PE GUSTUL NOSTRU � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �

Cu friptura la Mall

Ai două tricouri: unul e roșu, celălalt verde� Din punct de vedere al garderobei deții două bucăți tricou� Din punct de vedere stilistic ai două opțiuni diferite� Mai mult, unul e pe gât, altul cu anchior� Unul e de la un brand, celălalt de la competitor� Unul e de bumbac, altul din materii reciclate ș�a�m�d�

Din punct de vedere al necesității ai cu ce să te îmbraci. Din punct de vedere al esteticii ai opțiuni de asortare. Fix așa și cu mâncarea. Ai două fripturi cu indicații geografice: de Turda și de Zalău. La bază sunt două hălci de porc prăjite în untură, dar... de aici încep diferențierile și subcategoriile.

Radu Anton Roman scrie despre „Friptura de Zalău” că se face din pulpă sau mușchi, felii groase de 2-3 cm., crestate fin (romburi), frecate cu sare, piper și boia și apoi prăjite în untură încinsă până devin crocante, apoi servite cu sos de roșii și murături în oțet.

Mircea Groza, cel mai cunoscut culegător de rețete din zonă, ne explică: „Când a apărut cartea cu rețeta l-am sunat pe RAR și i-am cerut detalii. Mi-a spus că a mâncat-o la o cantină/ restaurant și i-a plăcut foarte mult. M-am informat și am aflat că la cantina respectivă lucra un măcelar vestit din Zalău, Madarasi, și acesta mi-a spus că făcea frecvent friptura, dar el îi spunea «friptură crestată» și da, era o felie groasă din spată (pulpa din față). Dacă o făcea din cotlet lăsa și osul, și slănina. Cresta doar șoriciul cu puțină slănină. Am mai întâlnit acest fel de friptură în câteva sate (Meseșenii de Jos, Hida, Crasna), se făcea doar la nuntă, în tăvile rotunde pentru pâine, cu untură în cuptor. Foarte interesant era faptul că după ce erau așezate bucățile de carne în tavă, crestate, se punea peste ele sare grunjoasă, cimbru și piper. Nu se punea boia de ardei! Peste carne se punea un disc de hârtie groasă de ambalaj (poptiruș de la bold/prăvălie), peste hârtie se așeza un strat de un cm de tărâțe, care se stropeau cu apă. Așa se «sigila» friptura. La căldura cuptorului, tărâța se întărea, făcea o crustă tare, era ușor de scos cu tot cu hârtie, era un disc tare”.

Așadar, avem mai multe variante ale rețetei. În ceea ce privește „Friptura de Turda”, lucrurile par nițel mai clare. Se folosește doar cotlet cu os, grăsime și șorici. Se crestează șoriciul și grăsimea. Unele variante spun că se ține carnea în saramură chiar și două zile, dar tehnica obligatorie e ca acel cotlet să stea în lapte (4, 8 sau chiar 24 de ore). Abia apoi se prăjește în untură, care trebuie să acopere carnea.

După cum observați, rețetele sunt similare, dar nu identice, chiar dacă uneori se confundă. Zalăul și Turda sunt aproape vecine. Și revenim la comparația din primele rânduri. Ideea e că în astfel de detalii stă specificul regional, local și microlocal. Nu de alta, dar zău că au gust diferit!