Decapitalizarea hotelului „Codru”
>P2
VINERI, 24 septembrie 2010 ANUL X, NUMĂRUL 69 (983)
www.jurnal.md € 15,62 $ 12,18 PRET: 4,00 LEI
ISNN 1857-3223
CAMPANIE JURNAL DE CHIŞINĂU Chișinău, str. 31 august 1989, 31, tel./fax: +/373 22/ 549954 www.transelit.md
VREM TVR!
Voronin e cercetat penal! URMĂRIRE PENALĂ // Fostului preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, i s-ar putea ridica imunitatea parlamentară Procuratura Generală s-a adresat ieri cu o cerere Parlamentului prin care a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare liderului Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, pentru reţinerea, arestarea, percheziţia şi trimiterea sa în judecată. Fostul şef al statului este bănuit de neglijenţă în serviciu în timpul protestelor din aprilie 2009, care s-a soldat cu decesul unei persoane. Potrivit procuraturii, urmărirea penală în privinţa lui Voronin a început pe 18 septembrie curent. Parlamentul urmează să ia o decizie în acest sens în următoarele 15 zile. Potrivit legislaţiei, decizia de retragere a imunităţii unui deputat se ia cu o majoritate simplă de voturi, în urma unei votări secrete. În cazul în care va fi găsit vinovat, Voronin riscă o amendă de la 6.000 la 16.000 de lei sau închisoare de la doi la şase ani. De asemenea, acesta nu va avea dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
>P5
Un cutremur de peste 7 grade Richter ar putea zgudui R. Moldova „Medalii date cu traista” RECORD // Prin numărul decoraţiilor oferite timp de un an, preşedintele interimar Mihai Ghimpu îl întrece şi pe Vladimir Voronin >P3
>P15
2 | Actualitatea
www.jurnal.md
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Decapitalizarea hotelului „Codru” este o publicaţie editată de JURNAL TRUST MEDIA PREŞEDINTE: Val Butnaru Apare din 1999 Adresa redacţiei: str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj 3, Centrul Skytower, cod poştal 2012, Chişinău, Republica Moldova Telefoanele redacţiei: 23.83.31, 23.76.45 GSM 068.58.37.77 Orange GSM 079.98.37.77 Moldcell fax: 23.42.30 e-mail: cotidian@jurnal.md internet: www.jurnal.md REDACŢIA: DIRECTOR: Aureliu Cornescu aureliu.cornescu@jurnal.md REDACTOR ŞEF: Rodica Mahu rodica.mahu@jurnal.md REDACTOR ŞEF ADJUNCT: Mariana Raţă mariana.rata@jurnal.md EDITORIALIŞTI: Nicolae Negru Petru Bogatu REPORTERI: Vitalie Hadei vitalie.hadei@jurnal.md Irina Nechit irina.nechit@jurnal.md Svetlana Corobceanu svetlana.corobceanu@jurnal.md Marina Liţa marina.lita@jurnal.md Victoria Popa victoria.popa@jurnal.md Svetlana Panţa svetlana.panta@jurnal.md REDACTOR STILIZATOR: Ilie Gulica ilie.gulica@jurnal.md EDITOR FOTO: Elena Grozavu elena.grozavu@jurnal.md DESIGN: Alex Marchitan alex.marchitan@jurnal.md Corneliu Comendant corneliu.comendant@jurnal.md MANAGER PRODUCŢIE & ABONAMENTE: Veaceslav Dreglea „Jurnal de Chişinău” este marcă înregistrată a JURNAL TRUST MEDIA Preşedinte JURNAL TRUST MEDIA Val Butnaru val.butnaru@jurnaltv.md DIRECTOR Adrian Gîţu adrian.gitu@jurnaltv.md DIRECTORI DEPARTAMENTE: DIRECTOR DEPARTAMENT TEHNIC Artur Hasnaş artur.hasnas@jurnaltv.md DIRECTOR PUBLICITATE Virginia Prodan virginia.prodan@reforma.md DIRECTOR DEPARTAMENT CONTABILITATE Victoria Ursu victoria.ursu@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT JURIDIC Gheorghe Stratan gheorghe.stratan@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT IT Sergiu Bivol sergiu.bivol@jurnaltv.md DIRECTOR DEPARTAMENT WEB Vitalie Harea vitalie.harea@jurnaltv.md JURNAL TRUST MEDIA editează ziarele “Jurnal de Chişinău”, “Apropo”şi “Economist”, JURNAL TRUST MEDIA este proprietarul televiziunii JURNAL TV şi a postului de radio JURNAL FM. Publicitatea JURNAL TRUST MEDIA este administrată de agenţia de publicitate ”REFORMA ADVERTISING”. ŞEF DEPARTAMENT PUBLICITATE PRINT: Alina Vdovicenco alina.vdovicenco@reforma.md telefon 23.46.79 GSM 068.30.21.45 Ziar finanţat de Guvernul României – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Redacţia nu poartă răspundere pentru conţinutul şi corectitudinea anunţurilor publicitare. Textele marcate cu P (publicitate) şi PP (publicitate politică) sunt publicate în regim de publicitate plătită. “Jurnal de Chişinău” apare marţi şi vineri. Abonamentul la ziar poate fi perfectat în orice oficiu poştal din Republica Moldova. TIRAJ: marţi: 4.750 exemplare vineri: 17.180 exemplare TIPAR: Tipografia “Prag-3”, str. Petricani 94/1, Chişinău, Republica Moldova Comanda nr. 702
FLAGRANT // În plin scandal, hotelul „Codru” împrumută proprietarului său 11,475 milioane de dolari de off-shore-ul cipriot „Dalamaris Holdings Limited”, contra sumei de 50,3 milioane de lei. Nu este clar când complexul hotelier a ajuns în proprietatea companiei americane „Investment Development Group” LLC. Singurele informaţii pe care le avem despre această companie sunt că „IDG” a fost înregistrată oficial pe 31 martie 2009, în SUA, statul Massachusetts, iar managerul firmei este Valentin Gurvits, despre care am reușit să aflăm că este jurist, cu studii la Universitatea de Drept din Boston și că este vorbitor de limba rusă. Revenind la cererea în judecată a Procuraturii Generale prin care se solicita anularea privatizării hotelului „Codru”, trebuie să menţionăm că, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, președintele interimar Mihai Ghimpu s-a arătat indignat că în acel proces reprezentantul guvernului (Agenţia Proprietăţi Publice – n.r.) a susţinut privatizarea „Codru”, nu și cererea Procuraturii Generale care a contestat în instanţă actul de vânzarecumpărare. Solicitat de JURNAL, directorul Agenţiei Proprietăţi Publice (APP), Tudor Copaci, și-a explicat poziţia în instanţă în felul următor: „Proprietatea privată este garantată prin Constituţie. APP a susţinut acţiunea PG în alte cazuri, cum ar fi SA „IPTEH”, hotelul „Dacia” și cu ce s-a ales? Deciziile de anulare a privatizărilor au fost condamnate de CEDO. Dacă instanţa de judecată ne va spune că privatizarea „Codru” a fost ilegală și contractul trebuie anulat, ne vom conforma”.
La scurt timp după ce instanţele de judecată au respins cererea Procuraturii Generale de anulare a contractului de vânzare-cumpărare a hotelului „Codru”, iar Curtea de Conturi a făcut public raportul său din care reiese că la privatizarea acelui complex hotelier bugetul de stat a fost prejudiciat cu 161 de milioane de lei, conducerea hotelului „Codru” a luat decizia de a împrumuta singurului său asociat, o companie din SUA recent înregistrată, 11,475 milioane de dolari. Experţii economici și juriștii contactaţi de JURNAL presupun că scopul acestei tranzacţii este decapitalizarea societăţii, pentru cazul în care statul ar putea decide naţionalizarea hotelului. Decizia de împrumut trezește și alte nedumeriri experţilor economici – de unde are hotelul 11,475 milioane de dolari în condiţiile în care statul declara că îl vinde pentru că nu e profitabil? Decizia de a acorda împrumutul de 11,475 milioane de dolari singurului asociat al Complexului hotelier „Codru”, compania americană „Investment Development Group” LLC („IDG” LLC), a fost luată pe 4 august, curent, de către Cristina Balan, reprezentantul „IDG” LLC în R. Moldova. Întâmplător sau nu, pentru aceeași zi fusese anunţată prima conferinţă a politicianului Sergiu Mocanu, „R. Moldova fără Plahotniuc”. Contractul de împrumut propriu-zis a fost semnat a doua zi, pe 5 august, și prevede acordarea acestei sume pentru o perioadă de 10 ani, fără dobândă și fără gaj, în scopul investiţiilor în companii străine. Și pentru că tranzacţiile cu sume atât de mari nu sunt posibile fără autorizarea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), hotelul „Codru” s-a adresat cu o solicitare în acest sens către BNM.
CCCEC s-a spălat pe mâini Bănuind că ceva nu e în regulă în acest caz, înainte de a autoriza împrumutul, Banca s-a adresat cu o solicitare Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupţiei (CCCEC). „Solicităm opinia dvs pe marginea operaţiunii în cauză în contextul legislaţiei aferente prevenirii și combaterii spălării banilor și finanţării terorismului”, se arată în demersul BNM către CCCEC. Contactat de JURNAL pentru a afla ce răspuns a dat Centrul solicitării BNM, serviciul de presă al CCCEC ne-a anunţat: „Conform al. 2, art. 55 al Legii privind reglementarea valutară, BNM este instituţia care ia deciziile referitor la autorizarea operaţiunilor valutare sau refuzul în autorizarea acestora. Expunerea opiniei asupra faptului eliberării sau refuzului autorizării nu ţine de competenţa funcţională a CCCEC”. Experţii economici cred însă că Centrul ar fi făcut bine să verifice motivele și scopul pentru care singurul asociat al complexului hotelier privatizat la sfârșitul lui 2008 a decis să scoată din capitalul întreprinderii aproape 11,5 milioane de dolari. „La prima vedere este o acţiune legală. O compa-
nie-fiică împrumută bani companieimamă. E firesc să nu ceară dobândă și gaj. Întrebările însă apar când ne gândim de unde a luat „Codru” banii. În momentul privatizării, statul spunea că e o întreprindere neprofitabilă. Atunci de unde aceste lichidităţi? O altă întrebare e: de ce acţionarul principal scoate banii din afacerea sa în loc să îi investească pentru a crește profitul?”, se întreabă retoric expertul economic Mihai Bologan, director al Institutului IDEA.
Hotelul este scurs de bani? Directorul Institutului de Consultanţă în Business, Mihai Roșcovan, afirmă însă că explicaţia e cât se poate de simplă. „În plin scandal, când soarta hotelului e incertă, proprietarul încearcă să scoată banii din „Codru” pentru a se asigura că, în cazul anulării contractului de vânzare-cumpărare, anularea privatizării va fi cât se poate de greu de realizat”, crede Roșcovan. Juristul Victor Burac împărtășește aceeași idee.
Potrivit lui, de obicei astfel de împrumuturi se acordă atunci când proprietarul întreprinderii urmărește scopul decapitalizării societăţii. „Când cineva planifică să iasă de pe o piaţă sau să își minimalizeze prezenţa, mai întâi își scurge de bani întreprinderea, o decapitalizează”, ne explică juristul, care totuși admite că, din punct de vedere al legislaţiei, tranzacţia este corectă. Contactat de JURNAL, directorul hotelului „Codru”, Andrei Dobrin, ne-a declarat că nu știe nimic despre un asemenea împrumut. Administratorul „Codru”, Dan Bârsa (care a semnat contractul de împrumut – n.r. ), ne-a răspuns la rândul său că acel împrumut reprezintă o tranzacţie comercială, protejată de taina comercială. „Mai multe detalii nu vă pot oferi”, a precizat Bârsa.
Câteva precizări despre noul patron al hotelului Amintim că, la sfârșitul lui 2008, hotelul „Codru” a fost privatizat
Agenţia Proprietăţi Publice ezită să dea un răspuns Întrebat cum explică faptul că hotelul a fost vândut la un preţ de șase ori mai mic decât cel de piaţă, Copaci a replicat: „Acest lucru îl afirmă Curtea de Conturi care a luat la bază datele unui evaluator individual, luat de pe piaţă. Evaluatorul solicitat de APP atunci s-a bazat pe alte date. Cine poate spune care evaluare a fost corectă?”, ne întreabă Copaci. Amintim că pe 2 septembrie 2010, JURNAL a adresat o solicitare oficială APP prin care a cerut informaţii despre numele companiei care a estimat preţul hotelului „Codru” și o copie de pe contractul de vânzare-cumpărare a hotelului. Deși termenul legal în care ar fi trebuit să obţinem răspunsul a trecut de mult, nu am primit încă un răspuns. Singura informaţie verbală care ni s-a oferit este că contractul de privatizare nu prevedea un plan de investiţii. Mariana RAŢĂ
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Realitatea | 3
www.jurnal.md
Temperaturi optime și mâncare bine păstrată – condiţii create de Orange pentru copiii de la Institutul Oncologic Secţiile Oncopediatrie și Oncohematologie pediatrică, de la Institutul Oncologic, au primit din partea Companiei Orange Moldova o donaţie de echipament, care conţine 15 frigidere și trei climatizoare.
Directorul Institutului Oncologic, Victor Cernat, a menţionat că ajutorul oferit de Orange este foarte binevenit, mai ales că am avut parte de o vară toridă. „Vara a fost foarte fierbinte, iar în saloane era înregistrată o temperatură de până la 35 de grade. Imediat ce am primit climatizoarele, acestea au fost instalate. Copiii, mamele lor,
dar și personalul medical făceau faţă cu greu căldurilor mari, iar mama unui copil internat la noi chiar a leșinat din cauza caniculei. Climatizoarele oferite au ameliorat situaţia, ușurându-le copiilor și mamelor lor aflarea în secţie”, a spus Cernat. De asemenea, cele 15 frigidere au fost deja instalate, în unele din-
tre ele se păstrează medicamentele care necesită condiţii speciale de păstrare, iar în altele, hrana adusă de rude celor internaţi. „Medicamentele pe care le primesc copiii trebuie păstrate într-un regim special. Temperatura nu trebuie să depășească 6 grade. Totodată, pacienţii pot să păstreze alimentele în aceste frigidere, mai ales că au un meniu special. Este suficient un frigider la două saloane”, a menţionat șefa Secţiei Oncohematologie pediatrică, Irina Plachevici. Liudmila Climoc a subliniat că acţiunea este parte a strategiei de responsabilitate corporativă socială a companiei Orange Moldova și este primul proiect comun cu Institutul Oncologic. „Administraţia Institutului Oncologic a făcut un apel pe adresa noastră și noi am răspuns imediat, deoarece Institutul Oncologic este unica instituţie medicală de acest tip din ţară, unde se tratează copii din toate regiunile Moldovei. Copiii internaţi la Institutul Oncologic necesită îngrijire specială, iar, ţinând cont de faptul că ei stau aici mai multe luni, în
spital trebuie să fie create condiţii favorabile pentru tratament”, a precizat Climoc. Compania Orange, prin intermediul Fundaţiei Orange Moldova, acordă o atenţie sporită domeniilor sănătăţii, educaţiei și culturii. „Copiii cu dizabilităţi, cei din păturile
social vulnerabile au nevoie de ajutorul nostru. Dacă mai multe companii vor fi receptive la problemele și necesităţile lor, aceștia nu se vor simţi abandonaţi”, a conchis Liudmila Climoc. Vitalie HADEI
„Medalii date cu traista” RECORD // Prin numărul decoraţiilor oferite timp de un an, preşedintele interimar Mihai Ghimpu îl întrece şi pe Vladimir Voronin Distincţii pentru „oameni buni”
La președinţie plouă cu ordine. Mihai Ghimpu s-a arătat însă nemulţumit de declaraţiile unor deputaţi și instituţii mass-media potrivit cărora el nu face nimic altceva decât să împartă distincţii. Deși unii observatori au subliniat că Ghimpu a acordat distincţii de stat unor persoane merituoase, neglijate de fostul președinte comunist, se pare că actualul șef al statului exagerează puţin în această activitate, astfel devalorizându-se actul de gratitudine al statului faţă de meritele excepţionale ale unei persoane decorate. Pagina oficială a președintelui R. Moldova, president.md, nu lasă loc interpretărilor: președintele interimar Mihai Ghimpu pe parcursul săptămânii trecute a avut următoarele ocupaţii: 14 septembrie – Patriarhii Teoctist și Daniel ai Bisericii Ortodoxe Române au fost decoraţi cu „Ordinul Republicii”, 15 septembrie – primarul comunei Mândrești, raionul Telenești, a fost distins cu ordinul „Gloria Muncii”, 16 septembrie – unui grup de angajaţi din domeniul ocrotirii sănătăţii i s-au acordat distincţii de stat, 17 septembrie – un grup de silvicultori a primit semne onorifice, 18 septembrie – președintele Mihai Ghimpu a înmânat Ordinul "Credinţă Patriei" Batalionului de geniu al Armatei Naţionale, 19 septembrie a fost duminică și președintele M. Ghimpu a dansat împreună cu romii la festivalul etniilor din R. Moldova, pentru ca a doua zi să înceapă săp-
LA PREŞEDINŢIE plouă cu ordine „Ordinul Republicii", distincţia supremă a statului nostru, se confecţionează din argint, reprezentând o stea convexă, poleită cu aur, cu opt colţuri în formă de fascicule de raze divergente. Între razele principale sunt intercalate raze subţiri în relief, din argint. În centrul ordinului, întrun cerc, încadrat într-un chenar în relief, poleit cu aur, se află imaginea în relief a Stemei de Stat a Republicii Moldova. Fondul scutului din stemă este acoperit cu smalţ de culoare roşie şi albastră. Diametrul ordinului este de 45 mm. tămâna de lucru cu o nouă decorare, luni 20 septembrie – Nicolae Testemiţanu a fost decorat post-mortem cu "Ordinul Republicii". S-ar părea că președintele vrea cu adevărat să pună în aplicare declaraţia pe care a lansat-o la sfârșitul lunii august:
„Fiecare cetățean care a făcut ceva bun merită o distincție”. Amintim că în R. Moldova locuiesc, potrivit Biroului Naţional de Statistică, peste 3,4 milioane de persoane, fiecare dintre care ar putea spune că a făcut „ceva bun”.
Conform art. 13 al Legii cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova, "Ordinul Republicii" este distincţia de stat supremă și se conferă pentru merite excepţionale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei și al omenirii. Chiar dacă președintele interimar este criticat pentru că împarte distincţii cu nemiluita, el continuă să o facă. Membrii „Grupului Ilașcu”, 18 deputaţi ai primului parlament, 52 de luptători anticomuniști, 30 de combatanți ai conflictului armat de la Nistru, medici, profesori, silvicultori, directori de școli, scriitori, actori, Traian Băsescu și Anastasia Lazariuc, lista nu e completă, toţi au fost decoraţi de către președintele interimar Mihai Ghimpu. Peste 50 de distincţii de stat au fost „eliberate” de președintele interimar doar pe parcursul lunii august. Sub ploaia de ordine a nimerit și directorul Institutului de Filologie al Academiei de Știinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru. Cercetătorul știinţific, timp de mai puţin de un an, a primit din partea președintelui interimar atât titlul de „Om Emerit” (2009), cât și „Ordinul Republicii” (2010). Recent, Vasile Bahnaru a fost învinuit de furt intelectual și anume de însușirea unui text străin. „Nu cunoaștem numărul distincțiilor oferite”, a menţionat Valeriu Rusu, purtătorul de cuvânt al președintelui. Aici e de menţionat că fiecare distincţie are și un suport financiar. „Pentru Ordinul Republicii” persoanele decorate vor ridica la pensie, lunar, 500 de lei, iar pentru medalii – 50 de lei”, a
menţionat Valeriu Rusu. Pentru cei care au fost decoraţi post-mortem nu este preconizată o indemnizaţie.
Ghimpu, în competiţie cu Voronin Mi-a luat două ore și jumătate numărarea persoanele decorate prin decret prezidenţial cu diverse distincţii de stat de către președintele interimar Mihai Ghimpu. Prin urmare, timp de un an de zile, Ghimpu a acordat peste 300 de ordine, dintre care 124 sunt Ordinul Republicii. De asemenea, a înmânat peste o sută de medalii și o sută de titluri onorifice. Chiar și membrii AIE s-au arătat nemulţumiţi de „generozitatea” președintelui interimar la acordarea ordinelor și medaliilor. Deputatul PD Dumitru Diacov consideră că lui Ghimpu trebuie să i se interzică să mai dea medalii și ordine, deoarece el le dă „cu traista”, iar Mihai Godea, deputat PLDM, a menţionat că președintele interimar l-a întrecut în acest sens și pe Voronin, care timp de opt ani de guvernare a dat doar 28 de Ordine ale Republicii. „Timp de un an, Ghimpu a acordat mai mult de 220 de ordine și medalii”, a declarat Godea. De fapt, darnici la decoraţii au fost și foștii președinţi. Mircea Snegur decora anual peste 400 de persoane, iar Petru Lucinschi în timpul guvernării sale acorda în medie 250 de distincţii pe an. Pe parcursul a opt ani de guvernare, ex-președintele Vladimir Voronin a acordat diferite semne onorifice de stat la peste 2.000 de persoane. Svetlana PANŢA
4 | La marginea Europei JURNAL DE CHIŞINÃU www.jurnal.md R. Moldova, Foștii acţionari „Victoriabank” vor face între mafie şi sărăcie recurs la Curtea Supremă de Justiţie VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Îmi amintesc cum, prin 1996, atunci când veneam împreună cu părinții mei la Chișinău, vedeam o cu totul altă lume decât cea din satul meu de baștină. Pe atunci, ca orice alt copil de vârsta mea, eram foarte pasionat de mașini și nu pierdeam niciodată emisiunile cu profil auto de la TVR1. Văzusem la televizor „Mercedes Seria S” sau „BMW Seria 7” și, cunoscând prețurile lor astronomice, nu-mi închipuiam niciodată că în țara mea ar putea exista așa automobile. Nu voi uita niciodată șocul în care am intrat după ce am văzut primul „Mercedes Seria 7” din viața mea, chiar pe străzile Chișinăului. Apoi, prin față mi-au trecut și alți super-bolizi, iar eu aveam impresia că trăiesc într-un vis. La Chișinău veneam rar, se întâmpla doar când trebuia să merg la spital, deoarece la școala din sat era frig, iar eu mă îmbolnăveam foarte des. Nu înțelegeam cum este posibil ca tatăl meu să-și permită să-mi cumpere bomboane doar în zilele de duminică, iar la Chișinău să poată exista mașini ce costau sute de mii de dolari. La un moment dat, l-am întrebat pe tata de ce acești oameni au mașini atât de scumpe, iar el nu are nici măcar bani să-mi cumpere bomboane. Răspunsul tatălui meu a sunat zguduitor de trist pentru mine: „Eh, dragul tatii, aceștia sunt mafioți”. Am lăsat capul în jos, n-am avut curajul să-i cer tatălui meu să se facă și el „mafiot”, deși mi-aș fi dorit asta. Campania „Antimafie”, declanșată de către Sergiu Mocanu, a trezit spirite încinse în societate. Se întâmpla pentru prima dată în istoria de aproape 20 de ani a Republicii Moldova, când un om ieșea public și divulga nume concrete care, conform acestuia, ar controla economia țării și ar dirija din umbră politicienii aflați la guvernare. A venit Mocanu și cu argumente, și cu dovezi. Cu oameni care au spus că au avut de suferit din cauza mafiei. Oameni care s-au trezit peste noapte deposedați de afaceri și de averi pentru care au muncit toată viața lor. Dar cel mai plauzabil argument al lui Mocanu derivă chiar din cele aproape două decenii de independență ale Moldovei. Perioadă în urma căreia o bună parte din societate se află la limita subzistenței, iar o mică parte este reprezentată de multimilionari, posesori de vile în cele mai scumpe zone ale Chișinăului și de mașini care costă sute de mii de euro.
Învinşi de sistem Un alt argument al lui Mocanu este și anul de guvernare al Alianței pentru Integrare Europeană. În această perioadă, am simțit pe propria noastră piele cum politicienii care promiteau „schimbarea” s-au lăsat învinși de un sistem care s-a dovedit a fi mai puternic decât ei. Nu știu dacă Mocanu are dreptate atunci când îl acuză pe Plahotniuc că ar controla toate instituțiile importante ale acestui stat. Este însă ușor sesizabil că aceste instituții nu s-au schimbat cu nimic față de perioada comunistă, deși reformarea Justiției, Poliției sau Procuraturii se numărau printre prioritățile Alianței. Apoi, să nu uităm că Procuratura Generală nu s-a autosesizat în nici un caz din cele expuse de către Mocanu și ceilalți oameni de afaceri care l-au acuzat pe Plahotniuc că i-ar fi deposedat de averi. În schimb, majoritatea acuzatorilor lui Plahotniuc s-au ales cu dosare penale deschise peste noapte și sechestre pe avere, iar instituțiile media care au reflectat aceste cazuri au fost amenințate și intimidate. Din 1996, când aveam doar opt ani și-mi doream ca și tatăl meu să fie „mafiot” pentru a-mi asigura un trai decent, a curs multă apă pe Nistru. Am văzut mulți politicieni perindându-se la „Putere”, am rămas și fără părinți, care au plecat din țară din aceleași motive care i-au făcut pe majoritatea moldovenilor să-și ia lumea-n cap. Nimic esențial însă nu s-a schimbat. Și nu mă aștept la schimbări bruște, petrecute peste noapte. Nu-mi doresc decât un trai decent. O țară în care funcționarii să-și facă treaba, iar politicienii să nu fie marionete în mâinile unor oameni de afaceri. Și cel mai important lucru pe care mi-l doresc e, ca peste ani, fiul meu să nu-și dorească și el ca tatăl său să fie „mafiot”, pentru a-i putea asigura astfel o copilărie fericită. Alexandru COZER
Curtea de Apel Economică a respins cererea de recuzare a completului de judecată înaintată de avocaţii asociaţilor companiilor din grupul de acţionari la BC „Victoriabank” SA reprezentat de Viorel și Victor Ţopa: „Provileg Invest”, „Maxim Profit Invest”, „Financiar Invest” și „AVB Prim” care au fost deposedaţi prin hotărârile Judecătoriei Economice de Circumscripţie din martie 2010 de cotele-părţi deţinute în aceste societăţi. Foștii acţionari ai BC „Victoriabank” SA au refuzat să fie judecaţi de Aureliu Colenco, președintele Curţii de Apel Economice, și alţi doi judecători, Valeriu Harmaniuc și Eugeniu Clim. De altfel, numele lui Aureliu Colenco, cel care urma să examineze aceste cazuri, figurează și în alte procese de judecată în urma cărora a avut de câștigat omul de afaceri Vlad Plahotniuc. Conform legii, recuzarea judecătorului se poate hotărî în lipsa acestuia de alt judecător, de regulă, în aceeași zi. În cazul dat, recuzarea a fost examinată și respinsă abia peste trei săptămâni. Deja la 16 și 21 septembrie 2010, Curtea, prin completul respectiv de judecători, a examinat apelurile declarate la cele patru hotărâri, lăsând în vigoare hotărârile din 11 și 19 martie ale Judecătoriei Economice de Circumscripţie. Andrei Năstase, avocatul care reprezintă interesele asociaţilor celor patru companii, a declarat că deciziile emise de completul condus de Aureliu Colenco vor fi contestate cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
Cererea de recuzare e respinsă Avocatul Andrei Năstase a solicitat recuzarea completului de judecători pe motiv că Valeriu Harmaniuc și Eugeniu Clim ar fi participat anterior la examinarea celei de-a cincea cauze, luând o decizie vădit ilegală în defavoarea mandanţilor săi. În ceea ce-l privește pe președintele Curţii, Aureliu Colenco, avocatul este de părere că acesta a încălcat principiul repartizării aleatorii a cauzelor concentrând în mâinile sale patru din cele cinci cauze civile. Îndoiala avocatulu asupra imparţialităţii și obiectivităţii judecătorului este alimentată și din informaţiile din mass-media, în care s-au vehiculat detalii privind legăturile lui Colenco cu persoane avantajate de modul în care au fost soluţionate cele patru cauze. „Consider că tergiversarea timp de trei săptămâni a examinării cererii de recuzare nu a fost întâmplătoare”, a mai spus Năstase.
S-au comis abateri procedurale Avocatul a mai opinat că aceste dosare ce au în comun faptul că, direct sau indirect, vizează revendicarea de către reclamanţi a acţiunilor BC „Victoriabank” SA și a cotelor de participare în societăţile ce deţin în comun un pachet impunător de acţiuni ale
Aureliu Colenco (stânga) preşedintele Curţii de Apel Economice şi judecătorul Sergiu Namaşco (dreapta). Sursa: vipmagazin.md Actualul preşedinte al Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco, care s-a pronunţat pe marginea celor patru din cinci cauze civile a foştilor acţionari Victoriabank, şi-a început activitatea profesională, la secţia anchetă penală de la Comisariatul General de poliţie din municipiul Chişinău. Din 1996, activează în calitate de judecător în raionul Ialoveni, apoi în sectorul Buiucani unde din 2001 ocupă funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Buiucani. În 2003, acesta a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Economice de Circumscripţie, iar din 2007, funcţia de preşedinte al acestei instituţii. La 25 decembrie 2008, Aureliu Colenco este numit în funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Economice prin decretul semnat de preşedintele Vladimir Voronin. Numele acestuia figurează într-un dosar pierdut în 2008 la CEDO, în urma căruia Republica Moldova a pierdut peste 8000 euro, şi în mai multe scandaluri legate de soluţionarea unor dosare economice. Numele lui Colenco apare şi în recentul scandal dintre Fabrica de zahăr, Glodeni şi BC Moldindconbanc, unde conducerea fabricii l-a acuzat pe Colenco de lipsă de imparţialitate şi favoritism. Colenco nu a comentat declaraţiile acestora.
BC „Victoriabank” SA, înstrăinate în baza unor acte juridice notarial autentificate contra preţului determinat de părţile contractante, fără despăgubirea pârâţilor reali, sunt caracterizate și de modul de examinare a acestora, specific operaţiunilor de tip raider. Toate cele cinci dosare au fost examinate, contrar prevederilor legale privind competenţa judecătorească, de instanţele de judecată economice reprezentate, în pofida principiului distribuirii aleatorii a cauzelor, de aceiași magistraţi, Serghei Namașco, Alexandru Rotari, Natalia Plugari, în lipsa pârâţilor, fără citarea legală a acestora, fără atragerea în proces a persoanelor interesate, cu încălcarea grosolană a normelor de procedură civilă. Dosarele în cauză au fost preluate în mod discreţionar de președintele Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco, și examinate de complete de judecată formate din trei judecători, având în componenţă doar patru judecători din întreg corpul judecătoresc de la această instituţie. Abaterile procedurale au continuat cu o insolenţă greu de descris și în instanţa ierarhic superioară. Instanţa de apel a încălcat etapele de examinare a apelului, omiţând chiar și raportarea pricinilor, verificarea probelor administrate la dosar și a celor prezentate suplimentar, trecând direct, după examinarea demersurilor, la etapa susţinerilor orale. Mai grav este că toate demersurile formulate de către avocaţii apelanţilor au fost respinse prin încheieri susceptibile de atac cu recurs în instanţa superioară emise cu încălcarea procedurii, fără acordarea avocaţilor a unui termen legal pentru contestarea acestora, precum și în vederea administrării de noi probe. Potrivit avocatului, acţiunile instanţei de fond și ale instanţei de apel constituie o încălcare a drepturilor pârâţilor la un proces echitabil, garantate de art. 20 al Constituţiei R.Moldova și art. 6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăţilor Fundamentale
Proces care a avut loc rapid şi în taină Deposedarea lui Viorel și Victor Ţopa de cotele părţi în valoare de 35 la sută la „Victoriabank” (în valoare aproximativ de 40 milioane de dolari) s-a realizat prin intermediul câtorva decizii judecătorești adoptate într-o singură zi, fără ca oamenii de afaceri să fie înștiinţaţi despre procesele de judecată în care au fost implicaţi și fără a le fi oferită posibilitatea de a se apăra în instanţă. După ce, la 11 martie curent, printr-o hotărâre de judecată pronunţată de către judecătorul Judecătoriei Economice de Circumscripţie, Alexandru Rotari, în dosarul Morozan Eduard către Morozan (numele de fată Plahotniuc) Vera, SRL „Victoria Asigurări”, Corcodel Stela și Morari Vladimir, doi dintre acţionarii din grupul reprezentat de Viorel și Victor Ţopa au fost lipsiţi de dreptul de proprietate asupra cotelor-părţi ale acestora din capitalul social al SRL „Victoria Asigurări”, care este deţinătoarea a 124224 de acţiuni ale BC „Victoriabank” SA, la 19 martie trei judecători de la aceeași instanţă, Natalia Plugari, Alexandru Rotari și Serghei Namașco, au pronunţat patru decizii similare în alte patru dosare în baza cărora companiile din același grup de acţionari și-au schimbat asociaţii și administratorii. Drept argument a folosit fie vânzarea cândva, demult, fără acordul unuia dintre soţi, a pachetului de acţiuni a uneia dintre firmele menţionate, fie micșorarea nejustificată a preţului de vânzare a acestor companii atunci când au fost cumpărate de grupul reprezentat de Viorel și Victor Ţopa. Proprietarii au aflat abia la 19 mai, în cadrul Adunării Generale a acţionarilor „Victoriabank”, că nu mai au nimic în comun cu această bancă. Ulterior, avocații acestora au încercat să obţină măcar un document care să explice în ce mod și în ce condiţii au fost operate aceste modificări. În cele din urmă, au descoperit că schimbarea
proprietarilor a fost făcută în baza acestor decizii judecătorești de care nu auziseră până atunci. Potrivit acţionarilor, în urma adoptării deciziilor din 11 și 19 martie, controlul deplin asupra băncii a fost preluat de businessmanul Vlad Plahotniuc. Până atunci, controversatul om de afaceri deţinea un pachet de vreo 12%-16%. După acapararea a încă 35 % din acţiuni, el a devenit proprietar al celei de-a doua bănci din sistemul bancar al R. Moldova, al unei bănci care valorează estimativ 100 milioane de dolari, dintre care cota celor patru companii deposedate se estimează la suma de 40 milioane de dolari. În 2005, numele lui Vlad Plahotniuc a figurat în scandalul preluării cu forţa a băncii și arestării directorului de pe atunci al „Victoriabank”, Victor Ţurcan. Astăzi, Vlad Plahotniuc este președintele Consiliului de Administraţie al „Victoriabank”. Deși anterior a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că ar fi investitor la această bancă, oficial el nu deţine niciun procent de acţiuni în această bancă.
Sistem „defect” Solicitat în cadrul emisiunii „Chestiunea Zilei” de la JURNAL TV să explice de ce tot mai frecvent au loc încălcări legate de repartizarea aleatorie a dosarelor, viceministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a recunoscut că cele mai frecvente și mai mediatizate cazuri de acest gen au loc în instanţele economice. Repartizarea aleatorie a dosarelor este asigurată de un sistem computerizat care a fost finanţat de Guvernul SUA. Se întâmplă, însă, că președinţii de instanţă recurg la repartizarea aleatorie manuală, motivând că acestea nu funcţionează. „Sistemul computerizat funcţionează. Se defectează în anumite cazuri doar, și aceste cazuri ridică mai multe semne de întrebare”, a opinat Efrim. Potrivit lui, deși pentru astfel de cazuri președinţii instanţelor de judecată pot fi trași la răspundere disciplinară, până în prezent nimeni nu a fost sancţionat de Colegiul disciplinar al CSM pentru astfel de abateri.
O carieră ascendentă Amintim că, în prezent, în R. Moldova litigiile economice se judecă la câteva judecătorii economice de circumscripţie, la Curtea de Apel Economică și, în fază finală, la Curtea Supremă de Justiţie, unde există un colegiu economic. Toate aceste instanţe se află în Chișinău. Proiectul de lege pentru lichidarea judecătoriilor economice, propus acum câteva luni de Ministerul Justiţiei a picat în Parlament, la lectura a doua. Până și Vladimir Voronin, fostul președinte, a declarat despre instanţele economice că s-au transformat în „aucţioane”, lăsând să se înţeleagă târgul care are loc în spatele ușilor acestora. La promovarea proiectului, s-a ţinut cont de faptul că cele mai importante Hotărâri de condamnare a Guvernului Republicii Moldova de către CEDO au fost pronunţate ca rezultat al activităţii instanţelor economice. Împotriva proiectului au votat trei dintre deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană, Veaceslav Platon și Valentin Cheptene, membri AMN, Alexandru Stoianoglo (PD), dar și deputaţii din grupul Ţurcanu. Departamentul Investigaţii
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Privirea | 5
www.jurnal.md
Voronin e cercetat penal! URMĂRIRE PENALĂ // Fostului preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, i s-ar putea ridica imunitatea parlamentară pentru reglări de conturi politice. Este evident că totul se face pentru a scădea popularitatea de care se bucură liderul PCRM", a spus Zagorodnâi.
Procuratura Generală s-a adresat ieri cu o cerere Parlamentului prin care a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare liderului Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, pentru reţinerea, arestarea, percheziţia și trimiterea sa în judecată. Fostul șef al statului este bănuit de neglijenţă în serviciu în timpul protestelor din aprilie 2009, care s-a soldat cu decesul unei persoane. Potrivit procuraturii, urmărirea penală în privinţa lui Voronin a început pe 18 septembrie curent. Parlamentul urmează să ia o decizie în acest sens în următoarele 15 zile. Potrivit legislaţiei, decizia de retragere a imunităţii unui deputat se ia cu o majoritate simplă de voturi, în urma unei votări secrete. .
Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu În cererea Procuraturii Generale (PG) cu privire la retragerea imunităţii lui Vladimir Voronin se menţionează că fostul președinte este bănuit de neglijenţă în serviciu în exercitarea funcţiei de șef al statului, care a provocat decesul unei persoane și alte urmări grave. Așadar, Voronin este acuzat că nu a convocat Consiliul Suprem de Securitate, al cărui președinte era, că a dat indicaţii pe 7 aprilie, prin intermediul consilierului său, companiilor de telefonie mobilă de a-și suspenda serviciile în perimetrul clădirilor Parlamentului și Președinţiei, astfel perturbând comunicarea dintre reprezentanţii autorităţilor responsabile de asigurarea ordinii publice care aveau legătura
de bază prin intermediul telefoniei mobile. De asemenea, lui Voronin i se incriminează faptul că, în seara zilei de 7 aprilie, în calitatea sa de președinte al R. Moldova, în cadrul unei ședinţe neformale cu participarea mai multor reprezentanţi ai instituţiilor de stat, a solicitat restabilirea ordinii de drept cu orice preţ. „În consecinţă, în noaptea de 7 spre 8 aprile 2009, organele de forţă au intervenit în forţă arestând și torturând puţinii protestatari care mai rămăseseră în centrul orașului, fapte soldate cu decesul unei persoane și alte urmări grave”, se arată în demersul PG.
Soarta lui Voronin se va decide prin vot secret Potrivit lui Ion Pleșca, președintele Comisiei parlamentare juridice pentru numiri și imunităţi, cererea PG urmează a fi examinată săptămâna viitoare în cadrul comisiei care va lua decizia dacă există sau nu temei pentru ridicarea imunităţii lui Voronin. „Votarea în
O acţiune întârziată
cadrul comisiei se va face în mod secret, iar decizia finală a comisiei va fi votată de plenul Parlamentului tot în cadrul unei votări secrete”, ne-a explicat Pleșca. Deputatul afirmă că nu este nicio problemă dacă miercurea viitoare președintele interimar va semna decretul de dizolvare a Legislativului. „Legislaţia permite convocarea Parlamentului și după dizolvarea lui, doar că nu avem voie să votăm legi organice. Iar ridicarea imunităţii nu este o lege organică”, a precizat Pleșca. Menţionăm că din Comisia parlamentară juridică pentru numiri și imunităţi fac parte patru deputaţi comuniști (Anatolie Zagorodnâi, Maria Postoico, Oxana Radu și Irina Vlah), cinci deputaţi din partea AIE (Ion Pleșca, Aurel Băieșu, Tudor Deliu, Valeriu Nemerenco și Alexandru Stoianoglo) și deputatul neafiliat Vladimir Ţurcan. În cazul în cazul în care va fi găsit vinovat, Voronin riscă o amendă de la 6.000 la 16 mii de lei sau închisoare de
la doi la șase ani. De asemenea, acesta nu va avea dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
Imunitate dublă Cererea PG nu i-a speriat pe comuniști. Iurie Muntean, secretarul executiv al PCRM, a declarat că l-a anunţat pe Voronin despre intenţia de a i se retrage imunitatea, iar dumnealui a râs cu gust. „Este o isterie înainte de campania electorală. Deși Ghimpu a prezentat cu mult gust această cerere, oamenii știu oricum cine e de vină pentru evenimentele din aprilie”, a spus Muntean. Deputatul PCRM, Anatolie Zagorodnâi, a declarat la rândul său că Voronin mai beneficiază și de imunitatea de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și nu va putea fi tras la răspundere penală. "Actuala guvernare folosește bâta procurorului
Contactat de JURNAL, analistul politic Anatol Ţăranu a declarat că aceste acuzaţii aduse lui Voronin erau de mult așteptate. Problema este că cererea de retragere a imunităţii liderului PCRM a fost înaintată în Parlament cu întârziere și va fi percepută de multă lume ca element de campanie electorală. „Comuniștii vor face tot posibilul ca opinia publică să perceapă acest fapt drept o răzbunare a AIE. Este cea mai bună justificare a acţiunilor lui Voronin în legătură cu evenimentele din 7 aprilie. Această acţiune va pierde mult din consistenţa politică”, crede Ţăranu. Pe de altă parte, afirmă el, faptul că cererea de retragere a imunităţii lui Voronin a ajuns în Parlament poate fi considerată drept o realizare a AIE, pe potriva așteptărilor unor cercuri largi de cetăţeni din R. Moldova. „Rămâne ca Parlamentul să își spună cuvântul, iar justiţia să acţioneze rapid și obiectiv”, a mai spus analistul. Precizăm că în cadrul ședinţei de ieri a Legislativului a mai fost propusă ridicarea imunităţii deputatului comunist Anatol Popușoi, care, potrivit PG, se face vinovat de administrarea ineficientă a banilor publici pe timpul când ocupa funcţia de director al Agenţiei „Moldsilva”. Mariana RAŢĂ
6 | Politică
www.jurnal.md
LUMI PARALELE
NATO vrea retragerea trupelor ruse din Georgia şi R. Moldova În reuniunea informală a Consiliului NATO-Rusia, desfășurată miercuri la New York, secretarul de stat american, Hillary Clinton, a cerut Alianţei Nord Atlantice și Rusiei să coopereze în domenii ca apărarea antirachetă, doctrinele militare, controlul drogurilor și al armelor convenţionale din Europa, relatează romania-actualitati.ro. Hillary Clinton a respins, însă, iniţiativa Moscovei privind o nouă arhitectură de securitate în Europa propusă de președintele Dmitri Medvedev anul trecut. Din contră, secretarul de Stat american a arătat în reuniunea Consiliului NATO-Rusia de la New York că cei 28 de aliaţi și Rusia ar trebui să convină în acest an asupra restaurării viabilităţii regimului de control al armelor convenţionale în Europa, iar anul viitor să modernizeze regimul Forţelor Convenţionale din Europa (CFE). Tratatul CFE din 1990 prevede limite clare pentru staţionarea de trupe și armament greu de la Coasta Atlanticului la Urali. În decembrie 2007, Moscova a decis, însă, să nu se mai conformeze CFE, ceea ce a atras furia guvernelor occidentale. Pentru ca Rusia să revină la a se conforma CFE, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, cerea în decembrie 2007 ţărilor occidentale să accepte câteva amendamente la tratat ratificate de Moscova. Ţările NATO au refuzat, însă, să ratifice amendamentele până când trupele foste sovietice nu părăsesc Georgia și Republica Moldova. Prezenţa lor încalcă CFE, acuzaţie pe care Moscova o respinge. În reuniunea de la New York a miniștrilor de Externe aliaţi cu cel rus, a cărei primă misiune a fost pregătirea summit-ului NATO din 20 noiembrie de la Lisabona, secretarul de Stat Hillary Clinton a declarat că tratatul CFE ar trebui să prevadă transparenţă militară reciprocă și limitări militare reale. De asemenea, Hillary Clinton a mai adăugat că "toate statele participante, inclusiv Georgia și Republica Moldova, trebuie să aibă dreptul de a fi sau nu de acord în legătură cu staţionarea de forţe străine pe teritoriul lor suveran".
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
AIE va trebui să răspundă ca pentru patru ani de guvernare Alb și negru
cu Nicolae NEGRU În mod normal, sarcina AIE în aceste alegeri ar fi să învingă cu un scor care să-i permită să aleagă președintele. Același lucru și-l dorește și PCRM. Repetarea rezultatelor din 29 iulie anul trecut ar sili ambele tabere să meargă la concesii reciproce, iar aceasta este, din varii motive, dacă nu imposibil, nu mai puţin dificil ca după 5 aprilie și 29 iulie 2009. Cunoscându-se rolul lui Voronin în evenimentele din 7 aprilie, complicitatea sa la intervenţia brutală a poliţiei și la omorârea lui Valeriu Boboc, e greu de crezut că vreun lider AIE va dori să negocieze cu el. Iar cel care ar accepta își va semna sentinţa de condamnare la oprobriul tinerilor.
Război crâncen între PD şi PCRM Declarata disponibilitate a liderilor PD și PCRM de a coopera cu toate forţele posibile este, la această etapă, praf în ochi. Până a se ajunge la cooperare, aceste partide vor avea de rezistat într-un război reciproc, crâncen, căci PD nu are șanse de extindere, decât pe segmentul electoral al PCRM, iar PCRM nu se poate ridica decât distrugând PD. Două săbii nu pot încăpea în aceeași teacă. Desigur, nu excludem posibilitatea unei alianţe postelectorale dintre PD și PCRM, mai cu seamă că Moscova o dorește tare mult. Dar nici măcar Moscova nu îi poate împăca pe Lupu și Voronin azi, în preajma campaniei electorale. Înainte de a se alia, PD și PCRM trebuie să-și „regleze conturile”, să demarcheze frontierele care îi separă.
Întrebări dificile pentru AIE În acest context, se prefigurează un război electoral mai crâncen decât cele precedente. Eșecul referendumului îi încurajează pe comuniști, îi determină să fie mai agresivi, ei nu mai au ce pierde. Setea de răzbunare îi copleșește și nimic nu-i va opri să atace cât mai dur Alianţa și componentele ei. Pe de altă parte, reprezentanţii AIE, treziţi (să sperăm) din euforia de până la referendum, vor fi nevoiţi să ia în calcul faptul că PCRM este încă un monstru viu și nu poate fi doborât cu „vorbe goale”. Alianţa trebuie să fie pregătită să răspundă în aceste alegeri la două întrebări dificile: 1) de ce nu a făcut într-un an ceea ce s-a angajat să facă în patru ani, în domeniul economic și social și 2) de ce nu a răspuns ce s-a întâmplat la 7 aprilie, de ce torţionarii și cei care au autorizat acţiunile de răzbunare a poliţiștilor împotriva tinerilor se mai află în libertate. În contextul primei întrebări, se va ajunge inevitabil la faptul că în perioada guvernării comuniste „era mai bine”, fiindcă ei „majorau pensiile” cu 20 la sută, iar noua guvernare le-a majorat abia cu 4 %. Dacă liderii Alianţei cred că vor putea evita această temă, ca până acum, ei se înșală amarnic. Rezultatele alegerilor vor depinde de faptul cât de convingători vor fi la acest capitol. E aproape ca într-un meci de fotbal: poţi să explici mult că ai jucat mai bine, dar dacă nu ai marcat... Problema e că pensionarii aparţin acelei categorii de alegători care se tem cel mai puţin de revenirea comuniștilor la putere. Fiindcă AIE merge în aceste
alegeri ca forţă de guvernare cu acces la televiziunea publică, ea poate anihila propaganda comunistă. Nu se știe doar dacă posedă capacitatea strategică necesară pentru aceasta. În campania pentru referendum, AIE a dat dovadă de lipsă completă de simţ strategic, acţionând ca o „adunătură” de partide, obsedate și orbite de propriile interese. De data aceasta, partidele AIE promit să fie mai precaute, să nu se atace reciproc, dar e greu de crezut că vor rezista acestei tentaţii. Oricum, eficienţa mesajului privind pericolul comunist va fi mai mică decât în alegerile precedente și vina aparţine liderilor AIE.
Avantajul PCRM Divizarea după criterii etnice s-a adâncit în acest an. Avantajul PCRM în mediul rusofililor este simpatia Rusiei, pe care însă va trebui să o împartă cu PD. Dacă AIE nu va majora pensiile, acesta va fi încă un atu al comuniștilor. În rest, Alianţa s-a descurcat destul de bine și a scos RM din criza în care au băgat-o comuniștii, de aceea propagandiștii PCRM vor evita acest subiect. Lipsa comuniștilor din parlament de asemenea va avea consecinţe negative pentru PCRM – ochii care nu se văd se uită. Dacă Alianţa le va explica alegătorilor că pensiile de anul trecut au fost majorate fără a se prevedea bani pentru finanţarea acestora, că majorările au fost plătite de AIE, PCRM va putea să mizeze doar pe pericolul „unirii cu România”. În memoria alegătorilor mai rămâne însă și modul prostesc de pierdere a puterii de către PCRM din vina lui Voronin, care mai este vulnerabil și din punct de vedere juridic în legătură cu rolul său nefast în evenimentele din 7 aprilie. „Demitizarea” lui Voronin ar șubrezi mult poziţia PCRM.
Partidele extraparlamentare Partidele extraparlamentare se află în aceeași situaţie dificilă
de până la alegerile din 29 iulie 2009. Fiindcă lupta decisivă de atunci se transferă pentru alegerile din noiembrie, ele nu vor putea să aibă propria strategie, decât dacă vor lupta împotriva „tuturor”, și împotriva AIE, și împotriva PCRM. Aceasta este de fapt posibila „cale a treia”, care însă nu garantează intrarea în Parlament. De ţinut cont că alegătorii au evoluat între timp și nu riscă să voteze pentru partide perdante. Pentru PNL atacarea Alianţei este mortală. De aceea, Pavlicenco atacă doar PLDM. Mesajul unionist în viitoarele alegeri este de salutat, dar unioniștii – cea mai conștientă categorie de alegători, nu vor risca să-și piardă voturile și vor vota PL sau chiar PLDM. PL, prin președintele Mihai Ghimpu, care a declarat ziua de 28 iunie zi a ocupaţiei sovietice, și-a asigurat pe mulţi ani înainte un credit de încredere din partea celor care doresc reîntregirea Ţării. Însă ar fi greșit să se considere că toate voturile unioniștilor vor merge către acest partid. Și PLDM, în persoana lui Vlad Filat, are unele atuuri, despre care vom vorbi cu altă ocazie. Cu atât mai mult, nu poate bate în Alianţă MAE, care, prin liderul ei Veaceslav Untilă, s-a aflat, de facto, la guvernare. Ce poate să spună Untilă în avantajul MAE? Că a strâns semnături pentru majorarea pensiei? Cu același succes putea strânge semnături și pentru majorarea salariilor. Nu se vor putea erija în forţa a treia nici foștii sateliţi ai PCRM, inclusiv creștin-democraţii, nici formaţiunile conduse de lideri „recognoscibili”, cum ar fi Vladimir Ţurcan, Nicolae Andronic sau Andrei Stratan. Poate doar lui Valeriu Pasat să i se recunoască „dreptul” respectiv. Calea propusă de el e să ne întoarcem în trecut, la poala Rusiei și, dacă va atrage ceva voturi, le va atrage de la PCRM, însă e puţin probabil ca aceasta să fie în folosul Republicii Moldova. Din păcate, în viitorul război electoral al „titanilor”, Pasat nu pare să fie un Perseu.
Gazeta de perete a casei de nebuni
Iazul voturilor noastre Ieri am discutat despre dragostea politicienilor moldoveni pentru Rusia, pornind de la declaraţia lui Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, despre șeful Serviciului sanitar rus „Rospotrebnadzor”, Ghenadi Onișcenko. „Mi-a plăcut! Este o personalitate foarte puternică și este un mare patriot. Poate să nu ne placă unele declarații ale sale, dar am observat că are o dorință de a ne ajuta împreună să facem regulă în infrastructura calității aici în Moldova” – a declarat Lazăr, ca să se contrazică imediat, spunând că barierele pe piaţa rusă pentru produsele moldovenești sunt de origine politică. „Au fost niște declarații foarte sensibile pentru Rusia. Sărbătoarea de 9 mai este un lucru sfânt pentru ei, se pune la îndoială rolul Uniunii Sovetice, îi numește ocupanți – sunt niște lucruri sfinte la care ei reacționează
foarte bolnăvicios. Și eu îi înțeleg”, a spus Valeriu Lazăr. Reporterul nostru Frosi Buraga a discutat pe această temă cu liderul PCRM, Vladimir Voronin, care tocmai se nimerise să fie disponibil, aflându-se în așteptarea deciziei parlamentului privind ridicarea imunităţii parlamentare, la solicitarea Procuraturii Generale. F.B: Tovarășe Voronin, cum comentaţi aceste declaraţii ale lui Lazăr, care, de altfel, a fost ministru al Economiei și pe timpul guvernării comuniste. VV: Eu l-am numit din greșeală și l-am scos la timp. FB: Totuși cum explicaţi aceste declaraţii? De ce pupă el mâna lui Onișcenko? VV: Așa i-au învăţat pe ei la SIS,
care pe vremea ceea era un fel de KGB. PăDă aruncă undiţa în iazul PCRM, iaca ce fac ei. FB: În ce sens, tovarășe Voronin? VV: În ce sens? Vor să-mi ieie alegătorii. Se duc la Moscova, au încheiat contract cu Edinnaia Rossia. Lazăr îi pupă mâna lui Onișcenko, care își bate joc de vinurile și de merele noastre crescute în sudoarea frunţii. FB: Dar voi de ce nu aţi închiat contract cu Edinnaia Rossia? VV: Nu vrea kaghebistul Putin. FB: Vedeţi la ce s-a ajuns: kaghebiștii nu vor să se compromită colaborând cu comuniștii! Schimbaţi-vă denumirea. VV: Moscova îi zona mea! PD este Alianţa pentru Integrare Europeană și lasă să se ducă în Europa. FB: Rusia este partenerul nostru strategic și acesta o fi fiind motivul
că Lupu și Filat se trag încolo? VV: Pe dracu’ strategic! Un elefant este partener cu un căţel. Lupu nu este sincer, vrea să-l amăgească pe Putin și pe Medvedev. FB: Da' Dumneata erai sincer când spuneai că vrei să te integrezi în Europa? Nu l-aţi amăgit pe Solana, tovarășe Voronin? VV: Rusia îi a partidului nostru, nu a lor. Eu am plâns când s-o distrus Uniunea Sovietică. Da' ei au plâns? FB: Tatăl lui Lupu o fi plâns, deoarece se declară comunist convins. Se declara, mai corect ar fi să spunem. VV: Da' noi am plâns toată familia! Oleg plângea în hohote. Noi l-am crescut pe Oleg pentru Uniunea Sovietică, nu pentru republica independentă. El, sărmanul, nicicacum nu poate învăţa limba de stat,
da' copiii lui Lupu învaţă în școală românească! FB: Păi, trebuie să cunoască limba de stat. VV: Limba de stat îi moldovnească, da' ei învaţă limba română! FB: Română din punct de vedere știinţific și moldovenească din punct de vedere politic, după cum s-a exprimat Lupu. VV: Oi, oi, oi... Câţi bulbuci ies din Marian Ilici. Tu crezi că eu nu știu că limba-i română? Mie mi-au spus și Iliescu, și Băsescu. Rusia îi a mea și alegătorii care iubesc Rusia îs ai mei. Eu, dacă trebuie, mă pun în faţa tancurilor NATO, la Breansk, dar Lupu și Lazăr se pun? FB: O să-i întrebăm. Mulţumesc pentru interviu, tovarășe Voronin. Pentru conformitate: Frosi BURAGA
Banii vorbesc $ Banii se întâlnesc € Banii se înmulţesc
JURNAL DE CHIŞINÃU
Politică | 7
www.jurnal.md
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Cum se vor despărţi apele de la Prut? Bogat și sărac
cu Petru BOGATU Dintre toate ţările care aspiră să intre în Uniunea Europeană, Republica Moldova este singura care are posibilităţi reale de aderare în viitorul apropiat. Dar nu pentru că ar întruni condiţiile de integrare. Încă e mult până departe. Șansa ei, oricât ar părea de paradoxal, este frontiera de vest.
Diplomaţia frontierei Deși pare incredibil, pentru noi Prutul nu-i un obstacol, ci o oportunitate. Apele lui, metaforic, ar putea să se despartă, precum Marea Roșie în faţa lui Moise, pentru a ne deschide drumul spre Europa. Deunăzi, prim-ministrul român Emil Boc și ministrul său de Externe, Teodor Baconschi,
care participă la lucrările Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, au făcut câteva declaraţii extrem de sugestive privind graniţa de la Prut. Premierul a afirmat că Bucureștiul nu recunoaște Pactul Ribbentrop-Molotov, deoarece acesta a însemnat o ruptură din trupul ţării. „Ceea ce putem noi în momentul de faţă este să-i sprijinim pe români oriunde s-ar afla ei și mai ales pe fraţii de dincolo de graniţă, o graniţă care, odată cu intrarea și a Moldovei în Uniunea Europeană, sperăm să dispară, fapt care reprezintă un proiect prioritar de politică externă al României”, a spus Emil Boc. Totodată, șeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, a subliniat că Bucureștiul și Chișinăul au readus conflictul din Transnistria
pe agenda internaţională, subiecte legate de conflictele îngheţate fiind abordate miercuri, la New York, și de Consiliile NATO-Rusia și Uniunea Europeană-Rusia. Precizând că România respinge orice plan de federalizare a Republicii Moldova, el a apreciat contextul „cât de cât” favorabil în care se desfășoară dialogul dintre Germania și Rusia privind rezolvarea conflictului din Transnistria. Afirmaţiile lui Boc și Baconschi sunt lămuritoare în multe privinţe. Premierul lasă să se întrevadă că există o legătură indisolubilă între nerecunoașterea pactului Molotov-Ribbentrop și nesemnarea unui acord de frontieră între cele două state românești. Hotarul de la Prut, fiind o consecinţă a tranzacţiei dintre Hitler și Stalin, ar urma să dispară, zice șeful guvernului român, în urma aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ceea ce constituie pentru București „un proiect prioritar de politică externă”. În același timp, Baconschi se arată mulţumit de contextul „favorabil în care se desfășoară dialogul
dintre Germania și Rusia privind rezolvarea conflictului din Transnistria”. Satisfacţia sa este simptomatică. Se pare că poziţia României în privinţa Republicii Moldova este îmbrăţișată la ora actuală de Occident, în special de Germania care, neîndoios, este acum vârful de lance al presingului diplomatic exercitat de UE și SUA asupra Rusiei pentru a o determina să-și retragă trupele și muniţiile din autoproclamata republică nistreană.
Prutul, o poartă deschisă spre Europa Astfel, în opinia publică internaţională, România induce ideea că, de fapt, graniţa de la Prut este o linie de demarcaţie legală, dar provizorie, de genul zonei demilitarizate care separă Coreea de Nord de cea de Sud. Tocmai de aceea, Bucureștiul nu acceptă și cred că nu va accepta niciodată se semneze un tratat de frontieră. Dimpotrivă. Absenţa unui atare acord se constituie într-un factor de presiune diplomatică a Româ-
niei asupra partenerilor occidentali care sunt puși astfel în situaţia să recunoască tacit nedreptatea istorică a hotarului și nevoia unei reabilitări morale prin aducerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Se pare că diplomaţia frontierei, pe care o folosește cu destulă dibăcie Bucureștiul, dă roade. Cu toate că nu pun sub nicio formă la îndoială suveranitatea Republicii Moldova, cancelariile occidentale, dar mai cu seamă instituţiile europene, influenţate de demersurile politice constante ale României, lasă impresia că ar avea o datorie neonorată faţă de Chișinău. Tocmai de aceea, UE și SUA au deschis generos un fel de linie de credit a simpatiei pentru actualele autorităţi de la Chișinău. Nu încape îndoială că, în cazul perpetuării după alegerile din toamnă a unei guvernări democratice, graniţa de la Prut va fi preschimbată treptat într-o poartă prin care Republica Moldova va intra în UE. Unirea se va face, astfel, nu după modelul german, ci sub umbrela Uniunii Europene.
Clienţii Mobiasbanca-Groupe Societe Generale, beneficiari de credite mici pentru afaceri, sunt consiliaţi pentru a-și crește afacerea Este nevoie de foarte mult curaj, îndrăzneală, pentru a iniţia o mică afacere. Mulţi au încercat și au reușit. Însă, din cauza incertitudinii, insuficienţei resurselor financiare sau din cauza lipsei de cunoștinţe necesare, poate deveni greu să te menţii pe linia de plutire. Uneori ai nevoie de un sfat prietenesc, de un suport la momentul potrivit de la rude sau poţi să ai alături un partener devotat de afaceri. Banca comercială Mobiasbanca - Groupe Societe Generale S.A. își propune să fie acest partener. Pe lângă faptul că oferă o gamă de credite destul de avantajoase pentru afaceri micro, banca asigură și o consiliere a clienţilor săi pentru ca aceștia să-și dezvolte și să-și consolideze afacerile. Despre aceasta am discutat cu Tatiana Maximov, șefa secţiei Piaţa Micro, Departamentul Strategie și Marketing. — Dnă Maximov, cine poate beneficia de credite pentru afaceri micro? - Avem o gamă specială de produse destinate afacerilor foarte mici: companii de talie mică, întreprinderi mici, persoane fizice care desfășoară activitate în bază de patentă, gospodării ţărănești, întreprinderi individuale din orice sector de activitate, bineînţeles dacă se încadrează în cadrul legal. — Ce trebuie să știe solicitanţii atunci când se decid să contracteze un credit? - Persoanele solicitante trebuie să aibă deja deschisă o afacere care să ruleze de cel puţin trei luni, cu excepţia sectoarelor unde ciclul de obţinere a profitului este mai mare, de exemplu, agricultura. Cu alte cuvinte, afacerea trebuie să aibă un caracter stabil, ţinându-se cont de sezonalitate. Gama de produse de microcreditare este clasificată în funcţie de sumă, termen și asigurarea cu gaj. De aceste criterii depinde până la urmă și rapiditatea acordării creditelor. Oricum, termenul de acordare a creditului este destul de restrâns și variază de la una la cinci zile. — Și care sunt ratele dobânzilor la aceste credite? - Dobânzile variază în funcţie de sumă și termen de la 22% până la 25% anual în lei și de la 15% la 17% în euro sau dolari. Astfel, creditul Small se acordă pe un termen de până la 48 de luni cu
de clienţi nu se cere prezentarea unui businessplan. În caz de necesitate, în funcţie de mărimea creditului, trebuie prezentate acte ce confirmă proprietatea, fidejusorii, autorizaţiile, licenţele, patentele, adică toate actele ce confirmă o activitate constantă și legală. Totodată consilierul trebuie să vadă la faţa locului afacerea propriu-zisă. Până la urmă, decizia finală de a acorda creditul o ia consilierul în baza evaluării pe care o face la faţa locului. La acordarea creditului Rapid, nu sunt necesare documente ce confirmă prezenţa gajului. În cazul creditelor Micro și Small, clientul trebuie să prezinte acte ce confirmă dreptul de proprietate asupra proprietăţii gajate, care poate reprezenta atât bunuri mobile, cat și imobile. Și în această situaţie consilierii băncii îi acordă consultanţă clientului – cum ar putea obţine acesta, cât mai repede, actele respective. De regulă, valoarea creditului acordat nu depășește 70 la sută din valoarea gajului. o rată a dobânzii de 22% în lei și 15% în valută. Creditul Micro se acordă pe un termen de până la 36 de luni la o rată a dobânzii de 23% în lei și 16% în valută, iar creditul rapid este acordat pe un termen de până la 24 de luni cu o rată a dobânzii de 25% în lei și 17% în valută. Suma care poate fi acordată în cazul creditului Small variază de la 130 mii lei la 1,3 milioane lei, în cazul Micro, de la 30 la 130 mii lei, iar în cazul Rapid, de la 2600 la 30 mii lei.
- Consilierii înșiși sunt cei care îi susţin pe clienţi și au grijă ca afacerile acestora să ruleze bine. Clientul are un singur consilier care urmărește evoluţia afacerii și poate în orice moment să propună clientului soluţia potrivită într-o situaţie sau alta. Consilierul îi oferă sfaturi clientului cum să-și optimizeze cheltuielile sau cum să-și construiască relaţiile financiare cu partenerii de afaceri. În urma acestor colaborări mai strânse cu clienţii noștri, tindem să cimentăm relaţiile cu ei, să-i fidelizăm.
— Există și reduceri? - Da, noi practicăm abordarea individuală a clienţilor și, în funcţie de client, putem să oferim și unele reduceri. Acestea depind până la urmă de reputaţia clientului, istoria lui de creditare, constanţa veniturilor și vechimea afacerii. Totul depinde în final de riscurile afacerii – cu cât riscurile sunt mai mici, cu atât reducerea ar putea fi mai mare. — Cum poate fi contractat creditul? - Creditul poate fi contractat la toate oficiile băncii. Trebuie menţionat din start că avem specialiști foarte bine pregătiţi pentru a lucra cu această categorie specifică de clienţi, pentru a-i consulta și ajuta, ca, în final, clienţii să găsească cele mai bune și mai potrivite condiţii de creditare. Consilierul băncii trebuie să se afle în permanenţă aproape de client și să-i acorde sfaturi utile pentru ca acesta să-și gestioneze corect finanţele. Banca este interesată și are grijă ca clientul să-și crească afacerea și să-l încurajeze să treacă din sectorul micro în cel al întreprinderilor mici și mijlocii. — Deci contribuiţi oarecum și la creșterea culturii economice și financiare a clienţilor Dvs.?
— În condiţiile în care criza financiară a creat probleme pentru majoritatea agenţilor economici și sunt puţini cei care nu au avut sau nu au probleme financiare din această cauză, cum vă construiţi relaţiile cu clienţii? - Când se pune problema creditării unui client, se ţine cont în primul rând de situaţia actuală a afacerii lui. Consilierul trebuie să cunoască îndeaproape cum îi merge afacerea clientului. Dacă există unele probleme în rambursarea creditului contractat, clienţii care sunt în dificultate pot beneficia de reeșalonarea creditului sau reorganizarea graficului de rambursare. Banca depune efortul maxim în vederea susţinerii continuităţii afacerii clientului și menţinerea lui în circuitul de afaceri. — Ce proceduri trebuie să parcurgă un client pentru a beneficia de creditele pentru micro afaceri acordate de banca Dvs.? - Clientul se adresează la bancă, unde este ghidat spre un consilier care îl ajută să identifice ce tip de credit ar fi cel mai indicat pentru necesităţile lui. În continuare el trebuie să prezinte documentele financiare care să demonstreze capacitatea de rambursare. Pentru această categorie
— Care sunt avantajele creditelor pentru afaceri micro pe care le acordă Mobiasbancă în comparaţie cu alte bănci? - Mobiasbancă se numără printre puţinele bănci care acordă astfel de credite. Un avantaj incontestabil îl constituie sistemul de consiliere, care asigură o apropiere a băncii de client. Un alt avantaj este termenul scurt în care este acordat creditul. Și în final, colaborarea cu banca noastră oferă condiţii pentru clădirea unor istorii creditare pozitive și a unor raporturi de lungă durată cu banca, care îi ajută pe clienţi să-și crească temeinic afacerile și să le consolideze. A dialogat Ion CHIȘLEA
8 | Privirea
www.jurnal.md
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
SCRISOARE DESCHISĂ adresată
Pe 29 septembrie va fi inaugurat Institutul Cultural Român din Chişinău Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău va fi inaugurat miercuri, 29 septembrie 2010. La ceremonia de deschidere vor participa ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, președintele Institutului Cultural Român, HoriaRoman Patapievici, ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, și directorul ICR „Mihai Eminescu“ Chișinău, Petre Guran. Deschiderea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău este rezultatul eforturilor Ministerului Afacerilor Externe și Institutului Cultural Român (ICR) de extindere a reţelei institutelor culturale românești, ca instrument al unei diplomaţii culturale moderne.
ICR şi diplomaţia culturală modernă „Instituţionalizarea unei „case a culturii române” în Republica Moldova a constituit o prioritate a politicii externe românești, iar ICR „Mihai Eminescu“ de la Chișinău își propune edificarea unor punţi spirituale noi între cele două maluri ale Prutului, regăsirea și consolidarea comunităţii de limbă, cultură și tradiţii”, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul ICR-ului. „Institutul Cultural Român de la Chișinău a primit numele simbolic al poetului „Mihai Eminescu”. Este numele unei identităţi comune, unei istorii comune, unei simţiri comune, care face ca atât spaţiul dintre Dunăre și Prut, cât și spaţiul dintre Prut și Nistru să se regăsească în mod natural în această personalitate. Acest nume trasează, într-un fel, programul acestui institut. Este un institut care pornește de la premisele comune, pentru a clădi un viitor în care spaţiile respective să se regăsească, fără să se amestece“, explică Petre Guran, directorul ICR „Mihai Eminescu“ Chișinău. Absolvent al Facultăţii de Știinţe Politice a Universităţii București și doctor în istorie, cu o teză susţinută în 2003 la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, fost membru al Centrului de Studii Elenice al Universităţii Princeton, Petre Guran este autorul a numeroase studii, articole și recenzii pe teme de antropologie, istorie și actualitate politică și religioasă. Cu prilejul inaugurării ICR „Mihai Eminescu” va avea loc și un concert susţinut la Sala cu Orgă de la Chișinău de Romanian Piano Trio, format din muzicienii Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Horia Mihail, care vor interpreta lucrări din repertoriul românesc și internaţional. Programul cuprinde lucrări de George Enescu, Camille Saint-Saëns, Händel – Halvorssen, Robert Schumann, Jules Massenet, Pablo Sarasate și Astor Piazzolla.
ICR „Mihai Eminescu” Chişinău nu are deocamdată un sediu Precizăm că la ședinţa Guvernului R. Moldova din 22 septembrie, premierul Vlad Filat a propus ca clădirea din str. Nicolae Iorga 24, unde se află reședinţa temporară a președintelui R.Moldova, să fie dată în arendă Centrului Cultural Român „Mihai Eminescu”. „Nu am găsit altă locaţie pentru Centrul Cultural Român”, a mai spus Filat. Potrivit jurnal.md, vicepremierul Ion Negrei s-a pronunțat împotriva aprobării acestui proiect. Același punct de vedere a fost împărtășit și de vicepremierul Valeriu Lazăr. Premierul a supus votului proiectul respectiv. Doar câţiva membri ai Cabinetului de miniștri au votat pentru, ceilalţi s-au împotrivit ori s-au abţinut. De menţionat că pentru prima dată premierul a supus votului o hotărâre, dar nu a fost susţinut. În restul cazurilor, hotărârile de guvern au fost aprobate unanim de miniștri. Irina NECHIT
domnului Mihai GHIMPU, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, Preşedinte al Parlamentului, domnului Vlad FILAT, Prim-ministru al Republicii Moldova Stimate domnule Președinte, Stimate domnule Prim-ministru, La 18 septembrie 2010, a doua zi după publicarea articolului „Un furt intelectual la drumul mare”, în JURNAL de CHIȘINĂU, nr. 67, 17.09.2010, AgenţiadeCarte.ro prezintă un furt incalificabil petrecut la începutul acestui an la Chișinău. În text se menţionează: Criticul literar Daniel Cristea-Enache a fost plagiat de directorul Institutului de Filologie al Academiei de Știinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru. Acesta a furat fraze și idei dintr-un text scris de Daniel CristeaEnache despre Grigore Vieru. Textul lui Daniel Cristea-Enache a fost publicat, în 2009, în revista “Convorbiri literare” de la Iași condusă de Cassian Maria Spiridon, și, în 2010, în antologia Grigore Vieru. Poetul apărută la Editura "Știinţa" din Chișinău. Textul plagiat de Vasile Bahnaru a apărut, incredibil, chiar în antologia dedicată regretatului poet Grigore Vieru. Paginile 73-83 ale antologiei citate sunt semnate de Daniel Cristea- Enache, iar paginile 84-98 de plagiatorul Vasile Bahnaru. AgenţiadeCarte.ro publică în exclusivitate reacţiile lui Cassian Maria Spiridon: “Este rușinos că încă se mai practică astfel de maniere. Asta e o dovadă, în plus, că lumea citește “Convorbiri literare” și că revista este o sursă de “inspiraţie” ca să nu spun de transcriere. Sper ca astfel de fenomene să nu devină obișnuinţă”. Daniel Cristea-Enache a făcut următorul comentariu: “Ce ghinion pe bietul academician!”. La 9 septembrie 2010, în ziarul “Literatura și Arta”, apărea o Scrisoare deschisă adresată academicianului Gheorghe DUCA, președinte al Academiei de Știinţe a Moldovei. Noi, semnatarii scrisorii, din păcate, încă nu descoperiserăm plagiatul lui Bahnaru, aflat în cartea Grigore Vieru. Poetul, apărută la început de an la Editura „Știinţa”, având un prestigios colegiu de redacţie, format din nume ilustre de academicieni, în frunte cu domnul Mihai Cimpoi. Semnatarii cereau să fie elucidat cazul doamnei profesoare Ana Bantoș, conferenţiar universitar, doctor, care, la iniţiativa guvernării comuniste, cu susţinerea conducerii AȘM, după 37 de ani de muncă la Institutul de Filologie (Ana Bantoș a publicat patru cărţi de critică și istorie literară, peste 300 de articole știinţifice, a susţinut teza de doctor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și, recent, teza de doctor habilitat în filologie la AȘM), a fost demisă din funcţia de director al Institutului, considerată „o persoană cu pronunţate viziuni iredentiste și româno-unioniste”, după cum a precizat
într-un document oficial V. Stepaniuc. Ulterior, de acum în vremea guvernării Alianţei democratice, prin vot „curat democratic”, a fost eliberată și din funcţia de cercetător știinţific coordonator. Altfel spus, a fost expulzată definitiv din Academie! Împreună cu ea a fost demisă și o altă colaboratoare de preţ, Maria Mocanu. În concluzie, noi solicitam ca aceste două persoane, Ana Bantoș și Maria Mocanu, să fie repuse în funcţie. Domnul Gh. Duca n-a răspuns la acest apel. Dar ceea ce nu vrea să facă dl Duca a făcut-o Dumnezeu. Plagiatul dezvăluit în paginile ziarului „Jurnal de Chișinău” a arătat adevărata faţă a lui V. Bahnaru. Or, a fi bănuit sau acuzat de plagiat înseamnă a rămâne cu obrazul pătat întreaga viaţă, pentru că din punct de vedere juridic plagiatul este un delict. În prezent, V. Bahnaru înfăptuiește din interior, „în mod legal și democratic”, ceea ce iniţiase dl Duca atunci când crease o comisie, în frunte cu acad. I. Druţă, de lichidare a Institutului de Filologie, ce avea să completeze șirul subdiviziunilor academice dispărute: Institutul de Istorie, Institutul de Filozofie etc. De ce s-a procedat astfel? Pentru a contracara așa-numitul iredentism și româno-unionism. Însă, datorită dnei Bantoș și opiniei din mediul academic și cultural, această acţiune a fost stopată. În schimb, președintele Gh. Duca a reușit să scape de incomoda Ana Bantoș: ea nu a „trecut” nici concursul pentru suplinirea postului de cercetător știinţific coordonator la Institutul condus deja de Vasile Bahnaru, institut care, tot prin vot „curat democratic”, a fost completat cu persoane fără merite deosebite în cercetare, tinere sau în prag de pensionare ori deja la pensie și care nu au publicat în ultimul timp nici un articol știinţific. Această catastrofă de ordin etic ce s-a produs la Academie nu privește atât destinul unui ins ajuns în fruntea unei instituţii știinţifice prin relaţii neortodoxe, cât mai ales întreaga Academie, deoarece s-a lovit în prestigiul ei, a fost compromisă onoarea întregii comunităţi știinţifice. Stimate domnule Președinte, Stimate domnule Prim-ministru, Imediat după căderea regimului Voronin, oameni de știinţă și de cultură, politicieni au abordat problema reformării și restructurării Academiei, care nu poate ieși din tiparele promovate de odioasa alianţă dintre comuniști și frontiști. Cele întâmplate – izgonirea dnei Ana Bantoș din funcţia de director al Institutului, numirea în acest post a unui plagiator, care prin plagiatul săvârșit a profa-
nat post-mortem memoria lui Grigore Vieru, ca și editarea unei enciclopedii redactată în spirit comunist și acum dată la cuţit etc. – toate acestea sunt argumente concludente pentru luarea unor măsuri energice în scopul însănătoșirii atmosferei, a eradicării falsului, a demascării eventualilor plagiatori din cadrul aceleiași instituţii, a prevenirii altor delapidări, a reîntronării criteriilor etice și știinţifice, altfel spus, e vorba de reformarea stringentă și de neamânat a Academiei de Știinţe. În acest context, ne adresăm organelor competente de stat cu rugămintea de a crea o comisie cu autoritate din mediul academic și scriitoricesc, incluzând juriști de la Agenţia de Stat a Drepturilor de Autor și Conexe (ASDAC) și specialiști de la CNAA. Încheiem aici cu speranţa că, spre deosebire de scrisoarea adresată dlui președinte Duca, lăsată fără răspuns, de data aceasta mesajul nostru va fi auzit. Și pentru a defini situaţia penibilă în care ne-am pomenit cu toţii, nu ne rămâne decât să facem haz de necaz, precizând că „ghinionistul” și „bietul” Vasile Bahnaru, doar în decursul unui an de la numirea în funcţia de director, a fost „miluit” cu cinci distincţii știinţifice și de stat: titlul de „Om Emerit” (?), Diploma de recunoștinţă (?!) de gradul I a AȘM, Diploma de gradul I a Guvernului R. Moldova (??), Premiul „Grigore Vieru” (30 de mii de lei) acordat de către AȘM (!!!), lista culminând cu „Ordinul Republicii”… Unele personalităţi de la noi cu reale merite în știinţă, literatură, cultură, economie etc. n-au acumulat atâtea onoruri în decursul întregii vieţi. Comentariile, cum se spune în asemenea cazuri, sunt de prisos. Cu mult respect, Nicolae MĂTCAȘ, dr., conf. univ., Doctor Honoris Causa al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iași, profesor Honoris Causa al Universităţii București, ex-ministru al Știinţei și Învăţământului din R. Moldova; Spiridon VANGHELI, scriitor al Poporului; Petru SOLTAN, academician; Ion UNGUREANU, Doctor Honoris Causa al AȘM, ex-ministru al Culturii și Cultelor; Mihail Gh. CIBOTARU, scriitor, ex-ministru al Culturii din R. Moldova; Valeriu SAHARNEANU, președinte al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova, director al postului de radio „Vocea Basarabiei”. Mai semnează: Andrei STRÂMBEANU, scriitor, Gheorghe GHIDIRIM, academician, Alexandru MOȘANU, academician, Nicolae BĂIEȘU, dr. hab., scriitor, Victor PROHIN, scriitor.
„Investiţii pentru Dezvoltare”, ediţia a III-a În perioada 8–9 octombrie 2010, în orașul Ungheni, se va desfășura Forumul Regional de Investiţii „Investiţii pentru Dezvoltare”, ediţia a III-a. În afară de cei patru organizatori oficiali – Euroregiunea Siret–Prut–Nistru, Regiunea de Dezvoltare Centru a Republicii Moldova, Camera de Comerţ și Industrie, filiala Ungheni, Consiliul raional Ungheni –, forumul va fi susţinut de Organizaţia de Atragere a Investiţiilor și Promovare a Exportului din Moldova, Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord-Est, România, Agenţia pentru Dezvoltare Regională și Integrare Europeană Ungheni, Asociaţia Producătorilor
Agricoli „Uncalnis”, Asociaţia Patronatul IMM-urilor Regiunea Nord-Est, România. Parteneri media – televiziunea „Jurnal TV”, „Vertamar”, „Interservice”, agenţia de știri „DECA-press”, portalul „Jurnal.md”, ziarele „Jurnal de Chiși-
nău”, „ECOnomist”, „Expresul de Ungheni”, „Unghiul”, site-urile Comunicate. md, HotNews.md, Privesc.Eu, Expresul. com, postul de radio „Radio Iași”. Până în prezent, s-au înregistrat 73 de delegaţii naţionale și internaţionale (180 de persoane). Înregistrarea participanţilor va dura până la 27 septembrie curent, numărul de locuri este limitat. Delegaţiile internaţionale care au confirmat participarea la forum reprezintă România, Republica Belarus, Polonia, Germania, Letonia, China. La 9 octombrie 2010, ora 09.00, în sala de ședinţe a Consiliului raional Ungheni, va avea loc o conferinţă de presă care va comunica rezultatele și impactul desfășurării Forumului Regional de Investiţii.
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Comunicaţii | 9
www.jurnal.md
Unité a lansat cartela preplătită Unité 3G Pentru cei ce-și doresc o comunicare mai ieftină în reţeaua Unité și Moldtelecom, dar și spre alte reţele naţionale și internaţionale, compania Moldtelecom oferă servicii de telefonie mobilă fără contract și abonament Cartela Unité 3G. Cartela Preplătită 3G este cea mai bună soluţie de comunicare destinată clienţilor serviciilor 3G și presupune un tarif de 50 bani/ minut în reţeaua Unité, 75 bani/minut în reţeaua fixă Moldtelecom și 1 leu/minut pentru apelurile naţionale. Procurând Cartela Unité 3G în valoare de 50 lei cu număr inclus, clienţii primesc bonus de 999 minute spre oricare destinaţie naţională, dintre care 900 minute spre reţeaua Unité, 90 minute spre reţeaua fixă Moldtelecom și 9 minute de comunicare cu oricare alt număr naţional. După consumul minutelor acordate, clienţii Cartelei Unité 3G își pot reîncărca contul, iar tarifarea va avea loc conform planului tarifar ales. Cu noua Cartelă Unité 3G, clienţii bene-
ficiază de 5 planuri tarifare: „Reţeaua Mare”, „Reţeaua Mea Unité”, „Orice destinaţie”, „Convorbiri lungi” și „Tineri”, concepute pentru a stimula comunicarea în afaceri, în familie, între prieteni și pentru plăcerea de a comunica în afara reţelei la tarife avantajoase. „Reţeaua Mare” este pentru clienţii cu cerinţe mari de comunicare, acum ei au posibilitatea de a efectua apeluri la tarife avantajoase, precum și să aleagă 5 numere favorite din reţeaua Unité sau Moldtelecom la tariful de numai 50 bani/minut. În „Reţeaua Mea Unité” clienţii își pot crea o reţea proprie alcătuită din colegi, prieteni și membri ai familiei cu care vor comunica la doar 50 bani/minut. De asemenea, ei pot alege 5 numere favorite din reţeaua Moldtelecom și comunica împreună la tariful celui din reţea – 50 bani/minut. „Orice destinaţie” este creat pentru clienţii interesaţi de condiţii avantajoase pentru a comunica cu toţi prietenii, rudele și partenerii de afaceri din reţeaua mobilă Unité, telefonia fixă Moldtelecom, cât și cu abonaţii oricărui
operator naţional cu doar 1,3 lei/minut. La alegerea planului tarifar „Convorbiri lungi” clienţii Unité vor fi mult mai liberi în comunicare, pentru că fiecare minut vorbit va fi un plus și un avantaj pentru client, aceasta deoarece, începând cu al doilea minut de convorbire, tarifele sunt de două ori mai mici: 75 bani/minut în reţeaua fixă Moldtelecom și 1 leu/minut pentru apelurile naţionale. Planul tarifar „Tineri” este pentru clienţii care doresc să-și diversifice la maximum comunicarea. Cu Unité este posibil aceasta, deoarece acum oferă un tarif unic de numai 40 bani/minut pentru SMS, MMS și Internet. Cartela Unité 3G este practică și avantajoasă pentru că este un serviciu preplătit ce oferă posibilitatea de a comunica într-o reţea de generaţia a treia, cu o calitate mai înaltă a sunetului, Internet mobil de mare viteză, apeluri video și servicii multimedia. Cartelele Unité 3G sunt disponibile în toate centrele comerciale Unité și Moldtelecom,
chioșcurile de ţigări, "Moldpresa" și în oficiile Poșta Moldovei. Pentru a beneficia de avantajele Cartelei Unité 3G este suficient să dispui de telefon mobil în standardul UMTS/HSPA. Unité 3G este o reţea nouă, care oferă o comunicare mult mai calitativă și diversă cu soluţii mobile în două standarde CDMA2000 și UMTS/3G, plus servicii și tehnologii noi. Reţeaua 3G de la Unite oferă servicii voce de calitate înaltă, viteză de acces la Internetul mobil de până la 14,4Mbps, o gamă largă de servicii cu acces de tip WAP (Internet de la telefonul mobil), servicii multimedia MMS și apeluri video. Mai mult decât atât, gama terminalelor suportate de reţeaua 3G UMTS a devenit mult mai extinsă din ea făcând parte brandurile renumite ca Nokia, Samsung, Sony Ericsson, LG, HTC, Motorola și alte terminale ce susţin tehnicile standardului UMTS. Serviciul de presă al S.A. Moldtelecom
10 | Cultură Anatol Ştefăneţ: „De nouă ani avem săli arhipline la festivalul de Ethno Jazz” — Stimate dle Anatol Ștefăneţ, cum a fost prima ediţie a festivalului de Ethno Jazz? Ţin minte stresul total de atunci. Aveam multe dubii legate de organizare, fiindcă le făceam pe toate pentru prima dată. Eram stresat și la întâlnirile cu muzicienii din străinătate, aveam emoţii fiindcă trebuia să vorbim în limbi străine. În plus, vroiam ca evenimentul să iasă perfect. Încă un aspect dificil de la prima ediţie era căutarea sponsorilor – era foarte greu să convingi un sponsor să sprijine un eveniment cultural atât de necesar pentru R. Moldova, unde subcultura ne agresează din toate părţile. — Cum vă simţiţi acum, la ediţia a IX-a a festivalului? E o atmosferă mult mai liniștită. Avem foarte multă experienţă, ne-am creat relaţii internaţionale bine conturate și avem și sponsori de încredere, care ne susţin de mai mulţi ani. Mă refer înainte de toate la compania „Moldcell”, care ne sprijină de nouă ani la rând. La prima ediţie, când abia porneam la drum, această companie ne-a dat 10.000 de dolari și astfel ne-am rezolvat problemele. La ediţia curentă, printre partenerii importanţi ai festivalului sunt și Ambasada Germaniei, Alianţa Franceză, Primăria Municipiului Chișinău, Direcţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare în R. Moldova ș.a. — În R. Moldova apar tineri jazzmeni pe arena muzicală? Evident, unii au evoluat la ediţiile anterioare ale festivalului, de exemplu, Dorel Burlacu a realizat două proiecte cu participarea muzicienilor autohtoni. Tot la festivalul de Ethno Jazz s-au produs Geta Burlacu, Alexandru Calancea. Anul acesta își va face debutul un nou trio, se numește „3 Art Moldova”, din care fac parte membrii formaţiei „Trigon” Alexandru Arcuș, Gari Tverdohleb și tânărul chitarist Dan Brumă, proaspăt absolvent al secţiei Jazz a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. — Cât de interesant e folclorul românesc pentru jazzmenii din lume? Dacă „Trigonul”, care valorifică folclorul românesc, e invitat la atâtea festivaluri internaţionale și în turnee, atunci folclorul nostru prezintă interes pentru amatorii de muzică din alte ţări. „Trigonul” circulă prin Europa, prin Asia, am participat la festivaluri în Noua Zeelandă, Canada, Japonia, am cutreierat toată Europa și ne-am convins că muzica noastră cu profil ethno e foarte ascultată în lume. — Ce piese noi propune „Trigon” în festival? La concertul de închidere a ediţiei curente a festivalului vom propune spectatorilor un proiect nou, intitulat „Port of Cultures”, în română „Portul Culturilor”, susţinut de comunitatea europeană. În acest proiect sunt implicaţi muzicieni din Letonia, Georgia și Republica Moldova, care au pregătit niște compoziţii speciale pentru festival. — Ce înseamnă pentru dvs. cuvântul „schimbare”? Dacă e vorba de o schimbare în politica moldovenească, o salut, e binevenită, abia aștept să fie schimbat definitiv regimul comunist cu un sistem cu-adevărat democratic. Dar dacă mi s-ar propune să-mi schimb ţara, locul de trai, să plec undeva în Italia, Portugalia sau Rusia, aș refuza categoric. Eu sunt patriot, îmi iubesc pământul, îmi iubesc neamul, familia, iubesc arta pe care o fac și vreau să rămân aici pentru a continua ceea ce îmi place să fac. — Mulţumesc pentru interviu și felicitări pentru festival! Interviu realizat de Irina NECHIT
www.jurnal.md
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
„Vocaliză de toamnă” MUZICĂ // Astăzi demarează Festivalul Internaţional „Serghei Rahmaninov” Filarmonica Naţională „S. Lunchevici” va consacra celor 70 de ani de activitate, pe care i-a împlinit de curând, o suită de evenimente remarcabile, primul fiind Festivalul Internaţional Serghei Rahmaninov. Organizatorii evenimentului au ales drept generic titlul uneia dintre cele mai cunoscute lucrări a lui S. Rahmaninov, „Vocaliză de toamnă”, în cadrul festivalului urmând să fie prezentat un florilegiu de creaţii ale eminentului compozitor. Există opinia că Serghei Rahmaninov ar avea origini românești. Festivalul Internaţional „Serghei Rahmaninov” va avea loc la Chișinău în perioada 24 septembrie – 8 octombrie și va întruni 17 interpreţi și dirijori din Lituania, Olanda, Germania, Spania, Israel, Rusia, România și R. Moldova, care vor evolua împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii și Capela Corală „Doina”.
Preţul biletelor va fi de doar 10 lei! „Am adunat o echipă de sufletiști și de mari artiști care au pregătit pentru public recitaluri de pian, concerte simfonice, camerale, vocal-simfonice, precum și o seară de romanţe”, a comunicat directorul Filarmonicii Naţionale Svetlana Bivol la conferinţa de presă din preajma festivalului, evidenţiind că obiectivul acestuia este „integrarea în Europa prin artă”. Svetlana Bivol a mai menţionat că datorită sprijinului acordat de operatorul de telefonie mobilă Moldcell, partener
COMPOZITORUL ŞI PIANISTUL SERGHEI RAHMANINOV, la începutul carierei sale muzicale general al festivalului, preţul biletelor s-a micșorat până la 10 lei, astfel fiind facilitat accesul spectatorilor la cele nouă seri de muzică academică rahmaninoviană. De notat că un asemenea festival „monografic” constituie o continuare a ideii Festivalului Internaţional „Beethovenissimo”, care s-a desfășurat la Filarmonică anul trecut.
După „Vocaliză de toamnă” va avea loc festivalul duetelor de pian „Strugure de chihlimbar” Stagiunea jubiliară 2010–2011 se deschide astăzi cu celebra „Vocaliză”
a lui Serghei Rahmaninov, vor mai răsuna și poemul său simfonic „Insula morţilor”, precum și Concertul nr. 1, pe care pianistul lituanian Gintaras Janusevicius l-a studiat anume pentru acest festival. Concertul inaugural va fi susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale, condusă de tânărul dirijor Mihai Agafiţa. În zilele următoare, vor avea loc și mese rotunde televizate, întâlniri de creaţie și master class-uri cu invitaţii speciali ai festivalului. După „Vocaliză de toamnă”, Filarmonica Naţională va organiza un alt festival, de piano-duo, numit „Strugure de chihlimbar”. Irina NECHIT
Diversitate de stiluri la Festivalul de Ethno Jazz Ediţia a IX-a a Festivalului de Ethno Jazz din Chișinău, iniţiat de formaţia „Trigon”, se desfășoară între 23 și 26 septembrie la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Organizatorii celei mai importante sărbători a jazzului din Chișinău sunt grupul „Trigon” (condus de Anatol Ștefăneţ) și Direcţia Generală pentru Educaţie și Cultură a Uniunii Europene, Primăria Municipiului Chișinău, Ministerul Culturii, Ambasada Germană, Alianţa Franceză, Institutul Polonez, OSCE, Forumul Cultural din Austria, partener general fiind compania Moldcell.
Festivalul a fost inaugurat ieri cu un concert extraordinar, susţinut de „Shahab Tolouie Trio” (Cehia/Iran) și „Cie Trio D`en Bas” (Franţa). Shahab Tolouie aparţine grupului de muzicieni ce se inspiră din muzica tradiţională a Iranului. Pentru Shahab, acest lucru înseamnă îmbinarea muzicii tradiţionale persane cu flamenco tradiţional spaniol. Interesele lui au variat de la chitara electrică și unele genuri de muzică modernă, cum ar fi jazz-ul și rockul, la instrumentele tradiţionale persane și la studierea muzicii derviș. „Cie Trio D`en Bas” (Franţa) e un trio care a câștigat Concursul Jazz Migration 2010, el îmbină umorul, standardele de jazz și muzica electronică, uneori cu motive psihedelice. „D'en Bas” în limba franceză înseamnă "de jos" – acest nume a fost ales
Săptămâna Fellini la „Gaudeamus” Centrul Cultural „Gaudeamus” organizează în perioada 24-30 septembrie o retrospectivă a filmelor renumitului regizor și scenarist italian Federico Fellini (19201993). Pe parcursul a șapte zile vor fi proiectate filme celebre ale marelui regizor. Programul include proiecţii ale filmelor premiate cu Oscar și cu alte premii internaţionale prestigioase: „Casanova”, „Satiricon”,
„La Strada”, „Amarcord”, „La dolce vita”, „Opt și jumătate”, „Orașul femeilor”. Cinematograful „Gaudeamus” (str. Vasile Alecsandri 4) anunţă de asemenea că va continua să prezinte filmul „Nuntă în Basarbaia” în regia lui Napoleon Helmis, deosebit de solicitat de publicul larg. Pelicula „Nuntă în Basarabia” va fi proiectată sâmbătă, 25 septembrie, și duminică, 26 septembrie, la ora 16.00 și, respectiv, 20.00.
de muzicieni pentru a-și proclama propriile concepţii sociale, ca răspuns la retorica agresivă a mass-mediei contemporane. Membrii formaţiei cred în utopia artei, ei au inventat sloganul „Muzică intelectuală pentru Franţa neintelectuală”. Trioul propune un mixt voios de compoziţii originale, izbucniri furioase cu substrat politic și umor surprinzător. Festivalul de Ethno Jazz continuă astăzi cu debutul unei noi formaţii de jazz autohtone, „3 Art Moldova”, după care vor evolua „Chengetai Quartet” (Zimbabwe/ Franţa) și „Bester Quartet” (Polonia). La eveniment vor mai participa vedete ale jazzului din SUA, Austria, Georgia, Letonia și Republica Moldova. I.N.
ANUNŢ DE ANGAJARE Ambasada SUA în Chişinău, Republica Moldova, caută o persoană pentru serviciul casnic în calitate de Bucătar. Pentru textul deplin al anunţului rugăm să vizitaţi: http:// romanian.moldova.usembassy.gov/vacancies.html
ОБЬЯВЛЕНИЕ О НАЙМЕ НА РАБОТУ Посольство США в Молдове ищет Повара заинтересованного в работе на дому. Полный техт обьявления можно найти на сайте: http://romanian.moldova.usembassy.gov/vacancies.html
Ieri, a apărut
tabloidul APROPO.
Întrebaţi în toate chioşcurile!
Programe TV
Săptămâna 27 septembrie – 3 octombrie 2010
LUNI 27.09.10 Jurnal TV 06:00 Jurnalul orei 6 07:00 Jurnalul orei 7 07:15 Desteptarea! 08:00 Jurnalul orei 8 08:15 Desteptarea! 09:00 Jurnalul orei 9 09:15 Desteptarea! 10:00 Jurnalul orei 10 10:15 Jurnal Extern (reluare) 11:00 Jurnalul orei 11 11:15 Editie Speciala 12:00 Jurnalul orei 12 12:10 Editie Speciala 12:50 Leacuri pentru neamuri 13:00 Jurnalul orei 13 13:50 Scrisori din casa de nebuni 14:00 Jurnalul orei 14 14:10 Editie Speciala 15:00 Jurnalul orei 15 15:15 Editie Speciala 16:00 Jurnalul orei 16 16:30 Jurnal pentru copii (reluare) 17:00 Jurnalul orei 17 17:10 Jurnal Financiar 17:30 Jurnal Medical 18:00 Jurnalul orei 18 18:15 Priamoi Razgovor 19:00 Jurnalul orei 19 19:05 Chestiunea Zilei 19:50 Leacuri pentru neamuri 20:00 Jurnalul orei 20 20:45 Scrisori din casa de nebuni 21:00 Jurnalul orei 21 21:10 Cabinetul din umbră 23:00 Jurnalul orei 23 23:30 Inamicul public 01:00 Jurnalul orei 1 01:15 Chestiunea zilei (reluare) 02:00 Jurnalul orei 2 02:15 Priamoi Razgovor (reluare) 03:00 Jurnalul orei 3 03:15 Editie Speciala (rel.) 04:00 Jurnalul orei 4 04:15 Cabinetul din umbră (reluare)
TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Desene animate 08.30 Mediterana 27, ep. 1 09.00 Pur şi simplu delicios, ep. 1 09.15 Piraţii, ep. 1, 2 10.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 61 11.15 Ca la carte 12.00 Iubiri dincolo de ecran, ep. 17 12.15 Zile şi nopţi 12.50 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 26 13.50 Istorii de buzunar 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 2 15.00 Teleshopping 15.30 Kronika 16.55 Este televizorul nociv pentru copii? 17.30 Goana după bani, ep. 4 Afaceri riscante 18.25 Iubiri dincolo de ecran, ep. 17 18.40 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 27 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.10 Serial: Tess 22.10 Serial: 30 Rock, sez. I, ep. 13 şi 14 23.00 Serial: CSI-Crime şi investigaţii, sez. VIII, ep. 13 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Serial: Jocuri cu moartea, ep. 1 01.20 Serial: Jocuri cu moartea, ep. 2 02.15 Este televizorul nociv pentru copii? 02.45 Mediterana 27, ep. 1 03.10 Pur şi simplu delicios, ep. 2 03.20 Telejurnal Meteo 04.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 61 05.05 Serial: Carabinieri, ep. 103 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial: Fii bărbată, Grace! 08.10 Film: Cerul din ochii tăi 09.45 Descoperă românii 09.50 Poate nu ştiai 10.00 Telejurnal 10.20 Liber pe contrasens 11.15 Atlas 11.45 Vorbe peste timp 11.50 Descoperă românii 12.00 Telejurnal Ştiri Sport
12.45 Ferma 13.45 Teleshopping 14.30 e Forum 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Fii bărbată, Grace! 17.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 14 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Poate nu ştiai 18.30 Aromânii, ep. 9 19.00 Serial: Aventurierii, ep. 19 20.00 Serial: Hotel Babylon 21.00 Arena leilor 22.00 Ora de ştiri 23.10 Replay 00.30 Serial: Atmosferă fierbinte, ep. 25 01.25 Film: Eu, Peter Sellers 03.30 e Forum 03.55 Liber pe contrasens 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
Moldova 1 6.00, 7.00, 8.00, 16.00, 23.10 ŞTIRI. 6.10, 7.10 Bună dimineaţa! 8.15 Respiro. Program muzical. 8.30 Domnului să ne rugăm! Liturghia la Sfintei Cruci". Transmisiune de la Catedrala Mitropolitană "Naşterea Domnului" din Chişinău. 9.30 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 10.20 Cinemateca universală. 10.35 Respiro. Program muzical. 11.00 Documentar. "Planeta arborilor. Stejarul". 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.20 Film. Ţ|IGANUL" (URSS, 1981). Episodul 1. 15.00 Baştina. Magazin agricol. 16.10 Desene animate. "Micul vampir". 16.35 Documentar. "Magia surfingului. Senegal". 17.05 Festivalul-concurs "Maria Drăgan". Gala laureaţilor. 18.05 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 19.00 MESAGER (rus.). 19.45, 3.00 Politica în direct. Talkshow. 20.35 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.30, 4.30 Mesager. Stop-cadru. 21.50 Miniserial. "VENUS ŞI APOLO" (Franţa, 2007). 22.35 Magazinele UEFA. 23.00, 23.25 Film. "O CRIMĂ PERFECTĂ" (SUA, 1998). 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Fii tânăr! 2.30 O carte pentru tine. 2.40 La datorie. 3.45 Pagini de creaţie. Nicolae Dabija. 4.40 Documentar. "Mănăstirea Curchi perla monahală din Moldova". 5.25 Respiro. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 "Убойной ночи" 06.30 "Убойной ночи" 07.00 "Такси" 07.35 М/с "Эй, Арнольд" 08.00 М/с "Настоящие монстры" 08.30 "Комеди Клаб" 09.30 Т/с "Универ" 10.00 Т/с "Универ" 10.30 Т/с "Счастливы вместе". "Богатыри не мы" 11.00 Т/с "Счастливы вместе". "Даша приглашает кавалера" 11.30 М/с "Котопес" 12.00 М/с "Котопес" 12.30 М/с "Эй, Арнольд" 13.00 М/с "Эй, Арнольд" 13.30 М/с "Эй, Арнольд" 14.00 Т/с "Саша + Маша" 14.30 М/с "Пингвины из "Мадагаскара" 15.05 Х/ф "Лузеры" 16.00 Х/ф "Сделка с дьяволом" 18.00 Т/с "Интерны" 18.30 Т/с "Универ" 19.00 Т/с "Счастливы вместе". "Генопланетянин" 19.30 Т/с "Счастливы вместе". "Мемуары Гейша" 20.00 Т/с "Универ" 20.30 Т/с "Интерны" 21.00 Х/ф "Такси 2" 23.00 "Дом-2. Город любви" 00.00 "Дом-2. После заката" 00.30 "Секс" с А. Чеховой" 01.00 "Комеди Клаб" 02.00 Т/с "Кайл XY" 02.50 "Дом-2. Город любви" 03.45 Х/ф "Золотой лед" 05.45 "Комедианты" Шоу
2 Plus 6:00 Observator 7:00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8:00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10:00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 11:00 „Fara aparare” (SUA 1996) ”The Juror” film artistic. 13:00 Observator 14:00 “Misiune in forta” (SUA 2006) “The Hard Corps” film artistic. 16:00 Observator 17:00 Acces Direct cu Simona Gherghe. news magazine 19:00 Observator 20:00 "Reporter" buletin informational 20:30 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 21:30 "Вулкан" (США 1997) "Volcano" film artistic. 23:45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1:00 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 2:00 Observator 2:45 “Secrete in Paradis” (Grecia 2008) “Secrets of Eden” serial. 3:45 Acces Direct. news magazine (reluare)
Acasă 05.30 Serial: Pe cuvânt de femeie 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pe cuvânt de femeie 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Legământul 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Paradisul blestemat 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: O mare de pasiune 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Marina 15.15 Serial: Victoria 16.15 Reţeta de ACASĂ - prima 16.30 Serial: Legământul 17.25 Vremea de Acasă 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: O mare de pasiune 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Serial: Iubire şi onoare 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: 7 păcate 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Iubire şi onoare 02.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 03.30 Poveştiri de noapte 04.30 Serial: Luna fermecată
Pervîi canal PRO TV 07.00 Ştirile Pro TV 10.45 Serial: Noile aventuri ale lui Tequila şi Bonetti, ep. 22 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Miniserie: Ucenicul lui Merlin, partea a II-a 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3831 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 21.00 În Profunzime 22.25 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial: Supernatural: Aventuri în lumea întunericului, ep. 20, anul V 00.00 Film: Avionul cu şerpi 01.30 Ştirile Pro TV din Sport 01.45 Ştirile Pro TV 02.15 Promotor 03.00 Serial: Supernatural: Aventuri în lumea întunericului 04.00 Ştirile Pro TV 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.55 "НТВ утром" 07.05 "Суд присяжных" 08.05 "Едим дома!" 08.35 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 09.00 "Сегодня" 09.25 "Обзор. ЧП. Обзор" 09.55 Вокруг света 10.00 "Следствие вели..." (титры) 10.50 "Кулинарный поединок" 11.50 Телешопинг 12.00 "Сегодня" 12.35 Т/с "Закон и порядок" 13.30 Т/с "Закон и порядок" 14.20 Вокруг света 14.25 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 14.50 Телешопинг 15.00 "Сегодня" 15.30 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 16.25 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 17.20 "Их нравы" 17.35 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 18.00 "Сotidian" (ром.) 18.30 Т/с "Морские дьяволы-4" 19.25 Т/с "Морские дьяволы-4" 20.15 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 20.30 "Сегодня" в Молдове 21.00 "Сегодня" 21.30 "Честный понедельник" 22.30 "Сotidian" (ром.) 23.00 "Сегодня" 23.20 Т/с "Глухарь. Возвращение" 00.10 Т/с "Глухарь. Возвращение" 01.00 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 01.20 "Футбольная ночь" 01.50 "Сotidian" (ром.) 02.20 Х/ф "Тугая петля" 04.10 Т/с "Братва"
05.00 "Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Жить здорово! 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Модный приговор 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.15 След 19.00 Побег 21.00 Время 21.30 Побег 22.30 Спецрасследование. Беспредел в тихом городе 23.30 Новости 23.50 Иван Дыховичный. Вдохвыдох 00.55 Х/ф На трезвую голову 03.00 Новости 03.05 Х/ф Джесси Стоун. Смерть в Парадайзе
NTV-Mir 04.55 "НТВ утром" 07.35 "Кулинарный поединок" 08.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 09.00 Сегодня 09.25 "Женский взгляд" 10.10 Ты не поверишь! 11.05 Следствие вели... 12.00 Сегодня 12.40 "Программа максимум" 13.40 Д/ф "Русские сенсации" 14.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 "Обзор. ЧП. Обзор за неделю" 16.05 "Криминальная Россия". "Ростовские оборотни". 1 ч. 16.40 Т/с "Возвращение Мухтара-2". "Сезон охоты" 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Час суда 20.25 Т/с "Глухарь. Возвращение" 22.15 Сегодня 22.40 Т/с "Медвежий угол" 23.35 Честный понедельник 00.25 Т/с "Москва. Центральный округ" 01.15 Т/с "Поп корн-5" 01.40 "Шахматное обозрение. Всемирная шахматная Олимпиада"
Rossia 04.00 "Утро России" 08.05 "Королева тигров. М. Назарова" 09.00 "О самом главном" 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с "Маршрут милосердия" 11.45 "Формула любви" 12.45 Вести. Дежурная часть
13.00 13.25 13.45 14.35 15.30 16.00 16.15 16.35 17.05 18.00 19.00 19.30 19.50 20.00 22.50 23.10 00.45 02.35 03.05 03.45
Вести Вести-Москва "Настоящая жизнь" Т/с "Каменская" "Кулагин и партнеры" Вести Вести-Москва Т/с "Дворик" Т/с "Ефросинья" Т/с "Слово женщине" Вести Местное время. Вести "Спокойной ночи, малыши!" Т/с "Была любовь" "Вести+" Х/ф "Жизнь сначала" Х/ф "Сотня воров" "Честный детектив" "Городок" Вести. Дежурная часть
Rossia 04.00 "Утро России" 08.05 "Королева тигров. М. Назарова" 09.00 "О самом главном" 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с "Маршрут милосердия" 11.45 "Формула любви" 12.45 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.25 Вести-Москва 13.45 "Настоящая жизнь" 14.35 Т/с "Каменская" 15.30 "Кулагин и партнеры" 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с "Дворик" 17.05 Т/с "Ефросинья" 18.00 Т/с "Слово женщине" 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 "Спокойной ночи, малыши!" 20.00 Т/с "Была любовь" 22.50 "Вести+" 23.10 Х/ф "Жизнь сначала" 00.45 Х/ф "Сотня воров" 02.35 "Честный детектив" 03.05 "Городок" 03.45 Вести. Дежурная часть
STS 06.00 06.30 09.00 10.00 10.30 11.00 12.00 12.30 13.30 14.00 14.30 15.30 16.00 17.00 18.00 19.00 20.00 20.30 21.00 22.00 23.00 00.00 00.30 01.00 02.00 04.00
"Истории в деталях" "Утро на СТС" "Галилео" Т/с "6 кадров" "Одни дома" "Снимите это немедленно" "Истории в деталях" Т/с "Папины дочки" "Иностранная кухня" М/ф "Росомаха и люди икс" "Не может быть" "Истории в деталях" Т/с "Кадетство" Т/с "Ранетки" "Галилео" Т/с "Папины дочки" Т/с "6 кадров" Т/с "Даешь молодежь" Т/с "Маргоша" Т/с "Рыжая" "Кино в деталях" Т/с "Даешь молодежь" Т/с "6 кадров" "Рингтон чарт" Музыка "Рингтон чарт"
NIT-digest 06.30 Д/ф 07.05 "Веселый подъем" 07.30 "Life story" 08.00 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 09.00 "Impact" 09.55 "TV-market" 10.05 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 11.00 Т/с "Монтекристо" 13.00 "TV-market" 13.10 Х/ф "Государственный преступник" 15.00 Т/с "Охотники за иконами" 17.00 Т/с "Мужчины не плачут" 18.00 "Curier" (ром.) 18.05 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 19.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 20.00 "Curier" (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.30 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 21.30 "Curier" (ром.) 21.55 Новости бизнеса (ром.) 22.00 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры)
23.50 "Curier" (ром.) 00.15 Новости бизнеса (ром.) 00.20 Т/с "Охотники за иконами" 01.50 "Curier" (ром.) 02.15 Новости бизнеса (ром.) 02.20 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 03.50 "Curier" (ром.) 04.15 Новости бизнеса (ром.) 04.20 Т/с "Мужчины не плачут" 05.05 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 05.50 М/ф
Marţi 28.09.10 Jurnal T V 06:00 Jurnalul orei 6 07:00 Jurnalul orei 7 07:15 Desteptarea! 08:00 Jurnalul orei 8 08:15 Desteptarea! 09:00 Jurnalul orei 9 09:15 Desteptarea! 10:00 Jurnalul orei 10 10:15 Asfalt de Moldova (reluare) 11:00 Jurnalul orei 11 11:15 Editie Speciala 12:00 Jurnalul orei 12 12:10 Editie Speciala 12:50 Leacuri pentru neamuri 13:00 Jurnalul orei 13 13:50 Scrisori din casa de nebuni 14:00 Jurnalul orei 14 14:10 Editie Speciala 15:00 Jurnalul orei 15 15:15 Editie Speciala 16:00 Jurnalul orei 16 16:30 Acces interzis (reluare) 17:00 Jurnalul orei 17 17:10 Jurnal Financiar 17:30 Jurnal Medical 18:00 Jurnalul orei 18 18:15 Priamoi Razgovor 19:00 Jurnalul orei 19 19:05 Chestiunea Zilei 19:50 Leacuri pentru neamuri 20:00 Jurnalul orei 20 20:45 Scrisori din casa de nebuni 21:00 Jurnalul orei 21 21:10 Cabinetul din umbră 23:00 Jurnalul orei 23 23:30 Inamicul public 01:00 Jurnalul orei 1 01:15 Chestiunea zilei (reluare) 02:00 Jurnalul orei 2 02:15 Priamoi Razgovor (reluare) 03:00 Jurnalul orei 3 03:15 Editie Speciala (rel.) 04:00 Jurnalul orei 4 04:15 Cabinetul din umbră (reluare)
T VR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Desene animate 08.30 Mediterana 27, ep. 2 09.00 Pur şi simplu delicios, ep. 1 09.15 Piraţii, ep. 3, 4 10.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 62 11.15 Tezaur folcloric 12.15 Vizor monden 12.50 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 27 13.50 Istorii de buzunar 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 2 15.00 Teleshopping 15.30 Rom european 16.00 Kronika 17.00 Atunci şi acum 17.55 Istorii de buzunar 18.00 Viaţa şi banii 18.25 Iubiri dincolo de ecran, ep. 18 18.40 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 28 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.05 Studio fotbal UEFA Champions League 21.40 Fotbal UEFA Champions League Grupe, etapa 2 23.50 Studio fotbal UEFA Champions League 00.25 Fotbal UEFA Champions League. Etapa 2 a grupelor 01.55 Telejurnal Sport Meteo 02.05 Atunci şi acum 02.50 Mediterana 27, ep. 2 03.15 Istorii de buzunar 03.20 Telejurnal Meteo 04.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 62 05.05 Serial: Carabinieri, ep. 104 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial: Fii bărbată, Grace! 08.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 14 09.00 Serial: Arabela se întoarce Aventuri, fantezie, ep. 16 şi 17 10.00 Telejurnal 10.20 Liber pe contrasens 11.15 Aromânii, ep. 9 11.45 Vorbe peste timp 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Tribuna partidelor parlamentare 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Fii bărbată, Grace! 17.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 15 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Poate nu ştiai 18.30 Aromânii, ep. 10 19.00 Serial: Aventurierii, ep. 20 20.00 Serial: Hotel Babylon 21.00 D’ale lu’ Mitică Scenariul Cristian Vlad 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Baroana di Carini 00.55 Cărări nebătute 01.30 Replay 02.45 Serial: Aventurierii, ep. 20 03.30 Atlas 03.55 Liber pe contrasens 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
Moldova1 6.00, 7.00, 8.00, 17.00 ŞTIRI. 6.10, 7.10 Bună dimineaţa! 8.15 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 9.05, 4.30 Ghidul sănătăţii tale. 9.35 Politica în direct. Talk-show. 10.25 P.I.Ceaikovski. Concertul nr. 1. 11.00 Documentar. "Veşminte din toată lumea". 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.25 Film. "ŢIGANUL" (URSS, 1981). Episodul 2. 14.45 Respiro. Program muzical. 15.00, 3.00 Mai în glumă, mai în serios. 16.10 Documentar. "Planeta arborilor. Stejarul". 16.35 Fantezii. Spectacol al Teatrului Republican de Păpuşi "Licurici". 17.05 Cu noi la teatru. 17.35 Gagauz ogea. 18.05 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 19.00 MESAGER (rus.). 19.40, 2.30 Zona liberă. 20.10 Respiro. Program muzical. 20.35 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.35 Fotbal. Liga Campionilor UEFA. Etapa 2. "FC Roma" - "CFR Cluj". în pauză: ştiri. 22.40 Respiro. Program muzical. 23.50 Fotbal. Liga Campionilor UEFA. Rezumate. 0.35 Documentar. "Euromaxx". 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Vedete la bis! 5.00 La curţile dorului. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 "Убойной ночи" 06.30 "Убойной ночи" 07.00 "Такси" 07.35 М/с "Эй, Арнольд" 08.00 М/с "Настоящие монстры" 08.30 Х/ф "Лузеры" 09.30 Т/с "Универ" 10.00 Т/с "Универ" 10.30 Т/с "Счастливы вместе". "Даша приглашает кавалера" 11.00 Т/с "Счастливы вместе". "Модель не через постель" 11.30 М/с "Котопес" 12.00 М/с "Котопес" 12.30 М/с "Эй, Арнольд" 13.00 М/с "Эй, Арнольд" 13.30 М/с "Пингвины из "Мадагаскара" 14.00 Т/с "Саша + Маша" 14.30 "Пингвины из "Мадагаскара". 2 с. 15.05 Х/ф "Лузеры" 16.00 Х/ф "Такси 2" 18.00 Т/с "Интерны" 18.30 Т/с "Универ" 19.00 Т/с "Счастливы вместе". "Мемуары Гейша" 19.30 Т/с "Счастливы вместе". "Куда заносят мечты" 20.00 Т/с "Универ" 20.30 Т/с "Интерны" 21.00 Х/ф "Такси 3"
12 | Programe TV 23.00 "Дом-2. Город любви" 00.00 "Дом-2. После заката" 00.30 "Секс" с А. Чеховой" 01.00 "Комеди Клаб" 02.00 Т/с "Кайл XY" 02.50 "Дом-2. Город любви" 03.45 Х/ф "Золотой лед 2: В погоне за золотом" 05.45 "Комедианты" Шоу
2 Plus 6:00 Observator 7:00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8:00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10:00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 11:00 „Inima de dragon” (SUA 1996) „Dragonheart” film artistic. 13:00 Observator 14:00 “Vasul fantoma” (SUA 2001) “Triangle” film artistic. 16:00 Observator 16:35 Жди меня. 17:45 Bun de cinste. divertisment 19:00 Observator 20:00 "Reporter" buletin informational 20:30 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 21:30 "Стэпфордские жены" (США 2004) "The Stepford Wives" film artistic. 23:45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1:00 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 2:00 Observator 2:45 “Secrete in Paradis” (Grecia 2008) “Secrets of Eden” serial. 3:45 Acces Direct. news magazine (reluare)
PRO TV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Serial: Om sărac, om bogat, ep. 75, 76 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Secrete în grădină 14.15 Film: Între coşmar şi realitate 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3832 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Unicul 22.25 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 AutoExpert 23.30 Serial: Supernatural: Aventuri în lumea întunericului, ep. 21, anul V 00.30 Serial: Om sărac, om bogat, ep. 75, 76 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.15 Ştirile Pro TV 03.00 Serial: Supernatural: Aventuri în lumea întunericului 04.00 Ştirile Pro TV 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.55 "НТВ утром" 06.35 "Суд присяжных" 07.30 "Сегодня" в Молдове 08.00 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 08.30 "Сotidian" (ром.) 09.00 "Сегодня" 09.20 "Живут же люди!" 09.55 Т/с "Угро-2" 10.50 "Квартирный вопрос" 11.50 Телешопинг 12.00 "Сегодня" 12.35 Т/с "Закон и порядок" 13.30 Т/с "Закон и порядок" 14.25 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 14.50 Телешопинг 15.00 "Сегодня" 15.30 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 16.25 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 17.20 "Их нравы" 17.35 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 18.00 "Сotidian" (ром.) 18.30 Т/с "Морские дьяволы-4" 19.20 Т/с "Морские дьяволы-4" 20.05 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 20.30 "Сегодня" в Молдове 21.00 "Сегодня" 21.30 Д/ф "Русские сенсации" 22.30 "Сotidian" (ром.) 23.00 "Сегодня" 23.20 Т/с "Глухарь. Возвращение" 00.10 Т/с "Глухарь. Возвращение" 00.55 "Сotidian" (ром.) 01.25 "Главная дорога" 01.55 Х/ф "Марсельский контракт" 03.20 Т/с "Братва" 04.10 "Очная ставка"
Acasă 05.30 Serial: Pe cuvânt de femeie 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pe cuvânt de femeie 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Pe cuvânt de femeie 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Legământul 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Paradisul blestemat 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: O mare de pasiune 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Marina 15.15 Serial: Victoria 16.15 Reţeta de ACASĂ
16.30 Serial: Legământul 17.25 Vremea de ACASĂ 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: O mare de pasiune 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Serial: Iubire şi onoare 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: 7 păcate 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Iubire şi onoare 02.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 03.30 Poveştiri de noapte
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Жить здорово! 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Модный приговор 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.15 След 19.00 Гаражи 21.00 Время 21.30 Гаражи 22.30 Сверхчеловеки 23.30 Новости 23.50 На ночь глядя 00.45 Х/ф Оптом дешевле 2 02.25 Х/ф Двое на дороге 03.00 Новости 03.05 Х/ф Двое на дороге
www.jurnal.md NIT-digest
06.30 "Curier" (ром.) 06.55 Новости бизнеса 07.05 "Веселый подъем" 07.30 "Curier" (рус.) 07.55 Новости бизнеса 08.00 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 09.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 09.55 "TV-market" 10.05 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 11.00 Т/с "Монтекристо" 13.00 "TV-market" 13.10 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 15.00 Т/с "Охотники за иконами" 17.00 Т/с "Мужчины не плачут" 18.00 "Curier" (ром.) 18.05 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 19.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 20.00 "Curier" (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.30 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 21.30 "Curier" (ром.) 21.55 Новости бизнеса (ром.) 22.00 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 23.50 "Curier" (ром.) 00.15 Новости бизнеса (ром.) 00.20 Т/с "Охотники за иконами" 01.50 "Curier" (ром.) 02.15 Новости бизнеса (ром.) 02.20 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 03.50 "Curier" (ром.) 04.15 Новости бизнеса (ром.) 04.20 Т/с "Мужчины не плачут" 05.05 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 05.50 М/ф
NTV-Mir 04.55 "НТВ утром" 07.35 Квартирный вопрос 08.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 09.00 Сегодня 09.30 Едим дома! 10.05 Т/с "Медвежий угол" 11.00 Суд присяжных 12.00 Сегодня 12.40 Т/с "Глухарь. Возвращение" 14.30 "Маски-шоу" 14.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Авиаторы 16.05 "Криминальная Россия". "Ростовские оборотни". 2 с. 16.40 Т/с "Возвращение Мухтара-2". "Подарок для Зины" 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 "Дела семейные" 20.25 Т/с "Глухарь. Возвращение" 22.15 Сегодня 22.40 Т/с "Медвежий угол" 23.35 Х/ф "Петр I. Жертвоприношение государя" 00.20 Т/с "Москва. Центральный округ" 01.15 Т/с "Поп корн-5" 01.40 "Шахматное обозрение. Всемирная шахматная Олимпиада"
Rossia 04.00 "Утро России" 08.05 "Несовершеннолетние убийцы. Кто виноват?" 09.00 "О самом главном" 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с "Маршрут милосердия" 11.45 "Формула любви" 12.45 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.25 Вести-Москва 13.45 "Настоящая жизнь" 14.35 Т/с "Каменская" 15.30 "Кулагин и партнеры" 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с "Дворик" 17.05 Т/с "Ефросинья" 18.00 Т/с "Слово женщине" 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 "Спокойной ночи, малыши!" 20.00 Т/с "Была любовь" 22.50 "Вести+" 23.10 Х/ф "Так она нашла меня" 01.15 Т/с "Девушка-сплетница-2" 02.10 Х/ф "Люди и манекены" 03.45 Вести. Дежурная часть
STS 06.00 "Истории в деталях" 06.30 "Утро на СТС" 09.00 "Галилео" 10.00 Т/с "Маргоша" 11.00 Т/с "Рыжая" 12.00 "Истории в деталях" 12.30 Т/с "Папины дочки" 13.30 "Иностранная кухня" 14.00 М/ф "Росомаха и люди икс" 14.30 "Не может быть" 15.30 "Истории в деталях" 16.00 Т/с "Кадетство" 17.00 Т/с "Ранетки" 18.00 "Галилео" 19.00 Т/с "Папины дочки" 20.00 Т/с "6 кадров" 20.30 Т/с "Даешь молодежь" 21.00 Т/с "Маргоша" 22.00 Т/с "Рыжая" 23.00 Х/ф "Глаз-2" 00.45 Т/с "6 кадров" 01.00 "Рингтон чарт" 02.00 Музыка 04.00 "Рингтон чарт"
Miercuri 29.09.10 Jurnal TV 06:00 Jurnalul orei 6 07:00 Jurnalul orei 7 07:15 Desteptarea! 08:00 Jurnalul orei 8 08:15 Desteptarea! 09:00 Jurnalul orei 9 09:15 Desteptarea! 10:00 Jurnalul orei 10 10:15 Printre Oameni (reluare) 11:00 Jurnalul orei 11 11:15 Editie Speciala 12:00 Jurnalul orei 12 12:10 Editie Speciala 12:50 Leacuri pentru neamuri 13:00 Jurnalul orei 13 13:50 Scrisori din casa de nebuni 14:00 Jurnalul orei 14 14:10 Editie Speciala 15:00 Jurnalul orei 15 15:15 Editie Speciala 16:00 Jurnalul orei 16 16:15 Editie Speciala (rel.) 17:00 Jurnalul orei 17 17:10 Jurnal Financiar 17:30 Jurnal Medical 18:00 Jurnalul orei 18 18:15 Priamoi Razgovor 19:00 Jurnalul orei 19 19:05 Chestiunea Zilei 19:50 Leacuri pentru neamuri 20:00 Jurnalul orei 20 20:45 Scrisori din casa de nebuni 21:00 Jurnalul orei 21 21:10 Cabinetul din umbră 23:00 Jurnalul orei 23 23:30 Inamicul public 01:00 Jurnalul orei 1 01:15 Chestiunea zilei (reluare) 02:00 Jurnalul orei 2 02:15 Priamoi Razgovor (reluare) 03:00 Jurnalul orei 3 03:15 Editie Speciala (rel.) 04:00 Jurnalul orei 4 04:15 Cabinetul din umbră (reluare)
TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Desene animate 08.30 Mediterana 27, ep. 3 09.00 Pur şi simplu delicios, ep. 1 09.15 Piraţii, ep. 5, 6 10.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 63 11.15 Fotbal UEFA Champions League 12.45 Iubiri dincolo de ecran, ep. 19 12.55 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 28 13.55 Istorii de buzunar 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 2 15.00 Teleshopping 15.30 Oameni ca noi 16.00 Convieţuiri 17.00 Generaţia contra 17.55 Eu, tu, noi 18.25 Iubiri dincolo de ecran, ep. 19 18.40 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 29 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.05 Studio fotbal UEFA Champions League 21.40 Fotbal UEFA Champions League Grupe, etapa 2 23.50 Studio fotbal UEFA Champions League 00.10 Fotbal UEFA Champions League 01.40 Telejurnal Sport Meteo 01.50 Istorii de buzunar 02.00 Generaţia contra 02.45 Mediterana 27, ep. 3 03.10 Pur şi simplu delicios, ep. 2 03.20 Telejurnal Meteo 04.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 63
05.05 Serial: Carabinieri, ep. 105 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Serial: Fii bărbată, Grace!. Comedie 08.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 15 09.00 Serial: Arabela se întoarce Aventuri, fantezie 10.00 Telejurnal 10.20 Liber pe contrasens 11.20 Aromânii, ep. 5 11.50 Vorbe peste timp 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Zon@ IT 15.00 Împreună în Europa 16.00 Serial: Fii bărbată, Grace! 17.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 16 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Poate nu ştiai 18.30 Serial: Ghid de vacanţă, ep. 4 19.00 Serial: Aventurierii, ep. 21 20.15 Baschet. Steaua - BC Kiev 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Antigua, viaţa mea 01.05 Cărări nebătute 01.35 Film: Baroana di Carini 03.10 Bazar 03.25 Zon@ IT 03.50 Liber pe contrasens 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
Moldova 1 6.00, 7.00, 8.00, 16.00 ŞTIRI. 6.10, 7.10 Bună dimineaţa! 8.15 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 9.05 Film. "ŢIGANUL" (URSS, 1981). Episodul 3. 10.25 Zona liberă. 11.00 Documentar. "Jurnal de călătorie. Islanda". 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.25 Fotbal. Liga Campionilor UEFA. Etapa 2. "Chelsea" (Anglia) - "Marseille" (Franţa). 15.15 Cinemateca universală. 15.30 Gagauz ogea. 16.10 Documentar. "Veşminte din toată lumea". 16.35 Miracolul dansului. 17.05, 2.30 De-ale pescarilor. Program de divertisment. 17.40 Documentar. "Magia surfingului. Puerto Rico". 18.05 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 19.00 MESAGER (rus.). 19.30 Fotbal. Liga Campionilor UEFA. "Rubin" (Rusia) - "Barcelona" (Spania). în pauză: Povestea de seară. 21.15, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.35 Fotbal. Liga Campionilor UEFA. Etapa 2. "Internazionale" (Milano) "Werder" (Bremen). în pauză: Ştiri. 23.40 În ritm de dans. 23.50 Fotbal. Liga Campionilor UEFA. Rezumate. 0.35 Documentar. "Euromaxx". 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Erudit-cafe. Concurs de inteligenţă. 3.00 Festivalul-concurs "Maria Drăgan". Gala laureaţilor. 4.30 Focus. Magazin TV. 5.15 La curţile dorului. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 "Необъяснимо, но факт" 07.00 "Такси" 07.35 М/с "Эй, Арнольд" 08.00 М/с "Настоящие монстры" 08.30 Х/ф "Лузеры" 09.30 Т/с "Универ" 10.00 Т/с "Универ" 10.30 Т/с "Счастливы вместе". "Модель не через постель" 11.00 Т/с "Счастливы вместе". "Космос, как самочувствие?" 11.30 М/с "Котопес" 12.00 М/с "Котопес" 12.30 М/с "Эй, Арнольд" 13.00 М/с "Эй, Арнольд" 13.30 М/с "Пингвины из "Мадагаскара" 14.00 Т/с "Саша + Маша" 14.30 "Пингвины из "Мадагаскара". 3 с. 15.05 Х/ф "Лузеры" 16.00 Х/ф "Такси 3" 18.00 Т/с "Интерны" 18.30 Т/с "Универ" 19.00 Т/с "Счастливы вместе". "Куда заносят мечты" 19.30 Т/с "Счастливы вместе". "Похороните меня под пандусом" 20.00 Т/с "Универ" 20.30 Т/с "Интерны" 21.00 Х/ф "Самый лучший фильм" 23.00 "Дом-2. Город любви" 00.00 "Дом-2. После заката" 00.30 "Секс" с А. Чеховой" 01.00 "Убойная лига" 02.30 Т/с "Кайл XY" 03.20 Х/ф "Золотой лед 3: В погоне за мечтой" 05.15 Т/с "Саша + Маша" 05.45 "Комедианты" Шоу
2 Plus 6:00 Observator 7:00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8:00 ’Neatza cu Razvan si Dani.
divertisment 10:00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 11:00 “Dragonul de aur” (SUA 1996) „The Quest” film artistic. 13:00 Observator 14:00 “Tradarea” (SUA 2003) „Betrayal” film artistic. 16:00 Observator 17:00 Acces Direct cu Simona Gherghe. news magazine 19:00 Observator 20:00 "Reporter" buletin informational 20:30 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 21:30 "Призрак дома на холме" (США 1999) "The Haunting" film artistic. 23:45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1:00 Face the Pro. game show 2:00 „La birou” (SUA 2005) “The Office” serial. 2:30 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 3:00 “Secrete in Paradis” (Grecia 2008) “Secrets of Eden” serial. 3:45 Acces Direct. news magazine (reluare)
PRO TV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Între coşmar şi realitate 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 AutoExpert 14.15 Film: O vedetă-detectiv 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3833 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Fracul magic 22.25 Profit 22.30 Ştirile Pro TV 23.00 Serial: Supernatural: Aventuri în lumea întunericului, ep. 22, anul V 00.00 Film: Fracul magic 01.30 Ştirile Pro TV din Sport 01.45 Ştirile Pro TV 02.15 Apropo Tv 03.00 Serial: Supernatural: Aventuri în lumea întunericului 04.00 Ştirile Pro TV 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.55 "НТВ утром" 06.35 "Суд присяжных" 07.30 "Сегодня" в Молдове 08.00 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 08.30 "Сotidian" (ром.) 09.00 "Сегодня" 09.20 "Чистосердечное признание" 09.50 Музыкальные истории 09.55 Т/с "Угро-2" 10.55 "Дачный ответ" 11.50 Телешопинг 12.00 "Сегодня" 12.35 Т/с "Закон и порядок" 13.25 Т/с "Закон и порядок" 14.15 Вокруг света 14.25 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 14.50 Телешопинг 15.00 "Сегодня" 15.30 Телешопинг 15.50 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 16.40 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 17.35 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 18.00 "Сегодня" 18.30 Т/с "Морские дьяволы-4" 19.20 Т/с "Морские дьяволы-4" 20.05 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 20.30 "Сегодня" в Молдове 21.00 "Сегодня" 21.25 "И снова здравствуйте!" 22.20 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 22.30 "Сotidian" (ром.) 23.00 "Сегодня" 23.15 Х/ф "Каменная башка" 00.50 "Сotidian" (ром.) 01.20 Х/ф "Свидание моей мечты" 02.55 "Очная ставка" красота страшная сила 03.40 Т/с "Братва" 04.25 "Особо опасен!" стертые заживо
Acasă 05.30 Serial: Pe cuvânt de femeie 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pe cuvânt de femeie 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Legământul 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Paradisul blestemat 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: O mare de pasiune 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Marina 15.15 Serial: Victoria 16.15 Reţeta de ACASĂ 16.30 Serial: Rosalinda 17.25 Vremea de ACASĂ 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: O mare de pasiune 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Serial: Iubire şi onoare 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: 7 păcate 00.30 Poveştiri adevărate
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010 01.30 Serial: Iubire şi onoare 02.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 03.30 Poveştiri de noapte
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Жить здорово! 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Модный приговор 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.15 След 19.00 Голоса 21.00 Время 21.30 Голоса 22.30 Среда обитания. Сколько стоят роды 23.30 Новости 23.50 На ночь глядя 00.45 Х/ф Каратель 02.50 Х/ф Капитуляция Дороти 03.00 Новости 03.05 Х/ф Капитуляция Дороти
NTV-Mir 04.55 "НТВ утром" 07.35 Дачный ответ 08.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 09.00 Сегодня 09.25 Русская начинка 10.00 Т/с "Медвежий угол" 11.00 Суд присяжных 12.00 Сегодня 12.40 Т/с "Глухарь. Возвращение" 14.30 "Маски-шоу" 14.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Чистосердечное признание 16.05 "Криминальная Россия". "Отморозки". 1 с. 16.40 Т/с "Возвращение Мухтара-2". "Любитель виски" 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.25 Час суда 20.10 Т/с "Глухарь. Возвращение" 21.10 "Лубянка. Наш человек в Палермо" 21.55 "ЧП. Расследование" 22.20 Сегодня 22.45 Т/с "Медвежий угол" 23.40 Д/ф "Арктика. Огонь" 00.15 Т/с "Москва. Центральный округ" 01.10 Т/с "Поп корн-5" 01.35 "Шахматное обозрение. Всемирная шахматная Олимпиада"
Rossia 04.00 "Утро России" 08.05 "Лебединая песня Е. Мартынова" 09.00 "О самом главном" 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с "Маршрут милосердия" 11.45 "Формула любви" 12.45 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.25 Вести-Москва 13.45 "Настоящая жизнь" 14.35 Т/с "Каменская" 15.30 "Кулагин и партнеры" 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с "Дворик" 17.05 Т/с "Ефросинья" 18.00 Т/с "Слово женщине" 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 "Спокойной ночи, малыши!" 20.00 Т/с "Была любовь" 22.50 "Вести+" 23.10 Х/ф "Кто я?" 01.45 Т/с "Девушка-сплетница-2" 02.35 Х/ф "Люди и манекены"
STS 06.00 "Истории в деталях" 06.30 "Утро на СТС" 09.00 "Галилео" 10.00 Т/с "Маргоша" 11.00 Т/с "Рыжая" 12.00 "Истории в деталях" 12.30 Т/с "Папины дочки" 13.30 "Иностранная кухня" 14.00 М/ф "Росомаха и люди икс" 14.30 "Не может быть" 15.30 "Истории в деталях" 16.00 Т/с "Кадетство" 17.00 Т/с "Ранетки" 18.00 "Галилео" 19.00 Т/с "Папины дочки" 20.00 Т/с "6 кадров" 20.30 Т/с "Даешь молодежь" 21.00 Т/с "Маргоша" 22.00 Т/с "Рыжая" 23.00 Х/ф "Второй но лучший" 00.45 Т/с "6 кадров" 01.00 "Рингтон чарт" 02.00 Музыка 04.00 "Рингтон чарт"
NIT-digest 06.30 "Curier" (ром.) 06.55 Новости бизнеса 07.05 "Веселый подъем" 07.30 "Curier" (рус.)
JURNAL DE CHIŞINÃU 07.55 Новости бизнеса 08.00 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 09.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 09.55 "TV-market" 10.05 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 11.00 Т/с "Монтекристо" 13.00 "TV-market" 13.10 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 15.00 Т/с "Охотники за иконами" 17.00 Т/с "Мужчины не плачут" 18.00 "Curier" (ром.) 18.05 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 19.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 20.00 "Curier" (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.30 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 21.30 "Curier" (ром.) 21.55 Новости бизнеса (ром.) 22.00 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 23.50 "Curier" (ром.) 00.15 Новости бизнеса (ром.) 00.20 Т/с "Охотники за иконами" 01.50 "Curier" (ром.) 02.15 Новости бизнеса (ром.) 02.20 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 03.50 "Curier" (ром.) 04.15 Новости бизнеса (ром.) 04.20 Д/ф 05.00 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 05.45 М/ф
Joi 30.09.10 Jurnal TV 06:00 Jurnalul orei 6 07:00 Jurnalul orei 7 07:15 Desteptarea! 08:00 Jurnalul orei 8 08:15 Desteptarea! 09:00 Jurnalul orei 9 09:15 Desteptarea! 10:00 Jurnalul orei 10 10:15 Editie Speciala (rel.) 11:00 Jurnalul orei 11 11:15 Editie Speciala 12:00 Jurnalul orei 12 12:10 Editie Speciala 12:50 Leacuri pentru neamuri 13:00 Jurnalul orei 13 13:50 Scrisori din casa de nebuni 14:00 Jurnalul orei 14 14:10 Editie Speciala 15:00 Jurnalul orei 15 15:15 Editie Speciala 16:00 Jurnalul orei 16 16:15 Motoare (reluare) 17:00 Jurnalul orei 17 17:10 Jurnal Financiar 17:30 Jurnal Medical 18:00 Jurnalul orei 18 18:15 Priamoi Razgovor 19:00 Jurnalul orei 19 19:05 Chestiunea Zilei 19:50 Leacuri pentru neamuri 20:00 Jurnalul orei 20 20:45 Scrisori din casa de nebuni 21:00 Jurnalul orei 21 21:10 Cabinetul din umbră 23:00 Jurnalul orei 23 23:30 Inamicul public 01:00 Jurnalul orei 1 01:15 Chestiunea zilei (reluare) 02:00 Jurnalul orei 2 02:15 Priamoi Razgovor (reluare) 03:00 Jurnalul orei 3 03:15 Editie Speciala (rel.) 04:00 Jurnalul orei 4 04:15 Cabinetul din umbră (reluare)
TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 La prima oră 08.00 Desene animate 08.30 Mediterana 27, ep. 4 09.00 Pur şi simplu delicios, ep. 1 09.15 Piraţii, ep. 7, 8 10.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 64 11.15 Fotbal UEFA Champions League 12.45 Iubiri dincolo de ecran, ep. 20 12.55 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 29 13.55 Istorii de buzunar 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios, ep. 2 15.00 Teleshopping 15.30 Akzente 17.00 Interes general 18.00 Tragerile Joker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi Noroc 18.25 Iubiri dincolo de ecran, ep. 20 18.40 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 30 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.10 Film: Atingerea iubirii 23.00 Serial: CSI-Crime şi investigaţii, sez. VIII, ep. 14 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Serial: Jocuri cu moartea, ep. 3 01.20 Serial: Jocuri cu moartea, ep. 4 02.15 Interes general 03.10 Pur şi simplu delicios, ep. 2 03.20 Telejurnal Meteo 04.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 64 05.05 Serial: Carabinieri, ep. 106 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Crepusculul celţilor 08.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 16 09.00 Serial: Arabela se întoarce Aventuri, fantezie, ep. 20 şi 21
JURNAL DE CHIŞINÃU 10.00 Telejurnal 10.20 Liber pe contrasens 11.20 Serial: Ghid de vacanţă, ep. 4 11.45 Vorbe peste timp 12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Popasuri folclorice 13.45 Teleshopping 14.30 Tribuna partidelor parlamentare 15.00 Împreună în Europa 16.00 Crepusculul celţilor 17.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 17 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Poate nu ştiai 18.30 Serial: Ghid de vacanţă, ep. 5 19.00 Serial: Aventurierii 20.00 Serial: Hotel Babylon 21.00 Imaginea succesului 21.30 Dincolo de hartă 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Răul din noi 00.50 Cărări nebătute 01.25 Film: Antigua, viaţa mea 03.15 Serial: Aventurierii, ep. 18 04.00 Liber pe contrasens 04.50 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
Moldova 1 6.00, 7.00, 8.00, 16.00, 23.10 ŞTIRI. 6.10, 7.10 Bună dimineaţa! 8.15 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 9.05 Film. "ŢIGANUL" (URSS, 1981). Episodul 4. 10.30 Studio "Art plus" (rus.) 11.00 Documentar. "Jurnal de călătorie. Armenia". 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.25 Fotbal. Liga Campionilor UEFA. Etapa 2. "Schallke 04" (Germania) - "Benfica" (Lisabona). 15.10 O carte pentru tine. 15.20, 1.20 Evantai folcloric. 16.10 Documentar. "Magia surfingului. Puerto Rico". 16.35 Documentar. "Berlin. După 20 de ani". 17.35 Sub acelaşi cer. 18.05 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 19.00 MESAGER (rus.). 19.45 Focus. Magazin TV. 20.30 Povestea de seară. 20.45 Super loto "5" din "35". 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.30, 4.30 Mesager. Stop-cadru. 21.50 Miniserial. "VENUS ŞI APOLO" (Franţa, 2007). 22.40, 2.30 Perpetuum mobile. 23.25 Film. "CIAO, AMICE" (Franţa, 1983). 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Descoperă Moldova. 3.00 Festivalul-concurs "Maria Drăgan". Gala laureaţilor. 4.40 Cu noi la teatru. 5.00 De Ziua Internaţională a Muzicii. "Rolling Stones Overture". Concert. 5.50 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 "Необъяснимо, но факт" 07.00 "Такси" 07.35 М/с "Эй, Арнольд" 08.00 М/с "Настоящие монстры" 08.30 Х/ф "Лузеры" 09.30 Т/с "Универ" 10.00 Т/с "Универ" 10.30 Т/с "Счастливы вместе". "Космос, как самочувствие?" 11.00 Т/с "Счастливы вместе". "Возвращение блудного Гены" 11.30 М/с "Котопес" 12.00 М/с "Котопес" 12.30 М/с "Эй, Арнольд" 13.00 М/с "Эй, Арнольд" 13.30 М/с "Пингвины из "Мадагаскара" 14.00 Т/с "Саша + Маша" 14.30 "Пингвины из "Мадагаскара". 4 с. 15.00 Х/ф "Лузеры" 15.55 Х/ф "Рок-звезда" 18.00 Т/с "Интерны" 18.30 Т/с "Универ" 19.00 Т/с "Счастливы вместе". "Похороните меня под пандусом" 19.30 Т/с "Счастливы вместе". "Бармалей" 20.00 Т/с "Универ" 20.30 Т/с "Интерны" 21.00 Х/ф "Наша RUSSIA. Яйца судьбы" 23.00 "Дом-2. Город любви" 00.00 "Дом-2. После заката" 00.30 "Секс" с А. Чеховой" 01.00 "Комеди Клаб" 02.00 Т/с "Кайл XY" 02.50 "Дом-2. Город любви" 03.45 Х/ф "Город и деревня"
2 Plus 6:00 Observator 7:00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8:00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10:00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 11:15 „Barbati in izmene” (SUA 1993) „Robin Hood: Men in Tights” film artistic. 13:00 Observator 14:00 ”Aventurile lui Pippi Longstockins” (SUA 1998) ”The New Adventures of Pippi Longstockins” film artistic. 16:00 Observator 17:00 Acces Direct cu Simona Gherghe. news magazine
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010 19:00 Observator 20:00 "Reporter" buletin informational 20:30 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 21:30 "День, когда Земля остановилась" (США 2008) "The Day the Earth Stood Still" film artistic. 23:45 Un Show Pacatos cu D. Capatos. divertisment 1:00 „Familia Bundy” (SUA 1998) „Married with Children serial. 2:00 Observator 2:45 “Secrete in Paradis” (Grecia 2008) “Secrets of Eden” serial. 3:45 Acces Direct. news magazine (reluare)
PRO TV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: O vedetă-detectiv 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 13.45 Film: Pericol în noapte 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3834 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.25 Profit 19.30 Ştirile Pro TV 20.00 Fotbal Europa League: Steaua - Napoli 22.05 Fotbal Europa League: Sheriff - Dinamo Kiev 23.55 Profit 00.00 Ştirile Pro TV 00.30 Fotbal Europa League 02.00 Ştirile Pro TV din Sport 02.15 Ştirile Pro TV 02.45 Fotbal Europa League 04.15 Promotor 05.00 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.55 "НТВ утром" 06.35 "Суд присяжных" 07.30 "Сегодня" в Молдове 08.00 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 08.30 "Сotidian" (ром.) 09.00 "Сегодня" 09.20 "Особо опасен!" 09.50 Музыкальные истории 10.05 Т/с "Угро-2" 11.00 "И снова здравствуйте!" 11.50 Телешопинг 12.00 "Сегодня" 12.35 Т/с "Закон и порядок" 13.25 Т/с "Закон и порядок" 14.20 Музыкальные истории 14.25 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 14.50 Телешопинг 15.00 "Сегодня" 15.35 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 16.25 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 17.20 "Их нравы" 17.35 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 18.00 "Сotidian" (ром.) 18.30 Т/с "Морские дьяволы-4" 19.25 Т/с "Морские дьяволы-4" 20.10 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 20.30 "Сегодня" в Молдове 21.00 "Сегодня" 21.30 "Очная ставка" 22.30 "Сotidian" (ром.) 23.00 "Сегодня" 23.15 Х/ф "Та же любовь, тот же дождь" 01.10 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 01.30 "Сotidian" (ром.) 01.55 "ЛЧ УЕФА. Обзор" 02.20 Х/ф "Чарли и шоколадная фабрика" 04.05 Т/с "Братва"
Acasă 05.30 Serial: Pe cuvânt de femeie 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pe cuvânt de femeie 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Rosalinda 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Paradisul blestemat 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: O mare de pasiune 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Marina 15.15 Serial: Victoria 16.15 Reţeta de ACASĂ 16.30 Serial: Rosalinda 17.25 Vremea de ACASĂ 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: O mare de pasiune 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Serial: Iubire şi onoare 21.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 22.30 Poveştiri de noapte 23.30 Serial: 7 păcate 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Iubire şi onoare 02.30 Serial: Cealaltă faţă a Analiei 03.30 Poveştiri de noapte 04.30 Serial: Luna fermecată
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Жить здорово! 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Модный приговор
Programe TV | 13
www.jurnal.md 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.15 След 19.00 Банды 21.00 Время 21.30 Банды 22.30 Человек и закон 23.30 Новости 23.50 Судите сами 00.45 Х/ф На исходе дня 03.00 Новости 03.05 Х/ф На исходе дня 03.15 Т/с Спасите Грейс 03.55 Михаил Таль. Жертва королевы
NTV-Mir 04.55 "НТВ утром" 07.40 И снова здравствуйте! 08.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 09.00 Сегодня 09.25 "Золотая пыль" 10.00 Т/с "Медвежий угол" 11.00 Суд присяжных 12.00 Сегодня 12.40 Т/с "Глухарь. Возвращение" 13.35 "НЛО. Факты и фальсификации" 14.30 "Маски-шоу" 14.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Особо опасен! 16.05 "Криминальная Россия". "Отморозки". 2 с. 16.40 Т/с "Возвращение Мухтара-2". "С легким паром!" 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.45 "Дела семейные" 20.30 Х/ф "Антикиллер ДК" 22.15 Сегодня 22.40 Т/с "Медвежий угол" 23.35 "Школа злословия" 00.20 Т/с "Москва. Центральный округ" 01.15 Т/с "Поп корн-2" 01.40 "Шахматное обозрение. Всемирная шахматная Олимпиада"
Rossia 04.00 "Утро России" 08.05 "Остановить на краю пропасти. Ю. Маслюков" 09.00 "О самом главном" 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с "Маршрут милосердия" 11.45 "Формула любви" 12.45 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.25 Вести-Москва 13.45 "Настоящая жизнь" 14.35 Т/с "Каменская" 15.30 "Кулагин и партнеры" 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с "Дворик" 17.05 Т/с "Ефросинья" 18.00 Т/с "Слово женщине" 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 "Спокойной ночи, малыши!" 20.00 Т/с "Была любовь" 21.50 "Поединок" 22.50 "Вести+" 23.10 Х/ф "Семь" 01.45 Т/с "Девушка-сплетница-2" 02.40 Х/ф "Люди и манекены"
STS 06.00 "Истории в деталях" 06.30 "Утро на СТС" 09.00 "Галилео" 10.00 Т/с "Маргоша" 11.00 Т/с "Рыжая" 12.00 "Истории в деталях" 12.30 Т/с "Папины дочки" 13.30 "Иностранная кухня" 14.00 М/ф "Росомаха и люди икс" 14.30 "Не может быть" 15.30 "Истории в деталях" 16.00 Т/с "Кадетство" 17.00 Т/с "Ранетки" 18.00 "Галилео" 19.00 Т/с "Папины дочки" 20.00 Т/с "6 кадров" 20.30 Т/с "Даешь молодежь" 21.00 Т/с "Маргоша" 22.00 Т/с "Рыжая" 23.00 Х/ф "Спуск" 00.45 Т/с "6 кадров" 01.00 "Рингтон чарт" 02.00 Музыка 04.00 "Рингтон чарт"
NIT-digest 06.30 "Curier" (ром.) 06.55 Новости бизнеса 07.05 "Веселый подъем" 07.30 "Curier" (рус.) 07.55 Новости бизнеса 08.00 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 09.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 09.55 "TV-market" 10.05 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 11.00 Т/с "Монтекристо" 13.00 "TV-market" 13.10 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры)
15.00 Т/с "Охотники за иконами" 17.00 Т/с "Мужчины не плачут" 18.00 "Curier" (ром.) 18.05 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 19.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 20.00 "Curier" (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.30 "Impact" 21.30 "Curier" (ром.) 21.55 Новости бизнеса (ром.) 22.00 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 23.50 "Curier" (ром.) 00.15 Новости бизнеса (ром.) 00.20 Т/с "Охотники за иконами" 01.50 "Curier" (ром.) 02.15 Новости бизнеса (ром.) 02.20 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 03.50 "Curier" (ром.) 04.15 Новости бизнеса (ром.) 04.20 Д/ф 05.00 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 05.45 М/ф
12.00 Telejurnal Ştiri Sport 12.45 Doi care doinesc 13.15 Zestrea românilor 13.45 Teleshopping 14.30 Utopia 15.00 Împreună în Europa 16.00 Dumnezeu e american 17.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 18 18.00 Jurnalul Euronews 18.15 Poate nu ştiai 18.30 Magazin olimpic 19.00 Puterea legii 19.30 Şansă şi neşansă 20.30 Pescar hoinar 21.00 Vrăjitoriile lui Jamie Oliver 21.30 Lex et Honor 22.00 Ora de ştiri 23.05 Dumnezeu e american 00.10 Film: Unde este Fred? 02.05 Film: Răul din noi 03.40 Poate nu ştiai 03.50 Liber pe contrasens 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
Moldova 1
Vineri 1.10.10 Jurnal TV 06:00 Jurnalul orei 6 07:00 Jurnalul orei 7 07:15 Desteptarea! 08:00 Jurnalul orei 8 08:15 Desteptarea! 09:00 Jurnalul orei 9 09:15 Desteptarea! 10:00 Jurnalul orei 10 10:15 Editie Speciala (rel.) 11:00 Jurnalul orei 11 11:15 Editie Speciala 12:00 Jurnalul orei 12 12:10 Editie Speciala 12:50 Leacuri pentru neamuri 13:00 Jurnalul orei 13 13:50 Scrisori din casa de nebuni 14:00 Jurnalul orei 14 14:10 Editie Speciala 15:00 Jurnalul orei 15 15:15 Editie Speciala 16:00 Jurnalul orei 16 16:15 Editie Speciala (rel.) 17:00 Jurnalul orei 17 17:10 Jurnal Financiar 17:30 Jurnal Medical 18:00 Jurnalul orei 18 18:15 Priamoi Razgovor 19:00 Jurnalul orei 19 19:05 Chestiunea Zilei 19:50 Leacuri pentru neamuri 20:00 Jurnalul orei 20 20:45 Scrisori din casa de nebuni 21:00 Jurnalul orei 21 21:10 Cabinetul din umbră 23:00 Jurnal orei 23 23:30 Cultura Corpului 00:30 Acces interzis (reluare) 01:00 Jurnalul orei 1 01:15 Chestiunea zilei (reluare) 02:00 Jurnalul orei 2 02:15 Priamoi Razgovor (reluare) 03:00 Jurnalul orei 3 03:15 Editie Speciala (rel.) 04:00 Jurnalul orei 4 04:15 Cabinetul din umbră (reluare)
TVR 1 07.00 Telejurnal Sport Meteo 07.30 Descoperă Europa ta! 08.00 Desene animate 08.30 Mediterana 27, ep. 5 09.00 Pur şi simplu delicios, ep. 1 09.15 Piraţii, ep. 9, 10 10.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 65 11.15 Garantat 100% 12.15 Ochiul magic 12.50 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 30 13.50 Istorii de buzunar 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.45 Pur şi simplu delicios 2 ep 15.00 Tribuna partidelor parlamentare 15.35 Parlamentul României 16.30 M. A. I. aproape de tine 17.00 Circ internaţional 17.20 Magazin UEFA Champions League 18.00 Vizor monden cu Liviu şi Ela 18.35 Istorii de buzunar 18.40 Serial: Legendele palatului: doctorul Hur Jun, ep. 31 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.10 Film: Mystery Men 23.10 Serial: CSI-Crime şi investigaţii, sez. VIII, ep. 15 00.00 Telejurnal Sport Meteo 00.15 Serial: Jocuri cu moartea, ep. 5 01.20 Serial: Jocuri cu moartea 02.15 Magazin UEFA Champions League 02.45 Mediterana 27, ep. 5 03.10 Pur şi simplu delicios, ep. 2 03.20 Telejurnal Meteo 04.15 Serial: Dovadă de iubire, ep. 65 05.05 Serial: Carabinieri, ep. 107 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Popasuri folclorice 08.00 Serial: Tandem de şoc, ep. 17 09.00 Serial: Arabela se întoarce Aventuri, fantezie, ep. 22 şi 23 10.00 Telejurnal 10.20 Liber pe contrasens 11.20 Serial: Ghid de vacanţă, ep. 5 11.50 Vorbe peste timp
6.00, 7.00, 8.00, 16.00, 23.10 ŞTIRI. 6.10, 7.10 Bună dimineaţa! 8.15 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 9.02 Miniserial. "VENUS ŞI APOLO" (Franţa, 2007). 9.50 Documentar. "Berlin. După 20 de ani". 10.40 Erudit-cafe. Concurs de inteligenţă. 11.30 Bună dimineaţa! (reluare). 13.25 Film. "ÎNTOARCEREA LUI BUDULAI" (URSS, 1985). Episodul 1. 14.50 Sub acelaşi cer. 15.20 La noi în sat. 16.10 Documentar. "Jurnal de călătorie. Islanda". 16.40 Dor. Program muzical. 17.15, 1.20 Templul muzicii. 18.05 Serial. "DRAGOSTE ŞI CIOCOLATĂ". 19.00 MESAGER (rus.). 19.40, 3.00 Bună seara! Talk-show. 20.30 Povestea de seară. 20.45 Joker plus. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.30, 4.30 Mesager. Stop-cadru. 21.50 Miniserial. "VENUS ŞI APOLO" (Franţa, 2007). 22.40 Moldovenii de pretutindeni. 23.25 Film. "ROYCE" (SUA). 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Pagini de creaţie. 2.30 Focus. Magazin TV. 3.50 Dimensiuni europene. 4.40 Portrete în timp. 5.10 Music Mania. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 "Необъяснимо, но факт" 07.00 "Такси" 07.35 М/с "Эй, Арнольд" 08.00 М/с "Настоящие монстры" 08.30 Х/ф "Лузеры" 09.30 Т/с "Универ" 10.00 Т/с "Универ" 10.30 Т/с "Счастливы вместе". "Возвращение блудного Гены" 11.00 Т/с "Счастливы вместе". "Дочка с возу - папе легче" 11.30 М/с "Котопес" 12.00 М/с "Котопес" 12.30 М/с "Эй, Арнольд" 13.00 М/с "Эй, Арнольд" 13.30 М/с "Пингвины из "Мадагаскара" 14.00 Т/с "Саша + Маша" 14.30 "Пингвины из "Мадагаскара". 5 с. 15.05 Х/ф "Лузеры" 16.00 Х/ф "Наша RUSSIA. Яйца судьбы" 18.00 Т/с "Интерны" 18.30 Т/с "Универ" 19.00 Т/с "Счастливы вместе". "Бармалей" 19.30 Т/с "Счастливы вместе". "Временно беременна" 20.00 "Битва экстрасенсов" 21.00 "Комеди Клаб" 22.00 "Comedy Woman" 23.00 "Дом-2. Город любви" 00.00 "Дом-2. После заката" 00.30 "Секс" с А. Чеховой" 01.00 "Комеди Клаб" 02.00 Т/с "Кайл XY" 02.50 Х/ф "Человек на Луне" 05.15 Т/с "Саша + Маша" 05.45 "Комедианты" Шоу
2 Plus 6:00 Observator 7:00 Caleidoscop (desene animate, meteo Moldova, horoscop) 8:00 ’Neatza cu Razvan si Dani. divertisment 10:00 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 11:15 “Crima din restaurant” (SUA 1998) “Columbo: Murder Under Glass” film artistic. 13:00 Observator 14:00 „Patch Adams” (SUA 1998) film artistic. 16:00 Observator 17:00 Acces Direct cu Simona Gherghe. news magazine 19:00 Observator 20:00 "Reporter" buletin informational 20:30 “Fetele marinarului” (Romania 2009) serial. 21:30 "Нечто" (США 1982) "The Thing" film artistic.
1:00 „Intoarcere in paradis” (SUA 1998) “Return to Paradise” film artistic. 2:45 “Crima din restaurant” (SUA 1998) “Columbo: Murder Under Glass” film artistic. 4:00 “Secrete in Paradis” (Grecia 2008) “Secrets of Eden” serial. 4:45 Acces Direct. news magazine (reluare)
PRO TV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Film: Pericol în noapte 12.00 Serial: Tânăr şi neliniştit 13.00 Ştirile Pro TV 14.00 Fotbal Europa League 16.00 Serial: Tânăr şi neliniştit, ep. 3835 17.00 Ştirile Pro TV 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Eraser 22.30 Serial: Fringe, ep. 1, anul I 00.00 Film: Singura scăpare 01.30 Ştirile Pro TV din Sport 01.45 Ştirile Pro TV 02.15 După 20 de ani 03.00 Film: Singura scăpare 04.30 Ştirile Pro TV 05.30 Happy Hour 06.30 Ştirile Pro TV
TV7-NTV 04.55 "НТВ утром" 06.35 "Суд присяжных" 07.30 "Сегодня" в Молдове 08.00 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 08.30 "Сotidian" (ром.) 09.00 "Сегодня" 09.20 "Спасатели" 09.50 Т/с "Угро-2" 10.50 "Мама в большом городе" 11.20 "Чудо-люди" 11.50 Телешопинг 12.00 "Сегодня" 12.35 Вокруг света 12.40 Т/с "Закон и порядок" 13.30 Т/с "Закон и порядок" 14.20 Музыкальные истории 14.25 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 14.50 Телешопинг 15.00 "Сегодня" 15.30 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 16.25 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 17.20 "Их нравы" 17.35 "ЧП. Расследование" 18.00 "Сotidian" (ром.) 18.30 Х/ф "Упасть" 20.05 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 20.30 "Сегодня" в Молдове 21.05 "Открытая студия" 22.30 "Сotidian" (ром.) 23.00 "Сегодня" 23.30 Х/ф "Власть сна" 00.30 "НТВшники. Апокалипсис 2012: за 800 дней до конца света" 01.25 "Женский взгляд" Ирина Апексимова 02.00 "Сotidian" (ром.) 02.30 К 115-летию С. Есенина. "Ты Россия, моя Россия" 03.50 Х/ф "Дьявол и Дэниел Уэбстер"
Acasă 05.30 Serial: Pe cuvânt de femeie 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pe cuvânt de femeie 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Rosalinda 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Paradisul blestemat 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: O mare de pasiune 13.30 Teleshopping 14.00 Serial: Marina 15.15 Serial: Victoria 16.15 Reţeta de ACASĂ 16.30 Serial: Rosalinda 17.25 Vremea de ACASĂ 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: O mare de pasiune 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Film: Management 22.30 Serial: 7 păcate 00.30 Poveştiri adevărate 01.30 Serial: Trădarea 03.00 Film: Management 04.30 Serial: Luna fermecată
Pervîi canal 05.00 Доброе утро 09.00 Новости 09.05 Доброе утро 09.30 Жить здорово! 11.25 Контрольная закупка 12.00 Новости 12.20 Модный приговор 13.20 Детективы 14.00 Другие новости 14.25 Понять. Простить 15.00 Новости 15.25 Хочу знать 15.55 Т/с Обручальное кольцо 16.50 Федеральный судья 18.00 Новости 18.20 Поле чудес 19.10 Давай поженимся! 19.55 Пусть говорят 21.00 Время 21.30 Клуб Веселых и Находчивых. Летний кубок 23.45 Х/ф Лига выдающихся джентльменов
01.35 Х/ф Всю ночь напролет 03.10 Х/ф Метрополис 04.55 Пусть говорят
NTV-Mir 04.55 "НТВ утром" 07.30 "Мама в большом городе" 08.05 "Первая передача" 08.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 09.00 Сегодня 09.25 А. Журбин. Мелодии на память 10.00 Т/с "Медвежий угол" 11.00 Суд присяжных 12.00 Сегодня 12.40 Х/ф "Антикиллер ДК" 14.25 "Маски-шоу" 14.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 15.00 Сегодня 15.35 Спасатели 16.05 "Криминальная Россия". "Дьявольская сумка" 16.40 Т/с "Возвращение Мухтара-2". "Украли невесту" 17.35 Обзор. Чрезвычайное происшествие 18.00 Сегодня 18.35 Следствие вели... 19.30 "ЧП. Расследование" 19.55 Х/ф "Власть сна" 21.05 "НТВшники" 22.10 К 115-летию С. Есенина. "Ты Россия, моя Россия" 23.45 "Женский взгляд" 00.30 Х/ф "Семья вурдалаков" 01.50 "Шахматное обозрение. Всемирная шахматная Олимпиада"
Rossia 04.00 "Утро России" 08.05 "Мусульмане" 08.15 "Мой серебряный шар. Л. Соколова" 09.10 "О самом главном" 10.00 Вести 10.30 Вести-Москва 10.50 Т/с "Маршрут милосердия" 11.45 "Формула любви" 12.45 Вести. Дежурная часть 13.00 Вести 13.25 Вести-Москва 13.45 Т/с "Каменская" 15.30 "Кулагин и партнеры" 16.00 Вести 16.15 Вести-Москва 16.35 Т/с "Дворик" 17.05 Т/с "Ефросинья" 18.00 Т/с "Слово женщине" 19.00 Вести 19.30 Местное время. Вести 19.50 "Спокойной ночи, малыши!" 20.00 "Юрмала-2010". Фестиваль юмористических программ 21.55 "Девчата" 22.50 Х/ф "Ходят слухи…" 00.50 Х/ф "Проклятие-2" 03.00 "Горячая десятка"
STS 06.00 "Истории в деталях" 06.30 "Утро на СТС" 09.00 "Галилео" 10.00 Т/с "Маргоша" 11.00 Т/с "Рыжая" 12.00 "Истории в деталях" 12.30 Т/с "Папины дочки" 13.30 "Иностранная кухня" 14.00 М/ф "Росомаха и люди икс" 14.30 "Не может быть" 15.30 "Истории в деталях" 16.00 Т/с "Кадетство" 17.00 Т/с "Ранетки" 18.00 "Галилео" 19.00 Т/с "Папины дочки" 20.00 Т/с "6 кадров" 20.30 Т/с "Даешь молодежь" 21.00 Х/ф "10 шагов к успеху" 22.30 Т/с "6 кадров" 23.00 Х/ф 00.30 Т/с "6 кадров" 01.00 "Рингтон чарт" 02.00 Музыка 04.00 "Рингтон чарт"
NIT-digest 06.30 "Curier" (ром.) 06.55 Новости бизнеса 07.05 "Веселый подъем" 07.30 "Curier" (рус.) 07.55 Новости бизнеса 08.00 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 09.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 09.55 "TV-market" 10.05 "Impact" 11.00 Т/с "Монтекристо" 13.00 "TV-market" 13.10 Т/с "Танго с ангелом" (ром. титры) 15.00 Х/ф "Если можешь, прости" 17.00 Т/с "Мужчины не плачут" 18.00 "Curier" (ром.) 18.05 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 19.00 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 20.00 "Curier" (рус.) 20.25 Новости бизнеса 20.35 Т/с "Колдовская любовь" (ром. титры) 21.30 "Curier" (ром.) 21.55 Новости бизнеса (ром.) 22.00 Х/ф "Как потерять друзей" (ром. титры) 00.20 "Curier" (ром.) 00.45 Новости бизнеса (ром.) 02.25 "Curier" (ром.) 02.50 Новости бизнеса (ром.) 02.55 Х/ф "Если можешь, прости" 04.25 "Curier" (ром.) 04.50 Новости бизнеса (ром.) 04.55 Временно доступен 05.50 Т/с "Кармелита" (ром. титры) 06.35 М/ф
14 | Programe TV Sâmbătă 2.10.10 Jurnal TV 06:00 Jurnalul orei 6 07:00 Jurnalul orei 7 07:15 Editie Speciala (rel.) 08:00 Jurnalul orei 8 08:15 Ora de ras (reluare) 09:00 Jurnalul orei 9 09:15 Desteptarea de week-end 10:00 Jurnalul orei 10 10:15 Desteptarea de week-end 11:00 Jurnalul orei 11 11:15 Editie Speciala (rel.) 12:00 Jurnalul orei 12 12:15 Editie Speciala 13:00 Jurnalul orei 13 14:00 Jurnalul orei 14 14:10 Negru si Bogatu 15:00 Jurnalul orei 15 15:15 Editie Speciala 16:00 Jurnalul orei 16 16:15 Motoare 17:00 Jurnalul orei 17 17:15 Printre Oameni 18:00 Jurnalul orei 18 18:30 Acces interzis 19:00 Jurnalul orei 19 19:15 Jurnal de Week-end 20:00 Jurnalul orei 20 21:00 Jurnalul orei 21 21:10 Tabara de idei cu Cristian Tabara 22:00 Jurnalul orei 22 22:15 Scrisori din casa de nebuni Retrospectiva 23:00 Jurnalul orei 23 23:30 Cultura corpului (rel) 00:30 Jurnal de weekend (rel) 01:00 Jurnalul orei 1 01:15 Negru si Bogatu (rel) 02:00 Jurnalul orei 2 02:15 Motoare (reluare) 03:00 Jurnalul orei 3 03:15 Printre Oameni ( rel) 04:00 Jurnalul orei 4 04:15 Jurnal de Week-end (rel) 05:00 Jurnalul orei 5 05:15 Editie Speciala (rel.)
TVR 1 07.00 Pro patria 07.25 Cântecul amintirii 07.55 Semne 08.25 Spectacolul lumii 09.00 Arca lui Noe 09.30 Agenda Expo Shanghai 2010 09.40 Desene animate 10.35 Serial: Hannah Montana, sez. I, ep. 20, 21 11.30 Zile şi nopţi 12.00 Concert 13.00 Profesioniştii... 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.20 Vedeta familiei 15.10 Film: Un spion şi jumătate 16.45 Iubiri dincolo de ecran, ep. 21 17.00 Călător pe viaţă 17.35 Teleenciclopedia Cometele Povestea iepurelui de vizuină Botticelli Şerpii 18.30 Tezaur folcloric 19.40 Sport 20.00 Telejurnal Meteo 21.10 Film: Teroristul de lângă tine 22.50 Serial: Familia Simpson 23.50 Vizor monden 00.20 Zile şi nopţi 00.50 Film: Atingerea iubirii 02.40 Tezaur folcloric 03.40 Telejurnal Meteo 04.35 Viaţa satului 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Popasuri folclorice 08.00 ABC... De ce? 09.00 Atenţie… copii 09.35 Liber pe contrasens 10.30 Zon@ IT 11.00 Bugetul meu 11.30 Între cer şi pământ 12.00 Serial: Ghid de vacanţă, ep. 6 12.35 D’ale lu’ Mitică Scenariul Cristian Vlad 13.35 Atenţie, se cântă! 15.00 Natură şi aventură 15.30 Zestrea românilor 16.00 Lumea de aproape 16.30 Imaginea succesului 17.00 Timpul chitarelor 18.00 De ce iubim câinii şi pisicile? 19.00 Cu toate pânzele sus, ep. 11 19.35 Serial: Toate pânzele sus, ep. 11 20.30 Fotbal Magazin UEFA Champions League 21.00 Concert Trooper 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Povestea unui inel 01.15 Timpul chitarelor 02.15 Film: Unde este Fred? 04.05 Serial: Ghid de vacanţă, ep. 6 04.35 Poate nu ştiai 04.45 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
10.30 Portrete în timp. Vasile Pascaru, regizor. 11.00 Bună seara! Talk-show. 11.50 În ritm de dans. 12.10 Film. "ROYCE" (SUA). 13.45 Documentar. ”Euromaxx". 14.15 Lumina adevărului. 14.55 Fotbal. Campionatul Naţional. "Zimbru" (Chişinău) - "Sheriff" (Tiraspol). Transmisiune de la Stadionul "Zimbru". Ştiri. 16.50 La mulţi ani! Dedicaţii muzicale. 17.25, 1.20 Grigore Vieru. Poezie şi destin. 18.05 Templul muzicii. 19.00 MESAGER (rus.) 19.35 Erudit-cafe. Concurs de inteligenţă. 20.20 Respiro. Program muzical. 20.35 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.35 De-ale pescarilor. Program de divertisment. 22.05, 23.15 Film. "MEMORIILE UNEI GHEIşE" (SUA, 2005). 0.40 Respiro. Program muzical. 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. Ştiri. 1.15 Descoperă Moldova. 2.30 Documentar. "Cociulia - ţara căciulilor". 3.00 Am strâns toamnă după toamnă... Program de romanţe. 4.30 Dor. Program muzical. 5.00 Pagini de creaţie. 5.10 La curţile dorului. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 М/с "Настоящие монстры" 06.30 М/с "Настоящие монстры" 07.00 М/с "Котопес" 07.25 М/с "Котопес" 08.05 Х/ф "Лузеры" 09.00 "Клуб бывших жен" 10.00 "Ешь и худей!" 10.30 "Школа ремонта" 11.30 "COSMOPOLITAN. Видеоверсия" 12.30 Д/ф "Плата за скорость 2" 13.30 "Пингвины из "Мадагаскара". 5 с. 14.00 "Комеди Клаб" 15.00 Т/с "Универ" 15.30 Т/с "Универ" 16.00 Т/с "Универ" 16.30 Т/с "Универ" 17.00 Х/ф "Звездные войны: Эпизод 1 - Скрытая угроза" 19.30 "COMEDY БАТТЛ. ОТБОР" 20.00 Х/ф "Звездные войны: Эпизод 2 - Атака клонов" 22.40 "COMEDY БАТТЛ. ОТБОР" 23.10 "Дом-2. Город любви" 00.10 "Дом-2. После заката" 00.40 "Убойная лига" 01.55 "Секс" с А. Чеховой" 02.25 "Дом-2. Город любви" 03.20 Х/ф "Сделано в Америке" 05.25 Т/с "Саша + Маша"
2 Plus 7:00 Desene animate. 7:30 "Mulan" (SUA 1998) desene animate. 9:00 “Cainii miraculosi” (SUA 2006) “Miracle Dogs Too” film artistic. 11:00 „Extemporal la dirigentie” (Romania 1987) film artistic. 13:00 Observator 13:15 “Maddie si David” (SUA 1985) “Moonlighting” serial. 14:00 “Lumina nesfarsita” (SUA 2002) “A Ring of Endless Light” film artistic. 16:00 Observator 16:40 „Benny Hill” (comedie) 17:00 „Martorul mut” (SUA 1999) „Dead Silent” film artistic. 19:00 Observator 20:00 "Большие надежды" (США 1998) "Great Expectations" film artistic. 22:30 Comanda la mine. divertisment 0:00 Bun de cinste. divertisment 1:45 Observator 2:30 “Cainii miraculosi” (SUA 2006) “Miracle Dogs Too” film artistic. 4:15 “Rob-B-Hood” (SUA 2006) film artistic.
PRO TV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 Ce se întâmplă, doctore? 11.00 AutoExpert 11.30 În Profunzime 13.00 Ştirile Pro TV 13.05 Rezumat Europa League 14.00 Film: Misteriosul Bagger Vance 15.30 Film: Oaia neagră 17.00 Film: Scandal în cartierul chinezesc 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Batman - Începuturi 23.30 Film: Regina blestemaţilor 01.30 Ştirile Pro TV din Sport 01.45 Film: Batman - Începuturi 04.00 Ce se întâmplă, doctore? 04.30 AutoExpert 05.00 În Profunzime 06.30 Ştirile Pro TV
Moldova 1 6.00, 12.00, 23.00 ŞTIRI. 6.10 Documentar. "Chile, între mină şi foame". 7.05 Serial. "STAGIARII" (Franţa). 8.00 "Fata babei şi fata moşneagului". Spectacol al Teatrului Republican de Păpuşi "Licurici". 9.00 Magazinul copiilor. 9.35 Documentar. "Franţa. Să descoperim Alsacia".
TV7-NTV 05.25 М/ф "Люди икс: эволюция-2" 05.45 М/с "Люди икс: эволюция-2" 06.05 "Сказки Баженова" 06.30 "Смотр" 07.00 "Сегодня" 07.20 Вокруг света 07.30 "Сегодня" в Молдове 08.00 "Живут же люди!"
www.jurnal.md
08.30 "Сotidian" (ром.) 09.00 "Сегодня" 09.25 Телешопинг 09.35 "Главная дорога" 10.05 "Кулинарный поединок" 10.55 "Квартирный вопрос" 12.00 "Сегодня" 12.25 "Авиаторы" 12.50 "Битва за север. Беломорканал" 13.40 "Открытая студия" 15.00 "Сегодня" 15.20 "Вторая Мировая день за днем" (титры). 67 с. 15.50 Т/с "Преступление будет раскрыто" 16.40 "Очная ставка" 17.30 "Обзор. Чрезвычайное происшествие" 18.00 "Сегодня" 18.25 Профессия - репортер 18.55 "Программа максимум" 19.55 Д/ф "Русские сенсации" 21.00 Х/ф "Шпильки-3" 22.55 Х/ф "Бэтмен и Робин" 01.00 "Ты не поверишь!" 01.50 "Главная дорога" 02.15 Х/ф "Рой" 04.35 "Битва за север. Беломорканал"
Acasă 05.30 Serial: Pe cuvânt de femeie 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pe cuvânt de femeie 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Rosalinda 10.45 Teleshopping 11.15 Serial: Paradisul blestemat 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: O mare de pasiune 13.30 Film: Prinţul moştenitor Rudolf 15.30 Serial: Victoria 16.30 Serial: Rosalinda 17.25 Vremea de ACASĂ 17.30 Poveştiri adevărate 18.30 Serial: O mare de pasiune 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Film: Toamna la New York 22.45 Serial: 7 păcate 23.45 Poveştiri adevărate 00.45 Serial: Trădarea 02.15 Film: Toamna la New York 04.00 Serial Din culisele modei 04.30 Serial: Luna fermecată
Pervîi canal 06.00 Новости 06.10 Гении и злодеи 06.40 Х/ф Подарок судьбы 08.00 Dimineata pe Prime 09.10 Умницы и умники 10.00 Новости 10.10 Смак 10.55 Вера Васильева. Секрет ее молодости 12.00 Новости 12.10 Т/с Два цвета страсти 15.45 Лев Прыгунов. Джеймс Бонд Советского Союза 16.50 Среда обитания. Сколько стоят роды 17.50 Большие гонки 19.10 Минута славы 21.00 Время 21.15 Детектор лжи 22.20 Прожекторперисхилтон 22.55 Х/ф Шерлок Холмс 00.35 Х/ф Чужой 3 02.35 Х/ф Из Африки 05.10 Поле чудес
NTV-Mir 07.00 Сегодня 07.20 М/ф "Уроки доброты с тетушкой Совой" 07.30 Сказки Баженова 08.00 Авиаторы 08.30 Главная дорога 09.00 Сегодня 09.25 "Живут же люди!" 10.45 "Маски-шоу" 10.55 Русская начинка 11.25 Едим дома! 12.00 Сегодня 12.25 "Кулинарный поединок" 13.20 Квартирный вопрос 14.20 А. Журбин. Мелодии на память 15.00 Сегодня 15.25 Т/с "Адвокат" 16.20 "Очная ставка" 17.15 "Наши" со Львом Новоженовым" 18.00 Сегодня 18.30 Профессия - репортер 19.00 "Программа максимум" 20.00 Д/ф "Русские сенсации" 20.55 Ты не поверишь! 21.45 Т/с "Возвращение Мухтара-2" 23.40 Х/ф "Маленькая Вера" 01.55 Обзор. Чрезвычайное происшествие
Rossia 04.15 Х/ф "Ко мне, Мухтар!" 05.45 "Вся Россия" 06.00 "Сельское утро" 06.25 "Диалоги о животных" 07.00 Вести 07.10 Вести-Москва 07.20 "Военная программа" 07.45 Х/ф "Как есть жареных червяков" 09.20 "Субботник" 10.00 Вести 10.10 Вести-Москва 10.20 "Национальный интерес" 11.15 "Комната смеха" 12.10 "Сто к одному"
13.00 Вести 13.20 Вести-Москва 13.30 "Назад в молодость" 14.25 "Подари себе жизнь" 14.55 "Субботний вечер" 16.55 Шоу "Десять миллионов" 18.10 Х/ф "Солнечное затмение" 19.00 Вести в субботу 19.40 Х/ф "Солнечное затмение" 22.40 Х/ф "Ложь и иллюзии" 00.30 Х/ф "Дом восковых фигур" 02.50 "Назад в молодость" 03.50 "Городок"
STS 06.00 "Не может быть" 07.00 "Галилео" 08.00 Т/с "6 кадров" 08.30 "Городское путешествие" 09.30 "Услышь меня" 10.00 "Истории в деталях" 10.30 Т/с "6 кадров" 11.00 "Снимите это немедленно" 12.00 "Одни дома" 12.30 "Галилео" 13.00 "Хочу верить" 13.30 "Галилео" 14.30 "Хорошие шутки" 16.30 Т/с "6 кадров" 17.00 Х/ф "10 шагов к успеху" 18.30 Т/с "6 кадров" 19.30 Т/с "Папины дочки" 21.00 Х/ф "Побег" 23.00 "Слава богу, ты пришел!" 00.20 "Хорошие шутки" 02.00 "Рингтон чарт" 03.00 Музыка 05.00 "Рингтон чарт"
NIT-digest 07.00 М/ф "Том и Джерри" 07.30 "Curier" (ром.) 07.55 Новости бизнеса (ром.) 08.00 Х/ф "Ссора в Лукашах" (ром. титры) 09.35 "Vocea poporului" karaoke show (ром.) 10.35 "АБВГДейка" 11.00 Х/ф "Месть пушистых" 12.30 Х/ф "Беглец" (ром. титры) 15.00 Х/ф "Смертельная схватка" (ром. титры) 18.35 "Будьте здоровы" 19.00 "Реальные истории" 19.30 "Содружество за неделю" 20.00 "Резонанс" 21.00 Х/ф "В пролете" (ром. титры) 23.20 "Постскриптум" 00.25 Х/ф "Мужчина и женщина" 02.15 "Vocea poporului" (ром.) 03.00 Временно доступен 03.55 Х/ф "Беглец" (ром. титры) 06.05 "Реальные истории" 06.35 М/ф
Duminică 3.10.10 Jurnal TV 06:00 Jurnalul orei 6 07:00 Jurnalul orei 7 07:15 Editie Speciala (rel.) 08:00 Jurnalul orei 8 08:15 Sfânta Liturghie 09:15 Desteptarea de week-end 10:00 Jurnalul orei 10 10:15 Desteptarea de week-end 11:00 Jurnalul orei 11 11:30 Jurnal pentru copii 12:00 Jurnalul orei 12 12:15 Jurnal extern 13:00 Jurnalul orei 13 14:00 Jurnalul orei 14 14:10 Tabara de idei cu Cristian Tabara (rel) 15:00 Jurnalul orei 15 15:15 Editie Speciala 16:00 Jurnalul orei 16 16:15 Jurnal financiar Retrospectiva 17:00 Jurnalul orei 17 17:15 Asfalt de Moldova 18:00 Jurnalul orei 18 18:15 Jurnal sportiv 19:00 Jurnalul orei 19 19:15 Jurnal de Week-end 20:00 Jurnalul orei 20 21:00 Jurnalul orei 21 21:10 Ora de ras 22:00 Jurnalul orei 22 22:15 Leacuri pentru neamuri Retrospectiva 23:00 Jurnal orei 23 00:00 Jurnalul orei 24 00:15 Ora de ras (reluare) 01:00 Jurnalul orei 1 01:15 Asfalt de Moldova (reluare) 02:00 Jurnalul orei 2 02:15 Jurnal sportiv (reluare) 03:00 Jurnalul orei 3 03:15 Editie speciala (reluare) 04:00 Jurnalul orei 4 04:15 Jurnal de Week-end (reluare) 05:00 Jurnalul orei 5 05:15 Jurnal Extern (reluare)
TVR 1 07.10 Universul credinţei 09.00 Ca la carte 10.00 Desene animate 11.00 Europa mea 11.30 Viaţa satului 13.00 Ultima ediţie 14.00 Telejurnal Sport Meteo 14.20 Circ internaţional 15.00 Vedeta familiei 16.00 Tezaur folcloric 17.00 Dănutz SRL 18.00 Telejurnal 18.10 Dănutz SRL 19.25 Tragerile Joker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi Noroc
19.40 Sport 20.00 Telejurnal Omologarea tragerilor Joker, Loto 5/40, Loto 6/49 şi NorocMeteo 20.45 Tema zilei 21.10 Film: Omul cu masca de fier 23.25 Garantat 100% 00.25 O carte pe săptămână 00.30 Film: Teroristul de lângă tine 02.05 Vizor monden 02.35 Circ internaţional 02.55 Telejurnal Meteo 03.35 Tema zilei 03.50 Europa mea 04.15 Universul credinţei 05.55 Sport 06.15 Imnul României 06.20 Teleshopping
TVR 2 07.00 Popasuri folclorice 08.00 Natură şi aventură 08.30 Dincolo de hartă 09.00 Motomagia 09.30 Un zâmbet pe… 4 roţi! 10.00 Ferma 11.00 Doi care doinesc 11.30 Pescar hoinar 12.00 Serial: Ghid de vacanţă, ep. 7 12.35 H... ora prichindeilor 13.35 Film: Logodnicul prietenei mele 15.15 Poate nu ştiai 15.30 Vrăjitoriile lui Jamie Oliver, ep. 40 16.00 Atlas 16.30 Chip şi asemănare 17.00 Muzică şi muzichie 18.00 Pinguinii sub asediu 19.00 Campionii 19.35 Videoterapia 20.30 ConturRo 21.00 Concert Riff 22.00 Ora de ştiri 23.10 Film: Cuplul arian 01.15 Bazar 01.40 Film: Povestea unui inel 03.35 ConturRo 04.00 Pinguinii sub asediu 04.50 Mesager 05.25 Ora de ştiri 06.15 Teleshopping
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010 9:00 „Chirita la Iasi” (Romania 1987) 76,01 10:30 Piratii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre (SUA 1998) The Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl film artistic. 13:00 Observator 13:15 “Maddie si David” (SUA 1985) “Moonlighting” serial. 14:15 Marele castigator. reality-show 16:00 Te pui cu blondele ? cu Dan Negru. divertisment 17:45 Să te prezint părinţilor. romance 19:00 Observator 20:00 "Мулен Руж" (США, Австралия 2001) "Moulin Rouge!" film artistic. 22:30 Plasă de stele. Divertisment 0:00 „C.I.A.: Nume de cod Alexa” (SUA 1993) „C.I.A. Code Name: Alexa” film artistic. 1:45 Piratii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre (SUA 1998) The Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl film artistic. 4:00 „C.I.A.: Nume de cod Alexa” (SUA 1993) „C.I.A. Code Name: Alexa” film artistic.
PRO TV 07.00 Ştirile Pro TV 10.00 După 20 de ani 11.00 Film: Oaia neagră 13.00 Ştirile Pro TV 13.05 Apropo Tv 14.00 Promotor 14.45 Film: Scandal în cartierul chinezesc 16.15 Film: Panică la Hotel Majestic 18.00 România, te iubesc! 19.00 Ştirile Pro TV 19.50 Profit 20.00 Ştirile Pro TV 20.30 Film: Băieţi răi 2 23.45 Ştirile Pro TV din Sport 00.00 După 20 de ani 00.45 Apropo Tv 01.30 Promotor 02.15 România, te iubesc! 03.15 Film: Băieţi răi 2 06.00 Ce se întâmplă, doctore? 06.30 Ştirile Pro TV
Moldova 1 TV7-NTV 6.00, 15.00, 23.00 ŞTIRI. 6.10 Documentar. "Franţa. Să descoperim Alsacia". 7.05 Film. "DRAGOSTEA ŞI PORUMBEII" (URSS, 1984). 8.45 Locuinţa mea. 9.20 "Planeta cu rouă". Spectacol al Teatrului Republican de Păpuşi "Licurici". 10.00 Ring Star. Concurs muzical. 11.10 La datorie. 11.30, 4.30 Abraziv. 12.00 NOVOSTI. 12.10 Serial. "STAGIARII" (Franţa). 13.00 Mai în glumă, mai în serios. 14.00 Baştina. Magazin agricol. 15.10 Cu noi la teatru. 15.40 La mulţi ani! Dedicaţii muzicale. 16.10 Desene animate. "Micul vampir". 16.35, 17.10 Orice femeie e frumoasă. Anastasia Lazariuc. Spectacol muzical. 19.00 MESAGER (rus.) 19.35 Vedete la bis! 20.20 O carte pentru tine. 20.35 Povestea de seară. 21.00, 2.00, 4.00 MESAGER. 21.35 Fii tânăr! 22.25, 23.15 Film. "CEI 300 DE SPARTANI" (SUA, 2006). 0.30 Documentar. "Global 3000". 1.00 Programul zilei. Calendar. 1.05 Moldova: aici şi acum. ştiri. 1.25 Moldovenii de pretutindeni. 2.30 Turneul memorial "Andrei Doga". Sambo. 3.00 Am strâns toamnă după toamnă... Program de romanţe. 5.00 Music Mania. 5.45 Calendarul zilei. Horoscop.
TNT 06.00 М/с "Настоящие монстры" 06.30 М/с "Настоящие монстры" 07.00 М/с "Котопес" 07.25 М/с "Котопес" 07.55 М/с "Котопес" 08.25 Т/с "Друзья" 08.55 Т/с "Друзья" 09.20 Т/с "Друзья" 09.50 Лотереи "Первая Национальная" и "Фабрика удачи" 10.00 "Школа ремонта" 11.00 "Битва экстрасенсов" 12.00 "СуперИнтуиция" 13.00 Х/ф "Звездные войны: Эпизод 1 - Скрытая угроза" 15.25 Т/с "Интерны" 16.00 Т/с "Интерны" 16.30 Т/с "Интерны" 17.00 Х/ф "Звездные войны: Эпизод 2 - Атака клонов" 19.30 "COMEDY БАТТЛ. ОТБОР" 20.00 Х/ф "Звездные войны: Эпизод 3 - Месть Ситхов" 22.35 "COMEDY БАТТЛ. ОТБОР" 23.05 "Дом-2. Город любви" 00.05 "Дом-2. После заката" 00.35 "Comedy Woman" 01.35 "Секс" с А. Чеховой" 02.05 "Дом-2. Город любви" 03.00 Х/ф "Полтора рыцаря: В поисках похищенной принцессы Херцелинды" 05.15 Т/с "Саша + Маша" 05.45 "Комедианты" Шоу
05.25 М/ф "Люди икс: эволюция-2" 05.45 М/с "Люди икс: эволюция-2" 06.05 "Сказки Баженова" 06.30 "Дикий мир" 07.00 "Сегодня" 07.20 Лотерея "Русское лото" 07.50 Музыкальные истории 07.55 "Их нравы" Сингапур, Мальта, Норвегия 08.30 "Едим дома!" 09.00 "Сегодня" 09.20 "Первая передача" 09.50 "А у нас во дворе...". "Спето в СССР" 10.40 Музыкальные истории 10.45 "Дачный ответ" 11.50 Телешопинг 12.00 "Сегодня" 12.25 Вокруг света 12.30 "Суд присяжных: главное дело" 13.50 "Воскресная клипомания" 14.15 "Своя игра" 15.00 "Сегодня" 15.20 "Вторая Мировая день за днем" (титры). 68 с. 15.50 "Развод по-русски. Зубные рвачи" 16.35 "И снова здравствуйте!" 17.25 Вокруг света 17.30 "Обзор. ЧП. Обзор" 18.00 "Сегодня" 18.55 "Чистосердечное признание" 19.45 "Центральное телевидение" 20.45, 21.35 Дорожный патруль 22.40 "Нереальная политика" 23.10 "Авиаторы" 23.40 Х/ф "Пункт назначения-2" 01.05 Х/ф "Гнев" 02.45 "Очная ставка" 03.35 "Первая передача" 04.05 "А у нас во дворе...". "Спето в СССР"
Acasă 05.30 Serial: Pe cuvânt de femeie 06.30 Teleshopping 07.00 Serial: Pe cuvânt de femeie 08.00 Teleshopping 08.15 Serial: Săracii tineri bogaţi 09.15 Teleshopping 09.45 Serial: Rosalinda 10.45 Teleshopping 11.15 Reţeta de ACASĂ - retrospectiva săptămânii 12.15 Teleshopping 12.30 Serial: O mare de pasiune 13.30 Film: Prinţul moştenitor Rudolf 15.30 Serial: Victoria 16.30 Serial: Rosalinda 17.25 Vremea de ACASĂ 17.30 Doamne de poveste 18.30 Serial: O mare de pasiune 19.30 Serial: Săracii tineri bogaţi 20.30 Film: Tortul miresei 22.30 La naiba, să poveştim! 23.30 Serial: 7 păcate 00.30 Doamne de poveste 01.30 Film: Tortul miresei 03.00 La naiba, să poveştim! 04.00 Serial Din culisele modei 04.30 Serial: Luna fermecată
Pervîi canal 2 Plus 7:00 Desene animate. 7:30 "Sleeping Beauty" (SUA 1959) desene animate.
06.00 06.10 06.35 08.00 09.15
Новости Гении и злодеи Х/ф Зонтик для новобрачных Dimineata pe Prime Здоровье
JURNAL DE CHIŞINÃU 10.00 Новости 10.10 Непутевые заметки 10.30 Пока все дома 11.20 Фазенда 12.00 Новости 12.10 СЧАСТЬЕ ЕСТЬ! 12.55 Тур де Франс 13.45 Вся правда о еде 14.45 Первая любовь 15.40 Х/ф Трое на шоссе 17.15 К юбилею. Тысяча и одна роль А. Джигарханяна 18.15 Премьера сезона. Лед и пламень 21.00 Воскресное Время 22.00 Большая разница 23.00 Познер 00.00 Футбол. ЦСКА - Ростов 02.00 Х/ф Мексиканец 04.00 Т/с Спасите Грейс
NT V-Mir 07.00 Сегодня 07.20 "Знают ли русские русский?" 07.25 "Дикий мир" 07.55 Их нравы 08.30 Смотр 09.00 Сегодня 09.25 "Первая передача" 09.55 Дачный ответ 10.55 Воскресная клипомания 11.25 "Золотая пыль" 12.00 Сегодня 12.30 "Суд присяжных: главное дело" 14.00 "ЧП. Расследование". "Мутанты. Голицин. Дело "труба" 14.20 Особо опасен! 15.00 Сегодня 15.30 "Развод по-русски" 16.25 И снова здравствуйте! 17.20 "Обзор. ЧП. Обзор за неделю" 18.00 Сегодня 19.00 Чистосердечное признание 19.45 "Центральное телевидение" 20.50 Т/с "Преступление будет раскрыто". "Расплата" 21.50 "А у нас во дворе". "Спето в СССР" 22.45 "Нереальная политика" 23.20 Х/ф "Коля - перекати поле" 01.05 "Футбольная ночь" 01.35 "Шахматное обозрение. Всемирная шахматная Олимпиада"
Rossia 04.25 Х/ф "Снайпер" 06.20 "Смехопанорама" 06.50 "Сам себе режиссер" 07.35 Х/ф "Костяника. Время лета" 09.25 "Утренняя почта" 10.00 Вести 10.15 Вести-Москва 10.55 "Городок" 11.25 Фестиваль детской художественной гимнастики "АЛИНА" 13.00 Вести 13.20 Вести-Москва 13.30 Вести. Дежурная часть 14.00 "Честный детектив" 14.30 Все звезды "Новой волны" в Артеке 17.00 Х/ф "Гувернантка" 19.00 Вести недели 20.05 Х/ф "Моя любовь" 22.15 "Специальный корреспондент" 23.15 "33 веселых буквы" 23.45 Х/ф "Головокружение" 01.30 Х/ф "Хостел" 03.15 "Городок"
STS 06.00 06.30 07.30 09.00 11.00 12.00 13.00 14.00 14.30 15.00 15.30 16.30 17.00 18.30 19.00 20.30 21.00 22.35 23.30 01.15 02.15 04.15
Т/с "6 кадров" "Не может быть" "Слава богу, ты пришел!" "Самый умный" "Городское путешествие" "Снимите это немедленно" Т/с "Даешь молодежь" Т/с "6 кадров" "Хочу верить" "Услышь меня" Т/с "Даешь молодежь" Т/с "6 кадров" Х/ф "Город колдунов" Т/с "6 кадров" Т/с "Папины дочки" Т/с "6 кадров" Х/ф "Морское приключение" Т/с "6 кадров" "Хорошие шутки" "Рингтон чарт" Музыка "Рингтон чарт"
NIT-digest 07.00 Х/ф "Русалочка" 08.30 "Сто вопросов взрослому" 09.20 "Барышня и кулинар" 10.00 М/ф "Атлантида, затерянный мир" 11.45 "Будьте здоровы" 12.10 Временно доступен 13.10 Х/ф "Страсть" 16.30 "Реальные истории" 17.00 "Резонанс" 18.00 Х/ф "Четыре таксиста и собака" (ром. титры) 20.00 "Life story" 20.30 Х/ф "Четыре таксиста и собака-2" (ром. титры) 23.05 Х/ф "Корпорация бессмертие" (ром. титры) 01.10 "В центре событий" 02.00 "Life story" 02.25 Х/ф "Страсть" 05.15 Временно доступен 06.10 М/ф
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Observator | 15
www.jurnal.md
Ucrainenii anunţă un cutremur puternic Institutul de Geofizică „S.I. Subbotin” al Academiei de Știinţe a Ucrainei anunţă mai multe cutremure care vor zdruncina în timpul apropiat teritoriul Ucrainei, informează postul ucrainean TV „24 kanal”. „Principala ameninţare vine din regiunea seismică activă, numită „zona Vrancea”, masiv muntos relativ apropiat de teritoriul Ucrainei care generează periodic mișcări puternice ale scoarţei terestre la mare adâncime”, au
specificat canalele media. Cutremure de acest gen au avut loc în 1940, 1977, 1986 și 1990. Acestea au fost resimţite în Ucraina și chiar în Rusia, în particular la Moscova și Sankt Petersburg, scrie „Segodnia”.
„De mult timp nu au fost asemenea cutremure, iar ciclul lor de repetiţie se apropie de final, de aceea ne putem aștepta ca astfel de cutremure să se resimtă și pe teritoriul Ucrainei. Seismele din zona Vrancea comportă un pericol major pentru clădirile înalte din cauza vibraţiilor de înaltă frecvenţă”, a declarat la „24 kanal” directorul adjunct al Institutului de Geofizică „S.I. Subbotin”, Aleksandr Kendzer.
Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului din România, respinge afirmaţiile omologilor din Ucraina, menţionând că nu este așteptat un cutremur catastrofal în următorii ani. „Nu sunt de acord. Nu susţin acest punct de vedere”, a declarat, pentru HotNews.ro, Gheorghe Marmureanu. „Cutremure vor fi, mai mici sau
mai mari, dar nu unul catastrofal, peste 7 grade. Chiar azi am avut vreo trei cutremure, dar mici”, a explicat Gheorghe Marmureanu care a subliniat că istoricul cutremurelor și faptul că zona Vrancea a mai fost descărcată în 1986 nu susţin declaraţiile părţii ucrainene. „Să știţi, am cam avut dreptate, după 20 de ani, nu? Chiar știu ce vorbesc”, a comentat prof. dr. Marmureanu.
Un cutremur de peste 7 grade Richter ar putea zgudui R. Moldova CATACLISM // Specialiştii moldoveni susţin că, la ora actuală, este practic imposibilă prezicerea cu exactitate a momentului când va avea loc seismul Seismologii moldoveni susţin că nu pot prezice cu exactitate când va avea loc următorul cutremur, dar avertizează autorităţile că ar trebui să fie pregătite. Mai mult, unele blocuri de locuit vor avea de suferit, în special cele care au fost construite înainte de 1960. Clădirile din Chișinău nu au fost expertizate și nu se știe dacă vor putea face faţă unui seism de peste 7 grade pe scara Richter. Mari bătăi de cap dau autorităţilor modificările interioare, executate de locatari. Acestea afectează serios structura de rezistenţă a blocului care poate ceda la o mișcare tectonică mai puternică. Un cutremur de 7 grade pe scara Richter a zguduit la începutul anului curent statul Haiti, provocând decesul a peste 200.000 de oameni. La finele lui februarie curent, în Chile, un seism de 8,8 grade a curmat viaţa a peste 700 de persoane. Specialiștii moldoveni susţin că, la ora actuală, este practic imposibilă prezicerea cu exactitate a momentului când va avea loc seismul. „Nimeni în lume nu este în stare să prognozeze replici seismice cu asemenea exactitate. Acest fapt va deveni posibil cel mai devreme peste 10–15 ani”, a declarat pentru JURNAL Vasile Alcaz, directorul Institutului de Geologie și Seismologie (IGS) al Academiei de Știinţe a Moldovei.
Moldova, într-o zonă seismică sporită Acesta a menţionat că Republica Moldova se află într-o zonă de activitate seismică sporită. „Trebuie să conștientizăm acest risc și să respectăm anumite indicaţii pentru a evita pagube serioase. Cutremurele nu trebuie prognozate, e necesar să ne pregătim de ele”, a specificat directorul IGS. „Municipiul Chișinău ar putea fi afectat de un cutremur de 7 grade. În văi, parcuri, rezervaţii, cutremurul se produce cu un grad în plus, pentru că apele subterane sunt mai la suprafaţă”, a declarat pentru JURNAL Nicon Zaporojan, arhitect-șef
Cele mai vechi informaţii de care dispun specialiştii despre cutremurele puternice din Moldova se referă la anul 1091. În decursul ultimilor 215 ani, pe teritoriul Moldovei au avut loc 42 de cutremure. În 1940, cutremurul a atins 9 grade, în urma căruia peste 12.000 de edificii au fost deteriorate sau distruse complet. Cutremurele din 1977, 1986 şi 1990 au făcut 460 de victime, dintre care două au decedat. Peste 12.000 de oameni au rămas fără adăpost. adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism și relaţii funciare a Consiliului Municipal Chișinău (DGAURF). Zaporojan a menţionat că sectorul Ciocana al capitalei este una din cele mai sensibile zone la cutremure. Cei mai afectaţi de cutremur ar putea fi, în opinia directorului IGS, locuitorii din centrul capitalei. „Solul nisipos și apele subterane de la adâncimi mici pot crește intensitatea seismului cu un grad”, susţine Alcaz. Și construcţiile din Lunca Bâcului sunt supuse unui risc mai mare în cazul unui cutremur. Alcaz a spus că oamenii nu au de ce să se teamă, deoarece construcţiile din capitală sunt proiectate să reziste la un seism de 7 grade pe scara Richter. „Institutul nostru a elaborat o hartă a intensităţii seismice, iar construcţiile se efectuează în conformitate cu aceasta”, a declarat specialistul.
Construcţiile din anii 1960, cele mai vulnerabile Potrivit specialiștilor, cele mai vulnerabile construcţii sunt cele din piatră, cu trei-patru etaje, înălţate înainte de 1960. „Acestea au fost ridicate până la elaborarea normelor de securitate seismică”, spune Alcaz. „După seismul din 1986, au fost modificate normele de securitate seismică aplicate în cazul construcţiei de blocuri”, susţine directorul IGS. Clădirile care se construiesc acum sunt
monolite, în conformitate cu normele de securitate seismică. De exemplu, construcţiile din 1999 au trecut deja prin trei cutremure și rezistă. Urmează să vedem cum vor rezista cele noi. Mai puţin rezistente la un seism mai mare de 7 grade sunt construcţiile unde au fost înregistrate unele abateri, cum ar fi blocurile cu 16 etaje de pe strada Mioriţa care, în urma seismului din 1986, au fost serios avariate, iar locatarii acestora au fost evacuaţi. „Reparaţiile unor blocuri s-au realizat cosmetic”, susţine Alcaz. Potrivit acestuia, cele mai rezistente clădiri sunt cele din blocuri de beton armat, urmate de blocurile de chirpici. Cele mai vulnerabile la cutremur sunt clădirile pe piloni care, deși au fost consolidate, la următorul seism vor avea de suferit. „La fiecare mișcare a scoarţei terestre, construcţia slăbește, iar riscurile cresc dacă se intervine în construcţiile existente”, menţionează Alcaz.
Modificările interioare sunt ilegale Se observă o tendinţă de a efectua modificări în interiorul apartamentelor cu sau fără acceptul specialiștilor. „Proprietarii consideră că pot face ce le trece prin cap în apartamentele lor. Ei distrug balcoanele, sparg pereţii capitali și cei portanţi. Marele
pericol e că în aceste cazuri are de suferit structura de rezistenţă a construcţiei. Pentru orice modificare interioară, proprietarii trebuie să aibă permisiunea specialiștilor, dar în astfel de cazuri nu se emit autorizaţii. Tot ce se face este ilegal”, spune Alcaz. Arhitectorul șef adjunct al DGAURF, Nicon Zaporojan, susţine că această tendinţă poate fi combătută prin interzicerea totală de a se interveni cu anumite modificări. „Ministerul Construcţiilor și al Dezvoltării Teritoriale elaborează un nou proiect de lege care va interzice categoric orice modificare în interiorul apartamentelor”, susţine Zaporojan. În prezent, fiecare proprietar poate face orice modificare și nimeni nu poate intra în locuinţă. Reprezentanţii Inspecţiei de Stat în Construcţii spun că nu pot aplica niciun fel de amenzi, ei pot doar constata ilegalitatea. „Noi trimitem dosarul în judecată care vizează acest subiect”, a declarat pentru JURNAL Vasile Radu, șef adjunct al Inspecţiei de Stat în Construcţii. În opinia acestuia, ar trebui ca fiecare clădire să fie expertizată. „Din păcate, la ora actuală, expertizele se efectuează numai la solicitarea locatarilor blocului”, susţine expertul. Arhitectul șef adjunct al DGAURF, Nicon Zaporojan, confirmă că blocurile din capitală nu au fost evaluate. „Clădirile din municipiul Chișinău nu au fost examinate în urma cutremurelor, de aceea e greu să vorbim care este starea lor. Deși cu ochiul meu de arhitect aș putea detecta aceste blocuri, nu cred că este corect să le prezint”, susţine Zaporojan. Acesta a menţionat că în bugetul municipal nu sunt prevăzuţi bani pentru expertizarea blocurilor de locuit. „În anii precedenţi, erau prevăzuţi bani pentru asemenea lucrări, dar nici atunci nu au fost duse la bun sfârșit. Acum îmi pare că aceste surse financiare lipsesc”, susţine arhitectul șef adjunct. Serviciul Protecţiei Civile și Situaţiilor Excepţionale (SPCSE) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a comunicat că încearcă în măsura posibilităţilor să pregătească populaţia de un eventual seism. „Organizăm diferite lecţii, instructaje de evacuare a clădirilor, fără panică și îmbulzeală”, a declarat pentru JURNAL șefa Centrului de presă al SPCSE. Aceasta a menţionat că în luna curentă va fi organizată o aplicaţie privind un eventual cutremur pe întreg municipiul Chișinău. Marina LIŢA
Cum să ne comportăm în timpul unui cutremur Conform statisticilor, în fiecare an, au loc peste trei milioane de cutremure. Aceasta înseamnă peste 8.000 de cutremure pe zi sau unul la fiecare 11 secunde! Marea majoritate a acestora sunt de o magnitudine extrem de mică. Cutremurele au cauzat pagube materiale de-a lungul anilor și au făcut numeroase victime. Doar în ultimii o sută de ani, au existat mai bine de 1,5 milioane de morţi provocate de cutremure. Momentele din timpul unui cutremur pot provoca panică și reacţii nesăbuite, care pot costa scump. De aceea, specialiștii consiliază: preveniţi tendinţele de a părăsi locuinţa, deoarece durata redusă a fazei seismice iniţiale va face ca faza puternică a mișcării să vă surprindă pe scări, accidentându-vă; dacă vă aflaţi în afara unei clădiri – rămâneţi departe de aceasta, feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coșuri, parapete, cornise, geamuri, care, de obicei, se pot prăbuși în stradă; dacă vă aflaţi înăuntru – rămâneţi acolo, departe de ferestre, care se pot sparge, staţi în centrul clădirii, lângă un perete structural rezistent; protejaţi-vă sub o grindă, toc de ușă solid, birou, masă sau bancă din clasă, suficient de rezistentă spre a vă feri de căderea unor lămpi, obiecte, mobile suprapuse, tencuieli ornamentale; sprijiniţi-vă cu palmele de podea sau ţineţi-vă cu mâinile de piciorul mesei sau tocul ușii spre a vă asigura stabilitatea; în lipsa unei astfel de posibilităţi, vă puteţi proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi și coate, cu faţa în jos: cu palmele împreunate vă veţi proteja capul, iar cu antebraţele pe lateral, faţa; dacă sunteţi în pat, pe timp de noapte, pur și simplu rostogoliţi-vă jos din pat; un vid de siguranţă va exista în jurul patului; nu fugiţi pe ușă, nu săriţi pe fereastră, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul, dar dacă puteţi deschide ușa spre a preveni blocarea acesteia în vederea unei eventuale evacuări după teminarea mișcării seismice și verificarea stării scărilor și a zonei de la ieșire, evitaţi aglomeraţia; nu alergaţi în stradă sau pe stradă, deplasaţi-vă calm spre un loc deschis și sigur, feriţi-vă de versanţi de unde pot cădea roci sau unde pot avea loc alunecări de teren; dacă seismul vă surprinde în autoturism, opriţivă cât puteţi de repede într-un loc deschis, evitând clădirile prea apropiate de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene și staţi înăuntru, feriţi-vă de firele de curent electric căzute; dacă sunteţi într-un mijloc de transport în comun, staţi pe locul dumneavoastră până se termină mișcarea seismică; conducătorul trebuie să oprească și să deschidă ușile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să spargeţi ferestrele; în metrou, păstraţivă calmul și ascultaţi recomandările personalului trenului, dacă acesta s-a oprit între staţii în tunel, fără a părăsi vagoanele; dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, cinematograf, biserici, stadion, săli de ședinţe), nu alergaţi către ieșire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm și liniștiţi-vă vecinii de pe rând.
16 | Top
www.jurnal.md
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
100 de curiozităţi despre lumea în care trăim (I) CIUDĂŢENII // Girafa este singurul animal care îşi poate introduce limba în ureche Unele din statisticile de mai jos vi se vor părea amuzante în timp ce altele sunt cât se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, însă, să ne arate cât de puţine lucruri cunoaștem despre lumea care ne înconjoară. Demersul site-ului descopera.ro include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice și zoologice până la cele politice și militare – un melanj de informaţii mai mult sau mai puţin inedite care să vă descreţească frunţile și să vă permită câteva momente de reflecţie. 1. Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorţi. 2. Aproximativ 90% din populaţia întregii planete locuiește în emisfera nordică. 3. Cimpanzeii și coţofenele sunt singurele animale care își pot recunoaște imaginea într-o oglindă. 4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca să reziste pentru cel puţin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei construcţii nu se va întări complet decât peste 500 de ani. 5. În ciuda aparenţelor, două treimi din suprafaţa întregului continent african se află în emisfera nordică. 6. Dacă ţii un caras auriu într-o încăpere lipsită de lumină, acesta va deveni, în cele din urmă, alb. 7. Irlanda, situată pe o insulă, este singura ţară europeană în care nu există șerpi. 8. În provincia Alberta din Canada au fost uciși absolut toţi șoarecii. În prezent, este singura provincie din lume în care nu există asemenea rozătoare. 9. Ochiul unui struţ este mai mare decât creierul acestei păsări. 10. Pentru fiecare om de pe Terra există circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depășesc într-un raport de 10 la 1. 11. Balena albastră este animalul care produce cele mai puternice sunete (până la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apă la o distanţă de până la 850 de kilometri. 12. Te-ai gândit câtă benzină ţi-ar trebui ca să poţi înconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, în rezervorul unui avion Boeing poate încăpea suficient combustibil încât să poţi face acest lucru de patru ori. 13. Știţi care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Dacă aţi răspuns islandezii, aţi dat răspunsul corect. 14. Știţi care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera până la 30.000 de furnici... pe zi. 15. Cei mai tineri părinţi din istorie (doi copii cu vârste de 8, respectiv 9 ani) au trăit în China. Copilul lor s-a născut în anul 1910. 16. Vreţi să știţi care este regiunea cu cea mai scăzută criminalitate? Încercati Quebec, Canada. Rata criminalităţii în această zonă este similară cu cea înregistrată într-un parc Disney World, aproape 0. 17. Se estimează că în lume există circa 1 miliard de vite. 200 de milioane dintre ele trăiesc numai în India, acolo unde sunt considerate animale sfinte. 18. În urmă cu 5 ani, 60% dintre cumpărătorii din supermarketurile lumii plăteau cu bani gheaţă. Astăzi, procentul este de doar 50%. Se estimează că în 2011, doar 39%
dintre cumpărători vor mai plăti cu bani gheaţă în detrimentul cardurilor. 19. Pe suprafaţa unui corp uman trăiesc mai multe vietăţi decât oameni pe întreaga planetă. 20. Bufniţele sunt singurele păsări care pot distinge culoarea albastră. 21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezintă lobi ai urechilor. 22. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672. 23. Deși nu pare, Chicago (SUA) este mult mai aproape de Moscova (Rusia) decât este de Rio de Janeiro (Brazilia). 24. Lungimea unui elefant este egală, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decât un elefant adult. 25. Limba unui crocodil este imobilă. Ea este atașată de cerul gurii acestui animal. 26. Un om uită, în medie, circa 80% din tot ceea ce a învăţat într-o zi. 27. Durata care îi ia unui fulg de zăpadă ca să ajungă de la nori până pe suprafaţa pământului? Cel puţin o oră... 28. Cei mai mari iubitori ai cărnii de porc sunt danezii. În Danemarca există de două ori mai mulţi porci decât întreaga populaţie umană a acestei ţări.
29. Girafa este singurul animal care își poate introduce limba în ureche. Limba unei girafe adulte măsoară peste 50 de centimetri. 30. Biblioteca Universităţii din Indiana, SUA, se scufundă în fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datorează unei erori a constructorilor care au omis să calculeze și greutatea cărţilor care vor fi depozitate în uriașa clădire. 31. Cele mai numeroase vietăţi de pe Terra sunt artropodele. Ca un exemplu, până în prezent au fost descoperite circa 70.000 de mii de specii... de păianjeni. 32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animală nu a mai fost domesticită. 33. În prezent, pentru prima dată în istoria planetei, numărul persoanelor cu vârste de peste 60 de ani îl depășește pe cel al copiilor cu vârsta sub 5 ani. 34. Una din cinci persoane de pe Terra trăiește cu mai puţin de 1$ pe zi. 35. În Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casă să poarte centura de siguranţă în mașină. 36. O singură vacă poate produce întrun an mai mult lapte decât poate consuma un singur om... circa 200.000 de păhare pline cu lapte. 37. Plajele de nudiști pot fi periculoase
pentru navele care circulă în apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a răsturnat pe ţărmul texan al Golfului Mexic după ce toţi pasagerii s-au îngrămădit pe aceeași parte a navei pentru a vedea nudiștii de pe o plajă din apropiere. 38. Știţi câte emailuri se trimit zilnic în toată lumea? Peste 35 de miliarde... 39. Pentru fiecare tonă de pește prinsă în oceanele lumii, oamenii aruncă trei tone de gunoi în aceleași ape. 40. Cea mai mare caracatiţă descoperită vreodată cântărea 4 tone. A fost vânată în 1878, în nordul Oceanului Atlantic. 41. Cea mai mare meduză observată vreodată avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se întindeau până la 36 de metri. 42. În statul american Dakota de Nord, nu s-a înregistrat niciodată un cutremur. 43. Insulele Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri în fiecare an. 44. Rechinii sunt singurele animale despre care se știe că nu se pot îmbolnăvi de cancer. 45. La Paz, Bolivia, este orașul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Dată fiind altitudinea ridicată la care se află (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate susţine un foc. 46. Tot în La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Și cu toate acestea, niciodată nu s-a înregistrat o temperatura de 0 grade. Situaţia este identică și în Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland. 47. Absolut toţi creveţii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate. 48. Dacă vreţi să fiţi în siguranţă în faţa unor nisipuri mișcătoare, întotdeauna să călăriţi un catâr. Dacă măgarii sau caii se scufundă în nisipurile mișcătoare, un catâr nu o va face niciodată. 49. Chiar și astăzi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme. 50. Numai marea piramidă a lui Keops conţine suficientă piatră încât să poate fi construit un zid înalt de 50 de centimetri care să înconjoare planeta la ecuator. (Va urma)
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Milla Jovovich, marcată de scenele fierbinţi Actriţa Milla Jovovich (foto) a declarat, într-un interviu recent, că scenele fierbinţi pe care le-a filmat alături de Robert De Niro pentru lungmetrajul „Stone” au fost extrem de dificile și au făcut-o să plângă deoarece s-a simţit „violată”, informează contactmusic.com. Milla Jovovich, starul francizei „Resident Evil”, consideră că rolul ei din acest film, în care o interpretează pe soţia manipulatoare a unui condamnat, reprezintă cea mai mare provocare din cariera sa de până acum. Jovovich, un fost model devenit actriţă de succes la Hollywood, a declarat că soţul său, regizorul Paul W.S. Anderson, este acela care o ajută de fiecare dată pentru a-și regăsi echilibrul psihic la sfârșitul unei zile de filmare. „Lucetta este cu siguranţă un personaj «tare». La fel au fost și scenele de nuditate și cele cu conţinut sexual. E dificil, mai ales atunci când trebuie să filmezi scene intime cu persoane pe care le-ai cunoscut în cursul aceleiași zile. E greu, m-am simţit violată”, a declarat actriţa într-un interviu acordat publicaţiei „Los Angeles Times”. „Ajungi acasă complet răvășită. Bietul meu soţ a trebuit să suporte și să mă ajute să trec peste această situaţie”, a adăugat Milla Jovovich. Milla Jovovich a jucat o gamă largă de roluri în filme precum „Întoarcerea la laguna albastră”, „Marea ameţeală”, „Hotelul de un milion
Zigzag | 17
www.jurnal.md
de dolari”, „Păpușa” și „Ultraviolet”. Cunoscută în special pentru rolul din franciza „Resident Evil”, actriţa poate fi văzută în cel de-al patrulea film din această serie.
La numai un an de când fiica sa de 4 ani a murit într-un accident, Mike Tyson a aflat că va fi din nou tată, pentru a opta oară. Cea de-a treia soţie a sa, Lakiha Spicer, este însărcinată în 5 luni, aceasta urmând să aducă pe lume un băiat, relatează zigonet.com Sportivul de 44 de ani s-a căsătorit cu Lakiha la numai zece zile de când fetiţa sa murise în reședinţa cuplului, în Phoenix, relatează „Daily Mail”. În mai, fostul campion mondial a dezvăluit că este falit, însă are o viaţă perfectă, o soţie care îl iubește și care are grijă de el. El a recunoscut că s-a distrat mult în viaţă, acesta fiind motivul pentru care a rămas fără niciun ban. A mai spus că nu merită să aibă soţia cu care a fost binecuvântat, că nu-și merită copiii, însă că este foarte recunoscător pentru toate acestea. Acum Mike se declară mai pregătit ca niciodată să-și îndeplinească funcţia de părinte și soţ iubitor.
Musulmanii au inventat moscheea portabilă Un imam parizian a creat moscheea portabilă pentru a-i ajuta pe credincioși să se concentreze mai bine în rugăciune, oriunde s-ar afla, relatează ziare.com Moscheea portabilă este confecţionată din carton, polistiren, placaj și plastic, întărită cu două straturi de aluminiu și se vinde împreună cu un covoraș turcesc, transmite Reuters. Structura are doi metri și este numită „Caseta Mihrima”, deoarece are forma unui mihrab – o nișă în peretele unei moschei care indică direcţia spre Mecca. „Am realizat că, atunci când sunt în moschee, mă concentrez mai bine în rugăciunile mele decât atunci când sunt acasă. Așa că am decis să reproduc un mihrab care creează o atmosferă mai bună de reflecţie în izolare”, spune imamul Hassen Bounamcha. Modelul pentru adulţi costă 450 de euro, iar cel pentru copii, 69 de euro. Ambele sunt prevăzute cu un difuzor pentru ascultarea rugăciunilor. Imamul speră să vândă cel puţin o mie de unităţi pe an și spune că a plasat deja câteva mostre de probă în mai multe ţări.
Combustibil din paraziţi Doi cercetători norvegieni au creat un dispozitiv prin intermediul căruia plantele aflate în proces de descompunere sunt transformate în biocarburanţi, relatează zigonet.com. Hanne Risan Johnsen și Kristen Krause de la Universitatea din Tromso și-au prezentat invenţia în cadrul unei conferinţe care s-a desfășurat de curând în Norvegia. Cei doi specialiști au pus la punct un sistem care permite convertirea în biocarburanţi din cea de-a doua generaţie a enzimelor din plantele parazite. Experţii norvegieni au utilizat cinci tipuri diferite de plante parazite, originare din Asia și Africa, pentru a studia activitatea unor substanţe chimice. Astfel, aceștia au ajuns la concluzia că, în urma procesului de infestare a celulelor unei plante oaspete cu cele ale unei plante parazit, sunt create niște enzime care facilitează descompunerea și producerea de biocarburanţi.
Penelope Cruz este însărcinată
Mike Tyson, tată pentru a opta oară
Penelope Cruz (foto) este însărcinată în patru luni și jumătate și va deveni mamă pentru prima oară la începutul anului viitor, a anunţat marţi agentul de presă al actriţei spaniole. „Penelope Cruz este însărcinată în patru luni și jumătate. În acest moment, ea se află în drum spre Londra, unde filmările pentru lungmetrajul «Piraţii din Caraibe 4» sunt pe punctul de a se încheia”, se afirmă în comunicatul emis de agentul de presă al actriţei spaniole. Zvonurile despre sarcina actriţei circulă încă de la căsătoria secretă a acesteia cu actorul spaniol Javier Bardem, celebrată în luna iulie.
Cei doi s-au cunoscut cu ocazia filmărilor pentru lungmetrajul „Jamón, Jamón”, de Bigas Luna, în 1992, și au jucat împreună în 2008 în filmul regizat de Woody Allen „Vicky Cristina Barcelona”, care i-a adus actriţei spaniole, în anul următor, un premiu Oscar. Javier Bardem a fost nominalizat la Oscar în 2001 la categoria cel mai bun actor pentru rolul „Viaţa și epoca lui Reinaldo Arenas/ Before Night Falls” .
Cravata gonflabilă pentru somn la servici Bărbaţii au de acum posibilitatea de a dormi comod atunci când se află la serviciu, cu ajutorul noii cravate gonflabile, relatează „Daily Mail”, citat de ziare.com Obiectul vestimentar, numit „Pillow Tie”, este disponibil în 60 de modele diferite și arată la fel ca unul obișnuit, așadar nu trezește suspiciuni în rândul celor din jur. În interior conţine o pungă de aer care se poate umfla în doar câteva secunde, prin intermediul unui muștiuc. Cel care poartă această piesă vestimentară își poate odihni capul fără a fi nevoit să o îndepărteze din jurul gâtului și, în plus, o poate readuce la forma iniţială în câteva clipe. Stratul exterior al „Pillow Tie” este din mătase, așadar bărbatul care o poartă nu riscă să aibă urme vizibile pe faţă în momentul în care se trezește. Totodată, punga de aer este creată dintr-un plastic foarte rezistent, care
poate suporta o greutate de până la 12 kilograme. „Obiectul este ideal pentru bărbaţii care petrec foarte multe ore la birou și vor să tragă un pui de somn atunci când șeful nu este prin apropiere. De asemenea, poate fi folosit ca pernă de cei care călătoresc foarte mult cu trenul sau autobuzul. Cravata se umflă în doar câteva secunde și revine la normal la fel de repede. În plus, este disponibilă într-o varietate de modele și culori și arată exact ca una obișnuită atunci când este purtată la costum”, a declarat Ray Couch, purtătorul de cuvânt al companiei producătoare. Aceasta va ajunge pe pieţile din Europa din 2011 la preţul unei cravate obișnuite.
18 | Il paradiso
www.jurnal.md
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
18 semne că iubitul tău te minte STRATEGII // Indicii care ar trebui să te facă să realizezi că iubitul tău s-a deschis sau nu complet faţă de tine trebare cu răspuns închis: „Ai ieșit aseară la bere cu băieţii?”, un mincinos răspunde afirmativ sau negativ, repetând întrebarea: „Da, am ieșit cu băieţii la bere”. Un răspuns cu mai mult potenţial veridic ar fi: „Da, am fost cu ei” sau un simplu „Da”.
Îţi dă mereu motive de îndoială, dar are de fiecare dată o scuză potrivită. Ai vrea să vezi dincolo de ce îţi spune el? Există semne că te minte în gesturile și comportamentul lui. Iată care sunt semnele non-verbale că te minte: 1. Stă picior peste picior și își mișcă frenetic talpa cu care stă în aer, de la stânga la dreapta sau invers. 2. Își înfășoară piciorul de piciorul scaunului. 3. Își tot schimbă greutatea de pe un picior pe altul și dă impresia că nu poate sta în poziţia drepţi. Cele trei semne evidenţiază faptul că, în timp ce maschează adevărul, corpul său devine mai rigid. E ca și cum își cenzurează trupul, pentru ca el să nu îl dea de gol.
4. Un alt semn este acela că realizează mai puţine gesturi decât o face în mod normal, tocmai pentru că îi e frică ca gesturile să nu îl demaște. Un mincinos își vâră mâinile în buzunare sau le înfășoară la piept pentru a limita gesturile. 5. Poziţia corpului este în general una restrânsă. Corpul unui mincinos nu este relaxat, de aceea tinde să ocupe cât mai puţin spaţiu. 6. Se uită în partea dreaptă, gest care îi stimulează zona de creier responsabilă cu imaginaţia. Dacă ar spune adevărul, ar fi predispus să se uite în partea stângă, gest ce stimulează partea cerebrală
La Jurnal TV demarează un concurs de talente Formularele vor fi expediate pe adresa: str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj 3, birou 303, Centrul Skytower, cod poștal 2012, Chișinău, Republica Moldova sau prin e-mail: talente@jurnaltv.md
FORMULAR DE ÎNSCRIERE 1. DATE DESPRE PARTICIPANT: • NUME __________________________________ • PRENUME __________________________________ • VÂRSTĂ __________________________________ • NAŢIONALITATE __________________________________ • OCUPAŢIE __________________________________ • ADRESĂ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ • COD POȘTAL __________________________________ • EMAIL __________________________________ __________________________________ • TELEFON DE ACASĂ __________________________________ • TELEFON DE SERVICIU __________________________________ • TELEFON MOBIL __________________________________ • CONTACT ADIŢIONAL __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ 2. AM TALENT DE: • INTERPRET (VOCE) • INTERPRET INSTRUMENTIST • MAGICIAN • PARODIST (MIM, IMITATOR) • DRESOR DE ANIMALE • ACROBAT • COMEDIANT • JONGLOR • VENTRILÓC • GIMNAST • ALTE TALENTE ________________________________ ________________________________ ________________________________ ________________________________ ________________________________ ________________________________
15. Un semn comun este ușurarea pe care o remarci la celălalt atunci când schimbi subiectul, căci el iese din conversaţia în care este nevoit să mintă. Așadar, schimbă brusc subiectul. Un om care spune adevărul va dori să reluaţi subiectul, intrigat de schimbarea bruscă a discuţiei.
3. PRIN CE SE DEOSEBEȘTE NUMĂRUL MEU DE ALTELE (DETALII DESPRE NUMĂRUL PROPUS): __________________________________ __________________________________ __________________________________ _____________ _____________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ 4. NUMĂRUL DE PERSOANE ANTRENATE LA NUMĂRUL PREZENTAT, NUMELE ȘI ROLUL LOR: __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ 5. AI PARTICIPAT LA VREO EMISIUNE TELEVIZATĂ? DACĂ “DA”, SCRIE DETALII PE ADRESA: Str. Vlaicu Pârcălab 63, etaj. 3, bir. 303, Jurnal TV, Chișinău Sau la email talente@jurnaltv.md __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________ __________________________________
Mai multe informaţii găsiţi pe www.talente.jurnaltv.md
asociată cu amintirile. 7. Își duce mâna la faţă, la nas sau la gură. Repetă gestul de câteva ori. Când suntem tensionate, în mod instinctiv ne scărpinăm nasul, iar o minciună spusă poate avea acest efect. 8. Există o defazare între gesturi și emoţii… ca atunci când o persoană zice că îi place cadoul pe care l-a primit și zâmbește după ce spune replica, nu în timp ce rostește afirmaţia. 9. Un mincinos își găsește ceva de lucru, cum ar fi să se joace cu o monedă, cu ceasul de la mână sau cu mâneca cămășii.
10. Un alt semn este clipitul exagerat. 11. La fel și respiraţia mai accelerată, ca după câţiva metri alergaţi. 12. Unui mincinos îi este mai greu să înghită, de aceea își curăţă gâtul tușind ușor sau are gâtul uscat și pare că înghite în sec. 13. Vocea unui mincinos este mai scăzută, mai firavă și cu sunete ocazionale mai înalte. Iată care sunt semnele comportamentale că te minte: 14. Atunci când îi pui o în-
16. Un mincinos se folosește de umor și sarcasm atunci când îţi răspunde și are o atitudine înţepată, direcţionată pe contraatac. 17. Un mincinos amator va încerca să devieze subiectul, ignorând întrebarea și făcând afirmaţii pe lângă subiect. 18. După câteva luni de relaţie, îţi dai seama că el știe mult mai multe despre tine decât știi tu despre el. Îţi dai seama că te abţii să îi pui întrebări, căci te simţi ca și cum i-ai încălca intimitatea. Toate aceste semne sunt indicii care ar trebui să te facă să realizezi că iubitul tău nu s-a deschis complet faţă de tine, iar comunicarea dintre voi doi necesită îmbunătăţiri.
Trucuri de agăţat Îmi dai și mie o poză, ca să știu ce să-i arăt Moșului să îmi aducă de Crăciun? Crezi în dragoste la prima vedere sau mai e nevoie să mai trec încă o dată? Am avut o zi proastă și întotdeauna zâmbetul unei fete drăguţe mă înveselește. Vrei să-mi zâmbești? Ce câine drăguţ, ce număr de telefon are? O să mă săruţi sau trebuie să mint în jurnal? Mi-ai furat inima, dar nu-i nimic, mai am alta în frigider, acasă. Arăţi așa de bine, încât era să fac infarct. Mâzgâlici mă cheamă, dar poţi să-mi spui „iubitule”.
Te-am urmat până acasă. O să mă păstrezi ? El: Arăţi exact ca a doua soţie a mea. - Ea: De câte ori ai fost căsătorit? - El: O dată. El: Ce îţi place să mănânci dimineaţa? - Ea: De ce? - El: Ca să știu ce să îţi gătesc mâine dimineaţă. Ai o hartă? Că m-am rătăcit în ochii tăi. Ce face o fată urâtă ca tine într-un loc așa de drăguţ? OOPS! Ce face o fată așa de drăguţă ca tine
într-un loc așa de urât? Cred că am probleme cu ochii, nu-i pot dezlipi de tine. Scumpi, simt că ceva a început să-mi apese greu pe inima: e ceva deosebit. Ai idee ce e? E ceva ce simţi și tu? E... L'AMOREEE! :) Buzele tale par să se simtă singure. N-ar vrea să le întâlnească pe ale mele! Nu sunt beat, ci doar m-ai ameţit tu. Prietenul meu de la masa cealaltă vrea să știe dacă îţi place de mine. Bună! Ce faci? Eu m-am mutat acum în oraș. Poţi să-mi arăţi și mie cum ajung la tine acasă? Mi-am pierdut numărul de telefon, poţi să mi-l dai pe al tău?
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Povești adevărate | 19
www.jurnal.md
Ionel, vindecat prin rugăciune MINUNE // Nelu a început a rosti cuvintele desluşit, privind uimit în jur. Nu-i venea a crede nici lui că nu se mai bâlbâie
Lume, soro, lume
cu Nina Neculce Elena Nistor din Sănătăuca, Florești, e bine cunoscută de preoţii și maicile de la mănăstirea Japca. O cunoaște mai cu seamă măicuţa Rafaela pe care o vizitează permanent și de la care a învăţat cum să se roage, cum să mângâie sufletele amărâte ale aproapelui, cum să-și educe copiii. Născută și crescută în Gotești, Cahul, Elena s-a măritat acum aproape 40 de ani cu un flăcău chipeș din Sănătăuca unde și-a întemeiat familia. Și de atunci și-a croit cărare la mănăstire. Urcă dealul la Japca aproape în fiecare duminică și când e rugată să ajute la pregătirea unei mese de sărbătoare. Iar când are ocazia, merge și pe la alte locașuri sfinte. Din poveţele primite la mănăstire, Elena a însușit adevărul că prin părinţii lor copiii îl cunosc pe Dumnezeu. De aceea, ea și soţul și-au educat cele trei fete în spiritul bunei cuviinţe și al credinţei. Și acestea au înţeles că, atunci când deschid ușa casei, Dumnezeu intră în ea. Au observat că liniștea din căminul lor nu se regăsea în casele tuturor colegilor. Astfel, fiicele Nistor și-au dorit ca atunci când vor crește să aibă familii binecuvântate de Dumnezeu. Cel de sus le-a auzit și le-a sfinţit casele cu dragoste și înţelegere. Nataliei, căci despre copilul ei va fi vorba în continuare, Dumnezeu i-a dăruit o fată, Valeria, și un băiat, Ionel, dezmierdat Nelu. Când a plecat în Italia, și-a lăsat copiii la mamă-sa. De fapt, băieţelului îi plăcea să stea mai mult la bunica. Aceasta îl ducea la grădiniţă, îl aducea, bucurându-se de agerimea nepoţelului.
Nenorocirea Se știe bine că nu există familie care să nu aibă ispite. În primăvara lui 2003, peste Ionel a dat o nenorocire. Era în Postul mare. Coltele de iarbă ieșise deja din pământ. Nelu venea de la grădiniţă, avea 5 ani. Unchiul Alexandru de la Soroca tăia lemne în ograda mătușii Maria. Copilul, bucuros că l-a văzut, a început a striga: „Nene Sandu, nene Sandu, bună ziua!”. Iar unchiul, și mai bucuros, i-a răspuns la bineţe și i-a zis: „Vino și tu să tai lemne cu mine!”. Băieţelul a intrat alergând
Horoscop
în ogradă. Câinele, care stătea în cușcă, s-a repezit la el. Nu l-a mușcat, însă copilul s-a speriat. A doua zi, bunică-sa, când l-a trezit să meargă la grădiniţă, a văzut că se bâlbâie. La început, i s-a părut că se alintă și l-a rugat să rostească clar cuvintele. Apoi, a înţeles că nu e o șagă și a plecat cu el la medic. A umblat pe la mulţi doctori, dar în zadar. Copilul se bâlbâia și pace.
Minunea neaşteptată Vecinii și cunoscuţii spuneau că copilul nu mai are salvare. „O să fie gângav pe viaţă”, se dădeau ei cu părerea. Numai mama și bunica Elena nădăjduiau la vindecare, înălţând rugăciuni pe la biserici și mănăstiri. Trecuse aproape un an și jumătate și, într-o zi, iată că se întâmplă o minune neașteptată. Mergând pe strada centrală a satului, Nelu și bunică-sa s-au întâlnit cu Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la mănăstirea Hârbovăţ. Elena, ca toată lumea, a trecut cu nepoţelul pe sub icoană, rugând-o cu lacrimi pe Preacurata să-i trimită lui Nelu tămăduire. Seara i-a primit în casă pe cei veniţi cu icoana, ospătându-i și oferindu-le loc pentru odihnă ca o adevărată creștină. După ce i-a culcat pe toţi, ea și nepoţelul au stat îndelung în genunchi în faţa icoanei, iar dimineaţa toţi ai casei au muţit de emoţie. Nelu a început a pronunţa cuvintele deslușit, privind uimit în jur. Nu-i venea a crede nici lui că nu se mai bâlbâie. Minunea s-a
săvârșit. Copilul vorbea tot mai bine. Maica Domnului, rugăciunile bunicăi Elena și ale măicuţelor i-au adus lui Nelu bucuria. Bunica Elena parcă nu era mulţumită. Îi era teamă ca nu cumva nepoţelul său să înceapă din nou a gângăvi. Povestea cu câinele era mai mult o presupunere, deoarece acesta nu l-a mușcat și nici nu a lătrat la copil. Pe unde au umblat cu Nelu li se spunea că o fi călcat în loc vrăjit. În timp ce călugării și maicile le ziceau că a fost o ispită pentru a-i întări în credinţă căci, până la urmă, Maica Domnului le-a arătat cât de mult îi iubește. Și Elena, cugetând asupra acestei minuni, și-a zis: „Dumnezeu nu este străin de nimeni și îi luminează fiecăruia mintea. Maica Domnului ne-a dovedit că stă mereu în preajma noastră. Iar copilului i-a ajutat să pătrundă lumea lui Hristos, a Maicii Domnului, a îngerilor și sfinţilor. I-a reîntors darul vorbirii ca să poată rosti frumos «Înger, îngerașul meu» și «Tatăl nostru». Cum să mulţumesc pentru toate astea?”.
La mănăstirea Zloţi Frământată de aceste gânduri, și-a luat nepoţelul de mână și, împreună cu o femeie din sat, au
plecat la mănăstirea Zloţi. După slujbă, în timp ce se plimbau pe teritoriul mănăstirii, s-au întâlnit cu părintele Iov. Acesta a privit-o în ochi și i-a zis: „Dvs. sunteţi ocrotită de Maica Domnului”. Și atunci Elena i-a povestit toată întâmplarea și dorinţa ei de a-i aduce mulţumire Preacuratei. Părintele a povăţuit-o: „Dacă doriţi atât de mult acest lucru, vă propun să donaţi mănăstirii o icoană cu chipul Maicii Domnului. Cunosc o preoteasă care brodează foarte frumos icoane. O să-i spun să brodeze chipul Maicii Domnului, iar dvs. o să cumpăraţi broderia și o s-o dăruiţi mănăstirii”. „O să fac acest lucru cu mult drag, părinte. O să-l fac împreună cu mama copilului.” Bucuroasă, Elena s-a întors acasă. După aceea, în seara zilei de 27 august, când erau în toi pregătirile de hramul bisericii din Sănătăuca, o pană de curent a lăsat în întuneric tot satul. „Afară ploua așa de tare și era o întunecime de parcă ar fi fost sfârșitul lumii. Deodată, acel întuneric a fost despicat de luminile unei mașini ce s-a oprit la poarta mea. Din mașină au coborât un preot și o preoteasă care mi-au adus broderia cu chipul Maicii Domnului. Nu vă pot spune ce fru-
museţe! Când au pus-o pe masă, mi s-a luminat toată casa. Eram atât de mișcată că am început a plânge. Nu știam ce să fac de bucurie. Am achitat lucrarea, le-am mulţumit cu ce am putut oamenilor trimiși de părintele Iov.
Broderia i-a luminat casa Peste o săptămână, ne-am pregătit cum se cuvine și am plecat la mănăstirea Zloţi să dăruim icoana. A fost nemaipomenit de frumos. După oficierea sfinţirii, icoana a fost depusă în altar, iar eu am invitat la praznic toată lumea care era prezentă în ziua aceea la mănăstire. Apoi, plină de bucurie și pace, m-am întors acasă.” Acum Nelu are 12 ani. Vorbește frumos, învaţă bine și se bucură de viaţă ca toţi copiii. Iar bunica lui a rămas în continuare foarte iubitoare de biserică și de rugăciune, dornică oricând să se umple de darul lui Dumnezeu. Ispitele însă nu o ocolesc, dar nu mâhnește pe Dumnezeu. Atunci când le învinge, sufletul său se umple de o mare bucurie, o bucurie care vine de sus și pe care nu ţi-o poate da numai Atotputernicul.
27 septembrie – 3 octombrie 2010
Berbec Nu ezitaţi să încheiaţi contracte sau să semnaţi acte oficiale! Relaţiile cu cei din jur sunt foarte bune și aveţi succes în afaceri. Aveţi ocazia să luaţi hotărâri bune pentru cămin. Partenerul de viaţă vă susţine iniţiativele. Puteţi să vă ascultaţi intuiţia.
Rac Vă recomandăm să acordaţi mai multă atenţie problemelor ce ţin de familie. S-ar putea ca planurile de îmbunătăţire a situaţiei financiare să nu fie realiste. Dacă insistaţi să le puneţi în practică, există riscul să suferiţi un eșec. Vă sfătuim să vă limitaţi la activităţi de rutină.
Balanţă Deși se pare că aveţi multe de rezolvat, vă recomandăm să vă odihniţi și să vă menajaţi sănătatea. Împreună cu partenerul de viaţă, doriţi să faceţi schimbări în cămin. Nu ezitaţi! Vor avea o influenţă benefică asupra relaţiei de cuplu.
Taur Aveţi succes în afaceri și spor la tot ce faceţi în gospodărie. Prietenii și familia vă susţin, deși s-ar putea să aibă păreri diferite. Vă recomandăm să nu începeţi mai multe treburi deodată. Riscaţi să nu terminaţi niciuna.
Leu S-ar putea să primiţi o sumă considerabilă de la o femeie mai în vârstă din familie. Puteţi să începeţi o curăţenie generală, lucrări de reparaţii etc. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul și să nu vă certaţi cu partenerul de viaţă din cauza cheltuielilor inevitabile.
Scorpion Aflaţi că vi se anulează o delegaţie. Vă sfătuim să nu vă enervaţi. Oricum, nu este o zi favorabilă călătoriilor. Este momentul să preluaţi iniţiativa în problemele casei și în relaţiile sentimentale.
Gemeni Vă sfătuim să nu călătoriţi și să evitaţi întâlnirile cu prietenii pentru că s-ar putea să nu fiţi în cea mai bună formă. Cei din jur nu sunt dispuși să vă accepte ideile și nu este exclus să suferiţi o dezamăgire din partea unor persoane apropiate. Puteţi să vă transpuneţi în practică proiectele legate de viaţa casnică.
Fecioară Sunteţi preocupat să rezolvaţi problemele casei. S-ar putea să faceţi rost de bani pentru a cumpăra aparatură electrocasnică nouă. Vă sfătuim să nu vă grăbiţi pentru că un prieten vă poate spune de unde să cumpăraţi mai ieftin.
Săgetător Puteţi avea succes în activităţi casnice. Câștigaţi o sumă importantă de pe urma unei afaceri și începeţi să vă faceţi planuri de viitor, împreună cu partenerul de viaţă. S-ar putea să aflaţi că un prieten s-a îmbolnăvit și să îi săriţi în ajutor. Vă recomandăm să nu promiteţi lucruri care nu depind de dumneavoastră.
Capricorn Dacă doriţi să faceţi schimbări în casă, acum este momentul. Este o săptămână bună pentru reamenajări, mutat sau schimbat mobila, zugrăvit etc. Vă puteţi baza pe ajutorul prietenilor și al familiei. Vă sfătuim să nu vă certaţi cu partenerul de viaţă din cauza unei femei mai în vârstă din familie. Vărsător Sunteţi original și vă hotărâţi brusc să schimbaţi ceva prin casă. Pentru aceasta, sunteţi nevoit să faceţi câteva drumuri scurte. Vă recomandăm să vă organizaţi eficient și să profitaţi de acest moment favorabil. Pești S-ar putea să nu fiţi prea comunicativ. Vă sfătuim să amânaţi întâlnirile de afaceri și pe cele de natură sentimentală. Ar fi bine să nu vă ocupaţi cu probleme importante, care necesită putere de concentrare. Puteţi avea succes în activităţile legate de cămin.
20 | Sport
www.jurnal.md
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU
Se pregăteşte debarcarea lui Sosniţki? EŞEC // Tiraspolenii au suferit prima înfrângere în Divizia Naţională
Mourinho, lovitură fatală pentru Inter!? Sneijder a fost în sezonul trecut unul dintre artizanii cei mai importanţi ai triumfului istoric al Interului: campionat, cupă, Liga Campionilor. Jose Mourinho este încântat de evoluţia mijlocașului olandez, care are șanse mari să cucerească Balonul de Aur în acest sezon, și vrea să i-l fure lui Moratti. Fotbalistului batav îi va expira în sezonul viitor contractul cu gruparea italiană, iar diabolicul Mourinho a pus la punct planul de a-i forţa mâna patronului nerazzurrilor. Wesley a refuzat în mai multe rânduri să își prelungească înţelegerea. În aceste condiţii, o ofertă tentantă din partea Realului, în iarnă, i-ar forţa pe oficialii de pe Giuseppe Meazza să renunţe la fotbalistul lor numărul unu. „Este adevărat că Wesley nu a plecat de la Madrid în cele mai bune condiţii, dar acum lucrurile sunt total diferite. Mou m-a contactat și m-a întrebat de posibilitatea de a-l transfera la Real. Moratti este încântat de Sneijder, îl vede ca pe un lider al viitorului Inter, dar în acest moment nu există niciun aranjament financiar”, a spus agentul jucătorului, Soren Lerby, în „De Telegraaf”. 11 goluri a înscris Sneijder pentru Real în 52 de meciuri, în perioada 2007– 2009 19 goluri în 69 de partide a marcat mijlocaşul ofensiv de 26 de ani pentru echipa naţională 15 milioane de euro a dat în 2009 Interul pentru a-l transfera pe Sneijder de la Real
Lovitură de teatru în Divizia Naţională. Campioana FC Sheriff a pierdut primul meci din actuala stagiune, ocupând astfel locul șapte în clasament. FC Sheriff nu a pierdut în faţa FC Zimbru, eterna rivală la titlul de campioană, ci în faţa Academiei UTM. Aceasta s-a impus cu scorul de 1-0, golul fiind marcat de internaţionalul de tineret, Radu Gânsari (minutul 29). Astfel, scaunul antrenorului Andrei Sosniţki se clatină serios. Acesta ar putea să nu mai prindă meciul cu Dinamo Kiev din grupele Europa League. Tiraspolenii nu au trecut peste eșecul înregistrat în Olanda în meciul cu AZ și au evoluat anemic în partida cu Academia UTM. Antrenorul FC Sheriff, Andrei Sosninţki, nu a vrut să riște și a trimis în teren jucătorii care au obţinut calificarea în grupele Europa League – Franca, Erokin, Samardzic sau Roamba. Însă aceștia au fost neputincioși în faţa tinerilor de la Academia UTM.
Sosniţki: E greu să motivezi jucătorii după partidele din Europa League
SHERIFFII au părăsit terenul cu capetele plecate după prima înfrângere în Divizia Naţională energie și cad psihologic. Este foarte greu să îi motivez pentru meciurile din campionatul intern după ce joacă în Europa League”, a explicat Sosniţki.
30 septembrie – vicecampioana Ucrainei, Dinamo Kiev. Vitalie HADEI
FC Sheriff are cel mai slab debut în DN din istoria sa
FC Sheriff ar putea avea alt antrenor
„Este foarte neplăcut când pierzi, dar pot spune că elevii mei au jucat bine. Ne-am creat ocazii de gol și puteam câștiga cu scor categoric. Avem probleme la finalizare. Ajungem foarte ușor în acea zonă, dar nu putem marca. Nu am fost suficienţi de agresivi”, a spus Sosniţki. Antrenorul din Belarus a menţionat că îi este foarte greu să-și motiveze elevii pentru meciurile din campionatul intern. „Partidele din Europa League ne extenuează. Jucătorii pierd multă
League. Sunt toate premisele pentru revenirea lui Kuciuk. FC Sheriff va întâlni pe 26 septembrie Sf. Gheorghe, iar pe
Întâmplător sau nu, la meciul dintre Academia UTM și FC Sheriff a fost prezent în tribune fostul antrenor al tiraspolenilor, Leonid Kuciuk. Acesta a fost demis recent de la o echipă din liga a doua din Rusia, iar acum nu are niciun angajament. Surse din cadrul clubului au dezvăluit că administraţia FC Sheriff nu este mulţumită de faptul că, după opt meciuri disputate, echipa se clasează pe locul șapte, la șase puncte de lider. Mai mult, aceasta consideră că Sosniţki nu a avut niciun rol în calificarea în cel de-al doilea an consecutiv în grupele Europa
FC Sheriff a cunoscut cel mai slab debut de sezon din istoria sa de 12 ani. În ediţia 1998–1999, tiraspolenii s-au confruntat cu o situaţie similară când, după opt partide jucate, au acumulat 15 puncte şi un golaveraj de 19-9. În actuala ediţie, după opt jocuri, FC Sheriff a acumulat doar 15 puncte şi a marcat numai zece goluri. 3-0 cu FC Tiraspol, 0-0 cu FC Olimpia, 1-0 cu FC Nistru, 0-0 cu FC Dacia, 1-1 cu FC Costuleni, 0-1 cu Academia UTM, 3-0 cu Găgăuzia şi 2-0 cu FC Dinamo sunt rezultatele destul modeste ale campionilor. Vă prezentăm parcursul primelor opt etape din ediţiile anterioare ale Sheriff-ului: 1999-2000: 17 pt, golaveraj 19-5; 2000-2001: 17 pt, 16-7; 2001-2002: 20 pt, 18-6; 2002-2003: 22 pt, 21-2; 2003-2004: 21 pt, 17-5; 2004-2005: 22 pt, 16-2;
2005-2006: 24 pt, 16-1; 2006-2007: 22 pt, 20-1; 2007-2008: 18 pt, 20-1; 2008-2009: 21 pt, 14-3; 2009-2010: 19 pt, 22-1;
„Mourinho Stoica” a semnat un contract până în vară cu FC Milsami Antrenorul român Ștefan Stoica, alintat de presa de peste Prut Ștefan „Mourinho” Stoica, a semnat un contract până în vara lui 2011 cu gruparea din Orhei, FC Milsami. Antrenorul român va putea continua să antreneze FC Milsami dacă aceasta se va clasa pe un loc care să-i permită să joace în cupele europene.
Stoica nu consideră că a făcut un pas înapoi
STOICA vrea în cupele europene cu FC Milsami Orhei
Antrenorul care a lucrat la Universitatea Craiova și care l-a asistat pe Oleg Protasov pe banca FC Steaua București nu consideră că a făcut un pas înapoi venind să antreneze în Republica Moldova. „Sunt mândru că am ajuns la FC Milsami. Am vorbit cu oamenii de aici și mi-am dat seama că se vrea performanţă.
Vreau să demonstrez conducerii clubului, care mi-a pus la dispoziţie tot ce am cerut, că putem atinge obiectivele propuse. Nu sunt Mesia, dar sunt foarte optimist în parcursul echipei mele. Vin aici cu gândul să câștig fiecare meci”, a menţionat Stoica la conferinţa de presă, în care a fost prezentat în calitate de antrenor principal.
Obiectivul principal – calificarea în cupele europene Stoica a dezvăluit că a semnat un contract până la finele campionatului, dar cu opţiunea de prelungire. „Sunt conștient că o echipă competitivă nu se face repede. Nu am venit în calitate de meteorit la FC Milsami. Am drept obiectiv calificarea în cupele europene. Dacă nu o să-mi reușească acest lucru, voi fi primul care o să ridic mâna și voi
pleca”, a precizat antrenorul. Stoica l-a substituit în funcţia respectivă pe Vladimir Gospenschi care a condus echipa în primele șapte etape. „Domnul Gospenschi a depus o cerere la adresa conducerii prin care a cerut rezilierea contractului. Acesta are probleme de sănătate și nu poate continua munca începută alături de noi. Pe această cale, ţinem să-i mulţumim pentru ceea ce a făcut la FC Milsami. Rezultatele vorbesc de la sine. Suntem pe locul patru, cu 18 puncte”, a spus vicepreședintele clubului, Petru Jardan. Ștefan Stoica a pregătit echipa Farul Constanţa din Liga II, cu care a avut contract până în vara anului 2010. Stoica a mai antrenat FC Universitatea Craiova, Gloria Buzău și Internaţional Curtea de Argeș. A fost antrenor secund la Steaua București în mandatul lui Oleg Protasov și la Omonia Nicosia, sub comanda lui Ioan Andone. (V.H.)
JURNAL DE CHIŞINÃU
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Sănătate | 21
www.jurnal.md
Cum scapi de obiceiurile proaste BENEFICII // Ce avantaje ai dacă renunţi la ţigări, băutură şi dai burta jos
Somn uşor! Spre deosebire de bărbaţii care riscă să moară mai tineri dacă nu dorm suficient, femeile nu par să aibă această problemă, spune coordonatorul studiului, doctorul Alexandros Vgontzas de la Penn State College of Medicine din Pennsylvania. Cercetarea, publicată în revista medicală „Sleep”, a analizat obiceiurile de somn a 1000 de femei și 741 de bărbaţi, care au intrat în programul de studiu în anii '90, scrie „The Daily Mail”. Fiecare dintre ei au povestit în detaliu cât și cum dorm, iar somnul le-a fost monitorizat în timpul unei nopţi în laborator. 8 la sută dintre femei și 4 la sută dintre bărbaţi au fost diagnosticaţi cu insomnie cronică, fiecare dintre ei având parte de mai puţin de șase ore de somn pe noapte. Dar în următorii 14 ani, cercetătorii au văzut că bărbaţii care sufereau de insomnie riscau de patru ori mai mult să moară tineri decât cei care aveau un somn sănătos. Analizând grupul femeilor insomniace, oamenii de știinţă au descoperit că acestea nu erau în pericol să moară mai tinere decât cele care obișnuiau să doarmă bine noaptea. Cercetările au ţinut cont și de bolile care le provocau bărbaţilor un somn neliniștit, precum diabetul și hipertensiunea arterială, dar și de factorii de risc precum fumatul, consumul de alcool și obezitatea. „Credem că aceste descoperiri o să-i facă pe medici și pe oamenii de știinţă și mai conștienţi că insomnia trebuie diagnosticată și tratată din timp”, a spus dr. Vgontzas. Experţii consideră că, pentru a-și păstra sănătatea, adulţii trebuie să doarmă între șapte și opt ore pe noapte.
Adolescenţii care suferă de insomnie sunt deprimaţi Adolescenţii care se simt obosiţi mănâncă mai mult junk-food decât cei care se odihnesc bine, iar cele mai expuse tentaţiei sunt fetele. Cercetătorii americani au monitorizat obiceiurile de somn a 240 de băieţi și fete cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani și au descoperit că cei care dormeau mai puţin de opt ore pe noapte mâncau cu 2% mai mult junk-food decât cei care dormeau atât cât trebuie, ceea ce în timp ar putea avea un impact uriaș asupra sănătăţii. Tinerii care dorm sub cinci ore pe noapte au cu 71 la sută mai multe șanse să fie deprimaţi decât cei care dorm opt ore pe noapte, sunt de părere cercetătorii de la Centrul Medical din ca¬drul Universităţii Columbia din New York. Iar cei care adorm după miezul nopţii au cu 24% mai multe șanse să se deprime decât cei care se bagă în pat înainte de ora 22:00. Mai mult, cei care suferă de insomnie prezintă cu 20 la sută mai multe riscuri să aibă porniri suicidale, comparativ cu tinerii care se culcă mai devreme, iar cercetătorii spun că riscul crește cu cât scade numărul orelor de somn. Conform cercetării, fetele sunt mai expuse gândurilor sinucigase și depresiei decât baieţii.
Viaţa noastră, în special perioada cuprinsă între 15 și 30 de ani, este plină de obiceiuri proaste care, după o vreme, se vor resimţi în starea de sănătate. Dacă ne dorim ca, odată trecuţi de 30 de ani, speranţa noastră de viaţă să crească, atunci trebuie să renunţăm la aceste obiceiuri, decizie care ne poate aduce multe beneficii.
Fumatul Cei care au început să fumeze din facultate sau chiar mai devreme, încă din liceu, și au ajuns la vârsta de 30-40 de ani trebuie să știe că și în acest moment nu este târziu să renunţe la ţigări. Studiile arată că cei care renunţă la fumat și au vârsta cuprinsă între 30 și 45 de ani vor simţi imediat beneficiile. Astfel, riscul de a suferi atacuri de cord, de hipertensiune sau boli cardiace este mult mai scăzut. Societatea Americană de Luptă Împotriva Cancerului a stabilit că la trei luni după ce renunţi la fumat funcţiile plămânilor și circulaţia se îmbunătăţesc considerabil, iar după un an fără ţigări șansele de a te îmbolnăvi de inimă și de a suferi boli coronariene scad cu 50 la sută.
Băutura Dacă regreţi anii în care ai băut în exces, beţiile din vremea
studenţiei sau dacă acum ţi se pare că bei prea mult, este momentul să te oprești. Specialiștii recunosc că organismul afectat de alcool nu se mai poate reface în totalitate, dar îţi poţi ajuta ficatul să se însănătoșească ceea ce îţi va asigura o stare generală de sănătate mult mai bună. „Consumul de alcool duce la acoperirea ficatului cu un strat de grăsime obligându-l, astfel, să muncească mai mult”, spune Carlos Tirado, șeful unui centru de dezalcoolizare din Dallas, iar cei care decid să renunţe la băutură trebuie să știe că recuperarea funcţiilor ficatului este un proces îndelungat. „Îţi ajuţi ficatul printr-o dietă lipsită de
grăsimi, bogată în fructe și legume”, spune același Carlos Tirado, care ne asigură că în aceste condiţii ficatul se va reface aproape în totalitate.
Burta O altă mare problemă cu care se confruntă din ce în ce mai multe persoane din categoria de vârstă 30-45 de ani este supraponderabilitatea. Obezitatea, mai exact, face ravagii în organism. În SUA, spre exemplu, supraponderabilitatea este principala cauză a deceselor în rândul femeilor, și una din principalele cauze de deces în rândul bărbaţilor.
„Dacă ești gras și ai fost diagnosticat cu probleme cardiovasculare, nu este ca și cum ai fi condamnat la moarte”, spun cei de la yahoo.health. com, pentru că încă te poţi salva. Dar pentru a realiza acest lucru trebuie să slăbești. „Dacă pierzi greutate, cu ajutorul unei diete și a unui program de exerciţii, reduci, dramatic, posibilitatea de a suferi un infarct și apariţia unor boli coronariene. Mai mult, dacă slăbești, îţi îmbunătăţești și profilul colesterolului, ceea ce reduce riscul de a suferi rupturi de artere, obturarea acestora, ceea ce ar duce, inevitabil, la un infarct.
Top cinci cele mai frecvente mituri despre slăbit Din dorinţa de a slăbi cât mai repede, suntem tentaţi să căutăm tot felul de soluţii care, mai devreme sau mai târziu, ne pun sănătatea în pericol, atenţionează nutriţioniștii. Ei spun că există câteva reguli de bază în orice dietă și că doar medicul poate spune cum trebuie aplicate principiile pentru a obţine rezultatele dorite. Vă prezentăm un top cinci al celor mai frecvente mituri despre slăbit și pericolele care se ascund în spatele acestora. 1. Atunci când ne apucăm de slăbit, primul aliment tăiat de pe listă este pâinea. Total eronat. Pâinea oferă organismului hidraţi de carbon și fibre. Pentru că atunci când dorim să ardem grăsimi pâinea albă nu este tocmai cea mai indicată, nutriţioniștii o recomandă pe cea neagră. Potrivit specialiștilor, calitatea acesteia este superioară celei albe, datorită conţinutului ridicat de fibre, care accelerează procesul de slăbire și menţin mai mult timp starea de saţietate. 2. Ca să slăbesc repede e suficient să nu mănânc mai nimic câteva zile. Este un alt mit des întâlnit în rândul persoanelor care vor rezultate spectacu-
Primul tabloid din Moldova!
loase într-un timp relativ scurt. „Atunci când ne înfometăm, organismul își dezvoltă un sistem de «protejare» a kilocaloriilor și grăsimilor acumulate. Metabolismul va deveni leneș, ceea ce înseamnă că va fi foarte greu să pierzi în greutate”, explică nutriţioniștii. Astfel, un regim sănătos, care să dea rezultate, trebuie să fie bazat pe mese regulate. 3. Când sunt la dietă, beau doar apă plată cu lămâie. Apa este esenţială pentru organism, este singurul aliment care nu îngrașă, deoarece are un conţinut caloric 0. „Acest fapt este important pentru prevenirea carenţelor minerale din organsim, dar și a supraponderalităţii și obezităţii, tot mai des întâlnită
în rândul populaţiei”, subliniază prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Astfel, apa nu trebuie băută doar atunci când suntem la dietă, menţionează nutriţioniștii. Sucurile naturale, făcute în casă, sunt și ele băuturi ideale atunci când suntem la regim, recomandă medicii. 4. Renunţând la grăsimi, slăbesc fără prea mult efort. Nutriţioniștii atrag atenţia asupra acestei decizii, deoa-
rece grăsimile sunt elemente esenţiale pentru buna funcţionare a organismului. În plus, chiar și atunci când ne aflăm la dietă, corpul nu trebuie privat de anumite alimente, ci trebuie să primească anumite doze la anumite ore. „Orice dietă din care sunt complet excluse grăsimile este periculoasă pentru sănătate. Lipidele joacă un rol esenţial în biologia celulelor, ţesuturilor, organelor și întregului organism, fiind necesare pentru corecta desfășurare a proceselor metabolice și menţinerea stării de sănătate”, explică prof. dr. Mencinicopschi. 5. Tot ce mănânci după ora 18.00 duce la îngrășare. Nimic adevărat. Persoanele care au un stil de viaţă activ sau care au un serviciu al cărui program se termină după ora 20.00 nu trebuie să urmeze această regulă. Regimul de slăbit recomandat de un nutriţionist ţine cont și de numărul de ore petrecute la muncă sau de ora de culcare. Specialiștii recomandă ca ultima masă să fie cu cel mult patru ore înainte de culcare.
www.apropomagazin.md transformă ştirile în spectacol!
22 | Flagrant Plantaţii de cânepă la Sângerei Forţele de ordine au descoperit în preajma satului Lipovanca, raionul Sângerei, un lan de porumb de 4 ha, pe care se cultiva circa 2.200 de plante de cânepă, potrivit www.gardianul.md. Cercetările au stabilit că, pe parcursul ultimilor trei ani, acest teren a fost dat în arendă unui bălţean în vârstă de 32 de ani, angajat ca șofer la o întreprindere agricolă din municipiul Bălţi. O locuitoare a satului Slobozia-Chișcăreni, în vârstă de 70 de ani, cultiva cânepă pe o suprafaţă de 26 de ari de porumb. Forţele de ordine au depistat circa 360 de tufe.
Pe un alt lot de la marginea satului Slobozia Măgurii, de asemenea plantat cu porumb, colaboratorii Comisariatului Raional de
www.jurnal.md
Poliţie Sângerei au depistat peste 600 de plante de cânepă. Terenurile respective aparţin pădurarului ocolului silvic Chișcăreni. „Lucrările agricole” se desfășurau în baza unor proceduri bine puse la punct. Cânepa era plantată pe rândurile de porumb, vârfurile plantelor fiind legate una de alta și, totodată, de vârful porumbului. Afacerea a mers ca unsă câteva luni, până în clipa când a aflat poliţia. În toate cazurile, plantele au fost ridicate și vor fi supuse unor expertize în baza cărora se vor adopta decizii conforme legislaţiei. De la începutul anului curent, poliţia a înregistrat 1.685 de cazuri de narcomanie.
TORTURĂ // „Mai întâi, a bătut-o cu o deosebită cruzime pe Ludmila, i-a aplicat circa 24 de lovituri, apoi a schingiuit-o cu aceeaşi creangă”
Tragedia a avut loc săptămâna trecută într-o comună din raionul Glodeni. Ludmila Adam, victima, se afla în vizită la concubinul său când a venit și presupusul agresor cu câteva sticle de alcool. După ce au consumat toată băutura, tânărul a ieșit în curtea casei, a rupt o creangă de vișin și i-a agresat pe cei doi. Mai întâi, a bătut-o cu o deosebită cruzime pe Ludmila, i-a aplicat circa 24 de lovituri, apoi a schingiuit-o cu aceeași creangă, după care s-a năpustit și asupra concubinului, deoarece acesta dorea să-l denunţe la poliţie. Mătușa victimei, care trecea întâmplător pe acolo, auzind ţipete, a intrat și a dat peste nepoata sa întinsă pe podea. Speriată, femeia a anunţat poliţia și ambulanţa. La sosirea ambulanţei, Ludmila deja făcuse un stop cardiac, iar cel de-al doilea i-a fost fatal. A decedat în Secţia Reanimare a Spitalului raio-
nal Glodeni. Conform raportului de examinare medico-legală, victima a suferit traume grave în regiunea feţei, toracelui, hemoragii ale ţesuturilor moi ce corespund vătămării corporale ușoare. Cauza decesului a constituit-o intoxicaţia cu alcool.
„Nu ne duceţi la casa de copii” Potrivit procurorului Constantin Cojocaru, tânărul și-a recunoscut vina și a povestit cu lux de amănunte cele întâmplate. Acesta se află în arest preventiv și este cercetat în baza articolului 172, Codul Penal al Republicii Moldova, acţiuni violente cu caracter sexual, însoţite de torturarea victimei. Dacă acesta va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă de la cinci la 12 ani privaţiune de libertate. Ludmila Adam, victima, a fost
JURNAL DE CHIŞINÃU
Jumatatea ˘ ta
A schingiuit-o cu o creangă de vișin Un tânăr de 21 de ani, fiind în stare de ebrietate, a violat și schingiuit o femeie de 37 de ani. După un chin terifiant de câteva ore, femeia a decedat în Secţia Reanimare a Spitalului raional Glodeni.
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
căsătorită de două ori și are, din prima căsnicie, două fetiţe de 4 și 11 ani. După decesul mamei lor, acestea riscă să ajungă la casa de copii, deoarece tatăl lor natural nu are loc de muncă permanent și consumă aproape zilnic băuturi alcoolice. În plus, acesta a fost judecat cu 13 ani în urmă pentru omor din neatenţie. Este vorba despre primul lor copil, un băieţel de o lună jumătate. Familia Adam face parte din categoria familiilor social vulnerabile. Ludmila ducea un mod de viaţă dezordonat, consumând permanent băuturi alcoolice, iar cele două copile cerșeau mila vecinilor și a rudelor. În toţi acești ani, cele două fetiţe au fost hrănite și adăpostite de mătușa mamei lor, Eugenia, o bătrână de 70 de ani, care, după moartea nepoatei sale, a declarat că numai poate avea grijă de aceste fetiţe din motive de sănătate. Cele două copile au spus că nu vor să fie duse la casa de copii, mai ales că vor fi plasate separat – cea mică – la casa de copii, iar cea mare – la internat. Ele își doresc foarte mult să rămână împreună, deoarece în toţi acești ani au îndurat și foame, și frig, au umblat și desculţi, și dezbrăcate, dar au fost împreună. „Mama noastră bea des, dar când era trează, era o mamă bună, ne făcea de mâncare, ne mai bătea ea, dar oricum o iubeam, acum ne va fi greu fără ea. Acum, dacă ne vor da la casa de copii, nu știu ce vom face. Vreau să rămân în sat, sunt mai mare și voi avea grijă de sora mea mai mică, nu ne duceţi la casa de copii”, ne-a spus fetiţa cea mai mare. Potrivit asistentului social, Lidia Cenușă, la primăria din comună s-a prezentat fratele răposatei, împreună cu soţia, și au depus cererea de a lua sub tutelă pe cele două surori Adam. În timpul apropiat, comisia care va examina acest caz urmează să stabilească dacă cele două fetiţe vor fi amplasate în familia rudelor lor sau vor fi repartizate la casa de copii și internat. Carolina CHIRILESCU
Pune capăt singurătăţii! Acum în ediţiile de MARŢI şi VINERI ale JURNALULUI şi în tabloidul APROPO poţi găsi sufletul care să-ţi aline singurătatea. Trebuie doar să suni la 090023456 (număr taxabil: 7 lei min, primele 30 sec gratuite) pentru a afla detalii despre El sau Ea sau... dacă nu ai curajul, trimite-ne datele tale pe adresa redacţiei şi de restul avem noi grijă. Niciodată nu a fost mai simplu să-ţi găseşti sufletul-pereche.
Îmi caut jumătatea Soarta și întâmplarea rea m-au aruncat în acest loc unde mă simt singur, trist și disperat. Aș dori să fac cunoștinţă cu o domnișoară care m-ar ajuta să trec peste această perioadă. Știu că vei ezita să-mi scrii când vei vedea adresa, dar vreau să te asigur că nu vei regreta dacă o vei face. Am 35 de ani, liniștit, modest, pasionat de literatură. Dacă te hotărăști să-mi scrii, adresa mea este la redacţie. (510)
„Aştept o poveste romantică” Doamnă (50 de ani), fire artistică, ar fi bucuroasă să cunoască, pentru relaţii serioase, un domn generos, domiciliat în raza municipiului Chișinău, care ar putea crea o poveste aievea. (511)
Am nevoie de un bărbat gospodar Am 56 de ani, sunt văduvă, locuiesc într-o suburbie a capitalei. Aș vrea să cunosc un bărbat gospodar, cuminte și fără vicii, care ar dori să treacă cu traiul la mine. (512)
Vreau un bărbat cumsecade Am 45 de ani, dar arăt un pic mai tânără. Sunt o fire cumpătată. Am doi copii și lucrez într-o instituţie bugetară. Am divorţat de mult și simt un gol în suflet pe care aș vrea să-l umplu cu un bărbat cumsecade. Mă interesează bărbatul cu numărul 494. (513)
Tânăr din provincie Am 36 de ani. Aș dori, prin intermediul rubricii „Jumătatea ta”, să-mi găsesc jumătatea – o fată cuminte și liniștită. (514)
Veselă şi romantică Sunt o femeie de 56 de ani veselă de la ţară. Aș vrea să-mi găsesc un bărbat până la 60 de ani, fără vicii, din Chișinău, ca să pot trece cu traiul la el. Rog seriozitate. (515)
Meşter la toate Sunt un bărbat de 55 de ani de la ţară. Am gospodărie și sunt meșter la toate, nu fumez și nu consum băuturi alcoolice. Aș vrea să cunosc o femeie gospodină, care ar dori să treacă cu traiul la mine. (516)
JURNAL DE CHIŞINÃU METEO
Vineri
Chișinău
8°C... 21°C
Bălţi
8°C... 20°C
Cahul
10°C... 21°C
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
Sâmbătă
) ) )
Duminică
) 8°C... 20°C ) 10°C... 21°C ) 9°C... 24°C
Divertis | 23
www.jurnal.md
10°C... 24°C 10°C... 24°C 12°C... 24°C
) ) )
Anunţul tău poate apărea de trei ori pe săptămână: marţi, joi şi vineri tel.: 090023456. Vând mașina VW Jetta, anul 2001, motor 1,8T, stare bună. 6500 euro. Tel.: 079 66 31 45
Afis, MUZEE
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”
7–26.09 Expoziţia artistului plastic Dmitri Peicev, în care vor fi prezentate circa 70 de opere de pictură realizate în perioada 1975–2010
25.09 „Căpriţa-Ștrengăriţa” de M. Suponin, ora 11.00
Dau în chirie două camere la Iași. Tel.: 0 236 61 470.
TEATRE Anunţ angajarea a patru brancardieri în secţiile IMSP Spitalul Clinic Republican. Informaţia suplimentară o puteţi obţine în cadrul Serviciului personal, Elena Iovciu. Tel. 403 483.
Angajăm bonă pentru copil de doi ani. Studiile și experienţa în domeniu sunt obligatorii. Tel. 069908333
Citaţie Judecătoria Orhei solicită prezenţa cetăţeanului Dinu Valeriu Chiril pentru 14.10.2010, ora 09.00, în calitate de pârât, în cauza civilă, demarată la cererea ÎCS RED UNION FENOSA SA, privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa pârâtului.
Popa, ora 18.00
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” 28.09 „Mi-e frică de Marea Neagră” de Irina Nechit, Sala Studio „Valeriu Cupcea”, ora 18.00 29.09 „Mi-e frică de Marea Neagră” de Irina Nechit, Sala Studio „Valeriu Cupcea”, ora 18.00 30.09 „Tache, Ianke și Kadîr” de V.I.
26.09 „Regina fulgilor de nea” de H.Ch. Andersen, ora 11.00
Teatrul Republican de Păpuşi„Licurici” 25.09 „Puișorul de aur” de V. Orlov, ora 11.00, rus. 26.09 Premieră! „Luceafărul” de M. Eminescu, ora 11.00, rom. 28.09 Premieră! „Luceafărul” de M. Eminescu, ora 11.00, rom.
T. Troianovschi, judecător
Sudoku SIMPLU
BIG BANC X Pe o bancă, în parc, doi îndrăgostiţi se îmbrăţișează. La un moment dat, lângă ei se așază un domn care o fixează cu privirea pe femeie. În cele din urmă, partenerul ei nu a mai suportat și a izbucnit: – N-am mai pomenit atâta obrăznicie! – Regret, nu vreau să vă deranjez, dar trebuie să îi cer nevestei cheia de la casă! X Francezii au inventat un aparat de prins hoţi. S-a testat în SUA și s-au prins 10 hoţi. S-a testat în Canada și s-au prins 15 hoţi. S-a testat și în Moldova. Rezultat: s-a furat aparatul.
DIFICIL
X Doi tipi își împărtășesc sentimentele despre soţiile lor: – Soţia mea este un înger! – Ferice de tine, a mea încă trăiește!
EPIGRAME
Gheorghe BÂLICI Spre România, mândră floare Din ţări ce preţuiesc frăţia Pornesc spre porturi românești Și pacea, și prietenia... Și submarinele rusești. Portul basarabeanului în UE Din portul său „de protocol”, De când e UE mai extinsă, Fac parte portmoneul gol, O traistă-n băţ și mâna-ntinsă...
Integramă
SĂLI DE CONCERT Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „SERGHEI RAHMANINOV”, „VOCALIZA DE TOAMNĂ”, DESCHIDEREA STAGIUNII 24.09 Concert simfonic, Sala Mare, ora 18.00 Gintaras Janusevicius – pian, Lituania Mihai Agafiţa – dirijor, R. Moldova Orchestra Simfonică a Filarmonicii 26.09 Recital de pian Mariana Izman (Olanda), Sala Mare, ora 18.00. 27.09 Recital de pian Gintaras Janusevicius (Lituania), Sala Mare, ora 18.00.
Sala cu Orgă 21.09 Inaugurarea stagiunii 2010–2011. O seară Beethoven, ora 19.00 25.09 Concert de cameră. Ken AISO (vioară), Annete ISSERLIS (violă), Howard MOODY (pian, orgă), ora 12.38
24 | Viaţa în direct
www.jurnal.md
VINERI, 24 SEPTEMBRIE 2010
JURNAL DE CHIŞINÃU