 exemplare vineri: 17.180 exemplare TIPAR: Tipografia “Prag-3”, str. Petricani 94/1, Chişinău, Republica Moldova Comanda nr. 463
Astăzi, 21 mai, curent, S.A. «Moldtelecom» lansează oficial serviciile de telefonie mobilă de generaţia a treia sub marca comercială UNITÉ 3G bazate pe tehnologia 3G/ UMTS/HSPA, adresându-se atât clienţilor persoane fizice, cât și companiilor. Serviciile Unité 3G, cele mai noi din portofoliul companiei, sunt disponibile acum în toate orașele și centrele raionale, precum și în multe localităţi mai mici. Această performanţă a fost obţinută graţie investiţiilor de circa 250 mln. de lei alocate de “Moldtelecom” pentru reţeaua 3G. Lansarea reţelei 3G confirmă statutul de leader al companiei Moldtelecom, care oferă cel mai variat portofoliu de servicii cu cea mai multă valoare. Clienţii noștri au cele mai multe opţiuni pentru a se bucura de experienţa serviciilor voce, mesaje multimedia, Internet și televiziune, a declarat Vitalie Iurcu, director general al S.A. «Moldtelecom». Aceasta reprezintă o nouă evoluţie a operatorului de telefonie mobilă Unité spre un nou standard de comunicare – standardul UMTS cu soluţii mobile atât în standardul CDMA2000, cât și în UMTS/3G. Astfel, chiar de la etapa lansării, clienţii Unité vor putea beneficia și aprecia avantajele telefoniei mobile de generaţia a treia, o viteză semnificativ mai înaltă de transmitere a datelor pe o acoperire mai mult de jumătate din teritoriul ţării, precum și • Servicii Voce de calitate superioară în toate localităţile cu acoperire 3G. Calitatea vocii în reţeaua Unité este identică calităţii vocii în reţeaua de telefonie fixă «Moldtelecom»; • Apeluri video cu posibilitatea vizualizării persoanei cu care comunici la telefon; • Video conferinţă; • Internet mobil – serviciul cheie oferit de reţeaua 3G (valabil pe piaţă din 1 aprilie), care oferă soluţii unice în două standarde CDMA2000 1xEVDO și 3G/UMTS/HSPA la o viteză de până la 14,4Mbps la cele mai avantajoase tarife.
Viteza de acces va spori până la 21 Mbps, în cel mai scurt timp, datorită conectării prin fibră optică a staţiilor de bază. În plus, calitatea serviciilor Internet mobil de la Unité este net superioară Internetului prestat de alţi operatori de pe piaţă și va fi asigurată atât în mediul urban, cât și în cel rural. Unité utilizează în premieră pe piaţa Moldovei tehnologia Femto-cell, care permite accesul Internet mobil și voce mai comod pentru utilizatorii serviciilor MaxDSL și MaxFiber de la „Moldtelecom”. Această oportunitate unică va asigura, în exclusivitate, abonaţii „Moldtelecom” cu conexiune permanentă, siguranţă în utilizare, viteze de navigare la maximul tehnologic și nu în ultimul rând utilizarea tehnologiilor „verzi” prin reducerea influenţei undelor radio asupra corpului uman. Reţeaua de telefonie mobilă Unité de generaţia a 3-a deschide noi oportunităţi de acces a serviciilor multi-
media, astfel ca expedierea mult mai rapidă a mesajelor multimedia (MMS) naţionale și internaţionale către destinator, precum și transmiterea unor fișiere mult mai mari. Iar pentru ca viaţa fiecărui utilizator să fie cât se poate de personalizată, clienţii Unité vor descărca multitudinea de servicii de content (muzică, tonuri, fișiere video, informaţii meteo, trafic rutier) de pe portalurile Unité și ale partenerilor săi. Utilizatorii reţelei mobile Unité care călătoresc peste hotare vor putea beneficia de serviciile de roaming internaţional, disponibile cu majoritatea ţărilor lumii. De asemenea, este accesibil Internetul mobil în afara ţării, nemaifiind necesară pentru aceasta procurarea serviciilor adiţionale de la operatorii rezidenţi. În curând, vor fi disponibile cele mai avansate și complexe servicii de televiziune IPTV de la „Moldtelecom” în reţeaua de telefonie mobilă Unité. Nivelul înalt al infrastructurii „Moldtelecom”, datorită căruia compania oferă cel mai larg spectru de servicii tehnologic avansate, permite de a fi preconizată pentru viitorul apropiat lansarea a noi pachete ce vor include mai multe servicii combinate: • Internet mobil + Internet fix • Internet (fix și/sau mobil) + voce (fix și/sau mobil) + TV (fix și/sau mobil) etc. Prin urmare, clienţii „Moldtelecom” au un motiv în plus să prefere serviciile companiei pentru că alegerea lor va fi răsplătită din plin cu tarife atractive și cheltuieli optimizate. Cu toate acestea, în viitor clienţii Unité nu vor fi nevoiţi să se limiteze doar la telefonia mobilă de generaţia a
treia, ei urmând să migreze ușor spre un nou standard al serviciilor de telefonie mobilă Unité – 4G, printr-un simplu upgrade al softului, fără schimbarea echipamentului existent. Unité va face remarcabilă lansarea serviciilor 3G pentru clienţii săi, oferindu-le un model de telefon cu toate funcţionalităţile 3G – Internet mobil, cameră web, bluetooth, precum și foto/ video cameră și FM radio la preţ redus. Pentru facilitarea accesului la Internet mobil, Unité va oferi două tipuri de modeme 3G în condiţii privilegiate. Pentru a beneficia de aceste servicii, este suficient ca clientul „Moldtelecom” să dispună de un telefon modern ce suportă standardul de radioacces WCDMA 2100, modemul USB 3G sau să utilizeze un laptop cu periferie de acces 3G. Conectarea la serviciile Unité este posibilă în cele 41 de reprezentanţe Unité din republică și în magazinele dealerilor oficiali Unité, unde se pot achiziţiona cele mai performante modele de telefoane mobile 3G. Lansarea celei mai impresionante reţele de generaţia a treia de către „Moldtelecom” prin brandul UNITÉ 3G reconfirmă poziţia companiei de promotor al dezvoltării pieţei de telecomunicaţii din ţară, cu un potenţial enorm de dezvoltare a celor mai avansate, calitative și accesibile servicii de comunicare, prin care unește întreaga populaţie a Republicii Moldova. Noile servicii pot fi solicitate de către clienţii Unité existenţi și noi în centrele comerciale din republică sau telefonic la numărul 200-200. Toate detaliile despre serviciile 3G sunt disponibile pe site www.Unité.md. Serviciul de presă al S.A.”Moldtelecom”
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 21 MAI 2010
Realitatea | 3
www.jurnal.md
Bătrâni privilegiaţi INCREDIBIL // Cea mai mare pensie din R. Moldova este de 36 de mii de lei De indemnizaţia viageră de 36 mii de lei beneficiază un fost angajat al sistemului bancar, al cărui nume este ţinut în secret de către autorităţi. El însă nu este singurul pensionar care are lunar o indemnizaţie de ordinul zecilor de mii de lei. Conform unor documente secrete semnate la Guvern în timpul fostei guvernări, anumitor persoane concrete le-au fost stabilite pensii de peste zece mii de lei. Mari sunt și pensiile de care beneficiază judecătorii, procurorii, poliţiștii, angajaţii din sistemul de securitate, deputaţii și miniștrii. Astăzi Parlamentul urmează să voteze un proiect de lege care prevede micșorarea pensiilor miniștrilor și parlamentarilor. Iniţiativa a provocat nemulţumirea anumitor deputaţi.
Reduceri scandaloase
Bancherul pensionar
Astăzi, pensia medie în republică este de 800 de lei, în timp ce deputaţii, miniștrii, funcţionarii publici, militarii, au pensii cuprinse între trei și șapte mii de lei. Profesorii, spre exemplu, au pensia medie de 360 de lei. Dincolo de valoarea pensiei, există discriminări și la capitolul vârstă de pensionare. Cea mai mică vârstă la care se poate pensiona o persoană în R. Moldova este de 35 de ani (pentru angajaţii din sistemul penitenciar – n.r.). Potrivit deputatului Valeriu Munteanu, în fondul naţional de pensii sunt foarte mulţi bani, aceștia însă nu sunt distribuiţi corect.
Deși refuză să spună cine este norocosul pensionar care beneficiază lunar de câte 36 de mii de lei, ministrul Protecţiei Sociale, Familiei și Copilului, Valentina Buliga, ne-a dezvăluit că această persoană a activat în sistemul bancar. Decizia prin care respectivei persoane i-a fost alocată această indemnizaţie viageră a fost secretizată. Totuși, putem bănui că această pensie îi revine lui Leonid Talmaci (foto), primul guvernator al Băncii Naţionale, care a ocupat această funcţie timp de 19 ani și acum are 56 de ani.
Pentru a primi o pensie de cinci mii de lei e suficient să ajungi deputat. Potrivit legislaţiei, parlamentarii, miniștrii și șeful statului beneficiază de pensii în valoare de 75 % din salariul de demnitar. Această normă însă ar putea fi modificată printr-un proiect care urmează a fi votat astăzi de Parlament. Iniţiativa legislativă stabilește ca pensiile acestor categorii de demnitari să fie micșorate, de la 75 % din salariu la 42 %, așa cum se calculează pentru majoritatea categorilor de pensionari. Modificarea legislativă nu va avea efect retroactiv. Deputata comunistă Veronica Abramciuc este însă împotriva acestui proiect, considerând că micșorarea pensiilor deputaţilor ar putea determina coruperea acestora. Ba mai mult, susţine ea, de pe urma acestei modificări nu va avea nimeni de câștigat.
La pensie la 35 de ani
Pensii privilegiate Pensia președintelui statului este mult mai modestă decât cea a bancherului – de 7500 de lei. Tot cam atât au și câţiva pensionari – rude cu foștii demnitari. Potrivit deputatului liberal Valeriu Munteanu, există hotărâri de Guvern secretizate prin
care fosta guvernare a stabilit pensii de peste 7000 de lei pentru mamele sau soacrele anumitor oficiali. Deputatul a refuzat să dea nume concrete, dar ne-a sugerat să apelăm la Cancelaria de Stat, de acolo însă ni s-a răspuns că nu au fost desecretizate documente care ar demonstra asemenea fapte.
Mariana RAŢĂ
Testarea calităţii și a sănătăţii Compania „R-Biopharm”, lider pe piaţa internaţională la producerea reactivelor pentru diagnostic de laborator, acum la Chişinău Gata cu tehnologiile învechite de testare a calităţii produselor alimentare și diagnosticarea maladiilor alergice la om! Compania germană „R-Biopharm” pune la dispoziţia laboratoarelor medicale din toate colţurile lumii reactive și prezintă tehnici moderne de diagnostic – acum și în R. Moldova. Reprezentanţi din toate ţările CSI au participat la un seminar specializat, organizat de compania „Imunotehnomed” în cadrul căruia au făcut schimb de experienţe și au prezentat eficacitatea produselor „R-Biopharm” la ei în ţară. În prezent, compania „R-Biopharm” este lider pe piaţa mondială în producerea de reactive. „Activăm de mai bine de 20 de ani și suntem mândri că am reușit să ne menţinem pe poziţii și să nu avem concurenţi pe piaţa globală în ceea ce privește producerea de reactive și implementarea unor tehnologii inovatoare de diagnostic al maladiilor alergice și bolilor tractului intestinal”, a declarat în cadrul seminarului Jens Uwe Wunsch, director internaţional R-Biopharm Germany.
Diagnostic indispensabil În contextul R. Moldova tehnologiile de diagnostic propuse de compania „R-Biopharm” pentru verificarea calităţii produselor alimentare au o importanţă deosebită. „Controlul calităţii produselor
alimentare este indispensabil, iar metodele de testare în fiecare ţară ar trebui să fie unice, astfel încât produsele menite pentru export să treacă expertiza de laborator în ţara importatoare. Să ne amintim ce a păţit R. Moldova cu vinurile și mierea. A fost un scandal acum 2-3 ani, când o partidă de 80 de tone de miere au fost întoarsă în ţară. Motivul este că mierea nu a trecut controlul la reziduurile antibiotice, fiindcă R. Moldova nu dispunea de tehnologiile de laborator respective”, a menţionat Sergiu Raţă, director general al companiei „Imunotehnomed”. Compania „R-Biopharm” dispune de o serie de reactive și tehnici de testare a securităţii produselor alimentare, inclusiv a vinurilor. Un alt segment pe care se axează activitatea companiei germane este producerea reactivelor pentru diagnostic de laborator al maladiilor alergice și bolilor intestinale. Cel puţin 10 % din populaţia de pe glob
suferă de diferite forme de alergii. Graţie reactivelor și tehnicilor de laborator inventate de compania „R-Biopharm” a devenit mult mai ușoară și mai rapidă depistarea alergenului, substanţa care provoacă reacţia alergică la om.
Tehnici inovatoare „Cel mai complicat e să găsești
alergenul. Metoda veche, utilizată acum 40 de ani în laboratoarele medicale din R. Moldova, presupune aplicarea unei doze mici de alergen pe o leziune mică făcută pe braţul pacientului. Sunt niște tehnici depășite, care uneori se pot solda și cu șoc anafilactic la om”, a spus Sergiu Raţă. Compania „R-Biopharm” a inventat o serie de reactive ca-
re permit diagnosticarea bolilor alergice la om, fără provocarea unor incomodităţi – e suficient să daţi o analiză de sânge. Pe moment în R. Moldova o asemenea diagnosticare inofensivă poate fi făcută doar la centrul medical Medexpert. Preparatele diagnostice noi prezentate în cadrul seminarului de profesioniști din Germania au fost apreciate la nivel înalt de reprezentanţii medicinei de laborator veniţi din Rusia, Ucraina, Letonia, Mongolia și alte ţări CSI. „Colaborăm cu „Biopharm”-ul de 12 ani. Suntem firi conservatoare și dacă ne-am deprins cu un produs considerăm că nimic mai bun nu vom găsi. Pentru ca un medic să spună de ce maladie suferă un om trebuie să facă un diagnostic al pacientului. Datorită reactivelor și tehnologiilor „R-Biopharm”, medicul poate să creadă sută la sută în rezultatele analizelor făcute. În primul rând, este calitatea, în plus, este foarte ușor și comod să lucrezi cu aceste reactive. De asemenea, preţul produselor „R-Biopharm” este rezonabil”, a subliniat Ilona Pildere, reprezentant al Companiei „American Baltic Technology”. Compania germană „R-Biopharm” are un portofoliu de peste 100 de produse care acoperă mai mult de 50 de arii terapeutice.
4 | La marginea Europei
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Capcana mortală FLAGRANT // Patru tineri de 20 de ani riscă detenţie pe viaţă, pentru omorul unui cetăţean străin Fuccio Vicenzo de 64 de ani, din orașul Benevento, Italia, patronul unei reţele de hoteluri din Italia, Grecia și Cipru, a venit în Moldova pentru a se odihni, dar și-a găsit moartea la umbra unui copac, pe malul iazului din satul Răzeni, raionul Cimișlia. „Acesta era italian, care deţinea și cetăţenie americană, căsătorit și avea trei copii maturi”, a declarat, pentru JURNAL, Stefano De Leo, ambasadorul Italiei la Chișinău. Făcuse cunoștinţă prin intermediul internetului cu o fată de 20 de ani, Marina, care l-a ademenit, l-a făcut să-și lase pentru o săptămână familia, iar când acesta a ajuns în Moldova, l-a deposedat de bunuri și, împreună cu alţi doi complici, l-a omorât.
„Eu trăgeam de o parte a curelei, Alexandru de cealaltă” „L-am întâmpinat cu Marina la Aeroportul din Chișinău, i-am luat genţile și ne-am îndreptat în direcţia comunei Băcioi”, începe descrierea evenimentelor unul din tinerii învinuiţi de omor. „În tot acest timp bărbatul credea că îl ducem în Chișinău, nici nu a observat că am luat-o în direcţie opusă. La staţia de autobuz din satul Răzeni, ne aștepta deja Alexandru (al treilea complice – n.a.). Am oprit mașina, iar Fuccio Vicenzo când l-a văzut, a încercat să iasă din autoturism, dar a fost bruscat înapoi în mașină și s-a lovit la cap de cadrul ușii”, spune tânărul, în timp ce-l conduce pe poliţist spre locul crimei. „Când am ajuns în pădure, i-am pus cătușele la mâini și am început să-l buzunărim. I-am luat banii – circa trei mii de euro, iar cardurile, telefoa-
nele mobile și laptopul le-am aruncat în iaz. După aceasta, am luat o curea din geanta bărbatului și am început să-l strangulăm, Alexandru trăgea de un capăt al curelei, eu de altul. Când am văzut că a căzut la pământ, fără mișcare, i-am scos cătușele”, povestește tânărul, în timp ce mâinile repetau mișcările relatate. „Nu am mișcat din loc trupul neînsufleţit al bărbatului, ci l-am lăsat să zacă lângă copac. Doar am aruncat asupra lui un sacou și o cămașă, ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre Chișinău”, încheie băiatul, în timp ce își ridica gluga scurtei, pentru a se ascunde de camera de luat vederi a poliţiei. Chiril Moţpan, șeful Centrului de presă al Ministerului de Interne, a declarat pentru JURNAL că cetăţenii străini au mai fost victime ale furturilor. ”De la începutul anului curent, cinci persoane venite în Republica Moldova au fost deposedate de bunuri materiale sau bani și a fost înregistrat un atac tâlhăresc”, susţine Moţpan. „Din păcate, aceștia nu se adresează forţelor de ordine, motiv pentru care credem că numărul acestora poate fi mai mare”, a menţionat șeful Serviciului de presă. „De exemplu, cel mai recent caz de furt
al unui cetăţean străin a fost anunţat la poliţie de către vecini, căci acesta se rușina să se adreseze”, comunică oficialul. Pe de altă parte, ambasadorul Italiei în Republica Moldova spune că, zilnic, un număr mare de cetăţeni italieni vine în Republica Moldova, cu afaceri sau ca turiști. „Acesta este primul caz când are cineva de suferit”, susţine Stefano De Leo.
A patra călătorie în Moldova i-a fost fatală În ce privește Vincenzo Fuccio, acesta nu este pentru prima dată în Republica Moldova. „Bărbatul a venit ca turist de patru ori, intra în ţară o dată pe an”, spune șeful Centrului de presă. Primii care au observat dispariţia bărbatului a fost familia. „Rudele au alertat Consulatul american din Italia și s-au adresat la poliţie chiar a doua zi de la plecarea în Republica Moldova”, a declarat, pentru JURNAL, Valentina Litvinov, șefa Biroului naţional Central Interpol în Republica
Moldova. „Omul de afaceri obișnuia să călătorească mult, dar de fiecare dată își anunţa familia că a ajuns la destinaţie”, a adăugat Litvinova. Presa italiană scria miercuri că în căutarea omului de afaceri s-a implicat și Cosini Izzo, din Senatul Italiei, prieten de familie al antreprenorului. Ministerul de Interne susţine că Vincenzo Fuccio a aterizat pe Aeroportul Chișinău pe 24 aprilie, dar Ambasada Statelor Unite ale Americii i-a anunţat despre dispariţia bărbatului pe 7 mai. „Ulterior, am fost anunţaţi și de către Ambasada Italiei la Chișinău că nu se știe nimic despre Vicenzo Fuccio”, a declarat Ion Bodrug, șeful adjunct al Departamentului Poliţie, în cadrul unei conferinţe de presă. Tinerii se află în arestul poliţiei, iar miercuri le-a fost înaintată învinuirea de omor premeditat de către Judecătoria Centru. „De asemenea, instanţa a emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, cât vor dura anchetările”, susţine, pentru JURNAL, șefa Centrului de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru.
Detenţie pe viaţă Chiril Moţpan spune că învinuiţii nu sunt angajaţi în câmpul muncii, nu au nicio ocupaţie și nu sunt la prima lor abatere. „Băieţii au fost reţinuţi pentru deţinere și comercializare ilegală a produselor narcotice, iar fata a fost prinsă în timpul unui furt”, menţionează Moţpan. De această dată însă tinerii riscă să stea după gratii toată viaţa. În timp ce aceștia își așteaptă sentinţa, soţia și unul din copiii bărbatului urmau să sosească aseară la Chișinău, ca să identifice cadavrul, să perfecteze toate actele ca trupul să poată fi repatriat, pentru înmormântare. Marina LIŢA
Lafarge Ciment (Moldova) SA a lansat o serie nouă de cimenturi de calitate europeană betoanelor pentru interiorul clădirilor unde gradul de umiditate este redus, mediu sau ridicat.
Compania Lafarge Ciment din Moldova a lansat, marţi, 18 mai curent, o serie nouă de cimenturi, aliniate la standardele europene de calitate, care vine să înlocuiască gama de produse existente. Noua serie de produse reprezintă o inovaţie pentru piaţa Republicii Moldova, ce are ca scop beneficiul utilizatorului final în ce privește ușurinţa alegerii și a lucrului. Totodată, în conformitate
cu angajamentul Grupului, formula noilor produse permite reducerea emisiilor CO2. „Prin abordarea noastră curajoasă, în pofida timpurilor provocatoare, prin care trece în prezent populaţia, noi am reușit să creăm cu succes un produs capabil, prin eficienţa și calitatea sa, să contribuie la creșterea economică a ţării. Suntem conștienţi de faptul că Moldova urmează să implementeze un plan ambiţios de infrastructură și acesta este aportul nostru la debutul acestei reconstrucţii”, a declarat presei Frederic Aubet, directorul general al Lafarge Ciment (Moldova) SA. Potrivit lui, având un angajament puternic faţă de clienţii săi, Lafarge Ciment (Moldova) SA dorește ca produsele sale să se distingă prin calitatea și performanţa lor generală. Astfel, compania a stabilit un proces permanent de dialog cu clienţii săi și și-a intensificat eforturile spre crearea de noi soluţii și servicii adaptate la nevoile acestora. Urmare a acestei noi abordări, specialiștii din domeniul construcţiilor din Moldova, precum și clienţii particulari vor avea posibilitatea să aleagă dintre produsele Lafarge
LAFARGE este lider mondial în materiale de construcţii, deţinând poziţii de top în toate domeniile în care activează: ciment, agregate şi betoane, ghips. Cu 78 mii de angajaţi în 78 de ţări, Lafarge a înregistrat vânzări de 15.8 mlrd euro în 2009. Ciment (Moldova) SA pe cele care corespund întocmai lucrărilor pentru care sunt destinate. Astfel, noile cimenturi dezvoltate de Lafarge pentru a răspunde mai bine nevoilor clienţilor săi sunt categorisite în felul următor: CEMPLAST – ciment special pentru mortare, care se caracterizează prin lucrabilitate și aderenţă sporită. Cemplast este primul din Moldova, special creat pentru mortare. Cu mortarul preparat cu Cemplast, pot fi tencuite toate tipurile de suport: pereţi de beton, cărămidă de orice tip, blocuri din
beton, blocuri de calcar, piatră, fortan etc. CEMFORT – ciment pentru betoane uzuale, caracterizat printr-o rezistenţă iniţială mare, lucrabilitate și omogenizare înaltă. Cemfort completează ușor spaţiile goale fără a lăsa bule de aer și este potrivit pentru lucrări pe timp cald. CEMFORT Extra – ciment pentru beton extra cu rezistenţă iniţială mare în special pentru lucrări rapide. Acesta se caracterizează prin întărire rapidă și rezistenţă înaltă, fiind recomandat pentru prepararea betoanelor de clasă înaltă, inclusiv la prepararea
Directorul de marketing al companiei Lafarge Ciment (Moldova) SA, Sergiu Melniciuc, a menţionat că „noile cimenturi vor fi prezentate către consumator într-un ambalaj nou (saci a câte 40 kg), ceea ce asigură calitatea produsului și elimină posibilitatea contrafacerii sau copierii. Sacul de 40 kg face mai ușoară manipularea/transportarea/încărcarea sacilor ce le ușurează oamenilor lucrul. Astfel, clienţii vor putea să recunoască mai ușor cimentul producătorului și vor putea selecta acel tip de produs care se potrivește mai mult lucrărilor pe care le efectuează, având garanţia calităţii Lafarge”. Melniciuc susţine că „preţurile pentru noile tipuri de ciment au fost acceptate de consumatorii finali și livrările deja au început. Costul unei tone de ciment Cemfor este în valoare de 1055 lei”. Lansarea noii linii de produse este însoţită și de o ofertă specială pentru consumatorii produsului Cemplast, care presupune obţinerea unui ambalaj de ciment gratuit la fiecare șase cumpărate și se desfășoară în toate punctele de distribuţie în perioada 18 mai – 18 iunie 2010. Tatiana MARCU
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 21 MAI 2010
Privirea | 5
www.jurnal.md
Copiii din şcolile-internat din Moldova au uitat pentru o zi de tristeţe şi singurătate Ei au participat sâmbătă la un spectacol cultural-artistic de excepţie organizat de Societatea Culturală „Vatra” în parteneriat cu Fundaţia „Orange” Deși a fost creată doar la finele anului trecut, Fundaţia Orange a reușit deja să se facă cunoscută prin acţiunile sale filantropice. La 15 mai, de Ziua Internaţională a Familiei, fundaţia a adus bucuria în sufletul copiilor cu dizabilităţi din școlile-internat din raioanele Ialoveni, Strășeni, Fălești, Cărpineni, Tighina și alte regiuni ale Moldovei, organizând în colaborare cu Societatea Culturală „Vatra” un spectacol-concert cu genericul „Știe codrul, știe neamul”, care a avut loc în incinta Palatului Naţional. Referindu-se la activitatea de binefacere, Jerome Poulain, Președintele Fundaţiei Orange, a subliniat importanţa acesteia pentru locuitorii Republicii Moldova. „Prin intermediul Fundaţiei Orange, noi, angajaţii, clienţii și colaboratorii Orange pe de o parte și ONG-urile pe de altă parte, ne cumulăm eforturile pentru a susţine persoanele vulnerabile să se confrunte cu problemele lor în domeniul sănătăţii&handicap, educaţiei și culturii pentru că împreună facem mai mult”, a menţionat el. Genericul spectacolului nu a fost ales întâmplător, el axându-se pe istoria milenară a neamului nostru. Într-un mod inedit scenariul a fost construit pe ideea legăturii firești dintre familie, neam și patrie, aducând o puternică încărcătură emoţională. Astfel, copiilor le-a fost prezentat monologul-testament „Ţara nu-i a mea, ci a urmașilor urmașilor voștri!..” care i-a introdus pe spectatori în atmosfera din timpul domniei voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Referindu-se la o perioadă și
mai veche a istoriei naţionale, studenţii de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice au prezentat un dans dacic, care a impresionat prin ineditul său întreaga audienţă. Un alt moment emoţionant l-a constituit înscenarea baladei Mioriţa de către un ansamblu de mici dansatori. În general, evenimentul a conţinut mai multe elemente artistice: momente teatralizate, precum și
evoluţii ale colectivelor artistice de copii, dar și ale vedetelor de muzică ușoară atât autohtone, cât și din România. Astfel, în faţa celor prezenţi la spectacol au evoluat cântăreţi consacraţi ai scenei autohtone, precum Ion Suruceanu, Anișoara Puică, Mihai Ciobanu, Aurelia Dicusar Basarabeanca sau Vlad Negruzzi, dar și tineri interpreţi, așa ca Vasile Macovei sau micuţul talentat Rafael. Invitatul de onoare al concertului a fost interpretul ieșean Constantin Florescu, care a delectat spectatorii cu îndrăgita piesă „Iubirea noastră n-a fost o întâmplare”. În aplauzele celor prezenţi în sală, cântăreţul a transmis felicitări și urări de bine din partea publicului ieșean. La eveniment a fost prezent și umoristul Gheorghe Urschi, care a adus zâmbetul pe feţele tuturor cu una din scenetele sale renumite. Colectivele de copii "Do-Re-Mi Show" și studioul de balet "Soarele" au completat atmosfera de sărbătoare din sala Palatului Naţional. Organizatorii au pregătit și un concurs special pentru micii spectatori, ţinut în taină până în ziua concertului, și astfel, a constituit o surpriză la fel ca și cadourile de care s-a bucurat fiecare dintre cei prezenţi la spectacol. Totodată micii spectatori, părinţii și bunicii acestora au avut parte de diverse concursuri. „Copiii așteaptă un an întreg
momentul să se urce în autocar și să vină la Chișinău la concert, de aceea, pentru a nu-i dezamăgi, am pregătit un concept bogat în elemente artistice, dar și mai multe surprize și cadouri”, a menţionat Vlad Negruzzi, președintele Societăţii Culturale „Vatra”. Fundaţia Orange o fost creată în noiembrie 2009. În Republica Moldova, fundaţia susţine proiecte în trei domenii de bază: sănătate&handicap, educaţie și cultură. În 2009, Fundaţia Orange a dotat Centrul de Radiologie și Imagistică al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău cu un tomograf în valoare de 1,3 mil. dolari, iar anul acesta va procura echipament adiţional pentru a-l face
multifuncţional. De asemenea, în 2009, fundaţia a donat o ambulanţă Spitalului de Urgenţă din Lipcani. În acest an, cu suportul fundaţiei, vor fi acordate în jur de 80 de burse pentru fetele din școlile-internat și vor fi reparate și echipate sălile de calculatoare în patru școli-internat pentru copii cu dizabilităţi. Peste 300 de femei, victime ale violenţei domestice și potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane, vor beneficia de instruire profesională și suport informaţional. Fundaţia Orange planifică, în parteneriat cu PNUD Moldova, să doneze Centrului de Reabilitare pentru copii cu dizabilităţi fizice un microbuz pentru a-i ajuta să se deplaseze mai ușor. Cristina BACIU
Ce salarii ridică funcţionarii de stat? BANI PUBLICI // Un şef de agenţie de stat câştigă de două ori mai mult decât preşedintele republicii 9600 de lei, atâta câștigă lunar președintele R. Moldova. Prim-ministrul și președintele Parlamentului au lefuri mai mici – de 8800 de lei. Salariile primelor persoane în stat sunt de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie, dar de zeci și chiar sute de ori mai mici decât lefurile demnitarilor din alte state. Paradoxal, dar în R. Moldova directorul unei agenții de stat ajunge să câștige de peste două ori mai mult decât șeful statului, iar vameșii, cei despre care se spune că trăiesc în belșug, au salariul oficial între 850 și 2500 de lei (!). Totuși la Î.S. „Moldtelecom” directorul are un salariu lunar de 80 de mii de lei (!). Dincolo de salarii, funcțiile publice oferă însă mai multe “deschideri”, de unde și dorința arzătoare a multora de a ajunge să le ocupe.
Cel mai bine plătit demnitar Potrivit informațiilor oficiale, demnitarul cu cel mai mare salariu din R. Moldova este președintele statului. Acesta câștigă lunar 9600 de lei (impozabili – n.r.). Deși față de salariul mediu al unui profesor din republică, cel al președintelui este de vreo cinci ori mai mare, în topul celor mai bine plătiți înalți demnitari din lume președintele moldovean s-ar clasa pe una dintre ultimele poziții. Pentru comparație – președintele Franței câștigă anual 318.000 de dolari, iar președintele R. Moldova – 10 mii de dolari. Pe de altă parte, salariul președintelui moldovean este de doar două ori mai mic decât cel al președintelui României (21 de
mii de dolari anual – n.r.). Surse de la serviciul de presă al lui Mihai Ghimpu ne-au comunicat însă că președintele interimar nu ridică salariul de șef al statului, ci doar pe cel de președinte al Parlamentului.
Filat şi Muruianu au acelaşi salariu În calitatea sa de spicher, Ghimpu beneficiază de un salariu de 8800 de lei din care, conform unei promisiuni mai vechi, trei mii de lei oficialul îi cedează lunar familiei Buzdugan (familia cu tripleți – n.r.) și familiei Boboc. Tot câte 8800 de lei câștigă lunar și prim-ministrul republicii, dar și președintele Curții Constituționale, cel al Consiliului Superior al Magistraturii și cel al Curții Supreme de Justiție. Așadar, premierul Vlad Filat are același salariu ca și judecătorul Ion Muruianu, ba chiar mai mic, pentru că ultimul, pe lângă salariul de bază, beneficiază de mai multe sporuri pentru vechime în muncă, grad de calificare etc.
Viaţă de deputat Dacă e să vorbim despre salariile care se plătesc în Parlament, trebuie să știți că un vicespicher este remunerat lunar cu 8000 de lei, președinții de comisii parlamentare permanente au salariul lunar de 7700 de lei, vicepreședinții de comisii – 7300 de lei, secretarii de comisii – 7200 de lei, iar deputații de rând – 7100 de lei. Aceste cifre reflectă salariile de bază ale legislatorilor, la care se mai adaugă diurne a câte 50 de lei pentru participarea la ședințele comisiilor și cele în plen și 20 % pentru păstrarea secretului de stat.
Potrivit deputatului liberal Valeriu Munteanu, chiar și cu aceste diurne și alte sporuri de care beneficiază parlamentarii, salariul lor net abia de ajunge la 8000 de lei. În schimb, deputaţii beneficiază de mașini de serviciu, de imunitate parlamentară, de pașaport diplomatic, cei care nu au domiciliu în Chișinău sunt asiguraţi din contul statului cu o locuinţă pe perioada mandatului, iar după ce se pensionează aceștia primesc o pensie în valoare de 75 % din salariul de parlamentar.
Muncă „din dragoste” la Guvern Deși specificul activităţii miniștrilor este diferit de cel al deputaţilor, membrii cabinetului de miniștri ridică același salariu ca și parlamentarii – 7100 de lei. Prim-viceprim-ministrul câștigă mai mult – 8400 de lei, iar viceprim-miniștrii – 8000 de lei. În schimb, viceminiștrii au salariul de bază de 6500 de lei, ministrul de stat – 6800 de lei. Șeful Serviciului de presă al Guvernului este remunerat cu până la 3500 de lei, iar contabilul-șef al Cancelariei de Stat câștigă în R. Moldova un salariu de bază de cel mult 2650 de lei. Desigur, aceste lefuri (cu excepţia remunerării miniștrilor – n.r.) sunt completate cu sporuri salariale care de multe ori ajung până peste o sută de procente din salariul de bază. Totuși, mulţi dintre cei care ocupă aceste funcţii vin din sfera businessului, unde au avut salarii mult mai mari. „Nu salariile sunt cele care îi motivează să vină în guvern, ci dorinţa de a contribui la bunăstarea R. Moldova”, susţine Igor Volniţchi, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, care, până a se angaja în echipa premierului, câștiga un salariu mult mai mare.
Tkaciuk avea salariul de 6800 de lei E prestigios să fii consilier al președintelui, premierului sau spicherului, totuși trebuie să știți că salariile acestor funcționari nu sunt foarte mari – 6800 de lei, la care se mai adaugă 20 % pentru păstrarea secretului de stat. Nici directorul Serviciului Vamal nu câștigă mai mult – doar 6500 de lei, în timp ce un vameș ridică un salariu între 850 și 2500 de lei. Cele mai mari salarii din sfera bugetară le au judecătorii – între 5000 și 8000 de lei. Președintele Curţii de Conturi câștigă lunar 8300 de lei, la fel ca și procurorul general. Un procuror fără funcţii de conducere are salariul de bază de 3800 de ei. Directorul SIS – 7100 de lei, directorul CCCEC – 6500 de lei. Același salariu îl ridică și președintele CCA, dar și șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Vă atenţionăm că la aceste salarii funcţionarilor li se mai atribuie sporuri, valoarea cărora se calculează pentru fiecare persoană în parte. Oricât de straniu ar părea, dar directorii de agenţii și întrerinderi de stat au cel mai mare salariu din sfera bugetară. Spre exemplu, directorul Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, a recunoscut că are un salariu de 19.700 de lei, iar directorul „Termocom” avea până nu demult salariul de 15 mii de lei. Nici directorul Î.M. „Apă-Canal” nu câștigă mai puţin – 12 mii de lei (cel puţin așa a declarat primarul capitalei într-o conferinţă de la sfârșitul anului trecut – n.r.). Totuși, potrivit surselor noastre, la Î.S. „Moldtelecom” e de o plăcere să lucreză director cu un salariu lunar de 80 de mii de lei (!). Mariana RAŢĂ
6 | Politică
www.jurnal.md
APROPOS
Poziţia Ucrainei s-a schimbat Oleh Bilorus, deputat în Rada Supremă a Ucrainei:. "De fapt, conducerea Ucrainei a adoptat o poziţie nouă în privinţa Transnistriei, care este poziţia Rusiei. În pofida declaraţiilor despre necesitatea păstră-
rii integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, poziţia Ucrainei s-a schimbat. Nu este niciun secret că statul vecin consideră necesară această poziţie: luaţi Transnistria și daţi-ne Republica Moldova."
Alb și negru
Alegeri prezidenţiale anulate în Kîrgîzstan. Rosa Otunbaieva va fi preşedinte până în 2012 Guvernul provizoriu din Kîrgîzstan a decis miercuri să încredinţeze funcţia de președinte al ţării premierului interimar Rosa Otunbaieva, pentru o perioadă de tranziţie care se va încheia la 31 decembrie 2011, anulând astfel alegerile prezidenţiale prevăzute pentru octombrie. Guvernul provizoriu, care a preluat conducerea ţării în urma unei revoluţii sângeroase în aprilie, ce l-a înlăturat de la putere pe președintele Kurmanbek Bakiev, a anulat prin acest decret decizia de organizare a alegerilor prezidenţiale în octombrie. "În octombrie nu vor mai avea loc alegeri legislative", a precizat Ișenbai Kadîrbekov, membru al consiliului care se ocupă de redactarea noii Constituţii a ţării.
Tratatul START nu periclitează apărarea antirachetă a Statelor Unite Noul tratat START privind dezarmarea nucleară, semnat cu Moscova, nu periclitează dezvoltarea strategiei americane de apărare antirachetă, au dat asigurări marţi secretarul de Stat Hillary Clinton (foto) și secretarul Apărării Robert Gates, ca reacţie la criticile senatorilor conservatori. "Nici o prevedere din noul tratat START nu ne împiedică eforturile în materie de apărare antirachetă", a precizat Clinton în cadrul unei audieri în Congres, în condiţiile în care tratatul START trebuie să fie ratificat de Senat cu o majoritate de 67 de voturi din 100, inclusiv cu votul mai multor senatori republicani. "Rusia a expus o poziţie unilaterală privind apărarea antirachetă. Nu o împărtășim. Din contră, am precizat clar că Statele Unite intenţionează să continue ameliorarea și mobilizarea acestor sisteme de apărare antirachetă", a adăugat ea. Republicanii critică noul tratat semnat în aprilie, la Praga, de către președintele american, Barack Obama, și omologul său rus, Dmitri Medvedev, care prevede o diminuare considerabilă a arsenalelor rus și american.
Ei își exprimă temerile că acest text limitează capacitatea de dezvoltare a apărării americane antirachetă. Rusia a anunţat că își rezervă dreptul de a se retrage din tratat dacă se consideră ameninţată de aceste sisteme dezvoltate de Washington. "Rușii sunt împotriva (strategiei americane) de apărare antirachetă de la începutul negocierilor pe tema armelor strategice în 1969", a subliniat Robert Gates, care a fost audiat alături de Hillary Clinton. "Cred că din cauză că noi putem să o elaborăm și ei nu. Vom construi un sistem bun, iar ei probabil că nu. Ei nu vor să aloce resursele necesare pentru acest lucru și, prin urmare, încearcă să ne împiedice prin mijloace politice", a explicat el. Dar "nicio limită nu ne afectează", a afirmat el, amintind că administraţia Obama prevede să aloce 9,9 miliarde de dolari pentru apărarea antirachetă în 2011, cu 700 de milioane de dolari în plus comparativ cu 2010. (mediafax.ro)
JURNAL DE CHIŞINÃU
Împărţirea Republicii Moldova
LUMI PARALELE
"Rosa Otunbaieva a fost numită președinte al republicii Kîrgîzstan pentru o perioadă tranzitorie care va dura până la 31 decembrie 2011. Decretul respectiv a fost aprobat de majoritatea membrilor Guvernului provizoriu", au declarat autorităţile interimare într-un comunicat. Această nominalizare trebuie confirmată însă prin referendum. Acesta va avea loc la 27 iunie, ziua în care kîrgîzii vor fi chemaţi să se pronunţe asupra noii Constituţii.
VINERI, 21 MAI 2010
cu Nicolae NEGRU Declaraţia deputatului ucrainean Oleh Bilorus că Ianukovici și Medvedev s-ar fi înţeles în secret să împartă Republica Moldova nu este lipsită de sens cum ar părea la prima vedere. Conform presei ucrainene, care l-a citat pe Bilorus, Transnistria ar urma să devină parte a Ucrainei, iar R.Moldova ar reveni în sfera de influenţă a Rusiei. Lucrul acesta însă este posibil numai cu condiţia ca Ianukovici să fi fost ales președinte pe vecie, iar Chișinăul să ţină atât de mult la Transnistria încât să renunţe benevol la integrarea europeană de dragul ei. Altfel, Ucraina și-ar putea lua Transnistria, iar Rusia să rămână cu... coada șopârlei. Probabil, fiindcă aceste condiţii nu sunt întrunite deocamdată, Rusia și Ucraina nu se grăbesc să recunoască Transnistria, ca să nu accelereze desprinderea RM de spaţiul postsovietic, să nu o împingă spre reunificarea cu România. Dacă și există o înţelegere secretă dintre președinţii ucrainean și rus, aceasta nu poate fi realizată în viitorul apropiat fără riscul de a pierde definitiv RM. Ceea ce au fixat Medvedev și Ianukovici în declaraţia lor privind reglementarea transnistreană se înscrie în strategia mai veche de menţinere a RM în orbita influenţei ruse: trupele rusești rămân pe teritoriul RM până la aplanarea conflictului dintre Chișinău și Tiraspol, așa cum de altfel s-a hotărât la întâlnirea din 18 martie 2009 dintre Medvedev, Voronin și Smirnov. Acum, numai Moscova decide încheierea conflictului. Lui Voronin trebuie să-i „mulţumim” pentru această cedare pe care a făcut-o în ajunul alegerilor parlamentare, în schimbul sprijinului electoral din partea Kremlinului. nformaţia de până la întâlnirea dintre Ianukovici și Medvedev privind posibila ridicare a așa-zisei blocade economice a Transnistriei (e vorba de fapt despre obligativitatea prezenţei ștampilei vamale a RM pe exporturile transnistrene, în corespundere cu normele comerţului
I
internaţional) nu s-a adeverit din același motiv (presa ucraineană a scris că UE i-ar fi cerut Kievului explicaţii în legătură cu astfel de intenţii, determinându-l să respecte angajamentele asumate prin acordul din martie 2006 cu Chișinăul). Pe lângă faptul că ar fi provocat sentimente antirusești și antiucrainești, un asemenea gest dușmănos, în contradicţie cu declaraţiile de respectare a integrităţii teritoriale și a suveranităţii RM, ar fi lovit direct în șansele electorale ale formaţiunilor politice prorusești, ale PCRM în primul rând. sta nu înseamnă că Moscova și Kievul nu pot reveni la ideea recunoașterii independenţei economice a Transnistriei (acesta este de fapt sensul ridicării așa-zisei blocade) după alegeri, în funcţie de rezultatele acestora, ca mijloc nou de presiune asupra politicienilor care vor accede la guvernare. De aceea, AIE trebuie să ia în calcul o asemenea perspectivă. Fiindcă veni vorba, reacţia premierului Filat în legătură cu documentul semnat la Kiev ni s-a părut formulată cu suficientă claritate și demnitate, dar incompletă. Anunţând disponibilitatea de a relua „imediat” negocierile constructive în formatul 5+2, Guvernul RM s-a pronunţat „pentru transformarea forţelor pacificatoare actuale într-o misiune civilă, multinaţională de menţinere a păcii” și a cerut „retragerea completă a muniţiilor și a contingentului militar rus de pe teritoriul RM”. Suntem de acord cu Vlad Lupan că era necesară și referirea la faptul că Moscova și Kievul pun Transnistria pe același cântar cu RM, chemând la negocieri „între două părţi egale” și că se amestecă în afacerile noastre interne, atunci când se referă la necesitatea unor garanţii speciale pentru Transnistria și la neutralitatea RM. Pe de altă parte, pretenţiile belicoase ale unor politicieni care, altă dată au procedat altfel decât îi recomandă astăzi actualei guvernări, trebuie luate în seamă doar ca model de comportament politicianist, in-
A
consecvent, impulsiv și iresponsabil. Declaraţia ruso-ucraineană confirmă că Rusia nu-și poate permite să-i atribuie Transnistriei un alt rol, decât cel de „coadă”, cu care să manipuleze Chișinăul. În acest sens, există o coincidenţă de interese cu Kievul actual, care nu poate vedea cu ochi buni o apropiere a RM de UE și România în special. Astfel se explică probabil semnarea declaraţiei despre „rolul stabilizator” al forţelor de pacificare ruse, în pofida faptului că menţinerea armatei ruse în Transnistria subminează securitatea Ucrainei. Indirect, prin conţinutul declaraţiei în problema transnistreană, Ianukovici renunţă la integrarea europeană și devine instrument al politicii rusești, slăbind mult poziţiile RM în negocierile transnistrene. OSCE, dependent de Rusia, rămâne singurul aliat al Chișinăului la masa de negocieri. Acum ne putem aștepta nu numai la revizuirea acordului cu RM în privinţa exporturilor transnistrene, dar și la susţinerea eforturilor Rusiei de a-și impune proiectul de federalizare a RM, pentru a-i asigura Moscovei (prin intermediul Tiraspolului) dreptul de veto asupra politicii moldovenești, nu numai externe, ci și interne. Pericolul revenirii la planul lui Kozak e și mai mare, în condiţiile în care Washingtonul este dispus, după cum afirmă David Kramer, fost ajunct al secretarului de stat al SUA, să folosească RM și Georgia drept monedă de schimb în relaţiile sale cu Rusia. oscova va încerca, probabil, să „vândă” ideea federalizării și unor partide de pe scena politică moldovenească, în schimbul acordării de sprijin electoral. Să sperăm că dl Lupu, care este acum curtat de ruși, nu va mușca momeala federalizării, după cum a procedat Voronin înainte de alegerile din 5 aprilie 2009. Vicepremierul Victor Osipov a lăsat într-un moment să se înţeleagă că actuala guvernare are o atitudine diferită faţă de documentul semnat de Voronin împreună cu Smirnov, dar nu a venit ulterior cu precizările necesare. Chișinăul nu a dezavuat până acum, cu voce tare, angajamentul din 18 martie 2009, prin care a permis de facto aflarea trupelor ruse pe teritoriul RM oricât va dori Rusia. Din această cauză, nici Bruxelles nu poate să ia o atitudine tranșantă faţă de declaraţia lui Ianukovici și Medvedev.
M
POST-SCRIPTUM
Cum să alegem preşedintele 78% din cetăţenii moldoveni vor ca alegerea președintelui RM să se facă prin vot direct, iar 32 la sută – ca alegerea să se facă în Parlament cu 52 de voturi, conform sondajului publicat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și Fundaţia Est-Europeană din Republica Moldova. Aproape jumătate din cei chestionaţi consideră că nu este bine ca Parlamentul să fie dizolvat în cazul în care nu se reușește alegerea președintelui RM. 46% din cetăţeni ar vota pentru reforma constituţională și 15% - împotriva acesteia. Majori-
tatea cetăţenilor (43%) consideră necesară amendarea articolelor referitoare la alegerea președin-
telui RM, iar pentru modificarea denumirii limbii de stat s-au pronunţat 23 la sută din respondenţi. Sondajul a fost realizat în perioada 30 aprilie – 9 mai 2010 pe un eșantion stratificat reprezentativ de 1500 de persoane. Marja de eroare este de ±2,6 %. Paul BORZAC
Banii vorbesc $ Banii se întâlnesc € Banii se înmulţesc
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 21 MAI 2010
Cardurile bancare ale Mobiasbancă oferă avantaje nebănuite de unii clienţi
Bogat și sărac
cu Petru BOGATU
Diktatul ruso-ucrainean împotriva Republicii Moldova În editorialul anterior arătam că declaraţia Medvedev-Ianukovici nu-i exclus să fie însoţită de un protocol adiţional secret prin care, treptat, Moscova să cedeze Kievului controlul asupra administraţiei de la Tiraspol în schimbul menţinerii și consolidării bazei sale militare din regiunea rebelă. Oricât ar fi de paradoxal, dar ipoteza noastră chiar în aceeași zi de marţi a fost confirmată de un deputat ucrainean.
O clauză secretă impune dezmembrarea Republicii Moldova Potrivit unui legislator din blocul Iulia Timoșenko, autoproclamata republică nistreană ar urma să devină parte a Ucrainei. Făcând referire la un acord secret între Dmitri Medvedev și Viktor Ianukovici, semnat la Kiev în ziua de 17 mai, deputatul Oleg Bilorus susţine că cei doi lideri ar fi discutat cu ușile închise despre dezmembrarea Republicii Moldova. Declaraţia lor oficială, zicese, ar avea un protocol adiţional îndreptat împotriva Chișinăului. Președintele Rusiei, spune Oleg Bilorus, citat și de presa de la Moscova, i-ar fi propus omologului său ucrainean: „Luaţi Transnistria și da-ţi-ne Moldova”. Sunt niște mărturisiri de-a dreptul năucitoare care, dacă le raportăm și la alte informaţii care ne parvin dinspre Moscova, nu par deloc fanteziste. Miercuri, de exemplu, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat Occidentul să nu intervină în republicile ex-sovietice. Rusia, a declarat șeful diplomaţiei ruse, este preocupată că UE și NATO intenţionează să construiască parteneriate cu aliaţii săi din Comunitatea Statelor Independente. Dacă lucrurile într-adevăr stau așa, avem de a face cu un diktat ruso-ucrainean împotriva Republicii Moldova, menit să descurajeze elanul ei european și să consolideze poziţiile celor două state slave. Astfel, Victor Ianukovici, cedând Moscovei Sevastopolul până în anul 2042, a obţinut, se pare, nu numai ieftinirea resurselor energetice comercializate de fosta metropolă. De bună seamă, e puţin probabil ca el să se fi mulţumit doar cu facilităţi economice. Asta cu atât mai mult cu cât preţul gazelor cumpărate de ucraineni, în ciuda unei reduceri substanţiale, oricum, rămâne mai mare decât cel pe care îl plătește la ora actuală Bielorusia.
Ruşii urmăresc legalizarea prezenţei lor militare în Transnistria S-ar putea, scriam noi marţi în acest colţ de pagină, ca târgul cu Moscova să ascundă o clauză secretă care să-i permită Kievului să preia controlul politic asupra Transnistriei. Pentru asta e nevoie de un singur lucru și anume: ambele state slave să recunoască concomitent independenţa regiunii rebele. Rușilor, neîndoios, le-ar conveni această tranzacţie, întrucât ei ar câștiga simultan pe mai multe planuri. Dar și ucrainenii s-ar alege cu un profit politic
Politică | 7
www.jurnal.md
deloc de neglijat. Până acum, Moscova nu avea cum să recunoască oficial regiunea rebelă din estul Republicii Moldova, întrucât nu avea graniţă comună cu noi. Astăzi însă, odată cu instalarea la Kiev a unei guvernări rusofile, nimic nu o mai împiedică să întindă o mână de ajutor marionetei sale de la Tiraspol. Rusia și Ucraina ar putea să legitimeze pe plan internaţional regimul secesionist de la Tiraspol în urma unei tensionări artificiale a situaţiei politice în jurul Republicii Moldova. Atâta doar că Moscova se va vedea silită să împartă tutela asupra Transnistriei cu Kievul, obţinând în schimb legalizarea prezenţei sale militare în zonă. Vi se pare neverosimil acest scenariu? Cui nu-i vine a crede să-și amintească de Abhazia și Osetia de Sud. Unde mai pui că miza rușilor din Crimeea și de la Nistru nu este la ora actuală deloc mai mică decât cea din Caucazul de Nord.
În Europa prin România Se prefigurează astfel un gambit de mare maestru pe tabla de șah geopolitic care le-ar aduce preţioase puncte în palmares și Kremlinului, și Kievului. Tocmai de aceea, în treacăt fie spus, declaraţia Medvedev-Ianukovici, deși reiterează în cuvinte generale că respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova, este împânzită cu o sumedenie de capcane. Părţile implicate în conflict, de exemplu, sunt catalogate ca fiind egale, iar trupele ruse, ca „factor stabilizator”, ar urma să rămână pe teritoriul nostru. Se bagă strâmbe cu bună știinţă pentru a forţa puterea de la Chișinău să reacţioneze, dând astfel pretexte Moscovei și Kievului să-i caute nod în papură. E un joc politic mișelesc care îmi amintește de poziţia diversionistă a Germaniei naziste și Rusiei sovietice faţă de Varșovia în ajunul lui 1 septembrie 1939 care, în ultimă instanţă, precum se știe, a condus la dezlănţuirea celui de-al Doilea Război Mondial și lichidarea Poloniei ca stat. Păstrând proporţiile, desigur, și Republica Moldova este astăzi de asemenea strâmtorată de două puteri mari care încearcă s-o provoace pentru a-i lua capul. În aceste împrejurări, nu ne rămâne altceva decât calea Europei. Dar nu pe vechi. Nu oarecum, ci s-o luăm pe scurtătură. Adică prin România. Nu avem încotro. Timpul ne presează. Ofensiva brutală și revanșardă a Rusiei, secundată acum și de Ucraina, ne strânge la perete și ne lasă o singură soluţie. Mai pe șleau vorbind, ne pune în situaţia să nu avem alternativă la unirea cât mai grabnică a celor două state românești. Numai nu ne speriaţi cu declaraţii prăpăstioase despre criză. Recesiunea economică afectează astfel toată lumea. La ananghie a ajuns și Estul, dar se resimt și democraţiile avansate din Vest. De altfel, actul istoric din 1918 s-a produs și el pe muchie de cuţit, în condiţii istorice și politice extrem de complicate și pentru România, și pentru Rusia, și pentru toată Europa.
Deși încă puţin utilizate, cardurile bancare capătă o popularitate tot mai mare în rândul moldovenilor. Însă, din neștire, deseori utilizarea acestora se reduce, deocamdată, doar la extragerea numerarului, deși gama de oportunităţi pe care le oferă un card bancar este cu mult mai extinsă. Practica însă arată că cei ce s-au folosit o dată de carduri bancare, valorificând toate oportunităţile pe care le oferă acestea, nu mai vor să renunţe la ele. Despre ce înseamnă un card și care sunt particularităţile utilizării cardurilor discutăm cu Ecaterina Apostol, șefa Secţiei E-banking din cadrul Departamentului Strategie și Marketing al Mobiasbancă – Groupe Société Générale. — Ce sunt, de fapt, cardurile bancare? Cardul bancar este un instrument universal de plată, ce constituie cheia de acces a dirijării contului de card. Cardul permite dirijarea unuia sau mai multor conturi. Prin intermediul lui se poate efectua plata pentru mărfuri și servicii, și nu doar ridicarea banilor în numerar. — Și, desigur, cardurile ar avea o serie de avantaje. Care sunt ele? La Mobiasbancă – Groupe Société Générale acordăm o atenţie deosebită promovării în rândul clienţilor noștri a culturii de utilizare a cardurilor. Avantajele pe care le oferă cardul sunt evidente. În primul rând, el oferă posibilitatea gestionării raţionale a banilor. La finele fiecărei luni, deţinătorul cardului primește un extras de cont (prin e-mail sau îl poate obţine la oficiile băncii) în care sunt indicate toate cheltuielile efectuate prin intermediul cardului. Astfel, dacă majoritatea cheltuielilor sunt făcute prin intermediul cardului, în baza extrasului de la finele lunii, deţinătorul își poate organiza și optimiza cheltuielile pentru luna următoare. — Se zice că banii trebuie să lucreze. În acest context: ce fac banii de pe contul de card?
Desigur, banii economisiţi aduc dobândă, calculată în funcţie de banii existenţi în cont. Mai mult, potrivit unei oferte noi a Mobiasbancă, persoanele care deţin depozite în banca noastră, pot solicita transferul dobânzii pe card. Astfel dobânda lunară poate fi extrasă oricând la un bancomat sau banii pot fi utilizaţi pentru achitarea mărfurilor și serviciilor direct la comercianţi. Și mai avem o noutate bună — până la 15 iunie 2010 clienţii care vor solicita transferul pe card al dobânzii beneficiază de o ofertă specială: tarife reduse pentru primul an de deservire a cardului; CirrusMaestro în lei GRATIS, iar MasterCard cu o reducere de 50%. — Cât de largă este posibilitatea de utilizare a cardurilor? Cardul personal poate fi utilizat cu același succes atât la nivel naţional, cât și internaţional. Cu ajutorul lor, clienţii au acces la mijloacele bănești alocate în contul personal 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Clienţii Mobiasbancă au la dispoziţie o reţea vastă de puncte în întreaga lume, unde le sunt acceptate cardurile, formată din peste 700 mii ATM-uri și peste 20 de milioane de comercianţi din lume. — Și dacă pierd cardul, ce fac? Avantajele deţinătorului de card mai sunt determinate și de siguranţa mijloacelor bănești aflate pe cont, deoarece, în caz de pierdere a cardului, clientul nu pierde și mijloacele bănești de pe el. Banca pune la dispoziţia clienţilor o linie fierbinte care oferă suport informaţional non-stop.
Prin intermediul acesteia, clienţii, la orice oră a zilei sau a nopţii, pot verifica soldul contului sau, în cazul pierderii cardului, respectând rigorile de confidenţialitate, pot să solicite blocarea lui. — Ce câștig dacă plătesc cu cardul la comercianţi? Mulţi practică să extragă banii de pe card, iar apoi să poarte banii în buzunar, lipsindu-se benevol de avantajul siguranţei banilor și al comodităţii de achitare la comercianţi. Să nu uităm și de extrasul de cont pe care îl primim lunar și care face evidenţa cumpărăturilor mai ușoară. Oricât de mic este bonul de plată, el poate fi achitat cu cardul bancar. De aceea majoritatea magazinelor, companiilor de prestări servicii dispun de POS-terminale și acceptă carduri. Pentru a stimula efectuarea cumpărăturilor cu ajutorul cardurilor bancare, Mobiasbancă oferă unele servicii adiţionale, de comun acord cu partenerii săi. Astfel, magazinul de încălţăminte de piele Otter, amplasat în centrul comercial Shoping MallDova, oferă garantat reduceri de opt la sută clienţilor ce procură marfa cu ajutorul cardurilor de la Mobiasbancă. Pentru cei ce călătoresc des în străinătate și dispun de o rezervă de bani pe care să o poată utiliza la nevoie, sau pur și simplu doresc un instrument de plată care să le faciliteze derularea operaţiunilor cotidiene, Mobiasbancă pune la dispoziţie o gamă variată de carduri adaptată tuturor nevoilor și exigenţelor. (va urma)
Stimaţi chişinăueni şi oaspeţi ai capitalei! Vă invităm sâmbătă, 22 mai, orele 18.00 în Sala cu Orgă la o serată de suflet, dedicată sărbătorii creştine „Sfânta Treime”. ÎN PROGRAM: Ansamblul vocal instrumental (muzică instrumentală, vocală), vioară (SUA) violoncel (Rusia) poezii şi predici dedicate acestei sărbători. Intrare liberă.
Partidul Liberal Democrat din Moldova regretă trecerea în nefiinţă a omului de o înaltă ţinută politică și civică, Vasile Vîșcu, exemplu distinct de verticalitate și consecvenţă, un adevărat patriot al neamului. Vasile Vîșcu va rămâne în istorie ca un luptător pentru idealurile naţionale. A avut curajul să denunţe regimul sovietic, a condamnat politica de deznaţionalizare și de epurare a cadrelor naţionale, a cerut decretarea limbii române drept limbă de stat în fosta
Centrul Lingvistic American vă propune CURSURI INTENSIVE DE LIMBĂ ENGLEZĂ. Durata – 1 lună, data de începere - 1 iunie. Profesori cu studii în SUA, supliment video şi audio pentru fiecare nivel, materiale de studiu de ultimă oră, predarea în exclusivitate în limba engleză. Înscrieţi-vă acum, numărul de locuri este limitat! Tel. : 22 58 60
RSSM și a pledat pentru principiile pluralismului politic și valorile democraţiei. Vasile Vîșcu a supravieţuit GULAG-ului și a câștigat „Bătălia pentru demnitate”. Partidul Liberal Democrat din Moldova exprimă sincere condoleanţe rudelor și familiei, tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe Vasile Vîșcu. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Partidul Liberal Democrat din Moldova
8 | Reportaj
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Foto: Elena GROZAVU // Jurnal de Chișinău
Păsărilă din Bardar MENAJERIE PARTICULARĂ // Pe aici s-au perindat în ultimii ani Vladimir Voronin, Marian Lupu, Serafim Urechean, o mulţime de studenţi, elevi, ţărani curioşi să vadă găini de care n-au mai auzit până atunci De la struţi African Blacks, cea mai mare pasăre de pe glob, până la șoimi, fazani – în total vreo 20 de specii de păsări de rasă, se înfoaie în pene și ciripesc pre limba lor pentru tot felul de vizitatori care trec pragul menajeriei particulare din s. Bardar, raionul Ialoveni, una din primele afaceri în domeniul agroturismului din Republica Moldova. Pe aici s-au perindat în ultimii ani Vladimir Voronin, Marian Lupu, Serafim Urechean, o mulţime de studenţi, elevi, ţărani curioși să vadă găini de care n-au mai auzit până atunci, cu moţ, ciuboţele, penet de toate culorile. Păsările au defilat la mai multe expoziţii, inclusiv la VDNH Expo din Moscova unde s-au pătruns de stima șefului Rospotrebnadzorului, Ghenadi Onișcenko, care a făcut o excepţie pentru struţii din Bardar și, acum câţiva ani, în plin sezon de gripă aviară, a permis namilelor să călătorească în Federaţia Rusă. „S-au mirat că noi, moldovenii, cultivăm nu numai roșii și facem vin, ci creștem și struţi”, își amintesc gazdele reacţia nelipsită de prejudecăţi a oficialităţilor ruse.
Găini uriaşe pe fundalul podgoriilor Cinci struţi African Blacks au pătruns prima oară în Republica Moldova acum două decenii, cu statut de curcani. Stăpânii lor, neobosiţii Silvia și Igor Borjicov (foto), i-au cumpărat din Germania. Deși gâtul lung și pliscurile late dădeau de bănuit, vameșii n-au stăruit asupra detaliilor. Astfel au fost puse bazele primei ferme de struţi nu doar de la noi, ci și din întreg spaţiul ex-sovietic, iar namilele au început să ţopăie pe fundalul
podgoriilor și popușoiștilor de la marginea Bardarului ca la ele acasă. Peste un deceniu, afacerea cu struţi a început să înflorească, aceștia fiind exportaţi în ţări din fostul spaţiu ex-sovietic. Silvia Borjicov, stăpâna fermei, de profesie veterinar, ne spune că, dacă ar fi să scape din strâmtoarea volierei, un struţ african, pasăre curioasă de fire, o poate lua la sănătoasa cu 60 de km pe oră. „Un struţ dacă apare în retrovizorul unei mașini înmatriculate în Republica Moldova, cu siguranţă, poate provoca reacţia neașteptată a șoferului – nu oricine ar pricepe cine e găina de pe urmele lui”, se amuză ea. Păsările s-au adaptat de minune, atât doar că nu acceptă să-și cureţe pliscul de bara de lemn, fixată anume în acest scop, ci de penetul celorlalţi struţi. Astfel, spre oroarea și în pofida tuturor eforturilor depuse de stăpâni, cele mai multe dintre ele s-au lipsit de o parte din splendida podoabă, defilând semipenite în faţa vizitatorilor. Ouăle struţilor, unul dintre care face cam cât 20 de ouă de găină, se înșiruie în incubator. Tot aici se află și incubatoare pentru ouăle de prepeliţă și alte păsări.
Poney Iana şi armăsarul Mustang În menajeria din Bardar, pe lângă găini mătase japoneză, wiandotte argintii pitice, raţe mandarine și caroline, te întâmpină poneiul Iana, preferata copiilor și durerea de cap a multor părinţi de la oraș. „Este ca un drog pentru copii. Ni se telefonează, uneori la 11 noaptea, părinţii se plâng că copiii lor nu vor să se culce până când n-o mângâie pe Iana ori refuză să mănânce sub același pretext. Avem copii care vin foarte des aici doar de dragul Ianei sau solicită să ducem poneiul la ei”, ne spune stăpânul fermei. Iana paște nestingherită iarba în preajma cavalerului său, poneiul Poncik. La celălalt capăt al fermei își freamătă grumazul un armăsar mustang de toată frumuseţea. Ilie Borjicov insistă să-i facem o fotografie în compania celui mai mic și celui mai mare cal de la ferma sa, făcându-l pe Poncik, care l-a mușcat cu o zi înainte, să-și arate și mai aprig dinţii și să necheze ca un apucat. Stăpânii fermei lucrează din zori până în noapte. Au doar trei lucrători. Veniturile le reinvestesc în extinderea fermei. În scurt timp, planifică să deschidă o pensiune pentru turiștii care vor dori să rămână aici peste noapte – o căsuţă acoperită cu stuf, placată cu piatră decorativă. Au și un mic bazin pentru lebede. Animăluţele de companie, păsările de la ferma din Bardar sunt nu doar admirate, ci și achiziţionate. O pereche de găinușe wiandotte pitice costă circa 1600 de lei. Și le cumperi nu pentru a le
pune în oală, ci pentru a le admira cum se plimbă de ici-colo prin faţa ta, ajutându-te să scapi de grijile de peste zi. „Încercăm să îmbinăm plăcutul cu utilul”, ne spune fermierul,
care recunoaște că favoriţii săi rămân a fi caii de care nu ar accepta să se despartă pentru nimic în lume. Svetlana COROBCEANU
LICEUL INTERNAT-REPUBLICAN DE ARTE PLASTICE „Igor VIERU” anunţă admiterea elevilor în anul de studii 2010-2011 Se admit copii promovaţi în clasa a V-a (în ciclul gimnazial) cu aptitudini creative la artele plastice. Durata studiilor – 8 ani (clasele a V-XII-a) (studii gimnaziale, liceale - arte plastice, discipline de cultură generală) Admiterea se face în baza: 1. Cererii depuse pe numele directorului 2. Copiei adeverinţei de naştere a copilului 3. 4 fotografii (3x4 cm.) 4. Certificatului medical (forma 086 e) 5. Situaţiei şcolare 6. Lucrărilor artistice personale: desen, pictură, compoziţie Se susţin următoarele examene: 1. Desen 2. Pictură 3. Compoziţie – (tema stabilită) Actele şi desenele personale realizate de copii se primesc în perioada 01-18 iunie 2010 Examenele de admitere: 21-22 iunie 2010 (ora 830-1300) Decizia de înmatriculare la 22 iunie 2010 Elevii performanţi se asigură cu bursă, iar cei din raioane – cu cămin şi bursă. ADRESA LICEULUI: Mun. Chişinău, sectorul Râşcani, str. Miron Costin 24 Relaţii la tel.: 44-53-83 - director; 49-71-29 - secretara
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 21 MAI 2010
Observator | 9
www.jurnal.md
SCRISOARE DESCHISĂ Excelenţei sale Domnului Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova Excelenţei sale Domnului Vlad Filat, prim-ministru al Republicii Moldova Academia de Știinţe a Moldovei a avut un destin tragic și contradictoriu, care nu a fost perceput ca atare de-a lungul timpului de conducerea politică a ţării și de opinia publică. Etichetată de autorităţile sovietice drept: „utopiceskoie soobșcestvo mecitatelei” („comunitate a visătorilor utopici”), această instituţie de prestigiu a elitelor noastre intelectuale a fost nevoită să lupte din greu pentru supravieţuire și continuitatea proiectelor sale de investigaţie, deși savanţi celebri din Moldova au fondat școli de cercetare, au creat valori patrimoniale incluse deja în tezaurul autohton și mondial. Destrămarea URSS-ului s-a însoţit, din păcate, cu o ofensivă de ostracizare a AȘM, ajungându-se până la încercări de lichidare. Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, în pofida unor presiuni enorme, a reușit să împiedice agresiunea forţelor distructive. Exodul profesioniștilor, distrugerea și destrămarea infrastructurii (evaluată la un miliard de ruble sovietice către acel moment) și defăimarea noţiunii divine de „AKAΔHMIA”, invazia nou-aleselor contingente de moldo-academicieni, lipsa suportului material pentru cercetare, m-au obligat să public articolul „Academicianomania distruge Academia”, apărut în săptămânalul Flux, la 7 august, 1998, și articolul „Parastasul
știinţei”, publicat tot de Flux, la 7 decembrie 1999. Președintele de atunci al Republicii Moldova, dl Petru Lucinschi, a reacţionat prompt la al doilea articol și a descurajat, în mod subtil, acel vandalism care lua proporţii în cadrul instituţiei. Succesorul său, dl Vladimir Voronin, în ziarul „Nezavisimaia Moldova”, din februarie 2004, a numit Academia de Știinţe „reliktovîi oplot konservatoris-
Treceri de pietoni „muzicale” la Chişinău
Foto: Elena GROZAVU // Jurnal de Chișinău
Autoritătile municipale au recurs la o solutie originală pentru a consemna evenimentul cultural, în amintirea celebrului compozitor și pianist polonez Frédéric Chopin. Unele treceri de pietoni din centrul capitalei au fost marcate sub formă de pian. (jurnal.md)
ma” („citadela relictă a conservatorismului”). Voronin avea două proiecte. Primul ar fi transformat AȘM într-o fantomă instituţională, după modelul aplicat de autorităţile din Kazahstan. Al doilea proiect, cel care a fost pus în aplicare, a însemnat adoptarea Codului „Știinţă și Inovaţie”, potrivit căruia AȘM a fost legalizată sub titulatura de Minister-Academie, statut valabil până în prezent.
Din nefericire, fosta guvernare din Republica Moldova a comis o adevărată oroare, ignorând numeroasele apeluri ale intelectualităţii de a se păstra instituţiile existente de Știinţe Umaniste și Arte Fine („Frumoase”) – instituţii indispensabile propășirii spirituale și culturale a neamului, consolidării unui nou stat, democratic, fundat pe valori europene. A fost respinsă iniţiativa creării unor centre de specialitate și laboratoare de creaţie la AȘM (de felul celor existente în cadrul academiilor naţionale din Ellada, Austria, Franţa, România, Ungaria etc.). Conflictul s-a extins, ajungându-se la un „război” absurd între autorităţile statului și comunitatea oamenilor de știinţă. Aceste tensiuni, din păcate, încă mai persistă. Fac apel urgent la Domniile voastre pentru a interveni la determinarea destinului Academiei de Știinţe a Moldovei, pentru reformarea ei în spiritul unor exigenţe moderne, care să asigure salvarea și continuitatea unor importante direcţii de cercetare. În acest sens, Vă propun următoarele: 1. Decretarea unui Moratorium asupra oricăror modificări și transformări pripite, insuficient gândite, care ar putea conduce la distrugerea de facto a Academiei de Știinţe. Revenirea la respectarea legii în vigoare – „Codul Știinţei
și Inovaţiei – căreia să i se aducă amendamente bazate pe necesităţile actuale de dezvoltare a Republicii Moldova; 2. Dacă de la fondarea AȘM, la 2 august 1961, și până în prezent (sunt 49 de ani de atunci!) nu a existat voinţă politică pentru adoptarea unei legi pertinente despre Academie, Vă pot prezenta Legea AKAΔHMIA AΘHNΏ N (Legea de organizare și funcţionare a Academiei Eline), care poate fi luată în considerare la elaborarea viitoarei Legi. Zeiţa Athena se află pe blazonul Academei Române, al Academiei de Știinţe a Moldovei și ale multor altor academii serioase din lume. Vă îndemn să procedăm în spiritul înţelepciunii și moderaţiei pe care acest simbol sacru antic îl reprezintă. Cu deosebit respect și înaltă preţuire, Academician Vasile ANESTIADE, Decan de vârstă al AȘM și al unor foruri academice de pe mapamond, reales în septembrie 2009 membru activ al ESP-European Society of Pathology, Florenţa, Italia; timp de 23 de ani rector al Universităţii de Medicină din Chișinău, ulterior președinte al Consiliului Rectorilor Universităţilor din Moldova
Chișinău, 14 mai 2010
Berea Chişinău, sponsor oficial al întrunirii bikerilor în 2010 O bere bună este o bere proaspătă și trebuie să ajungă la amatorii săi cât mai repede posibil. Iată de ce berea cea mai bună și cea mai proaspătă este berea produsă alături de tine. Berea Chișinău, un produs autohton, a sponsorizat întrunirea clubului bikerilor din 2010. La întrunire au participat motocicliștii tuturor cluburilor din Republica Moldova și invitaţi de peste hotare.
Bere proaspătă pentru oameni buni În acest an, la întrunire au participat motocicliști din Rusia, Ucraina și R. Moldova. Timp de trei zile, aceștia au defilat prin Chișinău, au zburat cu deltaplanul, au sărit cu parașuta și au pregătit cele mai delicioase bucate. Clubul motocicliștilor „MotorLife” a organizat sâmbătă, 15 mai, reuniunea bikerilor la Vadul lui Vodă, într-o atmosferă relaxantă. Sezonul cald i-a motivat și mai mult să se întrunească la o terasă din apropierea plajei Vadul lui Vodă pe fundalul unui concert de muzică rock. Berea Chișinău, o bere proaspătă și de calitate, a contribuit la crearea unei atmosfere amiabile a întrunirii. Ea a oferit participanţilor plăcerea de a savura un gust deosebit și de a beneficia de comunicare și divertisment. Astfel,
bikerii au avut posibilitatea să se odihnească, să discute și, neapărat, să-și etaleze propriile motociclete. Fiecare dintre ei s-au pregătit destul de minuţios. Spre exemplu, domnișoarele au purtat cele mai noi trenduri de vestimentaţie, în timp ce bărbaţii au respectat stilul vestimentar caracteristic bikerilor, fiind îmbrăcaţi în blugi și tricouri de culoare neagră.
Berea proaspată e mai gustoasă Iulian Bunescu spune că a îndrăgit această pasiune acum doi ani, când fratele său i-a cumpărat
o motocicletă. „Vin la aceste competiţii, deoarece aici se acumulează multă adrenalină. De aceea voi participa și la anul”. Pentru a participa la festival, unii bikeri au parcurs peste 4200 de kilometri, venind tocmai din orașul siberian Omsk. Ei spun că au rămas foarte mulţumiţi și vor veni neapărat și anul viitor. Cel mai vârstnic participant are 58 de ani și este pentru prima dată în R. Moldova. Astfel, cei 250 de motocicliști se vor întoarce acasă cu amintiri de neuitat. Festivalul bikerilor se desfășoară de opt ani în R. Moldova. Diana BURLACU
10 | Publicitate Media Program in Moldova (MPM)
Position: TV Network Sales Manager Media Program in Moldova (MPM), implemented by the International Research & Exchanges Board (IREX) and funded by the United States Agency for International Development (USAID), is looking for an innovative & strategic sales leader. The position will focus on all aspects of the company’s television revenue generation activities including, but not limited to, participation in next generation advertising initiatives, development and evaluation of all sales, training of the local sales teams, developing/implementing a company-wide sales compensation system aligned to corporate goals, enhancing initiatives and working with outside vendors offering industry leading solutions towards generating advertising revenue. Additionally (but not limited to other accountabilities), the Sales Manager will be: • Accountable for defining and establishing the company’s segmented sales channel strategy. This includes segmenting the company’s various revenue generation sources and aligning IREX’s sales resources to the relative profitability and key customer needs within each revenue segment. • Responsible for defining and implementing a standard set of sales-related operating processes and tools across the AICI station portfolio. This includes, but is not limited to, lead generation processes, sales management processes, performance assessment, development processes and pricing processes. • Experienced in using and developing metrics to systematically evaluate and improve revenue performance. The Sales manager will identify opportunities for revenue growth, spot weaknesses in our sales organizations, redeploy resources for maximum sales benefit and offer suggestions to group executives for enhancing sales performance and price realization. • Accountable for the aggregate spot revenue line in the corporate P&L and improving the share of market revenue AICI’s television station’s report on a quarterly basis. • Responsible for conducting and orchestrating activities to assure AICI sales forces are the best trained, managed, educated and the most adaptable in the advertising industry. This includes driving sales performance reviews to assure stations are able to act quickly on poor performers and identify issues which may be causing unusually high turn-over at particular operating units. • Highly organized, able to challenge the status quo while working collaboratively across and down the organization in concert with group executives and general managers, possess acute analytical skills inherent in a metric driven organization and successfully penetrate the highest levels of client organizations to engage in sales presentations, collections or collaborative initiatives.
• Able to function as a strong and reasoned voice within the Corporation to gain resources and support required to meet customer’s needs, schedules and cost objectives required to exceed performance expectations. • Required to prepare reports and make presentations to the executive management team detailing sales performance, new business opportunities, business issues, new plans for achieving operating performance improvements, etc. • Asked to provide the vision, mentoring, and “hands-on” leadership to the sales organization and their staffs. “Fine-tune” the sales organization as needed by recruiting highly talented sales professionals and other critical skills essential to future success. Interface with the Human Resources function to establish standards, policies, procedures, position descriptions and reward systems to support sales achievements. Critical competencies for success: • Action-oriented, disciplined business partner. • Effective communicator, both verbal and written. • Strong leadership and development skills. • Reliable producer of timely and accurate reports. • Highest level of character and integrity. Practices respect and candor in interactions with all persons, internally and externally. • Strong quality orientation. • Precise and detail-oriented, yet able to think comprehensively. • Ability to manage multiple projects simultaneously and expeditiously. • Excellent analytical, strategic and implementation skills. • Team player, capable of building strong relationships through excellent interpersonal communication, both internally and externally. • Confident presence, including the ability to effectively present information and respond to questions from senior management and others. • Three + years of sales management experience • In-depth knowledge of Sales Compensation development and execution • Track record of building and/or maintaining a strong sales team and achieving revenue targets • Undergraduate degree required, post graduate degree preferred Candidates should send a cover letter (with 2 reference names) and CV and reel to: wburd@irex.md , cc: hr@irex.md , cc: opirtac@irex.md , with the title “TV Network Sales Manager” Deadline: May 31, 2010, 18.00
Instituţia de Învăţămînt Privat Liceul „Columna” anunţă înmatricularea elevilor în clasele I – XII pentru anul de studii 2010 – 2011 ÎNMATRICULAREA SE FACE: În clasele I – a IV-a în perioada 03 mai – 30 august 2010; În clasa a IX-a în perioada 20 iunie – 30 august 2010; În clasele a X-a – a XII-a în perioadele 19-24 iunie şi 01-30 august 2010; În clasa a XII-a în baza atestatului de studii medii pentru absolvenţii clasei a XI-a a şcolii medii de cultură generală. În liceu se practică un sistem de instruire şi de educaţie netradiţional, axat pe principiile individualizării învăţământului, care se realizează prin diagnosticarea elevilor, pentru a le evalua şi a le valorifica eficient capacităţile intelectuale. În anul de învăţământ 2009 – 2010 au fost puse bazele unei instruiri pe nivele la limbile engleză, franceză şi germană, predarea informaticii poartă un caracter practic–aplicativ. În anul de învăţământ 2010-2011, în afara programelor academice, propunem şi programe extracurriculare. Vă aşteptăm cu plăcere! Str. Alba Iulia 5/2, tel: 74-28-52, 59-22-37. WEB: www.columna.org.md
Departament print: 23 46 79, 068 30 21 45
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Orice bănuţ pentru Iulia, fetiţa cu oase de sticlă De la opt luni este imobilizată în ghips. Este povestea cutremurătoare a Iuliei, o fetiţă de cinci anișori din satul Peresecina, raionul Orhei. Micuţa suferă de „boala oaselor de sticlă”, în terminologie medicală – osteogeneză imperfectă.
Până acum, a suferit paisprezece fracturi ale membrelor inferioare, iar în prezent este imobilizată în ghips din cauza piciorului drept, la care a avut o intervenţie de corectare a lungimii femurului. Pentru a-i reda şanse la o viaţă şi copilărie fericite, Iulia are nevoie de un tratament în valoare de 12 mii de dolari, care poate fi făcut în
capitala Rusiei. Toţi cei care doresc să contribuie la împlinirea acestui vis pot să doneze bani la cele trei conturi deschise la Banca de Economii: cont în euro – 2805136978200, cont în dolari – 2805536840200, cont în lei – 280953644981. Contul este deschis pe numele mamei Iuliei, Uliana Leahovici.
LOCURI DE MUNCĂ Media Program in Moldova (MPM) Poziția solicitată: Editori de texte TV Programul Mass-Media în Moldova (MPM), implementat de Consiliul pentru Cercetări și Schimburi Internaţionale (IREX) și finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), este în căutarea a două persoane (cetățeni ai Republicii Moldova) pentru poziția Editori de texte TV (în limba română și rusă) în Chișinău. Programul Mass-Media în Moldova are ca scop dezvoltarea unei reţele de posturi TV regionale independente, ce va constitui o sursă credibilă de informare la nivel local. Proiectul își propune să îmbunătească nivelul de profesionalism al angajaţilor posturilor de televiziune locale, să sporească performanţele acestora de gestionare a afacerilor și să faciliteze distribuirea știrilor locale și regionale pe teritoriul Republicii Moldova. Responsabilitățile Editorului de texte TV (nu se limitează la cele expuse mai jos) sunt: • Redactarea reportajelor televizate;
• Subtitrarea în limbile română și rusă a reportajelor și emisiunilor televizate; Cerințe față de candidat: • Experiență de subtitrare în limba română și rusă a emisiunilor și reportajelor TV. • Experienţă de redactor-traducător (rusă-română). • Inițiativă și abilități de lucru în echipă. • Abilități de lucru la calculator (utilizator avansat). • Cunoașterea excelentă a limbilor română și rusă (scris și vorbit). Cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj. Persoanele interesate vor depune CV-ul și scrisoarea de motivare la wburd@irex.md, cc: opirtac@irex.md, cc: hub_mitu@aicitv.md, cu titlul „ Editor de texte TV”. Data limită de depunere a aplicațiilor: 24 mai 2010
Media Program in Moldova (MPM) Position: TV Production Manager IREX is seeking to hire an energetic television professional to work with a dedicated team to develop and brand new commercial television network in Moldova. This person should have a solid knowledge of the television industry throughout the country and have expertise in different genres of TV production. This is a full time position. Responsibilities include the following but are not limited to: • Provide mentoring and training to improve different genres of TV production at network stations. • Contribute to development of a regional television network through shared programming. • Assist station managers to develop programming to target specific demographics such as: children’s programming, women’s issues, health, sports and recreation. • Ensure the sales products integration into the advertising strategy for the TV Network sustainability • Monitor station progress on a monthly basis. Qualifications: • Professional experience in television journalism, including TV producer roles. • Strong organizational skills, including the ability to prioritize, multitask and meet deadlines. • Strong writing, editing and oral presentation skills in Romanian.
• Effective written and oral communication skills in English. • Good knowledge of Russian. • Computer literacy: Windows, Microsoft Office Package, Internet, E-mail. Knowledge in media web development and promotion would constitute an advantage. • Demonstrated leadership skills and ability to supervise and guide personnel. • Ability to work as a team player. IREX is an international nonprofit organization providing leadership and innovative programs to improve the quality of education, strengthen independent media and foster pluralistic civic society development. Founded in 1968, IREX has an annual portfolio of $50 million dollars and a staff of over 400 professionals worldwide. IREX and its partner IREX Europe deliver crosscutting programs and consulting expertise in more than 50 countries. Candidates should send a cover letter (with 2 reference names) and CV and reel to: wburd@irex.md, cc: hr@irex.md , cc: opirtac@irex.md with the title “TV Production Manager” Deadline: May 24, 2009, 18.00
Media Program in Moldova (MPM) Position: Administrative Assistant Media Program in Moldova (MPM), implemented by the International Research & Exchanges Board (IREX) and funded by the United States Agency for International Development (USAID), is looking for a candidate to fill the position of “Administrative Assistant” in Chisinau. The Media Program in Moldova supports the development of a network of regional independent television stations providing citizens with a sustainable source of objective local news and information. The project raises professional skills at the stations, improves their performance as well-managed businesses, and ensures distribution of local and regional news across Moldova. Responsibilities include the following but are not limited to: • Assist Finance and Grants Manager with all aspects of program implementation • Assure timely purchasing according to MPM needs and according to USAID and IREX rules and regulations. • Provide support to sub-grantees in developing applications and submitting finance and cost share reports. • Assist in the verification of procurement documentation submitted by sub-grantees. • Provide written and oral translations (Romanian, Russian and English). • Provide general administrative support for the Media Program in Moldova. Qualifications: • University degree and three years of program implementation/admi-
nistrative experience or an equivalent combination of education and experience. • Strong computer skills (Word, Excel, Internet required). • Ability to multi tasks, attention to detail, ability to follow procedures and meet deadlines. • Ability to work independently and in a team. • Professionalism and motivation are expected, experience in Media sector and/or in an USAID financed Program will be an asset. • Fluency (written and oral) in Romanian, English and Russian. • Flexibility, team spirit, enthusiasm for MPM objectives and an understanding of democratic principles and processes. IREX is an international nonprofit organization providing leadership and innovative programs to improve the quality of education, strengthen independent media and foster pluralistic civic society development. Founded in 1968, IREX has an annual portfolio of $50 million dollars and a staff of over 400 professionals worldwide. IREX and its partner IREX Europe deliver crosscutting programs and consulting expertise in more than 50 countries. Candidates should send a cover letter and CV to: wburd@irex.md cc: ovasiliev@irex.md , hr@irex.md with the title “Administrative Assistant” Deadline: May 24, 2010, 18.00 Only qualified candidates for this position will be contacted for interviews
Ieri, a apărut
tabloidul APROPO.
Întrebaţi în toate chioşcurile!
Programe TV
Săptămâna 24 – 30 mai 2010
Luni 24.05.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial. Don Juan îndrăgostit 11.15 Europa ne priveşte 12.15 Spune-mi ce te doare 12.50 Serial. Giuvaierul palatului, ep. 13 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 1 14.50 Oamenii Deltei 15.00 Teleshopping 15.30 Kronika 17.00 Ştii sport? 17.55 Drumul către Africa de Sud, ep. 8 18.30 Serial. Giuvaierul palatului, ep. 14 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.10 Între bine şi rău 22.10 Serial. Mad Men-Nebunii de pe Madison Avenue, ep. 10 22.55 Profil, poveste, personaj Angela Gheorghiu 23.55 Oamenii Deltei 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Nocturne 01.10 O dată'n viaţă 02.50 Drumul către Africa de Sud, ep. 8 03.20 Telejurnal Fără Meteo 04.10 Serial. Don Juan îndrăgostit 05.10 Serial. Carabinieri, ep. 27 06.00 Sport la minut 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial. Altă viaţă!, ep. 5 08.10 Film. Minoes Audienţă generală 09.40 Descoperă românii 09.40 Poate nu ştiai 10.00 Telejurnal 10.15 Serial. Poveşti din Paris. Dramă, ep. 8 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Ferma 13.45 Teleshopping 14.30 e Forum 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial. Altă viaţă!, ep. 5 17.00 Serial. Asul din mânecă 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Serial. Poveşti din Paris. Dramă, ep. 8 18.45 Poate nu ştiai 19.05 Film. Comisarul Montalbano. aripile Sfinxului 21.00 Arena leilor 22.00 Ora de ştiri 23.10 Replay 00.30 Serial. Atmosferă fierbinte, ep. 7 01.25 Film. Ucide-mă cu tandreţe 03.05 e Forum 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Jurnal extern 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Jurnal pentu copii (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19
19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14.10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16.15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 9.40 Baştina. Program pentru săteni. 10.40 Din videoteca TV. Versuri. 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. VÂNĂTORUL DE ŞERPI (URSS, 1985). 14.40 Coridorul morţii. Spectacol al Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Bălţi. 15.45, 3.45 O carte pentru tine. 16.00, 23.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.40 Documentar Balada pădurii. Munţii Tinlin. 17.30 ARTelier. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.45, 3.00 Politica în direct. Talkshow. 20.35 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.40 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 22.30 Magazinele UEFA. 23.15 Film. DREAPTA ÂN EXTREMĂ (Franţa). Episodul 2. 0.10 Din videoteca TV. Program muzical. 0.25 Documentar. Euromaxx. 1.05 Moldova. aici şi acum. Ştiri. 1.15 Evantai folcloric. 2.30 La datorie. 2.50 Medalion muzical. 4.30 Ghidul sănătăţii tale. 5.00 Music Mania. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 Необъяснимо, но факт 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Папапсих и все, все, все... Часть 1 11.00 Т/с Счастливы вместе. Папапсих и все, все, все... Часть 2 11.30 М/с Эй, Арнольд 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.30 Т/с Женская лига 15.10 Х/ф Бой с тенью 2. Реванш 18.00 Т/с Счастливы вместе. Стреляет метко Светка 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Убить по-русски 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Дочь моего босса 23.00 Дом 2. Город любви 00.00 ДОМ-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Дом-2. Про любовь 02.55 Комеди Клаб 03.55 Убойной ночи 05.40 Комедианты Шоу 05.50 Саша + Маша. Лучшее
2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 „Comoara lui Curly” (SUA 1994) “City Slickers II. The Legend of Curly’s Gold” film artistic. 11.50 Comanda la mine. reality-show 13.00 Observator 14.00 „Crima, fum si tradare” (SUA 1989) „Columbo. Murder, Smoke and Shadows” film artistic. 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 "Я, снова я и Ирэн" (США 2000) "Me, Myself & Irene" film artistic. 22.00 Singuri cu vedeta. divertisment 23.00 Observator 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 „Crima, fum si tradare” (SUA 1989) „Columbo. Murder, Smoke and Shadows” film artistic. 2.45 „Miami Vice” (SUA 1984) serial. 3.30 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
Acasă 05.30 Serial. Pasiune 06.30 Teleshopping 07.00 Serial. Pasiune 08.00 Teleshopping 08.15 Serial. Cameleonii 09.15 Teleshopping 09.45 Serial. Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Serial. Maria Mercedes 12.15 Teleshopping 12.30 Serial. Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial. Cele două feţe ale Anei 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial. Destine furate 16.25 Vremea de Acasă 16.30 Serial. Maria Mercedes 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial. Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial. Cameleonii 20.30 Serial. Predestinaţi 21.30 Serial. Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial. India 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial. Luna fermecată 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial. Cealaltă faţă a Analiei 04.00 Serial. India 04.45 Serial. Dragostea nu moare
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 România, te iubesc! 11.00 Apropo Tv 12.00 Film. Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.30 AutoExpert 13.45 Film. Bărbaţii în negru 16.00 Film. Tânăr şi neliniştit, ep. 3741 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 În Profunzime 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Film. State de România, ep. 113 23.45 Ştirile Pro TV 00.15 Film. CSI New York, ep. 18, anul V 01.00 Ştirile Pro TV din Sport 01.15 Film. Meciul dreptăţii 03.00 Ştirile Pro TV 03.30 Apropo Tv 04.15 Serial. State de România, ep. 113 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Жди меня 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Остров по имени Бродский 23.30 Школа 00.00 Новости 00.10 Познер 01.15 Тихий дом 01.45 Х/ф Поле мечты 03.00 Новости 03.05 Х/ф Поле мечты 03.40 Т/с Петля 2
TV7-NTV 04.40 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 07.30 Суд присяжных 08.30 ЧП. Обзор 09.00 Сегодня 09.20 Средний класс 09.55 Т/с Столыпин... Невыученные уроки 10.50 Кулинарный поединок 11.50 Телешопинг 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Адвокат 13.25 Т/с Знаки судьбы 14.15 Вокруг света 14.20 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.35 Т/с Вернуть на доследование 16.25 Х/ф Вернуть на доследование 17.15 Их нравы 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Десант есть десант 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.30 Честный понедельник 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Час Волкова 00.15 Обзор. Чрезвычайное происшествие 00.40 Сotidian (rom) 01.10 Роковой день 01.30 Х/ф Сердце - одинокий охотник 03.30 Особо опасен! 04.00 Т/с Холм одного дерева-5
NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.30 Ты не поверишь! 08.15 Женский взгляд 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.05 Кулинарный поединок 11.05 Следствие вели... 12.00 Сегодня 12.40 Программа максимум 13.40 Д/ф Русские сенсации 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.30 ЧП. Обзор за неделю 16.05 Д/с Преступление в стиле Модерн. Смерть провизора 16.35 Т/с Возвращение Мухтара-2. С днем рождения, дедушка! 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Час суда 20.20 Т/с Хранитель 21.25 Т/с Десант есть десант 22.15 Сегодня 00.05 Честный понедельник 00.55 Т/с Мамочка, я киллера люблю 01.45 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Молния-убийца. Погоня за
шаровой 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Каменская 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Застывшие депеши 21.55 Мой серебряный шар. Л. Сухаревская 22.50 Вести+ 23.10 Х/ф Час пик-2 00.45 Х/ф Изгоняющий дьявола. Приквел 03.00 Молния-убийца. Погоня за шаровой
ep. 14 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 1 14.50 Oamenii Deltei 15.00 Teleshopping 15.30 Rom european 16.00 Kronika 17.00 Atunci şi acum 17.55 Magazin UEFA Champions League 18.30 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 15 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.00 Înainte şi după 21.30 Start Eurovision 22.00 Eurovision 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Film: Istoria unei trădări 01.50 Înainte şi după 02.00 Atunci şi acum 02.45 Magazin UEFA Champions League 03.15 Telejurnal Fără Meteo 04.05 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.05 Serial: Carabinieri, ep. 28 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
STS TVR 2 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Мать и дочь 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Т/с Даешь молодежь 12.30 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 Т/с 6 кадров 14.30 Не может быть 15.30 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша 22.00 Х/ф Проклятый дом 23.45 Т/с 6 кадров 00.10 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Nit-digest 07.00 NiT Dejun 08.00 Периферия 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 TV-market 09.35 Профилактика 15.30 Mузыка на канале NIT 15.40 TV-market 15.50 Т/с Украсть у . 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Если невеста - ведьма (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Последний бронепоезд (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Любовь под прикрытием (rom титры) 23.50 Curier (rom) 00.15 Новости бизнеса (rom) 00.25 Т/с Отчаянные домохозяйки 01.55 Curier (rom) 02.20 Новости бизнеса (rom) 02.25 Т/с Украсть у . 03.55 Curier (rom) 04.20 Новости бизнеса (rom) 04.25 В поисках приключений 05.05 Т/с Кармелита (rom титры) 05.50 М/ф
Marţi 25.05.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial: Don Juan îndrăgostit 11.15 Vedeta familiei 12.15 Cântecul amintirii 12.50 Serial: Giuvaierul palatului,
07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 6 07.55 Învingătorii 08.05 Film: Comisarul Montalbano: aripile Sfinxului 10.00 Telejurnal 10.15 Serial: Poveşti din Paris. Dramă, ep. 9 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Tribuna partidelor parlamentare 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 6 17.00 Serial: Asul din mânecă 18.00 Jurnalul Euronews 18.10 Serial: Poveşti din Paris. Dramă, ep. 9 18.40 Drumul către Africa de Sud, ep. 3 19.15 Film: Io no spik english 21.00 D'ale lu' Mitică 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Se apropie furtuna 01.00 Motomagia 01.35 Replay 02.55 Învingătorii 03.00 Pescar hoinar 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Asfalt de Moldova (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Acces Interzis (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14.10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare)
03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16.15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 9.45 Politica în direct. Talk-show. 10.30 Magazinele UEFA. 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. CONFESIUNILE UNUI ANONIM (SUA). 15.00, 3.00 Mai în glumă, mai în serios cu Gheorghe Urschi. 16.00, 0.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.40 Documentar. Pădurea tropicală umedă. 17.35 Gagauz ogea. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.45, 2.30 Zona liberă. 20.15 Din videoteca TV. Program muzical. 20.35 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.40 Eurovision-2010. Semifiala I. Transmisiune în direct. 0.10 Documentar. Artă şi mit. 0.40 Cinemateca universală. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Terra vita. 1.45 La curţile dorului. 4.30 ARTelier. 5.00 Music Mania. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 Необъяснимо, но факт 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Папапсих и все, все, все... Часть 2 11.00 Т/с Счастливы вместе. Бить или не бить 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.30 Т/с Женская лига 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Дочь моего босса 18.00 Т/с Счастливы вместе. Убить по-русски 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Знакомство с вредителями 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Женюсь на первой встречной 23.00 Дом 2. Город любви 00.00 ДОМ-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Дом-2. Про любовь 02.55 Комеди Клаб 03.55 Убойной ночи 05.40 Комедианты Шоу 05.50 Саша + Маша. Лучшее
2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 "Tarzan" (SUA 1999) desene animate. 11.30 Film 100% cu Camelia Pintilie 12.00 Singuri cu vedeta. divertisment (reluare) 13.00 Observator 14.00 „Cactus Kid” (SUA 2000) „The Cactus Kid” film artistic. 16.00 Observator
12 | Programe TV 16.30 Жди меня. 17.45 Pariu ca stiu. divertisment 19.00 Observator 20.00 "Чокнутый профессор 2. Семья Клампов" (США 2000) "Nutty Professor II. The Klumps" film artistic. 22.15 Te pui cu blondele ? cu Dan Negru. divertisment 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 „Inamicul invizibil” (SUA 2007) „Flight of Fury” film artistic. 2.45 Observator (reluare) 3.30 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Om sărac, om bogat, ep. 39, 40 12.00 Film: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 După 20 ani 14.30 Film: Forţe dezlănţuite 16.00 Film: Tânăr şi neliniştit, ep. 3742 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Lara Croft: Tomb Raider 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Film: State de România, ep. 114 23.45 Ştirile Pro TV 00.15 Film: CSI New York, ep. 9, anul V 01.00 Ştirile Pro TV din Sport 01.15 Film: Lara Croft: Tomb Raider 03.00 Ştirile Pro TV 03.30 După 20 ani 04.15 Serial: State de România, ep. 114 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.40 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 06.30 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Чистосердечное признание 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.05 Т/с Столыпин... Невыученные уроки 11.00 Квартирный вопрос 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.25 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.35 Телешопинг 15.50 Т/с Вернуть на доследование 16.40 Х/ф Вернуть на доследование 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Десант есть десант 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Главный герой представляет 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Час Волкова 00.15 Сotidian (rom) 00.45 Главная дорога 01.15 Х/ф Последний выход 02.35 Х/ф Дракула 04.00 Т/с Холм одного дерева-5
12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Кремль-9. Записки телохранителя 23.30 Школа 00.00 Новости 00.15 На ночь глядя 01.10 Х/ф Дитя человеческое 03.00 Новости 03.05 Х/ф Мальчишник: Последнее искушение
NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.35 Едим дома! 08.05 Имена-легенды 08.35 Эксклюзив. Иван Охлобыстин Желтый ангел 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Квартирный вопрос 11.00 Т/с Десант есть десант 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Хранитель 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Чистосердечное признание 16.05 Д/с Преступление в стиле Модерн. Королева бриллиантов 16.35 Т/с Возвращение Мухтара-2. Ванечка 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Дела семейные 20.20 Т/с Хранитель 21.20 Т/с Десант есть десант 22.15 Сегодня 00.05 Главный герой представляет 00.50 Т/с Мамочка, я киллера люблю 01.40 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Наша АББА 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Каменская 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Застывшие депеши 22.00 Евровидение-2010. Международный конкурс исполнителей 00.00 Вести+ 00.20 Х/ф Венок из ромашек 02.05 Т/с Девушка - сплетница 03.00 Наша АББА
Acasă 05.30 Serial: Pasiune 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pasiune 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Cameleonii 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Predestinaţi 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial: Destine furate 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Maria Mercedes 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Cameleonii 20.30 Serial: Predestinaţi 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: India 00.30 Poveştiri adevărate 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 04.00 Serial: India 04.45 Serial: Dragostea nu moare
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости
STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 Т/с 6 кадров 14.30 Не может быть 15.30 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша 21.00 Х/ф Даллас 362 23.35 Т/с 6 кадров 00.00 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Отчаянные домохозяйки 10.20 TV-market 10.30 Т/с Отчаянные домохозяйки 11.30 Т/с Агентство НЛС 13.45 TV-market 14.00 Т/с Пан или пропал 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Украсть у : 18.00 Curier (rom)
www.jurnal.md
18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Если невеста - ведьма (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Последний бронепоезд (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Impact. (rom) 23.00 Х/ф Счастливая семерка (rom титры) 00.45 Curier (rom) 01.10 Новости бизнеса (rom) 01.15 Т/с Отчаянные домохозяйки 02.45 Curier (rom) 03.10 Новости бизнеса (rom) 03.15 Т/с Украсть у : 04.45 Curier (rom) 05.10 Новости бизнеса (rom) 05.20 Т/с Кармелита (rom титры) 06.05 М/ф
Miercuri 26.05.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial: Don Juan îndrăgostit 11.15 Tezaur folcloric 12.25 Călător pe viaţă 12.50 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 15 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 1 14.50 Oamenii Deltei 15.00 Teleshopping 15.30 Oameni ca noi 16.00 Convieţuiri 17.00 Generaţia contra 17.55 Drumul către Africa de Sud, ep. 9 18.30 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 16 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.10 Film: Provocarea albastră 23.00 Serial: Tremours - Creaturi ucigaşe 23.55 Oamenii Deltei 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Film: Pădurea de umbre 01.55 Generaţia contra 02.40 Drumul către Africa de Sud, ep. 9 03.10 Telejurnal Meteo 04.05 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.05 Serial: Carabinieri, ep. 29 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR2 07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 7 07.55 Învingătorii 08.10 Film: Io no spik english 09.45 Poate nu ştiai 10.00 Telejurnal 10.15 Atlas 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Zon@ IT 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 7 17.00 Fotbal. România - Serbia 19.00 Învingătorii 19.15 Film: Călăuziţi de stele 21.00 Handbal. Portugalia - România 22.30 Telejurnal Ştiri Sport Meteo 23.10 Film: O poveste de iubire 00.50 Un zâmbet pe: 4 roţi! 01.25 Film: Se apropie furtuna 03.05 Natură şi aventură 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Atlas 05.50 Telejurnal Ştiri Sport Meteo 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Printre Oameni (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Code Deco (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22
22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14.10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16.15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Zona liberă. 9.20 Film. O ŞATRĂ URCĂ ÂN CER (URSS, 1976). 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. SAMANTHA (SUA). 14.45 Gagauz ogea. 15.15 Vedete la bis. 16.00, 23.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.40 Picături de Dor. 17.00 Miracolul dansului. 17.35 Russkii mir. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.45, 3.00 Talk-show social. 20.35 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.40 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 22.30 Documentar. Euromaxx. 23.35 Serial. POLI|IA JUDICIARĂ (Franţa, 2004). Episodul 1. 0.10 Din videoteca TV. Program muzical. 0.25 Documentar. Bun venit la Arts 21. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Erudit-cafe. Concurs de inteligenţă. 2.30 Focus TV. 3.45 Melodii populare cu orchestra Barbu Lăutaru. 4.30 Coridorul morţii. Spectacol al Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Bălţi. 5.35 Music Mania. 5.40 Calendarul zilei. Horoscop
TNT 06.00 Необъяснимо, но факт 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Бить или не бить 11.00 Т/с Счастливы вместе. Вымоем и высушим 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.30 Т/с Женская лига 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Женюсь на первой встречной 18.00 Т/с Счастливы вместе. Знакомство с вредителями 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Спасите нашу Дашу! Часть 1-я 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Блондинка в законе 23.00 Дом 2. Город любви 00.00 ДОМ-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Дом-2. Про любовь 02.55 Комеди Клаб 03.55 Убойной ночи 05.40 Комедианты Шоу 05.50 Саша + Маша. Лучшее
2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 "The Amazing Zorro" (SUA 2002) desene animate. 11.40 In puii mei ! cu Mihai Bendeac. divertisment 13.00 Observator 14.00 „Un echipaj trasnit” (SUA 1964) „McHale’s Navy” film artistic. 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 "300 спартанцев" (США 2006) "300" film artistic. 22.00 Plasa de stele. divertisment 23.00 Observator 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 Poker After Dark. game show 2.00 „Un echipaj trasnit” (SUA 1964)
„McHale’s Navy” film artistic. 3.45 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Forţe dezlănţuite 12.00 Film: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Ce se întâmplă, doctore? 14.15 Film: Misterul din Caraibe 16.00 Film: Tânăr şi neliniştit, ep. 3743 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 21.00 Fotbal: Finala Cupei României: CFR Cluj - FC Vaslui 22.50 Profit 23.00 Ştirile Pro TV 00.00 Film: CSI New York, ep. 20, anul V 00.45 Ştirile Pro TV din Sport 01.15 Ştirile Pro TV 01.45 Fotbal: Finala Cupei României 03.30 Serial: Om sărac, om bogat, ep. 39, 40 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.40 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 06.35 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 ЧП. Расследование 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Музыкальные истории 10.05 Т/с Столыпин... Невыученные уроки 11.00 Дачный ответ 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.35 Т/с Вернуть на доследование 16.25 Х/ф Вернуть на доследование 17.20 Вокруг света 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Десант есть десант 20.15 Обзор. Чрезвычайное происшествие 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Поздний разговор 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Час Волкова 00.25 Обзор. Чрезвычайное происшествие 00.50 Сotidian (rom) 01.20 Х/ф Внезапная смерть 03.05 Суд присяжных 04.00 Т/с Холм одного дерева-5
Acasă 05.30 Serial: Pasiune 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pasiune 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Cameleonii 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Predestinaţi 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial: Destine furate 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Maria Mercedes 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Cameleonii 20.30 Serial: Predestinaţi 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: India 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Luna fermecată 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 04.00 Serial: India 04.45 Serial: Dragostea nu moare
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След
VINERI, 21 MAI 2010
19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Среда обитания. Что в консервной банке? 23.30 Школа 00.00 Новости 00.15 На ночь глядя 01.10 Х/ф Мой телохранитель 02.50 Х/ф Дело пестрых 03.00 Новости 03.05 Х/ф Дело пестрых
22.05 Life story 22.40 Х/ф Ванька Грозный : (rom титры) 00.35 Curier (rom) 01.00 Новости бизнеса (rom) 01.10 Т/с Отчаянные домохозяйки 02.40 Curier (rom) 03.05 Новости бизнеса (rom) 03.10 Т/с Украсть у : 04.40 Curier (rom) 05.05 Новости бизнеса (rom) 05.10 Т/с Кармелита (rom титры) 05.55 М/ф
NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.30 Смотр 08.00 Имена-легенды 08.30 Русская начинка 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Дачный ответ 11.00 Т/с Десант есть десант 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Хранитель 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Спасатели 16.05 Д/с Преступление в стиле Модерн. Московский монстр 16.35 Т/с Возвращение Мухтара-2. Случайные связи 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Час суда 20.20 Т/с Хранитель 21.20 Т/с Десант есть десант 22.15 Сегодня 00.10 Поздний разговор 00.55 Т/с Мамочка, я киллера люблю 01.45 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Шутки большого человека. Е. Моргунов 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Застывшие депеши 21.50 Семь смертных грехов 22.50 Вести+ 23.10 Х/ф Донская повесть 01.10 Честный детектив 01.45 Горячая десятка 02.50 Т/с Девушка - сплетница 03.40 Вести. Дежурная часть
STS 06.00 06.30 08.30 09.30 10.30 11.00 12.00 13.00 13.30 14.00 14.30 15.30 16.30 17.30 18.30 19.00 20.00 21.00 22.00 00.00 00.30 01.00 02.00 04.00
JURNAL DE CHIŞINÃU
Истории в деталях Утро на СТС Т/с Папины дочки Т/с Маргоша Т/с 6 кадров Галилео Кремлевские курсанты Т/с 6 кадров Истории в деталях Т/с 6 кадров Не может быть Т/с Даешь молодежь Галилео Т/с Папины дочки Т/с 6 кадров Кремлевские курсанты Воронины Т/с Маргоша Х/ф Объект любви Т/с 6 кадров Истории в деталях Рингтон чарт Музыка Рингтон чарт
Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Отчаянные домохозяйки 10.20 TV-market 10.30 Т/с Отчаянные домохозяйки 11.30 Т/с Агентство НЛС 13.45 TV-market 14.00 Т/с Пан или пропал 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Украсть у : 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Если невеста - ведьма (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Последний бронепоезд (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom)
Joi 27.0510 T VR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial: Don Juan îndrăgostit 11.15 Miezul zilei 12.15 Spectacolul lumii Parisul 12.50 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 16 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 1 14.50 Oamenii Deltei 15.00 Teleshopping 15.30 Akzente 17.00 Interes general 18.00 Tragerile Jocker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi Noroc 18.20 Eu, tu, noi 18.30 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 17 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.00 Înainte şi după 21.30 Start Eurovision 22.00 Eurovision 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Spitalul Hopkins, ep. 5 01.10 Ca la carte. din 23 mai 01.55 Interes general 02.50 Înainte şi după 03.10 Telejurnal Meteo 04.05 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.05 Serial: Carabinieri, ep. 30 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
T VR 2 07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 8 07.55 Învingătorii 08.10 Film: Călăuziţi de stele 09.50 Descoperă românii 10.00 Telejurnal 10.15 Serial: Poveşti din Paris. Dramă, ep. 10 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Tribuna partidelor parlamentare 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 8 17.00 Serial: Asul din mânecă 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Serial: Poveşti din Paris. Dramă, ep. 10 18.40 Drumul către Africa de Sud, ep. 4 19.15 Film: Călăuziţi de stele 21.00 Imaginea succesului 21.30 Dincolo de hartă 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Sechestraţi în spaţiu 00.50 Bugetul meu 01.25 Film: O poveste de iubire 03.00 Dincolo de hartă 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalT V 06.00 07.00 07.15 08.00 08.20 09.00 09.20 10.00 10.15 11.00 11.15 12.00 12.15 13.00 14.00 14.10 15.00 15.15 16.00 16.30 17.00 17.15 17.35 18.00 18.15 19.00 19.15 20.00 21.00 21.10 22.00 22.10 23.00 00.00 00.10 14.10 01.00
Jurnalul orei 6 Jurnalul orei 7 Desteptarea! Jurnalul orei 8 Desteptarea! Jurnalul orei 9 Desteptarea! Jurnalul orei 10 Repere Ortodoxe (reluare) Jurnalul orei 11 Moldova minut cu minut Jurnalul orei 12 Moldova minut cu minut Jurnalul orei 13 Jurnalul orei 14 Moldova minut cu minut Jurnalul orei 15 Moldova minut cu minut Jurnalul orei 16 Motoare (reluare) Jurnalul orei 17 Jurnal Financiar Jurnal Medical Jurnalul orei 18 Priamoi Razgovor Jurnalul orei 19 Chestiunea Zilei Jurnalul orei 20 Jurnalul orei 21 Cabinetul din umbră Jurnalul orei 22 Cabinetul din umbră Jurnal orei 23 Jurnalul orei 24 Moldova minut cu minut (rel.) Jurnalul orei 1
JURNAL DE CHIŞINÃU 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16.15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 9.40 Talk-show social. 10.30 ARTelier. 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. PELINUL, IARBĂ AMARĂ (URSS, 1981). 14.30 Fiindcă iubesc... Versuri de Grigore Vieru. 14.50 Russkii mir. 15.20 Evantai folcloric. 16.00, 0.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.40 Din videoteca TV. Program muzical. 17.00 Petalo romano. 17.35, 2.30 Perpetuum mobile. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.45, 3.00 Vector european. 20.35 Super loto 5 din 35. 20.40 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.30 MESAGER. 21.40 Eurovision-2010. Semifiala a II-a. Transmisiune în direct. 0.10 Documentar. Comorile naturii. 0.40 Cinemateca universală. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Vedete la bis! 1.40 Versuri. G.Coşbuc. 3.45 Music Arts and Drama. 4.30 Medalion muzical. 4.50 Modus Vivendi. 5.40 Calendarul zilei. Horoscop
TNT 06.00 Необъяснимо, но факт 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Вымоем и высушим 11.00 Т/с Счастливы вместе. Бабье не тонет. Часть 1 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.30 Т/с Женская лига 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Блондинка в законе 18.00 Т/с Счастливы вместе. Спасите нашу Дашу! Часть 1-я 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Спасите нашу Дашу! Часть 2-я 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Крутая Джорджия 23.05 Дом 2. Город любви 00.05 ДОМ-2. После заката 00.35 Секс с А. Чеховой 01.05 Комеди Клаб 02.05 Дом-2. Про любовь 03.00 Комеди Клаб 04.00 Убойной ночи 05.40 Комедианты Шоу
2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 "Ratatouille" (SUA 2007) desene animate. 12.00 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 13.00 Observator 14.00 „Ocolul pamantului in 80 de zile” (SUA 2004) „Around the World in 80 Days” film artistic. 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 Seara târziu cu Dorin Scobioală. talk show 21.30 „Scene de casnicie”. comedie 22.00 Bun de cinste. divertisment 23.00 Observator 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 “Lege si ordine. Brigada speciala” – “Law and Order. Special Victim Unit” serial. 2.00 „Calatorie in centrul pamantului” (SUA 2007) “Journey to the Center of the Earth” film artistic. 3.45 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
Programe TV | 13
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Misterul din Caraibe 12.00 Film: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Promotor 14.30 Film: Punct. Şi de la capăt 16.00 Film: Tânăr şi neliniştit, ep. 3744 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Ucigaşi de schimb 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Film: State de România, ep. 115 23.45 Ştirile Pro TV 00.15 Film: CSI New York, ep. 21, anul V 01.00 Ştirile Pro TV din Sport 01.15 Film: Ucigaşi de schimb 03.00 Ştirile Pro TV 03.30 Promotor 04.15 Serial: State de România, ep. 115 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.40 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 06.30 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Первая кровь 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.05 Музыкальные истории 10.10 Т/с Столыпин... Невыученные уроки 11.05 Следствие вели... (титры) 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 13.40 Т/с Знаки судьбы 14.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.35 Телешопинг 15.50 Т/с Вернуть на доследование 16.40 Х/ф Вернуть на доследование 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Десант есть десант 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Особо опасен! 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Час Волкова 00.25 Обзор. Чрезвычайное происшествие 00.50 Сotidian (rom) 01.20 Х/ф Страшный суд 03.10 Особо опасен! 03.45 Т/с Холм одного дерева-5
21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Человек и закон 23.30 Школа. Заключительные серии 00.30 Судите сами 01.25 Х/ф Застрял в тебе 03.00 Новости 03.05 Х/ф Застрял в тебе 03.25 Борис Черток. Выстрел во Вселенную
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят
Vineri 28.05.10 TVR 1
06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.30 Авиаторы 08.00 Имена-легенды 08.30 Золотая пыль 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Очная ставка 10.50 Маски-шоу 11.00 Т/с Десант есть десант 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Хранитель 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Первая кровь 16.05 Д/с Преступление в стиле Модерн. Гангстеры с Выборгской 16.35 Т/с Возвращение Мухтара-2. Думай о хорошем 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Дела семейные 20.20 Т/с Хранитель 21.20 Т/с Десант есть десант 22.15 Сегодня 00.05 Школа злословия 00.50 Т/с Мамочка, я киллера люблю 01.40 Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Огненный рейс. Как это было 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Застывшие депеши 22.00 Евровидение-2010. Международный конкурс исполнителей 00.00 Вести+ 00.20 Х/ф Я Вам больше не верю 02.15 Т/с Девушка - сплетница 03.05 Огненный рейс. Как это было
STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 Т/с 6 кадров 14.30 Не может быть 15.30 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша 22.00 Х/ф Полный облом 23.45 Т/с 6 кадров 00.10 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Отчаянные домохозяйки 10.20 TV-market 10.30 Т/с Отчаянные домохозяйки 11.30 Т/с Агентство НЛС 13.45 TV-market 14.00 Т/с Пан или пропал 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Украсть у : 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Если невеста - ведьма (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Последний бронепоезд (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Уимблдон (rom титры) 00.00 Curier (rom) 00.25 Новости бизнеса (rom) 00.35 Т/с Отчаянные домохозяйки 02.05 Curier (rom)
16.15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1
NTV-Mir
Acasă 05.30 Serial: Pasiune 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pasiune 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Cameleonii 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Predestinaţi 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial: Destine furate 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Maria Mercedes 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Cameleonii 20.30 Serial: Predestinaţi 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: India 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Luna fermecată 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 04.00 Serial: India 04.45 Serial: Dragostea nu moare
02.30 Новости бизнеса (rom) 02.35 Т/с Украсть у : 04.05 Curier (rom) 04.30 Новости бизнеса (rom) 04.35 В поисках приключений 05.15 Т/с Кармелита (rom титры) 06.00 М/ф
07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial: Don Juan îndrăgostit 11.15 Garantat 100% 12.15 Ochiul magic 12.50 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 17 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 1 14.50 Oamenii Deltei 15.00 Tribuna partidelor parlamentare 15.35 Parlamentul României 16.30 M. A. I. aproape de tine 17.00 Leomania 17.50 Agenda TIFF 17.55 Drumul către Africa de Sud, ep. 10 18.30 Serial: Giuvaierul palatului, ep. 18 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.10 O dată'n viaţă 23.00 Serial: CSI-Crime şi investigaţii, sez. IX, ep. 20 23.55 Oamenii Deltei 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Filme Şoc Bent 02.05 Ochiul magic 02.40 Drumul către Africa de Sud, ep. 10 03.10 Telejurnal Meteo 04.05 Serial: Don Juan îndrăgostit 05.05 Serial: Carabinieri, ep. 31 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Vector european. 9.40 Ghidul sănătăţii tale. 10.10 Documentar. Secvenţe corsicane. 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. TEMPERAREA FURIEI (SUA, 2003). 14.50 Petalo romano. 15.20 La noi în sat. 16.00, 23.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.40 Erudit-cafe. 17.35 Portrete în timp. Grigore Sultan, sculptor. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.40, 3.00 Bună seara! Talk-show. 20.35 Joker plus. 20.40 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.40 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 22.30 Moldovenii de pretutindeni. 23.15 Magazinele FIFA. 23.45 Din videoteca TV. Program muzical. 0.00 Film. DREAPTA ÂN EXTREMĂ (Franţa). Episodul 3. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Hora Moldovei. Cîntece şi dansuri populare. 2.30 Exocadru. 3.55 Descoperă Moldova. 4.30 Portrete în timp. 5.00 Music Mania.
TNT TVR 2 07.00 Serial: Altă viaţă!, ep. 9 07.55 Învingătorii 08.10 Film: Călăuziţi de stele 09.50 Descoperă românii 10.00 Telejurnal 10.15 Serial: Poveşti din Paris. Dramă, ep. 11 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Doi care doinesc 13.15 Zestrea românilor 13.45 Teleshopping 14.30 Utopia 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Altă viaţă!. ep 17.00 Serial: Asul din mânecă 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Serial: Poveşti din Paris. Dramă, ep. 7 18.45 Poate nu ştiai 19.00 Şansă şi neşansă 20.00 Volei 22.00 Ora de ştiri 23.00 În căutarea paştelui 00.10 Unora le place... 01.30 Film: Sechestraţi în spaţiu 03.05 Imaginea succesului 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Punkt (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Cinestezia (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14.10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.)
06.00 Необъяснимо, но факт 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Бабье не тонет. Часть 1 11.00 Т/с Счастливы вместе. Бабье не тонет. Часть 2 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.30 Т/с Женская лига 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Крутая Джорджия 18.00 Т/с Счастливы вместе. Спасите нашу Дашу! Часть 2-я 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Стон в руку 20.00 Битва экстрасенсов 21.00 Комеди Клаб 22.00 Comedy Woman 23.00 Дом 2. Город любви 00.00 ДОМ-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Дом-2. Про любовь 02.55 Комеди Клаб 03.55 Убойной ночи 05.40 Комедианты Шоу 05.50 Саша + Маша. Лучшее
16.00 Film: Tânăr şi neliniştit, ep. 3745 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Demolatorul 23.00 Film: Inamicul nevăzut 02.45 Ştirile Pro TV din Sport 03.00 Ştirile Pro TV 03.30 Ce se întâmplă, doctore? 04.00 Happy Hour 05.00 În Profunzime 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.30 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 06.50 Средний класс 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Особо опасен! 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 09.55 Т/с Столыпин... Невыученные уроки 10.50 Вокруг света 11.10 И снова здравствуйте! 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.35 Т/с Вернуть на доследование 16.30 Х/ф Вернуть на доследование 17.20 Вокруг света 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.35 Их нравы 18.50 Открытая студия 20.10 Обзор. Чрезвычайное происшествие 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.30 Следствие вели... (титры) 22.30 Сotidian (rom) 23.00 НТВшники. Питер против Москвы 23.50 Х/ф Залезь на Луну 01.15 Обзор. Чрезвычайное происшествие 01.25 Сotidian (rom) 01.50 Женский взгляд 02.30 Х/ф Дикая река 04.15 Т/с Мужчины в большом городе
Acasă 05.30 Serial: Pasiune 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pasiune 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Cameleonii 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Predestinaţi 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Cele două feţe ale Anei 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial: Destine furate 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Maria Mercedes 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Cameleonii 20.30 Film: Săracele fete bogate 22.30 Serial: Cuibul de vipere 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Film: Bulworth 03.45 Serial: Cuibul de vipere
2 Plus Pervîi canal 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 11.00 Pâine şi circ cu Lucian Mândruţă. talk show 12.00 Bun de cinste. divertisment 13.00 Observator 14.00 „Benny Hill”. comedie 14.30 Să te prezint părinţilor. romance 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 "Ромео + Джульетта" (США 1996) "Romeo + Juliet" film artistic. 22.00 Test de fidelitate. 23.00 ”Reteaua 2.0” (SUA 2006) „The Net 2.0” film artistic. 1.00 „Flacari si petrol” (SUA 1968) „Hellfighters” film artistic. 3.00 ”Reteaua 2.0” (SUA 2006) „The Net 2.0” film artistic. 4.30 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 Поле чудес 19.10 Давай поженимся! 20.00 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Х/ф На краю стою... 23.10 Х/ф Полторы комнаты 02.30 Х/ф Бог знает, мистер Аллисон 04.20 Последний житель русской Атлантиды
10.00 И снова здравствуйте! 10.50 Маски-шоу 11.00 Т/с Десант есть десант 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Хранитель 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.30 Особо опасен! 16.05 Д/с Преступление в стиле Модерн. Последнее дело 16.35 Т/с Возвращение Мухтара-2. Плохое алиби 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Следствие вели... 19.30 ЧП. Расследование 19.55 НТВшники. Питер VS Москвы 21.00 Х/ф Можно, я буду звать тебя мамой? 00.10 Женский взгляд 00.55 Х/ф МАсквичи 01.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Мусульмане 08.15 Мой серебряный шар. Р. Нифонтова 09.10 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Юрмала. Фестиваль юмористических программ 21.55 Девчата 22.50 Х/ф Отдаленные последствия 01.00 Х/ф Мерцающий 02.45 Х/ф Фредди против Джейсона
STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 Т/с 6 кадров 14.30 Не может быть 15.30 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Х/ф Два мира 22.45 Т/с Даешь молодежь 23.40 Т/с 6 кадров 00.00 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Отчаянные домохозяйки 10.20 TV-market 10.30 Пункт назначения - мир 11.30 Т/с Агентство НЛС 13.45 TV-market 14.00 Vocea poporului (rom) 15.00 В поисках приключений 16.00 Х/ф Ванька Грозный : (rom титры) 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Д/ф 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Юмористический концерт 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Формула любви для узников брака (rom титры) 00.15 Curier (rom) 00.40 Новости бизнеса (rom) 00.45 Звездная ночь (rom) 02.15 Т/с Отчаянные домохозяйки 03.00 Пункт назначения - мир 03.45 Curier (rom) 04.10 Новости бизнеса (rom) 04.15 В поисках приключений 04.55 Curier (rom) 05.20 Новости бизнеса (rom) 05.25 Т/с Кармелита (rom титры) 06.10 М/ф
NTV-Mir ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Punct. Şi de la capăt 12.00 Film: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 14.00 Divertis - Land of Jokes 15.00 Divertis - Serviciul Român de Comedie
06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.30 Главная дорога 08.00 Имена-легенды 08.25 А. Журбин. Мелодии на память 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс
Sâmbătă 29.05.10 TVR 1 07.00 Pro patria 07.25 Cântecul amintirii 07.55 Semne
14 | Programe TV 08.25 Spectacolul lumii 09.00 Desene animate 09.55 Oamenii Deltei 10.00 Arca lui Noe 10.30 Zile şi nopţi 11.00 Serial: Hannah Montana, sez. II 12.00 Vedeta familiei 13.00 Europa ne priveşte 13.55 Formula 1 15.20 CLUJ FASHION WEEK 16.30 Mioritza Niuz 17.00 Călător pe viaţă 17.35 Teleenciclopedia 18.30 Agenda TIFF 18.35 Tezaur folcloric 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.00 Înainte şi după 21.30 Start Eurovision 22.00 Eurovision 2010 01.10 Zile şi nopţi 01.35 Film: Pi 03.05 Mioritza Niuz 03.30 Telejurnal Meteo 04.25 Tezaur folcloric 05.25 Spectacolul lumii 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Popasuri folclorice 08.00 ABC... De ce? 09.00 Atenţie: copii 09.35 Liber pe contrasens 10.30 Zon@ IT 11.00 Rugby. Diviyia Naţională, play-off 13.00 Între cer şi pământ 13.35 Atenţie, se cântă! 15.00 Natură şi aventură 15.30 Zestrea românilor 16.00 Lumea de aproape 16.30 Imaginea succesului 17.00 Timpul chitarelor 18.00 Serial: Profesoara detectiv 19.00 Arena leilor 20.00 Volei 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Adevăr sau provocare 01.00 Liber pe contrasens 02.00 Utopia 02.30 Unora le place... 03.45 Serial: Profesoara detectiv 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 08.00 Jurnalul orei 8 08.15 Ora de ras (reluare) 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea de week-end 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Desteptarea de week-end 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Editie Speciala 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Negru si Bogatu 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Motoare 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Printre Oameni 18.00 Jurnalul orei 18 18.30 Acces Interzis 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Jurnal de Week-end 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Punkt 22.00 Jurnalul orei 22 22.15 Jurnal sportiv 23.00 Jurnalul orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Negru si Bogatu (reluare) 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Printre Oameni (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal de Week-end (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (reluare) 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Editie Speciala (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Punkt (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.35 Documentar. Masculii sînt în pericol. 7.30 Film. ECHIPAJUL (URSS, 1982). Episodul 1. 9.00 Magazinul copiilor. 9.30 Bună seara! Talk-show (reluare). 10.30 Dor. Program muzical. 11.05 Documentar. O explorare inversă. 12.00, 15.00 ŞTIRI. 12.10 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 12.35 Film. JANE EYRE (Marea Britanie). 14.15 Lumina adevărului. 15.10 Studio Art plus (rus.) 15.40 La mulţi ani! Dedicaţii muzicale. 16.10 Terra vita. 16.40 Din videoteca TV. Program muzical. 17.00 Grigore Vieru: poezie şi
destin. 17.40 Templul muzicii. 18.20 Erudit-cafe. 19.00 MESAGER (rus). 19.35 Din videoteca TV. Program muzical. 20.10 Din videoteca TV. Program muzical. 20.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 20.35 Povestea de seară. 21.00 Eurovision-2010. Finală. 1.35 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.45, 5.00 Descoperă Moldova. 2.30 Eurovision-2010. Concert de susţinere. Transmisiune din PMAN. 4.30 Dor. Program muzical. 5.20 Music Mania. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop
www.jurnal.md
15.20 Вторая Мировая день за днем (титры). 31 с. 15.45 Суд присяжных: главное дело 17.05 Очная ставка 17.45 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.25 Профессия - репортер 18.55 Программа максимум 19.55 Д/ф Русские сенсации 20.45 Х/ф Город грехов 22.50 Ты не поверишь! 23.35 Х/ф Уайатт Эрп 02.45 Х/ф Последняя зима 04.20 Т/с Мужчины в большом городе
Acasă TNT 06.00 М/с Эй, Арнольд 07.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.25 Т/с Саша + Маша 09.00 Необъяснимо, но факт 10.00 Школа ремонта 11.00 Д/ф Соседи 12.00 Комеди Клаб 13.00 Comedy Woman 14.00 Cosmopolitan. Видеоверсия 15.00 Т/с Универ 17.00 Х/ф Стриптиз 19.30 Наша Russia 20.00 Х/ф Золотой компас 22.20 Наша Russia 23.00 Дом 2. Город любви 00.00 ДОМ-2. После заката 00.30 Убойная лига 01.40 Секс с А. Чеховой 02.15 Дом-2. Про любовь 03.10 Комеди Клаб 04.05 Убойной ночи 05.50 Саша + Маша. Лучшее
05.30 Serial: Pasiune 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pasiune 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Cameleonii 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Reţeta de ACASĂ - retrospectiva săptămânii 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Serial: Terra Nostra 15.30 Serial: Destine furate 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Maria Mercedes 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Cameleonii 20.30 Film: Anunţ matrimonial 22.30 Serial: Cuibul de vipere 00.30 Serial: Terra Nostra 02.15 Film: Anunţ matrimonial 04.00 Serial: Cuibul de vipere
Pervî i canal 2 Plus 7.00 Desene animate. 7.30 "Lilo & Stitch" (SUA 2002) desene animate. 9.00 ’Neatza, vecina ! cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 Singuri cu vedeta. divertisment 11.00 „La birou” (SUA 2005) serial. 11.35 Motors ! Dealer Antena1 12.00 Comanda la mine. realityshow 13.30 Te pui cu blondele ? cu Dan Negru. divertisment 15.00 Plasa de stele. divertisment 16.00 Pâine şi circ cu Lucian Mândruţă. talk show 17.00 „Unchiul Buck” (SUA 1989) “Uncle Buck” film artistic. 19.00 Observator 19.45 Desene animate. 20.00 "Правда о Чарли" (Германия, США 2002) "The Truth About Charlie" film artistic. 22.00 „Scene de casnicie”. comedie 22.45 „Teparii” (SUA 2000) “Screwed” film artistic. 0.30 „Jucaria 3” (SUA 1991) “Child Play 3” film artistic. 2.30 Observator (reluare) 3.15 Saptamana financiara 3.45 In puii mei ! cu Mihai Bendeac. divertisment 5.00 „Teparii” (SUA 2000) “Screwed” film artistic.
ProT V 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Ce se întâmplă, doctore? 10.30 Zâmbiţi, vă rog! 11.00 AutoExpert 11.30 În Profunzime 13.00 Ştirile Pro TV 13.05 Film: Chiulangiul 15.00 Film: Aviatori de ocazie 17.00 Film: Superman IV - Lupta pentru pace 19.00 Ştirile Pro TV 20.30 Fotbal amical: Ucraina România 22.30 Gala de Box: Vitali Klitschko vs. Albert Sosnowski 01.00 Ştirile Pro TV din Sport 01.15 Fotbal amical: Ucraina - România 02.45 Ştirile Pro TV 03.45 Gala de Box: Vitali Klitschko vs. Albert Sosnowski 06.00 AutoExpert 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.55 М/ф Вилли Вонка и шоколадная фабрика 06.30 М/ф Сказки Баженова 07.00 Сегодня 07.20 Вокруг света 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Смотр 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.20 Телешопинг 09.35 Главная дорога 10.05 Кулинарный поединок 11.00 Квартирный вопрос 12.00 Сегодня 12.25 Телешопинг 12.45 Вокруг света 13.00 Лучший город земли. Москва столичная 13.45 Открытая студия 15.00 Сегодня
06.00 Новости 06.10 Гении и злодеи 06.35 Х/ф Перехват 08.00 Dimineata pe Prime 09.15 Умницы и умники 10.00 Новости 10.10 Непутевые заметки 10.30 Смак 11.10 Моя родословная. Татьяна и Ольга Арнтгольц 12.00 Новости 12.10 Грядка 12.45 Праздник непослушания 13.45 Х/ф Я шагаю по Москве 15.05 Т/с Широка река 18.25 Живой мир. Жизнь 19.20 Х/ф Шрек Третий 21.00 Время 21.15 Х/ф Чизкейк 22.50 Прожекторперисхилтон 23.25 Что? Где? Когда? 00.35 Х/ф Молодожены 02.15 Х/ф Срочное фото 03.50 Х/ф Люди в океане 05.05 Чапай с нами
NT V-Mir 07.00 Сегодня 07.20 М/ф Всемирная картинная галерея с тетушкой Совой 07.30 Сказки Баженова 08.00 Без рецепта 08.30 Главная дорога 09.00 Сегодня 09.30 Едим дома! 11.05 Русская начинка 11.35 Т/с Поп корн-3 12.00 Сегодня 12.25 Кулинарный поединок 13.20 Квартирный вопрос 14.20 А. Журбин. Мелодии на память 15.00 Сегодня 15.20 Т/с Автобус. Презумпция невиновности 16.20 Очная ставка 17.10 Наши 18.00 Сегодня 18.30 Профессия - репортер 19.00 Программа максимум 20.00 Д/ф Русские сенсации 20.50 Ты не поверишь! 21.35 Деньги не пахнут 23.25 Х/ф Есения 01.40 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.35 Х/ф За кем замужем певица? 06.10 Вся Россия 06.25 Диалоги о животных 07.00 Вести 07.10 Вести-Москва 07.20 Военная программа 07.45 Субботник 08.25 Х/ф Луни Тюнз: Снова в деле 10.00 Вести 10.10 Вести-Москва 10.20 Национальный интерес 11.15 Комната смеха 12.10 Сто к одному 13.00 Вести 13.20 Вести-Москва 13.30 С журавлиной стаей. Судьба Мастера 14.25 Кто хочет стать Максимом Галкиным 15.20 Субботний вечер 17.30 Х/ф Дом малютки 19.00 Вести в субботу
19.40 Х/ф Дом малютки 22.00 Евровидение-2010. Международный конкурс исполнителей 01.10 Х/ф Вечно молодой 03.15 С журавлиной стаей. Судьба Мастера 04.10 Городок
JurnalTV
STS 06.00 06.30 07.30 09.00 09.30 10.00 10.30 11.00 13.00 13.30 14.00 16.00 17.00 19.00 19.30 21.00 22.45 23.10 00.25 02.00 03.00 05.00
Т/с 6 кадров Не может быть Лига наций Т/с 6 кадров Галилео Истории в деталях Услышь меня Жизнь прекрасна Хочу верить Т/с 6 кадров Хорошие шутки Все по-взрослому Х/ф Два мира Т/с 6 кадров Т/с Папины дочки Х/ф Колледж Т/с 6 кадров Слава богу, ты пришел! Хорошие шутки Рингтон чарт Музыка Рингтон чарт
Nit-digest 07.00 М/ф Том и Джерри 07.30 Curier (рус.) 07.55 Новости бизнеса 08.00 Х/ф Как снег на головву (rom титры) 10.00 Vocea poporului (rom) 11.00 М/ф Тэкса авери 12.30 Х/ф Элвин и бурундуки (rom титры) 14.10 Х/ф Скорость (rom титры) 16.30 Х/ф Сладкий ноябрь (rom титры) 18.55 Содружество за неделю 19.20 Guta show (rom) 20.00 Резонанс 21.00 Х/ф Побег (rom титры) 23.15 Постскриптум 00.30 Киномания Фотоувеличение 02.35 Vocea poporului (rom) 03.20 Guta show (rom) 03.50 Х/ф Скорость (rom титры) 07.35 М/ф
Duminică 30.05.10 T VR 1 07.10 Universul credinţei 09.00 Desene animate 09.55 Oamenii Deltei 10.00 Spune-mi ce te doare 10.40 Ca la carte 11.30 Viaţa satului 13.00 Agenda politică 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.20 Cu mingea prin Ţara diamantelor 14.55 Formula 1 17.00 Dănutz SRL 18.00 Telejurnal 18.10 Agenda TIFF 18.15 Dănutz SRL 19.25 Tragerile Jocker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi Noroc 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Omologarea tragerilor Jocker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi NorocMeteo 21.10 Oamenii Deltei 00.00 Serial: Agenţia PSYCH, sez. III, ep. 12 00.55 Dănutz SRL 01.55 Telejurnal 02.00 Dănutz SRL 03.05 Sport la minut 03.20 Telejurnal Meteo 04.15 Universul credinţei 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
T VR 2 07.00 Popasuri folclorice 08.00 Natură şi aventură 08.30 Dincolo de hartă 09.00 Motomagia 09.30 Un zâmbet pe: 4 roţi! 10.00 Ferma 11.00 Doi care doinesc 11.30 Pescar hoinar 12.00 Serial: Piatra magică, ep. 31 12.35 H... ora prichindeilor 13.35 Film: O vacanţă de aur 15.15 Poate nu ştiai 15.30 Vrăjitoriile lui Jamie Oliver, ep. 22 16.00 Atlas 16.30 Aromânii despre aromânii din Peninsula Balcanică, ep. 8 17.00 Muzică şi muzichie 18.00 Serial: Profesoara detectiv 19.00 Videoterapia Naşul 20.00 Volei 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Să nu baţi la uşa mea! 01.15 Poate nu ştiai 01.30 Film: Adevăr sau provocare 03.15 Lumea de aproape 03.45 Serial: Profesoara detectiv 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 08.00 Jurnalul orei 8 08.10 Sfânta Liturghie 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea de week-end 10.00 Jurnalul orei 10 10.30 Desteptarea de week-end 11.00 Jurnalul orei 11 11.30 Jurnal pentru copii 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Jurnal extern 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Repere ortodoxe 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Code Deco 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Asfalt de Moldova 18.00 Jurnalul orei 18 18.30 Cinestezia 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Jurnal de Week-end 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.15 Ora de ras 22.00 Jurnalul orei 22 22.15 Jurnal sportiv 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Ora de ras (reluare) 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Jurnal Extern (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal de Week-end (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (reluare) 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Repere ortodoxe (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Asfalt de Moldova (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Documentar. O explorare inversă. 7.25 Film. ECHIPAJUL (URSS, 1982). Episodul 2. 8.20 Documentar. Euromaxx. 8.45 Locuinţa mea. 9.15 Fiindcă iubesc... Versuri de Grigore Vieru. 9.30 Documentar. Comorile naturii. 10.00 Retro-hit. Program muzical. 11.10 La datorie. 11.30 Ghidul sănătăţii tale. 12.00 NOVOSTI. 12.15 Focus TV. 12.45 Cinemateca universală. 13.00, 3.00 Mai în glumă, mai în serios cu Gheorghe Urschi. 14.00 Baştina. Program pentru săteni. 15.00, 23.00 ŞTIRI. 15.10 Cu noi la teatru. 15.40 La mulţi ani! Dedicaţii muzicale. 16.10 Film. CIOCOLATA (SUA, 2000). 18.15 La noi în sat. 19.00 MESAGER (rus). 19.25, 2.30 Fotbal. Cupa Republicii Moldova. Finală. Transmisiune de la Stadionul Zimbru. Ân pauză: Povestea de seară. 21.15 Documentar. Destine europene. 22.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 22.35 Din videoteca TV. Program muzical. 23.15 Magazinele FIFA. 23.45 Serial. POLI|IA JUDICIARĂ (Franţa, 2004). 0.40 Din videoteca TV. Program muzical. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.25 Moldovenii de pretutindeni. 4.30 Din fondul TV Moldova-1. Balada viorii. 5.40 Veruri dedicate teatrului. 5.50 Calendarul zilei. Horoscop
VINERI, 21 MAI 2010
10.00 „Asterix la Jocurile Olimpice” (Franta, 2008) „Asterix at Olympic Games” film artistic. 12.00 “Xena. Printesa razboinica” “Xena. Warrior Princess” serial. 13.00 Motors ! Dealer Antena1 13.30 „Benny Hill”. comedie 14.00 „Unchiul Buck” (SUA 1989) “Uncle Buck” film artistic. 16.00 Observator 16.30 Pariu ca stiu. divertisment 17.45 Să te prezint părinţilor. romance 19.00 Observator 19.45 Desene animate. 20.00 "Терминатор 3. Восстание машин" (Германия, США, Великобритания 2003) "Terminator 3. Rise of the Machines" film artistic. 22.10 Plasa de stele. divertisment 23.30 “Lupta finala” (SUA 1995) “No Exit” film artistic. 1.30 “Febra de preerie” (SUA 2008) “Prairie Fever” film artistic. 3.15 “Xena. Printesa razboinica” - “Xena. Warrior Princess” serial. (reluare) 4.00 “Lupta finala” (SUA 1995) “No Exit” film artistic
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 După 20 de ani 11.00 Promotor 11.30 Film: Aviatori de ocazie 13.00 Ştirile Pro TV 13.05 Apropo Tv 14.00 Film: Superman IV - Lupta pentru pace 16.00 Film: Bărbaţii în negru II 18.00 România, te iubesc! 19.00 Ştirile Pro TV 20.45 Divertis Land of Jokes 21.45 Divertis Serviciul Român de Comedie 22.45 Film: Cădere liberă 01.00 Ştirile Pro TV din Sport 01.15 După 20 de ani 02.00 Apropo Tv 02.45 Promotor 03.30 Divertis Land of Jokes 04.15 Divertis Serviciul Român de Comedie 05.00 România, te iubesc! 06.30 Ştirile Pro TV
NTV-Mir 07.00 Сегодня 07.20 Под прицелом славы Сирены. Анжелина Джоли 07.25 Дикий мир 07.55 Их нравы 08.30 Эксклюзив. Ненастоящая артистка. Галина Петрова 09.00 Сегодня 09.25 Спасатели 09.55 Первая кровь 10.30 Дачный ответ 11.30 Т/с Поп корн-3 12.00 Сегодня 12.30 Особо опасен! 13.05 Алтарь Победы. Битва за Манчжурию 13.55 Воскресная клипомания 14.25 Золотая пыль 15.00 Сегодня 15.30 Х/ф МАсквичи 16.20 И снова здравствуйте! 17.20 ЧП. Обзор за неделю 18.00 Сегодня 18.55 Чистосердечное признание 19.25 Лучшие города земли. Москва столичная 20.20 Т/с Дикий. Курьер. Око за око 22.10 Суд присяжных: главное дело 23.45 Х/ф Сосед 01.10 Авиаторы 01.40 Роковой день
Rossia
Acasă 05.30 Serial: Pasiune 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pasiune 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Cameleonii 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Maria Mercedes 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Maria Mercedes 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 13.30 Serial: Terra Nostra 15.30 Serial: Destine furate 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial: Maria Mercedes 18.30 Serial: Împreună pentru totdeauna 19.30 Serial: Cameleonii 20.30 Film: Casa de lângă lac 22.30 La naiba, să poveştim! 23.30 Serial: Cuibul de vipere 00.30 Serial: Terra Nostra 02.15 Film: Casa de lângă lac 04.00 Serial: Cuibul de vipere 04.45 La naiba, să poveştim!
2 Plus Pervîi canal 7.00 Desene animate. 7.30 "Lilo & Stitch 2. Stitch Has a Glitch" (SUA 2005) desene animate. 9.00 ’Neatza, vecina ! cu Razvan si Dani. divertisment
09.15 Здоровье 10.00 Новости 10.20 Пока все дома 11.10 СЧАСТЬЕ ЕСТЬ! 12.00 Новости 12.15 Фазенда 12.50 Севастопольские рассказы. Разрыв 13.40 Х/ф Улица полна неожиданностей 15.00 Ералаш 15.20 КВН. Премьер-лига 17.00 Х/ф Дочка 18.45 ДОстояние РЕспублики. Финал 21.00 Воскресное Время 22.00 Большая разница 23.00 Южное Бутово 23.55 Х/ф Анастасия 01.50 Х/ф Внук космонавта 03.15 Х/ф Призрак
TV7-NTV 05.00 М/ф Возвращение блудного попугая 05.10 Х/ф Крик совы 06.30 Дикий мир 07.00 Сегодня 07.20 Русское лото 07.50 Quattroruote 08.20 Их нравы 08.55 Вокруг света 09.00 Сегодня 09.20 Едим дома! 09.45 Спасатели 10.20 Первая кровь 10.45 Дачный ответ 11.45 Просто вкусно 12.00 Сегодня 12.25 Телешопинг 12.40 Вокруг света 12.45 Особо опасен! 13.20 Алтарь победы. Битва за Манчжурию 14.15 Своя игра 15.00 Сегодня 15.20 Вторая Мировая день за днем (титры). 32 с. 15.45 Х/ф Масквичи 16.30 И снова здравствуйте! 17.20 ЧП. Обзор 18.00 Сегодня 18.55 Чистосердечное признание 19.30 Т/с Шериф 23.00 Авиаторы 23.30 Х/ф Сладкий ноябрь 01.25 Х/ф Саван мумии 02.55 И снова здравствуйте! 03.45 Т/с Мужчины в большом городе
TNT 06.00 М/с Эй, Арнольд 07.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.25 Т/с Саша + Маша 08.50 Необъяснимо, но факт 09.50 Лотереи Первая Национальная и Фабрика удачи 10.00 Школа ремонта 11.00 Битва экстрасенсов 12.00 Т/с Женская лига 12.30 Х/ф Стриптиз 15.00 Т/с Интерны 17.00 Х/ф Золотой компас 19.30 Наша Russia 20.00 Х/ф Я - легенда 22.00 Наша Russia 23.00 Дом 2. Город любви 00.00 ДОМ-2. После заката 00.30 Comedy Woman 01.30 Смех без правил 02.35 Секс с А. Чеховой 03.05 Комеди Клаб 04.05 Убойной ночи 05.50 Саша + Маша. Лучшее
JURNAL DE CHIŞINÃU
06.00 Новости 06.10 Гении и злодеи 06.35 Х/ф Укрощение строптивой 08.00 Dimineata pe Prime
04.55 Х/ф Чужие здесь не ходят 06.20 Смехопанорама 06.50 Сам себе режиссер 07.35 Утренняя почта 08.10 М/ф Катерок 08.20 Х/ф Карантин 10.00 Вести 10.20 Вести-Москва 11.00 Городок 11.30 Фестиваль детской художественной гимнастики АЛИНА 13.00 Вести 13.15 Вести-Москва 13.25 Х/ф Реальный папа 15.05 В гостях у программы Спокойной ночи, малыши! 16.55 Х/ф Ванечка 19.00 Вести недели 20.05 Финал отборочного конкурса исполнителей детской песни Евровидение-2010 22.15 Специальный корреспондент 23.15 Х/ф Зодиак 02.25 Комната смеха 03.25 Городок
STS 06.00 Т/с 6 кадров 06.30 Не может быть 07.30 Слава богу, ты пришел! 09.00 Самый умный 11.00 Все по-взрослому 12.00 Мать и дочь 13.00 Т/с Даешь молодежь 14.00 Т/с 6 кадров 14.30 Хочу верить 15.00 Услышь меня 15.30 Т/с Даешь молодежь 16.00 Скетчком программы все по взрослому 16.30 Т/с 6 кадров 17.00 Х/ф Колледж 18.45 Т/с 6 кадров 19.00 Т/с Папины дочки 20.30 Т/с 6 кадров 21.00 Х/ф Нет пути наверх 23.00 Т/с 6 кадров 23.30 Хорошие шутки 01.15 Рингтон чарт 02.15 Музыка 04.15 Рингтон чарт
Nit-digest 07.30 Х/ф Это не я, это - он! 09.20 Сто вопросов взрослому 10.15 М/ф Принцесса мононоке 12.50 Х/ф За бортом 15.00 Постскриптум 16.20 Содружество за неделю 16.50 Резонанс 17.50 Х/ф Хардбол (rom титры) 20.00 Периферия 20.30 Х/ф Побег (rom титры) 22.55 В центре событи й 23.55 Х/ф Наемница (rom титры) 01.20 Х/ф Хардбол (rom титры) 04.50 Х/ф Это не я, это - он! 06.20 М/ф
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 21 MAI 2010
Sănătate | 15
www.jurnal.md
1 iunie Cantemir, 9.00-10.00, Casa albă. Cahul, 11.00-12.00, Camera de Comerţ. Vulcanești, 13.00-14.00, Bibliotecă. Taraclia, 15.00-16.00, Casa de Cultură. Ciadîr-Lunga, 17.00-18.00, Casa de Cultură. 2 iunie Comrat, 9.00_10.00, Casa de Cultură. Cimișlia, 11.00-12.00, Casa de Cultură. Leova, 13.00-14.00, Casa de Cultură.
Hîncești, 15.00-16.00, Casa de Cultură. 3 iunie Ștefan Vodă, 9.00-10.00, Casa de Cultură. Căușeni, 11.00-12.00, Casa de Cultură. Anenii Noi, 13.00-14.00, Casa de Cultură. 4 iunie Chișinău, 9.00-10.00/17.0018.00, Casa Armatei. Strășeni, 11.00-12.00, Casa de Cultură raională. Călărași, 13.00-14.00, Casa de Cultură raională. 8 iunie Ocniţa, 9.00-10.00, Școala
de Arte. Edineţ, 11.00-12.00, Casa de Cultură. Briceni, 13.00-14.00, Casa de Cultură. 9 iunie Soroca, 9.00-10.00, Casa de Cultură. Drochia, 11.00-12.00, Casa centrală de Cultură. Dondușeni, 13.00-14.00, Casa de Cultură. Rîșcani, 15.00-16.00, Sala de protocol a Primăriei Glodeni, 17.00-18.00, Casa de Cultură. 10 iunie Sîngerei, 9.00-10.00, Casa
de Cultură. Bălţi, 11.00-12.00, hotelul "Basarabia". Fălești, 13.00-14.00, Casa raională de Cultură. Ungheni, 15.00-16.00, Casa orășenească de Cultură. Nisporeni, 17.00-18.00, Casa de Cultură. 11 iunie Orhei, 9.00-11.00, Școala de Muzică. Rezina, 11.00-12.00, Casa de Cultură. Șoldănești, 13.00-14.00 Casa de Cultură Florești, 15.00-16.00, Casa de Cultură.
16 | Cultură
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Cartea nomazilor din B. EVENIMENT // Pe scena Casei Actorului a avut loc lansarea romanului semnat de dramaturgul Val Butnaru că, dacă se dorește ceva, se reușește”. „Această sintagmă este valabilă și pentru Guvernul Republicii Moldova, care, cu siguranţă, va reuși”, a accentuat prim-ministrul. Dramaturgul și, mai nou, romancierul Val Butnaru a primit felicitări și din partea lui Mihai Ghimpu, președinte interimar al R. Moldova, care a declarat: „Cartea nomazilor din B.” ne convinge o dată în plus că autorul, pe tot parcursul vieţii sale, a fost unul dintre oamenii care au luptat pentru a readuce valorile naţionale acasă, criticând dur persoanele sau regimurile ce se străduiau să ne lipsească de ele”. Șeful statului a mai menţionat că „Val Butnaru are o poziţie consecventă, întotdeauna a învins greutăţile, e și un bun manager”, exprimându-și speranţa că „atât ziarele, cât și televiziunea lansată recent, Jurnal TV, vor fi acele mijloace de informare care vor duce adevărul în casa fiecărui cetăţean”.
Scriitorul și publicistul Val Butnaru a fost protagonistul seratei cu genericul „La Veneţia e cu totul altfel”, organizată la 17 mai de Uniunea Teatrală din R. Moldova. În sala plină a Casei Actorului s-au reunit poeţi, prozatori, critici literari, ziariști, regizori, actori, oameni de cultură, lideri de partide politice și chiar reprezentanţi ai conducerii de stat, care au venit să-l felicite pe Val Butnaru cu ocazia celor 55 de ani împlinţi în aprilie și să asiste la lansarea primului său roman, „Cartea nomazilor din B.”, recent publicat de Grupul Editorial „RAO” din România în colaborare cu Editura „Prut Internaţional” din Chișinău. „Val Butnaru e un nume aparte în mișcarea noastră teatrală. La o vârstă atât de tânără, a reușit să facă foarte multe nu doar în teatru, dar și în literatură, în mass-media, în cultura naţională”, a menţionat președintele UNITEM-ului Sandu Grecu. Moderatorul manifestării, Constantin Cheianu, a remarcat „obsesia lui Val pentru civilizaţie, pentru spiritul european, pentru o lume bine așezată. El știe să înainteze pe un traseu existenţial elaborat, potrivit unui proiect bine gândit”.
Lista rămâne deschisă
Un roman politic şi polemic Invitat să ia cuvântul, Serafim Saka a mărturisit că preţuiește talentul de scriitor al lui Val Butnaru și capacitatea lui de a lua atitudine, de a se afla „în poziţie de box faţă de putere”. Vladimir Beșleagă le-a amintit celor prezenţi că omagiatul a fondat Teatrul „Eugene Ionesco”, apoi ziarul „Flux”, după care a reușit să înfiinţeze „Jurnal de Chișinău”, un ziar de primă linie, pentru ca în 2010 să deschidă prima televiziune de știri din R. Moldova, Jurnal TV. Referinduse la „Cartea nomazilor din B.”, Vladimir Beșleagă a observat că e foarte concentrată, compactă, de o largă respiraţie epică, incluzând numeroase personaje și scene de un dramatism cutremurător ce reflectă ororile foametei, deportărilor, gulag-ului, ale istoriei unui spaţiu
SCRIITORUL ŞI PUBLICISTUL VAL BUTNARU a fost protagonistul seratei cu genericul „La Veneţia e cu totul altfel”, organizată la 17 mai de Uniunea Teatrală din R. Moldova devastat, deznaţionalizat. „E și un roman politic, și unul polemic, dar și un roman-document ce cuprinde tragediile unei comunităţi, e un roman al remușcărilor, o lucrare scrisă în mai multe dimensiuni, din care se poate face un film de format 3 D”, consideră Nicolae Popa. Acesta a subliniat că cel mai important este ca volumul să fie citit, astfel încât să nu ne pomenim spunând întocmai ca una dintre eroinele romanului: „E atât de extraordinar, încât nici nu merităm să-l citim”.
Şeful de stat şi premierul vor citi „Cartea nomazilor din B.”? Premierul Vlad Filat a promis că va citi „Cartea nomazilor din B.” și l-a felicitat pe autor pentru această lucrare, precum și pentru multiplele realizări ale lui Val Butnaru. Autorul romanului, în opinia premierului, este un „exemplu de perseverenţă, dovedind prin acţiuni
Prezent la eveniment, Ovidiu Enculescu, director general al Grupului Editorial „RAO”, a comunicat că romanul lui Val Butnaru nu e un accident. Volumul a apărut în seria „Biblioteca noastră”, în această colecţie urmând să apară și alte cărţi „provenind de pe ambele maluri ale Prutului – lista rămâne deschisă”. După lansarea „Cărţii nomazilor din B.”, publicul a audiat romanţe celebre și un program muzical sub bagheta dirijorului Vasile Goia. Apoi, tineri actori de la diferite teatre (Ina Surdu, Ion Coșeru etc.) au jucat cu inspiraţie episoade din piese ale lui Val Butnaru, primind ovaţii pentru un fragment din „Șase autori în căutarea unui personaj”, interpretat parodistic, în stilul unor importanţi regizori de la noi. Întreaga manifestare, însumând caracteristici ale unei lansări de carte, ale unei întâlniri între oameni de artă și persoane de pe scena politică și publică, ale unei dezbateri despre lecturi, despre rolul crescând al prozei în literatura română, a avut și momente pur teatrale, de calitate artistică certă, constituind un spectacol al evocărilor și emoţiilor. Irina NECHIT
„Spărgătorul de nuci” al lui Radu Poclitaru, în prima zi a BITEI Festivalul Internaţional al Artelor Scenice BITEI, ediţia a IX-a, s-a deschis ieri cu un strălucit spectacol al companiei Kiyv Modern Ballet, „Spărgătorul de nuci”, semnat de coregraful Radu Poclitaru (libret, coregrafie și regie), originar din Chișinău. Reprezentaţia nu e concepută doar pentru copii, ci mai ales pentru maturi. Ea nu seamănă cu basmul feeric din cunoscu-
tul balet al lui Ceaikovsky, ci îl are ca personaj central pe E.T.A. Hoffmann, renumit scriitor romantic german, autor al poveștii „Spărgătorul de nuci și Regele Șoarecilor”. Publicul a apreciat atmosfera fantasmagorică, accentele grave, libertatea expresiei corporale și bogăţia de imagini a spectacolului interpretat de Kiyv Modern Ballet, condus de Radu Poclitaru, fiul baletistului Vitalie Poclitaru din Chișinău. Kiyv Modern Ballet a fost fondat în 2006, este un teatru de autor, conceput special pentru
coregraful Radu Poclitaru, care a studiat baletul la Perm, a activat la Teatrul Mare din Minsk, a montat un balet devenit celebru, „Romeo și Julietta”, la Teatrul „Bolșoi” din Moscova, iar în prezent montează spectacole de balet modern la Kiev. Montările lui Radu Poclitaru – unul dintre cei mai valoroși coregrafi europeni, au participat cu succes la prestigioase festivaluri internaţionale din Marea Britanie, Franţa, Letonia, Lituania, Olanda, SUA. I.N.
COREGRAFUL RADU POCLITARU, una dintre vedetele BITEI-2010
Programul Festivalului Internaţional al Artelor Scenice BITEI 2010 Joi, 20 mai – Deschiderea festivalului, spectacolul „SPĂRGĂTORUL DE NUCI”, muzica P.I. Ceaikovsky, regia Radu Poclitaru, Teatr Kiev Modern Balet, Ucraina, la Teatrul Naţional de Operă și Balet Vineri, 21 mai Ora 17.30 – „ROMÂNIA! TE PUP”, text Bogdan Georgescu, regia David Schwartz, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iași, România, la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină” Ora 19.30 – „FRAŢII KARAMAZOV” de F. Dostoevski, regia A. Vasilachi, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” Sâmbătă, 22 mai Ora 17.00 – Fanfara „Zece prăjini”, spectacol muzical, România, la Palatul Naţional Ora 19.30 – „NATURĂ MOARTĂ CU NEPOT OBEZ” de Ion Sapdaru, regie Ion Sapdaru, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iași, la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină” Duminică, 23 mai Ora 11.00 – „ABC-UL PĂPUȘILOR” (spectacol nonverbal pentru copii), regia Jevgeni Moiseenko, Teatrul de Stat de Păpuși pentru Tineret din Tallin, Estonia, la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” Ora 17.00 – „OMUL CEL BUN DIN SÂCIUAN” după Bertold Brecht, regia Boris Focșa, Teatrul Republican „Luceafărul” Ora 20.00 – “PYRAMUS& THISBE 4 YOU” după William Shakespeare, regia Alexandru Dabija, Teatrul „Odeon”, București, România, la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. Cehov” Luni, 24 mai Ora 18.00 – “V.VÎSOŢKY ÎN GESTURI”, spectacol- baladă pe melodiile lui Vîsoţky, regia Ilya Kazankov Teatrul „Сinematograf”, Moscova, Rusia, la CCA „Ginta Latină” Ora 20.00 – „ÎN CONTAINER” de Constantin Cheianu, regia Cristian Ban, Teatrul „Odeon”, București, România, la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. Cehov”
Festivalul Filmului American la Chişinău La Centrul Cultural „Odeon” se desfășoară Festivalul Filmului American (18–24 mai), organizat în colaborare cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. În cadrul Festivalului Filmului American, Ambasada SUA prezintă zece filme pe tema concilierii. Aceste filme scot în evidenţă oameni care se confruntă cu provocări, depășesc greutăţi și refac relaţiile în baza respectului reciproc. Filmele din festival explorează tema concilierii prin spectrul diferitor genuri, de la comedii la thriller-uri și la mitologie modernă. În program: Ultimele dorinţe, reg. Rob Reiner; Semnale de fum, reg. Chris Eyre; Peștele cel mare, reg. Tim Burton; Gran Torino, reg. Clint Eastwood; Pe heleșteul auriu, reg. Mark Rydell; Dă mai departe, reg. Mimi Leder; Mișcări periculoase, reg. Roger Michell; Povestea lui Alvin Straight, reg. David Lynch; Marea hoinăreală, reg. Joel și Ethan Coen; Cronicile din Narnia: leul, vrăjitoarea și dulapul, reg. Andrew Adamson. Intrare liberă.
JURNAL DE CHIŞINÃU
Povești adevărate | 17
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
Marile pasiuni ale Galinei Burduja TALENT // A făcut dintr-un hobby o afacere profitabilă
Lume, soro, lume
cu Nina Neculce Meșteșugul cioplitului în lemn sau în piatră e vechi de când lumea. Și nimeni nu știe cu exactitate când și unde prin părţile noastre a apărut primul cioplitor. Însă despre primul cioplitor în legume și în fructe din Moldova avem cunoștinţă. Numele lui (ei) este Galina Burduja. Locuiește în orașul Soroca și lucrează la Grădiniţa nr. 17 în calitate de lucrător muzical. Despre victoria repurtată de ea anul trecut la Campionatul Internaţional de Gastronomie – desfășurat în noiembrie 2009 la Chișinău – au relatat mai multe posturi Radio și TV. Meșteriţa a fost subiectul unui reportaj și la Jurnal TV. Soroceanca a câștigat medalia de aur la categoria „Carving”. În traducere din engleză „carving” înseamnă tăiere, decupare sau cioplire. Căsnicia Galinei părea terminată chiar din primii ani. Când s-a căsătorit era o adolescentă fericită care lucra într-o grădiniţă de copii de la Hâncești. Tandră, frumoasă, cu sufletul deschis, părea că s-a potrivit de minune cu prezentabilul tânăr Nicolae. Fire romantică, îndrăgostită de cântec, dans, poezie, Galina credea că va putea dansa pe scenă toată viaţa. Dansul era una din marile ei pasiuni. Însă viaţa de familie i-a impus o sumedenie de restricţii, printre care și cea de a nu mai dansa într-un ansamblu de dansuri. Deși se isprăvea perfect în rolul de soţie, ceva nu se lega în relaţia ei cu Nicolae. În mod normal, venirea pe lume a celor două fetiţe ar fi trebuit să consolideze acest cuplu. Dar n-a fost să fie. Prea diferiţi ca viziune și caracter, soţii, în loc să se apropie cu trecerea anilor, se înstrăinau tot mai mult unul de altul. S-au zbătut în neînţelegeri 26 de ani, sperând că își vor ameliora raporturile, până când fetele au crescut și și-au aflat rostul lor în viaţă. Ruptura definitivă s-a produs anul trecut. Ambele părţi au înţeles că nu mai exista nicio posibilitate de salvare a căsniciei lor.
Refugiul Neînţelegerile din cămin nu au frânt-o pe Galina. Amabilă, fermă, sigură pe sine, și-a luat în serios educarea fiicelor, lucrul la grădiniţă. În orele libere, broda, croșeta, lucra cu laseta sau efectua diverse aplicaţii decorative. Îndemânarea vine de acasă, de la părinţi. „Părinţii sunt un safeu fermecat în care se păstrează toate învăţăturile bune pentru copiii lor”, spune Galina, încercând să contureze niște amintiri: „Mă trag de la baștina lui Ion Druţă, satul Horodiște. Casa pă-
Horoscop
rintească e chiar în apropierea casei în care s-a născut scriitorul. Părinţii mei au avut o căsnicie fericită. Atât mama, cât și tata au știut să-mi dea încredere în forţele proprii. Din clasa întâi, am început să aleg cu mama la covor. Dacă rămânea vreun uruioc de la un covor mare, și în acel uruioc ţeseam un covoraș mic. Mama mă lua lângă ea și îmi arăta cum să iau pe rost, cum să fac schimbătura. La început, nu îmi făcea plăcere, fiindcă eram copil și vroiam să fug la joacă. Dar, de la un covoraș la altul, a venit și dragostea pentru ţesut. Apoi m-am îndrăgostit de cusutul în cruciuliţă. În clasa a IV-a, mi-am brodat singură ie. Pe urmă, mi-a trezit interesul horboţica. Iar când am început să lucrez la grădiniţă, la Hâncești, educatoarea superioară m-a iniţiat în aplicaţia decorativă în paie. Mi-a plă-
cut foarte mult meșteșugul și, de cum m-am transferat la Soroca, am realizat o mulţime de lucrări pentru grădiniţă. Am predat câţiva ani aplicaţia decorativă la Colegiul de Arte...” Despre Galina se vorbește de bine în urbea noastră. O cunosc și eu de mulţi ani. I-am admirat nu o singură dată lucrările la diverse expoziţii. Pot confirma că Dumnezeu i-a dat aptitudini pentru orice meșteșug. Este foarte pricepută. Execută totul cu ușurinţă. Încearcă tot ce îi place și totul îi reușește. Prin bunătatea și talentul ei a cucerit inima colegelor. Acestea spun că Galina e și mamă bună, și bunicuţă grijulie. Pentru fiice rămâne mereu și prietenă, și mamă, și omul care te ajută să nu te oprești din zbor.
Din suferinţă s-a născut o altă pasiune Anul trecut, de ziua ei, când colegele de la grădiniţă i-au pregătit un program frumos de sărbătoare, dedicat jubileului de 50 de ani, Galina s-a dus acasă să o bucure pe mama sa. Dar n-a
mai avut pe cine – mama murise. Tot atunci s-a produs și ruptura definitivă cu soţul. Iar peste o săptămână, o fiică a plecat în vacanţă în Irlanda, iar alta – în Grecia. Rămasă singură, extenuată psihic, se ruga lui Dumnezeu: „Doamne, dă-mi o luminiţă, dă-mi un imbold, un dar ca să pot merge mai departe”. Peste puţin timp, fiica s-a întors din Irlanda și i-a întins niște poze, zicându-i: „Mamă, mata încă nu ai văzut așa frumuseţe. Știu că o să poţi face asemenea minuni”. Femeia s-a uitat mai întâi la o poză cu un pepene verde pe care erau încrustate flori, diferite inimioare, păsări, un portret. Fiica i-a povestit că a văzut aceste lucrări într-o expoziţie la intrarea în hotelul în care a stat. Peste câteva zile, întâmplarea a făcut ca fiica vecinei, care lucrează la Moscova, să aducă acasă un set de cuţite mai deosebite. În acest set era o carte și un CD ce conţineau sfaturi despre arta tăierii legumelor și fructelor, numită „carving”. A încercat să taie într-un cartof și a văzut că se poate. Bucuroasă, a comandat în Germania să i se trimită setul de cuţite. Peste o lună, cuţitele au sosit. S-a pus pe studiu. Tăia și sculpta
zi și noapte. A deprins totul într-o lună. A terminat toţi cartofii dintr-o sacoșă, alte legume și fructe din casă. A executat toate motivele din acea carte. „Vă spun sincer că nu am stricat nicio frunză, niciun detaliu. Mă sculam în puterea nopţii și lucram. Parcă cineva conducea cu mâna mea. Nu-mi venea să cred că ceea ce lăsam în urmă e făcut de mine. Îmi făceam cruce și mulţumeam Domnului. Mă gândeam că poate suferinţa și golul lăsat în suflet de plecarea mamei în lumea umbrelor mi-au dat puterea de a pătrunde atât de repede tainele acestui meșteșug.” Peste o lună, la 29 august, a împodobit masa la o nuntă la restaurantul „La Cetatea Veche”. În octombrie 2009, a participat la o expoziţie „Fabricat în Moldova”. Apoi a fost invitată la sărbătoarea vinului la Chișinău. Iar în noiembrie 2009, a participat la Campionatul Internaţional de Gastronomie desfășurat la Chișinău. S-au întrecut în arta culinară participanţi din șase ţări – Grecia, Cipru, Rusia, Azerbaidjan, Ucraina și Republica Moldova. Medalia de aur la secţiunea „Carving” a fost cucerită de soroceanca Galina Burduja, care a prezentat compoziţia „Pasărea măiastră, în Grădina raiului”. Pasărea a fost sculptată în bostan și morcov. Două nuanţe de oranj ce s-au armonizat absolut perfect. A supus sculpturii în această frumoasă compoziţie toate legumele care cresc la noi. Zilele trecute, admirând o nouă compoziţie, am întrebat-o cât muncește la o floare, de exemplu. Mi-a răspuns că, dacă la început lucra 30 de minute, acum o face în douătrei minute. Ce mai vorbă? E cu har și dar de la Dumnezeu meșteriţa. Are ritm, poate executa mișcări de înaltă precizie. Relaxată și fericită, după ce își vede lucrarea finisată, caută motive pe internet. Au fascinat-o biserul, origami, decupajul. Dacă încă nu a încercat decupajul, a savurat din plăcerea celorlalte două. Absolut impresionant a executat copacul din biser. Le-a dezvăluit secretul și colegelor. L-au prins. Cioplitul în fructe și legume însă e mai greu. Și nici câteva angajate ale unui restaurant din Chișinău, cărora le-a predat lecţii două săptămâni, nu au putut pătrunde secretele carving-ului. Galina Burduja însă și-a făcut din carving o afacere. Ea consacră acestei activităţi tot timpul liber, răspunde invitaţiilor la nunţi și la alte ceremonii. Este solicitată frecvent de mai multe restaurante din Chișinău. Merge cu bucurie. Zice că e plăcerea sufletului, dar și a buzunarului, deoarece salariul de la grădiniţă îi ajunge doar pentru achitarea facturilor.
24 – 30 mai 2010
Berbec Primiţi un cadou din partea unei persoane dragi din familie, de care vă bucuraţi în mod deosebit. Capacitatea de comunicare este excelentă și vă ajută să rezolvaţi o problemă financiară. Un prieten vă invită la petrecere. Vă sfătuim să fiţi cumpătat. Taur E o săptămână bună pentru rezolvarea problemelor financiare, dar vă recomandăm să evitaţi speculaţiile de orice fel. Vă puteţi baza pe intuiţie.
Rac Aveţi succes într-o călătorie în interes de afaceri. Vă sfătuim să aveţi răbdare și să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerii. Reușiţi să rezolvaţi o problemă sentimentală mai veche.
Balanţă Puteţi avea succes într-o activitate nouă pe care o începeţi împreună cu un prieten. Primiţi o sumă importantă care vă face să vă schimbaţi planurile. Vă sfătuim să nu neglijaţi problemele membrilor de familie.
Capricorn Aveţi un succes nesperat într-o scurtă călătorie de afaceri. Vă sfătuim să nu vă pierdeţi răbdarea dacă lucrurile nu merg în ritmul care v-ar plăcea. Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerii de afaceri!
Leu Aveţiţ de gând să staţi cu familia și să vă odihniţi,
Scorpion Împreună cu persoana iubită,
Vărsător Este posibil să primiţi o sumă im-
dar nu reușiţi. Se ivesc o serie de probleme urgente. Nu vă este ușor, dar reușiţi să vă descurcaţi cu bine. Vă pregătiţi pentru o călătorie în interes de familie, împreună cu partenerul de viaţă.
faceţi planuri ce pot fi nerealiste, însă perseverenţa vă ajută să dovediţi contrariul. Este posibil să vă certaţi cu o persoană mai în vârstă din familie, dar vă calmaţi repede, după ce vă daţi seama că nu aveţi dreptate.
portantă care vă prinde foarte bine. Poate fi o moștenire sau plata pentru o colaborare. Puteţi să vă faceţi planuri de viitor. Dacă vă bate gândul să investiţi într-o afacere, nu ezitaţi!
Fecioară Ar fi bine să vă ascultaţi intuiţia
Săgetător Staţi mai bine cu banii și sunteţi plin de entuziasm. Sunteţi într-o formă fizică perfectă. Puteţi porni o afacere sau să călătoriţi, dar este o zi bună și pentru întâlniri romantice.
Pești S-ar putea să vă schimbaţi complet Gemeni Ușurinţa în comunicare favorizează relaţiile cu cei din jur. Se întrevede o călătorie în interesul familiei. Puteţi avea câștiguri mari din activităţile comerciale.
și să renunţaţi la o călătorie din care nu vă puteţi alege decât cu pierderi. Aveţi toate șansele să câștigaţi un premiu substanţial la un concurs. Vă sfătuim să vă păstraţi calmul.
programul, dar nu este cazul să vă faceţi probleme, pentru că aveţi noroc. O persoană mai în vârstă vă dă informaţii utile pentru a demara o activitate profitabilă. Vă sfătuim să vă consultaţi cu partenerul de viaţă. Evitaţi orice fel de speculaţii!
18 | Zigzag
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Peştii din oceane ar putea dispărea până în 2050 Toţi peștii din mări și oceane ar putea să dispară până în 2050, în absenţa unei restructurări profunde a sectorului pescuitului, au avertizat experţi ai ONU, într-un raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, relatează ziare.com „Dacă diferitele estimări pe care noi le-am primit se adeveresc, atunci vom fi în situaţia în care efectiv, în decurs de 40 de ani, nu va mai fi niciun pește în oceane”, a declarat Pavan Sukhdev, directorul Iniţiativei pentru o economie verde din cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu. Conform raportului, această catastrofă cu efecte incalculabile asupra omenirii poate fi evitată doar dacă se taie din subvenţiile pentru pescuit și dacă suprafe-
ţe întinse din apele mărilor și oceanelor sunt declarate zone protejate pentru pești ca unica soluţie de a avea o industrie a pescuitului și de acum inainte. Principalul fenomen ce trebuie combătut, conform raportului, îl reprezintă subvenţiile acordate de guverne pentru flotele de pescuit, din ce în ce mai numeroase care nu mai lasă timp suficient resurselor de pește să se refacă în mod natural. Capacitatea flotelor de pescuit este cu 50-60% mai mare faţă
de cea care ar trebui să fie, arată raportul. Documentul vine și cu soluţii care demonstrează că cea mai bună măsură este înfiinţarea unor zone marine care să le permită speciilor de pește să atingă maturitatea și astfel să-și sporească fertilitatea. Documentul recomandă și necesitatea rapidă a revizuirii dimensiunii flotelor de pescuit și în favoarea pescadoarelor mici. „Soluţiile sunt la îndemână, iar voinţa politică și o economie ordonată sunt necesare, mai mult ca niciodată”, conchide Sukhdev. Scăderea rezervelor de pește ale planetei este o problemă ecologică, dar și o chestiune de subzistenţă pentru mai mult de
un miliard de persoane, populaţie predominant aflată în ţări în curs de dezvoltare, pentru care peștele constituie singura sursă de proteine, potrivit ONU. Raportul privind economia verde estimează că 35 milioane de persoane trăiesc din pescuit, că 170 milioane de locuri de muncă depind de aceasta într-un mod direct sau indirect și că în total 520 milioane de persoane sunt dependente de acest sector, din punct de vedere financiar. Potrivit ONU, 30% din rezervele de pește ale planetei au dispărut deja și activităţile de pescuit, în ansamblu, riscă să nu mai fie rentabile până în 2050.
A absolvit facultatea la 94 de ani
Au fost cununaţi de un robot În cadrul unei nunţi ce a avut loc duminică, în Tokyo, toţi ochii au fost îndreptaţi asupra preotului, nu asupra miresei, așa cum ar fi fost normal. Motivul acestei situaţii a fost acela că ceremonia religioasă a fost condusă de un robot, numit i-Fairy, relatează Daily Mail, citat de evenimentul.ro.
În mod normal, robotul este folosit în cadrul muzeelor și al diverselor expoziţii pentru a-i îndruma pe vizitatori, dar, cu ajutorul unei coroniţe din flori și al unui program special, el i-a declarat soţ și soţie pe Tomohiro Shibata și Satoko Inoue. Nunta, considerată a fi prima din lume oficiată de un robot, a fost cum nu se poate mai potrivită pentru două persoane care s-au cunoscut prin intermediul mașinilor. Mireasa, Inoue, lucrează pentru Kokoro Ltd., compania care l-a fabricat pe i-Fairy, în timp ce soţul său, Shibata, este profesor de robotică. Japonia găzduiește aproximativ jumătate dintre cei 800.000 de roboţi industriali care există în întreaga lume, iar experţii niponi se așteaptă ca această industrie să depășească 10 miliarde de dolari.
Câinele familiei Obama valorează 1.600 de dolari Președintele american, Barack Obama, a menţionat în declaraţia sa de venit pentru anul 2009 și câinele familiei, botezat Bo, un cadou special în valoare de 1.600 de dolari, relatează BBC News Online, citat de mediafax.ro Conform declaraţiei sale de venit, făcută publică de Casa Albă, Barack Obama a obţinut venituri din drepturi de autor în valoare de două milioane de dolari după publicarea romanelor sale „Dreams From My Father” și „Audacity of Hope”. Bo, un câine de apă portughez, oferit familiei Obama de fostul senator Edward Kennedy și soţia sa, a fost evaluat la 1.600 de dolari în declaraţia de venit a președintelui. Valoarea medaliei și diplomei oferite lui Obama odată cu Premiul Nobel pentru Pace nu a fost „stabilită”, conform declaraţiei, dar președintele american a donat în scopuri caritabile premiul în valoare de 1,4 milioane de dolari. În declaraţia de venit nu este precizată valoarea exactă a bunurilor și veniturilor lui Barack Obama, dar a fost realizată, în schimb, o estimare. Printre activele președintelui figurează conturi bancare, bonuri de trezorerie, economii pentru educaţia fiicelor sale, Sasha și Malia, și fonduri de pensie acumulate de pe urma mandatului său în Senatul statului Illinois. În afara veniturilor obţinute
O femeie din California, Statele Unite, a demonstrat că niciodată nu e prea târziu pentru a absolvi o facultate. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Hazel Soares, în vârstă de 94 de ani, s-a numărat printre cele 500 de studente care și-au primit diplomele de studiu de la Mills College, o instituţie universitară din orașul Oakland, destinată în exclusivitate femeilor, relatează AP. „Mi-a luat destul de mult să fac acest lucru deoarece am avut o viaţă foarte plină. Dar, până la urmă, am reușit și sunt extrem de fericită”, a declarat bătrâna. Soares este considerată a doua cea mai în vârstă persoană din lume care a terminat cursurile unei facultăţi. În urmă cu trei ani, Nola Ochs, atunci în vârstă de 95 de ani, a fost inclusă în Guinness Book of World Records după ce a absolvit Fort Hays State University. Născută în Richmond, California, în 1915, Soares și-a dorit să se înscrie la facultate imediat după ce a terminat liceul, în 1932, însă familia sa nu dispunea de sufi-
Solistul „Tokio Hotel” se reface după o supradoză de Viagra Tom Kaulitz, solistul trupei „Tokio Hotel”, a povestit recent că a avut o experienţă extrem de neplăcută după ce a luat o supradoză de Viagra.
de pe urma publicării cărţilor sale, președintele are un salariu anual de 400.000 de dolari acordat de administraţia americană.
Potrivit acestuia, în timp ce se afla într-un turneu în Asia, un dealer s-a apropiat de el și l-a întrebat dacă ar vrea câteva pastile albastre. Iniţial, solistul a exclamat zeflemitor: „Ţi se pare că arăt ca cineva care ar avea nevoie de așa ceva?”. Mai târziu, artistul german în vârstă de 20 de ani s-a gândit mai bine și și-a zis că n-ar strica să experimenteze puţin. Așa că, potrivit FemaleFirst, citat de ziare.com, Tom a luat inţial o pastilă, după care, odată ajuns la hotel, a mai luat câteva, acţiune pe care avea să o regrete chiar și la două zile după aceea. Vederea îi era înceţoșată și capul extrem de greu. „N-a mai fost deloc amuzant. De fapt, a fost destul de rău”, a mărturisit artistul tabloidului „Bild”.
ciente resurse financiare pentru a o sprijini. Ea s-a căsătorit de două ori, a avut șase copii și a lucrat ca asistentă și organizator de evenimente înainte de a ieși la pensie. După momentul pensionării, femeia a început să aibă mai mult timp pentru ea însăși, așa că a luat decizia de a-și continua studiile. Însă, Hazel Soares nu intenţionează să se mulţumească doar cu faptul că a absolvit o facultate, ci vrea să accepte propunerea de a lucra ca ghid în cadrul unui muzeu din San Francisco. În Republica Moldova pot opta pentru o facultate cu frecvenţa la zi, toţi doritorii care au mai puţin de 35 de ani.
Tom Cruise ia lecţii de regie de la fiica sa în vârstă de 4 ani Tom Cruise spune că fiica sa, Suri, în vârstă de patru ani, îi oferă sfaturi în materie de regie atunci când se află pe platourile de filmare. Actorul insistă asupra faptului că fetiţa are un talent înnăscut pentru această meserie, informează contactmusic.com, citat de mediafax.ro
Tom Cruise spune că Suri face pe șeful atât cu el, cât și cu alţi cineaști atunci când se află pe platourile de filmare. „A crescut pe platouri. Le spune oamenilor să facă liniște, urmărește toate detaliile. Stă acolo cu căștile pe urechi, se uită la scene și îmi dă sfaturi după filmare. Apoi mă aprobă sau îmi atrage atenţia asupra unor momente nereușite. Dacă cineva îi stă în cale, nu ezită să
îi facă observaţie. Katie, soţia, făcea odată un film și regizorul stătea în faţa ei (a fetiţei – n.r.). S-a uitat la mine, l-a apucat pe regizor de haină și i-a zis «Nu văd». După filmare, s-a dus la Kate și i-a spus: «A fost grozav» și a sărutat-o. Are un talent natural”, a spus Tom Cruise. Actorii Tom Cruise și Katie Holmes au declarat recent că își doresc pentru anul 2010 un al doilea copil.
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 21 MAI 2010
Vedete | 19
www.jurnal.md
Jumatatea ˘ ta
Ministrul Sănătăţii: „Nu sunt obsedat de sex!”
Pune capăt singurătăţii! Acum în ediţiile de MARŢI şi VINERI ale JURNALULUI şi în tabloidul APROPO poţi găsi sufletul care să-ţi aline singurătatea. Trebuie doar să suni la 090023456 (număr taxabil: 7 lei min, primele 30 sec gratuite) pentru a afla detalii despre El sau Ea sau... dacă nu ai curajul, trimite-ne datele tale pe adresa redacţiei şi de restul avem noi grijă. Niciodată nu a fost mai simplu să-ţi găseşti sufletul-pereche.
Dacă politicienii din Letonia nu s-au revoltat când și-au văzut chipurile pe ambalajul unor prezervative, cei din Republica Moldova nu ar accepta această provocare nici în ruptul capului. Iată ce au declarat ei într-un sondaj realizat de Jurnal TV. Premierul Vlad Filat nu ar accepta „Nu aș accepta așa ceva. Am lucruri mult mai importante de făcut decât să devin imaginea unui produs, indiferent care ar fi acesta.” Liderul PDM Marian Lupu preferă ca chipul lui să apară într-o altă ţinută „Nu aș fi cel mai fericit în acest sens pentru că nu este cea mai fericită și mai apropiată metodă. Aș prefera ca chipul meu să fie imprimat de o altă manieră.” Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, crede că fotografiile politicienilor trebuie să apară în ziare „Aș prefera ca pozele liderilor noștri politici să apară în reviste, ziare și la televizor decât pe obiectele de unică folosinţă.” Ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru, consideră că politienii nu trebuie să se promoveze prin intermediul cutiilor de prezervative „Politicienii trebuie să se promoveze prin acţiunile lor, dar nicidecum pe o cutie de prezervative. Dacă un politician nu face nimic, oricât ai încerca să-l promovezi, indiferent unde-i va apărea chipul, pe un pachet de ţigări, pe o cutie de chibrituri ori prezervative, tot degeaba.” Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urechean, crede că chipurile trădătorilor merită să apară pe un asemenea produs „Știţi, poate ar fi bine pentru Moldova ca această producţie atât de prestigioasă să apară cu chipurile trădătorilor.” Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa: „Fotografia unui politician ar fi mai bine să apară pe o sticlă de vin” „Noi suntem cunoscuţi graţie vinurilor și ciocolatei, cred că ar fi mai bine ca imaginea noastră să apară pe aceste două produse care sunt mai aproape de Republica Moldova.” Cel mai sceptic însă a fost ministrul Educaţiei, Leonid Bujor, care a evitat un răspuns de frică să nu devină eroul copiilor. Întrebat ce crede despre isprava letonilor și dacă ar accepta una ca asta, ministrul Bujor nu a dorit să răspundă sub nicio formă. „Lăsaţi-mă, vă rog. Este suficient să audă copiii ce răspunde ministrul Educaţiei și voi deveni eroul lor preferat, lucru ce nu mi-l doresc.” De departe, cel mai carismatic a fost ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, care a declarat dezinvolt că nu are nevoie de prezervative. Cu o sinceritate debordantă, domnia sa a dezvăluit că nu este obsedat de sex, precizând că oamenii de vârstă medie nu mai folosesc prezervativele. „Nu sunt obsedat de sex, dar pentru tineret ar fi cu efect. Oamenii de vârstă medie și cei mai în etate nu mai au nevoie de prezervative”, a afirmat domnul ministru, întrebându-se cum acești oameni vor vedea chipurile politicienilor din moment ce nu le mai folosesc? L.N.
Olia Tira & Sun Stroke Project, la Oslo Reprezentanţii R. Moldova la concursul european de muzică Eurovision Song Contest au făcut primele repetiţii pe scena de la Oslo, Norvegia. Înainte de a face cunoștinţă cu scena, energici și cu o dispoziţie bună, băieţii din Sun Stoke Project și Olia Tira au repetat unele figuri de dans. Ei au fost felicitaţi și aplaudaţi pentru prestaţia scenică. Melodia „Run Away” a fost interpretată live, iar evoluţia lor a fost clasată drept una din cele mai bune de până acum. Serghei Orlov, impresarul Olei Tira, ne-a declarat că reprezentanţii ţării noastre muncesc intens la show. „La prima repetiţie, băieţii au dat din ei doar o parte din energie. Deja s-au obișnuit cu scena. Decorul este extraordinar”, a menţionat Serghei Orlov. După prima repetiţie pe scena de la Oslo, Sunt Stroke Project și Olia Tira au fost asaltaţi de jurnaliști. În acest an, semifinala Eurovision va avea loc altfel faţă de anii precedenţi. Și asta deoarece fiecare semifinală cuprinde două etape; asftel, procedura de votare va fi mai captivantă. Totodată, a fost luată decizia care dintre ţările calificate direct în finală vor vota în prima semifinală și care în cea de-a doua. Pe lângă ţările care vor participa la Eurovision, vor avea dreptul la difuzare și votare Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie, inclusiv ţara gazdă, Norvegia. În prima semifinală, în care concurează și Moldova, vor avea drept de vot Germania și Spania. 24 mai – I semifinală: Iată participanţii I etape: • Serbia • Finlanda • Rusia • Slovacia • Bosnia & Herzegovina • Moldova • Letonia • Estonia
Participanţii celei de-a II-a etape: • Grecia • Islanda • Malta • Portugalia • Macedonia • Belarus • Belgia • Polonia • Albania 27 mai – a II-a semifinală: Participanţii I etape: • Elveţia • Lituania • Suedia • Ucraina • Danemarca • Azerbaijan • Israel • Armenia
Un chişinăuean caută o chişinăueană Sunt un bărbat de 56 de ani, locuiesc singur. Aș dori să mă căsătoresc cu o chișinăueană josuţă, liniștită, asigurată. (417)
Caut un bărbat de viaţă Sunt o femeie de la ţară, liniștită, cu locuinţă proprie. Am 48 de ani, 1,68 m. Aș vrea să cunosc un bărbat cu vârsta între 48 și 54 de ani care să-mi fie alături pentru tot restul vieţii. Rog seriozitate. (418)
Tânăr şi energic Mă numesc Adrian și am 25 de ani, 1,67 m, 67 kg. Nu fumez și nici nu consum băuturi tari. Sunt o fire liniștită și cumsecade. Aș vrea să cunosc o blondă sau șatenă de 1,55–1,60 m, 50,55 kg.(419)
Muzicant din provincie Sunt de la ţară. Am 39 de ani, 1,75 m. Aș vrea să fac cunoștinţă cu doamna al cărei cod este 385. (420)
Vreau o familie
Participanţii celei de-a II-a etape: • Georgia • Turcia • Irlanda • Slovenia • Olanda • Bulgaria • Croaţia • Cipru • România Finala Eurovision Song Contest 2010 va avea loc la 29 mai Nu ne rămâne decât să le ţinem pumnii reprezentanţilor Moldovei, să reușească să claseze ţara noastră pe un loc bun. Precizăm că Republica Moldova se află la cea de-a cincea participare la Eurovision. Lena NEGRU
Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică “Nova Latinitas”-2010 (II ediţie) Repertoriul concurenţilor – doar în limbile romanice. Secţiuni (pentru ediţia-2010): Interpretare, Muzică Ușoară (orice categorie: danse, baladă, pop, pop-rock etc.) Categorii de vârstă: 6 – 35 ani. Înscrierea – strict, până la 1 august. Preselecţia în baza dosarelor: 1-6 august. Etapele - Semifinala, Finala și Gala - se vor desfășura între 29 și 31 august, la Chișinău. Trofeul festivalului - „Lupoaica de Aur” („Lupa Capitolina”). Sunt prevăzute și trofee de argint, de bronz, pe lângă mai multe premii speciale, cadouri, diplome de participare (regulamentul - în pagina electronică novalatinitas.wordpress.com). tel. 92 78 00.
Am 39 de ani. Sunt un bărbat înalt, cu studii superioare. Solicit cunoștinţă cu o femeie înţelegătoare, cu vârsta între 32 și 35 de ani, pentru a întemeia o familie trainică, bazată pe respect. (421)
Bun pentru căsătorie Am 35 de ani, studii superioare, 1,78 m, brunet. Aș vrea să cunosc o femeie cu vârsta între 25 și 35 de ani, pentru a forma o familie. Aș dori ca ea să fie bună la suflet și frumoasă la chip. (422)
Căutând fericirea Aș vrea să fac cunoștinţă cu o femeie cu vârsta între 30 și 40 de ani. Deţin cetăţenia UE. Cred că n-ai să regreţi. (423)
Îmi caut jumătatea Sunt o femeie de la ţară de 54 de ani, cu locuinţă. Caut un bărbat pentru a forma un cuplu. Aș dori să fie potrivit vârstei mele. (424)
Dragostea nu are vârstă Sunt un bărbat de la sat de 48 de ani. Aș vrea să cunosc o femeie de la ţară, simplă, drăguţă, bună gospodină, care ar dori să treacă cu traiul la mine. Cine vrea o viaţă frumoasă la ţară să îmi sune! (425)
O minune Dumnezească, slujitoarea Domnului vine în ajutorul oamenilor cu probleme, Maicuţa Alina, cunoscută pe toate posturile tv cu cele mai multe cazuri rezolvate din România. Rezolvă orice fel de probleme pe datele personale. Dacă nu vă merge bine în afaceri, în căsnicie sau nu aveţi spor în casă sau viciuri de beţie sau de droguri apelaţi la maicuţa Alina și aveţi rezultate garantate. Ofer uleiuri, apă sfinţită, talismane purtătoare de noroc. Apelaţi 0040 747 66 85 02, 0040 745 33 75 26 . Sunt Viorel din Replublica Moldova și mulţumesc Maicuţei Alina că ma reînpăcat cu soţia mea după un timp de 5 ani de despărţire.
de la 7.45 la 10
20 | Sport
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
„Anglia va câştiga Campionatul Mondial!” Banca americană „JP Morgan” a anunţat, miercuri, după ce a folosit analiza cantitativă, că naţionala Angliei va câștiga Cupa Mondială, organizată în perioada 11 iunie–11 iulie, în Africa de Sud. Aplicând în fotbal analiza cantitativă, pe care o utilizează pentru evaluarea valorilor de piaţă, banca a apreciat că Brazilia are „cea mai puternică echipă”, în faţa Spaniei și
FC Sheriff ţinteşte grupele Ligii Campionilor FC Sheriff va evolua pentru a zecea oară consecutiv în preliminariile Ligii Campionilor. La fel ca anul trecut, campioana Republicii Moldova își va începe parcursul din turul doi, unde va fi cap de serie și va avea parte de adversari accesibili. În sezonul 2009-2010, Sheriff a reușit cea mai bună performanţă în cupele europene – accederea în grupele Europa League. FC Sheriff așteaptă cu nerăbdare începerea noului sezon în cupele europene. După ce au făcut o figură frumoasă în grupele Europa League, tiraspolenii se gândesc la grupele celei mai importante competiţii intercluburi din Europa. În turul doi preliminar, FC Sheriff ar putea întâlni campioanele din Estonia, Letonia, Islanda, Bosnia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Slovenia, Macedonia, Albania, Insulele Fe-
Angliei. Însă programul meciurilor va permite Angliei să câștige Cupa Mondială. Conform modelului băncii, Franţa va ocupa locul șapte. Metodologia utilizată, numită analiză cantitativă sau „Quant”, calculează matematic oportunităţile de investiţii. Metoda a fost larg criticată pentru că nu a reușit să prevadă severa criză financiară survenită în 2008-2009. Potrivit băncii, Anglia va câștiga la 11 iulie finala în faţa Spaniei, la loviturile de departajare. Olanda se va
Ameninţare teroristă la Mondial din partea Al Qaeda riștilor. „Nu știm absolut nimic despre acest subiect. Nu am fost informaţi, nici consultaţi. O să telefonăm în Irak pentru a afla despre ce este vorba”, a declarat Vish Naidoo, purtător de cuvânt al Poliţiei sud-africane. Un alt oficial, Nonkululeko Mbatna, a completat: „Acţionăm pentru a vedea dacă vestea se confirmă sau nu. Sper să obţinem informaţii utile”.
roe, Irlanda de Nord, Ţara Galilor și Luxemburg. În cazul calificării în runda a treia, FC Sheriff va face parte din grupa campioanelor și ar putea întâlni echipele Basel Elveţia, Anderlecht Belgia, Copenhaga Danemarca, Sparta Praga, Hapoel Tel Aviv Israel, Rosenborg Norvegia, Salzburg Austria, Litex Bulgaria, Dinamo Zagreb Croaţia sau Partizan Serbia. Tragerea la sorţi pentru primele două tururi preliminare ale Ligii Campionilor, sezonul 20102011, va avea loc la sediul UEFA de la Nyon, pe 21 iunie 2010. (V.H.)
Poliţişti în grevă?
Pericolul unui atentat terorist la CM 2010 există cu adevărat. Generalul irakian Wassem Atta a dezvăluit că a fost capturat un membru de vază al grupării Al Qaeda, Abdallah Azzam Saleh Misfar Al Qahtani. Acesta era implicat în organizarea unui atac terorist în Africa de Sud, în timpul turneului final dintre 11 iunie și 11 iulie. Poliţia bănuiește că suspectul nu ar fi acţionat singur. „Al Qahtani era în contact cu Ayman Al Zawahiri, un alt terorist cunoscut, pentru a planifica acţiunea în numele Al Qaeda”, a indicat Atta.
Vezi ce îi pregăteşte Mourinho lui Van Gaal! Mai este o zi până la finala Ligii Campionilor, Internazionale Milano – Bayern Munchen, de la Madrid. Cristi Chivu va fi titular în trupa lui Mourinho pe Bernabeu, anunţă „Gazzetta dello Sport”. Fundașul lui Inter va fi primul român titular într-o finală de Liga Campionilor. Adrian Ilie a jucat în 2000 în ultimul act al Ligii, Real MadridValencia (3-0), dar a intrat pe parcursul reprizei secunde. Răducioiu a avut și el șansa de a juca o finală, dar a privit partida din tribune, fiind accidentat. „Gazzetta dello Sport” anunţă și primul 11 pe care Mourinho îl va alinia sâmbătă. Chivu este anunţat titular în banda stângă a defensivei: INTER: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Samuel, Chivu - Zanetti, Cambiasso, Sneijder - Pandev, Eto'o, Milito Antrenorul lui Inter Milano alimentează în continuare
ipoteza din ce în ce mai probabilă că va merge la Real după finala Ligii Campionilor, ce se va juca chiar la Madrid. Mourinho i-a rugat pe fanii blanco să îi încurajeze pe cei de la Inter în finala Ligii, cu Bayern, ce se va disputa sâmbătă, ora 21:45. Inter a ajuns miercuri la Madrid pentru a evita orice probleme cu traficul aerian care i-ar putea împiedica să zboare spre capitala iberică. Jose Mourinho, foarte amabil și zâmbitor, a dialogat cu presa. „Sper că fanii lui Real Madrid vor ţine cu Inter sâmbăta seară”, a spus portughezul, extrem de simpatizat de suporterii „merengue”.
clasa pe locul trei, după ce va trece de Slovenia în finala mică. În semifinale, englezii vor trece de Olanda, tot la lovituri de departajare. Franţa va merge până în sferturi, la 2 iulie, dar va pierde în faţa Angliei. „Obiectivul nostru este să construim un model matematic, asemănător celui utilizat de comunitatea Quant (analiștii financiari adepţi ai metodei Quant) pentru a selecţiona titlurile și a aplica tabloul CM” , a explicat banca într-un comunicat.
Temerile sunt cu atât mai mari cu cât cei doi sunt oameni importanţi în reţea. Dacă Al Zawahiri este numărul 2 în Al Qaeda, după Bin Laden, Al Qahtani (31 de ani, saudit) e responsabil cu securitatea organizaţiei în capitala Irakului, Bagdad. În ajutor i-a sărit Tarek Hassan Abdelkader, responsabil militar în zona kurdă. Cei doi au fost arestaţi împreună. Asupra lor s-au găsit date care leau trădat intenţiile.
Situaţia securităţii la turneul final s-ar agrava dacă poliţiștii vor intra în grevă. Aceștia intenţionează să protesteze deoarece nu sunt mulţumiţi de banii oferiţi pentru orele suplimentare de muncă la Mondial. Ei solicită câte 90 de euro pentru fiecare zi în care lucrează în plus, dar guvernul nu le oferă decât 70. Conflictul este deschis de aproape o lună, fără a i se găsi încă rezolvarea. Nu ne asumăm niciun risc. Știm că există multe posibilităţi prin care teroriștii pot comite un atentat pe perioada Mondialului Bheki Cele, șeful poliţiei sud-africane
Ţinta lor era precisă. Participant recent la un atac în Bagdad, soldat cu 40 de morţi, Al Qahtani a zis: „Un atentat la Mondial ar fi atras atenţia asupra noastră și ar fi dat o lovitură cumplită dușmanilor din Vest”.
Avem un plan de securitate bine definit. Poliţia și celelalte forţe de ordine sunt pregătite și vor veghea pentru a nu se produce altercaţii
Sud-africanii: „Nu ştim nimic”
46.000 de poliţiști se vor ocupa de siguranţa turneului final.
Poliţiștii din Africa de Sud nu aveau habar de planurile tero-
50 este media asasinatelor comise zilnic în Africa de Sud.
Jacob Zuma, președinte al Africii de Sud
FC Zimbru a ratat calificarea în Europa League Formaţia de fotbal FC Zimbru, una din cele mai galonate formaţii din fotbalul moldovenesc, a ratat calificarea în Europa League după ce a remizat cu CSCA-Rapid Ghidighici, scor final 1-1, în penultima etapă a sezonului. Pentru galben-verzi a marcat Eugen Sidorenco în minutul 75. Fostul jucător al zimbrilor, Maxim
Franţuz, a adus egalarea pentru rapidiști două minute mai târziu și a spulberat șansele zimbrilor de a evolua în cupele europene. Cei de la FC Zimbru concurau pentru locul trei în Divizia Naţională, ultimul care asigură un loc în preliminariile Europa League, cu Olimpia Bălţi. Formaţia din nordul ţării a învins, scor 1-0, pe Academia Chișinău și s-a calificat pentru prima dată în istoria clubului într-o cupă europeană. Celelalte formaţii care vor reprezenta
R. Moldova în cupele europene sunt FC Sheriff (Liga Campionilor), Iskra Staly Râbniţa, FC Dacia Chișinău (Europa League). În celelalte partide ale etapei cu numărul 32 s-au consemnat rezultatele: FC Dacia – Viitorul Orhei, 2-1 FC Nistru Otaci – Sf. Gheorghe, 1-3 Iskra Staly – FC Tiraspol, 3-0 Olimpia Bălţi – Academia UTM, 1-0 FC Sheriff – FC Dinamo, 3-0. sport.jurnal.md
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 21 MAI 2010
Fructele de mare şi susanul, efect asemănător Viagrei Specialiștii în nutriţie spun că stilul de viaţă alert, stresul și alimentaţia neadecvată sunt principalele motive pentru care organismul nu funcţionează la parametri normali. Potrivit experţilor site-ului Men's Health.com, organismul bărbaţilor are nevoie de o alimentaţie bogată în vitamine, minerale și aminoacizi pentru ca aceștia să facă faţă provocărilor cotidiene. Nutriţioniștii recomandă morcovii în dieta sexului tare, deoarece aceștia abundă în vitamina A, care ajută la echilibrarea pH-ului pielii, făcând-o îndeajuns de rezistentă împotriva bacteriilor din atmosferă. Bărbaţii ar trebui să aibă în mod deosebit grijă de tenul lor, mai ales că și-l agresează cel puţin o dată la două zile în timpul bărbieritului. Cercetătorii de la Institutul Naţional de Oncologie din SUA au descoperit că persoanele cu un nivel mare al carotenoidelor – pigmenţi care se găsesc în mod natural în morcovi – prezintă un risc de șase ori mai mic de a se îmbolnăvi de cancer de piele. Pentru că bărbaţii sunt mai afectaţi decât femeile de căderea părului, specialiștii recomandă carnea roșie sau cea de curcan, gălbenușul de ou, fasolea, fructele uscate și cerealele. Potrivit cercetătorilor de la Clinica Cleveland, apariţia calviţiei este des întâlnită în rândul bărbaţilor care au un deficit de fier. Pentru prelungirea reprizelor de sex, experţii în nutriţie spun că dieta ar trebui să conţină și L-Arginina, un aminoacid, care acţionează asupra organismului bărbaţilor ca și Viagra. Specialiștii spun că acest aminoacid crește nivelul de oxid nitric care relaxează vasele de sânge, lăsând mai mult sânge să circule către organul genital. Mai mult, unele studii sugerează că 3 grame din acest aminoacid, zilnic, ajută erecţia. Multe alimente bogate în acizi grași Omega 3 abundă și în acest aminoacid. Printre acestea se numără fructele de mare, nucile și seminţele de susan. Nutriţioniștii subliniază că acizii grași Omega 3 ajută organismul să absoarbă mai bine acest aminoacid.
Sănătate | 21
www.jurnal.md
Alimentele care taie senzaţia de foame HRANĂ // Esenţial într-o dietă este păstrarea senzaţiei de saţietate pentru mai mult timp Operaţiunea „corp pentru plajă” a demarat, mai ales că sezonul estival a început de câteva săptămâni. Dar, odată aleasă soluţia unei cure de slăbire, apar și restricţiile și asta pentru că suntem tentaţi să mâncăm mai mult, date fiind ispitele. Astfel, potrivit specialiștilor, un lucru esenţial într-o dietă este păstrarea senzaţiei de saţietate pentru mai mult timp. În acest fel, numărul kilocaloriilor se reduce, subliniază nutriţioniștii. Conform health.com, există câteva alimente care ajută organismul să se simtă sătul pentru o perioadă mai lungă. ` OUĂLE au un conţinut scăzut de calorii și, potrivit medicului nutriţioţist Mihaela Bilic, un ou are maximum 80 de kilocalorii. Acest aliment este nutritiv, bogat în proteine și are capacitatea de a oferi rapid senzaţia de saţietate. Nutriţioniștii recomandă la micul dejun un ou, aliment care va diminua pofta de mâncare pe parcursul zilei. „Persoanele care nu au alte afecţiuni cronice este indicat să mănânce mai mult de patru ouă pe săptămână. Persoanele cu afecţiuni trebuie să urmeze sfatul medicului, pentru a nu agrava boala”, spune dr. Bilic. ` CIOCOLATA NEAGRĂ conţine diferiţi compuși care încetinesc digestia, iar senzaţia de foame va fi întârziată. Nutriţioniștii precizează că aceasta are un conţinut ridicat de calorii, astfel că 28 de grame de ciocolată conţin până la 170 de kilocalorii. Astfel, se recomandă o singură tabletă atunci când organismul
cere de mâncare. Mai mult, ciocolata neagră este amăruie și taie pofta pentru mâncăruri dulci, sărate sau grase. ` BRÂNZA DE CAPRĂ sau FETA creează rapid senzaţia de saţietate și ajută la arderea grăsimilor, spun nutriţioniștii. „Cașcavalul, parmezanul și telemeaua au un conţinut caloric ridicat”, subliniază dr. Bilic. În plus, specialiștii adaugă că brânza proaspătă de capră și cea de tip feta conţin acid linoleic, care ajută organismul să se simtă sătul pentru o perioadă lungă de timp. De asemenea, laptele este și
Bărbaţii cu voce calmă au cele mai multe relaţii sexuale Femeile – magnetizate de putere
S-a descoperit ce îl face pe actorul George Clooney (foto) irezistibil – vocea. Acesta este motivul pentru care femeile se simt atrase de charismaticul actor. Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la două universităţi americane, femeile sunt interesate de tonul vocii și nu de aspectul fizic la o persoană de sex opus. Cercetarea, citată de Daily Mail, contrazice convingerea populară potrivit căreia bărbaţii cu voci monotone ar plictisi femeile. Experţii arată că multe dintre acestea asociază tonul calm al vocii cu stăpânirea de sine și puterea. Studiul relevă că bărbaţii cu cea mai redusă gamă de inflexiuni, respectiv cu o tonalitate constantă, au cel mai mare număr de relaţii sexuale, fiind consideraţi atrăgători de sexul opus. Potrivit cercetători-
lor, George Clooney este prototipul bărbatului cu „voce monotonă”, la fel și Clint Eastwood. Concluzia vine după mai multe teste ce au măsurat gama de inflexiuni ale vocii în diverse situaţii, inclusiv simularea unei întâlniri, datele fiind analizate comparativ cu succesul în relaţii pentru fiecare individ.
În timp ce anxietatea sau teama își lasă amprenta în voce prin creșterea frecvenţei vocalelor, agresiunea se simte și ea în inflexiunile vocii, prin adâncirea anumitor sunete. O frecvenţă constantă în vocea bărbaţilor sugerează însă încrederea în sine și menţinerea controlului. „Puterea le atrage pe femei, nu vocea în sine, dar ea își lasă amprenta în ton”, a explicat profesorul David Puts, coordonatorul cercetării de la Universitatea din Pennsylvania. Nu doar frecvenţele sunetelor sunt decodate de sexul opus ca semnale, ci și folosirea unui „limbaj masculinizat”. Astfel, bărbaţii care folosesc declaraţii de tipul „Sunt mai puternic ca majoritatea bărbaţilor” au înregistrat un scor mai mare de apreciere la teste. Rezultatele sugerează faptul că atât selecţia cuvintelor, cât și modul în care sunt pronunţate influenţează succesul sexual.
el considerat un aliment esenţial atunci când vrem să scăpăm de kilogramele în exces. Potrivit experţilor, proteinele din lapte, cum ar fi cazeina, te pot face să te simţi mai sătul decât băuturile dulci. În plus, și acesta conţine acid linoleic conjugat. ` PORTOCALA este unul dintre cele mai săţioase fructe. Citricele ajută la accelerarea metabolismului, mai ales în timpul regimurilor alimentare. Nutriţioniștii spun că fructul are un conţinut bogat de vitamina C, element esenţial atunci când vrem să slăbim.
` CARTOFII conţin 85 de kilocalorii la suta de grame, precizează medicii nutriţioniști. Amidonul conţinut în cartofi este un carbohidrat complex a cărui digerare eliberează lent glucide din organism, care nu vor duce la o creștere abruptă a glicemiei. Nutriţioniștii spun că un avantaj al acestui aliment este faptul că reprezintă o sursă de energie și favorizează prelungirea senzaţiei de saţietate. De asemenea, un cartof asigură 12 la sută din necesarul zilnic recomandat de fibre, care au proprietatea de a accelera tranzitul intestinal lent.
Barometrul fericirii Timpul petrecut cu familia și persoanele dragi constituie cea mai importantă sursă de fericire pentru majoritatea oamenilor, comunicarea offline o devansează pe cea online, realizată prin intermediul unor platforme precum Facebook sau Twitter, conform unui studiu recent. Studiul, intitulat „Happiness Barometer”, a fost efectuat în 16 ţări din întreaga lume, inclusiv România, și are la bază sondajul Happiness Index, care a intervievat între 500 și 1.000 de persoane din fiecare ţară. Circa 40% din totalul celor intervievaţi au declarat că momentele petrecute conversând cu persoanele apropiate sunt cele mai fericite clipe ale zilei, în timp ce 20% au specificat că cele mai fericite momente sunt cele ale meselor în familie. Pe de altă parte, doar 5% au declarat că sunt mai fericiţi când comunică online, în timp ce 2% dintre respondenţi au specificat că primul SMS al zilei îi face bucuroși. Familia și partenerii de viaţă
sunt cea mai importantă sursă de fericire pentru circa 80% dintre cei intervievaţi, în timp ce pentru 15% prietenii sunt sursa primară de fericire. „În pofida culturii noastre, care pune accentul pe celebritate, faima nu este în sine o sursă primară de fericire. Fericirea adevărată depinde de felul în care interacţionăm cu oamenii, mai ales dacă o facem cu dragoste și bunăvoinţă”, mai arată studiul. Îmbrăţișările și mâncarea sunt alte două surse de fericire, mai ales în Marea Britanie. Studiul a fost efectuat în Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie, Belgia, România, Turcia, Rusia, Africa de Sud, China, Filipine, Argentina, Brazilia, Mexic și Statele Unite.
22 | Flagrant O intervenţie chirurgicală îi poate salva viaţa Sănduţei
www.jurnal.md
Un bărbat în vârstă de 47 de ani este suspectat de contrabandă de piese auto în valoare de circa 700.000 de lei.
de 6.500 de dolari. Părinţii îndureraţi nu dispun de această sumă, iar medicii moscoviţi au numit și data limită când Sanda trebuie operată – luna mai curent. Toţi cei care doresc să-i ofere șanse de viaţă și s-o bucure pe fetiţa cu ochii albaștri și pe părinţii ei pot s-o facă alocând bani pe conturile Fundaţiei de Caritate „Sfântul Gheorghe”, mun. Chișinău, or. Codru, str. Malinovski 16 c/f 1010620001522 c/d 2224710SV35534787100 BC „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA MOBBMD22
Doi tineri au omorât un bărbat Doi tineri de 16 și 24 de ani din Chișinău sunt învinuiţi de procurorii sectorului Botanica, mun. Chișinău, că au omorât un bărbat de 54 de ani. Solicitat de JURNAL de Chișinău, procurorul sectorului Botanica, Simion Hadârcă, a comunicat că incidentul a avut loc în noaptea de 5 spre 6 februarie 2010, când victima, Gheorghe Bogdan, în vârstă de 54 de ani, a cerut tinerilor să achite chiria pentru apartamentul în care locuiau. Aceștia au refuzat să achite chiria pe motiv că nu aveau bani. După ce au făcut abuz de băuturi alcoolice, în compania unor femei cu purtări amorale, au început să îl bată pe stăpânul apartamentului. În urma loviturilor puternice în regiunea capului, bărbatul a decedat a doua zi. Procurorul Simi-
JURNAL DE CHIŞINÃU
Contrabandă de piese auto
O cheamă Arina-Alexandrina Blanari, are 5 anișori și locuiește în satul Trușeni, municipiul Chișinău. Sănduţa – cum o numesc medicii și familia – s-a născut cu viciu cardiac. Fetiţa a suferit prima operaţie complicată la inimă la doar două luni. Până în prezent, a suferit patru intervenţii chirurgicale complicate, care au fost făcute la Chișinău și la Moscova. Pentru a-i reda speranţa de viaţă, este necesară încă o operaţie care poate fi făcută de chirurgii din capitala Rusiei. Medicii de la Institutul „Bakulev” din Moscova, unde i s-au făcut ultimele două intervenţii chirurgicale, trebuiau să-i facă cea de-a cincea operaţie încă în noiembrie 2009. În acel timp, părinţii Sandei, care au vândut totul ce au avut, nu au avut mijloace financiare suficiente pentru tratamentul fiicei lor. Specialiștii ruși îi dau șanse reale de viaţă Sandei doar printr-o nouă operaţie. Pentru a merge la Moscova și a beneficia de tratamentul necesar, Sanda are nevoie
VINERI, 21 MAI 2010
on Hadârcă a menţionat că ambii tineri sunt originari din Chișinău și provin din familii „dificile”. Procuratura Botanica a remis judecătoriei aceluiași sector două dosare penale – pe numele Belousov Eugen, născut pe 11 martie 1994, elev la o școală de meserii, și pe numele Ţoi Victor, născut pe 16 februarie 1986. Cei doi sunt acuzaţi de vătămare intenţionată a integrităţii corporale, care a cauzat decesul victimei. Ei riscă de la 5 la 12 ani privaţiune de libertate, conform articolului 151, Codul Penal al R. Moldova. V.P.
Vameșii postului vamal Grimăncăuţi au depistat pe 14 mai curent în microbuzul unui locuitor al orașului Edineţ piese auto fără actele necesare care ar fi putut demonstra achitarea plăţilor vamale. Oamenii legii au depistat în microbuz piese auto în asortiment și uleiuri de motor de import. Pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în acest caz, poliţiștii au efectuat un control la domiciliul bărbatului. În urma controlului, forţele de ordine au depistat piese auto de producţie rusă și europeană în asortiment, precum și uleiuri de motor de import fără acte de provenienţă, identice cu cele depistate în microbuz, în valoare de 200.000 de lei. Totodată, poliţiștii au stabilit că, în 2000, afaceristul a mai fost judecat pentru acţiuni similare, scăpând doar cu o amendă. Actualmente, suspectul este cercetat în cadrul unei cauze penale, iniţiate în baza articolului 248, alineatul 5, Codul Penal al Republicii Moldova. Conform legislaţiei în vigoare, persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracţiuni riscă închisoare de la trei la zece ani.
Un alt caz de transportare ilegală a pieselor auto a fost înregistrat la gara din Ocniţa, unde, într-un vagon al trenului de pasageri pe ruta Moscova-Chișinău, au fost depistate piese auto în asortiment fără acte de provenienţă. Cercetările poliţiștilor au stabilit că principalul suspect în tăinuirea mărfii este însoţitorul de vagon. Ulterior, la staţionarea trenului în gara de la Chișinău, în același vagon au mai fost depistate alte piese auto în valoare de circa 115.000 de lei. Actualmente, cazul se cercetează în vederea acumulării tuturor probelor necesare pentru iniţierea unei cauze penale.
Şi-a abuzat sexual fetiţa timp de şase ani Un bărbat de 43 de ani din Chișinău este bănuit că și-a obligat fiica vitregă la perversiuni sexuale. Este vorba despre o minoră, de 17 ani, care a suportat în nenumărate rânduri poftele sexuale ale tatălui său, relatează mai.md. Fata a povestit prin ce a trecut doar după ce părinţii au hotărât să se despartă. Aceasta a menţionat că tatăl vitreg o bătea și o viola din 2004, timp în care a fost ameninţată. Bărbatul îi cerea fetei să nu spună nimic, pentru că el va nimeri după gratii, iar mama ei va fi alungată în stradă. Mama a fost cea care a anunţat poliţia despre chinurile fetei. Oamenii legii au depistat că, deși cei doi erau despărţiţi, tatăl vitreg o suna, o ameninţa cu răfuiala fizică și îi poruncea să se întâlnească.
DE VÂNZARE teren pentru construcţie – de la 10 până la 70 de ari – în satul Româneşti, r. Străşeni, aflat sub pădure, cu acces la drum, apeduct, electricitate – 10 m; canalizare, gaz, telefon, magazin – 35-40 m. Tel.: 0237.60.276.
Poliţia l-au reţinut pe suspect în sectorul Botanica al capitalei, deoarece acesta nu locuia la locul unde avea viză de reședinţă. În urma percheziţiei la domiciliul acestuia, au fost depistate materiale pornografice, inclusiv fotografii ale minorei. Poliţia urmează să stabilească dacă bărbatul plasa poze cu minora pe site-urile pornografice. În baza acestui caz a fost iniţiată o urmărire penală și, dacă va fi găsit vinovat, tatăl vitreg riscă să stea după gratii până la 25 de ani de închisoare.
Totodată, poliţiștii vor stabili dacă în transportarea ilegală a pieselor auto este implicat și șeful trenului, care este persoana responsabilă de toate acţiunile desfășurate în transportul feroviar cu nr. 341/342. Conform datelor deţinute de poliţiști, șeful trenului a fost anterior cercetat în mai multe cauze penale – escrocherie, huliganism și cauzare de daune prin înșelăciune sau abuz de încredere. De la începutul anului curent, poliţia a depistat 29 de cazuri de contrabandă, iar în 26 din acestea au fost identificate persoanele suspecte.
Bărbat din Floreşti, condamnat la 20 de ani de închisoare Un bărbat din raionul Florești a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că și-a omorât cu bestialitate colegul de muncă, scrie jurnal.md. Potrivit procurorilor, cei doi colegi de muncă au consumat excesiv băuturi alcoolice în gospodăria unuia dintre ei. Ulterior, unul dintre camarazi, în vârstă de 30 de ani, l-a luat la pumni pe celălalt și l-a lovit în cap cu un obiect metalic. Peste două zile, cadavrul victimei a fost depistat de o consăteancă care a anunţat poliţia. Bărbatul ucigaș a fost anterior condamnat pentru omor și furt.
CONDOLEANŢE Compasiune și sincere condoleanţe bunului nostru prieten, Valeriu Volontir, redactor-șef al revistei NOI, în legătură cu trecerea la cele veșnice a mamei sale, TATIANA. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace! Cu profund regret, prietenii dintotdeauna și pentru totdeauna, Svetlana Focșa-Semionov, Iurie Scutaru, Andrei Munteanu, Valentina Butnaru
Uniunea Teatrală din Moldova exprimă sincere condoleanţe actriţei Teatrului „Satiricus I.L.Caragiale”, Lilia Cazacu, în legătură cu moartea subită a tatălui ei. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 21 MAI 2010
METEO
Vineri
Sâmbătă
Duminică
Chișinău
10°C... 19°C
, 9°C... 18°C , 11°C... 20°C ,
12°C... 23°C
, 11°C... 22°C , 13°C... 24°C ,
12°C... 23°C
Bălţi Cahul
, 11°C... 22°C , 13°C... 24°C ,
Vrei să afli mai multe lucruri despre casa ta? Jurnal de Chişinău şi Editura ARC îţi oferă
ENCICLOPEDIA CASEI O carte ce conţine 7500 de sfaturi practice despre casă, căsnicie şi menaj! Poţi câştiga această carte, răspunzând la întrebările pe care ţi le punem. Va fi desemnat câştigător cititorul care va trimite răspunsuri corecte la cele 4 întrebări. Nu ezita! Completează cuponul şi expediază răspunsul la redacţia Jurnal de Chişinău cu menţiunea „Concursul Enciclopedia casei”. ENCICLOPEDIA CASEI aşteaptă să-ţi devină prieten! Vei rămâne uimit de câte le ştie această carte! str. G. Meniuc nr. 3, Chișinău tel.: (+373 22) 73-36-19, 73-53-29; fax (+373 22) 73-36-23 e-mail: info@arc.moldnet.md; www.edituraarc.md
Divertis | 23
www.jurnal.md
Mile Radičević Enciclopedia casei: 7500 de sfaturi practice 225x305 mm, 504 pag., copertă cartonată, supracopertă ISBN: 978-9975-61-552-5
3. Cum putem curăţa petele de rugină de pe haine?
Citatii , Judecătoria Cahul solicită prezentarea obligatorie a dnei Boiţan Valentina Vitali în ședinţa de judecată din 11.06.2010, ora 08.30, pe adresa or. Cahul, bd. Victoriei 8, bir. 214, în calitate de pârâtă, la examinarea cauzei civile, demarată la acţiunea ÎCS RED UNION FENOSA SA privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în absenţa pârâtei. D. Fujenco, judecător Judecătoria Cahul solicită prezentarea obligatorie a cetăţenilor Maxim Ion Constantin și Maxim Gheorghe Ion în ședinţa de judecată din 11.06.2010, ora 09.00, pe adresa or. Cahul, bd. Victoriei 8, bir. 214, în calitate de pârâtă, la examinarea cauzei civile, demarată la acţiunea ÎCS RED UNION FENOSA SA privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare,
Vârstă
________
Prenume ___________________________
Adresă
__________________________________
_______________________________________________________ Telefon ____________ E-mail ___________________________________ Răspuns _____________________________________________________
TEATRE Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” 25.05 „Atelierul Dramaturgiei Naţionale”, ora 18.00
Teatrul Republican „Luceafărul”
____________________________________________________________
Rezultatele concursului vor fi anunţate la începutul lunii iunie.
Sudoku
D. Fujenco, judecător Judecătoria Economică de Circumscripţie solicită prezentarea obligatorie a reprezentantului SRL „Încredere” în ședinţa de judecată fixată pentru 23.06.10, ora 09.15, pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 73, bir. 215, în calitate de pârât, la examinarea cauzei civile, intentată la acţiunea ÎCS RED UNION FENOSA SA, privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în absenţa pârâtului. I. Gancear, judecător În conformitate cu prevederile articolului 108, Cod de Procedură Civilă al Republicii Moldova, solicităm prezenţa pârâtului Kundilovski Vitalie Alexandru
Vladislav Clima, judecător Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, solicită prezentarea cetăţeanului Dimitrios Vlachodimos pentru 01.06.2010, ora 10.00, la ședinţa judiciară (str. Kiev 3, bir. 30), în calitate de pârât, în cauza civilă, intentată la acţiunea Alinei Vlachodimos vs Dimitrios Vlachodimos privind desfacerea căsătoriei și încasarea pensiei pentru întreţinerea copilului minor într-o sumă bănească fixă. Veronica Negru, judecătoare
21.05 „O istorie din cartierul de vest” de A. Laurents, ora 18.00 23.05 „Omul cel bun din Sîciuan” după B. Brecht, ora 18.00 27.05 „Mascarada” de M. Lermontov, ora 18.00 28.05 „Romeo și Julieta” după William Shakespeare, ora 18.00 30.05 „Luceafărul” după M. Eminescu, ora 18.00
23.05 „Aladin” după „O mie și una de nopţi” regie S. Focșa, ora 12.00 30.05 „Vrăjitorul din Oz” după L. Frank Baum, ora 12.00
23.05 „În această viaţă” de Gh. Urschi, ora 11.00 29.05 „Cocoșelul neascultător” de A. Machek, ora 11.00 30.05 „Făcătorii destinului” de M. Spânu, ora 11.00
Teatrul Municipal „Satiricus Ion Luca Caragiale”
Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”
22.05 „Made in Moldova!” de Constantin Cheianu, ora 18.00 23.05 Premieră! „7 aprilie 2009” de Constantin Cheianu, Irina Nechit, ora 18.00 27.05 Premieră! „Eu pentru cine votez?” de Val Butnaru, ora 18.00
22.05 „Castelul din Carpaţi” de Jules Verne, ora 11.00, rom. 23.05 „ABC-ul păpușilor”, ora 11.00, rom. 27.05 Premieră! „Luceafărul” de M. Eminescu, ora 11.00, rom. 29.05 „Cântecul mierlei” de Annie M.G.Schmidt, ora 11.00, rus. 30.05 Conexiune, ora 12.00 30 „Regi, regine și alţi șefi”, Teatrul de dans contemporan „VOICES”, în cadrul BITEI), ora 12.30
Spectacole pentru copii
Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă” 22.05 „Unde-i Hipopotamul?” de V. Lifșiţ, ora 11.00
SIMPLU
BIG BANC
DIFICIL
la Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău, str. M. Sadoveanu 24/1, bir. 311, pe 03.06.2010, ora 9.00, în cauza civilă, demarată la acţiunea CIA „Asito” SA, cu privire la încasarea sumei în ordine de regres.
Afis,
CUPON DE PARTICIPARE Nume __________________
cauza va fi examinată în absenţa reclamaţilor.
X O tipă își aude bărbatul parcând mașina în garaj, tocmai când era în pat cu amantul. - Fugi, ia-ţi hainele și sari imediat pe geam! îi strigă tipa. - Cum să fug așa? Nu vezi că plouă cu găleata? Tipul n-are încotro, iese pe geam și sare în stradă complet gol, cu hainele în mâini. Se trezește în mijlocul maratonului (42.195 km) anual care tocmai avea loc în oraș. Se pune și el pe fugit. Unul care alerga alături se uită la el și îl întreabă: - Aţi mai participat la maraton? - O, da, în fiecare an. - Și mereu alergaţi gol? - Sigur, îmi dă o senzaţie de libertate! - Și cu hainele în mâini? - Da, că după aceea mă îmbrac pur și simplu și mă urc în mașină. - Și, purtaţi de fiecare dată prezervativ? mai întreabă tipul mirat. - Aaa, nuuuu, numai când plouă!
EPIGRAME
Gheorghe BÂLICI La doctori Bolnav fiind, m-am priceput, În vizite nenumărate, Să duc la doctori ce-am putut Și-aproape-ntreaga sănătate... Problema prostului Nu-l acuză nimeni pe nedrept, Căci au zis și minţile mai treze: Prostul are câte-un gând deștept, Dar nu are cap ca să-l păstreze...
Integramă
24 | Focus
www.jurnal.md
VINERI, 21 MAI 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Frumoasele și bestia CALEIDOSCOP // 7 zile pe planeta Pământ
LAS VEGAS, SUA. Rima Fakih, fiica unor imigranţi libanezi, a reuşit să câştige titlul de Miss America 2010, devenind astfel prima musulmană care câştigă fastuoasa ceremonie. Fakih a învins după proba costumelor de baie, a ţinutei de seară şi a interviurilor. Tânăra de 24 de ani va reprezenta Statele Unite la competiţia Miss Univers.
CHICAGO, SUA. Scheletul unui Tyrannosaurus rex este îngrijit de un lucrător al muzeului Field din oraşul nord-american. Tyrannosaurus rex este o specie carnivoră de dinozauri. Înalt de până la 6 m şi cântărind mai mult decât un elefant african, Tyrannosaurus rex a fost una dintre cele mai înspăimântătoare fiinţe de pe Pământ. Unii oameni de ştiinţă consideră că era prea greoi ca să vâneze şi că, de fapt, căuta cadavre pentru a se hrăni.
CANNES, FRANŢA. Festivalul de la Cannes nu pare afectat de criză. Riviera franceză a fost întotdeauna un etalon de eleganţă, iar starurile care o vizitează pe timpul festivalului nu-şi permit să fie altfel decât strălucitoare. De o săptămână, celebrităţile care s-au perindat pe covorul roşu, dând de lucru fotografilor la premierele cu ştaif şi frisonând fanii din perimetru, te fac să crezi că nimic nu le poate face să renunţe la lux. În imagine – actriţa spaniolă Elsa Petaky.
COSTEŞTI, MOLDOVA. Echipa JURNALULUI de Chişinău a fost în weekendul trecut la iarbă verde, unde şi-a reîncărcat bateriile, la un grătar, la un pahar de vorbă şi mai multe partide de fotbal. (Foto: Elena GROZAVU // Jurnal de Chișinău)