5 minute read
Interviu cu Tudor Costinaș,
Head Of Communications
Povestiți-ne despre cum va fi Electric Castle 2023. Ce va fi diferit față de edițiile anterioare?
Advertisement
Mai mare, mai mult, mai bun – e linia pe care continuăm să creştem festivalul, ajuns la a 9-a ediţie. Cu peste 300 de artişti confirmaţi, numărul de scene creşte la 11, fiecare cu propria personalitate. Numele mari vor fi pe main stage, fanii rock se regăsesc la Hangar, artişti din 10 ţări, inclusiv din Africa, sunt programaţi pe Backyard stage. După câţiva ani de pauză, revine scena reggae, spre entuziasmul celor care au insistat ca acest stil să aibă un loc special. Tot ca reveniri, anul acesta avem şi o scenă indoor, o veţi descoperi în fostele grajduri ale castelului, un club underground, suntem siguri că va atrage foarte multă lume.
Succesul de anul trecut ne-a convins să extindem Drip, scena hip hop & trap care, de altfel, va avea o întreagă zonă dedicată. Una dintre cele mai iubite scene din festival, Hideout, e locul în care petrecerea se întinde până dimineaţa şi i-am pregătit un concept nou anul acesta.
Avem o scenă inclusiv în camping, unde introducem pentru prima dată şi car camping
Cei care aleg această opţiune vor avea un spaţiu al lor de 24 mp, în care îşi pot lăsa maşina şi cortul. E doar una dintre cele 16 tipuri de cazare în campingul a cărui suprafaţă creşte odată cu cererea pe care o avem din partea celor care vor să trăiască experienţa completă de festival. Anul trecut, peste 15.000 de participanţi au ales să locuiască în EC Village, ne aşteptăm ca numărul să fie chiar mai mare în acest an.
Cum vă alegeți artiștii și trupele care vor fi prezente la EC? Care este procesul de selecție și care sunt criteriile importante pentru voi?
Something bold, something new, something old, everything really good. În cazul numelor mari, pornim de la o listă ideală, pe care o rafinăm în funcţie de negocieri, bugete, date disponibile, dorinţa artistului de a fi prezent în România etc. Anul acesta am reuşim să avem ca headliners artişti cu o super carieră în spate, precum Iggy Pop, Macklemore sau George Ezra, care vin şi cu materiale foarte noi, abia intrate în topuri. Experienţa de a le auzi live e foarte importantă. Căutăm şi variantele „extinse” de show, cum e cazul
The Chemical Brothers sau Pendulum, care vin prima oară în România în această formulă.
Experimentăm în foarte multe zone muzicale, ceea ce ne permite să avem calitate, fără a fi limitaţi la un stil muzical anume. E ceva natural să vezi pe afişul EC nume consacrate din trip hop, ca Morcheeba sau Zero7, alături de o trupă de rock cu influenţe cumbia, ca Los Bitchos, sau un punk puternic, precum cel propus de Frank and The Rattlesnakes.
Suntem prezenţi la toate showcase-urile importante din Europa, locul ideal să descoperi artişti noi, ce au curajul de a se exprima exact aşa cum îşi doresc, fără presiunea popularităţii, şi care sună foarte bine. E ca un puzzle, cu piese foarte diferite, dar care reuşesc să compună o imagine a ce înseamnă artiştii pe care îi aveai de ceva vreme salvaţi în playlistul personal şi artiştii pe care îi vei urmări după festival.
Ce alte activități pregătiți pentru ediția din acest an, în afară de concertele propriu-zise?
Electric Castle e un festival de trăit 24/24, provocarea adevărată e să reuşeşti să acoperi măcar jumătate din experienţele oferite. Participanţii care vin deja de mai multe ediţii au chiar propriile ritualuri pentru a se bucura de întreaga ofertă.
Îşi încep ziua la sesiunile de yoga şi fitness, continuă cu micul dejun în unul dintre cele 3 food courts, apoi e timp de shopping în Fashion Fair, unde îţi poţi crea propriul look de festival. Prânzul e pentru discuţii şi invitaţi la EC Talks, de descoperit concursurile sau standurile de cărţi şi viniluri. O scurtă vizită pe malul lacului la un cocktail bar sau în Beer Garden pentru o bere craft ajută înainte de o seară intensă, în care cu toţii vor naviga între cele 11 scene. De neratat: selfie-urile din roata panoramică, cu vedere asupra întregului domeniu Banffy, măcar o seară de fine dining sau o după-amiază la The Beach (da, avem chiar şi plajă cu nisip). De descoperit: Youth21, o zonă în premieră anul acesta, plină de activităţi dedicate tinerilor.
Tot programul va fi integrat în aplicaţia EC, iar cu notificările pornite este mult mai simplu să ţii pasul cu noutăţile. [...]
Citiți interviul complet pe www.zilesinopti.ro/festivaluri/
Domeniul Știrbey, Buftea
Florence + The Machine, Yungblud și Röyksopp –headlinerii Summer Well 2023
Ca în fiecare an, Summer Well propune un lineup de excepție: Florence + The Machine, Yungblud, Röyksopp, Tom Grennan, SG Lewis, 070 Shake, Saint Levant, Lime Cordiale, Biig Piig, Baby Queen, Tommy Genesis, Cassia, Acid Arab (LIVE), July Jones, Thus Love, Kid Francescoli, Ayrtn, Stefan Costea – sunt numele anunțate până acum.
Summer Well 2023 promite: 3 zile de festival - 11, 12 şi 13 august - 4 scene, plus noi zone de muzică şi entertainment, instalaţii de artă, food court, curatoriat cu accent pe street food, after parties şi, pentru al cincilea an consecutiv, nume impresionante pe scena dedicată de hip-hop & trap. Toate acestea, la 30 de minute distanţă de Bucureşti, pe 24 de hectare de pădure şi lacuri.
Florence + The Machine este poate numele cu cea mai mare rezonanţă de pe afiş, cu hituri care cu siguranţă ţi-au ajuns la suflet sau pe care ai dansat ca şi cum nu te-ar privi nimeni, precum „Dog Days Are Over”, „You’ve Got The Love” sau „Shake It Out”. Florence te va face cu siguranţă să treci printr-o multitudine de emoţii şi să ai parte de o experienţă unică.
Cel mai longeviv dintre marile festivaluri din România şi cel mai important festival autohton axat pe muzică alternativă a adus, de-a lungul anilor, artişti precum: Arctic Monkeys, The Chemical Brothers, Placebo, John Newman, Bastille, Hurts, The XX, The 1975, Years & Years, Kodaline, The National şi mulţi alţii.
Orange, partener cu tradiţie al festivalului, îţi asigură cele mai cool spaţii, unde cu siguranţă nu te vei plictisi nicio secundă. Spaţiile Orange au fost în fiecare an printre zonele preferate ale participanţilor, unde deopotrivă puteau avea parte de câteva clipe de relaxare sau participa la activităţi interactive.
Orange Water Screen
Eşti un împătimit al pozelor şi vrei să ai un portofoliu de calitate? Dacă te potriveşti acestei descrieri, atunci îţi dezvăluim unde ies cele mai frumoase poze pe timp de noapte de la Summer Well: pe podul care traversează lacul, în faţa ecranului cu apă cu proiecţii colorate, asigurat de Orange.
Orange Pop-Up Cinema
Un spaţiu destinat atât cinefililor, cât şi celor care vor să aibă parte de câteva momente de respiro între concerte este Orange Pop-Up Cinema, o zonă în care poţi viziona cele mai tari filme în timp ce stai întins pe spate pe o pătură, sau pe un fotoliu confortabil, în mijlocul naturii. Este momentul şi locul perfect pentru a lua o pauză şi a-ţi reîncărca bateriile în plină zi de festival.
Rețeaua #1
Orange se asigură în fiecare an că vei avea parte de cea mai plăcută şi completă experienţă de festival: cea mai rapidă reţea îţi oferă acces gratuit la Wi-Fi cu acoperire pe tot perimetrul Summer Well.
În era tehnologiei, este foarte important să fii la curent cu tot ce se întâmplă, la momentul în care se întâmplă, atât în spaţiul festivalului, cât şi în afara lui.
Orange Connected Experiences
Orange a gândit o zonă specială la Summer Well, chiar lângă intrarea pe peluza principală, unde poţi pierde cu uşurinţă noţiunea timpului şi poţi experimenta ultimele noutăţi în materie de tehnologie. În pauzele dintre activităţi te poţi face comod pe fotoliile din zonă.
Îţi dăm întâlnire în acelaşi loc ca în fiecare an, la Domeniul Știrbey, Buftea, în cel mai frumos weekend din vară, pentru a participa la ceea ce se anunţă evenimentul verii lui 2023.
Avem toate motivele să ne vedem pe 11-13 august, la Summer Well!
Un număr limitat de abonamente este disponibil pe summerwell.ro.