Dunning și Kruger, cei mai cei chefi de pe net

Probabil nu ați auzit de ei, deși sunteți dintre cei care urmăriți mulți chefi și sunteți la curent cu tot ce mișcă în domeniul culinar, dar cei doi specialiști menționați în titlu sunt cei care au teoretizat cel mai frecvent trend gastronomic din social media: „NU SE FACE AȘA”. În 1999, David Dunning şi Justin Kruger, de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Cornell, au publicat rezultatele unui studiu care mai târziu avea să fie cunoscut drept „Efectul DunningKruger”. În esenţă, efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competenţa lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacităţii persoanelor respective de a-şi recunoaşte nivelul, tocmai din cauza lipsei lor de cunoştinţe în domeniu. Dunning şi Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenţi vor avea patru tipuri de reacţii:

1 – vor tinde să-şi supraestimeze propriul nivel de competenţă;

2 – nu vor recunoaşte înalta competenţă a celor competenţi în realitate;

3 – nu-şi vor da seama de propria incompetenţă;

4 – vor recunoaşte propria incompetenţă anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul repectiv.

E posibil ca mulți dintre voi să se întrebe: totuși, cu ce se mănâncă treaba asta, că doar suntem la o rubrică de gastronomie? Ei bine, gândiți-vă la toți bucătarii și bucătărașii de pe internet degrab’ vărsători de comentarii răutăcioase și radicale care apar inevitabil în subsolul vreunei rețete și care ne învață că... NU SE FACE AȘA. Spectrul interdicțiilor clamate este infinit chiar și dacă ne raportăm doar la autoîngrădirea impusă de tematica rubricii. Poate că unica excepție a luptei îndârjite de corijare a potențialele greșeli de cratiță este fiertul apei. În rest, orice SE FACE poate să devină ținta lui NU SE FACE

AȘA. De la preîncâlzitul cuptorului la călitul legumelor pentru ciorbă. De la poșarea unui ou la dezosarea completă a unei rațe fierbinți. De la tehnica de înfășurare a sarmalelor la folosirea surogatelor. De la ținutul paharului la fermentarea castraveților covăsiți, nimic nu scapă de ochiul vigilent al comentacului care le știe pe toate. Ei, comentacii, fac parte din acea categorie de oameni perfect identificați într-o caricatură veche: într-o peșteră, copilul se chinuie cu un fel de amnar să aprindă focul, dar bunicul îl sfătuiește să nu se chinuie degeaba că oricum e bine așa cum e în prezent. Așa și cu cei despre care facem vorbire: se opun leușteanului din ciorbă, florilor comestibile, pălincii de țelină, ciocolatei cu jumări, maturării cărnii ș.a.m.d. Și nu, nu e vorba de gustul fiecăruia, ci de crezul nezdruncinabil că nu se poate și altfel. Fix ca bucătărașul care la o fotografie făcută în Napoli cu șase feluri care conțineau burtă de vită m-a trimis să învăț să fac ciorbă și să nu mai „reinventez” burta.