VINERI, 4 iunie 2010 ANUL X, NUMĂRUL 39 (953)
www.jurnal.md € 15,85 $ 12,94 PRET: 4,00 LEI
ISNN 1857-3223
SPORT
Chișinău, str. Ismail, 33, of. 301-307, tel./fax: +/373 22/ 549954, 542081 www.transelit.md
Programul complet al Campionatului Mondial de fotbal >P24
CARTIERUL COMUNISMULUI SCANDAL // Moşia din centrul capitalei a familiei Voronin „se vede din cosmos” Amplasată pe o suprafaţă de peste patru hectare în una dintre cele mai scumpe zone ale Chişinăului, moşia familiei Voronin impresionează nu doar prin suprafaţă, dar şi prin luxul clădirilor construite pe acest teritoriu. Cea mai impunătoare este construcţia încă nefinisată amplasată pe o suprafaţă de un hectar. În acest palat urmează să-şi ducă traiul fie omul de afaceri Oleg Voronin (foto), fie tatăl acestuia, ex-preşedintele Vladimir Voronin. Terenurile l-au costat pe fiul fostului şef al statului de zeci de ori mai ie in decât ar fi trebuit. În urma acestor contracte încheiate cu firmele lui Oleg Voronin, bugetul municipal a fost prejudiciat cu aproape o sută de milioane de lei (!). >P2 Spaţiul în care urma să fie construite 20 case de locuit, intrat în posesia familiei Voronin
Casa lui Vladimir Voronin Casa lui Oleg Voronin, fiul lui Vladimir Voronin
Referendum în septembrie, alegeri – în noiembrie Alianţa pentru Integrare Europeană a decis că, pentru depășirea actualei crize politice constituţionale, în luna septembrie va fi desfășurat un referendum privind alegerea șefului statului prin vot direct, iar în luna noiembrie – alegerile parlamentare anticipate, concomitent cu alegerile prezidenţiale. Vedeţi mai jos declaraţiile celor patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană și a secretarului general al Consiliului Europei, dl Thorbjorn Jagland: MIHAI GHIMPU: „Soluţia pentru depăşirea crizei constituţionale este referendumul, întrucât parlamentul nu a ajuns la un consens în urma discuţiei cu Comisia din care fac parte şi patru deputaţi comunişti. Atunci când parlamentul nu poate face faţă unei situaţii de criză, decizia trebuie să o ia cei care au delegat puterea – poporul”.
VLAD FILAT: „Alegerile anticipate de la începutul lunii noiembrie, împreună cu cele prezidenţiale, vor permite ca agenda pe care o are R.Moldova, ambiţioasă şi vitală, ce ţine de integrarea europeană, să poată fi implementată. Este o zi importantă pentru Republica Moldova, dar mai important este să trecem solidar la implementare”.
MARIAN LUPU: „AIE prezintă o poziţie unică şi consolidată pentru depăşirea crizei constituţionale şi politice. Nimeni nu şi-a dorit să meargă pe calea alegerilor din nou şi din nou. Ţara ar fi avut nevoie de a gestiona afacerile publice într-o manieră calmă, dar avem legea pe care trebuie să o urmăm şi o vom urma”. SERAFIM URECHEAN: „Cetăţenii nu doresc anticipate, dar nu avem dreptul de a nu îndeplini prevederile Constituţiei. Sunt realizări bune ale actualei guvernări, a fost stopată căderea în prăpastie. Vom participa împreună la referendum, vom participa ulterior la anticipate şi
sunt convins că forţele proeuropene vor câştiga”. SECRETARUL GENERAL AL COE, THORBJORN JA GLAND: „Consiliul Europei confirmă sprijinul pentru decizia AIE. Liderii AIE de asemenea sprijină această poziţie. Prevederea Constituţiei spune clar că parlamentul trebuie dizolvat dacă nu reuşeşte alegerea preşedintelui ţării. Nu s-a putut ajunge la un acord comun şi de aceea cred că este normal să fie lăsată această problemă la decizia cetăţenilor. Instituţiile europene şi Comisia de la Veneţia sprijină această propunere. Chem populaţia Moldovei să participe la vot”.
Casa Valentinei Rusu, fiica lui Vladimir Voronin
Casa lui Alexei Voronin, nepotul lui Vladimir Voronin
2 | Actualitate este o publicaţie editată de JURNAL TRUST MEDIA
www.jurnal.md
Spaţiul în care urma să fie construite 20 case de locuit, intrat în posesia familiei Voronin
VINERI, 4 IUNIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Casa Valentinei Rusu, fiica lui Vladimir Voronin
Casa lui Vladimir Voronin
PREŞEDINTE: Val Butnaru Apare din 1999
Casa lui Oleg Voronin, fiul lui Vladimir Voronin
Adresa redacţiei: str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj 3, Centrul Skytower, cod poştal 2012, Chişinău, Republica Moldova Telefoanele redacţiei: 23.83.31, 23.76.45 GSM 068.58.37.77 Orange GSM 079.98.37.77 Moldcell fax: 23.42.30 e-mail: cotidian@jurnal.md internet: www.jurnal.md
Casa lui Alexei Voronin, nepotul lui Vladimir Voronin
REDACŢIA: DIRECTOR: Aureliu Cornescu aureliu.cornescu@jurnal.md REDACTOR ŞEF: Rodica Mahu rodica.mahu@jurnal.md REDACTOR ŞEF ADJUNCT: Mariana Raţă mariana.rata@jurnal.md EDITORIALIŞTI: Nicolae Negru Petru Bogatu REPORTERI: Vitalie Hadei vitalie.hadei@jurnal.md Irina Nechit irina.nechit@jurnal.md Svetlana Corobceanu svetlana.corobceanu@jurnal.md Marina Liţa marina.lita@jurnal.md Victoria Popa victoria.popa@jurnal.md Svetlana Panţa svetlana.panta@jurnal.md REDACTOR STILIZATOR: Ilie Gulica ilie.gulica@jurnal.md EDITOR FOTO: Elena Grozavu elena.grozavu@jurnal.md DESIGN: Alex Marchitan alex.marchitan@jurnal.md Corneliu Comendant corneliu.comendant@jurnal.md MANAGER PRODUCŢIE & ABONAMENTE: Veaceslav Dreglea „Jurnal de Chişinău” este marcă înregistrată a JURNAL TRUST MEDIA Preşedinte JURNAL TRUST MEDIA Val Butnaru val.butnaru@jurnaltv.md DIRECTOR Adrian Gîţu adrian.gitu@jurnaltv.md DIRECTORI DEPARTAMENTE: DIRECTOR DEPARTAMENT TEHNIC Artur Hasnaş artur.hasnas@jurnaltv.md DIRECTOR PUBLICITATE Virginia Prodan virginia.prodan@reforma.md DIRECTOR DEPARTAMENT CONTABILITATE Victoria Ursu victoria.ursu@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT JURIDIC Gheorghe Stratan gheorghe.stratan@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT IT Sergiu Bivol sergiu.bivol@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT WEB Vitalie Harea vitalie.harea@jurnaltv.md JURNAL TRUST MEDIA editează ziarele “Jurnal de Chişinău”, “Apropo”şi “Economist”, JURNAL TRUST MEDIA este proprietarul televiziunii JURNAL TV şi a postului de radio JURNAL FM. Publicitatea JURNAL TRUST MEDIA este administrată de agenţia de publicitate ”REFORMA ADVERTISING”. ŞEF DEPARTAMENT PUBLICITATE PRINT: Alina Vdovicenco alina.vdovicenco@reforma.md telefon 23.46.79 GSM 068.30.21.45 Redacţia nu poartă răspundere pentru conţinutul şi corectitudinea anunţurilor publicitare. Textele marcate cu P (publicitate) şi PP (publicitate politică) sunt publicate în regim de publicitate plătită. “Jurnal de Chişinău” apare marţi şi vineri. Abomamentul la ziar poate fi perfectat în orice oficiu poştal din Republica Moldova. TIRAJ: marţi: 4.520 exemplare vineri: 17.180 exemplare TIPAR: Tipografia “Prag-3”, str. Petricani 94/1, Chişinău, Republica Moldova Comanda nr. 463
Cartierul comunismului SCANDAL // Moşia din centrul capitalei a familiei Voronin „se vede din cosmos” Amplasată pe o suprafaţă de peste patru hectare în una dintre cele mai scumpe zone ale Chișinăului, moșia familiei Voronin impresionează nu doar prin suprafaţă, dar și prin luxul clădirilor construite pe acest teritoriu. Cea mai impunătoare este construcţia încă nefinisată, amplasată pe o suprafaţă de un hectar. În acest palat urmează să-și ducă traiul fie omul de afaceri Oleg Voronin, fie tatăl acestuia, ex-președintele Vladimir Voronin. Terenurile l-au costat pe fiul fostului șef al statului de zeci de ori mai ieftin decât ar fi trebuit. În urma acestor contracte încheiate cu firmele lui Oleg Voronin, bugetul municipal a fost prejudiciat cu aproape o sută de milioane de lei (!).
Mahalaua Voronin Conform unui proiect depus la primăria capitalei în 2006, atunci când firma în care Oleg Voronin este angajat în calitate de economist („Moldconstruct Market” n.r.) a câștigat licitaţia pentru cea mai mare parte din terenul pe care îl posedă acum pe str. Ciocârliei, 2,02 ha, pe acest pământ se anunţa că vor fi construite 20 de case, un magazin, o biserică și un spaţiu de joacă amenajat pentru copii. Au trecut patru ani de atunci, iar pe acel teritoriu au răsărit doar două blocuri locative și șase case. Potrivit primarului capitalei, acestea aparţin familiei și apropiaţilor familiei Voronin. Una dintre care este a fiicei fostului președinte – Valentina Rusu, alta a nepotului lui Vladimir Voronin – Alexei. Într-o altă casă își duce traiul omul de afaceri Oleg Voronin. Despre două se spune că ar aparţine partenerilor de business ai lui Oleg, iar în cea mai mare casă, care se întinde pe o suprafaţă de aproape un hectar și încă nu a fost finisată, cel mai probabil se va refugia liderul comuniștilor, Vladimir Voronin.
Să revenim însă la modul în care au fost obţinute aceste terenuri și la preţul care s-a plătit pentru ele. Primul lot din acea zonă, cu o suprafaţă de 0,66 ha, Oleg Voronin (prin intermediul unei firme în spatele căreia se află el – n.r.) l-a obţinut încă în 1999, cu titlu gratuit (!). Un an mai târziu, în martie 2000, primăria mun. Chișinău, prin decizia nr. 6/28-3, a repartizat firmei „MetalMarket” (unul din fondatori – Oleg Voronin – n.r.) încă un teren de 0,9 ha pe str. Ciocârliei „pentru proiectarea și construirea unui complex locativ” pentru angajaţii companiei. Acest teren i-a fost dat în arendă firmei la un preţ de 33 de mii de lei pe an.
Latifundiar în şapte ani Doi ani mai târziu, primaria capitalei i-a mai vândut aceleiași firme încă două loturi de circa cinci ari pentru definitivarea proiectării și construcţiei unei case de locuit particulare din str. Ciocârliei. Iar în anul 2004, autorităţile locale mai atribuie încă 34 de ari, acelorași persoane. Mai târziu, în 2006, în urma unui concurs funciar la care participă doar trei concurenţi,
firma „Moldconstruct Market” SRL mai cumpără în aceeași zonă un lot de 2,04 hectare, contra sumei de 4,5 milioane de lei, un preţ de cel puţin 10 ori mai mic decât cel real.
Reduceri de milioane Așadar, în perioada 1999-2006, fiul lui Vladimir Voronin a reușit să se facă gospodar, cu o moșie de peste patru hectare în una dintre cele mai frumoase zone ale capitalei, în apropierea parcului din Valea Morilor. Cele mai multe laude însă Oleg Voronin le merită pentru „talentul” său de a negocia preţul acestor terenuri, reușind să le cumpere la preţuri de câteva ori mai mici decât cele de piaţă, lucru recunoscut și de către Centrul de Combatere a Crimelor Economice și Corupţiei care investighează acum circumstanţele în care a avut loc ultima tranzacţie în urma căreia Voronin jr. s-a ales cu 2,04 ha. Potrivit primarului capitalei, în urma acestor contracte încheiate cu firmele lui Oleg Voronin, bugetul municipal a fost prejudiciat cu aproape o sută de milioane de lei (!). Menţionăm în context că contractele care l-au făcut latifundiar pe fiul lui Vladimir Voronin au fost semnate pe timpul în care primari ai capitalei erau Serafim Urechean și Vasile Ursu.
Poliţia nu vrea să-l sancţioneze pe Oleg Până însă se va clarifica situaţia în privinţa condiţiilor în care au fost procurate terenurile din mahalaua Voronin, autorităţile locale promit să înlăture bariera care restricţionează accesul transportului în acel cartier. După ce JURNAL a semnalat în repetate rânduri despre încălcările prin care la intrarea în acel cartier VIP au fost instalate semafoare și o barieră, direcţiile arhitectură și transport din cadrul primăriei au recunoscut că bariera a fost instalată neautorizat și au cerut poliţiei rutiere să o scoată și să-i sancţioneze pe proprietari. Potrivit Codului Contravenţional, crearea obstacolelor circulaţiei rutiere se pedepsește cu o amendă de 200-300 de lei. Șeful poliţiei municipale, Silviu Mușuc, afirmă însă că nu poliţia, ci pretorii de sector trebuie să se ocupe de barierele amplasate ilegal. Comisarul afirmă că poliţia poate doar să sesizeze încălcarea și că nu poate să elimine barierele care au fost amplasate ilegal, deoarece este nevoie să fie anunţaţi proprietarii. Mariana RAŢĂ
Erată În articolul „Poliţiștii poligloţi” din 1 iunie 2010, sintagma „Comisariatul de Poliţie în Transportul Aerian al MAI, din cadrul Aeroportului Internaţional Chișinău” a se citi „Comisariatul de Poliţie în Transportul Aerian al MAI ce activează pe teritoriul Aeroportului Internaţional Chișinău”.
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 4 IUNIE 2010
Comunicare | 3
www.jurnal.md
Orange, premiat pentru calitatea serviciilor prestate „Este un premiu foarte important pentru noi. Astfel a fost recunoscută contribuţia noastră la promovarea imaginii R. Moldova în străinătate ca fiind o ţară în care sunt dezvoltate tehnologiile telefoniei mobile”, a declarat Jerome Poulain, director Marketing, Comunicare și Vânzări, în cadrul ceremoniei de decernare a premiului de stat pentru realizări în domeniul calităţii. La concursul organizat de către Ministerul Economiei, compania Orange a primit o diplomă de onoare. Diploma specială de recunoaștere a calităţii serviciilor prestate în domeniul telecomunicaţiilor și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova în străinătate a fost înmânată companiei Orange pentru lansarea serviciului HD Voice care a fost prezentat în premieră mondială în luna septembrie 2009.
Recunoaştere la nivel mondial În ultimii 20 de ani, operatorii de telefonie mobilă au lucrat inten-
siv asupra dezvoltării și diversificării serviciilor prestate, însă nu s-a acordat atenţie unui detaliu foarte important cum este calitatea sunetului. Prin urmare, experţii Orange din Moldova au făcut o adevărată revoluţie în acest sens și pe data de 9.09.2009 au lansat în premieră mondială HD Voice. Primii oameni din lume care au testat calitatea acestui serviciu au fost interpreţii Pavel și Cleopatra Stratan. „Lansarea acestui serviciu
în Moldova în premieră mondială a fost recunoscută de întreaga lume. Despre acest eveniment au scris publicaţii ca „Forbes”, „New York Times” și „Herald Tribune”. Acest premiu a fost recunoscut, de asemenea, ca cel mai mare progres tehnologic la Mobile World Congress 2010 în Barcelona. Experţii din Moldova contribuie deja la nivel mondial la implementarea acestei tehnologii, care este acum pusă în aplicare în toate chipset-urile
integrate în telefoanele mobile de generaţia a treia”, a subliniat Jerome Poulain, director Marketing, Comunicare și Vânzări.
Sunet de care încă nu aţi auzit Sonoritatea pură a conversaţiilor, zgomotul de fundal vădit atenuat, creându-se senzaţia că interlocutorul se află în aceeași cameră
cu cel care efectuează apelul, sunt doar câteva caracteristici ale HD Voice ce au marcat lansarea unui nou standard de calitate a sunetului în telefonia mobilă. „Calitatea sunetului este foarte importantă pentru clienţii noștri care pentru a comunica cu partenerii de afaceri adesea utilizează telefonia mobilă. Compania Orange le asigură clienţilor săi comunicare telefonică mobilă fără bruiaje și un sunet impecabil”, a menţionat Poulain. La ceremonia de decernare a premiului de stat pentru realizări în domeniul calităţii au fost premiate mai multe companii producătoare autohtone. Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, a felicitat toţi participanţii la concurs și și-a exprimat speranţa că pe an ce trece numărul celor care vor participa la concurs va crește, iar calitatea produselor lor va spori. Pentru 2010, compania Orange planifică să investească resurse semnificative în dezvoltarea serviciilor de internet mobil, care pe moment are o acoperire naţională, astfel încât calitatea acestuia să fie excelentă ca și calitatea HD Voice, recunoscută la nivel mondial. Bogdan CIOBANU
4 | La marginea Europei JURNAL DE CHIŞINÃU www.jurnal.md Moldovenii vor putea CONTROVERSĂ // Recomandările Comisiei Cojocaru să-şi facă au divizat Alianţa pentru Integrare Europeană paşapoarte Cu toate acestea, președintele Recomandarea Comisiei pentru studierea și aprecierea regimuŞanse şubrede la misiunile interimar Mihai Ghimpu, care este lui comunist totalitar din R. Moldova de a interzice simbolurile pentru condamnare și lider al Partidului Liberal (PL), escomuniste și noțiunea de „comunist” din titulatura partidelor de diplomatice te decis să propună Parlamentului la noi a împărțit Alianţa pentru Integrare Europeană în trei părți: Deși apreciază activitatea VINERI, 4 IUNIE 2010
Va fi scos PCRM în afara legii?
Cetăţenii Republicii Moldova aflaţi peste hotare nu vor mai fi nevoiţi să revină în ţară pentru a perfecta sau a prelungi termenul de valabilitate al pașapoartelor. Aceștia vor putea să-și perfecteze actele de identitate la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova. Ministrul Tehnologiilor Informaţionale și Comunicaţiilor (MTIC), Alexandru Oleinic, și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă, au semnat un ordin comun prin care a fost aprobată Instrucţiunea privind modul de examinare a cererilor cetăţenilor Republicii Moldova, depuse la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova. „Principalul scop al acestei decizii constă în simplificarea procedurii de documentare a cetăţenilor ţării noastre, care se află temporar peste hotare, cu statut de reședinţă, inclusiv celor care au dobândit sau redobândit cetăţenia Republicii Moldova”, a declarat Alexandru Oleinic, precizând că „această măsură se încadrează în programul amplu de acţiuni de simplificare a procesului de documentare a populaţiei”. Instrucţiunea, semnată între MTIC și MAEIE, prevede că cetăţenii care se află provizoriu în străinătate vor putea depune cerere de perfectare a documentelor prin intermediul misiunilor diplomatice și consulare, în cazul în care a expirat termenul de valabilitate a pașaportului, al furtului sau al pierderii acestuia în străinătate. De asemenea, cetăţenii noștri pot realiza documentarea cu cel de-al doilea pașaport valabil, inclusiv documentarea minorilor născuţi peste hotare. Conform procedurii stabilite în „Instrucţiune”, solicitantul pașaportului va fi identificat prin actul de identitate și va depune o cerere tip la oficiul consular, la care va anexa poze în conformitate cu cerinţele stabilite pentru a fi transmise ÎS CRIS „Registru” pentru personalizare. MAEIE va asigura primirea cererilor și eliberarea pașapoartelor prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Moldovei, iar MTIC va asigura procesul de eliberare a pașapoartelor în conformitate cu prevederile Ordinului comun. Termenul de examinare a cererilor și eliberare a documentelor este de până la 30 de zile, se mai arată în comunicatul de presă al MTIC. (jurnal.md)
unii cred că acest fapt ar aduce dividente electorale pentru PCRM, alții – că anume acum este momentul de a condamna crimele regimului totalitar comunist, fără a ține cont de faptul că suntem în prag de alegeri anticipate, iar ceilalți, mai moderați, cred că ar trebui să analizăm foarte atent situația și să nu ne grăbim cu o decizie juridico-politică, existând riscul să „supărăm” instituțiile europene. Analiștii politici afirmă la rândul lor că Alianţa este obligată acum să ia o atitudine faţă de raportul comisiei.
Temerile lui Diacov Primii care au sărit să critice recomandările comisiei conduse de istoricul Gheorghe Cojocaru au fost reprezentanţii Partidului Democrat (PD). „Mi se pare că începe istoria cu bradul. De două săptămâni le facem reclamă comuniștilor. Presupun că Mihai Ghimpu vrea să acumuleze cât mai multe dividende în pragul campaniei electorale, dar, din păcate, turnăm apă la
moara PCRM. Nu trebuie să ne pripim cu deciziile pentru că riscăm ca în viitorul Parlament comuniștii să vină cu 80% de mandate”, și-a exprimat îngrijorările președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov. Totuși, politicianul admite că formaţiunea sa ar putea condamna, împreună cu celelalte partide din AIE, comunismul și totalitarismul chiar în actualul Parlament, dar doar după ce va vedea raportul „Comisiei Cojocaru”.
istoricilor din comisia pentru studierea regimului comunist, ministrul Justiției, Alexandru Tănase, tot el prim-vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat (PLDM), consideră că șansele de realizare a recomandărilor istoricilor sunt șubrede, mai ales că unii membri din Alianță au declarat că nu vor susține o asemenea inițiativă. „Există și alte lucruri de care nu putem face abstracție, cum ar fi proiectul de rebranding al comuniștilor. Riscăm ca PCRM să se victimizeze, renunțând la simbolurile comuniste și intrând în campania electorală ca victime. În cazul de față interzicerea unui partid în Republica Moldova (fie și PCRM) este imposibil de realizat. Noi suntem parte la Convenția Europeană, avem o legislație clară și nu există câmp mare de manevră”, spune Alexandru Tănase.
adoptarea unei legi prin care să fie condamnat comunismul, iar simbolurile acelui regim să fie interzise. Poziţia oficialului este susţinută și de către analiști. „Comisia Cojocaru” reprezintă o tactică pentru viitoarele alegeri. A mai fost „Comisia Nagacevschi”, care nu a venit cu rezultate foarte clare, lucrurile în economie nu merg prea bine și din acest motiv rezultatele obţinute de istorici sunt foarte importante”, a declarat analistul politic Anatol Ţăranu. Un alt analist, Igor Munteanu, afirmă că lumea trebuie să înțeleagă că nimeni nu interzice implicit Partidul Comuniștilor, dar e nevoie de a restitui printr-o calificare juridică ceea ce s-a întâmplat în perioada sovietică pe teritoriul Republicii Moldova, când sute de mii de oameni au fost deportaţi sau au murit în urma foametei organizate. Mariana RAŢĂ
Teste personalizate pentru bacalaureatul din 2010 EDUCAŢIE // Schimbări în modul de susţinere a examenelor de bacalaureat Pentru a evita copierea la examenele de susţinere a bacalaureatului, anul acesta Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova a schimbat Regulamentul privind organizarea examenelor de absolvire prin externat și anume prin tipărirea testelor personalizate. Astfel, pe fiecare test disciplinar este indicat numele, prenumele și codul de bare, care conţine datele despre candidat și disciplina la care va susţine testul, acestea fiind depozitate în bănci de unde vor fi preluate de direcţiile de învăţământ raionale, a comunicat pentru JURNAL de Chișinău, vicedirectorul Agenţiei de Evaluare și Examinare a Ministerului Educaţiei din RM, Valentina Miron. Potrivit Valentinei Miron, anul acesta examenele de bacalaureat se deosebesc de cele din anul trecut prin procedura de asigurare a materialelor de examinare. Dacă anul trecut testele au fost transmise printr-un canal electronic securizat, anul acesta testele sunt tipărite, personalizate și depozitate în bănci de unde sunt preluate de către direcţiile de învăţământ. La ce bancă sunt depozitate, Valentina Miron nu ne-a putut spune. Tot ea a mai precizat că anul acesta sunt 209 centre de susţinere a examenelor de bacalaureat, unde majoritatea absolvenţilor de școli medii și licee susţin extern examenele, adică în alte instituţii de învăţământ decât cele în care șiau făcut studiile. În regulament se mai stipulează faptul că elevii vor susţine proba în săli obișnuite de clasă, în care să nu fie atârnate pe pereţi diverse planșe care i-ar ajuta să copieze, și excluderea profesori-
BACALAUREATUL 2010 se desfăşoară în perioada 2 iunie – 21 iunie, ultimul examen fiind la limba română, susţinut de minorităţile naţionale din RM, majoritatea având ultimul examen pe 17 iunie. (Foto: Elena GROZAVU // Jurnal de Chişinău) lor-asistenţi de la obiectul la care se susţine examenul. Pentru a evita diverse incidente care se întâmplă de obicei în timpul susţinerii examenelor de bacalaureat, au fost create comisii raionale și municipale, în care sunt prezenţi reprezentanţi de la secţiile de învăţământ raionale și delegaţi din cadrul Ministerului Educaţiei. De asemenea, au fost create și comisii republicane de evaluare, în fruntea cărora este desemnat câte un președinte care și-a început
activitatea. Primul examen de bacalaureat a avut loc la 2 iunie curent, la limba română, care a fost susţinut de 5920 de tineri alolingvi, în 104 centre. După susţinerea fiecărei probe lucrările vor fi întoarse în centrele de bacalaureat, pentru ca elevii să-și poată vedea lucrarea și să poată contesta, timp de 48 de ore de la afișarea rezultatelor, în cazul în care nu ar fi de acord cu evaluarea făcută. Bacalaureatul 2010 se desfă-
șoară în perioada 2 iunie – 21 iunie, ultimul examen fiind la limba română, susţinut de minorităţile naţionale din RM, majoritatea având ultimul examen pe 17 iunie. Anul acesta, sunt înregistraţi 29 213 candidaţi care vor susţine examene de bacalaureat la cinci profiluri: real, umanist, arte, sport și tehnologic, faţă de patru din anul trecut, excluzându-l pe ultimul. Durata fiecărui examen este de trei ore astronomice. Victoria POPA
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 4 IUNIE 2010
Privirea | 5
www.jurnal.md
Dima Bilan a susţinut cel mai mare concert al anului la Chișinău Compania Orange a oferit chișinăuenilor o surpriză de proporții cu ocazia transmisiunii finalei Eurovision 2010. A organizat un super-show în Piața Marii Adunări Naționale, invitatul de onoare al serii fiind Dima Bilan. Vocile superbe, sunetul impecabil, jocurile de lumini spectaculoase și emoțiile pozitive au dominat întreaga seara.
Pentru a treia oară la noi Înainte de spectacol, câștigătorul Eurovision 2008 s-a întâlnit cu jurnaliștii moldoveni la Orange Studio și, relaxat, a răspuns la tirul de întrebări legat de viața sa profesională și privată. Artistul rus a spus că, după ce a câștigat Eurovisionul, a înțeles că viața abia începe și chiar dacă a promis că se însoară în cazul în care iese învingător, mai târziu și-a revăzut declarațiile, dezvăluind că nu are sens să te grăbești când vrei să faci un asemenea pas. Aflat pentru a treia oară în capitala noastră, Dima Bilan a remarcat aceeași căldură cu care a fost primit de fiecare dată, publicul „muzical”, și a spus că abia așteaptă următoarea invitaţie. Starul rus este convins că Moldova va câștiga, într-un final, Eurovision-ul pentru că nu are încotro. „Participarea la un concurs internațional îți oferă șansa să te afirmi mai mult și să acumulezi experiență mare. Pentru a face față trebuie să ai o evoluție bună și să fii sigur de forţele proprii”, a mai precizat artistul rus, care a câștigat locul I în 2008 cu piesa „Believe me».
Un concert formidabil, public dezlănţuit Înainte de recitalul live al interpretului rus, concurenţii de
la preselecţia naţională Eurovision precum Pavel Turcu, Pașa Parfeni, Boris Coval, Mihai Teodor, Cristina Croitoru au „încălzit” publicul. Au răsunat și piesele care ne-au reprezentat în anii trecuţi pe scenele marelui concurs – melodiile lui Nelly Ciobanu, Natalia Gordienco, Geta Burlacu, Natalia Barbu și Zdob și Zdub. Concertul din PMAN a fost organizat în exclusivitate de Compania Orange, care pentru al treilea an consecutiv susţine cel mai important concurs muzical european – Eurovision. Dima Bilan și-a făcut apariţia în scenă cu celebra sa piesă „Never let you go”, cu care în 2006 s-a clasat pe locul II la Eurovision și a încheiat recitalul cu „Belive me” – melodia câștigătoare a ediţiei din 2008, fiind acompaniat de zeci de mii de fani de toate vârstele. „A fost un concert formidabil, cu multe emoţii pozitive și oameni frumoși, îmi place desfășurarea concursului Eurovision. Mulţumesc interpreţilor din Moldova care s-au prezentat la un nivel înalt în această seară. Moldova demonstrează încă o dată că muzica bună și de calitate se naște aici. Oliei Tira și SunStroke Project le urez mult succes pe viitor”, ne-a declarat Jerome Poulain, director Marketing, Vânzări și Comunicare al Companiei Orange. „Am venit aici să văd marea finală Eurovision, dar în primul rând vreau un autograf de la Dima Bilan. Multumesc companiei ORANGE pentru că mi s-a
Orange. „Mii de mulțumiri companiei Orange pentru acest concert extraordinar și pentru posibilitatea oferită tuturor artiștilor de a se promova”, a ținut să transmită Boris Coval.
Cu toţii au susţinut echipa Moldovei
oferit această șansă”, a declarat Valeria (19 ani), o fană înflăcărată a artistului. Mai mult, pentru a vedea întreaga atmosferă de la înălţime, doritorii s-au putut plimba și cu balonul
Compania Orange s-a îngrijit și de securitatea publicului, împrejmuind scena și PMAN cu un gard, iar la intrare forţele de ordine au verificat fiecare spectator pentru a nu avea asupra sa produse alcoolice.
După o prestaţie extraordinară oferită de unul dintre cei mai buni interpreţi ai Rusiei, concertul din PMAN a continuat cu transmisiunea în direct de la Oslo a Marii Finale Eurovision 2010. Emoţiile celor prezenţi au ajuns la punctul culminant și toţi spectatorii au ţinut strâns pumnii pentru reprezentanţii ţării noastre, Olia Tira și SunStroke Project. Și chiar dacă rezultatul final nu a fost tocmai favorabil, susţinătorii artiștilor s-au bucurat de momentele frumoase trăite în acea seară. Maria MARINESCU
6 | Politică
www.jurnal.md
VINERI, 4 IUNIE 2010
Start! Atenţie la Filat și Lupu
LUMI PARALELE
Preşedintele Germaniei, un neamţ basarabean legat sentimental de Republica Moldova, a demisionat Alb și negru Președintele Germaniei, Horst Koehler, a demisionat, motivul fiind criticile în urma declaraţiilor sale referitoare la participarea Germaniei în Afganistan. Declaraţiile sale au fost interpretate în sensul că implicarea militară a Germaniei în Afganistan este motivată mai degrabă de interese economice decât de garantarea securităţii în zonă. "Criticile nu au absolut nicio justificare", a declarat Horst Koehler. Într-un inteviu acordat în weekend unui post de radio, Koehler, fost președinte al FMI, declarase că o ţară precum Germania, care se bazează pe comerţul exterior, trebuie să știe că "în intervenţii militare de urgenţă trebuie asigurate interesele sale, precum rute comerciale libere, precum prevenirea instabilităţii regionale, care ar putea avea un impact negativ asupra comerţului, locurilor de muncă și veniturilor". Biroul lui Koehler a precizat că declaraţiile făcute pentru Deutschlandradio Kultur s-au referit la misiuni precum cea antipiraterie a UE, dar întrebarea se referise în mod clar la Afganistan. Președintele Germaniei vizitase trupele armatei din Afganistan la 22 mai. Sondajele arată că majoritatea ger-
manilor se opun misiunii armatei din Afganistan. Horst Koehler, al 9-lea președinte al Germaniei, s-a născut la 22 februarie 1943. Koehler a declarat la o întâlnire cu studenţii că este un "moldovean, neamţ basarabean", după ce a aflat că patru dintre aceștia sunt originari din Republica Moldova. "Strămoșii mei au fost nemţi, care la începutul secolului al XIX-lea, din cauza situaţiei financiare grele, au emigrat iniţial în sudul Rusiei, apoi în Moldova [de peste Prut], pe atunci Basarabia. Iar în 1939, când Hitler și Stalin au împărţit Europa, toţi nemţii care locuiau în Est, au fost nevoiţi sau să adopte cetăţenia rusă, sau să se întoarcă în patria istorică. Chiar dacă părinţii mei au plecat din Moldova, continui să simt legătura cu această ţară", a declarat atunci Horst Koehler. (ziare.ro)
Liga Arabă va sparge blocada israeliană impusă Fâşiei Gaza "prin orice mijloace" Miniștrii arabi ai Afacerilor Externe au hotărât miercuri seara, în cadrul unei reuniuni extraordinare, la Cairo, să "spargă" blocada israeliană impusă Fâșiei Gaza "prin toate mijloacele", a anunţat secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa. La finalul unei reuniuni de peste cinci ore, Moussa a anunţat, într-o conferinţă de presă, că un consiliu ministerial al Ligii a hotărât să "spargă și să sfideze blocada israeliană prin orice mijloace". Miniștrii "au salutat" hotărârea egipteană, anunţată marţi, privind deschiderea terminalului de la Rafah pe o perioadă nedeterminată, a anunţat Moussa. Această reuniune extraordinară a fost convocată pentru definirea unui răspuns "colectiv" în urma unui atac sângeros al Israelului împotriva unei flotile propalestiniene, pe fondul unor puternice presiuni din partea opiniei publice. Moussa a declarat că miniștrii au însărcinat grupul arab din cadrul ONU să "ceară în coordonare cu Turcia o reuniune a Consiliului de Securitate pentru adoptarea unei rezoluţii constrângătoare împotriva Israelului, în vederea ridicării imediate a blocadei asupra (Fâșiei) Gaza". În rezoluţia lor, șefii diplomaţiilor arabe au hotărât, totodată, o serie de demersuri pe lângă instanţe judiciare internaţionale în vederea anchetării oficialilor israelieni care își asumă responsabilitatea acestui atac, potrivit secretarului general al Ligii. Miniștrii au reafirmat "angajamentul lor de a respecta rezoluţia
JURNAL DE CHIŞINÃU
adoptată la summitul arab din Sert, în martie, anul trecut, care stipulează «încetarea oricărui fel de normalizare (a relaţiilor) cu Israelul»", și au ameninţat, din nou, cu retragerea iniţiativei arabe pentru pace, în cazul unui eșec al eforturilor de pace. Adoptată de reuniunea arabă de la Beirut, în 2002, această iniţiativă de origine saudită propune o normalizare totală a relaţiilor celor 22 de ţări membre ale Ligii Arabe, în schimbul unei retrageri totale a Israelului din teritoriile ocupate în 1967. Potrivit participanţilor, în timpul reuniunii au avut loc dezbateri aprinse între radicalii arabi, în special Siria, și moderaţi, ca Egiptul, Iordania și Autoritatea Palestiniană. Damascul voia o suspendare a negocierilor de "apropiere" între israelieni și palestinieni, poziţie respinsă de majoritatea ţărilor arabe, potrivit unor diplomaţi. Moussa a subliniat, însă, că arabii "nu au sentimentul că Israelul cooperează sau ar avea intenţia să coopereze cu eforturile de pace", o aluzie la negocierile indirecte purtate prin intermediul Statelor Unite. "Acesta este motivul pentru care ne pregătim să mergem la Consiliul de Securitate, pentru a prezenta dosarul conflictului israelo-arab în ansamblul său", a precizat el. (mediafax.ro)
cu Nicolae NEGRU Situaţia pare să se clarifice. Alegerile prezidenţiale și parlamentare vor avea loc în noiembrie, după ce în septembrie se va organiza un referendum privind modificarea articolului 78 din Constituţie. Alegătorii vor trebui să răspundă la întrebarea dacă doresc sau nu ca președintele RM să fie ales prin vot direct. Rolul Consiliului Europei a fost decisiv în găsirea acestei soluţii, care este considerată optimă, din punctul de vedere al intereselor tuturor partidelor parlamentare, inclusiv PCRM. o soluţie sprijinită nu numai de Consiliul Europei, inclusiv de Comisia de la Veneţia, dar și de Uniunea Europeană. Schimbarea de macaz – Comisia de la Veneţia recomandase anterior ca amendarea Constituţiei să se facă numai în Parlament – a fost explicată de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jangland, venit la Chișinău să medieze o înţelegere între AIE și PCRM. Fiindcă partidele parlamentare nu au reușit să găsească o soluţie în Parlament, e firesc să decidă alegătorul care dintre proiectele propuse este pe placul lui, a spus Jangland. Așa e. De ce însă acest lucru evident nu era acceptat mai înainte, Europa dând în mod evident apă la moara PCRM? Explicaţia că juriștii Comisiei de la Veneţia au interpretat o variantă trunchiată a traducerii Constituţiei RM este pur și simplu ridicolă. Mai curând, e vorba despre o abordare formalistă, cazuistă, ruptă de realitatea politică a RM. Ipoteza cea mai apropiată de adevăr e că, după alegerile prezidenţiale din Ucraina, Europa a devenit mai atentă la ceea ce se întâmplă în RM. Și-au spus cuvântul schimbările de putere din Ucraina, rapiditatea cu care Ianukovici a sărit în braţele lui Medvedev. Sprijinind PCRM, Consiliul Europei împingea, volens-nolens, RM spre Est. Și caută argumente să se de-
E
monstreze că aceasta este varianta optimă. Problema e că nu există variantă optimă, toate variantele sunt proaste, în afară de cea propusă de Ghimpu: actualul parlament să-și exercite mandatul până la capăt. Dar asta este imposibil. Atunci când vulpea nu poate ajunge strugurii, ea spune că sunt verzi. Când AIE nu poate amâna alegerile, ea spune că este mai bine să le organizeze la toamnă. Dar nici PLDM, nici PD nu le surâd alegerile din toamnă, darămite PL și AMN. AIE în general ar avea nevoie de timp pentru a convinge alegătorii că sunt mai buni decât comuniștii. Deocamdată, situaţia se complică, în loc să se simplifice. Acum partidele AIE se pomenesc aliate în referendum și concurente în viitoarele alegeri parlamentare. Ele trebuie să manifeste coeziune, să afișeze zâmbete de prietenie, să-și coordoneze acţiunile pentru a convinge alegătorii că sunt o echipă și, în același timp, să se pregătească de marea bătălie electorală din noiembrie. Judecând după comportamentul de până acum, vom avea parte de un spectacol de amiciţie formală, cu lovituri de coate, pe sub coaste. Atenţie la Filat și Lupu! u este mai simplă nici situaţia comuniștilor. Ei au suferit o lovitură simţitoare și sunt puși în situaţia să lupte împotriva dorinţei majorităţii alegătorilor de a participa la votarea președintelui RM. În schimb, comuniștii se pot consola cu faptul că alegerile anticipate vor avea loc în cel mai scurt timp posibil. Mai devreme nu se putea. Însă o înfrângere în referendum lear pica prost din toate punctele de vedere. De aceea, deși s-a pronunţat împotriva referendumului, PCRM se poate vedea nevoit să se reorienteze, și nu este exclusă posibilitatea ca Voronin să decidă să candideze la președinţie.
N
Constituţia RM spune (art. 80) că „nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Președinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate consecutive”. În cazul dat, Voronin ar putea pretinde că un nou mandat nu ar fi unul consecutiv. Curtea Constituţională va decide dacă interimatul lui Mihai Ghimpu poate fi considerat drept un mandat deplin sau nu. onform Codului Electoral, „actele adoptate prin referendum republican au putere juridică după confirmarea lor de către Curtea Constituţională și sînt executorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova”. Prin urmare, modificarea Constituţiei nu va mai necesita votul comuniștilor. Dar există alte bariere. Dacă comuniștii se decid să boicoteze referendumul, acesta poate să eșueze, deoarece, condorm Codului Electoral, Comisia Electorală Centrală declară nevalabil referendumul republican dacă la el au participat mai puţin de 3/5 din numărul persoanelor înscrise în liste. Numărul total de alegători, înscriși în listele electorale din 29 iulie 2009 a fost de 2 605 879. Aceasta înseamnă că la referendum trebuie să participe 1 563 527 de persoane. Numărul de alegători care au participat la votare la 29 iulie a fost de 1 591 757. În condiţiile în care cei 706 732 de alegători ai PCRM ar boicota referendumul, acesta ar eșua. Și asta nu e tot. În cazul în care referendumului se supune un proiect de lege constituţională, „acesta se consideră adoptat dacă pentru el a votat cel puţin jumătate din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale”. Prin urmare, ca referendumul să nu eșueze, pentru proiectul AIE trebuie să voteze peste 1 milion 300 mii de oameni, ceea ce este problematic: în alegerile parlamentare din 29 iulie 2009 pentru partidele AIE, PSD și Alianţa Verde au votat 844 549 de persoane. Soluţia, în primul și al doilea caz, este modificarea legii în așa fel ca acesta să fie valabil la o participare de 50% plus 1 alegător, iar legea respectivă să fie adoptată cu simpla majoritate a voturilor celor care au participat la referendum. Firește, PCRM se va împotrivi din răsputeri acestor ajustări, dar e dreptul comuniștilor să se împotrivească, atâta timp cât nu au fost scoși în afara legii.
C
Scrisori din casa de nebuni
Regimul comunist pentru nebuni Ieri am discutat despre numirea în funcţia de consilier prezidenţial a directorului casei de nebuni, doctorul P.Stuh, licenţiat târziu în psihiatrie, dar specializat devreme în construcţie. Avansarea nu intra nici în planurile lui, nici în planurile noastre, dar e bine și așa. Astfel va avea posibilitatea să-și folosească preţioasa experienţă de lucru cu nebunii în relaţiile cu toată populaţia normală a republicii. Scandalul care a izbucnit cu această numire ni se pare complet nemotivat și deplasat, căci după război mulţi ofiţeri și generali trec la muncă civilă. Generalul Degol, de exemplu, a ajuns președinte. E normal ca un psihiatru, un director al casei de nebuni ieșit la pensie să-și aplice cunoștinţele asupra oamenilor normali. Atitudinea jigodiilor de jurnaliști, a acestor câini turbaţi ai societăţii democratice faţă de directorii caselor de nebuni pensionaţi este de-a dreptul inestetică.
De ce nu se miră nimeni când în funcţia de consilieri sunt numiţi foști veterinari și chiar miliţieni? Este experienţa cu nebunii mai puţin valoroasă pentru un șef de stat decât experienţa de lucru cu vitele cornute mari, cu șoferii sau cu delincvenţii și criminalii hibrizi? Unii zootehnicieni și miliţieni sunt aleși șefi de stat în Republica Moldova, iar directorul casei de nebuni numit în funcţia de consilier provoacă valuri de critici neîntemeiate, comentarii furibunde ale unor elemente dușmănoase, cârtitoare, nestabile din punct de vedere ideologic și moral. Ba mai mult, Partidul Democrat al lui Marian Lupu vine cu o declaraţie în care ne îndeamnă să nu ne pripim și să condamnăm regimul comunist, condus de veterinari și miliţieni, fiindcă asta i-ar putea dăuna lui în alegeri. Probleme de genul recomandărilor „Comisiei Cojocaru” ar duce astăzi la scindarea casei de nebuni, tensionarea situației din
ospiciu, la degradarea social-economică a nebunilor, se spune în declaraţia PD. Și pe bună dreptate. Dacă nu are nimic împotriva veterinarilor și miliţienilor, ce ar avea moldovenii normali împotriva psihiatrilor care compun poezii? "Pe meleagul nostru scump, între coline E-așezat, pitoresc, printre pomi frumoși Spitalul mare al înţelepciunii Ce ne vrea poporul pe toţi mai sănătoși". Acuma stau și mă gândesc: să riscăm să condamnăm comunismul la casa de nebuni sau să nu-l condamnăm? Să le interzicem nebunilor secera și ciocanul sau să nu? Dacă revin comuniștii la putere, și se răzbună pe noi? Al vostru consiliconier, antropolojen, froider, Ion BURAGA
Banii vorbesc $ Banii se întâlnesc € Banii se înmulţesc
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 4 IUNIE 2010
Privirea | 7
www.jurnal.md
Bogat și sărac
cu Petru BOGATU
Ce riscam în bătălia de la cotul Donului? Republica Moldova care, politicește vorbind, nu încetează încă să joace uneori ruleta rusească, era să se aleagă la începutul săptămânii curente cu un glonţ în cap. Din fericire, acesta i-a trecut pe lângă tâmplă.
Ruşii au vrut să-i boiască pe europeni Deși a debutat promiţător luni seara, cu o cină informală, într-un peisaj superb de pe malul râului Don, la care președintele Europei, Herman van Rompuy, și omologul său rus, Dmitri Medvedev, s-au prezentat fără cravată și ostentativ relaxaţi, summitul Rusia-UE s-a dovedit a fi până la urmă un fiasco. Moscova urmărea să lovească marţi, la sfârșitul reuniunii de la Rostov pe Don, două ţinte. Mai întâi, spera să obţină fixarea unor termene concrete pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii săi în statele UE. Mai apoi, dorea să bată-n cuie „Parteneriatul pentru modernizare”. Mai pe șleau vorbind, rușii vroiau să-i boiască pe europeni. Își propuneau să intre fără vize pe teritoriul UE, având verticala puterii lui Putin în spate. N-a fost să fie. Ambele obiective s-au dovedit a fi ratate. Dezamăgirea lor era, desigur, imensă, ceea ce demonstrează că ei au o mare nevoie de europeni decât viceversa. Și nici nu-i de mirare. Modernizarea pe care și-o propune Medvedev practic este imposibilă fără tehnologiile și investiţiile UE. De aceea, după ultimul summit, din noiembrie 2009, președintele rus și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au pus la punct un program bilateral, menit să-l ajute pe liderul de la Kremlin să-și realizeze proiectele de relansare a economiei naţionale. Numai că UE a pus și condiţii: asigurarea statului de drept, combaterea corupţiei, îmbunătăţirea climatului investiţional etc. Este limpede că rușii nu și-au făcut tema pentru acasă. La primul summit după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Kremlinul a fost criticat fără menajamente pentru încălcarea libertăţilor politice și neglijarea standardelor europene. Herman van Rompuy s-a arătat îngrijorat de starea drepturilor omului în Rusia, cu referire directă la securitatea jurnaliștilor și situaţia din Caucazul de Nord.
Vizele nu vor fi eliminate Declaraţia comună Rusia-UE subliniază, totuși, necesitatea de a lucra la „Parteneriatul pentru modernizare” de „o manieră practi-
că”. Dar este încă mult până departe. Asta se va întâmpla numai după ce toţi cei 27 de membri ai Comisiei Europene vor aproba iniţiativa. Oricum, despre eliminarea vizelor nu poate fi vorba în viitorul apropiat. Atâta timp cât Rusia rămâne sub un regim autoritar, UE nu-și va deschide porţile în faţa ei. Se va încerca, firește, o ameliorare a relaţiilor bilaterale, bazată pe un interes reciproc: modernizare în schimbul resurselor energetice. Dar nu se va forţa nota. În plus, și Bruxelles-ul, și Washingtonul încep să-și dea seama că Moscova, deși de la o vreme flirtează cu ei, urmărește nu ralierea sa viitoare la lumea liberă, ci doar modernizarea tehnologică, fapt ce-i va permite ulterior să se constituie efectiv întrun pol distinct al puterii pe plan internaţional. Rusia vrea să recâștige măreţia de altădată pe spinarea asistenţei occidentale.
Occidentul nu vinde democraţia Nu-i însă dracul atât de negru. Din când în când, nu numai în Est, ci și în Vest se anunţă că președintele american Obama sau cancelarul german Merkel și-ar fi trădat aliaţii din fostul bloc comunist. Este adevărat că și SUA, și UE, pentru a se vedea cu sacii în căruţă, adesea îi caută Rusiei în coarne. Așa a fost și așa va fi de acum încolo atâta timp cât Kremlinul e un jucător mondial. Dar tot atât de adevărat este și faptul că există valori necomerciale pe care Occidentul nu le scoate la mezat. Până la proba contrarie, putem spune că deocamdată nu există vreun târg, unde UE sau SUA ar vinde Moscovei destinele democraţiei sau sferele de influenţă. Toate speculaţiile pe această temă sunt exagerări. Pe de altă parte, nu încape îndoială că actuala conjunctură internaţională nu este favorabilă nici Republicii Moldova, nici Georgiei, nici Ucrainei, nici altor state din fostul lagăr socialist. Confruntându-se cu problemele la nivel global, marile puteri adesea calcă peste cele mici, când acestea se amestecă printre picioare. Chișinăul, bunăoară, era să cadă, alegoric vorbind, în bătălia pe care a dat-o Kremlinul la cotul Donului pentru tehnologiile și investiţiile europene. O eventuală eliminare a vizelor pentru ruși, așa cum arătam în unul dintre editorialele anterioare, ar fi ucis Republica Moldova. În aceste condiţii, nu mai e timp de ezitări. Republica Moldova trebuie să se grăbească ca să ajungă sub umbrela UE înainte de a fi strivită, din întâmplare sau din neglijenţă, sub roţile marilor puteri.
„Parteneriat pentru copii” – o iniţiativă pe termen lung Orange Moldova, împreună cu Comisia parlamentară pentru Protecţie Socială (CPPS), UNICEF şi UNFPA, au lansat pe 1 iunie curent „Parteneriatul pentru copii” „În această zi frumoasă de 1 iunie, de început de vacanţă, am lansat iniţiativa pentru a oferi copiilor noștri șansa la o copilărie mai bună”, a menţionat Ludmila Climoc, director general al companiei Orange Moldova.
Orange Moldova – prima companie comercială care a aderat la acest parteneriat Orange este prima companie privată din Republica Moldova implicată în acest parteneriat. „Noi acordăm o atenţie deosebită problemelor cu care se confruntă copiii de la noi din ţară. Astfel, am susţinut și continuăm să acordăm prioritate proiectelor care vin să soluţioneze problemele copiilor și tinerilor din Republica Moldova. Până acum am sprijinit tinerii, prin acordarea „Burselor de Merit”, crearea de săli și laboratoare pentru copii cu dizabilităţi în mai multe școli-internat din ţară, pe care le-am dotat cu computere, dar am mai susţinut și multe alte iniţiative menite să facă mai frumoasă viaţa copiilor și a tinerilor”, comunică Ludmila Climoc. „Parteneriat pentru copii” este o iniţiativă de durată, care are ca scop să îmbunătăţească condiţiiile de viaţă ale tinerei generaţii. În cadrul parteneriatului a fost lansat un concurs de granturi pentru grupuri de iniţiativă și administraţia publică locală, cu privire la crearea spaţiilor de comunicare pentru copii și adolescenţi în diverse localităţi ale ţării. Astfel, membrii „Parteneriatului pentru copii” încurajează actorii locali să depună proiecte care vor propune noi modalităţi și posibilităţi de petrecere a timpului liber al copiilor. „De pe urma acestui parteneriat vor avea de câștigat toate părţile, copiii – locuri de joacă și de
studiu, autorităţile – o modalitate clară și transparentă de a se implica activ în viaţa socială”, a declarat Alexandra Yuster, reprezentant UNICEF în Republica Moldova. „UNICEF salută rolurile de lider de care au dat dovadă compania Orange și Guvernul Republicii Moldova”, a menţionat Yuster.
„Orange va dubla suma de bani adunată” Cu această ocazie, Orange Moldova a lansat pe 2 iunie campania de colectare a fondurilor „Donează pentru copiii din localitatea ta!”. Banii care vor fi adunaţi cu ajutorul clienţilor companiei vor fi dublaţi de către Orange și vor fi alocaţi la crearea de posibilităţi de dezvoltare pentru copii. „Campania de colectare a fondurilor se va desfășura în intervalul iunie – iulie, perioadă în care fiecare client poate să participe, expediind un mesaj scurt, fără text, la numărul 7474. Costul unui asemenea mesaj este de 8 lei, inclusiv TVA”, a menţionat Ludmila Climoc.
Procesul de colectare a fondurilor va fi transparent „Și pentru că ne dorim ca acest proces să fie cât se poate de transparent, după ce va trimite mesajul, clientul nostru va primi imediat un alt mesaj cu informaţia despre fondurile colectate până în momentul respectiv”, susţine directorul general Orange Moldova. În același timp, reprezentantul adjunct al UNFPA, Boris Gâlcă, a menţionat că este sigur că „Parteneriat pentru tineri” va avea succes și va ajuta mulţi copii. „Într-un alt proiect, dedicat persoanelor infectate cu HIV-
SIDA, doar timp de o săptămână, prin intermediul mesajelor scurte, clienţii Orange au contribuit cu peste 140 de mii de lei. Acești bani au fost folosiţi la dotarea dispensarului dermato-venerologic din Chișinău cu mobilier nou. Având în vedere că această campanie va dura o lună de zile, sperăm că vor fi adunaţi mai mulţi bani”, a menţionat Boris Gâlcă. Directorul general Orange a făcut un apel la alte companii, să se alăture și să susţină financiar această iniţiativă. „Ideea acestui proiect este de a face ceva împreună, pentru binele copiilor noștri. Nicio iniţiativă nu se poate dezvolta fără suportul organelor locale, sponsorilor, companiilor care vor contribui la informarea populaţiei vizavi de acest proiect. Dacă ne vom uni eforturile, împreună vom face mai mult”, a menţionat Ludmila Climoc. Un apel la unitate a lansat și Liliana Palihovici, președinta Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate și familie. „Prin această acţiune încercăm să încurajăm autorităţile publice locale să lanseze iniţiative pentru copii, iar sectorul privat – să le susţină, așa cum o face compania Orange Moldova”, a menţionat Palihovici. Perioada de depunere a propunerilor de proiecte este 1 iunie – 1 iulie, iar în acest timp va fi creat un consiliu care le va evalua. Consiliul va fi format din membrii „Parteneriatului pentru copii”. În perioada 1 – 15 iulie, vor fi analizate și evaluate toate proiectele și vor fi alese cele care vor primi finanţare. Propunerile de proiect pot fi depuse până la data de 1 iulie pe adresa Fundaţiei Est-Europene, Chișinău, strada 31 August 1989, nr, 98, etajul 3. Telefon de contact: (+ 373 22) 235-343, 548-102. Cristina BACIU
8 | La marginea Europei
www.jurnal.md
VINERI, 4 IUNIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Gândirea proletară a unui editor „aristocrat” SCANDAL // Nici în acest an, deşi comuniştii nu mai sunt la putere, şcolile nu vor avea manuale şcolare noi rat, sugerează autorul, deoarece, recunoaște el, „preţul nostru este mai mare”. Și dacă preţul este mai mare, iar calitatea este și ea în favoarea altui manual, care ar mai fi argumentul? El se află, ca și cum, ascuns în „scrisoarea autorilor”. Adică: manualul este în școală de opt ani, autorii sunt (bineînţeles) cei mai buni etc. Adevărat, în cazul altor manuale (d.e., cel de L.rom. cl. 9), argumentul că el este în școală de multă vreme și este bine apreciat... nu mai este valabil pentru A.V. Și toţi ceilalţi autori sunt, bineînţeles, niște impostori pe piaţa de manuale. Fizica (cl. a 9-a) nu are argumente (cel puţin nu se expune niciunul), dar trebuie și el contestat, probabil, pentru întregirea casetei ori... poate pică de undeva... nu?
Toate semnele care ne vin acum dinspre și din jurul Ministerului Educaţiei și Comisiei pentru Achiziţii de Stat ne sugerează trista concluzie că nici în acest an (deși comuniștii nu mai sunt la putere și nici Stepaniuc nu mai dirijează sistemul educaţional) școlile nu vor avea manuale școlare noi. Asta, în pofida faptului că a fost organizat (într-un termen-record) concursul-licitaţie și că autorii, împreună cu editorii, au făcut imposibilul. Cauza? Un moft personal și... criminal, în esenţă. Un blog particular (nu merită să-i facem publicitate) ne pune la dispoziţie niște scrisori ale unor autori și ale unui editor, adresate Ministerului Educaţiei, care autori (bănuim noi) nu s-au gândit că cineva le va da publicităţii. Anticipând, vom spune că editorul respectiv și autorii respectivi s-au descalificat moral în faţa (tuturor!) colegilor, pe care îi tratează cu dispreţ și aroganţă, contestându-le tuturor profesionalismul și etalându-și-l pe al lor. Nu e chiar o noutate absolută, dacă ne referim la editorul cu pricina... Intermitent (când îi vine și, mai ales, când nu-i convine ceva), Anatol Vidrașcu, cel care se (auto)consideră cel mai important editor basarabean și... „printre primii trei în România” (Polirom, Humanitas, RAO, Paralela 45, Curtea Veche, All, Art, Adevărul etc... pe unde o fi rămas?), vine să bulverseze/ să răscolească mediul/ domeniul în care activează. „Să facă poreadkă”, cum s-ar zice. Fără drept de apel, pronunţă verdicte, născute din varii frustrări personale, ridicate la gradul paroxistic de revoltă absolută, proletară. Incapabil să accepte orice formă de concurenţă, atunci când nu este declarat învingător întrun concurs oarecare, el face răscoală. El, care, ca argument al propriei infailibilităţi, afirmă că vinde lunar cărţi de un milion (de lei? exemplare de carte?), se bate ca la ușa cortului pentru niște proiecte insignifiante, în raport cu potenţialul „imperiului” său editorial (dacă e să deducem din imaginea pe care și-o afișează).
Obişnuit să câştige exact atât cât a ofertat În pornirile sale vindicative (aici chiar fierbe în el mânia unui gangster), el nu se mai gândește la consecinţele dezastruoase pentru întreaga societate (despre colegi – editori și autori de cărţi – nu mai vorbim: această categorie nu mai contează pentru el). Singura „calitate” care-i poate fi definită ca „aristocratică” este gândirea în cheia suveranului egoist: „După mine – fie (măcar) și potopul!”. Este uimitoare capacitatea acestui individ de a înșela toată lumea: colaboratori, autori și alţi angajaţi neremuneraţi de el ani de zile, editori ofensaţi și dispreţuiţi, parteneri înșelaţi... Lumea „de pe ambele maluri ale Prutului” fuge ca necuratul de tămâie la auzul numelui acestuia! E uimitor că își mai găsește adepţi (de moment, pentru că – fiţi siguri – nu va trece mult timp și își va șterge picioarele și de aceștia!). Anatol Vidrașcu, obișnuit să câștige la concursul-licitaţie de manuale școlare exact atâtea titluri câte a ofertat (cei care participă știu – cam jumătate din oferte se pierd... altfel, despre ce concurs poate fi vorba?), s-a declanșat cu toată furia, aflând că a câștigat mai puţine titluri decât alţii. Nu se poate! Unul din argumentele revoltei (expusă și în scrisorile-adresările către minister și/sau plasate pe bloguri) este că așa ceva nu se poate întâmpla cu „cea mai importantă editură” din RM. Răspunsul nostru (cuminte!) e că... se poate. Edituri importante ca RAO sau Polirom nici nu participă la concursurile de manuale. Humanitas și All nu au câștigat nici pe departe toate concursurile la care au participat și azi, practic, au abandonat această activitate. Performanţele cantitative ale editurii încă nu-s un argument. Și fiind-
De unde erau autorii manualului de artă plastică pentru clasele 5-6? Foto: Elena GROZAVU // Jurnal de Chișinău
că veni vorba, presa de specialitate din România (revistele literare și de cultură) iau cel mai adesea în vizor calitatea deosebită a altor cărţi/ edituri de la noi: Cartier, Arc ș.a.
Toţi editorii să conteste toate rezultatele la titlurile pierdute?! În toată campania organizată împotriva concursului de manuale, A.V. contestă (de-a valma!) rezultatele la toate titlurile pe care le-a pierdut la concursul-licitaţie! Repetăm: TOATE! Niciun cuvânt, de altfel, despre cele câștigate. Acolo-i O.K. Bine, o logică „școlărească” i-ar îndemna pe toţi editorii să conteste toate rezultatele la titlurile pierdute! Pentru că nici un editor nu se apucă să elaboreze un manual și să-l prezinte la concurs dacă nu e bun manuscrisul, dacă nu s-a reușit în timp, dacă nu ai echipa potrivită. În această logică, TOATE MANUSCRISELE RESPINSE SUNT BUNE! În consecinţă, trebuie contestate la nesfârșit rezultatele tuturor concursurilor! Pentru că, trebuie să adăugăm, Ministerul Educaţiei, făcând într-un fel jocul lui A.V. (caz fără precedent!), a reevaluat câteva titluri. Normal, autorul contestaţiei trebuia să se resemneze! Dar de unde? Doar alte comisii, reexaminând probele prezentate, au ajuns la aceeași concluzie ca și primele. Indirect spus, au confirmat rezultatele iniţiale. Ei nu, așa nu merge. A contesta și a reexamina, în opinia lui A.V., înseamnă A DESEMNA (numaidecât!) ALŢI ÎNVINGĂTORI! Și acum, lupta proletară continuă! Faptul că nici în acest an nu vom avea manuale noi în școli nu-l interesează deloc pe A.V. Vom re-re-contesta PÂNĂ NU VA ÎNVINGE CEL CARE TREBUIE! Asta-i lozinca zilei. Apropo, am trăit recent o experienţă dezastruoasă pentru sistemul nostru educaţional. Profitând de câteva plângeri (toţi autorii care pierd pentru prima dată, de regulă, se plâng), dar și de câteva aranjamente din umbră cu editurile obediente, fostul viceprim-ministru Victor Stepaniuc a anulat rezultatele unor concursuri, a organizat altele după bunul său plac. Aceste concursuri IMPOSIBIL DE REALIZAT s-au prăbușit cu succes (după cum era de așteptat) și școlile au rămas deja de doi ani fără manuale.
Ori îi sperie pe toţi şi câştigă ceva, ori altă dată i se va da mai mult „Revoluţia”, la fel de „proletară”, în esenţă, a „aristocratului” Vidrașcu deja pune în pericol tipărirea manualelor în acest an. Credeţi că-i pasă? Deloc. Pentru că-i o miză cu succesul asigurat: ori îi sperie pe toţi și câștigă ceva, ori altă dată i se va da mai mult „să nu (se) plângă”, sau... de ce i-ar păsa de blocarea sistemului? Un sabotor chiar asta
își propune! După mine... vorba lui madame Pompadour. Și acum, închipuiţi-vă că cineva, declarat învingător, va afla că reevaluarea (a nu știu câta!) l-a declarat învingător pe cel de la „Litera!” Cine îl va lipsi de dreptul (la rându-i) la contestare? Și așa, un ping-pong la nesfârșit. Pentru că orice apreciere are doza ei de subiectivism, dar asta nu înseamnă renunţarea la ceea ce se cheamă evaluare!
Ministerul trebuie „dezarmat” Enumerând lista de manuscrise „pierdute” (adică, tot atâtea contestări), A.V. uită uneori de la mână până la gură. În primul rând, nu se poate înţelege din text cui îi este adresată scrisoarea (deși e scris clar: Min. Educaţiei), odată ce (zice el) „cei care organizează licitaţia” (adică, ME, nu?) „dispun de o armă și mai teribilă – Comisia Naţională de Evaluare” (sic!). În logica lui Vidrașcu, ministerul trebuie „dezarmat”, astfel încât, în luarea deciziei, să nu mai fie implicată o nu știu care... Comisie Naţională de Evaluare. (Din experienţa anterioară, deducem din corespondenţa de pe blogul respectiv – dacă ar fi știut A.V. ce deserviciu i-a făcut bloggerul... lasându-l pe editor la cheremul marelui public mic al bloggeriștilor – editorul de la Litera ar fi preferat să negocieze direct cu miniștrii... fără amestecul nu știu căror comisii de evaluare! Argumentul privind matematica se ţine exclusiv pe enumerarea calităţilor profesorului Victor Raischi. Tot respectul, dar... De unde știe A.V. ce este în CELĂLALT manual? Și dacă respectabilul profesor Raischi e unic, de ce ministerul se mai cheltuie anunţând concurs la proba respectivă? „Argumentul” cu manualul de geografie... pur și simplu nu există! O poveste despre colective adunate și destrămate (în tradiţia editurii, probabil), o deducţie-nedumerire: într-adevăr, „cu ce ar putea fi un autor superior celuilalt”?... Și o deducţie care dă de înţeles că – în acest caz! – ar fi trebuit să conteze doar preţul. Plângând de mila părinţilor care vor achita „diferenţa de preţ de 117760 lei”, A.V. „uită” cu cât a prejudiciat EL bugetul contribuabililor, câștigând adesea (foarte... adesea!) cu diferenţe (mai mari!) de sute de mii de lei!
Autorii celorlalte oferte sunt nişte diletanţi şi neisprăviţi? Limba română clasa a noua reia „argumentul” profesionalismului și experienţei autorilor... sugerând că autorii celorlalte două oferte sunt, probabil, niște diletanţi și neisprăviţi, nu? Există și aici „argumentul preţului” (ca și cum), dar mai ales revolta pe comisie: chiar nu puteau ei să pună același (sic!) coeficient de calitate (în acest caz!) tuturor manualelor? În cazul manualului de Limba și literatura română, cl. a XII-a, argumentul „preţ” trebuie igno-
În cazul descrierii (pe larg) a manualului de Educaţia plastică, argumentul preţului (favorabil părinţilor) este total ignorat, pentru că, în acest caz, TREBUIE să conteze (pentru Vidrașcu) doar argumentul formatul cărţii. În realitate, lucrurile sunt mai simple. Făcând un manual de format mic (mai ieftin, în consecinţă, tolerând bugetul părinţilor, dle V.!) riști să pierzi la punctajul calităţii. Deși, dacă știi să faci o machetă funcţională, ai putea să impresionezi comisia prin calitatea didactic-funcţională. Iar argumentul cu cea mai bună echipă din România (la arta plastică!) chiar nu ţine. „Constatarea” că „Republica Moldova nu are deloc (sic!) specialiști la această disciplină” ofensează o breaslă întreagă și provoacă multe nedumeriri, de exemplu: de unde erau autorii cu care Vidrașcu a câștigat manualul de artă plastică pentru clasele 5-6? Și încă, fie vorba între noi, CU UN PREŢ... CU VREO 700 000 LEI MAI MULT DECÂT CONCURENTUL SĂU! Dl Vidrașcu se face a uita cum cea mai bună echipă de autori de limba română (!) din România a pierdut (de două ori!) în faţa unui manual de limba română, scris de autori „autohtoni” (împreună cu editura LITERA). Nu știu de ce atunci nici editorul Vidrașcu, nici apărătorii săi nu s-au gândit la integrare și la ideea de românism. Iar acum putem paria că, în scurt timp, acest manual se va reedita... pentru că Vidrașcu va veni cu argumentul y sau z (uitând sau ignorând „argumentul x”).
Războiul va continua la nesfârşit Având în vedere faptul (demonstrat deja) că A.V. nu se va opri până când „evaluarea” nu va fi favorabilă lui, iar autorii și editurile care vor fi respinse (după ce au fost declarate învingătoare) NU SE VOR PUTEA ÎMPĂCA ȘI VOR RECONTESTA DECIZIILE PROBABILE, războiul va continua la nesfârșit. Apropo, dacă la această fază concursul se mai află ca și cum pe rol, manualele prezentate de Editura Litera trebuie eliminate din concurs pentru că editorul a divulgat (în public!) numele autorilor. Înţelegeţi că orice reexaminare a manuscriselor nu mai poate fi făcută obiectiv, odată ce toată lumea știe cine sunt autorii unei oferte (ceilalţi păstrându-și, conform regulilor de joc, anonimatul). Iar în toamnă, aproape cu siguranţă, școlile vor rămâne pentru încă un an fără manuale. Chiar dacă sistemul nu mai este condus de comuniști și Stepaniuc. Poate doar, din umbră, de un alt avatar al lor, proletar „de lux”. Mircea V. CIOBANU NOTA REDACŢIEI. Am publicat opinia editorului și scriitorului Mircea V. Ciobanu în ideea de a porni o discuţie pe marginea acestui subiect controversat – editarea manualelor școlare. Îl invităm la discuţie pe Anatol Vidrașcu, pe alţi editori, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, într-un cuvânt, ar fi corect să se pronunţe toate părţile interesate.
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 4 IUNIE 2010
www.jurnal.md
Observator | 9
Un fost legislator, trimis să prăşească la vie FLAGRANT // Sfidând prevederile legale, fosta deputată Valentina Cuşnir, astăzi şomeră, refuză să părăsească apartamentul de serviciu din Chişinău Nu doreşte să elibereze apartamentul
Fosta deputată Valentina Cușnir (foto) s-ar părea că și-a făcut un plan de acţiuni pentru a sparge toate tiparele și ideile preconcepute despre cât de bine o duce un fost deputat, despre onorariile substanţiale și locuinţele ultramoderne ale acestora. Fosta deputată s-a adresat la scurt timp după expirarea mandatului la Oficiul forţei de muncă din Călărași. Azi este șomer cu acte în regulă. Face naveta de trei ori pe lună la Călărași, la același oficiu, pentru a confirma că încă nu și-a găsit un loc de muncă și a prezenta dovada de la unii patroni că e în căutarea acestuia. A patra oară merge la Călărași pentru a-și ridica indemnizaţia lunară de șomaj – 1.250 de lei, de care va beneficia pe parcursul unui an.
Căutări disperate După expirarea mandatului de deputat, Valentina Cușnir s-a adresat la Președinţie în speranţa că i se va găsi un loc de muncă în Aparatul instituţiei. I s-a răspuns că dacă în statele de personal se vor găsi locuri vacante, va fi anunţat concurs și ea va putea să-și înainteze CV-ul. Valentina Cușnir a mai trimis o scrisoare pe adresa președintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu, căruia îi aduce la cunoștinţă pe o notă aproape confidenţială: “Dle Ghimpu, sunt șomeră. Din cauza subnutriţiei, soţul s-a îmbolnăvit și mai am de achitat și un credit lunar în valoare de 2000 de lei”, ţinând neapărat să-i amintească acestuia că, în baza art. 28 din Legea despre statutul deputatului, statul trebuie să le asigure
foștilor deputaţi un loc de muncă după expirarea mandatului. După această scrisoare, responsabilii din Aparatul Președinţiei au sesizat Fabrica de vinuri și coniac din Călărași, la care a lucrat Cușnir mai bine de 30 de ani, ca s-o restabilească în funcţie. La scurt timp, Valentina Cușnir a primit răspuns de la conducerea fabricii. Pe o notă gravă fostei deputate i se aduce la cunoștinţă că funcţia pe care o deţinea anterior a fost redusă odată cu privatizarea întreprinderii. La finalul scrisorii i se propune să ocupe o altă funcţie, cea de “viticultor la sat”. Încerc să aflu cu ce s-ar ocupa în această funcţie. “Mi-au propus să prășesc la vie”, afirmă consternată și cu o voce aproape că redusă la șoaptă femeia.
Dorea să scrie o carte Pe lângă faptul că nu are un loc de muncă, Valentinei Cușnir i se cere să părăsească și apartamentul din casa-hotel destinată aleșilor poporului pe perioada în care aceștia își exercită mandatul. Fosta deputată se opune din răsputeri. La început i s-a solicitat acest lucru pe o notă oficială, când deputata abia ieșise din spital, în urma bătăii la care a fost supusă în perioa-
da protestelor din aprilie 2009, apoi a fost avertizată că va fi evacuată, iar la 23 aprilie curent a fost acţionată în instanţa de judecată. Toate cererile de a părăsi apartamentul sunt semnate de Gheorghe Brăgoi, șeful Direcţiei pentru deservirea clădirilor Parlamentului. Potrivit Valentinei Cușnir, Brăgoi este cel care a fost responsabil de cheile de la birourile Parlamentului în perioada protestelor. În repetate rânduri i-a solicitat să-i restituie obiectele personale luate din biroul său, despre care știe că au fost încărcate într-un camion și transportate într-o direcţie necunoscută. Brăgoi nu i-a dat niciun răspuns. “Aveam documente, proiecte de legi la care am lucrat, doream să scriu o carte, dar până în prezent nu mi-au fost restituite lucrurile personale”, mai spune ea.
Valentina Cușnir se mai întreabă de ce s-au luat anume de ea, din moment ce în casa-hotel din str. Corobceanu, mai sunt familii care locuiesc cu încălcarea statutului privind acordarea acestor locuinţe. „Aici locuiește o familie, tatăl căreia, fiind deputat în 1999, s-a înecat, și de atunci familia s-a stabilit în casa-hotel. Aici continuă să locuiască fostul deputat Alexandru Lipcan și familia sa”, afirmă ea. Întrebată cum va proceda în cazul în care instanţa va decide să elibereze apartamentul, Valentina Cușnir se revoltă: „Este exclus să fiu evacuată! Voi acţiona în judecată Parlamentul pentru că nu mă ajută să găsesc un loc de muncă. Este ceva ieșit din comun ca un fost deputat care a avut de suferit în perioada exercitării mandatului să fie supus unui asemenea tratament”. Solicitat de JURNAL, Gheorghe Brăgoi confirmă că în apartamentele destinate aleșilor locali locuiește o familie, unul din membrii căreia a fost deputat în 1999 și a decedat. Este un apartament care îi revine acestei familii prin decizia Biroului Parlamentului. Totodată fostul deputat Alexandru Lipcan continuă să locuiască cu familia sa aici, deoarece soţia acestuia lucrează în Aparatul Parlamentului. Brăgoi ne mai spune că cele trei apartamente care au fost locuite de angajaţi ai diverselor ministere, care nu aveau nimic în comun cu Parlamentul, în unul dintre acestea locuia Andrei Neguţă, ambasa-
dorul R.Moldova în Federaţia Rusă, au fost eliberate și că pe moment mai sunt apartamente care n-au fost ocupate de nimeni, dezminţind astfel cele spuse de șeful Aparatului Parlamentului, Adrian Fetescu, care declarase anterior că, din cauza faptului că Valentina Cușnir ocupă ilegal spaţiul de locuit, actualii deputaţi nu au unde locui.
A votat împotriva alegerii lui Voronin Valentina Cușnir a devenit cunoscută publicului larg, după ce, în 2005, a fost singura persoană din Parlamentul R.Moldova care a votat împotriva alegerii lui Vladimir Voronin ca președinte al R.Moldova, în timp ce formaţiunea pe care o reprezenta, PPCD, a votat in corpore această candidatură, asigurând astfel menţinerea la putere a liderului comunist până în aprilie 2009. Valentina Cușnir a fost maltratată de poliţiști în noaptea de 7 aprilie 2009, fiind internată în spital cu diverse traume. Mai este cunoscută datorită faptului că a fost unica persoană deputat care doi ani la rând și-a petrecut vacanţele muncind în Italia, recunoscând că era nevoită să meargă la muncă peste hotare pentru a-și întreţine familia și nu vede nimic ilegal în aceasta. Astăzi, Valentina Cușnir declară că nu va merge în Italia, deși cunoaște bine limba și are mulţi prieteni acolo, și că va demonstra că poate fi utilă și necesară aici, acasă. Svetlana COROBCEANU
Cupa Moldovei ORANGE a fost adusă de la 3000 metri altitudine (FMF), zece parașutiști au făcut salturi de la 3000 de metri altitudine și pe rând au adus drapelul de stat al Republicii Moldova, al FMF și ale celor două cluburi. Onoarea de a aduce pe pământ Cupa Moldovei Orange i-a revenit campionului naţional Igor Zabrian, care are în palmares peste 1.000 de salturi cu parașuta.
Multipla campioană a Republicii Moldova, FC Sheriff, a câștigat, duminică, în faţa a 5.000 de spectatori, Cupa Moldovei Orange la fotbal. Supranumiţi viespile, cei de la FC Sheriff au trecut în finală, cu 2-0, de „lupii” de la FC Dacia. Graţie celor două goluri marcate de brazilianul Jymmy Franca, căpitanul tiraspolenilor, Vaja Tarhnișvili, a ridicat pentru a șaptea oară deasupra capului Cupa Moldovei Orange. FC Sheriff a câștigat tot ce se putea pe arena internă în 2010. După ce a câștigat titlul de campioană, tiraspolenii au luat și Cupa Moldovei Orange. În prima repriză a meciului, FC Dacia și-a creat câteva ocazii prin Eugen Gorceac și Ghenadie Orbu, însă „sheriffii” lui Andrei Sosniţki au replicat imediat prin brazilianul Jimmy Franca, cel care a deschis scorul. Partea a doua a meciului a aparţinut în totalitate campioanei. Alexandru Erohin l-a încercat cu un șut de la distanţă pe Eugen Matiughin. Apoi, Franca și-a trecut în cont dubla. Foarte modest, brazilianul Franca a declarat că este mulţumit că a marcat două goluri, dar că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu era ajutat de colegii săi. La rândul său, capitanul Tarhnișvili a menţionat că în 2010 echipa a muncit foarte mult și a meritat să
Orange şi fotbalul – un parteneriat de succes
câștige campionatul și Cupa Moldovei Orange.
Focuri de artificii pe arena „Zimbru” Președintele Federaţiei Moldovenești de Fotbal, Pavel Ciobanu, a menţionat că cei de la FC Sheriff au meritat să câștige trofeul. „Băieţii de la FC Dacia nu au putut să facă nimic după ce au primit primul gol. S-a văzut că, moral, dar și fizic, au căzut după marcarea primului gol și în atare condiţii nu mai poţi să întorci rezultatul”, a spus președintele FMF. Momentul culminant al finalei s-a produs la sfârșitul meciului, atunci când organizatorii au înmânat căpitanului echipei, Vaja
Tarhnișvili, Cupa Moldovei Orange, un trofeu lucrat la comandă și personalizat cu numele sponsorului competiţiei Orange. După ce și-au luat medaliile și cupa, jucătorii au făcut turul de onoare al stadionului și s-au fotografiat cu Cupa Moldovei Orange. Au urmat focurile de artificii, lucru care i-a încântat pe spectatorii prezenţi în tribunele arenei.
Cupa Moldovei Orange a fost adusă de paraşutişti Trofeul care cântărește câteva kilograme a fost adus de un parașutist. Conform tradiţiei instituite de Federaţia Moldovenească de Fotbal
Implicarea campaniei Orange în activităţii fotbalistice constituie o cooperare de succes, bazată pe astfel de valori ca spirit de echipă, convivialitate și dinamism. Potrivit reprezentanţilor Orange, în diverse colţuri ale lumii compania participă activ la dezvoltarea fotbalului, inclusiv în Republica Moldova. Compania sponsorizează
echipele naţionale ale diferitor ţări, campionate sau chiar jucători ca Zinedine Zidane, Didier Drogba. Acum, de acest suport va beneficia și fotbalul din Republica Moldova, spun reprezentanţii Orange Moldova. Pană în prezent, compania Orange Moldova a animat și alte evenimente din domeniul fotbalului, cum ar fi EURO 2004 și Campionatul Mondial din 2006. Totodată, compania Orange nu uită de formarea și susţinerea tinerelor talente. Astfel, Orange a oferit suport în desfășurarea Cupei Liceelor la Fotbal „Gura Cainarului”, competiţie organizată de publicaţia JURNAL de Chișinău. Orange Moldova nu se va rezuma doar la organizarea Cupei Moldovei la fotbal în 2010. În vara acestui an, Orange va organiza diferite acţiuni cu prilejul desfășurării Campionatului Mondial din Africa de Sud.
10 | Focus
www.jurnal.md
VINERI, 4 IUNIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
„Iară cărţi?!” REPORTAJ // De Ziua copilului, la Penitenciarul nr. 2 din Lipcani, 49 de deţinuţi minori au recitat poezii şi au jucat fotbal gratii ajung doar cei mai răi. „Ei la prima vedere arată a fi îngerași, însă realitatea e mult mai dură. Aici sunt condamnaţi pentru omor, viol și multe alte grozăvii”, ne-a spus directorul penitenciarului. Printre lucrurile aduse de mama Maria, fiului i-a trezit un interes sporit marca ţigărilor aduse și ce mai face tata. „Să-i spui să se apuce de lucru, să se ducă cu ziua la prășit! Că dacă vin eu acasă...”, nu și-a terminat vorba băiatul condamnat pentru omor.
„Alinierea, drepţi!” – supravegheaţi de colaboratorii penitenciarului din toate părţile, condamnaţii minori care își ispășesc pedeapsa după gratiile Penitenciarului nr. 2 din Lipcani, r. Briceni, abia așteptau ca în sfârșit să răsune acel ultim sunet și să-și poată îmbrăţișa părinţii care au venit să-i felicite cu ocazia sărbătorii copilului. Era 1 iunie, ziua care pentru deţinuţii minori aliniaţi în patru rânduri nu era altceva decât unul din puţinele prilejuri de a-și vedea persoanele dragi. Însă până atunci, toţi „micuţii” trebuia să vină la microfon și să spună câte o poezie despre copilărie, școală, părinţi, profesorii iubiţi etc. Îmbrăcaţi la patru ace, pieptănaţi fir cu fir – așa ar arăta copiii de la un careu școlar obișnuit. Aici, în detenţie, băieţii aveau pe ei tricouri, pantaloni sport, erau încălţaţi în șlapi din care se vedeau ciorapii de culoare gri, doar vreo câţiva erau în pantofi lustruiţi aproape ideal sau în ghete curate, dar scâlciate, și unul ca unul aveau aceeași coafură – tunși zero. De Ziua copiilor la ei în vizită a venit însuși ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, care le-a vorbit condamnaţilor despre drepturile omului, i-a compătimit că sunt lipsiţi de dreptul fundamental la libertate și le-a adus în dar... „Și? Iară cărţi?”, s-a auzit o voce dezamăgită din rândurile condamnaţilor.
Veniţi, copii, acasă! Și, ca de obicei, după ce a luat cuvânt directorul instituţiei și oaspeţii de onoare, după ce au fost înmânate diplome pentru reușite la învățătură, doar trei la număr, au urmat poeziile învățate cu chiu, cu vai împreună cu profesorii din penitenciar. „Veniţi, copii, acasă... ăăăăă... veniţi, copii, acasă”, rușinat
că s-a bâlbâit și a uitat cuvintele, adolescentul s-a întors la colegii lui, ascunzându-și cu mâna plină de tatuaje ochii înlăcrimați. Aceeași experienţă neplăcută au avut-o aproape toţi cei care au ieșit în faţa microfonului să recite cu o intonaţie plină de indiferenţă versuri despre cât e de frumoasă viaţa în libertate. După vreo douăzeci de minute de „frecare” a creierului, cum au numit-o băieții, a sunat clopoţelul și toţi s-au împrăștiat pe teritoriul imens al penitenciarului. Pe timpuri aici erau închiși sute de condamnaţi minori din republicile fostei Uniuni Sovietice, astăzi între pereţii Penitenciarului nr. 2 din Lipcani se găsesc doar 49 de deţinuţi minori și, mai nou, aici își ispășesc pedeapsa și foștii angajaţi MAI condamnați la ani grei de pușcărie.
Dacă vin acasă... În timp ce toţi „oaspeţii” erau preocupaţi de excursia pe teritoriul penitenciarului, privindu-i pe condamnaţi ca pe niște exponate dintr-un muzeu și uimindu-se în ce condiţii bune sunt întreținuți – „Este ca o tabără pentru tineri, con-
„Do pobacenia, mamo!”
„DE CE AI SLĂBIT AŞA DE TARE? Ce, te-ai apucat de fumat, da? Chiar acum mă întorc şi mă duc acasă!”, îi spune mama enervată care a venit de 1 iunie la Penitenciarul pentru minori din Lipcani ca să-şi felicite cu ocazia Zilei copiilor fiul condamnat. Băiatul a roşit şi, fără să scoată un cuvânt, a plecat cu ochii în pământ (foto: Svetlana Panţa) diţiile din unităţile militare sunt mult mai rele”, a menţionat Tănase – deţinuţii, în sfârșit, au avut posibilitatea să schimbe câteva vorbe cu părinţii, fraţii și surorile care au venit să-i viziteze.
Elena Bocan locuia împreună cu părinţii și cu copilul ei la Strășeni. „Părinţii au divorţat, dar locuiau în aceeași casă”, a declarat pentru JURNAL Ecaterina, o angajată în cadrul Primăriei Strășeni. „Maică-sa Olguţa este o femeie cumsecade, cu studii superioare, a lucrat în cadrul primăriei în calitate de contabil-șef, până când a fost pensionată pe caz de boală”, susţine Ecaterina. „Olguţa a mai avut o fiică, care a decedat, la 23 de ani, de cancer”, comunică femeia. În ce-l privește pe Petru, soţul Olguţăi, acesta era o persoană violentă și dură. „Mi-a spus că în ziua cu pricina cei doi s-au certat, tatăl a încercat să ridice mâna la fiică și aceasta l-a atacat cu cuţitul”, povestește angajata. „Dar nu am auzit să fie scandaluri la ei, deși nu mai erau de mult o familie”, conchide Ecaterina.
Pe de altă parte, Tudor Prida, șeful serviciului de presă din cadrul Sectorului de poliţie Strășeni, crede că acest incident nu a fost primul care s-a înregistrat în familia Bocan. „Audiată de oamenii legii, soţia a mărturisit că s-a săturat de scandalurile care se iscau între tată și fiică, dar vecinii nu au anunţat poliţia niciodată”, a declarat pentru JURNAL Prida.
A vrut să se sinucidă, dar a înfipt cuţitul în tatăl său Potrivit poliţistului, cei doi se certau și părintele a lovit-o pe fată cu palma și cu un făraș de metal. Mama a reușit să-i despartă și fata a ieșit afară din casă. „Tatăl a urmat-o, în acel moment, fiica i-a aplicat două lovituri cu cuţitul
Svetlana PANŢA
Poetul şi legile bunului-simţ
O tânără de 23 de ani şi-a înjunghiat tatăl O tânără de 23 de ani din Strășeni este învinuită că și-ar fi omorât tatăl de 55 de ani. Fata s-a certat cu tatăl și, într-un acces de furie, a sărit la el cu cuţitul. Potrivit poliţiștilor, tânăra i-a aplicat părintelui o lovitură în partea stângă a toracelui, cuţitul a străpuns corpul și a ieșit pe partea cealaltă. Oamenii legii au menţionat că atât tatăl, cât și fiica erau sub influenţa alcoolului. Tânăra și-a recunoscut fapta.
„I-am adus fiului de toate celea”, mi-a spus Maria, mama unui deţinut. Femeia nu a vrut să-mi spună pentru ce stă închis copilul ei, însă directorul penitenciarului, Iurie Furmuzachi, a menţionat că după
Condamnaţii ai căror părinţi și rude nu au venit să-i felicite cu ocazia Zilei copiilor și terminarea anului școlar s-au antrenat în diverse competiţii sportive. De 1 iunie colaboratorii Penitenciarului nr. 2 au organizat pentru băieţi o spartachiadă. Deţinuţii și-au încercat puterile la atletism, bara fixă, tragerea otgonului și fotbal. Toţi cei prezenţi au constatat că la sport minorii condamnaţi sunt mult mai buni decât la recitarea poeziilor despre copilărie. Ziua a trecut foarte repede și a venit momentul când deţinuţii trebuiau să-și ia rămas bun de la apropiaţi. „Mamo, rodne scajim șo ia bul v Moskvi”, a spus în ucraineană un condamnat, la despărţirea de părinţi (în traducere: „Mamă, să le spunem rudelor că am fost la Moscova”). A sărutat-o pe mama, l-a îmbrăţișat pe tata și le-a spus la revedere părinţilor: „Do pobacenia!”
în partea stângă a cutiei toracice. Când a ieșit afară, fosta soţie l-a găsit pe el zăcând la pământ, a chemat salvarea, dar bărbatul a decedat până ca mașina să ajungă”, relatează șeful servicului de presă. „Mama fetei a povestit oamenilor legii că fiica ei a încercat să se sinucidă de două ori, iar din mărturiile fetei rezultă ca a ieșit afară cu cuţitul ca să-și pună capăt zilelor”, comunică Prida. Procurorul care investighează cazul relatează că urmărirea penală este abia la etapa iniţială. „Nu pot să spun multe, așteptăm să vedem rezultatele expertizei medico-legale, analiza psihiatrică, să vedem dacă fata era lucidă în acel moment”, a declarat, pentru JURNAL, Efimia Toderenco, procuror. Imediat după ce s-a consumat incidentul, tânăra de 23 de ani a fost reţinută. Pe numele ei a fost emis un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. Poliţiștii spun că tânăra și-a recunoscut vina. Dacă va fi găsită vinovată, riscă să stea după gratii între 12 și 20 de ani. Marina LIŢA
După ce a convocat în taină zeii singurătăţii la actul genezei și zămislirii Poeziei, după ce, în chiar această stranie îngemănare cu el însuși, regăsindu-se într-o Lume a volumelor sale cu fiecare din cititorii săi, iată-l acum pe scriitorul Anatol Ciocanu în faţa marii întâlniri cu (im)posibilitatea dragostei faţă de... Cronos. Și o spune poetul Timpului Omului că, pentru el, Poezia a fost și rămâne confesiunea intimă faţă de care a făcut păcatul indiscreţiei. Versul rămâne și pentru viitor un dialog cu el însuși, și în măsura în care i-a fost cântată și învăţată pe de rost Poezia, dialogul continuă. Iar dacă cititorul în sinea sa, citindu-i creaţia, îi spune după Bodelaire: „Sărmane poet, semen și frate al meu”, creaţia literară a lui Anatol Ciocanu a devenit un mod de existenţă, adică, în conștiinţa noastră nu a creat în zadar... Pentru domnia sa mai adevărat decât cogito ergo sum este – scriu poezie, deci exist! Vitalie RĂILEANU
Repere Ortodoxe Duminică 6 iunie, ora 14.10, la JURNAL TV Doctorul în teologie Petru Pruteanu şi solistul corului Byzantion, Adrian Sîrbu din Iaşi, îţi spun totul despre muzica ce i-a cucerit pe ruşi aducându-i în albia ortodoxiei.
Ieri, a apărut
tabloidul APROPO.
Întrebaţi în toate chioşcurile!
Programe TV
Săptămâna 7 – 13 iunie 2010
Luni 07.06.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial 11.15 Europa ne priveşte 12.15 Spune-mi ce te doare 12.50 Serial 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios 2 ep 15.00 Teleshopping 15.30 Kronika 16.55 Ştii sport? 17.45 Drumul către Africa de Sud, ep. 15 18.15 Reţetă pentru siluetă 18.50 Serial 20.00 Telejurnal Meteo 20.40 Sport 21.10 Între bine şi rău 22.10 Serial 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Imagine şi sens 01.10 O dată'n viaţă 02.50 Sport la minut 03.00 Telejurnal Meteo 03.35 Serial 05.25 Spectacolul lumii 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial 08.00 ABC... De ce? 09.00 Videoterapia 10.00 Telejurnal 10.15 Imaginea succesului 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Ferma 13.45 Teleshopping 14.30 e Forum 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Descoperă românii 18.25 Drumul către Africa de Sud, ep. 12 19.00 Film 21.00 Arena leilor 22.00 Ora de ştiri 23.10 Replay 00.30 Serial 01.25 Film 03.05 Natură şi aventură 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Frumusete la patrat (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Jurnal pentu copii (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră
23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 9.40 Baştina. Program pentru săteni. 10.45 O carte pentru tine. 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. LUCIE AUBRAC (Franţa). 15.00 Documentar. Alături de urşi. 15.55 Din videoteca TV. Versuri de Galina Furdui. 16.00, 23.10 ŞTIRI. 16.10 Film În desen animat. Academia gladiatorilor. 16.40 Documentar Începutul foamei. 17.35 Din videoteca TV. Program muzical. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.45 Politica În direct. Talk-show. 20.35 Povestea de seară. 21.00 MESAGER. 21.30 MESAGER. Stop-cadru. 21.50 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 22.40 Documentar. Bun venit la Arts 21 23.25 Documentar. Euromaxx.
10.00 "Ice Age. Dawn of the Dinosaurs" (SUA 2009) desene animate. 11.50 Comanda la mine. realityshow 13.00 Observator 14.00 “Salvarea vine din adancuri” (SUA 2005) “Deep Rescue” film artistic. 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 "Пароль «Рыба-меч»" (США, Австралия 2001) "Swordfish" film artistic. 22.00 Singuri cu vedeta. divertisment 23.00 Observator 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 “Misiune in forta” (SUA 2006) “The Hard Corps” film artistic. 2.50 „Miami Vice” (SUA 1984) serial. 3.40 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 România, te iubesc! 11.00 Aş vrea eu 12.00 Serial 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 AutoExpert 14.15 Film 16.00 Serial 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 În Profunzime 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial 00.00 Film 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.30 Ştirile Pro TV 03.00 România, te iubesc! 04.00 Serial 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TNT
TV7-NTV
06.00 Необъяснимо, но факт 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Вечерний стон 11.00 Т/с Счастливы вместе. Матрешки с обложки. 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.40 Comedy Woman 15.40 Х/ф Возвращение мушкетеров, или Сокровища кардинала Мазарини 18.00 Т/с Счастливы вместе. Мисс Сочи каждого хочет. Часть 1 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Толик-трудоголик 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Одноклассницы 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.30 Дом-2. Про любовь 03.20 Х/ф Воронье 05.10 Убойной ночи 05.50 Саша + Маша. Лучшее
04.40 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 07.30 Суд присяжных 08.25 ЧП. Обзор 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Т/с Вернуть на доследование 10.50 Кулинарный поединок 11.50 Телешопинг 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Адвокат 13.25 Т/с Знаки судьбы 14.20 Вокруг света 14.25 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Т/с Улицы разбитых фонарей- 6 17.15 Их нравы 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Дикий 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.30 Честный понедельник 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Час Волкова 00.55 Сotidian (rom) 01.25 Роковой день 01.45 Х/ф Вор есть вор 03.15 Т/с Мертвые до востребования-2 03.55 Т/с Теория большого взрыва
2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment
Acasă 05.30 Serial 06.30 Teleshopping 07.00 Serial 08.00 Teleshopping 08.15 Cristina Show: Cele mai
frumoase 50 de vedete 09.15 Teleshopping 09.45 Serial 10.45 Teleshopping 11.15 Serial 12.15 Teleshopping 12.30 Serial 13.30 Teleshopping 14.00 Serial 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial 16.25 Vremea de Acasă 16.30 Serial 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial
13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Детективное агентство Иван да Марья 21.50 Дежурный по стране 22.50 Вести+ 23.10 Кулагин и партнеры 23.40 Засекреченный герой Советского Союза 00.45 Х/ф Бланш 02.40 Встреча 03.40 Вести. Дежурная
Pervîi canal STS 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Жди меня 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Т/с Московская сага 23.30 Познер 00.30 Новости 00.45 Калифрения. Новый сезон 01.20 Отель Вавилон. Новый сезон 02.20 Х/ф Мистер Джонсон 03.00 Новости 03.05 Х/ф Мистер Джонсон 04.10 Т/с Петля 2
NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.30 Ты не поверишь! 08.15 Женский взгляд 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Кулинарный поединок 10.55 Маски-шоу 11.05 Следствие вели... 12.00 Сегодня 12.40 Программа максимум 13.40 Д/ф Русские сенсации 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.30 ЧП. Обзор за неделю 16.05 Криминальная Россия. Неистовый налетчик 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Поворот-2 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Час суда 20.25 Т/с Хозяйка тайги 22.15 Сегодня 22.40 Т/с Карусель 23.35 Честный понедельник 00.25 Т/с Служба 21, или Мыслить надо позитивно 01.15 Т/с Дети белой богини 02.05 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Встреча 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть
06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Мать и дочь 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша-2 22.00 Х/ф Карта смерти 23.45 Т/с 6 кадров 00.10 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Nit-digest 06.30 Mузыка на канале NIT 07.00 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Т/с Ясновидец 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 Т/с Новый день 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Агентство НЛС-2 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Impact. (rom) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Тайна святого Патрика (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Однажды в Вегасе (rom титры) 23.50 Curier (rom) 00.15 Новости бизнеса (rom) 00.25 Т/с Ясновидец 01.45 Curier (rom) 02.10 Новости бизнеса (rom) 02.15 Т/с Агентство НЛС-2 03.45 Curier (rom) 04.10 Новости бизнеса (rom) 04.15 В поисках приключений 04.55 Т/с Кармелита (rom титры) 05.40 М/ф
Marţi 08.06.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial 11.15 Vedeta familiei 12.15 Cântecul amintirii
12.50 Serial 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios 2 ep 15.00 Teleshopping 15.30 Rom european 16.00 Kronika 16.55 Fotbal Warm-Up Match 18.50 Serial 20.00 Telejurnal Meteo 20.40 Sport 21.10 Telecinemateca Din iad în Texas 22.55 Serial 23.55 Săptămâna Modei Româneşti, Iaşi 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Film 02.00 Drumul către Africa de Sud, ep. 15 02.30 Cântecul amintirii 03.00 Telejurnal Meteo 03.35 Serial 05.25 Spectacolul lumii 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial 07.50 Învingătorii Documentar 08.00 Film 10.00 Telejurnal 10.15 Serial 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Tribuna partidelor parlamentare 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial 18.00 Jurnalul Euronews 18.10 Serial 18.35 Drumul către Africa de Sud, ep. 13 19.15 Film 21.00 D'ale lu' Mitică 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film 01.00 Motomagia 01.35 Replay 02.55 Învingătorii 03.00 Pescar hoinar 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Asfalt de Moldova (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Acces Interzis (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3
03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 9.00 - 17.00 Revizie tehnică. 17.00, 23.10 ŞTIRI. 17.10 Film În desen animat. Academia gladiatorilor. 17.35 Gagauz ogea. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.45 Zona liberă. 20.15 Din videoteca TV. Program muzical. 20.35 Povestea de seară. 21.00 MESAGER. 21.30 MESAGER. Stop-cadru. 21.50 Politica În direct. Ediţie specială. 23.25 Documentar. Drumeţii.
TNT 06.00 Интуиция 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Матрешки с обложки. 11.00 Т/с Счастливы вместе. Мисс Сочи каждого хочет. Часть 2 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.30 Т/с Женская лига 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Одноклассницы 18.00 Т/с Счастливы вместе. Толик-трудоголик 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Обмену и разврату не подлежит 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Свадебный переполох 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.30 Дом-2. Про любовь 03.20 Х/ф Гамильтоны 05.05 Убойной ночи 05.40 Комедианты Шоу
2 Plus 16.40 Жди меня. 18.00 Şi milionarii plâng. divertisment 19.00 Observator 20.00 "Дом летающих кинжалов" (Гонконг, Китай 2004) "Shi mian mai fu" film artistic. 22.20 Te pui cu blondele ? cu Dan Negru. divertisment 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 „Totul despre Adam” (SUA 2000) „About Adam” film artistic. 2.45 „Miami Vice” (SUA 1984) serial. 3.40 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Serial 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 După 20 ani 14.30 Miniserie: Al zecelea regat, partea a II-a 16.00 Serial 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour
12 | Programe TV 19.00 19.50 20.00 20.30 22.20 22.30 23.00 00.00 02.00 02.30 03.00 04.00 05.00 05.30 06.30
Ştirile Pro TV Profit Ştirile Pro TV Film Profit Ştirile Pro TV Serial Film Ştirile Pro TV din Sport Ştirile Pro TV După 20 ani Serial Ştirile Pro TV Happy Hour Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.40 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 06.30 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Чистосердечное признание 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Музыкальные истории 10.05 Т/с Вернуть на доследование 11.00 Квартирный вопрос 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат с. 32 13.40 Т/с Знаки судьбы 14.25 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Телешопинг 15.45 Т/с Улицы разбитых фонарей- 6 17.25 Вокруг света 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Дикий 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Главный герой представляет 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Час Волкова 01.00 Обзор. Чрезвычайное происшествие 01.25 Сotidian (rom) 01.55 Главная дорога 02.25 Т/с Мертвые до востребования-2 03.55 Т/с Теория большого взрыва
Acasă 05.30 06.30 07.00 08.00 08.15 09.15 09.45 10.45 11.15 12.15 12.30 13.30 14.00 15.15 15.30 16.25 16.30 17.30 18.30 22.30 23.30 00.30 02.30 03.15
Serial Teleshopping Serial Teleshopping Serial Teleshopping Serial Teleshopping Serial Teleshopping Serial Teleshopping Serial Reţeta de ACASĂ Serial Vremea de ACASĂ Serial Poveştiri adevărate Serial Poveştiri de noapte Serial Poveştiri adevărate Poveştiri de noapte Serial
Pervî i canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Т/с Московская сага 23.30 Кремль-9. За кулисами визита 00.30 Новости 00.45 Калифрения. Новый сезон 01.20 Отель Вавилон. Новый сезон 02.20 Х/ф Психоз 03.00 Новости 03.05 Х/ф Психоз 04.10 Детективы
NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.35 Едим дома! 08.05 Имена-легенды 08.30 Главная дорога 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Квартирный вопрос 11.00 Т/с Хозяйка тайги 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Хозяйка тайги 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Чистосердечное признание 16.05 Криминальная Россия. Марки из Голландии 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Рукопашная 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Дела семейные 20.25 Т/с Хозяйка тайги 22.15 Сегодня 22.40 Т/с Карусель 23.35 Главный герой представляет 00.20 Т/с Служба 21, или Мыслить надо позитивно 01.10 Т/с Дети белой богини 02.00 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Красота по-советски. Судьба манекенщицы 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Детективное агентство Иван да Марья 21.55 Бермудский треугольник. Логово дьявола 22.50 Вести+ 23.10 Кулагин и партнеры 23.40 Х/ф Луговые собачки 01.45 Честный детектив 02.20 Т/с Девушка - сплетница 03.10 Городок 03.40 Вести. Дежурная часть
STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша-2 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша-2 21.00 Х/ф Кукольник 23.50 Т/с 6 кадров 00.05 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Т/с Ясновидец 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 Т/с Новый день 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Агентство НЛС-2 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Тайна святого Патрика (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Тайна святого Патрика (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Нулевой километр (rom титры)
www.jurnal.md
23.45 Curier (rom) 00.10 Новости бизнеса (rom) 00.20 Т/с Ясновидец 01.40 Curier (rom) 02.05 Новости бизнеса (rom) 02.10 Т/с Агентство НЛС-2 03.40 Curier (rom) 04.05 Новости бизнеса (rom) 04.15 Т/с Кармелита (rom титры) 05.00 М/ф
02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1
Miercuri 09.06.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Fotbal Warm-Up Match 10.50 Serial 11.55 Imagine şi sens 12.50 Serial 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios 2 ep 15.00 Teleshopping 15.30 Oameni ca noi 16.00 Convieţuiri 17.00 Ca la carte 17.45 Drumul către Africa de Sud, ep. 16 18.15 Reţetă pentru siluetă 18.50 Serial 20.00 Telejurnal Meteo 20.40 Sport 21.10 Film 22.55 Serial 23.55 Săptămâna Modei Româneşti, Iaşi 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Film 01.55 Drumul către Africa de Sud, ep. 16 02.25 Spune-mi ce te doare. din 6 iunie 03.00 Telejurnal Meteo 03.35 Serial 05.25 Spectacolul lumii 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial 07.50 Poate nu ştiai 08.10 Film 09.55 Învingătorii Documentar 10.00 Telejurnal 10.15 Serial 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Zon@ IT 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Serial 18.45 Drumul către Africa de Sud, ep. 14 19.20 Film 21.00 Bazar 21.30 Bugetul meu 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film 01.15 Un zâmbet pe: 4 roţi! 01.50 Film 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Printre Oameni (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Code Deco (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare)
6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Zona liberă. 9.20 Politica În direct. Ediţie specială. 10.40 Pelin, pelinaş de vară. Muzică populară. 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. REPERCUSIUNI (Franţa). 14.45 Gagauz ogea. 15.15 Vedete la bis. 16.00, 23.10 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.40 Documentar. Şi copiii au o istorie. 17.00 Cu noi la teatru. 17.35 Russkii mir. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.40 Documentar. Leon. 20.35 Povestea de seară. 21.00 MESAGER. 21.30 MESAGER. Stop-cadru. 21.50 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 22.40 Documentar. Euromaxx. 23.25 Documentar. Global 3000.
TNT 06.00 Интуиция 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Мисс Сочи каждого хочет. Часть 2 11.00 Т/с Счастливы вместе. Купи меня, если сможешь 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.30 Т/с Женская лига 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Свадебный переполох 18.00 Т/с Счастливы вместе. Обмену и разврату не подлежит 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Внеслужебный роман 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Любовный менеджмент 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.30 Дом-2. Про любовь 03.20 Х/ф Конвой под прицелом 05.05 Убойной ночи 05.45 Комедианты Шоу
2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 "Pinocchio" (SUA 1940) desene animate. 12.00 Şi milionarii plâng. divertisment 13.00 Observator 14.00 “Razboinicul Soim” (SUA 1994) “Cheyenne Warrior” film artistic. 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 "Застрял в тебе" (США 2003) "Stuck on You" film artistic. 22.00 Plasa de stele. divertisment 23.00 Observator 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 Poker After Dark. game show 2.00 „La birou” (SUA 2005) serial. 2.30 Te pui cu blondele ? cu Dan Negru. divertisment 3.40 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film 12.00 Serial 13.00 Ştirile Pro TV
13.45 Ce se întâmplă, doctore? 14.15 Film 16.00 Serial 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial 00.00 Film 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.30 Ştirile Pro TV 03.00 Serial 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.40 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 06.35 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 ЧП. Расследование 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Музыкальные истории 10.05 Т/с Вернуть на доследование 10.55 Дачный ответ 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Музыкальные истории 15.35 Т/с Улицы разбитых фонарей- 6 17.20 Вокруг света 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom) 18.30 Т/с Дикий 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Поздний разговор 22.30 Сotidian (rom) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Час Волкова 00.55 Сotidian (rom) 01.25 Х/ф Послание в бутылке 03.20 Т/с Мертвые до востребования-2 04.00 Т/с Теория большого взрыва
Acasă 05.30 Serial 06.30 Teleshopping 07.00 Serial 08.00 Teleshopping 08.15 Serial 09.15 Teleshopping 09.45 Serial 10.45 Teleshopping 11.15 Serial 12.15 Teleshopping 12.30 Serial 13.30 Teleshopping 14.00 Serial 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Т/с Московская сага 23.30 Среда обитания. Сколько сока в соке? 00.30 Новости 00.45 Калифрения. Новый сезон 01.20 Отель Вавилон. Новый сезон 02.20 Х/ф Зицпредседатель 03.00 Новости 03.05 Х/ф Зицпредседатель 04.15 Детективы
VINERI, 4 IUNIE 2010
NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.35 Смотр 08.05 Имена-легенды 08.30 Русская начинка 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Дачный ответ 11.00 Т/с Хозяйка тайги 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Хозяйка тайги 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Спасатели 16.05 Криминальная Россия. Убить по-русски. 1 ч. 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Друг детства 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Час суда 20.25 Т/с Хозяйка тайги 22.15 Сегодня 22.40 Т/с Карусель 23.35 Поздний разговор 00.20 Т/с Служба 21, или Мыслить надо позитивно 01.10 Т/с Дети белой богини 02.00 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Фальшивомонетчики. Гении и злодеи 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Детективное агентство Иван да Марья 21.55 Илья Глазунов. За стойкость при поражении 22.50 Вести+ 23.10 Кулагин и партнеры 23.40 Х/ф Одиночное плавание 01.45 Горячая десятка 02.50 Т/с Девушка - сплетница 03.40 Вести. Дежурная часть
STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша-2 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша-2 22.00 Х/ф У края воды 00.05 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Т/с Ясновидец 12.25 Т/с Ясновидец 2 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 Т/с Новый день 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Агентство НЛС-2 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Тайна святого Патрика (rom титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Тайна святого Патрика (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Х/ф Укрощение строптивых (rom титры) 23.45 Curier (rom)
JURNAL DE CHIŞINÃU 00.10 Новости бизнеса (rom) 00.20 Т/с Ясновидец 01.40 Curier (rom) 02.05 Новости бизнеса (rom) 02.10 Т/с Агентство НЛС-2 03.40 Curier (rom) 04.05 Новости бизнеса (rom) 04.10 Т/с Кармелита (rom титры) 04.55 М/ф
Joi 10.06.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial 11.15 Tezaur folcloric 12.25 Prinţesele lumii, ep. 1, 2, 3 12.50 Serial 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 2 15.00 Teleshopping 15.30 Akzente 17.00 FIFA în Africa. Moştenirea anului 2010 18.00 Tragerile Jocker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi Noroc 18.15 Reţetă pentru siluetă 18.50 Serial 20.00 Telejurnal Meteo 20.40 Sport 21.00 Concertul dedicat Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.55 Săptămâna Modei Româneşti, Iaşi 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Spitalul Hopkins 01.10 Ca la carte 01.55 FIFA în Africa. Moştenirea anului 2010 02.50 Sport la minut 03.00 Telejurnal Meteo 03.35 Serial 05.25 Spectacolul lumii 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial 08.00 ABC... De ce? 09.00 Liber pe contrasens 10.00 Telejurnal 10.15 Drumul către Africa de Sud, ep. 14 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Tribuna partidelor parlamentare 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial 18.00 Jurnalul Euronews 18.10 Drumul către Africa de Sud, ep. 15 18.40 Drumul către Africa de Sud, ep. 16 19.10 Film 21.00 Imaginea succesului 21.30 Dincolo de hartă 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film 00.55 Bugetul meu 01.30 Film 03.30 Învingătorii Documentar 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Repere Ortodoxe (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Motoare (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10
JURNAL DE CHIŞINÃU 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Serial. DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ. 9.40 Documentar. Pinul nordic. 10.30 ARTelier. 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Film. REPERCUSIUNI (Franţa). 14.45 Russkii mir. 15.15 Documentar. Şi copiii au o istorie. 15.30 Magazinele FIFA. 16.00 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.40 Perpetuum mobile. 17.15 Vector european. 18.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 19.00 MESAGER (rus). 19.40 Povestea de seară. 20.00 MESAGER. 20.30 MESAGER. Stop-cadru. 20.50 Super loto 5 din 35. 21.00 Concert consacrat deschiderii ediţiei a 19-ea a Cupei Mondiale la fotbal 2010. Transmisiune directă de la Johannesburg, Africa de Sud.
TNT 06.00 Интуиция 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Купи меня, если сможешь 11.00 Т/с Счастливы вместе. Спуск перед выпуском 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Т/с Саша + Маша 14.30 Т/с Женская лига 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Любовный менеджмент 18.00 Т/с Счастливы вместе. Внеслужебный роман 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Измена Полено 20.00 Т/с Универ 20.30 Т/с Интерны 21.00 Х/ф Просто друзья 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.30 Дом-2. Про любовь 03.20 Х/ф Демоны прошлого 05.10 Убойной ночи 05.45 Саша + Маша. Лучшее
2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 “Tous a l'Ouest. Une aventure de Lucky Luke” (Franta 2007) desene animate. 12.00 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 13.00 Observator 14.00 „Benny Hill”. comedie 14.30 Să te prezint părinţilor. romance 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine 19.00 Observator 20.00 Seara târziu cu Dorin Scobioală. talk show 21.45 Comanda la mine. realityshow 23.00 Observator 23.45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1.00 “Lege si ordine. Brigada speciala” serial. 2.00 “Bufet rece” (Franta 1979) “Buffet froid” film artistic. 3.45 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
Programe TV | 13
www.jurnal.md
VINERI, 4 IUNIE 2010
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film 12.00 Serial 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Promotor 14.30 Film 16.00 Serial 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film 22.20 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial 00.00 Film 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.30 Ştirile Pro TV 03.00 Serial 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.40 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 06.30 Суд присяжных 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Первая кровь 08.30 Сotidian (молд.) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.05 Музыкальные истории 10.10 Т/с Вернуть на доследование 11.05 Следствие вели... (титры) 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 13.40 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Телешопинг 15.45 Т/с Улицы разбитых фонарей- 6 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (молд.) 18.30 Т/с Дикий 20.30 Сегодня в Молдове 21.00 Сегодня 21.35 Особо опасен! 22.30 Сotidian (молд.) 23.00 Сегодня 23.20 Т/с Час Волкова 00.45 Сotidian (молд.) 01.10 Х/ф Часовой механизм 02.40 Т/с Мертвые до востребования-2 04.05 Т/с Теория большого взрыва
Acasă 05.30 Serial 06.30 Teleshopping 07.00 Serial 08.00 Teleshopping 08.15 Serial 09.15 Teleshopping 09.45 Serial 10.45 Teleshopping 11.15 Serial 12.15 Teleshopping 12.30 Serial 13.30 Teleshopping 14.00 Serial 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial 02.30 Poveştiri de noapte 03.15 Serial
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 След 19.00 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Т/с Ермоловы 22.30 Человек и закон 23.30 Бунт Енисея. Хроника укрощения 00.30 Новости 00.45 Калифрения. Новый сезон
01.20 Отель Вавилон 02.20 Х/ф Брокер 03.00 Новости 03.05 Х/ф Брокер 04.10 Детективы
NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.35 Авиаторы 08.05 Имена-легенды 08.30 Золотая пыль 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 Очная ставка 10.50 Маски-шоу 11.00 Т/с Хозяйка тайги 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Хозяйка тайги 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Первая кровь 16.05 Криминальная Россия. Убить по-русски. 2 ч. 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Неизвестный на пляже 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Дела семейные 20.25 Т/с Хозяйка тайги 22.15 Сегодня 22.40 Т/с Карусель 23.35 Школа злословия 00.25 Т/с Служба 21, или Мыслить надо позитивно 01.15 Т/с Дети белой богини 02.10 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Главный индеец страны Советов. Гойко Митич 09.00 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Т/с Детективное агентство Иван да Марья 21.55 Сказочные красавицы. Жизнь после славы 22.50 Вести+ 23.10 Кулагин и партнеры 23.40 Х/ф Флаги наших отцов 02.20 Т/с Девушка - сплетница 03.15 Городок 03.40 Вести. Дежурная часть
STS 06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша-2 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Т/с Маргоша-2 22.00 Х/ф Взрыв 23.45 Т/с 6 кадров 00.10 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Т/с Ясновидец 2 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 Т/с Новый день 15.00 В поисках приключений 16.00 Т/с Агентство НЛС-2 18.00 Curier (rom) 18.05 Т/с Кармелита (rom титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Тайна святого Патрика (rom титры) 20.00 Curier (рус.)
20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с Тайна святого Патрика (rom титры) 21.30 Curier (rom) 21.55 Новости бизнеса (rom) 22.05 Moldova intre da si nu 22.25 Х/ф Индиго (rom титры) 00.10 Curier (rom) 00.35 Новости бизнеса (rom) 00.45 Т/с Ясновидец 2 02.05 Curier (rom) 02.30 Новости бизнеса (rom) 02.35 Т/с Агентство НЛС-2 04.05 Curier (rom) 04.30 Новости бизнеса (rom) 04.35 В поисках приключений 05.15 Т/с Кармелита (rom титры) 06.00 М/ф
Vineri 11.06.10 TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Trezirea la apel! 09.00 Telejurnal 09.15 Trezirea la apel! 10.10 Serial 11.15 Garantat 100% 12.15 Prinţesele lumii, ep. 4, 5, 6 12.35 Serial 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 2 14.55 Sport la minut 15.10 Festivitatea de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010 15.40 Tribuna partidelor parlamentare 16.05 Parlamentul României 16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.55 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 18.50 Serial 20.00 Telejurnal Meteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.25 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Concertul dedicat Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010. Prima parte 01.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.00 Telejurnal Meteo 03.40 Serial 05.30 Spectacolul lumii 06.00 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial 07.55 Învingătorii Documentar 08.10 Film 10.00 Telejurnal 10.15 Drumul către Africa de Sud, ep. 16 10.45 Întâlnire pe 2 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Doi care doinesc 13.15 Zestrea românilor 13.45 Teleshopping 14.30 Utopia 15.00 Rugby: Argentina JaguarsItalia A 17.00 Rugby: Romania - Namibia A 19.00 Fotbal Campionatul Mondial FIFA 2010: Africa de Sud - Mexic 21.00 Vrăjitoriile lui Jamie Oliver 21.30 Film 22.00 Ora de ştiri 23.05 Pe Amazon, cu Bruce Parry 00.10 Volei Liga Europeana - feminin: Romania - Bulgaria 01.50 Film 03.30 Învingătorii Documentar 03.35 Întâlnire pe 2 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 07.15 Desteptarea! 08.00 Jurnalul orei 8 08.20 Desteptarea! 09.00 Jurnalul orei 9 09.20 Desteptarea! 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Punkt (reluare) 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Moldova minut cu minut 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Moldova minut cu minut 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Cinestezia (reluare) 17.00 Jurnalul orei 17
17.15 Jurnal Financiar 17.35 Jurnal Medical 18.00 Jurnalul orei 18 18.15 Priamoi Razgovor 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Chestiunea Zilei 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Cabinetul din umbră 22.00 Jurnalul orei 22 22.10 Cabinetul din umbră 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Moldova minut cu minut (rel.) 14:10 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Chestiunea zilei (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal Financiar (reluare) 02.35 Jurnal Medical (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (rel.) 16:15 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Cabinetul din umbră (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Cabinetul din umbră (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.30 Bună dimineaţa! 8.05 Serial. FATA GRĂDINARULUI (Mexic, 2003). 8.50 Documentar. Comorile civilizaţiei. 9.20 Vector european. 10.05 Documentar. Euromaxx. 10.30 Abraziv. 11.00 Desene animate. Istorioare fotbalistice. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.05 Erudit-cafe. 13.50 Portrete În timp. Anatol Neamţu. 14.20 La noi În sat. 15.00 Ceremonia deschiderii Cupei Mondiale de fotbal 2010. Ediţia a 19-ea. 15.45 Cinemateca universală. 16.00, 23.30 ŞTIRI. 16.10 Desene animate. Academia gladiatorilor. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Africa de Sud - Mexic. 19.00 MESAGER (rus). 19.40 Povestea de seară. 20.00 MESAGER. 20.30 MESAGER. Stop-cadru. 20.50 Joker plus. 20.55 Din videoteca TV. Program muzical. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Uruguay - Franţa. 23.45 Din videoteca TV. Pantomimă.
TNT 06.00 Интуиция 07.00 Такси 07.35 М/с Котопес 08.00 М/с Рога и копыта: возвращение 08.30 Комеди Клаб 09.30 Т/с Универ 10.30 Т/с Счастливы вместе. Спуск перед выпуском 11.00 Т/с Счастливы вместе. Человек собаку вдруг 11.30 М/с Жизнь и приключения робота-подростка 12.30 М/с Губка Боб Квадратные штаны 14.00 Х/ф Саша + Маша. Дайджест 14.30 Т/с Женская лига 15.00 Comedy Woman 16.00 Х/ф Просто друзья 18.00 Т/с Счастливы вместе. Измена Полено 18.30 Т/с Универ 19.00 Т/с Интерны 19.30 Т/с Счастливы вместе. Психу псих! 20.00 Битва экстрасенсов 21.00 Комеди Клаб 22.00 Comedy Woman 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Секс с А. Чеховой 01.00 Комеди Клаб 02.00 Х/ф Сайнфелд 02.30 Дом-2. Про любовь 03.20 Х/ф Страшнее шторма 05.15 Убойной ночи
19.00 Observator 20.00 "Рассвет мертвецов" (США, Канада, Франция, Япония 2004) "Dawn of the Dead" film artistic. 22.00 Test de fidelitate. 23.30 Singuri cu vedeta. divertisment 1.00 „Sacalul” (SUA 1997) „The Jackal” film artistic. 3.00 „Ultimele zile ale Terrei” (SUA 2005) „Final Days of Planet Earth” (ultima parte) film artistic. 4.40 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine (reluare)
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film 12.00 Serial 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Film 16.00 Serial 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film 01.00 Ştirile Pro TV din Sport 01.30 Ştirile Pro TV 02.00 Happy Hour 03.00 Film 05.00 În Profunzime 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.45 Т/с Государственная граница 05.45 Сегодня утром 06.30 И снова здравствуйте! 07.30 Сегодня в Romове 08.00 Особо опасен! 08.30 Сotidian (rom.) 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.05 Вокруг света 10.10 Т/с Вернуть на доследование 12.00 Сегодня 12.35 Телешопинг 12.50 Т/с Адвокат 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 14.50 Телешопинг 15.00 Сегодня 15.30 Т/с Улицы разбитых фонарей- 6 17.15 Вокруг света 17.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сotidian (rom.) 18.30 Их нравы 18.50 Открытая студия 20.10 Обзор. Чрезвычайное происшествие 20.30 Сегодня в Romове 21.00 Сегодня 21.30 Следствие вели... (титры) 22.30 Сotidian (rom.) 23.00 Девочка из лета. Концерт Александра Новикова 00.40 Обзор. Чрезвычайное происшествие 01.05 Сotidian (rom.) 01.35 Т/с Мертвые до востребования-2 04.25 Т/с Теория большого взрыва
NTV-Mir 06.00 Сегодня 06.10 Сегодня утром 07.30 Главная дорога 08.00 Имена-легенды 08.25 А. Журбин. Мелодии на память 09.00 Сегодня 09.25 Средний класс 10.00 И снова здравствуйте! 10.50 Маски-шоу 11.00 Т/с Хозяйка тайги 12.00 Сегодня 12.35 Т/с Хозяйка тайги 13.35 Т/с Знаки судьбы 14.30 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.30 Особо опасен! 16.05 Криминальная Россия. Черный героин 16.40 Т/с Возвращение Мухтара-2. Угон по понятиям 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Следствие вели... 22.05 Концерт А. Новикова 23.50 Идеальный исполнитель Юрий Богатырев 00.35 Т/с Служба 21, или Мыслить надо позитивно 01.25 Х/ф МАсквичи 02.05 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.00 Утро России 08.05 Мусульмане 08.15 Мой серебряный шар. И. Мурзаева 09.10 О самом главном 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с Богатая и любимая 11.45 Т/с Путейцы-2 12.40 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.30 Вести-Москва 13.50 Т/с Тайны следствия 15.30 Кулагин и партнеры 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с Дворик 17.05 Т/с Ефросинья 18.00 Т/с Слово женщине 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 Спокойной ночи, малыши! 20.00 Юрмала. Фестиваль юмористических программ 20.55 Девчата 21.25 Футбол. ЧМ. Уругвай Франция из ЮАР 23.30 Х/ф Список контактов 01.40 Х/ф Чисто английское убийство
Acasă STS 05.30 Serial 06.30 Teleshopping 07.00 Serial 08.00 Teleshopping 08.15 Serial 09.15 Teleshopping 09.45 Serial 10.45 Teleshopping 11.15 Serial 12.15 Teleshopping 12.30 Serial 13.30 Teleshopping 14.00 Serial 15.15 Reţeta de ACASĂ 15.30 Serial 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial 20.30 Film 22.30 Serial 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Film 03.15 Serial
2 Plus 6.00 Observator 7.00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8.00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10.00 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 11.00 Pâine şi circ cu Lucian Mândruţă. talk show 12.00 „Scene de casnicie”. comedie 13.00 Observator 14.00 „Benny Hill”. comedie 14.30 Comanda la mine. realityshow 16.00 Observator 17.00 Acces Direct cu Madalin Ionescu. news magazine
18.00 Новости 18.20 След 19.05 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 22.00 Х/ф Миссия невыполнима 2 23.35 Большой финал. ЧМ по футболу 2006 01.10 Х/ф Егерь 02.50 Х/ф Слово для защиты 04.25 Х/ф Нежданный гость
06.00 Истории в деталях 06.30 Утро на СТС 08.30 Т/с Папины дочки 09.30 Т/с Маргоша-2 10.30 Т/с 6 кадров 11.00 Галилео 12.00 Кремлевские курсанты 13.00 Т/с 6 кадров 13.30 Истории в деталях 14.00 М/с Трансформеры 15.00 Не может быть 16.00 Т/с Даешь молодежь 16.30 Галилео 17.30 Т/с Папины дочки 18.30 Т/с 6 кадров 19.00 Кремлевские курсанты 20.00 Воронины 21.00 Х/ф Живи свободно или умри 22.45 Т/с 6 кадров 23.40 Т/с Даешь молодежь 00.30 Истории в деталях 01.00 Рингтон чарт 02.00 Музыка 04.00 Рингтон чарт
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Малахов + 10.30 Модный приговор 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Участок 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья
Nit-digest 06.30 NiT Dejun 08.30 Т/с Кармелита (rom. титры) 09.25 Т/с Дурнушка Бетти 10.20 TV-market 10.30 Т/с Дурнушка Бетти 11.30 Т/с Ясновидец 2 13.25 TV-market 13.35 Д/ф 14.00 Vocea poporului (rom.) 15.00 В поисках приключений 16.00 Х/ф Укрощение строптивых (rom. титры) 18.00 Curier (rom.)
14 | Programe TV 18.05 Т/с Кармелита (rom. титры) 19.00 Curier (рус.) 19.05 Т/с Тайна святого Патрика (rom. титры) 20.00 Curier (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Life story 21.30 Curier (rom.) 21.55 Новости бизнеса (rom.) 22.05 Х/ф Инкассатор (rom. титры) 23.45 Curier (rom.) 00.10 Новости бизнеса (rom.) 00.20 Звездная ночь (rom.) 01.50 Т/с Ясновидец 2 03.10 Curier (rom.) 03.35 Новости бизнеса (rom.) 03.40 В поисках приключений 04.20 Curier (rom.) 04.45 Новости бизнеса (rom.) 04.50 Т/с Кармелита (rom. титры) 05.35 М/ф
Sâmbătă 12.06.10
16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Motoare 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Printre Oameni 18.00 Jurnalul orei 18 18.30 Acces Interzis 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Jurnal de Week-end 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.10 Punkt 22.00 Jurnalul orei 22 22.15 Jurnal sportiv 23.00 Jurnalul orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Negru si Bogatu (reluare) 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Printre Oameni (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal de Week-end (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (reluare) 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Frumusete la patrat (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Punkt (reluare)
TVR 1 Moldova 1 07.00 Pro patria 07.25 Cântecul amintirii 08.00 Desene animate 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.30 Serial 12.00 Vedeta familiei 13.00 Europa ne priveşte 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.25 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.30 Sport la minut 16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.55 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Gala TIFF 2010 20.00 Telejurnal Meteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.25 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.10 Sport la minut 00.15 Concertul dedicat Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010. Partea a doua 01.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.00 Telejurnal Meteo 03.40 Cântecul amintirii 04.05 Europa ne priveşte 04.40 Gala TIFF 2010 05.30 Spectacolul lumii 06.00 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Bazar 07.30 Campionatul Mondial FIFA 2010 Studio Mondial. Inregistrare 08.00 ABC... De ce? 09.00 Atenţie: copii 09.35 Liber pe contrasens 10.30 Zon@ IT 11.00 Bugetul meu 11.30 Între cer şi pământ 12.00 Serial 12.35 D'ale lu' Mitică 13.35 Atenţie, se cântă! 15.00 Natură şi aventură 15.30 Zestrea românilor 16.00 Lumea de aproape 16.30 Imaginea succesului 17.00 Timpul chitarelor 18.00 Serial 19.00 Arena leilor 19.55 Formula 1 21.00 Serial 22.00 Ora de ştiri 23.10 Volei Liga Europeana: feminin. Romania - Bulgaria 00.50 Liber pe contrasens 01.45 Timpul chitarelor 02.45 Serial 03.45 Pe Amazon, cu Bruce Parry 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 08.00 Jurnalul orei 8 08.15 Ora de ras (reluare) 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea de week-end 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Desteptarea de week-end 11.00 Jurnalul orei 11 11.15 Frumusete la patrat 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Moldova minut cu minut 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Negru si Bogatu 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut
6.00 MESAGER. 6.35 Serial. COPIII NOŞTRI DRAGI (Franţa). Episoadele 1 şi 2. 7.25 Film. O FEMEIE CIUDATĂ (URSS, 1977). Episodul 1. 8.25 Documentar. Comorile civilizaţiei. 9.00 Magazinul copiilor. 9.30 Terra vita. 10.00 Documentar. Bun venit la Arts 21. 10.30 Dor. Program muzical. 11.00 Grigore Vieru: poezie şi destin. 11.40 Documentar. Şi copiii au o istorie. 12.00, 16.30, 23.30 ŞTIRI. 12.10 Desene animate. Micul vampir. 12.25 Lumina adevărului. 13.10 Studio ART plus (rus.). 13.40 La mulţi ani! Dedicaţii muzicale. 14.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Coreea de Sud - Grecia. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Argentina -Nigeria. 19.00 MESAGER (rus). 19.35 Povestea de seară. 20.00 MESAGER. 20.35 Erudit-cafe. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Anglia - SUA. 23.45 Din videoteca TV. Versuri de Arcadie Suceveanu.
www.jurnal.md
11.00 AutoExpert 11.30 În Profunzime 13.00 Ştirile Pro TV 13.05 Film 19.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film 01.00 Ştirile Pro TV din Sport 01.15 Film 06.00 AutoExpert 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV STS 05.05 Т/с Государственная граница 06.10 Следствие вели... 07.00 Сегодня 07.20 Вокруг света 07.30 Сегодня в Молдове 08.00 Смотр 08.30 Сotidian (rom) 09.00 Сегодня 09.20 Телешопинг 09.30 Квартирный вопрос 10.30 Т/с Откричат журавли 12.00 Сегодня 12.25 Телешопинг 12.40 Т/с Откричат журавли 13.35 Открытая студия 15.00 Сегодня 15.20 Вторая Мировая день за днем (титры). 35 с. 15.45 Т/с Откричат журавли 18.00 Сегодня 18.25 Т/с Откричат журавли 20.30 Т/с Маршрут 00.30 Х/ф Страх 02.00 Х/ф Мальчишник 03.30 Х/ф Нирвана 05.00 Т/с Теория большого взрыва
Acasă 05.30 Serial 06.30 Teleshopping 07.00 Serial 08.00 Teleshopping 08.15 Serial 09.15 Teleshopping 09.45 Serial 10.45 Teleshopping 11.15 Reţeta de ACASĂ - retrospectiva săptămânii 12.15 Teleshopping 12.30 Serial 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial 20.30 Film 22.45 Serial 02.15 Film 04.00 Serial
Pervîi canal TNT 06.00 М/с Эй, Арнольд 07.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 08.25 Т/с Саша + Маша 09.00 Интуиция 10.00 Школа ремонта 11.00 Д/ф Жизнь после славы 12.00 Комеди Клаб 13.00 Универ 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Убойная лига 01.40 Секс с А. Чеховой 02.15 Дом-2. Про любовь 03.10 Х/ф Мститель 04.55 Убойной ночи 05.35 Комедианты Шоу
2 Plus . 7.00 Desene animate. 7.10 "Cars" (SUA 2006) desene animate. 9.00 “Karate Kid” (SUA 1984) „The Karate Kid” film artistic. 11.00 „Smokey si Banditul 3” (SUA 1983) „Smokey and the Bandit Part 3” film artistic. 13.00 „Scene de casnicie”. comedie 13.30 Te pui cu blondele ? cu Dan Negru. divertisment 15.00 Plasa de stele. divertisment 16.00 Singuri cu vedeta. divertisment 17.00 “Domnul Baseball” (SUA 1992) “Mr. Baseball” film artistic. 19.00 Observator 20.00 "Проклятый путь" (США 2002) "Road to Perdition" film artistic. 22.30 „Zbor de fluture” (SUA 2004) „The Butterfly Effect” film artistic. 0.30 Film 100% cu Camelia Pintilie 1.00 “Un mascul extraterestru” (SUA 2000) “What Planet Are You From ?” film artistic. 3.00 “Aventurile lui Lagardere” (Franta 1967) “Lagardere” film artistic. 5.00 ”Beethoven” desene animate. 5.30 ”101 dalmatieni” (SUA 1997) desene animate.
13.00 Вести 13.15 Песня года. Часть первая. Продолжение 15.30 Т/с Сваты 19.00 Вести 19.20 Т/с Сваты 21.00 Россия молодая. Концерт 23.00 Х/ф Эффект домино 00.45 Х/ф Во бору брусника 02.25 Х/ф Во бору брусника-2 04.00 Городок
06.00 Новости 06.10 Две войны Ивана Кожедуба 07.05 Х/ф Звезда пленительного счастья 10.00 Новости 10.20 Х/ф Офицеры 12.00 Новости 12.10 Х/ф Карнавал 14.40 Людмила Зыкина. Я недолюбила... 15.40 Музыкальный фестиваль Голосящий КиВиН 18.15 Х/ф Сестренка 19.55 ДОстояние РЕспублики. Избранное 21.00 Время 21.15 ДОстояние РЕспублики. Избранное. Продолжение 22.25 Х/ф Исчезнувшая империя 00.15 Х/ф Полет Феникса 02.35 Х/ф Комедия строгого режима 03.50 Х/ф Пока безумствует мечта 05.05 Жаклин Кеннеди. Королева стиля
NTV-Mir 07.00 Сегодня 07.20 М/ф Всемирная картинная галерея с тетушкой Совой 07.35 Главная дорога 09.00 Сегодня 09.25 Едим дома! 10.00 Кулинарный поединок 11.00 Русская начинка 11.35 Т/с Поп корн-3 12.00 Сегодня 12.25 Т/с Откричат журавли 15.00 Сегодня 15.20 Т/с Откричат журавли 18.00 Сегодня 18.25 Т/с Откричат журавли 20.20 Т/с Дикий. Вервольф из Вышнегорска. Дальнобойщики 22.10 Т/с Возвращение Мухтара-2. Капкан для зайцев. Кровавые слезы испанки 00.00 Х/ф Полет птицы 02.15 Роковой день
06.00 Т/с 6 кадров 06.30 Не может быть 07.30 Лига наций 09.00 Т/с 6 кадров 09.30 Галилео 09.00 Истории в деталях 10.30 Услышь меня 11.00 Жизнь прекрасна 13.00 Хочу верить 13.30 Т/с 6 кадров 14.00 Хорошие шутки 16.00 Все по-взрослому 17.00 Х/ф Макс и его компания 18.30 Т/с 6 кадров 19.30 Т/с Папины дочки 21.00 Х/ф Свидетель на свадьбе 22.45 Т/с 6 кадров 23.10 Слава богу, ты пришел! 00.25 Хорошие шутки 02.00 Рингтон чарт 03.00 Музыка 05.00 Рингтон чарт
Nit-digest 07.00 М/ф Том и Джерри 07.30 Curier (rom) 07.55 Новости бизнеса 08.00 Х/ф Невезучие (rom титры) 09.50 Vocea poporului (rom) 11.45 М/ф Сезон охоты 13.30 Х/ф Воскрешая чемпиона (rom титры) 16.00 Альтернатива 16.35 Х/ф Долгий поцелуй на ночь (rom титры) 18.55 Содружество за неделю 19.20 Guta show (rom) 20.00 Резонанс 21.00 Х/ф Тренер Картер (rom титры) 23.45 Постскриптум 00.55 Киномания Бонни и Клайд 03.00 Vocea poporului (rom) 04.30 Guta show (rom) 05.00 Х/ф Воскрешая чемпиона (rom титры) 06.50 М/ф
Duminică 13.06.10 TVR 1 07.00 Universul credinţei 08.00 Desene animate 09.00 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 10.55 Studioul Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 11.35 Viaţa satului 13.00 Agenda politică 13.45 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.25 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.30 Sport la minut 16.35 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 16.55 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 19.00 Filmoteca veseliei 19.25 Tragerile Jocker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi Noroc 19.45 Înainte şi după 20.00 Telejurnal Omologarea tragerilor Jocker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi NorocMeteo 20.45 Sport 21.00 Info Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 21.25 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 23.30 Studioul Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 00.10 Sport la minut 00.15 Concertul dedicat Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010. Partea a treia 01.15 Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2010 03.00 Telejurnal Meteo 03.40 Pro patria din 12 iunie 04.00 Filmoteca veseliei 04.30 Înainte şi după 04.40 Universul credinţei 05.30 Spectacolul lumii 06.00 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 Rossia
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Ce se întâmplă, doctore? 10.30 Zâmbiţi, vă rog!
05.15 Х/ф Большая семья 07.25 Х/ф Самая красивая 11.00 Кремль. Вручение Госпремий РФ 12.00 Песня года. Часть первая
07.00 Pescar hoinar 07.30 Campionatul Mondial FIFA 2010 Studio Mondial. Inregistrare 08.00 Natură şi aventură 08.30 Dincolo de hartă 09.00 Motomagia
09.30 Un zâmbet pe: 4 roţi! 10.00 Ferma 11.00 Doi care doinesc 11.30 Fotbal Campionatul Mondial FIFA 2010: Coreea de Sud - Grecia 13.30 Film 15.20 Poate nu ştiai 15.30 Vrăjitoriile lui Jamie Oliver, ep. 22 16.00 Atlas 16.30 Aromânii, ep. 10 17.00 Muzică şi muzichie 18.10 Studio F1 18.55 Formula 1 21.00 Serial 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film 00.55 Atlas 01.30 Atenţie, se cântă! 02.50 Muzică şi muzichie 02.45 Drumul către Africa de Sud, ep. 10 03.45 Aromânii, ep. 10 04.15 Utopia 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
JurnalTV 06.00 Jurnalul orei 6 07.00 Jurnalul orei 7 08.00 Jurnalul orei 8 08.10 SfÂnta Liturghie 09.00 Jurnalul orei 9 09.15 Desteptarea de week-end 10.00 Jurnalul orei 10 10.15 Desteptarea de week-end 11.00 Jurnalul orei 11 11.30 Jurnal pentru copii 12.00 Jurnalul orei 12 12.15 Jurnal extern 13.00 Jurnalul orei 13 14.00 Jurnalul orei 14 14.10 Repere ortodoxe 15.00 Jurnalul orei 15 15.15 Moldova minut cu minut 16.00 Jurnalul orei 16 16.30 Code Deco 17.00 Jurnalul orei 17 17.15 Asfalt de Moldova 18.00 Jurnalul orei 18 18.30 Cinestezia 19.00 Jurnalul orei 19 19.15 Jurnal de Week-end 20.00 Jurnalul orei 20 21.00 Jurnalul orei 21 21.15 Ora de ras 22.00 Jurnalul orei 22 22.15 Jurnal sportiv 23.00 Jurnal orei 23 00.00 Jurnalul orei 24 00.10 Ora de ras (reluare) 01.00 Jurnalul orei 1 01.15 Jurnal Extern (reluare) 02.00 Jurnalul orei 2 02.15 Jurnal de Week-end (reluare) 03.00 Jurnalul orei 3 03.15 Moldova minut cu minut (reluare) 04.00 Jurnalul orei 4 04.15 Repere ortodoxe (reluare) 05.00 Jurnalul orei 5 05.15 Asfalt de Moldova (reluare)
Moldova 1 6.00 MESAGER. 6.35 Serial. COPIII NOŞTRI DRAGI (Franţa). Episoadele 1 şi 2. 7.25 Film. O FEMEIE CIUDATĂ (URSS, 1977). Episodul 2. 8.30 O carte pentru tine. 8.45 Locuinţa mea. 9.15 Fiindcă iubesc... Versuri de Grigore Vieru. 9.30 Miracolul dansului. 10.00 Ring Star. Concurs muzical. 11.10 La datorie. 11.30 Ghidul sănătăţii tale. 12.00 NOVOSTI. 12.15 La mulţi ani! Dedicaţii muzicale. 12.45 Cinemateca universală. 13.00 Baştina. Program pentru săteni. 14.00 Desene animate. Micul vampir. 14.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Algeria - Slovenia. 16.30, 23.30 ŞTIRI. 16.45 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Serbia - Ghana. 19.00 MESAGER (rus). 19.35 Povestea de seară. 20.00 MESAGER. 20.35 Evantai folcloric. 21.15 Fotbal. Cupa Mondială 2010. Germania - Australia. 23.45 Din videoteca TV. Program muzical.
VINERI, 4 IUNIE 2010
Видеоверсия 13.00 Комеди Клаб 23.00 Дом-2. Город любви 00.00 Дом-2. После заката 00.30 Comedy Woman 01.30 Смех без правил 02.35 Секс с А. Чеховой 03.05 Разведка 2020 05.00 Убойной ночи 05.35 Комедианты Шоу 05.50 Саша + Маша. Лучшее
2 Plus 7.00 Desene animate. 7.30 "Donkey Xote" (Italia, Spania 2007) desene animate. 9.00 „Un frate de nadejde” (SUA 1994) „Holy Matrimony” film artistic. 11.00 “Domnul Baseball” (SUA 1992) “Mr. Baseball” film artistic. 13.00 Motors ! Dealer Antena1 13.30 “Doi catari pentru sora Sara” (SUA 1970) “Two Mules for Sister Sara” film artistic. 16.00 Observator 16.30 Şi milionarii plâng. divertisment 17.45 Să te prezint părinţilor. romance 19.00 Observator 20.00 "Шестое чувство" (США 1999) "The Sixth Sense" film artistic. 22.10 Test de fidelitate. 23.30 „Noul Alcatraz” (SUA 2001) „Boa aka New Alcatraz” film artistic. 1.30 “Doi catari pentru sora Sara” (SUA 1970) “Two Mules for Sister Sara” film artistic. 3.30 „Un frate de nadejde” (SUA 1994) „Holy Matrimony” film artistic.
ProTV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 După 20 de ani 11.00 Promotor 11.30 Film 13.00 Ştirile Pro TV 13.05 Film 18.00 România, te iubesc! 19.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film 01.30 Ştirile Pro TV din Sport 01.45 Film 03.30 Ce se întâmplă, doctore? 04.00 După 20 de ani 05.00 România, te iubesc! 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 05.40 Х/ф Дело №306 07.00 Сегодня 07.20 Русское лото 07.50 Quattroruote 08.20 Их нравы 08.55 Вокруг света 09.00 Сегодня 09.20 Едим дома! 09.50 Спасатели 10.20 Первая кровь 10.50 Дачный ответ 11.45 Телешопинг 12.00 Сегодня 12.25 Х/ф Неоконченная повесть 14.05 Х/ф Дачница 15.00 Сегодня 15.20 Х/ф Дачница 16.05 Вторая Мировая день за днем (титры). 36 с. 16.35 И снова здравствуйте! 17.30 ЧП. Обзор 18.00 Сегодня 18.55 Чистосердечное признание 19.45 Бульдог-шоу 20.40 Т/с Маршрут 00.40 Х/ф Немножко беременна 02.40 Х/ф Опасные связи 04.30 Т/с Теория большого взрыва
Acasă 05.30 Serial 06.30 Teleshopping 07.00 Serial 08.00 Teleshopping 08.15 Serial 09.15 Teleshopping 09.45 Serial 10.45 Teleshopping 11.15 Serial 12.15 Teleshopping 12.30 Serial 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Serial 20.30 Film 23.00 Serial 02.00 Film 04.00 Serial
TNT 06.00 М/с Эй, Арнольд 07.00 М/с Так и волшебная сила Жужу 08.25 Т/с Саша + Маша 08.50 Интуиция 09.50 Лотереи: Первая Национальная и Фабрика удачи 10.00 Школа ремонта Форменный авангард 11.00 Битва экстрасенсов 12.00 COSMOPOLITAN.
Pervîi canal 06.00 Новости 06.10 Х/ф Приказано взять живым 07.30 М/ф Бременские музыканты. По следам бременских музыкантов 08.10 Dimineata pe Prime 09.15 Умницы и умники 10.00 Новости
JURNAL DE CHIŞINÃU 10.10 Смак 10.50 ЮАР. Львы, алмазы, футбольный мяч 12.00 Новости 12.10 Маленький принц. Благотворительная акция 14.00 Т/с Широка река 16.05 Жак Ив Кусто. Гражданин океана 17.05 Живой мир. Жизнь 18.00 Посвящение. Шоу Александра Жулина 19.50 Х/ф Белая ночь, нежная ночь 21.00 Время 21.25 Х/ф Белая ночь, нежная ночь 22.25 Что? Где? Когда? 23.30 Рок над Волгой. Фестиваль 01.15 Х/ф Отбой 03.25 Х/ф Спасая Сару Кейн 05.05 Т/с Полиция Нового Орлеана
NTV-Mir 07.00 Сегодня 07.20 Под прицелом славы 07.25 Дикий мир 07.55 Их нравы 08.30 Смотр 09.00 Сегодня 09.25 Спасатели 09.55 Первая кровь 10.30 Дачный ответ 11.35 Т/с Поп корн-3 12.00 Сегодня 12.20 Т/с Автобус. Гогольмоголь. Важная птица 14.10 Воскресная клипомания 14.30 Золотая пыль 15.00 Сегодня 15.20 И снова здравствуйте! 16.15 Х/ф Условный рефлекс 18.00 Сегодня 18.30 Чистосердечное признание 19.15 Бульдог-шоу 20.05 Т/с Дикий. Подстава Дикого. Месть Дикого 22.00 Х/ф Белый Бим, Черное ухо 01.10 Авиаторы 01.40 Роковой день
Rossia 04.50 Х/ф Семь невест ефрейтора Збруева 06.50 Х/ф Самая красивая-2 10.25 Песня года. Часть вторая 13.00 Вести 13.15 Песня года. Часть вторая. Продолжение 13.55 Х/ф Виват, Анна! 17.40 Х/ф Абонент временно недоступен 19.00 Вести 19.20 Х/ф Абонент временно недоступен 22.10 Концерт 01.00 Х/ф Анализируй это 03.10 Комната смеха
STS 06.00 Т/с 6 кадров 06.30 Не может быть 07.30 Слава богу, ты пришел! 09.00 Самый умный 11.00 Все по-взрослому 12.00 Мать и дочь 13.00 Х/ф Макс и его компания 14.30 Хочу верить 15.00 Услышь меня 15.30 Т/с Даешь молодежь 16.00 Скетчком программы все по взрослому 16.30 Т/с 6 кадров 17.00 Х/ф Свидетель на свадьбе 18.45 Т/с 6 кадров 19.00 Т/с Папины дочки 20.30 Т/с 6 кадров 21.00 Х/ф Бой Томми Райли 23.00 Т/с 6 кадров 23.30 Хорошие шутки 01.15 Рингтон чарт 02.15 Музыка 04.15 Рингтон чарт
Nit-digest 07.00 М/ф Том и Джерри 08.00 Х/ф Кошки против собак 09.40 Сто вопросов взрослому 10.30 М/ф Сезон охоты 2 12.00 Х/ф Тот самый человек 13.45 Guta show (молд.) 14.20 Х/ф Чистильщик 16.35 Содружество за неделю 17.00 Резонанс 18.00 Х/ф Телепорт (молд. титры) 20.00 Периферия 20.30 Х/ф Переговорщик (молд. титры) 23.10 Х/ф Дом на Турецкой улице (молд. титры) 00.35 Х/ф Долгий поцелуй на ночь (молд. титры) 02.30 Х/ф Телепорт (молд. титры) 03.55 Х/ф Тренер Картер (молд. титры) 06.05 М/ф
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 4 IUNIE 2010
Cultură | 15
www.jurnal.md
„Am descoperit aici oameni tineri și viforoși, capabili să schimbe destinul Basarabiei” DEZBATERE // Interviu cu Eugen Negrici, critic, istoric literar, profesor la Universitatea Bucureşti, autor al volumului „Iluziile literaturii române”, desemnat Cartea anului 2008 de revista „România Literară” — Stimate dle Eugen Negrici, ce v-a determinat să acceptaţi propunerea de a participa la Zilele Literaturii Române la Chișinău care s-au desfășurat între 19 și 21 mai?
Aţi găsit aici niște ascultători receptivi? Da, m-au ascultat cu surprinzător de mult interes. Tinerii au fost agili, au pus întrebări, unii erau foarte bine informaţi, alţii curioși să afle. M-am întâlnit și cu cadre didactice, erau foarte bine informate și capabile să facă oricând parte dintr-un centru de cercetare a literaturii și artei din epocile totalitare, centru la care meditez de foarte multă vreme. Intenţionăm să-l creăm la București, pentru toate ţările ex-socialiste. Deja am tatonat în diverse locuri, pentru asta am și venit în Basarabia, ca să văd dacă putem crea un centru de cercetare în care să observăm dacă există modele, formule asemănătoare, dar și lucruri diferite. S-ar putea da doctorate, s-ar putea crea linii de cercetare, ar fi ceva extraordinar și, în sfârșit, am face și noi ceva serios pentru nenorociţii aceia care au murit în pușcării, pentru milioanele de morţi din regimurile comuniste.
Am acceptat din simplul motiv că sunt căsătorit cu o basarabeancă, Viorica, născută la Durlești. Am întâlnit-o la Facultatea de Litere a Universităţii din București, eram colegi. Ea era refugiată, adică fugită din Basarabia în 1944. Soţia și familia ei au o istorie dramatică. Ea avea doar un an când au trebuit să fugă în România, părinţii o duceau în braţe, era un prunc, o aruncau dintr-un vagon în altul, până au ajuns în localitatea Fierbinţi, lângă Urziceni. Numele ei de fată e Viorica Bârsa. — V-a impresionat prin cultura ei literară? Ce să vă spun? Era o fată splendidă, poate cea mai frumoasă din an. Mi s-a părut că mi se potrivește. Ne-am căsătorit în 1966, după doi ani de la terminarea facultăţii. — Trăiţi și acum împreună? Sigur că da. Vi se pare enorm? Vi se pare excesiv?
Nu a venit de frică în Basarabia — Nu. Sunt uimită..., dar să continuăm. Aţi mai fost în Basarabia? Nu am fost niciodată în Basarabia. Nu am venit de frică, nu am venit din spaima de a descoperi un popor deznaţionalizat și complet rusificat. Asta m-a tulburat tot timpul și de aceea am tot evitat, am tot amânat. Am fost invitat în fiecare an, mă rugau să trec, să vin aici, dar n-am venit. — Au trebuit să se producă evenimentele din 7 aprilie pentru ca să vă decideţi să veniţi? E legat și de 7 aprilie, și de ceea ce a urmat. Astăzi încep să am unele gânduri bune, luminoase în legătură cu destinul populaţiei din stânga Prutului, cred că are un viitor sigur. Îmi place să constat aici o extraordinară tendinţă și dorinţă a basarabenilor de a ajunge în Uniunea Europeană, acest lucru ne va uni. Nu va fi nevoie de gesturi eroice, de uniri forţate și așa mai departe. De aproape douăzeci de ani le-am spus colegilor mei scriitori: drumul nostru comun e în Europa. — Cât de mult a deteriorat sau a fertilizat comunismul literatura română? A și deteriorat, a și fertilizat, într-un anume fel. Comunismul a deteriorat literatura română în sensul că a produs un climat literar bolnav, ne-a obligat pe noi, scriitorii, la eforturi inutile, la eforturi de adaptare, la eforturi de evitare, la o continuă politică de ripostă și de replică la
— Cum v-a părut mediul universitar basarabean? acţiunile derutante și nepotrivite ale regimului – asta e partea tristă. Partea bună este că un regim opresiv este benefic poeziei în general, mai ales atunci când se arată capabil de a lăsa, din când în când, câte o portiţă deschisă pentru creaţie. În special poetul e favorizat într-un regim totalitar pentru că nu poate crea decât într-o atmosferă dramatică. — Cine dintre marii scriitori români au fost victime ale comunismului? Aproape toţi marii scriitori care au trăit în perioada comunistă. Toţi au avut de suferit, dar unii au făcut pușcărie, au fost masacraţi, distruși psihic și fizic. Mă gândesc în primul rând la Vasile Voiculescu. Cobor fruntea și mă înclin în faţa destinului acestui om care și-a dat ultima haină din pușcărie unui biet om, apoi a plecat de-acolo ca să moară, de fapt, în afara pușcăriei comuniste. Voiculescu nu a făcut nicioadă niciun rău, nu merita o astfel de soartă. — Cum explicaţi apariţia, în timpul dictaturii, a unui fenomen atât de luminos, strălucitor, precum a fost Nichita Stănescu? Regimul comunist în România a avut cel puţin trei etape de evoluţie, iar Nichita Stănescu, împreună cu întreaga lui generaţie, și-au scris cărţile fundamentale după 1964, după un moment de liberalizare diversionistă a regimului. Scriitorii au profitat de această perioadă de liberalizare. Nichita Stănescu a continuat și a dus mai departe experienţele celui de-al doilea val avangardist, făcându-le plauzibile. A avut o îndrăzneală, o putere de creaţie care a depășit nivelul de înţelegere și de receptare al momentului, a fost superior epocii lui. — Optzeciștii au fost prima generaţie care a evitat influenţa comunismului?
Nu. Optzeciștii, dacă analizaţi bine situaţia lor, au fost un grup creat în Universitatea București. Universitarii bucureșteni, care erau și cei mai importanţi critici literari ai ţării, au protejat extraordinar acest grup al optzeciștilor, nu prea mare, creat din Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu. Sub această umbrelă, optzecismul s-a putut dezvolta și pentru că a avut în același timp un contact cu poezia americană și cu poezia în limba engleză. Ei, fiind anglofili, au avut o cale de acces spre o poezie care răsuna cu totul altfel decât poezia de imitaţie franceză. Pe de altă parte, regimul avea nevoie de deschideri, din când în când, și a preferat să lase să circule o poezie de felul acesta. Numai că imediat câinii de pază ai regimului și o bună parte din scriitorii geloși pe gloria fulminantă a optzeciștilor s-au grupat într-o comunitate potrivnică și, pe cât s-a putut, i-au tras înapoi, i-au criticat perfid. Însă ei au mers mai departe și au avut norocul că au lucrat în grup, nu li s-au despărţit vocile până la un anumit moment. Au fost ca o haită de lupi foarte puternică ce a funcţionat și a învins. După revoluţie, destinul lor nu a mai fost atât de luminos, pentru că exact atunci aveau nevoie să se afirme în viaţa socială și revoluţia le-a oferit posibilităţi extraordinare de manifestare – au căpătat joburi, au cam uitat de literatura splendidă pe care o făceau, au uitat de sunetul acela nou pe care l-au adus în poezia românească.
„Optzeciştii, o haită de lupi ce a funcţionat şi învins” — Cazul Dorin Tudoran v-a interesat, v-a preocupat? Da, m-a interesat. Am fost amic cu Dorin Tudoran, e un poet foarte bun și este unul din disidenţii noștri autentici. Nici nu știu dacă a făcut bine că a plecat... A plecat fiindcă nu mai putea suporta regimul. Numai că în România cine pleacă, e uitat.
Una din tarele noastre e uitarea, face parte din nefericita noastră structură psihică. — Ce credeţi despre faptul că tinerii autori care au început să scrie după 2000 nu cunosc multe despre comunism și nici nu vor să cunoască? Nimeni n-ar trebui să se bucure de această indiferenţă, pentru că istoria care se uită, se răzbună. Nimeni nu știe cum evoluează istoria, oricând ne putem întoarce la o situaţie dramatică. Dacă noi credem că totul va curge minunat și că Europa va funcţiona măreţ, America va merge mai departe, iar Rusia se va democratiza și va deveni o ţară acceptabilă, ne înșelăm. Nu-i exclus ca Rusia să evolueze în mai rău, nu-i exclus să-și redescopere potenţele și tentaţiile imperiale, nu-i exclus ca marea putere democratică a Americii să decadă, să apară din nou o Chină care să răscolească lumea și așa mai departe. Prin urmare, acești poeţi tineri ar trebui să plece urechile la vocile noastre tragice care povestesc despre ce s-a întâmplat în comunism.
„Douămiiştii, o grupare simpatică” — Douămiiștii sunt o generaţie, în opinia dvs.? Eu sunt un om al scrisului și al stilului, mă interesează dacă douămiiștii vor aduce cu adevărat ceva nou, atunci îi pot declara o generaţie. Până atunci, ei sunt o grupare simpatică, veselă, care se ceartă cu altă grupare simpatică și veselă, fiecare dintre ele considerând că reprezintă destinul României poetice și viitorul ei.
Bălţiul a fost surprinzător. Am descoperit acolo o universitate („Alecu Russo”) remarcabilă, cu oameni tineri și viforoși, în stare să schimbe destinul Basarabiei. Nu se știe niciodată de unde vine înnoirea – de cele mai multe ori de la margine, nu de la centru. Și la Universitatea de Stat din Chișinău am întâlnit la Facultatea de Filosofie și Istorie oameni remarcabili. — Ce credeţi despre așa-numitul „specific basarabean”? Nu mi-a plăcut la basarabeni o anumită incapacitate de a se fixa într-o opinie. Dar mă gândesc că au fost atât de chinuiţi, atât de amărâţi, atât de hăituiţi de istorie, încât nu pot niciodată să spună un lucru până la capăt, tot lasă în formulările lor ceva și pentru o altă victorie a dușmanului. — Cum comentaţi genericul manifestării „Zilele Literaturii Române la Chișinău”? E puţin cam stângaci, poate că se găsește o altă formulă pe viitor. Dar nu trebuie să ne poticnim de astfel de chestii. E un început. Important e ca asemenea întruniri să aibă loc și în continuare. — Care ar fi concluzia privind această primă vizită a Dvs. în Basarabia? În primul rând, e o ţară minunată. Basarabia e o revelaţie pentru mine. Drumul spre Bălţi mi-a adus aminte de cele mai frumoase locuri din România, pentru că e un loc din România. Aveţi aici și un aer extraordinar! — Găsiţi, vă rog, un epitet pentru aerul de la noi. E ... fraged!
— În cadrul Zilelor Literaturii Române la Chișinău, eveniment susţinut de Institutul Cultural Român, aţi prezentat în faţa studenţilor comunicarea „Literatura română în comunism”.
— Vă mulţumim și vă mai așteptăm. Interviu realizat de Irina NECHIT
16 | Divertis
www.jurnal.md
Abonează-te Nu uita să te abonezi la ziarul preferat!
Jurnal de Chişinău – ediţia de marţi Indice 1 lună 3 luni 6 luni PM 21692 (pers. fizice) 12,15 lei 36,45 lei 72,90 lei PM 23692 (pens., invalizi) 11,35 lei 34,05 lei 68,10 lei Jurnal de Chişinău – ediţia de vineri PM 21472 (pers. fizice) 16,50 lei 49,50 lei 99,00 lei PM 23472 (pens., invalizi) 15,50 lei 46,50 lei 93,00 lei Jurnal de Chişinău – ediţia completă PM 23724 (pers. fizice) 28,65 lei PM 21725 (pers. juridice) 63,15 lei
Indice PM 21924
1 lună 16,50 lei
Indice 1 lună PM 21749 (pers. fizice) 13,30 lei PM 23749 (pers. juridice) 14,00 lei PM 24749 (studenţi) 12,00 lei
85,95 lei
171,90 lei
189,45 lei 378,90 lei
3 luni 49,50 lei
6 luni 99,00 lei
3 luni
6 luni
39,90 lei 79,80 lei 42,00 lei
84,00 lei
36,00 lei 72,00 lei
JURNAL DE CHIŞINÃU
Instituţia de Învăţământ Privat Liceul „Columna”
la
Dragi prieteni, bănuim că, prinşi de grijile cotidiene, v-a scăpat faptul că deja a început campania de abonare la publicaţiile din R. Moldova. Dacă doriţi să citiţi şi pe viitor publicaţia îndrăgită, grăbiţi-vă să vă faceţi un abonament la ziarul preferat în orice oficiu poştal. De asemenea, vă puteţi abona şi la alte publicaţii editate de Jurnal Trust Media – “Apropo magazin” şi “ECOnomist”. Prezentăm mai jos preţurile pentru abonamentele la publicaţiile Jurnal Trust Media. Abonându-te la “Jurnal de Chişinău”, citeşti şi înţelegi lumea în care trăieşti!
VINERI, 4 IUNIE 2010
anunţă înmatricularea elevilor în clasele I – XII pentru anul de studii 2010 – 2011 ÎNMATRICULAREA SE FACE: În clasele I – a IV-a în perioada 03 mai – 30 august 2010; În clasa a IX-a în perioada 20 iunie – 30 august 2010; În clasele a X-a – a XII-a în perioadele 19-24 iunie şi 01-30 august 2010; În clasa a XII-a în baza atestatului de studii medii pentru absolvenţii clasei a XI-a a şcolii medii de cultură generală. În liceu se practică un sistem de instruire şi de educaţie netradiţional, axat pe principiile individualizării învăţământului, care se realizează prin diagnosticarea elevilor, pentru a le evalua şi a le valorifica eficient capacităţile intelectuale. În anul de învăţământ 2009 – 2010 au fost puse bazele unei instruiri pe nivele la limbile engleză, franceză şi germană, predarea informaticii poartă un caracter practic–aplicativ. În anul de învăţământ 2010-2011, în afara programelor academice, propunem şi programe extracurriculare. Vă aşteptăm cu plăcere! Str. Alba Iulia 5/2, tel: 74-28-52, 59-22-37. WEB: www.columna.org.md
Предложение о подаче заявки: конкурс среди журналистов
Solicitarea de propuneri: Competiţia mediatică Proiect finanţat de Consiliul Europei:
“Меры по укреплению доверия на обоих берегах реки Днестр”, проект финансируемый Советом Европы
“Măsuri de consolidare a încrederii pentru regiunea transnistreană”
Мост через реку
„Podul încrederii”
Предложение о подаче заявки действительно для журналистов с обоих берегов Днестра, работающих в местных, региональных и национальных СМИ. Данный конкурс журналистов является частью мероприятий финансируемых Советом Европы с целью способствовать обмену потоком информации между журналистами с обоих берегов Днестра. Для участия в конкурсе журналистам предложено предоставить до 10 июня 2010 года предложение по созданию медиа отчета о межтерриториальном сотрудничестве на обоих берегах являющемся примером мер по укреплению доверия. Жюри выберет лучшие предложения, и отобранные журналисты проведут в конце июля 2010 в Одессе семинар по обмену наилучшим опытом и выработке платформы по быстрому обмену потоком информации. По возвращению в Молдову журналисты проведут свое расследование и опубликуют материалы до конца сентября 2010. Авторам лучших материалов (6 журналистам) будет предоставлена возможность посетить Страсбург осенью 2010.
Concursul este deschis pentru jurnaliştii locali, regionali şi naţionali de pe ambele maluri ale Nistrului. Competiţia mediatică face parte din activităţile finanţate de Consiliului Europei pentru a promova schimbul de informaţii între jurnaliştii de pe cele două maluri ale Nistrului. Pentru a participa la concurs, candidaţii urmează să propună, până la 10 iunie 2010, o producţie media despre activităţile de cooperare între ambele maluri ale Nistrului, drept exemplu de măsuri de consolidare a încrederii. Juriul va selecta cele mai bune proiecte şi la sfârşitul lunii iulie 2010, jurnaliştii câştigători vor participa la un seminar în Odesa pentru a-şi împărtăşi experienţa şi pentru a face schimb de bune practici. Revenind în Moldova, jurnaliştii se vor documenta asupra subiectului propus care va fi realizat până la sfârşitul lunii septembrie 2010. Autorii celor mai bune lucrări (6 jurnalişti) vor participa la o vizită de studiu la Strasbourg în toamna anului 2010.
КРИТЕРИИ ОТБОРА: • Кандидаты должны в настоящее время работать в качестве репортеров, корреспондентов или радио/телеведущих • Опыт работы по профессии не менее 2 лет • Политическая объективность и непредвзятость • Беспристрастность
CRITERII DE ELIGIBILITATE: • Candidaţii trebuie să activeze în calitate de reporter, ziarist sau prezentator TV • Minimum doi ani de experienţă profesională • Neafiliere politică • Imparţialitate
ПОРЯДОК ПОДАЧИ ЗАЯВКИ: Кроме формуляра заявки соискатели должны предоставить: • резюме или curriculum vitae (CV) с указанием контактной информации: адреса, эл. почты и телефонов • не более чем в 10 строках: предложение об изучении случая межтерриториального сотрудничества в любой области, например культурной, социальной, экономической, политической или другой. • письмо от главного редактора о намерениях опубликовать материалы/передачу медиа отчета. Формат предполагаемого репортажа не должен превышать 600 слов или 3-5 минут вещания (ТВ/радио). Производство репортажа не финансируется.
PROCEDURA DE APLICARE: Dosarul candidaţilor va include pe lângă formularul de aplicare: - CV-ul curent al candidatului; - o descriere succintă a propunerii pentru studiul de caz despre cooperarea între cele două maluri ale Nistrului în domeniul cultural, social, economic, politic, etc. - o scrisoare de intenţie de a publica/difuza proiectul media din partea redactorului-şef. Formatul produsului final trebuie să nu depăşească 600 de cuvinte sau 3-5 minute (difuziune TV/Radio). Elaborarea proiectului media nu va fi finanţată.
Заявки можно подать на румынском, русском или английском языке Бланк заявки можно скачать с адреса: http://aqa.md/libview.php?l=ro&idc=17&id=73&parent=0 Заявки следует отправить по следующему адресу: AQA Logistic & Consulting, ул. Василе Александри 99/1, Кишинэу , тел: (+373 22) 22 63 43; факс: (+373 22 ) 22 63 87 , моб. (+373) (0) 79 26 79 26, эл.почта: aplicare@aqa.md Крайний срок подачи заявок – 10 июня 2010. 31 мая, 2010
Dosarele pot fi prezentate în limba română, rusă sau engleză. Formularul de aplicare poate fi desărcat la următoarea adresă: http://aqa.md/libview.php?l=ro&idc=17&id=73&parent=0 Dosarele trebuie depuse la următoarea adresă: AQA Logistic & Consulting, str. Vasile Alecsandri 99/1, Chişinău MD-2012, Tel. (+373 22) 22 63 43; Fax (+373 22 ) 22 63 87, email: aplicare@aqa.md Data limită pentru depunerea dosarelor este 10 iunie 2010. 31 mai 2010
Concurs cu premii pentru lucrătorii poştali Ziarul “Jurnal de Chișinău” organizează un concurs cu premii pentru lucrătorii poștali, care se va desfășura până pe data de 25 iunie 2010. “Jurnal de Chișinău” oferă participanţilor la concurs 10 premii: 1 frigider, 3 televizoare și 6 telefoane mobile. Condiţii de participare La concurs pot participa toţi lucrătorii poștali care vor perfecta minimum 10 abonamente pentru “Jurnal de Chișinău”, ediţie completă, indice de abonament PM 23724, pentru o perioadă de 6 luni.
Perioada de desfăşurare Concursul se va desfășura până pe data de 25 iunie a.c. Acordarea premiilor Marele premiu – frigiderul – va reveni poștașului care a perfectat cel mai mare număr de abonamente. Următoarele 3 premii – televizoarele – vor intra în posesia poștașilor care s-au plasat pe locurile 2, 3 și 4 ca număr de abonamente perfectate. În caz de coincidenţă a numărului de abonamente perfectate de către poștașii care candidează
pentru locurile 2, 3 și 4, cele 3 televizoare vor fi acordate în urma unei tombole. Ceilalţi poștași, care au realizat minimum 10 abonamente, sunt înscriși automat în concurs și au șansa să câștige unul din cele 6 telefoane mobile. Câștigătorii telefoanelor mobile vor fi desemnaţi în urma unei tombole. La sfârșitul concursului, numele celor 10 câștigători vor fi date publicităţii în ziar. Premiile vor fi ridicate de la sediul redacţiei (relaţii la telefonul 069651015, Veaceslav Dreglea).
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 4 IUNIE 2010
Povești adevărate | 17
www.jurnal.md
Fiece vârstă are a ei frumoasă floare PERSEVERENŢĂ // S-a dedicat întru totul educaţiei propriilor copii şi muncii de pedagog, care i-au adus aprecieri din partea elevilor şi a colegilor de serviciu li se topeau de înduioșare. Într-un târziu, zăgazurile s-au spart și Olga a rostit: „Ce stăm așa înţepeniţi? Hai să intrăm în casă!”. Și au intrat. Cred că nu e nevoie să descriu ce a urmat. A fost frumos ca prima oară, fără îndoială. Deoarece nu se săturau să se privească și să se mire de taina ce i-a reunit. Însă nu s-au grăbit atunci să își unească destinele. Plecarea la cele veșnice a soţiei lui Nicolae era încă proaspătă și Olga nu și-a putut permite să meargă cu el la Soroca.
Lume, soro, lume
cu Nina Neculce Între sufletele celor doi au existat întotdeauna legături nevăzute. Astfel au menţinut mereu un contact neîntrerupt. Și oriunde se aflau, își transmiteau pe calea legăturilor magice iubirea și dorul de a fi aproape unul de altul. Însă Dumnezeu a vrut să îi întâlnească tocmai după 37 de ani de despărţire. Ciudate și încurcate sunt căile vieţii. Olga era o frumuseţe de fată când Nicolae a venit în școala ei natală din Badicul Moldovenesc, Cahul. Tânărului profesor i-a căzut tronc fata înaltă, mlădioasă, cu părul lung până aproape de călcâie. Și Olga a simţit atunci că o sfredelește în inimă un „nu știu ce și un nu știu cum”. Și așa, de la o vorbă la alta, tinerii profesori s-au cunoscut mai îndeaproape. Era o toamnă frumoasă și toate în jur șopteau: „Iubește!”. Iar cuvintele de dragoste se cereau rostite de către cei doi. Dulcea mângâiere pentru Nicolae era privirea duioasă a Olgăi, iar pentru aceasta – balsamul iubirii lui protectoare. Așa au trecut doi ani până în ziua când Nicolae a plecat în armată. După ce acesta a satisfăcut serviciul militar, s-au întâlnit la fel de fericiţi. Își făceau planuri de nuntă. Nu bănuiau că părinţii lui Nicolae nici nu vor dori să audă de căsătoria lor. „Bine, dragul mamei, i-a zis cea care l-a născut, dar ce puţine fete de gospodari sunt aici, la noi, la nord? (Nicolae e din Zastânca Sorocii – n.a.) De ce te-ai oprit tocmai la una din sudul republicii? Ai lucrat doi ani unde ai fost repartizat, fii acum bun și vino acasă”. Au trecut zile, săptămâni și luni la mijloc și Nicolae nu s-a mai întors la Bădicul Moldovenesc. Le-a făcut pe plac părinţilor, a revenit acasă. Peste puţină vreme s-a căsătorit cu o fată adorată de mama lui. Nici Olga n-a stat nemăritată, și-a găsit și ea un suflet pereche cu care și-a făcut casă arătoasă și trei fete frumoase. Însă convieţuirea cu cel care îi devenise soţ nu a fost
Horoscop
Firul rupt se înnoadă
de durată. În floarea vârstei, Olga a rămas văduvă cu fetele mici și cu toată povara casei pe umerii săi. S-a dedicat întru totul educaţiei propriilor copii și muncii de pedagog, care i-a adus, timp de 45 de ani, aprecieri constante din partea elevilor și au colegilor de serviciu. A știut să îi cucerească pe cei din jur cu căldura sufletului și marea dragoste faţă de obiectul predat.
În ospeţie la o ghicitoare După moartea soţului, problemele de sănătate ale Olgăi s-au agravat. Într-o zi, la Cahul, când ieșea de la medic, s-a întâlnit cu o colegă. Și pentru că trebuia să facă mai multe examene medicale, în orele după-amiezii, a acceptat invitaţia colegei de a merge în ospeţie la cumnata acesteia care știa să ghicească în palmă. Cumnata colegei sale i-a citit în palmă de parcă i-ar fi citit într-o carte și i-a spus o mulţime de lucruri adevărate. I-a spus, de exemplu, în ce an s-a căsătorit, câţi copii a născut, că prima naștere a fost deosebit de grea, că i-a murit soţul după care o să verse lacrimi încă multă vreme. I-a mai spus că, peste o jumătate de an, o să-i moară un părinte și o să-i rămână o moștenire mare de care nu o să aibă folos. Și așa a fost. I-a mai spus că o să treacă prin mari greutăţi și ea și copiii. Aceste preziceri de asemenea sau adeverit. I-a spus că s-a întâlnit opt ani cu un băiat și, dacă s-ar fi căsătorit cu el, nu ar fi fost fericită.
A fost și acest băiat în viaţa ei, dar când s-a întors, după examenele de licenţă, l-a găsit însurat. Ghicitoarea i-a spus că, la bătrâneţe, se va căsători cu bărbatul pe care l-a iubit în tinereţe. Nu-i venea să creadă. A uitat cum a ieșit de la cumnata colegei sale. Preocupată de griji și de probleme, își vedea de-ale ei: de grădină, de păsări și animale, de școală și fiice. Nu uita nici de lecturi, căci a înţeles un lucru important – nimic nu se poate compara cu plăcerea de a citi o carte bună. Mă rog, i-o cerea și profesia de profesoară de română. Cu credinţă în Dumnezeu, optimism și dragoste de muncă, Olga, timp de 20 de ani, chiar dacă stârnea interesul bărbaţilor, nu s-a recăsătorit.
Revedere după 36 de ani Odată, în ajunul unui nou an de studii, Olga s-a întâlnit cu un coleg de care era foarte legată sufletește și pe care îl crezuse mort. El, de fapt, se stabilise în Rusia. Și-au amintit împreună de Nicolae și au hotărât să organizeze o întâlnire
cu profesorii de altădată. Mai ales că acest coleg cu numele Dumitru a stat într-o gazdă cu Nicolae și au dormit pe un pat. Zis și făcut. În scurt timp, au pus la cale întâlnirea. L-au anunţat pe Nicolae. Acestuia tocmai îi decedase soţia. Totuși a venit să revadă școala în care și-a început activitatea și pe colegi. Au trăit emoţii de nedescris și au depănat o noapte întreagă amintirile. Au mers apoi la Olga în ospeţie, care a dat dovadă de o ospitalite cu totul remarcabilă. A fost ceva de vrajă în această întâlnire, o comunicare deschisă între foștii colegi. La despărţire, când urcaseră deja în mașină și se pregăteau să plece, Dumitru i-a zis: „Păcat că trebuie să ne despărţim așa de repede. Dar în numele acestui păcat o să te dau jos din mașină, Nicolae”. Și l-a împins afară, a închis ușa și a plecat. La început, Olga a crezut că îi o glumă, dar când a văzut că mașina a ieșit din sat a înţeles că bunul ei coleg i-a pregătit această surpriză. Rămași singuri lângă poartă, Olga și Nicolae se priveau tăcuţi și nu știau ce să facă. Ochii li se umpluseră de lacrimi, iar inimile
Au așteptat să treacă doi ani și, în această pimăvară, Olga l-a urmat pe Nicolae la Zastânca. Vindecate cu iubirea, rănile sufletului s-au prefăcut în flori. Iar gândurile îmbrăcate în veșminte curate îi fac să spere și să creadă în frumos. Și așa cum bucuriile la fel ca și tristeţile nu vin niciodată singure, Olga, acum câteva zile, a avut parte încă de o surpriză foarte frumoasă. Știind că Veronica Chiţan, colega ei de clasă pe care nu a văzut-o 44 de ani, locuiește în Soroca, a telefonat-o și și-au dat întâlnire în curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Era o zi cu cer senin, cu aceleași flori de primăvară ca atunci când s-au despărţit. Nu știau nici una, nici alta cum arată după atâţia ani. Stăteau în faţa bisericii și se căutau cu ochii. La un moment dat, Veronica a întrebat: „Olga, tu ești?”. Obrajii li se îmbujorară și, desfăcându-și braţele, s-au cuprins și au plâns așa ca la „Surprize, surprize”. Toată lumea care ieșea din biserică se uita la ele cu drag și cu mirare și nu înţelegea ce se petrece. Nedumerit, s-a apropiat de ele și părintele Nicolae. Când a aflat că e vorba de lacrimi de bucurie, le-a binecuvântat, dorindu-le să aibă darul de a se lumina una pe alta atât cât le va fi dat să trăiască pe acest pământ. În final, Olga a adăugat: „Așa cum lumina unei stele i-a călăuzit pe magi, așa și mie mi-a luminat calea o stea spre Soroca. Trebuia să trec prin timpuri și anotimpuri ca să ajung să îmi văd fericirea cu ochii”.
7 – 13 iunie 2010
Berbec Vă sfătuim să nu vă asumaţi prea multe responsabilităţi, pentru că vă lipsește simţul practic. Încercaţi să amânaţi deciziile importante, mai ales pe plan profesional! Nu vă impuneţi punctul de vedere în privinţa unei probleme financiare în discuţiile cu partenerul de viaţă! S-ar putea să greșiţi.
Rac Vă nemulţumesc toţi și toate. Vă recomandăm să fiţi foarte atent la ce spuneţi. Evitaţi o ceartă cu o femeie mai în vârstă de la locul de muncă! Ar fi bine să renunţaţi la călătorii, pentru că este posibil să întâmpinaţi dificultăţi și să nu rezolvaţi nimic. Vă puteţi aștepta la musafiri din altă localitate.
Balanţă Sunteţi confuz și este posibil să înţelegeţi greșit sfaturile unei persoane mai în vârstă din familie. Vă recomandăm să faceţi un efort și să vă concentraţi mai mult. Dacă doriţi să cumpăraţi un obiect de valoare, este indicat să vă consultaţi și cu partenerul de viaţă.
Taur Din cauza stării de confuzie cu care începeţi săptămâna, s-ar putea să vă descurcaţi mai greu la serviciu. Vă recomandăm să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu șefii și cu colegii. Limitaţi-vă strict la problemele urgente! Cu puţină răbdare, reușiţi să treceţi cu bine peste toate neplăcerile.
Leu Vă enervaţi din tot felul de motive. Vă sfătuim să nu vă implicaţi în activităţi noi, pentru că s-ar putea să vă loviţi de obstacole neașteptate. Sunteţi obligat să faceţi câteva drumuri scurte în interes personal, ceea ce vă încurcă planurile. Ar fi bine să nu vă ambiţionaţi să rezolvaţi probleme delicate, pentru că idealismul care vă stăpânește vă poate face să eșuaţi.
Scorpion S-ar putea să nu vă simţiţi prea bine și să aveţi probleme de concentrare. Vă sfătuim să nu vă asumaţi niciun risc, mai ales la serviciu, întrucât s-ar putea să mizaţi greșit. Dacă vi se propune să intraţi într-o afacere, nu vă grăbiţi să luaţi o hotărâre! Sunteţi destul de confuz.
Gemeni Dacă vi se propune un nou loc de muncă sau să vă asociaţi într-o afacere, va recomandăm să nu răspundeţi imediat. Vă cam lipsește simţul practic. Vă sfătuim să acordaţi mai multă atenţie relaţiilor sentimentale. Sunt șanse să petreceţi clipe romantice alături de persoana iubită.
Fecioară O rudă mai în vârstă vă ajută cu sfaturi pentru a pune capăt unor probleme parteneriale. Vă cam lipsește simţul practic, însă familia și prietenii vă înţeleg și vă ajută. Nu le refuzaţi ajutorul! Vă puteţi baza pe intuiţia persoanei iubite.
Săgetător Sunteţi cu capul în nori și riscaţi să neglijaţi probleme importante. Vă sfătuim să nu începeţi activităţi noi, pentru că nu staţi prea bine cu simţul practic. Puteţi avea succes, dar numai dacă acceptaţi ajutorul prietenilor și al partenerului de viaţă.
Capricorn Sunteţi confuz și riscaţi să luaţi decizii neinspirate în afaceri. Nu este o săptămână bună pentru examene și nici pentru întâlniri. Este posibil să vi se propună o colaborare ce pare avantajoasă. Nu vă grăbiţi să semnaţi nimic ca să nu regretaţi mai târziu! Vărsător Sunteţi foarte hotărât să începeţi o afacere, dar vă cam lipsește simţul practic. Dacă aveţi îndoieli, este indicat să mai aveţi răbdare până când vă limpeziţi ideile. S-ar putea să aveţi probleme de sănătate, dar nu este cazul să vă faceţi griji: sunt trecătoare. Vă sfătuim să vă limitaţi la activităţi de rutină. Nu neglijaţi problemele partenerului de viaţă! Pești S-ar putea să descoperiţi că planurile pe care vi le-aţi făcut nu sunt deloc realiste. O cunoștinţă vă cere ajutorul într-o problemă de afaceri. Ar fi bine să nu o refuzaţi, pentru că puteţi ieși în câștig. Vă recomandăm să evitaţi speculaţiile financiare.
18 | Zigzag
www.jurnal.md
VINERI, 4 IUNIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
10 bărbaţi celebri care au făcut sex cu cele mai multe femei Celebritatea atrage după sine o serie de avantaje, iar atunci când vorbim de bărbaţi celebri e normal să vorbim despre sex. De ce? Pentru că o mare parte a starurilor masculine acceptă avansurile fanelor și pentru că numărul femeilor care ajung în paturile lor depășesc în unele cazuri ordinul zecilor de mii, scrie tabu.ro. 10. TIGER WOODS a făcut sex cu 120 de femei doar în timpul mariajului cu soţia sa. Mai are timp însă să îi egaleze pe Tony Curtis, Rod Stewart sau Bill Wyman, prin patul cărora au trecut câte 1.000 de femei. 09. TONY CURTIS a susţinut mereu că în perioada sa de glorie a făcut sex cu aproximativ 1.000 de femei. „Eram tot timpul excitat și alergam după fete”, a declarat actorul. 08. ROD STEWART a iubit de când se știe blondele și a încercat să facă sex cu cât mai multe posibil. I-a reușit cu
1.000 de femei, din păcate pentru el, nu toate au fost blonde. 07. BILL WYMAN s-a bucurat o bună bucată de vreme de adulaţia de care are parte orice star rock. Fostul component al trupei „The Rolling Stones” povestea că, în unele nopţi, femeile stăteau la coadă la el la ușă. Peste 1.000 dintre ele au reușit să intre. 06. JACK NICHOLSON este unul dintre cei mai mari crai de la Hollywood. Femeile au simţit mereu o atracţie puternică faţă de el, iar Jack a profitat la maxim de treaba asta. Așa cum spu-
ne chiar el, s-a culcat cu aproximativ 2.000 de femei, dintre care unele erau chiar mamă și fiică. 05. JULIO IGLESIAS este întruchiparea latino-loverului. Cântăreţul a fost încă din primii ani de carieră iubit de femeile din toată lumea, iar asta i-a plăcut la nebunie. Julio a punctat la peste 3.000 de femei. 04. HUGH HEFFNER este părintele sexului printat, dacă putem spune așa. Din cauza vârstei și a diversităţii, tăticul „Playboy” nu mai ţine minte exact câte fete au avut norocul de a face sex cu el, dar estimează numărul undeva între 2.000 și 5.000 de femei. 03. WARREN BEATTY. În cazul lui este simplu de calculat, actorul spune că s-a culcat cu câte o femeie în fiecare
Corpuri umane perfect conservate, scoase la vânzare Controversatul anatomist german Gunther von Hagens, căruia i se mai spune și Doctorul Moarte, a deschis o expoziţie de corpuri umane perfect conservate. Mai mult, doctorul pune la vânzare aceste „creaţii”, relatează ziare.com „Supermarketul morţii”, așa cum este descris în tabloidul german „Bild”, oferă testicule conservate pentru 360 de euro, plămânii fumătorilor la 3.600 de euro, un picior de 9.100 de euro, 650 de euro pentru un craniu. Un întreg corp uman poate fi cumpărat pentru 57.000 de euro, informează „Le Figaro”. Vânzările de părţi ale corpului uman sunt însă limitate și destinate numai utilizatorilor calificaţi, cum ar fi medici, profesori, școli
sau spitale. Închis în 2009 pentru lucrări și redeschis sub numele de „Centrul de Competenţă anatomice”, Plastinarium-ul rămâne în continuare locul unde doctor Hagens va oferi cursuri de anatomie și conservare, un proces dezvoltat de el încă din 1977. Hagens a organizat până acum în întreaga lume expoziţii cu organisme conservate care au atras mulţi turiști și au ridicat multe controverse.
Kylie Minogue, părăsită de iubit Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a fost părăsită de iubitul ei, modelul Andres Valencoso Segura, în urma unor certuri la sfârșitul săptămânii trecute, informează contactmusic.com. Cântăreaţa australiană și modelul spaniol, care este cu aproape un deceniu mai tânăr decât ea, au avut o relaţie de 18 luni. După cotidianul britanic „Daily Mail”, Andres Valencoso Segura este acela care a pus capăt acestei relaţii. „Ea și Andres se certau de câteva zile. Ea îl critica că nu o sprijinea suficient. Andres nu a mai suportat și i-a spus că totul s-a terminat”, a declarat o sursă. Kylie Minogue s-a despărţit de precedentul ei iubit, actorul francez Olivier Martinez, în 2008, după o relaţie de patru ani. Kylie Minogue și-a început cariera ca actriţă cu un rol în serialul australian „Neighbours”. După
succesul primelor două single-uri, „Locomotion” și „I Should Be So Lucky”, care a impus-o în topurile din lumea întreagă, Kylie a ales să se concentreze exclusiv asupra muzicii. Hituri precum „Where the Wild Roses Grow”, în duet cu Nick Cave, „Spinning Around”, „Kids”, în duet cu Robbie Williams, „On a Night Like This”, „Can't Get You Out of My Head”, „In Your Eyes”, „Love At First Sight”, „Come Into My World”, „Slow” și „I Believe in You” i-au adus lui Kylie vânzări de peste 40 milioane de albume în întreaga lume, numeroase premii, precum și o poziţie de top în rândul celor mai apreciate artiste de pe scena muzicii pop.
zi de celibat, adică timp de vreo 35 de ani. La o numărătoare simplă ajungem la concluzia că domnul Beatty a făcut sex cu 12.775 de femei dacă nu o numărăm și pe Annette Bening. 02. WILT CHAMBERLAIN. Starul NBA a scris în autobiografia sa că a făcut sex cu peste 20.000 de femei, iar pentru el asta înseamnă că „am făcut ceea ce era natural și alegeam doar femei care arătau bine”. 01. FIDEL CASTRO (foto). Liderul comunist este campion la această categorie. Conform spuselor reprezentantului său oficial, vreme de 40 de ani, El Fidel nu era deloc fidel și făcea sex în fiecare zi cu două femei. Una la prânz, alta la cină și niciodată de două ori cu aceeași. Adică un total de vreo 35.000, iar la cât de mare e Cuba, putem spune că a făcut sex cu toată ţara.
Ieri milionar, azi gunoier La 19 ani a câștigat la Loto 11,5 milioane de euro. Acum trăiește cu doar 50 de euro pe săptămână. După ce a câștigat 11 milioane și jumătate de euro la loterie, un gunoier britanic și-a tocat averea în opt ani pe droguri, prostituate, băutură și jocuri de noroc. Michael Carroll, 27 de ani, a abuzat de orice a vrut după ce a câștigat la loto 11.500.000 de euro. 2002. La 19 ani, Michael Carroll se trezește cu peste 11 milioane de euro în cont. Banii au început să dispară în petrecerile care nu se mai terminau. În 2003, englezul a cumpărat cocaină de 2.000 de lire zilnic. Când a fost părăsit de soţie, Michael a devenit clientul preferat al prostituatelor și se lăuda că a avut peste 2.000 de femei în pat. Chiar și-a îndeplinit un vis și a făcut sex cu trei curve pe un morman de 100.000 de euro, bani pe care i-a făcut cadou „fetiţelor”. În 2005, Michael a avut conflicte și cu vecinii din cauza petrecerilor zgomotoase pe care le dădea.
Ca să se răzbune pentru că era mereu reclamat la poliţie, a adus în curtea casei sale o sută de porci care făceau o mizerie și un vacarm greu de suportat. Un an mai târziu, a investit mai mult de un milion de euro în bijuterii din aur făcute la comandă. A pierdut la cursele de cai și de câini un alt milion, iar pe altul l-a donat echipei lui preferate de fotbal: Glasgow Rangers. Nu mai puţin de 600.000 de euro s-au dus pe mașini de lux. Acum, britanicul trăiește din alocaţia de stat pentru persoane care își caută un loc de muncă: 50 de euro pe săptămână.
Lindsay Lohan, forţată să poarte accesorii
A creat viaţă în laborator!
Lindsay Lohan a solicitat casei de modă Chanel să îi trimită niște accesorii care să îi ascundă, pe cât posibil, brăţara de monitorizare a nivelului de alcool din sânge pe care este obligată să o poarte permanent, prin decizie judecătorească, informează starpulse.com.
Controversatul om de știinţă, doctorul biolog Craig Venter (foto), a extras în prima fază gene dintr-o bacterie numită „Mycoplasma capricolum”. Apoi a creat șiruri de ADN artificial pe care le-a plasat în bacteria moartă. Aceasta a revenit la viaţă și a început să se multiplice. „Aceasta este prima celulă sintetică creată vreodată. Este un pas important”, a declarat Craig Venter. „Este un studiu de reper. Este un pas cheie în industrializarea biologiei sintetice, deschizând drumul spre o eră nouă”, susţine profesorul Paul Freemont de la Imperial College London. Microbii artificiali ar putea fi folosiţi în fabricarea vaccinurilor sau rezolvarea problemei poluării. Însă unii experţi sunt de părere că tehnologia ar putea duce la inventarea unor noi arme biologice. „Se joacă de-a Dumnezeu”, a spus doctorul Eckard Wimmer de la Stony Brook University. Docto-
Actriţa a fost condamnată în urmă cu o săptămână să poarte această brăţară, conform deciziei judecătorului Marsha Revel, care i-a interzis vedetei și să părăsească statul California, notează evenimentul.ro Lohan a fost aproape de a fi adusă în cătușe la judecător după ce a ratat o înfăţișare în instanţă pentru că nu a putut pleca la timp din Europa, motivând că și-a pierdut pașaportul. În plus, actriţa trebuie să vorbească în fiecare seară cu un ofiţer de poliţie care o supraveghează, pentru a afla dacă, în ziua următoare, trebuie să facă sau nu un test antidrog.
Descoperire uluitoare în lumea medicală! Un om de știinţă american a creat viaţă într-un experiment de laborator în care a reușit să învie o bacterie moartă. Oponenţii ingineriei genetice au catalogat experimentul ca o încercare periculoasă, în stil Frankenstein, de manipulare a naturii.
rul Craig Venter a declarat că bacteria pe care a folosit-o se găsește la bovine, nu oameni, însă o rudă a acesteia este „responsabilă” pentru pneumonia în cazul oamenilor. Noua formă de viaţă, creată după 15 ani de studiu și 27,7 milioane de lire sterline cheltuite, a fost botezată „Synthia”. Craig Venter, un rebel om de știinţă miliardar, are 63 de ani și este veteran al Războiului din Vietnam.
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 4 IUNIE 2010
Sănătate | 19
www.jurnal.md
Excesul de cafea duce la dereglări psihice Cafeaua, datorită conţinutului ridicat de cofeină, stimulează sistemul nervos central, metabolismul, reduce oboseala fizică, amplifică agitaţia, puterea de coordonare și concentrare. Contrar multor opinii, consumul de cafea nu elimină nevoia de somn, ci are doar rol energizant, susţin specialiștii în domeniul nutriţiei ai siteului steadyhealth.com. Potrivit acestora, acest aliment este considerat un drog, deoarece creează dependenţă. Mai mult, efectele sale asupra organismului sunt energizante, doar că pentru o perioadă scurtă. Iar pentru a redobândi acea stare suntem tentaţi să mai bem încă o ceașcă, astfel apar excesele. Potrivit nutriţioniștilor, efectele consumului excesiv de cafea sunt diverse, de la dereglări psihice până la intoxicaţii. Astfel, intoxicaţiile au ca efect stările prelungite de anxietate, panică, insomnii, ameţeli, dureri musculare, greutăţi în exprimare, paranoia și dereglări stomacale. Mai mult, nutriţioniștii precizează că pulsul este accelerat, vasele de sânge se dilată, tensiunea arterială este mărită. În cazuri extreme se pot produce chiar dereglări de echilibru, pierderi temporare de memorie și halucinaţii. De asemenea, studiile cercetătorilor americani au arătat că există o legătură directă între consumul excesiv de cafea și bolile cardiovasculare, prin creșterea valorii colesterolului. O altă consecinţă a consumului excesiv de cafea este producerea acidului stomacal, apariţia gastritei și a ulcerului. Tocmai de aceea, consumul moderat este foarte important, iar doza zilnică recomandată de cafea este de cel mult 200–300 de mililitri. Persoanele care depășesc această cantitate ar trebui să reducă sau chiar să renunţe la băutura energizantă pentru o perioadă de timp. Și asta cu toate că, în acest timp, stările de iritabilitate, dificultăţile în concentrare, stările de vomă, ameţeală, somnolenţă și nervozitate vor fi la cote maxime.
Cum să previi și să tratezi sensibilitatea dentară DANTURĂ // Pentru a proteja dinţii trebuie să eviţi periajul cel puţin o oră după ce am mâncat alimente sau am băut lichide care conţin acizi, susţin stomatologii Aproximativ 60 la sută dintre adulţi suferă de problema dinţilor sensibili. La nivel mondial, cele mai afectate sunt persoanele cu vârsta între 20 și 50 de ani, conform studiilor de specialitate. Mai mult, susţin stomatologii, în situaţia persoanelor care suferă de afecţiuni parodontale, sensibilitatea dentară apare în 98 la sută dintre cazuri. Netratată însă, pe lângă neplăcerile provocate, poate favoriza și apariţia unor afecţiuni mai grave, precum parodontita, avertizează specialiștii. Dinţii sensibili sau hipersensibilitatea dentină, cum o numesc medicii, reprezintă acea durere scurtă și ascuţită care apare la consumul de alimente reci, calde sau dulci. Potrivit webmd.com, dinţii pot manifesta sensibilitate la aproape orice, de la produse de îngrijire orală și până la fiecare aliment consumat. Medicii stomatologi recomandă folosirea cu prudenţă a apei de gură, deoarece produsul folosit în
exces duce la apariţia durerilor de dinţi. Unele tipuri de apă de gură conţin acizi care dăunează sănătăţii danturii. Pentru evitarea problemelor de acest fel, specialiștii recomandă să consultăm stomatologii pentru a afla care este cel mai indicat produs de igienă pentru noi. Apa de gură care conţine fluor este recomandată pentru prevenirea acestei afecţiuni. De asemenea, medicii susţin că folosirea aţei dentare previne formarea tartrului, alt inamic al dinţilor și gingiilor. Specialiștii recomandă utilizarea ei dimineaţa și seara. Aceasta ajută la eliminarea resturilor alimentare de dimensiuni
foarte mici, rămase în spaţiile dintre dinţi. Pe piaţă sunt multe produse care ajută la diminuarea senzaţiei de disconfort al dinţilor la cald, rece sau dulce.
Brânza neutralizează acizii din alimente Există și alimente sau băuturi care atacă dinţii. Potrivit stomatologilor, alimentele care conţin acizi, indiferent dacă este vorba de legume sau fructe, dăunează smalţului dinţilor. În timp, aceștia se deteriorează devenind sensibili
și vulnerabili. Pentru a proteja dinţii trebuie evitat periajul cel puţin o oră după ce am mâncat alimente sau am băut lichide care conţin acizi, susţin stomatologii. Printre cele mai „dăunătoare” alimente se numără citricele, precum portocalele, lămâile, mandarinele sau clementinele și roșiile, a căror aciditate este destul de ridicată. Stomatologii recomandă o bucată de brânză sau o gură de lapte după ce mâncăm astfel de alimente, deoarece lactatele au proprietatea de a neutraliza aciditatea alimentului. O altă metodă prin care îţi poţi proteja dinţii este mestecatul gumei fără zahăr. Potrivit specialiștilor, se stimulează producerea salivei, care neutralizează acidul din gură. În plus, și apa poate fi de folos, deoarece atunci când este băută clătește dantura și reduce cantitatea de acid din cavitatea bucală. O altă regulă importantă pentru a ţine la distanţă sensibilitatea dentară este periajul după fiecare masă. Însă, pentru a proteja dinţii, se evită periajul cel puţin o oră după ce am mâncat alimente sau am băut lichide care conţin acizi. Smalţul este mai moale și astfel se produc fisuri.
20 | Sport FC Sheriff devine tot mai slabă în debutul preliminariilor LC
www.jurnal.md
VINERI, 4 IUNIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Conducerea FC Sheriff a promis că echipa va fi întărită pentru a avea un parcurs cât mai lung în cupele europene, dar deocamdată nici vorbă de așa ceva. Mai mult, după ce a pierdut în iarnă câţiva jucători de valoare, acum este rândul și argentinianului Luis Rodriguez (foto) să părăsească gruparea tiraspoleană.
Fundașul de 25 de ani, care s-a remarcat anul trecut în preliminariile Ligii Campionilor și în Liga Europa, a semnat un con-
tract cu formaţia slovacă Spartak. Tiraspolenii colaborează foarte strâns cu această echipă din Slovacia. Anul trecut, FC Sheriff l-a cumpărat de la slovaci pe brazilianul Jymny Franca, iar acum l-au cedat pe Rodriguez. Suma transferului nu a fost făcută publică. Conform unor surse, transferul lui Rodriguez are legături cu afacerea Franca, iar slovacii au plătit pentru argentinian 200.000 de euro. Luis Rodriguez a jucat doi ani și jumătate pentru FC Sheriff și a marcat trei goluri. El a devenit de trei ori campion al Republicii Moldova, de două ori câștigător al Cupei Moldovei și posesor al Cupei CSI la fotbal. (V.H.)
PLATINI va vizita pentru a treia oară Republica Moldova
Greii fotbalului european vin la Chișinău ANIVERSARE // Patru oficiali UEFA şi şapte preşedinţi de federaţii de fotbal din Europa vor fi prezenţi la centenarul fotbalului moldovenesc Federaţia Moldovenească de Fotbal este una din cele mai tinere din Europa, dar are prieteni influenţi în lumea bună a fotbalului de pe Bătrânul Continent. La centenarul fotbalului moldovenesc, dar și la aniversarea a 20-a de la fondarea FMF vor veni oaspeţi de seamă la Chișinău. Printre cei prezenţi va fi toată conducerea UEFA, în frunte cu președintele Michel Platini, care va vizita pentru a treia oară Republica Moldova.
Naţionala României e la pământ! Prima reprezentativă a României a pierdut și amicalul cu Macedonia, scor 0-1, și rămâne fără victorie în 2010. Tricolorii au jucat slab, haotic și fără motivaţie. În 90 de minute, macedonenii au trimis o singură dată mingea pe spaţiul porţii, la faza golului. Naţionala de fotbal a României este o umbră. La turneul din Austria, tricolorii au pierdut miercuri seara, scor 0-1, amicalul cu Macedonia, disputat la Villach. Al treilea eșec consecutiv din 2010 – după 0-2 cu Israel și 2-3 cu Ucraina – confirmă, dacă mai era nevoie, degringolada în care se află prima reprezentativă.
„Jucătorii echipei naţionale n-au nicio scuză! Răzvan a greşit” Fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Anghel Iordănescu, a vorbit despre situaţia tricolorilor după înfrângerea suferită în faţa modestei naţionale a Macedoniei. „Aș fi preferat să nu comentez, pentru că am un respect pentru tricoul echipei naţionale. Este greu să comentezi despre vreun lucru pozitiv despre echipa naţională. La nivelul echipei naţionale ai nevoie de rezultate și în amicale, și în oficiale. Am înţeles în ultima perioadă că rezultatele din meciurile amicale nu
sunt importante. Nu e adevărat. Rezultatele din meciurile amicale îţi fortifică moralul, îţi dau moral”, a spus Iordănescu.
Răzvan a făcut o mare greşeală când a zis că suntem în lumea a treia „Consider că Răzvan Lucescu a făcut o mare greșeală când a zis că suntem în lumea a treia. Este eronat, avem încă jucători de valoare, avem resurse, putem produce în continuare. Atâta vreme cât ai în echipa naţională jucători precum Rădoi, Chivu, Raţ sau Marica, jucători care au confirmat, nu poţi să zici că nu ai valoare. Din acest punct de vedere, Răzvan a greșit, dând apă la moară acelor jucători care se vor ascunde într-un final în spatele acestor afirmaţii. Ne dorim cu toţii un rezultat pozitiv, este o mare presiune, dar este firesc. Presiunea te mobilizează, îţi dă forţă și putere. Jucătorii echipei naţionale n-au nicio scuză”, a menţionat fostul selecţioner.
Bun prieten cu președintele FMF, președintele forului european de fotbal a acceptat cu plăcere invitaţia. Michel Platini a declarat anterior că este foarte mulţumit de ceea ce s-a realizat în Republica Moldova pentru promovarea fotbalului. O dovadă care confirmă că Platini ţine la fotbalul moldovenesc reprezintă faptul că a intervenit atunci când forul fotbalistic din Rusia intenţiona să interzică internaţionalilor moldoveni din prima liga a campionatului Rusiei cu dublă cetăţenie să vină la naţionala Moldovei. Astfel, la gala festivă (10 august) și la meciul amical dintre Moldova și Georgia (11 august) și-au confirmat participarea patru oficiali UE-
FA și șapte președinţi de federaţii de fotbal din Europa. Michel Platini, președinte UEFA Theodore Theodoridis, secretar general adjunct UEFA Marios N. Lefkaritis, vicepreședinte UEFA Joseph Mifsud, vicepreședinte UEFA Avi Luzon, membru al Comitetului Executiv UEFA, președinte al Federaţiei de Fotbal din Israel Mircea Sandu, membru al Comitetului Executiv UEFA, președinte al Federaţiei Române de Fotbal Frantisek Laurinec, membru al Comitetului Executiv UEFA, președinte al Federaţiei de Fotbal din Slovacia
Grigoriy Surkis, membru al Comitetului Executiv UEFA, președinte al Federaţiei de Fotbal din Ucraina Peeter Kuttis, președinte onorific al Federaţiei de Fotbal din Estonia Sergey Fursenko, președinte al Federaţiei de Fotbal din Rusia Lars-Ake Lagrell, președinte al Federaţiei de Fotbal din Suedia. Oficialii FMF au menţionat că lista rămâne deschisă și că, în zilele următoare, vor confirma participarea la acest eveniment și alţi oficiali din fotbal. (V.H.)
Dacii îl vor pe Dobrovolski pe banca tehnică Conducerea FC Dacia le-a pus gând rău campionilor și deţinătorilor Cupei Moldovei – FC Sheriff. Aceștia vor să atace titlul de campioană în viitorul sezon, iar pentru a realiza acest obiectiv au nevoie de un antrenor ambiţios. Președintele dacilor, Adlan Șiskanov, vrea să îl convingă pe fostul selecţioner al Republicii Moldova, Igor Dobrovolski (foto), să vină pe banca tehnică. Conform unor surse, dacii au
ajuns la o înţelegere cu Igor Dobrovolski și anume acest antrenor va
sta pe banca tehnică în preliminariile Europa League. De asemenea, mai mulţi jucători de la Academia – UTM, echipă patronată de fostul selecţioner, ar putea veni la FC Dacia. Dacii au achiziţionat deja doi jucători. Este vorba de georgienii Levan Korgalidze și Mamuka Lomidze. În vizorul șefilor FC Dacia se mai află ucraineanul Nikolai Glega de la FC Olimpia și internaţionalul moldovean Andrei Cojocari de la CSCA-Rapid. FC Dacia va juca în această vară în turul doi preliminar al Ligii Europa. (V.H.)
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 4 IUNIE 2010
www.jurnal.md
Indiscret | 21
Spălătorie auto cu fete sexy la Chişinău Dacă vrei să îţi speli mașina și, în același timp, să ai parte de un show erotic, acum ai posibilitatea să faci acest lucru și în Chișinău. Clienţii care trec pragul spălătoriei pot sta chiar în mașină să se asigure că fetele sexy au cu adevărat grijă de autoturismele lor. Fetele spun că nu au avut de-a face până acum cu propuneri indecente, venite din partea șoferilor, și s-au lăudat cu bacșișurile mari, primite de la clienţii generoși. Aceștia, deși nu aveau mașinile murdare, au fost atrași de spectacolul incendiar. Pentru autoturismele obișnuite, spălările exterior și interior costă 200 de lei, iar în cazul mașinilor de teren – 250 de lei. Clienţii trebuie să își facă din timp programarea.
Îşi „clătesc” doar ochii Show-ul durează între 45 de minute și o oră, timp suficient pentru a înfierbânta șoferii. În acest răstimp, în spălătorie răsună muzică, iar fetele spală mașina, se joacă cu spumă, unduindu-se provocator. Îmbrăcămintea standard a angajatelor sunt pantaloni extrem de scurţi, mulaţi, de culoare roșie, tocuri înalte și bustiere. Proprietarul primei spălătorii auto sexy a declarat pentru „apropo” că este categoric interzis pentru clienţi să filmeze sau să fotografieze, să deranjeze prestaţia angajatelor sale sau să le agaţe. Odată ce a încălcat aceste reguli, spălarea se termină și șoferul este silit să plece. Cea mai grea parte a fost găsirea fetelor potrivite, care să se ridice la înălţimea așteptărilor. Patronul afacerii mai spune că, pe viitor, clientul va putea alege fetele care să îi spele mașina, iar programul va fi extins la 24 de ore. Precizăm că, în mai multe ţări din Europa și nu numai, astfel de spălătorii auto sunt o afacere obișnuită, fiind intens solicitate de clienţi. Sperăm că, în curând, și mașinile doamnelor nu vor fi neglijate și vor fi spălate de băieţi costumaţi la fel de sexy. Vlad VASILCOV
22 | Flagrant
www.jurnal.md
Omorâtă pentru S-a eschivat 12 ani de la răspunderea penală că a avortat Un bărbat care s-a eschivat 12 ani de la răspunderea penală a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru omor intenţionat și tâlhărie, scrie jurnal.md
Un bărbat de 50 de ani din Strășeni va sta toată viaţa după gratii pentru că a omorât cu cruzime o femeie de 49 de ani, relatează jurnal.md.
Potrivit procurorilor, în 1998, bărbatul în vârstă de 37 de ani, locuitor al raionului Căușeni, împreună cu alte trei persoane, toţi în stare de ebrietate, au pătruns în casa unui consătean. Ei i-au legat și i-au bătut pe stăpânul casei și pe soţia acestuia, cerândule bani. Cei patru infractori au reușit să obţină doar 240 de lei. În urma loviturilor primite, stăpânul casei a decedat. Trei dintre infractori au fost condamnaţi, unul din ei însă a reușit să plece peste hotare. În 2009, fugarul a fost reţinut de autorităţile ruse și extrădat Republicii Moldova.
Potrivit procurorilor, bărbatul s-a înfuriat după ce concubina i-a spus că a avortat. Făptașul, mâniat că a fost lipsit de urmaș, i-a aplicat concubinei cinci lovituri de cuţit. În urma acestora, femeia a decedat pe loc. Bărbatul are antecedente penale.
Cetăţean nigerian, suspectat de organizarea migraţiei ilegale Ofiţerii Biroului Migraţie și Azil (BMA) al Ministerului Afacerilor Interne au reţinut un cetăţean al Nigeriei care organiza migraţia ilegală din Republica Moldova în ţările UE, relatează site-ul MAI. La sfârșitul anului trecut, pe adresa BMA al MAI a parvenit o informaţie anonimă, conform căreia un cetăţean al Nigeriei, împreună cu alţi semeni de-ai săi, organiza migraţia ilegală a străinilor aflaţi de pe teritoriul Republicii Moldova în Uniunea Europeană în schimbul unor sume enorme de bani. Datorită acţiunilor desfășurate de poliţiști, în colaborare cu angajaţii Serviciului de Grăniceri,
a fost posibilă reţinerea a trei suspecţi la trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova cu Ucraina. Aceștia au trecut ilegal frontiera în direcţia Ucrainei, ocolind punctele de trecere din regiunea satului Palanca, raionul ȘtefanVodă. Audiaţi de oamenii legii, tinerii au declarat că organizatorul filierei de migraţie ilegală era un cetăţean al Nigeriei care studia la una din instituţiile de învăţământ superior din capitala R. Moldova și care, contra sumei de 500–1000 de euro, îi ajuta pe alţi studenţi străini să ajungă la muncă în UE. Totodată, aceștia au adăugat că intenţionau să ajungă în Ucraina prin ocolirea frontierei de stat, după care organizatorul le-a promis perfectarea actelor necesare pentru UE. Pentru
O fetiţă de un an şi cinci luni a căzut într-un closet „Fetiţa se juca cu alţi copii în curte și, într-un moment, a căzut într-un closet cu adâncimea de aproximativ doi metri”, a declarat, pentru jurnal.md, șefa Centrului de presă al Serviciului Protecţiei Civile și Situaţiilor Excepţionale, Dorina Cruc. Părinţii și vecinii au încercat să o scoată, dar fără succes. „Aceștia au apelat la serviciul de salvatori și pompieri, care au scos-o repede din closet”, a menţionat Cruc. După ce a fost scoasă, copila a fost curăţată și spălată. Starea fetiţei este satisfăcătoare, nu a avut nevoie de îngrijirea medicilor. De asemenea, în aceeași zi, o femeie de vârsta a doua din
aceeași localitate a încercat să își pună capăt zilelor. Aceasta, fiind sub influenţa alcoolului, a vrut să se arunce de la balconul blocului în care locuia. Potrivit Dorinei Cruc, femeia a încercat să se sinucidă din dragoste. „Salvatorii și pompierii au pătruns în apartament. Aceștia au reușit să o convingă pe femeie să coboare de pe balcon”, a menţionat oficialul. Femeia se simte bine.
Departamentul Publicitate 23 - 46 - 79, 068 30-21-45
intenţia de a ajunge ilegal în Europa, cetăţenii străini au fost expulzaţi din Republica Moldova. La scurt timp, a fost reţinut capul filierei. Acesta s-a dovedit un tânăr, cetăţean al Nigeriei, în vârstă de 25 de ani, care a fost student al unei instituţii de învăţământ superior din capitală. În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza articolului 362, alineatul 1, Codul Penal al Republicii Moldova, „Trecerea ilegală a frontierei de stat”. În acest caz, legislaţia în vigoare prevede amendă în valoare de 8.000 de lei sau trei ani de închisoare. Actualmente, poliţia cercetează cazul pentru a stabili identitatea tuturor persoanelor implicate în organizarea migraţiei ilegale.
Şi-a bătut concubina până la moarte Un bărbat de 51 de ani din Căușeni va sta zece ani după gratii pentru că și-a bătut până la moarte concubina, scrie jurnal.md. După ce a consumat băuturi alcoolice, bărbatul și-a luat la pumni femeia. În urma loviturilor, victima a căzut și s-a lovit cu capul de pragul unei uși. Acesta a lăsat femeia să zacă și a plecat în treburile sale. După ce s-a întors peste trei zile, a găsit-o fără suflare în același loc. Bărbatul a mai stat 23 de ani după gratii pentru jafuri și furturi.
Nişte deţinuţi au evadat şi au luat ostatici Niște deţinuţi au reușit să evadeze din Penitenciarul nr. 10 din comuna Goian, municipiul Chișinău. Pentru a-i readuce după gratii, au intervenit trupele Departamentului Servicii Penitenciare și cele cu destinaţie specială „Pantera”. După ce au fost trase mai multe focuri de armă, unii deţinuţi au fost urcaţi în dubiţe și transportaţi la Penitenciarul nr. 13 din capitală. 13 deţinuţi au reușit să se baricadeze în barul din apropierea închisorii. Ei au luat-o ostatecă pe vânzătoarea localului și au cerut un autobus în schimbul eliberării femeii. După negocieri, persoanelor evadate le-a fost pus la dispoziţie un autobus. Forţele de ordine au înconjurat barul și au deschis ușa printr-o explozie puternică. Infractorii care se aflau acolo au decedat. O altă echipă a blocat autobusul și i-a arestat pe ceilalţi deţinuţi. Vânzătoarea a scăpat nevătămată. Deși pare o acţiune reală, aceasta a fost o demonstraţie de forţă a trupelor de ordine. Operaţiunea a fost urmărită de ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan, prim-ministrul Vlad Filat și ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase. Aceștia s-au arătat mulţumiţi cum a evoluat operaţiunea, iar Victor Catan a declarat că, în cazul unei asemenea situaţii, ministerul pe care îl conduce îi va face faţă cu brio. Ministerul Afacerilor Interne organizează instrucţiuni tacticospeciale o dată pe an și atestă pregătirea efectivului detașamentului mixt în acţiunile de lichidare a situaţiilor excepţionale în instituţiile penitenciare.
Maica Veronica,
ultima dumneavoastră speranţă către o viaţă mai bună, către un suflet curat și un trup eliberat de toate păcatele, vindecă orice boală, vine în ajutorul tuturor oamenilor. Ioana din Italia este profund recunoscătoare pentru că Maica Veronica a vindecat-o de o boală gravă și i-a redat viaţa. Orice problemă aţi avea: infertilitate, impotenţă, blesteme, cununii legate, boli incurabile etc. apelaţi cu încredere la Maica Veronica pentru vindecare. Vă rezolvă orice problemă, personal și telefonic. Apelaţi cu maximă încredere, toţi cei care aveţi probleme și din ţară și de peste hotare. Rezultate garantate 100%. TELEFON: 0743.216.375
VINERI, 4 IUNIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Jumatatea ˘ ta Pune capăt singurătăţii! Acum în ediţiile de MARŢI şi VINERI ale JURNALULUI şi în tabloidul APROPO poţi găsi sufletul care să-ţi aline singurătatea. Trebuie doar să suni la 090023456 (număr taxabil: 7 lei min, primele 30 sec gratuite) pentru a afla detalii despre El sau Ea sau... dacă nu ai curajul, trimite-ne datele tale pe adresa redacţiei şi de restul avem noi grijă. Niciodată nu a fost mai simplu să-ţi găseşti sufletul-pereche.
Îmi caut jumătatea Sunt o femeie de la ţară de 54 de ani, cu locuinţă. Îmi caut un bărbat pentru a forma un cuplu. Aș dori să fie potrivit vârstei mele. (424)
Dragostea nu are vârstă Sunt un bărbat de la sat de 48 de ani. Aș vrea să cunosc o femeie de la ţară simplă, drăguţă, gospodină, care să treacă cu traiul la mine. Cine vrea o viaţă frumoasă la ţară să mă sune! (425)
Caut o domnişoară Am 25 de ani, locuiesc la ţară. Aș vrea să cunosc o domnișoară simplă, drăguţă și fără vicii. Numărul meu este la redacţia JURNALULUI. (426)
Trăieşte într-un loc de poveste Am 55 de ani, asigurat. Trăiesc într-un loc de poveste. Aș dori să cunosc o femeie potrivită vârstei mele pentru a petrece restul vieţii împreună. (427)
Pentru o relaţie serioasă Sunt din 1969 și locuiesc la ţară. Aș vrea să cunosc o femeie cu vârsta între 38 și 40 de ani pentru o relaţie serioasă și de durată. (428)
În căutarea jumătăţii Sunt o domnișoară de 25 de ani și îmi doresc să-mi găsesc sufletul pereche. Să-mi fie alături sufletește și să mă înţeleagă. Spun asta pentru că am probleme de sănătate. Sunt invalidă din copilărie, dar sunt o fire liniștită și optimistă, bună la suflet și înţelegătoare. Știu să mă descurc în viaţă. (429)
Văduvă de la ţară Sunt o văduvă de la ţară, în vârstă de 50 de ani, asigurată material și angajată. Caut un bărbat de vârsta mea care să treacă cu traiul la mine. De dorit să aibă permis de conducere. (430)
37 de ani, 1,65 m, 55 kg Sunt un bărbat de la ţară. Am 37 de ani, 1,65 m, 55 kg. Aș vrea să cunosc o doamnă sau domnișoară cu vârsta între 30 și 32 de ani, simpatică și fără copii. (431)
Femeie de 30 de ani Locuiesc la ţară. Am doi copii. Aș vrea să fac cunoștinţă cu un bărbat adevărat cu vârsta între 30 și 42 de ani, pentru a forma o familie. (432)
Tânăr din provincie Am 28 de ani și aș vrea să cunosc o femeie potrivită vârstei mele pentru a întemeia o familie. Aș dori să fie drăguţă, bună la suflet. (433)
Vreau să mă căsătoresc Am 30 de ani, nu am fost niciodată căsătorit. Aș vrea să cunosc o domnișoară cumsecade și liniștită pentru a forma o familie trainică, bazată pe dragoste și respect reciproc. (434)
JURNAL DE CHIŞINÃU METEO
Vineri
Chișinău
16°C... 26°C
Bălţi Cahul
VINERI, 4 IUNIE 2010
Sâmbătă
) 15°C... 25°C ) 17°C... 27°C )
) 16°C... 24°C ) 17°C... 25°C ) 15°C... 23°C
Duminică
) 13°C... 21°C ) 15°C... 23°C ) 14°C... 22°C
O intervenţie chirurgicală îi poate salva viaţa Sănduţei O cheamă Arina-Alexandrina Blanari, are 5 anişori şi locuieşte în satul Truşeni, municipiul Chişinău. Sănduţa – cum o numesc medicii şi familia – s-a născut cu viciu cardiac. Fetiţa a suferit prima operaţie la inimă la doar două luni. Până în prezent, a suferit patru intervenţii chirurgicale complicate, care au fost făcute la Chişinău şi la Moscova. Pentru a-i reda speranţa de viaţă, este necesară încă o operaţie care poate fi făcută de chirurgii din capitala Rusiei. Medicii de la Institutul „Bakulev” din Moscova, unde i s-au făcut ultimele două intervenţii chirurgicale, trebuiau să-i facă cea de-a cincea operaţie încă în noiembrie 2009. În acel timp, părinţii Sandei, care au vândut totul ce au avut, nu au avut mijloace fi nanciare suficiente pentru tratamentul fiicei lor. Specialiştii ruşi îi dau şanse reale de viaţă Sandei doar printr-o nouă operaţie. Pentru a merge la Moscova şi a beneficia de tratamentul necesar, Sanda are nevoie de 6.500 de dolari. Părinţii îndureraţi nu dispun de această sumă, iar medicii
Divertis | 23
www.jurnal.md
Afis,
Executăm teze. Timp redus. Preţ avantajos! Tel.: 43.57.64
TEATRE
Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” 04.06 „Povești de familie”, de B. Srbljanovic, ora 18.00, Sala Studio „V. Cupcea” 06.06 „Zăpezile de altădată” de D. Solomon, ora 18.00, Sala Mare 09.06 Concert al orchestrei de Cameră a TNME, ora 18.00, Sala Mare
moscoviţi au numit şi data limită când Sanda trebuie operată – luna mai curent. Toţi cei care doresc să-i ofere şanse de viaţă şi s-o bucure pe fetiţa cu ochii albaştri şi pe părinţii ei pot s-o facă alocând bani pe conturile Fundaţiei de Caritate „Sfântul Gheorghe”, mun. Chişinău, or. Codru, str. Malinovschi 16 c/f 1010620001522 c/d 2224710SV35534787100 BC „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA MOBBMD22
Sudoku
05.06 „O zi memorabilă” de B. Iuncher, ora 11.00 06.06 „Cinel-Cinel” de V. Alecsandri, ora 11.00 12.06 „Povestea porcului” de I. Creangă, ora 11.00
SĂLI DE CONCERT
Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”
Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”
05.06 „Ploiţa” de T. Jucov, ora 11.00, rus. 06.06 „Pomul lui Goriţă” de I. Diordiţă, ora 11.00, rom. 12.06 „Prietenii jucăuși” de G.Oster, ora 11.00, rus
04.06 Concert Vocal-Simfonic, ora 18.00,Sala mare 08.06 Recital Vocal-soprano, ora 18.00, Sala Mică 10.06 Concert coral din creaţia compozitorilor români, ora 18.00, Sala Mică
Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică “Nova Latinitas”-2010 (II ediţie) Repertoriul concurenţilor – doar în limbile romanice. Secţiuni (pentru ediţia-2010): Interpretare, Muzică Uşoară (orice categorie: danse, baladă, pop, pop-rock etc.) Categorii de vârstă: 6 – 35 ani. Înscrierea – strict, până la 1 august. Preselecţia în baza dosarelor: 1-6 august. Etapele - Semifinala, Finala şi Gala - se vor desfăşura între 29 şi 31 august, la Chişinău. Trofeul festivalului - „Lupoaica de Aur” („Lupa Capitolina”). Sunt prevăzute şi trofee de argint, de bronz, pe lângă mai multe premii speciale, cadouri, diplome de participare (regulamentul - în pagina electronică novalatinitas.wordpress.com). tel. 92 78 00.
SIMPLU
BIG BANC
DIFICIL
X Alinuţa se trezește noaptea auzind bătăi în geam. Deschide geamul și vede o cioară mare, neagră și urâtă bătând din aripi și croncănind: „Te mănânc… te mănânc… te mănânc!”. Alinuţa fuge speriată la mă-sa și o scoală din somn: - Mami, mami, repede că mă mănâncă păsărica! - Scarpină-te! X Cineva bate la ușă. Tipul deschide ușa, se uită în stânga, nimeni. Se uită în dreapta, nimeni. Se uită în jos și vede melcul pe ștergător. Îl prinde și-l aruncă pe partea cealaltă, în iarbă. Trec zece ani, iar bate cineva la ușă. Tipul deschide ușa, pe ștergător stă melcul, care îl întreabă: - Auzi, ai ceva cu mine? X Cele patru minciuni pe care le spune un student: 1. De mâine mă apuc de învăţat. 2. Mâine îţi aduc cursurile. 3. Dezbracă-te, că nu îţi fac nimic. 4. Nu mă dezbrac, că sunt virgină.
EPIGRAME
Gheorghe BÂLICI Unei anumite fete Fusta mini fata frumușică Pentru toţi acei ce-i ies în cale O scurtează și o tot ridică Până la nivelul minţii sale... Epitaf Dorul de prostii îmi trece, Despre mine una știu: Chiar de judec doar la rece, Văd că este prea târziu...
Integramă
DE VÂNZARE teren pentru construcţie – de la 10 până la 70 de ari – în satul Românești, r. Strășeni, aflat sub pădure, cu acces la drum, apeduct, electricitate – 10 m; canalizare, gaz, telefon, magazin – 35-40 m. Tel.: 0237.60.276. Asociaţia Veteranilor Războiului din Moldova 1992 organizează, pentru veteranii de război și familiile lor, un pelerinaj la Sfânta Mănăstire Putna (România) în perioada 30 iunie–5 iulie 2010. Programul pelerinajului include vizitarea sfintelor mănăstiri (ctitorii ștefaniene) din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuţilor, participarea la prăznuirea a 506 ani de la trecerea la cele veșnice a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt (hramul Mănăstirii Putna) pe data de 2 iulie, vizitarea locurilor istorice, a Cetăţii de Scaun, a muzeelor, rezervaţiilor naturale din zonă. Relaţii la tel.: 068832777; 078214085; 069639412; 069115110. Vând mașina VW Jetta, anul 2001, motor 1,8T, stare bună. 6500 euro. Tel.: 079 66 31 45
Departamentul Publicitate 23 - 46 - 79, 068 30-21-45
www.jurnal.md
VINERI, 4 IUNIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Nu uita să te abonezi la ziarul "Jurnal de Chişinău"!
24 | Gooool!