Din dragoste pentru cofetăria de odinioară

Vă mai amintiți de prima vizită la cofetărie, de mână cu mama, bunica sau alt membru al familiei responsabil de răsfățul dulce al copilului? De scaunele din plastic alb, de lingurițele din inox, de aroma siropoasă din aer pe care o sorbeam cu nesaț? Ahhh, prima prăjitură mâncată la cofetăria copilăriei nu se uită niciodată! Profit că suntem în luna dragostei, pentru (încă) o declarație de iubire față de cofetăria de altădată, care mă extaziază și astăzi.

Mi s-a spus că ne simțim împliniți și la locul potrivit, dacă pe parcursul vieții ajungem să profesăm în domenii care au legătură cu ceea ce ne provoca cea mai mare satisfacție în jocurile din copilărie. Pentru că atunci alegi întotdeauna cu inima și în concordanță cu aptitudinile tale. O combinație minunată în drumul spre reușita profesională – să îți placă și să ai talent pentru ceea ce îți place.

Așa că...

Am început cu un cearșaf așezat grijuliu pe trotuarul din fața casei, pe care înșiram legume, fructe, conserve și diverse obiecte aduse din bucătărie. Ideea de afacere era să le vindem trecătorilor. Demersul a încetat rapid, dintr-un motiv bine întemeiat – nu calculasem corect costul real al mărfurilor și nici adaosul comercial, lucru reclamat de către clienții nemulțumiți direct la autoritatea competentă – Mama. Neglijența s-a soldat cu închiderea definitivă a punctului de lucru și, mai târziu, cu falimentul.

Am continuat cu o tarabă construită în subsol, mai ferit de ochii vigilenți ai autorităților, tarabă pe care vindeam pui de câini vagabonzi și pisici din vecini, detectând o cerere din partea copiilor de la căminul pentru orfani din colțul străzii.

Lucrurile nu au mers foarte bine nici aici, pentru că era cam neserioasă cererea, limitată numeric și financiar, iar oferta fugea, la propriu, de pe-o zi pe alta. A intervenit, din nou, autoritatea competentă, dublată de alte organe de control trimise din vecini. Lacăt pe ușă iar.

A treia afacere a fost ceva mai organizată.

M-am decis să deschid un magazin în cămară. Mi-am angajat și doi oameni – fratele vânzător, sora clientă. Marfa era produsă, de data aceasta, de autoritatea competentă, așa că scăpasem de controale. Totul mergea ca pe roate, nimeni nu lua ceva din cămară fără să plătească.

Eram foarte mulțumită de prețul pe care îl obțineam pe produsele vândute. Însă am observat că exista ceva mai presus de asta, ceva ce mă răscolea și mă făcea să merg înainte, zi de zi, cu munca grea. Satisfacția și bucuria „clienților” atunci când cumpărau prăjiturile făcute, cu grijă, de autoritatea competentă. Niciun prieten de familie și nicio rudă aflată în vizită nu pleca de la Magazinul din Cămară fără să ia „și ceva dulce”. Ce m-a schimbat a fost bucuria sinceră întipărită pe fața lor atunci când le întindeam ambalajele improvizate, pline cu bunătăți dulci, făcute de mama. Ana meets production. Și puterea produsului făcut cu iubire, sinceritate și grijă.

A urmat prima vizită acolo unde toate visurile (mi) se puteau împlini: Cofetăria din Bușteni.

Mirosul, vitrina, atenția pe care mi-au acordat-o doamnele vânzătoare cu bonetă, sucul din paharul rozaliu, scaunul din plastic alb, încântarea bunicii care mă îmbrăcase cu pelerina de ploaie cea nouă, deși nu ploua, dar mai ales Savarina.

Savarina care a tremurat ușor atunci când a fost pusă pe farfurioară, care îmi părea imeeeensă, cu a sa frișcă vanilată, și toată acea punere în scenă a momentului mi-au intrat adânc în suflet și minte, rămânând acolo mult timp, așteptând liniștite să mă întorc.

Da, sunt fascinată de puterea pe care o are memoria gustului asupra noastră, cum o simplă prăjitură ne poate întoarce în timp și ne poate aduce atât de multă fericire. Mi-am dorit și propus să fac produse care să scormonească prin amintirile unora și să le creeze pe ale altora.

Dragostea pentru gust este laitmotivul practicii mele, cea care a dus la un proiect amplu de reconstituire și revitalizare a cofetăriei românești. Împreună cu o întreagă echipă de specialiști, am început o cercetare profundă a domeniului, am mers în biblioteci, am căutat cărți vechi de rețete, am filtrat și apoi am adus în contemporan o parte din patrimoniul gastro-cultural. Pe lângă revizitarea deserturilor istorice, în același spirit am creat o gamă nostalgică de prăjituri. Tot o „revizitare” a prăjiturilor pe care le mâncați odată în cofetărie, pentru că le-am redat într-o versiune (sperăm noi) mai bună decât atunci, exact așa cum (credem) că vi le-ați dori astăzi.

Savarina, amandina, pricomigdalele și Carpați sunt primele prăjituri create de echipa mea în acest spirit și pe care suntem încântați să vi le prezentăm în vitrinele noastre. Prăjituri cu puteri supranaturale, care radiază iubirea pe care ne-o purtăm unii altora. Căci de câte ori mi-e dor de bunica mea, iau o Savarină, o pun pe cea mai dichisită farfurie, îmi fac o cafea, aleg cea mai frumoasă linguriță și mă așez la masă. Iar în momentul în care iau prima gură de frișcă aromată, ușoară ca aerul, sunt din nou cu ea, la cofetăria din Bușteni.

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.