1 minute read

„Dream’s Balloon”

Prima Gală de Caritate, întâiul eveniment de modă din 2023

Joi, 26 ianuarie 2023, a avut loc a 7-a ediţie a Galei Caritabile „Dream’s Balloon”, balonul putând fi considerat un simbol al fragilităţii umane, al lucrurilor trecătoare, dar şi al speranţei, al zborului uşor către vis şi împlinire.

Advertisement

Întreaga gală a fost dedicată femeilor diagnosticate cu cancer, care au învins această nemiloasă „boală a secolului”. Proiectul a fost lansat de Manuela Holban, pictor şi make-up artist de film şi modă, cu susţinerea Andreei Constantin-Vîlcioiu şi a Asociaţiei „ZETTA”.

Evenimentul a avut în prim plan 15 doamne, cu vârste cuprinse între 32 și 59 de ani, supraviețuitoare ale luptei cu cancerul mamar, care și-au redescoperit strălucirea și feminitatea.

Aceste doamne curajoase au avut la dispoziție o echipă întreagă de make-up artiști, hairstyliști, designeri - RALUCA SOARE, fotografi și numeroși alți artiști care s-au implicat și au reușit să le ofere o zi dedicată lor. Totodată, au luat parte la o sesiune de terapie de grup, susținută de Bianca Poptean, psiholog și psihoterapeut, cu tema „Schimbarea mentalităţii de victimă în cea de învingătoare”

Ziua s-a încheiat cu primul mare eveniment de fashion al anului, „DREAMS” (marca Alin Gălățescu, Art Director), în cadrul căruia au fost prezentate colecțiile create special pentru gală de către excelenții designeri ALEHA TONCEA, colorată, urbană și sofisticată, și MARY STEN by Mariana Stan, revelația anului 2022 în moda romanească, un elaborat studiu de couture ultra-rafinat, exclusiv în alb și negru. Succesul a fost remarcabil.

Evenimentul a avut loc într-un cadru exclusivist asigurat de Biavati Events, majoritatea modelelor fiind de la MRA Models Agency. Invitații speciali - care au asigurat și muzica live a show-urilor de modă - au fost renumitul tenor Alin Stoica, singurul român premiat cu Pavarotti Award, cea mai prestigioasă distincție a domeniului, și soția sa, soprana Stephanie Radu.

La final, cele 15 doamne au declarat că s-au simțit speciale, că au avut o zi memorabilă, cu trăiri de o intensitate maximă și că au avut parte de o experiență exraordinară, într-un autentic eveniment de rămas în memorie.

This article is from: