(d)Efectul/ Perfectul/ Efectul Picasso

Picasso este singurul nume de artist pomenit de Maxy în manifestul său Cronometrajul pictural. El nu este numit Pablo Picasso, ci doar Picasso: în 1924, numele său era deja brandul artei moderne la nivel mondial. Timp de 20 de ani sub reflectoarele lumii artistice internaționale, Picasso fusese nu doar creatorul cubismului, reperul artistic pozitiv al lui Maxy, ci și un exponent al sentimentalismului, al expresionismului, reperul negativ major al lui Maxy și al avangardei românești și nu numai (expresionismul fiind atacat ca vetust și delegitimat sistematic în publicațiile avangardei). Acesta este motivul pentru care, la întrebarea despre viitor (problema obsesivă a avangardei, care a trăit mereu în proiect, în utopie și vizionarism), cel care nu trebuia invocat sau ascultat de cei ce scrutau vremurile ce urmau să vină era tocmai numelecheie al modernității - Picasso, cel care definise platforma artistică de pe care chiar întrebarea despre viitor putea fi pusă. Afectul e defectul lui Picasso, din perspectiva lui Maxy – sentimentalitatea exacerbată, impunerea apăsătoare a empatiei. Defectul picassian stă în nevoia impudică de afișare a tulburărilor intime, ajunse materia explicită a actului artistic, receptat ca perpetuu exhibiționism al senzualității și nervilor proprii, proiectați asupra privitorului, pe care îl dezechilibrează, îl impinge spre viața fără de măsură.

(...)

Florin

Lafinalul lui 1973, Florin Mitroi trece printr-o convertire la originalitate și autenticitate fără rest, la o libertate artistică (interioară, căci majoritatea lucrărilor de acest fel nu au fost văzute sau expuse vreodată în timpul vieții sale) fără limite. 1973 este anul în care Mitroi a împlinit 35 de ani. E și anul în care Picasso a murit, la 92 de ani. Mitroi e singurul artist român al acelei vremi care a fost marcat nu de acel Picasso al începuturilor expresioniste, din primii ani ai secolului XX, nici de cubismul picassian, dinainte de Primul Război Mondial, dar nici de neoclasicismul și realismul anilor 20. Asupra lui Florin Mitroi impactul maxim l-a avut acel Picasso final, al graficii anilor 60 (cea care fusese și subiectul expoziției din octombrie 1968), cum este seria celor 347 de gravuri (1968) sau, ulterior, Suita celor 156 (1969-1972). Dincolo de aspectele tehnice prodigioase ale operei grafice a lui Picasso, amprenta majoră pe care o pune aceasta asupra lui Mitroi ține de subiectele alese, de linia acestora și de atitudinea față de viață pe care o manifestau.

(...)

Nueste nicio surpriză că pentru muraliștii momentului actual, figurile picassiene, chiar Guernica (la Pandele Pandele) sau tipul de figurație cu alură cubistă desprins tot din aceasta (la Kero sau Pisica Pătrată) constituie elemente ale limbajului plastic curent la nivel universal. Arta care iese în stradă are nevoie să vorbească limba celor care merg pe stradă. Iar în jargonul vizual inteligibil și pietonilor și conducătorilor de mașini de lux, figurile de tip picassian apar ca figuri de stil din fondul general al imaginarului colectiv. Intrat în idiomul zilei și al străzii, Picasso și-a atins efectul maxim posibil – el se confundă cu zgomotul de fond (white noise) cultural, inteligibil la nivel global. Poate fi imaginat un mai profund efect în afara acestei (con)topiri a vocii unui singur creator în limbajul și în pulsația vieții de zi cu zi a vremurilor noastre?

Erwin Kessler, curatorul expoziției EFECTUL PICASSO şi directorul MARe