4 minute read
MUZICĂ CONTEMPORANĂ
SIMONA STRUNGARU:
Advertisement
foto © Cristian Barcan
Este imposibil să o caracterizezi în puţine cuvinte pe Simona Strungaru, pianistă, dirijor, orchestrator și compozitor a cărei pasiune pentru muzică, în toate formele sale de expresie, i-a conferit o lăudabilă imunitate la tentaţia cantonării comode într-o arie stilistică predefinită formal. Despre explorările ei interdisciplinare este suficient să amintim că, în cadrul TIFF, cinefilii i-au putut asculta live, la Cluj, muzica originală compusă cu ocazia centenarului capodoperei lui F.W. Murnau, Nosferatu, că amatorii de Jazz o pot reîntâlni în iulie la Teatrul Godot din Bucureşti, ca dirijor al Bucharest Jazz Orchestra, ansamblu pe care l-a fondat cu 10 ani în urmă, împreună cu soţul ei, trompetistul Sebastian Burneci, iar împătimiţii teatrului așteaptă ca Teatrul de Comedie să își reia activitatea pentru a o vedea performând în VIZIuni, ineditul spectacol creat de popularul actor Marius Florea Vizante. Detalii relevante pentru a o caracteriza mai adecvat am căutat să aflăm direct de la ultratalentata compozitoare și interpretă, intrigaţi fiind de modul aproape miraculos în care SIMONA STRUNGARU reușește să surfeze creativ - conservându-și identitatea și substanţa artistică - pe feluritele valuri muzicale, fie acestea de sorginte simfonică sau experimentală, tradiţională sau pop(ulară).
Simona, plecăm în dialog de la cineconcertul de la TIFF, fiindcă pari constant atrasă de filmele mute. Ai compus, printre altele, pe Malombra şi Die Puppe. Vorbește-mi acum de lumea lui Nosferatu...
Nosferatu este o veche dorință de-a mea. În primul rând sunt atrasă foarte mult de filme cu subiect horror, atât vechi, cât și noi. Este un gen pe care îl urmăresc. Nu am un motiv special pentru care au ajuns să îmi placă, dar, pur și simplu, rezonez cu aceste filme și cu muzica pentru acestea, pentru că mi se pare că poți să descoperi niște stări foarte interesante, îți acordă mult spațiu de exprimare... dacă o faci cum trebuie și dacă ai loc să o faci cum trebuie. Adică, nu neapărat doar momentele de sound design în care te sperii că – ‘Bang!’ – s-a închis o ușă, deci nu la modul ăsta. [...] Compoziția Nosferatu, compoziția mea pentru cineconcert, este una simfonică, adică am un ansamblu vocalsimfonic, iar în orchestră, în sunetul general, am integrat sunetul unui nou instrument,
Cine-concert NOSFERATU foto © Nicu Cherciu
pe care îl aveam un plan de foarte mult timp, ca sonoritate. Bineînțeles, fiind muzician, știi ce vrei să auzi, dar nu știi cum să ajungi să produci, cum să fabrici acel instrument, şi am avut o mare bucurie să o cunosc pe Misha Diaconu, sculptoriță în metal, care este foarte pasionată de muzică și de instrumente, în general. Este, zic eu, un instrument care se integrează foarte bine în compoziția pentru Nosferatu și nu numai, pentru că intenționez să îl folosesc și pe viitor, se numește sferaton. [...]
Cel mai neconvențional proiect al tău în spațiul vizual rămâne până acum DIOSA, lansat în 2017, în cadrul Anim’estAnimation Creepy Night...
Diosa este un proiect personal, realizat în jurul unui personaj care e un fel de alter ego al meu. Devin acest personaj, să spunem, atunci când dirijez sau când îmi prezint muzica. Ca muzică și concept inițial am avut un proiect cu atelierul Animation Worksheep, din cadrul festivalului Anim'est. A fost o temă comună - lupta cu timpul - şi scurte animații care durau 24 de secunde fiecare, în care aveai timp să spui o poveste până când ți se înnegrea ecranul... adică, animatorii trebuiau să facă ce voiau în aceste 24 de secunde, care reprezentau orele zilei. Se termina ziua... la revedere! Din ce și-au imaginat desenatorii, animatorii, am creat o poveste muzicală și, după aceea, am extins vizual toată această poveste și a rezultat un spectacol de circa o oră, cu animație, cu muzică live. Am făcut proiectul atât în versiune camerală, cu performer al acestora ci ca ascultător, iar discrepanța între muzicianul clasic și cei care ascultă sau cei care fac alte stiluri sau genuri de muzică nu mi se pare întotdeauna foarte justă. E o barieră pe care oamenii, muzicienii în special, și-o pun singuri. Cred că dacă e făcută cu substrat, dacă e făcută cu cap și nu strict ca șablon, până la urmă, poți să hrănești pe mai multe planuri oamenii prin muzica pe care o faci și nu văd de ce trebuie neapărat încadrat într-un singur stil muzical ceea ce faci. Poate că asta ține de o evoluție sau poate de o preferință strict personală, dar eu am simțit că pot să combin mai multe lumi, mă rog, că pot să încerc să le apropii... și sunt mulțumită de rezultat. [...]
DIOSA
şapte instrumentiști, cât și cu orchestră, extins, în care este vorba de lupta asta cu timpul. [...]
Ce îţi dă energia de a încerca să îi faci pe oameni să înţeleagă limbajul muzicii contemporane, indiferent de natura ei? Ai fi putut să te mulţumești cu satisfacţiile de performer.
În primul rând, eu sunt muzician de muzică clasică, am formare clasică. De la 4 ani iubesc muzica și nu o fac... o simt, o trăiesc, adică e parte din mine, organic! Și conține niște adevăruri pe care nici nu încerc să le explic în cuvinte, pentru că fiecare are propria viziune, că tot vorbeam de “viziuni”, despre această muzică clasică. În același timp, am fost mereu un om foarte deschis și pentru alte stiluri muzicale, inițial nu ca
VIZIuni - oameni show
Citiţi interviul complet cu SIMONA STRUNGARU pe www.zilesinopti.ro
