5 minute read
FILM ROMÂNESC: Interviu cu IULIAN POSTELNICU � � � � � � � � �
IULIAN POSTELNICU
Un şerif în Estul Sălbatic
Advertisement
Un singuratic om al legii, dintr-un cătun sărac, afl at în apropierea frontierei, tânjeşte să-şi întemeieze o familie, să se aşeze la casa lui, ca toţi ceilalţi, dar pentru asta trebuie ca, mai întâi, să aibă propriul petec de pământ. Deși în minuscula comunitate se întâmplă lucruri dubioase şi alţi “oameni de treabă” se ocupă, de fapt, cu ordinea locală, el a ales până acum să vadă doar ce-i convine. Asta până când ceva - sau cineva - îl face pe tolomac să încerce să devină... un adevărat justițiar. Povestea “şerifului” luat de prost de către mai marii satului, corupţi organic, care-şi redescoperă spre fi nal verticalitatea, ar suna a Western clasic, dacă acţiunea nu s-ar întâmpla în România, în prezent, şi n-ar fi spusă pe un ton de Noir “rural”, ce înglobează un spectru larg de accente comice, de la satira crâncenă până la farsa ultra-brutală.
Cu toate că nu e un Western, Oameni de treabă, noul lungmetraj regizat de Paul Negoescu, are în el o stea şi nu e una... de tinichea, de pus în piept. Steaua veritabilă a fi lmului este aici interpretul lui Ilie, poliţistul autoexilat la sat, Iulian Postelnicu, absolut strălucitor într-un rol tragicomic, complet diferit de cele în care ne-a impresionat deja în anii trecuţi, în dramele Un etaj mai jos al lui Radu Muntean şi Arest al lui Andrei Cohn, pentru care a fost atunci nominalizat şi, respectiv, premiat la Gopo. Câştigător deja la festivalul de la Namur al premiului de interpretare pentru rolul “omului de treabă” Ilie, IULIAN POSTELNICU, popular nu doar ca actor, ci şi ca scenarist (Las Fierbinţi, Neidentifi cat), ne-a împărtăşit afabil cum s-a raportat la personaj şi la povestea acestuia, un must-see al lunii noiembrie în cinematografe.
Iulian, din punctul tău de vedere, cine este Ilie? Cum ţi-ai caracteriza personajul?
Este un un polițist între ghilimele, pentru că a făcut un curs la una dintre școlile de Poliție, nu a urmat Academia, deci gradul lui este de agent șef principal într-o comună, asta e poziția pe care o are. Altfel, e un om de vârstă mijlocie, singur, fără copii, divorțat, deci un om care a eșuat în satul ăsta, care a mers pe burtă, crezând
foto © Ionuț Rusu
că lucrurile o să se întâmple bine pentru el... până când, ajuns la jumătatea vieții, așa cum o percepe el, își dă seama că nu are nimic şi că nu înseamnă nimic. E în pragul acestei crize de identitate, dar una mai... la sat, aşa, de ‘Cine sunt?’, ‘Ce fac?’, ‘De unde vin?’, ‘Încotro mă duc?’, lucruri care îl îndrumă către... o livadă. Atât îl duce capul să facă. Aspirația lui este să aibă o livadă, să-și găsească - dacă reușește - pe cineva cu care să facă o familie, el simțindu-se foarte, foarte singur.
Ilie vede sau se face că nu vede ce se petrece în jurul său?
Face pe prostul și preferă să fi e privit astfel. Şi celorlați le convine chestia asta, şi tocmai din acest motiv nu l-a confruntat nimeni până atunci. Tuturor le-a convenit poziționarea asta a lui, iar el... evident că vede, dar îi este mult mai confortabil să ignore, atâta vreme cât nu se întâmplă ceva dramatic, cât nu e afectat, cât chestia asta îi servește. Drept pentru care, inclusiv în momentul în care afl ă cine şi ce a făcut, el merge mai departe, alege să țină ochii închiși în continuare. Așa cum l-am privit eu, lui Ilie îi este frică de bătrânețea în singurătate, în izolare, îi este frică de neînsemnătate. Pe un traseu care îl duce în singurătate către moarte, nu înseamnă nimic pentru nimeni. Până la urmă, oricât închizi ochii, în momentul în care vezi că nimeni și nimic nu te respectă, că nu contezi… pe lângă frică, cred că intervine și depresia. Sunt mai multe în cazul lui Ilie...
Dar, până la urmă, Ilie ajunge să acţioneze, totuşi, dintr-un simț trezit al datoriei?
Nu! O face dintr-o disperare, din frustrare, la nervi, într-un moment în care nu e deloc cu mintea limpede, fi ind destul de mult sub infl uența băuturii. El este un personaj alcoolic, adică omul bea de dimineață până seara, nu are nici un fel de problemă cu chestia asta. Doar că acum bea mai mult, se întâmplă o criză și atunci nu-și mai cenzurează impulsul ăsta. N-are nicio urmă de realism ceea ce face el, în sensul că nu e deloc raţional, nu e deloc calculat...
foto © Ionuț Rusu
Deși ești născut în Târgu Bujor, mare parte a vieții tale adulte ți-ai petrecut-o în București. Cum te-ai reobișnuit cu graiul moldovenesc? Fiindcă povestea “oamenilor de treabă” se petrece într-un sat din Botoşani.
Păi, sunt născut în Târgu Bujor pentru că ai mei sunt de acolo, dar ei au făcut facultatea în Galați şi au primit apoi repartiție - cum era pe vremuri - la Focșani, la o întreprindere de acolo. Însărcinată cu mine, maică-mea a venit să nască în Târgu Bujor, unde am stat până la doi ani şi ceva la bunici, pentru că ai mei stăteau într-un cămin de nefamilişti în Focșani şi le era foarte greu. Apoi, grădinița primară, gimnaziul, liceul, leam făcut pe toate în Focșani, după care abia apoi am venit în București, la 18 ani, la facultate. Deci da, mai mult de jumătate din viața mea e în București. În facultate mi-a fost atrasă atenția că am un accent foarte puternic moldovenesc, dar eu nu sesizam chestia asta, normal. Cu timpul, m-am dezvățat de el. Pentru rolul ăsta, ce-am făcut a fost să mă înregistrez audio citind tot scenariul, cap-coadă, după care mi l-am pus la căști și l-am ascultat zilnic. Aşa mi-a reintrat… accentul de acasă. [...]
