1 minute read

Hello Bac\u0103u!

Next Article
Ce faci in Piatra?

Ce faci in Piatra?

HELLO, BACĂU

Din categoria "la boul sărac nici oamenii nu trag", vom avea centură ocolitoare . Asta în timp ce, bineînțeles, avaria la alimentarea cu apă a orașului ne-a înspăimântat cu groaznica teamă a altei "bidoniade".

Advertisement

Acum în apropierea sărbătorilor de Paște să le urăm celor de la Compania de apă Bacău să aibă disfuncționalități în aprovizionarea paharelor cu vin, cu program, așa cum primim și noi apă la robinete!

Țin să mulțumesc băieților din AirSoft Club Bacău pentru că m-au primit în mijlocul lor, atât ca "încasator de bile" cât și ca fotograf, mai mult sau mai puțin oficial. Mișcarea de duminică îmi place din ce în ce mai mult, chiar dacă trebuie să mai învăț terenul și coechiperii. O doză binevenită de adrenalină, înainte de a începe o nouă săptămână.

Centrul Regional de Ecologie Bacău, Asociația Pasionațior de Fotografie Bacău, Asociația “Veniți cu Noi”, Junior Ranger Bacău şi Door 2 Outdoor vă invităm, cu mic, cu mare, la o plimbare prin pădure.

Provincialii, concert în berărie

Vineri, 5 aprilie la 22:00, Berăria Valhalla

Înființată ca rod al frumoasei prietenii dintre Ionuț Ungureanu (solistul trupei) și Eugen Radu (pianistul), trupa și-a propus încă de la început să facă muzică la un nivel cât mai înalt, nețînând cont neapărat de tendințele modei din showbiz-ul autohton și ferindu-se pe cât posibil de implicarea în cancanuri mondene. REZ/INFO 0748 254 252; Preț bilet 70 lei

This article is from: